bolile genetice ale inimii - traducere
Post on 05-Jul-2015
373 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Bolile genetice ale inimii
Bolile de inimă sunt de cele mai multe ori genetice. Există anumite
trăsături ale istoricului unei familii care pot fi adesea semne ale unei boli
cardiace genetice, cum ar fi:
- moarte cardiacă subită la vârstă fragedă sau moarte survenită
în urma unui accident inexplicabil;
- cedarea inimii la vârstă timpurie (sub 50 ani);
- palpitațiile sau ritmul anormal la o vârstă fragedă;
- leșinurile, stările de inconștiență sau anevrismele care nu pot
fi tratate cu medicația obișnuită;
- salte semne includ: respirația scurtă, oboseala, slăbiciune în
corp, exerciții realizate cu dificultate.
Cardiomiopatia hipertrofică
Cardiomiopatia hipertrofică este o afecțiune genetică a mușchiului
inimii caracterizată prin subțierea peretelui mușchiului inimii; când pereții
devin prea groși, mușchiul inimii este ineficient, cauzând pacienților
obturarea fluxului sângelui de la inimă. Cardiomiopatia hipertrofică este
asociată cu ritmurile cardiace anormale, care uneori pot fi periculoase.
Persoanele cu cardiomiopatie hipertrofică pot avea următoarele
simptome: micșorarea respirației, dureri pectorale sau disconfort, leșinuri,
palpitații sau amețeli.
Puține persoane diagnosticate cu cardiomiopatie hipertrofică pot
suferi complicații grave care includ moartea survenită subit, stop cardiac sau
atac cerebral. Important este că această afecțiune se prezintă sub diverse
grade ale gravității; unele persoane pot să nu prezinte nici un simptom și pot
avea evaluări normale ale cordului până la maturitate deplină, iar altele pot
suferi de complicații grave la vârste mici, inclusiv stop cardiac sau moarte
subită. Este dificil de spus dacă un pacient suferă de o formă mai ușoară sau
mai gravă a cardiomiopatiei hipertfrofice.
Sindromul lung QT
Sindromul QT (LQTS) este o disfuncție a sistemului electric al inimii
care poate produce ritmuri cardiace foarte rapide și foarte periculoase,
ritmuri cardiace sau aritmii numite „ torsada vârfurilor”; aceste aritmii pot
duce la pierderea bruscă a cunoștinței și în unele cazuri la moarte cardiacă
subită.
Deși nu se cunoaște cât de frecventă este boala, se presupune că apare
o dată la 5000 de pacienți și poate cauza între 2000 și 3000 de decese subite
la copiii și tinerii din SUA.
Cel mai comun simptom al sindromului lung QT este pierderea bruscă
a cunoștiinței, cunoscută și sub numele de sincopă. Această pierdere bruscă a
cunoștinței poate cauza un atac cerebral în unele cazuri, întrerupere cardiacă
sau chiar decesul.
În general, simptomele au loc de obicei fără avertisment și sunt
cauzate de ritm cardiac foarte alert. Sincopa poate apărea în timpul sau după
un exercițiu fizic, datorită unei emoții foarte mari sau în urma unei sperieturi
foarte puternice, cum ar fi alarma de la ceasul deșteptător.
Sindromul Marfan
Sindromul Marfan este o boală genetică rară a țesuturilor conjunctive
și a creșterii care afectează mai multe părți ale corpului.
Sindromul este variabil, ceea ce presupune că diferiți pacienți pot avea
afectate diferite părți ale corpului într-o mai mică sau mai mare măsură.
Caracteristicile sindromului Marfan rezultă atât din schimburile
survenite în țesutul conjunctiv al corpului cât și în controlul creșterii
corpului. Cea mai obișnuită și mai gravă trăsătură a sindromului Marfan este
dilatarea sau marirea aortei, vasul de sânge principal care poartă sângele de
la inimă în tot corpul. Dilatația aortei poate progresa atât de mult încât
peretele aortei se poate fisura sau rupe, stare cunoscută sub denumirea de
disecție aortică. Aceasta este cea mai periculoasă trăsătură amenințătoare cu
moartea a sindromului Marfan.
Totuși, disecția aortică poate fi evitată cu tratamentul adecvat și cu
intervenție chirurgicală preventivă de înlocuire a aortei înainte de producerea
rupturii.
Deoarece sindromul Marfan este cauzat în parte de schimbări în
creștere a organismului, persoanele cu această afecțiune pot avea
următoarele trăsături:
- sunt mai înalți decât ceilalți membrii din familie care nu
suferă de sindrom Marfan;
- pot avea degete lungi și subțiri, brațe și picioare lungi;
- pot avea o dislocare a retinei care cauzează miopie ce
progresează rapid;
- pot avea retina dezlipită, sau pot suferi de glaucom sau
cataractă timpurie.
Ce reprezintă sindromul Marfan?
Sindromul Marfan este o disfuncție a țesutului conjunctiv al corpului
omenesc.
Țesutul conjunctiv are foarte multe funcții importante:
- ajută la creșterea și dezvoltarea celulelor corpului atât înainte
cât și după naștere;
- sprijină țesuturile din corp având rol de liant;
- protejează articulațiile;
- facilitează trecerea cu ușurință a luminii prin ochi.
Sindromul Marfan este asociat cu o genă (FBN1) care afectează
formarea proteinelor din țesutul conjunctiv numită fibrilină având rolul de a
fixa multe organe și structuri în organism.
Printre organele în cauză se cunosc: inima și vasele sangvine
principale, plămânii, scheletul, măduva spinării, ochii și pielea.
Se presupune că în SUA sunt afectate de sindromul Marfan mai mult
de 200000 de persoane. Acest sindrom afectează în egală măsură atât
bărbații cât și femeile și apare la toate rasele și grupurile etnice.
Ce cauzează sindromul Marfan?
Sindromul Marfan este cauzat de o mutație dintr-o genă specifică
(FBN1); această mutație este moștenită în 75% din cazuri de la un părinte cu
același sindrom. Aproximativ în 25% din cazuri, boala este cauzată de noi
mutații în familie.
Cercetătorii au constatat că moștenitorii din partea tatălui care au
vârste mai înaintate ăn momentul când concep copii pot fi afectați de această
mutație mai des decât alții.
Mutațiile au loc sporadic în sperma bărbaților care au peste 45 ani
având un procent de 1%.
În funcție de gena care a fost afectată întâmplător, aceste ”puncte ale
mutațiilor” pot duce la sindrom Marfan sau la alte afecțiuni.
Sindromul Marfan este o anomalie autosomal dominantă, ceea ce
înseamnă că fiecare moștenitor sau copil al unui părinte afectat are șanse de
50% să se nască cu această boală.
De asemenea, când un copil cu sindromul Marfan care se naște din
părinți neafectați de sindrom are șanse de 50% să transmită afecțiunea
generației următoare.
De ce este îngrijorător sindromul Marfan?
Copii afectați de sindrom Marfan riscă să aibă probleme serioase în
ceea ce privește sistemul cardiovascular, printre care:
- prolaps de valvă mitrală, o anomalie a valvei, dintre atriul
stâng și ventriculul stâng care cauzează la pulsarea inversă a
sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng;
- aritmia caracterizată prin bătăi ale inimii neregulate, prea
rapide sau prea lente;
- regurgitarea aortică reprezintă scurgerea inversă a sângelui din
aortă, printr-o valvă aortică slăbită, în ventriculul stâng ceea
ce duce la o suprasolicitare a părții stângi a inimii și la
circulația proastă a sângelui prin corp;
- disecția aortică constă în slăbirea straturilor din aortă ce poate
produce fisuri la nivelul peretelui aortei și la scurgeri de sânge
în piept sau abdomen.
Care sunt simptomele sindromului Marfan?
O deformație a fibrilinei în țesutul conjunctiv creează anomalii în
organe și în structurile corpului ceea ce duce cu gândul la sindromul Marfan.
Fiecare copil poate arăta simptomele în mod diferit; aceste simptome
împreună cu organele pe care le afectează pot fi:
- inima și vasele sangvine – dilatarea aortei și ruptura ei
(disecție aortică);
- la nivelul sistemului osos se produc deformări ale sternului,
scolioză (vertebrele laterale sunt curbate), alinierea inadecvată
a unor oase, dureri articulare, anvergură a brațelor
neobișnuită, degetele de la mâini și de la picioare foarte lungi;
- la nivelul ochilor – dislocarea / dezlipirea lentilei (structura
trasparentă din interiorul ochiului care ppermite pătrunderea
prin retină a razelor de lumină.
Simptomele sindromului Marfan pot fi asemănătoare cu alte probleme
și boli.
Cum este diagnosticat sindromul Marfan
Pe lângă un istoric medical complet și o examinare fizică, medicul de
familie al copilului suspectat trebuie să cerceteze atent fișele medicale ale
altor membrii din familie diagnosticați cu sindrom Marfan sau cu câteva din
caracteristicile bolii.
Testele pentru diagnosticarea sindromului marfan sunt:
- electrocardiograma (ECG/EKG) este un test care înregistrează
activitatea electrică a inimii,, identifică ritmul cardiac și
detectează afecțiunile mușchiului inimii;
- ecocardiografia este o procedură ce evaluează structura și
funcționalitatea inimii prin intermediul undelor sonore
înregistrate pe un senzor electric ce produce o imagine în
mișcare a inimii și a valvelor;
- examen oftalmologic complet prin examinarea ochiului,
realizat de un oftalmolog ce folosește o aparatură specială;
- razele X folosite pentru a arăta imagini ale țesuturilor interne,
a oaselor și a organelor;
- studii de ADN pe o mostră de sânge trimisă la laboratorul de
genetică pentru a analiza gena FBN1 pentru depistarea
oricăror mutații.
Sindromul Marfan poate fi diagnosticat pe măsura înaintării în vârstă
deoarece multe din simptome apar odată cu vârsta.
Tratamentul sindromului Marfan
Medicația corespunzătoare pentru sindromul Marfan va fi hotărâtă de
medicul specialist și va fi bazată pe:
- vârsta copilului, starea generală a sănătății, istoricul medical;
- gradul de avansare al bolii;
- toleranța copilului la anumite medicamente, proceduri sau
terapii;
- așteptări pe parcursul afecțiunii
- opinia părinților
În momentul de față nu există tratament pentru această afecțiune;
tratamentul se bazează în funcție de ce sistem sau organ a fost afectat.
Recomandările privind ținerea sub control a bolii Marfan sunt:
- o ecocardiogramă anuală pentru monitorizarea inimii și a
aortei;
- control oftalmologic periodic;
- monitorizarea sistemului osos în vederea apariției anomaliilor
notate din copilărie până în adolescență;
- ajustări sau schimbări ale stilului de viață, pentru a reduce
riscul rănirii aortei, cum ar fi evitarea sporturilor de contact,
exerciții fizice istovitoare;
- folosirea antibioticelor pentru a reduce șansa de a dezvolta
infecții cardiace.
Consilierea genetică e foarte importantă pentru persoanele cu sindrom
Marfan care intenționează să-și formeze o familie. Dacă unul din părinți
suferă de această afecțiune, există șanse de 50% să transmită boala la fiecare
sarcină. De asemenea, femeile care suferă de sindromul Marfan și sunt
însărcinate riscă foarte mult să aibă mari probleme de sănătate pe perioada
sarcinii din cauza faptului că o sarcină suprasolicită funcționarea inimii; se
recomandă adesea evitarea sarcinilor pentru a reduce riscul rănirii aortei.
Îngrijiri pe termen lung pentru copiii diagnosticați cu sindromul Marfan
Problemele de inimă și cele ale vaselor sangvine presupun cel mai
mare risc persoanei care suferă de sindrom Marfan, ceea ce scoate îîn
evidență importanța evaluării regulate a copilului suspectat, de către medicul
de familie.
Durata de viață pentru persoanelor cu această boală s-a dublat în
ultimii 25 de ani datorită diagnosticării timpurii a testelor frecvente și a
bunului control al anomaliilor organelor.
În prezent persoanele cu această boală se așteaptă să trăiască până la
70 de ani.
Pentru femeile diagnosticate cu sindrom Marfan, sarcina și nașterea
implică riscuri semnificative. Aceste femei trebuie testate la ecocardiogramă
cu mult înainte de a rămâne însărcinate. Alte proceduri cu aceleași implicații
cum ar fi angiografia sau angiografia cu rezonanță magnetică pot fi și ele
folosite pentru reducerea riscurilor. Femeilor cu sindrom Marfan însărcinate,
le este adesea recomandată cezariana pentru prevenirea întinderii aortei și
pentru reducerea riscului disecției aortei pe perioada travaliului.
Boli de inimă fatale transmise genetic la pacienți tineri recent
identificate
Ziarul ”ScienceDaily” (31 martie, 2009) – un studiu care include
pacienți tineri cu o diagnosticare a unei forme rare de cardiomiopatie
asociată cu o mutație genetică, a descoperit că progresul acestei boli este
rapid, adesea rezultatul fiind moarte timpurie. Mutațiile ce stau la baza
lizozomilor asociați cu membrana genei (LAMP2), cunoscută ca boala
Danon, produc cardiomiopatie la pacienții tineri care este asemănătoare cu
cardiomioppatia hipertrofică (CMH) în care mușchiul se îngroașă
îngreunând circulația sângelui prin inimă, forțând astfel inima să pompeze
sângele. Totuși, cursul normal al afecțiunii Danon nu este precis, după cum
precizează articolul.
Barry J.Maron, doctor la Institutul de Cardiologie, Minneapolis și
colegii săi au evaluat istoricul asociat cu LAMP2 cardiomiopatiei cât și
rezultatele diagnosticării și strategiile de control ale afecțiunii. Sstudiul a
presupus 7 pacienți (6 băieți) cu vârste cuprinse între 7-17 ani la momentul
diagnosticării cu mutațiile LAMP2. Diagnosticarea la 6 pacienți a survenit în
urma descoperirii unui murmur cardiac la o testare cu electrocardiograma
sau prin apariția unor simptome (dureri în piept, leșin) și la un pacient prin
fibrilație atrială (ritm cardiac anormal).
Pe perioada mediei de timp următoare, adică 8, 6 ani de la
diagnosticare, fiecare din cei 7 pacienți au experimentat consecințe clinice
adverse serioase până la 14-24 ani (media fiind 21); 4 pacienți au decedat de
stop cardiac acut sau progresiv, iar un pacient a suferit un transplant de cord.
Acutizarea bolii a fost rapidă, iar în timpul de când s-a stabilit
diagnosticul nu au arătat simptome mai grave decât cu 6 luni până la
momentul de colaps; alți 2 pacienți cu episoade de aritmie majoră,
neașteptate, dintre care unul a decedat brusc la 14 ani, de fibrilație
ventriculară deoarece nu a răspuns la tratamentul de implantare a unui
defibrilator cardiac ventricular.
Toți cei 7 pacienți au dezvoltat disfuncționalitate a ventriculului stâng;
la toți li s-a implantat defibrilator cardio-ventricular, care a dus la tahicardie
ventriculară letală la 5 pacienți.
Cele mai recente teste la electrocardiogramă făcute de pacienți au
arătat hipertrofie ventriculară stângă la fiecare pacient. Examinarea
postmortem a inimilor a 2 pacienți au arătat hipermetrofie cardiacă masivă.
”Supravegherea clinică a celor 7 pacienți diagnosticați cu mutații
LAMP2 ne oferă răspunsuri importante în ceea ce privește diagnoza
moleculară precum și istoricul natural, petofiziologia și implicațiile clinice a
acestei cardiomiopatii genetice recent recunoscute.
Mutațiile LAMP2 produc o afecșiune cardiacă profundă și accelerată
caracterizată prin deteriorare clinică și deces timpuriu ceea ce reprezintă una
dintre cele mai letale cardiomiopatii la pacienții tineri, în special de sex
masculin.
Acestea s-au dovedit a fi rezultatele la pacienții din studiul nostru în
ciuda tuturor tratamentelor aplicate, inclusiv implantul defibrilatorului
cardio-ventricular”, scrie autorul.
Cazurile experimentate sau trăite, împreună cu istoricul medicalși
prognosticul la pacienții cu mutații ale genei LAMP2 subliniază importanța
diagnosticului molecular și subminează utilitatea testelor genetice.
Descoperirea unei noi boli de inimă transmisibilă genetic
Ziarul ”ScienceDaily” (23 oct. 2007), cercetătorii de la Academia
Sahlgrenska au descoperit o afecțiune congenitală necunoscută anterior care
e cauzată de un defect genetic în urma căruia celulele mușchilor nu pot
depozita energia din zahăr. În cel mai rău caz, afecțiunea poate duce la stop
cardiac.
Cercetătorii au descoperit 3 surori care suferă de o boală necunoscută
anterior care le afectează inima și mușchii. Cea mai învârstă care era tratată
pentru epilepsie nu avea la fel de multă energie pentru a se juca precum
prietenele ei, dar era consideră un copil normal.
La vârsta de 10 ani, copila a decedat subit în timp ce se juca în curtea
școlii; examinarea post-mortem a arăttat că mușchiul inimii era drastic mărit,
o stare care duce la circulație anormală și implicit la stop cardiac. Când un
adintre surorile mai tinere a demonstrat simptome similare s-a prelevat o
mostră din țesutul muscular al copilei.
Glicogenul este format din lanțuri lungi de zahăr care sunt produseși
depozitate în celule; când celula are nevoie de mai multă energie decât în
mod obișnuit, lanțurile glucidice sunt tăiate în bucăți și astfel se formeazzî
glucoza. Cum inima este un mușchi care nu se odihnește niciodată, are
nevoie constantă de energie, iar când nu i se oferă, aceasta este luată din
glicogen. Afecțiunea este rară, astfel, o analiză genetică la 100 de persoane a
demonstrat că una era purtătoarea acestei afecțiuni, iar pentru ca boala să se
dezvolte sunt necesari 2 purtători.
Descoperirea că oamenii pot trăi fără glicogen poate avea o imensă
semnificație pentru studiu în alte circumstanțe, printre altele diabetul de tip2,
conform căruia o teorie spune că formarea redusă de glicogen din mușchi
este cauza sensibilității reduse la insulină și implicit glicemie mărită.
Afecțiuni genetice ale inimii
În ultimii ani s-a înțeles tot mai mult importanța studiilor genetice în
ceea ce privește o mare varietate de afecțiuni cardio-vasculare.
Cercetările în domeniul molecular au cunoscut o creștere
spectaculoasă.
Afecțiunile genetice ale inimii includ:
- sindromul Marfan;
- distrofia musculară;
- Miopatia mitocondrică;
- Sindromul DiGeorge;
- Heterotoxa;
- Sindromul Noonan;
- Sindromul Turner și Williams
Bolile de inimă sunt determinate de linia parentală mai mult decât de
stilul de viață. Cercetătorii au spus că oamenii ai căror părinți au trăit pânăă
la vârsta de 85 de ani au avut foarte puține probleme de inimă comparativ cu
cei ai căror părinți au decedat mai devreme.
Cercetătorii au examinat 1697 de persoane în vârstă de 30 de ani sau
trecuți de 30 de ani, ai căror părinți fuseseră tratați pentru afecțiuni ale inimii
în SUA. S-au luat în considerare mai mulți factori de risc cum ar fi: vârsta,
sexul, educația, fumatul, presiunea arterială, tensiunea, nivelul de colesterol
și masa corporală care determină înălțimea și greutatea. La copii, 11% din
aceștia au avut 2 părinți care au trăit până la vârsta de 85 ani sau peste, 47%
avuseseră un părinte care trăise până la această vârstă, iar 42% avuseseră
părinți care decedaseră înainte de a implini 85 de ani. Copii de vârstă
mijlocie din părinți cu viață lungă aveau colesterolul și tensiunea scăzute,
mici, pe când urmașii părinților care decedaseră înainte de a împlini 85 de
ani nu aveau rezultate bune ale colesterolului și a tensiunii. Dar totuși, nu
există o asociere clară între longevitatea părinților și masa corporală.
Autorii studiului conduși de dr. Dellara Terry de la Univ. De
Medicină din Boston au scris: ”descoperirile noastre sugerează că urmașii ai
căror părinți au trăit mult sunt mai avvantajați din punct de vedere al
riscurilor cardiovasculare comparativ cu copii părinților care au decedat mai
devreme. O mai bună înțelegere a variațiilor genetice în ceea ce privește
factorii de risc cardiovasscular și longevitatea pot fi de ajutor pentru
prevenirea cât și pentru strategiile de tratare a afecțiunilor.
Cercetările anterioare au demonstrat că rudele și urmașii celor ce au
ajuns la vârsta de 100 de ani au o expectanță de viață mai mare decât meedia
normală. Persoanele ai căror părinți au trăit până la 100 de ani prezintă mai
puține riscuri de afecțiuni ale inimii, o presiune arterială ridicattă și diabet și
tind să dezvolte aceste stări la vârste mult mai înaintate”.
În anul 2005 o echipă internațională de oameni de știință a prezentat o
metodă de descoperire a fcatorilor genetici care-i predispune pe oameni la
cancer, obezitate, afecțiuni ale inimii.
În timp ce 4000 de afecțiuni de la deficiențe ale sistemului imunitar la
hemofilie sunt asociate cu mutații în gene singure; marea majoritate a
afecțiunilor de la schizofrenie la cancer sunt asociate cu un număr de
schimbări și mutații ale genelor.
Echipe de cercetători au descoperit 70 de gene care sunt importante în
sindromul metabolic, care duc la dezvoltarea obezităății și au unei tensiuni
mari; acest lucru îi poate ajuta pe cercetători să descopere care dintre cele
25000 de gene ale codului genetic uman au influență în majoritatea
afecțiunilor, după cum relatează prof. Tim Aitman care a condus echipa.
Descoperirea acestor gene a fost anevoioasă, dar combinând 2 tehnici
au găsit o modalitate de a descoperi genele care întrunesc afecțiuni comune.
top related