elleny pendefunda fluturele...

Elleny Pendefunda

Fluturele înnodat

2

3

Elleny Pendefunda

Fluturele înnodat

cele mai frumoase poeme

ale copilăriei

Contact international

2014

4

Coperta şi ilustraţiile aparţin autorului Redactor de carte:

Julieta Carmen Pendefunda Corectura: Loreley Buchholtzer

© 2013 Elleny Pendefunda

Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România

Nr. RO44RNCB5101000001710001 BCR UNIREA

Colecţia Poemele aurorei 1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: PENDEFUNDA, ELLENY Fluturele înnodat: cele mai frumoase poeme ale copilăriei, Elleny Pendefunda, Editura Contact international, Iaşi 2014 ISBN 978-973-9412-32-2 821.135.1-93-1

5

6

7

Frământare Oricât aş vrea nu pot visa. Nu pot cânta, nu pot mânca, nu pot dansa, nu pot şi-oricât aş vrea nu pot visa.

8

Frunze şi cocori

Frunzele se înfioară în adâncul sufletului meu şi îngerul îmi povesteşte. Vânturile bat în adâncul sufletului meu şi îngerul mă ocroteşte Ca şi cum aş fi eu însămi ceva nevăzut m-am întins între aripi între razele care vin, alunecând ca un peşte.

9

Şi sufletul meu, catarg al unei corăbii care curge într-un ocean plin de lumină ascunde vocea care mă-nsoţeşte. Frunzele se înfioară în adâncul trupului meu şi îngerul mă ocroteşte. Valurile bat în adâncul trupului meu şi îngerul îmi povesteşte.

10

Toiagul M-a atins cu bastonul un bătrân pe strada Armeană trecând; era sărman, scotea pe gură fum, m-a prins de braţ şi m-am speriat. Căci m-am văzut prinsă de-un

laţ, târâtă peste drum... dar n-am simţit decât

11

că-mi strânge delicat prin pardesiul fluturat de vânt braţul, rugându-mă să îl conduc. Abia atunci, făcând un salt l-am tras printre troiene pe cel atât de slab şi îngheţat şi i-am zărit în şovăială-un pas

alene şi-n mână strâns toiagul alb.

12

Fulgi de primăvară Spuneţi-mi, fulgii mei secretul: unde şi cine v-a născut şi de ce îmi păreţi printre gene fulgi de porumbei? Spuneţi-mi să-nţeleg a voastră osteneală, corvoadă repetată an de an în închisoarea de pământ, căci de aici nu veţi pleca.

13

E-n toate astea o menire, e-n toate un ceva şi-un rost. Dar voi veniţi, alene coborând ca Duhul Sfânt, înlănţuind sub viscol întreaga omenire. Vă-ntreb de ce aţi renunţat la cer? Şi simt cum încercaţi să vă-nălţaţi sub vânt... Dar până să-mi răspundeţi e totu-n jur o apă lucind într-a luminii fulgi de primăvară.

14

* Domnul e domn Nimic nu-i vis Totu-i închis Somnul e somn Ceru-i deschis Şi totu-i vis

15

Îngerul şi eu Într-o zi am luat un pahar gol şi l-am pus pe pervazul de la geam. Când seara a venit mama mi-a citit o poveste şi am auzit căzând un strop de apă. Dar ploaie nu era ... ci-un strop de lacrimă a unui înger.

16

Maşina lui Crăciun O, Doamne Apasă butonul, Porneşte motorul Şi-mi adu haine, Un vis să îmbrac Frig să nu-i fie Aşa cum mie Mi-e teamă să tac. Aş vrea să adun Clopoţei şi steluţe Elefanţi şi maimuţe În seara de Crăciun. Cu tine, însă, ştiu Că n-o să-mi fie teamă. Maşina vieţii e-o haină Ce mă-nvaţă creştină să fiu.

17

Mâhnire Când te supăr, mamă, Sunt tare mâhnită Şi-n suflet mi-e teamă Că nu poţi fi ferită De cei răi, de ploaie, Dar la gândul meu Inima se-nmoaie, Dor de Dumnezeu. Şi atunci eşti toată Sunet de vioară, Faţă luminată, Zbor de primăvară. Aşa eşti tu, mamă, Cea mai fericită, Chiar dacă ţi-e teamă Că aş fi mâhnită.

18

Basm Mi-ar plăcea să fiu vrăjitoare În lumea mare Unde sunt vrăjitoare. Mi-ar plăcea Şi m-ar întrista. Că nu-i lumea mea.

19

Dorinţă Stinge lumina Mănâncă tulpina Până când un altul Va rupe înaltul !

20

Îngerul meu Şi atunci te-am simţit pâş-pâş pe cărarea unui cărăbuş. Nu te-am văzut nici auzit. Aripile nu au fâlfâit. Dar pe cărarea de urcuş eu te-am simţit.

21

Timp Lacrima arde pe ceasul lunii Şi răceşte soarele care încălzeşte castane coapte.

22

Trandafirul Orice nume i-ai da Tot va mirosi aşa. Ce, n-are voie să trăiască cum vrea?

23

Descânt De-mpietrit vei fi Ca legat vei dormi Între brazi şi zăpezi Să te-aşezi aşa Stelele căzând să le vezi Ca sarea-n bucate de dulce Nori pe stânci să se culce Iar adormit de vei fi Te-or dezlega Îngerii ce vor veni.

Voroneţ, Anul Nou, 2011

24

Tortinele din mine Mie-mi plac tortine când dansez pe patine şi mănânc măsline. De mă-ntreab-oricine: de unde gândul îţi vine să scrii şi despre cine? Îi răspund: despre mine.

25

Mai am nişte sarmale în oala cea mai mare. De-ar fi în ea parale iar eu să am ce are… Şi iată că vin din zone cu multe clone, cu nişte anemone prinse-n ciorchine. Pătrunsă de arome când mestec la tortine pline de măsline şi iau gândul din mine.

26

Visul fluturelui Mă rog la acel uriaş care plânge pătimaş, fluture să nu mai fiu alb, cu pete şi zglobiu. Vreau să zbor din creangă-în creangă, să visez o vară-întreagă ca o veveriţă-un veac, să m-ascund într-un copac.

27

Munte drag din care curg izvoraşele ce plâng după mine, că la iarnă numai aripi o să cearnă, mă preschimbă, să nu mor, chiar de-ar fi să mă nasc iară mii de fluturi printre flori!

28

Aripi de înger Aripi de înger, boare de cer aduce-n grădină culori şi parfum. Sora mea, Sandra împlineşte un vis: mi-e teamă să spun, mi-e teamă să sper. e sus lumină lină fereastră s-a deschis; aripi de înger boare de cer.

29

Pensula îngerului Simt culori, flori în cunună. Pensula de o aşez: răsar case şi livezi, plaje-ntinse şi furtună.

30

Simt cum clapele de pian joc de cer răsună ca atunci când m-am culcat s-ascult la geam în pahar cum cade-o picătură. Şi mă-ntreb şi azi ca-n seara de demult: Cine mâna mi-o îndrumă?

31

32

33

Pământul Săracu' pământ - l-au arat. Ce să fac ? L-am văzut plângând. Pământul era bogat, frumos, Parc-au scotocit să caute un os.

34

Oase n-au găsit. Câini nu mai erau. In pământ urlau cei care-au murit. Nici când a zburat cât mai sus în vânt săracu' pământ: l-au arat.

35

Racul, fracul şi copacul

Mama şi tata stau într-un

copac. I-am întrebat ce fac şi ei mi-au răspuns să tac. Ce răi sunt cu copilul lor mărunt: ăsta e un fleac.

36

Nu i-am lovit în cap, nu i-am împuns c-un ac, şi nici nu i-am tăiat prea frumosul frac când le-am aruncat printre frunze-un rac. Dar astfel au aflat unde sunt: sub un copac.

37

Un picior de plai Două muşte două flori Să fiu lup oi nu omor De vă prind pe amândoi Să le dau vestea la oi Că din ceruri vine un roi Roi de muşte şi-un lup chior.

38

Cântec În spinarea mea cea mică duc un suflet de furnică obosit şi bucuros că nu merge iar pe jos. Drumul pân' la cer e lung. Lumânarea i-o aprind; eu mai am puţin şi plâng inima să i-o cuprind.

39

Ceaţa E ceaţă deasă în cătun. Nimic nu se mai vede. În mine zbateri mai adun doar pentru cin’ le crede O sanie şi peste lună o umbră de pământ respiră. N-o văd – e pâclă bună. Chiar câinele se miră. Alunec şi el latră. Mi-aude paşii de pe drum. Nici el nu poate să mă vadă. E ceaţă deasă în cătun.

40

Of! Mă-nvaţă tata despre cer şi mi se pare totul cunoscut. Întreb şi îmi răspunde. Ştiu: atât

de mică sunt.

41

Poveste Şoriceii plâng şi nu pot să opresc pisica să-i mănânce, iar mămica mă întreabă: ce vrei tu? Asta este de când lumea: şoriceii tot aleargă, se ascund în gropi, prin

iarbă şi acum şi-ntotdeauna. Nu mai vreau acum nimica dacă nu m-ajuţi şi tu. Şoriceii plâng şi nu pot să mai opresc pisica.

42

Aud şi simt şi ziua Vise vin. Şi încă-aud: Nu te pot lua cu mine, dintr-un fulger verde surd eu trec norul şi mă uit numai către tine. N-am ştiut: O fi mama, o pisică?... Mama însă-i frumuşică, şade pe o rămurică, de furtună nu i-e frică. Şi în vis iarăşi aud:

43

Tu eşti dragostea şi blânda mână care stelele adună tot pe fruntea mea. Şi inima nu mai e rea. Eu spuneam sau îmi zicea: Dormi în vise, puişor, crizantemele în păr... Minte nu mai ţin ce-am

spus vântului ce mă rotea. Roată, roată şi mustăţi, se rotesc în pene roţi, îngeri, mama sau pisica, eu şi perna, păturica. Visele din casă nu mă mint: îngerii şi ziua-i simt.

44

Plimbare Norii albi de sub picioare abia-nvaţă cum să zboare. Mă invită la plimbare... Nu-mi răspund de-i întreb:

unde? Tu, fetiţă-n păr cu funde, eşti deja pe marea mare ... Şi atunci eu te-am simţit flori înmiresmate, zori şi stele luminate,

45

îngeraşul meu iubit. Şi-oricât aş vrea lacrima arde cât mai mult în adâncimi printre umbre şi lumini. Trebuie să pot şi să gândesc chiar şi când uşor păşesc aici sus, printre poveşti, unde aerul respiră tot ce este

şi priveşti. Norii albi de sub picioare abia-nvaţă cum să zboare.

46

Strada Din clipa în care ne veţi lua şi umbra nu vom şti în ce direcţie curge râul şi mugurii se vor opri. E malul drept sau stâng o piatră,

47

turle şi poduri maşini care le calcă umbrele şi plâng... Din locul în care ne veţi lua şi urma nu vom mai şti din ce direcţie curge focul şi vom fugi.

48

În grădina raiului Am plantat un munte mic. Şi-a crescut între pământ şi cer; a crescut pentru că l-am udat. Dar când a trecut de nori l-au tăiat. Era prea mare şi s-au gândit că-l supăra pe Dumnezeu.

49

50

51

Paharul din văzduh Din văzduh acum cobor pe o frunză de arţar; pe-al cerului covor trecând zborul tău hoinar. Petrec cu două libelule Cu-aripi albe, de cristal; sclipiri sunt fără de nume şi dintr-al norilor pahar

52

tu te prelingi în ape,-n mări cum eu primesc mereu în dar curcubeie de flăcări, lumini între lumini şi har. Mă trag să mă scufund alin steluţe încărcate de-un zidar ce-a revărsat paharul plin al îngerului meu hoinar.

53

Cresc E-atâta calm şi întristare. Ca-n depărtare câinii plâng. Atâta lene e-n pădurea ce se revarsă-n vale prin pietre şi sub crengi bolborosind de jale: plouă mărunt.

54

Eu aşteptam vioara - un timp care încântă, un timp care îmbie... Dar simt că nu mai vine ca şi-n alţi ani la mine primăvara !

Dezvăluiri: un timp, o lume, o

viaţă Găsesc fiecare gând în culoare şi-n întuneric tornadele revin. Când oare, dintre stele, încep să

coboare îngeri şi oameni, cortegiul divin?

55

În suflet frământă un soare, sunete, vânt şi apă, amestec de

pensoane. Când oare, plângând din cerul

senin, la fiecare treaptă mă doare un

spin? Din pământ ţâşnesc ghiocei şi-n adâncul luminii rup floare după

floare. Când oare, dintre frunzele

de-arin Voi strecura şi eu simţirea-mi

muritoare?

56

La cules Abia-nţeleg neînţelesul şi nu ştiu

cum dintr-o măsură jumătate o pierd într-o pădure la cules (hribi ţigăneşti şi opintici) şi-abandonează visul meu pe

drum.

57

Trăind sub ochi pictaţi pe cer, lumini albastre, tot mai vii, fără habar găleţi de tablă la cules (ciuperci şi voioşie) mă adun într-al pădurii răcoros ungher. Din crengăniş, de sub tulpini

m-aleg: izvoare, pietre, susur, ciripit. Coboară-n boare înger la cules (hribi ţigăneşti şi opintici). Neînţelesul cer abia îl înţeleg.

58

De ce? Ştiu că i-ai trimis pe îngeri să

răstoarne din sacii dintre stele seminţele de

munţi. I-am văzut plantaţi printre râuri

şi ape adânci, trecând dincolo de nori.

59

Am trecut peste ei ca un zbor dintr-un vis.

M-am oprit împlinită de o tandră frumuseţe...

Nu mă întreb cine a îngrijit

răsadul munţilor şi nici cum au crescut sau ce se va întâmpla când vor

îmbătrâni, ci doar: de ce?

60

Pâine Stau zeci de păsărele în jurul unei fărâmituri de pâine şi discută despre vreme. Nu-i de ajuns o luptă-n cântecele, în aripi spulberând şi urma de mâncare. Vântul geme. Iar mâna mi-e de vânt. Stau zeci de păsărele. E încă ger şi-mi vine să mă dau lor, pâine dacă sunt.

61

Alt anotimp Norii cad să ne inunde Prăvălind un dor de vară, Răsucind lumini în seară, Amintiri de cer şi munte. Nu ştiu umbră cine-aduce. Simt în mine ploi mărunte. Vise ude cresc pe frunte Tunetele să le-usuce. Iar în timp ce zbor afară Norii cad să ne inunde.

62

Ghicitoare Iară, iară, vine vara. Ca şi mine păsări cântă. Se aude iar vioara. Şi gândind la primăvară îmi spun azi o ghicitoare: E frumoasă. E o taină? Este mică. Este mare? E naivă. E deşteaptă? Fascinantă: ce e oare?

63

Mă gândesc mereu la mama: cine sunt? E-o ghicitoare! De nu ştiu înţeleg: nu-i decât copilăria pe care-aş vrea s-o dăruiesc. Şi care-acum, o simt, dispare.

64

Inimă de înger Eu ce să fac, magia când o simt pe-un pod de ani cu el trecând, când pot şi când nu pot? Cum poate oare, cu aripile lui, printre atâtea nedreptăţi să

zboare? Bătute de vânt, muiate în apă, arse de foc, aripile-i sunt tot o răsuflare, lumina scoasă din fântâni şi aruncată prin ferestre înspre

zare.

65

În inima mea, acum e o rază de soare. În inima mea acum o altă lacrimă răsare. Între soare şi lună mi-ar trebui o hotărâre. De ce stă toată ziua în gând cu mine? De ce culori şi cuvinte presară în râuri şi coline, din lumea-n mare frământare în inima ce-i aparţine? Vulcani şi tornade - cerurile goale. Zilele-s aproape noapte şi îngerul mă doare.

66

Non-Curaj În suflet am un vers şi nu ştiu să-l scriu sau să nu-l scriu. Mi-e tare teamă: e un cuvânt ce-l simt atât de des şi care mă tot cheamă.

67

Curajul parcă a plecat din mine deodată şi îngerul pe sub pământ din aripi dă: frumoasă fată, ce simţi e doar o încercare... Ştiu, îi răspund, să scriu nu sunt în stare... Şi sunt atât de speriată: în mine e un cânt care nu ştie cum să zboare.

68

Libelula Şi dacă s-a întors un cocostârc sihastru din lunga lui călătorie el mi-a adus în dar cerul albastru şi-o libelulă gingaşă şi vie.

69

La ciocul lui se-ngrămădesc cosaşi şi libelule; în mână mi se zbate cu aripi nevăzute frumoasa libelulă iar bunicu-mi spune: Dă-i drumul ca să zboare mai departe! I-am dat. Şi-am plâns. Toate au zburat – doar amintire să rămână. Şi dacă s-a întors pasărea la gârlă aripi de ce nu-mi dă şi mie să nu mai ţin în mână cu dor de zbor firava libelulă, cu ele să încep şi eu o cât mai lungă călătorie.

70

Sunt pescar Azi noapte-am stat de vorbă cu

peştii M-au chemat. M-au chemat la marginea lacului să le-ntâlnesc privirea de apă şi salturile când înoată fugind de bibani.

71

Nori negri în furtună s-au

ridicat; lumini se strecurau printre solzi când undiţa mi-i aducea la mal. Dar am plecat. Niciun cuvânt. Aşa de-adânc s-au avântat. La noapte-i voi vorbi la marginea ceştii gândului prelins sub crengi şi

bolovani, unde sunt stropi de apă şi vânt: chemarea de-a mă întâlni cu

peştii.

72

Niciodată acum Niciodată acum voi merge unde am fost un strop de lumină Simt niciodată în mine oceanul de ploaie de care acum mă anină. Gând mă duc şi rămân gând. Ard în cer şi zbor în tină. Voi fi fost odată-oricând.

73

Balada copacilor Sărmanii copaci ! i-au doborât. Prea groşi, prea umili. Învăţaseră să privească oamenii ca pe nişte copii şi-i lăsau să le culeagă crengi întregi cu

flori.

74

Acum, coline-ntregi stau dezgolite, flămânde inimi mor rănite Şi-i noapte-n zi ca din amurg până în zori. Citesc pe-o stâncă litere clocite: Capul plecat sabia-l taie mai uşor.

75

76

77

Sub omăt Mă scald în troiene şi ger. Scârţâind sub picioare zăpada îmi pare nu de puf ci de fier. Şi mă rog şi Îţi cer: opreşte-n aer jocul mulţimilor de fulgi; aprinde iarăşi focul la gândul mamei să mă culci, iubite Zeu din soare! Sub valuri grele de omăt şi aerul îngheaţă. Nu e lumină, dar eu văd oceanul de verdeaţă.

78

Viscolul de fulgi Mă-nconjură în cameră viscolul

de fulgi şi mă trezesc în visul unei

căţeluşe care are pui. Prin ochii lor văd norii care poţi

să-i mulgi şi-i tot atât de cald cum cred că îi măicuţa mea care m-aşterne-n

pat precum o păturică de culori şi

fructe dulci.

79

Sunt pui şi eu. Mereu aş vrea în

vers să tac când vise mă-nfioară sub viscolul

de fulgi. Cui să-i mai spun că încă-i iarnă

şi că nu-i ... sub pături de zăpadă care mă

cuprind? Şi mă trezesc scriind încă-un

poem. Dar cui? E ger. Pe mâini îi simt, căţeii,

cum mă ling...

80

Sunt pescar 2 M-aş duce iar la pescuit, dar turbure-i şi cerul şi apa la Bicaz. De zile-ntregi pescarii de stat s-au plictisit şi pufăie tutunul de necaz. Azi, ziua Domnului se cheamă şi n-am ce sta căci peştii oricum n-au cum să vie. Eu astăzi nu muncesc iar ei, sunt toţi cu bună seamă într-o biserică la liturghie.

81

Răspunsuri De-atâta vânt m-am săturat şi întreb pe soare de ce-i atât de roşu când apune. Nu-i singurul care iubeşte. Nu-i singurul capabil flăcări să adune. El însă trece-n spate, după munţi să lase luna, să strălucească-n ochi şi-n găuri negre.

82

Eu iar l-am întrebat, văzând în cer colinda: de ce în fiecare piatră sau copac rămâne un grăunte, lumină cât o şoaptă, să-i fim lui Dumnezeu oglinda? Nu îmi răspunde... Da’n fiecare dimineaţă răspunsu’l aflu eu.

83

Bunica Aceeaşi căprioară, mereu aceeaşi, vine. Sunt ochii bunicii ce n-am văzut-o niciodată dar care-o simt în taina unor

lucruri şi-n căprioara care iarna se-apropie de mine s-atingă gardul spre pădure şi-n aburi de zăpadă o binecuvântare să respire.

84

Senzaţia din piept Te strig, Înger fără nume. Te-am simţit. Dar nu mi-e

teamă. Baţi ades la geam la fel cum inima începe să îmi

bată când apa curge şi sparge norii peste casă eu când m-am preschimbat în roată, şi tu ţi-ai strecurat o lacrimă-n pahar.

85

Acum te strig şi ştiu când vii şi-n har mă iei în seamă: eşti lângă mine, stelele care aleargă, tornada care o pictez tornada care vine.

86

Pe curcubeu Până şi lumina o poţi vedea doar dacă vrei s-o

vezi. Şi lumea e atât de mică încât încape într-un grăunte de

muştar. Mă-ntorc pe aripă de înger plutind peste ogoare şi livezi; până şi mama pare o furnică cu sufletu-i uriaş şi plin de har.

87

Când vin de fiecare dată din visul care se repetă mărturisesc câte-un botez şi-o lume care se deschide în zborul meu din care până şi lumina o poţi vedea doar dacă vrei s-o

vezi oricât cu ochii ai cuprinde.

88

Bună ziua, Kiwi M-am născut în altă lume trăind între două primăveri, cea dintre blândele coline cu turle aţintite înspre cer şi florile-aşezate parc΄anume să-mi poarte insule şi clipe în împletiri de azi şi ieri.

89

Mă ştiu o kiwi şi kia ora se împletesc în suflet când ţin globul pământesc, nu ştiu, de fapt, de-mi este dor de mine-aici sau de acolo, de animale sau de flora pe care-aici nu le-ntâlnesc, Dar ştiu: sunt mândră, de paşii care mă vor duce oriunde-n lume, că română e limba care-o port ca un mister, o taină care-o dăruiesc în versuri şi cuvinte tălmăcite, simţindu-mă şi eu un mesager.

90

Ciripit

lui Nichita Stănescu

Pasărea în cuib învaţă să cânte melodia vântului. Mi s-a părut susurul crăpat trosnet de crengi în foc dezgheţat

91

şi ciocul mic, căscat, de pui care învaţă un vers de tine uitat foc înnăscut cer dezgheţat al unui trup ce nu-i, vers dintre stele adunat şi-adus în cuibu-n care-nvăţ să cânt şi eu. Nu ştiu să zbor dar cânt şi nu-s.

92

Pastel într-un fel de adormire

dedicat toamnei

lui George Lesnea

Timpul adoarme-n noapte

răscolind în vraja căderilor de frunze un înger pus

în straja ploilor şi ceţii, frigului ce vine să

descoase pielea de pe mine şi să pătrundă-

n oase, în vârfuri de copaci de pe care s-

au desprins stoluri-stoluri de aripi cenuşii ce

în necuprins

93

tot s-au pierdut lăsând nori de

tristeţe peste dealuri să coboare, în taine

să ne-nveţe cum se-nvelesc în şube şi cojoace,

în descânt noi roiuri, plini de ape, în zbatere

de vânt. E-o partitură tristă, fără culori

sau soare; doi iepuraşi rezistă, mai sus

printre ponoare. Privesc, deşi închid şi ochii, să-mi

amintesc în vale cum se strecura alaiul

strămoşesc de anotimpuri care fremăta

dorinţele de viaţă. Acum e totul dus şi simt doar

infinita ceaţă.

94

Pastel într-un fel de crepuscul

dedicat iernii lui Vasile Alecsandri

Norii au uitat de soare şi de

dealuri colorate aducând privirii ceaţă şi-ncăperii

geamuri mate. Dintr-un pom se scurg cascade

argintate de un vânt care bate şi tot bate câinii de-i

auzi urlând. Pe mormane de zăpadă, braţe

lungi de promoroacă gâdilă blăniţa moale a lui Miţi

care-o-mbracă

95

scuturându-şi iar lăbuţa

adâncită-n recea nea ce-a cuprins de ieri grădina

pitind lumea ce-o ştia. Albă-i zarea, alb e dealul; şi nimic

nu se mai vede. Eu m-aşez între doi ţurţuri –

parcă-s îngheţate plete la un om cu nas de morcov şi

tigaie spartă-n cap. Iar zăresc departe-o barbă – nu e

moşul ci un ţap. De pe Bucium se prăvale ca un

viscol, ca un tunet, faruri care ard lung şirul de

maşini în cer şi muget, ţipăt dens de glasuri ude şi căruţe

scârţâind în lumina ce se stinge, mămăliga

amintind.

96

Pastel într-un

anotimp muzical

dedicat mărţoşorului

lui Ion Pillat

Un cânt de păsărele-aduce iz de

iarbă crudă

în nări să mi-l strecoare, urechile

s-audă,

când în grădină alb un cor de

clopoţei

înlocuieşte neaua cu-un pâlc

umil de ghiocei.

97

Norii pufoşi ca vata dispar după

pădure,

luminile albastre din ceruri să le

fure,

să nu se mai strecoare prin aripi

îngereşti

în lumea ce renaşte tablouri

sufleteşti.

În pârâiaşe repezi tot ce e nou

primeşte un botez

şi-n aburi vii se-nalţă spre

Dumnezeu în crez,

precum copiii-aşteaptă Învierea

şi mieii-n dans

de pace să aleagă muguri verzi de

pe pământul ars,

98

pământul primenit de ger ce-n

pensule aşează

nouă melodie pe care-n zbor o

fredonează

şi-n ochii mei şi-n mintea copilei

care sunt.

Tresaltă sufletu-mi în soare şi

nu-l mai simt mărunt.

99

În aripi nod Sunt un fluture-nnodat căci zborul meu e-n nod. Aripile-mi ajută la-notat în aer şi în vid, în tot. Sufletul meu viu, curat mă-nvaţă cum să pot. Mă răsucesc să mă desfac: până la urmă-s tot un nod. În vise mintea-mi vede tot, mă-ncolăcesc şi devin arc şi zbor cam în acelaşi mod cu-al unui fluture-nnodat. Iar timpul trece colorat, un viermişor născut să rod cuvintele în lung şi-n lat şi să rămân în aripi nod.

100

Copilărie Cum am putut vedea aripi de

îngeri pitici, balauri, zâne în timp ce am dansat în rochii de

păpuşi, am strâns în braţe urşi de pluş şi visele le-am luat drept bune ? Dar astăzi, simt, dispare cântul

de vioară, acea senină clipă care şi-acum se mai sfârşeşte doar în

mintea mea când plâng sau râd refugiată-n

vreme rea la sânul bunei mele mame.

101

Din pura zbenguială prin pădure în care prin magie-am învăţat s-ascult cum cade-n ochi lumina

prin acele de brad Şi la bunici în curte picuri cum

printre mere cad, n-am cum să uit de timpul

petrecut în sat. Dar farmece mai fac cu mine pitici, balauri, zâne pe care le zăresc din ce în ce mai

rar – ce ar putea să fie?, mă-ntreb şi n-am habar. Şi simt în mine-o altă bucurie. Văd aripi care-mi cresc să fiu eu

înger. Vioara nu adie, ci chiar spune: Păstrează clipa-aceasta de

copilărie!

102

103

104

165

Cuprins

Frământare, 7 Frunze și cocori, 8 Toiagul, 10 Fulgi de primăvară, 12 [Domnul e domn], 14 Îngerul și eu, 15 Mașina lui Crăciun, 16 Mâhnire, 17 Basm, 18 Dorință, 19

166

Îngerul meu, 20 Timp, 21 Trandafirul, 22 Descânt, 23 Tortinele din mine, 24 Visul fluturelui, 26 Aripi de înger, 28 Pensula îngerului, 29 Pământul, 33 Fracul, racul și copacul, 35 Un picior de plai, 37 Cântec, 38 Ceața, 39 Of!, 40 Poveste, 41 Aud și simt și ziua, 42 Poveste, 44 Strada, 46 În grădina raiului, 48 Paharul din văzduh, 51 Cresc, 53 La cules, 56 De ce?, 58

167

Pâine, 60 Alt anotimp, 61 Ghicitoare, 62 Inimă de înger, 64 Non-Curaj, 66 Libelula, 68 Sunt pescar, 70 Niciodată acum, 72 Balada copacilor, 73 Sub omăt, 77 Viscolul de fulgi, 78 Sunt pescar 2, 79 Răspunsuri, 81 Bunica, 83 Senzaţia din piept, 84 Pe curcubeu, 86 Bună ziua, Kiwi, 88 Ciripit, 90 Pastel într-un fel de adormire, 92 Pastel într-un fel de crepuscul,

94

168

Pastel într-un anotimp muzical,

96

În aripi nod, 99 Copilărie, 100

E spuntato l'arcobaleno traducere de Anita Bernacchia

Tormento, 106 Il mondo nelle luci, 107 I miei tortini, 108 Tempo, 110 Canto, 111 L'angelo e io, 110 La macchina di Natale, 113

The Rainbow Has Come Out traducere Nail Chiodo

Torment, 115 The World in Lights, 116 My Little Cakes, 118 Time, 120

169

I Sing, 121 The Angel and Me, 122 The Christmas Machine, 123

Le lever de l’arc-en-ciel

Tourment,127 Le monde illumine, 128 Mes petits gâteaux, 129 Le temps, 131 Je chante, 132 L’ange et moi, 133 La machine de Noël, 134

La salida del arcoiris Traducere de Mario Castro Navarrete

Rimas, 136 Vida, 137 Mi dulce madre, 138 Las estaciones del año, 140 Silencio, 141 El ángel y yo, 142

170

Tormento, 143 La tierra, 144

Calligrafia della luce astrale de Geo Vasile, 149

La farfalla annodata, 153 Il canto,155 Strada, 157 Ballata degli alberi, 158 Mio Signore, Gesù, 160 Umile gratitudine, 163

171

Colofon

Volumul de versuri Fluturele înnodat, cuprinde o selecţie de poeme din primele

patru cărți scrise de autoare, caracterizate de ea însăși ca fiind cele mai frumoase scrise în

perioada copilăriei, publicate în reviste literare recunoscute în ţară şi străinătate, cât

şi pe diverse site-uri de internet şi multe inedite prin care ea își definește o nouă stare

lirică, întâmpinând adolescența. Volumul a apărut la Editura Contact

international sub îngrijirea Julietei Carmen Pendefunda şi

a fost tipărit la Imprimeria PIM în martie 2014, într-un prim tiraj de 500 exemplare.

172