actualitatea muzical~muzical~ - cimec.ro fileserie nouã septembrie 92015 (clxx) 48 pagini issn...

Serie nouãseptembrie 2015

9(CLXX)

48 paginiISSN

1220-742X

D i n s u m a r:

�SIMN 2015 (II)�Festivalul Internaţional “George Enescu” (I)�Le Grand Prix de l’Opéra�“Trofeul tinereţii” Amara�Festivalul de jazz de la Gărâna (II)�Portret componistic Eugen Doga

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

În imagine: compozitorul Dan DEDIU

ACTUALITATEA

MUZICAL~MUZICAL~

DIN SUMAR

1ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

Editorial

SIMN 2015 (II)..........................2-10

SIMN... la Iaşi.........................10-11

Între antumitate şi postumitate

Liviu DĂNCEANU

În general opusul muzical necesită un anumitinterval temporal pentru a putea fi apreciat în afaraoricărei vogi, conduite sau aspiraţie contemporanelui. Fiecare epocă lasă în urma ei compozitori fie ma-jori, fie minori, pe care contemporanii lor nu i-au pri-vit întotdeauna ca atare. Istoria muzicii este astfeldoldora de exemple de autori celebri pe vremea an-tumităţii, care au căzut apoi în desuetudine în pe-rioada posterităţii, şi invers, creatori care au fostdesconsideraţi în timpul vieţii şi re-consideraţi la unoarecare răstimp după moarte. Din această perspec-tivă există trei categorii de compozitori: 1) cei ce se bu-cură de succes exclusiv în propria lor epocă; 2) cei carevor cunoaşte notorietatea într-o epocă viitoare şi 3) ceice sunt permanent pe val, încă de la primele lor ma-nifestări artistice. În prima categorie intră acei autoriinteligenţi, talentaţi, de certă vocaţie, dar fără viziune,carenţi la un anume fel de intuiţie şi, de ce nu, şansă(în sensul de a fi acceptaţi în siajul istoriei). „Pericoluleste să placi publicului de acum, care te înconjoară, teîntâmpină, te consacră, în sfârşit, îţi conferă succes(…). Poate că va trebui să aşteptăm cincizeci sau osută de ani pentru a ajunge la adevăratul nostru pu-blic, cel care mă interesează cu adevărat”, spuneaMarcel Duchamp în Aventura artei în secolul XX. IarPierre Souchaud se întreba: „Cine ar avea lipsa demodestie de a pretinde că ştie ce artist sau ce tendinţăsunt într-adevăr majore?” Foarte cutezător ar fi, des-igur, cel care ar risca aşa ceva! Alegerile sale au marişanse să nu fie validate în deceniile următoare. Adoua categorie însumează compozitorii a căror operăconstituie mai puţin reflexia unei expresii (mode sauspirit al epocii) şi mai mult expresia unei reflecţii (per-sonalităţi), fiind substanţial mai nesiguri, plini de în-doieli şi tatonări (în comparaţie cu cei din primacategorie, care merg îndeobşte la sigur). La fel de in-teligenţi, talentaţi şi cu vocaţie creatoare, cei ignoraţide actualitate (dar favorizaţi de posteritate) au oanume intuiţie capabilă să modeleze perspectiva, vi-ziunea despre viitor. Ei întâmpină în mod cert destuledificultăţi în definirea unui idiom sonor caracteristicmuzicii actuale, fie şi numai pentru că, se ştie, totuleste astăzi posibil, dar nu sunt, în nici un caz, aşa denerăbdători şi avizi de glorie imediată, precum cei-lalţi. La fel de dificil este şi pentru noi să precizăm caredintre congenerii noştri compozitori vor apărea înochii generaţiilor viitoare ca fiind reprezentativi pen-tru timpul pe care-l trăim.

Urmare în pag. 2

Interviu cu M. Constantinescu....13

Simpozionul “George Enescu”.....14

Muzica românească în Festivalul Internaţional“George Enescu”......................15-29

Le Grand Prix de L’Opéra........30-31

Despărţiri...............................32-33

Punctul pe j... azz........................34

Festivalul de la Amara............36-39

Portret Eugen Doga................42-45

Muzica pe micul ecran.................48

Pop-rock, folk.........................40-41

Sărbători la Moineşti..............46-47

Urmare din pag. 1

Oricum, nici un artist nu poate ficonvins că ceea ce întreprinde peparcursul vieţii sale va avea va-loare peste secole. Iar dacă aşa cevase întâmplă, înseamnă că artistulrespectiv ori e nerealist ori deţineanume precarităţi mintale. Intere-sant este că, dacă în prima catego-rie operele creatorilor suntreceptate majoritar graţie teoriilorşi atmosferei ce le anvelopează cugenerozitate, dacă în cea de a douaaceste opere sunt înţelese în princi-pal datorită a ceea ce sunt ele în-sele, în a treia categorie intrăcreaţia autorilor recognoscibilă atâtprin doctrina ori haloul ce le învă-luie, cât şi prin valoarea lor intrin-

secă. Fiecare compozitor aferentacestei din urmă categorii se stră-duieşte să dea gestului său creatorsensul care i se pare cel mai pro-fund, şi care prezumă Zeitgeist-ulca proiect necontenit. Se face, înacest fel, în egală măsură, muzicaprezentului, dar şi a viitorului. Toţicompozitorii cu acces la perenitatese exprimă nu pentru a lăsa neapă-rat o urmă a trecerii lor, ci din do-rinţa de a atinge o ţintă aparentinabordabilă. Făcând slalom prin-tre eşecuri, aceşti creatori debor-dează orice speculaţie ori pariuasupra viitorului, asumându-şi to-todată profunzimile propriei isto-rii, a istoriei muzicii şi a întregiiumanităţi, ceea ce face posibilăcondensarea mai multor timpuri -

memoria, momentul şi o puntecătre viitor -, dar şi explorarea pro-priei intimităţi laolaltă cu deschi-derea către ceilalţi. Şi încă ceva:fiecare compozitor sau melomanpoate dibui, mai greu, mai uşor,ceea ce îl interesează şi de care sepoate bucura în voie. Muzica de azie produsă prin varii tehnici com-ponistice, divergente, diseminate,care nu se cade să mai răspundăunei formule bine definite, infaili-bile. Libertatea e aproape totală.Importantă este plăcerea cu care in-terogăm această libertate. Căci no-ţiunea de plăcere rămâne încontinuare esenţială. Chiar dacă ease află într-un proces de semnifica-tivă atrofiere.

Liviu DĂNCEANU

Letopiseţ despreSIMN 2015 (II)

Vlad VĂIDEAN

PERFORMANCEMarca Irinel Anghel În pauza dintre cele două

părţi ale concertului din 27 mai s-a „întâmplat” unspectacol experimental marca Irinel Anghel, a căruiscurtime a fost din plin compensată de stridenţa efer-vescentă a unui non-conformism căutat cu tot dina-dinsul ce îşi propunea să problematizeze şi să invite lapunerea pe gânduri tocmai prin considerabilă zgu-duire a „zonei de confort” şi a graniţelor destul deopace pe care toleranţa preacumintelui ascultător sesimţea urgent chemată să le traseze. În virtutea uneipedanterii spilcuite, eu unul am fost tentat, la un primşi asurzitor contact, să cataloghez această inserţie sin-cretică drept „interesantă”. După cum mă soma însuşiconceptul spectacolului, m-am străduit să-mi pun laîncercare flexibilitatea receptivă, astfel încât să-mi dauseama că mesajul ce se voia transmis prin intermediulunei atât de pestriţe vehemenţe era, dincolo de faţadaflamboaiantă, unul cât se poate de grav. Mai întâi, nuputea fi ignorat amplasamentul manifestării: o „Sca-recrows Parade” aterizase cu suprarealistă nonşalanţătocmai într-un spaţiu al convenţiei prestigioase pre-cum foyer-ul Sălii “Mihail Jora”. Era astfel deschis îninteriorul unui sălaş tradiţional un portal al improba-bilului, poate chiar al „imposibilului”, căci una dintremizele principale vizate de aceste „happening-uri” pro-vocatoare invită la dezlănţuirea creativităţii în afaratiparelor moştenite sau autoimpuse, conştientizând

însă în acelaşi timp, pe deplin, funcţionarea latentă aacestora. Şi din perspectiva acestei relaţii ambigueexistente între „normalitatea” consacrată şi asediul in-

termitent al neconvenţionalului, motto-ul spectacolu-lui – What about your freedom? – îşi dovedea elocvenţa.Despre insidioasele forme de anesteziere, despre„jugul blând” pe care spiritul consumerist al societă-ţii actuale îl impune libertăţii interioare depuneaumărturie înseşi figurinele umane postate la răspântii,aidoma unor sperietori neputincioase înveşmântate în

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

SIMN 2015

Irinel Anghel

Am


SIMN 2015zdrenţuite rochii, extravagante pălării, sufocante co-liere alcătuite din plase de Mega Image, strecurători,sticle goale, mopuri, saci de nailon mototoliţi; şi, ca unsimbol al tăcerii comode la care consimte consumato-rul-oaie, suzeta pecetluia gurile unora dintre acestepersonaje. Toate se aflau sub oblăduirea unui provo-cator amfitrion (actorul Paul Dunca) pe al cărui dez-golit spate putea fi zărită deviza caracteristică „Suntoaia roz a familiei”; acesta îi invita pe rând la masă peunii spectatori mai curajoşi, pentru a înfiripa o im-provizaţie sonoră dialogată cu Irinel Anghel. Întretimp îşi făcuse simţită prezenţa un Mihai Pintenarulegat fedeleş şi cântând la clarinet din poziţie orizon-tală, în timp ce Irinel Anghel se postă deasupra lui şi,emanând o serie de semnificative ţipete, îşi lepădă ten-taculele benzilor de film în care fusese până atunci în-făşurată. În final, subplesnetele de bici aleamfitrionului transfor-mat dintr-odată într-unsinistru sacerdot cu pi-cioare de ţap, fu declan-şată o procesiune camforţată, menită, prin răc-netele ce aminteau debehăielile turmei de oi, aface o grotescă trimiterela conservatorismul bi-sericii ortodoxe. De fapt,dacă intuiesc bine, sedorea astfel conturareaunei forme de protestîmpotriva deciziei abu-zive luate de ConsiliulParohial al Bisericii„Sfântul Gheorghe celNou” din Bucureştipentru a şterge/cenzura o pretins blasfemiatoare pic-tură murală care, tocmai cu scopul înfrumuseţăriizonei bucureştene respective, altfel năpădite de gu-noaie şi clădiri ruinate, interpreta în cheie modernăcelebra scenă a legendelor medievale care îl înfăţişaupe Sfântul Gheorghe străpungând balaurul.

În cazul particular al spectacolului What aboutyour freedom? cred că a precumpănit impresia că in-tenţia şi ideea poetică generală rămăsese mai puter-nică decât mijloacele ei de realizare concretă,străveziul schematism al acestora dorindu-se astfelcompensat printr-o exagerată ţicneală histrionică. Însăchiar şi aşa, s-a reuşit cu prisosinţă a se demonstra încăo dată că, vorba doamnei Irinel, „arta nu e comodă.Nici nu trebuie să fie. Comod este entertainmentul.”

Mihaela Vosganian şi trans-realismul arhetipalÎn categoria evenimentului spectacular de tip perfor-mance s-a încadrat şi Calea îngerului uman, impresio-nantă şi cam prea eclectică desfăşurare de forţesincretice pentru instalaţie scenografică (realizată de

Maria Constantinescu), artist tradiţional (nimeni altuldecât Grigore Leşe, cel a cărui prezenţă fără îndoialăcă, chiar dacă spectacolul fusese programat la o orădestul de târzie, a contribuit substanţial la umplereapână la refuz a Studioului de Operă şi Multimedia alUNMB), grup vocal experimental (Grupul solisticInter-art), actor (George Hodor), ansamblu instru-mental (Ansamblul Archæus al Centrului Naţional deArtă Tinerimea Română), sunete procesate (muzicali-zate de Mihaela Stănculescu-Vosganian, căreia îi apar-ţine şi conceptul artistic) şi dans (în coregrafia LilianeiIorgulescu). Atât la nivelul limbajului muzical, cât şi laacela al textelor (care îmbinau versuri originale, scrisede Varujan Vosganian, cu sugestii culese din spaţiulmantrelor şi din acela al tradiţiei folclorice româneşti),se dorea o fuziune hipnotică între zonele şi rădăcinile

comune ale unor tradiţii şi culturi cât mai diverse,toate fiind reunite sub cupola suverană a unui scena-riu care îşi extrăgea linia de forţă din ethosul legendeimioritice. Fără a mai intra în detalii obositoare, mărezum la a mă arăta convins că, deja consacrată şi re-prezentată – zice-se cu succes – şi în alţi ani, Calea în-gerului uman se va păstra probabil mult timpemblematică pentru aşa-zisul „trans-realism arheti-pal”, „orientare estetică spirituală” prin care compo-zitoarea Mihaela Vosganian îşi propune, după cumpoate fi citit pe site-ul personal al acesteia, chestiunicât se poate de pretenţioase: „pe de-o parte, să reite-reze funcţiile arhetipale ale artei – funcţia ritualică,vindecătoare, cathartică şi extatică –, iar pe de altăparte să exprime o nouă formă a supra-realului, de-numită de artistă trans-realul, rezultată din explora-rea stărilor de conştiinţă modificată sau dinexperimentarea visării lucide.” Întrucât mare partedin public are tendinţa, oarecum justificată, să tratezerezultatele acestor preocupări drept mistificări pre-

Imagine din “Calea îngerului uman”


SIMN 2015tenţioase aflate la graniţa dintre kitsch şi netemeini-cie, nu poate fi omisă recunoaşterea cinstită a faptu-lui că, pentru a convinge, artistul care îndeamnă laîmplinirea unor astfel de deziderate nu are altă şansădecât dacă într-adevăr toate reveriile sale sunt ani-mate şi fundamentate de acea singură instanţă aptă săintuiască şi apoi să asume alegerile cele mai înţelepte,anume de o căutare interioară neobosită, vitală, au-tentică. Din această perspectivă, am fost capabil să în-trezăresc motivele pentru care un ascultător maiimpresionabil s-ar fi putut lăsa fermecat de generozi-

tatea viziunii artistice etalate în Calea îngerului uman,generozitate care, în fapt, unora mai dornici de astrâmba din nas nu le-ar fi transmis nimic mai multdecât un fel de îngemănare eclectică între pseudo-ar-haisme suspecte şi nebuloase gen New Age; însă în cemăsură e posibil ca prin aducerea pe scenă a diversetehnici şi practici spirituale sublimate artistic să se facărealmente saltul dinspre stadiul imaginar, oniric, în-spre trăirea în mod autentic a veritabile stări de ilu-minare, aşa cum crezurile programatice alecompozitoarei par să pretindă, eu unul deocamdatănu pot să mă pronunţ. Şi fie-mi permis să mă păstrez,până la implauzibila probă contrarie, suspicios.

„Imago Mundi” - muzica tradiţională încheie contemporană

În sensul abordării muzicii vechi şi a celei tradi-ţionale româneşti în chei contemporane, foarte agrea-bilă şi chiar palpitantă pe alocuri s-a dovedit prestaţiaansamblului „Imago Mundi” (concertul din 24 mai),formaţie camerală fondată în 2001 de către Oana şi Da-niel Ivaşcu, având scopul declarat de a aduna în jurullor instrumentişti care să fie dornici a-şi exprima teh-nica solistică şi improvizatorică prin prisma preocu-pării comune pentru crearea de proaspete fuziuniîntre muzica veche şi cea tradiţională, aceste două ine-puizabile rezerve de repertoriu care încă rămân rar

abordate de către muzicienii de factură clasică. Pro-gramul a împreunat fragmente sugestive în aranja-mentele lui Cătălin Ştefănescu, toate preluate din celedouă proiecte desfăşurate până acum de către „ImagoMundi” în decursul unei serii de CD-uri reunite subtitulatura Isvor: pe de-o parte au fost prezentate unelepitoreşti frânturi din Cartea Ştiinţei Muzicii întocmităde Dimitrie Cantemir, punându-le însă în dialog cufaimoase bucăţi tradiţionale precum „Barbu Lăutaru”,care probabil că circulau încă de pe vremea enciclo-pedicului domnitor moldovean; pe de altă parte a fost

făcută o paralelă între sursele deinspiraţie folosite de George Enescuîn scrierea Rapsodiilor Române (deexemplu cântecul „Văleu, lupii mămănâncă”, prezent ca temă princi-pală în Rapsodia Română Nr. 2) şicontextul mai larg al folcloruluiurban, îndeosebi muntenesc, de lafinele secolului al XIX-lea (suita degeamparale care a încheiat seara întonul electrizant potrivit gestuluifinal). Pe tot parcursul concertului apredominat, de ambele părţi ale sce-nei, o atmosferă generală de destin-dere, interpreţii dovedind acelrelaxat profesionalism obişnuit cude toate, însuşire inerentă celor cepot fi întâlniţi nu doar în sălile des-tinate muzicii culte, ci şi la festiva-

lurile medievale şi chiar în cluburile obişnuite cuconcerte de jazz, blues sau rock.

Liviu Dănceanu - „Ochiul fugii. Fuga Ochiului”Premiera care a inaugurat seara zilei de 24 mai,

anume cea mai recentă producţie a lui Liviu Dăn-ceanu, intitulată Ochiul fugii. Fuga Ochiului, pentru so-

Imago Mundi

Simona Nicole�a Jidveanu

Am


SIMN 2015prană (Simona Nicoletta Jidveanu) şi septet (Ansam-blul Archæus, coordonat de Cristian Lupeş), mi s-a în-făţişat ca un caz destul de enigmatic. N-aş vreanicidecum să iniţiez impoliteţi juvenile sau condam-nări aulice, mai ales că, în modesta-mi calitate de în-văţăcel, admir, laolaltă cu mulţi alţii, fertilitateadiscernământului cultural pe care domnul Dănceanuo dovedeşte în ipostaza profesorală sau în expresivelesale intervenţii scrise. Însă tocmai din perspectivaacestei admiraţii am fost cu atât mai uimit să constatcă luciditatea înţeleaptă şi cultivată despre care cre-deam cu tărie că îi oferă posesorului ei impecabila bu-solă în măsură să indice neabătut orientarea justă şivaloroasă printre hăţişurile atitudinilor contempo-rane, toată acea clarviziune estetică şi deopotrivă eticămanifestă în discursul vorbit sau în cel scris pe careLiviu Dănceanu îl etalează întotdeauna cu atâta ele-ganţă, toată erudiţia şi învăţătura, oricât de certe, nupăreau totuşi să funcţioneze cu aceeaşi acuitate şi înprivinţa propriei creaţii muzicale. Căci nu puteam săînţeleg ce misterioase orbiri îl făcuseră inapt pe acestcompozitor înzestrat cu un atât de fin organ axiologicsă anticipe şi să conştientizeze ceea ce o majoritate totmai plictisită şi oarecum stânjenită a ascultătorilor dinsala „George Enescu” n-avusese încotro şi trebuise săobserve: Ochiul fugii. Fuga Ochiului se dovedea a fi onefericită pildă pentru acele opusuri care, pe măsurăce se desfăşoară, îşi sabotează singure calităţile prindezlânarea cu care un creator indulgent faţă de sineînsuşi găseşte de cuviinţă să-şi extenueze condeiuldoar în virtutea inerţiei şi doar de dragul actului de aexersa pur şi simplu scrierea. Structurată pe baza uneialternanţe între expuneri recitate ale unor texte poe-tice (scrise tot de domnul Dănceanu) şi muzicalizăriîn manieră fugată ale aceloraşi versuri, această inter-minabilă lucrare părea să dorească a epuiza şi astoarce de toate sevele posibile metafora organului-ochi, ca trup al privirii-suflet. Însă, chiar dacă încer-cau să se arate izvorâte din mici scenarii simpatice saugravităţi introspective, meditaţiile poetice îşi pierdeaurepede din eventuala seducţie, căci, picând în ispitaîndrăgostirii de propriul veşmânt textual, nu reuşeausă iasă dintre obscurităţile unor jocuri de cuvinte for-ţate. Iar tratarea muzicală, după ce adoptase reţeta for-mală a unei scriituri fugate amplificate pe parcurs (dela Monofuga, trecând prin Bifuga, Trifuga ş.a.m.d.,până la Heptafuga), se consuma disciplinată între pro-priile limite (uneori seriale, alteori minimaliste, de celemai multe ori pătrunse de sonorităţi „orientale”), de-venind de la un moment dat de-a dreptul rutinieră.Totul se desfăşura într-un mod primejdios de insipid,şi, în afară de soprana solistă, care se opintea să punăîn joc o inexplicabilă satisfacţie, restul interpreţilor pă-reau să nu facă altceva decât să meşterească şi ei acolo,obosiţi, aproape ruşinaţi, ca şi cum veniseră să pres-teze o treabă inevitabilă ce se cuvenea expediată aşa,cum o da Domnul.

Muzica electronicăSingurul concert de muzică electronică din ca-

drul festivalului a fost susţinut de ansamblul“opus.art” (fondat în 2013 de către compozitorul Că-tălin Creţu şi percuţionistul Dan Alexandru) şi, chiardacă nu a fost la fel de ofertant ca în anii trecuţi, s-aprofilat totuşi în jurul a două personalităţi creatoarecare s-au dovedit a fi pe cât de radical diferite ca vâr-stă, pe atât de bine conturate, fiecare în felul ei dis-tinct. A fost vorba mai întâi despre veteranulGheorghe Costinescu, a cărui cunoaştere în viaţa mu-zicală oficială românească s-a menţinut pentru multăvreme într-un stadiu lacunar, întrucât, după ce com-pozitorul emigrase în SUA (în 1969) şi contribuiseesenţial la viaţa scenei muzicale moderne newyor-keze, cenzura comunistă ocultase prezenţa informa-ţiilor despre numele său în publicaţiile autohtone despecialitate. După revenirea sa în ţară, petrecută în1996, cu ocazia ediţiei de atunci a SIMN, GheorgheCostinescu a fost inclus de mai multe ori în progra-mele festivalului, iar în acest an a dobândit un loc de-a dreptul preponderent în cadrul concertului

organizat de Centrul de Muzică Electroacustică şiMultimedia al UNMB. Astfel, cele trei lucrări electro-nice propuse, deşi compuse în deceniile 8 şi 9 ale se-colului trecut şi deci deja cunoscute în locurileamericane ale conceperii lor, au fost audiate cu aceastăocazie în primă audiţie românească, fapt care se cu-vine considerat drept un cert câştig pentru lumeanoastră muzicală, căci tustrele piesele s-au doveditnişte izbânzi deosebite ale genului electronic: CityWaves (a Portrait in Sound of New York), un meşteşugitşi foarte expresiv colaj de sunete electronice şi concrete– diverse zgomote urbane precum lătratul câinilor, în-

G. Cos�nescu


SIMN 2015demnurile şi chiotele unor jucători de baschet, vuie-tul elicopterelor, fojgăielile şi anunţurile din zonelesubterane ale metrourilor –, compus în 1985, cu cola-borarea studenţilor pe care Costinescu îi avea peatunci la Lehman College; Synesthesia, o colorată şifoarte rafinată animaţie video realizată de MichelGagné pentru a însufleţi şi mai mult piesa Dots, lines

and patches, scrisă de Costinescu în 1973; dar mai cuseamă a încântat Animated Sounds, animaţie video con-cepută chiar de compozitor pornind de la unele frag-mente din The Musical Seminar, lucrare de teatrumuzical şi instrumental (compusă în 1982) care tra-tează cu umor despre problematicele relaţii existenteîntre muzicienii scufundaţi în tot felul de partituri stu-foase şi criticii muzicali văzuţi în urâcioasa lor ipos-tază de instanţe dictatoriale, toţi ajunşi în cele dinurmă, laolaltă cu interpreţii, pe mâna unui public pro-testatar, iniţial oripilat de absconsităţile moderniste,apoi căzut în „lanţurile” acestora, pentru ca în final in-diferenţa maiestuoasă a naturii să aştearnă peste în-treaga zarvă cortina ţârâitului de greieri. Toată aceastăcuceritoare autoreferenţialitate a fost amplificată defaptul că, la răstimpuri, ieşeau la suprafaţă înseşi por-tativele şi notele partiturii, aidoma unei ţesături as-cunse care structura şi spaţializa mişcările şievenimentele provocate de figurile umane ale anima-ţiei, astfel încât simplitatea aproape brută a schiţelorlui Costinescu devenea pe parcurs tot mai eficace şimai elocventă, conturând ca plăcere predilectă a com-pozitorului nevoia de expresie persuasivă şi de calo-filie a gestului artistic.

Cealaltă prezenţă componistică dominantă (şi ti-nerească de data aceasta) a fost reprezentată de Con-stantin Basica, absolvent al unui master în compoziţiemultimedia la Hochschule für Musik und Theater dinHamburg, iar actualmente deţinător al unei burse doc-torale la Universitatea Stanford din California. De alt-fel numele întregului concert, „The Interaction

Game”, a fost inspirat tocmai din modalitatea interac-tivă prin care Basica, angrenat într-o conexiune trans-atlantică, live, via Skype, a supravegheat transmitereapropriei lucrări, Restore Failed with Errors. Alterând totmai considerabil, prin diverse tehnici precum looping-ul, înregistrarea video a unei apariţii concertistice pe-trecute la vârsta liceului, tânărul compozitor a reuşit ofoarte sugestivă şi chiar profundă ilustrare prin mij-loace electronice a inevitabilelor şi, de la un anumitpunct, alienantelor răstălmăciri pe care le exercită me-moria atunci când, propunându-şi o certă imposibili-tate, anume restituirea fidelă, focalizează într-un modprea insistent asupra trecutului.

„Profil”Concertul susţinut de ansamblul “Profil” în a

doua zi a festivalului, 23 mai, în Sala “George Enescu“a UNMB, s-a dovedit cel mai izbutit eveniment came-ral nu doar din punctul de vedere al prestaţiei inter-pretative, ci a atins cu atât mai mult un înalt grad deconsistenţă, cu cât, pe lângă două prime audiţii străine(pe de-o parte austera, aproape aseptica Arie pentruvioară, violoncel şi pian de Thomas Beimel, pe de altăparte narativa şi multifaţetata Musica lugubre de Ale-xandr Radvilovici), „Generaţia de aur” a componisti-cii româneşti a fost din plin reprezentată în restulrepertoriului propus. Astfel, prin laboriosul filtru alinstrumentiştilor coordonaţi de Dan Dediu (flautistulŞtefan Diaconu, clarinetistul Mihai Pintenaru, violo-nista Diana Moş, violistul Marian Movileanu, violon-celistul Eugen Bogdan Popa şi pianista Adriana

Maier) au trecut lucrări scrise de nume grele precumAurel Stroe (În vis desfacem timpurile suprapuse), ŞtefanNiculescu (Per tre), sau Cornel Ţăranu (Mozaicuri),toate căpătând tălmăciri interpretative dintre cele mailimpezi şi mai convingătoare. Şi chiar dacă toate va-loroasele muzici prezentate în acest concert ar fi me-

Thomas Beimel

Cornel Ţăranu

Am


SIMN 2015ritat cu prisosinţă comentarii mai generoase, notaţiilemele au devenit dintr-odată lapidare tocmai pentru căar vrea să se concentreze în jurul lucrării care cred căa impresionat în detrimentul tuturor celorlalte. Mărefer la Trommelbass (sau Ritm de pace), trio de coarde(vioară, violă şi violoncel) în care Myriam Marbé a ri-tualizat într-un mod extrem de percutant ideea, altfelsimplă, a pulsaţiei continue, conferindu-i puterea om-niprezenţei bântuitoare, când retrasă ameninţătoareîn adâncuri, când izbucnită copleşitoare la suprafaţă.Mai ales odată cu intervenţia din sală a unui tom-tom(mânuit de Dan Dediu), efectul stereofonic a devenitzuguditor, căci, în acest esenţial punct al ritualului,era suveranizată tendinţa „demonului” ritmic de a in-vada şi a înghiţi hulpav toate incantaţiile şi farmeceleurzite până atunci de către instrumentele de coarde.Iar după această exorcizare culminativă, conflictuldintre constanţa ritmică obsesivă şi restul planurilorde desfăşurare muzicală, conflictul care generase înfapt tulburătoarea forţă de expresie a întregului cere-monial îşi atinge, în final, latentele virtuţi purificato-rii: descântecele şi şoaptele vrăjitoreşti se lumineazăde dulceaţa hăulirilor interiorizate, iar pasul de fier îşileapădă chinga implacabilă, topindu-se în pulsaţiadiscretă a unei inimi care, prinzând să bată, mărturi-seşte despre încăpăţânarea vieţii de a merge mai de-parte. N-am putut să nu-mi îndrept gândul laimpactul emoţional pe care de bună seamă că îl avu-

sese premiera acestei capodopere în iarna anilor1985/86: atunci când societatea românească zăcea subpovara îngheţurilor de tot soiul, văzute şi nevăzute,forţa de persuasiune a unei lucrări precum Trommel-bass, care propune o cale de reactualizare a mecanis-mului cathartic, era menită să devină cu atât maiputernică.

Două seri corale1. Referindu-mă la unele concerte de factură

mai academică (şi totuşi, deloc scorţoasă), din cadrul

SIMN 2015, apreciez în mod deosebit faptul că în ca-drul acesteti ediţii a festivalului am avut parte şi dedouă seri corale, ambele foarte agreabile şi echilibrateatât din perspectiva repertoriului propus, cât şi dinaceea a preocupării interpreţilor pentru realizareaunei armonioase împletiri între exigenţa de a se situala cotele profesionalismului cuvenit şi o atitudine afa-bilă faţă de public. Astfel, în 25 mai, auditoriul intere-sat a fost invitat în Catedrala “Sfântul Iosif” dinBucureşti, acolo unde Corala târgovişteană “Appas-sionato” a prezentat un program în genere accesibil,presărat atât cu prime audiţii (Tatăl nostru de Marcel

Costea, Kyrie Iisou Christe de Christian Alexandru Pe-trescu, şi Appassionato Sempre de Valentin Gruescu),cât şi cu voluptăţile fredonabile ale unor hituri autoh-tone precum Şi altfel de variaţiuni pe tema Chindiei deAlexandru Paşcanu sau Divertisment folcloric de Cor-nelia Tăutu. Nu a fost omisă nici palparea unor re-cente şi, ce-i drept, destul de facile ecouriinternaţionale: antrenanta şi rapsodica Laudate Domi-num aparţinând lui Giedrius Svilainis, compozitor li-tuanian care favorizează în creaţia sa piesele corale cutematică sacră; incantaţia, pe cât de simplă, pe atât deintensă, desfăşurată de suedezul Lars Jansson în To theMothers in Brazil: Salve Regina; în fine, Rosas Pandan, deGeorge Hernandez, o lapidară pilulă dansantă menităsă satisfacă gusturile oricărei audienţe, cât de nepre-tenţioasă ar fi ea. În toate intervenţiile, strunite decătre Florin Emil Nicolae Badea cu migala afectuoasăa profesorului, au putut fi cu plăcere sesizate acele ti-midităţi incipiente repede răsucite în angajări pasio-nale, atât de tipice pentru o formaţie cameralăamprentată de frăgezimea faptului de a fi alcătuită ex-clusiv din glasurile a 24 de tineri, toţi foşti elevi ai Li-ceului de Artă “Bălaşa Doamna” şi studenţi sauabsolvenţi ai Universităţii “Valahia” din Târgovişte.Nivelul valoric al coralei “Appassionato” a fost con-firmat de palmaresul apreciabil acumulat deja prin

Chris�an Alex. Petrescu

Marcel Octav Costea


SIMN 2015numeroasele participări la concursuri şi festivaluri im-portante din ţară sau străinătate. Însă fără îndoială că,dacă îşi va cultiva în continuare potenţialul prin abor-darea unui repertoriu pe care eu unul l-aş vrea şi maiîndrăzneţ, şi mai ofertant decât cel etalat în concertulrecenzat aici, acest tânăr ansamblu îşi va consolida po-ziţia de grup coral care a reuşit să se ridice pe propriilepicioare şi să contribuie la perpetuarea, fără cine ştiece sponsorizări, a acestei prestigioase entităţi intitu-late „şcoala corală românească”, pe deplin vrednicăde a fi perpetuată.

2. Revenind în 28 mai pe scena Sălii Radio, amputut să mă conving încă o dată că orice piesă muzi-cală ajunsă în responsabilitatea interpretativă a coru-lui de cameră “Preludiu” capătă privilegiulipostazierii într-unadintre cele mai buneforme posibile. Iar înacest caz bineînţelescă primele audiţiidevin cele mai avan-tajate: flexibilele, largarcuitele, şi decifoarte expresivele fra-zări armonice întreţe-sute de DianaVodă-Nuţeanu într-Oaltă revedere, pe ver-suri de Nicolae Labiş;virtuozitatea simpa-tică meşterită de Gri-gore Cudalbu într-omică suită de Lucruristricate; bucuria Olgu-ţei Lupu de a se lăsa antrenată într-un refren dansant,depănat la nesfârşit, În joacă; sensibilitatea elegiacăprin care Valentin Gheorghiu consună, în Eminescianapentru cor şi pian, cu şoaptele testamentare din Maiam un singur dor; toate aceste premiere au beneficiatdin partea corului “Preludiu” de acea afectuoasă răb-dare interpretativă în măsură să trateze cu aceeaşipondere atât cărămizile alcătuitoare, cât şi arcul ex-presiv care leagă laolaltă şi face posibilă construcţiameşteşugită. Iar în privinţa celorlalte piese prezentate,ca să nu pun la serioase munci răbdarea cititoruluiprintr-o retrospectivă pas cu pas, mă rezum la aafirma că toate au fost învăluite în aceeaşi sonoritategenerală foarte bine controlată, apropiată uneori, prinînaltul ei grad de coeziune şi omogenitate, de aceleefecte cvasi-instrumentale pentru a căror rară obţinerevocile corale primesc cele mai pătimaşe ovaţii. În plus,trebuie apreciat cu deosebire faptul că – lucru destulde rar întâlnit la un cor – toate piesele fuseseră cântatedin memorie, astfel încât, pe lângă o asumare com-pletă a muzicii, interpreţii erau în acest caz impulsio-naţi (şi aproape obligaţi) să surprindă din privirifiecare intenţie gestuală sau vizuală a dirijorilor (pe

lângă Voicu Enăchescu, au dirijat şi unii membri ai co-rului: Luminiţa Guţanu-Stoian, Gabriel Marica şi Răz-van Rădos). La rândul lor, dirijorii se simţeau multmai interconectaţi cu suflul viu al corului, deci multmai responsabilizaţi să îşi cumpănească şi să îşi în-zestreze cu rostul unui sens precis fiecare atitudine.Pe scurt, datorită standardelor pe care personalitatealui Voicu Enăchescu cu siguranţă că le va fi impus, de-terminându-i pe corişti să preţuiască înainte de toatediscreţia rafinată, acurateţea exigentă şi luciditateabine cumpănită, şi acest concert s-a situat, ca multelecelelalte susţinute de corul “Preludiu”, sub semnulacelui mult-râvnit echilibru între virtuozitate şi afec-tivitate, apt să cheme la reîntâlnire. Cu atât mai de-ranjant şi de-a dreptul stânjenitor am resimţit faptul

de a mă număra prin-tre extrem de puţiniiascultători care contri-buiau la nişte aplauzeprea palide (deşi toateentuziaste) în raport cuconsacratul bun-gust şiprofesionalism al aces-tei formaţii corale. În-trucât, de obicei, corul“Preludiu” are parte deprezenţe relativ abun-dente în rândurile pu-blicului, nu pot să îmiexplic altfel faptul că,de data aceasta, în Sala“Mihail Jora” ascultă-tori mult prea prepon-derenţi au fost

scaunele goale, decât prin absenţa unei promovări cu-venite a concertului, măcar prin afişe plasate la intra-rea în instituţie. E o situaţie impardonabilă, care înniciun caz nu trebuie să se mai repete; căci, chiar dacălipsa de năvălitoare audienţă rămâne o trăsăturăaproape inevitabilă a concertelor integrate în ansam-blul unui festival de muzică nouă, insuficienţa audi-toriului la acest concert a fost totuşi mult preadisproporţionată în raport cu excelenţa corului “Pre-ludiu”, fapt ce mă determină să o reţin, între toate ma-nifestările desfăşurate în cadrul SIMN 2015, ca fiind onejustificată şi nemeritată nedreptate făcută tocmaiacelui ansamblu coral românesc care, actualmente, re-prezintă unul dintre cele mai de seamă repere valo-rice.

Dimensiunea interpretativă internaţională1. Unul dintre punctele forte ale unei manifes-

tări artistice care pretinde a acoperi amplori interna-ţionale rezidă, firesc, în capacitatea acesteia de acataliza prezenţe cât mai numeroase şi mai variate ve-nite de dincolo de graniţele autohtone. În această pri-vinţă, de-a lungul SIMN 2015 amprenta internaţională

Voicu Enăchescu şi “Preludiu”

Am


SIMN 2015a putut fi palpată nu numai prin contactul cu unele(prea puţine) muzici scrise de diverşi compozitoristrăini, ci şi prin reuşita organizatorilor de a convingetrei remarcabili instrumentişti interesaţi de lumeanoastră muzicală să se desfăşoare în cadrul celui maiimportant şi vizibil festival românesc de muzică nouă.Iar dintre aceşti oaspeţi de marcă, ţin neapărat să-l lu-minez cu cele mai elogioase reflectoare pe flautistulamerican Eric Lamb, cel care, în ultima zi a festivalu-lui (29 mai), a reuşit realmente să ţină cu sufletul lagură o Aulă a Palatului Cantacuzino înţesată nunumai de obişnuiţii rafinaţi ai acestui tip de eveni-mente muzicale, dar şi de cete nesfârşite de copii aduşiprobabil să viziteze Muzeul “George Enescu” şi ni-meriţi astfel tocmai când urma să aibă loc recitalul.Cred că prezenţa năvălitoare a unei asemenea fragedeaudienţe a lăsat o impresie deosebit de favorabilă asu-

pra carismaticului solist, căci l-am simţit cântândparcă mai dezmierdător, mai tandru decât ar fi făcut-o dacă din public l-ar fi pândit doar maturele priviriale iscusiţilor şi competenţilor. Astfel, de la virtuozeleforfotiri şi versatilităţi timbrale proliferate în lucrăriprecum Multiplicities de Jason Eckardt, sau Parasit op.53 de Alexander Wagendristel; trecând prin arcaneleşi tenebrele zimţate dintr-un Cassandra’s Dream Songimaginat de acest înfricoşător maestru al complexită-ţii care rămâne Brian Ferneyhough; şi ajungând ladouă fermecătoare prime audiţii româneşti (contem-plativa Whati Waiata – a Pentatonic Wandering depă-nată de Corneliu Dan Georgescu, apoi Aulodia pentruflaut şi electronics scrisă de Eugen Wendel ca un fel desugestie a unor mistere şi invocaţii meditative ce pă-reau să leviteze printre coloanele luminate de lună aleunui templu elin); în toate Eric Lamb s-a dovedit a fiun tălmaci respectuos şi deopotrivă spectaculos, aptsă captiveze şi să facă din cele mai noi muzici aven-turi ce pot fi gustate cu aceeaşi admirativă fascinaţie

de către orice ascultător, fie el cât de sperios saususpicios.

2. Dacă Eric Lamb s-a aflat pentru prima oarăîn România (şi sperăm să mai revină), trombonistulBarrie Webb e deja o cunoştinţă veche a festivaluluiSIMN, căci, în calitatea sa de discipol al dirijoruluiConstantin Bugeanu, a avut numeroase contacte cucompozitorii români, pe care i-a invitat în repetaterânduri să scrie diverse lucrări solo sau concertantepentru instrumentul său. O lucrare românească(Memory, pentru trombon şi pian, de Elena Apostol) afost inclusă şi în recitalul susţinut în 28 mai, în aceeaşiAulă a Palatului Cantacuzino, alături de MihaiMurariu, la pian, discret acompaniator. Restul pro-gramului a propus Ein Lied von Zion, tulburător prinrepetitivitatea granitică pe care Ju Hee Park o foloseştepentru a evoca multiplele conotaţii, deopotrivă pă-mânteşti şi cereşti, ale celui mai semnificativ toposevreiesc; un foarte pitoresc set de Five Pieces for Trom-bone and Piano, scris de Ernst Krenek într-o sănătoasătradiţie modernistă; dar mai cu seamă s-a conturat capiesă de rezistenţă Ricercare una Melodia, compusă deJonathan Harvey în 1984, pentru trompetă şi mediu

electronic, pe principiul unui canon la cinci voci obţi-nut prin intermediul tehnicii de delay care augmen-tează şi octavizează progresiv acea fată morganamelodică anunţată în titlul piesei.

3. Pianistul american Gary Barnett, prezent şiîn precedentele două ediţii ale SIMN, promite la rân-dul lui să devină un fidel frecventator al compozitori-lor români, cu care colaborează pentru a-şi continuade curând începuta aprofundare a celor mai recentelucrări româneşti destinate pianului. Această per-spectivă transatlantică, de pe urma căreia cu siguranţăcă gradul de notorietate al componisticii autohtone arenumai de câştigat, a transpărut şi în modul de alcă-

Eric Lamb

Barrie Webb


SIMN 2015tuire a recitalului susţinut în 26 mai, în Sala “GeorgeEnescu” a UNMB: pe de-o parte, alături de Bent, ofoarte captivantă şi bine închegată piesă pentru pian şimediu electronic aparţinându-i lui Liviu Marinescu,au fost propuse şi două piese recente provenite dinspaţiul american, piese în care ambii compozitori res-pectivi se dovedeau destul de eclectici, nesfiindu-se săfolosească melodii şi structuri acordice cât se poate delirice, aproape neoromantice pe alocuri (chiar şi titlu-rile anunţau o astfel de abordare: Notturno de PauloChagas, şi Flowing Waters Caress Fallen Petal de BruceReiprich). Pe de altă parte, criptica Tastenspiel, piesăserială scrisă de Ştefan Niculescu în 1968 (adică atunci

când, cu pasiunea aproape fanatică specifică tinereţii,preocupările compozitorului se desfăşurau, cu un pro-nunţat accent avangardist, în căutarea posibilităţilorde a muzicaliza diverse structuri matematice), a pututfi încadrată în contextul unor lucrări americane con-temporane, emblematice pentru respectiva perioadă.E vorba despre acele Five Pieces for Piano prin care Ge-orge Crumb ajunsese, în 1962, să-şi contureze incon-fundabila-i maturitate stilistică, dar şi despre PianoPiece for Philip Guston, scrisă de Morton Feldman în1953, o miniatură de nici patru minute, întrucâtva sur-prinzătoare dacă e privită în ansamblul creaţiei aces-tui compozitor care, de regulă, a preferat să imaginezestaze sonore de dimensiuni pantagruelice (faimoasărămâne în acest sens o altă lucrare, intitulată tot ForPhilip Guston, însă scrisă treizeci de ani mai târziu, încadrul căreia un trio alcătuit din flaut, pian/celestă şipercuţie trebuie să cânte şi mai ales să mediteze timpde aproape cinci ore). Gary Barnett a convins însă,printr-o subtilă sobrietate, că, deşi neobişnuit de lapi-dară, această piesă pianistică rămâne la fel de revela-toare în privinţa esteticii feldmaniene delicate,contemplative, străpunse de gravele cezuri ale tăcerii.

- Va urma -

Am

SIMN.. la IaşiLaura VASILIU

Recitalul de lied programat la Iaşi (28 mai) în spa-ţiul festivalier al Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi(ediţia a XXV-a, 2015) s-a constituit într-un proiect inedit,descifrabil prin însăşi titulatura manifestării: IRREPAR-BILE TEMPUS. Interogaţii sonore în oglindă propuse de com-pozitorii Roxana Pepelea şi Leonard Dumitriu. Lieduri peversuri de Vasile Burlui.

Publicul prezent în sala Eduard Caudella a Uni-versităţii de Arte „George Enescu” a avut o experienţărară, aceea de a recepta în paralel două lecturi muzicaleale aceleaşi surse poetice, şi astfel, de a percepe prin ana-logie concepţia creatoare a fiecărui autor, totodată, înţe-lesurile poetice, bogate în varii conotaţii.

Cele opt poeme, recitate în debutul fiecărui dublumoment muzical de către actorul Mircea Dascaliuc, dez-văluie o rară sensibilitate a medicului-poet Vasile Burlui,pentru care lirica a devenit cu timpul, prin cele 10 volumepublicate (poezie scrisă în română şi franceză), mai multdecât o violon d’Ingres – o necesitate de exprimare. O boalăînvinsă ţi se pare orice carte (Lucian Blaga) - stă scris pefrontispiciul ultimului volum, Concert Brandemburgic, ca-litatea versului său decurgând din fineţea ideii şi conso-nanţa rimei, din reverberaţia personalizată a imaginilorneoromantice, neoimpresioniste sau simboliste.

Cei doi compozitori vin din alt timp, cel al mo-dernismului moderat din anii ‘80, fiind experimentaţi înlimbajul modal cristalizat pe filiera Vieru-Olah-Spătărelu, cu finalităţi sonore abstract-austere sau irizant-folclorice. Deşi colegi la clasa de compoziţie a maestruluiVasile Spătărelu (absolvenţi, 1985), Roxana Pepelea şiLeonard Dumitriu ni se prezintă ca două naturi creatoaredistincte, forjate şi prin cariere profesionale diferenţiate.Roxana Pepelea, activând şi ca muzicolog, calitate deconsultant artistic al Filarmonicii din Sibiu şi de confe-renţiar la Universitătea „Transilvania” din Braşov, işi ra-finează continuu sursa ideatică iniţială, de recrearesonoreă vs conceptuală a folclorului românesc, remar-cându-se prin lucrări ce definesc prin titlu şi gen: “Tărâmde dor” (poem pentru cor mixt si orchestră), “Gândind laMioriţa” (suită simfonică) etc. Tehnicile moderne ale he-terofoniei şi variaţiunii libere sunt conduse spre o anu-mită concreteţe, plasticitate, dramaturgie a imaginiisonore, atribute recognoscibile şi în concertul de la Iaşi.Stimulată fiind de versurile romantice ale poetului VasileBurlui, Roxana Pepelea îşi dezvăluie disponibilităţi crea-toare şi mobilităţi stilistice nebănuite.

Leonard Dumitriu, dirijor de carieră, de aseme-nea, cadru didactic universitar, este un creator prolific,cu experienţe consistente în genurile de operă şi lied. Ex-plorarea unor lumi poetice de mare diversitate - versuriclasice chineze, lirică veche americană, poezii semnatede autori clasicizaţi (Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Gri-gore Vieru), texte contemporane (Narcisa Apreutesei,Dorin Popa, David Budbill etc.) îi stimulează sensibilita-tea, imaginarul sonor, consacrîndu-l în aria creatorilor

Gary Barne�


SIMN 2015contemporani de muzică vocal-instrumentală. Formali-zarea procesului creator în baza unei tehnici modalecomplexe, opţiunea pentru formele, sonorităţile, sinta-xele, modalităţile de emisie tradiţionale conferă muziciisale o expresie ce migrează de la auster la interiorizat, dela sumbru la parodic şi grotesc, de la vag-melancolic laviolent- expresionist.

Background –ul schiţat va facilita descifrarea op-ţiunilor componistice ale celor doi creatori în lectura fie-cărei poezii din programul comentat.

„Polenul sufletelor noastre” - metaforă roman-tic-sentimentală cu deschidere în abstract - este văzut deLeonard Dumitriu ca peisaj plan, auster, asemantic, in-color (prin desfăşurarea ritmică uniformă, independenţaliniilor, răceala expresiei) iar de Roxana Pepelea ca traseu

dramatizat prin arcuirea melodiei, acompaniamentul ob-sesiv al pianului, contrastul median, tradiţional al for-mei.

“Irreparabile tempus” – poem de rezonanţă emi-nesciană ( “M-ai învăţat să mor, a câta oară?”) aduce con-traste interne de mişcare, în cadrul unei concepţiimodern-abstracte (Leonard Dumitriu) iar de cealaltăparte (Roxana Pepelea), din nou o dramaturgie ternarăce opune continuităţi instrumentale asemantice cu acu-mulări tensionate şi direcţionate.

“Văratec 2013” – imagine sensibil pastelată a spi-ritualizării eului şi a naturii în vecinătatea mănăstirii -primeşte note de smerenie, reculegere, interiorizare într-un discurs vocal declamat, susţinut în paşi egali de scrii-tura pianului (Lenard Dumitriu) dar şi sugestii directe,de clopote (la pian) ce încadrează o linie melodică binearticulată pe intonaţia versului (Roxana Pepelea).

“Mea maxima culpa” – asumare poetic-filosoficăa universului, cu accente depresive – este dezvoltat prindiscurs polifonic de amintire barocă, cursiv şi gradat, decătre Leonard Dumitriu, în timp ce Roxana Pepelea seîntoarce şi mai mult în timpul muzicii, propunând ar-monii „goale”, de catedrală.

„Îngerul nopţii” - odă închinată poeziei (“Poeziase trăieşte în lacrimi şi sânge/ în iubire şi în suferinţă”)– devine baladă, povestită cu ton liturgic pe un suport

rarefiat de acorduri (Leonard Dumitriu) dar şi mişcareritmică pregnantă, cu nuanţe ironic-neoclasice şi folclo-ric-româneşti (Roxana Pepelea).

„Menuet de toamnă” – melancolic, deprimant,bacovian – apropie, în mod surprinzător, soluţiile com-ponistice, prin evocarea dansului de gen, cu trimitericlare la J.S.Bach în cazul Roxanei Pepelea, dar şi prin dra-matizarea formei, cu nuanţe depresive la Leonard Du-mitriu şi efecte teatrale de ruptură a discursului în liedulpartenerei sale.

„Concert vespéral” distanţează, din nou, cei doicompozitori. Leonard Dumitriu crează o miniatură me-lancolică de o subtilă frumuseţe pe când Roxana Pepeleavalorifică virtualităţile dramatice ale poemului, prin des-făşurări pianistice ostinate sau acorduri suav-disonante

(în manieră franceză), prindeclamaţii vocale în secţiu-nea mediană.

„Chant rompu”pare a prilejui un schimb deopţiuni componistice. Întimp ce Leonard Dumitriucrează un lied de rezonanţăromantică, vocea fiind susţi-nută de arpegiile largi alepianului, Roxana Pepeleaalege un discurs modern,abstract-disonant în care al-ternanţa voce-pian pare săevoce cântul întrerupt.

Experienţa unicătrăită, atât de autori, care auascultat abia în concert crea-ţia celuilalt, cât şi de muzi-

cienii din public, s-a datorat interpretării profesioniste,inspirate a mezzosopranei Claudia Codreanu şi a pia-nistei Vasilica Stoiciu Frunză. Personalitate a vieţii con-temporane de concert din România şi nu numai, ClaudiaCodreanu a impresionat prin timbrul vibrant şi intensi-tatea expresiei, prin modul de a se integra spiritului crea-ţiilor. Pianist acompaniator de talent, cu o bogată carierăîn domeniul artei lied-ului şi al muzicii contemporane,Vasilica Stoiciu Frunză a înţeles, a sprijinit fluxul sonorprintr-un cânt instrumental de o eleganţă discretă, fi-rească.

După acest concert – experiment, se nasc multeîntrebări şi puţine răspunsuri. Formulăm câteva. Cât deneasemănătoare pot fi creaţiile unor compozitori conge-neri, produse de cugetări asupra unei poezii? Recitalula oferit grade distincte, de la variante ale aceleaşi lecturi,la viziuni complementare, obţinute prin focalizarea asu-pra uneia dintre ideile poetice până la poziţii contras-tant-incompatibile. Care (mai) este relaţia poezie-muzicăîn creaţia contemporană de lied şi unde se situează punc-tele de intersecţie între cele două forme de artă? În ilus-trare/simbolizare, în accentuare şi prelungire a ideii?Putem imagina lied-ul contemporan ca fiind o creaţie au-tonomă, o compoziţie muzicală „activată” de forma poe-tică?

V. Burlui, M. Dascaliuc, L. Dumitriu, R. Pepelea, V. Stoiciu Frunză, C. Codreanu


Eveniment

„Ne dorim o sală pe măsuraFestivalului”-

interviu cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al

Festivalului Internaţional „George Enescu”

George BALINT

Domnule Mihai Constantinescu, încă din primiiani post-decembrişti, pe linie organizatorică, sunteţi omul-cheie al unui eveniment de profil muzical considerat dreptcea mai importantă manifestare artistică de anvergură in-ternaţională realizată de şi pe teritoriul României: grandio-sul Festival „George Enescu”. De-a lungul ediţiilor în careaţi coordonat zona de culise a acestui Festival, retrospectivsau evaluativ, credeţi că putem vorbi de o evoluţie sau doarde o serie de transformări de adaptare?

Cei care critică Festivalul spun că sunt trans-formări, cei care sunt alături de acest eveniment au re-marcat însă că este vorba despre o evoluţie. Dacă văaduceţi aminte, ediţiile 1991 şi 1995 s-au rezumat laconcertele de la Ateneul Român şi Sala Radio, la con-certe ale formaţiilor şi artiştilor români alături de câ-teva colective artistice din străinătate. Startul adevărata fost în 1998, atunci când cu Lord Menuhin – în cali-tate de Preşedinte de Onoare şi Lawrence Foster – di-rector artistic, Festivalul a avut o adevărată creşterecantitativă şi calitativă a manifestărilor artistice.Atunci au apărut ideile de programe (includerea lu-crărilor importante ale lui George Enescu în progra-mele artiştilor şi orchestrelor participante, concertelede la miezul nopţii, concertele din ţară, seria concer-telor de muzică românească şi nu în ultimul rând(re)utilizarea Sălii Mari a Palatului ca sală de concertepentru marile orchestre invitate). A fost ediţia la careau participat pentru prima dată: Chicago SympyhonyOrchestra, Orchestre National de France (cu o memo-rabilă interpretare în concert a Operei „Oedipe” deGeorge Enescu avându-l în rolul titular pe regretatulMonte Pederson, cel care alături de Lawrence Foster şiOrchestra din Monte Carlo câştigau premiul „Diapa-son d’Or” şi Premiul Académie Du Disque Francais în1992), Orchestra Academiei Santa Cecilia di Roma,London Symphony, Radu Lupu, Daniel Barenboim şimulţi alţi artişti de valoare.

Acesta a fost practic începutul „Erei Festivalu-lui Enescu”. Sub această formă, cu câteva lucruri înplus (Piaţa Festivalului, Serii de concerte speciale –prelucări jazzistice, world music etc) Festivalul esteregăsit şi astăzi.

Ca director al unei agenţii de impresariat cu realăacoperire naţională, ARTEXIM, organism reprezentândMinisterul Culturii, ce ne puteţi spune despre rolul acesteiaîn raport cu viaţa muzicală din România şi în ce condiţiicredeţi că, în general, instituţia impresariatului muzicalpoate fi mai eficientă?

Din păcate, consider ca orchestrele şi institu-ţiile noastre nu vor să utilizeze experienţa şi know-how-ul nostru pentru a asigura stagiuni de înaltă ţinutăartistică. Asta nu înseamnă că ele nu încearcă să reali-zeze maximul posibil cu bugetele limitate pe care leau. Este doar o părere a mea că, dacă am lucra multmai bine împreună, am putea realiza mai multe lu-cruri de valoare. Nu sunt utilizaţi la maximum câşti-gătorii concursului „Enescu” care conformregulamentului trebuie să primească premii constândîn turnee de concert în România. Câţi dintre ei au fostinvitaţi să vină? Pe de altă parte, putem asigura o le-gătura mult mai profesionistă cu artişti de valoare carear fi interesaţi să vină în România şi nu neapărat în ca-drul Festivalului. Aşa cum vă spuneam, am putea maimult dacă şi posibilii parteneri din ţară ne-ar consi-dera sprijinul în vederea unor realizări deosebite.Poate este şi vina noastră, dar am dori să fim lăsaţi sădovedim că putem ajuta instituţiile să aibă o activitateartistică mai bună. Şi acest lucru fără a solicita costurisuplimentare de organizare.

Ştiind că aveţi la bază o instrucţie muzicală supe-rioară, ca absolvent de conservator, vă întreb dacă acum,după proba atâtor reuşite ediţii, Festivalul a dobândit sufi-cientă rezonanţă, atât în opinia publică de pretutindeni, câtşi în mediile politice româneşti, astfel încât să fie serios con-siderată necesitatea construirii unei adecvate săli de con-certe, după cele mai moderne standarde, meritate, credemnoi, atât de public (tot mai numeros cu fiecare ediţie), cât şi,poate mai ales, în acord cu prestigiul ansamblurilor or-chestrale participante?

Într-adevăr, şi aceasta este o mare problemă pecare am ridicat-o atât eu (din spatele scenei), cât şimarii artişti participanţi în Festival (Barenboim,Mehta, Pappano), dar nu s-a întâmplat nimic din 2003până acum. Doar promisiuni. Să vedem cine le vaduce la îndeplinire. Evident, este o mare problemă, omare dorinţă pe care o avem de a avea o sală pe mă-sura Festivalului (în acest an au participat primele 4orchestre ale lumii: un adevărat „Campionat Mon-dial”). Am făcut multe demersuri pentru ca acel pro-iect minunat al unui „Mall Cultural” – pe structuraSălii Mari a Palatului – să devină realizat. Dar din pă-cate până acum nu s-a realizat nimic pentru că încăsunt persoane care se ceartă pe proiecte şi drepturi,

Am

Fes�valul Internaţional “George Enescu”, ediţia a XXII-a


Festivalul Internaţional “George Enescu”fără a întreba însă „beneficiarii” şi „specialiştii” careeste cea mai bună soluţie. Poate în (apropiatul) viitor.

Un punct delicat continuă să-l reprezinte orienta-rea repertorială a publicului majoritar, care agreează cu pre-cădere lucrările din secolele dinaintea celui deja sfârşit, XX,şi, după cum bine ştim, încă neasimilat cultural, cel puţinpe dimensiunea creaţiilor muzicale. Prin urmare, balanţaîntre clasic şi inedit sau modern este doar o problemă demarketing cultural sau ţine şi de implicarea concertată aunor alţi factori (mai ales dintre aceia cu rol în formarea şieducarea cetăţenilor). Oare, aşa cum se operează pe planeconomic cu un criteriu-standard al „coşului minim” ne-cesar existenţei de zi cu zi a individului, în zona a ceea ceam numi chipul omului, educaţia muzicală nu ar trebui lafel de bine integrată unui proces formativ, modelator, astfelîncât să reprezinte mai mult decât un simplu mijloc de sa-tisfacere doar a gusturilor spontane, de moment, chiar şiatunci când se manifestă submasca rafinamentului? Desigur,vă solicit un punct de vedere aso-ciat perspectivei funcţiei dumnea-voastră, dar şi a experienţeicetăţeanului autohton care, im-plicit, sunteţi. Cu alte cuvinte,este întru totul just să considerămrepertoriul Festivalului „GeorgeEnescu”, şi, prin aceasta, a tutu-ror instituţiilor în cadrul cărorase produce şi întreţine, doar subgenericul divertismentului?

După cum aţi văzut,programul Festivalului are in-cluse şi mai multe programe„mai dificile”. A apărut multămuzică a secolului XX. Cugreu îşi face loc şi seria de con-certe cu „Muzica a SecoluluiXXI” şi muzica românească.Este adevărat însă că dacă la muzica secolului 20(Enescu, Shostakovici, Schoenberg, Bernstein, Berio,Berg etc) lumea a început să vină, nu acelaşi lucru sepoate spune despre muzica românească. Aceasta nueste numai o problemă de programare în cadrul Fes-tivalului, ci şi de programare a acesteia în concertelede stagiune sau la Radio şi TV. Educaţie nu se poateface într-un an sau doi, ci printr-o muncă „de convin-gere” bine direcţionată şi programată. Este ceva decare Festivalul „Enescu” nu se poate ocupa, ci doarbeneficia. Dar, după cum aţi putut vedea în acest Fes-tival, publicul a început încet, încet să vină şi la acesteconcerte. Ceea ce este îmbucurător. Oricum, Festivalulare ca obiectiv major educaţia muzicală şi, dacă la pri-mele ediţii am avut mult Bach şi Beethoven, acumavem (prea?) multă muzică contemporană.

Pornind de la ideatica personalităţii celui pe careFestivalul îl omagiază implicit, prezentându-i opera, rămasmemoriei românilor şi ca model de generozitate şi respon-sabilitate umană - prin aceea că, în 2 nov. 1920, într-o pe-

rioadă grea pentru multe naţiuni (de după primul războimondial), alături de Ion Nonna Otescu (directorul Conser-vatorului), Constantin Brăiloiu şi alţi inimoşi confraţi par-ticipă (şi prin acceptarea calităţii de preşedinte) laînfiinţarea Societăţii Compozitorilor Români al cărei scopfundamental era „să ajute dezvoltarea cât mai mare a pro-ducţiunii muzicale româneşti, să sprijine executarea şi pu-blicarea lucrărilor, să apere interesele autorilor în ţară şi înstrăinătate” şi încă multe altele asemenea - cum apreciaţiintegrarea în repertoriul Festivalului a operei celorlalţi im-portanţi compozitori români, de la perioada contemporanălui Enescu şi până în zilele noastre şi, în acest sens, cumvedeţi colaborarea cu Uniunea Compozitorilor şi Muzico-logilor din România, ca fiind mai degrabă un „rău necesar”sau, dimpotrivă, o exploatabilă oportunitate?

Festivalul se numeşte „Festivalul InternaţionalGEORGE ENESCU” şi are ca scop primordial promo-

varea muzicii lui GeorgeEnescu. În această ediţieavem 20 de lucrări ale mare-lui compozitor. În 2017 vomavea (până acum) 29. Nuputem impune orchestrelorprezentarea pe lângă lucrărilelui George Enescu şi lucrăriale altor compozitori romani.Putem însă organiza serii deconcerte (cum a fost cea amuzicii secolului XXI sau„Work-shop-ul tinerilor com-pozitori”) care au ca scoppromovarea muzicii româ-neşti. Vom relua în 2017 ideeaconcertelor în care vor fi pre-zentate lucrări ale compozito-rilor români care aurecunoaştere internaţională,precum şi lucrări ale unor ti-

neri compozitori în cadrul acestui „work-shop”. Dupăcum ştiţi, ideea work-shop-ului a pornit de la dorinţaorganizatorilor ca tinerii noştri compozitori să aibăocazia să îşi prezinte lucrările şi să discute cu compo-zitori importanţi din diferite şcoli muzicale (a fostcazul lui Rihm, Widman, Krauze, Iranyi, Sir MaxwellDavis etc.). Din păcate însă – nu ştiu însă de ce – tine-rii compozitori nu au avut reacţia aşteptată. Poate în2017... Daca veţi analiza programele filarmonicilor(concerte şi recitaluri) veţi vedea că în Festivalul„Enescu” se cântă mai multă muzică contemporanădecât în stagiunile lor de concerte. Deci, subliniez dinnou dorinţa Festivalului de a promova muzica con-temporană şi românească în general. Dar programulFestivalului nu are numai aceasta menire iar muzicaromânească nu trebuie lansată exclusiv în cadrul aces-tui Festival. Trebuie reunite mai multe forţe pentru arealiza acest deziderat de includere a compozitorilorromâni în circuitul valorilor internaţionale.


Festivalul Internaţional “George Enescu”

SimpozionuluiInternaţional

„George Enescu” - a XVIII – a ediţie

Vasile VASILE

Aprecierea recentei ediţii a simpozionului GeorgeEnescu trebuie să pornească de la evantaiul larg de păreriale enescologilor, oamenilor de cultură şi a celorinteresaţii de soarta creaţiei geniului muzical românesc,evantai având la o extremă părerea că despre GeorgeEnescu s-ar fi spus totul şi nu mai e nevoie de alteinvestigaţii - şi la cealaltă extremă - dorinţa şiconvingerea că exegeza creaţiei enesciene trebuiecontinuată, diversificată şi aprofundată, paralel şiajutând cunoaşterea şi impunerea ei în contextul muziciiuniversale, prin descoperirea unor faţete necunoscutesau prezentate incomplet, uneori chiar eronat şi cuvădite exagerări. Căci nu tot ceea ce s-a scris şi s-a spusdespre muzica autorului operei Oedip se ridică laînălţimea monumentalei monografii din 1971, premiatăde Academia Română şi la cea a Capodoperelor enesciene –lucrare a compozitorului Pascal Bentoiu.

Au apărut şi cărţi şi s-au formulat în mediaromânească opinii care s-au centrat pe elementenesemnificative ale muzicii sale, cei în cauză „pierzându-se în mica istorie” - ca să-i folosim propria exprimare.Am în memorie o emisiune TV în care erau invocate înmod distorsionat – cam ca la marginea şanţului, undeţaţele pot toca pe oricine, scoţând în relief faptesenzaţionale care nu totdeauna corespund realităţii. –aspecte din viaţa marelui artist şi mai ales relaţiilemuzicianului cu soţia sa, Maruca Cantacuzino – Enescu.

Sunt şi istorici care nu pot trece pragul unorvechi afirmaţii ce-l „reexpulzează” pe autorul Poemeiromâne pentru că ar fi făcut anumite concesii autorităţilorcomuniste, speculând o scrisoare trimisă lui Petru Grozaşi faptul că muzicianul ar fi acceptat să fie senator şipreşedintele ARLUSULUI, neştiind însă că Enescu n-afost la nici-una din întâlnirile acestora. ProfesoaraLavinia Coman a insistat asupra înţelegerii excepţionalede care s-a bucurat Maruca atunci când a fost bolnavă,artistul întrerupându-şi activitatea muzicală, iarpreşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor,Adrian Iorgulescu, a insistat asupra necesităţiidocumentării serioase mai ales asupra „concesiilor”făcute autorităţilor comuniste de către cel căruia i se luau„cu japca” tot ce adunase tatăl său şi el: casa de laDorohoi şi Liveni, pământurile cumpărate cu baniimunciţi „în lume”, casa soţiei de la Teţcani, în curteacăreia a fost arsă ediţia princeps a operelor lui Voltaire,toate fiindcă erau ale „moşierilor”.

Cele două zile ale ediţiei a XVIII – asimpozionului au reunit în aula Uniunii Compozitorilorşi Muzicologilor 21 de lucrări, grupate în cele douăsecţiuni: Sinteze culturale şi Exegeze analitice, autorii lorfiind muzicologi români din ţară şi din străinătate, dar şi

enescologi din străinătate: Ana Szilágyi (de laConservatorul din Viena), Gary Barnett (de laUniversitatea din California) şi Benedict Taylor (de laUniversitatea din Edinburgh). Prima ne-a propus oparalelă dintre Oedipul enescian şi Orestia lui Aurel Stroe;oaspetele californian ne-a prezentat „trei compoziţiiesenţiale pentru pian solo”, pe baza cărora a proiectatfigura şi personalitatea lui George Enescu în contextulmuzicii contemporane. Interesantă şi ca opţiune, dar şica tratare, a fost comunicarea celui de-al treilea dintremuzicologii oaspeţi ai ţării: „construcţia peisajului înmuzica lui Enescu”.

Academicianul Cornel Ţăranu, un constantcercetător al creaţiei enesciene şi cel căruia datorămfinalizarea unor opusuri enesciene, a atras atenţia asupraracordării muzicianului român la tradiţia muzicalăeuropeană a epocii, îndeosebi a celei patronate deBrahms. Patriarhul muzicologiei româneşti, ViorelCosma, anunţă renunţarea la mai vechi păreri privindlegăturile lui Enescu cu folclorul ţărănesc, în favoareaprovenienţei materialului melodic al rapsodiilor dinpublicaţii muzicale româneşti ale veacului al XIX – lea, întimp ce Grigore Constantinescu se dovedeşte preocupatde cosmogonia enesciană, iar Lavinia Coman urmăreşteviziunea unei foste studente, pianista Lucia Borac,asupra creaţiei pentru pian a lui George Enescu şi DinLipatti. Coordonatorul manifestării, în acelaşi timpeditorul volumului publicat în excelente condiţii, MihaiCosma, ne-a propus o viziune la zi asupra reflectăriipersonalităţii enesciene în lumina politicilor culturaledin ultimele decenii, iar Nicolae Brânduş a abordatproblematica fenomenologiei în procesul creaţieimuzicale. Investigaţiile au mers şi în domenii inedite,cum ar fi cel semnat de Olguţa Lupu referitor laexplorarea fenomenalei memorii a fiului Livenilor, alteleau abordat din noi unghiuri de vedere aspecte privindactivităţile socio – umane ale celui mai mare violonist slepocii (Alexandru Bădulescu), sau activitatea deperfecţionare a violoniştilor vremii (Cristina ElenaLascu), ori modului cum a fost văzut muzicianul de cătreliteraţii timpului (Sanda Hârlav – Maistorovici). În timpce Marcel Spinei s-a oprit asupra relaţiilor lui Enescu cuGrecia, Constantin – Tufan Stan a urmărit activitateaartistului în Banat.

Exegezele analitice s-au centrat pe aspecteinedite asupra unor creaţii enesciene, pornind de laabordarea heterofoniei şi a unor noi tehnicicompoziţionale comunicare a lui Lucian Meţianu (de laUniversitatea din Lausanne), a constelaţiei suitei Săteasca(constelaţie europeană şi românească, literară, culturalăşi muzicală, urmărită de semnatarul acestui articol),„caracterul ţigănesc” exotismul şi genialitatea enescianăreflectate în Sonata a III – a, (Florinela Popa); Ştefan Angia urmărit aspecte ale melogramelor în muzicaromânească.

Cel mai important merit ale recentei ediţii asimpozionului l-a constituit faptul că participanţii s-auînscris într-o reală competiţie de a-şi expune puncte devedere din cele mai diferite, contrazicând cu argumenteperemptorii prejudecăţi, ca cele amintite şi deschizânddrumul altor perspective şi aprofundări ale excepţionaleicreaţii a genialului muzician român.

Am



Trio ContrasteRepere ale muzicii contemporane

româneşti, seria concertelor organi-zate în colaborare cu Uniunea Com-pozitorilor şi Muzicologilor dinRomânia şi Muzeul Naţional Ge-orge Enescu, a fost integrată anulacesta programelor de weekend aleFestivalului George Enescu şi nu înavanpremiera acestuia, ca în ediţiiletrecute. Selecţia interpreţilor şi a for-maţiilor s-a oprit firesc asupra celormai importante nume afirmate înpromovarea constantă şi nemijlocităa creaţiei româneşti, iar partiturilealese au adus pe afiş personalităţiale componisticii noastre din maitoate etapele contemporaneităţii,deşi inevitabil au rămas şi altele penedrept în rezervă... Am reascultat

aşadar ansambluri camerale, cupropriile preferinţe repertoriale cares-au circumscris desigur acestuigen. Un neajuns al festivalului arămas însă, în continuare, lipsa ma-rilor opusuri simfonice româneştide pe afiş (exceptându-le pe celeenesciene) ce ar fi conferit eveni-mentului dimensiunile reale ale ac-tualului fenomen muzicalromânesc.

Meritele şi satisfacţiile le cule-gem însă din reîntâlnirea cu muzi-cienii dedicaţi precum cei din TrioContraste, care de aproape 4 deceniişi-au împletit drumul artistic cu celal componisticii noastre: Ion Bog-dan Ştefănescu (flaut), Sorin Pe-

trescu (pian), Doru Roman (percu-ţie). Un concert, desfăşurat în 4 sep-tembrie la Sala mică a Palatului, cu ostructură bine definită şi motivata,aşa cum de altfel sunt mai toate celepe care le oferă în diferite festivalurinaţionale şi internaţionale. Ideea in-spiratoare a programului pare a fifost schiţarea unui parcurs cu reperedramaturgice ale cărui popasuri aufost însăilate de lucrarea Spectacolpentru o clipă. În 1974 Octavian Ne-mescu a început elaborarea acestei„colecţii” de piese intitulate „Spec-tacol pentru o clipă”, muzicile cu odurată foarte scurtă, punând în evi-denţă o estetică a condensării so-nore, scurte eşantioane cereprezentau de fapt, iniţial, antractela un spectacol de operă contempo-rană cu lucrări de Corneliu Cezar,Costin Cazaban, Nicolae Brînduş,

Sorin Vulcu şi Octavian Nemescu cear fi trebuit realizat la Opera din Bu-cureşti; dar nu s-a întâmplat...

In concepţia concertului frag-mentele semnate de Octavian Ne-mescu (interpretate la pian de SorinPetrescu) s-au constituit ca un unliant si comentator deopotrivă, adu-când în acelaşi timp şi răgazul cu-getării asupra mesajului pe care l-auoferit celelalte lucrări din pro-gram,fiecare cu stilistică şi argu-mente diferite. Pagini consacrateale muzicii româneşti şi unele inprima audiţie au pus in valoare va-lenţele interpreţilor si preocupărilelor. Design-Dasein de Anatol Vieru -

a fost un moment exclusiv al flautu-lui cu nuanţe şi umbre în funcţie deregistrele şi tipurile utilizate dar şicu apeluri culturale mai apropiatesau mai îndepărtate ale sonorităţi-lor. Pe aceeaşi linie a relevării vir-tuţilor individuale, Rhythmodia –Concerto for percussion solo de NicoleBrânduş, un opus al anului 1982, aadus o desfăşurare de ritmuri şi cu-lori, într-o curbă evolutiv dramaticăcu o implicare totală a interpretului,dar şi a publicului, o dimensiuneteatrală caracteristică multor lucrăriale autorului.

Dimensiunile variate ale pro-gramului au inclus şi vocea umană:Dialogi - nicht nur ein Bilderbuch fürChristian Morgenstern, (1989) de My-riam Marbe, propunând încă odatăglasul ca mijloc de accedere la subs-tratul arhaic al muzicii, la funcţio-nalitatea magică, incantatorie aacesteia. Versurile poetului Chr.Morgenstern au fost nu o dată in-spiratoare în acest sens, de-opotrivă pentru parcursuriinstrumentale sau vocale în creaţiacompozitoarei.

Într-o altă zona stilistică, celeDouă poeme de Viorel Munteanu(din ciclul Întoarceri la Blaga, 2013),cu participarea actorului Dan Apă-văloaie, au relevat caracteristici alelirismului componistic pornind dela interesul pentru tradiţia folclo-rică sau de sursă bizantină care seîmpleteşte armonios cu elementelespecifice unor sintaxe contempo-rane.

Reperele muzicii contempo-rane româneşti nu puteau ocoli di-mensiunea diasporei cu afinităţile sidiferenţierile ei faţă de orientărilecompozitorilor „autohtoni”.

Incantatie de Lucian Me-tianu,o pagină revizuită in 1998,scrisă iniţial pentru saxofon, percu-ţie şi sintetizator, reiterează preocu-pările autorului pentru explorareaelementelor texturale şi spaţiale,pentru simbolistica matematicii şiaplicaţiile ei în domeniul sunetelor.Konvergent, sub semnătura luiEugen Wendel reprezintă o primăaudiţie in varianta pentru flaut, piansi percuţie(in original pentru orgă si

Muzica românească în Fes�valul Internaţional “George Enescu”

Trio Contraste


Festivalul Internaţional “George Enescu”percuţie), ţesătură fina, transparenta, conducerea efi-cientă şi sinteza purificatoare a discursului constituindtrăsături pe care le-am simţit mereu in ultimele reali-zări componistice ale autorului. Ca şi în alte cazuri,adaptarea pentru formula Trio-ului Contraste, îi apar-ţine pianistului Sorin Petrescu.

Cele două partituri dedicate Trioului Contraste,Troiţe de Doina Rotaru şi Trident de Adrian Iorgulescu,au readus în prim-plan interdependenţa compozitor –interpret, în măsura în care fiecare participant a condusdeopotrivă la afirmarea şi confirmarea actului artisticde-alungul timpului. Troiţe - o creaţie cu introspecţii sirelevanţe tipice, întotdeauna rememorate cu emoţie, cuun ethos în care recunoaştem cu uşurinţă condeiul com-pozitoarei; Trident - imagini şi rostiri cu accente paro-dice si sarcasme sonore a căror teatralitate recomandăcompozitorul de operă şi spectacol muzical.

Cu un parcurs definitoriu pentru muzica româ-nească contemporană, concertul Trioului Contraste arelevat o imagine complexă a artei sonore aşa cum serecomandă astăzi pe toate meridianele, cu o participaretotală a interpreţilor şi o percepţie înalta a fenomenu-lui. Un merit în plus atribuit în acest sens pianistuluiSorin Petrescu, nu de puţine ori autorul versiuniloradaptate formaţiei prin care a adus o dimensiune nouă(confirmată mereu de compozitori) lucrărilor prezen-tate. (Ruxandra ARZOIU)

Ansamblul ProfilPrintre evenimentele care s-au bucurat de inte-

res şi de aprecieri unanime în cadrul actualei ediţii aFestivalului Internaţional George Enescu s-a aflat con-certul susţinut de ansamblul Profil - condus de TiberiuSoare - pe scena Sălii Auditorium în 6 septembrie. Pro-gramul a cuprins creaţii valoroase ale tuturor genera-ţiilor de compozitori români contemporani, uneledintre ele, prezentate în primă audiţie absolută. Publi-cul a apreciat în egală măsură calitatea de excepţie a lu-crărilor, cât şi nivelul artistic înalt al interpreţilor.Ascultând aceste creaţii deosebit de complexe şi origi-nale, am realizat importanţa colaborării dintre compo-zitori şi interpreţi în muzica contemporană. Istoriamuzicii a confirmat rolul creatorilor în construcţia in-strumentelor şi în progresul artei interpretative; în ace-laşi timp, prin profesionalismul şi performanţele lor,interpreţii îi determină pe compozitori să elaboreze lu-crări din ce în ce mai dificile şi mai spectaculoase. În-treaga manifestare muzicală s-a desfăşurat sub semnulexcelenţei. Succesul s-a datorat calităţii repertoriului -ales cu discernământ şi exigenţă de Directorul artistical ansamblului, compozitorul Dan Dediu -, valorii fie-cărui instrumentist în parte, şi, evident, coordonării rea-lizate cu măiestrie şi autoritate de experimentatuldirijor Tiberiu Soare. În programul concertului au figu-rat şi două lucrări ale compozitorilor premiaţi la prece-denta ediţie a Concursului Internaţional de CompoziţieGeorge Enescu, din anul 2014. Creaţiile dedicate unorformaţii camerale mai restrânse (cvartet) sau mai ample(de până la 15 membri), s-au remarcat prin complexi-tatea semantică şi varietatea stilistică, prin bogăţia ex-presivă şi ineditul procedeelor componistice.

În deschiderea concertului a fost prezentată lu-crarea compozitorului Cornel Ţăranu Epitaphe pourJorge, elaborată iniţial pentru saxofon şi ansamblu; în 6septembrie, partitura a fost redată la clarinet şi cvintetde coarde. Rolul solistic i-a revenit lui Emil Vişenescu,interpret valoros, cu experienţă artistică bogată, caremanifestă o înclinaţie specială pentru muzica contem-porană. Prezentarea lucrării la cel mai înalt nivel artis-tic s-a datorat prestaţiei solistului şi colegilorinstrumentişti, aflaţi sub bagheta inspirată a dirijoruluiTiberiu Soare; interpreţii au reuşit să evoce frumuseţeaşi profunzimea semnificaţiilor, ineditul procedeelor po-lifonice şi caracterul de melopee al discursului muzical,în care sunt percepute elemente arhetipale. Omagiind

memoria compozitorului portughez Jorge Peixincho,maestrul Cornel Ţăranu abordează una dintre temelecentrale ale mitologiei, filozofiei şi literaturii – dualita-tea moarte-viaţă -, care simbolizează perisabilitatea vie-ţii, dar şi un nou început.

Programul a continuat cu Tetrachords pentruflaut, vioară violoncel şi pian de Călin Ioachimescu, lu-crare prezentată în primă audiţie românească. Autorulînsuşi menţiona într-un interviu că „întreaga ţesăturăsonoră se bazează pe cele patru tipuri de acorduri: ma-jore, minore, mărite şi micşorate, utilizate în structuriverticale (omofone) cât şi orizontale (melodico-poli-fone)”. Remarcabilă prin complexitatea armonică şi ori-ginalitatea timbrală, creaţia demonstrează în acelaşitimp măiestria compozitorului în utilizarea pauzei caliant polistilistic cu citate inserate. Prestaţia artistică acelor patru interpreţi: Ştefan Diaconu - flaut, DianaMoş - vioară, Eugen Bogdan Popa – cello şi AdrianaMaier - pian, a evocat sugestiv imaginile muzicalecontrastante, precum şi scriitura instrumentală extremde dificilă şi complexă a lucrării.

A urmat El Niño, lucrare scrisă de AlexandruŞtefan Murariu, câştigător al Concursului Internaţionalde Compoziţie George Enescu, sectia de Muzică de Ca-meră din 2014. Deşi a ales un titlu programatic, ce facereferire la un eveniment meteorologic cutremurător, au-torul nu urmăreşte descrierea acestuia, ci tratarea mu-zicală a ideii respective. Impresionantă prin alternanţamomentelor tensionate de anvergură, cu cele de calmaparent, lucrarea dezvăluie fantezia compozitorului înce priveşte utilizarea culorilor timbrale şi în inserarea

Tiberiu Soare

Am


Festivalul Internaţional “George Enescu”unui număr record de evenimente. Muzica deosebit deprofundă şi sugestivă evocă emoţia autorului faţă dedezlănţuirea forţelor titanice ale naturii, faţă de feno-menul care a produs o adevărată bulversare cosmică.

Sebastian Androne - câştigător al ConcursuluiInternaţional de Compoziţie George Enescu la sectia deMuzică simfonică în 2014 -, a fost prezent în concert cuKaroshi II, o creaţie deosebit de complexă din punct devedere semantic şi expresiv (interpretată în primă au-diţie absolută). Având ca punct de plecare un fenomenantropologic observat în Japonia cu câteva decenii înurmă, compozitorul abordează original dimensiuneapulsatorie a muzicii. Discursul muzical preponderentmotoric, caracterizat prin numeroase metamorfoze spa-ţiale şi temporale, a fost perceput ca o explozie de vi-talitate şi de energie; diversitatea ritmică şicaleidoscopul de imagini muzicale desfăşurate într-untempo ameţitor, au captivat în egală măsură interpreţiişi publicul. Dedicată instrumentelor de suflat, de per-cuţie, harpei şi cvintetului de coarde, creaţia originalănu se rezumă la reliefarea dimensiunii pulsatorii a mu-zicii; autorul demonstrează maturitate şi originalitatela nivel semantic, armonic, melodic şi ritmic. Am re-marcat de asemenea varietatea unor procedee de ex-primare instrumentală ca: lovituri ritmate în cutia de

rezonanţă a instrumentelor, flageolete, pasaje cu efectetimbrale inedite, utilizarea unor glissando-uri cu valenţesonore inedite.

Lucrarea compozitorului Cristian Lolea, FairyTales (Basme), pentru orchestră de cameră, a fost pre-zentată în primă audiţie absolută. Dedicată formaţiei de15 instrumente, muzica redă „o succesiune de tablouri-personaje-întâmplări, permanent interconectate” ceevocă un „spaţiu preponderent nocturn”. Publicul afost impresionat de fantezia şi dezinvoltura utilizării decătre autor a cauzei-efect, dar şi de unele sonorităţi ne-aşteptate rezultate din alăturările timbrale inedite(trombon în glissando cu glockenspiel) şi influenţe jaz-zistice la contrabas. În desfăşurarea discursului muzicalexistă o mare varietate de imagini sonore, întruchipândagitaţia, nestatornicia, puterea impetuoasă fără finali-tate precisă, deşertăciunea. Se cuvine să subliniem pres-taţia artistică remarcabilă realizată de dirijorul TiberiuSoare şi de ansamblul condus de domnia sa. În partea adoua a programului au fost prezentate trei creaţii con-certante dedicate pianului solist şi orchestrei de cameră.

Menţionăm că toţi autorii sunt şi pianişti valoroşi, ceeaconstituie un imens avantaj în ce priveşte valorificareaprocedeelor instrumentale specifice.

Lucrarea Noema - pentru pian solo şi orchestrăde cameră -, scrisă de compozitorul Gabriel Iranyi l-aavut ca solist pe apreciatul pianist Horia Maxim. Ori-ginală prin complexitatea discursului muzical, prin di-versitatea combinaţiilor armonice (care evocă adeseorisonorităţi apropiate de cluster), printr-o paletă expre-sivă delimitată cu claritate, dar şi prin dificultatea in-

strumentală, creaţia a valorificat plenar calităţilecompozitorului, dar şi pe acelea ale interpreţilor. O re-marcă deosebită pentru prestaţia consistentă, plină deaplomb şi strălucire realizată de instrumentul solist. Îm-preună cu dirijorul şi membrii orchestrei, Horia Maxima realizat o versiune de referinţă, plină de fantezie şistrălucire; motivele şi temele muzicale au avut o perso-nalitate distinctă, fiind reluate de fiecare dată într-o ma-nieră diferită, îmbogăţită în semnificaţii, iar pasajele debravură instrumentală au fost redate cu o impresio-nantă abilitate.

A urmat o nouă primă audiţie absolută: Reduc-tio ad absurdum - Concertino pentru pian şi orchestră

de cameră, în care Mihai Măniceanu s-a prezentat îndubla ipostază: de compozitor şi pianist. Având ca pre-text „metoda reducerii la absurd”, autorul reuşeşte sădezvăluie prin mijloace de exprimare specifice, o im-presionantă bogăţie semantică şi expresivă. Acesta uti-lizează anumite procedee componistice menite să

Sebas�an Androne

Mihai Măniceanu

Cris�an Lolea

Am

evidenţieze conţinutul de idei, dar şi posibilităţile so-nore ale instrumentului solist şi ale ansamblului came-ral; prezenţa trisonurilor, a polimetriei, poliritmiei şi aanumitor citate cu tentă umoristică, a contribuit la am-plificarea tensiunii expresive. Am apreciat diversitateaimaginilor muzicale şi a evenimentelor pe care le evocăcompozitorul, alternanţa originală a momentelor de an-vergură instrumentală cu cele meditative, de facturăpoetică. Pianistul Mihai Măniceanu a reliefat cu multrafinament conţinutul expresiv al propriei creaţii, dez-văluind un arsenal instrumental demn de toata admi-raţia.

În încheierea programului a fost prezentată lu-crarea compozitorului Dan Dediu intitulată Hyperkar-dia IV, un concert pentru pian la patru mâini şiorchestră de cameră, care i-a adus în prim plan pe pia-

niştii Valentina Sandu-Dediu şi Dan Dediu - acompa-niaţi de ansamblul dirijat de Tiberiu Soare. Fascinaţiaautorului pentru sonoritatea originală a duo-ul pianis-tic a avut ca rezultat în timp un număr valoros de lu-crări, care au fost primite cu entuziasm în sălile deconcert. Ideea de a scrie un concert pentru pian la patrumâini se datorează dorinţei compozitorului de a evi-denţia calităţile sonore şi expresive ale instru-mentului; cred că autorul a avut în vedere şisimbolistica cifrei doi care reprezintă opoziţia, conflic-tul, polaritatea şi echilibrul vremelnic. Creaţia concer-tantă prezentată în primă audiţie absolută,demonstrează însă că această dualitate a unicului (desimplici duplex) şi unitatea dualităţii (de duplici simplex)pot fi abordate drept structură a frumuseţii şi a sime-triei. Cei doi pianişti s-au aflat într-o excelentă colabo-rare artistică realizată prin intermediul unui dialogfiresc, plin de vervă şi bravură, care a dezvăluit mul-tiplele faţete ale personalităţii lor, dar şi modalităţi ori-ginale de exprimare instrumentală. Elaborată într-unlimbaj de mare complexitate, remarcabil prin rafina-mentul armonic şi polifonic şi prin paleta orchestralăintens colorată - în care duo-ul pianistic ocupă un locprivilegiat -, lucrarea sugerează un labirint formal, cumotive muzicale obsesive, o călătorie în timp cu întâm-plări previzibile şi imprevizibile, cu confruntări întrepersonaje puternice. Soliştii, dirijorul şi orchestra aucondus ascultătorii într-un univers fascinant, care ne-a

sugerat drumul către lumină, înfăptuit prin depăşireatuturor obstacolelor.

La reuşita artistică de excepţie a întregului con-cert au contribuit toţi membrii ansamblului Profil, co-ordonaţi au pasiune si profesionalism de dirijorulTiberiu Soare. Menţionarea numelui distinşilor inter-preţi care au realizat cu succes această manifestare mu-zicală este un gest de recunoştinţă absolut firesc: DianaMoş (vioara I, concert maestru), Oana Vişenescu (vioaraa II-a), Marian Movileanu (violă), Eugen Bogdan Popa(violoncel), Dinu Petrache (contrabas), Ştefan Diaconu(flaut), Felicia Greciuc (oboi), Emil Vişenescu (clarinet),Laurenţiu Darie (fagot), Sorin Lupaşcu (corn), MihaiToth (trompetă), Florin Pane (trombon), Laurenţiu Sima(tubă), Sorin Rotaru (percuţie), Alexandru Badea (per-cuţie), Miruna Vidican (harpă), Adriana Maier (pian).

Dirijorul Tiberu Soare a fost la înălţimea misiu-nii artistice asumate; prestaţia muzicală de excep-ţie a domniei sale i-a confirmat autoritateaincontestabilă ca şef de orchestră, precum şi calită-ţile de atotvăzător, atotştiutor, atotpovestitor.(Carmen MANEA)

Recital de lieduriPrintre manifestările de succes ale actualei edi-

ţii a Festivalului Internaţional George Enescu s-a nu-mărat şi recitalul de muzică românească, susţinutîn 11 septembrie pe scena Sălii Auditorium de duo-ul alcătuit din soprana Bianca Manoleanu şi pia-nistul Remus Manoleanu. Prezenţa muzicienilor întoate ediţiile Festivalului Enescu (desfăşurate dupărevoluţia din 1989), precum şi în numeroase mani-festări de anvergură din ţară şi din străinătate se

datorează aprecierii de care se bucură prestaţia lor ar-tistică. Recitalul din 11 septembrie ac a fost organizat încolaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologi-lor din România şi cu Muzeul Naţional George Enescu;programul a cuprins lieduri şi lucrări pentru pian soloaparţinând unor personalităţi prestigioase ale muziciiromâneşti contemporane, precum şi ale unor creatoridin secolul al XX-lea. Lucrările prezentate au valorifi-cat plenar calităţile fiecărui interpret în parte şi colabo-rarea lor artistică armonioasă şi originală; în majoritateacazurilor, pianul nu a fost abordat de autori ca acom-paniament al vocii, ci ca partener al acesteia, cu un rolimportant în desfăşurarea discursului muzical.

În debutul recitalului, au fost prezentate trei lie-duri scrise de compozitorul Theodor Grigoriu, cuprinseîn Ciclul Poeţi şi abisul timpului: La steaua, pe versuri deMihai Eminescu, Clipa genezei pe versuri de Ion Barbu şiZbor deasupra valurilor pe versuri de Eminescu. Muzicaplină de semnificaţii, ce tratează una dintre temele cen-trale ale existenţei – timpul -, a prilejuit interpreţilorocazia de a-şi etala talentul, experienţa şi profesiona-lismul. Din creaţia compozitorului Aurel Stroe, duo-ula selectat liedurile: Moştenire şi Făcătură pe versuri deTudor Arghezi şi Valse-Métamorphose XXXIII, pe ver-suri de Tristan Tzara. Deşi diferite ca alură şi expresi-vitate, liedurile au oferit muzicienilor posibilitatea de adezvălui un evantai bogat de modalităţi de exprimare;interpretarea lor cuceritoare, plină de emoţie, de rafi-



Valen�na şi Dan Dediu


Festivalul Internaţional “George Enescu”nament şi sensibilitate, a impresio-nat puternic publicul.

În continuare Remus Mano-leanu a prezentat lucrarea Melopee(pentru pian solo) de Liviu Comes.Impresionantă prin diversitateaprocedeelor instrumentale, prin va-lorificarea sonorităţilor specifice aleregistrelor pianului, prin originali-tatea expresivă şi contrastele dina-mice, piesa a fost realizată cusubtilitate şi fantezie. Pianistul aabordat în continuare lucrarea com-pozitoarei Carmen Maria Cârneciintitulată simbolic ConSolar. Muzicainteriorizată, plină de poezie, în caream perceput ecouri enesciene (dinPièces impromptues), ne-a purtat într-un univers plin de magie. Apoi aufost prezentate două lieduri de LiviaTeodorescu-Ciocănea: Chanson d’au-tomne, pe versuri de Paul Verlaine şi

S’amor non è, pe versuri de Fran-cesco Petrarca. Cei doi interpreţi auevocat cu multa fineţe un caleidos-cop bogat de imagini sonore, pre-cum şi sentimentul melancoliei, cuatmosfera tristă, pe care o trezeşte însufletul compozitoarei toamna. Încel de-al doilea lied, am apreciat fru-museţea şi diversitatea discursuluimuzical, cu alternanţa momentelorlirice şi a celor tensionate, cu con-traste dinamice neaşteptate şi cuaportul expresiv al fiecărui interpretîn parte. Din creaţia lui RemusGeorgescu, artiştii a prezentat lie-durile: Vocaliză (care face parte dinoratoriul Cântare străbunilor) , Pri-măvara şi De va veni... pe versuri deOctavian Goga. Lucrările extrem deelaborate şi complexe, au pus în va-loare calităţile vocale şi interpreta-

tive de excepţie ale sopranei BiancaManoleanu - susţinută permanentde un discurs pianistic dens şi sub-til.

Din creaţia de lieduri a com-pozitorului Nicolae Coman, au fostalese două lucrări reprezentative:Freudvoll und Leidvoll, pe versuri deJ.W.Goethe şi Cântec de zori, pe ver-suri de Mariana Dumitrescu. Pre-zentarea lor în cadrul recitalului, aprilejuit un moment de intensăemoţie artistică, cu un impact pu-ternic asupra publicului. Scrise înperioade de creaţie diferite, liedurileevocă magistral impletirea idiomu-lui muzical cu cel poetic şi pictural,precum şi măiestria cu care autorulîmbină procedeele melodice, armo-nice, polifonice şi modale. A urmatlucrarea Melisme - pentru pian solo,a compozitoarei Irina Hasnaş, prin

intermediul căreia Remus Mano-leanu ne-a purtat într-un universfascinant, bogat în evenimente, încare momentele de factură lirică, al-ternează cu cele tensionate, marcatede dinamism specific. În continuare,a fost prezentat liedul Aminta deVioleta Dinescu - lucrare pentru so-prană cu acompaniament de cam-pana tibetană şi pian, pe versuri deTorquato Tasso -, dedicată sopraneiBianca Manoleanu; din creaţia ace-leiaşi compozitoare, Bianca Mano-leanu a prezentat liedul Quatrain -pentru voce solo, pe versuri deFrançois Villon. Publicul a fost cu-cerit de calităţile vocale şi actoriceştiale sopranei, care, în piese extremde dificile şi solicitante, a reuşit săîntruchipeze cu dezinvoltură nume-roase personaje şi stări sufleteşti; de

mare efect s-a dovedit a fi intonareaîn diverse modalităţi a motivului cutentă umoristico/sarcastică Je suisFrançois. A urmat ciclul Ewig dieWolken, scris de Corneliu Dan Geor-gescu, pe versuri de ChristophNiess, creaţie complexă, în care duo-ul, a făcut dovada profesionalismu-lui şi responsabilităţii cu careabordează actul interpretativ. Publi-cul a admirat dialogul original din-tre personaje, realizat vocal cufantezie şi virtuozitate, precum şidiscursul pianistic complex, în careau fost percepute acorduri cu sono-rităţi de cluster. Compozitorul EdeTerényi a fost prezent în cadrul eve-nimentului cu liedurile Şi dacă şi Lasteaua, din Ciclul Evocări eminesciene- interpretat în primă audiţie abso-lută. Impresionante prin sensibilita-tea expresivă şi profunzimeasemnificaţiilor, liedurile au eviden-ţiat în egală măsură calităţile presta-ţiei artistice a duo-ului: fantezia şilejeritatea cu care soprana a realizatparcursul melodic zigzagat şi îm-pletirea armonioasă a vocii cu pia-nul, într-un dialog de o frumuseţecuceritoare.

În încheierea recitalului aufost prezentate două lieduri scrisede compozitorul Adrian Pop:Şi’acum dormi (primă audiţie abso-lută), pe versuri de Ion Minulescu şiViziune (după Ion Minulescu). Re-marcabile prin complexitatea se-mantică şi expresivă, lucrările auprilejuit interpreţilor ocazia de adezvălui un original evantai de pro-cedee de exprimare. Bianca Mano-leanu a redat cu emoţie şisensibilitate muzica scrisă pe versu-rile Cântecului de leagăn; în Viziune ademonstrat, nu doar stăpânirea mij-loacelor vocale specifice ale arteicântului, ci şi reale calităţi în arta de-clamaţiei. Compozitorul însuşimenţiona prezenţa unor personajeputernice, asemănătoare celor dindramaturgia shakespeariană, care l-au determinat să utilizeze „ele-mente de arie şi de tiradă teatrală”.În cadrul recitalului, am perceputprocesul interpretativ ca pe o înge-mănarea fericită între talentul, cul-tura, gândirea şi sensibilitateaartistică a celor doi artişti.

Evenimentul care a prilejuitreîntâlnirea publicului cu doi inter-preţi de certă valoare şi cu creaţii re-prezentative ale compozitorilorromâni moderni şi contemporani,

Bianca şi Remus Manoleanu


Festivalul Internaţional “George Enescu”constituie un omagiu preţios adus personalităţii ilus-trului muzician nepereche al poporului nostru şi unmoment artistic important în cadrul actualei ediţii aFestivalului George Enescu.

Ce poate fi mai frumos şi mai emoţionant decâtun concert la care compozitorii să le dedice lucrări in-terpreţilor şi să-i aplaude pentru prestaţia lor artisticăexcelentă? (Carmen MANEA)

Lucrări contemporane româneşti

Sub titlul generic “Lucrări contemporane româ-neşti” a avut loc concertul din data de 13 septembrie2015, organizat în cadrul Festivalului Internaţional “Ge-orge Enescu”, în colaborare cu Uniunea Compozitorilorşi Muzicologilor din România.

Sala Mică a Palatului a fost, din păcate, preamare pentru publicul puţin, dar atent şi sincer. Mă în-treb uneori cum e mai bine, mii de oameni care aplaudăîntre părţile lucrării sau un public restrâns dar onest şimuzical?

Programul concertului a fostatrăgător dar structurat eterogen,poate din dorinţa de a se cânta câtmai multă muzică bună. Sigur, majo-ritatea lucrărilor au fost de dimen-siuni reduse şi reclamauinterpretarea alături de alte lucrări degen.

O ierarhizare pe baza calităţi-lor interpretative este dificil de reali-zat pentru că lucrările au fost celecare au captivat publicul, în primulrând. Cred, însă, că interpreţii serii aufost, de departe, pianiştii Fausta şiVlad Dimulescu, dar şi Lena VieruConta pe care am redescoperit-o cumare încântare.

Cinci lucrări au fost prezen-tate în primă audiţie şi interpretate încea de a doua parte a concertului:Preludii pentru vioară de Alfred Men-delssohn, Poeme pentru România pen-tru soprană şi pian de LianaAlexandra, Cold Hour pentru violon-cel de Veronica Anghelescu, Omagiu lui George Enescude Şerban Nichifor şi Sonata nr. 2 pentru pian de AnatolVieru. Un concert aproape fără identitate din pricinavarietăţii repertoriului. Nu putem alătura sub nicioformă Poemele pentru România ale regretatei Liana Ale-xandra, Sonatei nr. 2 pentru pian de Anatol Vieru, oricâtne-am strădui să găsim puncte comune. O muzică pu-ternică şi fermecătoare dar într-un mod atât de diferit…

Interesantă abordarea binecunoscutei lucrăripentru pian la patru mâini, de Dan Dediu, Idile şi Gue-rille în interpretarea Faustei şi a lui Vlad Dimulescu. Ceidoi au exploatat ingenios contrastele dintre părţi şi aureuşit să împlinească intenţia autorului de dualitate şiechilibru. Deşi compozitorul nu are vreo menţiune spe-cială în acest sens cred că lucrarea ar fi mai puţin atră-

gătoare dacă între cei doi interpreţi nu ar exista şi untip de energie din afara momentelor de pe scenă. Un tipde intimitate născută din opoziţie, dialog şi comple-mentaritate se naşte când lucrarea e interpretată într-unanume fel; n-aş şti care e acest “fel” şi cu siguranţă nuaş putea să încerc să descriu vreo reţetă dar ştiu exactcând întregul e complet şi mă mulţumeşte pe mine, caascultător. Întâmplător, şi de această dată, partea dinregistrul înalt a fost atribuită “personajului” feminin iarcea din registrul grav celui masculin. Aştept cu nerăb-dare o interpretare la patru mâini, bărbăteşti sau feme-ieşti; interesant de văzut, de exemplu, dacă dozajulforţelor dar şi simbolistica partiturii se păstrează înaceeaşi măsură.

Sonata quasi una fantasia compusă de WilhelmBerger în 1957 ne-a reamintit de natura modală a lim-bajelor melodice şi armonice ale compozitorului. Mu-zica de cameră a fost unul dintre domeniile în careBerger a excelat atât ca interpret (violist el însuşi în Fi-larmonica “George Enescu” dar şi în Cvartetul deCoarde al Uniunii Compozitorilor, cu care a câştigat ne-numărate premii) cât şi ca teoretician, prin volumelesale dedicate esteticii sonatei (de la Baroc la sonata con-temporană). Completând literatura de muzică româ-

nească, din păcate nu foarte bogată,dedicată violei, lucrarea pune în evi-denţă instrumentul solist într-un per-manent dialog cu pianul pe carecompozitorul îl ridică la rang de par-tener egal.

Au fost primite cu căldură depublic Preludiile pentru vioară soloale compozitorului Alfred Mendel-ssohn, lucrări cu un puternic sufluneo-clasic şi nuanţe baroce care auconfirmat talentul Corinei Bololoi,violonistă deja familiarizată cu lu-crările compozitorului. La polul opusau fost sonorităţile întunecate ale lu-crării Cold hour de Veronica Anghe-lescu, o transpunere muzicală apoeziei Ora rece de Tudor Arghezi.Tipul de scriitură şi aluziile de marşfunebru au completat imaginea lu-crării scrisă pentru violoncel, un in-strument care prin timbrul lui intim,subtil, întunecat, s-a dovedit a fi cea

mai potrivită alegere pentru compozitoare. Surpriza serii a fost Sonata nr. 2 pentru pian de

Anatol Vieru, interpretată chiar de fiica compozitoru-lui, pianista Lena Vieru Conta. Compusă în 1994, la odistanţă de aproape douăzeci de ani de Sonata nr. 1, lu-crarea ne reaminteşte de marea personalitate artistică acompozitorului şi de spiritul său vizionar în domeniulcreaţiei şi comunicării în muzică. Sonata nr. 2 pentrupian este încă o dovadă a modului în care creaţia luiVieru completează un tablou mult mai mare al vieţiinoastre muzicale în context european. Putem aşeza, cusiguranţă, această lucrare alături de celelalte lucrări dereferinţă ale maestrului şi o putem încadra în categoriacreaţiilor memorabile din muzica românească şi euro-peană. (Andra FRĂŢILĂ)

Lena Vieru Conta

Am



Cvartetul GaudeamusUnul dintre cei mai consecvenţi promotori ai mu-

zicii româneşti este cvartetul de coarde Gaudeamus,prezent şi în această ediţie a Festivalului InternaţionalGeorge Enescu cu un concert care a avut loc la SalaMică a Palatului pe data de 18 septembrie 2015. Cvar-tetul Gaudeamus va împlini trei decenii de existenţăpeste doi ani, iar repertoriul românesc a fost inclus înagenda sa de concerte încă de la începuturile acestuia.

Concertul a fost organizat în colaborare cu Uni-unea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şia cuprins trei lucrări de muzică românească: Cvartetul decoarde nr. 6 de Wilhelm Berger, Sonorităţi şi Anemone Ide Ulpiu Vlad şi Cvartetul nr. 2 – Refrene de Vasile Her-man.

Forţa cu care lucrarea lui Wilhelm Berger a fostinterpretată parcă a împietrit auditoriul. Probabil unadintre cele mai intense partituri scrisă pentru cvartet decoarde din literatura muzicală românească, cvartetul nr.6 desfăşoară în faţa noastră imagini sonore de o ten-siune aproape inimaginabilă, alternând momente deemoţii vibrante şi frământări cu un tip de resemnaregradată subtil. Tot arsenalul paletei expresive arată ungrad mare de subiectivitate care merge spre o muzică

romantică în conţinut dar riguroasă în arhitectură. Omuzică inovatoare, originală, specifică stilului de ma-turitate a compozitorului şi pregnantă în teme inspiratecare modelează structuri ce se pliază perfect pe specifi-cul dramatic al conţinutului.

Delicateţe şi rafinament sunt cuvintele care credcă descriu cel mai bine estetica tipului de scriitură folo-sită de compozitorul Ulpiu Vlad în prima parte a lu-crării sale Sonorităţi şi Anemone. Aparenta simplitate adiscursului muzical propus de compozitor ascunde oerudiţie plină de simboluri care conduce într-o zonăspecială a creaţiei sale, demonstrând versatilitatea per-sonalităţii creatoare a autorului. Imaginea completă ne-o oferă, însă, mult mai bine, interpretarea integrală alucrării.

Dacă privim creaţia camerală a lui Vasile Hermanîn ansamblu, Cvartetul de coarde nr. 2 – Refrene, vine încompletarea primului care a fost dedicat lui GeorgeEnescu. Un adevărat maestru al teoretizării probleme-lor de limbaj şi formă, Vasile Herman creează acestcvartet secund în urma studierii Rondo-ului în formelemuzicale ale Barocului. Din punct de vedere stilistic,

această lucrare se află doar la începutul unui drum si-nuos şi interesant al compozitorului către zone de mo-dalism şi cromatism, uneori îmbinate, care totuşi nupărăsesc, ca o nostalgie, zona neo-clasică, cu reminis-cenţe ale barocului.

A fost de un real avantaj pentru compozitori săbeneficieze de aportul unui ansamblu cum este Cvarte-tul Gaudeamus, care are în repertoriul său nu numailucrări de muzică românească dar şi de muzică univer-sală, peste 200 delucrări din reperto-riul clasic şi mo-dern, cu accent înzona muzicală desecol XIX-XX,Enescu, Bartok,Britten, Bentoiu,Grigoriu, Iorgu-lescu, Berger şimulţi alţii.

Ansamblulde coarde s-a pliatperfect pe reperto-riul din concert de-monstrând ocunoaştere cuprin-zătoare a acestuitip de muzică desecol XX. Aşa cum afirmă şi violonista Lucia Neagoe,coordonatoarea ansamblului, “De multe ori, misiuneainterpreţilor din cvartet depăşeşte limita unei recreăria partiturii moderne propriu-zise, intuiţia şi experienţaadăugând noi valenţe lucrării pe care compozitorul, înmomentul creaţiei, nu le-a putut accesa.” Domnia samai adaugă că “…de multe ori, datoria interpreţilor estesă recompună operele, acest lucru însemnând de faptîmplinirea actului de creaţie, cu alte cuvinte, colabora-rea cu autorul.”

Concertul din această seară a fost ultimul în carecvartetul a fost însoţit de violoncelistul Sebastian Vîr-

tosu, noul violoncelist al ansamblului fiind ŞtefanNeagoe. Pentru că cei mai mulţi ascultători refuză apro-pierea de muzica nouă, “care nu oferă o atracţie apriori”, aşa cum ne mărturiseşte Lucia Neagoe, ansam-blul face eforturi pentru a schimba aceste prejudecăţi

Vasile Herman

Ulpiu Vlad

Wilhelm. Berger



prin promovarea muzicii noi şi prin încercări repetatede a apropia publicul de experienţa unor trăiri noi şioriginale. (Andra FRĂŢILĂ)

„Unu plus minus unu”Este numele operei de cameră scrisă de Liviu

Dănceanu dar şi o formulă pe care am putea-o aplica cuuşurinţă şi cu un gram de imaginaţie, multor fenomenedin viaţa noastră. Unu plus minus unu, matematic, arechivala cu zero şi totuşi compozitorul merge mai de-grabă în zona unui tip de echilibru oferit de această apa-rentă opoziţie. Întreaga lucrare are acest parfum alantitezei, al aşezării faţă în faţă şi al permanentului con-trast.

Reprogramată în cadrul Concertelor de muzicăromânească din Festivalul Interna-ţional “George Enescu”, opera Unuplus minus unu a fost prezentată înStudiul de Operă al UniversităţiiNaţionale de Muzică din Bucureşti,în 12 sept.

Autor al libretului, deci cu o li-bertate absolută atât asupra textuluicât şi a muzicii pe care o compune,Liviu Dănceanu realizează un ade-vărat univers uman bazat doar peideea de cuplu bărbat-femeie a căruiexistenţă, în operă derulată în seco-lul nostru, durează din cele maivechi timpuri. Lucrarea are numerede opus între 148 şi 154 şi este, aşa-dar, structurată în şapte acte. Totşapte sunt şi membrii binecunoscu-tului ansamblu cameral Archaeuscare are un rol de pseudo-personajîn ţesătura operei. Îndrăznesc săcred că acest număr nu este ales întâmplător; pentru căîntreaga lucrare abundă minunat în simboluri filosoficedar şi religioase iar cifra şapte are o importanţă deose-bită atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Adunareacifrei 3 care reprezintă însuşirea lui Dumnezeu în Divi-nitate cu cifra 4, simbol lumesc cu ale sale patru punctecardinale, îi dau operei lui Liviu Dănceanu o rezonanţăspecială, auzită doar de cine vrea să o audă.

Caracterul tragi-comic al acestei partiturinu este decât o continuare a preocupărilor com-pozitorului pentru creaţia lirică, după Homo vi-dens (2008) sau operele Ave şi Eva, ambele scriseîn 2010.

Personajele sunt doar două, EL şi EA, înpermanenţă în căutarea sinelui dar şi a libertă-ţilor personale. Cu trimitere evidentă la cuplulprimordial Adam şi Eva şi la modul în care eiau cunoscut Binele şi Răul, acest duo modernpe care Liviu Dănceanu îl aduce în faţa noastrădegajă o energie incredibilă. Iubirea, libertatea,păcatul, intimitatea, primordialul, seducţia,sunt doar câteva din elementele care alcătuiescdinamica unui cuplu aflat permanent într-undans ameţitor. Deloc obositor, conflictul care senaşte între cei doi, bazat pe răni mai vechi, dupăun şir de împăcări şi despărţiri, are şi un ingre-

dient nou pe care nu îl regăsim însă în realitatea cuplu-rilor de secol XXI: eleganţa. Deşi veche de când lumea,problema soţului cuceritor şi infidel este aici tratată deambele personaje cu un tip de discreţie şi subtilitatespecifică mai degrabă secolului XIX decât prezentuluinostru.

Din punct de vedere muzical, dialogul dintre ceidoi, starea de incertitudine în care ei se află precum şitotalul contrastelor sunt ilustrate pe fondul unei etero-fonii modale şi în permanent contrast tonal. Bazată pestructura suitei dansante – poate de aici şi eleganţa des-pre care vorbeam mai sus – lucrarea este presărată in-genios cu elemente de muzică orientală, muzicălăutărească, mergând până spre originile dansurilorcare au compus acum câteva sute de ani suita barocă.

Titlurile părţilor, combinaţii vii şicolorate între nume de genuri muzi-cale, sunt caracteristice lui LiviuDănceanu şi totuşi surprind plăcutde fiecare dată. Denumiri ca Toc-chabanerata sau Cantasonata staualături de Peşfugarev – compus prinalăturarea ritmului dansant turcesc(peşrev) cu fuga. Cu naturaleţe şisimplitate contrapunctică sunt tra-tate şi ultimele două secţiuni caresunt şi cele mai intense din punct devedere dramaturgic. După ce în ac-tele precendente cele două perso-naje au avut ocazia să îşi expunăpropria viziune asupra relaţiei lor şia responsabilităţilor de cuplu, înactul VI apare dialogul care nu facealtceva decât să adâncească prăpa-stia, provocând ruptura definitivă.

Această secţiune este, de fapt,punctul culminant al lucrării, ilus-

trat muzical prin variaţiuni şi ricercar – sub titlul de Va-ricercazioni şi aduce publicului cea mai bogată şivariată paletă de culori timbrale: corzi, percuţie, suflă-tori şi desigur voci care trimit cu gândul la cântările li-turgice de strană.

Simbolistica oferită de imaginea melcului pre-zentă atât pe scenă cât şi în programul de sală poate fitradusă tot în zona credinţei şi speranţei. Melcul, prin

Liviu Dănceanu

Am

Cvartetul Gaudeamus


Festivalul Internaţional “George Enescu”ritmul său lent dar în acelaşi timp prin consecvenţa lui,reprezintă un tip de sărăcie pe care o conştientizează şipe care şi-o asumă clipă de clipă: singura lui avere estecasa – cochilia – pe care o poartă mereu în spate. Nunumai în ortodoxie melcul este asociat drumului iniţia-tic către Sine unde fiecare îl întâlneşte pe creatorul săudar şi alte religii precum buddhismul adoptă cochilialui ca pe un simbol al independenţei religioase şi a răs-pândirii adevărului.

O oră durează opera Unu plus minus unu. O oră încare am depăşit limitele a tot ce este convenţional şi aşa-zis firesc. Totul este relativ iar lucrarea invită la căutarede sine, la introspecţie şi analiză pentru a ne putea reîn-toarce la “starea de graţie primordială (divină)”. (AndraFRĂŢILĂ)

Sub semnul reculegerii şi almelancoliei

Duminică 20 septembrie, ultima zi a Festivalu-lui „George Enescu”, la ora 11, 00, Sala „Mihail Jora” aRadiodifuziunii a găzduit concertul corului de Cameră„Preludiu” condus de Voicu Enăchescu, concert ce, ini-ţial, trebuia să aibă loc într-o nocturnă la Ateneu.Această formaţie care se situează printre cele mai valo-roase participante la viaţa noastră muzicală, având înpalmares numeroase premii naţionale dar şi internaţio-

nale, şi-a făcut un titlu de glorie din a înregistra şi a pre-zenta publicului adevărate „antologii” de muzicăromânească, laică şi religioasă. Un asemenea program afost alcătuit şi pentru concertul susţinut duminică. Piesereprezentative ale unor compozitori din toate genera-ţiile, cu teme literare şi stiluri muzicale diverse, puneauîn valoare repere ale unei şcoli corale puternice, cuvechi tradiţii şi realizări remarcabile.

Corul „Preludiu” capătă sub mâinile lui VoicuEnăchescu o sonoritate blândă, mătăsoasă, transparentăde multe ori, mişcarea naturală a vocilor oprindu-separcă doar pentru voluptatea de a asculta frumuseţeaunor acorduri.

Concertul s-a deschis cu o piesă a lui GeorgeEnescu, scrisă la vârsta de 17 ani, „Waldgesang”, pe

versuri de Carmen Sylva. Spiritul romantic, atmosferapoetică impregnată de imagini ale naturii, discursulfluent au fost redate cu eleganţă. Am regăsit nuanţelepastelate, delicate, imprimate vocilor, parcă desenândun pastel şi în piesa „Fluturele” de Ştefan Popescu. Fi-lonul liric a fost exploatat şi de Vasile Spătărelu în„Floare albastră” care însă a apelat la dialogul solist-cor – mai adecvat discursului eminescian. Am fi dorit omai expresivă linie vocală a solistului Marius Nine, înschimb au sunat spectaculos acutele sopranelor soliste.Tot pe linia lirico-descriptivă am admirat interpretareacorurilor „Noapte de mai” de Alexandru Paşcanu peversuri de Şt. O. Iosif şi „Visare” de Dan Buciu pe ver-

suri de Eminescu, ambele piese solicitând acurateţea re-dării unor armonii rafinate. În minunatul Cântec deleagăn al lui Nicolae Lungu, cântul coral discret s-a îm-pletit cu vocea cristalină, pură, a sopranei soliste, Ga-briela Mădincă.

Din amplul parcurs al corului „Preludiu” nuputeau lipsi două bijuterii ale creaţiei corale româneşti:„Păstoriţa” de Marţian Negrea, cu marele arc sonor, cutuşele fine de culoare îmbrăcând atât de bine versurilelui Coşbuc, şi „Sara pe deal” de Vasile Popovici, dupăcelebra poezie eminesciană, fermecătoare prin melo-diile ei învăluitoare.

Doar două piese dintr-un vast repertoriu reli-gios pe care-l deţine corul „Preludiu”au fost inserate înprogram: „Rugăciunea inimii” de Paul Constantinescu,în care am auzit melopei modale de inspiraţie bizan-tină, şi „Pre tine lăudăm” din „Liturghia solemnă” deSabin Drăgoi, derulate amândouă într-o ambianţă dereculegere. O scriitură mai pretenţioasă bazată pe jocuride pauze, pe întrebări şi răspunsuri ironice, pe ritmuricapricioase ne-a apărut bine interpretată în piesa „Cinee morarul” de Dan Dediu.

Fără îndoială că un loc important în programulcorului l-au ocupat creaţiile de inspiraţie folclorică careabundă în muzica românească. Voicu Enăchescu a ales„Am umblat pădurile” de D. G. Kiriac, „Idila biho-reană” de Sabin Drăgoi, „Trecui dealul la Băiuţ” de

Vasile Spătarelu

Alexandru Paşcanu


Festivalul Internaţional “George Enescu”Constantin Arvinte, „Mă luai, luai” de Tudor Jarda,„Mama” de Ioan D. Chirescu, ”Două colinde laice” deRichard Oschanitsky şi ”Suita din Bihor” de FranciscHubic, interpretată în final. În majoritatea acestor piesecorul a realizat cu pregnanţă contrastul între melosulnostalgic şi impulsurile dinamice de joc.

Totuşi au predominat piesele meditative, lente,potrivite orei de noapte în care urma să aibă loc con-certul. A fost însă şi o discretă dedicaţie dezvăluită înfinal de dirijor: soţiei sale, soprana Eleonora Enăchescu,de curând dispărută dintre noi. (Olga GRIGORESCU)

Premiera operei Münchhausen – Stăpânul

minciunilor de Dan Dediu

La Opera Comică pentru Copii a avut loc pre-miera unei noi producţii a operei Münchhausen – Stăpâ-nul minciunilor de Dan Dediu, pe un libret de HolgerSiemann. Premieră a fost şi includerea unei creaţii pen-tru copii în Festivalul Internaţional George Enescu şi,totodată, participarea acestei instituţii în programul fes-tivalului.

Lucrarea afost prezentată pen-tru prima dată la Ne-uköllner Oper dinBerlin, în 2002 (Mün-chhausen - Herr derLügen), fiind co-manda Operei pen-tru Premiul I obţinutde compozitorul DanDediu la Concursuldin acelaşi an. Publi-cul românesc a cu-noscut pentru primadată această operă încadrul SăptămâniiInternaţionale a Mu-zicii Noi, la doi anidupă premiera berlineză, tradusă în limba română.

Deschiderea stagiunii Operei Comice pentruCopii a adus în prim plan acest titlu într-o nouă pro-ducţie, în care figurează nume de referinţă în culturaromânească: regia Cristian Mihăilescu, coregrafia Răz-van Mazilu, decoruri Andreea Rotaru, costume DanielaDrăgulescu. Personajele care dau viaţă acestei opere decameră sunt puse în valoare de un grup omogen de so-lişti – cinci personaje-cântăreţi, nume cunoscute pescena muzicală (Daniel Filipescu, Valentin Racoveanu,Andreea Eftimescu, Raluca Oprea, Ştefan Schuller) – ungrup coregrafic, la care se alătură trei copii, reprezen-tanţi ai publicului pe scenă. Suportul muzical este rea-lizat de către cei instrumentiştii ansamblului „Profil”(Sorin Lupaşcu, corn; Adriana Maier, pian; Diana Moş,vioară; Mihai Pintenaru, clarinet, clarinet bas, saxofon;Eugen Bogdan Popa, violoncel; Ionuţ Bogdan Ştefă-nescu, flaut picolo), conduşi fiind de către compozitorul

Dan Dediu, ce şi-a făcut, cu această ocazie, debutul cadirijor de operă.

Povestea se bazează pe istorisirile şi peripeţiilevânătoreşti ale baronului Münchhausen ce captează au-dienţa şi provoacă mult umor, în ciuda faptului căspune multe „gogoriţe umflate”. Însă trăznăile sale in-ventate ni-l relevă ca fiind mai degrabă un visător decâtun mincinos, un idealist care îşi creează lumea sa, olume în care toate visele pot deveni realitate. Iar min-ciunile sale nu-i deranjează pe interlocutori, din contră,binedispun prin fantasmagoriile invocate. Münchhau-sen este, la început, cel care stăpâneşte minciunile, fan-tazând într-o lume unde orice este posibil, dar în finalîşi pierde libertatea: minciunile sale ajung o sursă defăcut bani – ce concurează cu Münchoscopul lui HerrKern – şi astfel virtuozitatea sa devine pradă a consu-merismului mediului în care trăieşte.

Imaginaţia fără margini a personajului princi-pal este motorul dramaturgiei spectacolului, ce va fievidenţiată printr-o permanentă intercalare a planurilorreal şi imaginar desemnate pe scenă prin spaţiul real şinăluca televiziunii (proiecţii înregistrate pe perete şiproiecţii live pe ecranul-televizor). Şi muzica conduceaceastă dinamică continuă a lucrării prin trecerile sur-prinzătoare pe care le dozează în paralel cu desfăşura-rea acţiunii: permanent au loc schimbări bruşte de larealitate la vis, între cotidian şi cinematografic, între

adevăr şi minciună.Faptele sunt poves-tite într-o notă liricăsau tensionată, pre-vestind umorul sautragicul, angrenândspectatorul într-uniureş continuu.Această dinamicăeste susţinută de sti-luri diferite de mu-zică acoperind opaletă foarte diversăde la baroc la con-temporan.

Accentul pu-ternic pe vizual şiconglomerarea pla-

nurilor atinge o latură dezvoltată a tinerei generaţii di-gitale actuale. Sunt folosite câteva simboluri specificecopilăriei (dansul viţeilor sau baloanele de săpun, cucare sunt comparate minciunile lui Münchhausen) carecontrastează cu lumea adulţilor dominată de bani, mar-keting şi consum. Întregul spectacol l-am perceput cafiind o lume a adulţilor privită prin ochii copiilor, o fan-tezie ludică debordantă care aduce o mare concentraţiede stări sufleteşti.

Münchhausen – Stăpânul minciunilor este unspectacol viu, spumos, ce se derulează cursiv, cu o mu-zică antrenantă şi sugestivă, cu momente de senzaţiecare condimentează acţiunea şi rămân pentru mult timpîn mintea ascultătorului (apariţia şi dansul celor 13 viţeiai Vacii Lunare, travesti-ul lui Münchhausen – din actulI sau momentul solo al compozitorului-dirijor care pro-duce virtual o orchestră de instrumente în timp ce diri-jează publicul şi, cu siguranţă, ploaia cu bancnote din

Am

Foto

: Seb

as�a

n O

ros


Festivalul Internaţional “George Enescu”finalul spectacolului). De-a lungul stagiunii 2015-2016ai Operei Comice pentru Copii, sunt aşteptaţi copiii maimari (14+), adulţii care vor să redescopere copilăria, ceioptimişti dar şi cei pesimişti, să se bucure de un spec-tacol de bună calitate alături de neobositul Münchhau-sen, maestru al minciunilor! (Luminiţa CIOBANU)

***

Nu doar că a fost cea dintâi premieră a stagiu-nii 2015 - 2016 de la Opera Comică pentru Copii din Bu-cureşti, dar opera “Münchhausen – Stăpânul minciunilor“,compusă de Dan Dediu şi regizată de Cristian Mihăi-lescu a fost primul spectacol dedicat copiilor şi tineri-lor din istoria celor 22 de ediţii ale FestivaluluiInternaţional “George Enescu”.

“Entuziasmul şi tenacitatea regizorului CristianMihăilescu, care timp de doi ani a insistat să iau în conside-rare o nouă <<recitire>> a operei mele, căreia să îi dea o vi-ziune imagistică hi-tech, după cum i s-ar potrivi subiectuluiacestei opere în epocanoastră, au fost cele douămotoare ale spectacolului.Povestea lui Münchhau-sen, mai actuală ca ori-când în era computerului,Internetului şi a comuni-cării instantanee prinsmartphone, epocă multi-media stratificată imagis-tic, a captivat încă de laînceput întreg colectivul,care a reacţionat prompt,creativ şi profesionist. En-tuziasmul regizorului afost îmbrăţişat cu multăcăldură de către cântăreţi,instrumentişti, dansatori,creatorii costumelor, deco-rului şi coregrafiei, pre-cum şi de către directoarea Operei Comice pentru Copii,soprana Felicia Filip, căreia i se datorează această producţie.Iată că, după premiera berlineză din 2002 şi cea bucureşteanădin 2004, o nouă producţie a operei de cameră Münchhausen– Stăpânul minciunilor coboară în mijlocul publicului. Ooperă pentru mici şi mari, pentru copii şi adulţi, pentru op-timişti şi pesimişti.“ - a declarat Dan Dediu, care a cola-borat cu o echipă de excepţie: regizorul CristianMihăilescu, coregraful Răzvan Mazilu, Andreea Rotaru(decoruri), Daniela Drăgulescu (costume), AdrianaMaier (pregătirea muzicală).

Din distribuţia care se schimbă de la o repre-zentaţie la alta fac parte în ordine alfabetică Daniel Fi-lipescu / Vicenţiu Ţăranu (Münchhausen), PlamenaAnghelova / Valentin Racoveanu (Münchheim), An-dreea Iftimescu (Frau Kern), Amaia Arrieta / ElenaDincă / Raluca Oprea (Lisbeth), Ştefan Schuller / FangShuang (Actorul) şi copiii Jennifer Dumitraşcu, JustinNăstasă şi Bogdan Şerban. Prezenţa şi prestaţia lor sce-nică este o inovaţie regizorală. Soliştilor li se alătură An-samblul “Profil”, sub bagheta maestrului Dan Dediu,dar şi Ansamblul de Balet al Operei Comice pentruCopii.

“Münchhausen – Stăpânul minciunilor – de ce elşi nu Pinocchio? Şi Pinocchio minte şi de aceea îi creşte nasul.Dar el minte ca să scape dintr-o încurcătură. Deci minciunilelui sunt <<mici>>, din interes. În schimb, minciunile luiMünchhausen sunt <<măreţe>>, gigantice, cosmice” – măr-turisea regizorul Cristian Mihăilescu. “El nu minte pentruun avantaj personal, ci pentru a crea poveşti, fantasme, ne-adevăruri care, de ar fi adevărate, ar face lumea mai frumoasă,o lume a tuturor posibilităţilor. Pentru regizor, un astfel depersonaj constituie o provocare, dar şi o eliberare de con-strângeri. Lumea pe care o descrie el este parcă o lume a des-enelor animate, în care totul e posibil, în care îţi poţi da frâuliber fanteziei. Iar când această poveste e susţinută de o mu-zică a zilelor noastre, cu lirismul, umorul, dar şi tensiunea şisarcasmul ei, nu-ţi rămâne decât să-ţi spui: <<Ce şansăam>>!“.

Reprezentaţiile cu “Münchhausen – Stăpânulminciunilor“, dar şi cele cu “Fetiţa cu chibrituri” (balet) şi“Peter Pan” (musical de Laurenţiu Profeta şi Eugen Ro-taru) continuă să se joace cu acelaşi mare succes la Sala

Mare a Operei Comice pentru Copii, condusă de FeliciaFilip.

Pentru Stagiunea 2015 – 2016 Opera Comicăpentru Copii pregăteşte patru noi producţii: “Mam’zelleNitouche” (operetă, premiera în luna decembrie), “Po-veste de Crăciun” (spectacol extraordinar, premiera înluna decembrie), “Viva la mamma” (musical, premieraîn luna martie) şi “Jack şi vrejul de fasole” (balet, premieraîn luna aprilie).

Pe lângă spectacolele, festivalurile şi turneeledin această stagiune, programul instituţiei de pe Giu-leşti va cuprinde şi evenimente interactive, special con-cepute pentru familie şi pentru grupuri de elevi.“Concertele Lecţie” au menirea de a-i familiariza pe ceimici cu tainele instrumentelor dintr-o orchestră, dez-văluite chiar de către un artist consacrat, în cadrul unuiconcert adaptat pentru copii, presărat cu explicaţii, po-veşti şi istorisiri menite să-i apropie pe cei mici de in-strumental respectiv. Luna octombrie i-a aparţinutreputatului violoncelist Marin Cazacu. (OanaGEORGESCU)

Foto

: Seb

as�a

n O

ros

Concertul N-escuAm asistat pe 17 septembrie 2015, ora 17, în Aula

Palatului Cantacuzino din Bucureşti – ,,MuzeulEnescu”, în cadrul Bucureştiului Creativ, la un concertspecial, un eveniment cu un concept intrigant şi proas-păt: şapte compozitori tineri, români, şi-au dat întâlnirecomponistică într-o grădină a sunetelor enesciene, ast-fel luând naştere Proiectul N-escu: Variaţiuni contem-porane pe o temă de George Enescu. Este vorba debinecunoscuta primă temă a Simfoniei nr. 1 în Mi bemolmajor op. 13, tema-,,siglă” a Festivalului Enescu în ulti-mii ani; ce altă secvenţă enesciană putea fi mai potrivităpentru prima ediţie aacestui proiect?

Cu sinceritatespun că eram teribil decurioasă în descoperi-rea pieselor – şi a solu-ţiilor – create de colegiimei, interpretate demuzicieni pe măsură –ansamblul Sonoma-nia (condus de o tâ-nără – şi excelentă! –compozitoare: DianaRotaru), format, pen-tru proiectul de faţă,din: Raluca Stratulat(vioară), Mihai Pinte-naru (clarinet), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), MihaiMăniceanu, Mihai Murariu (pian), având ca invitat peAdriana Maier (pian), magia aflându-se sub baghetalui Vlad-Răzvan Baciu. ,,Unul dintre obiecti-vele principale al ansamblului SonoMania, în-fiinţat în 2012, este câştigarea unui public noupentru muzica modernă şi contemporană, omuzică vie pe care membrii ansamblului o iu-besc şi o cântă cu pasiune încă din primii anide studiu.”

Realizat la iniţiativa compozitoarelorAdina Sibianu (coordonator proiect MNGE),Diana Rotaru (coordonator principal CIMROşi director artistic al SonoMania), Sabina Ulu-beanu (comunicare) şi având ca precedentproiectul Frescomania. Variaţiuni contempo-rane pe o temă de Girolamo Frescobaldi, or-ganizat în 2014 de către CIMRO (Centrul deInformare Muzicală din România, ce a susţi-nut şi acest eveniment), Proiect N-escu îşi pro-pune atât promovarea creaţiei lui GeorgeEnescu, cât şi a muzicii noi.

Muzeul Naţional „George Enescu” doreşte con-tinuarea Proiectului N-escu şi transformarea acestuiaîntr-un proiect permanent, oferind posibilitatea cât maimultor tineri compozitori de a-şi manifesta creativita-tea prin „n” variaţiuni muzicale ale diferitelor temeenesciene.

Proiect N-escu a fost inclus şi în seria de eveni-mente culturale „Bucuresti Creativ” din cadrul Festi-valului Internaţional George Enescu, desfăşurat între30 august – 20 septembrie.

Dar să ajungem la muzică. Un aspect interesantcare a răsărit subtil din acest proiect este un anume tipde interactivitate… mai mult sau mai puţin intenţio-nată: variaţiunile prezente nefiind de natură clasică;tema nu era expusă într-un mod recognoscibil, astfelerai ţinut cu urechile ,,ciulite”, ascultătorul fiind impli-cat într-un mod mai activ în ascultarea şi receptareamuzicii, navigând informaţia sonoră ca pe un labirint,punând cap la cap cele auzite ca pe un puzzle; printreoglinzi, iluzii optice şi mistere reuşind să desluşeascăaluzii – sau iluzii – către tema originară.

Am să (re)navighez şi eu traseul pieselor în ordi-nea în care au fost prezentate în concert: prima lucrarea fost Nostalgies (pentru clarinet, vioară, violoncel şipian) a lui Mihai Murariu, atât compozitor cât şi pianistîn cadrul acestui proiect (şi nu numai): „Ideea princi-pală este de distorsionare a temei, ca un fel de privireprintr-un vitraliu care, deşi lasă imaginea originaluluisă pătrundă, o distorsionează în felurite chipuri. Nos-talgia titlului dar şi a lucrării provine tocmai din aceastăpierdere iremediabilă a originalului…ca o sculpturăcare nu poate decât să se degradeze în timp”. Într-ade-văr, această imagine a vitraliului s-a regăsit în soundullucrării, în special datorită acordurilor pianului, careofereau o anumită linişte, diferitele culori şi lumini în-sufleţindu-se prin timbralităţile instrumentelor.

A urmat Boîte à musique pentru Jurjac (pentruclarinet şi pian), de Şerban Marcu: ,,Ideea piesei por-neşte de la o poveste imaginată: dacă Jurjac (Enescucopil) a primit o cutiuţă muzicală pe când era foartemic, cutie despre care nu se spune nimic în nicio bio-grafie? Dacă aceste melodii, rămase acolo de la cea maifragedă vârstă, uitate (…), au dat naştere, peste ani, ce-lebrei teme enesciene? Piesa mea oferă un posibil răs-

puns”. O piesă cuminte şi – într-adevăr – diafană, ideea(ilustrată muzical pe măsură) a unui micuţ Enescu ju-cându-se cu o cutiuţă muzicală umplându-ne de duio-şie.

Un alt tânăr prezent, cu dublu rol, în concert –Vlad Răzvan Baciu. Despre a sa piesă Caprice, pentruvioară şi bandă, spune: ,,Am încercat să pătrund printimp, în camera marelui compozitor, să-mi imaginez iz-bucul acestei idei netransformate încă… să adun poate,în coşul enescian câteva dintre acele variante concu-rente, să călătoresc mai departe în satul natal, să colind



Am

Diana Rotaru

Foto

. Căt

ălin

a Fi

lip

Adriana Maier, Raluca Stratulat, Mihai Pintenaru, Eugen Bogdan Popa

pajişti cu lăutari şi miresme pline de inspiraţie enes-ciană”. O intenţie cel puţin interesantă, realizată foartefrumos. Un exerciţiu de imaginaţie transformat într-ocălătorie, prin sunete noi ajungând la sunete ,,vechi”,prin imaginaţia de azi încercându-se a fi atinsă imagi-naţia ,,de atunci”; prin timp şi spaţiu am fost telepor-

taţi pe o pajişte moale,ascultându-l pe Enescu îm-preună cu a sa vioară ,,ca-pricioasă”.

Elena Apostol: tangoburlesque pentru clarinet,vioară, violoncel şi pian:,„Alăturarea dintre primatemă a Simfoniei nr.1 deGeorge Enescu şi teme pro-prii a reprezentat pentrumine o provocare, deoarecedouă universuri pot existaîn paralel, dar se pot oarecontopi? Puntea de legătură– cele două tangouri celebre

– conduce însă la finalitatea acestei provocări, o lucrareîn care muzica mea „valsează” alături de cea a luiEnescu într-un tango burlesque…”

Mihai Măniceanu: Cantabile e Presto pentruvioară şi pian: „Titlul prezentei lucrări este direct rela-ţionat de cel al lucrării pentru flaut şi pian de GeorgeEnescu, Cantabile et Presto. De fapt, acesta reprezintăexpunerea titlului enescian în limba italiană. Dacă pri-vim comparativ cele două titluri printr-o perspectivăpur ortografică – Cantabile et Presto, versus Cantabilee Presto – observăm o modificare minimală, eliminareaunei litere. Astfel, asistăm la un fel de truc minor(schimbarea unei litere, eliminarea sau adăugareauneia), datorită căruia un fals devine uşor confundabilcu brandul autentic la care se raportează.” Prezent şi încalitate de pianist, Mihai Măniceanu a oferit un momentdin care nu a lipsit virtuozitatea pianistică, un potrivitcontrast pentru lucrările,,atmosferice”, concertul astfelavând nu doar omogenitatea asigurată de tema co-mună, cât şi varietate.

Cel mai mult m-a impresionat lucrarea SabineiUlubeanu. Exit of Castalia (pentru clarinet, vioară, vio-loncel şi pian): „Titlul piesei este o aluzie la romanulmeu preferat, Jocul cu Mărgele de sticlă de HermannHesse. Ieşirea din Castalia reprezintă în această lucrareîncercarea permanentă de a depăşi dogma, de a căuta înprimul rând emoţia directă (…) Am folosit preponde-rent două tehnici: heterofonia (cu melodică ornamen-tată) si ideea de armonice superioare ale sunetului,inspirată de construcţia intervalică a temei din SimfoniaI de Enescu (octava, cvinta, terţa). Motivaţia folosiriiacestor tehnici este ideea de omagiu lui George Enescuprin procedeele pe care Enescu le-a utilizat magistral şiîn premieră în secolul 20.”

Am regăsit maturitate şi seriozitate în abordareatemei, în configurarea şi construcţia componistică, în in-terioritatea de o tangibilă realitate, o interioritate a im-plicării pe deplin a autoarei în universul abordat şicreat, un palpabil crez artistic luând naştere din intimi-tatea – plină de forţă – sonoră. O muzică marcată de osensibilitate, profunzime şi rafinament aparte, în con-

topirea şi topirea instrumentelor, în armonie, în expre-sivitate, în fiecare moment… Cu nerăbdare aştept să oreascult!

Concertul s-a încheiat – glorios – cu piesa lui Se-bastian Androne, Mnemo (pentru clarinet, vioară, vio-loncel şi pian), despre care autorul spune: „Lucrareamizează pe fragilitate, iar pe alocuri, pe o fragilitate acontinuităţii, pe o stare – întâlnită tot mai frecvent – aincapacităţii minţii umane de a se concentra asupraunui singur subiect. (…) În cazul lui „Mnemo”, „acţiu-nea” se petrece pe teren mnemonic, în lumea unui pia-nist ce şi-a pierdut memoria şi abilităţile pianistice şicare încearcă să-şi amintească şi să emită tema din Ba-dinerie (Suita nr. 2) de J. S. Bach. Vioara, violoncelul şiclarinetul apar ca dimensiuni ale aceluiaşi „personaj”,însă pot fi privite şi ca „personaje” noi. Tema enescianăse va infiltra, în rol secundar, ca o configuraţie melo-dico-ritmică „sub acoperire”, în sensul în care ea vaapărea ca o „coincidenţă”, ca un „zeitgeist” tematic, caceva extrem de personal ce „împrumută” elemente dinmemorie”. Muzica lui Sebastian Androne are, de celemai multe ori, un dramatism şi o narativitate aparte,atât acest aspect cât şi anumite sonorităţi amintind demuzica de film.

Un proiect despre care merită pe deplin să ex-clami ,,interesant!”, un proiect care se va înfăptui şi peviitor şi care va oferi în continuare, cu siguranţă, rezul-

tate muzicalereuşite. În afarăde faptul că mise pare că avemcompozitori (şitineri compozi-tori!) foarte ta-lentaţi în aceastăţară, trebuie sămenţionez că, nuîn ultimul rând,interpreţii auStrălucit. Da, cu,,s” MARE. Omuzică excelentăpoate fi trasă înjos şi pervertităîn ceva irecog-noscibil (faţă deoriginal…ul pecare nu avem

cum să îl cunoaştem dacă e vorba de lucrări noi!) printr-o interpretare neimplicată, blazată sau pur şi simplu ne-profesionistă, dar cred că şi o muzică mediocră (deşi nue cazul pentru acest concert) poate fi transformată într-o bijuterie, în mâna unui interpret extraordinar. Nuvreau să minimalizez nicicum calitatea pieselor, ci doarsă subliniez cât de mult contează nişte interpreţi cu ade-vărat PASIONAŢI. Această pasiune coexistă cu profe-sionalismul căruia îi dă un imbold înălţător, participândla naşterea unei muzici în a cărei ascultare chiar simţiseriozitatea pe care toţi muzicienii implicaţi au conto-pit-o într-un frumos moment artistic.

Felicitări tuturor! Compozitorilor, interpreţilor şicelor care au susţinut proiectul N-escu. Merită! (IrinaVESA)



Adina Sibianu,Sabina Ulubeanu

Foto

. Căt

ălin

a Fi

lip

Elena Apostol



Am

Filarmonica din PloieştiNu doar ansamblul, ci întreaga instituţie a fost

în dublă zi de sărbătoare joi, 17 septembrie 2015, cândconcertul integrat în marele festival românesc a deschisşi stagiunea de concerte pentru publicul prahovean iu-bitor de muzică.

În fruntea Filarmonicii se află un nou manager,dirijorul Vlad Mateescu, poate cel mai tânăr din ţară înacest post şi îi dorim succes. Începutul este mai multdecât promiţător; cu un concert organizat cu o deose-bită atenţie, până la cel mai mic detaliu, şi un ansamblu

– orchestră de coarde – care s-a prezentat foarte bineavând în vedere repertoriul ales, Filarmonica din Plo-ieşti se află într-un trend ascendent.

Programul a fost unul demn de un concert deamploare în capitală şi sunt convinsă că s-ar fi bucuratde un public generos: concertul a debutat cucele Trei piese pentru orchestră de coarde de Con-stantin Silvestri şi a continuat cu Divertimentopentru orchestră de coarde şi două clarinete deDumitru Capoianu, iar partea a doua a adusîn faţa publicului savuroasa lucrare Plastic-Rock a lui Dan Dediu şi Concertul pentru or-chestră de coarde de Paul Constantinescu.

Dirijorul Radu Postăvaru a fost celcare a mânuit cu profesionalism ansamblulprahovean şi mărturisesc că îmi doresc taremult să văd întreaga orchestră pe scenă într-un concert viitor. Cele trei piese pentru or-chestră de Silvestri au fost doar un preludiupentru ceea ce urma să se întâmple. Prezenţamaestrului Aurelian Octav Popa alături deEmil Vişenescu a fost un real răsfăţ auditiv.Magnetismul şi charisma maestrului s-a com-binat perfect cu profesionalismul şi versatili-tatea clarinetistului Emil Vişenescu, o adevăratăconstantă în concertele de muzică românească şi maiales contemporană. Nu mulţi sunt clarinetiştii cu carene putem mândri în interpretările lucrărilor scrise în zi-lele noastre iar Emil Vişenescu este unul dintre aceştipuţini. Lucrarea lui Capoianu are şi un element vizualinteresant şi anume că sunt folosite mai multe tipuri de

clarinete ceea ce a născut adevărate polemici în pauzaconcertului.

Final de partea I în forţă după bis-ul duo-uluide clarinete, o sonată de mare efect scrisă de FrancisPoulenc pentru două clarinete. După ce în pauză pu-blicul s-a delectat cu o trataţie dulce din partea sponso-rilor Filarmonicii, surpriza lucrării Plastic-Rock a fost deproporţii. Lucrarea compozitorului Dan Dediu este unConcert pentru flaut, vioară şi orchestră de coarde şi i-a avut ca solişti pe Ion Bogdan Ştefănescu şi pe GabrielCroitoru. Efectele sonore inedite, dialogul dintre or-chestra – aflată în punctul maxim de concentrare – şisoliştii aflaţi într-o comunicare perfectă dar şi momen-

tele de interacţiune cu oamenii din sală aufost doar câteva din motivele pentru care pu-blicul a fost captivat total. O suită de ritmurialternative combinată cu o dispunere rigu-roasă de accentă au rezultat o atmosferă de-a dreptul vibrantă. Aluziile fine lasonorităţile chitarei acustice, spiritul ludicprezent în permanenţă dar într-o formă com-plet originală alături de caracterul de muzicăde film pe care lucrarea îl aduce, pe alocuri,au completat tabloul pictat sonor de DanDediu.

Seara s-a încheiat cu lucrarea lui PaulConstantinescu care a solicitat la maxim for-ţele interpreţilor din orchestră. Deşi în salăera o temperatură bună, pe scenă, sub lu-mina reflectoarelor, instrumentiştii au trăitaltfel momentele serii deşi unii dintre ei au

spart codul de ţinută (negru) şi au venit, în cămaşă albă,un element supărător în imaginea de ansamblu; vorbaceea – culoarea negru atrage căldura.

Păstrând tonul optimist, să nu uităm un aspectfoarte important: ne aflăm în afara capitalei şi din ex-

perienţe trecute dar şi actuale, publicul nu se înghesuiesă meargă la concertele de muzică românească atuncicând nu văd pe afiş numele lui Enescu, eventual cuPoema Română sau Rapsodia I. De data aceasta sunt si-gură că repertoriul i-a ”prins” pe iubitorii prahoveni demuzică şi acest lucru îi va aduce, cel puţin din curiozi-tate, şi la alte concerte de muzică românească contem-porană. (Andra FRĂŢILĂ)

A.O. Popa şi Emil Vişenescu

Ionuţ Ştefănescu, Gabriel Croitoru şi dirijorul Radu Postăvaru

MUZEXPO 2015În data de 20 septembrie, Muzeul Naţional George Enescu

a prezentat, în cadrul programului Bucureştiul Creativ al Festivalu-lui Internaţional George Enescu, prima ediţie a M u z e x p o, lansatăca Expoziţie de experienţe muzicale creative, în care 30 de artişti au ofe-rit timp de 5 ore, instalaţii şi evenimente-unicat. Conceptul şi di-recţia artistică i-au aparţinut compozitoarei Irinel Anghel.

Într-o desfăşurare de tip maraton, cei peste 1000 de vizita-tori ai Muzexpo au luat contact cu 6 instalaţii permanente şi 8 eve-nimente: partituri de muzică imaginară, birou de traducerimuzicale, concert de muzică domestică, muzeu al playerelorumane, experienţe performative pentru o cameră, sunete care cad,conversaţii performative, maşinisme pentru 8 mecanici cu maşinide scris şi laptopuri, ritualuri de servit muzică la standuri cu su-nete, instalaţii sonore pentru capătul unei zile cu videomapping:360view.

Artiştii prezenţi în Muzexpo au fost: Octavian Nemescu, Iri-nel Anghel, Diana Rotaru, Darie Nemeş-Bota, Ştefan Firca, MarianCîtu, George D. Stănciulescu, Alin Zăbrău eanu, Alexandru Sima,David Szederjessi, Vlad A. Arghir, Jak Neumann, Alex O.T., MihaiMilitaru, Daniel Stancu, Sabina Ulubeanu, Bogdana Dima, Alexan-dru Mihalcea, Megumi Okuda, Raluca Stratulat, Mihai Pintenaru,Veronica Anuşca, Maria Chifu, Tamara Dica, Valentin Ghita, RaduVâlcu, Eugen Bogdan Popa, DALPOFZS.


Festivalul Internaţional “George Enescu”Octavian Nemescu

Irinel Anghel


Le Grand Prix de l’Opéra

Triumful artei liriceC. MIHAI

Recent s-a desfăşurat la Opera Naţională Bucu-reşti cea de-a treia ediţie a concursului Le Grand Prixde l’Opéra, competiţie de o extraordinară anvergură,care a reunit la start peste 150 de tineri cântăreţi re-prezentând 49 de ţări de pe în-treg mapamondul. Prinamploarea sa, prin valoarea ti-nerilor participanţi, prin intere-sul stârnit în lumea muzicală,acest eveniment plasează Bucu-reştiul pe harta celor mai impor-tante manifestări din sferaoperei. Concursul de la Bucu-reşti se constituie într-o confrun-tare de cel mai înalt nivel atalentelor muzicale, pe parcursula 4 etape. Această competiţie,imaginată de noua conducere aOperei Naţionale Bucureşti încădin primele zile ale mandatuluiacesteia, la sfârşitul anului 2012,şi-a propus să se înscrie printrecele mai prestigioase manifestăride gen din lume, orientându-seimediat către integrarea pe planinternaţional în Federaţia Mon-dială a Concursurilor Internaţionale de Muzică cu se-diul la Geneva. Acreditarea unui concurs de cătreFederaţia Mondială reprezintă garanţia calităţii, im-portanţei, seriozităţii şi profesionalismului, această or-

ganizaţie fiind extrem de selectivă şi de pretenţioasăîn ceea ce priveşte admiterea de noi membri. Doaraproximativ 1 procent dintre concursurile derulate lanivel internaţional reuşesc să respecte toate criteriile

Federaţiei, deoarece nu este deloc simplu să poţi or-ganiza o competiţie monitorizată permanent din per-spectiva respectării a peste 30 de norme manageriale,artistice, organizatorice, ştiinţifice, profesionale. Pro-cesul în urma căruia Le Grand Prix de l’Opéra a de-venit singurul concurs de canto din partea aceasta alumii acreditat de Federaţia mondială s-a derulat peparcursul a trei ani şi s-a finalizat cu votul favorabilprimit în Comitetul Executiv (după analiza minu-ţioasă a dosarului de candidatură şi a rapoartelor pri-

vind ediţiile de până acum), pascompletat cu votul favorabil acor-dat în Adunarea Generală a Fe-deraţiei, unde toţi membri auapreciat pozitiv concursul de laOpera bucureşteană şi au accep-tat primirea acestuia în elita mon-dială. Această recunoaştere decare se bucură, repet, un numărextrem de mic de concursuri,oferă o platformă profesională deexcepţie concursului, o garanţieprivind organizarea impecabilă şitotodată o vizibilitate excelentă înceea ce priveşte promovarea lau-reaţilor concursului pe plan mon-dial.

Cea de-a treia ediţie a LeGrand Prix de l’Opéra a fost şicea mai spectaculoasă de pânăacum. Două jurii au contribuit la

selectarea laureaţilor, prin două filtre riguros aplicate.Etapa preliminară a constat în analiza înregistrărilortrimise de candidaţi, realizată de unii dintre cei maireputaţi specialişti ai Operei Naţionale Bucureşti, in-

terpreţi cu o carieră specta-culoasă şi cu o experienţăde necontestat. Maria Slăti-naru-Nistor, Sanda Şandru,Vasile Martinoiu şi Alexan-dru Badea (tenor românstabilit la Viena) au consti-tuit falanga de artişti liricidin juriu, secondaţi de diri-jorul Adrian Morar, demaeştrii acompaniatori Lu-miniţa Berariu şi IoanaMaxim şi de muzicologulMihai Cosma. Jurizarea s-afăcut după sistemul”blind”, deci fără ca juriulsă cunoască numele inter-preţilor, asigurându-se ast-

fel deplina obiectivitate. Au promovat în etapaurmătoare 68 de cântăreţi, invitaţi la Bucureşti pentruetapele publice, jurizate de un grup de directori deopere , completat cu doi critici muzicali, reprezentând

Diplomă scrisă pe pergament de Daniela Virlan,caligraf, marcată apoi cu sigiliul special al ONB

Moment din Gala Laureaţilor

foto

Gia

nni O

prin

a &

Dor

a Bl

oom

Am


Le Grand Prix de l’Opéra8 ţări din Europa şi Asia: Anglia, Belgia, Elveţia,Franţa, Georgia, Germania, Italia şi România. Estepentru prima dată când la un concurs de canto din Ro-mânia vin în juriu reprezentanţi de top ai tuturor ţă-rilor care au constituit leagănul de formare şi dedezvoltare al genului operei, aceşti directori având şidisponibilitatea de a oferi, în numele instituţiilor pecare le conduc, contracte şi invitaţii pentru cei mai me-rituoşi solişti. De altfel, la concurs au asistat şi impre-sari români şi străini, observatori din ţară şi dinstrăinătate şi directori ai altor instituţii muzicale deprofil veniţi să identifice pe cei mai valoroşi interpreţi,în vederea unor oferte de colaborare reciproc avanta-joase.

Desigur, un asemenea eveniment nu putea sănu atragă şi aten-ţia unor parteneride prestigiu dinsfera culturii şi abusiness-ului dinRomânia, precumşi a reprezentanţe-lor diplomatice aleţărilor cu tradiţieîn domeniul ope-rei: Radio Româ-nia (partenermedia), Automo-bile Bavaria(transportator ofi-cial), AmbasadeleGermaniei, Italieişi Rusiei (partenericare au oferit chiarpremii pentru promovarea creaţiilor compozitorilorde operă din ţările respective), companii româneşti desucces din domeniul hotelier, alimentar etc.

Au promovat în Semifinală 28 de tineri, domi-naţi numeric de reprezentanţii Poloniei, urmaţi de ceiai României. Ulterior 9 s-au calificat în Finală, punctulculminant al competiţiei, etapă în care au interpretat,pe scena Operei Naţionale Bucureşti, acompaniaţi deOrchestra ONB, câte 2 arii, în faţa unui public extremde numeros şi foarte entuziast.

Marele câştigător al acestei ediţii a fost repre-zentanta Olandei, Deidre Judith Angenent, sopranăcu o voce amplă, fermă, sigură şi atent controlată, carea propus un repertoriu pretenţios, din opere de Mas-cagni şi Wagner, redat cu măiestrie. De altfel, dincolode obţinerea Premiului I (şi a celor 6000 de euro afe-renţi), câştigătoarea a mai primit şi un contract pen-tru un rol pe scena Aalto Theater din Essen (unuldintre cele mai frumoase teatre de operă din Germa-nia), acordat de domnul Hein Mulders, directorul ge-neral al instituţiei. Premiul al doilea a revenitmezzo-sopranei poloneze Agatha Schmidt (membră aStudioului Operei din Paris), în timp ce Premiul III l-

a câştigat Jakub Josef Orlinski, tot din Polonia, un con-tra-tenor excepţional, care din această toamnă va plecala New York, ca titular al unei burse de studiu oferităde cea mai cunoscută instituţie formatoare de muzi-cieni din lume, Juilliard School of Music.

Şi reprezentanţii României au avut o evoluţieibună, concretizată în 2 premii: basul Iustinian Zetea aprimit Premiul special al juriului pentru interpretareaunei arii germane iar foarte tânărul tenor GeorgeIonuţ Vîrban a primit Premiul Radio România Cultu-ral şi un contract cu Opera Naţională Bucureşti (par-ticiparea la Promenda Operei, eveniment outdoordesfăşurat în faţa a peste 10.000 de spectatori).

Îi vom mai vedea la Bucureşti şi pe alţi doi câş-tigători ai unor contracte pentru spectacole, oferite de

ONB: baritonulLasha Sesitashvilidin Gruzia şi con-tra-tenorul JakubJosef Orlinski,ambii multaplaudaţi de pu-blic pentru evolu-ţiile lor dinFinală, unde aucântat arii de Mo-zart şi Verdi, res-pectiv de Vivaldişi Haendel. Me-rită amintită şievoluţia convin-gătoare şi rafi-nată a sopranelorEunhee Kim din

Coreea de Sud (Premiul special pentru interpretareaunei arii italiene) şi Galina Averina din Rusia, stabi-lită în Marea Britanie (Premiul special pentru inter-pretarea unei arii ruse) dar şi interpretarea exuberantăşi energică a lui Mikolaj Trabka din Polonia (Premiulspecial pentru cel mai bun tânăr interpret cu vârstasub 25 de ani) sau succesul tenorului turc Ibrahim Ye-şilay în două celebre arii din Rigoletto şi din Fiica regi-mentului (Premiul publicului).

Se cuvine amintit şi faptul că prestigiul interna-ţional dobândit de concursul Le Grand Prix del’Opéra se înscrie în contextul în care Opera bucureş-teană mai marchează o premieră în istoria sa: va or-ganiza, în luna noiembrie, prima conferinţă aAsociaţiei Opera Europa derulată în această parte acontinentului. Opera Europa este structura care gru-pează 140 de instituţii de profil (inclusiv non-euro-pene), fiind cea mai complexă formă de organizareinternaţională a teatrelor lirice şi festivalurilor deoperă, organizaţie care dă girul său de încredere Ro-mâniei şi Europei de Est, apreciind realizările ONBdin ultimii ani şi integrând instituţia noastră în rân-dul celor mai importante teatre muzicale ale lumii.

Câş�gătorii şi juriul


DespărţiriS-a stins

„fântâna arteziană” a baritonilor români...

Viorel COSMA

În ziua de 30 august 2015 s-a stins „fântâna arte-ziană” a baritonilor români din sec XX: Dan Iordăchescu.Dumnezeu mi-a oferit şansa să trăiesc aproape cât veaculşi am surprins pe scena lirică românească trei generaţiistrălucite de baritoni autohtoni, în frunte cu pleiada de aura vocilor bărbăteşti de talie mondială, ilustrată de NiclaeHerlea, David Ohanesian, Octav Enigărescu, fraţii Dioni-sie şj Ludovic Konya, Dan Iordăchescu. Admirasem apu-sul baritonilor Jean Athanasiu, Petre Ştefănescu-Goangăşi Şerban Tassian, când la mijlocul sec XX a apărut mă-nunchiul cântăreţilor de aur ce aimpus în peisajul liric mondial, şcoalaromânească de canto. CarismaticulDan Iordăchescu a ţinut parcă să sedespartă de această lume exact în ziuacând s-a declanşat cea de-a XXII- aediţie a Festivalului internaţional „Ge-orge Enescu”, spre a marca muzical fi-nişul celei mai glorioase generaţii debaritoni a teatrului liric bucureştean.

Dan Iordăchescu a fost un in-terpret vocal de anvergură excepţio-nală, un profesionist al artei lirice destatură internaţională, un cântăreţ cuo impecabilă şcoală de canto. Admira-bil le-a caracterizat Walter Ricci (1971)într-o frază memorabilă: Dan Ion Ior-dăchescu este baritonul verdian pen-tru Renato din Bal Mascat, baritonuldramatic pentru Tannhäuser de Wag-ner, dar rămâne vocea clasică pentruDon Giovanni de Mozart”. Pentrumine (care l-am cunoscut şi viaţa par-ticulară) aş spune că Iordăchescu - ar-tistul din partitura „Prinţului muzicii din Salzburg”. Iatăde ce , întreaga presă a epocii de pe mapamond a văzut îneroul Don Giovanni, rolul vieţii cântăreţului român!

Departe de a-l limita la un singur personaj, fie elchiar extrem de complex, Dan Iordăchescu a rămas, în me-moria genului vocal şi lirico-dramatic, tipul cântăreţuluicomplet de operă, dar şi un singular interpret de lied. Astrălucit în repertoriul scenic preclasic (Monteverdi, Pur-cell, Händel, Spontini), clasic (Mozart), romantic (Bellini,Donizetti, Verdi, Bizet, Saint-Säens, Gounod, Massenet,Wagner, Ceaikovski, Mayerbeer), modern şi contemporan( Puccini, Prokofiev, Nino Rotta, Vito Frazzi, Enescu, C.Trăilescu).

A stăpânit stilurile specifice şcolilor muzicale ita-liană, franceză, rusă, germană, engleză şi, bineînţeles, ro-mânească, manifestând o surprinzătoare uşurinţă şiautenticitate în „mânuirea” limbilor străine.

Cât priveşte liedul, puţin abordat cu succes de ma-joritatea cântăreţilor de operă, se poate spune că Dan Ior-dăchescu a rămas un strălucit discipol al profesoruluiConstantin Stroescu, escatorul şcolii noastre de lied clasic.

Meritul esenţial al lui Dan Iordăchescu în promovarea mi-niaturii vocale româneşti peste hotare a rămas singular, fi-indcă inteligenţa scăpărătoare a cântăreţului a împrumutatgenului autohton un farmec aparte, particular, inegalabil,pagnilor lui Enescu, Jora, Brediceanu, Silvestri, Rogalski,Paul Constantinescu, Borgovan, Dima, Doru Popovici,Carmen Petra-Bascalopol, Dan Mizrahi, Brăiloiu, ValentinGheorghiu, Dan Voiculescu, etc. De altfel, pentru tălmăci-rea liedurilor lui Schubert, Schummann, Wolf, RichardStrauss, a obţinut la Hanovva, în 1966 distincţia „Cordonulde maestru al liedului” al Radiodifuziunii germane!

Dotat cu o rezistenţă fizică remarcabilă, Dan Ior-dăchescu a trecut prin toate „furcile” artei vocale, de la co-rist şi cântăreţ de muzică de cameră, până la solist deoperă şi muzică vocal-simfonică (cantată şi oratoriu). Aapărut pe scenă şi în emisiuni de radio şi televiziunevreme de peste 60 de ani în peste 1500 de concerte, avândcurajul de a-şi sărbători vârsta de 80 de ani cântând pe

scena Ateneului Român din Bucu-reşti şi la Sighetul Marmaţiei în me-morabilul concert din holulînchisorii „acolo unde au zăcut, cân-dva, morţi!”

Născut în comuna Vânju-Mare din Judeţul Mehedinţi (2 iunie1930), Dan Iordăchescu şi-a făcutstudiile de canto cu Maria Snejina (laansamblul C. C. S.), Constantin Stro-escu ( la Conservator), perfecţio-nându-se în ţară cu PetreŞtefănescu-Goangă şi Victoria Cos-tescu-Duca, iar în străinătate cuPamgartner (Salzburg), Lotte Schöneşi Carlo Panzern (Paris).

Cochetase în tinereţe, la Iaşi,cu teatrul şi la Bucureşti din Faculta-tea de Drept, ambele experienţe slu-jindu-i în cariera de artist liric ( toatecele 250 de turnee în străinătate, im-presariindu-şi-le singur, dovedindu-se un manager muzical înnăscut).Dan Iordăchescu a cutreierat în reci-

taluri şi spectacole de operă Europa, Asia, Africa, Ameri-cile de Nord şi Sud, cântând pe marile scene ale teatrelorLa Scala (Milano), San Marco (Napoli), Grand Opèra(Paris), Balşoi (Moscova), La Venice (Veneţia), la Monnaie(Bruxelles), operele sin Chicago, San Francisco, Los Ange-les, Berlin, Dresda, Vancouver, Lisabona, Viena, etc. Şi-aîncheiat cariera artistică la Opera din Istanbul unde deve-nise şi profesor de canto la Conservatorul din Turcia.

Dacă s-a bucurat de succese răsunătoare în lume,cu zeci de premii internaţionale, distincţii şi titluri onori-fice pe care puţini interpreţi români au încercat să-l ega-leze, în schimb, în viaţa matrimonială, Dan Iordăchescu arămas un nefericit (norocul l-a părăsit în ..3-5 căsătorii, sin-gura bucurie care i-a îndulcit ultimele clipe fiind cele treifiice: Cristina, Raluca şi Irina). „Mi-aş dori ca, măcar o datăla două săptămâni sau o lună - mărturisea într-un inter-viu din 2010, aşteptând un semn de la copila din Los An-geles - să vină şi să mă întrebe suav, cu milă în glas:<<Maitrăieşti?>> Au mai trecut cinci ani „pentru a auzi acestecuvinte - încheia Dan - cu lacrimi în ochi - şi când o să leaud, voi fi fericit.”

Am

Dan Iordăchescu


DespărţiriCred că duminică 30 august 2015, când a sunat

gongul Festivalului Internaţional „George Enescu”, DanIordăchescu a plecat fericit în sunetele muzicii, chemat înîmpărăţia îngerilor „să vin cu ei în Paradis”, fiindcă sim-ţea de mult că „este nevoie de vocea mea acolo...” (foto:Dan Iordăchescu în Don Giovanni de W.A. Mozart – colec-ţia Viorel Cosma)

Ne-a părăsit soprana Eleonora Enăchescu

Grigore CONSTANTINESCU

Un artist despre a cărui valoare ar fi multe despus, soprana Eleonora Enăchescu a fost un om pentrucare am avut o afecţiune deosebită, legată de sentimentulprieteniei şi iubirea pentru arta cântului, la fel ca şi pentrumulţi alţii din lumea artei lirice. Cariera desfăşurată înprincipal pe scena Operei bucureştene i-a adus multe şiconsistente satisfacţii în marile roluri ale sopranei de co-loratură, alături de interpretările pe podiumul de concert,prezenţele radiofonice şi discografice. În ultimele decenii,viaţa i-a oferit mulţumirea de a descoperi pasiunea pentrudidactică, dorinţa de a forma şi educa generaţii de tineriartişti, glasuri cu promisiuni confirmate în concursuri saudebuturi pe scene naţionale şi internaţionale. Profesoratula fost mai mult decât un timp dăruit muncii şi abilităţilorinterpretative pentru împlinirea idealului performanţelor.Cu atestarea titlului de doctor în muzică, cu munca fărăodihnă de manager al departamentrul de spectacole dincadrul Universităţii Naţionale de Muzică şi obligaţiilor deşef de catedră Canto, Eleonora Enăchescu a adus o contri-buţie preţioasă pentru arta cântului profesionist şi presti-giul învăţământului muzical de nivel universitar. Artrebui spuse multe, referitor la tinerii artişti ce-i poartă re-cunoştinţă pentru cariera lor, pentru promovarea succe-selor de la o generaţie la altă generaţie. Mă simt însă dator

să subliniez sentimentul meu de prietenie trainică, pe carel-am nutrit pentru această personalitate capabilă să cultivecu delicateţe frumosul şi iubirea faţă de cei dragi. Nu neîmpacă această despărţire, nu putem accepta o asemenea

absenţă, fără a lăsa lacrima să ne umbrească sufletul. Artalirică este mai săracă, aşa cum suntem şi noi, cei care spe-ram în binele salvator al generoasei, pasionatei, curajoaseiartiste, Eleonora Enăchescu. Un regret amar însoţeşte ne-iertătoarea pierdere pe care o suferim, profesori, colegi,discipoli, prieteni, admiratori. În Cartea de onoare a şcoliiuniversitare de muzică, numele Eleonorei Enăchescu stră-luceşte cu caratele marilor slujitori ai luminii perpetue.

George PopoviciNe-a părăsit, la 81 de ani şi doar cu câteva zile în-

ainte de o premieră pe care o aştepta cu nerăbdare (musi-cal-ul “Tărâmul poveştilor”, pe muzica lui Jolt Kerestely,la Teatrul Excelsior din Bucureşti), textierul George Po-povici. Numele său figurează de mai bine de 45 de ani pegenericul unor spectacole muzicale, dar mai ales al unorcântece de succes semnate de Enrico Fanciotti, EdmondDeda, Camelia Dăscălescu sau, mai recent, de Jolt Keres-tely, Dan Dimitriu, Virgil Popescu. Între cele mai cunos-cute musical-uri ale sale se numără “Pac, Poc, Pic,detectivi în Ţara Poveştilor”, pe muzica lui Lucian Vlă-descu (Teatrul naţional de operetă “Ion Dacian” şi teatrul“Tony Bulandra” din Tîrgovişte), “Aventuri la Şcoala pi-raţilor” (teatrul “Ion Creangă”) sau “Miau Story”, pe mu-zica scrisă de Cristina Manoliu Săvulescu; acesta dinurmă, ca şi “Baia muzicală”, muzica Marcel Iorga, îşi aş-teaptă încă montarea... Extrem de bogată este “recolta” departicipări şi mai ales premii la festivalurile de muzică

uşoară pentru copii şi tineret: Trofeul festivalului “Ma-maia copiilor” în 2011, cu piesa “Hello, iubire!” de Cris-tina Manoliu şi acelaşi Trofeu în anul următor, cu“Aritmetica” de Jolt Kerestely. Tot în 2012 a avut douătexte în finala de 16 cântece a festivalului “mare” de laMamaia, la “Creaţie”, dintre care “te aştept, sărută-mă!”de Dan Dimitriu (cu solista de 14 ani Irina Ionescu) a ob-ţinut premiul II. Un adevărat record a stabilit la “Mamaiacopiilor” în 2012, când nu mai puţin de 6 din cele 22 depiese finaliste la “Creaţie” au avut versuri semnate de el,cu piese semnate Jolt Kerestely, Dan Dimitriu şi Virgil Po-pescu. Cu acesta din urmă a lansat în 2011 albumul deautor “Un altfel de portret”. George Popovici a fost, caprofesie de bază, inginer, un alt domeniu în care a strălu-cit fiind maximafilia, fiind poreclit “Heraldica”. (O. G.)


Punctul pe j...azzGĂRÂNA - ENCORE (II)

Florian LUNGU

Trei prezenţe scenice deosebite: Vlatko Stefa-novski Trio din Macedonia (vineri 10 iulie), un ener-gizant combo compus din Vlatko Stefanovski -ghitară, Doko Maksimivski - ghitară bass, Dino Mi-losavljevič - baterie), a impresionat prin dinamica in-fuzie de rock, jazz, blues şi folclormacedonean; capitole întrepătrunse în com-poziţiile liderului; „Stucky / Doran / Studer /Tacuma - Hendrix Project” – o insolită, spec-taculoasă mixtură de instrumente (ChristyDoran - ghitară, Fredy Studer - baterie, per-cuţie, Jamaaladeen Tacuma - bass electric) cuvocea-unicat prin forţă şi incisivitate a ErikăiStucky, angajaţi în reactualizarea creativă amuzicii lui Jimi Hendrix; şi „Snarky Puppy”,o trupă excentrică înfiinţată în 2004, foarte ac-tivă actualmente pe scenele lumii în promova-rea cu surprinzătoare rezultate a uneineortodoxe dar fecunde combinaţii de funk,soul, R&B, jazz fusion, formula-nonet agre-gată pentru apariţia de la Gărâna de duminică12 iulie incluzându-i pe Michael League, bass-ist,compozitor, întemeietor şi producător al grupului, ba-teristul Larnell Lewis, percuţionistul Nate Werth, ghi-taristul Bob Lanzetti, claviaturiştii Shaun Martin, BillLaurence, trompetiştii Justin Stanton şi Mike Maher,saxofonistul Chris Bullock.

O apariţie solitară, dar efectiv pregnantă l-a re-velat sâmbătă 11 iulie, drept un veritabil om-orches-

tră, pe contrabass-istul francez Renaud Garcia-Fons,încumetându-se de unul singur să-i invite pe specta-tori într-un periplu sonor sui generis.

Cât priveşte prezenţele interpretative autoh-tone, ele au fost două la număr pe marea scenă de laGărâna – ne referim la minunatul quartet multi-naţio-nal „Arifa” iniţiat de saxofonistul şi clarinetistulromân Alex Simu ca „o punte de sunete între Orientşi Occident” (cu Michalis Cholevas (Grecia) cântând

la instrumente exotice precum tarhu şi ney, pianistulgerman Franz von Chassy, specialistul în percuţieafro-anatoliană Sjahin During din Turcia; şi multi-premiat, harnic şi plin de solicitudine, pianistul com-pozitor timişorean Sebastian Spanache, cu al său trioalăturându-i pe Sánta Csaba - contrabass, Radu Pie-loiu - baterie, percuţie, interpretând cu toţii, exclusivcreaţii ale pianistului lider. Numărul muzicienilor ro-mâni a fost însă înmulţit considerabil în cadrul eveni-mentelor conexe organizate de acelaşi neobosit

Marius Giura, timp de trei zile, la Biserica Veche dinVăliug (ora 11) şi în curtea hanului „La răscruce” (ora14). În acele locaţii aceluiaşi entuziast public i s-a ofe-rit ocazia de a-i aplauda pe saxofoniştii Nicolas Si-mion (în duet cu violonistul ungar Zoltan Lantos),organistul Teo Pop (în duet cu Sebastian Spanache, eiau fost şi pe marea scenă în prima seară festivalieră),ghitaristul George Dumitriu (în trio cu bass-istul ita-

lian Mattia Magatelli şi bateristul sloven KristijanKrajnčan), ghitariştii Marius Iacovania şi TraianNeagu, clarinetiştii Alex Simu, Alexandru Ciocan,Makkai István, pianiştii Cári Tibor, David Molnar,vocalista Sânziana Târţa, bass-iştii Ştefan Caşcaval,Johnny Bota, violonistul Sasha Bota, violoncelistulSzabó J. Attila, acordeonistul de origine bulgarăIlko Gradev, bateriştii Veress Albert, Patrick Co-jerean, Costin Petrescu; iar în paralel la Biserica dinBrebu Nou au evoluat în duo Mircea Tiberian -orgă şi Liviu Butoi - saxofon bariton.

Spre a rotunji imaginea FESTIVALULUIINTERNAŢIONAL DE JAZZ GĂRÂNA 2015, sămenţionăm şi câteva manifestări adiacente precum

expoziţia „Gărâna Jazz Foto” a lui Liviu Tulbure şiNedici Dragoslav, proiecţia filmului „TransilvaniaDragon”, lansări de carte, expoziţia de discuri editatesub sigla „7Dreams” de Nicolas Simion – în „concu-renţă” amiabilă cu standul magazinului de discuri„Andante Music”.

Vom concluziona, definind în doar cinci cu-vinte această amplă, generoasă sărbătoare muzicală:un prilej festiv unind preferinţele...

Trio Sebas�an Spanache

Alex Simu

Am

Memorial Richard Oschanitzky, vol. II

O casetă elegantă, conţinând 2 CD-uri, un booklet consistent, cu texte semnate de Florian Lungu, Alex Vasiliu,Peter Oschanitzky şi Nicolas Simion, acesta din urmă producător al al-bumului apărut sub egida “Romanian Jazz Masters Series”. Anul trecuts-au împlinit 75 de la naşterea muzicianului, prilej cu care marea prietenăa lui “Rici”, interpreta şi actriţa Ileana Popovici (care apare şi pe copertaalbumului), împreună cu directoarea casei de discuri Electrecord, Cor-nelia Andreescu, s-au gândit să pună în valoare bijuteriile muzicale dinfonoteca Electrecord. Dedicaţia Ilenei Popovici este absolut emoţionantă:“Acest proiect-eveniment a fost realizat din prietenie, iubire, admiraţieşi respect pentru Rici într-o sfântă amintire! Cu drag, Ileana”. Albumulpune în valoare înzestrările geniale de dirijor, orchestrator şi pianist alelui Oschanitzky, cu prelucrări din folclor, muzică din filmele “O fată fer-mecătoare” (regia Lucian Bratu) şi “Paraşutiştii” (regia Dinu Cocea), bos-sanove, celebre piese tradiţionale. Între numele binecunoscute care aparpe cele 2 CD-uri se numără Aura Urziceanu, Ileana Popovici, DoinaBadea, Puica Igiroşanu, Alexandru Imre, Titus Munteanu (la flaut!), Şte-fan Berindei, Johnny Răducanu. Un dublu album cu adevărat decolecţie!

Marina Voica şi...„Armata Roşie”!

Lelia SANDU

Nu ştim cine au fost impresa-rii care au adus în România cele-brul ansamblu al Armatei Roşii,dar ar fi fost inspiraţi dacă o invi-tau în spectacol şi pe Marina Voica!De origine rusă, după cum se ştie,marea noastră vedetă nu putea rataunul din cele două spectacole de laSala Palatului, ale căror bilete s-auvândut cu mult timp înainte. Avenit special de la Breaza şi bă-nuim că în timpul spectacolului afredonat alături de artiştii de pescenă cântecele pe care le ştia pe di-

nafară... iar la încheierea mers în culise, undes-a întâlnit cu compo-nentele corului, cu ge-neralul-conducător alansamblului din 1974,faimosul Viktor Eliseev(dirijor, dar şi solistvocal), cu artistul basa-rabean Radu Captari,care a avut o apariţieaplaudată în show, darşi cu vechiul prietenIvan Patzaichin. Dupăcum se ştie, Patzaichineste lipovean din Mila23, limba sa maternăfiind rusa. Ce idee ar fifost pentru organiza-tori dacă ar fi adusacest trio formidabil pe

scenă, mai ales că Marina Voica arecâteva melodii pe care le cântă ală-turi de fanfara militară! Revenindla spectacol, să notăm că a fost unregal de cântece şi dansuri, o înlăn-ţuire unică de refrene celebre dintoate genurile, nu numai din litera-tura muzicală rusă, ci şi internaţio-nală. Ne amintim că la festivalul dela Sanremo, acum un an, Toto Cu-tugno, idol în Rusia, a invitat săcânte împreună cu el corul Arma-tei Roşii, rezultând un moment deneuitat.


Varia

R. Capari, M. Voica, I. Patzaichin

M. Voica, V. Eliseev


Festival48 de ediţii la Amara!

Octavian URSULESCU

În 1968, an cu totul special pentru Europa, înmica (pe atunci, căci acum este un oraş frumos, cuafluenţă uriaşă de turişti) staţiune Amara de lângăSlobozia era lansat un festival-concurs inter-judeţean,cum se numea, de muzică uşoară românească. Numeimportante ale genului au tri-umfat aici, altele (mai multe) n-au primit “Trofeul tinereţii”(juriile, ah, juriile!), în schimb audevenit ulterior vedete indiscu-tabile. La intrarea în Grădina-ci-nemascop, gazda neschimbată aevenimentului, câteva panourine amintesc, prin fotografii, ceartişti, compozitori, dirijori deseamă au onorat ceea ce, înaintevreme, era un preambul pentrufestivalul de la Mamaia, progra-mat câteva săptămâni mai târ-ziu. Azi Mamaia a fostîngropată de vie (căci n-a muritde moarte bună) de organizatorifără vocaţie, nici “Cerbul deaur” nu mai e, în schimb Amara,în inima Bărăganului, a supra-vieţuit tuturor inundaţiilor, cu-tremurelor (inclusiv politice), secetelor şi s-a prezentatla ediţia 2015 cu o înfăţişare de Sanremo, completând

“Triunghiul de aur” al concursurilor de elită din Ro-mânia, alături de “George Grigoriu”, Brăila (11 ediţii)şi “Dan Spătaru”, Medgidia (a X-a ediţie a avut loc în

octombrie). Se aseamănă prin rigoarea organizării,premiile consistente, respectul faţă de muzica uşoarăromânească şi mai ales prin faptul că pe scenă se află,acompaniind concurenţii şi nu o dată şi vedete, ceamai valoroasă formaţie din ţară, condusă de compo-zitorul Ionel Tudor. Le deosebeşte faptul că ultimeledouă sunt internaţionale (inclusiv la recitaluri, în careau fost invitaţi din Republica Moldova Ion Suruceanu,Yan Raiburg, Anişoara Puică, Pasha Parfeni, AnatolMârzencu, Aliona Moon), în schimb la Amara este cel

mai mare festival în aer liber, afluenţa de 2000-2500de spectatori (pe scaune, dar şi în picioare sau pe ta-

luzuri de pământ) fiind ab-solut copleşitoare,participarea fiind pe mă-sură, mai ales că anulacesta organizatorii auconfecţionat steguleţe cunumele vedetelor, agitateca la Eurovision! Cei doiorganizatori, Consiliullocal Amara şi Consiliuljudeţean Ialomiţa, au con-lucrat armonios, de altfelmanifestarea a fost des-chisă, umăr lângă umăr,de destoinicul, pasionatulprimar al oraşului Amara,Victor Moraru (are exact48 de ani, ca festivalul!) şide vice-preşedintele C.J.,Ştefan Muşoiu. Meritul lora fost acela că şi-au alătu-rat circa 20 de sponsori ge-

neroşi, unii dintre ei înmânând distincţii la Gală:Teletext (Mitru Crişan şi faimoasele lactate Diami),Centrul de resurse comunitare, Premier Com, Orion,

H. Moculescu şi finaliş�i

L. Mihai, G. Amzaru, V. Moraru

Am


Festivaliar Tris Company a oferit frumoase genţi concurente-lor. Vorbeam de aspectul demn de Sanremo sau deoricare alt mare festival european; ei bine, el s-a dato-rat impresionantului edificiu scenic, cu sunet impeca-bil şi lumini de clasă, aparţinând lui Alin Oprea (la unmoment dat a şi fost prezentator aici, este un mare

prieten al Ialomiţei) şi formaţiei sale, Talisman, aceeaşiscenă de mari dimensiuni folosită la generosul turneucaritabil “Îngeri pentru îngeri”, un unicat în ţara noas-tră. Cât de departe este imaginea dealtădată, cu podiumul de beton dinfaţa ecranului, în faţa căruia se mon-tau un decor modest şi câteva boxe!Un alt câştig cert îl constituie apelareala un juriu de numai 5 persoane, toţiînsă muzicieni desăvârşiţi (alte con-cursuri ar putea lua exemplu): HoriaMoculescu (preşedinte), dirijorulVoicu Enăchescu, Viorel Gavrilă,Titus Andrei, Cristi Obrejan. Parteneriau fost Centrul naţional de cultură“Tinerimea Română” (unde au avutloc repetiţiile) şi TV Neptun, care atransmis în direct tot festivalul, aşacum procedează, dând o palmă TVR,la toate manifestările importante alegenului. O echipă mică, dar puternică,şi la capitolul Parteneri media, aceştiafiind publicaţiile “Actualitatea Muzi-cală”, “Ultima Oră” şi “Literatorul”,precum şi Radio România Actualităţi(deşi numai aceasta din urmă, de neînţeles, a apărutpe afiş şi pe... diplomele foarte frumoase). Cele douăediţii ale foii festivalului (interviuri, program, pre-zentări de concurenţi şi vedete, amintiri), distribuite

gratuit, au completat setul de reuşite certe ale ediţiei2015, în care un mare merit l-a avut directoarea eve-nimentului, Larisa Elena Mihai, care a înmânat pedrept cuvânt Trofeul.

Din cei 13 finalişti, doar 4 n-au luat premii,semn că a fost o ediţie puternică, echilibrată, dar şi

aceştia au dovedit calităţi: cuexperienţa câştigată aici (uniidintre ei nu mai cântaseră ni-ciodată acompaniaţi de o or-chestră!) sunt aşteptaţi lacelelalte două competiţii ma-jore, la Medgidia şi Brăila. Ni-velul a fost indiscutabil mairidicat decât cel de anul trecut(prima ediţie cu orchestră), do-vadă că mai mulţi dintre lau-reaţii actuali s-au situat pesteînvingătorul din 2014, TheodorManciulea din Râmnicu-Sărat,care a oferit un micro-recital laGală. Trei fete frumoase şi ta-lentate au fost distinse cu men-ţiuni, Elena Petcu dinBucureşti, Iulia Constandin dinConstanţa, Mihaela Mihăilescudin Călăraşi, o a patra men-ţiune revenind experimentatu-

lui Cristian Prăjescu din Roman. Cu unele participăriinternaţionale la activ, Alexandra Haidău din Iaşi acucerit pe merit Premiul de popularitate. Dar dacă

vorbim de performanţe internaţionale, la acest capitolse detaşează Johnny Bădulescu din Mioveni: a cântattulburător “Ave Maria”, piesă distinsă cu Trofeul edi-ţiei 1990 la Mamaia, aducând un omagiu regretatului

Premiu înmânat de V. Gavrilă

Premiu înmânat de T. Andrei


Festival

său dascăl, compozitorul Cornel Fugaru, dar şi celuicare a lansat piesa, Gabriel Cotabiţă; cu toate acestea,surprinzător, n-a primit decât premiul III. Pentru po-ziţia a II-a a fost preferat studentul laUNMB Emilian Nechifor din Iaşi, larândul lui cu premii peste hotare. Osurpriză a fost acordarea premiului Ipuştiului de numai 16 ani din Ale-xandria Octavian Broşteanu, care ne-a reamintit două vechi şlagăre scrisede Ion Cristinoiu şi Horia Mocu-lescu. A fost o ediţie a tinereţii (nudegeaba se cheamă aşa trofeul!), celmai “vârstnic” finalist având... 21 deani. Când primele două poziţii înpalmares sunt ocupate de adoles-cenţi de 16 ani, avem toate motivelesă privim cu optimism la viitorulmuzicii uşoare româneşti. După ceanul trecut a fost distinsă cu premiulII, rebela rockeriţă Gabriela Amzaru,16 ani, din Călăraşi, a dat acum lovi-tura, cucerind de justeţe “Trofeul tinereţii” cu un re-

pertoriu foarte inspirat ales în raport custilul ei: “Nunta”, celebra piesă Phoenixcompusă de Nicolae Covaci, şi melodia“O mie”, aparţinând lui Pasha Parfeni şicântată de Aliona Moon, care a repre-zentat Republica Moldova în finala Eu-rovision în urmă cu câţiva ani. Nuîntotdeauna concurenţii şi-au ales binerepertoriul, dar Ionel Tudor şi admirabi-lii săi instrumentişti au orchestrat, au re-petat, le-au suplinit cu generozitatecarenţele şi lipsa evidentă de experienţă.Important cu adevărat este că tineri de16-17 ani au abordat cu curaj creaţii, ade-seori dificile, aparţinând unor GeorgeGrigoriu (cântat de 3 ori, semn că festi-valul de la Brăila dă roade, între care

“Doar băieţii sunt de vină”, şlagăr vechi de 50 de ani!),Cornel Fugaru (“Spune-mi”, cu care Monica Anghela cucerit atâtea trofee internaţionale), Ion Cristinoiu

(“Dacă într-o zi mă vei iubi”), Şerban Georgescu (“Tun-ai avut curaj”), Horia Moculescu(“Fîntînile albastre”), Marius Ţeicu (ine-galabilul “Oameni”), Ionel Tudor(“Aproape de cer”), Virgil Popescu (“Teiubeam”), Nicolae Caragia (“Prima şi ul-tima oară”), Andrei Tudor (între altelefoarte recenta “A Million Stars”, de la se-lecţia naţională Eurovision), AdrianRomcescu (“Vreau doar iubirea ta”),Cristian Faur (“Îmi spune inima”), Ho-lograf, Mihai Trăistariu. Ce reconfortantsună melodii datând de decenii în ver-siunile proaspete, cuceritoare ale acestoradolescenţi! Cine a zis că muzica uşoarăa murit?

Tocmai de aceea ne-am fi dorit,aşa cum este normal, mai multe recita-luri circumscrise specificului manifestă-

J. Bădulescu, M. Crişan

L. Mihai, G. Amzaru, D. Bouroşu

P. Seling şi formaţia A. Tudor

Am


Festivalrii, înscris ca atare pe frontispiciu: “de muzică uşoară”,nu rock, dance, hip-hop sau house. Din acest punct devedere, programul recitalurilor a fost inegal. S-a deta-şat, prin muzicalitatea perfectă, repertoriu şi calitateaacompaniamentului (Andrei Tudor, Dan Pirici, DanielBouroşu, Radu Bucura) cel al marii vedete Paula Se-ling, pianistă ea însăşi şi studentă la UNMB, unde de

altfel se pregăteşte cu Andrei Tudor. Ea a respectat în-tocmai identitatea manifestării, trecând cu lejeritate dela “Ploaie în luna lui Marte”la “Playing With Fire” (cucare a ocupat locul 3 la Eu-rovision). Chiar dacă un hital ei se cheamă “La Radio seanunţă ploi”, la Amara n-aplouat decât cu ovaţii, urale,entuziasm, bucurie. Un ade-vărat delir a provocat for-maţia Voltaj, cu o înlănţuireunică de hit-uri, umor, ritm,dar şi emoţie (aducerea pescenă a talentatului copil ne-văzător George Andrei, elevla şcoala de muzică a grupu-lui). Călin Goia (el este unuldintre cei care n-a reuşit cân-dva să câştige trofeul aici!),Gabi Constantin, Vali Io-nescu, Oliver Sterian şiAdrian Cristescu au fost ab-solut senzaţionali, publiculcântând împreună cu ei“Asta-i viaţa”, “Albinuţa”, “Ultima secundă”, “Dăvina pe Voltaj”, “Câte-un pic”, dar şi piesa de la Eu-rovision 2015, “De la capăt”. Aflaţi pentru a treia oară

pe scena festivalului, membrii formaţiei Fly Project(de fapt, de această dată dintre fondatori a fost doartemperamentalul, dezlănţuitul Tudor Ionescu, secon-dat de 3 superbe dansatoare, cu nurii la vedere) n-auratat nici unul din hit-urile care au dus renumele gru-pului şi peste hotare: “Raisa”, “Mandala”, “Good-bye”, “Back in my Life”, “Musica”, “Brasil”, “Hello”,

“Toca-Toca”, “Tasha”,“Like a Star”. În notaobişnuită, cunoscută s-au înscris recitalurile ofe-rite de Corina Bud (cu“Fete din Balcani”, “Per-nele moi”, “Autobron-zant”, “Noi doi”,“Gimme your love”) şiLora (“Singuri în doi”,“Floare la ureche”,“Capul sus”, “Fără el”),ambele însoţite de DJ şidansatoare.

La Amara suntcele mai frumoase fete(merita să vedeţi dezlăn-ţuirea din tribune, ca lafotbal!), cei mai dulci pe-peni, gazdele cele maiospitaliere, plaja cea maiprimitoare (despre

nămol ce să spunem? “Cel mai alinător de sufe-rinţe”?). Parafrazându-l pe Cristi Borcea, avînd în ve-

dere că peste 2 ani vine ediţia cu numărul 50,concluzionăm invitându-vă... „Să-i lăsaţi să se pregă-tească pentru Champions League!”.

Fly Project

Voltaj


Pop-rockFormaţiile noastre

Cargo - 30 de ani de activitate Cunoscuta formaţie Cargo a susţinut un concert

pentru a aniversa 30 de ani de activitate, în cadrul festi-valului Metalhead Meeting 2015. Înfiinţat la Timişoaraîn 1985, grupul s-a impus în rockul românesc încă de laprimul album, “Povestiri din gară”. Succesul l-au cu-noscut cu albumul din 1995, “Destin” urmat în 1998, deSânziene, când au lansat “Ziua Vrăjitoarelor”. La înce-puturile anilor 2000, se lansează “Bagă-ţi minţile încap”, sub egida MediaPro Music, iar în 2007 au lansatun album “Best Of” intitulat “XXII”, cu 22 dintre pie-sele trupei. Cele mai recente single-uri, “Nu mă lăsa să-mi fie dor” şi “A 5-a dimensiune”, s-au bucurat de unmare succes la public. Cargo înseamnă Adi Bărar – chi-tară, Adrian Igrişan (Baciu) – voce, Tavi Pilan – tobe,Ionuţ Carja – clape şi Florin Barbu – bass.

Kempes - „Regăsire”Ovidiu Ioncu-Kempes, fostul solist vocal al for-

maţiei Cargo, suferind de o boală gravă, a emigrat cucâţiva ani în urmă în Australia. Vindecat miraculos, el s-a repatriat de curând şi şi-a alcătuit o nouă formaţie.Kempes a lansat primul single, „Regăsire”, de pe albu-

mul cu acelaşi titlu lansat prin intermediul UniversalMusic România cu ocazia unui concert special care aavut loc în Berăria H din Bucureşti.

Electric Fence şi Sore – „I Got My Mind on You”Electric Fence ne oferă un nou single şi video-

clip. I Got My Mind on You, o colaborare cu Sore,prima piesă de pe viitorul album. Electric Fence esteunul dintre grupurile autohtone ce s-a remarcat printr-un sound original, o fuziune de electro, influenţe etnicesau jazz. De la Ready Steady Go, la (I Dont Wanna)Think Twice sau Wrong, compoziţiile Electric Fence aufost apreciate de public graţie şi apariţiilor la festivaluriprecum B’ESTFEST, Rock for People (Cehia), “G. Gri-goriu” (Brăila) sau Peninsula. În 2012 şi 2013 ElectricFence a ocupat poziţia a doua la selecţia naţională pen-tru Eurovision cu piesele Sun-ta şi Emilia. Pentru I Got

My Mind on You (compusă de David şi Elena, clavia-turistă şi solistă) Electric Fence şi Sore au realizat şi unvideoclip regizat de Anton Sandu.

Zero - “Dragoste amară”Trupa Zero, noii artişti MediaPro Music, lan-

sează un nou single, “Dragoste amară”, împreună cu unvideoclip în regia lui Alex Ceauşu. Noua piesă este com-pusă de Vlad Manolache şi Alex Cotoi, iar textul estescris de Vlad Manolache şi Laurentiu Costea. TrupaZero, înfiinţată în 2006, are patru membri: Laur - voce,Papu - chitară, Vlad – bas şi Alex - tobe. Formaţia a

ajuns în finala naţională a concursului Eurovision din2008 cu piesa “Come this way”. Un an mai târziu, piesa“Sunny Days” a ajuns în finala aceleiaşi competiţii, undea ocupat locul 4. Imediat după lansarea videoclipului“Sunny Days”, trupa şi-a lansat şi albumul de debut, cuacelaşi nume. In 2010, formaţia participat iar la califică-rile Eurovision, cu “Lay Me Down”.

9.7 RICHTER - album „Ground Zero”Noul album al formaţiei bucureştene 9.7

RICHTER, „Ground Zero”, a fost lansat sub egida Uni-versal Music România pe scena din The Silver Church.

RoadkillSoda - album „Yo No Hablo Ingles”Noul album conţine 18 melodii care combină

stoner, sludge, psychedelic şi rock’n’roll. Pentru discformaţia RoadkillSoda a lucrat cu un artist cu pedigreeîn stoner, Arthur Seay (Unida, House of Broken Promi-ses), masterul albumului fiind făcut la studioul chitaris-tului, în BitterSand Studio, California

Zdob şi Zdub - “Lângă codrii de aramă”Zdob şi Zdub revine cu piesa, “Lângă codrii de

aramă” (compusă de Mihai Gincu, versuri AndreiCopot) inclusă pe cel mai recent album al trupei, “BastaMafia”. Albumul conţine 13 piese, dar şi două bonustracks. fiind înregistrat în Chişinău, la Cuibul Studio, şiîn Germania, la Headroomstudio Berlin. Single-ul be-neficiază şi de un videoclip, parte din concertul XmasSymphony, susţinut în decembrie 2013 la Palatul Na-ţional „Nicolae Şulac” din Chişinău, alături de oorchestră simfonică.

Am


În ţarăFolk

Gărâna şi Bulci Amatorii de folk din vestul ţării au avut parte

de două festivaluri care deja au tradiţie. Cea de-azecea ediţie a festivalului de folk Gărâna (fratele cele-brului festival de jazz), eveniment muzical complex -două zile cu o serie de concerte folk, susţinute de cu-noscuţi muzicieni, iar a treia zi - un festival al beriigermane, cu muzică şi dansuri tiroleze şi bavareze. Vi-neri au cântat Mircea Vintilă, Victor Socaciu, VasileŞeicaru & Nicolae “Nae” Matei, Adrian Berinde &BAND, Thea Marconi, apoi a urmat prezentarea demodă Princess Melina by Luciana Matei Plavosin.Sâmbăta au cântat Mircea Baniciu – Vlady Cnejevici –Teo Boar, Narcisa Suciu & Band, Ioan Gyuri Pascu –Vlady Cnejevici – Teo Boar, Călin Bârcean, OvidiuScridon şi a avut loc lansarea albumului “Povestiri mi-nereşti” de Zoltan Butuc. Un festival cu serios impactturistic.

În aceeaşi perioadă (de ce oare?), în localitateaBulci (judeţul Arad) a avut loc a şaptea ediţie a festi-valului Maris Fest. În prima zi au concertat Ioan GyuriPascu, Hidro Grup 8, Nova Band, Corso Band, OldLady`s Band, Vasile Gondoci., iar în a doua zi - con-certe cu Adrian Ivaniţchi, Didina Curea, Vizi Imre,

Cristi Buică, Nelu Pitic, Daniel Julean & Trupa de Ser-vici, Felix Alin Bejan, Grupul Ama. Tot un festival cupotenţial turistic: intrarea a fost liberă, iar la faţa locu-lui a existat posibilitatea de campare gratuită.

Vama Veche.A 11-a editie a Festivalului Folk You! Florian

Pittiş a avut loc ca de obicei la malul mării, timp detrei zile. Conform tradiţiei, au fost convocaţi folkiştiinoştri de frunte, unii în postură solistică, alţii cu gru-puri de acompaniament, precum şi nume mai puţincunoscute, dar şi 6 formaţii rock. În prima zi au evo-luat Cătălina Beţa, Folk Frate, Gyuri Pascu & VladyCnejevici şi Teo Boar, Alexandru Andrieş, Alina Ma-nole, Ducu Bertzi, Ada Milea, Anca Hanu, Cristi Rig-

man, Bobo Burlăcianu, Mircea Vintilă & Brambura,OCS, Celelalte Cuvinte. În cea de-a doua - TeodoraBuciu, Laura Meştereaga, Adrian Ivaniţchi, MihaelaPopescu, Andrei Păunescu, Cosmin Vaman, Alexan-dra Andrei & Trupa Spam ,Vasile Şeicaru, Dinu Olă-raşu, Poesis, byron, Viţa de Vie, Iris. În ultima zi aucântat Claudiu Pălălae (Câştigătorul trofeului Folk UFlorian Pittiş 2014), Tatiana şi Marius Ojog (Fox Stu-dis), Maria Gheorghiu, Adi Sărmăşan, Zoia Alecu,Emeric Imre & Jimi El Laco, Florin Chilian, Dan An-drei Aldea, Nicu Alifantis & Zan, Pasărea Rock. Dupăcum se vede, vedetele genului au fost prezente - nu

mai puţin de 33 de nume principale precum şi mulţiacompaniatori au figurat pe afiş, făcând din acest fes-tival numărul 1 în domeniu.

Folkever - RĂDĂUŢI şi SIRETUn eveniment cu totul deosebit, axat pe di-

verse componente culturale, nu numai pe latura folk,intitulat Festival de atitudine culturală, desfăşurat –idee originală – în două oraşe. Din bogatul programdesprindem: expoziţie de caricatură Gabriel Tora, con-cert de pian la patru mâini, vernisajul expoziţiei FilipLazăr, Teatrul BRUSC (teatru după Mihai Ignat), lan-sări de reviste (Timpul, Bucovina literară, Zona lite-rară, Als ob), de cărţi şi cd-uri, recitaluri de poezie şilecturi publice - Walter Dionisie şi Anca Dionisie, Al.Ovidiu Vintilă, Clara Mărgineanu / Paul Gorban ,“Antologia Ziduri între vii”, Dinu Olăraşu, FlorinOnică. Conferinţa de presă de deschidere şi manifes-tările ulterioare au avut loc la Galeriile de Artă Ră-dăuţi, Sala Voievozilor Primăria Siret, Bibliotecaorăşenească şi s-au vizitat obiectivele turistice dinSiret (Sf. Treime, Sinagoga, Cimitir Evreiesc) şi Suce-viţa.

Concertele folk şi folk-rock au fost susţinutede V.Avdochimov, Icarus, Mihai Boicu, Gabriel Tora,Florentin Budea, Cantos, Walter Dionisie (care a sus-ţinut un curs de songwriting şi de structuri muzicalemodern), Dinu Olăraşu, Ştefan Geraksiev, trupa Den-var şi Sorin Minghiat. O frumoasă iniţiativă în acestevremuri ne-culturale.

Pagini de Florin-Silviu URSULESCU

Ioan Gyuri Pascu

Zoia Alecu


PoPortret componisticEugen Doga

Octavian URSULESCU

Distins cu premiul UCMRîn 2006, acad. Eugen Doga, “Maes-tru în artă, Artist al Poporului şiOm al Mileniului”, fost deputat,este cu adevărat o celebritate mon-dială, cu zeci de ordine, medalii,distincţii, concerte în întreagalume; a compus muzica pentrusute de filme (faimoase sunt coloa-nele sonore ale filmelor “Şatra” şi“Lăutarii”, în regia lui Emil Lo-teanu), i s-au consacrat lui însuşifilme şi cărţi. Recunoaşterea mon-dială, unică, este probată de inclu-derea în Topul realizat de “HistoryRundown” cu cele mai bune 200 depiese muzicale din toate timpurile,Doga figurând în acest clasamentpe locul 83, cu “Gramofonul”, şi 94,cu “Dulcea şi tandra mea fiară”.Acest vals, considerat de RonaldReagan drept cel mai bun vals alsecolului trecut, a stat la baza fon-dului muzical al Ceremoniei dedeschidere a Olimpiadei de la Soci(2014), de deschidere şi de închi-dere a Olimpiadei de la Moscova(1980) şi a fost inclus pe lista patri-

monială a UNESCO, fiind conside-rat drept una dintre cele 4capodopere muzicale ale sec. XX!Născut pe 1 martie 1937 în satul

Mocra-Ribniţa, în Transnistria, Re-publica Moldova, Eugen Doga adeclarat de fiecare dată că se simtepe de-a-ntregul român, fiind fasci-nat de poezia eminesciană, pe care

a elaborat numeroase lucrări. Întrecele aproape 200 de filme la caresemnează coloana sonoră, înafaracelor amintite se numără “Maria-

Mirabela” (regia Ion Popescu-Gopo), “Nunta la palat”, “Singur înfaţa dragostei”, “Zece ierni pe ovară”, “Explozie cu efect întârziat”,

“Durata zilei”, “Patul lui Procust”,“Se caută un paznic”, “Portretulsoţiei artistului”, “Va fi trista des-părţire”, “Incomparabilă”, “Dragulmeu prieten uitat de mult timp...”,

“Riabinovi vals”, “Casă pentru Se-rafim”.

Creaţia lui Eugen Doga esteabsolut impresionantă, de la cân-tece şi romanţe, balet şi operă, mu-zică pentru film şi teatru la corurisau cvartete, alchimia muzicii sale,după cum afirmă comentatorii,constând în studiul atent al istorieişi culturii diferitelor naţiuni, aşaexplicându-se că a reuşit să com-pună cu acelaşi succes, păstrândcoloritul respectiv, muzică specificmoldovenească, rusească, ţigă-nească, poloneză, latino-americană(baletul “Venancia”, din 1989, pen-tru care a studiat câţiva ani folclo-rul local), afgană, chineză, din AsiaCentrală (coloana sonoră a filmelor“Jamila” şi “Trebuie să trăim încă odată”) sau cehă! “Pentru mine crea-ţia este o dragoste abstractă, inex-plicabilă, ca o suflare trecătoare devânt cald într-un curent de aerrece...” - declara Doga. Din 1972 aînceput să susţină concerte în în-treaga lume, în cele mai îndepăr-tate colţuri ale globului, a lansatdiscuri în numeroase ţări, între care

alături de Emil Loteanu

Am


Portret componisticşi în România. Zeci de orchestre simfonice presti-gioase, între care şi Orchestra Filarmonicii “GeorgeEnescu” din Bucureşti, coruri academice sau de copiiau lucrările sale în repertoriu, sub bagheta dirijorilorIosif Ion Prunner, George Mustea, Serghei Scripka,

Cristian Florea, Vladislav Bulahov, Anatoli Badhen,Iuri Silantiev. Concertele sale au loc mereu cu casa în-chisă (la Sankt Petersburg au ţinut o săp-tămână, cu câte două reprezentaţii pe zi!),în săli mari, în spiritul concepţiei expusede creator (în egală măsură violoncelist, ladebut, şi pianist): “Concertele mele audrept scop aducerea oamenilor laolaltă,conservarea idealurilor care fac lumea maibună, mai tolerantă, florile să înfloreascăşi soarele să lumineze. În plus, concertuleste cel mai bun test, e ca un examen, îmiverific muzica recent compusă. Apoi mu-zica de film: nu este întotdeauna perce-pută, uneori serveşte doar ca fundal, însădatorită concertelor pot s-o readuc la viaţă,redescoperind-o pentru public”. Încă din1979 au început să apară filme şi cărţi de-dicate lui, una din ele, “Meditaţie pe por-tativ”, cuprinzând dialoguri EugenDoga-Victor Crăciun, fiind editată la Bu-cureşti. Este membru în mai multe acade-mii, iar distincţiile, câteva zeci la număr,vin şi ele din întreaga lume. Astfel, estemembru al Uniunii Compozitorilor dinRepublica Moldova şi din Rusia, artist al poporuluidin ambele ţări, Cavaler al Ordinului Republicii Mol-dova, distins cu Premiul de stat pentru baletul “Lu-ceafărul”, cu Medalia mondială de aur “Personality”

(SUA), Ordinul “Delaker” (Republica Kârgâzstan),“Steaua României de aur în grad de Comandor” şi Or-dinul naţional al României “Serviciu credincios îngrad de mare Ofiţer”, Ordinul ” Pentru merite în faţapatriei” (Rusia). Probabil însă că muzica de film i-a

adus şi mai multe recunoaşteriinternaţionale, începând cu “Lău-tarii” (Scoica de argint) şi “O ta-bără se urcă în cer” (Şatra),trofeul Scoica de aur, ambele lafestivalul de la San Sebastian,Spania şi continuând cu trofeelecucerite la Brno, Chişinău,Lagow, Stockholm (“Grandprix”), Minsk, Praga, Yalta, Soci.Din 2012 Eugen Doga este preşe-dintele Fundaţiei internaţionale“Dominanta”, ale cărei scopurisunt exclusiv caritabile, imple-mentând proiecte din domeniulartei şi al educaţiei.

În 1983 Eugen Doga acompus prima sa lucrare dedi-cată baletului, pentru filmul luiEmil Loteanu “Anna Pavlova”,închinat legendarei balerine, pen-tru ca în acelaşi an să compunăbaletul “Luceafărul”, inspirat de

poemul eminescian, spectacol prezentat şi în aer liber,în parcul central al Catedralei din Chişinău. “Toată

frumuseţea şi atractivitatea lumii înconjurătoare, însens estetic, este un mister şi numai prin empatie îipoţi surprinde infinitatea”. Extrem de diversă este şicreaţia sa din perimetrul muzicii corale, cu lucrări

cu I. P. Gopo şi G. Vieru

pentru cor de copii şi pian, orchestră şi voce, cor, so-lişti şi orchestră simfonică, concertul de operă “Dialo-gurile dragostei”, despre Eminescu şi Veronica Micle,poeme pentru cor a capella, balade pentru voce şi or-chestră, cor şi orchestră simfonică (“Limba noastră cearomână”, pe versuri de Grigore Vieru), pentru bas, corşi orchestră simfonică “Imn lui Ştefan cel Mare” peversuri de Mihai Eminescu, cantate, suite vocale şi dedans, recvieme... La începutul carierei a predat la oşcoală de muzică şi apoi teorie muzicală la Liceul demuzică din Chişinău, iar din 1997 a lucrat cu copiiipreşcolari, aşa încât nu e de mirare că are la activ oserie de foarte reuşite creaţii pentru cei mici.

În creaţia lui Eugen Doga poezia lui MihaiEminescu şi a Veronicăi Micle ocupă un loc de frunte,încă din 1972 semnând două lucrări pentru cor a ca-pella inspirate de versurile eminesciene, “Dorinţa” şi

“Dintre sute de catarge”, după care, în 1983, baletulsimfonic “Luceafărul”, de care am amintit deja. Totversul eminescian i-a inspirat un ciclu de romanţe,“Ochiul tău iubit”, 6 cântece pentru voce, cor feminin,cor de copii şi orchestră, arii, piese pentru cor a ca-pella, solişti, cor şi orchestră simfonică. Ciclul Emi-nescu-Micle, conţinând peste 50 de cântece dedragoste, este pe cale de a fi definitivat, poezia Vero-nicăi stând de asemenea, în anii 2012-2013, la baza câ-torva zeci de creaţii: romanţe, arii pentru voce şiorchestră simfonică, voce şi pian, voce, cor şi orches-tră, cor de copii şi pian, dintre titluri remarcându-se“De-ai şti, iubite”, “Din pulberea iubirii”, “Drag mi-ai fost”, “Te ştiam numai din nume”, “S-a pus vălul”,“Aş vrea să viu la tine”, “Am urât această lume”. În

1999 a fost scrisă prima arie a operei “Dialogurile dra-gostei”, “Nu plânge”. Pentru a ne convinge că activi-tatea sa este la fel de intensă şi în prezent, în anii2013-2014 a definitivat în egală măsură 6 cântece peversurile lui Eminescu (între care “Replici”, “Floarealbastră”, “Te duci”), lucrări pentru pian, cor a capella(“Limba noastră cea română”), pentru bas, cor şi or-chestră simfonică, pentru voce şi pian. Plus o sume-denie de concerte simfonice susţinute la AteneulRomân, la Moscova, Iaşi, Perm, Omsk, Simferopol,Chişinău, Smolensk, Sankt Petersburg... Ca o încunu-nare şi o recunoaştere, Eugen Doga a fost în august2015 invitatul principal la Festivalul Limbii Româneîn SUA şi Canada, organizat în premieră de Institutulcultural român din New York, cu spectacole la Mon-treal, Ottawa, New York. În cadrul programului au fi-gurat un recital al naistului Vasile Iovu, artist al

poporului din Republica Moldova, un altul de pian allui Eugen Doga, cu piese instrumentale binecunos-cute, dar şi lansarea cărţii “Eugen Doga: Muzica esteprima şi ultima mea iubire” şi a filmului documentar“Eugen Doga”, din seria “100 de români celebri năs-cuţi în Moldova”.

Eugen Doga crede în valoarea terapeutică amuzicii, în capacitatea muzicii de a crea o lume im-aginară, în care domină armonia şi frumuseţea, crea-torul putând transforma scânteia într-o operă de artădurabilă. Conştient fiind de paleta largă de nuanţe amuzicii sale, de valenţele bogate şi de lumina pe careo răspândeşte, compozitorul îşi numeşte muzica “uncurcubeu alb”...


Portret componistic

Am

a Concertul aniversar de la Ateneul Român

stringendo

simile

Adagio ( = 32)

Dulcea 2i tandra mea fiar1

muzica: Eugen Doga


O melodie pentru fiecare


EvenimentMoineşti: ovaţii pe stadion

Suzana LEPŞE

Am colindat ţara în lung şi-n lat, cum se spune,şi afirm cu mâna pe inimă că n-am întâlnit un oraş (mu-nicipiu din 2001, atestat documentar de 578 de ani) maielegant, mai curat, mai civilizat, cu pecetea artei şi bu-nului-gust la tot pasul: parcuri, arteziene, lucrări de artă(începând chiar cu emblema care te întâmpină cândtreci de ”poarta” localităţii), acestora din urmă adău-gându-li-se trei statui dezvelite acum şi aparţinândunor participanţi la a IV-a ediţie a Taberei internaţio-nale de pictură şi sculptură. Toate se datorează în ceamai mare măsură tânărului primar, mare iubitor deartă, Viorel Ilie, care anunţă pentru primăvară, cu unconcert al marilor vedete de muzică uşoară românească,redeschiderea sălii de teatru, complet modernizate şirenovate după două decenii de inactivitate. Ca un co-rolar, Zilele municipiului Moineşti au reunit ca de fiecedată numeroşi participanţi, în serile de vârf peste 5.000de spectatori ovaţionând artişti de top. Dar serbările

acestea tradiţionale, chiar dacă dominate de muzică, auînsemnat şi literatură (lansarea volumelor V şi VI ale lu-crării ”Caietele Tristan Tzara”), teatru, competiţii spor-tive, cinstirea cuplurilor cu peste 50 de ani de căsnicie.Desigur, cum spune şi titlul, stadionul a fost polul mag-netic, timp de două zile, de dimineaţă până seara, scenacelor de la ”Axial Music” (Florin Lupancu) fiind ocu-pată de artişti urmăriţi cu interes de un public generosşi cunoscător. Un adevărat tur de forţă l-au făcut mem-brii juriului şi sutele de participanţi la a V-a ediţie aConcursului internaţional de muzică şi dans popularpentru copii şi tineret ”Moineşteanca”, unde artiştii ro-

mâni (ce talente, ce costume, ce virtuozitate instrumen-tală la câţiva copilaşi!) s-au înfruntat cu cei veniţi dinBulgaria, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Un-garia. Autenticitatea evoluţiei acestora a contrastat, depildă, cu aceea a adolescentelor locale care alcătuiescun grup vocal de muzică uşoară, fără pic de personali-tate – de altfel la orice concurs folcloric vei constata, faţăde cele de muzică uşoară, un plus valoric net, ideea deimitaţie fiind mult mai puţin prezentă în muzica popu-lară. Oricum, e bine că s-a dat o şansă şi localnicilor dela Clubul elevilor, demnă de toată stima fiind pasiuneatinerilor componenţi ai unor trupe rock. La nivel de ”se-niori” au evoluat ansamblul ”Busuiocul” din Bacău,precum şi două colective, Taraful ”Alăuta” şi Ansam-blul ”Sălcioara”, din oraşul înfrăţit Cantemir din Repu-blica Moldova.

Tinerii spectatori au aşteptat cu nerăbdare ve-nirea în oraşul lor, în premieră, a două soliste foarte me-diatizate, dar s-a dovedit încă o dată că o scenă marepresupune un repertoriu alcătuit altfel decât, să zicem,pentru un club sau o discotecă; ele însă, tinere şi talen-tate fiind, au tot timpul să-şi adapteze show-ul. De laLidia Buble nici nu aveam pretenţii prea mari, ea fiindla început de drum: descoperită de Adrian Sînă (ex-Ak-cent), solista din Deva îi datorează acestuia hit-urile”Kamelia” şi mai ales ”Noi simţim la fel” (audienţăuriaşă în 2014). În schimb frumoasa Antonia (Clara Ia-cobescu), 26 de ani, după 13 ani petrecuţi în SUA, undea luat primele lecţii de muzică, are un portofoliu multmai consistent de melodii de succes, de la ”Roses onfire”, ”Morena”, ”Shake it mama”, ”Marionette”, ”I gotyou”, ”Jameia”, ”Marabou”, ”Chica loca” la ”Nu stauîn Hawaii”, ”Pleacă” (titlu lansat împreună cu trupaVunk), ”Întoarce-te acasă”. Are deci de unde alege, aşaîncât e de dorit să-şi construiască un recital mai dens,în care timp de 45 de minute să înlănţuie aceste cântecestând permanent pe scenă, căci, slavă Domnului, are şicharismă, şi voce! Preşedinte de onoare al juriului la”Moineşteanca”, popularul artist basarabean Ion Paladi(absolvent al Academiei de muzică din Chişinău cu spe-cializarea... Dirijat cor academic!) a interpretat, la cere-rea publicului, toate piesele care l-au făcut cunoscut, înfrunte cu ”Foaie verde şi-un chiperi”, ”Măicuţa-i cân-tec şi iubire”, ”Mii de stele”, ”Mama mea, icoanăsfântă”, ”Dorul Basarabiei”, ”Tata-i stâlpul şi puterea”,”Bine-i şade mesei mele”. Pentru mulţi iubitori ai mu-zicii uşoare, formaţia ”Provincialii” din Focşani se iden-tifică, în bună măsură cu solistul vocal IonuţUngureanu, datorită faptului că acesta, după 2001, cîndau fost puse bazele trupei, a avut numeroase recunoaş-teri individuale: Trofeul Mamaia în 2005 (a cântat ”Oa-meni” de Marius Ţeicu), premiul I (cu Ionel Tudor) şipremiul II (cu Laurenţiu Duţă) la secţiunea Creaţie aaceluiaşi festival. Apoi a fost unul din finaliştii... fărănoroc la preselecţiile naţionale Eurovision,clasându-se pe poziţia secundă în 2007 (cu ”Time”) şimarcând participări notabile alături de Paula Seling în2008 şi Moni-K în 2004 (”Sărutul nopţilor de mai” a de-venit apoi un hit în duet cu Andra). Regretabil, deşi au

Antonia, V. Ilie

Am

Mirajul dansuluiAndra VĂSÂI

Competiţiile de dans de pe micul ecran au sporit în modindiscutabil popularitatea acestei arte, aşa încât nu e de mi-rare că şcolile de dans sunt tot mai numeroase şi mai cău-tate. Important este însă ca şi profesorii să fie la un nivelînalt, pentru a creşte eventual campionii de mâine – iar dacănu-ţi propui aşa ceva, ai şansa măcar de a nu mai fi stângacipe ringul de dans la un eveniment, câştigi în eleganţă şi însiguranţă de sine. Iată de ce m-am bucurat să aflu că doi re-putaţi dansatori-coregrafi din Republica Moldova, şi-audeschis o asemenea şcoală, dotată cu tot confortul, într-ozonă centrală (str. Titu Maiorescu 10A, lângă Piaţa Obor).Practic, „Teodor Dance Studio” (facebook.com/TeodorDance Studio), cu o experienţă de peste 20 de ani în dome-niu, oferă în condiţii excepţionale cursuri de balet, dans mo-dern, dans sportiv, dans de societate. Copiilor între 5 şi 8ani li se predau elemente combinate de balet, pop, danssportiv, ritm, mobilitate, în timp ce între 9 şi 12 ani ele-mentele de balet sunt asociate cu MTV/Pop, dans sportiv.La cei între 13 şi 17 ani apar în plus (deh, vârsta şi idolii depe micul ecran!) elemente de hip-hop si R & B, iar cei depeste 18 ani şi adulţii se familiarizează şi cu dansul de so-cietate (cum vi se pare când la o nuntă mirii habar n-au sădanseze corect un vals sau un tango?), tangoul, zumba, ki-zomba, aerobic. Deci avem de-a face cu cursuri de danspentru începători, amatori şi profesionişti, cu ore indivi-duale sau coregrafii speciale, după dorinţă, predate de va-

loroşi profesori,Teodor Rădulescu( facebook.com/Teo Radulescu) şiAlexandra Shine( facebook.com/Alexandra Shine),frumoasa Alexan-dra fiind, nu v-aţiînşelat, cunoscutaprotagonistă a to-purilor muzicale, înprezent compo-nentă a grupuluiSuper Trooper.Atrăgător este fap-tul că aici se potlua, cum spuneam,ore individuale,dar pot fi urmatecursuri de fitness şiaerobic, nemaivor-bind de cursurilespeciale pentru pe-rechi (tango, vals,salsa, kizomba, fla-menco, dans sportiv). Dacă aveţi noroc, poate chiar ne în-tâlnim la sală, merg adesea acolo, e la doi paşi de casa mea,ca să-mi păstrez mobilitatea şi să fiu la zi cu tot ce mai e nouîn domeniu. Muzică, dans, eleganţă, distincţie, mişcare, gra-ţie, socializare – poate fi ceva mai frumos?


Evenimentnumeroase creaţii proprii reuşite pealbumele ”Contraste”, ”Ochii de ca-tifea”, ”Chitara maiţa”, ”Noaptea pecovor”, cei de la Provincialii au pre-

ferat să recurgă mai ales la reluări,alături de Ionuţ evoluînd şi o solistădin Republica Moldova.

Dacă ar fi să se alcătuiască olistă a formaţiilor de frunte din mu-zica pop-rock românească, Direcţia

5 ar figura cu siguranţă într-un Topalături de Holograf, Iris, Voltaj,Vunk (un motiv de mândrie pentrugazde: 3 din cele 5 au cântat la Moi-

neşti!), pe un criteriu foarte simplu,ce ţine de valoare, stabilitate în com-ponenţă şi mai ales popularitate, eleputând oricând umple singure SalaPolivalentă sau Sala Palatului dinCapitală. Grăitor este faptul că Vol-

taj şi Direcţia 5 anunţă pentruaceastă toamnă concerte alături deorchestre simfonice! Show-ul celorde la Direcţia 5 a încheiat apoteotic,înainte de atrăgătorul joc de lasere,manifestările de la Moineşti, prima-rul Viorel Ilie putându-se felicitapentru alegerea făcută. Liderul Ma-rian Ionescu şi colegii săi (între carepropriu-i fiu, dar şi noua achiziţie,frumoasa solistă Alina Crişan, fostăla ASIA) au dovedit că nu întâmplă-tor este trupa noastră pop-rock cucele mai numeroase premii la activ– la Bregenz (Austria), ”Orfeul deaur” (Bulgaria), Bratislava (Slova-cia), Barcelona (Spania), Mamaiasau ”Cerbul de aur”, nerefuzând ni-ciodată competiţia. Merita să vedeţila Moineşti, într-un superb final defestival, un stadion întreg reluând încor celebrele balade rock ”O fată caea”, ”Ai un loc”, ”Am nevoie detine”, ”Eşti stilul meu”, ”Altul maibun”, ”Seducţie”, ”Te voi aştepta”,”Dacă ai ştii”, ”Obsesia”, ”Poţi să vi-sezi”! Aceasta este adevărata popu-laritate, nu cea falsă din tabloide şiemisiuni mondene...

Alexandra Shine

Direcţia 5

Muzicieni români din diaspora (XIV)

Doru IONESCU

Ediţiile „O poveste... cu cântec!” ale emisiunii„Lumea şi Noi” se difuzează la TVR Internaţional (în fie-care vineri, de la ora 20.30), dar şi pe platforma , underămân înregistrate şi pot fi vizionate oricând.

REZIDENT EX reloaded! (Germania / România)Grupul rock inventat de Octavian Iepan (chitarist şi com-pozitor stabilit la Hamburg), înurmă cu cinci ani, are o singurăţintă: scenele din România. Nueste la prima încercare de a strângeinstrumentişti români din dias-pora, dar aceasta este cea mai im-portantă. Alături de ChristianPodratzky (Berlin) la bas, Tavi i-aadus pe prietenii săi cunoscuţi întoată Europa, chitaristul MatthiasLange şi bateristul Mark Cross. So-list, în urma unei selecţii naţionale,Sebastian Simonis, singurul rezi-dent în România. Emisiunea estepovestea primului concert. Sco-pul? „Noi să fim noi”, cum spunetitlul primului videoclip. Cum? Înlimba română. Rock! Mai multeputeţi afla din concertele care se pregătesc în această

toamnă, care anunţă şi al doilea lor CD! Tot în acest ano-timp, e anunţat ca sigur turneul românesc canadienilorO.N.E., conduşi de Marius Luca, despre care v-am po-vestit în articolul precedent.

FELIX şi IONUŢ ŞIPOŞ (Oslo, Norvegia) Tată şifiu, amândoi afirmaţi ca muzicieni - jazz-rock respectivpop-rock - în România, apoi dezvoltând cariere asemănă-toare. Felix a lăsat amintiri plăcute melomanilor, în anii’70 - ’80, cu grupurile Transfer şi Ethos (Iaşi, apoi Oradea);după două decenii, Ionuţ a cântat la rândul său cu maimulte formaţii, cel mai recent în 2009, în studiourile TVR,cu Peşte Viu. Tatăl este profesor de chitară, dezvoltându-şi activitatea deopotrivă în producţia muzicală, la Oslo;Ionuţ n-a sărit departe de trunchi, urmând calea sunetu-

lui, specializându-se în captări şipostprocesări pentru filme artistice.Niciunul nu a abandonat ideea re-venirii acasă (ba au şi un disc înre-gistrat de mai mulţi români), înmuzica ce le-a dat nume, fie şi pen-tru un singur concert ori disc. Fil-marea TVR Internaţional esteprimul pas.

CONSTANTIN RADU(Copenhaga, Danemarca) La debutchitarist, apoi multiinstrumentist şiorchestrator, Constantin Radu areşcoala primelor trupe pop-rock ro-mâneşti de la jumătatea anilor ’60,apoi un portofoliu de grupuri cucare a cântat mai ales în străinătate,în anii ’70 - ’80, din Emiratele Arabe

şi până în Scandinavia. După contractele cu Romanticii,formează propriul grup RC’s Band, care o va acompaniape soţia sa, Eva Kiss. Rămâne în cele din urmă în Dane-marca, acolo unde marea solistă şi cele două fete ale lor

A C T U A L I T A T E AMU Z I C A L Ă

Redactor şef:George BALINT

Redactori:Mihai COSMA

Octavian URSULESCU Editorialist: Liviu DĂNCEANU

Secretar de redacţie: Costin ASLAM

Colegiu redacţional: Mariana POPESCU, Mihaela Silvia ROŞCA,

Vasilica STOICIU-FRUNZĂ, Petre Marcel VÂRLAN

Semnează în acest număr:Ruxandra ARZOIU, Luminiţa CIOBANU,

Grigore CONSTANTINESCU, Viorel COSMA, AndraFRĂŢILĂ, Oana GEORGESCU, Olga GRIGORESCU,

Doru IONESCU, Florian LUNGU, Carmen MANEA, Mariana POPESCU, Florin-Silviu URSULESCU, LauraVASILIU, Vasile VASILE, Vlad VĂIDEAN, IrIna VESA

www.ucmr.org.ro

Adresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect.1,010071, România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67

E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - ERICOM PRINT SRLTEL: 021-410.64.88 ISSN: 1220-742x

Pe micul ecran

Revistă lunară de informare, opinie şi dezbatere editată de UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

şi finanţată cu sprijinul MINISTERULUI CULTURIIl-au urmat imediat după 1989. N-a durat mult până cândcei doi soţi au urcat din nou pe scenă şi şi-au continuat ca-rierele. Reveniţi de mai multe ori în România, ei îşi fac so-coteli să se restabilească în ţara natală.

CĂTĂLIN MILEA (Olanda / România) Muzicia-nul a pendulat încă din anii ’90 între scenele de jazz alelumii. Din 2006, a studiat în Olanda şi a dezvoltat astfelexperienţe internaţionale alături de muzicieni titraţi ai ge-nului, revenind din ce în ce mai des alături de generaţiasa, dar şi de instrumentiştii şi soliştii în formare în ţara sanatală. Cu Romanian Jazz Collective, saxofonistul a redatactualităţii compoziţii din arhiva de aur a muzicii româ-neşti, iar cu generaţia tânără a dat un nou suflu mişcăriiprin revista „Jazz Compas” şi concertele subsidiare. Emi-siunea pune în lumină proiecte dintre cele mai diverse, dela Jazz It Up şi Re-Bop Unit la Eugen Gondi Trio, Ham-mond Trip şi experimentul de ultimă oră Imagination Or-chestra.

CRISTI MARINESCU (Aalborg, Danemarca)Chitaristul din ultima formulă a grupului Roşu şi Negruare multe amintiri despre rockul anilor ’80 - ’90, toate fru-moase. Când nu a mai putut să se întreţină din muzică, amuncit, dar niciodată nu şi-a abandonat marea pasiune.Aşa face şi în Scandinavia, unde s-a strămutat cu toată fa-milia, de şase ani. Nu mai cântă pe scenă, dar lucrează dezor în studioul propriu. Concertul de rămas bun - susţinutîn 2009 pentru TVR Cultural - are un post-scriptum în edi-ţia cu cântec a emisiunii „Lumea şi Noi”, care include şiun proiect de ultimă oră. Sau un nou început…

Eva Kiss, C. Radu alături de echipa TVR

actualitatea muzical~muzical~ - cimec.ro fileserie nouã septembrie 92015 (clxx) 48 pagini issn...

Documents