ajutor incalzire 2011-2012

72
 ORDONAN Ț E ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONAN ȚĂ DE URGEN ȚĂ privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece  În baza asumării de către România a unor obligații în cadrul tratatului de ade rare la Uniunea Europeană, dar și în cadrul unor acorduri cu organisme internaționale, s-a stabilit eliminarea treptată a compensărilor acordate din bugetul de stat pentru producerea energiei termice, perioada de grație avută la dispoziție fiind destinată retehnologizărilor și modernizărilor la unitățile de producere a energiei termice. Eliminarea compensărilor de la bugetul de stat va conduce la o majorare a prețului energiei termice furnizate populației și deci la o cheltuială mai mare din partea bugetelor familiilor.  Această situație impune luarea unor măsuri de protecț ie a populației vulnerabile într-un termen cât mai s curt posi bil, pentr u a se realiza toate măsurile administrative premergătoare sezonului rece 1 noiembrie 2011—31 martie 2012. Luând în considerare faptul că elementele sus-menționate vizează un interes public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri urgente pe calea ordonanței de urgență.  În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.2011 2 CAPITOLUL I Modalități de facturare a energiei termice  Art. 1. Prezenta ordona nță de urgență are ca scop reglementarea acordării unor măsuri de protecție socială a populației reprezentate de ajutoare lunare pentru acoperirea unei părți din cheltuielile aferente încălzirii locuinței în perioada sezonului rece, precum și a modului de facturare și plată a energiei termice.  Art. 2. — ( 1) Modul de facturare și d e p lată a contravalorii energiei termice consumate pentru încălzire de către asociațiile de proprietari/locatari sau persoanele fizice, care sunt titulari de contracte de furnizare a energiei termice/convenții individuale, poate fi: a) facturarea și plata pe baza consumului lunar efectiv; b) facturarea pe baza consumului lunar efectiv și plata în tranșe procentuale pe o perioadă de referință cu durata de 12 luni. (2) Modalitatea de plată conform alin. (1) lit. b), termenul scadent, precum și stabilirea perioadei de referință se aprobă prin hotărâre a consiliului local, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Pentru familiile și persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică furnizată în sistem centralizat și care beneficiază de ajutoare, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, facturarea și plata consumului de energie termică se fac doar pe baza consumului efectiv, conform alin. (1) lit. a).  Art. 3. — (1) La solicitarea scrisă a titularilor de contract de furnizare a energiei termice/convenție individuală, furnizorii de energie termică aplică modul de plată a contravalorii energiei termice în tranșe procentuale, valabil pe durata unei perioade de referință în baza unui act adițional la contractul de furnizare/convenției individuale. (2) Opțiunea titularilor de contract de furnizare a energiei termice/convenție individuală asupra modului de plată a contravalorii energiei termice în tranșe procentuale se comunică furnizorilor cu cel mult 30 de zile înaintea începerii per ioadei de referință.  Art. 4. Furnizor ii de energie termică au obligați a să accepte, la solicitarea titularilor de contract de furnizare a energiei termice/convenț ie individuală, facturarea în condițiile prevederilor art. 2.  Art. 5. — Titularii de contra ct de furniza re a energie i termice/convenție individuală sunt obligați să achite facturile în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturilor în situația prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv în termen de 15 zile de la termenele înscrise pe factură în situația prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b). Data emiterii facturii și termenele de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, conform prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare. CAPITOLUL II Ajutoare pentru încălzirea locuinței SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale  Art. 6. — În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și noțiunile de mai jos se definesc după cum urmează: a) consumator vulnerabil — persoana singură/familia care nu își poate asigura menținerea locuinței în condiții adecvate de temperatură, respectiv 21°C și ale cărei venituri sunt situate în limitele prevăzute la art. 7 alin. (1); b) consumul mediu lunar — cantitatea de energie termică, măsurată în gigacalorii, necesară încălzirii locuinței în condițiile prevăzute la lit. a), stabilită pentru familie și persoana singură, pe tip de apartament/locuință, în funcție de zona de temperatură, conform anexei nr. 1; c) zona de temperatură — gruparea județelor în funcție de temperaturile medii multianuale înregistrate, conform anexei nr. 2; d) familie — soțul, soția, precum și alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relații de rudenie, care au același domiciliu sau reședință și/sau care locuiesc și se gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței; e)  persoană singură — persoana care a împlinit vârsta de 16 ani, locui ește și se gospodăre ște singur ă; f) locuință de domiciliu sau de reședință — locuința situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familie sau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de  întreținere a locuinței; g) sezon rece — perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor. Perioada sezonului rece poate fi prelungită la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu avizul Autorități i Naționale de Meteorologie. Condițiile în care se

Upload: cele-mai-bune-articole

Post on 09-Jul-2015

1.364 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 1/72

O R D O N A N Ț E A L E G U V E R N U L U I R O M Â N I E IGUVERNUL ROMÂNIEI

O R D O N A N Ț Ă D E U R G E N Ț Ăprivind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece

 În baza asumării de către România a unor obligații în cadrul tratatului de aderare la Uniunea Europeană, dar și în cadrulunor acorduri cu organisme internaționale, s-a stabilit eliminarea treptată a compensărilor acordate din bugetul de stat pentruproducerea energiei termice, perioada de grație avută la dispoziție fiind destinată retehnologizărilor și modernizărilor la unitățilede producere a energiei termice.

Eliminarea compensărilor de la bugetul de stat va conduce la o majorare a prețului energiei termice furnizate populațieiși deci la o cheltuială mai mare din partea bugetelor familiilor.

 Această situație impune luarea unor măsuri de protecție a populației vulnerabile într-un termen cât mai scurt posibil, pentrua se realiza toate măsurile administrative premergătoare sezonului rece 1 noiembrie 2011—31 martie 2012.

Luând în considerare faptul că elementele sus-menționate vizează un interes public și constituie o situație extraordinarăa cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri urgente pe calea ordonanței de urgență.

 În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.20112

CAPITOLUL IModalități de facturare a energiei termice

  Art. 1. — Prezenta ordonanță de urgență are ca scopreglementarea acordării unor măsuri de protecție socială apopulației reprezentate de ajutoare lunare pentru acoperireaunei părți din cheltuielile aferente încălzirii locuinței în perioadasezonului rece, precum și a modului de facturare și plată aenergiei termice.

 Art. 2. — (1) Modul de facturare și de plată a contravaloriienergiei termice consumate pentru încălzire de către asociațiilede proprietari/locatari sau persoanele fizice, care sunt titulari decontracte de furnizare a energiei termice/convenții individuale,

poate fi:a) facturarea și plata pe baza consumului lunar efectiv;b) facturarea pe baza consumului lunar efectiv și plata în

tranșe procentuale pe o perioadă de referință cu durata de12 luni.

(2) Modalitatea de plată conform alin. (1) lit. b), termenulscadent, precum și stabilirea perioadei de referință se aprobăprin hotărâre a consiliului local, în termen de 30 de zile de ladata intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Pentru familiile și persoanele singure care utilizeazăpentru încălzirea locuinței energie termică furnizată în sistemcentralizat și care beneficiază de ajutoare, în condițiile prevăzutede prezenta ordonanță de urgență, facturarea și plata

consumului de energie termică se fac doar pe baza consumuluiefectiv, conform alin. (1) lit. a). Art. 3. — (1) La solicitarea scrisă a titularilor de contract de

furnizare a energiei termice/convenție individuală, furnizorii deenergie termică aplică modul de plată a contravalorii energieitermice în tranșe procentuale, valabil pe durata unei perioadede referință în baza unui act adițional la contractul defurnizare/convenției individuale.

(2) Opțiunea titularilor de contract de furnizare a energieitermice/convenție individuală asupra modului de plată acontravalorii energiei termice în tranșe procentuale se comunicăfurnizorilor cu cel mult 30 de zile înaintea începerii perioadei dereferință.

  Art. 4. — Furnizorii de energie termică au obligația săaccepte, la solicitarea titularilor de contract de furnizare aenergiei termice/convenție individuală, facturarea în condițiileprevederilor art. 2.

  Art. 5. — Titularii de contract de furnizare a energieitermice/convenție individuală sunt obligați să achite facturile întermenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturilor în

situația prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv în termen de15 zile de la termenele înscrise pe factură în situația prevăzutăla art. 2 alin. (1) lit. b). Data emiterii facturii și termenele descadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termende 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere,conform prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările șicompletările ulterioare.

CAPITOLUL IIAjutoare pentru încălzirea locuinței

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

 Art. 6. — În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termeniiși noțiunile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) consumator vulnerabil — persoana singură/familia carenu își poate asigura menținerea locuinței în condiții adecvate detemperatură, respectiv 21°C și ale cărei venituri sunt situate înlimitele prevăzute la art. 7 alin. (1);

b) consumul mediu lunar — cantitatea de energie termică,măsurată în gigacalorii, necesară încălzirii locuinței în condițiileprevăzute la lit. a), stabilită pentru familie și persoana singură,pe tip de apartament/locuință, în funcție de zona detemperatură, conform anexei nr. 1;

c) zona de temperatură — gruparea județelor în funcție detemperaturile medii multianuale înregistrate, conform anexeinr. 2;

d) familie — soțul, soția, precum și alte persoane, indiferentdacă între acestea există sau nu relații de rudenie, care auacelași domiciliu sau reședință și/sau care locuiesc și segospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil și suntluate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței;

e) persoană singură — persoana care a împlinit vârsta de16 ani, locuiește și se gospodărește singură;

f) locuință de domiciliu sau de reședință — locuința situată laadresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familiesau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în carteade imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței;

g) sezon rece — perioada de 5 luni cuprinsă între data de1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anuluiurmător. Perioada sezonului rece poate fi prelungită lapropunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cuavizul Autorității Naționale de Meteorologie. Condițiile în care se

Page 2: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 2/72

prelungește perioada sezonului rece, perioada de prelungire,precum și procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirealocuinței în această perioadă se aprobă prin hotărâre aGuvernului;

h) ajutor pentru încălzirea locuinței  — măsură de sprijindestinată consumatorilor vulnerabili cu venituri situate până laun prag stabilit de lege și care are drept scop acoperirea

integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu încălzirealocuinței. Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energietermică în sistem centralizat, gaze naturale și lemne, cărbuni șicombustibili petrolieri;

i) titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței  —reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care  îndeplinește condițiile legale de acordare a ajutorului, caresolicită acordarea acestuia și care poate fi, după caz:proprietarul locuinței, persoana care a înstrăinat locuința în bazaunui contract cu clauze de întreținere, titularul contractului de închiriere al acesteia ori alt membru de familie major și legal împuternicit de proprietarul locuinței sau de titularul contractuluide închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoaneisingure care nu a împlinit vârsta de 18 ani;

 j) beneficiarul ajutorului  — familia sau persoana singură,definite conform lit. d) și e).

SECȚIUNEA a 2-a

Condițiile de acordare și cuantumul ajutorului  pentru încălzirea locuinței 

 Art. 7. — (1) Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică furnizată în sistem centralizatbeneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinței acordatdin bugetul de stat, denumit în continuare ajutor pentru energietermică, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru defamilie este de până la 786 lei în cazul familiilor și 1.082 lei încazul persoanei singure.

(2) Pentru sprijinirea populației în perioada sezonului rece,autoritățile administrației publice locale pot stabili, prin hotărârea consiliului local, măsuri de protecție socială din bugetelelocale, după cum urmează:

a) subvenții lunare pentru acoperirea diferenței dintre prețulde producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termicelivrate populației și prețul local al energiei termice facturatepopulației;

b) ajutoare lunare pentru încălzirea locuinței cu energietermică, în completarea celor acordate de la bugetul de stat;

c) atât subvenții lunare prevăzute la lit. a), cât și ajutoarelunare prevăzute la lit. b).

 Art. 8. — (1) Ajutoarele pentru energie termică prevăzute la

art. 7 se acordă prin compensarea procentuală aplicată lacontravaloarea energiei termice consumate lunar deconsumatorul vulnerabil, denumită în continuare factură pentruenergie termică, în limita consumului mediu lunar definit la art. 6lit. b) și prevăzut în anexa nr. 1.

(2) În funcție de veniturile medii nete lunare pe membru defamilie, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1) seacordă din bugetul de stat, după cum urmează:

a) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu netlunar pe membru de familie sau al persoanei singure este depână la 155 lei;

b) în proporție de 80%, în situația în care venitul mediu netlunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 155,1 lei și 210 lei;

c) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediulunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 210,1 lei și 260 lei;

d) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediulunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 260,1 lei și 310 lei;

e) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediulunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 310,1 lei și 355 lei;

f) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediulunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 355,1 lei și 425 lei;

g) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu

lunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 425,1 lei și 480 lei.h) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu

lunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 480,1 lei și 540 lei.

i) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediulunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 540,1 lei și 615 lei.

  j) în proporție de 5%, în situația în care venitul net mediulunar pe membru de familie sau al persoanei singure estecuprins între 615,1 lei și 786 lei.

(3) Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează între 786,1 lei și 1.082 lei compensarea procentuală prevăzutăla alin. (1) este de 10%.

(4) Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele prevăzute la alin. (2) compensarea procentuală estemai mare cu 10% față de proporțiile stabilite pentru familie.

(5) Pentru familiile și persoanele singure prevăzute la alin. (2)lit. a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificărileși completările ulterioare, compensarea procentuală se acordă în proporție de 100%.

(6) În funcție de veniturile medii nete lunare pe membru defamilie, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1) seacordă din bugetul local cu titlu de ajutor conform art. 7 alin. (2)lit. b) și c), după cum urmează:

a) până la 7%, în situația în care venitul mediu net lunar pe

membru de familie sau al persoanei singure este de până la155 lei;b) până la 14%, în situația în care venitul mediu net lunar pe

membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între155,1 lei și 210 lei;

c) până la 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pemembru de familie sau al persoanei singure este cuprins între210,1 lei și 260 lei;

d) până la 27%, în situația în care venitul net mediu lunar pemembru de familie sau al persoanei singure este cuprins între260,1 lei și 310 lei;

e) până la 33%, în situația în care venitul net mediu lunar pemembru de familie sau al persoanei singure este cuprins între310,1 lei și 355 lei;

f) până la 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pemembru de familie sau al persoanei singure este cuprins între355,1 lei și 425 lei;

g) până la 46%, în situația în care venitul net mediu lunar pemembru de familie sau al persoanei singure este cuprins între425,1 lei și 480 lei;

h) până la 53%, în situația în care venitul net mediu lunar pemembru de familie sau al persoanei singure este cuprins între480,1 lei și 540 lei;

i) până la 59%, în situația în care venitul net mediu lunar pemembru de familie sau al persoanei singure este cuprins între540,1 lei și 615 lei;

 j) până la 61%, în situația în care venitul net mediu lunar pe

membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între615,1 lei și 786 lei;

k) până la 63%, în situația în care venitul net mediu lunar alpersoanei singure este cuprins între 786,1 lei și 1.082 lei.

(7) În oricare dintre situațiile prevăzute la art. 7 alin. (2),autoritățile administrației publice locale au obligația să acorde

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.2011 3

Page 3: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 3/72

un sprijin cumulat care să reprezinte cel puțin 10% din maximulcompensării prevăzute la alin. (6).

(8) În funcție de resursele proprii, autoritățile administrațieipublice locale pot aproba, prin hotărâre a consiliului local,ajutoare pentru energie termică peste tranșele și procenteleprevăzute la alin. (6).

(9) În situația în care consumul din factura pentru energie

termică depășește consumul mediu lunar calculat în condițiileart. 6 lit. b), compensarea procentuală prevăzută la art. 8alin. (2)—(8) se va aplica la contravaloarea energiei termicepentru un consum mediu lunar.

 Art. 9. — (1) Consumatorii vulnerabili, care utilizează pentru  încălzirea locuinței gaze naturale beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece, denumit în continuare ajutor pentru gaze naturale, după cum urmează:

a) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează până la 155 lei li se acordă o sumă de 262 lei;

b) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se

situează între 155,1 lei și 210 lei li se acordă o sumă de 162 lei;c) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 210,1 lei și 260 lei li se acordă o sumă de 137 lei;

d) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 260,1 lei și 310 lei li se acordă o sumă de 112 lei;

e) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 310,1 lei și 355 lei li se acordă o sumă de 87 lei;

f) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 355,1 lei și 425 lei li se acordă o sumă de 62 lei;

g) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 425,1 lei și 480 lei li se acordă lunar o sumă de44 lei;

h) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 480,1 lei și 540 lei li se acordă lunar o sumă de31 lei;

i) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 540,1 lei și 615 lei li se acordă lunar o sumă de19 lei.

(2) În funcție de resursele proprii, autoritățile administrațieipublice locale pot aproba, prin hotărâre a consiliului local,ajutoare pentru gaze naturale peste tranșele și cuantumurileprevăzute la alin. (1).

  Art. 10. — Ajutorul pentru gaze naturale se acordă încuantumurile stabilite la art. 9, dar nu mai mult decâtcontravaloarea cantității de gaze naturale consumate înperioada sezonului rece.

  Art. 11. — (1) Familiile și persoanele singure cu veniturireduse, care utilizează pentru încălzirea locuinței lemne,cărbuni, combustibili petrolieri, beneficiază de ajutor lunar pentru  încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece, denumit încontinuare ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri , dupăcum urmează:

a) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu

lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează până la 155 lei li se acordă lunar o sumă de 54 lei;

b) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 155,1 lei și 210 lei li se acordă lunar o sumă de48 lei;

c) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 210,1 lei și 260 lei li se acordă lunar o sumă de44 lei;

d) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 260,1 lei și 310 lei li se acordă lunar o sumă de

39 lei;e) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 310,1 lei și 355 lei li se acordă o sumă de 34 lei;

f) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 355,1 lei și 425 lei li se acordă o sumă de 30 lei;

g) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 425,1 lei și 480 lei li se acordă lunar o sumă de26 lei;

h) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 480,1 lei și 540 lei li se acordă lunar o sumă de

20 lei;i) familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediulunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure sesituează între 540,1 lei și 615 lei li se acordă lunar o sumă de16 lei.

(2) Pentru familiile și persoanele singure prevăzute la alin. (1)lit. a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare,ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieri este de 58 lei.

(3) În funcție de resursele proprii, autoritățile administrațieipublice locale pot aproba, prin hotărâre a consiliului local,ajutoare pentru combustibili solizi sau petrolieri peste tranșele șicuantumurile prevăzute la alin. (1) și (2).

 Art. 12. — (1) Beneficiază de drepturile prevăzute la art. 8, 9și 11 familiile și persoanele singure, cetățeni români, precum șicetățeni străini ori apatrizi cu domiciliul sau, după caz, reședința în România, stabilită în condițiile legislației române.

(2) Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor,respectiv persoanelor singure prevăzute la alin. (1) numai pentrulocuința de domiciliu sau, după caz, de reședință a acestora.

(3) În sensul prezentei ordonanțe de urgență nu se considerălocuință instituțiile de asistență socială sau alte așezăminte cucaracter social, inclusiv cele înființate și administrate de cultelereligioase cu scop monahal.

 Art. 13. — (1) Limitele de venituri pentru acordarea ajutoruluipentru încălzirea locuinței, nivelul compensării procentuale,precum și cuantumul ajutorului pentru gaze naturale și

combustibili solizi sau petrolieri se poate actualiza anual și seaprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Ajutoarele pentru încălzirea locuinței, acordate încondițiile prezentei ordonanțe de urgență, nu se iau în calcul lastabilirea drepturilor de ajutor social în condițiile Legiinr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, ori aobligațiilor legale de întreținere și nu pot fi urmărite silit decâtpentru recuperarea sumelor acordate cu titlu nejustificat.

SECȚIUNEA a 3-a

Modul de stabilire și acordare a ajutorului  pentru încălzirea locuinței 

 Art. 14. — (1) Ajutorul pentru încălzirea locuinței, prevăzut laart. 8, 9 și 11 alin. (1), se acordă pe bază de cerere și declarațiepe propria răspundere privind componența familiei și veniturileacesteia.

(2) Formularul de cerere și declarație pe propria răspunderese completează potrivit modelului stabilit prin normelemetodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.20114

Page 4: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 4/72

(3) La completarea cererii, titularul are obligația de amenționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, așa cumsunt acestea trecute în formularul prevăzut la alin. (2).

  Art. 15. — (1) Pentru energie termică și gaze naturale,formularele de cerere și declarație pe propria răspundere sunttransmise de către primării furnizorilor, până la data de

15 septembrie a fiecărui an.(2) Furnizorii prevăzuți la alin. (1) transmit formulareletitularilor de contract, respectiv consumatorilor individuali șiasociațiilor de proprietari/locatari, până la data de 25 septembriea fiecărui an.

(3) Pentru combustibili solizi sau petrolieri, formularele decerere și declarație pe propria răspundere sunt puse ladispoziția solicitanților de către primării.

(4) Solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinței poateintra în posesia formularului de cerere și declarație pe propriarăspundere care se publică pe site-ul autorității administrațieipublice locale sau, după caz, al agenției pentru prestații sociale  județene, respectiv a municipiului București, denumită încontinuare agenție teritorială.

 Art. 16. — Familiile și persoanele singure care îndeplinesccondițiile prevăzute la art. 8, 9 și 11 alin. (1) depun, individual,prin asociațiile de proprietari/locatari sau prin furnizorii deenergie termică, cererile și declarațiile pe propria răspundere laprimăria comunei, orașului, municipiului ori, după caz, asectorului municipiului București în a cărei rază teritorială se aflălocuința de domiciliu sau de reședință, până la data de15 octombrie a fiecărui an.

 Art. 17. — (1) Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirealocuinței se realizează în condițiile prezentei ordonanțe deurgență, prin dispoziție a primarului, care se emite o singurădată pentru toată perioada de acordare a ajutorului. Dispozițiilepot fi emise fie individual, fie colectiv, caz în care vor fi aduse la

cunoștința solicitanților individual.(2) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) se comunică până ladata de 15 noiembrie titularilor ajutoarelor pentru încălzirealocuinței, direct, prin intermediul furnizorilor sau prin asociațiilede proprietari/locatari.

(3) În termenul prevăzut la alin. (2) primarii vor transmitefurnizorilor de energie termică în sistem centralizat, de gazenaturale și asociațiilor de proprietari/locatari, precum și agențiilor teritoriale situația centralizatoare privind titularii ajutoarelor,venitul net lunar pe membru de familie și valoarea ajutoruluicalculată în condițiile art. 8, 9 și art. 11 alin. (1), atât în scris, câtși în format electronic.

(4) Dispozițiile primarului conțin numele și prenumele

titularului, cuantumul ajutorului acordat în condițiile art. 8, 9 șiart. 11 alin. (1), perioada de acordare a acestuia, iar în cazulbeneficiarilor care utilizează lemne, cărbuni, combustibilipetrolieri și data efectuării plății acestuia.

(5) Pentru solicitanții care nu îndeplinesc condițiile deacordare a ajutorului, în termenul prevăzut la alin. (2) primariivor comunica acestora dispoziția motivată privind respingereacererii.

(6) În situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesccondițiile prevăzute la art. 8, 9 și art. 11 alin. (1) pe parcursulsezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirealocuinței se face, prin dispoziție a primarului, după cumurmează:

a) începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care audepus documentele până la data de 20 a lunii respective;

b) începând cu luna următoare, pentru cei care au depusdocumentele după data prevăzută la lit. a);

c) începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii deajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începândcu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

(7) Dispoziția primarului prevăzută la alin. (6) se comunicătitularului în termen de 5 zile de la emitere, prevederile alin. (3)și (4) aplicându-se corespunzător.

  Art. 18. — (1) La stabilirea venitului net mediu lunar pemembru de familie, după caz, al persoanei singure se iau înconsiderare toate veniturile pe care membrii acesteia lerealizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurărisociale de stat, asigurări de șomaj, obligații legale de întreținere,indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent și altecreanțe legale, cu excepția ajutorului social prevăzut de Legeanr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, a burselor de studiu și a burselor sociale, precum și a sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privindaprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului financiar ce seacordă elevilor în cadrul Programului național de protecțiesocială „Bani de liceu”, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul în care familia sau persoana singură are înproprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă dedeținere cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirealocuinței, aceasta nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea

locuinței.(3) Lista prevăzută la alin. (2) se stabilește prin normelemetodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe deurgență.

 Art. 19. — (1) Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuințeisunt obligați să comunice primarului orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de5 zile de la data modificării.

(2) Comunicarea modificărilor prevăzute la alin. (1) se vaface prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere,individual sau prin asociațiile de proprietari/locatari.

(3) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (1), primarii vor emite noi dispoziții, cu privire la modificarea valorii ajutoruluicalculat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorulpentru încălzirea locuinței, prevăzute la alin. (3), se fac începândcu luna următoare celei în care au intervenit modificările.

(5) Primarii vor comunica titularilor ajutoarelor pentru încălzirea locuinței dispozițiile prevăzute la alin. (3), în termen de5 zile de la data emiterii, direct, prin intermediul furnizorilor sauprin intermediul asociațiilor de proprietari/locatari.

(6) În termenul prevăzut la alin. (5) primarii vor transmitefurnizorilor, asociațiilor de proprietari/locatari, precum șiagențiilor teritoriale situația privind modificările prevăzute laalin. (3) sau, după caz, încetarea dreptului la ajutor, atât în scris,cât și în format electronic.

 Art. 20. — (1) Lunar, până cel târziu la data de 3 a lunii,

reprezentantul furnizorului de energie termică ori de gazenaturale împreună cu reprezentantul asociației deproprietari/locatari, după caz, stabilesc consumul general deenergie termică sau de gaze naturale.

(2) La stabilirea consumului general, persoanele prevăzute laalin. (1) încheie un proces-verbal constatator al cărui model sestabilește prin normele metodologice de aplicare a prezenteiordonanțe de urgență.

(3) Pe baza datelor cuprinse în procesul-verbal constatator,asociația de proprietari/locatari defalcă consumul general peconsumatori individuali.

(4) Până la data de 5 a fiecărei luni, asociația deproprietari/locatari transmite furnizorilor prevăzuți la alin. (1)situația centralizatoare cuprinzând consumurile defalcate pentrubeneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței.

(5) Prevederile alin. (1)—(3) nu se aplică furnizorilor cu unnumăr de peste 1.000 de clienți, precum și în situația existențeide repartitoare de încălzire, în cazul energiei termice, sau însituațiile în care reglementările legale în domeniul energieitermice ori gazelor naturale dispun în alt fel.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.2011 5

Page 5: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 5/72

 Art. 21. — (1) Pe baza situațiilor centralizatoare prevăzute laart. 17 alin. (3) și la art. 20 alin. (4), respectiv a consumuluiefectiv înregistrat de consumatorii vulnerabili individuali, pânăla data de 10 a fiecărei luni, furnizorii de energie termicăcalculează cuantumul efectiv al ajutorului pentru energietermică, cu respectarea prevederilor art. 8.

(2) În cazul asociațiilor de proprietari/locatari, furnizorii de

energie termică în sistem centralizat transmit lunar facturareprezentând consumul general de energie termică la nivel deasociație, precum și suma totală a ajutoarelor efective calculatepotrivit alin. (1), în termen de maximum două zile de la realizareacalculului.

(3) Factura prevăzută la alin. (2) este însoțită de situațiadetaliată cuprinzând beneficiarii ajutorului pentru energietermică și cuantumul efectiv al acestuia, defalcat pe surse definanțare, respectiv din bugetul de stat și din bugetul local, încondițiile art. 8, precum și suma individuală de plată.

(4) În cazul consumatorilor vulnerabili titulari de contracteindividuale, furnizorii de energie termică în sistem centralizattransmit lunar, în termenul prevăzut la alin. (2), facturile

reprezentând consumul de energie termică ce vor conținecuantumul efectiv al acestuia, defalcat pe surse de finanțare,respectiv din bugetul de stat și din bugetul local, în condițiileart. 8, precum și suma individuală de plată.

(5) Pe baza situației prevăzute la alin. (3) și a facturilor prevăzute la alin. (4), furnizorii de energie termică elaboreazăborderoul centralizator care se transmite primarului pentrucertificare și constituie document de plată care, după certificare,se transmite agențiilor teritoriale în vederea decontării.

(6) Modelul borderoului prevăzut la alin. (5) se stabilește prinnormele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe deurgență.

 Art. 22. — (1) Lunar, în termen de 10 zile de la primireafacturii, asociațiile de proprietari/locatari au obligația de a defalcacheltuielile privind energia termică pe consumatori individuali,ținând cont de ajutorul pentru încălzirea locuinței stabilit încondițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) În cazul asociațiilor de proprietari/locatari care utilizeazăpentru încălzirea locuinței energie termică furnizată în sistemcentralizat, defalcarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) seevidențiază într-un borderou care se transmite furnizorului întermen de maximum două zile de la întocmire.

(3) Asociația de proprietari/locatari are obligația de aevidenția lunar ajutorul pentru încălzirea locuinței cu energietermică în tabelul cu cheltuielile de întreținere.

 Art. 23. — (1) Pe baza situațiilor centralizatoare prevăzute laart. 17 alin. (3) și la art. 20 alin. (4), respectiv a consumuluiefectiv înregistrat de consumatorii vulnerabili individuali, lunar,furnizorii de gaze naturale calculează cuantumul efectiv alajutorului pentru gaze naturale, cu respectarea prevederilor art. 10.

(2) În cazul asociațiilor de proprietari/locatari titulare decontracte de furnizare a gazelor naturale, furnizorii transmitfactura reprezentând valoarea consumului general de gazenaturale la nivelul asociației de proprietari/locatari și, după caz,suma de plată, calculată ca diferență între valoarea consumuluigeneral și suma totală a ajutoarelor efective calculate potrivitalin. (1), în termen de maximum două zile de la realizareacalculului.

(3) Factura prevăzută la alin. (2) este însoțită de situația

detaliată cuprinzând beneficiarii ajutorului pentru gaze naturaleși cuantumul efectiv al acestuia defalcat pe surse de finanțare,respectiv din bugetul de stat și din bugetul local, precum și sumaindividuală de plată ce va fi suportată de beneficiar ca diferențădintre contravaloarea consumului înregistrat conform art. 20alin. (4) și ajutorul efectiv.

(4) În cazul consumatorilor vulnerabili titulari de contracteindividuale, furnizorii de gaze naturale transmit lunar facturilereprezentând consumul de gaze naturale care vor conține,defalcat, ajutorul pentru gaze naturale acordat în condițiile art. 9,precum și suma individuală de plată stabilită ca diferență întrecontravaloarea consumului și ajutorul efectiv calculat în condițiilealin. (1).

(5) Pe baza situației prevăzute la alin. (3) și a facturilor prevăzute la alin. (4), furnizorii de gaze naturale elaboreazăborderoul centralizator care se transmite primarului pentrucertificare și constituie document de plată care, după certificare,se transmite agențiilor teritoriale în vederea decontării.

(6) Modelul borderoului prevăzut la alin. (5) se stabilește prinnormele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe deurgență.

 Art. 24. — (1) Lunar, în termenul stabilit prin contract, dupăprimirea facturii, asociațiile de proprietari/locatari au obligația dea defalca cheltuielile privind gazele naturale pe consumatoriindividuali, ținând cont de ajutorul pentru încălzirea locuințeistabilit în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Defalcarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se

evidențiază într-un borderou care se transmite furnizorului întermen de maximum două zile de la întocmire.(3) Asociația de proprietari/locatari are obligația de a

evidenția lunar ajutorul pentru gaze naturale în tabelul cucheltuielile de întreținere.

 Art. 25. — (1) Pentru ajutoarele pentru combustibili solizi saupetrolieri prevăzute la art. 11 alin. (2), până la data de15 septembrie a fiecărui an, primarii au obligația să întocmeascălista cu beneficiarii de ajutor social care utilizează pentru  încălzirea locuinței lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, pebaza documentației depuse la stabilirea ajutorului social.

(2) Pe baza listei prevăzute la alin. (1), primarii emitdispozițiile privind stabilirea dreptului la ajutorul pentru

combustibili solizi sau petrolieri, pe care le transmit titularilor deajutor social până la data de 30 septembrie a fiecărui an.(3) Dreptul la ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieri

prevăzut la art. 11 alin. (2) se stabilește o singură dată pentrutoată perioada sezonului rece.

(4) Plata ajutorului pentru combustibili solizi sau petrolieri,prevăzut la art. 11 alin. (2), se efectuează o singură dată, pânăla data de 31 octombrie a fiecărui an, pentru toată perioadasezonului rece.

(5) Data plății ajutorului pentru combustibili solizi saupetrolieri și modalitatea de plată a acestuia se stabilesc de cătreprimar, prin dispoziție care se aduce la cunoștința titularilor.

(6) Pentru familiile și persoanele singure cărora le înceteazădreptul la ajutor social după efectuarea plății ajutorului pentru

combustibili solizi sau petrolieri, dreptul la acesta din urmă  încetează în luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cuacest titlu se recuperează în condițiile legii.

(7) Pentru familiile și persoanele singure care au stabilitdreptul la ajutor social după data prevăzută la alin. (4), ajutorulpentru combustibili solizi sau petrolieri prevăzut la art. 11 alin. (2)se acordă începând cu luna în care s-a stabilit dreptul la ajutor social.

(8) Plata ajutorului pentru încălzirea locuinței, stabilit încondițiile alin. (7), pentru perioada rămasă până la sfârșitulsezonului rece, se efectuează o singură dată, în luna în cares-a stabilit dreptul.

SECȚIUNEA a 4-a

Finanțarea și plata ajutorului pentru încălzirea locuinței 

  Art. 26. — (1) Fondurile necesare pentru plata ajutoruluipentru încălzirea locuinței, prevăzut la art. 8 alin. (2)—(5) și art. 9alin. (1), se asigură din bugetul de stat, prin bugetul MinisteruluiMuncii, Familiei și Protecției Sociale.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.20116

Page 6: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 6/72

(2) Fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzirea locuinței, prevăzut la art. 11 alin. (1), se asigură dintransferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

(3) Fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzirea locuinței, prevăzut la art. 11 alin. (2), se asigură dinbugetele locale, inclusiv din sume defalcate din unele venituri

ale bugetului de stat.(4) Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinței prevăzute la art. 8 alin. (6)—(8), art. 9 alin. (2)și art. 11 alin. (3) se asigură din bugetele locale.

(5) Cheltuielile administrative privind stabilirea, modificareasau încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței,precum și pentru tipărirea formularului de cerere și declarație pepropria răspundere privind componența familiei și veniturileacesteia se asigură din bugetele locale.

 Art. 27. — (1) Decontarea sumelor cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței prevăzut la art. 8 alin. (2)—(5), art. 9 alin. (1)și art. 11 alin. (1) se realizează lunar de către agențiile teritoriale,pe baza borderoului centralizator prevăzut la art. 21 alin. (5) șiart. 23 alin. (5) și a situației centralizatoare prevăzute la art. 17

alin. (3) și (7), în cazul ajutorului pentru combustibili solizi saupetrolieri.(2) În vederea plății ajutorului pentru combustibili solizi sau

petrolieri în condițiile alin. (1), primarii transmit lunar agențiilor teritoriale situația centralizatoare prevăzută la art. 17 alin. (3)actualizată conform prevederilor art. 17 alin. (7).

 Art. 28. — Sumele reprezentând cheltuielile pentru încălzirealocuinței, aferente consumului de energie termică sau de gazenaturale, plătite direct de consumatorii titulari de contract defurnizare a energiei termice/convenție individuală, respectivcontract de furnizare a gazelor naturale, precum și ajutoarelepentru încălzirea locuinței achitate de agențiile teritoriale ori deautoritățile administrației publice locale, în condițiile prezentei

ordonanțe de urgență, se vor colecta în conturile tip ESCROW,deschise la bănci de către distribuitorii și producătorii de energietermică sau de gaze naturale.

SECȚIUNEA a 5-a

Verificare și monitorizare

  Art. 29. — (1) Borderoul centralizator prevăzut la art. 21alin. (5) și art. 23 alin. (5), precum și situația centralizatoareprevăzută la art. 17 alin. (3) se transmit agențiilor teritoriale și înformat electronic, în termenele prevăzute de prezenta ordonanțade urgență.

(2) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (1), agențiileteritoriale elaborează baza de date cu beneficiarii ajutoarelor 

pentru încălzirea locuinței și sumele acordate. Art. 30. — (1) Primarii au obligația de a efectua lunar, pânăla începutul sezonului rece următor, la solicitarea agențiilor teritoriale, anchete sociale pentru verificarea veridicității datelor   înscrise în declarațiile pe propria răspundere privindcomponența familiei și veniturile acesteia pentru cel puțin 60%dintre beneficiarii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței.

(2) Familiile sau persoanele singure pentru care urmează săse efectueze anchetele sociale se comunică de agențiileteritoriale din baza de date constituită în condițiile art. 29alin. (2).

(3) Anchetele sociale pot fi efectuate și la sesizarea unor terți,persoane fizice ori juridice, peste procentul prevăzut la alin. (1).

(4) În situația în care familia sau persoana singurăbeneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinței refuză săfurnizeze informațiile și documentele necesare pentru  întocmirea anchetei sociale sau în urma anchetelor socialeefectuate prin sondaj se constată că la completarea cererii șideclarației pe propria răspundere privind componența familiei șiveniturile acesteia nu a declarat corect numărul membrilor de

familie, veniturile ori bunurile deținute, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează încondițiile legii, prin dispoziție a primarului, care constituie titluexecutoriu.

(5) Sumele prevăzute la alin. (4) se recuperează de cătreserviciile de specialitate ale primăriei de la beneficiar în termen

de maximum 3 luni, se transferă agenției teritoriale și se facvenituri la bugetul de stat.(6) În situația prevăzută la alin. (4), dacă se constată că fapta

titularului constituie infracțiune, primarul are obligația săsesizeze organul de urmărire penală.

 Art. 31. — (1) Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Socialemonitorizează și controlează prin personalul împuternicit și prininstituțiile abilitate din subordine aplicarea prevederilor prezenteiordonanțe de urgență cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței.

(2) La solicitarea agențiilor teritoriale, primarii,furnizorii/distribuitorii de energie termică și gaze naturale,precum și celelalte instituții implicate au obligația de a furnizadate și informații cu privire la aplicarea prevederilor prezenteiordonanțe de urgență.

(3) Primarii, furnizorii/distribuitorii de energie termică și gazenaturale, precum și celelalte instituții implicate au obligația de apune la dispoziția organelor de control ale Ministerului Muncii,Familiei și Protecției Sociale documentele care au stat la bazastabilirii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței.

(4) Organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei șiProtecției Sociale pot efectua în caz de autosesizare sau lasolicitarea unor terți anchete sociale ori verificări la domiciliulbeneficiarilor, precum și verificări privind veridicitatea informațiilor din anchetele sociale efectuate de primari prin investigații ladomiciliul beneficiarilor.

CAPITOLUL IIIDispoziții finale

 Art. 32. — Declararea unui număr mai mare de membri defamilie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopulvădit de a obține foloase materiale necuvenite, constituieinfracțiune de fals, uz de fals sau înșelăciune, după caz, și sepedepsește potrivit dispozițiilor Codului penal.

  Art. 33. — (1) Nerespectarea dispozițiilor prezenteiordonanțe de urgență constituie contravenție și se sancționeazădupă cum urmează:

a) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, nerespectarea decătre primar a dispozițiilor prevăzute la art. 8 alin. (7), art. 15alin. (1), art. 17, art. 18 alin. (1) și (2), art. 19 alin. (3)—(6),art. 25, art. 27 alin. (2), art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 31alin. (3);

b) cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei, neîntocmirea de cătrepersonalul serviciului public de asistență socială din subordineaconsiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuții îndomeniul asistenței sociale din aparatul propriu de specialitateal autorităților administrației publice locale a documentațiilor specifice, inclusiv a proiectelor de dispoziție, precum șinedepunerea acestora, spre a fi semnate de primar, înainte de  împlinirea termenelor prevăzute de prezenta ordonanță deurgență;

c) cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei, nerespectarea decătre furnizor a prevederilor art. 2, art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (1)

și (2), art. 21 alin. (1)—(5) și art. 23 alin. (1)—(5);d) cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei, nerespectarea de

către asociația de proprietari/locatari a dispozițiilor art. 20alin. (1)—(4), art. 22 alin. (3) și art. 24 alin. (3);

e) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei în situația în caretitularul nu a respectat prevederile art. 14 alin. (3).

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.2011 7

Page 7: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 7/72

 ANEXA Nr. 1

Consum mediu lunar de energie termică

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se facde către:

a) organele cu atribuții de control ale Ministerului Muncii,Familiei și Protecției Sociale, pentru contravențiile prevăzute laalin. (1);

b) primar, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1)lit. b)—e).

(3) În situația în care aplicarea sancțiunilor prevăzute încomun se realizează de către unul dintre organele de controlprevăzute la alin. (2), la verificarea efectuată de celălalt organ decontrol, în raportul de inspecție sau de control se va consemnaacest fapt și nu vor fi aplicate din nou sancțiunile prevăzute laalin. (1).

(4) Nerespectarea prevederilor art. 28 constituie contravențieși se sancționează în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (4)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2001 privindreglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice și a gazelor naturale pentrupopulație, aprobată cu modificări prin Legea nr. 84/2002, cumodificările și completările ulterioare.

(5) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (4) se fac de către organele de control aleMinisterului Finanțelor Publice.

  Art. 34. — (1) Prevederile referitoare la contravențiiprevăzute la art. 33 se completează cu dispozițiile OrdonanțeiGuvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cumodificările și completările ulterioare.

(2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de celmult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupăcaz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimulamenzii prevăzute la art. 33, agentul constatator făcândmențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

  Art. 35. — Dispozițiile primarului privind acordarea,respingerea, modificarea sau încetarea ajutorului pentru

  încălzirea locuinței se pot ataca potrivit prevederilor Legiicontenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările șicompletările ulterioare.

 Art. 36. — Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentaordonanță de urgență.

 Art. 37. — La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe deurgență se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernuluinr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirealocuinței, precum și a unor facilități populației pentru plataenergiei termice, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 119 din 25 februarie 2003, aprobată prin Legeanr. 245/2003, cu modificările și completările ulterioare.

 Art. 38. — În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoarea prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Muncii, Familiei șiProtecției Sociale, Ministerul Administrației și Internelor șiMinisterul Finanțelor Publice vor elabora norme metodologicede aplicare, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

 Art. 39. — Pentru sezonul rece 1 noiembrie 2011—31 martie2012, termenele prevăzute la art. 15 alin. (1) și (2), art. 16,art. 17 alin. (2) și art. 25 alin. (1), (2) și (4) se decalează cu pânăla maximum 10 zile lucrătoare.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.20118

CONSUM MEDIU ZONA RECETip locuință/consum lunar Gcal Ianuarie Februarie Martie Noiembrie Decembrie

1 cameră 1,01 0,84 0,74 0,82 0,91

2 camere 1,49 1,30 1,16 1,31 1,49

3 camere 1,94 1,70 1,52 1,70 1,94

> 4 camere 2,70 2,27 2,11 2,37 2,70

CONSUM MEDIU ZONA TEMPERATĂ

Tip locuință/consum lunar Gcal Ianuarie Februarie Martie Noiembrie Decembrie

1 cameră 0,91 0,76 0,67 0,75 0,822 camere 1,36 1,18 1,06 1,19 1,36

3 camere 1,76 1,55 1,38 1,55 1,76

> 4 camere 2,45 2,07 1,92 2,15 2,45

PRIM-MINISTRUEMIL BOC

Contrasemnează:Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,

Laurențiu Sebastian LăzăroiuMinistrul administrației și internelor,

Constantin-Traian IgașMinistrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 31 august 2011.Nr. 70.

Page 8: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 8/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 629/2.IX.2011 9

CONSUM MEDIU ZONA CALDĂ

Tip locuință/consum lunar Gcal Ianuarie Februarie Martie Noiembrie Decembrie

1 cameră 0,82 0,68 0,61 0,67 0,742 camere 1,22 1,06 0,95 1,07 1,223 camere 1,59 1,39 1,24 1,39 1,58

> 4 camere 2,21 1,86 1,73 1,94 2,21

 ANEXA Nr. 2 

Repartizarea județelor pe zone de temperatură

Zone Nr. Județul

Zona rece

1. Harghita2. Suceava3. Covasna4. Brașov

5. Bistrița-Năsăud6. Bacău7. Botoșani8. Cluj9. Vaslui

10. Neamț11. Mureș12. Sibiu13. Hunedoara14. Iași15. Alba

Zona temperată

16. Vrancea17. Satu Mare18. Dâmbovița19. Argeș20. Ialomița21. Sălaj22. Dolj23. Maramureș24. Galați25. Prahova26. Brăila

27. Buzău28. Olt29. Bihor  30. Teleorman31. Ilfov32. Gorj

Zona caldă

33. Giurgiu34. Tulcea35. Vâlcea36. Arad37. Caraș-Severin

38. București39. Călărași40. Timiș41. Mehedinți42. Constanța

Page 9: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 9/72

H O T Ă R Â R I A L E G U V E R N U L U I R O M Â N I E IGUVERNUL ROMÂNIEI

H O T Ă R Â R Epentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență

a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece

 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.20112

  Art. 1. — Se aprobă Normele metodologice de aplicare aprevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privindmăsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 Art. 2. — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri seabrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.350/2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței deurgență a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoarepentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populațieipentru plata energiei termice, publicată în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 819 din 4 octombrie 2006, cu modificările șicompletările ulterioare.

PRIM-MINISTRUEMIL BOC

Contrasemnează:Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,

Sulfina Barbup. Ministrul administrației și internelor,

Gheorghe Emacu,secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,Gheorghe Ialomițianu

București, 21 septembrie 2011.Nr. 920.

 ANEXĂ

N O R M E M E T O D O L O G I C Ede aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011

privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece

CAPITOLUL IDispoziții generale

  Art. 1. — (1) Familiile și persoanele singure cu veniturireduse beneficiază pe perioada sezonului rece, în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurilede protecție socială în perioada sezonului rece, denumită încontinuare ordonanță de urgență, de ajutoare acordate pentruacoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielilecu încălzirea locuinței.

(2) Ajutoarele prevăzute la alin. (1) se definesc în funcție desistemul de încălzire utilizat și sunt:

a) ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termicăfurnizată în sistem centralizat, denumit în continuare ajutor 

 pentru energie termică;b) ajutor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, denumit

 în continuare ajutor pentru gaze naturale;c) ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni,

combustibili petrolieri, denumit în continuare ajutor pentrucombustibili solizi sau petrolieri.

 Art. 2. — (1) Beneficiază de ajutoarele prevăzute la art. 1familiile ai căror membri sunt cetățeni români, precum șipersoanele singure care locuiesc în România.

(2) Ajutoarele prevăzute la art. 1 se acordă și familiilor șipersoanelor singure care nu au cetățenie română, dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, aiSpațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau aialtor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz,reședința în România, în condițiile legii;

b) sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, încondițiile legii, o formă de protecție și au domiciliul sau, dupăcaz, reședința în România, în condițiile legii;

c) sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legii. Art. 3. — (1) Ajutoarele prevăzute la art. 1 se acordă pe bază

de cerere și declarație pe propria răspundere privindcomponența familiei și veniturile acesteia, precum și bunurilemobile și imobile deținute.

Page 10: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 10/72

(2) Pentru ajutoarele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) și b),formularele de cerere și declarație pe propria răspundere sunttransmise de către primării furnizorilor, cu respectareatermenului prevăzut la art. 15 alin. (1) din ordonanța de urgență,iar pentru ajutoarele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. c) formularelede cerere și declarație sunt puse la dispoziția solicitanților directde către primării.

(3) Furnizorii prevăzuți la alin. (2) transmit formulareletitularilor de contract, și anume consumatorilor individuali șiasociațiilor de proprietari/locatari, cu respectarea termenuluiprevăzut la art. 15 alin. (2) din ordonanța de urgență.

(4) Formularul de cerere și declarație pe propria răspundereva fi pus la dispoziția solicitanților și în format electronic, pesite-urile primăriilor, al Ministerului Muncii, Familiei și ProtecțieiSociale, Agenției Naționale pentru Prestații Sociale și agențiilor   județene pentru prestații sociale, respectiv a municipiuluiBucurești, denumite în continuare agenții teritoriale.

(5) Formularul de cerere și declarație pe propria răspunderese completează potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.

 Art. 4. — Familiile și persoanele singure care îndeplinesccondițiile pentru acordarea ajutoarelor prevăzute la art. 1 depunindividual, prin asociațiile de proprietari/locatari sau prin furnizoriide energie termică, cererile și declarațiile pe propria răspunderela primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, asectorului municipiului București în a cărei rază teritorială se aflălocuința de domiciliu sau de reședință, cu respectareatermenului prevăzut la art. 16 din ordonanța de urgență.

  Art. 5. — (1) Ajutoarele prevăzute la art. 1 se acordă înfuncție de veniturile nete medii lunare pe membru de familie,respectiv ale persoanei singure, în limitele, procentele șicuantumurile stabilite la art. 8, 9 și 11 din ordonanța de urgență.

(2) La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru defamilie și, după caz, al persoanei singure se iau în calcul toateveniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioarădepunerii cererii, potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) dinordonanța de urgență.

(3) În cererea și declarația pe propria răspundere solicitantulajutorului prevăzut la art. 1 are obligația de a menționa bunurileaflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altăformă de deținere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc laexcluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.Persoanele care solicită ajutorul pentru energie termică auobligația de a completa numărul de camere ale locuinței.

(4) Lista menționată la alin. (3) este prevăzută în anexa nr. 2.

(5) Pentru informarea solicitanților, lista bunurilor ce conducla excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței,prevăzută în anexa nr. 2, se afișează într-un loc vizibil la sediulconsiliului local al comunei, orașului, municipiului sau, după caz,al sectorului municipiului București.

  Art. 6. — (1) Pe baza cererilor și declarațiilor pe propriarăspundere completate de către familiile și persoanele singure,primarul stabilește dreptul la ajutoarele prevăzute la art. 1, prindispoziție scrisă, care se emite o singură dată, pentru toatăperioada sezonului rece.

(2) În funcție de tipul ajutorului acordat, dispoziția primaruluitrebuie să conțină obligatoriu temeiul legal al aprobării dreptului,

precum și următoarele:a) pentru ajutorul pentru energie termică: numele șiprenumele titularului, codul numeric personal, adresa locuințeipentru care se solicită dreptul, compensarea procentualăstabilită în funcție de venitul net mediu lunar pe membru defamilie, respectiv al persoanei singure, valoarea ajutorului

maxim lunar, care cuprinde defalcat sumele din bugetul de statși din bugetele locale acordate în condițiile art. 8 alin. (2)—(8)din ordonanța de urgență, și perioada de acordare a acestuia;

b) pentru ajutorul pentru gaze naturale: numele și prenumeletitularului, codul numeric personal, adresa locuinței pentru carese solicită dreptul, cuantumul maxim al ajutorului calculat înfuncție de venitul net mediu lunar pe membru de familie,respectiv al persoanei singure, inclusiv cel acordat din bugetullocal în condițiile art. 9 alin. (2) din ordonanța de urgență, șiperioada de acordare a acestuia;

c) pentru ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieri:numele și prenumele titularului, codul numeric personal, adresalocuinței pentru care se solicită dreptul, cuantumul ajutoruluiacordat, inclusiv cel acordat din bugetul local în condițiile art. 11alin. (3) din ordonanța de urgență, perioada de acordare aacestuia, precum și data efectuării plății.

(3) Pentru familiile și persoanele singure care îndeplinesccondițiile de acordare a ajutoarelor prevăzute la art. 1 peparcursul sezonului rece, dispoziția prevăzută la alin. (1) seemite pentru perioada rămasă până la sfârșitul sezonului rece,cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (6) din ordonanța deurgență.

(4) Pentru familiile și persoanele singure care nu îndeplinesccondițiile de acordare a ajutoarelor prevăzute la art. 1, primariicomunică solicitanților dispoziția motivată privind respingereacererii.

(5) Dispozițiile primarului prevăzute la alin. (1) și (2) secomunică titularilor ajutoarelor prevăzute la art. 1, în termen demaximum 5 zile de la data emiterii, direct, prin intermediulfurnizorilor sau prin asociațiile de proprietari/locatari.

 Art. 7. — (1) În cazul modificărilor prevăzute la art. 19 alin. (1)din ordonanța de urgență, comunicarea acestora se va face prindepunerea unei noi declarații pe propria răspundere, potrivitprevederilor art. 19 alin. (2) din ordonanța de urgență.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), primarii emit noi dispozițiipe care le transmit titularilor ajutoarelor prevăzute la art. 1, întermen de 5 zile de la data emiterii, potrivit prevederilor art. 19alin. (5) din ordonanța de urgență.

  Art. 8. — În aplicarea prevederilor art. 17 alin. (3) dinordonanța de urgență, primarii au obligația de a transmitefurnizorilor, asociațiilor de proprietari/locatari și agențiilor teritoriale situații centralizatoare cuprinzând în mod obligatoriu

titularii ajutoarelor prevăzute la art. 1, numărul dispoziției princare s-a stabilit dreptul, venitul net lunar pe membru de familieși valoarea ajutorului calculată în condițiile art. 8, 9 și 11 dinordonanța de urgență, în scris și în format electronic, întocmitepotrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 3—5. Situațiilecentralizatoare se transmit lunar, actualizate cu beneficiarii care îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului social pe parcursulsezonului rece.

 Art. 9. — (1) Autoritățile administrației publice locale, în bazaart. 8 alin. (8), art. 9 alin. (2) și art. 11 alin. (3) din ordonanța deurgență, pot aproba din bugetele proprii ajutoare după cumurmează:

a) prin majorări ale gradului de compensare în acelașiprocent pentru toți beneficiarii de ajutor pentru energie termicăce se regăsesc în aceeași tranșă de venituri;

b) prin majorări ale ajutorului pentru gaze naturale șicombustibili solizi sau petrolieri cu același cuantum pentru toțibeneficiarii care se regăsesc în aceeași tranșă de venituri;

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 3

Page 11: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 11/72

c) prin acordarea de ajutoare pentru familiile și persoanelesingure cu venituri care depășesc tranșele de venituri prevăzutede ordonanța de urgență.

(2) În situația în care autoritățile administrației publice localeacordă din bugetele proprii ajutoare în condițiile alin. (1),cuantumul acestora va fi cuprins atât în dispoziția prevăzută laart. 6, cât și în situația centralizatoare prevăzută la art. 8.

CAPITOLUL IIStabilirea și plata ajutorului pentru încălzirea locuinței

SECȚIUNEA 1

 Ajutorul pentru energie termică

  Art. 10. — (1) Familiile și persoanele singure cu veniturireduse, care utilizează pentru încălzirea locuinței energietermică furnizată în sistem centralizat, beneficiază, în condițiileprevăzute de ordonanța de urgență, de ajutor pentru energietermică, prin compensarea procentuală a valorii efective a

facturii la energie termică.(2) Potrivit prevederilor alin. (1), ajutorul pentru energietermică se acordă numai pentru energia termică consumată înscopul încălzirii locuinței și nu include energia termicăconsumată în scopul preparării apei calde menajere.

 Art. 11. — Potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din ordonanțade urgență, cuantumul efectiv al ajutorului pentru energietermică se calculează lunar de către furnizor, după cumurmează:

 Ajutor efectiv = (Cps + Cpl) x Cid x PL,

unde:

— C  ps reprezintă compensarea procentuală prevăzută laart. 8 din ordonanța de urgență din bugetul de stat;— C  pl  reprezintă compensarea procentuală prevăzută la

art. 8 din ordonanța de urgență din bugetul local;— C id  reprezintă consumul defalcat de asociația de

proprietari/locatari pe consumatori individuali, beneficiari deajutor pentru energie termică, respectiv al consumatorului titular de contract individual de furnizare, măsurat în gigacalorii;

— P L reprezintă prețul local al gigacaloriei pentru energiatermică facturată populației de către furnizor.

  Art. 12. — (1) Ajutorul pentru energie termică calculat încondițiile art. 11 nu poate depăși, pe toată perioada sezonului

rece, ajutorul maxim lunar stabilit de către primar în condițiileart. 8 alin. (9) din ordonanța de urgență.(2) Ajutorul maxim lunar stabilit de primar se calculează

astfel:

 Ajutor maxim lunar = (Cps + Cpl) x CLmed x PL,

unde:— C  ps reprezintă compensarea procentuală prevăzută la

art. 8 din ordonanța de urgență din bugetul de stat;— C  pl  reprezintă compensarea procentuală prevăzută la

art. 8 din ordonanța de urgență din bugetul local;— C Lmed  reprezintă consumul mediu lunar stabilit pe tip de

apartament și în funcție de zona de temperatură, prevăzut înanexa nr. 1 la ordonanța de urgență;— P L reprezintă prețul local al gigacaloriei pentru energia

termică facturată populației de către furnizor. Art. 13. — (1) Lunar, până la data de 3 a lunii, reprezentantul

furnizorului de energie termică împreună cu reprezentantul

asociației de proprietari/locatari, după caz, stabilesc consumulgeneral de energie termică.

(2) Prin consumul general de energie termică prevăzut laalin. (1) se înțelege consumul contorizat la data citirii ceurmează să fie facturat.

(3) În situația în care la branșamentul unde se realizeazăcitirea sunt racordați mai mulți titulari de contract, defalcarea

consumului general de energie termică se face în funcție dereglementările legale în vigoare.

(4) La stabilirea consumului general de energie termicăprevăzut la alin. (1) se încheie un proces-verbal constatator, alcărui model este prevăzut în anexa nr. 6.

(5) În situația asociațiilor de proprietari/locatari în care existămodalitatea de stabilire a consumului de energie termicăfurnizată în sistem centralizat pe bază de repartitoare montatede prestatorii autorizați de către autoritățile de reglementare,citirea și repartizarea consumului general de energie termică peconsumatori individuali se vor realiza pe baza unor contracte încheiate, în condițiile legii, de asociațiile de proprietari/locatari

cu acești prestatori, cu respectarea termenelor prevăzute deordonanța de urgență.

 Art. 14. — (1) Pe baza datelor cuprinse în procesul-verbalprevăzut la art. 13 alin. (4), asociația de proprietari/locataridefalcă consumul general de energie termică pe consumatoriindividuali.

(2) Modalitatea de defalcare a consumului general deenergie termică pe consumatori individuali se realizează înconformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Atât consumul general de energie termică, cât și celdefalcat pe consumatori individuali vor fi determinate îngigacalorii.

(4) În termenul prevăzut la art. 20 alin. (4) din ordonanța deurgență, asociația de proprietari/locatari transmite furnizorilor deenergie termică situația centralizatoare cuprinzând consumuriledefalcate pentru beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței.

(5) Situația centralizatoare cuprinzând consumurile defalcatede asociația de proprietari/locatari pe beneficiarii ajutoruluipentru încălzirea locuinței cu energie termică se întocmeștepotrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7.

 Art. 15. — Pe baza consumului defalcat prevăzut la art. 14,furnizorul calculează cuantumul ajutorului pentru energietermică, astfel:

a) la nivelul ajutorului efectiv calculat potrivit prevederilor 

art. 11, dacă valoarea acestuia este mai mică sau egală cucuantumul ajutorului maxim stabilit de primar, potrivitprevederilor art. 12 alin. (2);

b) la nivelul ajutorului maxim calculat potrivit art. 12 alin. (2),dacă valoarea ajutorului efectiv este mai mare decât cuantumulajutorului maxim stabilit de primar.

  Art. 16. — (1) Furnizorii de energie termică în sistemcentralizat transmit lunar asociațiilor de proprietari/locatari,precum și consumatorilor vulnerabili titulari de contracteindividuale factura reprezentând consumul de energie termică,conform prevederilor art. 21 alin. (3) și (4) din ordonanța deurgență, în care se evidențiază ajutorul pentru energie termică

calculat în condițiile art. 15.(2) Pe baza facturilor prevăzute la alin. (1), furnizorul deenergie termică întocmește borderoul centralizator cuprinzândbeneficiarii ajutorului pentru energie termică și cuantumulacestuia pentru perioada de referință, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.20114

Page 12: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 12/72

  Art. 17. — (1) Borderoul centralizator prevăzut la art. 16alin. (2) reprezintă document de plată, se întocmește de furnizor  în 3 exemplare și se transmite primarilor pentru certificare.

(2) În termen de 5 zile de la primire, primarii certifică șitransmit un exemplar agențiilor teritoriale, pe baza căruiaacestea achită la furnizori sumele reprezentând ajutoarelepentru energie termică. Unul dintre celelalte două exemplarecertificate rămâne la primar, iar celălalt se remite furnizorului.

SECȚIUNEA a 2-a

 Ajutorul pentru gaze naturale

  Art. 18. — În aplicarea prevederilor art. 17 alin. (3) dinordonanța de urgență, primarii au obligația de a transmitefurnizorilor, asociațiilor de proprietari/locatari și agențiilor teritoriale situația centralizatoare privind beneficiarii, venitul netlunar pe membru de familie și cuantumul ajutoarelor pentru gazenaturale stabilit în condițiile art. 9 din ordonanța de urgență, înscris și în format electronic, conform art. 8.

 Art. 19. — (1) Lunar, până la data de 3 a lunii, reprezentantulfurnizorului de gaze naturale împreună cu reprezentantulasociației de proprietari/locatari, după caz, stabilesc consumulgeneral de gaze naturale.

(2) Prin consumul general de gaze naturale prevăzut laalin. (1) se înțelege consumul contorizat la data citirii pentru careurmează să fie emisă factura.

(3) La stabilirea consumului general de gaze naturaleprevăzut la alin. (1) se încheie un proces-verbal constatator, alcărui model este prevăzut în anexa nr. 9.

 Art. 20. — (1) Pe baza datelor cuprinse în procesul-verbalprevăzut la art. 19 alin. (3), asociația de proprietari/locatari

defalcă consumul general de gaze naturale pe consumatoriindividuali, beneficiari de ajutor pentru gaze naturale.(2) În termenul prevăzut la art. 20 alin. (4) din ordonanța de

urgență, asociația de proprietari/locatari transmite furnizorilor degaze naturale situația centralizatoare cuprinzând consumuriledefalcate pentru beneficiarii de ajutor pentru gaze naturale.

(3) Situația centralizatoare cuprinzând consumurile defalcatede asociația de proprietari/locatari pe beneficiarii ajutoruluipentru gaze naturale se întocmește potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 10.

(4) Pe baza consumului defalcat prevăzut la alin. (1),furnizorul stabilește cuantumul ajutorului efectiv, după cum

urmează:a) la nivelul cuantumului ajutorului stabilit prin dispoziție aprimarului, dacă valoarea consumului este mai mare sau egalăcu acest nivel;

b) la valoarea consumului, dacă acesta este mai mic decâtcuantumul ajutorului stabilit prin dispoziție a primarului.

(5) În situația în care modalitatea de facturare practicată decătre furnizorul de gaze naturale conduce la emiterea a mai multde 5 facturi pentru perioada sezonului rece, cuantumul ajutoruluiefectiv stabilit potrivit prevederilor alin. (4), însumat pe aceastăperioadă, nu poate depăși cuantumul însumat al ajutoruluipentru gaze naturale stabilit prin dispoziția primarului pentru

aceeași perioadă.  Art. 21. — (1) Furnizorii de gaze naturale transmit lunar asociațiilor de proprietari/locatari, precum și consumatorilor vulnerabili titulari de contracte individuale, factura reprezentândconsumul de gaze naturale, cu respectarea prevederilor art. 23alin. (3) și (4) din ordonanța de urgență, în care se evidențiază

ajutorul pentru gaze naturale calculat în condițiile art. 20 alin. (4)și (5).

(2) Pe baza facturilor prevăzute la alin. (1), furnizorul de gazenaturale întocmește borderoul centralizator cuprinzândbeneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturaleși cuantumul efectiv al acestuia, potrivit modelului prevăzut înanexa nr. 11.

  Art. 22. — (1) Borderoul centralizator prevăzut la art. 21alin. (2) reprezintă document de plată, se întocmește de furnizor  în 3 exemplare și se transmite primarilor pentru certificare.

(2) În termen de 5 zile de la primire, primarii certifică șitransmit un exemplar agențiilor teritoriale, pe baza căruiaacestea achită la furnizori sumele reprezentând ajutoarelepentru gaze naturale. Unul dintre celelalte două exemplarecertificate rămâne la primar, iar celălalt se remite furnizorului.

SECȚIUNEA a 3-a

 Ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieri 

 Art. 23. — (1) Ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieriacordat beneficiarilor de ajutor social stabilit în condițiile Legiinr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările șicompletările ulterioare, se realizează în cuantumul și condițiileprevăzute la art. 11 alin. (2) și art. 25 din ordonanța de urgență.

(2) În cazul în care mai multe familii și persoane singurebeneficiare de ajutor social locuiesc și gospodăresc împreună,ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni șicombustibili petrolieri se acordă pentru fiecare dintre acestea.

(3) Ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieri prevăzutla alin. (1) se acordă pe baza listei cu beneficiarii de ajutor socialcare utilizează pentru încălzirea locuinței lemne, cărbuni,

combustibili petrolieri, pe baza documentației depuse lastabilirea ajutorului social, întocmită de serviciul public deasistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz,de persoana cu atribuții în domeniul asistenței sociale dinaparatul de specialitate al primarului.

(4) În termen de 5 zile după efectuarea plății ajutorului pentrucombustibili solizi sau petrolieri, lista prevăzută la alin. (3) secomunică și agențiilor teritoriale și va conține obligatoriu numeleși prenumele titularilor ajutorului, suma reprezentând ajutorul lacare au dreptul, suma efectiv plătită și data la care s-a efectuatplata. Lista va fi actualizată lunar cu beneficiarii care îndeplinesccondițiile de acordare a ajutorului social pe parcursul sezonului

rece. Art. 24. — (1) Acordarea ajutorului pentru combustibili solizisau petrolieri în cazul familiilor și persoanelor singure, alteledecât cele beneficiare de ajutor social stabilit în condițiile Legiinr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, serealizează diferențiat, în raport cu venitul net mediu lunar pemembru de familie, respectiv al persoanei singure, în condițiileprevăzute la art. 11 alin. (1) și, după caz, alin. (3) din ordonanțade urgență.

(2) Pe baza dispozițiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c),serviciul public de asistență socială din subordinea consiliuluilocal sau, după caz, persoana cu atribuții în domeniul asistenței

sociale din aparatul de specialitate al primarului întocmeștelunar situația centralizatoare cuprinzând beneficiarii ajutoruluipentru încălzirea locuinței și cuantumul aferent, conform art. 8.

(3) Situația centralizatoare prevăzută la alin. (2) se transmiteagențiilor teritoriale lunar, până la data de 15 a fiecărei luni,pentru luna anterioară.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 5

Page 13: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 13/72

(4) Situația centralizatoare prevăzută la alin. (2) constituiedocument justificativ de plată și se redactează în sistemelectronic, fără modificări manuale sau alte vicii de formă saude fond.

 Art. 25. — În situația în care în aceeași gospodărie locuiescatât familii sau persoane singure beneficiare de ajutor social înbaza Legii nr. 416/2001, cu modificările și completărileulterioare, cât și familii sau persoane singure ale căror veniturise încadrează în limitele prevăzute la art. 11 alin. (1) dinordonanța de urgență, ajutorul pentru combustibili solizi saupetrolieri se acordă separat pentru fiecare familie sau persoanăsingură din gospodărie.

CAPITOLUL IIIDispoziții finale

  Art. 26. — (1) Agențiile teritoriale, pe baza situațieicentralizatoare prevăzute la art. 24 alin. (2), respectiv aborderourilor prevăzute la art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (2),

solicită Agenției Naționale pentru Prestații Sociale creditelebugetare corespunzătoare ajutoarelor prevăzute la art. 1 alin. (2)suportate din bugetul de stat, conform art. 8 alin. (2)—(5), art. 9alin. (1) și art. 11 alin. (1) din ordonanța de urgență.

(2) Până cel târziu la data de 20 a lunii, Agenția Naționalăpentru Prestații Sociale transmite Ministerului Muncii, Familiei șiProtecției Sociale necesarul de credite bugetare centralizat lanivelul întregii țări.

(3) Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale transmitelunar Ministerului Finanțelor Publice documentația pentrudeschiderea de credite bugetare.

(4) În baza creditelor bugetare deschise, agențiile teritoriale

virează sumele alocate cu titlu de ajutoare pentru încălzirealocuinței, după cum urmează:a) în conturile de tip angajament scris în păstrarea unui terț,

escrow, deschise de către producătorii și distribuitorii de energietermică sau gaze naturale;

b) în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale învederea plății lunare la beneficiari a ajutorului pentrucombustibili solizi sau petrolieri prevăzut la art. 24.

  Art. 27. — În aplicarea prevederilor art. 31 alin. (2) dinordonanța de urgență, primarii transmit, la solicitarea agențiilor teritoriale, până la data de 15 a fiecărei luni, un raport statisticpotrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 12—20.

 Art. 28. — Pe baza rapoartelor statistice prevăzute la art. 27,agențiile teritoriale întocmesc un raport statistic la nivelul județului, respectiv al municipiului București, pe care îl transmit,prin Agenția Națională pentru Prestații Sociale, MinisteruluiMuncii, Familiei și Protecției Sociale până la data de 25 afiecărei luni.

 Art. 29. — (1) În aplicarea art. 30 din ordonanța de urgență,agențiile teritoriale comunică primarilor, lunar, până la data de 5a lunii, lista cu beneficiarii pentru care urmează să se efectuezeanchetele sociale în cursul respectivei luni.

(2) În baza listei prevăzute la alin. (1) primarii dispunefectuarea de anchete sociale la domiciliul sau, după caz, la

reședința solicitantului ajutorului pentru încălzirea locuinței,pentru cel puțin 60% din beneficiari.(3) Ancheta socială se realizează de personalul serviciului

public de asistență socială din subordinea consiliului local sau,după caz, de persoanele cu atribuții în domeniul asistențeisociale din aparatul de specialitate al primarului. Datele

referitoare la familia sau la persoana singură se înregistrează în formularul de anchetă socială, potrivit modelului prevăzut înanexa nr. 21.

(4) La definitivarea anchetei sociale se pot utiliza și informațiide la cel puțin două persoane care cunosc situația materială,socială și civilă a solicitantului de ajutor pentru încălzirealocuinței. În acest caz, declarațiile persoanelor se consemnează

de personalul prevăzut la alin. (3) și se semnează de persoanele în cauză.

(5) Răspunderea asupra conținutului anchetei sociale revinepersoanelor care au efectuat și au semnat ancheta socială.

 Art. 30. — (1) După efectuarea anchetelor sociale, conformart. 29, primarii au obligația de a transmite agențiilor teritorialesituația nominală privind anchetele sociale efectuate și rezultatulacestora, la data de 1 a fiecărei luni, pentru anchetele efectuate  în luna anterioară. Modelul situației este prevăzut în anexanr. 22.

(2) În situația în care din lista prevăzută la alin. (1) rezultă cănu au fost efectuate anchete sociale pentru toți beneficiarii

cuprinși în lista transmisă de agențiile teritoriale, aceștia vor ficuprinși în lista pentru luna următoare, astfel încât în termenulprevăzut la art. 30 alin. (1) din ordonanța de urgență să fieacoperit procentul de 60%.

 Art. 31. — În cadrul verificărilor efectuate de către organelede control ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,obligația prevăzută la art. 8 alin. (7) din ordonanța de urgență seconsideră îndeplinită dacă se înregistrează una dintreurmătoarele situații:

a) ajutoarele acordate de la bugetul local în condițiile art. 8alin. (6) din ordonanța de urgență sunt stabilite la nivelul deminimum 10% din maximul acesteia;

b) suma totală reprezentând subvenții lunare conform art. 7alin. (2) lit. a) din ordonanța de urgență este mai mare sau egalăcu suma reprezentând 10% din suma totală care ar fi putut fiacordată cu titlu de ajutor în condițiile art. 8 alin. (6) dinordonanța de urgență, pentru beneficiarii care primesc ajutorulpentru energie termică acordat de la bugetul de stat;

c) suma totală cumulată acordată cu titlu de ajutor șisubvenție lunară conform art. 7 alin. (2) lit. a) din ordonanța deurgență este mai mare sau egală cu suma reprezentând 10%din suma totală care ar fi putut fi acordată cu titlu de ajutor încondițiile art. 8 alin. (6) din ordonanța de urgență, pentrubeneficiarii care primesc ajutorul pentru energie termică acordatde la bugetul de stat.

  Art. 32. — În aplicarea prezentelor norme metodologice,Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale poate emiteprecizări sau instrucțiuni care se aprobă prin ordin al ministruluimuncii, familiei și protecției sociale.

  Art. 33. — (1) Pentru asigurarea aplicării prevederilor Ordinului ministrului economiei și finanțelor și al ministruluimuncii, familiei și egalității de șanse nr. 1.849/401/2008 privindmonitorizarea plății unor drepturi de natură socială, cumodificările și completările ulterioare, furnizorii de energietermică și gaze naturale transmit lunar agenției teritoriale, odatăcu borderourile prevăzute la art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (2),situația cu titularii de ajutor pentru încălzirea locuinței, în

evidență, și pentru care se solicită decontarea sumelor.(2) Situația prevăzută la alin. (1) se întocmește potrivitmodelului prevăzut în anexa nr. 23 și se transmite în formatelectronic într-un limbaj informatic agreat cu agențiile teritoriale.

  Art. 34. — Anexele nr. 1—23 fac parte integrantă dinprezentele norme metodologice.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.20116

Page 14: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 14/72

 ANEXA Nr. 1*)la normele metodologice

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 7

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

Page 15: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 15/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.20118

Page 16: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 16/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 9

Page 17: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 17/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201110

Page 18: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 18/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 11

Page 19: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 19/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201112

Page 20: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 20/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 13

Page 21: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 21/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201114

Page 22: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 22/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 15

Page 23: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 23/72

 ANEXA Nr. 2la normele metodologice

L I S T Acuprinzând bunurile ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței

Bunuri imobile:

— clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate,cu excepția locuinței de domiciliu.

Bunuri mobile:

1. mijloace de transport*): autoturisme care depășesc 1.600 cm3, autoutilitare, autocamioane deorice fel și remorci, șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, autobuze, microbuze;

2. utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;3. utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;4. utilaje de prelucrat lemnul: gater, drujbă sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic,

mecanic sau electric;5. depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.

*) Se exceptează mijloacele de transport adaptate din proprietatea persoanelor cu handicap, precum și cele necesare pentruuzul personal al persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”.

Terenuri:

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201116

Terenuri Familii cu1—3 persoane

Familii cupeste 3 persoane

1. Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă (teren intravilan), care depășesc 1.000 m 2 înzona urbană și 2.000 m2 în zona rurală

2. Terenuri în zona colinară și de șes— arabil și fâneață 2,00 ha 3,00 ha

— forestier 2,00 ha 3,00 ha

— vii, livezi, grădini de legume și flori 1,00 ha 1,50 ha

3. Terenuri în zona montană

— forestier 2,00 ha 3,00 ha

— vii, livezi 1,50 ha 2,00 ha

— pășuni și fânețe 4,00 ha 5,00 ha

Categorii de animale/păsări:1. peste 3 bovine;2. peste 5 porcine;3. peste 20 de ovine/caprine;4. peste 15 familii de albine.

N O T ĂFamiliile și persoanele singure care au în proprietate cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în

această listă nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței.

Sursa: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale — pentru stabilirea suprafețelor terenurilor șicursurilor de apă, precum și pentru stabilirea numărului de categorii de animale

Page 24: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 24/72

 ANEXA Nr. 3la normele metodologice

ROMÂNIAJudețul/Municipiul București .............................

(codul și denumirea)Primarul comunei/orașului/municipiului/sectorului municipiului București .............................

(codul și denumirea)

S I T U A Ț I Aprivind beneficiarii și cuantumul ajutoarelor pentru energie termică

luna ../anul

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 17

Nr.crt. Titular CNP Adresa

Numărulde

membri în familie

Venit lunar/membru

de familie

Valoareamaximă

a ajutorului

Număruldispozițieiprimarului

Compensare

Bugetde stat

Bugetlocal

Nr.crt. Titular CNP Adresa

Numărul

demembri în familie

Venit lunar/

membrude familie

Numărul

dispozițieiprimarului

Cuantumul lunar alajutorului stabilit prin

dispoziția primaruluiBugetde stat

Bugetlocal

TOTAL:

Primar,

N O T Ă :Se transmite în scris și în format electronic.

 ANEXA Nr. 4

la normele metodologiceROMÂNIAJudețul/Municipiul București .............................

(codul și denumirea)Primarul comunei/orașului/municipiului/sectorului municipiului București .............................

(codul și denumirea)

S I T U A Ț I Aprivind beneficiarii și cuantumul ajutoarelor pentru gaze naturale

luna ./anul

Primar,

N O T Ă :

Se transmite în scris și în format electronic.

Page 25: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 25/72

 ANEXA Nr. 5 la normele metodologice

ROMÂNIAJudețul/Municipiul București .............................

(codul și denumirea)Primarul comunei/orașului/municipiului/sectorului municipiului București .............................

(codul și denumirea)

S I T U A Ț I Aprivind beneficiarii și cuantumul ajutoarelor pentru combustibili solizi sau lichizi

luna ./anul

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201118

Nr.crt. Titular CNP Adresa

Număruldispozițieiprimarului

Numărul demembri

 în familie

Venit lunar/membru

de familie

Cuantumul lunar alajutorului stabilit prindispoziția primarului

TOTAL:

Primar,

N O T Ă :

Se transmite în scris și în format electronic.

 ANEXA Nr. 6 la normele metodologice

P R O C E S - V E R B A L C O N S T A T A T O R încheiat astăzi, ............................,

 între1. Furnizorul de energie termică în sistem centralizat ..........................................................,

reprezentat prin domnul/doamna ..........................................., în calitate de ..............................................

și2. Asociația de proprietari/locatari ............................................................., reprezentată prin

domnul/doamna ....................................., în calitate de .........................., am procedat la determinareaconsumului general de energie termică aferent lunii ..............................., înregistrat de aparatul de măsurăinstalat la nivelul branșamentului imobilului din localitatea ......................................., str. .............................nr. ........., în cantitate de ............................. .

Reprezentatul furnizorului,

.

Reprezentantul asociației de proprietari/locatari,

L.S. L.S.

Page 26: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 26/72

 ANEXA Nr. 7 la normele metodologice

S I T U A Ț I Acuprinzând consumurile defalcate de asociația de proprietari/locataripe beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței cu energie termică

Perioada de consum

Denumirea titularului de contract ................................. Adresa titularului de contract .......................................Codul titularului de contract .........................................

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 19

Nr.crt.

Nr.apt.

Nr.camere Beneficiarul ajutorului CNP

Număruldispozițieiprimarului

Valoarea ajutorului maximstabilit prin dispoziție

a primarului

Consumul defalcatpe apartamente

(Gcal)

0 1 2 3 4 5 6 7

.

.

.

.

TOTAL:

Valorile din coloana 7 reprezintă consumul de energie termică pentru încălzire alocat prin defalcarea consumului generalstabilit în baza procesului-verbal pe beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Reprezentantul titularului de contract Numele și prenumele ......................................Data și semnătura ...........................................Ștampila (după caz)

Preluat de furnizor Numele și prenumele ......................................Funcția ............................................................Data și semnătura ...........................................

N O T Ă :

Se întocmește în două exemplare, din care unul se predă furnizorului sub semnătură de primire.

 ANEXA Nr. 8 

la normele metodologice

Nr.crt.

Nr.apt.

Număruldispozițieiprimarului

Beneficiarulajutorului

CNP

Compensare(%)

Consumul

repartizatde asociația de

proprietari/locatari

Prețul

energieitermice

facturatepopulației

Valoareaajutorului

efectiv

Valoarea

ajutoruluimaxim stabilitprin dispoziția

primarului

Cuantumulajutoruluipentru

 încălzire

Suma de platăpentru beneficiariiajutorului pentru

 încălzireBugetde stat

Bugetlocal

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9=(5+6)x7x8 10 11=min.(9,10) 12=(7x8)-11

.

.

.

TOTAL:

Valoarea efectivă a ajutorului pentru încălzirea locuinței nu poate depăși valoarea maximă stabilită prin dispoziție aprimarului, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonuluirece.

Semnătura și ștampila furnizorului

N O T Ă :Situația se întocmește în 3 exemplare, în original, din care unul se transmite agenției pentru prestații sociale județene,

respectiv a municipiului București, unul rămâne la primar și celălalt se remite furnizorului.

B O R D E R O U C E N T R A L I Z A T O R

cuprinzând beneficiarii ajutorului pentru energie termicăși cuantumul acestuia pentru perioada

CERTIFICARE

PRIMAR

Denumirea furnizorului ......................................... Adresa furnizorului ...............................................

 Anexă la factura nr. /

Denumirea titularului de contract .................... Adresa titularului de contract .................... Codul titularului de contract ....................

Page 27: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 27/72

 ANEXA Nr. 9la normele metodologice

P R O C E S - V E R B A L C O N S T A T A T O R încheiat astăzi, ............................,

 între1. Furnizorul de gaze naturale ..........................., reprezentat prin domnul/doamna .............................,și2. Asociația de proprietari/locatari ......................., reprezentată prin domnul/doamna

..........................., am procedat la determinarea consumului general de gaze naturale aferent lunii

..............................., pe baza citirii contorului.

Index citit:Data citirii:

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201120

Reprezentatul furnizorului,.

Reprezentantul asociației de proprietari/locatari,

L.S. L.S.

 ANEXA Nr. 10 la normele metodologice

S I T U A Ț I A C E N T R A L I Z A T O A R E

cuprinzând consumurile defalcate de asociația de proprietari/locatari pe beneficiarii ajutorului pentru gaze naturalePerioada de consum

Denumirea titularului de contract (client) .................................. Adresa titularului de contract (client) ........................................Codul titularului de contract (client) ..........................................

Nr.crt.

Beneficiarulajutorului de încălzire CNP Numărul dispoziției

primarului

Cuantumul ajutorului stabilitprin dispozițiea primarului

Consumul defalcatpe apartamente

(NMC)

0 1 2 3 4 5

.

.

.

.

TOTAL:

Valorile din coloana 5 reprezintă consumul de gaze naturale pentru încălzire alocat prin defalcarea consumului generalde asociația de proprietari/locatari pe beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Reprezentantul titularului de contract (client)Numele și prenumele ..........................................

Data și semnătura ...............................................Ștampila (după caz) ............................................

Preluat de furnizor Numele și prenumele ..........................................

Funcția ................................................................Data și semnătura ...............................................

N O T Ă :

Se întocmește în două exemplare, din care unul se predă furnizorului sub semnătură de primire.

Page 28: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 28/72

 ANEXA Nr.11la normele metodologice

B O R D E R O U C E N T R A L I Z A T O Rcuprinzând beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale și cuantumul efectiv al acestuia

Perioada de consum .

Denumirea furnizorului ......................................... Adresa furnizorului ...............................................

 Anexă la factura nr. /

Denumirea titularului de contract .................... Adresa titularului de contract .................... Codul titularului de contract ....................(client) (client) (client)

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 21

Nr.crt.

Beneficiarul ajutorului CNPNumăruldispoziției

primarului

Consumulrepartizat deasociația de

proprietari/locatari

Prețulgazelor naturale

(lei/NMC)

Valoareaconsumului

Cuantumulajutorului stabilitprin dispozițiea primarului

Cuantumul efectival ajutorului pentru

 încălzire

Suma de platăpentru beneficiariiajutorului pentru

 încălzire

0 1 2 3 4 5 6 = 4 x 5 7 8 = min. (6, 7) 9 = 6 - 8

.

.

.

TOTAL:

Valoarea efectivă a ajutorului pentru încălzirea locuinței nu poate depăși cuantumul ajutorului stabilit prin dispoziție aprimarului, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonuluirece.

Semnătura și ștampila furnizorului

N O T Ă :Situația se întocmește în 3 exemplare, în original, din care unul se transmite agenției pentru prestații sociale județene,

respectiv a municipiului București, unul rămâne la primar și celălalt se remite furnizorului.

 ANEXA Nr. 12la normele metodologice

A J U T O A R E P E N T R U Î N C Ă L Z I R E A L O C U I N Ț E I C U E N E R G I E T E R M I C Ă— persoane singure —

Venitul net mediulunar pe membru

de familie(lei)

Numărulde luni

Buget de stat Buget local

Procentul decompensare

Numărul depersoane singure

Procentul decompensare

Numărul depersoane singure

până la 155

5 luni

100% 7%4 luni3 luni2 luni

1 luna

155,1—210

5 luni

90% 14%4 luni3 luni2 luni1 luna

210,1—260

5 luni

80% 20%4 luni3 luni2 luni1 luna

260,1—310

5 luni

70% 27%4 luni3 luni2 luni1 luna

Page 29: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 29/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201122

Venitul net mediulunar pe membru

de familie(lei)

Numărulde luni

Buget de stat Buget local

Procentul decompensare

Numărul depersoane singure

Procentul decompensare

Numărul depersoane singure

310,1—355

5 luni

60% 33%4 luni3 luni

2 luni1 luna

355,1—425

5 luni

50% 40%4 luni3 luni2 luni1 luna

425,1—480

5 luni

40% 46%4 luni3 luni

2 luni1 lună

480,1—540

5 luni

30% 53%4 luni3 luni2 luni1 lună

540,1—615

5 luni

20% 59%4 luni3 luni2 luni

1 lună

615,1—786

5 luni

15% 61%4 luni3 luni2 luni1 lună

786,1—1082

5 luni

10% 63%4 luni3 luni2 luni1 lună

T O T A L :

0 00 00 00 00 0

TOTAL GENERAL: 0 0

La data de

31 octombrie 30 noiembrie 31 decembrie 31 ianuarie 28 (29) februarie 31 martie

Numărul total de cereridepuseNumărul total al ajutoarelor de la bugetul de statNumărul total al ajutoarelor de la bugetul local

Page 30: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 30/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 23

   A   N   E   X   A   N  r .   1   3

   l  a

  n  o  r  m  e   l  e  m  e   t  o   d  o   l  o  g   i  c  e

   A   J   U   T   O   A   R

   E

   P   E   N   T   R   U

    Î   N   C    Ă   L   Z   I   R   E   A

   L   O   C   U   I   N   Ț   E   I   C   U

   E   N   E   R   G   I   E

   T   E   R   M   I   C    Ă

  —   f  a

  m   i   l   i   i  —

   V  e  n   i   t  u   l  n  e   t

  m  e   d   i  u   l  u  n  a  r  p  e

  m  e  m   b  r  u   d  e

   f  a  m   i   l   i  e   (   l  e   i   )

   N

  u  m   ă  r  u   l

   d  e   l  u  n   i

   B  u  g  e   t   d  e  s   t  a   t

   B  u  g  e   t   l  o  c  a   l

   P  r  o  c  e  n   t   d  e

  c  o  m  p  e  n  s  a  r  e

   T  o   t  a   l   f  a  m   i   l   i   i

   F  a  m   i   l   i   i  c  u

   P  r  o  c  e  n   t   d  e

  c  o  m  p  e  n  s  a  r  e

   T  o   t  a   l   f  a  m   i   l   i   i

   F  a  m   i   l   i   i  c  u

   2  m  e  m

   b  r   i

   3  m  e  m   b  r   i

   4  m  e  m   b  r   i

   5  m  e  m   b  r   i

   >   5  m  e  m   b  r   i

   2  m  e  m   b  r   i

   3  m  e  m   b  r   i

   4  m  e  m   b  r   i

   5  m  e  m   b  r   i

   >   5  m  e  m   b  r   i

  p   â  n   ă   l  a   1   5   5

   5   l  u  n   i

   9   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   7   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1   5   5 ,   1  —   2   1   0

   5   l  u  n   i

   8   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1   4   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   1   0 ,   1  —   2   6   0

   5   l  u  n   i

   7   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   0   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   6   0 ,   1  —   3   1   0

   5   l  u  n   i

   6   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   7   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   1   0 ,   1  —   3   5   5

   5   l  u  n   i

   5   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   3   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   5   5 ,   1  —   4   2   5

   5   l  u  n   i

   4   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   4   0   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

Page 31: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 31/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201124

   V  e  n   i   t  u   l  n  e   t

  m  e   d   i  u   l  u  n  a  r  p  e

  m  e  m   b  r  u   d  e

   f  a  m   i   l   i  e   (   l  e   i   )

   N

  u  m   ă  r  u   l

   d  e   l  u  n   i

   B  u  g  e   t   d  e  s   t  a   t

   B  u  g  e   t   l  o  c  a   l

   P  r  o  c  e  n   t   d  e

  c  o  m  p  e  n  s  a  r  e

   T  o   t  a   l   f  a  m   i   l   i   i

   F  a  m   i   l   i   i  c  u

   P  r  o  c  e  n   t   d  e

  c  o  m  p  e  n  s  a  r  e

   T  o   t  a   l   f  a  m   i   l   i   i

   F  a  m   i   l   i   i  c  u

   2  m  e  m

   b  r   i

   3  m  e  m   b  r   i

   4  m  e  m   b  r   i

   5  m  e  m   b  r   i

   >   5  m  e  m   b  r   i

   2  m  e  m   b  r   i

   3  m  e  m   b  r   i

   4  m  e  m   b  r   i

   5  m  e  m   b  r   i

   >   5  m  e  m   b  r   i

   4   2   5 ,   1  —   4   8   0

   5   l  u  n   i

   3   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   4   6   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   4   8   0 ,   1  —   5   4   0

   5   l  u  n   i

   2   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   5   3   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   5   4   0 ,   1  —   6   1   5

   5   l  u  n   i

   1   0   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   5   9   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   6   1   5 ,   1  —   7   8   6

   5   l  u  n   i

   5   %

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   6   1   %

   0

   4   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   3   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   2   l  u  n   i

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   1

   l  u  n   ă

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   T   O   T   A   L  :

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   T   O   T   A   L   G   E   N   E   R

   A   L  :

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   0

   L  a   d  a   t  a

   d  e

   3   1  o  c   t  o  m   b  r   i  e

   3   0  n  o   i  e  m   b  r   i  e

   3   1   d  e  c  e  m   b  r   i  e

   3   1   i  a  n  u  a  r   i  e

   2   8   (   2   9   )   f  e   b  r  u  a  r   i  e

   3   1  m  a  r   t   i  e

   N  u  m   ă  r  u   l   t  o   t  a   l

   d  e  c  e  r  e  r   i

   d  e  p  u  s  e

   N  u  m   ă  r  u   l   t  o   t  a   l

  a   l  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

   d  e   l  a   b  u  g  e   t  u   l   d  e  s   t  a   t

   N  u  m   ă  r  u   l   t  o   t  a   l

  a   l  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

   d  e   l  a   b  u  g  e   t  u   l   l  o  c  a   l

Page 32: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 32/72

   A   N   E   X   A   N  r .   1   4   *   )

   l  a

  n  o  r  m  e   l  e  m  e   t  o   d  o   l  o  g   i  c  e

   P   L    Ă   Ț   I   E   N   E   R

   G   I   E

   T   E   R   M   I   C    Ă

  —  p  e  r  s  o  a  n  e  s   i  n  g  u  r  e  —

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 25

   *   )   A  n  e  x  a  n  r .   1   4  e  s   t  e  r  e  p  r  o   d  u  s   ă   î  n   f  a  c  s   i  m   i   l .

Page 33: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 33/72

   A   N   E   X   A   N  r .   1   5   *   )

   l  a

  n  o  r  m  e   l  e  m  e   t  o   d  o   l  o  g   i  c  e

   P   L    Ă   Ț   I   E   N   E   R

   G   I   E

   T   E   R   M   I   C    Ă

  —   f  a

  m   i   l   i   i  —

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201126

   *   )   A  n  e  x  a  n  r .   1   5  e  s   t  e  r  e  p  r  o   d  u  s   ă   î  n   f  a  c  s   i  m   i   l .

Page 34: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 34/72

 ANEXA Nr. 16 

la normele metodologice

A J U T O A R E P E N T R U Î N C Ă L Z I R E A L O C U I N Ț E I C U G A Z E N AT U R A L E

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 27

Venitul netmediu lunar pe membrude familie

(lei)

Cuantumulajutorului Numărulde luni Total

Numărul de beneficiari

Persoanăsingură

Familii cu

2 membri 3 membri 4 membri 5 membri > 5 membri

până la 155 262

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

155,1—210 162

5 luni

4 luni3 luni

2 luni

1 lună

210,1—260 137

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

260,1—310 112

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

310,1—355 87

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

355,1—425 62

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

425,1—480 44

5 luni

4 luni3 luni

2 luni

1 lună

Page 35: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 35/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201128

Venitul netmediu lunar pe

membru defamilie

(lei)

Cuantumulajutorului

Numărulde luni Total

Numărul de beneficiari

Persoanăsingură

Familii cu

2 membri 3 membri 4 membri 5 membri > 5 membri

480,1—540 31

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

540,1—615 19

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

T O T A L :

5 luni

4 luni

3 luni

2 luni

1 lună

TOTAL GENERAL: 0 0 0 0 0 0 0 0

La data de

31 octombrie 30 noiembrie 31 decembrie 31 ianuarie 28 (29) februarie 31 martie

Numărul total de cereridepuse

Numărul total al ajutoarelor 

Page 36: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 36/72

   A   N   E   X   A   N  r .   1   7   *   )

   l  a

  n  o  r  m  e   l  e  m  e   t  o   d  o   l  o  g   i  c  e

   P   L    Ă   Ț   I   G   A   Z

   E

   N   A   T   U   R   A   L   E

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 29

   *   )   A  n  e  x  a  n  r .   1   7  e  s   t  e  r  e  p  r  o   d

  u  s   ă   î  n   f  a  c  s   i  m   i   l .

Page 37: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 37/72

 ANEXA Nr. 18 la normele metodologice

A J U T O A R E P E N T R U Î N C Ă L Z I R E A L O C U I N Ț E I C U C O M B U S T I B I L I S O L I Z I Ș I L I C H I Z Ipentru familii și persoane singure, altele decât beneficiarii de ajutor social

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201130

Venitul netmediu lunar pe membrude familie

(lei)

Cuantumul

ajutoruluipentru încălzire

Numărulde luni

Numărul de beneficiari

Total,din care

Persoanăsingură

Familii cu

2 membri 3 membri 4 membri 5 membri > 5 membri

până la 155 54

5 luni 0

4 luni 0

3 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

155,1—210 48

5 luni 0

4 luni 03 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

210,1—260 44

5 luni 0

4 luni 0

3 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

260,1—310 39

5 luni 0

4 luni 0

3 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

310,1—355 34

5 luni 0

4 luni 0

3 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

355,1—425 30

5 luni 0

4 luni 0

3 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

425,1—480 26

5 luni 0

4 luni 03 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

Page 38: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 38/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 31

Venitul netmediu lunar pe membrude familie

(lei)

Cuantumulajutorului

pentru încălzire

Numărulde luni

Numărul de beneficiari

Total,din care

Persoanăsingură

Familii cu

2 membri 3 membri 4 membri 5 membri > 5 membri

480,1—540 20

5 luni 0

4 luni 0

3 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

540,1—615 16

5 luni 0

4 luni 0

3 luni 0

2 luni 0

1 lună 0

T O T A L :

5 luni 0 0 0 0 0 0 0

4 luni 0 0 0 0 0 0 0

3 luni 0 0 0 0 0 0 0

2 luni 0 0 0 0 0 0 0

1 lună 0 0 0 0 0 0 0

TOTAL GENERAL: 0 0 0 0 0 0 0

La data de

31 octombrie 30 noiembrie 31 decembrie 31 ianuarie 28 (29) februarie 31 martieNumărul total de cereridepuse

Numărul total al ajutoarelor aprobate

Page 39: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 39/72

   A   N   E   X   A   N  r .   1   9   *   )

   l  a

  n  o  r  m  e   l  e  m  e   t  o   d  o   l  o  g   i  c  e

   P

   L    Ă   Ț   I   L   E   M   N   E ,   C    Ă   R   B   U   N   I ,

   C   O   M   B   U   S   T   I   B   I   L   I   P   E   T   R   O   L   I   E   R   I

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201132

   *   )   A  n  e  x  a  n  r .   1   9  e  s   t  e  r  e  p  r  o   d

  u  s   ă   î  n   f  a  c  s   i  m   i   l .

Page 40: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 40/72

   A   N   E   X   A   N  r .   2   0

   l  a

  n  o  r  m  e   l  e  m  e   t  o   d  o   l  o  g   i  c  e

   A   J   U   T   O   A   R   E

   P   E   N   T   R   U

    Î   N   C    Ă   L   Z   I   R   E   A

   L   O   C   U   I

   N   Ț   E   I   C   U

   C   O   M   B   U   S   T   I   B   I   L   I

   S   O   L   I   Z   I   Ș   I   L   I   C   H   I   Z   I

  p  e  n   t  r  u   b  e  n  e   f   i  c   i  a  r   i   i   d  e  a   j  u   t  o  r  s  o

  c   i  a   l   î  n  c  o  n   d   i   ț   i   i   l  e   L  e  g   i   i  n  r .   4   1   6   /   2   0

   0   1

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 33

   T   i  p  u   l   d  e   f  a  m

   i   l   i  e

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

  a  p  r  o   b  a   t  e   l  a

   î  n  c  e  p  u   t  u   l

  s  e  z  o  n  u   l  u   i

  r  e  c  e

  n  o   i  e  m   b  r   i  e

   d  e  c  e  m   b  r   i  e

   i  a  n  u  a  r   i  e

   f  e   b  r  u  a  r   i  e

  m  a  r   t   i  e

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

  a  p  r  o   b  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

   î  n  c  e   t  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

  a  p  r  o   b  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

   N  u  m

   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

   î  n  c  e

   t  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e

  n   t   ă

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

  a  p  r  o   b  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

   î  n  c  e   t  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

  a  p  r  o   b  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

   î  n  c  e   t  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

   N  u  m   ă

  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

  a  p  r  o   b

  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n

   t   ă

   N  u  m   ă  r  u   l

  a   j  u   t  o  a  r  e   l  o  r

   î  n  c  e   t  a   t  e

   î  n   l  u  n  a

  c  u  r  e  n   t   ă

  p  e  r  s  o  a  n   ă  s   i  n  g  u  r   ă

   f  a  m   i   l   i   i  c  u   2  m  e

  m   b  r   i

   f  a  m   i   l   i   i  c  u   3  m  e

  m   b  r   i

   f  a  m   i   l   i   i  c  u   4  m  e

  m   b  r   i

   f  a  m   i   l   i   i  c  u   5  m  e

  m   b  r   i

   f  a  m   i   l   i   i  c  u   >   5  m

  e  m   b  r   i

   T   O   T   A   L  :

   P   L    Ă   Ț   I

   L  a   î  n  c  e  p  u   t  u   l

  s  e  z  o  n  u   l  u   i  r  e  c  e

    Î  n   l  u  n  a

  n  o   i  e  m   b  r

   i  e

    Î  n   l  u  n  a

   d  e  c  e  m   b  r   i  e

    Î  n   l  u  n  a

   i  a  n  u  a  r   i  e

    Î  n   l  u  n  a

   f  e   b  r  u  a  r   i  e

    Î  n   l  u  n  a

  m  a  r   t   i  e

Page 41: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 41/72

 ANEXA Nr. 21*)la normele metodologice

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201134

*) Anexa nr. 21 este reprodusă în facsimil.

Page 42: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 42/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 35

Page 43: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 43/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201136

Page 44: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 44/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 37

Page 45: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 45/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201138

Page 46: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 46/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 39

Page 47: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 47/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201140

Page 48: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 48/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 41

Page 49: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 49/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201142

Page 50: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 50/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 43

Page 51: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 51/72

   A   N   E   X   A   N  r .   2   2

   l  a

  n  o  r  m  e   l  e  m  e   t  o   d  o   l  o  g   i  c  e

   P  r   i  m   ă  r   i  a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

   S   I   T

   U   A   Ț   I   E

  p  r   i  v   i  n   d  a  n  c   h  e   t  e

   l  e  s  o  c   i  a   l  e  e   f  e  c   t  u  a   t  e  ș   i  r  e  z  u   l   t  a   t  e   l  e  a  c  e  s   t  o  r  a   î  n   l  u  n  a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.201144

   N  r .  c  r   t .

   N  u  m  e   l  e  ș   i  p  r  e  n  u  m  e   l  e

   t   i   t  u

   l  a  r  u   l  u   i

   C   N   P

   N  e  r  e  g  u   l   i  c  o  n  s   t  a   t  a   t  e   *   )

   M   ă  s  u  r   i   *   )

   V  e  n   i   t  u

  r   i

  e  r  o  n  a   t  e

   N  u  m   ă  r  u   l   d  e

  m  e  m   b  r   i   f  a  m   i   l   i  e

  e  r  o  n  a   t

   B  u  n  u  r   i

  n  e   d  e  c   l  a  r  a   t  e

   A   l   t  e   l  e

    Î  n  c  e   t  a  r  e

  a   j  u   t  o  r

   M  o   d

   i   f   i  c  a  r  e

  n

   i  v  e   l

   (  c  u  a

  n   t  u  m   )

   A  m  e  n   d   ă

   R  e  c  u  p  e  r  a  r  e

  s  u  m  e

   S  e  s   i  z  a  r  e  o  r  g  a  n  e

   d  e  a  n  c   h  e   t   ă  p  e  n  a   l   ă

   P  r   i  m  a  r ,

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

   L .   S .

   *   )   S  e  v  o  r  m  a  r  c  a  c  u   X  r  u   b  r   i  c   i   l  e  c  o  r  e  s  p  u  n  z   ă   t  o  a  r  e .

Page 52: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 52/72

 ANEXA Nr. 23la normele metodologice

Denumirea furnizorului ....................... Adresa furnizorului .............................

S I T U A Ț I Ecu titularii de ajutor pentru încălzirea locuinței, în evidență, și pentru care se solicită decontarea sumelor 

 în luna .......................

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 678/23.IX.2011 45

Nr.crt. Numele și prenumele CNP

Plăți efectuate în luna raportată*)

(lei)

N O T Ă :

Situația se transmite în format electronic într-un limbaj informatic agreat cu direcțiile de muncă și protecție socială județene,respectiv a municipiului București.

*) Reprezintă suma totală cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței aferentă titularului nominalizat, care se solicită direcției de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, în vederea decontării în luna respectivă, indiferent dacă aceasta reprezintă drepturi curente, restante ori alte sumerezultate din modificarea dreptului familiei sau persoanei singure, conform dispoziției primarului ori facturilor emise de furnizori.

Page 53: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 53/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 9

GUVERNUL ROMÂNIEI

H O T Ă R Â R Epentru modificarea anexelor nr. 1 și 21 la Normele

metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanțeide urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile

de protecție socială în perioada sezonului rece,aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2011

 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. — Anexele nr. 1 și 21 la Normele metodologice de aplicare aprevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile deprotecție socială în perioada sezonului rece, aprobate prin Hotărârea Guvernuluinr. 920/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din23 septembrie 2011, se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2*), care facparte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRUEMIL BOC

Contrasemnează:Ministrul muncii, familiei

și protecției sociale,Sulfina Barbu

Ministrul administrației și internelor,Constantin-Traian Igaș

Ministrul finanțelor publice,Gheorghe Ialomițianu

București, 28 septembrie 2011.Nr. 938.

*) Anexele nr. 1 și 2 sunt reproduse în facsimil.

Page 54: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 54/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201110

 ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la normele metodologice)

Page 55: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 55/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 11

Page 56: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 56/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201112

Page 57: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 57/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 13

Page 58: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 58/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201114

Page 59: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 59/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 15

Page 60: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 60/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201116

Page 61: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 61/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 17

Page 62: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 62/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201118

Page 63: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 63/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 19

 ANEXA Nr. 2 

(Anexa nr. 21 la normele metodologice)

Page 64: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 64/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201120

Page 65: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 65/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 21

Page 66: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 66/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201122

Page 67: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 67/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 23

Page 68: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 68/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201124

Page 69: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 69/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 25

Page 70: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 70/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201126

Page 71: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 71/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.2011 27

Page 72: Ajutor incalzire 2011-2012

5/10/2018 Ajutor incalzire 2011-2012 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ajutor-incalzire-2011-2012 72/72

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 692/29.IX.201128