femeia in istorie si mentalitate
Post on 03-Jan-2016
71 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Femeia in istorie si mentalitate
ARGUMENT
Lucrarea de faţă are ca punct de plecare citatul lui Constantin Noica din volumul
Echilibrul spiritual- „Într-o lume cum e cea contemporană, unde toate par a ţine de o anumită
lege a degradării energetice, unde toate decad şi toate obosesc, faptul feminităţii e un miracol
despre care nu se vorbeşte îndeajuns”
Prima femeie, cu alte cuvinte primul construct cultural al imaginii femeii, este „femeia
depreciată“, care se naşte încă din zorii civilizaţiei. Femeia comunei primitive este o unealta
de procreere si un instrument de muncă, atributele pe care i le atribuim acum: frumuseţe sau
fragilitate erau departe de acest tip de femeie . Frumuseţea se naşte o dată cu separarea
claselor, când aristocratele se prevalează de orice muncă şi îşi permit luxul trândăvelii. De-
acum încolo, ele vor alcătui o specie aparte, nobila si inaccesibilă claselor inferioare.
In Antichitate, frumuseţea feminină se afla deja la concurenţă cu cea a virilă,
masculină. Înseşi statuile vechi înfăţişând femei poarta însemnele masculinităţii.
Creştinismul va repune in drepturi femeia prin blamul adus homosexualităţii, totuşi
frumuseţea ei va constitui însemnul păcatului, îndemnul perpetuu la ispita si la pierderea
sufletului.
Accentul radical diferit aparţine Renaşterii. Acum se naşte cea de-a doua femeie,
„slăvită“. Prototipul Fecioarei îl va înlocui pe cel al Evei, mentalităţile operând de-acum
încolo, frumuseţea fizică certifica nobleţea si puritatea sufletului, cu alte cuvinte perfecţiunea
morala.
In fond, toate aceste constructe aparţin masculinului si ele isi pierd relevanţa o data cu
epoca modernă, când are loc si o „democratizare“ a frumuseţii.
Toate aceste date ne parvin prin intermediul bărbaţilor , femeia fiind o exclusă a
istoriei până în secolul al XIX-lea.
Lucrarea de faţă încearcă să aducă în prim plan imaginea femeii în literatura
românească a anilor 80 pentru stabili modul în care această literatură reflectă societatea
românească a acelei perioade .
1
Pentru a stabili aceste coordonate primul capitol propune o descriere a istoriei şi
mentalităţii despre femeie în secolele XIX şi XX .
Fiind o perioadă de mari prefaceri pe toate planurile: economico-social, spiritual şi
intelectual, secolul al XIX-lea este una a dezbaterilor aprinse privind marile probleme ale
societăţii. Şi poate cea mai acută chestiune este însăşi redefinirea omului în funcţie de noua
situaţie. În acest context de o importanţă esenţială este problema locului şi rolului pe care
progresul şi evoluţia îl rezervă femeii în civilizaţia modernă.
Femeia în secolul al XIX-lea era destinată familiei şi casei, fiind închisă în triunghiul
mamă-soţie-gospodină.
Secolul al XX-lea aduce o nouă perspectivă asupra femeii atât în istorie cât şi în
mentalităţile vremii .Se produce schimbarea accentului de pe rolul de gospodină, casnică cu
cerc limitat de preocupari, soţie, păstrătoare de tradiţii si obiceuri pe cel al femeii cu un larg
spectru de preocupari ştiintifice, sociale, politice .
Femeia este prezentată în paralel în societatea românească şi în cea europeană pentru a
sublinia modul în care mentalităţile diferitelor societăţi îşi pun amprenta asupra imaginii
acesteia .
În a doua parte a capitolului I este descrisă femeia societăţii comuniste, care departe de
a fi elementul cheie al emancipării pe care comuniştii au visat-o, în România lui Ceauşescu,
angajarea femeii a reprezentat încă un mod de a evidenţia inegalităţile de gen. Nu s-a ajuns la
dispariţia patriarhatului. Activităţile domestice au rămas în cea mai mare parte în slujba
femeii. Din păcate, moştenirea relaţiilor patriarhale nu a fost nici pe de parte transformată, ci
mai mult, “a fost exacerbată de structura paternalistă a statului socialist”
Capitolul II îşi propune o analiză a imaginii femeii în proza optzecistă , accentul
punându-se asupra modului în care această literatură reflectă societatea deceniului 8 în
perioada comunistă .
Prima parte a capitolului se axează pe proza scurtă a Generaţiei 80 în care s-a urmărit
o direcţie în abordarea femeii din punct de vedere al mentalităţilor.
A doua parte a capitolului este o analiză a romanelor lui Gheorghe Crăciun şi Mircea
Nedelciu , romanele acestei perioade compunând un set de valori, atitudini, repere morale si
sociale. Ele pot fi citite nu doar ca obiecte estetice ale unui sistem artistic, dar si ca rezervoare
ale unor mentalităţi.
Prin urmare demersul de faţă se doreşte o corelare a „adevărurilor“ româneşti cu
oglinda acelei lumi a regimului comunist .
2
CAPITOLUL I
FEMEIA ÎN ISTORIE ŞI MENTALITATE
Femeia secolului al XIX –lea
Pornind de la afirmaţia lui Peter Burke, “istoria femeilor oferă o nouă perspectivă
asupra trecutului, ale cărei consecinţe încep abia acum să se întrevadă” , lucrarea de faţă
încearcă o analiză a femeii de-a lungul secolelor al XIX-lea şi a secolului al XX-lea , pentru a
evidenţia modul în care istoria şi mentalităţile se reflectă în creaţiile literaturii .
De-a lungul istoriei ,femeile au avut un statut inferior, fiind chiar ignorate in
compartimentele vieţii sociale până in secolul al XIX-lea. Imaginea femeii ne-a parvenit
numai prin cronicile bărbaţilor fie cu ocazia căsătoriei, fie ca victime ale voinţei
masculine .Imaginea vieţii private este un subiect despre care se ştie foarte puţin , cu atât mai
mult despre statutul femeii care se împărţea între casă şi biserică , în compania altor
femei .Alte date despre acestea arată ca educaţia lor consta în rugăciuni şi lucrul de mână.
Istoria este indiferentă imaginii femeii , imaginea acestora poate fi recuperată din
pictura murală a bisericilor .Aceste picturi redau o imagine estompată a femeii care face
figuraţie alături de fiicele sau fii lor , neavînd vârsta sau personalitate .
În secolul al XIX -lea reprezentările pe care societatea le construieşte despre femeie
oscilează între două coordonate : un imaginar pozitiv care prezintă femeia ca urmaşă a Mariei,
salvatoare a omenirii, angelică, obiect sacru, de adulat, pe de altă parte , un imaginar negativ
fiică a Evei, sursă a tuturor relelor şi ispitelor.
Fiind o perioadă de mari prefaceri pe toate planurile: economico-social, spiritual şi
intelectual, a doua jumătate a secolului XIX este una a dezbaterilor aprinse privind marile
probleme ale societăţii. Şi poate cea mai acută chestiune este însăşi redefinirea omului în
funcţie de noua situaţie. În acest context de o importanţă esenţială este problema locului şi
rolului pe care progresul şi evoluţia îl rezervă femeii în civilizaţia modernă.
Poziţia femeii este plasată între statutul juridic şi moravurile epocii. Astfel în secolul
al XIX-lea din punct de vedere juridic este văzută mai mult ca un bun decât ca o persoană.
3
Epoca Romantică deşi se proclamă a fi era proslăvirii femeii, o transformă prin acest
fapt într-o „ iremediabilă absentă”1.Totuşi femeile reuşesc să se sustragă imaginii
inconsistente care le este oferită pentru a-şi câştiga autonomia şi propria exprimare.
Conform istoriografiei femeia era destinată familiei şi casei, această concluzie fiind o
opinie comună a istoricilor, medicilor, politicienilor.
J L Moreau ( 1803 ) în „ Histoire naturelle de la femme ” afirma că secolul al XIX-lea
– exilează femeile în sfera privată. Femeile erau asociate cu „interiorul lor, cu spaţiul privat
nu numai pentru că industrializarea permitea femeilor burgheze să se definească numai în
acest spaţiu dar şi pentru că Revoluţia demonstrase care ar fi putut fi rezultatele unei
„ răsturnări a ordinii naturale”.
Dacă în spaţiul public bărbatul este cel care domină, în spaţiul privat începe să fie în
perimetru femeilor. Universul femeilor nu este condiţionat numai de planul juridic ci şi de
morală. În acest context morala nu include numai diferenţierea dintre rău sau bine ci şi tot ce
se grupează sub coduri şi simboluri de multe ori sub forma prejudecăţilor sau chiar a
superstiţiilor.
Dragostea are un caracter subversiv în epocă deoarece nu a reprezentat aproape deloc
un criteriu în căsătoria fetelor. Educaţia fetelor tinde să alunge acest sentiment într-o zonă
lăuntrică unde se confundă adesea cu respectul faţă de soţ sau de hotărârile părinţilor.
Francois Furet în „ Omul romantic” consideră că deşi dobândeşte ceva drepturi,
femeia este o „ creatură transparentă ”.
„Abstractă sau imaginară, fixată în singularul normei sau a mitului femeia rătăceşte
splendidă şi fantomatică, la marginea unei vieţi din care este exilată pentru totdeauna”.
Graniţa dintre sexe reprezintă una dintre liniile împărţirii sociale care se combină în
mod complex cu diferenţele determinate de clasele sociale.
Francois Furet încearcă să dezvăluie ce se ascunde sub tăcerea femeilor într-o
societate care începând cu epoca Luminilor, gravitează în jurul imaginii tatălui -reprezentarea
legitimă a autorităţii, deopotrivă educator şi legislator.
Dacă exprimarea dorinţei este de neconceput într-o lume în care convenienţele
conduc, femeile reuşesc totuşi să „ substituie moralei dogmatice şi prea puţin legate de viaţă o
etică a fragilităţii, receptivă la emoţii şi respectând persoana, preocupată nu de controlarea ci
de înţelegerea celorlalţi – într-un cuvânt deschisă spre viaţă şi spre refacerea structurii
1, Stephane Michaud, Femeia, în Omul romantic, coord. de François Furet, Iaşi, Ed. Polirom, 2000, p. 105
4
sociale”. Epoca analizată de F Furet este încadrată sub termenul de Romantism,
incluzând perioada din epoca Luminilor până în epoca victoriană.
Deşi această perioadă a fost considerată uneori „ o retragere în sine ” constrângerile ce
apasă asupra femeilor nu le împiedică să acţioneze. Astfel ele se fac cunoscute în diferite
domenii: de la filantropie, religie sau caritate până în scena politică sau literară. Pentru aceste
acţiuni femeile au fost aspru pedepsite: adesea prin privare de libertate, intervenţie a poliţiei
sau chiar urcarea pe eşafod.
În literatură această perioadă se impune prin nume ca: Doamna de Stael şi George
Sand în Franţa, Mary Wollstonecraft, Mary Shelley sau surorile Brönte în Anglia, Drothea
Schlegel sau Rahel Varnhagen în Germania.
Sfârşitul secolului al XVIII-lea , începutul secolului al XIX-lea a fost o perioadă de
mari frământări sociale.
Deşi excluse din viaţa politică, femeile au un rol episodic în cadrul acestei mărturie
stau revoltele feminine din Anglia , Olanda sau Franţa , revolte procate fie de ameninţarea
practicării religiei , fie a ameninţării existenţei economice a familiei .
Englezul Robert Sonthey remarca în 1807: „ Femeile au o foarte vădită înclinaţie către
revoltă; ele se tem mai puţin de rigorile legii – în parte de ignoranţă în parte deoarece se
bizuie pe privilegiile sexului lor – şi acesta este motivul pentru care violenţa şi sălbăticia le
aşează întotdeauna în primele rânduri ale turburărilor politice” ( F Furet op. Cit. Pag 113)
Acţiunile revoluţionare feminine sunt însoţite de dezbateri iniţiate de figurile de marcă
ale acestora printre care: Olympe de Gouges fiică a unui nobil, devine scriitoare după ce
educaţia fiului său este încheiată.
În această epocă există mai multe încercări ale femeilor de a ieşi din acest spaţiu „al
privatului către public”. Astfel de demersuri sunt cele ale femeilor: Olympe de Gouges şi
Mary Wollstonecraft.
La sfârşitul secolului al XIX-lea în 1791. Olympe de Gouges realizează un text de o
mare îndrăzneală: „ Drepturile femeii” care conţine o „ Declaraţie a Drepturilor femeii şi ale
cetăţeniei” imitând Declaraţia drepturilor omului. Această proclamaţie vine ca un răspuns la
excluderea femeilor de la dreptul de vot ( din Declaraţia Drepturilor omului rotată cu un an
înainte).
„ Femeie, trezeşte-te, clopotul de alarmă al raţiunii se face auzit în întregul univers,
recunoaşte-ţi drepturile” 2 . Pentru Olympe naţiunea este un principiu bazat pe uniunea dintre
2 Stephane Michaud, Femeia, în Omul romantic, coord. de François Furet, Iaşi, Ed. Polirom, 2000, p. 106
5
cele două sexe: „ Principiul oricărei suveranităţi esenţialmente în Naraţiune, care nu este decât
uniunea dintre bărbat şi femeie”3.
Aceste revolte au fost înăbuşite de regimurile conservatoare. Totuşi dreptul la
cetăţenie al femeilor revine în dezbateri în 1848. femeile se întrunesc în cluburile şi ziarele
proprii, dintre care cel mai important este considerat „ La voie de femmes ”, sub conducerea
unei militante protestante Eugénie Niloyet. Acest ziar propune candidatura lui George Sand
pentru postul de deputat însă fără ştirea acesteia ,astfel demersul rămâne numai o idee.
Femeile se organizează în numele valorilor precum: libertate, egalitate în drepturi.
Deoarece acţiunea politică le este interzisă femeile reuşesc să găsească o altă cale:
morala. „ Tăria morală este un dar pe care natura îl face femeii [...]. Tocmai criza salvatoare
în care ne aflăm ne îngăduie să dăm la iveală trăsătura ce arată ţelul pe care trebuie să-l
atingem.
Însă aspectul moral este strâns legat de aspectul religios. Accentul pe religie este o
caracteristică a societăţii englezeşti. Astfel la sfârşitul secolului al XVIII-lea, protestanţii
englezi care au observat o decădere morală şi spirituală propun întoarcerea către „ autentica
moralitate ”, şi transformarea casei într-o mică biserică. Această mişcare este asociată cu
liberalismul negustorilor şi al industriaşilor .Este foarte bine primită de femeile importante ale
vremii care văd în această mişcare o recunoaştere a drepturilor .
Închise în sfera vieţii private şi existând credinţa că orice muncă în afara casei
reprezintă degradarea, femeilor I se acordă un monopol.
Sarah Ellis în 1840 afirma: „ Prinşi în treburile vieţii active bărbaţii nu dispun nici de
răgazul, nici de prilejurile trebuincioase nenumăratelor acte de voinţă ce alcătuiesc sfera
datoriilor femeieşti; natura nu i-a înzestrat în mai mare măsură ca pe femei nici cu darul de a
pătrunde în subtilităţile sentimentelor spre a-i putea înţelege nici pe cei suferinzi, nici pe cei
deznădăjduiţi”4
Această moralizare a protestantismului îmbracă o altă formă în Statele Unite sub
aspectul sclaviei. Femeile luptă pentru abolirea sclaviei. Un exemplu în acest sens romanul lui
3 Idem.pag.106.
4 Stephane Michaud, Femeia, în Omul romantic, coord. de François Furet, Iaşi, Ed. Polirom, 2000, p. 124
6
Harriet Deecher – Stowe „ Coliba unchiului Tom ” care este un exemplu al iubirii lui
Dumnezeu pentru credincioşii Lui precum şi o apologie a nonviolenţei.
Un alt aspect al încercării femeilor să iasă din spaţiul privat îl constituie acţiunile
filantropice .În Franţa filantropia apare spre sfârşitul anilor 1780 şi se concretizează prin
societăţi precum: Societatea de caritate maternă fondată în 1788 de doamna Fougeret , aceasta
vizând prevenirea abandonării copiilor .
Un alt loc în care morala alături de religie ocupă un loc foarte important este o
publicaţie numită Le journal de demoiselles , care are meritul de a fi primul grup de presă
administrat de femei .
Un alt aspect al moralei este răul şi perceperea lui în legătură cu femeia. Această
noţiune este asociată fie libertăţii acestora sau este o trăsătură inerentă structurilor societăţii.
Femeile refuză la rolurile nesemnificative din societate concretizate prin acţiunile
caritabile şi se îndreaptă către sfera socială în segmentul sărăciei şi al prostituţiei. Aceste
mişcări progresiste pot fi întâlnite atât în Franţa cât şi în Germania. În Germania se impun
nume ca: Rahel Varnhagen. În saloanele sale se întâlnesc elitele intelectuale şi politice ale
vremii, însă ascensiunea în înalta societate este împiedicată atât de statutul de „ femeie ” cât şi
de evreică. Aşadar deşi reuşeşte să fie integrată acestor societăţi femeia rămâne totuşi victima
mentalităţilor . Rahel se înscrie către sfârşitul vieţii într-o mişcare socială îndrăzneţe Saint –
simonism.
Adepte acestei mişcări, în Franţa 1873 Suzanne Volquin, Claire Demar, ele traducând
în faptă discursul lui Eufantin „ bărbatul şi femeia iată individul social ” ( F F 5În 1840 – 1850
se continuă aceeaşi viziune prin Flora Iristan şi Pauline Roland. Ele văd în religie un mesaj de
eliberare adresat tuturor, iar Dumnezeu este o fiinţă androgină, femeie şi bărbat deopotrivă,
forţă şi iubire.
O altă latură a implicării femeii este literatura. La începutul secolului al XIX-lea
romanul era considerat sursă de pasiuni nesănătoase şi chiar predispoziţie pentru asasinat.
Într-o epocă în care nu au acces la ştiinţă, femeile reuşesc prin literatură să depăşească
barierele impuse în celelalte domenii.
Doamna de Stäel prin puterea literaturii încearcă să ilustreze libertatea femeii, calitate
dorită zi cu zi. Scriitoarea cere cu orice prilej un loc în societate pentru femei, într-o societate
în care după Revoluţie se restrânge tot mai mult drepturile femeii. Opera sa impresionează
5 Stephane Michaud, Femeia, în Omul romantic, coord. de François Furet, Iaşi, Ed. Polirom, 2000, p. 107
7
prin o „ scriitură ce reuneşte într-o sinteză dinamică polii opuşi ai entuziasmului şi
melancoliei, ai încrederii în progres şi sentimentului de nedesăvârşire a existenţei omeneşti ”.
în romanele autoarei engleze Jane Austin teme predilecte sunt libertatea femeii şi căsătoria din
dragoste într-o epocă în care astfel de căsătorii sunt foarte rare.
Surorile Brönte propun o altfel de literatură, însă în prim plan stă tot libertatea
feminină.
În ciuda restricţiilor juridice care impune femeii statutul de „ absentă ” precum şi
imaginilor restrictive realizate de literatură, realitatea arată că femeia este asemenea „ unui
seismograf care înregistrează şi cele mai slabe mişcări ale crizei romantice [...]. ea determină
un mod sexuat de a fi în lume. Împărtăşeşte contradicţiile vremii, fiind capabilă să cauţioneze
vechea epocă sau, dimpotrivă să proiecteze o nouă perspectivă asupra evenimentelor,
deopotrivă pragmatică sau utopică.”
Astfel femeia reuşeşte să obţină roluri atât în politică cât şi în morală, religioase,
literare. Deşi sunt mânuite aceste iniţiative conduc în timpul Revoluţiei, apoi al
Romantismului spre emanciparea pentru care s-a luptat atât de mult.
În secolul al XIX-lea sfera privatului şi rolurile feminine sunt revalorizate. Este
necesară o distincţie între comunitatea rurală şi cea urbană precum şi din punct de vedere al
claselor sociale. În societatea rurală munca stabileşte o continuitate între public şi privat. „De
la destinul lor biologic, femeile trec dintr-o dată la destinul lor social”.6 Astfel femeia care dă
o mână de ajutor ( croitoreasă, bucătăreasă ) predică învăţături înrădăcinată în viaţa satului.
Astfel ele nu sunt închise în spaţiul căminului.
Însă viaţa femeii este subordonată totuşi bărbatului , unele soţii sunt adesea bătute, nu
au nici cheile de la cămară, uneori trebuind să fure ca să supravieţuiască. De asemenea
femeile singure au o viaţă foarte grea: văduvele sunt considerate periculoase din punct de
vedere sexual şi sunt alungate din case, obligate să trăiască în adăposturi. Fetele tinere sunt
adesea victimele violurilor stăpânilor cu sentimentul unei „ virilităţi legitime”. „ Violul nu era
trăit decât ca o variantă a conduitelor obişnuite în relaţia bărbat – „ femeie ”.
În cazul femeilor burgheze situaţia este complet diferită. La începutul secolului al
XIX–lea femeile participă la gestiunea afacerilor, în a doua jumătate numai văduvele continuă
tradiţia în jurul anilor 1850 - 1860 majoritatea femeilor preferă să stea acasă. Acum femeile
trec la administrarea casei, a scriitorilor „ Femeile întemeiază o morală domestică ale cărei
6
? P. Aries, G. Duby, Istoria vieţii private, Bucureşti, Editura Meridiane, 1997, vol. 8, p. 211.
8
axe sunt credinţa împotriva raţiunii, milostenia împotriva capitalismului şi reproducerea ca
autojustificare”
În cazul claselor de jos, gospodina este învestită cu funcţiuni multiple: este mamă,
naşte copii, îi îngrijeşte, îi poartă peste tot după ea. Este cea care naşte copiii, îi îngrijeşte
O a doua funcţiune este întreţinerea familiei, a casei şi a soţului. În fine o a treia
funcţiune este cea de a aduce familiei un salariu complementar prin treburi în casele celor
bogate.
Progresiv în ultima treime a secolului al XIX-lea, munca la domiciliu este o
îndeletnicire a femeilor casnice. Apare maşina de cusut.
Un alt aspect al devenirii femeilor de-a lungul istoriei este alfabetizarea femeilor la
oraşe în secolul al XIX-lea datoriei metodei Jacobot multe mame îşi învaţă copiii să citească.
Femeile sunt avide de romanele foileton – care sunt compensaţii pentru viaţa pe care o trăiesc.
Societatea românească a secolului al XIX–lea trece prin procese similare societăţilor
europene , iar statutul femeii în acest context este într-o perpetuă schimbare .
Ca şi în societatea europeană , în societatea românească poziţia femeii se poate repera
între statutul juridic şi moravurile epocii . Astfel textele juridice de la începutul secolului al
XIX-lea plasează femeia română în societate nu ca persoană. ci mai degrabă un bun. În ciuda
incapacităţii juridice, femeile reuşesc să devanseze prin voinţă şi mentalitate tiparul îngust în
care erau încorsetate.
O analiză a imaginii femeii în societatea românească a secolului al XIX-lea este
realizată de Alin Ciupală în cartea Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea .
Autorul abordează tema locului femeii din perspectiva raporturilor dintre spaţiul public şi cel
privat .
Libertatea pe care o câştigă femeile nu este totuşi una oficială ci una discretă şi
subversivă. Liberalizarea moravurilor este o modalitate prin care femeile se opun literelor
legii.
Regulamentul Organic ,deşi propune perspective moderne în organizarea statului nu
determină o reconsiderare în statutul femeii .În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza se
aprobă un corpusuri de legi în care se prevede locul femeii în primul rând faţă de bărbat care
este în continuare autoritatea publică de necontestat dar care acoperă şi spaţiul privat fiind
şeful familiei , autoritate peste soţie şi copii.
Pentru protecţia bărbatului femeia este “datoare” să-şi asculte bărbatul , el fiind acela
care stabileşte toate regulile casei .Stabilirea femeii în spaţiul domiciliului comun duce la
privarea de orice libertate publică.
9
Şi în societatea românească statutul femeii este condiţionat nu numai de aspectele
juridice ci şi de moralitate şi moravuri. Morala publică impunea fetelor “ nici măcar să nu
bănuiască ceva din slăbiciunea omenească sau din focul iubirii şi nici din fragilitatea ei’
Ca şi în societatea europeană , căsătoria este numai un contract , dragostea fiind un
concept întâlnit mai ales în afara ei .Seducţia în secolul al XIX-lea nu intră în componenţa
Codului penal astfel violul este considerat ca având o legitimare în funcţie de statutul social al
părţilor implicate.
Secolul al XIX-lea aduce o schimbare în societatea românească, pătrunderea
civilizaţiei occidentale se realizează la nivelul vestimentaţiei , decorării caselor .
Influenţa occidentală nu se observă numai în cadrul sistemelor mari precum sistemul
şcolar dar şi în cele marginale : prostituţia . Prostituţia este întâlnită destul de des în această
perioadă .Rândurile prostituatelor este alimentată de mediile sărace de la oraş precum şi de
încercările nereuşite ale fetelor de la ţară care doresc să vină la oraş .
Femeia română este închisă în triunghiul familie –locuinţă –ocupaţie. Modernizarea în
Europa aduce şi în societatea românească o trecere a femeii din spaţiul privat către cel public .
Emanciparea femeilor din Europa este susţinută şi de femeile din România .Dacă bărbaţii
stăpânesc scena politică femeile culisele.
În preajma Revoluţiei de la 1848 femeile au însufleţit şi patronat manifestaţiile sub
forma saloanelor şi ale cluburilor .
“Mamă a naţiunii tot atât cât şi a familiei femeia va fi mijlocul prin care în imaginarul
romantic , calităţile şi funcţiile îndeplinite de aceasta în sfera privatului vor fi transferate
naţiunii”7
Totuşi femeia română preferă să fie mai întâi mame şi soţii şi apoi cetăţene.
Ca şi în societatea europeană religia este un factor important în viaţa femeilor
secolului al XIX-lea. Femeile române au în această epocă apărătoarele ortodoxiei şi ale
bisericii deoarece erau considerate ca fiind “ale neamului cu rol important în conservarea
identităţii naţionale.”8. Un exemplu în lupta pentru păstrarea valorilor ortodoxe îl reprezintă
Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române. Societatea nu era totuşi una de
7 Alin Ciupală. Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea . Ed.Meridiane . 2003. p.69.
8 Idem. p.69.
10
propagandă religioasă , ci strâns legată de naţiunea română .Biserica ortodoxă apare ca
“singura care ne-a păstrat fiinţa noastră etnică .”9
Forme ale emancipării în societatea secolului al XIX-lea s-a realizat în toate
compartimentele vieţii . Pe de o parte la nivelul împrumuturilor din occident: a pianului, a
vestimentaţiei, a limbii franceză .
De asemenea saloanele contribuie la emanciparea femeii , spiritul paşoptist datorând
foarte mult acestora. Întâlnirile politice şi conspirative au loc în saloanele acestor femei.
În timpul Războiului de Independenţă saloanele sunt transformate şi puse în serviciul
campaniei militare.
Spre deosebire de societatea europeană în care sunt foarte importante operele de
caritate , în România apar astfel de organizaţii în deceniului şapte al secolului al XIX-lea .
Ele se limitau în general la cadrul privat al unei familii înstărite , iar iniţiativele de
anvergură puţine .Exemple în acest sens sunt înfiinţare societăţii “ Crucea Roşie a doamnelor
române ” în 1876 condusă de Irina Câmpineanu .
Emanciparea femeii române a fost înţeleasă diferit de către femei sau de către
bărbaţi .O părere masculină poate fi reperată din Enciclopedia României.
“Altă dată suprapopulaţia femeiască mergea în mănăstiri .Astăzi mănăstiri nu mai
există.
În această situaţie femeile din clasele de mai sus fiind o sarcină pentru membrii
producători ai familiei , cer libertatea de a concura cu bărbaţii în toate ramurile producţiei ,
cer dreptul de a studia şi de a fi doctori , profesori ,avocaţi , etc. Inamicii mişcării contestă
femeilor capacitatea de a-şi însuşi cunoştinţele necesare şie de aici discuţii nesfârşite ., din
care se pare că femeia va ieşi biruitoare . Femeia de jos , neavând loc în producţia actuală
decât în fabrică , a alergat acolo şi nu numai legăturile familiei s-au slăbit ci şi preţul muncii
s-a micşorat , femeia a concurat pe bărbat şi ce a câştigat ea a pierdut acesta .
Acest mesaj conţine în subsidiar concepţia despre consecinţele negative despre
părăsirea cadrului tradiţional de existenţă al femeii , mai ales asupra rolului său în îngrijirea
copiilor şi a gospodăriei.
9 Alin Ciupală. Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea . Ed.Meridiane . 2003. p .87.
11
Emanciparea femeii a fost sprijinită şi de bărbaţi , un exemplu în acest sens îl
constituie C.A .Rosseti : “ Cer ca femeia să nu mai fie o proprietate şi un bir ce dă neîncetat
familia lenei şi desfrânării, ci soţia şi răsplata cea mai mare a omului…”10
Un alt aspect al îmbunătăţirii condiţiei femeii în secolul al XIX-lea o constituie
introducerea şcolilor şi pentru fete. Constanţa Dunca a fost una dintre aceste persoane care a
făcut multiple demersuri pentru a influenţa politica de stat în acest sens[5]. O efervescentă
activitate s-a desfăşurat mai ales în a doua parte a secolului al XIX-lea. Reuniunea femeilor
române din Braşov a deschis şcoli, împreună cu filialele sale, “pentru împărtăşirea fetiţelor
române în pânea nutritorie a culturii”. Au luat fiinţă o serie de societăţi care aveau în vedere
activitatea de caritate pentru sprijinirea fetelor sărace, dar şi pentru ajutorarea altor categorii
defavorizate (a studenţilor, orfanilor, răniţilor de război ş.a.)
Trebuie recunoscut rolul femeilor în modernizarea societăţii româneşti. Deoarece de
obicei se consideră că emanciparea femeilor s-a produs ca un efect al modernizării societăţii,
ar fi poate mai corect să ajustăm această idee arătând că lucrurile ar putea fi privite şi invers:
împingând pentru eliberarea lor proprie femeile au împins pentru modernizarea societăţii în
ansamblu.
Dacă istoria ne oferă femeia într-o continuă transformare de-a lungul secolelor
din punct de vedere al mentalităţii , reprezentările despre femeie în secolul al XIX-lea
se încadrează între două naturi : pe de o parte, fiică a Evei, sursă a tuturor relelor şi ispitelor,
iar, pe de altă parte, urmaşă a Mariei, salvatoare a omenirii, angelică, obiect sacru, de adulat.
Prima, urmărind ipostaza pozitivă a imaginarului, se referă la rolurile de mamă a
familiei, gospodină şi “Mamă a Naţiunii” – pe care societatea le acordă femeii bune.
A doua categorie include principalele ipostaze negative ale imaginii femeii, anume:
femeia uşuratică, iubitoare de cochetărie, lux şi bârfă, femeia adulteră, femeia fatală şi
modelul negativ de soţie, urmărind în acelaşi timp ceea ce societatea vremii consideră a fi
defectele femeii. Mentalităţile despre femeie pot fi extrase atât din discursurile vremii precum
şi din literatura secolului al XIX-lea , subiect care va fi analizat în capitolul următor .
Femeia în secolul al XX-lea
10 Liliana Popescu . Condiţia femeii în secolul XIX – începutul secolului XX.[1]
12
Secolul al XX-lea aduce o nouă perspectivă asupra femeii atât în istorie cât şi în
mentalităţile vremii .
Schimbarea accentului de pe rolul de gospodină, casnică cu cerc limitat de preocupări,
soţie, păstrătoare de tradiţii si obiceiuri pe cel al femeii cu un larg spectru de preocupări
ştiinţifice, sociale, politice de prin rang necesita o reevaluare a statutului social al femeii în
trecut si în prezent.
Astfel statutul juridic al femeii la sfârşitul secolului al XIX-lea nu diferă foarte mult de
cel de la începutul secolului .Acesta prevedea că femeia datorează ascultare bărbatului, acesta
rămânând în continuare autoritatea supremă care poate dispune şi de averea soţiei , de toate
bunurile familiei . Femeia nu este subiect în acţiuni judiciare cu o singură excepţie: îşi poate
face testamentul fără autorizaţia soţului .
Legislaţia românească nu include drepturi pentru femei în vreme ce în cea Europeană
se observă o direcţie în acest sens –“ legea engleză de la 1882 prin care femeile măritate şi-au
dobândit dreptul de a-şi administra averea şi în care se referă la ruşi unde femeia măritată
avea independenţă de mariaj în priveşte bunurile ei.”
În societatea românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea munca nu le făcea
independente pe femei întrucât modul în care era plătită această muncă nu le asigura
independenţa economică.
La sfârşitul secolului al XIX-lea se înregistrează: o stare de dependenţă a femeilor din
clasele de mijloc de soţii lor[], o precaritate a independenţei femeilor în sistemul muncii
salariale, o dependenţă a economiei ţărăneşti de munca productivă a femeilor .
Totuşi accesul la educaţie al femeilor în România sfârşitului de secol XIX fusese în
mod evident lărgit. Practic, femeile erau acceptate în toate formele de învăţământ, incluzând
universităţile. În această direcţie, România se dovedise a fi mult mai avansată şi mai deschisă
chiar decât alte state europene. Conform legii învăţământului din 1864, şcoala primară era
obligatorie pentru toţi copiii[], indiferent de gen iar educaţia în şcolile de stat era gratuită. Aşa
cum se poate observa, accesul la educaţia de bază era garantat şi în acelaşi timp impus de
către statul român. De asemenea, din numărul total de persoane şcolite, numai o treime erau
femei. Este de asemenea important de menţionat că în afara şcolilor primare şi a
universităţilor, şcolile nu erau mixte: existau şcoli pentru băieţi şi şcoli pentru fete, cele din
urmă fiind astfel gândite încât absolventele lor aveau şanse de succes în “meseriile de suflet”.
Ca exemplu, în vechiul Regat funcţionau alături de şcolile secundare obişnuite şi şcoli
pedagogice, şcoli pentru surori şi moaşe, şcoli superioare de arte frumoase, şcoli profesionale,
13
ca şi şcoli de menaj din 1903-una din şcolile din Bucureşti purta numele Principesei Maria În
România femeile aveau acces şi la învăţământul universitar. Ele puteau primi şi burse pentru a
se înscrie la universitate, însă nu puteau ajunge profesori universitari
Se poate observa tendinţa clară către egalitatea sexelor. În 1938 se aboleşte principiul
incapacităţii civile a femeii măritate care nu dădea ascultare soţului ei. În 13 Iulie 1965 îi dă
dreptul femeii să exercite o profesiune şi să-şi deschidă o întreprindere de comerţ fără acordul
bărbatului.
Femeia începe să se integreze puţin câte puţin compartimentelor sociale ,astfel
femeile ocupă un loc important în învăţământ constituind principalele cadre în acest
domeniu deoarece erau destul de puţin plătite.
Procesul de industrializare din România a jucat un rol important în crearea unor noi
meserii pentru femei. În consecinţă, doar cu un an înainte de primul război mondial, în afara
meseriilor tradiţionale menţionate anterior-profesoare, asistente medicale, moaşe, croitorese,
secretare şi diverse funcţionare-un recensământ al profesiilor a demonstrat că femeile erau de
asemenea implicate în activităţi financiare, de transport, servicii publice şi ele reprezentau
majoritatea lucrătoarelor în industria alimentară şi textilă.
Totuşi chiar şi în aceste condiţii de mărire a locurilor de muncă, femeile rămân
dependente economic de bărbaţi deoarece erau plătite foarte puţin comparativ cu aceştia.
Problema egalităţii femeilor a fost un demers anevoios care a durat o perioadă lungă
de timp , abia la sfârşitul secolului al XX-lea putem spune că femeia este egală în drepturi cu
bărbatul , este inclusă în toate compartimentele administraţiei precum şi în politică .De-a
lungul timpului acest încercări de egalitate au fost din ce în ce mai numeroase .
Astfel în 1919 Conferinţa Mondiala a Muncii adoptă prima Convenţie privind
protecţia maternităţii. Pentru prima dată pe plan internaţional se afirmă instrumentele
principale ale protecţiei: menţinerea locului de muncă pe perioada întreruperii activităţii şi
protejarea sănătăţii femeii în timpul si după naştere.
Lupta pentru egalitatea şi independenţa femeii este îndelungată. Ea s-a desfăşurat
paralel cu democratizarea şi modernizarea societăţii. Lupta a fost dusă mai ales în planul
drepturilor profesionale (după ce egalitatea în plan politic a fost formal recunoscută). În 1948
Declaraţia universală a drepturilor omului, articolul 25, paragraful 2 recunoaşte principiul
"venituri egale la munca egală". În 1951 O.N.U. adoptă Convenţia nr.103 privind remunerarea
egala. Organizaţiile internaţionale si instituţiile inter-guvernamentale au avut un rol major în
promovarea principiului egalităţii. Astfel, între 1976-1985, O.N.U. a organizat "Decada
pentru femei", după ce, în 1970 a recunoscut conceptul de "tratament egal în privinţa
14
securităţii sociale" (asigurare socială de boală, de invaliditate, ajutor în caz de deces, asigurare
proprie - nu a soţului - pentru obţinerea beneficiilor de maternitate, asigurarea în caz de
şomaj). În 1975 a avut loc, la Mexico-City, Conferinţa Mondiala a Anului internaţional al
femeii, care a adoptat "Declaraţia egalităţii femeii si a contribuţiei ei la dezvoltare si pace"
precum si Planul mondial de acţiune". În 1980, la Copenhaga s-a desfăşurat Conferinţa
Mondiala a Decadei O.N.U. pentru femei după ce, în 1979. Adunarea Generala a O.N.U.
aprobase "Convenţia eliminării oricărei forme de discriminare a femeii", Organismele
europene (Conferinţa OECD, Tratatul de la Roma din 1951, Consiliul Comunităţilor
Europene) s-au înscris pe aceeaşi direcţie.
Deşi reuşeşte să se integreze vieţii sociale şi chiar politice , mentalitatea despre femeie
rămâne totuşi destul de refractară ieşirii femeii din spaţiul familial .Pentru bărbaţi casa devine
locul unde se pot relaxa şi au nevoie de soţia lor să le pună la dispoziţie toate cele necesare .
Dacă secolul al XIX-lea, căsătoria era un contract în care femeia nu avea foarte multe
de spus iar dragostea numai un concept idealizat , secolul al XX-lea liberalizează dreptul de a
iubi, acesta fiind un semnal de eliberare, emancipare pentru diverse situaţii în care tensiunile
existenţiale au fost subjugate .
O problemă importantă în analizarea femeii în secolul al XX-lea o constituie
societatea comunistă care dă o nouă reprezentare femeii de până acum.
Frederich Engels unul dintre promotorii acestui regim , în lucrarea sa Femeia . familia
şi originea proprietăţii private redă noul statut al femeii în acest context.
“Emanciparea femeii devine posibilă doar atunci când aceasta va putea lua parte la
procesul de producţie la scară socială şi atunci când îndatoririle domestice vor ocupa doar o
mică parte din timpul ei... caracterul nenatural al dominaţiei bărbatului asupra femeii în
familia modernă şi necesitatea stabilirii egalităţii sociale reale între sexe, aceste probleme vor
fi prezentate ca stringente doar atunci când bărbatul şi femeia vor fi într-adevăr egali în faţa
legii. Va deveni astfel evident că prima promisiune a emancipării femeii o reprezintă
reintroducerea acesteia în industria de stat.”
Astfel femeia devine singura responsabilă pentru propriul mod de viaţă, aceasta
încetează a mai fi proprietatea soţului, o transformare prin care, potrivit lui Engels, relaţiile
sociale dintre sexe se vor schimba radical. Astfel, instituţia căsătoriei se va transforma dintr-
un contract economic într-unul spiritual.
Conform acestei ideologii se doreşte ca prin egalitatea economică dintre sexe să se
ajungă la o egalitate deplină între femei şi bărbaţi prin abolirea tuturor instituţiilor patriarhale,
15
cum ar fi: religia, tradiţia culturală şi familia – instituţii care în opinia lor perpetuează
subordonarea femeii.
Astfel femeia este inclusă în toate compartimentele muncii , concept de mare
importanţă în această perioadă .
Engels dă prea mare importanţă rolului public al femeii, în detrimentul rolului din
sfera privată a acesteia, fapt care l-a făcut să neglijeze atât importanţa identităţii istorice a
majorităţii femeilor, identitate legată de casă şi familie, precum şi identitatea bărbatului, care
în lumina unei egalităţi ce trebuie atinsă, ar trebui de asemenea să fie subiectul unei
schimbări.
Însă în societatea românească problema egalităţii între sexe nu a reprezentat un subiect
de mare importanţă , atât Gheorghe Gheorghiu Dej cât şi Nicolae Ceauşescu punând accent pe
legitimarea politică , consolidarea puterii sau crearea unei forţe de muncă .
În timp ce ideea conform căreia femeia ar renunţa bucuroasă la “îndatoririle” casnice
şi grija pentru copii în schimbul muncii în fabrică timp de opt ore şi a posibilităţii de a fi
activă din punct de vedere politic părea realizabilă, ideea ca bărbatul să accepte să-şi dedice,
în mod voit, timpul treburilor domestice a fost privită ca indezirabilă, dacă nu chiar
imposibilă.
Însă femeia în această epocă este integrată în toate compartimentele muncii , acum
diferenţele dintre sexe nu mai erau relevante : “partidul şi statul au încurajat femeia să se
implice în sfera publică, să rupă barierele economice impuse de vechile relaţii, să lase pe
seama organizaţiilor publice activităţi din sfera privată ca: îngrijitul copiilor sau spălatul
rufelor... cu toate acestea nu s-a pus în discuţie niciodată diferenţa dintre sexe.”
Aceste lucruri se întâmplau în România ceauşistă precum şi în Uniunea Sovietică.
Propaganda politică care este menită de a ceauşistă masca realităţi precum lipsa
duminicilor libere, raţionalizarea alimentelor de bază, lipsa apei şi a electricităţii.
Ceauşescu manipulează poporul român prin corelarea comunismului cu trecutul istoric
al României dorinţele poporului său pentru identitate şi comunitate naţională. Mai periculos
însă, transformarea discursului socialist într-un limbaj uşor comprehensibil, naţionalist, nu
făcea decât să ascundă xenofobia.
În privinţa femeii în această societate , statutul de mamă era ridicat în slăvi :
“Cea mai mare onoare pentru femei este să nască, să dea viaţă şi să crească copii. Nu
poate fi nimic mai scump pentru o femeie decât să fie mamă. România asigură… drepturi
16
egale femeilor cu cele ale bărbaţilor în toate domeniile de activitate, participarea lor activă la
conducerea statului şi la toată viaţa politică şi socială a ţării.”11
Aşadar femeia în acest dublu rol de element al economiei poporului , precum şi mamă
a cât mai mulţi copii îngreunează enorm viaţa acesteia.
Imaginile propuse de comunism prezentau rolul productiv al femeii ca separat şi rupt
de cel reproductiv.
Astfel imaginile prezentau femei în fabrici şi ferme, altele o preamăreau pentru
capacităţile ei uluitoare de a zămisli. Aceste imagini însă nu prezentau femeia ca entitate
umană ci numai pentru funcţia pe care o deţinea : fie mamă , fie parte a mecanismului
muncii :
“Fie că e prezentată într-o pictură murală, fie că ia forma unei sculpturi moderniste sau
e prezentată în paginile unei reviste sau ziar, femeia apare ca o entitate anonimă, o
reprezentare alegorică ce simbolizează mai degrabă calităţi abstracte şi ideale decât o fiinţă
vie”.12
Pentru a îndeplini nesfârşitele planuri cincinale, Ceauşescu a continuat să încurajeze
totala implicare a femeilor în câmpul muncii, numindu-le “muncitori socialişti egali ‘. Epoca
de dinainte de Ceauşescu a introdus femeile masiv în activităţi de tip muncitoresc , aceasta
determinând un declin demografic remediat de Ceauşescu prin decretul 770 prin care femeilor
să facă avort.
În ciuda faptului că femeia de la ţară păstra obiceiurile tradiţionale, în întreaga
perioadă comunistă, modul de viaţă ţărănesc nu a fost celebrat. “Colectivizarea brutală, ce a
inclus deportări în masă, închisoare, tortură şi chiar moartea – sub Dej, s-a transformat în
“sclavie” faţă de stat, în perioada lui Ceauşescu ‘
Totuşi spre deosebire de femeia de la oraş femeia de la ţară puteau avea mai multă
mâncare şi mai multă libertate în creşterea copiilor.
Una alt aspect de luat în considerare în legătura cu femeia în această perioadă este
Elena Ceauşescu, care spre deosebire de celelalte femei ,care erau anonime reprezenta femeia
cea mai importantă în stat, având supremaţia în toate compartimentele : social ,chiar şi politic
fiind alături de soţul ei pretutindeni :
11 Cit. în 1977 (de Ceauşescu) din articolul 23 al Constituţiei RSR în Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste . www.unibuc.ro12 Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste . www.unibuc.ro
17
“În contrast cu toate celelalte imagini ale femeilor, care le prezentau de la mamă
eroină la sculpturi alegorice simbolizând naţiunea, Elena reprezenta chintesenţa şi
întruchiparea totodată a ceea ce însemna femeia socialistă. Numită simultan academician,
doctor, inginer, soţie devotată şi mamă, vitalitatea cultului Elenei a stat în abilitatea ei de a
împărţi atât spaţiul public cât şi puterea politică cu soţul ei. Fie că era imortalizată pe un
timbru poştal, o tapiserie sau pe prima pagină a Scînteii, la mijlocul anilor ’70 românii erau
bombardaţi cu imagini ale Elenei, dar nu numai ale ei, ci şi ale lui Nicolae, căci cultul
personalităţii atinsese în acea perioadă dimensiuni de-a dreptul absurde’.
În concluzie în perioada comunistă femeia nu a fost elementul cheie al emancipării aşa
cum se dorea în textele lui Engels. Femeia reuşeşte într-adevăr implicarea în toate
compartimentele economiei însă nu s-a ajuns la dispariţia patriarhatului iar activităţile
domestice au rămas în cea mai mare parte în slujba femeii.
În spatele egalităţii promovate de comunism se află opresiunea fizică şi teroarea
psihologică născute de politicile reproductive ale lui Ceauşescu.
“Astfel, nici una dintre aceste măşti, oricât de penetrante au fost, nu au reuşit să
ascundă realităţile din viaţa femeii: controlul ginecologic obligatoriu, bianual, teama de a nu fi
amendată, închisă sau teama de un şoc psihologic în urma unui avort, pierderea completă a
dreptului reproductiv odată ce fetusul a devenit “proprietatea socialistă a întregii societăţi .
Nici primele pentru mamele eroine, nici concediul de maternitate de 8 luni, nici bonusul de
8,8% din salariu nu au putut compensa suferinţa cotidiană a femeii.’13
Prezentarea femeii din prisma lui Ceauşescu drept o simplă anonimă, deşi egală cu
partenerul său de viaţă prin statutul de cetăţeni socialişti, în realitate ascunde adevărata
inegalitate şi neputinţă în sfera politică dar şi economică, socială şi reproductivă.
Un alt aspect de luat în seamă este accentul pe raţiune şi eliminarea sentimentalismelor
, astfel sentimente ca dragostea pentru persoana de alături trebuie înlocuită cu dragostea
necondiţionată pentru patrie şi pentru conducătorii ei .
Tarele sistemului capitalist în ceea ce priveşte relaţiile dintre sexe sunt amănunţit
abordate într-o lucrare clasica a teoriei socialiste, Femeia si socialismul, aparţinând lui August
Bebel. Afirmaţiile sunt, de la început, tranşante: “În lumea burgheză, femeia are o poziţie
subordonată. În primul rând vine bărbatul, apoi femeia. […]14.În ceea priveşte abordarea
13 Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste . www.unibuc.ro
14 August Bebel.-Femeia si socialismul .Apud Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste .
18
sentimentelor de iubire , Bebel observă că “ pasiunea erotica este eludata, ba chiar se
recomanda controlul atent: Este necesara, de asemenea, o anumita doza de raţiune care sa tina
în frâu pasiunea oarba.”15
Ştefania Mihalache face în articolul său Socialismul si camuflarea de gen o descriere a
femeii în a doua jumătate a secolului al XX-lea în România în timpul regimului comunist .
“Pentru bărbat, femeia este în primul rând un obiect al plăcerii sale; din punct de
vedere economic si social ea nu este libera si trebuie sa-si caute asigurarea existentei în
căsătorie; ea depinde deci de bărbat si devine proprietatea acestuia.”16
Pe de alta parte, muncitorul se căsătoreşte din dragoste, însă problemele financiare
sfârşesc prin a ucide iubirea. El este mereu în pericol de şomaj, copiii sînt de obicei în număr
mare.
De cele mai multe ori femeia trebuie sa muncească si ea, iar seara este copleşită de
treburile casnice. În timpul zilei copiii rămân nesupravegheaţi si nu beneficiază de o educaţie
corespunzătoare. Ignoranta este însă caracteristica si părinţilor. Sterilizarea spirituala a
cuplului proletar este mai mult decât frecventa.
Femeia trebuie educată şi “antrenata” fizic pentru o mai mare eficienta a îndeplinirii
destinului ei de femeie. Pe care, însă, acum este “libera” sa si-l urmeze. Corpul ei trebuie sa se
conformeze standardelor necesităţii. Si pentru ca deghizarea să fie completa, poate să
muncească în producţie la egalitate cu bărbatul. Semiotica corpului feminin este orientată în
direcţia unei multilaterale dezvoltări a capacităţilor productive în care nu se mai întrezăreşte
nici o sugestie a periculosului erotism al femeii.
Egala cu bărbatul, liberă şi demnă, femeia este deghizată în trecerea de la Obiect erotic
la Subiect muncitor. Soarta pe care este însă pe deplin stăpână. “...ea îşi alege acele domenii
de activitate care corespund dorinţelor, înclinaţiilor si aptitudinilor ei si va munci în aceleaşi
condiţii cu bărbatul. Pe lângă munca în producţie, ea va fi o alta parte a zilei educatoare,
învăţătoare, infirmiera, o a treia parte se va ocupa de arta sau de ştiinţa, iar a patra parte a zilei
va îndeplini o funcţie administrativa oarecare.” 17
Discursul socialist care afirma femeia, o deturnează de la erotism si o introduce
mascată în lumea (noua) bărbatului, bazata pe valorizarea muncii si în special a efortului fizic.
www.unibuc.ro
15 Idem 16 Stefania Mihalache- Socialismul si camuflarea de gen .
17 idem
19
Pentru că noua lume are nevoie de strungar, oţelar, zidar, femeia va dobândi întreaga
consideraţie şi ea însăşi se va autodeghiza în mândria de a aparţine în sfârşit mult doritei lumi
a virilităţii.
CAPITOLUL AL II-LEA
Imaginea femeii în proza optzecistă .În ce măsură imaginea în secolul al XX-lea se
modifică şi în proza optzecistă ?
20
Imaginea femeii în proza scurtă .
Tipuri feminine
Proza optzecistă este caracterizată de folosirea elementelor diferenţiatoare ale
textualismului la nivel formal şi ale postmodernismului la nivel teoretic. Aceste trăsături sunt
dublate de predilecţia pentru proza scurtă.
« Proza scurtă este caracterizată de cenuşiul şi chiar sordidul experienţei cotidiene.
Prozatorii 80 încearcă să dea speciei scurte farmecul pierdut. Originalitatea prozei este mult
mai evidentă atât prin caracterul intelectual cât şi prin scoaterea în evidenţă a unor medii în
care cultura nu joacă un rol esenţial . Mai exact se descriu medii în care predomină clişeele şi
stilul unei contraculturi. (sufleteşte şi de expresie). Textul nu mai este lume, ci lumea este
text. Logica dezvoltării textului încearcă să coincidă cu aceea a realităţii înseşi ».
Astfel proza optzecistă folosind procedeele specifice textualism , autenticitate ,
accentul pe concret , permite accesul la o realitate vie , şocantă a anilor regimului comunist .
Dacă reprezentările publice ale acelor ani nu reflectau nici pe de parte realităţile cotidiene ale
femeilor, ci mai degrabă abăteau atenţia de la aceste realităţi şi le ascundeau , proza optzecistă
redă adevărata situaţie a femeilor în societatea românească
Modelul femeii în proza optzecistă se bazează pe ideea naturii femeii care ar avea ca
atribute: slăbiciune, supunere, inferioritate, afectivitate , separând într-un mod clar şi exclusiv
cele două sexe.
Proza scurtă doreşte [...] „ o reducere a omului în centrul acţiunii, a omului concret şi a
mediului său imediat, a omului care, dincolo de a-şi pune întrebări esenţiale trăieşte în contact
cu alţi oameni, a omului pur şi simplu şi a sentimentelor, pe care romanul – zice Mircea
Iorgulescu –obsedat de marile probleme –riscă să-l uite .18
În acest sens putem opera o încadrare a personajelor feminine în funcţie de rolurile pe
care le ocupă în prozele scurte în tipuri feminine : soţia , profesoara , femeia –securist .
Pentru prozatorii optzecişti femeia prezintă interes numai din punct de vedere al
încadrării sociale , ele sunt numite : blonda , profesoara .Numele personajelor feminine , dacă
există sunt numai adjuvanţi în descrierea acestora deoarece femeia este înscrisă aceleiaşi
mentalităţi colective potrivit căreia femeia nu se poate ridica la nivelul superiorităţii
masculine .
18 Idem .pag 264.
21
Evidenţierea superiorităţii masculine în contrast cu activităţile mărunte ale femeilor
este prezentă în toate prozele scurte analizate.
Deşi se pot delimita tipuri distincte ale femeilor în aceste proze , personajele feminine
se pot de asemenea îngloba unei categorii mai cuprinzătoare care se caracterizează prin
tristeţe amară precum şi prin lipsa de curaj împotriva puterii, concretizate fie în regimul
politic , fie în bărbaţii din jurul lor .
Voi prezenta mai întâi rolul soţiei din două motive: unul ar fi că este cel mai întâlnit în
proza scurtă dar şi pentru că reflectă schimbarea de mentalitate a bărbaţilor sau mai degrabă
lipsa schimbării de mentalitate a bărbaţilor luând ca punct de reper literatura secolului al XIX-
lea.
1.Tipul soţiei
În această categorie poate fi inclus personajul eponim al prozei scurte Mercedes scrise
de George Cuşnarencu .
Povestea acestui personaj poate fi considerată o reflectare fidelă a experienţei oricărei
femei trecute de vârsta propice căsătoriei. Octavian Mercantil Mercantil Octavian Rosetti
pleacă spre Pucioasa pentru a se întâlni cu prietenii săi .Traseul lui se schimbă definitiv în
momentul în care o ia la ocazie pe Mercedes, căci gestul său de amabilitate(de a duce pe
călătoare acasă )se transformă în pecetluirea vieţii lui.
Este o ilustrare a mentalităţii societăţii româneşti contemporane potrivit căreia
mariajul reprezintă o etapă obligatorie în existenţa oricărei femei.
De la începutul scrierii Mercedes este caracterizată drept o „figurină de ceară“ cu „o
faţă nefiresc de albă, fără riduri” această descriere fiind un semnal al statului ei special. Are în
jur de 32 de ani, vârsta îi este trădată de mâinile „brăzdate şi aspre”. Calităţile neobişnuite ale
femeii sunt accentuate şi de cel pe care l-a ales să fie soţul ei – un porc. Nunta cu acest porc
este în opinia personajului masculin Mercantil Octavian Rosetti „va fi unica ei amintire
frumoasă într-o viaţă de om”. Evenimentul se apropie foarte mult de o nuntă obişnuită: rochie
de mireasă, sticle de vin, ramuri de brad.
Un prim semn că Mercantil va substitui pe soţul lui Mercedes este aşezarea lui la masă
în seara nunţii. Un detaliu în a spori ambiguitatea este faptul că porcul se numeşte Octavian ca
şi Mercantil. Rezolvarea acestei ambiguităţi vine în momentul în care Mercantil dansează cu
22
Mercedes „Ţinea acum în oglinda în faţă care-l răsfrângea, un bărbat hidos cel de altă dată.
Oglinda era Mercedes!” 19
Ideea acestei proze include o caracteristică a acestui tip de proză - pluralismul ideilor
→ Octavian este porcul sau porcul este o emblemă a tuturor bărbaţilor (incluzându-l şi pe
Octavian).
Proza include o argumentare a căsătoriei , motivaţia nefiind ca obişnuită: iubirea ci
frica de a rămâne singur. Personajul are curajul de a recunoaşte acest adevăr mascat de mulţi
dintre noi. Mercedes motivează căsătoria cu această creatură „N-am avut pe nimeni şi acum
am”.
Până în momentul în care doresc să-l elimine pe porc (soţul), nu se întâmplă nimic,
totul decurge ca într-o căsătorie obişnuită. Furia porcului este declanşată de dorinţa intrusului
de a-i ocupa locul .
Înlăturarea soţului ar aduce nenorocirea asupra lor. Fără el ar fi „Totuşi el ne-a
legat .Fără el ce-am fi fost noi doi ? Nişte muritori trăind în anonimat, fiecare în anonimatul
lui, nu , mi-e frică de noi, nu de el mi-e frică!!
La început, Mercantil a fost atras în această poveste de ineditul situaţiei .Cu timpul se
plictiseşte de acest regim şi vrea să-l excludă pe soţul lui Mercedes .Femeia şi-a dat seama că
dispariţia terţului le-ar fi provocat căderea în banalitate.
Numele personajului masculin M.O. R are o semnificaţie pentru întreaga proză
deoarece acronimul prevesteşte sfârşitul bărbatului .
Astfel, Mercedes poate fi considerată drept o imagine a soţiei care nu drept de decizie ,
ea trebuind să accepte situaţia ca atare, chiar dacă este influenţată în mod direct .
În proza scurtă Inspecţia, Mircea Pora pune în prim plan principalele tipuri feminine:
soţia şi profesoara. În această proză femeia reprezintă un exemplu pentru preceptele
comuniste : pierderea individualităţii, psihologia de masă .
Soţia profesorului este caracterizată prin supunere şi loialitate necondiţionată. Deşi
este descrisă o scenă din a doua jumătate a secolului al XX-lea , putem observa cu uşurinţă
acelaşi comportament docil al femeii secolului anterior:
“Mă va întreba în faţa cafelei aburinde, cum a fost cu inspecţia ? ..cum am ieşit până la
urmă ...Îmi va spune că a fost neliniştită ...Îmi va reproşa că nu i-am dat nici un
19 Gheorghe Crăciun şi Viorel Marineasa –Generaţia 80 în proza scurtă .Ed.Paralela 45, 1998.pag45
23
telefon...<<Probabil că la nopţile mele nu te-ai gândit ...Dar nu-i nimic , bine că eşti iar
acasă ..>>”pag 414.20
În ciuda faptului că soţul este conştient de neliniştea consoartei , provocată de absenţa
lui ,nu ia nici o măsură în acest sens . Superioritatea masculină e evidentă în această proză ,
fiindcă reacţia femeii este prezentată chiar din perspectiva sa .
Soţia nu poate avea propriile idei , ea trebuie să reacţioneze conform dorinţelor
“stăpânului” său.
O altă caracterizare a unui personaj masculin despre o femeie , aceleaşi trăsături
uniformizatoare : previzibilă , supusă , loială .
Dacă am pomenit mai sus despre o delimitare între imaginarul pozitiv şi imaginarul
negativ al mentalităţii despre femeie , proza optzecistă distruge barierele dintre aspectele
narative sau de mentalitate
Un exemplu în acest sens este proza scurtă Pătratul dragostei a scriitorului optzecist
Sorin Preda . Personajele feminine din această scriere sunt Nina şi Dana care reprezintă pe
rând tipul soţie şi al amantei .Ce este important este faptul că cele două femei sunt soţia ,
respectiva amanta bărbaţilor Traian şi Naratorul .
Proza este o amendare a triunghiului conjugal existent în literatura de până acum .,
autorul complicând şi mai mult atmosfera implicând cele patru elemente ale celor două
cupluri în acelaşi mod , distrugând bariera dintre : vinovat-nevinovat, adulterin/ă –înşelat/ă.
În prima parte soţia naratorului Dana îi este infidelă acestuia cu Traian , soţul Ninei .
Relaţia lor eşuează iar femeia se sinucide .Ura naratorului faţă de acest Traian , îl face să –şi
dorească răzbunarea , în acest sens îi urmăreşte mişcările Ninei , activităţile zilnice ale Ninei
pentru a-şi pune în practică planul de răzbunare .
Dacă la început Nina nu este decât un mijloc de răzbunare şi un mod de a-şi petrece
timpul , la sfârşitul prozei răzbunarea se întoarce împotriva lui , Nina devenind un mod de
existenţă .
“Când am chef să mă culc cu ea , o caut pe Nina , iar ea se lasă iubită chiar dacă asta
mă îndepărtează de ea .E o Veneţie care se scufundă câţiva centimetri pe noapte .Îi
mărturisesc temerea .În curând se va scufunda cu totul .Va rămâne doar amintirea ei în codice
şi amintiri de călătorie , din toate punctele de vedere o mărturisire a trecutului .”.21
Nina este prezentată în contrast cu soţul ei : Traian este un bărbat cu succes la femei ,
atrăgător în timp ce Nina este “ […] ea Nina e urâtă .Compensează prin tăria cărnii”.
20 Idem pag 41421 idem pag 414
24
Un alt aspect parodiat de autor este cauza adulterului .Dacă majoritatea adulterelor
sunt cauzate de un tratament rău în familie , un soţ brutal , pentru Nina este o viată
paralelă .Îşi continuă viaţa alături de Traian îndeplinindu-şi exemplar îndatoririle casnice , iar
eventualitatea unei despărţiri de acesta nici nu intră în discuţie:
“Dacă I-aş cere să-l părăsească pe Traian pentru mine , ar renunţa la mine! Imediat ! Şi
fără regrete .Înţeleg din lungile ei absenţe că ţine la el .Reprezintă un moment al existenţei ei “ 22
Femeile sunt pentru narator întotdeauna inferioare : “ M-a părăsit femeia frate .Cu
tipul nu am nimic .Omul nu are nici o vină .Suntem bărbaţi ce dracu , şi bărbatul de aia e făcut
să nu refuze .”.23
Dacă în literatura secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea frumuseţea
era o condiţie necesară în conturarea personajelor principale , Nina deşi nu posedă această
calitate reuşeşte să fie slăbiciunea soţului şi a naratorului în cele din urmă.
Nunta sa cu Traian fusese o surpriză pentru toată lumea , deoarece Traian “refuzase
partide grase, perspective foarte roze” pentru Nina “ o femeie cuminte , foarte gospodină e
drept, dar urâtă , ten impur şi cocoţată pe catalige “.
Noutatea prozei rezidă prin faptul că naratorul este singurul care cunoaşte elementele
pătratului conjugal , încercând să manevreze acest joc însă el însuşi este prins în el .Celelalte
personaje sunt văd lucrurile numai din punctul lor de vedere, pătratul fiind suma celor trei
triunghiuri conjugale : Nina-Traian-naratorul , Traian-Dana –Nina, Dana-Traian-naratorul.,
naratorul fiind liantul acestora.
Imaginarul negativ despre femei , superioritatea masculină este vădită în această
scriere , femeile fiind cauza adulterului:, iar bărbaţii numai nişte victime “ Toate sunteţi la fel
“ .
Un alt aspect parodiat este răzbunarea care conduce la o răsturnare a situaţiei , astfel
relaţia naratorului cu Nina devine din plăcere şi răzbunare , mod de existenţă
Tipurile feminine întâlnite în proza optzecistă atât în proza scurtă cât şi în roman se
aliniază uniformităţii promovate de sistemul comunist : florărese , spălătorese, profesoare.
O caracteristică comună tuturor femeilor portretizate de prozatorii optzecişti este
tristeţea amară pe care o afişează .Dacă în opinia publică imaginea femeii era una mereu
luminoasă , mamă eroină şi tovarăşă a neamului , prozatorii optzecişti reuşesc să arate
22 idem pag 43323 idem pag 435
25
adevărata lume în care trăiau femeile în timpul acestui regim precum şi influenţa sistemului
asupra mentalităţii colective .
Tot în tipul soţiei o putem integra şi pe eroina lui Mircea Nedelciu din proza Jenny sau
balada frumoasei conţopiste .
Jenny lucrează la primăria din sat, unde se ocupă de contabilitate şi administraţie.
Femeia este un exemplu pentru femeile care-şi făceau loc într-o societate guvernată de
bărbaţi. În momentul în care merge să îşi găsească o slujbă „Au privit-o din faţă, din profil, de
unde vrei; ce vroia această fată de la ei? Ce vroia? Un post vezi bine, repartiţia e clară.« dacă
vreţi detalii, iată situaţia şcolară...»”.
Pentru ea prima iubire este o iubire livrescă (iubitul său, „E omul – rază”. ), se fac
trimiteri la iubirile celebre care au ca germene o experienţă cărturărească..
În viaţa de zi cu zi iubirea este complicată. Gelu, cel pe care l-a ales să-i fie alături este
un laş, deoarece pune înaintea iubirii sale pentru Jenny părerea mamei sale .
Mama lui nu este de acord cu relaţia lui deoarece Jenny este o fată de la ţară, care de
asemenea lucrează la ţară. El încearcă să se justifice pentru lipsa de curaj însă Jenny intuieşte
adevăratele motive ale acestuia. Ea lucrase până de curând în oraş la centrală, acest lucru
facilitase şi întâlnirilor lor, însă boala mamei şi distanţa fac ca relaţia lor să se deterioreze. El
începe să iasă cu alte fete, însă nu renunţă la ea, însă Jenny nu acceptă un asemenea tratament.
Jenny este o fire tare, care în loc să se lase învinsă, ia viaţa în piept „Era tânără,
fâşneaţă şi înjura fără ocol, şantierul te învaţă să mănânci la prânz de-un pol şi într-o zi din
săptămână să-ţi iei leafa pe o lună. Trece aparent cu uşurinţă peste experienţele erotice şi de
viaţă ratate, însă: „De atunci înjură Jenny parcă şi mai cu plăcere, mama ei de etichetă şi de
leafă de muiere! Omul moare, prostul piere” (pag 180).24
Însă deşi pare o fire puternică, la propria-i nuntă încearcă să se sugrume: „Şi a fost o
veselie de zile mari se spune, mireasa fu o dulce, o zână, o minune, până spre dimineaţă când
vru să se sugrume cu o funie de rufe şi o găsiră în spume. Desigur au salvat-o, dar se întrebau
de ce , de să facă asta, de ce, de ce, de ce?
Experienţele cu bărbaţii eşuează, mai întâi Gelu, apoi Nelu Spânu care era un bărbat
destul de înstărit. Din vizita lor la părinţii lui se poate extrage mentalitatea bărbaţilor despre
femeile cu personalitate, care au împrumutat ceva din obiceiurile specifice bărbaţilor:
„«Draga mea aici în sat, nimeni n-are să te placă.» Cum aşa? «Fiindcă fumezi, dai cu farduri
pe obraz, ... mama plângea de necaz» Bine dar părerea ta? E aceeaşi? Chiar aşa? „se
îmbrăcase atunci în grabă şi spre staţie plecase ...” (pag 200).
24 Idem pag 180
26
Deşi este o fată cu personalitate Jenny ajunge să se căsătorească cu acelaşi Gelu,
căsătoria fiind privită ca o experienţă obligatorie în viaţa fiecărei femei .Încercarea de
sinucidere în noaptea nunţii poate fi considerată un mod de a se sustrage acestui fapt .Însă
integrarea în tagma femeilor măritate numai pentru a avea pe cineva lângă ele demonstrează
acelaşi caracter slab al femeilor acestei perioade .
De asemenea sunt ironizate motivele de divorţ ale femeilor: un exemplu este o femeie
ce doreşte pensie alimentară pentru aventurile homosexuale ale soţului ei din studenţie.
Autorul arată condiţia soţiei în această societate cu umor şi ironie:
„De ce-ţi baţi, mă, nevasta, ce ai cu ea?
Ce vreţi, dorm! Zice, e nevasta mea!
Păi nu mai divorţezi
Acuma, iarna”25
Este încă o dată o descriere fidelă a mentalităţii masculine despre soţie , care este
proprietatea acestuia fără drept de replică sau acţiune .
Deşi dreptul femeii la a înainta divorţul exista de aproape un secol , femeia rămâne o
păpuşă în mâinile păpuşarului , acţiunile sale fiind dirijate de soţul său .
Un alt exemplu în ilustrarea acestui tip al soţie , am ales proza lui Sorin Preda
“Petentul “
În proza Petentul , Sorin Preda prezintă viaţa de familie a unui profesor care-şi doreşte
promovarea în învăţământ. .Atenţia este concentrată asupra diferendelor dintre cei doi
soţi .Este un exemplu pentru a ilustra superioritatea masculină :
„O lasă să vorbească, dar în sinea lui jură să-i demonstreze odată pentru totdeauna că
viaţa nu se compune numai din amănunte ( pentru că asta vedea Elvira în jurul ei: mănuşi,
fulare, izmene, zacuscă, ochelari) ci şi din principii, din atitudine şi demnitate”. Soţia sa este o
femei simplă pentru care importante sunt obiectele, amănunte ale vieţii lor .Trăieşte în spaţiul
casnic şi işi face din lucrurile din jurul ei valori .
În relaţia cu soţul ei dă dovadă de docilitate: (pag. 91) „Elvira nu va spune nimic. Nu
se va simţi jignită că nu fusese ţinută la curent cu toate demersurile pe care le făcuse să i se
aprobe audienţa”. Indiferenţa soţului este deja o certitudine şi viaţa lor continuă sub acelaşi
aspect al vieţii tihnite .
Imaginarul negativ despre femei în proza optzecistă se poate vedea şi în acest volum
de proză scurtă. Femeile sunt fie soţii docile care nu reuşesc să se ridice la aşteptările
bărbaţilor, fie femei uşoare care i-au părăsit.
25 Idem pag .194
27
O altă proză a acestui autor Chinezu este o prezentare a mult discutatului triunghi
conjugal. Personajul feminin este Mariana şi ea este cea care îl înşală pe Chinezu cu Claudiu
iar după o perioadă de timp hotărăşte să se despartă de acesta. Pentru această femeie soţul său
înseamnă dispreţ. Noutatea prozei constă în faptul că deşi Mariana rupe relaţiile cu fostul soţ,
făcându-şi o viaţă alături de Claudiu, viaţa îi dă o lecţie în copilul pe care îl va avea. Acesta
poartă trăsăturile pe care le ura cel mai mult în lume la fostul soţ: rânjetul prostesc şi urechile
clăpăuge.
Ironia şi sarcasmul subliniază intenţia moralizatoare a prozei adulterul având
întotdeauna un preţ de plătit , copilul este al fostului soţ, omul pe care-l dispreţuia din tot
sufletul , astfel întreaga sa viaţa va avea în faţă oglinda faptei sale .
Mariana poate fi încadrată într-un alt tip al femeii amantă , pentru care căsătoria este
numai un impediment în desfăşurarea vieţii sale .
2. Tipul profesoarei
În “ Mică enciclopedie pentru o duminică la Titu” , Cornel Nistorescu îşi numeşte cel
de-al doilea personaj feminin –Profesoara tristă .Această femeie este profesoară de socialism
ştiinţific , specialitatea aleasă fiind un indiciu în caracterizarea acestei femei supuse
regulamentelor regimului. Viaţa sa se împarte între serviciu şi educaţia copiilor, deoarece
soţul ei era plecat în ţară în cea mai mare parte a timpului.
Educaţia pe care încearcă să o dea copiilor este în spiritul celei propuse: educaţie
polivalentă “culturală”.: operetă, teatru etc.
“Vreau să le fac o educaţie culturală , i-am luat cu binişorul , i-am dus la operetă , îi
duc la teatru , vreau să-i duc şi la operă .”.
Numele personajului este Smaranda Bărbulescu ,însă acesta este precizat mai târziu
pentru a se evidenţia trăsăturile esenţiale ale femeii : profesia şi tristeţea amară ce
caracterizează femeile acestei epoci . În această tristeţe nu o împiedică să-şi continue viaţa cu
discreţie şi resemnare :
“Îmi spune că dacă nu răsare soarele când vrei , mai târziu trebuie să te mulţumeşti şi
atunci când apare din nouri.
Personajele feminine nu interesează neapărat prin ceea ce sunt ci prin funcţia pe care o
deţin individualitatea pierzându-se acelei culturi de masă atât de mult promovată Numele
28
devin numai indici uneori absenţi , personajele fiind cunoscute drept : profesoara ,
îngrijitoarea etc .
O altă proză scurtă relevantă în acest sens este Inspecţia a lui Mircea Pora.
În această scriere este pus în prim plan tipul profesoarei , foarte des întâlnit în proza
acestei perioade .Profesoarele sunt tipuri feminine standard ce urmăresc acelaşi tipar de-a
lungul vieţii :
“În primele bănci ale sălii de consiliu stau învăţătoarele bătrâne şi gâlcevitoare,
absolvente ale unei Şcoli Normale , cu diplome colbuite şi amintiri ce încep să se tocească.
Sunt mici de statură ca nişte ordonanţe şi poartă rochii de stofă ce coboară cu mult sub
genunchi . Au fost curtate acum patruzeci de ani , s-au plimbat cu amorezii lor pe aleile
mărginaşe ale oraşului X , s-au sărutat , au mers al baluri , au fost cerute în căsătorie , s-au
căsătorit ...apoi fiecare zi le-a lăsat o cută pe frunte şi le-a depus un strat de calciu pe
vertebre .”. Prozatorul reuşeşte să sintetizeze într-un paragraf schematismul vieţii femeii în
general , folosind ca exemplu cadrele didactice .
În această societate ce se bazează pe reguli prestabilite , în care uniformitatea este
regula de bază , sentimentele împrumută şi el din acest “comun “al existenţei .Dragostea îşi
pierde farmecul , senzualitatea, emoţia fiind caracterizată drept “ciudată” în momentul în care
mai există .
“Mai în spate vin romanticii .Bărbaţi şi femei între două vârste , cu familii , copii ,
care de ani de zile se simpatizează ...Practică un joc ciudat , un soi de alergare în serpentină ce
seamănă cu vânătoarea ...Se caută , îşi vorbesc prin semne , se doresc în somn , ies uneori la o
cafea , muşcă din acelaşi măr , dansează strâns la aniversări , atingându-şi o clipă obrajii”.
3.Tipul femeii securist
Un alt exemplu în evidenţierea perceperii femeii în proza optzecistă este “Mică
enciclopedie pentru o duminică la Titu”, a prozatorului Cornel Nistorescu . Deşi personajul
principal este un bărbat care face un popas în micul oraş Titu , femeile pe care le întâlneşte în
călătoria sa sunt modele tipice acestei perioade din istoria poporului român – Comunismul .
Prima femeie pe care o întâlneşte se încadrează în tipul femeii securist , este de fapt
soţia şefului de piaţă în care poposeşte personajul masculin, care-i cere să se legitimeze fără a
29
avea o legătură “aparentă” cu miliţia .Spre deosebire de personajului lui Gheorghe Crăciun
din romanul Pupa Russa care-ţi desfăşoară activitatea politică “în umbră”, această femeie are
o atitudine făţişă în respectarea regulamentelor regimului comunist .
“Să-i arăt ce am scris , altfel cheamă poliţia […].Începe să-mi fie frică de ea […]”.
Femeia îşi asumă rolul de apărătoare a regulilor comuniste cu foarte mult zel ,
suspiciunea fiind o trăsătură a regimului :
“Femeia din piaţă mă urmăreşte pas cu pas .A descoperit un duşman şi importanţa
misiunii sale o copleşeşte .S-a ascuns după chioşcul de ziare şi aşteaptă să traversez.” pag
350.26
Dacă până acum femeile au putut fi încadrate în categorii sociale , în următoarea
secţiune femeile sunt înscrise în categorii după criteriul moral sau al mentalităţii .
4. Femeie frivolă – femeie angelică
Concepţia despre femei de-a lungul timpului a fost caracterizată în două moduri: un
imaginar pozitiv în care au fost incluse la început tipul soţiei şi al mamei , după care această
categorie s-a extins asupra mai multor categorii şi un imaginar negativ în care erau incluse
femeile singure în secolul al XIX-lea precum şi curtezanele.
În proza optzecistă se remarcă o predilecţie pentru imaginarul negativ la
mentalităţii .Chiar dacă nu sunt prostituate femeile sunt în general privite dintr-un unghi
negativ: fie femei care se supun sistemului în modul de gândire , fie implicate direct în
sistemul politic , fie femei de moravuri uşoare .
De aceea femeile nu sunt numite direct, fiind caracterizate cum am menţionat mai sus
prin meseria pe care o exercită, fie prin sublinierea unor trăsături : Blonda, Nevasta etc
exemple din “Puştile lui Sylanus” a prozatorului Lucian P. Petrescu.
O altă caracteristică a prozei optzeciste este faptul că personajele feminine sunt
caracterizate de o voce masculină : fie naratorul sau alte personaje , fiind un mod subiectiv de
a prezenta lucrurile .
26 idem pag 350
30
Un alt loc comun al prozei optzeciste este o perspectivă negativă aspra femeilor în
vârstă , imagine existentă chiar din proza secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-
lea ( exemplu Aglae din Enigma Otiliei –baba absolută).
Cele două personaje feminine ale acestei proze sunt caracterizate punându-se în
evidenţă contrastul dintre tinereţe şi bătrâneţe , inocenţă şi frivolitate :
“Blonda cea tânără şi subţire , cu cele mai drepte sprâncene .Cele mai frumoase din jur
[…].A doua femeie blondă , bătrână revărsată .Violent fardată , rochia îndelung despicată
[…]27
Imaginarul negativ în această proză merge până la grotesc , pentru a sublinia lumea
fără valori a acestei perioade :” Bătrâna blondă se cutremura ,afară , ca o găină beată de
lumină. Un mal languros cotropea obrajii deja puhavi ai fiicei. […]”.28
Aceste femei sunt reprezentative pentru o societate decăzută în care primează valorile
materiale .
Titlul Puştile lui Sylanus reprezintă simbolic modul în care societatea era „împuşcată”
fără a folosi însă gloanţe adevărate , însă rezultatul dorit se obţinea : o societate şchioapă, fără
drept de replică .
“Ţintele bătrâne .Am adus ţintele. Busturi ca anul trecut. Ţinte pentru iniţiaţi, înţelegi?
Resemnarea este o caracteristică a acestei epoci : “ Mergi înainte. Cum e ....mai rău ca anul
trecut ? […] Răspundeam << nu>> şi încercam să ţin puştile drepte...”. 29
În aceeaşi ordine de idei se înscrie şi proza lui Dumitru Augustin Doinaş Un ocol
.Dacă în proza anterioară întâlnim acelaşi contrast între femeia angelică şi femeia
frivolă , diabolică .
Personajul principal merge la cinematograf unde o întâlneşte pe Varia de care se
îndrăgosteşte . Însă femeia dispare fără urmă şi fără nici un avertisment.
Începutul prozei este o reflectare a mentalităţii masculine despre femeia obişnuită ,
accesibilă : „cucoane cu priviri şterse având lângă ele plasele doldora de cartofi:”.30
În momentul în care o întâlneşte pe Varia „blondă, mare, cu o spinare de gospodină
care visează să aibă în casa lui orice om cu picioarele pe pământ, cu ochelari, cu năsucul ei în
vânt”31., o include în categoria femeilor „de casă”, viitoare soţii şi mame .
27 Idem pag 38628 idem pag 38829 idem pag 38930 idem pag 14231 idem pag 142
31
Numai plecarea inopinată a acesteia îi atrage interesul : inaccesibilitatea, misterul sunt
atributele femeii –rodul viselor masculine .
Pentru personajul masculin femeile sunt o pradă „convingerea mea pe atunci era că nu
numai viaţa e o pradă cum spune Preda, ci şi femeile, femeile fiind, de fapt un caz particular
al vieţii”. (pag 142)
Numele femeii trimite l personajul lui Gib Mihăiescu din romanul Rusoaica şi este
simbolul femeii diabolice ( la sfârşitul filmului fata mimează o scenă melodramatică . „ e o
diavoliţă şi nu puteam să ascund că sunt abătut, ceea ce pe ea părea s-o amuze foarte mult”
(pag 143).
Ca şi eroina lui Gib Mihăiescu pare o nălucă, un construct al imaginaţiei. După ce
pleacă de la cineva, se plimbă prin parc. Frumuseţea şi vitalitatea Variei este pusă în contrast
cu bătrânele ce stăteau în parc. . Fata dispare într-un magazin de auto-servire. eroul o aşteaptă
în magazin în speranţa că va apărea în cele din urmă.
Cele două femei sunt reprezentări ale imaginarului despre femeie respectiv un
imaginar pozitiv: femeia supusă, viitoare soţie şi mamă şi care paradoxal nu atrage, iar Varia
reprezintă femeia inaccesibilă, diabolică care aţâţă simţurile bărbaţilor.
Finalul prozei este deschis pentru ca alegerea între cele două modele feminine să nu se
realizeze. Varia rămâne dragostea pătimaşă, neîmplinită iar celălalt personaj feminin relevant
fiind faptul că nu are nume reprezintă femeia supusă, de casă anonima.
5.Tipul femeii anonime
În proza „Strălucitorul ghetou”, prozatoarea Carmen Francesca Banciu impune un alt
tip de femeie: anonima „Pe la 9 apare femeia cu haină verde” [...] „Femeia strânge zdrenţe şi
tot felul de ciudăţenii[...] Femeia noastră de servici. Căci avem şi femeie”.
În fragmentul de mai sus este reliefată condiţia femeii în regimul comunist. Dacă până
acum femeia era caracterizată fie de statutul social, fie de meseria pe care o practică, în
această lucrare se observă discreditarea sexului slab în aşa grad încât reprezentantele sale nu
mai primesc nici nume , nici încadrare socială.
Femeile sunt portretizate în atmosfera derizorie a regimului comunist: locuinţe pline
de şobolani „femeia strânge resturi de pâine... Muşcate de oameni... roase de şobolani...”32pag
40.
32 Idempag 40
32
Femeia poate fi considerată o emblemă a unei societăţi dominată de bărbaţi al cărei rol
este numai de instrument: „femeia strânge tot ce noi nesăbuiţi aruncăm în fiecare zi a vieţii
noastre“
Autoarea subliniază condiţia femeii folosind ironia amară la adresa activităţilor
zilnice: „Mi s-au umflat mâinile de sodă. Şi mi s-au rupt unghiile la spălat. Sunt o lady.”
O altă referire la regimul comunist este exagerarea şi contradicţia între aparenţă şi
esenţă .Pe de parte „pare bine îmbrăcată” şi deşartă gunoaiele în faţa copiilor.
Este aceeaşi imagine falsă promovată de statul românesc care încerca să arate femeia
muncitoare, tovarăşa – cu căciulă de blană şi adevăratele condiţii în care trăiau ele.
Acest sistem opresiv este tratat cu ironie şi dispreţ , ironie la adresa condiţiilor de trai ,
a uniformităţii impuse de regim> “Fumăm cu măsură... „.
Întregul text deşi impregnat de ironia amară are totuşi o tentă pozitivistă. „dat peste
toate pluteşte o speranţă de primăvară”. În ciuda acestui fapt tot este înconjurat de „gunoi”.
„Gunoiul” e la 2 metri. Dospeala lui ne înfundă urechile” şi este de neînlăturat. „Din păcate
nu vom putea deschide fereastra”.
Această urmă de speranţă nu poate trăi în “gunoiul “ atât de bine stabilizat de către
sistem .Dacă în prima parte „pluteşte” o speranţă de primăvară acum speranţa „spânzură”!
Femeia este cea care face o muncă obositoare şi inutilă :„Gunoaiele se revarsă în
cazane. Iar în nesăbuinţa lui plictisită vântul face pasenţa cu resturi de hârtie. Femeia din nou
le strânge. Şi aşa oboseşte o zi întreagă pentru a salva aparenţele. Pentru că şi ea locuieşte în
ghetou. Şi are un ciudat simţ al ordinii.”. Chiar referirea explicită la salvarea aparenţelor într-o
lume unde guvernează voinţa unui singur om ,sugerează neputinţa omului în faţa puterii
supreme.
Dacă în imaginile despre femei promovate în această perioadă de sistemul comunist,
se impune o reprezentare pozitivă a acestora Carmen Francesca Banciu în această lucrare
oglindind poziţia de facto a femeilor în societatea româneasca.
Imaginarul negativ al mentalităţii despre femei poate fi desprins şi din portretul
îngrijitoarei care este întotdeauna în preajma naratorului:
“Numai un chiot smintit I se muncea îndărătul feţei posace , bătrânicioase .Părul
vopsit aiurea .[…] tot o specie de sapiens băiete …uite la maxilarele astea prognate , la
frunţile teşite! Pe dracu , se bucură , beau , înghit totul , femeile , uite aia urâtă , un corp de
supravieţuitoare cu sila […].Femeile sunt numai nişte persoane insignifiante care întregesc
scenariul acţiunii , prezenţa îngrijitoarei este dată numai de zgomotele pe care le face :
33
“ Îngrijitoarea trebăluia monoton prin camera mea , ghiceam după zgomote nu mă
întorceam “
În aceeaşi categorie poate fi inclusă şi eroina lui Mircea Nedelciu din proza Nora sau
balada zânei de la Bâlea Lac.
Femeia din această proză nu se poate identifica cu nici unul dintre tipurile existente
mai sus : soţia supusă , femeia frivolă , este o femeie ce luptă pentru a-şi câştiga existenţa dar
care se izolează într-o lume a naturii pentru a se sustrage acestei societăţi guvernate de
lucrurile materiale .
Astfel ea poate fi caracterizată prin aceeaşi tristeţe amară ce le caracterizează pe
femeile acestei epoci.
Nora este o adolescentă de 16 ani, căreia oraşul sau familia, şcoala i se par tot atâtea
constrângeri „Ca într-un ţarc se simte Nora, lumea-i dincolo de geamuri, norii urcă şi coboară,
cum să stai mereu la şcoală?”. Atracţia muntelui şi a unui monitor de schi duce la plecarea de
acasă... lăsând părinţilor o scrisoare justificatoare: „Mamă, iartă-mă dar lumea cea mai albă şi
mai pură mă aşteaptă sus pe creste, fără mine ar pieri. Spune-i tatii să mă ierte sărută-l pe
obraz”.
Iubirea celor doi intră în criză, iar Nora vine o vreme la lumea civilizată, pentru ca
până la urmă să se retragă la cabana Bâlea Lac, unde singură cel puţin şase luni pe an, îşi
consumă în tăcere şi resemnare. Dezamăgirea ce caracterizează această femeie este rezumată
în fraza de început: „Dimineţi în şir, un soare de noiembrie între ceţuri apare şi din nou între
ceţuri dispare”
Nora este o zână a secolului al XX-lea ,căreia nu i se aduce totul pe o tavă de argint, ci
trebuie să muncească pentru a-şi câştiga existenţa. „Mâinile se-n roşesc mai întâi, apoi crapă,
vântul în uşi se loveşte, şuieră-n creste, în apă se adapă.”
Autorul prezintă viaţa Norei, cu întoarceri în timp pentru a evidenţia transformările de-
a lungul timpului. Dacă la 16 ani Nora este o fată plină de visuri, îndrăgostită de un monitor
de schi cu care doreşte să-şi întemeieze o familie, la maturitate Nora este o femeie singură ce
munceşte să-şi câştige existenţa
Această proză scurtă trimite la concepţiile regimului comunist, astfel tatăl Norei
trăieşte cu dorinţa de a-şi face fiica ingineră: „El crede despre Nora, fără să ştie de himeră, că
ia note mari, învaţă, va ajunge ingineră”. Proza scurtă Ned). Însă povestea de dragoste se
destramă, Doru preferând viţa munţilor celei casnice iar Nora rămâne singură cinci luni pe al
la Bâlea Lac.
34
Un alt motiv pentru care Nora este opusul zânei din poveşti, povestea ei de dragoste
nu are un final fericit, dimpotrivă este un final trist ,
De asemenea capra neagră poate fi identificată cu Nora care nu poate fi ţinută în
regulile casei, pleacă cu Doru, asumându-şi toate riscurile, pentru care convenţionalismele nu
contează. Ea preferă unei cariere de ingineră, viaţa aspră din munţi . Bedros
Horasagian ,un alt prozator reprezentativ al Generaţiei 80, se aliniază aceluiaşi imaginar
negativ în ceea ce priveşte imaginea femeii în proza scurtă Femei vulnerabile.
În prima parte Femeie singură pe bancă, se prezintă o femeie simplă ce nu impresiona
prin nimic „ nici şolduri uriaşe, piept mare, nici o statură impresionantă sau carnaţie excesivă.
Este o artistă la circ, lucrează la trapez, scriitorul face analogia între viaţa şi munca ei., în
viaţă trebuie să rişti pentru a câştiga. În viaţă suntem singuri în lupta pentru supravieţuire:
„Acolo sus sub cupolă era singură. Oare numai acolo? Oare ce trebuia să facă să scape de
neîncredere? Ce anume?”33
Această tristeţe a eroinei provine dintr-o stare de neîncredere. Deşi era cuminte
„politicoasă, conştiincioasă” toate aceste trăsături insuflate de mama sa nu erau de ajuns,
deoarece într-o lume în care conformitatea este o lege nescrisă , fericirea nu se poate dobândi
decât prin căsătorie.
În a doua parte Un vis mai departe , atenţia este concentrată pe Sorina – o femeie
divorţată, care din cauza banilor ajunge să trăiască în casa părinţilor ei. Accentul se pune pe
diferenţele de mentalitate între mamă şi fiică. Mama reprezintă tipul femeii supuse pentru care
căsătoria este o etapă obligatorie în viaţa unei femei şi este singura posibilitate de a “ajunge
cineva” , iar fiica este femeia modernă ce încearcă să face ce e mai bine pentru fiica sa .Dacă
pentru Sorina divorţul era o cale de a fi mai bine, mama „Nu şi-a făcut şi ea un rost şi nici pe
picioarele ei nu e” Această femeie lucrează ca desenator în biroul unui arhitect deoarece nu
reuşise să promoveze examenul pentru proiectare , însă munca ei este un mod de a se sustrage
greutăţilor zilnice . Ea trebuie să-şi înţeleagă mama , fiica , vecinii , prietenii colegii deoarece
ocupă acest statut de femeie divorţată , fără drept de replică , sau de a-şi reface viaţa.
Divorţul pentru cei din jurul ei este o alegere greşită ,deoarece numai căsătoria poate
aduce o stabilitate economică şi socială .
Ca o concluzie a acestei proze sau o rezumare a întregii concepţii despre imaginea
femeii în această perioadă este dependenţa pe care femeile şi-o asumă .Deşi încearcă să-şi
facă “un rost în viaţă” , femeile ajung să depindă fie de bărbaţii din jurul lor , fie de părinţi
date fiind condiţiile sociale ale acelor vremuri.
33 Bedros Horasagian- Parcul Ioanid , Ed.Cartea Românească ,1986.pag.118.
35
A treia parte Tranzit este o prezentare a rezultatelor pe care mentalitatea o are asupra
femeii într-o perioadă în care în Europa femeile încep să se impună în cât mai multe domenii.
Adelaida Sârbu este o femeie matură , căsătorită cu domnul Sârbu de peste 30 de ani ,
cuplul având o singură fiică , pe Karin .Educaţia pe care Adelaida o dă fiicei sale este rod al
mentalităţii feminine potrivit căreia viaţa înseamnă numai dezamăgire , un loc unde visele nu
–şi au locul , ele existând numai pentru a fi sfărmate .
“Pentru Karin nu era totul deşertăciune , dar învăţase că nu e bine să-ţi faci iluzii în
viaţă , dacă nu doreşti să ai tot atâtea dezamăgiri.”34.
Aceste concepţii pentru o adolescentă subliniază tristeţea amară a femeii anilor 80,
tristeţe dublată de resemnare .În viaţa socială Karin reuşeşte să ajungă o femeie cultivată ,
termină facultatea cu cele mai bune note .Însă în tot acest timp nu reuşeşte să facă nici o
pasiune , relaţiile amoroase nu fac parte din viaţa ei .
Se căsătoreşte totuşi cu un coleg de facultate dar motivele acestei căsătorii nu sunt
iubirea şi dorinţa de a fi alături de persoana iubită ci preferă sentimentelor înalte şi aducătoare
de tristeţe siguranţa şi seriozitatea .
“Avea parte de o fericire echilibrată şi sigură [...] , ar putea vorbi de soţul ei ca despre
o investiţie “.
Un exemplu al căsătoriei numai ca aparenţă e chiar mariajul soţilor Sârbu, care
încearcă să dea unei situaţii un aspect agreabil pentru a ascunde esenţa neplãcutã
“Fiecare avea viaţa lui , dar păstrau convenţiile , primeau vizite , mergeau în concediu
împreună , se bucurau de copii .Erau mulţumiţi că fata lor s-a măritat şi apreciau modul în
care procedase Karin. O fată serioasă cu capul pe umeri.35
Prin urmare sentimentele erau surclasate de stabilitatea economică şi socială iar
căsătoria este singurul mod de a dobândi aceste lucruri .
Valorile acestor femei sunt clătinate de apariţia unui tânăr Alec Mavrodin , un
ecleziast ajuns inginer constructor .Calităţile acestui tânăr reuşesc sa le farmece pe cele două
femei însă convenţiile şi mentalitatea nu le poate scoate din viaţa lipsită de substanţă pe care o
duc .
„Adelaida : Ce să facă la vârsta ei . Să divorţeze şi să fugă cu domnul Mavdrodin ?
Exclus . Ce era se întâmple cu casa ? Era pe numele domnului Sârbu […] Şi Karin .., Karin
măcar era tânără , ar fi putut să ...nu , nu putea face nimic .Prostii !”(pag131).
34 idem pag 12135 idem pag 128
36
Aşadar Alec Mavrodin rămâne în categoria viselor neîmplinite , vise pentru nişte
femei cărora singurul lucru care le-a mai rămas este resemnarea.
Prin urmare folosind alte mijloace Bedros Horasagian încadrează femeia aceluiaşi
tipar al femeii păpuşă care nu se poate ridica împotriva convenţiilor pentru a –şi depăşi
condiţia .
Însuşi titlul acestor proze “Femei vulnerabile “ implică aceleaşi trăsături menţionate
anterior : dependenţă , laşitate .Organizarea prozei ca un colaj de trei poveşti aparent disparate
contribuie la aceeaşi concluzie : indiferent ce poveste avem în faţă putem opera o direcţie ,
aceea a femeii dependente : de bărbaţi , de părinţi , de societate .
O caracteristică a prozei optzeciste este şi predilecţia pentru deconstruirea poveştilor
pentru copii , proza Adrianei Bittel fiind un exemplu în acest sens .Un alt exemplu ar mai fi
prozele lui George Cuşnarencu Balada drăgălaşei Scufiţe Roşii , sau Povestea lui Harap alb şi
a crudului Spân.
Personajele poveştilor pentru copii sunt integrate unor istorii mature , cu probleme
reale şi nu întotdeauna cu happy-end ,pentru că realitatea s-a schimbat . Deşi scriitorii
folosesc aceleaşi mijloace fantezia ,şi personaje imaginare scopul este de a scoate în evidenţă
o realitate ce depăşeşte ficţiunea (o lume în care copiii nu-şi trăiesc copilăria prin jocurile
specifice vârstei ci trebuie să –şi câştige existenţa )
Această proză scurtă. Alice în bariera Vergului prezintă viaţa unei femei din copilărie
până în momentul morţii sale .Sunt prezentate trei generaţii de femei : bunica , mama şi Alice
fiecare încercând să-şi impună mentalitatea .Copilăria sa este o oglindă a sistemului
comunist , a mentalităţilor acelor vremuri .
În momentul în care Alice aduce acasă o revistă cu fotografii erotice este imediat
catalogată atât de mama cât şi de bunic sa drept o înclinaţie către vulgaritate şi
indecenţă .Mentalitatea feminină încadrează toate aceste lucruri în categoria lucrurilor
interzise , tabu mai ales pentru copii.
“Eşti mai rea decât Ţanţara “ a ţipat sufocându-se mama “nu eşti fata mea , în Bariera
Vergului ţi-e locul , fiinţă ordinară să nu te mai văd .”
Dacă la începutul prozei -Bariera Vergului era un loc unde ţi se poate îngădui orice :
Unde te trezeşti în Bariera Vergului ? şi Alice a avut confirmarea că Bariera Vergului
era un loc grozav unde te trezeşti şi îţi e permis orice” (pag 10) Acum se transformă în locul
unde trăiesc oamenii josnici .
O altă trimitere la regimul comunist este opinia fetiţei despre numele său cu rezonanţe
străine , precum şi faptul că mama şi bunica lor fuseseră la Paris .Pentru acea perioadă
37
călătoriile în străinătate nu erau privite foarte bine .Fetiţa îşi construieşte o bunică imaginară
la ţară pentru a putea fi la fel cu copii de vârsta ei.
Familia Alicei este o reminiscenţă a familiilor aristocrate şi trecerea la societatea unde
clasele sociale înalte fuseseră destrămate .
Alice ajunge în Bariera Vergului după discuţia cu mama sa , acolo este debusolată de
realitatea acelei lumi : o familie de ţigani săracă dar care din puţinul lor dăruiesc şi acelei
fetiţe .
Viaţa lui Alice rămâne marcată pentru totdeauna de această experienţă .Se căsătoreşte
şi la un moment dat se întâlneşte cu membrii familiei de ţigani , pe care-i întâlnise în copilărie
.Naşte o fetiţă Nuţi , aşa cum ar fi dorit şi ea să se numească .
În general, personajele Adrianei Bittel suferă de un soi de hiperluciditate, de o teamă
nefirească de a cădea în ridicol. Nu teama de adulter, ci teama de ridicol o determină pe
femeie să facă un pas înapoi. Din această cauză personajele lui Bittel nu au în faţă un orizont
de fericire. Luciditatea cu care sunt înzestraţi naratorul şi personajele creează acea frână cu
care se mişcă ele în permanenţă. Nu există evoluţie în prozele acestea, nici dedare hazardului
subconştient. Există în schimb o conştientizare a ceea ce va fi după. Mai mult, personajele ştiu
că ar fi bine să fie altfel, dar nu pot fi altfel.
În proza Toate apărările sunt vulnerabile a scriitorului George Cuşnarencu
personajul principal este un bărbat Emanuel Magheru ,pensionat de boală imediat
după ce termină facultatea şi se angajează .Din cauza bolii se sustrage vieţii sociale însă
păstrează un fie cu lumea prin înregistrări a vecinilor săi , fără acordul acelora.
Înregistrările sunt fragmente de discuţii familiale din care se poate extrage o imagine a
femeii ca soţie .
În prima înregistrare se prezintă o familie în care lucrează ambii soţi însă soţia trebuie
să fie în acelaşi timp şi gospodină şi lucrătoare într-o uzină:
“ ce dracu domnle mizeria asta în casă ? De câte ori ţi-am spus măi femeie , să nu mai
văd mizeria asta în casă , ce dracu mă suntem în cocină de porci . Soţia este maltratată de
soţul cre vine acasă târziu , într-o stare avansată de ebrietate .
Tratamentul pe care-l primeşte femeia este o mostră a superiorităţii masculine şi un
mod de o supune . Pentru acest bărbat soţia trebuie să muncească pentru a asigura menajul :
“Altă femeie ar pune măna să-i cârpească , că de aia te-ai măritat , nu să stai ca o
paparudă în mijlocul patului să-ţi faci unghiile “36
36 idem pag 12
38
Rodolfa Bencea este un alt de femeie cu care intră în contact personajul principal al
prozei Toate apărările sunt vulnerabile a lui George Cuşnarencu , este tipul curtezanei , al
prostituatei sfârşitului de secol XX , însoţită de proxeneţi care îl obligă să –le dea o sumă de
bani în schimbul relaţiilor cu această femeie , relaţii pe care de altfel nici nu le dorea .
Vulgaritatea acestei femei îl dezgustă pe tânărul Emanuel Magheru , această întâlnire
contribuind la părerea generală despre femei : fie femei maltratate , fie femei uşoare , fie soţii
docile .
O caracterizare a acestui tip de femeie se poate extrage chiar din prezentarea pe care
ea însăşi si-o face :
“Mă cheamă Rodolfa Bencea, dar prietenii îmi spun Cici , aşa o chema pe una într-un
film de dragoste franţuzesc , când aia , Cici , tot vroia să pună gheara pe gagiu , şi ăla ţi dădea
cu tifla , tâmpită femeie ...”37.
Pentru acest bărbat femeile se înscriu în imaginarul negativ al vieţii , el neavând nici o
relaţie până acum .Femeile pe care le întâlneşte sunt fie prostituate , fie femei fără integritate
morală :
“Chelneriţe cu picioarele groase care se lăsau ciupite de de fund pentru o hârtie de
zece lui (dar o sută de ciupituri ehe valorau ceva..., în fine pleava ...”(pag24).
tot din această categorie a curteyanelor face parte şi dactilografa Elena Crâşmaru ,
prima femeie cu care intră în contact Emanuel Magheru , dar care se dovedeşte a fi o simplă
căutătoare de experienţe noi.
Dactilografa Elena Crâşmaru , care îi iubea pe toţi noii veniţi , îl trădase după două
săptămâni.
Deşi îşi exprimă la un moment dat dorinţa de a avea o viaţa ca a celorlalţi , cu toate
avantajele şi dezavantajele pe care le implică aceasta , preferă acestor avantaje libertatea pe
care i-o conferă singurătatea : libertatea de constrângerile regimului a femeilor ,a tot ce avea
conotaţii negative ..
O temă care revine în Tratat de apărare permanentă este aceea a micului infern
conjugal. Emanuel Magheru suferă de agorafobie. „ El pierde progresiv contactul cu realitatea
şi „sunetele provocate de tropăitul lumii" ajung în camera lui.”38
Când ia contactul direct cu viaţa, Emanuel Magheru nu se vindecă de spaima lui.
Merge, într-o seară, la Lido şi acolo este atacat de trei proxeneţi care-l obligă să le dea bani şi-
37 idem pag 2738 Eugen Simion, Scriitori români de azi IV, Cartea Românească, 1989. pag .646
39
1 leapădă în braţele unei prostituate profesioniste. Eroul plăteşte şi fuge îngreţoşat de
farmecul tinerimii. Se întoarce la banda de magnetofon şi la carneţelele sale.
Având în vedere punctele de vedere diferite în abordarea imaginii femeii se poate
extrage o linie comună a acestor proze : prezentarea femeii drept o simplă anonimă, deşi egală
cu partenerul său de viaţă prin statutul de cetăţean al României în a doua jumătate a secolului
al XX-lea .Proza optzecistă dezvăluie adevărata inegalitate şi neputinţă în sfera politică dar şi
economică, socială sau reproductivă
IMAGINEA FEMEII ÎN ROMAN -Romanele lui
Mircea Nedelciu şi Gheorghe Crăciun
Majoritatea prozatorilor generaţiei 80 au debutat cu proză scurtă, susţinând în diverse
forme superioritatea acesteia faţă de roman . Referindu-ne la titlul lui Al.Th.Ionescu Şi totuşi
romanul , ne putem da seama de importanţa acestei specii în operele acestor prozatori.
Romanul începe să recâştige teren câtre sfârşitul secolului al XX-lea.
“Poetica fragmentarismului şi îndelungatul exerciţiu al textualismului şi al
intertextualităţii au uşurat adaptarea la structurile romaneşti , chiar dacă rezultatele nu au fost
întotdeauna cele mai bune .” 39
Romanele lui Mircea Nedelciu sau Gheorghe Crăciun sunt însă dovezi ale înzestrării
incontestabile ale prozatorilor pentru această specie literară .
Astfel pentru a stabili o direcţie în stabilirea rolului femeii în proza optzecistă am ales
autorii Mircea Nedelciu şi Gheorghe Crăciun, având în vedere în mod special romanele Pupa
Russa şi Femeia în roşu .
O privire de ansamblu asupra romanelor lui Gheorghe Crăciun relevă o direcţie
uniformă în abordarea femeii ca personaj feminin .Atât romanele de început cât şi în ultimul
roman, Pupa Russa femeile “sunt ipostaze ale unui aceluiaşi arhetip al femeii originare, mereu
imposibil de prins într-un singur trup concret”.
Pia Ionescu, Ioana Jighira, Sânziana, Adela sunt modele ale aceleaşi femei pe care o
putem extrage din metafora titlului celui de-al doilea roman. Frumoasa fără corp. Sunt păpuşi
de aer , femei fără consistenţă ,apariţii schimbătoare lipsite de materialitate, compuse
fragmentar din proiecţiile senzoriale ale personajelor masculine ( Octavian, Gil, Miron Aldea,
Vlad ) .
39Al.Th.Ionescu .Mircea Nedelciu-Monografie .Ed.Aula,2001 pag23.
40
Toate aceste femei sunt puse în antiteză de către personajele masculine cu o apariţie
concretă “ prea adevărată ”, „ inacceptabil de vie şi de tangibilă adevărată ”, al cărei rol este
acela de a accentua prin diferenţiere magia „ păpuşi de aer ”.Apariţiile concrete sunt soţiile
sau fostele soţii ( Gabi, Luiza, Voichiţa ), sau alte fiinţe anoste, „ prea adevărate ”, a căror
dragoste este „ prea concretă ” ( Marcela, Nina ).
Astfel soţia nu poate fi niciodată idealul implică atribute precum : inaccesibilitate,
magie ,erotism .Din moment ce devine o certitudine se pierde farmecul iar soţia devine numai
un punct de sprijin , uneori chiar o povară ( Luiza ).
În romanul Frumoasa fără corp, Pia este , „ tânăra profesoară de naturale ”, portretul
acesteia putând fi compus din percepţiile lui Octavian , precum şi din concepţiile celorlalte
personaje despre ea .Când o întâlneşte prima oară , Octavian îi remarcă „ faţa ei albă, lăptoasă
şi strălucirea ochilor mari, întunecaţi, cu părul ei de aramă şi gâtul flexibil, nervos, lung ca în
picturile lui Modigliani ”.
Pentru Oncioiu, nebunul „ cu cizme roşii , Pia este o apariţie de dincolo, semn al
maleficului care ispiteşte: „ Fecioara cu părul de foc, ai văzut-o? ”, îl întreabă el pe Octavian
aşezat la o masă în cârciuma satului şi-apoi adaugă: „ Diavolul se schimbă la chip şi ispiteşte
cu obraz de muiere, da' matale eşti străin şi nu ştii”. Pentru Oncioiu ea este „ o fată făinuţă, o
profesoară ” care „ îşi are şi ea curiozităţile ei, câteodată pare într-o ureche”. Văzută de ea
însăşi, Pia este „o natură intuitivă” ce trăieşte „din presimţiri şi deziluzii”, o femeie de 24 de
ani care „ a cunoscut toate deliciile măritişului”, a divorţat, are un copil pe care i-l cresc
părinţii, şi mai presus de toate este „ o fire independent... Eu am ales singurătatea, florile,
plantele, ascult muzică, mă plimb pe dealuri”. 40
O altă caracteristică a abordării femeii în proza optzecistă este înscrierea într-un
imaginar negativ .
Vorbăreaţă, spontană, curajoasă, mândră, ambiţioasă, o femeie plină de viată, destul de
terestră, uneori tristă şi dezamăgită. „Sigură de sine” şi în acelaşi timp „atât de puţin
adevărată”, Pia rămâne pentru Octavian „o făptură fără contururi, o măruntă cameristă a
întâmplării şi a penitenţei frivole.
Nimic sigur în ceea ce o privea, nimic decis. Capricii şi stări de spirit la cheremul
clipei mereu prezente, o feminitate ieftină, spectaculoasă şi decorporalizată, ceva de bibelou
de porţelan şi de păpuşi de cârpe, ceva de imaterială fantasmă minţindu-te cu toate aparenţele
chemării în păcat
40 ? Gheorghe Crăciun , „Frumoasa fără corp”. Bucureşti. Editura Cartea Românească ,1993,pag.84.
41
Pia, „chiriaşa lui Neluş, fiul cel mic al răposatului Luţă, nu era o femeie frumoasă,
cum i se păruse la început, avea însă un farmec aparte, ce izvora nu doar din trupul ei subţire
şi fragil, ci şi din gesturile repezi şi neaşteptate, din clipirea veselă a pleoapelor şi uşoara
graseiere a vorbelor ei (...). avea o faţă puţin cam rotundă, nasul subţire şi lung, buzele prea
ferm tăiate, fără nimic senzual. În schimb ochii te cucereau imediat în adâncimea lor catifelată
şi plină de întuneric simţeai că te pierzi”.41
Astfel imaginea Piei poate fi recompusă din frânturile percepţiilor lui Octavian, devine
din ce în ce mai complex dar din ce în ce mai îndepărtat de materialitate: dacă la început
Octavian o vede ca pe „o prezenţă cât se poate de materială”, în final Pia îi apare ca „o păpuşă
de aer”.
Dan C. Mihăilescu în articolul din suplimentul Ziarului Financiar numit Epica
gonflabilă III(Ziarul financiar), afirma că : “ Leontina - personaj fabulos în sine –este un arc
de boltă parabolic, o imagine spectrală a României de la anii Canalului la conspiraţiile mai
mult sau mai puţin securistice de la împiedicat-sângeroasa răsturnare din decembrie 1989 ‘.
Romanul Pupa Russa este povestea unei femei ce trăieşte din perioada anilor 50 până
după Revoluţia din 1989 .Personajul se numeşte Leontina Guran, numele personajului este
foarte important, pentru ca el îi determina într-o anumită măsură destinul. Este un nume care
sugerează o natura duală, masculin-feminin, Leon şi Tina, baiat si fată, o ambivalenţă care işi
pune amprenta pe întreaga evoluţie a personajului. Este si o ambivalenţă sexuală, pentru ca
acest personaj are, deopotrivă, impulsuri lesbiene si reacţii absolut feminine, este o fiinţă care
trăieşte ca în transă pe care viaţa o împinge înainte într-un mod absurd, total lipsit de sens.
Destinul Leontinei începe în anii 50, în perioada obsedantului deceniu , de la o
întâmplare aparent banală din copilărie: jucându-se pe câmp, un grup de copii descoperă
îngropată în pământ o paraşută. Acest episod ar fi trecut neobservat într-o lume „normală”
Însă în acea perioadă devine o capcană pentru personajele lui Crăciun , chiar copii
fiind , capcană ce-i va urmări mult timp după aceea , nu numai pe ei ci şi pe familiile lor .
Deoarece este vorba despre o epocă “în care obsesia duşmanului de clasă care
pândeşte la orice colt făcea ravagii” .
După ce se descoperă paraşuta , copiii sunt chemaţi la miliţie şi interogaţi. Însă nu pot
afla nimic de la copii şi îşi întorc atenţia asupra familiilor acestora tatăl Leontinei fiind arestat
şi dus la canal. Acest eveniment va avea un mare impact asupra vieţii Leontinei deoarece este
momentul destrămării familiei sale .
41 Crăciun, Gheorghe: Frumoasa fără corp.Ed.Cartea românească , 1993.pag.54.
42
Cursul vieţii acestei femei se continuă într-un oraş îndepărtat unde merge să-şi
continue studiile , însă unde este prinsă într-o altă pânză aceea a promiscuităţii, în internatul
şcolii unde se lasă pradă instinctelor .Are relaţii sexuale atât cu bărbaţi cât şi cu
femei .Ulterior intră în mecanismul politic al regimului comunist fiind secretar UTC, urmând
ca în facultate să devină instructor de partid apoi şantajată de un agent al securităţii devine şi
ea unul dintre ei .
În afara relaţiilor din internatul liceului , relaţii cu colegele sale Leontina încearcă să
găsească acel lucru ce-i poate împlini viaţa. Leontina are parte de nenumărate aventuri, însă
nu prea are parte de dragoste .
Povestea acestei femei se desfăşoară în jurul unui nesfârşit şir de amanţi din toate
locurile unde a învăţat sau lucrat .Primul prezentat este Horaţiu Mălinaş, meditatorul pentru
facultatea de medicină, apoi „porcul de Oraviţan” - antrenorul de baschet, Mircea Neamţu,
inginerul Greavu - bărbatul in cizme de cauciuc al profesoarei de chimie, Tavi Lohon - alt
antrenor de baschet, doctorul Darvari despre care Leontina afirma :
„El te înghite bucată cu bucată, vrăjit de zumzetul electric al dorinţei, înconjurat de
flăcările moi ale biocurenţilor, încremenit în aerul galben, rece si transparent
Intrată în mecanismele regimului cu sau fără voia sa , ajunge în braţele securistului
Paraschiv, avocatul Daniel Raicu, Dorin Mareş - un fost coleg de şcoală ajuns instructor de
partid, Codrin Cârstocea - alt inginer, Anghel Carp - şeful de la culte, Corci Ambrus - un
violonist alcoolic si blând, Dan Iancomir - un profesor securist , un prieten din copilărie .
Comportamentul Leontinei este o încercare eludare a cerinţelor sistemului comunist
precum şi o încercare de anulare a vieţii searbede pe care o duce .
“ Leontina se impregnează de Sistem, practică prostituarea până la autoanulare, în
iluzia că, erotizând, se sustrage presiunii mecanismului ”42
Titlul romanului este foarte important în descrierea personajului , trimiterea directă la
păpuşa rusească “matriosca” , relevă pe de o parte complexitatea personajului ,iar pe de altă
parte numeroasele chei de lectură a romanului : roman erotic , roman al adolescenţei, roman
despre comunism.
Având în vedere primul aspect Leontina este în primul rând o femeie în care şi oase .
În acest înveliş se află două entităţi distincte un bărbat şi o femeie , Leon şi Tina aşa cum
poate fi divizat şi numele .
“Tina si Leon, cum ii place sa se gândească - « Acolo, pe terenul de sport, ea îşi
descoperea încă o data un alt trup, simţea vibrând in ea un soi de bărbăţie de care i se făcea
42 Idem . Dan Mihăilescu Epica gonflabilă
43
puţin frica »; « Sa redevii băiatul care ai fost si din băiatul care ai fost sa se nască fetita care n-
ai fost niciodată. »43
În articolul Priveghi cu Mona Lisa , Tania Radu mai vede în bărbatul ce se desprinde
din Leontina o nou înveliş , de această dată pentru autor, care la rândul lui devine recipient
pentru Leontina-personaj literar :
“În bărbatul acela, autorul, iar in el, o femeie-personaj îmbătrâneam şi într-o bună zi
mi-am spus că n-ar trebui să-mi fie prea greu să ies o vreme din natura mea masculină, cu
toate prejudecăţile ei, pentru a încerca să aflu ce înseamnă să îmbraci, scriind o carte, pielea
celeilalte naturi. Mă gândeam la o carte atât de necruţăţoare şi de directă, încât să mi se facă
ruşine de toată lumea, mai ales de femeile care m-au cunoscut ca pe un bărbat tandru şi
pudic..”.
În interiorul femeii-personaj o femeie-copil, în care dacă mergem mai departe cu
analiza este chiar copilul ei înmugurit - o fetiţă.
Toate aceste elemente ale acestei păpuşi pot fi mai departe incluse într-o alt mecanism
acela al istoriei.
“Leontina întreagă e capsulata in conturul tulburător de viscere călduţe, fastuoase si
scârboase al lumii înconjurătoare. Carcasa următoare e tapetata de proiecţia panoramica, alb-
negru, a istoriei, o pelicula care se mişcă nesigur, uneori cu efect hilar, când intr-un sens, când
intr-altul, pe axa fixata intre anchetele anilor ’50 si securiştii Revoluţiei din ’89”44
De asemenea metafora titlului poate fi extinsă şi asupra mentalităţilor despre femei ,
astfel Leontina este pe rând curtezană ,activistă de partid , soţie şi mamă însă nici unul dintre
aceste roluri nu reuşeşte să o împlinească .
Dacă în aventurile sale amoroase Leontina caută un mod de a sfida mecanismele
vremii , devine activistă de partid ca urmare a presiunilor vremii şi a sfaturilor tatălui său
“n-ai de ales, Tina dragă, îi spune tatăl, poate că asta e şansa ta, trebuie să te faci frate
cu dracu, lumea merge înainte »45
Elemente pregnante ale regimului comunist sunt de găsit în întregul roman . Dincolo
de efectele pe are le are asupra personajului principal , Gheorghe Crăciun oglindeşte situaţia
amară a întregului popor , în care sunt incluse şi femeile ca elemente ale mecanismului muncii
. Femeia este din nou prezentată ca în toate imaginile publice zâmbitoare şi plină de viaţă.
Ironia amară este evidentă:
43 Gheorghe Crăciun-Pupa Russa. Ed.Humanitas.2004. pag 34.44 Idem.45 Crăciun, Gheorghe: Pupa Russa.Ed.Humanitas, 2004pag 145.
44
« În Republica Socialistă România a venit vara. Oamenii muncii se duc la Amara.
Noul plan cincinal dă din coadă. Holda va geme de roadă. Ziarul nou apărut străluceşte de
curăţenie şi de cuvinte înălţătoare. Din uzine se scurg tractoare. Bunuri de larg consum
pornesc la drum. E din nou dimineaţă. Asta da viaţă! Fusta colectivistei râde la soare. Nu sunt
motive de-ngrijorare. (...) Televizorul fâşâie fericit. Nimeni nu stă cu cracii în sus. E mult de
produs... » 46.
De asemenea jocurile din copilărie, inventarea unui nou limbaj au tot trimiteri la
regimul comunist „A/L din R/R duc R/D un P/N implică aşa cum afirmă Dan Mihăiescu o
trimitere „la sentinţa pe care romanii o scriau asa, folosindu-se de posibilitatea de a-l înlocui
pe „super“ printr-un raport: „O, superbe, quid superbis, tua superbia superavit!“ („O,
îngâmfatule, cât te vei îngâmfa, îngâmfarea ta te va pierde!“), un memento şi pentru lumea
comunistă.”
Trecând la rolul de soţie , Leontina alege căsătoria cu Doctorul Darvari din dorinţa
unei vieţi liniştite şi echilibrate .Însă nici măcar acest tip de viaţă nu reuşeşte să-i aducă
împlinirea de care au nevoie .Devine o Madam Bovary , renunţând la activităţile sociale ,
trimiteri la acest personaj făcând chiar autorul , Leontina citind romanul lui Flaubert în
momentele de plictiseală. Însă numai identificarea cu personajul lui Flaubert nu este este de
ajuns “ ea e o Emma Bovary contaminata de Don Juan.” după cum spune Ioana Anghelescu în
articolul din revista 22.
În rolurile de soţie şi mamă se comportă cu aceeşi răceală şi indiferenţă cu care a tratat
viaţa de până acum. Căsătoria e un refugiu, maternitatea o lasă, din nou, rece . Nici măcar
naşterea fetiţei nu reuşeşte să o scoată din acea letargie în care a intrat .Deşi viaţa acestei
femei este marcată de regimul în care s-a născut şi a crescut , după decembrie ‚89, Leontina
nu-si va găsi locul nici in lumea cvasi-libera a anilor ‚90.
O imagine de ansamblu asupra destinului Leontinei Priveghi cu Mona Lisa (TANIA
RADU
“Un destin amorţit, ca un neîntrerupt post coitum tristae. Pe altă linie, tribulaţii sociale
- studenţie de căministă, activism politic rece, scandaluri, naveta, sanatoriu de boli nervoase.
O căsătorie târzie, dezechilibrată si inutilă, un copil inconsistent. O moarte violenta si vulgară,
intr-un hotel sordid din apropiere de graniţă”.
Ceea ce i se întâmplă sta sub semnul, pe de o parte, al răului pe care istoria i-l
provoacă : i se impune , pe de alta parte, al răului pe care singură şi-l provoacă, şi-l asumă.
46 Idem. pag 300
45
Dincolo de evenimentele în care este implicată Leontina, această femeie reprezintă un
exemplu elocvent pentru a evidenţia efectele pe care regimul comunist le-a avut asupra
oamenilor , efecte care-i obosesc, îi deranjează dar în acelaşi timp sunt aceiaşi oameni care au
contribuit cu sau fără ipocrizie la impunerea lui.
„Pupa russa, scrisă dintr-o perspectivă mult ulterioară romanelor cu activişti şi
instructori de partid, este povestea hibridă a unei învingătoare-învinse, care a tot sperat să
câştige până când, în final, a pierdut.”47 Leontina este un exemplu pentru unirea contrariilor :
pe de o parte duce o viaţă normală trecând prin aceleaşi experienţe : căsătorie , nuntă , moarte
iar pe de altă parte trece prin experienţe radicale : constrângerile politice , experienţele
sexuale. Îşi „face datoria”, dar si-o face intr-un mod rece, calculat, mecanic. Tot fără
implicare, tot detaşat, tot cu foarte mare „seriozitate”, in paralel cu aceasta viaţa profesionala
se desfăşoară şi viaţa personală, aventurile erotice ale Leontinei.
Romanul este caracterizat de o “Alternanţă aproape muzicală, când în major, când în
minor, când in allegro, când în andante şi largo, a marilor libertăţi cu marile constrângeri. În
ambele situaţii, exagerarea, care e a vremii aceleia, este vizibila, de la violul social la şirul de
legături particulare care tot violuri rămân, chiar dacă Leontina consimte”. Imaginea de
ansamblu a istoriei acestei femei este aceea a unui rău comis cu adeziunea vinovată a celor
asupra cărora se va întoarce. Nu mai aflam cine a omorât-o pe Leontina şi, de fapt, nici nu mai
contează foarte mult. Într-un sistem ca acela care a creat-o, compromiterea ei, ca personalitate
si, în cele din urmă, ca persoana fizică, era inevitabilă.
Experienţele Leontinei sunt reprezentative pentru regimul în care a trăit şi pentru
efectele pe care acest sistem le-a avut asupra oamenilor .Romanul nu este numai o înşiruire de
experienţe ci este o continuă transformare a acesteia aşa cum sublinia şi Ioana Anghelescu în
articolul său Imaginea matrioştilor.
„Este viaţa unei femei, de la adolescenţă, când simte fiorii Zburătorului, până la
moarte, după o maternitate nenorocită. Dar nu este o simplă parcurgere a vârstelor; ea poate fi
văzută şi ca o metamorfoză... Este fantastic ca biografia unei femei sub vivisecţie se petrece
pe un fond al vremii trăite de noi de-a lungul mai multor decenii - istoria relativ recentă a
comunismului.”.
Nu este vorba numai despre o păpuşă manipulată de sistem ci pluralul face referire la
toate femeile care au trăit coşmarul comunist .De asemenea finalul romanului ne duce cu
gândul că răul făcut Leontinei va continua să facă victime .
47 Idem .
46
Literatura este văzută ca modul de a face cunoscute aceste experienţe pentru a le putea
eradica :
“Abcesul pe care un trecut dezonorant îl reprezintă nu este excizat, ci spart, păstrându-
şi, ba chiar sporindu-si capacitatea de a infecta alte răni. De aici, o teama difuza ca povestea
tovarăşei Leontina Guran nu s-a terminat. De aici nădejdea, din imaginea finala, atinsa de
structuralism, a cuvintelor care iau lucrurile in stăpânire, ca atât timp cit vom mai putea-o
povesti, lumea de sub coaja păpuşii ruseşti nu-si va pierde cu desăvârşire miezul.”48
Însă romanul est de asemenea o replică a laturii slabe a Leontinei , a incapacităţii
acesteia de a lupta împotriva acestui regim pe de o parte , şi pe de o altă parte vidul interior ce
o caracterizează .Însăşi semnificaţia cuvântului păpuşă trimite la docilitate , pasivitate,
precum şi la frumuseţe exterioară şi lipsită de conţinut .
“Toţi cei care au trăit in comunism au fost, intr-o măsura mai mare sau mai mica, nişte
marionete ruseşti manevrate de un păpuşar care se afla la Moscova. E vorba însă şi de un
obiect decorativ, o păpuşă docilă, pasivă, care nu ştie sa se opună, care nu ştie sa reziste
istoriei, care se lasă sa trăiască la voia întâmplării. Este in acelaşi timp si o păpuşa gonflabilă,
de tipul acelor obiecte ale fanteziilor erotice. Leontina e o femeie frumoasa, senzuala, dar
care, dincolo de acest ambalaj superb, este lipsita de consistenta, este vida in interior, trăieşte
sau locuieşte, ca sa spun aşa, in pustiul zilelor, in pustiul existentei ei cotidiene, care
prelungeşte pustiul interior ”49
Natura plurală a Leontinei este exemplificată în întregul roman , eroina pendulează
între erotic şi psihic, între sus şi jos, între femeie şi bărbat, între nimfomanie şi lesbianism .
În Leontina coexistă la vedere viaţa şi moartea, ca o suprapunere bizară:
„Leontina e o femeie compusă din doua jumătăţi: cea de jos, vie, înnebunitor de vie si
de sexuala, şi cea de sus, încremenită, rece, ironică”50.
Copilăria şi adolescenţa sunt caracterizate de intensitate ,viaţă , dar şi de perversitate ,
toate acestea concretizându-se în pasajele de la internatul şcolii precum şi experienţele
amoroase dinaintea plecării la şcoală .
Tot ce ţine de prezentul adult al femeii e deprimat şi mecanic. Tot ceea ce se
construieşte pe post de epilog (căsătoria Leontinei cu doctorul Darvari, maternitatea, episodul
racolării, apoi moartea) e deja inert ca şi cum moartea ar fi fost unica soluţie în cazul acestei
femei.
48 Idem.49 Idem .50 Tania Radu -Priveghi cu Mona Lisa ANUL XIV (754) ( 18 august - 25 august 2004 )
47
Un alt aspect de luat în seamă este modul în care este văzută Leontina în mediile din
care face parte .Încă din primele zile ale sale în internatul liceului comportamentul său este
catalogat drept amoral de către colega de cămin Cori . De asemenea comportamentul său este
criticat şi de Corci violonistul beţiv sau de securistul Paraschiv . “ Ce spun ei toţi despre
Leontina are aerul unui blestem colectiv şi tensiunea unei scene de canibalism neconsumate.
Leontina e victima, prada lor, privită fără milă, fără ruşine, întoarsă pe toate părţile, ca un
cadavru demn de dispreţ. Ritual crud si fără speranţă, nu atât sacrificarea Leontinei rămâne pe
retina lecturii, cât privirea difuza, neadormită, calma, de Mona Lisa fără speranţă, a
autorului”.
În concluzie Leontina este o femeie discontinuå şi aleatorie, alunecând ireversibil în
sexualitate singurătate, vibrând de experienţe interioare şlefuite constant (amintirile
copilăriei), nutrind duplicităţi sociale şi intime, dedublatå, naivă şi iraţionalå, dezinhibată şi
neputincioasă, tânjind la continuitate dar refuzându-ş maternitatea, precipitatå şi impurå,
dezirabilă şi totuşi populară.
“ Ea reprezintă trofeul Revanşa feminităţii posedării posibile a oricărui bărbat, femeia
accesibilă, prostituata comunistå, nimfomana adolescentină libertina pasionalå. În roman
personajul e urmărit timp de aproape patru decenii, începând cu anii ’50 până imediat după
Revoluţie, cu experienţele erotice, complexele obârşiei sale modeste, evoluţiile sociale,
metamorfozele post-decembriste şi, în final ,revelaţiile tardive ale propriei fiinţe”51
Alte tipuri de femei ilustrate în acest roman sunt colegele de cămin ale Leontinei care
pot fi înscrise în categoria curtezanelor deoarece ceea ce primează în viaţa acestor femei este
plăcerea trupească .Un exemplu în acest sens este Hilde iniţiatoarea în tainele lesbinismului :
« ... te atingea cu degetele ei electrice, te cuprindea în braţe cu mormăitul ei lesbian, cu
horcăitul ei dulce, Brunhilde, camerista medievală a halucinaţiilor tale carnale, pedofila,
gingaşa, enorma supraveghetoare cu gesturi de pisică egipteană, monstrul cu cap de guşter şi
sâni de matroană romană îşi desface aripile largi ale halatului şi te cuprinde hulpav în căldura
lor parfumată, gata de mistuirea completă ».
Toate acestei femei par că vin dintr-o altă lume , trăsăturile Hildei sunt parcă extrase
din scrierile rabelaisiene. Un alt tip descris de Gheorghe Crăciun este tipul mamei şi al soţiei
întrupat de mama Leontinei .
Trăsătura comună a acestor femei , precum şi a femeilor portretizate în timpul
regimului comunist este lipsa de consistenţă şi tristeţea amară. Aşa cum Leontina moare fără a
51Idem
48
găsi sensul în viaţă , aceste femei sunt exemple ale incapacităţii femeii de a ridica împotriva
unor reguli prestabilite .
Acelaşi imaginar negativ îl întâlnim şi în romanele celui de-al doilea scriitor Mircea
Nedelciu .
În Tratament fabulatoriu şi Zodia scafandrului , femeia poate fi înscrisă aceleiaşi
galerii a femeilor anonime , imagini ale femeilor din România regimului comunist .
Subiectul romanului are în prim plan destinul lui Luca un meteorolog la o staţie aflată
pe Muntele Mare, Luca simţea că trăieşte aproape de stele şi era convins că iubita sa, Ula
Mierean, "este de origine extraterestră", iar iubirea lor este posibilă datorită "tendinţelor lui
nepământene". Iubirea trăită într-un plan transcendent, ruptă de determinările contingente se
loveşte de opoziţia avocatului Mierean care nu acceptă căsătoria celor doi considerând-o o
mezalianţă. Luca renunţă destul de repede să lupte pentru iubirea lui şi coboară într-un sat de
câmpie. Va fi repartizat la Fitotronul de la Fuica pentru a colabora la experimentul ştiinţific
inedit prin care se încerca ameliorarea.
Pentru Luca femeile reprezintă numai trepte în existenţa sa: Ula fiind o reprezentare a
iubirii pasionale , Gina-Felina –iubirea carnală , iar Nati este iubirea suavă , cea care îl
readuce în lumea obişnuită.
Gina felina este o actriţă mediocră , soţia doctorului Abraş , dar care este singura acre
nu-l crede nebun pe Luca în demersul său de a povesti despre Temenia .Acest loc este o
construcţie imaginară unde oamenii nu se căsătoresc pentru a nu denatura adevărata iubire şi
au preocupări intelectuale şi filosofice înalte.
Gina Felina poate fi inclusă în categoria curtezanelor pentru care cea mai importantă
valoare este plăcerea .
Gina poate fi considerată ca reprezentanta unei lumi amorale ,un exemplu în acest sens
poate fi şi prezenţa celor două actriţe , prietene ale sale , caracterizate de aceeaşi moralitate
îndoielnică . De asemenea lumea din care face parte subliniază ruptura de realitatea
În contrast cu Gina , este portretizată Natalia , studenta frumoasă şi inocentă de care se
îndrăgosteşte de Luca. Nati este opusul Ginei prin candoare şi puritate sufletească. În
momentul în care Luca rătăceşte fie într-o lume utopică , a Temeniei , fie în braţele
voluptoasei Gina , Nati reprezintă salvarea lui Luca prin iubire :
„Luca , e groaznic , dar mi-e tare dor de tine .Dacă îţi place un om îi spui , dacă ţi se
întâmplă să iubeşti iarăşi îi spui , dacă greşeşti recunoşti […]să nu vă fie teamă să iubiţi ,
Domnule Luca , să nu vă bateţi joc de oameni , să nu fiţi laş cu dumneavoastră sau cu ceilalţi ,
n-o să mai puteţi suporta mai târziu amintirea unor astfel de forţe”.
49
Numai prin iubire Luca poate scăpa de “spectrul dublului calendar “, pentru a-şi reface
viaţa.
Iubirea romantică pentru Ula, aventura pasională cu actriţa Gina şi pasiunea tonică şi
echilibrată pentru Nati constituie cele trei faze ale metamorfozei sale pentru atingerea
idealului uman.
Romanul Zodia scafandrului este o ilustrare a regimului comunist : adâncimea,
profunzimea reprezintă spaţiul izolării, al enormelor presiuni alienante, complet străine de
identitatea sau de intenţiile „scafandrului“ fără voie, al riscului noncomunicarii, al frigului de
sfârşit de lume si al fricii care dezintegrează.
Zodia scafandrului este, o poveste despre alterarea umanităţii in comunism, despre o
artificializare a fiinţei trăită ca firească de către cei care nu au cunoscut o altă realitate.
Oamenii trăiesc dezamăgiri in serie, sunt deposedaţi de pământ (tatăl lui Diogene),
arestaţi, deportaţi (tatăl viitoarei soţii a lui Diogene, Renata).
În schimb generaţia tânără nu este condamnată la închisoarea proprie ci la una
interioară .
Nu mai aşteaptă nimic, nu speră nimic, trăiesc cumva cu conştiinţa ca uzura,
presiunea, degradarea nu au leac, ca sint definitiv prizonieri intr-o lume in care nimic nu se
poate întâmpla, in care nu poţi supravieţui ca individualitate umana daca nu-ti
găseşti/inventezi refugii.
Femeile sunt în opinia personajului principal Diogene Sava fiinţe inferioare care nu
pot aduce decât nefericire .
Acest personaj a cunoscut iubirea si trădarea din cea mai frageda tinereţe,– in persoana
Nicoletei, colega dintr-a VIII-a iar acest lucru se pare că-i marchează întreaga existenţă .
De asemenea dezamăgirea cauzată de o femeie est dublată şi de constatarea precoce că
nu-si poate face, din tatăl sau dezamăgit si umilit de mersul istoriei, un model de viaţă.
În articolul din revista 22 , Romanul care nu lipseşte, Cristina IONICA subliniază
supunerea femeii ca mod de a sustrage unui regim:
Imaginea lui Diogene Sava reprezintă : “portretul-robot al unui misogin din hedonism
si disperare, care se refugiază in dispreţul faţă de femei si în tot felul de atitudini incorecte
politic, pentru ca, abuzând şi el de cineva, sa se simtă bărbat: „Demonul fără chip, care-i
domina in acei ani pe toţi romanii, exercita deci o presiune asupra lor, părea sa fie un demon
care-si închipuia despre tine, oricine ai fi fost, ca eşti femeie, ca eşti homosexual – pe scurt, ca
50
nu eşti bărbat. Altfel cum si-ar fi permis toate abuzurile pretinzând in acelaşi timp sa fie
admirat, lăudat, adulat, aplaudat? [...]52
Iar Diogene preferă să fie bărbat şi n-avea la îndemâna decât misoginismul, dispreţul
faţa de trupul femeii, esanjismul, exhibiţionismul
Femeia nu este decât un instrument de plăcere pentru acest personaj , o femeie păpuşă
fără drept de opinie sau reacţie. Egalitatea între cele două sexe este ironizată într-o societate
de sfârşit de secol XX.
De asemenea obţinerea dreptului de vot pentru femei este degradare a poziţiei
bărbatului în raport cu reprezentanta sexului slab:
: „...la începutul secolului aveam vot cenzitar, după 1923 vot universal, dar fără drept
de vot pentru femei, si abia după război au fost admise la vot si tovarăşele de viaţă: e un
progres sau o decădere?“53.
Femeia este considerată , „răsfăţata“ regimului fiindcă a obţinut dreptul la vot şi poate
lucra în orice domeniu . Lupta împotriva regimului se realizează prin supunerea sexuală a
femeii.
Femeile din romanul Zodia scafandrului : Renata ,mama lui Diogene Sava se înscriu
aceluiaşi pattern de femei supuse pentru care instanţa căsătoriei reprezintă o valoare .
Acest roman este încă o mărturie a rolului de instrument a femeii într-o societate
dominată de bărbaţi . .
Dacă în romanele Tratament fabulatoriu şi Zodia scafandrului în prim plan întâlnim
numai personaje masculine , femeile fiind ocupând acelaşi loc din umbră în romanul Femeia
în roşu scris în colaborare cu Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, se schimbă accentul pe
imaginea unei femei Ana Cumpănaş , care va deveni “ un mit , o întruchipare arhetipală a unei
istorii second-hand “
Ana Persida Cumpănaş este numele protagonistei acestui roman , este o adolescentă
frumoasă dintr-un sat din Comloş , regiunea Banat care este căsătorită împotriva voinţei ei
prin hotărârea părinţilor cu Mihai un tânăr înstărit ., dar cam bolnăvicios. După ce se
căsătoreşte cu Mihai emigrează în America cu alţi consăteni.
Tinerii căsătoriţi ajung să conducă un lanţ de cantine care îi hrăneau pe emigranţi.
În acest timp Ana dă naştere unui fiu Steve , şi în scurt timp rămâne văduvă deoarece
Mihai suferea de o boală de plămâni .
52Cristina Ionica- Romanul care nu lipseste, Revista 22 .nr.457.200253 Idem .
51
Noul statut al Anei este acela e văduvă însă o văduvă frumoasă şi din ce în ce mai
bogată. Activităţile practicate în localurile sale sunt printre altele proxenetismul şi traficul
ilegal de alcool. Toate aceste activităţi sunt protejate de Tony un personaj al lumii interlope
din Chicago, condusă de celebrul Al Capone.
Deşi după puţin timp moare Tony Grecul din cauza unei răfuieli cu o bandă rivală ,
Ana reuşeşte să continue activităţile ilegale sub protecţia lui Al Capone .Continuând istoria
acestei femei aflăm că se căsătoreşte cu un avocat de origine română , acum devenind Ana
Sage.
Însă aceste activităţi ilegale se întorc împotriva ei fiind ameninţată cu închisoarea şi
expulzarea . Însă găseşte o soluţie aparent salvatoare , să-l predea autorităţilor pe Dillinger
“inamicul public nr.1, cu ajutorul unui unui poliţist devenit agent FBI. Această încercare de a
evita închisoarea se realizează într-o seară la film unde Ana e îmbrăcată cu rochie roşie , lasă
să-I cadă batista iar Dillinger este omorât de către gloanţele celor de la FBI .
Însă autorităţile americane nu-şi îndeplinesc promisiunea făcute Anei Cumpănaş,
acum devenită Sage , aceasta fiind expulzată din Statele Unite .Singura soluţie în acest caz
este întoarcerea în ţara natală România .Fiul său rămâne în statele unite după ce primeşte o
avere substanţială de la mama sa .Ultima parte a vieţii o trăieşte în Timişoara , terorizată de
oamenii lui Dillinger .Moartea sa survine în condiţii neelucidate în apartamentul său din
Timişoara.Dacă am opera o încadrare într-un tip anume , Femeia în roşu poate fi încadrată în
tipul curtezanei care foloseşte corpul ca monedă de schimb pentru obţinerea unor avantaje
materiale.
Dacă prima experienţă îi este impusă de familia sa , Ana descoperă în forţa trupului un
mod de a accede la o viaţă mai bună , apoi un mod de evita expulzarea de Statele
Unite .Romanul porneşte de date reale , într-adevăr a existat o bănăţeancă ce l-a denunţat pe
faimosul Dillinger.Autorii pornesc de la un citat dintr-un articol de magazin : “ Acum 50 de
ani o tânără din Comloşul Mare l-a denunţat pe faimosul gangster american Dillinger.”.
Miza romanului pe lângă cea a procedeelor narative folosite este aceea de arăta starea
de graniţă a personajului Ana Cumpănaş, care deşi încearcă prin toate mijloacele să ajungă la
o stare de împlinire nu reuşeşte .
“Transferate dintr-o ţară in alta – România si America, în Femeia in roşu, două tari
palimpsest, precum India si Anglia in Versetele satanice ale lui Salman Rushdie –, dar şi
dintr-o povestire in alta, fără ca aceasta migraţie de nume să instituie o coerenţa epică, toate
personajele lui Nedelciu trăiesc cu fervoare starea de graniţă, „o graniţa mişcătoare, una care
se strânge, se strânge încet, pe nesimţite încercuindu-le treptat “.”
52
Ana Cumpănaş, devenită apoi Arme Sage - "Femeia în roşu", eroina principală a
romanului, este un personaj ,al cărui portret este realizat din cadrele schiţate de cei ,ce declară
a o fi cunoscut în viaţă şi din imaginile virtuale pe care le proiectează textul însuşi. La graniţa
între non-fictiv şi joc pur al fanteziei, "femeia în roşu" este un personaj extrem de complex şi
tulburător de verosimil - cu toată verosimilitatea pe care i-o conferă ficţiunea.
Ruxandra Ivăncescu în “Dicţionar de personaje literare “ subliniază legătura dintre
literatură şi societate precum şi despre mentalitatea despre femei, despre eternul
feminin:
“ Mizând pe personalizarea personajului, urmată de o "demistificare" a ficţiunii şi
mecanismelor ei, romanul oferă un personaj alcătuit din lumini şi umbre, cu o evoluţie
spectaculoasă, contrapunctată de gesturi inexplicabile (aparent) - pe care le-ar putea motiva
doar nişte reacţii ale insondabilului "etern feminin”).
Din punct de vedere al apartenenţei sociale , Ana Cumpănaş se încadrează vechi rase a
ţăranilor bănăţeni care, după cum apreciază contele Nacu, simt în ea primejdia morţii , aici
începerea războiului mondial .
Această femeie este formată în spiritul femeilor puternice : instinctele sigure, de
supravieţuire, o ajută să-şi găsească protectori puternici în lumea afacerilor .Aceste afaceri
sunt afaceri ilegale : proxenetism şi comerţ cu băuturi alcoolice într-o perioadă în care erau
interzise.
Chiar devenită o tânără văduvă, frumoasă şi bogată, Ana îşi conduce afacerile cu mână
fermă, de stăpână nimic din ceea ce se întâmplă în jurul ei neputând să o sperie .
Prohibiţia existentă în anii 20 în Statele Unite îi aduce prosperitate , devenind una
dintre cele mai bogate femei din Chicago la momentul respectiv . De asemenea abilitatea de
a-şi atrage protecţia oamenilor lui Al Capone o face temută.
Dintr-un anume punct de vedere Ana Cumpănaş - Anne Sage, seducătoarea şi
primejdioasa frumuseţe plecată cândva din Banat, este, ca personaj, întruchiparea simbolică a
ficţiunii.
Dar pe de altă parte se face o referire directă la personajul în carne şi oase prin disecţia
cadavrului acesteia , disecţie realizată de către copilul ce o iubise în tinereţe dar care acum
devenise un medic legist blazat şi cinic .
Însă această idee a fost contestată de critică care afirma că această întoarcere către real
este destul de târzie şi neconvingătoare.
“Felul în care autorul îşi tratează propria creaţie doreşte să trezească din mrejele
ficţiunii. Este însă mult prea târziu – chiar dacă autorul (triplu) al romanului nu s-a îndrăgostit
53
de propria ficţiune, de propria creaţie (asemeni lui Pygmalion), Ana, frumoasa sirenă-ficţiune,
şi-a aruncat mrejele asupra cititorilor, pentru care versiunea legendelor este mult mai
convingătoare decât aceea a disecţiei.”)54
Ana Cumpănaş poate fi inclusă în multe tipuri feminine : pe de o parte este curtezana
pentru care valorile materiale sunt pe primul plan . Bărbaţii sunt numai mijloace de a obţine
avantaje : fie materiale , fie de ordin politic .
Pe de altă parte soţia independentă care face totul pentru a reuşi în viaţă, o
caracteristică foarte greu întâlnită în prozele analizate .Simplul fapt că pleacă în Statele Unite
este un reper pentru personalitatea puternică de care dă dovadă .
Un alt tip în care această femeie poate fi inclusă este mama , care manifestă o dragoste
necondiţionată faţă de fiul său căruia îi lasă fiului său o avere considerabilă în Statele Unite
ale Americii în condiţiile în care ea ajunge în pragul sărăciei .
Şi nu în ultimul rând femeia de afaceri care nu pregetă în a se implica în faceri ilegale
cum ar fi proxenetismul sau comerţul ilegal cu alcool .
Aceste roluri totuşi nu reuşesc să-i aducă mulţumirea pe care a căutat-o . Moare într-
un apartament mic din Timişoara femeie îmbătrânită , dezamăgită şi în pragul sărăciei.
Într-o altă ordine de idei femeia din romanul lui Mircea Nedelciu poate fi considerată
o sinteză a tipurilor feminine , pe de o parte fata din Comloş, dotată cu puternice instincte de
supravieţuire, aventuriera înzestrată cu sânge rece şi nervi de oţel, femeia îmbătrânită, obosită,
terorizată, maltratată de un amant mult mai tânăr, blânda "tuşa Ana", femeie îngrijită,
gospodină, pedantă şi încă frumoasă, încă elegantă, pe care moartea o ia prin surprindere .
“Devenit, gratie alianţei cu Mircea Nedelciu si Mircea Mihăieş, manifest al
prozatorilor optzecisti, opera exemplara a postmodernismului autohton, cartea Anei
Cumpănaş ilustrează consecventa unui program cultural. Femeia din Comlos va ramane o
adevarata matuşă a postmodernismului autohton ».55
Romanele acestei perioade compun un set de valori, atitudini, repere morale si sociale.
Ele pot fi citite nu doar ca obiecte estetice (sau inestetice) ale unui sistem artistic, dar si ca
rezervoare ale unor mentalităţi. Deşi copleşitor prin cantitate si număr de autori, romanul de
dinainte de 1989 încapsulează cel mai bine portretul esenţializat al unei epoci literare.
“Lumea specifica a romanelor anilor 80 conţine nuclee de anomalie, de curiozitate si
de specific irepetabile in istoria unei literaturi. O întreaga galerie de „figuri de ceară“, de copii
54Idem pag 27155
54
si adolescenţi, de muncitori si intelectuali, de aristocraţi si activişti de partid, de femei
seducătoare sau hulite pot fi găsite în aceste romane.”56
CONCLUZII
Secolul al XX-lea aduce o nouă perspectivă asupra femeii atât în istorie cât şi în
mentalităţile vremii .
Schimbarea accentului de pe rolul de gospodină, casnică cu cerc limitat de preocupări,
soţie, păstrătoare de tradiţii si obiceiuri pe cel al femeii cu un larg spectru de preocupări
ştiinţifice, sociale, politice de prin rang necesita o reevaluare a statutului social al femeii în
trecut si în prezent.
În acest sens primul capitol introduce imaginea femeii în societatea secolului al XIX-
lea atât în societatea românească cât şi în cea europeană , această imagine suferind modificări
de-a lungul timpului. De la mamă, soţie şi gospodină, femeia înlătură prejudecăţile care le
legau de spaţiul privat şi se implică in toate domeniile care altădată le erau interzise.
Deşi reuşeşte să-şi impună un statut în societate , regimul comunist aduce o nouă
perspectivă asupra femeii secolului al XX-lea.
Deşi regimul comunist le prezintă în imaginile publice ca principalul mijloc de
emancipare , ca ideal abstract – simbol al libertăţii, al industriei şi al păcii, această imagine –
ascundea tocmai inegalităţile de care femeile se loveau în sferele politice, economice, sociale
şi reproductive.
56 Luminita Marcu Faţă în faţă cu literatura scrisă în comunism.www.unibuc.ro
55
Dacă reprezentările publice ale acelor ani nu reflectau nici pe de parte realităţile
cotidiene ale femeilor, ci mai degrabă abăteau atenţia de la aceste realităţi şi le ascundeau ,
proza optzecistă redă adevărata situaţie a femeilor în societatea românească .
Prin urmare capitolul al II-lea este o descriere a imaginii femeii în proza Generaţiei
80 .Prima parte a capitolului este o prezentare a femeii în proza scurtă şi integrarea acestora în
tipologii feminine în funcţie de rolurile pe care le ocupă în prozele scurte: soţia , profesoara ,
femeia –securist .
Pentru prozatorii optzecişti femeia prezintă interes numai din punct de vedere al
încadrării sociale , ele sunt numite : blonda , profesoara .Numele personajelor feminine , dacă
există sunt numai adjuvanţi în descrierea acestora deoarece femeia este înscrisă aceleiaşi
mentalităţi colective potrivit căreia femeia nu se poate ridica la nivelul superiorităţii
masculine .
Deşi se pot delimita tipuri distincte ale femeilor în aceste proze , personajele feminine
se pot de asemenea îngloba unei categorii mai cuprinzătoare care se caracterizează prin
tristeţe amară precum şi prin lipsa de curaj împotriva puterii, concretizate fie în regimul
politic , fie în bărbaţii din jurul lor .
În concluzie ,femeia în proza optzecistă este încadrată unui imaginar negativ femeia –
prizonieră a mentalităţii patriarhale, care le este cultivată din fragedă copilărie şi care nu
întreprinde mai nimic pentru a se elibera de sub "jugul" patriarhal.
În a doua parte a acestui capitol atenţia este concentrată asupra romanelor lui Mircea
Nedelciu şi Gheorghe Crăciun , analiza axându-se pe romanele Pupa Russa şi Femeia în roşu
Analiza asupra ultimului roman al lui Gheorghe Crăciun are ca reper opinia lui Dan C.
Mihăilescu din articolul din suplimentul Ziarului Financiar numit Epica gonflabilă III(Ziarul
financiar), afirma că : “ Leontina - personaj fabulos în sine –este un arc de boltă parabolic, o
imagine spectrală a României de la anii Canalului la conspiraţiile mai mult sau mai puţin
securistice de la împiedicat-sângeroasa răsturnare din decembrie 1989 ‘.
În ceea ce priveşte romanului lui Mircea Nedelciu în colaborare cu Mircea Mihăieş şi
Adriana Babeţi , Femeia în roşu poate fi considerată aşa cum spunea Ruxandra Ivăncescu o
reacţie a eternului feminin : “Mizând pe personalizarea personajului, urmată de o
"demistificare" a ficţiunii şi mecanismelor ei, romanul oferă un personaj alcătuit din lumini şi
umbre, cu o evoluţie spectaculoasă, contrapunctată de gesturi inexplicabile (aparent) - pe care
le-ar putea motiva doar nişte reacţii ale insondabilului "etern feminin”.
56
O privire de ansamblu asupra romanelor lui Gheorghe Crăciun şi Mircea Nedelciu
relevă o direcţie uniformă în abordarea femeii ca personaj feminin . Femeile “sunt ipostaze ale
unui aceluiaşi arhetip al femeii originare, mereu imposibil de prins într-un singur trup
concret”.
57
top related