••Cunosc un instinct mai puternic decît c

de conservare chiar: instinctul lui a avedreptate". Oamenii se luptă, se chelt~icsccad pentru: "VEzi, ţi-am spus eu T", A'un prieten care de cincisprezece ani spuneva vem_ dezastrul. Şi fireşte, între timp npoate face aproape nimic. Iar cînd dezastrulv~"veni,~v~ fi mulţumit că a avut dreptate;uitînd ca între timp a pierdut un sfert deviaţă pentru un sfert de adevăr.

Ceea ce c încîntător, în definitiv, e că topavem dreptate. Nimeni nu va putea fi dezn~;1"1:' n' dată I' ~ 1 .,:. lţ!( vt ea et"â. ar ce care-şi va pune ~{'pitaf : .'1Aci zace unul care n-a avut dreptale". SL va umili din pr -a mult orgoliu, darnu va snune .un adevăr.

•;J septembrie 1939, Paris. Să optezi - în.

t . .. " '," "'"J .~ C II r\' • "..e.c.x:c >,,1 cine , între ce ŞI ce ? ŢIU dinatnt-cu învinsul, .

•De cind s-au născut neamurile? De la

Turnul lui Babel. "Domnul a zis : iată că l1

34

înt un singur popor şi toţi au aceeaşi Iim· ă •

Acum nimic nu i-ar împiedica să facă totre şi-au pus în gînd. Haidem să ne pogorîmşi ~ le încurcăm acolo limba."

ffle teme cumva Dumnezeu de unitatea u-mii? )

Toată lumea întrezăreşte ceva, în haosul,de azi. Numai istoricul nu înţelege. Se re-fugiază în trecut, fiindcă i-e frică de pre-zent. Atîtea istorii care ar putea fi: In Joculuneia singure cu care e deprins el !

E de neînţeles cum pot vedea unii simpl ă

morală în concepţia biblică .Dumnezeu alege. De ce ? Pentru că-i place

aşa.Iacov capătă moştenirea de la tatăl său

bătrîn şi aproape orb, Isaac, substituindu-seprin înşelătorie fratelui său mai mare, Essau.Iacov înşală pe socrul său, Laban, făcîndjocul acela cu oile bălţate. Iacov fuge dela Laban pe ascuns, cu cele două fete ale>acestuia. Dar Dumnezeu e cu el. E cu el şi cutot neamul său. .

_ Intîia figLl;ă morală, sau cel puţin cu sim-ţul dreptăţii, e abia Moise. Acel Moise careintervine pentru cel nedreptăţit în ceartadintre doi evrei; care omoară' t{n egipteanpentru că bătea un evreu ; care scoate' apăp~ntrL:.Ietele preotului din Maidan, pe carepăstorii le goneau de la fîntînă. Dar nu pen-tru faptele astea e răsplătit el.

"Mă îndur de cine mă îndur, si am milăde cine am milă". Oricît au stricat protes-~ţii înţel~s~l vorbei acesteia, ea rămîne"LNu, creştinismul nu e simplă morală. Nue aşa nici în Noul Testament. E destul să-ţiaminteşti de fiul risipitor şi fratele lui celmoral, ca să accepţi ce e creştinismul: dra-goste.~

Despre invidia creatoare. Despre egoismul(care nu e imoral, s-a spus împotriva luiKant) fecund. Despre toată putreziciuneamorală care susţine puritatea morală,

Ca un trup de adolescent, trup încărcat demireasma sănătăţii, compunere de atîteamiresme impure, pe care numai. descompu-nerea le dezvăluie. E impur ce e parţial (Ril-ke), tot ce strică un anumit echilibru ; toice e în stare liberă chlmiceşte.

36

Viaţa morală, în măsura în care e viatăjnch~de ş~ea totul ; se sprijină pe totul. I~l:reusita el nu e de eliminare' e de echi-libru ..Neprihăniţii au toate instinctele noas-tre. .Fericirea 101' e de a avea ceva în plus.

-',','

F' 1risipitor spune :,Iţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat gus-

tu voluptătii, setea orgoliului, si invidia sifăţărnicia, şi ura. Cu 'ele nimeni nu e m~r~.Dar fără ele nimeni nu e viu."

Fratele fiului risipitor întoarce aci capul,cu deSgUst.)

Cite vieţi valabile nu se susţin prin ca-lităţi minere, sau chiar prin defecte : încă-păţînare, ambiţie, orgoliu. Totul e bun, chiarlucrul vinovat, cu condiţia să nu întîrzii lael ; totul c rău, chiar lucrul bun, dacă întir-zii. Esenţialul e să fii trimis mai departe, săfii aşezat la curgere. Totul e rău dacă tescoate din ea,

"Şcoala e bună, spunea Nae .Ionescu, cuconditia să n-o iei în serios." Trebuie să în-torci lucrurilor spatele să pleci să-ti pă-., " ..

37

răseşti prietenele una cîte una, de teamănu te biruiască fericirea. Romanii, spuneMontesquieu, se temeau mai mult de repaos decît de inamic.

Exasperant lucru să întîlneşti pe stradă uom care rîde. De ce rîde? Bucuria e a lUIe atît de mult a lui încît îl separă de restDar dacă întîlneşti un om care suferă, suferşi tu. Suferinţa uneşte. (Curios lucru etristeţea şi nu bucuria 'cea stearpă e pusă deApuseni printre "păcatele capitale").

Bucuria e ecbivalentul.i pe.plan.moral, aladev ctl'ului :- ixitate, RcparClţie. Vreţi olume spartă în cioburi ? Inveseliţi-vă.

Berlin, 1941. Ascult "Meistersinger" încele mai bune condiţii: cu Herbert von Ka-rajan, dirijor, cu Marie Muller printre in-terpreti ; o muzică excelentă şi totuşi nu. eemoţie, De ce ?-

Este vorba, acolo, de şcoală. Şi nu se pot.exprima lucruri adînci despre şcoală. Despredragoste şi moarte, da. Despre creştinismsau zeltăţile germane, da. Tristan sau Par-sifal ; chiar Tannhăuser ; şi mai ales Tetralo-~fa. Dar Meisterslnger.x

38

Cînd mă gîndesc la profesori, mă gînd ~la ştiinţa seacă a dreptul~li ~desp~e care, fI:reşte, nu ştiu aproape 111m1c.)Ş1 ~u e. ceiertat lui Kant că a rămas, în ultima lDS-'

tanţă, numai marele profesor de dre t alfilozofiei. Îtl timp ce un tînăr ca ov ,:3putea nota despre sine : "lch bin cin ganz~mjuristischer lVIensch, ohne Sinn und Be-diirfnis flir Recht." Deschizînd o altă calepentru viaţa spiritului.

•

Am auzit pe Heidegger cîte o oră la in-terval de doi ani. Spunea acelaşi lucru; sau'lucruri pe care nu se poate să nu le fi spw~încă de la prima lecţie. Am întrebat pe celcare-I ascultau de mai multă vreme: nu,nu se repeta, pentru ei.

Gîndea nu ştiu cum, în spirală desc n-I --=-- . ~

11tă. J U numai linear şi progresiv se gm-dcşte valabil. Poate niciodată linear, ci inspirală, în burghiu, ca într-un a?t de ~n-'daj. Ştii de la început un lucru, şi-l spui d::,mai !puIte ori, îl spui neîncetat sub altaiormă - pînă se spune singur.

39

•

Filozofia ca donjuanism. Pe lingă ea, oa-menii de specialitate fac simple căsniciiburgheze.

Esenţialul e să cucereş ti. 1J u să accepţi.Nu să ştii.

Actul de cunoaştere nu e reducere la cu-noscut, act de asimilare: a minca - aşac~m1.vor filozofii graşi, în frunte cu tOfl1iştiişt prietenul meu V. E act de înstrăinare, depierdere, ca şi actul dragostei. E risc. Nu ea-simil-are, _ci e alter-are. Te devitalizezi

,dîn! viaţă. :i5a'r':nu poate ortcina-procrea~-...., -

Ce mult şi sterp citeşte fratel fiului ri-sipitor.

;It

;,Cum tocmai dumneata" ? Una din ui-mirilc omului cu bun simţ e să vadă că filo-z?fia nu te face idealist (in sensul prost, ste-ril) ; nu te face să condamnl în bloc răul,

40

uritul. Dimpotrivă, îl înţelegi uneori. Cum;tocmai dumneata ?

Fireşte, tocmai el. Fiindcă omul cu per-specti vă filozofică încearcă să vadă intregu-rile ; şi atunci vede cum se ţine faţa întu-necată cu cea luminoasă a lucrurilor.

"Cei ce adeverează mai de credinţă sîntdecit cei ce tăgăduiesc", stă seri în pravilalui Vasile Lupu.

Omul rău face mult mai mult bine decît01'11u1bun. Pentru că omul rău are nevoiede fapte. Omul bun este, bun şi, aşteptîndsă făptuiască firesc, uită de faptă. Căcifapta ascunde, adesea, iar el n-are nimic deascuns.

*. Puterea de făptuire pe care o ai cînd nuţi -a reuşit răul. Vezi, spui conştiinţei taleîntunecate, sînt blestemat să fiu bun. Dar:nu eşti bun - şi de aceea făptuieşti.

'"Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăudaTI nai cu slăbiciunile mele." '

(Pavel, II-a Cor. 11 30):

41

De altfel nu stim ce e om bun si rău, 1l1-teligent şi prost', cum nu ştim ce ~ o femeiefrumoasă. Numai inteligenţa, care o plinăde răutate, dacă e liberă şi nu slujeşte ni-mic, vrea să vadă clar. Numai ea categori-eşte şi, fireşte, critică. Dar viaţa e dozaj,

Eşti din cînd în cînd inteligent, sau eşti maiinteligent azi decît ieri ; iar o femeie fru-moasă, pe care întîlnirea cu cineva nu oface mai frumoasă, c una din cele mai tristereuşite ale biologiei.

*Nu s-a gindit nimeni să deschidă un in-

stitut de înfrumuseţare prin cele sufleteşti.Fiindcă dinăuntru în afară vine frumuseţea.Gîndiţi-vă cît de urîte sînt adesea femeile,crispate cum stau sub nevoia de a fi fru-moase. Dar daţi-le seninătatea şi stăpînirea,~ivedeţi cum li se elestind feţele, cum eli-mină toxirrele ş1 cum recucercsc frumuse-ţea, singura frumuseţe care le c dată: deoameni vii.

Dacă am o colaboratoare la Şcoală poatefac o anexă pentru Institutul de infrurnuse-ţrare.

42

După o jumătate de oră de convorbire .,orice femeie din societate scoate din geantăl:>ud:'i~r~.~~ să se refacă. Recunosc esenţafeminităţii într-un gest ca acesta. Dar şi totce e absurd în esenţa feminităfii. Căci fe-meia înţelege să se refacă aşa cum a fost.Ea nu-şi dă seama că a trecut un 'anumittimp, în care s-a întîmplat ceva ; că a intratşi ea într-un proces de devenire ; că pe faţaei trebuie să se citească urmele acestei de-veniri. Ea nu admite să treacă peste chipulei umbra unei idei care se va fi rostit sau.,să se înscrie undeva cuta unui adevăr. Nu ;ea vrea să revină la chipul din faţa. ogllnzii,la masca adoptată odată pentru totdeauna.Ce-i pasă că falsifică astfel o întreagă _deve-ni ? TOI v v " ~ --- ~--=--11'e . .l:!,Jl vrea sa ramrnu aceeaş .

într-o lume în care toiul devine, ea credecă poate rămîne aceeasi.,

o mamă îmi spune un lucru turburăter :Singura recunoştinţă 1e care o cer copiilormei, pentru tot ce-am făcut, e. te să facăacelasilucru si mai departe.:r • .t.: .

Mai departe ... O adevărată etică. a .dev "-irii.•....Cealaltă etică tine lumea în loc. Dacă

fratele fiului risipitor are copii, cu sigu-ranţă le cere recunoştinţă. E tipul omuluicare ţirie lumea in loc.

*Gîndul acesta spus cuiva care aşteaptă.

un copil: :,Fiecare simte că se măreşte fa-milia lui."

Să fii rudă cu oamenii. Să ai atîta om -nese în tine încît să te recunoască toţi a-rnenii.

Un tînăr căruia nu-i poţi trece nici o in~certitudine îţi este o înfrîngere. Dacă existăo medi-eină a sufletelor, sensul ei e răstur-ne [aţă~na obişnuită: de Ci îm-bolnăvi. -- __ o

~:lbesc la Grec'i f.~ptul că .m.e~'gpînă}a.capat. Ceea ce a facut posibilă filozofiagreacă a fost excesul. Oamenii aceştia dinpieţele oraşului, nu din placida natură J)

44

n-aveau bun simţ. Căci bunul simţ i-~r ~iîmpiedicat să spună că totul curge sau 111-

mic nu se miscă.:Libertatea' de a, fi absurd stă la originea

filozofiei. Şi poate cănnăsura, înţelepciunea,..mioriticul" - în sens nefilozofic - J?-e-auimpiedicat ,Re_ noi românii să avem o filozo-'fie mare. ~

"oamenii aceştia de pe la noi sint îl:ţelepţiîn materie de gindire - unde trebuie cevasminteală - si sînt smintiţi în viaţă. Cu-minţenia lor, pe care o mai num~s~ şi rOl:1â-nească, asta e. Resemnare, senmatate, nTI-păcare, în filozofie. Şi dincolo ? Ha~

Cineva îmi citează, spre a triumfa, vorbacunoscută a lui Spinoza : superioritatea a~e-vărului asupra erorii e că ştie şi despre S11:(;şi despre eroare, în timp ce eroarea n~l ştiedecît despre sine. E drept, cînd cunoşti cevaca adevărat, ştii şi ce e falsul. ~a~ asta do~rîn materie de cunoaştere; CăCI 111 materiede "iată se întîmplă invers : adev~rul e do~-matic şi închis, în timp ce experienţa eroril

45

închide in a bogăţia proprie şi pe cea ab' .adevărului. Un om care greşeşte ştie caresint cele două feţe ale vieţii. Pe cind fratelerisipitorului nu cunoaşte decît una.

Ce mai are nevoie de alta, dacă e ceabună ? Dar- nu e cea bună, tocmai fii.ndc~se lipseşte de alta' fiindcă îşi închipuie ease poate lipsi de alta.

.~'.'

Preferinta lui Johann Sebastian Bachpentru fiul' său Friedcmann, risipiton.ll.

Aprind după cină o pipă, la prietenii undesînt invitat, şi cum întîmplător c un tutu.nbun, o doamnă pe care atunci o CU:losc~scmîmi cere să adă ce gust are. Ofer pipa ;doamna îi şterge puţin virful cu un şerveţelde hîrtie si incepe să fumeze. Totul se pe-otrece sinlp'tu ; nimeni nu se miră, nimeni r:t\se scandalizează. Sintem în 1943. Nu 10

],903.Şi simt că se na.::x1ţă. deodată înaintea

'noastră". ca un val : isteria,Inţelegeti daalllll1ă? ihri vine în gind

"J'1 v le • vsă-i- spun. Au trebuit să treacă 40 oe am, sa

46,

se petreacă două războaie mondiale şi cîtevarevoluţii, să abdice patru împăraţi şi nouăregi, să se scrie 202 noi tratate de etică şisă apară a 14-a ediţie a Enciclopediei bri-tanice, pentru cam seara asta dv. să cereţi,aproape cu indiferenţă, un lucru pe carevi-I dau cu simplitate, în m~păsareagene--rală. E istoria aceea pe care nu ştiu s-o scrieamicii noştri. Şi eutremuraţi-vă, doamnă:aţi trezit-o din s0111n."

Dar nu-i spun asta. Mă tem că mi-ar dapipa înapoi - şi-i stă bine cu ea.

Rămas fără bani; scot dintr-un ertar ac-tiunile de la nu ştiu ce imprumut de Stat şimă duc la o agenţie de bursă. ,,- Cotează

1 ~ j'" t ? D ~ ţi!ceva mruue astea : ~- 1. nea venea 1 iert co-iau atît ; azi cotează atît." Sînt ispitit să în-treb : şi miln ?

Ce taină 'şi bursa aceasta făcută de om !Desfid pe cineva să spună că înţelege cu.adevărat de ce e vorba,

- Le vindeţi .? mă întrerupe celălalt.- Fireşte.Şi în timp ce-mi numără banii, 'îmi amin-

tesc de corul din Soîocle : ,~Ul1:ivcrsul e J~1in

47

de minunăţii ; dar nimic nu e mai minunat.ea omul. ..::

Poate să nu fie "adevărată" (Dumnezeuşi profesorii ştiu asta), dar e grozav de su-gestivă distincţia lui Keyserling între oFrică originară şi Foame originară. Pestetot le regăseşti. Există o economie de frică .si una de foame. Există indivizi si clase care, \' ~stau sub semnul fricii, sau sub cel al foamei.Si chiar neamurile stau asa.'. Iată de pildă fiul risipitor: foamea însăşi.Fratele? Fireşte, frica. Iată femeile, femeiapur si simplu, care e numai frică. Are o mo-rală ' închisă : visează căsnicia, securitatea,paradisul atins, iar cînd are familie se ri-dică pînă la o morală, dar nu e decît cea elfamiliei ("asa e bărbatul meu cinstit, căcidacă s-ar gîndi la ai săi... "). Iată primul nă: -cut, cu psihologia aceea de om conservator,timorat, prudent; faţă de ceilalţi, aventu-ricrii. Sau, pe alt plan, raţiunea răsturnă-toare din secolul al XVIII-lea - foame, fatăde raţiunea conservatoare de azi - frică.Instinctul si el tine de foame, inteliccnta de

) , ..... ,frică.

Şi iată acum neamurile. Nu se 1uptă as-tăzi, nu s-au luptat întotdeauna popoarelefrlcii cu cele ale foamei? Să mulţumeşti lui

48

Dumnezeu cînd neamul tău nu e printrecele dintîi.

In fond, toate lucrurile astea ar putea fispuse - dar aşa, concret, întîmplător - 131

Şcoală. Le-ar putea spune unul sau altul.Şi pe urmă e tot ce nu ai de spus - carese rosteşte încă acolo.

• Dat fiind că vorbesc destul de liber despreŞcoală, un prieten, om al legii, a venit sămă întrebe îngrijorat: "Dar are autorizatiede funcţionare şcoala d-tale ?" Am rămaspe ginduri. Nu ştiam că te poţi împrietenicu oamenii decît trecînd prin camera 7,scara II-a B, a Tribunalului. De n-aş uitavreun timbru.

J. Ce stup~d : stai î~ c~nc~l~rie zece minute,lM compui o masca, intri m sala de curs,ţii prelegerea.si te întorci. Aşa se prăpădescadevărurile : cînd nu se mai rostesc la în-

.1" •

tîm plare.

Ce fac profesorii aceştia? Vehiculeazăidei. Huxley descria odată' civilizaţia prin

49

vaporul acela cu cartofi, care se Încarcă în-te-o parte a globului, spre a fi descărcat Îll-te-alta. Aşa e şi cultura: iei de aci şi des-carei dincolo.

-E foarte folositor, fireşte. Dar e ce estecivilizaţie în cultură. Singura şcoală vala-bilă, singura şcoală creatoare ~e cultură,-eaceea în care profesorul însuşi trece exa-mene.

.înţeleg concret - ceea ce nu e evident

pentru psihologi şi filozofi - că gîndireaprecede cuvîntul. Copilul de un an vedelU1 domn şi zice :ntata". Noi oamenii mari 11sorectăm : "nu e tata". Dar el nici nu vroiasă spună că e tata ; ci că este ca tata :dumlllsau- inalt, sau cu ochelari. Şi ne întoarcespatele, pentru că sîntem oameni ncserioşi:care au descoperit cuvîntul ca să nu se mai'în'teleagă între el. -- --- - -, ,

Tot ce este vrea să persistc. O limbă, depildă, e ca şi o fUnţ.ă vie, care-şi creează (1

adevărată oaste, casă se apere salt să atace.!lşi creează !liter:aţi felurîti, după cumîş!

50

creează un păun, culori felurite, spre a cu-ceri. Lumea vrea biruinţă duhovnicească?Limba îşi creează pe Ioana d'Arc (care auvorbeşte latineşte cu îngerii ei). Vrea po~-zie ? lată pe Racine. Vrea politică? Iată di-plomaţi care vor face ca tot globul să V01'-

bcască franţuzeşte.Şi cît rezistă. limba? Cît poate inventa:

In ziua în care lumea vrea cugete care SJintcleaaă adică filozofi, şi ea nu-i dă decit

r b' d' ~cugete care refuză să înţeleagă, a ica scep-tic}, limba cere armistitiu .

"Sîn-tem, înaintea lui Dumnezeu, o mi-~ lui H' t - de la viaţă sprereasma a UI rrstos ...

viaţă. "Ce extraordinar scriitor apostolul Pavel.

Incerc să mi-I închipui fără. creştinism. Arfi fost unul din "marii autori profani", pecare I-ar fi citat cu voluptate Montaigne,Voltaire şi Anatole Francc.

,: Mă nelinişteşte o vorbă a lui Claudel din. Le soulier de satin": Cine a folosit maimult celor bolnavi de friguri: doctorul de-

51

v?tat, care a stat la căpătîiul lor, sau acelpierde-vară care a descoperit chinina ?

.,Ce primă de 'încurajare pentru fiul risi-pitor !

Voluptatea se uită şi se' reface. De aceeae din nou posibilă. De aceea n-ar mai trebuisă fie niciodată posibilă. Dacă nu rezistănici în memorie, ce preţ are un lucru ?

*Există un ceas, unul singur în viata unei

societăţi, cînd, sub povara un~i mari' încer-cări şi tristeţi, nimeni nu se mai 'poate bu-cura de ceva. Atunci apare. senin, fratelefiului risipitor, să-şi ia partea lui de viată,

f

. Şi A~el şi Cain aduc jertfă. Dar spreJertfa. lui Abel, Dumnezeu priveşte cu plă-'cere, iar spre jertfa lui Cain, nu.

De ce ? Îţi vine să spui: ..dar nu făcusenh?1lc, săracul". Şi tocmai 'de aceea Cainucide pe Abel: fiindcă jertfa acestuia eraprimită, iar a sa nu. Vroia Dumnezeu să-Ipună la Încercare, ca mai tîrziu pe Avraam?Dar de ce 11-a pus la încercare şi pe Abel ?

'JMă îndur de cine mă îndur .. ."

52

Cind Dumnezeu dă lui Moise sarcina ceamare faţă de neamul S[U.l (ce frumos spuneMiron Costin al nostru despre Moise: "auavut pre singur Dumnezeu dascăl, rost că-tre rost"), acesta se plînge că e greu de vor-bă. Dumnezeu îi răspunde să ia in ajutor pefratele său bine grăitor, Aaron.

Oamenii au nevoie şi de un retor ! Moisetransmite cuvîntul Domnului, face minuni,duce spre Canaan poporul ales. Şi totuşilumea are nevoie şi de un retor.

*Ce luptă extraordinară intre Moise si Fa-

raon. Ce dialog! Moise se duce la F~raonsă-i transmită cererea Domnului de a plecadin Egipt cu neamul său. Faraonul îi pri-goneşte şi mai rău. Moise face minuni cutoiagul; Faraonul cheamă pe vrăjitorii săi,care fac şi ei, minuni. Moise preface apa însînge, aduce peste Egipt broaşte, păduchi,lăcuste, singe, piatră şi foc; 'turmele morşi chiar vrăjitorii fac bube. Dar Faraonulare inima împietrită. Dumnezeu i-a împie-trit-o, ca să facă semnele lui, "ca să se în-multcască minunile lui". Si cînd nici în-, , ,tunericul ziua .nu înduplecă pe Faraon,Dumnezeu trimite moarte peste primii năs- '

53

" .

cuţi, ai dobitoacelor şi oamenilor, dintreEgipteni. Atunci abia copiii lui Israel sîntlăsaţi să plece. .

Cîte minuni, pentru ca poporul acela săplece pe calea fără întoarcere !

I -Popor ales? Dumnezeu spune neco~te~

nit : Dacă veţi păzi legămîntul meu, veţi fiai mei. Voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi,dacă mă vei asculta.

"Căci eşti un popor încăpăţînat". (Exodul32, 3)

Consolarea conducătorilor de state: cîtau cîrtit Evreii împotriva lui Moise. C1r~dEgiptenii se iau după ei şi îi aju~'lg dll~

urmă, Evreii se înspăimîntă : 1,Mai bine 1'Ob1

în Egipt decît să murim în pustie".Sufletul de sclav al gloatelor.

Increderea Într-un 0111: de pildă într-unom care cîrmuieşte, e un act de dragoste.Spiritele democratice vor~ ac~e de r~ţl~n:.intr-o dăruire (mă încred In cineva), rntr-unangajament faţă de comunitate, ei V01' acte

54

de judecată şi calcul. Preferă căsătoriei prindragoste pe cea prin raţiune.

Sînt şi eu convins că, în majoritatea lor,reuşescmai hine căsătoriile din calcul. Darnu mă pot împiedica să pledez pentru celedin dragoste.

Nu poate Ii împotriva democraţiei decîtcel care crede în Dumnezeu. Căci numai aşapoţi să-ţi explici de ce de la natură oameniinu sînt egali (şi prin urmare de ce nu potredeveni egali, prin educaţie, eugenie saucelelalte). Dumnezeu, care a făcut pe îngeriatît de individualizaţi, încît să pară fiecarea alcatui o speţă, nu putea face din noinumai speţă.

Prietenul meu se supara că nu discut -ceea ce numeşte el "logic". Dar nu discut casă dovedesc, ci pentru ca, eventual, să desco-păr ceva. Oamenii aceştia, iarăşi, VOr raţiuneexact acolo unde nu trebuie. Viaţa, <ei şi-otrăiesc la întîmplare : sînt robii prieteniilorde ocazie, ai profesiunii dictate de alţii, aivremurilor şi întîmplărilor. Vorba lui So-

55