1

Algarve, coasta insorita a Portugaliei. Partea 1

Pana sa ajung in Algarve, ceea ce imi imaginam despre acest taram erau plaje, oameni bronzati, cluburi, restaurant, ma rog, cam ce are legatura cu

statiunile marine. Acum mai bine de un an, Varu Cristea imi intarise aceasta idee cu seria lui de articole despre plajele Portugaliei . E drept, despre

Algarve mai stiam ca a fost locul in care s-a retras presedintele ceh Vaclav Havel in ultimii sai ani de presedintie si de viata – suferind cu plamanii

2

(beciurile puscariei si tigarile fumate non-stop nu ajuta prea mult), dramaturgul-disident-presedinte si-a mutat resedinta intr-o zona a Europei cu un

climat propice, asa ca, in mintea mea, Algarve era un loc cu un climat dulce, o zona a primaverii eterne…

Acum cateva saptamani am fost invitat la targul de turism al Portugaliei, la Lisabona. Si cum se obisnuieste in cazul unor astfel de evenimente, invitatii

urmau sa viziteze anumite zone ale Portugaliei pentru a se familiariza cu regiunile turistice care le-au fost prezentate la targ… Au fost mai multe optiuni –

Lisabona si zona inconjuratoare (o vazusem), Porto si nordul (am fost anul trecut), Madeira (idem), Alentejo (nu auzisem prea multe despre aceasta regiune

aflata la sud de Lisabona), Azore si Algarve. Pana la urma, am ales Algarve, impreuna cu alti 30 de invitati veniti din diverse colturi ale Europei (un

contingent zdravan de cehi, polonezi, rusi si cativa de prin Europa Occidentala. De la noi, am fost doar doi).

Tururile astea de familiarizare sunt faine – stai in hoteluri de lux, vezi cateva locuri, dar accentul cade prea mult pe mese (participantii sunt imbuibati cu trei

mese pe zi, pe mese fiind mancare cat sa indestuleze un cartier intreg) si, evident, programul este alcatuit de gazde – pe de o parte, imi convine, pentru ca in

mod cert se vor da peste cap sa ne arate ceea ce biroul local de turism considera sa fie “the best of the best”, dar, pe de alta parte, imi rapeste din bucuria

descoperirii proprii, pentru ca oricum programul este de dimineata pana seara tarziu… cu bune si rele, un “fam trip” (cum am descoperit ca este numit

recent) este o ocazie buna sa vezi intr-un timp scurt o selectie destul de mare de “the best of”.

Asa ca intr-o buna dimineata de inceput de martie, ma imbarcam intr-un autocar in directia Algarve. Dupa ce am driblat cu eleganta traficul de dimineata

din Lisabona, am traversat fluvial Tejo peste podul “25 Aprilie”, podul acela rosu care seamana cu Golden Gate-ul din San Francisco si de unde se poate

admira o panorama superba a Lisabonei pana hat, spre Estoril si Cascais, si am pornit la drum.

Prima constatare – Portugalia are o infrastructura minunata, autostrazi perfecte, sisteme de poduri chiar spectaculoase – nu numai in Portugalia

continentala, ci si in Madeira am descoperit zeci de kilometri de tuneluri si viaducte, construita pe bani europeni in ultimele decenii, mai ales dupa 1986,

cand Portugalia a devenit cel de al doisprezecelea membru a ceea ce se numea atunci Comunitatea Europeana. Evident, a urmat o perioada de o relativa

prosperitate, dar asta s-a intamplat datorita banilor europeni (obtinuti, se pare, cu o eficienta mult mai mare decat in cazul nostru) si imprumuturilor de stat.

Canalizarea insa a majoritatii banilor spre proiecte de infrastructura fantastice (sa amintesc doar de podul Vasco da Gama care la inaugurare, in 1998, la cei

28 km ai sai, era cel mai lung din Europa!), dar si spre unele proiecte de stat (mi-aduc aminte, cand ajungeam pentru prima oara in Portugalia, in 1999,

eram frapat ca toate cladirile apartinatoare statului gen primarii, politie etc. sau companiilor de stat erau impecabile, la soare te puteai uita, dar la ele, ba, pe

3

cand ce era privat parea cam in ruina) nu a ajutat prea mult economia reala portugheza, asa ca la prima criza economica europeana tara s-a prabusit… Desi

bula imobiliara nu a fost atat de mare si nu s-a spart asa de zgomotos ca in Spania vecina, statul este dator vandut si doar interventia UE a salvat tara de la

faliment… ma rog, situatia nu era la fel de tragica precum cea a Greciei, dar, orisicat, cu o datorie publica mai mare decat Produsul Intern Brut (108% la

sfarsitul lui 2012), Portugalia a trebuit sa treaca printr-o cura de austeritate, similara doar inceputului regimului Salazar… iar strangerea pungii statului a

dus la o prabusire economica… de trei sau patru ani incontinuu, PIB-ul scade, scade, scade, somajul creste, creste, creste, la fel si emigratia. Iar luminita de

la capatul tunelului inca nu isi face aparitia, nici macar palida.

De ce am facut aceasta divagatie? Pentru ca am fost surprins ca nu am prea vazut masini pe autostrada care leaga Lisabona de sud. E drept, inceputul lui

martie nu e perioada de vacante, dar totusi… pe alocuri mi-aducea aminte de soseaua Ruse – Sofia pe care puteam sa merg si zeci de kilometri uneori si sa

nu vad roata vreunei alte masini – asta se intampla acum vreo 10 ani, cand o mai taiam cu masina la Sofia cu treburi de serviciu cand orarul avioanelor nu

se prea potrivea. Nu stiu cum e acum. Explicatia am aflat-o ulterior – s-a introdus plata autostrazii, asa ca toti automobilistii s-au refugiat pe drumurile

nationale – mai lente, dar moca! Introducerea platii pentru folosirea autostrazilor, combinata cu un pret relativ ridicat al combustibilului, a alungat masinile

de pe autostrazi.

Oricum, drumul a fost frumos… Campurile perfect lucrate, campuri inverzite, pomi prin care aparusera timid florile… uitandu-ma pe geam, admiram o

Portugalie optimista, verde, zambind la soare… aruncand o privire prin presa locala, descopeream o Portugalie care se pregatea de cele mai mari

demonstratii antiausteritate din ultimii ani, iar un articol sugera ca o solutie de combatere a somajului o reprezinta taierea salariului minim pe economie la

nivelul Romaniei si Bulgariei… “si asa nu castigam prea mult peste” sustinea articolul.

In fine, dupa vreo trei ore ajungem in Algarve. Ca orice toponim iberic care incepe cu “A” sau “Al” (Alfama, Algarve, Andalucia), Algarve este un nume

arab, proba a prezentei arabilor pe aceste meleaguri (sau a maurilor cum sunt denumiti prin partile locului). Algarve a fost ultimul regat maur de pe

teritoriul Portugaliei, acesta fiind recucerit de crestini in anul 1236… Dar pecetea maurilor a ramas – in arhitectura locului, in fizionomia oamenilor, in

obiceiul dormitului la pranz…

In mod cert insa, productia de vin nu este o mostenire a perioadei maure . Asa ca primul stop a fost vizita la un astfel de producator de vin – Quinta dos

Vales. Vin de Algarve? Ati auzit de asa ceva? Recunosc ca nu sunt un aficionado de vin, dar ceva, ceva cunostinte cel putin geografice am si eu… vin de

4

Porto, da, vin de Madeira, da, dar n-am auzit niciodata de vinul de Algarve. Si, intr-adevar, nu este o zona cu o productie cine stie ce, dar cativa viticultori

lupta sa renasca o traditie viticola in Algarve. Proprietarul care ne-a intampinat in persoana, un tip haios si vorbaret, ne-a povestit ca productia de vin din

Algarve cam disparuse prin anii ’90. Toate podgoriile au fost taiate pentru ca se aflau pe malul oceanului si au trebuit sa faca loc complexurilor turistice si

imobiliare, evident mai profitabile decat o operatiune limitata de producere a vinului… La inceputul mileniului, Algarve practic nu mai producea decat

cateva sticle de vin si acela doar pentru consumul producatorului si al prietenilor lui. Dupa anii 2000, au reaparut podgoriile – e drept, nu mai sunt la malul

oceanului, ci ceva mai interior, cum era si podgoria Quinta dos Vales care produce vin in scopuri comerciale… Capacitatile de productie nu sunt foarte

mari, cu chiu si vai gasesti vin de Algarve in galantarele din Lisabona, dar localnicii sunt fericiti ca au vinul lor .

Podgoria Quinta dos Vales nu este doar o podgorie, este un loc in care proprietarul s-a decis sa imbine arta cu vinul (nu e singurul care sustine ca vinul e o

arta)… asa ca peste tot prin podgorie se aflau expuse diverse opere de arta lucrate de un artist german… In plus, pentru ca turismul nu poate lipsi mai de pe

nicaieri din Algarve, poti sa te si cazezi la Quinta dos Vales… exista cateva camera de hotel cu vedere la dealurile pline de vita-de-vie, chiar si o piscina! Si

evident ca nu poate exista o vizita la vreo podgorie fara o degustare, patronul a venit cu mandria locului… Spre surprinderea mea, numai soiuri seci intr-o

zona in care ma asteptam sa fie numai soiuri dulci… ma rog, omul s-a orientat dupa gustul europeanului din Vest care prefera rosul sec albului dulce…

Evident, fiind intr-o gasca de agenti de turism, n-am putut sa nu ne oprim sa vedem un hotel – Vila Vita . Desi nu ma dau in vant dupa vizitatul de hoteluri,

ei bine, in cazul de fata chiar a meritat… pentru ca era un mic paradis – o gradina paradiziaca, iazuri cu pesti colorati si o vedere minunata spre mare… nu,

sa nu va inchipuiti un hotel gen Hurghada sau Mamaia, direct pe plaja, din hotel sa cazi in apa marii, marea era un detaliu intr-un tablou de Boticelli – aici,

verdele ierbii, albastrul piscinelor si efectul multicolor al florilor prima si mai putin marea… aflata undeva pe fundal, nu foarte departe insa…

A fost si locul in care am mancat, ca de obicei, feluri de mancare “fara numar, fara numar” si am plecat fara prea mult entuziasm spre hotelul in care urma

sa dormim – Grande Real Santa Eulalia. Oare de ce n-am putut sa ramanem in acest mic paradis… Ajunsi cam pe la apus de soare, am descoperit ca nici

hotelul in care stateam nu era rau… camera imensa, pat taman bun si iesire directa in gradina… desi era neasteptat de frig in acest inceput de martie, nu m-

am putut abtine sa zburd, lipa-lipa, descult, prin gradina… si sa arunc o privire spre jacuzziul personal in care puteai sa cazi direct din pat… din pacate,

cam frig sa ma balacesc… dar presupun ca e o placere sa te arunci aici vara, la rasarit de soare…

5

Dar, ca in astfel de Fam Trip-uri, timpul era cronometrat la minut, asa ca am taiat-o spre o alta locatie, unde urma sa mancam… Cu ocazia asta am vizitat si

zona Vilamoura… si intr-adevar am descoperit acel Algarve pe care mi-l imaginam… un golf generos, plin pana la refuz de ambarcatiuni (hmmm… cica e

criza), inconjurat de restaurante (probabil, vara, terase) si magazine de tot felul – de la parfumuri la haine, de la echipamente sportive la sex shopuri), locuri

de promenada… pacat ca era noapte si pacat ca era inceput de martie – banuiesc ca vara este un loc minunat de petrecut un final de zi, dar acum totul mi se

parea cam trist. Pustiu, in afara de noi, doar cateva suflete, cu cateva restaurante deschise din care zambeau putin fortat ospatarite dragute… Ce fain ar fi

locul acesta vara!

Masa, din nou, mai mult decat imbelsugata, la un restaurant cu specific pescaresc… doar ne aflam la mare, intr-o tara care si-a tras bogatia efemera dinspre

mare, asa ca tot ce iti ofera marea este la loc de cinste… de la caracatite la peste, de la homari si languste la creveti… Dar poate cea mai surprinzatoare

delicatesa a fost o supa de… mamaliga. Da, malai fiert intr-o mamaliga foarte foarte subtire, fara consistenta cunoscuta a suratei mioritice, in care se aflau

prizonieri cativa creveti… si asa am mancat mamaliga cu creveti . Welcome to Algarve!

Imagini Algarve

6

Traversam fluviul Tejo peste podul 25 aprilie… se vad monumentele din Belem

7

Campurile verzi din Alentejo

8

Podgoria Quinta dos Vales

9

Arta si podgorii

10

Poti sa faci si o baie printre struguri

11

E timpul pentru o degustare de vinuri

12

Si o vizita la crama

13

Hotel Vila Vita Parc – Algarve

14

Balcon cu vederea spre Oceanul Atlantic

15

Prin gradina hotelului

16

Aici am petrecut doua nopti – Hotel Grande Real Santa Eulalia

17

Terasele din Vilamoura

18

Restaurantul Jorge Peixe – unul dintre cele mai tari pe sea food din Vilamoura

19

Crabi la cina

20

Algarve, coasta insorita a Portugaliei. Partea 2

21

A doua zi prin Algarve a inceput destul de brusc (uneori urasc alarma de la telefonul mobil, mai ales cand ma lafaiam in ditamai patul de la Santa Eulalia)

si de devreme. Trag draperia si raman fara glas – e innorat! Nu se poate, de cand am venit in Portugalia, a fost numai soare… e drept, a plouat un pic in

zilele cand eram la targ, dar si atunci, dupa ceva ploaie, plafonul de nori se spargea si soarele isi facea aparitia. Taman azi, cand era ziua principala de

vizitat Algarve.

No, asta e… Urmeaza, evident, un mic dejun copios si dupa aceea imbarcarea in autocar… Primul stop, Faro, capitala provinciei Algarve . Faro este

principala poarta de intrare in Algarve, aici se afla aeroportul regiunii prin care curg turistii spre plajele insorite. Tot aici se afla si un hub Ryanair (am

vazut vreo 8 avioane frumos aliniate pe pista), mai zboara si Easyjetul si alte cateva companii. In schimb, operatorul national, TAP, nu are prea multe

zboruri directe intre Faro si destinatii europene, daca vrei sa zbori la Faro, schimbi in Lisabona. Sau iei o masina de la Lisabona pana in Algarve… si asta ii

supara pe multi algarvieni din domeniul turismului care viseaza la un hub TAP in Faro…

In fine, ajunsi la Faro facem un mic tur prin orasul vechi… Faro este un oras modern, nou, dar undeva pe malul apei se afla vechiul centru, o relicva de pe

vremea maurilor. Inconjurat de ziduri de cetate, vechiul Faro este un loc fain de vizitat, dar sa nu va asteptati sa petreceti ore in sir pe aici – este destul de

mic. In schimb, ulitele inguste si linistite, copacii cu portocali, catedrala din centrul asezarii (te poti urca in varf pentru o vedere panoramica) si eventual o

masa la o terasa (cand o fi mai cald) iti pot oferi vreo ora-doua de calatorit in timp… In plus, intre timp a aparut si soarele! In Algarve e aproape imposibil

ca soarele sa stea prea mult timp la cutie. Statisticile spun ca Algarve are nu mai putin de 300 de zile insorite pe an.

Dar principala atractie din Faro nu este orasul vechi, ci o tura printr-un soi de delta formata in dreptul orasului… Asa ca ne-am imbarcat la bordul unui vas

privat (nu va faceti griji, exista si barci publice) si am plecat printre canalele micii delte din Faro. Zona se numeste Ria Formosa. Rio Formosa? Intreb? Nu

Rio, ci Ria! Rio este un rau serios, Ria este asa, o curgere de apa micuta… ca si canalele din dreptul Faro.

Dupa ce vasul nostru a driblat meandrele nu ale concretului, ci ale Deltei, am iesit in larg si apoi, dupa ce am trecut pe langa un maret far, am acostat, la

vreo jumatate ora dupa ce am parasit Faro, pe malul unei insule desertice… Zona insulara a Portugaliei intotdeauna ascunde contraste. Asta toamna am

descoprit, langa o Madeira verde, verde, verde, un Porto Santo desertic, acum, dupa ce am trecut prin verdele micutei delte, am pasit pe o insula desertica –

doar cateva ierburi pipernicite si batute de vant, si un restaurant cu alura futurista in mijlocul limbii de nisip… Locatia ideala pentru vreo planeta din

episodul 7 al Star Wars? Asa s-ar parea. O punte de lemn leaga tarmul de cladirea din centru si, mai apoi, de plaja destul de ferita din spate. De altfel, Hugo,

22

reprezentantul biroului de turism din Algarve si ghidul nostru in aceste doua zile, mi-a spus ca aceasta este plaja lui favorita… este linistita, putini turisti

vin chiar si in varf de sezon. Nisipul este superb (sunt martor, desi era un vant de te spulbera si destul de frig, nu am putut sa nu ma descalt pentru a simti

un pic de nisip fin la picioare), oceanul are o culoare superba… pentru iubitorii de mare ce poate fi mai frumos? Am inteles ca vara exista si sezlonguri cu

umbrela, ai si restaurantul Star Wars la doi pasi unde de altfel poti vorbi si romaneste (grataragiul e roman si lucreaza aici de ani de zile)… In plus, intr-un

colt de insula, poti sa faci si nudism, imi face cu ochiul unul din localnici .

Partea a doua a zilei a fost dedicata unui jeep safari… Avand in minte saritul plin de adrenalina peste dunele din Dubai de acum cateva luni, ma asteptam la

un off-road zbuciumat… Da’ de unde, jeep safariul varianta de Algarve este mult mai linistit… Practic, jeepul ruleaza pe niste drumuri forestiere

neasfaltate (pe vremuri, romanii conduceau Dacii 1300 pe astfel de drumuri), in schimb, ai parte de o lectie deosebita de flora si fauna… Soferul nostru

(banuiesc ca si ceilalti la fel) era un entuziast iubitor de natura, asa ca ne-a indicat toate florile si copacii… in plus, cunostea si toate locurile cu pasarele,

asa ca am facut mai degraba un “birds & natura watching tour” decat un jeep safari… a fost si un pic de dat cu masina printr-un mic parau de munte sau

niste coborari pe o panta destul de abrupta, dar mult prea putin… in schimb, privelistea a fost absolut superba mai ales de pe varful dealului. Din pacate,

vremea capricioasa mi-a jucat o festa si norii au aparut iar… daca era soare si senin, am fi vazut albastrul oceanului… “de aici, se vede pana la

Casablanca”, a glumit soferul.

Am petrecut finalul safariului in satul Moncique unde avea loc un festival al… carnatilor! Ma asteptam la o chermeza plina de carnati sfaraind pe gratare…

da’ de unde! Intr-un cort imens, construit peste piata centrala a satului (chiar si peste palmieri!), lumea bea bere si astepta concertele unor trupe locale si ale

unor vedete de care n-am auzit niciodata, dar care dupa poze puteam sa jur ca sunt manelisti. Probabil, manelele nu au ajuns si pana in celalalt capat al

continentului, dar preferintele pentru piti si cocalari par sa fi ajuns .

OK, dar carnatii, unde sunt carnatii? Pai erau si carnatii, ca doar d-aia era Festivalul Carnatilor, dar intr-un colt si se puteau cumpara si consuma doar reci.

Intr-adevar, era un numar destul de mare de tot soiul de variante, de culori (uneori cam lugubre si chimice, desi certificatele jurau ca sunt ecologici)… Am

gustat, nu m-am dat in vant, mai repede imi plac cei romanesti sau, la mare distanta, cei bavarezi!

Sfarsitul zilei a fost ingrozitor de stylish… Adica am vizitat ultimul racnet al super-hotelurilor de lux din Algarve, proaspat deschis – Conrad Algarve. Si

care, jos palaria, este un super hotel. Am vizitat camerele, piscinele, zona de spa (cu un infinity pool care stralucea in noaptea neagra), ma rog, totul la cel

23

mai inalt nivel si de un bun-gust deosebit… Este locul in care oricine ar vrea sa stea cel putin o data in viata (si evident ca o buna parte din clientela

urmarita sunt insurateii in luna de miere). Din pacate, era noapte si n-am putut sa ma bucur si de priveliste, dar, ca hotel, chiar m-a entuziasmat. Jos palaria!

Pentru cei care nu stiti, Conrad este marca premium a grupului Hilton. Numele fondatorului celebrului lant este Conrad Hilton, asa ca cele doua branduri de

lux ii poarta numele – Conrad este reteaua super-premium, iar hotelurile de business de 5 stele poarta numele de Hilton (ma rog, mai exista si alte marci in

grup de la Double Tree la mai ieftinul Hampton Inn).

Cina am luat-o la restaurantul hotelului, unde consultant este ceva mega-sef cu vreo 3 stele Michelin. Si, evident, mancare fina – portii mici, farfurii mari

. Am nimerit exact in fata directorului de vanzari a grupui Hilton din Peninsula Iberica, gazda noastra. Toti au laudat hotelul, deosebit, extraordinar, ce

curaj sa deschizi o proprietate de mare lux in vremurile astea… Directorul primea complimentele cu zambetul pe buze. In dreapta mea, o reprezentanta a

uneia dintre marile agentii de turism rusesti… Dupa o baie de complimente, directorul o intreaba plin de incredere pe rusoaica: “Credeti ca clientii VIP rusi

ar fi multumiti in Conrad Algarve”. “NU”, vine verdictul ca o lovitura de palos. Temperatura scade cu vreo doua grade, masa ramane perplexa. “De ce?”

“Nu are plaja”, vine verdictul sec si neindurator ca si crivatul siberian.

Urmeaza apoi o intreaga pledoarie. Da, hotelul nu este fix pe plaja, dar detine o plaja privata. Transferul se face in 5 minute cu un BMW seria nu mai stiu

care si un Porsche de fite (era parcat in fata), iar plaja este o plaja Conrad cu luxul de rigoare. In plus, nu se strabate vreun drum public, ci se traverseaza o

alta proprietate de 5 stele care se interpune intre Conrad si ocean. E drept, Conrad nu are all-inclusive (un alt fetis est-european), dar zona cu restaurante

este la doi pasi… Oricum, rusoaica pare sa se mai fi indulcit, spune ca pacat ca nu l-a vazut si pe zi… Oricum, parerea mea, cu sau fara plaja, cu sau fara

transfer cu Porsche-ul, hotelul chiar e de clasa…!

A doua zi dimineata soarele zambea iar… am luat-o descult prin iarba umeda si apoi m-am intors rapid dupa papuci sa merg pe plaja. Hotelul Grande Real

Santa Eulalia care m-a gazduit doua nopti avea plaja… evident, nu avea eleganta si luxul lui Conrad, dar era chiar fain… M-am coborat pe malul oceanului

pentru a incercat apa oceanului. Era rece rau. In schimb, rasaritul de soare era magnific si golful era inchis de o faleza mai abrupta dominata de un foisor.

Unul din acele locuri in care cuplurile americane isi spun da in filme. Sunt convins ca am vazut doar o particica din Algarve, dar si particica asta mi-a

ramas undeva intr-un colt al inimii… un loc in care mi-as dori sa ma intorc.

24

Cum ajungi in Algarve

Cum ziceam, poti sa ajungi cu avionul, cu TAP-ul direct din Bucuresti la Lisabona si mai apoi, fie mai departe, cu o alta cursa TAP spre Faro sau cu o

masina inchiriata (ceea ce va sugerez… coasta Algarve este destul de lunga si sunt foarte multe locuri pe care le puteti vedea sau experiente pe care le

puteti trai). Daca ai masina, poti sa dai si o fuga pana la Sevilla din Spania vecina, un oras absolut superb!

Cand sa te duci in Algarve

Desi cred ca temperatura de iarna este o placere pentru noi, cei loviti de friguri si zapezi, zona poate fi deprimant de pustie. Numeroase hoteluri, restaurante

si atractii pot fi inchise, asa ca cel mai bine este sa mergi cu incepere din mai. Avantajul iernii si al primaverii este ca preturile sunt semnificativ mai mici,

iar, cum spuneam, e o placere sa vii dintr-o Romanie infrigurata intr-o zona unde campurile sunt verzi si bate un vant placut de primavara.

Unde sa stai in Algarve

Din fuga autocarului am observat numeroase cazari pentru toate buzunarele. Cele mai ieftine erau insa inchise la inceput de martie. Cum spuneam, am

vizitat si am stat in niste hoteluri de 5 stele… daca aveti banii sau va ganditi la o locatie pentru momente speciale, vi le recomand insa din toata inima.

Hotel Vila Vita Parc in Alporchinhos.

Hotel Grande Real Santa Eulalia in Albufeira

Hotel Conrad Algarve in Quinta do Lago

25

Exista mai multe statiuni pe coasta Algarve, nu pot sa spun ca le-am prins pulsul. Personal, am stat in Albufeira, un loc plin cu vilute, dar nu i-am vazut

centrul. Zona Vilamoura este in mod cert plina de viata, cu numeroase atractii, dar preturile la hoteluri pot fi ridicate. In schimb, Faro nu este locul cel mai

indicat in care sa iti petreci vacanta. Faro este un oras, nu o statiune de vacanta, e ca si cum te-ai duce pe litoralul romanesc pentru plaja si te-ai caza in

Constanta.

Ce sa faci in Algarve

Personal, nu am experimentat decat doua lucruri – o croaziera prin Ria Formosa si un jeep safari prin dealurile de la Moncique. Nu va speriati, sunt multe

alte experiente pe care le poti avea, mai ales vara.

26

Ulitele din orasul vechi Faro

La inceput de martie, plin de portocali

27

Vasul de croaziera pe Ria Formosa

28

Niste scoici de bun venit

29

Si am plecat la drum prin parcul national

30

Star Wars ? Nu, un restaurant pe Insula Desertica din Ria Formosa

31

Pe malul Atlanticului…

32

Inapoi, in Faro

33

Gata de jeep safari

34

Privelisti minunate

35

Un pic de adrenalina

36

Dupa care merge o pauza

37

Festivalul Cârnatilor din Moncique

38

Cârnati de Algarve

39

Arata familiar ?

40

Hotel Conrad Algarve by night

41

Spa-ul

42

Piscina exterioara (ma rog, una din ele)

43

Dis-de-dimineata, la Albufeira, un sentiment de bine

44

Jacuzzi chiar la nas

45

Inapoi spre Lisabona, autostrada impecabila, dar pustie

46

Iar in weekend, milioane demonstrasera contra crizei