insuccesul scolar - referat
Post on 27-Jan-2016
18 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Intr-un sistem social defectuos, precum cel romanesc, paradoxurile nu se poticnesc in ilogic, ci
compun realitatea. Astfel ca pe de o parte avem conceptia aproape unanima ca daca ai facultate,
vei avea un viitor mai bun, iar pe de cealalata parte exemplificarea clara si in acelasi timp
confuza, cu succese financiare si ascensiuni sociale neconditionate de nivelul de cunostinte
dobandite in scoala. Cu toate acestea, cel putin la nivel urban (in zonele rurale, marcate, in
anumite regiuni, de educatie precara si saracie, specificul este altul), insuccesul scolar este
considerat stigmatizant, atat pentru copil, cat si pentru familia sa.
Succesul scolar al unui copil este important pentru statutul pe care acesta il detine in familie si in
grupul de prieteni, dar si pentru statutul familiei si al scolii in comunitate. Sintagma sinonima
insuccesului scolar este esecul scolar, dar mai putin uzitata, cuvantul “esec” avand un impact
psihologic negativ mai mare (Salavastru, 2004, 229).
Ce este insuccesul scolar?
Evaluarea rezultatelor scolare se face de catre profesori (evaluarea considerata cea mai
obiectiva), dar totodata si de catre elev sau familie. In aceste cazuri perceptia este mai degraba
subiectiva. O nota de 8 poate fi perceputa ca fiind buna de catre profesor si ca fiind un rezultat
prost de catre copil sau familie. In fixarea nivelului de aspiratie al copilului conteaza si
standardele familiale, iar cand acest nivel aspirational nu este atins, dar copilul nu prezinta un
insucces real, este vorba despre asa-numitul insucces psihologic sau fals insucces (idem, 233).
Parintii planifica deseori viitorul copiilor, iar notele proaste le destrama iluziile. Nu sunt insa
multe cazurile fericite in care ei ajung sa accepte revizuirea acestor planuri. Situatia este des
intalnita, fie sub forma parintilor cu studii superioare, care nu concep ca acestea sa nu fie urmate
si de copiii lor, fie la parintii cu un nivel de educatie nu foarte ridicat, pe care il pun pe seama
greutatilor din trecut, si care considera ca, oferindu-i copilului lor tot ce are nevoie, acesta trebuie
sa realizeze ceea ce ei nu au putut. In ambele cazuri se poate intampla insa ca nivelul de aspiratie
stabilit de parinti sa nu corespunda posibilitatilor reale ale copilului. Percepand aceasta situatie
ca pe o presiune permanenta din partea familiei, copilul poate dezvola teama de esec care “poate
determina blocajul fortelor psihice, al mecanismelor prin care se realizeaza performantele scolare
si, in final, insuccesul.” (idem, 234).
Revenind insa la definitia insuccesului scolar real, trebuie subliniat faptul ca obiectivitatea lui
apare din raportarea la normele scolare. Insuccesul scolarreprezinta “ramanerea in urma la
invatatura sau neindeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind
efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate” (idem 230). Trebuie facute insa niste
distinctii, deoarece exista diferite forme ale insuccesului scolar, precum:
- insucces generalizat – situatie care priveste viata scolara in ansamblu;
- insucces limitat – dificultati doar la anumite materii;
- insucces scolar de tip cognitiv – nerealizarea obiectivelor scolare;
- insucces scolar de tip necognitiv – incapacittaea elevului de a se adapta mediului scolar–
insucces scolar cu caracter episodic – dat de anumite circumstante;
- insucces scolar ca fenomen de durata – acumularea de lacune in perioade mari de timp
(semestru, an).
Unul dintre cele mai importante aspecte ale insuccesului scolar il reprezintaimpactul
psihologic pe care acesta il are asupra copilului, deoarece insuccesul scolar influenteaza
imaginea lui de sine, in sensul degradarii ei si a subaprecierii propriilor capacitati. Ulterior,
aceasta va insemna si supraaprecierea altor probleme intalnite, situatii in care copilul,
considerand ca nu are competentele necesare pentru depasirea obstacolelor, nu se va mobiliza,
ajungand sa lucreze sub nivelul posibilitatilor reale. Se formeaza asadar un cerc vicios, marcat de
sentimente de inferioritate, culpabilitate, excluziune, iar uneori chiar comportamente deviante
(violenta, abandon scolar), toate acestea reprezentand efectele cumulative ale esecului scolar
(idem 235). In aceasta situatie intervine, de fapt, acea capacitate de care dispunem pentru a ne
apara imaginea de sine, de a face fata evaluarilor negative. O modalitate de mentinere a unei
imagini de sine pozitive o reprezintăsistemul autoatribuirilor (ibidem):
- atribuiri externe: invocarea unor cauze exterioare, ca de exemplu dificultatea sarcinii
respective;
- atribuiri interne: este vorba despre considerearea drept cauze a unor trasaturi specifice propriei
persoane, dar mai putin importante si in general trecatoare, precum oboseala, neatentia,
insuficienta efortului, ceea ce asigura protejarea trasaturilor de personalitate situate la un al nivel
de valorizare.
Fazele insuccesului scolar (idem, 231):
- Faza premergatoare – apar primele probleme in realizarea sarcinilor scolare (primele lacune,
incetinirea ritmului fata de al celorlalti colegi, lipsa dorintei de a invata), dar este faza in care
situatia poate fi corectata destul de usor;
- Faza de franare propriu-zisa – apar acumularea de goluri mari, aversiunea fata de invatatura si
profesori, nu se manifesta incercari independente de indeplinire a sarcinilor etc.
- Faza esecului scolar formal – apar repetentia sau abandonul scolar, cu consecinte negative
asupra dezvoltarii personalitatii si a integrarii sociale si profesionale ulterioare, deci nelimitarea
conceptului de insucces scolar doar la nivelul a ceea ce se intampla in cadrul scolii, deoarece
eficienta invatarii este verificata, pana la urma, prin competentele reale dobandite in cadrul scolii
si probate apoi pe piata muncii, deci nu este o problema pedagogica, ci una socioeconomica.
Factorii insuccesului scolar
Studiile au aratat ca niciun factor nu este hotarator si ca de obicei este vorba despre un cumul de
factori, iar fiecare situatie de insucces scolar este unica.
Cele trei mari categorii de factori care pot determina insuccesul scolar sunt:
1. Factorii individuali;
2. Factorii familiali;
3. Factorii scolari;
1. Factorii individuali:
Doar in primele clase nivelul de inteligenta determina in proportie de 50% succesul scolar.
Aceasta influenta a nivelului de inteligenta scade ulterior, pe parcurs intervenind multi alti factori
individuali. Insa inainte de analizarea unui insucces scolar este necesara evaluarea IQ-ului
respectivului elev, pentru eliminarea situatiei in care insuccesul lui este cauzat de un nivel al IQ-
ului, aflat sub limita normala. Nu este o procedura simpla si cu rezultate reale de fiecare data,
deoarece factorul principal care asigura calitatea acestor evaluari il reprezinta competenta
examinatorului: ceea ce decodifica el din rezultate este mai important decat valorile stabilite de
testul in sine (idem, 236).
Inteligenta poate deveni factorul hotarator al unui insucces scolar atunci cand este vorba despre
deficiente mentale. “Deficienta mentala desemneaza o reducere de un anumit grad a capacitatilor
psihice, fapt ce determina dereglari ale mecanismelor de adaptare ale individului la conditiile de
mediu si la standardele de convietuire sociala” (idem, 237).
Nivelul IQ-ului si inteligenta corespunzatoare:
- mai mare de 130 – inteligenta superioara (supradotare);
- intre 90 şi 110 – inteligenta normala;
- intre 70 si 80 – inteligenta de limita;
- sub 70 – deficienta mentala (deficienta mentala usoara – intre 55 si 70, deficienta mentala
moderata – intre 40 si 55, deficienta mentala severa - intre 20 si 40 si deficienta mentala
profunda – sub 20).
In cazul in care motivul insuccesului scolar este inteligenta sub limita, copilul trebuie indrumat
catre scolile speciale.
In cazul inteligentei de limita, atunci cand copilul are capacitate de invatare si de adaptare la
cerintele unui colectiv cu nivel de inteligenta normal, el poate fi mentinut in colectivitatile
scolare normale.
Specificul elevului cu inteligenta de limita: “inteligenta generala fluida saraca, conduite
operatorii inferioare varstei cronologice, aptitudini verbale nedezvoltate, oscilatii în
performantele intelectuale, raspunsuri date intr-o manieră inegala (adesea lacunara), nevoia unui
interval de timp si a unui ajutor din partea educatorului pentru mobilizarea capacitatilor
intelectuale in oferirea unui raspuns corect, dificultati in insusirea cititului si scrisului, precum si
a calculului aritmetic, dificultati in realizarea operatiilor de analiza si sinteza, comparatie,
abstractizare, clasificare cu continut semantic, deficiente de colaborare si de stabilire a unor
relatii interpersonale, ca urmare a unei imaturitati socioafective, lipsei de stapanire, de
autocontrol si autoreglare, reactii de opozitie, de indisciplina si, in general, atitudini negative fata
de scoala” (ibidem). Este foarte importanta diagnosticarea corecta a inteligentei de limita,
deoarece are multe particularitati comune cu deficienta mentala usoara, insa potentialul de
invatare al acestor copii este altul.
In ultimii ani, accentul s-a mutat de pe conceptul de potential intelectual, pe cel de potential de
invatare, adica nu mai este important doar ceea ce a invatat deja copilul (testele de inteligenta
evalueaza aspecte incheiate ale dezvoltarii proceselor cognitive), ci ceea ce poate sa invete in
continuare. Studiile au analizat ceea ce poarta denumirea de zona proxima a invatarii, adica acea
diferenta dintre potential si nivelul dezvoltarii (idem, 238). Testele care masoara potentialul de
invatare determina: viteza invatarii si capacitatile de conservare si aplicare a ceea ce s-a invatat.
De asemenea, a aparut si ideea de educabilitate cognitiva, adica de interventie in deficientele
constatate, in scopul ameliorarii eficientei intelectuale.
De cele mai multe ori insa, factorii individuali ai copilului care pot determina insuccesele scolare
sunt: starea de sanatate, dezvoltarea fizica (care, in anumite conditii, pot induce stari de
oboseala defavorabile invatarii), starea afectiva,motivatia, personalitatea. Tot aici intra si
aspecte care tin de echilibrul fiziologic si care se pot manifesta la nivel de sistem respirator,
circulator, endocrin sau la nivel de metabolism. La fel de importante pot fi tulburari ale somnului
sau alimentare. In multe situatii, elevii cu deficiente de ordin fiziologic pot fi etichetati ca fiind
“lenesi”, ,,neatenti“, “rau-voitori”, “nepasatori ” sau, dimpotriva, supraprotejati. Ambele atitudini
sunt in defavoarea copilului, prima putand duce la scaderea stimei de sine a acestuia, a doua
facandu-l dependent de adulti si ezitant in a infrunta obstacolele.
Alte aspecte, care tin atat de natura somato-fiziologica, cat si de personalitate, sunt cele care se
manifesta prin: ritmul si eficienta invatarii, puterea de munca sau rezistenta la efort. Sunt copii
care, chiar si cu un nivel normal al inteligentei, se mobilizeaza mai greu si sunt mai lenti. Solutia
nu consta in fortarea lor sa adopte un ritm mai rapid (rezultatul neputand fi decat insuccese care
pot genera ulterior, cumulate, esecul scolar), ci respectarea ritmului propriu al fiecaruia (idem,
240).
Tot factor individual este si motivatia, care se poate intalni si in situatia elevilor cu capacitate
mare de invatare, care nu au insa rezultate conform potentialului lor. La lipsa motivatiei se poate
adauga o atitudine negativa fata de scoala, care poate duce la refuzul de a indeplini sarcinile
primite.
Instabilitatea emotionala reprezinta, la randul ei, un alt factor individual important, manifestat
prin gandire superficiala, lipsa de atentie, lipsa de dorinta de a depune efort, permanenta cautare
de stimuli noi. O situatie de acest gen este cea a copiilor cu tulburari de atentie sau de
hiperactivitate, precum cei cu ADHD (deficit de atentie cu tulburare hiperchinetica). Pentru
acesti copii sarcinile trebuie sa presupuna o rezolvare rapida, de obicei recompensata (idem,
241).
2. Factorii familiali ai insuccesului scolar
Teoria handicapului social specifica faptul ca evolutiile scolare diferite sunt cauzate in primul
rand de inegalitatile socio-culturale. Chiar daca acesta teorie a fost criticata pentru ca
mentioneaza acest factor ca fiind unul major, realitatea este ca, in ciuda promovarii “egalitatii la
sanse”, studiile arata ca, intr-adevar, rezultatele scolare ale copiilor sunt influentate de statutul
social si cultural al familiilor din care provin sau de specificul mediului in care traiesc (idem,
242). In 1966, antropologul american Oscar Lewis, a dezvoltat conceptul de cultura a saraciei,
care face referire la o serie de patternuri (tipare, modele) care se dezvolta intr-o comunitatate
saraca, patternuri care influenteaza felul in care ajung oamenii din respectiva comunitate sa
gandeasca si sa actioneze. Este vorba despre acel model familial, si totodata al comunitatii, pe
care copilul il preia si de care in foarte putine cazuri are capacitatea de a se desprinde.
Dar chiar si atunci cand exista, din partea copilului, dorinta de a continua scoala, saracia poate
determina parintii sa il retraga de la scoala sau sa nu il poata sustine intr-o forma de invatamant
superior, nemaivorbind de aspecte precum: asigurarea unei hrane adecvate, a rechizitelor sau
hainelor. Cea mai grava repercusiune este cea a abandonului scolar inainte de terminarea
studiilor primare, obligatorii. In plus, saracia genereaza tensiuni si conflicte familiale si, nu in
ultimul rand, frustrari ale copilului vizavi de situatia sociala a familiei lui.
In ceea ce priveste factorii culturali, ei se refera la nivelul de educatie al parintilor, care
influenteaza nivelul aspirational cu privire la viitorul copilul si bagajul cultural al acestuia
(valori, vocabular, accesul la manifestari culturale precum piese de teatru, expozitii, concerte
etc.). Diferentele lingvistice (vocabularul fiecarui copil) creeaza diferentieri ale rezultatelor
scolare chiar si in cazul copiilor cu potential intelectual egal, limbajul folosit in familiile
superioare socio-cultural fiind mai asemanator celui utilizat la scoala. In situatii de dezacord intre
valorile familiale si cele ale scolii, pot aparea protestul, refuzul scolar, violenta si, in cele din
urma, inscucesul scolar (ibidem).
Alt factor familial important il reprezinta stilurile educative folosite in familie:
- stilul permisiv: control parental scazut, sustinere foarte mare, reguli si responsabilitati restranse;
- stilul autoritar: slaba sustinere a copilului, reguli stricte, valori precum: ordine, disciplina
munca sau autoritate.
- stilul autorizat – imbina cele doua stiluri de mai sus, aflate la extreme, regulile exista, este
verificata respectarea lor, dar nu apar sub forma de reguli impuse, ci sunt explicate copiilor
motivele pentru care este bine sa le urmeze. Este un stil flexibil, in care apar, intr-un mod
echilibrat, atat afectiunea, sustinerea, cat si fermitatea.
Climatul educativ familial/tiparul interactiunii familiale: studiile au aratat ca elevii cu rezultate
mai slabe la invatatura dispun de un climat familial tensionat, cu dezacorduri intre parinti
(inclusiv in ceea ce priveste educatia lui). Un tipar foarte des intalnit in cazul elevului cu
rezultate slabe la invatatura este cel al mamei anxioase, fara autoritate, mult prea permisiva,
superprotectoare, in timp ce tatal reprezinta cealalta extrema, fiind rigid, autoritar si irascibil
(ibidem).
La fel, conflictele dintre parinti, de multe ori marcate de violente verbale sau fizice, reprezinta
un alt aspect al unui mediu nefavorabil copilului. Acesta poate dezvolta timiditate, nesiguranta,
sentimente de inferioritate sau, dimpotriva, aspecte la polul opus: agresivitate, violenta, agitatie.
Un cadru adecvat cuprinde doi parinti in acord privind felul in care se raporteaza la copil, calm,
intelegere, afectiune, sustinere, dar, in acelasi timp, fara sa se creeze copilului sentimentul de
libertate nesfarsita, prin suprapunerea acestor aspecte pe o structura marcata prin disciplina si
reguli coerente (idem, 245).
Nu in ultimul rand, in categoria factorilor familiali intra si tipul de structura familiala: conjugala
(ambii parinti), monoparentala (un singur parinte care locuieste cu copilul), reconstituita (cel
putin unul dintre parteneri a mai fost casatorit) sau adoptiva.
Divortul parintilor este, de asemenea, un factor de risc in ceea ce priveste performatele scolare,
copilul ai carui parinti divorteaza putand dezvolta probleme psihologice sau de relationare
precum: vinovatie, neputinta, frustrare, anxietate, rusine, confuzie. In acest caz conteaza insa si
varsta copilului in momentul divortului parintilor.
Sunt putine insa situatiile in care un sigur factor este decisiv si, de retinut, “un factor poate
deveni activ intr-un anumit context si inactiv in alt context” (de exemplu, nu conteaza doar
situatia financiara precara a unei familii, ci si ceea ce genereaza ea si cum se raporteaza membrii
respectivei familii la aceasta situatie) (idem, 245).
Factori scolari ai insuccesului (idem, 247):
- bugetul scolii, calitatea echipamentelor (din acest aspect sunt dezavantate scolile din mediul
rural);
- calitatea programelor de invatamant;
- calitatea organizarii procesului de invatamant si continutul acestuia;
- metodele de predare-invatare (poate sa apara accentul pus pe invatare, memorare si nu pe
descoperire si pe rolul activ al copilului in dezvoltarea structurilor lui intelectuale);
- pregatirea psihopedagogica a cadrelor didactice;
- personalitatea profesorilor;
- relatia profesor-elev;
- relatia scoala-familie.
In plus, in scoli in care se promoveaza elitismul si in care rezultatele la olimpiade dau masura
calitatii lor, elevii medii sunt mai degraba ignorati, iar profesorii tind sa supraincarce materia
care trebuie predata, scopul lor fiind acela de stabilire a unor performante (performante care insa
pot fi atinse doar de catre unii elevi).
Nu in ultimul rand, in Romania inca se mai continua ideea ca atat in scoala, cat si in afara ei,
elevii trebuie sa fie cat mai ocupati, de unde si numarul mare de teme pentru acasa, timpul acesta
fiind, de fapt, timpul pe care copiii ar trebui sa-l petreaca jcandu-se, relaxandu-se (ibidem).
Programa nu include aspecte importante, care tin de stabilirea si mentinerea relatiilor interumane,
de igiena personala, dezvoltarea autonomiei personale, dezvolatarea empatiei, dezvoltarea
tolerantei a frustrare (in articolul anterior, referitor la toleranta la frustrare, am vorbit despre
faptul ca in strainatate, inca din anii ’60 au fost introduse in scoli programe care sa creasca
rezistenta la frustrarea a copiilor). Rolul scolii este acela de a pregati elevul pentru viata, iar
informatiile obtinute trebuie sa aiba in primul rand rolul de a putea fi aplicate in exteriorul ei.
top related