activități de internaționalizare cuprins - cci.ubbcluj.ro 8.pdf · 24-29 aprilie - cursurile...

6
1 Cuprins Acvități de Internaționalizare 1-2 Evenimente Facultăți 3-4 UBB 5 Centre Culturale 5-6 Burse/ Internship-uri 6 Contact 6 Prezentare Aprilie-Mai 2017 Acvități de Internaționalizare Centrul de Cooperări Internaționale este un promotor al inovației academice, șințifice și culturale connue a Universității Babeș-Bolyai, iar scopul echipei CCI este de a consolida rolul compev al instuției clujene în învățământul superior internațional. În zilele de 24-28 mai, are loc simpozionul internațional în cadrul proiectului Admoni, pentru doctoranzi în domeniul limbii și literaturii germane, la Facultatea de Litere, organizat în cooperare cu Universitatea Viadrina din Frankfurt an der Oder, Universitatea din Braslava, ELTE Budapeste și Universitatea Humboldt din Berlin. În zilele de 26-27 mai, UBB va fi prezentă la standurile de prezentare din cadrul celei de-a șaptea ediții a Zilelor Clujului. Evenimentul va fi prilej pentru facultăți și liniile de studiu să prezinte programele academice pe care le desfășoară, iar CCI vine în sprijinul acestora cu standul propriu. De asemenea, centrele culturale și instutele de limbi străine stabilite de și la univeristate își vor etala programele și vor antrena publicul în acvitățile derulate la propriile standuri. Cu ocazia aniversării a 30 de ani de program Erasmus în Uniunea Europeană, CCI va pregă un stand special Erasmus+ pentru studenții și profesorii interesați. 1

Upload: others

Post on 30-Aug-2019

7 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Activități de Internaționalizare Cuprins - cci.ubbcluj.ro 8.pdf · 24-29 aprilie - cursurile Introducere în Noul Testament, Elenism și religii, Exegeză (Noul Testament), susținute

1

Cuprins

Activități de Internaționalizare 1-2

Evenimente Facultăți 3-4

UBB 5

Centre Culturale 5-6

Burse/ Internship-uri 6

Contact 6

Prezentare

Aprilie-Mai 2017

Activități de Internaționalizare

Centrul de Cooperări Internaționale este

un promotor al inovației academice,

științifice și culturale continue a

Universității Babeș-Bolyai, iar scopul

echipei CCI este de a consolida rolul

competitiv al instituției clujene în

învățământul superior internațional.

În zilele de 24-28 mai, are loc simpozionul

internațional în cadrul proiectului Admoni, pentru

doctoranzi în domeniul limbii și literaturii germane, la

Facultatea de Litere, organizat în cooperare cu

Universitatea Viadrina din Frankfurt an der Oder,

Universitatea din Bratislava, ELTE Budapeste și

Universitatea Humboldt din Berlin.

În zilele de 26-27 mai, UBB va fi prezentă la standurile

de prezentare din cadrul celei de-a șaptea ediții a

Zilelor Clujului. Evenimentul va fi prilej pentru

facultăți și liniile de studiu să prezinte programele

academice pe care le desfășoară, iar CCI vine în

sprijinul acestora cu standul propriu. De asemenea,

centrele culturale și institutele de limbi străine

stabilite de și la univeristate își vor etala programele și

vor antrena publicul în activitățile derulate la propriile

standuri. Cu ocazia aniversării a 30 de ani de program

Erasmus în Uniunea Europeană, CCI va pregăti un

stand special Erasmus+ pentru studenții și profesorii

interesați.

1

Page 2: Activități de Internaționalizare Cuprins - cci.ubbcluj.ro 8.pdf · 24-29 aprilie - cursurile Introducere în Noul Testament, Elenism și religii, Exegeză (Noul Testament), susținute

2

Activități de Internaționalizare

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de program Erasmus

în Europa, Biroul Erasmus+ al CCI vă invită să

participați la concursul de fotografii Erasmus30

PICture Yourself! Concursul este deschis până în data

de 30 septembrie 2017.

În 23 mai, CCI organizează reuniunea bursierilor

programului Eugen Ionescu, care desfășoară un

stagiu de cercetare la UBB.

În data de 8 mai, la ora 15:00, Ambasada Israelului la

București va prezenta filmul documentar Brave Miss

World, în amfiteatrul Facultății de Sociologie și

Asistență Socială. Filmul ecranizează călătoria

emoțională și spirituală a lui Linor Abargil, Miss World

1998, de la victimă la susținătoare a luptei împotriva

violenței sexuale.

În perioada 24-29 aprilie, UBB a fost

promovată la săptămâna internațională de la

Universitatea din Nantes.

În luna aprilie, UBB a semnat acord de mobilități cu

University of Zürich, pe domeniile filologie (engleză,

franceză și română) și științe politice.

La începutul lunii aprilie, Biroul de Acorduri Inter-

univeristare al CCI a încheiat cea de-a doua ediție a

Cursului de Internaționalizare pentru personalul

administrativ, adresat secretarilor facultăților.

În luna aprilie, colegele Ilona Drancă și Mihaela

Bogdan au participat la Erasmus+ Staff Training la

Universitatea de Stat din Minsk, Belarus.

CCI anunță organizarea celei de-a XLVI-a ediții a

Cursului Internațional de Vară de Limbă și Civilizație

Românească (3-21 iulie). Cursul se adresează

studenților străini la licență, masterat, doctorat sau

postodoc, traducătorilor și interpreților în limba

română, oamenilor de afaceri și publicului interesat

de limba, cultura și civilizația românească.

2

Page 3: Activități de Internaționalizare Cuprins - cci.ubbcluj.ro 8.pdf · 24-29 aprilie - cursurile Introducere în Noul Testament, Elenism și religii, Exegeză (Noul Testament), susținute

3

Facultatea de Teologie Reformată:

25-27 mai - conferința Mobbingul și teroarea psihică

(Facultatea de Teologie Reformată).

20 mai - Festivitatea REFO 500, cu interpretarea

Corului Facultății de Teologie Reformată (Cetatea din

Oradea).

17-19 mai - Simpozion de istoria bisericii și a artei, ed.

a II-a (Bucovina istorică).

11 mai, ora 18:00 - concertul De la Renascentism la

Jazz „Călătorie în timp” pe aripile muzicii (Bulgakov,

Cluj).

13 aprilie - Drumul crucii. Muzica patimilor.

12 aprilie - Simpozionul Kodály - comemorarea a 50 de

ani de la trecerea în neființă a lui Kodály Zoltán.

Facultatea de Educație Fizică și Sport:

22-28 mai - Campionatele Studențești pe Cenrtul

Universitar Cluj-Napoca, la disciplinele beachvolei,

tenis de câmp, volei masculin și feminin, fotbal

amsculin și feminin, schi, înot, handbal masculin.

12 mai - workshop Aplicațiile hidroterapiei în

reabilitarea copiilor cu cerințe educative speciale, în

colaborare cu Asociația Kozmutza Flora.

4 mai - workshop, în colaborare cu FSPAC; invitat

Christoph Daum, antrenorul Echipei Naționale de

Fotbal a României.

20 aprilie - participare la Programul de carieră pentru

sportivi, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv

Român și Adecco România.

19-23 aprilie - participare ca voluntari la organizarea

Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică.

Evenimente Facultăți

3

Facultatea de Teologie Romano-Catolică:

8-26 mai - cursul Dialogul interreligios, susținut de

Lect. Dr. Szilárdi Réka (Univ. Din Szeged).

24-29 aprilie - cursurile Introducere în Noul Testament,

Elenism și religii, Exegeză (Noul Testament), susținute

de Prof. Dr. Benyik György (Univ. Gál Ferenc, Szeged).

23-30 aprilie - cursul Sociologia religiei, predat de Conf.

Dr. Révay Edit (Univ. Sapientia, Budapesta).

5-7 aprilie - conferința internațională Septuaginta,

inculturație și păstrarea identității.

Facultatea de Studii Europene:

24 mai - conferința La légimité des élections en Afrique

francophone.

28 aprilie - dezbaterea Grupului de Reflecție și Analiză

Internațională Citadel Restructurarea ordinii mondiale

și securitatea nucleară.

27 aprilie - conferința 10 ani de la aderarea României

la UE.

Facultatea de Litere:

26 aprilie - conferința Des Origines, susținută de

laureatul Prix des cinq continents francophones 2015 -

In Koli Jean Bofane.

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale

Comunicării:

11 aprilie-5 mai - concurs dedicat elevilor de clasa a XII-

a, care doresc să studieze în domeniul presei.

10-24 aprilie - competiția Health Speak Up, adresată

elevilor de liceu din țară, pentru exersarea abilităților

de comunicare verbală în engleză, public speaking,

gândire și self-management.

Page 4: Activități de Internaționalizare Cuprins - cci.ubbcluj.ro 8.pdf · 24-29 aprilie - cursurile Introducere în Noul Testament, Elenism și religii, Exegeză (Noul Testament), susținute

4

Facultatea de Teologie Greco-Catolică:

25-27 mai - sesiunea de comunicări științifice

studențești Educație și societate (Dep. din Oradea).

Facultatea de Drept:

26-29 aprilie - Hexagonul Facultăților de Drept

(Chișinău, Rep. Moldova).

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea

Afacerilor:

26 mai - conferința internațională Managerial

Challenges of the Contemporary Society, ed. a X-a.

18 mai - Cluj Economics and Business Seminar Series,

sesiunea de primăvară 2017.

13 mai - concursul de cunoștințe Oeconomicus

Napocensis 2017.

27 aprilie - Cluj Economics and Business Seminar

Series, sesiunea de primăvară 2017.

26 aprilie - workshop CFA Ambassadors.

24 aprilie - seriile de prelegeri Qualitatsmanagemenet

și Supply chain management.

20 aprilie - workshop Rethinking Development and

Macroeconomic Policy.

13 aprilie - conferința publică Marketing de

proximitate.

13 aprilie - semnarea acordului interdepartamental cu

Duale Hochschule Baden-Württemberg Villingen-

Schwenningen.

10 aprilie - seria de prelegeri Informatică managerială

și de gestiune.

6 aprilie - ceremonia de decernare Doctor Honoris

Causa prof. Havier Sala-i-Martin.

Evenimente Facultăți

4

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială:

15 mai-9 iunie - Școala Altfel.

18-19 mai - confeirnța internațională studențească

Psychological Research and Intervention in

Contemporary Society - Youth Participation.

11-12 mai - Zilele clujene ale economiei sociale, ed. a

IV-a.

10 aprilie - premierea în cadrul Olimpiadei Voluntarilor.

Facultatea de Știința și Ingineria Mediului:

8 mai - conferința Agriculture towards a more

Sustainable Development Model: The Case of Wallonia

(South of Belgium), susținută de prof. Philippe Burny.

Conferința este organizată în cadrul proiectului de

cercetare Crearea unui model de evaluare a calității

alimentelor din punctul de vedere al sănătății

consumatorilor și al protecției mediului, elaborat în

cadrul programului de cooperare bilaterală dintre

Academia Română și Wallonia—WBI, FRS-FNRS.

Facultatea de Teatru și Televiziune - linia maghiară:

25 mai - spectacol de teatru Mennyi? al anului III

actorie, Târgu Mureș (jucat și în 11 aprilie la Cluj, și în

22 aprilie, la Odorheiu Secuiesc).

24 mai - spectacol de teatru de păpuși Göcs, al anului

III actorie, Târgu Mureș (jucat și în 23 aprilie, la Cluj).

20-28 aprilie - studenți de la teatrologie lucrează la

festivalul de teatru TESZT, Timișoara.

6-9 aprilie - studenți la actorie și teatrologie lucrează la

festivalul de teatru HolnapUtán, Oradea.

Page 5: Activități de Internaționalizare Cuprins - cci.ubbcluj.ro 8.pdf · 24-29 aprilie - cursurile Introducere în Noul Testament, Elenism și religii, Exegeză (Noul Testament), susținute

5

8 mai - vizita E.S. Dna. Tamar Samash, Ambasador al

Israelului în România, cu ocazia ecranizării filmului

documentar Brave Miss World, la Facultatea de

Sociologie și Asistență Socială.

13 aprilie-9 mai - Galeria Paul Sima a universității

găzduiește expoziția de pictură ReFresh - Painting

Research Cluj.

27 aprilie - vizita E.S. Dl. Derek Feely, Ambasadorul

Republicii Irlandeze la București.

26 aprilie - conferința de încheiere a proiectului de

cercetare The Untold Story. An Oral History of the

Roma People in Romania.

25 aprilie - program de educație financiar destinat

studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor

didactice din facultățile fără profil economic, în

parteneriat cu BNR, sub egida Academica BNR.

24 aprilie - vizita reprezentaților Ambasadei Regatului

Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a

reprezentanților Casei Regale Britanice.

UBB

5

Centre Culturale

Institutul Confucius:

30 mai - inaugurarea clasei Confucius Arad.

20 mai - testarea internațională de competență

lingvistică pentru limba chineză HSK, la Cluj.

13 mai - etapa națională a concursului internațional de

limba chineză pentru elevii de liceu Podul chinezesc,

Cluj.

6 mai - etapa națională a concursului internațional de

limba chineză pentru studenți Podul chinezesc,

București.

5 mai - seminar de caligrafie chinezească, Arad.

29 aprilie - Ziua Mondială de Taichi, Arad.

10-14 aprilie - seminar Opera chinezească și decorare

ouă de Paște cu motive de operă chinezească, Cluj,

Arad, Hunedoara.

10 aprilie - seminar de bucătărie chinezească,

Hunedoara.

7 aprilie - etapa locală a concursului internațional de

limba chineză pentru elevii de liceu Podul chinezesc.

3 aprilie - seminar de poezie chinezească, Arad.

3 aprilie - seminar de pictură și caligrafie chinezească,

Hunedoara.

Centrul Cultural și Academic Olandez:

4-7 mai - Zilele Olandeze la Cluj: expoziție foto

Amsterdamming; deschiderea Orășelului Olandez;

prelegeri despre literaturăM expoziție de Carte Veche

Olandeză; concert simfonic; discuții România atunci și

acum, dintr-o perspectivă olandeză/ Inovația

Olandeză/ Relațiile româno-olandeze în perioada

regimului comunist - lansare de carte și degustare de

vin; workshop floral, etc.

Page 6: Activități de Internaționalizare Cuprins - cci.ubbcluj.ro 8.pdf · 24-29 aprilie - cursurile Introducere în Noul Testament, Elenism și religii, Exegeză (Noul Testament), susținute

6

Contact

Centrul de Cooperări Internaționale

Str. Avram Iancu, nr. 68

Cluj-Napoca, 400083 Cluj

Tel.: +40.264.429.762/ Fax: +40.264.429.755

E-mail: [email protected]

Web: www.cci.ubbcluj.ro

Centre Culturale

Centrul de Studii Africane:

11-12 aprilie - Master Francophone Cluj - Colloque

Littérature et politique en Afrique. Approche

trandisciplinaire, în colaborare cu Facultatea de Studii

Europene, Facultatea de Litere, Centrul de Reușită

Universtară, Institutul Francez Cluj și Centrul de

Cooperări Internaționale.

Centrul de Studii Indiene Cluj:

16 mai - conferința Civilizația europeană văzută de

Mahatma Gandhi, susținută de prof. Szenkovics Dezsö

(Univ. Sapientia, Cluj-Napoca), la Facultatea de Litere.

9 mai - eveniment Celebrating Rabindranath Tagore:

conferința Rabindranath Tagore și filosofia formelor

simbolice, susținută de Mihaela Gligor, ofrandă de

cântec, vizionare film documentar Rabindranath

Tagore (Facultatea de Litere).

Burse/ Internship-uri

Burse provenite din acordurile bilaterale ale

României sau din ofertele unilaterale străine,

2016-2017 (http://roburse.ro/).

Internship la Biroul de Relații Internaționale,

Hochschule Darmstadt, Germania, septembrie-

ianuarie, martie-iulie.

Mobilități cercetători din Estul și Centrul Europei de

a prezenta o contribuție științifică.

International Youth Leaders Assembly, USA.

Dongguk International Summer School 2017

(termen limită: 9 iunie 2017).

Contact

Centrul de Cooperări Internaționale

Str. Avram Iancu, nr. 68

Cluj-Napoca, 400083 Cluj

Tel.: +40.264.429.762/ Fax: +40.264.429.755

E-mail: [email protected]

Web: www.cci.ubbcluj.ro