universitatea de arhitectură și urbanism ”ion mincu” bucurești … · 2020. 10. 22. · 1...
Post on 06-Mar-2021
8 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
1
Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” - București
Școala Doctorală De Arhitectură
Teza de doctorat
ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
Premise, istorie și semnificat
Autor / drd. arh. Mihai Constantin Murineanu Coordonator / prof. em. dr. arh. Sorin Vasilescu
București 2020
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
2
„Atunci când ceva se termină, trebuie să ne gândim că ceva începe”. Rudolf Steiner
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
3
ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
Premise, Istorie și semnificat
CUPRINS
MOTIVAȚIA ALEGERII SUBIECTULUI ..................................................................... 1
1 PREMISE ALE ARHITECTURII INDUSTRIALE: ARHITECTURA INGINERILOR ............................................................................................. 3
1.1 DEFINIREA TERMENULUI DE ARHITECTURĂ INDUSTRIALĂ ................ 10
1.2 PROIECTUL INTEGRAT ........................................................................... 12
1.3 ARHITECTURA INDUSTRIALĂ - SEMNIFICAT ȘI SEMNIFICANT ........... 15
1.4 ARHITECTUL, COORDONATOR ȘI CREATOR DE TEHNOSTRUCTURI 17
1.5 REDEFINIREA ȘI RECALIFICAREA ROLULUI ARHITECTULUI............... 18
2 CONCLUZII ............................................................................................... 24
2.1 VIITORUL ARHITECTURII INDUSTRIALE ÎN EPOCA POSTINDUSTRIALĂ . .................................................................................................................. 28
3 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ..................................................................... 31
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
1
ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
Credem, parafrazându-l pe Clémenceau1, că industria este ceva prea important pentru
a fi lăsată industriașilor2.
MOTIVAȚIA ALEGERII SUBIECTULUI
Alegerea acestui subiect, considerat de unii ca marginal sau nereprezentativ pentru
marea arhitectură, este rezultatul faptului că sunt angrenat direct în proiectarea și
urmărirea execuției de construcții industriale. De la bun început, am realizat că
arhitectura industrială este un subiect puțin prezent în studiile teoretice și istoriile de
arhitectură din cauza numeroaselor și complexelor aspecte pe care le prezintă.
Arhitectura industrială este mai degrabă prezentă în caietele de sarcini pentru
construirea corectă a clădirilor industriale decât în tratatele de arhitectură. Arhitectura
industrială este discret tratată sau evitată în mod sistematic de majoritatea publicațiilor
importante de specialitate și cel mult se vorbește de proiectare industrială, sau de
arheologie industrială care azi, în epoca postindustrială, este un subiect care succită
un mare interes.
1.Étienne-Louis Boullée, Industrie, Paris 1787; 2.Friederich Gilly, Royal Iron Mill-Coalbrookdale, Anglia 1797; 3.Uzinele Creusot, Saône-et-Loire, Franța, 1855-1860. (sursa: Sorin Vasilescu, Istoria Arhitecturii Moderne, Ed. UAUIM, București 2018)
Lucrarea de faţă îşi propune să ofere un instrument de analiză a devenirii istorice a
arhitecturii industriale, a principiilor de proiectare, a relației dintre formă și funcţiune, a
locului și rolului arhitectului și a modului în care au fost puse problemele de ordin
funcțional, estetic, urbanistic și ergonomic de-a lungul istoriei de două secole a
arhitecturii industriale, precum și de modul de schimbare a acestora în lumea
1 George Clémenceau, „Tigrul”, (Mouilleron-en-Pareds 1841 - Paris 1929) proeminent om politic și jurnalist francez. Ca prim-ministru al Franței (1917-1920) a avut o contribuție majoră la victoria Antantei din primul Război Mondial și a înfluențat stabilirea granițelor Europei după război prin Tratatul de la Versailles. 2 În original: La guerre est une chose trop grave pour être confiée à des militaires (războiul este ceva prea grav pentru a-l lăsa pe seama militarilor)
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
2
contemporană în care edificiile destinate producției și-au schimbat semnificatul și
semnificantul în noua epocă caracterizată de dezindustrializare. Dezindustrializarea
neînsemnând dispariția industriei ci redefinirea ei în raport cu schimbarea ponderii pe
care o are în societatea postmodernă.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
3
1 PREMISE ALE ARHITECTURII INDUSTRIALE: ARHITECTURA
INGINERILOR
Pentru o cât mai bună înțelegere a arhitecturii industriale este necesară o abordare
critică a acelui prim capitol al arhitecturii moderne, definit de către Giulio Carlo Argan3
„Arhitectura inginerilor”.
Începând din Renaștere, societatea europeană avea să se schimbe profund, iar la
sfârșitul secolului al XVIII-lea s-au produs mari revoluții ce aveau să schimbe material
și spiritual lumea. Noua lume, anunțată de Iluminism și Enciclopedism, nu mai rezona
cu vechile structuri feudale și va profita de noile cunoștințe tehnico-științifice care vor
fi cunoscute sub numele de Revoluție Industrială4, care se va manifesta plenar în
întregul secol al XIX-lea. În acest sens, Viollet-Le-Duc avea să afirme: Puţine secole
sunt pline ca al nostru de o serie de progrese ştiinţifice de o atât de incontestabilă
valoare5. În arta de a construi alături de arhitect avea să apară și să se impună în
realitatea practică inginerul, definit de același ilustru arhitect, restaurator și teoretician
ca cel care va porni de la cunoştinţe pur ştiinţifice pentru a compune o artă dedusă din
aceste cunoştinţe şi din necesităţile impuse de epoca noastră6.
1.Frații Mongolfier, „Globe Aerostatique”,1783; 2.Denis Papin, Motor cu aburi „Machine de l'électeur”, 1700; 3.Nicolas Joseph Cugnot, „Le fardier”,1771. (sursa: - arhiva Musée des Arts et Métiers, Paris); 4.Alessandro Volta, Bateria electrică cupru-zinc, 1799 (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pil%C4%83_voltaic%C4%83)
Revoluția Franceză din 1789 și epopeea napoleoniană de la începutul secolului al
XIX-lea au fost evenimentele care au dat lovitura de moarte feudalismului, ele creând
premisele lumii capitaliste. Această perioadă este marcată de un rapid proces de
industrializare care se va reflecta şi în arhitectură, determinând majore schimbări atât
3 Giulio Carto Argan, L'Arte Moderna, Ed. Sansoni, Firenze 1970 4 Revoluția Industrială a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XIX-lea mai întâi
în Anglia, care a reușit să se mențină ca lider mondial până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Franța, Revoluția Industrială a început în perioada napoleoniană și a atins apogeul spre finele secolului. Industrializarea Germaniei și Italiei, a început mai târziu, spre mijlocul secolului al XIX-lea, din cauza fărâmițării politice. În aceeași perioadă a început și dezvoltarea industrială a SUA, favorizată de sosirea masivă de emigranți după 1865, iar în perioada primului Război Mondial a devenit prima din lume. 5 Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc, Entretiens sur l'Architecture, Ed. A.Morel et Cie Editeurs, Paris 1863 6 ibidem
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
4
pe plan constructiv cât şi pe plan estetic. Noi materiale, cum ar fi oţelul şi sticla,
produse pentru prima oară în mari cantităţi şi la preţuri reduse, vor conduce la
schimbarea direcţiei devenirii arhitecturii. Recomandarea lui Haussmann7 făcută lui
Victor Baltard8 privitor la proiectul Halelor Centrale din Paris poate fi considerată
emblematică: Fier, fier, nimic altceva decât fier 9.
1.Camus de Mezières, La Halle au Blé, 1762; 2.François-J. Bélanger, Cupola de la La Halle au Blé, Paris 1809-1812; 3.Plan de situație, Paris 1762 (sursa: https://en. wikipedia.org/wiki/Nicolas_Le_Camus_de_M%C3%A9zi% C3%A8res)
În afara mutațiilor semnificative la nivel filosofic, cultural și social, coroborate cu
schimbările tehnico-constructive generate de apariția de noi materiale au generat
forme noi de arhitectură şi aceste noi forme vor marca şi vor fi marcate de revoluţia
din domeniul vizualității apărute o dată cu apariția fotografiei10, datorată lui Nicéphore
Niépce11 și Louis Daguerre12 în anii ’30 ai secolului al XIX-lea și a mișcărilor
revoluționare din artele plastice, pe prim plan fiind impresionismul.
Un veritabil ideolog al modernismului, Viollet-le-Duc13, afirma în Entretiens sur
l'Architecture: Avem la îndemână un material preţios de construcţie: fierul laminat sau
forjat. În trecut era folosit doar pentru elemente de dimensiuni reduse: cârlige şi
reazeme; astăzi i s-au descoperit noi calităţi care sunt folosite cu rezerve de arhitecţi
7 Georges-Eugène, Baron Haussmann (Paris, 1809 - Paris, 1891) a fost un om politic francez, prefect al Parisului, al cărui nume este asociat cu reconstrucția Parisului. 8 Victor Baltard, (Paris, 1805 - Paris, 1874) a fost un important arhitect francez din perioada celui de-al Doilea Imperiu. A fost autorul unei vaste opere, dar una dintre cele mai iportante lucrări ale sale au fost cele 12 Pavilioane ale Halelor din Paris (1852-1872). După demolarea Halelor din anii ’70, doar Pavilionul no 8 a fost remontat la Nogent-sur-Marne. 9 Georges Eugène Haussmann, Grands travaux de Paris, Tome 3, Éd. Adamant Media Corporation 2001 10 Fotografia este un ansamblu de tehnici, procedee și de materiale care permit înregistrarea de imagini. 11 Joseph Nicéphore Niépce (Chalon-sur-Saône, 1765, Franța - Saint-Loup-de-Varennes, 1833) a fost un inventator francez.). În 1813 a început experimentele în domeniul litografiei. Este cunoscut pentru experimentele sale fotografice, pe care a numit-o heliografie. Între 1826 și 1827, a realizat o imagine pe care a imprimat-o pe o placă din aliaj de staniu și plumb, care a constituit prima imagine din natură fixată permanent. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Joseph_Nic%C3%A 9phore_Ni%C3%A9pce). 12 Louis Jacques Mandé Daguerre (Cormeilles-en-Parisis, 1787 - Bry-sur-Marne, 1851) decorator de teatru, apoi pictor de decoruri, considerat unul dintre părinții fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie În anul 1826 îl cunoaște pe Joseph Nicéphore Niépce, punând împreună la punct procedeul care se va numi daghereotipie. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Louis_ Daguerre). 13 Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc, (Paris, 1814 - Lausanne, 1879) a fost un arhitect francez renumit mai ales pentru restaurarea edificiilor medievale. Este unul dintre cei care au pus bazele arhitecturii moderne, lucrarea sa Entretiens sur l'architecture influențând direct pe mulți dintre arhitecții modernismului.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
5
şi în loc să se obţină economii, deseori se cheltuieşte mai mult... Problema clădirilor
înalte este obţinerea unui înveliş de zidărie, evitând încărcările excesive şi punctele
de sprijin incomode prin utilizarea fierului pentru structura clădirii. El permite anularea
împingerilor arcelor şi întăreşte punctele de sprijin fragile, dar trebuie să rămână
independent de zidărie pentru că are proprietăţi particulare de rezistenţă, elasticitate
şi dilatare, diferite de cele ale zidăriei. Această cămaşă va avea doar un rol de înveliş
care să se autosusţină, fără să se sprijine sau să fie sprijinită de structura de fier.14
1.2.3.Eugène Viollet-Le-Duc, Construcție, (sursa: Entretiens sur l'Architecture, Paris 1865; http://paristeampunk. Canalblog.Com /archives/p36-6.html); 4.Eugène Viollet-Le-Duc 1814-1879 (foto Félix Nadar)
Noua arhitectură apărută după Revoluția Industrială, denumită și Arhitectura
Inginerilor, realizată din metal şi sticlă, s-a născut, pentru francezi, odată cu realizarea
celor douăsprezece pavilioane ale Halelor din Paris, proiectate de către Victor Baltard
și realizate între 1852-1872, iar pentru britanici odată cu Crystal Palace de la Londra,
realizat de Joseph Paxton în 1851. Aceste prime și revoluționare realizări se consideră
că sunt mai curând manifeste decât opere pur arhitecturale deoarece criteriile clasice
ale lui Vitruvius de judecare a arhitecturii - firmitas (trăinicia), utilitas (utilitatea),
venustas (frumuseţea) - sunt, cel puţin la capitolul frumuseţe, atât de diferite de cele
ale trecutului, încât nu este hazardată afirmația că 1851 este anul de naştere al
arhitecturii moderne15.
Arhitectura Inginerilor a apărut în condiţiile unei profunde crize de identitate a
arhitecturii, generatoare de forme eclectice, adeseori lipsite de un veritabil semnificat
arhitectural. Ea nu își datorează apariţia doar din cauza utilizării de noi tehnici și
materiale, ci de noul mod de a gândi arhitectura în funcţie de aceste materiale. Aceste
schimbări au fost posibile nu doar grație arhitectului, ci binomului arhitect-inginer.
14 Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc, Entretiens sur l'Architecture, Ed. A.Morel et Cie Editeurs, Paris 1863 15 Sorin Vasilescu, Istoria Arhitecturii Moderne, Ed. UAUIM, București 2018
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
6
Cum spunea Argan, arhitectura făcea: un salt revoluţionar, servindu-se de materiale
şi tehnici ale construcţiilor edilitare, pentru construcţia unor edificii reprezentative, deci
făcând arhitectură cu mijloacele ingineriei16, ceea ce demonstrează faptul că ne aflăm
nu numai în prezenţa unei noi conformaţii arhitectonice, cât în faţa unui nou principiu
constructiv17.
Barlow & Ordis, Gara Saint Pancras, Londra 1863-1867 (sursa: http://londonist.com/london/weirdfacts-about-st-pancras-0)
Acoperirea de deschideri mari, fără suporţi intermediari a fost una dintre cerințele
noilor edificii industriale ale secolului al XIX-lea și a fost generată în special de gări,
un nou program de arhitectură apărut o dată cu apariţia căilor ferate. Cele mai
importante realizări ale acestui nou program de arhitectură au fost gările londoneze
King's Cross de Barlow și Ordis (1842) și Euston Station de Philip Charles Hardwick
(1846), Gara de Nord din Paris de Jacques Ignace Hittorff (1862), Gara Filaret din
București (1869), realizată de către John Trevor Barkley și John Staniforth, sau
Anhalter Bahnhof de la Berlin de Franz Schwechten (1878).
Barlow & Ordis, Gara King's Cross, Londra 1842-1852 (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gara_Londra_King% 27s_ Cross)
Un alt capitol al arhitecturii inginerilor l-au reprezentat construcția marilor piețe
acoperite, care au beneficiat și ele de noile structuri metalice și de mari suprafețe
vitrate, precum piața La Madeleine din Paris (1824), piaţa Hungerford de la Londra
(1825).
Marile Hale din Paris au fost o realizare deosebită. În anul 1841 s-a propus relizarea
unei piețe acoperite, unul dintre proiecte aparținând lui Hector Horeau, dar concursul
16 Giulio Carto Argan, L'Arte Moderna, Ed. Sansoni, Firenze 1970 17 Renato De Fusco, l’Idea di Architettura, Gruppo editoriale Fabbri, Bompiani, Sonzogno, Etas S.p.A. 1988
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
7
a fost câștigat de către Victor Baltard18, asociat cu Félix Callet, care au realizat între
1851-1853 un complex de 12 pavilioane modulate și standardizate, considerate
deschizătoare de drumuri pentru o nouă arhitectură, expresie de vârf a unei arhitecturi
de metal și sticlă, realizate cu mijloacele inginerilor.
Victor Baltard, Halele centrale, Paris 1851 (sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Les_Halles)
După marile edificii ale piețelor acoperite s-a trecut imediat la mari magazine
universale, precum opera arhitectului Louis-Charles Boileau și a inginerilor Armand
Moisant și Gustave Eiffel, magazinul Bon Marché din Paris (1876). Primul magazin a
fost realizat în 1838, dar această construcție a fost mărită de către arhitectul Alexandre
Laplanche în 1869 și transformat radical apoi de către familia de arhitecți Louis-
Auguste, Louis-Charles și Louis-Hippolyte Boileau, devenind, cum spunea Émile
Zola, catedrala comerțului modern19. Importanța acestui magazin nu constă doar în
faptul că a fost precursorul marilor magazine universale, ci prin faptul că s-au folosit
pentru costrucția lui structuri metalice complexe, expresie a revoluției industriale care
recalifică binomul arhitect-inginer.
Louis-Charles Boileau, Armand Moisant și Gustave Eiffel, Magasins au Bon Marché, Paris 1876 (sursa: httpsen.wikipedia.orgwiki Louis-Charles_Boileau)
Marile magazine universale au avut o extraordinară difuziune în întreaga lume, și
pentru a fi realizate repede și cât mai spectaculos au fost realizate cu mijoace tehnice
puse la dispoziție de ingineri. Ele pot fi considerate ca strămoșii mallurilor de azi.
18 Victor Baltard, (Paris, 1805 - Paris 1874), a fost un arhitect și restaurator francez care a profesat în timpul celui de-al Doilea Imperiu. A studiat la Paris și a beneficiat de Gran Prix de Rome. A fost membru al Academiei Franceze. 19 Émile Zola, Au Bonheur des Dames, Ed. Charpantier, Paris 1883
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
8
Louis-Charles Boileau, Armand Moisant și Gustave Eiffel, Magasins au Bon Marché, Paris 1876 (sursa: httpsen.wikipedia.orgwiki Louis-Charles_Boileau)
Maxima realizare a construcţiilor de metal și sticlă au fost pavilioanele marilor expoziții
internaționale, precum cel construit de către Joseph Paxton20 pentru Expoziția
Universală de la Londra din 1851, cunoscut sub numele de Crystal Palace, operă de
metal și sticlă, realizată de către un constructor de sere care avea să facă o primă
demonstrație practică a ce înseamnă prefabricarea, iar activitatea de pe şantier să fie
redusă doar la un rapid montaj. Prin originalitatea lui, Crystal Palace, construit în Hyde
Park din Londra, a marcat profund întreaga societate britanică, devenind pentru multă
vreme nu doar locul de expunere a performanțelor industriale din întreaga lume, ci și
un loc de socializare, unde, pentru prima oară ierarhizatele clase sociale britanice
puteau socializa. Când, în 1936, a fost distrus de un incendiu, Winston Churchill21
avea să spună: Este sfârșitul unei epoci.
Joseph Paxton, Cristal Palace, Londra, 1851, (sursa: http://www.archdaily.com/ 397949/ad-classic-the-crystal-pa-lace-joseph-paxton)
Tot pentru o mare expoziție universală, cea de la Paris din 1889, ce celebra un secol
de la Revoluția Franceză, arhitecții Ferdinand Dutert și Charles Léon Stephen
Sauvestre, împreună cu inginerul Victor Contamin, au realizat în cartierul parizian
Grenelle cea mai mare hală industrială din lume, care a fost inițial folosită pentru
expunerea diveselor mașini a marilor producători de echipamente mecanice. La
20 Sir Joseph Paxton (Milton Bryan, 1803 - Sydenham, Londra, 1865) a fost un constructor și peisagist britanic. Opera sa cea mai cunoscută a fost Crystal Palace, construit la Londra în 1851 pentru Marea Expoziție Universală. Realizat din elemente standardizate, Crystal Palace anunță tehnica folosirii prefabricatelor în construcții. 21 Sir Winston Leonard Spencer Churchill (St James’s Palace, Londra, 1874 - Kensington Palace, Londra, 1965) a fost un om politic, prim-ministru al Marii Britanii (1940-1945) și (1951-1955), laureat al Premiului Nobel pentru literatură (în 1953)
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
9
Gallerie des machines-galeria mașinilor a impresionat atât prin dimensiunile gigantice
(lungimea de 420 de metri, lățime de 115 de metri și cu înălțimea de 48 de metri), cât
și prin modul de articulare la sol a elementelor portante.
Dutert & Contamin, Gallerie des machines, Expoziția Universală de la Paris 1889, (sursa: http://www.alamy.com/ stock-photo-paris-exposition-1889-view-of-the-gallery-of-machines-exposition-107184065.html)
Operă a unui inginer - Gustave Eiffel, turnul de 300 de metri, cea mai înaltă construcție
din lume, realizată pentru Expoziţia Universală de la Paris din 1889 - poate fi
considerat cea mai reprezentativă realizare a arhitecturii inginerilor, care a fost privită
cu entuziasm de către unii, și cu neîncredere de către alții, printre care unele dintre
cele mai importante figuri ale culturii franceze, precum Fraţii Goncourt care afirmau:
monumentele de fier nu sunt monumente umane, adică monumente ale vechii
umanităţi care a cunoscut lemnul şi piatra pentru a construi. Suprafeţele
monumentelor de fier sunt înfiorătoare: priviţi prima platformă a turnului Eiffel, cu acea
defilare de duble galerii: nu poate exista ceva mai urât pentru ochiul unui bătrân
civilizat22.
1. Gustave Eiffel, Turnul de 300 m, Expoziția Universală de la Paris 1889 (sursa: arhiva personală)
Noua arhitectură a inginerilor stabilește noi rapoarte între mijloacele tehnice şi
redefinește finalitatea reprezentativă şi expresivă a edificiului23. Prin aceste lucrări
arhitectura inginerilor îşi crează un propriu limbaj ce exprimă și conformează o nouă
și proprie expresie spaţială care nu se mai limitează doar la acoperire şi la structură,
22 Frères Goncourt, Journal VIII, 25, 1889 23 Leonardo Benevolo, Storia dell’Architettura moderna, Gius. Ed. Laterza & Figli SpA, Roma-Bari 1987
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
10
ci se transferă și asupra aspectului exterior, ajungându-se la o simbioză între
arhitectura inginerilor şi arhitectura eclectică, iar când, vice versa, conformaţia
structurală internă se exprimă în exterior cu francheţe, nu se mai poate vorbi de
arhitectură şi inginerie, ci de o arhitectură ce şi-a făcut proprii unele cuceriri ale ştiinţei
şi tehnicii construcţiilor24.
1.Claude Monet, Gare Saint-Lazare, l'arrivée d'un train, 1877 (sursa: Harvard University, Fogg Art Museum); 2. Claude Monet, Déchargeurs de charbon à Clichy, 1873-1875, (sursa: Musée d’Orsay, Paris); 3.Georges Seurat, La tour Eiffel, Paris (sursa: Fine Arts Museums of San Francisco, San Francisco, USA)
Concluzia este, cum spunea Argan, că paralelismul nu înseamnă simplă analogie:
paradoxala arhitectură a inginerilor, maxima expresie a structuralismului constructiv al
epocii moderne, realizează în domeniul artei de a construi o operaţiune de acelaşi tip
cu cea realizată, în domeniul reprezentării, de către artele vizuale, iar între artele
vizuale, pictura revoluţionară ce pleacă de la premise impresioniste are un rol
preponderent25.
1.1 DEFINIREA TERMENULUI DE ARHITECTURĂ INDUSTRIALĂ
Arhitectura industrială este compusă dintr-o multitudine de discipline ce interferează
în procesul de elaborare a proiectului, precum: tehnologia structurală, organizarea
producţiei şi a muncii, prevenţiunea accidentelor şi a poluării, ergonomia, igiena muncii
etc.
Arhitectura industrială asigură spațiile în care se desfășoară procesul de producție
industrială. Apărută după a doua decadă a secolului al XVIII-lea, arhitectura industrială
a fost și a rămas unul dintre cele mai controversate subiectele ale istoriei arhitecturii.
24 Sorin Vasilescu, Istoria arhitecturii moderne, Ed. UAUIM, București 1984 25 Giulio Carlo Argan, L'Arte Moderna, Ed. Sansoni, Firenze 1970
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
11
Încă de la începutul mecanizării, prin folosirea energiei hidraulice în Evul Mediu,
construcțiile destinate activităților de producție au început a avea o proprie expresie și
un vocabular arhitectural specific. Noile edificii au trebuit să răspundă atât la
constrângerilor tehnologiei, cât și ale organizării muncii.
Jules Saulnier și ing. Armand Moisant, Moara fabricii de ciocolată Menier, Noisiel-sur-Marne, Franța 1842, (Sursa: http:// jacques. Vouillot. Free.fr/histoire/histoire4.htm)
Experiența arhitecturii inginerilor în proiectarea și realizarea de structuri metalice, de
poduri metalice şi de gări, a început a fi folosită şi la spaţiile uzinale, precum la filatura
de bumbac multietajată Philip & Lee din Salford26, Manchester (1801-1805), sau
fabrica de ciocolată Menier27 construită la Noisiel-sur-Seine (Franţa), între anii 1869-
1872, de către arhitectul Jules Saulnier şi de către inginerul Armand Moisant.
Jules Saulnier și ing. Armand Moisant, Moara fabricii de ciocolată Menier, Noisiel-sur-Marne, Franța 1842, (sursa: http:// jacques. Vouillot. Free.fr/histoire/histoire4.htm)
Noile sisteme constructive, fie metalice, fie de beton armat, sau mixte, au fost asociate
cu sticla din motive funcționale.
Funcționalismul arhitecturii industriale era, în prima sa fază, în contradicție profundă
cu academismul promovat de arhitectura oficială. Se poate afirma că această
arhitectură poate fi definită ca arhitectură singulară, mai degrabă decât ca un stil
arhitectural propriu-zis. Arhitectura industrială va statuta de la bun început noi rapoarte
fizice cu oraşul şi peisajul, între oameni și mașini.
26 The Salford Cotton Mill of Philips and Lee, a fost realizată de către Boulton & Watt pentru George Augustus Lee (1761-
1826), un industriaș britanic. Filatura de bumbac din Salford, a fost o clădire multietajată cu structură metalică, cu mașini cu abur și prima construcție industrial integral iluminată cu gaz de către William Murdoch, în 1805. 27 Fabrica de ciocolată Menier este unul dintre primele exemple de arhitectură cu structură metalică aparentă atât la interior cât și la exterior.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
12
1.2 PROIECTUL INTEGRAT
În încheierea discursului asupra proiectului industrial, este cazul să rezumăm și să
menționăm în ce constă optimizarea procesului de proiectare, și care trebuie să fie
parcursul normal abordat de proiectanți.
S-a afirmat de mai multe ori că pe acest drum, direcția de mers nu a fost, în general,
niciodată încredințată arhitectului, nici nu i-au fost date sarcini deosebite, în afară de
acelea legate pur și simplu de proiectul arhitectonic al exteriorului, mai bine spus al
decorării cutiei de producție, și de cele mai multe ori, absența sa - dorită sau impusă
- este totală, iar rezultatele se văd în toată evidența lor, denunțând lipsa totală a
coordonării în proiectare.
Este necesară o abordare analitică asupra iter-ului proiectării, adică asupra schemei
secvențiale a fazelor operative, care începe de la decizia antreprenorului de a iniția o
activitate de transformare, până la executarea materială a proiectului ultim, adică până
la construirea și darea în folosință a clădirii.
Modul cel mai corect și obiectiv de a obține o orientare metodologică constantă și de
a se referi la o situație ideală, înțelegând prin ideală o condiție în care să se plece de
la decizia unică a antreprenorului, fără a fi limitați geografic și politic în alegerea locului,
să se ajungă la o definiție a proiectului în care să nu graveze excesiv influențe
personale, antreprenoriale, manageriale, politice. Cu aceste premise, întreg parcursul
poate fi împărțit în trei faze: în prima, se definesc obiectivele specifice întreprinderii;
în a doua, se stabilește locul definitiv prin studiul ipotezelor de localizare evaluate din
punct de vedere urbanistic; în a treia, se definitivează proiectul real integrat, servindu-
se de toate elemente specifice ce există și de toate structurile de colaborare necesare.
Caracteristica primei faze constă în absența tehnicienilor, factorul antreprenorial este
preponderent deoarece el decide crearea unei industrii, cu idei generice asupra
finalității, asupra potențialului pieței, asupra alegerii produsului finit. Sunt foarte
puternice condiționările macroeconomice (politice) și microeconomice (ambientale), și
este momentul unei evaluări comparative a riscurilor și beneficiilor (cost-benefits
analysis), a naturii și importanței condiționărilor, de fezabilitatea operațiunii la diverse
nivele. În mod corect se încredințează unei structuri acreditate cu o solidă experiență
evaluarea analitică a pieței potențiale, astfel încât să se înțeleagă distribuția cererii pe
arii geografice, pe vârstă etc., în raport cu oferta ipotetică a pieţei.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
13
Se trece acum la definirea obiectivelor specifice, cu transformarea gradată a cerințelor
calitative în rezultate cantitative, adică de la datele inerente obiectului producției,
calității sale, aspectului său tipologic, la date referitoare la cantitatea de produse
considerate utile, convenabile sau acceptabile ca să fie produse și, în consecință, la
dimensiunile ce urmează a fi date instalației industriale. În această etapă, cu decizii
manageriale, sunt stabilite cantitățile fundamentale ce se află în joc, pe baza cărora
se poate discuta cu o marjă limită de modificabilitate, și care constituie variabilele
independente ale sistemului informativ de bază.
A doua fază începe cu intervenția arhitectului-coordonator în legătură cu alegerea
definitivă a locului destinat fabricii; premisa pentru o alegere corectă este formularea
mai multor ipoteze de localizare, simularea lor în interiorul unor modele teritoriale
gestionabile prin sisteme computerizate, verificarea lor în funcție de scopurile și
obiectivele urmărite și de efectele ipotetice și reale determinate. Printr-un constant
proces de retroacțiune (feedback) simulările se repetă până la atingerea unei ipoteze
echilibrate față de conținutul atribuit, astfel încât să garanteze succesul întregii
operațiuni. Factorii cu pondere la acest nivel sunt: posibilatea aprovizionarii cu materie
primă, posibilatea aprovizionarii cu energie; accesibilitatea la rețeaua de transporturi;
accesibilitatea și disponibilitatea mâinii de lucru calificată sau, oricum, adecvată
necesităților productive. Este vorba despre factori geografici, economici, sociali care
condiționează localizarea întreprinderii și care, uneori, sunt greu de conectat între ei;
în orice caz, în mod paradoxal, astfel se simplifică procesul decizional deoarece sunt
repede abandonate ipotezele mai puțin congruente sau cele evident cu probleme.
În această fază, pe lângă arhitectul-coordonator, intervin alți tehnicieni specializați,
care vor desfășura o muncă destul de autonomă și responsabilă chiar dacă sub
supravegherea sa; sunt indispensabili urbaniști, tehnicieni în transport, geologi,
sociologi, tehnicieni în economie energetică, merceologi, toți în strânsă colaborare și
utilizând computerul cu care verifică teoriile lor și ipotezele lor pe modelele de
simulare. Această tehnică, denumită de modelare, permite formularea rapidă de
ipoteze de lucru și verificarea lor imediată. Astfel că, imaginând un cadru ambiental,
cu factorii condiționatori enumerați, se poate construi un scenariu ipotetic, facând
posibilă înțelegerea a ce se poate întâmpla dacă se intervine într-un anumit fel decât
în altul, ce reacții pot avea loc, ce beneficii (sau daune) pot deriva.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
14
Pe baza acestor verificări, dacă ipoteza de lucru se reduce la una singură, va fi
asumată ca localizare definitivă; dacă va exista o incertitudine între mai multe ipoteze,
va putea fi adoptată procedura analizei costuri-beneficii, într-o evaluare încrucișată
între fezabilitate și conveniențele cu caracter economic.
Alegerea amplasării este a treia fază a proiectului, în care gama experților se mărește,
și structura echipei de proiectare devine din ce în ce mai complexă.
Funcția arhitectului este, în acest moment, decisivă pentru coordonarea sistematică a
tuturor contribuțiilor necesare și pentru dominarea complexității proiectului, iar
arhitectul trebuie să echilibreze toate componentele fără a permite ca una să
prevaleze față de o alta.
În principal, proiectantul trebuie să țină sub control programe fundamentale: programul
funcțional, programul estetico-semiologic (adică forma și semnificatul) și programul
tehnologic. Primul este compus din briefing-ul complex de proiectare, dictat de
management și are ca scop prevalența organizării productive față de celelalte
componente; se pornește de la enumerarea caracteristicilor specifice ale liniilor de
producție și de la cerințele de flexibilitate, polifuncționalitate, simplitatea montării
elementelor de construcție, de la organizarea interioară a spațiilor la definirea specifică
a relațiilor dintre ele, de la definirea fluxurilor de trafic la cuantificarea mobilității interne
și externe. Este vorba, deci, despre o listă de funcțiuni care, în cazul acestei cantități
de cerințe, capătă aspectul unui sistem structural în care fiecare element-funcțiune
implică repercusiuni relevante asupra celorlalte și generează probleme de interpretare
și control ce necesită o conducere managerială cu o înaltă pregătire profesională.
Programul estetico-semiologic este cel specific și delegat arhitectului deoarece
încadrează toate problemele inerente determinării formei, aspectul morfologic intern
și extern al cutiei edilitare, semnificatul final (publicitar sau oricum perceput ca atare)
al imaginii întreprinderii. Chiar se poate considera că în această fază, arhitectul,
considerat estetician și decorator al fațadelor, trebuie să se implice inclusiv în faza
incipientă de proiectare, având majore implicații și în organizarea însăși a muncii ca
mediator între cerințele diverselor categorii. Deci arhitectul trebuie să recalifice
arhitectonic și urbanistic ambientul, înțeles în sensul mai larg, de mediu.
Al treilea și ultimul element de bază al proiectării, la nivelul actual, este programul
tehnologic, adică definirea suporturilor tehnologico-structurale ale proiectului
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
15
arhitectonic. Este indispensabilă contribuția experților în proiectarea structurală, în
planificarea și programarea intervențiilor pe șantier, în definirea elementelor modulare
și prefabricate, deoarece sunt indispensabile cunoștințele specifice și aprofundate în
aceste sectoare pentru optimizarea alegerilor morfologice și funcționale ale edificiului
și pentru a ajunge în mod simultan și cu o perfectă coordonare la alegerea finală, într-
un perfect echilibru de formă, funcțiune, semnificat și tehnologie.
Este foarte important de subliniat că în acest cadru, cele trei grupări programatoare
trebuie să fie corelate în mod egal, adică nici una nu trebuie să prevaleze față de
celelalte. Acesta și pentru că trebuie să fie în măsură să se coordoneze, adăugând
permanent verificărilor succesive factorii condiționatori care, deși sunt din punct de
vedere ierarhic cu o treaptă mai jos față de faza de impostare a proiectului, gravează
asupra alegerii finale și ar putea, la limită, activa un limitat feed back și deci o ulterioară
verificare a tuturor factorilor.
1.3 ARHITECTURA INDUSTRIALĂ - SEMNIFICAT ȘI SEMNIFICANT
Semnificatul arhitecturii industriale, adică impactul semantic al imaginii întreprinderii
asupra publicului, este o altă îndatorire pe care proiectantul trebuie să o înfrunte în
paralel cu elaborarea morfologică și dezvoltarea celorlalte componente, ținând sub
control obiectivele speciale pe care fabrica și-a propus să le atingă. În rolul de director
artistic, așa cum l-a avut Peter Behrens la AEG, trebuie să dezvolte un design total
care să potențeze unitar calitatea producției, dar înainte de toate trebuie să permită
decodificarea imediată a semnificatului grafic al industriei și o asociere mentală a
mărcii, a edificiului, a produselor, printr-o intervenție care să-și asume din ce în ce mai
mult conotațiile unei persuasiuni oculte decât simpla conotație publicitară.
În timp ce experții în management și în organizarea muncii verifică cu arhitectul-
coordonator congruența instalației proiectată după schemele lor predefinite, intervin
alte două elemente pentru temperarea și modificarea cererilor lor: organizarea
ambientului intern de lucru și impactul pe care îl are întreprinderea asupra mediului
extern, adică problema ecologică. În această fază, o importanță deosebită o are
colaborarea cu muncitorii și tehnicienii și mai ales cu locuitorii din zonă.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
16
Dacă organigrama operativă a fazelor de producție concepute de managementul
întreprinderii ajută la definirea din ce în ce mai precisă a organizării producției, analiza
condițiilor ambientale de lucru conduce către complexitatea studiilor ergonomice, în
timp ce analiza consecințelor asupra mediului extern se traduc în fezabilitate
ambientală. Din acești trei factori condiționatori, sistemul de proiectare coordonat
apare cu primele impostări programatice, supuse constant verificării și confruntării cu
următorii trei factori: optimizarea conținutului energetic al edificiului; cercetarea
științifică, tehnologică și structurală; impostarea publicitară, relațiile publice în
contextul imaginii sociale a întreprinderii.
Primul se traduce prin necesitatea confruntării conținuturilor fizice ale proiectului, cu
prescrierile, limitările impuse de criza energetică și urmărind o rațională exploatare a
calităților sale energetice, a formelor și a materialelor folosite.
Un alt punct de referință al proiectării și execuției întreprinderii este cercetarea
științifico-tehnologică și structurală, în care putem regăsi una dintre rațiunile
fundamentale ale prezenței arhitectului în calitate de coordonator: dacă lui îi sunt
delegate intervențiile decizionale, putem considera că motivele experților în structuri
sau materiale sunt acum supuse examinării cercetării inventive și inovative a
arhitectului. O inteligentă exploatare a capacităților energetice a materialelor sau a
formelor structurale poate duce la rezultate importante chiar și din alte puncte de
vedere: s-a verificat, de exemplu, că în multe cazuri folosirea lemnului (și a structurilor
lamelare) a răspuns în mod adecvat celor trei factori pe care i-am menționat, fiind
semnificativ din punct de vedere al inovării structurale; al conținutului publicitar al
acestor structuri, astăzi neobișnuite pentru o fabrică sau uzină; al optimizării
energetice, acustice și ambientale, din moment ce ne sugerează un ambient mai uman
și o raționalitate mai puțin rece decât oțelul sau betonul armat.
În sfârșit, trebuie să luăm în considerare și consecințele publicitare ale imaginii fabricii
sau uzinei, pentru a prezenta conținutul proiectului și pentru a-l corobora coerent cu
obiectivele specifice prestabilite.
Aportul diferitelor sectoare profesionale constituie deci factorul comun, determinant în
procesul de proiectare a industriei. Această proiectare coordonată de către arhitect
poate fi definită ca integrată, condiționată, la rândul ei, de supravegherea generală,
de controlul și de coordonarea globală ce trebuie să aibă loc continuu la toate nivelurile
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
17
și în toate fazele. Mijloacele pe care arhitectul le are pentru aceasta sunt cele oferite
de tehnologia contemporană, în primul rând de computerizare care le pune la
dispoziție sistemele integrate de gestiune electronică a datelor, arhivele de date ale
societăților specializate, rețelele de software de mare capacitate.
1.4 ARHITECTUL, COORDONATOR ȘI CREATOR DE TEHNOSTRUCTURI
Un examen complex al problematicilor legate de arhitectura industrială și proiectării ei
nu poate evita problema spinoasă definirii și clarificării rolului arhitectului în cadrul
societății industriale și apoi postindustriale.
Acea marginalizare a rolului arhitectului în prima și a doua fază a societăţii industriale
este de domeniul trecutului. Dezastrele ecologice și schimbările sociale sunt categoric
rezultatul dezvoltării haotice a industriilor care continuă să fie marcate de dorința
profitului evolutiv permanent. Conștientizarea acestei situații de criză cu consecințe
planetare, oferă figurii profesionale a arhitectului o nouă poziție în cadrul actului
complex de proiectare a edificiilor industriale.
În fața vicisitudinilor politice, culturale și economice ale secolului XX arhitectul a
considerat, pe drept, că trebuie să se erijeze ca intelectual, adică să desfășoare un rol
de conștiință critică a societății și în cadrul domeniului său specific, a rămas în esență
un umanist într-o lume puternic tehnologizată, dominată de științele exacte.
Absența arhitecților de la gestiunea puterii (în care avuseseră ceva de spus cu câteva
secole înainte), parțial dorită de ei, parțial impusă, a condus în secolul XX la forme de
dezechilibru teritorial, prin alterarea uneori ireversibilă a țesăturii urbane, rurale și
costieră de mare interes și frumusețe: este adevărat că în multe cazuri
responsabilitatea dezastrului ecologic se datorează nechibzuinței și asentimentului
unor arhitecți corupți de puterea economică și politică, dar și în acest caz se poate
spune că este vorba de o altă consecință a crizei profesionale, de lipsa conștientizării
rolului său în societate. Nu-i putem culpabiliza atât de ușor pe acei arhitecți care
datorită mirajului avantajelor economice sau sociale au abdicat de la cultura lor
umanistă, de la viziunea lor asupra lumii pentru a crea fără nicio formă de autocritică
complexe industriale, adesea de joasă calitate arhitectonică, pe lângă relativa calitate
urbanistică. Un tot negativ de circumstanțe, o serie de erori de evaluare din partea
chiar a arhitecților, au favorizat agravarea unei crize de care trebuia să ne dăm seama
mai devreme, pentru a evita consecințe și mai grave.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
18
1.5 REDEFINIREA ȘI RECALIFICAREA ROLULUI ARHITECTULUI
În secolul XXI, este categoric necesară redefinirea și recalificarea rolului arhitectului
în exploziva dezvoltare a societății post industriale.
Arhitectul privit ca umanist sau artist este prima excepție ce caracterizează această
activitate poliedrică profesională, dar și cea mai durabilă, cea mai greu de eradicat,
din păcate, din gândirea lumii normale, pentru care arhitectul nu este altceva decât un
simplu decorator sau cel ce mobilează sau proiectează pentru diverși comanditari, mai
mult sau mai puțin inteligenți, culți sau bogați.
Unii consideră necesar ca arhitectul să fie un artist, înțelegând arta în sens literal, așa
cum a făcut-o Ignazio Gardella28: Pentru a indica cu un singur cuvânt care este zestrea
esențială a arhitectului, care le include pe toate celelalte, aș spune că arhitectul trebuie
să fie un artist. Folosesc în mod polemic acest cuvânt care are astăzi un renume prost,
un cuvânt pe care mulți se jenează să-l pronunțe, gândindu-se la semnificația secolului
al XIX-lea romantică, oleografică29, a artistului înțeles ca o ființă inspirată nu se știe de
cine sau de ce, închis în grădina sa particulară, separat de lume. (...) Nu se propune
aici forma de neconceput artă pentru artă (...), dar în cuvântul artă se află dedesubtul
semantic al cuvantului „ars” (din limba latină) care era și tehnică, așa cum viceversa
în cuvântul tehnică se află dedesubtul semantic al „techné”, care pentru greci era și
artă. Arhitectura totuși nu este tehnică, ci artă care, ca orice artă, are în spatele său și
rezolvă prin sine faptul tehnic, economic și mai ales social și uman30. Continuă cu o
paralelă imaginară demnă de un umanist: Ca o floare ce-și afundă rădăcinile în
pământul îngrășat din care extrage frumusețea interioară, dar este floare, nu mai este
pământ sau gunoi; fără aceste rădăcini ar fi o floare falsă, floare de hârtie, așa
arhitectura este artă, dar devine cel mai rău estetism, arhitectură falsă dacă nu are
rădăcinile în viață31. Și în continuare insistă: Arhitectura ca artă este condiția
28 Ignazio Gardella, (Milano, 1905 - Oleggio, 1999) a studiat la Politecnico di Milano și a fost arhitect, inginer, designer și profesor la Istituto d'Architettura di Venezia (1962-1975), una dintre figurile marcante ale arhitecturii și designului italian. Vasta sa operă a fost marcată de Raționalismul interbelic italian. Principale opere: Extinderea Vilei Borletti, Milano 1933-1936; Concurs pentru Torre Littoria, Piazza del Duomo, Milano; 1934; Dispensar antituberculos, Alexandria 1934-1938; Milano verde, împreună cu Franco Albini, Giuseppe Pagano și Giovanni Romano 1944; Casa del Viticultore 1944-1947; Pavilion de artă contemporană, Milano 1947-1954; Casele Borsalino, Alexandria 1952; Casa alle Zattere, Veneția 1953-1958; Mensa Olivetti, Ivrea 1958; Birouri Alfa Romeo, Arese 1969; Proiect pentru teatru la Vicenza 1969; Planuri de sistematizare pentru San Donato și San Silvestro, Genova 1969-1975; Facultatea de Arhitectură, Genova 1975-1989; Teatrul comunal Carlo Felice, Genova 1981-1990. 29 Oleogarfie - Cromolitografie care reproduce o pictură în ulei, cu ajutorul unor coloranți speciali, executată pe hârtie cu ner-vuri, imitând pânza,. Din fr. oléographie. 30 ibidem 31 cf: Antonio Monestiroli, L'architettura secondo Gardella, in: architetti.com. 1995.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
19
indispensabilă la care trebuie să ajungă construcția. (...) Trebuie deci recuperat
momentul contemplativ, valoarea formală pe care o solicităm spațiilor și obiectelor
existenței noastre, pentru a depăși alienantul, halucinantul și dezolantul mediu al
habitatului nostru32.
Cealaltă extremă a concepției umanistice a arhitecturii se află în acea încrengătură de
poziții contemporane în care se mai discută despre rolul arhitectului în raport cu
societatea definită palingenetic după apocaliptica revoluție postindustrială. Este vorba
și în acest caz de o poziție umanistică, în sensul că arhitectul este văzut ca o instanță
capabilă de reînnoire socială și economică, și apoi ca intelectual, în același timp fiind
minimalizat conținutul tehnic al profesionalismului său, considerat ca o componentă
străină sistemului socio-politic.
Pe lângă implicarea dialectică, arhitecții și intelectualii au irosit multă energie în
prefigurarea utopiilor, în așa numita arhitectură desenată, mai precis în pop-
architecture și în arhitectura radicală, în tentativa apreciabilă de a da un nou conținut
arhitecturii, în intenția de a afirma calitatea și demnitatea umanistă a arhitectului
artist, care refuză compromisul inerent acceptării mecanismelor societății post
industriale, guvernată, ca și cea industrială, de aceeași lege a profitului.
Tomas Maldonado consideră că la momentul actual este nevoie de o sinteză
inteligentă și atentă, care să recupereze timpul pierdut și care să restituie efectiv
arhitectului deplina conștiință a muncii și artei sale: Alternativa la utopia abstractă a
modelelor ideale nu poate fi capitularea realistă, ci depășirea acestei false alternative
printr-o teorie generală a praxis-ului de proiectare, sau o praxisologie a proiectării...
Acest tot organic de criterii ce au scopul unei acțiuni inovatoare ar trebui să ne ajute
să generăm, în contextul specific al societății postindustriale, un raport fructuos între
conștiința critică și conștiința proiectării, cu alte cuvinte, pe de o parte între exigențele
conștiinței critice care nu poate renunța a fi critică fără a înceta să fie conștiință, pe de
altă parte exigențele conștiinței proiectării, care nu poate abdica față de voința de a
acționa în mod executiv fără a înceta de a fi de proiectare; între pozitiva negativitate
a criticii și negativa posibilitate a proiectării33.
32 ibidem 33 Tomas Maldonado, La speranza progettuale. Ambiente e società, in Nuovo Politecnico no. 35, Ed. Einaudi, Torino 1970
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
20
O direcție indiscutabil mai pragmatică o are Serge Chermayeff34 care, printr-o analiză
socială atentă a vieții profesionale a arhitectului și a spiritului arhitecturii așa cum este
înțeleasă azi, se inspiră pentru modele noi de comportament, mai participative față de
colectivitate. Viziunea sa este esențial naturalistică - în sensul că el vede arhitectura
ca rezultat aproape natural al unor impulsuri sociale, umanistice și tehnologice -și
implică adeziunea la pragmatism, nu în mod diferit față de cum gândeau Locke,
Berkeley și Hume în secolul al XVIII-lea. Perceperea stimulilor externi și traducerea
lor fidelă și aproape discretă în proiect, devine pentru Chermayeff zestrea esențială a
arhitectului-specialist-tehnolog, interpret al sentimentelor, al dorințelor oamenilor
obișnuiți, fără nicio formă de violență intelectuală din partea sa față de utilizatorii
clientelă. Suntem în fața uneia din multele viziuni umanistice ale profesiunii care, din
anumite puncte de vedere, apare fascinantă: a sugera soluții, a nu le impune de sus,
a planifica și proiecta împreună cu lumea, a folosi părerea publicului spre a le traduce
în forme și structuri. Arhitectul este pentru Chermayeff un tehnolog al spațiului. Iar
arhitectura este un catalizator, adică o ocazie pentru confluenţa ideilor, și nu o știință
abstractă și indiferentă față de realitate.
Este clar că arhitectura - prin extensie și desenul urban și planificarea regională - este
potențial un catalizator; de aceea este un ingredient important în procesul de integrare.
În punctul de întâlnire al tuturor vectorilor intelectuali se află artele și științele ce
creează forme inteligibile și acceptabile. Filosofia, matematica, disciplinele
umanistice, știința, tehnologia, sociologia trebuie să reconformeze actul de proiectare,
care se îmbogățește prin cunoștințele ce-i sunt transmise de alte discipline.
Proiectarea de arhitectură are rolul de a da formă și de a introduce ordinea: de a da
amploare și profunzime procesului de construcție a ordinii. De aceea, proiectarea ar
trebui să influențeze direct procesul decizional și nu doar să fie fundalul său
panoramic, decorațiunea valorilor sale pasagere.
Spre deosebire de Chermayeff, Renzo Piano35 este partizanul unei alte poziții: în loc
să umanizeze tehnologia, propune tehnologizarea științelor umane. Cu alte cuvinte, și
34 Serge Ivan Chermayeff (Grozny, Cecenia 1900 - Wellfleet, Massachusetts 1996) a fost un arhitect și scriitor de origine evreiască rusă, care a activat în Marea Britanie și Statele Unite, fiind co-fondatorul unor societăți profesionale de arhitectură, printre care The American Society of Planners and Architects și Institute of Design din Chicago. Principale scrieri: Community and Privacy (împreună cu Christopher Alexander), 1964, și The Shape of Community (împreună cu Alexander Tzonis) 1971. 35 Renzo Piano, (Genova, 1935) architect și om politic italian. A studiat arhitectura la Politecnico di Milano. Principale lucrări: Birourile societății B&B, Como 1971; Locuințe individuale, Cusago, Milano 1974; Centrul Pompidou, Paris 1977 (împreună cu Richard Rogers); Menil collection, Houston, 1982-1986; Centrul cultural Tjibaou, Nouméa, Noua Caledonie 1997; Muzeul Științelor NEMO, Amsterdam; Fundația Beyeler Basel 2000; Centrul commercial Il volcano buono 2007; Nola-Napoli 2007; Turn de birouri, Sydney; Centrul Paul Klee, Berna 2005; Extinderea High Museum of Art, Atlanta 2005; Morgan Library, New York
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
21
el se consideră un tehnolog al spațiului în serviciul comunității. Punând la dispoziția
oamenilor un evident patrimoniu de cultură tehnologică în permanentă dezvoltare,
este posibilă urmărirea schimbărilor socio-ideologice și traducerea în tehnologii din ce
în ce mai adecvate ale cererilor societății. Părerea lui Piano față de arhitecții tradiționali
este clară: Majoritatea trăiește în mitul falsei creativități; sunt niște senzitivi, dar nu au
nicio putere contractuală față de societate. Sunt solicitați pentru satisfacerea unor
dorințe superficiale sau marginale. Medicul, cel puțin, trebuie să rezolve probleme
reale: să ajute oamenii să se însănătoșească, să supraviețuiască. Dar un arhitect la
ce este bun? Se poate foarte bine renunța la el36.
Este fundamentală alegerea lui în ceea ce privește civilizația industrială și a
mijloacelor pe care industria le solicită, le implică și le pune la dispoziție, ceea ce-i
permite experiențe structurale sau metodologice adesea de răsunet, precum
laboratorul de cartier pentru recuperarea structurală a edificiilor industriale. Obiectivul
era acela de a recupera elemente ale patrimoniului industrial în pericol, prin intervenții
nedureroase la nivelul țesutului urbanistic și cu consecințe benefice istorice și sociale.
În viziunea lui Piano, arhitectura în general și arhitectura industrială în special, în noua
lume postindustrială, trebuie să se bazeze pe continua diversificare a cunoștințelor
științifice și tehnologice și mai ales pe permanenta cercetare și experimentare de noi
materiale de construcție și conceperea de structuri inovative.
În mod similar gândește și Reyner Banham37 care afirmă: Arhitectul care își propune
să meargă la pas cu tehnologia are un tovarăș care merge foarte repede și care,
pentru a păstra pasul, va trebui poate să concureze Futuriștii și să lase de o parte
bagajul său cultural, inclusiv ținuta sa profesională prin care poate fi recunoscut ca
arhitect. Pe de altă parte, dacă decide să nu facă acest lucru ar putea să descopere
că cultura tehnologică a decis să meargă înainte fără el. Este o alegere pe care
maeștrii perioadei 1920-1930 nu au știut să o descopere, până când nu au făcut-o din
întâmplare, dar este un caz în care arhitectura ar putea să nu mai fie în stare să
2006; Institutul de artă, Chicago 2009; City Gate, sediul Parlamentului și al Operei, La Valletta, 2016; Piața Fabrizio De André, Tempio Pausania 2015; Centrul cultural al Fundației Stavros Niarchos, Atena 2016; Tribunal, Paris 2018. 36 Renzo Piano, La Désobéissance de l'architecte, Ed. Arléa-poche, Paris 2009 37 Peter Reyner Banham (Norwich, 1922 - Londra, 1988) a fost un critic de artă și teoretician britanic al arhitecturii, Principale scrieri: Theory and Design in the First Machine Age, Ed. Praeger. 1960. Theory and Design in the First Machine Age, Ed. Praeger 1967; Guide to Modern Architecture, Ed. Architectural Press 1962; The New Brutalism, Ed. Architectural Press. 1966; Architecture of the Well-tempered Environment; Ed. Architectural Press. 1984; Los Angeles: The Architecture of Four Ecologies, Harper and Row. 1971; Megastructure, Ed. Thames and Hudson, 1976; Scenes in America Deserta. Thames and Hudson. 1982; A Concrete Atlantis: US Industrial Building and European Modern Architecture, Ed. MIT Press. 1989.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
22
supraviețuiască; noi am putea crede că arhitecții din prima Etapă a Mașinilor au greșit,
dar noi cei din a doua Etapă a Mașinilor nu avem până acum nici un motiv să ne simțim
superiori lor38.
Alegerea tehnologică nu epuizează conținuturile noului profesionalism, deoarece,
chiar dacă este un element necesar în definirea noilor îndatoriri ale arhitectului, nu
este suficient pentru a determina saltul de calitate de care este nevoie. Mai mult decât
de noi elemente, noul profesionalism cere un nou mod de grupare, examinare,
confruntare a diverselor componente, unele deja prezente în bagajul cunoștințelor
arhitectului, altele, importante, pe care trebuie să și le însușească cât mai repede
posibil. Este vorba despre însușirea capacității de coordonare pentru a putea
desfășura rolul de îndrumător și supracontrol, fără a abdica în fața tradiționalelor
competențe de proiectare ale arhitectului, dar adăugând controlul factorilor ce erau
delegați în afară, precum structurile, instalațiile, organizarea întreprinderii, scopurile
întreprinderii, și în ultimă analiză obiectivele proiectării.
Către o funcție interdisciplinară a arhitecturii - și al rolului arhitectului - converg astăzi
profesioniștii cei mai implicați și valoroși și criticii cei mai atenți la evoluția societății
industriale sau mai puțin legați de o viziune restrictivă a umanismului în arhitectură.
Arhitectul-artist trebuie să se transforme în arhitect-general manager; umanismul său
trebuie să consiste în armonizarea și coordonarea diverșilor factori, uneori contrastanți
pe fondul unei idei-ghid care trebuie să fie unicul punct fix al proiectării.
Lodovico B. Belgiojoso39 ne confirmă că atitudinea umanistică de a concilia opușii este
o tipică și meritorie calitate a arhitectului:... în orice temă în care trebuie să se
ordoneze spațiu sau materie care să permită supraviețuirea umană, rezolvând
necesități practice și exigențe cu caracter estetic, atitudinea critică și creativă a
arhitectului este unitară. Cred că elementul unității este moștenirea cea mai importantă
a fondatorilor Mișcării Moderne40.
În mod special, el înclină să creadă că activitatea de coordonare este viitorul profesiei,
măcar la acel nivel la care complexitatea intervenției o cere, în timp ce - pe drept
38 Peter Reyner Banham, Theory and Design in the First Machine Age, Ed. Praeger 1967 39 Lodovico Barbiano di Belgiojoso (Milano, 1909 - Milano, 2004) a fost un arhitect, designer, poet și profesor universitar italian. Împreună cu Gian Luigi Banfi, Enrico Peressutti și Ernesto Nathan Rogers, a făcut parte din prestigiosul birou de arhitectură BBPR, care a avut o înflurnță majoră asupra arhitecturii italiene. 40 în: Guya Bertelli e Marco Ghiotti (a cura di), Lodovico Belgiojoso Architetto 1909-2004, Edizioni Skira, Milano 2013.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
23
cuvânt - consideră lipsită de posibilități figura arhitectului-specialist într-o anumită
ramură (cum ar fi, viceversa pentru tehnicieni și ingineri).
Cu siguranță concentrarea propriei experiențe în limitele tematicii celei mai restrânse
poate îmbunătăți calitatea produselor. Nu trebuie să uităm că extinderea competenței
în confruntarea cu noi teme, rămânând însă în cadrul disciplinei, poate fi atinsă
integrând-o cu aportul experților, nu neapărat arhitecți, de la care arhitectul poate
obține informațiile necesare operei sale, în diferite cazuri, exercitând pe lângă funcția
creativă și rolul esențial de coordonator între diversele componente care converg către
definiția unei opere arhitectonice. Gropius, nu întâmplător, a definit arhitectul
coordonator prin vocație.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
24
2 CONCLUZII
Arhitectura industrială oferă o nouă și necesară perspectivă asupra întregului fenomen
de devenire a arhitecturii dar și asupra noului urbanism. Considerând structuralist41
diversele fenomene și fără a pierde din vedere tabloul istoric (care este mereu
spiritual, socio-politic și economic), chiar și arhitectura sub aspectul arhitecturii
industriale ne apare semnificativă și plină de sine.
Concluziile care pot fi trase după studierea problematicii ridicate de arhitectura
industrială pot fi sintetizate astfel:
1. Astăzi termenul arhitectură industrială a înlocuit, în majoritea cazurilor, pe cel de
construcție industrială.
Această afirmație nu pune în discuție legitimitatea termenului de arhitectură
industrială, dat fiind faptul că termenul este unanim utilizat și nu numai în literatura de
specialitate. Mulți dintre istoricii și criticii de arhitectură au folosit în trecut în mod
diferențiat termenul de construcție industrială în locul celui de arhitectură industrială,
generând confuzii evidente și contribuind într-un fel la neacordarea de valențe artistice
și simbolice arhitecturii industriale.
Pentru înțelegerea trecerii de la construcții industriale la arhitectură industrială am
prezentat o serie de exemple de clădiri industriale remarcabile, unele realizate de
către arhitecți importanți, ele nefiind decât sporadic și sumar prezentate în cele mai
bune reviste, cărți sau tratate de arhitectură modernă și contemporană. Motivele lipsei
de interes a istoricilor și criticilor sau chiar a publicului larg s-ar putea explica, în prima
etapă de după Revoluția Industrială, viziunii academice a epocii. Dar păstrarea
aceleiași distanțe față de arhitectura industrială în modernismul care a clamat constant
caracterul său antiacademic este mai greu de înțeles și de acceptat de către
societatea industrială și postindustrială care datorează totul progresului industrial.
41 Structuralismul este o orientare teoretică și metodologică interdisciplinară care studiază structura, funcțiile și sistemele de relații ce caracterizează obiectele și procesele în științele contemporane, punând în prim plan totalitatea în raport cu individul și sincronicitatea faptelor în raport cu evoluția. Unele discipline, sub influența pozitivismului, tind să se emancipeze de tute-la filosofiei, adoptând puncte de vedere specifice. Astfel, psihologia devine marcată de behaviorism și configurațio-nism, sociologia de funcționalism, lingvistica mai ales de semantică. De aceea structuralismul nu este unitar, ci alcătuit din diverse puncte de vedere structuraliste în funcție de obiectele cercetate. Înțelegerea unui obiect rezultă astfel din compararea cu alte obiecte și din considerarea poziției sale într-un sistem de relații reciproce. Cunoașterea structurii clarifică formarea și transformarea obiectului cercetat (cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Structuralism)
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
25
2. Arhitectura industrială reinterpretează însuși conceptul de artă arhitecturală, deși
printr-o abordare umanistă reală trebuie, în primul rând, să se înțeleagă proiectarea
industrială ca expresie a alienării pe care o produce în lumea de azi civilizația
tehnologică, dominată de știință și tehnologie. Deși edificiile industriale nu mai sunt
disprețuite public, totuși, chiar când sunt realizate de nume mari ale arhitecturii, nu se
bucură de totala apreciere ca operele de arhitectură. Și acesta a fost remarcată chiar
imediat după depășirea, la începutul secolului XX, academismului stilistic și tipologic
caracteristic sfârșitului de secol al XIX-lea, când discursul arhitectural era incert și
șubred din punct de vedere estetic, nefiind abordate critic problemele ridicate de
complexitatea temelor și de indubitabilele conținuturi umaniste și tehnologice prezente
în arhitectura industrială, după cum nu s-au conștientizat gravele implicații ecologice
pe care aceasta le produce.
3. Odată admis că există o arhitectură industrială în sine, concluzia logică este că
prezența arhitectului este obligatorie. Rolul arhitectului în proiectarea arhitecturii
industriale este acela de a modifica și reconsidera în mod critic specificul temei.
Dacă inițial beneficiarul-investitor nu își ascundea neîncrederea și uneori ostilitatea
față de arhitecți, atunci când au realizat totuși un nivel de calitate complet
nesatisfăcător al edificiilor industriale, au înțeles că problemele construcțiilor
industriale sunt indisolubil legate de urbanism și lucrări publice, iar cei ce puteau
rezolva aceste probleme nu mai erau doar inginerii - simpli tehnicieni, ci arhitectul
capabil a înțelege problemele în ansamblul lor, pentru a înțelege toate implicațiile de
natură socială, psihologică sau culturală. Astfel arhitectul ajunge a fi implicat în
proiecte majore pe care le poate face profitabile, contribuind la realizarea unor
complexe productive care combină complexitatea structurală și organizațională cu o
nouă viziune asupra exploatării resurselor disponibile, și chiar dacă costurile sunt mai
mari inițial, ele pot fi amortizate în perioade rezonabile și având costurile de întreținere
sensibil mai mici. Acest lucru este fundamental în lumea industrializată în care profitul
este legea și propriul său motiv de a fi.
Prin urmare, arhitectul trebuie să fie demiurgul care face posibilă această sinteză
cognitivă și proiectuală, care mediază toate aceste nevoi și, prin urmare, oferă un
serviciu suplimentar umanității și, prin urmare, justifică mai eficient propria ei existență
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
26
care ca operator terțiar, devine un optim furnizor de servicii pentru comunitate. În acest
domeniu, arhitectul poate găsi cea mai bună oportunitate de a-și reconsidera rolul și
funcția sa de proiectant, datorită capacităților și vocației sale de a coordona, de a lua
decizii alături de tehnicienii-experți incluși în echipa de proiectare.
4. O altă concluzie este că arhitectura industrială are o proprie istorie și, prin urmare,
și o proprie problematică. Proiectarea mediilor industriale, este un proces care este
mai mult decât o simplă abordare tipologică, este mai mult decât o simplă ramură a
compoziției arhitecturale: este un subiect în sine, cu propria sa metodologie de
proiectare, cu propria sa istorie - clar delimitată - nu e doar o simplă enumerare de
tipuri de construcții și de distribuții de fluxuri tehnologice și umane. Demnitatea istorică
a arhitecturii industriale este indiscutabilă, deși astăzi avem tendința de a confunda
ideile despre trecutul său cu termenul de arheologie industrială care urmărește istoria
industriei, la fel cum locuința urmărește istoria umanității.
5. Altă concluzie a acestui studiu este că arhitectura industrială nu este antieconomică,
adică nu mărește inutil costul investițiilor, și în consecință, prețul de producție.
Industriașul nu mai comite azi greșeala de a considera că problema estetică reprezintă
o cheltuială inutilă, deoarece a început a fi clar că o imagine remarcabilă confirmă
adeseori eficiența tehnică. O imagine corectă din punct de vedere estetic, coroborată
cu cea tehnică amplifică semnificativ publicitatea companiei. Nu trebuie trecut cu
vederea și faptul că o întreprindere bine tehnologizată, bine și frumos construită, care
oferă personalului optime condiții de lucru reprezintă un capital ferm, care duce la
profit superior, dar și la creșterea prestigiului firmei și la o apreciere mai mare pentru
liderii ei.
6. Proiectarea contemporană a arhitecturii industriale trebuie să fie o proiectare
integrată pentru industrie, cu coparticipare publică, iar în proiectarea contemporană în
general și în cea industrială în special a devenit indispensabilă utilizarea BIM - Building
Information Modeling, care se referă la toate lucrările de construcții, inclusiv
construcțiile industriale cu toate infrastructurile și rețelele aferente. BIM se referă la
întregul ciclu de viață al unei structuri, de la proiectare până la deconstrucția,
refolosirea, reciclarea sau recuperarea edificiilor și a ceea ce rezultă din procesul de
producție. BIM reprezintă un proces de structurare, creare, producție, schimb,
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
27
integrare, analiză, gestionare, vizualizare și exploatare de date; un model al unei
structuri construite (care se poate încadra într-un fișier digital, care include toate
informațiile tehnice necesare proiectării, construcției sale, operațiunilor anterioare
acceptării (integrare, teste, verificări, certificare), întreținerea acesteia, reparațiile sale,
orice modificări sau extinderi și deconstrucția acestuia). Fișierul nu este doar un
catalog de obiecte poziționate în spațiu; include, de asemenea, o descriere a relațiilor
dintre obiecte și proprietățile acestora (de exemplu: joncțiuni de perete, tipul de
deschidere sau traversare a unui perete sau a unei plăci și a punților termice); BIM
facilitează fezabilitatea proiectelor proiectate dintr-o structură. Este un set de procese
care au ca scop orientarea implementării către anumite procese și facilitarea
comunicării, schimbului și gestionării datelor în jurul unui proiect de construcție42.
Modelarea convențională a informațiilor de tip BIM și personalizarea software-lor
permit un nou mod de abordare a proiectării asistate de calculator a edificiilor
industriale. Pentru aceasta este necesară o complexă examinare a fluxurilor de lucru
digitale ale cazurilor, precum și identificarea și compararea în vederea unei programări
funcționale, programări vizuale și programări vizuale distribuite. Programarea
orientată spre arhitectura industrială necesită o nouă și complexă analizare a datelor
și operațiilor, precum și o nouă structurare și ierarhizare a lor. Pentru a crește
performanțele programelor orientate pe arhitectura industrială ar trebui să fie reținute
doar datele și funcțiile care sunt diferite de cele convenționale din arhitectură și design.
În comparație cu programarea funcțională, construcțiile astfel rezultate tind să fie
optimizate, indiferent de complexitatea lor. Mediile de programare vizuale permit
utilizatorilor să nuanțeze și să creeze programe de computer prin glisarea și plasarea
operațiunilor predefinite și conectarea lor într-un grafic reglat, aciclic43.
Programarea fluxului de date vizuale distribuite combină mai multe programe vizuale
într-o rețea mai mare, urmărindu-se identificarea algoritmilor și a structurilor de date
ca factori cruciali pentru viabilitatea practică a modelelor parametrice complexe și ca
aspecte cheie ale noii gândiri de proiectare.
42 cf : https://en.wikipedia.org/wiki/Building_information_modeling 43 cf. Janssen și Chen, 2011.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
28
2.1 VIITORUL ARHITECTURII INDUSTRIALE ÎN EPOCA POSTINDUSTRIALĂ
Epoca postindustrială este caracterizată de un fenomen denumit dematerializa-
re sau decuplare și a fost prezentat pentru prima dată în 2015 de către Jesse H.
Ausubel44. Recent, Andrew McAfee, de la MIT Sloan School of Management, a
publicat o extinsă analiză a dematerializării, cu semnificative exemple și concluzii noi.
De-a lungul istoriei umane, prosperitatea a fost cuplată strâns cu abilitatea de a
extrage și a folosi resursele naturale. Pe măsură ce populația a crescut și a devenit
mai prosperă, în mod inevitabil s-au folosit: mai multe minerale, mai mulți combustibili
fosili, mai mult teren agricol, mai multă apă etc.
De la începutul Revoluției Industriale până la începutul perioadei postmoderne
economii avansate: europene, japoneze și americane s-au dezvoltat direct
proporțional cu consumul de energie și emisiile de bioxid de carbon. Apoi, creșterea
consumului de energie s-a încetinit, devenind chiar negativă, deși economiile au
continuat să crească, acest fenomen constituind premisa dematerializării. Cutumele
Epocii Industriale au început a se schimba, remarcându-se o decuplare a creșterii
economice versus consum de energie și emisii de gaze cu efect de seră.
Cu excepția informației, în anii anteriori perioadei postmoderne consumurile aproape
ale oricăror resurse au atins un maxim, după care s-au plafonat, dar nu din cauză că
resursele s-au epuizat, cauza constând în modul în care consumatorii au schimbat
modul de consum, iar producătorii au schimbat modalitățile de producție. Se poate
afirma că perioada postindustrială a întrat în faza de maximă utilizare a resurselor
naturale, iar de schimbările de comportament și tehnologie va beneficia și mediul
înconjurător.
Progresul tehnologic este astăzi mai rapid ca niciodată în istorie. În mai puțin de o
generație, s-a trecut de la o lume deconectată la una puternic interconectată digital
prin internet, rețele de socializare, inteligență artificială, cloud computing, senzori
44 Jesse H. Ausubel, (New York, 1951) este un om de știință american, director al Programului pentru Ecologie Umană de la Universitatea Rockefeller, New York și consultat științific al programelor fundației „Alfred P. Sloan”, elaborând suporturi pentru cercetarea fundamentală în domeniul biodiversității și ecologiei. Principale scrieri: La liberazione dell'ambiente, Di Renzo Editore, 2014; Technological Trajectories and the Human Environment, National Academy of Engineering, 1997; Technology and Environment, National Academy of Engineering, 1989; Cities and Their Vital Systems: Infrastructure Past, Present, and Future, National Academy of Engineering, 1988; Lasers: Invention to Application, National Academy of Engineering, 1987.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
29
miniaturali și puternici, GPS, dispozitive de stocare a datelor cu capacități
impresionante, procesoare din ce în ce mai rapide, mai puternice și mai ieftine.
Precum în timpul revoluției industriale, noile tehnologii transformă fundamental lumea,
dar acum o fac cu o viteză amețitoare. Arhitectura industrială va avea un viitor în
măsura în care pentru a deveni ea însăși se va schimba în concordanță și armonie cu
progresul tehnologic.
În această nouă epocă postindustrială, proiectarea de edificii industriale poate fi
considerată o nouă ipostază a proiectării, de a doua generație. Dacă în ceea ce se
consideră a fi proiectarea modernă, din secolul XX, de arhitectură industrială, creionul,
planșeta, teul, echerul și rigla de calcul ca instrumente specifice ale procesului de
proiectare au fost elementele definitorii, începând cu ultima decadă a secolului XX, în
majoritatea cazurilor, proiectarea, în general, și proiectarea de edificii industriale, în
special, au beneficiat de proiectarea asistată de calculator, care constă din
coroborarea de diferite tehnici de software și de modelare geometrică. Astfel pentru
proiectarea edificiilor destinate producției au fost utilizate diferite programe și
instrumente electronice de simulare. Principalul program dezvoltat de industria
electronică și utilizat de către proiectanți fost CAD45, program complex care permite
organizarea și reprezentarea virtuală a volumelor și spațiilor, precum și a rezultatului
producției, la început în 2D și azi și în 3D.
Proiectarea CAD este completată prin implementarea sistemelor BIM, capabile să
eficientizeze consumul de resurse de către birourile de proiectare, urmărind constanta
eficientizare a procesului de proiectare. Dacă până acum, prin proiectarea tradițională
sau asistată de calculator se putea concepe un volum în care fiecare element
îndeplinea o nevoie de operare, progresele din domeniul electronicii ne pun în fața
unei noi etape de abordare a procesului de proiectare, iar arhitectura industrială este
una dintre principalele beneficiare în această perioadă postindustrială, în care forma
și funcțiunea sunt imerse într-o altă formă de realitate, realitatea virtuală.
45 CAD (Computer-Aided Design) este un software de proiectare complexă, care permite proiectarea virtuală și aprecierea globală a formei și comportamentului obiectului creat înainte ca acesta să existe, deci permite construcția virtuală a unui obiect capabil să reacționeze în spațiul său non-real.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
30
Privitor la aceasta, filosoful francez Pierre Lévy46 vorbește despre legăturile complexe
care unesc realitatea arhitecturii cu virtualitatea calculului afirmând: Timpul nostru
preferă modele față de obiecte deoarece imaterialul este lipsit de inerție47.
46 Pierre Lévy, fiosof, sociolog și cercetător francez, născut în Tunisia (1956). Studiază impactul internetului asupra societății, a noii umanități numerice și realitatea virtuală. A teoretizat noțiunea de inteligență colectivă și a căutat să elaboreze un metalimbaj denumit IEML (Information Economy Meta Language). 47 Pierre Lévy, La Sphère sémantique. Computation, cognition, économie de l'information, Ed. Hermès-Lavoisier, Paris et Londres 2011.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
31
3 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
A
«Aa. Vv.», Buildings for Industry, Emerson Goble, 1957.
«Aa. Vv.», voce Architettura industriale, nel D.A.U., Ed. Istituto Editoriale Romano, Roma 1968-69.
«Casabella-Costruzioni», n. 175 & 177 (1942).
«L’Architecture d’Aujourd’hui», n. 133.
«R.I.B.A. Journal, The Hook Study», 11/1962.
«Zodiac», n 9
Accornero A., La fabbrica c’è, ma non si vede più, Casabella, n.651/652, 1997.
Achim I. Estetica locului de muncă (Estetica vieţii cotidiene). Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.
Acs Z.J., Boardman M.C., McNeely C.L., The social value of productive entrepreneurship, Ed. Small Business
Economics, vol. 40, 2013.
Adler Ladislau, Arhitectura şi economia, Editura Tehnică, București, 1963.
Adler Ladislau, Eficienţa economică în sistematizarea zonelor industriale. În: Arhitectura R.P.R., 1964.
Adler Ladislau, Importanţa economiei de teren în realizarea construcţiilor industriale. Viaţa Economică, 1967.
Adler Ladislau, Enescu Mircea, Băiculescu Emilian, Arhitectura industriei contemporane, probleme economice,
Editura Tehnică, București 1972.
Adler Ladislau, Probleme ale arhitecturii industriale, C.D.C.A.S., 1968.
Adler Ladislau, Solomon Z., Chiţulescu T., Spiride C., Amplasarea şi proiectarea industriilor. Editura tehnică, 1961.
Adler Ladislau, Solomon Z., Popovici M. Arhitectura industrială în România. Editura tehnică, 1964.
Agent R., Adler L. Posibilitatea reducerii greutăţii construcţiilor industriale. C.D.C.A.S. 1969.
Aloi G., Architetture industriali contemporanee, Ed. Hoepli, Milano 1967.
Angelescu St., Băiculescu E., Metoda modelelor, metoda elementelor. Comunicare la Federaţia internaţională a
precomprimării. Berlin, 1958.
Angeli R.G., Edifici industriali, Ed. Vallardi, Milano 1949.
Argan G.C., Walter Gropius e la Bauhaus, Ed. Einaudi, Torino 1951.
Arnoth L., Automatizarea şi arhitectura industrială. În: Magyar Epitoipar X/1968. Traducere C.D.C.A.S., 7636/d.
Attlee T.S., The influence on Architecture of the condition of the worker, in «Riba Journal», XXI, 1914.
Aurian J., Mircea M., Giurea I, Curtov V., Poenaru Bordea M., Posibilităţi şi metode de calcul matematic.
I.N.C.E.R.C., 1968.
B
Baccarani C., Golinelli G.M. Rullani E., Le BCC banche di territorio, Cedam, Padova 2013.
Baccarani C., Golinelli G.M., L’imprenditore tra imprenditorialità, managerialità, leadership e senso del futuro,
Sinergie, n. 71. 2006.
Baccarani C., Golinelli G.M., Per una rivisitazione delle relazioni tra impresa e territorio, Sinergie, n. 84, 2011.
Baccarani C., Meditazioni di un tecnico industriale perplesso, in Giaretta E., Alle origini della tecnica industriale e
commerciale, Giappichelli, Torino 2003.
Baccarani C., Qualità e governo dell’impresa, Sinergie, Quaderno, n. 7, 1991.
Balmer J.M.T., GRAY E.R., Corporate Identity and Corporate Communications: Creating a Strategic Advances,
Corporate Communications: An International Journal, vol. 4, n. 4. 1999
Banham R. Arhitecure de Clip-on. În: Bauen und Wohnen. 5, 1967.
Banham R., Theory and Design in the First Machine Age, Bologna 1960.
Barney S., Canberra a Fast Growing Capital. În: Town Country Planing 5/67. (Anglia)
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
32
Bartholmè R.H., Melewar T.C., Adding New Dimensions to Corporate Identity Management and Corporate
Communication: Exploring the Sensory Perspective The Marketing Review, vol. 9, n. 2, 2009.
Battisti E., Archeologia industriale, Jaca Book, Milano 2001.
Battisti E., Il fascino dell’archeologia industriale, Italia Nostra, n. 185, 1978.
Battisti E., Intorno all’architettura. Scritti dal 1958 al 1989, Ed. Jaca Book, Milano 2009.
Bălan Şt. Dicţionar tehnic român. București 1987
Băloiu C. Economia sovietică după 5 decenii. În: Lupta de clasă X/1967.
Belhoste Jean-François & Smith Paul, Architectures et paysages industriels: l'invention d'un patrimoine, La
Martinière, 2012, illustrations de Pierre-Olivier Deschamps
Benevolo Leonardo, Le origini dell’urbanistica moderna, Ed. Laterza, Bari 1974.
Bernstein D., Company Image, Ed. Guerini & Associati, Milano 1988-2005.
Biji M. Informarea şi Documentarea. În: Lupta de clasă V/1967.
Blachere B. Concluzii la construcţia industrializată. Tehnici moderne de construcţii. Paris, 1964.
Blaha J. Un element important în sistematizarea oraşelor: depozitele. În: Investicni vystavba IV/1968 (Praga).
Traducere C.D.C.A.S., 7442.
Bonazzi G., Storia del pensiero organizzativo, FrancoAngeli, Milano 1991.
Bonfanti A., Brunetti F., Pisani E., Il valore dello store design nel settore grocery: le scelte differenzianti della catena
distributiva MPreis, Mercati e Competitività, n. 3, 2012.
Bonicelli E., L’architettura industriale, Torino 1930.
Borsi F. e altri, Le paysage de l’industrie, Editions des Archives d’Architecture Moderne, Bruxelles 1975.
Bossaglia R., Il Liberty in Italia, Ed. Il Saggiatore, Milano 1968.
Bracegirdle B. (1973), The archaeology of the Industrial Revolution, Ed. Heinemann Educational, Portsmouth.
Bradley, Betsy Hunter, The Works: The Industrial Architecture of the United States, Ed. Oxford University Press,
New York, 1999.
Broto Carles, Architecture industrielle contemporaine, Ed. Links Books, 2008
Bruni S. Orientări moderne în tehnica iluminatului artificial în industrie. (Milano) C.D.C.A.S., Traducere 6942.
Bruno D. Raumordnungs politik in Frankreich.
Buddensieg T. e Rogge H., Cultura e industria: Peter Behrens e la AEG 1907-1913 (catalogo mostra), Ed. Electa,
Milano 1979.
Burckhardt Lucius, The Werkbund. Ed. Hyperion Press 1987.
Bykov V. Arhitektural Kibernetika. În: Arhitectura S.S.S.R. 1/1968.
C
Georgel, C., La jeunesse des musées, catalogue d’exposition, Musée d’Orsay, Paris 2000
Cadariu Gh., Grădină C., Ursoiu C. Zgomotul şi trepidaţiile ca factori nocivi în mediul industrial. Comunicare la
Simpozionul de acustică al Academiei R.S.R., Ed. Academiei, București 1963.
Calderara G. e Savini A., Indagini tipologiche di studenti, Ed. Politecnico di Milano, 1960-1961.
Calderara G., Architettura delle industrie, Ed. Grassi e Donati, Milano 1963.
Carbonara P., Architettura pratica, vol. IV, tomo II, Ed. UTET, Torino 1962.
Carles Broto, Architecture industrielle contemporaine, Links Books, 2008
Caselli L., Il bene oltre il benessere, Impresa progetto - Electronic Journal of Management, n. 1. 2011.
Castaldo S., Mauri C., Innovazione, Experience, Partnership. Casi di innovazione nel retail, Ed. Franco Angeli,
Milano 2007.
Cavallotti C., Architettura industriale, Ed. Görlich, Milano 1969.
Choay Fr., Urbanisme - Utopies et realitees. Editura Seuli, Paris, 1965.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
33
Ciappei C., Pellegrini M., Facility management for global care. Economia e gestione dell’accudimento, Firenze
University Press, Firenze 2009.
Ciribini G., Architettura e Industria, Milano 1958.
Coleman J., Social capital in the creation of human capital, American Journal of Sociology, n. 94, 1988.
Cotts D., Lee M., The facility management handbook, Ed. American Management Association, New York 1992.
Courtney D, The Trouble with Computers. În: World Hospitals, vol. 2. nr. 2, 1967
Cristescu V., Adler L., Constructions in Roumania. Editura Meridiane, 1969.
Csikszentmihalyi M., Good Business, Ed. Viking Penguin, New York 2003.
Czarniawska B., Narratives in Social Science Research, Ed, Sage, London, 2004.
D
Damian Ascanio, Le Corbusier. Editura Meridiane, București 1969.
Darley G., Fabbriche. Origine e sviluppo dell’architettura industriale, Edizioni Pendagron, Bologna 2007.
De Benedetti M., Pracchi A., Antologia dell’architettura moderna: testi, manifesti, utopie, Ed. Zanichelli, Bologna
1988.
De Fusco R., Storia dell’architettura contemporanea, Ed. Laterza, Bari 1974.
De Sy Hubert, La valeur sociale de l’environnement humai, în: La Maison VII/1968.
De Toni A.F., Open facility management. Modelli innovativi e strumenti applicativi per l'organizzazione e la gestione
dei servizi esternalizzati, Ed. Il Sole 24 Ore, Milano 2007.
Defour D., Dobrea A. Dezvoltarea construcţiilor şi economia de teren agricol. Editura Ceres, 1970.
Del Bufalo L., Architettura, Urbanistica, Industria, Ed. Officina, Roma 1969.
Denning S., The Springboard. How Storytelling Ignites Action in Knowledge-Era Organizations, Ed. Butterworth-
Heinemann, Boston, MA. 2000.
Derek S. The Anatomy of the Factory. În: Architectural Deiign, XX/1968
Desmireanu I., Veiner P. Eficienţa economică a investiţiilor. Institutul de Cercetări Economice, București 1967.
Dohnalek R. Projektorani a vystavba chmickych vyroben, Praga, Editura SNTL, 1964.
Donovan R.J., Rossiter J.R., Store Atmosphere: An Environmental Psychology Approach, Journal of Retailing, vol.
58, n. 1, 1982.
Durker R.F., Conducătorul de întreprindere și calculatorul electronic. În: Management Review, 7/1967. Traducere
I.D.T. 13/68.
E
Eisenhardt K.M., Building Theories from Case Study Research, Academy of Management Review, vol. 14, n. 4,
1989.
Eisenhardt K.M., Graebner M.E., Theory Building from Cases: Opportunities and Challenges, Academy of
Management Journal, vol. 50, n. 1, 2007.
Emmanuel de Roux, Patrimoine industriel, Éditions Scala, 2000
Enescu M., Angelescu Şt., Probleme de sistematizare industrială. În: Arhitectura V/1967.
Enescu M., Arhitectura şi industria de mâine. Lucrare de doctorat, București 1970.
Enescu M., Influenţa arhitecturii industriale asupra omului şi mediului său înconjurător. În: Arhitectura V/1968.
Enzman M., Der industrielle Standort. in: Industrielle Organisation, n.V/1964. (R.F.G.)
F
Fabbris L., L’indagine campionaria, Carrocci Editore, Roma 1989.
Fisenko A. Dezvoltarea arhitecturii industriale sovietice. În: Arhitectura S.S.S.R. n.VII/1967. Traducere C.D.C.A.S.
Florian Böllhoff, Jörg Boström, Bernd Hey (Hrsg.): Industriearchitektur in Bielefeld. Geschichte und Fotografie.
Bielefeld 1986.
Forti G., Architetture industriali, Görlich, Milano 1964.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
34
Frederic J. Schwartz, The Werkbund: Design Theory and Mass Culture Before the First World War. New Haven,
Conn.: Yale University Press, 1996.
G
Gabetti R., Architettura Industria Piemonte negli ultimi cinquant’anni, Cassa di Risparmio, Torino 1977.
Georgescu Şt. Profilul industrial al localităţilor. C.D.C.A.S., București 1968
Georgescu T. Condiţii de lucru în industria textilă. Referat de teza de doctorat, 1970. Biblioteca Institutului de
Arhitectură Ion Mincu.
Gerstner H. K., Klamann Th. Industriebauten der D.D.R., Berlin 1962.
Ghinea F. Recomandări privind economia terenului agricol. Redacţia revistelor agricole Bucureşti, 1967.
Giedion S., Mechanization takes Command, Ed. Feltrinelli, Milano 1967.
Golinelli G.M., L’approccio sistemico al governo dell’impresa. Cedam, Padova 2008.
Gropius Walter, Die Kunst in Industrie und Handel, Jahrbuch des Deutschen Werkbundes, 1913.
Gurland A.R.L., Economia e società, in Propyldet Weltgeschichte, 1960
H
Hammond I.B., The rise of Modern Industry, London 1925.
Hauptner W. Der Industriearchitektund die Optimalprojektierung. În: Deutsche Architektur, n.XII/1966.
Henn W. Bürogrossraum und Architekt. In: Baumeister, VII/1962 (R.F.G.)
Henn W. Industriebau. Vol. II şi III, Editura F. Callwey, Miinchen, 1966.
Henn, Bauten der Industrie, Ed. Callwey & Georg, München 1955-62.
Henn, Industriebau, Ed. Callwey & Georg, München 1961.
Henn, Sozialbauten der Industrie, Callwey & Georg, München 1966.
Heß/Guth/Krüger und Hans Christian Schink: Industriearchitektur in Leipzig. Hrsg. V. Deutschen Werkbund
Sachsen, Leipzig 1998.
Hilberseimer L., Entfaltung einer Plannungsidee, în: Industriebau, Editura Ulstein, 1963.
Hoffmann Otto, Im Auftrag des DWB: Der Deutsche Werkbund -1907, 1947, 1987. Verlag Wilhelm Ernst & Sohn,
Frankfurt 1987.
Hrustalev A. Raioane industriale în oraşe noi din Anglia. În: Arhitectura: S.S.S.R. Traducere C.D.C.A.S. 4510.
Hubert Krins u. a.: Brücke, Mühle und Fabrik. Technische Kulturdenkmale in Baden-Württemberg. Theiss,
Stuttgart. Bd. 2 Industriearchäologie. Hrsg. Landesmuseum für Technik und Arbeit, Mannheim. 1991.
Hudson K., Industrial Archaeology, Ed. John Baker, London 1963.
Hudson K., World Industrial Archaeology, Cambridge University Press, Cambridge 1979.
Hugon A. et Travase R., Le complexe usinier. Paris, Editura Eyrolles, 1962.
Huisman D. et Patrix G., L'estéthique industrielle, Ed. PUF, Paris 1961.
I
Ingrid Ostermann: Fabrikbau und Moderne in Deutschland und den Niederlanden der 1920er und 30er Jahre,
Gebrüder Mann, Berlin 2010.
Ioanid V. Utilizarea metodelor matematice şi aritmetice în urbanism. C.D.C.A.S., 1967.
Isard W. Location and Space Economy. New York, 1956.
ISTAT, L’innovazione nelle imprese, Statistiche report, 7 XI 2012.
J
Jefferies, Matthew. Politics and Culture in Wilhelmine Germany: The Case of Industrial Architecture, Ed. Berg,
Washington, D.C., 1995.
Jevremović, Ljiljana; Turnšek, Branko A. J.; Vasić, Milanka; and Jordanović, Marina, Passive Design Applications:
Industrial Architecture Perspective, Facta Universitatis Series: Architecture and Civil Engineering, Vol. 12, n.2/
2014.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
35
Jodidio Philip, Architecture Now! L'architecture d'aujourd'hui, Ed. Taschen 2002.
Jones, Edgar. Industrial Architecture in Britain, 1750-1939. Ed. Facts on File, New York 1985.
K
Karl-Ernst-Osthaus-Museum Hagen und Kaiser-Wilhelm-Museum Krefeld: Das Schöne und der Alltag - Deutsches
Museum für Kunst in Handel und Gewerbe. Ausstellungskatalog. Ed. Pandora Snoeck-Ducaju & Zoon, Gent 1997.
Kartasov K.I., VsakovI. A., KimI I. Calea perfecţionării soluţiilor arhitecturale a construcţiilor industriale. Moscova,
1967.
Kedrov B. Bociarov T., Sergheev K. Ştiinţa modernă şi problemele organizării centrelor ştiinţifice. Arhitectura
S.S.S.R. 1/1969. Traducere C.D.C.A.S.
Kendall M.G. Rank correlation methods. Londra, 1948.
Kenzo Tange. Entwurffür die planung der Stadt Tokio. În: Bauen Und Wohnen VII/1962.
Kerstin Renz: Industriearchitektur im frühen 20. Jahrhundert. Das Büro von Philipp Jakob Manz, Deutsche Verlags
Anstalt, München 2005.
Ketoff S. L'homme et la machine, in: L'Architecture d'aujourd'hui. IX/1967.
Kim I. Problemele calitative ale arhitecturii industriale. În: Arhitectura S.S.S.R., n.VII/1967. Traducere C.D.C.A.S.
Kofman F., Conscious Business, Sounds True, Colorado, 2006.
Krasnicov M. Iluminatul dinamic în culori (U.R.S.S). Traducere C.D.C.A.S. 1966.
Krüder W. Consecinţe constructive ale tehnicii de calcul, București
L
Laborde Marie-Françoise, Architecture industrielle, Ed. Parigramme, 2003
Lambert A., Corporate Identity and Facilities Management, Facilities, vol. 7, n.12/1989.
Laverty K.J., Economic Short-Termism: The Debate, the Unresolved Issues, and the Implications for Management
Practice and Research, Academy of Management Review, vol. 21, n.3/1996.
Le Corbursier. Les trois etablissements humains. Les Editions de Minuit, Paris, 1965.
Le Corbusier, Urbanisme, Editura Cres, Paris 1924.
Leontiev A. N., Psihologia muncii în producţia modernă. Factorul psihic în ansamblul sistemelor automate. În:
Scînteia, 23 X 1968.
Lord Bowden, Unele probleme legate de dezvoltarea ştiinţei în lumea modernă. În: Le Progres Scientifique
111/1967. Buletin I.D.T. 3/1968.
Lutov N., Retinski V. Sistemul automatizat al proiectării. În: Arhitectura S.S.S.R., VI/1968, TraducereC.D.C.A.S.
M
Maizza A., Iazzi A., Trio O., Gravili S., La fiducia nelle relazioni Impresa-Banca: quali conseguenze sullo sviluppo
territoriale?, Sinergie Referred Conference Proceeding 2012.
Maizza A., Impresa, territorio, competitività: riflessioni e prospettive di ricerca, Sinergie, n. 90. 2013.
Mantengoli V., Nardini al fianco dell’arte. «Un dovere sostenere la cultura», 2013.
Marginson D., Mcaulay L., Exploring the Debate on Short-Termism: A Theoretical and Empirical Analysis, Strategic
Management Journal, vol. 29, n.3/2008.
Mari C., Metodi qualitativi di ricerca: i casi aziendali, Giappichelli, Torino 1994.
Marie-Françoise Laborde, Architecture industrielle, Parigramme, 2003
Mark Jarzombek, Joseph August Lux: Werkbund Promoter, Historian of a Lost Modernity, Journal of the Society of
Architectural Historians 63/1, June 2004.
Markus Otto, Karl Plastrotmann, Lars Scharnholz, Ilija Vukorep: Industriebau als Ressource, Jovis, Berlin 2009.
Maroy J. P., Courtieux G., Billon R., Levasseur C., Camboulive M. Studii şi articole. În: Techniques et architecture,
n.4, mai 1971.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
36
Martens S. Metodă simplificată de determinare a eficienţei economice. În: Buletin Tehnic R.P.R. n1/1965.
Traducere C.D.C.A.S., 5783.
Martin Henry B. L'evolution de l'ilumination industrielle. În: Electricite, n.243/1957.
Masi F., Fabbricati industriali, in Casabella, n.110/1937.
Mathieu, C., Les Établissements Schneider et les Expositions universelles, Paris, Éd. Fayard et RMN, 1995.
Maurer H. und Maurer T., Neue Industriebauten, Verlag Otto Maier, Ravensburg 1954.
Mauss M., Saggio sul dono, Einaudi, Torino 2002.
Mănescu M. Preocupări cu privire la tehnica de elaborare a metodelor cibernetice în economie. În: Probleme
economice.
McGowan, F.; Radosevic, S.; and Tunzelmann, N. von. Emerging Industrial Architecture in Europe. Hoboken:
Taylor and Francis, 2004.
Mehrabian A., Russell J.A., An Approach to Environmental Psychology, MIT Press, Cambridge, 1974.
Melewar T.C., Karaosmadoglu E., Paterson D., Corporate Identity: Concept, Components and Contribution,
Journal of General Management, vol. 31, n.1/2005
Melewar, T.C., Jenkins E., Defining the Corporate Identity Construct, Corporate Reputation Review, vol. 5, n.1/
2002.
Melis A., Gli edifici per le industrie, Ed. Lattes, Torino 1953.
Middleton R. e Watkin D., Architettura dell’Ottocento, Ed. Electa, Milano 1977.
Milliman R., Fugate D., Atmospherics as an Emerging Influence in the Design of Exchange Environments, Journal
of Marketing Management, vol. 3, n.1/1993.
Mills E. D. Industrial Buildings. Editura Leonard Hill, Londra, 1967.
Mills E.D., The Modern Factory, Architectural Press, London 1959.
Minnucci G., Architettura industriale, in «Architettura e Arti decorative», anno V (1925).
Minnucci G., Architettura Industriale, in Architettura e arti decorative, anno V (1925).
Miron Mislin: Industriearchitektur in Berlin 1840-1910, Wasmuth, Tübingen 2002
Moisescu Anton, Estetica localităţilor. (Estetica vieţii cotidiene). Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966
Morandi C. (a cura di), Alla scoperta dell’archeologia industriale, Ed. Cleup, Padova 2010.
Morasso V. e Guarneri L., Architettura industriale, Ed. Görlich, Milano 1958.
Morris W., Architecture, Industry & Health, London 1902.
Mosco V.P., Ecco la nuova era della corporate architecture: dall’edificio-monumento all'edificio-paesaggio, Edilizia
e Territorio, 20 marzo 2012.
Mumford L., The City in History, Ed. Etas Kompass, Milano 1967.
Munce F. J. Industrial Arhitecture, Editura F. Dodge, New York, 1960.
Munce J.F., Industrial Architecture, Dodge Corp., New York 1960.
Murgescu S., Ştiinţa contemporană şi cooperarea internaţională, în: Lupta de clasă, 5,1967.
N
Nagel S. und Linke S., Industriebauten, Bertelsmann Fachverlag, Gütersloh 1972.
Nagel S., Limke S. D.B.Z. Industriebauten, Gutersloh, 1969.
Negri A., Negri M., L’archeologia industriale, Casa Editrice G. D’Anna, Messina-Firenze 1978.
Nekrasov N. Eficacitatea economică a amplasării forţelor de producţie. Economicescaia gazeta, 1966. Traducere
C.D.C.A.S.
Neupert R. Teoria localităţilor centrale. În: B.I.T., IV/1969.
Nicolaev I. Fonction-forme. În: Architecture, Formes, Fonctions. Ed. Krafft, Lausanne 1966.
Nicolaev I. Oraşul şi industria. În: Arhitectura S.S.S.R. Traducere C.D.C.A.S., T 2364. Osborn F., W. Wittek A. The
New Towns. Ed. Thames and Houston, London 1962.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
37
Nicolaeva V. I. Organizarea din punct de vedere arhitectural a locului de muncă. Traducere C.D.C.A.S., 6704/1.
Novara F., Rozzi R., Garruccio R., Uomini e lavoro alla Olivetti, Mondadori, Milano 2005.
O
Ory, P., L’expo universelle, Bruxelles, Éd. Complexe, 1989.
Osipov G. L. Combaterea zgomotului în încăperile de producţie. Traducere C.D.A.C.S., 6704/g
Ossenberg H. und Elsässer K., Bauten der Lebensmittel Industrie, Hoffmann, Stuttgart 1954.
P
Pagano G., Civiltà industriale, in: Casabella-Costruzioni, n.175/1942 a.
Pagano G., Decalogo agli industriali, in: Casabella-Costruzioni, n. 175, 1942 b.
Palmer M., Neaverson P., Industrial Archaeology: Principles and Practise, Ed. Routledge, New York 2012.
Parisi R., Fabbriche d’Italia. L’architettura industriale dall’Unità alla fine del Secolo breve, Ed. Franco Angeli, Milano
2011.
Pawlowski C., Tony Garnier: le radici del funzionalismo, Faenza 1976.
Pelissier, Reichen et Robert, Architectures contextuelles, Paris, Éd. Le Moniteur, 1993.
Pentland B.T., Building Process Theory with Narrative: From Description to Explanation, Academy of Management
Review, vol. 24, n. 4, 1999.
Peredo A.M., Mclean M., Social entrepreneurship: A critical review of the concept, Journal of World Business, vol.
41, 2006.
Peter Schirmbeck (Hrsg.): Route der Industriekultur. 40 Stationen zwischen Bingen und Aschaffenburg, Nest,
Frankfurt am Main 2003.
Petrov P., Cu privire la unele probleme legate de amplasarea întreprinderilor industriale din Bulgaria. Traducere
C.D.C.A.S., VIII/1967.
Petz R., Amplasarea concentrată a întreprinderilor industriale. Magyar Epitoipar, X/1968. Traducere C.D.C.A.S.,
7636/c.
Pevsner Nikolaus, L’architettura moderna e il design, Ed. Einaudi, Torino 1969.
Philip Jodidio, Architecture Now! L'architecture d'aujourd'hui, Ed. Taschen 2002.
Portoghesi Paolo, Dizionario di Architettura e Urbanistica, Istituto Editoriale Romano, Roma 1969.
Posohin N. V., Baranov l.M., Rodin B. S. Arhitekture za 50 let - Moscova 1968.
Powell, K., L’architecture transformée: réhabilitation, rénovation, réutilisation, W.O. Desmond (trad.), Paris, Éd. Du
Seuil, 1999.
Pradel, J-L., La réinvention d’un lieu, Connaissance des Arts, hors série n.65/2001.
Puglisi M., Archeologia industriale e letteratura, in Archeologia industriale e scuola, Manzuoli Editore, Firenze 1989.
Pradel, J-L., La réinvention d’un lieu, Connaissance des Arts, hors série n.65/2001
Putnam R., Bowling alone, Ed. Simon & Schuster, New York 2000.
Putnam R.D., Making democracy work, Princeton University Press, Princeton, 1993.
Rados K., Ipartelepelek ipitlszte, R.P.U., 1967.
R
Radoş C. Epiteszeti szempontok az ipartelepelek telepitesenel es tervezesenel. Budapesta, 1967.
Ragon Michel. Ou vivrons nous demain? Paris 1963.
Raistrick A., Industrial Archaeology: An Historical Survey, Eyre Methuen, London 1972.
Raja R., Architettura industriale, Edizioni Dedalo, Bari 1983.
Read H., Art and Industry, London 1934.
Remmert I. Condiţii de lucru igienice în construcţiile industriale. (R.P.U.). Traducere C.D.C.A.S., 7636/n.
Richard Schindler: Landschaft verstehen. Industriearchitektur und Landschafts-ästhetik. Modo, Freiburg im
Breisgau 2005.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
38
Riegl Alois, Le culte moderne des monuments. Son essence et sa genèse, Paris, Éd. Du Seuil, 1984.
Riessman C.K., Narrative Methods for the Human Sciences, Sage Publications, Los Angeles, 2008.
Rix M., Industrial Archaeology, in: The Amateur Historian, vol. 2, n.8/1955.
Rogers E.N., Auguste Perret, Ed. Il Balcone, Milano 1955.
Ronchetta C., Trisciuoglio M., Progettare per il patrimonio industriale, Ed. Celid, Torino 2008.
Rotems V. Planned Industrial Parks. În: B.I.T. VII/1967.
Roux Emmanuel de, Patrimoine industriel, Éditions Scala, 2000
Rudolf Fischer: Licht und Transparenz. Der Fabrikbau und das Neue Bauen in den Architekturzeitschriften der
Moderne, Verlag Gebrüder Mann, Berlin 2012.
Ruller I. Industrial Noise Control, în: The Builder, X/1962.
Ruller l. Sunetul şi arhitectura, în: Projekt, VII/1961. (R.S.C.S.). Traducere C.D.C.A.S.
S
Skvarikov V. Teoretische Grundlagen der Sovietische Stadte, în: Deutsche Architektur n.11/1968.
Saphier I., Topală E., Investiţiile şi calculul economic. Editura ştiinţifică, București 1969.
Schilling M.A., Izzo F. Gestione dell’innovazione, Ed. McGraw-Hill, Milano 2013.
Schmidt K., The Quest for Identity. Corporate Identity, Strategies, Methods and Examples, Ed. Cassell, Londra
1999.
Schmitt B.H., Customer Experience Management, Ed. Wiley & Sons, New Jersey 2003.
Schmitt B.H., Experiential Marketing, in: Journal of Marketing Management, vol. 15, n.1-3/2018.
Schmitt B.H., Experiential Marketing: How to Get Customers to Sense, Feel, Think, Act And Relate to Your
Company and Brands, The Free Press, New York 1999.
Schreiber J. J. S. Le defi americain. Ed. Denoel, Paris 1967.
Schrœder-Gudehus, B. et Ramussen, A., Les fastes du progrès: le guide des expositions universelles 1851-1992,
Paris, Flammarion, 1992.
Schwartz K. Consideraţii asupra prognozelor de populaţie. Raumforschung und Raumordnung Köln. C.D.C.A.S.D.
6865.
Schweitzer P. Orientări noi în proiectarea birourilor. Berlin, 1968. Traducere C.D.C.A.S., 4067.
Sciarelli S., Economia e gestione dell’impresa, Cedam, Padova 1997.
Semplici S. (a cura di), Un’azienda e un’utopia: Adriano Olivetti 1945-1960, Ed. Il Mulino, Bologna 2001.
Siggelkow N., Persuasion with Case Studies, Academy of Management Journal, vol. 50, n. 1/2007.
Sirmunski M. M. Geografia economică ca ştiinţă. Moscova 1968.
Solomon Z. Caractere specifice ale arhitecturii industriale, Editura tehnică 1960.
Solomon Z., Adler L., Enache C., Culoarea in arhitectură, Editura tehnică 1960.
Spangenberg E., Crowley A., Henderson P., Improving the Store Environment: do Olfactory Cues Affect
Evaluations and Behaviors?, Journal of Marketing, vol. 60, n.2/1986.
Stake R.E., Multiple Case Study Analysis, The Guilford Press, New York 2006.
Steinbrich K. Planificarea în viitor ca sarcină politică. În: Bauen und Wohnen, III/1968. Traducere C.D.C.A.S.
Sumnaia I., Smolar I., Problemele proiectării noilor oraşe ale ştiinţei. În: Arhitectura S.S.S.R., XI/1969. Traducere
C.D.C.A.S.
Svitel M., Vasko J., Projekt R. În: R.S.C.S. Investicni vystavba, XI/1968.
T
Tafuri Manfredo e Dal Co Francesco, Architettura contemporanea, Ed. Electa, Milano 1976.
Takacs G. Concepţia clădirilor monobloc şi universale. M. Epitoipar, X/1968.
Tardivo G., L’evoluzione degli studi sul Knowledge Management, Ed. Sinergie, n. 76/2008.
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
39
Tardivo G., Miglietta N., Schiesari R., Battisti E., Il sistema finanziario locale come fattore di competitività e sviluppo
delle imprese. L’esperienza della Banca d’Alba, Sinergie Referred Conference Proceeding, 2006.
Taylor F.W., The Principles of Scientific Management, Harper, New York 1911, & Ed. Etas Kompass, Milano, 1967
Tilmann Buddensieg, Henning Rogge, Gabriele Heidecker, Karin Wilhelm, Sabine Bohle, Fritz Neumeyer:
Industriekultur. Peter Behrens und die AEG. Verlag Gebrüder Mann, Berlin 1979.
Tilo Richter und Hans Christian Schink: Industriearchitektur in Chemnitz. Hrsg. V. Deutschen Werkbund Sachsen,
Leipzig 1995.
Tilo Richter und Hans Christian Schink: Industriearchitektur in Dresden. Hrsg. V. Deutschen Werkbund Sachsen,
Leipzig 1997.
Toint J. Zones industrielles et urbanisme. În: La Maison, VII/1968.
Trinder B., The Blackwell Encyclopaedia of Industrial Archaeology, Blackwell, Oxford 1992.
Turley L.W., Chebat J.C., Linking Retail Strategy, Atmospheric Design and Shopping Behaviour, Journal of
Marketing Management, vol. 18, n. 1/2, 2002.
Turley L.W., Milliman R.E., Atmospheric Effects on Shopping Behavior: A Review of the Experimental Evidence,
Journal of Business Research, vol. 49, n. 2, 2000.
U
U.N. Departament of Economic and Social Affairs, The Physical planningof Industrial Estates. New York, 1963.
UNIDO. Seminar Minsk, în: Regional Industrial Planning, 1968.
Ustinov A. G. Estetica industrială şi stadardizarea culorilor. (U.R.S.S.) Traducere C.D.C.A.S, 1966.
Utz e Campazzi, Fabbricati e impianti industriali moderni, Milano, 1926.
V
Vasilescu Sorin, Dicționar al arhitecțior moderni și contemporani, Ed. UAUIM, București 2004
Vasilescu Sorin, Istoria arhitecturii moderne, Ed. UAUIM, București 2018
Vieira V.A., Stimuli-Organism-Response Framework: A Meta-Analytic Review in the Store Environment, Journal of
Business Research, vol. 66, n. 9, 2013.
Voce: Architettura Industriale di Roberto Marino, nella Enciclopedia Treccani (ediz. 1935).
Voce: Peter Behrens nel D.A.U., Ed. Istituto Editoriali Romano, Roma 1968-69.
W
Weawer R. C. Criza mondială a urbanizării. Situaţia în ţările în curs de dezvoltare și în U.S.A. IFHP, S.U.A. nr. 3-
4/1968. B.I.T. 4/1969.
Whitney Fr. Proiectarea clădirilor de cercetare în industrie. În: Engineering News Record, 22/1960. Traducere
C.D.C.A.S.
Wild F., Factories, Van Nostrand, New York 1972.
Winter John. Industrial Architecture: A Survey of Factory Building. London: Studio Vista, 1970.
Sabine von Bebenburg (Projektleitung): Route der Industriekultur Rhein-Main, hrsg. Von «Kulturregion Frankfurt
Rhein-Main», Societäts-Verlag, Frankfurt am Main 2006.
Woodside A.G., Wilson E.J., Case Study Research Methods for Theory Buildin, Journal of Business & Industrial
Marketing, vol. 18, n. 6/7, 2003.
Wright Frank Lloyd, The Dissapearing City, When Democracy Build, Living City. În: Horizon Press, New York1955.
Y
Yin R.K., Case Study Research. Design and Methods, Ed. Sage, Thousand Oaks 2003.
Yuko Ikeda, Vom Sofakissen zum Städtebau. Hermann Muthesius und der Deutsche Werkbund. Modern Design
in Deutschland 1900-1927. Ausstellungskatalog. The National Museum of Modern Art, Kyoto 2002.
Z
Zahra S., Gedajlovic E., Neubaum D., Shulman J., A typology of social entrepreneurs: Motives, search processes
Arh. Mihai-Constantin Murineanu - ARHITECTURA INDUSTRIALĂ
40
and ethical challenges, Journal of Business Venturing, vol. 24, n.5/2009.
Zevi Bruno, Aprendre a voir l'architecture, Les Editions de Minuit, Paris, 1966.
Zevi Bruno, Cronache di architettura, n.701, Ed. Laterza Bari 1970.
Zevi Bruno, Erich Mendelsohn, attualità del suo messaggio, Officina, Roma 1972.
Zevi Bruno, Storia dell’architettura moderna, Ed. Einaudi, Torino 1950.
top related