agrementul si animatia-rezumat site

Agrementul si animatia in industria turismului, an II, sem.2, Ioana Patrichi

Agrementul – abordare conceptuală

Evoluţia industriei de-a lungul timpului a demonstrat că indiferent de motivaţia de

călătorie sau de tipul de turism practicat, agrementul reprezintă un element esenţial în

satisfacerea nevoilor turiştilor. Activităţile de agrement nu ţin cont de vârsta sau de

profilul demografic şi social al turiştilor, cererea fiind atât de mare încât a căpătat statut

de motivaţie turistică propriu-zisă.

1.1. Motivaţiile de călătorie şi agrementul

Înţelegerea consumatorului (în acest caz a turistului), şi a comportamentului său

reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul unei afaceri în industria turismului. Dacă

diversele faţete ale industriei turismului, călătoriei şi ospitalităţii îndeplinesc cerinţele

consumatorului, atunci pentru o reuşită deplină nu este nevoie neapărată de o politică

managerială şi financiară complexă. În acest fel, dacă un parc de distracţii corespunde

aşteptărilor vizitatorilor, dacă o cabană de munte este exact ceea ce îşi doresc turiştii din

punct de vedere al cazării sau dacă un tour-operator poate organiza un circuit turistic

incitant, atunci aceasta este reţeta ideală pentru succes.

Dacă operatorii din turism îndeplinesc sau chiar depăşesc aşteptările

consumatorilor, atunci aceştia din urmă vor promova atracţiile în cauză potenţialilor

turişti sau chiar vor reveni pentru o nouă experienţă. Acest lucru îi va obliga pe operatori

să menţină sau să îmbunătăţească condiţiile şi servicile deja existente.

Putem afirma, prin urmare, că turistul-consumator este extrem de important pentru

derularea cu succes a unei afaceri în turism, fiind necesară mai ales cunoaşterea

psihologiei comportamentale a turiştilor. Acest domeniu vizează ce anume îi motivează

pe turişti, cum iau deciziile, ce părere au despre produsele şi serviciile pe care le

achiziţionează, cât de mult le place şi ce anume învaţă în timpul experienţei turistice, în

ce fel intră în contact cu populaţia locală sau cu mediul etc.

„De ce călătoresc oamenii?” sau „Care sunt motivaţiile de călătorie?” sunt

întrebările la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează.

1.2. Conceptul şi definiţia agrementului

Agrementul reprezintă un element important în satisfacerea necesităţilor turiştilor,

indiferent care ar fi motivaţia principală de călătorie a acestora sau de forma de turism

practicată. Aşa cum am afirmat deja, cererea pentru agrement a devenit atât de mare,

încât acesta a căpătat statut de motivaţie propriu-zisă.

Definirea conceptul de agrement este destul de dificilă deoarece, în prezent,

activităţiile de agrement sunt extrem de complexe şi de diversificate. Putem defini

agrementul ca ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor etc. puse la

dispoziţia turiştilor sau unei unităţi de cazare, staţiuni sau regiuni turistice, pentru

plăcere, distracţie sau relaxare1.

1 Stănciulescu Gabriela, Lupu N., Ţigu Gabriela, Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism,

Edit. All, Bucureşti, 1998.


Mai putem spune că prin agrement se înţelege orice activitate sau preocupare care

are rolul de a deconecta şi a relaxa turistul.

În dicţionarul limbii franceze, cuvântul „agrément” este definit ca „calitatea unui

lucru de a fi agreabil, plăcut”, fiind sinonim cu loisir-ul, divertismentul , amuzamentul.

În acest context, rolul agrementului este unul destul de important, din moment ce, în

ultimul timp, odihna pasivă nu mai asigură individului recuperarea necesară după efortul

şi oboseala muncii depuse. În schimb, formele de odihnă activă sunt din ce în ce mai

diverse, ele fiind de fapt rezultatul mutaţiilor intervenite în structura profesiilor şi a

locurilor de muncă, diminuării eforturilor fizice şi a creşterii stresului. Toate acestea

conduc la o mărire a ponderii activităţilor de agrement în totalul preocupărilor din timpul

liber şi determină o corelare a activităţilor de agrement parcticate de un individ şi

categoria sa socio-profesională, vârsta, nivelul de educaţiei etc. Astfel, s-a constat că o

activitate de agrement preferată de o anumită categorie de turişti poate fi ignorată sau

chiar respinsă de alţii, mai ales dacă aceştia provin dintr-o altă categorie sau chiar dintr-o

altă ţară.

Prin urmare, legătura dintre industria turismului şi agrement este foarte puternică,

mai ales în condiţiile în care agrementul poate fi soluţia uneia dintre cele mai importante

probleme cu care se confruntă turismul, şi anume sezonalitatea. Pentru recreeare şi

relaxare nu exisă sezon sau extrasezon, fiind cunoscute la nivel internaţional o serie de

destinaţii turistice care au un caracter permanent datorită activităilor de agrement.

Analizat din perspectiva turiştilor, agrementul reprezintă2:

- destindere şi relaxare fizică;

- divertisment şi dezvoltarea capacităţilor acestuia;

- satisfacţie psihică;

- amuzament, comunicare şi modalitate de îmbogăţire a cunoştinţelor;

Pentru prestatorii de servicii agrementul este:

- sursă importantă de venituri, de sporire a eficienţei economice a activităţilor

turistice;

- modalitate de fidelizare a clienţilor;

- mijloc de individualizare a produselor şi de personalizare a destinaţiilor.

Putem spune că agrementul reprezintă un complex eterogen de activităţi care ţintesc

anumite domenii, astfel încât să asigure condiţii pentru refacerea fizică după efort,

practicarea unor activităţi în aer liber, a unor activităţi sportive, deprinderea unor arte şi

meşteşuguri etc.

1.3. Forme de agrement

Formele de agrement pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, fiecare dintre

acestea contribuind la punerea în evidenţă a unor trăsături specifice sau aspecte ale

activităţilor recreative din timpul liber. Putem distinge astfel câteva tipuri majore de

activităţi de agrement:

- activităţile de recreere;

- hobby-urile;

- actvităţile de divertisment;

2 Stănciulescu Gabriela, Jugănaru I.D., Animaţia şi animatorul în turism, Edit. Uranus, Bucureşti, 2006,

p.38.


- shopping-ul;

- jocurile.

1.4. Atracţiile turistice – suport al activităţilor de agrement şi recreere

Dintotdeauna oamenii au fost interesaţi de atracţiile noi şi neobişnuite sau de

evenimente speciale, indiferent în ce colţuri ale lumii se află ele. Este întotdeuna o

plăcere să urci în turnul Eiffel, să faci o plimbare cu gondola pe canalele întortocheate ale

Veneţiei, să vizionezi o piesă de teatru a lui Shakespeare în reconstruitul Globe Theater,

să vezi apusul de soare de pe o insulă exotică sau să simţi adrenalina curgând atunci când

te aflii într-un roller-coaster. Turiştii caută experienţe noi, atracţiii turistice deosebite,

fiind mereu în căutarea aventurii.

Tipurile de activităţi pe care turiştii doresc să le practice sunt la fel de variate

precum sunt şi locurile pe care le aleg. Atracţiile naturale precum vulcanii, munţii,

peşterile, plajele sau cascadele precum şi manifestările culturale specifice au prezentat un

interes deosebit şi continuă să stârnească interes în rândul turiştilor. Au apărut însă şi

alternative pentru turismul de agrement cu caracter din ce în ce mai complex şi atracţie

tot mai mare.

1.4.1. Conceptul de atracţie turistică

Atracţiile turistice pot avea înţelesuri diferite. Pentru unii, cum ar fi Cook R. (1999),

atracţiile sunt reprezentate atât de resursele naturale, cât şi de evenimente sau facilităţi

construite care se adresează atât turiştilor cât şi localnicilor. Deasemenea, aceştia sunt

încurajaţi să participe, atât ca spectatori cât şi ca „actori” la o serie de spectacole live de

entertaiment. În timp ce majoritatea atracţiilor au un caracter permanent, alternativele de

tip entertaiment sunt de cele mai multe ori cu caracter temporar.

Prin contrast, evenimentele precum târgurile sau festivalurile sunt atracţii temporare

care includ o serie de activităţi, obiective şi spectacole de entertaiment.

Este important să nu confundăm atracţiile turistice cu destinaţiile turistice, deoarece

primele reprezintă unităţi individuale, în timp ce destinaţiile pot avea la bază multiple

atracţii turistice. (exp. Valea Loirei – castelele).

În esenţă atracţiile turistice pot fi privite ca şi produse turistice, dar în acelaşi tip şi

ca experienţe. Kotler vede atracţiile turistice ca şi produse, dimensionate pe trei nivele:

produsul de bază (componenta principală care atrage turiştii), produsele tangibile

(achiziţiile pe care le pot face turiştii ca urmare a vizitării atracţiei turistice), produsele şi

serviciile adiţionale de care beneficiază turistul.

Clasificarea acestora este extrem de variată şi poate să facă referire la clasele

majore de atracţii sau la atracţiile individuale. De-a lungul timpului au fost o serie de

autori, dar şi de organizaţii şi organisme care au încercat să găsească cea mai bună

modalitate de clasificare a atracţiilor turistice. Cele mai multe dintre aceste clasificări

pornesc de la încadrarea atacţiilor în câteva clase majore.

...............................................................................................................................


CAPITOLUL II

Recreere şi entertainment

2.1. Recreerea şi formele sale

Oamenii au fost dintotdeauna atraşi de nou, de neobişnuit, de evenimente şi lucruri

deosebite din orice colţ al planetei, în general de activităţi pe care astăzi le numim de

recreere. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au călătorii sute sau mii de kilometrii

doar pentu a admira un răsărit sau un apus de soare sau pentru a participa la festivaluri

religioase.

Astăzi, chiar dacă aşteptările sunt mai mari, continuăm să călătorim din raţiuni

diverse, de la simpla participare la un concert de muzică sau o vizită în Turnul Eiffel, la

un spectacol de Shakespeare sau o plimbare pe potecile de munte.

O definiţie a conceptului de recreere ar suna în felul următor: „recreerea reprezintă un

mod activ sau pasiv de petrecere a timpului liber, având uneori scopuri terapeutice”.

Aceasta se desfăşoară după prestarea activităţilor principale, precum: mâncatul, dormitul,

mersul la servici sau la şcoală etc.

2.1.1. Parcurile tematice şi de distracţie

Atracţiile tradiţionale, de tipul monumentelor, castelelor, bisericilor şi mănăstirilor,

marile colecţii de artă au reprezentat baza turismului în Europa. Încă din cele mai vechi

timpuri motivaţia principală a turismului a reprezentat-o vizitarea atracţiilor culturale şi

istorice, manifestată sub diverse forme. Chiar dacă de-a lungul timpului s-au dezvoltat şi

alte tipuri de turism, cum ar fi cel de litoral şi cel pentru sporturi de iarnă, turismul

cultural şi cel istoric reprezintă în continuare parte importantă a vacanţelor.

Indiferent de motivaţia principală de călătorie (istorică sau culturală), s-a constat un

interes din ce în ce mai mare pentru recreere şi relaxare, lucru care a determinat

dezvoltarea turismului de agrement şi a atracţiilor specifice acestuia. Astfel, au apărut

parcurile de distracţie, mai întâi având la bază aspectele culturale, însă ulterior bazate

strict pe forme ale recreerii.

2.1.1.1. Conceptele de parc de distracţie şi parc tematic

Conceptele de parc de distracţie şi parc tematic nu sunt foarte uşor de definit. În

general, parcurile tematice şi de distracţie sunt asociate cu experienţe fizice şi de

divertisment, furnizate de o serie de atracţii (McEniff, 1993).

Grupul Tussauds, liderul britanic al operatorilor de parcuri tematice, defineşte

termenul de „parc de distracţie” ca: „atracţii pentru vizitatori, care oferă posibilităţi de

distracţie şi agrement în mod permanent”.

Parcul de distracție mai poate fi definit drept ”un parc comercial, care deține mai

multe dipozitive pentru recreere (carusel, roller coaster etc.), retail și

alimentație/cazare”.


Parcul tematic oferă aceleaşi posibilităţi de distracţie şi agrement, construite însă în

jurul unei anumite teme (vestul sălbatic, Piraţii din Caraibe etc), putând fi reprodusă

aproape orice locaţie de pe glob.

Pe măsură ce turiştii sunt plimbaţi printr-un mediu simulat, aceştia îşi pot perimite

luxul de a vizita locaţii diferite fără a cheltui foarte mult şi fără a întâmpina orice

problemă pe care o presupune o astfel de călătorie.

Pentru ca o temă să fie de succes este necesară îndeplinirea unor criterii precum:

- o piaţă-ţintă formată din vizitatori de o zi, dispuşi să renunţe la o parte din

venitul disponibil pentru vizitarea parcului şi a atracţiilor sale;

- un teren cu o suprafaţă de aproximativ 100 de acrii (400000 mp), pentru a

acoperi necesităţile parcului propriu-zis, parcării, zonei destinate cazării,

extinderilor viitoare etc.;

- acces la forţa de muncă;

- perioada de vârf, dintre 1 aprilie şi 1 noiembrie, să aibă cel puţin 140 de zile

fără precipitaţii;

- acces la apă (multe dintre aceste parcuri tematice deţin o serie de atracţii bazate

pe apă).

Parcurile tematice şi de distracţie pot fi considerate în prezent, o adevărată

industrie, în sensul că ele ţin de un demers industrial chiar dacă înainte de toate sunt un

serviciu. De-a lungul timpului, s-au concretizat 3 faze în evoluţia parcurilor de distracţii,

urmând aceleaşi etape şi caracteristici ca cele parcurse de orice bun economic:

- lansare ~ perioada de emergenţă înregistrată în Europa şi SUA;

- creştere ~ dezvoltare şi extindere în Europa, Asia şi SUA începând cu mijlocul

anilor `60 până la începutul anilor `90. Se caracterizează prin oferirea unor produse care

se bazează pe stimularea emoţiilor şi au, în general, ca temă desene animate, ştiinţe şi

istorie, amuzamente acvatice, filme populare etc.;

- maturitate ~ cunoscută la început doar de America de Nord; nu corespunde unor

pieţe de reînnoire ci unei reale maturităţi a pieţei, care reinventează produsul – a apărut la

începutul anilor `90. Se caracterizează prin agrement; se integrează cu alte ramuri sau

sectoare de loisir (TV, cinematograf, jocuri electronice); aceste progrese au condus la noi

regrupări şi strategii care au determinat o creştere anuală a volumului încasărilor cu o rată

de 30% în ultimii 10 ani. Se consideră că maturitatea a apărut şi în Europa începând cu

`05;

- declin ~ nu s-a întâlnit la parcurile turistice.

..............................................................................................................................

2.1.1.2.Istoricul apariţiei şi dezvoltării parcurilor

Rădăcinile parcurilor de distracţie datează din Europa medievală (Anglia şi Franţa),

când au fost create grădinile publice, acestea devenind în scurt timp locurile preferate

pentru plimbări, spectacole sau jocuri. Grădinile publice au fost extrem de populare până

în perioada anilor 1700, când din cauze politice marea majoritate a acestora au fost

închise. Totuşi, una dintre acestea a mai rămas deschisă, aflându-se şi astăzi în funcţiune

- parcul Bakken, situat în nordul oraşului Copenhaga, deschis în anul 1583, şi considerat

de unii ca fiind cel mai vechi parc de distracţie din lume.

Unii autori (D`Hauteserre, 1997) merg chiar mai departe şi consideră că primul parc

tematic a fost construit la sfârşitul anilor 1200 de către Robert II of Artoisla Vieil Hesdin,


în partea de nord a Franţei. Parcul, destul de modern ca design pentru vremurile acelea,

includea, conform autorului menţionat, „un castel, o grotă, marionete şi păpuşi animate,

poduri şi plante şi animale exotice, simbolizând paradisul”. Parcul nu a avut însă o viaţă

foarte îndelungată, fiind distrus 300 de ani mai târziu de către Carol al V lea.

În secolul XVII au fost la modă toboganele de gheață susținute de piloni din lemn, o

atracție foarte la modă pe timp de iarnă în Rusia. Acestea stau la baza roller-coaster-lor

moderne.

Ulterior, la sfârşitul secolului 19 „parcurile de distracţie” puteau fi întâlnite în multe

dintre oraşele şi capitalele europene. S-au dezvoltat astfel, şi au devenit cunoscute până în

prezent parcurile: Prater, Viena – Austria (1766), Blackgang Chine Top Theme Park,

Ventor – Marea Britanie (1842), Tivoli, Copenhaga – Danemarca (1843).

Pe continentul american grădinile publice au apărut după 1767, odată cu

deschiderea Vauxhall Gardens din New York. Sfârşitul anilor 1800 (sfârşitul Războiului

Civil), a atras după sine o urbanizare puternică şi o dezvoltare a companiilor de

electricitate şi a mijloacelor de transport care utilizau curent electric (tramvaiele). La baza

acestora se află așa numitele trolley parks. Un trolley park este un parc de distracții,

deschis la sfârșitul anilor 1800 sau începutul anilor 1900, și care a fost construit de o

companie de transport (tramvai) ca o modalitate de a genera venituri la sfârșit de

săptămână.

..............................................................................................................................

2.1.1.3. Clasificarea parcurilor tematice și de distracție

În ceea ce priveşte clasificarea parcurilor tematice şi de distracţie, în afara

criteriului geografic mai putem lua în calcul următoarele clasificări:

1. În funcţie de zona de amplasare:

- în interiorul centrelor urbane (ex. Prater – Austria, Efteling – Olanda, Vidam –

Ungaria etc.);

- la periferia oraşului (ex. Italia in Miniature);

- în afara oraşului (ex. Disneyland Paris, Gardaland, Asterix etc.)

2. În funcţie de tematica atracţiilor:

- istoria umanităţii (ex. Terra Mitica – Spania, Gardaland – Italia etc.);

- poveştiri clasice (ex. Disneyland, Asterix, Efteling etc.);

- cinematografie (ex. Movie World, Universal Studios etc.);

- miniaturi (ex. Italia in Miniature, Europa Park, Legoland, France Miniature etc.).

3. În funcţie de atracţia turistică dominantă

- lumea apelor (ex. SeaWorld, Gardaland Waterpark, Aqua Magic etc.);

- lumea animalelor şi pădurea (ex. Serengeti Safari – Germania, Busch Garden

Tampa - SUA, Safari Park – Anglia etc.);

- tehnologia modernă (ex. Futuroscope – Franţa, Phantasialand – Germania etc.);

- atracţii mecanice (ex. Vidam, Adventure World – Australia, Six Flags etc.).

În afară de aceste clasificări mai pot fi adăugate şi alte criterii, precum: scopul

acestora, dimensiunea, vârsta vizitatorilor, activităţile principale sau secundare etc.

2.1.1.4. Family entertainment centres


Un centru de recreere destinat familiei (prescurtat în engleză FEC), este un concept

relativ nou folosit în industria entertainmentului, reprezentând un parc de distracție de

mici dimensiuni destinat în principal famiilor cu copii de vârstă foarte mică, fiind

amenajate de multe ori în interior.

Prin comparație cu parcurile tematice și de distractie FEC au doar câteva atracții,

prețuri de acces mai mici, fiind specifice unor zone urbane mai restrânse.

De cele mai multe ori sunt construite în jurul unei teme.

2.1.1.5. Răspândirea geografică a parcurilor tematice și de distracție

Europa

Partea de sud a Europei este dominată de prezenţa unor monumente şi construcţii

cultural istorice aparţinând civilizaţilor romană, greacă şi maură, precum şi de prezenţa

Mării Mediterane, fiind din acest punct de vedere un loc turistic aglomerat. În contrast cu

acestea, noile parcuri de distracţie au început să se dezvolte în partea de nord a

continentului. Unul dintre motivele principale ale apariţiei parcurilor în acestă parte îl

reprezintă faptul că ele au un caracter permanent şi se adresează rezidenţilor care ar putea

efectua mai multe vizite de o zi pe parcursul unui an.

Parcurile de distracţie reprezintă partea mai dificilă a industriei turismului, deoarece

implică investiţii uriaşe atât pentru construcţie cât şi pentru întreţinere. În acest context,

se consideră că, pentru ca un parc de distracţie să fie profitabil, trebui să fie amplasat într-

o regiune cu circa 20 millioane de rezidenţi, dispuşi pe o distanţă de 2 ore (cu

autoturismul) de parc. Prin urmare, marea majoritate a parcurilor tematice din Europa au

fost construite în vecinătatea oraşelor puternic industrializate şi cu o populaţie ridicată.

......

Continentul american

Pe continentul american, cele mai multe parcuri se află în SUA, urmată de Canada,

Mexic şi ţările din America Latină.

În SUA, cele mai multe parcuri de distracţie se întâlnesc în jumătatea de est a ţării

şi pe coasta de vest. Cele mai importante parcuri de distracţie sunt concentrate în

California şi Florida, deoarece poziţia geografică favorizează funcţionarea acestora pe tot

parcursul anului.

.........

Asia

În ceea ce priveşte continentul asiatic, din punct de vedere geografic parcurile

tematice şi de distracţie sunt amplasate mai ales în partea de est şi nord-est, respectiv

China, Japonia, Korea de Sud etc. Aici dezvoltarea parcurilor a fost condiţionată de

dezvoltarea economică a ţării respective, precum şi de cererea turistică pentru un astfel de

produs.

Cele mai multe parcuri sunt situate în apropierea marilor aglomeraţii urbane,

asigurându-se în acest fel un număr relativ constat al cererii.

În prezent, regiunea Asia-Pacific este considerată ca fiind cea de a doua regiune ca

dezvoltarea a industriei parcurilor de distracţie. În China, Korea de Sud, Singapore,


Vietnam şi India se vor deschide în perioada care urmează o serie de parcuri, în timp ce

Australia, Hong Kong şi Japonia se vor axa pe extinderea celor deja existente.

Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu este regiunea care a cunoscut o dezvoltare puternică a parcurilor

tematice și de distracție în ultima decadă. Printre cele mai cunoscute și căutate se află

Ferrari World (Abu Dhabi, EAU) primul parc construit de Ferrari, care deține cel mai

rapid roller-coaster.

2.1.1.6. Principalele grupuri de parcuri

De-a lungul timpului au existat unele corporaţii sau companii care au văzut în

parcurile tematice şi de distracţie o importantă sursă de venituri, motiv pentru care au

decis să se extindă, uneori în cadrul aceleaşi ţări, alteori la nivel de continent sau chiar

depăşind graniţele acestuia. Conceptele de bază ale parcurilor au fost fie îmbunătăţite, fie

adaptate astfel încât să corespundă cerinţelor turiştilor din diverse colţuri ale lumii.

Succesul unora dintre aceste lanţuri demonstrează interesul crescut al turiştilor

pentru această modalitate de recreere şi mai ales pentru un anumit concept.

Este foarte interesantă evoluția acestor grupuri de-a lungul timpului. Unele dintre ele s-au

extins și au reușit să se mențină în top 10 grupuri de parcuri, altele au scăzut în acest

clasament. Este de reținut prezența în acest top în ultimii 4-5 ani a grupurilor de parcuri

de origine asiatică.

..............................................................................................................................

2.1.1.7. Atracţii turistice în parcurile tematice şi de distracţie

Parcurile tematice şi de distracţie nu ar mai fi la fel fără toate acele atracţii,

(engl.”ride”), bazate în mare parte pe inginerie şi tehnologie modernă. Chiar dacă

aspectul parcurilor tematice şi de distracţie diferă în mod considerabil de cele mai mult

ori, în esenţă este vorba despre acelaşi lucru: clientul-turistul doreşte să se relaxeze.

Atunci când un turist soseşte într-un astfel de parc este nerăbdător să încerce toate tipurile

de distracţii. Deseori, adevăratul căutător de aventură preferă parcurile tradiţionale de

distracţie mai degrabă decât parcurile tematice, deoarece acesta caută o gamă variată de

atracţii.

Pentru majoritatea turiştilor atracţia favorită este reprezentată de roller-coaster,

urmată de maşinuţele electrice şi toate tipurile de simultoare. Din categoria atracţiilor

tradiţionale (non-coaster) sunt celebre: Covorul Zburător, Uraganul, Caracatiţa etc.

Cele mai multe clasificări ale atracţiilor din parcurile tematice şi de distracţie le

împarte în trei clase majore:

- „thrills” – atracţii palpitante, prezintă restricţii legate de vârstă şi înălţime;

- atracţii destinate familiei nu prezintă restricţii semnificative;

- atracţii pentru copii – anumite restricţii de vârstă.

Atracțiile turistice au evoluat de-a lungul timpul cunoscând astăzi forme din ce în ce

mai complexe. Cele mai spectaculoase dintre ele au la bază tehnologie avansată, marile

companii producătoare încercând să aducă pe piață produse unicat. Succesul parcurilor de

distracție depinde de varietatea acestor atracții, precum și de noutatea acestora. Din acest


motiv marile grupuri de parcuri au buget special destinat dezvoltării și inovării de atracții

turistice.

Roller-coaster-ele reprezintă o atracţie populară pentru parcurile temtice şi de

distracţie, putând fi construite fie din lemn (primele variante), fie din oţel. Principiul după

care funcţionează este cel al unui tren pe şine, putând avea pe parcursul său o serie de

bucle sau viraje bruşte.

...............................................................................................................................

2.1.1.8. Tarifele şi politica tarifară practicată de parcuri

Parcurile tematice şi de distracţie îşi obţin cea mai mare parte a veniturilor din

taxele de acces plătite de turişti la intrarea în parc. Alte surse de venit includ: taxele de

parcare, vânzarea de produse alimentare şi a băuturilor şi comercializarea de souveniruri.

În mod curent, parcurile tematice şi de distracţie operează folosind una din

următoarele politici tarifare:

Politica tarifară individuală (engl. Pay-as-you-go)

În acest caz, vizitatorul intră în parc în schimbul unei taxe nesemnificative sau, de

cele mai multe ori, fără a plăti nici o taxă de acces. Odată intrat în parc acesta trebuie să

îşi achiziţioneze bilete de acces pentru fiecare dintre atracţiile din parc, ori de câte ori

doreşte să beneficieze de atracţia în cauză. Preţul atracţiilor variază, fiind stabilit în

funcţie de complexitatea sau de popularitatea acestora. De exemplu, un vizitator poate

plăti “un bilet” de acces pentru carusel şi echivalentul a patru bilete pentru un roller-

coaster.

În 1955, când a fost deschis parcul Disneyland, acesta funcţiona folosind o astfel de

politică tarifară individuală. Iniţial, vizitatorii plăteau biletul de acces pentru fiecare

atracţie din parc, însă în scurt timp, problemele apărute odată cu numărul mare de

monede ce trebuiau rulate au determinat introducerea unor tichete (sistem care nu se mai

foloseşte în prezent). În acest caz, vizitatorii cumpărau un pachet de tichete care conţinea

un anumit număr de tichete, marcate cu “A”, “B” sau “C”. Tichetele de tip “A” erau

folosite pentu cele mai simple atracţii, în timp ce tichetele de tip “B” şi “C” erau destinate

celor mai mari şi mai populare dintre atracţii. Mai târziu, au fost introduse tichetele de tip

“D” şi “E” utilizate în cazul celor mai elaborate şi mai sofisticate atracţii (exp.Space

Mountain). Tichetele mici nu puteau fi folosite pentru atracţiile “mai mari” (de exp. 2-3

tichete tip “A” nu erau echivalentul unui “B” sau “C” etc.).

În final, Disneyland şi Magic Kingdom din Walt Disney World au abandonat

această politică tarifară în anul 1982.

Avantajele politicii tarifare individuale sunt:

vizitatorii plătesc doar atracţiile care îi intersează;

preţurile biletelor la diferitele atracţii pot fi uşor modificate pentru a creşte

popularitatea şi a încuraja vizitatorii să cumpere de mai multe ori aceaşi atracţie;

Printre dezavantaje se află:

vizitatorii se pot sătura să cheltuie bani încontinuu;

achiziţionarea de produse de alimentaţie sau a suvenirurilor s-ar putea să nu mai

intereseze atât de mult vizitatorii.

Politica tarifului unic (engl. pay-one-price)


Un parc tematic sau un parc de distracţie care foloseşte această politică va percepe o

taxă unică de acces la intrarea în parc. Plătind această taxă, vizitatorul este îndreptăţit să

folosească aproape orice atracţie din parc de câte ori doreşte. Totuşi, pot exista atracţii în

parc care nu sunt incluse în această taxă de acces; acestea sunt numite atracţii “suprataxă”

şi pot include bungge jumping, pistele de cart etc.

Această politică a fost utilizată pentru prima dată de către George Tilyou, la

Steeplechase Park, din Coney Island în 1897. Taxa de intrare a fost stabilită la 25 de

cenţi, iar turiştii aveau acces la oricare din atracţiile din parc (61,000 m2).

Atunci când Angus Wynne, fondatorul parcurilor Six Flags Over Texas, a vizitat

pentru prima dată Disneyland-ul în 1959, şi-a propus să nu folosească acceaşi politică

tarifară, introducând în parcurile sale politica tarifului unic. Justificarea a reprezentat-o

faptul că o familie va fi mai tentată să viziteze un parc atunci când ştie exact care vor fi

costurile acestei vizite.

Avantajele politicii tarifului unic sunt:

stabilirea exactă a bugetului înainte de vizita propriu-zisă în parc şi respectarea

acestuia;

vizitatorii sunt mult mai tentanţi de exprimentarea unor atracţii atunci când au

plătit deja pentru acest lucru.

Ca dezavantaje putem menţiona faptul că vizitatorii însoţitori (unii membrii ai

familiei) trebuie să plătească aceeaşi taxă de acces chiar dacă nu folosesc atracţiile

turistice.

2.1.2. Parcurile acvatice

Parcurile acvatice reprezintă arii destinate recreerii în care apa este elementul de

bază al atracţiilor. Include: piscine de dimensiuni şi adâncimi diferite, tobogane, zone de

plajă, spaţii de joacă pentru copii etc.

Unii specialişti susţin faptul că la originea parcurilor acvatice stau spa-urile cu ape

termale din Ungaria. De altfel, unele dintre parcurile acvatice sunt mai mult orientate spre

acest concept de spa: de exemplu, Schwaben Quellen (Germania) nu deţine tobogane, în

schimb are foarte multe saune, camere cu aburi, duşuri şi zone acvatice de relaxare.

Popularitatea parcurilor acvatice a crescut de la apariţia primului parc modern de acest

fel.

..............................................................................................................................

2.1.3. Jocurile de noroc (gaming, gambling)

http://en.wikipedia.org/wiki/Steeplechase_Park

http://en.wikipedia.org/wiki/Coney_Island

http://en.wikipedia.org/wiki/Six_Flags_Over_Texas

http://en.wikipedia.org/wiki/Disneyland


Jocurile de noroc reprezintă unul dintre cele mai vechi obiceiuri din istoria

omenirii, iar informaţii cu privire la acest lucru avem din scrieri celebre sau mai puţin

celebre. Se spune că Zeus, Hades şi Poseidon şi-au împărţit universul, respectiv pământul

(raiul), infernul şi mările aruncând zarul.

Descoperirile arheologice sugerează că inclusiv omul primitiv era un pasionat al

jocurilor de noroc, fiind descoperite obiecte reprezentând zaruri, realizate din oase de

câine sau de oaie, datând de acum 40 000 de ani, precum şi unele desene pe pereţii

peşterilor care înfăţişau jucători. Deasemenea, printre ruinele de la Pompei a fost

descoperită şi o pereche de zaruri.

În jurul anului 2300 î.C., chinezii jucau un joc al sorţii, iar 1100 de ani mai târziu

soldaţii greci se amuzau aruncând zarurile, deşi la vremea aceea jocurile de noroc erau

interzise în Grecia. În Egipt, a fost decoperită o pereche de zaruri din fildeş datând din

anul 1500 î.C., iar scrieri referitoare la jocuri au fost găsite pe o tăblie într-una din

piramidele de la Gizeh. Artefacte asemănătoare au fost descoperite şi în China, Japonia,

India şi Roma.

...............................................................................................................................

CAPITOLUL III

Animaţia în industria turismului 3.1. Animaţia – concept şi definiţii

Deoarece motivaţiile turiştilor din ultima perioadă vizează într-o măsură mai mică

sau mai mare recreerea şi divertismenul, o serie de organizatori din turism au înţeles că

animaţia trebuie să reprezintă o preocupare prioritară, şi că doar investiţiile în

echipamentele de cazare nu sunt suficiente pentru a satisface nevoile şi exigenţele

turiştilor.

Termenul de animaţie provine din limba greacă, de la verbul „anima” care se

traduce prin „a da viaţă” şi este utilizat în mai multe domenii ca: cinematografie,

marketing, management, iar începând cu anii ’60 şi în turism, perioadă din care datează şi

primele definiţii date conceptului de animaţie în turism.

Ce este animaţia? Animaţia în turism poate fi definită ca o tehnică de organizare a

divertismentului în centrele de vacanţă sau ca orice acţiune într-un grup sau asupra

unui grup, a unei colectivităţi sau a unui mediu social ce are ca scop dezvoltarea

comunicării şi asigurarea vieţii sociale, recurgând la metode semidirecte. Rolul

animaţiei în turism este de a da viaţă activităţilor de agrement, a antrena mai mult sau mai

puţin activ participanţii la acţiunile programului turistic.

În cele mai multe situaţii tehnicile de animaţie se adresează grupurilor de turişti,

asigurând realizarea funcţiunilor timpului liber: odihna şi relaxarea, divertismentul,

dezvoltarea personalităţii etc.3

3 Chiriac, Alexandra, Animaţia în turism, Edit. Gemma Print, Bucureşti, 2003, p. 44.


Conceptul de animaţie în turism nu reprezintă o simplă dezvoltare a activităţii de

agrement, liberul acces al turistului la mecanismul formelor de agrement sau un simplu

exerciţiu de creativitate, ci constituie un proces complex de dezvoltare a comunicării

umane şi a vieţii sociale, un mod de dezvoltare a personalităţii umane sub aspect cultural,

etic, moral şi estetic.

Conceptul de animaţie poate fi tratat sub două aspecte:

a. animaţia naturală, spontană, numită uneori „de ambianţă”, care depinde

fundamental de arhitectura locală, gradul de urbanism şi de modul de viaţă al

populaţiei din centrele urbane. Este vorba de un mod autentic de animaţie, care

marchează turiştii din punct de vedere emoţional.

b. animaţia creată, poate fi: animaţie non-comercială regăsită în activităţile unor

asociaţii sau organizaţii; animaţia comercială, din cadrul cazinourilor,

cinematografelor, restaurantelor, cafenelelor etc.; animaţia de eveniment,

considerată ca fiind sofisticată şi de lux.

Tehnicile de abordare, comercializare şi de gestionare a animaţiei turistice variază

în funcţie de tipul de animaţie, aceste tipuri coexistând şi completându-se unele pe altele.

După natura activităţilor desfăşurate, care sunt identificate de unii autori şi cu

tehnicile de animaţie, întâlnim: animaţie sportivă: lecţii, cursuri de gimnastică aerobică,

sporturi de iarnă, sporturi nautice, ski, echitaţie, golf, înot, plonjări subacvatice, yoga

concursuri sportive între turişti; animaţie de divertisment: organizarea de seri distractive,

concursuri distractive între turişti (karaoke), organizarea de baluri mascate, seri de

discotecă şi concursuri: Miss Hotel, aniversarea zilelor de naştere, cei mai buni dansatori,

parada modei organizată de turişti etc.; animaţie socio-culturalã: organizare unor

spectacole realizate cu participarea turiştilor, teatru, seri muzicale, programe cu tematică

variată, realizarea de filme de către turişti şi prezentarea lor, ateliere de creaţie (pictură,

ceramică, meşteşuguri), organizarea unor demonstraţii pe teme gastronomice, conversaţii

dirijate cu animatori calificaţi pe diferite teme ştiintifice, literare, concursuri pe diferite

teme cu participare turiştilor (muzică, literatură, poezie, dans, etc.) cu acordare de premii

câştigătorilor.

După vârsta participanţilor distingem:

- animaţie pentru copii;

- animaţie pentru adulţi;

- animaţie pentru vârsta a treia.

După momentul realizării:

- animaţie de întâmpinare;

- animaţie pe parcursul sejurului;

- animaţie specifică momentului plecării clienţilor;

În funcţie de nivelul de antrenare al participanţilor

- animaţie activă;

- animaţie pasivă;

În funcţie de locul în care se desfăşoară:

- animaţie în locuri publice: pieţe, plaje, grădini, locuri istorice etc.;

- animaţie în locuri private: restaurante, baruri, cazinouri etc.;

Deasemenea, mai putem distinge: animaţia de sezon şi animaţia permanentă.

Unii autori mai fac referire la animaţia nocturnă, înţelegând prin aceasta tot ce ţine

de iluminarea clădirilor, a vitrinelor, semnalele luminoase etc., elemente care contribuie


la crearea unei atmosfere dinamice. O astfel de ambianţă dinamică poate fi obţinută în

anumite zone urbane (parcurile, zonele istorice, centrul oraşelor), pentru a scoate în

evidenţă anumite elemente ale patrimoniului istoric şi modern. În acelaşi timp, animaţia

noctură contribuie la prelungirea „zilei turistice”, într-o destinaţie turistică.

3.1.1. Obiectivele, funcţiile şi caracteristicile animaţiei

În timp, animaţia a devenit un mijloc, un suport de comunicare în cadrul căruia

aspectul relaţional este privilegiat şi care face din aceasta elementul determinant al

calităţii vieţii într-o organizaţie4.

Astfel, principalele obiective ale animaţiei sunt5:

- de a defini un mod de organizare între diferiţii participanţi;

- de a acţiona ca animator pentru a insufla dinamism organizaţiei respective;

- de a crea o stare de spirit, un climat pozitiv în cadrul unei organizaţii;

- de a se focusa pe nevoile, cerinţele şi probemele trăite de fiecare membru al

grupului;

- de a favoriza adeziunea tuturor membrilor grupului la obiectivele animaţiei;

- de a stârni interesul pentru alte persoane în scopul de a trăi în armonie;

- de a favoriza relaţiile între persoanele din grup;

- de a descoperi lucruri interesante.

.....................................................................................................................................

3.1.2. Tipuri de animaţie turistică

În cadrul ofertei turistice, animaţia reprezintă un element fundamental. Participarea

la o acţiune de animaţie înseamnă, din punct de vedere al turistului, desprinderea de

stresul cotidian prin realizarea unor activităţi de recreere, amuzament sau distracţie.

Orice operator din turism are ca scop atragerea unei clientele noi şi menţinerea celei

deja existente. Pentru aceasta este nevoie de introducerea unor servicii şi activităţi diferite

de ale competitorilor, cum ar fi6:

- servicii legate de primirea turiştilor (calitatea primirii, ospitalitatea);

- ambianţa, mai exact ansamblul senzaţiilor intangibile, dar reale, pe care le

provoacă modul în care se prezintă o unitate;

- animaţia, adică ansamblul acţiunilor care urmăresc întreţinerea şi distracţia

grupurilor de turişti.

Prin urmare, rolul animaţiei nu este doar acela de a organiza evenimente sau de a

sărbători ceva, ci este acela de a pune în contact turiştii şi de a-i apropia unii de ceilalţi.

Politica de animaţie nu trebuie să fie una strictă, ci trebuie să fie adaptată clientelei

turistice, fiind diferită pentru cei tineri, faţă de cei mai în vârstă, depinzând şi de stuctura

socioprofesională a turiştilor.

Putem distinge mai multe tipuri de animaţie, printre care7:

- animaţia de tip socializare, având ca scop facilitarea comunicării între turişti, prin

organizarea unor activităţi precum: serate dansante sau jocuri de societate;

4 Stănciulescu Gabriela, Jugănaru I.D., Animaţia şi animatorul în turism, Edit. Uranus, Bucureşti, 2006,

p.67. 5 Ruiz Eliane, Techniques d’animation des personnes agees, Edit. Delgrave, Paris, 2004, p.11.

6 Raboteur J., Introduction a l’Economie du tourisme, Edit. Harmattan, Paris, 2000, p. 61-62.

7 Idem


- animaţia de tip mişcare, care contribuie la dezvoltarea activităţilor sportive;

- animaţia de tip creativitate, oferă posibilitatea turiştilor de a paricipa la diferite

activităţi de creativitate şi îndemânare (desen, ceramică, împletituri etc.);

- animaţia culturală oferă turiştilor posibilitatea de a-şi satisface nevoia de informare,

curiozitate, informare, prin participarea la activităţi de tipul: cursuri de limbi străine,

cursuri de gastronomie, de iniţiere în tehnici noi, excursii, concursuri de orientare

geografică etc.;

- animaţia de tip aventură se adresează turiştilor aflaţi în căutarea de necunoscut şi se

manifestă prin activităţi de tipul sporturilor extreme, expediţii, speologie etc.;

- animaţia de tip relaxare-odihnă care are rolul de a compensa stresul vieţii cotidiene

prin activităţi de tip yoga, meditaţii în grup, plimbare etc.

...........

3.1.3. Planificarea animaţiei şi condiţiile elaborării unui plan de animaţie

De multe ori, animaţia dintr-o staţiunea turistică sau dintr-un oraş a fost interpretată

ca fiind o activitate secundară, complementară modului de viaţă. În cazul centrelor

urbane, aceasta este considerată drept o formă de îndepărtare a plictiselii, a stresului sau a

lipsei de interes pentru activităţilor sportive sau a celor de mediu. În cazul staţiunilor

turistice, chiar dacă animaţia ocupă un loc important, rămâne încă o activitate secundară,

tratată mai ales după finalizarea infrastructurii de acces şi a tuturor facilităţilor de cazare

şi alimentaţie.

În prezent, unele staţiuni noi sunt create după un sistem care implică dezvoltarea în

paralel a spaţiilor de cazare, alimentaţie sau a celor comerciale cu echipamentele de

animaţie, acestea ocupând un loc central în ansamblul construit, permiţând asigurarea

unei repartiţii raţionale a echipamentelor adaptate în vederea petrecerii vacanţei.

Pentru a realiza acest lucru este necesară o abordare interdisciplinară, grupând

economişti, arhitecţi, sociologi, experţi în materie de organizare a activităţii de petrecere

a timpului liber, în vederea realizării unor ansambluri funcţionale solicitate de turişti.

Pornind de la compararea rezultatelor studiilor de piaţă şi de la analizarea resurselor

naturale şi antropice disponibile, se poate contura în linii mari un proiect în domeniul

animaţiei, cum ar fi amenajarea unei staţiuni sau realizarea unor echipamente ştiinţifice.

În acest fel se poate determina cea mai bună politică de animaţie care trebuie adoptată şi

urmată a fi pusă în aplicare.

Atunci când este vorba de crearea şi amenajarea unei staţiuni turistice trebuie

prevăzute încă de la început care sunt zonele cu caracter rezidenţial, zonele comerciale şi

zona de recreere. Este bine să se evite situaţiile în care activităţile care se pot practica

într-un anumit spaţiu să se interfereze cu unele cu care sunt incompatibile.

Prin dispunerea elementelor de animaţie este important să se favorizeze legătura

directă cu fiecare zonă din ansamblul realizat, evitându-se astfel realizarea „barierelor”

între zonele cu funcţiuni determinante, cum ar fi zona plajei şi zona dedicată practicării

sporturilor8.

Trebuie să fie luate în considerare şi intervalele orare în care se practică anumite

categorii de activităţi, pentru dispunerea corectă a echipamentelor.

8 Chiriac, A., op. citata, p. 56.


3.2. Activităţile specifice animaţiei în destinaţiile turistice

Succesul unui program de animaţie este măsurat prin gradul de satisfacţie şi bucuria

turiştilor, care trebuie să aibă multe lucruri de povestit familiei sau prietenilor la

întoarcerea acasă. Unii autori (Landre, 2003) susţin faptul că „un program de animaţie

reuşit poată să vândă o staţiune”, însă pentru a garanta succesul acesta trebuie să asigure9:

- experienţe plăcute pe tot parcursul şederii;

- activităţi adecvate tipologiei turiştilor;

- stimularea şi încurajarea turiştilor activi şi detaşarea de cei pasivi;

- oportunităţi pentru contactul social şi relaţiile interpersonale;

- ritm adaptat serviciilor şi orarului centrului de vacanţă.

Paleta de activităţi specifice unui program de animaţie turistică este una destul de

largă şi poate include:

3.2.1. Circuite de descoperire

Sunt create cu scopul de a prezenta turiştilor aspecte socio-culturale, activităţi,

tradiţii sau meşteşuguri specifice anumitor regiuni sau cu caracter unic10

. Putem menţiona

aici: circuitele gastronomice, plimbările în munţi având scop descoperirea mediului, a

faunei, florei, geologiei regiunii etc.

3.2.2.Animaţia din stradă, prezentă sub forma defilărilor (ocazii festive, zilele

naţionale etc.), a paradelor (cum sunt cele organizate în parcurile Disney), a

concursurilor, spectacolele mimilor, chiar a comerţului cu suveniruri, antichităţi etc.

3.2.3. Animaţia culturală este una dintre cele mai complexe forme ale animaţiei şi

include:

- festivalurile de muzică, dans, operă, teatru, balet, cinematografie etc.;

- concertele şi alte întâlniri de muzică clasică, jazz, modernă;

- vizitarea castelelor şi a vechilor palate;

- sărbătorile şi serbările populare;

- vizitarea cramelor, a pivniţelor de vinuri şi degustarea vinurilor (participarea la

seminarii privind prepararea vinului, recunoaşterea vinurilor, cunoaşterea soiurior de

struguri, participarea la culesul viei, storsul strugurilor etc.);

- gastronomia (cunoaşterea artei culinare dintr-o ţară, contribuirea la realizarea unor

preparate culinare specifice unor regiuni etc.);

- organizarea unor şcoli de vară pentru a deprinde unele activităţi (desen, gravură,

comedie, instrumente muzicale, dans, croitorie, ceramică etc.);

- vizitarea ecomuzeelor etc.

3.2.4. Animaţia sportivă include o serie de activităţi, cum ar fi:

- competiţiile de schi, patinaj, golf, tenis;

- cursele de maşini, ciclismul, hipismul;

- concursuri de pescuit;

- practicarea alpinismului indoor sau în aer liber;

- plimbările şi drumeţiile montane;

- deltaplanorism etc.

9 Chaves A., Mesalles L., El animador, como oorganizar las actividades de los clientes en un hotel

divertido, Edit. Laertes, Barcelona, 2001, p. 45. 10

Landre J.C. (coordonator), L`animations dans les stations, Edit. de Conseil National du Tourisme,

Franta.


Deasemenea, putem include aici şi curele balneare, în condiţiile în care menţinerea

stării de sănătate reprezintă o posibilă motivaţie a unui sejur turistic. În ultima perioadă a

avut loc o diversificare a ofertelor şi a formelor de cură balneară, mergând până la

apariţia sejururilor destinate efectuării unor operaţii estetice sau tratamente naturiste.

3.2.5. Animaţia locală, tradiţională cuprinde activităţi şi manifestări etnofolclorice,

etnografice, organizarea unor manifestări tradiţionale (expl. Târgul de fete de pe Muntele

Găina).

3.2.6. Animaţia pentru copii – presupune organizarea unor spectacole pentru copii,

spectacole de circ, de teatru, vizionarea unor filme de desene animate, picturi pe corp etc.

Acest tip de animaţie este frecvent întâlnit în taberele şcolare şi este destul de dificil de

realizat având în vedere că se adresează unor turişti cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani.

De obicei animaţia oferită este structurată pe grupe de vârstă, astfel încât să fie

accesibilă şi conformă cu cerinţele fiecărei categorii în parte. În cazul acestui gen de

animaţie se pune accentul pe:

- crearea şi dezvoltarea spiritului de echipă;

- realizarea unei atmosfere de sărbătoare, festivă;

- dezvoltarea emoţională;

- formarea şi cultivarea respectului de sine, a respectului faţă de public;

- dezvoltarea sub aspect educativ.

În cazul animaţiei în taberele şcolare principalele tipuri de activităţi sunt:

Focurile de tabără (copii sunt antrenaţi să participe la colectarea lemnelor

necesare sau la aranjarea acestora). Această activitate este însoţită de diverse

jocuri, de dans, de cântat etc.

Atelierele de machiaj – presupun organizarea unor şedinţe de machiaj, pictură

pe faţă, în vederea obţinerii unor personaje bine determinate. Mai poate fi

inclusă şi confecţionarea unor măşti.

Spectacole de teatru de păpuşi – pot fi folosite şi marionetele, iar copiii pot fi

îndrumaţi în mânuirea lor;

Mini-disco;

Concursurile pe diverse teme pot fi organizate în aer liber sau în interior. Pot fi

din categoria: desenelor pe asfalt, jocuri distractive, concursuri de cântece şi

poezii, recunoaşterea instrumentelor muzicale etc.

Activităţi manuale indicate mai ales pentru petrecerea timpului liber în interior.

Putem menţiona: realizarea de figurine din plastic, crearea unor obiecte sau

jucării cu ajutorul truselor de traforaj, confecţionarea de haine pentru păpuşi,

pictură (pe sticlă, hârtie, lemn), ţesutul, împletiturile de lână, colaje etc.

Trasee în natură sau concursurile de orientare.

Discuţii pe o temă dată (istorie, geografie, literatură, curiozităţi etc.);

Organizarea de serate, spectacole de pantomimă etc.

Investiţia în cazul acestui timp de animaţie nu este foarte costisitoare, iar activităţile

pot fi diversificate şi combinate, în funcţie de imaginaţia animatorului.

3.2.7. Animaţia destinată familiilor se referă la organizarea unor jocuri şi activităţi

pentru copii şi părinţi. Acest tip de animaţie este frecvent întâlnit în staţiunile turistice şi

în hotelurile de tip all-inclusive.

3.2.8. Animaţia în parcurile de distracţie cuprinde o serie de activităţi diverse, sub

forma unor concursuri, jocuri, parade, defilări etc. În parcurile de distracţie şi cele


tematice întâlnim o concentrare de echipamente de animaţie caracterizate printr-o mare

diversitate, având rolul de a spori atractivitatea parcului. Este important de reţinut faptul

că aceste echipamente funcţionează ca un tot unitar, iar dacă sunt luate individual nu mai

prezintă tot atât interes.

Pentru a menţine viu interesul vizitatorilor, echipamentele de animaţie din aceste

parcuri trebuie reorganizate şi revitalizate periodic. În acest fel, echipamentele care nu

mai prezintă interes şi care sunt uzate fizic şi moral trebuie înlocuite cu unele noi, mai

dinamice care să corespundă noilor cerinţe ale vizitatorilor-consumatori.

3.2.9. Festivalurile şi carnavalurile – reprezentate de o serie de manifestări cu

caracter muzical sau teatral, pe o anumită temă, desfăşurate în destinaţiile turistice. Sunt

festivaluri care se desfăşoară cu repetitivitate, de obicei anual.

3.2.10. Animaţia în mijloacele de transport. Trebuie menţionat că putem include

aici pe lângă animaţia din autocare sau tren, şi animaţia din cadrul croazierelor.

Animaţia în autocar are un caracter deosebit de restrictiv datorită faptului că turiştii

nu au la dispoziţiei spaţiul necesar pentru mişcare. În acest caz, animaţia se manifestă

printr-o antrenare a turiştilor în diverse jocuri, concursuri, karaoke, vizionarea unor filme

etc. Deoarece nu există un animator, ghidul este cel care dirijează desfăşurarea acestor

activităţi în bune condiţii.

Animaţia în tren este specifică călătoriilor cu trenurile specializate pe curse turistice

– expl. Orient Expres-ul. O astfel de călătorie reprezintă de fapt un produs turistic

complex, care include pe lângă transport sau cazare şi animaţia la bord. Aceasta se

bazează pe serate organizate, uneori cu tematică inspirată din unele romane (cum ar fi

cele ale Aghatei Christie).

Animaţia în croaziere este cea mai complexă dintre formele animaţiei în mijloacele

de transport şi poate fi abordată sub două aspecte:

- activităţi organizate la bordul navei, în timpul deplasării acesteia;

- animaţia organizată la ţărm, în porturi, în staţiunile turistice şi localităţile vizitate.

La bordul vasului de croazieră turiştii au la dispoziţie atât serviciile clasice

(restaurante, baruri, proiecţii de filme, spectacole de teatru, cabaret, muzică sau dans,

activităţi sportive), cât şi activităţi alternative care pot fi făcute în funcţie de locul în care

se navighează (sporturi nautice, scufundări, pescuit etc.).

Animaţia organizată la ţărm este aceeaşi de care beneficiază şi turiştii aflaţi în

staţiunile turistice de la ţărm.

3.2.11. Animaţia nocturnă. Unii specialişti susţin că aceasta trebuie să fie o

continuare a activităţilor de animaţiei din timpul zilei, rolul acesteia fiind acela de a

menţine imaginea destinaţiei şi pe timpul nopţii. Sunt incluse aici: iluminarea clădirilor

cu diverse ocazii, iluminarea stradală, spectacolele de lumini şi lasere,

3.3. Tehnici de animaţie

Animaţia are un rol deosebit şi din punct de vedere economic, datorită aportului de

capital pe care îl poate aduce unei destinaţii turistice. Astfel, animaţia poate reprezenta:

- o sursă de venituri suplimentare, atât pentru hotelieri, cât şi pentru ceilalţi

prestatori de servicii (alimentaţie sau agrement);

- un element complementar de atracţie turistică, necesar pentru atragerea unui

segment de clientelă mai exigent;


- o oportunitate în privinţa creării de locuri de muncă suplimentare (animatori

spotivi, culturali etc.).

Impactul economic al animaţiei este real şi poate explica succesul unor destinaţii

turistice, care au înţeles importanţa animaţiei pentru turişti şi au acţionat în vederea

dezvoltării unor activităţi cât mai diversificate.

..............................................................................................................................

3.4. Ghidul animator şi rolul său în organizarea activităţilor de animaţie

Apariţia ghizilor de animaţie s-a dovedit a fi o necesitate în contextul în care s-a

constat că cea mai mare parte a celor care călătoresc au nevoie de un ajutor din afară

pentru a-şi descoperi şi a-şi folosi capacităţile în vederea petrecerii unor vacanţe cât mai

plăcute şi mai relaxante. Sunt din ce în ce mai căutate vacanţele active, care au rolul de a

trezi şi de a pune în mişcare un potenţial neutilizat care se regăseşte la nivelul fiecărui

individ. Acest scop poate fi atins prin intermediul serviciilor de animaţie şi a ghizilor

animatori.

Conform CNFPA11

, ghidul de animaţie este o persoană calificată, având

competenţe pentru crearea, organizarea şi oordonarea programelor şi activităţilor de

divertisment pentru turişti, în timpul sejurului sau pe parcursul călătoriei.

O definiţie mai simplă este aceea că: „animatorul reprezintă un tehnician care se

ocupă cu gestionarea diferitelor activităţi de animaţie dintr-o staţiune turistică”12

.

Pe scurt, misiunea de ghid animator este simplă:

- satisfacerea nevoilor de recreere a turiştilor;

- asigurarea deplasării grupurilor de turişti în condiţiile cele mai bune de

securitate şi oferindu-le un climat de încredere;

- asigurarea unităţii în grup.

Ghidul de animaţie creează programe şi activităţi de relaxare în funcţie de nevoile şi

preferinţele turiştilor, de cadrul de desfăşurare a programului. Acesta se ocupă de

promovarea eficientă a activităţilor de divertisment dintr-o destinaţie turistică, în scopul

atragerii turiştilor, oferindu-le materiale informative si furnizându-le informaţii turistice.

Organizează activitatea asigurând cadrul adecvat şi infrastructura pentru a elimina factorii

de risc. Coordonează desfăşurarea acţiunilor turistice, asigurând o ambianţă de relaxare în

cadrul grupului.

Deasemenea, administrează fondurile alocate activităţii urmărind încadrarea în

limitele admise respectând calitatea serviciilor oferite. Structurează informaţiile,

realizând o sinteză a activităţii desfăşurate, în vederea ameliorării calităţii serviciilor şi

diversificării programelor de animaţie. Manifestă un deosebit simţ al relaţiilor umane,

solicitudine, entuziasm, disponibilitate, receptivitate, adaptabilitate, rigoare,

responsabilitate, imaginaţie, spontaneitate, dinamism.

Lista funcţiilor majore pe care trebuie să le îndeplinească un ghid animator:

- elaborarea proiectelor pentru activităţile de animaţie;

- promovarea ofertei de animaţie;

- organizarea acivităţilor de animaţie;

- derularea activităţilor de animaţie;

11

CNFPA - Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor 12

Chakor S., L’Animation touristique au Maroc. Quelle methodologie de formation?, Publicat de I.T.H.T

de Ouarzazate, 2006.


- gestionarea fondurilor alocate;

- evaluare programului de animaţie.

........................................................................................................................................

CAPITOLUL IV

Animaţia în industria ospitalităţii

4.1. Animaţia – componentă a produsului hotelier

În ideea de a face oferta hotelieră cât mai atractivă şi pentru a creşte numărul de

clienţi, aceasta a fost îmbogăţită din punct de vedere structural şi pusă în evidenţă la un

nivel superior prin utilizarea tehnicilor noi de animaţie hotelieră. În prezent, animaţia a

devenit o componentă obligatorie a activităţilor desfăşurate de toate tipurile de hoteluri şi

adaptată la specificul ofertei şi a clienţilor.

Animaţia în hotel este considerată ca o metodă de integrare şi de participare pornind

de la trei procese strâns unite:

- un proces de dezvăluire prin crearea condiţilor necesare ca orice grup sau individ

să se descopere pe el însuşi;

- un proces interconexiune a grupurilor de oameni cu opere şi creatori sau cu centre

superioare, fie prin acceptare (acordul părţilor), fie printr-un conflict formalizat (de

exemplu joc de echipă);

- un proces de creativitate prin interacţiunea indivizilor şi grupurilor cu mediul

ambiant prin propria exprimare, propria iniţiativă şi propria responsabilitate.

Pentru industria ospitalităţii animaţia reprezintă o activitate organizată şi adaptată

care are drept scop13

:

- crearea tuturor condiţiilor pentru petrecerea într-un mod cât mai plăcut şi util a

sejurului;

- informarea clienţilor şi stimularea consumului serviciilor hoteliere cu plată şi fără

plată;

- antrenarea clienţilor în diferite activităţi recreative, cultural – sportive ca

participanţi activi sau pasivi;

- antrenarea clienţilor în activităţi inedite, altele decât cele pe care le desfăşoară în

mod obişnuit în timpul anului, reîntorcerea la copilărie şi la esenţa lucrurilor;

- crearea unei atmosfere plăcute pe tot parcursul sejurului.

Unii specialişti consideră că fiecare angajat al unui hotel poate fi un animator,

deoaece prin natura postului său intră în contact direct cu turiştii, având rolul de a-l face

pe turist să se simtă bine, de a-i anticipa nevoile sau de a promova serviciile oferite de

hotel în scopul vânzării lor.

Deasemenea, se consideră că animaţia nu este o activitate specifică doar hotelurilor,

activităţi de animaţie fiind considerate toate acele mijloace şi tehnici prin care clienţii

sunt făcuţi să se relaxe, distreze, în general să se simtă bine.

Clasificarea activităţilor de animaţie dintr-un hotel poate fi realizată luând în

considerare mai multe criterii, precum:

13

Idem, p.117.


În funcţie de natura clienţilor şi destinaţia hotelului:

→ animaţie pentru oameni de afaceri şi evenimente;

→ animaţie pentru clienţii sosiţi în vacanţă;

→ animaţie pentru turiştii sosiţi la tratament.

În funcţie de natura activităţilor realizate:

→ animaţie de vânzare;

→ animaţie recreativă;

→ animaţie culturală;

→ animaţie sportivă;

→ animaţie pentru copii;

→ animaţie de cazinou;

→ animaţie ocazională, de eveniment;

→ animaţie gastronomică.

În funcţie de nivelul de antrenare a participanţilor:

→ animaţie pasivă;

→ animaţie activă.

În funcţie de statutul animatorilor:

→ animaţie realizată de animatori angajaţi de hotel;

→ animaţie realizată de animatori angajaţi de touroperatori.

În funcţie de momentul realizării:

→ animaţie de întâmpinare;

→ animaţie pe parcursul sejurului;

→ animaţie specifică plecării clienţilor.

În funcţie de locul de desfăşurare:

→ animaţie realizată în spaţiile exterioare (plajă, piscină, amfiteatru, teren de

sport, terasă etc.)

→ animaţie realizată în interior (sala de spectacole, restaurant, casino, club etc.)

În funcţie de momentul zilei:

→ animaţie de dimineaţă;

→ animaţie de după amiază;

→ animaţie de seară;

→ animaţie de noapte.

În funcţie de specificul spaţiilor de desfăşurare a activităţilor:

→ animaţie realizată la locul vânzării (recepţie, restaurant, bar etc.);

→ animaţie realizată în spaţii special amenajate desfăşurării activităţii de

agrement şi animaţie (amifiteatru, sală de spectacole, piscină, teren de sport etc.).

Acestea nu sunt singurele criterii de clasificare, însă ne permit să realizăm o

imagine de ansamblu asupra activităţilor de animaţie la nivel general şi global.

În ceea ce priveşte planificarea activităţilor de animaţie, managerul stabileşte

programul de animaţie pentru tot sezonul, urmărind mai ales:

- stabilirea tipurilor de animaţie: culturală, sportivă, pentru copii;

- stabilirea numărului de spectacole care vor fi puse în scenă;

- stabilirea programului săptămânal şi afişarea lui pe zile;

- stabilirea frecvenţei de repetare a programelor (se repetă la 7-10 zile);

- stabilirea listei de materiale necesare pentru realizarea activităţilor de animaţie.

.......


4.1.1. Tipuri de animaţie specifice hotelurilor

Dezvoltarea cluburilor de vacanţă de tip all-inclusive a determinat o reorganizare a

hotelurilor clasice de vacanţă, mai exact a ofertei acestora. Acest lucru a presupus

acordarea unei atenţii mai sporite activităţilor de agrement, respectiv de animaţie.

În prezent este tot mai dificil ca un turist să se declare mulţumit de oferta clasică de

cazare, masă, helioterapie, talazoterapie sau de posibilitatea frecventării unor cuburi şi

discoteci. În acest context, apare tot mai frecventă necesitatea de a oferi turiştilor

posibilităţi multiple de distracţie, de participare activă la unele activităţi, în general de

petrecere plăcută a timpului liber.

Scopul principal al unui program de animaţie este acela de a propune turiştilor

activităţi diverse, a care aceştia să poată participa activ sau chiar pasiv. Important este

faptul că turiştii trebuie să cunoască oferta programelor de animaţie şi sunt invitaţi să

participe la oricare dintre activităţile propuse, în limitele stabilite. Aici intervine abilitatea

animatorilor de a motiva turiştii să participe la activităţile propuse, în ideea de a le face

un sejur cât mai plăcut.

Pentru acest lucru este nevoie de prezenţa animatorilor în locurile cele mai

frecventate ale hotelului, de la holul recepţiei, la bar, restaurant, plajă sau piscină.

În cadrul hotelurilor pot fi desfăşurate mai multe tipuri de activităţi de animaţie, cum

ar fi14

:

Animaţia recreeativă, având ca scop destinderea turiştilor şi petrecerea unui sejur

plăcut. Pot fi desfăşurate activităţi precum: spectacole (concerte, piese de teatru,

seri de dans, iluzionism, artificii etc.), concursuri (de dans, de interpretare,

costume, bucătărie etc.), jocuri de salon (biliard, de cărţi), proiecţii de film etc.

Aceste activităţi sunt de două tipuri: active (activităţi manuale – pictură, sculptură,

olărit etc., activităţi muzicale) şi pasive (vizite la muzeu, asistarea la spectacole).

Animaţia pentru copii joacă un rol important pentru familiile care călătoresc

alături de copiii lor, părinţii căutând acele hoteluri de vacanţă în cadrul cărora

copiii lor să aibă un loc de joacă sau să poată participa la activităţi specifice

vârstei lor.

În acest sens, pot fi organizate jocuri la care să participe atât copiii, cât şi părinţii

acestora. Paleta de activităţi este foarte largă, pornind de la simple jocuri distractive, până

la activităţi culturale, inclusiv recreative sau sportive. Şi în acest caz imaginaţia

animatorului joacă un rol estrem de important, mai ales în alegerea celor mai potrivite

activităţi pentru fiecare grupă de copii.

Animaţia sportivă deţine un rol extrem de important în ultima perioadă, hotelurile

adaptându-se cererii pentru astfel de servicii.

Formele animaţiei sportive sunt variate, de la gimnastică la prestarea unor sporturi

individuale sau de echipă. Mai pot fi amenajate săli de gimnastică aerobică, fitness,

body-building etc.

Printre criteriile care stau la baza alegerii tipurilor de animaţie putem menţiona15

:

- perioada anului – influenţând desfăşurarea activităţilor de animaţie în interior sau

exterior;

14

Cerra J., Dorado J.A., Estepa D., Garcia P.E., Gestion de la produccion de alojamientos y restauracion,

Edit. Sintesis, Madrid, 1992, p.405. 15

Lupu N., Hotelul – Economie şi management, Edit. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 94.


- infrastructura şi instalaţiile hotelului, dotările cu materiale specifice;

- bugetul prevăzut pentru organizarea activităţilor de animaţie;

- percepţia managementului hotelului cu privire la rolul animaţiei;

- tipologia turiştilor – naţionalitate, vârstă, pregătire etc.

Este important să reţinem că activităţile de animaţie corespund specificului turiştilor

şi sunt adaptate acestora.

4.1.2. Animaţia în industria hotelieră mondială

La nivel internaţional animaţia este considerată o componentă de bază a serviciilor

hoteliere, acordându-i-se aceeaşi atenţie ca serviciilor de cazare sau celor de agrement.

Marile lanţuri care deţin hoteluri de vacanţă în destinaţii cunoscute se întrec în a oferi

cele mai bune programe de animaţie turistică. În general, structurile hoteliere dispun de

echipe proprii de animatori, care au rolul de a se ocupa de organizarea programelor

distractive şi recreative.

Gama de activităţi de animaţie organizate de animatori în centrele de vacanţă

includ:

- gimnastică aerobică subacvatică;

- tururi botanice;

- cursuri de gătit;

- cină cu demonstraţii culinare;

- demonstraţii de sărituri în apă;

- cursuri de golf;

- activităţi recreative în piscină sau pe plajă;

- concursuri sportive sau culturale;

- seri tematice;

- carnavaluri;

- spectacole etc.

Deasemenea, se organizează o serie de competiţii, cum ar fi: concursuri de dans, de

cântat (karaoke), de tenis de masă, sărituri în apă, înot, biliard etc. Echipele de animatori

pot răspunde oricăror solicitări venite din partea turiştilor, datorită dotărilor

corespunzătoare ale hotelurilor cu un număr mare de facilităţi de agrement.

Fiecare animator trece printr-o perioadă de pregătire, iar cunoştinţele şi

performanţele sale sunt verificate periodic, pentru a oferi experienţe deosebite turiştilor.

Activitatea echipelor de animatori este verificată la faţa locului de o echipă de specialişti,

care păstrează legătura cu managementul hotelului.

Atunci când hotelul nu dispune de o echipă proprie de animatori se apelează la

firme specializate de animatori, care pun la dispoziţie personal specializat (individuali sau

în echipă) pentru fiecare tip de activitate. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când

hotelul funcţionează în sistem sezonier.

4.2. Activităţi de animaţie

Activităţile de animaţie dintr-un hotel sau centru de vacanţă pot fi extrem de

variate, ele putând fi adaptate specificului grupelor de turişti, prin luarea în considerare a

unor criterii variate, precum: vârsta turiştilor, condiţia fizică a turiştilor, interesul

turiştilor pentu o anumită temă, conţinutul activităţilor de animaţie, etc.


4.2.1. Clasificarea activităţilor de animaţie în funcţie de vârsta turiştilor

Indiferent de vârsta turiştilor activităţile de animaţie trebuie realizate în mod

profesionist, iar animatorii trebuie să fie pregătiţi corespunzător fiecărei grupe de vârstă.

4.2.1.1. Animaţia pentru copii

Prin prisma vârstei lor, copiii dispun de un interes ridicat pentru distracţie şi jocuri,

ei obişnuind să se implice activ în astfel de activităţi. Principalul scop al copiilor este

acela de a se juca, a se distra, iar dacă este posibil, să obţină o diplomă sau un premiu

care să dovedească capacităţile lor şi spiritul competitiv.

Copiii socializează mai uşor şi prezintă o disponibilitate mai mare pentru a-şi face

noi prieteni, fiind deschişi şi toleranţi cu alte naţionalităţi, dar şi solidari cu cei mai

sensibili. În acestă situaţie, animatorul devine cel mai bun prieten al copiilor şi un

partener de joacă important. Jocurile propuse de acesta nu trebuie să fie complicate, dar

trebuie să aibă aceleaşi reguli pentru toţi copiii şi să existe premii pentru toţi.

Jocurile pe echipe trebuie să fie foarte bine organizate şi controlate pentru a evita

apariţia unor dispute şi conflicte între participnţi. Nu se va încerca alegerea celui mai bun,

ci doar petrecerea unor momente cât mai plăcute şi amuzante. Animatorul trebuie să fie

foarte atent la personalitatea copiilor care participă, pentru a-i motiva pe cei mai retraşi

sau a-i disciplina pe cei mai activi şi mai îndrăzneţi.

.................

4.2.1.2. Animaţia pentru adolescenţi

Adolescenţii reprezintă un segment de clientelă turistică important pentru un hotel

sau un club de vacanţă, remarcându-se prin dorinţa de noi experienţe şi de

disponibilitatea de a încerca şi de a-şi depăşi limitele normale. Prin urmare, programul

specific adolescenţilor are două obiective importante: ca tinerii să se distreze la fel de

bine ca şi celelalte segmente de turişti şi să se simtă integraţi în structura umană a

centrului de vacanţă16

.

Animatorul trebuie să aibă o pregătire de bază, care să includă printre altele:

- cunoştinţe în domeniul muzical, de fashion, activităţi speciale pentru tineri, de

dans etc.;

- cunoaşterea a cel puţin două limbi de circulaţie internaţională;

................

4.2.1.3. Animaţia pentru adulţi

Cel mai important segment de clientelă este cel reprezentat de adulţi, de obicei

caracterizaţi printr-un grad de exigenţă mai ridicat şi interesaţi de activităţile pe care le

pot practica pe parcursul sejurului, inclusiv de programul de animaţie.

Cei mai mulţi dintre turiştii-adulţi participă la activităţile de animaţie, atât la

activităţile diurne, cât şi la cele nocturne, aprecind efortul animatorului.

Animaţia diurnă include trei tipuri de programe principale: gimnastică şi sport,

jocuri de abilitate, activităţi culturale. În general, zonele preferate pentru animaţia diurnă

sunt cele din apropierea piscinelor sau plaja. Pentru cluburile situate în zonele litorale, o

mare parte din activităţile de animaţie diurnă au la bază sporturile în apă.

16

Stănciulescu G, Jugănaru I.D., op.citata, p.83.


............

4.2.1.4. Animaţia pentru persoanele în vârstă

În ultima perioadă, segmentul turiştilor de vârsta a treia devine din ce în ce mai

important, deoarece numărul acestora sporeşte în ţările dezvoltate datorită creşterii

duratei medii a vieţii şi a posibilităţilor financiare.

Luând în considerare câteva dintre principalele nevoi ale persoanelor în vârstă, cum

ar fi: să nu fie singure, necesitatea de a-şi ocupa timpul, sentimentul utilităţii şi al

integrării în societate, putem desprinde obiectivele specifice animaţiei pentru persoanele

de vârsta a treia17

:

- stimularea „reintegrării” în societate ca membrii activi;

- asigurarea autonomiei persoanelor găzduite de o structură de cazare, precum şi

cererea şi menţinerea de relaţii;

- asigurarea calităţii vieţii şi bunăstarea persoanelor găzduite în hotel sau în

centrul de vacanţă.

Gama de activităţi de animaţie specifică pentru această categorie de vârstă include:

activităţi culturale, cursuri de lucru manual, gimnastică de relaxare etc.

4.2.2. Clasificarea activităţilor de animaţie în funcţie de conţinut

În funcţie de conţinut activităţile de animaţie pot fi grupate în următoarele categorii:

- activităţi de socializare;

- activităţi cu caracter sportiv;

- spectacole şi petreceri;

- activităţi pentru copii.

Aceste activităţi pot fi mai simple sau mai complexe în funcţie de turiştii care

participă la ele şi trebuie organizate în mod echilibrat pe parcursul unei zile.

4.2.2.1. Activităţile de socializare

Reprezintă o categorie de activităţi în care participanţii au ocazia de a interacţiona

între ei sau în grupuri organizate pentru persoanele adulte şi în vârstă. Ele pot fi grupate

în mai multe clase majore:

culturale – tematică diferită: istorie locală, limbă locală, floră şi faună, plante

medicinale;

gastronomice – bucătărie locală, mâncare sănătoasă, mâncăruri cu specific local,

vinuri şi băuturi locale. Aici pot fi incluse demonstraţii de reţete culinare,

degustare de băuturi, explicarea unor tehnici culinare tradiţionale etc.

activităţi manuale – pictură, desen, ceramică, împletituri etc. Activităţile pot fi

de tipul: demonstraţii sau expoziţii.

jocuri de societate – cărţi, biliard, domino, bingo etc.

Aceste activităţi au rolul de a recreea turistul şi de a-i induce o stare de bună

dispoziţie.

4.2.2.2. Activităţile cu caracter sportiv

17

Ruiz Eliane, op.citată, p.10.


Sunt prezente în toate programele de animaţie, putând fi practicate în spaţile

interioare sau exterioare, în funcţie de echipamentele disponibile şi de numărul de

participanţi.

Pot fi grupate în trei categorii, în funcţie de gradul de dificultate, de exigenţele

fizice şi de complexitate:

a. Efort scăzut – golf, taichi (mişcări de gimnastică desfăşurate în aer liber),

shuffleboard etc.

b. Efort mediu – gimnastică, ping-pong, baminton etc.

c. Efort sporit – tenis, volei, baschet, jogging, polo în apă, fotbal pe plajă, fotbal în

sală etc.

Animatorul are rolul de conducător de joc, arbitru, urmărind ca jocul să se

desfăşoare în condiţii cât mai bune, fără a se produce accidente de orice fel.

...............................................................................................................................

ATENTIE!

ACESTA ESTE UN REZUMAT ORIENTATIV AL MATERIEI

BIBLIOGRAFIA OBLIGATORIE ESTE REPREZENTATA DE

MANUALUL

„AGREMENTUL SI ANIMATIA IN INDUSTRIA

TURISMULUI”

Autor: Ioana Patrichi

Editura ProUniversitaria, 2015

agrementul si animatia-rezumat site

Documents