Regizoarea Ada Lupu a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti în anul 1997. A montat spectacole la mai multe teatre din ţară: Odeon (Tigrul de Murray Schisgall, M... Butterfly de David Henry Hwang), Nottara (Minciuna din mine de Sam Shepard, Prăpăstiile Bucureştilor după Matei Millo), la Teatrul Naţional din Iaşi (Cîntecul lebedei de A.P. Cehov, Dansează... fetele Mundy! de Brian Friel), la Teatrul Naţional din Chişinău (Cînd Isadora dansa de Martin Sherman), la Teatrul din Reşiţa (Bucătăria de Arnold Wesker), la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ (Beatles!... Şi toată lumea era a mea! de Sherman Macdonald, Împăratul muştelor de N. Williams după W. Golding), la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti (N-avem bani! Nu plătim! de Dario Fo, Un simplu joc fără urmări de Jean Dell şi Gerald Sibleyras) şi la Teatrul Naţional din Timişoara, al cărui director general este din anul 2005 – Scrinul negru sau Manifestul broaştei ţestoase după George Călinescu, Mărturisiri – Viaţă de copil autist pe un scenariu propriu, Trei surori de A.P. Cehov, Seară de Crăciun, coproducţie între teatrul şi opera din Timişoara.

La răscruce de vînturidupă Emily Brontë

versiune scenică de Mariana Vartic şi Ada Lupu

Premiera: duminică, 17 aprilie 2011, ora 19:00

3

Ecranizări ale romanului

1939 – regia William Wyler, cu Merle Oberon şi Laurence Olivier1992 – regia Peter Kosminsky, cu Ralph Finnes şi Juliette Binoche

2003 – transpunere modernă a romanului, regia Suri Krishnamma, cu Mike Vogel şi Erika Christensen

2009 – regia Coky Giedroyc, cu Tom Hardy şi Charlotte Riley

Emily Brontë

S-a născut la 30 iulie 1818 în Thornton din Yorkshire.Reverendul Patrick Brontë (Brunty sau Branty în irlandeză), tatăl viitoarelor romanciere, era un povestitor strălucit. S-a căsătorit cu Maria Branwell din Penzance (Cornwall) în 1812, cu care a avut şase copii: Mary, Elisabeth, Charlotte, Patrick Branwell, Emily şi Anne. După doi ani de la naşterea lui Emily, familia s-a mutat la Haworth, ţinut al landelor, potrivit cu firea închisă şi pasionată a lui Emily.

Mama apare în cartea lui Robert de Traz, La Famille Brontë, ca o fiinţă „blîndă, modestă şi bună, cu adevărat elevată spiritual”, aparţinînd „unei familii cultivate, în care exista o mare plăcere în a primi prieteni şi a străluci în conversaţie”. Ea moare foarte tînără, iar tatăl, rămas singur, devine taciturn, închis, neacceptînd nici un fel de consolare din partea nimănui.

Cat

her

ine

Ear

nsh

aw -

Ram

on

a D

um

itre

an

4

Cat

her

ine

Ear

nsh

aw -

Ram

on

a D

um

itre

an ,

H

eath

clif

f –

Cri

stia

n G

rosu

Marea prietenă a copiilor devine devotata servitoare Tabitha Aycroyd, o ţărancă puternică ce a stat în serviciul familiei timp de treizeci de ani. După moartea mamei, gospodăria este preluată de sora acesteia, o femeie ursuză şi rigidă. Fetele, cu excepţia celei mai mici, sînt înscrise la internatul de la Cowan Bridge, Mary şi Elisabeth se îmbolnăvesc şi mor la scurt timp, iar Charlotte şi Emily sînt retrase de la internat şi se întorc acasă.

5

Pentru cei doi fraţi mai mari, Charlotte şi Branwell - care a fost un pictor talentat - culoarea şi desenul fac parte din educaţia lor. Pentru Emily era îndestulător „albul şi negrul, cu miile de griuri intermediare pe care i le arată mereu nesfîrşitele, iubitele ei lande (...) Acesta e peisajul ei, acela care va rămîne pînă în opera de mai tîrziu”, observă Zoe Dumitrescu-Buşulenga în cartea dedicată Surorilor Brontë, pe unde ea se plimba ceasuri întregi, însoţită de cîinele ei Keeper. Emily avea momente cînd „departe în lande, născocea tot felul de drăcii; aşa, o ducea pe Charlotte în locuri unde aceasta nu s-ar fi încumetat niciodată singură şi o necăjea din pricina spaimei ei de animale necunoscute”.

Cat

her

ine

Ear

nsh

aw -

Ram

on

a D

um

itre

an ,

H

eath

clif

f –

Cri

stia

n G

rosu

Cat

her

ine

Ear

nsh

aw -

Ram

on

a D

um

itre

an

În februarie 1842, Charlotte şi Emily pleacă să-şi desăvîrşească educaţia la Bruxelles la pensionul Héger, unde profesorul Héger observîndu-le inteligenţa, le propune să predea în şcoala lui, Charlotte engleza şi Emily muzica. În tot acest timp Emily, nefiind deloc expansivă, după cum o descrie sora ei, Charlotte „ci una din acele persoane în ale cărei ascunzişuri sufleteşti n-ar fi putut pătrunde uşor nici chiar cei care-i erau mai apropiaţi şi mai dragi” nu a renunţat cîtuşi de puţin la răceala ei, refugiindu-se în muţenie, singurul gînd fiind acela al întoarcerii la Haworth.

6

În toamna anului 1845 Charlotte descoperă acasă, întîmplător, într-un sertar poeziile lui Emily. Ceea ce sora mai mare a simţit la citirea lor era „ceva mai mult decît uimire; anume o adîncă convingere că aceste versuri nu exprimau efuziuni sentimentale obişnuite şi nici nu semănau cu cele scrise în general, de femei. Le-am găsit concentrate şi elegante, puternice şi sincere (...) aveau o muzicalitate ciudată, pătimaşă, melancolică şi înălţătoare”, urmarea fiind editarea unei antologii comune semnată sub pseudonime masculine, de teamă ca vomulul să nu fie respins.

Astfel Charlotte devine Currer, Emily – Ellis şi Anne – Acton Bell (un nume destul de des întîlnit în regiune). Volumul apare în 1846. În acelaşi an Charlotte scrie romanul Profesorul, Emily La răscruce de vînturi şi Anne Agnes Grey. Ultimele două sînt acceptate spre publicare la o editură, iar Charlotte, al cărei roman a fost respins, primeşte o comandă nouă, care se finalizează cu Jane Eyre.

Cat

her

ine

Ear

nsh

aw -

Ram

on

a D

um

itre

an ,

H

eath

clif

f –

Cri

stia

n G

rosu

7

Cele trei surori se hotărăsc să deschidă o şcoală sub conducerea Charlottei, dar proiectul eşuează, în parte, din cauza dezonoarei pe care familia o resimte de pe urma strălucitorului lor frate Branwell, devenit alcoolic. În octombrie 1847 apare Jane Eyre la editura Smith, Elder & Co., iar în decembrie apar La răscruce de vînturi şi Agnes Grey la casa de editură T.C. Newby, care, în urma succesului lui Jane Eyre din America, răspîndeşte zvonul că cei trei Bell ar fi, de fapt, unul singur.

La sfîrşitul lui septembrie 1848, la înmormîntarea fratelui lor Branwell, Emily se îmbolnăveşte. Se stinge la 19 decembrie 1848, la Haworth.

Ed

gar

Lin

ton

– I

on

uţ

Car

as

8

„Sora mea nu era din fire predispusă spre sociabilitate. Ea nu trecea pragul casei decît pentru a se duce la biserică ori a se plimba pe coline. Deşi sentimentele ei pentru oamenii din jur erau binevoitoare, nu căuta societatea lor şi, cu rare excepţii, n-a avut prilejul de a-i frecventa. Şi totuşi, îi cunoştea bine, le ştia felul de a fi, vorba, istoria familiei: putea să fie interesată de cele ce se spuneau despre ei şi să vorbească ea însăşi cu detalii minuţioase, vii şi exacte, dar rareori schimba cîte o vorbă”.

Hin

dle

y E

arn

shaw

– C

ătăl

in H

erlo

„În firea Emilyei se întîlneau o vigoare şi o simplitate extremă. Sub o cultură fără pretenţii, gusturi lipsite de artificiu şi un exterior modest, se ascundeau o putere şi o căldură, în stare să însufleţească mintea şi sufletul unui erou. În schimb, îi lipsea înţelepciunea lumească. Forţele ei nu s-au adaptat niciodată împrejurărilor vieţii. Ea n-a ştiut să-şi apere drepturile cele mai vădite şi nici nu s-a folosit de avantagiile ei cele mai legitime. Ar fi avut nevoie, întotdeauna, de un tălmaciu între ea şi lume. Voinţa ei nefiind prea suplă, se opusese, în general intereselor ei. Era mărinimoasă din fire, caldă şi spontană; dar spiritul ei nu se pleca niciodată”. Charlotte Brontë despre sora ei Emily

9

Nel

ly D

ean

– I

rin

a W

intz

eIs

abel

la L

into

n –

An

gel

ica

Nic

oar

ă

„Mai înaltă decît toate, ea arată un contur mult mai apăsat al figurii şi părului decît celelalte surori, mai cenuşii, mai şterse. Părul bogat se arată într-o neorînduială firească, mult mai plăcută decît coafurile celorlalte. Liniile feţei sînt fine şi sigure; ca într-o imagine antică, nasul drept continuă fruntea. Îmbinarea lor e sugerată de sprîncenele frumos desenate. Gîtul ei îţi dă impresia unui fragment de coloană.”Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Surorile Brontë, Bucureşti,Editura Tineretului, 1967

10

Cat

her

ine

Lin

ton

– R

om

ina

Mer

eiH

aret

on

Ear

nsh

aw –

Cri

stia

n R

igm

an

Wuthering HeightsCartea ieşită de sub pana Emilyei, Wuthering Heights, este parcă o prelungire a fiinţei ei. În Notă biografică asupra lui Ellis şi Acton Bell apărută în traducerea romanului făcută de W. Noica, Charlotte scria despre carte: „E rustică dela început, pînă la sfîrşit. E sălbatică, furtunoasă şi noduroasă, ca o rădăcină de grozamă. Nici nu era firesc să fie altfel, deoarece şi autoarea era născută şi crescută la ţară

11

(...) Dacă Ellis Bell ar fi fost un domn sau o doamnă obişnuită cu «lumea», părerea ei asupra ţinutului îndepărtat şi necunoscut şi asupra locuitorilor acestuia s-ar fi deosebit mult de părerea fetei dela ţară, crescută doar acasă. Cu siguranţă că ar fi fost mai vastă, mai cuprinzătoare; dar nu e sigur că ar fi fost mai originală şi mai autentică. Cu privire la peisaj şi locuri, ar fi fost greu să le înţeleagă atît de bine. Ellis Bell n-a descris ca cineva ai cărui ochi şi gust găseau doar o plăcere în descriere. Dealurile printre care se născuse, însemnau mai mult pentru ea, decît o privelişte. Erau însuşi elementul în care trăia, ca şi pentru păsările sălbatice, ce locuiau acolo sus, ca pentru tufele de grozamă, produsul acestor ţinuturi”.

Lin

ton

Hea

thcl

iff

– S

ilv

ius

Iorg

aL

ock

wo

od

– A

dri

an C

ucu

12

Lipsa de sociabilitate a Emilyei, tendinţa spre singurătate o îndepărtează de oameni, dar, cu toate acestea „avea simţăminte prietenoase faţă de oamenii dimprejur”, „cunoştea oamenii, le cunoştea obiceiurile, limbajul şi poveştile de familie”, din faptele reale pe care le asculta cu mare plăcere, „mintea ei adunase, aproape exclusiv, evenimentele tragice şi grozave, ce se întipăresc mai bine în memorie, cînd dai ascultate analelor tainice, ale ţinuturilor sălbatice” şi, punînd laolaltă, ca într-un creuzet bolborositor istoriile, imaginaţia ei „tinzînd mai mult către întuneric decît spre lumină, puternică mai mult decît veselă, găsea, în asemenea fapte, material din care a creiat pe un Heathcliff, pe Ernshaw şi pe Catherine”.

Fra

nce

s –

Pat

rici

a B

oar

uJo

sep

h –

Pet

re B

ăcio

iu

13

Atmosfera de groază şi întuneric, aerul furtunos şi încărcat cu electricitate în care „ni se pare uneori că respirăm fulgere” sînt, rareori, străbătute de „lumina umbrită a zilei şi [de] soarele întunecat”: personajul Nelly Dean are o „bunătate sinceră”, în timp ce Edgar Linton este „un exemplu de dragoste statornică”. Catherine „nu este lipsită de o stranie frumuseţe, în cruzimea ei, de cinste, în pasiunea ei pervertită şi în răutatea ei pătimaşă”, în timp ce Heathcliff „nu arată decît un singur sentiment omenesc şi acela este dragostea lui faţă de Caterina”, „un simţămînt sălbatic şi neomenesc, o patimă asemănătoare aceleia care ar arde şi ar clocoti în firea unui geniu rău”, o „văpaie care, prin ravagiile ei neîncetate şi nesăturate, ar atrage împlinirea soartei lui, care este să poarte iadul după el, pe oriunde se duce (s.n.)”.

Scena dezgropării Catherinei, povestită de Heathcliff lui Nelly, rămîne înfiptă ca o înspăimîntătoare flacără în mintea cititorului: „Să-ţi spun ce-am făcut ieri ! L-am pus pe groparul care tocmai săpa groapa lui Linton să scoată pămîntul de pe coşciugul ei şi-am deschis capacul. O clipă m-am gîndit că aş vrea să rămîn şi eu acolo, cînd i-am văzut din nou faţa – faţa i-a rămas aceeaşi ! – şi omul a avut de luptat cu mine ca să mă scoată din groapă. Dar mi-a spus că, dacă aerul pătrunde înăuntru, se va schimba; atunci am desfăcut numai o scîndură laterală a coşciugului, iar capacul l-am aşezat la loc. N-am rupt-o pe cea din partea lui Linton, fir-ar el blestemat ! Aş fi vrut să-i fie coşciugul plumbuit ! Apoi l-am mituit pe gropar să dea la o parte scîndura aceea cînd o să mă îngroape şi pe mine acolo şi să scoată aceeaşi scîndură laterală şi de la coşciugul meu”, „ea m-a tulburat pe mine zi şi noapte, vreme de optsprezece ani... fără încetare... fără mustrări de conştiinţă... pînă ieri noapte. Ieri noapte am fost liniştit. Am visat că-mi dormeam ultimul somn lîngă cea adormită acolo: inima mea se oprise lîngă a ei, şi obrazul meu rece era lipit de obrazul ei”. De altfel, despre oamenii locului Lockwood face o observaţie foarte pertinentă: „Oamenii de-aici trăiesc mai intens, mai adînc şi mai puţin superficial, nu sînt supuşi efemerului şi frivolităţilor” şi conchide „Încep să cred că aici ai putea iubi toată viaţa o singură fiinţă”.

Charlotte îşi încheie Prefaţa la romanul surorii ei, astfel: „Wuthering Heights a fost cioplit într-un atelier straniu, cu unelte rudimentare şi din material modest. Sculptorul a găsit un bloc de granit în landa pustie. Privindu-l, a văzut cum din stîncă se putea ciopli un cap sălbatic, întunecat, sinistru; un chip cu un singur element măreţ: forţa. El a lucrat cu o daltă greoaie şi fără alt model decît viziunea meditaţiilor sale. Cu timp şi cu muncă, stînca a luat chip de om, şi acum se ridică, imens, întunecat, groaznic, încruntat, pe jumătate statuie, pe jumătate stîncă. În forma cea dintîi, înspăimîntător ca un strigoiu, în forma cea de-a-doua, frumos aproape, căci este de o culoare cenuşie ştearsă, iar muşchiul de pe landă îl acoperă, şi grozama cu clopoţei înfloriţi, cu mireasma îmbătătoare creşte credincioasă la piciorul uriaşului”.

14

15

Am citit romanul în anii de liceu, în seria surorilor Bronte. L-am citit în pofida vânturilor, frigului şi marilor depărtări dintre personaje care mă respingeau. Am rămas cu enigma acestor incredibile depărtări. Sentimentul spaţiului interior dilatat pe o distanţă nesfârşită între două staţii intangibile pe parcursul destinului personajelor mi-a rămas în memoria afectivă. Perspectiva gotică a personajelor este doborâtă de derizoriul pustiu al existenţialismului modern al locului de ciocnire, de înfruntare şi nu în cele din urmă de întâlnire a vânturilor, a destinelor, a timpurilor....

.... desigur...

Deoarece domnul Mihai Măniuţiu m-a invitat să montez acest titlu.

Publicul vine cu o prejudecată, aşteptările sunt prefigurate.

Să înţelegem că La răscruce de vînturi este un text care vă bîntuie de multă vreme? Ce v-a atras la el? Acesta este motivul pentru care l-aţi ales?

Îl montaţi pentru prima oară?

De ce la Cluj?

În ce a constat provocarea de a monta pe scenă o poveste care a avut parte de ecranizări de excepţie?

Credeţi că azi mai este actuală o pasiune devoratoare ca aceea dintre Catherine şi Haethcliff? Ce „terapii de contemporaneitate” aţi aplicat în vederea „resuscitării” poveştii?

Ad

a L

up

u

Cred că în acest moment undeva în lume, doi copii, unul care nu ştie să citească şi trăieşte în mizerie şi altul care are tot ce îi trebuie se împrietenesc, şi în pofida bătăilor, biciului îşi rămân fideli. O Ea şi un El. Iar acel imaginar nestăpânit din podul grajdului care îi uneşte o copilărie întreagă devine în jeans şi cu 'Converse' certitudinea lui 'te iubesc'. Putem citi în ziar mâine despre un caz asemănător povestit de .....un alt Lockwood undeva unde într-un alt capăt al vânturilor!!!!!

M-a surprins supleţea cu care trupa s-a adaptat şi s-a integrat. Actorii au mers alături de mine şi am redescoperit împreună povestea prin bucuria, talentul şi umorul lor. Împreună am construit un spectacol despre o dragoste nepământească, dovedind că este atât de pământesc şi de minunat totul. Într-un spectacol în care personajele mor unul după altul, bucuria vieţii, râsul, elanul sunt singurele care salvează temporar sau definitiv.

În bucurie. În bucuria personajelor, a actorilor. O stare primordială şi eternă este bucuria, singura capabilă să reechilibreze universul.

Nevoia de echilibru. În jurul meu. Încercarea de a găsi preturindeni formule de a crea echilibru în jur.

Ce v-a surprins cel mai mult dintre lucrurile pe care le-aţi aflat despre piesă în timpul repetiţiilor?

În întunericul care învăluie suflete, relaţii, natură, unde să căutăm lumina în spectacolul dumneavoastră?

În ce fel vă reprezintă acest spectacol, ce din fiinţa dumneavoastră a venit în „întîmpinarea” lui?

La răscruce de vînturidupă Emily Brontë

versiune scenică de Mariana Vartic şi Ada Lupu

distribuţia: Catherine Earnshaw - Ramona Dumitrean

Heathcliff – Cristian GrosuEdgar Linton – Ionuţ Caras

Hindley Earnshaw – Cătălin HerloNelly Dean – Irina Wintze

Isabella Linton – Angelica NicoarăHareton Earnshaw – Cristian Rigman

Catherine Linton – Romina MereiLinton Heathcliff – Silvius Iorga

Lockwood – Adrian CucuFrances – Patricia BoaruJoseph – Petre Băcioiu

Regia: Ada Lupu Decorul : Cristian Rusu

Costumele: Cristian Rusu şi Smaranda AlmăşanAsistent decor: Arhidiade Mureşan

Muzica: Tibor CáriLight design: Lucian Moga

Regia tehnică: Arhidiade MureşanLumini: Jenel MoldovanSonorizare: Marius Rusu

Sufleur: Crina Onaca

Şef de sală: Bogdan NuţescuPlasatoare: Viorica Ilea, Bianca Ilea, Maria Pop, Daniela PopoviciElectrică: Dorel Şimon, Alexandru Corpodean, Constantin Ţârţan

Maşinişti: Ioan Negrea, Cornel Vincze, Călin Mărginean, Gheorghe Iuhoş, Ion Oltean, Nicolae Ispas, Adrian Pop, Bogdan Todiriţă, Vlad Negrea, Gheorghe Felecan

Recuzită: Giovanni Mateescu, Mihai VlasMobilă: Sergiu Bucur, Stelian Lupaş

Garderobă: Ioan Olaru, Ustina Pălăcean, Daniel ManPerucherie: Cristina Pop, Mariana Sălăgean

Ateliere de producţie: Şef ateliere: Vasile GrădinaruTâmplărie: Cornel Ciotlăuş, Lucian Cioltea

Croitorie bărbaţi: Octavian CosmaCroitorie femei: Iuliana Mocan, Monica Purja, Banyai Enikö, Maria Merca, Gelu Crăciun

Pictură: Vladimir Negoiţă, Maier Florin Atelier mecanic: Gavrilă Lup, Nicolae Bodrea, Aurel Mărginean

Instalator: Ioan MocanMagazioner: Nicolae Plăcintar

ph

oto

.des

ign

dio

nis

is c

hri

sto

filo

gia

nn

is