regiunile rurale din românia Între dezvoltare Şi subdezvoltare
Post on 05-Jan-2016
255 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
UNIVERSIATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI
FACULATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICA IN AGRICULTURA SI DEZVOLATREA RURARLA
MASTER- MANAGEMENT SI DEZVOLTARE RURALA
REFERAT LA ORGANIZAREA INTEGRATĂ A TERITORIULUI
TEMA: Regiunile rurale din România între dezvoltare şi subdezvoltare
1
PROFESOR.DR. MASTERAND : PACURARU SANDU
ANUL I
REGIUNILE RURALE DIN ROMÂNIA ÎNTRE DEZVOLTARE ŞI SUBDEZVOLTARE
România se bucură de un potenţial de dezvoltare important,
deși insuficient exploatat. Cu o suprafaţă totală de 238 mii km2 şi o
populaţie de 19,041 milioane de locuitori, România, este ca mărime, cel
de-al doilea nou stat-membru al Uniunii Europene, după Polonia. Ea
reprezintă 6% din suprafaţa totală a Uniunii Europene şi 4% din populaţia
acesteia.
România este unul din statele europene care se bucură de o bună
înzestrare în ceea ce priveşte resursele de teren, apă şi resurse umane. Cu
toate acestea, până în prezent, aceste avantaje au avut doar o influenţă
limitată în ceea ce priveşte generarea unei dezvoltări semnificative şi
restructurări în agricultură şi în zonele rurale.
Zonele rurale dispun de un potenţial de creştere substanţial şi au un rol
social vital.
Conform definiţiei din legislaţia naţională, zonele rurale din România
acoperă 87,1% din teritoriul ţării, cuprinzând 47,2% din populaţie
(Institutul Naţional de Statistică3), şi anume 8,98 milioane de locuitori
2011 (Sursa: Recensământul populației -rezultate preliminare – INS
2011). Metodologia OCDE pentru noţiunea de ruralitate conduce la cifre
diferite, însă permite comparaţii cu alte state membre. Astfel se constată
că teritoriul României este în conformitate cu această definiţie 59,8%
rural, 39,4% intermediar şi doar 0,8% urban. (Eurostat 2012)
2
Din punct de vedere al distribuţiei în teritoriu, populaţia României are un nivel
de ruralitate mult mai pronunţat, ponderea populaţiei rurale din România
reflectă incidenţa mai mare acesteia faţă de alte ţări din UE, unde aşezările
rurale sunt mai puţin populate şi la scară mai redusă, ca alternativă faţă de
concentrările urbane. Multe dintre aceste comunităţi rurale contribuie, într-o
mică măsură, la creşterea economică, însă îşi păstrează structura socială şi
modul tradiţional de viaţă. In raport cu datele Eurostat din anul 2012, 45,5% din
populaţie este în zona rurală, 43,9% în regiuni intermediare şi 10,6% în zona
urbană. Populaţia rurală nu este distribuită uniform. Există diferenţe
semnificative din punct de vedere al densităţii populaţiei, pe tot teritoriul
României. Majoritatea comunelor cu mai puţin de 50 locuitori/km2 sunt grupate
în partea de vest a ţării și a Deltei Dunării, comparativ cu zonele din est şi din
sud, unde predomină comunele. Astfel, densitatea medie a populaţiei este de
79,88 locuitori/km2 la nivel național și de 43,31 % în zonele rurale. ( Sursa INS
2011)
1.Procesul de îmbătrânire şi scăderea naturală a populaţiei, care decurge
din această situaţie, constituie principalii factori ai declinului populaţiei si
fenomenelor sociopopulaționale la nivel național. Fenomenul este reflectat în
linii mari și în mediul rural mai ales pe termen lung. Deși per ansamblu,
populația rurală are un trend descendent, se observă o ușoară creștere a
populației active în mediul rural, dar determinată de migrarea de rezidență.
Între 2005 și 2011, se constată următoarele: (1) ponderea categoriei de vârstă 0-
14 ani din totalul populaţiei rurale a scăzut; (2) ponderea categoriei de vârstă
15-64 ani a înregistrat o ușoară tendință de creștere începând cu anul 2008,
3
ajungând la 65,06% în anul 2011; (3) ponderea categoriei de peste 65 ani a
înregistrat o tendinţă usor descendentă, față de 2005.
2. Formare profesionala
Un aspect cheie pentru creșterea capacității de adaptare a forței de muncă rurală
este educația și formarea profesională.
Evoluţia şi specializarea în agricultură şi silvicultură necesită un nivel
corespunzător de instruire tehnică, economică şi juridică, inclusiv expertiză în
tehnologii noi ale informaţiei, pentru a corespunde cerinţelor comunitare în
domeniul fitosanitar, bunăstării animalelor, standardelor de calitate, sprijinind
astfel mobilizarea populaţiei rurale şi îmbunătăţirea diversităţii locale în vederea
creşterii atractivităţii zonelor rurale, a diversificării economiei rurale şi a
calităţii vieţii.
Deși constatam faptul ca nivelul de educaţie al populaţiei rurale cu vârsta
cuprinsă între 25 - 64 de ani a înregistrat o tendinţă de creştere a ponderii
persoanelor cu studii medii sau superioare de la 52,1% în 2003, la 74,3% în
2009 datorată parţial creşterii gradului de participare la procesul educaţional sau
de instruire a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 - 64 de ani, ponderea
fermierilor cu formare profesională de bază sau completă este de 7,4% în
comparație cu 20% media UE 27 (Sursa: Raportul anual statistic DG agri).
Practic o consecință majoră a acestei situații este reflexia faptului că sistemul de
învățământ liceal din sectorul agricol este nefavorabil în sensul în care o serie
de scoli cu profil agricol sau închis, iar numărul acestora per general s-a redus
(în anul 1997 au fost 238 licee agricole si au scăzut la un nr de 44 în 2011, 33 în
silvicultura 33 în 97 și reduse la un nr de 10 în 2011, în plus în 2011 erau 18
4
licee veterinare și 5 licee agromontane (sursa INS, tempo online). In concluzie ,
putem spune că îmbătrănirea și nivelul scăzut de educație sunt probleme majore
ale forței de muncă agricole, stabilind limitele de a extinde rezerva de forță de
muncă rurală. Prin urmare, este necesar ca activităţile de formare profesională,
informare şi difuzare a cunoştinţelor să fie extinse şi la persoanele adulte care
sunt implicate în domenii care au legătură cu agricultura, industria alimentară şi
silvicultura.
3.Ocuparea forţei de muncă.
Rezervele forței de muncă din zonele rurale ale României se micșorează, iar în
structura lor calitativă intervin modificări, atât din punctul de vedere al vârstei,
cât și al educației. Populația ocupată în agricultură, din mediul rural fiind de
cele multe ori un buffer social conduce la creșterea procentului de ocupare în
mediul rural. Astfel rata de ocupare în mediul urban este de 58,2% iar în rural
este de 58,8%. ( Sursa INS 2011).
Forța de muncă în agricultură și silvicultură. Forţa de muncă din agricultură
rămâne mult supradimensionată în comparaţie cu alte state ale UE. Rata de
ocupare în activităţi agricole, forestiere şi piscicole rămâne la un nivel
ridicat - 28,6%, în 2011)6 comparativ cu media europeană (4,7%), iar evoluția
sa în ultimii ani (începând cu 2005 – 31,6%) nu a înregistrat evoluții
spectaculoase.
O parte însemnată a populaţiei ocupate în agricultură este foarte vulnerabilă
social, fiind în acelaşi timp vârstnică şi cu un nivel de educaţie foarte scăzut,
ceea ce face ca în unele zone rurale din România să se instaleze adevărate pungi
de sărăcie, pe fondul capacităţii limitate a comunităţilor rurale de a atrage
investiţii. In anul 2005, în UE-27, o cincime dintre fermieri aveau pregătire în
domeniul agricol, în timp ce în România ponderea acestora a fost de 2,7 ori
mai mică (7,4%)( sursa Studiul Comisiei Naționale de Prognoză ”Consolidarea
5
exploatațiilor agricole”, 2012). Datele RGA 2010 arată înrăutățirea situației și
accentuarea discrepanței față de media europeană (29,4%).
Astfel, doar 2,5 % fermieri (șefi de exploatații), aveau educație de bază sau
completă în domeniul agricol, în timp ce majoritatea dețineau doar experiență
practică agricolă. La nivel regional, ponderea cea mai ridicată a fermierilor cu
pregătire în domeniul agricol se înregistra, în regiunea Centru (3,9%), iar cea
mai scăzută pondere (exceptând regiunea București Ilfov) a fost înregistrată în
regiunea Sud-Vest Oltenia cu 1,9%.
Spre deosebire de majoritatea ţărilor UE, agricultura a fost şi continuă să fie un
sector de primă importanţă în România, atât prin contribuţia sa în economie, cât
şi ca pondere a populaţiei ocupate. Performanţele sectorului agricol românesc
rămân relativ modeste, în contrast cu potenţialul său natural şi cu aşteptările
populaţiei legate de facilitarea finanţării sistemului.
România prezintă discrepanţe semnificative faţă de UE-27 şi în materie de
productivitate a sectorului agricol: chiar şi în anii agricoli favorabili, nivelul
productivităţii se situează sub 50% din media UE-27, situaţie care arată
potenţialul economic nevalorificat al agriculturii şi zonelor rurale româneşti și
care poate fi explicată atât prin structura internă a fermelor româneşti
(dimensiune redusă), utilizarea necorespunzătoare sau defectuoasă a factorilor
de producţie, inclusiv a capitalului uman, dar şi prin cadrul instituţional şi
infrastructura deficitară existentă. În special, lipsa infrastructurii de
marketing/de valorificare a produselor agricole reprezintă un aspect critic pentru
fermele mici.
Factorul primar al subdezvoltării agriculturii României şi al performanţelor
mediocre obţinute, îl reprezintă alocarea precară de capital pentru investiţii
şi de capital de exploatare care are drept consecinţă subperformanţele de
producţie (randamentele medii la hectar şi pe animal scăzute, circa 35-40% faţă
de media UE). Dotarea unui agricultor din exploataţiile agricole româneşti,
6
comparativ cu dotarea unui agricultor din UE 15, este de circa 25–26 de ori mai
mică (9000–9200 € imobilizări corporale în UE; 350 € în România) iar
creditele bancare acordate exploataţiilor agricole româneşti sunt de 15-16 ori
mai mici comparativ cu creditele acordate exploataţiilor agricole europene (110
€/ha în România şi 1.700- 2.000 €/ha în UE). (sursa: Cadrul Naţional Strategic
pentru Dezvoltarea Durabilă a Spaţiului Rural Românesc 2014 – 2020 - 2030
CNS, iulie 2013). Per total agricultură, specificul structural al exploataţiilor din
România (polarizarea), perpetuează o situaţie specială între ţările UE, şi anume
un număr important de exploataţii (31,1% din total exploatații agricole) nu
utilizează tractorul şi 91,1% exploataţii care nu deţin un tractor. La acestă
situație s-a ajuns și datorită faptului că retrocedarea terenurilor a avut ca efect
secundar dependenţa micilor agricultori de serviciile mecanizate ale
deţinătorilor de tractoare, situaţie mai puţin întâlnită în alte țări UE(sursa
Studiul CNP ”Consolidarea exploatațiilor agricole” 2012).
Deși în ultimii ani, capitalul fix brut din agricultura a avut o evoluție pozitivă,
aratând îmbunătățirea investițiilor în capitalul fix din agricultura, cu o rată de
creștere de aprox. 14% pe an (sursa MADR, Raportul strategic de monitorizare
2012), capitalizarea agriculturii românești rămâne în continuare scăzută.
Investițiile în active fixe reprezintă una dintre soluțiile necesare creșterii
competitivității agriculturii românești.
Restructurarea agriculturii, ţinând cont de toate aceste aspecte, va avea un
impact major asupra economiei rurale în general, având în vedere că agricultura
continuă să rămână cea mai importantă activitate din spaţiul rural şi o sursă
esenţială de venit pentru gospodării.
Șomajul. Rata şomajului înregistrat în anul 2012 a fost de 7,0% în raport cu
populaţia activă civilă totală. Categoria de vârstă cea mai afectată de fenomenul
7
somajului este cea a tinerilor (15- 24 ani), rata şomajului înregistrată pe această
categorie fiind de 22,7% în anul 2012 (sursa Eurostat)
4. Dezvoltarea economică
Investiţiile şi competitivitatea din România constituie încă elemente care
trebuie îmbunătăţite, pentru a se reuşi o accelerare a creşterii economice şi
asigurarea unei convergenţe a veniturilor cu cele din UE. În anul 2011, România
deţinea puţin peste de 1% din PIB-ul Comunităţii Europene, înregistrând 47% în
2010 la nivel național și 33,4% în rural4 (Sursa Eurostat 2012). Contribuţia
agriculturii la PIB a fost întotdeauna ridicată. Valoarea adăugată brută (VAB) a
agriculturii a reprezentat 6,5% din totalul VAB ( Sursa: Studiu Comisia
Națională de prognoză 2011). Cu toate acestea, ea rămâne scăzută, având în
vedere resursele neutilizate. La nivel național VAB a înregistrat o valoare de
114.744,8 milioane Euro în anul 2012.
(sursa Eurostat).
Sărăcia în zonele rurale. Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau
de excluziune socială – persoane sever defavorizate din punct de vedere
material, din România, în anul 2011, era de 29,4% din populaţie, comparativ
cu media UE 27 de 8,8% în 2011, (sursa Eurostat). În 2011, peste 71% din
populaţia săracă din România trăia în localităţi rurale.
5.Utilizarea terenurilor.
Având o suprafaţă agricolă utilizată de 13,3 milioane ha (reprezentând 55,8 %
din teritoriul României) în anul 2010, România dispune de resurse agricole
importante în Europa Centrală şi de Est. Deşi zone semnificative din suprafaţa
agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condiţiile
pedologice sunt deosebit de favorabile activităţilor agricole de producţie în
regiunile de sud şi de vest ale ţării. Cea mai mare parte a suprafeţei agricole
8
utilizate este arabilă (8,3 milioane ha), urmată de pășuni și fînețe (4,5 milioane
ha), culturi permanente (0,3 mil. ha) și grădini familiare (0,2 mil. ha). (Sursa:
INS , RGA 2010).
În ceea ce privește modul de folosinţă (”Utilizarea terenului agricol”) și evoluția
sa (de la Recensământul General Agricol 2002 la cel din 2010), pe fondul unei
reduceri constante a întregii suprafețe agricole utilizate, se înregistrează o
ușoară tendință de diminuare a ponderii terenului arabil și a culturilor
permanente în total suprafață agricolă utilizată, concomitent cu o ușoară creștere
a ponderii pășunilor și fânețelor, precum și a grădinilor familiale.
Suprafaţa agricolă neutilizată, înregistrată la Recensământul General Agricol
2010, inclusiv cea a unităţilor care nu au îndeplinit condiţiile de a putea fi
considerate exploataţii agricole, a fost de 896 mii ha, iar suprafaţa agricolă în
repaus a fost de 953 mii ha (sursa INS, Recensământul General Agricol 2010).
9
10
top related