Amigdalita

Amigdalita este o infectie sau inflamatie a amigdalelor palatine. Amigdalele sunt mase de tesut limfatic situate de o parte si de alta a gatului, deasupra si in spatele limbii, facand parte din sistemul imun al organismului.

Cauze

Principalele cauze de amigdalite sunt cele virale si bacteriene. Bacteria cel mai des implicata in producerea amigdalitelor este streptococul beta-hemolitic grup A (SBHGA), care produce de asemenea si angina streptococica. Alte cauze de amigdalite, rar intalnite la persoanele cu un sistem imunitar sanatos, pot fi cele parazitare si fungice. Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.

Factori de risc

Principalul factor de risc pentru amigdalite este contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Obstructia nazala determina aparitia unei respiratii de tip oral, fapt ce creste riscul de amigdalita. Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.

Mod de transmitere

Amigdalita este contagioasa la contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Simptomele debuteaza de obicei dupa 2-5 zile de la expunerea fata de agentul infectant. Amigdalita de cauza streptococica este contagioasa inca din primele faze ale bolii si fara instituirea unui tratament poate ramane asa timp de doua saptamani. Tratamentul antibiotic scurteaza perioada de contagiozitate, o persoana infectata nefiind contagioasa dupa instituirea unui tratament de cel putin 24-48 ore.

Simptome

Principalul simptom al amigdalitelor este prezenta gatului inflamat si dureros la care sa mai adauga alte simptome aditionale. Pot sa fie prezente toate sau cateva din urmatoarele simptome: febra, respiratie urat mirositoare, congestie nazala si guturai, noduli limfatici imflamati, amigdale rosii si inflamate acoperite total sau partial cu puroi, dificultati la inghitire, cefalee (dureri de cap), dureri abdominale, suprafete sangerande pe suprafata amigdalelor, prezenta culturilor bacteriene pe suprafata amigdalelor. Cand inflamatia gatului este insotita de simptome de tip gripal ca si congestia nazala (aflux excesiv de sange la

nivelul nasului), catar (secretii apoase nazale) nazal, stranut si tuse, etiologia este cel mai probabil virala. Infectia virala a amigdalelor se vindeca de obicei fara tratament in aproximativ doua saptamani. Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 C, brusc instalata (febra usoara sau subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici, indica de obicei o infectie bacteriana. Prezenta acestor simptome impune consultul medical de specialitate pentru stabilirea diagnosticului, deoarece exista riscul faringitei streptococice. Cu toate ca angina streptococica este vindecabila de obicei fara tratament, o infectie streptococica netratata conduce la complicatii importante cum ar fi reumatismul articular acut (boala inflamatorie provocata de actiunea toxinelor streptococului beta hemolitic grup A, care provoaca o inflamatie a articulatiilor mari si a inimii).

Mecanism fiziopatologic

Amigdalitele produse de virusi dureaza in mod normal intre patru si zece zile; infectia bacteriana dureaza putin mai mult. Daca simptomele includ inflamatia gatului, febra peste 38,3 C si noduli limfatici inflamati, etiologia este cel mai probabil streptococica. Angina streptococica, diagnosticata prin consult medical de specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic. In unele cazuri, amigdalitele se pot croniciza. Indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) poate fi recomandata pacientilor, tinand cont de trecutul lor de boala faringo-amigdaliana precum si de anamneza si examenul obiectiv.

Consult de specialitate

Este necesar consultul medicului specialist in una din urmatoarele situatii: - inflamatia gatului insotita de cel putin doua din urmatoarele semne de infectie bacteriana: - febra 38,3 C sau mai inalta - depozite alb-galbui pe suprafata amigdalelor - amigdale sensibile si inflamate - noduli limfatici cervicali (noduli prezenti in zona gatului) inflamati - dureri abdominale si cefalee (dureri de cap) - durere severa - dificultati severe la inghitit - durere localizata numai pe o parte a gatului - amigdalita sau inflamatia gatului aparuta dupa contactul cu o persoana infectata - prezenta a cel putin cinci episoade de amigdalita pe an desi tratamentul adecvat a fost aplicat - persistenta respiratiei orale, a sforaitului sau a unei voci nazale, groase, ragusite - semne de deshidratare precum uscarea gurii si a limbii si oligurie (prezenta unui volum urinar scazut).

Expectativa vigilenta

Expectativa vigilenta este perioada de timp in care pacientul impreuna cu medicul specialist urmaresc evolutia bolii fara a institui tratament medicamentos. Aceasta tactica este potrivita daca amigdalita apare insotita de simptome de tip gripal, de exemplu catarul (prezenta de secretii la nivelul nasului) nazal, congestia nazala, tusea si stranutul. Amigdalitele insotite de aceste simptome sunt cel mai adesea cauzate de virusuri. In cazul amigdalitelor de etiologie virala este preferat tratamentul ambulator (la domiciliu) cu toate ca lipsa oricarui tratament conduce la vindecare in aproximativ doua saptamani. In general, cu cat starea pacientului are mai multe similitudini cu gripa cu atat este mai putin probabil ca etiologia bolii sa fie streptococica. Atitudinea de expectativa vigilenta nu este potrivita atunci cand amigdalitele se manifesta cu febra de 38,3 C sau mai inalta sau sunt prezenti nodulii ganglionari inflamati la nivelul gatului (ganglioni cervicali). In cazul in

care aceste simptome se asociaza, este necesar un consult medical de specialitate si instituirea promta a tratamentului antibiotic daca etiologia streptococica este evidentiata.

Investigatii

Diagnosticul amigdalitei este rezultatul unui istoric personal al bolii, alaturi de examenul obiectiv al gatului. Un istoric exact al bolii este necesar pentru a determina caracterul recurent al bolii, fapt care poate afecta optiunea terapeutica. In cazul in care simptomele sunt sugestive pentru angina streptococica, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene.

Angina streptococica este confirmata in cazul in care sunt prezente trei sau patru din urmatoarele semne sau simptome: - febra - depozite albe sau galbui pe suprafata amigdalelor (exudat amigdalian) sau in jurul lor - noduli ganglionari inflamati sau sensibili la nivelul gatului - absenta tusei sau stranutului. Daca este suspectata infectia streptococica, medicul specialist va confirma diagnosticul prin realizarea unui test rapid streptococic si/sau efectuarea unei culturi bacteriene. Ambele teste sunt usor de realizat in cadrul cabinetului medical iar avantajele si dezavantajele acestor proceduri sunt discutate impreuna cu pacientul, pentru a stabili metoda cea mai potrivita de diagnosticare. In functie de rezultatul acestor teste se va initia sau nu tratamentul antibiotic. Rezultatul acestor investigatii impreuna cu un istoric personal si precis al bolii vor fi luate in considerare in decizia de indepartare chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomie). Prezinta utilitate si testul pentru mononucleoza, in cazul in care virusul Ebstein-Barr, responsabil de etiopatogenia mononucleozei infectioase, este considerat a fi responsabil si de producerea amigdalitei.

Tratament

Tratament - Generalitati

Amigdalitele, au cel mai frecvent o etiologie virala, avand o evolutie favorabila in lipsa tratamentului, infectia rezolvandu-se de la sine. In cazul in care etiologia amigdalitelor este streptococica este necesar instituirea tratamentului antibiotic. Sunt de remarcat semne si simptome ce evidentiaza aceasta etiologie (streptococica) cum ar fi semnele de deshidratare (uscaciunea gurii si a limbii) sau simptome ce indica o complicatie (dureri la nivelul urechii).

Amigdalitele de etiologie virala

Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar instituirea tratamentului antibiotic. Virusul Ebstain-Barr, responsabil de producerea mononucleozei infectioase, este implicat si in etiopatogenia amigdalitelor a caror evolutie, in acest caz, este asemanatoare cu infectia produsa de bacterii, perioada de remitere fiind prelungita la cateva saptamani sau mai mult. Tratamentul ambulator folosind gargara cu apa sarata, lichide calde si medicamente antialgice la copiii peste sase luni ajuta la ameliorarea disconfortului. Antialgicele cum sunt acetaminofenul si ibuprofenul, administrate la copii inlocuiesc de obicei aspirina. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye. Administrarea acetaminofenului inaintea varstei de sase luni se va face numai la indicatia medicului specialist. Multe dintre medicamentele administrate fara

prescriptie medicala cum ar fi antisepticele orale, decongestivele nazale sau antihistaminicele, datorita anumitor ingrediente pe care le contin, nu si-au dovedit eficacitatea in ameliorarea disconfortului, nefiind recomandate la copiii cu amigdalita acuta.

Amigdalitele de etiologie bacteriana

In cazul amigdalitelor streptococice tratamentul antibiotic este cel recomandat. Cu toate ca si amigdalitele bacteriene se vindeca de obicei spontan, tratamentul antibiotic previne aparitia complicatiilor poststreptococice care pot aparea dupa o infectie streptococica netratata. In cazul instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului specialist. Perioada administrarii antibioticelor este exact cea prescrisa de medic, chiar daca simptomele dispar de la inceputul tratamentului. Daca perioada de administrare a antibioticelor nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv si acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Scopul tratamentului ambulator pentru amigdalitele de etiologie virala este controlul simptomelor in timp ce sistemul imunitar lupta pentru neutralizarea infectiei. Cuprinde masuri de ameliorare a disconfortului dat de inflamatia gatului si de simptomele gripale: secretiile nazale, congestia nazala, tusea si stranutul. Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta) de cateva ori pe zi, consumul de lichide calde si administrarea de medicamente antialgice eliberate fara reteta medicala (acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei. Medicamentele antialgice sunt recomandate numai copiilor peste sase luni. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye. Tabletele antialgice orale sunt recomandate adultilor in scopul ameliorarii simptomelor dar se contraindica folosirea lor la copii datorita riscului de inec. De asemenea aceste comprimate pot contine anumiti ingredienti daunatori. Pacientilor infectati li se recomanda odihna si consumul abundent de lichide de rehidratare, supe si sucuri naturale. De asemenea este utila folosirea unui vaporizator sau umidificator instalat in camera copiilor pentru a asigura confortul. Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Acest tratament poate fi instituit numai la indicatia medicului specialist. Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 C, brusc instalata (febra usoara sau subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici indica de obicei o infectie bacteriana. Angina streptococica, diagnosticata prin consult medical de specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic. De asemenea se recomanda odihna si respectarea exacta a tratamentului prescris. Repausul la domiciliu este necesar in primele doua zile de tratament antibiotic deoarece contagiozitatea persista in aceasta perioada.

Optiuni de medicamente

Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar instituirea tratamentului antibiotic. Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta) de cateva ori pe zi, consumul de lichide calde si administrarea de medicamente antialgice eliberate fara reteta medicala (acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye. Dintre antibiotice, penicilina este cel mai frecvent utilizata in tratamentul anginei streptococice. De cele mai

multe ori insa si amigdalitele bacteriene se vindeca spontan, tratamentul antibiotic avand ca scop prevenirea complicatiilor (reumatismul poststreptococic) induse de amigdalitele streptococice netratate.

De retinut!

Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Aceste remedii terapeutice nu sunt recomandate copiilor cu amigdalita acuta. In cazul instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului specialist. Perioada administrarii antibioticelor este exact cea prescrisa de medic si chiar daca simptomele dispar de la inceputul tratamentului, medicatia trebuie continuata pana la neutralizarea completa a infectiei. Daca perioada de administrare a antibioticelor nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv si acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.

Tratament chirurgical

Amigdalectomia (indepartarea chirurgicala a amigdalelor) este considerata o alegere terapeutica in cazul in care apar complicatii serioase, infectii recurente sau infectii cronice care nu raspund tratamentului conservator si afecteaza activitatea zilnica. Acest procedeu este considerat de electie numai dupa ce medicul specialist considera ca istoricul bolii si starea generala permit acest lucru. Cercetatorii, intr-un studiu recent, au considerat ca amigdalectomia pare sa nu fie superioara perioadei de expectatativa vigilenta in cazul copiilor cu simptome minime sau cu mai putin de trei episoade de amigdalita pe an. Totusi pentru unii copii amigdalectomia este un procedeu care poate imbunatatii calitatea vietii. Cel mai probabil vor beneficia de amigdalectomie acei copii care prezinta: - cinci sau mai multe episoade de amigdalita pe an sau au infectie recurenta de cel putin doua ori pe an, cel putin doi ani consecutiv - infectia prelungeste repausul la domiciliu, interfereaza cu somnul sau cu activitatea zilnica - amigdalita cu durata de peste trei luni, care nu raspunde la tratamentul medicamentos - obstructia cailor aeriene - dificultati la inghitire - dificultati in vorbire datorita obstructiei nazale - sangerari abundente ale amigdalelor. In angina streptococica, amigdalectomia este recomandata in cazurile de amigdalita recurenta care nu raspunde la tratamentul antibiotic sau in situatia in care este amenintata siguranta pacientului. Noi tehnici de amigdalectomie sunt momentan in studiu. Ablatia prin ultrasunete, ablatia la rece, amigdalectomia prin laser sau diatermoablatia sunt considerate tehnici terapeutice de viitor.

De retinut!

Cu toate ca indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) ramane un procedeu frecvent utilizat, in special la copii, momentan nu este la fel de utilizat ca si in trecut. Amigdalele sunt componente ale sistemului imun si numeroase studii au aratat ca reducerea in viitor a infectiilor prin amigdalectomie nu este atat de semnificativa cat sa acopere riscurile interventiei chirurgicale. Infectiile tractului respirator superior si amigdalitele sunt mai frecvente la copii si scad pe masura inaintarii in varsta. Copiii supusi interventiei chirurgicale de inlaturare a amigdalelor necesita ingrijiri speciale si atenta monitorizare cel putin o saptamana postoperator. Parintii trebuie sa ia in considerare necesitatile speciale ale copiilor de dupa interventie, inainte de a lua aceasta decizie impreuna cu medicul specialist.

Alte tratamente

La ora actuala nu exista alte modalitati terapeutice in cazul amigdalitelor.

Complicatii

Amigdalitele de cauza streptococica necorespunzator tratate cu antibioterapie, pot evolua spre complicatii ca si infectia urechii si sinusurilor sau zone de infectie localizate in jurul amigdalelor (abces periamigdalian). Dintre complicatiile mai severe cea mai importanta este reumatismul articular acut. Amigdalitele cronice si recurente pot obstrua calea aeriana superioara cauzand aparitia sforaitului, congestia nazala si respiratie orala. Uneori amigdalita cronica produce complicatii mult mai severe cum ar fi apneea obstructiva de somn (intreruperea respiratiei pe o durata de timp ce apare in timpul somnului) sau complicatii cardiace si pulmonare.

ProfilaxieDatorita existentei unei varietati largi de bacterii si virusi implicati in etiologia amigdalitelor, metoda cea mai eficienta de prevenire a imbolnavirii este urmarea normelor de baza de igiena si sanatate. Este important sa se evite contactul apropiat cu pesoanale infectate. Este recomandata respectarea normelor de igiena, in special in preajma persoanalor infectate, spalatul mainilor si pastrarea obiectelor de igiena (periuta de dinti) numai pentru uz personal. De asemenea este necesara spalarea si dezinfectarea suprafetelor si a obiectelor cu care se vine in contact. Copiii trebuie educati sa foloseasca corect servetelul in cazul in care stranuta sau tusesc sau pentru stergerea nasului. In locurile publice este recomandata folosirea servetelelor dezinfectante pentru curatirea obiectelor care vin in contact cu pielea. Este interzis fumatul in preajma copiilor.

Informatii esentiale despre amigdalita

Amigdalita reprezinta inflamatia de natura infectioasa a amigdalelor, care poate sa fie insotita de dureri faringiene si febra. Amigdalele sunt de fapt structuri cu rol in apararea organismului de infectii si contin tesut limfatic. Sunt localizate de o parte si de alta a gatului, in spatele bazei limbii. Inflamatia amigdalelor se extinde de cele mai multe ori si cuprinde si pilierii faringieni, ajungandu-se la faringoamigdalita.

Faringoamigdalitele sunt afectiuni foarte frecvente, mai ales in perioada copilariei. Se pare ca aproape toti copii fac cel putin un episod de faringoamigdalita, mai mult sau mai putin complicat. Infectiile bacteriene sunt cel mai frecvent incriminate in aparitia bolii, urmate de cele virale. Amigdalita determinata de streptococ se manifesta cel mai frecvent la copii cu varste intre 5 si 15 ani, in timp ce etiologia virala este mai intlanita la copiii mai mici.

Infectia poate fi transmisa pe cale aeriana, prin picaturi de saliva expulzate in cursul tusei, stranutului sau chiar vorbitului. Exista si cazuri in care persoanele sunt doar purtatoare de bacterii cu potential patogen, dar care nu fac boala. Aceste persoane se numesc purtatori sanatosi, si pot infecta, la randul lor, alti pacienti. Boala are o evolutie favorabila in prezenta tratamentului, iar complicatiile ei sunt destul de rare. Uneori, in prezenta unei imunitati foarte bune, fenomenele inflamatorii dispar in 4- 10 zile.

Exista trei tipuri de amigdalite: acute, subacute si cronice. Cele acute sunt in general cele de etiologie virala, cele subacute si cronice de origine bacteriana.

Simptomatologia acestei afectiuni este plurimorfa si variaza de la o simpla jena faringiana, la dureri de gat, febra, frisoane. Faringele poate sa apara edematiat si inrosit, iar amigdalele pot avea la suprafata depozite alb galbui care pot fi mai mult sau mai putin aderente de tesutul subiacent. Uneori, simptomele pot fi sugestive pentru cauza de aparitie a inflamatiei.

Daca exista simptome pseudogripale, congestie nazala si rinoree, stranut si tuse, se banuieste o infectie virala. Daca pacientul acuza febra, si are limfadenopatii regionale, cel mai probabil a fost vorba de o infectie bacteriana. Faringoamigdalitele se diagnosticheaza de cel mai multe ori clinic, dupa efectuarea unui examen fizic general si dupa ce se inspecteaza atent cavitatea bucala. Pentru a se stabili etiologia exacta si pentru identificarea agentului patogen se realizeaza teste speciale de laborator.

Tratamentul amigdalitelor necomplicate este patogenic si doar in cazuri grave se recomanda amigdalectomia. De obicei amigdalectomia este indicata pacientilor cu infectii recurente, trenante, sau celor care nu sunt complianti la tratamentul medicamentos. Amigdalitele virale nu au de cele mai multe ori indicatie de tratament etiologic ci doar simptomatic. Pacientii sunt sfatuiti sa consume cat mai multe lichide calde, sa clateasca cavitatea bucala cu apa sarata.

Daca apar durere, febra se pot administra ibuprofen sau acetaminofen. Paracetamolul este indicat si copiilor mai mici, spre deosebire de aspirina sau AINS care sunt strict contraindicate acestora datorita riscului de aparitie a sindromului Reye. Tratamentul antibiotic se administreaza pacientilor cu faringoamigdalita de natura bacteriana, dupa ce analizele microbiologice au stabilit cu precizie aceasta etiologie. Se efectueaza si o antibiograma pentru a se determina care este cel mai util antibiotic care pot vindeca total infectia.

Cauze

Cauzele de aparitie a faringoamigdalitelor sunt foarte variate, insa de cele mai multe ori sunt incriminate bacterii sau virusuri. Fungii sau parazitii nu sunt responsabili de acest tip de afectiuni decat in cazuri speciale. Bacteriile sunt responsabile de peste 30% din totalitatea cazurilor de boala. De obicei flora este plurimicrobiana, mai ales in cazul faringoamigdalitelor recurente.

Cele mai frecvente bacterii care dau faringoamigdalita sunt: 1. Streptococul betahemolitic de grup B, de grup A; 2. Haemophilus influenzae; 3. Stafilococul auriu.

Majoritatea episoadelor de amigdalita au insa etiologie virala. Virusurile responsabile pot fi: 1. Virusul herpes simplex; 2. Virusul Epstein Barr; 3. Cytomegalovirus;4. Adenovirusuri.

Alte cauze mai putin intalnite sunt infectia cu Treponema pallidum, Mycoplasma pneumoniae,

Corynebacterium diphteriae, Neisseria gonorrhea. Daca pacientul are un sistem imun deprimat si nu poate lupta impotriva infectiilor, amigdalitele pot fi cauzate si de fungi sau paraziti. Desi pana in prezent nu s-a stabilit cu precizie existenta unei relatii cauza efect intre fumat si amigdalita, se pare ca incidenta afectiunii este mai crescuta in cazul copiilor expusi la fumul de tigara, ei avand si indicatie de amigdalectomie si mai putin de tratament medicamentos.

Infectia se poate transmite de la un pacient la o persoana sanatoasa prin intermediul picaturilor de saliva infectata. Ele sunt eliberate in aer prin stranut, tuse si pot fi inhalate de catre o persoana receptiva, declansand intregul tablou clinic al infectiei la 2- 5 zile de la contact. Pacientul cu amigdalita streptococica este foarte contagios inca din perioada de incubatie a bolii si poate ramane astfel chiar si dupa ce boala a debutat. Contagiozitatea se mentine pentru aproximativ 2 saptamani. Sub tratament corespunzator, insa, aceasta perioada scade la 48 de ore de la initierea terapiei.

Simptomatologie

Simptomele pacientului sunt in functie de tipul de amigdalita: acuta, subacuta sau cronica. De asemenea, ele variaza si daca pacientul are episoade recurente de amigdalita sau boala trenanta. Simptomul constant se pare ca este durerea de gat.

Amigdalita acuta se caracterizeaza clinic prin: - Febra;- Halena respiratorie;- Congestie nazala si rinoree;- Limfadenopatie;- Disfagie, odinofagie;- Dispnee, tuse si alte semne ale obstructiei cailor respiratorii superioare;- Durere abdominala;- Letargie si alterarea starii generale (maleza);

In cazul formei acute simptomele dureaza 4-5 zile in cazurile necomplicate, dar pot sa fie prezente chiar si 2 saptamani. Acuzele pot fi acompaniate de simptome gripale, sugerand o infectie virala.Amigdalita cronica prezinta de cele mai multe ori: halena fetida persistenta, durere faringiana si adenopatie persistenta. Amigdalita persistenta este diagnosticata daca o persoana are mai mult de 7 episoade de boala in cursul unui an, 5 infectii in 2 ani consecutivi, sau 3 infectii anual, timp de 3 ani consecutiv.

Daca au aparut abcese periamigdaliene pacientul acuza febra inalta, durere intensa la nivelul gatului, sialoree, miros fetid in gura, dificultati la deschiderea gurii (trismus) si modificari ale vocii.Amigdalita poate sa treaca de la sine, insa in cazul unei etiologii virale pot sa apara complicatii la distanta. Germenii pot migra si pot determina chiar si endocardita.

Mecanism fiziopatologic

Amigdalita virala are o perioada de evolutie de aproximativ 4 pana la 10 zile, iar cea bacteriana un pic mai mult. Daca simptomele includ febra mare, frison si dureri faringiene inportante, cel mai probabil este o amigdalita streptococica. Diagnosticul de certitudine trebuie pus insa de un medic experimentat, in urma testelor de laborator iar tratamentul se va institui in aceasta situatie cu antibiotice.

Daca amigdalita se cronicizeaza exista posibilitatea ca tratamentul de electie sa fie indepartarea chirugicala a amigdalelor. Evolutia poate fi favorabila sau se poate complica. Cel mai adesea complicatiile apar in cazul

pacientilor cu imunitate deprimata, germeni agresivi netratati, sau factori de risc asociati.

Amigdalita acuta netratata poate fi chiar foarte periculoasa din cauza complicatiilor: - Celulita periamigdaliana datorita extinderii infectiei in afara capsulei amigdalelor;- Abcese periamigdaliene; - Mediastinite (daca infectia difuzeaza distal);- Endocardita bacteriana, mai ales in cazul etiologiei pneumococice; - Artrita septica, glomerulonefrita.

Amigdalita cronica poate afecta respiratia, poate fi cauza de sforait, de congestie nazala si de respiratie predominant pe gura. Daca dimensiunile amigdalelor sunt importante se poate ajunge chiar si la apnee de somn obstructiva sau afectiuni cronice pulmonare si cardiace.

Factori de risc

Factorii de risc identificati pana in prezent sunt reprezentati de: - Contactul cu o persoana infectata si contagioasa - cel mai usor amigdalita se transmite pe calea picaturilor de saliva care contin virusurile sau bacteria respectiva si care ajung sa fie inhalate de persoana receptiva;

- Congestia nazala care obliga pacientul sa respire pe gura - este considerata un factor de risc deoarece astfel aerul nu mai este filtrat si nu mai pot fi retinute in narine diversele substante cu actiune nociva;

- Varsta - amigdalita apare mai frecvent in cazul copiilor mici;

- Fumatul pasiv (in cazul copiilor) si expunerea cronica la fumul de tigara sau fumatul activ in cazul adultilor.

Consultarea unui specialist

Specialistii recomanda pacientilor sa se prezinte la medic in cazul in care ei sau copiii lor prezinta simptome si semne sugestive pentru amigdalita: - Dureri de gat;- Febra, frison; - Amigdale edematiate, dureroase; - Limfadenopatie cervicala;- Cefalee;- Dureri abdominale;- Disfagie sau dispnee.

Amigdalita sau faringoamigdalita pot fi suspectate in cazul contactului cu un pacient cu infectie aflat in perioada de contagiozitate. De asemenea, se recomanda ca pacientul sa fie examinat de catre un specialist daca dezvolta mai mult de 5 episoade de amigdalita in cursul unui an, daca observa modificari ale vocii, are respiratie urat mirositoare, sforaie sau simte permanet un gust ciudat in gura.

Cei mai potriviti medici care pot diagnostica si trata corect pacientul cu amigdalita sunt: medicul de familie, medicul pediatru, medicul ORL-ist si medicul internist. Ei pot prescrie tratament antibiotic daca este nevoie, pot interna pacientul pentru a fi tinut sub observatie si ii pot ameliora semnificativ starea de sanatatea.

In plus, daca starea pacientul se complica, medicul ORL-ist este cel mai in masura sa decida daca este indicata sau nu amigdalectomia. Simptomele pot fi tinute sub observatie o perioada. Se recomanda aplicarea unui

tratament simptomatic si suportiv, daca este cazul, si doar daca starea nu evolueaza favorabil se poate recurge la metode mai agresive de terapie. Tratamentul suportiv este indicat in cazul amigdalitelor virale. Amigdalitele bacteriene se trateaza de la inceput cu antibiotice specifice, pentru a evita aparitia complicatiilor.

Investigatii paraclinice

Diagnosticul de amigdalita se pune in urma efectuarii unei anamneze foarte riguroase, completate cu un examen fizic si investigatii paraclinice care sa sustina diagnosticul. Anamneza este cea care da informatii cu privire la simptomele pacientului, la debutul si evolutia lor. Uneori, medicul se poate orienta din anamneza daca este vorba de o amigdalita bacteriana (cu febra, frisoane, dureri faringiene intense) sau virala (congestie nazala, rinoree). Antecedentele medicale ale pacientului sunt foarte importante si ele trebuie aflate. Este important daca au mai existat astfel de infectii sau astfel de simptome, daca pacientul s-a prezentat si atunci la medic pentru diagnostic si tratament.

Examenul fizic al pacientului trebuie efectuat complet. Se cerceteaza cu atentie cavitatea bucala si aspectul amigdalelor si pilierilor faringieni deoarece adesea amigdalita se complica cu faringita. La examenul fizic trebuie sa se determine si gradul de afectare a functiei respiratorii, si daca amigdalele si congestia faringiana sunt importante.

Aspectul amigdalelor in boala acuta este rosu, edematiat, cu exsudat alb galbui la suprafata. Uneori amigdalele pot sa aiba depozite cenusii, aderente sau usor detasabile, pot fi friabile si pot sangera. Investigatiile paraclinice sunt orientate in functie de aspectul amigdalelor si de simptomele descrise de catre pacient. Cel mai adesea se realizeaza culturi bacteriologice pentru a se izola si identifica germenele.

Pentru aceasta se recolteaza probe din gatul pacientuui, de pe suprafata amigdalelor si se insamanteaza pe medii speciale care asigura bacteriilor conditii necesare cresterii si dezvoltarii. Una dintre cele mai frecvente bacterii incriminate este streptococul betahemolitic. Poate fi suspicionata o astfel de bacterie inca de la examenul fizic, daca pacientul are minim 3 din urmatoarele: 1. Febra;2. Exudat amigdalian galbui (pete prezente la suprafata amigdalelor); 3. Limfadenopatie;4. Lipsa unor semne de gripa: congestie nazala, rinoree.

In unele cazuri pot fi efectuate si analize hematologice, cu determinarea numarului de hematii, leucocite. In functie de care fractiune a leucocitelor este crescuta, se poate suspiciona o infectie virala sau bacteriana. Daca este o infectie amigdaliana se vor realiza si antibiograme - teste speciale care pot determina cel mai eficient antibiotic in cazul germenului izolat din gatul pacientului.

Preventie

Datorita etiologiei foarte diversificate, cea mai buna cale de prevenire a infectiei si aparitiei bolii este respectarea unor reguli elementare de igiena.

Recomandarile specialistilor includ: - Evitarea contactului cu persoane bolnave; - Evitarea contaminarii celor din jur cu secretii salivare - tusitul corect si politicos presupune tusitul in batista, servetel, maneca sau guler;- Evitarea fumatului in prezenta copiilor;

- Purtarea in permanenta in buzunar a servetelor dezinfectante;- Dezinfectarea periodica a suprafetelor si jucariilor cu care copii vin in contact; - Educarea copiilor cu privire la normele minime de igiena, la faptul ca nu trebuie sa isi imprumute periuta de dinti, paharul, furculita sau lingura altor persoane, indiferent cat de curate par.

Tratament de specialitate

Tratamentul amigdalitei variaza foarte mult in functie de factorul patogen. Daca este vorba de amigdalita virala tratamentul nu este decat simptomatic deoarece infectia are caracter autolimitant si trece de la sine. Amigdalita bacteriana este mai grava si poate avea evolutie complicata. De aceea se recomanda instituirea tratamentului cat de repede posibil pentru a minimaliza efectele daunatoare ale infectiei.

Tratamentul amigdalitei virale

Amigdalita virala nu necesita un tratament specific. Are evolutie autolimitanta si dispare singura in cateva zile. Tratamentul antibiotic este contraindicat in cazul etiologiei virale, deoarece virusurile nu sunt sensibile la actiunea acestor tipuri de medicamente. Daca amigdalita a fost determinata de infectia cu cytomegalovirus, virusul care este responsabil si de mononucleoza infectioasa, evolutia poate fi mai lunga de cateva zile.

Pacientul poate resimti disconfortul cateva saptamani. Terapia este in general suportiva, presupune mentinerea unei stari de hidratare adecvata si unui aport caloric optim.Specialistii recomanda pacientilor cu amigdalita virala sa consume cat mai multe lichide calde, mai ales ceaiuri si compoturi preparate in casa, sa faca gargara cu apa sarata si sa isi administreze, daca este necesar, antipiretice si antialgice.

Analgezicele recomandate sunt ibuprofen sau acetaminofen (paracetamol), deoarece riscul de reactii adverse este mai scazut. Aspirina trebuie evitata deoarece poate fi raspunzatoare de aparitia sindromul Reye. Acesta a fost descris mai frecvent la copii cu varsta intre 6 si 12 ani care primesc aspirina pe fondul unei afectiuni virale (mai frecvent varicela sau gripa). Chiar daca aceste analgezice sunt mai sigure comparativ cu altele, nici ele nu trebuie administrate copiilor mai mici de 6 luni fara ca anterior sa fie consultat medicul pediatru.

In cazul in care pacientul are mononucleoza si obstructie importanta de cai repiratorii se pot administra corticosteroizi, acestia scazand si durata febrei. Daca simptomele sunt severe, pacientul poate primi si imunoglobuline pe cale intravenoasa. Simptomele monunucleozei pot dura chiar si cateva luni. Ca tratament adjuvant in cazul amigdalitei virale la copii, nu sunt recomandate decongestionantele nazale, antihistaminicele, antialergicele, sau apa de gura cu substante antiseptice, deoarece nu si-au dovedit eficienta. In plus, contin si foarte multe ingrediente care pot interactiona intre ele si pot influenta cursul clinic si evolutia naturala a bolii.

Tratamentul amigdalitei bacteriene

Tratamentul de electie al amigdalitei bacteriene este reprezentat de antibiotice. Exista si infectii bacteriene care pot trece de la sine, in absenta unui tratament corespunzator, insa acesta este recomandat pentru evitarea complicatiilor. Cele mai frecvente complicatii sunt otita medie, sinuzita, abcesul periamigdalian, abcesul retrofaringian, endocardita reumatismala si glomerulonefrite. Antibioticele prescrise trebuie administrate conform recomandarilor si indicatiilor medicului specialist.

Perioada de administrare este in medie de 7, insa in cazul in care infectia este importanta sau germenele foarte patogen, tratamentul poate fi prelungit. Chiar daca in aceasta perioada simptomele se amelioreaza sau chiar dispar, pacientul nu trebuie sa opreasca administrarea antibioticului. Respectarea sfaturilor medicului sunt menite sa previna aparitia rezistentei la antibiotice. Acest fenomen, o data aparut, influenteaza negativ evolutia bolii, deoarece bacteria devine capabila sa dezvolte mecanisme de protectie impotriva medicamentului si astfel acesta nu mai este activ si nu mai poate stopa difuzarea bacteriilor in organism.

Antibioticoterapia este recomandata pacientilor cu semne sugestive si dovezi de laborator in favoarea prezentei unei bacterii. Daca exista dubii cu privire la etilogie si daca se suspecteaza infectie cu cytomegalovirus sau chiar mononucleoza, nu se recomanda administrarea de ampicilina deoarece pacientul poate dezvolta un rash cutanat extins (reactie adversa foarte frecventa ce apare in mononucleoza tratata cu ampicilina). Tratamentul se face in functie de rezultatele antibiogramei, insa de cele mai multe ori pacientul poate primi clindamicina, claritromicina, vancomicina, augmentin.

Tratamentul chirugical - amigdalectomia

Datorita metodelor terapeutice moderne, amigdalectomia nu mai este atat de indicata astazi cum era in trecut. Totusi, in multe cazuri ea este preferata tratamentului medicamentos pentru evitarea unor complicatii inutile mai ales daca starea pacientului o impune. Operatia poate ameliora foarte mult calitatea vietii copiilor care se confrunta cu multiple episoade de amigdalita si care, din cauza bolii, dar si a tratamentului, sunt nevoiti sa stea foarte mult timp acasa.

Amigdalectomia poate fi recomandata copiilor cu infectii recurente, amigdalita cronica, amigdalita complicata, obstructii respiratorii, afectarea vorbirii ca urmare a obstructiei nazale si afectarea importanta a deglutitiei, dar si pacientilor care nu raspund la un tratament corect efectuat si mentinut chiar si 3 luni.

Amigdalectomia este indicata pacientilor cu mai mult de 6 episoade de infectie intr-un an (faringoamigdalite streptococice confirmate prin teste bacteriologice), cu abcese amigdaliene asociate sau nu cu amigdalita cronica sau recurenta. Operatia este contraindicata pacientilor cu infectii acute, cu anemie, cu diateze hemoragice si risc anestezic ridicat.

Operatia poate fi efectuata folosind diverse procedee, in functie de particularitatile pacientului. Dupa amigdalectomia pacientul poate primi analgezice (acetaminofen) cu sau fara codeina, in vedere controlului durerii, antibiotice pentru evitarea unor infectii consecutive interventiei, precum si solutii saline pentru a se mentine starea de hidratare.

Complicatiile sunt minine, hemoragia fiind cea mai des citata. Ea poate fi intraoperatorie, perioperatorie (sau primara, aparuta in primele 24 de ore) sau secundara (daca apare pana la 10 zile dupa operatie). Anterior efectuarii operatiei medicul trebuie sa analizeze atent, alaturi de pacient, riscurile si beneficiile procedurii, si doar daca raportul este favorabil beneficiilor sa treaca la realizarea amigdalectomiei. Amigdalele sunt parte integranta a sistemului imun si chiar daca se pot infecta frecvent, au un anumit rol in imunitate. Se pare ca daca ele sunt indepartate inutil, si daca inca mai sunt functionale, capacitatea organismului de a face fata infectiilor scade semnificativ.

Tratamentul la domiciliuScopul tratamentului la domiciliu al amigdalitei virale este ameliorarea simptomelor si sporirea confortului fizic al pacientului, in timp ce organismul lupta impotriva infectiei. Pot fi combatute febra, durerea si alte simptome pseudogripale: tuse, stranut, congestie nazala, rinoree.

Masuri foarte utile ce pot fi aplicate acasa includ:- Gargara cu apa sarata de mai multe ori in cursul zilei;- Consumarea unor cantitati crescute de lichide (sucuri naturale, ceaiuri, compoturi, supe). Se pot consuma mai ales bauturi continand lamaie si miere, care au actiuni foarte bune asupra gatului inflamat;- Repaus la pat;- Evitarea vorbitului excesiv, tipatului, cantatului. Se recomanda repaus total al vocii;- Evitarea spatiilor in care se fumeaza. Parintii trebuie sa evite sa fumeze in prezenta copiilor;- Utilizarea unui umidificator de aer in incapere;- Consumarea unor deserturi reci, daca acest lucru amelioreaza simptomatologia locala;- Administrarea analgezicelor din clasa OTC, care nu necesita prescriptie medicala pentru a fi eliberate de catre farmacist. Cele mai indicate sunt ibuprofenul sau acetaminofenul.

Tratamentul la domiciliu nu este indicat pacientilor cu semne de amigdalita bacteriana : febra, frison, limfadenopatie cervicala, infectii ale cailor respiratorii superioare. Daca apar astfel de acuze pacientii trebuie sa se prezinte la medic pentru a fi evaluati si tratati corespunzator. Tratamentul recomandat trebuie urmat intocmai, iar copiii ar trebui tinuti acasa cateva zile, pana cand perioada de contagiozitate dispare.