Adunarea femeilor

Adunarea femeilorAristofanEditura: Biblioteca pentru totiAdunarea femeilor este una din cele mai cunoscute comedii scrise in secolul V.i.H de cel mai de seama poet comic al Atenei antice. Cu toate ca se crede ca Aristofan a scris in jur de patruzeci si cinci de comedii, doar unsprezece piese s-au pastrat intregi, printre care si aceasta, piesa care a fost pusa cel mai des in scena in perioada contemporana. Piesa aduce pe scena satirizarea unor idei politice si a naivitatii poporului cat si puterea de manipulare a acestuia. In Adunarea femeilor, Aristofan investigheaza diferentele, relatiile si tensiunile dintre rolurile atribuite barbatilor si femeilor in sociatatea greaca antica. Comedie ce ramane actuala si in ziua de azi, ea nu reflecta increderea scriitorului in puterea de judecata a femeilor (nu se poate spune ca Aristofan era un feminist), ci mai degraba prostia oamenilor, care se lasa influentati si manipulati pana si de ideile politice ale unor femei. Adunarea femeilor este atat o comedie politica, cat si o satira sociala. Pentru o mai buna intelegere a acesteia, trebuie mentionate cateva precizari la viata politica a timpului respectiv. Aristofan a scris aceasta piesa dupa ce a incetat epoca de aur a lui Pericles, iar la puterea democratiei ateniene a venit urmasul acestuia, Alcibiade, care nu s-a ridicat deloc la standardele lui Pericles. Acesta s-a lasat influentat de oameni lingusitori si vicleni, partizani ai razboiului, un semn clar in prabusirea Atenei. In aceste conditii politice, Aristofan si-a scris piesele de teatru, avand ca scop nu atat demascarea situatiei in care se afla cetatea ateniana, printr-o ironie fina, cat si punerea in garda a poporului grec, apeland la comic. Comedia debuteaza cu intrunirea unui grup de femeii ateniene, pe ascuns, la miezul noptii. Astfel, femeile din Atena, ascultand de ordinele conducatoarei lor Praxagora, au trecut la o actiune politica indrazneata. Travestite in barbati, cu barbi false, imbracate in hainele sotilor lor si cu ciomege dupa ele, s-au introdus in adunarea populara si au propus votarea unor legi prin cale li se va incredinta femeilor conducerea tarii. Legea ca femeile sa conduca cetatea este aprobata, iar dintr-o discutie intre Blepyros, sotul Praxagorei si Chremes, observam ca barbatii par sa nu isi faca prea multe griji pentru asta. La intoarcerea femeilor de la adunare, Praxagora incepe sa puna la cale noile legi pe care le va decreta si isi expune viziunea noua despre lume femeilor, sotului sau si lui Chremes. Astfel, ca de indata ce ia puterea in mana, Praxagora se si gandestela adoptarea unei noi constitutii, prevazand comunitatea bunurilor. Totul va fi pus la comun: bunuri materiale, familie, femei, barbati, etc. Familia, proprietatea particulara, drepturile personale, toate acestea vor fi desfiintate. Aceste noi legi proclamau o egalitate absoluta, nimeni sa nu mai fie sarac in timp ce altul e bogat, oamenii frumosi si tineri sa se culce intai cu cei batrani si urati ca sa le ofere si lor alinare. Aceasta utopie politica ne arata ca ideile comuniste si-au avut originea inca din antichitate. Blepyros si Chremes care ii asculta parerile Praxagorei sunt foarte entuziasmati de noua oranduire. Chremes se si grabeste sa-si duca averea la masa comuna si are o discutie cu Vecinul, care se arata sceptic la aceste noi legi si nu vrea sa-si imparta averea, insa se duce totusi la ospat.Astfel, noua politica incepe sa-si arate hibele. Ultima scena a piesei, in care un tanar ce doreste sa-si vada iubita, este oprit de o batrana care ii spune ca dupa noua lege, trebuie sa se culce cu ea intai, si dupa si de alte doua femei batrane cu aceleasi pretentii, ne arata efectele nefaste ale legilor decretate de Praxagora. Sfarsitul piesei se petrece intr-o nota licentioasa, exprimand problemele ce apar odata cu punerea in practica a acestor noi legi.

Aceasta comedie a lui Aristofan este poate cea mai actuala dintre toate, fiind si cea mai putin lirica. Piesa satirizeaza o intreaga societate, nu persoane publice ca marea majoritate a comediilor sale. De fapt, nici macar nu e o comedie propriu-zisa, ci mai mult o drama satirica care un scop moralizator, de a arata consecintele increderii oamenilor in utopii politice. Subliniind defectele lumii ateniene i dispretuind asa zisa democratie a secolului V.i.H, Aristofan, genial pentru actualitatea sa, gaseste o solutie de fapt inexistenta: o democratie integrala, o egalitate fara margini si fara bariere. Astfel, el demonstreaza intr-un mod subtil, nevoia societatii de statuturi sociale, de inegalitate, de aprecierea persoanelor merituase si de defaimarea cetatenilor instabili. In aceasta noua organizare impusa de femei, mecanismul este defectuos, asa cum arata si istoria secolului XX, epoca comunismului. Oamenii naivi se vor grabi sa-si dea averea statului in timp ce scepticii vor incerca sa-si pastreze bunurile, dar sa si profite de pe urma acestei noi organizari. Viata pare sa fie ideala, multimea tinandu-se de bancheturi si petreceri, dar aceasta noua organizare nu-i include si pe sclavi, care vor fi nevoiti sa munceasca pentru bunastarea stapanilor. In ceea ce priveste sexualitatea, femeile par sa dispute barbatii cei mai frumosi, casatoria fiind inlocuita cu nevoi animalice si fara sentimente. Cu alte cuvinte, fiecare intelege sa ia cat mai mult din partea altuia, fara a da ceva dintr-a lui.

Adunarea femeilor este o piesa satirica, o comedie ce infatiseaza foarte realist efectele negative punerii in practica a unei utopii politice, in care oamenii nu trebuie sa munceasca, ci doar sa asteapta sa li se dea. Intr-un mod umoristic, prezentand scene comice si subliniind prostia si naivitatea umana, cat si siretenia acestora, Aristofan marcheaza totusi subtil un substrat tragic: ororile pe care vom fi nevoiti sa le intalnim si sa le suportam, daca ne lasam antrenati de aparatul de retorica abil al politicienilor si de propaganda lor.