Activitatea umana

Munca e o manifestare constienta de adaptare la mediu, desfasurata de organismul uman prin care se urmareste realizarea unor valori materiale sau spirituale. Munca profesionala are doua aspecte: una biologica, legata de organismul si functiile sale, si alta sociala, determinata de relatiile de productie. In componenta biologica sunt cuprinse toate reactiile, structurile organice, care, in succesiunea cronologica si in proportii diferite pentru fiecare forma de munca, inlocuiesc activitatile segmentelor corpului, in vederea obtinerii unor rezultate bine definite: produsul muncii. Componenta sociala implica elemente complexe dintre care cea mai importanta e profesiunea. Munca profesionala e o manifestare a adaptarii la mediul social. Procesele psihice, fie ele simple sau complexe, au o finalitate foarte bine conturata, in cadrul existentei concrete a omului. Acestea, fiind selective si procesand stimuli cu valoare adaptiva, omul poate gandi, percepe, intelege mai bine ralitatea inconjuratoare, poate rezolva probleme cu care se confrunta, isi poate satisface trebuintele si necesitatile. Cu alte cuvinte, omul e o fiinta activa, care organizeaza, initiaza, se implica depune efort si se autorealizeaza.Pentru finalizarea acestor demersuri, omul se foloseste de o categorie de instrumente psihice, care sunt cuprinse in conceptul de activitate.Notiunea de activitate are doua acceptiuni. Una foarte larga, in cadrul careia activitatea e un raport, relatie intre organism si mediu, in care au loc un consum energetic cu o finalitate adaptiva. In istoria psihologiei au existat tendinte de reducere a activitatii, fie la numai ceea ce se petrece in interior, in subiectivitatea individului (introspectionismul), Fie numai la relatia externa, la comportamentul manifestat in exterior (behaviorismul). Dar, in realitate, numai conexiunea dintre exterior si interior poate exprima corect ceea ce e esenta activitatii umane.Cea de-a doua acceptiune, ne prezinta activitatea ca totalitatea manifestarilor de conduita exterioara sau mintala, care duc la rezultate adaptative. Unele forme ale activitatii psihice implica efectuarea concreta, in timp ce alte forme au componentele au componentele motrice inhibate, ultima lor veriga aflandu-se la nivel mintal. Astfel, datorita prezentei acestor actiuni psihice interiorizate, omul poate depasi simpla reproducere a realitatii, transformand-o pe plan mintal. Specificul activitatii umane consta tocmai in faptul ca dispune de constiinta scopului, ca e profund motivata, ca opereaza cu instrumente construite construite de om si ca e perfectibila si creativa.Deoarece activitatea e atat cauza si efect ale dezvoltarii bio -; psiho - sociale a omului, ea e resimtita de aceasta ca o adevarata nevoie, ca o cerinta imperioasa a integrarii fiintei lui. Functionarea diferitelor elemente ale activitatii fac sa ca apara in forme diferite, care pot fi clasificate dupa mai multe criterii:1. dupa natura procesului, activitatea poate fi: predominant materiala sau spirituala.2. dupa procesul psihic implicat in realizarea ei poate fi: cognitiva, afectiva, volitiva.3. dupa locul ocupat in sistemul relatiilor individului, poate fi principala sau secundara.4. dupa evolutia autogenetica poate fi: joc, invatare cognitiva, munca productiva si creare.5. dupa gradul de constientizare, poate fi in intregime constienta (ia forma vointei), sau cu componente automatizate (deprinderile).Aceste forme nu se afla in stare “pura”, ci doar predominant de un fel sau altul. Elementele activitatii se intrepatrund armonios. Astfel, jocul contine momente de invatare, munca are elemente de creatie, iar creatia fara a se identifica cu munca, e in mare masura munca. Omul

invata de fiecare data altceva si de fiecare data altfel. Activitatea e o manifestare plenara a intregii personalitati umane, factor determinant, dar si rezultanta a dezvoltarii fiintei umane.

 Necesitatile societatii umane Nevoia (trebuinta) umana = sentimentul de privatiune acompaniat de dorinta de a o face sa dispara.Pe plan economic, sentimentul privatiunii conduce la a dori un bun material sau serviciu.Nevoile umane = prferinte, dorinte, asteptari conditionate de nivelul de dezvoltare a individului (conditionare subiectiva) si de nivelul dezvoltarii economico – sociale (conditionare obiectiva).

Clasificarea nevoilor:a)      În functie de cele 3 dimensiuni ale fiintei umane (biologica, sociala, rationala):-         fiziologice;-         sociale;-         spiritual – psihologiceb)        În functie de gradul dezvoltarii economice si de nivelul de cultura si civilizatie:-         de baza (inferioare);-         complexe (elevate).Caracterizarea nevoilor:

a)      sunt conditionate atât subiectiv cât si obiectiv;b)      sunt diverse si nelimitate ca numar;c)      sunt limitate în capacitate;d)      sunt concurente;e)      sunt complementare;f)        orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere;

Economia incearca sa rezolve problema satisfacerii necesitatilor umane cu surse putine si care se pot folosi alternativ. Finalitatea activitatii economice realizata de fiintele umane este satisfacerea propriilor lor necesitati. Necesitatea este o senzatie de dorinta a unui obiect determinat, de origine biologica si psihologica. Necesitatile au caracter economic, daca sursele de care se dispune pentru satisfacerea lor sunt putine.

Necesitati elementare sunt cele pe care omul le imparte cu restul fiintelor vii; altele, necesitatile sociale, sunt generate de momentul istoric si contextul social in care se traieste. A te imbraca pentru a te proteja de frig este o necesitate elementara; faptul ca imbracamintea are forma de costum cu vesta chilaba sau sari, este o necesitate sociala.

Problemele economice nu se ivesc doar din necesitatile materiale; necesitatile imateriale (dorinta de securitate si pace, cultura si arta, de bunastare spirituala, etc.) au de asemenea caracter economic intrucat mediile pentru a le satisface sunt reduse. Astfel, de exemplu, pacea spirituala dobandita de asistenta la o ceremonie religioasa cere o serie de medii (edificii speciale, preoti sau lideri spirituali, imbracaminte ceremoniala, obiecte liturgice) putine si de uz alternativ.

Se obisnuieste de asemenea sa se clasifice necesitatile in primare si secundare, dar diferenta dintre ele este mai confuza; se califica ca necesitati primare toate acelea pe care o societate le considera ca indispensabile pentru un cetatean normal sau mediu; problema consta in modalitatea de apreciere a opiniei societatii.

Nevoile si resursele Tensiunea dintre nevoi si resurse.Raritate si alegere. In analiza activitatii economice se proneste de la om si nevoile sale.Notiunea de nevoie sau de trebuinta umana desemneaza,in acceptiunea cea mai generala,sentimental de privatiune acompaniat de dorinta de a o face sa dispara.Lipsa sau privatiunea desemneaza nevoia inca nesatisfacuta;ea naste dorinta ca stare psihologica a celui care crede ca-I lipseste ceva.Pe plan economic,sentimental privatiunii conduce la a dori un bun material sau serviciu.Nevoile umane constituie impulsul activitatilor umane,iar satisfacerea lor - scopul acestora. Nevoile umane sant preferinte,dorinte,resimtiri,asteptari ale oamenilor de a avea,de a fi,de a sti si de a crede,respective de a-si insusi bunuri,toate acestea fiind conditionate si devenind effective de nivelul dezvoltarii economico-sociale (conditionare obiectiva) si de nivelul de dezvoltare a individului (conditionare subiectiva) Clasificarea nevoilor. In functie de cele 3 dimensiuni ale finite umane (biologica,sociala si rationala),nevoile pot fi clasificate ca: - fiziologice (somatice,care tin de existenta fiecarui om in raporturile lui cu mediul natural); - sociale,de grup - cele resimtite de oameni ca membri ai diferitelor socio-grupuri; - rationale; - spiritual-psihologice - care decurg din trasaturile interioare ale oamenilor si care devin tot mai importante pe masura progresului lor instructive si moral; In functie de gradul dezvoltarii economice si de nivelul de cultura si civilizatie pot fi : - de baza sau inferioare; - complexes au superioare. Trasaturile nevoilor. Nevoile umane se caracterizeaza prin anumite trasaturi,fiecare caracteristica reflectand,in fapt,un principiu economic esential : - sant nelimitate ca numar - aparitia de noi trebuinte pe masura satisfacerii celor vechi si in continuarea lor; - sant limitate in capacitate - satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantitati date dintr-un bun ceea ce face ca intensitatea resimtirii unei nevoi sa scada; - sant concurente - unele nevoi se extind in detrimental altora,ca se inlocuiesc,se substituie intre ele; - sant complementare - adica evolueaza in sensuri identice; - orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere. Interesele economice. Manifestari constientizate ale nevoilor umane devenite mobiluri si care determina anumite comportamente in vederea realizarii performantelor economice necesare dobandirii bunuriloe capabile sa satisfaca nevoi. Acestea pot fi : personale,de grup,generale;private,publice;curente,de perspective;regionale,nationale. Armonizarea diferitelor interese se poate asigura printr-un cadru democratic de functionare a economiei si societatii. Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor si imprejurarilor utilizate - direct sau indirect - sau utilizabile ca premise la producerea si obtinerea de bunuri economice. Resursele economice. In realizarea activitatii lor,oamenii au in vedere nu numai scopurile ei,conform carora o oriebteaza,ci si resursele care pot fu utilizate in vederea atingerii scopurilor urmarite.* Din punct de vedere cantitativ,structural si calitativ,resursele pot fi impartite astfel: - resursele naturale - premise si sursa satisfacerii celei mai mari parti a nevoilor umane este natura; - resursele umane - au ca rol desprinderea resurselor naturale din mediul lor in vederea folosirii; - resursele informationale - folosite in scopuri de cunoastere,decizie sau actiune; *Din punct de vedere al prelucrarii,resursele se impart in : - resursele primare sau originare ce cuprind resursele naturale impreuna cu potentialul demographic; - resursele derivate formate pe baza primelor,ce potenteazaq eficienta cu care sant utilizate toate resursele. Raritatea. Raritatea exprima relatia de interdependenta intre cantitatea,calitatea si structura resurselor,pe de o parte,si,volumul,structura si intensitatea nevoilor pe de alta parte,stare de tensiune permanenta,dar cu grade de intensitatea diferite intre resursele (inclusive bunurile economice) limitate si nevoile nelimitate private agregat. Legea raritatii. Consta in aceea ca volumul,structura si calitatea resurselor evolueaza mai incet decat volumul,structura si

intensitatea nevoilor umane.Altfel spus,exista un ecart intre nevoile nelimitate resimtite de catre oameni si resurse,care raman limitate,insuficiente. Alegere. In conditiile in care resursele,respectiv veniturile,agentii economici se confrunta permanent cu alegerea destinatiilor sumelor cheltuite,adica alegerea alternativelor de utilizare a resurselor pentru satisfacerea nevoilor. Fiecare agent economic trebuie sa stabileasca unele prioritati in satisfacerea nevoilor.Alegerea este posibila deoarece resurselor au utilizari alternative,putand fi cheltuite corespunzator optiunilor respectivei persoane. Insuficienta resurselor in raport cu nevoile,conjugate cu existenta mai multor alternative de folosire a resurselor fac ca alegerea uneia dintre ele sa fie insotita de sacrificarea celorlalte. Costul oportunitatii,(al sansei sacrificate) consta in pretuirea,aprecierea (in expresie fizica si/sau monetara) acordata celei mai bune dintre sansele sacrificate atunci cand se face o alegere,cand se adopta o decizie de a produce,a cumpara,a ontreprinde o anumita actiune dintr-o plaja posibila.El masoara "castigul obtinut" prin "pierderea" celei mai bune dintre variantele sacrificate. Problema generala a economiei. Preocuparea dintotdeauna a oamenilor de a intelege resursele pentreu satisfacerea cat mai buna a nevoilor constituie problema generala a economiei.Aceasta poate fi conturata si evidentiata prin raspunsurile care se dau la intrebari vitale cu care se confrunta orice agent economic: - ce si cat sa produca? - cum sa produca? - pentru cine sa produca? Frontiera posibilitatilor de productie. Frontiera posibilitatilor de productie pune in evidenta - intr-un orizont scurt de timp - diferitele alternative posibile de productie a doua bunuri economice care pot fi obtinute prin utilizarea deplina si eficienta a unor resurse economice disponibile.Prin intermediul sau se cerceteaza combinatiile posibile de a produce doua bunuri prin folosirea integrala si eficienta a resurselor disponibile la un moment dat. Panta FPP are o inclinatie negativa,deoarece intr-o economie,in care se folosesc deplin si efficient resursele.pentru a produce mai mult dinr-un bun este posibil doar daca se produce mai putin din celelalte,in conditiile in care toate resursele de care dispune un agent economic sant utilixate efficient iar tehnologiile nu se modifica. Economia - forma principala a activitatii sociale. Activitatea economica - domeniu fundamental si complex al activitatii umane.Cuprinde ansamblul faptelor,actelor si reactiilor oamenilor,concretizate in comportamentele si deciziile de atragere si folo0sire a resurselor econiomice rare,in vederea producerii,distributiei,schimbului si consumului,in functie de nevoile si interesele lor. Productia. Ansmblul operatiunilor care vizeaza activitati economice ce constau in obtinerea de bunuri economice destinate satisfacerii nevoilor umane. Schimbul. Componenta a activitatii economice care cuprinde activitatile de distributie in spatiu a bunurilor materiale pe calea vanzarii - cumpararii sau pe alte cai,depozitarea si pastrarea acestora,precum sis chimbul de servicii intre paritcipantii la viata economica. Repartitia. Activitati economice prin care bunurile materiale si serviciile sant orientate prin intermediul pietei spre destinatiile lor,precum si procesele de distribuire si redistribuire prin care veniturile se repartizeaza participantilor la diferitele activitati. Consumatia. Folosirea efectiva a bunurilor. Sectoare economice. Domenii diferite de activitate economica si /sau sociala dintr-un stat,oorganizatie sau o institutie.La nivelul intregii economii,notiunea desemneaza un ansamblu de intreprindericare exercita aceleasi activitate economica principala. Distinctia curenta,bazata fie pe dinamici ale ritmului cresterii productivitatii,fie pe fazele istorice ale dezvoltarii,permite o prima clasificare care cuprinde: - sectorul economic primar = agricultura,silvicultura,pescuit,industria extractive; - sectorul economic secundar = industria prelucratoare,constructiile si lucrarile publice; - sectorul economic tertiar = prestari servicii in invatamant,cercetare,banci,asigurari,transport,distributie; - sectorul economic cuaternar = unii autori remarca nasterea aqcestuia o data cu dezvoltarea noilor servicii:informatica,invatamant

superior,cercetarea stiintifica si tehnologica. In functie de diviziunile activitatii economice pe baza proprietatii,se disting: - sectorul privat - ansamblul intreprinderilor private in care capitalul apartine particularilor,societatilor private,precum si sectorului asociativ; - sectorul public - ansamblul de intreprinderi publice si ale administratiei publice; - sectorul mixt - ansamblul de intreprinderi in care se combina in forme si proportii diferite sic ea private. Economia ca unitate complexa dar indestructibila,este structurata in: - microeconomia consta din procesele,faptele,actele si comportamentele participantilor individuali la activitatea economica; - mezoeconomia consta din procesele,faptele,actele si comportamentele care se refera la sectoarele de activitate economica,la ramurile activitatii economice,la o regiune territorial-administrativa. - macroeconomia reprezinta procesele,faptele,actele si comportamentele economice la grupuri de subiecti economici reunite in categorii omogene si degajate de comportamentele lor individuale,precum si la intreaga economie privita ca agregat; - mondoeconomia cuprinde procesele,faptele,actele si comportamentele subiectilor economici si ale comunitatilor internationale private ata prin prisma legaturilor economice dintre economiile nationale,cat si ca intreg considerat la scara planetara sau zonal – international.

Nivelul si calitatea vietii

Calitatea este un concept care se utilizează în toate domeniile vieții economice și sociale, însă care prezintă caracter subiectiv și care are semnificații particulare pentru domenii sectoare, funcțiuni sau obiecte specifice. Calitatea este un termen general, aplicabil la cele mai diferite trăsături sau caracteristici, fie individuale, fie generice și a fost definită în diferite moduri de către diverși experți sau consultanți în calitate, care îi atribuie deci acestui termen semnificații diferite.

Acest articol nu abordează aspectele și nuanțele calității ca o categorie filozofică, ci se limitează numai la utilizarea conceptului de calitate în aplicații tehnice. In marketing, problemele calității sunt concentrate pe factorii determinanți ai comportamentului de cumpărare și satisfacția clienților. In managementul operațiilor, calitatea este tratată în relație cu practicile de inginerie și controlul fabricației.

Calitatea superioară a produselor sau serviciilor oferite de firme constituie criterii de bază pentru obținerea satisfacției clienților și profitabilității firmelor. Un nivel ridicat de calitate va determina o satisfacție mai deplină a clientului, permițând deseori reducerea costurilor, creșterea profitabilității și asigurarea competitivității produselor/serviciilor pe piață.

Îmbunătățirea calității vieții a fost și rămâne un obiectiv major pentru comunități, politicieni, economiști, națiuni. Conceptul de calitatea vieții poate fi definit ca fiind "gradul în care o persoană se bucură de posibilitățile importante ale vieții sale".[12] [10] Posibilitățile rezultă din oportunitățile și limitările pe care fiecare persoană le are în viața sa și reflectă interacțiunea cu factorii personali și de mediu. Acest concept are însă caracter subiectiv: calitatea vieții poate fi înțeleasă în moduri diferite, de diferite persoane din diferite zone geografice sau contexte culturale.

Cercetările asupra calității vieții s-au concentrat pe două metodologii principale de măsurare.[13]

[11] Prima metodologie, denumită "bunăstarea subiectivă" se bazează pe niveluri raportate

personal de fericire, plăcere, împlinire și altele asemenea. A doua metodologie utilizează așa-numita măsurare "obiectivă" a calității vieții, prin indicatori cuantificabili sociali, economici și de sănătate. De exemplu, măsurile obiective includ indicatori de producție economică, grad de cultură generală, speranța de viață etc.-date care pot fi colectate fără a analiza direct persoanele evaluate.

Robert Costanza et al (2008, op.cit.) au propus o combinare a abordărilor obiective și subiective, elaborând următoarea definiție integrată : "Calitatea vieții este gradul în care necesitățile obiective umane sunt îndeplinite în relație cu percepțiile personale sau de grup ale "bunăstării subiective". Necesitățile umane sunt necesități de bază pentru trai, reproducere, securitate, afecțiune etc. "Bunăstarea subiectivă" este estimată prin răspunsurile indivizilor sau ale grupurilor la întrebări despre fericire, satisfacția vieții, utilități (avantaje) sau bunăstare.The Economist Intelligence Unit a elaborat în anul 2005 un "indicator al calității vieții" (quality of life index-l.engl.) care se bazează pe o metodologie unică ce leagă rezultatele analizelor satisfacției subiective a vieții cu factorii obiectivi ai calității vieții în diferite țări. [14] [12] Acest indicator a fost calculat pe baza datelor din 111 țări și teritorii.

Indicatorul calității vieții include 9 factori ai calității vieții, pentru determinarea "scorului" națiunilor și anume: 1. Sănătatea; 2. Viața de familie; 3. Viața comunității; 4. Situația materială (PIB pe persoană, în $); 5. Stabilitatea politică și securitatea; 6.Climă și geografie; 7. Siguranța job-urilor (rata de șomaj); 8. Libertatea politică; 9. Egalitatea sexelor.

Calitatea vieţii in RM – concepte şi abordări teoretico – metodologice.Conceptul calitatea vieţii reprezintă o etapă calitativ nouă in evoluţia abordărilorsociologice şi economice a reprezentărilor despre bunăstare. Ideea de bunăstare intr-oeconomie de piaţă, de fapt, işi are originea in lucrările lui Adam Smith, care cu douăsecole in urmă afirma că in virtutea principiului „mainii invizibile” a economieide piaţă, cei ce işi urmăresc propriul interes intr-o economie competitivă promovează,de fapt, bunăstarea populaţiei. Datorită intervenţiei „mainii invizibile”, dificultăţileşi dezordinea dintr-o economie competitivă devin o forţă potenţială pentru creştereavenitului şi standardului de viaţă.Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea faptuluică abundenţa materială, a resurselor, nu reprezintă o condiţie singulară pentruca oamenii să fie mulţumiţi de viaţa lor şi că dezvoltarea de tip industrial areşi consecinţe negative. La baza preocupării a stat insă şi constituirea premiselor uneievaluări globale a problemelor de viaţă ale oamenilor. Deşi un concept nou, calitateavieţii a apărut de la inceput destul de clar in mintea oamenilor, intrucat reluaun concept vechi şi extrem de popular, acela al fericirii.Studiile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii au apărut relativ tarziuin istoria cercetărilor sociale, plasandu-se temporar in prima jumătate a anilor ’60ai secolului trecut. Deşi sociologul american C.W. Mills propusese calitatea vieţiica obiectiv general al cercetării sociologice incă de la sfarşitul anilor ‘50, termenulca atare a fost utilizat anterior perioadei menţionate, el fiind mai curand un “conceptumbră” in sociologie. Conceptul de calitate a vieţii a fost lansat mai intai in SUAşi preluat cu rapiditate de către europeni.In ceea ce priveşte inceputurile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii,

ele pot fi localizate in societatea nord-americană din perioada anilor ‘70. Cercetărileau pornit de la preocupările de a defini obiectivele naţionale şi de măsurare a graduluide realizare a acestora prin intermediul indicatorilor. Indicatorii sociali exprimăcaracteristici de interes public ale proceselor sociale, vorbindu-se deopotrivăde indicatori sociali obiectivi (de stare) şi de indicatori sociali subiectivi (de percepţieşi de evaluare a stărilor obiective). Anume imbinarea şi completarea indicatoriloreconomici cu indicatorii sociali reprezintă inceputul propriu-zis al cercetărilorde calitate a vieţii.In spaţiul moldovenesc primele cercetări asupra unor indicatori ale calităţiivieţii pot fi considerate studiile monografice ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti.Iniţiativa de cercetare a satelor moldoveneşti, lansată de D. Gusti, a avut dreptrezultat documentarea socială cu unele localităţi rurale din Basarabia. Cercetărileaspectelor economice, sociale şi morale ale calităţii vieţii din spaţiul moldovenescsunt pereclitate de evenimentele istorice care se produc in regiune şi inceputulrăzboiului II mondial. Studiile sociologice sunt preluate la intersecţia anilor ’50 – ’60şi treptat devin mai sistematizate odată cu infiinţarea in cadrul AŞ a Secţiei Filosofieşi Drept şi a eforturilor depuse de doctorul in ştiinţe filosofice V. Ermuratschii,ulterior coordonarea acesteia fiind preluată de academicianul D. Ursul. Actualmentestudiile sociologice asupra diferitor indicatori ai calităţii vieţii se realizează in cadrulsecţiei Sociologie a Institutului de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞM subcoordonarea membrului – corespondent al AŞRM A. Timuş. Totodată, la catedraSociologie şi Asistenţă Socială, Facultatea Asistenţă Socială, Sociologie şi Filosofie,Universitatea de Stat din Moldova, paralel cu pregătirea cadrelor de sociologise realizează şi cercetări asupra diverşilor indicatori ai calităţii vieţii, acestea fiindcoordonate de profesorul, doctorul habilitat in filosofie M. Bulgaru. In acest contexteste de remarcat efortul investigativ al Serviciului Independent de Sociologieşi Informaţii „Opinia”, care de mai bine de zece ani monitorizează diverşi indicatoriai calităţii vieţii, inclusiv şi a altor instituţii sociologice – Centrul de InvestigaţiiStrategice şi Reforme, Institutul de Politici Publice, alte organizaţii autohtone cares-au afirmat pe parcursul ultimilor ani in republică.Actualmente cercetările sociologice in republică se bazează atat pe tradiţiilesociologice autohtone, cat şi pe evoluţiile ştiinţifice in domeniu de peste hotare,totodată, rămanand incă puţin investigate aspectele teoretice şi neexistand un studiuintegru teoretico-metodologic privind evaluarea sociologică a calităţii vieţii inperioada de tranziţie in Republica Moldova. Acest moment in mare parte a servitdrept imbold pentru alegerea temei lucrării date, demararea şi realizarea prezentului studiu.Studiind din punct de vedere metodologic conceptul calitatea vieţii, in acestcompartiment a fost pe larg examinată corelaţia dintre nivelul de trai, modul, stilulde viaţă şi calitatea vieţii, care reprezintă concepte deosebit de utilizabilein ştiinţele sociale.Indicatorii, măsurarea şi evaluarea calităţii vieţii. Pe măsura evoluţieiconceptelor antropocentrice economice şi sociale, comunitatea internaţională a fostnevoită să recunoască că progresul social nu poate fi redus doar la indicatoriimăsurării veniturilor băneşti sau a acumulărilor materiale. Iată de ce asemeneaindicatori macroeconomici cum ar fi PIB, bogăţia naţională acumulată, veniturile pecap de locuitor au mai incetat să fie o caracteristică adecvată a tendinţei şi calităţii

creşterii economice şi dezvoltării societăţii. Devenea tot mai evident faptul că aceştianu pot răspunde necesităţii despre importanţa diferitor aspecte ale bunăstării(instruire, sănătate, bunăstare socială ş. a.) in calitate de factori ai creşterii economice,deşi devenea evident, că rolul lor deseori avea o pondere mai mare decat schimbăriletehnologice sau legislative.In contextul problematicii metodologiei calităţii vieţi au fost făcute unelescurte referiri la istoria temei indicatorilor sociali, prezentandu-se diverse tipologii,elaborate in diferite medii ştiinţifice. Pentru a inţelege mai bine modul cum trăiescoamenii, calitatea vieţii lor, s-a impus utilizarea unui set cat mai diversificatde indicatori, care ar surprinde nu numai elementele globale, ci şi aspectele careprivesc gospodăriile, familiile şi viaţa personală, inclusiv dimensiunea subiectivăde percepţie a stărilor existente, precum şi gradul de satisfacţie resimţit, eventualde insatisfacţie şi frustrare.Astfel, treptat in diferite medii ştiinţifice se conturează conceptul, bazatpe importanţa indicatorilor calitativi ai bunăstării, materializat sub noţiunea calitateavieţii. Acest termen, pentru prima dată, işi face apariţia in conţinutul mesajuluipreşedintelui SUA Dj. Kenedy către Congres in 1963. Sub acest termense subinţelegea nivelul decent al necesităţilor fiecăruia in resurse materiale, ocupaţie,condiţii de trai, mijloace de transport, mediu inconjurător favorabil. Calitatea vieţiiincluzand in sine posibilitatea autoinstruirii, dezvoltării capacităţilor şi protejareasănătăţii fizice şi morale in condiţiile libertăţii şi echităţii.In mai bine de 40 de ani, trecuţi de la momentul primei utilizări a termenuluicalitatea vieţii, au fost intreprinse mai multe eforturi de a intocmi o ierarhiea indicatorilor ce vizează acest obiect de studiu (SUA, Franţa, Germania, Suedia,Romania, Japonia ş. a.), totodată eforturile in acest plan, inclusiv de evaluare a vieţiisociale, continuă să reprezinte obiect de studiu al investigaţiilor ştiinţifice.Ample lucrări consacrate indicatorilor sociali au fost iniţiate la nivel mondial.Două dintre aceste abordări au o importanţă deosebită: este vorba de manualul ONUpe tema indicatorilor sociali şi de programul iniţiat de OECD.Treptat, necesitatea trecerii la un nou nivel al calităţii vieţii a fost conştientizatăde Comunitatea internaţională in intregime. Din anii ’60 ai secolului trecutOrganizaţia Naţiunilor Unite a efectuat cercetarea multilaterală a criteriilor şi stăriicalităţii vieţii. In rezultatul acestor eforturi investigative, focalizate asupra calităţiivieţii, sub egida ONU au inceput să se efectueze programe speciale de dezvoltarea comunităţii internaţionale pe o perioadă de 10 ani. Pentru realizarea lor a fost creatăo instituţie internaţională specializată – Programul ONU pentru Dezvoltare (UnitedNations Development Program).Utilizarea sistemului de indicatori ai monitorizării calităţii vieţii populaţiei,bazate pe necesităţile societăţii şi a individului in particular, permite de a evaluaobiectiv nivelul de bunăstare al societăţii, a reflecta posibilităţile acesteia, consumulşi nivelul de satisfacere a diverselor nevoi la nivel regional. Utilizarea sistemuluicomplex a indicatorilor in calitate de instrument al cercetării sociologice permitede a aprecia nevoile populaţiei in resurse materiale, procesele de distribuireşi redistribuire a veniturilor, activismul economic al populaţiei, studierea devierilorin cerere şi ofertă, ritmurile creşterii/descreşterii economice, dezvoltarea capacităţilorfizice şi intelectuale.

Mercantilismul ca doctrina economica

Notiunea de bogatie ,in economie este asimilata cu notiunea de mercantilism.

1) Evolutia si particularitatile nationale ale mercantilismului

In secolele XV-XVII predominau inca valorile religioase si conceptiile medievale ale primatului supranaturalului. In opozitie si in spirit renascentist se formeaza o viziune a omului ce exalta valorile absolute ale statului, pe de o parte, si ale bogatiei, pe de alta parte. Mercantilismul apare astfel ca primul curent de gandire economica moderna.

Mercantilismul v-a dezvolta teza conform careia statul isi sporeste forta, favorizand imbogatirea cetatenilor sai, idee aparata de comercianti, finantisti, manufacturieri. Ei apara statul deoarece isi dau seama ca prospetimea comertului sta in puterea politica a statului. Mercantilistii cred in imbogatirea comerciantilor. Ne aflam pentru prima data in fata unei teorii asupra societatii care se dezvolta exclusiv pe plan economic si prin mijloace economice. In conceptia mercantilistilor sporirea bogatiei are loc pe baza intrepinderii private capitaliste.

Dezvoltarea intrepinderii capitaliste necesita sume importante de bani, obtinute prin comert, prin realizarea profitului. Este deci necesara prezenta pietelor de desfacere care se gaseau in mediul national. Dar cu timpul acestea devin insuficiente, fiind necesare pietele externe. Dar cucerirea de piete externe necesita implicarea statului. Ea se evidentiaza in cazul cuceririlor coloniale. Deci se poate spune ca mercantilismul este doctrina de baza a formarii imperiilor coloniale.

Evolutia mercantilismului este influentata de cateva evenimente importante ale istoriei universale:

1. Marile descoperiri geografice ce au dat Europei imense resurse de materii prime si chiar forta de munca.

2. S-a produs o mare acumulare de capital, fie prin cresterea veniturilor agricole, fie prin cresterea veniturilor comerciantilor, bani care au fost investiti nu in lux ci la crearea si dezvoltarea manufacturilor, sau a altor activitati comerciale.

3. Reforma religioasa care a modificat modul de gandire a oamenilor;4. Aparitia primelor statelor moderne Anglia, Franta, Spania. Politica lor nu mai urmarea

supravietuirea individului ci extinderea proprietatii statului.

In secolul al XVI-lea problema principala devenea ,,prin ce metode se poate imbogati printul”. Dar printul nu se poate imbogati fara ajutorul poporului lui, asa ca in secolul al XVIII-lea problema devine: ,,cum se poate imbogati natiunea”. In fond problema nu s-a schimbat, cercetarile economice nu au mai fost legate de un ideal moral al justitiei ci de unul politic. Stiinta economica a devenit stiinta politica.

In secolul al XIX-lea gandirea mercantilista a fost interpretata relativ denaturat. Mercantilisti asimiland gestiunea finantelor publice cu cea a patrimoniului privat, au crezut ca statul se poate imbogati vanzand mai mult decat cumpara, si doar o balanta comerciala favorabila putea asigura

prospetimea si imbogatirea natiunilor, prin intrarea de metale pretioase. Aceasta gandire a fost considerata de catre economistii de mai tarziu drept nerealista.

Se pot distinge trei perioade in dezvoltarea mercantilismului:

1) Mercantilismul timpuriu (sec XVI) - primele probleme studiate au fost cele monetare, acestiia apreciind o abundenta monetara.

2) Mercantilismul matur (sec XVII) – politica mercantilista depaseste treptat teoria cantitativa a banilor, asezandu-se pe noi fundamente teoretice. Astfel apare doctrina productiva si concluzia bogatia este masa produselor consumabile, adica o tara este mai bogata cu cat produce mai mult. Baza este pusa pe agricultura.

3) Mercantilismul tarziu (sec XVIII) – studiile economice erau in umbra politicului, dar treptat apare un studiu de ansamblu si independent al economicului. Se trece de la studiiul Imbogatirea Printului spre cercetarea mijloacelor potrivite sa asigure Prospetimea Natiunilor. Mercantilistii incep sa sustina mecanismele economiei de piata si descoperirile tehnologice.

Dinamica gandirii mercantiliste a fost urmatoarea: 1)Incurajarea comertului exterior

2)Excedentul balantei comerciale 3)Intrari nete de aur

4)Sporirea veniturilor bugetare 5)Cresterea puterii natiunii

 

Mercantilismul englez

Aici au actionat unii din cei mai importanti teoreticieni ai mercantilismului, literatura mercantilista fiind mult mai substantiala decat a oricarei alte tarii.

In 1581 lucrarea ,,Expunere critica a unor cereri ale compatriotilor nostri” William Stanford sublinia faptul ca toti reprezentantii straturilor sociale se plang de scumpirea si gasesc straniu ca ea s-a produs odata cu cresterea productiei.din cauza falsificarii monedei rezultau urmatoarele rele: comerciantii straini vindeau marfurile la preturi nominale mai mari si ii sileau pe comerciantii din tara sa ridice preturile, iar pe lorzi sa sa ridice arenzile. Cu reforma monetara nu se poate rezolva nimic deoarece, in definitiv marfurile se platesc tot cu marfuri, si numai abundenta sau raritatea marfurilor le poate scadea sau ridica preturile.

El considera ca o indreptare nu poate veni decat printr-o politica comerciala cuminte, prin care sa nu se lase nici una din materiile sa treaca in strainatate, nici sa se importe bunuri de lux, nici sa se cumpere din strainatate mai mult dacat se vindea. Pentru remedierea agriculturii si indreptarea situatiei taranimii trebuie sa se instituie impozite mai mari pe terenurile destinate pasunatului si mai mici pe cale destinate aratului, si nu in ultimul rand liberalizarea exportului de cereale.

Thomas Mun trateaza in ,,Tezaurul Angliei in comertul exterior sau balanta comertului exterior” chestiuni monetare si comertul exterior. Cartea contine teoria clasica a balantei comerciale, el sustine ca balanta comertului nu se reduce doar la compararea importurilor si exporturilor, ci adaugarea la contul exportului a profitului comerciantilor, iar la contul importului trebuie sa se considere doar preturile de vanzare in Anglia, scazandu-se taxele de vama si accizele. In afara de acestea mai trebuie adaugate la pasiv sumele cheltuite in strainatate si castigurile realizate de comerciantii straini in Anglia, iar la activ trebuie tinut cont de chelt facute de straini in Anglia si de veniturile comerciantilor englezi in strainatate. Thomas Mun largeste balanta comerciala la o balanta de plati. Moneda este analizata in stransa legatura cu comertul: banul ajuta comertul, iar comertul sporeste bogatiain bani. In notiunea bogatie autorul distinge trei componente: 1)averea naturala 2)averea artificiala si3)averea mobila. Politica sustinata de Thomas Mun este una de imbogatire a natiunii prin comert.

 

Mercantilismul in Franta

Unul dintre cai mai mari mercantilisti francezi a fost Antoine de Montchrestien autorul lucrarii ,,Traite de l’economie politique” in care apare pentru prima data termenul de Economie Politica. Autorul este un mare aparator al negustorilor. El sustine ca circulatia are primatul fata de productie. In comertul interior pierderea unuia este castigul altuia, tara nu avand de suferit, pe cand in comertul exterior orice pierdere echivaleaza cu castigul gratuit al altei tarii si invers. Cel mai sigur mod de a obtine bani este comertul, dezvoltarea sa. Luxul este vazut ca o ciuma pentru stat, el implicand cheltuieli si neaducand nici un venit. Este ceruta interventia statului in favoarea industriei care se infiripa.

Jean Baptiste Colbert ministru de finante al Frantei in perioada 1661 – 1683 a devenit celebru pentru dorinta sa de a face ordine in domeniul financiar si al monedei. Pe plan intern a practicat interventia masiva a statului pentru a edifica si intari industria cat si pentru a reglementa activitatea economica. Stabileste raportul argint/aur la 15/1 si trece corporatiile si fabricile in subordinea regelui. Pe plan extern a impus restrangerea restrangerea importurilor si stimularea exporturilor,mai ales a produselor manufacturate, impunand prime de export, cu scopul de a realiza o balanta comerciala activa.

Mercantilismul francez prezinta paradoxul de a fi mai putin bogat in teoreticieni decat cel britanic, dar are meritul de a fi pus in practica sa probleme fundamentale ale Economiei Politice cum ar fi: de unde vine bogatia nationala sau care este productia cea mai avantajoasa pentru societate. Raspunsul a fost aproape unanim: INDUSTRIA, pentru dezvoltarea careia s-a facut numeroase investitii si reforme.

 

Mercantilismul in Germania

Mercantilistii germanii au militat pentru dezvoltarea productiei industriale si agricole, a comertului si pentru cresterea populatiei. Datorita faptului ca Germania medievala era faramitata

in numeroase state marunte si izolate, viata si si stiinta economica nu a putut ajunge la nivelul celei engleze sau franceze.

Politica si literatura mercantilista germana se caracterizeaza prin tendintele populationiste de repopulare a tarii dupa Razboiul de 30 de ani, cu contributie directa asupra numarului de contribuabili.

O alta trasatura a fost politica de sporire a productiei agricole, vizand imbunatatirea aprovizionarea populatiei cu produse agro-alimentare.

Politica mercantilista germana s-a inspirat din politica oraseneasca, organizand in mod unitar corporatiile, viata oraselor si economia nationala, avand in vedere, prioritar interesele principilor care erau interese fiscale. Transformarea statului intr-un modern absolutist, a reclamat perfectionarea aparatului fiscal si formarea unui corp de funcionari bine instruit si bine articulat.

Germani au adoptat politica economica a Frantei implicit principiile mercantiliste. Mercanilistii germani considera banii cel mai important factor de productie si ajutor al circulatiei si n-a vazut in ei intruchiparea bogatiei, precum s-a intamplat in cazul celorllte popoare. Grija lor permanenta a fost stimularea productiei, mai ales a agriculturii, dar si a industriei. 

Mercantilismul in Italia

Italienii au elaborat idei si teorii mercantiliste care apartin mercantilismului timpuriu de natura metalista, credito-baneasca. Una dintre caracteristicile esentiale ale circulatiei banesti este eterogenitatea. In diferite regiuni ale aceleiasi tarii existau diferite mijloace banesti.

Mercantilisti italieni au studiat echilibrul dintre cerere si oferta, considerandu-l preconditie a stabilirii preturilor concurentiale. Ei au introdus formule matematice de determinare a preturilor.

Au fost aduse importante contributii in domeniul contabilitatii: Luca Pacciolo in lucrarea sa ,,Summa de l’arithmetica. Geometria. Proportioni e proportionalita”. Autorul a introdus contabilitatea dubla, articolul contabil, cartea mare si balanta de verificare.

Mercantilismul in Spania

Spanioli au practicat un mercantilism monetarist. Accentul a fost pus pe jefuirea de metale pretioase din coloniile Lumii Noi, pe exploatarea minelor de aur si argint de acolo, aducerea lor in tara si impieticarea scurgerii lor peste hotare. Au practicat politici monetare si financiare axate pe cheltuieli parazitare, pe razboaie, fara a acorda atentie acumularii de capitaluri productive. Masurile restrictive au dus la crearea in tara a unei lenevii deplorabile.

Cu timpul principiile mercantiliste devin anacronice, aparand tot mai multi economisti liberali.