Despredezvoltareaagriculturii – prinnoi înșine, fărăinvestitori străini Atunci când vorbim de agricultură, în

special, despre problema dreptuluideținerii în proprietate privată aterenurilor agricole, trebuie să luăm înconsiderație mai multe aspecte care ținde acest domeniu. Agricultura, una dincele mai vechi îndeletniciri alecivilizației umane, și-a propusîntotdeauna un singur scop: oferireahranei populației care locuiește înlimitele unei regiuni. Indiferent deschimbările care au avut loc peparcursul istoriei, acest deziderat arămas neschimbat. Cu atât mai mult,agricultura devine importantă într-o nouăetapă în istorie, când suntem pe cale săne confruntăm cu o criză alimentarăglobală. Secolul XXI va fi un secol încare cel mai important produs va fi

hrana, iar cei care vor deține controlulasupra solurilor fertile, vor putea decidesoarta popoarelor întregi.

Agricultura este cea care asigură:securitatea alimentară a unui stat,stabilitatea socio-economică șiautonomia relativă a unor categoriisociale (țărani, fermieri). Din acestemotive, nu putem vorbi despre acestdomeniu strategic și vital dinperspectiva „economiei de piață”.Agricultura nu este un mijloc deacumulare a capitalului, ci o resursăpentru garantarea minimului necesarpentru supraviețuirea unei populații. Înspecial, e vorba de așa-numițiiproducători mici și mijlocii, carereprezintă grosul productivității agricole

la nivel mondial. Efectele crizeialimentare nu se datorează atât creșteriipopulației sau schimbărilor climatice,cât extinderea corporațiilortransnaționale, care falimenteazăagricultura națională, prin înlocuireaproducției la nivel local, cu agriculturade tip industrial, sursă de produsemodificate genetic.

Un alt aspect reprezintă însăși terenulagricol ca proprietate privată și capital,al cărui gestionare corectă ar putearezolva problemele social-economiceexistente. Sursa stabilității și dezvoltăriioricărei societăți este răspândireaproprietății private. Cu cât mai mulțicetățeni moldoveni dețin proprietăți, cuatât este mai ridicat nivelul autonomiei

personale, care contribuie la stabilitateeconomiei naționale. Producătorul liberși nu muncitorul salariat a fostîntotdeauna motorul dezvoltării oricăreieconomii, iar o societate în careproprietățile se află în mâinele fie astatului, fie a unui grup restrâns deoligarhi locali sau străini, estecondamnată să rămână o periferiesăracă, care produce instabilitate șicontribuie sporirea grosuluiemigranților.

Acordul de liber schimb cu UniuneaEuropeană și Turcia (țări care sunt, încea mai mare măsură, exportatoare deproduse agricole, nu importatoare), pecare le-a semnat anul trecut RepublicaMoldova, aduce numeroase pericole și

provocări pentru economia națională. Înaceste condiții, lipsa unor măsuriurgente de protejare a producătoruluiautohton ar putea deveni fatale înviitorul apropiat.

Iată de ce Republica Moldova trebuie săia măsuri adăugătoare pentru a protejaterenurile agricole – principala resursănaturală a țării noastre, de capitalulstrăin, prin cadre legale restrictive, carear pedepsi achiziționarea terenuriloragricole de către cetățeni străini prinintermediari, prin facilitareamecanismului de creditare, dar și prinpolitici naționale protecționiste.Agricultura este anume acel domeniu încare nu trebuie să pătrundă, în niciuncaz, investițiile străine, care ar urmări

doar extragerea grosul profitului în afarațării și degradarea solului, transformândfermierii moldoveni în simpli zilieri. Oțară plină de zilieri și mari latifundiarinu mai are nicio șansă să renască. Opolitică corectă, protecționistă îndomeniul agrar, ar crea premise șipentru renașterea industriei alimentare,prin care țara noastră nu ar mai fi unexportator de materie primă, ci deproduse finale. Trebuie să înțelegem căapărarea producătorul mic și mijlociu,industria alimentară reprezintă punctestrategice, de care depinde viitorul țăriinoastre. Din aceste motive trebuie sărevizuim radical modul în care tratămdomeniul agrar.