agatha christie-aventura regelui de trefla 3

8/16/2019 Agatha Christie-Aventura Regelui de Trefla 3

1/12


2/12

— Oriunde este un om, este ş i o dram ă . Dar, nu e întotdeauna acolounde crezi. Ţ ine minte asta. Şi-apoi, ş i pe mine m ă intereseaz ă cazul dinmoment ce s-ar putea s ă am o leg ă tur ă cu el. — Chiar? — Da. Un domn m-a sunat azi diminea ţă ş i a fixat cu mine o înt â lnire din

partea prin ţ ului Paul de Maurania. — Dar ce leg ă tur ă este între una ş i alta? — Nu prea cite ş ti simpaticele tabloide engleze ş ti de scandal. Acelea cupove ş ti nostime ş i cele care încep cu „un şoricel a auzit…” sau „o vulpi ţă ar vrea să ş tie…”. Ia uit ă -te aici. I-am urm ă rit cu privirea degetul scurt ş i bont de-a lungul unui paragraf:

– dac ă prin ţ ul str ă in ş i celebra dansatoare ar fi cu adev ă rat în rela ţ ii! Şi dac ă doamnei îi place noul ei inel cu diamant! — Şi acum, ca s ă rezum povestea ta dramatic ă , spuse Poirot,mademoiselle Saintclair, îţ i aminte ş ti, a le ş inat pe covorul sufrageriei dinDaisymead. M-am cutremurat. — Ca urmare a primelor cuvinte murmurate de mademoiselle, cei doi

b ă rba ţ i Oglander au plecat, unul s ă aduc ă un doctor care s-o îngrijeasc ă pefemeia care, în mod evident, suferea de pe urma unui şoc ş i cel ă lalt la poli ţ ie,unde, dup ă ce le-a spus ceea ce s-a înt â mplat, i-a înso ţ it pe poli ţ iş ti la MonDésir – superba vil ă a domnului Reedburn, ce nu se afl ă prea departe deDaisymead. Acolo l-au g ă sit pe binecunoscutul om care, între noi fie zis, are oreputa ţ ie nu prea pl ă cut ă ; z ă cea în bibliotec ă cu capul cr ă pat la spate ca ocoaj ă de ou. Ţ i-am imitat stilul, spuse Poirot cu bl â nde ţ e. Scuz ă -m ă , te rog…

Ah, a sosit prin ţ ul!

Distinsul nostru musafir a fost anun ţ at sub titlul de contele Feodor. Eraun t â n ă r cu o înf ăţ işare ciudat ă , înalt, înfocat, cu b ă rbia îngust ă , faimoasagur ă de Mauranberg ş i ochii negri, arz ă tori ai unui fanatic. — Domnul Poirot? Prietenul meu d ă du din cap afirmativ. — Domnule, sunt într-o situa ţ ie grav ă , mai serioas ă dec â t o pot spune încuvinte… Poirot îl opri cu un gest. — V ă în ţ eleg nelini ş tea. Mademoiselle Saintclair v ă este o prieten ă foartedrag ă , nu-i a şa? Prin ţ ul r ă spunse simplu: — Sper s-o iau de so ţ ie. Poirot se îndrept ă în scaun ş i f ă cu ochii mari. Prin ţ ul continu ă : — N-a ş fi primul din familia mea care ar încheia o c ă s ă toriemorganatic ă 1. Şi fratele meu Alexandru l-a sfidat pe împ ă rat. În prezent tr ă imzile mai iluminate, elibera ţ i de vechile prejudec ăţ i de cast ă . Şi apoi,


3/12

mademoiselle Saintclair, de fapt, îmi este aproape egal ă ca rang. A ţ i auzit c â teceva despre povestea ei? — Sunt multe povestiri romantice referitoare la originea ei – ceea ce esteun lucru obi şnuit cu dansatoarele celebre. Am auzit c ă este fata unei ziliereirlandeze, dar ş i povestea în care mama ei este o mare duces ă rusoaic ă .

— Prima variant ă este, bine în ţ eles, o prostie, spuse t â n ă rul. Dar a douaeste adev ă rat ă . Valerie, de ş i trebuie s-o ţ in ă ascuns ă , m-a f ă cut s-o cred prea bine. Şi apoi, ea o dovede ş te incon ş tient într-o mie de feluri. Cred în ereditate,domnule Poirot. — Şi eu cred în ereditate, spuse Poirot pe g â nduri. Am v ă zut c â tevalucruri ciudate în leg ă tur ă cu asta – moi qui vous parle… Dar s ă ne apuc ă m detreab ă , prin ţ e. Ce dori ţ i de la mine? De ce v ă teme ţ i? Pot s ă v ă vorbesc deschis,da? Este vreo leg ă tur ă între domni şoara Saintclair ş i crim ă ? Îl cuno ş tea peReedburn, nu-i a şa? — Da. El sus ţ inea c ă e îndr ă gostit de ea. — Şi ea? — Nu avea ce s ă discute cu el. Poirot îl privi iscoditor. — Avea vreun motiv s ă se team ă de el? T â n ă rul ezit ă . — A fost un incident. O cunoa ş te ţ i pe Zara, prezic ă toarea? — Nu. — E minunat ă . Ar trebui s-o consulta ţ i o dat ă . Valerie ş i cu mine am fostla ea s ă pt ă m â na trecut ă . Ne-a dat în c ă r ţ i. I-a spus Valeriei c ă va avea necaz –de nori care se adun ă ; apoi a întors ultima carte – cartea de deasupra, cum i sespune. Era regele de trefl ă . Ea i-a spus Valeriei: „Ai grij ă . Exist ă un b ă rbat care

are putere asupra ta. Ţ i-e fric ă de el. E ş ti în mare pericol din cauza lui. Ştii lacine m ă refer?” Valerie se albise de tot. Ea aprob ă din cap ş i spuse: „Da, da,ş tiu”. Imediat dup ă aceea am plecat. Ultimele cuvinte ale Zarei c ă tre Valerie aufost: „Fere ş te-te de regele de trefl ă . Un pericol te amenin ţă !” Am întrebat-o pe

Valerie. N-a vrut s ă -mi spun ă nimic – m-a asigurat c ă totul era în ordine. Daracum, dup ă ce s-a înt â mplat asear ă , sunt mai sigur dec â t oric â nd c ă în regelede trefl ă Valerie l-a v ă zut pe Reedburn ş i c ă el era b ă rbatul de care se temea.Prin ţ ul se opri brusc. — Acum în ţ elege ţ i agita ţ ia mea c â nd m-am uitat în ziarele de diminea ţă .Dac ă Valerie, într-o criz ă de nebunie… O, este imposibil! Poirot se ridic ă ş i-l b ă tu pe t â n ă r pe um ă r cu bl â nde ţ e. — V ă rog s ă nu fi ţ i îngrijorat. L ă sa ţ i totul în seama mea. — V ă duce ţ i la Streatham? Cred c ă e înc ă acolo, la Daisymead – şocat ă . — M ă duc imediat. — Am aranjat totul prin ambasad ă . Ve ţ i avea acces peste tot. — Atunci ne vom desp ă r ţ i, Hastings vii cu mine? Au revoir, prin ţ e.


4/12

Mon D ésir era o vil ă excep ţ ional de frumoas ă , cu totul modern ă ş iconfortabil ă . O alee scurt ă , asfaltat ă , ducea la ea din drumul principal ş igr ă dini frumoase se întindeau în spatele casei pe c âţ iva acri. Men ţ ion â nd numele prin ţ ului Paul, majordomul, care deschisese u şa, ne-a dus imediat la scena tragediei. Biblioteca era o înc ă pere impun ă toare, care se

întindea din fa ţă p â n ă în cap ă tul cl ă dirii, cu c â te o fereastr ă ş i într-o parte ş i-nalta, una d â nd spre aleea circular ă din fa ţă ş i cealalt ă spre gr ă din ă . L â ng ă ceadin urm ă a fost g ă sit întins cadavrul. Acesta fusese ridicat cu pu ţ in timpînainte, dup ă ce poli ţ ia îş i terminase investiga ţ iile. — Nepl ă cut lucru, i-am şoptit lui Poirot. Cine ş tie ce cluuri or mai fidistrus? Micul meu prieten z â mbi. — Ehe! De c â te ori trebuie s ă -ţ i spun c ă lucrurile vin din ă untru? Solu ţ iafiec ă rui mister se afl ă în micile celule cenu ş ii ale creierului. Se întoarse spre majordom. — Presupun c ă în afar ă de transportarea corpului, camera n-a fostatins ă ! — Nu, domnule. Este exact a şa ca azi noapte c â nd a venit poli ţ ia. — Acum, draperiile astea. V ă d c ă ele se trag la o anumit ă distan ţă defereastr ă . Sunt la fel cu cele de la fereastra din fa ţă . Erau trase asear ă ? — Da, domnule, le trag în fiecare sear ă . — Înseamn ă c ă Reedburn trebuie s ă le fi tras înapoi. — A şa cred, domnule. — Ştiai c ă st ă pâ nul dumitale a ş tepta un vizitator? — N-a spus a şa, domnule. Dar a dat ordine s ă nu fie deranjat dup ă cin ă .Şti ţ i, domnule, exist ă o u şă care se deschide spre terasa din partea asta a

casei. Ar fi putut primi pe cineva pe acolo. — Obi şnuia s ă fac ă asta? Majordomul tu ş i discret. — A şa cred. Poirot p ăş i spre u şa în discu ţ ie. Nu era închis ă . Ie ş i prin ea pe terasacare d ă dea în dreapta spre alee; în st â nga d ă dea spre un zid de c ă r ă mid ă ro ş ie. — Gr ă dina pentru fructe, domnule. Mai este o u şă care conduce maideparte, dar se închide întotdeauna la ora şase. Poirot d ă du afirmativ din cap ş i se re întoarse în bibliotec ă cu majordomuldup ă el. — N-a ţ i auzit nimic din ce s-a petrecut asear ă ? — Ei bine, domnule, am auzit voci în bibliotec ă cu pu ţ in înainte de oranou ă . Dar asta nu era neobi şnuit, mai ales dac ă era vocea unei femei. Dar,

bine în ţ eles, de vreme ce eram cu to ţ ii în camera servitorilor, exact în parteaopus ă , n-am auzit absolut nimic. Ş-apoi pe la ora unsprezece, a venit poli ţ ia. — C â te voci a ţ i auzit? — N-a ş putea spune, domnule. Eu am auzit-o numai pe cea a doamnei. — Aha!


5/12

— Dac ă nu v ă sup ă ra ţ i, domnule, doctorul Ryan este înc ă în cas ă , dac ă dori ţ i s ă -l vede ţ i. Am acceptat de îndat ă sugestia ş i peste c â teva minute, doctorul, un om

vesel între dou ă v â rste, veni ş i-i d ă du lui Poirot toate informa ţ iile pe care i leceru. Reedburn z ă cea aproape de fereastr ă cu capul l â ng ă scaunul de marmur ă

de la geam. Prezenta dou ă r ă ni, una între ochi, alta, cea fatal ă , la spatelecapului. — Z ă cea pe spate? — Da. Iat ă urma. El ar ă t ă o mic ă pat ă închis ă la culoare de pe du şumea. — N-ar fi putut ca lovitura de la spatele capului s ă fi fost cauzat ă decă derea pe du şumea? — Imposibil. Oricare ar fi fost arma, ea a intrat destul de mult în craniu. Poirot privi g â nditor în fa ţ a lui. În intr â ndul fiec ă rei ferestre se afla c â teun scaun de marmur ă sculptat ă , bra ţ ele fiind fasonate sub forma unor capetede lei. O lumini ţă se aprinse în ochii lui Poirot. — Dac ă presupunem c ă a c ă zut pe spate pe capul acestui leu ie ş itînafar ă ş i de acolo a alunecat jos, n-ar putea aceasta cauza o ran ă cum a ţ idescris-o? — Da, ar putea. Dar unghiul în care z ă cea face imposibil ă teoria. Ş-apoiar fi trebuit s ă r ă m â n ă urme de s â nge pe marmora scaunului. — Doar dac ă n-au fost ş terse. Doctorul ridic ă din umeri. — Asta-i foarte pu ţ in probabil. N-ar fi în avantajul nim ă nui s ă dea unuiaccident aparen ţ a unei crime. — Normal, îl aprob ă Poirot. Crede ţ i c ă vreuna dintre lovituri ar fi putut fiadministrat ă de vreo femeie?

— O, a ş zice c ă asta nu intr ă în discu ţ ie. Presupun c ă v ă gâ ndi ţ i lamademoiselle Saintclair? — Nu m ă gâ ndesc la nimeni anume p â n ă c â nd nu sunt sigur, r ă spunsePoirot cu bl â nde ţ e. Îşi îndrept ă aten ţ ia spre fereastra francez ă deschis ă ş i doctorul continu ă : — Pe aici a fugit domni şoara Saintclair. Pute ţ i z ă ri printre copaciDaisymead. Bine în ţ eles, sunt multe case mai aproape de fa ţ ada vilei, la drum,dar a şa se face c ă Daisymead, de ş i este la o oarecare distan ţă , este singuracas ă vizibil ă din partea aceasta. — Mul ţ umesc pentru amabilitatea dumitale, doctore, spuse Poirot. HaideHastings, s ă mergem pe urmele domni şoarei. Poirot m ă conduse prin gr ă din ă , ie ş ir ă m printr-o poart ă de fier,str ă b ă tur ă m o por ţ iune îngust ă de iarb ă ş i intrar ă m pe porti ţ a gr ă dinii de laDaisymead, care era o c ă su ţă modest ă , înconjurat ă de vreo jum ă tate de acru depă m â nt. Erau c â teva trepte care duceau la o fereastr ă fran ţ uzeasc ă . Poirot f ă cusemn cu capul spre ele. — Pe acolo s-a dus domni şoara Saintclair. Pentru noi, care nu avem dece s ă ne gr ă bim, ar fi mai bine s ă ocolim casa p â n ă la u şa din fa ţă .


6/12

O servitoare ne-a deschis ş i ne-a condus în sufragerie, apoi s-a dus s-ocaute pe doamna Oglander. Era evident c ă în înc ă pere nu se umblase dinnoaptea precedent ă . Cenu şa era înc ă în c ă min ş i masa de bridge se afla tot înmijlocul camerei cu o carte pe fa ţă ş i cu celelalte c ă r ţ i din m â n ă aruncate jos.Camera era oarecum înc ă rcat ă cu ornamente ar ă toase dar f ă r ă valoare ş i o

mul ţ ime de tablouri de familie împodobeau pere ţ ii. Poirot se uit ă la ele cu mai mult ă indulgen ţă dec â t mine ş i îndrept ă unulsau dou ă care at â rnau într-o parte. — La familie e str â ns unit ă , nu? Sentimentul înlocuie ş te frumuse ţ ea. L-am aprobat cu ochii fixa ţ i pe un tablou de familie reunind un domn cumusta ţă , o doamn ă cu un rulou înalt de p ă r în frunte, un b ă iat solid ş i îndesatş i dou ă feti ţ e garnisite cu o mul ţ ime de panglici inutile. Mi-am zis c ă aceastatrebuia s ă fi fost familia Oglander în primii ani ş i am studiat-o cu interes. U şa se deschise ş i o t â n ă r ă intr ă . P ă rul ei negru era aranjat cu grij ă ,purta o scurt ă bej ş i o fust ă de stof ă . Ne privi întreb ă toare. Poirot înaint ă . — Domni şoara Oglander? Regret c ă v ă deranjez, mai ales dup ă cele ce vis-au înt â mplat. Întreaga afacere trebuie s ă v ă fi tulburat foarte mult. — Mai mult ne-a speriat, recunoscu t â n ă ra cu grij ă . Începusem s ă m ă gâ ndesc c ă elementele dramei se risipiser ă la domni şoara Oglander, c ă lipsa eide imagina ţ ie se ridica deasupra oric ă rei tragedii. Mi s-a confirmat aceast ă pă rere c â nd ea a spus în continuare: Trebuie s ă v ă cer scuze pentru starea încare se afl ă camera; servitorii s-au alarmat proste ş te. — Aici st ă tea ţ i seara trecut ă , n'est-ce pas? — Da, jucam bridge dup ă cin ă c â nd… — Scuza ţ i-m ă , de c â t timp juca ţ i?

— P ă i… Domni şoara Oglander se g â ndi. Nu pot s ă v ă spun exact. Cred c ă trebuie s ă fi fost în jur de ora zece. F ă cusem mai multe jocuri. — Şi dumneavoastr ă unde st ă tea ţ i? — Cu fa ţ a la fereastr ă . Jucam cu mama ş i nu aveam atuul. Deodat ă ,

brusc, fereastra se deschise ş i domni şoara Saintclair intr ă în camer ă împleticindu-se. — A ţ i recunoscut-o? — Aveam vaga idee c ă fa ţ a ei îmi este familiar ă . — E înc ă aici, nu-i a şa? — Da, dar refuz ă s ă vad ă pe cineva. Este înc ă sub stare de şoc. — Cred c ă o s ă m ă primeasc ă . Vre ţ i s ă -i spune ţ i c ă m ă aflu aici la cererea expres ă a prin ţ ului Paul? Îmi închipuiam c ă rostirea numelui unui prin ţ o va scoate pe domni şoara Oglander din calmul ei imperturbabil. Dar ea ie ş i din camer ă cu mesajulnostru, f ă r ă vreo alt ă remarc ă ş i se re întoarse aproape imediat spun â nd c ă domni şoara Saintclair vrea s ă ne vad ă în camera ei. Am urmat-o la etaj ş i apoi într-un dormitor destul de mare ş i luminos. Peo sofa de l â ng ă fereastr ă st ă tea lungit ă o femeie care întoarse capul c â nd


7/12

intrar ă m. Contrastul dintre cele dou ă femei m ă izbi pe dat ă , de ş i tr ă să turilefeţ ei ş i tenul erau asem ă n ă toare… Totu ş i c â t ă deosebire! Fiecare privire, fiecaregest la Valerie Saintclair exprima drama. P ă rea s ă emane un flux romantic. Uncapot de l â n ă purpurie îi acoperea picioarele – un lucru de cas ă în toat ă puterea cuv â ntului; dar farmecul personalit ăţ ii ei îi imprima un parfum exotic,

de hain ă oriental ă . Ochii ei mari, negri se oprir ă asupra lui Poirot. — Veni ţ i din partea lui Paul? Vocea ei i se potrivea înf ăţ işă rii, era cald ă ş i languroas ă . — Da, mademoiselle. M ă aflu aici s ă -l servesc pe el ş i pe dumneavoastr ă . — Ce dori ţ i s ă ş ti ţ i? — Tot ce s-a înt â mplat asear ă , dar totul! Z â mbi cam plictisit ă . — Crede ţ i c-a ş min ţ i? Nu sunt proast ă . V ă d destul de bine c ă nu se poateascunde nimic. Ştia un secret despre mine b ă rbatul care a murit. M-aamenin ţ at cu el. De dragul lui Paul am încercat s ă cad la învoial ă cu el. Nuputeam s ă risc s ă -l pierd pe Paul… Acum c ă a murit, sunt în siguran ţă . Dar cutoate astea, nu l-am omor â t eu. Poirot d ă du din cap z â mbind. — Nu e nevoie s ă -mi spune ţ i asta, mademoiselle. Povesti ţ i-mi acum ce s-a înt â mplat asear ă . — I-am oferit bani. P ă rea c ă vrea s ă trateze cu mine. Mi-a fixat o înt â lnirepentru asear ă la ora nou ă . Urma s ă m ă duc la Mon D ésir. Cuno ş team locul;mai fusesem înainte. Trebuia s ă înconjor casa, s ă intru prin u şa lateral ă în

bibliotec ă , astfel ca servitorii s ă nu m ă vad ă . — Scuza ţ i-m ă , mademoiselle, dar nu v-a fost team ă s ă v ă aventura ţ i

singur ă acolo noaptea? Mi s-a p ă rut mie sau a urmat o oarecare pauz ă înainte de a r ă spunde. — Poate c ă mi-a fost. Dar, ş ti ţ i, nu era nimeni c ă ruia i-a ş fi putut cere s ă

vin ă cu mine. Şi eram disperat ă . Reedburn m ă primi în bibliotec ă . O, omul ă la!Îmi pare bine c ă a murit. S-a jucat cu mine ca pisica cu şoarecele. M-atachinat. L-am rugat ş i l-am implorat în genunchi. I-am oferit toate bijuteriilepe care le am. Degeaba! Apoi, ş i-a spus propriile lui condi ţ ii. Poate v ă da ţ iseama care erau ele. Am refuzat. I-am spus ce g â ndeam despre el. I-am aruncat

vorbe ur â te în fa ţă . A r ă mas z â mbind calm. Şi-atunci, c â nd am t ă cut în cele dinurm ă , s-a auzit un zgomot… Din spatele draperiei de la fereastr ă … Şi el l-aauzit. S-a îndreptat spre draperii ş i le-a tras larg deoparte. Acolo era un b ă rbatcare se ascundea – un om care ar ă ta îngrozitor, un tip de vagabond. L-a lovit pedomnul Reedburn… Apoi l-a lovit din nou ş i el a c ă zut. Vagabondul m-a apucat cu m â na lui plin ă de s â nge. M-am smuls din încle ş tarea lui, m-am strecuratprin fereastr ă ş i am alergat s ă -mi salvez via ţ a. Atunci am z ă rit lumini în casaasta ş i m-am îndreptat spre ele. Jaluzelele erau ridicate ş i am v ă zut ni ş teoameni juc â nd bridge. Aproape am c ă zut în camer ă . Am reu ş it s ă murmur„crim ă ”! Şi totul mi s-a întunecat în fa ţ a ochilor…


8/12

— Mul ţ umesc, mademoiselle. Trebuie s ă fi fost un mare şoc pentrusistemul dumneavoastr ă nervos. În ce prive ş te vagabondul, l-a ţ i putea descrie?

V ă aminti ţ i cum era îmbr ă cat? — Nu, totul s-a înt â mplat at â t de repede. Dar l-a ş recunoa ş te oriunde.Fa ţ a lui mi s-a întip ă rit în minte.

— O ultim ă întrebare, mademoiselle. Draperiile de la cealalt ă fereastr ă ,cea care d ă dea spre alee, erau trase? Pentru prima dat ă o expresie de uimire ap ă ru pe fa ţ a dansatoarei. P ă reacă încearc ă s ă -ş i aminteasc ă . — Eh bien, mademoiselle? — M ă gâ ndesc… Sunt aproape sigur ă … Da, foarte sigur ă ! Ele nu erautrase. — Asta-i curios, din moment ce erau celelalte. Nu conteaz ă . A ş zice c ă n-are mare importan ţă . Mai r ă m â ne ţ i mult aici? — Doctorul crede c ă pot s ă m ă întorc m â ine la Londra. Se uit ă princamer ă . Domni şoara Oglander ie ş ise. Oamenii ăş tia sunt foarte buni, dar nusunt din lumea mea. Îi şochez! Iar mie, ei bine, nu-mi place la bourgeoisie! O und ă slab ă de am ă r ă ciune îi sublinia cuvintele. Poirot încuviin ţă . — În ţ eleg. Sper c ă nu v-am obosit peste m ă sur ă cu întreb ă rile mele. — C â tu ş i de pu ţ in, monsieur. Sunt foarte ner ă bd ă toare ca Paul s ă aflecâ t se poate de repede. — Atunci v ă doresc toate cele bune, mademoiselle. Dup ă ce p ă r ă si camera, Poirot se opri ş i se repezi la o pereche de pantofiu şori din piele. — Sunt ai dumneavoastr ă , mademoiselle?

— Da, monsieur. Tocmai au fost cur ăţ a ţ i ş i adu ş i sus. — Aha! F ă cu Poirot în timp ce coboram sc ă rile. Se pare c ă servitorii nusunt chiar at â t de agita ţ i, înc â t mai cur ăţă pantofii, de ş i uit ă c ă minul. Bine,mon ami, la început p ă reau s ă fie unul sau dou ă puncte interesante, dar m ă tem tare mult c ă trebuie s ă consider ă m cazul încheiat. Totul pare destul desimplu. — Şi uciga şul? — Hercule Poirot nu v â neaz ă vagabonzi, r ă spunse prietenul meu plin deel. Domni şoara Oglander veni dup ă noi în hol. — Dac ă vre ţ i s ă a ş tepta ţ i un minut în sufragerie; mama ar vrea s ă v ă

vorbeasc ă . În camer ă înc ă nu se umblase ş i Poirot str â nse într-o doar ă c ă r ţ ile,amestec â ndu-le cu m â inile lui mici extrem de îngrijite. — Prietene, ş tii la ce m ă gâ ndesc? — Nu, am spus ner ă bd ă tor. — Cred c ă domni şoara Oglander a gre ş it deschiderea. Trebuia s ă mearg ă cu trefla.


9/12

— Poirot! E ş ti culmea. — Mon Dieu, nu pot s ă discut tot timpul despre crime! Deodat ă r ă mase nemi şcat. — Hastings… Hastings. Uit ă -te! Regele de trefl ă lipse ş te dintre c ă r ţ i! — Zara! Am strigat eu.

— Şi? P ă rea c ă nu în ţ elege aluzia mea. Str â nse mecanic c ă r ţ ile ş i le puse încasetele lor. Fa ţ a lui devenise grav ă . — Hastings, spuse el în cele din urm ă . Eu, Hercule Poirot, eram c â t pe-aci s ă fac o mare gre şeal ă , o foarte mare gre şeal ă . Îl privi impresionat, dar f ă r ă s ă în ţ eleg absolut nimic. — Trebuie s-o lu ă m de la cap ă t, Hastings. Da, trebuie s-o lu ă m de lacap ă t. Dar de data asta nu vom mai da gre ş . Fu întrerupt de o doamn ă frumoas ă între dou ă v â rste. Ţ inea ni ş te c ă r ţ ide buc ă t ă rie. Poirot se înclin ă . — În ţ eleg, domnule, c ă sunte ţ i un prieten al lui… al… Domni şoareiSaintclair? — Am venit din partea unui prieten de-al ei, madame. — O, în ţ eleg. M ă gâ ndeam c ă poate… Poirot f ă cu un semn brusc spre fereastr ă . — Jaluzelele erau cobor â te, asear ă ? — Nu! Cred c ă de aceea domni şoara Saintclair a v ă zut lumina a şa declar. — A fost lun ă asear ă . M ă mir c ă n-a ţ i v ă zut-o pe mademoiselle Saintclairdin scaunul dumneavoastr ă cu fa ţ a la fereastr ă ? — Cred c ă eram cufunda ţ i în joc. Niciodat ă nu mi s-a mai înt â mplat a şa

ceva înainte. — Asta v ă cred, madame. Şi v ă rog s ă v ă lini ş ti ţ i, mademoiselle pleac ă m â ine. — Oh! Fa ţ a bunei doamne se lumin ă . — Şi v ă doresc o diminea ţă pl ă cut ă , madame! O servitoare sp ă la treptele c â nd am ie ş it pe u şa din fa ţă . Poirot o întreb ă : — Dumneata ai cur ăţ at pantofii tinerei de la etaj? Fata d ă du negativ din cap. — Nu, domnule. Nu cred c ă au fost cur ăţ a ţ i. — Atunci cine i-a cur ăţ at? L-am întrebat pe Poirot c â nd mergeam pedrum. — Nimeni. N-aveau nevoie s ă fie cur ăţ a ţ i. — B ă nuiesc c ă atunci c â nd mergi pe un drum sau pe o c ă rare într-onoapte frumoas ă nu-i murd ă re ş ti. Dar, cu siguran ţă , dup ă ce treci prin iarbagr ă dinii ei se murd ă resc. — Da, m ă aprob ă Poirot cu un z â mbet curios. — În cazul ă la, cred ş i eu c ă s-ar fi p ă tat. — Dar…


10/12


11/12

— Ar fi suficient s-o pot vedea pe doamna Oglander c â teva minute. Vreisă -i spui? Am fost condu ş i în salon s ă a ş tept ă m. Am z ă rit familia în sufragerie întimp ce treceam ş i care acum era re întregit ă cu doi b ă rba ţ i voinici, solizi, unulcu musta ţă , cel ă lalt ş i cu barb ă .

Dup ă c â teva minute, doamna Oglander intr ă în camer ă , uit â ndu-se laPoirot care se înclin ă . — Madame, noi, în ţ ara mea, aveam o mare dragoste, un respect deosebit pentru mam ă . La m ère de famille reprezint ă totul! Doamna Oglander p ă ru cam uimit ă de aceast ă introducere. — Pentru acest motiv am venit – s ă potolesc nelini ş tea unei mame.Uciga şul domnului Reedburn nu va fi descoperit. Nu v ă teme ţ i. Eu, HerculePoirot, v-o garantez. Am dreptate, nu-i a şa? Sau pe so ţ ie trebuie s-o lini ş tesc? Urm ă o pauz ă de-o clip ă . Doamna Oglander p ă rea s ă -l cerceteze pe Poirot cu ochii ei. În sf â r ş it, spuse lini ş tit ă : — Nu-mi dau seama cum de ş ti ţ i… Dar, da ave ţ i dreptate. Poirot d ă du din cap cu gravitate. — Asta-i tot, madame. Dar nu fi ţ i nelini ş tit ă . Poli ţ iş tii dumneavoastr ă englezi nu au ochii lui Hercule Poirot. B ă tu cu degetul în portretul de familie de pe perete. — A ţ i mai avut odat ă o fat ă . A murit, madame? Din nou, dup ă o pauz ă în care-l cercet ă cu ochii ei, r ă spunse: — Da, a murit. — Ah! Spuse Poirot brusc. Bine, trebuie s ă ne întoarcem la Londra. Îmipermite ţ i s ă pun regele de trefl ă înapoi în pachet? A fost singuradumneavoastr ă eroare. În ţ elege ţ i, s ă fi jucat bridge aproape o or ă numai cu 51

de c ă r ţ i… Vede ţ i, nimeni care ş tie c â te ceva despre joc nu v-ar crede o clip ă !Bonjour! — Şi-acum, prietene, spuse Poirot în timp ce ne îndreptam spre gar ă ,în ţ elegi totul! — Nu-n ţ eleg nimic! Cine l-a omor â t pe Reedburn? — John Oglander junior. Nu eram prea sigur dac ă a fost tat ă l sau fiul,dar m-am oprit asupra fiului pentru c ă este cel mai puternic ş i mai t â n ă r dintrecei doi. Trebuia s ă fie unul dintre cei doi din cauza ferestrei. — De ce? — Erau patru ie ş iri din bibliotec ă – dou ă u ş i, dou ă ferestre; dar, evident,numai una se preta. Trei ie ş iri d ă deau în fa ţă , direct sau indirect. Tragediatrebuia s ă aib ă loc la fereastra din spate ca s ă poat ă p ă rea c ă Valerie Saintclaira nimerit la Daisymead din înt â mplare. Bine în ţ eles c ă ea a le ş inat cu adev ă ratş i John Oglander a c ă rat-o pe umeri. De aceea, mi-am zis c ă trebuia s ă fie unom puternic. — Atunci, s-au dus acolo împreun ă ? — Da. Ţ ii minte ezitarea Valeriei c â nd am întrebat-o dac ă nu i-a fost fric ă să se duc ă singur ă ? John Oglander a mers cu ea – ceea ce îmi închipui c ă nu a


12/12

schimbat dispozi ţ ia lui Reedburn. S-au certat ş i, probabil, vreo insult ă adus ă Valeriei l-a f ă cut pe Oglander s ă -l pocneasc ă . Restul îl ş tii. — Dar ce-i bridge-ul? — Bridge-ul presupune patru juc ă tori. Un lucru simplu ca ă sta estefoarte conving ă tor. Cine ar fi putut b ă nui c-au fost numai trei persoane în

camer ă ? Eram înc ă uimit. — Un lucru nu-l în ţ eleg. Care-i leg ă tura între familia Oglander ş idansatoarea Valerie Saintclair? — M ă mir c ă n-o vezi. Şi totu ş i te-ai uitat destul de mult la tabloul de peperete – mai mult dec â t mine. Cealalt ă fat ă a doamnei Oglander o fi moart ă pentru familia ei, dar lumea o cunoa ş te ca Valerie Saintclair! — Ce? — N-ai v ă zut asem ă narea în momentul c â nd cele dou ă surori erauîmpreun ă ? — Nu, am m ă rturisit eu. M-am g â ndit numai la c â t de extraordinar dediferite erau. — Asta pentru c ă mintea ta e receptiv ă numai la impresii exterioareromantice, dragul meu Hastings. Tr ă să turile le erau aproape identice. La fel ş itenul. Interesant e faptul c ă Valeriei îi e ru ş ine cu familia ei ş i familiei îi eru ş ine cu ea. Cu toate acestea, într-un moment de pericol, ea s-a adresatfratelui ei s-o ajute ş i c â nd lucrurile au luat o întors ă tur ă proast ă , to ţ i s-auunit într-un mod remarcabil. For ţ a familiei este ceva minunat. To ţ i din familieîş i pot juca rolul. De aici provine talentul de artist ă al Valeriei. Eu, ca ş i prin ţ ulPaul, cred în ereditate! Ei m-au în şelat! Dac ă n-ar fi fost un accident fericit ş iîntrebarea-test pus ă doamnei Oglander prin care ea a contrazis relatarea fetei

sale în privin ţ a locului pe care-l ocupase, familia Oglander l-ar fi învins peHercule Poirot. — Ce-i spui prin ţ ului? — C ă Valerie n-ar fi putut comite crima ş i c ă m ă îndoiesc c ă vagabondul

va fi g ă sit vreodat ă . De asemenea, s ă -i transmit ă complimentele meleghicitoarei Zara. Ce coinciden ţă curioas ă ! Mă gâ ndesc s ă numesc aceast ă afacere „Aventura regelui de trefl ă ”. Ce zici, prietene?

SF Â R ŞIT

1 Între un b ă rbat de rang înalt ş i o femeie de r â nd prin care so ţ ia ş i copiiiei nu ob ţ in rangul ş i nici nu îi mo ş tenesc averea.

agatha christie-aventura regelui de trefla 3

Documents