logica i (principiile logice)

Logica Comunicarii

CURS I

Nu dispune de o altă modalitate de a ne comunica ideile decît prin a le exprima.

Nu avem altă posibilitate de a transmite celorlați ceea ce cunoaștem sau înțelegem decît prin respectarea condițiilor formale ale enunțării.

Enunțurile noastre prin care comunicăm celorlați ceea ce am înțeles noi în așa fel încît vrem și ceilalți să le înțeleagă trebuie să respecte două condiții de bază:

1. condiții gramaticale: regulile vorbirii corecte2. condiții logice: regulile gîndirii corecteNe putem înțelege doar dacă cele pe care le

enunțăm corespund vorbirii și gîndirii corecte.

Care sînt condițiile logice?Sînd cele care rămîn după ce dăm la o parte

componentele extraraționale ale enunțurilor noastre – cele emoționale, afective, sentimentale (cele ce țin de propria noastră trăire subiectivă).

De aceea condițiile logice sînt formale: ele reglementează forma corectă a gîndirii noastre.

Logica reglementează relația dintre exprimările (enunțările) noastre și nu răspunde de relația dintre exprimare (enunț) și realitatea la care se referă).

Afirmația Afară plouă este adevărată sau falsă, dar nu una logică.

Dar: este nelogic să asertăm în același timp că acum plouă și că tot acum nu plouă, căci aceasta va fi o contradicție logică. Cine vorbește așa se află în eroare logică și aceasta independent de starea reală a vremii de afară.

Sarcina logicii ar fi următoarea:Să delimiteze în cîmpul enunțurilor noastre ceea

ce în toate împrejurările este inevitabil fals și să arate cum anume poate fi recunoscut acest lucru, independent de raportarea sa la realitate.

A te face înțeles înseamnă a fi rațional

A fi rațional înseamnă a gîndi bine

A gîndi bine înseamnă a gîndi corect

A gîndi corect înseamnă a gîndi logic

A gîndi logic înseamnă a gîndi în conformitatea cu condițiile formale ale gîndirii

A fi rațional în actele noastre comunicaționale înseamnă a respecte regulile logicii.

Logica studiază nu gîndirea în sine, ci gîndirea care se exprimă.

O gîndire care se exprimă este o gîndire discursivă.

a) Logica este disciplina gîndirii corecteb) Logica este știința care studiază formele și

condițiile (legile) gîndirii corecte

Pentru ca gîndirea să fie corectă ea trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

- Să fie determinată (adică clară și precisă)- Să fie consecventă (adică liberă de contradicții interne)- Să fie fundamentată (adică întemeiată)Aceste trăsături sînt proprii oricărei gîndiri corecte, de

aceea ele au statut de legi ale gîndirii (legi de raționare sau principii logice).

Principiile logice formulează condițiile formale generale și necesare ale corectitudinii gîndirii.

Logica clasică recunoaște patru principii fundamentale ale logicii (ale gîndirii corecte):

- Principiul Identității- Principiul Noncontradicției- Principiul Terțului Exclus- Principiul Rațiunii Suficiente

Principiul identității asigură prima cerință – a determinării gîndirii. Impune condiția unei gîndiri clare și precise.

Ne ferește de eroare indeterminării (confuziei)Principiul noncontradicției și principiul terțului

exclus vin să asigure consecvența gîndirii, ferind-o de contradicție și contrarietate

Principiul rațiunii suficiente devine responsabil de fundamentarea gîndirii.

Principiul Identității

În același timp și sub același raport orice lucru este identic cu sine: A=A

Pentru a gîndi un lucru (A) și pentru a nu-l confunda cu altul (B), este necesar să-l gîndim așa cum este și ce este.

Cerințele principiului identității:

1. Precizia semnificației și valorii de adevăr a terminilor și enunțurilor folosite într-un demers rațional;

2. Termenii și enunțurile folosite în cadrul unui demers rațional să nu-și schimbe semnificație, respectiv valoarea de adevăr, acceptată inițială.

Principiul noncontradicției

În același timp și sub același raport, două propoziții, dintre care una afirmă cee ce neagă cealaltă despre același obiect, nu pot fi ambele adevărate.

*În același timp și sub același raport este imposibil ca un lucru să fie și să nu fie

* În același timp și sub același raport este imposibil ca unul și același obiect să aibă și să nu aibă o anumită proprietate.

Nerespectarea principiului noncontradicției – afirmarea unui gînd care se neagă sau negarea unui gînd care se afirmă – are drept efect contradicția și absurditatea.

Judecățile care exprimă o contradicție pot fi:1)Contrare – judecăți care afirmă și neagă același lucru

referitor la o întreagă clasă de obiecte (ex: Toate triunghiurile sînt dreptunghice – Niciun triunghi nu este dreptunghic) sau judecățile în care se afirmă predicate contrapuse (ex: Toate numerele sînt pare – Toate numerile sînt impare)

2) Contradictorii – judecățile în care se afirmă și se neagă același lucru referitor la un obiect singular

(ex: Acest triunghi este dreptunghic – Acest triunghi nu este triunghic) sau cînd o judecată afirmă ceva în privința unei întregi clase de obiecte și altă judecată neagă aceeași numai în privința numai unei părți a aceleeași clase de obiecte (ex: Toți studenții sînt sportivi- Unii studenți nu sînt sportivi)

Judecățile contrare nu pot fi ambele adevărate, dar pot fi ambele false;

Judecățile contradictorii nu pot ambele nici adevărate, nici false.

Principiul Terțului Exclus

Dintre două judecăți contradictorii, în același timp și sub același raport, prin necesitate una și numai una poate fi adevărată, a treia posibilitate este exclusă

*În același timp și sub același raport,un lucru există sau nu există, a treia posibilitate este exclusă.

Principiul Rațiunii Suficiente

Niciun gînd nu poate fi considerat adevărat dacă acest gînd nu este întemeiat.

Întemeiat înseamnă fundamentat pe adevărul recunoscut al altor gînduri (care îi vor servi drept temei sau fundament).

Orice judecată, pentru a fi acceptată ca adevărată trebuie să dispună de un temei suficient (acesta devine rațiunea suficientă a adevărului judecății întemeiate)

Principiul rațiunii suficiente reglementează relația de întemeiere care este o relație de condiționare dintre două judecăți dintre care una este condiția (oferită drept temei) și cealaltă este consecința (judecata întemeiată pe adevărul judecății luate drept condiție sau temei)

Trei forme de condiționare (întemeiere)

Condiția necesară – în absența acestei condiții, consecința nu apare, dar nici nu o poate întemeia

Ex: Dacă nu posed imunitate, atunci mă pot îmbolnăvi

Condiție suficientă – este cea care întemeiază consecința, dar nu numai ea.

Ex: Dacă stai în ploaie, atunci poți răci

Condiție necesară și suficientă – satisface ambele cerințe: în absența ei consecința nu se produce și este capabilă să o întemeieze

Ex: Dacă și numai dacă numărul este divizibil cu doi, acesta este un număr par.