a învăța să înveți.d oc
Post on 12-Jul-2015
72 Views
Preview:
TRANSCRIPT
A ÎNVĂ A SĂ ÎNVE I Ț Ț
- sugestii pentru cadre didactice, de transmis elevilor -
„Şcoala cea mai bună este aceea în care înveţi, înainte de toate, a învăţa”
Nicolae Iorga
De ce să înveţi cum să înveţi?
• Pentru că vei salva timp şi vei obţine rezultate mai bune
• Pentru că volumul informaţiilor este imens, deci va trebui să înveţi în mod permanent
• Pentru că evoluţia tehnologică are loc foarte repede şi e bine să fii adaptabil schimbărilor
• Pentru că a învăţa să înveţi este o competenţă pe care o vei folosi toată viaţa
A învăţa să înveţi înseamnă să-ţi organizezi propria învăţare, inclusiv prin gestionarea
eficientă a timpului, a informaţiilor. A învăţa să înveţi îi implica pe cei care învaţă să
pornească de la cunoştinţe şi experienţe de viaţă anterioare, astfel încât să poată utiliza şi
aplica cunoştinţele şi abilităţile într-o varietate de contexte: acasă, la muncă, în educaţie şi
formare.
Drumul cel mai eficient spre învăţare este prin cunoaşterea
• propriei persoane
• a capacităţii personale de învăţare
• a procedeelor utilizate cu succes în trecut
• a interesului şi cunoaşterii subiectului despre care doreşti să înveţi
Poate fi uşor pentru unii să înveţe fizica sau matematica sau istoria, dar imposibil să înveţe
tenis sau vice versa. Toate procesele de învăţare, însă, se constituie în anumiţi paşi.
Pentru a fi adaptaţi unei astfel de societăţi, oamenii trebuie să ştie cum să înveţe. Modelul
tradiţional al educaţiei, bazat pe transmiterea cunoştinţelor de la vechea la noua generaţie nu
mai este actual, întrucât cunostinţele sunt într-o continuă schimbare, informaţiile nefiind deci
valabile pentru mult timp. Prin urmare, persoanele trebuie să se înzestreze cu abilităţi de
învăţare pe tot parcursul vietii, care le vor permite să se adapteze la schimbările societăţii.
A învăţa mai bine nu înseamnă doar a lua note bune. Unele note reflectă munca pe care
elevii o depun acasă pentru a învăţa. Învăţăm nu doar la şcoală, ci şi în afara ei: învăţăm
ceva din ceea ce se întîmplă cu noi, de la colegi si prieteni, de la părinţi, televizor sau
internet.
Dar pentru a avea succes în toate domeniile vieţii, trebuie în primul rând să afli cum poţi să-ţi
însuşeşti mai bine diverse informaţii.
În şcoală trebuie să înveţi cum să înveţi eficient şi cum să aplici ceea ce înveţi pentru a te
dezvolta personal.
Pentru a-ţi îmbunătăţi randamentul învăţării trebuie mai întâi să-ţi cunoşti modul specific de
învăţare care sporeşte eficienţa şi bucuria în timpul acţiunii de a învăţa. În procesul învăţării
depindem de simţurile implicate în proces: văz, auz, tactil.
Pentru a afla cum să înveţi eficient trebuie să-ţi determini stilul de învăţare şi pentru asta,
trebuie doar să te gîndeşti cum preferi să înveţi ceva nou : prin imagini, emoţii, sunete,
aplicaţii practice, prin participare activă, directă, contacte cu persoane diferite.
Mai precis, s-a observat că există în principiu trei mari categorii de stiluri de învăţare : stilul
vizual, stilul auditiv şi stilul tactil-kinestezic.
În cele ce urmează vom prezenta caracteristicile fiecărui stil de învăţare şi recomandări
pentru o învăţare eficientă.
Stilul vizual – elevul caracterizat de acest stil învaţă mai bine folosind preponderent simţul
văzului , învaţă mai usor când materialul este prezentat sub formă de grafice, tabele, hărţi,
scheme. La lecţii priveşte profesorul când vorbeşte, participă la discuţii şi îşi ia notiţe. Când
învaţă stă singur într-un loc liniştit şi transcrie materialul pe foaie.
Sugestii pentru stilul de învăţare vizual!
• Ia notiţe! Cea mai eficientă cale pentru o învăţare de lungă durată.
• Priveşte persoana cu care vorbeşti! Te ajută să te concentrezi asupra sarcinii de
învăţare.
• Alege un loc de învăţare liniştit! Dacă este necesar poţi folosi căşti, pentru a nu-ţi
distrage atenţia din cauza zgomotului. Unele persoane preferă în timp ce învaţă să asculte,
în fundal, o muzică liniştită.
• Dacă nu ai înţeles ceva din ceea ce a spus cadrul didactic, întrebă-l politicos dacă îţi
poate repeta sau explica din nou.
• Cei mai mulţi cu acest stil de învăţare învaţă cel mai bine singuri.
• Când înveţi ia multe notiţe şi explică-le detaliat, în josul paginii.
• Dacă foloseşti notiţele altcuiva, rescrie-le, dă-le o notă personală! Îţi vei aminti mult mai
bine!
• Utilizează marcatoarele, culorile pentru a sublinia ideile principale!
• Înainte de a începe o sarcină/ temă stabileşte-ţi obiectivele şi scrie-le. Afişează-le! Să
fie cât mai vizibile, să îţi atragă atenţia, să fie uşor de citit.
• Înainte de a citi un capitol sau o carte, treci în revistă imaginile, fotografiile, schemele,
titlurile etc.
• Plasează-ţi spaţiul de învăţare (birou, bancă, masă de lucru) departe de uşă şi ferestre şi în
faţa clasei.
• Notează-ţi ideile principale pe cartonaşe colorate apoi verifică-le!
• Dacă este posibil, foloseşte diagrame, hărţi, postere atunci când studiezi, când ai de
pregătit o temă sau când faci o prezentare.
Stilul auditiv – elevii caracterizaţi de acest stil învaţă cel mai bine prin ascultare şi
conversaţie, lucrează mai bine atunci când aud informaţia, îşi amintesc ceea ce aud şi ceea
ce se spun, le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici, îşi pot aminti foarte bine
instrucţiunile, sarcinile verbale/orale.
Sugestii pentru stilul de învăţare auditiv!
• Studiază cu un prieten(ă)! Astfel puteţi discuta cu acesta despre materialul de învăţat, vă
auziţi unul pe celălalt, vă clarificaţi.
• Reciteşte/ spune cu voce tare informaţiile pe care doriţi să vi le amintiţi mai mult timp.
• Întreabă cadrele didactice dacă poţi prezenta temele sau munca ta ca o prezentare orală
sau pe o casetă audio.
• Când citeşti, parcurge rapid de la un capăt la altul textul, priveşte imaginile, titlurile
capitolelor, alte indicii şi spune cu voce tare ce idei sunt transmise în carte.
• Confecţionează cartonaşe colorate cu ideile de bază pe care doreşti să le înveţi şi
repetă-le cu voce tare. Foloseşte culori diferite care să te ajute să memorezi.
• Stabileşte obiectivele pentru tema de casă şi verbalizează-le. Spuneţi obiectivele,
etapele de lucru cu voce tare de fiecare dată când începi rezolvarea sarcinilor.
• Citeşte cu voce tare ori de câte ori este posibil! Ai nevoie să auzi cuvintele pe care le
citeşti pentru a le înţelege mai bine sensul.
• Când faci calcule matematice, utilizează foi de matematică pentru a încadra corect
coloanele şi a efectua corect rezultatele, calculează cu voce tare.
• Foloseşte culori diferite şi imagini în notiţele pe care le iei, în exerciţiile din carte, în fişe
de lucru.
Stilul tactil-kinestezic – se referă la persoanele care nu pot sta pe loc. Ele trebuie să se
mişte prin cameră, să aibă muzică sau televizorul incluse şi aproape tot timpul sunt distrase.
Tinerii cu un astfel de stil de învăţare realizează un proces de învăţare mai dinamic, stau în
picioare când lucrează, mestecă gumă, merg prin cameră, citesc în timp ce fac exerciţii,
subliniază cu diferite culori ceea ce citesc, desenează fişe.
Sugestii pentru pentru stilul de învăţare tactil-kinestezic!
• Pentru a memora, plimbă-te şi spune cu voce tare ceea ce ai de învăţat, folosind
notiţele.
• Când citeşti o scurtă povestire sau un capitol dintr-o carte, încearcă “abordarea
întregului ca o parte”. Aceasta înseamnă că este de dorit să respecţi următoarea
succesiune: să urmăreşti imaginile, să citeşti titlurile capitolelor, să citeşti primul şi ultimul
paragraf şi apoi să identifici “emoţiile şi sentimentele” transmise. Poţi de asemenea să treci
în revistă scurta povestire/capitolul, de la sfârşit la început, paragraf cu paragraf.
• Dacă eşti o fire agitată, nervoasă, nu-i deranja pe cei din jurul tău. Fă exerciţii pentru
mâini, degete, picioare, tălpi, părţile corpului, practică un sport, joacă-te cu o minge de
tenis, strânge în pumn o minge elastică sau ceva similar.
• Este posibil ca nu întotdeauna să studiezi cel mai bine la birou sau în bancă. De aceea,
încercă să studiezi într-un spaţiu adecvat, folosind un scaun confortabil, chiar un
şezlong cu o pernă de sprijin, unde te poţi relaxa în acelaşi timp.
• Studiază cu muzică în fundal (de ex. muzica clasică este cea mai recomandată faţă de o
muzică zgomotoasă, de ex. heavy-metal).
• Decorează clasa, mediul în care lucrezii cu hârtie colorată. De asemenea poţi să îţi acoperi
banca, biroul, masa. Alege culoarea favorită care te ajută să te concentrezi. Această
tehnică este numită fond de culoare.
• Încearcă să citeşti prin folii transparente colorate, care ajută la concentrarea atenţiei.
• Ia frecvent mici pauze! Dar asigură-te că te întorci repede la lucru. Un orar eficient
cuprinde 15-25 minute de studiu, 3-5 minute de pauză.
• Ca tehnică de învăţare şi memorare, ţine ochii închişi şi scrie ideea în aer sau pe o
suprafaţă, de ex. pe bancă cu degetul. Găseşte imaginea şi sunetul cuvintelor în minte.
Mai târziu, când vrei să-ţi aminteşti informaţia, închide ochii şi încercă să vezi cu ochii minţii
şi să auzi ideile învăţate anterior.
• Când înveţi o nouă informaţie, confecţionează cartonaşe colorate în care să incluzi ideile
esenţiale, cuvintele cheie.
Sfaturi pentru o învă are eficientă ț
Cum ai învăţat să mergi pe bicicletă? Cineva te-a ajutat la început şi apoi a trebuit ca tu să
exersezi. Poţi să înveţi cum să studiezi în acelaşi fel, sau măcar într-o manieră
asemănătoare.
Trebuie să deprinzi câteva abilităţi pentru învăţare iar apoi să le dezvolţi. Aceste abilităţi te
vor ajuta să înveţi mai usor şi să te descurci la şcoală, mai ales dacă urmează să treci de la
şcoala primară la gimnaziu sau de la coala generală la liceu.ș
Sfaturi practice pentru o învăţare eficientă
Iată aici 6 paşi pentru a învăţa eficient:
1. Fii atent în clasă
2. Ia-ţi notiţe
3. Pregăteşte-te din timp pentru teste şi proiecte
4. Fragmentează temele pe bucăţele, îţi va fi mai uşor să le rezolvi
5. Cere ajutor când ai nevoie
6. Ai grijă să te odihneşti destul
1. Fii atent în clasă!
Dacă vei fii atent în clasă, noţiunile de bază vor fi fixate şi îţi va fi mai uşor să înveţi. Dacă îţi
este greu să fii atent în clasă din cauza unui coleg gălăgios sau pentru că nu vezi la tablă,
încearcă să iţi găseşti un alt loc în clasă. Dacă nu reuşeşti de unul singur, discută cu
profesorul care te va ajuta cu siguranţă.
2. Ia-ţi notiţe!
Nu ştii cum să iei notiţe? Începe prin a nota ceea ce scrie profesorul pe tablă. Notează şi
ceea ce profesorul menţionează că ar fi foarte important. Încearcă să scrii cât mai inteligibil,
astfel încât să-ţi poţi citi notiţele atunci când vei avea nevoie. De asemenea este bine să-ţi
organizezi notiţele în funcţie de materie şi subiect ca să-ţi fie cât mai uşor să le găseşti.
3. Pregăteşte-te din timp pentru teste şi proiecte!
Nu aştepta până în ultimul moment ca să faci proiectul sau ca să te apuci de învăţat pentru
testul de a doua zi. Acest obicei este obositor şi nu-ţi permite să performezi. Cu toţii amânăm
lucrurile până în ultimul moment, însă aceasta nu este cea mai bună metodă de a rezolva
lucrurile. Cel mai bine este să planifici pe zile ce ai de făcut, astfel încât să nu ai parte de
surprize neplăcute în ultimul moment.
4. Fragmentează temele pe bucăţele, îţi va fi mai uşor să le rezolvi
Când ai foarte mult de învăţat sau când ai multe teme, îţi va fi mai simplu să le dai de cap
dacă le iei pe bucăţele. Aşa îţi va fi cel mai uşor.
5. Cere ajutor cand ai nevoie!
Nu poţi învăta eficient dacă nu înţelegi materia. Pune întrebări profesorului atunci când nu
înţelegi ceva. Dacă înveţi acasă şi ţi se pare că ai nevoie de ajutor, cere-l chiar de la părinţii
tăi.
6. Ai grijă să te odihneşti destul!
Ai învăţat toată seara, dar simţi că nu ştii nimic. Nu intra în panică! Creierul tău are nevoie de
timp pentru a procesa informaţiile pe care i le-ai dat. Încearcă să te odihneşti şi vei vedea că
nimic nu este mai bun decât un somn odihnitor. Dimineaţa vei avea mintea mai limpede şi-ţi
vei aminti totul cu uşurintă.
Sfaturi practice pentru o învăţare eficientă
Iată aici 6 paşi pentru a învăţa eficient:
1. Fii atent în clasă
2. Ia-ţi notiţe
3. Pregăteşte-te din timp pentru teste şi proiecte
4. Fragmentează temele pe bucăţele, îţi va fi mai uşor să le rezolvi
5. Cere ajutor când ai nevoie
6. Ai grijă să te odihneşti destul
1. Fii atent în clasă!
Dacă vei fii atent în clasă, noţiunile de bază vor fi fixate şi îţi va fi mai uşor să înveţi. Dacă îţi
este greu să fii atent în clasă din cauza unui coleg gălăgios sau pentru că nu vezi la tablă,
încearcă să iţi găseşti un alt loc în clasă. Dacă nu reuşeşti de unul singur, discută cu
profesorul care te va ajuta cu siguranţă.
2. Ia-ţi notiţe!
Nu ştii cum să iei notiţe? Începe prin a nota ceea ce scrie profesorul pe tablă. Notează şi
ceea ce profesorul menţionează că ar fi foarte important. Încearcă să scrii cât mai inteligibil,
astfel încât să-ţi poţi citi notiţele atunci când vei avea nevoie. De asemenea este bine să-ţi
organizezi notiţele în funcţie de materie şi subiect ca să-ţi fie cât mai uşor să le găseşti.
3. Pregăteşte-te din timp pentru teste şi proiecte!
Nu aştepta până în ultimul moment ca să faci proiectul sau ca să te apuci de învăţat pentru
testul de a doua zi. Acest obicei este obositor şi nu-ţi permite să performezi. Cu toţii amânăm
lucrurile până în ultimul moment, însă aceasta nu este cea mai bună metodă de a rezolva
lucrurile. Cel mai bine este să planifici pe zile ce ai de făcut, astfel încât să nu ai parte de
surprize neplăcute în ultimul moment.
4. Fragmentează temele pe bucăţele, îţi va fi mai uşor să le rezolvi
Când ai foarte mult de învăţat sau când ai multe teme, îţi va fi mai simplu să le dai de cap
dacă le iei pe bucăţele. Aşa îţi va fi cel mai uşor.
5. Cere ajutor cand ai nevoie!
Nu poţi învăta eficient dacă nu înţelegi materia. Pune întrebări profesorului atunci când nu
înţelegi ceva. Dacă înveţi acasă şi ţi se pare că ai nevoie de ajutor, cere-l chiar de la părinţii
tăi.
6. Ai grijă să te odihneşti destul!
Ai învăţat toată seara, dar simţi că nu ştii nimic. Nu intra în panică! Creierul tău are nevoie de
timp pentru a procesa informaţiile pe care i le-ai dat. Încearcă să te odihneşti şi vei vedea că
nimic nu este mai bun decât un somn odihnitor. Dimineaţa vei avea mintea mai limpede şi-ţi
vei aminti totul cu uşurintă.
top related