ACUPUNCTURA ÎN MEDICINA GENERALĂ

În ultimele decenii, medicina tradţională chineză a luat o

amplă dezvoltare, completând medicina modernă, fără însă a o

substitui, bazându-se pe stimularea resurselor proprii ale

organismului de sanogenoza.

1. Scurt istoric

Începuturile acupuncturii sunt plasate în istoria mitică a

celor trei împăraţi legendari: 

-Fu Xi (cca 2953-2838 î.e.n.) – i se atribuie elaborarea

conceptelor fundamentale ale Universului, Principiul Unic Qi, cu

cele două componente ale sale Yin si Yang, opuse ca sens, dar

complementare;

-Shen Nong (2900 – 2798 î.e.n.) – i se atribuie inventarea

„celor nouă ace de acupunctură”, rămase în uz până în zilele

noastre, el fiind în acelaşi timp fondatorul fitoterapiei 

-Huang Dei (2797 – 2696 î.e.n.) – i se atribuie prima şi cea

mai celebră lucrare de acupunctură „Nei Jing Su Wen”, care este

scrisă sub forma unui dialog medical, în care împăratul întreabă,

iar medicii săi răspund; 

1

-Lui Bian Que (cca 500 î.e.n.), un maestru în mânuirea

acelor, i se atribuie lucarea „Nan Jing”, al doilea tratat de

acupuncutură celebru scris înaintea erei noastre şi care a ajuns

până în zilele noastre. „Zhen Jiu Jia Yi Jing” (Tratatul clasic al

acupuncturii şi moxibustiei ) a fost scris de Wang Fu Mi (215-

282 e.n), iar “Mo Jing” (Clasicul pulsurilor) a fost scris de Wang

Shuhe (265-317), ambii capi de şcoală şi medici consultanţi ai

împăratului.

În anul 752 Wang Shao redactează o lucrare valoroasă

“Wai Tai Mi Yao” – Planşele esenţiale ale meridianelor şi

punctelor, în care sunt descrise separat cele 12 meridiane şi

punctele lor. O operă fundamentală supervizată de Colegiul

Medical Imperial a fost celebra „Statuie de bronz” însoţită de

lucrarea “Tong Ren Shu Xue Zhenjiu Tu Jing” (Manualul

ilustrat al punctelor de acupunctură şi moxibustie de pe omul de

bronz), elaborată în 1072 în vederea uniformizării şi păstrării

cunoştinţelor privind localizarea punctelor.

Între 1300 şi 1644 au apărut o serie de lucrări importante. În

timpul dinastiei Qing manciuriene (1644 – 1911), deşi au apărut

o serie de lucrări valoroase, se consideră că acupunctura a intrat

deja într-o perioadă de regres.

2

Pătrunderea medicinii occidentale în China a umbrit arta

acupuncturii timp de aproape două secole, deşi ea a continuat să

fie larg utilizată în straturile de jos ale Chinei colonializate.

1.1. Acupunctura în Europa

Deşi în China acupunctura se afla în declin, aceasta a fost

perioada în care ea a fost introdusă în Europa. În 1671, Harvieu

publică la Grenoble „Secretele medicinii chineze, constând în

cunoaşterea profundă a pulsurilor”, iar Ten Rhyne, medic

olandez, publică la Londra, în 1683, o dizertaţie interesantă

asupra acupuncturii.

Acupunctura este practicată în Franţa de medici celebri,

care publică asupra ei lucrări valoroase. Lucrări asemănătoare au

apărut şi în alte ţări, semnate de medici iluştrii: Italia, Rusia.

Părintele acupuncturii moderne trebuie considerat sinologul

francez G.S. de Morant. În 1929 apare lucrarea „Acupunctura în

China şi reflexoterapia modernă”. În 1939 el publică o lucrare

monumentală, intitulată „L’acupuncture chinoise”, rămasă timp

de aproape trei decenii lucrarea de referinţă pentru cei care au

abordat această problemă în Europa.

3

Acupunctura franceză a reprezentat principala sursă de

informaţie pentru celelalte ţări europene, inclusiv pentru

Romania.

1.2. Acupunctura în România

În România, termenul de acupunctură este pentru prima

oară menţionat în 1934 de N. Vătămanu în volumul

„Reflexoterapia modernă”, apărut la Bucureşti.

În 1946, I. Bratu (1910-1965), cea mai prestigioasă figură a

acupuncturii româneşti, deschide prima practică de acupunctură

într-un serviciu medical privat. Bratu prezintă mai multe

comunicări şi lucrări, inclusiv la “Congrese Internaţionale de

Acupunctură”. Fiind cadru universitar, cu o personalitate

cunoscută în lumea medicală, în domeniul chirurgiei şi urologiei,

prezentările lui au avut un răsunet deosebit.

Datorită rigorii ştiinţifice demonstrate de cei trei pionieri ai

acupuncturii româneşti, I. Bratu, N. N. Gheorghiu şi Cristea

Dragomirescu, în 1958, Consiliul Medical al Ministerului

Sănătăţii din România recunoaşte acupunctura ca o metodă

oficială de tratament. Este prima acceptare oficială a

acupuncturii în Europa.

4

Primul Centru experimental de Acupunctură este înfiinţat în

1958 în cadrul Policlinicii Colţea de către N. N. Gheorghiu şi

Cristea Dragomirescu. Ulterior, centre de acupunctură au luat

fiinţă şi la Cluj, Călan, Galaţi, Bucureşti, Bistriţa, Herculane,

Iaşi, Techirghiol, Focşani, Timişoara.

În 1959, în cadrul Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale

este organizat primul Cerc de Acupunctură, care a devenit în

1972 Secţie de Acupunctură, iar în 1990 Societatea Română de

Acupunctură.

În 1974 este organizat primul Congres Român de

Acupunctură, la Bucureşti, la care au participat 70 de medici.

Următoarele congrese au mai fost organizate la Botoşani (1980),

Techirghiol (1982), Iaşi (1984). În 1987 a avut loc cel de al V-

lea Congres Internaţional de Acupunctură, care s-a bucurat de o

largă participare, din ţară şi din străinătate - peste 500 medici. Al

VI-lea Congres Internaţional de Acupunctură s-a desfăşurat la

Bucureşti la 1-2 Noiembrie 1991. De atunci, Congresul are loc

cu regularitate, în fiecare an.

În 1990 Ministerul Sănătăţii a inclus acupunctura printre

„competenţele medicale”, titul obţinut de medici din diferite

specialităţi, care au absolvit cele 3 cicluri de învăţământ de

acupunctură precum şi examenele finale. Programul de

5

învăţământ al Şcolii Române de Acupunctură este considerat ca

unul dintre cele mai bune din Europa.

O personalitate marcantă a acupuncturii romîneşti este dl.

C. Ionescu-Târgovişte, care, prin activitatea şi lucrările

publicate, a contribuit esenţial la introducerea şi consolidarea

acupuncturii în lumea medicală din România.

2. Meridianele

Medicina tradiţională susţine că energia Qi străbate corpul

uman prin meridiane. Cărţile tradiţionale descriu un număr de 12

meridiane obişnuite şi 8 meridiane extraordinare. Legătura între

meridiane se face prin vasele colaterale. Cercetările moderne au

infirmat multe din vechile teorii despre meridiane şi au reluevat

legăturile strânse cu nervii si vasele sanguine.

Fiecare meridian corespunde unui organ sau funcţii.

Conform tradiţiei, energia străbate pe parcursul a 24 de ore toate

cele 12 meridiane pe rând, rămânând 2 ore la nivelul fiecărui

meridian. Meridianele sunt şi ele Yin sau Yang. Cele Yin sunt

dispuse pe partea vertebrală a corpului şi pe faţa internă a

membrelor. Meridianele Yang sunt dispuse pe partea dorsală a

corpului şi pe faţa laterală a membrelor.

6

Bolile se pot manifesta prin simptome care apar la nivelul

pielii, acesta putând furniza suficiente date despre tulburările

interne.

Acupunctura, din acest punct de vedere, reprezintă o

metodă de diagnostic a bolii prin intermediul învelişului cutanat,

care a ajuns la un înalt grad de specializare. O boală poate

interesa mai multe puncte ce sunt dispuse pe meridiane şi care

sunt specifice unui anume organ sau boli.

După anticii chinezi, energia Qi parcurge meridianele în

flux constant, starea de sănătate depinde de libera circulaţie a

acestei energii. Blocarea energiei Qi determină un exces de

energie într-o parte şi un deficit în altă parte a corpului, ducând

la apariţia bolii.

În medicina tradiţională, organele, meridianele, bolile,

energia vitală sunt clasificate în două mari grupe, în funcţie de

cele două forţe fundamentale ale existenţei, Yang şi Yin. Dacă

energia malignă pătrunde în organele Yang, energia lor nu va

circula normal, va stagna, apărând un exces de Yang. Această

situaţie se va reflecta asupra organelor Yin, care vor fi

dezechilibrate, iar energia Yin se va acumula în exces.

Cele 12 meridiane le corespund 12 organe sau funcţii:

-plămân;

7

-intestin gros;

-stomac;

-pancreas;

-inimă;

-intestin subţire;

-vezică;

-rinichi;

-circulaţie-sex;

-triplu încălzitor;

-vezica biliară;

-ficatul.

Deşi organismele sunt constituite din mai multe entităţi

decât cele 12 meridiane, medicina tradiţională consideră că toate

părţile corpului sunt controlate de una din ele. Aceste 12 organe

sunt considerate de medicina tradiţională ca şi primare, iar

celelalte componente ca şi secundare omiterea de către medicina

tradiţională a creierului şi a măduvei spinării sau a unui meridian

care să reprezinte sistemul nervos reprezintă „Călcâiul lui

Achile” pentru adversarii medicinei tradiţionale.

Fiecare meridian este dispus bilateral chiar şi pentru

organele singulare.

8

Distribuţia lor topografică la nivelul corpului este

următoarea:

a). Cele 3 meridiane Yin superioare pleacă de la torace spre

degetele mâinilor, trecând pe la faţă internă a membrului

superior. Dispoziţia lor din afară spre înterior este: meridianul

plămânului, circulaţie-sex, inimă;

b). Cele 3 meridiane Yang superioare pleacă de la nivelul

degetelor membrelor superioare şi se termină la nivelul capului.

Ele parcurg faţa externă a membrelor, după următoarea

dispoziţie din exterior spre interior: intestin gros, triplu

încălzitor, intestinul subţire;

c). Cele 3 meridiane Yang inferioare debutează la nivelul capului

şi parcurge trunchiul şi faţa externă a membrelor inferioare,

terminându-se la nivelul degetelor. Dispoziţia lor din exterior

spre interior este următoarea: vezica urinară, vezica biliară,

stomacul;

d). Meridianele Yin inferioare pornesc de la nivelul degetelor

picioarelor şi ajung la nivelul toracelui. Parcurg faţa intenă a

membrului inferior după următoarea dispziţie de la exterior la

interior: rinichi, ficat, pancreas.

Când organul primar al meridianului este în suferinţa acesta

devine sensibil la presiunea digitală. suferinţa unui organ

9

secundar determină aceleaşi simptome în meridianul principal

căruia îi este asociat. Spre exemplu daca bolnavul are o colică

biliară, meridianul veziculei biliare este sensibil pe porţiunea

craniană şi gambieră a traiectului. În puseele de hipertensiune

arterială meridianul vezicii urinare este tumefiat şi sensibil pe

traiectul său cranian. În concepţia medicilor antici, vezica

urinară îndeplinea funcţia rinichiului. În unele afecţiuni alergice

sau urticarie se observă apariţia unor linii eritematoase ce

corespundeau meridianului veziculei biliare la nivelul traiectului

său gambiar. În timpul tratamentului pacientul simte o senzaţie

particulară ce se propagă în lungul meridianului, care este mult

mai pronunţată dacă meridianul este bolnav. Dispoziţia

meridianelor poate fi explicată prin legile funadamentale ale

embriologiei şi anatomiei comparate care stabilesc că filogeneza

repetă ontogeneza.

2.1. Funcţiile meridianelor

Meridianele asigură circulaţia energiei şi sângelui, căldura

şi nutriţia ţesăturilor, menţinerea intactă a structurilor, precum şi

sinergia funcţiilor organismului.

În condiţii patologice, meridianele sunt responsabile de

îmbolnăvirea şi de evoluţia bolii în organism. După teoriile

10

tradiţionale, energia vitală şi sângele circulă prin mediane într-o

anumită ordine, de unde decurg apoi relaţiile şi legile ce

guverneză, etiopatogeneza în medicina chineză.

Ordinea circulaţiei în cele 12 meridiane principale este

următoarea:

Meridianul plămânului→ Meridianul intestinului gros→

Meridianul stomacului→ Meridianul splinei→ Meridianul

inimii→ Meridianul intestinului subţire→ Meridianul vezicii

urinare→ Meridianul rinichi→ Meridianul vase-sex→

Meridianul triplu încălzitor→ Meridianul veziculă biliară→

Meridianul ficat.

Pe lângă cele 12 meridiane principale, s-au descris 8

meridiane extraordiane, 15 colaterale sau „LO”, 12 meridiane

distincte şi 12 meridionale tendino-musculare.

Cercetările moderne de neuro-anatomie şi de neuro-

fiziologie au redus din importanţa ce s-a acordat în trecut acestui

complicat sistem de meridiane. Cercetările au demonstrat că

meridianele sunt în strânsă relaţie cu sistemul nervos şi vasele

sanguine, care la rândul lor posedă o bogată inervaţie

perivasculară. În timpul tratamentului cu acupunctură s-a

identificat creşterea unui mare număr de substanţe cu rol neuro-

transmiţători care influenţează fenomenele de excitaţie şi

11

inhibiţie postsimpatică: acetilcolina, adrenalina, nonadrenalina,

dopamina, serotonina, histamina, acidul gama aminobutiric,

glicina, acidul glutamic, ergothriamina, endorfina, substanţa P,

V.I.P. (vasoactiv-intestinal-peptid).

2.2. Simptome ale meridianelor în caz de boală

a. meridianul plamânului prezintă următoarele simptome:

dispnee, hemoptizie, durere ce iradiază în lungul meridianului,

plenitudine toracică, dureri în gât, dureri ale umărului şi spatelui.

b. afectarea meridionalului intestinului gros generează

următoarele simptome:dureri abdominale, diaree, borborisme,

constipaţie, disenterie, dureri în gât, nevralgie dentară, epitaxis,

dureri în lungul meridianului.

c. meridianul stomacului prezintă următoarele

simptome:distensie abdominală, borborosime, gastralgii, edeme,

vomă, paralizie facială, epistaxis, durere în torace şi genunchi,

boli febrile, manie.

d. meridianul splină-pancreas manifestă prin: dureri şi

amorţeli ale limbii, dureri gastrice, vomă, icter, distenie

abdominală.

12

e. meridianul inimii prezintă în condiţii de afectare următoarele

simptome: dureri precordiale şi în hipocondrul icter, uscăciunea

gâtului, dureri în lungul meridianului.

f. meridianul intestinului subţire în suferinţă prezintă: dureri în

abdomenul inferior, icter, dureri în gât, afecţiuni ale feţei,

surditate.

g. meridianul vezicii urinare prezintă retenţie de urină,

enurezis, manie, cefalee, afecţiuni oculare, dureri în lungul

meridianului.

h. simptomele meridianului rinichiului sunt: hemoptizie,

dispnee, uscăciune a limbii, dureri în gât, lumbago, edeme,

constipaţie, diaree, atrofie musculară a extremităţilor.

i. meridianul vase-sex prezintă următoarele simptome: angină

pectorală, palpitaţii, iritabilitate, manie, spasm, contracturi ale

membrului superior.

j. meridianul triplu încălzitor sau parasimpatic prezintă în

îmbolnăviri următoarele simptome: distensie abdominală, edem,

enurezis, ameţeli, disfagie, dureri retroauriculare ale umărului,

cotului.

k. meridianul vezicii biliare prezintă: gust amar matinal,

cefalee, malarie, dureri maxilare, surditate, ameţeli, acufene.

13

l. îmbolnăvirea meridianului ficatului se manifestă prin: dureri

toracice, lombare, vomă, enurezis, retenţie de urină, hernie,

dureri în etalajul abdominal superior.

Meridianele extraordinare în număr de 8, nu aparţin unor

organe, ele îndeplinesc rol derivator pentru surplusul de energie

din meridianele principale:

a. Du Mai sau vasul guvernator prezntă următoarele

simptome: tremurături, convulsii, apoplexie, epilepsie, mania,

afazie, cefalee, lăcrimare, lumbago, dureri ale membrelor,

genunchilor, rigiditatea gâtului, stări febrile, disfagia, nevralgie

dentară, tetanie.

b. ren Mai sau vasul de concepţie prezintă următoarele

simptome: disenterie, hemoroizi, malarie, tuse, hemoptzie,

nevralgie dentară, disurie, dureri epigastrice şi abdominale,

lumbago, vomă, sughiţ, mastodiene, metroragie etc.

c. chang Mai sau vasul vitalităţii are următoarele indicaţii:

dureri şi balonări în epigastru, pleurită, vomă, indigestie,

borborisme, diaree, dureri periombilicale, malarie, afecţiuni

ginecologice şi renale, recoragii.

d. Dai Mai sau meridianul centurii are următoarele indicaţii:

febră, meteorism, lombalgii, paralizii după apolexie, cefalee,

redoarea gâtului, vertiji, surditate, prurit, etc.

14

e. Yangchiao Mai sau meridianul accelerator al Yangului are

următoarele indicaţii: insomnie, cefalee, artralgii, dorsalgii,

fotofobie, nevralgie supraorbitală, paralizie ale membrului

superior şi inferior, spasm, declanşarea lactaţiei, surditate,

epistaxis, epilepsie, edeme generalizate, etc.

f. Yinchiao Mai sau meridianul accelerator al Yinului are

indicaţiile: somnolenţă, atrofie musculară, dureri veziculare,

melenă, borborisme, vomă, regurgitaţii, diaree, constipaţie,

isterie, icter, etc.

g. Yangwei Mai sau meridianul moderator al Yangului are

următoarele indicaţii: febră, frisoane, artralgii, cefalee,

cervicalgii, nevralgie supraorbitară, dorsalgii, coxalgii, tetanus,

dureri calcaneene, ale genunchilor, transpiraţii nocturne.

h. Yinwei Mai sau vasul moderator al Yin-ului are

următoarele indicaţii: epigastralgii, preoordialgii, distensie

toracică, diaree, borborisme, hidrocel, regurgitaţie, pleurezie,

malarie, etc.

3. Punctele de acupunctură

După localizare sunt descrise 2 tipuri de puncte: situate pe

meridiane şi puncte înafara medianelor. Punctele de pe

meridiane sunt cele mai importante atât prin număr, cât şi prin

15

efectele pe care le generează. Punctele situate înafara

meridianelor sunt reprezentate de punctele extraordinare,

punctele „A Shi” (centrul durerii), punctele din microsistemele

de acupunctură: auriculoterapie, acupunctura feţei, mâinilor,

picioarelor.

Punctul este elementul periferic al unui complex arc reflex

cu caracter sanogenetic. Stimularea unui punct permite acţiunea

medicului asupra unei zone situate la distanţă, care nu se află în

relaţie directă vizibilă cu regiunea unde se aplică tratamentul.

Mărimea punctelor variază în funcţie de localizare, de la

câţiva milimetri, cât au punctele auriculare, şi până la câţiva

centimetri, cât au punctele din regiunea sacrală.

La palpare punctul poate da senzaţia unei depresiuni sau

dimpotrivă a unor nodozităţi de mărimi variabile. Uneori

punctele sunt vizibile sub forma unei cupole, papule, eritem sau

o mică depresiune.

Punctele sunt sensibile la palpare sau dureroase spontan.

Durerea este profundă, acută, surdă, localizată. În 1963, Nibozet

evidenţiază scăderea rezistenţei electrice sau impedenţei la

nivelul punctului. Înţeparea punctelor este urmată de o senzaţie

particulară, ce se propagă în lungul meridianelor, asemănătoare

curentului electric.

16

Punctele devin sensibile în condiţii de boală, aceleaşi pentru

o boală dată, sensibilitate care dispare odată cu amendarea

afecţiunii care a produs-o. Au acţiune la distanţă asupra

organelor interne sau a unui segment corporal de obicei durabilă

şi intensă. Cercetările de fiziologie au demonstrat că un organ

bolnav răspunde la excitaţii slabe, precum sunt cele provocate de

un ac de acupunctură, dar care acţionând asupra unui organ

sănătos rămân fără răspuns. Acţiunea locală este mai puţin

spectaculară şi mai puţin durabilă şi se adresează oaselor,

muşchilor şi nervilor.

Punctele au acţiune certă asupra tulburărilor funcţionale şi

indirect, prin acestea, asupra stărilor lezionale, acţiune care,

uneori, poate fi deosebit de importantă.

3.1. Localizarea punctelor

Succesul unui tratament prin acupunctură depinde în cea

mai mare parte de localizare precisă a punctelor. Pentru

determinarea punctelor active, decisivă este întotdeauna

constatarea sensibilităţii la pipăit. Deci, palaparea ne sugerează

cu siguranţă punctele ce sunt reacţionate într-un caz dat. Din

acest motiv, indicaţiile terapeutice date pentru fiecare punct au

numai o valoare relativă. De cele mai multe ori, dintr-o formulă

17

de puncte specifică unui organ rar sunt folosite toate, aceasta

deprizând de gradul de îmbolnăvire. Ca urmare, în acupunctură

nu există un punct absolut sigur pentru o boală anumită.

Diversele formule terapeutice trebuie privite ca nişte

recomandări ce lasă deschise şi alte posibilităţi.

Localizarea punctelor la suprafaţa corpului se face bazându-

se pe un sistem de măsură ce are ca şi unitate „cun-ul”, a cărui

dimensiune este furnizată de bolnav. Pentru localizarea precisă

se iau în consideraţie repere anatomice care vor fi precizate la

descrierea punctelor.

În ceea ce priveşte profunzimea punctelor sau adâncimea

înţepării, există diferenţe considerabile de la individ şi de la

regiune la regiune. În partea superioară a corpului şi acolo unde

pielea este aproape de os, punctul este superficial.

La persoanele obeze punctele sunt mai profunde decât la

cele slabe. La intelectuali punctele sunt mai superficiale decât la

muncitorii manuali. Cu cât boala este mai veche cu atât

înţepaătura va fi mai profundă.

3.2. Repere anatomice pentru localizarea punctelor

Reperele anatomice utilizate sunt: proeminenţe sau

depresiuni osoase, articulaţii, tendoane, muşchi, inserţia capilară,

18

marginea nasului, ombilicul, ochii, vertebrele, gura. Vertebrele

constitue repere importante în acupunctură. Prima vertebră

proeminentă la baza gâtului este a 7-a cervicală. La nivelul

unghiului supero-intern al omoplatului se află discul

intervertebral D2, D3. La nivelul unghiului inferior al

omoplatului se află discul intervertebral D7, D8. La nivelul

ombilicului se află discul intervertebral L2, L3. La nivelul

crestei iliace superioare se află a 4-a vertebră lombară.

Distanţele dintre puncte şi repere se măsoară cu unitatea

mai sus-amintită, numită „cun”.

a. Stabilirea unităţii de masură "cun" în funcţie de

mărimea degetelor 

Aceasta metodă constă în localizarea punctelor luând ca etalon

degetele. Dacă talia pacientului este apropiată de cea a

acupuncturistului(-tei), acesta/aceasta va putea efectua

masurătorile cu propriile degete. 

Metodele folosite pentru măsurare sunt urmatoarele: 

Pentru a stabili un "cun" se măsoară distanţa dintre

cele două pliuri de flexiune ale degetului mijlociu;

Se măsoară laţimea primei falange de de la degetul

mare care echivalează cu un "cun";

19

Se ia în considerare suma laţimilor celor patru degete

de la mână, la nivelul celei de-a doua falange care

reprezintă 3 "cun". Altfel spus, laţimea unei palme = 3

"cun".

Fig. nr. 1 Stabilirea unităţii de masură "cun" în funcţie de

mărimea degetelor

b. Unităţii de măsură proporţionale 

20

Unitatea de măsură proporţională se stabileşte prin

împărtirea în lungime sau lăţimea a unei anumite părţi a corpului

într-un număr determinat de părţi egale. Fiecare parte reprezintă

o unitate proporţională de

masură numită "cun" (se

citeste "tzun"). Cun-ul este

diferit de la o persoană la

alta, în funcţie de înalţime

şi constituţie. El poate fi

usor diferit chiar la aceeaşi

persoană, funcţie de partea

corpului care este

măsurată. 

Fiecare punct de

acupunctură este localizat

după lungimea în "cun"

astfel obţinută, a

segmentului dintre punct şi alt reper de acupunctură. De

exemplu, pe antebraţ, distanţa între plica (cuta) cotului şi cea a

încheieturii mâinii măsoară 12 cun. Punctul Neiguan (Pe6) se

afla pe partea internă a antebraţului la 2 cun deasupra mijlocului

pliului de flexiune. 

21

Fig. nr. 2 Stabilirea unităţii de masură "cun"cu ajutorul

unităţilor proporţionale

Mai jos vom enumera câteva dintre cele mai importante

măsuri proporţionale Aceasta metodă permite o localizare

precisă. a punctelor. Ea poate fi aplicată atât la adulţi cât şi la

copii, indiferent de talie sau forme anatomice. Procedeul este cel

mai precis mod de determinare a majorităţii punctelor, simplu şi

folosit curent în practică. 

Regiunea capului

- de la linia frontală a părului la ceea a cefei - 12 cun; 

- de la linia frontală a părului la mijlocul sprâncenelor - 3

cun;

- de la linia frontală a părului de la ceafac la apofiza spinoasă

a vretebrei a VII-a - 3 cun; 

- între linia părului celor două regiuni temporale - 9 cun 

22

Fig. nr. 3 Determinare majorităţii punctelor în zona capului

Regiunea toraco-abdominală 

- distanţa între cele doua mameloane - 8 cun; 

- de la extremitatea inferioară a sternului la ombilic - 8 cun;

- de la ombilic la marginea superioară a simfizei pubiene - 5

cun; 

de la axilă la coasta XI (pe lateralul cosului pieptului) - 12

cun; 

Regiunea lombo-dorsală

- de la marginea internă a omoplatului la linia mediană a

spatelui - 3 cun 

Membrele superioare 

- extremitatea exterioară a pliului axilar la pliul coptului - 9

cun; 

23

- de la pliul de flexiune al cotului la cel al incheieturii mâinii

- 12 cun; 

Membrele inferioare 

- de la marele trochanter la mijlocul rotulei - 19 cun; 

- din centrul rotulei la vârful maleolei externe - 16 cun; 

- de la marginea superioară a simfizei pubiene la marginea

superioară a condilului intern al femurului - 18 cun;

- de la marginea inferioară a condilului intern al tibiei la

vârful maleolei interne - 15 cun.

4. Legile acupuncturii

Meridianele de care uzează medicina tradiţională nu sunt

izolate, iar funcţionalitatea lor este dependentă şi

intercondiţională. După cum medicina modernă există, în urma

unei acţiuni terapeutice, efecte indirecte secundare, tot aşa într-

un tratament prin acupunctură trebuie să se ţină cont de

eventualele efecte secundare. De asemenea, în stări de

hiperexcitabilitate, boli acute etc, nu se tratează niciodată direct

meridianul afectat, ci indirect, prin alte meridiane, cu care cel

afectat este în relaţie, conform legilor traiţionale ale medicinei

chineze. Aceste legi reflectă conexiunile şi raporturile dintre

meridiane şi diferite organe.

24

Ele păstrează încă denumirile lor exotice si anume:

legea mamă-fiu;

legea soţ-soţie

legea miezul zilei-miezul nopţii;

legea celor cinci elemente

a. Legea mamă-fiu, conform textelor antice, sună astfel:

dacă un meridian este gol, tonifică mama, iar dacă este plin

dispersează fiul.

Pentru a putea aplica această lege este necesar să se

cunoască ordinea circulaţiei energiei prin meridiane şi anume a

celui care primeşte primul energia şi meridianului căruia i se

transmite energia. Meridianul care transmite energia este

„mama” iar cel care primeşte energia este „fiul”. Energia

circulă de la plămân la intestinul gros, apoi la stomac, apoi prin

pancreas, cord etc. Dacă luăm de exemplu meridianul

intestinului gros acesta poate funcţiona fie ca mamă, fie ca şi fiu,

în funcţie de meridianele care-l preced sau succed. Intestinul

gros este „mamă” pentru stomac şi „fiu” al plămânului. Dacă se

tonifică „mama” fiul va primi un exces de energie, deci va fi

tonificat. Concomitent va fi tonificat şi meridianul care precede

„mama”, în cazul nostru plămânul. Dacă un meridian mamă este

dispersat vom obţine: sedarea fiului şi a meridianului precedent.

25

b. Legea soţ-soţie : cărţile tradiţionale speifică

următoarele: „soţ” puternic, „soţie” slabă înseamnă-siguranţă,

„soţ” slab, „soţie” puternică înseamnă distrugere.

Pentru a înţelege această lege trebuie cunoscută relaţia

dintre meridiane şi pulsurile chineze. Acestea sunt în număr de

şase pentru fiecare mână, 3 superficiale şi 3 profunde. Pulsurile

de la mâna stângă sunt Yang, cele de la mâna dreaptă sunt Yin.

Organele dispuse la nivelul pulsurilor stângi sunt considerate ca

„soţ” şi sunt împerecheate cu cele din dreapta, care reprezintă

meridianele cu funcţia de „soţie”. Interelaţiile dintre ele sunt

următoarele:

Tabelul nr.1 Interelaţiile dintre „soţ”, „soţie”

Puls stâng=”soţ”=Yang

Puls drept=”soţie”=Yin

Intestin subţire

Intestin gros

Inimă

Plămân

Vezică biliară

26

Stomacul

Ficat

Splină-pancreas

Vezică

Triplu încălzitor

Rinichi

Circulaţie-sex

După cum se observă există relaţii între cord şi plămân, ca

şi în medicina modernă. Dacă plămânul care este soţia este

dominant va distruge inima, rezultând cordul pulmonar.

c. Legea miezul zilei-miezul nopţii are la bază relaţia

dintre organele care primesc fluxul energetic maxim în perioade

de timp, opuse diametral. Pentru o bună înţelegere este necesară

cunoaşterea ritmului circadian chinezesc. După acesta, vezica

biliară are activitate maximă la ora 24, iar la ora 12 are efectul

maxim inima. Plămânul are activitate maximă la ora 4

dimineaţa, iar organul opus este vezica urinară, care are

maximum de activitate la ora 16 după-masă.

27

După această lege, dacă se tonifică plămânul se obţine

dispersia vezicii urinare, care este organul opus corelat. Efectul

este maxim dacă se stimulează un organ Yin în perioada Yin, sau

un organ Yang în perioada Yang.

Fig.nr. 4 Legea miezul zilei-miezul nopţii

d. Legea celor cinci elemente: după concepţia tradiţională

chineză, lumea materială este constituită din următoarele 5

elemente: lemn, foc, pământ, metal, apă. Între aceste elemente

există legături de intercondiţionare, de permanentă mişcare şi

transformare. Se descriu două cicluri importante şi anume un

ciclu creativ şi unul distructiv. Ciclul creativ are ca urmare

creşterea energiei în următorul sens:

lemn→foc→pământ→metal→apă→lemn.

28

Ciclul distructiv are ca urmare sedarea elementului asupra

căruia acţionează.

Fig. Nr. 5 Legea celor 5 elemente

Aplicarea celor 5 elemente la fenomenele naturale, organele

şi funcţiile corpului omenesc, interpretarea fiziologiei şi funcţiile

corpului omenesc, la interpretarea fiziologiei şi patologiei umane

poate fi clasificată după modelul din tabelul anterior.

Această teorie ne permite să explicăm prin prisma

medicinei tradiţionale evoluţia, etiologia şi mecanismul

îmbolnăvirilor.

29

Legile mai sus menţionate împreună cu teoria Yin-Yang

formează elementele rudimentare de materialism şi dialectică,

care încearcă să explice natura lucrurilor şi fenomenelor pe baza

cunoştinţelor reduse lacare ajunsese China antică în momentul

fundamentării acupuncturii şi a ştiinţei medicale.

5. Etiologia şi patogeneza în medicina tradiţională

În medicina chineză, la baza concepţiei despre boală stă

ideea că organismul uman reprezintă o unitate. Orice modificare

a unei singure părţi prin factori interni sau externi duce la

deranjarea ordinei totale şi la ivirea simptomelor de boală în alte

secţiuni ale corpului. În concepţia orientală, boala este identică

cu aspectul simptomelor respective.

Cu privire la factorii provocatori de boală trebuie să ţinem

seama de câteva cauze nocive interioare şi exterioare.

Cauzele interioare de boală sunt: emoţiile, teama, bucuria,

mânia, excesul de gândire, mâhnirea, spaima. Acestea pătrund

direact în organe. Teama şi bucuria afectează inima, excesul de

gândire splina, mâhnirea plămânii, spaima rinichii.

Cauze exterioare de boală sunt: vântul, arşiţa, umezeala,

uscăciunea, frigul. Se crede că ele pătrund prin piele în

meridiane, iar de acolo în organe, unde provoacă tulburări

30

caracteristice. Frigul atacă mai întâi plămânii, vântul atacă

ficatul, umezeala atacă rinichii, arşiţa inima, umiditatea ţesutul şi

vasele sanguine.

Vântul produce cefalee, curbatură, febră, dureri, paralizie si

convulsii musculare.

Căldura produce febră, dureri, ameţeli, vărsături, diaree,

dispnee, paralizie.

Umiditatea produce guturai, febră, lombalgii, transpiraţii,

tumefieri articulare, diaree, inflamaţia căilor urinare.

Uscăciunea duce la secarea corpuli şi infundarea vaselor

sanguine (tromboza).

Frigul este cel mai important factor de boală. Procesul de

îmbolnăvire provocat de el se scurge în 6 faze.

- În primă fază frigul atacă aşa zisul Yang mare, ce

corespunde axei vezică urinară-intestin subţire. Produce

cefaee frontală şi occipitală, rigiditatea spatelui şi a

şoldului.

- În faza a doua ajunge la nivelul Yang lumină unde produce

febră, dureri oculare, uscăciune nazală, nelinişte.

- În faza a treia ajunge la micul Yang unde produce dureri de

coaste, piept, hipoacuzie. În aceste trei etape boala este

situată superficial.

31

- În faza a patra, boala pătrunde în profunzime, la nivelul

Yin-ului Mare unde produce plenitudine în abdomenul

superior şi uscăciune a gâtlejului.

- În faza a cincea, frigul ajunge în regiunea micului Yin, ce

corespunde axei energetice inimă-rinichi. Simptomele

produse sunt: sete intensă, uscăciunea limbii şi gurii.

- În etapa a şasea, frigul atinge regiunea Yin-ului foarte mic,

ce corespunde axei energetice ficat→circulaţie→sex. Ca

urmare, avem suferinţa ficatului organelor genitale,

manifestate prin umflarea abdomenului superior şi

atrofierea organelor genitale, boli alergice, urticarie.

6. Diagnosticul în acupunctură

În medicina tradiţională nu există o diagnoză a bolilor ca şi

în medicina modernă, ci mai mult o apreciere a manifestărilor

tipice şi a modului de reacţionare a bolnavilor, deci un

diagnostic al constituţiei bolnavului.

Unele simptome izolate sau grupe de simptome sunt

semnificative pentru diferite stări constituţionale. Astfel de

diagnostice se stabilesc după aspect ţinută, glas, calitatea

pulsului, palparea abdomenului şi spatelui etc. Diagnosticele

32

stabilite doar printr-o singură metodă trebuie considerate

criticabile; numai toate împreună redau un diagnostic corect.

Examenul bolnavului este identic cu cel din medicina

modernă, cu singura deosebire că rezultatele obţinute trebuie

interpretate prin prisma celor 8 reguli diagnostice.acestea sunt:

Yang;

Yin;

Plenitudine;

Vid;

Căldură;

Frig;

Exterior;

Interior.

Diagnosticul se face prin aceeaşi metodologie ca si în

medicina modernă: anamneză, inspecţie, ascultaţie, palpare, cu

unele amănunte ce sunt specifice medicinei chineze: examenul

pulsului, examenul abdomenului, palparea spatelui şi

meridianelor.

Anamneza urmăreşte chestionarea pacientului asupra

istoriei prezente, antecedente personale şi familiare, depistarea

simptomelor patologice. Acestea sunt: febră, transpiraţie,

apetitul, preferinţe alimentare, tranzitul intestinal, urina, greaţa,

33

voma, tusea, tulburări respitratorii, menstruaţia, hemoragiile,

durerea, sunete auriculare, parastezii, disconfort, somnul,

palpitaţiile, mişcări anormale ale extermităţilor, viaţa sexuală. În

plus, în medicina orientală au valoare diagnostică cele 5 tipuri de

senzaţii gustative, 5 secreţii sau cele 5 stări emoţionale:

Tabelul nr. 2 Valoarea diagnostică a celor 5 tipuri de senzaţii

gustative

Gust Secreţie Stări

emoţionale

Element

corespunzător

Organ

intern

Acru Lacrimi Mânie Lemn Ficat

Amar Transpiraţie Bucurie Foc Inimă

Dulce Salivă Nelinişte Pământ Splină

Picant Mucus Tristeţe Metal Plămân

Sărat Urină Frică Apă Rinichi

6.1. Diagnosticul prin auscultaţie

În timpul anamnezei medicul va fi atent asupra calităţii

vocii pacientului, a sunetelor respiratorii, a sunetelor respiratorii,

a prezenţei tuselor abdominale, stănutului, căscatului, delirului.

Diferite tipuri de sunete pot fi clasificate după teoria celor 5

elemente.34

La fel, calitatea vocii umane poate fi clasificată după legea celor

5 elemente, având valoare diagnostică după cum se poate

observa în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 3 Calitatea vocii umane clasificată după legea celor

5 elemente

Element Organ Voce Notă

muzicală

sau sunet

Notă

muzicală

orientală

Lemn Ficat Întrebătoare Mi Chio

Foc Inimă Râs Sol Chin

Pământ Splină

pancreas

Cântat Do Kung

Metal Plămân Plânset Re Shang

Apă Rinichi Urlet La Yii

Calitatea vocii umane depinde de următoarele caracteristici:

Tonalitatea sunetului;

Lungimea;

Amplitudine;

Frecvenţă;

Mecanism de producere.35

6.2 Diagnosticul prin inspecţie

Este a treia etapă importantă de diagnosticare şi se

realizează vizual urmărin următoarele aspecte: Starea de

dezvoltare şi nutriţie; aspectul pielii şi în special al feţei, care a

luat o amplă dezvoltare în şcoala japoneză de acupuntură,

aspectul celor 5 organe de simţ sau aşa numitelor organe

„înrădăcinate”;

ochii care corespund elementului lemn şi sunt controlaţi de

ficat

limba, care este controlată de inimă şi corespunde

elementului foc;

buzele, ce sunt controlate de splină-pancreas şi corespund

elementului metal;

nasul, care este controlat de plămân şi corespunde

elementului metal;

urechea, care este controlată de rinichi şi corespunde

elementului apă;

aspectul părului şi unghiilor;

aspectul şi culoarea produselor de excreţie.

În general, un individ bine dezvoltat şi nutrit, cu coloraţie

tegumentară normală poate fi categorist ca şi un tip Yang, iar un

36

individ slab, mic de statură, palid va fi întotdeauna Yin. În afara

acestori tipuri constituţionale, care au fost dezvoltate de

acupunctorii japonezi după simptomatologia prezentată de cele

şase axe energetice şi cele 12 meridiane principale. Astfel, se

descriu tipurile constituţionale: Yang exces, Yin deficit, Yang

lumină, Yang mare, Yang-ul mic, Yin-ul mare etc., tipul

constituţional plămâni, ficat, cord etc., care la rândul lor pot fi

tipuri constituţionale cu exces sau deficit de energie.

Culoarea tegumentului şi feţei are importanţă diagnostică

după cum urmează: verdele corespunde ficatului, roşu inimii,

galbenul splinei şi pancreasului, albul plămânului, negrul

rinichiului.

Examenul ochilor furnizează, de asemenea, date asupra

funcţionalităţii interne tot prin prisma celor cinci elemente.

Tabelul nr. 4 Funcţionalitatea internă prin prisma celor cinci

elemente

Element Organ Component

ocular

Culoare

Lemn Ficat Iris Verde

Pământ Splină Pleoape Galben

37

pancreas

Foc Inimă Cantul

ochiului

Roşu

Metal Plămân Sclera Alb

Apă Rinichi Pupilă Negru

Examenul limbii este foarte important doarece în medicina

orientală diferitele sale componente reflectă starea unor organe

interne. Vârful limbii corespunde inimii şi plămânului, centrul

corespunde splinei şi stomacului, rădăcina limbii rinichiului, iar

părţile laterale ficatului şi vezicii biliare.

Fig. Nr. 6 Examenul limbii

38

La nivelul acestor sectoare se urmăreşte calitatea mucosei

linguale, mişcările, igiena, turgorul, aspectul salivei.

Examenul buzelor, gurii, nasului, urechii furinizează

suficiente date diagnostice. În ultimele decenii, la nivelul

acestora s-au imaginat posibilităţi de tratament cu caracter

speculativ şi care sunt numite ca microsisteme de acupunctură.

Eficenţa terapeutică a acestor sisteme este incertă, dacă nu chiar

iluzorie. Rezultatele mai bune se obţin în acupunctura urechii,

dar acestea sunt mediocre şi de scurtă durată, comparativ cu

acupunctura tradiţională.

6.3 Diagnosticul prin palpare

În medicina orientală diagnosticul prin palpare are aspecte

care îi sunt specifice doar ei.

Aceste metode de diagnostic sunt următoarele:

Palparea pulsului sau diagnosticul pulsului

Palparea abdomenului;

Palparea spatelui;

Palparea meridianelor;

Palparea pulsului;

Palparea pulsului a fost considerată de medicina chineză ca

şi esenţială în diagnosticul energetic. Dezvoltarea medicinei

39

moderne şi rezultatele incerte şi contradictorii obţinute prin

această metodă au dus la abandonarea ei. Deşi mulţi acupunctori

se laudă că stăpânesc metoda şi că o folosesc în practica

cotidiană, cei ce practică acupunctura ştiinţifică se îndoiesc de

veridicitatea ei. în continuare voi descrie acestă metodă doar

pentru valoare istorică şi ca omagiu adus imaginaţiei bogate şi

creative a medicilor din antichitatea chineză.

Pulsurile chinezeşti se controlează astfel: medicul şi

pacientul stau în poziţia şezând faţă în faţă, antebraţele fii

orientate cu palmele în sus. Palparea se face în trei poziţii ale

arterei radiale, bilateral şi simultant la următoarele nivele: primul

deget la nivelul pliului dintre încheietura mâinii şi antebraţ, al

doilea deget la nivelul apofizei stiloide radiale şi a treia poziţie

imediat deasupra. La palpare superficială a asrterei se obţin date

despre organele Yang, iar la palparea prfundă despre organele

Yin. Palparea pulsurilor superficiale indică că boala se găseşte în

părţile exterioare ale corpului, iar dacă pulsul se află în

profunzime alterat, atunci boala este în interiorul organismului.

Felurile pulsului:

Medicina chineză descrie 24 feluri de pulsuri, dar le vom

prezenta succint numai pe cele mai importante:

40

Puls de suprafaţă: se află superficial, este palpabil deja la

o uşoară atingere cu degetul. Boala se desfăşoară în aceste

cazuri în organele Yang. Dacă pulsul este plin este cazul

boli Yang-plin; invers, dacă este gol este cazul bolii Yang-

gol.

Puls profund: este percetibil numai dacă se apasă puternic

pe arteră, semn că boala se află în interiorul corpului, într-

un organ Yin. El poate fi la rândul său plin, boală tip Yin-

plin, sau gol, boală tip Yin deficit.

Puls rapid: este acela care are mai mult de 4 pulsaţii la o

respiraţie completă. Apare în febră, inflamaţii, stări

emoţionale.

Puls lent: mai puţin de 4 pulsaţii la o respiraţie completă.

Se întâlneşte în senzaţii de frig, tulburări circulatorii,

periferice, boli grave etc.

Puls plin: este puternic, dur şi este specific pentru stări de

hiperemie, stază sanguină sau limfatică.

Puls gol este slab perceptabil şi reprezintă stări de epuizare

nervoasă, anemie etc.

Pulsul încordat se percepe ca o sârmă la pipăit şi se iveşte

în dureri, se mai numeşte şi pulsul durerii.

Pulsul netod: este tare la pipăit şi dă senzaţia unei bile.

41

Pulsul de sarcină: se află distal de poziţia a treia a

pulsului, unde în mod normal nu se percepe pulsaţia. În

sarcină este prezent şi foarte puternic.

6.4 Examenul abdomenului

Examenul abdomenului are particularităţi specifice

medicinei orientale. În medicina orientală simptomele

abdominale ale bolilor sunt foarte importante pentru diagnostic

şi tratament, celelalte simptome fiind secundare ca importanţă.

Primele noţiuni au fost descrise în Nei Ching, dar dezvoltarea

ulterioară a metodei a avut loc în Japonia în perioada şogunatului

Tokugawa.

Valoarea pentru diagnostic constă în aceea că modificările

abdomenului sunt mai stabile decât cele ale pulsurilor. În

condiţii normale, pielea are aspect lucios, nu este sensibilă la

palpare, are temperatura constantă, musculatura are tonus

constant, nu se sesizează pulsaţiile aortei.

Un tonus ridicat şi dureri la palpare sunt semnul unui exces

energetic. O piele groasă, pergamentoasă şi un ţesut păros

constitue semne de deficit energetic.

Dacă etajul abdomenului superior este proeminet, atunci

avem splină, pancreas, stomac în exces energetic. Dacă este

excavant, atunci avem deficit energetic la acest nivel.

42

Dacă etajul abdominal inferior este proeminet avem rinichi-

vezică urinară în exces, iar dacă abdomenul este excavat există

un deficit energeric rinichi-vezică urinară.

Pe lângă aceste modificări acupunctorul va căuta şi asa-

zisele puncte nodale:

Punctul inimii: se găseşte în unghiul epigastric sub forma

unei proemineţe sensibile la palpare şi care trădează

suferinţe cardiace organice.

Punctul ficatului: se găseşte în partea stângă a etajului

abdominal superior.

Punctul splină-pancreas: se află în porţiunea mediană a

etajului abdominal superior.

Punctul plămânului: se află în hipocondrul drept şi devine

sensibil în boli ale plămânilor.

Punctul rinichiului :se află în etajul abdominal inferior şi

dă senzaţia unei bile la palpare.

Punctele de diagnostic pe abdomen şi torace ce

corespund punctelor Mo permit recunoaşterea meridianului

perturbat.

Punctele pulsatorii :

- o pulsaţie aortică sesizată prin abdomen este întotdeauna un

semn de defict energetic cu componenţă nervoasă. Cu cât

43

pulsaţia este mai superficială cu atât starea de excitaţie este

mai mare.

- o pulsaţie profundă la nivelul epigastrului sesizabilă la

nivelul punctului J.M. 15 (reuniunea centrulor vitali) este

semn de deficit energetic al inimii.

- o pulsaţie sesizată în profunzime la nivelul punctului

J.M. 12 (reuniunea celor 6 organe cavitale) înseamnă deficit

energetic al splinei. Dacă pulsaţia este sensibilă superficial

este semn de deficit energetic al stomacului.

- o pulsaţie sesizată la nivelul punctului J.M. 9 este semn de

defict energetic la nivelul rinichiului şi ficatului.

Prezenţa unei pulsaţii la nivelul punctului ST 25 () pe

stânga denotă stază venoasă în abdomen şi dacă este situat pe

partea dreaptă este semn de gastrită hiperacidă, congestie

cerebrală, agitaţie nervoasă.

Pulsaţia la nivelul punctului J.M. 3 apar în cazul

hipoacuziilor.

44

Fig. Nr. 7 Examinarea abdomenului

6.5. Palparea spatelui

Are ca şi obiective următoarele:

aprecierea elasticităţii, umidităţii şi calităţii tegumentului;

aspectul spatelui de la occipit la şold;

tonusul musculaturii

prezenţa sau absenţa durerilor.

Dacă există o tulburare energetică sau de altă natură la

nivelul organelor interne se va produce un răspuns specific

manifestat, prin dureri care vor apărea la nivelul punctelor Yu

sau de asentiment. Examinarea acestor puncte Yu constitue o

parte importantă a diagnosticului prin examinarea spatelui.

6.6. Palparea meridianelor

45

Orice tulburare la nivelul organelor interne este urmată de

un răspuns anormal la nivelul meridianelor, care se manifestă

prin: durere, indureraţii, sensibilitate excesivă, senzaţia de cald şi

frig, modificări de culoare ale pielii.

Modificările acestea se pot încadra criteriilor de exces sau

deficit energetic.

6.7. Diagnosticul prin examenul feţei

Medicina orientală împarte faţa în numeroase zone

specifice la nivelul cărora se manifestă funcţionalitatea organelor

interne:

modificările la nivelul obrajilor indică condiţiile de

funcţionare a plămânilor;

vârful nasului corespunde cordului, iar nările bronhiilor;

zona mediană sau centrală a nasului corespunde stomacului;

rădăcina nasului corespunde pancreasului;

la nivelul ochilor sunt reprezentaţi rinichii şi ovarele;

zona dintre cele 2 sprâncene corespunde ficatului;

zona situată la nivelul celor 2 tâmple corespunde splinei;

zona centrală a frunţii corespunde intestinului subţire;

zona periferică a frunţii din aproprierea inserţiei capilare

corespunde intestinului gros;

46

punctul cel mai înalt al frunţii corespunde vezicii urinare;

urechea reprezintă, de asemeni, rinichii;

buza superioară corespunde stomacului, cea inferioară

intestinului subţire şi colonului;

zona situată în juru gurii corespunde organelor genitale.

La aceste zone se urmăresc aceleaşi modificări

caracteristice Yin, Yang, plenitudine, vid: sensibilitatea,

induraţiile, depresiunile, modificările de culoare şi temperatură

etc.

7. Elemente de dietetică orientală

În medicina orientală alimentele au fost clasificate după

cele două principii fundamentale Yin şi Yang şi în funcţie de

legea celor cinci elemente.

Un consum excesiv de alimente Yin duce la transpiraţii

profunze, micţiuni frecvente. O alimentaţie abundentă duce la

instalarea unei stări constituţionale Yin.

Calitatea alimentelor consumate în timpul sarcinii şi apoi în

perioada de creştere au efect determinant pentru formarea

constituţiei caracterului, personalităţii. Un consum unilateral de

alimente ghidat după preferinţe, neechilibrat va furniza

dezvoltarea unor tendinţe morbide.

47

În cazul consumatorului de cereale, legume şi

zarzavaturi pregătite avem următoarele tendinţe:

metabolism armonios;

corp şi minte activă, echilibrată;

boli puţine;

Consumul de zarzavaturi şi rădăcini crude va genera

următoarele tendinţe:

scepticism şi sensibilitate;

tulburări ale pielii, aparatului respirator şi excretor;

tulburări intestinale;

Consumul de fructe, sucuri de fructe şi fructe uscate va

genera următoarele tendinţe:

sentimentalism, nervozitate, natura critică;

tulburări intestinale şi genitale.

Consumul de lapte şi derivaţii săi va produce urmăoarele

tendinţe:

reacţii mentale lente;

boli de piele şi alergii;

tulburări cariovasculare, hepato-biliare;

cistite, tumori şi cancere.

Consumul de carne, pasăre, ouă va genera următoarele

tendinţe:

48

schizofrene, nervozitate;

obezitate, diabet, boli de piele;

boli renale şi excretorii, tulburări genitale.

Consumul exagerat de condimente va genera următoarele

tendinţe:

irabilitate, nesiguranţă emoţională;

tulburări cardio-vasculare;

tulburări ale aparatului excretor;

boli de piele.

În concluzie alimentaţia trebuie să fie mixtă, echilibrată în

principii nutritive, alimentele de tip Yin şi cele de tip Yang să fie

în proporţii egale.

Clasificarea alimentelor după criteriile Yin-Yang este

următoarea:

Alimentele Yang se caracterizează prin producerea de

efecte de contracţie, consdensaţie, interiorizare. Acestea sunt:

sarea;

caviarul, icrele;

ouăle;

carnea de pasăre;

arnea de reptile;

peştele.

49

Alimentaţia de tip Yin se caracterizează prin efecte de

expansiune, diferenţiere, exteriorizare. Acestea sunt următoarele:

cerealele;

leguminoasele;

algele marine;

rădăcinoase;

zarzavaturi;

laptele şi derivaţiile sale;

fructele;

uleiul;

băuturi aromate şi stimulente; ceai, cafea etc.

alcoolul;

conservanţii, aditivele;

drogurile;

medicamentele.

Tabelul nr.5 Clasificarea principalelor alimente după legea celor cinci elemente este

următoarea:

Element Organ Cereală zarzavaturi Fructe de Carne Gustul

alimentelor

Lemn Ficat Grâu Germeni Primăvară Găină Acru

50

Foc Inimă Porumb Bogate în

frunze

Vară Oaie Amar

Pământ Splină

pancreas

Secară Plante

rotunde

Vară

târzie

Vită Dulce

Metal Plămân Orez Plante mici

seci

Toamnă Cal Picant

Apă Rinichi Fasole Rădăcini Iarnă Porc Sărat

8. Tehnica acupuncturii

Vechii chinezi considerau că un singur fel de ace este

insuficient pentru a obţine efectul terapeutic. Ei au creat cele 9

modele de ace clasice.

Din cele 9 tipuri de ace antice azi se folosesc numai 4: acele

subţirI, acele rotunde, acele prismatice, acele de foc. În ultimele

decenii s-au mai adăugat acele permanente, precum şi cele de

aur şi argint, mai ales în Franţa.

Acele chinezeşti sunt confecţionate din oţel inoxidabil, de

lungime variabile, cu diametre cuprinse între 0,26-0,45 mm.

Acele japoneze sunt confecţionate tot din oţel inoxidabil, cu

lungimea cuprinsă între 30 şi 90 mm şi un diametru de 0,15-0,25

mm. Ele se introduc în corp prin mijlocirea unui tubuleţ, având

avantajul că manevrele se fac uşor fără durere. Acest gen de ace

51

este recomandat pentru începători, care nu cunosc perfect

tehnica de folosire a acelor chinezeşti.

8.1. Inserţia acelor

Introducerea acelor se face astfel: mâna dreaptă ţine acul

între index şi police, iar mediusul este ţinut sub index la rădăcina

acului; cu mâna stângă se acţionează asupra punctului:

se comprimă punctul cu unghia policelui stâng în lungul

creia se introduce acul făra a atinge însă unghia. Se

utilizează la introducerea acelor scurte;

se prinde cu mâna stângă deasupra mijlocului, iar apoi cu

dreapta mânerul acului, încercându-se inserţia acului. Se

foloseşte în cazul acelor lungi.

cu policele şi indicele stâng se întinde tegumentul din jurul

punctului, iar cu mâna dreaptă se introduce acul;

policele şi indexul stâng ridică tegumentul la nivelul

punctului, iar cu mâna dreaptă se introduce acul lateral.

Această metodă se foloseşte în zonele în care pielea este

subţire.

8.2. Unghiul de introducere

52

În funcţie de locul şi scopul tratamentului, acul poate fi

introdus sub 3 unghiuri diferite:

inserţie verticală: acul se introduce perpendicular în piele;

inserţia oblică: cu un unghi de 45º. Se foloseşte în zonele în

care se găsesc organele importante;

inserţia laterală, sub un unghi de 15-25º, este folosită în

zone unde tegumentul este mai delicat.

8.3. Manipularea acelor

Există variate metode de manevrare, dar cele mai frecvent

folosite sunt:

Împingerea şi tracţiunea acului se utilizează în rgiunile unde

se găsesc organe ce pot fi lezate;

Rotaţia acului în sens orar şi antiorar, care se face cu

mişcări largi, lejer, pentru a nu produce durere;

Gratajul acului se face cu unghia indexului drept,

imprimându-se acul în acelaşi timp cu mâna stângă mişcări

anterioare;

Vibrarea acului constă în imprimarea unor mişcări rapide de

tracţiube şi pulsiune.

9. Indicaţii şi contraindicaţii

53

9.1 Indicaţiile acupuncturii sunt vaste, ea putând fi

folosită în tratamentul bolilor comune.

Acupunctura trebuie evitată în următoarele condiţii:

nu va fi practicată după cure de foame îndelungate, mese

copioase, stare de ebrietate, oboseală, ciclu etc.

se va evita folosirea la gravide a punctelor situate

subombilical;

se va evita înţeparea profundă a punctelor ce au subiect

organe vitale;

se va evita tratamentul cu acupunctură la pacienţii cu boli

febrile, ulcer duodenal cu nişe, angină pectorală, infarct

miocardic, insuficienţă cardiacă, neoplazii, traumatisme

acute, până la atenuarea simptomelor.

9.2. Complicaţiile tratamentului prin acupunctură

a. Liptomia: apare la cei supuşi prima dată tratamentului sau

după introducerea brutală a acelor. Ea este anunţată de paloare,

fixitatea privirii, transpiraţii, ameţeli, greţuri şi vărsături. În

cazuri grave, pacientul îşi pierde cunoştinţa.

În cazul acestor fenomene, acul trebuie extras cu mişcări

delicate, iar pacientul va fi aşezat în poziţia Trendelenburg. Se

practică apoi înţeparea punctelor JM25, R1, ST36.

54

b. Hematonul: după extragerea acului uneori tegumentul se

tumefiază şi se corolează în violaceu, dacă a fost lezat un vas

sangvin. Se comprimă regiunea lezată cu tampon rece.

c. Stări reziduale: după extragerea acului, pacientul acuză o

senzaţie locală neplăcută. Se datorează unor manevre grosolane.

Pentru combatere se utilizează masajul local sau moxa.

Nerespectarea normelor de asepsie duce la apariţia

complicaţiilor infecţioase locale şi generale: hepatită virală,

SIDA etc.

d. Blocajul acului: se datoreşte spasmului muscular, care

blochează acul. Extragerea acului se face prin mişcări de rotaţie.

Se pot introduce ace în relaxarea ţesuturilor locale. Acul poate fi

încarcerat între fibrele musculare mai ales când este uzat.

e. Îndoirea acului: din cauza inserţiei violente, manevre brutale,

poziţia incorectă a corpului. Pentru extragere se afectuează

rotaţii ale acului în direcţia oblică. Dacă îndoirea s-a produs prin

schimbarea poziţiei pacientului, înainte de extragerea acului este

necesară corectarea poziţiei corpului pacientului.

f. Ruperea acului: este cauzată de rotaţia forţată a acului după

inserţie, spasme musculare, modificarea poziţiei pacientului,

uzura acului. Se sfătueşte bolnavul să nu se mişte fără a-i spune

însă că acul este rupt. Dcaă iese dn piele se încearcă extragerea

55

lui cu o pensă. Dacă acul este situat în profunzimea ţesuturilor se

impune intervenţia chirurgicală. Pentru a se evita ruperea acului

se impune verificarea acestuia înainte de utilizare şi nu se va

introduce mai mult de 2/3 din lungimea sa.

10. Tratamentul bolilor prin acupunctură

Câteva din afecţiunile tratate cu succes de acupunctură sunt:

tumori benigne si maligne, noduli la sân, noduli tiroidieni,

sterilitate, tulburări de dinamica sexuală – impotenţa, tulburări

de erecţie şi frigiditate, chisturi ovariene, fibroame uterine,

dereglări ale ciclului menstrual, endometrioza, galactoree falsă,

afecţiuni ale prostatei, pietre la rinichi, chisturi renale, esofagita

de reflux, ulcer, gastrita, enterocolite, colite, afecţiuni hepatice –

hepatite sau ciroze in stadiu incipient, pietre la vezica biliară,

diabet de tip I si tip II, pancreatită, constipaţii, fisuri anale,

hemoroizi, cardiopatii, aritmii cardiace, hipertensiune si

hipotensiune arterială, infarcturi miocardice, astm cardiac, astm

pulmonar, bronşite, pneumonii , accidente vasculare cerebrale,

tumori medulare şi cerebrale benigne, stress, imunitate scăzută,

anxietate, depresie, migrene, insomnii, nevralgii, Zona Zoster,

epilepsie, hipertensiune intracraniană, disfuncţii endocrine la

nivelul hipofizei, tiroidei şi a suprarenalelor, obezitate,

56

discopatii, hernii, spondiloze, osteoporoza, reumatism,

coxartroza, vitiligo, pitiriazis, psoriazis, veruci, hirsutism, alergii

dermice, rinite alergice, faringita, laringita, sinuzita, otita,

sforăit, apnee, anemie, tromboflebita, arterita.

Cu ajutorul acupuncturii se obţin rezultate foarte bune şi în

domeniul esteticii şi al cosmeticii: tratarea ridurilor, liftinguri

faciale, tonifierea sânilor, disparitia vergeturilor şi a celulitei. Un

alt avantaj al acupuncturii este ca menţine şi întreţine starea de

sănătate a organismului, prevenind astfel apariţia bolilor. În

asociere cu alte terapii tradiţionale, acupunctura este utilizată şi

în tratamentele de revigorare a ţesuturilor şi reîntinerire a pielii.

57

Bibliografie:

Dr. Adrian P. Adam, Acupunctura în medicina generală, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1995

http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://www.1235.ro/admin/images/temp/2311246195817__acupunctura.jpg&imgrefurl=h

http://www.pirasan.ro/noutati/acupunctura.html

Melinte Cerasela

58