€1

135Ziua: 16

Luna: MaiAnul: 2015

Anul nostru: VI

Publicaţie 9 independentă pentru persoane 8imiste la numaiPublicaţie deloc 9, independentă, pentru persoane 8imiste la numai

Placi-ne...!

ZIAR * TELEVIZIUNE * RADIO

20 de pagini

Nr.

info@actualitateairl.comwww.actualitateairl.com

086 166.02.82

Vina de a fi bolnav

Oamenii sunt supuşi pieirii. Este o pedeapsăsau o eliberare? Cine poate şti?

Astăzi am trăit un sentiment cel puţin ciudat.Am crezut şi cred în continuare că sunt la vârsta

la care nimic nu mă mai uimeşte, că tot ce este rău, tot ce a fost sau vafi rău, negativ, urât, l-am văzut, l-am trăit poate sau am trecut prin el saupe lângă el. Cu toate astea, lumea mă uimeşte în continuare.

Cunosc o persoană de sex feminin căreia, din păcate, i s-a pus undiagnostic foarte grav. Are cancer în fază finală, stadiul IV, încă de acumpatru ani. Femeia a făcut o operaţie, a făcut tratament şi a fost externată.După circa trei ani, boala a recidivat. Cu forţă, cu furie aproape,întunecându-i privirea şi apăsându-i creierul. După un lung şir de terapii,a fost operată din nou, doar că fără prea mare rezultat. Ca un copilîncăpăţânat care doreşte cu tot dinadinsul să facă rău, cancerul areapărut, în alt loc, dar tot la cap. Şi asta după doar patru luni.

Astăzi, femeia a venit în vizită la colegele ei de birou, ca să-şi ridiceadeverinţa de salariat şi să se ducă la Casa de Sănătate să i-o vizeze.Tocmai a făcut un RMN şi s-a constatat că boala a RErecidivatafectându-i nervul optic atât de puternic încât femeia aproape că nu maivede cu ochiul stâng deloc, iar cu dreptul foarte puţin. Peste toate, separe că tumoarea a afectat-o profund şi i-a provocat şi o uşoarăhemiplegie, întrucât abia vorbeşte şi are gura strâmbă.

Boala în sine nu mai uimeşte pe nimeni fiindcă multă lume trece prinaşa ceva. Există atâtea anomalii, atâtea boli, disfuncţii, afecţiuni, căefectele lor iniţial ne uimesc prin diversitate şi pericol aproape la fiecare

continuarea în pagina 3

n Aurora CRISTEA

A2www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

actualitatea irl

„Baia Balkan“O cronică socială semnată Ileana Andrei-Cudalb

(Canberra, Australia)

„Baia Balkan”, romanul IleneiCudalb, se detaşează prin

autenticitatea realităţii transpuse pehârtie. „Baia Balkan” este o carte plinăde suflet, în care nota de originalitaterezultă din rememorarea unor fapte şi

întâmplări de demult. Arta autoarei se hrăneşte din creareaunor personaje neobi şnu i te. Eroii săi sunt oameni cu o voinţăde fier, care nu concep să înţeleagă, să accepte şi să seresemneze. Prin intermediul lor, autoarea nedezvăluie un mod de viaţă inedit şi impre -sionant.

„Sărbătoarea promisă”lleana Cudalb (născută pe 21 iunie 1951)

este originară din localitatea Cudalbi, judeţulGalaţi. Licenţiată a Facultăţii de Engleză –Rusă, aceasta debutează în anul 1983 înrevista Săptămâna Culturală din Bucureşti.Debutul editorial se produce în acelaşi an curomanul Sărbătoarea promisă. Printre cărţilepublicate de Ileana Cudalb se numără YitzhakRabin. Pacea şi-a ucis soldatul, coautor poetulShaul Carmel (1996), Shimon Peres. De laDimona la Oslo (2001), romanele Via Regis(2002), Fiica mea, America (2002) - varianta înlimba engleză My daughter AMERICA,traducere de Ioana Baldea, a fost publicată deEd. Junimea din Iaşi (2007) – şi Baia Balkan

(2007). În prezent, scriitoarea este consulla Ambasada României din Canberra,Australia.

Neamul bălcăneştilorRoman cu valoare istorică şi

documentară, dar şi artistică, „BaiaBalkan” semnat de Ileana Cudalb, prindeîn ţesătura sa fire din memoria neamuluibălcăneştilor, preluând influenţe dinfolclor, precum şi motive din mitologiacreştină şi păgână. Romanul evocătraseul celor din neamul bălcăneştilor, aicăror paşi au pornit din „mohorâtul ţinutal Histriei, şi de acolo până la Întorsura,refăcând astfel drumul transhumanţeistrăbătut... din Terra Blachorum.”

Sfântul Baia, un sfânt al tuturorposibilităţilor

Bălcăneştii sunt oameni împlinitori de dreptate, răbdători în suferinţă,iubitori de adevăr, dreptate şi demnitate. Ei sunt păstrătoriiunei lumi arhaice şi patriarhale şi au un acut simţ al dreptăţiişi al libertăţii, fiind apărători ai unor principii de viaţăfundamentale, bine stabilite din vremuri imemorabile.„Suntem uniţi prin sânge, dar şi prin credinţa că suntemveşnici. Călcăm fără poruncă, neabătuţi, pe acelaşi drum,de la naştere şi până la moarte, pe pământul presărat cuoasele străbunilor din vatra satului până sus pe culmeaBabiţei, unde ne închinăm în faţa troiţei ridicate înainteaintrării în Templul Sfântului Baia, un sfânt al tuturorposibilităţilor.”

Templul„Baia Balkan” debutează ca un roman al cunoaşterii

primitive, empirice, al credinţelor în mituri şi minuni. Templulocupă locul central, ce oferă culoarea locală. În jurulacestui templu cresc tradiţiile, se nasc legendele, prindcontur aventurile. Volumul se deschide cu un spectacolceremonial ce are rolul de a ne face cunoştinţă cu ritualuliniţierii, cu unitatea dintre oameni şi zeităţi. „Dintr-o veche

tradiţie se atribuie templului o istorie încărcată de personaje şi evenimentepline de semnificaţii... Ulterior, încercările cutezătorilor de a dezvăluimisterele Templului au creat noi şi noi legende, ridicând tot atâtea semnede întrebare cât şi movilele tombale presărate peste tot în interiorul peşterii.”

O tradiţie care se pierdea în timp În roman, pe lângă personajul principal, care este si narator, se

detaşează figura lui Muzulie, în jurul căruia se învârteşte intriga, şi de al căruinume se leagă episoadele eroice ale naraţiunii. El are rolul de călăuză, eleste cel ce intră în corespondenţă cu trecutul, de unde absoarbe elementeleancestrale, cosmogonice, pe care le aplică în planul vieţii telurice,contemporane. „Muzulie era hotărât să repună în drepturile lui neamul nostrudirect coborâtor din sângele şi carnea Palaghiei, cea pe care boierulfrancmason Caracostea o adusese cu peste două sute de ani în urmăînaintea intrării în Templu şi o lăsase acolo paznic al unei tradiţii care sepierdea în timp.”

A venit vremea ca lumea să audă de noiEvoluăm într-o lume balcanică, în care motivul căutării, al împlinirii

destinului colectiv şi individual este magistral redat. Muzulie esteexploratorul, cel care încearcă să lămurească sensurile prezentului şi aleviitorului, lucru ce nu se poate realiza decât prin înţelegerea trecutului.„Autonomia teritoriilor noastre va fi şi ea discutată, vom supune la votaprobarea fondurilor pentru proiectul Baia Balkan... Templul Sfântului Baiava fi zăvorul care închide şi deschide cutia Pandorei balcanice. A venitvremea ca lumea să audă de noi.”

Un spaţiu devenit vatrăRoman de o reală valoare literară, „Baia Balkan” evocă o lume arhaică,

în care întâmplări de demult îşi fac locul în prezent. Eroii sunt dominaţi deun profund sentiment patriotic şi au vocaţia lucrului bine împlinit. Ei seconduc după rânduieli nescrise, după legi şi credinţe strămoşeşti şi îşi ductraiul într-un spaţiu spiritual şi fizic ce a devenit vatră. „Baia Balkan” este ocarte despre oameni răbdători în suferinţă, ce ţin în sufletul lor durerinestinse. Ei au puterea de a dovedi că platitudinea spirituală şi lipsa deiniţiativă nu fac parte din felul lor de a fi n

n Octavian CURPAŞSurprise, Arizona

actualitatea irl 3www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

A

Vina de a fibolnav

continuarea de pe coperta faţă

pas, dar la un moment dat, volens-nolensdevenim imuni, dacă-mi este permis termenulşi dacă nu greşesc prea mult folosindu-l într-un asemenea context, aproape ca unparadox.

Pe mine altceva mă uimeşte.Atitudinea.Atitudinea celor cu care îţi petreci cea mai

mare parte a timpului dintr-o zi, o săptămână,o lună, un an: colegii / colegele din acelaşibirou cu tine.

Să presupunem prin absurd că s-ar faceun sondaj de opinie la nivel microsocial, peun eşantion de zece persoane, toate dinRomânia, din acelaşi mediu, dar cu educaţieşi vârste diferite. Din zece persoane, e posibilca vreo două, cel mult trei persoane să fiesensibilizate de un caz aparte de boală, cumar fi cel expus mai sus, prin cuvântul„sensibilizare” înţelegând o compasiuneadevărată, izvorâtă din adâncul sufletului, deo acurateţe ieşită din comun, fără urmă deîndoială. Extrapolând acest sondaj la nivelmacrosocial, rezultă un procent de circa 30%din populaţie, restul de 70 rămânând cel puţinindiferent, dacă e să luăm în calculnepăsarea, dar şi teama. Din procentulrămas, de 70%, să zicem că 20% ori poate

mai puţin, au un sentiment de stânjeneală, sesimt oarecum vinovaţi că ei sunt sănătoşi, iarceilalţi nu, cu toate că, dacă ne gândim bine,nimeni nu este perfect sănătos. Rămâne unprocent de circa 50% peste care oriceinformaţie de acest fel nu-l atinge, indiferentde gravitatea problemei celui în cauză. Dacăaceşti 50% i-am da la o parte, am rămâne cucei 30% sensibilizaţi, la care se adaugă cei20% speriaţi. Cei speriaţi ar fugi mâncândpământul, aşa cum s-a şi întâmplat în cazulsus-menţionat, iar 30% ar rămâne alături debolnav dintr-un sentiment de îngăduinţă, gataoricând să sară în ajutor.

Atitudinea celor 20% mi s-a părut şi mieastăzi cel puţin bizară, fiindcă din câte ştiu,cancerul nu este o boală contagioasă, nuprovoacă epidemii, pandemii şi nu setransmite prin atingere, respiraţie ori printr-osimplă privire. Faptul că fugi de o persoanăcare are o tumoare pe creier înseamnă căeşti ori incult (ceea ce nu este cazul), ori eştitâmpit, iraţional şi judeci inept. Cum să fugide cineva care suferă de o asemeneamaladie? De parcă boala asta îngrozitoare s-ar lua la un simplu contact avut cu scaunul pecare a stat bolnavul.

Uluitor.În legătură cu procentul de 50%, atitudinea

este mult mai adâncă, pentru că aceştioameni nu sunt mişcaţi în viaţă de nimicaltceva decât de propria persoană şi eventualcâţiva dintre cei mai apropiaţi, în cele maifrecvente cazuri, cei din familie. Restul?Poate să vină o bombă care să distrugăomenirea, poate să fie un cutremur care săschilodească pe toţi cei din jurul lor, poate săse crape pământul şi să înghită sute ori mii

de vieţi. Dacă nici ei şi nici vreun membru dinfamilia lor nu a fost afectat, atunci este foartebine. N-are decât să moară toată lumea.

Acesta nu este un egocentrism deviant, cimai mult de atât: o autoveneraţie cu caracterexacerbat şi dăunător, o tulburare comporta -mentală cu consecinţe dezastruoase înprimul rând pentru sieşi, dar şi pentru cei delângă el. Fiindcă, mai devreme sau maitârziu, toate aceste atitudini ignorante, se vorrăsfrânge tot asupra lui, indiferent dacă sevrea ori nu.

Revenind la procentul de 20%, printre eise mai numără şi alte tipuri de caractere, cualte viziuni, alte sentimente contradictorii,cum ar fi repulsia, voluntară sau nu. Acordândtoate circumstanţele atenuante, cu tot ceimplică acestea, am putea concluziona cărepulsia involuntară este dictată tot desubconştientul lăuntric, ca parte integrantădin ceea ce ei simt, gândesc sau fac. Cu atâtmai grav pare să fie repulsia voluntară, lucrude neînţeles pentru mine, oricât m-aş strădui.

Şi atunci intervine întrebarea din titlu: arecineva vreo vină că o persoană este bolnavăde cancer? Sentimentul acela atât de înălţă -tor de EMPATIE de care amintea celebrulsavant român, domnul prof. dr. DumitruConstantin Dulcan, pare că se pierde înnegura timpului. Optimismul acestui MAREOM, convingerea sa că lumea se va schimbaîn bine, că vom avea cu toţii, la un momentdat, CONŞTIINŢĂ, că ne vom iubi unul cualtul precum fraţii, să fie oare o utopie?

Părerea mea este că doar timpul ne vademonstra asta.

Nouă sau urmaşilor noştri, dacă noi nuvom mai apuca acea zi n

Awww.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

4 actualitatea irl

continuare din numărul anterior

Şi-n astfel de „călătorii“ ale eului liric sedescoperă uimitoarea „sintaxă“ a Logosului /Fiinţei (fără a fi dus careva cu mintea lacelebrul „şpriţător“, G. Petrescu, şi la cântecu-i de Bucureşti interbelic şi postbelic-secund:„Dai cu complementul pân-la ziuă...!“): «Niciun subiect / nu este bun / de predicat / înbiserică / dacă nu coboară / în atributeleomului // Nici un predicat / nu este bun / deurmat / dacă subiectul lui / nu se înalţă la /complementele Domnului // Nici un Dumne -zeu / nu ajunge / subiect în biserică / dacă nueste / predicat de om // Nici un om / nu seapucă / de predicat în biserică / dacă nu este/ subiect al Domnului // Cu pământul din cer /atributele omului / devin / complementeleDomnului / Cu cerul de pe pământcomplementele / Domnului devin atributeleomului...» (Sintaxa credinţei, p. 13 sq.).

Epitelele coordonate copulativ, „fragil“ şi„înaripat“, din titlul volumului, sunt atributeleEu-lui poeticesc, elansându-se mereu, dinplanul teluric, în planul celest, într-o irepre -sibilă sete de zbor, poate, până la sublimajertfă de întemeiere.

Poetul stăpâneşte într-un chip admirabil„magia“ lirismului obiectelor cotidianului /terestrului, cosmicizându-se „prin analogie“:

ens-ul uman este Stăpânul acvariuluisferic din camera / casa lui, bucurându-se deviaţa peştilor - şi aceasta fiind „ihtio-sens“,aidoma vieţii oamenilor - ca „bio-sens“, ca„bionic-sens“ - din „acvariul sferic“ al cosmo -sului nostru cel de toate zilele, cel de toateexistenţele, de care se bucură Atoatecrea -torul (cf. Acvariu - p. 15);

„făptura“ femeii învârtind cercul pe mijloc,din creaţia genialului Picasso, din planulterestru, are corespondenţă în planul celest„făptura“ Atoatecreatorului, un Saturn învâr tindinele pe mijlocul său; de-aici până la RoataUniversului / Universurilor mai este doar „unpas“ divin (cf. Femeia şi cercul - p. 16);

Salcia plângătoare (pe-aici, prin partea Dacieinoastre de centru nord-dunărean, încă netre cută laspecia coniferelor, ca prinDacia Răsăriteană) -«această salcie cu cetina-nbernă / sobră şi nobilă ca ostareţă / făptura-nchinatăasupra apei / ca să nupiardă din ochi rădă ci nile»(Această salcie, p. 18) –,un soi de axis mundi,facilitează „coborâreacerului“ până la noi, pânăîn noi, sau „înălţarea-ne“până în al nouălea cer;

o piatră uriaşă, căzută„peste sat“ din cerul-inel, probabil, învârtindu-se pe mijlocul Atoatecreatorului, re-urcă peboltă, bucată cu bucată - odată cu fiecareprivire a „contemplatorilor“ meteoriticei,căutându-i „locul de unde-a căzut“ –,constituindu-se - «în depărtarea-i susă» - într-un «ochi mare»;

din imensa „strachină“ de meteorit-piatrăcurge alt fel de cosmic lapte: «copiii sorb /dimineaţa / un fel de lapte / - căzut noapteadin Cer - / cu linguri dintr-un fel de lemn /scobit / de ochii maicilor » (Ridicând ochii,p. 21).

Câteodată, ironia, sarcasmul lui Alexe Răuabandonează analogiile teluric-celestului,privirile-i înşurubându-se în realităţilecâinoşiilor şi ale corupţiei din Patrie, până-nlegenda din stemă; ploaia acidă dintr-al săucer-papirus cade peste Patria confundată demafioţii „comunistofili“ / „Moscovo-fili“ de laChişinău cu un imens „os de ros“, osul celmare, de zimbru: «Există pe lumea aceasta /şi o patrie a prietenilor omului / Răs-mama lorcăţea bizară / ctitoritoare a fost // Mai stă şiacum / pe steagul Ţării / înfăţişarea eilunecoasă / cu un ochi spre răsărit / şi cu altulspre asfinţit // În imnul Ţării / sunt prezente /toate felurile de lătrat: / de la linguşire / pânăla înălţarea scuzătoare // Are de toate

această Ţară / în afaraOmului / al cărui prieten s-adeclarat / prin Constituţie //De aceea în programul eieducativ / intră mai ales /toate felurile de stragere / aomului-prieten // Progeni -tura învaţă în şcoli / toatefelurile de lingere: / a linsopincile, / apoi ciubotele, /apoi şenilele, / apoi boturile// Întrucât / într-o povesteveche / se spunea despreun zimbru / care, chipurile,o urmărea pe mama-ctitoritoare / s-a scris înprograme şi în manuale /despre faptul că Zimbrul /

este duşmanul numărul unu / al puiţei // Într-o vreme neaşteptată însă, / locurile care senumesc laolaltă Europa / au decis că nu-i vorprimi în joc / pe urmaşii căţelei / dacă nu vorrăbda / genealogia boului / pe care Europa /a venit călare până la noi // [...] // S-a anunţatşi un concurs / la Telehămăiala Naţională /pentru cei ce vor vedea / la fundul Bâcului /Osul Zimbrului // Şi acel os / va fi premiul celmare // Sunaţi la mulţi de opt / sunaţi la mulţide nouă / Osul cel Mare / vă aşteaptă »(Patria, pp. 46 - 48).

Notă: * Cronicar-paginatorul Istoriei literare

valahe de mâine mai informează pe DistinsulReceptor asupra faptuli că „galaxiedricul“Alexe Rău a publicat şi câteva sute de studii/ eseuri; partea cea mai valoroasă a eseisticiisale se află, deocamdată, în volumele-i:Există şi un Dumnezeu al bibliologiei(2001), Jurnal parizian (2001), Ochiul dinoglinda paginii (2002) etc.

(Cronica Între „mâlul fiinţei“ şi „albulmut ca moartea“, de I. P.-T., a fost publicatăîn Anuarul de martie - Timişoara, ISSN1842-0974, redactor-şef: Ion Pachia-Tatomirescu, III, nr. 3 / primăvară 2008, pp.179 - 181.) n

Nuca-nevermore se-naripeazădintr-un celest perete de labirint

n Ion PACHIA-TATOMIRESCU

de-aş pleca de-acsă-n altă parte,ca să uit de unde am plecat,te întâlnesc mereu singurătateşi mai trist, şi mai îngândurat.

într-un local cu trei orchestre,mi-au putrezit viorile de aburi,voiam să le primesc ca zestre,căutând timpul prin dulapuri.

afară am văzul totul prin ceaţă,cineva mă împingea nainte-mi,eram bolnav de- atâta viaţăşi timpul zornăia din pinteni.

într-o noapte cineva a venitşi m-a dus pe un vas scufundatde un vânt ce bătea din zenitşi de-un val ce părea depărtat.

pe vasul-n derivă din apeera-atâta pustiu ca-ntr-un tunel,reptilele au început să sape,să-şi facă culcuşul prin el.

într-o prelungă şi grea vânătoare,eu m-am trasformat în mim,unde era să mă duc, oare,unde trebuia,Doamne, să fugim?

fuga de singurătaten prof. Ion Ionescu-BUCOVU

A actualitatea irl 5www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

Povestea unuideţinut politic

Alexandru Mironescu - primul Doctor român la Sorbona în Bio-chimie, la doar 26 de ani. Recenzie la volumul memorialistic

FLOAREA DE FOC

În anul 2001, la Editura Elion, a fost publicat volumul memorialistic Floarea de foc, redactatîn 1964, de Alexandru Mironescu. Cartea, păstrată vreme de treizeci şi şapte de ani în

manuscris, de către fiica autorului, stabilită la Geneva, încă din anul 1980, cuprinde, pe lângăcâteva prelegeri susţinute de autor în cadrul asociaţiei culturale Rugul Aprins şi mărturisirea«omului» , care vreme de şase ani s-a aflat în iureşul închisorii Aiud. Floarea de foc estededicată „soţiei, copiilor şi prietenilor mei, care au cunoscut cumplitele suferinţe ce au hrănitbucuria, de a fi scris mărturia aceasta.“

Scopul acestei scrieri este nu atât revelarea suferinţei, cât mai ales, prezentarea soluţieiexistenţiale adoptate în acele clipe, pentru supravieţuirea în infern. De altfel, rarele episoadeîn care face referire la experienţa carcerală sunt scurte, ca întindere, şi devin simple pretexteîn cadrul prezentării reflecţiilor. Poate că, acea perioadă l-a marcat atât de mult, încât nu a doritsă rememoreze în scris ororile. Chiar afirmă la un moment dat că: „sunt lucruri care nu se potexplica în cuvinte obişnuite, omeneşti. Ele se trăiesc şi atâta tot. Secrete personale de viaţă cucare pleci, fără să le poţi împărtăşi, dincolo, pe tărâmurile vieţii celeilalte…“ De aceea, discursulexegetului, de fiecare dată când evocă experienţa carcerală, alunecă subit pe panta meditaţiei.

Cu nădejdea că va veni vremeacând confesiunea sa va vedealumina tiparului, Alexandru Miro ne -scu îşi anunţă cititorii că, încapitolul destinat evocării perioa -dei de detenţie, nu are intenţia săfacă literatură, deşi o preţuieşte „încel mai înalt grad, ca pe una dincele mai valoroase îndeletniciri aleomului. (...) Eu mă spovedesc,frate!“i Cu toate acestea,memorialistul va apela din plin lamijloacele literaturii pentru a-şiexprima suferinţa, încercând oîmblânzire prin estetizare ainfernului torţionar.

„Spovedania“, începe cu depoziţia pe care a făcut-o în faţa anchetatorilor şi pe careprocurorii, nu au luat-o în seamă. „N-am avut în viaţa mea niciun ecou: nici antisemit, nicinaţionalist, nici legionarist, nici fascist. Am fost ca şi imunizat. Pentru mine, acestea erau nişteaberaţii, nişte crize, care nu se adăugau vectorului istoriei, unde lumea merge către o cucerireşi o lărgire a libertăţii, fără de care Omul îşi pierde chipul, cultura, forţa şi formele universalede existenţă. Acesta este, cert, sensul istoriei, şi nicio stavilă nu-i poate sta în cale. Tot ce nuare acest sens determină o criză pe care oamenii nu o resimt ca atare, o resimt ca o boală.(...) N-am înţeles niciodată naţionalismul ca pe o agresivitate. (...) Singura formă de naţionalismeste afirmarea din sânul comunităţii a valorilor spirituale incontestabile. Restul e gălăgie.“i

Procurorii nu au fost sensibili la această mărturisire, care seamănă, mai degrabă, cu un discursfilozofic despre valorile umaniste, decât cu o apărare punctuală în faţa unor acuzaţii.

Deschizând un arc peste timp, pentru început, să urmărim cum a decurs momentul arestării.În ziua de 13 iunie 1958, părintele Daniil Sandu Tudor venit în Bucureşti, ca să-şi vizitezeprietenii, ca şi alte dăţi, a poposit la domiciliul profesorului Alexandru Mironescu. La ora unu,douăzeci de persoane, militari şi civili, i-au pătruns în casă. Nu era prima vizită a securităţii ladomiciliu. Cu câţiva ani în urmă, fusese ridicată sora soţiei sale, pe motiv că numele ei figurasepe o scrisoare venită de la o prietenă din străinătate. Şi atunci, vreme de câteva ore, toatăcasa i-a fost cercetată, „ca şi cum aş fi fost un vestit şi înfiorător criminal.“ii După o percheziţieamănunţită, vreme de câteva ore, în dimineaţa zilei de 14 iunie, au fost ridicaţi: AlexandruMironescu, fiul său Şerban şi Daniil Sandu Tudor.

Simţind că, de această dată, va trece prin experienţa carcerară: „am plecat, smulşi, ca nişterădăcini însângerate, din mijlocul unor fiinţe scumpe, de acolo de unde numai Dumnezeu aredreptul să ridice făpturile Lui.“i Fraza este relevantă pentru atributul divin, pe care statul ateuîncepuse să şi-l aroge: atotputernicia. În aceste circumstanţe, Alexandru Mironescu începe săsimtă spaima de a vieţui într-o lume fără Dumnezeu, adică fără limite, în care Răul era atâtprincipalul actor cât şi regizor.

Despre procedura, care se aplica înmomentul arestării, Alexandru Mironescumai auzise şi de la alţi membrii ai familiei,care experimentaseră, în decursul timpului,iureşul anchetelor. Este vorba de fratele său,cumnata şi cumnatul, care, de altfel a şimurit la Jilava. Cu toate acestea, recunoaştecă, „realitatea e infinit mai bogată decâtpovestirea sau închipuirea. Viaţa închide înscrinul ei lucruri care nu pot fi povestite!“v

După ce, mai întâi, a fost dezbrăcat într-un mod barbar, „jupuit de atributele materialede om“v, a fost „împins într-o cameră strâmtăşi întunecoasă, unde uşa a fost trântită cu ungest inuman. Zgomotul acela a răsunat însufletul meu ca piatra răsturnată peste unmormânt. Fusesem înmormântat de viu.“vi

Sentimentul nuanţat, este cel al deplineisingurătăţi în mijlocul infernului, elementcare va reveni ca un laitmotiv, de-a lungulconfesiunii.

În celulă este întâmpinat de lumina unuibec, care răspândea în întreaga cameră „olumină de sineală.“ „Muncitorul“, adicăgardianul, simţind că noua sa victimă ar fivrut să se destindă, pentru câteva momente,îl înştiinţează că nu are voie să adoarmă. Înprimele secole, prin acest termen(„muncitorul“) era denumit cel care îisupunea pe creştini la chinuri inimaginabile.(Dintre cele mai cunoscute cazne amintim:aruncarea de viu în smoală, tăierea corpuluicu ferăstrăul.) Urmărind să evidenţieze acestsens, constată, cu o oarece surprindere, că„limbajul eclezial are ciudate şi tulburătoaretaine.“

Pentru a se convinge că-i sunt respectateordinele, prin „ochiul magic,“, adică vizorulcelulei, din două în două minute, „muncitorul“îşi supraveghea victima. Cu toate acestea, olinişte îi cuprinsese fiinţa. Se gândea căŞerban (fiul său) şi părintele Daniil SanduTudor se aflau şi ei într-o celulă în apropiere.Dar, la scurt timp şi această mică bucurie serisipi. „Ca şi cum călăii şi-ar fi dat seama căne simţim unii pe alţii, i-au dus în altă parte,şi astfel m-am trezit într-o izolare totală.“vi

Singur, smuls din rădăcinile existenţeisale cotidiene, o serie de gânduri îi cuprin -sese fiinţa.

continuarea în pagina 6

n Camelia SURUIANU

A6www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

actualitatea irl

Povestea unuideţinut politic

continuarea în pagina 6

Înţelegea că, pentru un timp, soţia şi fiicavor rămâne fără niciun sprijin moral şifinanciar. Cercetându-şi sufletul, vedeadespărţirea ca fiind de scurtă durată. Lagândul apropiatei revederi se îmbărbăta săreziste noii încercări. Cu toate acestea,preocuparea majoră o reprezenta Şerban, învârstă de douăzeci şi trei de ani, care îndefinitiv nu era pregătit, sub nicio formă, săfacă faţă întregii situaţii.

Încă din primele momente ale experienţeicarcerare, este traumatizat de zgomotulzăvoarelor. Evocarea lor, atât de des întâlnităde-a lungul textului, denotă faptul că,vacarmul uşilor de fier devenise o veritabilăobsesie. Iată de exemplu, un fragmentedificator: „Trântituri de uşi, o tehnică specialăde intimidare, de menţinere a unor spaimeorganice, care să pătrundă în sufletul omului,încordări istovitoare la fiecare minut.

Zăvoare şi uşi trântite, zgomote de infern,care îmi vor trece ani de zile prin inimă canişte cuţite. Şi nu poţi să strigi, nu poţi să teplângi, nimeni nu-ţi poate da un pic de ajutor.Suntem mai rău decât nişte naufragiaţi. O ştiuşi nu-mi fac nicio iluzie. Mă tulbură însăagresivitatea, atmosfera de ură de odensitate, de o toxicitate pe care le resimtpână în măduva oaselor. Mila lipseşte aici cudesăvârşire. Dar sunt lucruri care nu se potexplica în cuvinte obişnuite, omeneşti. Ele setrăiesc şi atâta tot. Secrete personale de viaţăcu care pleci, fără să le poţi împărtăşi. (...)Morminte care se deschid şi care se închid învacarmul zăvoarelor. Zăvoare şi şoapte, cevacare îţi dă senzaţia de suspiciune şi depunere la cale a unor lucrări ce pot fiînspăimântătoare. Cuvinte, înadins proferate,de batjocură a celor sfinte, foarte greu desuportat, dar noi suntem aici pentru a înduraacest calvar!“i În aceste mărturisiri se simteconştiinţa credinciosului care ştie că suferăpentru propria-i purificare.

După un timp, „inculpatul“, cu brutalitateaspecifică Malmaisonului, (- denumirea loculuiunde se desfăşurau anchetele) a fost introdusîntr-o cameră, unde era aşteptat de doi tineriprocurori. Vreme de câteva ore, fu supusprimului interogatoriu. Le povesti diversefapte şi evenimente, la care a fost martor sauimplicat direct. Într-o primă instanţă,anchetatorii, „tineri blonzi, frumoşi, plesnindde tinereţe, de viaţă“, îi ascultă pledoaria, aşanumitul „inamicul lor numărul unu,“ privindu-l„cu o agresivitate fiorosă.“ În ciuda situaţieineobişnuite, „mă uit cu simpatie şi cuînţelegere la ei. În fond, ei sunt între ciocanşi nicovală. Li se înmânează o foaie de hârtie,cu obligaţia să obţină anumite declaraţii,indiferent dacă sunt sau nu adevărate, curiscul de a-şi pierde bucata de pâine dacă nusemnez.“x În cele din urmă, anchetatorii,dorind a termina treaba cât mai repede cu

putinţă, îi aduc la cunoştinţă învinuirile. Ceeace îi cereau să recunoască, i se păreauniversitarului de-a dreptul o absurditate.Pentru că refuză să semneze declaraţiile,pentru a-l intimida, cei doi, mai întâi, îlbruschează verbal, apoi îi ameninţă familia,ca în cele din urmă, pentru a fi şi maiconvingători, îi aplică o corecţie fizică.

După prima anchetă, învinuitul este mutatîntr-o altă celulă. Noua încăpere, deşi era maimare, era locuită de câţiva deţinuţi, la rândullor aflaţi în aceeaşi situaţie. Într-un colţ,Alexandru Mironescu, observă un bărbat cuun comportament bizar. Convins fiind, căurma să fie otrăvit, îl rugă pe noul venit, cumultă insistenţă, să intervină pe lângăgardieni, să fie mutat într-o altă celulă. Înpofida faptului că, făcea greva foamei, decâteva zile, „caraliii“ (- denumire datăgardienilor, întâlnită cu precădere în limbajuldeţinuţilor), nu-i onoraseră doleanţa. Alexan -dru Mironescu fu stupefiat de imaginea

„ochilor care mă implorau, ca un animal rănit,şi, fără să scoată un cuvânt, cu întreaga luifiinţă parcă mi-ar spune: fă ceva pentrumine.“x Un alt deţinut, aşezat „pe pat ca pe uncatafalc,“ slab „ca un cadavru, bolboroseaîncontinuu... «nu mă mai bateţi... nu mă maichinuiţi în zadar... nu mă mai bateţi».“Privindu-l, observă că din ochii lui „închişicurg mici şiroaie de lacrimi.“ În faţa acesteiimagini dezolante, concluzionă: „Aici plâng şimorţii!“xi

În ceea ce-i priveşte pe gardieni, reflec -tând la întreaga situaţie, oamenii aceştia suntcaracterizaţi, ca având „spirit drăcesc.“ Maiexact, chiar dacă „nu faci absolut nimic ca să-i deranjezi ei găsesc, inventează motive să-şi facă «meseria».“ De-a lungul timpului, cupărere de rău, le observă multiplele „calităţiirosite în slujba unor cauze atât de strâmbe!“xi

În pofida atâtor aspecte negative, AlexandruMironescu reţinu imaginea unui gardian cu uncomportament uman. În acea „strictă,supravegheată şi apăsătoare atmosferă,“ducându-l într-o zi la anchetă, cu ochelarinegri de tinichea la ochi, coborând o scară înformă de spirală, „în loc să se poarte cu minede parcă aş fi un lepros sau cel mai mareduşman al lui, cum este aici obiceiul, îmişopteşte: «Călcaţi cu grijă, să nu văîmpiedicaţi. Eu vă sprijin, dar să nu cădeţi.»“xi

În acel spaţiu al dezumanizării, „şoaptaaceasta era atât de umană“, încât, plin de

emoţie „din ochii mei (...) picură câteva lacrimimari şi calde… Niciodată nu este totulpierdut!“x Privind întreaga situaţie prin ochiisavantului, în acest caz, închisoarea poatedeveni mediu de spiritualizare adâncă, decreştere a acuităţii sufleteşti, care îl determinăpe om să valorizeze maximal orice calitate aceluilalt, în cazul de faţă, mila.

Emoţiile din timpul anchetelor, mâncareadeplorabilă, mizeria, alături de programul„conceput ca o tortură fiziologică“, toateacestea la un loc, în scurt timp, au dus laşubrezirea trupului, deţinutul constatând,chiar şi spre surprinderea sa, că: „m-amtopit.“ În pofida acestor tensiuni psihice, nouasituaţie nu este resimţită „ca o slăbiciune, cica o purificare, ca o mare putere.“xv

Învinuirile aduse, veritabile stereotipuri, seaplicau ad litteram mai multor inculpaţi. Doarelementele de fond, făceau diferenţa între unlot (- grup de 12- 20 de persoane acuzate deacelaşi delict) sau altul. Spre exemplificare,

alegem aleatoriu un capăt deacuzare. Fragmentul luat spreanaliză, dacă îl lecturăm astăzi,nu ne atrage în niciun felatenţia, dar dacă ne gândim laacea perioadă, în acele vremuride restrişte, el reprezenta undelict grav.

Întrebat dacă, a discutat încadrul familiei şi cu prieteniiapropiaţi evenimentele dinUngaria, desfăşurate în anul1956, Alexandru Mironescu şi-a recunoscut „vina“. Iată ce le-a declarat anchetatorilor :„Fireşte, uneori, când au avutloc evenimete politice deose -

bite, cum au fost bunăoară cele din Ungariaam vorbit şi noi despre acestea – de altfel, caabsolut toată lumea, dar şi ca nişte oamenicare o viaţă întreagă au practicat comuni -carea şi controversa. Asta e cultura: discuţiişi controverse. Asta fac academiile, societă -ţile ştiinţifice, universităţile, cenaclurile lite -rare, revistele, jurnalele. Asta am făcut o viaţăîntreagă, am discutat, am comentat, şi aminterpretat.“xv ( - Precizăm că este vorba derevolta studenţilor, de la Budapesta, împotrivaguvernului comunist, care în câteva zile s-atransformat într-o veritabilă revoluţie,înăbuşită violent de către armată. În urmamasacrului, 13.000 de persoane au fostrănite, au decedat: 2.500 de manifestanţi şi700 de soldaţi; au fost deportaţi 16.000 deintelectuali şi exilate alte 100.000 depersoane. În urma evenimentelor, Guvernulde la Bucureşti temându-se de izbucnireaunei revolte similare şi la noi în ţară, a luatmăsuri drastice, populaţia fiind atentsupravegheată.)

Anchetele se desfăşurau aproape zilnic,discuţiile prelungindu-se ore în şir.Autoanalizând stările sale sufleteşti, observăcă: „Tensiunea nervoasă a psihicului umaneste extraordinară. Mă mir că omul e în stares-o suporte! Atenţia, veghea sunt paroxiste.Îmi dau perfect de bine seama că oricecuvânt de prisos, sau nepotrivit, poate aveaconsecinţe nefaste, noi arestări, sau noi

Awww.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

actualitatea irl 7

complicaţii pentru cei arestaţiîmpreună cu mine.“xvi

După interogatoriul dinziua respectivă, AlexandruMirone scu, revenit în celulă,ducea „o viaţă intensă, deneîntreruptă rugăciune.“Pentru a nu-şi pierde linişteainterioară, chiar şi în timpulanchetei, rostea rugăciuni îngând. „Uneori, tânărul acestaîşi dă seama că se petrececeva neobişnuit, că nusuntem pe aceeaşi lungimede undă unul cu altul, cănişte demersuri ale lui pică îngol, că s-a angajat pe unanumit drum şi într-un modinexplicabil, a nimerit în altădirecţie, dar astfel de situaţiirămân nelămurite. Ele secitesc numai pe feţele

noastre.“xi În cele din urmă, anchetatorul, pentru a-i înţelegemecanismul gândirii, cu nişte „ochi care sticlesc de ură, ca ochii delup şi de şacal,“ ajunge să asculte cu „viu interes“ prelegereauniversitarului.

Pentru a se obişnui cu noul mediu, profesorul nu găsi o altă soluţie„mai înţeleaptă“, decât să se gândească că, „am murit pentru lumeade care am fost despărţit. Trebuie să mă dezlipesc, în inima mea şiîn gândurile mele, de tot ce mă leagă de o viaţă normală. (...) Tot ceera lumesc în mine, trebuie eliminat. Văd bine, în asemenea condiţii,nu se poate trăi decât printr-o simplificare maximă.“x Aceeaşiprocedură, o întâlnim evocată şi în Memoriile mandarinului valah, alui Petre Pandrea, un alt intelectual de seamă, avocat de prestigiu,care vreme de zece ani, sub diferite guverne, s-a numărat şi elprintre deţinuţii politici ai închisorii Aiud.

Atmosfera era sufocată şi de alte aspecte, care aveau ca scop,erudarea psihicului uman. De exemplu, somnul deţinuţilor era strictreglementat. Aceştia erau obligaţi să doarmă cu faţa spre interiorulcelulei şi cu mâinile deasupra păturii.

Evocarea sumbrei perioade, face ca discursul auctorial săalunece adeseori subit pe panta meditaţiei. Şi în acest labirint alestetizării, momentul duşului comun, devine preambul pentruvalorizarea în temniţă a trupului dezgolit: „În grabă, într-o tensiune,într-o alarmă ca şi cum ar veni hunii peste noi, ca şi cum ar fi luatcasa foc. Duşuri care nu funcţionează, ferestre sparte, o grabă, şiun adevărat haos. Atâtea trupuri goale, bărbăteşti, marchează oprezenţă, o forţă, o acumulare de energie explozivă. E ceva asprude putere, în această nuditate, în aceşti muşchi dezveliţi, mobili, înaceastă mulţime de picioare, de mâini, de degete, de ochi, de liniica nişte tendoane care afirmă în spaţiu realităţi statuare, bolnaviînsufleţiţi. Aici nimic nu e mediocru sau vulgar, nimic nu edezgustător, nimic nu ţine de o idilă sau de reverie. E o prezenţă de

putere, o afirmare a unei realităţi complexe, incontestabile. Aici nu e untablou sau un spectacol, e o natură a omului într-o esenţialitate a ei,manifestându-se cu vigoare în toţi porii. (…) În viaţa de afară simţim,bărbăţia e în suferinţă sau e o suferinţă sau e o funcţiune în declin,temă în anecdote sau de disperări. Acolo s-a născut freudismul, ca unoracol al neputinţelor şi inchietudinilor, ca un cititor în vise, în divagaţiişi obsesii descoperind, sub nume noi, vechi magii şi alchimii. Aici îmidau seama că fără dragoste pentru natura noastră materială este cuneputinţă a organiza existenţa noastră morală. În puşcărie şi înmănăstire înţeleg că bărbăţia e sacră şi e o putere.“xx

Fragmentul este memorabil, prin nuanţata pledoarie destinatătrupului, într-un moment în care, corpul fizic era zdrobit fără milă. Deasemenea, reţinem şi modul în care scriitorul a evidenţiat, cu multăsubtilitate artistică, valoarea acestuia în spaţiul carceral şi cel monahal,toposuri ale claustrării şi ale cenzurii. Mai ales că, doar în cele douăipostaze, funcţia fiziologică devine o forţă morală.

O problemă destul de anevoiosă era şi, convieţuirea pe un perimetrurestrâns a unui număr mare de oameni. Situaţia aceasta deveni„inimaginabil de complicată şi dificilă“ din cauza educaţiei, vârstelor şia tabieturilor. La un moment dat, ca în legile fizicii mecanice, „materialuluman nu mai rezistă, crapă, plesneşte, sare în ţăndări.“ n

continuarea în numărul viitor

Sculptură găsită într-o celulă

Aactualitatea irlwww.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

8

În romanele Melaniei Cuc, fiecare volum are etapa sa cronologică,epoca istorică, personaje care se deosebesc între ele sau se

aseamănă, după cum merge firul ,,poveştii”. În „Femeie în faţa luiDumnezeu”, prozatoarea se apleacă spre civilizaţia Samizegetusei şicredinţa bătrânului Zamolxes, dar face şi trecerea spre condiţia femeii înlumea de azi. Romanul se inscrie în proza erosului, având ca temă mituliubirii şi motivul cuplului. Experienţele limită trăitede eroină, aflată în căutarea iubirii perfecte,simbolizează unitatea primordială a spirituluiuman, dorinţa de a descoperi absolutul. Totuşi,o astfel de iubire nu poate fi oferită decâtDumnezeu, Cel despre care autoarea afirmă încarte că venea „călărind un asin; nu avea plete,nici barbă, nici mustăţi… doar o coroană aprinsăde spini.”

Melania Cuc – „O scriitoare original㔄Numele scriitoarei Melania Cuc… este un

nume care mi-a reţinut atenţia prin unele poezii,proze, însemnări, interviuri, reportaje şi ancheteliterare ce au impus-o în peisajul literaturiiromâne contemporane ca pe o scriitoareoriginală şi înzestrată cu multiple disponibilităţicreatoare”, spunea istoricul literar NicolaeScurtu. Autoare a douăzeci de volume de versurişi proză, printre care „Impozit pe dragoste”,„Tablete contra disperării”, „Fructul oprit”,„Miercurea din cenuşă” sau „Graal”, Melania Cuceste deţinătoarea a numeroase nominalizări,distincţii, diplome, premii şi medalii. Între acestease remarcă Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obţinut la Festivalul deliteratură „Moştenirea Văcăreştilor”, Târgovişte, 1988 sau DIPLOMA şiPremiul I , acordate la Concursul Naţional de Proză “Liviu Rebreanu”,Bistriţa, 2003. În 2009, Melania Cuc primeşte Diploma şi Titlul de FemeiaEuropeană pentru Municipiul Bistriţa, pentru cultură europeană. Fiecare dincărţile pe care le-a scris Melania Cuc are viaţa ei, destinul şi vibraţia proprie.De referinţă pentru opera sa sunt cărţile de proză, dar şi cele cu tablete.

„O monedă subţire”Acţiunea din povestirea Melaniei Cuc, “Femeie în faţa lui Dumnezeu”

oscilează undeva, la limita dintre real şi fabulos. Aşa cum o spune şi titlul,eroina este o femeie, “Dacia Diugan, singura artistă din lume care îşiasigurase nu averea imobiliară, nu contul din bancă, nu sănătatea, nu viaţa,ci… picioarele”, dansatoare în trupa Gloria Mundi. Dacia ajunge într-unmoment de răscruce în viaţă, când are de parcurs un intinerariu spiritualdecisiv. Fugită de acasă pentru că este sătulă de existenţa artificială pe careo duce în lux, alături de Sergio, un bărbat care nu o iubeşte, ci doar profităde pe urma ei, Dacia o întâlneşte în tren pe baba Chiva, ţigancă dăruită cu“harul” ghicitoriei, un fel de oracol, de profetesă, care îi anunţă dansatoarei,viitorul. Călătoria ei spre Munte se realizează într-o atmosferă fantastică,noaptea, cu acest personaj misterios, Chiva, care în cele din urmă, dispare,ca şi cum ar fi fost „extrasă prin vrajă.”

De la Chiva, Dacia află “ce va va fi sigur”, cu ea. “Acolo, unde văz că te-o trimes Soarta, nu-s-există prăvălii cu chiloţi-şnur şi cu pijamale demătasă… Tu, soro, dacă mai ajungi până la capăt de linie îi bine, îi tarebine…”, o anunţă Chiva.” Mai mult, baba dispare şi pe bancheta undestătuse, rămâne “o monedă subţire” ce “mărturisea, fără cuvinte, că fiinţaaceea nu fusese chiar o fantasmă… Dacia simţi cum acvila regală din efigie,îşi împlântă clonţul, scormoneşte în carnea sa tânără, cum îi cuibăreşte cuindiferenţă la durere, celulă după celulă, cum îi atinge şi măduva din şiraspinării, dar… osul vertebrei este încă puternic, tare şi nu se rupe, nu sefrânge de bunăvoie.» Acvila sau pajura reprezintă în simbol, un spiritprotector al lumii, începutul, arhaicul, primordialitatea.

„Lumea din care plecase”Dacia are parte de un “dincolo” şi un

“dincoace”. Ea se crede “detaşată de lumea dincare plecase. Dincolo, în lumea din care eaevadase sau din care fusese ,,extrasă”, era încăzi plină, era amiază, cu arşiţă trasă în aparatesofisticate de climatizare, caniculă purtată directdintre ciulinii bărăganelor de odinioară. Dincoace,în vagonul de lemn vechi, lumina Lunii plinemânjea noaptea ca pe o ciozvârtă de carne

crudă, vopsea în roşu de lupanar feţele celor două făpturi – unaca şi bătrână şi cu aur cât să astupe cu el o fântână; cealaltăîncă în putere, dar… fără dorinţe strict personale, fără bagajeşi care se credea detaşată de lumea din care plecase.” Daciapărăseşte această lume civilizată, în care rămâne Sergio, celpe care îl iubea şi pe care “îl aşteptase să urce pe munte, să ocaute şi s-o găsească.” Fosta Divă ajunge pe Munte şi pătrundeîntr-o altă lume, o lume veche, arhaică, cu rosturi din veşnicie.Aici o găseşte Mutu, om ce trăieşte “în cealaltă parte a Piscului”,care vânează împreună cu lupii. El o duce în casa lui Barbă,bărbat “voinic ca un taur, dar blând din fire ca mielul şi frumosca un zeu pregătit de ursitoare să înfrunte pentru alţiiprimejdiile”, ce îşi câştigă traiul din “negoţ cu miere şi păstrăvi”.

„Un alt Dumnezeu”Dacia, femeia cu nume simbolic, trăieşte un vis, într-o lume

arhaică, a cutumelor, în care oamenii se închină „bătrânuluiZeu”, nefiind încă pregătiţi să accepte “rosturile şi legile primitede la un alt Dumnezeu, unul care Se născuse din femeie pentruca mai apoi să se lase prins, crucificat, cum le povestea preotulsosit la ei de la Pont.” În timp ce asistă la o ceremonie ritualică,“în creierul” ei “se dădea lupta între fantasmagoric şi realitate…Chiva, vrăjitoarea, îi rămânea singurul detaliu clar din viaţă.”Cei în mijlocul cărora trăieşte se închină Soarelui, aşteptând“un semn de la vechiul lor Zeu”. Ne aflăm într-un univers în carecreştinismul abia acum începe să pătrundă, în lumea dacilor, laSarmizegetuza. Aici , Dacia, nume predestinat, ajunge să“execute în faţa lui Dumnezeu numărul forte al luptei ei decisivedintre două civilizaţii atemporale”, între două realităţi – una pecare o cunoaşte şi alta spre care aspiră. Între simbolurile carese detaşează în carte este acela al casei în care Dacia locuieştecu Barbă, “bărbat şi femeie, pereche unită prin timpi şi spaţiinedefinite.” Această locuinţă este un simbol al întoarcerii

n Octavian CURPAŞSurprise, Arizona „Femeie în faţa lui Dumnezeu”

de Melania Cuc – un roman desprecondiţia femeii în societate

www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82actualitatea irl 9A

dinspre o lume, lumea civilizată, contemporană, spre trecut. Este un spaţiual iniţierii în ritualurile celeilalte lumi, o trecere de „dincolo” către “dincoace”.Tot din lumea de “dincoace” face parte şi prinţul TalariK, fiul Mătcii, îndrăgostitşi el de Dacia. Pentru ea, “Sergio juca rol de prinţ, se numea TalariK! Sergio-TalariK-Barbă deveniseră trei imagini într-o singură ramă decolorată.” Daciase întoarce mereu în trecutul din care vine, încearcă să recupereze măcarmomentele semnificative, însă singura certitudine este că sta “nepăsătoare,dezbrăcată de voinţa personală, sta în faţa lui Dumnezeului care… eranehotărât între a-i arăta ce e bine sau rău.”

„Drumul… spre Piscuri”Important este şi ritualul la care Dacia este supusă de Matcă, mama

prinţului TalariK, decisă să îşi despartă fiul de această “vrăjitoare” apărutăde niciunde, pe care vrea “s-o jertfească cu mâna sa”. Cele două urcă sprePiscuri. “Drumul acela, spre Piscuri, Matca nu-l mai făcuse niciodată nici cugândul, nici cu pasul, doar auzise, de la ciobanii din vale, despre locul undeurcau şi se rugau, locuitori vechii dave, cei care aveau curaj şi putere săajungă pe culme şi să depună jertfă în vin şi în grâne Zeului lor, un zeu catoţi oamenii, adică din carne şi sânge.” Dacia se loveşte de rezistenţa Mătciişi de duritatea concepţiilor ei conservatoare, specifice lumii căreia îi aparţine.Şi totuşi, Dacia învinge. Religia nouă învinge vechiul, păgânismul, profanul.“Chiar sub ochii ei, Dacia sta în veşminte ca din aur, nu pe stâlp şi nu legatăcu frânghii de mâini şi picioare. Era răstignită direct pe o cruce de aer.” Dinacest moment, Matca îi oferă respectul şi atenţia cuvenite celei pe care oiubeşte prinţul TaraliK.

„Armăsarul din vis”Un moment de referinţă în carte, marcând finalul istoriei Daciei, este

naşterea inorogului – “calul din vis”, Vifor. Dacia şi TaraliK, femeia şi bărbatul,cuplul, asistă la venirea pe lume a acestuia. “Nu se înşela, era un inorog de-adevăratelea! Mânzul din poveste o aşteptase pe ea, acolo în pustietate, săo convingă că tot o Lume era cât încăpea şi cât nu încăpea în basme… Eraun inorog adevărat, poate ultimul de pe Pământ.” Inorogul, numit şi licornasau unicorn, este un animal mitologic, reprezentat ca un cal alb având uncorn în mijlocul frunţii. Legendele descriu acest corn ca deţinând puterimiraculoase: vindecă bolile, curăţă răul, dă viaţă. Inorogul este şi simbolulomului superior, neînţeles de cei din jurul său. Cu simbolul inorogului dealtfel, se şi încheie „Femeie în faţa lui Dumnezeu”. Dacia Diugan,dansatoarea fugită de acasă şi salvată de pe un vârf de munte, dintr-un sloide gheaţă, ajunge în urma unei operaţii fatale, într-un scaun cu rotile. Tot ces-a întâmplat în carte a fost visul acesteia, în timp ce zăcea, zbătându-seîntre viaţă şi moarte, pe stânca Muntelui. Aici, planul fantastic pare să seîncheie, lăsând loc celui real. Dacia scapă cu viaţă, însă rămâne paralizată,într-un scaun cu rotile. Picioarele ei asigurate nu îi mai sunt de niciun folos.Într-o seară, Dacia se află alături de Sergio, la un spectacol de circ. Înprogram urmează o dresură de cai. „Brusc, Dacia se ridică din căruciorulsupersofisticat… De la locul ei, din sală, văzuse armăsarul din vis,- un calcu coama spulberată ca o zăpadă… Era el, mânzul inorog! Retrăia cuintensitate colosală clipa, limita dintre real şi poveste. Printre oamenii cu grijafacturilor care le umpleau zilnic cutiile poştale, trecea Inorogul!”

„Până când coama sa albă acoperi palmele ei”Fiinţa aceasta din altă lume, o recunoaşte. Ştie cine e Dacia, nu a uitat

că ea l-a ajutat să vină pe lume. „Inorogul nu mai ştia, uitase ce-i teamastăpân, de povară, ce-i cravaşa sau găleata cu apă stătută, din regie. Eraiar un simbol fără dimensiune precisă. Se cambră falnic, îşi aplecă doargrumazul până când coama sa albă acoperi palmele ei.” Tragismul esteilustrat indirect în carte, prin descrierea stărilor Daciei, care oscileazăpermanent între speranţă şi deznădejde. Semnificaţia paradisiacă a visuluiDaciei, în care este descris un univers nevăzut, naşte o întrebare – ceea ceam citit până acum a fost o simplă călătorie prin întuneric sau o incursiuneîntr-un fragment excepţional redat, din viaţa şi religia străbunilor noştri, dacii?Cu certitudine, cititorul va înţelege că a avut ocazia, prin talentul deprozatoare al Melaniei Cuc, să asiste „pe viu” la o autentică pagină de istorieantică.

De altfel, evadarea Daciei în acest necunoscut este pentru autoare unsimplu pretext. Intenţia sa a fost şi rămâne aceea de a ne provoca ladescifrarea unor semnificaţii tainice şi adânci, cum este de exemplu, cea aMuntelui. În final, între cele două divinităţi, Dumnezeu adevărat şi un zeu„din carne şi sânge”, rămâne Dacia, o femeie în faţa lui Dumnezeu. Iar eaştie ce are de făcut. „Trebuie doar să aştept trenul meu, poate drezina caresă mă scoată în lumea adevărată. Voi dormi în haltă, pe banca scrijelită-nbriceag, voi reciti revistele mototolite… cu date de apariţie care nici nuexistă!” n

Monstrul„Nelegiuirile mărunte sunt

pedepsite, cele mari sunt purtateîn triumf” - Seneca

În copilărie şi adolescenţă ni se aduceau la cunoştinţăfapte şi acţiuni extraordinare ale unor “supraoameni” ca

Gromâko, Bulganin, Malenkov, Voroşilov, Hruşciov, ca să numai vorbim de Stalin. În acelaşi timp, vedeam în ziare indivizicare ciopârţeau cu toporul sau cu cuţitul oamenii, apoimâncau din ei sau muşcau sute şi sute de cetăţeni paşnicişi onorabili. Cine puteau fi criminalii, bestiile care săvârşeautoate aceste monstruozităţi? Cine alţii decât Dulles, Kennedy,Adenauer, Brandt sau de Gaulle, conducători ai “putredului”sistem capitalist. Aşa ni se spunea.

Dacă într-o şedinţă sau discuţie aruncai “citate” din“operele” eroilor sovietici erai scutit de orice explicaţie aelucubraţiilor tale. Toată bolboroseala, în afara subiectuluipropus, devenea tabu dacă era atribuită conducătorilor defrunte sovietici. Aceşti stăpâni cu puteri nelimitate în ţărileestice erau descrişi în presă şi pe calea undelor ca fiind ceimai cinstiţi, cei mai puri, cei mai înalţi, cei mai …

Vizita preşedintelui sovietic Hruşciov la O. N. U. a fost uneveniment “epocal”. Mai ales gestul de a bate cu pantoful înmasa conferinţei, comentam noi în grupuri mici, pentru a nuafla cei care ne asigurau “securitatea”. Nu ni se spuneanimic, aflam doar de la “Europa liberă” sau “Vocea Americii”că înaltul oaspete, odată ajuns în America a fost “bolovănit”cu ouă şi roşii de americanii de rând. Minerul Perlmutter(numele adevărat al lui Hruşciov), devenit peste noapteinginer, a făcut şi României “onoarea” de a o vizita. Şi adovedit “respectul” pentru români intrând oriunde şi oricândcu celebra lui pălărie pe cap, pentru a-i lua la bani mărunţipe vajnicii noştri conducători.

Pentru a motiva politica războinică a sovieticilor aruncaprintre dinţi maxima preferată: Şi vis pacem, para bellum.(Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război). El se declaraprimul mare antistalinist, el credea că a evitat un al treilearăzboi mondial care era pe punctul de a începe în MareaCaraibilor (conform presei comuniste, Kennedy n-a avut niciun rol), el lucra pentru topirea gheţii “războiului rece”, el…el… Ziarele erau pline doar de el şi clica lui. Era declarat celmai mare erou al timpurilor moderne. Oare chiar aşa să fifost?

Care-i adevărata faţă, cea ascunsă, a “pacifistului”Perlmutter-Hruşciov? El, cel mai “uman” şef al UniuniiSovietice, a executat la Katyn, după cum dovedesc ultimeledocumente, fără nici o remuşcare, pe cei 14 000 de ofiţeripolonezi, a reprimat brutal Ucraina, a lichidat facţiuneajdanovistă din Leningrad, el…

Stalin i-a acordat o încredere deplină văzându-l fărăscrupule, fără nimic omenesc în el. Era, cum s-ar spune,monstrul perfect. La “calităţile” de mai sus s-a adăugatdesigur şi faptul că sora sa, devenită ministru al pescuitului,era căsătorită cu Malenkov.

Crimele respective au fost cunoscute în Occident, dar auajuns la cunoştinţa umanităţii de-abia acum câţiva ani. Dece? Să fi ştiut tartorii sovietici ceva atât de compromiţătordespre căpeteniile Vestului încât aceştia au fost obligaţi sătacă? Fapte atât de grave încât ar fi distrus echilibrul şi aşadestul de fragil între Vest şi Est? Şi atunci, nu e necesar să ne întrebăm dacă mâine nu

vom descoperi altceva decât ceea ce vedem astăzi? Ce ştimdespre unii din eroii de astăzi? Ce par să fie şi ce vom aflacă au fost? n

n Culiţă Ion UŞURELU

Awww.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

12 actualitatea irl

VOCABULARY:Adjustable steering columnAir bagAlloy wheels BatteryBonnetBrake discs and brake padsBumperComprehensive insuranceDents and scratchesDiesel or petrolEngine sizeFog lightsHatchback, saloon, estateHeadlamps

ImmobiliserMake and model MileageNCTed – with NCT, a car that passed NCT canbe driven in IrelandTaxedTo change oil and filterPower‐steering – Remote central lockingSunroofSecond‐hand carTo scrap a carTo test‐driveTiming belt – Transmission (manual or automatic)

DIALOG:Sorin:Hello, I rang you earlier about the silverRenault Megane hatchback, could I have alook?Salesman: Sure, you can, please follow me

Salesman:That’s the car. It has 1.8litre petrol engine, power steeringand ABS. There is central lockingand an immobilizer. As you cansee it is a very clean car with fouralmost new tyres, taxed until 30thAugust 2015.Sorin:What about NCT?Salesman:Let me check… It isNCTed till June 2015. This car hasbeen regularly serviced in ourgarage so I know for sure this isdefinitely worth the money.Sorin:The asking price was 2950euro. It is a lot for an 8 year oldcar…Salesman: If you look under thebonnet, you will know it is worthit (opens the bonnet) It has justbeen serviced – we changed theoil and the filter and we also fittedthe new timing belt. This and theroad tax together are easily worth 1500 euro,so you are actually getting the car for only1400 euro. It is a bargain.Sorin:What about air conditioning?Salesman:It is there but it does not work. Youdon’t need it in Ireland, do you?Sorin: I don’t know… I have seen a similar car,with lower mileage, no dents on bumpers,with manual transmission, and airconditioning for only 2500 euro at anotherdealerSalesman: Well, it is a used car so a fewscratches here and there should come as nosurprise. This car is for sure worth more than

two and a half grand. And whydidn’t you buy the other car?Sorin:It was a saloon and I’d ratherget a hatchbackSalesman:Well, that’s quite adifferent car then. By fully foldingthe rear seats you have much moreroom for stuff that would not fitinto the boot such as a pram ormaybe a bicycle. I bet the other cardid not have a sunroof or alloywheels either. And believe me ‐automatic transmission really addscomfort to driving, especially intown.Sorin:I am not sure about it butanyway this car just seems to beabove my budget.Salesman:Well, the car is worth

much more, but we reduced the price to sellit. If you buy the car today I will give you aspecial price of 2800 euro. Do you want totest‐drive her?

CROSSWORD:ACROSS2. Fuel but not petrol3. Obligatory for a car7. Heart of a car9. Most common fuel for cars10. Safety device that locks the engine11. Lights in front of a car14. Automated or manual17. Type of a lock that works for all doors atonce18. There is only one ________ wheel in a car19. There are 4 of them in most cars

DOWN1. A number of miles driven by a car4. A type of insurance which covers almost alltypes of accidents.5. A type of car with a separate boot, knownas sedan in American English 6. Insurance8. To slow or stop12.An array of electrochemical cells forstoring electricity for use by a car13. A type of car with roofline following thefull length of a car towards its rear end15. A roadworthiness test obligatory for allprivate cars in Ireland16. Deformations on a surface n

Buying a car in IrelandThe prices of second‐hand cars keep falling down in Ireland and you can buy a decent car for at least 20% less than you would have to paylast year. I only found out about it while looking for a car myself. Unfortunately my old car was broken into and damaged. My insurancecompany decided it wasn’t worth fixing. Consequently the car is going to be scrapped now and I am currently looking for a new one. I amquite glad that when choosing a policy I went for a comprehensive insurance which covered that incident.

Lecţie de engleză oferită GRATUIT cititorilor ziarului Actualitatea irl din partea YourEnglish.ie

A actualitatea irlA 13actualitatea irlwww.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

by Helen Soraghan DWYER

Sintra last summer

She falls on the street andreaches outGrasping at airShe can no longer breathe.Careful grey curls shaken,Face pink from the heat.Her husband, transfixed,Kneels by her side,Calling her nameFor the very last time n

Two collections of poetry, Still andBeyond, signed by Helen SoraghanDwyer are available in Books Upstairs,College Green, Dublin.

Părinţii mein Vasile FILIP

Despre părinţi vorbesc din când în când,Deşi îi văd din ce în ce mai des,Dar stăm de vorbă mai ales în gândŞi-i chem prin somn, în noapte mai ales.

Nu i-am văzut în plină zi şezând,Iar truda lor şi mie mi-a dat ghes;Despe părinţi vorbesc din când în când,Deşi îi văd din ce în ce mai des.

Îi văd mereu prin faţa mea trecândŞi amintiri de prin adâncuri ies.Icoana lor mă ocroteşte blândŞi chipul lor în ochii mei se ţes.

Despre părinţi vorbesc din când în când n

Suntemn Coriolan PĂUNESCU

Eu ştiu că răi sunt astăzi prea destuicam câtă frunză toamna cade-n iarbăşi nimeni pe sub ceruri nu se-ntreabă

de ce suntem de-o vreme-ai nimănui.

Tăceți? De-o vreme numai vrajbăau semănat cei ce ne-au fost aduşi în casă şi ni i-au aşezat la sfânta noastră masă,

pentru a le fi mereu în preajmă.

Dar, iată, ni se fură zilele din calendar, şi chiar luceafărul din cerul nostru sfânt,ba chiar şi rodul de pe-acest pământ

ca truda să ne fie eternă şi-n zadar.

Dar s-o trezi stejarul pădurilor de argintca ursul deşteptat din marea-i letargie şi-l vom vedea deodată în capul lor sărind

rupând zăgazuri oarbe ce duc spre veşnicie n

Poetul dinurmă

n Ion PENA(trimis de Marin Scarlat)

Pe-aici poetul este rătăcit,Prin hârburi de anafură şi besnă,Heralzii în tăcere i-au muritŞi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător - Cu pietrele şi roua din grădină,Cu pulberea, cu norul tunător,Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti - Naiade în albastră legiune,Luceferi în betele îngereştiŞi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,Pe lanuri să se scuture belşugul,Din cupe să hălădue - şi robCa neaua să-i lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de visPoetul peste ani a căutat-o;I-e sufletul de negură, închisŞi ţara pân'acuma n'a aflat-o n_________________________Publicată în "DRUM", nr. 1 din 15iunie 1938 şi în "PREPOEM" an II,seria II, nr.19 din iunie 1941

Cu liniştea pe umeri intru-n noapte.Dar unde-i pasărea cea fără moarte?

Mi-i sete, Doamne, şi aş bea pe caleDin cupa plină a dreptăţii Tale.

Cu Tine-n Duh unit s-ascult miratMirele morţii, care m-a uitat

Şi-mi spune: „Nici în cea mai nouă ziNu simţi c-ai început a înflori?”* * *Nu se ştie ce se ştie,Trăim un blestem etern.Fără ţară – ca-n pustie,Peste care iaduri cern.

Lumea chiuie pe uliţi,Furişată din Cuvânt.Dangăte se-aud şi suliţiŞi ingrat e orice sfânt

Nelumesc, ce nu convineOmenirii curviştine.

* * *Frumuseţea Lui aprinde-n curţi lumina, Dezleagă caii de pământ, când searaVulturi i-ar zmulge sufletul cu ghearaŞi-n locu-i i-ar sădi, scornită, Vina!

La ceruri urcă, ne-mblânzită, marea,Tot ce-i absurd sub ochii mei se-ntâmplă,Dreptatea-şi trage-un glonţ la dreapta tâmplă,În termometre urcă disperarea.

Contrabandişti de lacrimile noastre,De vise ce nutresc să le dezleg,Între ţigări ascund poporu-ntreg,Să-l ducă nesfârşitelor dezastre.

Şi ninge peste toţi şi peste toate,Lumini de Dumnezeu în prunci se-aprindŞi vine-o noapte şi-n cea bună noapteAş vrea să mor în braţe de colind n

Apus de Răsărit. Răsărit de Apus.Infinire.

n Traian VASILCĂU

în ţinutul trist ca deziluziaplâng iarăşi copiii nimănuişi peste creste plâng părinţiice-or fi păcătuit deopotrivăde li se împletesc în gânduridorul şi amaruri pierdute-nridurile frunţilor prea fragedebat câmpurile ca marionetelecu capetele atârnând a lehameteşi inima plângând înăuntrudoar să simtă paşii mameideasupra sorţii lor zboară temerişi parcă voinţa e închisă-n ocnăe cineva-n pustiul acesta ferocesau jubileaza numai disperareaşi tot neamul ei de insuportabilitate n

n Lilioara MACOVEI

În ţinutul tristca deziluzia

A14www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

actualitatea irl

Înţelepciune persanăn Livia CIUPERCĂ

Farid Uddin Attar (c.1145 – c.1220) este un poet mistic persan, apreciat înoraşul său natal, Khorassan (care s-ar traduce: „de unde vine soarele”),

din Nord-Estul Iranului de astăzi. Parabolele sale îşi au izvorul în sofismul persancare promovează „iubirea faţă de Dumnezeu, prin cunoaştere, iubire şi asceză”.Parabolele din volumul „Graiul păsărilor”degajă multă frumuseţe spirituală. Naratorul esteînsăşi vocea auctorială, cea a deplineiînţelepciuni cu rădăcini în cultura străveche,persană. Dacă în Noul Testament, Iisus Hristoseste acela care transmite Cuvântul mariiînvăţături Creştine, în textele poetului persanAttar, cel care devine modelul moral alcomunităţii sale este un sofist, ceea ce întranspunere creştin-ortodoxă s-ar putea numiascet, pustnic, un avva. Mesajul său esteuniversal valabil pentru toate credinţele de pepământ. În parabolele lui Attar se transmit doarprecepte morale, care vizează: răbdarea,bunătatea sufletească, prietenia, smerenia,iubirea etc. Din fiecare parabolă a lui Attar ne simţim încununaţi de sentimentenobile. Un exemplu edificator ni-l oferă (luăm doar un exemplu) şi parabola:„Povestire despre un alt nebun întru spirit”. Mesajul său acoperă o gamălargă de precepte creştine. Iată textul:

„Pupăză povesteşte:Un alt nebun (al iubirii de Dumnezeu), gol puşcă şi înfometat, stătea drept în

mijlocul drumului. Era iarnă. Ploua întruna şi bietul om fu udat de ploaie şi dezăpadă, căci nu avea nici adăpost, nici casă. În cele din urmă, se refugie într-un

palat în ruine. Când puse piciorul înăuntrul ruinelor, o ţiglăîi căzu pe creştet şi-i sparse capul, astfel încât sângeleîncepu să-i curgă şiroaie. Atunci, acest om îşi întoarse faţacătre cer şi zise:

< – N-ar fi fost mai bine să baţi toba împărătească, decâtsă mă loveşti în cap cu această cărămidă?>”

Subtil mesajul acestui text, destul de succint. „A fi nebun”are sensul nobil de a iubi întru veneraţie pe Dumnezeu.Iubirea nu se cuvine a fi declarativă, cum adeseori suntemtentaţi – prin gesturi şi cuvinte deşarte. Epitetele „gol puşcăşi înfometat” au aceleaşi cunotaţii precum în versetele din

„Fericirile” creştin-ortodoxe, în sensul căomul se cere dezbrăcat de micimeaorgoliilor, a minciunii, a urâţeniilor sufleteştişi s-ar cuveni să-şi dorească doar hranăduhovnicească. Nici podoabele vestimen -tare, nici îmbuibarea alimentară nu vorsuplini - în veci de veci - simplitatea şidorinţa de a te apropia de SfinţeniaÎndumnezeirii.Şi ce ne transmite sihastrul din parabola

persană? Să nu ne pierdem cumpătul! Săfim calmi, pentru că nimic nu este întâm -plător într-această viaţă. Să ne acceptămaşa cum suntem, oricând şi oriunde.

În adevăr, „Dumnezeu ne dă adesea săfacem ceea ce ne displace cel mai mult numai pentru a neîmbogăţi prin această activitate pe care n-am fi cunoscut-oaltfel”. (Monseniorul Vladimir Ghika)

Bunul Dumnezeu lasă să cadă piatra pe creştetul nostru,pentru ca să privim cu mai mare atenţie, nu în jurul nostru,neapărat, ci în sufletul nostru. Neuitând, că Fiinţa estetrecătoare, suferă lovituri, înfrângeri, poate fi mutilată..., darsufletul s-ar cuveni a ni-l păstra neîntinat. S-ar cuveni! n

A actualitatea irl 15www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

În „cariera de marmură“ a poemelor luiZenovie Cârlugea (născut la 28

octombrie 1950, în Măiag-Cruşeţ, jud. Gorj,licenţiat în filologie la Universitatea dinBucureşti, din 1975, şi, dincoace de RevoluţiaValahă Anticomunistă din Decembrie 1989,mai exact spus, din 1994, secretar ştiinţific alAulei Academice Zalmoxis din Târgu-Jiu),afirmat ca veritabil poet „postdecembrist“(deşi se iveşte „în trena“ refluxgeneraţionistăpostbelic-secundă, adică a „promoţiei ‘70“),prin volumele: Fericirile (Târgu-Jiu, 1994),Deseninări de cleştar (1995), Gheaţă la mal(1997), Foişor în Heliopolis (1997) şi princel ce stă în temeiul acestei cronici, Ochiulînrourat (Târgu-Jiu, Editura FundaţieiConstantin Brâncuşi, 1999), dar şi caremarcabil eseist, prin două cărţi: Poezia luiLucian Blaga (1995) şi AlexandruMacedonski – palatul fermecat, eseuasupra barocului (1997), Distinsul Receptorde Poezie ar putea rămâne (în „cariera-i demarmură“, evident) cu impresia existenţeiunui „malaxor liric“ în permanentă funcţiune,a cărui lucrare perenă relevă o droaie denestemate / „semi-nestemate“ („cleştar“ allumii oximoronic-înnorate, mai exact spus, aleunei zarişti în „deseninări“, cu ametiste, cudiamante „cubice“, cu smaralde, dar şi cuchihlimbar, hiacint, jad, safir, „zircon-teragon“etc.), aparţinând cândva „inventarelor“cultului macedonskian, între „nisipişuri“expresionist-paradoxiste.

Ochiul înrourat, de Zenovie Cârlugea,are două „cicluri“, Armaghedon şi Rugul decelestină, primul, „de înfigere a steagului“într-un teritoriu poetic inconfundabil, al doilea,de spaţializare a eului într-un „epsilon“cristalografic.

În primul ciclu, eroul liric se dovedeşte a fiînzestrat cu o percepţie spaţio-temporalăparadoxistă a cosmosului, graţie privirii /contemplării intense, iniţiatice, a lucrurilor(dintre brâncuşiene „păsări măiastre“):

atât de intens am privit la aceastăpasăre

de bronz încât a început să bată dinaripi

era în scăpărarea unui cer afânat devară

curcubeul Căii Lactee bătea peceţi de diamante... [...]şi pasărea se subţia şi se tot alungea într-o fusiformă dorinţă de tors veşnicia şi dintr-o dată se săltă de pe soclu-i... («Desprindere»),dar şi graţie „poziţionării“ trăirilor eroului

său poematic în perimetrul fundamental al„circului de la piramidă“, din imediatavecinătate clasicizat-romantică a „lumii cateatru“:

se făcea o adunătură ciudată de circ sau de zile festive dinaintea unei

piramide [...]undeva un peştişor se ridica din desen enorm...(«Un peştişor se ridica din desen») etc.

Sinestezic, sugestia diseminării fulgurantea acestei spaţio-temporalităţi, în părelniciecogaionic-zalmoxiană, are un simbol depanou-central: păpădia (Taraxacumofficinale, sau, după cum dat-am de ştire şiîn orizontul anului 1997, în limba pelasgă >valahă a lui Zalmoxie Întâiul şi a Dacilor dinaria Cogaionului / Sarmisegetusei,propedula – cf. I. P.-T., Zalmoxianismul şiplantele medicinale, vol. II, Timişoara,Editura Aethicus, 1997, pp. 204 – 215;aceasta se precizează deopotrivă DistinsuluiReceptor al admiraţiei exacte cât şisecretarului ştiinţific al Aulei Academice„Zalmoxis“):

păpădia anului scurs se desface, cularmă

ca impresionantele jocuri de artificii aizice

că se naşte un cer... («Papirus»), dar şi datorită «îndrumuririi pe şapte

braţe», într-un «car de lapislazuli», un soi de„cocie“ din „silicat de sodiu, de calciu şi dealuminiu natural“ de culoare cogaionică /voroneţeană, de după desluşirea Babeluluiridicat şi în Ţara Poemului (cf. Povesteaapei, Lansare, Acostare, Carul delapislazuli, Aşa e poemul, Înfigereasteagului, Cuvintele, Miriapod subhipnoză etc.), de după cuvintele ce mai auputerea neftinirii dintâi într-un «văzduh deprivighetori».

La moduri lirice temperat-paradoxiste suntconjugate şi motive / miteme biblice,sumerian-arhetipal-civilizatorii etc., atâtdinspre piramidele de grâu dacic-dunărean,deseori sub ameninţarea sabiei lui Damocles:

...acolo am pus bobul de grâu să rodească duh şi în

somn sabia spânzurând în firul de păr

deasupra capului – torţă primitoare de lumină... («Ca Saul pe calea Damascului»);cât şi dinspre cabala „genezică“ a lui

„şapte“, a „peceţilor săritoare“, tot la a şaptea,din Cartea făcătoare de senin celest:

...sare din încheieturi a şaptea pecete a Cărţii şi s-a făcut tăcere în ceriuri ca la o jumătate de ceas şi s-au ivit şapte îngeri suflând în trâmbiţe – la a treia trâmbiţă căzut-a din cer Steaua Absintos peste a treia parte din râuri şi peste izvoare – iar la a

cincea moartea fugind de oameni... («Apocaliptice);sau ca în poemul «Armaghedon» / «Un

duh de vieţuire»:

...A căzut Babilonul ! şi în preacurvia ei Fiara cu şapte capete şi zece coarne

– la Har-Maghedon corbii flămânzi să coboare...Vină ei tâlcovnicii Vavilonului smernici în lăsata secului... etc.Bine face – dinspre noul autohtonism al

paradoxismului – că valorifică şi motive /miteme autohton-pelasge, adică valahe (aşacum ar trebui să facă toţi poeţii noştri câţi maisunt neatinşi de maladia autorlâcitei /cosmopolitismitei-citatologice, evident,dinspre o solidă cunoaştere ştiinţifică), motive/ miteme încă în înrăzăriri sud-piramidal-cogaionice-de-Gorj (nu „gugulanice-de-vest“,care-s „celaltă aripă“, aripi (de spirit pelasg >valah) ale căror umbre se aştern în flux-refluxuri civilizatorii / culturale din bazinulsacrului fluviu al Daciei, Donares > Dunăre),de vreme ce, «În calea zgripţorului», pot ficaligrafiate chiar cele «Filocalice» (căci nudegeaba Creştinismul asimilat-a pesteoptzeci / nouăzeci la sută din Zalmoxianism,din ştiinţa dacică de a produce nemuritori,colorându-se în „Creştinism Cosmic“, dupăcum a observat mai întâi Mircea Eliade):

O lacrimă a Fecioarei pe duşumelele pocăinţei – la pişcători unde apa din lavra Tismanei se aruncă în mici

cascade...

Ciclul secund stă sub semnul piric-iniţiatical rugului celest, din Logos, după cumgrăieşte şi ars poetica, de sub titlul Rodire,una dintre cele mai frumoase arte poetice aleparadoxismului din valul / generaţia retrageriila matcă şi a cristalizărilor în profunzime (thegeneration of deep clearness):

Am înşfăcat poemul de călcâiul descripţiei şi-l strâng cu zel până ce mâna mi se albeşte de-atâta strângere ai zice că sângele s-a retras în

măruntaiele trupului lăsând întreagă amiaza

Cuvântului să rodească să vezi atunci mărgăritarele iconostasului în via brumată solar în prelargul verii şi livezile cu aripi frânte gemând sub rodul năpraznic – din osia Orionului se cerne praful de copt – în covata sufletului arid dospeşte plămada poemului aşteptându-şi cuptiorul....

continuarea în pagina 16

n Ion PACHIA-TATOMIRESCU Malaxor de nestemate şi

nisipuri lirice

actualitatea irlwww.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

16 AMalaxor de nestemate

şi nisipuri liricecontinuarea din pagina 15

Zenoviucârlugianul erou liric, «salcie aplecată pe apele Vavilonului», înoglindire heracliteană, panta rhei, cu sinea-i încă nu se poate împăca,neavând certitudinea rămânerii „ca slavă“ a teluric-celestului alături (cf. Salcieaplecată); el observă şi topirea în „aburiiamurgului“, pe «drumuri bătute cu nestemate / îndiadema gândului pieziş», a însângerării«măceşului în prag / de toamnă pe malul râuluisolemn / şi indiferent» (În aburii amurgului).

Liricul erou zenoviucârlugian se zbate sprecataractele Logosului aidoma somonului-flacără:

...cum dintr-o lumânare uitată în miez de noapte o biserică se mistuie în flăcări aşa poemul dănţuind pe un pod suspendat cade deodată în valul spumegând şi râul se aprinde luând cu asalt Muntele şi albind în fumegânde cascade la Cataracte...(«Aprindere»); de nezdruncinat rămâne convingerea lui,

prometeismului lui, dar nu în imperiul elementuluifundamental al lumii Focul, ci în imperiul celuilalt,Apa, din care plămadă suntem cu toată droaia-ne de molecule rezultate dintr-o pereche deatomi de hidrogen la unul de oxigen:

...un gând furişat sare în valuri şi urcă pe urma lăsată până la gurile marelui fluviu şi de aici mai departe până ajunge la firul apei de sub aripa îngerului lăsat la vatră... («Un gând furişat»).

Dar îngerul „lăsat la vatra“ Logosului nu pare a fi decât unrăzboinic al Zalmoxianismului, un cavaler al Cogaionului, cuştiinţa de a se face nemuritor, aşadar, un răsplătit cuÎmpărăţia Tinereţii fără Bătrâneţe şi Vieţii fără Moarte,deoarece în Ţara-cu-Dor a fost mereu gata să încerce„cuptorul de gheaţă“ pentru dobândirea fecioarei ÎmpăratuluiRoşu, Sora Soarelui, păstrătoarea „apei vii“, şi, după cum neîncredinţează chiar protagonistul poemului zenoviucârlugian,nimic nu l-ar fi putut întoarce din drum:

...aceasta vine de departe în carcasa făpturii mele – am simţit-o, desigur, în străfulgerări ale sinelui, atunci când împovărate de rod, ramuri întregi s-au frânt:

o rană desferecând sufletul...

În văpaia de celestină – potcoava comorii ascunse şi Rugul Amurgului !(«Desferecare»).

Din rafinăriile paradoxismului în revelareaOchiului înrourat, unde Titu Maiorescu ar puteaamenda doar câteva „diminutivale“ şi câteva„încârligări“ horale de genitive, de pe „nisipişuri“,poetul Zenovie Cârlugea – care nu este străin nici deştiinţa holopoemului («...asemenea cioburilor deoglindă

în care s-a multiplicat chipul / [...] /, dar păstrând totuşi luminiscenţa întregului...» – Iertăciune) –

convinge că este „deja echipat“ spre a angajasurvolarea „Everestului liric stănescian“ de subcurcubeul neasemuit al Priveliştii Fiinţei, îndreptându-se, în certă înfiorare cosmică şi în autohtonism nou,spre un „palat de aur“ din Împărăţia Tinereţii fărăBătrâneţe şi Vieţii fără Moarte.

(Cronica Malaxor de nestemate şi nisipuri lirice,de I. P.-T., a fost publicată în revista RostireaRomânească – Timişoara, ISSN 1224–0478, redactor-

şef: Anghel Dumbrăveanu, anul al VIII-lea, nr. 1-2-3 / ianuarie-februarie-martie, 2002, p. 87 sq.) n

Z. Cârlugea, fotografie dinorizontul zilei de16 iunie 2009

Biserica Ortodoxă „Înălţarea Sfintei Cruci”„Christ Church”, Leeson Park, Ballsbridge, Dublin 4http://www.romanianorthodox.ie/

Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” şi „DuminicaSfinţilor Români”Porter's Road, Coolmine Industrial Estatehttp://www.bisericasfintiiromani.com/

Parohia Ortodoxă Dublin West „SfântulColumba”Hartstown Road Community Centre, Clonsilla,Dublin 15http://www.bisericaortodoxadublin.com/

Biserica Romano ‐ Catolică„Our Lady of Lourdes”,Sean McDermott Street, Dublin 1

Biserica Greco ‐ Catolică „Sf. Michael”„St. Michan's”, Halston Street, Dublin 7

Biserica Penticostală „Betel”Parnell Square North, Dublin 1http://www.beteldublin.com/

Biserica Penticostală „Muntele Sionului”143B Slaney Close, Dublin Industrial Estate,Glasnevin, Dublin 11

Biserica Penticostală „Emmanuel”Unit 19A, Naas Road Business Park, MuirfieldDrive, Bluebell, Dublin 12http://www.emmanueldublin.org

Biserica Penticostală „Betezda”Coolmine Industrial Estate

Biserica Penticostală „Metanoia International”Unit 6B Tyrconell Road, Inchicore, Dublin 8

Biserica Baptistă „Grace”28A Pearse Street, Dublin 2http://www.gracedublin.ro

Biserica Adventistă de Ziua a ŞapteaRanelagh Road 47a, Ranelagh, Dublin 6(Clădirea Seventh‐Day Adventist Church)http://www.dublinadventist.org

Biserica Penticostală „Betania”Unit 2 Damastown Way,Damastown Industrial Estate,Damastown, Dublin 15http://www.betania.ie

Biserica „Sfânta Treime” RathgarRathgar Road, Rathgar, Dublin 6,(Clădirea Christ Presbytherian Church)

LISTA BISERICILOR DIN DUBLIN

Oferte locuri de muncă* Caut un băiat pentru izolaţie exterioară

(cu sau fără experienţă), plata la săptămână+ taxe. Tel. 086 178.10.28 (136)

* Jobs Available Nationwide: The Zip Yard,Ireland’s only Alterations Boutique is hiringexperienced Tailors & Dressmakers.Candidates must be hard working and willingto work as part of a team. English is preferredbut not a necessity. Positions are availablenationwide. Please apply with a CV toinfo@thezipyard.ie or caroline@thezipyard.ie

* Oriflame, companie internaţională deproduse cosmetice suedeze de cea mai bunăcalitate, are posturi vacante pentru consultanţişi potenţial manageri. Se oferă oportunităţideosebite de afaceri celor care doresc săcâştige bani din prima zi de activitate şi ştiu sămuncească în echipă pentru a-şi îndepliniambiţiile personale. Câştiguri bazate pecomision, până la 35% în funcţie de vânzări.Experienţa nu e necesară, sprijin şi training seoferă gratuit. Pentru detalii sunaţi la 085128.39.63, Cristina.

Cereri locuri de muncă* Doamnă serioasă caut de muncă în

curăţenie sau babysitting, rog seriozitate. Tel.089 419.20.86

Case de închiriat – Oferte* Cameră dublă, zona Navan Road (Dublin

7), pentru una sau două doamne /domnişoare. Preţ: € 450 / lună (inclusinternet, gaz, curent). Tel. 089 463.12.68

* Cameră dublă în Blanchardstown. Preţ: €500 / lună + depozit + facturi. Tel. 085859.83.81 (136)

* Cameră dublă pentru o persoană, la casăcu grădină, zonă liniştită. Bus 4, 9, 11, 13. Tel.087 346.06.74, Dana (135)

* Cameră single în Finglas, lângă IKEA, bus140, 13. Preţ: € 333 / lună. Tel. 089 457.35.79(135)

* URGENT!!! Cameră dublă cu baie înPorterstown, Dublin 15, la 15 min. de shop.Aproape de magazinele moldovenesc şiromânesc. Tel. 085 272.87.58, 085 271.35.26(135)

* Cameră dublă, începând din 1 iunie, înArtane - Dublin 5, zonă liniştită, pentru douăfemei sau un cuplu. 10-15 min. până în centru- autobuze 15, 27, 27a, 27b, 42, 43, 29, 29a,31, 31a, 31b, aproape de gara de tren. Preţ: €600 / lună + depozit + facturi. Tel. 086363.86.87 (136)

* Cameră dublă şi cameră single. Tel. 087757.22.08 (136)

Case de închiriat – Cereri* Cameră pentru un cuplu, aproape de

centru. Tel. 087 333.34.13* Tânăr credincios în Dumnezeu, nefumător,

antialcoolic, negelos, neinvidios, caut săînchiriez cameră mică cu cheie în zonaBluebell / Red Cow (LUAS), cu maxim € 200 /lună. Ofer gratis mici servicii de ajutor în casă.Tel. 089 228.79.66, Romeo (136)

Vânzări diverse* Lumânări de botez şi cununie. Tel. 087

775.94.93, 089 463.12.68

Servicii* Aplic unghii false cu acryl, diferite forme

şi modele - € 30 (Dublin 1). Răsfaţă-ţiunghiile cu produse de cea mai bunăcalitate şi dăruieşte-le cel mai frumosaspect! Mai multe detalii la tel. 087168.65.21

* Transport către şi dinspre aeroport(Dublin) - € 20. Tel. 087 150.22.53. Tel. 089463.12.68

* Dj Ovidiu. Sunt un Dj profesionist şicalificat, cu peste 7 ani de experienţă Indiferentde ce fel de eveniment vreţi să planificaţi potsatisface toate cerinţele Dvs. Nunţi, botezuri,zile de naştere sau orice fel de petrecere.Lumini inteligente, lasere, maşină de fum şibaloane, video proiector şi multe altele. Preţuriavantajoase, seriozitate maximă. Mai multeinformaţii: Facebook DJOVIDIU.COM,www.djovidiu.com. Tel. 083 002.99.28

* Reparaţii calculatoare (MAC OSX &Windows), Microsoft certified. Tel. 086213.08.66, Vlad (136)

Anunţuri de mică publicitateGRATIS !

www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82actualitatea irl 17A

ziar

înso

rit (d

upă

tată

) cu

publ

icaţ

ia „M

elcu

l de

Rom

ânia

“

Colectivul de redacţieDirector: Hamilton Viorel NiculescuAdministraţie, publicitate, distribuţie

Ioan Bodnar - 087 990.93.48

Colaboratori permanenţiVasile ROŞ, Dan TUDOR, Aurora CRISTEA,

Octavian Dumitru CURPAŞ,Vavila POPOVICI

CulturăHelen Soraghan DWYER, Traian VASILCĂU,Irina Lucia MIHALCA, Camelia SURUIANU,Culiţă Ion UŞURELU, Ion Ionescu-BUCOVU,

Ion Pachia-TATOMIRESCU,Livia CIUPERCĂ, Coriolan PĂUNESCU,

Marin SCARLAT, Vasile FILIP

Ai ceva de adăugat sau comentat?Trimite la info@actualitateairl.com sau dă

SMS la 086 166.02.82. Ne rezervămdreptul de a nu publica materialele şi

anunţurile primite. NU ne asumămresponsabilitatea pentru ideile exprimate înarticolele semnate de colaboratori. Şi evident,toate drepturile asupra publicaţiei astea sunt

rezervate Romanian Organisation ofIreland Ltd. Cu ©-ul de rigoare pe

2010-201X şi etc. Design-ul a fost conceputde StudVio deSign & Cibo

Adresa sediului Actualitatea irl:1 Bow Lane West, Bow Bridge Business

Centre, Kilmainham, Dublin 8Adresa pentru corespondenţă: Ap. 5 ParkCourt, Peck’s Lane, Castleknock, Dublin 15

Trimite şi tu anunţul tău !prin email - info@actualitateairl.com SAU direct de pe website-ul ziarului,

www.actualitateairl.com SAU prin SMS la 086 166.02.82ATENŢIE! Anunţurile pentru numărul următor trebuie trimise până cel târziu

în data de 28 Mai 2015.Nu vor fi publicate gratuit anunţurile de natură comercială!

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul sau acurateţea textuluianunţurilor.

A18www.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

actualitatea irl

Stil, tradiţie şi ci vi - lizaţie în „De -

zvol tarea arhitecturii înperioada de domnie abinecredinciosului

voievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, o carte deGeorge Roca (Sydney, Australia).

„Publicată pentru prima dată în prestigiosul„Jurnal ARA 2004” şi prezentată ca omagiu luiŞtefan Cel Mare, la cel de al XXX-lea Congresal Academiei Româno-Americane, care a avutloc la Chişinău , în perioada 5-10 iulie 2005”,cartea lui George Roca, „Dezvoltarea arhitec -turii în perioada de domnie a binecredinciosuluivoievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, ni sedezvăluie ca o invitaţie la a lua contact, dintr-operspectivă inedită, cu arhitectura Moldovei dinperioada marelui voievod. Volumul se constiuieca un veritabil model de promovare şi valorizarea unor bijuterii arhitectonice aparţinândpatrimoniului naţional, venind în consecinţă, caun act de patriotism din partea autorului.

George Roca, un scriitor dedicat munciisale

Membru al Academiei Româno-Americane,Membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şiArte (ASLA Oradea), George Roca a copilărit înOradea. Licenţiat al Facultăţii de Fiologie,acesta pleacă definitiv din ţară, în 1980. Pe 26septembrie 2009, scriitorul a avut lansareavolumului de poeme „Evadarea din spaţiulvirtual”, la Espacio Niram, din Madrid. GeorgeRoca locuieşte în prezent la Sydney, Australia.

Alături de românii de acasăApărut la editura Carphatia Press în anul

2006, volumul de faţă a fostscris cu ocazia aniversării, în2004, a 500 de ani de lanaşterea lui Ştefan cel Mare.Vorbind despre acesteveniment, autorul însuşi sedestăinuie: „Departe de ţară,aflat la antipozi, la peste 20.000de kilometri de locurile unde sedesfăşurau serbările, slujbele şievocările dedicate mareluiŞtefan, am simţit nevoia să fiualături de cei de-acasă şi sa-miaduc aportul la cinstirea acestuierou naţional.”

O schimbare în arhitecturatradiţională

Cartea lui George Roca prezintă realizărilearhitecturale ale civilizaţiei ştefaniene într-un stilsimplu, concis, direct, accesibil unui public defundal, folosind fotografii şi furnizând informaţiidespre cultura vremii. Trebuie remarcat că „înperioada de timp a epocii analizate în aceastălucrare se disting trei segmente ctitoriceşti bineconturate. Acestea sunt: construcţii de apărare(cetăţi, turnuri de veghe, etc.), construcţiireligioase (biserici , mânăstiri), construcţiirezidenţiale (case domneşti, conace, etc.)”

„Un moment de răscruce în consolidareafenomenului arhitectural românesc”Ţinând cont de legile esteticii, cartea lui

George Roca, „Dezvoltarea arhitecturii înperioada de domnie a binecredinciosuluivoievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, prezintă nudoar sensibilităţilor de excepţie, ci fiecăruia

dintre noi, în mod obiectiv şiintim totodată, o epocă încare oameni potriviţi au ştiutsă dea viaţă unui „stilspecific local, integrat cusubtilitate în arhitecturaacelei epocii de medie va -litate târzie”.

Un omagiu adusmarelui voievod

Cartea lui George Rocaeste pătrunsă de spiritultradiţional, devenind opledoarie revelatoare pentrufrumosul din arhitecturaMoldovei din sec. XV. Autorulexplică rolul şi importanţa

„arhitecturii ştefaniene” în evoluţia arhitecturiiromâneşti, recurgând la argumente şi informaţiispecifice. Volumul se caracterizează printr-unstil sobru, simplu, reprezentativ, printr-oexpresie îngrijită şi variată. Arta şi rafinamentullui George Roca rezultă din strădania de apăstra şi a reda cu exactitate semnele esenţialespecifice arhitecturii ştefaniene, cu atât mai multcu cât recunoaşte că se condiseră „un noviceîn domeniul arhitecturii”.

Autorul afirmă: „Aş îndrăzni să numescarhitectura moldovenească din perioada dedomnie a lui Ştefan cel Mare, „arhitecturăştefaniană”, în loc de „arhitectura epociiştefaniene”. Aş face acest lucru nu numaipentru a aduce un omagiu marelui voievod, cişi pentru a sublinia importanţa acestuia înistoria arhitecturii româneşti.” n

Stil, tradiţie şi civilizaţien Octavian CURPAŞSurprise, Arizona

A 19actualitatea irlwww.actualitateairl.com * info@actualitateairl.com * 086 166.02.82

Ploaia redă seminţeicreşterea de viaţăînsăşi.Auzi cum bate ritmic

miezul în lemn?Cu mine te-opreşti în liniştepentru a uita de tine,inima mea e lipită de inima ta,îţi ascult respiraţia, e-aceeaşi ca a mea.Umbre cad în adâncurile acestui preludiu, O mare de sunete! Auzi foşnetulşi cântul frunzelor ca o trecere prin noi, în timp ce crengile salciei ne-ating şi-n dansul lor ne urcă la cer? Unde eşti? Delir printre ape,furaţi de-un nou anotimp asculţi cumcreşte clipa?O respiraţie ne ridică pe aripi de vânt,un fluviu pe pagini de dor este poemulnostru!

Prin dezmierdări de cuvinte, furtună dedorinţe, tu, femeie-floare, până la carminul fluturilor îl ameţeşti sorbind lumina ce curge din râul de flăcări.Scăldaţi în soare ne regăsim în fiecare cuvânt, în fiecare punct, în fiecare semn

şi spaţiu necuprins dintre ele.Curcubeul de tăceri amestecăinfinitul cu magia luminii,locuind oceanul, izvoarele Cerului ne contopesc,se-nchină altarelor vieţii,înalţând ruguri de flori viselor.Cu mâna atingi culorile răsăritului şi-ale apusului.

Tot ce ştim acum - cuvintele rămân în noipentru toată viaţa! Nu pleacă, continuă să păşeaşcăcu noi în tăcere, asemeni celor plecaţi!

Pribeag printre frunzele toamnei priveşti copacii, străbaţi o stradă lungă, simţi şi pătrunzi în carne lumina din câmpiile cuvântului incustratîn diamant pur poartă un sunet, printre tărâmuri de ape construieşte contratimpi, accente ritmice, sincope...

În palmă linia destinului - linia noastră -,o atingi diafan ca pe o gamă armonică,ţi-e teamă de pauzadintre cele două momente,totul începe să se zbată în tine, aşezată acolo unde e cumpăna vieţii pentru a-i da un sens

intru în tine pentru a-mi găsi locul,simţi că te pierzi şi regăseşti,în acelaşi timp,cuprinzându-mă,priveşti în ochi durerea şi laşi pe cineva să te iubească,uneori un semn este doar un semn, uneori un punct este doar un punct,uneori un spaţiu este doar un spaţiu,uneori un cuvânt este doar un cuvânt.

Dacă lumea este un labirintunde-i vei găsi harta? - te-ntrebi. Când Moartea ne cântăsuntem pe-aceeaşi undă, deoparte pluteşte Cartea pierdută, arsă, regăsită, rescrisă apoi, un clopot de apă ni se-nchide deasupra,în tâmple zvâcneşte ochiul de peste, prin colţii morţii urci pe scara vieţii, cu fiecare clipă provoci intervale întinse,reinventezi comori să-ţi continui drumul, dezveleşti adâncul. Acolo eşti viu!

Pe masă, într-o altă lume, citesc pe-ofoaie:- Bine te-am regăsit, iubito! n

Furaţi de-un nou anotimpn Irina LuciaMIHALCA