Actele de procedurain procesul civil

Prin act de procedura se întelege orice act (operatiune juridica sau înscris) facut pentru declansarea procesului, în cursul si în cadrul procesului civil de catre instanta judecatoreasca, parti si ceilalti participanti la proces, legat de activitatea procesuala a acestora.

Actele de procedura sunt clasificate în literatura de specialitate dupa mai multe criterii, marea diversitate a acestora fiind determinata practic de numarul mare de acte procedurale care, în înlantuirea lor, determina întreaga structura a procesului civil. Astfel sunt: actele procedurale ale instantei, partilor, tertelor persoane si organelor de executare silita; acte de procedura verbale si acte de procedura scrise; acte de procedura obligatorii si acte de procedura facultative; acte unilaterale, acte bilaterale si multilaterale; acte judiciare si acte extrajudiciare; acte de procedura specifice judecatii în prima instanta, acte specifice judecatii în fata instantelor de control judiciar si acte de executare silita etc.

În ceea ce priveste conditiile generale de valabilitate al actelor de procedura civila, aceasta determinare este extrem de complexa tocmai datorita caracterului variabil al acestora. O prezentare a conditiilor generale de validitate a actelor de procedura este necesara pentru o mai buna cunoastere a mecanismului actelor juridice ce intereseaza activitatea de înfaptuire a justitiei, determinare ce se refera atât la conditiile de fond, cât si la cerintele (conditiile) de forma ale actelor. Astfel, în mod traditional literatura juridica de specialitate a apreciat ca doua sunt conditiile generale de validitate a actelor de procedura civila: forma scrisa si indicarea în chiar continutul actului ca cerintele legii au fost îndeplinite, actele de procedura se întocmesc numai în limba româna, chiar daca partile nu se exprima în limba româna.

Exista si dispozitii procedurale care se refera la unele cerinte legale, ca de exemplu, cele care precizeaza ca actele care se adreseaza instantelor judecatoresti trebuie sa îmbrace forma scrisa. Forma scrisa a actelor de procedura reprezinta o conditie de valabilitate a celor mai multe acte de procedura. Majoritatea actelor dispuse de catre instantele de judecata si de organele de executare trebuie îndeplinite în forma scrisa. De la aceasta regula exista o importanta exceptie în privinta actelor ce reprezinta manifestari unilaterale sau bilaterale de vointa ale partilor.

O a doua conditie afirmata în literatura de specialitate o constituie, mentiunea în act ca cerintele legii au fost respectate. Aceasta înseamna ca actul de procedura nu poate fi completat cu probe extrinseci, ci trebuie sa faca dovada prin el însusi. Exceptia de la aceasta regula o reprezinta principiul echipolentei sau al echivalentei. Potrivit acestui principiu, în cazurile anume prevazute de legiuitor, un act de procedura poate fi înlocuit printr-un alt act de procedura care sa produca acelasi efect. Cazurile în care se aplica principiul echipolentei sunt de stricta interpretare, ele neputând fi extinse prin analogie.

De asemenea, se considera ca actele de procedura care îmbraca forma scrisa trebuie redactate în limba româna. Aceasta cerinta are un caracter general, întrucât si actele de procedura care se exprima prin viu grai se realizeaza tot în limba româna. Daca una din parti nu cunoaste limba româna ea poate recurge la serviciile unui interpret.

În afara conditiilor mentionate exista si unele cerinte care vizeaza timpul sau locul întocmirii actelor de procedura. Astfel, actele de procedura nu se pot îndeplini oricând, ci numai în termenele prevazute de lege, iar în unele cazuri doar în anumite faze ale procesului civil. De asemenea, actele de procedura se îndeplinesc, de regula, la sediul instantei si în cadrul unei sedinte publice. Actele de procedura trebuie sa îndeplineasca, de asemenea, în anumite cazuri, si unele conditii particulare, care difera de la un act la altul, în functie de obiectul sau finalitatea lui. Nerespectarea tuturor conditiilor generale sau particulare ale actelorde procedura atrage dupa sine nulitatea acestora.

Clasificarea actelor de procedură

Actele de procedură sunt clasificate în literatura de specialitate după mai multe criterii:

a. În raport de organele sau persoanele care le întocmesc sau de la care emană:

- actele părţilor: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererea de exercitare a unei căi de atac, cererea de a se pune în executare hotărârea etc;

- actele instanţei: încheierile, hotărârea judecătorească, dispoziţia de comunicare a

hotărârii şi cea pentru punerea în executare a hotărârii, etc.;

- actele altor participanţi la proces: întocmirea şi depunerea raportului de expertiză, depoziţia de martor, cererea de anulare a unei amenzi, etc.;

- actele organelor auxiliare ale justiţiei: dovezile de comunicare a actelor de procedură, procesele-verbale de luare la cunoştinţă a măsurilor asigurătorii, actele de executare ale organelor de executare, etc.

b. În funcţie de natura lor:

- acte judiciare care se îndeplinesc în faţa instanţei: interogatoriul părţii, depoziţia

martorului, pronunţarea hotărârii, etc.

- acte judiciare care se îndeplinesc în cadrul procesului, dar în afara instanţei: expertiza, somaţia, actele de executare cu excepţia procedurilor execuţionale judiciare, etc.;

- acte extraprocesuale anterioare procesului ce constau în manifestări de voinţă exercitate înainte de declanşarea procesului: mărturisirea făcută într-un alt proces, hotărârea privind asigurarea dovezilor, etc.;

- acte procesuale contemporane cu procesul, manifestări de voinţă făcute după declanşarea procesului, dar în afara acestuia, acte cărora legea le atribuie eficienţă juridică asupra conţinutului procesului: expertiza criminalistică pentru constatarea unui fals, tranzacţia realizată printr- un înscris al părţilor, etc.

c. În funcţie de conţinut:

- acte de procedură ce conţin o manifestare de voinţă: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cerereareconvenţională, cererea de exercitare a unor căi de atac, achiesarea, tranzacţia, etc.

- acte de procedură care constată o operaţiune procesuală: citaţia, procesul-verbal de sechestru, comandamentul, etc.

d. În funcţie de caracterul lor:

- acte jurisdicţionale – realizate de judecător în îndeplinirea atribuţiilor sale jurisdicţionale, care privesc soluţionarea litigiului: redactarea minutei, soluţionarea unei excepţii prin încheiere, respingerea unei probe, etc.;

- acte administrativ-jurisdicţionale - prin care se îndeplineşte o activitate administrativă legată de soluţionarea litigiului: fixarea termenului pentru prezentarea părţilor, chemarea la interogatoriu, stabilirea completului de judecată.

e. În funcţie de modul de executare:

- acte scrise: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, încheierile, minuta, cererea pentru promovarea unei căi de atac, etc.;

- acte orale: depoziţia martorilor, răspunsul la interogatoriu, susţinerile părţilor,

pronunţarea minutei, etc.

f. În funcţie de etapa procesuală în care se îndeplinesc actele:

- acte procesuale pregătitoare judecăţii;

- acte procesulale făcute în timpul judecăţii;

- acte efectuate după închiderea judecăţii;

Comunicarea actelor de procedura

Procesul civil este dominat, între altele, de principiul contradictorialitatii si de principiul dreptului la aparare. Pentru realizarea acestor principii partile trebuie sa cunoasca si sa aiba posibilitatea de a discuta toate elementele procesului. Din aceste motive, art. 85, C.pr.civ. prevede ca judecatorul (instanta) nu poate hotarî asupra u-nei cereri decât dupa citarea partilor cu înfatisarea lor, daca legea nu dispune expres altfel. Exista 3 ipoteze în care legea dispune altfel:

1) Uneori instanta poate, daca legea îi permite, sa rezolve o cerere fara citarea partilor:

- Art. 581 (3), C.pr.civ. - Instanta poate emite în cazuri urgente o ordonanta pre-sedintiala fara citarea partilor.

- În materia asigurarii dovezilor, art. 236 (4), C.pr.civ. prevede ca instanta nu poate sa asigure o dovada ceruta fara citarea partilor.

2) Uneori legea prevede ca solutionarea cererii se va face fara citarea partilor:

- Art. 22 (5), C.pr.civ. - Rezolvarea unui conflict de competenta între doua ins-tante se face de instanta superioara, fara citarea partilor.

3) Legea, în art. 85, C.pr.civ., prevede situatii de echipolenta, adica situatii echi-valente masurilor de comunicare a actelor de procedura (sunt exprese si de stricta interpretare).

- Când partea, desi nu a fost legal citata, ea se prezinta totusi în judecata, prezen-ta ei acopera viciul citarii (partea este îndreptatita sa ceara amânarea pentru a-si putea pregati apararea).

- Când partea a luat în cunostinta termenul de judecata. Exista, totusi, patru situ-atii în care nu opereaza termenul în cunostinta, când partea trebuie totusi citata:

a) În cazul redeschiderii judecatii, dupa ce aceasta a fost suspendata.

b) În cazul în care partea e chemata la interogatoriu, pentru prin orice cererede chemare la interogatoriu trebuie sa i se si interesele care îi vor fi puse în instanta.

c) Când litigiul a fost repus pe rol, în urma unei scoateri de pe rolul instantelor.

d) În cazul militarilor în termen si al detinutilor, pentru îndeplinirea conditiilor de parasire a UM, respectiv a închisorii.

- La aceste conditii, prof. I. Deleanu mai adauga una - Când termenul luat în cunostinta a fost preschimbat, din motive temeinice.

Comunicarea actelor de procedura se face din oficiu de catre instanta prin agenti proprii (pe care înca nu-i are) sau prin functionari publici.

Viciul citarii atrage nulitatea actelor de procedura daca partii i s-a produs o vata-mare procesuala, atunci când aceasta este imposibil de înlaturat altfel.

Nulitatea actului de procedura civila

Reprezinta sanctiunea pe care o poate invoca din oficiu instanta, sau ea poate opera la cererea partii ori a procurorului în situatia în care actul nu a fost indeplinit potrivit conditiilor de fond si de forma prevazute de lege si, ca urmare a produs partii o vatamare procesuala care nu poate fi înlaturata altfel.

Nulitatea se constata (nulitatea absoluta) sau se declara (nulitatea relativa) de catre instanta care poate stabili si masura sau limitele în care opereaza nulitatea. Din acestea rezulta ca:

1) Nulitatea actului de procedura opereaza ope judici, adica numai prin constata-rea sau declararea nulitatii de catre instata (nu opereaza de drept).

2) Nulitatea poate sa fie, dupa caz, absoluta sau relativa, în raport cu natura imperativa sau dispozitiva a prevederilor încalcate.

3) Nulitatea poate fi totala (afectând în întregime actul de procedura) sau partiala (afectând doar o parte a actului de procedura).

4) Actul sanctionat cu nulitate nu mai produce efectele pentru care a fost facut, putând însa produce alte efecte, uneori utile în procesul civil.

Art. 105, C.pr.civ. mentioneaza doua cazuri de nulitate a actului de procedura:

a) Daca actul de procedura a fost facut de o instanta necompetenta. În opinia noastra, si în acest caz este necesara o vatamare procesuala care e chiar facerea actu-lui de o instanta necompetenta (aici vatamarea este prezumata de lege). Este vorba de încalcarea oricarei reguli de competenta: absoluta, relativa, materiala, teritoriala.

b) Actul a fost facut cu neobservarea formelor legale sau de catre un functionar necompetent (nu de un judecator necompetent, ci de un alt functionar: grefier, postas etc.). În aceasta ipoteza trebuiesc îndeplinite conditiile:

1. Sa i se produs o vatamare procesuala.

2. Aceasta vatamare sa nu poata fi înlaturata altfel decât prin nulitatea actului.

Categorii de nulitati procesuale

1) Nulitati exprese - Cele prevazute expres de lege - art. 43, 88, 89, 100 C.pr.civ

2) Nulitati virtuale sau implicite - Cele care rezulta prin interpretare din cu-prinsul unor dispozitii legale (art. 85, 97, 147 C.pr.civ.).

3) Nulitati intrinseci - Cele existente în chiar cuprinsul actului (Ex: citatia în-mânata partii nu arata instanta, ziua, ora, iar partea nu stie unde sa se prezinte).

4) Nulitati extrinseci sau exterioare - Cele situate în afara actului de procedura (Ex: Apelul e nul daca el nu a fost depus la instanta judecatoreasca a carei hotarâri o ataca. Nu exista viciu în apel, ci în afara lui, pentru ca el nu a fost depus la instanta a carei hotarâre este atacata. Este aceeasi situatie si în cazul recursului).

Invocarea nulitatii se face, dupa caz:a) Pe cale de exceptie în proces;b) Prin exercitarea apelului sau a recursului;c) Pe calea contestatiei în anulare sau a revizuirii pentru motivele prevazute expres;d) Pe calea recursului în anulare, daca exista motive exprese;e) Pe calea contestatiei la executare;

Instanta va proceda dupa caz, si anume: va pronunta o încheiere ce poate fi ata-cata o data cu fondul atunci când respinge exceptia nulitatii sau, desi o admite, nu se dezinvesteste de solutionarea litigiului, ori va pronunta o hotarâre, ori de câte ori, admitând exceptia nulitatii, se dezinvesteste de solutionarea acelui litigiu.

În orice situatie, instanta, admitând o exceptie de nulitate a actului procedural, va trebui ea însasi sa precizeze întinderea sau cuprinsul efectelor ce decurg din nulitate, întrucât prin iradiere nulitatea unui act de procedura se poate extinde si asupra altor acte procedurale anterioare, concomitente sau ulterioare. De exemplu, daca citarea partilor este lovita de nulitate, toate actele de procedura facute în proces ulterior citarii necorespunzatoare a partilor sunt lovite de nulitate. Daca s-a facut o cerere de stramutare si instanta nu a suspendat judecata pâna la solutionarea cererii, în cazul în care stramutarea s-a acceptat, toate actele sunt lovite de nulitate.

În toate cazurile în procesul civil regula este cea a salvarii actului de procedura ori de câte ori este posibil, adica mai concret, instanta trebuie, dupa caz, ori de câte ori e posibil, sa procedeze la îndreptarea, remedierea sau refacerea actului de procedura.

De regula, nulitatea unui act de procedura nu are nici un efect asupra dreptului subiectiv dedus judecatii.