alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 alarma arta de a tr^i în siguran]^ unde po este probabilitatea...

7
35 numărul 1/2014 Arta de a tr^i în siguran]^ Alarma 1. ANALIZA RISCURILOR ANALIZA RISCULUI reprezintă procesul de înţelegere a naturii riscului şi de determinare a nivelului de risc; ea constituie baza estimării riscului şi a deciziilor referitoare la tratarea riscului: - plauzibilitatea reprezintă posibilitatea ca un anumit fapt să se întâmple; ea mai este considerată posibilitate, probabilitate sau frecvenţă; - expunerea la risc reprezintă măsura în care o organizaţie şi/sau o parte interesată sunt/este supuse (supusă) unui eveniment; - consecinţa reprezintă efectul unui eveniment care afectează obiectivele: un eveniment poate genera o serie de consecinţe; o consecinţă poate fi certă sau incertă şi poate avea efecte pozitive sau negative asupra obiectivelor; consecinţele pot fi exprimate calitativ sau cantitativ; consecinţele iniţiale pot declanşa reacţii în lanţ; - probabilitatea este măsura posibilităţii de apariţie exprimată ca un număr între 0 şi 1, unde 0 reprezintă imposibilitatea şi 1 - evenimentul sigur; - frecvenţa reprezintă numărul de evenimente sau efecte într-o unitate de timp definită: ea poate fi aplicată evenimentelor trecute (plauzibilitate) sau evenimentelor viitoare (probabilitate); - vulnerabilitatea reprezintă caracteristica unei entităţi care are ca urmare susceptibilitatea faţă de o sursă de risc şi poate conduce la un eveniment cu consecinţe; - matricea de risc reprezintă instrumentul pentru clasificarea şi afişarea riscurilor, prin definirea categoriilor de consecinţe şi de plauzibilităţi; - nivelul de risc reprezintă mărimea unui risc sau a unei combinaţii de riscuri exprimată prin combinaţia consecinţelor şi plauzibilităţii acestora. Analiza riscului implică dezvoltarea înţelegerii riscului, furnizând date de intrare pentru estimarea riscului, luarea sau nu a deciziilor de tratare şi alegere a strategiilor şi metodelor de tratare. Analiza riscului abordează diferenţiat riscurile, în funcţie de tipurile şi nivelurile acestora şi implică luarea în considerare a surselor de anaLiZa riscUriLor Conf. Dr. Ing. Gheorghe Ilie risc, consecinţelor – pozitive sau negative – şi a plauzibilităţii producerii riscurilor. Prin analia de risc se identifică factorii care afectează consecinţele şi plauzibilitatea riscurilor, se evidenţiază legătura multiplă cauzală a obiectivelor şi se apreciază mijloacele de control existente, eficacitatea şi eficienţa acestora. Analiza riscului evidenţiază corelaţiile consecinţelor, plauzibilităţii şi informaţiilor disponibile, precum şi scopul utilizării acestora; totodată, ea ţine seama de criteriile de risc, evidenţiind interdependenţele riscurilor şi surselor acestora, precum şi încrederea stabilirii nivelurilor de risc şi a sensitivităţii acestora. Analiza riscului implică comunicarea către factorii interesaţi a cerinţelor, ipotezelor şi rezultatelor analizei, cu reliefarea controverselor, diferenţelor de opinii, nivelului de incertitudine, disponibilităţii, calităţii, cantităţii şi relevanţei informaţiilor, precum şi a limitelor de modelare. Analiza riscului are în vedere diferite niveluri de detaliere (calitativ, cantitativ sau în combinaţie), determinate prin modelare sau din date statistice. Consecinţele şi plauzibilitatea evenimentelor sunt exprimate prin valori numerice sau prin descriptori, cu sau fără comentarii relevante. Analiza de risc se materializează prin documentaţia întocmită în cadrul procesului standardizat de management al riscului, prin care se determină, în mod dinamic, măsurile necesare şi aplicabile, pentru încadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile; este o formulare corectă, dar neacoperită în întregime de substanţa metodologiei: procesul de management al riscului în obiectivele supuse analizei de risc poate fi sau nu standardizat; în plus, nu există nici o referire directă la standardul care trebuie aplicat în analiza de risc, ci doar la faptul că se ţine seama de standardele naţionale sau europene privind managementul riscului. Analiza de risc se elaborează de către persoane cu competenţe specifice, iar documentaţia se înregistrează la unitatea beneficiară după asumarea de către conducătorul acesteia; procesul de analiză poate începe numai după semnarea contractului de prestări servicii între beneficiar şi evaluator, cu excepţia cazurilor de realizare în sistem intern.

Upload: others

Post on 01-Jan-2020

2 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 Alarma Arta de a tr^i în siguran]^ unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor

35

numărul 1/2014Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

1. ANALIZA RISCURILOR

ANALIZA RISCULUI reprezintă procesul de înţelegere a naturii riscului şi de determinare a nivelului de risc; ea constituie baza estimării riscului şi a deciziilor referitoare la tratarea riscului:- plauzibilitatea reprezintă posibilitatea ca

un anumit fapt să se întâmple; ea mai este considerată posibilitate, probabilitate sau frecvenţă;

- expunerea la risc reprezintă măsura în care o organizaţie şi/sau o parte interesată sunt/este supuse (supusă) unui eveniment;

- consecinţa reprezintă efectul unui eveniment care afectează obiectivele:• un eveniment poate genera o serie de

consecinţe;• o consecinţă poate fi certă sau incertă şi

poate avea efecte pozitive sau negative asupra obiectivelor;

• consecinţele pot fi exprimate calitativ sau cantitativ;

• consecinţele iniţiale pot declanşa reacţii în lanţ;- probabilitatea este măsura posibilităţii de apariţie

exprimată ca un număr între 0 şi 1, unde 0 reprezintă imposibilitatea şi 1 - evenimentul sigur;

- frecvenţa reprezintă numărul de evenimente sau efecte într-o unitate de timp definită:• ea poate fi aplicată evenimentelor trecute

(plauzibilitate) sau evenimentelor viitoare (probabilitate);

- vulnerabilitatea reprezintă caracteristica unei entităţi care are ca urmare susceptibilitatea faţă de o sursă de risc şi poate conduce la un eveniment cu consecinţe;

- matricea de risc reprezintă instrumentul pentru clasificarea şiafişarea riscurilor, prin definirea categoriilor de consecinţe şi de plauzibilităţi;

- nivelul de risc reprezintă mărimea unui risc sau a unei combinaţii de riscuri exprimată prin combinaţia consecinţelor şi plauzibilităţii acestora.

Analiza riscului implică dezvoltarea înţelegerii riscului, furnizând date de intrare pentru estimarea riscului, luarea sau nu a deciziilor de tratare şi alegere a strategiilor şi metodelor de tratare. Analiza riscului abordează diferenţiat riscurile, în funcţie de tipurile şi nivelurile acestora şi implică luarea în considerare a surselor de

anaLiZa riscUriLor

Conf. Dr. Ing. Gheorghe Ilie

risc, consecinţelor – pozitive sau negative – şi a plauzibilităţii producerii riscurilor. Prin analia de risc se identifică factorii care afectează consecinţele şi plauzibilitatea riscurilor, se evidenţiază legătura multiplă cauzală a obiectivelor şi se apreciază mijloacele de control existente, eficacitatea şi eficienţa acestora. Analiza riscului evidenţiază corelaţiile consecinţelor, plauzibilităţii şi informaţiilor disponibile, precum şi scopul utilizării acestora; totodată, ea ţine seama de criteriile de risc, evidenţiind interdependenţele riscurilor şi surselor acestora, precum şi încrederea stabilirii nivelurilor de risc şi a sensitivităţii acestora. Analiza riscului implică comunicarea către factorii interesaţi a cerinţelor, ipotezelor şi rezultatelor analizei, cu reliefarea controverselor, diferenţelor de opinii, nivelului de incertitudine, disponibilităţii, calităţii, cantităţii şi relevanţei informaţiilor, precum şi a limitelor de modelare. Analiza riscului are în vedere diferite niveluri de detaliere (calitativ, cantitativ sau în combinaţie), determinate prin modelare sau din date statistice. Consecinţele şi plauzibilitatea evenimentelor sunt exprimate prin valori numerice sau prin descriptori, cu sau fără comentarii relevante. Analiza de risc se materializează prin documentaţia întocmită în cadrul procesului standardizat de management al riscului, prin care se determină, în mod dinamic, măsurile necesare şi aplicabile, pentru încadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile; este o formulare corectă, dar neacoperită în întregime de substanţa metodologiei: procesul de management al riscului în obiectivele supuse analizei de risc poate fi sau nu standardizat; în plus, nu există nici o referire directă la standardul care trebuie aplicat în analiza de risc, ci doar la faptul că se ţine seama de standardele naţionale sau europene privind managementul riscului. Analiza de risc se elaborează de către persoane cu competenţe specifice, iar documentaţia se înregistrează la unitatea beneficiară după asumarea de către conducătorul acesteia; procesul de analiză poate începe numai după semnarea contractului de prestări servicii între beneficiar şi evaluator, cu excepţia cazurilor de realizare în sistem intern.

Page 2: Alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 Alarma Arta de a tr^i în siguran]^ unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor

36

numărul 1/2014 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

Analiza de risc se revizuieşte periodic, la producerea unui incident sau abordarea unui nou proiect, precum și în cazul schimbărilor structurale, organizatorice și de profil de activitate ale entității. Nu trebuia exclusă posibilitatea revizuirii analizei de risc ori de câte ori conducerea entității consideră că este necesar.

Analiza de risc se desfăşoară iterativ, cuprinzând următoarele etape (Fig. 1):- definirea parametrilor interni şi externi care

generează şi/sau modifică riscurile entităţii;- stabilirea metodei şi a instrumentelor de lucru;- identificarea tuturor riscurilor zonelor de

impact, evenimentelor şi cauzelor riscului, precum şi a potenţialelor consecinţe;

- analizarea riscurilor identificate;- estimarea riscurilor entităţii beneficiare;- întocmirea Raportului de evaluare şi tratare a riscurilor.

Întregul proces de analiză de risc se desfăşoară şi interactiv, prin consultări şi reveniri la fazele anterioare.

Ameninţările la adresa securităţii fizice a entităţilor, care pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanelor, sunt tratate cu prioritate, indiferent de importanţa bunurilor sau valorilor ce pot fi afectate la producerea unui incident de securitate.

2. MODELELE DIMENSIUNILOR RISCULUI

Analiza riscurilor se realizează utilizând metodologii diferite în funcţie de dimeniunile riscului, de mediile de existenţă, de situaţiile pe care le caracterizează precum şi în funcţie de caracteristicile persoanelor implicate sau afectate.

Fig. 1 - Iteraţia analizei de risc

Page 3: Alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 Alarma Arta de a tr^i în siguran]^ unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor

37

numărul 1/2014Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

Modelele dimensiunilor riscului permit unui decident, înainte de a lua o decizie în condiţii de incertitudine, măsurată prin risc, să facă o comparaţie pentru toate variantele asociate deciziei, a consecinţelor favorabile şi nefavorabile, astfel încât să poată lua cea mai raţională decizie, în funcţie de cât se poate risca şi cum se poate risca. Modelele sunt construite pe posibilitatea ca valorile şi utilităţile să poată fi expectate în observarea evaluării unui eveniment şi deci în conformitate cu criteriul maximizării valorilor, aşteptate.

2.1 Modelul valorii expectate Modelul valorii expectate ia în considerare valorile Vi care pot fi câştigate sau pierdute şi probabilităţile pi asociate, obţinându–se, ca sumă, valoarea expectată VE a variantei analizate:

2.2 Modelul utilităţii expectate Modelul utlităţii expectate ia în considerare diferenţa dintre modul cum diferite persoane apreciază aceeaşi valoare. Modelul asigură determinarea utilităţii pe care o are miza pusă în joc pentru o anumită persoană, în acelaşi raport al utilităţilor şi probabilităţilor acestora:

2.3 Modelul valorii subiectiv expectate Modelul valorii subiectiv expectate ia în considerare faptul că probabilităţile din modelul valorii expectate sunt probabilităţi obiective, care sunt mai greu de determinat şi nu exprimă relaţia dintre persoana în cauză şi valoarea expectată. Înlocuirea probabilităţilor obiective cu cele subiective (si) duce la constituirea modelului valorii subiectiv expectate:

2.4 Modelul utilităţii subiectiv expectate Modelul utilităţii subiectiv expectate ia în considerare, ca şi modelul valorii subiectiv expectate, înlocuirea probabilităţilor obiective (pi) cu probabilităţile subiective (si):

În toate cele patru modele:- câştigurile Vi sau Ui se iau cu semnul +- pierederile Vi sau Ui se iau cu semnul –

- ∑ = 0pi şi 0si =∑ ,

cu menţiunea că pot exista cazuri când suma probabilităţilor subiective poate fi mai mare decât 1, datorită subiectivismului determinării acestui tip de probabilităţi.

- pentru evenimente polare:• g = 1 – p• p - probabilitatea de câştig• g - probabilitatea de pierderi.

2,5 Modelul celor patru dimensiuni Modelul celor patru dimensiuni (de bază) ia în considerare patru dimensiuni:- probabilitatea de câştig (PC);- probabilitatea de pierdere (PP);- mărimea (valoarea, utilitatea) de câştig (MC);- mărimea (valoarea, utilitatea) de pierdere (MP);- posibilitatea unor evenimente care să nu fie nici

câştig şi nici pierdere, aşa- numite evenimente cu efecte nule, care dau posibilitatea ca probabilităţile PC şi PP să varieze independent;

- orientarea subiecţior către anumite dimensiuni cărora le acordă mai multă importanţă;

- 1pi =∑ ,

unde pi sunt probabilităţile tuturor evenimentelor luate în considerare.

Formalizarea generală a modelului:

demonstrează legătura directă dintre şansele de câştig şi şansele de pierdere, pentru un eveniment care se desfăşoară în incertitudine şi care impune măsurarea acestora prin risc, precum şi rezolvarea lui cu ajutorul unei atitudini realiste şi raţionale. Analiza evenimentelor pe baza modelului celor patru dimensiuni ia în considerare factori de ordin instrumental (intelectual) şi atitudional (orientarea subiecţilor spre evenimente). Acest lucru permite un control instrumental şi atitudional asupra variabilelor implicate în situaţie. La alegere, decidentul optează pentru situaţia în care mărimile valorilor sau utilităţilor de câştig sunt maxime. Ţinând seama de existenţa celor trei tipuri de evenimente (câştig, pierderi, nule), modelul celor patru dimensiuni se extinde la un model de şase dimensiuni, potrivit căruia (de pildă, pentru utlitatea subiectivă):

Page 4: Alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 Alarma Arta de a tr^i în siguran]^ unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor

38

numărul 1/2014 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor nule. Dacă NO = 0, rezultă modelul utilităţii subiectiv expectate, caz în care, dacă cele două evenimente sunt polare, adică efectele de câştig şi pierdere sunt complementare, atunci

Fără a face obiectul acestei lucrări, consemnăm, pentru măsurarea dimensiunilor riscului şi verificarea în practică a modelelor expectării, existenţa a trei posibilităţi de confirmare experimentală:- Tehnica măsurării libere ia în considerare

faptul că probabailitatea subiectivă poate fi evaluată doar în contextul comportamentului observabil al subiectului. Remarcăm faptul că probabilităţile subiective pot fi derivate din probabilităţile obiective.

- Măsurarea conjugată (reunită) a utilităţii şi a probabilităţii subiective reprezintă o metodă de a măsura simultan utilitatea şi probabilitatea în cazul în care o persoană este pusă să aleagă între variante cu utilităţi şi probabilităţi diferite. Măsurarea se bazează pe utilizarea unor modele, printre care se poate remarca modelul exponenţial al utilităţii.

- Verificarea experimetală a modelelor expectării se bazează pe faptul că modelul celor patru dimensiuni ale riscului poate fi considerat rezultatul aplicării unei metateorii, deci ca un caz particular al acesteia, care permite simularea controlului variabilelelor implicate în structura situaţiilor de incertitudine măsurate prin risc.

Rezultatele verificării experimentale se înscriu, în următoarele mărimi valorice:- modelul valorii expectate este confirmat în

proporţie de 40% pentru situaţiile de câştig şi în proporţie de 88% pentru cele de pierdere;

- modelul utilităţii expectate este confirmat în proporţie de 54% pentru situaţiile de câştig şi de 14 % pentru cele de pierdere;

- modelul valorii subiectiv expectate este confirmat în proporţie de 65% pentru situaţiile de câştig şi de 47% pentru cele de pierdere;

- modelul utilităţii subiectiv expectate este confirmat în proporţie de 77% pentru situaţiile de câştig şi de 66% pentru cele de pierdere.

O aplicaţie simplă a modelului celor patru dimensiuni se bazează pe determinarea valorilor sau utilităţilor expectate în raport cu mărimile celor patru dimensiuni, astfel:

1) Având probabilitatea de câştig 33% şi mărimile de câştig şi de pierdere egale cu 10.000 € şi, respectiv, cu 3.000 €, să se determine valoarea expectată, iar în funcţie de mărirea acesteia să se hotărască dacă se ia sau nu se ia decizia de a realiza afacerea caracterizată prin aceste dimensiuni:- se determină probabilitatea de pierdere, PP

= 1 - 0,33 = 0,77- se calculează valoarea expectată:

VE = PC * MC + PP * MP = 0,33 * 10.000 + 0,77 * (- 3000) = 3300 - 2310 = 990

- deoarece valoarea expectată este pozitivă, decizia se referă la realizarea afacerii (DA).

2) Având probabilitatea de pierdere de 70% şi mărimile de câştig şi de pierdere egale cu 8000 € şi, respectiv, cu 5000 €, să se determine utilitatea expectată, iar în funcţie de mărimea acesteia să se ia decizia de realizare sau nu a afecerii:- se determină probabilitatea de câştig, PC =

1 - PP =1 - 0,7 = 0,3- se calculează utilitatea expectată:

UE = PC * MC + PP * MP = 0,3 * 8000 + 0,7 * (- 5000) = 2400 - 3500 = - 1100

- deoarece utilitatea expectată este negativă, decizia corectă este de a nu realiza afacerea (NU).

3. MEDIUL CÂŞTIG - PIERDERE SAU SUCCES - EŞEC

Mediul câştig - pierdere reprezintă interacţiunea dintre motivele stabile (personalitatea) şi influenţele situaţionale (mediu). Teoria motivaţiei direcţionează atitudinea decidenţilor de a lua decizii în condiţii de incertitudine - măsurată prin risc, înţelegând care din variabilele psihice îi fac pe unii să îşi asume riscul deciziei, în timp ce motivaţia direcţionează comportamentul între personalitate şi mediu. Se stabileşte astfel corelaţia între forţa relativă a dorinţei de succes şi a fricii de eşec, care guvernează relaţia dintre motivul de căutare a succesului, MCS, şi motivul de evitare a eşecului MEE. Formalizând rapoartele între motivele de căutare a succesului şi de evitare a eşecului, se definesc motivaţiile de realizare:

Nivelul motivaţiei de realizare este determinat de raţionalitatea comportamentului de risc determinat, la rândul său, de discernământul de guvernare a dorinţei de succes şi a fricii de eşec. Aşa cum arată Osgood, în mediul câştig-pierdere există trei dimensiuni fundamentale care grupează în jurul lor toate celelalte dimensiuni care se pot evidenţia în acest mediu:

Page 5: Alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 Alarma Arta de a tr^i în siguran]^ unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor

39

numărul 1/2014Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

- valoarea (V) reprezintă dimensiunea centrală care stimulează comportamentul în situaţiile de risc şi se concretizează în seturi polare de cuvinte centrate în jurul axei BUN - RĂU;

- potenţa (P) reprezintă dimensiunea care caracterizează capacitatea şi voinţa subiectului de a acţiona şi se concretizeză, de asemenea, în seturi polare de cuvinte centrate în jurul axei PUTERNIC - LIPSIT DE PUTERE

- activismul (A) reprezintă dimesiunea care caracterizează atitudinea de angajare a subiectului în rezolvarea situaţiei de risc şi, conform aceluiaşi model, şi această dimensiune se concretizează în perechi de cuvinte polare de tipul ACTIV - PASIV.

Relaţia între aceste dimensiuni poate fi formalizată în sensul determinării sale cauzale: dacă în mediul câştig - pierdere (MCP) există valoare şi potenţă, subiectul poate acţiona sau, dacă nu există valoare şi nici potenţă, acesta nu poate acţiona.

De asemenea, relaţia grafică între aceste valori este sugerată de triunghiul acţional în situaţii de risc (Fig.2), sensul de parcurgere fiind de la valoare la potenţă şi apoi la activism. Conform studiilor unor cunoscuţi psihologi (Fyans, Salili, Maher), în mediul câştig- pierdere se profilează trei concepte comportamentale fundamentale, pe lângă alte concepte care exprimă relaţii sau diferenţe între subiecţi:1) Rolul cauzal al propriei persoane cuprinde două

concepte comportamentale sintetizate sub forma eu însumi, care reprezintă perspectiva generală asupra propriei persoane şi asigură perceperea centrală şi de determinare a locului mizei succeselor sau eşecurilor persoanei (intern sau extern).

În analiza rolului cauzal al propriei persoane sunt edificatoare caracteristici ca iniţiativă, montare, decizie, voinţă, alegere, noroc.

2) Modalitatea de realizare cuprinde patru clase de concepte: - comportamentul instrumental se bazează pe

instrumente şi deprinderi stabilite şi însuşite de subiect, de tipul educaţie, muncă, lipsă de instruire, revoluţie, involuţie, joc de cărţi;

- stilul interpersonal se caracterizează prin modalităţile de acţiune a subiectului şi se concretizează în valori de genul cooperare, devotament, respect, agresivitate, subordonare, autoritate, eroism, laşitate;

- modernismul este caracteristica subiectului de a gândi, a se manifesta şi a acţiona conform posibilităţilor sale de a înţelege ce este nou, modern, de viitor, dar într–o relaţie cu ceea ce este vechi, trecut şi depăşit (nemodern) şi se caracterizează prin relaţiile faţă de tradiţie, trecut, prezent, actual, viitor, timp, industrializare, cibernetizare, sistem expert, avion, satelit, navetă;

- situaţiile de realizare reprezintă domeniul sau instituţia prin care se poate manifesta atitudinea faţă de risc şi transformarea acestuia în câştig sau pierdere−şcoală,firmă,organizaţie,afaceri,concurs,examen,joc.

3) Scopul final de realizare ilustrează obiectivele subiectului stabilite pentru tratarea şi rezolvarea situaţiei de risc. În urma luării deciziei şi a acţiunii sale, subiectul îşi propune să obţină:

Fig. 2 - Relaţia dintre valoare, potenţă şi activism

- elemente (concepte) afective (succes, recompensă, mândrie, ruşine, defect, frică, durere, tristeţe);

- elemente (concepte) abstracte (putere, progres, dezvoltare, cunoaştere bunăstare, frumuseţe, libertate, religie, involuţie, sărăcie, urâţenie, încătuşare).

Pe lângă cele trei concepte comportamentale fundamentale se remarcă şi alte concepte care exprimă relaţii ale subiectului faţă de realizare sau unele diferenţe dintre subiecţi, ca de exemplu: nevoie, curaj, determinism, speranţă sau masculin, feminin, femeie, bărbat, fată, băiat. Din analiza atitudinii subiecţilor faţă de raportul câştig-pierdere dintr–un anumit mediu, se pot trage concluzii asupra orientării acestora, în condiţiile în care: MC > MP - subiecţii sunt orientaţi spre câştig; MC = MP - subiecţii sunt echilibraţi în analiza şanselor de câştig sau de pierdere; MC < MP - subiecţii sunt orientaţi spre pierdere. În Fig.3 este prezentată poziţionarea celor trei categorii de subiecţi în planul câştig- pierdere. Echilibraţii pot fi plasaţi pe toată bisectoarea unghiului câştig-pierdere, atât la valori MC şi MP mici, cât şi la valori mari.

Page 6: Alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 Alarma Arta de a tr^i în siguran]^ unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor

40

numărul 1/2014 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

4. RISCUL SITUAŢIILOR PERICULOASE

Asociată atitudinii faţă de risc, o situaţie poate fi considerată periculoasă dacă, atunci când se produce, pune în pericol valori fundamentale şi vieţi omeneşti.

Nu ne propunem ca în acest subcapitol să tratăm situaţiile de dezastru sau catrastofice, ci doar situaţiile pentru a căror rezolvare riscul asumat este cel puţin mare, dar poate fi pe scala de la neglijabil la dezastruos, şi dezastruos. Ne vom rezuma doar la a analiza atitudinea subiecţilor în astfel de situaţii şi a defini pericolul.

Pericolul reprezintă o situaţie în urma căreia subiectul poate suferi o pierdere importantă, valorică sau morală.

Cauza unui pericol este o ameninţare, iar transformarea acesteia se desfăşoară după următoarea relaţie cauzală: ameninţare (A) - pericol (P) - pericol potenţial (PP) - atac (AT) - (neîmplinire) - eveniment nedorit (EN) - (cu consecinţe grave sau catastrofice) sau formalizat:

Fig. 3 - Categoriile de subiecţiîn planul câştig - pierdere

Mărimea pericolului este o caracteristică bidimensională determinată de: probabilitatea (p) pierderii (P);- probabilitatea (p) pierderii (P);- gravitatea (g) pierderii.

Conform modelelor prezentate, în aceste condiţii pierderea este egală cu produsul dintre probabilitatea şi gravitatea producerii evenimentului nedorit (stării de pericol):

În acest model legăturile cauzale sunt în sensul că probabilitatea şi gravitatea determină pierderile prin produsul lor:

O relaţie foarte importantă în perceperea situaţiei periculoase o reprezintă modul în care pericolul poate plana asupra subiectului, ceea ce înseamnă că percepţia pericolului depinde de distanţa dintre locul de acţiune a pericolului şi locul subiectului evaluator (Fig.4):

Formalizând această relaţie rezultă:

Fig. 4 - Relaţia loc eveniment nedorit - loc observator

dacă d = 0, pericolul acţionează direct asupra evaluatorului;

dacă d = (0,1...0,9), perceperea pericolului este invers proporţională cu distanţa până la locul atacului; se utilizează nouă trepte de distanţă.

În această analiză distanţa subiectului observator faţă de locul producerii evenimentului nedorit nu are sens pur fizic, ci, mai de grabă, unul psihologic şi acţionează ca moderator în procesul de evaluare a pericolului.

În funcţie de cele nouă trepte de distanţă pot fi determinate nouă trepte de suportabilitate a consecinţelor evenimentului nedorit, dar pragul maxim de suportabilitate este când d = 0, adică atunci când observatorul se găseşte chiar în locul de acţiune a atacului, de transformare a pericolului potenţial în eveniment nedorit.

Acest tip de studiu este adecvat analizei situaţiilor directe de pericol care acţionează asupra subiectului observator, de genul accidentelor şi îmbolnăvirilor, punând mai bine în evidenţă relaţia dintre percepere şi suferinţă directă.

Page 7: Alarma 1 2014 v238 numărul 1/2014 Alarma Arta de a tr^i în siguran]^ unde PO este probabilitatea pentru evoluţia evenimentelor nule, iar NO – mărimea utilităţii evenimentelor

41

numărul 1/2014Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

5. CARACTERIZAREA PERSOANELOR ÎN FUNCŢIE DE TENDINŢA SPRE RISC

Există o legătură certă între structura personalităţii unui subiect decident şi caracteristicile situaţiei care trebuie rezolvată. Această legătură nu este totdeauna o constantă şi se manifestă neschimbată doar dacă subiecţii au o educaţie solidă în acest sens sau au o anumită pornire către defensivitate ori agresivitate.

Din acest moment este necesară o apreciere, chiar o măsurare a tendinţei spre risc, a comportamentului subiectiv în situaţii de risc, ţinând seama de izomorfismul dintre situaţia de test şi situaţia asupra căreia se extind concluziile observaţiilor.

Unul din parametrii esenţiali care pot da o imagine asupra tendinţei de risc a unui subiect este timpul de decizie.

Timpul de decizie este timpul necesar subiectului pentru a hotărî cum să acţioneze. Este o constatare care atestă faptul că timpul de decizie este direct proporţional cu nivelul de incertitudine. Aceasta înseamnă că cu cât nivelul de incertitudine este mai ridicat, de regulă, timpul de decizie este mai îndelungat. La rândul său, timpul de decizie depinde şi de capacitatea subiectului, dar şi de tendinţa sa de a acţiona în situaţii de risc. Drept urmare, se poate considera că timpul de decizie măsoară dificultatea pe care o resimte decidentul în a lua o hotărâre.

Un alt element care guvernează comportamentul subiecţilor în situaţiile de risc îl constituie apărarea perceptivă manifestată fie prin represie (blocare sau nonacţiune), fie prin sensibilitate (grăbirea luării hotărârii).

Apărarea perceptivă este direct relaţionată cu acceptarea sau neacceptarea imaginii situaţiei de risc şi deci cu performanţe diferite în sarcini perceptive, iar concretizarea acesteia se referă la excitarea, perturbarea sau inhibarea ansamblului perceptiv-reactiv.

Pentru subiecţii educaţi şi antrenaţi în a lua decizii în situaţii de risc, nivelul comportamental se materializează într–o orientare relativ staţionară, conştientizată şi raţională, în funcţie de anumite mărimi adiacente probabilităţilor şi utilităţilor asociate variabilelor de risc.

La acest tip de subiecţi măsurarea tendinţei de risc este uşurată şi aceasta se poate realiza prin teste situaţionale.

În fine, aprecierea tendinţei de risc a unor subiecţi poate fi realizată şi prin modalitatea respectării celor patru principii care guvernează situaţiile de risc:- Principiul minimax impune alegerea rezultatului

minim care este cel mai mare comparativ cu alte rezultate minime. Adoptarea acestui principiu corespunde comportamentului celor care pun „răul înainte” şi care au o atitudine de reţinere faţă de risc.

- Principiul maximax impune alegerea strategiei cu consecinţele cele mai favorabile şi corespunde comportamentului celor care au o atitudine de acceptare a riscului.

- Principiul riscului minim impune maximizarea probabilităţii de a atinge un anumit nivel al câştigului şi corespunde atitudinii raţional-pesimiste faţă de risc.

- Principiul nivelului maxim impune maximizarea nivelului câştigului şi corespunde atitudinii raţional-optimiste faţă de risc.În caracterizarea persoanelor faţă de tendinţa

de risc sunt edificatoare şi alte două dimensiuni:- dimensiunea securitate-insecuritate are o

influenţă deosebită atât asupra timpului de decizie, cât şi asupra comportamentului; în timp ce securitatea asigură o notă de raţionalitate optimistă, insecuritatea impune o notă de manifestare pesimistă; în timp ce securitatea dă o anumită notă de siguranţă şi de stabilitate comportamentală, insecuritatea impune o notă de precipitare şi de acţiune diferenţiată comportamental, bazată pe o încărcătură afectivă de moment; în timp ce în securitate procesele cognitive raţionale sunt definitorii, în insecuritate procesele afective capătă o pondere mult mai mare;

- dimensiunea maturitate-imaturitate are o conotaţie direct legată de raţionalitatea comportamentului decidenţilor şi de raportul dintre procesele cognitive şi afective; maturii sunt mai raţionali şi se bazează mai mult pe procesele cognitive; cei care nu sunt maturi acţionează sub imperiul afectivităţii şi al unei raţionalităţi mai scăzute, mai precipitate.

6. BIBLIOGRAFIE

1. ILIE GHEORGHE, Securitatea mediului de afaceri, Editura UTI PRESS, Bucureşti, 2006

2. ILIE GHEORGHE, De la management la guvernare prin risc, Editura UTI PRESS, Editura Detectiv, Bucureşti, 2009

3. ILIE, GH.; - Riscul măsura incertitudinii, Editura UTI, Bucureşti, 2011.

4. ILIE, GH.; - Structuralitatea riscului – Concepte, standarde, opinii - Editura UTI, Bucureşti, 2013.