Adaptarea în colectivul militar

Murzac Serghei Psiholog, master în Psihologie clinică și consiliere

• Socializarea în sistemul militar urmăreşte să obţină adaptarea la disciplina militară, respectiv integrarea într-un sistem normativ foarte riguros şi care poate fi perceput ca un sistem ce restrânge libertatea individuală (sau care în mod real poate fi astfel);

• integrarea tinerilor militari în colectiv, în viaţa şi activitatea militară constituie unul dintre procesele psiho-sociale care contribuie decisiv la atingerea obiectivelor instituţiei militare;

• INTEGRAREA=proces complex de fenomene psiho-sociale, ce se stabilesc între un individ şi o colectivitate, având efecte şi modificări reciproce şi care desemnează în final o anumită poziţie a individului faţă de colectivitatea respectivă (mai mult sau mai puţin integrat, marginal, respins, izolat);

• In studierea procesului de adaptare trebuie sa tinem cont de faptul ca militarii provin din medii sociale si culturale diferite, care si-au pus amprenta asupra personalitatii lor si asupra modului de raportare la realitatea exterioara. Fiecare militar are propriul lui sistem de convingeri, deprinderi si cunostinte.

A. Definiții

Caracteristicile principale ale procesului de integrare:

• Este un proces multidimensional presupune următoarele dimensiuni:

• integrarea psiho-socială (în colectiv)• integrarea funcţională (la cerinţele activităţii profesionale)• integrarea normativă (în sistemul normelor şi valorilor instituţiei)• este necesar ca integrarea să se facă simultan pe cele trei

dimensiuni; un decalaj prea mare între cele trei dimensiuni conduce la efecte disfuncţionale.

• Are o desfăşurare temporală (presupune stadii, etape)

etapele de dezvoltare ale grupului (după Tuckman):• FORMING (formarea):

- oamenii sunt puşi într-un anumit context comun;

- există o anxietate sporită, fiecare încercând să creeze impresii;

- se testează unul pe celălalt;

- fiecare încearcă să-şi definească identitatea în grup;

- membrii încep să se gândească la rolurile şi responsabilităţile fiecăruia în grup;

• STORMING (etapa conflictuală):

- membrii îşi exprimă deschis punctele de vedere, dezacordurile, conflictele şi ostilităţile;

- evoluţia grupului se poate bloca aici, dar, odată depăşită această stare, înţelegerea, acceptarea unor norme este comună• NORMING (normarea): - ostilităţile, conflictele sunt controlate

de membrii grupului;

- se stabileşte cadrul de conduite (ghidul de conduită)

- sunt stabilite standardele de comportament acceptate, creşte gradul de cooperare• PERFORMING (etapa acţiunii eficiente):

- s-au creat structura şi coeziunea;

- grupul se centrează pe performanţă

Are un caracter transformator (produce modificări în mediul integrant, dar şi în subiectul care se integrează)

• B. Condiţii/factori ce determină eficienţa integrării • a) caracteristicile psiho-individuale ale celui care se integrează:• 1. vârsta• 2. ocupaţie/profesiune→compatibilitatea cu cerinţele noii funcţii• 3. nivelul de şcolarizare• 4. statutul social anterior• 5. modul de viaţă anterior• 6. temperament• 7. sistemul de valori şi atitudini• 8. stilul interacţional (ex.: agresiv vs. cooperant)• 9. imaginea faţă de armată

b) structura şi orientarea colectivului integrant (integrator), coeziunea sa, compatibilitatea acestei caracteristici cu caracteristicile psiho-individuale

c) tipul de activitate ce se desfăşoară în sistemul integrator

- activităţile mediu şi bine structurate, un sistem de norme clar, coerent facilitează integrarea, chiar dacă, iniţial, există compatibilităţi mai reduse între indivizi şi grup

d) modelul integrativ promovat de factorii instituţionali (modul în care e gândit/condus/anticipat procesul de integrare)

- chiar în cadrul aceleiaşi organizaţii (în cauză, cea militară) colectivităţile au potenţiale integrative diferite: - în anumite colectivităţi, procesul de integrare e aleator (prin încercare şi eroare)

- în alte colectivităţi, procesul de integrare e condus ştiinţific

 

C. Etapele integrării.

• a) acomodarea• = etapă de contact-şoc cu armata (durează 3-7 săptămâni)• - în această etapă, subiectul se integrează în colectivul militar,

cunoaşte caracteristicile sistemului integrator, învaţă rolurile prescrise; se încearcă formarea motivaţiei pentru activităţile militare (socializarea organizaţională)

• - specific instituţiei militare: această etapă e trăită intens, puternic, cu fenomene şi caracteristici la nivelul individului:

1. ruperea de mediul familial;

2. întreruperea preocupărilor şcolare şi/sau profesionale;

3. încadrarea în ritmul alert şi riguros al activităţii militare;

4. norme şi reguli noi de viaţă;

5. poziţionarea în cadrul unor raporturi ierarhice foarte riguroase şi, de obicei, în josul scării ierarhice;

6. restrângerea independenţei acţiunilor;

7. eforturi fizice şi psihice mari;

8. viaţă în colectiv (frustrarea trebuinţei de intimitate);

9. toate activităţile sunt ordonate, obligatorii şi se execută în acelaşimoment de către toţi;

10. privarea relativă de libertate (cea mai frecventă frustrare în opinia unor militari)→necesitatea unui raport optim între asigurarea funcţionalităţii instituţiei şi trebuinţele soldaţilor de a interacţiona cu familiile/prietenii

• - la nivelul individului care se integrează pot apărea frământări, nelinişti, incertitudini, frustraţii, reactivitate emoţională crescută; de cele mai multe ori se produce un şoc al realităţii, care apare atunci când mediul integrator solicită alte abilităţi, alte însuşiri decât cele formate şi acumulate în procesele anterioare ale vieţii;

• - în lipsa unor măsuri de asistenţă psihologică, mai ales în această etapă, se poate produce un fenomen de dezidealizare, prin care toate atributele pozitive, anticipate, dorite, aşteptate în raport cu instituţia sunt înlocuite sunt înlocuite cu atribute negative

• b) adaptarea

- etapa durează 4-6/7 săptămâni;

- constă în→ stabilirea unei compatibilităţi între individ şi grup

→ acordul dintre conduita individuală şi modelele de conduită specifice instituţiei

- fenomenele descrise anterior se mai menţin în această etapă, dar atenuate ca intensitate;

- creşte randamentul instruirii militarilor;

- sistemul normativ începe să fie înţeles şi acceptat ca atare;

• c) participarea

- etapa poate să dureze până la sfârşitul stagiului militar;

- e o etapă, dar şi un criteriu de evaluare a eficienţei integrării;

- subiectul desfăşoară activităţi multiple, eficiente;

- între militari există relaţii afective puternice,

- cadrul normativ a devenit o necesitate înţeleasă

• d) integrarea propriu-zisă

- individul se identifică acum cu mediul integrator, acesta e considerat mediu de apartenenţă şi cadru/grup de referinţă;

- nu toţi militarii ajung până la această etapă; pentru cei mai mulţi, integrarea presupune primele trei etape (din punct de vedere funcţional);

- cei care ajung în această etapă, de obicei, doresc să urmeze cariera militară;• de remarcat: - în a treia etapă e posibil ca, în ultima perioadă (3-

4 săptămâni înainte de terminarea stagiului) să intervină o anumită relaxare (poate conduce la erori grave în activitate, accidente);

• D. Dificultăţi de adaptare

- procesul integrării nu decurge liniar şi ascendent; pot interveni:

• o serie de factori de personalitate

• disfuncţii în conduita militară

• conflicte interpersonale

• acumularea stresului

• probleme în familie

E. Activitatea factorilor instituţionali pentru facilitarea integrării• Comandanţii militari, psihologii din armată trebuie să întreprindă o serie de măsuri, activităţi pentru facilitarea

integrării şi prevenirea disfuncţiilor analizate:– cunoaşterea caracteristicilor psiho-individuale şi a relaţiilor acestora cu eficienţa integrării;– pe cât posibil, repartizarea militarilor pe arme şi specialităţi trebuie să se facă şi în funcţie de

abilităţile şi motivaţiile individuale;– preocuparea manifestă a comandanţilor faţă de subordonaţi, asistenţa calificată (asistenţa

psihologică);– formarea fundamentului cognitiv al integrării (militarul trebuie să ştie ce-l aşteaptă);– rezolvarea situaţiilor interpersonale conflictuale, tensionale;– asistenţa psihologică în dezvoltarea micro-grupului de apartenenţă (pluton, companie,

echipaj de navă);– orientarea pozitivă a coeziunii colectivului;– conduita consecventă şi obiectivă a comandanţilor (conduitele aleatorii creează suspiciune,

frustraţii, disonanţă cognitivă);– satisfacerea unor necesităţi temporare ale militarilor (permisii, rezolvarea unor probleme

familiale);– controlul interacţiunii subgrupurilor (la grupuri cu un număr mai mare de membri apar

subgrupuri, mai ales în armată, care tind să se ierarhizeze pentru a obţine anumite avantaje; militarii mai vechi formează o coaliţie împotriva celor tineri);

– aplicarea corectă a sistemului de norme militare („practici disciplinare regulamentare”)

Vă mulțumesc pentru atenție!