ACTUALITATE

ACTUALITATE

4 Mihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianÎN FIECARE AN VECHIUL ARMENOPOLISse redeşteaptă, pentru o singură zi

ACTUALITATE

În fiecare an, în luna iulie - de sfântul grigore Luminătorul - ne reîntîlnim la gherla, această aşezare transilvană unică în lume, fondată de armeni. şi spun asta apăsat şi tare pentru că primarii şi consiliile locale ce s-au succedat, în ultimii 20 de ani, la conducerea acestui oraş nu au înţeles un lucru. dacă ai un patrimoniu imens, datorat unui popor care s-a aşezat pe aceste meleaguri nu pentru a stăpîni sau fura ci pentru a da valoare unui loc uitat de lume la acea vreme – mă refer la oraşul gherla căruia i-au spus arme-nopolis – ai datoria şi obligaţia să conservi aceste valori şi să le arăţi întregii lumi cu bucu-ria că ai posibilitatea să o faci. În folosul urbei tale şi în me-moria celor care au zidit acest oraş baroc, repet, uniC. Ce să mai zică acei edili care conduc oraşe lipsite de istorie, de va-lori materiale şi care încearcă, prin tot felul de artificii să atragă atenţia asupra urbei lor doar, doar i-o băga cineva în seamă. dar să nu mai lungesc vorba, că de aceea nu merg multe în ţara asta, şi să spun că în 20 de ani gherla ar fi putut deveni ca sighişoara sau, de ce nu, sibiu, în materie de turism. de ce turism ? pentru că este do-meniul care poate aduce cîştig oraşului întrucît industria este, după cum se ştie, în cădere

Mihai STEPAN CAZAZIAN

8

liberă. recunoscut cîndva pen-tru temuta închisoare din vre-mea comunistă şi prin fabrica de chibrituri, oraşul gherla mai are şansa de a renaşte. Miza nu sînt armenii, pentru că ei au rămas prea puţini, ci valori-le pe care ei le-au creat şi se conservă, încă, aici. Case, bi-serici, un centru construit după o arhitectură proprie, istoria ce poate fi povestită celor ce vin aici ( apropo, domnul esztegar este un excelent povestitor şi ghid în secretele armenilor din gherla!) toate acestea pot constitui baza de la care trebui pornit pentru redeşteptarea acestui oraş. Ca să nu mai vorbim de accesa-rea fondurilor europene ce pot contribui la dezvoltarea urbei. şi prin aceasta parfumul de altă dată al unei comunităţi armene p r o s p e r e . r e d e ş t e p t a r e a vechiului armenopolis nu trebuie să dureze doar o zi pe an - aşa cum bine spune distin-sa jurnalistă andreea ghiţă al cărei articol îl reproducem şi noi în numărul de faţă – şi să cre-dem în renaşterea acestui oraş la zidirea căruia au trudit atîtea generaţii de armeni botezaţi şi călăuziţi în istoria lor de grigore Luminătorul.

6

CULTURĂ

10 artistuL de La POALELE ARAR-atuLui, Care nu aparţine „aCes-tui veaC“ : in Me-MORIAM SERGHEIPARADJANOV

CĂLĂTORIICăLătorie ÎN ARMENIA12

GHERLA SFÂNTULUI GRIGORELuminătoruL

A DOUA ADUNAREMondiaLă a ARMENIANChurCh Youth organization

interviu Cu SEBUH HAHAMIANsau viaţa trăită din buCăţeLe.

16 Jazz arMenesC La saLină

ACTUALITATE

INTERVIU

reCitiri din eMi-nesCu (i).DESPRE ARMENII DIN GHERLA

MUZICĂ

20RECENZII

a

4

În fiecare an vechiul armenopolis se redeşteaptă, pentru o singură ziA

AA

R RT

Sâmbătă, 9 iulie, i-am reîntâlnit pe cavalerii man-tiilor roşii, sosiţi tocmai din

Gheorgheni, pentru a lua parte la liturghia solemnă, celebrată după rit armeano-catolic sub bolţile celei mai mari biserici armene baroce din lume. Gyula Busuk, epitropul bisericii armeneşti din Gheorgheni, mi-a povestit că, odinioară, congregaţia cavalerilor mantiilor roşii era alcătuită din tinerii holtei, trecuţi de 21 de ani, care îndep l ineau diferite înda-

toriri în favoarea comunităţii

(congregaţii similare existau şi în Gherla veacurilor XVIII şi XIX, una dintre ele purtând chiar nume-le Sfântului Grigore Iluminatorul). În prezent majoritatea cavalerilor sunt însuraţi şi tomnatici, dar nu pregetă să îmbrace mantiile roşii de Anul Nou, de Paşti, De Joia Verde, de Crăciun şi, bineînţeles, de Sfân-tul Grigore Iluminatorul. În restul timpului pelerinele sunt păstrate în sacristia bisericii armeano-catolice din Gheorgheni.Fetele şi femeile din corul bi-sericii s-au înveşmântat în cos-tume armeneşti, cusute după modelul celor din ţara mamă - îndepărtata şi strălucita Armenie - pe care strămoşii lor au părăsit-o în veacul al XIII-lea fugind de ur-gia cuceritorilor păgâni. Bunicile şi străbunicele lor, descendentele armenilor stabiliţi în Ardeal şi trecuţi la catolicism – fondatorii

oraşului baroc care timp de un veac şi jumătate a fost o metropolă armenească – purtau rochii e-legante de catifea şi dantelă cu fir de aur şi argint, acoperite cu man-tii garnisite cu blănuri scumpe. Pe atunci nu trebuia să îmbraci cos-tume naţionale armeneşti ca să-ţi afişezi identitatea, pentru că acasă

lumea vorbea armeneşte, la gimna-ziu se scria şi se citea armeneşte, se cântau cântece armeneşti, se spuneau poveşti armeneşti, se trăia după tradiţia armenească.Cele două războaie mondiale şi regimul comunist au spulberat din temelii viaţa patriarhală a comunităţii de meşteşugari iscusiţi şi negustori pricepuţi; statul comu-nist le-a confiscat avutul, şcolile, orfelinatul şi azilul de bătrâni. Armenii din Gherla s-au risipit în lume în căutarea norocului, lăsând în urmă frumosul oraş baroc în centrul căruia se înalţă maies-tuoasa biserică, al cărei turn zărit din depărtare le vestea gherlenilor călători de odinioară că au sosit acasă.La fel simt şi pelerinii cu rădăcini gherlene care revin de Sfântul Grigore Iluminatorul să asculte liturghia în minunata biserică, plină

În fiecare an vechiul Armenopolis se redeşteaptă, pentru o singură zi

Cavalerii mantiilor roşii, în biserica armeano-catolică din gherla

De sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminătorul, curtea parohiei armeneşti din Gherla se umple de lume. Armenii gherleni îşi primesc conaţionalii din Ar-deal şi de dincolo de Carpaţi, din Europa şi de peste ocean, la o întâlnire de suflet dedicată sfântului creştinător al neamu-lui armenesc, înteme-ietorul celui dintâi stat creştin din isto-rie.

a

ACTUALITATE

AA

AR R

T13-14 / 2011

de tablouri scumpe şi cu altarele de marmură cenuşie împodobite cu trandafiri. Sub bolţile ei cânte-cele reverberează ca într-o uriaşă şi desăvârşită cutie muzicală, înălţând inimile şi umplând ochii de lacrimi.Júlia Kirkósa, cunocuta solistă a Operei Maghiare din Cluj, cântă cu măiestrie şi dăruire melodi-ile religioase, acompaniată la orgă de fiul ei. Descendenta unei străvechi familii originară din legendară capitală armenească Ani, a copilărit aici, în Armenopo-lis, şi revine acasă cu drag şi nos-talgie. Şi acum, cu o oră înainte de liturghie, a intrat în curtea parohiei cu o tavă de prăjituri coapte de ea, pentru copiii sosiţi la pelerinaj.După încheierea serviciului divin puhoiul de lume se îndreaptă din nou către casa parohială armeano-catolică, unde se ospătează cu bunătăţile pregătite din timp de gazde. La loc de cinste se află aganciaburul – faimoasa supă armenească „cu urechiuşe”, acrită cu „hurut” - al cărei secret e păstrat cu străşnicie de armence din generaţie în generaţie. Oricât de bine ţi s-ar explica şi oricât te-ai strădui să furi reţeta, ceva-ţi scapă şi supa gătită în altă parte nu va avea niciodată gustul celei mâncate la mesele lungi de sub bolţile răcoroase din pivniţa paro-hiei şi servită de soţiile şi fiicele gazdelor.

Anul acesta gospodinele armence din Gherla au preparat cu săptămâni înainte cele 15.000 urechiuşe din aluat umplut cu carne şi le-au păstrat în congelator. Fiecare din cei peste 300 de pelerini a avut un loc la masă, a primit un pahar de tărie şi trei feluri de mâncare, însoţite de surâsul şi cuvintele cal-de ale gazdelor.Ioan Esztegár, preşedintele Uniu-nii Armenilor din Gherla, spune cu simplitate: „Ne pregătim de acest pelerinaj, ca de nuntă; facem to-tul noi, cei din comunitate: soţiile noastre, fiii şi fiicele noastre.Astăzi mai trăiesc puţini armeni în Gherla. Din păcate, prea puţini dintre ceilalţi gherleni – deşi trec zilnic prin faţa măreţei catedrale şi a caselor baroce purtând sta-tui în firide şi steme armeneşti pe frontispicii sau străbat grădina publică de o rară frumuseţe – nu împărtăşesc din trecutul oraşului.Nici edilii actuali (care ar avea ce să înveţe de la consiliul local gos-

podar şi eficient de acum un veac şi jumătate) nu încearcă să valori-fice patrimoniul unic al metropolei armeneşti, printr-un proiect euro-pean (după pilda Sighişoarei sau o orăşelului minier Rimetea, din Apuseni). Mă gândesc că un ase-menea proiect ar putea fi susţinut şi de senatorul Varujan Vosga-nian, preşedintele Uniunii Arme-nilor din România, prezent an de an, de Sfântul Grigore Ilumina-torul, în metropola armenească, al cărei trecut glorios îl cunoaşte, îl apreciază şi-l evocă în cuvinte elo-gioase.Deocamdată vechiul Armenopolis se redeşteaptă în fiecare an doar pentru o zi: de Sfântul Grigore Ilu-minatorul.

andreea ghiţă DUPă ACUM.TV

senatorul varujan vosganian, preşedintele uniunii arme-nilor din românia, a fost prezent şi anul acesta la gherla, de sărbătoarea sf. grigore iluminătorul.

Micuţa armeancă

În fiecare an vechiul armenopolis se redeşteaptă, pentru o singură zi

AA

AR R

T

6

a doua adunare mondială a armenian church Youth organization

Între 7 şi 11 iulie, cu binecuvîn-tarea Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, Catolicos al Tuturor

Armenilor, a avut loc a doua A-dunare a organizaţiei tineretului creştin ACYO (Armenian Church Youth Organization) în localitatea Tsakhadzor, Armenia.

La reuniunea au participat aprox-imativ 150 de delegaţi ai tine-rilor din peste 30 de ţări care au discutat direcţiile şi obiectivele organizaţiei. A avut loc şi o re-uniune oficială a consiliului de conducere.

Din partea comunităţii armene din România a participat Narine Bogdan Căuş şi Hrant Jaghinyan. Dintr-o scurtă discuţie avută cu cei doi, după ce au revenit de la

reuniune, am aflat că în ziua

de 7 tinerii participanţi la reuniunea s-au reunitla Catedrala Surp Kri-kor Lusavorici din Erevan unde au participat la slujbă după care cu trei autobuze intitulate Speranţă, Iubire şi Credinţă am plecat spre Tsakhadzor. Dintre participanţi cca 50 de tineri erau din Armenia iar o sută din Diaspora. Aici au avut loc conferinţe, discuţii, Marele cîştig al conferinţei a fost să-i unească pe tinerii creştini şi să-i readucă în biserică.

Tinerii din România trebuie la rîn-dul lor să realizeze o organizaţie proprie. De altfel Tabăra de vară de la Zamca, din luna august, va fi un moment prielnic pentru a crea o organizaţie a tinerilor. Narine şi Hrant au prezentat în cadrul conferinţei istoria bisericii şi comunităţii armene din România

a doua adunare Mondială a armenian Church Youth organization

şi au propus ca toate documen-tele conferinţei să fie traduse şi în engleză şi regulamentul să fie preluat de fiecare organizaţie din Diaspora. De asemenea tinerii noştri au propus crearea, în cadrul organizaţiei, a unei secţii care să se ocupe cu găsirea tinerilor din comunităţile, să spunem, pierdute, comunităţi puţin cunoscute. Con-cluzia este că Biserica noastră, credinţa, trebuie să fie un liant în-tre tineri.

Participanţii la Conferinţă au asis-tat şi la o slujbă la Sfîntul Scaun de la Ecimiadzin unde a fost pomenit Patriarhul Catolicos Vasken I.

13-14 / 2011A

AA

R RT

ACTUALITATE

Grupul de tineri care a participat la programul “Ari Tun” 2011 sezonul I au revenit în România. Redăm în continuare câteva instantanee fotografice de la această acţiune. Mai multe detalii şi fotografii puteţi găsi şi pe pagina de Facebook “Clubul Armenilor din România”.Radu Hazarian:“A fost o experienţă frumoasă, ce va rămîne în me-moria mea ca un lucru cu care să mă laud, frumos şi plin de mîndrie patriotică , avînd în vedere că nu de multe ori ai şansa să îţi vezi Patria Mamă cu toate bogăţiile ei culturale, locurile frumoase şi peisajele ce te lasă fără grai, alături de alţi copii de vîrsta ta cu care să comunici, să împărtăşeşti experienţa şi să te împrieteneşti cu ei. A fost în cîteva cu-vinte o experienţă frumoasă demnă de lăudat şi un prilej să mă simt mîndru că sînt armean.”Ani si Alice : “Noi ne-am petrecut un timp foarte plăcut în Armenia, am vizitat multe destinaţii turistice armeneşti, ne-am familiarizat cu limba şi cultura armeană şi cel mai important am devenit priet-ene foarte bune. Acest program a fost perfect pentru a ne integra în Patria Mamă şi de a so-cializa cu oamenii de aici care pe parcurs ne-au devenit prieteni.

am fost în armenia!

-

8

interviu cu sebuh hahamian sau viaţa trăită din bucăţele.

Sigur că nu am stat pe gîn-duri şi, împreună cu Garo, am poposit în apartamen-

tul lui Sebuh situat în Bucureşti nu departe de Monetăria Statu-lui. I-am dus un exemplar din ultima carte publicată de Ed-vard Jeamgocian, „Armenii din Bazargicul de altădată” pentru că o parte din existenţa domnu-lui Hahamian se leagă de acest oraş.

Ne cunoşteam de mulţi ani dar reîntîlnirea cu acest armean şi povestea lui m-a făcut să înţeleg cît de nedreaptă este cîteodată viaţa. Şi poate alta ar fi fost existenţa bijutierului Hahamian.

Domnule Hahamian vă rog să vă prezentaţi.

M-am născut la Balcic în 1926 martie 15 din părinţii Arşag şi Siranuş Hahamian. Tata era născut în Kaiseri în 1885, vecin cu doctorul Salpi. Numele de Hahamian vine de la faptul că veneau la bunicul, ca la veteri-nar, să-l întrebe dacă animalul ce urma să-l taie este bolnav sau nu. Aşa cum la evrei este haham-ul. Mama lui tata a fost omorîtă de turci iar tata a scăpat fiind as-cuns prin beciul casei. La 18 ani s-a suit pe un vapor şi a ajuns în Bulgaria clandestin. S-a stabilit aici şi a fost înrolat, în 1916, în armata bulgară ca paznic la vii. Mama, Siranuş, era din Bulgar-ia iar bunica era din Constanti-nopol. Din clasa întîia pînă în a treia am făcut şcoala la Balcic. Îmi aduc aminte că în fiecare an mergeam să vizităm palatul reginei Maria. Era acea grădină imensă, clădirile palatului şi o apă curgătoare în care puteai ve-dea nişte nuferi splendizi. Clasa a 4-a am făcut-o la Bazargic unde familia mea s-a mutat pen-tru că nu mai puteam material să trăim la Balcic. Tata avea aici o prăvălioară dar Balcicul fiind un oraş care trăieşte doar vara nu a rezistat şi a trebuit să ne mutăm la Bazargic. Aici el a deschis o cafenea. Mai era una mai jos de a noastră a unuia Iezikel. Dar nici cafeneaua nu a mers prea mult. Deşi era amplasată lîngă o autogară, cum ar veni azi, după

un timp treaba nu a mai mers. Era ca să spun aşa o concurenţă. Armenii veneau la tata la cafea iar grecii şi bulgarii se duceau la Iezikel. Acolo era şi spaţiu mai mare, avea mese pe trotuar. În fine.

Cum aţi ajuns să lucraţi ca bi-jutier?

La 12 ani am intrat ca ucenic la atelierul lui Dicran Tavitian. Avea atelierul în casă pe strada Balcic nr. 7 sau 8. Mama era văr de-al doilea cu fraţii Tavitian. În atelier se prelucra metalul se făcea filigran. Fratele lui Dicran ducea apoi produsele făcute la Bucureşti. În atelier lucram eu, Agop, Misak, Dicran Tavitian, un turc Mehmed. Eu mă duceam la 6 dimineaţa, spălam pe jos, făceam partea de turnătorie apoi se făceau prelucrarea materialu-lui.

Cît aţi lucrat la Tavitian?

Pînă m-am certat şi m-am bătut cu turcul

interviu cu sebuh hahamian sau viaţa trăită din bucăţele.Acum cîteva săptămîni Garo Hahamian, un armean pe care-l cunosc de mulţi ani, m-a sunat şi mi-a spus:” Măi Mihai, tu ştii că tatăl meu este prin-tre ultimii bijutieri armeni din România ?” Evident că se referea la acei biju-tieri care fac parte dintr-o generaţie pe care astăzi cu greu o mai găseşti. O generaţie care cu răbdare şi, mai ales, dăruire au creat acele obiecte de artă din aur sau argint pe care le numim bijuterii.

-

I N T E R V I U

13-14 / 2011A

AA

R RT

De ce?

Pentru că era turc. Mi-a dat o palmă. Era mai mare. Era un valţ care trebuia cărat. Şi m-a lăsat pe mine singur să-l car. După această dispută nu am vrut să mă mai duc la lucru.

Şi apoi ce a urmat?

La scurt timp după acel moment a trebuit să plecăm din Bazargic pentru că a fost cedat Cadrila-terul în 1940. Ne-am urcat în tren şi am ajuns la Constanţa. Dicran s-a mutat la Medgidia. Majoritatea armenilor au ple-cat din Cadrilater nu din cauza limbii ci a scrisului. Ei făcuseră şcoală în limba română. La Constanţa am încercat să lucrez la atelierul unui bijutier armean, Kevork Kazazian dar nu a mers. În timpul bombardamentelor de la Constanţa toată familia a fu-git la Negru Vodă. Aici mai era o familie de armeni Harutiun, Ardaş şi Sima Sarkisian. La Ne-gru Vodă tata l-a întîlnit pe un român, Cristea Nicolae. Avea un magazin de manufactură de stofe. L-a luat pe tata ca om de încredere, ca vînzător. Iar pe unchiul Levon Erzurumian ca şi comis voiajor. A urmat momen-tul cînd trupele române intră în Basarabia, eliberează Chişinăul şi Cristea îi propune lui tata să se mute la Chişinău. Să facă afaceri acolo. Aici am stat pînă în 1943. Aici am lucrat ca bijutier acasă. Făceam de toate, reparaţii, bi-juterii, inele. Dar nici nu am apucat bine să ne instalăm că s-a spart frontul şi am fugit iar. Ne-am suit în tren, mai era o familie de armeni, Eramian. Am ajuns toată familia la Călăraşi. Aici tata a deschis o prăvălie, tot cu Cristea, dar nu a mers pentru că nu prea erau clienţi. Apoi tata a deschis o cîrciumă.

Aici s-a întîmplat o nenorocire pentru familia noastră. Fratele meu, Garabet, mergea la film cu cîţiva colegi şi un ofiţer rus s-a luat de ei. Un coleg de-al tatei a fost bătut, fratele a încercat să-l scape şi a fost împuşcat. Deşi l-au dus la spitat a murit la puţin timp de septicemie.

Cît aţi stat la Călăraşi?

Pînă în 1953. Aici m-am căsătorit şi aici s-au născut şi copiii mei Garabet (Garo) şi Amber.

Aţi lucrat bijuterie la Călăraşi?

Vahan Krikorian un armean tot din Bazargic, care a fost apoi naşul fiului meu Garo, a deschis aici o prăvălie. El ştia meserie tot de la Dicran Tavitian. A ajuns la Călăraşi fiindcă a făcut armata aici, la cavalerie. Deci am lucrat în atelierul lui cam din 1944. Eu făceam cam tot. Tur-nam, lucram cu pietre, gravură. Dar la un moment dat au venit comuniştii şi au luat registrele de marcaj al bijuterii-lor. Asta a însemnat că nu mai puteai să lucrezi liber. Aurul a devenit controlat de autorităţi. Apoi am lucrat în cadrul coopera-tivei metalurgice Bărăganul. Eram şef cu aprovizionarea. Mă trimiteau la Bucureşti să mă ocup cu aprovizionarea cu materii prime. Mulţi au fost obligaţi să lucreze în cadrul coooperativei. Şi aşa am intrat în legătură cu Bucureştiul prin Uniunea Regională a Coopera-tivelor Meşteşugăreşti. Am fost apoi transferat la Bucureşti. A fost viaţă grea. Am locuit pe la

un unchi apoi am primit două cămăruţe. În 1956 am intrat, în sfîrşit, la Monetăria Statului ca bijutier. De la ei am primit apar-tamentul în care stau acum. Iar de la Monetărie am ieşit la pen-sie. După revoluţie am mai lu-crat puţin la magazinul Edmond ca evaluator.

Dar meseria tot de la Tavitian aţi învăţat-o.

Evident. De la fraţii Agop şi Di-cran Tavitian.

Tot ce aţi trăit este un roman…

Este o viaţă trăită din bucăţele. Născut în Balcic am ajuns la Bazargic, n-a mers cafeneaua, am învăţat meserie la Tavitian, am plecat la Constanţa, fugi la Negru Vodă, apoi la Chişinău, fugi de acolo la Călăraşi, unde mi-am pierdut fratele şi de aco-lo am ajuns la Bucureşti poate singurul loc unde mi-am găsit liniştea…

interviu realizat de Mihai stepan Cazazian

împreună cu fiul garo

interviu cu sebuh hahamian sau viaţa trăită din bucăţele.

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RTartistul de la poalele araratului, care nu aparţine „acestui veac“ : in memoriam serghei paradjanov

10

Pe 21 iulie s-au împlinit 21 de ani de la moartea lui Serghei Para-djanov. Astăzi, numele marelui regizor armean dizident, născut la Tbilisi în 1924 şi impus pe plan internaţional cu Umbrele strămoşilor uitaţi (1964) şi, peste patru ani, cu Sayat Nova (Cu-loarea rodiei) este rostit destul de rar, chiar şi în cinemateci. Şi pe nedrept. Aportul său novator la limbajul cinematografului, ca şi elevaţia spirituală a mesajelor filmelor sale îi conferă un loc cu totul privilegiat (dar şi anevoie de desluşit) în “panteonul” arte-lor ecranului. Sedusă de dizidenţa sa antisovietică şi de stridenţele biografice, critica occidentală (la fel ca şi cea sovietică) nu a se-sizat polifonia mesajului religios al operei sale, strecurat discret şi codificat sub apanajul avangardist cu iz exotic, extrem de original şi de contrariant al acesteia. Astăzi, lucrurile pot fi văzute şi înţelese la

adevărata lor valoare.

Cu toate că, la lansare, nu a obţinut nici un premiu, poemul cinematografic Sayat Nova (Cu-loarea rodiei) este capodopera indiscutabilă a lui Paradjanov. Toate filmele sale ulterioare se hrănesc din acesta dar, chiar dacă vor dezvolta unele teme lăsate aici în subsidiar, nu îl vor egala niciodată.Poetul Arseni Tarkovski îi spunea cândva fiului său: “Andrei, ceea ce faci tu nu este cinema!”. Acelaşi lucru se poate spune despre Pa-radjanov şi, prin excelenţă, despre Culoarea rodiei. Dacă îndrăznim să vorbim în modul cel mai asumat despre o adevărată naştere în duh a cinematografului, aceasta este Culoarea rodiei. Tarkovski, ase-meni unui profet al pocăinţei, este, cumva, Înaintemergătorul acestei naşteri. Supranumit în Rusia “An-drei Înaintemergătorul Artei a 7-a”, el o invocă în film, îşi potriveşte acordurile spre pregătirea naşterii de Sus, o prevesteşte şi o provoacă,

cu întregul său geniu artistic şi cu conştiinţa căutătoare de Adevăr a omului acestui veac.Paradjanov, însă, nu aparţine “acestui veac”, artistul de la po-alele Araratului nu se simte dator să dea socoteală valorilor veacu-lui ci, dimpotrivă, să le sfideze, dar nu pentru a se pune pe sine în loc, nu în numele său, ci în numele Adevărului. “Mute vor fi buzele muritorilor celor mult vorbitori”. În faţa “limbii păsărilor”, înţelepţii amuţesc. Personajele lui Para-djanov tac, pentru ca totul să devină epifanie.Temându-se de evocarea unui erou naţional nerus de pe teritoriul Im-periului Roşu, cenzura sovietică a impus schimbarea titlului origi-nal al filmului (Sayat-Nova) şi, de atunci, titlul sub care este cunoscut (mai ales în străinătate) este Culoa-rea rodiei. Filmul este o biografie subiectivă a marelui poet armean din secolul al XVIII-lea, Sayat-Nova.Esenţială pentru înţelegerea fil-mului este desluşirea simbolis-mului rodiei. Răspândit în zona mediteraneană şi în tot Orientul, fructul rodiului este asociat cu bogăţia, rafinamentul, fecunditatea şi dragostea, în sensul teluric, dar mai ales în cel mistic al acestora. Poetul şi ebraistul Ioan Alexandru îl numeşte “mărul Orientului”. Este frecvent menţionat în Vechiul Tes-tament, ca plantă de cultură, dar şi ca element decorativ ales de regele Solomon să împodobească Tem-plul lui Dumnezeu (III Reg. 7, II Paralip. 3). În tradiţia ebraică se credea că numărul de seminţe al

Artistul de la poalele Araratului, care nu aparţine „acestui veac“ : In memoriam Serghei Paradjanov

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT13-14 / 2011

AA

AR R

T

C A L E N D A Rumbre pe pÎnza vremiiMELINE AMBER POLADIAN GHENEA

(17 iulie 1927 – 10 octombrie 2009)

S-a născut într-o distinsă fami-lie armenească la Bucureşti. Va absolvi cursurile secundare la prestigiosul Insti-tut “Notre Dame de Sion”, iar apoi Facul-tatea de Istorie, Filos-ofie a Universităţii “C.I. Parhon” secţia filologie modernă în 1950. Avînd şi un deosebit simţ artistic, mare iubitoare a muzicii, ia lecţii de canto şi absolvă Conservatorul “Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Compoziţie, Dirijat, Pedagogie şi Muzicologie. Se specializează în muzicologie. Lucrează ca redac-tor, realizator de emisiuni şi muzi-colola Radioteleviziunea Româna şi apoi la Centrul de Informare şi Documentare al Consiliului de Cultură şi Educaţie Socialistă. A realizat nenumărate emisiuni de muzicologie, stagiuni muzicale ale orchestrelor Radioteleviziunii, programe de sală, cronici, articole, recitaluri, concerte şi conferinţe. Profund conştientă de originea sa şi de valoarea culturii armene realizează multe traduceri din mar-ii clasici ai literaturii armene (în special din Raffi) pentru care avea o slăbiciune. Astfel a văzut lumina tiparului în limba română “David Beg”, “Samvel” sau “Scrierile alese ”ale lui H. Tumanian.Colaboratoare pînă la sfîrşitul vieţii a publicaţiilor noastre, Me-line Poladian s-a implicat cu de-votament în tot ceea ce ţine de cultura armeană. A scris lucrări im-

portante, chiar cruciale pentru studiul armeno-logiei: “Arta Preistorică şi Antică din Regiunea Caucaziană”, “Epoca de Aur a Culturii Armene sec. IV-VII” (în urma unui curs pe care l-a predat la Universitatea Populară în calitate de lector) şi nu în ultimul

rînd “Ipostaze ale Simbolului Cruciform în Arta Armeană”. A orga-nizat conferinţe importante la centenarul UNESCO al scrii-torului H. Tumanian la Academia Română sau la centenarul naşterii cărturarului H. Dj. Siruni. A publi-cat studii consistente în anuarul de cultură armeană ANI despre cov-oarele armeneşti sau despre marele compozitor Komitas. A stăruit in-tens şi a reuşit ca tinerii (de atunci) din comunitate să aprofundeze cultura armeană. Artistă lirică, filolog, muzicolog, istoric, jurnal-ist, membru al Societăţii de Studii Orientale a Academiei Române, lector universitar, membru al Un-iunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor din România, laureată a Premiului UAR, Meline Poladian s-a stins la Bucureşti.Cu puţine zile înainte a mai avut bucuria să ţină în mînă un ultim volum tradus de domnia sa care abia apăruse, romanul istoric al lui Merejkovskii “Moartea zeilor” în care armenii îşi aveau locul lor desigur!

Eduard ANTONIAN

rodiei este acelaşi cu numărul de legi ale Torei: 613. Alte popoare antice credeau că rodia este fructul cunoaşterii, din care muşcase Eva în Rai, ori că este fructul longevităţii şi al nemuririi. În tradiţia islamică grădinile Raiului sunt pline de ro-dii. În scrierile poeţilor persani şi în Cântarea Cântărilor rodia descrie frumuseţea de negrăit a iubitei: “Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit. Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate” (Cânt. 4, 12-13). Versetele Înţeleptului rege Solomon sunt paradigmatice pen-tru imaginea Paradisului în lirica orientală, imagine conservată în arta şi spiritualitatea asiatică până spre zilele noastre.Nu întâmplător, imaginea fructului meridional imposibil de secţionat cu cuţitul a fost preluată de arta carolingiană şi bizantină, pen-tru a deveni simbol al oecumenei creştine, al Bisericii nedespărţite.Pornind de la această zestre culturală, cât şi de la recurenţa ar-bustului în arealul Transcaucazian, Paradjanov construieşte (nu numai în Sayat-Nova şi în filmele ulterio-are, ci şi în colajele sale) o întreagă reţea de sensuri nuanţate trans-formate în laitmotiv, variind de la cel al pământului natal (ca paradis terestru), la cel al desfătărilor dra-gostei (ca prefigurare a paradisului ceresc) şi până la cel al sacrificiului sângeros, ca preţ pentru salvgarda-rea sau cucerirea primelor două.

elena duLgheru Apărut în Ziarul Lumina

26 iulie 2011

12

călătorie În armenia

La sfîrşitul lunii iunie, un grup de 15 entuziaşti, majoritatea cu rădăcini armeneşti, cu

vîrste cuprinse între 35 şi 84 de ani, am pornit într-o călătorie turistică în Armenia.Drumul cu avionul Bucureşti-Ere-van (şi retur) a fost relativ obosi-tor, din cauza escalei, cu schimb de avion, de la Varşovia, cu durată foarte mare de aşteptare între curse (8 ore la dus şi 5 ore la întors). Însă entuziasmul nostru ne-a făcut să

trecem peste această situaţie.

Organizatorii circuitului, atît cei din România, cît şi cei din Ar-menia, au făcut tot efortul pentru reuşita excursiei.Astfel, într-o senină zi de 23 iunie, în jurul orei 5 dimineaţa, cînd încă nu se iviseră primele raze de lumină ale zilei, păşeam pe pământul Ar-meniei, sosind în Erevan.După o odihnă de cîteva ceasuri, ne-am urcat într-un microbus însoţiţi de ghidul local şi ghidul din ţară. Simţeam deja atmosfera Erevanu-lui, oraş cu o vechime atestată doc-

umentar de 2798 de ani. Eram dor-nici să vedem tot, pînă la detaliu, să nu scăpăm nimic, să filmăm şi să fotografiem tot, să acumulăm cît mai multe informaţii, să profităm la maximum de şansa de a fi pe acele meleaguri, mulţi pentru pri-ma dată.De unde a început periplul nos-tru? În mod firesc de la Muzeul

de Istorie. Pe parcursul a 2-3 ore, am parcurs drumul prin timp al existenţei poporului armean, de la primele atestări aflate în patrimo-niu: fragmente şi obiecte mena-jere, de cult, de podoabă, arme de vînătoare sau luptă, documente sc-rise sau desenate pe diferite supor-turi (hărţile sau manuscrisele fiind capitole deosebit de valoroase), oale nesmălţuite sau smălţuite (cu desene specifice spaţiului arme-nesc), care de transport sau luptă şi, nu în ultimul rînd, khacikar-

Călătorie în armenia

CĂLĂTOR I I

13-14 / 2011A

AA

R RT

urile cele mai reprezentative etc. Fiecare s-a ales cu ceva, am văzut sau am revăzut întregul spaţial în care s-a format, consolidat şi a rezistat Armenia, cu împlinirile şi rănile acestui popor. Se apreciază că muzeul are circa 400.000 de ex-ponate.A urmat turul de oraşului Erevan, care a cuprins principalele străzi şi bulevadre (Sarian, Moskovian, Saiat Nova, Khorenaţi, Maştoţ, Nalbandian, Abovian etc.), Pa-latul Prezidenţial, Universitatea, numeroasele monumente şi statui închinate personalităţilor reale sau legendare armene, de la Vartan Mamigonian şi Aram Haciaturian pînă la David din Sasun şi statuia Mamei Armenia (care veghează de la înălţime orasul), Opera, Cascada, stadioanele, catedrala inaugurată în anul 2001 (cu ocazia a 1700 ani de la adoptarea creştinismului ca religie oficială a statului armean), pieţe etc.Regiunea Siunik (cca. 250 km de Erevan) reprezintă poarta sudică a Armeniei. În zonă, la 7 km de oraşul Sisian, se află situl megal-itic Karahundj – observatorul de la Zoraţ Karer (pietrele armatei).

Vechimea atestată a observatoru-lui este de cca. 7.500 de ani. Pe o suprafaţă de 3-4 ha sînt circa 220 de formaţiuni unitare de piatră (unele cîntăresc mai multe tone), cu forme naturale, puţin prelucrate. Circa 80 dintre acestea au servit ca observa-tor (au orificii cilindrice, cu pereţii perfect şlefuiţi, prin care se putea observa bolta cerească, repere ale boltei – stelele, soarele, luna, raze etc.). Restul formaţiunilor sînt aşezate în formă de cromleh sau constituie megaliţi sau ansam-bluri dolmen. Se apreciază că acest spaţiu a servit pentru efectuarea de ritualuri păgîne sau chiar ca lo-curi de morminte. Undeva, mai jos faţă de nivelul sitului, este o zonă nedecopertată, atestată totuşi, care poate aduce noi elemente legate de funcţiunile acestuia.Venind către sec. IV-III a.C., am regăsit complexul architectural de la Garni.În spaţiul unei fortăreţe apărate natural pe trei laturi, pe versantul nordic al unui canion impresionant de mare si sălbatic, a fost construit în sec. III-I a.C.

un templu elenistic. La aceasta dată, templul ridicat pe un soclu, la înălţimea cîtorva trepte înalte, este în bună stare, prezentînd un exemplu de geometrie sacră cu 6×8 coloane. Am avut şansa ca, la momentul vizitei, să vedem si sa ascultăm un grup coral care in-terpreta (în faţa unui public adunat adhoc) muzică veche, potrivită ca repertoriu cadrului respectiv. În acelaşi complex am putut vedea ruine de terme romane, bine con-servate şi protejate.Intrînd în sec. I d.C., credinţa în re-ligia creştina găseşte tot mai mulţi adepţi, astfel încît în anul 301 statul armean adoptă creştinismul ca re-ligie oficială. Biserica Armeană este o biserică apostolică, întrucît tradiţia spune că primii creştini care au păşit pe pămîntul Armeniei au fost apostolii Bartolomeu şi Ta-deu. Aceştia sunt numiţi “primii luminători ai Armeniei”. Despre Tadeu se spune că a plecat spre Armenia în anul 34 d.C., ducînd acolo lancea cu care a fost străpuns Cristos, aceasta găsindu-se astăzi

călătorie În armenia

14

la Muzeul Catedralei din Ecimia-dzin.Catedrala din Ecimiadzin este construită la 20 km vest de Erevan, pe locul unei prime biserici, atestînd practic oficial religia proclamată. Din acest moment, în jurul Ecimi-adzinului, şi apoi în toată Arme-nia, se construiesc biserici si com-plexe mănăstireşti care menţin, răspîndesc şi desăvîrşesc credinţa creştină si cultura armeană. La Ecimiadzin se află sediul Catolico-sului – Patriarhul Suprem al arme-nilor de pretutindeni. Puţină lume ştie că acela care a condus timp de cîteva decenii în secolul trecut Biserica Armeană (între anii 1955 şi 1994) era un armean născut în Bucureşti: Catolicosul Vasken I. Piatra de mormînt a acestuia se află la intrarea în Catedrala din Ecimi-adzin.Timp de mai multe zile am vi-zitat biserici şi mănăstiri din toate zonele Armeniei, construite în spe-cial în sec. X-XIII, pe locul altor

locaşuri de cult mai vechi

sau mai mici, distruse de valurile de năvălitori ce au invadat periodic spaţiul armenesc. Fără a face ierar-hii, fiecare biserică sau mănăstire vizitată, mai mică sau mai mare, mai bine sau mai rău conservată, în care se slujeşte sau nu la această dată, are ceva specific, constituind în acelaşi timp nuclee de credinţă creştină propovăduită de Biserica Apostolică Armeană. Aceste iz-voare permanente de religie şi cultură menţin şi amplifică uni-tatea poporului armean de-a lun-gul timpului. Multe din complex-ele mănăstireşti au fost locaşuri de trăire pentru preoţi, călugări şi credincioşi de rînd. Au servit ca şcoli şi seminarii, centre de cultură religioasă şi muzicală, locaşuri de păstrare a obiectelor de cult, de realizare a manuscriselor şi, mai tîrziu, a tiparului. Valurile de năvălitori au distrus şi prădat tot ce le-a stat în cale. De fiecare dată, urmaşii celor învinşi au luat-o de la capăt, au avut credinţă şi putere, astfel încît astăzi vedem, admirăm

şi ne închinăm la ceea ce există datorită lor. Am avut bucuria să vizităm catedrala de la Ecimiadzin, biserica Sf. Hripsime, biserica Sf. Gaiane, mănăstirea Saghmosa-vank, fortăreaţa Ambert, com-plexul mănăstiresc de la Gheghart, mănăstirea Hor Virap (unde a fost închis Sf. Grigore Luminătorul), mănăstirea Noravank, complexul monahal de la Tatev, mănăstirea Sevan, mănăstirea Goş, mănăstirea Sanahin (bijuterie a arhitecturii armene), mănăstirea Haghpat, cat-edrala din Erevan.Fiecare locaş de mai sus are o isto-rie, a avut şi are o misiune în religia creştină. În construcţia bisericilor, capelelor, incintelor, sau zidurilor de imprejmuire sînt încastrate khacikar-uri, bogăţia şi patrimoniul unic al acestui popor. Cele mai deo-sebite, mai reprezentative khacikar-uri au putut fi văzute la Muzeul de Istorie, în absolut toate mănăstirile şi bisericile, în cimitirele satelor şi oraşelor. Istoria pe viu a dezvoltării tehnicii lucrărilor de realizare a

călătorie În armenia

AA

AR R

T13-14 / 2011

CĂLĂTOR I Ikhacikar-urilor se poate admira in cimitirul medieval de la Noraduz, situat in mijlocul unui sat de munte (unde altundeva? muntele este pes-te tot!), la altitudinea de 1934 m, toate khacikar-urile fiind aşezate cu faţa la vest. Aici pot fi admirae khacikar-uri din perioada primitivă (sec. IX-X, simple cruci), clasică (sec. XI-XII, crucea, pomul vieţii şi discul solar – spirala vieţii), dantelată (sec. XIII-XVIII, filigran pe piatră) şi modernă (din sec. XIX pînă în prezent).Din programul turului nostru nu putea lipsi şi Caravanseraiul lui Selim, construcţie din piatră bine păstrată, situată în trecătoarea cu acelaşi nume, la altitudinea de 2.410m. Caravanseraiul putea adăposti 58 de caravane negustoreşti cu oameni, mărfuri şi animale, angajate în parcurgerea Drumului Mătăsii. Localul este at-estat la anul 1332, fiind construit de prinţul Cezar Orbelian. Dacă Marco Polo a existat, sigur a trecut pe aici.Un capitol aparte îl constituie insti-tutul de manuscrise vechi Matena-daran. Fondul de manuscrise este apreciat la 14.000 de exemplare, din cele 30.000 estimate din în-treaga lume. Nu ştii ce să apreciezi mai mult, totul este ales cu grijă şi profesionalism pentru expunerea către marele public: un manuscris pietrificat (anul 1872), pergamente rescrise (sec.V-VI), biblii, scrierile lui Aristotel (sec.XIV, originalul sec.V), Istoria lui Alexandru cel Mare (sec.XVI, originalul sec.V), Romane de dragoste (sec.XVI, originalul sec.VII), Matematica (cu afirmaţia că Pămîntul este rotund, sec VII), Geografia lui Ptolomeu (sec.XIV), primul ziar (anul 1796), cărţi liliput şi multe alte exponate.La sfarsitul turului, dar nu în ul-timul rînd, am vizitat (iar eu am revăzut) Complexul memo-rial de la Ţiţernakabert, închinat memoriei victimelor Genocidului

Armean. Pe lîngă muzeul deschis în anul 1995, obeliscul cu flacăra veşnică datează din anul 1967, în-treg ansamblul fiind aşezat la nive-lul platoului din jurul Erevanului. Cu greu mi-am putu stăpîni emoţia care m-a cuprins la vederea unui grup de cîteva zeci de elevi ce veniseră, fiecare cu cîte o floare în mînă, să aducă un omagiu mar-tirilor pieriţi în Genocid. Au depus florile în jurul flăcării veşnice, s-au aliniat, au pastrat un moment de reculegere pentru cei dispăruţi, au recitat în cor Tatăl nostru şi au ple-cat în aceeaşi ordine, aşa cum au venit. Am lăcrimat fără să vreau, Araratul se vedea în zare îmbrăcat în cuşma lui de zăpadă. Atunci am avut sentimentul unei datorii îm-plinite.De aici înainte, înapoi în ţară, la grijile noastre cotidiene. Avem simţămîntul unei trăiri extraordin-are, într-un spaţiu care ne aparţine, de care sîntem legaţi ombilical, fie că vrem, fie că nu recunoaştem. Eu, ca mulţi dintre participanţii la ex-cursie, doresc să revin. Sper ca tot

mai mulţi dintre conaţionalii noştri – şi nu numai ei – să poată realiza o astfel de călătorie, ce poate fi nu-mita şi pelerinaj.

sarchis araCheLian

călătorie În armenia

16

jazz armenesc la salină

Pentru a descrie eveni-mentul muzical ce a avut loc la Tg-Ocna

folosesc ca titlu genericul afişului tipărit în acest scop la Bacău sub directa îndru-mare a familiei Agop; de fapt ei au fost cu organizarea,iar eu cu munca de teren.Totul a început cu o informaţie :” Salina are o acustică foarte buna”, informaţie pe care am primit-o de la cameramanul Traian Popescu alături de care filmam nişte cadre pen-tru reportajul despre Biser-ica Armeana din Tg-Ocna,la sfîrşitul anului trecut.După succesul deosebit pe care l-a avut concertul de colinde susţinut de pianistul Harry Tavitian în Decembrie anul trecut la Ateneul “Mihail Jora” din Bacău ne-am propus ca filiala Bacău a U.A.R sa încerce iar să organizeze o asemenea manifestare artistică şi la Salina Tg-Ocna. Şi o idee simplă s-a transformat într-un telefon: “de ce să nu fim noi armenii primii care să organizeze un con-cert, bineînţeles, cu un muzician armean în Salina”.Fiind pe un teren neexplorat pînă acum lucrurile s-au mişcat mai greu la început, dar ne-am bucurat de susţinerea deosebită a conducerii Salinei Tg-Ocna care a înţeles ca reuşită deplină a unei asemenea manifestări le va oferi noi oportuniţăti.Şi uite aşa, cu toate pregătirile puse la punct am ajuns în ziua concertului de pe 9 Iulie cu alte emoţii : cine va veni după toată reclama pe care o facusem mai

bine de o săptămînă?

În final am asistat la un concert la care au fost prezente mai bine de 300 de persoane, mare parte ne-cunoscatoare a muzicii lui Harry Tavitian, dar dornice de a vedea un spectacol şi o muzică deosebită şi de a mai scăpa de feţele blonde pe care le văd în fiecare zi la televizor. Scena a fost amplasată foarte frumos, avînd ca fundal peretele de sare alcătuit din straturi alter-nante de alb şi cenuşiu. Un re-flector bine poziţionat a scos tot timpul în evidenţă efortul artistului de a-ţi transmite senti-mentele conţinute de melodiile interpretate. Prezenţa domnului deputat Varujan Pambuccian, care a conturat la inceputul con-certului personalitatea pianistului Harry Tavitian, a dat o nota aparte acestei manifestări artis-tice.De asemenea au fost prezenţi, prin-tre alte notabilităţi, ale oraşului şi d-na primar Floarea Ivanof şi d-

nul viceprimar Nuţu Costache.Deşi în Salină temperatura este constantă, în jur de11°C,după primele melodii atmosfera s-a încălzit.Pianistul Harry Tavitian a dat frîu liber talentului său artistic, iar spectatorii nefamiliarizaţi pînă atunci cu muzica lui, şi-au dat imediat seama pe cine ascultă ,răspunzînd cu ropote de aplauze.Am avut un moment de lucidi-tate şi întocmai ca la concer-tul de la Bacău, m-am smuls din vraja melodiilor sale şi priveam cu cîte un ochi în stîn-ga şi în dreapta să văd ce face auditoriul. Spectatorii erau aşa de absorbiţi de eveniment,incît nici nu iţi dădeai seama că

respiră. Din cînd în cînd vedeai pe cineva dintr-o pereche dînd afirma-tiv din cap dar neluîndu-şi privirea de la scenă.Foarte frumos a fost faptul că pianistul Harry Tavitian înainte de a cînta şi-a prezentat fiecare me-lodie ceea ce a prins la public. De asemenea ca un bun creştin Harry Tavitian a amintit asistenţei că ar-menii îl sărbatoresc chiar în ziua în care s-a desfăşurat concertul, pe Sfîntul Grigore Luminatorul, cel care i-a creştinat pe armeni, iar Ar-menia a devenit în anul 301 primul stat cu religie creştină oficială. Toate melodiile interpretate de ar-tist au fost la o intensitate maximă, iar spectatorii au răspuns imediat cu ropote de aplauze. Spectacolul a avut un succes total şi aceasta o arătau aplauzele,uralele şi bisurile de la final, cu greu oprite de artist în cîteva rînduri.

Paul MOCANU

Jazz armenesc la salină

13-14 / 2011A

AA

R RT

Memorabilul concert de Crăciun, din 2010 de la Ateneul băcăuan, a lăsat

ecouri vii atât în rândul melo-manilor, dar şi al artiştilor şi or-ganizatorilor. Şi iată că, după câte-va luni, comunitatea armeană ne-a oferit privilegiul unei manifestări complexe, având ca protagonist pe

acelaşi inegalabil Harry Tavitian!Popor urgisit, răspândit prin toate colţurile lumii, vitregit de istorie, armenii au reuşit întotdeauna să învingă vicisitudinile prin calităţi morale foarte speciale, prin co-eziune şi solidaritate, dar mai ales prin tezaurul cultural şi spiritual din care şi-au extras tăria.Preţuirea şi mobilizarea admirabilă pentru organizarea concertelor lui Harry Tavitian susţine încă o dată această aserţiune.Dar Harry nu este doar un vec-tor al culturii armene, pasiunea pentru folclor, dublată de acribia cercetătorului, i-au deschis ori-zonturi vaste din care şi-a extras materia primă a muzicii sale.Fundamente fo lc lor i s t ice româneşti, armene, balcanice şi orientale i-au furnizat o identitate originală pe mapamond. Desigur că negro-spirituals-urile, gospe-lul şi bluesul sunt elementele fol-clorului negru, american care au stat la baza creaţiei jazzului – cea mai semnificativă contribuţie culturală a Americii!Deci Harry nu este un ambasador cu retorică seducătoare, deşi nivelul său spiritual şi intelectual

i-ar permite. Cântând, el evocă sentimente şi emoţii primordiale : iubirea, tristeţea sau durerea, care ajung la sufletul şi sensibilitatea oricărui om, indiferent de vârstă sau naţionalitate. Concertul de la Salina Tg. Ocna a fost o premieră atât pentru ar-tist, cât şi pentru gazde. Pianistul l-a dedicat muzicii armeneşti în totalitate, preluând din folclor, dar

şi unele cântece religioase. Doar că vocaţia jazzistică a transpus aceste songuri în limbaj universal.Fie dansuri, fie balade, melodiile armenilor au o rară muzicalitate, pe care Harry a pus-o în valoare cu multă măiestrie. Foarte interesantă este trăirea cu care s-a scufundat în acest demers muzical consistent. Fiecare parte a corpului participă la emoţia actului artistic. Adeseori transfigurat, pianistul oferă actul creativ muzical în transă, însă bu-curându-se împreună cu publicul de soluţiile muzicale, spontane, irepetabile. Cu un tuşeu energic, pregnant, Harry dăruia person-alitate fiecărei note, fiecărei clape, dar nu în detrimentul armoniei sau muzicalităţii. Întregul se bu-cura de limpezime şi claritate, care aduceau un plus de expresivitate.Furat de pasiunea tinereţii, Harry Tavitian construia şi pasaje atonale, acute, violente, care însă nu ieşeau din logica melodică, dar constitu-iau momente de maximă tensiune muzicală şi trăire artistică. Ele erau fericit echilibrate de emoţionante,

cuceritoare reprize lirice, de mare sensibilitate. Harry părea decis să pună toată claviatura la treabă, să extragă ca un magician sensuri şi armonii ameţitoare!Seara în cadrul rafinat al Salonului de Piane, pianistul a revenit la u-neltele sale consacrate. Fie dansuri transilvane, geamparale sau teme monumentale din istoria jazzului (Take Fire, Peace Piece a lui Bill Evans sau My Favourite Things) în creuzetul artistic personal ele deveneau pretexte pentru divagaţii sonore incitante. Compoziţia pro-prie, oferită la bis, merită să devină hit prin muzicalitatea splendidă originală.Harry ne-a reamintit că este unul dintre interpreţii autorizaţi de blues din România. Acurateţea inflexiunilor vocale acompani-ate natural de pian au conferit autenticitate discursului sonor. Memorabilă şarja din Kansas City Blues prin care a fost elogiat oraşul de baştină a pianistului. Astfel de evenimente generoase colorează harta culturală a oraşului nostru

şi merită mai multă atenţie pentru a fi multiplicate şi diversificate.

radu Ciobanu

IN THE SUMMERTIME!

M U Z I C Ă

18

drumeţii la tÂrgu ocnaA

AAT

R

După opinia mea nu există oraş moldav, mai mare sau mai mic, în care armenii să nu-şi fi făcut simţită prezenţa. Acest lucru este valabil şi pentru Târgu Ocna. Un orăşel micuţ dar în care au trăit mulţi armeni, sig-ur rude cu mulţi dintre noi. Astăzi din păcate mai trăiesc in oraş numai 14 cetăţeni de origine armeană, dacă este să ne luăm după recensământul efectuat în 2002. Dintre oraşele cu specific armenesc Târgu Ocna este cel mai bine amplasat geografic din punct de vedere montan. In peregrinările mele prin locurile unde odinioară existau comunităţi armeneşti totdeauna mi-am pus întrebarea: armenii noştri cum îşi petreceau timpul lor liber? Fiind un îndrăgostit de munte sigur că Târgu Ocna nu putea să mă lase indiferent . În cele ce urmează voi căuta să vă prezint câteva drumeţii posibile în acest oraş care să vă trezească interesul şi să vă de-termine să veniţi sau să reveniţi la Târgu Ocna. Prezenţa armenilor în viaţa oraşului este şi azi vie prin mo-numentele rămase în urma lor şi recunoscute ca atare de către autorităţi. Biserica Armenească “ Sfânta Născătoare” este recunoscută ca un monument de cult cu valoare turistică, iar cimitirul armean este consi-derat ca cel mai vechi monu-ment armean de pe teritoriul

judeţului Bacau. Arme-

nii sunt semnalaţi pe aceste meleaguri încă de la 1690, dar este posibil ca să se fi stabilit aici de pe vremea lui Alexan-dru cel Bun, întrucât localitatea Târgu Ocna este menţionată din punct de vedere istoric de pe la 15 martie 1410. Puţini ştiu că pentru realizarea tronsonu-lui CF Târgu Ocna-Comăneşti, care face parte din traseul liniei ferate ce uneşte Moldova cu Transilvania, a fost nevoie să se utilizeze o parte din terenul cimitirului armean. Acest tron-son a fost inaugurat la 27 noi-embrie 1898. Este evident ca puţini dintre noi mai au rude în oraş. Dar asta nu înseamnă că nu merită să vizităm oraşul. Îndemn pe această cale armenii mai în vârstă, dar mai ales pe cei tineri să o facă. După

cum am mai spus oraşul, devenit în-tre timp staţiune, nu este foarte mare, însă putem să ne petrecem timpul în mod plăcut vizitând oraşul şi împre-jurimile. Posibilităţi de cazare sunt su-ficiente în oraş, iar dacă doriţi puteţi să staţi în Slănic Moldova, staţiune legată printr-o linie de autobuze de Târ-gu Ocna.Primul drum trebuie să-l facem la biserica şi cimitirul armean. Veţi rămâne surprinşi de suprafaţa pe care se întind acestea. Eu vă recomand să veniţi aici primăvara când mulţimea de toporaşi albi şi violeţi

de pe pajiştea ce înconjoară bi-serica a înflorit. Este o feerie. Nu sunt de făcut decât câţiva paşi din centrul localităţii spre ieşirea către Comăneşti pentru a ajunge la biserică. Din păcate starea în care se află biserica este precară. Este nevoie urgentă de consolidarea şi refacerea aces-teia. Nu insist asupra datelor istorice ale prezenţei armenilor aici întrucât la o simplă căutare în revista Ararat veţi găsi sufi-ciente şi corecte informaţii.Dacă ne aflăm în Târgu Ocna mai multe zile, pentru tratament sau în vizită, sigur că ne vom pune întrebarea ce mai putem să vizităm în împrejurimi. Iată câteva recomandări.O drumeţie uşoară atât pentru cei în vârstă cât şi pentru tineri este „ascensiunea” pe Măgura

druMeţii La tÂrgu oCna

C U L T U R Ă

R13-14 / 2011

AA

AT

R

Ocnei. Până la poale ajungem cu autobuzul de Slanic Moldo-va sau pe jos. La intersecţia dru-mului naţional spre Comaneşti cu drumul spre Slănic o luăm pe acesta din urmă. În câteva clipe vom ajunge la drumul asfaltat ce urcă pe Măgura Ocnei. Sunt doua variante pentru cei ce doresc să urce pe jos. Una lejera pe dru-mul auto şi una mai dificilă prin pădure, dar foarte spectaculoasă şi încărcată de amintirile is-toriei. Pe Măgura Ocnei s-au desfăşurat lupte crâncene în Primul Război Mondial la care şi-au adus obolul de sânge mulţi dintre armeni. Vă recomand să utilizaţi poteca prin pădure, potecă marcată cu bandă albastră. Vă puteţi odihni din loc in loc pe băncile, aş putea să spun monumente, care ne amin-tesc despre marile bătălii duse de înaintaşi. Astfel, pe şosea am întâlnit băncile denumite: Ro-vine, Călugăreni, Podul Înalt, Aleea Constantin Brâncoveanu, Plevna, Cercetaşii României, Oituz şi în final 3 bănci Trăiască România Întregită! Pe potecă vom întâlni: Jandarmii, Artile-ria, Roşiorii, Cavaleria, Geniu, Vânătorii de câmp, Grănicerii, Vânătorii de munte, Infanteria şi Aviaţia. Sunt 10 bănci şi pe şosea şi pe potecă. Ajunşi în vârf vom găsi Monumentul Eroilor şi Monumentul Caporalului Muşat. Cu puţin noroc puteţi vizita Monumentul Eroilor. Cel mai sigur este deschis duminica. Acest monument a fost ridicat în memoria celor peste 14000 de ostaşi căzuţi în Primul Război Mondial (1916-1918) pe frontur-ile de la Oituz, Coşna, Cireşoaia. Construirea monumentului a început în anul 1925, sub domnia regelui Ferdinand şi a regi-

nei Maria şi s-a terminat în anul 1928. Câţiva paşi mai sus vom găsi o mănăstire ortodoxă cu un trecut istoric zbuciumat. Dacă nu ne sperie panta ce urmează ajungem şi pe vârf unde se află unul din releele de transmisiuni ale zonei. Durata „ascensiunii” este de circa o ora jumătate ne-luând în considerare opririle şi vizitele la obiective. O altă posibilitate de a petrece câteva clipe în mijlocul naturii este o deplasare în staţiunea Slănic Moldova. Nu insist asu-pra stării multor clădiri din staţiune care odată erau pline de turişti. Vă recomand o excur-sie pe o poteca uşoară , marcată cu triunghi roşu. Traversăm apa Slănicului în plin centrul staţiunii şi începem urcuşul pe scările de piatra ce le găsim din loc in loc. Datorită scărilor po-teca a fost supranumită “300 de scări”. De curiozitate încercaţi să ţineţi minte şi dumneavoastră câte scări aţi urcat. Mie mi-au ieşit 331. Unele dintre scări sunt deteriorate şi cum nimeni nu pare a împiedica dezastrul, cu siguranţă vor fi din ce în ce mai puţine. Urcând printr-un ames-tec de conifere şi fagi, ajungem

la un punct de belvedere, de unde se distinge culmea principală a munţilor Nemira. Până aici facem maxim o oră. Pentru cei mai puţin pregătiţi fizic le recomand să se reîntoarcă în staţiune pe aceeaşi cale. Cei mai îndrăzneţi pot continua o ascen-siune cu o diferenţă de nivel de circa 500m. De pe culme începe coborârea spre apa Slănicului. Tot traseul durează cam trei ore şi jumătate.Ajunşi la sosea o luam la dreapta spre oraş. Vom trece pe lângă păstrăvărie. Vă recomand să intraţi în restau-rantul păstrăvăriei şi să gustaţi din bunătăţile preparate din păstrăvii proaspăt pescuiţi. Chifteluţele şi icrele de păstrăv sunt o nebunie.Dacă nu ne încumetăm să mergem pe munte atunci vom vizita Mina Salina care se află situată pe pitoreasca vale a râului Trotuş, la peste 240 m adâncime. La Orizontul IX este amplasată o bază de tratament care ofera turiştilor condiţii op-time de relaxare şi tratament a diferitelor afecţiuni respiratorii. În mină se află şi un locaş or-todox cu hramul Sf. Varvara, ocrotitoarea minerilor.

Sunt sigur că şi armenii care au trăit sau mai vieţuiesc pe aceste meleaguri au fost pe itinerariile descrise. Sper ca veţi veni la Târgu Ocna. Sunt sigur că nu veţi re-greta.

gabriel antonie LazaroviCi

20

recitiri din eminescu (i). despre armenii din gherla

Oraşul Gherla (vechiul Arme-nopolis) este cunoscut astăzi

mai ales datorită unei instituţii: închisoarea. S-a identificat, la un moment dat, atît de mult cu aceasta încît în argoul puşcăriaşilor numele oraşului avea chiar sensul generic de închisoare, un fel de sinonim pentru ocnă (“nu te pune, bă, cu meliţia, că te bagă la gherlă!”).

Dar Gherla este importantă, în is-torie, prin faptul că a concentrat aici una dintre cele mei puternice şi prospere comunităţi armeneşti

din Transilvania şi mai apoi, din România. (Nu întîmplător cred, aici şi-a avut prima dată, reşedinţa Episcopia de Gherla-Cluj a Bi-sericii Orientale Unite cu Roma (Greco-Catolică).)

Cel mai baroc oraş din estul Eu-ropei, sau cel mai estic oraş baroc din Europa, Gherla – Armenopolis, nume dobîndit de la constructorii lui în secolul al XVII-lea – a te-zaurizat de-a lungul istoriei sale, datorită comunităţii armenilor, im-portante valori materiale, culturale

şi spirituale. Prosperitatea

oraşului i-a atras atenţia şi tînărului Eminescu, în peregrinările sale transilvane. Ne spune aceasta o interesantă însemnare a Poetului, păstrată în manuscrisul 2275 B, fila 14:

“De ce sunt bogaţi armenii din Gherla, încît nu mai plăteşte nime-ni dări şi comuna se întreţine din fondul comunităţii armeneşti?

Pentru că armenii se sting.

Masa de averi capitalizată din

trecut se repărţeşte tot asupra a mai puţini şi mai puţini, partea fiecăruia e din ce în ce mai mare şi deci se reproduce cu mai mare lesniciune. Cînd se vor stinge de tot, populaţia română înplantată îi va lua locul şi averile.”

Armenii din Gherla aproape “s-au stins”: înghiţiţi (prin catolicizare) de “stomacul etnic al altuia” (ex-presia lui Eminescu, din manusc-risul 2255, fila 413), abia mai pot fi recenzaţi azi în jur de o sută de maghiari de origine armeană.

recitiri din eminescu (i).despre armenii din gherla

“Averile”, însă, nu i le-a luat populaţia română. Ba, mai mult, şi averile românilor – cîte se vor constituit – au fost confiscate (şi risipite) odată cu ale armenilor şi maghiarilor de statul comunist român. În regimul totalitar comu-nist, “stingerea” nu mai făcea nici o deosebire între naţionalităţi.

Oraşul? Deşi astăzi toată lumea plăteşte dări, acestea nu ajung nici măcar pentru conservarea… amintirilor!

( Extras din volumul lui Vasile Gogea, (Re)citindu-l pe Eminescu. În umbra Timpului, Editura Char-mides, 2000.

De pe Gogea` s Blog 13 iunie 2011

Nota Redacţiei: Mulţumim scrii-torului Vasile Gogea pentru prelu-area pe blogul său a conferinţelor susţinute la Bucureşti de istoricii Taner Akcam şi Raymond Kevor-kian

13-14 / 2011

RA

AA

RT

R E C E N Z I I

noi apariţii la editura zamca

Editura Zamca îşi continuă, cu consecvenţă, acţiunea de

(re)editare a unor texte-docu-ment despre identitatea culturală, istorică şi religioasă a armenilor din această parte a lumii. Cele mai recente apariţii – pe care le prezentăm în cele ce urmează – sunt Armenii ca întemeietori de oraşe în partea de răsărit a Eu-ropei de Grigore Goi-lav şi Cînt de jălire asupra armenilor din ţara valahă de Minas Tokatţi (tra-ducere din limba armeană, cu o introducere de Grigore M. Buiu-cliu). Sunt, practic, două broşuri de cîteva zeci de pagini fiecare, ce se adaugă unor texte ceva mai ample despre care am avut deja ocazia să scriu în revista Ararat. Repunerea lor în circulaţie a ben-eficiat – trebuie spus – şi de apor-tul unei echipe tehnice româneşti alcătuite din Marius Marian Şolea (redactor), Miruna Lepuş (tehnore-dactor) şi Carmen Sevastru (cop-erta), ele căror preocupări pentru reabilitatrea unor dimensiuni oc-ultate ale spiritualităţii autohtone cunosc, iată, şi deschideri către dimensiunea ei armenească, deloc neglijabilă…

Valorificînd, între altele, cercetări ale lui B.P. Hasdeu şi N. Iorga, tex-tul lui Grigore Goilav – referinţă o-bligatorie pentru istoria comunităţii armene din zonă – a apărut pentru prima oară în anul 1909 şi, după ştiinţa noastră, nu a mai fost reedi-tat de atunci în volum. El conţine, deopotrivă, pagini despre coloni-ile urbane ale armenilor din Ţările

Române şi din alte ţări ale Sud-Estului european, ale Asiei Mici sau ale Orientului Mijlociu, cu multe informaţii preluate din isto-ria ecleziastică a regiunii. Studiul are un aspect monografic, oferind date relevante despre şcolile şi bi-sericile armeneşti de pe aceste teri-torii, despre toponimile armeneşti, despre organizaţiile armene cu regulile şi obiceiurile specifice, despre ocupaţiile predilecte, to-tul – mergînd pînă în imediata contemporaneitate (sfîrşitul sec. XIX). Este citat, în cîteva rînduri, şi Cîntul de jălire… al diaconu-lui Tokatţi, „povestire în versuri” avînd ca subiect prigonirea arme-nilor din Moldova sub vodă Petru Rareş şi apărută pentru prima oară în 1884 la Sankt Petersburg, tra-ducerea lui Buiucliu fiind realizată după un manuscris armean din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Scrierea în cauză a fost descoperită – adiacent altui manu-scris, mai important, despre istoria armenilor din Moldova – cu spri-jinul profesorului K. Patchanoff de la Academia Orientală din Pe-tersburg, care îi semnalase deja existenţa la Paris. Ulterior (1888), revista Hantes a mekhitariştilor din San Lazzaro, de lîngă Veneţia a repus în circulaţie manuscrisul, cu adaosuri importante faţă de varian-ta sa pariziană. Practic, mai mult de jumătate din volumul ce cuprinde „cîntul de jălire” al diaconului Mi-nas din Tokat (Armenia mare) este deţinută de prezentarea pe care traducătorul şi istoricul Buiucliu o face biografiei diaconului în speţă,

manuscrisului său şi contextului istoric în care a fost redactat, cu in-cursiuni copioase în dedesubturile domniei lui Rareş, cunoscut pentru cruzimea sa în a-i obliga pe arme-nii din Moldova să se convertească la „legea greacă”. Asemenea „pete de umbră” – eufemistic spus – ale domniei fiului Răreşoaiei şi al lui Ştefan cel Mare se cuvin reamin-tite, dincolo de orice proiecţie mitizantă asupra istoriei naţionale. Din nou, referinţele din B.P. Has-deu sunt destul de numeroase, ca şi trimiterile la istoriile bisericeşti. Citit în traducere românească, tex-tul lui Minas îşi dezvăluie o ex-presivitate autentică, vibrantă în simplitatea ei descriptivă, constitu-indu-se totodată într-un document semnificativ cu privire la unele tensiuni religioase ce au grevat, din păcate, asupra relaţiilor dintre ma-joritatea românească ortodoxă din Moldova şi etnicii armeni stabiliţi din vechime pe acest teritoriu.

Cele două cărţi mai sus-menţionate se leagă, astfel, cumva ombilical, fiind editate cam în aceeaşi epocă (sfîrşit de secol XIX, început de secol XX), o epocă de creştere a interesului pentru disciplina isto-riei şi pentru arheologia identitară autohtonă. Sperăm că, în con-formitate cu programul ei, editura Zamca va publica şi alte asemenea texte de patrimoniu, utile tuturor celor interesaţi de istoria armenilor din regiune.

Cristina ManuC

noi apariţii la editura Zamca

-

22

15 Octombrie: Întîlnire în aeroportul Otopeni orele 12.45 , plecare spre Varşovia orele 14.45 cu o cursa LOT , sosire Varşovia 15.30, plecare spre Erevan orele 22.30,

16 Octombrie: Sosire Erevan orele 04.55, transfer la hotel, cazare,mic dejun1. Se vizitează Muzeul de istorie – aprox. 400.000 exponate2 Tur de oraş cu ghid : Piaţa Repub-licii, bulevardele Maşdoţ şi Bagra-mian, Palatul preşedintelui, Parla-mentul, Universitatea, monumentele închinate lui Vardan Mamigonian, David din Sassoun, statuia Mamei Ar-menia, panorama oraşului.3. Marea piaţa de fructe Pak Shuka Cazare Erevan. Cina.

17 Octombrie: Erevan. Mic dejun.1.Vizită la Matenadaran – Matena-daran Institutul de cercetări a vechi-lor manuscrise. Aici se găsesc peste 17.000 de manuscrise şi 300.000 de documente arhivate, scrise nu doar în armeană, ci şi în greacă, latină, arabă, hindu şi japoneză. Anual, sînt aduse spre cercetare peste 3000 manuscrise.Se viziteaza Muzeul acestui Institut.Este socotit cel mai valoros Muzeu al manuscriselor din lume.2. Plecare spre regiunea Aştarak, unde se vizitează bisericile din Saghmosa-vank (sec 12-13) şi superba fortăreaţă Amberd ,ridicată la 2300 m deasupra nivelului Mării, în canionul format de două rîuri pe versantul sudic al mun-telui Ararat. Este considerat singurul monument secular păstrat pe teritoriul Armeniei. Fortăreaţa a fost distrusă şi incendiată de invadatorii mongoli. 3. Vizita la complexul/cimitirul unde este îngropat Mesrob Maşdoţ (crea-torul alfabetului armean). Cazare Erevan. Cina.

18 Octombrie : Erevan. Mic dejun. 1. Se merge la Vernisage, piaţa armeană de antichităţi. Aici se pot găsi

diverse artefacte, suveniruri şi

obiecte artizanale.2. Ziua continuă cu vizitarea templu-lui roman de la Garni şi a mănăstirii Geghard (sec. X-XIII). Templul a fost cîndva Templul păgîn al Soarelui şi a făcut parte dintr-un complex ce servea ca palat regilor armeni. A fost constru-it pe vîrful unei stînci, deasupra unui defileu. La 20 de minute de templu se află mănăstirea Geghard, sculptată în stîncă. În spatele acesteia se află o capelă cu o acustică incredibilă. Geghard înseamnă “Sfînta suliţă”, cu care se spune că a fost străpuns trupul lui Iisus Hristos. Revenire la Erevan. Cina.

19 Octombrie: Erevan.Mic dejun. 1. Se vizitează Ecimiadzin, centrul religios al Armeniei, care în traducere înseamnă « Venirea Singurului Năs-cut ». Se spune că Iisus a coborît din Rai pentru a indica locul ideal pen-tru o biserică şi chiar în acel loc a fost construită catedrala. Ulterior, a de-venit sediul Centrului Catolicosatului armean. În interiorul bisericii se poate vedea Sfînta Suliţă şi un fragment din Arca lui Noe. Participare la Sfînta Liturghie.2. Ziua continuă cu vizita la bisericile Sfintelor Hripsime şi Gaiane (ambele sec.VII). Cazare Erevan. Cina.

20 Octombrie: Erevan. Mic dejun. 1. Se vizitează două mănăstiri situ-ate în afara oraşului. Plecare spre Mănăstirea Khor Virap, situată în Valea Ararat, în partea de sud a capi-talei. Aici este locul în care poporul Armeniei a fost convertit la creştinism. Khor Virap înseamnă « groapa adîncă », amintind de faptul că Sfîntul Grigo-rie Luminătorul a fost aruncat într-o astfel de groapă de către regele păgîn Trdat III. 2. La distanţa de o ora se vizitează mănăstirea Noravank, folosită ade-sea drept refugiu pe timp de război, datorită poziţionării sale pe vîrful unei stînci. Aici vom opri pentru prînz, căci

este un loc ideal pentru picnic.3. Urmează vizită la fabrica de vinuri Areni. 4.. Ziua continuă cu vizită la com-plexul monahal Tatev (sec. IX), ridicat pe locul unei vechi case de rugăciune foarte cunoscute în tipurile străvechi. Monumentele de aici sînt renumite pentru înalta calitate a construcţiei în sine. La un moment dat, Tatev era centrul politic al principatului Syu-nik, avînd în secolul X o populaţie de 1000 de locuitori şi numeroase sate sub dominaţie. Principalul monument de aici este Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel, ridicată între 895-906.Plecare spre Goris, cazare hotel, cina.

21 Octombrie: Goris. Mic dejun. 1.Plecare spre Observatorul Karahun-dj, poarta sudica a Armeniei localizată în regiunea Syunik, la 250 km de Ere-van. Se viziteaza complexul neolitic ce dateaza din 7500 î.Hr, fiind chiar mai vechi decît celebrul Stonehenge din Anglia; 2. Plecare spre cascada Shaki, situată în apropierea oraşului Sisian. 3.Se vizitează apoi satul Khndzoresk, ce cuprinde aprox. 400 de locuinţe sculptate în stîncă (mileniul I d.Hr) şi apoi orăşelul Goris. 4. Plecare spre Lacul Sevan, cu oprire la hanul Selim. În timpuri străvechi, Armenia era străbătută de numeroase drumuri, ce legau diferite zone ale ţării cu statele vecine, avînd importanţă economică şi militară. Vechile hanuri, ce reprezintă monumente arhitectu-rale unice ale Armeniei medievale, au fost construite pentru negustorii ce frecventau aceste rute. Unul dintre acestea este hanul Selim, ce poartă nu-mele trecătorii montane Selim. Este situată la 2410 m peste nivelul mării, pe vechiul drum ce lega regiunea

PELERINAJ ÎN ARMENIA 15-24 octombrie 2011

Meteora turisM – agentie de turisM tel 021 3511826, mobil 0722225573 ,0758225573

-

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanta). Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis SAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Cristina POPA (Karabagh)

Sergiu SELIAN(Australia)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Paginã web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucuresti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83I.S.S.N.1220-9678

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

REDACŢIA ARARAT

13-14 / 2011A AR R

T

A

istorică Gegharkunuk cu Vayoţ Dzor. Potrivit inscripţiilor de pe clădire (una fiind în arabă), hanul a fost construit de prinţul Cezar Orbelian în 1332.5. Oprire la cimitirul Noraduz (cimitir armean cu vechi pietre de mormînt).6. Sosire la lacul Sevan, perla Ar-meniei. Este unul din lacurile cele mai mari, aflate la cea mai mare înălţime din lume. Este situat la aproape 2 km altitudine, încercuit de munţi vulcani-ci. Temperatura medie a apei lacului este de 18ºC, iar vara de 24ºC. Aici se desfăşoară sporturi nautice, precum : ski nautic, surf şi pescuit.7.Vizitarea bisericii Sfinţii Apostoli şi Biserica Sfînta Fecioară, ambele datînd din 874, şi singurele care au supravieţuit din ceea ce a fost odată un imens ansamblu de clădiri situate în peninsula Sevan. Cazare Sevan.Cina.

22 Octombrie: Sevan.Mic dejun. 1. Plecare spre Dilijan – Goşavank. Dilijan este un mic paradis datorită peisajului său încîntător şi extraordi-narei moşteniri arhitecturale. Este un orăşel bogat în ape minerale cura-tive. Goşavank, adică Mănăstirea Goş, este situată în orăşelul armean Goş, reşedinţa lui Mkhitar Goş. Impresio-nanta mănăstire, care se păstrează în bune condiţii, nu mai funcţionează ca un complex religios, însă este o importantă atracţie turistică.2. Vizitarea mănăstirilor Sanahin şi Hagpat. Mănăstirea Haghpat este una dintre cele mai mari mănăstiri medi-evale din Armenia, fondată în 976. Haghpat a fost un important centru literar şi a deţinut numeroase terenuri pînă cînd toate proprietăţile mănăstirii au fost confiscate de Imperiul Rus în sec. XIX. Mănăstirea Sanahin, cu o splendidă arhitectură medievală, se numără printre bijuteriile arhitecturii medievale din Armenia, protejate şi incluse în patrimoniul UNESCO.Plecare spre Erevan. Sosire.Cazare. Cina.

23 Octombrie: Erevan. Mic dejun. 1. Se vizitează Muzeul şi Complexul memorial al Genocidului armean, nu-mit Ţiţernakaberd. Monumentul a fost ridicat pentru a comemora Genocidul din 1915 ce a avut loc împotriva ar-

menilor din Imperiul Otoman.2. Urmează Muzeul de Artă populară, cu bijuterii unicat din argint, sculp-turi în lemn, ceramică, covoare şi re-liefuri. Chiar şi în prezent, în Armenia există o multitudine de artizani care au dus mai departe tradiţia şi care îşi comercializează obiectele în Rusia, Franţa, SUA, Ungaria, Argentina, Japonia. 3. Oprire la fabrica de covoare Ar-menCarpet.Cazare Erevan. Cina.

24 Octombrie: Plecare spre aeroport, orele 03.00, plecare spre Varşovia, orele 05.45, sosire Varşovia, orele 06.20, plecare spre Bucureşti orele 11.05, sosire Bucureşti orele 13.55

TARIF: 1100 EURO / DBL , 200 Euro supliment SGL Grup minim : 25 persoane

SERVICII INCLUSE:

- TRANSPORT AERIAN CU COMPANIA LOT BUCUREŞTI / VARŞOVIA/ EREVAN/ VARŞOVIA / BUCUREŞTI- TRANSFER AEROPORT / HO-TEL/ AEROPORT - TRANSPORT CU AUTOCAR PE TOATA DURATA EXCURSIEI- 8 NOPŢI CAZARE / 8 ZILE MIC DEJUN SI CINA HOTELURI DE 3 STELE- INSOŢITOR DE GRUP- GHID ARMEAN PE TOATA DU-RATA EXCURSIEI- INTRăRILE LA OBIECTIVELE TURISTICE ŞI RELIGIOASE

Tariful nu include:- taxa de viză Armenia aprox. 10 euro / persoană , -asiguarea medicală şi bacşişurile (aprox. 20 euro / persoană) –se va în-casa la aeroport-băuturi alcoolice sau nealcoolice ser-vite la cina -alte acţiuni opţionale : masa festivă cu mîncăruri tradiţionale, spectacol de operă sau folcloric la Erevan, turul Varşoviei