conceptul strategic al nato şi rolul său în asigurarea ... · pdf filepe 4 aprilie...
Post on 06-Feb-2018
223 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Niciodată, în întreaga sa istorie, Alianţa Nord-
Atlantică nu a rămas legată
de principii şi concepte care nu mai
corespundeau realităţilor. Încă de la înfiinţare,
NATO nu a dovedit numai putere şi solidaritate,
ci şi o imensă capacitate
de adaptabilitate, realism şi flexibilitate,
comportându-se ca o adevărată organizaţie
de securitate.
Pe 4 aprilie 1949 a fost semnat la
Washington Tratatul Atlanticului de Nord,
ca răspuns la ameninţarea URSS-ului cu
un atac împotriva aliaţilor europeni ai
SUA. Era evident ca în acea perioada,
URSS ducea o politică agresivă de
expansiune comunistă în Europa de Est.
Rolul NATO era să menţină pacea între
popoare şi să apere libertatea şi
civilizaţia individuală a statelor.
Conceptul de apărare colectivă
Stabilirea scopurilor şi misiunilor Alianţei, coroborata cu
prevederile „Legii ajutorului militar pentru apărarea
mutuală“ semnată de preşedintele Truman pe 6
octombrie 1949 şi cu aprobarea de către preşedintele
SUA, la 27 ianuarie 1950, a planului de apărare
integrată a regiunii Atlanticului de Nord. Formularea
acestei strategii NATO a fost cunoscută sub
denumirea „Conceptul strategic pentru apărarea zonei
Nord-Atlantice “. Conceptul a fost dezvoltat între
octombrie 1949 şi aprilie 1959 considerându-se că
Alianţa „a stabilit o strategie de operaţiuni la scară
largă în apărarea teritorială“.
Strategiile NATO au fost
adaptate la riscurile şi
amenintările specifice
diferitelor perioade ale
Războiului Rece, anunţul
URSS că deţine bomba cu
hidrogen (8 august 1953) şi
crearea Tratatului de la
Varşovia (14 mai 1955) au
stat la baza elaborării şi
dezvoltării strategiei
„represaliilor masive”.
Strategia “represaliilor masive”.
Strategia constituia un răspuns de
descurajare, era o strategie-ripostă.
Potrivit acesteia, NATO adopta o poziţie
clară şi fermă, bazată pe tactica
descurajării, ameninţând că va răspunde,
prin orice mijloace aflate la dispoziţia sa,
inclusiv prin folosirea armelor nucleare,
oricărui act de agresiune împotriva ţărilor
membre.
În 1967, la reuniunea Consiliului Nord
Atlantic de la Bruxelles când, în urma unor
intense dezbateri in cadrul Alianţei, Consiliul
Nord-Atlantic aproba “Raportul Harmel”
asupra viitoarelor sarcini ale Alianţei,
Comitetul de Planificare a Apărării adopta
noul concept strategic al NATO, denumit
“riposta flexibilă”.
Strategia “ripostei flexibile”
Strategia asigura o structură mai echilibrată
a forţelor NATO şi permitea o gamă mai
largă de opţiuni politico-militare, în funcţie
de complexitatea situaţiei internaţionale.
Conceptul oferea garanţia că orice fel de
act de agresiune va fi perceput ca
implicând riscuri inacceptabile şi
contracarat pe măsură.
Trecerea de la doctrina şi
strategia “represaliilor
masive” la “riposta flexibilă”
reprezentau un progres şi un
act de maturitate al Alianţei.
Aceasta era susţinută de o
tehnologie performantă
şi de un sistem al valorilor
democratice, care şi-au
dovedit, in timp, temeinicia
şi forţa.
Evoluţia orientărilor doctrinare ale Alianţei
Reuniunea de la Ottawa, din 1974, a cărei declaraţie a
fost semnată la Bruxelles la 26 iunie 1974, acorda
atenţie răspunsului la problemele ridicate de opinia
publică privind funcţiile de descurajare şi de apărare
ale NATO, la garanţia nucleară a SUA şi a prezenţei
americane in Europa. Coordonatele apărării comune
in cadrul NATO s-au modificat prin angajamentul părţii
americane de a utiliza forţele nucleare, strategice şi
tactice împotriva oricărui adversar posibil.
.
Evoluţia orientărilor doctrinare ale Alianţei
Reuniunea de la Bruxelles – 1983. Declaraţia ţărilor membre
ale NATO, întrunite la Bruxelles, exprimă dorinţa Alianţei de a
fi privită ca o organizaţie de apărare a statelor şi cere URSS
să respecte interesele NATO legate de securitate,
deschiderea faţă de Tratatul de la Varşovia creând ca bază
stabilirea de relaţii echilibrate, constructive, de reală
destindere a raporturilor.
Reuniunea de la Washington – 1984. In textul declaraţiei se
regăsesc probleme generale privind raporturilor dintre Est şi
Vest, scopul politic al Alianţei fiind crearea de raporturi stabile
prin intermediul dialogului şi cooperării. Erau condamnate
creşterea armamentului sovietic de toate categoriile,
invadarea Afganistanului şi presiunile exercitate asupra
Poloniei.
Evoluţia orientărilor doctrinare ale Alianţei
Summitul de la Londra din 1990 a declarat încheierea
războiului rece, moment prielnic pentru NATO de a întinde o
mană Estului.
Summitul de la Roma din 1991 a definit contururile unui nou
NATO şi a generat o nouă concepţie strategică.
Summitul NATO de la Madrid 1997. Republica Cehă, Ungaria
şi Polonia au fost invitate să înceapă discuţiile de aderare.
Simultan, liderii aliaţi au reafirmat deschiderea Alianţei faţă de
alte ţări şi au convenit să continue şi să lărgească întâlnirile
de dialog intens cu ţările partenere interesate. In 1997, a fost
stabilită relaţia NATO-Rusia şi NATO-Ucraina pe o bază
instituţională solidă.
Summitul de la Washington din 1999.
Criza din Kosovo a fost punctul principal
de pe ordinea de zi a evenimentului. A
fost sistematizată o mare parte a
experienţei NATO din Balcani şi a fost
abordat viitorul printr-o nouă concepţie
strategică. Au fost adăugate, cu acest
prilej, ca principale sarcini de apărare
colectivă gestionarea crizelor şi
Parteneriatul pentru Pace. S-a afirmat, de
asemenea, că, pentru prima oară in
istoria sa modernă, Europa este unită in
jurul valorilor comune de pace şi
stabilitate, democraţie şi respectarea
drepturilor omului, pieţe de desfacere şi
comerţ liber.
Evoluţia orientărilor doctrinare ale Alianţei
Summitul NATO de la Praga din 2002. Şapte ţări
au fost invitate să adere la NATO: Bulgaria,
Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia şi
Slovenia. Lărgirea NATO a contribuit la
consolidarea continuităţii teritoriului Alianţei şi la
extinderea spaţiului de stabilitate şi securitate al
NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră. Au
fost analizate toate aspectele adaptării Alianţei
la evoluţia mediului de securitate global, precum
şi răspunsul la pericolul reprezentat de terorism.
Evoluţia orientărilor doctrinare ale Alianţei
Summitul de la Istanbul din 2004 a consolidat angajamentul
NATO pentru construirea păcii in Afganistan şi a deschis un
nou capitol de cooperare cu ţările din regiunea extinsă a
Orientului Mijlociu. Şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre
ale Alianţei au luat o serie de decizii importante privind
extinderea operaţiei NATO in Afganistan: lupta împotriva
terorismului, neproliferarea armelor de distrugere in masă,
consolidarea stabilităţii in Balcani, întărirea cooperării in cadrul
Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic, consolidarea
Dialogului Mediteranean şi lansarea Iniţiativei de Cooperare
de la Istanbul, acordarea de asistenţă autorităţilor irakiene in
vederea pregătirii forţelor şi instituţiilor de securitate.
Summitul NATO de la Riga
Din 2006 a fost numit “summitul transformării”. Printre cele
mai mari realizări ale summitului s-a numărat
reafirmarea respectării angajamentelor asumate în
Afganistan de către cele 26 de state membre ale NATO.
Principalele ameninţări la adresa securităţii NATO sunt
terorismul, proliferarea armelor nucleare, statele
instabile, crizele regionale, abuzul în folosirea noilor
tehnologii şi blocarea accesului la resursele vitale. Cele
26 de state membre au semnat Declaraţia de la Riga, în
care se face referire la Tratatul privind forţele armate
convenţionale din Europa ca fundament al securităţii
europene.
Summitul NATO de la Bucureşti
Din 2-4 aprilie 2008, iar mesajul generic reflectă
unitatea NATO şi solidaritatea transatlantică, de
a se adapta la noile ameninţări ale secolului XXI.
Summitul a analizat progresele Alianţei în
implementarea iniţiativelor de la Riga, modul
de conducere a operaţiilor şi a misiunilor.
Obiectivele NATO au fost abordate dintr-o perspectivă realistă,
concentrându-se asupra domeniilor in care pot fi realizate progrese
la nivelul Alianţei, astfel: soluţii practice pentru Afganistan,
extinderea Alianţei, reforma parteneriatului NATO, cooperarea cu alte
organizaţii internaţionale, parteneriatul strategic cu UE şi ONU,
superioritate informaţională, supraveghere aeriană, forţe speciale,
securitatea Mării Negre şi cea energetică, extinderea scutului
antirachetă.
Conceptul strategic al NATO şi securitatea globală
Odată cu trecerea in secolul XXI, NATO şi ONU
au devenit parteneri in iniţiativa de construire a
securităţii la nivel global. Potenţialul acestei
relaţii este imens, scopul ambelor organizaţii
constând în a promova pacea şi securitatea, a
încuraja relaţiile de prietenie între state, prin
cooperare, precum şi de a acţiona, atunci când
este necesar, ca răspuns la provocările aduse la
adresa păcii şi securităţii mondiale.
S-a demonstrat că acţiunile
colective răspund cel mai bine unei
multitudini de obstacole. Deci,
putem afirma că singura modalitate
de a răspunde prompt noilor
ameninţări cum ar fi proliferarea
armelor de distrugere in masă şi
terorismul, cu un pregnant caracter
transnaţional. Ce se manifestă la
început de secol XXI este
concentrarea pe realizarea unor
mecanisme funcţionale de
securitate interne şi internaţionale.
NATO a dovedit pană acum
cu succes rolul de catalizator
în procesul generării de forţe
multinaţionale eficiente -
precum SFOR în Bosnia-
Herţegovina şi KFOR in
Kosovo - capabile să asigure
implementarea acordurilor de
pace şi să pună bazele
stabilităţii viitoare in zonele
de conflict aflate pe teritoriul
euro-atlantic.
Cooperarea cu ONU rămâne
controversată, în condiţiile în care,
pe de o parte, unii dintre aliaţi, în
special cei europeni, consideră că
atribuie o mai mare legitimitate
operaţiilor NATO, dar, pe de altă
parte, ridică semne de întrebare
vizavi de existenţa unor valori
comune la nivelul Consiliului de
Securitate, din care fac parte Rusia
şi China.
NATO este o alianţă de succes, cea
mai eficientă şi de succes din istoria
omenirii. Prin lărgirea şi transformarea
sa, ca răspuns la perpetua evoluţie a
realităţii socio-economice, Alianţa
participă la asigurarea securităţii şi
libertăţii viitoarelor generaţii ale
comunităţii euroatlantice, precum şi la
pacea şi securitatea globală .
top related