spatiul artistic crevedia 2009.o investitie in creativitatea rurala
Post on 08-Mar-2016
225 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Spatiul artistic Crevedia 2009. O investitie in creativitatea rurala.
Duminică, 11 octombrie, orele 13.00, la Centrul de Dezvoltare şi Informare din comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu, la 30 de km de capitală,
se întâmplă un lucru inedit: inaugurarea unor instalaţii artistice ambientale de mari dimensiuni realizate de copiii din comună. Iniţiativa
constituie punctul culminant al proiectului Spaţiul artistic Crevedia 2009. O investiţie în creativitatea rurală, proiect iniţiat de Asociaţia Cred'Art
din localitate şi finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Ce se întâmplă din punct de vedere cultural într-o zonă rurală puţin avantajată, în care copiii şi adulţii fac exclusiv agricultură, în care cele
mai recente urme de cultură sunt cele din perioada neolitică? De obicei nimic, până în momentul când apare în zonă o organizaţie care să înceapă
să mişte comunitatea. În cazul de faţă este vorba de Cred'Art reprezentată de doi sculptori, Dragoş Neagoe, Ramona Guran şi un pictor, Rozalia
Iorga.
Proiectul iniţiat de aceştia şi realizat în parteneriat cu Asociatia Gaspar, Baltasar si Melchior şi Primăria comunei Crevedia Mare şi-a
propus valorificarea unor artefacte de cultură neolitică cu ajutorul creativităţii copiilor din comună prin aceasta urmărindu-se creşterea valorii
culturale şi sociale a comunităţii rurale din comună. Concret, copiii au fost învăţaţi şi au fost puşi să realizeze ei înşişi două instalaţii ambientale de
mari dimensiuni, de la primele etape, de concepere a schiţelor, până la materializarea lucrărilor supradimensionate, potrivite pentru spaţii de
mare vizibilitate în localitate. Sursa de inspiraţie pentru lucrări au constituit-o sculpturi de mici dimensiuni descoperite pe şantierele arheologice
din zonă, lucrări care au fost interpretate imaginativ de sensibilitatea copiilor. De aici până la rezultatul final, instalaţiile pictate şi amplasate în
comună, au trecut multe etape de muncă creativă şi de echipă, tip de experienţă în care copiii au fost implicaţi pentru prima dată în viaţa lor.
Proiectul are scopuri ambiţioase propunându-şi creearea unei strategii culturale şi turistice pentru comunitatea Crevedia Mare care să
pledeze pentru investiţiile culturale şi artistice în creativitatea rurală şi care să vină în sprijinul regenerării comunităţii locale. Tot prin acest proiect
se doreşte înfiinţarea unei reţele tematice axată pe intervenţiile artistice în spaţiul rural şi exploatarea creativităţii rurale.
Organizatorii subliniază lipsa de oportunităţi sociale şi culturale pentru oamenii din comunitate, lipsa locurilor de joacă pentru copii, a
oricărei modalităţi de petrecere a timpului liber pentru aceştia. Acesta fiind contextul, iniţiativa a avut aspectul unei experinţe unice pentru copii,
bucuria creaţiei în echipă fiind evidentă. Asociaţia Cred'Art a mai desfăşurat ateliere artistice pentru copii care au exploatat potenţialul creativ al
acestora, constituindu-se în iniţiative constante şi apreciate de copii şi părinţii comunităţii.
Prima zi explicatie civilizatia gumelnita
a doua zi pictura prima imagine
a treia zi pictura
a patra zi
top related