Afiliatie

AFILIAŢIE, impuls şi tendinţăspre contacte şi asociere cu alţii,cunoscind gradaţii şi variante, de la prietenie şi ataşament panâ la totală dependenţă afectivă de altul. liste o caracteristică generaluinaua, rezultată (lin geneza socială a personalităţii şi din întreţinerea şi dezvoltarea acesteia prin relaţii interpersonale. Senlinientul singurătăţii este foarte neplăcut.A. este determinată de condiţiile creşterii şi dezvoltării copilului în dependenţă de asistenţaadulţilor. R. Sears (1957) a constatat că acei copii care au fost frustraţi de asistenţa afectivăa altora, la vîrsta adultă, tind să se afilieze pană la hiperdependenţă de alţii. Sînt şi cazuri contrare în care subiecţii declară că preferă singurătatea dar aceasta ascunde întotdeauna un grav disconfort spiritual. Tendinţa spre a. se accentuează mai ales cînd subiectul trece prin stări de anxietate.Cercetările lui S. Schachter (1959) duc însă la concluzia că persoanele ce se caracterizează, îngenere, prin anxietate crescută evită a. pe cînd cele slab anxioaseo caută.Noţiune psihosocială care se referă la aderarea şi participarea unui subiect la un grup. Afilierea este un proces selectiv şi interactiv de identificare cu şi de către altcineva şi de reprezentare de sine, care contribuie la recunoaşterea socială a unui individ. Sentimentul de afiliere participă la evaluarea de sine pe bază de imagini sociale elaborate în funcţie de reprezentările valorificate prin asocierea aleasă.Afilierea ca procedură de integrare poate fi efectuată conform unui ritual de probeiniţiatice.

Atât observatiile bazate pe experienta vietii cotidiene, cât si un volum considerabil de cercetari psihosociologice atesta faptul ca, în calitate de fiinte sociale, oamenii sunt atrasi unii de catre altii. Muncim împreuna cu colegii nostri, ne distram lao- lalta cu prietenii, convietuim cu vecinii si multi dintre noi ne dorim si ne angajam formal sa îmbatrânim alaturi de membrii cei mai apropiati ai familiei noastre: sot / sotie, copii, nepoti etc.

Indivizii difera în ceea ce priveste intensitatea nevoii lor de afiliere, dar se pare ca fiecare dintre noi este motivat sa stabileasca si sa pastreze un nivel optim de interactiune sociala – alternând clipele si situatiile în care dorim cu ardoare prezenta celorlalti si momentele în care dorim sa fim singuri – oarecum analog modului în care corpul nostru îsi mentine stabilitatea calorica. Bibb Latané si Carol Werner au constatat ca soarecii de laborator sunt mult mai predispusi sa se apropie de semenii lor dupa o perioada de izolare si mult mai ‘dis- tanti’ dupa ce au petrecut mult timp la înghesuiala. Studiile efectuate au sugerat ca soarecii, la fel ca si multe alte specii de animale, poseda un fel de ‘sociostat’ sau ‘termostat social’ menit sa le regleze tendintele afiliative.

Shawn O’Connor and Lorne Rosen- blood au experimentat pe un grup de studenti, carora le-au cerut sa poarte asupra lor niste beepere, timp de patru zile. Ori de câte ori primeau un semnal (în medie din ora în ora), participantii notau daca, în momentul respectiv, se gaseauefectiv în prezenta cuiva sau erau singuri, precum si daca, în acel moment,doreau sa fie cu cineva sau nu. Rezultatele au aratat ca în doua treimi din cazurile înregistrate par- ticipantii s-au gasit în situatia dorita de ei; si mai relevant este faptul ca situatia doritade ei la un moment dat îngaduia o predictie destul de precisa a situatiei lor

actuale din momentul verificar ii imediat ulterioare. Fie ca studentii îsi doreau clipe de singuratate sau contacte sociale, de regula reuseau sa îsi regleze nevoia lor individuala de afiliere.

Afiliere şi evaluare socială a eului. In experimentele sale asupra psihologiei afilierii, Schachter (1959) crea situaţii insolite pentru a arăta că situaţiile anxiogene favorizează conduitele de apropiere de celălalt; ipoteză oarecum complementară altei ipoteze, deja verificate, conform căreia o situaţie de izolare produce adesea anxietate. Ca şi multe din experimentele următoare, primul studiu asupra afilierii era prezentat subiecţilor ca referitor la efectele şocurilor electrice. Jumătate din studentele care participau la experiment erau anunţate că şocurile vor fi intense şi dureroase, deoarece altfel experimentul nu serveşte la nimic, dar că nu vor rezulta sechele durabile (condiţia de anxietate puternică). Cealaltă jumătate (condiţia de anxietate scăzută) erau informate că nu trebuie să se lase influenţate de cuvintul„şoc", că in mod sigur nu vor regreta participarea la experiment şi că şocurile vor fi foarte uşoare.Subiecţii, convocaţi in grupuri mici de 5 sau 8 persoane, erau invitaţi să aştepte vreo zece minute pentru a-i lăsa experimentatorului timpul necesar de a pune aparatele la punct. Diferite săli fiind disponibile, ei trebuiau să indice pe o foaie de hirtie dacă preferau să aştepte singuri, cu ceilalţi, sau dacă le era egal. işi puteau, de asemenea, exprima dorinţa de a nu participa la experiment şi acesta a fost cazul a 19% din subiecţii din condiţia de anxietate puternică, intimp ce in cealaltă condiţie nu s-a inregistrat nici un refuz. Aceasta, alături de alte indicii, arată că manipularea experimentală era eficace. Claritatea cognitivă: vor să discute intre ei pentru a inţelege mai bine situaţia. - Reducerea anxietăţii:speră că vor fi incurajaţi de ceilalţi. - Evaluarea de sine : după cum avem nevoie de semenii noştri pentru a ne evalua opiniile şi capacităţile (a se vedea teoria lui Festinger in capitolul asupra comparaţiei sociale), avem nevoie de ei şi pentru evaluarea propriilor emoţii şi sentimente.S-ar părea că explicaţia „tentativă de evaziune" poate fi exclusă: nu s-a observat nici o discuţie a subiecţilor despre o asemenea tentativă in aceste experimente. Explicaţia „claritate cognitivă" pare, de asemenea, indepărtată de date: subiecţii acestui experiment nu aveau de gind şi nu au vorbit intradevăr despre acesta. Rămin deci, ca explicaţii mai plauzibile, cele referitoare la reducerea anxietăţii şi la evaluarea de sine. Chiar in cazul unei prezenţe tăcute, se poate evalua dacă celorlalţi le e sau nu frică şi se pot compara stările emoţionale ale diferitelor persoane prezente. O combinaţie a acestor două explicaţii se manifestă, de exemplu, in răspunsurile la chestionarul post-experimental date de către subiecţii care nu işi puteau vorbi: „Voiam să aştept impreună cu ceilalţi ca să văd cum vor reacţiona in aşteptarea experimentului. Dacă nu erau neliniştiţi, n-aş fi fost nici eu neliniştit".Experimentul lui Gerard şi Rabbie aduce, de altfel, o completare interesantă a rezultatelor lui Schachter asupra autodefinirii şi auto-evaluării sociale intr-o situaţie anxiogenă: subiecţii informaţi de un aparat asupra propriei lor stări de anxietate şi asupra anxietăţii celorlalţi exprimă intr-o măsură mai mică dorinţa de a rămine alături de ceilalţi decit subiecţii care nu au primit nici una din aceste informaţii, dar şi decit subiecţii care nu au fost informaţi decit asupra propriei lor stări. Pentru a interpreta scorul indicat de aparat, aceşti din urmă subiecţi ar avea deci nevoie de a cunoaşte reacţia celorlalţi subiecţi.

Bibliografie:

Norbert Sillamy, Dictionar de psihologie, Ed Univers Enciclopedic, Bucureesti 1998

Roland Doron, Dictionar de Psihologie, Humanitas, 2000