ipostaze ale fantasticului î n luceafarul respectiv demonul

Ipostaze ale fantasticului în Luceafarul respectiv Demonul

Un punct de convergenţă al celor două opere îl constituie caracterul lor fantastic.

La Lermontov, fantasticul se apropiede textul Vechiului Testament, avânddrept cadru natura primitivă a zoneigeorgiene pe care autorul a cunoscuto din perioada exilului in Caucaz.

Peste Caucaz,cu norii-alături,Cel izgonit din rai pluteaSub el Kazbekul în omăturiCa diamantul scânteia;

Fantasticul Eminescian estelegat de mitul Zburătorului,fiind alegorizat. Visul careuneste cei doi indrăgostiți sedeschide spre fantastic.

Iar ea vorbind cu el în somn,Oftând din greu suspină:-O, dulce-al nopţii mele domn,De ce nu vii tu? Vină!

În poemul Demonul, geniul singuratic este simbolizat prin ființa biblicului înger căzut. Izgonit din Paradis, el îşi aminteşte de vremea când strălucea ca heruvim, „setos de-a şti“. Proscris, el rătăceşte, „stăpân pe-acest mărunt pământ“, şi se îndrăgosteşte de frumoasa Tamara, prințesa georgiană, fiica lui Gudal, încercând astfel să învingă singur[tatea.

“…El intră, dornic să iubească,Spre bine-i sufletul deschis,

Gândind: de-acum o sa trăiască O viață două, să renască…”

În Luceafărul este un domn al nopți înstelate,este înger ,este o ființa neptunică, este o ființă uranică, este chip de demon,este un titan romantic, este o frumusețe ce impresionează şi înspăimântă în acelaşi timp. Numele lui Hyperion duce iarăşi la izvoarele mitologiei: Hyperion este unul din cei şase titani, are ca mama pe Gaia (Pământul) si ca tata pe Uranus (Cerul). După Homer si alti poeti, Hyperion este Soarele insusi – In poem, Luceafarul intruchipeaza genialitatea absolută.

“…Si apa unde-au fost căzutÎn cercuri se roteşte,Şi din adânc necunoscutUn mândru tânăr creste.

Uşor el trece ca pe pragPe marginea ferestreiŞi tine-n mâna un toiagÎncununat cu trestii.

Părea un tânăr voievodCu păr de aur moale,Un vânat giulgi se-ncheie nodPe umerele goale.

Iar umbra feței stăraveziiE alba ca de ceara -Un mort frumos cu ochii viiCe scânteie-n afara…”

Visul are conotații fantastice, fiind punctul de întâlnire a celor două lumi: fantastică şi reală:

Demonul i se arată prima dată Tamarei in vis intr-o atmosferă stranie; dragostea lui o înspăimântă ca forța unui duh malefic urmând a fi ucisă de sărutul acestuia.

“…Vai, duhul rau e-n izbandire!Sarutul buzelor lui arsePrin buzele spre el intoarseOtrava mortii-au raspanditSi-un sunet slab si chinuit Tacerea noptii reci o sparse…”

În “Luceafărul”, fata îl cheamă cu insistență pe astru urmând ca in final să-l părăsească. Visul are funcția epică simbolică.

Cobori în jos, luceafăr blând,Alunecând pe-o rază,Pătrunde-n casă şi în gândŞi viaţa-mi luminează!

El asculta tremurător,Se aprindea mai tareŞi s-arunca fulgerător,Se cufunda în mare;

Bibliografie:

www.webromana.wordpress.com www.wikipedia.com www.referate.ro

Realizatori:

Ciuca Bianca Ciornei Răzvan Pătcaş Cristian Şandor CristinaProfesor coordonator: Matiş Ramona