ALBINUTA

Sosise primavara, soarele alungase zapada de pe campii. Prin iarba ingalnebita ramasa de anul trecut isi faceau loc firicele tinere de un verde crud. Pe crengile copacilor plesneau mugurii si se desfaceau frunzulitele gingase. Iata ca, dupa somnul lung de iarna, s-a trezit si albinuta. Si-a spalat ochisorii cu labutele catifelate, pufoase, si-a sculat prietenele si s-au uitat pe fereastra sa afle: Oare s-a dus zapada si gheata si vantul de miazanoapte ? Vad albinutele ca afara straluceste soarele, isi iau cosuletele si pornesc la treaba. In drumul lor au intalnit un visin.

- Draga visinule, n-ai cumva o floricica pentru niste albinute flamande?

- Treceti maine pe aici, dragutelor, le raspunde visinul, astazi n-am nici o floare desfacuta.

S-au indreptat albinutele spre lalea, s-au uitat inauntrul cupei ei pestrite, dar n-au gasit inauntru nectar. Triste si flamande, albinutele se pregateau sa se intoarca acasa, cand deodata, au gasit sub un tufis o floricica sfioasa, de un albastru inchis. Era o violeta care si-a desfacut pentru ele cupa-i plina de mireasma dulce. Au baut, au mancat pe saturate si apoi vesele si zglobii,si-au luat zborul spre casa Era doar inceputul.