actualitatea muzical~muzical~ - cimec.ro fileserie nouã septembrie 92015 (clxx) 48 pagini issn...

Click here to load reader

Post on 15-Sep-2019

10 views

Category:

Documents

0 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

  • Serie nouãseptembrie 2015

    9(CLXX)

    48 paginiISSN

    1220-742X

    D i n s u m a r:

    �SIMN 2015 (II)�Festivalul Internaţional “George Enescu” (I)�Le Grand Prix de l’Opéra�“Trofeul tinereţii” Amara�Festivalul de jazz de la Gărâna (II)�Portret componistic Eugen Doga

    REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

    În imagine: compozitorul Dan DEDIU

    ACTUALITATEA

    MUZICAL~MUZICAL~

  • DIN SUMAR

    1ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    Editorial

    SIMN 2015 (II)..........................2-10

    SIMN... la Iaşi.........................10-11

    Între antumitate şi postumitate

    Liviu DĂNCEANU

    În general opusul muzical necesită un anumitinterval temporal pentru a putea fi apreciat în afaraoricărei vogi, conduite sau aspiraţie contemporanelui. Fiecare epocă lasă în urma ei compozitori fie ma-jori, fie minori, pe care contemporanii lor nu i-au pri-vit întotdeauna ca atare. Istoria muzicii este astfeldoldora de exemple de autori celebri pe vremea an-tumităţii, care au căzut apoi în desuetudine în pe-rioada posterităţii, şi invers, creatori care au fostdesconsideraţi în timpul vieţii şi re-consideraţi la unoarecare răstimp după moarte. Din această perspec-tivă există trei categorii de compozitori: 1) cei ce se bu-cură de succes exclusiv în propria lor epocă; 2) cei carevor cunoaşte notorietatea într-o epocă viitoare şi 3) ceice sunt permanent pe val, încă de la primele lor ma-nifestări artistice. În prima categorie intră acei autoriinteligenţi, talentaţi, de certă vocaţie, dar fără viziune,carenţi la un anume fel de intuiţie şi, de ce nu, şansă(în sensul de a fi acceptaţi în siajul istoriei). „Pericoluleste să placi publicului de acum, care te înconjoară, teîntâmpină, te consacră, în sfârşit, îţi conferă succes(…). Poate că va trebui să aşteptăm cincizeci sau osută de ani pentru a ajunge la adevăratul nostru pu-blic, cel care mă interesează cu adevărat”, spuneaMarcel Duchamp în Aventura artei în secolul XX. IarPierre Souchaud se întreba: „Cine ar avea lipsa demodestie de a pretinde că ştie ce artist sau ce tendinţăsunt într-adevăr majore?” Foarte cutezător ar fi, des-igur, cel care ar risca aşa ceva! Alegerile sale au marişanse să nu fie validate în deceniile următoare. Adoua categorie însumează compozitorii a căror operăconstituie mai puţin reflexia unei expresii (mode sauspirit al epocii) şi mai mult expresia unei reflecţii (per-sonalităţi), fiind substanţial mai nesiguri, plini de în-doieli şi tatonări (în comparaţie cu cei din primacategorie, care merg îndeobşte la sigur). La fel de in-teligenţi, talentaţi şi cu vocaţie creatoare, cei ignoraţide actualitate (dar favorizaţi de posteritate) au oanume intuiţie capabilă să modeleze perspectiva, vi-ziunea despre viitor. Ei întâmpină în mod cert destuledificultăţi în definirea unui idiom sonor caracteristicmuzicii actuale, fie şi numai pentru că, se ştie, totuleste astăzi posibil, dar nu sunt, în nici un caz, aşa denerăbdători şi avizi de glorie imediată, precum cei-lalţi. La fel de dificil este şi pentru noi să precizăm caredintre congenerii noştri compozitori vor apărea înochii generaţiilor viitoare ca fiind reprezentativi pen-tru timpul pe care-l trăim.

    Urmare în pag. 2

    Interviu cu M. Constantinescu....13

    Simpozionul “George Enescu”.....14

    Muzica românească în Festivalul Internaţional“George Enescu”......................15-29

    Le Grand Prix de L’Opéra........30-31

    Despărţiri...............................32-33

    Punctul pe j... azz........................34

    Festivalul de la Amara............36-39

    Portret Eugen Doga................42-45

    Muzica pe micul ecran.................48

    Pop-rock, folk.........................40-41

    Sărbători la Moineşti..............46-47

  • Urmare din pag. 1

    Oricum, nici un artist nu poate ficonvins că ceea ce întreprinde peparcursul vieţii sale va avea va-loare peste secole. Iar dacă aşa cevase întâmplă, înseamnă că artistulrespectiv ori e nerealist ori deţineanume precarităţi mintale. Intere-sant este că, dacă în prima catego-rie operele creatorilor suntreceptate majoritar graţie teoriilorşi atmosferei ce le anvelopează cugenerozitate, dacă în cea de a douaaceste opere sunt înţelese în princi-pal datorită a ceea ce sunt ele în-sele, în a treia categorie intrăcreaţia autorilor recognoscibilă atâtprin doctrina ori haloul ce le învă-luie, cât şi prin valoarea lor intrin-

    secă. Fiecare compozitor aferentacestei din urmă categorii se stră-duieşte să dea gestului său creatorsensul care i se pare cel mai pro-fund, şi care prezumă Zeitgeist-ulca proiect necontenit. Se face, înacest fel, în egală măsură, muzicaprezentului, dar şi a viitorului. Toţicompozitorii cu acces la perenitatese exprimă nu pentru a lăsa neapă-rat o urmă a trecerii lor, ci din do-rinţa de a atinge o ţintă aparentinabordabilă. Făcând slalom prin-tre eşecuri, aceşti creatori debor-dează orice speculaţie ori pariuasupra viitorului, asumându-şi to-todată profunzimile propriei isto-rii, a istoriei muzicii şi a întregiiumanităţi, ceea ce face posibilăcondensarea mai multor timpuri -

    memoria, momentul şi o puntecătre viitor -, dar şi explorarea pro-priei intimităţi laolaltă cu deschi-derea către ceilalţi. Şi încă ceva:fiecare compozitor sau melomanpoate dibui, mai greu, mai uşor,ceea ce îl interesează şi de care sepoate bucura în voie. Muzica de azie produsă prin varii tehnici com-ponistice, divergente, diseminate,care nu se cade să mai răspundăunei formule bine definite, infaili-bile. Libertatea e aproape totală.Importantă este plăcerea cu care in-terogăm această libertate. Căci no-ţiunea de plăcere rămâne încontinuare esenţială. Chiar dacă ease află într-un proces de semnifica-tivă atrofiere.

    Liviu DĂNCEANU

    Letopiseţ despreSIMN 2015 (II)

    Vlad VĂIDEAN

    PERFORMANCEMarca Irinel Anghel În pauza dintre cele două

    părţi ale concertului din 27 mai s-a „întâmplat” unspectacol experimental marca Irinel Anghel, a căruiscurtime a fost din plin compensată de stridenţa efer-vescentă a unui non-conformism căutat cu tot dina-dinsul ce îşi propunea să problematizeze şi să invite lapunerea pe gânduri tocmai prin considerabilă zgu-duire a „zonei de confort” şi a graniţelor destul deopace pe care toleranţa preacumintelui ascultător sesimţea urgent chemată să le traseze. În virtutea uneipedanterii spilcuite, eu unul am fost tentat, la un primşi asurzitor contact, să cataloghez această inserţie sin-cretică drept „interesantă”. După cum mă soma însuşiconceptul spectacolului, m-am străduit să-mi pun laîncercare flexibilitatea receptivă, astfel încât să-mi dauseama că mesajul ce se voia transmis prin intermediulunei atât de pestriţe vehemenţe era, dincolo de faţadaflamboaiantă, unul cât se poate de grav. Mai întâi, nuputea fi ignorat amplasamentul manifestării: o „Sca-recrows Parade” aterizase cu suprarealistă nonşalanţătocmai într-un spaţiu al convenţiei prestigioase pre-cum foyer-ul Sălii “Mihail Jora”. Era astfel deschis îninteriorul unui sălaş tradiţional un portal al improba-bilului, poate chiar al „imposibilului”, căci una dintremizele principale vizate de aceste „happening-uri” pro-vocatoare invită la dezlănţuirea creativităţii în afaratiparelor moştenite sau autoimpuse, conştientizând

    însă în acelaşi timp, pe deplin, funcţionarea latentă aacestora. Şi din perspectiva acestei relaţii ambigueexistente între „normalitatea” consacrată şi asediul in-

    termitent al neconvenţionalului, motto-ul spectacolu-lui – What about your freedom? – îşi dovedea elocvenţa.Despre insidioasele forme de anesteziere, despre„jugul blând” pe care spiritul consumerist al societă-ţii actuale îl impune libertăţii interioare depuneaumărturie înseşi figurinele umane postate la răspântii,aidoma unor sperietori neputincioase înveşmântate în

    ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015

    Irinel Anghel

    Am

  • 3ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015zdrenţuite rochii, extravagante pălării, sufocante co-liere alcătuite din plase de Mega Image, strecurători,sticle goale, mopuri, saci de nailon mototoliţi; şi, ca unsimbol al tăcerii comode la care consimte consumato-rul-oaie, suzeta pecetluia gurile unora dintre acestepersonaje. Toate se aflau sub oblăduirea unui provo-cator amfitrion (actorul Paul Dunca) pe al cărui dez-golit spate putea fi zărită deviza caracteristică „Suntoaia roz a familiei”; acesta îi invita pe rând la masă peunii spectatori mai curajoşi, pentru a înfiripa o im-provizaţie sonoră dialogată cu Irinel Anghel. Întretimp îşi făcuse simţită prezenţa un Mihai Pintenarulegat fedeleş şi cântând la clarinet din poziţie orizon-tală, în timp ce Irinel Anghel se postă deasupra lui şi,emanând o serie de semnificative ţipete, îşi lepădă ten-taculele benzilor de film în care fusese până atunci în-făşurată. În final, subplesnetele de bici aleamfitrionului transfor-mat dintr-odată într-unsinistru sacerdot cu pi-cioare de ţap, fu declan-şată o procesiune camforţată, menită, prin răc-netele ce aminteau debehăielile turmei de oi, aface o grotescă trimiterela conservatorismul bi-sericii ortodoxe. De fapt,dacă intuiesc bine, sedorea astfel conturareaunei forme de protestîmpotriva deciziei abu-zive luate de ConsiliulParohial al Bisericii„Sfântul Gheorghe celNou” din Bucureştipentru a şterge/cenzura o pretins blasfemiatoare pic-tură murală care, tocmai cu scopul înfrumuseţăriizonei bucureştene respective, altfel năpădite de gu-noaie şi clădiri ruinate, interpreta în cheie modernăcelebra scenă a legendelor medievale care îl înfăţişaupe Sfântul Gheorghe străpungând balaurul.

    În cazul particular al spectacolului What aboutyour freedom? cred că a precumpănit impresia că in-tenţia şi ideea poetică generală rămăsese mai puter-nică decât mijloacele ei de realizare concretă,străveziul schematism al acestora dorindu-se astfelcompensat printr-o exagerată ţicneală histrionică. Însăchiar şi aşa, s-a reuşit cu prisosinţă a se demonstra încăo dată că, vorba doamnei Irinel, „arta nu e comodă.Nici nu trebuie să fie. Comod este entertainmentul.”

    Mihaela Vosganian şi trans-realismul arhetipalÎn categoria evenimentului spectacular de tip perfor-mance s-a încadrat şi Calea îngerului uman, impresio-nantă şi cam prea eclectică desfăşurare de forţesincretice pentru instalaţie scenografică (realizată de

    Maria Constantinescu), artist tradiţional (nimeni altuldecât Grigore Leşe, cel a cărui prezenţă fără îndoialăcă, chiar dacă spectacolul fusese programat la o orădestul de târzie, a contribuit substanţial la umplereapână la refuz a Studioului de Operă şi Multimedia alUNMB), grup vocal experimental (Grupul solisticInter-art), actor (George Hodor), ansamblu instru-mental (Ansamblul Archæus al Centrului Naţional deArtă Tinerimea Română), sunete procesate (muzicali-zate de Mihaela Stănculescu-Vosganian, căreia îi apar-ţine şi conceptul artistic) şi dans (în coregrafia LilianeiIorgulescu). Atât la nivelul limbajului muzical, cât şi laacela al textelor (care îmbinau versuri originale, scrisede Varujan Vosganian, cu sugestii culese din spaţiulmantrelor şi din acela al tradiţiei folclorice româneşti),se dorea o fuziune hipnotică între zonele şi rădăcinile

    comune ale unor tradiţii şi culturi cât mai diverse,toate fiind reunite sub cupola suverană a unui scena-riu care îşi extrăgea linia de forţă din ethosul legendeimioritice. Fără a mai intra în detalii obositoare, mărezum la a mă arăta convins că, deja consacrată şi re-prezentată – zice-se cu succes – şi în alţi ani, Calea în-gerului uman se va păstra probabil mult timpemblematică pentru aşa-zisul „trans-realism arheti-pal”, „orientare estetică spirituală” prin care compo-zitoarea Mihaela Vosganian îşi propune, după cumpoate fi citit pe site-ul personal al acesteia, chestiunicât se poate de pretenţioase: „pe de-o parte, să reite-reze funcţiile arhetipale ale artei – funcţia ritualică,vindecătoare, cathartică şi extatică –, iar pe de altăparte să exprime o nouă formă a supra-realului, de-numită de artistă trans-realul, rezultată din explora-rea stărilor de conştiinţă modificată sau dinexperimentarea visării lucide.” Întrucât mare partedin public are tendinţa, oarecum justificată, să tratezerezultatele acestor preocupări drept mistificări pre-

    Imagine din “Calea îngerului uman”

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015tenţioase aflate la graniţa dintre kitsch şi netemeini-cie, nu poate fi omisă recunoaşterea cinstită a faptu-lui că, pentru a convinge, artistul care îndeamnă laîmplinirea unor astfel de deziderate nu are altă şansădecât dacă într-adevăr toate reveriile sale sunt ani-mate şi fundamentate de acea singură instanţă aptă săintuiască şi apoi să asume alegerile cele mai înţelepte,anume de o căutare interioară neobosită, vitală, au-tentică. Din această perspectivă, am fost capabil să în-trezăresc motivele pentru care un ascultător maiimpresionabil s-ar fi putut lăsa fermecat de generozi-

    tatea viziunii artistice etalate în Calea îngerului uman,generozitate care, în fapt, unora mai dornici de astrâmba din nas nu le-ar fi transmis nimic mai multdecât un fel de îngemănare eclectică între pseudo-ar-haisme suspecte şi nebuloase gen New Age; însă în cemăsură e posibil ca prin aducerea pe scenă a diversetehnici şi practici spirituale sublimate artistic să se facărealmente saltul dinspre stadiul imaginar, oniric, în-spre trăirea în mod autentic a veritabile stări de ilu-minare, aşa cum crezurile programatice alecompozitoarei par să pretindă, eu unul deocamdatănu pot să mă pronunţ. Şi fie-mi permis să mă păstrez,până la implauzibila probă contrarie, suspicios.

    „Imago Mundi” - muzica tradiţională încheie contemporană

    În sensul abordării muzicii vechi şi a celei tradi-ţionale româneşti în chei contemporane, foarte agrea-bilă şi chiar palpitantă pe alocuri s-a dovedit prestaţiaansamblului „Imago Mundi” (concertul din 24 mai),formaţie camerală fondată în 2001 de către Oana şi Da-niel Ivaşcu, având scopul declarat de a aduna în jurullor instrumentişti care să fie dornici a-şi exprima teh-nica solistică şi improvizatorică prin prisma preocu-pării comune pentru crearea de proaspete fuziuniîntre muzica veche şi cea tradiţională, aceste două ine-puizabile rezerve de repertoriu care încă rămân rar

    abordate de către muzicienii de factură clasică. Pro-gramul a împreunat fragmente sugestive în aranja-mentele lui Cătălin Ştefănescu, toate preluate din celedouă proiecte desfăşurate până acum de către „ImagoMundi” în decursul unei serii de CD-uri reunite subtitulatura Isvor: pe de-o parte au fost prezentate unelepitoreşti frânturi din Cartea Ştiinţei Muzicii întocmităde Dimitrie Cantemir, punându-le însă în dialog cufaimoase bucăţi tradiţionale precum „Barbu Lăutaru”,care probabil că circulau încă de pe vremea enciclo-pedicului domnitor moldovean; pe de altă parte a fost

    făcută o paralelă între sursele deinspiraţie folosite de George Enescuîn scrierea Rapsodiilor Române (deexemplu cântecul „Văleu, lupii mămănâncă”, prezent ca temă princi-pală în Rapsodia Română Nr. 2) şicontextul mai larg al folcloruluiurban, îndeosebi muntenesc, de lafinele secolului al XIX-lea (suita degeamparale care a încheiat seara întonul electrizant potrivit gestuluifinal). Pe tot parcursul concertului apredominat, de ambele părţi ale sce-nei, o atmosferă generală de destin-dere, interpreţii dovedind acelrelaxat profesionalism obişnuit cude toate, însuşire inerentă celor cepot fi întâlniţi nu doar în sălile des-tinate muzicii culte, ci şi la festiva-

    lurile medievale şi chiar în cluburile obişnuite cuconcerte de jazz, blues sau rock.

    Liviu Dănceanu - „Ochiul fugii. Fuga Ochiului”Premiera care a inaugurat seara zilei de 24 mai,

    anume cea mai recentă producţie a lui Liviu Dăn-ceanu, intitulată Ochiul fugii. Fuga Ochiului, pentru so-

    Imago Mundi

    Simona Nicole�a Jidveanu

    Am

  • 5ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015prană (Simona Nicoletta Jidveanu) şi septet (Ansam-blul Archæus, coordonat de Cristian Lupeş), mi s-a în-făţişat ca un caz destul de enigmatic. N-aş vreanicidecum să iniţiez impoliteţi juvenile sau condam-nări aulice, mai ales că, în modesta-mi calitate de în-văţăcel, admir, laolaltă cu mulţi alţii, fertilitateadiscernământului cultural pe care domnul Dănceanuo dovedeşte în ipostaza profesorală sau în expresivelesale intervenţii scrise. Însă tocmai din perspectivaacestei admiraţii am fost cu atât mai uimit să constatcă luciditatea înţeleaptă şi cultivată despre care cre-deam cu tărie că îi oferă posesorului ei impecabila bu-solă în măsură să indice neabătut orientarea justă şivaloroasă printre hăţişurile atitudinilor contempo-rane, toată acea clarviziune estetică şi deopotrivă eticămanifestă în discursul vorbit sau în cel scris pe careLiviu Dănceanu îl etalează întotdeauna cu atâta ele-ganţă, toată erudiţia şi învăţătura, oricât de certe, nupăreau totuşi să funcţioneze cu aceeaşi acuitate şi înprivinţa propriei creaţii muzicale. Căci nu puteam săînţeleg ce misterioase orbiri îl făcuseră inapt pe acestcompozitor înzestrat cu un atât de fin organ axiologicsă anticipe şi să conştientizeze ceea ce o majoritate totmai plictisită şi oarecum stânjenită a ascultătorilor dinsala „George Enescu” n-avusese încotro şi trebuise săobserve: Ochiul fugii. Fuga Ochiului se dovedea a fi onefericită pildă pentru acele opusuri care, pe măsurăce se desfăşoară, îşi sabotează singure calităţile prindezlânarea cu care un creator indulgent faţă de sineînsuşi găseşte de cuviinţă să-şi extenueze condeiuldoar în virtutea inerţiei şi doar de dragul actului de aexersa pur şi simplu scrierea. Structurată pe baza uneialternanţe între expuneri recitate ale unor texte poe-tice (scrise tot de domnul Dănceanu) şi muzicalizăriîn manieră fugată ale aceloraşi versuri, această inter-minabilă lucrare părea să dorească a epuiza şi astoarce de toate sevele posibile metafora organului-ochi, ca trup al privirii-suflet. Însă, chiar dacă încer-cau să se arate izvorâte din mici scenarii simpatice saugravităţi introspective, meditaţiile poetice îşi pierdeaurepede din eventuala seducţie, căci, picând în ispitaîndrăgostirii de propriul veşmânt textual, nu reuşeausă iasă dintre obscurităţile unor jocuri de cuvinte for-ţate. Iar tratarea muzicală, după ce adoptase reţeta for-mală a unei scriituri fugate amplificate pe parcurs (dela Monofuga, trecând prin Bifuga, Trifuga ş.a.m.d.,până la Heptafuga), se consuma disciplinată între pro-priile limite (uneori seriale, alteori minimaliste, de celemai multe ori pătrunse de sonorităţi „orientale”), de-venind de la un moment dat de-a dreptul rutinieră.Totul se desfăşura într-un mod primejdios de insipid,şi, în afară de soprana solistă, care se opintea să punăîn joc o inexplicabilă satisfacţie, restul interpreţilor pă-reau să nu facă altceva decât să meşterească şi ei acolo,obosiţi, aproape ruşinaţi, ca şi cum veniseră să pres-teze o treabă inevitabilă ce se cuvenea expediată aşa,cum o da Domnul.

    Muzica electronicăSingurul concert de muzică electronică din ca-

    drul festivalului a fost susţinut de ansamblul“opus.art” (fondat în 2013 de către compozitorul Că-tălin Creţu şi percuţionistul Dan Alexandru) şi, chiardacă nu a fost la fel de ofertant ca în anii trecuţi, s-aprofilat totuşi în jurul a două personalităţi creatoarecare s-au dovedit a fi pe cât de radical diferite ca vâr-stă, pe atât de bine conturate, fiecare în felul ei dis-tinct. A fost vorba mai întâi despre veteranulGheorghe Costinescu, a cărui cunoaştere în viaţa mu-zicală oficială românească s-a menţinut pentru multăvreme într-un stadiu lacunar, întrucât, după ce com-pozitorul emigrase în SUA (în 1969) şi contribuiseesenţial la viaţa scenei muzicale moderne newyor-keze, cenzura comunistă ocultase prezenţa informa-ţiilor despre numele său în publicaţiile autohtone despecialitate. După revenirea sa în ţară, petrecută în1996, cu ocazia ediţiei de atunci a SIMN, GheorgheCostinescu a fost inclus de mai multe ori în progra-mele festivalului, iar în acest an a dobândit un loc de-a dreptul preponderent în cadrul concertului

    organizat de Centrul de Muzică Electroacustică şiMultimedia al UNMB. Astfel, cele trei lucrări electro-nice propuse, deşi compuse în deceniile 8 şi 9 ale se-colului trecut şi deci deja cunoscute în locurileamericane ale conceperii lor, au fost audiate cu aceastăocazie în primă audiţie românească, fapt care se cu-vine considerat drept un cert câştig pentru lumeanoastră muzicală, căci tustrele piesele s-au doveditnişte izbânzi deosebite ale genului electronic: CityWaves (a Portrait in Sound of New York), un meşteşugitşi foarte expresiv colaj de sunete electronice şi concrete– diverse zgomote urbane precum lătratul câinilor, în-

    G. Cos�nescu

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015demnurile şi chiotele unor jucători de baschet, vuie-tul elicopterelor, fojgăielile şi anunţurile din zonelesubterane ale metrourilor –, compus în 1985, cu cola-borarea studenţilor pe care Costinescu îi avea peatunci la Lehman College; Synesthesia, o colorată şifoarte rafinată animaţie video realizată de MichelGagné pentru a însufleţi şi mai mult piesa Dots, lines

    and patches, scrisă de Costinescu în 1973; dar mai cuseamă a încântat Animated Sounds, animaţie video con-cepută chiar de compozitor pornind de la unele frag-mente din The Musical Seminar, lucrare de teatrumuzical şi instrumental (compusă în 1982) care tra-tează cu umor despre problematicele relaţii existenteîntre muzicienii scufundaţi în tot felul de partituri stu-foase şi criticii muzicali văzuţi în urâcioasa lor ipos-tază de instanţe dictatoriale, toţi ajunşi în cele dinurmă, laolaltă cu interpreţii, pe mâna unui public pro-testatar, iniţial oripilat de absconsităţile moderniste,apoi căzut în „lanţurile” acestora, pentru ca în final in-diferenţa maiestuoasă a naturii să aştearnă peste în-treaga zarvă cortina ţârâitului de greieri. Toată aceastăcuceritoare autoreferenţialitate a fost amplificată defaptul că, la răstimpuri, ieşeau la suprafaţă înseşi por-tativele şi notele partiturii, aidoma unei ţesături as-cunse care structura şi spaţializa mişcările şievenimentele provocate de figurile umane ale anima-ţiei, astfel încât simplitatea aproape brută a schiţelorlui Costinescu devenea pe parcurs tot mai eficace şimai elocventă, conturând ca plăcere predilectă a com-pozitorului nevoia de expresie persuasivă şi de calo-filie a gestului artistic.

    Cealaltă prezenţă componistică dominantă (şi ti-nerească de data aceasta) a fost reprezentată de Con-stantin Basica, absolvent al unui master în compoziţiemultimedia la Hochschule für Musik und Theater dinHamburg, iar actualmente deţinător al unei burse doc-torale la Universitatea Stanford din California. De alt-fel numele întregului concert, „The Interaction

    Game”, a fost inspirat tocmai din modalitatea interac-tivă prin care Basica, angrenat într-o conexiune trans-atlantică, live, via Skype, a supravegheat transmitereapropriei lucrări, Restore Failed with Errors. Alterând totmai considerabil, prin diverse tehnici precum looping-ul, înregistrarea video a unei apariţii concertistice pe-trecute la vârsta liceului, tânărul compozitor a reuşit ofoarte sugestivă şi chiar profundă ilustrare prin mij-loace electronice a inevitabilelor şi, de la un anumitpunct, alienantelor răstălmăciri pe care le exercită me-moria atunci când, propunându-şi o certă imposibili-tate, anume restituirea fidelă, focalizează într-un modprea insistent asupra trecutului.

    „Profil”Concertul susţinut de ansamblul “Profil” în a

    doua zi a festivalului, 23 mai, în Sala “George Enescu“a UNMB, s-a dovedit cel mai izbutit eveniment came-ral nu doar din punctul de vedere al prestaţiei inter-pretative, ci a atins cu atât mai mult un înalt grad deconsistenţă, cu cât, pe lângă două prime audiţii străine(pe de-o parte austera, aproape aseptica Arie pentruvioară, violoncel şi pian de Thomas Beimel, pe de altăparte narativa şi multifaţetata Musica lugubre de Ale-xandr Radvilovici), „Generaţia de aur” a componisti-cii româneşti a fost din plin reprezentată în restulrepertoriului propus. Astfel, prin laboriosul filtru alinstrumentiştilor coordonaţi de Dan Dediu (flautistulŞtefan Diaconu, clarinetistul Mihai Pintenaru, violo-nista Diana Moş, violistul Marian Movileanu, violon-celistul Eugen Bogdan Popa şi pianista Adriana

    Maier) au trecut lucrări scrise de nume grele precumAurel Stroe (În vis desfacem timpurile suprapuse), ŞtefanNiculescu (Per tre), sau Cornel Ţăranu (Mozaicuri),toate căpătând tălmăciri interpretative dintre cele mailimpezi şi mai convingătoare. Şi chiar dacă toate va-loroasele muzici prezentate în acest concert ar fi me-

    Thomas Beimel

    Cornel Ţăranu

    Am

  • 7ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015ritat cu prisosinţă comentarii mai generoase, notaţiilemele au devenit dintr-odată lapidare tocmai pentru căar vrea să se concentreze în jurul lucrării care cred căa impresionat în detrimentul tuturor celorlalte. Mărefer la Trommelbass (sau Ritm de pace), trio de coarde(vioară, violă şi violoncel) în care Myriam Marbé a ri-tualizat într-un mod extrem de percutant ideea, altfelsimplă, a pulsaţiei continue, conferindu-i puterea om-niprezenţei bântuitoare, când retrasă ameninţătoareîn adâncuri, când izbucnită copleşitoare la suprafaţă.Mai ales odată cu intervenţia din sală a unui tom-tom(mânuit de Dan Dediu), efectul stereofonic a devenitzuguditor, căci, în acest esenţial punct al ritualului,era suveranizată tendinţa „demonului” ritmic de a in-vada şi a înghiţi hulpav toate incantaţiile şi farmeceleurzite până atunci de către instrumentele de coarde.Iar după această exorcizare culminativă, conflictuldintre constanţa ritmică obsesivă şi restul planurilorde desfăşurare muzicală, conflictul care generase înfapt tulburătoarea forţă de expresie a întregului cere-monial îşi atinge, în final, latentele virtuţi purificato-rii: descântecele şi şoaptele vrăjitoreşti se lumineazăde dulceaţa hăulirilor interiorizate, iar pasul de fier îşileapădă chinga implacabilă, topindu-se în pulsaţiadiscretă a unei inimi care, prinzând să bată, mărturi-seşte despre încăpăţânarea vieţii de a merge mai de-parte. N-am putut să nu-mi îndrept gândul laimpactul emoţional pe care de bună seamă că îl avu-

    sese premiera acestei capodopere în iarna anilor1985/86: atunci când societatea românească zăcea subpovara îngheţurilor de tot soiul, văzute şi nevăzute,forţa de persuasiune a unei lucrări precum Trommel-bass, care propune o cale de reactualizare a mecanis-mului cathartic, era menită să devină cu atât maiputernică.

    Două seri corale1. Referindu-mă la unele concerte de factură

    mai academică (şi totuşi, deloc scorţoasă), din cadrul

    SIMN 2015, apreciez în mod deosebit faptul că în ca-drul acesteti ediţii a festivalului am avut parte şi dedouă seri corale, ambele foarte agreabile şi echilibrateatât din perspectiva repertoriului propus, cât şi dinaceea a preocupării interpreţilor pentru realizareaunei armonioase împletiri între exigenţa de a se situala cotele profesionalismului cuvenit şi o atitudine afa-bilă faţă de public. Astfel, în 25 mai, auditoriul intere-sat a fost invitat în Catedrala “Sfântul Iosif” dinBucureşti, acolo unde Corala târgovişteană “Appas-sionato” a prezentat un program în genere accesibil,presărat atât cu prime audiţii (Tatăl nostru de Marcel

    Costea, Kyrie Iisou Christe de Christian Alexandru Pe-trescu, şi Appassionato Sempre de Valentin Gruescu),cât şi cu voluptăţile fredonabile ale unor hituri autoh-tone precum Şi altfel de variaţiuni pe tema Chindiei deAlexandru Paşcanu sau Divertisment folcloric de Cor-nelia Tăutu. Nu a fost omisă nici palparea unor re-cente şi, ce-i drept, destul de facile ecouriinternaţionale: antrenanta şi rapsodica Laudate Domi-num aparţinând lui Giedrius Svilainis, compozitor li-tuanian care favorizează în creaţia sa piesele corale cutematică sacră; incantaţia, pe cât de simplă, pe atât deintensă, desfăşurată de suedezul Lars Jansson în To theMothers in Brazil: Salve Regina; în fine, Rosas Pandan, deGeorge Hernandez, o lapidară pilulă dansantă menităsă satisfacă gusturile oricărei audienţe, cât de nepre-tenţioasă ar fi ea. În toate intervenţiile, strunite decătre Florin Emil Nicolae Badea cu migala afectuoasăa profesorului, au putut fi cu plăcere sesizate acele ti-midităţi incipiente repede răsucite în angajări pasio-nale, atât de tipice pentru o formaţie cameralăamprentată de frăgezimea faptului de a fi alcătuită ex-clusiv din glasurile a 24 de tineri, toţi foşti elevi ai Li-ceului de Artă “Bălaşa Doamna” şi studenţi sauabsolvenţi ai Universităţii “Valahia” din Târgovişte.Nivelul valoric al coralei “Appassionato” a fost con-firmat de palmaresul apreciabil acumulat deja prin

    Chris�an Alex. Petrescu

    Marcel Octav Costea

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015numeroasele participări la concursuri şi festivaluri im-portante din ţară sau străinătate. Însă fără îndoială că,dacă îşi va cultiva în continuare potenţialul prin abor-darea unui repertoriu pe care eu unul l-aş vrea şi maiîndrăzneţ, şi mai ofertant decât cel etalat în concertulrecenzat aici, acest tânăr ansamblu îşi va consolida po-ziţia de grup coral care a reuşit să se ridice pe propriilepicioare şi să contribuie la perpetuarea, fără cine ştiece sponsorizări, a acestei prestigioase entităţi intitu-late „şcoala corală românească”, pe deplin vrednicăde a fi perpetuată.

    2. Revenind în 28 mai pe scena Sălii Radio, amputut să mă conving încă o dată că orice piesă muzi-cală ajunsă în responsabilitatea interpretativă a coru-lui de cameră “Preludiu” capătă privilegiulipostazierii într-unadintre cele mai buneforme posibile. Iar înacest caz bineînţelescă primele audiţiidevin cele mai avan-tajate: flexibilele, largarcuitele, şi decifoarte expresivele fra-zări armonice întreţe-sute de DianaVodă-Nuţeanu într-Oaltă revedere, pe ver-suri de Nicolae Labiş;virtuozitatea simpa-tică meşterită de Gri-gore Cudalbu într-omică suită de Lucruristricate; bucuria Olgu-ţei Lupu de a se lăsa antrenată într-un refren dansant,depănat la nesfârşit, În joacă; sensibilitatea elegiacăprin care Valentin Gheorghiu consună, în Eminescianapentru cor şi pian, cu şoaptele testamentare din Maiam un singur dor; toate aceste premiere au beneficiatdin partea corului “Preludiu” de acea afectuoasă răb-dare interpretativă în măsură să trateze cu aceeaşipondere atât cărămizile alcătuitoare, cât şi arcul ex-presiv care leagă laolaltă şi face posibilă construcţiameşteşugită. Iar în privinţa celorlalte piese prezentate,ca să nu pun la serioase munci răbdarea cititoruluiprintr-o retrospectivă pas cu pas, mă rezum la aafirma că toate au fost învăluite în aceeaşi sonoritategenerală foarte bine controlată, apropiată uneori, prinînaltul ei grad de coeziune şi omogenitate, de aceleefecte cvasi-instrumentale pentru a căror rară obţinerevocile corale primesc cele mai pătimaşe ovaţii. În plus,trebuie apreciat cu deosebire faptul că – lucru destulde rar întâlnit la un cor – toate piesele fuseseră cântatedin memorie, astfel încât, pe lângă o asumare com-pletă a muzicii, interpreţii erau în acest caz impulsio-naţi (şi aproape obligaţi) să surprindă din privirifiecare intenţie gestuală sau vizuală a dirijorilor (pe

    lângă Voicu Enăchescu, au dirijat şi unii membri ai co-rului: Luminiţa Guţanu-Stoian, Gabriel Marica şi Răz-van Rădos). La rândul lor, dirijorii se simţeau multmai interconectaţi cu suflul viu al corului, deci multmai responsabilizaţi să îşi cumpănească şi să îşi în-zestreze cu rostul unui sens precis fiecare atitudine.Pe scurt, datorită standardelor pe care personalitatealui Voicu Enăchescu cu siguranţă că le va fi impus, de-terminându-i pe corişti să preţuiască înainte de toatediscreţia rafinată, acurateţea exigentă şi luciditateabine cumpănită, şi acest concert s-a situat, ca multelecelelalte susţinute de corul “Preludiu”, sub semnulacelui mult-râvnit echilibru între virtuozitate şi afec-tivitate, apt să cheme la reîntâlnire. Cu atât mai de-ranjant şi de-a dreptul stânjenitor am resimţit faptul

    de a mă număra prin-tre extrem de puţiniiascultători care contri-buiau la nişte aplauzeprea palide (deşi toateentuziaste) în raport cuconsacratul bun-gust şiprofesionalism al aces-tei formaţii corale. În-trucât, de obicei, corul“Preludiu” are parte deprezenţe relativ abun-dente în rândurile pu-blicului, nu pot să îmiexplic altfel faptul că,de data aceasta, în Sala“Mihail Jora” ascultă-tori mult prea prepon-derenţi au fost

    scaunele goale, decât prin absenţa unei promovări cu-venite a concertului, măcar prin afişe plasate la intra-rea în instituţie. E o situaţie impardonabilă, care înniciun caz nu trebuie să se mai repete; căci, chiar dacălipsa de năvălitoare audienţă rămâne o trăsăturăaproape inevitabilă a concertelor integrate în ansam-blul unui festival de muzică nouă, insuficienţa audi-toriului la acest concert a fost totuşi mult preadisproporţionată în raport cu excelenţa corului “Pre-ludiu”, fapt ce mă determină să o reţin, între toate ma-nifestările desfăşurate în cadrul SIMN 2015, ca fiind onejustificată şi nemeritată nedreptate făcută tocmaiacelui ansamblu coral românesc care, actualmente, re-prezintă unul dintre cele mai de seamă repere valo-rice.

    Dimensiunea interpretativă internaţională1. Unul dintre punctele forte ale unei manifes-

    tări artistice care pretinde a acoperi amplori interna-ţionale rezidă, firesc, în capacitatea acesteia de acataliza prezenţe cât mai numeroase şi mai variate ve-nite de dincolo de graniţele autohtone. În această pri-vinţă, de-a lungul SIMN 2015 amprenta internaţională

    Voicu Enăchescu şi “Preludiu”

    Am

  • 9ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015a putut fi palpată nu numai prin contactul cu unele(prea puţine) muzici scrise de diverşi compozitoristrăini, ci şi prin reuşita organizatorilor de a convingetrei remarcabili instrumentişti interesaţi de lumeanoastră muzicală să se desfăşoare în cadrul celui maiimportant şi vizibil festival românesc de muzică nouă.Iar dintre aceşti oaspeţi de marcă, ţin neapărat să-l lu-minez cu cele mai elogioase reflectoare pe flautistulamerican Eric Lamb, cel care, în ultima zi a festivalu-lui (29 mai), a reuşit realmente să ţină cu sufletul lagură o Aulă a Palatului Cantacuzino înţesată nunumai de obişnuiţii rafinaţi ai acestui tip de eveni-mente muzicale, dar şi de cete nesfârşite de copii aduşiprobabil să viziteze Muzeul “George Enescu” şi ni-meriţi astfel tocmai când urma să aibă loc recitalul.Cred că prezenţa năvălitoare a unei asemenea fragedeaudienţe a lăsat o impresie deosebit de favorabilă asu-

    pra carismaticului solist, căci l-am simţit cântândparcă mai dezmierdător, mai tandru decât ar fi făcut-o dacă din public l-ar fi pândit doar maturele priviriale iscusiţilor şi competenţilor. Astfel, de la virtuozeleforfotiri şi versatilităţi timbrale proliferate în lucrăriprecum Multiplicities de Jason Eckardt, sau Parasit op.53 de Alexander Wagendristel; trecând prin arcaneleşi tenebrele zimţate dintr-un Cassandra’s Dream Songimaginat de acest înfricoşător maestru al complexită-ţii care rămâne Brian Ferneyhough; şi ajungând ladouă fermecătoare prime audiţii româneşti (contem-plativa Whati Waiata – a Pentatonic Wandering depă-nată de Corneliu Dan Georgescu, apoi Aulodia pentruflaut şi electronics scrisă de Eugen Wendel ca un fel desugestie a unor mistere şi invocaţii meditative ce pă-reau să leviteze printre coloanele luminate de lună aleunui templu elin); în toate Eric Lamb s-a dovedit a fiun tălmaci respectuos şi deopotrivă spectaculos, aptsă captiveze şi să facă din cele mai noi muzici aven-turi ce pot fi gustate cu aceeaşi admirativă fascinaţie

    de către orice ascultător, fie el cât de sperios saususpicios.

    2. Dacă Eric Lamb s-a aflat pentru prima oarăîn România (şi sperăm să mai revină), trombonistulBarrie Webb e deja o cunoştinţă veche a festivaluluiSIMN, căci, în calitatea sa de discipol al dirijoruluiConstantin Bugeanu, a avut numeroase contacte cucompozitorii români, pe care i-a invitat în repetaterânduri să scrie diverse lucrări solo sau concertantepentru instrumentul său. O lucrare românească(Memory, pentru trombon şi pian, de Elena Apostol) afost inclusă şi în recitalul susţinut în 28 mai, în aceeaşiAulă a Palatului Cantacuzino, alături de MihaiMurariu, la pian, discret acompaniator. Restul pro-gramului a propus Ein Lied von Zion, tulburător prinrepetitivitatea granitică pe care Ju Hee Park o foloseştepentru a evoca multiplele conotaţii, deopotrivă pă-mânteşti şi cereşti, ale celui mai semnificativ toposevreiesc; un foarte pitoresc set de Five Pieces for Trom-bone and Piano, scris de Ernst Krenek într-o sănătoasătradiţie modernistă; dar mai cu seamă s-a conturat capiesă de rezistenţă Ricercare una Melodia, compusă deJonathan Harvey în 1984, pentru trompetă şi mediu

    electronic, pe principiul unui canon la cinci voci obţi-nut prin intermediul tehnicii de delay care augmen-tează şi octavizează progresiv acea fată morganamelodică anunţată în titlul piesei.

    3. Pianistul american Gary Barnett, prezent şiîn precedentele două ediţii ale SIMN, promite la rân-dul lui să devină un fidel frecventator al compozitori-lor români, cu care colaborează pentru a-şi continuade curând începuta aprofundare a celor mai recentelucrări româneşti destinate pianului. Această per-spectivă transatlantică, de pe urma căreia cu siguranţăcă gradul de notorietate al componisticii autohtone arenumai de câştigat, a transpărut şi în modul de alcă-

    Eric Lamb

    Barrie Webb

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015tuire a recitalului susţinut în 26 mai, în Sala “GeorgeEnescu” a UNMB: pe de-o parte, alături de Bent, ofoarte captivantă şi bine închegată piesă pentru pian şimediu electronic aparţinându-i lui Liviu Marinescu,au fost propuse şi două piese recente provenite dinspaţiul american, piese în care ambii compozitori res-pectivi se dovedeau destul de eclectici, nesfiindu-se săfolosească melodii şi structuri acordice cât se poate delirice, aproape neoromantice pe alocuri (chiar şi titlu-rile anunţau o astfel de abordare: Notturno de PauloChagas, şi Flowing Waters Caress Fallen Petal de BruceReiprich). Pe de altă parte, criptica Tastenspiel, piesăserială scrisă de Ştefan Niculescu în 1968 (adică atunci

    când, cu pasiunea aproape fanatică specifică tinereţii,preocupările compozitorului se desfăşurau, cu un pro-nunţat accent avangardist, în căutarea posibilităţilorde a muzicaliza diverse structuri matematice), a pututfi încadrată în contextul unor lucrări americane con-temporane, emblematice pentru respectiva perioadă.E vorba despre acele Five Pieces for Piano prin care Ge-orge Crumb ajunsese, în 1962, să-şi contureze incon-fundabila-i maturitate stilistică, dar şi despre PianoPiece for Philip Guston, scrisă de Morton Feldman în1953, o miniatură de nici patru minute, întrucâtva sur-prinzătoare dacă e privită în ansamblul creaţiei aces-tui compozitor care, de regulă, a preferat să imaginezestaze sonore de dimensiuni pantagruelice (faimoasărămâne în acest sens o altă lucrare, intitulată tot ForPhilip Guston, însă scrisă treizeci de ani mai târziu, încadrul căreia un trio alcătuit din flaut, pian/celestă şipercuţie trebuie să cânte şi mai ales să mediteze timpde aproape cinci ore). Gary Barnett a convins însă,printr-o subtilă sobrietate, că, deşi neobişnuit de lapi-dară, această piesă pianistică rămâne la fel de revela-toare în privinţa esteticii feldmaniene delicate,contemplative, străpunse de gravele cezuri ale tăcerii.

    - Va urma -

    Am

    SIMN.. la IaşiLaura VASILIU

    Recitalul de lied programat la Iaşi (28 mai) în spa-ţiul festivalier al Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi(ediţia a XXV-a, 2015) s-a constituit într-un proiect inedit,descifrabil prin însăşi titulatura manifestării: IRREPAR-BILE TEMPUS. Interogaţii sonore în oglindă propuse de com-pozitorii Roxana Pepelea şi Leonard Dumitriu. Lieduri peversuri de Vasile Burlui.

    Publicul prezent în sala Eduard Caudella a Uni-versităţii de Arte „George Enescu” a avut o experienţărară, aceea de a recepta în paralel două lecturi muzicaleale aceleaşi surse poetice, şi astfel, de a percepe prin ana-logie concepţia creatoare a fiecărui autor, totodată, înţe-lesurile poetice, bogate în varii conotaţii.

    Cele opt poeme, recitate în debutul fiecărui dublumoment muzical de către actorul Mircea Dascaliuc, dez-văluie o rară sensibilitate a medicului-poet Vasile Burlui,pentru care lirica a devenit cu timpul, prin cele 10 volumepublicate (poezie scrisă în română şi franceză), mai multdecât o violon d’Ingres – o necesitate de exprimare. O boalăînvinsă ţi se pare orice carte (Lucian Blaga) - stă scris pefrontispiciul ultimului volum, Concert Brandemburgic, ca-litatea versului său decurgând din fineţea ideii şi conso-nanţa rimei, din reverberaţia personalizată a imaginilorneoromantice, neoimpresioniste sau simboliste.

    Cei doi compozitori vin din alt timp, cel al mo-dernismului moderat din anii ‘80, fiind experimentaţi înlimbajul modal cristalizat pe filiera Vieru-Olah-Spătărelu, cu finalităţi sonore abstract-austere sau irizant-folclorice. Deşi colegi la clasa de compoziţie a maestruluiVasile Spătărelu (absolvenţi, 1985), Roxana Pepelea şiLeonard Dumitriu ni se prezintă ca două naturi creatoaredistincte, forjate şi prin cariere profesionale diferenţiate.Roxana Pepelea, activând şi ca muzicolog, calitate deconsultant artistic al Filarmonicii din Sibiu şi de confe-renţiar la Universitătea „Transilvania” din Braşov, işi ra-finează continuu sursa ideatică iniţială, de recrearesonoreă vs conceptuală a folclorului românesc, remar-cându-se prin lucrări ce definesc prin titlu şi gen: “Tărâmde dor” (poem pentru cor mixt si orchestră), “Gândind laMioriţa” (suită simfonică) etc. Tehnicile moderne ale he-terofoniei şi variaţiunii libere sunt conduse spre o anu-mită concreteţe, plasticitate, dramaturgie a imaginiisonore, atribute recognoscibile şi în concertul de la Iaşi.Stimulată fiind de versurile romantice ale poetului VasileBurlui, Roxana Pepelea îşi dezvăluie disponibilităţi crea-toare şi mobilităţi stilistice nebănuite.

    Leonard Dumitriu, dirijor de carieră, de aseme-nea, cadru didactic universitar, este un creator prolific,cu experienţe consistente în genurile de operă şi lied. Ex-plorarea unor lumi poetice de mare diversitate - versuriclasice chineze, lirică veche americană, poezii semnatede autori clasicizaţi (Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Gri-gore Vieru), texte contemporane (Narcisa Apreutesei,Dorin Popa, David Budbill etc.) îi stimulează sensibilita-tea, imaginarul sonor, consacrîndu-l în aria creatorilor

    Gary Barne�

  • 11ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    SIMN 2015contemporani de muzică vocal-instrumentală. Formali-zarea procesului creator în baza unei tehnici modalecomplexe, opţiunea pentru formele, sonorităţile, sinta-xele, modalităţile de emisie tradiţionale conferă muziciisale o expresie ce migrează de la auster la interiorizat, dela sumbru la parodic şi grotesc, de la vag-melancolic laviolent- expresionist.

    Background –ul schiţat va facilita descifrarea op-ţiunilor componistice ale celor doi creatori în lectura fie-cărei poezii din programul comentat.

    „Polenul sufletelor noastre” - metaforă roman-tic-sentimentală cu deschidere în abstract - este văzut deLeonard Dumitriu ca peisaj plan, auster, asemantic, in-color (prin desfăşurarea ritmică uniformă, independenţaliniilor, răceala expresiei) iar de Roxana Pepelea ca traseu

    dramatizat prin arcuirea melodiei, acompaniamentul ob-sesiv al pianului, contrastul median, tradiţional al for-mei.

    “Irreparabile tempus” – poem de rezonanţă emi-nesciană ( “M-ai învăţat să mor, a câta oară?”) aduce con-traste interne de mişcare, în cadrul unei concepţiimodern-abstracte (Leonard Dumitriu) iar de cealaltăparte (Roxana Pepelea), din nou o dramaturgie ternarăce opune continuităţi instrumentale asemantice cu acu-mulări tensionate şi direcţionate.

    “Văratec 2013” – imagine sensibil pastelată a spi-ritualizării eului şi a naturii în vecinătatea mănăstirii -primeşte note de smerenie, reculegere, interiorizare într-un discurs vocal declamat, susţinut în paşi egali de scrii-tura pianului (Lenard Dumitriu) dar şi sugestii directe,de clopote (la pian) ce încadrează o linie melodică binearticulată pe intonaţia versului (Roxana Pepelea).

    “Mea maxima culpa” – asumare poetic-filosoficăa universului, cu accente depresive – este dezvoltat prindiscurs polifonic de amintire barocă, cursiv şi gradat, decătre Leonard Dumitriu, în timp ce Roxana Pepelea seîntoarce şi mai mult în timpul muzicii, propunând ar-monii „goale”, de catedrală.

    „Îngerul nopţii” - odă închinată poeziei (“Poeziase trăieşte în lacrimi şi sânge/ în iubire şi în suferinţă”)– devine baladă, povestită cu ton liturgic pe un suport

    rarefiat de acorduri (Leonard Dumitriu) dar şi mişcareritmică pregnantă, cu nuanţe ironic-neoclasice şi folclo-ric-româneşti (Roxana Pepelea).

    „Menuet de toamnă” – melancolic, deprimant,bacovian – apropie, în mod surprinzător, soluţiile com-ponistice, prin evocarea dansului de gen, cu trimitericlare la J.S.Bach în cazul Roxanei Pepelea, dar şi prin dra-matizarea formei, cu nuanţe depresive la Leonard Du-mitriu şi efecte teatrale de ruptură a discursului în liedulpartenerei sale.

    „Concert vespéral” distanţează, din nou, cei doicompozitori. Leonard Dumitriu crează o miniatură me-lancolică de o subtilă frumuseţe pe când Roxana Pepeleavalorifică virtualităţile dramatice ale poemului, prin des-făşurări pianistice ostinate sau acorduri suav-disonante

    (în manieră franceză), prindeclamaţii vocale în secţiu-nea mediană.

    „Chant rompu”pare a prilejui un schimb deopţiuni componistice. Întimp ce Leonard Dumitriucrează un lied de rezonanţăromantică, vocea fiind susţi-nută de arpegiile largi alepianului, Roxana Pepeleaalege un discurs modern,abstract-disonant în care al-ternanţa voce-pian pare săevoce cântul întrerupt.

    Experienţa unicătrăită, atât de autori, care auascultat abia în concert crea-ţia celuilalt, cât şi de muzi-

    cienii din public, s-a datorat interpretării profesioniste,inspirate a mezzosopranei Claudia Codreanu şi a pia-nistei Vasilica Stoiciu Frunză. Personalitate a vieţii con-temporane de concert din România şi nu numai, ClaudiaCodreanu a impresionat prin timbrul vibrant şi intensi-tatea expresiei, prin modul de a se integra spiritului crea-ţiilor. Pianist acompaniator de talent, cu o bogată carierăîn domeniul artei lied-ului şi al muzicii contemporane,Vasilica Stoiciu Frunză a înţeles, a sprijinit fluxul sonorprintr-un cânt instrumental de o eleganţă discretă, fi-rească.

    După acest concert – experiment, se nasc multeîntrebări şi puţine răspunsuri. Formulăm câteva. Cât deneasemănătoare pot fi creaţiile unor compozitori conge-neri, produse de cugetări asupra unei poezii? Recitalula oferit grade distincte, de la variante ale aceleaşi lecturi,la viziuni complementare, obţinute prin focalizarea asu-pra uneia dintre ideile poetice până la poziţii contras-tant-incompatibile. Care (mai) este relaţia poezie-muzicăîn creaţia contemporană de lied şi unde se situează punc-tele de intersecţie între cele două forme de artă? În ilus-trare/simbolizare, în accentuare şi prelungire a ideii?Putem imagina lied-ul contemporan ca fiind o creaţie au-tonomă, o compoziţie muzicală „activată” de forma poe-tică?

    V. Burlui, M. Dascaliuc, L. Dumitriu, R. Pepelea, V. Stoiciu Frunză, C. Codreanu

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    Eveniment

    „Ne dorim o sală pe măsuraFestivalului”-

    interviu cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al

    Festivalului Internaţional „George Enescu”

    George BALINT

    Domnule Mihai Constantinescu, încă din primiiani post-decembrişti, pe linie organizatorică, sunteţi omul-cheie al unui eveniment de profil muzical considerat dreptcea mai importantă manifestare artistică de anvergură in-ternaţională realizată de şi pe teritoriul României: grandio-sul Festival „George Enescu”. De-a lungul ediţiilor în careaţi coordonat zona de culise a acestui Festival, retrospectivsau evaluativ, credeţi că putem vorbi de o evoluţie sau doarde o serie de transformări de adaptare?

    Cei care critică Festivalul spun că sunt trans-formări, cei care sunt alături de acest eveniment au re-marcat însă că este vorba despre o evoluţie. Dacă văaduceţi aminte, ediţiile 1991 şi 1995 s-au rezumat laconcertele de la Ateneul Român şi Sala Radio, la con-certe ale formaţiilor şi artiştilor români alături de câ-teva colective artistice din străinătate. Startul adevărata fost în 1998, atunci când cu Lord Menuhin – în cali-tate de Preşedinte de Onoare şi Lawrence Foster – di-rector artistic, Festivalul a avut o adevărată creşterecantitativă şi calitativă a manifestărilor artistice.Atunci au apărut ideile de programe (includerea lu-crărilor importante ale lui George Enescu în progra-mele artiştilor şi orchestrelor participante, concertelede la miezul nopţii, concertele din ţară, seria concer-telor de muzică românească şi nu în ultimul rând(re)utilizarea Sălii Mari a Palatului ca sală de concertepentru marile orchestre invitate). A fost ediţia la careau participat pentru prima dată: Chicago SympyhonyOrchestra, Orchestre National de France (cu o memo-rabilă interpretare în concert a Operei „Oedipe” deGeorge Enescu avându-l în rolul titular pe regretatulMonte Pederson, cel care alături de Lawrence Foster şiOrchestra din Monte Carlo câştigau premiul „Diapa-son d’Or” şi Premiul Académie Du Disque Francais în1992), Orchestra Academiei Santa Cecilia di Roma,London Symphony, Radu Lupu, Daniel Barenboim şimulţi alţi artişti de valoare.

    Acesta a fost practic începutul „Erei Festivalu-lui Enescu”. Sub această formă, cu câteva lucruri înplus (Piaţa Festivalului, Serii de concerte speciale –prelucări jazzistice, world music etc) Festivalul esteregăsit şi astăzi.

    Ca director al unei agenţii de impresariat cu realăacoperire naţională, ARTEXIM, organism reprezentândMinisterul Culturii, ce ne puteţi spune despre rolul acesteiaîn raport cu viaţa muzicală din România şi în ce condiţiicredeţi că, în general, instituţia impresariatului muzicalpoate fi mai eficientă?

    Din păcate, consider ca orchestrele şi institu-ţiile noastre nu vor să utilizeze experienţa şi know-how-ul nostru pentru a asigura stagiuni de înaltă ţinutăartistică. Asta nu înseamnă că ele nu încearcă să reali-zeze maximul posibil cu bugetele limitate pe care leau. Este doar o părere a mea că, dacă am lucra multmai bine împreună, am putea realiza mai multe lu-cruri de valoare. Nu sunt utilizaţi la maximum câşti-gătorii concursului „Enescu” care conformregulamentului trebuie să primească premii constândîn turnee de concert în România. Câţi dintre ei au fostinvitaţi să vină? Pe de altă parte, putem asigura o le-gătura mult mai profesionistă cu artişti de valoare carear fi interesaţi să vină în România şi nu neapărat în ca-drul Festivalului. Aşa cum vă spuneam, am putea maimult dacă şi posibilii parteneri din ţară ne-ar consi-dera sprijinul în vederea unor realizări deosebite.Poate este şi vina noastră, dar am dori să fim lăsaţi sădovedim că putem ajuta instituţiile să aibă o activitateartistică mai bună. Şi acest lucru fără a solicita costurisuplimentare de organizare.

    Ştiind că aveţi la bază o instrucţie muzicală supe-rioară, ca absolvent de conservator, vă întreb dacă acum,după proba atâtor reuşite ediţii, Festivalul a dobândit sufi-cientă rezonanţă, atât în opinia publică de pretutindeni, câtşi în mediile politice româneşti, astfel încât să fie serios con-siderată necesitatea construirii unei adecvate săli de con-certe, după cele mai moderne standarde, meritate, credemnoi, atât de public (tot mai numeros cu fiecare ediţie), cât şi,poate mai ales, în acord cu prestigiul ansamblurilor or-chestrale participante?

    Într-adevăr, şi aceasta este o mare problemă pecare am ridicat-o atât eu (din spatele scenei), cât şimarii artişti participanţi în Festival (Barenboim,Mehta, Pappano), dar nu s-a întâmplat nimic din 2003până acum. Doar promisiuni. Să vedem cine le vaduce la îndeplinire. Evident, este o mare problemă, omare dorinţă pe care o avem de a avea o sală pe mă-sura Festivalului (în acest an au participat primele 4orchestre ale lumii: un adevărat „Campionat Mon-dial”). Am făcut multe demersuri pentru ca acel pro-iect minunat al unui „Mall Cultural” – pe structuraSălii Mari a Palatului – să devină realizat. Dar din pă-cate până acum nu s-a realizat nimic pentru că încăsunt persoane care se ceartă pe proiecte şi drepturi,

    Am

    Fes�valul Internaţional “George Enescu”, ediţia a XXII-a

  • 13ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    Festivalul Internaţional “George Enescu”fără a întreba însă „beneficiarii” şi „specialiştii” careeste cea mai bună soluţie. Poate în (apropiatul) viitor.

    Un punct delicat continuă să-l reprezinte orienta-rea repertorială a publicului majoritar, care agreează cu pre-cădere lucrările din secolele dinaintea celui deja sfârşit, XX,şi, după cum bine ştim, încă neasimilat cultural, cel puţinpe dimensiunea creaţiilor muzicale. Prin urmare, balanţaîntre clasic şi inedit sau modern este doar o problemă demarketing cultural sau ţine şi de implicarea concertată aunor alţi factori (mai ales dintre aceia cu rol în formarea şieducarea cetăţenilor). Oare, aşa cum se operează pe planeconomic cu un criteriu-standard al „coşului minim” ne-cesar existenţei de zi cu zi a individului, în zona a ceea ceam numi chipul omului, educaţia muzicală nu ar trebui lafel de bine integrată unui proces formativ, modelator, astfelîncât să reprezinte mai mult decât un simplu mijloc de sa-tisfacere doar a gusturilor spontane, de moment, chiar şiatunci când se manifestă submasca rafinamentului? Desigur,vă solicit un punct de vedere aso-ciat perspectivei funcţiei dumnea-voastră, dar şi a experienţeicetăţeanului autohton care, im-plicit, sunteţi. Cu alte cuvinte,este întru totul just să considerămrepertoriul Festivalului „GeorgeEnescu”, şi, prin aceasta, a tutu-ror instituţiilor în cadrul cărorase produce şi întreţine, doar subgenericul divertismentului?

    După cum aţi văzut,programul Festivalului are in-cluse şi mai multe programe„mai dificile”. A apărut multămuzică a secolului XX. Cugreu îşi face loc şi seria de con-certe cu „Muzica a SecoluluiXXI” şi muzica românească.Este adevărat însă că dacă la muzica secolului 20(Enescu, Shostakovici, Schoenberg, Bernstein, Berio,Berg etc) lumea a început să vină, nu acelaşi lucru sepoate spune despre muzica românească. Aceasta nueste numai o problemă de programare în cadrul Fes-tivalului, ci şi de programare a acesteia în concertelede stagiune sau la Radio şi TV. Educaţie nu se poateface într-un an sau doi, ci printr-o muncă „de convin-gere” bine direcţionată şi programată. Este ceva decare Festivalul „Enescu” nu se poate ocupa, ci doarbeneficia. Dar, după cum aţi putut vedea în acest Fes-tival, publicul a început încet, încet să vină şi la acesteconcerte. Ceea ce este îmbucurător. Oricum, Festivalulare ca obiectiv major educaţia muzicală şi, dacă la pri-mele ediţii am avut mult Bach şi Beethoven, acumavem (prea?) multă muzică contemporană.

    Pornind de la ideatica personalităţii celui pe careFestivalul îl omagiază implicit, prezentându-i opera, rămasmemoriei românilor şi ca model de generozitate şi respon-sabilitate umană - prin aceea că, în 2 nov. 1920, într-o pe-

    rioadă grea pentru multe naţiuni (de după primul războimondial), alături de Ion Nonna Otescu (directorul Conser-vatorului), Constantin Brăiloiu şi alţi inimoşi confraţi par-ticipă (şi prin acceptarea calităţii de preşedinte) laînfiinţarea Societăţii Compozitorilor Români al cărei scopfundamental era „să ajute dezvoltarea cât mai mare a pro-ducţiunii muzicale româneşti, să sprijine executarea şi pu-blicarea lucrărilor, să apere interesele autorilor în ţară şi înstrăinătate” şi încă multe altele asemenea - cum apreciaţiintegrarea în repertoriul Festivalului a operei celorlalţi im-portanţi compozitori români, de la perioada contemporanălui Enescu şi până în zilele noastre şi, în acest sens, cumvedeţi colaborarea cu Uniunea Compozitorilor şi Muzico-logilor din România, ca fiind mai degrabă un „rău necesar”sau, dimpotrivă, o exploatabilă oportunitate?

    Festivalul se numeşte „Festivalul InternaţionalGEORGE ENESCU” şi are ca scop primordial promo-

    varea muzicii lui GeorgeEnescu. În această ediţieavem 20 de lucrări ale mare-lui compozitor. În 2017 vomavea (până acum) 29. Nuputem impune orchestrelorprezentarea pe lângă lucrărilelui George Enescu şi lucrăriale altor compozitori romani.Putem însă organiza serii deconcerte (cum a fost cea amuzicii secolului XXI sau„Work-shop-ul tinerilor com-pozitori”) care au ca scoppromovarea muzicii româ-neşti. Vom relua în 2017 ideeaconcertelor în care vor fi pre-zentate lucrări ale compozito-rilor români care aurecunoaştere internaţională,precum şi lucrări ale unor ti-

    neri compozitori în cadrul acestui „work-shop”. Dupăcum ştiţi, ideea work-shop-ului a pornit de la dorinţaorganizatorilor ca tinerii noştri compozitori să aibăocazia să îşi prezinte lucrările şi să discute cu compo-zitori importanţi din diferite şcoli muzicale (a fostcazul lui Rihm, Widman, Krauze, Iranyi, Sir MaxwellDavis etc.). Din păcate însă – nu ştiu însă de ce – tine-rii compozitori nu au avut reacţia aşteptată. Poate în2017... Daca veţi analiza programele filarmonicilor(concerte şi recitaluri) veţi vedea că în Festivalul„Enescu” se cântă mai multă muzică contemporanădecât în stagiunile lor de concerte. Deci, subliniez dinnou dorinţa Festivalului de a promova muzica con-temporană şi românească în general. Dar programulFestivalului nu are numai aceasta menire iar muzicaromânească nu trebuie lansată exclusiv în cadrul aces-tui Festival. Trebuie reunite mai multe forţe pentru arealiza acest deziderat de includere a compozitorilorromâni în circuitul valorilor internaţionale.

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    Festivalul Internaţional “George Enescu”

    SimpozionuluiInternaţional

    „George Enescu” - a XVIII – a ediţie

    Vasile VASILE

    Aprecierea recentei ediţii a simpozionului GeorgeEnescu trebuie să pornească de la evantaiul larg de păreriale enescologilor, oamenilor de cultură şi a celorinteresaţii de soarta creaţiei geniului muzical românesc,evantai având la o extremă părerea că despre GeorgeEnescu s-ar fi spus totul şi nu mai e nevoie de alteinvestigaţii - şi la cealaltă extremă - dorinţa şiconvingerea că exegeza creaţiei enesciene trebuiecontinuată, diversificată şi aprofundată, paralel şiajutând cunoaşterea şi impunerea ei în contextul muziciiuniversale, prin descoperirea unor faţete necunoscutesau prezentate incomplet, uneori chiar eronat şi cuvădite exagerări. Căci nu tot ceea ce s-a scris şi s-a spusdespre muzica autorului operei Oedip se ridică laînălţimea monumentalei monografii din 1971, premiatăde Academia Română şi la cea a Capodoperelor enesciene –lucrare a compozitorului Pascal Bentoiu.

    Au apărut şi cărţi şi s-au formulat în mediaromânească opinii care s-au centrat pe elementenesemnificative ale muzicii sale, cei în cauză „pierzându-se în mica istorie” - ca să-i folosim propria exprimare.Am în memorie o emisiune TV în care erau invocate înmod distorsionat – cam ca la marginea şanţului, undeţaţele pot toca pe oricine, scoţând în relief faptesenzaţionale care nu totdeauna corespund realităţii. –aspecte din viaţa marelui artist şi mai ales relaţiilemuzicianului cu soţia sa, Maruca Cantacuzino – Enescu.

    Sunt şi istorici care nu pot trece pragul unorvechi afirmaţii ce-l „reexpulzează” pe autorul Poemeiromâne pentru că ar fi făcut anumite concesii autorităţilorcomuniste, speculând o scrisoare trimisă lui Petru Grozaşi faptul că muzicianul ar fi acceptat să fie senator şipreşedintele ARLUSULUI, neştiind însă că Enescu n-afost la nici-una din întâlnirile acestora. ProfesoaraLavinia Coman a insistat asupra înţelegerii excepţionalede care s-a bucurat Maruca atunci când a fost bolnavă,artistul întrerupându-şi activitatea muzicală, iarpreşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor,Adrian Iorgulescu, a insistat asupra necesităţiidocumentării serioase mai ales asupra „concesiilor”făcute autorităţilor comuniste de către cel căruia i se luau„cu japca” tot ce adunase tatăl său şi el: casa de laDorohoi şi Liveni, pământurile cumpărate cu baniimunciţi „în lume”, casa soţiei de la Teţcani, în curteacăreia a fost arsă ediţia princeps a operelor lui Voltaire,toate fiindcă erau ale „moşierilor”.

    Cele două zile ale ediţiei a XVIII – asimpozionului au reunit în aula Uniunii Compozitorilorşi Muzicologilor 21 de lucrări, grupate în cele douăsecţiuni: Sinteze culturale şi Exegeze analitice, autorii lorfiind muzicologi români din ţară şi din străinătate, dar şi

    enescologi din străinătate: Ana Szilágyi (de laConservatorul din Viena), Gary Barnett (de laUniversitatea din California) şi Benedict Taylor (de laUniversitatea din Edinburgh). Prima ne-a propus oparalelă dintre Oedipul enescian şi Orestia lui Aurel Stroe;oaspetele californian ne-a prezentat „trei compoziţiiesenţiale pentru pian solo”, pe baza cărora a proiectatfigura şi personalitatea lui George Enescu în contextulmuzicii contemporane. Interesantă şi ca opţiune, dar şica tratare, a fost comunicarea celui de-al treilea dintremuzicologii oaspeţi ai ţării: „construcţia peisajului înmuzica lui Enescu”.

    Academicianul Cornel Ţăranu, un constantcercetător al creaţiei enesciene şi cel căruia datorămfinalizarea unor opusuri enesciene, a atras atenţia asupraracordării muzicianului român la tradiţia muzicalăeuropeană a epocii, îndeosebi a celei patronate deBrahms. Patriarhul muzicologiei româneşti, ViorelCosma, anunţă renunţarea la mai vechi păreri privindlegăturile lui Enescu cu folclorul ţărănesc, în favoareaprovenienţei materialului melodic al rapsodiilor dinpublicaţii muzicale româneşti ale veacului al XIX – lea, întimp ce Grigore Constantinescu se dovedeşte preocupatde cosmogonia enesciană, iar Lavinia Coman urmăreşteviziunea unei foste studente, pianista Lucia Borac,asupra creaţiei pentru pian a lui George Enescu şi DinLipatti. Coordonatorul manifestării, în acelaşi timpeditorul volumului publicat în excelente condiţii, MihaiCosma, ne-a propus o viziune la zi asupra reflectăriipersonalităţii enesciene în lumina politicilor culturaledin ultimele decenii, iar Nicolae Brânduş a abordatproblematica fenomenologiei în procesul creaţieimuzicale. Investigaţiile au mers şi în domenii inedite,cum ar fi cel semnat de Olguţa Lupu referitor laexplorarea fenomenalei memorii a fiului Livenilor, alteleau abordat din noi unghiuri de vedere aspecte privindactivităţile socio – umane ale celui mai mare violonist slepocii (Alexandru Bădulescu), sau activitatea deperfecţionare a violoniştilor vremii (Cristina ElenaLascu), ori modului cum a fost văzut muzicianul de cătreliteraţii timpului (Sanda Hârlav – Maistorovici). În timpce Marcel Spinei s-a oprit asupra relaţiilor lui Enescu cuGrecia, Constantin – Tufan Stan a urmărit activitateaartistului în Banat.

    Exegezele analitice s-au centrat pe aspecteinedite asupra unor creaţii enesciene, pornind de laabordarea heterofoniei şi a unor noi tehnicicompoziţionale comunicare a lui Lucian Meţianu (de laUniversitatea din Lausanne), a constelaţiei suitei Săteasca(constelaţie europeană şi românească, literară, culturalăşi muzicală, urmărită de semnatarul acestui articol),„caracterul ţigănesc” exotismul şi genialitatea enescianăreflectate în Sonata a III – a, (Florinela Popa); Ştefan Angia urmărit aspecte ale melogramelor în muzicaromânească.

    Cel mai important merit ale recentei ediţii asimpozionului l-a constituit faptul că participanţii s-auînscris într-o reală competiţie de a-şi expune puncte devedere din cele mai diferite, contrazicând cu argumenteperemptorii prejudecăţi, ca cele amintite şi deschizânddrumul altor perspective şi aprofundări ale excepţionaleicreaţii a genialului muzician român.

    Am

  • 15ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    Festivalul Internaţional “George Enescu”

    Trio ContrasteRepere ale muzicii contemporane

    româneşti, seria concertelor organi-zate în colaborare cu Uniunea Com-pozitorilor şi Muzicologilor dinRomânia şi Muzeul Naţional Ge-orge Enescu, a fost integrată anulacesta programelor de weekend aleFestivalului George Enescu şi nu înavanpremiera acestuia, ca în ediţiiletrecute. Selecţia interpreţilor şi a for-maţiilor s-a oprit firesc asupra celormai importante nume afirmate înpromovarea constantă şi nemijlocităa creaţiei româneşti, iar partiturilealese au adus pe afiş personalităţiale componisticii noastre din maitoate etapele contemporaneităţii,deşi inevitabil au rămas şi altele penedrept în rezervă... Am reascultat

    aşadar ansambluri camerale, cupropriile preferinţe repertoriale cares-au circumscris desigur acestuigen. Un neajuns al festivalului arămas însă, în continuare, lipsa ma-rilor opusuri simfonice româneştide pe afiş (exceptându-le pe celeenesciene) ce ar fi conferit eveni-mentului dimensiunile reale ale ac-tualului fenomen muzicalromânesc.

    Meritele şi satisfacţiile le cule-gem însă din reîntâlnirea cu muzi-cienii dedicaţi precum cei din TrioContraste, care de aproape 4 deceniişi-au împletit drumul artistic cu celal componisticii noastre: Ion Bog-dan Ştefănescu (flaut), Sorin Pe-

    trescu (pian), Doru Roman (percu-ţie). Un concert, desfăşurat în 4 sep-tembrie la Sala mică a Palatului, cu ostructură bine definită şi motivata,aşa cum de altfel sunt mai toate celepe care le oferă în diferite festivalurinaţionale şi internaţionale. Ideea in-spiratoare a programului pare a fifost schiţarea unui parcurs cu reperedramaturgice ale cărui popasuri aufost însăilate de lucrarea Spectacolpentru o clipă. În 1974 Octavian Ne-mescu a început elaborarea acestei„colecţii” de piese intitulate „Spec-tacol pentru o clipă”, muzicile cu odurată foarte scurtă, punând în evi-denţă o estetică a condensării so-nore, scurte eşantioane cereprezentau de fapt, iniţial, antractela un spectacol de operă contempo-rană cu lucrări de Corneliu Cezar,Costin Cazaban, Nicolae Brînduş,

    Sorin Vulcu şi Octavian Nemescu cear fi trebuit realizat la Opera din Bu-cureşti; dar nu s-a întâmplat...

    In concepţia concertului frag-mentele semnate de Octavian Ne-mescu (interpretate la pian de SorinPetrescu) s-au constituit ca un unliant si comentator deopotrivă, adu-când în acelaşi timp şi răgazul cu-getării asupra mesajului pe care l-auoferit celelalte lucrări din pro-gram,fiecare cu stilistică şi argu-mente diferite. Pagini consacrateale muzicii româneşti şi unele inprima audiţie au pus in valoare va-lenţele interpreţilor si preocupărilelor. Design-Dasein de Anatol Vieru -

    a fost un moment exclusiv al flautu-lui cu nuanţe şi umbre în funcţie deregistrele şi tipurile utilizate dar şicu apeluri culturale mai apropiatesau mai îndepărtate ale sonorităţi-lor. Pe aceeaşi linie a relevării vir-tuţilor individuale, Rhythmodia –Concerto for percussion solo de NicoleBrânduş, un opus al anului 1982, aadus o desfăşurare de ritmuri şi cu-lori, într-o curbă evolutiv dramaticăcu o implicare totală a interpretului,dar şi a publicului, o dimensiuneteatrală caracteristică multor lucrăriale autorului.

    Dimensiunile variate ale pro-gramului au inclus şi vocea umană:Dialogi - nicht nur ein Bilderbuch fürChristian Morgenstern, (1989) de My-riam Marbe, propunând încă odatăglasul ca mijloc de accedere la subs-tratul arhaic al muzicii, la funcţio-nalitatea magică, incantatorie aacesteia. Versurile poetului Chr.Morgenstern au fost nu o dată in-spiratoare în acest sens, de-opotrivă pentru parcursuriinstrumentale sau vocale în creaţiacompozitoarei.

    Într-o altă zona stilistică, celeDouă poeme de Viorel Munteanu(din ciclul Întoarceri la Blaga, 2013),cu participarea actorului Dan Apă-văloaie, au relevat caracteristici alelirismului componistic pornind dela interesul pentru tradiţia folclo-rică sau de sursă bizantină care seîmpleteşte armonios cu elementelespecifice unor sintaxe contempo-rane.

    Reperele muzicii contempo-rane româneşti nu puteau ocoli di-mensiunea diasporei cu afinităţile sidiferenţierile ei faţă de orientărilecompozitorilor „autohtoni”.

    Incantatie de Lucian Me-tianu,o pagină revizuită in 1998,scrisă iniţial pentru saxofon, percu-ţie şi sintetizator, reiterează preocu-pările autorului pentru explorareaelementelor texturale şi spaţiale,pentru simbolistica matematicii şiaplicaţiile ei în domeniul sunetelor.Konvergent, sub semnătura luiEugen Wendel reprezintă o primăaudiţie in varianta pentru flaut, piansi percuţie(in original pentru orgă si

    Muzica românească în Fes�valul Internaţional “George Enescu”

    Trio Contraste

  • ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    Festivalul Internaţional “George Enescu”percuţie), ţesătură fina, transparenta, conducerea efi-cientă şi sinteza purificatoare a discursului constituindtrăsături pe care le-am simţit mereu in ultimele reali-zări componistice ale autorului. Ca şi în alte cazuri,adaptarea pentru formula Trio-ului Contraste, îi apar-ţine pianistului Sorin Petrescu.

    Cele două partituri dedicate Trioului Contraste,Troiţe de Doina Rotaru şi Trident de Adrian Iorgulescu,au readus în prim-plan interdependenţa compozitor –interpret, în măsura în care fiecare participant a condusdeopotrivă la afirmarea şi confirmarea actului artisticde-alungul timpului. Troiţe - o creaţie cu introspecţii sirelevanţe tipice, întotdeauna rememorate cu emoţie, cuun ethos în care recunoaştem cu uşurinţă condeiul com-pozitoarei; Trident - imagini şi rostiri cu accente paro-dice si sarcasme sonore a căror teatralitate recomandăcompozitorul de operă şi spectacol muzical.

    Cu un parcurs definitoriu pentru muzica româ-nească contemporană, concertul Trioului Contraste arelevat o imagine complexă a artei sonore aşa cum serecomandă astăzi pe toate meridianele, cu o participaretotală a interpreţilor şi o percepţie înalta a fenomenu-lui. Un merit în plus atribuit în acest sens pianistuluiSorin Petrescu, nu de puţine ori autorul versiuniloradaptate formaţiei prin care a adus o dimensiune nouă(confirmată mereu de compozitori) lucrărilor prezen-tate. (Ruxandra ARZOIU)

    Ansamblul ProfilPrintre evenimentele care s-au bucurat de inte-

    res şi de aprecieri unanime în cadrul actualei ediţii aFestivalului Internaţional George Enescu s-a aflat con-certul susţinut de ansamblul Profil - condus de TiberiuSoare - pe scena Sălii Auditorium în 6 septembrie. Pro-gramul a cuprins creaţii valoroase ale tuturor genera-ţiilor de compozitori români contemporani, uneledintre ele, prezentate în primă audiţie absolută. Publi-cul a apreciat în egală măsură calitatea de excepţie a lu-crărilor, cât şi nivelul artistic înalt al interpreţilor.Ascultând aceste creaţii deosebit de complexe şi origi-nale, am realizat importanţa colaborării dintre compo-zitori şi interpreţi în muzica contemporană. Istoriamuzicii a confirmat rolul creatorilor în construcţia in-strumentelor şi în progresul artei interpretative; în ace-laşi timp, prin profesionalismul şi performanţele lor,interpreţii îi determină pe compozitori să elaboreze lu-crări din ce în ce mai dificile şi mai spectaculoase. În-treaga manifestare muzicală s-a desfăşurat sub semnulexcelenţei. Succesul s-a datorat calităţii repertoriului -ales cu discernământ şi exigenţă de Directorul artistical ansamblului, compozitorul Dan Dediu -, valorii fie-cărui instrumentist în parte, şi, evident, coordonării rea-lizate cu măiestrie şi autoritate de experimentatuldirijor Tiberiu Soare. În programul concertului au figu-rat şi două lucrări ale compozitorilor premiaţi la prece-denta ediţie a Concursului Internaţional de CompoziţieGeorge Enescu, din anul 2014. Creaţiile dedicate unorformaţii camerale mai restrânse (cvartet) sau mai ample(de până la 15 membri), s-au remarcat prin complexi-tatea semantică şi varietatea stilistică, prin bogăţia ex-presivă şi ineditul procedeelor componistice.

    În deschiderea concertului a fost prezentată lu-crarea compozitorului Cornel Ţăranu Epitaphe pourJorge, elaborată iniţial pentru saxofon şi ansamblu; în 6septembrie, partitura a fost redată la clarinet şi cvintetde coarde. Rolul solistic i-a revenit lui Emil Vişenescu,interpret valoros, cu experienţă artistică bogată, caremanifestă o înclinaţie specială pentru muzica contem-porană. Prezentarea lucrării la cel mai înalt nivel artis-tic s-a datorat prestaţiei solistului şi colegilorinstrumentişti, aflaţi sub bagheta inspirată a dirijoruluiTiberiu Soare; interpreţii au reuşit să evoce frumuseţeaşi profunzimea semnificaţiilor, ineditul procedeelor po-lifonice şi caracterul de melopee al discursului muzical,în care sunt percepute elemente arhetipale. Omagiind

    memoria compozitorului portughez Jorge Peixincho,maestrul Cornel Ţăranu abordează una dintre temelecentrale ale mitologiei, filozofiei şi literaturii – dualita-tea moarte-viaţă -, care simbolizează perisabilitatea vie-ţii, dar şi un nou început.

    Programul a continuat cu Tetrachords pentruflaut, vioară violoncel şi pian de Călin Ioachimescu, lu-crare prezentată în primă audiţie românească. Autorulînsuşi menţiona într-un interviu că „întreaga ţesăturăsonoră se bazează pe cele patru tipuri de acorduri: ma-jore, minore, mărite şi micşorate, utilizate în structuriverticale (omofone) cât şi orizontale (melodico-poli-fone)”. Remarcabilă prin complexitatea armonică şi ori-ginalitatea timbrală, creaţia demonstrează în acelaşitimp măiestria compozitorului în utilizarea pauzei caliant polistilistic cu citate inserate. Prestaţia artistică acelor patru interpreţi: Ştefan Diaconu - flaut, DianaMoş - vioară, Eugen Bogdan Popa – cello şi AdrianaMaier - pian, a evocat sugestiv imaginile muzicalecontrastante, precum şi scriitura instrumentală extremde dificilă şi complexă a lucrării.

    A urmat El Niño, lucrare scrisă de AlexandruŞtefan Murariu, câştigător al Concursului Internaţionalde Compoziţie George Enescu, sectia de Muzică de Ca-meră din 2014. Deşi a ales un titlu programatic, ce facereferire la un eveniment meteorologic cutremurător, au-torul nu urmăreşte descrierea acestuia, ci tratarea mu-zicală a ideii respective. Impresionantă prin alternanţamomentelor tensionate de anvergură, cu cele de calmaparent, lucrarea dezvăluie fantezia compozitorului înce priveşte utilizarea culorilor timbrale şi în inserarea

    Tiberiu Soare

    Am

  • 17ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2015

    Festivalul Internaţional “George Enescu”unui număr record de evenimente. Muzica deosebit deprofundă şi sugestivă evocă emoţia autorului faţă dedezlănţuirea forţelor titanice ale naturii, faţă de feno-menul care a produs o adevărată bulversare cosmică.

    Sebastian Androne - câştigător al ConcursuluiInternaţional de Compoziţie George Enescu la sectia deMuzică simfonică în 2014 -, a fost prezent în concert cuKaroshi II, o creaţie deosebit de complexă din punct devedere semantic şi expresiv (interpretată în primă au-diţie absolută). Având ca punct de plecare un fenomenantropologic observat în Japonia cu câteva decenii înurmă, compozitorul abordează original dimensiuneapulsatorie a muzicii. Discursul muzical preponderentmotoric, caracterizat prin numeroase metamorfoze spa-ţiale şi temporale, a fost perceput ca o explozie de vi-talitate şi de energie; diversitatea ritmică şicaleidoscopul de imagini muzicale desfăşurate într-untempo ameţitor, au captivat în egală măsură interpreţiişi publicul. Dedicată instrumentelor de suflat, de per-cuţie, harpei şi cvintetului de coarde, creaţia originalănu se rezumă la reliefarea dimensiunii pulsatorii a mu-zicii; autorul demonstrează maturitate şi originalitatela nivel semantic, armonic, melodic şi ritmic. Am re-marcat de asemenea varietatea unor procedee de ex-primare instrumentală ca: lovituri ritmate în cutia de

    rezonanţă a instrumentelor, flageolete, pasaje cu efectetimbrale inedite, utilizarea unor glissando-uri cu valenţesonore inedite.

    Lucrarea compozitorului Cristian Lolea, FairyTales (Basme), pentru orchestră de cameră, a fost pre-zentată în primă audiţie absolută. Dedicată formaţiei de15 instrumente, muzica redă „o succesiune de tablouri-personaje-întâmplări, permanent interconectate” ceevocă un „spaţiu preponderent nocturn”. Publicul afost impresionat de fantezia şi dezinvoltura utilizării decătre autor a cauzei-efect, dar şi de unele sonorităţi ne-aşteptate rezultate din alăturările timbrale inedite(trombon în glissando cu glockenspiel) şi influenţe jaz-zistice la contrabas. În desfăşurarea discursului muzicalexistă o mare varietate de imagini sonore, întruchipândagitaţia, nestatornicia, puterea impetuoasă fără finali-tate precisă, deşertăciunea. Se cuvine să subliniem pres-taţia artistică remarcabilă realizată de dirijorul TiberiuSoare şi de ansamblul condus de domnia sa. În partea adoua a programului au fost prezentate trei creaţii con-certante dedicate pianului solist şi orchestrei de cameră.

    Menţionăm că toţi autorii sunt şi pianişti valoroşi, ceeaconstituie un imens avantaj în ce priveşte valorificareaprocedeelor instrumentale specifice.

    Lucrarea Noema - pentru pian solo şi orchestrăde cameră -, scrisă de compozitorul Gabriel Iranyi l-aavut ca solist pe apreciatul pianist Horia Maxim. Ori-ginală prin complexitatea discursului muzical, prin di-versitatea combinaţiilor armonice (care evocă adeseorisonorităţi apropiate de cluster), printr-o paletă expre-sivă delimitată cu claritate, dar şi prin dificultatea in-

    strumentală, creaţia a valorificat plenar calităţilecompozitorului, dar şi pe acelea ale interpreţilor. O re-marcă deosebită pentru prestaţia consistentă, plină deaplomb şi strălucire realizată de instrumentul solist. Îm-preună cu dirijorul şi membrii orchestrei, Horia Maxima realizat o versiune de referinţă, plină de fantezie şistrălucire; motivele şi temele muzicale au avut o perso-nalitate distinctă, fiind reluate de fiecare dată într-o ma-nieră diferită, îmbogăţită în semnificaţii, iar pasajele debravură instrumentală au fost redate cu o impresio-nantă abilitate.

    A urmat o nouă primă audiţie absolută: Reduc-tio ad absurdum - Concertino pentru pian şi orchestră

    de cameră, în care Mihai Măniceanu s-a prezentat îndubla ipostază: de compozitor şi pianist. Având ca pre-text „metoda reducerii la absurd”, autorul reuşeşte sădezvăluie prin mijloace de exprimare specifice, o im-presionantă bogăţie semantică şi expresivă. Acesta uti-lizează anumite procedee componistice menite să

    Sebas�an Androne

    Mihai Măniceanu

    Cris�an Lolea

  • Am

    evidenţieze conţinutul de idei, dar şi posibilităţile so-nore ale instrumentului solist şi ale ansamblului came-ral; prezenţa trisonurilor, a polimetriei, poliritmiei şi aanumitor citate cu tentă umoristică, a contribuit la am-plificarea tensiunii expresive. Am apreciat diversitateaimaginilor muzicale şi a evenimentelor pe care le evocăcompozitorul, alternanţa originală a momentelor de an-vergură instrumentală cu cele meditative, de facturăpoetică. Pianistul Mihai Măniceanu a reliefat cu multrafinament conţinutul expresiv al propriei creaţii, dez-văluind un arsenal instrumental demn de toata admi-raţia.

    În încheierea programului a fost prezentată lu-crarea compozitorului Dan Dediu intitulată Hyperkar-dia IV, un concert pentru pian la patru mâini şiorchestră de cameră, care i-a adus în prim plan pe pia-

    niştii Valentina Sandu-Dediu şi Dan Dediu - acompa-niaţi de ansamblul dirijat de Tiberiu Soare. Fascinaţiaautorului pentru sonoritatea originală a duo-ul pianis-tic a avut ca rezultat în timp un număr valoros de lu-crări, care au fost primite cu entuziasm în sălile deconcert. Ideea de a scrie un concert pentru pian la patrumâini se datorează dorinţei compozitorului de a evi-denţia calităţile sonore şi expresive ale instru-mentului; cred că autorul a avut în vedere şisimbolistica cifrei doi care reprezintă opoziţia, conflic-tul, polaritatea şi echilibrul vremelnic. Creaţia concer-tantă prezentată în primă audiţie absolută,demonstrează însă că această dualitate a unicului (desimplici duplex) şi unitatea dualităţii (de duplici simplex)pot fi abordate drept structură a frumuseţii şi a sime-triei. Cei doi pianişti s-au aflat într-o excelentă colabo-rare artistică realizată prin intermediul unui dialogfiresc, plin de vervă şi bravură, care a dezvăluit mul-tiplele faţete ale personalităţii lor, dar şi modalităţi ori-ginale de exprimare instrumentală. Elaborată într-unlimbaj de mare complexitate, remarcabil prin rafina-mentul armonic şi polifonic şi prin paleta orchestralăintens colorată - în care duo-ul pianistic ocupă un locprivilegiat -, lucrarea sugerează un labirint formal, cumotive muzicale obsesive, o călătorie în timp cu întâm-plări previzibile şi imprevizibile, cu confruntări întrepersonaje puternice. Soliştii, dirijorul şi orchestra aucondus ascultătorii într-un univers fascinant, care ne-a

    sugerat drumul către lumină, înfăptuit prin depăşireatuturor obstacolelor.

    La reuşita artistică de excepţie a întregului con-cert au contribuit toţi membrii ansamblului Profil, co-ordonaţi au pasiune si profesionalism de dirijorulTiberiu Soare. Menţionarea numelui distinşilor inter-preţi care au realizat cu succes această manifestare mu-zicală este un gest de recunoştinţă absolut firesc: DianaMoş (vioara I, concert maestru), Oana Vişenescu (vioaraa II-a), Marian Movileanu (violă), Eugen Bogdan Popa(violoncel), Dinu Petrache (contrabas), Ştefan Diaconu(flaut), Felicia Greciuc (oboi), Emil Vişenescu (clarinet),Laurenţiu Darie (fagot), Sorin Lupaşcu (corn), MihaiToth (trompetă), Florin Pane (trombon), Laurenţiu Sima(tubă), Sorin Rotaru (percuţie), Alexandru Badea (per-cuţie), Miruna Vidican (harpă), Adriana Maier (pian).

    Dirijorul Tiberu Soare a fost la înălţimea misiu-nii artistice asumate; prestaţia muzicală de excep-ţie a domniei sale i-a confirmat autoritateaincontestabilă ca şef de orchestră, precum şi calită-ţile de atotvăzător, atotştiutor, atotpovestitor.(Carmen MANEA)

    Recital de lieduriPrintre manifestările de succes ale actualei edi-

    ţii a Festivalului Internaţional George Enescu s-a nu-mărat şi recitalul de muzică românească, susţinutîn 11 septembrie pe scena Sălii Auditorium de duo-ul alcătuit din soprana Bianca Manoleanu şi pia-nistul Remus Manoleanu. Prezenţa muzicienilor întoate ediţiile Festivalului Enescu (desfăşurate dupărevoluţia din 1989), precum şi în numeroase mani-festări de anvergură din ţară şi din străinătate se

    datorează aprecierii de care se bucură prestaţia lor ar-tistică. Recitalul din 11 septembrie ac a fost organizat încolaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologi-lor din România şi cu Muzeul Naţional George Enescu;programul a cuprins lieduri şi lucrări pentru pian soloaparţinând unor personalităţi prestigioase ale muziciiromâneşti contemporane, precum şi ale unor creatoridin secolul al XX-lea. Lucrările prezentate au valorifi-cat plenar calităţile fiecărui interpret în parte şi colabo-rarea lor artistică armonioasă şi originală; în majoritateacazurilor, pianul nu a fost abordat de autori ca acom-paniament al vocii, ci ca partener al acesteia, cu un rolimportant în desfăşurarea discursului muzical.

    În debutul recitalului, au fost prezentate trei lie-duri scrise de compozitorul Theodor Grigoriu, cuprinseîn Ciclul Poeţi şi abisul timpului: La steaua, pe versuri deMihai Eminescu, Clipa genezei pe versuri de Ion Barbu şiZbor deasupra valurilor pe versuri de Eminescu. Muzicaplină de semnificaţii, ce tratează una dintre temele cen-trale ale existenţei – timpul -, a prilejuit interpreţilorocazia de a-şi etala talentul, experienţa şi profesiona-lismul. Din creaţia compozitorului Aurel Stroe, duo-ula selectat liedurile: Moştenire şi Făcătură pe versuri deTudor Arghezi şi Valse-Métamorphose XXXIII, pe ver-suri de Tristan Tzara. Deşi diferite ca alură şi expresi-vitate, liedurile au oferit muzicienilor posibilitatea de adezvălui un evantai bogat de modalităţi de exprimare;interpretarea lor cuceritoare, plin�