ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ CENTRALĂ A AŞM „Andrei Lupan”

INSTITUTUL DE FILOLOGIE AL AŞM

Ion Şpac.

CONSTANTIN STERE SCRIITORUL,

PUBLICISTUL, POLITICIANUL, OMUL.

Biobibliografie-invitaţie la lecturi şi investigaţii

Redactor ştiinţific: Acad. Haralambie Corbu

Ediţie îngrijită de Aurelia Hanganu

Chişinău, 2009

2

Culegere computerizată Liuba Luncaşu

Lector

Machetare computerizată

3

Ion Druţă

I. RADIOGRAFIA FURTUNII

După cum se ştie, limba noastră, de origine latină la temeliurile sale,

conţine şi un puternic сurent slav. Şi nu e de mirare că însuşi caracterul

nostru naţional, fiind noi, precum se ştie, poeţi visători, cîntăreţi şi dansatori,

în anumite împrejurări căpătăm nişte răbufniri neaşteptate, care nu au nimic

comun cu lumea latină. Între limba pe care o vorbim şi felul nostru de-a fi,

există o interdependenţă misterioasă. Latinitatea şi slavonismul, aceste două

emisfere ale caracterului nostru naţional se dezvoltă şi maturizează în funcţie

de influenţa sub care se află ţara.

Constantin Stere s-a născut, a crescut, a făcut şcoală, a îndurat ani

lungi de întemniţare şi surghiun în Rusia ţaristă. Ajuns bărbat în toată firea

trece Prutul şi-şi trăieşte veacul, muncind ca un salahor cu ziua, la aşezarea

tînărului stat Român. Cunoştinţele sale masive, cu adevărat enciclopedice, şi

setea de făurire a unei opere de proporţii istorice, le-o fi moştenit-o, de la

străbunii săi greci. Hărnicia, sensibilitatea, dragostea nemărginită faţă de

pămîntul natal şi uşoara naivitate de a crede în ceea ce nici de cum nu

trebuie crezut, o fi venit de la maică-sa, fiică de boieraş moldovean. Dîrzenia

însă, erupţiile sale vulcanice, lupta nesfîrşită pentru ajutorarea celor mulţi şi

obidiţi, vine, fireşte, de la slavi.

Există în literatura rusă o expresie sumbră, greoaie şi voluminoasă –

безбрежность. O fi răsărit, pe semne, în inima ruşilor această noţiune fiind

semănată de imensele întinsuri, oricum, a şasea parte din uscat, una din cele

mai mari ţări ale lumii. Sau poate o fi venit de la numeroasele rîuri, pentru

că, împreună cu Baicalul, Rusia are, cel mai mare volum de ape dulci pe

planetă. Sau poate o fi venit această noţiune de la taigaua sumbră, rarişti de

pădure, pustiuri îngheţate de mii şi mii de kilometri patraţi, care şi-au lăsat

amprenta pe destinul, caracterul şi chiar scrisul marelui nostru pămîntaen.

Constantin Stere a scos şi a cărat peste Prut cu sine această imensă,

ameţitoare безбрежность-nemărginire, pe care a dus-o pe umerii săi cinstit

pînă nu s-a prăbuşit sub povara ei neomenească. În tot ce-a făcut Stere de-a

lungul vieţii sale – lecţii la catedra universitară, discursuri în parlament şi în

campanii electorale, replici, interviuri, eseuri şi articole prin ziare, însuşi

epopeea „În preajma revoluţiei”, peste tot şi-a pus pecetea această

безбрежность-nemărginire. Cine ştie, poate pentru asta Stere răsare azi în

memoria noastră, nu atît ca un cronicar imparţial al vremurilor sale, nu atît

ca un profesor blajin ce-şi dăscăleşte răbdător ucenicii, nu atît ca un sforar

politic ocupat cu jocurile de după culise, cît ca o furtună, ruptă din toate

părţile, dar care rupe şi ea cît ce poate.

4

Modestul, tăcutul şi harnicul colectiv al cercetătorilor de la Biblioteca

Academiei noastre, şi-a asumat o enormă sarcină de-a schiţa radiografia

furtunii pe nume Constantin Stere. Munca unui bibliograf se aseamănă

undeva cu darul celora care ghicesc existenţa apelor subterane. Umblă ei cu

o vărguţă subţioară şi pun semne – uite ici, şi colo, şi dincolo, în adîncuri

poate fi apă, Căutaţi şi veţi afla. Săpaţi şi veţi găsi.

În cazul dat a fost vorba de o muncă cu adevărat безбрежная, căci e

vorba de mii şi mii de materiale risipite prin ziare, epoci, spaţii geografice de

la insulile Curile şi pînă în Marea Britanie. Cu atît mai mare este meritul

celora ce au săvîrşit această trudă. Apariţia acestei Bibliografii este o

adevărată sărbătoare a culturii noastre. Ni se semnalează ce şi unde să

căutăm. Nu se poate ca opera şi ideile acestui titan al culturii, fondator de

reviste, întemeietor de curente, partide şi chiar state, să se topească în neant.

Avem nevoie de ele azi ca niciodată. Vocea lui nu poate lipsi din corul nostru,

umbra lui nu poate lipsi de la masa, de la vatra noastră, principialitatea lui

nu ne va lăsa să ne pierdem prin lume.

Acest pomelnic al unei personalităţi istorice, cred, aş vrea să cred, este

începutul revenirii definitive a lui Constantin Stere la el acasă.

Ion Druţă

Aprilie 2009

5

Haralambie Corbu

II. TRIUMFUL ŞI CALVARUL LUI CONSTANTIN STERE

Despre autorul romanului-fluviu În preajma revoluţiei s-a scris în

genere poate mai puţin decît ar merita-o, dar mult mai mult decît se cunoaşte

astăzi în spaţiul pruto-nistrean. Există o întreagă literatură critică, ştiinţifică şi

memorialistică în care opera şi destinul uriaşului de la Soroca îşi află o largă

reflectare şi o pătrunzătoare interpretare. După o pauză forţată, impusă de

cenzura regimului totalitar, diverşi cercetători români, începînd cu deceniul al

şaptelea, reţin tot mai mult în obiectivul investigărilor sale imaginea, opera şi

activitatea distinsului nostru patriot şi contemporan. Aportul lui C. Stere la

iniţierea şi consolidarea unor curente de idei, cum au fost poporanismul şi

ţărănismul, la întocmirea programelor şi cadrului ideologic al unor partide de

guvernare cum au fost Partidul Naţional Liberal (începînd cu anul 1900) şi

Partidul Naţional Ţărănesc (constituit definitiv în 1926), la fondarea şi

dirijarea revistei Viaţa românească (martie 1906) – una din cele mai

consistente şi prestigioase publicaţii periodice literare şi social-politice pe

parcursul a cîtorva decenii – se prezintă ca unul dintre cele mai ponderabile,

iar de multe ori decisive chiar. Au văzut lumina tiparului câteva documentate,

studii monografice, consacrate fie unor aspecte aparte ale activităţii omului

politic şi scriitorului, cum este lucrarea Virginiei Muşat C. Stere. Scriitorul

(1978), fie activităţii sale luate în bloc, cum e cartea cercetătorului ieşean Ion

Căpreanu Eseul unei restituiri. C. Stere (1988).

Drept o contribuţie deosebită la cunoaşterea destinului şi operei lui

Constantin Stere trebuie considerate eforturile distinsului profesor

bucureştean Zigu Ornea, materializate în numeroase investigaţii de ordin

sociologic şi literar şi încununate de fundamentalul studiu monografic în două

volume (1200 pagini!) Viaţa lui C. Stere (1989-1991). Domniei sale îi

aparţine şi iniţiativa reeditării (în 1991,1993), la Bucureşti, a operei lui C.

Stere, ediţie însoţită de un judicios şi elevat studiu introductiv.

În Republica Moldova pînă în 1991, adică pînă la ediţia regretatului V.

Badiu a operei social-politice şi literare a lui C. Stere, numele marelui

răzvrătit a fost totalmente omis din istoria politică şi culturală a neamului. Cu

excepţia episodului I. Vasilenco din 1963, articolul căruia privind valoarea şi

actualitatea lui C. Stere a avut, după cum se ştie, urmări nefaste asupra

destinului tînărului şi talentatului cercetător chişinăuian.

Ediţiile Z. Ornea şi V. Badiu au fost completate recent de două apariţii

editoriale valoroase: Singur împotriva tuturor, îngrijită de Alina Ciobanu şi

Victoria unui înfrînt, supravegheată de Maria Teodorovici. Ambele au văzut

6

lumina tiparului în anul 1997. Prima repune în circuit cîteva dintre lucrările

lui C. Stere, care, din diferite motive, nu au intrat în ediţiile anterioare; iar cea

de a doua aduce în atenţia cititorului de azi o parte importantă dintre ecourile,

comentariile şi mărturiile contemporanilor despre ceea ce a fost C. Stere ca

om, ca militant politic, ca profesor, ca publicist şi scriitor.

Mărturii preţioase despre C. Stere au depus oameni politici de talia lui I.

G. Duca, N. Iorga, Iu. Maniu, C. Argetoianu, Pan Halippa, Al. Marghiloman,

Al. Averescu, M. Manoilescu, I. Manolache, Al. Vaida-Voevod etc; scriitori

de mărimea lui M. Sadoveanu, T. Arghezi, G. Galaction, I. Teodoreanu;

critici literari, publicişti, sociologi şi filosofi de valoarea lui M. Ralea, P.

Şeicaru, P. Pandrea, G. Călinescu, Ş. Cioculescu, P. Constantinescu,

Perpessicius, Octav Botez, I. Iordan şi mulţi alţii. Nu-1 scapă din vedere nici

una din ediţiile mai noi ale istoriei literaturii române. În lumina acestor fapte

şi mărturii C. Stere apare ca o personalitate de excepţie, care provoacă

sentimente dintre cele mai tulburătoare, dar pînă la urmă nu în toate şi nu în

totul definitiv lămurite. Faptul se explică parţial prin studierea insuficientă a

perioadei ruse (1865–1892) din viaţa lui Stere, parţial prin pierderea, pare-se

pentru totdeauna, a arhivei scriitorului, arhivă extrem de bogată şi variată,

care ar fi permis, fără îndoială, să fie cercetate şi străluminate dintr-o

perspectivă inedită multe aspecte şi unghere din viaţa şi activitatea marelui

dispărut.

Cauza principală însă care condiţionează, în opinia noastră, păstrarea în

continuare a unor incertitudini şi contradicţii de fond în ce priveşte

interpretarea cazului Stere - căci acesta este mărul discordiei şi miezul

problemei - nu e atît lipsa unor materiale (importante, fără îndoială) şi

prezenţa, deci, a unor locuri mai mult sau mai puţin obscure în biografia

scriitorului, cît mai cu seamă nesoluţionarea pînă la finalul logic a chestiunii

privind specificul şi particularităţile lumii din care a plecat (Basarabia, Rusia)

şi în care a venit (România) Stere în rezultatul strămutării de pe un tărîm pe

celălalt. Acest specific şi aceste particularităţi de ordin etnic, social,

geografic, spaţial, cultural, îmbinate cu particularităţile specifice şi

individuale ale formaţiei intelectuale şi psihologice ale eroului nostru au

contribuit, luate toate împreună, la crearea singularului şi cutremurătorului

caz Stere.

Moartea lui C. Stere, întîmplată la 26 iunie 1936, a marcat un moment

de vîrf în ce priveşte polarizarea opiniilor în jurul marelui luptător, acestea

oscilînd între omul din legendă şi laşul trădător al neamului. Ziarul Universul

din 28 iunie 1936 îşi anunţă, sarcastic şi lapidar, cititorii: „Trădătorul C.

Stere, în vîrstă de 71 de ani, a încetat din viaţă, aseară, la moşia sa din

Bucov”. Pe de altă parte, publicistul şi scriitorul P. Pandrea nota: „N-a căzut

un om, ci un titan. Mîine se va şti cu precizie, vor învăţa şcolarii şi va fi o

7

concluzie de material didactic că basarabeanul Constantin Stere a fost una

dintre cele mai gigantice personalităţi din istoria românilor”. Duşmanii îl

vedeau condamnat la moarte fie prin spînzurătoare, fie prin împuşcare, sau cel

puţin excomunicat şi înlăturat pentru totdeauna din viaţa politică şi obştească

a ţării; oamenii de bună-credinţă şi personalităţi de vază ale neamului

considerau apariţia lui Stere pe firmamentul politicii şi culturii româneşti ca

un fenomen de excepţie, de o deosebită forţă hipnotizatoare.

Imaginea unei personalităţi de dimensiuni urieşeşti, gigantice, titanice

este una din cele mai frecvente şi mai tipice în vocabularul distinşilor

contemporani, care l-au cunoscut şi l-au apreciat din plin pe acela care era sau

a fost luptătorul politic, omul de cultură şi profesorul C. Stere. „S-a liniştit,

ieri noaptea, cea mai politic frămîntată din conştiinţele neamului român, scria

în necrologul său distinsul sociolog şi filosof al culturii Mihai Ralea

(Dreptatea, 28 iunie 1936). Tot ce a încercat această uriaşă personalitate, a

avut onoarea adversităţii faptelor cosmice. S-a măsurat fără prudenţă, român

de aici de la gurile Dunării, cu fatalitatea, cu stihiile, cu elementele. A avut

cea mai legendară existenţă – ea singură o operă de tălmăcit şi comentat – din

istoria intelectualităţii noastre”. Viitorul, conchidea M. Ralea, aparţine unor

personalităţi de excepţie, cum este Constantin Stere: „Va veni o vreme cînd

acest uriaş va fi înţeles, iubit şi pus în pantheonul naţiunii, acolo unde e locul

său, uzurpat în aceste vremi tulburi de impostori”.

În altă ordine de idei publicistul Tudor Teodorescu Branişte nota, cu

prilejul apariţiei primelor două volume (1932) din În preajma revoluţiei: „În

faţa acestui om de la nord, care descinde între noi ca un erou ibsenian, vecinie

învins şi vecinie învingător, – noi venim cu pavăza de mătase unui paravan

ridicol. El aduce suflul de viaţă al marilor răscolitori sufleteşti”. M. Sevastos

vorbeşte despre C. Stere ca despre un adevărat titan al spiritualităţii

româneşti, iar Gala Galaction, încă în 1919, remarca: „ori de unde am voi să-

1 privim, acest om a fost un Goliat”.

Urieşescul din Stere i-a frapat pe contemporani chiar din momentul

apariţiei acestuia pe pămîntul românesc (1892). Publicistul R Locusteanu va

reţine, entuziasmat şi copleşit: „Om întreg, cioplit dintr-o bucată, dl Stere

apare în apele nu întotdeauna limpezi ale politicianismului nostru ca un sloi

de gheaţă, ce ameninţă să ciocnească şi să cufunde orice Titanic lipsit de

prevederea de a-1 ocoli. Un sloi de gheaţă şi un fond de lavă ce nu poate

izbucni. Acesta-i dl Stere: un vulcan într-un gheţar”. Iar romancierul Ionel

Teodoreanu consemna: „Stere, cînd se nimerea pe acolo (pe la Viaţa

românească - H. C), aducea în ochi şi în vorbe apocalipsul profeţilor,

strivindu-ne pe toţi. Cuvânta greoi, colţuros, cum e sculptura lui Rodin, dînd

aceeaşi impresie de condensare hirsută, de halucinaţie clădită, de furtună

incorporată. Tăcerea literaturii lui scrise nu-1 exprimă cu vibraţia vorbei.

8

Cine nu 1-a auzit 1-a pierdut: pe acela, pe vulcanicul vecin cu Rodin, pe

mitologicul Stere”. Înzestrat de natură cu cele mai rare haruri, C. Stere a

preferat credinţa şi devotamentul faţă de propria-i conştiinţă: „Acest om,

căruia nu-i lipseşte nici una din avuţiile intelectuale şi de prestigiu ale unei

elite întregi, – sublinia marele poet şi publicist Tudor Arghezi, – putea să fie

idolatrizat, purtat pe pavăză, pe umeri, învăluit cu steaguri, cu lauri şi cu

nimburi. – A refuzat”.

De reţinut că majoritatea acestor superelogii au fost făcute de către

contemporani în timpul vieţii scriitorului. Puţine din personalităţile culturii

mondiale s-au învrednicit de asemenea elogii! şi alături de înaltele aprecieri,

cerinţa de a fi tras pe roată, de a fi exterminat, dacă nu fiziceşte, cel puţin

politic şi moral.

De ce? Care e cauza? Cine e vinovatul?

Răspunsurile care se dau se află în perimetrii a două postulate. Primul

preconizează vinovăţia lui C. Stere. Aceasta ar fi, chipurile, o urmare directă

a caracterului său bolnăvicios şi peste măsură de orgolios, deturnat din

frageda copilărie de o mamă ca şi vitregă. Din această cauză tot spectrul

istoric, social, politic, cultural şi psihologic e văzut prin această prismă

oarecum unilaterală şi deformată.

A doua explicaţie ţine de vitregia mediului social, politic şi cultural în

care nimereşte C. Stere, după evadarea sa din Rusia ţaristă în toamna anului

1892. Găseşte aici, în România, un mediu levantin, corcit, după expresia lui

Zigu Ornea, cu o spoială occidentală. Politicianismul searbăd de pretutindeni

şi dintotdeauna capătă în patria ideală a lui C. Stere „o inconfundabilă siglă

locală pecetluită de balcanism. E o lume care abia a împrumutat elemente din

recuzita occidentală. Dar, dincolo de această faţadă de împrumut, colcăie

balcanismul latent, bine întreţinut, care opune rezistenţă înnoirilor

structurale”. Intrînd de la bun început într-un conflict, mai întîi nedeclarat şi

abia sesizabil, iar apoi tot mai accentuat şi mai deschis, cu clasa politică din

ţară, C. Stere urcă toate treptele calvarului unui condamnat fără proces şi

dosar de acuzare. Nu fără temei P. Pandrea constata la un moment dat că

Stere nu a avut parte de oponenţi mai demni şi pe măsura înălţimii sale. Cităm

textual: „Lipsa de măreţie a adversarilor lui Stere apare într-o cruditate

penibilă şi demnă de plîns. Un om politic de asemenea dimensiuni avea

dreptul la alţi adversari”.

O anumită doză de adevăr conţine şi o explicaţie, şi alta. Injustiţia

maternă i-a acutizat, fără îndoială, simţămîntul justiţiar – moral şi social –

pînă la limita de vârf. Nedreptăţile proiectate asupra destinului personal şi-au

găsit apoi continuare în nedreptăţile celei mai oropsite clase sociale – a celei

ţărăneşti, exponent fidel al căreia C. Stere devine pentru întreaga viaţă.

Maximalismul etic în formula totul sau nimic, vorba lui M. Sadoveanu,

9

devine principiul directoriu în toată activitatea social-politică şi cultural-

artistică a Marelui înfrînt. Vieţii liniştite de boier basarabean (tatăl lui C.

Stere – Iorgu Stere – stăpînea o moşie de cea 5000 fălci de pămînt, adică

aproximativ 1500 ha) sau carierei ştiinţifico-didactice ca profesor în unul din

centrele universitare din Rusia sau din Occident, C. Stere a preferat benevol şi

conştient, calea Siberiei (1883-1892), iar apoi instalarea definitivă cu traiul în

patria ideală – România (din toamna lui 1892), pe care, cu toate dificultăţile

întîmpinate, nu a avut de gînd şi nu a părăsit-o niciodată.

În conjuncturalele jocuri politice din ţară intransigentul şi incoruptibilul

C. Stere a fost mereu sacrificat. Primul 1-a sacrificat Ionel I. C. Brătianu în

1916, când, cu încuviinţarea acestuia, în acel moment şef de Guvern şi

preşedinte al Partidului Naţional Liberal, la formularea programului şi

cadrului ideologic al căruia C. Stere jucase un rol decisiv, marele înfrînt

rămăsese în teritoriul ocupat de germani (1916-1918) ca o alternativă în cazul

dacă războiul îl vor cîştiga puterile centrale. Faptul l-au confirmat numeroşi

oameni politici ca I. G. Duca, P. Şeicaru, P. Halippa şi mulţi alţii. Semioficial

1-a confirmat şi I. I. C. Brătianu, care, la întrebarea fratelui lui Take Ionescu –

„cu a cui voie a rămas Stere în teritoriul ocupat”, acesta ar fi răspuns răspicat:

„Stere a rămas la Bucureşti cu învoirea mea. Atît şi nimic mai mult”. Public

însă redutabilul om politic niciodată nu şi-a făcut mărturia, lăsînd să planeze

mereu asupra victimei infamanta acuză de trădător.

A doua oară C. Stere a fost sacrificat, în 1930, de un alt mare bărbat

politic şi de stat român – Iuliu Maniu. În împrejurări tragice ale vieţii sale

(încarcerat în închisoarea de la Sighet de regimul totalitar comunist), fostul

preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc – partid la fondarea căruia, ca şi a

aceluia Naţional Liberal, C. Stere a avut un rol de seamă - se spovăduia lui N.

Carandino, unuia din discipolii săi: „Am avut de ales. Să-1 sacrific pe Stere

sau, solidar cu el, să demisionez şi să trec în opoziţie. Repet, situaţia noastră

în opinie nu era strălucită. Nu realizasem încă decît o mică parte din program,

nu aveam garanţia că regenţa ne-ar fi acordat privilegiul de a prezida noile

alegeri, iar o campanie electorală pentru sau contra Stere ar fi avut, desigur

ecou în Ardeal şi în România veche.

Obligaţiile şefului de partid sunt uneori foarte dure. A trebuit să trec

peste sentimentul meu intim, să sacrific pe acest om excepţional ca să salvez

partidul şi ideile pentru care noi toţi militam. Astăzi mă întreb totuşi dacă nu

am greşit, ar fi trebuit să fiu mai insistent, mai ameninţător...” E vorba de

buntul de tristă amintire de la Teatrul de Operă din Bucureşti din 3 aprilie

1930 a celor trei generali ramoliţi în retragere, bunt bine dirijat din culise, cu

scopul compromiterii definitive a neînfricatului şi neîntinatului luptător.

Mărturia lui Iu. Maniu confirmă cu o sinceritate uluitoare, care frizează

10

cinismul, cunoscutul adevăr că Stere a sacrificat totul pentru idee, în timp ce

alţii, mai practici şi mai pragmatici, au sacrificat torul pentru fotoliu.

Tot la capitolul „cauză” şi „efect” trebuie plasată atitudinea lui C. Stere

faţă de provincia natală, exponent şi reprezentant al căreia s-a considerat toată

viaţa. L-a durut umilinţa naţională la care era supus poporul acestui ţinut

oropsit în timpul dominaţiei ţariste şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca

Basarabia să revină la matca sa istorică. Dar a protestat tot atît de vehement şi

atunci cînd, Basarabia, din considerente de conjunctură, era sacrificată şi

umilită, de către ai săi şi în numele alor săi, cînd aceasta devenea simplă

monedă de schimb în mîinile clasei politice, tratînd-o ca o valoare redusă, de

mîna a doua. Acesta a fost sensul aderării sale la puterile centrale, şi nu la

Antantă în 1916, prin asta se explică rămînerea în Bucureştiul ocupat de

germani şi editarea ziarului Lumina, începînd cu 1 septembrie 1917. Nici

uneia dintre personalităţile politice şi culturale de seamă – T. Maiorescu, P. P.

Carp, A. Marghiloman, G. Galaction, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Topârceanu

etc. – care rămăseseră împreună cu C. Stere în Bucureştiul ocupat, nu i s-a

adus nici o învinuire serioasă, iar celor mai mulţi dintre ei nu li s-au intentat

nici un dosar penal. Cu excepţia lui C. Stere, care a fost declarat din oficiu

trădător şi urmărit în modul cel mai crud şi mai barbar, pînă la mormînt.

C. Stere avea tot dreptul moral să declare: „Nu există cazul Stere, este

cazul Basarabiei martire”; ca să mai adauge: „Ca fiu al Basarabiei mi-am

făcut datoria cînd a fost abandonată de toţi. Acesta a fost cazul Stere – cazul

Basarabiei, cazul nostru al tuturor...”

C. Stere nu a acceptat nici starea umilitoare în care se afla Basarabia

după 27 martie 1918. Abandonarea, la scurtă vreme după săvîrşirea marelui

act naţional, a statutului de largă autonomie promis noilor teritorii alipite, 1-a

întristat nespus de mult pe acela care stătuse la leagănul acestei înfăptuiri.

Crearea forţată şi accelerată a statului unitar excludea din start ideea

autonomiei. În ale sale note politice, cu data de 8 ianuarie 1920, Al.

Marghiloman fixa ideea: „trebuie făcută o lege administrativă pentru

asimilarea completă (a teritoriilor alipite – H. C.) şi vreo doi ani de stare de

asediu”.

Un cu totul alt punct de vedere formula, exact un an mai tîrziu, în

februarie 1921, C. Stere: „Astăzi statul român este alcătuit din cîteva

provincii răzleţite de veacuri, fiecare provincie avînd istoria şi sufletul ei,

mentalitatea ei. Conflictele sunt inevitabile, dar nu putem trăi ca un popor

liber, dacă nu vom ajunge să ne înţelegem”. Calea spre consolidare, propusă

de Stere, era una grea şi complicată, însă singura care putea conduce

realmente, prin metode democratice, spre ţelul propus.

Majoritatea absolută a defăimătorilor lui C. Stere au trecut de mult în

anonimat. Numele pămînteanului nostru, pus astăzi în rînd cu marile

11

personalităţi ale neamului (a se vedea Aleea Clasicilor din Chişinău), îşi

aşteaptă încă ceasul deplinei preţuiri. Mai cu seamă ceea ce ţine de C. Stere -

vizionarul şi, de ce nu? - profetul. într-un fel, C. Stere a prezis, încă în 1935

cataclismele celui de-al doilea război mondial. Omenirea, şi, în primul rînd

Europa, considera Marele înfrânt, se afla la o răscruce. „Poate cea mai

cumplită răscruce istorică. De aici mai departe se va alege între viaţă şi

moarte. Cîte lucruri întunecate, cîte absurdităţi în ceasul ăsta... Vor învinge

ele? Vom învinge noi? Nu ştiu. Poate că mai e timp. Nu prea mult însă. Dacă

laburiştii vor veni la putere în Anglia, cît nu e prea tîrziu... Dacă socialiştii

vor avea de spus în Franţa un cuvînt hotărîtor, cît iarăşi nu e prea tîrziu...

Dacă, în sfîrşit, Hitler se va prăbuşi cu un moment mai devreme, atunci da,

atunci cataclismul mai poate fi înlăturat... Dacă nu? Război, moarte, prăvălire

în întuneric”. Între comunismul de cazarmă cu faimoasele-i GULAG-uri şi

crucea încîrligată a fascismului s-a ridicat, după cum se ştie, flacăra

mistuitoare a conflagraţiei mondiale, care a înghiţit peste 50 mln de vieţi

omeneşti şi a pricinuit atîta jale şi durere în lume.

Cu aceeaşi clarviziune şi necruţătoare sinceritate a vorbit C. Stere

despre propriul destin şi despre soarta propriului său roman în preajma

revoluţiei – această apoteoză a unei vieţi adunate din lutul şi din zgura din

care fuseseră zămislite cîndva multe dintre personajele shakespeariene. „Cred

că romanul acesta, remarcă autorul, e o tragedie care încă nu a fost înţeleasă.

Nu o tragedie individuală, ci una colectivă. E tragedia societăţii româneşti.

Nimeni n-a observat acest lucru? – Să zicem că am fost pătimaş, că n-am

observat acest lucru? – Să zicem că am fost pătimaş, că n-am fost senin. Ca şi

cum Swift senin a fost, ca şi cum Juvenalis senin a fost. – Pentru mine acesta

nu e un roman, nu e o operă literară; este în schimb istoria unei epoci răsfrîntă

într-un suflet. Este testamentul unui înfrînt. Eu nu pot cere să fiu înţeles

tocmai de cei care m-au înfrînt, dar voi cîndva victorios şi puţin îmi pasă dacă

această victorie va veni când nu voi mai trăi. Eu cred în biruinţa finală, în

flacăra spiritului, care a fost de multe ori stinsă, dar niciodată pentru

totdeauna”. Şi adaugă, în manieră swiftiană: „Mă rog, lupta dintre Hercule şi

Ahile e un lucru. Dar când şase milioane de vite cornute trec peste trupul lui

Hercule, nu înseamnă că l-au învins”.

Constantin Stere a fost o pasăre exotică, solitară, pribeagă, care toată

viaţa a zburat cu o singură aripă, cealaltă fiindu-i permanent frîntă sau grav

rănită. Supraefortul omenesc şi luarea la întrecere cu stihiile cosmice şi

terestre îl caracterizează din plin. Cu greu ar putea fi găsite exemple similare

cînd o personalitate istorică marcantă să se fi aflat concomitent şi pe culmile

gloriei, şi pe ruinele acesteia. Solitarul de la Bucov a oscilat mereu şi fără

intermitenţe între paradis şi infern, primul fiind mai mult un miraj, cel de-al

doilea – o realitate crâncenă. în preajma omului din legendă, la un pas numai

12

de el, se aflau necontenit, cu lopeţile şi cazmalele în mîini, groparii care-i

săpau mormîntul fizic şi moral.

S-a sacrificat pînă la capăt idealului şi convingerilor sale, a ars pe rugul

datoriei pînă la ultima suflare, pînă la ultima picătură de sînge. Nu e vina lui

că nu s-a adaptat la condiţiile pe care i le-a oferit viaţa. Acest bloc de granit

nu putea să fie remodelat după circumstanţe, dacă vroia cu tot dinadinsul să-şi

păstreze esenţa şi identitatea.

Vina nu o poartă, de fapt, nici acei care nu l-au înţeles şi nu au fost în

stare să mistuie, să asimileze organic acest element eterogen şi indigest. Asta

era realitatea, şi peste ea nu se putea trece: istoria se desfăşoară conform

legilor şi hazardului ce-i sunt proprii. Legile trebuiesc conştientizate, iar

hazardul intuit. Pentru transformări de esenţă se cere timp, calm şi

înţelepciune. Accelerarea forţată a cursului vremii, făcută chiar în numele

celor mai înalte idealuri, poate avea urmări fatale pentru cei care le

promovează, ca şi pentru întreaga cauză. Substituirea raţiunii prin sentimente

şi emoţii istoria nu o iartă. C. Stere a înţeles acest lucru; oponenţii şi

adversarii săi – nu. Şi tocmai aici se află linia de hotar dintre el şi ei. Şi

anume aici se află semnificaţia majoră a lecţiei pe care C. Stere a ţinut-o cu

atîta strălucire în faţa contemporanilor, dar şi în faţa posterităţii. Doar în acest

sens – şi numai în acest sens – se poate vorbi astăzi despre un adevărat triumf

al lui C. Stere.

Haralambie Corbu

Lecturi şi interpretări la Est de Prut

Anii 1865-1892 cuprind copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui

Constantin Stere. Este perioada aflării sale în mediul Imperiului Rus. Traseul

biografic al feciorului de moşier provincial din Ciripcăul Sorocii Gheorghe

(Egor) Stere, viitorul autor al romanului-epopee în preajma revoluţiei,

Constantin Stere nu e marcat de evenimente de rezonanţă publică şi socială

deosebită. Sunt anii de evoluţie internă şi formare a personalităţii: în cadrul

rural, în gimnaziul şi liceul din Chişinău, în puşcăriile din Chişinău şi Odesa,

în exilul siberian. Informaţiile privind această perioadă din viaţa scriitorului şi

personalităţii publice de mai tîrziu sunt doar cele pe care ni le oferă Stere

însuşi cu diferite prilejuri şi, înainte de toate, cele ce se află în paginile

romanului nominalizat. O altă sursă de informare pentru această fază a vieţii

sale ar fi arhivele din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia privind activitatea

cu tentă protestatar-revoluţionară a tînărului apărător al intereselor poporului,

ale ţărănimii – înainte de toate. Această sursă rămîne valorificată, însă, şi pînă

azi extrem de insuficient şi inoperant.

13

Odată cu trecerea, în decembrie 1892, cu traiul în patria ideală, în

România, statutul lui C. Stere se schimbă radical: el devine, de-a lungul a mai

bine de patru decenii persoană publică de primă mărime în contextul

timpului. Viaţa, activitatea şi opera lui C. Stere sunt reflectate pe larg în presa

timpului, în amintirile contemporanilor, în studiile şi eseurile efectuate de

diferiţi exegeţi, mai ales după moartea ilustrului nostru înaintaş, întîmplată la

26 iunie 1936. Printre aceştia, nume de referinţă de talia lui Garabet

Ibrăileanu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Iorgu Iordan,

Şerban Cioculescu, Perpessicius, Mihail Ralea; mai încoace: Constantin

Ciopraga, Dumitru Micu, Ion Rotaru, Ion Căpreanu, Virginia Muşat, Zigu

Ornea cu cele două volume fundamentale privind Viaţa lui C. Stere

(1989,1991) etc.,etc. La toţi aceşti autori şi la mulţi alţii ne vom referi, într-un

fel sau altul, pe parcursul investigării noastre.

Rămân, cu regret, în această parte a vieţii şi operei lui C.Stere unele

zone marcate, în ce priveşte baza lor documentară, de serioase deficienţe. Au

dispărut fără urme arhiva şi biblioteca personală a scriitorului, n-au fost

întreprinse în măsura cuvenită cercetările de arhivă. în rîndurile ce urmează

dorim să trecem în revistă şi să evidenţiem cîteva din momentele mai

importante ce ţin de receptarea şi interpretarea lui C. Stere în Basarabia

interbelică şi în Republica Moldova de către cercetătorii de pe aceste

meleaguri.

Aşadar...

1. Performanţele originii. Autorul Frunzelor de dor a fost printre primii

intelectuali moldoveni care, în preajma căderii regimului şi cenzurii totalitare

de la sfîrşitul deceniului al optulea al secolului trecut, au optat cu fermitate

pentru readucerea numelui şi operei Uriaşului de la Soroca în circuitul

valorilor naţionale autentice, intenţionat ignorat şi voit controversat zeci de

ani în şir. Acest lucru 1-a făcut – alături de Andrei Lupan, Bogdan Istru, I. C.

Ciobanu, Dumitru Matcovschi şi alţii – în mod tranşant şi deschis prin

intermediul cuvîntului publicistic şi al discursului direct. Dar afinităţile şi

punţile de legătură dintre marele predecesor, care a fost Constantin Stere, şi

distinsul nostru prozator contemporan, nu s-ar reduce numai la aceste afinităţi

mai mult de ordin raţional, decît afectiv-emoţional. Scriitorul Ion Druţă a

demonstrat şi demonstrează în continuare, cu o tenacitate şi consecvenţă

deosebită, ataşamentul său faţă de tradiţie, cultul pentru valorile arhetipale ale

neamului, venite fie din tezaurul înţelepciunii milenare a poporului, fie din

experienţa istorică de veacuri a generaţiilor ce ne-au premers. Respectul

pentru înaintaşi – în cazul nostru pentru C. Stere – îşi află rădăcinile, înainte

de toate, în acest ataşament. Apoi, e nevoie să mai amintim, că şi C. Stere şi

Ion Druţă vin din necuprinsa cîmpie a Sorocii, cîmpie, care i-a marcat

profund şi pentru toată viaţa pe protagoniştii acestor rînduri. La unele afinităţi

14

de ordin artistic-spiritual între opera autorilor nominalizaţi ne vom referi în

continuare. E vorba, ca să zicem aşa, de o viziune sau o interpretare artistică

a unor valori sau tradiţii, pe care le vrem asimilate şi integrate procesului

cultural actual în plină desfăşurare, spre deosebire de acele concepte şi

deziderate, care parvin pe calea unor analize şi interpretări de esenţă critico-

estetico-ştiinţifică.

Rămâne încă să fie studiat gradul de influenţă reală, dacă aceasta există

în genere, a lui C. Stere asupra literaturii artistice de mai tîrziu, ştiindu-se cît

de dură şi vitregă i-a fost calea spre cititor (a celui din stînga Prutului, în mod

deosebit). în această ordine de idei unele analogii şi apropieri între opera lui

C. Stere şi I. Druţă ar putea fi acceptate doar ca prima rândunică privind

începutul unor investigări de amploare în acest sens.

Ultimul capitol al epopeii în preajma revoluţiei şi, deci, şi al

segmentului final al romanului cu numele Uraganul, e intitulat: Povara... Ce

vrea să însemne această povara în accepţia autorului epopeii? Capitolul

respectiv vine să facă bilanţul unei perioade de extremă vibraţie socială din

viaţa Statului Român – în genere, a protagonistului romanului Ion

Răutu=Constantin Stere – în particular, în legătură cu tragicele evenimente

din primăvara anului 1907 în România – masivele răscoale ţărăneşti şi

şiroaiele de sînge care au curs în rezultatul aplicării, de către stăpînii, a forţei

brutale şi inumane pentru a stinge flacăra de nădejde ce licărise în sufletul

mulţimii asuprite şi cuprinse de totală disperare. Căci „fostul prefect al

Ciubăreştilor înţelegea că ura din inimile mulţimii în satele întunecate îşi

împlînta rădăcinile otrăvite tot mai adînc. Şi... se îngrozi de povara ce-i căzu

pe umeri... „ (subl. n.). Ion Răutu e cuprins de groaza poverii morale, a vinii

personale pe care o poartă de unul singur faţă de ţărănimea masacrată de

autorităţi, fizic şi moral. Pe de-o parte, ca doctrinar, deoarece Stere-Răutu

vedea în ţărănime clasa cea mai numeroasă, dar şi cea mai nedreptăţită în

istorie. Readucerea acestei clase sociale, atât de oprimată, în drepturile sale

fireşti, C. Stere a considerat-o drept o datorie primordială, ea figurînd ca

punct nevralgic al programului său politic şi social de-a lungul întregii sale

activităţi multidimensionale şi plurivalente. Pe de altă parte, în timpul

răscoalelor ţărăneşti din martie-aprilie 1907, Constantin Stere – Ion Răutu a

acceptat, pe durata desfăşurării răscoalei, funcţia de prefect al judeţului

Ciubăreşti-Iaşi, adică de reprezentant oficial al puterii care a înnecat în sînge

această revoltă mocnindă de veacuri a ţărănimii oprimate. Şi asta ţinînd cont

de faptul că în judeţul administrat de el timp de o lună, nu s-a vărsat nici o

picătură de sînge şi toate conflictele şi neînţelegerile găsindu-şi dezlegare

paşnică în cadrul unor compromisuri dificile, dar rezonabile. De altfel, funcţia

de prefect al Ciubăreştilor-Iaşilor a fost singura funcţie administrativă, pe care

a deţinut-o C. Stere pe parcursul întregii sale cariere politice. Neimplecat

15

direct în măcelul de sînge care s-a produs, idealistul şi umanitaristul C. Stere

– acest cetăţean al lumii, cum se identifica el, – îşi asuma cu durere şi adânc

frământ, responsabilitatea personală pentru cele întîmplate, chiar dacă ceea

ce se întîmplase avusese loc contrar propriilor convingeri şi propriilor

idealuri.

Toată viaţa lui Onache Cărăbuş, protagonistul romanului „Povara

bunătăţii noastre „ de Ion Druţă, e o povară morală dintre cele mai epuizante,

pe care şi-a asumat-o benevol şi fără nici o remunerare, în faţa ciuturenilor, în

faţa poporului, în faţa lumii şi, mai presus de toate, în faţa propriei conştiinţe.

Căci, oriunde s-ar fi aflat şi orice ispite l-ar fi încercat - or ele au fost enorm

de multe şi enorm de grele – Onache Cărăbuş le-a suportat şi s-a afirmat cu

demnitate şi bărbăţie, conform moralităţii semenilor săi şi tradiţiilor creştine,

sfidînd vicisitudinile vieţii, pentru a se impune drept personalitate deosebită,

fără a friza cît de puţin extremele de comportament uman – de la cea de

martir la cea de erou. Eroul druţian îşi duce povara destinului în picioare,

fără a se plânge şi fără a spera îndurarea cuiva. Şi apoi să vedeţi minune cu

această Câmpie a Sorocii, expresie totală a sufletului moldoveanului

basarabean, surprins la o oră a bilanţurilor: „O zare rotundă de horboţică

albastră, întinsuri largi şi fermecătoare, o soartă grea şi încurcată, un suflet

blînd, împovărat de propria sa bunătate – atîta primeşte cîmpeanul în ziua

naşterii sale, pe patul de moarte, căci – vede sfîntul Dumnezeu – nici mai

mult n-a avut, nici mai puţin n-a vrut să aibă.” Sonoritatea Ciuturii şi

Ciubăreştilor anticipează şi justifică la o cotă literar-artistică de mare

anvergură comunitatea etico-morală a mesajului celor doi mari oameni de

suflet, pe care i-a dăruit lumii Cîmpia Sorocii şi care şi-au dat, subiectiv,

desigur, şi neprogramat, întîlnire în paginile romanelor în preajma revoluţiei

şi Povara bunătăţii noastre. Aceste nume sunt reprezentate, după cum uşor ne

putem da seama, de Constantin Stere şi Ion Druţă.

2. Prima tentativă şi eşecul ei. Articolul lui Ion Vasilenco, cercetător

ştiinţific superior la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM, intitulat

Constantin Stere şi publicat în paginile săptămînalului Cultura Moldovei din

17 ianuarie 1963, p. 4, a fost primul semnal pe plaiurile moldave, care venea

să prevestească posibila revenire a militantului şi gînditorului basarabean de

talie europeană Constantin Stere la el acasă, acolo de unde pornise cîndva şi

unde îşi schiţase primele repere biografice. A fost o încercare îndrăzneaţă, dar

şi naivă, în condiţiile de atunci, care în cele din urmă, a sfîrşit cu un eşec

lamentabil.

De ce? Cum a putut să se întîmple aşa ceva?

Articolul lui Ion Vasilenco venea încă pe unda dezgheţului hruşciovist

şi a proceselor de liberalizare dirijată care s-au produs după congresul al XX-

lea al PCUS în 1956. însă acest proces de liberalizare dirijată treptat se

16

diminua şi se stingea, revenindu-se tot mai insistent la vechile şi verificatele

în trecut metode de dirijare administrativă şi la comandă a vieţii politice,

ideologice şi culturale.

Intervenţia lui I.Vasilenco a servit, din punctul de vedere al oficialilor

zilei, un bun prilej de a limpezi apele. Cu atît mai mult că era vorba de o

personalitate atît de imensă, atît de neunivocă şi atît de controversată, dar şi

necunoscută la scară naţională, încît permitea să demonstrezi, să confirmi sau

să infirmi tot ce doreai şi credeai că e necesar şi benefic pentru întreaga

comunitate ştiinţifică şi culturală, pentru întreaga societate.

Articolul lui Ion Vasilenco era ca atare un eseu destul de succint, fără

prea mari pretenţii de a oferi descoperiri ştiinţifice deosebite, dar scris în

cunoştinţă de cauză, despre activitatea social-politică şi opera literară

(romanul În preajma revoluţiei) a ilustrului, cum îl numea autorul eseului,

predecesor. „Pentru convingerile sale democratice revoluţionare, notează

cercetătorul, scriitorul a îndurat şi temniţa ţaristă, şi surghiunul în Siberia, şi

învinuirile gratuite de „trădare” a intereselor poporului, cu care 1-a atacat

reacţia burghezo-moşierească din România, unde Stere fusese nevoit să

emigreze după întoarcerea din Siberia”. Promotor al ideilor poporaniste în

România, C. Stere, în opinia exegetului chişinăuiean, a căutat să menţină un

anumit echilibru „între democratismul revoluţionar de tip narodnicist şi cel

liberalist de esenţă oportunistă burgheză”. Peste toate nuanţele şi oscilările

între diferite curente filozofice, politice şi culturale, C. Stere a rămas până la

capăt un adept al ţărănimii ca una dintre cele mai oropsite şi nedreptăţite de

soartă clase sociale. Sumar, dar destul de competent, este nuanţată valoarea

cognitivă şi artistică a romanului-epopee în preajma revoluţiei, sunt puse în

evidenţă principalele opţiuni ale scriitorului ce ţin de concepţiile lui sociale şi

estetice, de rolul şi rostul artei angajate în viaţa societăţii, pentru ca să încheie

cu apelul: distinsul predecesor „merită să-şi găsească locul cuvenit în paginile

istoriei noastre literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-

Gherea, Zamfir Arbure, V.Crăsescu (Basarabeanu) şi altor scriitori-cetăţeni,

care n-au pregetat să-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai

bună şi mai luminoasă...”

Trebuie remarcat însă, că articolul lui I. Vasilenco, scris într-o manieră

literară corectă şi cu respectarea tuturor rigorilor ştiinţifice marxist-leniniste

ale timpului, a stîrnit pe neaşteptate (pe neaşteptate?) o adevărată furtună în

rîndurile oficialităţilor de partid şi, ca urmare, a comunităţii ştiinţifice, în

primul rînd a celei academice.

Ce se întîmplase?

După cum spuneam mai sus, dezgheţul hruşciovist de după congresul al

XX-lea al PCUS în 1956 şi scurta perioadă de liberalizare dirijată şi strict

limitată, se făceau din nou simţite vînturile restricţiilor şi disciplinei

17

ideologice neîngrădite. În RSS Moldovenească se aplica, mai ales în

domeniul moştenirii literaturii clasice - veşnica piatră de încercare pentru

„experţii ştiinţifici” ai deţinătorilor adevărului marxist-leninist de cea mai

înaltă probă. Se impuneau, din punctul de vedere al mai marilor zilei, nişte

măsuri de stopare a procesului de democratizare, care luase o amploare

imprevizibilă. Articolul lui I. Vasilenco a servit în acest sens un bun prilej

pentru a face nişte „bilanţuri”.

Drept răspuns urmează articolul lui Iosif Varticean, intitulat Mai multă

maturitate politică şi răspundere cetăţenească (Pe marginea articolului

Constantin Stere de I. Vasilenco), publicat în săptămînalului Cultura

Moldovei din 21 aprilie 1963.

Lingvist de profesie, I. Varticean s-a antrenat apoi în unele probleme de

istorie literară, semnînd mai multe articole şi prefeţe la operele unor scriitori

clasici, fără a reuşi să-şi închege cel puţin o carte proprie cu privire la

subiectele pe care le aborda din cînd în cînd. în schimb titlul academic de care

se învrednicise şi o serie de înalte funcţii administrative, pe care le deţinea şi

pe care, trebuie s-o recunoaştem, le onora cu destul succes, îi permitea lui I.

Varticean să-şi asume nişte responsabilităţi ştiinţifice, care-1 depăşeau, cum

erau acele legate de activitatea şi opera lui C. Stere, şi care, evident, nu ţineau

nici într-un fel de activităţile sale cotidiene.

După cîteva constatări şi reflecţii generale, urmează fraza sacramentală,

care deschidea porţile celor mai grave reproşuri şi învinuiri: „Nu se poate să

nu remarcăm totodată, că în procesul acestei migăloase şi complexe munci au

fost comise şi un şir de greşeli, legate de idealizarea creaţiei unor scriitori din

trecut, de caracterizarea imprecisă a concepţiei despre lume a unor scriitori şi.

a.m.d.”, lucruri asupra cărora s-a accentuat, fireşte la plenarele şi congresele

de partid.

Printre greşelile grave ce se conţin, chipurile, în articolul lui I.

Vasilenco, se evidenţiau mai ales două. Prima consta în faptul, că militantul

basarabean, venind în România, nu a aderat la marxiştii locali în frunte cu

Constantin Dobrogeanu-Gherea, ci s-a situat pe poziţii diametral opuse, lucru

muşamalizat cu bună ştire de autor. A doua greşeală capitală, care reiese de

altfel din prima, că I. Vasilenco se comportă cu mănuşi faţă de poporanismul

lui C. Stere, în timp ce acesta (poporanismul) reprezintă unul din cele mai

reacţionare şi degradante curente filozofice şi social-politice ale vremii. În

calitatea sa de curent în esenţa sa antimarxist şi burghez, „poporanismul

milita pentru un ideal reacţionar” şi era îndreptat „împotriva intereselor

poporului”. „O simplă confruntare a celor arătate mai sus, – remarca

semnatarul articolului-verdict I. Varticean, - că afirmaţiile din articolul lui I.

Vasilenco ne arată lipsa de temei ştiinţific a concluziilor acestuia din urmă,

insuficienţa sa de documentare în problema discutată, vădita sa lipsă de

18

maturitate în domeniul marxismului. Cum altfel, decît prin apolitismul lui, se

poate explica încercarea de a da drept democrat revoluţionar pe un

reacţionar?”

În felul acesta, articolul semnat de I. Varticean, dădea două lovituri de

graţie. Prima, cercetătorului în plină afirmare I. Vasilenco, căruia i se aplica

una din cele mai grele învinuiri descalificante, fiind etichetat ca antimarxist şi

apolitic. A doua, se revenea totalmente la metodele şi cenzura dură

dintotdeauna în ce priveşte studierea moştenirii literare şi a gîndirii social-

politice din Moldova.

Restructurarea gorbaciovistă din a doua jumătate a deceniului al

optulea, al secolului trecut, a avut ca urmare, printre dezideratele

fundamentale, şi descătuşarea cuvîntului din chingile cenzurii şi a restricţiilor

totalitare. Numele şi opera lui Constantin Stere devin, în acest sens, subiect de

referinţă. E greu de spus dacă în Republica Moldova - între anii 1985-1995 –

ar fi existat măcar o publicaţie, fie ziar, fie revistă de profil, care să nu-şi fie

adus partea de contribuţie la repunerea în circuit şi cunoaşterea diverselor

aspecte ale vieţii şi operei distinsului predecesor. S-a purces, cum era şi

firesc, la evaluarea acestei complexe şi multidimensionale personalităţi, pe

trei direcţii: 1. reeditarea operei; 2. C. Stere în viziunea unor remarcabili

scriitori, oameni de cultură, specialişti în materie; 3. Încercări de a interpreta

fenomenul Stere prin prisma unor criterii ştiinţifice mai mult sau mai puţin

corespunzătoare momentului şi, ce e deosebit de important, prin viziunea

unor noi documente necunoscute, depistate în arhivele din Republica

Moldova şi cele din spaţiul încă sovietic.

3. Pasiune şi corectitudine. E necesar să menţionăm faptul că

cercetătorul Vasile Badiu a fost printre primii care s-a apucat şi a izbutit,

poate cel mai mult, în anii de flux sterist, să readucă în actualitate a marelui

predecesor. Ne vom referi doar la câteva exemple. V. Badiu e cel care

îngrijeşte şi comentează povestirea în voia valurilor (rev. Nistru, 1989, nr. 4);

în 1990 semnează capitolul (deşi cam sumar, dar a făcut ceea ce se putea

atunci) Constantin Stere din Istoria literaturii moldoveneşti, vol. III partea I,

Chişinău, 1990; pe parcursul aceluiaşi an publică, în paginile Revistei de

Lingvistică şi Ştiinţă Literară nr. 5, 1990, studiul Măreţia mitului Stere; ceva

mai înainte în paginile aceleiaşi reviste (nr. 3,4,1990) apar, sub îngrijirea şi

supravegherea cercetătorului – cu genericul Probleme de estetică în viziunea

lui Constantin Stere (I, II) – o bună parte din eseurile compatriotului nostru ce

vizează subiectul dat etc.

Contribuţia decisivă a cercetătorului şi criticului literar Vasile Badiu la

valorificarea operei şi personalităţii lui C. Stere a fost ediţia Scrieri în 5

volume, apărută la editura Hyperion în anii 1990-1991, într-un tiraj de 10 mii

exemplare. Primele patru cărţi cuprind romanul în preajma revoluţiei; în timp

19

ce cartea a 5-a, intitulată în viaţă, în literatură... însumează tot ce are mai

reprezentativ scriitorul şi gânditorul C. Stere în domeniul filozofiei,

sociologiei, esteticii şi creaţiei artistice.

Ediţia C. Stere pregătită şi îngrijită de Vasile Badiu e una de sinteză în

felul ei. Studiul introductiv cu titlul Un spirit enciclopedist, articolele

însoţitoare din fiecare volum semnate de ilustre personalităţi, despre care am

mai pomenit, cum ar fi Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, George

Călinescu, Şerban Cioculescu, Mihail Ralea etc, notele şi explicaţiile de

rigoare pe parcursul întregului serial, imprimă acestei ediţii conotaţia unui

instrumentar ştiinţific şi practic viabil, care nu şi-a epuizat resursele nici pînă

astăzi. Ediţiile de mai târziu ale operei lui C.Stere nu s-au referit şi nu au

revenit la creaţia artistică fundamentală – la romanul în preajma revoluţiei –

ele concentrîndu-se doar asupra publicisticii şi eseisticii politice, sociale,

estetice a enciclopedistului de la Soroca, aducîndu-i unele completări

importante pe această secvenţă de cunoaştere şi asimilare a imensului masiv

intelectual pe nume Constantin Stere. Avem în vedere ultimele şi necesarele

volume apărute după ediţia Vasile Badiu: Constantin Stere. Victoria unui

înfrînt. Cartier, 1997, îngrijire şi bibliografie de Maria Teodorovici;

Constantin Stere. Singur împotriva tuturor. Cartier, 1997, ediţie îngrijită de

Alina Ciobanu; Constantin Stere. Documentări politice. Colecţia Testament,

Chişinău, 2002, ediţie îngrijită de Iurie Colesnic.

În prezent se impune tot mai insistent necesitatea ca, în baza experienţei

acumulate, să se întreprindă o nouă ediţie a Operelor a lui C. Stere, care ar

cuprinde integral creaţia artistică, publicistică, ştiinţifică şi filozofică, aceasta

fiind interpretată conform rigorilor metodologice şi ştiinţifice contemporane.

În răstimpul la care ne referim, în paginile publicaţiilor chişinăuiene, în

primul rînd în revista Nistru/Basarabia, au văzut pentru prima dată în

Republica Moldova o bună parte dintre eseurile unor scriitori şi publicişti

români din prima linie cum ar fi Tudor Arghezi, George Călinescu, Gala

Galaction, Mihail Sadoveanu şi mulţi alţii, în care imaginea lui Constantin

Stere apare în culori şi dimensiuni pe măsura prototipului.

E foarte important în acest context modul cum era văzut Constantin

Stere de către confraţii şi discipolii săi basarabeni, în timpul vieţii cît şi în anii

imediat următori, după stingerea din viaţă a Uriaşului de la Soroca. Printre

acestea, se remarcă evocările şi mărturiile lui Pan Halippa, Ştefan Ciobanu,

Ion Pelivan, N. Popovici şi a. Doar câteva referinţe la eseul poetului Vladimir

Cavarnali Prăbuşirea uriaşului de la Bucov, republicat în Moldova literară (1

iunie, 1995) cu menţiunea: Viaţa Basarabiei, 1936, nr. 9, septembrie

„Duşmanii lui de totdeauna, – remarcă V. Cavarnali, – urcaţi azi pe baricada

unui naţionalism care otrăveşte şi ruinează, n-au înţeles că în sufletul lui

Constantin Stere se ridică flacăra eroului creator de istorie. S-au năpustit

20

asupra-i ca nişte hiene, pentru ca, împroşcîndu-1 cu murdării, să distrugă o

acţiune plină de convingeri. Din turnul lor ornat cu mitraliere a trecut printr-

un tribunal format din nulităţi conştiinţa unui om pe care niciodată nu l-au

putut înţelege”. Pentru Basarabia, continuă V. Cavarnali, Constantin Stere are

o valoare aparte: „Lupta lui în contra colosului ţarist, victoria obiectivelor

create în mare parte de el, nu numai că nu ne permit a-l critica, ci sunt fapte

puternice care ne determină să-1 iubim şi să-1 idolatrizăm. Pentru ca să

smulgi Basarabia din trupul Rusiei ţariste nu numai că ai datoria să-i urăşti

regimul medieval, despotic, ci eşti obligat să pactizezi cu duşmanii lui ca,

utilizînd toate mijloacele să-i sfărîmi cele trei capete ale flamurii. Şi

Constantin Stere s-a mişcat pe linia trasată de propria lui conştiinţă, reclamată

de popor, confundată cu obiectivele acelor momente istorice. Cum nu s-au

gîndit acei care l-au urît şi l-au lovit, că loviturile şi veninul urii se răsfrîng

asupra întregii Basarabii? Provincia asta asfixiată nu va ridica odată capul să-

şi ceară drepturile şi să organizeze asaltul victorios al cinstei, al adevărurilor,

al braţelor care doboară la pămînt edificiile putrede şi construiesc încordat,

sobru frumuseţile înflorite în visurile clare ale gânditorilor ei?” Şi fraza de

încheiere cu îndemnul de a-1 pătrunde în adâncurile lui şi a-1 aduce în toată

tragica sa splendoare, poporului, generaţiilor se vor succeda: „Acum, cînd din

trupul uriaşului de la Bucov n-a rămas decît un pumn de cenuşă, este

momentul de a se răscoli toate articolele lui doctrinare, de a ne înfunda între

magistralele pagini de literatură – În preajma revoluţiei – şi de a-i căuta

sensul existenţei lui istorice în viaţa spirituală a acestui popor”. E un apel care

nu şi-a pierdut nici azi din actualitate!

4. Revista Nistru/Basarabia în avangarda înnoirilor. Fluxul sterist de

la sfîrşitul deceniului al VIII-lea începutul celui de al IX-lea al secolului XX

constituie unul din vîrfurile mişcării de revenire la normalitate. Nu există vreo

publicaţie din spaţiul nostru geografic care să nu fi venit cu încercări de

reanimare şi readucere în actualitate a celui care a fost marele şi

controversatul în istorie sociolog, politician, filozof, jurist, profesor şi scriitor

care a fost Constantin Stere. Cea mai activă şi cea mai pertinentă în acest sens

a fost revista Nistru, care, începînd cu nr. l, 1990, îşi schimbă denumirea în

Basarabia. Redactor responsabil al revistei era, în acei ani, scriitorul Dumitru

Matcovschi, unul dintre cei mai activi militanţi şi promotori ai ideii de înnoire

şi reforme radicale.

Readucerea lui C. Stere în actualitate se făcea, cum – spuneam, pe trei

direcţii: retipărirea operei sale artistice şi publiciste; comentarii şi analize ale

acestei opere de către personalităţi marcante din dreapta Prutului; tentative de

analize şi aprecieri de către scriitori, istorici literari, sociologi şi filologi, ce

reprezentau intelectualitatea autohtonă. Toate trei, direcţii menţionate

21

comunicau strîns între ele, textele originale ale lui C. Stere fiind însoţite, de

regulă, de studii eseuri aparţinînd diferitor autori şi diferitor perioade istorice.

Numărul 4 al revistei Nistru din anul 1988 declanşează de fapt fluxul

sterist în Republica Moldova. E retipărită aici povestirea lui C. Stere în voia

valurilor. Icoane din Siberia, apărută mai întîi în revista Viaţa românească,

nr.5-6 din 1912, îngrijirea textului aparţinînd cercetătorului Vasile Badiu.

Concomitent cu textul lui C. Stere în numărul respectiv al revistei Nistru

prezenţi, cu sugestii, opinii şi comentarii sînt scriitorii Bogdan Istru, Ion

Constantin Ciobanu, Alexandru Cosmescu, Vasile Vasilache, academicianul

Artiom Lazarev.

Pentru că e primul număr de revistă care acordă un spaţiu atît de întins

operei şi personalităţii lui C. Stere, ne vom reţine un pic mai mult asupra lui.

Printre alte sugestii, făcute de Vasile Badiu, am vrea să o remarcăm pe cea

care ţine de necesitatea abordării multilaterale a complexei opere steriste. „Ne

dăm seama,– notează autorul,– că valorificarea lui Stere nu-i o sarcină dintre

cele mai uşoare, că avem de a face cu o personalitate complexă şi

contradictorie. Constantin Stere - scriitorul însă trebuie să intre în circuitul

nostru literar, căci lipsa prozei lui temeinic documentată, având la bază

experienţa unei vieţi de luptă îndîrjită, scrisă cu patos şi îndemînare, e o pată

albă de mare întindere. Numele lui nu-1 întîlnim în enciclopediile

moldoveneşti, nici în lucrările istorico-literare” (p. 81).

De altă părere se declara acad. Artiom Lazarev, care, după cum se ştie,

nu-şi schimba opiniile atît de simplu şi atît de uşor. El dezaproba participarea

lui C. Stere la actul care s-a produs la Chişinău pe 27 martie 1918, şi care a

condus la lichidarea Republicii Populare Moldoveneşti, creată la începutul

lunii decembrie 1917. Indiferent cum va fi apreciată opera literară, zice A.

Lazarev, „vom fi datori să vorbim şi despre concepţiile social-politice ale

scriitorului, care concepţii, după opinia mea, sunt dubioase” (p. 82).

Pe alte poziţii se situează oamenii de creaţie, scriitorii.

Poetul Bogdan Istru ţinea să sublinieze, între altele, şi pe bună dreptate,

că el, Stere, „a fost unul din duşmanii făţişi ai fascismului, care începuse a-şi

arăta faţa sa hidoasă. Iar dacă Stere nu s-ar fi stins din viaţă în anul 1936,

legionarii s-ar fi răfuit şi cu dînsul” (p. 80).

În eseul său O viziune epică asupra vieţii scriitor I.C.Ciobanu încearcă

să distingă linia de confluenţă dintre epic şi document, aruncînd o viziune de

ansamblu asupra romanului-fluviu În preajma revoluţiei. „Au trecut aproape

opt decenii de cînd a fost scrisă şi publicată povestirea în voia valurilor, –

remarcă autorul. – Dar vraja şi taina acestei opere nu este ştirbită prin nimic –

Dacă ar fi trăit numai prin forţa autentică de document, ceva s-ar fi învechit.

Ca o mărturie numai autobiografică i-ar fi apărut la iveală unele elemente

depăşite, perimate în această povestire. Talentul are însă întotdeauna o

22

calitate supremă: depăşeşte condiţiile sale de viaţă personală, îşi depăşeşte

condiţiile ideologice limitate, ca să cuprindă universalul. Iată de ce atît de

puţin povesteşte Vania Răutu despre sine” (p. 123).

Cu referire la un citat din Stere însuşi A. Cosmescu creează sau, mai

bine zis, sugerează metaforic imaginea omului devotat pînă la ultima suflare

înaltelor principii, cărora a fost Constantin Stere. Iată pasajul pe care îl

reproduce A. Cosmescu în eseul său intitulat La jilţul de lîngă apele fumuriei

oglinzi: „Sunt, probabil, – mărturiseşte zguduitor C. Stere, - singurul din

generaţia actuală căruia i-a fost dat să vadă şi valurile Oceanului Pacific şi ale

celui Atlantic; şi întinderea îngheţată a mărilor polare, ca şi azurul

Mediteranei; şi care a fost coborît în cele mai adînci straturi ale societăţii, în

lumea de crimă şi mizerie sufletească, şi a putut întotdeauna să se înalţe pînă

la culmile piramidei sociale.

Astfel, sufletul meu este pătruns de viziunea tragediei umane în

mijlocul forţelor oarbe ale firii. Cînd îmi dau seama cât este de plăpîndă

flacăra conştiinţei şi cât de opac este întunericul care o învăluie şi o ameninţă

în înăbuşire biata creatură omenească, în cele mai mari scăderi şi în cele mai

grave deformări ale ei, ea nu-mi poate inspira ură. Şi atunci când primesc

lovituri, cînd patima aruncă asupra mea ura sau dezlănţuie prigonirea, în

sufletul meu se naşte nu reacţiunea care poate duce la răzbunare, ci viziunea

blestemului omenesc, care poate coborî pînă la asemenea degradări de simţ şi

întunecări de cuget. în această stare sufletească e evident că nu poţi găsi

resursele necesare pentru a lovi” (p. 124). Tulburătoare mărturisire a

crucificatului de la Soroca, însoţită de nu mai puţin tulburătoarele reflecţii pe

marginea lor ale scriitorului A. Cosmescu, erau capabile să provoace în

sufletul cititorului revistei Nistru sentimente de profundă stimă faţă de

personalitatea şi principiile morale neintinate ale marelui nostru predecesor.

Cu cîteva reflecţii la modul general vine scriitorul Vasile Vasilache,

conţinînd îndemnul insistent de a reveni asupra operei şi personalităţii lui C.

Stere. Revista Basarabia continuă şi în anii următori, cu aceeaşi intensitate,

fluxul sterist. Văd lumina tiparului romanul În preajma revoluţiei,

Documentări şi lămuriri politice: Preludii, grupajul de materiale Întrebat,

Stere vorbeşte. Note, impresii, convorbiri, care cuprinde importante mărturii

şi mărturisiri privind propriul destin şi propria operă; mărturiile

contemporanilor despre C. Stere, mărturii care vizează mai ales legătura

afectuoasă şi decisivă a demiurgului cu baştina, cu ţăranii moldoveni din

Basarabia.

Se întreprind primele încercări serioase în ce priveşte punerea în circuit

a unor materiale documentare noi şi necunoscute de arhivă sau de sorginte

memorialistică populară privind viaţa şi opera protagonistului nostru. Printre

aceştia se remarcă împătimiţii de numele şi opera lui C. Stere – profesorul

23

Gheorghe Tulbure şi ziaristul Alexandru Donos, care au pus primele cărămizi

autentice la temelia studierii distinsului om politic şi de cultură: primul -

cercetînd arhivele din ţară, dar şi din afara ei, cel de al doilea, investigînd

memoria consătenilor şi cobăştinaşilor.

5. Extrase din arhive scrise. Cu referire la date de arhivă privind

personalitatea lui C.Stere, Gheorghe Tulbure – învăţător pe atunci la şcoala

internat nr.2 din Chişinău – în eseul Contribuţii la biografia lui C. Stere

(învăţămîntul public, 13 februarie, 1989), pune în evidenţă unele momente

mai puţin cunoscute ale viitorului militant politic şi om de cultură de mai

tîrziu, mai cu seamă cele ce ţin de activitatea din perioada de studii la liceul

nobilimii din capitala ţinutului, de activităţile desfăşurate după trecerea, în

1892 în România, despre relaţiile lui strînse cu mişcarea revoluţionară şi

naţională din Basarabia etc. Actuale rămîn o fi şi astăzi concluziile autorului

din finalul eseului: „Prin opera sa atît de vastă, C. Stere a contribuit în mod

esenţial la dezvoltarea culturii moldoveneşti din ultimul deceniu al secolului

trecut şi în 36 de ani ai veacului XX. Este necesar ca opera artistică a

pămînteanului nostru să fie publicată în ediţii de masă, ca cititorul să

cunoască în întregime această comoară naţională. Ar fi bine ca cele mai de

valoare creaţii ale lui C. Stere să fie incluse în programe de învăţămînt a şcolii

medii şi de cultură generală, a instituţiilor de învăţămînt superior”. Dacă în ce

priveşte studierea unor aspecte ale vieţii şi operei lui C.Stere continuă să se

afle în atenţia cercetătorilor literari, aducerea acestei personalităţi

excepţionale în rîndurile tineretului studios de toate gradele, a cititorului de

masă, rămîne şi astăzi un deziderat doar declarat.

Cercetătorul Gheorghe Tulbure revine asupra acestui subiect cu date de

arhivă noi. În revista Basarabia nr. 12, din 1991, aflăm inserate 61 de

documente în limba rusă, marea majoritate sustrase din Arhiva Centrală de

Stat a RSS Moldoveneşti, şi care vizează diferite aspecte şi momente din viaţa

lui C. Stere timp de aproximativ trei decenii (1865-1895). E vorba despre o

perioadă din viaţa compatriotului nostru, zice - şi pe bună dreptate Gh.

Tulbure în cuvîntul său de însoţire, intitulat Un exilat antiţarist atent

supravegheat: C.Stere, care „a fost mai puţin cercetată în istoria gîndirii

sociale din Basarabia” (p. 119).

Mai reţinem din acest cuvînt însoţitor că documentele publicate

constituie doar o parte din fondurile ce se păstrau atunci prin arhivele locale

şi, parţial din fosta Uniune Sovietică. Autorul cuvîntului însoţitor mai

precizează: „Din lipsă de spaţiu, n-am inclus corespondenţa familiei Stere cu

marele scriitor democrat rus Vl.G.Korolenko (se păstrează în fondul de

manuscrise al Bibliotecii „V.I.Lenin” din Moscova), precum şi o serie de alte

materiale din fondurile Arhivei de politică externă a Rusiei, – toate avînd

însemnătate de prim rang în conturarea unui profil biografic mai complet al

24

marelui om de cultură şi bărbat de stat al neamului nostru” (p. 121). Printre

documentele incluse vom menţiona Adeverinţa cu privire la data naşterii lui

C.Stere ce se păstra, în 1876, în consistoria Sfînta treime din satul Horodişte

judeţul Soroca, sub nr.6, în care se confirma: „тысяча восемьсот шестьдесят

пятого года июня первого дня, у дворянина Георгия Стефанова Стери

посессора селения Городищи и законной жены Профирии Федоровой,

оба православного исповедания, родился сын Константин, которого того

же месяца 16-го числа молитвовали и крестили священник Андрей

Семенович Кайтаренко с дьячком Николаем Фомовым Корбулом и

пономарем Георгием Стефановым Георгияну. Восприемниками были:

дворянин молдавско-поданный Константин Стефанович Стери,

проживающий в Бессарабии по паспорту в селении Городище

Сорокского уезда, дочь наместника” (p. 124).

Cele mai multe documente din arhiva organelor secrete se referă la

ultimul un an şi jumătate – doi ani de aflare a lui C. Stere în Siberia, la

revenirea lui în Basarabia în 1892 şi trecerea, la finele aceluiaşi an, în

România, de unde aproape în fiecare an făcea vizite mai lungi sau mai scurte

la baştină primară, la părinţi şi rude, inclusiv şi venirea la înmormîntarea

tatălui său la începutul lunii septembrie 1895.

Date deosebit de preţioase conţine raportul poliţiei secrete (p. 128)

privind încălcările de către C. Stere a regimului stabilit şi aplicării împotriva

lui a unor noi sancţiuni. Data întocmirii raportului – 1 iunie 1890. Conform

deciziei organelor abilitate, C. Stere a fost condamnat la 3 ani de exil în

Siberia. Deci: „В 1888 г. привлечен при Тобольском Губернском

Жандармском Управлением дознанием; 1) За издание и распространение

гектографированного журнала политической ссылки № 1, и 2) издание и

и распространение гектографированного „Протеста” и „воззвания” от

лица русской политической ссылки. Эти дознания по Высочайшему

повелению, последовавшему 15 ноября 1889 года, разрешены

административным порядком полиции, чтобы Стери выслать под надзор

полиции в Якутскую область на три года, считая срок надзора с 15

ноября 1889 года” (p. 128).

Tot atît de edificatoare sunt datele din biografia lui C. Stere, cuprinse în

chestionarul de la pp. 131-132, întocmite la 2 aprilie 1892; din anchetă mai

aflăm că moşia părinţilor, îngloba 1600 deseatine de pămînt...

Şi multe-multe altele.

Developarea integrală a activităţii şi operei unei personalităţi complexe

şi neordinare de talia lui Constantin Stere poate fi realizată doar în condiţiile

cînd vor fi respectate şi conjugate următoarele trei condiţii fundamentale,

obligatorii pentru o cercetare ştiinţifică ce s-ar dori exhaustivă, obiectivă şi

credibilă din toate punctele de vedere: analiza operei propriu-zise; analiza

25

interceptărilor acestei opere şi activităţi prin optica şi viziunea

contemporanilor şi posterităţii, reflectate atît în presa şi în publicaţiile

timpului, cît şi în amintirile sau observaţiile nemijlocite ale celor care l-au

cunoscut şi cu care au comunicat nemijlocit aceste personalităţi; valorificarea

documentelor de arhivă – dacă ele există – documente care permit dezvăluirea

unor noi laturi şi aspecte ale activităţii şi operei personalităţilor studiate, laturi

şi aspecte ascunse de ochii lumii, din diferite motive.

Privit şi prin prisma condiţiilor de mai sus, destinul lui C. Stere apare

drept unul atipic şi neordinar. Se ştie că pînă la vârsta de 27 de ani autorul

romanului În preajma revoluţiei a fost încadrat în frontierele Imperiului Rus:

copilăria la Ciripcău şi Horodişte; adolescenţa – la gimnaziul şi liceul din

Chişinău; maturizarea - în puşcăriile din Chişinău – Odesa şi în exilul siberian

timp de 8 ani şi mai bine. Aceştia au fost anii devenirii lui C. Stere ca

personalitate, însă devine personalitate publică recunoscută abia după ce a

traversat frontiera cu România în decembrie 1892. E firesc, deci, că nu toate

cele trei condiţii enumerate mai sus pot fi aplicate simetric şi proporţional

biografiei lui C. Stere. Pentru perioada rusă din viaţa lui C. Stere drept

principală sursă de informaţie sunt datele şi faptele pe care ni le furnizează

autorul însuşi în romanul său În preajma revoluţiei. Fără îndoială că sunt date

foarte utile şi importante, în bună parte autentice, dar în ansamblul lor

insuficiente. Verificarea datelor din roman (totuşi e vorba de operă artistică,

în care ficţiunea joacă un rol mai important) şi întregirea biografiei

scriitorului din această fază a vieţii sale poate fi făcută efectiv doar prin

valorificarea documentelor de arhivă pe tot traseul pe care 1-a parcurs, de la

Ciripcău la Nercinsk, viitorul militant politic, sociolog, profesor şi scriitor.

Privită prin această prismă, iniţiativa istoricului Valeriu Pasat de a

cerceta şi a evalua arhivele ruseşti de pe traseul menţionat mai sus e una întru

totul salutabilă şi compensatoare. (A se vedea studiul Să fie exilat în Siberia

de Vest sub supravegherea poliţiei..., publicat în revista Săptămîna din 18, 25

martie, 1, 8, 15 aprilie 2005). Volumul de documente extrase din arhivele

ruseşti, pregătit pentru tipar şi însoţit de o prefaţă în cunoştinţă de cauză, ne

mărturiseşte despre faptul că ne aflăm în pragul unei contribuţii ştiinţific-

documentare la cunoaşterea vieţii şi operei marelui nostru compatriot.

Iniţiativa istoricului Valeriu Pasat vine, aşadar, ca o acţiune oarecum

complementară faţă de cea întreprinsă acum 15 ani de cercetătorul Gheorghe

Tulbure, deosebirea principală constînd în faptul că ultimul îşi concentrase în

temei eforturile asupra surselor arhivistice interne, în timp ce primul a pornit

pe calea explorării celor externe.

6. Extrase din arhive vorbite. Epopeea în preajma revoluţiei e o

creaţie artistică cu cheie, având drept model, în literatura noastră, romanul lui

Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică (1705). Problema personajelor cu e

26

cheie e aproape inexistentă în ultimele trei volume care vizează perioada

românească: Ciubăreşti, în ajun şi Uraganul. Secretul numelui sau cheia

personajelor a fost deconspirat, în cele mai multe cazuri de însuşi autorul.

În cu totul altă situaţie se află modul de abordare a acestei chestiuni în

romanele care se referă la perioada basarabeană şi rusă a naraţiunii epice:

Prolog: Smaragda Theodorovna, Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu,

Lutul, Hotarul şi Nostalgii. Personajele din aceste romane nu au fost niciodată

deconspirate de scriitor, identificarea lor nu ar fi reprezentat la vremea lor şi

nu reprezintă astăzi o prea mare problemă. La această categorie de chipuri

artistice se referă însuşi naratorul – protagonistul principal al romanului, cît şi

o serie dintre cele mai apropiate rude ale sale, cum ar fi părinţii, soţia, surorile

etc, sau cîteva dintre personalităţile politice de seamă ale timpului cum ar fi

Lenin sau Pilsudski. Identificarea documentară şi funcţională a celor cîteva

sute de personaje, care populează masa epică a romanului pînă la mutarea lui

C. Stere în România încă nu s-a făcut şi e puţin probabil să fie efectuată

integral vreodată. Din acest punct de vedere orice încercare de identificare

documentară a unui personaj sau altul poate trezi astăzi un interes sporit. Aici

documentele scrise lipsesc aproape cu desăvîrşire, mărturiile orale care s-au

mai păstrat căpătînd, de cele mai multe ori, valoare de primă şi unică sursă.

Cum ar fi, în cazul nostru, exemplul babei Irina – doica de altă dată a lui

Constantin Stere, contribuţii documentare importante despre care ne oferă

publicistul Alexandru Donos în cartea sa Scriitori martiri, apărută în anul

2000 la Chişinău. Primul eseu din acest serial pare a fi cel intitulat Familia

Stere la Ciripcău, publicat în paginile săptămînalului Literatura şi arta din 13

octombrie 1988. „Da, – îşi amintea, cu privire la acest subiect ciripcăuianul

Alexandru al lui Alexei Popa, – baba Irina şi-a trăit anii de la urmă la noi în

casă. Tata a luat-o, că era dator să aibă grijă de dînsa, că iată cum s-a

întîmplat. În vremea românilor, când eu umblam la şcoala primară, baba Irina

era servitoare la directorul şcolii – îi ţinea copiii săi şi îi făcea mîncare. Pe

urmă, în 1840, după ce directorul s-a refugiat în România, baba Irina s-a

mutat la noi cu traiul. De ce anume la noi? Pentru că, după cum îmi povestea

tata, ea îi dase hectarul de pămînt pe care îl avea şi pe care nu putea să-1

lucreze. Pentru asta tata îşi luase obligaţia s-o ţină cît v-a mai trăi şi s-o

îngroape cum se cuvine cînd va muri. Baba Irina a trăit 107 ani şi a murit în

1947, în vremea foametei. Tata ne povestea că baba Irina 1-a alăptat şi 1-a

crescut pe feciorul boierului Stelea. Că iată cum s-a întîmplat: atunci când

născuse soţia boierului, Irina avusese un băiat din flori care murise şi, deci,

avea cu ce-1 hrăni pe pruncul boierului. Şi îmi mai spunea tata că de cîte ori

trecea feciorul boierului cu trăsura pe lîngă sat, cînd se ducea de la Chişinău

la Soroca – el era deputat pe judeţul nostru – totdeauna întreba de sătenii pe

care-i întîlnea la şosea dacă mai trăieşte şi ce mai face mămuca Irina. Odată el

27

se grăbea şi a poruncit ca ea să vină la Soroca dacă poate şi are cu ce. Tata

spunea că el a luat-o de la şcoală şi a dus-o cu căruţa încolo. Feciorul

boierului a vorbit mult cu dînsa, pe urmă i-a dat la despărţire nişte bani. L-a

răsplătit şi pe tata pentru că a adus-o la Soroca „ [1, p. 91].

Despre C. Stere, ca de obicei cînd vine vorba de nişte personalităţi ieşite

din comun, circulau şi mai circulă, la baştină ilustrului politician şi om de

cultură, numeroase amintiri şi legende populare. Una dintre acestea se referă

la anii de tinereţe a lui C. Stere, mai precis la arestarea şi la motivele arestării

şi surghiunului acestuia în Siberia în mai 1884. În memoria ciripcăuienilor

(informaţia era transmisă din tată în fiu) s-a păstrat, de exemplu, tradiţia „că

Stere era pictor şi că atunci cînd se afla la învăţătură l-a desenat pe ţar de-a

dreptul pe podea şi a început să danseze pe acest portret. Tocmai de aceea,

zice legenda, a şi fost arestat Constantin Stere şi trimis în Siberia”.

Comentatorul acestei legende, Al. Donos, ţine să atragă atenţia asupra

faptului, că un asemenea incident ar fi putut să se producă în realitate. „Cu

atît mai mult cu cât biografii timpului amintesc, printre alte facultăţi pe care

le avea scriitorul, şi despre aptitudinile sale de pictor” [1, p. 92].

Anumite incertitudini s-au iscat în jurul datei şi locului naşterii lui C.

Stere. Drept dată a zilei de naştere figurează 1 iunie, 6 iunie, 8 iunie, 14

noiembrie şi 16 noiembrie 1865, iar locul de naştere e indicat cînd satul

Ciripcău, cînd satul Horodişte. Cercetînd documentele de arhivă, Alexandru

Donos concluzionează: „Constantin Stere s-a născut la 1/13 iunie 1865. Deşi

înregistrarea naşterii şi botezul său a avut loc la biserica din Horodişte,

baştină lui rămîne să fie (ca şi a părinţilor săi) satul Ciripcău, acolo unde i-a

fost casa părintească, acolo unde îşi află somnul de veci tatăl, mama şi una

dintre surorile scriitorului” [l,p. 103].

7. Modele de arheologie literară. Un pasionat admirator şi investigator

al lui Constantin Stere şi al operei acestuia s-a dovedit a fi, în ultimii 10-15

ani, istoricul literar Pavel Balmuş. Debutul cercetătorului în această materie îl

constituie, pare-se, republicarea - în paginile revistei Nistru (1988, nr.9, pag.

140-144) – eseului lui C. Stere Contele L. N. Tolstoi. Cu prilejul jubileului,

însoţit de comentariile şi reflecţiile exegetului chişinăuiean. E vorba de

jubileul de 80 de ani din ziua naşterii titanului de la Iasnaia Poliana în

noiembrie 1908, faţă de care militantul şi publicistul basarabean de prin

părţile Horodiştei-Ciripcăului purta o deosebită stimă şi respect.

Autorul textului însoţitor aminteşte, şi pe bună dreptate, că Stere, care,

pînă la 1892, „se formase în nemijlocitul anturaj rusesc al vremii” nu avea

cum să nu suporte asupra sa influenţa benefică a titanicei opere şi a doctrinei

originale, deşi contradictorie, a uriaşului de la Iasnaia Poliana. P. Balmuş,

încearcă să demonstreze, apelînd la diverse exemple luate din studiul-eseu

despre Tolstoi, că eseistul basarabean se sprijinea, în aserţiunile sale, pe o

28

bogată şi variată literatură critică, la zi, despre marele romancier rus, apelînd

nu numai la analizele unor critici, scriitori şi gînditori de vază ruşi, cum ar fi

N. K. Mihailovski, VI. G. Korolenko, dar şi la observaţiile şi concluziile unor

nume notorii din eseistica şi filozofia occidentală. Pavel Balmuş îşi încheia

succinta sa prezentare a eseului lui C. Stere, pe o notă optimistă şi chemătoare

la o studiere mai aprofundată a influenţei pe care a exercitat-o L. Tolstoi

asupra romancierului şi publicistului basarabean: „încheiem cu speranţa, zicea

P. Balmuş, că, măcar de azi înainte, după această tîrzie reproducere, eseul –

studiu al lui C. Stere va fi luat în consideraţie în mod serios şi după merit, atît

de cei ce se ocupă de tema L. N. Tolstoi şi noi, cît şi de eventualii cercetători

ai creatorului romanului – fluviu în preajma revoluţiei” (p. 144).

La propriul apel a încercat să răspundă, în repetate rînduri, însuşi Pavel

Balmuş. în 1995 în revista Basarabia (nr. l, ianuarie, p. 10-11 şi nr. 2, p. 6-7)

îi apare eseul Stere Constantin: reconsiderări, reconstituiri, urmat, la cîteva

luni după aceea de un altul întitulat „Cazul Stere” – „cazul Basarabiei...”

(rev. Contrafort, 1995, nr. 5-6, martie-aprilie, p. 18). În paginile aceleiaşi

publicaţii – Basarabia (1999, 3-4, p. 59-66) vede, mai tîrziu, lumina tiparului

eseul „Animator şi susţinător al ziarului Basarabia (1906-1907)”, în care

autorul face, de rînd cu unele observaţii de ordin mai general, şi unele

precizări „de amănunt”, dar foarte subtile şi utile sub aspectul clarificării unor

probleme de esenţă majoră. Cum ar fi, de exemplu, identificarea unor texte şi

materiale, mai cu seamă din perioada de început a aflării sale în România

(anii 1893-1894), ca aparţinînd condeiului publicistic şi scriitoricesc al lui

Constantin Stere. Printre acestea eseurile: Caritatea în stil clasic, Concursul

artistic din Iaşi, Scripca Crăciunul unui uitat, Sofia Nădejde şi a.

8. încercări de restituţie estetică. Primele şi cele mai cuprinzătoare,

pînă în prezent, în spaţiul pruto-nistran, priviri de ansamblu asupra

fenomenului C. Stere în plan estetico-literar, au fost întreprinse şi realizate de

acad. Mihai Cimpoi. Cu diferite ocazii, dar, înainte de toate, în a sa O istorie

deschisă a literaturii române din Basarabia – poate peste unele incoerenţe

dintre formulări şi surplusuri de nuanţări filozofice abstracte sau excesiv de

angajante, – exegetul prezintă în mare, în maniera ce-1 caracterizează,

contururile acestei complexe şi neordinare personalităţi, care a fost şi este

Constantin Stere. Printre altele, am dori să reţinem, ca foarte signifiantă şi

productivă distincţia celor trei romancieri, pe care îi reprezintă prin felul său

de a fi Constantin Stere: „unul al condiţiei umane propriu-zise, cel de-al

doilea al condiţiei subumane (al lumii penitenciarilor şi satelor siberiene) şi

cel de-al treilea al condiţiei supraumane (al firilor morale superioare). Arta

romanescă steristă excelează atît în toate aceste trei sfere cît şi în relaţiile sau

detaşările dintre ele, în aşezarea lor în contratema ce dă naştere

contrapunctului simfonic. Stere nu face numai roman social (sau istorie

29

socială, după cum îşi propune iniţial), ci un roman psihologic, roman-poem,

roman-eseu, întreaga construcţie romanescă vădind un roman existenţialist

sau un roman tragic al condiţiei umane (subumane, supraumane) structurat

concentric pe laitmotivul lutului şi neantului [2, p. 107-108].

Spre meditaţii în constructiv îndeamnă şi eseul Constantin Stere, omul

întregurilor, publicat recent într-o culegere de studii şi ale autorului. Chit că

şi de această dată componentele divergente ale structurii mental-psihologice

steriste apar oarecum unilateralizate, dat fiind faptul că ele sunt raportate

aproape în exclusivitate la Stere însuşi, şi nu la relaţiile sale cu lumea şi

mediile în care i-a fost dat să fiinţeze. „Cumpăna dreaptă românească, –

notează autorul, – pare a fi străină fiinţei steriste mereu alunecătoare în

încurcături, în aporii, în paradoxuri” [3, p. 167]. Ce ne facem, în acest caz, cu

cumpăna dreaptă general-umană, adept convins al căreia era Uriaşul de la

Soroca, şi care sunt punţile de legătură dintre aceste două cumpene, care în

viziunea lui C. Stere se prezentau ca fenomene complementare, şi nu

contradictorii şi în opoziţie unele faţă de celelalte?

O tentativă temerară de a evidenţia contribuţia scriitorilor basarabeni la

dezvoltarea prozei române interbelice întreprinde A. Burlacu în culegerea de

eseuri Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. „Starea de lucruri în proza

basarabeană e mult mai complexă decît apare ea în istoria lui G. Călinescu

sau în cea a lui Mihai Cimpoi, – notează autorul, – pentru ca apoi să continue,

cu referire la nume şi exemple concrete: Resurecţia sămănătorismului şi a

naturalismului sau drama intelectualului în proza basarabeană, preponderent

rurală, îşi află uneori replici şi expresii artistice subit (??) inedite. Basarabenii

sunt cei care inaugurează direcţii noi în literatura română, cum ar fi cazul lui

Leon Donici, primul antiutopist în literatura română, sau poporanistul

Constantin Stere care prin romanul-fluviu instituie la drept vorbind o scriitură

care anticipează în mai multe momente structura romanului românesc de

astăzi. De aceea, nu ne pare bizară tentativa postmoderniştilor de a revendica

şi din punctul lor de vedere romanul în preajma revoluţiei. Chiar dacă

basarabenilor le-a lipsit darul construcţiei epice, modelul romanului

occidental sau cel rusesc este asimilat, în cel mai rău caz la nivel de pastişă

(!). Modelele Balzac, Zola, Tolstoi, Dostoevscki sau Proust sunt acreditate

prin Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Dar în acelaşi timp, povestitorul

basarabean revine instinctiv la tradiţie, avîndu-i ca modele predilecte pe Ion

Creangă, Mihail Sadoveanu, sau Ion Luca Caragiale – în cazul lui C. Stere şi

Dominte Timonu” [4, p. 14]. Deşi unele afirmaţii ale cercetătorului ridică

nişte semne de întrebare şi ar suscita careva argumente suplimentare,

afirmaţia cum că basarabenii se manifestau nu numai ca consumatori de

literatură şi frumos, dar şi ca creatori veritabili de valori estetico-spirituale,

30

demonstrînd înaltă cultură şi profesionalism, rămîne una valabilă şi care

merită să fie reţinută.

În capitolul despre C. Stere din volumul Literatura română din

Basarabia. Anii '20- '30 A. Burlacu revine la C. Stere (de fapt capitolul

respectiv e reluat aproape integral din cartea de eseuri Proza basarabeană:

fascinaţia modelelor), făcând următoarea concluzie, productivă prin îndemnul

ei la meditaţie: „...romanul lui Stere poate fi privit nu numai ca un roman

mimetic, dar (poate chiar în primul rănd) şi ca un text în discuţie cu alte texte.

Anume intertextualitatea, în cazul dat, ne pune în evidentă abundenţă de

modele, adică memoria epică, dar şi maniera scriiturii unui mare artist cu o

puternică forţă de creaţie. Mai mult decît atît, Stere pune începutul unui

model al romanului basarabean care astăzi îşi defineşte structura” [5, p.

173].

Cercetătoarea A. Ciobanu-Tofan consideră ca evident faptul „că

explorarea autobiograficului are loc (în romanul În preajma revoluţiei - n.n.)

într-o, manieră tipică Bildungs romanului”. În legătură cu asta autoarea se

referă la o definiţie a acestui tip de roman aparţinînd criticului şi istoricului

literar P. Golban. Din perspectivă sincronică, zice P. Golban, „...ca sistem

literar, Bildungs romanul reprezintă un tip de roman autobiografic (sau un tip

autobiografic de roman) care afişează procesul evoluţiei, creşterii şi formării

unui personaj principal în procesul dezvoltării sale biologice şi intelectuale,

din copilărie pînă la maturitate, conform principiului cronotopului, categoriile

sale de timp şi spaţiu formînd cadrul structurii narative şi exprimînd

modalităţi interpretative ale acestui tip de roman” [6, p. 118-119].

Unele abordări noi din perspectiva analizei poetice moderne, propune,

într-un grupaj de eseuri de ultimă oră tînărul cercetător Vlad Caraman.

Tradiţionalul roman-fluviu În preajma revoluţiei, tratat în felul acesta, obţine

suplimentar unele nuanţe semantico-stilistice neexplorate pînă acum.

Deşi depăşesc preocupările profesionale ale autorului acestor rînduri, ne

vedem datori să menţionăm cîteva momente importante privind valorificarea

operei filozofice şi juridice a lui Constantin Stere, domenii, abordate mai mult

în treacăt în cercetările anterioare şi care îşi aşteaptă încă investigaţiile şi

analizele pe măsură. Prilej de înviorare a cercetărilor în aceste domenii, ca şi

în cel literar-artistic şi estetic, au servit mai ales datele aniversare din viaţa

marelui nostru predecesor – 130 şi 140 de ani de la naştere.

Astfel, în 1997 sub auspiciile Institutului de filozofie, sociologie şi

drept al A.Ş.M., vede lumina tiparului, volumul „Filozofia lui Constantin

Stere în contextul culturii româneşti”, în care activitatea social-politică şi

opera ştiinţifico-publicistică a lui Constantin Stere sunt examinate în

contextul real al timpului istoric, în care a trăit marele om de cultură, dar şi

raportate la scara evoluţiei şi schimbărilor survenite în viaţa publică şi în

31

societate după aceasta. Narodnicismul şi poporanismul în viaţa şi opera lui

Constantin Stere, gîndirea social-filozofică a lui Stere în contextul gîndirii

basarabene din perioada interbelică, aspecte ale concepţiilor politice lui

C.Stere, relaţii dintre filozofia lui C.Stere şi filozofia germană din a doua

jumătate a secolului al XIX-lea, probleme moral-estetice în opera lui C.Stere,

C.Stere şi religia, C.Stere şi menirea artei . constituie conţinutul şi esenţa

stadiilor şi eseurilor incluse în volum şi care poartă semnăturile cercetătorilor-

specialişti în materie: Alexandru Babii, Liliana Surugiu, Nicolae Mihai,

Constantin Lozovanu, Victor Juc, Valentina Topilina, Lidia Troianovschi.

O altă apariţie editorială colectivă din anii de la urmă o constituie

volumul „Constantin Stere: 140 de ani de la naştere (Materialele conferinţei

ştiinţifice internaţionale)”, care a avut loc pe data de 12 octombrie 2005.

Conform Hotărîrii de Guvern din 14 iunie 2005, întru comemorarea

celor 140 de ani de la naşterea acestei distinse personalităţi, au fost adoptate

un şir de măsuri ce ţineau de reactualizarea şi readucerea plenară în

contemporaneitate a acelui care fiind încă în viaţă se învrednicise de înaltul

calificativ Uriaşul de la Soroca. Printre acestea: manifestări cultural-artistice

şi ştiinţifice în capitală şi la baştina scriitorului; reeditarea romanului-fluviu

În preajma revoluţiei (Editura „Universul”, 2006 şi a studiului monografic de

proporţii Viaţa lui C.Stere de Zigu Ornea; restaurarea şi renovarea

complexului muzeistic de la Ciripcău; paralel au fost pregătite şi au văzut

lumina tiparului culegerea de nuvele pentru copii Merele, harbujii şi albinele

– de Ion Druţă după romanul În preajma revoluţiei, autorul Frunzelor de dor

fiind şi arhitectul principal al proiectului de comemorare; monografiile

Constantin Stere şi timpul său de Haralambie Corbu şi Horodişte de

Alexandru Furtună, ambele apărute la Editura „Cartea Moldovei”.

Unul din momentele – cheie al programului l-a constituit organizarea

conferinţei ştiinţifice internaţionale consacrate activităţii multiaspectuale şi

operei lui C. Stere, sarcina principală revenindu-i Academiei de Ştiinţe a

Moldovei, iar în interiorul ei – Secţiei de Ştiinţe Umanistice şi Arte şi

Institutul de Filologie. Materialele conferinţei constituie temelia culegerii

colective nominalizate mai sus, coordonatori ai căreia sunt academicienii

Alexandru Roşca, Haralambie Corbu şi istoricul literar Svetlana Korolevski.

Volumul Constantin Stere. 140 de ani de la naştere” se deschide cu un

cuvînt inspirat şi încărcat de gînduri şi sugestii mobilizatoare în ce priveşte

cercetarea fenomenului C.Stere, eseu semnat de academicianul Gheorghe

Duca, preşedintele A.Ş.M., intitulat semnificativ: Un spirit european uriaş.

Acesta este urmat de un alt cuvînt, cel al academicianului Ion Druţă,

Revenirea lui Stere, în care scriitorul Ion Druţă evocă, într-o imagine-sinteză,

destinul pămîntesc al acelui care a fost omul, filozoful, scriitorul, gînditorul

de talie europeană cu rădăcinile adînc implantate în solurile şi subsolurile

32

pline de rod ale Ciripcăului Sorocii istorice şi contemporane. Savanţi,

scriitori, profesori universitari, distinşi specialişti în diverse domenii ale

ştiinţelor socioumane vin – fiecare în parte şi toţi împreună – cu contribuţii

importante, şi de fond, în ce priveşte viaţa şi opera multidimensionarului om

de cultură şi personalitate publică, care a fost şi rămâne Constantin Stere.

Printre aceştia: membrii Academiei de Ştiinţe a Moldovei Leonid Cemârtan şi

Andrei Eşanu, poetul Ion Hadârcă, profesorii şi cercetătorii: Ion Rotaru, Eliza

Botezatu, Anatol Gavrilov, Andrei Hropotinschi, Alexandru Burlacu, Dragoş

Vicol, Pavel Balmuş.

Se cer menţionate în mod special domeniile economic şi juridic

abordate în studiile profesorilor Ion Ustian („Constantin Stere şi economia

teoretică”), Ion Guceac („Constantin Stere, o ilustră figură şi mare doctrinar

în materia dreptului constituţional”) şi Raisa Grecu (Constantin Stere: idei

despre stat, drept şi individualitatea umană”): primul, examinând viziunile

economice ale omagiatului în context teoretic european; cel de al doilea

raportînd practica şi teoria juridică a lui C.Stere la realităţile de azi ale

Republicii Moldova; iar cea de a treia – insistînd mai ales asupra aspectelor

morale şi etico-umane ale noţiunii juridice de drept – la nivel de stat şi

individ, de colectivitate umană şi personalitate aparte, – distinctă şi

inconfundabilă. Ideile de bază expuse în studiile respective, şi-au găsit

reflectare (sau continuare) în studiile fundamentale ale lui I.Ustian despre

M.Eminescu şi A.Puşkin ca personalităţi artistice geniale, antrenate

concomitent şi în teoriile economice ale vremii, cît şi în studiul monografic al

dnei Raisa Grecu „Stere-juristul”, publicat la editarea „Universul” în anul

2008.

În final, încheind această sumară şi, desigur, incompletă trecere în

revistă a cercetărilor cu privire la activitatea şi opera lui C. Stere în Republica

Moldova în ultimele 5 decenii, putem constata următoarele. Au fost

întreprinse serioase tentative de a-1 readuce pe C. Stere în conştiinţa

contemporanilor atît prin reeditarea operei, cît şi prin interpretarea (studierea)

ei. Contribuţii meritorii au fost înregistrate în domeniul studierii vieţii

scriitorului, savantului, politicianului şi omului de cultură care a fost G. Stere,

în special cele ce ţin de perioada basarabeană şi rusă. Cu toate acestea

elaborarea unui studiu fundamental privind viaţa şi opera lui C. Stere, gen

Viaţa lui C. Stere în 2 volume, elaborat de regretatul Zigu Ornea în anii 1989-

1991, rămâne o sarcină de viitor a specialiştilor în domeniu de pe ambele

maluri ale Prutului. Numai un proiect comun, care ar include specialişti de

forţă în toate domeniile de activitate intelectuală, practicate şi ilustrate

magistral de autorul romanului în preajma revoluţiei, ar putea rezolva efectiv

situaţia. Nici un sociolog, nici un filozof, nici un jurist, nici un politolog, nici

un critic sau istoric literar nu vor fi în stare să ridice, de unul singur, acest

33

munte intelectual şi să-i pătrundă toate tainele fiinţei sale. E nevoie de eforturi

conjugate, subordonate sau axate pe un program colectiv bine gîndit şi bine

structurat în perspectivă.

Referinţe bibliografice

1. Donos, Alexandru. Scriitori martiri. – Chişinău,Museum, 2000

2. Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia.

Ediţia a II, revăzută şi adăugită. – Chişinău, Editura Arc, 1997.

3. Cimpoi, Mihai. Critice. Demonul recitirii. XXXX.– Craiova, Fundaţia

Scrisul Românesc, 2004

4. Burlacu, Alexandru. Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. –

Chişinău, Cartier, 1999.

5. Burlacu, Alexandru. – Literatura română din Basarabia. Anii '20- '30.

– Chişinău, Editura Tehnica-Info, 2000.

6. Ciobanu-Tofan, Alina. Spiritus Iod. Variaţiuni pe o temă. – Chişinău,

Gunivas, 2001.

Haralambie Corbu

Vocaţia literar-artistică a politicianului

Constantin Stere

Am participat, în 2005, la o manifestare cultural-spirituală cu totul

neordinară: pentru prima dată în istorie, la baştină distinsului scriitor,

sociolog, filozof şi om politic, care a fost şi rămîne Constantin Stere, au avut

loc (în mai-iunie 2005) multiple acţiuni comemorative la scară naţională,

semnificaţia cărora e de a pune în adevărată lumină şi a stabili adevăratele

dimensiuni social-umane şi intelectuale ale acestei complexe şi zbuciumate

personalităţi din istoria neamului nostru, personalitate sfîşiată şi idolatrizată

în timpul vieţii, semirecunoscută şi activ controversată în anii ce au urmat

după plecarea lui din această lume şi de pe acest pământ. Cu alte cuvinte, am

vrea să ne exprimăm nădejdea că actualele manifestări de cinstire a marelui

nostru predecesor şi contemporan constituie doar începutul unui program,

bine gîndit şi de lungă durată, de readucere a lui C. Stere acasă, pe

meleagurile Sorocii şi Chişinăului, de unde a pornit şi cărora le-a rămas fidel

pînă la ultimul zvîcnet al inimii.

34

Trebuie să amintim şi să reconfirmăm încă o dată că despre C. Stere s-a

scris – atît în România, cât şi în Republica Moldova – mai cu seamă în ultimii

20-30 de ani, cînd au slăbit sau au fost anihilate foarfecele necruţătoare ale

opreliştii şi cenzurii. Cu toate acestea imaginea uriaşului de la Soroca

continuă să rămînă, în bună parte, una incertă, neconturată definitiv, cu multe

pete albe, prezentă fiind, în temei, în mediile selecte ale savanţilor şi

cercetătorilor. C. Stere n-a pătruns în paginile manualelor de literatură pentru

învăţămîntul mediu, nu figurează la loc de cinste în cursurile universitare, nu

a devenit o figură naţională emblematică, o personalitate bine conturată şi

integrată în conştiinţa generaţiilor ce se succed sub presiunea implacabilă a

timpului. Prea puţine obiecte şi vestigii amintesc de numele şi prezenţa lui C.

Stere în spaţiul Republicii Moldova de azi şi, în primul rând, la Ciripcău şi

Horodişte – unde s-a născut şi unde şi-a petrecut copilăria, iar apoi la

Chişinău – unde adolescentul C. Stere şi-a făcut studiile medii la liceul de

băieţi al nobilimii din capitala ţinutului fără, însă, a obţine şi diploma de

confirmare a ciclului de instruire, căci, în prima jumătate a lunii mai 1884,

pentru activitate considerată revoluţionară, îndreptată împotriva statului, este

arestat, încarcerat pentru doi ani în închisorile din Chişinău şi Odesa, iar apoi,

în 1886 – exilat pentru trei ani în Siberia de Apus. Pentru încercări de a

reanima acţiunile de protest, termenul de exil siberian i s-a prelungit încă pe

trei ani.

C. Stere deja la acei ani demonstrează tuturor celor din jur că el a decis

ferm şi fără putere de tăgadă să meargă pe drumul pe care şi 1-a ales singur,

indiferent de pericolele şi dezavantajele personale care îl ameninţau la tot

pasul, în acest sens un moment decisiv a constituit abandonarea poziţiei sale

de fecior de latifundiar (Egor Stere, tatăl, era proprietar a circa 1600 desetine

de pămînt) în favoarea ideilor narodniciste, a ideilor de slujire intereselor

poporului asuprit, în primul rând, a ţărănimii. în mediul criminalilor de drept

comun, al unor elemente sociale declasate, dar şi, paralel, în anturajul unor

reprezentanţi de vază ai elitei intelectuale, ruse şi nu numai, oprimate de

ţarism, C. Stere transformă exilul siberian într-un institut de autoinstruire,

într-o universitate de cea mai înaltă probă. Lecturile asidue din literatura şi

filozofia rusă, dar mai ales din cea europeană şi universală, facilitate de

cunoaşterea unor limbi de circulaţie internaţională cum ar fi germana,

franceza şi engleza, îl avansează pe C. Stere în rîndurile tineretului de

formaţiune modernă, pornit pe calea reformelor şi înnoirilor radicale.

În decembrie 1892, cînd C. Stere trece în patria ideală şi se stabileşte

cu traiul în capitala vechii Moldove, or. Iaşi, el era deja o personalitate

formată la nivelul standardelor europene. Înscrierea la Facultatea de drept a

Universităţii din Iaşi în 1893 şi absolvirea acesteia în 1897, la vîrsta onorabilă

de 32 de ani, veneau să legitimeze o situaţie care exista de mult. Chiar din

35

momentul sosirii sale în România C. Stere se vede antrenat în viaţa social-

politică a ţării impunîndu-se fulgerător drept unul din liderii mişcării social-

democrate şi socialiste, pentru ca, imediat după 1900, să devină ideologul şi

doctrinarul din umbră al unor partide de guvernămînt, aflate la putere prin

rotaţie timp de trei decenii şi mai bine. Lucru însă curios: un politician atît de

longeviv şi atît de adînc antrenat în elaborarea unor politici şi strategii

doctrinare şi de partid cu priză decisivă în realităţile timpului, cum a fost C.

Stere, s-a aflat permanent în afara structurilor puterii. Or, despre ce politician

cu pondere poate fi vorba, dacă decenii de lupte ideologice şi politice nu i-au

servit la nimic, neexercitînd nici un fel de funcţii oficiale atît pe linie de

partid, cît şi pe linie de stat. Un politician, se zice, dacă nu a intrat în pâinea

puterii, nu valorează nimic; în asemenea cazuri calităţile lui morale deosebite

sunt egale cu zero şi nu mai interesează pe nimeni. Stere a fost un politician

straniu în felul său, un politician care s-a arătat – personal – indiferent faţă de

putere, tot aşa cum şi puterea s-a dovedit a fi nedispusă pentru a-1 accepta în

interiorul său intim. Ba mai mult chiar. Figură de primă mărime, din umbră,

desigur, în viaţa unor partide de guvernămînt, cum au fost Partidul Liberal şi

Partidul Naţional Ţărănesc, fondatorul curentului poporanist, personalitate

înzestrată cu atîtea facultăţi intelectuale şi spirituale neordinare nu a fost

solicitat de nimeni (cu excepţia funcţiilor efemere de rector al Universităţii

din Iaşi între 1913-1916, de primar al laşului, timp de o lună de zile în martie-

aprilie 1907, în vremea răscoalelor ţărăneşti, cât şi a celei de preşedinte, mai

mult onorific, al Sfatului Ţării între 2 şi 25 aprilie 1918). Cu toate acestea,

Constantin Stere timp de trei decenii şi ceva a fost, cum spuneam mai sus,

personalitatea politică cea mai controversată, cea mai denigrată şi cea mai

nedreptăţită din cîte au fost pînă la, dar şi după dînsul. Cauze, după noi, ar

putea fi indicate mai multe, principalele dintre ele fiind trei, de altfel strîns

legate între ele.

Mai întîi, C. Stere venea dintr-o altă lume, dintr-un alt mediu, dintr-o

altă mentalitate. A asimilat, în anii de formare intelectuală, valorile

democratice ale culturii ruse, conjugate temeinic cu cele ale culturii europene

şi universale. Ca urmare, C. Stere, cu spiritul său umanist-democratic de tip

european, era străin, în egală măsură, atît şovinismului pustiitor din imperiul

din care evadase, cît şi naţionalismului stînjenitor din patria istorică în care

revenise, xenofobia şi antisemitismul situîndu-se pe primele locuri în ce

priveşte rebuturile sau deşeurile intelectului omenesc. În felul acesta marele

nostru compatriot apărea drept un intrus, atât într-un mediu, cît şi în celălalt.

În această ordine de idei, apariţia într-un spaţiu „elitar” al unui provincial şi al

unui individ de la periferie, dar cu veleităţi de persoană neordinară, cum li se

părea unora, C. Stere, provoca în anumite cercuri de intelectuali şi oameni

politici, emoţii negative şi punea în gardă veşnicul vierme al invidiei. Cea de

36

a treia şi principala cauză a destinului tragic al lui C. Stere a fost faptul că

autorul romanului în preajma revoluţiei chiar nu a fost un politician în sensul

consacrat al cuvântului; el s-a manifestat şi a acţionat ca un intelectual de

înaltă probă etică şi morală, încercînd să aplice principiile unor valori perene

la situaţii şi conjuncturi de moment, marcate de cele mai multe ori, de interese

şi ambiţii meschine, persoanele, de grup, de partid. C. Stere acţiona conform

codului moral al intelectualului consecvent şi deschis adevărului, al

intelectualului venit din marea cultură universală, dar şi din tradiţiile seculare

ale propriului popor, în timp ce el continua să fie judecat şi răstignit conform

unor „legi”, ce veneau din afară şi mergeau împotriva prescrierilor acestui

cod.

Diferenţierea dintre mesajul politic şi creaţie era pentru C. Stere absolut

certă şi inconfundabilă, deşi el nu excludea posibile interferenţe dintre aceste

două moduri de a gîndi şi acţiona. Primul capitol al Preludiilor (1930), la care

neam referit şi ne vom mai referi, e intitulat: Publicistul şi omul politic,

termenul de publicist avînd în accepţiunea lui C. Stere o conotaţie largă,

aceea de om de creaţie, om de cultură, om de ştiinţă, de intelectual în sensul

larg al cuvîntului. „În fond, mărturiseşte el, întotdeauna am fost un om de

condei şi de bibliotecă. Sunt publicist născut şi pasionat. Şi puţini vor crede

că cel care decenii a trăit în centrul ciclonului politic, în fond se simţea

dezolat de fiecare clipă trăită în afară de gândirea abstractă, necondiţionată şi

neîmpiedicată de consideraţiunile unei acţiuni imediate”. Cu alte cuvinte,

însuşi Stere se autoconştientiza drept o personalitate ce vine şi se vrea

încadrată în domeniul culturii şi creaţiei, dar care, în virtutea circumstanţelor

ce s-au creat, s-a văzut plenar antrenat în sfera politicului şi a bătăliilor de

baricade.

Printre contemporanii lui C. Stere care au sesizat marea discrepanţă

dintre omul de cultură şi omul politic a fost şi publicistul Petre Mihail, care,

într-un interviu din ianuarie 1935, remarca: „D. Stere, care este un cărturar, o

adevărată enciclopedie ambulantă, a fost desigur, un rătăcit în cîmpul sterp al

politicii. Şi vasta D-sale cultură 1-a făcut inadaptabil. Originea decepţiilor

aceasta este. Nu poţi vorbi cu d. Stere fără să nu te simţi strivit de

covîrşitoarea D-sale personalitate”. Aceluiaşi publicist Petre Mihail îi aparţine

fraza: C. Stere e „Omul politic cel mai hulit cu capul cel mai luminat”.

De fapt temutul, neînduplecatul şi incisivul om politic, care era

considerat C. Stere şi despre care vorbeau şi scriau în contradictoriu mulţi

contemporani, nu era altceva decît o mască, în spatele căreia se ascundea un

om de o bunătate şi o corectitudine rar întîlnite, un idealist în felul său, un

sentimental şi un romantic, un naiv, dacă vreţi, care credea nestrămutat în

eficacitatea şi veşnicia valorilor populare, a valorilor general-umane,

acumulate pe parcursul secolelor. Ne vom referi doar la o singură mărturie,

37

depusă înainte cu aproape 10 ani de ieşirea lui C. Stere din politică, dar care

vizează aceeaşi problemă. E vorba de discursul lui C. Stere, rostit în Cameră

la 4-9 martie 1921 în legătură cu validarea alegerii sale ca deputat de Soroca

şi cu învinuirea ce i se aducea de trădător şi colaboraţionist (cu germanii,

care ocupaseră în 1916-1918 mai bine de jumătate de ţară, inclusiv

Bucureştiul). „Da, dlor deputaţi, pot să fiu învins, dar nu-mi plec capul. Ca

orice om am păcatele şi greşelile mele. Dar cînd îmi examinez conştiinţa şi

îmi scrutez intenţiunile şi cînd mă gîndesc la şirul lung de jertfe şi de lupte, la

toate umilinţele şi suferinţele care mi-au fost sortite să le trăiesc în cei 35 de

ani încadraţi între temniţa rusească din Chişinău şi puşcăria românească din

Văcăreşti nu mi-i ruşine de trecutul meu şi nu mă căiesc. Şi dacă îmi este

îngăduit să am o ambiţie, dlor deputaţi, eu aş dori numai ca pe mormîntul

meu să fie aşezate alături, ca simbol al credinţei către acelaşi ideal, două

pietre – una românească şi una rusească – luate din zidurile puşcăriilor mele”.

S-a întîmplat însă aşa, că domeniul care putea să-i aducă – şi i-a adus în cele

din urmă – consacrarea deplină, a fost nu politica, ci literatura artistică.

Semnale de înzestrare în acest sens s-au făcut auzite mai înainte, însă nimeni

n-a putut bănui măcar, că antrenatul în atîtea sfere de activitate, dar mai cu

seamă în politica curentă, se va pomeni într-o bună zi şomer, expulzat cu

brutalitate din domeniul profesat timp de o viaţă. La o vîrstă deja înaintată (65

de ani) cu nişte probleme de sănătate vechi şi destul de grave, prea puţini îşi

închipuiau, că în această situaţie singuraticul de la Bucov va mai fi în stare să

întreprindă ceva ce i-ar întregi sau i-ar schimba substanţial imaginea. C.

Stere, ca şi în multe alte cazuri, a dat peste cap aceste tipare mintale şi

psihologice.

Imediat după retragerea sa forţată din rîndurile Partidului naţional

ţărănesc, în martie 1930 el scrie (mai bine zis dictează), amplul eseu-

confesiune Documentări şi lămuriri politice. Preludii. Partidul naţional

ţărănesc şi „cazul” Stere, publicat mai întâi în paginile ziarului Adevărul în

cursul lunilor mai-iunie 1930 în eseu sunt dezvăluite, cu lux de amănunte,

falsurile care s-au acumulat cu anii în jurul aşa-zisului caz-Stere, care caz a

fost nu altceva decît încercarea de a doborî, cu forţele solidar unite ale

invidiei şi mediocrităţii, imaginea unui colos al gîndirii şi cavaler neîntinat al

cinstei şi onestităţii. Urmează apoi elaborarea, în regim de urgenţă (şi acesta

vorbit-dictat) a romanului-fluviu În preajma revoluţiei. Cei care înregistrează

sunt scriitorii George Topârceanu şi Mihail Sevastos, filologul Jacques Byck,

publicistul Leonil Leoneanu. În timp de 5 ani, începînd cu februarie 1932 şi

terminînd cu martie 1936, văd lumina tiparului toate cele 8 volume ale

epopeii. A fost un act fizic şi intelectual prometeic, de neimaginat în condiţii

normale. Dar timp rezervat pentru realizarea acestei idei temerare C. Stere nu

mai avea. El a făcut tot posibilul pentru a trece peste limitele imposibilului.

38

Romanul În preajma revoluţiei a fost o explozie artistică de dimensiuni

naţionale, care a zguduit lumea. Spre deosebire de celelalte activităţi şi, în

primul rînd, de cea politică, care au fost atît de mult contestate şi

controversate, breasla de mare diriguitor al cuvîntului i-a fost, practic, solidar

recunoscută de majoritatea elitei intelectuale a timpului. Scriitorii Mihail

Sadoveanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Mihail Sebastian, Al.A.

Philippide, Demostene Botez, criticii şi istoricii literari Garabet Ibrăileanu,

George Călinescu, Eugen Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius,

Şerban Cioculescu, Mihail Ralea, cunoscuţii în epocă scriitori şi jurnalişti

Felix Aderca, Izabela Sadoveanu-Evan, Pamfil Şeicaru, Profira Sadoveanu,

Tudor Teodorescu-Branişte şi mulţi alţii urmăreau cu sporită atenţie apariţia

fiecărui volum, comentîndu-le la modul superlativ, exprimându-şi admiraţia

şi satisfacţia faţă de voinţa şi puterea de creativitate a autorului. Conacul de la

Bucov Prahova, unde C. Stere se stabilise cu traiul în ultimii 10-12 ani de

viaţă, era mereu asaltat de ziarişti şi oameni de cultură, iar paginile diferitor

publicaţii erau pline de interviuri, mărturisiri, convorbiri, dezvăluiri, reflecţii,

amintiri de o importantă şi palpitantă forţă sugestivă şi de convingere, întrebat

odată, prin decembrie 1931 „Ce va îndemnat să scrieţi În preajma

revoluţiei?” (erau finisate deja primele două volume şi se lucra la cel de al

treilea), C. Stere răspunde, pe o notă de tristeţe şi melancolie: „Bătrîneţea.

Tinerii trăiesc cu nădejdea, bătrînii cu amintirile. Cîteodată cu amarul acestor

nădejdi. Eu am trăit în subsolul vieţii, şi în vîrful piramidei; şi în Apusul

civilizat şi cald, şi la Marea îngheţată; şi lîngă stăpâni, şi lîngă servitori. E o

experienţă. E o viaţă...”. Şi ce experienţă, ce viaţă, am adăuga noi! Cu alt

prilej, într-un dialog cu Profira Sadoveanu, semnificaţia romanului În

preajma revoluţiei o definea drept „reflexul unei epoci în sufletul unui

intelectual conştient de vremurile în care trăieşte”. E halucinant spaţiul

geografic cuprins în roman; e fantastic tabloul policrom al acestei lumi, pline

de întuneric şi lumină, de disperare şi optimism; e zguduitor destinul tragic al

unei personalităţi de excepţie, care, pornită pe drumul înfăptuirilor, e împinsă

tot mai mult şi mai necruţător în labirintul nefacerii, al dezagregării fizice şi

sufleteşti. Vania Răutu din Ciripcăul-Năpădenii Sorocii s-a dovedit a fi o

piatră rară de rezistenţă în această minunată şi perversă lume. „Procesul meu

e procesul . Basarabiei, – repeta el cu diverse ocazii. – Eu nu sunt decît

reflexul unei mentalităţi basarabene, pe care încă o ignorează oamenii

politici”. Toate cele opt volume ale romanului, indiferent de faptul unde se

deplasează eroul principal şi unde se derulează acţiunea, sunt marcate de

prezenţa Basarabiei, de durerile şi nădejdile ei. În acelaşi timp C. Stere, ca şi

„dublorul” său Ion Răutu, declara, în repetate rînduri, că el, moldovean

basarabean de viţă veche, se consideră cetăţean al lumii, apt şi deschis atît

pentru asimilarea unor valori venite dinafară, cât şi pentru integrarea sa în

39

structurile culturilor şi civilizaţiilor occidentale. Romanul e populat de circa

600 de personaje de diferite naţionalităţi şi etnii, confesii şi credinţe şi care

reprezintă, fiecare în felul său, diferite pături sociale şi ilustrează diferite

grade de progres, cultură şi civilizaţie. Toată această enormă diversitate stă

sub semnul coagulator al codului moral, formulat încă de Immanuel Kant:

„Nici o picătură de energie materială nu se pierde în univers”, formulă reluată

în roman de Moise Roitman în redacţie puţin schimbată: „Nici o picătură de

forţă morală nu se cheltuieşte zadarnic în lume”.

Romanul conţine pagini superbe în ce priveşte pitorescul peisagiu

basarabean, cutremurătoarele adieri boreale din taigaua siberiana, frumuseţile

irepetabile ale Munţilor Carpaţi etc. Toate aceste descripţii epice şi evocări de

documentare stau sub semnul unui lirism fascinant şi nesimulat, concentrînd

eforturile asupra unor piscuri ale frumuseţii sufletului omenesc şi naturii

seculare.

Concomitent, paginile romanului sunt pline de referinţe, citate, ziceri şi

parabole, extrase din opera marilor personalităţi ale antichităţii; evului mediu,

epocii moderne – filozofi, gânditori, învăţaţi, scriitori, artişti – care, în

totalitatea lor, constituie o bază cognitiv-intelectuală deosebită pentru lărgirea

orizontului de cunoaştere al cititorului din toate timpurile şi de toate vîrstele.

Romanul-fluviu În preajma revoluţiei poartă, desigur, amprenta

personalităţii lui C. Stere, a elementelor sale formative-biografice şi spirituale

– de bază. Influenţe, analogii şi paralele ar putea fi stabilite între autorul

basarabean şi N. Gogol, I. Turgheniev, L. Tolstoi – din literatura rusă, Balzac,

Flaubert, Maupassant, Zola – din literatura franceză, Heinrich şi Thomas

Mann – din literatura germană, John Gaulsworthy – din literatura engleză,

Liviu Rebreanu şi Cezar Petrescu, din literatura română, ţinînd, neapărat cont,

de valoarea intrinsecă a creaţiilor şi operei autorilor vizaţi. E interesant şi

necesar de reţinut faptul, că şi sub aspectul manierei artistice pe care a

adoptat-o în roman C. Stere aceasta nu e una univocă şi nu e aplicată cu

stricteţe de la primul pînă la ultimul volum al epopeii. Dacă în majoritatea

volumelor ale acestei creaţii domină stilul ondulat al unei epoci pline de

frămînt şi zbucium omenesc participativ, cel puţin în vol. VI intitulat

„Ciubăreşti”, domină stilul şi viziunea satirico-ironică de tip swiftiano-

caragialesc. Marea simpatie şi relaţiile reciproce de prietenie dintre C. Stere şi

I. L. Caragiale sunt bine cunoscute. C. Stere mărturisea, în repetate rînduri că

se simte, în mediul politicienilor din preajmă-i, ca un actor ce joacă pe scena

unui teatru de provincie. În eseul Politica de suburbie (8 decembrie 1917) C.

Stere va nota: „Caragiale toată viaţa cu înverşunare îşi bătea joc de „mahala”.

Dar „mahalaua” lui Caragiale nu sunt suburbiile reale atât de oropsite ale

oraşelor noastre, care în multe privinţe înfăţişează mai multă cinste şi

demnitate decît „centrul”. „Mahalaua” asupra căreia Caragiale şi-a vărsat

40

sarcasmele amare, e pentru el un simbol al vieţii noastre sociale şi

intelectuale, simbol de pretenţiune şi maimuţărie ridicole, de lipsă de cinste şi

seriozitate intelectuală, de frivolitate morală, de sărăcie sufletească. Suburbia

nu este nici oraş, nici sat. Ea este lipsită de viaţa intelectuală, de organizaţia şi

culturalitatea „centrului”, dar şi de aerul curat al satului. înecată de murdărie,

ea primeşte toate scursorile nesănătoase ale centrului şi trăieşte prin

imitaţiune, afişându-şi pretenţiunile nejustificate faţă de „ţopîrlanii” satelor.

Şi pentru Caragiale toată ţara românească nu era decît o „mahala”. Mahalaua

Parisului...

Şi ultimul argument, dar nu după ponderea lui funcţională, în favoarea

artistului sau scriitorului Constantin Stere, la care dorim să ne referim, îl

constituie florile. Dacă singuraticul de la Bucov nu ar fi fost antrenat în atîtea

activităţi istovitoare şi ar fi avut răgazul să se ocupe doar cu grădinăritul, el ar

fi creat, fără doar şi poate, una dintre cele mai frumoase şi exotice grădini din

Europa, dacă nu chiar din lume. C. Stere a iubit şi a sensibilizat frumuseţile

naturii pînă la limita de vîrf, a adorat-o şi a simţit-o în străfundurile ei intime

şi, în măsura în care i-au permis împrejurările şi posibilităţile, s-a străduit să

transmită aceste sentimente şi altora. „Am copilărit, cum ştii, – îi mărturisea

C. Stere lui Tudor Teodorescu-Branişte în octombrie 1932, – la ţară. De

totdeauna, pasiunea mea a fost cerul şi pământul. Când stăteam la Iaşi, îmi

făcusem un mic observator astronomic. Aveam o lunetă bună. în timpul

războiului însă (primul război mondial – H.C.), mi s-au furat lentilele. A

trebuit să renunţ la astronomie şi să mă mulţumesc cu grădinăria”. Conform

amintirilor Elenei Stere-Beldie, fiica scriitorului, amintiri citate după

manuscris de cercetătorul Zigu Ornea, grădina din suburbia Iaşilor se întindea

pe o suprafaţă de un hectar şi se bucura de o îngrijire zilnică şi meticuloasă

din partea părintelui său.

Prin 1923-1924, cînd Stere se aşează tot mai temeinic cu traiul la

conacul celei de a doua soţii Aneta, fosta Radovici, situat în localitatea

Bucov, suprafaţa grădinii creşte de zece ori. Cei care l-au vizitat în aceşti ani

pe acest „debutant” în ale literaturii la 70 de ani, cum îl numea George

Călinescu, erau adînc surprinşi de frumuseţea acestui colţ de rai pe pămînt, de

exoticul plantaţiilor, al arborilor japonezi sau siberieni, al arbuştilor de tot

felul, dar mai ales se simţeau fermecaţi de aroma gutuilor asiatici, de

mirezmele florilor de lămîiţă şi a garoafelor, înălţate cu fruntea spre cer. Dar

ce mai frumuseţe de căpşuni creşteau în grădina livădarului Constantin Stere!

(G.Călinescu). Şi toate acestea aveau loc în perioada, cînd titanul de la Bucov

elabora marele său roman în condiţii şi într-un regim excepţionale.

Datoria noastră primordială e de a-1 readuce şi a-1 reda pe C. Stere – în

toată plinătatea, integral şi nedivizat, cu tot zbuciumul şi cu toate florile sale

adunate timp de o viaţă, – generaţiei actuale şi celor care vor veni; să le

41

slujească drept simbol al sufletului şi demnităţii moldoveanului basarabean,

căci anume el s-a dovedit a fi unul din puţinii noştri predecesori, care s-au

înregimentat, sincer şi fără rezerve, în rîndurile marilor cetăţeni ai lumii. Ai

lumii, în care ne vrem şi ne dorim integraţi şi noi cu toţii, compatrioţii şi

concetăţenii de azi ai acelui care a fost un înfrînt în anumite încăierări, dar

care rămîne un neînvins în marea şi inegala bătălie pentru ideal, pentru

echitate socială, pentru buna înţelegere şi colaborare între semeni, între etnii,

între popoare.

42

Ion Şpac

III. CONSTANTIN STERE BIBLIOGRAFIAT

(Cuvînt de orientare pentru elaborarea biobibliografiei sale)

Va veni o zi cînd această chinuită imagine

a însenina.

(Mihail Sadoveanu)

Suntem pe calea elaborării biobibliografiei „Constantin Stere scriitorul,

publicistul, politicianul, filosoful, Omul” – lucrare cu mari dificultăţi, mai

ales, în procesele de depistare a documentelor. Pe parcursul anilor ne-am

convins, că pentru a realiza o lucrare de valoare, ce s-ar caracteriza prin

plenitudinea documentelor, exactitatea descrierilor bibliografice şi ale altor

calităţi, se cer ani de zile, în special, pentru consultarea de visu a

documentelor din presa periodică a timpului. Totodată constatăm şi faptul că

documentele adunate şi sistematizate, în fişier, constituie , deja azi, o sursă

informaţională impunătoare, care, sunt sigur, fiind puse la dispoziţia

solicitanţilor, ar spori evident nivelul cercetărilor ştiinţifice ale operei

stereiene. Deci, în vederea realizării problemelor apărute am ajuns la decizia

de a împărtăşi ideile respective cu cititorii cointeresaţi. Se ştie:

Constantin Stere este o personalitate ieşită din comun, despre care s-a

scris foarte mult. S-a scris de bine şi de rău, s-a scris în timpul vieţii şi după

plecarea dintre cei vii. Se scrie şi astăzi. Se va scrie şi în viitor. S-a scris şi se

mai scrie în contradictoriu. Deci, este logic să ne întrebăm: Cine este, totuşi,

acest Constantin Stere?

Cea mai potrivită apreciere şi cel mai gîndit răspuns la întrebarea

formulată îl constituie, credem, articolele din revista „Viaţa românească”, nr.

1-3 din 1937, scrise cu ocazia comemorării evenimentului împlinirii al unui

an de la plecarea în neant al patriotului şi luptătorului pentru binele poporului

basarabean şi naţiunii române, publicistului şi scriitorului C. Stere. Pentru

exemplificare reproducem doar primul aliniat din articolul „C. Stere şi

Basarabia”, semnat de Pan Halippa. El scrie: „A face elogiul marelui român

basarabean Constantin Stere nu-i uşor. A fost un om de ştiinţă, a fost un

luptător politic, a fost un ideolog, a fost un literat, a fost un orator, a fost un

publicist şi mai presus de toate a fost un om. Iată de ce este greu să scrii

despre Stere” (P. 33). În continuare autorul, în mai multe rînduri, ne va atrage

atenţia, că Stere totdeauna a crezut şi o viaţă întreagă a luptat pentru biruinţa

moralităţii în om, pentru demnitatea şi libertatea poporului din care se trage.

43

Despre „C. Stere, prietenul celor umiliţi”, despre „Profesorul C. Stere”,

despre C. Stere – romancierul, ideologul, scriitorul, despre jertfa lui C. Stere

etc., etc. – în celelalte peste 20 de articole din revista semnalată.

După această dată (1937) numele Stere, treptat se dă uitării. Presa

românească lansează cîte 2-3 articole pe an, ca după 1940-1945 să dispară

completamente. Iar în presa basarabeană în genere e o tăcere uimitoare, fiind

publicate doar două dialoguri ale lui R. Marent cu moş Ion Codreanu şi G.

Ibrăileanu („Viaţa Basarabiei”.– 1939.– nr. 4.– P.33-45 şi nr.6.– P. 27-32).

Următoarele publicaţii basarabene legate de numele Stere au fost:

„Moştenirea noastră literară: Constantin Stere” („Cultura Moldovei”.– 1963.–

17 ianuarie), semnat de cercetătorul Ion Vasilenco, şi articolul-răspuns: „Mai

multă maturitate politică şi răspundere cetăţenească” („Cultura Moldovei”.–

1963.– 21 aprilie) ce poartă semnătura academicianului Iosif Varticean. Acest

eveniment din viaţa literară a fostei Republici Sovietice Socialiste

Moldoveneşti a determinat atitudinea politică şi statală (de partid) faţă de

persoana dată pentru mulţi ani înainte, atît în Moldova, România, cît şi în

fosta Uniune Sovietică. În 1966, în Vol. IV al „Dicţionarului enciclopedic

român” Constantin Stere este prezentat anume în lumina „maturităţii politice

şi răspunderii cetăţeneşti”: „Stere Constantin (1865-1936) – om politic şi

scriitor român, ideolog al poporanismului...” (urmează mai multe

argumentări). Peste 31 de ani de tăcere, în 1997, enciclopedia „Chişinău”

repetă aceleaşi calificative, dar cu mici completări: (1.VI. 1865, Ciripcău,

Soroca – 26.VI.1936, Iaşi), om politic şi scriitor român, ideolog al

poporanismului. Şi în continuare: „Absolvind Gimnaziul Gubernial pentru

Băieţi nr. 1 din Chişinău, activează în cercurile narodniciste din Rusia...” (P.

433) etc.

Ţinînd cont de cele relatate anterior, involuntar te gîndeşti: prin ce s-a

manifestat acest titan, prin ce fapte şi acţiuni a trezit el atîta interes la cei din

jur?

Reieşind din cele citite sau consultate, constatăm, că la determinarea

modului de viaţă (şi trai) al protagonistului în mare măsură au contribuit trei

factori: 1. Constantin Stere s-a născut într-o familie de mari moşieri; 2. A fost

un prunc nedorit, respins de propria mamă; 3. El s-a dovedit a fi un copil de

excepţie, cu excelente posibilităţi intelectuale (mintale) şi materiale, orientat

spre a pătrunde în esenţa adevărului şi setos de noi şi noi cunoştinţe, un copil

pornit pe calea cunoaşterii. Anume acestea sunt tangenţele, care i-au adus

faima de luptător, de ideolog, de mare scriitor, savant etc., şi totodată –

necazurile de-o viaţă! Dar ?!

Dar cum s-au scurs anii acestei vieţi? Răspunsul e: Deloc nu uşor. În

1871-1873 a fost şcolit de un bun perceptor de la care a învăţat scrisul şi

cetitul rusesc. Apoi îşi perfecţionă cunoştinţele la un păstor german de la

44

pensionul pentru băieţi din Chişinău. În 1874 îl vedem deja elev al clasei a 2-

a al vestitului „gimnaziu al nobilimii” din acelaşi oraş. Aici, în timpul

studiilor, Stere a aderat la organizaţia revoluţionară „Comitetul Central al

cercurilor de autoinstrucţie din Sud-Vest” (Odesa), unde se lasă copleşit de

ideile socialiste (1878-1880), iar în 1884 deja este arestat pentru activitate

revoluţionară, îndreptată împotriva statului. Urmează închisorile din

Chişinău, Odesa, Butîrki, Kurgan, alte închisori din Siberia de Apus. În 1887

C. Stere, împreună cu alţi exilaţi politici, scoate, la Turinsk, o revistă

şapirografică, în 1888 este implicat la redactarea manifestului-protest

împotriva samovolniciei regimului aplicat exilaţilor din guvernamîntul

Tobolsk – activităţi ce-i continuase anii de surghiun, şi-i schimbase întrucîtva

orientările politice. În anii următori, adresîndu-se în diferite instanţe statale

(guvernamentale), cerîndu-şi scuze etc., C. Stere este ascultat de organele

respective. Iar în martie 1892 se întoarce la baştină, la Chişinău, Iaşi,

Bucureşti. În acelaşi an se înscrie la facultatea de drept a Universităţii ieşene.

În anii de activitate de la Iaşi tot mai mult şi mai mult se lasă „furat” de ideile

socialiste. În 1893, lunile august-decembrie, publică în paginile ziarului

„Universul” un ciclu de articole intitulat „Socialiştii şi mişcarea naţională”,

cît şi alte articole, semnate cu pseudonimele: S. Cerepcoveanu, C. Scorţescu,

C. Şărcăleanu ş.a. Acestea au fost primele publicaţii înregistrate de noi din

presa românească. Cititorii mai atenţi au observat, probabil, că acest maestru

al spiritualităţii şi al scrisului, cînd punea mîna pe toc era greu, ba chiar

imposibil să-l opreşti. Cu toate acestea bibliografia depistată pînă la ora

actuală ne demonstrează că el nu rareori era, totuşi, sustras de la munca de

creaţie. Avem în vedere nu doar anii de grea cumpănă (arestările ). El deseori

era antrenat în diverse discuţii de îndreptăţire, de argumentare a studiilor

obţinute etc., care-l abăteau de la munca ce-i alina sufletul: activitatea

intelectuală, cercetările ştiinţifice etc. Doar astfel putem explica faptul că ani

la rînd nu publica o frază (1905, 1919).Dar acestea erau, totuşi, nişte excepţii.

În decembrie 1893 obţine echivalarea diplomei de bacalaureat. În 1897 Stere

susţine teza de licenţă cu tema „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de

persoană în drept”, iar tipografia Golder din Iaşi îi lansează cartea cu acelaşi

titlu – lucrare de excepţie înalt apreciată nu doar numai de specialiştii români.

În octombrie 1898 C. Stere acceptă postul de consilier în Consiliul Comunal

al oraşului Iaşi, ca în 1899 să demisioneze.

Din 1901 C. Stere se încadrează în activitatea pedagogică (la

Universitatea din Iaşi, îndeplinind diverse funcţii, de la suplinitor la catedra

de drept administrativ şi constituţional, şi pînă la postul de rector), politică, de

partid şi administrativă (în calitate de parlamentar... etc.), care, cu mici

intervale, va dura pînă în 1930, cînd Stere va anunţa oficial ieşirea din

Partidul Naţional –Ţărănesc. În realitate, însă, şi după această dată, (cînd C.

45

Stere era concentrat la scrierea studiului-eseu „Documentări şi lămuriri

politice. Preludii: Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”), el era mereu

sustras de diverse persoane de partid. Ba chiar şi în perioada elaborării

romanului „În preajma revoluţiei”– nu era lăsat în pace.

Acestea sunt doar cîteva crîmpeie din viaţa şi activitatea omului-gigant

C. Stere. Pentru a demonstra măcar câte ceva şi din rezultatele frământărilor

lui , semnalăm, că alături de multiplele articole şi studii, note şi dialoguri,

discursuri şi polemici etc. din presa periodică a timpului, el a lăsat posterităţii

o operă de reală valoare – romanul în volume...

Consultînd doar cîte ceva din informaţia existentă, cititorii, în

dependenţă de scopurile urmărite, vor afla lucrări ce dezvăluie întreaga

activitate ştiinţifică, politică, pedagogică, ideologică etc. a protagonistului şi,

concomitent, îi vor admira cunoştinţele şi talentul lui de a le comunica celor

din jur, iar prin contribuţia lucrărilor consacrate lui de către simpatizanţii şi

adversarii săi, vor mai admira şi analizele competente ale scrierilor domniei

sale, cum ar fi: „Marele război şi politica României” (Buc.,1918), „În

literatură” (Iaşi, 1921), „Documentări şi lămuriri politice” (Buc.,1930), în

special cele opt volume ale romanului-fluviu „În preajma revoluţiei” ş.a. –

majoritatea, începînd cu anul 1990, reeditate şi la Chişinău. Cu acest prilej

nominalizăm şi câteva din cărţile consacrate marelui luptător, pentru

libertatea poporului basarabean, şi scriitor naţional: „Viaţa lui C. Stere” (în

două volume) de Zigu Ornea, „Constantin Stere şi timpul său” de

academicianul Haralambie Corbu, „C. Stere scriitorul” de Virginia Muşat, cît

şi multe altele, lansate de Pamfil Şeicaru, Ioan Căpreanu, Tamara Petrov,

Raisa Grecu ş.a.

Curios lucru! Despre C. Stere s-au scris zeci de volume şi monografii,

sute dacă nu mii (?), de articole, studii, portrete de creaţie, dialoguri şi

interviuri etc., etc. Iar cînd le citeşti, te ciocneşti de fel şi fel de inexactităţi,

omiteri, falsificări, tîlcuiri dubioase şi chiar greşeli. Nu e cazul a vorbi aici

despre pricinile acestei situaţii. Ele, credem, pot fi observate fără mari

eforturi. (Consultaţi broşurile „Trădarea-dezertarea şi toleranţa lui C. Stere”

de Constantin Botez sau „Ţăranii moldoveni despre trădătorul C. Stere” ş. a.).

Doar o singură pildă: ziua naşterii protagonistului. După mai multe cercetări,

parcă se ajunsese la o dată acceptabilă – 1 iunie , aleasă dintre cele lansate (1,

6, 8 iunie, 14, 16 noiembrie etc.) de G. Călinescu, V. Muşat, I. Căpreanu, Z.

Ornea, G. Tulbure, A. Donos ş.a., cît şi de mai multe dicţionare şi

enciclopedii. Au fost studiate documentele de arhivă, s-au adus argumente,

descoperind, parcă, şi adevărul – (1 iunie stil nou). Dar să fie oare acesta

ultimul şi purul adevăr? Vorba e, că nu figurează informaţii, documente care

ar reflecta şi atitudinea persoanei studiate. Or există articole (informaţii) care

ne vorbesc despre datele jubiliare ale scriitorului C. Stere. Şi autorul celui mai

46

documentat studiu monografic Zigu Ornea scrie, pare-se destul de

argumentat, despre jubileul de 70 de ani al sărbătoritului, care a avut loc la 16

noiembrie 1935. De altfel, cu ocazia acestui eveniment au semnat articole

speciale aşa personalităţi ca: A. Cândea (în „Adevărul” din 20 noiembrie), G.

Călinescu (în „Adevărul literar şi artistic” din 24 noiembrie), P. Manoliu (în

„Credinţa” din 19 noiembrie), P. Şeicaru (în „Curierul” din 18 noiembrie)

ş.a.(??!).

Date noi în acest sens descoperim şi în „Dicţionarul scriitorilor români

din Basarabia 1812-2006” (Chişinău, 2007), de unde reproducem: „Stere,

Constantin [s-a născut] la 8.11.1865, Ciripcău, după alte izvoare – 1.6.1865,

Horodişte, jud. Soroca”. Deci, starea aceasta dubioasă, de nesiguranţă, mai

dăinuie şi astăzi. De aceea trebuie să credem, că cercetătorii, oamenii de

ştiinţă, orientaţi să descopere purul adevăr, vor ţine cont de situaţia creată şi

vor lumina (explica) toate neexactităţile şi greşelile ce mai continue să tulbure

minţile oamenilor şi, cu părere de rău, să denatureze (să falsifice) chipul şi

imaginea marelui basarabean. Totodată se cere să constatăm că în ultimii 10-

15 ani, la noi în Basarabia, s-a făcut foarte mult în direcţia dată. Pe lîngă cele

spuse anterior, tineretul studios a cercetat diverse aspecte ale vieţii şi

activităţii protagonistului. Au susţinut teze de doctor, publicînd şi monografii

(ori broşuri) la temele respective, legate de numele Stere, cercetătorii:

Constantin Lozovanu (1995), Lidia Troianowski (1997), Vlad Caraman,

Raisa Grecu (2009) ş.a. Au fost publicate zeci de volume şi studii aparte din

opera stereiană, cît şi un serial întreg de culegeri ştiinţifice consacrate

personalităţii studiate: „Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii

româneşti” (Chişinău, 1997), „Constantin Stere – 140 de ani de la naştere:

Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale” (Chişinău, 2005), „Profetul

nemuririi noastre – Constantin Stere” (Chişinău, 2005) de Iu. Colesnic,

„Constantin Stere şi timpul său: Schiţă de portret psihologic” (Chişinău,

2005), semnată de academicianul Haralambie Corbu, ş.a. Cu toate acestea

problema oglindirii imaginii stereiene rămîne actuală şi pînă în prezent.

Or dacă-i aşa, dacă lumea cărturărească s-a molipsit într-atît de stereism,

se impune necesitatea de a veni în ajutor acestor entuziaşti, de a elabora o

biobibliografie consacrată acestui nume magnetic. Şi iată că, din numele

Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a

academicianului Ion Druţă, academicianul Haralambie Corbu s-a prezentat la

Direcţia Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” cu iniţiativa

(propunerea) de a include în planul de lucru al BŞC o lucrare bibliografică cu

un titlu de orientare: „Constantin Stere: Biobibliografie”. Astfel, decizia fiind

luată, s-au început căutările surselor pentru depistarea documentelor necesare

şi familiarizarea cu realizările efectuate pînă la ora respectivă în această

direcţie. În curînd, după primele cunoştinţe cu volumul şi specificul

47

documentelor necesare pentru realizarea lucrării preconizate, a apărut şi

„Schiţa de proiect al elaborării biobibliografiei: Constantin Stere scriitorul,

Omul publicistul, politicianul, filosoful”.

Vorbind, astfel, despre căile de depistare a documentelor, pentru

început, a fost consultarea ediţiilor bibliografice din România la tema aleasă,

cum ar fi: 1). „Bibliografia românească modernă 1831-1918” în patru volume

(1984-1996), 2). „Indice bibliografic al revistei VIAŢA ROMÂNEASCĂ

1906-1946” (Iaşi, 1956, 1958) şi celelalte ediţii similare, cît şi ale altor specii

şi genuri de bibliografii semnate de: Maria Teodorovici, Mihai Cimpoi, Iurie

Colesnic, Tamara Petrov ş.a. În realitate, însă, rezultatele consultării surselor

semnalate s-au dovedit a fi destul de modeste. Mai detaliat şi mai la concret

despre sursele consultate se va vorbi la locul potrivit.

Se ştie: depistarea documentelor, legate de numele Stere sau alte nume

ce au activat pînă la apariţia bibliografiei de stat (de înregistrare a presei),

constituie o problemă foarte complexă şi dificilă. În acest sens selectarea

documentelor pentru biobibliografia dată diferă esenţial de elaborarea

lucrărilor similare dedicate autorilor contemporani. Diferă izvoarele

informaţionale. Căci, în cazul lui C. Stere, cea mai bogată şi garantată sursă

de selectare a publicaţiilor – Bibliografia de Stat – îşi pierde prioritatea. Ea nu

poate garanta depistarea materialelor publicate pînă la inaugurarea instituţiei

respective, de înregistrare a publicaţiilor din presa ţării.

Problema depistării documentelor în cazul nostru se mai complică prin

viaţa zbuciumată a bibliografiatului, plină de conflicte, care nu rareori se

terminau cu aceea, că unele (ca să nu spun multe) din faptele si spusele lui,

tezele, proiectele, ba chiar şi unele lucrări lansate de el, fiind puse la îndoială,

respinse şi falsificate de adversarii săi, au avut o soartă vitregă, fiind special

pierdute, iar în alte cazuri, ca documente oficiale, publicate fără semnătură,

etc. – a depista astăzi şi a stabili dreptul de autor la astfel de lucrări aproape

că este imposibil.

Biobibliografia de faţă, din păcate, se caracterizează şi prin mai multe

abateri de la legislaţia de descriere analitică a documentelor din presa

periodică. Pentru discursurile lui C. Stere, mai ales din perioada activităţii

parlamentare, era obişnuit să apară (fragmentar) în mai multe ziare, de cele

mai multe ori cu diverse comentări şi discreditări. Datoria bibliografului este

de a fixa toate aceste variante, fie ale protagonistului, fie şi ale celor ce-l

simpatizau sau îl duşmăneau, căci anume aceste informaţii deseori pot

contribui la dezvăluirea adevărului. Anume din aceste considerente, la

descrierea documentelor pentru lucrarea de faţă, s-a decis să nu se admită nici

un fel de omiteri sau restricţii. Toate ediţiile şi reeditările în formă de carte:

roman, culegeri de articole, monografii etc.,cît şi articole, studii, recenzii etc.

publicate sau republicate indiferent a câta oară în presa periodică sau în

48

seriale, semnate de C. Stere, sau consacrate lui, sunt descrise şi incluse în

lucrare. (Cele depistate, desigur).

Am decis să prezentăm în mai multe rînduri acelaşi document pentru a

păstra atmosfera socială şi în special cea politică de la etapa respectivă. Asta

însă nu înseamnă că bibliografia este exhaustivă. Pe departe nu. Documentele

de arhivă, spre exemplu, conform deciziei de început, nu sunt înregistrate. Şi

în genere sesizăm că multe documente vor rămâne în afara biobibliografiei

din cauza lipsei surselor de depistare.

Reieşind, deci, din cele relatate, s-a ajuns la concluzia, că sursele

informaţionale de bază, în condiţiile noastre de azi, rămîn, totuşi, însăşi opera

protagonistului şi, în special, lucrările consacrate persoanei bibliografiate:

monografii, culegeri, articole, bibliografii etc. Iată de ce lucrările de depistare

a documentelor au continuat de la consultarea colecţiilor de carte (fondurile)

şi a aparatului informaţional al BŞC a AŞM (cataloage, fişiere etc.). Astfel pe

masa de lucru au apărut vre-o 15 volume de autor şi cam tot atîtea despre

protagonist, precum şi o bună parte a publicaţiilor stereiene şi a celor despre

el, găzduite de revistele din Moldova, în special cele apărute de după anul

1990.

Baza de date a biobibliografiei, aşa dar, a fost realizată prin consultarea

atentă a catalogului general şi fişierului analitico-sistematic „Moldovica” al

BŞC. A urmat mai apoi aparatul informativ al Bibliotecii Naţionale şi ale

altor biblioteci chişinăuene. Nu pot ocoli faptul, că de fiecare dată, la toate

bibliotecile, ni s-au pus la dispoziţie toată informaţia solicitată. Cu această

ocazie aducem sincere mulţumiri colegelor la BŞC a AŞM, doamnelor Silvia

Colesnic, Maria Poştarencu, Maria Cocieru, Lilea Bodarev, şi în special

doamnelor Aliona Tostogan, Larisa Bulat, Raisa Melnic ş.a. de la Biblioteca

Naţională. Acesta a fost începutul. S-a adunat o cantitate impunătoare de

documente, iniţial fiind aranjate în ordinea alfabetică conform „Schiţei de

proiect”, menţionate anterior. Anume aici, în această cutioară, mai corect, în

această lădiţă ia naştere izvoraşul informaţional, care, cu timpul, mereu

completat cu documentele depistate din sursele preconizate, va creşte până la

indexul aşteptat. Următorul pas în vederea depistării materialului

informaţional a fost consultarea listelor bibliografice existente, din volumele

parţial semnalate. În continuare prin mîinile bibliografului au trecut cele opt

volume ale romanului „În preajma revoluţiei” cu toate adaosurile: prefeţe,

postfeţe, recenzii, note, referinţe bibliografice etc., precum şi alte lucrări

stereiene sau despre el. Documentele selectate din toate aceste surse ne-au

făcut să observăm diverse inexactităţi şi omiteri în descrierea bibliografică,

fapt ce ne-a adus la concluzia: Consultarea de visu a documentelor, depistate

pe această cale, este o necesitate obligatorie, fie acestea romane, studii sau

articole politice, sociale, literare etc., fie acestea documente despre persoana

49

bibliografiată, de fiecare dată acordînd o atenţie deosebită referinţelor

bibliografice din sursele consultate. Mai detailat despre controlul de visu vom

reveni mai jos.

Întrucît multe momente din viaţa şi activitatea lui C. Stere, după cum

am văzut, sunt tratate contradictoriu, alteori cam sofisticat, şi întrucît

consultarea surselor informaţionale (culegeri, monografii...) se efectuează nu

doar pentru depistarea materialului bibliografic, ci şi pentru selectarea datelor

necesare pentru întocmirea „Tabelului cronologic”al protagonistului, cît şi al

compartimentului de „Aprecieri” etc., s-a decis a se da prioritate, crezare

următoarelor izvoare:”Viaţa lui Constantin Stere” în două volume de Z.

Ornea (Ch., 2005), „Constantin Stere şi timpul său” de acad. H. Corbu (Ch.,

2005), „Constantin Stere – scriitorul” de Virginia Muşat ((Buc.,1978) ş.a.,

verificând, totodată, documentele selectate cu capitolele „Bibliografie” şi

„Breviarul biobibliografic” din volumul „Constantin Stere: Victoria unui

înfrînt”, îngrijit de Maria Teodorovici (Ch., 1997) ş.a. Atenţionăm:

confruntarea acestor două ediţii (ale lui Z. Ornea şi M. Teodorovici) s-a

efectuat din considerentele, că prima ediţie constituie sursa cea mai bogată de

informaţie factologică şi analitică, iar a doua se manifestă, mai ales, prin cele

două compartimente. Aşa dar, verificarea şi confruntarea documentelor şi

evenimentelor din lucrările semnalate, cît şi a multora altora, ne-au permis să

depistăm multe neexactităţi şi parţial să le aducem la un numitor comun,

adică să găsim varianta corectă, atît la descrierea bibliografică, cît şi la

alegerea datelor şi evenimentelor mai însemnate din viaţa şi activitatea

persoanei bibliografiate.

Dar iată încă nişte momente dificile. Ţinînd cont, că descrierea

bibliografică a documentelor pe parcursul unui secol şi mai bine s-a schimbat

radical, conform legislaţiilor de la etapele respective, astăzi este greu, iar

uneori şi imposibil, de a respecta totalmente legislaţia contemporană. Iar dacă

vom recunoaşte că încă n-au dispărut curiozităţile, cînd acelaşi document, de

acelaşi autor, în aceeaşi lucrare este bibliografiat cu elemente diferite (anul,

data, sursa etc.) ale descrierii bibliografice – nu e greu să înţelegem situaţia

bibliografului-elaborator. De aceea, nemaivorbind de alte greşeli, descrierea

bibliografică a fiecărui document, efectuată după sursele bibliografice, în

lucrarea de faţă, se marchează cu un ASTERISC (*), care de fapt, constituie

o preîntîmpinare pentru cititor că materialul respectiv nu este verificat de

visu, că el cere un control mai viguros.

Se ştie că protagonistul nostru o bună parte din scrierile sale le-a semnat

cu diverse pseudonime (C. Şărcăleanu, C. Nistrul, Un observator-Ipocondric

etc.), sau cu criptonime ( C.S.; St.; Sr. ş.a.). În genere este foarte normal ca

autorul să-şi semneze lucrarea cum doreşte. Cînd vine vorba, însă, de

bibliografierea operei unui (astfel de autor) cum e C. Stere, să zicem, apar

50

neaşteptate complicaţii. Cum să efectuăm descrierea bibliografică? La numele

autorului sau la pseudonimul, criptonimul dat? Sau poate e mai bine să

scoatem numele autorului pe copertă şi foaia de titlu a biobibliografiei, iar la

finele descrierii, în formă de adnotare, să indicăm semnătura respectivă.

Poate!... Dar cum procedăm cînd este vorba de o bibliografie tematică sau de

ramură, sau cînd nu cunoaştem ce reprezintă semnătura de sub text? La prima

vedere întrebările apărute par simple de tot, adică rezolvabile. Asta, însă, pînă

la nivelul cunoştinţelor. Dar dacă nu cunoaştem toate pseudonimele şi

criptonimele, cum se întîmplă şi în cazul Stere? Suferă plenitudinea lucrării.

Or Stere semna cu pseudonime şi criptonime lucrări de mare valoare! Etc.,

etc. Deci totul depinde de nivelul cunoştinţelor autorului-alcătuitor. În astfel

de situaţii se impune necesitatea cercetărilor, necesitatea cunoaşterii, adică şi

necesitatea de a efectua descrierea bibliografică a tuturor documentelor de

visu, consultînd fiecare document. Această cerinţă în practica noastră de

astăzi, din păcate, este imposibil de respectat. De aici şi apariţia semnului de

preîtîmpinare a cititorului (*).

Am înşirat toate aceste detalii ca să informăm potenţialii cititori, că şi

bibliografia de faţă suferă de unele metehne similare. Mai ales există multe

omiteri a lucrărilor semnate cu pseudonime (şi alte semne sofisticate), care

lipsesc şi în sursele bibliografice (şi ştiinţifice) consultate de noi. În „Indicele

bibliografic al revistei VIAŢA BASARABIEI, 1906-1946” (Iaşi, 1947), spre

exemplu, (vezi indexul de nume), nu sunt semnalate (descifrate) majoritatea

din pseudonimele lui C. Stere înşirate anterior.

Conform „Dicţionarului de pseudonime, alonime, anagrame,

asteronime” de Mihail Straje (Buc., 1978), Constantin Stere împreună cu

colegii săi de la „Viaţa Românească” I. G.Ibrăileanu şi G. Topârceanu au

semnat foarte multe materiale cu numele „P. Nicanor et Co”. După cum

majoritatea absolută din cele circa 1000 (o mie) de documente se referă la

diverse probleme de organizare a activităţii revistei respective şi a presei în

genere, şi că este imposibil să diferenţiem partea ce-i aparţine protagonistului,

alcătuitorul biobibliografiei de faţă a decis să nu le înregistreze pe fiecare în

parte, ci să se facă doar o trimitere la „Indicele bibliografic al revistei VIAŢA

ROMÂNEASCĂ, 1906-1946” (Iaşi, 1958) unde, la „Indexul [auxiliar]

alfabetic al revistei...”, la numele „P. Nicanor et Com.”, solicitanţii vor găsi

numerele de înregistrare a fiecărui din aceste materiale.

Merită toată atenţia faptul, că majoritatea documentelor de acest fel

(referitoare la activitatea rev. „Viaţa rom.”) sunt plasate într-o diviziune

(capitol) specială „Miscellanea”, care are menirea de a întreţine legături

permanente între colectivul redacţional şi cititori. Astfel, spre exemplu, cînd

am observat că în colecţia BŞC lipsesc anii 1916 (iunie) – 1919 (iunie) am

rămas şocat. Dar asta a fost pentru o clipă, pentru că, consultînd

51

„Miscellanea” Nr.1 din 1920, am găsit informaţia: „După o întrerupere de

aproape patru ani a activităţii sale „Viaţa românească” apare din nou”

(P.160). Din numărul următor (Nr.2. – 1920) al revistei, paragraful

„Redacţionale” citim: „Pasagiile citate în numărul trecut cu privire la ideile

„Vieţii româneşti” despre rase şi despre industria naţională, sînt scoase din

seria de articole „Socialdemocratism sau poporanism?”, în care C. Stere a

expus programul revistei „(P.327). Deci, stimaţi cercetători ai revistei „V.R.”

, ţineţi cont de acest detaliu. Numele comun „P. Nicanor et Com” mai repede

este un nume al redacţiei decît al lui Stere.

Să revenim la problema controlului de visu! Pentru a garanta

plenitudinea solicitată şi calitatea descrierilor bibliografice ale documentelor

unei biobibliografii (şi nu numai) se recomandă insistent controlul de visu al

surselor purtătoare de informaţie: reviste, ziare, buletine, culegeri etc., în care

au fost publicate scrierile autorului bibliografiat şi a literaturii despre el.

Procedura aceasta se impune mai ales în cazul nostru, prin faptul că perioada

supusă cercetărilor este destul de întinsă, plină de contraziceri social politice,

şi plus la toate, lucrările protagonistului parţial fiind semnate cu diverse nume

(pseudonime) – momente ce contribuie la pierderea informaţiei. Revista

„Viaţa românească, spre exemplu, în paginile căreia C. Stere a publicat o

perioadă de timp impunătoare, de la începuturi (1906) şi pînă la moartea sa, a

fost bibliografiată de buni specialişti şi cu o minuţiozitate deosebită.

Bibliografia dată se păstrează şi la BŞC a AŞM. În vederea depistării

documentelor respective a fost consultată cu atenţie şi s-au descris o mulţime

de materiale. Şi, întrucât, o bună parte din colecţia revistei o avem la

biblioteca AŞM s-a luat decizia de a consulta exemplarele prezente de visu.

Rezultatele s-au dovedit a fi benefice. Au fost confirmate multe din

materialele selectate din alte surse. Au fost efectuate şi esenţiale corecturi,

însă pe departe nu toate bănuielile noastre au fost precizate. N-am reuşit, spre

exemplu, să stabilim, la sigur, cui aparţin lucrările notate cu criptonima

„M.C.” (multe recenzii). Bănuiam că ele puteau fi scrise de C. Stere, căci

după el se afirmase deja pseudonimul „M. Costea”. Cu atît mai mult că o

bună parte din documentele semnate cu criptonimul „M.C.”, prin tematică

erau înrudite cu ale lui C. Stere. Dar asta s-a dovedit a fi doar o intuiţie.

Argumente convingătoare n-au fost găsite. Vasăzică şi controlul de visu nu

totdeauna poate rezolva problemele ce apar pe fir. Deci şi cerinţa legislativă

cu privire la controlul de visu pe departe nu totdeauna poate fi respectată!?

Dar iată încă un moment semnificativ în acest sens. Pînă nu demult , în

practica de elaborare a bibliografiilor personale, corespondenţa, ca gen de

informaţie, nu era acceptat. Acum, consultarea a cîtorva volume de acest fel:

„Scrisori către G. Ibrăileanu”, în patru volume, şi „Scrisori către Nicolae

Iorga”, în două volume, din care au fost depistate o cantitate impunătoare de

52

scrisori, expediate de C. Stere sau adresate Domniei sale, au demonstrat, că

scrisoarea, prin bogăţia şi sinceritatea sa informativă, prin nimic nu cedează

celorlalte genuri de creaţie,de aceea,ea,scrisoarea, merită să fie inclusă în tot

felul de lucrări.

Printre altele fie spus, autorul volumului „Ordinea şi aventura” (Cluj,

1973) Mircea Zaciu în capitolul „Literatura documentelor” (P. 222-231)

constată: „Iniţiativa de a continua publicarea arhivei epistolare a mentorului

„Vieţii româneşti”, în seria de „Documente” a editurii „Minerva”, care ne-a

obişnuit cu ediţii riguroase şi de bună calitate, trebuie salutată printre

evenimentele de istoriografie literară ce au marcat anul 1971” (P.222). Iar

puţin mai la vale, referindu-se anume la volumele „Scrisori către G.

Ibrăileanu”, din care au fost extrase şi incluse şi în biobibliografia , în curs de

elaborare, o seamă de scrisori adresate către protagonist, sau expediate de el

către G. Ibrăileanu, autorul Mircea Zaciu apreciază, într-un fel, corespondenţa

stereiană, zicînd: „Tonul scrisorilor lui Constantin Stere, abrupt şi

intempestiv, cu o francheţă ades brutală, maschează de fapt un timid.

Luptătorul înăsprit nu-şi recunoaşte sentimentalitatea, oricîtă afecţiune pentru

prietenul de idei transpare printre rînduri. El preferă s-o ascundă sub ironii

derutante şi apelative.”(P.224). Enigmatică apreciere, venită, parcă,de la

sine...

Din cele relatate pînă aici se simte necesitatea unor triste concluzii:

Elaborarea biobibliografiei „Constantin Stere scriitorul, publicistul,

politicianul, filosoful, Omul” constituie o cercetare cu regretabile lacune.

Situaţia , în care se realizează lucrarea, nu poate garanta depistarea exhaustivă

(preferată) şi descrierea bibliografică calitativă a documentelor. Lipsa în

bibliotecile chişinăuene a multor surse informaţional-bibliografice (ziare,

reviste, buletine etc.) complică în mare măsură procesul de depistare şi de

efectuare a descrierii bibliografice corecte a documentelor şi, concomitent,

tărăgănează realizarea lucrării. Din cauza acestor lipsuri se schimbă şi căile

de acumulare a materialelor. Pe prim plan în aceste condiţii se plasează, după

cum s-a mai spus, documentele prezente în BŞC , în Biblioteca Naţională şi în

alte biblioteci din ţară. Şi întrucît descrierea, de multe ori, se face după

modelul autorului studiului consultat, este logic să admitem, că şi în

biobibliografia dată să rămînă unele neexactităţi. De aceea ne cerem scuze în

faţa cititorilor pentru unele abateri conştiente de la legislaţia contemporană a

descrierii bibliografice: (indicarea neexactă, să zicem, a sursei de publicare a

documentului, cum ar fi: Nr. 2 sau Nr. 12 al revistei respective, sau: anul

1883 ori 1884!? etc.). S-au admis aceste dubii, gîndindu-ne, în primul rînd, la

Dumneavoastră, dragi cititori. Căci, avînd la dispoziţie două surse dintre care

nu cunoaştem care e greşită, indicarea ambelor îl apropie, totuşi, pe cititor de

informaţia solicitată. Aceste „inovaţii” îi privesc, de sigur şi pe elaboratorii

53

biobibliografiei în cauză, pentru că, odată cu apariţia posibilităţilor

controlului de visu ele, aceste enigme vor dispare. Sperăm, că se vor găsi

entuziaşti, fie de la Chişinău sau de la Bucureşti, care, vor corecta

neexactităţile, şi cele observate şi cele neobservate, completînd totodată şi

golurile omise

Acestea fiind spuse, trebuie de constatat: lucrarea de faţă, cu toate

neajunsurile ce le are, în plan informaţional, este superioară tuturor

bibliografiilor stereiene publicate pînă la ora actuală. Pusă la dispoziţia

cercetătorilor, ea va contribui benefic la activizarea cercetărilor ştiinţifice, la

cunoaşterea adevăratului Constantin Stere, la înseninarea imaginii sale. Dar

nicidecum ea (biobibliografia), azi, nu poate fi considerată ideală, cu atît mai

mult – exhaustivă! Lucrările de elaborare (perfecţionare), deci, se cer

continuate, însă pentru a realiza această necesitate se cer mari eforturi, mult

timp şi incontestabile cheltuieli, de care, cu părere de rău, nu dispunem astăzi.

De aceea, repetăm, nu ne rămîne de făcut altceva, decît să punem la dispoziţia

cercetătorilor materialul acumulat, de activizat lucrările ştiinţifice în această

direcţie, orientîndu-ne, totodată, şi la continuarea elaborării unei variante noi

a biobibliografiei date, esenţial completate şi perfecţionate. Anume, reieşind

din aceste considerente, am şi înşirat atît de amănunţit căile de depistare, de

selectare şi de descriere a documentelor, sperînd că viitorii autori vor ţine

cont de lucrările efectuate. Cu acelaşi scop, în continuare, lăsăm observaţiile

respective pe marginea unor surse informaţionale folosite odată, intuind că şi

aceste note ar putea să le fie de folos continuatorilor ce vor veni după noi. Să

nu cheltuie timpul în zadar la consultarea lucrărilor consultate deja de

predecesori.

* *

*

Anterior aminteam despre cîteva scrieri ale protagonistului nostru şi

unele culegeri de la care pornisem să selectăm materialul informativ pentru

biobibliografia de faţă. Acum, pare-se, a sosit momentul să continuăm acest

gînd, sperînd că informaţia, cu privire la sursele consultate deja, ar putea să-i

ferească pe viitorii bibliografi, preocupaţi de completarea şi revizuirea

variantei biobibliografiei propuse, de la dublarea lucrului făcut deja. Să

pornim de la culegerea de articole „Marele război şi politica României”(Buc.,

1918). Se ştie că Stere a fost unul dintre cercetătorii cauzelor războiului întîi

mondial şi situaţiei României în mijlocul forţelor antagoniste. Anume în albia

acestor activităţi publicistice el a dezvoltat concepţia politică şi istorică, care

a determinat atitudinea autorului faţă de conflictul european. Rezultatele

acestei munci – peste 150 (o sută şi cincizeci) de articole publicate în

„Lumina” – ziar editat nu fără strădaniile proprii – pe perioada 1 septembrie

54

1917 – 1918, cînd Moldova din dreapta Prutului era izolată de restul ţării.

Dacă aceste documente rămîneau doar în paginile ziarului, noi, astăzi,

neavînd colecţia la îndemână, nu le-am fi putut bibliografia. Ne-a salvat însăşi

autorul, care, cu providenţa lui uimitoare, le-a adunat în volumul semnalat

anterior, indicînd la finele fiecărui document sursa iniţială, adică denumirea

ziarului, anul şi data.

Efectivă s-a dovedit a fi şi consultarea volumului stereian „Documentări

şi lămuriri politice” (Bucureşti, 1930) şi a următoarei ediţii al acestuia,

esenţial completat şi editat cu sîrguinţa scriitorului Iurie Colesnic (cu un titlu

puţin modificat?) „Documentări politice” (Chişinău, 2002), – în care sunt

reproduse o cantitate impunătoare de studii şi articole din presa periodică a

timpului: „Lumina” (ziar), „Viaţa Basarabiei” (ziar) ş.a. Şi de fiecare dată, la

finele fiecărui articol, se nota sursa. Semnalăm cu satisfacţie, că în rezultatul

verificării acestor informaţii (din trei surse, puse la dispoziţia cititorului în

diferite perioade), s-au făcut multe corecturi şi precizări la descrierea

bibliografică a documentelor respective. Semnalăm că cele relatate aici în

mare parte se referă şi la micromonografia lui Iurie Colesnic „Profetul

nemuririi noastre – Constantin Stere”, de unde am depistat şi am descris un

volum impunător de informaţie ilustrativă pentru compartimentul

„Iconografie” a biobibliografiei.

În aceeaşi lumină se cere caracterizată şi culegerea de articole, cuvîntări

şi diverse documente ale protagonistului – „Singur împotriva tuturor”

(Chişinău, 1997 şi 2006), care, ca sursă informaţională şi bibliografică, s-a

dovedit a fi foarte benefică, cît pentru cititori, atît şi pentru bibliografi. Cartea

este îngrijită de Alina Ciobanu, excelentă cunoscătoare a presei basarabene.

Ea, e bine să semnalăm acest moment, se înscrie printre primii cercetători din

Moldova, care a pus la dispoziţia cititorilor (din ţară) o bună parte din opera

politică şi publicistică a lui Constantin Stere. Este necesar să observăm că

îngrijitoarea volumului, odată cu selecţia strictă a documentelor, a indicat şi

ea sursele iniţiale, care, în fine, au contribuit la depistarea şi, în special, la

precizarea elementelor descrierilor bibliografice ale materialelor incluse în

volumul indicat. Iar, dacă să vorbim la concret, verificarea numelor de autori,

titlurilor documentelor şi ale celorlalte elemente obligatorii ale descrierilor

bibliografice (anul, luna, data şi pagina) ale tuturor materialelor extrase din

volumul respectiv, cu aceleaşi documente selectate de noi din alte izvoare

(bibliografii, monografii), ne-au permis să corectăm şi să completăm mai

multe inexactităţi şi omiteri,mai cu seamă, la cele publicate în periodicele:

„Lumina”, „Adevărul”, „Monitorul oficial” şi „Viaţa Basarabiei” (ziarul).

Apropo. Cu privire la ziarul „Lumina”. Se impune necesitatea de a

informa potenţialii cititori, că anume în paginile acestuia au fost publicate mai

multe materiale contradictorii, o bună parte dintre care, puţin sofisticate, erau

55

folosite în scopuri discriminatoare faţă de protagonist. Unele din aceste

documente, pe parcursul anilor, au fost adunate şi incluse în diverse culegeri,

despre care mărturiseam în paginile anterioare.

În aceeaşi albie informaţională se înscrie şi broşura „C. Stere judecat şi

condamnat de el însuşi” (Iaşi, 1923), elaborată pe baza documentelor, extrase

din paginile ziarului semnalat („Lumina”). Şi cu toate că unele din ele

(fragmente, citate etc.) sunt selectate, după noi, tendenţios, cu multe

neexactităţi şi cu intenţia de a discrimina personalitatea lui C. Stere, totuşi am

depistat şi de aici cîteva documente, care lipseau în fişierul nostru.

Impresionează, şi nu doar prin masivitatea sa, volumul IX al operei

protagonistului întitulat „Publicistică” (Chişinău, 2006). Alcătuitorul şi

îngrijitorul textelor Pavel Balmuş, asemeni autorului (C. Stere) cărţii „Marele

război şi politica României” (Bucureşti, 1918) şi al alcătuitorului ediţiei

„Documentări politice” (Chişinău, 2002) Iurie Colesnic, şi-a înzestrat, şi el,

fiecare document inclus în volum, cu informaţia, sursa primei publicaţii –

practică benefică, care contribuie la păstrarea (conservarea) informaţiei .

Dar iată şi unele din lucrările despre Constantin Stere în calitate de surse

informative. Monografia în două volume „Viaţa lui C. Stere” (Chişinău,

2005) a eruditului Zigu Ornea este un exemplu deosebit în acest sens.

Monografistul a consultat, se vede, şi a utilizat o cantitate enormă de

documente: scrieri artistice, politice şi publicistice ale protagonistului,

literatură despre el, documente de arhivă referitoare la viaţa lui C. Stere

precum şi la starea social-politică a Ţării Româneşti din perioada respectivă,

argumentînd, de fiecare dată, tezele lansate cu citate şi mărturisiri din

documentele consultate. De mare preţ pentru bibliografierea documentelor

respective constituie faptul că autorul monografiei în mare parte a înregistrat

şi sursele consultate în formă de „trimiteri în sub sol” ale elementelor

obligatorii pentru descrierea bibliografică. Anume aceste detalii au contribuit

la depistarea şi efectuarea descrierii bibliografice a documentelor noi,

neînregistrate pentru lucrarea dată. Din păcate, nu rareori, „trimiterile în sub

sol” se fac cu esenţiale omiteri şi neexactităţi, care duc la dezorientarea

cititorilor. Spre exemplu, doar o singură pildă: La p. 219 (Vol.1) documentul

„Arestarea dlui C. Stere” [fără autor] este publicat în ziarul „Izbînda” 1,

nr.171 din 13 mai 1919, iar la pagina 220, acelaşi titlu – „Arestarea dlui C.

Stere” are ca autor: Damian Gr., şi este publicat în acelaşi ziar din 14 mai

(nr.13) 1919. Apare aici o situaţie dubioasă imposibil de precizat fără a

consulta sursa – „Izbînda”: este vorba de un singur document sau de două?

Şi Ioan Căpreanu în monografia sa „Eseul unei restituiri C. Stere”

(Iaşi,1988) aduce în faţa cititorului un patrimoniu informaţional veridic, care,

de regulă, se prezintă în aceeaşi formă (de trimiteri). Metoda aceasta este des

practicată, de obicei, în cercetările ştiinţifice. Procedeu obişnuit şi acceptat,

56

dacă autorii acestor studii au responsabilitatea de a scoate în evidenţă toate

coordonatele necesare pentru a găsi sursa analizată de cercetător. Din păcate

aceste detalii şi cerinţe deseori se neglijează, transformînd spusele autorului

în nişte declaraţii, care sunt imposibil de verificat.

De o valoare benefică în vederea depistării şi descrierii bibliografice

corecte a documentelor legate de numele Stere s-a dovedit a fi volumul

monografic „Constantin Stere şi timpul său” (Chişinău, 2005) de

academicianul Haralambie Corbu, şi în special cercetarea „Lecturi şi

interpretări la Est de Prut”, care constituie o analiză detaliată şi aprecieri în

cunoştinţă de cauză a tuturor documentelor stereiene publicate sau editate în

Republica Moldova. Aceste analize minuţioase au contribuit atît la

micşorarea omiterii informaţiei de preţ, cît şi la corectarea unor neexactităţi

(la titlul publicaţiilor, anul, numărul revistelor etc.). O atenţie deosebită

acordă academicianul articolelor cercetătorului Gheorghe Tulbure, care, pe

baza documentelor de arhivă, face unele precizări cu privire la locul şi data

naşterii lui C. Stere, la încălcările de către el a regimului... pentru ce lui i s-a

continuat cu trei ani termenul de detenţie în închisorile din Siberia etc.

Monografia „C. Stere scriitorul”, semnată de Virginia Muşat, care se

încheie cu o mică listă bibliografică, ne-a servit la depistarea unor

necunoscuţi autori de articole şi studii dedicate activităţii lui C. Stere ca

scriitor. Aceste documente au îmbogăţit într-un fel biobibliografia

protagonistului, însă descrierea redusă,efectuată deseori în formă de „trimiteri

în sub sol” cu explicări de felul: „Ibidem”, „Idem”, „Apud” etc., complică

procesul de depistare, iar alteori duc la pierderea informaţiei.

Studiul monografic „Constantin Stere ideologul şi scriitorul”

(Timişoara, 2004.– 333 p.) de Tamara Petrov ia în dezbatere, la prima vedere,

doar două aspecte din activitatea protagonistului: „Stere ideologul” şi ”Stere

scriitorul”. În realitate, însă, autoarea, în prima parte, pentru a reflecta cît mai

amplu aspectul „Stere ideologul”, abordează, aşi spune, întreaga lui activitate

social-politică, ştiinţifică şi administrativă, ca în fine, completînd cele spuse

cu un compartiment aparte – „Stere scriitorul”, să prezinte chipul complex al

omului-luptător pentru democraţie, punînd accentul pe suferinţele ce le-a

îndurat pe tot parcursul vieţii sale acest om-legendă.

Nu intenţionez să demonstrez în ce măsură autoarea şi-a realizat

intenţiile. Asta-i datoria specialiştilor. Cît mă priveşte, însă, mă simt obligat

să mărturisesc, şi o fac cu plăcere, că lucrarea ce-mi stă în faţă este urzită şi

ţesută pe baza documentelor relevante, fapt ce ne bucură mult. E locul să mai

semnalăm, că documentele utilizate sunt într-un fel ordonate (sistematizate).

Fiecare din cele 6 (şase) capitole se încheie cu cîte o listă impunătoare de

literatură la tema respectivă, întitulată „Note” (?). Documentele în cauză sunt

numerotate şi toate trimiterile din text se fac la izvorul (cartea, articolul...)

57

nominalizat. Concomitent cu „Notele” de la cele şase capitole şi de la

„Preliminarii”, lucrarea se încheie cu o impunătoare „Bibliografie”, alcătuită

din compartimentele: „Opera lui C. Stere” cu subdiviziunile: „În volume”,

„Discursuri, articole, cronici, eseuri, reportaje publicate în reviste” (selectiv)

„Referinţe critice” (selectiv) cu subdiviziunile: „În volume”, „În periodice” şi

„Bibliografie generală” – acestea, din păcate, nenumerotate...(?!).

Verificarea documentelor relatate, cu cele selectate de noi din alte

izvoare, ne-au fost întrucîtva de folos, căci autoarea, folosind din plin

„Bibliografia” din ediţia „Constantin Stere: Victoria unui înfrînt”, îngrijită de

Maria Teodorovici (Ch.,1997), şi alte surse bibliografice, a îmbogăţit nivelul

informativ al biobibliografiei noastre cu publicaţii noi din România şi din alte

regiuni.

Monografia „Poporanismul: geneză, evoluţie, ideologie” (..., 19..) de

Valeriu Ciobanu se referă la viaţa şi activitatea lui C. Stere doar tangenţial,

însă s-a dovedit a fi foarte bine documentată. V. Ciobanu, de altfel, ca şi

majoritatea oamenilor de ştiinţă, ca metodă de argumentare a tezelor şi ideilor

lansate, a practicat familiarizarea cititorilor prin trimiterile în subsolul paginii

a surselor utilizate şi, concomitent, prin plasarea listei bibliografice la finele

studiului. Confruntarea acestor surse ale lui V. Ciobanu cu ale noastre, însă,

s-a dovedit a fi deosebit de efectivă. În felul acesta s-au făcut multe precizări

şi completări la oformarea descrierilor bibliografice (nume, date, ani etc.), sa-

u depistat documente noi, nefixate pînă la momentul respectiv, mai ales dintre

cele semnate cu pseudonime.

Relevantă informaţie (articole de şi despre C. Stere) am depistat din

monografia academicianului Mihai Cimpoi „O istorie deschisă a literaturii

române din Basarabia” (Chişinău, 1996 şi celelalte ediţii), din „Personalităţi

ieşene”,Vol. 3 (Iaşi, 1978), care s-au evidenţiat prin cîte o listă valoroasă de

literatură despre C. Stere.

Bogat material informativ cu privire la viaţa şi activitatea politică,

socială şi literară a lui Constantin Stere am descoperit din cele patru schiţe

biobibliografice incluse în „Calendarul bibliotecarului” pe anii 1995 şi 1996,

cît şi din „Calendarul Naţional” pe anii 2005 şi 2006, de unde am extras cele

mai proaspete (mai curente) documente despre C. Stere.

Informaţie bibliografică de valoare vor găsi solicitanţii în cele trei teze

de doctor: „Poetica romanului „În preajma revoluţiei” de C. Stere” (Chişinău,

2003), susţinută de Vlad Caraman (doctor în filologie), „Filosofia socială a lui

Constantin Stere”, susţinută de Constantin Lozovanu în anul 1995, şi

„Concepţia estetică în creaţia lui Constantin Stere” (Chişinău, 1997), semnată

de Lidia Troianovski. Toate trei şi-au adus aportul la depistarea

documentelor, la sistematizarea şi la studierea lor, desigur, însă, în urma

divergenţelor, la diferite etape, a descrierii bibliografice, sau din neatenţie, s-

58

au comis neexactităţi, care nu permit (complică) selectarea documentelor.

Aşa, spre exemplu, studiul lui C. Stere „Din notiţele unui observator

ipocondric”, publicat în ziarul „Adevărul”, în teza Lidiei Troianovski (P. 119)

este întitulat „Din observaţiile...” (?) şi publicat în „Adevărul literar” –

neexactităţi, care, pentru a afla adevărul pur se cere controlul de visu. Cu

toate acestea, listele bibliografice de la finele lucrărilor, cît şi notiţele,

trimiterile din josul paginilor, fiind verificate cu documentele, selectate de

noi, au contribuit la exactitatea descrierii bibliografice a documentelor din

biobibliografia stereiană.

Despre Constantin Stere s-a scris şi în limba rusă. Un studiu valoros a

pus la dispoziţia cititorilor Samson Madievski – „Политический путь

Константина Стере” (Молд. Ист. Журнал.– 1990.– Nr. 2.– С. 27-47; Nr.–

3.– С.41-57). Scris cu o scrupulozitate deosebită, el (studiul) se evidenţiază

prin notele şi trimiterile bibliografice de la sfîrşitul acestuia, de unde, şi noi,

am selectat pentru biobibliografia de faţă, zeci de documente, care lipseau în

lucrările consultate pînă la acea oră.

Lista autorilor şi lucrărilor, care ne-au fost de folos la depistarea

documentelor pentru biobibliografia „Constantin Stere...” ar putea fi

continuată. Multe, foarte multe studii, din bibliografia consultată de noi, ar

merita să fie comentate şi recomandate cititorilor, însă sperăm, că solicitanţii

adevăraţi, sacrificînd ceva timp, vor reuşi, cu ajutorul biobibliografiei de faţă,

să-şi satisfacă toate cerinţele.

* *

*

Mărturisirile acestea constituie pentru noi o mare insatisfacţie, care vine

din conştiinţa că elaboratorii, pînă la ora actuală, n-au putut garanta lucrării

sale o plenitudine informaţională satisfăcătoare. Totodată ele vin să informeze

potenţialii cititori cu privire la trăsăturile specifice ale biobibliografiei date, în

special referitor la căile (sursele) de depistare a materialului bibliografic.

Concomitent am dori să nu se creadă că în procesul de lucru au fost

ignorate careva surse tradiţionale de depistare a documentelor, cum ar fi

bibliografia de stat („Cărţile Moldovei Sovietice”, „Cărţile Moldovei”,

„Cronica presei,” „Bibliografia Naţională a Moldovei”) şi lucrările

bibliografice de specialitate (tematice, de ramură etc.): „Critica şi ştiinţa

literară în Moldova”, „Istoria, arheologia, etnografia Moldovei” (în trei

volume) etc. Au fost consultate toate genurile şi speciile de bibliografii din

ţară, mai ales acele editate după 1988 şi pînă la 2008.

Descrierea bibliografică a cărţilor, cît şi descrierea analitică a

documentelor din culegerile colective, din ziare, seriale şi reviste este

efectuată conform standardelor naţionale cu privire la informare şi

59

documentare, dacă acestea au fost consultate de visu. În caz contrar, după

cum s-a constatat anterior, descrierea se limitează la elementele de descriere

bibliografică, depistate din sursele consultate. De regulă, descrierea se

efectuează în limba originalului (rom., rus., franc., etc.), cu excepţia

documentelor publicate în limba română (moldovenească) cu alfabet rusesc,

care sunt descrise în grafie latină, adică sunt transliterate. Sistemul de aranjare

a documentelor este unul obişnuit. În cadrul compartimentelor s-a dat

prioritate sistemului cronologic, după ani, iar în cadrul fiecărui an – în

ordinea alfabetică .

Biobibliografia se va încheia cu cîteva indexuri auxiliare: de nume, de

termeni geografici şi etnografici, de materii, de pseudonime şi criptonime

etc.,care, sperăm, să le fie de folos cititorilor la selectarea informaţiei

solicitate.

IV. TABELUL CRONOLOGIC

1865

1 (13) iunie,

alteori

14, 16

noiembrie

În satul Horodişte (după alte izvoare Ciripcău), ţinutul

Sorocii, într-o familie de moşieri basarabeni: Prohira

(Pulheria) şi Gheorghe (Egor) Stere s-a născut feciorul

Constantin – viitorul neînfricat luptător pentru înstărirea

ţărănimii, filosof, om politic, publicist şi scriitor de talie

europeană.

1871-1873 La vîrsta de şase-şapte ani este şcolit de un preceptor,

care s-a dovedit a fi un educator şi un apărător adevărat,

apropiat şi înţelegător. În această perioadă a învăţat

scrisul şi cititul în ruseşte.

1873-1974 Pentru perfecţionarea cunoştinţelor şi adaptarea copilului

la mediul urban s-a apelat la serviciile unui pastor german

care conducea, la Chişinău, un mic pension pentru băieţi

cu predarea în limba germană.

1874

Toamna

După examenul de echivalare a şcolii primare, dă şi

examenul pentru clasa 1 de liceu, devenind – datorită

notelor obţinute – elev al clasei a 2-a a vestitului

„gimnaziu al nobilimii” din Chişinău.

1878-1880 Chişinăul s-a pomenit cuprins de mişcarea narodnică.

60

Aici primeau dispoziţii de la Odesa, unde funcţiona

„Comitetul central al cercurilor de autoinstrucţie din Sud

Vest” – organizaţie revoluţionară la care a aderat şi C.

Stere liceanul. În aceste împrejurări, copleşit de ideile

socialiste, el învăţa sistematic citirea în l. română.

1882-1883 (?) Este preocupat de întemeierea primei celule revoluţionare

la Chişinău. Tot în această perioadă este însărcinat de

centrul organizatoric odesit să dirijeze transportarea

literaturii narodniciste, editate în străinătate, spre Rusia.

1884

mai

Pentru activitate considerată revoluţionară, îndreptată

împotriva statului, este arestat, încarcerat pentru doi ani în

închisorile din Chişinău şi Odesa.

1885 - În închisoarea din Odesa se căsătoreşte cu Maria

Grossu, care-l va însoţi în Siberia.

- Din Odesa spre Siberia, împreună cu alţi pedepsiţi a mai

poposit la închisoarea din Butîrki de lîngă Moscova, de

unde, trecînd prin Nijnii Novgorod şi Permi, ajunse la

Tiumeni.

1886

decembrie

În oraşul Tiumen, unde se aflase în detenţie, s-a născut

primul copil al soţilor Stere, Roman.

1886 Exilat pentru trei ani în Siberia de Apus, unde, pentru

încercări de a reanima acţiunile de protest, termenul de

exil siberian i s-a prelungit încă pe trei ani.

1886 C. Stere se adresează guvernatorului din Tobolsk cu

rugămintea de a fi transferat într-un centru unde ar putea

să-şi continue studiile.

1887 C. Stere, împreună cu alţi exilaţi politici, scoate la

Turinsk o revistă şapirografiată, cîteva exemplare a căreia

au fost trimise în Siberia orientală.

1888 Implicat la redactarea manifestului-protest împotriva

samovolniciei regimului aplicat exilaţilor din

guvernămîntul Tobolsk, Stere a fost arestat.

61

1888

25 noiembrie

Constantin Stere scrie un memoriu spovedanie adresată

directorului departamentului poliţiei cu intenţia de a-l

convinge pe acesta că el, în convingeri, nu mai este

acelaşi cu tînărul cerchist arestat la Chişinău, în 1883 şi

că în fapt cazul său trebuie examinat în funcţia de această

realitate radical nouă.

1889 În urma evenimentelor legate de editarea revistei

şapirografiate şi a cazului cu redactarea manifestului-

protest, lui C. Stere i s-a prelungit exilul cu încă trei ani.

După un popas la Krasnoiarsk şi Minusinsk ajunge la

Serghinsk, locul de surghiun.

1891 toamna –

1892 martie

A primit încuviinţarea să se stabilească la Minusinsk

pentru a-şi pregăti, în cîteva zile plecarea spre casă. Cînd

totul era gata, a fost chemat la isprăvnicie unde i s-a făcut

cunoscut oficial că este eliberat (cu un an înaintea

împlinirii termenului?). Se întoarse la baştină, iar mai

apoi – la Chişinău.

1892 Ia contact cu cercul socialist ieşean condus de Ioan

Nădejde. Se înscrie la Facultatea de drept a Universităţii

ieşene.

1892

noiembrie

Stere a ajuns la Iaşi împreună cu soţia şi fiul său Roman.

Al doilea fiu Gheorghe născut în 1892, a rămas la

Chişinău.

1892-1893 În Anuarul Universităţii din Iaşi, în tabloul studenţilor în

anul 1892/93, Constantin Stere figurează ca student, în

anul întîi al facultăţii de Drept la numărul 965.

1893 Elaborează un proiect socio-economico-politic radical

democratic privind reformarea structurilor în ţări

precumpănitor agrare.

1893

31 august

Copleşit de problema naţională ani la rînd Stere publică în

fine articolul „Socialiştii şi mişcarea naţională”, în care

pentru prima oară a scris (folosit) termenul poporanist, ce

consemnează actul de naştere al unui concept ce a nutrit o

doctrină sociologico-politică devenită, din 1906, o

62

importantă orientare democratică în spiritul public

românesc.

1893

18 octombrie

Începe colaborarea lui Constantin Stere la ziarul

bucureştean „Adevărul” cu ciclul de articole, cu titlul

comun „Din notiţele unui observator ipocondric: (un

foileton social)”, alcătuit din opt foiletoane şi semnate:

„Observator ipocondric”.

1893

27 noiembrie

Au fost votate Statutele societăţii „Datoria”, redactate de

C. Stere: Odată cu adoptarea statutelor a fost ales şi

comitetul de conducere al societăţii din componenţa

căruia făceau parte studenţii: I. Micu, Raul Stavri, Paul

Zarifopol State Dragomir ş.a. Preşedinte al asociaţiei la

propunerea lui C. Stere a fost ales I. Liteanu, iar N.

Xenopol a fost proclamat preşedinte de onoare.

1893

decembrie

Obţine echivalarea diplomei de bacalaureat.

1893, sfîrşitul –

1894, începutul

C. Stere şi-a început activitatea publicistică în România

prin colaborări la ziarul „Evenimentul” şi hebdomadarul

„Evenimentul literar” cu o serie de articole privind

chestiuni ce ţineau de menirea artei de rostul şi sarcinile

cuvîntului artistic.

1894

17 martie

Are loc debutul oficial al publicistului C. Stere în

„Evenimentul literar” cu articolul „Limba literară”,

semnat cu pseudonimul C. Şărcăleanu.

1894

28 martie

Publică în „Evenimentul literar” articolul

„Poporanismul”, prin care scoate la iveală ideile „care

întotdeauna m-au călăuzit în acţiunea mea” – de a stabili

raporturile dintre socialism şi poporanism şi pentru a

descrie relaţia de interferenţă dintre poporanism şi

socialism.

1894

20 aprilie

S-a născut în casa părinţilor al treilea copil, fiica Elena.

1895 Adunarea deputaţilor a adoptat legea prin care, în

63

17 februarie conformitate cu articolul 9 din Constituţie, a fost

recunoscută lui Constantin Stere calitatea de cetăţean

român.

1895

23 martie

Regele semnează legea cu articolul unic prin care C. Stere

devine cetăţean român.

1895

15 aprilie

Obţinînd, în fine, aprobare de a fi admis la examene C.

Stere a trecut la 15 aprilie examenul de drept penal şi pe

cel de procedură penală.

1895

6 iunie

Se prezintă şi îşi ia examenul de drept internaţional privat.

1895

septembrie

C. Stere pleacă la înmormîntarea părintelui său, Gheorghe

Stere, care murise la Ciripcău, în vîrstă de 75 de ani, la 3

septembrie.

1896

27 iunie

şi

24 octombrie

Peste un an de la examenul de drept internaţional privat,

C. Stere trece examenele de drept administrativ şi de

drept constituţional, iar în toamnă, la 24 octombrie, în faţa

unei comisii impunătoare din şase profesori obţine

examenele la disciplinele de drept civil şi drept comercial.

1896-1897 După trecerea tuturor examenelor, în toamna anului 1896,

lucrează intens la teza de licenţă. Meditează mult la

subiectul lucrării, adună materiale, scrie,

redactează,traduce.

1897

mart-iunie

În revista „Arhiva”, (Nr. 3-4), patronată de profesorul

A.D.Xenopol, apare un capitol din teza de licenţă a

studentului (licenţiatului)” C. Stere cu titlul „Încercări

filozofice”, iar în Nr. următoare (Nr. 5-6) văzu lumina

tiparului şi capitolul al doilea întitulat „Teoria

cunoştinţei”.

1897,

22 iunie

Are loc susţinerea tezei de licenţă cu tema „Evoluţia

individualităţii şi noţiunea de persoană în drept”, care s-a

bucurat de multe ecouri de felul: „… lucrarea lui C. Stere

nu este o teză de şcolar, ci o lucrare de erudit”.

64

1897 Tipografia Golder din Iaşi lansează cartea lui C. Stere

„Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept:

Studiu sociologic şi juridic: (teza de licenţă în drept).

1897

25 iunie

După examenul de licenţă C. Stere s-a întors la Ploieşti,

apoi la Iaşi, cu scopul de a practica avocatura. S-a păstrat

dosarul în care figurează volumele lui C. Stere, ca fiind

înscris în barou la 25 iunie 1897.

1897 S-a născut Ana-Maria (Rica) al treilea copil al soţilor

Stere (Vezi M.T. – p. 12). La Ornea Z.: „… se născuse

cel de al patrulea copil Maria-Ana” (?)

1898 În vara lui 1898. Constantin Stere împreună cu prietenii

Garabet Ibrăileanu, Ion şi Constantin Botez, Petre

Bogdan, M. Carp, Elena Carp, Ana Caramlău, Eliza

Vasiliu ş.a. au participat la o neuitată excursie, vizitînd

mănăstirile Neamţ, Rîşca, Slatina, cît şi localităţile

(restoranele) Dorna, Răpciuni, Bicaz, Piatra Neamţ,

Văratic, Cîmpulung, Broşteni ş.a., unde au avut loc

frumoase întîlniri cu Caragiale, Vlahuţă ş.a.

1898,

octombrie

A fost solicitat să accepte o demnitate politico-

administrativă: acea de consilier în Consiliul comunal al

oraşului Iaşi.

1898,

26 noiembrie

Constantin Stere este ales cel de-al doilea ajutor al

primarului de Iaşi.

1898

decembrie

Constantin Stere participă la consfătuirea, care avuse loc

în casa lui V.G.Morţun din Bucureşti cu scopul de a lua o

decizie cu privire la activitatea socialistă la sate, unde

Stere s-a pronunţat împotriva propunerii lui Morţun de a

dizolva partidul socialist, de a-l regimenta la liberali.

1899

februarie

Stere demisionează din postul de ajutor de primar al

Iaşului.

65

1900

9 februarie

A rostit o cuvîntare la banchetul politic în cinstea dlui

D.A.Sturdza, declarînd că reazimul Partidului Naţional

Liberal trebuie să fie în popor…

1900

aprilie

Stabilit cu traiul la Iaşi, C. Stere îşi cumpără de la

Vladimir Hertza o casă, „care se află în oraşul Iaşi

România în str. Româna nr. 2 bis.”

1900

noiembrie

Pe fundalul protestelor împotriva guvernului Carp şi a

politicii sale de represiune a răscoalelor ţărăneşti, la

întrunirea ieşeană din 11 noiembrie a vorbit şi C. Stere,

care în încheiere, după cum notează Z. Ornea, zicea că

suntem obligaţi să intrăm în luptă în numele suferinţelor

de veacuri ale poporului român. „Va fi ruşinea copiilor

noştri de amintirea numelui nostru dacă vom tolera

această nelegiuire”.

1900 A murit mezina Maria-Ana ((la M. Teodorovici – Ana-

Maria) [Rica], o fetiţă de trei ani.

1901

martie

Activează în calitate de suplinitor la catedra de drept

administrativ şi constituţional al Facultăţii de Drept a

Universităţii din Iaşi.

1901

13-15 martie

La alegerile pentru Camera deputaţilor a parlamentului

României C. Stere este declarat ales cu 500 voturi din 774

alegători înscrişi. Astfel el devine deputat pentru prima

dată, din partea Partidului liberal.

1901 septembrie Trece în lumea celor drepţi mama lui Constantin Stere.

1902

2 februarie

De la tribuna Camerei ia parte la discutarea generală a

bugetului, semnalînd: „Discuţia bugetului e un moment

solemn în viaţa parlamentară, cînd toate partidele,

opoziţia şi guvernul desfăşoară toate puterile de luptă”.

1903

martie

A prezentat plenului Camerei deputaţilor raportul,

apreciind ca scopul proiectului [propus de Costinescu]

este „de a asigura prosperitatea şi propăşirea băncilor

populare”. În continuare, prin mai multe luări de cuvînt, a

66

ieşit în apărarea unui proiect de lege care, socotea, e în

folosul ţărănimii întregi.

1903

1 iulie

La propunerea Majestăţii Sale Regelui prin înaltul decret

cu nr. 2203 din 26 iunie a.c. C.G. Stere este numit

profesor titular la Catedra de drept constituţional şi

administrativ a Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi

cu începere din 1 iulie 1903.

1903

30-31 decembrie

În urma marilor neînţelegeri din guvern şi Parlament C.

Stere candidează la alegerile parţiale la acelaşi al treilea

colegiu, cu greu păstrîndu-şi postul.

1903 Constantin Stere este ales a doua oară deputat în Camera

deputaţilor pe listele liberalilor.

1903 Vede lumina tiparului cartea „Introducere în studiul

dreptului constituţional. Partea I”, care are la bază

„prelegerile ţinute de mine la Universitatea din Iaşi”.

1905

iulie

Soseşte la Chişinău în calitate de avocat al zemstvei

locale într-un proces de moştenire, aşa-numitului proces,

Kalmuski, care peste trei-patru ani va constitui obiectul

unei mari campanii calomnioase împotriva lui C. Stere.

1906

6/19 ianuarie

Apare primul articol din ciclul „Scrisori din Basarabia”,

publicat în revista franţuzească „L’Independance

Roumaine” şi semnat cu pseudonimul C. Sărcăleanu.

1906

martie

Vede lumina tiparului primul număr al revistei literare ţi

social-politice „Viaţa românească”, fondatorii principali

ai căreia au fost Constantin Stere şi Paul Bujor. Printre

colaboratori: M. Sadoveanu, I.Al.Brătescu-Voineşti, G.

Coşbuc, O.Goga, Jean Bart, A.A.Pătrăşcanu, Elena

Farago, I.Agârbiceanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaş,

Şt.O.Iosif, D.Anghel, G.Topîrceanu, H.Papadat-

Bengescu, T. Arghezi, Otilia Cazimir, G. Ibrăileanu,

Matei Caragiale ş.a.

1906

25 mai

După multe căutări, frămîntări şi călătorii de la finele lui

1905 şi începutul 1906: Chişinău-Odesa-Chişinău-Soroca,

67

apare, în sfîrşit, la Chişinău, gazeta „Basarabia”, sub

direcţia avocatului Em. Gavriliţă şi sub ocrotirea

(sprijinul) lui C. Stere.

1906

8 aprilie -1 iunie

S-a aflat în concediu, „pe care îl căpătase la începutul

anului de la universitate”, şi care a continuat pînă în

toamnă cînd „a revenit la catedră. Acest concediu

prelungit i-a îngăduit să-şi îndeplinească misiunea la

Chişinău şi să facă la începutul lui mai, călătoria în

Ardeal. Vizita mereu Bucureştiul, se dusese la Tîrgovişte,

prin august a stat o vreme, alături de familie şi Ibrăileanu,

la mănăstirea Neamţ, unde scria reportajul despre

călătoria transilvană. A plecat, s-a întors la mănăstire, s-a

dus din nou la Chişinău, a revenit la Iaşi, s-a dus la

Bucureşti. Şi tot aşa într-o alergătură continuă”.

1906

octombrie

Stere pleacă la Sibiu, fiind invitat la nunta lui Goga.

1907 martie Domnul prefect al judeţului Iaşi C. Stere a avut mai multe

consfătuiri cu arendaşii şi proprietarii din judeţ cu privire

la condiţiile în care s-ar putea restabili liniştea în judeţ.

1907

februarie-

aprilie

Scrie mai multe articole („Alegerile pentru Dumă”,

„Cauzele mişcărilor agrare”, „Către toţi locuitorii

satelor”, „Formarea latifundiilor” ş.a.) în care autorul

susţine masele populare, ia apărarea ţărănimii.

1907

25-26 martie

Prefectul Stere pleacă în satul Gropniţa, unde ţăranii

cereau condiţii de învoieli mai avantajoase, şi rezolvă

conflictul.

1907

martie-aprilie

Constantin Stere – Ion Răutu a acceptat, pe durata

desfăşurării răscoalelor ţărăneşti, funcţia de prefect al

judeţului Ciubăreşti – Iaşi – Singura funcţie

administrativă, pe care a deţinut-o C. Stere pe parcursul

întregii sale cariere politice.

1907

iunie

C. Stere, pentru a treia oară, pe listele liberalilor, este ales

deputat în Camera deputaţilor.

68

1907

23 iunie

Ziarul „Adevărul” publică articolul „Cazul dlui Stere”

care preceda „Cazul Stere” – un scandal zgomotos, de

mari proporţii şi lungă durată.

1907

vara-toamna

anului

A fost scris studiul „Social-democratism sau

poporanism?”, publicat în paginile revistei „Viaţa

românească” Nr. 8, 9, 10, 11 din 1907 şi Nr. 1 şi 4 din

1908, iar în volum aparte abia în 1996, la Galaţi.

1908 Publică în paginile revistei „Viaţa românească” un ciclu

de articole, în susţinerea ţărănimii: „Mişcarea ţărănimii şi

repartizarea proprietăţii”, „Latifundiile şi progresul

economic”, „Latifundiile şi fărămiţarea proprietăţii

ţărăneşti” ş.a. concomitent, absentînd, în calitate de

deputat, de la şedinţele Camerei.

1908

martie

Are loc, conform mărturisirilor sale, debutul publicistic

(cu articolul „Spovedanie”) în ziarul „Liberalul” din 27

martie .

1908

mai (?)

Într-o scrisoare de răspuns dlui Barbu Catargiu, C. Stere

destăinuie nişte gînduri ce-l frămîntau de mai mult timp:

„… sînt hotărît să mă retrag cu totul din politica

activă…”. Colegii de partid, însă nu au acceptat.

1908

28 iunie

Comitetul Executiv al clubului liberal din Iaşi l-a ales

(numit ?) pe Constantin Stere preşedinte al clubului

ieşean. În continuare a urmat prima şedinţă a Comitetului

Executiv sub preşedinţia lui Stere.

1908

august

În scopul neadmiterii lui Constantin Stere la o eventuală

şi foarte probabilă funcţie ministerială se repune în

publicaţii „Cazul Kalmuski” şi se supune dubiilor

valabilitatea diplomei universitare pe motiv de lipsă

prezumtivă a unei diplome de liceu a lui Constantin Stere.

El ripostează hotărît.

1908

4 decembrie

În cadrul sesiunii parlamentare, ca răspuns la mesajul

regal, Stere prezintă în Cameră raportul delegaţiei de la

Iaşi – o reală onoare şi o mare încredere preşedintelui

liberal ieşean. Raportul s-a bucurat de multe aprecieri [şi

69

critici].

1909

9 august

A.D. Holban începe o campanie veninoasă şi murdară

împotriva lui C. Stere, publicînd în periodicul

„Evenimentul” (9 august 1909) articolul „Dl c. Stere

avocat: Afacerea cerea zemstvoului”, care urmărea scopul

de a-l discredita şi a-l exclude pe C. Stere din viaţa

publică.

1909

13/16 august

C. Stere publică în ziarul „Viitorul” articolul „În jurul

unei calomnii”, care constituie un răspuns la atacurile lui

A.D.Holban din „Evenimentul” (din 9 august 1909).

1909

august-

octombrie

Răspunsul lui C. Stere din „Viitorul” nu a potolit

„scandalul Stere”. Din contra, campania calomniatoare a

fost preluată şi de alte ziare ca: „Epoca”, „Ordinea” etc.

care urmăreau scopul de a împiedica cooptarea lui C.

Stere în guvern.

1909

9 decembrie

Constantin Stere, ca fost socialist, este învinuit în

organizarea atentatului asupra Preşedintelui Consiliului

de Miniştri Ion Brătianu.

1910

februarie-

martie

La 6 februarie se dă citire, în Camera deputaţilor,

decretului regal prin care Ion I.C.Brătianu redevine

ministru de Interne, iar la 19 februarie, în cadrul discuţiei

proiectului legii liberale pentru reorganizarea Curţii de

Casaţie, a luat cuvîntul C. Stere, susţinînd foarte

argumentat legea propusă de Ionel Brătianu. În sfîrşit, la

15 martie, C. Stere a luat cuvîntul în calitate de raportor al

comitetului secţiunilor la legea lui Spiru Haret pentru

înfiinţarea unor catedre universitare, cît şi a unor cursuri

de doctorat pe care Stere le susţinea ca profesor.

1910 (1911 ?)

26 martie

Adunarea generală a clubului liberal (Partidului Naţional

Liberal din Iaşi) îl realege pe Stere preşedinte.

1910

aprilie-iunie

Imediat după închiderea sesiunii parlamentare a plecat

într-o călătorie în apusul Europei. A vizitat pentru cîteva

zile Viena, Geneva etc.. Trecînd prin muzee, alte instituţii

culturale , începe să scrie. Acesta, mărturisea Stere, fiind

70

primul contact cu civilizaţia occidentală.

1911

3 ianuarie

La nici o săptămînă de la descăunarea lui Brătianu, Stere

ţine, la clubul liberal ieşean, un discurs, în care, după ce

acoperă de elogii partidul, prezentat ca un fel de salvator

al ţării, declară: „Partidul Naţional Liberal nu poate primi

ofensa de a fi o opoziţie miluită şi de aceea se va

conforma hotărîrilor şefului, luptînd alături de cealaltă

opoziţie”.

1911

lunile de vară

A întreprins o călătorie, pentru analize medicale la Viena

(Austria).

1911

7 noiembrie

Constantin Stere ţine la clubul ieşean al liberalilor un

important discurs în favoarea reformei electorale, cerînd

instituirea unui Colegiu unic de vot pentru toţi ştiutorii de

carte cu reprezentarea minorităţilor.

1911 Candidează din partea liberalilor pe lista comună cu

conservatorii în Camera deputaţilor, dar nu trece.

1911

decembrie

Pleacă în Transilvania, chemat de O.Goga (pentru a

rezolva un conflict iscat în rîndurile Partidului Naţional

Român)

1912

februarie

La 4 februarie, un grup de administratori au propus

organizarea unui banchet în onoarea lui Goga-Vaida-

Stere, iar la 8 februarie are loc banchetul – manifestare a

întregului Iaşi cultural în cinstea „concetăţeanului nostru

C.Stete”, care a pus la cale fericita împăcare dintre Goga

şi Vaida.

1912

mai-iunie

Revista „Viaţa Românească” găzduieşte în paginile sale

povestirea lui C. Stere „În voia valurilor: (Icoane din

Siberia)” semnată cu numele: Nistrul C. (1912. – Nr. 5-6.

– p. 250-293).

1912

august-

septembrie

Copleşit de războiul balcanic, scrie studiul „Războiul din

Balcani şi atitudinea României”, publicat în revista „Viaţa

românească” (Nr. 9).

71

1912

23 noiembrie

A plecat la Bucureşti pentru a depune o coroană de flori

din partea „Vieţii româneşti”, pe sicriul cu rămăşiţele

pămînteşti ale lui Caragiale, aduse în capitală de la Berlin.

1912

noiembrie

Constantin Stere este ales pentru a patra oară deputat în

Camera deputaţilor pe lista liberalilor ieşeni.

1913

ianuarie

Constantin Stere publică în revista „Viaţa românească”

studiul „Învăţăminte din războiul balcanic”, formulează

un vast program de reforme socio-politice şi economice,

pe care le consideră absolut necesare pentru realizare.

1913

februarie-

martie

La 26 februarie a avut loc şedinţa de alegere a noului

rector al universităţii ieşene. Constantin Stere a întrunit

44 de voturi dintre 49 cîţi s-au prezentat la vot. La 12

martie, Stere depune jurămîntul ca rector , la prima secţie

a Curţii de Apel din Iaşi.

1913

septembrie

Stere se eclipsează din viaţa politică, ocupîndu-se mai

mult de rectorat şi activitatea didactică.

1913-1914 Discuţii pe marginea ministeriabilului Stere: „Fruntaşii

liberali nu concepeau ca Stere să nu fie ministru”, „Şeful

de la Iaşi nu se putea hotărî să… fie ministru”, „…d.

Stere a refuzat categoric – şi aceasta pentru a doua oară –

să intre în guvern…”. Stere a rămas în afara guvernului

alcătuit, în 1 ianuarie 1914 de Ionel Brătianu.

1914

19 ianuarie

Constantin Stere este ales pentru a cincia oară deputat pe

lista liberalilor ieşeni.

1914

27 februarie

În calitate de raportor al camerei deputaţilor pentru

revizuirea constituţiei Constantin Stere raportează

proiectul legii de modificare a Constituţiei care prevedea

desfiinţarea celor trei colegii electorale şi, înfiinţarea unui

singur colegiu şi împroprietărirea ţărănimii din contul

exproprierii marilor latifundiari.

1914

21 aprilie

Proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei propus

de C. Stere, a fost votat în a treia lectură, totodată se

anunţă pentru 18-26 mai 1914 alegeri în Adunarea

72

Constituţională care urma sa aprobe modificările

respective.

1914 Constantin Stere a înfiinţat „Legea reformelor” alcătuită

din intelectuali şi personalităţi politice democratice, care

intenţiona să apere reformele de orice ameninţare

temporizatoare sau diminuantă.

1914

18-26 mai

Constantin Stere este ales membru al Adunării

Constituante.

1914

28 iunie

Atentatul de la Saraevo. Declaraţia de război îl surprinde

la Viena.

1914

iulie

Legea reformelor şi-a ales comitetul sub preşedinţia lui

Stere şi vicepreşedinţia profesorilor Paul Bujor şi

A.D.Xenopol.

1914

iulie

Pe străzile Bucureştiului s-au auzit voci care strigau „Jos

Austria”. C. Stere a reacţionat la aceste evenimente cu

articolul „Jos Austria”, prin care autorul se întreba: „Îşi

dau ei seama că „Jos Austria” înseamnă în realitate „Sus

Rusia?”.

1914

iulie

Stere a plecat în străinătate.

– Întors în ţară, pleacă în Ardeal pentru a transmite

fruntaşilor politici de acolo un „mesaj oral” din partea

primului-ministru, Ionel I.C. Brătianu.

1914

august

C. Stere a acceptat funcţia de consilier juridic al Marelui

Stat Major din care demisiona în octombrie 1914.

1914

august

C. Stere publică în ziarul „Universul” un serial de articole

în favoarea puterilor centrale. După patru articole

administraţia ziarului refuză sa-l mai publice, deoarece

atitudinea autorului era cu totul alta decît a opiniei

publice.

1914 La Bucureşti au apărut de sub tipar impresiunile fugitive

73

cu titlul „Patru zile în Ardeal”

1914

octombrie-

decembrie

Revista „Viaţa românească” (Nr. 10-12) îi găzduieşte

studiul „România şi războiul european”, în care pentru

prima oară, Stere respingea public politica primului

ministru (Brătianu).

1915

ianuarie

C. Stere, la mai multe şedinţe ale Camerei deputaţilor,

deveni ţinta unor violente interpelări din partea Sc.

Vericeanu şi A.C. Cuza privitoare la scopul misiunii sale

în Ardeal în iulie 1914.

1915

mai-decembrie

Tragedia trăită de C. Stere în 1914-1916: Ruptura cu

Brătianu şi problema intrării României în război i-au

răvăşit sufletul. Se cereau la viaţă nişte mărturisiri de

conştiinţă. Astfel apare ciclul de eseuri cu titlul comun

„Din carnetul unui solitar”: 1. „Pentru ce sunt un

trădător”; „Puhoiul”, „Discursul din Take Ionescu”,

ultimul constituind un rezumat al discursului din 15 şi 16

decembrie.

1915

2 decembrie

Constantin Stere îi face o vizită lui Maiorescu, senatorul,

înfăţişîndu-i acestuia şi un plan, care prevedea necesitatea

ca România să intre în război, cel mai tîrziu în mai 1916,

alături de Puterile Centrale, împotriva Rusiei „care e

acum slăbită”.

1915

15 şi 16

decembrie

Atunci, la cele două şedinţe, Stere a rostit un mare

discurs, care a rămas în analele parlamentarismului român

ca cel mai bun discurs al lui Stere.

1915

decembrie

Degajat de obligaţiile faţă de guvern, într-un vestit discurs

al său în camera deputaţilor, C. Stere a răspuns acuzaţiilor

ce i s-au adus în legătură cu misiunea lui din iulie 1914 în

Ardeal.

1915

17-30 decembrie

Titu Maiorescu s-a considerat dator să-i reîntoarcă

„siberianului” vizita deplasîndu-se… în strada Luterană

22, în chip „de felicitare… pentru discursul său la Cameră

ieri şi alaltăieri în favoarea Basarabiei”.

74

1916

februarie

Situaţia politică şubredă din Partidul liberal şi în special

tulburările studenţeşti l-au făcut pe C. Stere să

demisioneze din funcţia de rector al Universităţii din Iaşi.

Pe data de 16 februarie expediind ministerului scrisoarea

de demisie.

1916

16 martie

Constantin Stere, aflîndu-se în Elveţia, a candidat în

alegerile rectorului Universităţii din Iaşi la care a întrunit

un număr considerabil de voturi, dar nu a fost ales, rector

devenind Matei Cantacuzino.

1916 (iunie) –

1919

(decembrie)

Revista stereiană „Viaţa românească” îşi întrerupe

apariţia pentru trei ani şi jumătate.

1916

19 iulie

Constantin Stere este primit în audienţă de către regele

Ferdinand şi îşi expune punctul său de vedere în mai

multe chestiuni, inclusiv şi viziunea sa asupra poziţiei

României în război.

1916

14 august

Are loc proclamaţia Guvernului către ţară: România intră

în război alături de Antanta, iar cu cîteva zile înainte, la 3

august, C. Stere îl vizitase pe Maiorescu, declarîndu-i că

îi acceptă poziţia care şi lui, acum, i se pare cea mai

potrivită: „neutralitate cinstită”.

1916

noiembrie

Inamicul înainta asupra Bucureştiului. Parlamentul,

corpul diplomatic, înalţii funcţionari se mută la Iaşi, iar

parlamentarii conservatori, ca şi unii liberali hotărăsc să

nu plece la Iaşi. Printre aceştia era şi Stere, care-şi

abandonase familia, rămasă la Iaşi, cei doi fii, Roman şi

Gheorghe îşi făceau datoria ostăşească pe front, iar C.

Stere, rămas la Bucureşti, făcea parte din echipa de

rezervă, care trebuia să protejeze teritoriul ocupat.

1916

18 noiembrie

La şedinţa unui grup de parlamentari în frunte cu

Marghiloman s-a hotărît ca Maiorescu şi Stere să

redacteze un memoriu pentru Brătianu, care va fi transmis

şi regelui, unde să argumenteze rămînerea la Bucureşti.

75

1916

20 noiembrie

C. Stere înaintează regelui un memoriu în care pledează

împotriva planului unor specialişti englezi de aruncare în

aer a instalaţiilor petrolifere din Valea Prahovei.

1917

februarie

Pe fonul izbucnirii revoluţiei ruse, C. Stere, nereuşind să-i

aducă pe Marghiloman şi Carp la o stare de conciliere,

redactează din propria iniţiativă un memoriu despre

problema românească pentru a-l aduce la cunoştinţă

factorilor de răspundere din Berlin şi Viena.

1917

martie-aprilie

Stere vizitează Viena şi Berlinul unde are mai multe

întîlniri cu Vaida Voevod, care-l conduce la autorităţile

imperiale, cărora le-a fost înmînat memoriul.

Concomitent, la stăruinţa şi din iniţiativa aceluiaşi Vaida,

Stere ar fi primit îngăduinţa de a edita un ziar la

Bucureşti.

1917

1 septembrie

Apare mult rîvnitul ziar „Lumina”, care va lăsa urme

adânci în viaţa politică a României din anul 1917 şi

începutul lui 1918. Ziar condus de C. Stere, în calitate de

director. B. Brănişteanu în calitate de prim-redactor. Au

colaborat: D.D.Pătrăşcanu, L. Rebreanu, Gala Galaction,

Mihail Sadoveanu ş.a.

1917

2 decembrie

Sfatul Ţării a făcut declaraţia: „Basarabia, sprijinindu-se

pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republica

Democrată Moldovenească”.

1918

12 februarie

Stere scria prea satisfăcut de sine: „Pînă acum toate

temerile şi toate prevederile noastre s-au realizat rînd pe

rînd – toate pînă la una. Pe cînd toate calculele lor au dat

greş şi toate nădejdiile lor s-au risipit”.

1918

martie

Stere este ales deputat al ţinutului Soroca.

1918

22 martie

Stere soseşte la Iaşi, unde nu mai fusese din iulie-august

1916. Era emoţionat şi pentru că se înapoia acasă, la

Chişinău (unde avea de întîmpinat ireparabile complicaţii

personale…).

76

1918

27 martie

Constantin Stere a fost primit în rîndurile „Blocului

moldovenesc al „Sfatului Ţării”, concomitent fiind ales

Preşedinte al „Sfatului Ţării”, care a şi săvîrşit actul unirii

Basarabiei cu România.

1918

30 martie

În cadrul festivităţilor consacrate evenimentului Unirii

desfăşurate la Iaşi Constantin Stere este decorat cu

ordinul de mare ofiţer al „Coroanei României”. În aceiaşi

zi Constantin Stere a fost primit în audienţă de către

Regina Maria, care va susţine în memorii că Stere era

privit la moment ca unul din oamenii de mare viitor.

1918

16 aprilie

Stere comunică lui Marghiloman investitura: „Am

onoarea a vă aduce la cunoştinţă că sunt ales cu

unanimitate de voturi preşedinte al Senatului Ţării din

Basarabia. Ca deputat al Camerei Române am primit

această onoare şi răspundere”.

1918

mai

Constantin Stere candidează şi devine pentru a opta oară

parlamentar în cadrul unei grupări democratice

poporaniste şi nu pe lista liberalilor.

1918

13 iunie

Constantin Stere susţine în discursul său în Cameră

aceleaşi puncte programatice – votul universal şi

împroprietărirea ţăranilor, care, deşi au fost adoptate de

către parlament în 1917, nu au fost puse în aplicare şi nu

erau recunoscute de primul ministru Marghiloman, motiv

pentru care C. Stere demisionase cîteva zile mai înainte,

în semn de protest, din funcţia de preşedinte al Sfatului

Ţării.

1918

mai-iulie

Atelierele societăţii anonime „Poporul” au pus la

dispoziţia cititorilor volumul „Marele război şi politica

României”, în care autorul C. Stere şi-a adunat articolele

sale publicate în ziarul „Lumina” în vremea cînd

„Moldova era izolată de restul ţării” (1917-’18).

1918

August-

septembrie

Are loc divorţul dintre Constantin şi Maria Stere, imediat

Constantin, căsătorindu-se cu Ana Radovici.

77

1918

octombrie

În cadrul adunării generale a Academiei Române trei

reprezentanţi ai secţiei literare Al. Philippide, Dumitru

Zamfirescu şi Iacob Negruzzi propun alegerea lui Stere în

calitate de membru al Academiei, reprezentînd provincia

lui natală Basarabia. În urma dezbaterilor a fost ales

profesorul Ştefan Ciobanu.

1918

5 octombrie

S-a născut Ion Stere, fiul Anei şi a lui Constantin.

1918

12/25 noiembrie

În urma unui ordin superior ziarul „Lumina” a fost

suspendat. C. Stere, în semn de protest, telegrafiază

regelui. În zadar. Stere e declarat proscris.

1918

noiembrie

Au început ameninţările împotriva colaboraţioniştilor. Au

fost arestaţi gazetarii de la „Gazeta Bucureştilor” şi de la

„Renaşterea”: B.Brănişteanu, Grosmann, Dem.

Teodorescu, Arhgezi, Slavici ş.a.

1919

7/20 ianuarie

Au fost arestaţi D.Neniţescu, Virgil Arion, Lupu Kostake.

despre Stere nu se ştia nimic.

1919

9/22 ianuarie

C. Stere l-a vizitat pe Marghiloman, comunicîndu-i că,

„cu o zi înainte, i s-a făcut o percheziţie, şi a fost într-un

fel, interogat”. Starea, Situaţia lui era de vreo şase luni,

pîndită de mari riscuri…

1919

6 martie

Constantin Stere este suspendat din învăţămîntul superior

de Consiliul Facultăţii de Drept al Universităţii din Iaşi.

Decizia, în continuare, a fost aprobată de minister.

1919

mai

La 10 mai, acuzat de atitudine germano,-filă în timpul

războiului şi de trădare, C.Stere este arestat şi întemniţat

la Văcăreşti, iar la 19 mai este mutat la sanatoriul

Elisabeta. Acuzaţia de „trădător” îl va însoţi pînă la

moarte.

1919

8 iunie

Au fost puşi în libertate C. Stere, D.Neniţescu, Virgil

Arion, Kercea, Lupu Kostake, N.Lupu Kostake,

D.D.Pătrăşcanu, Simionescu-Rîmniceanu, Gr.C.Coanda şi

78

P.Ciorănescu care fuseseră arestaţi sub învinuirea de

complot contra regelui şi a formei de guvernămînt a

statului.

1919

septembrie-

decembrie

Familia Stere: Soţii Constantin, Ana şi copilul Ion au

părăsit ţara fără scopuri bine determinate pentru viitor.

Pentru început locuiesc la Laussane la Palace Hotel în

aşteptarea tratamentelor (Elveţia), dar rămînea în vigoare

şi varianta definitivei desţărare.

1919

2-6 noiembrie

Aflîndu-se la Geneva, C. Stere a aflat din ziare că a fost

ales deputat de Cetatea Albă (în Parlament), devenind

astfel deputat al majorităţii.

]9]9

21 decembrie

Stere locuieşte la Geneva într-o casă particulară, de unde

le scrie lui B.Brănişteanu, lui Ibrăileanu şi dr. I.Bordea.

Probabil că urma acolo un tratament.

1919-1920

decembrie-

ianuarie

Are loc întîlnirea lui C. Stere, în Elveţia, unde-şi primea

tratamentele, cu emisarul Sergiu Niţă, care, din numele

unui mare număr de parlamentari, i-a înaintat (lui Stere) o

scrisoare-chemare, unde scrie: „… deoarece România

Mare urmează sa-şi dea o nouă Constituţie, avem nevoie

de luminile sale la făurirea ei „şi-l rugăm să vie imediat în

ţară…”.

1920

7 ianuarie

„Plecînd din ţară, eu mi-am făcut un plan al vieţii pînă la

sfîrşitul zilelor mele, în afară de orice gînd la vreo acţiune

politică… În urma încercărilor din ultimele luni, am

crezut că sunt liberat de necesitatea de a mai face politică

şi pot, în sfîrşit, să mă consacru cu totul ştiinţei şi

literaturii…”.

1920

martie

După mai bine de trei ani de tăcere reapare revista „Viaţa

Românească”. C. Stere socoate de trebuinţă să discute

problema revistei cu Ibrăileanu şi Ion Botez, care erau

certaţi datorită condiţiilor în care a apărut. S-a străduit sa-

i împace fără a reuşi.

1920

10 ori 11 iunie

După mai multe luni de tratamente (6 alteori 9 luni) C.

Stere s-a întors în ţară, găsindu-şi feciorul (Roman) grav

79

bolnav.

1920

Iunie-august

Publică, în paginile rev. „Viaţa românească”, trei eseuri

de proporţii: „Pax britanica” (Nr. 6), „O voce engleză

despre Teatrul din Versailles”. (Nr. 7) şi „Consecinţele

economice ale Tratatului din Versailles” (Nr. 8), care au

trezit multe discuţii în presa timpului.

1921

februarie

Stere este ales în parlament de către alegătorii din Soroca

cu o majoritate zdrobitoare de 36219 voturi în timp ce

unul dintre contracandidaţii (P. Toncescu) a recoltat 5965

voturi, iar celălalt, liberalul, 998.

1921

4-5 martie

Constantin Stere a rostit un discurs în Cameră în cadrul

căruia a dezminţit ferm învinuirile aduse acestuia cu

privire la poziţia şi acţiunile sale în timpul războiului.

1921 A ieşit de sub tipar broşura „Un caz de conştiinţă:

Cuvîntările [deputatului C. Stere] rostite în şedinţele

adunării deputaţilor din 4, 5 şi 9 martie 1921 asupra

validării alegerii din jud. Soroca cu o prefaţă” (Buc.,

1921).

1921

28 martie

Stere a urcat la tribuna Camerei pentru a-şi spune părerea

pe marginea unui proiect de lege privind desfacerea

produselor petroliere în ţară. Şi aici a ţinut să precizeze:

„În ciuda versiunilor din presa zilnică… vă pot asigura,

dlor deputaţi, că n-am cerut şi nu voi cere (subl. m.)

înscrierea mea în vreuna din grupările politice ale acestei

Adunări… Vorbesc dar fără să fac parte din nici unul din

partidele constituite”.

1921

aprilie

Istovit de toată forfota legată de alegerile din februarie

Stere continuă să locuiască la Bucureşti, în casa Anei de

pe Polona, refuză definitiv la ideea stabilirii cu traiul la

Iaşi sau într-un oraş basarabean, iar în aprilie Ion Botez

este preocupat de transferarea la Bucureşti, a bibliotecii

lui C. Stere.

1921

25 octombrie

Apare, sub direcţia dr. N. Lupu, ziarul „Aurora”ca organ

al Partidului Ţărănesc, la care va colabora în anii 1922-

80

1923 C. Stere cu cîteva interesante articole doctrinare.

1921

octombrie-

noiembrie

Constantin Stere elaborează, asistat de cîţiva colaboratori

Programul şi preambulul la el ale Partidului Ţărănesc.

1921

6-8 noiembrie

C. Stere se află la Chişinău unde participă la congresul

Partidului Ţărănesc basarabean, fiind ales „în delegaţia de

zece membri care îi vor reprezenta pe ţărăniştii

basarabeni la congresul de fuziune” (cu Partidul Ţărănesc

regăţean) programat pentru 20 noiembrie.

1922 Este suspendat definitiv din învăţămînt.

1922

ianuarie-aprilie

În urma demisionării Guvernului Take Ionescu (19

ianuarie), au loc iar alegeri (1-7 martie). C. Stere

candidează în trei circumscripţii: la Chişinău, la Bălţi şi la

Soroca. Toate aceste trei liste ţărăniste au ieşit

învingătoare…, dar, după cum socotea însăşi

protagonistul, nu i se acorda, în partidul său, locul şi rolul

preeminente meritate.

1922

iunie

Un grup de profesori au cerut convocarea Marelui colegiu

universitar în scop de a se elabora o adresă prin care dl C.

Stere să fie invitat a-şi relua catedra la universitate.

Şedinţa Marelui colegiu a avut loc la 30 iunie, însă fără

efect.

1922

august-

noiembrie

Revista „Viaţa românească” (nr., nr. 8-11) publică un

ciclu de eseuri cu titlul comun „Din carnetul unui solitar”,

semnat cu criptonimele”C.S.”, care, în principiu,

constituie nişte „forme primare ale anteproiectului

publicat apoi ca punct de vedere oficial al Partidului

Ţărănesc” privitor la problema noii Constituţii.

1922

octombrie

În sesiunea parlamentară din toamnă se cere (mai ales, de

N. Iorga), din nou, darea lui C. Stere în judecată pentru

„trădarea” din timpul războiului.

1922

26 noiembrie

Are loc, la Iaşi, al II-lea congres al Partidului Ţărănesc, la

care C. Stere, în calitate de raportor al chestiunii

81

constituţionale, expune principiile anteproiectului pe care

îl elaborase în iulie-august. În toamna tîrzie al aceluiaşi an

anteproiectul lui Stere apare în broşură.

1923

martie

Liberalii pornesc o nouă campanie împotriva lui C. Stere,

la care se asociază şi takiştii.

1923

21 noiembrie

Constantin Stere critică în mai multe rînduri prevederile

Constituţiei elaborate de liberali inclusiv şi în şedinţa

parlamentului din 21 noiembrie, fapt care a ridicat în

presă un nou val de aversiune împotriva criticului.

1923

20 decembrie

Nicolae Iorga, supărat de ascensiunea lui Stere în Partidul

Ţărănesc şi de noile sale pretenţii de a se pune în valoare

prin anteproiectul de Constituţie, dezvoltă interpelarea

„cu privire la conflictul Bratu-Cuza şi cazul Stere”.

1923-1924 La Bucov, după ce se încheiaseră operaţiile reformei

agrare şi Ana Stere rămăsese proprietară a o sută de

hectare, C. Stere a iniţiat… un plan de construcţie a unui

imobil în centrul domeniului – ceea ce mai tîrziu se va

numi „Conacul de la Bucov”, (inaugurat prin 1927).

1923-1924 Publică, în paginile rev. „Viaţa românească”, un

substanţial studiu „Cauzele şi perspectivele revoluţiei

ruse” (neterminat), urmărind fascinantul fenomen de la

geneză pînă la consecinţe.

1924

ianuarie

Pentru că liberalii nu puteau îngădui ofensa de a-l vedea

pe Stere „reabilitat” în dauna P.N.L., la sfîrşitul lui

ianuarie pornesc o nouă campanie a „cazului Stere”. A

fost folosit, pentru asta, Constantin Diamandi.

1924

mai

C. Stere, în calitate de negociator al fuzionării naţional-

ţărăniste, orientează discuţia principală în jurul unui

punctaj programatico-tactic, care, în fine, în colaborare cu

Virgil Madgearu, „a devenit curînd cunoscut drept

celebrul decalog”, proiect de direcţie.

1924,

15-16 iunie

Constantin Stere participă la congresul ţărăniştilor

basarabeni, care aveau un statut autonom. Pe lîngă

82

aprobarea viitoarei fuziuni congresul adoptă o moţiune în

susţinerea lui Constantin Stere, cere includerea lui din

partea basarabenilor în Delegaţia Permanentă şi Comitetul

Executiv al viitorului partid, fapt ce l-a făcut pe Stere să

demisioneze din Partidul Ţărănesc.

1924,

26-27 octombrie

Constantin Stere participă la lucrările congresului P.T., şi

este ales în Comitetul Executiv.

1924 La tipografia ziarului „Universul” apare o defăimătoare

broşură cu titlul „Ţăranii moldoveni despre trădătorul

Constantin Stere” (Bucureşti, 1924).

1925

Început de an

C. Stere, în calitate de membru al delegaţiei permanente a

partidului pleacă în judeţul Tighina, unde, la adunări

anume organizate, rosteşte mai multe cuvîntări.

1925,

29 noiembrie

În toiul bătăliilor dintre Partide pentru guvern, C. Stere

este primit în audienţă de către regele României

Ferdinand, care a durat o oră şi jumătate şi tăinuind

semnul „reabilitării”.

1925,

31 decembrie

Are loc Consiliul de Coroană, la care, alături de rege, de

membrii guvernului, fruntaşii tuturor partidelor

importante, spre uimirea indignată a lui Iorga şi mirarea

multor altora, a luat parte şi C. Stere.

1926

ianuarie

C. Stere a contribuit la redactarea (a redactat) decretului

prin care prinţul Carol era decăzut din drepturile sale de

moştenitor al tronului.

1926,

10 martie

Deputatul de Soroca, împreună cu Iuliu Maniu, au avut o

întrevedere cu generalul Averescu. Pentru a-l convinge să

se alăture opoziţiei unite împotriva legii electorale

propuse de liberali.

1926,

25 mai

În pofida unor acte de intimidare, Constantin Stere, fiind

ales de judeţele Soroca, Cetatea Albă şi Ismail, pentru a

unsprezecea oară devine deputat.

1926 La 10 octombrie au loc, în două săli diferite, congresele

83

octombrie celor două Partide: Partidul Ţărănesc şi P.N.R., la care s-a

luat decizia creării Partidului Naţional-Ţărănesc. În

organismele conducătoare ale partidului fuzionat numele

lui Constantin Stere lipseşte.

1926 G. Bogdan-Duică publică în „Cuvîntul” o serie de articole

împotriva lui C. Stere, la care i-a răspuns Mihai Ralea, în

„Adevărul”, cu articolul „Pentru d. C. Stere”.

1927,

7 iulie

Deşi bolnav, Constantin Stere participă activ la campania

electorală şi este ales pentru a douăsprezecea oară deputat

în parlament de judeţele Soroca şi Cetatea Albă.

1927,

24 noiembrie

Moare pe neaşteptate Ion I.C. Brătianu, cel mai puternic

bărbat de stat al României acelei vremi.

1928,

28 iunie

Împreună cu alţi lideri ai partidului Naţional Ţărănesc,

Stere participă la o mare întrunire organizată de P.N.-Ţ.

Era adunarea care deschidea campania de răsturnare a

guvernului liberal. A cuvîntat şi Stere, chemat fiind cu

insistenţă de public.

1928

noiembrie

După înlăturarea de la guvernare a Partidului liberal, Iuliu

Maniu este însărcinat cu formarea Guvernului. Se

întocmeşte lista ministerelor şi pretendenţilor miniştri, din

care numele principalului fondator al platformei

Partidului (Stere) Naţional-Ţărănesc lipsea.

1928,

10 noiembrie

Iuliu Maniu, preşedintele naţional-ţărăniştilor, şi

guvernul său au depus jurămîntul. Un guvern în care, se

zvonea că C. Stere va deveni preşedinte al Camerei

deputaţilor – zvonul, însă, a determinat pornirea unei noi

campanii împotriva lui Stere.

1928

12-19 decembrie

Constantin Stere participă la alegerile parlamentare şi

devine pentru a treisprezecea oară deputat, fiind ales şi de

data aceasta de alegătorii judeţelor Soroca şi Cetatea

Albă.

1929,

8 februarie

C. Stere depune mărturii în calitate de martor la procesul

lui Al. Dobrogeanu-Gherea.

84

1929,

26 februarie

Ziarul „Adevărul „ semnalează că Stere a avut o

întrevedere la Consiliul de Miniştri cu Iuliu Maniu.

Discuţia a avut drept obiect proiectata lege administrativă

al cărei anteproiect ar fi fost gata întocmit, sub

conducerea lui Stere – o strategie de a-i ataca pe ţărănişti,

în special pe Stere şi Madgearu.

1929,

iulie

Conform unui regulament potrivit căruia deputatul, care

fusese ales în zece legislaturi, avea dreptul să devină

senator de drept. C. Stere s-a folosit de acest drept, ocazie

care reînvie „Cazul Stere”, iar deputatul de Soroca este

înscris în tabloul nominal al Senatului.

1929,

4 august

A fost publicată „Legea cu privire la organizarea

administrativă a ţării” – unica operă legislativă a lui

Constantin Stere adusă la bun sfîrşit, deşi într-o formă

departe de cea gîndită în proiect…

1930-1936 Realizarea proiectului de construcţie a unui imobil

(Conacul de la Bucov) a direcţionat activitatea lui C.

Stere pe calea cercetărilor literare şi ştiinţifice. În paralel

cu elaborarea volumului „Documentări şi lămuriri

politice”, mai ales după editarea acestuia, el se lasă

copleşit de romanul „În preajma revoluţiei”. De aici

porneşte colaborarea lui cu L. Leoneanu, care fixa pe

hîrtie cele dictate de Stere.

1930 C. Stere elaborează studiul-eseu „Documentări şi lămuriri

politice. Preludii: Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul

Stere”.

1930,

27 martie

În sala Operei se sărbătoreşte Unirea din 1918. Stere este

aclamat pentru contribuţia adusă la înfăptuirea acestui act

istoric; trei generali, participanţi la războiul din 1914-

1918 părăsesc sala în semn de protest împotriva lui Stere.

Ministrul de război, solidar cu aceştia ameninţă cu

demisia, dacă nu va fi eliminat C. Stere din Partidul

naţional-ţărănesc.

1930, Constantin Stere îşi anunţă oficial şi irevocabil ieşirea din

85

4 aprilie rîndurile Partidului Naţional-Ţărănesc prin scrisoarea de

demisie adresată lui Iuliu Maniu.

1930

3 mai

[ori 1 iunie?]

Pe pagina 1 (continuare pe a doua) al ziarului „Adevărul”

începe publicarea unui masiv serial de articole cu titlul

general „Documentări şi lămuriri politice. Preludii, (iar pe

coperta viitoarei cărţi se va mai adăuga unul Partidul

Naţional-ţărănesc şi „Cazul Stere”).

1930,

17 iunie

Constantin Stere ţine un discurs în cadrul şedinţei

congresului organizaţiei judeţene Bălţi a P.N.-Ţ., care va

adopta o moţiune de solidaritate cu atitudinea grupului

Parlamentar independent şi de solicitare a convocării unui

congres provincial al P.N.-Ţ., care să se pronunţe asupra

demisiei lui C. Stere.

1930,

21 iunie

Ziarul „Adevărul” publică articolul lui C. Stere „Epilog”

(la „Preludii”), în care autorul susţine că instalarea regelui

pe tron în modul în care s-a produs poate duce la

instituirea unei dictaturi militare şi cere convocarea unei

Adunări Constituţionale, care să facă o alegere în afara

intereselor de partid, inclusiv şi de susţinere a regelui

Carol II.

1030,

2 iulie

Congresul organizaţiei judeţene Tighina a P.N.-Ţ., adoptă

o moţiune de solidarizare cu Constantin Stere.

1930,

august

A apărut în librării volumul ce adună serialul din

„Adevărul: Documentări şi lămuriri politice. Preludii.

Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”.

1930,

septembrie

C. Stere, pe cînd avea 65 de ani, începe să scrie (să-i

dicteze lui L.Leoneanu) romanul-fluviu „În preajma

revoluţiei”.

1930,

10 octombrie

În cursul zilei instalării guvernului G.G.Mironescu,

deputatul Stere a avut convorbiri cu Eduard Mitro,

senator Ştefănescu Gh.., deputaţii Mîţă şi Leanca precum

şi cu ziariştii M. Bulmenfeld, M. Sevastos N.D. Cocea şi

Cazana… În după amiaza zilei a fost vizitat de către

Radovici şi Zamba. Stere, deci era urmărit.

86

1930,

9 noiembrie

Constantin Stere participă la lucrările congresului

organizaţiei P.N.-Ţ. din Basarabia (Chişinău) şi ţine un

discurs.

1930,

19 noiembrie

Se anunţă constituirea grupului parlamentar stereist care

rupsese relaţiile cu cel halippist. Stere este proclamat

preşedintele acestui grup, iar C.Leancă – vicepreşedinte.

1930,

noiembrie

„Am de gînd să scriu şi un roman, - [mărturiseşte C. Stere

lui L. Leoneanu]. Pe cîmpul larg al romanului meu, voi

avea prilejul să-mi aşez şi amintirile din tinereţă, care,

fără îndoială, vor avea în ele mai accentuat zbuciumul

sufletului omenesc.”

1930,

9 decembrie

Constantin Stere ţine un discurs în parlament, în care se

referă la criza economică mondială şi repercusiunile ei

asupra economiei României…

1930,

9 decembrie

La Chişinău a avut loc congresul organizaţiei P.N.-Ţ. din

Basarabia, la care halippiştii au refuzat să participe. C.

Stere, prezent la congres, a luat cuvîntul. A fost un

discurs de doctrinar, grav şi substanţial.

1931,

6 mai

Stere anunţă constituirea Partidului Ţărănesc Democrat,

care avea ca program elementele celui adoptat de Partidul

Ţărănesc în 1921. Ideea era, fireşte, că partidul lui Stere

reprezintă adevăratul ţărănism, trădat de P.N.-Ţ.

1931

12 mai

21 mai

Stere pleacă în Basarabia pentru propaganda electorală.

Are loc, la Chişinău, o întrunire a Partidului Ţărănesc-

Democrat.

1931 mai Au loc alegerile. Listele P.Ţ.D. şi Liga contra camerei

obţin 2,88 % din voturi, care le asigură şase locuri de

deputaţi în Cameră. Stere a fost ales în trei judeţe,

obţinînd 6 mandate (P.Ţ.D.), devenind deputat pentru a

14.a oară.

1931, Punîndu-se în discuţie validarea alegerilor de la Soroca, a

87

17 iunie luat cuvîntul şi Stere. Discursul lui, sobru şi documentat,

a impresionat, însă, în fine a declarat. „Nu cer invalidarea

alegerilor de la Soroca, nu fac aceste inutile…” (p. 510).

1931,

26 iunie

Stere a ţinut să mai urce o dată, ultima dată, la tribuna

Camerei deputaţilor a Parlamentului României. Vroia să

prezinte opinia partidului său despre Mesajul tronului,

dar, mai ales,.. despre modalitatea constituirii actualului

guvern (prezidat de N. Iorga).

1931,

5 decembrie

Autorul C. Stere şi Editura „Adevărul” au semnat

contractul de editare a romanului „În preajma revoluţiei”.

Se prevedea un tiraj de 4 mii exemplare pentru fiecare

volum.

1931,

12 decembrie

Ziarul „Adevărul” îşi anunţă cititorii că „s-a pus sub tipar

şi va apare în cursul lunii ianuarie”, romanul „În preajma

revoluţiei”. Ianuarie a trecut şi anunţata apariţie nu s-a

produs…

1931-1936 În ultimii cinci ani de viaţă C. Stere elaborează (mai bine

zis dictează) romanul-epopee în 8 volume „În preajma

revoluţiei”, operă, care s-a impus chiar de la bun început

drept una dintre cele mai fundamentale şi mai

cuprinzătoare în istoria literaturii române şi moldoveneşti

moderne.

1932,

februarie

A apărut „În preajma revoluţiei”: „Prolog – Smaragda

Theodorovna, vol. 1”, „Copilăria şi adolescenţa lui Vania

Răutu, vol. 2” de C. Stere. Primul vol. – la 1 februarie. Al

doilea vol. – la 25 februarie.

1932,

februarie

Printre primele ecouri la romanul stereian au fost cele ale

lui G. Călinescu („Romanul dlui C. Stere” // Adevărul

literar şi artistic. – 1932. 21 februarie) şi Ştefan

Cioculescu („Romanul dlui Stere” // Adevărul – 1932 –

17 martie), după care au urmat multe, multe altele.

1932,

27 martie

Apare ziarul „Zările”, ca organ săptămînal al P.Ţ.D.

Director fiind C. Stere, iar Tudor Ionescu – redactor. Au

apărut 9 numere, ultimul pe data de 7 iulie 1932. În

88

primul număr văzu lumina tiparului articolul „Ce este

ţărănimea” de C. Stere.

1932,

octombrie

Vede lumina tiparului următorul volum al romanului

stereian „În preajma revoluţiei”. [vol. 3]: Lutul. – 318 p.

1932,

octombrie

Apare ediţia a doua a primelor două volume a romanului

„În preajma revoluţiei”.

1932,

Noiembrie

La sfîrşitul lui noiembrie manuscrisul întreg al celui de al

patrulea volum – „Hotarul” – era încheiat. , - mărturisea

C. Stere într-o scrisoare adresată lui Topîrceanu.

1932,

decembrie

Stere a rostit la cercul „Libertatea” din Bucureşti, o

conferinţă (constituită din nararea a diverse întîmplări din

viaţa-i zbuciumată), publicată la 1 ianuarie 1933.

1933

13 februarie

A fost dat citire actului fuziunii Partidului Ţărănesc

Democrat, condus de C. Stere, cu Partidul Radical

Ţărănesc în frunte cu Gr. Iunian, formînd Partidul Radical

Ţărănresc. Un Comitet Executiv provizoriu l-a ales pe

Iunian preşedinte. Ziarul „Deşteptarea” – organ de presă

al noului Partid.

1933

februarie

Apare volumul patru – „Hotarul” din serialul stereian „În

preajma revoluţiei”, în timp ce editura pregătea ediţia a 3-

a a primelor trei volume.

1933,

20-22 decembrie

Au loc alegerile parlamentare. C. Stere candidează pe

cap de listă în judeţele Soroca, Cetatea Albă, Bălţi,

Lăpuşna, Ismail, devenind deputat pentru a 15

(cincisprezecea) oară.

1934,

8 februarie

În urma alegerilor din 20-22 decembrie Partidul Radical

Ţărănesc, nou format, a obţinut şapte mandate de deputat

şi unul de senator, ultimul căzîndu-i lui Constantin Stere.

1934,

16 februarie

Nicolae Iorga se adresează în Senat cu o întrebare în care

solicită judecarea lui Constantin Stere.

1934, „Adevărul” anunţă: „A apărut „Nostalgii”, al 5-lea volum

89

24 octombrie din „În preajma revoluţiei” de C. Stere.

1935

mai

Apare de sub tipar „Ciubăreştii” – Vol. VI din serialul „În

preajma revoluţiei”.

1935,

18 octombrie

Are loc convorbirea lui C. Stere şi Eugen Ionescu cu

privire la traducerea în limba franceză a romanului „În

preajma revoluţiei”.

1935

noiembrie

Editura „Adevărul” a lansat vol. VII – „În ajun” al

romanului „În preajma revoluţiei”.

1935,

16 noiembrie

La 16 noiembrie, după socotelile monografistului Z.

Ornea, C. Stere atinse vîrsta de 70 de ani. S-a întîmplat

aşa ca evenimentul acesta aniversar să coincidă cu

apariţia celui de al şaptelea volum („În ajun”) al

romanului. Cu această ocazie au avut loc speciale

manifestări. Sărbătoritul a primit multe telegrame şi

felicitări.

1936,

1 februarie

Potrivit procesului verbal al Facultăţii de Drept. C. Stere a

fost oficial pensionat din învăţămînt .

1936

martie

Apare volumul VIII „Uraganul” al romanului „În preajma

revoluţiei”. Ultimul volum a fost dictat profesorului Adolf

Byck, iar stilizat fiind de M. Sevastos.

1936,

14 iunie

Aflîndu-se pe patul de suferinţă, la 14 iunie C. Stere,

profitînd de un moment de singurătate, a scris rugămintea

din urmă: „Pentru prieteni. Rog fără discursuri la

incinerare şi fără necroloage panegirice în presă. Salutări

tuturora. C. Stere”.

1936,

26 iunie

A încetat din viaţă, la vîrsta de 71 de ani, la moşia sa din

localitatea Bucov.

1936,

28 iunie

Corpul neînsufleţit al răposatului este incinerat la

crematoriul din Bucureşti.

Mormîntul lui Constantin Stere se află în cimitirul Bellu,

Bucureşti, scrie autoarea monografiei „Stere-juristul”

(Ch., 2008. – P. 247). Raisa Grecu.

90

V. APRECIER

Orice întîlnire cu Stere era un prilej de a învăţa ceva nou. Ce cap

admirabil avea acest om! Ce minte luminată şi bogată în cunoştinţi variate!

De la analiza minuţioasă a faptelor istorice din viaţa diferitelor popoare la

operele literare cele mai noui şi pînă la detaliate informaţiuni de botanică, tot

felul de cunoştinţi cuprindea minunata sa inteligenţă.

P. Andrei, 1937

D. Stere nu e numai d. Stere; este şi stereismul, adică tragedia

intelectualului izolat în propriul lui orizont”

T. Arghezi, 1929

Poporanismul literar al lui C. Stere, după cum vedem, se deosebeşte în

mod radical de poporanismul ca teorie social-economică şi politică. Spre

deosebire de aceasta din urmă, poporanismul literar luat în ansamblu a

exercitat o influenţă binefăcătoare asupra procesului literar din România şi

Basarabia de la începutul secolului XX.

Alexandru Babii, 1989

… Proza lui C. Stere va lărgi cu mult orizontul cititorului nostru

furnizîndu-i date concrete asupra procesului social şi revoluţionar de la

sfîrşitul veacului XIX şi începutul veacului XX, prezentate în forme artistice

palpabile. Deci, valoarea cognitivă şi artistică vor conlucra restabilind în ochii

contemporanului portretul literar al unui înaintaş de vază.

Vasile Badiu, 1989

Militînd pentru o artă angajată, menită să însoţească poporul în lupta lui

pentru o viaţă mai bună, C. Stere încă din tinereţe a cerut artiştilor să-şi plece

urechea la durerile celor mulţi şi obidiţi.

Vasile Badiu, 1990

Printre figurile importante ce le-a dat meleagul basarabean literaturii un

loc de frunte îi revine lui Constantin Stere. Activînd în mai multe direcţii el a

lăsat urme adînci în domeniul ideologiei literare, al publicisticii şi prozei

artistice. Romanul său „În preajma revoluţiei” – imagină palpabilă a

Basarabiei – rămîne pînă azi neîntrecut prin amploarea cuprinderii vieţii

sociale de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul celui de-al XX-lea, prin

diversitatea personajelor zugrăvite şi puterea de promovare a ideilor înaintate.

Vasile Badiu, 1990

91

Stere a crezut întotdeauna că legătura dintre oameni nu este o concesie

pe care şi-o fac reciproc, simplă îngăduinţă amabilă, ci un angajament în

vederea unui scop, care trece dincolo de apropierile de moment. El nu şi-a

apropiat oamenii prin căldura sufletului, ci i-a atras şi reţinut prin lumina

minţii. Se izola de oameni pentru a-i putea judeca numai în ce aveau uman în

ei, pe deasupra manifestărilor banale de fiecare zi.

V.G.Beldie, 1937

Oricît de îndreptăţite ar fi unele rezerve de ordin estetic, forţa epică de

creaţie ce însufleţeşte această de o amploare, necunoscută încă în proza

noastră, în care tragicul alternează cu umorul, duioşia şi sarcasmul, avîntul

ideal cu realitatea crudă şi coardele cele mai diferite ale sufletului sunt puse în

mişcare, rămîne impunătoare.

Octav Botez, 1937

Romanul lui Stere poate fi privit nu numai ca un roman mimetic, dar

(poate chiar în primul rînd) şi ca un text în discuţie cu alte texte. Anume

intertextualitatea, în cazul dat, ne pune în evidenţă abundenţa de modele,

adică „memoria epică”, dar şi maniera scriiturii unui mare artist cu puternică

forţă de creaţie. Mai mult decît atît, Stere pune începutul unui model

basarabean al romanului care astăzi îşi defineşte structura.

Al. Burlacu, 2000

… Să recunoaştem cel puţin acum, că, fără flacăra pe care Stere a

întreţinut-o vie în Basarabia, fără societăţile şi ziarele pe care le-a înfiinţat şi

susţinut, fără pleiada de tineri basarabeni, din care mulţi au fost ajutaţi direct

de Stere la studii, – realipirea Basarabiei ar fi fost pentru noi o problemă cu

totul altfel grea de cît cum a fost.

M. Carp, 1937

Acum, cînd din trupul uriaşului de la Bucov, n-a rămas decît un pumn

de cenuşă, este momentul de a se răscoli toate articolele lui doctrinare, de a ne

înfunda între magistralele pagini de literatură – În preajma revoluţiei – şi de

a-i căuta sensul existenţei lui istorice în viaţa spirituală a acestui popor.

Vladimir Cavarnali, 1936.

Cei care simbolizau şi reprezentau mişcarea moldovenească au găsit în

C. Stere un conducător, care le-a întărit energiile şi le-a luminat conştiinţele

în cale în care mergeau instinctiv. Şi aceasta pentru că trecutul lui

92

revoluţionar, erudiţia masivă, naţionalismul luminat şi autoritatea morală

impuneau şi adversarilor şi prietenilor.

Cazacu P., 1918

Personalitate puternică, tenace, complexă, multilaterală, cu vastă cultură

şi talent, a luat parte la toată viaţa zbuciumată a ţării noastre, din ultima

jumătate de veac, a distribuit prea de curînd, ca să fie judecat obiectiv de

contemporani, în mici articole in memoriam. A dus lupte mari, a cunoscut

dragostea şi admiraţia prietenilor, respectul adversarilor, s-a bucurat de

succese mari, a cunoscut ura puternică a vrăjmaşilor, pierderea prietenilor,

laşitatea şi micimea omenească şi izolarea, – fără a se lăsa învins decît de

moarte…

Istoria va aşeza la locul cuvenit pe Constantin Stere, – caracter, cărturar,

om politic, publicist, critic literar, critic social, povestitor, romancier, luptător

naţional, sincer şi adînc democrat, care a fost de folos nepreţuit ţării şi

neamului său.

Dr. P. Cazacu, 1937

Atingînd vîrsta de 70 de ani d. Stere a ajuns la acea maturitate a

intelectualului mare,de la care începi să aştepţi opere din ce în ce mai trainice.

Nimeni n-a sosit însă la noi la această vîrstă viguroasă, cu mai multă, mai

impetuoasă tinereţe. Dl. Stere este dintre acei oameni vijelioşi care de prea

multă fierbere pot o vreme să nu-şi găsească expresia… Norocul dlui Stere a

fost avîntul pe care romanul l-a luat la noi în ultimul deceniu şi probabil şi

necesitatea în care s-a aflat de a părăsi pentru totdeauna lupta sterilă a

politicii. Atunci, tot ceea ce fusese conţinut cu atîta asprime, toată dragostea,

toată ura, toată vijelia unui om făcut pentru destine mari, dar reprimat, a

izbucnit în literatură. Cu puţin înainte de a împlini 70 de ani, d. Stere devenea

fulgerător una din cele mai interesante figuri literare.

G. Călinescu, 1935

Dacă învinuirile care se aduc lui Stere cîştigă convingerea unora, atunci

este de observat acest lucru excepţional că sub apăsarea unor atari acuzaţiuni,

un altul s-ar fi încetat în uitare şi dispreţ. Stere a căzut, dar s-a prăbuşit atît de

mult pe cer, încît a apărut de cealaltă parte a firmamentului ca o stea întoarsă.

De a fost înger răzvrătit, el n-a fost înger de rînd, ci însuşi Lucifer, turburător

în depărtarea gheţurilor sale.

G. Călinescu, 1936

93

Proza lui Stere (romanul „În preajma revoluţiei”) depăşeşte cu mult

simpla documentaţie, ea e o eroare grandioasă a infernalului geografic, o

operă de contemplaţie şi de construcţie.

… În zugrăvirea aglomerărilor umane siberiene, a coloniilor de

surghiuniţi, a societăţii locale, Stere pune ceva din darul lui Gogol de a defini

prin cîteva trăsături un tip de-abia întîlnit.

G. Călinescu, 1936.

Limitele serioase ideologice şi tezele greşite, care s-au manifestat în

activitatea lui practică şi mai ales în cea teoretică, au fost dezvăluite de către

reprezentanţii clasei muncitoare. A-i lega însă legenda numai de erorile pe

care le-a comis, a-l nega şi în posteritate, numai în baza unor ecouri preluate

pasiv ar fi o impietate.

Ioan Căpreanu, 1988

Hotărîtoare, peste frămîntările şi adîncile transformări ale acelor timpuri

în care a trăit, rămîne certitudinea vocaţiei lui Constantin Stere pentru o luptă

fără preget în direcţia emancipării economice şi politice, „sociale şi culturale

a poporului român. Democrat în sensul larg şi general al noţiunii, susţinător

sincer şi hotărît al reformelor, agrară şi electorală, a determinat împreună cu

alţi oameni politici şi de cultură progresişti, apariţia unui curent de opinie, în

cercurile politice, care a făcut să se mişte prejudecăţile ce stăteau în calea

revendicărilor cerute de masele ţărănimii şi impuse de dezvoltarea

democratică a ţării.

Aportul lui Constantin Stere s-a resimţit şi în lupta dusă de poporul

român pentru înfăptuirea unităţii naţional-statale. Cu mijloacele de care a

dispus, pe calea scrisului şi a cuvîntului, prin acţiuni practice, s-a situat în

rîndul personalităţilor politice şi culturale, care au acţionat pe scena vieţii

politice româneşti pentru înfăptuirea idealului naţional.

Ioan Cărpeanu, 1988

Stere nu era dispus să facă concesii şi nici un fel de compromis. În

marile întruniri publice în parlament, la cursurile sale universitare, într-un

grup de prieteni, dictînd un articol ori o pagină de literatură beletristică,

înaintea unui singur scrib Stere vorbea cald, colorat cu pasiune, se înflăcăra şi

clocotea ca în mijlocul unei mulţimi, la tribună, atunci cînd argumenta

necesitatea reformelor, cînd vorbea despre ţărănime şi emanciparea întregului

popor, cînd aborda complexitatea problemelor cu privire la viitorul naţiunii

române ţi a patriei sale. Era tip de orator. La cursuri, el nu preda, ci făcea o

adevărată pledoarie pentru libertăţi şi dreptate socială, pentru împroprietărire,

vot universal şi cultura în popor. De aceea, studenţii lui i-au fost discipoli

94

adevăraţi. Democratismul său era împletit cu toată fiinţa-i intimă sufletească.

Ostilitatea forţelor reacţionare şi oculte împotriva lui Stere se Explică prin

neadmiterea democratismului său ferm în afară de price tranzacţii. Prin

caracterul său întregu şi de neclintit, prin vasta sa cultură.

Ioan Cărpeanu, 1988

Materialul de construcţie al unui roman trebuie să aibă o anume

temperatură pentru a putea fi prelucrat. Materialul d-lui Stere e lavă

clocotitoare – amintirea tumultoasei tinereţi – care-şi croieşte singură

drumurile capricioase.

Ion Chinezu, 1934

Constantin Stere proiectează o viziune dantescă asupra Rusiei cu

infernul ei adevărat cimitir de suflete, şi universului siberian, alb şi rece,

sumbru ca un mausoleu de marmoră, lipsit total de viaţă.

Mihai Cimpoi, 2002

Oricum, toate domeniile profesate de Constantin Stere ni-l relevă ca pe

un fenomenolog al întregurilor în limita modernă a căutării „firului

conducător” ce relaţionează şi ordonează relaţiile părţii cu Totul.

Mihal Cimpoi, 1998

Între prozatorii basarabeni, figura lui Constantin Stere este mai mult

decît a unui întemeietor, el fiind şi întîiul teoretician al genului la noi. Arta sa

de romancier nu poate fi înţeleasă fără tratatul de poetică tolstoiană pe care-l

expune în mod detaliat în articolul „Contele L.N. Tolstoi”.

Mihai Cimpoi, 2004

… În persoana lui C. Stere avem nu numai un prozator talentat şi

autentic, avem nu numai un cugetător profund asupra ideilor sociale, dar şi un

estetician de orientare materialistă. Odată cu repunerea creaţiei lui în circuitul

de valori spirituale cultura noastră se îmbogăţeşte în mod substanţial.

Ion Ciocanu, 1990

Volumul al şaselea din ciclul „În preajma revoluţiei” nu este desigur,

nici cel mai obiectiv, - nici cel mai senin. Însemnînd fără ocol impresia

noastră, avem conştiinţa îndeplinirii unei datorii, de avertizator franc:

complimentele convenţionale nu servesc nici adevărul, nici pe scriitorul care

receptează atent numai impresiile şi judecăţile de bună credinţă, spre a le

fructifica în experienţa sa ulterioară. Cioculescu Şerban, 1930

95

Stere a fost, este şi va fi necesar nu numai Basarabiei, ci întregului neam

românesc ca un vizionar, un om care a intuit viitorul şi a făcut totul ca acest

viitor să ajungă cît mai aproape de om şi cît mai repede posibil în timp.

Iurie Colesnic, 2004

Domnul C. Stere n-are nimic comun cu nici unul din aceşti trei creatori

[Balzac, Dostoevski, Proust] de epopee modernă. Formaţia sa literară este, cu

siguranţă, legată de epica rusă, dar exclusiv de cea tolstoiană. Asemănarea

dintre „În preajma revoluţiei” şi „Ana Karenin” se impune firesc, în ceea ce

am numit memoria epică. După cum în romanul lui Tolstoi, în jurul unei

drame morale, se concentrează o întreagă societate, în jurul destinului lui

Vania se-ntretaie cîteva sute de personagii.

Pompiliu Constantinescu, 1971

Constantin Stere, ca şi „partenerul” său din roman Vania Răutu, s-a

impus prin felul său de a fi, contemporanilor dar şi posterităţii, ca o

personalitate complexă cu preocupări diverse şi multidirecţionale, toate

acestea fiind permanent alimentate de cele trei surse formative ale sale:

cultura rusă, cultura română, cultura occidentală, în special cea franceză,

engleză, germană. Politician, jurist, sociolog, filozof, horticultor, astronom,

romancier, memorialist, publicist, editor, cadru didactic – toate acestea au

constituit sfere de viu interes pe care le-a frecventat şi le-a explorat din plin

multînzestratul om de cultură basarabean.

Haralambie Corbu, 2005

Constantin Stere, mai întîi, a fost o personalitate de formaţiune

intelectuală, culturală, politică şi filozofică de talie europeană, care a depăşit,

în multe privinţe, timpul său istoric, şi, în al doilea rînd, uriaşul de la Soroca

nu şi-a trădat niciodată idealul în care a crezut, rămînînd consecvent cu sine

însuşi chiar şi atunci cînd acest devotament i-au pricinuit dureri şi pagube

morale irecuperabile.

Haralambie Corbu, 2005

Constantin Stere se cuvine a fi tratat nu ca un diletant sau autodidact

superior, ci, mai ales ca un intelectual şi om de ştiinţă de cea mai înaltă

probă…

Haralambie Corbu, 2002

Constantin Stere a fost o pasăre exotică, solitară, pribeagă, care toată

viaţa a zburat cu o singură aripă, cealaltă fiindu-i permanent frîntă sau grav

96

rănită. Supraefortul omenesc şi luarea la întrecere cu stihiile cosmice şi

terestre îl caracterizează din plin…

S-a sacrificat pînă la capăt idealului şi convingerilor sale, a ars pe rugul

datoriei pînă la ultima suflare, pînă la ultima picătură de sînge. Nu e vina lui

că nu s-a adaptat la condiţiile pe care le-a oferit viaţa. Acest bloc de granit nu

putea să fie remodelat după circumstanţe, dacă vroia cu tot dinadinsul să-şi

păstreze esenţa şi identitatea.

Haralambie Corbu, 1997

De fapt temutul, neînduplecatul şi incisivul om politic, care era

considera C. Stere şi despre care vorbeau şi scriau în contradictoriu mulţi

contemporani, nu era altceva decît o mască, în spatele căreia se ascundea un

om de o bunătate şi o corectitudine rar întîlnită, un idealist în felul său, un

sentimental şi un romantic, un naiv, dacă vreţi, care credea nestrămutat în

eficacitatea şi veşnicia valorilor populare, a valorilor general-umane,

acumulate pe parcursul secolelor.

Haralambie Corbu, 2005

Siberia a fost pentru C. Stere oricît ar părea de paradoxal şi de această

dată, o adevărată universitate, o adevărată Sorbonă.

Haralambie Corbu, 1997.

Viaţa şi destinul lui C. Stere, reflectate, artisticeşte în paginile epopeii

„În preajma revoluţiei” constituie prin ele însăşi un material de o fantastică

putere de influenţă dintre real şi imaginar, dintre uman şi inuman, dintre

material şi josnicie, dintre înălţare şi cădere, dintre jertfă şi călău, dintre

credinţă şi trădare. În roman se perindă ca într-un caleidoscop epoci istorice

întregi, zone geologice şi geografice fără hotare, destine umane neordinare,

toate desfăşurîndu-se în ordinea firească a lucrurilor sau împotriva acestora,

avîndu-l în centru pe intrasigentul şi neîndurătorul atît cu alţii, dar mai ales cu

sine, – pe Vania Răutu, adică, în fond pe autorul naraţiunii însăşi.

H. Corbu, 1997, 16 noiembrie

Ceea ce s-ar putea numi discursul dlui Stere a fost vineri şi sîmbătă

dialogul unui om şi al unei mulţimi; omul impasibil, liniştit, întreg ca un

munte sau ca o cugetare, – mulţimea întărîtată, haină şi, vai, destul de ridicolă

ca o haită care se mulţumeşte să hăpăie la cel ce nu fuge. Fiecare document,

fiecare evocare a deputatului de la Soroca stîrneşte urlete pe băncile

majorităţii, urlete la care minoritatea basarabeană răspunde cu o indignare

firească, pe care singur n-o împărtăşeşte Stere, impasibil ca un străin în

mijlocul imensului vacarm. Anevoios dar cu siguranţa celei mai admirabile

97

stăpînirii de sine, expunerea acestuia se desfăşoară metodic. El prinde făţiş

toate învinuirile, le zguduie, le răstoarnă. Luciditatea logică, ironia, pateticul

unei tragice frămîntări de conştiinţă ce urmează rînd pe rînd în această

construcţie magistrală pe care un om singur o ridică nestingherit în mijlocul

furtunii.

Eugen Crăciun, 1921

Nu-i deloc exagerat cînd spunem că n-a fost în ţara românească om

politic mai calomniat , ocărît şi prigonit ca profesorul C.Stere. Oameni de

vază şi cu autoritate i-au azvîrlit în faţă cele mai grele cuvinte, l-au copleşit cu

cele mai grave învinuiri. A fost omul care a cunoscut oprobriul opiniei

publice. Nu era desemnat decît cu epitetul de „trădător”. Puţin i-a lipsit ca să

apară în faţa plutonului de execuţie. Sunt oameni care au regretat că n-a avut

loc o asemenea ispravă. Absolvirea lui Stere de osînda penală au socotit-o ca

o slăbire a disciplinei naţionale. Abia azi ne putem da seama de pierderea

ireparabilă pe care ar fi suferit-o literatura română prin moartea „trădătorului”

Stere.

Diamand, S. 1991

Dl Stere e un om întreg şi ca ştiinţă şi ca valoare şi e mai ales un om

dintr-o bucată, un caracter. Ceea ce a adus el în partid e imens, nu numai ca

valoare morală dar şi ca aport de masă. Basarabia întreagă îl urmează. Că are

parte efectivă la conducere, e natural. Acei care au valoare, conduc.

29 decembrie 1921

Astăzi, cînd un şir de revoluţii tehnico-ştiinţifice au eliminat aproape cu

desăvîrşire ţărănimea din aria factorilor decisivi pentru istorie, astăzi, cînd

mult prea dulce şi frumoasa rătăceşte prin toate colţurile lumii, astăzi, cînd

satele au rămas doar pe seama bătrînilor, iar dulcile coline dintre cele două

rîuri, vorba lui Stere, rămîn în mare parte nearate, nesemănate e timpul să-l

readucem acasă, în mijlocul nostru, pe acel aprig apărător al vetrei neamului,

pe marele savant, om de stat şi mare scriitor, pe Constantin Stere.

Ion Druţă, 2005

Constantin Stere s-a născut, a crescut, a făcut şcoală, a îndurat ani

lungi de întemniţare şi surghiun în Rusia ţaristă. Ajuns bărbat în toată firea

trece Prutul şi-şi trăieşte veacul, muncind ca un salahor cu ziua, la aşezarea

tînărului stat Român. Cunoştinţele sale masive, cu adevărat enciclopedice, şi

setea de făurire a unei opere de proporţii istorice, le-o fi moştenit-o de la

greci.

Ion Druţă, 2009

98

Ce anume a spus Stere? Pentru majoritatea celor ce-l ascultau desigur

lucruri noi, pentru noi cari îi cunoşteam vederile nimic mai mult decît ceea ce

ne spusese de atîtea ori în conversaţiuni particulare. Dar trebuie să

mărturisesc că dînsul nu şi-a expus niciodată teza mai bine ca în acest discurs.

Pentru cine va voi în viitor să ştie pe ce argumente se sprijineau credinţele

celor ce în preajma războiului pentru unitatea naţională cereau ca România să

nu se despartă de Puterile Centrale şi, mai ales, să nu se unească cu Rusia,

precum şi pentru toţi cei ce vor auzi glasul durerilor basarabene, strigătul de

deznădejde al românismului de peste Prut, cuvîntarea lui Stere va rămîne fără

îndoială expresiunea cea mai completă, cea mai luminoasă şi cea mai

mişcătoare. Netăgăduit că discursul pe care l-a rostit, atunci, în cele două

şedinţe din 15 şi 16 decembrie 1915, va rămîne în analele parlamentarismului

român un mare discurs, pot spune mai mult, un splendid discurs… Cu

siguranţă acesta a fost cel mai bun discurs al lui Stere, care deşi a vorbit în

două şedinţe consecutive mai multe ore de-a rîndul, a menţinut neîncetat

încordată atenţiunea Camerei. Argumentarea lui era atît de interesantă, era

prezentată cu atîta logică, cu atîta bogăţie de cunoştinţe, cu atîta convingere,

era spusă cu o emoţiune atît de adîncă, atît de sinceră, încît adunarea a fost

impresionată şi multe suflete au fost sincer mişcate. Cei mai mulţi dintre aceia

cari îl văzuseră urcînd treptele tribunei l-au văzut apoi cu regret scoborîndu-

le. Dacă ar mai fi vorbit cîteva ceasuri, adversarii şi amicii l-ar fi urmărit cu

acelaşi încordat interes, cu aceeaşi neascunsă plăcere. Cînd şi-a încheiat apoi

peroraţia au fost multe aplauze şi ştiu pozitiv că în culoare a primit numeroase

felicitări de la oameni nepărtinitori cu adevărat emoţionaţi.

I.G. Duca, 1981

Ca basarabean, unicul reprezentant pe vremea aceea al provinciei

răsăritene în politica Vechiului Regat, C. Stere a pus de la început primatul

Basarabiei, susţinînd că România trebuie să meargă alături de Puterile

Centrale, pentru a dobîndi în primul rînd Basarabia. În sprijinul tezei sale, C.

Stere arăta pericolul pentru neamul românesc din Basarabia de a mai rămîne

sub oblăduirea Rusiei.

Pan Halippa, 1991

Un democrat convins, C. Stere a fost în acelaşi timp şi un aristocrat

distins al gîndirii. O energie inepuizabilă şi o minte enciclopedică care îşi

găsea aplicaţiunea şi crea în orice domeniu de activitate omenească-politic,

cultural, ştiinţific, economic, etc. cu aceeaşi fineţe de analiză şi aceeaşi putere

de sinteză.

Pan Halippa, 1936

99

Omul (adică Stere) poate aduce ca şi amicul său Marghiloman foloase

azi. Dar pentru nimic în lume n-aş fi vrut să bat cărările lui.

N. Iorga

„Cazul Stere” se încheie prin deces, dar urgisirea, vindicta şi ura îi vor

însoţi şi umbra cînd nu va mai exista şi poate că aici stă, în fond, ratificarea

dreptăţii lui şi adevăratele dimensiuni ale covîrşitoarei sale personalităţi.

Kalustian L., 1982

Nu mă pot pronunţa direct asupra operei literare a lui Constantin Stere,

în primul rînd, pentru, că nu sunt specialist. Ştiu, că în istoria mai multor

popoare au existat personalităţi complexe, contradictorii, care în creaţia lor

artistică şi-au periclitat concepţiile politice reacţionare. Se poate întîmpla că şi

Constantin Stere a fost o astfel de personalitate. Cred, totuşi, că publicîndu-i

opera literară, vom fi datori să vorbim deschis şi despre concepţiile social-

politice ale scriitorului, care concepţii, după opinia mea, sunt dubioase.

Artiom Lazarev, 1988

Căci omul (C. Stere) care venise din tundra siberiană, moldoveanul

acesta cu voinţă neînfrîntată, era un titan al gîndirii şi un om de o mare şi rară

cultură generală. Era , îmi spunea mult mai tîrziu Ion Cantacuzino, el însuşi

un savant şi un enciclopedist – cel mai bine mobilat creier din cîte cunoscuse

el.

Lupu N.,1936

Dl Stere e un om pe care chiar adversarii d-sale îl recunosc ca unul din

oamenii cu simţămintele cele mai nobilate şi cultura cea mai largă, un om

care ar face azi onoare oricărei universităţi din lume, prin vasta sa cultură şi

ştiinţă. Stere uneşte, pe lîngă această vastă cultură, şi un particularism unic…

iubeşte, cu patimă nebună, Basarabia. L-am văzut plîngînd cînd am trecut pe

la Ungheni. El e un om cu o cultură universală care ar putea trăi în orice colţ

de pămînt ar fi, dar este legat de această ţară şi de acest pămînt al Basarabiei

şi, de aceea, a fost aşa întreaga lui politică…

Lupu N., 1923

Константин Стере – одна из самых известных, самых сложных и

противоречивых фигур новой и новейшей истории Бессарабии и

Румынии, вызывающих до сих пор ожесточенные споры.

С.А. Мадиевский, 1990

100

Stere a fost mai presus de orice, un temperament de luptător, de revoltat

împotriva mentalităţii timpului său şi a organizaţiei sociale, sclerotizate în

forme vechi şi incapabile de adaptare la noile realităţi. Pentru el, idealul etic

şi naţional, se îmbină – în admirabilă sinteză – cu idealul etic şi politic.

Revendicările maselor oprimate erau însăşi revendicările dictate de conştiinţa

etică individuală. Idealul democraţiei devenea astfel idealul elitei intelectuale

a societăţii…

Mircea Mancaş, 1937

Stere, care a fost un om bun, care iubea florile şi cărţile, care preţuia

prietenia printre oameni, care nu ştia să urască pe nimeni, a avut parte să

soarbă mult din cupa durerii.

R. Marent, 1939

El [C. Stere], e român din Basarabia şi fiind timp de mai mulţi ani

surghiunit în Siberia, ura ţarismul. Visul lui cel mai scump s-a înfăptuit

deodată în chip cu totul neaşteptat, astfel că acum nu mai are nimic împotriva

noastră. Nu lupta în contra persoanei noastre ci a stavilei înfăţişate de noi în

calea îndeplinirii dorinţelor lui. Un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal

şi totodată un visător plin de misticism slav. Nu prea ne simţeam la largul

nostru împreună şi el nu prea îndrăznea să mi se uite în ochi. Eu n-am vorbit

decît foarte puţin şi l-am lăsat pe el să spună. I-am pus multe întrebări, dar

parcă ne pîndeam amîndoi, căci nici unul nu era sigur pe ce teren păşea şi pe

cine poate călca pe picioare. Socotisem că e nimerit să-l primesc căci e privit

ca unul din oamenii de mare viitor.

Maria, regina României

Stere a examinat pe trei planuri problemele muncitoreşti.

Pe plan sociologic – a arătat că, în esenţă, viaţa socială se reduce la o

acţiune de colaborare a eforturilor individuale şi că progresul social s-a

realizat prin diviziunea muncii.

Pe plan politic şi economic – a demonstrat că numai strînsa conlucrare a

ţărănimii cu muncitorimea poate să realizeze şi emanciparea acestor clase şi

condiţiile progresului.

În fine pe plan juridic .– C. Stere nu a uitat să sublinieze marele rol pe

care-l are legislaţia muncitorească pentru ocrotirea condiţiilor de muncă, în

epoca modernă.

N.N. Matheescu, 1937

101

Generaţia care se ridică de pe tot cuprinsul ţării noastre şi care crede în

ţărănism, va merge pe drumul trasat de mintea limpede a doctrinarului şi a

omului de logică puternică, care a fost C. Stere.

D. Moldovanu, 1937

În romanul său, Stere zugrăveşte mai autentic decît Alecsandri în Pohod

na Sibiri un convoi de deportaţi porniţi spre ţinuturile siberiene de la

marginea civilizaţiei, unde mai licăreau totuşi sentimente omeneşti.

Virginia Muşat, 1978

Pentru Stere literatura are un pronunţat caracter de clasă şi trebuie să fie

tendenţioasă, fără a cădea în tezism. Opera trebuie judecată istoric, politic şi

estetic. Urmînd linia Daciei literare şi a continuatorilor ei, C. Stere apreciază

în mod pozitiv inculcarea în opera de artă a unor idealuri patriotice şi morale.

Ca şi Ibrăileanu el subliniază permanent caracterul specific naţional şi al

fiecărei literaturi şi al fiecărui scriitor, principiu care stă la baza îmbogăţirii în

spirit naţional a patrimoniului artistic universal. C. Stere dă o mare importanţă

legăturii scriitorului cu viaţa. Despre scriitorii care-şi trag seva din

complexitatea existenţei umane vorbeşte cu stimă şi veneraţie, pe un ton

deosebit de cald. „În concepţia lui, scrie Şerban Cioculescu, arta nu se

desparte de societate, ci reflectează năzuinţele ei fundamentale”1. Greşelile

care i s-au imputat şi care provin dint-o deplasare a unghiului din care face

analiza critică de la estetic la etnic şi etic nu micşorează acuitatea observaţiei

şi a reflecţiei.

Critica sa este combativă, polemică, uneori muşcătoare. Alteori pagini

de exaltare lirică colorează afectiv expunerea. Nici un rînd nu apare fără a fi

îndelung meditat şi argumentat. Prin toate acestea, numeroase opinii ale lui C.

Stere merită oricînd să fie luate în seamă, destule din paginile lui critice îşi

păstrează actualitatea.

V. Muşat, 1978

Nu întotdeauna teoriile lui Stere au oferit formula cea mai fericită. Cu

toate acestea, prin lupta sa, el a ridicat un baraj rezistent în faţa abuzurilor şi a

reacţiunii din România burghezo-moşierească. Personalitatea acestui om a

fost atît de puternică, încît, fără să ocupe nici o funcţie de stat, cuvîntul şi

opiniile sale erau respectate…

Virginia Muşat, 1978

1 Şerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane, P. 346.

102

În literatura română, bogăţiei inumane a universului epic bengescian îi

răspunde bogăţia umană a prozei lui C. Stere. Iată de ce, spre deosebire de

prima, aceasta din urmă poate fi sintetizată într-un unic personaj, care

asemenea lui Julien Sorel sau prinţului Mîskin, cîştigă valenţele unui simbol.

Vania Răutu şi-a desăvîrşit misiunea, dacă a izbutit să se contrapună umbrelor

lui Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Lică Trubadurul sau Iancu Următescu.

I. Negoiţescu, 1976

Avea o bibliotecă „impresionantă, cuprinzînd cîteva mii de volume.

Călinescu, admirînd-o în 1932, mărturisea că l-a cuprins beţia văzînd „laolaltă

atîţea autori buni în ediţii clasice. Voltaire, Rousseau, Kant şi în genere

filozofie pînă la epoca Wundt. Am zărit însă pe măsuţă şi lucrări foarte

recente. Cărţi clasice domeniul juridic, foarte multe şi bune de sociologie”.

Avea, şi Stere i le-a arătat criticului, şi rarităţi bibliofile, cărţi din secolul

XVIII, ca de pildă o ediţie J.J.Rousseau…

Ornea Z.,

… Stere a refuzat ministerul pe care l-ar fi putut căpăta. Nu-l mai

interesa. Era acest gest şi reflexul superbiei sale de fiinţă orgolioasă, dar şi a

convingerii lui că, acum, în etapa finală a luptei pentru înfăptuirea reformelor,

trebuie să fie liber de obligaţii guvernamentale pentru a se putea dedica în

întregime lor.

Ornea Z.,

Stere era printre ei. Avea şi el psihologia acestor aleşi. Se umilea

contopindu-se cu poporul pentru a se înălţa. Eroic. Complexul de inferioritate

pe care l-a dobîndit în anii copilăriei, marcîndu-l, se răzbuna transformîndu-se

într-unul de superioritate. Toţi cei care l-au cunoscut atunci sau mai tîrziu,

încrezător în superioritatea sa, privind la cei din jur, inclusiv la cei ce i se

considerau prieteni, ca la nişte subalterni. Nu altfel îi va fi tratat pe tovarăşii

săi din Chişinău. Deşi faţă de unii avea stimă colegială. Dar superior tuturora

li se considera. Mai ales, că, de îndată ce a ajuns la Odesa cei din grupul

conducător al mişcării îl cooptaseră ca pe un egal al lor. Şi nu era puţin lucru,

pentru un tînăr abia ieşit din liceu, să fie tratat ca un coleg de către

conducătorii din secţiunea de sud-vest a mişcării narodnice. La această

situaţie nu ajunsese nici unul dintre colegii cerchişti din Chişinău. Stere nu

numai că era admis printre şefi, dar era invitat la reuniunile lor, unde căpătase

dreptul de a-şi spune cuvîntul. Şi, deşi adesea polemic, cuvîntul lui era

ascultat.

Ornea Z., 1989

103

Temperamental, Stere era o natură luptătoare. I se părea totdeauna mai

important să sacrifice o lucrare începută sau nici să nu o abordeze pe alta la

care meditase, pentru chestiune politică urgentă, dar care, cu vremea, se

demonstra a fi de însemnătate modestă (P. 224)…

Temperamental, Stere era un om politic. Fireşte, nu un politician, ci un

om preocupat, pînă la absorbire, de viaţa cetăţii, făurind doctrine valabile,

menite să ofere fundamentele teoretice unor mari acţiuni politice (P. 225).

Zigu Ornea, 1989

Ce-a însemnat C. Stere în cultura şi politica românească din ultimul

patrat de veac este inutil să mai recapitulăm. El însuşi, „om de graniţă”,

deschis perspective planetare sau europene într-o ţară de mărunţi şi pasionaţi

mahalagii ai vieţii şi ai inimii.

C. Stere s-a aflat la graniţa unei configuraţii geopolitice şi la mejdina a

două culturi (rusă şi română); la o configuraţie de două caractere: erau din

vocaţie al acţiunii şi visător abulic sau pion în dramele crîncene ale lui Eros.

Petre Pandrea, 1934

C. Stere face parte din categoria marilor reformatori. A fost un om de

mare format: Problema politică nu se pune parţial, ci se încadrează într-o

atitudine generală asupra lumii şi a existenţei. Un act din viaţa lui nu e un

epizod trecător, ci o verigă dintr-un lanţ. El a fost omul marilor curajuri.

Petre Pandrea, 1937

Poporanismul lui C. Stere este o doctrină adaptată la realităţile

româneşti. Acest poporanism a fost şi un puternic curent de naţionalism care

îmbina naţionalul cu socialul, singurul naţionalism constructiv şi adevărat; el

era în funcţie de ridicarea politică, economică şi culturală a clasei ţărăneşti.

Radu M. Paul, 1937

După Duiliu Zamfirescu cu „Viaţa la ţară” şi celelalte capitole ale

istoriei Comăneştilor şi după dl Liviu Rebreanu, cu „Ion” şi celea ce

„Răscoala” (deocamdată) va mai povesti din biografia familiei Herdelea, dl

C. Stere este al treilea scriitor care întreprinde în literatura noastră romanul

ciclic, social. Genealogia Răuţeştilor din Basarabia şi aventurile, îndeosebi

aceluia ce este predestinat să devie pivotul acestui roman, ale lui Vania

Răutu, umplu de pe acum două tomuri şi se opresc în pragul închisorii pe care

revoluţionarul nostru erou îl trece în anul 1881. Imagine a provinciei dintre

Prut şi Nistru, începînd cam de la jumătatea veacului trecut, „În preajma

revoluţiei” este totodată, dacă nu şi mai mult, romanul formaţiei sociale a lui

Vania Răutu, moldoveanul cu predispoziţii revoluţionare, crescut în mediul

104

mişcărilor ruseşti şi care va avea să acorde în desfăşurarea evenimentelor,

comandamentele revoluţiei universale cu cele ale poporului căruia aparţine.

Perpessicius, 1938

Pentru Stere, activitatea politică şi activitatea literară erau, în mod egal,

forme de „acţiune de realizare a idealului său naţional şi democratic a

convingerilor sale progresiste în slujba poporului”.

Radu Popescu, 1976

Concepţia politică a lui Stere cuprindea toate laturile vieţii în Stat, toate

păturile poporului, ca bază însă ea avea credinţa nestrămutată în puterile şi

valoarea păturii de jos – a ţărănimii, în imperioasa necesitate de a scoate

ţărănimea din mizeria şi întunericul în care zace, de a îndrepta pe drumul

propăşirii şi nu numai pentru îmbunătăţirea situaţiei ei, ci pentru binele

întregului popor. Credinţa aceasta era temelia poporanismului lui Stere,

izvorul acelui democratism al lui, care a rămas pentru totdeauna neschimbată.

Nicolae Popovschi, 1937

C. Stere e simbolul etic al democraţiei româneşti. Toţi cîţi au inima

cinstită şi caldă, toţi care au simţul moral rafinat ori adînc, sufletul bîntuit de

îngrijorări religioase ori metafizice chiar şi acei pe care îi conduce numai

bunul gust artistic, nu pot să nu iubească acest patetic portret, cu trăsături

sumbre de mister, cu luciri oţelite de forţă neînvinsă, cu îndărătnicie de martir

şi maiestate de comandant. Fără portretul lui C. Stere pe biroul nostru, ne-am

fi împrăştiat sforţările, ne-am fi pierdut în neant puterile. El ne-a dat

concentrarea şi încrederea optimistă.

Mihail D. Ralea, 1937

În toată istoria contemporană a României puţine personalităţi (poate

Kogălniceanu, Hajdeu, Maiorescu şi Iorga) pot prezenta o bogăţie sufletească

mai mare. Pentru a vorbi complet de C. Stere ar trebui să se ocupe cineva de

aspectul sociologic al operei sale (care înainte de Durkheim a arătat procesul

diferenţierii sociale prin degajarea individualităţii), de talentul său de agitator,

de propagandist, de om de acţiune politică, în fine – de artistul C. Stere. Căci

în el trăia deodată un om de ştiinţă, o fire de artist şi un om politic.

Mihail D. Ralea, 1991

Întotdeauna mi s-a părut că Stere este un mare artist de scenă. Între el şi

noi, ceilalţi muritori, era întotdeauna distanţa care e între public tragenianul

105

de pe scenă, în rolul prim din divina comedie a vieţii. El avea un rol de

susţinut, mai mult faţă de el decît faţă de alţii.

Izabela Sadoveanu, 1996

Viaţa lui C. Stere a fost vifor, cu puţine zile de blîndeţe. Din tinereţea

dintîi a cunoscut zbuciumul, s-a frămîntat şi a suferit pentru idealul

îmbunătăţirii omului…

Mihail Sadoveanu, 1937

Tatăl meu vorbea cu multă uşurinţă, dar se aşeza greu la scris. De aceea

i-a mirat pe mulţi cînd, în ultimii ani de viaţă, el a scris amplul său roman

autobiografic „În preajma revoluţiei”. În realitate nu l-a scris, ci l-a dictat

cuvînt cu cuvînt, opt volume la rînd. În perioada respectivă stătea mai mult la

Bucov. Acolo îl vizitau prietenii şi cunoscuţii. Era un mediu de

reculegere,unde se simţea bine şi care predispunea la amintiri. Avea o

memorie fenomenală, care în ciuda vîrstei lui înaintate, îşi păstrase intact

tezaurul…

Stere Gheorghe, 1975

Faptul că Stere şi-a trăit cei mai mulţi ani ai săi în România este ceva

mai întîi de toate nespus de ironic. Nici o ţară nu putea fi mai nepotrivită cu

firea lui mai străină de mentalitatea lui. Ne vine aproape să pronunţăm,

laolaltă cu proştii, cuvîntul trădare. A fost o adevărată trădare, nu a lui Stere,

ci faţă de Stere…

D.I. Suchianu, 1937

Lui Constantin Stere, odată cu trecerea lui din viaţă, i s-a dus şi

poporanismul, şi titlul de nobleţe, şi activitatea lui politică. A rămas şi stăruie

conul de lumină de dincolo de moarte şi care se cheamă „În preajma

revoluţiei”.

Vasile Vasilache, 1988

Numele celui care a scris volumele romanului-epopee „În preajma

revoluţiei” merită să-şi găsească locul cuvenit pe paginile istoriei noastre

literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-Gherea, Zamfir

Arbure, V. Crăsescu (Basarabeanu) şi altor scriitori-cetăţeni, care n-au

pregetat sa-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai bună şi

mai luminoasă, pe care a putut-o crea numai biruinţa proletariatului…

I. Vasilenco, 1963

106

Polemica dintre Constantin Stere şi socialişti, de la începutul acestui

veac descoperă pe Stere în adevărata lui lumină, descoperă gîndirea lui căreia

i-a rămas consecvent pînă la sfîrşitul vieţii sale, precum dezvăluie cauza

socială a fenomenului Stere în istoria luptelor de clasă din România.

Şt. Voicu, 1937

107

VI. ICONOGRAFIE

(Fotografii ale D-lui C. Stere)

C.Stere

C. Stere

C.Stere în România

C. Stere

108

C. Stere

C. Stere la Bucov

C. Stere

C. Stere la Bucov

109

C. Stere

C.Stere

în salonul sau de la Bucov

110

Maria Grosu-Stere

C.Stere cu fica

Magda şi fiul Roman

111

C.Stere în parc la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui ziarist (1935)

C.Stere în compania lui L. Leoneanu C.Stere în compania unor ziaristi

I.Botez, C.Stere şi G. Ibrăileanu,stîlpii revistei Veaţa Românească

112

Redacţia

revistei Veţa

Românească

C.Stere al

doilea din

stînga în

rîndul I

C.Stere, soţia

sa Ana Stere,

publicistul

N.D. Cocea,

L.Leoneanu,

secretarul

literar al lui

Stere

C.Stere în parcul de la

Bucov în compania lui

L. Leoneanu şi a unui

ziarist (1935)

C. Stere în presă

113

114

115

VII. BIBLIOGRAFIE

Sistematizarea documentelor în compartimentul „Bibliografie” cu

subdiviziunile: „Cărţi”, „Articole, studii, cercetări din culegeri reviste, ziare”

e strict cronologic, indiferent de numărul reeditărilor sau republicărilor

Cărţi, broşuri, extrase

1. Elenismul şi Iudaismul în civilizaţia umană. – Bucureşti: „Adam” ş.

a. – 32 P. – (Biblioteca socială Nr. 1).

1894

2. Apelul şi statutele societăţii „Datoria”. – Iaşi, 1894.

1897

3. Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept:

Studiu Sociologic şi juridic: (Teză de licenţă în drept). – Iaşi: Tip H.

Goldner, 1897. – 251 P. – (Xerocopie).

Cuprinsul: Prefaţă. – P. VIII-XV; Introducere: Starea actuală a

ştiinţei dreptului. – P. 1 – 35; Originile Societăţii şi individualitatea.

– P. 36-145; Originea statului şi a dreptului în genere, şi în special la

Romani. – P. 146-189; Persoana în dreptul roman primitiv. – P. 190-

220; Concepţia modernă a noţiunii de persoană. – P. 221-237;

Concluzie. – P. 238-245; Lista scrierilor citate. – P. 247-251; Tabla

de materii. – P. 252.

1902

4. Încercări filosofice*. – Iaşi, 1902.

1903

5. Introducere* în studiul dreptului constituţional. Partea I. –

Iaşi: Dacia, 1903. – 247 p. – (Coperta lipseşte).

1905

6. Curs* de drept constituţional după Dl. profesor C. Stere. –

[Iaşi, 1905]. – 296 P.

Aici şi în continuare, lucrările marcate cu asteriscul respectiv cer un control mai viguros,

căci descrierea este efectuată după surse bibliografice, fără a le consulta de visu.

116

1911

7. Drept* constituţional: Curs litografiat. – Iaşi, 1911. – 1132

p. – (Incomplet. Autorul menţionat la P. 33 Anul la P. 223, 248, 25

p.; Astăzi se păstrează la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a

României).

1914

8. Patru zile în Ardeal: Impresiuni fugitive. – Bucureşti:

Edit. librăriei H. Şteinberg et Fiu, [1914]. – 159 p.

9. Politica externă a României: Cuvîntările rostite în

discuţia răspunsului la Mesaj în şedinţele din 14, 15, 16 şi 17

decembrie 1915 ale Camerei Deputaţilor de d-nii: P.P.Carp şi C.

Stere / P. Carp, C. Stere. – Iaşi: Ed. rev. „Viaţa românească”, 1915. –

61 p.

1915

10. România* şi războiul european. – Iaşi: Viaţa românească,

1915. – 25 p. – (Extras).

1916

11. Discursul* D-lui Take Ionescu: Studiu critic. – Iaşi: „Viaţa

românească”, 1916. – 51 p. – (Extras din „Viaţa românească”).

12. În voia valurilor:* Icoane din Siberia. – Bucureşti: Ed.

librăriei H. Şteinberg, [1916]. – 104 p. – (Semnat: C. Nistrul).

13. Marele războiu şi politica României. – Bucureşti:

„Poporul”, 1918. – VI, 463 p.

Din cuprins: Prefaţă. – P. I-VI; Un cuvînt înainte cătră cetitori. – P.

3-5; Introducere. – P. 7-17; România şi războiul mondial: I. Cauzele

şi efectele războiului mondial. – P. 21-32: II. Războiul României. –

P. 33-78; III. „Idealul naţional” şi Basarabia. P. 79-115; IV.

Revoluţia din Rusia şi consecinţele ei. – P. 117-130; V.

Naţionalităţile din Rusia. – P. 131-176; VI. Perspective. – P. 177-

215; VII. Răspunsuri şi polemici. – p. 217-309; Partea II: Dintr-o zi

într-alta. – P. 313-458 cu unele detalizări: Dezagregarea economică

în Rusia. – P. 314-318; Noul moment în revoluţia rusă. – P. 318-322;

Perspective de pace? – P. 325-328; Petrograd-Iaşi. – P. 331-333;

Regimul din Iaşi şi pacea. – P. 339-342; Tratativele de pace şi

situaţia României. – P. 369-371; Democraţiile apusene şi România.

P. 372-374; În nădejdea Ucrainei. – P. 378-381; Ce face Guvernul

din Iaşi?.. – P. 384-386; Rada din Kiev şi Guvernul din Iaşi. – P.403-

406; Noul Guvern din Iaşi. – P. 425-428 etc.

117

14. În literatură: [Articole, studii]. – Iaşi: „Viaţa

românească”, 1921. – 180 p.

Cuprinsul: Prefaţă. – P. I.III; Europa pentru un călător Rămân din

1825. – P. 7-40. „Omul perfect”. – P. 41-46; Cîntarea pătimirii

noastre… – P. 47-91; Henrik Ibsen. – P. 93-99; Contele L.N. Tolstoi.

– P. 101-147; Petroniu veacului al XIX-lea: Oscar Wilde. – P. 149-

172; Palissot şi Palissotism. – P. 173-179.

1921

15. Un caz de conştiinţă: Cuvîntările rostite în şedinţele

adunării deputaţilor din 4, 5 şi 9 martie 1921 asupra validării alegerii

din jud. Soroca. Cu o prefaţă. – Bucureşti: „Viaţa românească”,

1921. – 86 p.

1922

16. Anteproiect* de Constituţie întocmit de secţia de studii a

Partidului Ţărănesc cu o expunere de motive de C. Stere – Bucureşti,

1922. – 185 p.

17. Evocarea* de motive la Anteproiectul de Constituţie al

Partidului Ţărănesc: [Broşură]. – Fără loc, 1922. – 85 p.

18. Partidul ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică. –

Iaşi: „Viaţa românească”, 1922 – 31 p.

Din cuprins: Rostul Partidelor Politice. – P. 3-6; Caracterul

Partidului Ţărănesc. – P. 7-10; Partidul Ţărănesc şi „Puterea” – P.

11-14; Criza în sînul Partidului Ţărănesc din Basarabia. – P. 15-18;

Cele două căi. – P. 19-22; Colaborare? – P. 23-26; Legea agrară şi

politica generală. – P. 27-31.

1930

19. Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul

Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere”. – Bucureşti: „Adevărul”, 1930. –

XVIII. 270 p.

Din cuprins: Prefaţă. – P. VII-XVIII; Preludii: Partidul Naţional

Ţărănesc şi şi „Cazul Stere”: Publicistul şi omul politic. – P. 1-6;

Obîrşia „Cazului Stere” – P. 7-14; Conflict de ideologii. – P. 15-25;

Răzvrătirea. – P. 26-35; Chemarea. – P. 36-45; Aparenţele şi

realităţile „Cazului Stere”. – P. 46-56; La răspîntie. – P. 57-65;

Închegarea Partidului Ţărănesc. – P. 66-73; Fuziunea. – P. 74-80; Pe

pragul puterii. – P. 81-88; „Domnul preşedinte”. – P. 89-98;

„Asimilare”. – P. 99-108; Guvernul Maniu din 10 noiembrie 1928. –

P. 108-115; Cu piciorul stîng… - P. 116-122; 9 octombrie 1929. – P.

118

123-131; Spre un regim dictatorial. – P. 132-139; Spre festivalul din

27 martie. – P. 140-147; 3 aprilie 1930. – P. 148-157; În judecata

conştiinţei cetăţeneşti. – P. 158-167; Încheiere: pentru Partidul

Naţional Ţărănesc. – P. 168-179; Epilogul: 6 iunie 1930. – P. 180-

190; Anexe: patru articole din „Lumina”: 1. Dreptul Basarabiei

asupra României. – P. 193-196; 2. Cimitirul… – P. 196-200; 3. Din

calvarul Basarabiei. – P. 200-204; 4. Cuvinte uitate. – P. 204-206;

Acţiunea pentru unire şi cuvîntările în Sfatul Ţării din Chişinău în

1918. – P. 207-211; Un caz de conştiinţă: Cuvîntările asupra

validării alegerii din jud. Soroca, din 12 februarie 1921. – P. 212-

253; Scrisoarea de demisie din partidul naţional-ţărănesc adresată d-

lui Iuliu Maniu. 4/IV, 1930, Bucureşti. – P. 254-255. Scrisoare

adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru ţărănimea

basarabeană. Bucov, 8/IV, 1930. – P. 256-267.

1932

20. În preajma revoluţiei: Roman. I. Prolog; Smaragda

Theodorovna. – Adevărul. – S. A. – [1932]. – Vol. 1. – 259 p.

21. În preajma revoluţiei: Roman. II. Copilăria şi adolescenţa

lui Vania Răutu. – Adevărul. – S.A. [1932]. – Vol. 2. – 359 p.

22. În preajma revoluţiei: Roman. III. Lutul. – Adevărul. –

S.A. [1932]. – Vol. 3. – 318 p. – Fără sfîrşit.

1933

23. În preajma revoluţiei*: Roman. IV. Hotarul. – Adevărul.

– S.A. [1933]. – Vol. 4. – p.

1934

24. În preajma revoluţiei: Roman. V. Nostalgii. – Adevărul.

– S.A. [1934]. – Vol. 5. – 406 p.

1935

25. În preajma revoluţiei: Roman VI. Ciubăreşti. – Adevărul.

– S.A. [1935]. – Vol. 6. – 392 p.

26. În preajma revoluţiei. Roman VII. În ajun. – Adevărul. –

S.A. [1935] – Vol. 7. – 400 p.

1936

27. În preajma revoluţiei. Roman VIII. Uraganul. –

Adevărul. – S.A. [1936]. – Vol. 8. – 408 p.

119

1979

28. Scrieri / Ed. îngr., studiu într. şi note de Z. Ornea. –

Bucureşti: Minerva, 1979. – 648 p.

Din cuprins: Secţiunea 1-a: În literatură. – P. 31-285; „Europa”

pentru un călător român 1825. – P. 39-56; „Omul perfect”. – P. 57-

60; Cîntarea pătimirii noastre… - P. 61-91; Henrik Ibsen. – P. 92-95;

Contele L.N. Tolstoe. – P. 96-119; ş.a.

Secţiunea a II-a. Din notiţele unui observator ipocondric. – P.

289-558: „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 343-352;

Organizaţia locală. – P. 353-364; Fischerland. – P. 365-372; ş.a.

Secţiunea a III-a. - D.A.C. Cuza „Liber-pansor…” – P. 561-564;

D.N.Iorga şi V[iaţa] R[omânească]. – P. 565-569; Democratismul şi

D. Aurel C. Popovici. – P. 570-588; Rezultatele unei polemici. P.

589-596; Comentarii şi note. – P. 597-645.

1989

29. Preludiu: Pagini de proză (schiţe literare, povestiri) şi

articole / Ediţie îngrijită de V. Badiu. – Ch.: Lit. artistică, 1989. –

271 p.. – (Cu alfabet rusesc. – La P. 240-241 – trei fotografii

calitative.)

Din cuprins: În voia valurilor (Icoane din Siberia). – P. 4-86; Cum

am devenit director al „Vieţii româneşti”. Amintiri fugare. – P. 87-

95; Un om . G. Ibrăileanu. – P. 96; „Omul perfect”: [Coşbuc]. – P.

97-101; Cîntarea pătimirii noastre. Octavian Goga… – P. 102-141;

Henrik Ibsen. – P. 142-147; Contele L.N. Tolstoi. – P. 148-183;

Petroniu (al) veacului al XIX-lea; Oscar Wilde. – P. 184-202;

Palissot şi palissotism. – P. 203-207; Pentru ce s-au răsculat ţăranii?

– P. 208-252; Badiu V. Constantin Stere (În loc de postfaţă). – P.

253-262; Note [cu adnotări la lucrările indicate în cuprins]. – P. 263-

270.

1990

30. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea intîi: Vol. (1-2) /

Ed. îngr., pref. şi note de V. Badiu. . Chişinău Hyperion, 1990. – 378

p. – (Seria „Scrieri”). Vol. I: Prolog. Smaragda Theodorovna.-P.2-

178. Vol.II: Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu.- P.179-364

31. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a doua: Vol. (3-4) /

Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău Hyperion, 1990. – 470 p. – (Seria

„Scrieri”). Vol. III: Lutul. – P. 3-186. Vol. IV: Hotarul. – P. 187-407.

1991

120

32. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia: Vol. (5-6) /

Îngr., alcăt. şi coment. de V. Badiu. – Chişinău Hiperion, 1991. –

512 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. V.: Nostalgii. – P. 4-236. Vol. VI.:

Ciubăreşti. – P. 237-464.

33. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra: Vol. (7-8) /

Îngr. Text. şi adnot. de Vasile Badiu. – Chişinău Hyperion, 1991. –

524 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. VII: În ajun. . P. 3-237. Vol. VIII:

Uraganul. – P. 239-480. Vol. IX: Addenda: [Sfîrşitul romanului]. . P.

482-486; Epilogul romanului „În preajma revoluţiei”; Dragă frate

Aurel Feodorovici; Epilog. – P. 486-488.

34. În preajma revoluţiei : Roman / Ediţie şi pref. de Z.

Ornea – Bucureşti. Ed. Cartea românească, 1991. – [Vol. 1-3]. – 577

p.

Din cuprins: Vol. [Cartea] 1: Prolog: Smaragda Theodorovna. – P.

3-187; Vol. 2: Copilăria şi adolescenţa lui Vanea Răutu. – P. 192-

382; Vol. 3: Lutul. – P. 382-573.

35. În preajma revoluţiei: Roman / Ed. şi pref. de Z.Ornea. –

Bucureşti: Cartea românească, 1991. – Vol. IV-V. – 495 p.

Din cuprins: Vol. (Cartea 2-a): Vol. 4: Hotarul. – P. 5-235; Vol. 5:

Nostalgii. – P. 237-491.

36. În viaţă, în literatură…: Cartea a cincia: Selecţie din

opera cugetătorului, publicistului, polemistului: articole, studii,

cronici şi comentarii estetice, literare, filozofice, social-politice / Ed.

îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău Hyperion, 1991. – 554 p. –

(Seria „Scrieri”).

Din cuprins: Scrieri estetice şi manifeste literare: „Arta socială”. –

P. 4-5; Limba literară. – P. 6-10; Ce cerem de la artişti. – P. 10-12;

Filosofia tendinţelor sociale în artă. – P. 12-16; Poporanismul. – P.

17-19; Motivele artei. – P. 19-21; „Poporul” în artă şi literatură. – P.

22-23; Arta şi poporul. – P. 24-42; Studii şi scrieri din volumul „În

literatură”: Prefaţă. – P. 44-45; „Europa” pentru un călător român din

1825. – P. 46-60; „Omul perfect” – P. 61-63; Cîntarea pătimirii

noastre… – P. 64-90; Henrik Ibsen. – P. 91-94; Contele L.N. Tolstoi.

– P. 95-116; Petroniu [al] veacului al XIX-lea. – p. 116-130;

Confesiuni morale: Cum am devenit director al „Vieţii româneşti”. –

P. 132-138; Patru zile în Ardeal. – P. 138-210; Din notiţele unui

observator ipocondric. – P. 210-259; Studii juridice şi de

filozofie:Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept. –

P. 261-366; Încercări filosofice. – P. 367-430; Elenismul şi

iudaismul în civilizaţia umană. – P. 430-440; Cronici politice şi

articole de istorie; „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 442-

121

450; Cauzele mişcărilor agrare. – P. 450-453; Amnistia. – P. 453-

458; Discuţiile din cameră. – P. 458-466; Pentru ce s-au răsculat

ţăranii. – P. 466-494; Pe terenul principiilor… - P. 495-508;

Întregirile necesare reformei electorale. – P. 508-514; Partidul

ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică: Rostul partidelor

politice. – P. 514-517; Caracterul partidului ţărănesc; Partidul

ţărănesc şi „puterea”… - P. 514-531; Criza în sînul partidului

ţărănesc din Basarabia. – P. 521-524; Cele două căi. – P. 524-526;

Colaborare? – P. 526-528; Legea agrară şi politică generală. – P.

528-531.

1993

37. În preajma revoluţiei*: Roman / Ed. şi pref. de Z. Ornea. –

Bucureşti: Cartea românească, 1993. – Vol. 3. – 729 p.

Din cuprins: Vol. [Cartea 3]: Vol. 6: Ciubăreşti. – P. 5-242; Vol. 7:

În ajun. – P. 243-484; Vol. 8: Uraganul. – P. 487-729.

1996

38. Social-democratism sau poporanism? / Ed. şi pref. de

M.Ungheanu, cu o postfaţă de I. Bădescu. – Galaţi: Ed. „Pruto-

Franco”, 1996. – 321 p.

Din cuprins: Introducere. – P. 3-9; Social-democratismul şi

ţărănimea. – P. 10.35; Social-democratismul şi ţările agricole.

Caracterul social al ţărănimii. – P. 36-75; Industrializare? –

Termenul evoluţiunii sociale. Capitalul „Vagabond”. – P. 76-123;

Problema naţională şi social-democratismul. Antisemitismul. – P.

124-174; Situaţia politică şi problema democratismului în România.

– P. 175-212; Formula progresului nostru industrial. – P. 213-227;

Încheiere. – 228-244; Neoiobăgia d-lui Gherea. – P. 245-268.

1997

39. Singur împotriva tuturor / Ediţie îngr. de Alina Ciobanu.

– Ch.: Editura „Cartier”, 1997. – 319 p.

Din cuprins:I. Politica externă a României: Cuvîntări din decembrie

1915. – P. 11-42; II. Idealul naţional şi Basarabia: Glasul realităţii;

Autonomia Basarabiei? Cauzele războiului mondial; Războiul şi

revoluţia din Rusia; Bazinul Dunării şi românii…; Din calvarul

Basarabiei…; Basarabia şi revoluţia din 1905…; Blestemul

Basarabiei… – P. 43-101; III. Un caz de conştiinţă. – P. 103-137:

IV. Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional

122

Ţărănesc şi „Cazul Stere”. – P. 139-291; V. Anexe: Cuvîntările în

şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918; Criza în sînul Partidului

Ţărănesc din Basarabia…; Ororile din Basarabia…; Cuvîntul din

urmă a Dlui Stere. – P. 295-317.

2000

40. Smaragda Theodorovna*: [Vol. 1 din romanul „În

preajma revoluţiei” în lb. fr.] / Traduit par Mariana Cojan-

Negulesco. – Paris: L’Hartmatien, 2000. – 240 p.

2002

41. Documentări politice / Red. şt. Pavel Balmuş; Proiect,

pref. selecţia şi îngrijirea textului: Iurie Colesnic. – Chişinău:

Museum; Bucureşti: Muzeum, 2002. – XLIII. 684 p. – (Colecţia

Testament).

Din cuprins: Social-democratism sau poporanism?: I. Social-

democratismul şi ţărănimea. – P. 5-18; II. Social-democratismul şi

ţările agricole. Caracterul social al ţărănimii. – P. 19-39; III.

Industrializare? – termenul evoluţiunii sociale. – Capitolul

„Vagabond”. – P. 40.64; IV. Problema naţională şi social-

democratismul. Antisemitismul – P. 65-90; V. Situaţia politică şi

problema democratismului în România. – P. 91-109; VI. Formula

progresului nostru industrial. – P. 110-117; VII. Încheiere. – P. 118-

120; Neoiobăgia Dlui Gherea. .– P. 127-140; Politica externă a

României. – P. 141.164; România şi războiul european. – P. 165-

183; Marele război şi politica României. – P. 185-454; Partidul

ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică. – P. 455-466;

Documentări şi lămuriri politice: Partidul Naţional Ţărănesc şi

„Cazul Stere”. – P. 467-591; Anexe. – P. 593-638.

2004

42. Roman: [În 4 vol.] / Selecţie, şt. introd. şi note biobibliogr.

de Mihai Cimpoi; Postfaţă de Ion Sumuţ. – Chişinău: Ştiinţa – Arc.,

2004. – (Col. „Literatura din Basarabia în secolul XX…).

[Vol.] 1. Stere C. În preajma revoluţiei: Cartea 1: Prolog. Smaragda

Theodorovna. – 2004. – 267. p.

2005

43. Merele, harbujii şi albinele: [Nuvele] / Adapt. de Ion

Druţă. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2005, - 28 p.

123

2006

44. În preajma revoluţiei: Roman / Prefaţă de Ion Druţă.

Haralambie Corbu. Zigu Ornea. – Chişinău: „Universul”, 2006. –

Vol. 1-2. – V-XLVI. 1-370 p.

Din cuprins: Vol. 1. Prolog. Smaragda Theodorovna. – P. 1-182.

Vol. 2. Copilăria şi adolescenţa lui Vanea Răutu. – P. 183-368.

45. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,

2006. – Vol. 3-4. – 408 p.

Din cuprins: Vol. III. Lutul… - P. 5-186; Vol. IV. Hotarul. – P. 187-

406.

46. În preajma revoluţiei: Roman / Lectori: Tudor Palladi,

Pavel Balmuş. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – 528 p.

Din cuprins: Vol. 5. Nostalgii. – P. 5-244; Vol. 6. Ciubăreşti. – P.

245-470. Ecouri în presa vremii. – P. 471-525.

47. În preajma revoluţiei: Roman / Lectori: Tudor Palladi,

Pavel Balmuş. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – 528 p.

Din cuprins: Vol. 7. În ajun. – P. 5-234. Vol. 8. Uraganul. – P. 236-

468; Ecouri în presa vremii. – P. 470-516..

48. Publicistică: Articole. Cronici „artistice-literare” şi social-

politice. Cuvîntări-discursuri. Eseuri. Evocări. Impresii de călătorie.

Luări de atitudine. Portrete şi profiluri literar-estetice. Studii ş.a. /

Alc. şi îngrijirea textelor: Pavel Balmuş. – Chişinău: Tipogr. Ed.

„Universul”, 2006. – Vol. IX. – 568 p.

Din cuprins: Notă asupra ediţiei. – P. 5-7; Caractere în stil clasic”, –

P. 9-11; Concursul artistic din Iaşi. – P. 11-13; Din notiţele unui

observator ipochondric. – P. 14-60; „Arta socială”. – P. 61-62; Sofia

Nădejde. – P. 63-64; Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski). – P. 65-

66; Limba literară. – P. 67-71; Garşin şi Besărăbeanu (Victor

Crăsescu). – P. 72-73; Ce cerem de la artişti? – P. 74-75; Filosofia

tendinţelor sociale în artă. – P. 76-80; Poporanismul. – P. 81-83;

„Motivele” artei. – P. 84-86; „Poporanismul” în artă şi literatură. – P.

87-88; Palissot şi Palissotism. – P. 89-91;” Omul perfect”. – P. 92-

95; Arta şi poporul. – P. 96-113; Cîntarea pătimirii noastre – P. 114-

143; „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 144-151; Petroniu

[al] veacului al XIX-lea Oscar Wilde. – P. 152-163; Henrik Ibsen. –

P. 164-167; Preoţi, cereţi şcoli moldoveneşti. – P. 168-169; Patru

zile în Ardeal: Impresii fugitive. – P. 170-239; Cauzele mişcărilor

agrare. – P. 240-242; Amnistia. – P. 243-247; Discuţiile din cameră.

– P. 248-256; Dr. Ion Radovici. – P. 257; Pentru ce s-au răsculat

ţăranii? – P. 258-285; Contele L.N. Tolstoi. – P. 286-306; Pe terenul

124

principiilor… – P. 307-319; „Europa” pentru un călător român din

1825. – P. 320-334; Întregirile necesare reformei electorale. – P.

335-341; Două cuvîntări din perioada „neutralităţii” României [din

15 şi 16 decembrie] 1915. – P. 343-381; Din vol. „Marele război şi

politica României”. – P. 383-429. Războiul şi revoluţia din Rusia. –

P. 387-390; Bazinul Dunării şi românii. – P. 390-392; Războiul şi

orientul european. – P. 392-395; Idealul naţional. – P. 395-398; Din

calvarul Basarabiei. – P. 398-402; Cimitirul… - P. 402-405;

Basarabia şi revoluţia din 1905. – P. 405-408; Basarabia şi „Ţara-

Mamă”. – P. 408-410; Dreptul Basarabiei asupra României. – P.

411-414; Cuvinte uitate. – P. 414-417; Naţionalism?.. – P. 417-419;

„Federaţia Mării Negre…” – P. 419-420; Blestemul Basarabiei. – P.

420-423; La Chişinău. – 423-426; Ţăranii Basarabeni şi România. –

P. 426-429; „Un caz de conştiinţă”:- P. 431-470; Cuvîntarea din 4

martie 1921. – P. 432-491; Cuvîntarea din 5 martie 1921. – P. 444-

471; Publicistul şi omul politic. – P. 472-477; Obîrşia „Cazului

Stere”. – P. 477.484; Conflict de ideologii. – P. 484-494;

Răzvrătirea. – P. 494-502; Chemarea. – P. 502-510; Aparenţele şi

realităţile „Cazului Stere”. – P. 511-521; La răspîntie . – P. 521-529;

Spre festivalul din 27 martie. – P. 529-535; Trei aprilie 1930. – P.

536-544; În judecata conştiinţei cetăţeneşti. – P. 545-553; Cum am

devenit director al „Vieţii româneşti”: Amintiri fugare. – P. 554-559;

Un om: G. Ibrăileanu. – P. 560.

49. Singur împotriva tuturor / Ed. îngrijită de Alina Ciobanu. – Chişinău:

Cartier, 2006. – 432 p.

Articole, studii, recenzii din reviste,

ziare şi din culegeri colective

1893

50. Arta socială* // Evenimentul literar. – 1893. – 27

decembrie (Nr. 2). – (semnat: C. Şărcăleanu).

51. „Caritate* în stil clasic” // Adevărul. – 1893. – 4

octombrie. – P. 2, 3. – (semnat: S. Cerepcoveanu).

52. Concursul* artistic din Iaşi // Adevărul. – 1893. – 18

octombrie. – P. 2. – (semnat: S. Cerepcoveanu).

53. Din notiţele unui observator* ipochondric: (un foileton

social) // Adevărul. – 1893. – 18, 25 octombrie; 1, 8, 15 noiembrie;

6, 13 şi 20 decembrie. – P. 1-3.

54. Răspuns* dlui Deniroff (Doniroff) // Evenimentul. – 1893.

– 4 sept. – (semnat: C. Scorţescu). – (Vezi şi 3 septembrie).

125

55. Răspuns* dlor V. Stupu şi Doniroff // Evenimentul. –

1893. – 27 august. – (semnat: C. Scorţescu).

56. Socialiştii* şi mişcarea naţională: [Ciclu de articole] //

Evenimentul. – 1893. – 11-13, 31 august (Numerele 155-157). –

(semnat: C. Scorţescu).

1894

57. Arendaşii noştri* // Munca. – 1894. – 11 septembrie (Nr.

28). – (semnat: C. Şărcăleanu).

58. Arta pentru popor* // Evenimentul literar. – 1894 – 25

iulie, (Nr. 32). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).

59. Arta şi luptele* sociale // Evenimentul literar. – 1894. –

18 iulie (Nr. 31). – P. 2. – (semnat: C. Şărcăleanu).

60. Artele frumoase* // Evenimentul literar. – 1894. – 22

august (Nr. 36). – P. 2-3. – (semnat: C. Şărcăleanu).

61. Basmul cocoşului roşu* // Lumea nouă. – 1894. – 21 (sau

28) noiembrie. – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).

62. Ce cădere!* // Evenimentul literar. – 1894. – 27 iunie (Nr.

28). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).

63. Ce cerem de la artişti?* // Evenimentul literar. – 1894. – 7

martie (Nr. 12). – (semnat: C. Şărcăleanu).

64. Ce să spunem* ţăranilor? // Munca. – 1894. – 19 iunie

(Nr. 16). – (semnat: C. Şărcăleanu).

65. Cine insultă femeile?* // Evenimentul literar. – 1894. – 6

iunie (Nr. 25). – (semnat: C. Şărcăleanu).

66. Cine sînt eu?* // Evenimentul literar. – 1894. – 16 mai

(Nr. 22). – P. 2. – (semnat: C. Şărcăleanu).

67. Cum rămîne* // Adevărul. – 1894. – 4 aprilie. – (semnat:

C. Şărcăleanu).

68. Din viaţa* osîndiţilor politici ruşi din Siberia // Munca. –

1894 (1893?) – 19 iunie (Nr.16); 10 iulie – 7 august (Nr. 19-23).

69. Filosofia* tendinţelor sociale în artă // Evenimentul literar.

– 1894. – 21 martie; 25 aprilie. – P. 1-4. – (semnat: C. Şărcăleanu).

70. Garşin* şi Besărăbeanu [Victor Crăsescu] // Evenimentul

literar (Iaşi). – 1894. – 27 februarie. – P. 3.

71. Limba literară* // Evenimentul literar. – 1894. – 8, 21, 27

februarie, şi (ori) 1, 7 martie. (Nr. 10-11). – (semnat: C. Şărcăleanu).

72. Literatura dramatică* // Evenimentul literar. – 1894. – 29

august (Nr. 37). – P. 2-3. – (semnat: C. Şărcăleanu).

73. Motivele artei* // Evenimentul literar. – 1894. – 1 aprilie

(Nr. 16). – P. 1 – (semnat: C. Şărcăleanu).

126

74. Muncitorii unguri* şi chestia naţională // Evenimentul

literar. – 1894. – 16 mai (Nr. 22). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).

75. Naţionalismul* şi socialismul // Evenimentul literar. –

1894. – 9 mai (Nr. 21). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).

76. „Omul perfect”*: [G. Coşbuc şi poezia Domniei sale]* //

Evenimentul literar. – 1894. – 20 iunie. – (semnat: C. Şărcăleanu).

77. Omul şi natura* // Evenimentul literar. – 1894. – 11 iulie

(Nr. 30). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).

78. Palissot şi palissotism* // Evenimentul literar. – 1894. –

23 mai (Nr. 23). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).

79. Poporanismul* // Evenimentul literar. – 1894. – 28 martie

(Nr. 15). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).

80. Poporul* în artă şi literatură // Evenimentul literar. – 1894.

– 25 aprilie (Nr. 19). – P. 3. – (semnat: C. Şărcăleanu).

81. Socialismul* şi naţionalismul // Evenimentul literar. –

1894. – 2 mai (Nr. 20). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).

82. Sofia Nădejde* // Evenimentul literar. – 1894. – 3

ianuarie. – P. 1. – (Semnat: Sib[erianu].

83. Ultimul cuvînt* // Evenimentul literar. – 1894. – 13 iunie (Nr. 26). –

(semnat: C. Şărcăleanu).

84. Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski) // Evenimentul

literar. – 1894. – 3 ianuarie. – P. 3. – (Articol nesemnat).

85. Unul e Omul* // Evenimentul literar. – 1894. – 11 iunie

(nr. 29).

1896

86. Estetica* pozitivă // Lumea nouă. – 1896. – 17 noiembrie; 1

decembrie. – (Semnat: Şt. Costea).

87. Evoluţia artei* // Lumea nouă. – 1896. – 17 august; 25

august; 1 septembrie. – (Semnat: Şt. Costea).

88. Mediocrităţile* // Lumea nouă. – 1896. – 11 august. –

(Semnat: Verax).

89. Oglinda* societăţii // Lumea nouă. – 1896. – 4 august. –

(Semnat: Verax).

90. Sentimentul estetic* // Lumea nouă. – 1896. – 14 iulie. –

(Semnat: Verax).

1897

91. Încercări filozofice* // Arhiva. – 1897. – Nr. 3-4 (şi 5-6?).

– P. 159-160; 285.

127

92. Teoria cunoştinţei:* [Capitol din teza de licenţă.

„Evoluţia individualităţii…”] // Arhiva. – 1897. – Nr. 5-6. – P.

1898

93. Întrunirea* noastră // Propaganda (supliment). – 1898. –

28 octombrie.

1899

94. Un ajutor* de primar socialist: Interviu cu dl. C. Stere /

Interlocutor: Constantin Mille // Adevărul. – 1899. – 24 februarie.

1901

95. Discurs* rostit în Camera Deputaţilor la 2 decembrie 1901

// Dezbaterile Adunării Deputaţilor din 2 decembrie 1901. – Nr. 12.

– P. 44.

1906

96. Alegerile* din Rusia // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3.

– P. 506-510. – (Semnat: C. S.).

97. Către cititori* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1 (1

martie). – P. 7. – (Fără semnătură).

98. Cîntarea pătimirii noastre…: [Octavian Goga – poetul

favorit al intelectualilor români] // Viaţa românească. – 1906. – Nr.

1. – P. 50-77. – (Semnat: C. Şărcăleanu).

99. Cum „pacifică” dl. Stolipin Rusia // Viaţa românească. –

1906. – Anul 1. – Vol. III. – Nr. 7. – P. 135-136. – (Semnat: C. S.).

100. Din Basarabia: Românii şi chestia agrară: [Despre

pregătirile către editarea Ziarului „Moldovanul”, 1907-1908] // Viaţa

românească. – 1906. – Anul 1. – Vol. III. – Nr. 7. – P. 97-103; Nr.

10. – P. 572-575. – (Semnat: M. Costea).

101. Din trecutul* Basarabiei // Viaţa românească. – 1906. –

Nr. 4. – P. 122-129. – (Semnat: M. Costea).

102. Discursul* dlui P. P. Carp // Viaţa românească. – 1906. –

Nr. 5. – P. 311-314.

103. Fischerland* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 6. – P.

487-491. – (Semnat: C. S.).

104. „Foametea* constantă” şi chestia agrară // Viaţa

românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 152-158. – (Semnat: C. S.).

105. Henrik Ibsen: [Ecou la moartea dramaturgului norvegian]

// Viaţa românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 148-150. – (Semnat: C. Şr.

C. Şărcăleanu).

128

106. Morala* în artă // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 6. – P.

306.

107. Organizaţia* locală // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3.

– P. 498-505. – (Semnat: St.).

108. Patru zile în Ardeal: Impresii fugitive // Viaţa românească.

– 1906. – Nr. 4. – P. 87-101; Nr. 5. – P. 263-277; Nr. 6. – P. 425-

442; 1907. – Nr. 1. – P. 75-85; Nr. 2. – P. 297-309.

109. Petroniu [al] veacului al XIX-lea: ( O parabolă între scr.

englez Oscar Wilde şi scr. latin Caius Petronius Arbiter) // Viaţa

românească. – 1906. – Nr. 3 (1 mai). – P. 413-424. – (Semnat:

Şărcăleanu C.).

110. Politica* Austro-ungară // Viaţa românească. – 1906. – Nr.

6. – P. 492-500. – (Semnat: C. S.).

111. Preoţi*, cereţi şcoli moldoveneşti // Basarabia. – 1906. –

15 noiembrie. – P. 1. – (Semnat: Pr[ofesorul] Onofrei).

112. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 10. – P.

648. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Brăteanu Vintilă I. Menirea

partidului liberal. – Bucureşti: Voinţa Naţională, 1906.

113. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 5. – P. 327.

– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Eivenson Henry W. The Dawn in

Rusia et scenes in the Rusi(an) Rewuluţion. – London, 1906 (Semnat

C. S.).

114. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1 (6

martie). – P. . – Rec. la cartea: Goga O. Poezii… – (Semnat: C.

Şărcăleanu).

115. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3. – P. 515.

– (Semnat: C. Şt.). – Rec. la cartea: Nădejde Sofia. Robia banului:

Roman. – Bucureşti: Sfetra, 1906.

116. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 171.

– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Popovici Aurel C. Die

vereinigten Staaten von Gross-Oesterreich… – Leipzig, 1906. – 427

p.

117. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 2. – P.

334-338. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Sturdza D. A. Puterea

executivă în constituţiunea României. – Bucureşti, 1906.

118. Recenzii* Radu Rosetti: // Viaţa românească. – 1906. –

Vol. III – Nr. 8. – P. 298-300. – (Semnat: C.). – Rec. la cartea:

Rosetti Radu. Despre originea şi transformările clasei stăpînitoare

din Moldova. – Bucureşti, 1906 (Extras din Analele Academiei

Române).

129

119. Reforma* morală şi reforma electorală // Viaţa

românească. – 1906. – Nr. 2. – P. 316-321. – (Semnat: St.).

120. Scrisori din Basarabia (I)* // L’Independance Romaine. –

1906. – 6/19 ianuarie. – (Semnat: C. Şărcăleanu).

121. Scrisori din Basarabia // Viaţa românească. – 1906. – Nr.

3. – P. 469-474. – (Semnat: M. Costea).

122. Statele* unite ale Marii Austrii // Viaţa românească. –

1906. – Nr. 2. – P. 322-326. – (Semnat: C. S.).

123. Ţară de latifundii* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 10.

– P. 620-633. – (Semnat: C. S.). – (La rubrica „Cronica Internă”).

124. Urmările războiului* ruso-japonez: Revoluţia din Rusia //

Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 159-164.

1907

125. Alegerile* pentru Duma // Viaţa românească. – 1907. –

Nr. 2. – P. 364-367. (Semnat: St.).

126. Amnistia* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 6. – P. 474-

477.

127. Cauzele* mişcărilor agrare // Viaţa românească. – 1907. –

Nr. 3. – P.538-540. – (Semnat: V. R.).

128. Către* toţi locuitorii satelor („Manifestul dlui Stere”) //

Gazeta ţăranilor. – 1907. – 25 martie.

129. Discuţiile* din cameră: [Despre rostul partidelor în viaţa

societăţii] // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 12. – P. 449-455.

130. După răscoale* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 4. – P.

.

131. Formarea latifundiilor // Viaţa românească. – 1907. – Nr.

2. – P. 354-363. – (Semnat: C. S.).

132. Ministerul* Agriculturii, Industriei, Comerţului şi

Domeniilor… // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 454. –

(Semnat: C. S.).

133. Momentul // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 5. – P.324-

326; Nr. 10. – P. 324-325. – (Semnat: C. S.).

134. O scrisoare* a dlui C. Stere // Adevărul. – 1907. – 11

iulie.

135. D. Panu* şi „Viaţa românească” faţă de socialişti // Viaţa

românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 429-432. – (Semnat: C. S.).

136. Patru zile în Ardeal:* Impresii fugitive // Viaţa

românească. – 1907. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 75-85; Nr. 2. – P. 297-

309.

130

137. Piemont românesc // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. –

P. 150-164. – (Semnat: C. S.).

138. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 204.

– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Agricola D. P. Casa rurală. –

Bucureşti, 1906.

139. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 11. – P.

300. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Caragiale I. L. Din

primăvară pînă-n toamnă. – Bucureşti: – Adevărul, 1907.

140. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 204.

– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Creangă G. D. Banca ţărănească

din Rusia şi rezultatele ei, precum şi o scurtă dare de seamă asupra

băncilor ţărăneşti din Rusia, Ungaria şi Bucovina. – Bucureşti, 1906.

141. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P.

203-204. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Creangă G. D. Situaţia

arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească. – Bucureşti, 1906.

142. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P.

200-203. – (Semnat: Sr.). – Rec. la cartea: Djuvara Trandafir D.

Dreptul de autor al străinilor în România. – Bucureşti, 1907; Les

droita de proprietè littèraire et artistique dea etrangèrea reconnus par

la justice en Roumanie. – Bucureşti, 1906; Antiproiect de lege

asupra dreptului de autor. – Bucureşti, 1907.

143. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P.

451-452. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Ghyca-Dumbrăveni L.

Cîteva cuvinte în chestiunea ţărănească…

144. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 10. – P.

140-143. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Moruzi Sebastian.

Cîteva vederi în chestia ţărănească. – Fălticeni, 1907.

145. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P.

452-454. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Xenopol A. D. Mijloace

de îndreptare ale stării ţărănimii române. – Iaşi, 1907.

146. Socialdemocratism sau poporanism? // Viaţa românească.

– 1907. – Nr. 8. – P. 170-193; Nr. 9. – P. 313-341; Nr. 10. – P. 15-

48; Nr. 11. – P. 173-208; 1908. – Nr. 1. – P. 49-75; nr. 4. – P. 59-80.

1908

147. Contele L. N. Tolstoi: (Cu prilejul jubileului [de 80 de

ani]) // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 9. – P. 385-402. – (Semnat:

Şărcăleanu).

148. Democratismul* dlui Aurel C. Popovici // Viaţa românească. – 1908.

– Nr. 6. – P. 453-477. – (Semnat: C. S.).

131

149. Dr. Ion Radovici* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 4. –

P. 23. – (Semnat: Viaţa românească).

150. Imperiul* Habsburgilor şi politica românilor // Viaţa

românească. – 1908. – Nr. 11 (noiembrie). – P. 242-253.

151. Latifungiile* şi fărîmiţarea proprietăţii ţărăneşti // Viaţa

românească. – 1908. – Nr. 5 (1 mai). – P. 296-303.

152. Latifungiile* şi progresul economic // Viaţa românească. –

1908. – Nr. 3. – P. 448-453.

153. Mizeria ţărănimii şi repartizarea proprietăţii // Viaţa

românească. – 1908. – Nr. 1. – P. 99-110. – (Semnat: C. S.).

154. Pe terenul* principiilor // Viaţa românească. – 1908. – Nr.

10. – P. 93-104.

155. Pentru ce* s-au răsculat ţărani?: [Ecou la cartea cu acest

titlu de Radu Rosetti (Buc., 1908)] // Viaţa românească. – 1908. –

Nr. 8. – P. 254-278. – (Semnat: C. S.).

156. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.

135-136. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Iermoloff Alexie. La

Russie agricole devant la crise arrare. – Paris: Hachtte, 1907.

157. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 12. – P.

460. – (Semnat: Sr.). – Rec. la cartea: L. B. Impresii de călătorie şi

cursurile de vacanţe din Iaşi…, 1908.

158. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.

131-133. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Les plus belles pages de

Clemencean. Recueillies et annoteea Par Pascal Bonetti. – Paris:

Mericont, 1908.

159. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.

136-138. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Lloyd Demarest H. The

Swiss Democracy The study of a Sovereign people. – London:

Unwin, 1908.

160. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.

134-135. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Miliukov Paul. La orise

Russe. – Paris, 1907.

161. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 9. – P.

470-471. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Müller-Guttenbrunn A.

Gotzendömmerung. Ein Kulturbild ans dem heutigen Ungarn. Dritte

Auflage. – Wien, 1908.

162. „Reformele”* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 2. – P.

300-306.

163. Rezultatele* unei polemici // Viaţa românească. – 1908. –

Nr. 7. – P. 134-139. – (Semnat: C. S.).

132

164. Spovedanie* (către oamenii cinstiţi) // Liberalul – 1908. –

21 ori 27 martie. Nr. 22. – (Semnat: C. Scorţeanu).

1909

165. În jurul* unei calomnii: [Răspuns lui A. D. Holban] //

Viitorul. – 1909. – 13-16 august.

166. Lecţii practice: Organizaţia bisericii în Ardeal // Viaţa românească. –

1909. – Nr. 2. – P. 247-252. (Semnat: C. S.).

167. Ultimul cuvînt* // Viitorul. – 1909. – 20 august – 15

septembrie.

1910

168. Cuvinte uitate* // Viaţa românească. – 1910. – Nr. 12. –

P. 420-447.

169. Europa pentru un călător român din 1825: [Despre notele

de călătorie ale boierului muntean Constantin Golescu] // Viaţa

românească. – 1910. – Nr. 10. – P. 19-38. (Semnat Const.

Şărcăleanu).

170. „Neoiobăgia” dlui Gherea*, cum şi cu cine discută d.

Gherea // Viaţa românească. – 1910. – Nr. 11. – P. 239-255; Nr. 12.

– P. 420-447.

1911

171. „Colegiul unic” // Viaţa românească. – 1911. – Nr. 11. –

P. 273-280. (Semnat C. S.).

172. Cronica* internă. Întregirile necesare reformei electorale //

Viaţa românească. – 1911. – Nr. 12. – P. 472-477. – (Semnat: C. S.).

173. [Discurs* în clubul liberal ieşan] // Mişcarea. – 1911. – 4

ianuarie.

174. H. Taine* şi Revoluţia Franceză // Viaţa românească. –

1911. – Nr. 7. – P. 92. – (Semnat: St.).

175. [Oscar Wilde*: Prefaţă] // Wilde Oscar. Pescarul şi

sufletul său / Trad. de D.Anghel; Pref. de C. Stere. – Bucureşti:

Cartea românească, 1911, – 96 p.

1912

176. Băncile populare şi creditul ţărănesc // Viaţa românească.

– 1912. – Nr. 9. – P. 367-375. – (Semnat: C. S.).

177. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) // Viaţa

românească. – 1912. – Nr. 5-6. – P. 250-293.

133

178. Perspectivele războiului Austro-Rus şi România // Viaţa

românească. – 1912. – Nr. 11-12. – P. 265-280.

179. Post-scriptum:* Ceia ce nu putem admite // Viaţa

românească. – 1912. – Nr. 2. – P. 316.

180. Războiul din Balcani şi atitudinea României // Viaţa

românească. – 1912. – Nr. 9. – P. 378-387.

181. [Recenzie] // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 5-6. – P.

424-425. – (Semnat: St.) – Rec. la cartea: Rosetti Radu. Păcatele

sulgerului. – Bucureşti, 1912.

182. [Stere declară*…] // Mişcarea. – 1912. – 8 noiembrie.

1913

183. Industria* mică // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 7.

184. Învăţăminte* din războiul balcanic // Viaţa românească. –

1913. – Nr. 1.– P. 99-107. – (Semnat: C.S.).

185. Rezultatele tratatului de la Bucureşti // Viaţa românească.

– 1913. – nr. 7-8. – P. 184-194.

186. „Viaţa românească”* jidovito-antisemită // Viaţa

românească. – 1913. – Nr. 10. – P. 116-117.

1914

187. [Discurs rostit în sala „Cinema Modern” cu ocazia

constituirii Ligii reformelor] // Mişcarea. – 1914. – 5 iulie.

188. Jos Austria?* // Universul. – 1914. – 21 iulie; Românul. –

1914. – 27 iulie.

189. Partidele politice* şi reformele: [Expunere la adunarea

plenară a clubului liberal Iaşi] // Mişcarea. – 1914. – 28 iunie.

190. Raport* al comisiei pentru propunerea de revizuire a

constituţiei: Dezbaterile Adunării Deputaţilor // Buletinul oficial. –

1914. – Nr. 7 (1 martie). – P. …

191. România şi războiul european // Viaţa românească. –

1914. – Nr. 10-12. –. P. 207-230.

192. [Scrisoare deschisă*, adresată deputatului liberal de

Mehedinţi, T. Burileanu] // Mişcarea. – 1914. – 8 iulie.

1915

193. Basarabia* românească // Moldova. – 1915. – 27 martie.

194. Discursul dlui Take Ionescu // Viaţa românească. – 1915.

– Nr. 10-12. – P. – 161-211. – (Semnat: Din carnetul unui solitar).

195. Idealul* naţional şi regatul românesc // Moldova. – 1915.

– 17 aprilie.

134

196. Pentru ce sunt un trădător // Viaţa românească – 1915. –

Nr. 5-6. – P. 169-194. – (Semnat: Din carnetul unui solitar).

197. „Puhoiul… // Viaţa românească. – Nr. 7-9. – P. 13-25. –

(Semnat. Din carnetul unui solitar).

198. Responsabilităţile* războiului // Moldova. – 1915. – 17

martie.

199. [Un articol] // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 5.

1916

200. Către părinţi* // Mişcarea. – 1916. – 5 februarie.

1917

201. Alianţa* noastră şi războiul // Lumina. – 1917. – 8 sept.

202. Ameninţări* // Lumina. – 1917. – 25 decembrie.

203. Armistiţiu?*… // Lumina. – 1917. – 26 noiembrie.

204. Autonomia* Basarabiei? // Lumina – 1917. – 3

septembrie.

205. Basarabia* şi revoluţia din 1905 // Lumina. – 1917. – 25

octombrie.

206. Basarabia* şi „Ţara Mumă” // Lumina. – 1917. – 26

octombrie.

207. Bazinul* Dunării şi românii // Lumina. – 1917. – 6

septembrie.

208. Bilanţul* // Lumina – 1917. – 3 octombrie.

209. Cauzele* războiului mondial // Lumina. – 1917. – 4

septembrie.

210. Către cetitori* // Lumina. – 1917. – 1 septembrie.

211. Cimitirul* / / Lumina. – 1917. – 24 octombrie.

212. Confederaţia* Balcanică // Lumină. – 1917. – 3

noiembrie.

213. Consecinţele* financiare ale dezastrului // Lumina. –

1917. – 2, 3, 22 septembrie.

214. Contele* Czernin şi rolul Austriei // Lumina. – 1917. – 7

octombrie.

215. Criza* morală // Lumina. – 1917. – 4 octombrie.

216. Cumpăna…* // Lumina. – 1917. – 6 decembrie.

217. Cuvinte uitate* // Lumina. – 1917. – 16 decembrie.

218. Dar România?*… // Lumina. – 1917. – 27 noiembrie.

219. Democraţiile* apusene şi România // Lumina. – 1917. –

23 decembrie.

135

220. Dezagregarea* economică în Rusia // Lumina. – 1917. –

19 septembrie.

221. Dies iral* // Lumina. – 1917. – 6 septembrie.

222. Din calvarul Basarabiei* // Lumina. – 1917. – 17

octombrie.

223. Dinastia* şi Ţara // Lumina. – 1917. – 22 decembrie.

224. D-l I.Brătianu* în momentul declarării războiului

european // Lumina. – 1917. – 5 noiembrie.

225. D-l C. Iarca* şi „Lovitura de stat” // Lumina. – 1917. – 19

octombrie.

226. D-l Nicolae Iorga – Ucraina* // Lumina. – 1917. – 10 februarie.

227. Dreptul Basarabiei* asupra României // Lumina. – 1917.

– 28 octombrie.

228. După declararea războiului. – Tragica întrebare //

Lumina. – 1917. – 9 noiembrie.

229. Exces* de abilitare… // Lumina. – 1917. – 10 decembrie.

230. Fatala* schimbare de front // Lumina. – 1917. – 10

septembrie.

231. „Federaţia* Mării Negre…” // Lumina. – 1917. – 29

decembrie.

232. Finlanda* // Lumina. – 1917. – 28 septembrie.

233. „Gazette de Lausanne”* şi „Lumina” // Lumina. – 1917.

– 10 noiembrie.

234. „Glasul* celui ce strigă în pustiu…” // Lumina. – 1917. –

17 septembrie.

235. Glasul realităţii* // Lumina. – 1917. – 1, 15, 16

septembrie.

236. Haosul…* // Lumina. – 1917. – 13 noiembrie.

237. Idealul* naţional // Lumina. – 1917. – 1 octombrie.

238. Ironiile* istoriei // Lumina. – 1917. – 2 decembrie.

239. În ceasul* al doisprezecelea… // Lumina. – 1917. – 9

decembrie.

240. În faţa* cugetului // Lumina. – 1917. – 28 noiembrie.

241. Înţelegerea* şi România după defecţiunea rusă // Lumina.

– 1917. – 30 decembrie.

242. „Le temps”* şi „Lumina” // Lumina. – 1917. – 5

octombrie.

243. Lituania* // Lumina. – 1917. – 13 octombrie.

244. Mahomedanii* din Rusia // Lumina. – 1917. – 6

octombrie.

136

245. Maximaliştii* şi Kerenski // Lumina. – 1917. – 5

septembrie.

246. Mesagiul* aerian de pace // Lumina. – 1917. – 4

decembrie.

247. Morala* fabulei // Lumina. – 1917. – 12 septembrie.

248. Naţionalism?... // Lumina. – 1917. – 17 decembrie.

249. Noul moment* în revoluţia rusă // Lumina. – 1917. – 11

noiembrie.

250. „Omul drept”…* // Lumina. – 1917. – 12 octombrie.

251. „Opinia* publică şi războiul // Lumina. – 1917. – 13

septembrie.

252. Orgia* antantistă // Lumina. 1917. – 6 noiembrie.

253. Orientare* spre Rusia?.. // Lumina. – 1917. – 4 noiembrie.

254. Paradoxul* fundamental // Lumina. – 1917. – 30

septembrie.

255. Pentru* o „damă Voalată…” // Lumina. – 1917. – 23

septembrie.

256. Pentru unirea* sufletească // Lumina. – 1917. – 1 august.

257. Perspective* de pace? // Lumina. – 1917. – 14 noiembrie.

258. Petrograd – Iaşi* // Lumina. – 1917. – 16 noiembrie.

259. Petrograd* şi Isonzo // Lumina. – 1917. – 15 noiembrie.

260. Politica* agresivă şi revendicările ţărănimii în Rusia //

Lumina. – 1917. – 20 septembrie.

261. Politica* de suburbie… // Lumina. – 1917. – 8 decembrie.

262. „Pontifii…”* // Lumina. – 1917. – 13 decembrie.

263. Preţioase* mărturisiri // Lumina. – 1917. – 16 octombrie.

264. Pro domo*: [Ciclu de articole] // Lumina. – 1917. – 5-9

septembrie.

265. Propunerea* de pace // Lumina. – 1917. – 17 noiembrie.

266. Provinciile* Baltice // Lumina. – 1917. – 21 februarie.

267. Război sau nebunie”…? // Lumina. – 1917. – 27

septembrie.

268. Războiu* „fără rizic şi sacrificii” // Lumina. – 1917. – 11

septembrie.

269. Războiul* şi chestiunea ucraineană // Lumina. – 1917. –

25 septembrie.

270. Războiul* şi orientul european // Lumina. – 1917. – 7

septembrie.

271. Războiul* şi revoluţia din Rusia // Lumina. – 1917. –. 5

septembrie.

137

272. Răspunderea* istorică: Plan greşit… // Lumina. – 1917. –

6, 8, 9, 10 octombrie.

273. Revoluţia* din Rusia // Lumina. – 1917. – 18 septembrie.

274. Regimul* din Iaşi şi pacea // Lumina. – 1917. – 24

noiembrie.

275. Revoluţia* ucraineană şi România // Lumina. – 1917. – 20

septembrie.

276. România* în faţa istoriei mondiale // Lumina. – 1917. – 9

noiembrie.

277. România* şi Republica Rusă // Lumina. – 1917. – 21

septembrie.

278. Românii* şi vecinii lor la Nord: Polonia şi Ucraina //

Lumina. – 1917. – 10, 24, 26 septembrie.

279. Rumaenische* Kunstausstellung // Lumina. – 1917. – 14

septembrie.

280. Ruptura*. Ultima nădejde // Lumina. – 1917. – 3

noiembrie (8 noiembr.?).

281. Rusia* pacifistă. // Lumina. – 1917. – 21 noiembrie.

282. Secretele* înţelegerii… // Lumina. – 1917. – 3 decembrie.

283. „Societatea* naţiunilor…” // Lumina. – 1917. – 21

septembrie.

284. Sovietul* din Petrograd şi pacea // Lumina. – 1917. – 27

octombrie.

285. Suveranitatea* de Stat şi „Independenţa Balcanică” //

Lumina. – 1917. – 12 octombrie.

286. Tragedia…* // Lumina. – 1917. – 21 octombrie.

287. Tragedia* regelui Carol // Lumina. – 1917. – 11

octombrie.

288. Tratativele* de pace şi situaţia României // Lumina. –

1917. – 19 decembrie.

289. Trădarea* faţă de Rusia // Lumina. – 1917. – 24

septembrie.

290. „Ţara legală”* şi războiul // Lumina. – 1917. – 14

septembrie.

291. Ucraina* // Lumina. – 1917. – 24 septembrie.

292. Ucraina* şi maximaliştii // Lumina. – 1917. – 25

decembrie.

293. Uitare…* // Lumina. – 1917. – 29 octombrie.

294. Ultimul* prilej // Lumina. – 1917. – 14 decembrie.

295. Un cetitor* prieten // Lumina. – 1917. – 19 septembrie.

296. Un an…* // Lumina. – 1917. – 7 decembrie.

138

297. Un incident*. – D-l Brătianu pe calea pierzaniei //

Lumina. – 1917. – 7 noiembrie.

298. Un paradox* economic // Lumina. – 1917. – 29 septembrie.

299. Unde ne ducea * victoria Rusiei… // Lumina. – 1917. –

22 octombrie.

300. Unui adversar* cinstit! // Lumina. – 1917. – 2 octombrie.

1918

301. Basarabia* şi România Mare // Lumina. – 1918. – 14

noiembrie. (1 noiembrie, stil nou).

302. Blestemul* Basarabiei // Lumina. – 1918. – 20 ianuarie.

303. Calea* de mîntuire // Lumina. – 1918. – 5 aprilie.

304. Calea mîntuirii* // Lumina. – 1918. – 14 martie.

305. Ce face* guvernul din Iaşi?.. // Lumina. – 1918. – 23

ianuarie.

306. Ceasul…* // Lumina. – 1918. – 12 februarie.

307. Ceasul cel mare* // Lumina. – 1918. – 10 noiembrie.

308. Chestia* marilor proprietari în Basarabia // Lumina. –

1918. – 18 septembrie.

309. Clipele* sunt numărate // Lumina. – 1918. – 16 februarie.

310. „Combinaţiuni”* ministeriale”… // Lumina. – 1918. – 14

februarie.

311. Conlucrarea frăţească* // Lumina. – 1918. – 16

noiembrie (3 noiembrie, stil nou).

312. Contele* Hertling şi ordinea mondială // Lumina. – 1918.

– 2 martie.

313. Datoria momentului* // Lumina. – 1918. – 6 noiembrie.

314. Democraţie?*… // Lumina. – 1918. – 13 martie.

315. Destinul* s-a împlinit… // Lumina. – 1918. – 9 martie.

316. „După cererea* comandamentului rus”… // Lumina. –

1918. – 9 februarie.

317. Europa de mîine* şi naţiunea română // Lumina. – 1918.

– 9 noiembrie .

318. Exproprierea* // Lumina. – 1918. – 18 iunie.

319. Federaţia* Volgii şi Republica Siberiei // Lumina. – 1918.

– 18 ianuarie.

320. Federaţiunea* cazacilor // Lumina. – 1918. – 17 ianuarie.

321. Frontul unic* // Lumina. – 1918. – 5 noiembrie.

322. Grupul poporanist”* // Lumina. – 1918. – 5 iunie.

323. Guvernul* Marghiloman // Lumina. – 1918. – 21 martie.

139

324. Hotărîrea* din Brest-Litovsk // Lumina. – 1918. – 1

februarie, . ori 5 februarie?

325. În ajunul* tratativelor de pace // Lumina. – 1918. – 25

februarie.

326. În ceasul* cel greu // Lumina. – 1918. – 5 martie.

327. În Cetatea* Petru şi Pavel… // Lumina. – 1918. – 19 ianuarie.

328. În nădejdea* Ucrainei // Lumina. – 1918. – 6 ianuarie.

329. În pragul* vieţii noi // Lumina. – 1918. – 11 noiembrie

(stil nou).

330. La Chişinău!*… // Lumina. – 1918. – 31 ianuarie.

331. Lamentaţii* tardive… // Lumina. – 1918. – 1 ianuarie.

332. Nicolae Iorga* şi Nicolai Romanov // Lumina. – 1918. – 8

februarie.

333. Nimeni* nu e prooroc… // Lumina. – 1918. – 1 februarie.

334. Noi perspective* pentru România // Lumina. – 1918. – 22

februarie.

335. Nouă ordine* internaţională sau „Pace în armată”?... //

Lumina. – 1918. – 11 martie.

336. Noul guvern* din Iaşi // Lumina. – 1918. – 17 februarie.

337. O pledoarie* postumă // Lumina. – 1918. – 28 februarie.

338. Pacea* puterilor centrale // Lumina. – 1918. – 15

februarie.

339. Pentru presa* liberă din Iaşi // Momentul. – 1918. – 10

aprilie; Lumina. – 1918. – 13 martie.

340. Perspectivele* În faţa situaţiunii // Lumina. – 1918. – 31

octombrie (stil nou)

341. Peste Prut*… // Lumina. – 1918. –. 4 februarie.

342. Pro domo * // Momentul. – 1918. – 4, 7 aprilie.

343. Pro domo* V. După declararea războiului. Tragică

întrebare // Momentul. – 1918. – 8 aprilie.

344. Problema* Dunării // Lumina. – 1918. – - 28 februarie.

345. Problema* păcii universale // Lumina. – 1918. – 10

martie.

346. Problema românească*, o problemă europeană //

Lumina. – 1918. – 4 noiembrie (stil nou)

347. Programul* noului guvern // Lumina. – 1918. – 24 martie.

348. „Proroci de nenorocire” // Lumina. – 1918. – 30 martie; 1

aprilie.

349. Putregaiul*… // Lumina. – 1918. – 21 ianuarie.

350. Rada* din Kiev şi Guvernul din Iaşi // Lumina. – 1918. –

7 februarie.

140

351. Rădăcina* răului // Lumina. – 1918. – 3 aprilie.

352. Războiu* nenorocit şi zadarnic” // Lumina. – 1918. – 11

februarie.

353. Regatul* Român sub protecţiunea Republicii Ucrainene //

Lumina. – 1918. – 27 ianuarie.

354. Reminiscente* istorice // Lumina. – 1918. – 27 februarie.

355. Românul* nu piere… // Lumina. – 1918. – 26 februarie.

356. Rusia* de mîine // Lumina. – 1918. – 16 ianuarie.

357. Schimbare* de front?... // Lumina. – 1918. – 6 februarie.

358. Statele mici* şi ordinea internaţională // Lumina. – 1918. –

12 martie.

359. Şi acum*, după dezastru… // Lumina. – 1918. – 30 martie.

360. Tirania* agravată de corupţie // Lumina. – 1918. – 16

martie.

361. Ţăranii* basarabeni şi România // Lumina. – 1918. – 22

martie.

362. Ucraina* independentă // Lumina. – 1918. – 15 ianuarie.

363. Ultima* posibilitate?... // Lumina. – 1918. – 23 februarie.

364. Un ideolog* anonim // Lumina. – 1918. – 15 martie.

365. Un panslavist* basarabean… // Lumina. – 1918. – 4

martie.

1920

366. Consecinţele economice ale Tratatului din Versailles //

Viaţa românească. – 1920. – nr. 8. – P. 181-205.

367. Interview* cu d. C.Stere // Adevărul. 1920. – 11 iunie.

368. O voce engleză despre Tratatul din Versailles // Viaţa

românească. – 1920. – Nr. 7. – P. 84-109.

369. „Pax britannica”: (O nouă îndrumare în evoluţia

organizaţiunilor politice) // Viaţa românească. – 1920.– Nr. 6. – P.

407-426.

1921

370. Calea mîntuirii* // Aurora. – 1921. – 21 decembrie.

371. Caracterul* partidului ţărănesc // Viaţa Basarabiei

(ziarul). – 1921. – Septembrie.

372. Cele două căi* // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. –

Septembrie.

373. Colaborare?* // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. –

Septembrie.

141

374. Constituanta* sau Camerele de revizuire // Aurora. –

1921. – 19 decembrie.

375. Criza în sînul* partidului ţărănesc din Basarabia // Viaţa

Basarabiei (ziarul). – 1921. – Septembrie.

376. Cuvîntarea* din 4 martie 1921 [judeţul Soroca] //

Monitorul Oficial. – 1921. – 12 martie, (Nr. 56).

377. Cuvîntarea* din 5 martie 1921 [judeţul Soroca] //

Monitorul Oficial. – 1921. – 13 martie, (Nr. 57).

378. Explicaţii* asupra poporanismului // Aurora. – 1921. – 3

decembrie.

379. Legea* agrară şi politica generală // Viaţa Basarabiei

(ziarul). – 1921. – Septembrie.

380. Partidul Ţărănesc* în Basarabia şi acţiunea politica //

Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Nr. 36.

381. Partidul Ţărănesc* şi muncitorimea orăşenească //

Aurora. – 1921. – 3 decembrie.

382. Partidul* Ţărănesc şi „Puterea” // Viaţa Basarabiei

(ziarul). – 1921. – septembrie.

383. Procedura* de revizuire // Aurora. – 1921. – 18

decembrie.

384. Rostul* partidelor politice // Viaţa Basarabiei (ziarul). –

1921. – septembrie.

1922

385. Din carnetul unui solitar: Garanţiile drepturilor cetăţeneşti

în Anteproiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc // Viaţa

românească. – 1922. – Nr. 11. – P. 215-227. – (Semnat: C. S.).

386. Din carnetul unui solitar: Supremaţia legii // Viaţa

românească. – 1922. – Nr. 10. – P. 5-20. – (semnat: C.S.).

387. Din carnetul unui solitar: Suveranitatea naţională şi

Constituantă // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 9. – P. 109-125. –

(semnat. C. S.).

388. Din carnetul unui solitar – „Viziunea lui Babouc” // Viaţa

românească. – 1922. – Nr. 8. – P. 193-203. – (Semnat: C. S.).

389. Ororile din Basarabia* // Aurora. – 1922- – 7 ianuarie. –

P. 1.

390. Supremaţia* legii: Eseu // Viaţa românească. – 1922. –

Nr. 11. – P. 15-20.

391. Suveranitatea* şi Constituanta // Viaţa românească. –

1922. – Nr. 10. – P. 119-125.

142

1923

392. Cauzele şi perspectivele revoluţiei ruse // Viaţa

românească. – 1923. – Nr. 10-11. – P. 5-37; Nr. 12. – P. 238-297;

1924. – Nr. 1. – P. 99-114; Nr. 4. – P. 5-41; Nr. 5. – P. 242-268; Nr.

6. – P. 389-408.

393. Criza mondială // Viaţa românească. – 1923. – Nr. 5. – P.

249-276.

394. Descompunerea* vechiului regim. [rus] // Viaţa

românească. – 1923. – Nr. 10-11. – P.

395. Din carnetul unui solitar. Memoriile d-lui M. Paleologul //

Viaţa românească. – 1923. – Nr. 7. – P. 83-97. – (Semnat: C. S.).

396. Din carnetul unui solitar. „Pacea lumii” // Viaţa

românească. 1923. – Nr. 1. – P. 68-78. – (semnat: C. S.).

397. Din carnetul unui solitar. „Utopii…” // Viaţa românească.

– 1923. – Nr. 3. – P. 433-445. – (Semnat. – C.S.).

1924

398. Cuvîntarea d-lui C. Stere [la şedinţa solemnă a

proclamării „Unirei” din 27 martie 1918] // Bogos D. La răspîntie;

Moldova de la Nistru în anii 1917-1918. – Chişinău: Tip. „Glasul

Ţării, 1924. – P. 137-139.

399. Forţele* sociale şi revoluţia din 7 noiembrie 1917 // Viaţa

românească.-- 1924. – Nr. 6. – P. 389, 392, 405, 408. –

400. [„Nu pot accepta*… această justificare”] // Adevărul. –

1924. – 24 februarie.

401. O scrisoare* a d-lui C. Stere // Adevărul. – 1924. – 30

ianuarie; Aurora. – 1924. – 31 ianuarie.

402. Revoluţia* şi războiul // Viaţa românească. – 1924. – Nr.

4. – P.

403. Stihia*: [revoluţia rusă din 1917] // Viaţa românească. –

1924. – Nr. 1. – P.

404. Tribulaţiile* şi agonia guvernului provizoriu prezidat de

Kerenski // Viaţa românească. – 1924 – Nr. 5. – P. 268.

1925

405. Explicaţii* asupra poporanismului // Aurora. – 1925. – 23

martie.

1926

143

406. [Demisia* guvernului: Interviu] // Adevărul. – 1926. – 26

februarie; Aurora. – 1926. – 27 februarie.

407. [Pentru o înţelegere* cu Partidul Naţional ] // Adevărul. –

1926. – 28 ianuarie.

408. Un răspuns lămurit*… [cu privire la întrevederea cu

generalul Averescu] // Aurora. – 1926. – 13 martie.

1927

409. [„Chestiunea dinastică?*. Dar ea nu există”. Stere contra

lui Brătianu] // Adevărul. – 1927. – 3 noiembrie.

1928

410. [Dintr-un discurs* de la Chişinău] // Adevărul. – 1928. –

23 noiembrie.

411. [În lunga mea carieră* politică am fost deprins să refuz

portofolii…” // Adevărul. – 1928. – 4 decembrie.

412. [Iuliu Maniu* v-a dat lozinca de luptă: Cuvîntare rostită la

Ploieşti] // Dreptatea. – 1928. – 22 februarie.

413. [Const. Stere* intervievat] // Adevărul. – 1928. – 31

martie; Dreptatea. – 1928. – 01 aprilie.

1929

414. [Interviul lui Stere*, care semnalează divergenţele cu

conducerea P.N.Ţ.] // Adevărul. – 1929. – 24 februarie.

415. M.Carp. Studiul* Limbii Rămâne în şcoala secundară:

[Prezentare a manualelor pentru cl. 1, 2, 3, 4, semnate de M. Carp] //

Viaţa românească. – 1929. – Nr. 7-8. – P. 201-203. – (semnat: V.

R.).

1930

416. Aparenţele* şi realităţile „Cazului Stere” // Adevărul. –

1930. – 9 mai. – P. 1, 2.

417. „Asimilare”!* // Adevărul. – 1930. – 18 mai. – P. 3.

418. Chemarea* // Adevărul. – 1930. – P. 8 mai. – P. 1, 2.

419. Conflict* de ideologii // Adevărul. – 1930. – 6 mai. – P. 1.

420. Cu piciorul stîng*… // Adevărul. – 1930. – 22 mai. – P. 3.

421. Cuvîntul din urmă* al Dlui C. Stere: Scrisoare pentru

ţărănimea basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de

Soroca // Adevărul. – 1930. – 10 aprilie. – P. 3.

422. [Discursul* parlamentar al lui C. Stere din 9 decembrie

1930] // Monitorul Oficial. – 1930. – 29 decembrie (Nr.16) – P. 227.

144

423. Documentări* şi lămuriri politice // Adevărul. – 1930. – 1

iunie.

424. Documentări* şi lămuriri politice. Preludii: (Acesta e

titlul general al serialului]. Publicistul şi omul politic. // Adevărul. –

1930. – 3 mai.

425. „Domnul preşedinte” // Adevărul. – 1930. – 17 mai. – P.

3.

426. Fuziunea* // Adevărul. – 1930. – 15 mai. – P. 1, 2.

427. Guvernul Maniu* din 10 noiembrie 1928 // Adevărul. –

1930. – 21 mai.

428. Interviul* acordat de Stere ziarului „Avîntul” din Iaşi //

Adevărul. – 1930. – 25 aprilie.

429. În judecata conştiinţei* cetăţeneşti // Adevărul. – 1930. –

29 mai. – P. 3.

430. Închegarea* Partidului ţărănesc // Adevărul. – 1930. – 14

mai. – P. 1, 2.

431. Încheiere:* Pentru Partidul Naţional Ţărănesc // Adevărul.

– 1930. – 1 iunie. – P. 3.

432. La răspîntie* // Adevărul. – 1930. – 21 aprilie ; 13 mai.

ori 10 mai. – P. 1. 2.

433. 9 octombrie 1929* // Adevărul. – 1930. – 23 mai. – P. 3.

434. O scrisoare* a dlui C. Stere // Adevărul. – 1930. – 3 iunie.

435. Obîrşia* „Cazului Stere” // Adevărul. – 1930. – 4 mai. –

P. 1, 2.

436. Pe pragul* puterii // Adevărul. – 1930. – 16 mai. – P. 3.

437. Publicistul şi omul politic* // Adevărul. – 1930. – 3 mai.

– P. 1, 2.

438. Scrisoare de demisie* din Partidul Naţional Ţărănesc

adresată Dlui Iuliu Maniu // Adevărul. – 1930. – 6 aprilie. – P. 6.

439. Scrisoare de demisie din Partidul Naţional Ţărănesc

adresată d-lui Iuliu Maniu 4/IV.1930, Bucureşti // Stere C.

Documentări şi lămuriri politice. Preludii… - Bucureşti, 1930. – P.

254-255..

440. Spre festivalul* din 27 martie // Adevărul. – 1930. – 25

mai. . P. 3.

441. Spre un regim dictatorial* // Adevărul. – 1930. – 24 mai.

– P. 3.

442. 3 aprilie 1930* // Adevărul. – 1930. – 28 mai. – P. 3.

443. [Un discurs* de doctrinar…] // Adevărul. – 1930. – 11

decembrie.

145

1931

444. Am dovedit* şi data aceasta că am dreptul să vorbesc în

numele populaţiunii basarabene: [Interviu] // Adevărul. – 1931. – 5

iunie.

445. [„Nu cer invalidarea* alegerilor de la Soroca…” //

Adevărul. – 1931. – 22 iunie.

1932

446. Ce este ţărănimea?* // Zările. – 1932. – 27 martie.

447. Condiţiunile progresului social* // Zările. – 1932. – 10

aprilie.

448. Importante* declaraţiuni ale dlui C. Stere // Adevărul. –

1932. – 27 septembrie.

449. Politica* economică şi socială // Zările. – 1932. – 6 mai.

450. Uniunea muncitorească* // Zările. – 1932. – 3 aprilie.

1933

451. Cum am devenit director al „Vieţii româneşti: Amintiri

fugare // Viaţa românească. – 1933. – Nr. 1-2. – P. 11-15.

452. De vorbă cu d. C. Stere*. [Interviu] /. Interlocutor L.S. //

Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 19 martie. – (Semnat: L. S.).

453. Întîmplări [sau „Întîlniri”?] fortuite*: (conferinţă

dezvoltată, la 8 decembrie 1932 la cercul „Libertatea”) // Adevărul

literar şi artistic. – 1933. – 1 ianuarie.

1934

454. [Îmi exprim* dezacordul vizavi de închiderea aşa-

numitului „Caz Stere”] // Adevărul. – 1934. – 24 februarie.

1935

455. Nostalgii // Revista Asociaţiei Învăţătorilor din oraşul şi

judeţul Bălţi. – 1935. – Nr. 1. – P. 30-31.

456. Personajiile* din „Ciubăreşti” // Adevărul. – 1935. – 17

mai.

1936

457. Limba şi geniul naţional: [Fragm. din studiul „Social-

democratism sau poporanism”] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr.

10.– P. 9-13.

146

458. Un om: G.Ibrăileanu: [Un strigăt de deznădejde la

moartea prietenului] // Viaţa românească. – 1936. – Nr. 4-5. – P. 1.

1937

459. [Din ultimul volum „În preajma revoluţiei”] // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 126-128.

460. În preajma revoluţiei* [ori „În voia valurilor”] (Icoane

din Siberia) // Cardaş G. Poeţii şi prozatorii Basarabiei… – 1937.

461. Sfîrşitul romanului „În preajma revoluţiei”: În loc de

încheiere sau încheiere. // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P.

124-128.

1939

462. [Scrisoare către I. Bordea din 7 ianuarie 1920] //

Însemnări ieşene. – 1939. – Nr. 7. – P. 47.

1971

463. Const. Stere: Iubite Ibrăilene: [28 scrisori din anii 1906-

1932, unele fără dată, pline de conţinut] // Scrisori către G.

Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr. Botez, I. Lăzărescu

ş.a.; Cu o pref. de Al. Dima şi N. I. Popa. – În patru vol. – Bucureşti:

Minerva. Vol. 2. – 1971. – P. 369-381.

464. Într-o închisoare: [[poezie, scrisă la 31 dec. 1892] //

Scrisori către G. Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr.

Botez, I. Lăzărescu ş-a; Co pref. de N. I, Popa. – În 4 vol. Bucureşti:

Minerva. – Vol. 2. – 1971. – P. 381.

1972

465. De la C. Stere: D-sale d-lui C. Dobrogeanu-Gherea //

Dobrogeanu Gherea C. Corespondenţă / Ediţie, studiu introductiv şi

note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin: Studii şi documente. –

Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 303.

466. Scrisoare* către O. Goga: Mănăstirea Neamţ, 25 aug.

1907 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 51.

467. Scrisoare* către O. Goga: Mănăstirea Neamţ, 28 aug.

1908 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 51.

468. Scrisoare* către O. Goga: Iaşi, 9/22 oct. 1910 // Viaţa

românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 52.

469. Scrisoare* către O. Goga: Arad, 7 mart. 1912 // Viaţa

românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 54-55.

147

470. Scrisoare( către O. Goga: s.b. 1912 // Viaţa românească. –

1972. – Nr. 2. – P. 55.

471. Scrisoare* către O. Goga: Bucureşti, 7 ian. 1913 // Viaţa

românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 55.

1976

472. „Din tumultul activităţii mele politice” // Manuscriptum.

– 1976. – Nr. 2. – P. 141-150.

473. Poporanism* sau social-democraţie // Ro Lit. – II, 9. –

1976. – Nr. 28 (8 iul.). – P. 13.

1979

474. Prefaţă // Stere C. Scrieri / Ed. îngr., studiu intr.. şi note de

Z. Ornea. – Bucureşti: Minerva.- 1979, – P. 35-37.

1982

475. Scrisori emisie de C. Stere: Stimate domnule Kirileanu; Stimate d-

le Simonescu // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În patru vol. –

Bucureşti: Minerva. –– 1982. – Vol. 4. – P. 306-308.

476. Const. Stere: Dragă Ibrăilene: [18 scrisori din anii 1897-

1920 pe diversă tematică] // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol.

– Bucureşti: Minerva, 1982. – V.4.- P. 113-120.

1983

477. Constantin Stere: Mult iubite; Iubite; Mult iubite

Octaviene; Iubite Octaviene:[Scrisori adresate lui Octavian Goga din

4, 11 febr. 1912 şi 16 martie 1913] // Octavian Goga în

Corespondenţă / Ed. îngr. de M. Bordeianu şi Şt. Lemny. –

Bucureşti: Minerva, 1983. – P. 407-411. – De văzut şi P.P. 78-79,

11-113 şi toate celelalte pagini indicate la numele Stere C. din P.

532.

1988

478. Contele L.N. Tolstoi: (Cu prilejul jubileului) // Nistru. –

1988. – Nr. 9. – P. 139-155. – Cu alfabet rus.

479. Impresii: [monologul lui C. Stere înregistrat de G.

Bezviconi despre romanul „În preajma revoluţiei”] // Orizontul. –

1988. – Nr. 12. – P. 58-59.

148

480. „În preajma* revoluţiei” // Romanul românesc în

interviuri / Antologie, îngr. sinteze bibliogr. de Aurel Sasu şi

Mariana Vartic. – . Bucureşti, 1988. – V.3.- Partea II.- P. 620-670.

481. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) / Îngr. text. şi nota

de V. Badiu // Nistru. – 1988. . Nr. 4. – P. 84-122. – (Cu alfabet rus.

– Foto. la P.P. 84, 88, 99, 108, 109).

482. Talentul descriptiv al lui C. Stere: [Fragmente alese din

diverse scrieri steriene] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 66-67. –

(Cu alfabet rusesc).

483. Omul perfect; Henrik Ibsen; Palissot şi Palissotism // Lit.

şi arta. – 1988. – 15 iunie. – P. 8.

1989

484. Din notiţele unui observator ipohondric / Îngrijirea

textului de A. Donos // Tinerimea Moldovei. – 1989. – 24 mai. – (Cu

alfabet rus).

485. În preajma revoluţiei: Roman. Prolog: Smaragda

Theodorovna // Nistru. – 1989. – Nr. 1. . P. 16-76; Nr. 2. – P. 11-68.

– (Cu alfabet rus).

1990

486. Arta socială: Limba literară; Ce cerem de la artist / Îngr.

textelor, şi comentariile de V. Badiu // Rev. de lingvistică şi ştiinţă

literară. – 1990. – Nr. 3 – P. 78-83.

487. Arta şi poporul: Arta pentru popor; Artele frumoase;

Literatura dramatică / Îngr. textelor şi comentariile de V. Badiu //

Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 78-89.

488. Autonomia* Basarabiei? Ieri şi azi // Convorbiri literare. –

1990. – Nr. 10. – P. 8.

489. Filosofia tendinţelor sociale în artă; Poporanismul;

Motivele artei; Poporul în artă şi literatură / Îngr. textelor şi

comentariile de V. Badiu //Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. –

1990. – Nr. 4. – P. 56-63.

490. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a doua. – Vol. (3-4) / Ed. îngr. de

V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 408-460.

491. Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi

despre… [Note, impresii, convorbiri] // Basarabia. – 1990. – Nr. 11.

– P. 129-150. – (Materialele sunt reproduse din vol. III (R-S) al

ediţiei „Romanul românesc în interviuri. O istorie autobiografică,

149

vol. III. – Partea a II-a”. – Bucureşti, 1988. – (Ed. îngr. de A. Sasu şi

M. Vartic).

492. Limba şi geniul naţional // Scriitori de la „Viaţa

Basarabiei”: poezie, proză, critică ţi publicistică literară / Selecţie,

pref., note de Al. Burlacu şi Alina Ciobanu. – Chişinău: Hiperion,

1990. – P. 293-297. – (Cu o notiţă biografică).

493. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (I):

Arta socială; Limba literară; Ce cerem de la artist? // Revistă de

lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3. –P. 78-83. – (Îngr. text.

şi coment. de V. Badiu).

494. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (II):

Filosofia tendinţelor sociale în artă; Poporanismul; Motivele artei;

Poporul în artă şi literatură; // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară.

– 1990. – Nr. 4. – P. 56-63. – (Îngr. text. şi coment. de V. Badiu).

495. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere

(III): Arta şi poporul. Arta şi luptele sociale; Arta pentru popor;

Artele frumoase; Literatura dramatică // Revistă de lingvistică şi

ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 78-89. – (Îngr. text. şi coment.

de Vasile Badiu).

1991

496. Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept:

studiu sociologic şi juridic: (Teză de licenţă în drept) // Stere C. În

viaţă în literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului,

publicistului, polemistului: Articole, studii, cronici şi comentarii

estetice, literare, filosofice social-politice / Ed. îngr. şi note de V.

Badiu. – Chişinău: 1991. – P. 261-366. – (Seria „„Scrieri”).

497. O scrisoare inedită a domnilor P. Halippa şi C. Stere şi

altor deputaţi din Basarabia adresată regelui României Ferdinand I. //

Cuvântul. – 1991. – 15 martie. – P. 2.

498. Obîrşia „Cazului Stere” // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. –

P. 143-147.

1992

499. Scrisoare adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca,

pentru ţărănimea basarabeană // Basarabia. – 1992. – Nr. 4. – P. 83-

90.

1993

150

500. Cuvîntarea domnului profesor Constantin Stere la şedinţa

Sfatului Ţării din 27 martie // Glasul naţiunii. – 1993. – Nr. 12

(martie). – P. 6.

1995

501. Trădare faţă de Rusia; Peste Prut // Contrafort. – 1995. –

Nr. 5-6 (mart.-apr.) – P. 18.

1996

502. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludiu //

Moldova literară. – 1996. – 5, 12 iunie – (Supl. al ziarului „Moldova

suverană”)

503. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii //

Moldova suverană. – 1996. – 27, 30 aprilie.. – (Continuare în Nr.

Nr.: 69, 70, 75, 76, 78, 80, 82, 83, 84, 86, 87, 88-101, 105-112, 113-

123, 126 etc.- sfîrşitul – 1,3 octombrie).

1998

504. Pagini* dintr-o biografie // Rev. de istorie şi teorie literară.

– 1998. – Nr. 3-4. – P. 211.

505. Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii //

Săptămîna. – 1998. 9 ian. – P. 11; 16 ian. – P. 14; 30 ian. – P. 22; 13

febr. – P. 19; 27 febr.. – P. 14; 20 martie. – P. 18.

1999

506. Cuvîntările lui Constantin Stere în şedinţa Sfatului Ţării

din 27 martie 1918 // Cugetul. – 1999. – Nr. 3. – P. 5-6.

507. Făcliile Unirii: Din cuvîntarea ţinută la şedinţa Sfatului

Ţării din 27 martie 1918 // Glasul naţiunii – 1999. – 24 martie. – P.

1, 5.

2002

508. Intelectualii: [Fragment din romanul „În preajma

revoluţiei”] // Tineretul Moldovei. – 2002. – 14 martie. – P. 6.

2004

509. Omul perfect. – P. 51-55; Limba şi geniul. – P. 55-60 //

Eseuri, critică literară / Selecţ., Studiu introd. şi note biobibliogr. de

Eugen Lungu; postfaţă de Ion Bogdan Lefter. – Chişinău: Î.E.P.

„Ştiinţa”. Edit. Arc, 2004. – P. 51-60. – (Col. „Literatura din

Basarabia în secolul XX” / Coord. col.: Mircea V. Ciobanu…).

2005

151

510. Dreptul Basarabiei asupra României // Timpul de

dimineaţă. – 2005. – 28 iunie.

511. Ilenuţa: [Adapt. după romanul „În preajma revoluţiei”] //

Florile dalbe. – 2005. – 8 sept. – P. 4.

512. Merele, harbujii şi albinele: [Fragm. din romanul „În

preajma revoluţiei” Adaptare de Ion Druţă] // Alunelul. – 2005. – Nr.

11 – P. 7-9.

2006

513. Limba şi genul naţional: [Reflecţii] // Natura. – 2006. –

Nr. 8 (Aug.). – P. 1.

Publicaţii în limba rusă

1918

514. Речь проф. К.Г.Стере, в заседании Сфатул Цэрий 27

марта // Сфатул Цэрий. – 1918. – 1 апреля.

515. У профессора К.Г.Стере: (интервью) // Сфатул Цэрий.

– 1918. – 27 марта; 1 апреля. – Подпись: L’eeowscu (?)

1988

516. Впечатления:[Монолог К. Стере о своем романе,

записанный Г.Безвиконным] // Горизонт. – 1988. - № 12. – С. 58-

59.

1990

517. По воле волн: Сибирские зарисовки / Предисл. В.

Бадиу; пер. с молд. И. Ницэ // Молдавия литературная: Кодры. //

1990. - № 3. – С. 48-70.

1991

518. Королю Румынии: Меморандум группы бессараб.

сенаторов и депутатов парламента Королю Румынии

Фердинанду I (июль 1924 г.) / Пан. Халиппа, Конст. Стере и др.

// Сов. Молдавия. – 1991, 16 марта.

Publicaţii despre viaţa şi activitatea lui

Constantin Stere

152

În volume:

1921

519. Cuza, A.* Idealul Naţional şi acţiunea d-lui C. Stere. –

Iaşi: Lumina Moldovei, 1921.

520. C. Stere judecat şi condamnat de el însuşi: [… fragmente

din articolele fie publicate sub propria sa semnătură…, fie înserate

de el în „Lumina” fără a fi iscălite].– Iaşi: Tip. „Lumina Moldovei”,

1923. – 39 p.

Din cuprins: Prefaţă. – P. 3-4; Stere în timpul neutralităţii

României. – P. 5-7; Stere rămîne la inimici şi scoate „Lumina” cu

ajutorul lor. – P. 7-9; Activitatea lui Stere contra Ţării. – P. 9-16;

Stere laudă pe duşmani şi socoteşte drept inimici pe aliaţii noştri – P.

16-18; Idealul Naţional batjocorit. – P. 18-19; Zilele de durere pentru

Români. – P. 21-24; Stere şi dinastia. – P.25-28; Mittel-Europa. – P.

31-35; Contra independenţii Ţării. – P. 35-39.

1924

521. Ţăranii moldoveni despre trădătorul Constantin Stere. –

Bucureşti: Tip. ziarului „Universul”, 1924. . 28 p. – (Fără foaie de

titlu şi fără sfîrşit).

Din cuprins: Cine este Constantin Stere?: Ce cred ţăranii despre

trădător. – P. 3-10: C. Stere şi afacerile sale de avocat. – P. 11-14;

Constantin Stere în poezia populară din Basarabia. – P. 15-16; Se

urmăreşte introducerea bolşevismului în Basarabia. – P. 22-24; Omul

şi faptele lui. – P. 25-28.

1925

522. Bottez, Constantin. Trădarea – Dezertarea şi tolerarea lui

Constantin Stere fost Colonel-Consilier juridic. I. Alegerea de la

Soroca şi II. Activitatea sa negativă în războiul de întregire a

neamului. – Huşi: Tipografia şi Legătoria de cărţi George Jorloă,

1925. – 79 p.

Din cuprins: Prefaţă. – P. 5-9; I. Const. Stere şi alegerea de la

Soroca. – P. 11-22; II. Activitatea lui C. Stere: 1) Const. Stere. – P.

22-23; 2) Const. Stere şi Rusia. – P. 23; 3) Const. Stere şi manifestul

Universităţii din Iaşi. – P. 23-24; 4) C. Stere şi Transilvania. – P. 24-

25; 5) C. Stere ţi Englezii. – P. 25-26; 6) C. Stere şi Clerul Român. –

P. 26; 7) C. Stere Colonel-Consilier juridic Dezertor. – P. 27-28; 8)

Cei trei Coloneli: Colonelul A. Sturdza, C. Crăiniceanu şi C. Stere. –

153

P. 29-34; 9) C. Stere şi N. Iorga. – P. 34-37; 10) C. Stere şi Banca

Generală. – P. 38; 11) C. Stere şi „Lumina” – P. 34-47; Presă străină

şi Const. Stere. – P. 44-48; Const. Stere şi Memoriul adresat

Puterilor Centrale. – Trădarea. – P. 49-52; Const. Stere după războiul

de întregire a Neamului. – P. 52-55; Const. Stere şi Generalul

comandant al Diviziei Armatei Regale Române din Chişinău. – P.

55-57…; Const. Stere şi Corpul Ofiţeresc al Armatei Regale

Române. – P. 61-62…; Const. Stere şi Guvernul. – P. 65–67;

Obligaţiunile morale pentru C. Stere. – P. 68-75; Ultim cuvînt. – P.

75-78.

1935

523. Antonescu, Eftimie*. Tendinţe şi curente noi în noul cod

penal; Cazul Stere în senat: [Discursuri]. – Bucureşti: Monitorul

oficial şi imprimeriile statului, 1935. – 51 p.

1936

524. Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. –

1936. – Nr. 10. – P. 3-26. – (Număr în întregime consacrat lui

Constantin Stere).

Din cuprins: „Const. Stere” de Petre Andrei. – P. 3;

„Personalitatea d-lui C. Stere” de Mihai D. Răleu. – P. 5-6; C. Stere,

cugetătorul!” de Tudor Arghezi. – P. 7-8; „Cazul Stere” de Petre

Pandrea. – P. 9-12; „Sistemul sociologic al d-lui C. Stere” de N.N.

Matheescu. – P. 13-18; Despre „Social-democraţie sau poporanism?”

de Roman F. Moldovan. – P. 19-22; „C. Stere şi problemele

constituţionale” de C. Aramescu. – P. 23-26.

525. Raşcu, I.* Const. Stere în adevărata-i lumină. – Iaşi:

Terek, 1936. – 29 p.

1937

526. Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 3-150. – (Număr în

întregime consacrat lui Constantin Stere).

Din cuprins: Andrei P. Constantin Stere. – P. 3-5; Beldie V.G.

C. Stere, prietenul celor umili. – P. 6-9; Botez I. Portret. – P. 10:

Botez Octav. Cîteva note asupra romancierului. – P. 11-14; Carp

M. Soarta predestinatului. – P. 15-25; Cazacu P. drumul vieţii. – P.

26-29; Crăciun Eugen. Cîteva însemnări despre C. Stere. – P. 30-

32; Halippa Pan. C. Stere şi Basarabia. – P. 33-42; Iacobescu

Teodor D. Constantin Stere, alesul cetăţii Albe – P. 43-44; Iordan

Iorgu. Constantin Stere, profesor. – P. 45-49; Lupu N. Amintiri

154

despre C. Stere. – P. 50-52; Mancaş Mircea. C. Stere, ideologul. –

P. 53-57; Matheescu N.N. C.Stere şi Problemele muncitoreşti. – P.

58-63; Moldovanu D. Despre C. Stere. – P. 64-67; Pandrea P. C.

Stere şi „specificul politic românesc”. – P. 68-87; Paul Radu M.

Gîndirea sociologică a lui C. Stere. – P. 88-100; Popovschi N.

Constantin Stere şi Basarabia. – P. 101-117; Ralea Mihail D. C.

Stere. – P. 118-122; Sadoveanu Mihail. Jertfa lui Stere. – P. 123;

Suchianu D. I. Patriotul Stere. – P. 129.133; Voicu Şt. Ideologia lui

C. Stere. – P. 134-147; Botez Demostene. Profesorul C. Stere. – P.

148-150 // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 3-150.

1956

527. Şeicaru, Pamfil. Un singuratec: C. Stere. – Madrid:

„Carpaţii”, 1956. – 38 p. – (Fără sfîrşit).

1972

528. Ornea, Z. Poporanismul. – Bucureşti: Ed. Minerva, 1972.

– 531 p. – (În seria „Momente şi sinteze”) – 531 p. (Vezi „Indice de

nume: Stere C. – P. 529-530).

1976

529. Ghinju, Victoria*. Constantin Stere: Studiu critic: Tz. dr.

– Bucureşti, 1976. – 202 p.

1978

530. Muşat, Virginia. C. Stere scriitorul. – Bucureşti: Cartea

Românească, 1978. – 263 p.

Din cuprins: Repere biografice. – P. 5-82; Ideolog al

poporanismului. – P. 83-111; Critic şi eseist. – P. 112-129; Aventura

românească. – P. 130-258; Bibliografie. – P. 159-162.

1988

531. Căpreanu, Ioan. Eseul unei restituiri: C. Stere: Un

militant şi teoretician al luptei pentru emancipare socială şi

naţională. – Iaşi: Junimea, 1988. – 439 p.

Din cuprins: Cuvînt înainte. – P. 7-14; Apărea o conştiinţă, un

destin. – P. 15-43; În Iaşii marilor zidiri: Studiile universitare. – P.

44-51; Intrarea în publicistică… - P. 52-80. Tribun în parlament. – P.

81-88; La catedra universitară. – P. 89-104; Fondator şi director al

155

rev. „Viaţa românească”. – P. 105-165; Constantin Stere şi marea

răscoală a ţăranilor din 1907. – P. 166-188;Lupta pentru reforme. În

vîltoarea acţiunilor politice. – P. 189-241; Const. Stere şi politica

externă a României în perioada marelui război din anii 1914-1918. –

P. 242-300; Cazul Stere. – P. 301-336; Stere şi Partidul Naţional

Ţărănesc. – P. 337-395; Retragerea la Bucov – romancierul. – P.

396-413; Încheiere. – P. 414-419; Indice de nume. – P. 420-432.

1989-1991

532. Ornea, Z. Viaţa lui C. Stere: În 2 vol. – Bucureşti: Cartea

românească, 1989-1991. Vol. 1. – 1989. – 590 p. – Din cuprins:

Preliminarii. – P. 11-20; Tragedia începuturilor. – P. 21-129;

Despărţirea apelor. – P. 131-275; Amăgirile Victoriosului. – P. 277-

423; Accidentata consolidare. – P. 425-590; Vol. 2. – 1991. – 634 p.

– Din cuprins: Înfrîngerea. – P. 7-236; Un deceniu infernal. – P.

237-426; Iluziile revanşei. – P. 427-610; Tablou final. 611-628.

1995

533. Lozovanu, Const. Filosofia socială a lui C. Stere: Autoref.

tez. de doctor în şt. filosofice. / Acad. de Şt. a Moldovei; Institutul de

Filozofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1995. – 17 p.

534. Lozovanu, Constantin. Filozofia socială a lui Constantin

Stere: Teza de dr. în şt. filosofice / AŞ a RM; Institutul de filozofie,

sociologie şi drept. - Chişinău, 1995. – 127 p.

535. Lozovanu, C., Lozovanu E. Concepţiile filosofice ale lui

C. Stere / C. Lozovanu, E. Lozovanu; U.T.M. – Chişinău: Ed. Cartea

universitară, 1995. – 28 p.

1997

536. Căpreanu, Ioan*. Discursurile parlamentare ale lui

Constantin Stere. – Iaşi: Moldova, 1997. – 412 p. – (Biblioteca

Document. Moldova).

537. Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită

şi bibliografie de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. –

333 p.

Din cuprins: Argument. – P. 3-9; Breviar bibliografic. – P. 11-

17; I. Întîlniri cu C. Stere: G. Călinescu. Patru ore cu d. Const. Stere.

– P. 21-27; Petre Mihail. O zi petrecută la Bucov. – P. 28-35;

Profira Sadoveanu. C. Stere văzut de aproape. – P. 36-43; Mihail

Sebastian. O zi la Bucov cu d. Const. Stere. – P. 44-54; II. Repere

critice: F. Aderca. Politică şi Poezie. – P. 57-59; Octav Botez. C.

156

Stere, În preajma revoluţiei… – P. 60-63; G.Călinescu. Romanul dlui

Const. Stere? – P. 64-89; Ş.Cioculescu. Romanul dlui Stere. – P. 90-

114; Pompiliu Constantinescu. C. Stere, În preajma revoluţiei… – P.

115-133; Perpessicius. C. Stere. În preajma revoluţiei… – P. 134-

153; Al.A. Philippide. Un roman de energie şi voinţă…– P. 154-156;

Mihai D. Ralea. C. Stere romancier. – P. 157-160; Izabela

Sadoveanu. Primul roman cu cheie. – P. 161-163; Mihail Sebastian.

C. Stere, Smaragda Teodorovna. – P. 164-171; Octav Suluţiu. C.

Stere, Nostalgii. – P. 172-177; Tudor Teodorescu-Branişte. D. C.

Stere, romancier. – P. 178-181; G.M. Zamfirescu. C. Stere, Lutul. –

P. 182-187; III. Sinteze: F. Aderca. Romancierul Stere. – P. 191-

193; Tudor Arghezi. Constantin Stere. – P. 194-197; Domostene

Botez. Const. Stere. – P.198-205; Octav Botez. Constantin Stere. –

P. 206-212; Mihai Carp. Soarta predestinatului. – P. 213-223; G.

Călinescu. Constantin Stere. – P. 224-226; G.Galaction. Const. Stere.

– P. 227-229; E. Lovinescu. Epica lui C. Stere. – P. 230-232;

Nicolae Manolescu. Romanul lui C. Stere. – P. 233-237; I.

Negoiţescu. C. Stere sau imposibilitatea adaptării. – P.238-243;

Mihai D. Ralea. C. Stere. – P. 244-248; Mihail Sadoveanu. C. Stere.

– P.249-251; D.I.Suchianu. Romanul dlui C. Stere. – P. 252-257;

Pamfil Şeicaru. C. Stere la 70 de ani. – P. 258-261; Mihai Zamfir.

Poate oricine să scrie un roman? – P. 262-278; IV. In memoriam:

Demostene Botez. Biruinţa cea de pe urmă. – P. 281-283;

G.Călinescu . C. Stere. – P. 284-285; Şerban Cioculescu. Const.

Stere. – P. 286-290; Victor Eftimiu. La moartea lui Const. Stere. – P.

291-293; Gala Galaction. Constantin Stere. – P. 294-295; Petru

Manoliu. Rînduri întîrziate pentru un nume veşnic. – P. 296-299;

Izabela Sadoveanu. Cei care au plecat. – P. 300-302; Mihail

Sadoveanu. Constantin Stere. – P. 303-304; M. Sevastos. În memoria

lui Constantin Stere. – P.305-310; Bibliografie. – P. 311-330.

538. Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii

româneşti / Acad. de Ştiinţe a Rep. Moldova; Institutul de Filosofie,

sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. 136 p.

Cuprinsul: Babii Al. Constantin Stere: De la narodnicism la

poporanism. – P. 3-18; Surugiu Liliana. Constantin Stere în

contextul gîndirii social-filosofice din Basarabia în perioada

interbelică. – P. 19-31; Mihai Nicolae. Despre concepţiile politice

ale lui Const. Stere. – P. 32-49; Lozovanu Const. Constantin Stere şi

filosofia germană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. – P.

50-67; Juc V. Probleme moral-etice în concepţia lui Const. Stere. –

P. 68-95; Топилина Валентина. Отношение К.Стере к религии. –

157

С. 96-110; Troianovski Lidia. Constantin Stere despre menirea artei.

– P. 111-132.

539. Troianowski, Lidia. Concepţia estetică în creaţia lui

Const. Stere: Autoref. tezei de dr. în şt. filosof./ AŞM; Institutul de

Filosofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. – 13 p.

540. Troianowski, Lidia. Concepţia estetică în creaţia lui

Constantin Stere: Tz. dr. în ştiinţe filosofice / AŞM, Institutul de

Filosofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. – 145 p.

2003

541. Caraman, Vlad. Poetica romanului „În preajma

revoluţiei” de Const. Stere: (Naraţiune, personaj, topos): Autoref. al

tezei de doctor în filologie / Acad. de Ştiinţe a Moldovei: Institutul

de Literatură şi Folclor. – Chişinău, 2003. – 18 p.

542. Caraman, Vlad. Poetica romanului „În preajma

revoluţiei” de C. Stere: (Naraţiune, personaj, topos): Tz. dr. în filol. /

conducător şt. Haralambie Corbu. – Chişinău, 2003. – 140.

2004

543. Petrov, Tamara. Constantin Stere – ideologul şi scriitorul.

– Timişoara: Ed. Marineasa, 2004. – 333 p.

2005

544. Colesnic, Iurie. Profetul nemuririi noastre – Const. Stere.

– Chişinău: Ulysse, 2005. – 107 p.

545. Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele

conferinţei ştiinţifice internaţionale, (12 octombrie 2005). –

Chişinău: Tipogr. Acad. de Şt. a RM, 2005. – 180 p. – (Acad. de şt. a

Moldovei. Secţia de Ştiinţe Umanistice şi Arte. Inst. de Lit. şi

Folclor).

Cuprinsul: Gheorghe Duca. Un spirit european uriaş –

Constantin Stere. - P. 6-8; Ion Druţă. Revenirea lui Stere. – P. 9-14;

Haralambie Corbu. Vocaţia literar-artistică a politicianului

Constantin Stere. – P. 15-24; Ion Hadârcă. C.Stere şi N. Iorga:

antinomiile idealului convergent. – P. 25-38, cu ref. bibliogr.;

Andrei Eşanu. Const. Stere şi destinul istoric al Basarabiei. – P. 39-

52, cu ref. bibliografice; Raisa Grecu. Const. Stere; Idei despre Stat,

drept şi individualitatea umană. – P. 53-62, cu ref. bibliogr.;

Cemortan Leonid. Un destin în vîltoare – Const. Stere. – P. 63-75;

Agrigoroaiei Ion. Constantin Stere şi ţărăniştii. – P. 76-94, cu ref.

bibliogr.; Andrei Hropotinschi. Constantin Stere şi narodnicismul

158

rus. – P. 95-106; Eliza Botezatu. Constantin Stere ţi literatura

universală. – P. 107-112; Ion Guceac. Constantin Stere – o ilustră

figură şi mare, doctrinar în materia dreptului constituţional. – P. 113-

123, cu ref. bibliogr. Ion Ustian. Constantin Stere şi economia

teoretică. – P. 124-133; Anatol Gavrilov. C. Stere şi G. Ibrăileanu:

Ideologia literară a poporanismului. – P. 134-146 cu ref. bibliogr.;

Alexandru Burlacu. Bildungsromanul lui Stere: univers artistic,

personaje, tehnici narative. – 147-157 cu ref. bibliogr.; Dragoş

Vicol. Elemente formativ-biografice ale personalităţii lui Constantin

Stere din perspectiva romanului-fluviu „În prejma revoluţiei”.– P.

158-162; Pavel Balmuş. Realităţi şi personalităţi chişinăuene în

biografia lui C. Stere: Maria Stere, născută Grosu. – P. 163-169; Ion

Rotaru. Constantin Stere şi Viaţa românească. – P. 170-178.

546. Corbu, Haralambie. Constantin Stere şi timpul său:

Schiţă de portret psihologic. – Ch.: Cartea Moldovei, 2005. – 382 p.

Din cuprins: Argument. – P. 5-9; Triumful şi calvarul

vizionarului. – P. 10-22; Lecturi şi interpretări la Est de Prut. – P. 23-

54; Semnificaţia valorică a noţiunii de mentalitate. – P. 54-114;

Poporanismul ca doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman. – P. 115-

147; Anteromancierul. – P. 148-194; Romancierul. – P. 195-278; O

paralelă: Constantin Stere şi Liviu Rebreanu. – P. 280-306; O altă

Paralelă: Constantin Stere şi John Galsworthy. –P. 307-328;

Adversar şi victimă a extremismului de dreapta. – P. 329-357;

Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere. – P. 358-

370; Indice de nume. –P. 371-381; Referinţe bibliografice la

paginile: 54, 113-114; 147, 194, 279, 328; Fotografii de calitate între

p.p. 112 şi 113.

547. Ornea, Z. Viaţa lui Constantin Stere; [În 2 vol.]. –

Chişinău: Universul, 2005. – Vol. 1 – 590 p.; Vol. 2 – 632 p.

2008

548. Grecu, Raisa. Stere-juristul. – Chişinău: Universul, 2008.

– 248 p.

Grecu Raisa. Stere-juristul

Rec.: Berindei Dan. Stere juristul... // Revue Romaine d'histoire. –

2008: Tom XLVII. – Nr. 3-4 (iulie– -356

a) Grecu, Raisa. Stere în luptă pentru drepturile omului: Concepţia

drepturilor şi libertăţilor omului în opera juridică a lui Constantin

Stere. – Chişinău: „Universul”, 2009. – p. 252

159

b) Grecu, Raisa. Concepţia drepturilor şi libertăţilor omului în opera

juridică a lui Constantin Stere: Tz. dr. Habilitat în drept / Consultanţi

şt.: Ion Druţă, Gheorghe Avornic.- Chişinău, 2010. – p. 45.

Aarticole, profiluri, recenzii din presa periodică

şi din volume colective

1893

549. Bacalbaşa, A.* Arta populară: [Despre foiletoanele scrise

de un observator ipocondric] // Munca. – 1893. – 14 noiembrie.

1897

550. Cronică: * O teză de licenţă în drept // Era nouă. – 1897. –

29 iunie.

551. Dragomirescu, M.* Replica dlui Xenopol în privinţa dlui

Stere // Convorbiri literare. – 1897. – Nr. 12. – P. 1181-1183. –

(Semnat: Castor).

552. Leandru.* Drept şi dreptate: Cu prilejul tezei dlui C. Stere

// Noutatea. – 1897. – 25 iunie.

553. „Mîine* la orele 9 dimineaţa dl. C.G. Stere îşi va susţine

teza sa pentru licenţa în drept” // Natura – 1897. – 22 iunie; Opinia. –

1897. – 22 iunie.

554. [Nota maximă a fost 50]* // Evenimentul. – 1897. – 24

iunie.

555. O teză în drept* // Opinia. – 1897. – 24 iunie.

556. Rodion.* Const. Stere: (Figura zilei) // Opinia. – 1897. –

27 iunie.

557. Steuerman, A.* Const. Stere // Opinia. – 1897. – 27 iunie

(Nr. 48) – P. 2. – (Semnat: Rodion).

558. Xenopol, A.D.* Dare de seamă la teza de licenţă a lui C.

Stere // Arhiva. – 1897. – Nr. 11-12. (noiembrie-decembrie). – P.

587.

1898

559. [Scorţescu, G.].* Alegerile şi socialiştii: [Dezaprobarea

candidaturii lui Stere la alegeri în alianţa socialiştilor cu liberalii] //

Evenimentul. – 1898. – 24 octombrie.

1899

160

560. Demisia* dlui C. Stere [din postul de ajutor de primar al

Iaşului]. // Dreptatea. – 1899. – 8 februarie; Evenimentul. – 1899. –

12 februarie.

561. [Întrebat în plen* despre demisia sa, Stere i-ar fi replicat:

„Îmi vine foarte greu sî răspund într-un cuvînt…”] // Evenimentul. –

1899. – 18 februarie.

1900

562. [Reportaj* pe marginea cuvîntării lui C. Stere din 11

Noiembrie 1900, la Iaşi] // Liberalul. – 1900. – 12 noiembrie.

1901

563. Dezbaterile* Adunării Deputaţilor // Monitorul oficial. –

1901. – Nr. 11. – P. 35.

1902-1903

564. Dezbaterile* Adunării Deputaţilor, 1902-1903. – P. 813.

– (Vezi şi vol. pe anii 1901-1902. – P. 36, 41, 44, 45, 73, 79, 427 şi

vol. pe anii următori!)

1906

565. Iorga, N.* Cronică // Sămănătorul – 1906. – Nr. 11. – P.

219; Nr. 21. – P. 419; Nr. 25. – P. 499; Nr. 32. – P. 640.

566. Nicanor, P. et Co.* C. Stere şi C. Şărcăleanu // Viaţa

românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 140-141.

1907

567. Cazul* dlui Stere // Adevărul. – 1907. – 23 iunie.

568. Duelul* Stere-Cuza: (Corespondenţă din Iaşi) // Adevărul.

– 1907. – 11 iunie.

569. Stere s-a dus* acolo [în satul Gropniţa], soluţionînd

conflictul] // Opinia. – 1907. – 27 martie.

1908

570. Dobrogeanu-Gherea, C.* „Post-scriptum sau cuvinte

uitate” // Viitorul social. – 1908. – Nr. 10. – P.

571. Dobrogeanu-Gherea, C. * „Un mic răspuns la o mică

recenzie” // Viitorul social. – 1908. – Nr. 8. – P.

572. Nicanor, P. et Co. * „Lupta” din Budapesta şi articolul d-

lui Stere // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 12. – P. 449-450.

1909

161

573. De ce ţipă* „Adevărul” [că „Evenimentul” din Iaşi face

campanie contra dlui Stere] // Epoca. – 1909. – 20 august.

574. Holban, A. D. (?)* Către cititorii noştri: [Momente de

discreditare a lui C. Stere] // Evenimentul. – 1909. – 23 aug. – (Vezi

şi articolele din 25 şi din 26 august).

575. Holban, A.D. (?)* Cum cîntă d. Stere acasă //

Evenimentul. – 1909. – 4 noiembrie.

576. Holban, A.D.* Dl C. Stere ca avocat: Afacerea

zemstvoului // Evenimentul. – 1909 – 9 august.

577. Holban, A.D. (?)* „Mişcarea” şi dl Stere // Evenimentul. –

1909. – 18 octombrie.

578. Madan, George V. * [Afacerea Stere]: Scrisoarea unui

român basarabean // Epoca. – 1909. – 9 septembrie.

579. Sor.* (?) De vorbă cu d. Const. Stere // Ordinea. – 1909. –

25 octombrie.

580. Zamfirescu, Duiliu.* Poporanismul în literatură //

Convorbiri literare. – 1909. – Nr. … – P. 1084.

1910

581. Caragiale, I. L.* [Constantin Stere] // Caragiale I. L.

Poporanismul. – Sibiu: Luceafărul, 1910. – P.

582. Dragomirescu, M.* Poporanismul vorbeşte. // Falanga

literară şi artistică. – 1910. – Nr. 7 (21 febr.). – P. 3-5.

583. Ibrăileanu, G.* A treia scrisoare deschisă către dl. C.

Dobrogeanu-Gherea: [C. Stere – prefectul] // Viitorul. – 1910. – 13-

26 ianuarie (Nr. 778).

584. Procura* dlui Stere // Opinia. – 1910. – 8 septembrie.

1911

585. [Elogii* pe marginea alegerii în calitate de Şef al

Partidului Naţional Liberal din Iaşi şi răspunsul preşedintelui ales] //

Mişcarea. – 1911. – 3 aprilie. – (ori 8 aprilie).

586. Dl. Stere* pe baricade // Evenimentul. – 1911. – 31

decembrie.

587. Nicanor, P.* et Co. Poporanismul rusesc // Viaţa

românească. – 1911. – Nr. 9. – P. 447-449.

1912

588. Aplanarea* conflictului Goga-Vaida [cu contribuţia lui C.

Stere] // Mişcarea. – 1912. – 29 ianuarie.

162

589. Christian*. „În voia valurilor” de C. Nistrul (C. Stere) //

Mişcarea. – 1912. – 17 iulie. – P. 1; 18 iulie. – P. 12.

590. Manifestaţia* naţională de aseară [cu privire la aplanarea

conflictului Goga-Vaida] // Mişcarea. – 1912. – 9 februarie.

591. Rosetti, Radu În chestia limbii literare: Iubite Domnule

Stere: [Scrisoare] // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 10. – P. 32-45.

1913

592. Florică ceteraşul: publicăm mai jos, în loc de prefaţă,

scrisoarea adresată Directorului nostru de către autorul povestirii atît

de vii şi de interesate care urmează după scrisoare: „Domnule Stere,

…” // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 11-12. – P. 193-195. –

Semnat: „m. m.”.

593. Iamandi-Adrian, Victor*. [Constantin Stere] // Iamandi–

Adrian Victor. Poporanismul literar al „Vieţii româneşti” – Iaşi,

1913. – P. 47-60.

594. Locusteanu, P.* [Constantin Stere] // Locusteanu P.

Cincizeci figuri contemporane. – Bucureşti, 1913. – P. XII.

595. Nicanor, P. et. Co. Articolul dlui Stere şi „Noua Revistă

Română” // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 1. – P. 122-129.

1914

596. Burileanu, T.* Cele două curente din Partidul Liberal:

Oltenia contra dlui Stere // Adevărului. – 1914. – Nr. 8. (907).

1915

597. Nicanor, P. et. Co. * Panrusism // Viaţa românească. –

1915. – Nr. 10-12. – P. 288-289.

598. Şerban, N.* Germanofilismul „Vieţii româneşti”:

(Răspuns dlui C. Stere) // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 7-9. – P.

297-298. – (Recenzie de C.T.).

1918

599. D. Brătianu* şi destăinuirile dlui Stere // Momentul. –

1918. – 8 aprilie.

600. Sadoveanu, Mihail*. C. Stere // Lumina. – 1918. – 24

martie.

601. Vederile* dlui Stere // Steagul. – 1918. – 18 iunie.

602. Zamfirescu-Duiliu.* Academia Română şi sentimentul

naţional al ziarului „Mişcarea” // Îndreptarea. – 1918. – 16

octombrie.

163

1919

603. Arestarea* dlui C. Stere // Izbînda. – 1919. – 13 mai.

604. Atitudinea* dlui C. Stere // Izbînda. – 1919. – 8 mai.

605. Damian, Gr.* Arestarea dlui Stere // Izbînda. – 1919. – 13

(ori 14?) mai.

606. Eliberarea* „complotiştilor” // Izbînda. – 1919. – 9 iunie.

607. Eliberarea dlui Stere… // Sfatul Ţării. – 1919. – 12 iunie.

608. Galaction, G.* Constantin Stere // Chemarea. – 1919. – 9

iunie. – P. 1 (ori 12 iunie).

609. [Ministerul Instrucţiunii*, în urma hotărîrii Consiliului

Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi a hotărît suspendarea din

învăţămînt a dlui C. Stere…] // Izbînda. – 1919. – 18/31 martie.

610. Pântea, Gherman. Întru apărarea dlui C. Stere // Sfatul

Ţării. – 1919. – 22 mai (Nr. 311).

1920

611. D. Pan., Halippa* s-a oferit să demisioneze dsa în

favoarea lui Stere // Adevărul. – 1920. – 26 octombrie.

612. Dl. Stere* în Basarabia // Sfatul Ţării (Chişinău). – 1920. –

20 octombrie.

613. Nedelea, D. * (Numele adevărat Cocea N. D.). Const.

Stere vorbeşte „Chemării” // Chemarea. – 1920. – 12 iunie.

614. Niţă, Serghie*. [Constantin Stere şi Partidul Ţărănesc din

Basarabia] // Chemarea. – 1920. – 14 iunie.

615. Şeicaru, Pamfil.* Să vie Stere // Ţară nouă. – 1920. – 14

februarie (martie?).

1921

616. Botez, Octav.* C. Stere. În literatură // Viaţa românească.

– 1921. – Nr. 5. – 289-290.

617. Branişte, Andrei*. Const. Stere. În literatură: [Prezentarea

cărţii] // Aurora. – 1921. – 24 noiembrie. – P. 2.

618. Crăciun, Eugen.* Cazul Stere în discuţia Camerei // Ţara

nouă. – 1921. – 9 martie.

619. Davidescu, N. Const. Stere: „Un caz de conştiinţă” //

Davidescu N. Aspecte şi direcţii literare: Cîteva cărţi, cîteva idei,

cîţiva oameni (1914-1921). – Buc.: „Viaţa românească”, 1921. – P.

140-144.

164

620. Inculeţ, Ion.* [O mărturisire revoltătoare despre C. Stere]

// Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 1921. – P. 1091.

621. Oprescu, Const.* C. Stere: „În literatură” // Revista

Moldovei. – 1921. – Nr. 2 (iunie). – P. 29-30. – (Semnat C. Op.).

622. Răutu, N. N. * Atitudinea etică în opera literară. Cu ocazia

volumului. „În literatură” de d. C. Stere // Revista Moldovei – 1921.

– Nr. 4 (aug.). – P. 2-8.

623. Sanielevici, H. Falimentul poporanismului [şi rev. „Viaţa

românească” în frunte cu C. Stere şi problema purităţii de rasă a

colaboratorilor revistei] // Sanilevici H. Poporanismul reacţionar. –

Bucureşti: Socec, 1921. – P. 239-262.

1922

624. „Cazul” Stere* // Aurora. – 1922. – 10 august. – (A se

consulta şi ziarul din 11 august).

625. Mihalache, Ion *. Răspuns unor intrigi [în susţinerea lui

C. Stere şi dr. Lupu] // Aurora. – 1922. – 18 aug.

626. Patriotismul* lui C. Stere // Aurora. – 1922. – 18 august.

– (A se consulta şi ziarul din ziua următoare).

627. Topliceanu, Al.* O interpretare cu tîlc: [Despre „…

greşeala dlui Stere”] // Aurora. – 1922. – 22 decembrie.

1923

628. Ciobanu, Ştefan. Publicaţiile periodice româneşti:

[Contribuţia lui C. Stere la apariţia „gazetei naţional-democratice

„Basarabia”, 24 mai 1906] // Ciobanu Ştefan. Cultura românească în

Basarabia sub stăpînirea rusă. – Chişinău: „Asociaţia uniunea

Culturală Bisericească din Chişinău”, 1923. – P. 287-288.

1924

629. Balamace, Ep. Congresele cooperatiste: Discuţiuni şi

hotărîri 1904-1922, [la care a participat şi C. Stere] // Balamace Ep.

Cooperaţia în România întregită şi ţările vecine. / Vol. al II-lea. –

Chişinău: „Glasul Ţării”, 1924. – P. 45-55.

630. Bogos, D. Capitolul IX § III: Iată că se apropie şi ultima

etapă prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea „Unirii” [cu

participarea lui C. Stere] // Bogos D. La răspîntie: Moldova de la anii

1917-1918. – Chişinău: Tip. „Glasul Ţării”, 1924. – P. 126-136.

165

631. Cantacuzino, Matei*. Denunţarea fuziunii: [Acuză pe C.

Stere] // Patria. – 1924. – 9 iulie.

632. Maniu, Iuliu*. În legătură cu ruperea fuziunii [partidelor

ţărănist şi naţional] // Adevărul. – 1924. – 4 iulie.

633. Sevastos, M.* Cîteva cuvinte despre C. Stere // Cuvîntul

liber. – 1924. – 5 iulie (Nr. 24). – P. 17-18.

1925

634. Gongopol, C.* Dl. C. Stere la M.S. Regele // Aurora. –

1925. – 3 decembrie.

635. Nicanor, P. et Co. Mărturisiri: [Poeziile lui D. Minulescu

la „Viaţa românească şi relaţiile D.Minulescu – C. Stere]. // Viaţa

românească. – 1925. – Nr. 1. – P. 157-159.

636. Polemica* Brătianu-Stere // Adevărul. – 1925. – 5 martie.

1926

637. Bogdan-Duică, Gh.* Ţara şi d. C. Stere // Cuvîntul. –

1926. – 4 iulie.

638. Ghibu, Onisifor. Dezlipirea Basarabiei de Rusia [şi Const.

Stere] // Ghibu Onisifor. De la Basarabia rusească la Basarabia

românească: Analiza unui proces istoric – însoţită de 186

documente. – Vol. 1. – Cluj, 1926. – P. CLXVII-CLXXXI (166-

181). – Vezi şi P. LX-LXI, XCIV-CII.

639. Lăstun, I.* Partidul Ţărănesc şi Basarabia: [Despre

acuzarea lui C. Stere în trădarea Basarabiei] // Aurora. – 1926. – 17

martie.

640. Panainteanu, Emil*. Const. Stere şi Partidul Ţărănesc //

Cuvîntul. – 1926. – 10 iulie.

641. Petrescu, Camil*. Corbii albi // Cuvîntul liber. – 1926. –

19 iulie. – P. 11-12. – (ori: 1924. – 19 iulie). – Nr. 26.

642. Ralea, Mihai D.*Pentru d. C. Stere // Adevărul. – 1926. –

22 iulie. – P. 1; 23 iulie. – P. 1, 2; 24 iulie. – P. 1, 2.

1927

643. Congresele Partidului naţional ţărănesc din judeţele Bălţi

şi Soroca (Basarabia): Cuvîntările d-lor C. Stere, Pan Halippa… şi

alţii // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1927. – (Anul VII. – Nr. 3). – 20

noiembrie. – P. 2.

644. Dafin, Ioan. [Constantin Stere] // Dafin Ioan. Figuri

ieşene. – Ed. a 2-a compl. – Iaşi. – 1927. – Vol. 1. – P. 40-43.

166

645. D. Halippa* despre ultimele evenimente politice [în

activitatea lui C. Stere] // Adevărul. – 1927. – 4 martie.

646. [Interviul lui Stere* a produs multă rumoare] // Adevărul.

– 1927. – 4 noiembrie.

647. Lascăr, Antoniu*. Senatoria dlui C. Stere // Adevărul. –

1927. – 21 octombrie.

648. Minciună, Mihail*. Basarabia latină. Scriitorii şi

publiciştii români basarabeni // Cuvîntul moldovenesc. – 1927. – 2

oct. – P. 2, 3.

649. Ralea, Mihai*. De ce nu avem roman? // Viaţa

românească. – 1927. – Nr. 4. – P.

1928

650. Cazacu, P. O lămurire: [Cu privire la cartea „Unirea” de

A. Boldur unde este vorba şi de atribuţia lui C. Stere la înfăptuirea

unirii Basarabiei cu România] // Viaţa românească. – 1928. – Nr. 12.

– P. 341-343.

651. Vaida-Voievod, Al.* [Pe marginea propunerii lui C. Stere

cu privire la modificarea statutului de funcţionarea conducerii celor

două corpuri legiuitoare a guvernului] // Dreptatea. – 1928. – 25

decembrie.

1929

652. Arghezi, T.* Constantin Stere // Bilete de papagal. – 1929.

– 6 martie. – P. 1, 2.

653. Dafin, Ioan. Între socialişti şi liberali. – Dl. C. Stere //

Dafin Ioan. Iaşul cultural şi social: Amintiri şi însemnări. – Iaşi:

Viaţa românească, 1929. – P. 142-156.

654. Incidentul* de la Senat: Replica dlui C. Stere // Adevărul.

– 1929. – 21 iulie.

655. Popescu, Spiridon*. Între dnii C. Stere şi Sergiu Niţă //

Adevărul. – 1929. – 9 martie.

656. [Ralea, Mihai D.] Despre „mistica statului” sau basmul cu

cucoşul roş: [Petre Marcu Balş Maiorescu, Stere, Carp şi doctrinele

filosofice din epoca respectivă] // Viaţa românească. – 1929. – Nr. 4.

– P. 112-120. – Semnat: M. R., P. Nicanor et Co.

657. Şeişanu, Romulus*. [Autorul nefastului proiect, relativ la

organizarea administrativă: C. Stere] // Universul. – 1929. – 20 iulie.

1930

167

658. Arghezi, Tudor*. Două vieţi paralele: N. Iorga şi C. Stere

// Facla. – 1930. – 10 aprilie.– P.1.

659. Ce scrie şi ce spune d. Stere // Viaţa Basarabiei (ziar). –

1930. – 6 iunie; 15 iunie. – P. 3. – (Semn.: V.].

660. Ce spune un bătrîn cărturar basarabean despre d. Stere:

Povestirea d-lui Zamfir Arbore // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6

iulie. . P. 2.

661. Congresele steriste // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6

iulie. – P. 1.

662. [Consecinţele* demisiei lui Stere din partid…] //

Adevărul. – 1930. – 15 octombrie.

663. Davidescu, N.* Omul la ordinea zilei // Cuvîntul. – 1930.

– 3 apr. – P. 1.

664. D. Stere îşi publică* amintirile // Adevărul. – 1930. – 13

apr.

665. Groparul! Moş Ion Codreanu [despre C. Stere] // Viaţa

Basarabiei (ziar). – 1930. – Nr. 9. – P. 4. – Semn.: Un sorocean.

666. Ionescu, Ghiţă*. De vorbă cu d. Constantin Stere // Facla.

– 1930. – 25 decembrie. – P. 3.

667. Începînd de la 1 mai* ziarul Adevărul va publica o serie

extrem de importantă de amintiri scrise de dl C. Stere // Adevărul. –

1930. – 24. aprilie.

668. „Jertfa” democraţiei: D-l Stere spune că a fost şi este

persecutat // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6 iulie. – P. 3.

669. Lăstun, T.* Anul literar // Almanahul ziarelor Adevărul şi

Dimineaţa. – 1930. – P. 247-248. – (ori 1933 ?).

670. Leoneanu, L.* Cîteva zile în intimitatea d-lui C. Stere.

Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului „Preludii” // Adevărul

literar şi artistic. – 1930. – 28 sept. – P. 1-2.

671. Leoneanu, L.* O pagină sentimentală din viaţa d-lui C.

Stere // Adevărul literar şi artistic.- 1930. – 30 noiembrie. – P. 3.

672. Marcu-Balş, P. Contribuţii la „chestia Stere” // Viaţa

românească. – 1930. Nr. 7-8. – P. 29-50.

673. Nicanor, P. et Co. Documentările d-lui C. Stere // Viaţa

românească, – 1930. – Nr. 4-5. – P. 143.

674. Suchianu, D. I.* Const. Stere: „Documentări şi lămuriri

politice: Preludii” // Adevărul literar şi artistic. – 1930. – 5 oct. – P.

7.

675. Topliceanu, Al.* Constantin Stere // Făclia. – 1930. – 18

august. – P. 4.

168

676. Vinea, Ion*. Reapariţia lui Constantin Stere // Facla. –

1930. – 3 noiembrie. – P. 1.

1931

677. Omicron*. În preajma revoluţiei… Un roman cu cheie?;

Un document senzaţional?; Nu: O operă // Curentul. – 1931. – 7

decembrie – P. 3-4.

678. Roman, Horia*. De vorbă cu d. Stere // Adevărul. – 1931.

– 25 decembrie.

679. Teodoreanu, Al. D.* Două Solii: [O. Goga şi C. Stere] //

Gîndirea. – 1931. – Nr. 11. – P. 452.

1932

680. [A fost intervievat* şi Stere] // Adevărul. – 1932. – 15

februarie.

681. Aderca, F.* Politică şi poezie: Cu prilejul seriei de romane

a dlui C. Stere, „În preajma revoluţiei” // Adevărul. – 1932. – 30

aprilie. – P. 1, 2.

682. Alexandrescu, C. Romanul unei Basarabii // Viaţa

Basarabiei. – 1932. – Nr. 3. – P. 63. – Rec. la cartea: Stere C. În

preajma revoluţiei. – Vol. 1, 2.

683. Arghezi, Tudor*. Constantin Stere // Adevărul literar şi

artistic. – 1932. – 25 decembrie. – P. 3.

684. Blazian, H.* Constantin Stere: În preajma revoluţiei. Vol.

3: Lutul // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 16 octombrie. – P.

7.(Semnat H. Bl.).

685. Botez, Octav*. Romanul Basarabiei: C. Stere. În preajma

revoluţiei: [Recenzie] // Lumea. – 1932. – 24 martie. – P. 2-3.

686. Callimachi, Scarlat*. „În preajma revoluţiei”, roman de

C. Stere // Opinia. – 1932. – 11 octombrie. – P. 1, 2.

687. Călinescu, G.* Patru ore cu d. Const. Stere // Adevărul

literar şi artistic. – 1932. – 6 noiembrie. – P. 1.

688. Călinescu, G.* Romanul dlui Const. Stere // Adevărul

literar şi artistic. – 1932. – 21 febr. – P. 1, 2.

689. Călinescu, G.* Romanul dlui C. Stere, Lutul // Adevărul

literar şi artistic. – 1932. – 23 octombrie. – P. 1.

690. Cioculescu, Ş.* C. Stere. În preajma revoluţiei. – Lutul //

Adevărul. – 1932. – 12 octombrie. – P. 1, 2; Secuimea. – 1932. – 18

noiembrie. – P. 3; 25 noiembrie. – P. 3.

691. Cioculescu, Ş.* Romanul dlui Stere // Adevărul. – 1932. –

17 martie. – P. 1, 2.

169

692. Ciomac, Christian. [ozc Cristian Ciomac.] C. Stere. În

preajma revoluţiei. I. Smaragda Theodorovna. Vania Răutu //

Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 30 octombrie. – P. 2.

693. Clopoţel, Ion*. C. Stere: „În preajma revoluţiei” //

Societatea de mîine. – 1932. – Nr. 2-3 (1-15 febr.). – P. 22.

694. Constantin Stere // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 3. – P.

63.

695. [Const. Stere intervievat] // Dimineaţa. – 1932. – 26 febr.

696. Constantinescu, Pompiliu*. Constantin Stere. În preajma

revoluţiei. Lutul // Vremea. – 1932. – 6 noiembrie. – P. 7.

697. Constantinescu, Pompiliu*. Constantin Stere. În preajma

revoluţiei. Prolog: Smaragda Theodorovna; Copilăria şi adolescenţa

lui Vania Răutu // Vremea. – 1932. – 1 mai. . P. 12.

698. Dima, Al. * Romanul dlui C. Stere // Datina. – 1932. – Nr.

1-3. – P. 26-27.

699. Dr. Igrec (Istoria vie a Basarabiei // Adevărul. – 1932. – 7

mai. – P. 1, 2.

700. Gabrilescu, Alice.* Smaragda Theodorovna // Adevărul

literar şi artistic. – 1932. – 24 iulie. – P. 7.

701. Godeanu, V.* Un roman social // Adevărul. – 1932. – 9

martie. – P. 2.

702. Graur, Const.* Constantin Stere: În preajma revoluţiei //

Adevărul. – 1932. – 15 martie. – P. 1, 2.

703. Groza, Horia* Const. Stere. „În preajma revoluţiei” //

Rampa. – 1932. – 31 martie. – P. 1, 2.

704. Groza, Horia* Const. Stere. Lutul // Rampa. – 1932. – 3

noiembrie. – P. 1, 2.

705. În jurul aniversării ziarului „Basarabia”: [Se aduc critici

în adresa lui C. Stere] // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 1, P. 59.

706. Leoneanu, L.* Cum scrie d-l Stere? // Adevărul literar şi

artistic. – 1932. – Nr. 579. – P. 1.

707. Leoneanu, L.* Romanul D-lui Stere: „În preajma

revoluţiei” – Smaragda Theodorovna: Atmosfera. Personajele.

Subiectul // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 10 ianuarie. – P. 1-

2.

708. Matheescu, N.N.* Romanul dlui C. Stere // Ancheta. –

1932. – 20 martie – P. 2, 3.

709. Mihăilescu, Dumitru.* Smaragda Theodorovna // Glas

tînăr. – 1932. – 15 noiembrie (Nr. 7). – P. 14-15.

170

710. Miller, Verghi Marg.* „În preajma revoluţiei”, roman de

C. Stere // Revista scriitoarelor şi scriitorilor români. – 1932. – Nr. 6-

7 (iunie-iulie). – P. 21-22.

711. Mira, P.* „În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere //

Buletinul cultural al Asociaţiei universitare „Frăţia studenţească” –

1932. – 1 martie ( Nr. 1). – P. 11.12.

712. Nicanor, P. et. Co* Memoralişti basarabeni // Viaţa

Românească. – 1932. – Nr. 3-4.- P. 363-366.

713. Nicoară, Silviu*. Extremele care se întîlnesc: Marginale la

„În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere // Prezentul. – 1932. – 21

martie (Nr. 3) – P. 1.

714. Pavel, Sorin* Romanul dlui Const. Stere // Dreptatea. –

1932. – 22 mai. .- P. 1.

715. Pântea, Gherman. Ziua măreaţă a Unirii [de la 27 martie

1918 cu participarea lui Constantin Stere] // Pântea Gherman. Rolul

organizaţiilor militare moldoveneşti în actul Unirii Basarabiei. –

Chişinău, 1932. – P. 88-105. – (Cuvîntul rostit de deputatul C. Stere

la paginile 91-93).

716. Perpessicius* C. Stere: „În preajma revoluţiei – I.

Smaragda Theodorovna (Prolog); II. Copilăria lui Vania Răutu” //

Cuvîntul. – 1932. – 26 iunie. – P. 1,2; 10 iulie. – P. 1, 2.

717. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Lutul” //

Cuvîntul. – 1932. – 6 noiembr. – P. 1, 2.

718. Philippide, Al. A.* Romanul românesc în cadrul evoluţiei

sociale // Progresul social. – 1932. – 20 noiembrie (Nr. 9-10). – P.

62-66.

719. Philippide, Al. A. * Un roman de energie şi voinţă. C.

Stere: „În preajma revoluţiei” – „Lutul” // Adevărul literar şi artistic.

– 1932. – 30 octombrie – P. 7.

720. Ralea, Mihai D. * C. Stere romancier: (Cu ocazia ediţiei a

doua a romanului său) // Dimineaţa. 1932. – 1 aprilie – P. 3.

721. Redacţionale: Romanul dlui Stere este evenimentul literar

// Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 2. – P. 71-72.

722. Săteanu, C. * Basarabia vechei boierimi moldoveneşti

autentificată în romanul dlui C. Stere // Lumea. – 1932. – 4 martie –

P. 2.

723. Săteanu, C.* „În preajma revoluţiei” dlui C. Stere //

Opinia – 1932. – 19 noiembrie – P. 1, 2.

724. Sebastian, Mihail*. C. Stere „Lutul” // România literară. –

1932. – 29 octombrie – P. 3.

171

725. Sebastian, Mihail*. C. Stere: „Smaragda Theodorovna” //

România literară. – 1932. – 20 august – P. 3.

726. Sebastian, Mihail*. C. Stere: „Vania Răutu” // România

literară. – 1932. – 3 septembrie .- P. 3.

727. Struţeanu, Scarlat* Const. Stere: „În preajma revoluţiei”.

Vol. III: Lutul // Convorbiri literare. – 1932. – LXV (noiembr.-dec.).

– P. 742-746.

728. Srtuţeanu, Scarlat*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei”.

Vol. 1-2 // Convorbiri literare. – 1932. – LXV (Martie-apr.). – P.

313-319.

729. Suchianu, D.I.* Romanul dlui C. Stere // Viaţa

românească. – 1932. – Nr. 3-4. – P. 329-335.

730. Teodorescu-Branişte, Tudor* Const. Stere, romancier //

Progresul social. – 1932. – (Nr. 4) (iunie). – P. 48-50.

731. Teodorescu-Branişte, Tudor*. Cu Const. Stere despre

Vania Răutu. O după-amiază la Bucov // Dimineaţa. – 1932. – 31

octombrie – P. 3.

732. Teodorescu-Branişte, T*. Cu G. Ibrăileanu despre

„Adela” // Adevărul. – 1932. – 14 aprilie – P. 1, 2.

733. Viţchi, S. A.* O vedere asupra romanului „În preajma

revoluţiei” // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 10 iulie. – P. 6.

734. Zamfirescu, G. M.* C. Stere: „În preajma revoluţiei”.

„Lutul” // Progresul social. – 1932. – Nr. 8 (octombrie) – P. 64.

1933

735. Cauşanski, B.* Romanul dlui C. Stere. „Lutul”. „Hotarul”

// Opinia. – 1933. – 25 aprilie – P. 1,2.

736. Călinescu, G.* C. Stere, „Hotarul” // Adevărul literar şi

artistic. – 1933. – 12 februarie – P. 7.

737. Călinescu, G*. Const. Stere, „În preajma revoluţiei”. IV.

„Hotarul” // „Viaţa românească”. – 1933. – Nr. 1-2. – P. 59-60.

738. Călinescu, G.* Maurice Paleologul. Ultima ţarină, cu o

prefaţă de C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 12

noiembrie. P. 7.

739. Ciobanu, Ştefan. Revoluţia rusă îl aduce prin Basarabia şi

pe vechiul revoluţionar C. Stere [care a contribuit la apariţia ziarului

„Basarabia”, 1906]. // Ciobanu Ştefan. Din istoria Mişcării Naţionale

în Basarabia. – Chişinău, 1933. – P. 5-7.

740. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Hotarul” // Adevărul. – 1933. –

28 februarie. – P. 1, 2.

172

741. Constantinescu, Pompiliu.* C. Stere: „Hotarul” //

Vremea. – 1933. – 9 aprilie. – P. 18.

742. Duff, M.I. * Cetind romanul dlui C. Stere // Opinia. –

1933. – 11 ianuarie. – P. 1, 2.

743. Gerota, C.* Const. Stere: În preajma revoluţiei. „Hotarul”

// Revista societăţii Tinerimea română. – 1933. – Nr. 8. – P. 284-286.

744. Godeanu, V.*. Drama Siberiei. În preajma revoluţiei:

Hotarul // Dimineaţa. – 1933. – 13 februarie. – P. 2.

745. Lascăr, Sebastian*. Ficţiune şi realitate // Adevărul literar

şi artistic. – 1933 – 19 martie (Nr. 641) – P. 1-2 – (poate: Sebastian

Lascăr?).

746. Omicron* În preajma revoluţiei // Curentul. – 1933. – 7

decembrie.

747. Papadima, Ovidiu*. C. Stere: „În preajma revoluţiei…” //

Gîndirea. – 1933. – Nr. 4. – P. 153-157.

748. Petraşincu, Dan*. Anul literar 1932 // Discobolul. – 1933.

– Nr. 5 (ianuarie). – P. 13.

749. Sachelarie, N.* Romanele dlor C. Stere şi L. Rebreanu //

Miniaturi. – 1933. – Nr. 1 (apr.). – P. 1, 2.

750. Săteanu, C.* Cîte ceva despre d. Stere // Adevărul. –

1933. – 21 februarie. – P. 5.

751. Săteanu, C.* Figuri şi figurine politice zugrăvite de d. C.

Stere // Opinia. – 1933. – 17 aprilie. – P. 1, 2.

752. Sebastian, L.* De vorbă cu d. C. Stere // Adevărul literar

şi artistic. – 1933. – 19 martie. – P. 1,2. – (Semnat LS), – (În alt loc:

Lascăr Sebastian?).

753. Sebastian, L.* „Hotarul”. Al patrulea din romanul dlui C.

Stere // Adevărul. – 1933. – 12 februarie. – P. 2.

754. Sevastos, M.* Absentul // Adevărul. – 1933. – 12 aprilie. –

P. 1.

755. Struţeanu, Scarlat.* Const. Stere: „În preajma revoluţiei”.

IV: „Hotarul” // Convorbiri literare. – 1933. – LXVI (februarie). – P.

186-193.

756. Şuluţiu, Octav*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei” //

Ulise. – 1933. – Nr. 4 (ianuarie). – P. 9, 10.

757. Şuluţiu, Octav*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei” //

Ulise. – 1933. – Nr. 4 (ianuarie). – P. 9, 10.

758. Şuluţiu, Octav.*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei”..

„Hotarul” // Viaţa literară. – 1933. – Nr. 142 (1-31 martie). – P. 3.

759. Vrânceanu, Dragoş*. Const. Stere: „În preajma

revoluţiei”. Hotarul… // Curentul. – 1933. – 11 februarie. – P. 1, 2.

173

760. Zamfirescu, G.M.* C.Stere: „În preajma revoluţiei”. IV:

Hotarul // Progresul social. – 1933. – 20 martie ( Nr. 3). – P. 222-

226.

1934

761. Bezveconnâi, Gh. Constantin Stere: Impresii; Vania Răutu

la liceul Regional: Un capitol descifrat // Din trecutul nostru. – 1934.

– Nr. 7-8. – P. 31-36.

762. Călinescu, G.* C. Stere, Nostalgii // Adevărul literar şi

artistic. – 1934. – 28 octombrie. – P. 9, 10.

763. Chinezu, Ion*. Constantin Stere: „Nostalgii” // Gînd

românesc (Cluj). – 1934. – Nr. 9. – P. 588-590.

764. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Nostalgii” // Adevărul. – 1934.

– 10 noiembrie. – P. 1,2.

765. Cocea, N.D.* Cu prilejul unui roman: Nostalgii // Voiaj. –

1934. . – 15 noiembrie. – P. 1.

766. Dăscălescu, Lucreţia* Femeia în opera lui C. Stere //

Adevărul literar şi artistic. – 1934. – 11 martie. – P. 7.

767. Diamandi, Sterie*. Constantin Stere // Gîndul vremii. –

1934. – 15 februarie (Nr. 2) – P. 6-16.

768. Dragomirescu, Mihail. Poporanismul: [Se fac trimiteri şi

la studiile lui Stere, care „sunt prea severe.] // Dragomirescu Mihail.

Sămănătorism, poporanism, criticism. – Bucureşti, 1934. – P. 102-

111. – (Mai precis la P.P. 103-108 şi 168).

769. Leoneanu, L.* D. Const. Stere despre romanul dlui

Sevastos // Adevărul. – 1934. – 9 februarie.

770. Lungescu, N.* Const. Stere: „Nostalgii” // Revista vremii.

– 1934. – Nr. 4 (10 noiembrie.). – P. 10-11.

771. Neuman, Justin*. Despre romanele dlui C. Stere //

Adevărul. – 1934. – 14 decembrie. – P. 5, 6.

772. Pandrea, P.* A doua epopee modernă românească. C.

Stere:”Nostalgii” // Adevărul. – 1934. – 15 decembrie. – P. 5.

773. Pandrea, Petre. C. Stere: „Nostalgii” // Viaţa românească.

– 1934. – Nr. 19-20. – P. 64-65.

774. Săteanu, C.* Const. Stere portretist // Adevărul. – 1934. –

21 noiembrie. – P. 5.

775. Săteanu, C.* Const. Stere şi poezia rusească // Lumea. –

1934. – 22 septembrie. – P. 2.

776. Săteanu, C.*. „Nostalgiile” dlui C. Stere // Lumea. – 1934.

– 21 octombrie – P. 2.

174

777. Sevastos, M.* Din viaţă şi din cărţi: Autorul „Nostalgiei”

// Adevărul literar şi artistic. – 1934. – 29 iulie. – P. 1.

778. Şuluţiu, Octav.* Autentic şi estetic // Azi. – 1934. – Nr. 1.

– P.

779. Şuluţiu, Octav*. C. Stere. „În preajma revoluţiei”.

Nostalgii // Familia. – 1934. – Nr. 7 (noiembrie.). – P. 90-93.

780. Vlad, C.* Vizitînd pe d. Const. Stere la Bucov // Opinia. –

1934. – 23 mai. – P. 1.

1935

781. Aderca, F.* Romancierul Stere // Cuvîntul liber. – 1935. –

23 noiembrie ( Nr. 3). – P. 5.

782. Botez, Demostene* Ceahlăul // Cuvîntul liber. – 1935. –

23 noiembrie. (Nr. 3.) – P. 5.

783. Botez, Octav.* Constantin Stere // Manifest. – 1935. – 25

decembrie. (Nr. 11-12). – P. 5.

784. Boz, Lucian*. Constantin Stere, septuagenar // Adevărul. –

1935. – 22 noiembrie. – P. 2.

785. Branisce-Căliman, V.* Constantin Stere. În preajma

revoluţiei. „Nostalgii” // Braşovul literar. – 1935. – Nr. 21-22.

(ianuarie-februarie). – P. 157-158.

786. Brănişteanu, B.* Const. Stere // Adevărul. – 1935. – 16

noiembrie. – P. 1.

787. Carandino, N. * Profesorul Stere văzut de aproape //

Facla. – 1935. – 21 octombrie. – P. 2. – (semnat N. Car.).

788. Cândea, A. * Basarabia şi aniversarea dlui C. Stere //

Adevărul. – 1935. – 20 noiembrie. – P. 6.

789. Călinescu, G.* Constantin Stere // Adevărul literar şi

artistic. – 1935. – 24 noiembrie. – P. 1, 2.

790. Călinescu, G. * C. Stere, În ajun // Adevărul literar şi

artistic. – 1935. – 15 decembrie. – P. 1.

791. Călinescu, G.* C. Stere. În preajma revoluţiei –

„Ciubăreşti” // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 19 mai. – P. 9,

10.

792. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Ciubăreşti” // Adevărul. – 1935.

– 31 mai. – P. 1, 2.

793. Cioculescu, Ş. * C. Stere, „În ajun” // Adevărul. – 1935. –

3 decembrie. – P. 1, 2.

794. Cioculescu, Şerban * Const. Stere: În preajma revoluţiei,

vol. VIII // Revista Fundaţiilor Regale. – 1935. – Nr. 1. – P. 158-161.

– Nr. 8. – P. 420; 1936. – Nr. 11. – P. 406.

175

795. Cioculescu, Şerban.* În marginea unui răspuns al dlui C.

Stere // Adevărul. – 1935. – 16 iunie. – P. 1, 2.

796. Clopoţel, Ion.* C. Stere: În ajun // Societatea de mîine. –

1935. – Nr. 11-12. – P. 158.

797. Constantinescu, Pompiliu.* Constantin Stere // La zid. –

1935. – 21 noiembrie. – P. 5. – (Semnat: Pyrhon).

798. Constantinescu, Pompiliu.* C. Stere: Nostalgii //

Vremea. – 1935. – 3 februarie. – P. 4.

799. Crăciun, Eugen* Reforma constituţională // Viaţa

românească. – 1935. – Nr. 3-4. – P. 27-38.

800. Donea, Valer* Const. Stere văzut de aproape // Adevărul

literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie.

801. Feraru, Leon*. Un excepţional roman românesc //

Adevărul. – 1935. – 1 iunie. – P. 5.

802. Fulga, Laurenţiu*. În ajun – roman de Constantin Stere //

Flamuri. – 1935. – 20 decembrie (Nr.1-3). – P. 99-102. – (Semnat:

Laurenţiu Delerei).

803. Leoneanu, L.* Cîteva zile în intimitatea dlui C. Stere:

Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului „Preludii” //

Leoneanu L. Portrete literare şi politice. – Bucureşti, 1935. – P. 7-17,

19-28, 93-97.

804. Manea, Const.* C. Stere: În preajma revoluţiei VI.

Ciubăreşti // Presa Olteniei. – 1935. – 26 august. – P. 2.

805. Manoliu, Petru * Constantin G. Stere. Şaptezeci de ani de

viaţă şi amintiri // Credinţa. – 1935. – 19 noiembrie. – P. 4. –

(Semnat: Erasm.).

806. Mardan, Mugur* C. Stere: „În ajun” // Trivalea. – 1935 -

(1936?) Nr. 7-8. – P. 22-24.

807. Mihail, Petre*. O zi petrecută la Bucov // Curentul. –

1935. – 16 ianuarie. – P. 3.

808. Mreja, I.* „Nostalgii”de C. Stere // Revista Asociaţiei

învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi. – 1935. – Nr. 1. – P. 30-31.

809. Nicanor, P. et Co. Const. Stere – la 70 de ani // Viaţa

românească. – 1935. – Nr. 11-12. – P. 87.

810. Nicu, Alexandru M. Recenzie // Viaţa Basarabiei. – 1935.

– Nr. 9. – P. 46-55. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma revoluţiei…

811. Nicu, Alexandru M. Const. Stere: „În preajma revoluţie”:

„Hotarul” [vol. IV] // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 10. – P. 44-51.

812. Nicu, Alexandru M. Recenzie // Viaţa Basarabiei. – 1935.

– Nr. 11-12 – P. 42-52. – Rec. la cartea: Stere C. „În preajma

revoluţie”. Vol. III: „Lutul”.

176

813. Papadima, Ovidiu*. C. Stere: „Nostalgii” // Gîndirea. –

1935. – Nr. 1. – P. 49-50.

814. Popescu, Ghiţă.* Constantin Stere // Revista vremii. –

1935. – 10 decembrie. – P. 5.

815. Sadoveanu, Izabela.* Ion Răutu în vîltoare // Adevărul

literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie. – P. 1.

816. Sadoveanu, Izabela.* Portrete literare // Adevărul. –

1935. – 22 decembrie. – P. 5, 6.

817. Sadoveanu, Izabela*. Primul roman cu cheie // Adevărul

literar şi artistic. – 1935. – 1 decembrie. – P. 10.

818. Sadoveanu, Izabela*. Romane // Adevărul literar şi

artistic. – 1935. – 26 mai. – P. 12.

819. Sadoveanu, Profira* C. Stere văzut de aproape //

Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie (ori noiembrie)

(Nr. 784) – P. 3. – (Semnat Valer Donea).

820. Săteanu, C.* Cine a propus trecerea socialiştilor la

liberali: Interviu / interlocutor C. Ghilimoglu // Adevărul. – 1935. –

8 august.

821. Săteanu, C.* Cronica unui oraş „Cibăreştii” // Adevărul. –

1935. – 22 mai.

822. Săteanu, C.* Urmărind pe d. C. Stere în volumul „În ajun”

// Adevărul. – 1935. – 16 noiembrie. – P. 3.

823. Sebastian, Mihail* Const. Stere: „Ciubăreşti” // Rampa. –

1935. – 26 iulie. – P. 1.

824. Sebastian, Mihail*.”În ajun” // Rampa. – 1935. – 17

noiembrie. – P. 1.

825. Sebastian, Mihail*. O zi la Bucov cu Const, Stere //

Rampa. – 1935. – 7 octombrie. – P. 1, 4.

826. Sevastos, M*. Constantin Stere // Dimineaţa. – 1935. – 16

noiembrie. – P. 3.

827. Şeicaru, Pamfil*. C. Stere la 70 de ani // Curentul. – 1935.

– 18 noiembrie. –P. 1.

828. Şuluţiu, Octav*. C. Stere: În preajma revoluţiei”.

„Ciubăreşti” // Familia. – 1935. – Nr. 4 (iulie-aug.). – P. 83-84.

829. Tatos, I. * Economistul C. Stere // Independenţa

economică. – 1935. – Nr. 12. – P. 297.

830. Topliceanu, Alexandru*. Const. Stere // Topliceanu Al.

Portrete. – Bucureşti: Cartea românească, 1935. – P. 65-72.

831. Vasiliu-Hasnaş, El. „Ciubăreştii” // Viaţa Basarabiei. –

1935. – Nr. 7-8. – P. 99-101.

177

832. Vasiliu-Hasnaş El. „Nostalgii” de Constantin Stere //

Viaţa Basarabiei.- 1935.– Nr.4.– P.75-76.

833. Viaţa lui C. Stere // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 2. – P.

77-78.

834. Vlădescu, Toma*. Stere la 70 de ani // Sfarmă-Piatră. .–

1935. – 28 noiembrie. – P. 3.

1936

835. Andrei, P. Constantin Stere // Revista de studii

sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10. – P. 3.

836. Aramescu, C. C. Stere şi problemele constituţionale //

Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. –

Nr. 10. – P. 23-26.

837. Arghezi, T. Constantin Stere, cugetătorul // Revista de

studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10. – P. 7-8.

838. Bezveconnâi, Gh. Constantin Stere, romanul său şi

Unirea: Între viaţă, vis şi istorie // Din trecutul nostru. – 1936. – Nr.

31-34 (aprilie-iulie). – P. 97-118.

839. Botez, Demostene* Biruinţa cea de pe urmă // Adevărul. –

1936. – 28 iunie. – P. 1.

840. Botez, Octav* Constantin Stere // Însemnări ieşene. –

1936. 15 februarie. – (Nr. 4). – P. 150. – (Semnat O.B.).

841. Brănişteanu, B.* La mormînt // Adevărul. – 1936. – 25

iulie. – P. 1.

842. Cavarneli, V. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov // Viaţa

Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 92-93.

843. Cândea, A.* Treizeci de ani de la apariţia ziarului

„Basarabia” // Adevărul. – 1936. – 28 mai. – P. 6.

844. Călinescu, G.* C. Stere // Adevărul literar şi artistic. –

1936. – 5 iulie. – P. 3.

845. Călinescu, G.* C. Stere, „Uraganul” // Adevărul literar şi

artistic. – 1936. – 19 aprilie. – P. 9.

846. Cercul cultural „C. Stere” // Revista de studii sociologice

şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 13. – P. 25. – (Fără semnătură).

847. Chiriţescu, Gh.* Const. Stere. Uraganul // Însemnări

ieşene. – 1936. 15 aprilie. (Nr. 8). – P. 378-380.

848. Cioculescu, Şerban.* Constantin Stere // Adevărul. –

1936. – 21 iulie. – P. 1, 2.

178

849. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Uraganul” // Adevărul. – 1936.

– 16 aprilie. – P. 1, 2.

850. Clopoţel, Ion*. Constantin Stere // Adevărul literar şi

artistic. – 1936. – 13 septembrie. – P. 2.

851. Clopoţel, Ion*. Constantin Stere // Societatea de mîine. –

1936. – Nr. 5 (august.) – P. 115-116.

852. Costenco, N. Varia: Paradoxalul Oscar Wilde; C. Stere –

cetăţean al lumii… // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 11-12. – P. 127.

– Semnat: R.R.

853. Constantin Stere. // Rev. de studii sociologice şi

muncitoreşti – 1936. – Nr. 11. – P. 19. – (Semnat: Redacţia).

854. Constantinescu, Pompiliu* C. Stere. Între pamflet şi

roman. Ciubăreşti; În ajun // Vremea. – 1936. – 19 ianuarie. – P. 10.

855. Constantinescu, Pompiliu*. C. Stere: Uraganul //

Vremea. – 1936. – 3 mai. – P. 2.

856. Dinu, Gheorghe*. (Stephan Roll). Const. Stere. Tineretul

legatar al luptei lui // Cuvîntul liber. – 1936. – 4 iulie. – P. 3.

857. Dr. Igrec*. Florile şi inima lui Stere // Adevărul. – 1936. –

4 iulie. – P. 1.

858. Donea, Valer.* Stere şi viitorul // Deşteptarea. – 1936. –

19 decembrie.

859. Eftimiu, Victor.* La moartea lui Const. Stere //

Dimineaţa. – 1936. – 29 iunie. – P. 9.

860. Eftimiu, V.* Patrioţi şi trădători // Adevărul. – 1936. – 15

iulie. – P. 1.

861. Georgescu, Traian*. Stere a împlinit 70 de ani // Pagini

basarabene. – 1936. – Nr. 1. – P. 15.

862. Gane, Emil. Constantin Stere (1865-1936): [Odihnească-l

Domnul.] // Cuvînt moldovenesc. – 1936. – 28 iunie. – P. 1. – (Cu o

mică fotografie).

863. Godeanu, V.* Const. Stere: „Uraganul” // Adevărul. –

1936. – 31 martie. – P. 2.

864. Gruia, I. * Const. Stere. În preajma revoluţiei: „Uraganul”

// Gîndul vremii. – 1936. – 15 iunie (Nr.6). – P. 13-14.

865. Halippa, Pan. Const. Stere şi Basarabia // Viaţa

Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 81-88.

866. Iamandi, V.* Const. Stere // Lumea. – 1936. – 16 iulie. –

P. 3.

867. Ionescu, Eugen*. Constantin Stere. „În preajma

revoluţiei”: VIII.: „Uraganul” // Facla. – 1936. – 27 aprilie. – P. 2, 3.

179

868. Ionescu, Ghiţă.* Opera lui C. Stere // Adevărul literar şi

artistic. – 1936. – 29 noiembrie. – P. 1.

869. Isac, G.* Const. Stere. Uraganul // Caradaşca. – 1936. – 23

aprilie. P. 2.

870. Ivaşcu, G.*. Luptătorul // Lumea. – 1936. – 6 iulie. – P. 3.

871. Kidel, Alex.* Mărturii ruseşti despre Cons. Stere //

Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 19 septembrie. P. 9.

872. „La Bucov, în splendida izolare pe care şi-o hotărîse, s-a

stins C. Stere…” // Viaţa românească. – 1936. – Nr. 6-8. – P. 97.

873. Leoneanu, L. * Const. Stere la Bucov // Adevărul literar şi

artistic. – 1936. – 19 iulie. – P. 1.

874. Leoneanu, L. * Cum scrie Stere // Adevărul literar şi

artistic. – 1936. – 26 iulie.

875. Lovinescu, Eugen*. Constantin Stere: „În preajma

revoluţiei” // Facla. – 1936. – 27 aprilie. – P. 2, 3.

876. Manolescu, Ion.* Constantin Stere – omul frînt //

Cruciada românismului. – 1936. – 19 iulie. – P. 2.

877. Mardan, Mugur.* C. Stere: „În ajun” // Trivalea. – 1935

(decembrie) – 1936 (ianuarie). – Nr. 7-8. – P. 22-24.

878. Matheescu, N.N. *. Sistemul sociologic al d-lui C. Stere //

Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. –

Nr. 10. – P. 13-18.

879. Mătăsaru, L.G.* Const. Stere a rămas în Bucureşti cu

învoirea lui Ionel Brătianu: (Precizări istorice) // Opinia. – 1936. – 9

iulie.

880. Mihail, Ioan* Const. Stere. Omul – „Trădătorul” –

Scriitorul // Opinia. 1936. – 3 iulie. – P. 1, 2.

881. Neamţu, A.*. În memoria lui C. Stere // Suflet nou. –

1936. – Nr. 6-7 (iunie-iulie). – P. 6.

882. Nicu, Al.*. Închisorile lui C. Stere // Pagini basarabene. –

1936.. – Nr. 3. – P. 7.

883. Nicu, Alexandru M. [Recenzie] // Viaţa Basarabiei. –

1936. – Nr. 1. – P. 44-51. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma

revoluţiei: Hotarul (Vol. IV).

884. Nicu, Alexandru M. [Recenzie] // Viaţa Basarabiei. –

1936. – Nr. 4. – P. 35-40. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma

revoluţiei: Nostalgii (vol. V). – P. 163-168.

885. Obreja, Iaşi G.* Const. Stere: „În preajma revoluţiei. În

ajun.” // Arheneum. – 1936. – Nr. 1. – P. 138-140.

886. Opera lui C. Stere* // Adevărul. – 1936. – 28 iunie. – P.

7.

180

887. Pandrea, P. * Const. Stere // Adevărul. – 1936. – 28 iunie.

– P. 1.

888. Pandrea, Petre. „Cazul Stere” // Revista de studii

sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. – Nr. 10. – P. 9-12.

889. Petraşincu, Dan*. Constantin Stere, om de acţiune şi

literat // Rampa. – 1936. – 2 iulie. – P. 1.

890. Popescu, Ghiţă.* La moartea lui Const. Stere // Revista

vremii. – 1936. – Nr. 15-16 (iunie). – P. 4.

891. Popescu, Ghiţă.* Pe marginea volumului „În ajun” de C.

Stere // Revista vremii. – 1936. – Nr. 7-8. – P. 12-13.

892. Popescu, Ghiţă.* Pe marginea volumului „Uraganul” de

C. Stere // Revista vremii. – 1936. – Nr. 11-12 (aprilie). – P. 7-8.

893. Popescu, Stelian. Trădătorul C. Stere în vîrstă de 71 ani a

încetat din viaţă aseară la ora 8 la moşia sa din Bucov // Universul. –

1936. – 28 iunie.

894. Radiana, Rafail. Oamenii: Gorki şi Stere // Viaţa

Basarabiei. – 1936. – Nr. – 9. – P. 89-92.

895. Ralea, Mihai D.* Const. Stere // Dreptatea. – 1936. – 28

iunie. – P. 1.

896. Ralea, Mihai D. Personalitatea dlui C. Stere // Revista de

studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10 (aprilie). – P. 5,

6.

897. Roman, E. Despre „Social-democraţie sau poporanism? //

Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. –

Nr. 10. – P. 19-22.

898. Roman, Horia.* Const. Stere şi florile // Adevărul. –

1936. – 1 iulie.

899. Sadoveanu, Izabela.* Cei care au plecat… // Adevărul

literar şi artistic. – 1936. – 26 iunie. – P. 1, 2.( ori iulie? – Nr. 816?).

900. Sadoveanu, Mihail.* Constantin Stere // Însemnări ieşene.

– 1936. – 15 iulie. – P. 1, 2.

901. Sadoveanu, Mihail*. Constantin Stere // Lumea. – 1936. –

22 iulie. – P. 2.

902. Săteanu, C.* Depănînd vechi amintiri. Cîte ceva despre C.

Stere şi G. Ibrăileanu // Adevărul. – 1936. – 16 iulie. – P. 3.

903. Sebastian, Mihail*. Constantin Stere // Rampa. – 1936. –

29 iunie. – P. 1.

904. Serghie, Em.* Pe marginea comemorării la Iaşi a lui C.

Stere // Lumina. – 1936. – 16 iulie. – P. 2.

905. Sevastos, M.* D. Stere – compătimit // Adevărul. – 1936.

– 30 aprilie. – P. 1.

181

906. Sevastos, M.* În memoria lui Constantin Stere // Adevărul

literar şi artistic. 1936. – 5 iulie. – P. 1,2; 1937. – 5 ianuarie. – P.1-2.

907. Sevastos, M.* O comemorare // Adevărul. – 1936. – 17

iulie. – P. 1.

908. Sevastos, M.* Testamentul lui Const. Stere // Adevărul. –

1936. – 4 iulie. – P.1.

909. Sevastos, M.* „Uraganul” // Adevărul. – 1936. – 28 martie

(ori 31 martie?).

910. Spătaru, N. Constantin Stare: [Necrolog] // Viaţa

Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 1-2.

911. Stăjilă, P. După moartea lui Constantin Stere // Viaţa

Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 3-7. – (Cu o fotografie).

912. Stere în adevărata-i „lumină”: [Figura lui C. Stere în

atenţia criticii] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 3-4. – P. 60. –

Semn.: E. N.

913. Şerban, Mihail.* Falnicul Stere // Adevărul. – 1936. – 3

iulie. – P. 3.

914. Şuluţiu, Octav.* C. Stere: „În preajma revoluţiei” – „În

ajun” // Familia. – 1936. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 94-95.

915. Varia: [Adnotare la volumul „Uraganul” de C. Stere şi la

alte cărţi de N. Dăscălescu, Ştefan Ion George ş.a.] // Viaţa

Basarabiei. – 1936. – Nr. 11-12. – P. 127-128. – Semn.: R.R.

916. Vizirescu, Pan. M.* Masca lui Stere // Sfarmă-Piatră. –

1936. – 9 iulie. – P. 4.

917. Vlădescu, Toma*. Tristul destin al lui C. Stere // Sfarmă-

Piatră. – 1936. – 2 iulie. – P. 3.

1937

918. Andrei, F. Constantin Stere // Viaţa românească. – 1937. –

Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 3-5.

919. Beldie, V.G. Const. Stere, prietenul celor mulţi // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 6-9.

920. Biberi, Ion. Constantin Stere // Biberi Ion. Etudes sur la

literature roumaine contemporaine. – Paris: Corymbe, 1937. – P. 42-

45.

921. Botez, Demostene.* Comemorarea lui C. Stere. //

Adevărul. – 1937. – 27 iunie. – P. 7.

922. Botez, Demostene. Profesorul C. Stere // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 148-150.

923. Botez, I. Portret // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3

(ianuarie-martie). – P. 10.

182

924. Botez, Octav. Cîteva note asupra romancierului // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3.- P. 11-14.

925. Brănişteanu, B.* Omagierea unui dispărut // Adevărul. –

1937. – 15 mai. – P. 1, 2.

926. Carp, M. Soarta predestinatului // Viaţa românească. –

1937. – Nr. 1-3. – P. 15-25.

927. Cazacu, P. Drumul vieţii // Viaţa românească. – 1937. –

Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 293.

928. Cazacu, P. Unirea [cu fragmente din cuvîntarea lui C.

Stere la şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918] // Cazacu P.

Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918. – Iaşi: „Viaţa

românească” ş.a. – P. 318-319; A vedea şi P.P. 168, 170, 172, 173.

929. Crăciun, Eugen. Cîteva însemnări despre C. Stere // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 30-32.

930. Daşcovici, Neculai.* Constantin Stere. // Anuarul

Universităţii pe anul academic 1935-1936, publ. de Traian Bratu,

Vol. XXI. – Iaşi, 1937. – P. 108-112.

931. Halippa, Pan. C. Stere şi Basarabia // Viaţa românească. –

1937. – Nr. 1-3. – P. 33-42.

932. Iacobescu, Teodor. Const. Stere, alesul Cetăţii Albe //

Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 43-44.

933. Iordan, Iorgu. Constantin Stere, profesorul // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 45-49.

934. Lovinescu, E.*. Epica lui C. Stere // Adevărul. – 1937. – 1

mai. – P. 2.

935. Lupu, N. Amintiri despre Const. Stere // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 50-52.

936. Mancaş, Mircea* Const. Stere – ideologul // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 53-57.

937. Manoliu, Petru.* Rînduri întîrziate pentru un nume veşnic

// Credinţa. – 1937. – 9, 10 iulie. – P. 2. – (Semnat: Erasm).

938. Matheescu, N.N. Const. Stere şi problemele muncitoreşti

// Viaţa românească. –1937. – Nr. 1-3. – P. 58-63.

939. Moldovanu, D. Despre C. Stere // Viaţa românească. –

1937. – Nr. 1-3. – P. 64-67.

940. Nicolescu, G.C. Poporanismul român: 1. Evenimentul

literar // Nicolescu G. C. Ideologia literară poporanistă:

Contribuţiunea lui G. Ibrăileanu. – Bucureşti: Institutul de istorie

literară şi folclor, 1937. – P. 55-73. – (Numele C. Stere şi C.

Şărcăleanu se întîlnise frecvent şi în celelalte capitole ale

monografiei; Vezi indexul de nume, P. 190).

183

941. Pandrea, Petru. C. Stere şi „specificul politic românesc”:

(Fragment) // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 68-87.

942. Popovschi, Nicolae. // Constantin Stere şi Basarabia //

Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 101-117.

943. Porucic, T. Contribuţii nouă pentru istoria evoluţiei

naţionalismului între Prut şi Nistru: (Din notele biografice ale d-lui

T. Porucic): [În paragrafele „Revoluţionarii” şi „Izolat” (P. 95-102)

este vorba şi de C. Stere] // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 7-8. – P.

71-104. – (Semnat: P.T. Şt.).

944. Paul, Radu M. Gîndirea europeană a lui C. Stere // Viaţa

românească. – 1937. – Nr. 1-3. - P. 88-100.

945. Ralea, Mihail. C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr.

1-3. – P. 118-122.

946. Sadoveanu, Izabela.* Un an de la moartea lui C. Stere //

Adevărul literar şi artistic. – 1937. – 4 iulie. – P. 1.

947. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Viaţa românească. –

1937. – Nr. 1-3. – P. 123.

948. Stere, Roman C. Sfîrşitul romanului „În preajma

revoluţiei”. În loc de încheiere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. –

1-3. – P. 124-126.

949. Suchianu, D.I. Patriotul Stere // Viaţa românească. – 1937.

– Nr. 1-3. – P.129-133.

950. Ştefanelli, Aurel. Epilogul romanului „În preajma

revoluţiei” [comentat de A.Ştefanelli la rugămintea lui Roman C.

Stere, feciorul prim al romancierului] // Viaţa românească. – 1937. –

Nr. 4-5. – P. 46-48.

951. Voicu, Ştefan. Ideologia lui C. Stere // Viaţa românească.

– 1937. – Nr. 1-3. – P.134-137.

1938

952. Munteano, B.*. [Constantin Stere] // Munteano B.

Panorama de la literature roumaine contemporaine. – Paris, 1938. –

P. 75-77, 237-238.

953. Perpessicius.*. C. Stere „În preajma revoluţiei: Roman; I.

Smaragda Theodorovna (Prolog); II. Copilăria şi adolescenţa lui

Vanea Răutu”; 2 volume; Ed. „Adevărul” // Menţiuni critice. – Ediţ.

a IV-a. – Bucureşti, 1938. – P. 390-403.

954. Schina, M. … Stere sosise la Chişinău… [şi problema

Unirii Basarabiei cu Patria Mumă) // Schina M. Basarabia: Ianuarie

1918 – iunie 1919. . Bucureşti, 1938. – P. 31-34.

184

955. Stere, Constantin 200 „e”, 200 „f”, 310, 580, 883, 915 //

Enciclopedia României. [în 4 vol.]. Vol. I: Statul, 1938. – P. 1044.

1939

956. Bordea, I.* Lume… Lume…// Însemnări ieşene. – 1939. –

Vol. XI.- Nr. 7 (1 iulie). – P. 17-58.

957. Marent, R. Cu moş Ion Codreanu, despre Constantin Stere

// Viaţa Basarabiei. 1939. – Nr. 4. – P. 33-45.

958. Marent, R. G. Ibrăileanu şi Basarabia [şi C. Stere] //

Viaţa Basarabiei. – 1939. – Nr. 6. – P. 27-32.

959. Sadoveanu, M.*. Jertfa lui Stere // Însemnări ieşene. –

1939. – Nr. 13-14. – P. ?

960. Tomescu, Gh.* [Constantin Stere] // Tomescu Gh.

Etnicism şi literatură. – Bîrlad: Tip. Lupaşcu, 1939. – P. 85-96.

961. Weiss, Aureliu*. Romanul lui Constantin Stere: „În

preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1939. – Nr. 1. – P. 64-84.

1940

962. Bezviconi, G.* . [Din memoriile unui M.C.Zazulin despre

Const. Stere închis pentru cercetători] // Convorbiri literare. – 1940.

– Iunie.

963. Eftimiu, Victor*. La moartea lui Const. Stere // Eftimiu V.

Fum de fantome: Evocări. – Bucureşti: Casa şcoalelor, 1940. – P.

181-185.

1941

964. Ciobanu, Ştefan*. Contribuţia Basarabiei la dezvoltarea

literaturii naţionale [printre care şi a roman. „În preajma revoluţiei”

de C. Stere] // Revista fundaţiilor regale. – 1941. – Nr. 8-9. – P. 294-

306. – (Vezi şi ediţie separată. – Extras din rev. semnalată. –

Bucureşti, 1941. – 12 p.).

965. Haneş, Petre V. C[onstantin] Stere la 21 de ani (1886):

După propriile-i mărturisiri // Haneş Petre V. Tinereţe… – Bucureşti:

Ed. Socec, [1941]. – P. 152-170.

1942

966. Haneş, Petre. Const. Stere 1865-1937 // Haneş Petre

Scriitorii basarabeni 1850-1940. – Bucureşti, 1942. – P. 387-447.

1943

185

967. Matheescu, N.N. Zece ani în slujba ştiinţelor sociale în

România: [Sunt şi aprecieri în adresa lui C. Stere] // Revistă de studii

sociologice şi muncitoreşti. – 1943. – Nr. 36. – P. 5-12.

968. Murăraşu, D. Preludiu poporanist: [Aportul lui C. Stere] //

Murăraşu D. Istoria literaturii române. – Ediţia a III-a. – Bucureşti:

„Cartea românească”, 1943. – P. 302-303; 389 – (Vezi şi ediţia din

1940. – P. 130-131, 352-355).

969. Papadima, Ovidiu. Tristul anacronism al lui C. Stere //

Papadima Ovidiu. Creatorii şi lumea lor: Schiţe de critică literară. –

Bucureşti: Fundaţia regală pentru literatură şi artă, 1943. – P. 365-

381.

970. Peteanu, Doina*. Basarabia, subiect de literatură // Viaţa.

– 1943. – 28 martie. – P. 2.

971. Potopin, Ion*. Prezenţa Basarabiei în literatură // Viaţa. –

1943. – 28 martie. – P. 2.

1944

972. Botez, Octav*. Cîteva note asupra lui C. Stere – romancier

// Botez Octav. Figuri şi note istorico-literare. – Bucureşti: Casa

şcoalelor, 1944. – P. 82-90.

1945

973. Pandrea, Petre. [Constantin Stere] // Pandrea Petre.

Portrete şi controverse. – [Iaşi]. – 1945. – Vol. 1, 2. – P. 68, 71, 72.

974. Patraşcanu, Lucreţiu. Poporanismul înaintaş al

ţărănismului [în viziunea lui C. Stere] // Patraşcanu Lucreţiu.

Problemele de bază ale României: Ediţia II-a. – Bucureşti, 1945. – P.

226-228. – (Vezi şi pag. următoare).

1946

975. Ciobanu, Valeriu. Manifestările ideologice ale

poporanismului român; Influenţa rusă asupra ideologiei

poporanismului român // Ciobanu V. Poporanismul: Geneză,

evoluţie, ideologie. – Bucureşti, 1946. – P. 181-235.

976. Ciobanu, Valeriu. Poporanismul literar [în viziunea lui C.

Stere] // Ciobanu V. Poporanismul: Geneză, evoluţie, ideologie. –

Bucureşti, 1946. – P. 12-14.

977. Teodoreanu, Ionel* Masa umbrelor // Forum .- 1946.. – P.

22.

1947

186

978. Brănişteanu, B.* Amintiri // Almanahul revistei Apărarea.

– 1947. – P. 23-24.

1955

979. Holban, Eugen*. Personalitate tot mai impunătoare, odată

cu scurgerea timpului // Holban E. Contribuţia Basarabiei la cultura

românească. – Paris: Ed. Căpriana, 1955.

1959

980. Panzari, Radu.* Din istoria luptei presei muncitoreşti din

România împotriva ideologiei burgheze (combaterea

poporanismului) // Cercetări filosofice. – 1959. – Nr.4. – P. 175-186.

1960

981. Enache, I.* Caracterul şi rolul social-politic reacţionar al

concepţiei poporaniste // Cercetări filosofice. – 1960. – Nr. 1. – P.

147-162.

982. Micu, Dumitru* Poporanismul: [C. Stere şi G. Ibrăileanu]

// Viaţa românească. – 1960. – Nr. 2. – P. 86-103; Nr. 3. - P. 64-87;

Nr. 4. – P. 133-145.

1961

983. Călinescu, G.* Material documentar: (Despre C. Stere) //

Studii şi cercetări istorice, literare şi folclor. – 1961. – Nr. 2. – P.

363.

984. Enache, Ion. Capitolul III: Caracterul reacţionar al ideilor

sociologice şi economice poporaniste [inclusiv şi ale lui Const.

Stere] // Enache I. Contribuţii la critica poporanismului. – Bucureşti:

Ed. ştiinţifică, 1961. – P. 71-97. – (Vezi şi celelalte capitole, P.P. 36-

37, 43-50, 68, 108, 116, ş. a.

985. Galaction, Gala. „Viaţa românească” şi Iaşii: [C. Stere şi

rev. „Viaţa românească”] // Galaction Gala. Opere alese / Ed. îngr.

de T.Vîrgolici… Vol. 2: Articole. –Bucureşti: Edit. pentru literatură,

1961. – P. 89-91. – (Vezi şi paginile: 57, 61, 63, 69, 70, 201, 303).

986. Micu, D. Const. Stere şi G. Ibrăileanu // Micu Dumitru.

Poporanismul şi „Viaţa românească”. – Bucureşti: Editura pentru

literatură, 1961 – P. 96-111. – (Vezi şi P.P.: 12-38; 48-55).

187

987. Ornea, Z.*. Caracterul reacţionar şi divertisment al

sămănătorismului // Cercetări filosofice. – 1961. – Nr. – 1. – P. 175-

188.

1962

988. Ornea, Z.*. Micu Dumitru. Poporanismul şi „Viaţa

românească” // Cercetări filosofice. – 1962. – Nr. 1. – P. 203-209.

1963

989. Şeicaru, Pamfil. Guvernarea partidului liberal. Partidul

naţional-ţărănist şi afacerea C. Stere // Seicaru Pamfil. Istoria

Partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional-Ţărănist. – Vol. doi. –

Madrid, 1963. – P. 221-234.

990. Varticean, I. Mai multă maturitate politică şi răspundere

cetăţenească // Cultura Moldovei. – 1963. – 21 aprilie. – P. – 4.- (Cu

alfabet rusesc).

991. Vasilenco, I. Moştenirea noastră literară: Constantin Stere

// Cultura Moldovei. – 1963. – 17 ianuarie. – (Cu alfabet rusesc).

1965

992. Ursu, G.G.*. [Constantin Stere] // Ursu G.G. Istoria

literaturii române. Secolul al XX-lea: Vol. 1. – Bucureşti, 1965. – P.

11-15.

1966

993. Botez, Demostene*. 60 de ani în slujba culturii naţionale //

Viaţa românească. – 1966. – Nr. 3 (martie). – P. 3-8.

994. Ciopraga, Const.* Etapele „Vieţii româneşti” // Viaţa

românească. – 1966. – Nr. 3. – P. 20-37.

995. Din corespondenţa* primilor conducători ai „Vieţii

româneşti” // Viaţa românească. – 1966.- Nr. 3- - P. 97.103.

996. Indice de nume: C. Stere [citat în scrisorile din volum) //

Scrisori cître G. Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr.

Botez, I. Lăzărescu ş.a.; Cu o pref. de Al. Dima şi N. I. Popa. În

patru vol. – Bucureşti: Ed. Pentru literatură, 1966. – 1982. – Vol. 1.

– 1966. – P. 329; Vol. 2. – 1971. – P. 504-505; Vol. 3. – 1973. – P.

536; Vol. 4. – 1982. – P. 329.

997. Iordan, Iorgu* Amintiri // Viaţa românească. – 1966. –

Nr. 3. – P. 176-177.

188

998. Iorga, N. * „Dragă domnule Stere…”: [Scrisoare cu ocazia

campaniei electorale din aprilie-mai 1907] // Sevastos M. Amintiri

de la „Viaţa românească”. – E.P.L., 1966. – P. 92-93.

999. Ivaşcu, G.* „Viaţa românească” în perspectivă // Viaţa

românească. – 1966. – Nr. 3. – P. 9-20.

1000. Micu, Dumitru. Cuvînt lămuritor [şi rolul lui Const. Stere

la rev. „Viaţa românească”] // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa

românească”. – Bucureşti: Edit. de Stat pentru literatură şi artă,

1966. – P. 5-14.

1001. Sevastos, M. Const. Stere; Amintiri despre C. Stere;

Const. Stere – intim; C. Stere // Sevastos Mihail. Amintiri de la

„Viaţa românească”. Ediţie în întregime refăcută. – Buc.: Ed. pentru

literatură, 1966. – P. 12; 88-97; 98-110; 409-416; 579-481.

1002. Stere, Constantin (1865-1936) // Dicţionar enciclopedic

român. Vol. IV. – Bucureşti: Ed. politică, 1966. – P. 508. – (Fără

semnătură).

1003. Vitner, Ion „Evenimentul literar”: [Tentativa liberalilor de

a stabili o platformă comună de activitate politică cu socialiştii.

Rolul lui C. Stere în această privinţă] // Vitner Ion. Literatura în

publicaţiile socialiste şi muncitoreşti (1880-1900). – Bucureşti: Ed.

pentru literatură, 1966. – P. 291-313 .- (Ţn special P. 303-310; a

consulta şi P. 317-378 ş.a.).

1967

1004. Anghel, Paul. Stere şi spaţiul boreal // Gazeta literară. –

1967. – 17 august. – P. 3.

1005. Călinescu, G. Constantin Stere // Călinescu G. Ulysse. –

Bucureşti: Edit. pentru literatură. – 1967. – P. 44-45. – (Vezi şi P.

432).

1006. Cioculescu, Şerban*. G.Topârceanu colaborator al lui C.

Stere // Gazeta literară. – 1967. – 23 noiembrie. – P. 1,2.

1007. Ciopraga, Const. Etapele „Vieţii româneşti” [şi

colaborarea lui C. Stere] // Ciopraga Const. Portrete şi reflecţii

literare. – Bucureşti: Editura pentru literatură, 1967. – P. 274-282.

1008. Stănescu, C.* Const. Stere, un poet al geologicului //

Ramuri (Craiova). – 1967. – 15 mai (Nr. 5). – P. 12-13.

1009. Tertulian, N.*. Const. Stere – doctrinarul // Revista de

filosofie. – 1967. – Nr. 7. – P. 747-766.

1968

189

1010. Anghel, Paul. Stere şi spaţiul boreal // Anghel P. Arhiva

sentimentală. – Bucureşti: Edit. pentru literatură, 1968. – P. 283-291.

1011. Călinescu, G.* Constantin Stere // Călinescu G. Istoria

literaturii române: Compendiu. – Ed. a 3-a. – Buc., 1968. – P. 295-

296. – Ediţia din 1941. – P. 585.

1012. Ierunca, Virgil*. Un om ales al Basarabiei: Constantin

Stere // România. – 1968. – Nr. 98 (martie-aprilie), New York.

1013. Lupi, Gino*. [Constantin Stere] // Lupi Gino. La literatura

română: Nova edizione adjiornata by G.C.Sansoni Firenze and

Edizioni Accademia Milano, 1968. – P. 314-317.

1014. Tertulian, N.* C. Stere . – doctrinarul // Tertulian N.

Eseuri. – Bucureşti: Ediţ. pentru literatură, 1968. – P. 129-157.

1969

1015. Antoniuc, D. I. Lupta poporului moldovenesc împotriva

anexării Basarabiei. Sfîrşitul „Sfatului Ţării” / D.I.Antoniuc, S. Ia.

Afteniuc, A.S.Esaulenco, M.B.Itchis // Antoniuc D.I. „Rolul trădător

al „Sfatului Şării” / D.I.Antoniuc, S.Ia. Afteniuc, A.S.Esaulenco,

M.B.Itchis. – Chişinău, 1969. – P.. 182-202. – (Concret despre

participarea lui C. Stere la P. 185-186). – Cu alfabet rus).

1016. Bucur, Marin. Retrospective în sociologia literară

românească // Viaţa românească. – 1969. – Nr. 10. – P. 56-66.

1017. Chinezu, Ion. Constantin Stere: Nostalgii // Chinezu Ion.

Pagini de critică / Ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Negoiţescu. –

Bucureşti, 1969. –P. 97-100.

1018. Creţu, T.* Alt caz de camuflare literară la vechea „Viaţă

românească” // Viaţa românească. – 1969. – Nr. 4. – P. 138-139.

1019. Ornea, Z. Momente din istoria politică a ţărănismului,

(1880-1938) [ locul şi rolul lui C.Stere în aceste momente] // Ornea

Z.Ţărănismul: Studiu sociologic. – Bucureşti, 1969. – P. 22-97 .- ( În

special P. 57-77 – Soluţionarea ruşinoasă a „Cazului Stere”.).

1020. Sadoveanu, Profira. Const. Stere văzut de aproape //

Sadoveanu Profira. Stele şi luceferi. – Bucureşti: Edit. pentru

literatură, 1969. – P. 267-276.

1021.

1970

1022. Botez, Demostene. Constantin Stere // Botez D. Memorii.

– Bucureşti: Minerva, 1970. – Vol. 1. – P. 282-292.

1023. Ciopraga, Const. Constantin Stere // Ciopraga C.

Literatura română între 1900 şi 1918. – Iaşi: Junimea, 1970. – P. 71-

101.

190

1024. [Constantin Stere]* // Istoria doctrinelor economice. –

Bucureşti: E.D.P., 1970. – P. 460-463.

1025. Iftimovici, Radu*. Curticeanu Mircea. Contribuţii la

istoricul revistei „Viaţa românească”: Un dialog epistolar inedit între

C. Stere şi D. Voinov // Echinox. – 1970. – Nr. 12. – P. 14.

1026. Mărgineanu, Nicolae.* [Constantin Stere] // Mărgineanu

Nicolae. Psihologie şi literatură. – Cluj, 1970. – P. 76.

1027. Micu, Dumitru. „Curentul nou”. „Viaţa românească”:

[Const. Stere organizator de reviste şi activ colaborator] // Micu

Dumitru. Început de secol, 1900-1916: Curente şi scriitori. –

Bucureşti: Ed. Minerva, 1970. – P. 82-88. – (Vezi şi P.: 88-99; 205,

207 şi 631).

1971

1028. Alecu, V. Formulate pentru prima oară de C. Stere… ideile

poporaniste… // Alecu Viorel. Curentele literare în literatura

română. – Buc.: Ed. didactică şi pedagogică, 1971. – P. 71-72.

1029. Constantin, Stere* şi Paul Bujor – fondatorii revistei

„Viaţa românească” // Universitatea „Al. I. Cuza”. – Iaşi-Bucureşti:

„Litera”, 1971. – P. 31.

1030. Constantinescu, Pompiliu. D. Const. Stere: [Despre

romanul „În preajma revoluţiei”. Vol. 1: „Prolog. Smaragda

Theodorovna” şi Vol. 3: „Lutul”] // Constantinescu Pompiliu.

Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 1-14.

1031. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Hotarul” //

Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P.

15-19.

1032. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Nostalgii” //

Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – – P.

20-23.

1033. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: Între pamflet şi

roman: [„Ciubăreştii” şi „În ajun” // Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5

.- Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 24-27.

1034. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Uraganul” //

Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P.

28-31.

1035. Ivaşcu, G.*. Luptătorul // Ivaşcu G. Jurnal ieşan. 1935-

1940. – Bucureşti, 1971. – P. 41-43.

1036. Muşat, Mircea. Partidul Ţărănesc [şi rolul lui C. Stere în

activitatea acestuia] / M. Muşat şi Ion Ardeleanu // Muşat M.,

Ardeleanu I. Viaţa politică în România: Partidele politice 1918-1921.

191

– Bucureşti: Editura Politică, 1971. – P. 146-199. – (În special P.

158-161, 187, 193-196 ş.a. – Vezi şi ediţia a doua. – Buc., 1976. – P.

146-153).

1972

1037. Bârna, Vlaicu* Scriitorul C. Stere şi încheierea ciclului

„În preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 12. – P.

1038. Căpreanu, Ioan*. Amintiri despre C. Stere // Cronica. –

1972. – 22 septembrie (Nr. 38).

1039. Căpreanu, Ioan*. Concepţia lui Constantin Stere cu

privire la dezvoltarea economică a României la începutul sec. al XX-

lea // Studii şi cercetări ştiinţifice. – Bacău, 1972. – P. 155.

1040. Căpreanu, Ioan.* Ideologia lui Stere // Analele ştiinţifice

ale Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi (seria nouă). – Sect. III, b.

Ştiinţe filosofice. – 1972. – Tom. XVIII. – P. 181-186.

1041. Cioculescu, Şerban. Încheind cu seninătate…; Constantin

Stere; C. Stere: „În preajma revoluţiei”, Vol. VIII „Uraganul” //

Cioculescu Şerban. Aspecte literare contemporane, 1932-1947. –

Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 304-306; 343-346; 347-349.

1042. Coman, I.* Un pretext, un şantaj, o mostră a

politicianismului burghez: Cazul Stere // Magazin istoric. – 1972. –

Nr. 6. – P. 19-23.

1043. Crohmălniceanu, Ov.S. Memorialistica deghizată şi

francă: C. Stere. Ion Petrovici // Crohmălniceanu Ov. S. Literatura

română între cele două războaie mondiale: (Ediţie revăzută). –

Bucureşti: Minerva, 1972. – Vol. 1. – P. 378-394. – (Bibliografie la

p. 614-615).

1044. Dobrogeanu-Gherea, C. Către I. Sion: [Cu privire la

serialul de articole ale lui C. Stere din”Viaţa românească”, semnate

cu numele C. Şărcăleanu] // Dobrogeanu-Gherea C. Corespondenţă /

Ediţie, Studiu introductiv şi note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin:

Studii şi documente. – Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 81-83. –

(Semnat: Gherea).

1045. Dobrogeanu-Gherea, C. Către C. Stere: Dl. Şărcăleanu //

Dobrogeanu-Gherea C. Corespondenţă / Ediţie, Studiu introductiv şi

note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin: Studii şi documente. –

Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 88-90.

1046. Leon, Aurel*. [Constantin Stere] // Leon Aurel. Umbre. –

Vol. 2. – Iaşi: Junimea, 1972. – P. 18-21.

1047. Lovinescu, E. Ca ideologie poporanismul îşi are originea

în Rusia… // Lovinescu E. Istoria civilizaţiei române moderne /

192

Ediţie, studiu introductiv şi note Z. Ornea. – Bucureşti, 1972. – P.

312-314. – (Vezi şi P.P. 357, 397; şi ediţ. din 1924-1925).

1048. Negoiţă, C.N.* Scriitorul C. Stere şi încheierea ciclului „În

preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 12. – P. 139-

140.

1049. Ornea, Z.* Const. Stere sau complexitatea unui destin //

Luceafărul. – 1972. – 26 august. – P. 6.

1050. Ornea, Z. Momente din istoria mişcării poporaniste

(Perioada „Vieţii româneşti”): [Tangenţial despre C. Stere] // Ornea

Z. Studii şi cercetări. – Bucureşti, 1972. – P. 137-203.

1051. Poenaru, Daniela*. Octavian Goga şi „Viaţa românească”

// Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 49-55.

1052. Rotaru, Ion. Poporanismul şi „Viaţa românească” [cu

contribuţiile lui C. Stere] // Rotaru Ion. O istorie a literaturii române.

Vol. II: (De la 1900 pînă la cel de al doilea război mondial). –

Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 68-71.

1053. Stere, Roman C.* Amintiri despre C. Stere // Cronoca. –

1972. – 22 septembrie – P. 8-9.

1973

1054. Căpreanu, Ioan.* Const. Stere, profesor şi rector //

Cronica. – 1973. – 31 august – P. 11.

1055. Căpreanu, Ioan.* Gîndirea sociologică a lui Constantin

Stere // Studii şi cercetări ştiinţifice (seria ştiinţe sociale şi

pedagogice).- Bacău 1973. – P. 41-44.

1056. Cioculescu, Şerban. G. Topârceanu colaborator al lui C.

Stere // Cioculescu Şerban. Itinerar critic. – Buc.: Ed. Eminescu,

1973. – Vol. 1. – P. 194-196.

1057. Ciopraga, C. Prin calităţi de povestitori, C. Stere, Al. O.

Teodoreanu, G. Brăescu şi ceilalţi aparţin unei serii // Ciopraga C.

Personalitatea literaturii române: O încercare de sinteză. – Iaşi:

Junimea, 1973. – P. 61, 72.

1058. Lovinescu, Eugen. Prepoporanismul D-lui C. Stere din

„Evenimentul literar”; Critica poporanistă: Dl. C. Stere // Lovinescu

Eugen. Scrieri. Vol. 4: Istoria literaturii române contemporane /

Ediţie de Eugen Simion. – Bucureşti: Minerva, 1973. – – P. 61-64;

202-205.

1059. Negoiţescu, I.* Const. Stere // Orizont. – 1973. – 11

octombrie . – P. 4.

1060. Zaciu, Mircea. Literatura documentelor [în special a

„Scrisorilor către Ibrăileanu”, printre care şi cele semnate de C.

193

Stere] // Zaciu Mircea. Ordinea şi aventura. – Cluj: Dacia, 1973. – P.

222-231.

1974

1061. Albu, Florenţa. Iorgu Iordan: Elogiul consecvenţei:

[Despre Perioada Ieşeană a lui Iorgu Iordan şi profesorii G.

Ibrăileanu şi Const. Stere] // Viaţa Românească. – 1974. – Nr. 3. – P.

68-74.

1062. Moldoveanu, D.* Cum l-a cunoscut Const. Stere pe

Vladimir Ilici // Magazin istoric. – 1974. – Nr. 1. – P. 32-43.

1975

1063. Corbea, Ileana. * Const. Stere // Manuscriptum. – 1975. –

Nr. 3. – P. 151.

1064. Gheran, N.* Rebreanu la „Viaţa românească” // Cronica. –

1975. – 12 decembrie – P. 4.

1065. Herovanu, Eugen*. Oraşul amintirilor: [Reflecţii la

cuvîntarea lui C. Stere din prima Sesiune Parlamentară, 1901] / Ed.

de Ion Ardeleanu. – Bucureşti: Minerva, 1975. – P. 105-106.

1066. Lovinescu, E. Constantin Stere // Lovinescu E. Scrieri.

Vol. 6: Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937 / Ed.

îngr. de Eugen Simion. – Bucureşti: Minerva, 1975 – P. 210-213.

1067. Panaitescu, Dumitru D.*. [C. Stere] // Manuscriptum. –

1975. – Nr. 4. – P. 61-62.

1068. Perpessicius. * C. Stere: „În preajma revoluţiei:

Ciubăreşti” // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4. – P. P. 64.

1069. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: În ajun” //

Manuscriptum. – 1975. – Nr. – 4. – P. 64-66.

1070. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Nostalgii”

// Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4.– P. 62-64.

1071. Perpessicius.* C. stere: „În preajma revoluţiei: Uraganul”

// Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4. – P. 66-68.

1072. Scurtu, Ioan. [Const. Stere în conducerea P.N.Ţ.] // Scurtu

I. Din viaţa politică a României. Întemeierea şi activitatea Partidului

Ţărănesc(1918-1926). – Bucureşti, 1975. – P. 130-135. – (A consulta

şi P. 196- C. Stere.)

1073. Stere, Gheorghe.* Constantin Stere // Manuscriptum. –

1975. – Nr. 3. – P. 151-152.

1976

194

1074. Cioculescu, Şerban. Const. Stere şi G. Ibrăileanu //

Cioculescu Şerban. Itinerar critic. – Bucureşti: Edit. Eminescu, 1976.

– Vol. 2. – P. 253-257.

1075. Iordan, Iorgu. [Constantin Stere – personalitate a

Facultăţii de Drept…] // Iordan Iorgu. Memorii. Vol. 1. – Bucureşti:

Edit. Eminescu, 1976. – P. 169-172. – (Vezi şi P. 211-212.).

1076. Iordan, Iorgu.* Constantin Stere profesor la Universitatea

din Iaşi // Manuscriptum. – 1976. – Nr. 2. – P. 135-139.

1077. Iordan, Iorgu.* Dioscurii „Vieţii româneşti” // România

literară. – 1976. – 11martie ( Nr. 11). – P. 4.

1078. Leon, Aurel. [Constantin Stere la „Viaţa românească”] // Leon Aurel.

Umbre. –Iaşi, 1976. – Vol. 5. – P. 197-198.

1079. Manolescu, Nicolae.* Romanul lui C. Stere // România

literară. – 1976. – 11 martie. – P. 9. – (an. IX; Nr. 11.)

1080. Negoiţescu, I.* C. Stere sau imposibilitatea adaptării //

Negoiţescu I. Analize şi sinteze. – Bucureşti: Albatros, 1976. – P.

149-156.

1081. Ornea, Z.* „Din tumultul activităţii mele politice” //

Manuscriptum. – 1976. – Nr. 2. – P. 140-150.

1082. Ornea, Z. Poporanismul şi radicalismul democratic [în

concepţia lui C. Stere]. – P. 73-80: Constantin Stere sau tragedia

unui destin. – P. 108-116 // Ornea Z. Confluenţe. – Bucureşti: Piaţa

Scînteii, 1976. – P. 73-80, 108-116 ş.a.

1083. Ornea, Z. * Poporanismul şi radicalismul democratic //

România literară. – 1976. – 11 martie (Nr. 11). – P. 8.

1084. Ornea, Z.*. Problema ţărănească la C. Stere // România

literară. – 1976. – 8 iulie (nr. 28). – P. 12-13. (?)

1085. Popescu, Radu*. Un cititor: Constantin Stere // România

literară. – 1976. – 8 iulie (Nr. 28). – P. 12-13.

1086. Savu, Al. Gh. [Gruparea condusă de C. Stere] // Savu Al.

Gh. Sistemul Partidelor politice din România, 1919-11940. –

Bucureşti, 1976. – P. 254.

1977

1087. Botez, Octav. Const. Stere în literatură; Cîteva note asupra

lui C. Stere romancier // Botez O. Scrieri / Ed. îngr. de Ilie Dan cu o

pref. de Zaharia Sângeorzan. – Iaşi: Junimea, 1977. – P. 83-86; 211-

217.

1088. Brezianu, B.* Constantin Stere în jurnalul lui Eugen

Ionescu // Manuscriptum. – 1977. – Nr. 4. – P. 139-143.

195

1089. Dobrogeanu-Gherea, C. … Dl Stere [şi seria d-sale de

articole „Social-democratism sau poporanism”…] // Dobrogeanu-

Gherea C. Opere complete. – Vol. 4. – Bucureşti: Editura politică,

1977. – P. 362-369. – (Vezi şi PP. 225, 226, 322, 323).

1090. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Jurnal /

Ed. îngr., prefaţată şi note de Teodor Vârgolici. – Bucureşti:

Minerva, 1977. – Vol. 2. – P. 204-206.

1091. Neagoe, Stelian*. [Constantin Stere] // Neagoe Stelian.

Triumful raţiunii împotriva violenţei: (Viaţa universitară ieşeană

interbelică). – Iaşi, 1977. – Vol. 1, 2. – P. 56-60.

1092. Ralea, Mihai, D.* Const. Stere romancier // Ralea Mihai.

Scrieri / Ed. îngr. de N. Tertulian. – Bucureşti: Minerva, 1977. – Vol.

2. – P. 463-468.

1093. Ungheanu, Mihail*. Const. Stere: „Uraganul” //

Luceafărul. – 1977. – 5 martie (Nr. 10). – P. 3.

1978

1094. Maftei, I. Stere Constantin (1865-1936): Om public şi

scriitor, ideolog al poporanismului // Maftei I. Personalităţi ieşene.

Vol. III. – Iaşi, 1978. – P. 311-316.

1095. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin (n. 1865-1936) //

Scriitori români / Coordonare şi revizie ştiinţifică: Mircea Zaciu în

colaborare cu M. Papahagi şi A. Sasu. – Buc.: Ed. ştiinţifică şi

enciclopedică, 1978. – P. 438-443. – (Semnat: N.M.).

1096. Ornea, Z.*. Scriitorul C. Stere şi radicalismul democratic

// Luceafărul. – 1978. – 11 noiembrie (Nr. 45). – P. 3.

1979

1097. Ciopraga, Const.*. Frînturi de biografie: C. Stere //

Cronica. .– 1979. – 27 iulie. – P. 4.

1098. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Opinii

literare. – Bucureşti, 1979. – P. 279-284.

1099. Manu, Emil.* Virginia Muşat: C. Stere, scriitorul //

Săptămîna. – 1979. – 30 martie – P. 2.

1100. Oprina, Adrian.* C. Stere: „Scrieri” // Convorbiri literare.

– 1979. – Nr. 9. – P. 14.

1101. Ornea, Z. Comentarii şi note // Ornea Z. Scrieri. –

Bucureşti: Minerva, 1979. – P. 597-645. – (Fără semnătură).

1102. Ornea, Z. Studiu introductiv // Ornea Z. Scrieri. –

Bucureşti: Minerva, 1979. – P. 5-30. – (Semnat: Z.O.)

196

1103. Papuc, Ion*. Const. Stere astăzi // Luceafărul. – 1979. –

30 iunie (7 iulie). – P.6.

1104. Pompiliu, Mircea .* Prima carte despre C. Stere: [Const.

Stere, scriitorul” de V. Muşat] // Contemporanul – 1979. – 26

ianuarie – P. 10.

1105. Rainer, Fr. I. Const. Stere şi rolul intelectualului în viaţa

publică // Rainer Fr.I. Jurnale / Ed. îngr. de Gheorghe Brătescu şi

Mihai Neagu Basarab. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1979. – P. 304-

311.

1106. Samson, A.P.* [Constantin Stere] // Samson A.P.

Memoriile unui gazetar (1927-1937). – Bucureşti, 1979. – P. 85-86.

1107. Sângeorzan, Zaharia*. Primul studiu critic despre C.

Stere // Cronoca. – 1979. – 25 mai (Nr. 21).– P. 7.

1980

1108. [Constantin Stere]* // Geografia literară: Orizonturi

spirituale în proza română / Antologie şi comentarii de Gh. Macarie.

– Bucureşti: Albatros, 1980. – P. 336-338.

1109. Kalustian, L. Nu mai sunt trandafiri la Bucov // Kalustian

L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1980. – Vol. 1. – P. 103-

106.

1110. Ornea, Z. Scena vieţii politice într-un deceniu de răscruce

[cu participarea lui Const. Stere] // Ornea Z. Tradiţionalism şi

modernitate în deceniul al treilea. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1980.

– P. 31-96. – (În special P.P. 52-60, 85, 91-93 şi 664 la numele Stere

C.).

1111. Sadoveanu, Izabela*. Romane; Cei care au plecat… //

Teodorescu Ion, Sadoveanu Izabela. Amintiri / Ed. îngr. de Aristiţa

Avramescu şi Tiberiu Avramescu. – Bucureşti, 1980. – P. 409-414.

1112. Săndulescu, Al.* O ediţie de întîmpinare // România

literară. – 1980. – 15 mai (Nr. 20). – P. 8.

1981

1113. Boz, L. *. [Constantin Stere] // Boz. L. Anii literari ’30. –

Sydnei: Ed. autorului, 1981. – P. 205-208.

1114. Duca, I.G. Sesiunea parlamentară 1915-1916: [Aprecieri

la discursul lui C. Stere] // Duca I.G. Amintiri politice: Vol. 1. –

München, 1981. – P. 209-228. – (În special P. 215-216, 234-235

ş.a.).

1115. Kalustian, L.* Const. Stere – Omul din furtuni // Flacăra.

– 1981. – 12, 19 martie. – P. 18, 26; 26 martie. – P. 18; 2 aprilie. – P.

197

18; 9 apr. – P. 18; 16 apr. – P. 24; 23 apr.. – P. 18; 30 apr. – P. 18; 7

mai – P. 18.

1116. Ornea, Z. Doctrinarul Stere pînă în 1916; Din

corespondenţa inedită a lui Const. Stere; Stere şi problema

ţărănească // Ornea Z. Comentarii. – Bucureşti, 1981. – P. 82-131.

1117. Piru, Al. Const. Stere // Piru Al. Istoria literaturii române

de la început pînă azi. – Bucureşti: Ed. Univers, 1981. – P. 231-234.

– (Vezi şi la P.P.: 239, 299, 468, 504, 541).

1118. Popescu, Radu*. C. Stere: [Scrierile lui C. Stere –

reprezentant al primei generaţii a „Vieţii româneşti”) // România

literară. – 1981. – 5 martie (Nr. 10). – P. 4-5.

1982

1119. Călinescu, G. Const. Stere // Călinescu G. Istoria

literaturii române: De la origini pînă în prezent / Ed. a II-a, revăz. şi

adăugită; Ediţie şi prefaţă de Al. Piru. – Bucureşti: Minerva, 1982. –

P. 757-762.

1120. Kalustian, L. „Clocotitorul Paul Bujor” – Contribuţii la

istoricul „Vieţii româneşti”: [şi aportul lui C. Stere] // Kalustian L.

Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1982. – Vol. 2. – P. 65-92.

1121. Kalustian, L. Constantin Stere – omul din furtuni //

Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1982. – Vol. 2.

– P. 24-64.

1122. Kalustian, L.* Stere-Kirileanu, polemizînd epistolar //

Flacăra. – 1982. – 23 iulie. – P. 14; 30 iulie. – P. 16.

1123. Maria, Stere: Dragă Ibrăileanu: [140 scrisori adresate lui

G. Ibrăileanu] // Scrisori către G.Ibrăileanu. – În 4 vol. – Vol. 4. –

Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 120-253.

1124. Mănescu, Manea. Constantin Stere, aşa cum l-am

cunoscut la Bucov // Manuscriptum. – 1982. – Nr. 3. – P. 92-95.

1125. Pandrea, P.*. A doua epopee modernă românească. C.

Stere: „Nostalgii” // Pandrea P. Atitudini şi controverse / Ed. îngr. şi

note de Gh. Epure. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 548-550.

1126. Scrisori* către G. Călinescu // Manuscriptum. – 1982. –

Nr. 4. – P. 95-104.

1127. Scrisori către C. Stere [semnate de: I. Botez, N.D. Cocea,

O.G. Lecca, R. Rosetti, Ioan Russu Şirianu, I. Simionescu, Gh.

Teodoraşcu-Kirileanu // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. –

Bucureşti: Minerva. – Vol. 4. – 1982. – P. 308-315. – (În continuare:

Scrisoare către Maria Stere, semnată de Constanţa Marino).

198

1128. Roman Stere: Respectate domnule Ibrăileanu: [Două

scrisori din anii 1919-1921] // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol.

– Vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 253-254.

1983 1129. Aderca, F. C. Stere e în fond un poet liric… // Aderca F.

Contribuţii critice / Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru.- În 2

vol. – Bucureşti. – Vol. 1. – 1983. – P. 117-118.

1130. Arghezi, T. Constantin Stere // Arghezi T. Scrieri. –

Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 33. – P. 118-122; P. 132-134; P.

171-176.

1131. Bătrânu, N. Simbol al unei epoci istorice: C. Stere //

Curierul de seară. – 1983. – 22 sept.

1132. Handoca, Mircea. La Bucov printre trandafiri [Sădiţi de

C. Stere] // Handoca Mircea. Pe urmele lui George Topîrceanu. –

Bucureşti: Ed. Sport-Turism, 1983. – P. 173-174. – (Despre C. Stere

mai vezi şi P.P. 97, 100-103).

1133. Kalustian, L. Stere-Kirileanu polemizînd epistolar //

Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1983.- Vol. 3.

– P. 161-172.

1134. Muşat, M. *. [Constantin Stere] // Muşat M. De la statul

geto-dac la statul român unitar / M. Muşat, I. Ardeleanu. – Bucureşti,

- 1983. – P. 575.

1135. Ornea, Z. [Constantin Stere şi conceptul de poporanism] //

Ornea Z. Opera lui C. Dobrogeanu-Gherea. – [Bucureşti]: Ed. Cartea

românească, 1983. –P. 449-500. – (Vezi şi P. 509, la Indexul de

nume).

1136. Perpessicius*. C. Stere: „În preajma revoluţiei – 1.

Smaragda Theodorovna (Prolog); Copilăria şi adolescenţa lui Vania

Răutu” // Perpessicius. Opere. Vol. 12. – Bucureşti: Minerva, 1983.

– P. 397-407.

1137. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei.

Ciubăreşti” // Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. –

Vol. 12. – P. 435-437.

1138. Perpessicius*. C. Stere: „În preajma revoluţiei. În ajun” //

Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P.

443-446.

1139. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Lutul” //

Perpessicius. Opere. Vol. 12. – Bucureşti: Minerva, 1983. – P. 411-

415.

199

1140. Perpessicius. * C. Stere: „În preajma revoluţiei. Nostalgii

// Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P.

421-425.

1141. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei. Uraganul”

// Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P.

447-450.

1142. Sebastian, Mihail*. Oameni politici în literatură // Revista

de istorie şi teorie literară. – 1983. – Nr. 4. – P. 64-67.

1984

1143. Adam, Ioan. Escale în timp; Critică ideologică: [Se fac

referiri la unele scrieri ale lui C. Stere] // Adam Ioan. Planetariu. –

Bucureşti, 1984. – P. 203-210.

1144. Iorga, N. Dragă Cuza, Eu i-am scris lui Stere // Iorga N.

Corespondenţă: Documente literare / Ediţie, note şi indici de

Ecaterina Vaum. – Bucureşti: Minerva, 1984. – Vol. 1. – P. 390. –

(Numele Stere e numit şi în alte scrisori, vezi „Indice de nume”).

1986

1145. Dobrescu, Al.* Stere, Ibrăileanu şi începuturile

poporanismului // Tribuna. – 1986. – 3 aprilie – P. 4. – (ori 13

martie. – P. 1-6).

1146. Drăgan, Lenuţa.* Autografe pentru Ibrăileanu // Cronica.

– 1986. – 29 august – P. 5.

1147. Ghideanu, Tudor.* Const. Stere, 1865-1936 //

Universitatea din Iaşi: 1860-1985. – Iaşi, 1986. – P. 131-132.

1148. Hurezeanu, Damian.* „Viaţa românească” şi mişcarea

culturală europeană // Argeş. – 1986. – Nr. 2 (febr.). – P. 4.

1149. Macoviciuc, Vasile*. Arta în cetate // Luceafărul. – 1986.

– 12 iulie. – P. 3.

1150. Modorcea, Gr.* [Constantin Stere] // Modorcea Gr.

Literatura şi cinematografia: Convorbiri cu D.I.Suchianu. –

Bucureşti, 1986. – P. 38-45, 117-121.

1151. Netea, Vasile.* Episoade transilvane // Luceafărul. – 1986.

– Nr. 28. – P. 3.

1152. Ornea, Z.* O flacără de conştiinţă // România literară. –

1986. – 26 iunie (Nr. 26). – P. 7.

1153. Paraschiv, Florin. Constantin Stere: Un democrat învins //

Luceafărul. – 1986. – Nr. 28. – P. 3.

200

1154. Radian, Sanda. [Constantin Stere] // Radian Sanda.

Portrete feminine în romanul românesc interbelic. – Bucureşti, 1986.

– P. 39, 47-48, 158-161, 179-181.

1155. Ţurcanu, Constantin.* C. Stere // Contemporanul. –

1986. – 29 august. – P. 15.

1987

1156. Ianoşi, Ion. [Constantin Stere]. // Ianoşi Ion. Sublimul în

spiritualitatea românească. – Bucureşti: Ed. Meridiane, 1987. – P.

258-260.

1988

1157. Aderca, F. Politică şi poezie: cu prilejul seriei de romane a

d-lui C. Stere „În preajma revoluţiei” // Aderca F. Contribuţii critice

/ Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru. – Bucureşti. – Vol. 2. –

1988. – P. 298-301.

1158. Aderca, F. Romancierul Stere // Aderca F. Contribuţii

critice / Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru. – Bucureşti. –

Vol. 2. – 1988. – P. 363-366.

1159. Badiu, Vasile. După Alexandru Donici… // Nistru. –

1988. – Nr. 4. – P. 80-82. – (Cu alfabet rus.).

1160. Balmuş, Pavel. „Ca un demiurg, din adîncimile

sufletului…”: [C. Stere-eseist] // Nistru. – 1988. – Nr. 9. – P. 140-

144. (Cu alfabet rus).

1161. Balmuş, Pavel. „Ca un demiurg, din adîncimile

sufletului…” (Prezentare a eseului „Contele L.N.Tolstoi” de C.

Stere, din 1908, la cei 80 de ani ai Profetului de la Iasnaia Poleana) //

Nistru. – 1988. – Nr. 9. – P. 140-144. – (cu alfabet rus).

1162. Căpreanu, I.* Despre eseul unei restituiri: C. Stere //

Convorbiri literare. – 1988. – Nr. 10. – P. 13.

1163. Ciobanu, Ion C. O viziune epică asupra vieţii // Nistru. –

1988. – Nr. 4. – P. 122-123. – (Cu alfabet rus.).

1164. Colesnic, Iurie. Autoportret pe fundal de epocă: [Sugestii

pe marginea monologului lui C. Stere, înregistrat de G. Bezviconi] //

Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 58. – (Cu alfabet rusesc).

1165. Const. Stere (1865-1936): Cîteva zile în amintirea D-lui

C. Stere. Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului Preludii. –

P. 620-627; O pagină sentimentală din Viaţa D-lui C. Stere. – P.

627-631, ambele semnate L. Leoneanu; În preajma revoluţiei… – P.

631-636, semnat: Omicron; Alte texte semnate: L. Leoneanu, Tudor

201

Teodorescu-Branişte şi Valer Donea. – P. 636-669 // Romanul

românesc în Interviuri: O istorie autobiografică / Antol., text îngrij.,

sinteze bibliogr. de A. Sasu, M. Vartic. – Vol. III (R-S). – Partea 2. –

Bucureşti: Minerva, 1988. – P. 620-670.

1166. Constantin Stere (1865-1936): Reconstituiri: [Referinţe

semnate de: Bogdan Istru, Vasile Badiu, Artiom M. Lazarev, Vasile

Vasilache, Ion Ciobanu ş.a.] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 80-83. –

(Cu alfabet rus.).

1167. Cosmescu, Alexandru. La jilţul de lîngă apele fumuriei

oglinzi: [Despre soţii Constantin Stere şi Maria Stere] // Nistru. –

1988. – Nr. 4. – P. 123-124. – (Cu alfabet rus.).

1168. Dobrescu, Al. Restaurare şi instaurare // Convorbiri

literare. – 1988. – Nr. 10- - P. 19.

1169. Donos, A. Familia Stere – la Ciripcău // Lit. şi arta. – 1988.

– 13 octombrie. – P. 8. – (Cu alfabet. rus.).

1170. Ghilas, Macar. Chiar tîrziu fiind, nu e tîrziu: Despre

Constantin Stere // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 59-66. – (Cu un

grupaj de fotografii al familiei Stere, comentat de P. Balmuş. – Cu

alfabet. rus.).

1171. Istru, Bogdan. Constantun Stere, scriitorul… // Nistru. –

1988. – Nr. 4. – P. 80. – (Cu alfabet rus.).

1172. Lazarev, A.M. Numele lui Constantin Stere… // Nistru. –

1988. – Nr. 4. – P. 82. – (Cu alfabet rus.).

1173. Muşat, Mircea. Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 163;

Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 244; Stere Constantin (1865-1936) /

Mircea Muşat, Ion Ardeleanu // Muşat M., Ardeleanu I. România

după Marea Unire. Vol. 2. – Partea 2, noiembrie 1939 – Septembrie

1940. – Bucureşti: Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1988. – P. 163,

244, 250.

1174. Ornea, Z.* Const. Stere: Începuturi // România literară. –

1988. – 22 septembrie. (Nr. 39). – P. 12-13.

1175. Ornea, Z.*. Constantin Stere. Pagini dintr-o biografie //

Revista de istorie şi teorie literară. – 1988. – Nr. 3-4. – P. 211-217;

1989. – Nr. 1-2. – P. 175-181.

1176. Ornea, Zigu.* „Nici o picătură de forţă morală nu se

pierde în zadar” // Magazin istoric. – 1988. – Nr. 7. – P. 27-31; Nr. 8.

– P. 42-45.

1177. Ornea, Z. O flacără de conştiinţă – [Constantin Stere] //

Ornea Z. Interpretări. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1988. – P. 341-

346.

202

1178. Ornea, Z.* Viaţa lui C. Stere // România literară. – 1988.

– 29. decembrie, (Nr. 53). – P. 7.

1179. Ralea, Mihai D.* Const. Stere // Ralea Mihai. Scrieri / Ed.

îngr. de Florin Mihăilescu. – Bucureşti: Minerva. – 1988. – Vol. 5. –

P. 312-313; 338-344.

1180. Teodorescu-Branişte, T. Const. Stere despre Vania

Răutu. O după amiază la Bucov // Romanul românesc în interviuri.

Vol. III, partea II. – Bucureşti: Minerva, 1988. – P. 643-653.

1181. Vasilache, Vasile. Lucru ştiut… // Nistru. – 1988. – Nr. 4.

– P. 82-83. – (Cu alfabet. rus.).

1182. Zamfir, Mihai.* Poate oricine să scrie un roman?: Despre

proza lui Constantin Stere // Zamfir M. Cealaltă faţă a prozei. –

Bucureşti: Ed. Eminescu, 1988. – P. 40-63.

1989

1183. Babii, Alexandru. Concepţiile sociologice şi estetice ale

lui Constantin Stere // Nistru. – 1989. – Nr. 4. – P. 143-148. – (Cu

alfabet rus.).

1184. Badiu, V. Constantin Stere // Istoria literaturii

moldoveneşti: În trei vol. – Vol. 3: De la 1917 pînă la 1955: Partea 1.

– Chişinău: „Ştiinţa”, 1989. – P. 152-157. – (Cu alfabet. rusesc).

1185. Badiu, Vasile. Constantin Stere: (În loc de postfaţă) //

Stere C. Preludiu: Pagini de proză… - Chişinău, 1989. – P. 253-270.

– (Cu alfabet rus.).

1186. Badiu, Vasile. Note [cu privire la lucrările lui C. Stere

incluse în volumul îngrijit] // Stere C. Preludiu: Pagini de proză .... –

Chişinău: Lit. artistică, 1989. – P. 263-270. – (Cu alfabet rus.).

1187. Călinescu, G. Patru ore cu d. Const. Stere // Nistru. –

1989. – Nr. 1. – P. 17-25. – (Cu alfabet rus.).

1188. Ciocanu, Ion. Iniţiere în creaţia lui Constantin Stere //

Pedagogul sovietic. – 1989. – Nr. 9. – P. 22-26. – (Cu alfabet rus.).

1189. Donos, A. Ţăranul Stere despre tineretul din vremea sa //

Tinerimea Moldovei. – 1989. – 24 mai. – (Cu alfabet. rus.).

1190. Ghilas, M. Chiar tîrziu fiind nu e tîrziu // Destine în

furtuni. – Chişinău, 1989. – P. 23-34. – (Cu alfabet rus.).

1191. Marinescu, C. Gh.* Eseul unei restituiri: Constantin

Stere: [Recenzie la monogr. lui Ioan Căpreanu] // Cronica. – 1989. –

Nr. 15.

203

1192. Muşat, M. Alegerea lui C. Stere ca deputat de Soroca în

februarie 1921… / Mircea Muşat, Ion Ardeleanu // Muşat M.,

Ardeleanu I. România după Marea Unire. Vol. 2., – Partea 1. 1918-

1933. – Bucureşti: Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1989. – P. 109-

111, 494-498, 531-536, 541-545, 907-910 şi 1168 la numele Stere

Constantin.

1193. Ornea, Z. Constantin Stere // Magazin istoric. – 1989. –

Nr. 7. – P. 27-31; Nr. 8. – P. 42-45; Nr. 9. – P. 39.43; Nr. 10. – P.

53-58; Nr. 11. – P. 46-49.

1194. Papu, Edgar. Nu putem încheia fără a ne opri cîteva clipe

şi la Constantin Stere // Papu Edgar. Lumini perene: Retrospecţii

asupra unor clasici români. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989. – P.

343-344.

1195. Teodorescu-Branişte, T.* Const. Stere, romancier //

Teodorescu-Branişte T. Între presă şi literatură / Ed. îngr., pref. şi

note de Constantin Darie şi Paul Ion Teodorescu. – Bucureşti:

Minerva, 1989. – Vol. 2. – P. 217-220.

1196. Tulbure, G. Contribuţii la biografia lui C. Stere //

Învăţămîntul public. – 1989. – 13 decembrie.

1990

1197. Badiu, Vasile. Articolele de estetică ale lui C. Stere // Rev.

de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3. – P. 74-77.

1198. Badiu, Vasile. Măreţia mitului Stere // Rev. de lingvistică

şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 27-31.

1199. Badiu, Vasile. Probleme de estetică în viziunea lui

Constantin Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr.

3. – P. 78-83.

1200. Badiu, Vasile. Un spirit enciclopedic // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea întîi. Vol. (1-2). – Chişinău,

1990. – P. III-XXII.

1201. Bătrînu, N. În aşteptarea operei integrale… // Făclia. –

1990. – 3 februarie. – P. 9. – (Cu alfabet rus.).

1202. Berlinschi, I. Constantin Stere: Despre promptitudinea şi

luciditatea politică // Noutăţi editoriale. – 1990. – 28 decembrie.

1203. Burlacu, A. Cititorul de azi a făcut cunoştinţă cu

Constantin Stere // Moldova. – 1990. – Nr. 1. – P. 12. – (Cu alfabet

rus.).

1204. Constantin Stere. [Notă biografică] // „Scriitori de la

„Viaţa Basarabiei”. / Selecţie şi prefaţată: Alexandru Burlacu;

204

Selecţie şi note: Alina Ciobanu. – Chişinău, Hyperion, 1990. – P.

293-297.

1205. Călinescu, G. Ceea ce este evident în volumul al IV-lea al

volumului d-lui Stere este talentul literar… // Stere C. În preajma

revoluţiei. Roman. Cartea a doua. Vol. (3-4) / Ed. îngr. de V. Badiu.

– Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 468. – (Seria „Scrieri).

1206. Călinescu, G. „Volumul IV” [C. Stere Scriitorul] // Stere

C. În preajma revoluţiei: Roman Cartea a doua. Vol. (3-4) / Ed. îngr.

de V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 406.

1207. [Ciobanu, Alina]. Constantin Stere: [Notă biografică]: //

Scriitori de la „Viaţa Basarabiei”: Poezie, proză, critică şi

publicistică literară / Selecţie şi Prefaţă: Alexandru Burlacu şi Alina

Ciobanu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 293. – (Fără semnătură).

1208. Ciocanu, Ion. Iniţiere în creaţia lui Constantin Stere //

Ciocanu I. Dreptul la critică: Articole, eseuri. – Chişinău: Hyperion,

1990. – P. 124-134.

1209. Constantinescu, Pompiliu. Ecouri critice: În „Lutul…” d.

Stere completează formaţia teoretică… // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman: Cartea a doua. Vol. (3-4). – Chişinău, 1990. – P.

462-468. – (Seria „Scrieri”).

1210. Cristea, Valeriu. Creangă şi Stere // Steaua. – 1990. – Nr.

3. – P. 37-38.

1211. Cubleşan, C.* Viaţa lui C. Stere – o reconstituire //

Steaua. – 1990. – Nr. 3. – P. 37.

1212. Donos, A. Cînd s-a născut Const. Stere? // Lit. şi arta. –

1990. – 16 august – P. 4.

1213. Donos, A.* Oare numai atenţia i-a jucat festa? // Lit. şi

arta. – 1990. – 18 octombrie (Nr. 42).

1214. Faifer, F.* Cazul Stere // Cronica. – 1990. – 2 martie (Nr.

9). – P. 4.

1215. Ghibu, Onisifor. [Const. Stere] // Ghibu Onisifor. Oameni

între oameni: Amintiri / Selecţie şi introducere de Ion Bulei… –

Bucureşti: Ed. Eminescu, 1990. – P. 240-241. – (Vezi şi P.P.: 143,

294, 314).

1216. Iorgulescu, Mircea*. Stere şi epoca sa // România literară.

– 1990. – 22 noiembrie (Nr. 47). – P. 11 (ori Nr. 5. – P. 11 ?).

1217. Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi

despre… [Note, impresii, convorbiri] // Basarabia. – 1990. – Nr. 11.

– P. 129-150.

1218. Livescu, Cristian*. Constantin Stere şi „onoarea unei

adversităţi integrale” // Ateneu. – 1990. – Nr. 6. – P. – 5.

205

1219. Manolescu, Florin*. Cazul Stere // Luceafărul (Rom.). –

1990. – 18 aprilie. (Nr. 12). – P. 5. – (sau 18 decembrie ori 18

ianuarie…” (?).

1220. Manolescu, Nicolae*. Dosarul Stere // România literară. –

1990. – 1 februarie (Nr. 5). – P. 9.

1221. Mecu, Nicolae.* Marele singuratec // Viaţa românească. –

1990. – Nr. 6. – P. 97-100.

1222. Mihăilescu, Dan C.* Un „maestru al culiselor” //

Contrapunct. – 1990. – 8 ianuarie (Nr. 23). – P. 5, 11.

1223. Ornea, Z. * Posteritatea lui C. Stere // Luceafărul. – 1990.

– 1 aprilie – P. 10; 11 aprilie – P. 10. – (ori Nr. 10 şi 11).

1224. Ornea, Z.* Constantin Stere: În pragul unui destin infernal

// Magazin istoric. – 1990. – Nr. 10. – P. 67-70; Nr. 11. – P. 77-80;

Nr. 12. – P. 45-49; 1991. – Nr. 1. – P. 53-57.

1225. Ornea, Z.* Const. Stere şi unirea cu Basarabia // România

literară. – 1990. – 26 aprilie Nr. 17). – P. 11; 3 mai (Nr. 18). – P. 11.

1226. Ornea, Z. * Stere-prozator // România literară. – 1990. –

26 iulie (Nr. 30). – P. 11; 2 august ( Nr. 31). – P. 11; 9 august (Nr.

32). – P. 11; 23 august (Nr. 34). – P. 11; 30 august (Nr. 35). – P. 11;

6 septembrie (Nr. 36). – P. 11.

1227. Paraschiv, Florin.* Debuturile publicistico-literare ale lui

Constantin Stere // Ateneu. – 1990. – Nr. 11-12. – P. 7.

1228. Perpessicius. C. Stere: „În preajma revoluţiei; Roman”:

[Ecouri critice la vol. 1-2] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:

Cartea întîi. Vol. (1-2). – Chişinău, 1990. – P. 367-374.

1229. Portrete* şi controverse: C. Stere // Tricolorul. – 1990. –

Nr. 3. – P. 1.

1230. Reputaţie mitologică a Moldovei: [I. Druţă, T. Arghezi,

G. Călinescu ş. a. despre C. Stere] // Moldova socialistă. – 1990. –

13 mai.

1231. Simuţ, I.* „Viaţa lui Stere” de Z. Ornea” // Familia. –

1990. – Nr. 5. – P. 5.

1232. Spiridon, Monica.* Alternativele biografiei // Ramuri. –

1990. – Nr. 7 (iulie). – P. 6.

1233. Tulbure, Gh. Ieşirea din anonimat // Moldova socialistă. –

1990. – 21 iunie.

1234. Tulbure, G. Unde, totuşi, s-a născut Constantin Stere? //

Tineretul Moldovei. – 1990. – 16 septembrie – P. 6-7.

1235. Ungheanu, Mihail*. Actualitatea lui Const. Stere //

Tricolorul. – 1990. – Nr. 2. – P. 8; Glasul. – 1990. – 13 decembrie. –

P. 5.

206

1991

1236. Anghelescu, Mircea. * Contemporaneitate amînată //

Luceafărul. – 1991. – 12 iunie. – P. 4.

1237. Arghezi, Tudor. Două vieţi paralele: N. Iorga şi C. Stere //

Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 155-159.

1238. Arghezi, T. Portrete ale marilor personalităţi: Const. Stere,

Octavian Goga, George Enescu // Columna . – 1991. – Nr. 8. – P.

39-43.

1239. Badiu, Vasile. Constantin Stere văzut de … // Basarabia. –

1991. – Nr. 12. – P. 153.

1240. Badiu, Vasile. Note // Stere C. În viaţă, în literatură…:

Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului, publicistului,

polemistului… – Chişinău, 1991. – P. 547-550.- (Seria „Scrieri”).

1241. Bătrînu, N. „În preajma revoluţiei” – o carte de căpătîi a

basarabenilor: [Prezentare a romanului lui C. Stere] // Făclia. – 1991.

– 22 martie. – P. 13; 4 octombrie – P. 12-13.

1242. Botez, Octav. Cîteva note asupra romancierului // Stere C.

În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău,

1991. – P. 500-503. – (Seria „Scrieri”).

1243. Cavarnali, Vladimir. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov //

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). –

Chişinău, 1991. – P. 504-505. – (Seria „Scrieri”).

1244. Călinescu, G. Romanul D-lui Const. Stere // Călinescu G.

Cronici literare şi recenzii 1907-1932 / Ediţ. de Andrei Rusu. Vol. 1.

– Bucureşti, Minerva, 1991. – P. 281-290, 384-385.

1245. Chinezu, Ion. Constantin Stere: „Nostalgii” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău,

1991. – P. 477-480.

1246. Ciobanu, Alina Constantin Stere şi „Viaţa Basarabiei” //

Curierul literar (supliment la „Curierul de seară”). – 1991. – 7

noiembrie; Ştiinţa. – 1991. – 30 decembrie.

1247. Cioculescu, Şerban. Cu volumul VI, „Ciubăreşti”

…Const. Stere a deschis seria evenimentelor româneşti din viaţa lui

Ion Răutu // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra.

Vol. (7-8) – Chişinău, 1991. – P. 494-500. – (Seria „Scrieri”).

1248. Cioculescu, Şerban. Interpretări critice: rezerve şi

aprecieri // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia.

Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 466-469. – (Seria „Scrieri”).

1249. Constantinescu, Pompiliu. Se poate afirma că adevăratul

„roman-fluviu” al literaturii noastre este „În preajma revoluţiei” al d-

207

lui C. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia.

Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 469-472. – (Seria „Scrieri”).

1250. Diamandi, Sterie. Constantin Stere // Diamandi S. Galeria

oamenilor politici. – Bucureşti: Ed. Gesa, 1991. – P. 196-209.

1251. Documente şi dovezi // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P.

122-143.

1252. Donos, A. Binefacere // Lit. şi arta. – 1991. – 18 aprilie. –

P. 2.

1253. Donos, Alexandru. Familia Stere – la Ciripcău // Stere C.

În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău,

1991. – P. 514-521. – (Seria „Scrieri).

1254. Galaction, Gala. Constantin Stere // Basarabia. – 1991. –

Nr. 12. – P. 153-154.

1255. Halippa, Pan* Basarabia – ţara colinelor albastre //

Adevărul literar şi artistic. – 1991. – Nr. 62, 63, 64. – P. 4-5.

1256. Halippa, Pan.* Const. Stere şi Basarabia // Întregirea. –

1991. – 8 aprilie.

1257. Halippa, Pan. C. Stere şi Basarabia // Stere C. În viaţă, în

literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului,

publicistului, polemistului… / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. –

Chişinău: Hiperion, 1991. – P. 537-546. – (seria „Scrieri”).

1258. Iachimescu, A.* Constantin Stere // Patrimoniu. – 1991.

– Nr. 4. – P. 142-147.

1259. Iorga, N. Către Constantin Stere (1865-1936): Domnule

Stere…: [Patru scrisori din anii 1907-1908] // Iorga N.

Corespondenţă: Documente literare / Ediţie, note şi indici de

Ecaterina Vaum. – Bucureşti: Minerva, 1991. – V. 3. – P. 224-228.

1260. Madievski, S. Constantin Stere şi Basarabia: Reconstituiri

// Cuvîntul. – 1991. – 12, 13, 14, 15, 16, 19 martie. – P. 2-3.

1261. Maliţa, Liviu.* Înfrîngerea ca victorie // Apostrof. – 1991.

– Nr. 10-11. – P. 7.

1262. Mărturii, mărturisiri…: Întrebat C. Stere vorbeşte…

despre sine, despre roman şi despre… - Note, impresii, convorbiri –

[Semn.]: Omicron; Romanul D-lui Stere: În preajma revoluţiei –

Smaragda Theodorovna, atmosfera, personajele, subiectul: Roman

sau memorii? Basarabia. Personajele. Subiectul: [Semnat]: L.

Leonean; D. Const. Stere despre Vania Răutu. Cum s-a născut Vania

Răutu. În Siberia. Chipuri şi suflete. Cum scrie D. Stere: [Semn.].

Tudor Teodorescu-Branişte; De vorbă cu D. C. Stere. Ficţiune şi

realitate. Dualismul sufletului omenesc. Unde duce neînţelegerea

unor psihologii. C. Stere văzut de aproape în preajma revoluţiei.

208

Ciubăreştii. Fantezie şi inspiraţie: [Semn.] Valer Donea // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6) – Chişinău,

1991. – P. 483-507. – (Seria „Scrieri).

1263. Necula, I. C. Stere: Tragedia unui destin // Lit. şi arta. –

1991. – 18 iulie. – P. 4.

1264. Negoiţescu, Ion. Constantin Stere (1865-1936) //

Negoiţescu Ion. Istoria literaturii române. Vol. 1 (1800-1945). –

Bucureşti: „Minerva”, 1991. – P. 209-213.

1265. Ornea, Z. Const. Stere, Prozatorul: [Prefaţă] // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman / Ed. şi pref. de Z. Ornea. – Bucureşti:

Cartea românească, 1991. – Vol. 1. – P. V-XXXIV.

1266. Ornea, Z.* Const. Stere sau triumful învinsului // Ateneu.

– 1991. – Nr. 3 (martie). – P. 5.

1267. Ornea, Z. Nota editorului: [Referiri la ediţiile precedente,

care volume şi în cîte rînduri a fost editat] // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman / Ediţie şi pref. de Z. Ornea. – Bucureşti: Ed.

Cartea românească, 1991. – [Vol. 1]. – P. XXXV.

1268. Pandrea, Petre. C. Stere: „Nostalgii” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău,

1991. – P. 480-482.

1269. Perpessicius. Menţiuni critice: rezerve şi aprecieri: // Stere

C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). –

Chişinău, 1991. – P. 489-493. – (Seria „Scrieri”).

1270. Perpessicius. „Nostalgii”…; „Ciubăreştii”… // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău,

1991. – P. 472-477. – (Seria „Scrieri”).

1271. Popescu, Radu. Un ctitor: Constantin Stere // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău,

1991. – P. 509-513. – (Seria „Scrieri”).

1272. Popovschi, Nicolae. Constantin Stere şi Basarabia //

Basarabia. – 1991. – Nr. 12 – P. 107-117.

1273. Ralea, Mihail D. C. Stere // Stere C. În viaţă, în

literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului,

publicistului, polemistului… / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. –

Chişinău: Hyperion, 1991. – P. 533-537. – (Seria „Scrieri”).

1274. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Basarabia. – 1991. –

Nr. 12. – P. 107.

1275. Stere, Gheorghe. Mărturii: „Cărţile lui pot să spună mai

mult” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra: Vol.

(7-8). – Chişinău, 1991. – P. 513-514. – (Seria „Scrieri”).

209

1276. Tulbure, Gh. Un exilat antiţarist atent supravegheat: C.

Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 117-122.

1277. Un om, o conştiinţă o cauză: Stere şi Basarabia (1) //

Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 105-158.

Din cuprins: Mihail Sadoveanu. Jertfa lui Stere. – P. 107;

Nicolae Popovschi. Constantin Stere şi Basarabia. – P. 107-117;

G.D. Tulbure. Un exilat antiţarist atent supravegheat: C. Stere. – P.

117-122; Documente şi dovezi: Родословная книга; Господину

Приставу 3-го стана; Проходное свидетельство. [şi altele, în total

61 documente în l. rusă]. – P. 122-143; C. Stere. Obîrşia. „Cazul

Stere”; Sovietele şi Basarabia; Lămuriri. – P. 143-152; Vasile Badiu.

Constantin Stere văzut de… – P. 153; Gala Galaction. Constantin

Stere. – P. 153-154; Tudor Arghezi. Două vieţi paralele: N. Iorga şi

C. Stere; – P. 155-158.

1278. Vasilenco, I. Constantin Stere // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman: Cartea a Patra. – Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. –

P. 506-509. – (Seria „Scrieri”).

1279. Zalis, Henri. Şcoala poporanistă [şi rolul lui C. Stere,

ascuns sub pseudonimul C. Şărcăleanu la P. 127-129] // Zalis Henri.

Valori de referinţă în critica şi istoria literară românească: Evoluţie şi

continuitate. – Bucureşti: Cartea românească, 1991. – P. 120-129.

1992

1280. Apetri, Dumitru. Constantin Stere – eminentă

personalitate basarabeană // Ştiinţa. – 1992. – 31 ianuarie. – P. 13.

1281. Badiu, Vasile. „Integrala” Constantin Stere: [Romanul „În

preajma revoluţiei” la Chişinău] // Tribuna (Bucureşti). – 1992. – Nr.

41 (15-21 octombrie). – P. 4.

1282. Badiu, Vasile. La o apariţie editorială: Constantin Stere //

Timpul (România). – 1992. – Nr. 33 (octombrie) – P. 10.

1283. Bătrânu, N. Declanşarea inevitabilului: [Prezentarea

romanului, „În preajma revoluţiei”, editat la Chişinău] // Lit. şi arta.

– 1992. – 24 decembrie. – P. 5.

1284. Bătrânu, N. Nostalgii şi deziluzii [citind romanul „În

preajma revoluţiei”, Vol. 5-6, de C. Stere] // Făclia. – 1992. – 31

ianuarie. – P. 4-5.

1285. Boldur, A. Restabilirea suveranităţii româneşti în

Basarabia: [Aportul lui C. Stere]. // Boldur A. Istoria Basarabiei:

210

Contribuţii la studiul istoriei românilor. – Chişinău: „Dreptatea”.

1992. – P.- 498-507. – (În special de consultat P.P. 501 şi 506).

1286. Brătianu, E.*. Aşa i-am cunoscut // Magazin istoric. –

1992. – Nr. 12.

1287. Cazacu, P.*. Emigranţi de peste Prut în România:

[A.Russo, B.P.Hasdeu, Z.C.Arbore, C. Stere] / Cuvînt introd. de

V.P.Cazacu // Lit. şi arta. – 1992. – 24 septembrie – P. 2.

1288. Cazacu, P. Unirea [Basarabiei cu România din 27 martie

1918, la care a participat şi C. Stere, luînd şi cuvîntul] // Cazacu P.

Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918 / Studiu introductiv,

bibliografie de A. Petrencu. – Chişinău: Ştiinţa, 1992. – P. 403-410;

(Vezi şi ediţia de la Iaşi. – s.a. – P. 315).

1289. Călinescu, G.* Const. Stere, „Hotarul” // Călinescu G.

Cronici literare şi recenzii. – Bucureşti. – 1992. – Vol. 2. – P. 168-

174; 418-419.

1290. Călinescu, G.*. Romanul dlui C. Stere, „Lutul” //

Călinescu G. Cronici literare şi recenzii. – Bucureşti, 1992. – Vol. 2.

– P. 92-98, 393-398.

1291. Căpreanu, I. „Recomandăm cu aleasă preţuire…”

[romanul „În preajma revoluţiei” de C. Stere] // Basarabia. – 1993. –

Nr. 4. – P. 195-196; Opinia (Iaşi). – 1992. – 29 iulie.

1292. Cimpoi, Mihai. Umbra lui Stere: [În opera lui Z. Ornea] //

Lit. şi arta. – 1992. – 26 noiembrie. – P. 4.

1293. Ciobanu, Ştefan. Publicaţiile periodice româneşti:

[Contribuţia lui C. Stere la apariţia ziarului „Basarabia”, 24 mai

1906] // Ciobanu Ştefan. Cultura românească în Basarabia sub

stăpînirea rusă / „Cuvînt înainte” de V. Badiu. – Chişinău: Ed.

encicl. „Gheorghe Asachi”, 1992. – P. 225-227.

1294. Datcu, Iordan*. O ediţie C. Stere la Chişinău //

Literatorul. – 1992. – 31 iulie. – P. 4.

1295. Donos, A. Imagini din albumul familiei Stere // Lit. şi arta.

– 1992. – 17 decembrie – P. 7.

1296. Dungaciu, D.*. Sociologia românească în gîndirea

sociologică europeană // Sociologia românească. – 1992. – Nr. 4. –

407-424. – (Vezi şi autorii E. Durkheim, C. Stere, D. Drăghicescu).

1297. Ene, Ileana*. Const. Stere // Manuscriptum. – 1992. – Nr.

1-4. – P. 80-85.

1298. George, Alexandru* „Cazul Stere” // Contrapunct. –

1992. – Nr. 6. – P. 3.

211

1299. Grigurcu, Gheorghe.* Stere sau ocupantul siberian:

[Prezentarea monografiei „Viaţa lui C. Stere” de Z. Ornea] //

Familia. – 1992. – Nr. 3. – P. 5-15.

1300. Halippa, Pan. „Prezenţa lui Stere ne-a fost de mare ajutor

[în problema Unirii Basarabiei cu România din 1918] // Lit. şi arta. –

1992. – 17 decembrie. – P. 2. – (Scrisoare retipărită din „Magazin

ist.” din noiembrie 1992).

1301. Harea, V. Incidentul dintre C. Stere şi O. Ghibu

(Fragment) // Astra. – 1992. – Nr. 3 (apr.). – P. 3-4.

1302. Holban, Eug. Figuri basarabene // Basarabia. – 1992. –

Nr. 2. – P. 132-133.

1303. Ionescu, E. C. Stere: În preajma revoluţiei // Moldova

suverană. – 1992. – 1 decembrie.

1304. Ionescu, Eugen.* Constantin Stere. În preajma revoluţiei.

VIII: Uraganul // Ionescu E. Război cu toată lumea / Ed. îngr. de

Mariana Vartic şi Aurel Sasu. – Bucureşti: Humanitas, 1992. – Vol.

1. – P. 269-272.

1305. Lefter, Ion Bogdan*. Biografii // Contrapunct. 1992. – Nr.

9. – P. 5-15.

1306. Manolescu, N.*. Cazul Stere // Luceafărul. – 1992. – 5

februarie (Nr. 3). – P. 5.

1307. Neacşu, Gh.* Din dosarele arhivelor // Lit. şi arta. – 1992.

– 17 decembrie – P. 2.

1308. Săndulescu, Al.*. Actualitatea lui C. Stere // România

literară – 1992. – Nr. 34 (28 octombrie – 3 noiembrie). – P. 10.

1309. Ştefănescu, Alex.*. A doua viaţă a lui C. Stere // România

literară. – 1992. – Nr. 24 (19-25 aug.). – P. 10.

1310. Tulbure, Gheorghe. Un exilat antiţarist atent

supravegheat: C. Stere // Basarabia. – 1992. – Nr. 12. – P. 117-122.

1993

1311. Badiu, Vasile. Omagierea lui C. Stere // Ştiinţa. – 1993. –

Nr. 4 (Aprilie). – P. 13.

1312. Bârsa, Grigore. O lucrare valoroasă despre Constantin

Stere // Patrimoniu. – 1993. – Nr. 2. – P. 203-205. – Rec. la cartea:

Ornea Z. Viaţa lui C. Stere. Vol. 1-2. – Bucureşti. – 1991-1992.

1313. Bătrânu, N. . Constantin Stere – tribun al ţăranilor… //

Curierul de seară. – 1993. – 12 octombrie.

1314. Bătrânu, N. Simbol al unei epoci istorice // Curierul de

seară. – 1993. – 22 septembrie.

212

1315. Bobeică, Alexandru. Unirea [de la 27 martie 1918 cu

participarea lui C. Stere, la care a rostit şi o mică cuvîntare] //

Bobeică Al. Sfatul Ţării: Stindard al renaşterii naţionale. – Chişinău:

Universitas, 1993. – P. 120-151. – (A se vedea în special „Procesul-

verbal al şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918, unde găsim şi

textul cuvîntării stereine la P. 142-144; A se consulta şi P.P. 8-9).

1316. Căpreanu, I. Un militant al Marii Uniri – Constantin

Stere: [Interviu cu dl Căpreanu I., istoric, profesor universitar din

Iaşi] / Interlocutor: A. Ciobanu // Curierul de seară. – 1993. – 15 apr.

1317. Cimpoi, Mihai*. Umbra lui Stere // Meridianul

Timişoara. – 1993. – Nr. 2-3. – P. 2.

1318. Constantiniu, Florin. VAE Victis: O reevaluare a poziţiei

lui P.P.Carp şi C. Stere (1914-1916) // Revista istorică. Seria nouă. –

1993.- Tom 4. – Nr. 9-10 (sept.-oct.). – P. 927-931.

1319. Făuritori ai Unirii: Ion Inculeţ (5.04.1884-19.11.1940);

Constantin Stere (1865-1936), scriitor, om politic, deputat în Sfatul

Ţării; … // Lit. şi arta. – 1993. – 8 aprilie. – P. 8.

1320. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Zile

basarabene. – Chişinău, 1993. – P. 160-163.

1321. George, Al. Cărţi ocolite, cărţi regăsite: „În preajma

revoluţiei” (de Const. Stere) [ş. a.] // Basarabia. – 1993. – Nr. 9. – P.

209-211.

1322. Lozovanu, C.* Sistemul sociologic al lui C. Stere // Tezele

conferinţei ştiinţifice anuale (25-27 mai 1993) / USM „N.

Testemiţanu” din Moldova. – Chişinău, 1993. – P. 576.

1323. Lumini din vremuri: Oameni pe care i-a dat Moldova

[care în amintirile sale se referă la personalitatea lui C. Stere] //

Basarabia. – 1993. – Nr. 3. – P. 3-18.

Din cuprins: De vorbă cu Pantelimon Halippa: Interviu /

Interlocutor Mihail Spiridonică. – P. 3-12; Pan. Halippa. „ Prezenţa

lui Stere ne-a fost de mare ajutor”. – P. 12-13; Al. Săndulescu.

Actualitatea lui C. Stere. – P. 13-16; O pagină sentimentală din viaţa

d-lui C. Stere: Interviu [fragment] / Interlocutor L. Leoneanu. – P.

16-18.

1324. Maftei, Ionel.* Stere Constantin // Maftei Ionel.

Personalităţi ieşene. Vol. 2. – Chişinău, - 1993. – P. 296-298.

1325. Manoilescu, M.* Constantin Stere // Manoilescu M.

Tragica predestinare a geniului românesc. – Iaşi, 1993. – P. 127-134.

1326. Marghiloman, A.* „Mă retrag, pentru a lăsa Sfatului Ţării

deplina libertate de judecată // Expres magazin. – 1993. – Nr. 34.

213

1327. Marghiloman, Al. Stere Constantin: [Sporadic este

implicat la rezolvarea unor probleme] // Marghiloman Al. Note

politice. – Vol. 1: România şi războaiele balcanice (1912-1913) /

Ediţie şi introd. de Stelian Neagoe. – Bucureşti, 1993. – P. 444. –

(Indice: nume de persoane – Vezi la Stere C.).

1328. Marinescu, C. Gh. Mişcarea de eliberare şi unitate

naţional-statală în perioada primului război mondial, [cap. V] //

Marinescu. C.Gh. Epopeea Marii Uniri. – Galaţi, 1993. – (La P. 209,

210, 235, 236, 283 – despre C. Stere).

1329. Neagoe, S.* Constantin Stere ţi Unirea Basarabiei cu

România // Express magazin – 1993. – Nr. 11. – P. 10. – (ori Nr.

30?).

1330. Negoiţescu, Ion. O vastă întreprindere epică: [Despre

romanul lui C. Stere „Preludiile”] // Basarabia. – 1993. – Nr. 11-12.

– P. 193-196.

1331. Pânzaru, Sava. Lev Tolstoi în aprecierea lui Constantin

Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1993. – Nr. 6. – P. 3-

19.

1332. Procesul-verbal al şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie

1918 [la care a cuvîntat şi C. Stere] // Bobeică Alexandru. Sfatul

Ţării stindard al renaşterii Naţionale. – Chişinău: Universitas, 1993.

– P. 139-151. – (Cuvîntarea lui C. Stere la P. 142-145; Fotografii,

între P.P. 112-113).

1333. Săndulescu, A. Actualitatea lui C. Stere // Basarabia. –

1993. – Nr. 3. – P. 13-18.

1334. Stere, Constantin (1865-1936) – Scriitor, om politic,

deputat în Sfatul Ţării // Lit. şi arta. – 1993. – 8 aprilie.

1994

1335. Balmuş, Pavel.* Constantin Stere (1865-1936):

Reconsiderări, reconstituiri // Evenimentul literar. – 1994. – 3

ianuarie (Nr. 3). – P. 1.

1336. Bârsa, Grig. Cîteva consideraţii referitoare la contextul

istoric şi interesul naţional în ideologia social-politică a lui

Constantin Stere // Rev. de istorie a Moldovei. – 1994. – Nr. 3-4. –

P. 46-54.

1337. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total //

Caiete critice. – 1994. – Nr. 4-5. – P. 78-82.

1338. Constantin Stere // Calendarul bibliotecarului – 1995. –

Chişinău, 1994. – P. 65-68.

214

1339. Ghilas, M. Ciripcău – satul lui Constantin Stere // Sport.

Turism. – 1994. – 20 ianuarie.

1340. Goma, P., Jerizanu Gh. În ţara lui Caragiale: Paul Goma

despre Stere: [Dialog] // Săptămîna. – 1994. – 5 august – P. 16. –

(Începutul în numărul precedent din 29 iulie, P. 16).

1341. Lupan, N.* Constantin Stere // Cuvîntul românesc. –

1994. – Nr. 222. (decembrie). – P. 17.

1342. Scurtu, Ioan. Pe calea fuziunii [Partidului Naţional cu

Partidul Ţărănesc pe baza unui program alcătuit de Const. Stere] //

Scurtu Ioan. Istoria Partidului Naţional-Ţărănesc: Ed. a II-a, revăz. şi

adăugită. – Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 1994. – P. 29-44, 210-213.

1343. Troianowski, L.* Actualitatea concepţiei poporaniste

privind menirea social-estetică a artei: C. Stere // Noi orientări şi

tendinţe în teoria şi practica culturii estetice contemporane:

Materialele simpozionului Internaţional. – Chişinău, 1994 ori 1995

(?) – P.

1995

1344. Babii, A.I. Poporanismul // Viaţa satului. – 1995. – 3

iunie. – (Ed. specială; Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere).

1345. Badiu, Vasile. Opera lui C. Stere… // Lit. şi arta. – 1995. –

8 iulie. – P. 4.

1346. Balmuş, Pavel. „Cazul Stere” – „Cazul Basarabiei”… //

Contrafort. – 1995. – Nr. 5-6 (martie-aprilie). – P. 18.

1347. Balmuş, Pavel. Personaj de proză sadoviană: [C. Stere –

„C. Stelnceanu” în povestirea „Sfatul cel mai bun”] // Glasul

naţiunii. – 1995. – Nr. 30 (Iulie). – P. 5.

1348. Balmuş, Pavel. Protagonist de dramă basarabeană: [130

de ani de la naşterea lui C. Stere, 1865-1936] // Contrafort. – 1995. –

Nr. 3 (Ianuarie.). – P. 14.

1349. Bârsa, Grigore. Narodnicismul lui C. Stere: Între real şi

ipoteze // Tyrageţia: Anuar / Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

– Chişinău, 1995. – Vol. 2. – P. 51-63.

1350. Bătrânu, N. Un mare necunoscut: Constantin Stere: [130

de ani de la naştere] // Curierul de seară. – 1995. – 15 iulie. – P. 6.

1351. Bobeică, C. Reactualizarea lui Constantin Stere // Lit. şi

arta. – 1995. – 11 mai. – P. 5.

1352. Cavarnali, V. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov: (130 de

ani de la naşterea lui Const. Stere) // Moldova literară (supliment la

cotidianul „Moldova suverană”). – 1995. – 1 iunie. – P. 3.

215

1353. Căpreanu, Ioan. Noul climat democratic, al României,

după Marea Unire, în perioada interbelică [şi rolul lui C. Stere] //

Căpreanu Ioan. Partide şi idei politice în România (1880-1947). –

Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, s.a. – P. 191-231. – (În

special P.P. 208-222; A consulta şi P. 25, 26, 83, 85, 90 ş.a )

1354. Căpreanu, Ioan. Optimismul // Viaţa satului. – 1995. – 3

iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere).

1355. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere (6.VI.1865 –

27.VI.1936) // Cimpoi M. Sfinte firi vizionare: Clasici români:

Medalioane literare / Alcătuire – Vlad Chiriac. – Chişinău: CPRI

„Anons S. Ungurean”, 1995. – P. 178-183.

1356. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total // Lit.

şi arta. – 1995. – 8 iunie. – P. 4; 15 iunie. – P. 5.

1357. Cimpoi, Mihai*. Constantin Stere, romancierul total //

Contemporanul: ideea europeană. – 1995. – 5 octombrie – P. 1, 15.

1358. Donos, A. La izvorul Tudosiei // Lit. şi arta. – 1995. – 8

iunie. – P. 4.

1359. Donos, A. Trei scrisori regăsite // Lit. şi arta. – 1995. – 19

octombrie. – P. 8.

1360. Holban, Eugen Şt. Personalitate tot mai impunătoare,

odată cu scurgerea timpului: (Fragment) // Viaţa satului. – 1995. – 3

iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere).

1361. Jercan, Ion.* Date noi privind viaţa şi opera lui Const.

Stere // An. (Ploieşti). – 1995. – P. 162-165.

1362. Lozovanu, C. Aspecte sociologice: // Viaţa satului. –

1995. – 3 iunie. – (Ediţie specială a săptămînalului „Viaţa satului”).

1363. Lozovanu, Const. Constantin Stere şi mişcarea naţională

din Basarabia // Cugetul. – 1995. – Nr. 1-2. – P. 3-7.

1364. Lozovanu, Const. Problematica filosofică în scrierile din

tinereţe ale lui Constantin Stere // Rev. de filozofie şi drept. – 1995.

– Nr. 1. – P. 29-35.

1365. Mănuilă, A. Constantin Stere şi Unirea // Glasul naţiunii.

– 1995. – Nr. 13 (martie). – P. 7.

1366. Micu, D. Constantin Stere (1865-1936) // Micu D. Scurtă

istorie a literaturii române. – Bucureşti, 1995. – P. 117-120.

1367. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Viaţa satului. –

1995. – 3 iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI:

Constantin Stere).

1368. Troianowski, L. * Concepţia lui C. Stere în contextul

esteticii româneşti // Referate şi comunicări, prezentate la conferinţa

216

ştiinţifică jubiliară: „Universitatea „A. Russo” – 50: realizări şi

deschideri ştiinţifice”. – Bălţi, 1995. – P.

1369. Troianowski, Lidia. Constantin Stere – Lev Tolstoi:

Unele tangenţe estetico-literare // Rev. de filosofie ţi drept. – 1995. –

Nr. 2-3. – P. 21-27.

1370. Troianowski, L. * Creaţia în concepţia poporanistă //

Creaţia: teoria şi practica optimizării. – Chişinău, 1995. – P.

1371. Troianowski, Lidia. Preocupări estetice // Viaţa satului. –

1995. – 3 iunie. (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin

Stere).

1372. Tulbure, Gh. Constanţa 1914: Constantin Stere şi ţarul

Nicolai al II-lea // Săptămîna. – 1995. – 9 iunie. – P.16.

1373. Usturoi, Tudor. Misiunea secretă a lui Constantin Stere //

Pămînt şi oameni. – 1995. – 28 octombrie; 4 noiembrie.

1374. Varta, I. Constantin Stere şi diplomaţia rusă: (În baza unor

documente inedite) // Lit. şi arta. – 1995. – 22 iunie. – P. 5.

1996

1375. Alexandru, George*. Cazul Stere // Contrapunct. – 1996.

– Nr. 6. – P.

1376. Bădescu, Ilie. Sfîrşitul erei social-democratice (Triumful

sociologiei poporaniste): Postfaţă // Stere Const. Social-democratism

sau poporanism? – Galaţi: Ed. „Porto-Franco”, 1996. – P. 269-321.

1377. Bătrînu, N. Stere cel necunoscut: (60 de ani de la moartea

lui C. Stere) // Moldova literară. – 1996. – 26 iunie. – (Supliment la

„Moldova suverană”).

1378. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere: [Bibliografie despre

protagonist] // Cimpoi M. O istorie deschisă a literaturii române din

Basarabia. – Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P. 347-348.

1379. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor //

Basarabia. – 1996. – Nr. 3-4. – P. 7-12; Viaţa românească. – 1996. –

Nr. 3-4. – P. 24-27.

1380. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total //

Cimpoi Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia.

– Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P. 100-109. – (Vezi şi P.P.: 319-327,

330.333, 347-348).

1381. Cimpoi, Mihai. Istoria democraţiei române nu va putea

face abstracţie de numele meu: [Despre C. Stere] // Glasul naţiunii. –

1996. – Nr. 24 (iunie). – P. 6.

1382. Ciorănescu, George. [„C. Stere şi ideea federalizării

Austro-Ungariei] // Ciorănescu George. Românii şi ideea federalistă

217

/ Ed. îngrijită de Georgeta Penelea Filitti. – Bucureşti: Ed.

Enciclopedică, 1996. – P. 81-83. – (A se consulta şi P.P. 74, 78, 94,

95).

1383. Codreanu, T. C.Stere şi drama ţărănimii // Lit. şi arta. –

1996. – 27 iunie. – P. 4.

1384. Constantin, Stere // Calendarul bibliotecarului. – 1996. –

Chişinău, 1996. – P. 95-96.

1385. Hropotinschi, A. Constantin Stere (1865-1936) //

Moldova suverană. – 1996. – 27 aprilie. – P. 1.

1386. Manolescu, Nicolae. O experienţă excepţională în proza

românească // Tineretul Moldovei. – 1996. – 7 decembrie. – (supl.:

Brumar. – Nr. 7).

1387. Memoria se întoarce acasă: [Mormîntul familiei Stere

Const. din satul Ciripcău, r-nul Floreşti] // Moldova suverană. –

1996. – 17 august.

1388. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Glasul naţiunii. –

1996. – Nr. 24 (iunie). – P. 6.

1389. Surugiu, Liliana. 1. 3. Probleme de filosofie socială; 1. 3.

1. – Aspecte ale gîndirii social-politice, [care se sprijine, se

argumentează cu pilde şi din scrierile lui C. Stere] // Surugiu Liliana.

Gîndirea filosofică şi socială în Basarabia (1918-1944): Teză de

doctor în ştiinţe filosofice / conducător ştiinţific Gheorghe Bobână. –

Chişinău, 1996. – P. 43-47. – (Acad. de Şt. a Moldovei; In-tul de

Filosofie, Sociologie şi Drept).

1390. Troianowski, L.* Personalitatea lui C. Stere în cultura

naţională // „Prima sesiune ştiinţifică anuală a A.F.M.”. – Chişinău,

1996. – P. 32.

1391. Troianowski, Lidia. Un destin în spaţiu şi timp_ [130 ani

de la naşterea lui Constantin Stere] // File de filosofie. – 1996. – Nr.

1. – P. 93-95.

1392. Ungheanu, Mihai. Const. Stere – o valoare reprimată //

Stere Constantin. Social-democratism sau poporanism? – Galaţi: Ed.

Porto-Franco, 1996. – P. V-XII.

1997

1393. Arghezi, Tudor. Constantin Stere // Constantin Stere:

Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria

Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 194-197.

1394. Argument: [Din viaţa şi activitatea lui C. Stere] // Stere

Constantin. Singur împotriva tuturor / Ed. îngr. de Alina Ciobanu. –

Chişinău: „Cartier”, 1997. – P. 3-9. – Semnat: Ed.

218

1395. Babii, Alexandru. Constantin Stere: De la narodnicism la

poporanism // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii

româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 3-18.

1396. Balmuş, P. Biblioteca publică din Chişinău, „văzută” de

către Z.C. Rally-Arbore şi de C. Stere (la hotarul secolelor XIX-XX)

// Magazin bibliologic. – 1997. – Nr. 2-3. – P. 26-28.

1397. Balmuş, Pavel. Familia C. Stere în capitala Basarabiei //

Chişinău: Enciclopedie. – Chişinău: Museum, 1997. – P. 214-215.

1398. Bârsa, G., Furtună P. Constantin Stere (1865-1936) //

Curierul de seară. – 1997. – 6 noiembrie. – P. 3.

1399. Chiriac, Vlad. Mărturii acoperite de vălul uitării: [Vasile

Harea despre incidentul dintre C. Stere şi O. Ghibu] // Astra. – 1997.

– Nr. 3 (aprilie.) – P. 3-4.

1400. Colesnic, Iurie. O scrisoare-autograf Constantin Stere //

Lit. şi arta. – 1997. – 25 decembrie. – P. 8.

1401. Corbu, Haralambie. Constantin Stere: „În preajma

revoluţiei”. Între roman şi memorii // Săptîmîna. – 1997. – 5, 12

decembrie. – P. 20-21.

1402. Corbu, Haralambie. Triumful şi calvarul lui Constantin

Stere // Săptămîna. – 1997. – 17 octombrie. – P. 19-21; Momentul. –

1997. – 18 octombrie. – P. 3.

1403. Ghibu, Onisifor. Basarabia şi războiul mondial [şi

contribuţia lui C. Stere] // Ghibu Onisifor. De la Basarabia rusească

la Basarabia românească. – Bucureşti: Semne, 1997. – P. 60-65. –

(Vezi şi capitolul VI – „Dezlipirea Basarabiei de la Rusia”, - P. 103-

113.).

1404. Holban, Eugen Şt.*. Personalitate tot mai impunătoare,

odată cu scurgerea timpului // Holban E. Şt. Contribuţia Basarabiei

la cultura românească: Toponimie şi identitate naţională. – Chişinău:

Grai şi suflet, 1997. – P.

1405. Jerunca, V. Un om ales al Basarabiei: Constantin Stere //

Limba română. – 1997. – Nr. 3-4. – P. 50-53.

1406. Juc, Victor,. Idei politice în opera lui Constantin Stere //

Juc Victor. Din istoria gîndirii politice româneşti (în Moldova). –

Chişinău, 1997. – P. 127-131.

1407. Juc, Victor,. Probleme moral-etice în concepţia lui

Constantin Stere // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii

româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 68-95.

1408. Leandru.* Drept şi dreptate: Cu prilejul tezei dlui C. Stere

// Noutatea. – 1997. – 25 iunie.

219

1409. Lozovanu, Constantin. Const. Stere şi filosofia germană

din a doua jumătate a secolului al XIX-lea // Filosofia lui Const.

Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 50-67.

1410. Mihai, Nicolae. Despre concepţiile politice ale lui Const.

Stere // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti.

– Chişinău, 1997. . P. 32-49.

1411. Ornea, Z. Const. Stere editat la Chişinău // România

literară. – 1997. – 12 noiembrie. – P. – (Ecou la apariţia cărţii

„Singur împotriva tuturor” de C. Stere (an. 1997).

1412. Poştarencu, Dinu. Constantin Stere şi Sfatul Ţării // Ţara.

– 1997. – 21 noiembrie.

1413. Surugiu, Liliana. Constantin Stere în contextul gîndirii

social-filosofice din Basarabia în perioada interbelică // Filosofia lui

Constantin Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. –

P. 19-31.

1414. Şuluţiu, Octav. C. Stere, „Nostalgii” // Constantin Stere:

Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria

Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 172-177.

1415. Teodorescu-Branişte, Tudor. D.C. Stere, romancier //

Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie

de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 178-181.

1416. Teodorovici, Maria. Bibliografie // Constantin Stere:

Victoria unui înfrînt. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 311-330.

1417. Toma, Inocenţiu.* Dreptul lui Stere asupra urmaşilor:

[Prezentarea volumului „Singur împotriva tuturor”, de C. Stere,

îngrijit de Alina Ciobanu] // Ţara. – 1997. – 1 iulie.

1418. Toma, Inocenţiu*. „Cazul Stere?” „Cauza Stere”:

[Prezentarea cărţii: „Constantin Stere: Victoria unui înfrînt”, articole

despre C. Stere / Ed. îngr. de Maria Teodorovici. – Ch., 1997. – 333

p.] // Ţara. – 1997. – 8 iulie.

1419. Troianowski, Lidia. Const. Stere despre menirea artei //

Filosofia lui C. Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău,

1997. – P. 111-132.

1998

1420. Balmuş, Pavel. Poporanistul Constantin Stere promovînd

(şi) cauza Basarabiei // Revista română, (Iaşi) – 1998. – Nr. 1 (11). –

P. 6-10.

1421. Bârsa, Gr. Constantin Stere în istoriografia recentă //

Ştiinţa universitară în serviciul progresului uman: Conf. şt.-didactică

anuală. Ediţ. II: Rezumate. – Chişinău, 1998. – P. 38-39.

220

1422. Bogos, Dimitrie. Capitolul IX, § - III-IV: Iată că se

apropie ultima etapă, prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea

Unirii [cu participarea lui C. Stere. Textul „Cuvîntării” lui C. Stere]

// Bogos Dimitrie. La răspîntie: Moldova de la Nistru 1917-1918. –

Chişinău: Ştiinţa, 1998. – P. 168-175.

1423. Braga, C. Constantin Stere – o imagologie comparată a

Basarabiei şi României // Contrafort. – 1998. – Nr. 11-12. – P. 24-

31.

1424. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor //

Cimpoi Mihai. Mărul de aur: Valori româneşti în perspectivă

europeană. – Bucureşti: Ed. didactică şi pedagogică R.A., 1998. – P.

107-112.

1425. Colesnic, Iurie. Stere Constantin // Colesnic Iurie. Sfatul

Ţării: Encicl. – Chişinău, 1998. – P. 281.

1426. Constantin Stere: Casa-muzeu. Satul Cerepcău, judeţul

Floreşti, Soroca // Gebeletu Mihai, Teodorecu Maruan. 101 muzee şi

case memoriale şi cinci popasuri culturale în Moldova de peste Prut /

Cuvînt înainte de acad. Prof. Eugen Simion – Bucureşti: Agerpress,

2008. – P. 246-248. – Fără semnătură.

1427. Corbu, Haralambie. O paralelă: Constantin Stere şi Liviu

Rebreanu // Săptămîna. – 1998. – 27 martie. – P. 16; 3 aprilie. – P.

16-17. – 10 aprilie. – P. 18.

1428. Cristea-Enache, Daniel*. „Cazul Stere” (I). Un material

refractar // Adevărul literar şi artistic. – 1998. – 18 ianuarie. – P. 13.

1429. Cristea-Enache, Daniel.* „Cazul Stere” (II): Morala unei

fabule // Adevărul literar şi artistic. – 1998. – 25 ianuarie. – P. 5..

1430. Guzun, Igor. Lecturile anului 1997: [Prezentarea cărţii lui

C. Stere „Singur împotriva tuturor” (Chişinău, 1997)] // Săptămîna. –

1998. – 16 ianuarie. – P. 21.

1431. Leu, Ion. Contribuţia scriitorilor basarabeni la unirea cu

România // Glasul naţiunii. – 1998. – 16 septembrie. – P. 11.

1432. Mihail, Viorel. De ce Stere în anul împăcării noastre //

Săptămîna. – 1998. – 9 ianuarie. – P. 11.

1433. Mişcarea de eliberare naţională. Unirea Basarabiei cu

România… [şi contribuţia lui Constantin Stere] // Istoria Basarabiei

de la începuturi pînă în 1998 / Ioan Scurtu, Dumitru Almaş, Armand

Goşu, Nicolae Enciu Gheorghe E. Cojocaru ş.a. – Bucureşti: Ed.

Semne, 1998. – P. 65-72, 87, 95-97, 114-118 şi altele.

1434. Ornea, Zigu*. Răzvrătitul Constantin Stere // Dilema. –

1998. – 9-15 octombrie. – P. 10.

221

1435. Petrencu, Anatol. Constantin Stere şi Unirea Basarabiei

cu România: Aspecte istoriografice // Ştiinţa universitară în serviciul

progresului uman: consf. şt.-didactică anuală. Ediţ. II : Rezumate. –

Chişinău, 1998. – P. 37-38.

1436. Petrencu, Anatol. Constantin Stere şi Unirea // Limba

română. – 1998. – Nr. 1-2. – P. 87-90; Curierul de seară. – 1998. –

27 martie; Вечерний Кишинев. – 1998. – 27 марта.

1437. Poştarencu, Dinu. „Basarabia”, gazetă naţional-

democratică, [concomitent despre C. Stere – „Singurul îndrumător şi

povăţuitor în toate chestiunile privitoare la noul ziar…”] //

Poştarencu Dinu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-

1940). – Chişinău: Cartier, 1998. – P. 130-132.

1438. Poştarencu, Dinu. Un caz discutabil?: [Constantin Stere şi

Sfatul Ţării] // Limba română. – 1998. – Nr. 1-2, . P. 91-92.

1439. Stere, Constantin (1.VI. 1865 – 26.VI. 1936) // Chişinău:

Enciclopedie. – Chişunău: Museum, 1998. – P. 433-434. – (Fără

semnătură).

1440. Varta, Ion. Constantin Stere şi Unirea Basarabiei cu

România // Mesagerul. – 1998. – 10, 17, 24 aprilie. – P. 7; 24 mai.

1999

1441. Balmuş, Pavel.* Stere Constantin: reconstituiri.

reconsiderări [I-IV, V] // Basarabia [Ziar]. – 1999. – (Ianuarie). – P.

10-11; Nr. 2 (febr.). – P. 6, 7; Nr. 3-6 [Revistă]. – P. 59-66; Nr. 7-12.

– P. 108-114; 2000 [rev.]. – Nr. 1-3. – P. 137-140.

1442. Bârsa, Grigore. Constantin Stere în gîndirea social-

politică românească // Syposia professorum. – Ser. Istorie. –

Chişinău, 1999. – P. 41-42.

1443. Burlacu, Al. Modele prezumtive în romanul lui C. Stere //

Burlacu Al. Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. – Chişinău:

Cartier, 1999. – P. 36-48; Limba română. – 1999. – Nr. 12. – P. 70-

75.

1444. Ciocanu, Anatol. Constantin Stere – marele unionist,

scriitor şi profet // Glasul naţiunii. – 1999. – 24 martie. – P. 2, 4.

1445. Corbu, Haralambie. Constantin Stere: Singur împotriva

tuturor // Săptămîna. – 1999. – 28 mai.

1446. Diamandi, S. Constantin Stere // Cugetul. – 1999. – Nr. 3.

– P. 40-44.

1447. Ghimpu, Gheorghe. Const. Stere // Ghimpu Gheorghe.

Conştiinţa naţională a românilor moldoveni. – Chişinău, 1999. – P.

311-313.

222

1448. Varta, I. Martirajul lui Constantin Stere: (Problema

naţională a fost fundamentală în concepţiile marelui nostru înaintaş)

// Flux: Ed. de vineri. – 1999. – 5 martie. – P. 6.

2000

1449. Burlacu, A. Un model al romanului basarabean: („În

preajma revoluţiei” de C. Stere) // Destin românesc. – 2000. – Nr. 3.

– P. 54-61.

1450. Donos, Alexandru. Crîmpeie mai mult sau mai puţin

inedite referitoare la familia Stere // Donos A. Scriitori martiri. –

Ch.: Museum, 2000. – P. 85-116.

Din cuprins: Familia Stere – la Ciripcău. – P. 86-92; Tînărul

Stere despre tineretul din vremea sa. – P. 93-99; Cînd s-a născut

Constantin Stere. – P. 100-103; Binefacere. – P. 104-107; Patru

imagini din albumul Doamnei Lidia Zgardan. – P. 108-109; Izvorul

Tudosiei. – P. 110-112; Trei scrisori regăsite. – P. 113-116.

1451. Madievski, S. Constantin Stere şi Basarabia // Glasul

Moldovei. – 2000. – 28 martie. – P. 4; 4 aprilie. – P. 4.

1452. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin // Dicţionarul

esenţial al scriitorilor români. – Bucureşti, 2000. – P. 800-803.

1453. Micu, Dumitru*. [Constantin Stere] // Micu Dumitru.

Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism. –

Buc., 2000. – P. 256-258.

1454. Mihail, Viorel. Calvarul: încercarea de a-l înţelege pe

Constantin Stere // Săptămîna. – 2000. – 24, 31 martie. – P. 9; 7 apr.

– P. 8-9; 14 aprilie. – P. 6; 21 aprilie. – P. 5; 28 aprilie. – P. 8; 5 mai.

– 12 mai. – P. 5; 26 mai. – P. 7; 2 iunie. – P. 6: 9 iunie. – P. 5; 23

iunie. – P. 16-17; 30 iunie. – P. 9.

1455. Troianowski, L. Constantin Stere – Raicu Ionescu-Rion:

incidente estetice // Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane:

Studii şi cercetări. – Iaşi, 2000. – Tom. V. – P. 116-130.

2001

1456. Burlacu, A. Un model al romanului basarabean: („În

preajma revoluţiei” de C. Stere) // „România km O”: Revistă de

cultură (Baia Mare). – 2001. – Nr. 1-2 (4). – P. 154-159.

1457. Caraman, Vlad. Bildungs – romanul lui C. Stere:

Considerări şi reconsiderări // Metaliteratură: Analele Universităţii

Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 1. – Chişinău,

2001. – P. 17-20.

223

1458. Caraman, Vlad. C. Stere: Arta portretului //

Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”.

Facult. de filologie. Vol. 2. – Chişinău, 2001. – P. 106-112.

1459. Caraman, Vlad Despre arta portretistică la C. Stere //

Basarabia. – 2001. – Nr. 8-12. – P. 94-98.

1460. Caraman, Vlad. Despre poetica romanului „În preajma

revoluţiei” de Constantin Stere // Tezele conferinţei tinerilor

cercetători consacrată aniversării a 40-cea a Academiei de Ştiinţe a

Moldovei şi a 55-cea de la formarea primelor instituţii academice. –

Chişinău, 2001. – P. 123.

1461. Caraman, Vlad. Ipostaze ale personajului în romanul lui

Constantin Stere // Metaliteratura. Analele Universităţii Ped. De Stat

„Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. IV. – Chişinău, 2001. – P.

14-16.

1462. Caraman, V. Natura policonflictului în romanul lui

Constantin Stere; Strategii ale descrierii şi dialogului la C. Stere //

Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”.

Facult. de filologie. Vol. 3. – Chişinău, 2001. – P. 93-96; 100-104.

1463. Caraman, Vlad. Textualism şi intertextualism (În preajma

revoluţiei de C. Stere) // Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de

Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 1. – Chişinău, 2001. –

P. 113-117.

1464. Cazul Stere – tragedia Basarabiei (I, II, III, IV, V) //

Săptămîna. – 2001. – 13, 20, 27 iulie; 3, 10 august. – P. 17, 16-17,

16-17, 16-17, 20.

1465. Chiriac, Alexandru. Stere Constantin // Chiriac Al.

Membrii Sfatului Ţării (1917-1918): Dicţionar. – Bucureşti, 2001. –

P. 146-147. – (Cu o fotogr. luxoasă).

1466. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, l’homme accompli //

Cimpoi Mihai. La Pomme d’or: essais: [trad. din rom.]. – Chişinău:

Prut internaţional, 2001. – P. 200-207.

1467. Ciobanu-Tofan, Alina. Constantin Stere şi

Bildungsromanul său // Ciobanu-Tofan A. Spiritus loci: Variaţiuni

pe o temă. – Chişinău: Gunivos SRL, 2001. – P. 115-124.

1468. Stere, Constantin. Sociolog, filosof, scriitor, ziarist, om

politic remarcabil, profesor universitar // Enciclopedia Marilor

Personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul

timpului. Vol. III. – [Bucureşti], 2001. – P.289-294.

224

2002

1469. Burlacu, Alexandru. Constantin Stere // Burlacu A.

Literatura română din Basarabia: Anii 20-30. – Chişinău: Tehnica-

Info, 2002. – P. 162-173.

1470. Burlacu, Alexandru. Modele prezumtive în

bildungsromanul lui C. Stere // Burlacu Al. Tentaţia sincronizării:

Eseu despre literatura română din Basarabia. Anii 20-30. –

Timişoara: „Augusta”, 2002. – P. 179-192.

1471. Burlacu, Alexandru. Modele prezumtive în romanul lui

Constantin Stere // Convorbiri literare. – 2002. – Nr. 1. – P. 91-93;

Nr. 2. – P. 86-87.

1472. Caraman, Vlad. Caragiale şi Stere // Metaliteratura.

Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facultatea de

filologie. Vol. V. – Chişinău, 2002. – P. 139-140.

1473. Caraman, Vlad. Personajul în romanul lui C. Stere //

Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi modernizării învăţămîntului:

Conf. şt. anuală a Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă” (20-21

martie 2002). – Vol. II: Rez. ale comunicării. – Chişinău, 2002. – P.

104-107.

1474. Caraman, Vlad. Personajul la Constantin Stere // Tezele

Conferinţei profesorilor Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. –

Chişinău, 2002. – P. 330-332.

1475. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere // Cimpoi Mihai. O

istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Ed. a 3-a revăz.

şi adăug. – Bucureşti, 2002. – P. 109-115, 365-366. – (Vezi şi ediţia

din 1997 ş. a.).

1476. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total //

Basarabenii în lume. – Chişinău: BNRM, 2002. – Vol. 1. – P. 29-38.

1477. Colesnic, Iu. „Drumul Ardealului trece prin Basarabia” //

Flux: Ed. de vineri. – 2002. – 26 iulie. – P. 6.

1478. Colesnic, Iurie. Umbra lui Stere: [C. Stere – politicianul]

// Flux: Ed. de vineri. – 2002. – 16 august. – P. 7.

1479. Colesnic, Iurie. Un demiurg al politicii româneşti // Stere

C. Documentări politice. – Chişinău: Museum; Bucureşti: Museum,

2002. – P. III-XLII. – (la P. V începe un paragraf „Arborele

genealogic”).

1480. Constantin, Stere [reflectat în paginile revistei „Viaţa

Basarabiei”: Bibliogr.] // Şpac Ion. Viaţa Basarabiei, 1932-1944:

Cercetări bibliografice şi informative. – Chişinău: Pontos, 2002. – P.

124-125.

225

1481. Corbu, Haralambie. Poporanismul lui C. Stere ca

doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman // Rev. de lingvistică şi

ştiinţă literară. – 2002. – Nr. 3-4. – P. 21-35.

1482. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin // Dicţionarul

scriitorilor români. – Vol.: R-Z / Mircea Zaciu, Marian Papahaghi,

Aurel Sasu, coordonare şi revizie ştiinţ.. – Bucureşti, 2002. – P. 376-

381. – (Semnat: N.M.).

1483. Nastasiu, V. Urmele lui Constantin Stere // Capitala. –

2002. – 23 februarie. – P. 8.

1484. Poştarencu, Dinu. Precizări şi completări la biografiile

unor personalităţi basarabene [printre care figurează şi C. Stere] //

Cugetul. – 2002. – Nr. 1 (13). – P. 64-68.

1485. Stati, Vasile. Operaţia militară codificată „unire”.

[Figurează şi numele C. Stere] // Stati V. Istoria Moldovei. –

Chişinău: „Vivar-Editor”, 2002. – P. 286-294. – (Vezi şi P. 445, la

numele Stere C.).

1486. Şeicaru, Pamfil*. Un singuratec: C. Stere // Şeicaru

Pamfil. Scriitori din exil. Vol. 2. – Bucureşti, 2002. – P. 92, 94.

1487. Troianowski, Lidia. Problema specificului naţional în

publicistica lui Constantin Stere // Cugetul. – 2002. – Nr. 1. – P. 12-

16. – (Bibliogr. la P. 16).

2003

1488. Brădăţan, Costică*. De ce? Cu cine? Cînd? Cum? //

Dilema. – 2003. – an. XI. – Nr. 526. – P.

1489. Caraman, Vlad. Forme ale naraţiunii în romanul lui

Constantin Stere // Metaliteratura. Analele Universităţii Ped. de Stat

„Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. VII. – Chişinău, 2003. – P.

92-102.

1490. Călinescu, G. Const. Stere // Călinescu G. Istoria

literaturii române: Compendiu. – Bucureşti-Chişinău: Litera-

Internaţional, 2003. – P. 299-300. – (Ed. Chişinău din 1997. – P.

287-289).

1491. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere // Cimpoi Mihai. Istoria

literaturii române din Basarabia. – Bucureşti; Chişinău, 2003. – P.

173-183.

1492. Corbu, Haralambie. Constantin Stere, adversar şi victimă

al extremismului de dreapta // Săptămîna. – 2003. – 10 ianuarie – P.

14; 17 ianuarie – P. 19.

1493. Corbu, H. Constantin Stere anteromancierul (valorile

socio-culturale şi estetico-literare reflectate în publicistică) // Rev. de

226

lingvistică şi ştiinţă literară. – 2003. – Nr. 1-2. – P. 19-41. –

(Bibliogr. – 12 titl. – Vezi şi Nr. 3-4 şi 5-6).

1494. Corbu, Haralambie. Triumful şi calvarul lui Constantin

Stere; Constantin Stere: În preajma revoluţiei. Între roman şi

memorii; O paralelă: Constantin Stere şi Liviu Rebreanu; Un alt

„Singur împotriva tuturor”: Paul Goma; Paul Goma – vizavi de

Constantin Stere; ş.a. // Corbu H. Deschideri către valori: Studii.

Eseuri. Atitudini. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2003. – P.P. 277-

285; 286-297; 298-317; 318-322; 328-332.

2004

1495. Caraman, Vlad. Aspecte satirice în romanul „În preajma

revoluţiei” de Constantin Stere // Probleme actuale ale ştiinţelor

umanitare: Analele ştiinţifice ale doctoranzilor şi competitorilor. –

Vol. V. – Chişinău, 2004. – P. 271-273.

1496. Caraman, Vlad. Scrisoarea şi strategia ei în romanul „În

preajma revoluţiei” // Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi

modernizării învăţămîntului: Conferinţa ştiinţifică anuală a

Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă” (17-18 mart. 2004). – Vol.

II: Rezumate ale comunicărilor. – Chişinău, 2004. – P. 108-112.

1497. Cimpoi, Mihai. Drumurile întrerupte ale romanului în

Basarabia; Notă biobibliografică // Roman: [În 4 vol.] / Selecţie şi

note de M. Cimpoi. – Chişinău: Ştiinţa: Arc, 2004. – [Vol. 1]: În

preajma revoluţiei: Cartea 1: Prolog. Smaragda Theodorovna. –

2004. – P. 5-28.

1498. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor //

Cimpoi Mihai. Critice. [Vol. 4]: Demonul recitirii. – Craiova:

Fundaţia Scrisul Românesc, 2004. – P.P. 167-174.

1499. Colesnic, Iu. Constantin Stere… un Demiurg al politicii

româneşti // Colesnic Iu. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău:

Museum, 2004. – V.5. – P. 82-131. – (Bibliografie la p. 131).

1500. Colesnic, Iurie. Stere Constantin // Colesnic Iurie.

Generaţia Unirii. – Chişinău, 2004. – P. 299-300.

1501. Corbu, Haralambie. Poporanismul lui Constantin Stere ca

doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman; Constantin Stere

anteromancierul: (Valorile socio-culturale şi estetico-literare

reflectate în publicistică); Constantin Stere ca adversar şi victimă a

extremismului de dreapta; Şcoala şi valorile spirituale autentice:

[Interviu realizat de Păşuţa Gonţa] // Corbu H. Dincolo de mituri şi

legende: Studii. Eseuri. Atitudini. – Chişinău, Cartea Moldovei,

2004. – P.P.73-94; 95-125; 126-139; 140-144.

227

1502. Grecu, Raisa. Democraţie sau corupţie: [Se fac trimiteri la

unele scrieri ale lui C. Stere] // Rev. naţională de drept. – 2004. –

Nr. 4. – P. 36-50.

1503. Marent, R. Cu moş Ion Codreanu despre Constantin Stere

// Ora satului. – 2004. – Nr. 11 (iunie). – P. 8-9.

1504. Matvei Valeria. Constantin Stere, 1865-1936: [Schiţă

biobibliografică] // Calendar Naţional-2005. – Chişinău: Biblioteca

Naţională, 2004. – P. 161-163.

1505. Troianovski, Lidia. C. Stere – G. Ibrăileanu: promotori

avizaţi ai poporanismului // Rev. de Filosofie şi Drept. – 2004. – Nr.

1-3. – P. 136-141.

1506. Năsturel, M. C. Stere: „Documentări politice”, o ediţie

antologică // Ora satului. – 2004. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 15.

1507. Stere, Constantin (1865-1936) // Dicţionar enciclopedic

ilustrat junior. – Chişinău: Cartier, 2004. – P. 1440. – (Fără

semnătură; - Vezi şi celelalte ediţii).

2005

1508. Agrigoroaiei, Ion. Constantin Stere şi ţăranii // Constantin

Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice

internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 76-94.

1509. Balmuş, Pavel. Realităţi şi personalităţi chişinăuene în

biografia lui C. Stere: Maria Stere, născută Grosu // Constantin Stere

– 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice

internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 163-169.

1510. Botezatu, Eliza. Constantin Stere şi literatura universală //

Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei

ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 107-112.

1511. Brăviceanu, George. Profetul nemuririi noastre:

[Prezentarea cărţii lui Iurie Colesnic despre C. Stere] // Natura. –

2005. – Nr. 4 (apr.). – P. 14.

1512. Bulgaru, Maria. C. Stere: Teoria ocolirii etapei capitaliste

/ Maria Bulgaru, Diana Cheianu // Bulgaru Maria, Cheianu Diana.

Dezvoltarea ştiinţei şi învăţămîntului sociologic în Moldova / Maria

Bulgaru, Diana Cheianu; Univ. de Stat din Moldova. – Chişinău:

CEP USM, 2005. – P. 85-92.

1513. Burlacu, Alexandru. Bildungsromanul lui Stere: Univers

artistic, personaje, tehnici narative // Constantin Stere – 140 de ani

de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale. –

Chişinău, 2005. – P. 147-157.

228

1514. Caraman, Vlad. „Constantin Stere – 140 de ani de la

naştere”, „Cîntecul amintirii: Mihail Sadoveanu – 125” – două

simpozioane ştiinţifice: [Chişinău, 13-14 oct. 2005] // Rev. de

lingvistică şi şt. literară. – 2005. – Nr. 4-6. – P. 102-103.

1515. Caraman, Vlad. Tehnica jurnalului în romanul „În

preajma revoluţiei” de C. Stere // Conferinţă ştiinţifică jubiliară:

Rezumatele comunicărilor. – Vol. II – Chişinău, 2005. – P. 160-163.

– (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău).

1516. Cemortan, Leonid. Un destin în vîltoare – Constantin

Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele

conferinţei ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 63-75.

1517. Colesnic, Iurie. Moartea şi nemurirea leului bătrîn: [140

de ani de la naşterea lui Constantin Stere] // Timpul de dimineaţă. –

2005. – 27 mai . – P. 15.

1518. Colesnic, Iurie. Autorul unui Portret comun: [Omul politic

C. Stere la 140 de ani de la naştere] // Natura. – 2005. – Nr. 6 (iunie).

– P. 14.

1519. Colesnic, Iurie. Permanenţa lui Stere // Ora satului. –

2005. – Nr. 17 (octombr.). – P. 15.

1520. Colesnic, Iurie. Salvarea unui poet: [140 de ani de la

naşterea lui Constantin Stere] // Lit. şi arta. – 2005. – 2 iunie. – P. 4.

1521. Colesnic, Iurie. Stere şi Biserica // Luminătorul. – 2005. –

Nr. 4. – P. 56-57.

1522. Corbu, Haralambie. Vocaţia literar-artistică a

politicianului Constantin Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la

naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. –

Chişinău, 2005. – P. 15-24.

1523. Corbu, Haralambie. Vocaţia literar-artistică a

politicianului Constantin Stere // Academos. – 2005. – Nr. 1. – P. 15-

19.

1524. Druţă, Ion. Cuvînt înainte // Ornea Z. Viaţa lui

Constantin Stere. – Chişinău: Universul, 2005. . Vol. 1. – P. 3.

1525. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere // Constantin Stere – 140

de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale

(12 oct. 2005). – Chişinău, 2005. – P. 9-14

1526. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş. – Constantin

Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere. – Chişinău, 2005.

– P. 6-8.

1527. Eşanu, Andrei. Constantin Stere şi destinul istoric al

Basarabiei // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele

Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 39-52.

229

1528. Furtună, Alexandru. Constantin Stere // Furtună Al.

Horodişte: File din istoria satului. – Chişinău, 2005. – P. 265-269. –

(Vezi şi P. 32-34 ş. a.).

1529. Gavrilov, Anatol. Const. Stere şi G. Ibrăileanu: Ideologia

literară a poporanismului. (Aspecte teoretico-literare) // Constantin

Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice

Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 134-146.

1530. Grecu, Raisa. Constantin Stere: Idei despre Stat, drept şi

individualitatea umană // Constantin Stere – 140 de ani de naştere:

Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. –

P. 53-62.

1531. Guceac, Ion. Constantin Stere – O ilustră figură şi mare

doctrinar în materia dreptului constituţional // Constantin Stere – 140

de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice

Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 113-123.

1532. Hadârcă, Ion. Constantin Stere şi Nicolae Iorga:

Antinomiile idealului convergent // Constantin Stere – 140 de ani de

la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. –

Chişinău, 2005. – P. 25-38.

1533. Hropotinschi, Andrei. Constantin Stere şi narodnicismul

rus (pe baza operei literare) // Constantin Stere – 140 de ani de la

naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. –

Chişinău, 2005. – P. 95-96.

1534. Malaneţchi, Vasile. Presa din Basarabia la începuturile

mişcării de deşteptare naţională: (Aspecte insolite privind apariţia

publicaţiilor periodice basarabene de limbă în primul deceniu al

secolului XX) [şi contribuţia lui Const. Stere la evaluarea presei

Periodice în Basarabia] // Presa din Basarabia: Analize, contexte

valori (1854-2004). – Chişinău: Cartdidact, 2005. – P. 76-85.

1535. Marian, Boris. Întoarcerea prorocului // Moldova: ser.

nouă. – 2005. – Nr. 7-8. – P. 4-5. – (Text şi în lb. engl. şi rusă).

1536. Marian, Boris. La baştina lui Stere: [Inaugurarea

Muzeului „C. Stere” la Ciripcău, Floreşti] // Moldova: ser. nouă. –

2005. – Nr. 7-8. – P. 6-9. – (Il. color. – Text şi în lb. engl., rusă).

1537. Mihail, Dinu. Lungul drum al regăsirii de sine // Moldova

suverană. – 2005. – 18 octombrie. – P. 1, 3.

1538. Mihail, Viorel. Cazul Stere – o tragedie proiectată în

prezent // Moldova suverană. – 2005. – 13 octombrie. – P. 3.

1539. Palladi, Tudor. Triunghil horodiştean al nordului sau De

la C. Stere, la I. Druţă şi Gr. Vieru: [Pe marginea cărţii „Horodişte:

230

File din istoria satului” de Alexandru Furtună. – Ch., 2005] //

Săptămîna. – 2005. – 21 octombrie. – P. 9.

1540. Pasat, V. I. „Să fie exilat în Siberia de Vest sub

supravegherea poliţiei// Săptămîna. – 2005. – 18 martie. – P. 9, 11.

1541. Pasat, Valeriu. II. „”Stere nu doar că se lasă de vechile

sale convingeri…” // Săptămîna. – 2005. – 25 martie. – P. 10.

1542. Pasat, Valeriu. III. „Constanrin Stere: Înalte calităţi

intelectuale, caracter puternic şi curaj…” // Săptămîna. – 2005. – 1

aprilie. – P. 10.

1543. Pasat, Valeriu. IV. „Comuna” chişinăueană a fiului de

nobil Constantin Stere // Săptămâna. – 2005. – 8 aprilie. – P. 12.

1544. Pasat, Valeriu. V. „Stere să fie încarcerat la închisoarea

de la Odesa pînă la o dispoziţie specială” // Săptămîna. – 2005. – 15

aprilie. – P. 13.

1545. Rotaru, Ion. Constantin Stere şi „Viaţa românească” //

Constantin Stere . 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei

Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 170-178.

1546. Ustian, Ion. Constantin Stere şi economia teoretică //

Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei

Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 124-133.

1547. Vicol, Dragoş. Elemente formativ-biografice ale

personalităţii lui Constantin Stere din perspectiva romanului-fluviu

„În preajma revoluţiei” // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere:

Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. –

P. 158-162.

2006

1548. Aderca, Felix. Romancierul Stere // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P.

517-519.

1549. Arghezi, Tudor. Constantin Stere // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P.

499-501.

1550. Balmuş, Pavel. Notă asupra ediţiei // Stere C. Publicistică.

– Chişinău: Tipogr. Ed. „Universul”, 2006. – Vol. IX. – P. 5-7.

1551. Beşleagă, Vladimir. Conştiinţa naţională sub regimul

comunist totalitar (VII) (R.S.S.M. 1956-1963), [în care autorul

vorbeşte despre articolul lui Ion Vasilenco consacrat lui C. Stere] //

Contrafort. – 2006. – Nr. 2-3 (febr.-mart.). – P. 22-23.

231

1552. Botez, Demostene. Constantin Stere. // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P.

502-510.

1553. Caraman, Vlad. Romanul „În preajma revoluţiei” de

Constantin Stere: Aspecte etnofolclorice // Perenitatea creaţiei

populare şi contemporaneitatea. (IV): Comunicări din 8 dec. 2005:

Simpozionul… – Chişinău, 2006. – P. 29-32.

1554. Călinescu, George. Const. Stere, „În ajun” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-

8. – P. 472-474.

1555. Călinescu, G. Const. Stere: În preajma revoluţiei –

Ciubăreşti // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:

„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 477-480.

1556. Călinescu, G. Const. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-

6. – P. 473-476.

1557. Călinescu, George. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-

8. – P. 475-478.

1558. Chinezu, Ion. C. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol.5-6. – P.

509-512.

1559. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „Ciubăreşti” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-

6. – P. 486-489.

1560. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „În ajun” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-

8. – P. 479-481.

1561. Cioculescu, Şerban. Const. Stere, „Nostalgii” // Stere C.

În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol.

5-6. – P. 481-485.

1562. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-

8. – P. 482-485.

1563. Colesnic, Iurie. Stere şi literatura. Miracolul reînvierii //

Viaţa Basarabiei (Seria nouă). – 2006.–. Nr. 1-2.- P. 212-222.

1564. Condrea, Irina. Repere sociolingvistice în opera lui

Constantin Stere // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din

Moldova. Seria „Ştiinţe filologice”. – 2006. – P. 9.13.

232

1565. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, Între pamflet şi

roman. „Ciubăreşti”; „În ajun” // Stere C. În preajma revoluţiei:

Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 494-496.

1566. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, „Nostalgii” // Stere

C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. –

Vol. 5-6. – P. 490-493.

1567. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, „Uraganul” // Stere

C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. –

Vol. 7-8. – P. 486-488.

1568. Corbu, Haralambie. Florile şi spinii unui destin:

Constantin Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. –

Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P. X-XVII.

1569. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere: (Discurs rostit la

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Constantin Stere: 140 de ani de

la naştere”, 12 octombrie 2005) // Stere C. În preajma revoluţiei:

Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P. V-IX.

1570. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere // Academos. – 2006. – Nr.

1. – P. 3-5.

1571. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş – Constantin

Stere // Academos. – 2006. – Nr. 1. – P. 3.

1572. Enciu, Nicolae. Victoriosul înfrînt: [Prezentare a cărţii

„Constantin Stere – ideologul şi scriitorul”, semnată de Tamara

Petrov (Timişoara 2004) ] // Confluenţe bibliologice (Bălţi). – 2006.

– Nr. 1-2. – P. 87-88.

1573. Hadârcă, Ion. Constantin Stere şi Nicolae Iorga:

Antinomiile idealului Convergent (I) // Convorbiri literare. – 2006. –

Nr. 6 (126). – P. 88

1574. Manolescu, Nicolae. Romanul lui C. Stere // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-

8. – P. 511-516.

1575. Matvei, Valeria. Constantin Stere, 1865-1936 – [Schiţă

biobibliografică] // Calendar Naţional – 2006. – Chişinău: Biblioteca

Naţională, 2006. – P. 203-204.

1576. Mihail, Viorel. Domnul Constantin Stere este totul pentru

noi moldovenii: [Imagini: „Singur împotriva tuturor” şi „Stere şi

timpul său”, semnată de H. Corbu] // Săptămâna. – 2006. – 3

noiembrie. – P. 8-9.

1577. Ornea, Zigu. Const. Stere, prozator // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P.

XVII-XLVI.

233

1578. Pandrea, Petre. C. Stere „Nostalgii” // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6, – P.

513-514.

1579. Perpessicius (D. Panaitescu). C. Stere, „Ciubăreşti” //

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,

2006. – Vol. 5-6. – P. 501-502.

1580. Perpessicius. C. Stere, „În ajun” // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. . P.

489-491.

1581. Perpessicius. (D. Panaitescu). C. Stere, „Nostalgii” // Stere

C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. –

Vol. 5-6. – P. 497-500.

1582. Perpessicius. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P.

492-494.

1583. Ralea, Mihai D. Const. Stere // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. –

P.520-

1584. Slutu-Grama, Claudia. § 3. Sergiu Cujbă, redactor al

ziarului „Basarabia” din Chişinău (1906), [la înfiinţarea şi activitatea

căruia a contribuit Const. Stere] // Slutu-Grama C. Un nume la

templul adevărului: scriitorul Sergiu Victor Cujbă (1875-1937):

Studiu monografic. – Chişinău: Ed. Phoenix, 2006. – P. 32-42.

1585. Şuluţiu, Octav. C. Stere, În preajma revoluţiei –

Ciubăreştii // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:

„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 507-508.

1586. Şuluţiu, Octav. C. Stere, În preajma revoluţiei – În ajun //

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,

2006. – Vol. 7-8. – P. 495-496.

1587. Şuluţiu, Octav. Const. Stere. „Nostalgii” // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-

6. – P. 503-506.

1588. Toma, Dragoş. O carte rară din colecţia Muzeului

Naţional de Istorie a Moldovei. [Despre]: (C. Stere. Un caz de

conştiinţă.-- Bucureşti: Viaţa românească, 1921. – 86 p.) // Tirageţia:

Anuar XV / Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. –

Chişinău:Tirageţia, 2006. – P. 500-503.

1589. Troianowski, L. Ştiinţa şi arta în contextul operei lui

Constantin Stere // Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în

contextul integrării europene. – Chişinău, 2006. – P. 337-339.

234

1590. Ţurcanu, Ion. În 1988… cîţiva intelectuali basarabeni [D.

Matcovschi, V. Badiu, A Lazarev ş. a.] reuşesc să-l „aducă acasă” pe

Constantin Stere // Ţurcanu I. Istoria: Recaptare, corectare,

interpretare. – Iaşi: Junimea, 2006. – P. 305-307.

1591. Vicol, Dragoş. Elemente formativ-biografice ale

personalităţii lui Constantin Stere din perspectiva romanului-fluviu

„În preajma revoluţiei” // Academos. – 2006. – Nr. 1. – P. 6-7.

2007

1592. Bobână, G., Troianowski L. Stere Constantin (1/13.06.

1865, Ciripcău, Soroca – 26.06.1936, Bucov, Prahova) // Bobână G.,

Troianowski L. Prezenţe basarabene în spiritualitatea românească

(sec. al XIX-lea prima jumătate a sec. al XX-lea). Dicţionar

enciclopedic. – Chişinău: Ed. Civitas, 2008. – P. 286-289.

1593. Botoşineanu, Cătălin. În jurul suspendării lui Constantin

Stere de la Universitatea din Iaşi // Ghenghea Mircea-Cristian. Pro

Basarabia – repere istorice şi naţionale / Mircea-Cristian Gherghea,

Mihai-Bogdan Atanasiu. – Iaşi: Alfa, 2007. – P. 139-144.

1594. Caraman, V. Constantin Stere VS tehnica narativă a

scriitorilor ruşi // Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi modernizării

învăţămîntului:Conferinţa ştiinţifică anuală a Universităţii

Pedagogice de Stat „Ion Creangă”(14-15 martie 2007). Vol. II. –

Chişinău, 2007. – P. 48-52.

1595. Colesnic, Iu. Axentie Frunză – un orheian scriitor şi

latinist [şi prietenii săi: C. Stere, B. P. Hasdeu, F. Codreanu, Z. Rali

Arbore, Victor Crăsescu ş.a.] // Florile dalbe. – 2007. – 25

octombrie. – P. 7.

1596. Condrea, Irina. Repere sociolingvistice în opera lui

Constantin Stere // Condrea Irina. Studii de sociolingvistică. –

Chişinău: CEP USM, 2007. – P. 115-125.

1597. Corbu, Haralambie. Victoria unui înfrînt: Constantin

Stere; În preajma revoluţiei. Între ficţiune şi memorii; Itinerar literar;

Referinţe bibliografice // Corbu H. Faţa ascunsă a cuvîntului: Studii

şi eseuri literare. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2007. – P. 216-282.

1598. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş – Constantin

Stere // Duca Gheorghe. Contribuţii la societatea bazată pe

cunoştinţe (Konowledge Society). – Chişinău: Ştiinţa, 2007. – P.

115-116.

1599. Durnea, Victor. Începuturile publicistice ale lui Constantin Stere //

România literară. – Anul XI. – 2007. – Nr. 45 (16 noiembrie). – P.

16-17.

235

1600. Durnea, Victor. Realitate şi ficţiune în romanul „În

preajma revoluţiei” // Limba română. – 2007. – Nr. 10-12. – P. 79-

83.

1601. Grecu, Raisa. Importanţa instituţiei drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului pentru formarea conştiinţei şi

culturii juridice ale populaţiei [şi opera lui C. Stere] // Cultura

juridică şi prevenirea corupţiei; Materialele conferinţei internaţionale

(Chişinău, 1 noiembrie 2007). – Chişinău, 2007. – P. 95-103.

1602. Rău, Alexe. Iurie Colesnic în rolul lui Noe: [Prezentarea

cărţii: Colesnic I. Note din Arta lui Noe; Despre C. Stere] // Gazeta

bibliotecarului. – 2007. – Nr. 1, 2, 3. – P. 10.

1603. Spătaru, Tatiana. Constantin Stere – o valoare

sociologică mereu amînată: (Interviu cu dna T. Spătaru, dr. hab. în

sociologie, USM) / Consemnare: Dumitru Păsat // Lit. şi arta. –

2007. – 28 iunie. – P.- 4.

1604. Stere, Constantin (8. 11. 1865, Ciripcău, după alte izvoare

1.6. 1865, Horodişte, jud. Soroca – 26.6.1936, Bucov, jud. Prahova,

România) // Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia 1812-2006.

– [Chişinău]: Prut Internaţional, 2007. – P. 418-421. – (semnat: An.

C. [Anatol Ciocanu).

1605. Strâmbeanu, Andrei. Constantin Stere şi Adrian

Păunescu // Lit. şi arta. – 2007. – 25 octombrie. – P. 4.

1606. Varta, Ion. Recenzia unei noi agramaţii [din manualul la

istoria integrată pentru cl. VIII] // Flux: Ed., de vineri. – 2007. – 12

ianuarie. – P. 4.

2008

1607. A fost profanat bustul lui Stere: Vandalism de ziua Unirii

// Timpul. – 2008. – 31 martie. – P. 1. – Semnat: (N.R.).

1608. Avornic, Gh., Grecu R. Caracteristica generală a operei

juridice a lui Constantin Stere / Gheorghe Avornic, Raisa Grecu //

Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 7. – P. 2-6.

1609. Avornic, Gheorghe, Grecu, Raisa. Anteproiect de

constituţie – un ipotetic apogeu al realizării practice a viziunilor

ştiinţifice ale lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. – 2008.

– Nr. 12. – P. 2-6.

1610. Coandă, Grigore T. Însăilări de amintiri din viaţa-mi

[despre C. Stere] // Magazin istoric. – 2008. – Nr. 3 (martie). – P. 74-

77. – Foto.

236

1611. Colesnic, Iu. Portret de grup al istoriei, [printre care şi

Constantin Stere în calitate de organizator al ziarului „Basarabia”

(1906-1907)] // Moldova. – 2008. – Nr. 5. – P. 24.

1612. Grecu, Raisa, Avornic, Gheorghe. Teza de licenţă

„Evoluţia individualităţii şi „noţiunea de persoană în drept” – Un

debut strălucit al lui Constantin Stere în ştiinţa juridică. // Rev.

naţională de drept. – 2008. – Nr. 8. – P. 13-17.

1613. Grecu, Raisa. Lucrarea lui Constantin Stere „Introducere

în Studiul dreptului Constituţional. Partea I (1903) – Tratat clasic

despre stat // Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 9. – P. 9-13.

1614. Grecu, Raisa. Curs de drept constituţional – opera

fundamentală juridică a lui Constantin Stere // Rev. naţională de

drept. – 2008. – Nr. 12. – P. 24-28.

1615. Negru, Gheorghe. Gheorghe Madan – agent al Imperiului

Rus: „Agent personal” al guvernatorului Basarabie. Cazul Sergiu

Cujbă. – P. 75-77…; Implicarea în campania anti-Stere a presei

conservatoare din România. – P. 82-88 // Destin românesc. Seria

nouă. – 2008. – Nr. 1 (53). – P. 75-95.

1616. Pânzaru, Sava. Lev Tolstoi în aprecierea lui Constantin

Stere // Pânzaru Sava. Itinerar arhivistic: Interpretări istorico-literare,

schiţe şi portrete scriitoriceşti. – Chişinău, 2008. – P. 91-102.

1617. Vartic, Andrei. Stere, sau niciodată cu Rusia: În legătură

cu o vizită în Moscova [despre raporturile dintre popoarele rus şi

român, locul lui Stere în aceste relaţii] // Timpul: Cotidian naţional. –

2008. – 22, 23 şi 24 ianuarie (Nr. 8, 9, 10). – P. – 6.

1618. Vasilenco, Ion. Constantin Stere // Vasilenco Ion.

Reîntoarcerea valorilor / Ediţ. Îngr. de Lazăr Ciobanu. Pref. de acad.

Mihai Cimpoi. – Chişinău: „Elan Poligraf”, 2008. – P. 185-189.

2009 1619. Avornic, Gheorghe, Grecu Raisa. Definiţia statului în

opera juridică a lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. –

2009. – Nr. 2. – 8- 12.

1620. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre dreptul la

libertatea individuală // Rev. avocatului Poporului. – 2009. - Nr. 4. –

P. 8-10.

1621. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre dreptul la

proprietate // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 6. – P. 2-8.

1622. Grecu, Raisa*. Constantin Stere despre libertatea

conştiinţei // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 7. – P.

237

1623. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre libertatea

cuvîntului // Rev. avocatului poporului. – 2009. – Nr. 5-6. – P. 10-

12.

1624. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre scopul şi sarcinile

statului // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 2. – P. 16-19.

1625. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre statul de drept //

Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 4. – P. 16-22.

1626. Grecu, Raisa. Definiţia şi clasificarea drepturilor şi

libertăţilor omului conform viziunii ştiinţifice a lui Constantin Stere

// Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 5. – P. 19-26.

1627. Grecu, Raisa. Viziunile lui Constantin Stere cu privire la

drept // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 3. – P. 11-16.

1628. Radu, Sanda. Personalitate juridică notorie – Constantin

Stere // Dreptul: Săptămînal juridic. – 2009. – 27 februarie. – P. 8.

1629. Şpac, Ion. Raisa Grecu: De la Constantin Stere şi Ion

Druţă îndemn. // Săptămîna. – 2009. – 10 aprilie. – P. 10. – Rec. la

cartea: Grecu Raisa. – Stere – juristul: [Monografie]. – Chişinău,

2008.

Documente fără anul de publicare

1630. Cazacu, P. Unirea [din 27 martie 1918, la care a participat

şi C. Stere, luînd şi cuvîntul] // Cazacu P. Moldova dintre Prut şi

Nistru, 1812-1918. – Iaşi: „Viaţa Românească”, s.a. – P. 316-322.

1631. Dafin, Ioan. Const. Stere // Dafin Ioan. Figuri ieşene. –

Ed. a 2-a revăzută şi completată. – Iaşi: Viaţa românească, s. a. – P.

36-38.

1632. Iorga, Nicolae. [Gînduri, păreri şi fapte despre Constantin

Stere] // Ioerga N. Memorii. Vol. 3. (Tristeţea şi sfîrşitul unei

domnii), – s. a. – P. 187-190, 194, 201, 204, 206, 235, 240, 241. Vol.

4. (Încoronarea şi boala regelui), – s.a. – P. 5, 29, 30, 34, 72 (scris

Stern), 110, 136, 159, 163, 173-175, 183. Vol. 5. (Agonia regală şi

regenţa), – s.a. – P. 14, 15, 18, 24, 31, 35, 37, 49, 51, 54, 79, 82, 95,

103, 106, 107, 118, 124, 143 ş. a.

1633. Săteanu, Cornel *. [Constantin Stere] // Săteanu Cornel.

Carnaval literar. – Iaşi, s. a. – P. 32-34.

1634. Topliceanu, Alexandru. Constantin Stere // Topliceanu

Al. Portrete: Vintilă Brătianu, Nicolae Iorga, Grigore Filipescu,

238

Constantin Stere… ş.a. – Bucureşti: Cartea românească, s. a. [1991

?]. – P. 65-72.

Documente în limba rusă

1918

1635. Дорогому гостю профессору Константину Стере //

Сфатул Цэрий. – 1918. – 27 марта. – (Подпись: Редакция).

1636. Избрание К. Стере // Сфатул Цэрий. – 1918. – 4 апреля

– (Подпись: М.)

1637. На банкет в честь проф. К. Стере // Сфатул Цэрий. –

1918. – 29 марта. . (Подпись: Член правления М. Ройтманъ).

1638. Профессор Константин Стере [прибыл в Кишинѐв для

ознакомления с политическим состоянием Молдавской

Республики и еѐ политическими деятелями] – // Сфатул Цэрий –

1918. – 27 марта.

1639. Сфатул Цэрий: (Заседание 4 апреля под

председательством К. Стере) // Сфатул Цэрий. – 1918. – 7

апреля. – С. 4. – (Подпись: Raportor).

1640. Tudor, Iorgu. Возвратился изгнанник: (Посвящается

высокоуважаемому проф. Стере) // Сфатул Цэрий. – 1918. – 27

марта.

1932

1641. Лурье, Г.* Еще о «Журнале политической ссылки» и о

предыстории 1889 года [в которой участвовал К. Стере] //

Каторга и ссылка. – 1932. – №. 3. – C. 142.148, 156.

1642. Лурье, Г. Разоблаченная легенда: [О революционной

деятельности К.Стере] // Красная Бессарабия.– 1932.- № 1.– С

27-29.

1643. Оргеев: [В трибунале был зарегистрирован список №

5 – стеристов. Во главе списка в камеру – К. Стере; в сенат -

Морару] // Бессарабская почта. – 1932. – 17 июня. – С. 3.

1644. Откровения ренегата: [Отклик на статью Г. Лурье

«Разоблаченная легенда», посвященная революционеру К.

Стере] // Красная Бессарабия. – 1932. - № 4. – С. 24.

1961

1645. Гулиан, К.И. § 3. Румыния: Главным теоретиком

попоранизма был Константин Стере // История философии: В

239

шести томах. – М.: Изд-во Академии Наук СССР, 1961. – Т. 5. –

С. 438-439.

1964

1646. Деятельность* Кишиневского народнического

кружка. (1883-1884): Положение крестьян и общественно-

политическое движение в Бессарабии, 1861-1895. [Имеются

сведения о К.Стере]. – Кишинев, 1964. – С. 587-657.

1969

1647. Виноградов, В.Н.* Румыния в годы первой мировой

войны. – Москва, 1969. – С. 284, 213.

1648. Волтурин, Д. Глашатай революционных сил

Бессарабии [Конст. Стере] // Кодры. – 1969. - № 9. – С. 136-144.

1974

1649. Мошану, А.К. [Ведущим идеологом попоранизма был

К. Стере] // Мошану А.К. Рабочее и социалистическое движение

в Румынии (1907-1914 гг). – Кишинев: Штиинца, 1974. – С. 119-

125.

1975

1650. Виноградов, В.Н.* Очерки общественно-

политической мысли в Румынии. Вторая половина XIX – начало

XX в. – М., 1975. – С. 411-419.

1988

1651. Гилас М. Даже если поздно, еще не поздно: [О

писателе К. Стере] // Горизонт. – 1988. - № 12. – С. 59-65.

1652. Гросул, В.Я.* Российская революционная эмиграция

на Балканах в 1883-1895 гг. – М., 1988. – С. 194, 239-240.

1989

1653. Тулбуре, Г. Дополнения к биографии К.Стере //

Народное образование. – 1989. –. 13 декабря.

1990

1654. Бадиу, В. Константин Стере (1865-1936) // Молдавия

литературная: Кодры. – 1990. – № 3. – С. 48-49.

1655. Мадиевский, С.А. Политический путь Константина

Стере (I, II) // Rev. de istorie a Moldovei = Молдавский

исторический журнал. – 1990. - № 2. – С. 27-47; № 3. – С. 41-57.

240

1656. Манолеску, Николае. Дело Стере // Румынская

литература. – 1990. - № 2-3. – С. 136-139. – Рец. на кн.: Ornea Z-

Viaţa lui C. Stere.

1657. Протокол заседания «Сфатул Цэрий» (Совета страны)

от 27 марта 1918 года, [на котороm К. Стере был принят в ряду

«Молдавского блока»] // Голос народа. – 1990. – 27 марта. – С.

7. – (Подпись: Председатель Сфатул Цэрий И. Инкулец,

Секретарь И. Буздуган, Б. Епуре).

1993

1658. Бэтрыну, Н. Константин Стере – заступник

крестьянства // Вечерний Кишинэу. – 1993. – 11 октября.

1659. Бэтрыну, Н. Символ исторической эпохи // Вечерний

Кишинэу. – 1993. – 18 сентября.

1660. Кэпряну, И. Борец за великое объединение:

Константин Стере: (Интервью с историком, профессором из

Ясс) / А. Чобану // Вечерний Кишинэу. – 1993. – 13 апр.

1995

1661. Бэтрыну, Н. Великий незнакомец // Вечерний

Кишинэу. – 1995. – 15 июня. – С. 6.

1662. Устурой, Тудор*. Секретная миссия Константина

Стере // Земля и люди. – 1995. – 28 октября; 4 ноября.

1997

1663. Бырса, Г., Фуртунэ, П. Константин Стере (1865-1936)

// Вечерний Кишинэу. – 1997. – 6 ноября. – С. 3.

1664. Топилина, Валентина. Отношение К. Стере к

религии // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii

româneşti. - Chişinău, 1997. – P. 96-110.

1665. Чимпой, М. Константин Стере // Молдавия

литературная: Кодры. – 1997. – № 9-10. – С. 243-246.

1666. Чимпой, Михай. Константин Стере // Чимпой Михай.

Провидцы духа: Классики румынской литературы: штрихи к

портретам / Пер. Ю.Греков. – Кишинев: „Anons S. Ungurean”,

1997. – С. 106-110.

2003

1667. Соловьева, Татьяна. Автор бестселлера о

бессарабских народниках Константин Стере шесть лет провел в

241

Сибири: Издательство „Museum”выпустило сборник

„Documentări politice” // Бессарабцы на страницах газеты «Новое

время». – Кишинэу, 2003. – С. 27-28.

2005

1668. Мариан, Борис. Возвращение Пророка: [Научная

конференция к 140-летию писателя Константина Стере] //

Независимая Молдова. – 2005. – 21 октября. – С. 8.

2009

1669. Греку, Р. О некоторых проблемах реализации права в

переходном обществе [и вклад К. Стере в решении этих

вопросoв] // Юридический мир: общероссийский научно-

практисеский правовой журнал. – 2009. – № 6. – С. 75-80.

VIII. BIBLIOGRAFIA ICONOGRAFIEI

LEGATE DE NUMELE STERE

Fotografii, imagini individuale

1670. Profesor C. Stere, derutat, autorul anteproiectului de

autonomie locală // Boldur Alexandru. Un an de luptă. Pentru binele

poporului. – Chişinău, [1928]. – P. 19.

1671. Constantin Stere// Cuvînt moldovenesc. – 1936. – 28

iunie – P. 1. – Din articolul lui Em.Gane.

1672. Constantin Stere (1866-1936) // Vataman P. Figuri

Sorocene. – Soroca, 1940. – P. 15 – (În cadrul studiului „Emanuil

Gavriliţă (1844-1910)”. – P. 3-28.

1673. Constantin Stere. 1865-1937 [Foto. după o fotografie în

posesiunea lui T.Teodorescu-Branişte] // Haneş Petre V. Scriitorii

basarabeni, 1850-1940. – Bucureşti, 1942. – P. 400-401.

1674. C. Stere: (Fotogr. mică] // Morăraşu D. Istoria literaturii

române. – Bucureşti, 1943. – P. 389.

1675. Constantin Stere // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa

românească”. – Bucureşti, 1966. – P. 96-97; 416-417.

242

1676. C. Stere: [Fotogr. excelente] // Sevastian M. Amintiri de la

„Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – Între P. P. 96 şi 97; 416 şi

417.

1677. Constantin Stere în anul 1910 – // Scrisori către G.

Ibrăileanu: În 4 vol. – Vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 322.

1678. C. Stere, deputat în 1907-1909; C. Stere în salonul său de

la Bucov // Călinescu G. Istoria literaturii române: De la origini pînă

în prezent / Ed. a II-a, revăzută şi adăugită; Ediţie şi Pref. de Al.

Piru. – Bucureşti, Minerva, 1982. – P. 758, 759.

1679. C. Stere. Anul 1910 // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 99.

1680. C. Stere după evadarea din Siberia: [Imagine] // Nistru. –

1988. – Nr. 4. – P. 88. – Cu alfabet rusesc.

1681. Constantin Stere // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 84. – Cu

alfabet rusesc.

1682. Constantin Stere [Fotogr. calitativă] // Stere C. Preludiu:

Pagini de proză (Schiţe literare, povestiri) şi articole / Ediţie îngrijită

de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 1, 140. – Cu alfabet rusesc.

1683. Constantin Stere // Istoria literaturii moldoveneşti: În 3

vol. – Vol. 3: De la 1917 pînă la 1955. – Partea 1. – Chişinău:

„Ştiinţa”, 1989. – P. 152. – Cu alfabet rusesc.

1684. Constantin Stere: (Imagine din: Gh. Andronachi.

Albumul Basarabiei: În jurul marelui eveniment al Unirii. –

Chişinău, 1933. – P. 61) // Poştarencu Dinu. O istorie a Basarabiei în

date şi documente (1812-1940). – Chişinău: Cartier, 1998. – P. 130.

1685. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:

Cartea a 2-a. Vol. 3-4 / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1990. – P.

0.

1686. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:

Cartea întîi: Vol. (1-2) / Ed. îngr., pref. şi note de V. Badiu. –

Chişinău, Hiperion, 1990.- P. 0.

243

1687. C.Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 118.

1688. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:

Cartea a treia. Vol. (5-6) / Îngr., alcăt. şi coment. de V. Badiu. –

Chişinău, 1991. – P. 0.

1689. Const. Stere: // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:

Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 0.

1690. Constantin Stere, scriitor, lider al mişcării naţionale: //

Bobeica Alexandru. Sfatul Ţării: Stindard al renaşterii naţionale. –

Chişinău: Universitas, 1993. – P. 114.

1691. Constantin Stere: // Cimpoi Mihai. O istorie deschisă a

literaturii române din Basarabia. – Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P.224

– Caiet iconografic, p. 5.

1692. Stere, Constantin. // Chiriac Al. Membrii Sfatului Ţării

(1917-1918): Dicţionar. – Bucureşti, 2001. – P. 146.

1693. C. Stere // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. III.

1694. C. Stere [în Sfatul Ţării: Foto.] // Stere C. Documentări

politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.

XXIX.

1695. C. Stere la Bucov (cca 1934): // Stere C. Documentări

politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.

XXXVI.

1696. C. Stere meditînd în parcul de la Bucov: // Stere C.

Documentări politice. – Ch.: Museum; Buc:. Muzeum, 2002. – P.

XXXVIII.

1697. C. Stere (Şarjă amicală) // Stere C. Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XIX.

1698. C. Stere la Iaşi; C. Stere, rector al Universităţii din Iaşi

(1913-1916) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău Museum;

244

Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XVII; Colesnic Iu. Basarabia

necunoscută. Vol. 5. – Chişinău, 2004. – P. 96, 98.

1699. Siberianul C. Stere; C. Stere în timpul aflării la Ciripcău;

Maria Grossu Stere: // Stere C. Documentări politice. – Chişinău

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. X-11: Colesnic I.

Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău. – 2004. – P. 90-91.

1700. Constantin Stere – P. 5, 55; 92; C. Stere licean. – P. 11;

Siberianul C. Stere şi C. Stere la închisoarea din Tobolsc. – P. 15; C.

Stere în timpul aflării la Ciripcău. – P. 16; C. Stere în România. – P.

23; C. Stere la Iaşi. – P. 26; C. Stere, rector al Universităţii din Iaşi

(1913-1916). – P. 27; C. Stere (Şarjă amicală). – P. 31; C. Stere la

Bucov (cca 1934). – P. 67, 70; 75 // Colesnic Iurie. Profetul

nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău Ulysse, 2004. – 108 p.

1701. C. Stere în România: // Stere C. Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XII.; Colesnic

Iu. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău, 2004. – P. 92.

1702. C. Stere în salonul casei de la Bucov: Colesnic Iurie.

Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău: Ulysse,

2004. – P. 82.

1703. C. Stere licean; C. Stere la închisoarea din Tobolsc // Stere

C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,

2002. P.- VIII-IX; Colesnic Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 5. –

Chişinău, 2004. . P. 89.

1704. C. Stere meditînd în parcul de la Bucov // Colesnic Iurie.

Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău: Ulysse,

2004. – P. 86.

1705. La 26 martie 2006, la Bucov (jud. Prahova) în parcul

moşiei lui Constantin Stere a fost inaugurată Aleea scriitorilor

români…: [Imaginea Aleei] // Stere C. Publicistică. – Chişinău,

2006. – P.,

1706. C. Stere în diferite faze ale vieţii sale: [trei fotografii]; C.

Stere în salonul său de la Bucov; C. Stere în anii de tinereţe; C.

245

Stere, deputat în 1907-1909 // Corbu H. Constantin Stere şi timpul

său: Schiţă de portret psihologic: Chişinău, – 2005. – [Caiet

iconografic între Paginile 112-113.

1707. Constantin Stere // Corbu H. Constantin Stere şi timpul

său: Schiţă de portret psihologic. – Chişinău, 2005 – Prima copertă şi

foaia de titlu.

1708. Constantin Stere: Constantin Stere licean; Prima soţie a

lui Constantin Stere – Maria Grossu (1866-1946); Siberianul C.

Stere; Constantin Stere la Tobolsc // Stere C. În preajma revoluţiei:

Roman – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – Între pag. 182-

183, P. 2.

1709. [Constantin Stere] // Stere C. În preajma revoluţiei:

Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – P. 2.

1710. Const. Stere în România: // Stere C. În preajma revoluţiei:

Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – Între pag. 186-

187.

1711. [Const. Stere]. – P. 2; C. Stere la Iaşi; C. Stere la Bucov

(cca 1934) // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:

„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – Între Pag. 244 şi 245.

1712. [Constantin Stere]. – P. 2; C. Stere în salonul casei de la

Bucov; C. Stere; C. Stere la Bucov. [ş.a.: Imagini] // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-

8. – Între pag. 234 şi 235.

1713. Constantin Stere // Stere Const. Publicistică. – Chişinău:

Tipogr. Ed. „Universul”, 2006. – Vol. IX. – P. III. Ultima copertă.

1714. Constantin Stere, „o personalitate puternică, remarcabilă”

[Foto. rar întîlnită. Format mic] // Magazin istoric. – 2008. – Nr. 3

(martie) – P. 75.

Fotografii colective

1715. Redacţia revistei „Viaţa Românească”. …G. Ibrăileanu, C.

Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor ş.a. // Viaţa Românească. –

1936. – Nr. 4-5. – P. Între 48-49.

246

1716. Generaţia politică a războiului de întregire: [Fotografii,

printre care şi – Constantin Stere, partea dreaptă de jos] //

Enciclopedia României. [În patru vol.]. Vol. I: Statul, f. lit., 1938. –

P. alături de 886. – [Foto. puţin cunoscută).

1717. În excursie la Cîmpulung (Bucovina): [Fotogr. colectivă

printre care este şi C. Stere] // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa

românească”. – Bucureşti, 1966. – Între p.p. 32 şi 39.

1718. În excursie la Văratic (1899): C. Stere şi I. Botez, Petre

Bogdan şi G.Ibrăileanu // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa

românească” – Bucureşti, 1966. – Între p.p. 32 şi 33.

1719. Redacţia revistei „Viaţa românească”: G. Ibrăileanu, C.

Stere, A. Philippide, N. Gane, Paul Bujor ş.a. // Sevastos M. Amintiri

de la „Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – Între p. p. 64 şi 65.

1720. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Nistru. – 1988 –

Nr. 4. – P. 99. – Cu alfabet rusesc.

1721. C. Stere, G. Ibrăileanu (La dreapta) şi I. Botez // Nistru. –

1988. – Nr. 4. – P. 108. – Cu alfabet rusesc.

1722. C. Stere în mijlocul redactorilor revistei „Viaţa

românească” // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 109. – Cu alfabet rusesc.

1723. Familia lui Gheorghe (Egor) al lui Ştefan Stere pe la 1870-

1875 [şi alte fotografii legate de numele C. Stere, comentate de Pavel

Balmuş] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 60-64.

1724. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Stere C. Preludiu:

Pagini de proză (schiţe literare, povestiri) şi articole / Ediţ. îngrijită

de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 140-141. – Cu alfabet rusesc.

1725. În redacţia revistei „Viaţa Basarabiei” // Stere C.

Preludiu: Pagini de proză (Schiţe literare, povestiri) şi articole / Ed.

îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 140-141. – Cu alfabet

rusesc.

247

1726. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V.

Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „scrieri”).

1727. În redacţia revistei „Viaţa românească”: I. Botez, C. Stere

(în centru) şi G. Ibrăileanu // Stere C. În viaţă, în literatură…:

[Scrieri în cinci cărţi]: Cartea a cincia: [Studii, articole, note…] /

Îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 0. – (Seria

„Scrieri”).

1728. C. Stere în parcul de la Bucov în compania lui L.

Leoneanu şi a unui ziarist: [Imagine, 1935] // Stere C. Documentări

politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.

XXXVII.

1729. C. Stere plimbîndu-se prin parcul de la Bucov în compania

unor ziarişti: [Imagine colectivă] // Stere C. Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXI.

1730. C. Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N.D. Cocea, L.

Leoneanu, secretarul literar al lui Stere… // Stere C. Documentări

politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XVIII.

1731. I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stîlpii revistei „Viaţa

Românească”: // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XV.

1732. Gheorghe Topârceanu, Octavian Goga, George Rotică,

Apostol Culea ş.a.: [Imagine colectivă] // Stere C. Documentări

politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.

XXVI.

1733. Suzana Stere Paleologu… şi familia Colesnic la Paris:

(Imagine 2002) // Stere C. Documentări Politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XLI.

1734. Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc:

Alexandru Vaida-Voevod, Pan. Halippa, George G. Mironescu,

Mihai Popovici, Ion Mihalache, Eduard Mirto, Nicolae Costăchescu,

Virgil Madgearu, Generalul Henri Cihoski, Grigore Iunian: // Stere

248

C. Documentări Politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,

2002. – P. XXVIII.

1735. [Imagini în grup]: C. Stere, soţia sa Ana Stere,

publicistul N. D. Cocea, L. Leoneanu… – P.19; I. Botez, C. Stere şi

G. Ibrăileanu, stîlpii rev. „Viaţa Românească”. – P. 23; redacţia

revistei „Viaţa Românească”: „Gh. Kembach, Dr. N. Quinezu, G.

Ibrăileanu, C. Stere, Izabela Sadoveanu, M. Sadoveanu ş.a. – P. 25;

… Soţia şi fiicele (Sonia şi Nataşa) lui Korolenko, soţia lui V.

Crăsescu şi doctorul Petru Alexandrov, V. G. Korolenco, C. Stere,

Victor Crăsescu-Basarabeanu şi Sergiu Victor Cujbă. – P. 28; G.

Topârceanu, O. Goga, Gh. Rotică, Apostol Culea ş.a. – P. 43; Iuliu

Maniu. – P. 46; Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc:

Al. Vaida-Voevod, Pan Halippa, george G. Mironescu ş.a. – P. 47;

C. Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui

ziarist (1935). – P. 62, 68, 69, 71, 75; C. Stere şi copiii săi. – P. 91 //

Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. –

Chişinău, Ulysse, 2004. – 108

1736. Suzana Stere-Paleologu şi familia Colesnic la Paris

(Imagine 2002) // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre –

Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 93.

1737. I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stîlpii revistei „Viaţa

românească”, Redacţia revistei „Viaţa românească” [în frunte cu C.

Stere]; C. Stere cu fiica sa Magda şi fiul Roman; C. Stere, soţia sa

Ana Stere; Publicistul N.D. Cocea, L. Leoneanu: Imagine surprinsă

la Bucov // Corbu H. Constantin Stere şi timpul său. – Chişinău,

2005. – (Caiet iconografic între P.P. 112-113).

1738. În excursie la Văratic (1899): C. Stere şi I. Botez, P.

Bogdan şi G. Ibrăileanu; În excursie la Cîmpulung (Bucovina); I.

Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stălpii rev. „Viaţa românească”; C.

Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N. D. Cocea, L. Leoneanu

(Bucov); G. Topârceanu, O. Goga, Gh. Rotică, A. Gulea s.a.; C.

Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu… (1935) //

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,

2006. – Vol. 5-6. – Între Pag. 244 şi 245.

1739. Grup fotografiat la Slănicul Prahovei: Korolenco, V.

Crăsescu, C. Stere, Sergiu Victor Cujbă ş.a.; C. Stere şi copiii săi //

249

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,

2006. – Vol. 7-8. – Între Pag. 234 şi 235.

1740. Redacţia rev. „Viaţa românească” în anul 1906: G.

Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor, I. Botez, C.

Botez, G. Pascu ş.a. // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. –

Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – Între Pag. 186-187.

1741. Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc: C.

Stere, Iuliu Maniu, N.Iorga, Alexandru Vaida-Voevod, Pan. Halippa,

G.G. Mironescu, Mihai Popovici, I. Mihalache, I.I.C. Brătianu ş.a. //

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,

2006. – Vol. 7-8. – Între Pag. 234-235.

Prieteni, colegi, rude în imagini

1742. Maria Stere // Scriitori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. –

vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 322.

1743. I.I.C. Brătianu // Stere C. Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIV.

1744. Ion Codreanu, ţăranul de la Ştefăneşti: [Foto.] // Stere C.

Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,

2002. – P. XXIII.

1745. Nicolae Iorga // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIII.

1746. Liviu Maniu // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXVII.

1747. C. Argetoianu // Colesnic Iurie. Profetul nemuriri noastre

– Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 54.

1748. I.I.C. Brătianu // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi

noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 40.

1749. Ion Codreanu, ţăranul de la Ştefăneşti: [Foto.] // Colesnic

Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău,

Ulysse, 2004. – P. 61.

250

1750. Generalul Henri Cihoski // Colesnic Iurie. Profetul

nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 60.

1751. Maria Grossu-Stere // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi

noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 17.

1752. Nicolae Iorga // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre

– Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 38.

1753. Stelian Popescu // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi

noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 53.

1754. Mareşalul C. Presan // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi

noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 60.

1755. Aurel Ştefaneli. Fotografie din dosarul de la NKVD

Chişinău, 1940 // Colesnic I. Profetul nemuririi noastre – Constantin

Stere. – Chişinău, Ulysse. – 2004. – P. 83.

1756. Prima soţie a lui C. Stere – Maria Grosu (1866-1946) //

Furtună Al. Horodişte: File din istoria satului. – Chişinău, 2005. – P.

caietul de imagini.

Imagini de clădiri, morminte, texte, cărţi

1757. Sfîrşitul unei scrisori din 12 februarie 1891 către o

corespondentă rusoaică, pe nume Lena, - scrisoare, în care Const.

Stere plasează şi o poveste despre o fată bună şi un moş bătrîn:

[Imaginea textului] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 117. – Cu alfabet

rusesc.

1758. Biserica înălţată de boierul Gheorghe Stere în satul

Ciripcău: [Imaginea clădirii] // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 120.

1759. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău, în curtea căreia se

află mormîntul părinţilor lui C. Stere: [Imaginea clădirii] // Stere C.

În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol (7-8) / Îngr. de V.

Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).

251

1760. În ograda sfîntului lăcaş: mormîntul părinţilor lui Const.

Stere: [Imaginea mormîntului] // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P.

121.

1761. Mormîntul din satul Ciripcău unde îşi află odihnă de veci

părinţii lui C. Stere: [Imagine] // Stere C. În preajma revoluţiei:

Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Chişinău,

1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).

1762. Redacţia revistei „Viaţa românească” în primii ani de

apariţie. Rîndul 1: G. Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P.

Bujor; Rîndul 2: A. N. Gane, I. Botez, C. Botez ş.a. // Stere C. În

preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) Îngr. de V.

Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).

1763. Biserica luterană din Chişinău şi pensionul german

Phaltin: [Imagini de clădiri] // Stere C., Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VII.

1764. Casa în care C. Stere a locuit la Iaşi…: [Imaginea clădirii]

// Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti,

Muzeum, 2002. – P. XIV.

1765. Casa lui Roman Stere din Chişinău…: [Imagine din oct.

2002] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum;

Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXV.

1766. Coperta cărţii „Marele război şi politica României

(Bucureşti, 1918); Coperta cărţii „Partidul Naţional Ţărănesc…”

(Buc., 1930): [Imaginile copertelor] //. – Stere C. Documentări

politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XII.

1767. Coperta cărţii „Politica externă a României” (Iaşi, 1915):

[Imaginea copertei] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XX.

1768. Coperta cărţii „România şi războiul european (Iaşi, 1915):

[Imaginea copertei] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXI.

252

1769. Coperta revistei „Viaţa Românească”: [Imagine] // Stere

C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,

2002. – P. XIV.

1770. File din condica metricală în care a fost înscris actul de

naştere a lui C. Stere; Extras din actul de naştere a lui C. Stere:

[Imaginea documentelor-facsimil] // Stere C. Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. IV-V.

1771. Foaia de titlu a dosarului familiei Stere din Arhiva

Nobilimii Basarabene: [Facsimil] // Stere C. Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VI.

1772. Gara Veche din Chişinău; Piatra funerară a Mariei Grossu

Stere. Cimitirul Central din Chişinău: [Imagini] // Stere C.

Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,

2002. – P. X-XI.

1773. Liceul regional nr. 1 din Chişinău; Închisoarea din

Chişinău: Imagini de epocă [a clădirilor] // Stere C. Documentări

politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VIII.

1774. Mormîntul lui Constantin Stere. Cimitirul Belu, Bucureşti

(Foto: noiembrie, 2002) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,

Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXIX.

1775. Scrisoarea autograf a Preşedintelui Sfatului Ţării, C.

Stere: [Imagine-facsimil] // Stere C. Documentări politice. –

Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXX.

1776. Un răvaş adresat doamnei Lucia Cozma (Inedit, facsimil,

1910) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum;

Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXIV.

1777. Universitatea din Iaşi: Imaginea [clădirii] // Stere C.

Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,

2002. – P. XII.

1778. Casa lui Roman Stere din Chişinău, în care poposea şi

Constantin Stere în timpul vizitelor sale în Basarabia: (Foto:

253

Octombrie 2002) // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre –

Const. Stere. – Chişinău: Ulysse, 2004. – P. 72.

1779. Extras din actul de naştere a lui C. Stere: (Facsimil). – P.

6; File din condica metricală… – P. 7; Foaia de titlu a dosarului

familiei Stere din Arhiva Nobilimii Basarabene: P. 10; Biserica

luterană din Chişinău şi pensionul pastorului german Phatin, mai jos

– Liceul regional nr. 1 din Chişinău: Imagine de epocă. – P. 12;

Închisoarea din Chişinău: Imagine de epocă. – P. 14; Gara veche din

Chişinău. – P. 15; Hotelul Suisse, Chişinău. – P. 16; Piatra funerară a

Mariei Grossu-Stere: Cimitirul Central din Chişinău; Universitatea

din Iaşi: Imagine din epocă. – P. 21; Casa în care C. Stere a locuit la

Iaşi. – P. 22; Coperta revistei „Viaţa Românească”: (1906). – P. 24;

Frontispiciul ziarului „Basarabia”. – P. 29; Coperte ale mai multor

cărţi… – P. 33, 35; Hotelul Londra, Chişinău. – P. 44; Scrisoare-

autograf a Preşedintelui Sfatului Ţării C. Stere. – P. 57; Coperte de

cărţi. – P. 60, 63, 64, 65, 79; Mormîntul lui Const. Stere din

Cimitirul Belu, Bucureşti. – P. 88 // Colesnic Iurie. Profetul

nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – 108 P.

1780. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău…; Mormîntul din faţa

bisericii din satul Ciripcău, în care se află rămăşiţele pămînteşti ale

părinţilor lui Const. Stere şi ale sorei sale Ecaterina; Inscripţiile de

pe soclul instalat pe mormînt; Casa lui Roman Stere din Chişinău…;

Filă de roman cu autograf [şi alte imagini] // Corbu H. Constantin

Stere şi timpul rău. – Chişinău, 2005. Între P.P. 112-113.

1781. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău: [Imaginea clădirii];

Mormîntul din curtea bisericii din Ciripcău, unde îşi află odihna de

veci părinţii lui C. Stere; File de roman cu autograf; Casa lui Roman

Stere din Chişinău în care poposea C. Stere…; Frontispiciul Ziarului

„Basarabia” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:

„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – Între P.P. 244-245.

1782. Constantin Stere: [Imagini de cărţi ale protagonistului şi

despre el] // Stere C. Publicistică. – Chişinău, 2006. – Între P.P. 239

şi 240.

1783. Coperta şi foaia de titlu a cărţii [lui C. Stere] „Patru zile

în Ardeal” (Bucureşti); Coperta cărţii „Partidul Ţărănesc din

Basarabia (Iaşi, 1922): [Imaginile copertelor] // Stere C. În preajma

254

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – Între

pag. 234-235.

1784. Extras din actul de naştere al lui C. Stere [Facsimil]; Foaia

de titlu a dosarului familiei Stere din Arhiva Nobilimii Basarabene;

Liceul regional Nr. 1 din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii];

Închisoarea din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii]; Gara Veche

din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii]; Coperta romanului „În

preajma revoluţiei” (Bucureşti, 1933) // Stere C. În preajma

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – Între

P. 182 şi 183.

1785. Hotelul „Londra” din Chişinău, unde poposeşte C. Stere

în 1909: [Imaginea clădirii]; Universitatea din Iaşi; Casa în care C.

Stere a locuit la Iaşi…; Casa lui C. Stere la Bucov; „Viaţa

românească”, revistă apărută între anii 1906 şi 1930 la Iaşi şi

Bucureşti, înfiinţată de C. Stere; clădirea în care au funcţionat

redacţia şi tipografia revistei „Viaţa românească” din Bucureşti //

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,

2006. – Vol. 3-4. – Între pag. 186-187.

La 26 martie 2006, la Bucov (jud. Prahona, în parcul moşiei lui Constantin

Stere a fost inaugurată Aleea scriitorilor români… [Imaginea Aleei] // Stere

C. Publicistică. – Chişinău, 2006. – P., imediat după p. 239

IX INDEXURI AUXILIARE

255

Index de titluri

A

Acţiunea pentru unire şi cuvîntările în Sfatul Ţării… 19

Alegerile din Rusia 96

Alegerile pentru Duma 125

Alianţa noastră şi războiul 201

Am dovedit şi data aceasta că am dreptul să vorbesc în numele populaţiunii

basarabene 444

Ameninţări 202

Amnistia 36, 48, 126

Anteproiect de Constituţie întocmit de secţia de studii a Partidului Ţărănesc

cu o expunere de motive de C. Stere 16

Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere” 19, 48, 416

Apelul şi statutele societăţii „Datoria” 2

Arendaşii noştri 57

Armistiţiu?… 203

Arta pentru popor 58, 495

Arta socială 36, 48, 50

Arta socială; Limba literară; Ce cerem de la artist 50, 486, 493

Arta şi luptele sociale 59

Arta şi poporul; Arta pentru popor; Artele frumoase; Literatura dramatică 36,

48, 487, 495

Artele frumoase 60, 495

„Asimilare”! 19, 417

Autonomia Basarabiei? 204

Autonomia Basarabiei? Ieri şi azi 39, 488

B

Basarabia românească 193

Basarabia şi revoluţia din 1905 39, 48, 205

Basarabia şi România Mare 301

Basarabia şi „Ţara Mumă” 48, 206

Bazinul Dunării şi românii 39, 48, 207

Basmul cocoşului roşu 61

Băncile populare şi creditul ţărănesc 176

Bilanţul 208

Blestemul Basarabiei 39, 48, 302

256

C

Calea de mîntuire 303

Calea mîntuirii 304, 370

Caracterul partidului ţărănesc 18, 36, 371

„Caritate în stil clasic” 51

M.Carp. Studiul Limbii Rămâne în şcoala secundară 415

Cauzele mişcărilor agrare 36, 48, 127

Cauzele războiului mondial 39, 209

Cauzele şi perspectivele revoluţiei ruse 392

Către cititori 97, 210

Către părinţi 200

Către toţi locuitorii satelor 128

Ce cădere! 62

Ce cerem de la artişti? 36, 48, 63, 493

Ce este ţărănimea? 446

Ce face guvernul din Iaşi?.. 13, 305

Ce să spunem ţăranilor? 64

Ceasul… 306

Ceasul cel mare 307

Cele două căi 18, 36, 372

Chemarea 19, 48, 418

Chestia marilor proprietari în Basarabia 308

Chestiunea dinastică? …] 409

Cimitirul 19, 48, 211

Cine insultă femeile? 65

Cine sînt eu? 66

Cîntarea pătimirii noastre… 14, 28, 29, 36, 48, 98

Clipele sunt numărate 39

Colaborare? 18, 36, 373

„Colegiul unic” 171

„Combinaţiuni” ministeriale”… 310

Concursul artistic din Iaşi 48, 52

Condiţiunile progresului social 447

Confederaţia Balcanică 212

Conflict de ideologii 19, 48, 419

Conlucrarea frăţească 311

Consecinţele economice ale Tratatului din Versailles 366

Consecinţele financiare ale dezastrului 213

Constituanta sau Camerele de revizuire 374

Contele Czernin şi rolul Austriei 214

Contele Hertling şi ordinea mondială 312

257

Contele L. N. Tolstoi 14, 28, 29, 36, 48, 147, 478, 1160

Criza în sînul partidului ţărănesc din Basarabia 18, 36, 39, 375

Criza mondială 393

Criza morală 215

Cronica internă. Întregirile necesare reformei electorale 172

Cu piciorul stîng 19, 420

Cum am devenit director al „Vieţii româneşti 29, 36, 48, 451

Cum „pacifică” dl. Stolipin Rusia 99

Cum rămîne 67

Cumpăna…216

Curs de drept constituţional după Dl. profesor C. Stere 6

Cuvinte uitate 19, 48, 168, 217

Cuvîntarea din 4 martie 1921 48, 376, 506

Cuvîntarea din 5 martie 1921 48, 377, 506

Cuvîntarea domnului profesor Constantin Stere la şedinţa Sfatului Ţării din

27 martie 39, 500

Cuvîntul din urmă* al Dlui C. Stere: Scrisoare pentru ţărănimea basarabeană

adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca 39, 421

D

Dar România?… 218

Datoria momentului 313

De la C. Stere: D-sale d-lui C. Dobrogeanu-Gherea 465

[Demisia guvernului 406

De vorbă cu d. C. Stere 452

Democratismul dlui Aurel C. Popovici 28, 148

Democraţie? 314

Democraţiile apusene şi România 13, 219

Descompunerea vechiului regim 394

Destinul s-a împlinit 315

Dezagregarea economică în Rusia 13, 220

Dies iral 221

Din Basarabia: Românii şi chestia agrară 100

Din calvarul Basarabiei 19, 39, 48, 222

Din notiţele unui observator ipochondric: (un foileton social) 36, 48, 53, 484

Din trecutul Basarabiei 101

„Din tumultul activităţii mele politice” 472

[Din ultimul volum „În preajma revoluţiei” 459

Din viaţa osîndiţilor politici ruşi din Siberia 68

Dinastia şi Ţara 223

[Discurs în clubul liberal ieşean] 173

258

Discurs rostit în Camera Deputaţilor la 2 decembrie 1901 95

[Discurs rostit în sala „Cinema Modern”]… 187

Discursul dlui P. P. Carp 102

Discursul D-lui Take Ionescu: Studiu critic 11, 194

Discuţiile din cameră 36, 48, 129

Documentări politice 41

Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi

„Cazul Stere” 19, 39, 41, 423, 424

D-l C. Iarca şi „Lovitura de stat” 225

D-l I.Brătianu în momentul declarării războiului european 224

D-l Nicolae Iorga – Ucraina 226

„Domnul preşedinte” 19, 425

Două cuvîntări din perioada neutralităţii României…48

Dr. Ion Radovici 48, 149

Dragă Ibrăilene 476

Drept constituţional: Curs litografiat 7

Dreptul Basarabiei asupra României 19, 48, 227, 510

„După cererea comandamentului rus”… 316

După declararea războiului 228

După răscoale 130

E

Elenismul şi Iudaismul în civilizaţia umană 1, 36

Epilogul: 6 iunie 1930 19

Estetica pozitivă 86

Europa de mîine şi naţiunea română 317

Europa pentru un călător român din 1825 14, 28, 36, 48, 169

Evocarea de motive la Anteproiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc 17

Evoluţia artei 87

Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept 3, 36, 496

Exces de abilitare… 229

Explicaţii asupra poporanismului 378, 405

Exproprierea 318

F

Fatala schimbare de front 230

Făcliile Unirii 507

„Federaţia Mării Negre…” 48, 231

Federaţia Volgii şi Republica Siberiei 319

Federaţiunea cazacilor 320

Filozofia tendinţelor sociale în artă 36, 48, 69, 489, 494

259

Finlanda 232

Fischerland 28, 103

„Foametea constantă” şi chestia agrară 28, 36, 48, 104

Formarea latifundiilor 131

Formarea progresului nostru industrial 38, 41

Forţele sociale şi revoluţia din 7 noiembrie 1917 399

Frontul unic 321

Fuziunea 19, 426

G

Garanţiile drepturilor cetăţeneşti…385

Garşin şi Besărăbeanu 48, 70

„Gazette de Lausanne” şi „Lumina” 233

„Glasul celui ce strigă în pustiu…” 234

Glasul realităţii 235

Grupul poporanist” 322

Guvernul Maniu din 10 noiembrie 1928 19, 427

Guvernul Marghiloman 323

H

H. Taine şi Revoluţia Franceză 174

Haosul…236

Henrik Ibsen 14, 28, 29, 36, 48, 105

Hotărîrea din Brest-Litovsk 324

I

Idealul naţional 13, 48, 237

Idealul naţional şi Basarabia… 39

Idealul naţional şi regatul românesc Moldova 195

Ilenuţa 511

Imperiul Habsburgilor şi politica românilor 150

Importante declaraţiuni ale dlui C. Stere 448

Impresii 479

Industria mică 183

Intelectualii 508

Interview cu d. C.Stere 367

Interviul acordat de Stere ziarului „Avîntul” din Iaşi 428

Ironiile istoriei 238

Iubite Ibrăilene… 463

[Iuliu Maniu va dat lozinca de luptă] 412

260

Î

Îmi exprim dezacordul…] 454

În ajunul tratativelor de pace 325

În ceasul al doisprezecelea… 239

În ceasul cel greu 326

În Cetatea Petru şi Pavel… 327

În faţa cugetului 240

În judecata conştiinţei cetăţeneşti 19, 48, 429

În jurul unei calomnii 165

În literatură 14, 28

[În lunga mea carieră politică am fost deprins să refuz portofolii…” 411

În nădejdea Ucrainei 328, 13

În pragul vieţii noi 329

În preajma revoluţiei: Roman. I. Prolog; Smaragda Theodorovna 20, 30, 34,

40, 42, 44, 485

În preajma revoluţiei: Roman. II. Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu

21, 30, 34, 44

În preajma revoluţiei: Roman. III. Lutul 22, 31, 45

În preajma revoluţiei Roman. IV. Hotarul 23, 35, 45

În preajma revoluţiei. Roman. V. Nostalgii 24, 35, 46

În preajma revoluţiei. Roman VI. Ciubăreşti 25, 32, 37, 46

În preajma revoluţiei. Roman VII. În ajun 26

În preajma revoluţiei. Roman VIII. Uraganul 27, 33, 37, 47

„În preajma revoluţiei”: Dialog / Const. Stere, D. Omicron 480

În viaţă, în literatură…: 36

În voia valurilor: Icoane din Siberia 12, 29, 177, 481, 490, 517 (rus.)

Încercări filosofice 4, 36, 91

Închegarea Partidului ţărănesc 19, 430

Încheiere: Pentru Partidul Naţional Ţărănesc 19, 431

Întîmplări [sau „Întîlniri”?] fortuite 453

Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi despre… 491

Întregirile necesare reformei electorale 36, 48

Întroducere în studiul dreptului constituţional. 5

Într-o închisoare: [[poezie, scrisă la 31 dec. 1892] 464

Întrunirea noastră 93

Înţelegerea şi România după defecţiunea rusă 241

Învăţăminte din războiul balcanic 184

J

Jos Austria? 188

L

261

La Chişinău! 48, 330

La răspîntie 19, 48, 432

Lamentaţii tardive… 331

Latifundiile şi fărîmiţarea proprietăţii ţărăneşti 151

Latifundiile şi progresul economic 152

„Le temps” şi „Lumina” 242

Lecţii practice: Organizaţia bisericii în Ardeal 166

Legea agrară şi politică generală 18, 36, 379

Limba literară 36, 48, 71, 493

Limba şi geniul naţional 457, 492, 509, 513

Literatura dramatică 72, 495

Lituania 243

M

Mahomedanii din Rusia 244

Marele războiu şi politica României 13, 41

Maximaliştii şi Kerenski 245

Mediocrităţile 88

Memoriile dlui M. Paleologul 395

Merele, harbujii şi albinele 43, 512

Mesagiul aerian de pace 246

Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor… 132

Mizeria ţărănimii şi repartizarea proprietăţii 153

Momentul 133

Morala fabulei 247

Morala în artă 106

Motivele artei 36, 48, 73, 489, 494

Mult iubite… Octaviane [Iorga] 477

Muncitorii unguri şi chestia naţională 74

N

Naţionalism?... 48, 248

Naţionalismul şi socialismul 75

Naţionalităţile din Rusia 13

„Neoiobăgia” dlui Gherea, cum şi cu cine discută d. Gherea 38, 41, 170

Nicolae Iorga şi Nicolai Romanov 332

Nimeni nu e prooroc… 333

Noi perspective pentru România 334

Nostalgii // Revista Asociaţiei Învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi 455

9 octombrie 1929 19, 433

Nouă ordine internaţională sau „Pace în armată”?... 335

262

Noul guvern din Iaşi 13, 336

Noul moment în revoluţia rusă 249, 13

[„Nu cer invalidarea alegerilor de la Soroca…]” 445

[„Nu pot accepta… această justificare”] 400

O

O pledoarie postumă 337

O scrisoare a dlui C. Stere 134, 401, 434

O scrisoare ineditp a domnilor P. Halippa, C. Stere… 497

O voce engleză despre Tratatul din Versailles 368

Obîrşia „Cazului Stere” 19, 48,435, 498

Oglinda societăţii 89

„Omul drept”… 250

„Omul perfect” 14, 28, 29, 36, 48, 76, 483, 509

Omul şi natura 77

„Opinia publică şi războiul 251

Organizaţia locală 28, 107

Orgia antantistă 252

Orientare spre Rusia?.. 253

Ororile din Basarabia 39, 389

[Oscar Wilde: Prefaţă] 48, 175

P

„Pacea lumii”396

Pacea puterilor centrale 338

Pagini dintr-o biografie 504

Palissot şi palissotism 14, 29, 48, 78, 483

D. Panu şi „Viaţa românească” faţă de socialişti 135

Paradoxul fundamental 254

Partidele politice şi reformele 189

Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii 503, 505

Partidul Ţărănesc în Basarabia şi acţiunea lui politică 18, 36, 41, 380

Partidul Ţărănesc şi muncitorimea orăşenească 381

Partidul Ţărănesc şi „Puterea” 18, 36, 382

Patru zile în Ardeal: Impresiuni fugitive 8, 36, 48, 108, 136

„Pax britannica”: (O nouă îndrumare în evoluţia organizaţiunilor politice)

369

Pe pragul puterii 19, 436

Pe terenul principiilor 36, 48, 154

Pentru ce s-au răsculat ţărani?: 29, 36, 48, 155

Pentru ce sunt un trădător 196

Pentru o „damă Voalată…” 255

263

[Pentru o înţelegere cu Partidul Naţional] 407

Pentru presa liberă din Iaşi 339

Pentru unirea sufletească 256

Personajiile din „Ciubăreşti” 456

Perspective de pace? 13, 257

Perspectivele În faţa situaţiunii 340

Perspectivele războiului Austro-Rus şi România 178

Peste Prut… 341, 501

Petrograd – Iaşi 13, 258

Petrograd şi Isonzo 259

Petroniu [al] veacului al XIX-lea: Oscar Wilde 14, 29, 36, 48, 109

Piemont românesc 137

Polemică şi polemică

Politica agresivă şi revendicările ţărănimii în Rusia 260

Politica Austro-ungară 110

Politica de suburbie… 261

Politica economică şi socială 449

Politica externă a României 9, 39, 41

„Pontifii…” 262

Poporanism sau social-democraţie 473

Poporanismul 36, 48, 79, 489, 494

Poporul în artă şi literatură 36, 48, 80, 489, 494

Post-scriptum: Ceia ce nu putem admite 179

Prefaţă 474

Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere” 19

Preludiu: Pagini de proză 29

Preoţi, cereţi şcoli moldoveneşti 48, 111

Preţioase mărturisiri 263

Pro domo 264, 342, 34

Problema naţională şi social-democratismul. Antisemitismul 38, 41

Problema Dunării 344

Problema păcii universale 345

Problema românească 346

Procedura de revizuire 383

Programul noului guvern 347

Propunerea de pace 265

„Proroci de nenorocire” 348

Provinciile Baltice 266

Publicistică: Articole. Cronici „artistice-literare” şi social-politice 48

Publicistul şi omul politic 19, 48, 437

„Puhoiul… 197

264

Putregaiul… 349

R

Rada din Kiev şi Guvernul din Iaşi 13, 350

Raport al comisiei pentru propunerea de revizuire a constituţiei: Dezbaterile

Adunării Deputaţilor 190

Rădăcina răului 351

Răspunderea istorică: Plan greşit…272

Răspuns dlor V. Stupu şi Doniroff 55

Război sau nebunie”…? 267

Războiu „fără rizic şi sacrificii” 268

Războiu nenorocit şi zadarnic” 352

Războiul din Balcani şi atitudinea României 180

Războiul României 13

Războiul şi chestiunea ucraineană 269

Războiul şi orientul european 270

Războiul şi revoluţia din Rusia 39, 48, 271

Răspunderea istorică 272

Răspunsuri şi polemici 13

Răzvrătirea 19, 48

Recenzii 112-118, 138-145, 156-161, 181

Reforma morală şi reforma electorală 119

„Reformele”162

Regatul Român sub protecţiunea Republicii Ucrainene 353

Regimul din Iaşi şi pacea. 13, 274

Reminiscente istorice 354

Responsabilităţile războiului 198

Revoluţia din Rusia 13, 273

Revoluţia şi războiul 402

Revoluţia ucraineană şi România 275

Rezultatele tratatului de la Bucureşti 185

Rezultatele unei polemici 28, 163

România în faţa istoriei mondiale 276

România şi războiul european 10, 41, 191

România şi războiul mondial 13

România şi Republica Rusă 277

Românii şi vecinii lor la Nord: Polonia şi Ucraina 278

Românul nu piere… 355

Rostul partidelor politice 18, 36, 384

Rumaenische Kunstausstellung 279

Ruptura. 280

265

Rusia de mîine 356

Rusia pacifistă 281

S

Schimbare de front?... 357

Scrieri 28

Scrisoare adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru ţărănimea

basarabeană 19, 499

[Scrisoare către I. Bordea din 7 ianuarie 1920] 462

Scrisoare către O. Goga 466-471

Scrisoare de demisie din Partidul Naţional Ţărănesc adresată Dlui Iuliu

Maniu 19, 438, 439

Scrisoare deschisă… 192

Scrisori din Basarabia 121

Scrisori emisie de C. Stere: Stimate domnule Kirileanu; Stimate d-le

Simonescu 475

Secretele înţelegerii…282

Sentimentul estetic 90

Sfîrşitul romanului „În preajma revoluţiei… 461

Singur împotriva tuturor 39, 49

Situaţia politică şi problema democratismului în România 38, 41

Smaragda Theodorovna 40

Social-democratism sau poporanism? 38, 41, 146

Social-democratismul şi ţărănimea 41

Socialismul şi naţionalismul 81

Socialiştii şi mişcarea naţională 56

„Societatea naţiunilor…” 283

Sofia Nădejde 48, 82

Sovietul din Petrograd şi pacea 284

Spovedanie 164

Spre festivalul din 27 martie 19, 48, 440

Spre un regim dictatorial 19, 441

Statele mici şi ordinea internaţională 358

Statele unite ale Marii Austrii 122

Stihia: [revoluţia rusă din 1917] 403

Supremaţia legii: Eseu 390

Suveranitatea de Stat şi „Independenţa Balcanică” 285

Suveranitatea şi Constituanta 391

Şi acum, după dezastru… 359

T

266

Teoria cunoştinţei 92

Tirania agravată de corupţie 360

Tragedia…286

Tratativele de pace şi situaţia României 13, 288

Trădarea faţă de Rusia 289

Trădare faţă de Rusia; Peste Prut 501

3 aprilie 1930 19, 48, 442

Tribulaţiile şi agonia guvernului provizoriu prezidat de Kerenski 404

Ţ

Ţară de latifundii 123

„Ţara legală” şi războiul 290

Ţăranii basarabeni şi România 48, 361

U

Ucraina 291

Ucraina independentă 362

Ucraina şi maximaliştii 292

Uitare…293

Ultima posibilitate?... 363

Ultimul cuvînt 83, 167

Ultimul prilej 294

Un ajutor de primar socialist 94

Un an…296

Un caz de conştiinţă 15, 19, 39, 48

Un cetitor prieten 295

[Un discurs de doctrinar…] 443

Un ideolog anonim 364

Un incident 297

Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski) 48, 84

Un om: G.Ibrăileanu 29, 48, 458

Un panslavist basarabean… 365

Un paradox economic 298

Un răspuns lămurit… 408

Unde ne ducea victoria Rusiei… 299

Uniunea muncitorească 450

Unui adversar cinstit! 300

Unul e Omul 85

Urmările războiului ruso-japonez 124

„Utopii” 397

V

267

„Viaţa românească” jidovito-antisemită 186

Indexul de pseudonime şi criptonime

a) Pseudonime

S. Cerepcoveanu 51, 52

M. Costea 100, 101, 121

Costea Şt. 86, 87

Din carnetul unui solitar 194, 196, 197, 385-391, 395, 396, 397

C. Nistrul 12, (589)

C. Scorţeanu 164

C. Scorţescu 54-56,

C. Şărcăleanu 50, 57-83, 98, 105, 109, 114, 120, 147, 169, (566), (940)

Verax 88-90

b) Criptonime

C. 118

C.S. 99, 103, 104, 110, 112, 113, 115, 116, 117, 122, 123, 131-133,

137-145, 148, 153-163, 166, 171, 172, 176, 184, 385-388, 395-

397

Sr.142, 157

St. 107, 119, 125, 174, 181

Pr[ofesor] Onofrei 111

Sib[erianu] 82

V.R. 127, 149

Index de materii

Probleme de Stat 10, 13, 15, 36, 48, 285, 297, 305, 323, 336, 346, 347,

350, 358, 359, 385, 387, 406, 427, 441, 522, 637, 651, 1371

Activităţi parlamentare, discursuri 9, 11, 15, 19, 36, 39, 48, 95, 102,

125, 376, 377, 398, 410, 422, 500, 506, 507, 515 (rus.), (531), (536), (562),

(564), (629), (643), (928), (1064), (1113), (1191), (1314), (1318), (1331),

(1411), (1464), (1587, 1629), 1638 (rus.), 1656 (rus.)

Constantin Stere – juristul 3, 5, 6, 7, 16, 17, 36, 48, 68, 92, 116, 117,

119, 126, 142, 164, 165, 187, 190, 227, 235, 250, 385, 388, 391, 496 (521),

(522), (524), (548), (550-555), (558), (576), (609), (657), (1074(, (1407),

(1501), (1529, 1536), (1600), 1607, 1608), (1611-1613), (1618-1628)

Chestia naţională 74, 75, 81, 195, 237, 248, 283, 317, 457, 492 (519),

(531), (602), (637), (1335), (1362), (1389), (1432), (1447), (1486)

Probleme sociale, politice şi de partid 2, 8, 13, 16, 17, 18, 19, 36, 38, 39,

41, 48, 53, 57, 59, 64, 65, 69, 75, 77, 79, 81, 89, 96, 104, 107, 108, 110, 112,

113, 118, 123, 127, 128, 129-133, 135-137, 140, 141, 143-146, 150-153, 163,

268

166, 172, 173, 176, 180, 183, 189, 298, 303, 304, 308-311, 318, 329, 340,

354, 369, 371, 373-375, 378-384, 379-382, 399, 411, 424-430, 431, 447-450,

472, 502-505, (526, 528(, (531), (532), (537), (545-547), (564, 568), (569,)

(580), ((585), (588), (590), (614), (632, 633), (639), (640), (645(, (653-657),

(715), (1081), (1082), (1335), (1341), (1373), 1404, 1409, 1436, 1441, 1477,

1480, 1498, 1500, 1517, 1522, 1531, 1540, 1569, 1570, 1597, 1648 (rus.)

1654 (rus.)

Problema războiului şi păcii 8, 13, 39, 41, 48, 124, 126, 130, 136, 178,

180, 184, 191, 198, 201, 202, 209, 213, 224, 228, 230, 251, 256, 257, 265,

267-275, 267-272, 274, 275, 284, 288, 321, 325, 335, 338, 343, 345, 351,

352, 357, 359, 366, 368, 369, 392, 396, 399, 402, 403, 739, 1402, (1641,

rus.), (1647, rus.), 1651 (rus.).

Stere – scriitorul 12, 14, 20-37, 42-47, 60, 62, 72, 76, 80, 82-85, 98,

105, 109, 114, 115, 147, 170, 175, 178, 480, 485, 490, 496, 517 (rus.), (526,

(530), (537), (543-545), (580), (582), (589), (593), (616), (617), (619-623),

(648, 649), (669), (670), 738, 748, 769, 775, 831, 832, (1098), (1099),

(1103)(1159), (1170), (1181), (1204), (1207), (1225), (1264), 1277, (1291),

(1426), (1430), (1443), (1453), (1493), (1509), (1528), (1562), (1576), (1664,

rus.), (1665, rus.).

Probleme de ştiinţă 1, 3, 5, 6, 7, 16, 17, 38, 59, 60, 69, 71, 73, 75, 80,

92, 101, 151, 155, 168, 178, 494, 602.

Probleme filosofice şi sociologice 4, 36, 48, 69, 91, 489, (533-535),

(538), (539, 540), (601), (656), (1182), (1321), 1342, (1361, 1363), (1367-

1370), (1375), (1388), (1394), (1406), (1408), (1412), (1422), (1423), (1454),

(1497), (1563), (1588, 1595), (1602), (1663, rus.).

Probleme de limbă 48, 71, 415, 457, 486, 492, 509, 513, (591), 1595

Probleme de artă 36, 48, 50-53, 63, 69, 73, 80, 86, 87, 90, 106, 486,

487, 493-495, (539-540), (549), (1196), (1198), (1418).

Publicistica stereiană 28, 29, 36, 38, 39, 41, 48, 49, 77-81, 86.90, 100,

101, 106-111, 131-133, 150-154, 168-171, 178-180, 183-185, 196, 198, 201-

365, 437, 451-453, (351), (581), (598), (673-674), (1164), (1226), (1330),

(1486), (1492), (1500), (1549, 1596, 1598), (1615).

Recenzii şi referinţe la opera artistică a protagonistului

Romanul „În preajma revoluţiei”

a. Romanul în întregime: 459-461, 479, (537), (677), (681), (682), (685,

686), 688, 691, 693, 698-703, 708, 710-711, 713, 714, 718, 720-723, 729,

730, 733, 742, 745-747, 749, 756, 766, 771, 781, 801, 810, 817, 838, 875,

886, 924, 948, 950, 961, 964 (972), 1029-1033, 1036, 1014, 1078, 1086,

1091, 1099, 1135-1140, 1156, 1194, 1241, 1243, 1247, 1248, 1261, 1270,

1280, 1282, 1290, 1320, 1336, 1355, 1356, 1379, 1400,1414, 1442, 1448,

269

1455, 1456-1462, 1466, 1468-1470, 1472, 1473, 1475, 1488, 1493, 1494,

1495, 1512, 1514, 1546, 1547, 1552, 1569, 1573, 1590, 1596, 1599, 1617.

b. Romanul după volume:

Vol. 1: Prolog. Smaragda Theodorovna 692, 697, 700, 707, 709, 716,

725, 728, 953, 1029, 1135, 1227, 1329.

Vol. II: Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu 692, 697, 716, 726, 728,

731, 761, 815, 953, 1227

Vol. 3 „Lutul” 684,689, 690, 696, 704, 717, 719, 724, 727, 734, 735,

812, 1029, 1138, 1208, 1289.

Vol. IV. „Hotarul” 735-737, 740-744, 753, 755, 758-760, 811, 883, 1030,

1204, 1288.

Vol. V. „Nostalgii” 762-765, 770, 772, 776-779, 785, 798, 808, 813, 832,

884, 1017, 1031, 1069, 1124, 1139, 1244, 1267, 1269, 1413, 1555, 1557,

1560, 1565, 1577, 1580, 1586.

Vol. VI. Ciubăreşti 456, 791, 792, 804, 821, 823, 828, 831, 854, 1932,

1067, 1136, 1246, 1554, 1558, 1564, 1578, 1584

Vol. VII. „În ajun” 790, 793, 796, 802, 806, 822, 824, 854, 877, 885,

891, 914, 1032, 1068, 1137, 1553, 1559, 1579, 1585.

Vol. VIII. Uraganul 794, 845, 847, 849, 855, 863, 864, 867, 869, 892,

909, 915, 1033, 1040, 1070, 1092, 1140, 1303, 1556, 1561, 1566, 1581.

Din corespondenţa Steriană 54, 55, 120, 121, 134, 192, 401, 421, 434,

438, 439, 462-471, 475-477, 497, 499, (583), (592), (995), (1115), (1258),

(1399).

Lista cărţilor recenzate de C. Stere.

Agricola, D.P. Casa rurală. – Bucureşti, 1906. 138

Antiproiect de lege asupra dreptului de autor. – Bucureşti, 1907. 142

Brăteanu Vintilă. Menirea partidului liberal. – Bucureşti: Voinţa Naţională,

1906. 112

Caragiale, I.L. Din primăvară până-n toamnă. – Bucureşti: Adevărul, 1907.

139.

Creangă, G. D. Banca ţărănească din Rusia şi rezultatele ei… – Bucureşti,

1906. 140.

Creangă G.D. Situaşia arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească. – Bucureşti,

1906. 141

Djuvara Trandafir D. Dreptul de autor al străinilor în România. – Bucureşti,

1907. 142

Eivenson Henry W. The Dawn in Rusia et scenes in the Rusi(an)

Rewulution. – London, 1906. 113

Ghica-Dumbrăveni, I. Cîteva cuvinte în chestiunea şărănească… 143

Goga, O. Poezii.. 114

270

Iermoloff, Alexie. La Russie agricole devant la crise arrare. – Paris: Hachtte.

1907. 156

L.B. Impresii de călătorie şi cursurile de vacanţe din Iaşi…, 1908. 157

Les plus belles pages de Clemencean. Recueillies et annoteea Par Pascul

Bonetti. – Paris: Mericont, 1908. 158

Lloyd, Demarest H. The Swiss Democracy The study of a Sovereign people.

– London: Unwin, 1908. 159

Miliukov, Paul. L’orise Russe. – Paris, 1907. 160

Moruzi, Sebastian. Cîteva vederi în chestia ţărănească. – Fălticeni, 1907.

144

Müller-Guttenbrunn, A. Gotzendömmerung. Ein Kulturbild ans dem

heutigen Ungarn. Dritte Auflage. – Wien, 1908. 161

Nădejde, Sofia. Robia banului. Roman. – Bucureşti: Sfetra, 1906. 115

Popovici, Aurel C. Die vereinigten Staaten von Gross-Oesterreich… –

Leipzig, 1906. 116

Rosetti, Radu. Despre originea şi transformările clasei stăpânitoare din

Moldova. – Bucureşti, 1906. 118

Rosseti, Radu. Păcatele sulgerului. – Bucureşti, 1912. 181

Rosseti, Radu. Pentru ce s-au răsculat ţăranii? – Bucureşti, 1908. 155

Sturdza, D. A. Puterea executirvă în Constituţiunea României. – Bucure.ti,

1906. 117

Xenopol, A.D. Mijloace de îndreptare ale stării ţărănimii române. – Iaşi,

1907. 145

Index de nume

Alfabet latin

A

Adam, Ioan. 1142

Aderca, F. 537, 681, 781, 1128, 1156, 1157, 1547

Afteniuc, S. 1015

Agrigoroaiei, Ion. 545, 1507

Albu, Florenţa. 1060

Alecu, V. 1027

Alexandrescu, C. 682

Alexandru, George. 1374

Almaş, Dumitru. 1432

Andrei, Petre. 524, 526, 835, 918

Anghel, D. 175

Anghel, Paul. 1004, 1010

Anghelescu, Mircea. 1235

271

Antonescu, Eftimie. 523

Antoniuc, D.I. 1015

Aramescu, C. 524, 836

Apetri, Dumitru 1279

Arbore, Zamfir. (660), (1286), (1395), (1594)

Ardeleanu, Ion. 465, 1035, 1044, 1064, 1133, 1172, 1191

Arghezi, Tudor. 524, 537, 652, 658, 683, 837, 1129, 1229, 1236, 1237,

1276, 1392, 1548

Averescu (408)

Avornic, Gh. 1607, 1608, 1611, 1618

Avramescu, Aristiţă. 1110

Avramescu, Tiberiu. 1110

B

Babiii, Al. 538, 1182, 1343, 1394

Bacalbaşa, A. 549

Badiu, Vasile. 29-33, 36, 481, 486-490, 495, 496, 517 (rus), 1158, 1183-

1185, 1196-1199, 1204, 1205, 1238, 1239, 1256, 1272, 1276, 1280, 1281,

1292, 1310, 1345-1347, (1589)

Balamace, Ep. 629

Balmuş, Pavel. 41, 46, 47, 48, 545, 1159, 1160, (1169), 1334, 1395, 1396,

1419, 1440, 1508, 1549

Bârna, Vlaicu. 1036

Bârsa, Grigore. 1311, 1335, 1348, 1397, 1420, 1441

Bădescu, Ilie. 38, 1375

Bătrânu, N. 1130, 1200, 1240, 1282, 1283, 1312, 1313, 1349, 1376

Beldie, V. G. 526, 919

Berlinschi, I. 1201

Beşleagă, Vladimir. 1550

Bezviconi, G. 479, 516 (rus.), 761, 838, 962, (1163)

Bezveconnâi, Gh. – Vezi Bezveconi G.

Biberi, Ion. 920

Blazian, H. 684

Bobână, G. 1591

Bobeică, Alexandru. 1314, 1331

Bobeică, C. 1350

Bogdan-Duică, Gh. 637

Bogos, Dimitrie. 398, 630, 1421

Boldur, A. (650), 1284

Bordea I. 462, 956

Bordeianu, M. 463, 464, 477, 996

272

Botez, Demostene. 526, 537, 782, 839, 921, 922, 993, 1021, 1551

Botez Gr. 463, 464, 996

Botez, I. 526, 923, 1126

Botez, Octav. 526, 537, 616, 685, 783, 840, 924, 972, 1086, 1241

Botezatu, Eliza. 545, 1509

Botoşineanu, Cătălin. 1592

Bottez, Constantin. 522

Boz, Lucian. 784, 1112

Braga, C. 1422

Branisce-Caliman. V. 785

Branişte, Andrei 617

Brădăţan, Costică. 1487

Brăescu, G. (1056)

Brănişteanu, B. 786, 841, 925, 978

Brăteanu (D-l). (297), (409), 599, (636)

Brăteanu I. (224)

Brăteanu, Vintilă. (112), (1633)

Brătescu, Gheorghe. 1104

Brătianu, E. 1285

Brăviceanu, George. 1510

Brezianu, B. 1087

Bucur, Marin. 1016

Bujor, Paul. 1028

Bulei, Ion. 1214

Bulgaru, Maria. 1511

Buurileanu, T. 192, 596

Burlacu, Alexandru. 492, 545, 1202, 1203, 1206, 1442, 1448, 1455, 1468-

1470, 1512

C

Calimachi, Scarlat. 686

Cantacuzino, Matei. 631

Caragiale, Ion. 138, 581, (1339)

Caraman, Vlad. 541, 542, 1456-1462, 1471-1473, 1488, 1494, 1495, 1513,

1514, 1552, 1593

Carandino, N. 787

Carol (regele). 287

Carp, Mihail (415), 526, 537, 656, 626

Carp, P.P. 9, 102, (1317)

Cauşanski, B. 735

Cavarnali. Vladimir. 842, 1242, 1351

273

Cazacu, P. 526, 650, 928, 1286, 1287, 1629

Cândea, A. 788, 843

Călinescu, G. 537, 686-689, 736-738, 762, 789-791, 844, 845, 983, 1005,

1011, 1118, 1125, 1186, 1204, 1205, 1229, 1243, 1288, 1289, 1290, 1489,

1553-1556

Căpreanu, Ioan. 531, 536, 1037, 1038, 1039, 1053, 1054, 1161, (1190),

1315, 1352, 1353

Cemortan, Leonid. 545, 1515

Cheianu, Diana. 1511

Chinezu, Ion 763, 1017, 1244, 1557

Chiriac, Alexandru. 1464

Chiriac, Vlad. 1354, 1398

Chiriţescu, Gh. 847

Christian. 589

Cimpoi, Mihai. 42, 1291, 1316, 1336, 1354-1356, 1377-1380, 1423, 1465,

1474, 1475, 1490, 1497, 1617

Ciobanu, A. 1315

Ciobanu, Alina. 39,49, 492, 1203, 1206, 1245, 1393, 1466

Ciobanu, Ion. C. 1162

Ciobanu, Lazăr. 1617

Ciobanu, Mircea. 509

Ciobanu, Ştefan. 628, 739, 964, 1292

Ciobanu, Valeriu. 975, 976

Ciobanu-Tofan, Alina – Vezi Ciobanu Alina

Ciobanu, Anatol. 1443, 1603

Ciocanu, Ion. 1187, 1207

Cioculescu, Şerban. 537, 690, 691, 740, 764, 792-795, 848, 1006, 1040,

1055, 1073, 1246, 1247, 1558-1561

Ciomac, Christian. 692

Ciopraga, Const. 994, 1007, 1022, 1056, 1096

Ciorănescu, George. 1381

Clopoţel, Ion. 693, 796, 850, 851

Coandă, Grigore. 1609

Cocea, N. D. – Vezi şi Nedelea D. 765, 1126

Codreanu, Ion. (19), (421), (499), (665), (957)

Codreanu, T. 1382

Cojan-Negulesco, Mariana. 40

Colesnic, Iurie. 41, 544, 1136, 1399, 1424, 1476-1478, 1498, 1499, 1516-

1520, 1562, 1594, (1601), 1610

Coman, I. 1041

Condrea, Irina. 1563, 1595

274

Constantinescu, Pompiliu. 537, 696, 741, 797, 798, 854, 855, 1029-1033,

1208, 1248, 1564-1566

Constantiniu, Florin. 1317

Corbea, Ileana. 1062

Corbu, Haralambie. 44, 542, 545, 546, 1400, 1401, 1426, 1444, 1480, 1491-

1493, 1500, 1521, 1522, 1567, (1575), 1596

Costenco, N. 852

Coşbuc, G. (29), (76)

Crăciun, Eugen. 526, 618, 799, 929

Crăiniceanu, C. (522)

Crăsescu, Victor. (48), (70), (1594)

Creangă, G. (140, 141)

Creangă, I. (1209)

Creşu, T. 1018

Cristea, Valeriu. 1209

Cristea-Enache, Daniel. 1427, 1428

Crohmălniceanu, Ov. S. 1042

Cubleşan, C. 1210

Cujbă, Sergiu. (1583) (1614)

Curticeanu, Mircea. 1024

Cuza, A. (28), 519, (568), (1143)

D

Dafin, Ioan. 644, 653, 1630

Damian, Gr. 605

Dan, Ilie. 1086

Daşcovici, Neculai. 930

Datcu, Iordan. 1293

Davidescu, N. 619, 663

Dăscălescu, Lucreşia. 766

Dăscălescu, N. (915)

Diamandi, Stere. 767, 1249, 1445

Dima, Al. 463, 698, 996

Dinu, Gheorghe. 856

Dobrescu, Al. 1144, 1167

Dobrogeanu-Gherea, C. 465, 570, 571, 583, 1043, 1044, 1088, 1134

Donea, Valer. 800, 858, 1164, 1261

Donici, Alexandru. 1158

Doniroff (55)

275

Donos, Alexandru. 484, 1168, 1188, 1211, 1212, 1251, 1252, 1294, 1357,

1358, 1449

Dragomirescu, Mihail. 551, 582, 768

Drăgan, Lenuţa. 1145

Drăghicescu, D. 1295

Druţă Ion. 43, 44, 512, 545, 1299, 1523, 1524, (1538), 1568, 1569, (1628)

Duca, Gheorghe. 545, 1525, 1570, 1597

Duca, I.G. 1113

Duff, M. I. 742

Dungaciu, D. 1295

Durkheim, E. 1295

Durnea, Victor. 1598, 1599

E

Eftimiu, Victor . 537, 860, 963

Eivenson, Henri. (113)

Enache, Ion. 981, 984

Enciu, Nicolae. 1571

Ene, Ileana. 1296

Enescu, George. (1237)

Epure, Gh. 1124

Erasm – Vezi Manoliu Petru

Esaulenco, A.S. 1015

Eşanu, Andrei. 545, 1526

F

Faifer, F. 1213

Feraru, Leon. 801

Feraru, Margareta. 1128, 1156, 1157

Ferdinand I 497, 518 (rus.)

Filipescu, Grigore. (1633)

Filitli, Georgeta. 1381

Fulga, Laurenţiu. 802

Furtună, Alexandru. 1527

Furtună, P. 1397

G

Gabrilescu, Alice. 700

Galaction, Gala. 537, 608, 985, 1089, 1097, 1253, 1276, 1319

Galsworthy, John. (546)

Gane, Emil. 862

276

Garşin (48), (70)

Gavriliv, Anatol. 545, 1528

Gebeletu, Mihai. 1425

George, Alexandru. 1297, 1320

Georgescu, Traian. 861

Gerota C. 743

Gheran, N. 1063

Ghrman, Pântea. 610

Ghibu, Onisifor. 638, 1214, (1300), (1398), 1402

Ghideanu, Tudor. 1146

Ghilas, Macar. 1169, 1189, 1338

Ghilimoglu, C. 820

Ghimpu, Gheorghe. 1446

Ghinju, Victoria 529

Ghyca-Dumbrăveni L. 143

Godeanu, V. 701, 863

Goga, Octavian. (29), (98), (114), 466-471, 477, (588), (590), (679), (1050),

(1237)

Golescu, Constantin. (169)

Goma, P. 1339

Gongopol, C. 634

Godeanu, V. 744

Goma, Paul. (1493)

Gonţa, Păşuţa. 1500

Golu, Armand. 1432

Graur, Const. 702

Grecu, Raisa. 545, 548, 548a, 548b, 1501, 1529, 1600, 1607, 1611-1613,

1618-1626, (1628)

Grigurcu, Gheorghe. 1298

Grosu, Maria. Vezi Stere Maria (545)

Groza, Horia. 703

Gruia, I. 864

Guceac, Ion. 545, 1530

Guzun, Igor. 1429

H

Hadârcă, Ion. 545, 1531, 1572

Halippa, Pan. 497, 518 (rus.) 526, 611, 643, 645, 865, 931, 1254-1256,

1299, (1322)

Handoca, Mircea. 1131

Haneş, Petre. 965, 966

277

Harea, V. 1300, (1398)

Hasdeu, Bogdan P. (1286), (1594)

Herovanu, Eugen. 1064

Hertling (Contele). (312)

Holban, A. 165, 574-577

Holban, Eugen. 979, 1301, 1359, 1403

Hropotinschi, Andrei. 545, 1384, 1532

Huruzeanu, Damian. 1147

I

Iachimescu, A. 1257

Iacobescu, Tudor. 526, 932

Iamandi, Adrian. 593

Iamandi, V. 866

Ianoşi, Ion. 1155

Iarca, C. (225)

Ibrăileanu, Garabet. (29), (48), (458), 463, 464, 475, 476, 583, (732), (902),

(940), (958), (996), 1059, (1060), (1073), (1122), (1126), (1127), (1144),

(1145), (1504)

Ibsen, Henrik. (14), (28), (29), (36), (48), (105), (483)

Iermoloff, Alexie. (156)

Ieruncă, Virgil. 1012

Iftimovici, Radu. 1024

Igrec. 857

Inculeţ, Ion. 620, (1318)

Ionescu, Eugen. 867, 1087

Ionescu, Ghiţă. 666, 868, 1302, 1303

Ionescu, Tache. 194

Ionescu-Rion, Raien.1454

Iordan, Iorgu. 526, 933, 997, (1060), 1074-1076

Iorga, Nicolae. (28), (226), (332), (522), (545), 565, 998, 1143, (1236), 1258,

(1276), (1572), 1631, (1633)

Iorgulescu, Mircea. 1215

Isac, G. 869

Ivaşcu, G. 870, 999

Istru, Bogdan. 1170

Itchis, M. B. 1015

Ivaşcu, G. 1034

278

J

Jercan, Ion. 1360

Jerizanu, Gh. 1339

Jerunca, V. 1404

Juc, Victor. 538, 1405, 1406

K

Kalustian, L. 1108, 1114, 1119, 1120, 1121, 1132

Kerenski (245)

Kidel, Alexandru. 871

Kirileanu 475, (1121), (1132)

L

Lascăr, Antoniu. 647

Lascăr, Sebastian. 745

Lazarev, Artiom. 1171, (1589)

Lăstun, I. 639

Lăstun, T. 669

Lăzărescu, I. 463, 464, 996

Leandru. 552, 1407

Lecca, O. D. 1126

Lefter, Ion. 509, 1304

Lemny, Şt. 477

Leon, Aurel. 1045, 1077

Leoneanu, L. 671, 706, 707, 769, 803, 873, 874, 1164, 1261, 1329

Leu, Ion

Livescu, Cristian. 1217

Leoyd Demarest H. (159)

Locusteanu, P. 594

Lovinescu, Eugen. 537, 875, 934, 1046, 1057, 1065

Lozovanu, Constantin. 533, 534, 535, 538, 1321, 1361-1363, 1408

Lozovanu, E. 535

Lungescu, N. 770

Lungu, Eugen. 509

Lupan, N. 1340

Lupi, Gino. 1013

Lupu, N. 526, 935

M

Macarie, Gh. 1107

Macoviciuc, Vasile. 1148

Madan, Gheorghe V. 578, (1614)

279

Madievski, S. 1259, 1450

Maftei, I. 1093, 1323

Malaneţchi, Vasile. 1533

Maliţa, Liviu. 1260

Mancaş, Mircea. 526, 936

Manea, Const. 804

Maniu, Iuliu. (19), (412), (427), 632

Manoilescu, M. 1324

Manolescu, Florin. 1218

Manolescu, Ion. 876

Manolescu, Nicolae. 537, 1076, 1094, 1219, 1305, 1385, 1451, 1481, 1573

Manoliu, Petru. 537, 805, 937

Manu, Emil. 1098

Marcu-Bals, P. (656(, 672

Mardan, Mugur. 806, 877

Marnet, R. 957, 958, 1502

Marghiloman, A. (323), 1325, 1326

Marian, Boris. 1534, 1535

Marinescu, C. Gh. 1190, 1327

Marino, Constanţa. 1126

Matcovschi, Dumitru. (1589)

Matheescu, N. N. 524, 526, 708, 878, 938, 967

Matvei, Valeria. 1503, 1575

Mănescu, Manea. 1123

Mănuilă, A. 1364

Mărgineanu, Nicolae. 1025

Mătăsatu, L.G. 879

Mecu, Nicolae. 1220

Mehedinţi, T. 192

Micu, Dumitru. 982, 986, (988), 1000. 1026, 1365, 1452

Mihai, Nicolae. 1409

Mihail, Dinu. 1536

Mihail, Ioan. 880

Mihail, Petre. 807

Mihail, Viorel. 1431, 1453, 1537, 1575

Mihalache, Ion. 625

Mihăilescu, Dan, C. 1221

Mihăilescu, Dumitru. 709

Mihăilescu, Florin. 1178

Miliukov, Paul. (160)

Mille, Constantin. 94

280

Miller, Verghi Marg. 710

Minciună, Mihail. 648

Minulescu, D. (635)

Mira, P. 711

Modorcea, Gr. 1149

Moldovan, Roman. 524

Moldovanu, D. 526, 939, 1061

Moruzi, Semastian. (144)

Mreja, I. 808

Munteano, B. 952

Murăraşu, D. 968

Muşat, Mircea. 1035, 1133, 1172, 1191

Mulat, Virginia. 530, (1098)

Müller, Guttenbrunn, A. (161)

N

Nastasiu, V. 1482

Nădejde, Sofia. (48), (82), (115)

Năsturel, M. 1505

Neacşu, Gh. 1306

Neagoe, Stelian. 1090, 1326, 1328

Neamţu, A. 881

Necula, I. 1262

Nedelea, D. 613

Negoiţă, C. N. 1047

Negoiţescu, Ion. 537, 1017, 1058, 1079, 1263, 1329

Negru, Gheorghe. 1614

Netea, Vasile. 1150

Neuman, Justian. 771

Nicanor, P. et. Co. 566, 572, 587, 595, 635, 673, 712, 809

Nicoară, Silviu. 713

Nicolescu, G. C. 940

Nicu, Alexandru M. 811, 812, 882-884

Niţă, Serghie. 614, (655)

O

Obreja, Iaşi G. 885

Omicron, 746, 1164, 1261

Oprecu, Const. 621

Oprina, Adrian. 1099

281

Ornea, Zigu. 28, 34, 35, 37, 44, 474, 528, 532, 547, 987, 988, 1019, 1046,

1048, 1049, 1080-1083, 1095, 1100, 1101, 1109, 1115, 1134, 1151, 1173-

1177, 1192, 1222-1225, (1230), 1264-1266, (1298), 1311, 1410, 1433,

1523, 1576, (1655)

P

Paladi, Tudor. 46, 47, 1538

Panaiteanu, Emil. 640

Panaitescu, Dumitru D. 1066

Pandrea, Petre. 524, 526, 772, 773, 887, 888, 941, 973, 1124, 1267, 1577

Panu, D. 135

Panzari, Radu. 980

Papadima, Ovidiu. 747, 813, 969

Papahagi, Marian. 1094, 1481

Papu, Edgar. 1193

Papuc, Ion. 1102

Paraschiv, Florin. 1152, 126

Pasat, Valeriu. 1539-1543

Pascal, Bonetti. (158)

Patraşcanu, Lucreţiu. 974

Paul, Radu M. 526, 944

Pavel, Sorin. 714

Pântea, Gherman. 715

Pânzaru, Sava. 1330, 1615

Pasat, Dumitru. 1602

Păunescu, Adrian. 1604

Perpessicius. 537, 716, 717, 953, 1067-1070, 1135-1140, 1227, 1268, 1269,

1578-1581

Peteanu, Diuna. 970

Petraşincu, Dan 748, 889

Petre, Mihail. 537

Petrencu, A. 1287, 1434, 1435

Petrescu, Camil. 641

Petronius, Caius. (109)

Petrov, Tamara. 543, (1571)

Petrovici, Ion. (1042)

Philippide, Al. A. 537, 718

Piru, Al. 1116, 1118

Poenaru, Daniela. 1050

Pompiliu, Mircea. 1103

Popa, N. 463, 996

282

Popescu, Ghiţă. 814, 890, 892

Popescu, Radu. 1084, 1117, 1270

Popescu, Spiridon. 655

Popescu, Stelian. 893

Popovici, Aurel. (28), (116), (148)

Popovschi, Nicolae. 526, 942, 1271, 1276

Porucic, T. 943

Poştarencu, D. 1411, 1436, 1437, 1483

Potopin, Ion. 971

Pyrhon. – Vezi Constantinescu Pompiliu

R

Radian, Sanda. 1153

Radiana, Rafail. 894

Radovici, Ion. (48), (149)

Radu, Sandală. 1627

Rainer, Fr. I. 1104

Ralea, Mihai D. 526, 537, 642, 649, 656, 720, 895, 896, 945, 1091, 1178,

1272, 1582

Raşcu, I. 525

Rţleu, Mihai D. 524

Rău, Alexe. 1601

Răutu, N.N. 622

Rebreanu, Liviu. (546), (749), (1063), (1426), (1493)

Rodion. 556, 557

Roman, Eugen. 897

Roman, Horia. 678, 898

Romanov, Nicolai. (332)

Rosetti, Radu. (118, 155), (181), 591, 1126

Rotaru, Ion. 1051, 1544

Rusu, Andrei. 1243, (1286)

S

Sachelarie, N. 749

Sadoveanu, Izabela. 537, 815-818, 899, 946, 1110

Sadoveanu, Mihail. 526, 537, 600, 900, 901, 947, 959, 1273, 1276, 1366,

1387, (1513)

Sadoveanu, Profira. 537, 819, 1020

Samson, A.P. 1105

Sanielevici, H. 623

Sansoni, G. (1013)

283

Sasu, Aurel. 480, 491, 1094, 1303, 1481

Savu, Al. Gh. 1085

Sângereanu, Zaharia. 1086, 1106

Săndulescu, Al. 1111, 1307, (1322), 1332

Săteanu, C. 722, 723, 750, 751, 774-776, 820-822, 902, 1632

Scorţescu, G. 559

Schina, M. 954

Scurtu, Ioan 1071, 1341, 1432

Sebastian, L. 752, 753

Sebastian, Mihail. 537, 724-726, 823-825, 903, 1141

Serghie, Em. 904

Sevastos, M. 537, 683, 754, (769), 777, 826, 905-909, 998, 101

Simion, Eugen. 1057, 1065, 1425

Simionescu, I. 1126

Simonescu 475

Simuţ, I. 1230

Sion, I. 1044

Slutu-Grama, Claudia. 1583

Sor. 579

Sorin, Nicolae. 465, 1044

Spătaru, N. 910

Spătaru, Tatiana. 1602

Spiridon, Monica. 1231

Spiridonică, Mihail. 1322

Stati, Vasile. 1484

Stăjilă, P. 911

Stănescu, C. 1008

Stere, Gheorghe. 1072, 1274

Stere, Maria. (545), 1122, 1126, (1166), (1508)

Stere, Roman C. 948, 1052, 1127

Steuerman, A. 557

Stolipin. (99)

Strâmbeanu, Andrei. 1604

Struţeanu, Scarlat. 727, 728, 755

Stupu, V. (55)

Sturdza, A. (522)

Sturdza, D. 117

Suchianu, D.I. 526, 537, 674, 729, 949, (1149)

Simuţ, Ion. 42

Surugiu, Liliana. 538, 1388, 1412

284

Ş

Şeicaru, Pamfil. 527, 537, 615, 827, 989, 1485

Şeişanu, Romulus. 657

Şerban, Mihail. 913

Şerban, N. 598

Şpac, Ion. 1479, 1628

Ştefan, Ion George. (915)

Ştefaneli, Aurel. 950

Ştefănescu, Alex. 1308

Şuluţiu, Octav. 537, 756, 756, 758, 778, 779, 828, 914, 1413, 1584-1586

T

Tatos, I. 829

Teodoreanu, Al. 679, (1056)

Teodoreanu, Ionel. 977, 1110

Teodorecu, Maruan. 1425

Teodorescu, Paul. 1194

Teodorescu-Branişte, Tudor. 537, 730-732, 1164, 1179, 1194, 1261, 1414

Teodorovici, Maria. 537, 1392, 1413, 1414, 1415

Tertulian, N. 1009, 1014, 1092

Tolstoi, L. (14), (28), (29), (36), (48), (147), (478), (1330), (1368), (1615)

Toma, Deagoş. 1587

Toma, Inocenţiu. 1416, 1417

Tomescu, Gh. 960

Topârceanu, G. (1006), (1055), (1131)

Topilina, Valentina. 538 (rus.)

Topliceanu, Al. 627, 675, 830, 1633

Traian, Bratu. 930

Trandafir, Djuvara. (142)

Troianowschi, Lidia. 538, 539, 540, 1342, 1366-1370, 1389-1390, 1418,

1454, 1486, 1504, 1588, 1591

Tulbure, Gh. 1195, 1232, 1233, 1275, 1276, 1309, 1371

Ţ

Ţurcanu, Constantin. 1154

Ţurcanu, Ion. 1589

U

Ungheanu, Mihail. 38, 1092, 1391

Ungheanu, Mihail. 1234

Ursu, G.G. 992

285

Uspenski, Gleb. (48), (84)

Ustian, Ion. 545, 1545

Usturoi, Tudor. 1372

X

Xenopol, A. (145), (551), 558

V

Vaida (588), (590)

Vaida-Voievod, Al. 651

Varta, Ion. 1373, 1439, 1447, 1605

Vartic, Mariana. 1303

Varticean, Iosif. 990

Vasilache, Vasile. 1180

Vasilenco, Ion. 991, 1277, (1550(, 1617

Vasiliu-Hasnaş, El. 831, 832

Vartic, Mariana. 480, 491

Vaum, Ecaterina. 1143, 1258

Vârgolici, Teodor. 1089

Vicol, Dragoş. 545, 1546, 1590

Vieru, Grigore. (1538)

Vinea, Ion. 676

Vitner, Ion

Viţchi, S.A. 733

Vizirescu, Pan. M. 916

Vlad, C. 780

Vladimir Ilici [Lenin]. (1061)

Vlădescu, Toma. 834, 917

Voicu, Ştefan. 526, 951

Voinov, D. Vrânceanu, Dragoş. 759

W

Weiss, Aureliu. 961

Wilde, Oscar. (14), (29), (48), (109), 175

Z

Zaciu, Mircea. 1059, 1094, 1481

Zalis, Henri. 1278

Zamfir, Mihai. 537, 1181

Zamfirescu, Duliu. 580, 602

286

Zamfirescu, G. M. 537, 734, 760

Zazulin, M.C. (962)

Zgardan, Lidia. 1449

Alfabetul rusesc

Б

Бадиу, В. 1653

Буздуган, И. 1656

Бырса, Г. 1662

Бэтрыну, Н. 1657б 1658б 1660

В

Виноградов, В.Н. 1646,1649

Волтурин, Д. 1647

Г

Гилас, М. 1650

Греков, Ю. 1665

Греку, Р. 1668

Гросул, В. Я. 1651

Гулиан, К.И.

Е

Епуре, Б. 1656

И

Инкулец, И. 1656

К

Кэпряну, И. 1659

Л

Лурье, Г. 1640, 1641, (1643)

М

Мадиевский, С. А. 1654

Манолеску, Николае 1655

Мариан, Борис. 1667

Морару. 1642

Мошану, А. К. 1648

Р

Ройтманъ, М. 1636

С

Соловьева, Татьяна. 1666

Т

Tudor, Iorgu. 1639

287

Топилина, Валентина. 1663

Тулбуре, Г. 1652

У

Устурой, Тудор. 1661

Ф

Фуртунэ, П. 1662

Ч

Чимпой, Михай. 1664. 1665

Чобану, А. 1659

Index etno-geografic

(Nume de ţări, popoare, localităţi, râuri, lacuri, văi, etc)

A

Ardeal. 8, 36, 108, 136, 166

Austria. 122, 188, 214

Austro-rus. 178

Austro-ungar. 110, 1381

B

Balcani, Balcanic... . 180, 184, 212, 285

Provinciile Baltice. 266

Basarabia şi basarabeni. 18, 19, 36, 39, 48, 100, 101, 120, 121, 193, 204,

205, 206, 222, 227, 301, 302, 308, 361, 365, 444, 445, 497, 510, 521, 526,

545, 578, 612, 628, 630, 638, 639, 648, 650, 660, 712, 739, 788, 865, 931,

942, 958, 971, 1012, 1315, 1254-1256, 1259, 1274, 1276, 1284, 1287,

1299, 1328, 1362, 1396, 1404, 1419, 1430,1432, 1434, 1439, 1450, 1463,

1526

Bazinul Dunării 39, 48, 207

Bălţi 643

Brest-Litovsk 324

Britanica 369

Bucovina 140

Bucureşti 185, 879

Budapesta 572

C

Cazaci (Federaţiunea cazacilor) 320

Ceahlăul 782

Cetatea Alba 526, (932)

Cetatea Petru şi Pavel 327

Chişinău 48, 330, 522, 954, 1293, 1410, 1637

288

„Cinema Modern” (sala). 187

D

Dunărea 344

E Elenism 1, 36

Englez (scriitor) 109, 368

F

Finlanda 232

H

Habsburgi 150

I

Iaşi, ieşeni 13, 48, 52, 258, 274, 303, 336, 339, 350, 573, 644, 653, 840, 985

Iudaism 1, 36

J

Japonez 124

K

Kiev, 13, 350

L

Latin, 109

Lituania 243

M

Mahomedanii 244

Moldova 195, 1015, 1322

P

Popolia 278

Petrograd 258, 259, 284

R

Romani 3

Românesc, 137, 346

Români 150, 207, 355

România 7, 9, 10, 13, 14, 19, 39, 41, 48, 100, 120, 178, 180, 191, 218, 219,

227, 241, 275-279, 288, 334, 353, 361, 497, 510, 520, 522, 531, 650,

1287, 1299, 1328, 1352, 1430, 1432, 1434, 1439, (1644, rus.)

România Mare 301

Ruşi din Siberia 68, 84, 241

Rusia şi ruşii 13, 39, 48, 99, 113, 124, 140, 156, 160, 220, 244, 249, 253,

260, 271, 273, 277, 281, 289, 299, 316, 356, 501, 638, 775

S

Siberia 12, 68, 177, 319, 1539

Soroca 15, 19, 499, 522, 643, 1191

289

T

Transilvania 522

U

Ucraina 13, 269, 275, 278, 292, 293, 328, 353, 362

Ungaria 140

Unguri 74

Indexul periodicilor,

în care au fost publicate scrieri de C. Stere şi despre el

a) Alfabet latin

A

Academos (1522, 1569), (1570), (1590)

Adevărul 51-53, 67, 94, 367, 370, 400, 401, 406, 407, 409-411, 414, 416-

421, 423-438, 440-445, 454, 456, (568), (596), (611), (632), (636, 642),

(645-647), (654), (655, 662, 664, 667), (678), (680, 681), (690, 691),

(699), (701, 702), (732, 740, 750), (753, 754), (764, 769), (771, 772, 774),

(784), (786), (788), (792, 793), (795, 801), (816, 820), (821, 822), (839,

841, 843), (848, 849), (857, 860, 863), (886, 887), (898, 905), (907-909),

(913, 921, 925), (934

Adevărul literar şi artistic 452, 453, (670, 671, 674), (684), (687-689), (692,

700), (706, 707), (719, 933), (736, 738), (745, 752), (762, 766), (777,

789-791), (800), (815, 817-819), (844, 895, 850), (868), (871, 873, 874),

(899, 906, 946), (1254), (1427, 1428),

Alunelul 512

An (Ploieşti) (1360)

Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. Cuza” din Iaşi (1039)

Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova (1563)

Ancheta (708)

Anuarul Universităţii pe anul academic 1935-1936 (930)

Apostrov (1260)

Argeşi (1147)

Arhiva 91, 92, (558)

Astra (1300), (1398)

Ateneu (1217), (1226), 1265)

Aurora 374, 378, 381, 383, 389, 401, 405, 408, (617, 624,-627), (634), (639)

Azi (778)

290

B

Basarabia (revistă) 491, 498, 499, (1216), (1236, 1238), (1250, 1253)(1271,

1273), (1275, 1276), (1290), (1301), (1309, 1320, 1322), (1329); (1332,

1458)

Basarabia (ziar) 111, (1440)

Bilete de papagal (652)

Braşovul literar (785)

Buletinul cultural al Asociaţiei universitare „Frăţia studenţească” (711)

Buletinul oficial 190

C Caiete critice (1336)

Calendar Naţional-2005 (1503, 1574)

Calendarul bibliotecarului (1337, 1383)

Capitala (1482)

Caradaşca (869)

Cercetări filosofice (980), (981), (987, 988)

Chemarea (608, 613, 614)

Confluenţe bibliologice (1571)

Contemporanul (1103, 1154), (1356)

Contrafort 501, (1345, 1347), (1422, 1550)

Contrapunct (1221, 1297), (1297), (1304, 1374)

Convorbiri literare 488 (551), (580, 727, 728), (755, 962, 1099), (1161),

(1167, 1470), (1572)

Credinţa (805), (937)

Cronica (1037) (1052, 1053), (1063), (1097, 1106), (1145, 1189), (1213)

Cruciada românismului (876)

Cugetul 506, (1362, 1445), (1483), (1486)

Cultura Moldovei (990, 991)

Curentul (677, 746), (759), (807), (827

Curierul de Seară (1130, 1312(, (1313, 1315), (1349, 1397), (1435)

Cuvânt moldovenesc (648, 862)

Cuvântul 497, (637), (640, 663), (716), (717), (1259)

Cuvântul liber (633, 641), (781) (782), (856)

Cuvântul românesc (1340)

D

Datina (698)

Destin românesc (1448, 1614)

Deşteptarea (858)

Dezbaterile Adunării Deputaţilor 95, (564, 620)

Dilema (1433, 1487)

Dimineaţa (695), (720, 731, 744), (826)

291

Din trecutul nostru (761), (838)

Discobolul (748)

Dreptatea 412, 413, (560), (651), (714), (895)

Dreptul: Săptămânal juridic (1627)

E

Echinox (1024)

Epoca (573(, (578)

Era nouă (550)

Evenimentul 54-56, (554), (559-561), (574-577), (586)

Evenimentul literar 50, 58-60, 62, 63, 65, 66, 69-85, (1334)

Expres magazin (1325, 1328)

F

Facla (658, 666, 676), (787), (867), (875)

Falanga literară şi artistică (582)

Familia (779), (828), (914, 1230), (1298)

Făclia (675), (1200), (1240), (1283)

File de filozofie (1390)

Flacăra (1114), (1114), (1121)

Flamuri (802)

Florile dalbe 511, (1594)

Flux: Ed. De vineri (1447, 1476), (1477, 1605)

Forum (977)

G

Gazeta bibliotecarului (1601)

Gazeta literară (1004, 1006)

Gazeta ţăranilor 128

Gînd românesc (763)

Gîndirea (679), (747, 813)

Gîndul vremii (767, 864)

Glas tânăr (709)

Glasul Moldovei (1450)

Glasul naţiunii 500, 507, (1346), (1364), (1380, 1387), (1430, 1443)

I

Independenţa economică (829)

Izbânda (603-606), (609)

Î

Îndreptarea (602)

Însemnări ieşene 462, (840), (847), (900), (956, 959)

Întregirea (1255)

292

Învăţământul public (1195)

L

L’Independance Romaine 120

La zid (797)

Liberalul 164, (562)

Limba română (1404), (1435), (1437), (1599)

Literatorul (1293)

Literatura şi arta 483, (1168, 1211, 1212), (1251, 1262, 1282), (1286, 1291),

(1294, 1299), (1306), (1318, 1333, 1344), (1350, 1355), (1357, 1358),

(1373, 1382, 1399), (1519, 1602), (1604

Luceafărul (1048), (1092), (1095), (1102, 1148), (1150, 1152), (1218),

(1222, 1235), (1305)

Lumea (685), (722), (775), (776), (866, 870), (901, 904)

Lumea nouă 61, 86-90

Lumina 201-338, 340, 341, 344-365, (600)

Luminătorul (1520)

M

Magazin bibliologic (1395)

Magazin istoric (1041, 1061), (1175, 1192), (1223, 1285, 1609)

Manifest (783)

Manuscriptum 472, (1062), (1066-1070), (1072, 1075), (1080, 1087), (1087,

1123, 1125), (1206)

Meridianul Timişoara (1316)

Mesagerul (1439)

Metaliteratura: Analele Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creanga”

(1456, 1457), (1460-1462), (1471, 1488)

Miniaturi (749)

Mişcarea 173, 182, 187, 189, 192, 200, (585, 588-590)

Moldova 193, 195, 198, (1202), (1534, 1535), (1610)

Moldova literară 502, (1351), (1376

Moldova socialistă (1229), (1232)

Moldova suverană 505, (1302), (1384, 1386), (1536, 1537)

Momentul 339, 342, 343, (599)

Monitorul oficial 376, 377, 422, (563)

Munca 57, 64, 68, (549)

N

Natura 513, (553, 1510, 1517)

Noutatea (552, 1407)

Noutăţi editoriale (1201)

293

O

Opinia (553, 555-557(, (569, 574), (686, 723), (735, 742,751(, (780, 879),

(880), (1290)

Ora satului (1502, 1505), (1518)

Orizont (Timişoara) (1058)

P Pagini basarabene (861, 882)

Patria (631)

Patrimoniu (1257), (1311)

Pământ şi oameni (1372)

Presa Olteniei (804)

Prezentul (713)

Progresul social (718), (730, 734), (760)

Propaganda (supliment) 93

R

Rampa (703), (704), (823-825); (889, 903)

Ramuri (1008), (1231)

Revista asociaţiei învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi 455, (808)

Revista avocatului Poporului (1619), (1622)

Revista de filozofie (1009)

Revista de filozofie şi drept (1363), (1368)

Revista de istorie a Moldovei (1335)

Revista de istorie literară 504, (1141, 1174)

Revista de lingvistică şi ştiinţă literară 486, 487, 489, 493-495, (1197, 1198,

1330), (1480, 1492), (1513)

Revista de studii sociologice şi muncitoreşti (835-837), (846, 853), (878),

(888, 896, 897), (967

Revista fundaţiilor regale (794), (964)

Revista istorică.Seria nouă (1317)

Revista Moldovei (621), (622)

Revista naţională de drept (1501, 1607, 1608), (1611-1613), (1618, 1620,

1621), (1622-1626)

Revista română (Iaşi) (1419)

Revista societăţii Tinerimea română (743)

Revista Vremii (770), (814), (890-892)

România (1012)

România Km 0 (Baia Mare) (1455)

România literară 473, (724-726), (1078, 1082-1084), (1111), (1117, 1151),

(1173), (1177, 1215, 1219), (1224, 1225), (1307, 1308, 1410), (1098

S

Sămănătorul (565)

294

Săptămîna 505, (1098, 1339, 1371), (1400, 1401), (1426, 1429), (1431,

1444), (1453, 1463), (1491, 1539-1543), (1575), (1628)

Secuimea (690)

Sfarmă piatră (834(, (916, 917)

Sfatul Ţării (607, 610, 612)

Societatea de mîine (693), (796), (851)

Sociologia românească (1295)

Sport Turism (1338)

Steagul (601)

Steua (1209), (1210)

Studii şi cercetări istorice, literare şi folclorice (983)

Studii şi cercetări ştiinţifice (1038), (1054)

Suflet nou (881)

Ş

Ştiinţa (1279, 1310)

T

Timpul (Chişinău) (1606)

Timpul (România) (1281)

Timpul: Cotidian naţional (1616)

Timpul de dimineaţă 510, (1516)

Tineretul Moldovei 508, (1233), (1385)

Tyrageţia: Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei (1348, 1587)

Tribuna (1144), (1280)

Tricolorul (1228), (1234)

Trivalea (806), (877)

Ţ

Ţara (1411), (1417)

Ţara nouă (615, 618)

U

Ulise (756, 757)

Universul 188, (657, 893)

V

Viaţa (970, 971)

Viaţa Basarabiei (revistă) 457, (682), (705), (721, 810-812), (831-833),

(842, 852), (865, 883, 884), (894), (910-912), (915, 957, 958)

Viaţa Basarabiei. Seria nouă (1562)

Viaţa Basarabiei (Ziar) 371-373, 375, 379, 380, 382, 384, (643, 659), (660,

661), (665, 668)

Viaţa literară (758)

Viaţa românească 96-110, 112-119, 121-127, 129-163, 166, 168-172, 174,

176-181, 183-186, 191, 194, 196, 197, 199, 366, 368, 369, 385-388, 390-

295

397, 399, 402-404, 415, 451, 458, 459, 461, 466-471 (566), (572), (587),

(591, 592), (595), (597, 598), (616, 635), (649, 650), (656, 672, 673),

(712, 729, 737), (773, 799), (809, 872), (918, 919), (922-924), (926, 927,

929), (931-933), (935, 936), (938-945), (947-951), (961, 982, 993), (994,

995), (997, 999), (1016, 1018), (1036, 1047), (1050), (1060), (1220, 1378

Viaţa satului (1343, 1353), (1359, 1361), (1366, 1370)

Viitorul 165, 167, (570), (571), (583)

Voiaj (765)

Vremea (696), (697, 741), (798), (854), (855)

Z

Zările 449, 450

b) Alfabet rusesc

Б

Бессарабская почта (1642)

В

Вечерний Кишинэу (1657), (1658-1660), (1662)

Г

Голос народа (1656)

Горизонт 516, (1650)

З

Земля и люди (1661)

К

Каторга и ссылка (1640

Кодры (1647)

Красная Бессарабия (1641, 1643)

М Молдавия литературная: Кодры 517, (1653, 1664)

Молдавский исторический журнал (1654)

Н

Народное образование (1652)

Независимая Молдова (1667)

Нистру 478, 485, (1158-1160), (1162, 1165, 1166), (1170, 1171), (1180,

1182, 1186)

О

Оризонтул 479, 482, (1163)

П

Педагогул советик (1187)

Р

296

Румынская литература (1655)

С

Сов.Молдавия 518

Сфатул Цэрий 514, 515, (1634-1639)

Т

Тинеримя Молдовей 484, (1188)

Ю

Юридический мир (1668)

X. ADDENDA

Din opera protagonistului

Poporanismul

Poporanismul ca fenomen social mai întins şi mai însemnat s-a născut

în Rusia. Pentru ce găsim de cuviinţă a răsădi la noi, sub ceriul senin al

României, această floare răsărită sub „ceriul de plumb” al ţării întunericului,

şi al Geriului, în atmosfera înăbuşitoare a unui despotism fără seamăn?

Nu putem răspunde dacă nu vom analiza mai întîiu condiţiile sociale, în

care a apărut poporanismul – astfel vom înţelege ce este el.

Faptul cel mai caracteristic al Rusiei contemporane este contrastul

enorm între starea intelectuală şi socială a păturilor de jos, care n-au ieşit încă

din faza barbară cu toate prejudiciile şi lipsurile ei, căci abia acuma intră în

faza capitalistă a producţiei şi cari în relaţiile lor sînt acuma încă stăpînite de

formele unui comunism decăzut şi ale economiei naturale, dintr-o parte, şi

între aspiraţiile şi idealurile aşa-numitei pături culte – dintr-alta. Această

pătură, stînd la înălţimea culturei şi civilizaţiei popoarelor celor mai înaintate

din Europa, avînd mintea îmbogăţită cu toate datele ştiinţei şi filozofiei,

simţind o nevoie arzătoare de un traiu mai omenesc, se vede de fapt lipsită de

orice drept, urmărită cum se urmăresc numai fiarele sălbatice, redusă la o

vegetare păcătoasă; şi ea se uită împrejuru-i, vede că nu poate aştepta ajutoriu

de la nimene, nicăierea nu poate găsi vreo zare de scăpare; chiar masele

muncitoare, singurele pe cari dînsa s-ar putea rezema într-o încercare de a

răsturna actuala stare de lucruri şi cari sînt încă mai nenorocite decît dînsa –

zac într-o toropeală: ele n-au ajuns încă la acea fază cînd muncitorimea

cîrmuieşte mersul evoluţiei sociale.

Astfeliu s-a născut acea atracţiune uimitoare a păturii culte către

„popor” care s-a manifestat în anii de după 70 prin „mersul în popor” al

tinerilor culţi şi entuziaşti. Nu voiu urmări această mişcare, pentru că aceasta

iese din cadrul articolului meu. Voiu arăta însă o particularitate care

deosebeşte mişcarea rusească de toate celelalte. Idealul celor dintîi

297

poporanişti a fost socialist şi nici n-a putut fi altul pentru că: 1) ştiinţa şi

filozofia europeană, ca şi istoria tuturor suferinţelor maselor muncitoare din

Apus, le dădea în socialism o singură formulă, care a putut ţinea piept tuturor

atacurilor şi criticilor şi 2) pentru că singura clasă în Rusia, ale căreia interese

coincideau perfect cu ale lor, era muncitorimea. însă, pe cînd în Europa, dacă

vreun om din păturile superpuse îşi însuşea interesele muncitorilor şi se punea

în fruntea lor, el nu avea alt rol decît acela al unui mandatariu, după el stăteau

masele proletariatului organizat şi conştient care de fapt îi controlau şi

diriguiau, el nu putea avea înrîurire decît întru atîta, întrucît împărtăşa

vederile şi tendinţele proletariatului. Adesea chiar proletariatul se organiza şi

lucra cu totul nepotrivit schemelor doctrinarilor şi teoreticienilor lui, şi pe

urmă chiar impunea lor, silindu-i de a recunoaşte că nu cu dînşii a fost

dreptatea, în Rusia, dimpotrivă, masele muncitorilor sînt inerte şi nepăsătoare,

ele n-au măcar concepţia progresului şi socialismul vine la dînsele de sus prin

propaganda tinerilor culţi, cari încearcă să le lumineze şi să le organizeze.

Entuziasmul şi devotamentul acestor tineri apostoli ai socialismului în

Rusia au creat acolo o atmosferă cu totul deosebită mai în toată pătura cultă şi

toată literatura de admiraţiune şi dragoste pentru popor.

Acesta şi este poporanismul. El e mai mult un sentiment general, o

atmosferă, cum am zis, intelectuală şi emoţională, decît o doctrină şi un ideal

bine hotărît; analizîndu-l, putem scoate din el următoarele elemente

constitutive: iubirea nemărginită pentru popor – sub care se înţelege

totalitatea concretă a maselor muncitoare şi producătoare – apărarea devotată

a intereselor lui, lucrarea entuziastă şi sinceră spre a-l ridica la înălţimea

unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat, iar ca substrat teoretic

putem arăta ideea: 1) că poporul numai el singur are dreptate, că el veşnicul

martir, veacuri întregi a muncit şi a vărsat sîngele său pentru a ridica pe

umerele sale întreaga clădire socială, şi 2) că toate păturile superpuse au, din

pricina aceasta, faţă cu poporul o datorie atît de mare, că dacă ar dori sincer

să o plătească, n-ar putea, cu toate jertfele, cu tot devotamentul şi abnegaţia

lor, să plătească măcar procentele. Aceste idei au fost formulate în celebrele

„scrisori istorice" ale lui Mirlov (P. Lavrov, cunoscut emigra[n]t rus din

Paris).

Din cele spuse reies două fapte: 1) că poporanismul în Rusia se

datoreşte împrejurărei că ideile, crescute în Europa pe baza mişcărilor

muncitorimei, s-au întrodus acolo prin pătura cultă şi 2) că poporanismul, ca

fenomen social, e şi mai îngust şi mai larg decît socialismul. Mai îngust,

pentru că cuprinde numai pătura cultă, muncitorii şi ţăranii socialişti vădit că

nu pot fi şi nu-s poporanişti, şi mai larg, pentru că, dacă toţi socialiştii din

pătura cultă sînt poporanişti, nu toţi poporaniştii sînt socialişti, deoarece,

298

pentru a fi socialist, nu poporanist, pe lîngă elementele arătate mai sus, ar

trebui să aibă încă ceva, o teorie istorico-socială şi un ideal foarte bine hotărît.

Într-un articol următoriu vom vedea ce lumină aruncă toate acestea

asupra poporanismului în România.

„Evenimentul literar”, anul I,

nr. 15, din 28 martie 1894

Reprodus din: Stere C.. În viaţă, în literatură… Cartea a cincia / Ed.

Îngr. Şi note de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 17-19. – (Scrieri V9.

„Poporul” în artă şi literatură

Într-un articol precedent („Poporanismul”,– „Evenimentul literar”, nr.

15) am arătat, că atracţiunea uimitoare a păturei culte din Rusia către popor se

datoreşte împrejurărei, că ideile născute în Europa pe baza mişcărilor sociale

de acolo au pătruns „ţara gerurilor şi a nihilismului” prin pătura cultă, care la

rîndul ei n-a putut găsi nicăieri nici un sprijin pentru a scăpa din starea-i

păcătoasă decît în popor, în masele muncitoare, atît de nenorocite şi hulite şi

ele, zăcînd într-o toropeală şi fiind foarte înapoiate din punctul de vedere

cultural şi social.

O singură privire asupra stărei de lucruri în România e de-ajuns, ca să

ne convingem, că e multă asemănare în această privinţă între Rusia şi

România.

Şi la noi toată viaţa noastră culturală şi socială e determinată de

curentele intelectuale şi sociale ale Apusului. Şi la noi elementele sănătoase

ale păturei culte, cari nu şi-au perdut cu desăvîrşire conştiinţa demnităţei

omeneşti şi nu s-au vîndut pentru vro fărîmătură de caşcavalul bugetar

bandelor de „acumulatori ai bogăţiei naţionale”, ce se numesc „partidele

noastre istorice” – şi la noi aceste elemente sănătoase n-au alt punct de

reazăm decît în muncitorimea, batjocorită şi prăpădită la noi dacă nu mai mult

decît în Rusia; şi la noi această muncitorime e cît se poate de înapoiată, şi

dacă elementele cinstite din pătura cultă la noi nu se trămit în Siberia, cauza

este, poate, numai că noi nu avem o Siberie, iar prigonirile noastre naţionale

contra ideilor „subversive”, nefiind de o brutalitate rusească, sînt destul de

simţitoare şi acute...

E un lucru firesc ca nişte condiţii asemănătoare să producă şi un rezultat

asemănătoriu. De fapt, avem şi noi un poporanism, deşi mai puţin energic şi

mai puţin pronunţat, ca în Rusia. Şi reamintesc, că „poporanismul” e mai mult

un sentiment general, o atmosferă intelectuală şi emoţională, decît o doctrină

şi un ideal bine hotărît; analizîndu-1, putem scoate din el următoarele

elemente constitutive: iubirea pentru popor – sub care se înţelege totalitatea

299

concretă a maselor muncitoare şi producătoare – apărarea intereselor lui,

lucrarea spre a-l ridica la înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi

neatîrnat („Even. literar”, nr. 15).

În ordinea politică poporanismul se manifestă prin aplicarea vechiului

adevăr, că „nu omul e făcut pentru sîmbătă, ci sîmbăta pentru om”, factorul

determinant devin masele concrete ale muncitorimei, cu toate interesele ei

culturale, economice şi sociale – de cari trebuie să ţină seamă toate

programele politice – şi nici într-un caz aceste mase nu se pot considera ca un

simplu material de experientaţie pentru aplicarea formulelor abstracte a

vreunui program oarecare ar fi el: program pentru popor şi nu popor pentru

program.

Aici vrau să spun cîteva cuvinte despre rolul poporanismului în artă şi

literatură.

Am zis altădată, că tendinţele sociale ale unei creaţiuni artistice sînt

determinate mai mult de modul de a simţi al artistului, decît de teoriile sale

(„Motivele artei”.– „Ev. literar”, nr. 16); şi am văzut acum, că poporanismul e

mai mult un sentiment general, o atmosferă intelectuală şi emoţională. Astfel

se lămureşte, ce am înţeles noi, cînd am declarat („Ce cerem de la artişti” –

nr. 12), că în poporanism se rezumează minimul de cereri, pe care-1 putem

face artiştilor, adică: apreciind tendinţele sociale ale vreunei creaţiuni din

punct de vedere moral şi social, noi ne vom conduce de criteriul poporanist.

Şi dacă vom găsi că opera artistului respiră de ură sau indiferenţă faţă cu

masele poporului, că tendinţele lui sînt vrăjmaşe intereselor şi năzuinţilor

muncitorimei, ca departe de a contribui la înălţarea acesteia, creaţiunea sa

împrăştie dispreţul pentru dînsa, o înjoseşte şi seamănă desfrîul şi putrejunea

morală, noi, fără să-i contestăm talentul sau geniul, dacă le are, vom declara

fără şovăire că această operă e imorală şi antisocială, să nu fie cu bănat celor

cu „arta pentru artă...”.

Poporanismul în literatură are două manifestări principale: 1) el ne face

pe noi să iubim poporul şi să-1 cunoaştem mai bine; el contribuie direct la

luminarea şi ridicarea poporului, prin o literatură adevărat populară.

Dacă cineva şi acum va crede că asemenea tendinţi ar înjosi literatura şi

ar izgoni-o din sfera-i adevărată a „eternului frumos”, noi nu vom mai discuta

cu dînşii, de vreme ce, desigur, niciodată nu ne vom putea înţelege: vorbim în

două limbi cu totul deosebite...

„Evenimentul literar", anul

I,

nr. 19, din 25 aprilie 1894

Reprodus din : Stere C. În viaţă, în literatură… Cartea a cincea / Ed.

Îngr. Şi note de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 22-23. – (Scrieri V).

300

Evoluţia individualităţii şi noţiunea

de persoană şi drept

Studiu sociologic şi juridic

(Teză de licenţă în drept*2)

„...Denn in der That ist die Rechts-

wissenchaft der hervorragendsten. Na-

tionen in socialer Beziehung den An-

forderungen der Zeit nicht ein mal in

dem dürftigsten Masse gerecht gewor-

den.”

Dr. A. Menger, „Ueber die socialen

Aufgaben der Rechtswissenschaft”

D-nei Maria C. Stere

Poate vei găsi, că e un sentimentalism de rău gust şi ne la locul lui de a-

ţi afişa astfel numele în public. Dar pentru o viaţă întreagă de suferinţi şi

chinuri, jertfită mie, acesta este singurul omagiu ce ţi-1 pot aduce. Cînd

tînără, aproape copilă, te-ai despărţit de ai tăi şi ai plecat din ticnitul Chişinău,

spre a căuta sub un cer străin şi duşmănos, pe ţărmurile Oceanului îngheţat,

pe un osîndit, pe un izgonit din viaţa civilizată, vechiul tovarăş al jocurilor de

copilărie,– atunci n-ai putut nădăjdui, că vor veni zile mai fericite. Acum,

cînd se pare, că vîntul soartei începe să bată în altă parte, primeşte, fără a te

supăra, această dedicaţie.

C. G. Stere

Prefaţă

Printr-un capriciu al soartei am intrat la universitate, după multe şi lungi

tribulaţiuni, la o vîrstă, în care de obicei tinerii părăsesc deja băncile şcoalei şi

întră în lupta vieţei. Acest fapt mi-a impus nişte îndatoriri mai mari, decît se

poate pretinde de obicei de la un student. Am căutat să fac, după puterile

mele, faţă acestor îndatoriri, şi în timpul cît am audiat cursurile universitare şi

prin această teză de licenţă. Dacă am reuşit, pot judeca profesorii mei mai

bine decît mine.

Dar aceeaşi situaţie excepţională mă îngăduie să spun cu toată

sinceritatea cîteva cuvinte asupra organizaţiei instrucţiei noastre superioare.

2 Iaşi, Tipografia H. Goldner, str. Primăverei, 1897.

301

Condiţiunile în care s-a născut şi s-a dezvoltat instrucţia superioară în

România – necesitatea de a satisface grabnic nevoile practice ale unui stat

tînăr, de curînd întrat în făgaşul statelor occidentale; trebuinţa imediată [... de]

primari, judecători, advocaţi şi alţi specialişti cu oarecare pregătire pentru

activitatea şi practica lor – explică şi justifică pe deplin faptul că universităţile

noastre au avut pînă acuma o direcţie prea practică. Ele, sub presiunea

împrejurărilor, fatal au luat mai mult înfăţişarea unor şcoli speciale, ceea ce

nemţii numesc Fachschule, un fel de scoale profesionale superioare. Din

cauza aceasta, la noi cursurile care au numai un interes general ştiinţific

adesea lipsesc cu totul sau sînt foarte reduse; aşa, de pildă – ca să vorbesc

numai de facultatea juridică din Iaşi – aci lipsesc cursurile de drept

comparativ, de istoria dreptului şi a instituţiilor, de sociologie3; iar cursurile

de economie politică şi de finanţe sînt unite într-o singură catedră, predîndu-

se amîndouă numai un singur an; asemenea filozofia dreptului se ceteşte

numai un an; şi întreg studiul dreptului e înghesuit numai în 3 ani ş.a.m.d.

Cred că a venit vremea ca această stare de lucruri să fie schimbată. În

faza actuală a vieţei noastre naţionale, nu mai e atîta zor de a avea un număr

oarecare de specialişti diplomaţi, cît se simte o nevoie urgentă de a crea o

adevărată cultură naţională, de a sădi adînc în tînără societate românească

interese intelectuale generale şi ştiinţifice, ca să se poată naşte la noi în ţară

un mediu în adevăr cult şi civilizat. Şi acest lucru nu se poate face, decît

creîndu-se în universităţile noastre adevărate focare puternice de cultură

ştiinţifică generală. D-l Tache Ionescu, fiind ministru de instrucţie, a spus

odată în cameră următoarele frumoase şi adevărate cuvinte: „Numai atunci

ţara noastră va însemna ceva în concertul statelor culte şi civilizate, cînd la

tezaurul comun al omenirei, vom aduce şi noi partea noastră. O idee, un

sistem filosofic, o credinţă, o descoperire, o operă de artă, trebuie să aducem

şi noi obolul nostru în avuţia comună a omenirei civilizate din care de atîta

vreme consumăm. Un popor nu-şi ia rangul printre popoarele mari decît

atunci cînd încetează de a fi numai un popor de consumatori şi devine un

popor de producători şi din punctul de vedere intelectual artistic.4

Dar acest vis se va putea realiza numai atunci, cînd va încolţi în ţară o

viaţă intelectuală proprie, o cultură, care ar prinde adînc rădăcini în societatea

noastră. Şi pană cînd universităţile noastre vor urmări numai scopuri practice

şi nu vor ajunge focare de cultură ştiinţifică generală, nu se va putea crea nici

o atmosferă de înalte interese intelectuale şi artistice; acei puţini, cari se pot

3 La Universitatea din Bucureşti a fost deschis anul acesta un curs de sociologie de către

eminentul profesor al facultăţii de litere, d. C.Dimitrescu-Iaşi. Ar fi de dorit ca acest curs să

fie obligatoriu şi pentru studenţii în drept. 4 Vezi discursul d-lui Tache Ionescu, rostit în şedinţa camerei din 17 martie 1895 cu

ocazia discuţiunei asupra budgetului instrucţiunei publice.

302

adăpa la izvoarele ştiinţei europene, se vor perde în mijlocul indiferenţii

publice, fără să găsească în ţară tradiţii de cultură şi un mediu potrivit pentru

a-i îmboldi la muncă ştiinţifică; universităţile vor urma să pregătească

specialişti mai mult sau mai puţin iscusiţi, dar nu vor putea să servească

intereselor generale ale ştiinţei şi ale civilizaţiei.

Mai mult. Reforma instrucţiei noastre superioare se impune nu numai

din acest punct de vedere, spre a putea şi ţara noastră contribui la tezaurul

comun al omenirei civilizate, ci şi din punctul de vedere al intereselor noastre

interne, al vieţei noastre politice şi naţionale. La fiecare pas auzim plîngeri, că

luptele noastre politice sînt atît de des lipsite de seriozitate şi sinceritate... Dar

dacă luptele politice sînt o necesitate a vieţii politice moderne, caracterul lor

nu se poate schimba decît cu ridicarea nivelului cultural şi ştiinţific în clasele

diriguitoare. Orice s-ar zice, ştiinţa în sine are înrîurire moralizatoare şi

înălţătoare. Şi din acest punct de vedere, se impune reforma mai ales a

facultăţilor juridice din cari cu deosebire ies viitorii oameni politici: advocaţi

în toate statele cu regim parlamentar dau majoritatea luptătorilor pe terenul

politic. Direcţia exclusiv practică a facultăţilor juridice va contribui la crearea

unor generaţii de oameni politici înguşti, fără vederi generale adînci, fără

orizonturi largi, într-un cuvînt, prea... practici...

Dar, mi se va zice poate, nu va suferi oare pregătirea practică?

Răspunsul e scurt: universitatea nici nu poate da o pregătire practică serioasă,

nici nu e aceasta misiunea ei. O pregătire practică serioasă nu poate da decît

organizaţia raţională a stagiatului, iar universitatea trebue să rămîe în

conformitate chiar cu numele ei (Universitas), numai un focar de cultură

generală ştiinţifică, care să poată servi de bază solidă pentru activitatea

ulterioară a unui cetăţean luminat şi profesionalist conştiincios.

Astfel, cred, între reformele cele mai urgente se impune sporirea anilor

de studii universitare pînă la patru, adăugîndu-se cursuri cu interes general

ştiinţific, care încă lipsesc şi lărgindu-se acele, cari sînt încă prea reduse.

Venind la teza de faţă, trebue să spun, că timpul nu mi-a permis s-o fac

aşa cum mi-ar fi cerut inima. Aş fi voit să-mi iau un subiect pur sociologic,

fiindcă îmi adunasem un material însemnat în această ramură de cunoştinţi,

căreia am consacrat mai mulţi ani de muncă. Dar regulamentul în vigoare al

facultăţii noastre nu permite. Astfel n-am putut nici utiliza în totul materialul

sociologic adunat, nici n-am putut – în cele cîteva luni pe cari le-am putut

consacra pentru subiectul atît de vast al tezei mele – să dau dezvoltarea

necesară chestiilor pur juridice. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să-mi

uşurez sarcina: acolo unde am fost silit să emit păreri, cari se puteau părea

cam riscante, am căutat, unde era cu putinţă, în loc să mă întind în dovezi,

cari ar fi cerut prea mult loc şi timp să mă sprijin pe scrierile autorităţilor

recunoscute în ştiinţă, chiar dacă în multe privinţi mă deosebeam în vederi.

303

Acelaşi lucru l-am făcut, chiar în privinţa dreptului roman primitiv, deşi

cunosc, că – „quod textibus non possumus, id testi-bus velle convincere” –

este o procedare de mult condamnată, ca „perpetua pestis in jure nostro”, dar

altfel ar fi trebuit să mai lucrez încă cel puţin un an la teza mea de licenţă. Din

această cauză expunerea a ieşit prea împestriţată cu note şi citaţii.

Astfel prezint această scriere mai mult ca un plan pentru o lucrare

viitoare – ca un program, în care adesea sînt silit numai să emit o părere, fără

să o dovedesc pe deplin. Dacă, cum sper, în viitor mă voiu afla în condiţii mai

prielnice pentru munca ştiinţifică, decît pînă acum, voiu relua acest subiect

pentru o tratare mai aprofundată.

De asemenea, trebuie să cer scuze, dacă stilul pe alocurea se va părea

cam greoiu şi fraza necorectă. Născut şi crescut într-o provincie românească

subjugată – care de aproape un veac a fost cu desăvîrşire sustrasă oricării

înrîuriri culturale din ţara-mamă, în care nu e permis să între măcar un

abecedar românesc şi în care limba românească se vorbeşte şi astăzi aşa cum

se vorbea în Moldova de oamenii inculţi acum un veac – am fost nevoit în cei

3 – 4 ani să mă pun la nivelul tuturor progreselor realizate de atunci în limba

literară. Oricîtă bunăvoinţă şi muncă aş pune, n-am putut încă reuşi.

*

Cu această ocazie să-mi fie ertat încă cîteva cuvinte pro domo: simt

nevoia de a le spune în momentul acesta, cînd se începe pentru mine o viaţă

nouă.

Am intrat în ţară, ca un naufragiat, care – după ce şi-a încercat puterile

într-o luptă îndrăzneaţă şi inegală cu furtunile groaznice ale oceanului

zbuciumat al vieţei – învins, părăsindu-şi barca zdrobită, vine înot la un ţărm

necunoscut, şi, rupt de oboseală şi de răni sufleteşti, caută un adăpost de

odihnă, fără nădejde că va mai putea lua o dată parte activă în luptele vieţii şi

să mai fie de un folos fraţilor săi de suferinţă şi lupte.

Deşi român de origine şi cu multe legături de înrudire prin toată ţara, n-

am cunoscut-o deloc, n-am fost niciodată în ea; şi, după atîtea lovituri crude

ale soartei şi deziluzii, mă temeam că voiu fi primit cu răceală şi neîncredere.

Dar de la cei dintăi paşi, făcuţi pe pămîntul românesc, după primirea

călduroasă şi frăţească pe care mi-au făcut-o cu toţii, m-am convins că m-am

înşelat; după îmbrăţişarea de frate, dată mie de unul dintre viitorii mei

profesori – cel dintăi, cu care am avut ocazia să fac cunoştinţă – am simţit cu

toată firea mea că sînt în ţara mea, între fraţi.

Nu-i voiu numi aci pe toţi aceia, cari au întins mîna lor de simpatie unui

pribeag. Nu-i poate măguli tipărirea numelui lor într-o prefaţă la o teză de

licenţă. Dar să ştie, cu toţii că în inima mea recunoscătoare sînt adînc

întipărite imaginile lor.

304

Şi nu voiu dezminţi această încredere şi simpatie. Cu teza de faţă

părăsesc băncile şcoalei şi întru pe arena vieţii... Din nou întreagă mi se

impune datoria de a lucra, după măsura modestelor mele puteri, la binele şi

propăşirea neamului meu oropsit şi, după măsura priceperii mele, la realizarea

marilor idei de Dreptate, Libertate şi Frăţie.

Nu cunosc încă bine condiţiile reale ale ţării; cu toată rezerva, pe care

mi-am impus-o din această cauză, am putut să greşesc, şi, cu siguranţă, voiu

mai greşi încă mult. Dar de un lucru pot asigura, că totdeauna am fost şi voiu

fi de bună credinţă, năzuind numai către Adevăr şi Dreptate.

CAP. 1

INTRODUCERE

Starea actuală a ştiinţei dreptului

Nu cred să existe vreo altă ramură de cunoştinţi omeneşti, în care „cei

chemaţi” să o cultive, să fie atît de mulţi, ca în ştiinţa dreptului. Teoreticienii,

scriitorii de tractate voluminoase şi advocaţii practici, profesorii universitari

şi oamenii de afaceri, judecătorii şi politicienii, filosofii şi legislatorii – toţi

sînt, sau trebuie să fie, competenţi în materia dreptului. Literatura juridică a

luat o aşa întindere, încît, desigur, nu mai este cu putinţă încercarea măcar de

a o cunoaşte toată.

Tot scrieri „mari”, fără fund şi margine, în volume nenumărate... şi

totuşi, e un fenomen general sentimentul unei adînci nesatisfaceri cu starea

ştiinţei dreptului la toţi aceia, cari s-au gîndit de a trata ştiinţificeşte, în sensul

adevărat al cuvîntului, vreo chestie oarecare de drept. în această privinţă e un

adevărat „embarras des richesses” în mărturiile oamenilor competenţi. Aşa,

savantul profesor al Facultăţii juridice din. Viena, Dr. Anton Menger, numit în

1895 rector al universităţii din această capitală, spune că „în realitate ştiinţa

dreptului chiar la cele mai înaintate naţiuni nu e la nivelul cerinţelor

timpului”5: Îacepînd de la revoluţiunea cea mare franceză, istoria pune

înaintea legislatorului o mulţime de întrebări cu totul nouă, dar „faţă cu aceste

întrebări, cari întrec toate celelalte în însemnătatea lor teoretică şi practică,

ştiinţa dreptului a rămas cu un secol întreg în urmă”, (blickt die

Rechtswissenschaft der Culturvölker geradezu aut ein verlorenes Jahrhundert

zurück)6.

5 Dr. Anton Menger, Ueber die socialen Aufgaben der Rechtswissenschaft; Wien und

Leipzig, 1895, p. 5. Sunt interesante şi celelalte lucrări ale acestui savant: „Das bürgerliche

Recht und die besitzlosen Volkslassen (Tübingen, 1890) şi „Das Recht auf den vollen

Arbeitsertrag” (Stuttgart, 1891) (Zweite Auflage). 6 Ibidem, p. 15.

305

Încă mai hotărîtor vorbeşte Rudolph von Ihering, incontestabil cel mai

genial7 dintre toţi juriştii moderni: „Aspectul rudimentar al dreptului,– spune

dînsul, – şi caracterul lucrărilor asupra lui sînt astfel, o mărturisesc, că

entuziasmul nostru se poate numai răci. Nimene nu s-a gîndit pînă acuma să

pătrundă în aceste adîncimi. Înşişi juriştii romani nu ne-au netezit măcar

drumul, dînşii s-au ţinut numai la partea practică a dreptului... la ei lipseşte

orice critică a dreptului existent, din punctul de vedere legislativ... Cine va

crede, că ştiinţa modernă nu a pătruns încă pînă în fundul acestor chestii (de

drept)? Timpul desigur, nu i-a lipsit; însă pot să afirm, fără nici o prezumţie,

că tot ce a făcut dînsa în această ordine de idei e fără însemnătate. Făcînd

cercetările, a căror rezultate vor fi expuse în urmă, eu m-am putut convinge,

că am explorat un pămînt cu totul virgin, care ascunde în sînul său nişte

bogăţii a căror existenţă n-a fost încă măcar bănuită”8... Aceste constatări de

pe la sfîrşitul volumului IV din „der Geist des romischen Rechts” asupra

ştiinţei dreptului în general, sînt coroborate de afirmările asupra ştiinţei

dreptului roman, în special, de pe la începutul volumului I: „Să o spunem

drept: neglijenţa în această materie nu dovedeşte lipsa de voinţă, ci neputinţa.

Ceea ce lipseşte jurisprudenţei noastre romaniste... este capacitatea

subiectivă şi aparatul ştiinţific obiectiv... Cine vra să măsoare, trebuie să aibă

o măsură, şi măsura pentru a judeca vreun drept particular ne o poate da

numai doctrina asupra naturei dreptului în general şi asupra formei, în care

această natură se manifestă. Dar cîte instrumente lipsesc acestei doctrine!

Ştiinţa modernă a dreptului ne oferă pentru o astfel de intreprindere numai un

capital cu totul mic de noţiuni şi de consideraţiuni. Mai mult de cît oricine am

suferit, în cursul lucrării mele de această sărăcie”9

E interesant, că, după Ihering, a apărut în ţara noastră o carte asupra

dreptului roman, al cărei „autor are,– după cum se exprimă d-sa, – pretenţia

esorbitantă de a fi dezlegat în întregul său” problemul dreptului roman şi „a

cărei valoare constă... şi într-aceea că părţile ei dovedesc pretutindene o

concepţie originală singură conformă cu realitatea istorică şi cu cea pe care au

avut-o romanii”10

... Şi dl Lupu Dichter judecă cum urmează: „jurisconsulţii

tuturor timpurilor... au crezut că corespund misiunei lor ştiinţifice ocupîndu-

se esclusiv cu comentarea legilor” ... ori s-au pierdut în teorii filosofice ce n-

au dus şi nu duc la vreun rezultat practic sigur şi indiscutabil... şi timp de

7 Cf., de pildă, părerea celebrului jurisconsult englez(american) O.W.Holmes, The

Comon Law (London, 1887), p. 208. 8 Ihering, Der Geist des römischen Rechts (citez după traducerea franceză de

Meulnaere), vol. IV, p. 307. 9 Ibidem, vol. I, p. 22-23.

10 Lupu Dichter, Ştiinţa dreptului: Bucureşti 1896, prefaţa, p. VI-VIII.

306

şeaptesprezece secole ştiinţa dreptului se află într-un cerc vicios, explicînd

vecinic necunoscutul prin necunoscut”...11

Iată şi apreciarea unui sociolog modern, jurist şi dînsul: „Nici filosofia

dreptului, nici în genere obicinuita tratare a dreptului în ştiinţă nu ne pot

satisface: plictiseala şi desgustul sînt unicul rezultat al muncei de veacuri

întregi a scoalelor juridice” (Ueberdruss und Eckel das Facit der ganzen

Jahrhunderte alten Arbeit der rechtsphilosophischen Schulen ist.12

La nevoie s-ar putea îngrămădi pană la infinit citaţii asemănătoare în

contra ştiinţei dreptului din scrierile juriştilor şi cugetătorilor din toate

timpurile, începînd chiar cu Ciceron.13

Toate aceste imputări se adresează de obiceiu diferitelor direcţiuni sau

şcoli în ştiinţa dreptului, cînd o individualitate ştiinţifică, mai mult sau mai

puţin puternică, încearcă să pue bazele unei direcţii sau scoale nouă. Oricîtă

dreptate ar fi în cazuri izolate în atacurile îndreptate în contra diferitelor şcoli

juridice, cred însă că starea adînc nesatisfăcătoare a ştiinţei dreptului izvoreşte

nu atît din greşelile cutărei sau cutărei şcoli juridice, cît din condiţiunile

generale în care se află însăşi ştiinţa dreptului ca atare, din situaţia ei în

mijlocul celorlalte ştiinţe – situaţie care fatal o condamnă la pipăiri în

întuneric, lăsînd-o fără fir conducător în labirintul fenomenelor sociale şi

juridice.

Înaintea ştiinţei dreptului stau două probleme deosebite, dar strîns,

organic legate între ele.

Mai întăiu, ştiinţa dreptului este o ştiinţă eminamente practică, în sensul

kantian al cuvîntului: ea trebue să pună norme pentru viitor, trebuie să

corespundă scopurilor, pe care şi le propune societatea; ea, într-un cuvînt, se

adresează legislatorului; şi, după cum spune A.Menger: „Ochiul unui

adevărat legislator e neclintit îndreptat spre viitor”14

. De aceea ideea scopului

urmărit de societate e atît de predominantă în drept, încît Ihering s-a crezut

îndreptăţit să pună pe frontispiciul lucrării sale principale, ca motto,

cuvintele: „Der Zweckist der Schöpfer des ganzen Rechts” (scopul este

creatorul întregului drept)15

. Dar ideea scopului, întrucît ea dirigueşte orice

activitate omenească, intră în domeniul „raţiunei practice” (Kant), în

11

Ibidem, p. 1-2. Astfel stînd lucrurile, dl. L. Dichter îmi va ierta „pretenţia esorbitantă”

de a putea afirma aici, că şi după apariţia cărţei d-sale – de altfel în adevăr interesantă şi

„absolut originală” – starea ştiinţei dreptului nu s-a schimbat în mod sensibil. 12

Dr. L. Gumplowicz, Grundriss der Sociologie, Wien 1885, p. 189. 13

Cf. Pro Murena, c. 11, 12; De leg. II c. 19; In Verrem II 2, 12; v. la ihering, Geist d. R.

R. vol. III, P. 102; vol. IV, p. 1, 281-293. 14

Dr. A. Menger, Das bürgerliche Recht p. 15. 15

R. v. Ihering, Der Zweck im Recht, Leipzig, 1884 (Zweite Auflag) vol. I. p. VIII. Eu

pretutindene citez această lucrare capitală a lui Ihering, după a doua ediţiune, deoarece cea a

treia, apărută în 1893, nu o am la îndemînă.

307

domeniul filosofiei practice, şi chiar în domeniul „raţiunei pure”, al filosofiei

teoretice, întrucît este vorba de a stabili raportul care există în natură între

„cauză” şi „scop”, între „cauzalitate” şi „finalitate16

. Astfel, ştiinţa dreptului

e, în această privinţă numai aplicarea la o sferă specială a concepţiunei

filosofice asupra lumei şi vieţei. De aceea aproape toţi filosofii mari au avut şi

o concepţiune proprie asupra dreptului. Şi în această privinţă juristul fatal

trebuie să aştepte rezultatele muncei filosofilor.

Cea de-a doua problemă a ştiinţei dreptului – pur teoretică şi pozitivă –

este de a cerceta şi de a formula legile cari guvernează fenomenele juridice.

În concepţiunea cea mai largă a ştiinţei dreptului, ea poate fi definită, după

Ihering, ca „teoria echilibrului forţelor sociale, teoria echilibrului

spontaneităţii omeneşti”17

. „Πάντα Ρετ– spune Heraclit cel întunecat, totul

curge, totul merge şi nemic nu se opreşte; totul – este şi în acelaşi timp nu

este” (însuşite de Hegel: „Nichts und sein ist dasselbe”). Toate vieţuitoarele

se luptă, putem spune noi astăzi, şi nici omul nu face excepţie; în vîrtejul

luptelor sociale neîncetate, formele de raporturi sociale între oameni se fac şi

se desfac, dar în fiecare moment se poate găsi un echilibru oarecare nestabil;

şi acest echilibru se oglindeşte în sistemul dreptului contemporan. Fiind astfel

lucrurile, e vădit că ştiinţa dreptului nu poate fi decît o ştiinţă specială şi

16

Cf. A. Riehl, Der philosophische Kriticismus; Leipzig, 1879–1887, B. II, Th, II,

ultimul cap.: „Nothwendigkeit und Zweckmāssigkeit”, mai ales p. 336 şi urm. Cu această

chestie m-am ocupat în şirul de studii ce se publica acum în Arhiva din Iaşi sub titlul general:

„încercări filosofice”, unde vorbesc şi de starea nesatisfăcătoare a filosofiei contimporane în

această privinţă. Aceasta mă dispensează să insist aci mai pe larg asupra acestei chestii. Mă

voi mărgini cu cîteva citaţiuni din excursiunea, pe care o face în domeniul filosofiei generale

un jurist ca R. v. Ihering – citaţiuni cari coroborează părerile expuse de mine în studiile

citate.

În primul cap. al lucrării sale de căpitenie „Der Zweck im Recht” – cap. intitulat „Das

Zweskgesetz” Ihering stabileşte astfel deosebirea între „legea cauzalităţii” (Causalitătsgesetz)

şi „legea finalităţei” (Zweckgesetz): „Legea cauzalităţii sună: nici o întîmplare în lumea

externă a sensurilor nu poate fi fără o altă întîmplare, care o precede şi o determină, sau după

formula cunoscută: nici un efect fără cauză. Legea scopului sună: nici o voinţă sau, ceea ce

este acelaşi lucru, nici o acţiune fără scop” (p. 4 – 5, sublinierile aci şi mai jos sînt ale lui

Ihering), „Viaţa animală,– spune el pe urmă,– este afirmarea existenţei din propria-i putere

(volo, nu cogito, ergo sum), viaţa este stabilirea unui raport practic de scop între lumea din

afară şi fiinţa noastră proprie” (p. 9) Cauzalităţii în lumea externă noi opunem cauzalitatea

izvorîtă din voinţa noastră: „voinţa înseamnă puterea propriei cauzalităţi faţă de lumea din

afară” (p. 24). „De aceea voinţa este o putere în adevăr creatoare în lume... Pîrghia acestei

puteri este scopul. În scop rezidă (steckt) omul, omenirea, istoria. în cele două particole –

guia şi ut – se reflectează contrastul între cele două lumi: guia este natura, ut – e omul. în

acest ut se află dreptul omului la succesiune (Anwartschaft) asupra întregului univers, pentru

că ut înseamnă putinţa de a pune lumea din afară în raportul de scop către sine (Ich, eul) şi

acestui raport nu pun o margină nici Eul omului, nici lumea din afară...” (p. 25). 17

Ihering, Geist d. R.R., v. II, p. 24-33.

308

subordonată ştiinţei generale asupra fenomenelor sociale – sociologiei:

ştiinţei asupra structurei societăţilor (statica socială) şi evoluţiei lor (dinamica

socială). Sociologia cercetează, între altele, condiţiunile şi formulează legile,

după care se pot stabili în fiecare fază a evoluţiei sociale acele momente de

echilibru al forţelor sociale, a „spontaneităţei omeneşti” despre care ne

vorbeşte Ihering: iar ştiinţa dreptului cercetează condiţiunile şi stabileşte

legile după care aceste momente de echilibru se prefac în formele juridice –

fiecare principiu de drept nefiind decît o rezultantă a tuturor puterilor sociale

în luptă. „Dreptul,– spune Gumplowicz, – este o creaţiune socială, adică o

formă a împreună-vieţuirei, produsă prin ciocnirea grupelor sociale

eterogene şi neegale în putere”18

(sublinierile sunt ale lui Gumplowicz).

Astfel, ştiinţa, dreptului, ca o disciplină normativă, e în strînsă atîrnare

de filosofie, iar ca ştiinţă pozitivă e iarăşi în strînsă atîrnare de sociologie. Şi

ştiinţa dreptului nu se poate desăvîrşi pînă ce nu vom avea o filosofie generală

desăvîrşită şi o sociologie pozitivă şi necontestată.

Însă starea deplorabilă a filosofiei a ajuns un loc comun. Nu demult a

fost vremea cînd oamenii de ştiinţă au declarat un război făţiş în contra

oricărei filosofii, denunţînd-o ca un joc de cuvinte deşert şi periculos. Dacă

astăzi se observă oarecare îmbunătăţire, şi începe a se diferenţia o „filosofie

ştiinţifică” din nebuloasa metafizicei, totuşi sîntem încă departe de o filosofie

„desăvîrşită”19

.

Dar sociologia?

Sociologia, pur şi simplu, nu... există încă.

„Ea este,– după cum spiritual observă G. Tarde, _ un copil, pe care

savanţii au avut dibăcia de a-l boteza, înainte de a se fi născut”20

. Sociologii

sînt mulţi, dar din lucrările lor, oricît de însemnate ar fi unele chestii speciale

studiate de ei şi oricît de mult material ar fi adunat dînşii, pînă azi nu s-a putut

clădi încă ştiinţa generală asupra societăţei... Şi poate însuşi „fondatorul”

sociologiei, A. Comte – care a şi creat cuvîntul barbar latino-grec de

„sociologie”21

– a contribuit la acest rezultat negativ. Să ne oprim un moment

asupra acestei chestii, spre a arăta acea neconsecvenţă de logică a lui A.

Comte, care i-a falsificat clasificarea ştiinţelor şi a împedecat dezvoltarea

normală a sociologiei.

18

L. Gumplowcz, Grundriss, p. 189. 19

Fiindcă am scris despre această chestie aiurea, mă mulţumesc aici cu atîta. Vezi

Arhiva, nr. 2-4, 1897: C. Stere, „Încercări filosofice”. 20

C. Tarde, La Logique sociale, Paris 1895, p. V. 21

Termenul „sociologie” apare întăi numai pe pagina 200-201, vol. IV din „Cours de

phil. pos.” – înainte de această pag. şi pe deasupra paginilor, chiar după aceasta, stă în locul

lui „physique sociale”.

309

Iată şirul şi ordinea de ştiinţi admise în sistemul lui Aug. Comte:

matematica, astronomia (mecanica cerească), fizica, biologia (fiziologia) şi

sociologia (fizica socială)22

.

Toate aceste ştiinţi, după concepţia lor, trebuie să fie ştiinţi abstracte,

adică obiectul lor trebuie să fie nu grupele de fenomene concrete, ci nişte

grupe speculative de noţiuni abstracte. în adevăr, trecînd în revistă ştiinţele

din sistemul lui Comte, vedem, că, afară de sociologie, toate celelalte au la

bază noţiuni de cea mai înaltă treaptă de abstracţiune (atracţie, materie,

mişcare, energie, „afinitate chimică”, viaţă etc), şi lor li se poate opune seria

de ştiinţi concrete (geologia, mineralogia, botanica, zoologia, antropologia,

etc), cari au de obiect nu grupe speculative de noţiuni abstracte, ci direct

fenomenele concrete corespunzătoare. Deşi se înţelege, şi în ştiinţele

abstracte, ca şi în cele concrete, tot fenomenele concrete, în diferitele lor

combinaţiuni, servesc ca material pentru noţiunile lor; însă e aci o deosebire

de procedare şi mai ales de direcţie a cugetărei: în ştiinţile concrete centrul de

gravitate este în fenomenul concret în toată complexitatea lui plină de viaţă şi

culori, iar în cele abstracte – noţiunea cea mai abstractă asupra lumei.

Dacă ne întoarcem acum la sociologia, cum în realitate a conceput-o A.

Comte, vedem că în „Curs” ea singură nu este o ştiinţă abstractă, obiectul ei

nu este vreo grupă pur speculativă de noţiuni abstracte – să spunem

„socialitatea” – ci fenomenele concrete ale societăţii omeneşti (şi, în realitate,

A. Comte a ţinut seamă chiar numai de popoarele din apusul Europei)23

.

Astfel, drept vorbind, sociologia lui A. Comte este numai o parte a ştiinţei

concrete asupra omului, a antropologiei, şi exact ar fi trebuit să fie numită

„socio-antropologie”24

.

Această neconsecvenţă logică a lui A. Comte, confuziunea în clasificare

– adică introducerea în rîndul ştiinţelor abstracte a unei ştiinţi concrete asupra

22

A. Comte, Cours de philosophie positive – voi. I. p. 94 – 95. Se ştie, că A. Comte nu

admitea psihologia în sistemul său – lucru, pe care unii din urmaşii lui l-au îndreptat fără să

părăsească principiile fundamentale ale „filosofici pozitive. 23

Cf. M-Kovalevsky, Tableau des origines, etc, p. 2: „Dînsul (A. Comte) a clădit un

edificiu superb pe nişte date, cari nu pot oferi caracterul de generalitate presupus în ele de

dînsul, pentru că lumea catolico-romană singură e admisă de el la onorurile experienţei

pozitiviste”. 24

Eu cunosc numai pe un sociolog, care expres dă acest nume ştiinţei asupra socictăţei

omeneşti: Otto Ammon, Die Gesellschaftsordnung. Entwurf einer Social-Anthropotogie

(Lena, 1895) Pe urmă, sociologul american Lester F Ward fără a schimba termenii şi fără

preliminarii teoretice tratează de fapt „sociologia”, ca o parte a antropologiei, şi în cartea lui

„Dinamic Sociology” (New-Vork, 1883), v. I, după cap. VI „Anthropogeny” urmează cap.

VII, „Sociogeny”. Dintre sociologi, pe cit cunosc, numai G. Tarde, Durkheim şi F. Giddings

au simţit întrucîtva cam ce trebuie să fie sociologia ca ştiinţă abstractă, lăsînd la o parte

chestia dacă au reuşit să o creeze. Cf: şi „critica filosofiei lui A Comte” de W.Lessewicz.

310

societăţei omeneşti, în locul unei sociologii abstracte (care ar studia

„socialitatea” în toate manifestările ei, în mod abstract) – a avut urmări fatale

asupra tinerei ştiinţi.

Herbert Spencer spune undeva, că orice sferă de cunoştinţi omeneşti

trece prin trei faze distincte: întăi, consensul (unanimitatea) ignoranţilor, pe

urmă disensiunile sau discuţiunile cercetătorilor, în sfîrşit – consensul

savanţilor. E de ajuns să aruncăm o privire generală asupra principiilor

fundamentale, pe temeiul cărora diferiţi sociologi clădesc sistemele lor, ca să

vedem ,cît de departe e ştiinţa socială de „consensul savanţilor”, şi cît de mult

încă trebuie pană ce dînsa va ieşi din faza a doua, a disensiunilor

cercetătorilor”25

.

Astfel, A. Comte la baza sociologiei sale pune legea succesiunei celor

trei stări intelectuale: teologică, metafizică şi pozitivă26

.

H. Spencer, manipulînd cu concepţia lui metafizică a evoluţiunei27

, ne

spune că „societatea e un organism”28

.

G. Tarde afirmă din contra, că „la société c'est l'imitation, et l'imitation

c'est une espèce de somnambulisme”: astfel rezumă el însuşi cercetarea sa

asupra principiului fundamental în sociologie29

.

Alt filosof francez, A. Fouillee, „împacă” J. J. Rousseau cu H. Spencer

în monstruoasa-i împărechere de idei: „Notre formule sociale, plus

comprehensive, est la suivante: organisme contractuel”30

...

Fr. Engels, după K. Marx, crede că evoluţia socială se determină de

modul de producere şi distribuţie a bogăţiilor (iar pentru societăţile primitive

25

Iar ştiinţa dreptului, să o spunem în treacăt, n-a intrat măcar pe deplin în această fază a

doua. E un spectacol din cele mai semnificative, „consensul” cu care majoritatea

jurisconsulţilor repetă definiţiunile romanilor. Poate un Ihering mult şi bine să ne vorbească

de nesuficienţa şi neexactitatea fatală a acestor definiţii, de lipsa lor de pătrundere şi

comprehensiune (v. Geist d.p. R voi. 1, p. 31 şi urm., şi mai ales – vol. III p 55 urm.) – încă

multe generaţii, pe cît se pare, vor fi condamnate să audă pe la facultăţile din Europa, fără

nici o urmă de analiză şi critică – jurisprudentia est divinarum atque humanarum... 26

M. Comte, Cours de phil. pos., voi. IV 51-me leçon. „Dynamique sociale, ou théorie

du progrès naturel de l'humanité”, p. 522 urm. 27

Vezi judecata aspră, din punctul de vedere al filosofici ştiinţifice, a modului de a

concepe „evoluţiunea” de către H. Spenccr, la A. Riehl, Der philosophische Kriticismus, B.

II, Th. II p. 113-114. 28

H. Spencer, Principes de sociologie (trad. fr. de Cazelles), v. II, cap. II: „Une societe

est un organisme”. 29

C. Tarde, Les lois de 1'imitation; cap. III: „Qu'est-ce qu'unc société?” (mai ales p. 97). 30

A. Fouillee, La science sociale contemporaine, Paris, 1885. ., Synt hèse de l'organisme

sociale et du contrat social dans 1'organisme contractuel” (v. mai ales – p. 394 urm.)

311

– prin formele de relaţii sexuale; şi, spre a le lega cu sistemul său, Engels

recurge la un joc de cuvinte: „modul de producere... a[l] oamenilor”)31

.

L. Gumplowicz, care în unele privinţi se apropie de sistemul precedent,

vede elemente primordiale sociale nu în indivizi, ci în „grupe singenetice”,

care, războindu-se între ele, determină toată evoluţia socială32

.

L. F. Ward, învăţatul american pe care eu îl socot ca cel mai însemnat

dintre sociologii contemporani, e din contra individualist extrem. Avînd şi o

teorie proprie asupra „metoadelor – directă şi indirectă – a sforţărilor

volitive”33

, susţine, că evoluţia socială se determină prin lucrarea a două forţe

impulsive (propelling): foamea sau nevoia materială şi sentimentul sexual, şi

una directivă – intelectual. Această concepţiune el o rezumă în următoarea

expresiune plastică: „Civilisation may be said to be the product of three great

forces: thoses of the head, thoses of the stomach, and thoses of the loins”34

.

Franklin H. Giddings, alt sociolog american, a[le] cărui „Principles of

Sociology” au apărut abia în 1896, stabileşte ca principiu fundamental în

sociologie: „Conştiinţa speciei” („The conciousness of kind”)35

.

Profesorul universităţii din Bordeaux Emile Durkheim încearcă să arate

că „processus” social esenţial şi, prin urmare, fenomenul social fundamental,

este supunerea individului unor moduri de acţiune, de cugetare şi de simţire,

impuse din afară (mediul social)36

.

Şi a.m.d., şi a.m.d. într-un cuvînt: cîţi sociologi sînt, tot atîtea sisteme

de sociologie absolut personale, tot atîtea „principii fundamentale”. Din însăşi

această împestriţare de sisteme şi principii, reiese cît se poate de expresiv, că,

după cum am afirmat, sociologia, ca ştiinţă generală asupra fenomenelor

sociale, încă nu există.

Rezumez: ştiinţa dreptului, după însăşi natura problemelor sale, e în

strînsă dependenţă de datele filosofiei generale şi ale sociologiei; ea nu poate

fi o ştiinţă desăvîrşită pînă ce nu vor fi rezolvate în mod satisfăcător

31

K. Marx, Zur Kritik der politischen Oekonomie, Berlin 1895, prefaţa. Fr. Engeis, Der

Ursprung der Familie, des Privateigenthums und des Staats, Stuttagrt, 1894 (Sechste Auflage)

– iarăşi mai ales prefaţa, p. VIII. 32

Dr. L. Gumpluwicz, Grundriss der Sociologie (Wien 1885) – mai ales cap. IV: „Das

Individuum und die socialpsyhischcn Ercheinungen”. Cf. şi scrierea „Der Rassenkampf”

(1883) de acelaşi. 33

Vezi asupra acesteia: Arhiva, 1897, aprilie – C. Stere, „Încercări filosofice”. 34

Lester F. Ward, Dynamic Sociology, voi. I, p. 599: „Civilizaţia, se poate spune, e

produsul celor trei mari puteri (sau forţe): puterea capului, puterea stomacului şi puterea...

şelelor”... 35

Fr. H. Giddings, Principes de sociologie (traducere de Lestrade), P. 1897, p. 16 urm. 36

E. Durkheim, Les regles de la methode sociologique, în „Revue philosophique”, 1894,

nr. 5 p. 467 urm. (a apărut în 1895 şi în volum, dar nu-l am la îndămînă).

312

problemele fundamentale ale filosofiei şi ale sociologiei, însă astăzi filosofia,

ca o concepţie mai adîncă ştiinţifică asupra lumei şi vieţei, lasă încă prea mult

de dorit, iar sociologia e încă în faşe. Ce dar poate fi ştiinţa dreptului? E de

mirare că juriştii se pierd în comentarii scolastice şi chiţibuşarii, mestecînd

mereu aceleaşi definiţii? Dar ce să facă? Să aştepte juriştii pînă ce domnii

filosofi şi sociologi vor putea da gata problemele lor? Dar nevoile practice ale

vieţei de stat nu aşteaptă... Astfel, juriştii dau ce pot; în lucrările lor e adunat

un material enorm, şi se prepară, cel puţin într-o sferă specială, soluţiunea

unor chestii particulare, cari vor putea fi utilizate şi de filosofi şi de sociologi

pentru rezolvarea problemelor mai generale ale filosofiei şi ale sociologiei.

Astfel, sforţările juristului de a trata toată materia dreptului, în adevăr

ştiinţificeşte, iau necesar o întorsătură tragică. „Starea actuală haotică şi

anarhică a ştiinţelor sociale şi morale,– zice un jurist englez,– pune pe un

teoretician în domeniul dreptului în cea mai grea situaţie posibilă: el trebuie

să iasă din sfera lui pentru ca să caute să elaboreze teoriile discutabile

necesare lui, în loc să aibă la îndămînă o sumă de rezultate ştiinţifice

necontroversabile; el nu se poate folosi de cel mai simplu termen moral, fără

să fie aruncat în vîrtejul discuţiunilor aprinse”37

. Şi ca o dovadă izbitoare ne

pot servi rezultatele întregei operi a unui jurist de puterea lui Rudolph Ihering,

cu toate cunoştinţile lui imense.

Ihering a intreprins studiul dreptului roman după o metodă severă

ştiinţifică, cercetînd însăşi formaţiunea şi evoluţiunea fenomenelor juridice38

.

În dreptul roman el distinge trei sisteme organice deosebite, cari s-au succedat

unul după altul, înlocuindu-se treptat: sistemul dreptului vechiu (strict), al

celui clasic (din timpul înflorirei republicei) şi sistemul dreptului nou

(Justinian)39

.

În volumul I al cărţii sale „Der Geist des romischen Rechts, dînsul

tratează numai despre originele dreptului roman, iar în cel al doilea începe

studiul celui dintăiu sistem, al dreptului strict. Şi următoarele trei volume

toate cuprind numai partea întâi a acestui studiu, anume „Caracteristica

generală a sistemului de drept strict.” Abia pe la sfîrşitul volumului al

patrulea, în cîteva pagini (302 – 353), începe partea a doua asupra acestui

sistem, intitulată: „drepturile în sistemul dreptului vechiu.” Aci Ihering ajunge

la următoarea definiţiune a dreptului (in sensul subiectiv): „drepturile sînt

interesele proteguite juridiceşte40

. Respingînd definiţiunea obicinuită, care

izvorăşte din tradiţia romană şi e bazată pe noţiunea de voinţă (voluntas), el

37

Sheldon Amos, The Science of Law; London 1889, p. VI 38

Ihering, Geist d. r R. Vol. I. Introducerea, mai ales p. 16 şi urm. 39

Ibidem, vol. I, p. 91 urm. 40

Ibidem, vol. IV, p. 328.

313

spune: „drepturile nu există pentru a realiza ideea voinţei juridice abstracte;

ele servesc dimpotrivă pentru a garanta interesele vieţei, a satisface nevoile ei,

a realiza scopurile ei... Utilitatea, nu voinţa este substanţa dreptului”41

.

Ajungînd astfel la ideea că în fondul oricărei instituţii de drept este un scop,

pe care ea îl urmăreşte spre a satisface vreun interes individual sau social,

Ihering simte că nu mai poate urma mai departe cu studiul dreptului roman,

deoarece ideea aceasta (care contrazice părerile general admise) are nevoie de

a fi stabilită ştiinţificeşte, ca fiind de esenţa oricărui drept. Numai după

aceasta, el ar fi îndreptăţit să utilizeze cu siguranţă această idee în cercetările

întreprinse asupra dreptului roman. Astfel, dînsul lasă „deocamdată” la o

parte dreptul roman (după partea întăi a primului sistem – şi sînt trei!) şi se

apucă de altă lucrare: „Der Zweck im Recht”42

. Aci juristul nostru e silit să

facă excursium în domeniul filosofiei pure, spre a arăta însemnătatea legăturei

finale (de scop) alături cu cea cauzală; în domeniul sociologiei generale, spre

a lămuri mecanismul social; în domeniul eticei, spre a stabili puterea

motivelor morale în viaţa socială; la fiecare pas dînsul dă peste probleme

nerezolvite de filosofi şi sociologi, cercul cercetărilor tot se întinde, pană ce

autorul cade sub povara întreprinderei sale, fără a o putea duce la un bun

sfîrşit... Astfel, la început Ihering stabileşte planul lucrărei43

, după care toată

cartea „Zweck im Recht” trebuia să cuprindă numai două volume, din care cel

dintăiu, alcătuit din 12 capitole, era să stabilească principii generale –

însemnătatea scopului în viaţa socială în genere – iar în cel al doilea autorul

gîndea să facă aplicarea principiilor dobîndite la domeniul propriu al ştiinţei

dreptului (ca să poată pe urmă să meargă înainte cu studiul dreptului roman –

„sistemul de drept strict”, întrerupt, cum am zis, la „partea întăiu” după patru

volume, rămînîndu-i încă celelalte „sisteme”)44

. Dar ce se întîmplă? Venind

după şese capitole la „Mecanica socială sau pîrghiile evoluţiei sociale”,

Ihering găseşte patru „pîrghii” (Hebel) sociale: două egoiste – 1) recompensă

(Lohn, căruia îi dă sensul larg, de orice prestaţie bazată pe interes reciproc) şi

2) constrîngerea (Zwang), – iar două morale: 1) simţul de datorie şi 2) iubirea

Studiului fiecărei din aceste „pîrghii” (factori sociali), după planul său,

Ihering a avut să consacre cîte un capitol, iar înaintea celor două „pîrghii”

morale să intercaleze un capitol, în care să arate ce este moralitatea în genere

(ca să justifice ştiinţificeşte admiterea de factori morali în evoluţia socială).

Aşa că, cele din urmă capitole ale volumului întăiu se plănuiau astfel cap. VII

41

Ibid., vol. IV, p. 327. 42

V motivarea aceasta Ihering, Zweck im. R., vol I , Vorrede, p. VII, v. şi p. IX, unde

dînsul spune că n-a putut găsi nici la filosofi, nici la jurişti soluţia chestiei asupra însemnătăţii

scopului în viaţa socială şi individuală. 43

Ibidem, vol. I, p. 61. 44

Ibid., vol. I, p. 95.

314

Recompensa; cap. VIII. Constrîngerea, cap. IX. Moralitatea (Das Sittliche);

cap. X. Simţul de datorie, cap. XI Iubirea – şi să încheie volumul cu cap. XII.

Interesul şi scopul – ca o concluzie generală. însă, în studierea celor doi

factori sociali egoistici, autorul nostru a întîmpinat atîtea chestii nerezolvite

sau chiar neatinse de sociologii specialişti, încît în volumul întăiu abia a putut

înghesui cele două capitole corespunzătoare, şi celelalte să le lase pentru cel

al doilea, care astfel a trebuit să înceapă cu cap. IX: despre moralitate. Insă

abia ajuns acolo (dar să-1 lăsăm să vorbească Ihering însuşi): „Eu m-am

convins foarte degrabă, că nu mă pot servi de expresiunea „etic” sau „moral”

fără o determinare prealabilă a acestei noţiuni, cea obicinuită nefiind

acceptabilă”45

. „Faţă cu faptul, că cercetările eticei actuale sînt, din punctul de

vedere ştiinţific cu desăvîrşire neîndestulătoare, eu n-am avut altă alegere,

decît să mă lipsesc cu totul de această noţiune, lăsînd astfel aceleaşi lacune în

sistemul meu asupra ordinei sociale, ca şi la specialiştii de astăzi, sau să

întreprind o cercetare aprofundată şi să dovedesc ce însemnătate are lucrul

pentru ordinea socială”46

. „Însă eu n-am avut nici o idee de întinderea pe care

voiu fi silit să dau cercetărilor mele (graţie nesuficienţei ramurilor ştiinţifice

corespunzătoare). O chestie chema pe alta, şi dacă vroiam să rămîn credincios

hotărîrei de a proceda strict ştiinţificeşte, trebuia să urmez calea mea pană la

sfîrşit. De la moralitate am fost adus la chestia moravurilor sau obiceiurilor

(iarăşi aproape neatinsă ştiinţificeşte), şi am fost silit să stabilesc prin ce

moravurile se deosebesc de moralitate, şi cum ele din partea lor ajută şi

contribuiesc la problema, pe care şi dreptul şi moralitatea o au înaintea lor în

ordinea morală a lumei; iar de la moravuri şi obiceiuri a trebuit să întru şi în

chestia fenomenelor de modă”…47

şi n-a mai dat de capăt!.. Ce a ieşit dintr-

un capitol, care trebuie să fie pur explicativ şi introductiv la studiul celor două

„pîrghii” morale (repet – şi toate să între in volumul intăiu)! Cetind volumul

al doilea, vedem că despre moralitate ne vorbesc vr'o 200 pagini de la

început, apoi urmează vr'o 80 asupra moravurilor şi obiceiurilor în genere –

apoi întri in „convenienţele sociale” (Umgangsformen) – şi cogemite volum,

XXXVI+723 pagini, se sfîrşeşte fără ca ele să fie epuizate! Mai trebuia un

volum pentru a isprăvi acest cap. IX (pe deasupra fiecărei pagini a întregului

volum rămîne scris: „Die sociale Mechanik. Kap. IX: Das Sittliche!”) – „Un

capitol în două volume! – exclamă bietul Ihering însuşi,– nu pot contesta că

eu am comis astfel ceva fără păreche în istoria literară.” (Dass ich damit ein

literar-historisches Unicum geschaffen habe)48

dar, – spune, – n-am avut

45

Ibid., Vol. II. Vorrede, p. IX 46

Ibid., Vol. II, p. XVI. 47

Ibid. Vol. II, p. XI-XII. 48

Ibid., Vol. II, p. XVII-XVIII.

315

încotro. Ce tragică soartă! Omul „a lăsat deocamdată la o parte" dreptul

roman, pentru a studia „Scopul în drept”, apoi a lăsat, tot „deocamdată”,

„scopul în drept”, pentru „Moralitate” – pe aceasta pentru moravuri şi

obiceiuri, iar pe acestea pentru „Uragangsformen” şi... a murit fără a sfîrşi

nimic!49

Şi a muncit zeci de ani – şi cum! A fugit din Viena (unde a fost

profesor la universitate), că „prea e zgomotoasă şi plină de ispite” şi s-a retras

în ticnitul Gottingen, anume să poată isprăvi odată!50

Ar fi ridicol de nu ar fi

atît de genial! Şi, necontestabil, era un om genial şi cu cunoştinţi enorme;

dacă deci rezultatele sînt aşa de triste, nu e vina lui, ci a îndrăzneţei hotărîri în

zilele noastre de a trata strict ştiinţificeşte materia dreptului, din care cauză a

fost silit să umble, cum o spune însuşi, pe cărări nebătute51

. Rezultatele sînt

cu atît mai dezastruoase, că, după cum ne previne Ihering, concepţiile lui nu

se pot judeca „pană nu va fi isprăvită întreaga operă, deoarece eu niciodată nu

spun înainte un cuvint asupra concluziilor mele, decît unde sistematic e locul

lui”52

, şi n-a isprăvit nemic...

Oricît de genial şi plin de cunoştinţi ar fi cineva, nu poate să-i ajungă o

singură viaţă de om, ca să creeze vro trei ştiinţi odată şi să fie în stare să puie

pe baze în adevăr ştiinţifice şi dreptul. Şi nu e de mirare, cînd în aşa situaţie,

chiar un Ihering, silit să iasă din sfera lui, poate vorbi, de pildă, de „creaţiunea

intenţionată a universului” şi să citeze... Biblia (Geneza 1, 26, 28.), a cărei

mărturie, din punctul de vedere al argumentării ştiinţifice, e cel puţin

îndoielnică…53

Nu e asemenea de mirare, că în aşa împrejurări s-a putut naşte la un

jurisconsult şi profesor universitar, care se reazimă tocmai pe exemplul lui

Ihering, teoria, că „fantazia e un principiu creator în drept”54

.

Dar dacă în starea actuală a filosofiei, a sociologiei, a eticei, nu se poate

întemeia întreaga concepţiune asupra dreptului pe bazele unei ştiinţe pozitive,

juriştii pot şi, prin urmare, sînt datori să încerce studiul strict ştiinţific al unor

chestii mai speciale şi mai limitate din domeniul dreptului, chiar dacă ar fi

49

După moartea lui Ihering a apărut un volum postum asupra „preistoriei

indoeuropenilor” – Vorgcschichte der Indoeuropäer, Leipzig, 1894 – care a fost scris tot

„pentru a prepara .terenul pentru lucrarea lui principală”, şi care iar a rămas neisprăvit, deşi a

luat de la autor doi ani de muncă! (Vezi prefaţa lui V. Ehrenburg, care a redactat

manuscrisele rămase după Ihering, p. V –X.). 50

Zweck im R., vol. II (dedicaţia) p. V. 51

Ibid., vol. II, p. XIII şi XV. 52

Ibid., vol. II, p. XXI. Bineînţeles, cu toate acestea, opera Iui Ihering e mare deja prin

chestii de detalii în acele sfere ale dreptului pe cari a avut timpul să le trateze, şi mai ales

prin principii de metodă stabilite de dînsul. 53

Ibid., vol. I, p. 25. 54

V. Conferinţa lui Heinrich Dernburg, Die Phantasie im Rechte, Berlin, 1896.

316

siliţi pentru aceasta de a împrumuta unele ipoteze, ne pe deplin dovedite, din

alte discipline ştiinţifice, preparînd astfel material pentru clădirea viitoare a

ştiinţei dreptului.

Una din aceste întreprinderi realizabile şi cu mijloacele ştiinţifice

actuale mi se pare a fi studiul, pe baze sociologice, al evoluţiei noţiunei

juridice de persoană.

Nici timpul, nici caracterul lucrării de faţă (o teză de licenţă!), nici

poate chiar modestele mele puteri şi bagajul meu ştiinţific, nu-mi permit să

întreprind aci acest studiu în toată întinderea lui. Mă voiu mărgini la

întrebarea: ce noţiune de persoană se degajează din dreptul roman primitiv

(pană la cele 12 table), arătînd şi întrucît această noţiune se deosebeşte de

concepţia corespunzătoare a ştiinţei moderne a dreptului.

Şi pentru a trata în adevăr ştiinţificeşte această chestie, voi arăta cum

noţiunea de persoană din dreptul roman primitiv e un produs firesc al întregei

evoluţii sociale, de la cele dintăi închegări ale convieţuirii sociale, şi pană la

apariţia statului şi a dreptului. Astfel în acelaşi timp se va lămuri că această

noţiune de persoană la romanii vechi, nu e decît un momdnt din dureroasa şi

zbuciumata istorie a emancipării şi a diferenţierii individualităţii omeneşti din

protoplasma socială primitivă.

Din: Stere C. În viaţă, în literatură …Cartea a cincea… Ch., 1991. – P.

261-280.

Pentru ce s-au răsculat ţăranii?55

Răscoalele din martie 1907, cum e şi foarte firesc, au dat naştere unei

bogate literaturi, de studii şi broşuri, asupra cauzelor acestor tulburări.

Viitorul istoric al vremurilor noastre va găsi, desigur, în aceste lucrări,

mai mult sau mai puţin serioase şi documentate, un material preţios pentru

caracteristica diferitelor curente provocate de mişcarea ţărănească în mijlocul

societăţii noastre culte, la clasele „dirigente” şi la „intelectuali” – dar numai

arareori se va putea în adevăr lămuri şi asupra cauzelor adînci ale mişcării

însăşi.

Şi cine se interesează mai ales de aceste cauze nu va putea trece cu

vederea cartea d-lui Radu Rosetti, pe care ne propunem să o analizăm aici şi

care, în fond, se prezintă ca o urmare a celebrei lucrări anterioare: Pămîntul,

sătenii şi stăpînii în Moldova.

55

Radu Rosetti, Pentru ce s-au răsculat ţăranii? Bucureşti, 1908, (687 pagini), preţul

10 lei.

317

Primele capitole ale acestui nou volum, d. Radu Rosetti chiar le

consacră unui rezumat din Pămîntul, sătenii şi stăpînii în Moldova, sub titlul

general de „originile chestiei ţărăneşti” (cartea I), arătîndu-ne astfel rădăcinile

adînci ale situaţiunii actuale.

Celor ce sînt dispuşi să înflorească relaţiile „patriarhale” dintre boieri şi

ţărani în trecut, istoricul durerilor şi pătimirilor ţărănimii noastre le pune în

faţă „acte şi documente”, din cari reiese adevărul crud:

„Am auzit,– spune d-sa, – lăudîndu-se de mulţi sistemul patriarcal, care

ar fi domnit în ţările noastre înainte de punerea în lucrare a regimului

regulamentar... Nu încape îndoială că se găseau boieri drepţi şi milostivi cătră

ţăranii supuşi lor, dar miile de acte cercetate de mine în această privinţă mi-au

lăsat impresiunea că aceşti părinţi ai ţăranilor erau nişte rare excepţiuni şi că

obştea stăpînilor era alcătuită din oameni cu totul lipsiţi de scrupul, cînd

interesul lor era în joc... Un sistem de legături patriarcale între stăpîn şi săteni

ni poate părea lucru frumos, numai fiindcă-1 privim din depărtare, în realitate

însă frumuseţile lui n-au existat nici la noi, nici aiurea” (p. 38 – 39).

Un specialist, de competenţa lui von der Goltz, ne spune în această

privinţă şi despre Germania: „Dacă oborîrea sistemului vasalităţii locuitorilor

săteni cătră stăpîni se deplînge de mulţi cari sînt însufleţiţi pentru acest

sistem, privindu-1 ca patriarcal, o asemenea părere se sprijină pe o desăvîrşită

necunoştinţă de împrejurările de atunci. Se poate ca pe ici şi colea vasalii

unor stăpîni buni să fi dus o viaţă de suferit, dar aceasta era mai mult o

excepţie decît o regulă şi îndeobşte starea lor era de plîns. Încrederea

reciprocă domnea numai arareori, mult mai adesea constatăm apăsare şi

tratamente rele dintr-o parte, de cealaltă – ură, nesupunere, neştiinţă şi

sălbătăcie... Celui care citeşte scrierile agricultorilor şi ale economiştilor

veacului trecut, ba şi de la începutul celui de faţă, celui care cunoaşte părerile

regilor prusiani şi acele ale oamenilor de stat din acea vreme, nu-i este cu

putinţă să admită că între stăpînul de moşie şi ţăranii supuşi lui să fi existat

un regim patriarcal.56

Excesele şi abuzurile de putere ale boierimii noastre, chiar prin exces de

rău, au servit, după cum ne arată d. Radu Rosetti, cauza progresului, fiindcă

au aruncat în opoziţia împotriva lor toate elementele sociale, şi chiar pe

boierii cei mici, în momentul critic al istoriei noastre, în momentul

introducerii regimului regulamentar: „Acest exclusivism al boierilor mari,

purtarea lor faţă de nişte oameni cari aveau aceeaşi origine ca şi ei, cu cari

strămoşii lor trăise pe un picior de desăvîrşită egalitate şi cu cari aveau vechi

legături de rudenie a fost din partea lor o cumplită greşeală, dar totodată un

56

Dr Th. von der Golth: Die landliche Arbciterklasse und der preussische Staat, p. 189;

în Radu Rosetti, op. cit., pag. 39.

318

serviciu nepreţuit adus cauzei redeşteptării naţionale. Dacă boierii cei mari ar

fi privit pe acei mici, cari se deosebeau de ei numai prin faptul că erau săraci,

ca fraţi şi ca semeni, dacă le-ar fi făcut o parte în foloasele lor, dacă n-ar fi

cerut şi nu şi-ar fi însuşit privilegii de fapt, speciale pentru familiile lor, dacă

ar fi pus frîu lăcomiei şi setei lor de pămînt, necăutînd a pune mîna pe

moşioarele boierilor săraci şi a mazililor, dacă cu prilejul Regulamentului

Organic n-ar fi pus mîna pe toată puterea politică, dacă boierimea întreagă,

[ar fi] rămas(ă) unită, cuprinzînd aproape toată pătura cu ştiinţa de carte din

ţară, toată inteligenţa ei, [ea] ar fi opus revendicărilor democratice o stavilă,

care, dată fiind slăbiciunea şi lipsa de cultură a ţărănimii şi neînsemnătatea

clasei orăşăneşti, nu s-ar fi putut doborî nici în cincizeci de ani. Pentru ţară

îndeobşte şi pentru ţărănime în special, această lăcomie şi această lipsă de

măsură a boierimii celei mari a alcătuit un mare şi nepreţuit ajutor, căci lor li

se datoreşte faptul că cauza naţională a găsit cadrele şi chiar mare parte din

feciorii oastei care a doborît privilegiile, a dezrobit poporul şi a făcut Unirea.”

(p. 44).

Istoria modernă a ţărănimii noastre se împarte în mod firesc în trei

epoce distincte: 1) epoca regulamentară, 2) epoca luptelor pentru emanciparea

ţărănimii, care se isprăveşte prin legea rurală de la 1864 şi, în sfîrşit, 3) acel

regim hibrid al legilor de „învoieli agricole” ce s-a stabilit în urma legii de la

1864 şi a durat pană în ziua de astăzi şi care apare ca cea mai apropiată cauză

a răscoalelor din martie 1907.

Situaţiunea creată ţărănimii din Moldova prin Regulamentul Organic ne

este cunoscută deja din Pămîntul, sătenii şi stăpinii în Moldova.

Ştim că Regulamentul Organic nu numai a consacrat toate spoliaţiunile

legiuirilor de sub Alexandru Moruzi, din 1805, şi de sub Ioniţă Sandu Sturza,

din 1828, dar a mers în această privinţă şi mai departe, dezbrăcînd de pildă

ţărănimea şi de drepturile ei străvechi asupra pădurilor.

În noua lucrare a d-lui Rosetti sînt cu deosebire interesante paginile în

cari se arată înrîurirea ce a avut Regulamentul Organic asupra gospodăriei

ţărăneşti. Capitolul IV din cartea a II-a a acestei lucrări, care a fost întăi

publicat în revista noastră57

, ne arată cum avîntul economic al ţărănimii a fost

oprit în loc, cum agricultura pe care o făceau ţăranii moldoveni în Ţara de Jos

a fost distrusă şi ţăranul silit să ducă o viaţă de trîndăvie relativă şi de lipsă de

prevedere şi economie.

57

Viaţa românească, 1907, nr 10.

319

Mulţumită acestui regim, în Moldova s-a accentuat acel sistem de

exploatare a ţăranului prin creşterea continuă a arenzilor şi scăderea preţurilor

de muncă, care sistem în zilele noastre a ajuns la înflorirea lui desăvîrşită.

„Limita superioară a acestor preţuri,– spune d. Rosetti,– pentru munca

angajată de mai înainte n-a mai sporit deloc de atunci; muncile făcute de

ţărani în Moldova în anii din urmă, pentru datorii din trecut, pentru

angajamente făcute din iarnă, pentru învoieli de imaş şi de locuri de arătură şi

pentru productele luate, nu depăşeau limita superioară a preţurilor cu care se

plăteau aceleaşi munci în anul 1849. Însă preţurile cu cari li se arendează

acum pămînturile de arătură şi de imaş, cînd sînt moderate, întrec pe acele de

atunci de patru sau de cinci ori, în multe cazuri chiar de şapte şi de opt ori.”58

În realitate, preţurile muncii n-au rămas staţionare, ci au căzut mai jos,

fiindcă, cum arată d. Radu Rosetti, „nu trebuie uitat că, între 1830 şi 1859,

preţul obiectelor de primă necesitate crescuse în chip foarte însemnat”.

Nu e de mirare că ţărănimea a căutat să protesteze împotriva situaţiei ce

i s-a creat, prin unicul mijloc ce i-a mai rămas la dispoziţie – în urma potolirii

oricărui protest mai activ cu ajutorul baionetelor ruseşti – prin fugă, bejănie,

cum se exprimă d. Radu Rosetti.

„Obştirea nouei legiuiri aduse nemulţumirea la culme. Sătenii nu mai

avură energia trebuitoare pentru a se răscula, dar, încă din luna lui mai 1833,

din satele de pe Prut ale ţinuturilor Iaşi, Dorohoi şi Fălciu, începură a porni

bejănari în Basarabia. Întăi plecară oameni singuratici, apoi familii, mai pe

urmă sate întregi. Această bejănie sporea din zi în zi şi ameninţa să se întindă

şi asupra satelor mai depărtate de graniţă.”59

Şi mai jos: „Nemulţumirea se dovedi cu prisosinţă în anul următor,

1834, cînd sătenii începură a se bejăni pe la toate graniţele, acei din Bacău

peste munţi, acei din ţinuturile de-a lungul Prutului, în Basarabia, acei de

lîngă Dunăre la turci. Nemulţumirea şi bejănia erau mari, mai cu samă în

ţinuturile Fălciu şi Covurlui, de unde fugeau peste Prut sate întregi în urma

împilărilor unora din posesori şi chiar din proprietari, şi din cauza nouei

pravili care le strîmtora cu desăvîrşire locurile de hrană, de cari erau obişnuiţi

să aibă belşug. Se numi o comisiune sub preşidinţia logofătului Lupu Balş,

însărcinată să cerceteze pricinile bejăniei, să liniştească pe locuitorii rămaşi şi

s-aducă înapoi pe cei fugiţi. Din lucrările comisiei reiesă, în modul cel mai

drastic, chipul neomenos în care erau trataţi ţăranii moldoveni pe acea vreme

şi exploatarea neruşinată a căror pradă erau.60

58

Ibid., pag. 78. 59

lbid., pag. 80. 60

Ibid, p. 115.

320

Spre ruşinea clasei noastre diriguitoare de pe vremuri, cauza adevărată a

acestei bejănii a fost constatată într-un act oficial, de un reprezentant al puterii

străine cotropitoare, generalul Kisselev care, în darea de samă asupra stării

Moldovei în 1832 – 1833, spune că principala cauză o constituie: „împilările

unor proprietari şi arendaşi, cari, departe de a cruţa pe săteni, au intervertit

în interesul lor aducerea la îndeplinire a nouei legi”61

Culmea însă a fost atinsă cînd guvernul Moldovei a intervenit la

guvernul imperial al Rusiei ca să-1 ajute să împiedice acest exod în masă al

ţăranilor şi pentru ca ţăranii fugiţi în Basarabia să fie retrimişi la vetrele lor.

D. Radu Rosetti reproduce din arhivele statului răspunsul guvernului

rus, tradus în limba vremii, care dă o lecţie de înaltă moralitate şi de

înţelepciune politică ocîrmuirii şi boierimii moldoveneşti (sublinierile sînt ale

d-lui Rosetti): „Din ştiinţele adunate în aceasta de cătră Ministerstvă [rusă], se

descopere că toţi locuitorii trecuţi de aicea au fost locuitori de prin satele

boiereşti şi mănăstireşti şi au fost nevoiţi a căuta liman în Rusia, sau din

pricina asupririlor varvariceşti a proprietarilor şi a posesorilor sau din

împovorarea lor cu nenumărat lucru a boierescului, sau din pricina lipsei

de mijloace pentru hrana lor, că nimenea dintre dînşii nu au mărturisit ca să fi

săvîrşit vreo faptă criminalicească sau măcar cea mai mică necuviinţă şi că la

cercetarea ce li s-au făcut la carantină, la dînşii s-au găsit numai nişte lucruri

ţărăneşti... [Vădit ocîrmuirea şi boierii calomniase pe ţărani!..] Se înţelege că

învinovăţirile ce izvodesc asupră-le proprietarii şi posesorii nu meritarisesc

crezare şi că luarea de măsuri spre precurmarea unor asemenea neorînduieli

şi strîmtoriri va fi cel mai adevărat mijloc spre stavilisirea trecerii

locuitorilor Moldovei în Rusia.”62

Ne-am deprins să nu mai roşim...

Ca de obicei, d. Radu Rosetti ilustrează toate abuzurile şi vexacţiunile

de cari sufereau sătenii din Moldova sub regimul regulamentar, cu probe

documentare, foarte numeroase (pag. 117–137). Voi cita un singur caz:

spătarul Petrache Cosmiţă, împuternicitul lui beizedea Gri-gore Sturza,

reclamă de la locuitorii din Borca suma de 160 680 lei pentru că aceştia i-ar fi

rămas datori cu munca, care, pe temeiul învoielii încheiate între ei, se ridică la

această valoare. Din fericire pentru locuitori, Mihai Vodă Sturza fiind

destituit pe acea vreme, guvernul a însărcinat pe ispravnicul de Neamţ,

defunctul Lascăr Catargiu, să cerceteze cazul. Şi ancheta a dovedit că toată

datoria locuitorilor se reducea la... 168 lei 20 parale!.. Lascăr Catargiu a

povestit în urmă autorului că a fost îngrozit de chipul în care vechilii lui

61

D. C. Sturza-Scheianu, Acte şi legiuiri, vol. I, pag. 157, citat de Radu Rosetti, op. cit.,

pag. 58. 62

Ibid., pag. 125-126.

321

beizedea Grigore încărcase oamenii la socoteli. A găsit, de pildă, părechea de

opinci, care valora pe atunci un leu, pusă în socoteală cu o carboavă (12 lei 20

parale) etc.63

Din volumul pe care-1 analizăm acuma se poate face o comparaţie

foarte sugestivă între regimurile sub cari trăiau ţăranii în Muntenia şi în

Moldova.

Pe cînd în Moldova, încă de la Alexandru Moruzi, dreptul străvechi al

ţăranilor la folosinţa hotarului locuit de ei e mărgenit, precum şi zilele de

muncă de mult nu se mai socotesc în mod natural, ca „zile proaste”, cum se

zicea în Moldova, ci după un „nart” de muncă, fantastic în exagerarea lui

pentru cantitatea de muncă ce se impunea ţăranilor, încît cele 12 zile legale

ajungeau să ceară o muncă efectivă de pană la 60 de zile; în Muntenia,

săteanul, înainte de Regulamentul Organic, „nu suferise nici o ştirbire la

dreptul său de folosinţă asupra hotarului aşezării, neexistînd în Ţara

Românească nici o legiuire care să mărginească acest drept; cele 12 zile, cari

el era îndatorit să le lucreze stăpînului, nu erau zile cu nart, ci zile simple,

proaste, cum se zicea în Moldova”.

Pe lîngă aceasta, în Muntenia stăpînii nu făceau mai deloc plugărie, care

rămînea aproape cu desăvîrşire în mîna ţăranilor şi deci, cum spune d.

Rosetti: „Situaţia ţăranului faţă de stăpîn, în Ţara Românească, deşi îşi avea

obîrşia în acelaşi obicei ca în Moldova, era cu mult mai bună decît în această

din urmă ţară: dreptul lui de folosinţă asupra hotarului aşezării era neştirbit,

slujba ce datorea stăpînului era cu mult mai uşoară, şi stăpînul nefăcînd

plugărie, lipsea acest temei de antagonism.”64

Regulamentul Organic a mărgenit pentru prima oară dreptul legal al

ţăranilor din Muntenia la folosinţa asupra hotarului aşezării şi a mers în

această privinţă chiar mai departe decît Regulamentul din Moldova. însă,

fiindcă de fapt stăpînii din Muntenia nu făceau agricultură, sătenii au suferit

mai puţin de această mărgenire, mai ales că legiuirile ulterioare (1851, sub

Barbu Ştirbey) au reglementat relativ mai drept învoielile pentru folosinţa

pămîntului peste întinderea „legiuită”.

Pe de altă parte, dacă Regulamentul Organic a stabilit şi în Muntenia un

„nart” pentru zilele de muncă, acest „nart” însă e neasemănat mai omenos

decît în Moldova. Un singur exemplu, foarte elocvent, ne va învedera

deosebirea enormă, în această privinţă, între regimul din Moldova şi cel din

Muntenia.

„Cîtimea de muncă impusă pe zi pentru prasilă, deşi încărcată, ne dă un

mijloc pentru a socoti cumplita nedreptate ce Regulamentul Organic din

63

Ibid., pag. 131-133. 64

Ibid., pag. 138.

322

Moldova o făcea ţăranului moldovan socotindu-i munca în 12 prăjini de

popuşoi, prăşite de două ori, culese, disjocate (curăţite), duse la coşere şi

aşezate într-însele, strujenii (cocenii) tăiaţi şi căraţi, drept o singură zi. Pentru

aceeaşi cîtime de muncă Regulamentul muntenesc socoteşte 8 zile (II), şi

această socoteală este departe de a fi generoasă şi a fost mai pe urmă redusă”

(p. 143).

Şi anume acest „nart” a fost scăzut în Muntenia chiar în redacţia

definitivă a Regulamentului, în urma observaţiilor lui Kisselev, şi mai apoi

încă şi mai mult sub Barbu Ştirbey (1851), pe cînd în Moldova, la 1851,

Grigore Ghica Vodă a fost silit să mai mărească încă de fapt cîtimea de

muncă a clăcaşilor, în folosul stăpînilor.

În afară de acestea, în Muntenia a rămas respectat în mare parte dreptul

ţăranilor de a se folosi de lemnele necesare gospodăriei lor, din pădurea de pe

moşie.

Şi e caracteristic că intervenţiile lui Kisselev în favoarea sătenilor au

avut în Muntenia alt răsunet decît în Moldova.

„Este de netăgăduit,– cum spune autorul nostru,– că încercările lui

Kisselev de a modifica în bine, pentru stare de fapt a săteanului în momentul

de atunci, dispoziţiunile asupritoare ale textului primitiv al Regulamentului

au fost în Ţara Românească încununate în mare parte cu izbîndă. În noua

redacţiune, rămasă definitivă, nartul muncii este aşezat într-un chip cît se

poate de drept şi de omenos, dispoziţia § 4 a articolului 141, prin care

săteanul ce nu se bucură de întreaga întindere de pămînt este proporţional

scăzut din clacă, alcătuieşte îndreptarea unei strigătoare nedreptăţi... Hotărît,

bărboşii munteni se arătară mai cu omenie decît bărboşii moldoveni” (p. 152–

153). Parcă justiţia imanentă a lucrurilor a voit să răzbune pe ţăranii din

Moldova: „bărboşii din Muntenia” au suferit cu mult mai puţin pe urma

prefacerilor vremii, pe cînd urmaşii „bărboşilor din Moldova”, în cea mai

mare parte ruinaţi, măresc rîndurile declasaţilor din România modernă...

Nu e de mirare dar că, mulţumită acestor împrejurări, ţăranul din

Muntenia de astăzi, cu toate că „stăpînii” de acum nu mai pot invidia pe cei

din Moldova – e mai puţin prăpădit, mai voinic, mai energic, mai harnic decît

fratele său de peste Milcov.

Bineînţeles, abuzurile şi excesele n-au lipsit în Muntenia ca şi în

Moldova, şi în această privinţă veţi găsi în autorul nostru pagini tot aşa de

elocvente ca şi pentru Moldova (pag. 227 – 249).

Şi mai ales ceea ce e adevărat pentru Moldova, e tot atît de adevărat şi

pentru Muntenia: lipsa de orice dreptate pentru ţăran şi imunitatea desăvîrşită

pentru orice fărădelegi ale stăpînilor.

Nu putem lăsa de-o parte o pagină, documentată cu multe pilde, din

cartea analizată: „Ceea ce reiesă mai cu samă din exemplele arătate mai sus,

323

este impunitatea de care se bucurau acei cari împilau pe ţăran şi neputinţa de

a-i înfrîna, în care se găsea ocîrmuirea centrală. Şi aşa era; acea ocîrmuire era

puternică numai faţă de acei cari nu îndrăzneau să i se pună dimpotrivă, dar

cu totul dezarmată faţă de abuzurile cele mai mari, cînd acele abuzuri erau

făptuite de oamenii cu vază sau chiar numai mai îndrăzneţi. Puterea de

împotrivire a ţărănimii fusese cu totul zdrobită, acei puternici ştiau bine că,

oricît de mare ar fi fost abuzul, ţăranul n-avea să îndrăznească să i se

împotrivească cu tot dinadinsul, să pună mîna pe topor. Dealtmintrelea, atît

stăpînii cît şi ocîrmuirea aveau grijă să înăbuşe la vreme, sub bici, orice semn

de împotrivire. Era destul ca locuitorii unui sat să nu vrea să execute vreo

lucrare (în cele mai multe cazuri, nedatorită de ei), să lase capete la întinderile

de praşilă, secere, sau coasă măsurate cu o prăjină prea lungă, sau să răspundă

prin vreo sudalmă la loviturile de harapnic ale feciorului boieresc sau ale

vătavului, pentru ca faptul să fie calificat de răscoală... Nu cunosc cazuri de

violenţă a ţăranilor asupra proprietarilor în epoca regulamentară, dar în cazul

de care ne ocupăm, stăpînul se adresa de obicei ispravnicului, calificînd de

răscoală împotrivirea sătenilor. Atunci cînd jeluitorul era un boier din cei mai

de samă, venea însuşi ispravnicul, în cele mai multe cazuri însă privighitorul

cu cîţiva slujitori sau cazaci, cum li se zicea mai pe urmă. Satul era strîns de

aceştia grămadă la canţelaria moşiei, dojenit de privighitor, apoi erau chemaţi

acei care fusese însemnaţi de vechil ca fiind capii buntului. Aceştia erau puşi

jos şi bătuţi de cazaci astfel ca să ţină multă vreme minte de acea bătaie. Pe

urmă satul era somat să ceară iertare şi să declare că se va supune la cele la

cari se împotrivise şi, dacă nu cădea îndată în genunchi făgăduind

nemărgenită supunere, se luau oamenii de-a rîndul, se puneau jos şi se băteau

unul după altul pană ce, de obicei în urma stăruinţelor preotului şi ale cîtorva

bătrîni, se muia dîrjia lor şi făceau act de supunere” (p. 134 – 135). „Avea

parte de dreptate atunci numai acel care era în stare sau s-o cumpere sau s-o

intimideze...” (p. 248).

Cum vedeţi, trec vremuri peste vremuri fără alinarea vechilor dureri ale

ţăranului român.

Şi ne-am deprins să nu mai roşim.

*

Trecem peste legiuirile din 1851, ale lui Barbu Ştirbey din Muntenia şi

ale lui Grigore Ghica din Moldova, prin cari s-au adus cîteva modificări, fără

osebită importanţă, în regimul regulamentar: în Muntenia situaţia ţăranului s-

a îmbunătăţit încă ceva, mai ales mulţumită părţii pe care a luat-o ţărănimea

la mişcarea din 1848, iar în Moldova a rămas staţionară, dacă chiar nu s-a

înrăutăţit.

324

Mai mult interes prezintă lupta între diferitele elemente sociale pentru

îmbunătăţirea soartei ţăranului, izvorîtă din trezirea conştiinţii naţionale în

urma Revoluţiei din 1848, şi mai ales sub presiunea puterilor europene după

războiul din Crimeea.

În Muntenia această luptă a fost mai strîns legată de marea mişcare

revoluţionară de la jumătatea veacului trecut. În comisia însărcinată de

guvernul provizor din Bucureşti să pregătească un proiect de lege pentru

regularea raporturilor dintre moşieri şi ţărani, pentru prima oară în istoria

noastră s-a auzit glasul ţărănimii în secularul proces pentru „moşia

strămoşească”.

Şi sînt uimitoare conştiinţa de drept şi simţul realităţii de cari au dat

dovadă reprezentanţii ţărănimii în acea comisiune.

Aşa, de pildă, săteanul Lipan, în cîteva cuvinte, a caracterizat situaţia de

drept, creată prin spoliaţiunea consfinţită de Regulamentul Organic: „Noi,–

spune acest ţăran,– n-am ştiut nimic de Regulamentul făcut de d-tră; ne-am

pomenit cu el în spinare” (p. 184).

Iar ţăranul Scurtulescu precizează: „De la Moş Adam încoace se va

dovedi prin tractaturi vechi cum s-a urmat din vreme în vreme, care ne-am

pomenit noi de la moşi... Iar de la anul 1831, ne-am pomenit prin silnicie cu

un jug de fier pus pe capul nostru, ce-1 numesc boierii proprietari sfînt

regulament, precum şi ieri în adunare a pomenit d. Lenş, din partea domnilor

proprietari, că este sfîntă proprietate şi Regulamentul, zicînd tot dumnealui ca

să-1 sfinţim şi pe viitor. Noi această proprietate şi Regulamentul, ce ne-a

împilat de ani 17 şi pană acum, nu le cunoaştem de sfinte, ci le cunoaştem jug

de fier şi robire, puse pe capul nostru cu silnicie şi fără de ştirea obşteştii ţări

a românului.” (p. 186).

Ţăranii reclamă să li se recunoască proprietatea deplină asupra

pămînturilor aflate în posesiunea lor, iar unii invocă chiar dreptul lor

străvechi la folosinţa hotarului întreg, cum este acelaşi Scurtulescu, care

anume invocă vechiul drept românesc: „Şi după acea părticică de pămînt, –

zice el,– ce ni se dă stăpînire de sfînta Constituţie, cine îi va trebui mai mult

pămînt să muncească, afară de acel dat de sfînta Constituţie, va cere de la

stăpînul pămîntului numai cu o dare din zece una, fără să se mai pomenească

de clacă, de obăcie, de prisoase şi ierbărit, numai din zece una din rodul

pămîntului, precum mai sus s-a zis” (p. 186).

Faţă de îndărătnicia proprietarilor, pentru ca să nu pericliteze acţiunea

revoluţionară, gevernul a fost silit să suspende lucrările comisiunii. Astfel,

zice d. Radu Rosetti: „Şedinţele comisiei proprietăţii nu dădură nici un

rezultat practic. Ele dădură la iveală deşteptăciunea, moderaţiunea şi blîndeţea

ţăranului român pe de o parte, egoismul îngust şi setea de foloase a clasei

stăpînitoare, pe de alta. Ele ne vădesc lipsa desăvîrşită de pregătire pentru

325

rezolvarea acestei mari chestiuni şi necunoştinţa ei chiar de acei cari aveau

pretenţia să fie stăpîni pe dînsa” (p. 193).

Lupta mai serioasă a fost dată sub directa presiune a puterilor europene,

în urma războiului din Crimeea, mai ales în Divanul ad-hoc al Moldovei.

E semnificativ cum zece ani după şedinţele comisiunii din Bucureşti,

reprezentanţii ţăranilor în Divanul Moldovei repetă în jalba lor, depusă pe

biroul Divanului, argumentele şi revendicările fraţilor lor de peste Milcov:

„Din buni şi străbuni noi am avut dreptul de a ne lucra pămîntul trebuitor

pentru hrana noastră şi a vitelor noastre, fără să ne poată alunga nimeni de pe

dînsul. Toate uricile ţării, toate aşezămintele vechi şi noi, ne sfinţesc acest

drept, precum acela de a se da copiilor noştri pămînturi pană la acoperirea a

două treimi din moşie; iar pană la Regulament aveam dreptul de a lucra cît

vom putea. De asemenea boierii de moşie au avut dreptul de a ne cere

boieresc” (p. 291).

Iar despre acest Regulament iată ce spun ei.

„Noi nici la facerea legii aceştia, nici la celelalte nu am fost chemaţi,

nici întrebaţi, nici la o învoială nu am stătut. Domnia lor boierii de moşii

singuri le-au făcut, noi le-am urmat, şi de greu şi amar ne-au picat. Dar

fiindcă Dumnezeu şi-a adus aminte şi au dat în minte celor şapte puteri de s-

au îndurat că de astă dată ca să fim şi noi întrebaţi despre păsurile şi durerile

ce le avem, uitat fie şi şters din inimile noastre tot trecutul cu chinurile sale...

(p. 289).

E de prisos să analizăm mai pe larg răspunsul dat la această jalbă de

către reprezentanţii marii proprietăţi din Divan, în care, după cum spune d.

Radu Rosetti, „se oglindeşte duhul strimt, egoist şi lacom al clasei

stăpînitoare” (231).

E picant că şi atunce s-au găsit oameni de samă cari, recunoscînd

mizeriile ţărănimii, se credeau totuşi în drept să apere regimul regulamentar,

punînd aceste mizerii pe sama faptului că „administraţiile nu şi-au împlinit

datoria” (p. 307, socotinţa lui C. Hurmuzache).

Un număr dintre membrii Divanului, aparţinînd claselor privilegiate,

formulează, e adevărat, un amendament la propunerea deputaţilor săteni, prin

care se ia apărarea acestora şi se propune: răscumpărarea boierescului, lăsarea

în întreaga şi deplina stăpînire a sătenilor a cîtimii de pămînt atribuită prin

aşezământ după „stătu quo” (p. 315).

Deşi expunerea de motive a acestui amendament se prezintă ca una din

cele mai energice şi complecte apărări ale dreptului istoric al ţărănimii

române, mărgenirea împroprietăririi la „stătu quo” alcătuieşte – cum spune şi

d. Radu Rosetti – o batere în retragere, o concesiune făcută pretenţiilor

nedrepte ale proprietarilor, un pas înapoi faţă de revendicarea, de către

326

deputaţii săteni, a dreptului „de a se da şi copiilor lor pămînturi pană la

acoperirea a două treimi din moşie”.

„Greşala, – continuă autorul nostru,– de a nu fi menţinut acea revendicare

este nemărgenită; cea mai strălucită şi mai puternică din toate apărările

drepturilor ţărănimii lăsînd-o să cadă, n-a mai îndrăznit nimeni s-o mai

reînnoiască, ea a rămas părăsită. Repet că părăsirii acestei drepte revendicări

incumbă fără îndoială răspunderea stării primejdioase în care ne aflăm astăzi”

(p. 316).

Dar, bineînţeles, şi acest amendament a fost respins de Divan.

Lucrările Divanului Moldovei în această privinţă au rămas fără nici un

rezultat, ca şi acele ale comisiunii din 1848. Chiar Mihail Kogălniceanu n-a

crezut de cuviinţă să insiste, de teamă ca această nenorocită chestie agrară să

nu primejduiască Unirea, marii proprietari părăsind tabăra unionistă...

În Divanul ad-hoc al Munteniei chestia nici n-a fost ridicată.

Comisiunea europeană întrunită la Bucureşti, chemată să se pronunţe

asupra lucrărilor Divanurilor ad-hoc, şi-a dat bine samă de situaţie. În

protocoalele acestei comisiuni găsim pasagii relative la rezultatele

dezbaterilor Divanului asupra chestiei agrare, cari pecetluiesc pe vecie clasa

noastră diriguitoare: „Acest rezultat negativ, lipsa de înţelegere asupra

aplicării unei măsuri recunoscute în unanimitate ca fiind indispensabilă,

dovedeşte încă o dată că, dacă această reformă este lăsată in singura grijă a

părţilor interesate, ea nu va putea niciodată să fie operată cu echitate şi spre

mulţumirea tuturor” (p. 321).

Iar comisarul francez Talleyrand se exprimă şi cu mai multă hotărîre:

„În condiţiile politice şi sociale în cari se află Principatele, este vederat că

această problemă socială nu poate să fie părăsită in voia iniţiativei lor

ocîrmuitoare sau legiuitoare. Dezbaterile Divanului moldovenesc, cari n-au

ajuns la nici un rezultat, dau o dovadă despre acest adevăr. O soluţiune, fie ea

chiar cea mai echitabilă, va fi primită fără zguduire, numai dacă principiul

care-i slujeşte de temei ar fi obţinut de mai nainte sancţiunea puterilor...” (p.

323).

Cu alte cuvinte, diplomatul francez nu se sfieşte să afirme că ţărănimea

românească nu poate aştepta dreptate de la clasele noastre diriguitoare, nu

poate fi scăpată decît prin intervenţia directă a puterilor europene!..

Dacă Talleyrand nădăjduia astfel să deştepte amorul propriu, mîndria

naţională a ocîrmuitorilor români, faptele au dovedit că se înşela...

Plenipotenţiarii marilor puteri, întrunindu-se la Paris în mai 1858, aveau

a se pronunţa în ultimul resort asupra lucrărilor Divanurilor ad-hoc.

Convenţia de la Paris însă, impunînd pe de o parte ţărilor române să

îmbunătăţească grabnic soarta ţărănimii, pe de altă parte a condamnat la

sterilitate toate sforţările de a da o soluţiune mai dreaptă şi mai omenească

327

chestiunii agrare, sancţionînd cel mai detestabil sistem electoral ce se poate

închipui pentru vreo reprezentaţiune naţională.

Cum ne arată istoricul ţărănimii noastre, în acest sistem electoral:

„Patru cincimi din reprezentaţia ţării aparţinea marii proprietăţi, cealaltă

cincime fiind reprezentată de clasa proprietarilor mici. Întreaga ţărănime,

nouă zecimi ale ţării, şi toată inteligenţa oraşelor erau cu desăvîrşire excluse

din sfatul ţării. Mult mai larg, mai drept şi mai înţelept fusese modul de

reprezentare impus Porţii de Thouvenel pentru alcătuirea Divanului ad-hoc.

Convenţia astfel, pe de o parte dădea reprezentaţia naţională, adică puterea

politică a viitorului, în mîna infimii minorităţi a marilor proprietari funciari,

adică tocmai în mîna acelor privilegiaţi cari abuzase şi abuzau fără cruţare de

obşte, ţinînd-o sub povara unui jug de fier, iar pe de altă parte cerea grabnica

îmbunătăţire a soartei ţărănimii asuprite. Dar această îmbunătăţire nu se putea

îndeplini decît prin oborîrea regimului nedrept şi asupritor căruia era supusă

ţărănimea, regim de care se foloseau acei cărora li confirma din nou, sub o

formă mai modernă, privilegiul puterii politice. Se înfiinţa astfel un cerc

vicios. Nefiind absolut nici o nădejde ca stăpînii de moşii să consimtă la

jertfirea măcar a unei părţi din drepturile ce le uzurpase în perioada urbariilor

şi cu prilejul Regulamentului, singurele căi deschise pentru săvîrşirea unei

reforme, ce devenea din zi în zi mai neapărată, erau sau răscoalele ţărănimii

sau intervenţiunea vreunui al treilea factor. Talleyrand propusese ca puterile

să-şi însuşească rolul acestui al treilea factor: sfatul lui nu fusese ascultat şi

chestia fu dezlegată de altul [vom vedea îndată cum] împotriva voinţii

reprezentanţei alese de privilegiaţi. Cotropirea drepturilor ţărănimii se

săvîrşise de boieri şi de domni fără ca ea să se fi putut apăra, fără ca ea să fi

fost măcar ascultată. Marile puteri ale Europei îi dăduse voie să-şi spună

dorinţa, dar nu-i recunoscuse dreptul să ia parte la sfatul care avea să

hotărască asupra viitorului ei!”... (p. 326).

În acest moment al istoriei noastre s-a dovedit încă o dată că sistemul

electoral nu constituie numai o chestiune de „formă”, că el „prejudecă chiar

fondul”, determină hotărîtor, de mai înainte, soluţiunea tuturor problemelor

puse la ordinea zilei.

Şi cum se repetă istoria!

*

Lupta fiind dusă în aceste condiţii, rezultatul ei era fatal.

În lucrarea d-lui Radu Rosetti,– partea cea mai emoţionantă a acestei

cărţi – veţi găsi urmărite pas cu pas toate fazele dramatice ale acestor lupte,

de aproape şapte ani, în Adunarea legislativă a Moldovei şi a Munteniei, în

Comisia Centrală, în Camerele unite din Bucureşti;– nici nu putem încerca să

328

rezumăm aici peripeţiile, atît de dureroase pentru mîndria noastră naţională,

ale acestei drame, în privinţa cărora istoricul ne spune că – „cu cît înaintăm în

urmărirea acestor dezbateri, cu atît mai mult ele ne înfăţişează icoana luptei

unui uriaş [M. Kogălniceanu] împotriva unei mulţimi nenumărate de pitici!..”

(p. 400).

Cetiţi aceste pagini!

Aproape fiecare rînd ne face sa gîndim: da, cum se repetă istoria!..

Apărătorii vechilor abuzuri şi privilegii mereu tună împotriva

„instigatorilor”, cari aţîţă „patimile” ţărănimii, ce altfel ar fi fost „mulţumită”

de soarta ei (cu toate că şi pentru orice străin erau vădite cauzele adevărate ale

surdei agitaţiuni ce o cuprinsese); orice încercare de reformă e denunţată ca

„spoliaţiune” şi „socialism”, iar Kogălniceanu e de-a dreptul asămăluit cu

Proudhon, învinuit că ar fi împărtăşit credinţa în formula: „proprietatea e o

hoţie”; şi raportul Camerei spune ritos despre proiectul legii rurale: „dar toate

acestea nu e altceva decît punerea în lucrare a unui principiu atît de mult

cunoscut şi lăudat de şcoala socialistă şi care se numeşte drept la instrumentul

de lucru (adică la mijloacele de producţie)!...” (p. 387) etc, etc.

În zădar Kogălniceanu scria şi spunea tot ce se putea spune pentru

biruinţa dreptei judecăţi şi pentru deşteptarea simţului patriotic.

În zădar, în calitate de prim-ministru al Moldovei, caută să arate într-o

circulară celebră către prefeţi, că mulţimea nu se provoacă la răscoală numai

prin propagandă revoluţionară: „A provoca o asemenea tulburare este a fi

duşmanul ţării sale, însă această tulburare se poate face prin două feluri de

oameni, deopotrivă de primejdioşi şi cari deopotrivă trebuie să fie pedepsiţi

după toată asprimea legilor. Propagandiştii cari, sub pretext că lucrează

pentru o reformă socială, întîrită poporul, provoacă intrigi şi prin aceasta nu

fac decît a îngreuia mai mult aceasta reformă cerută de Convenţia de Paris –

şi împilatorii cari, împuind locuitorilor muncă şi îndatoriri, peste cuprinderea

aşezămîntului şi a legiuitelor învoieli, cari maltratîndu-i contra legii şi a

demnităţii omeneşti, provoacă pe locuitori la ură şi la duşmănie!... (p. 347).

În zădar spunea el privilegiaţilor din Adunarea Moldovei: „D-lor, să fim

bine siguri, că în cîtă vreme ţăranul nostru se va lăsa să fie bătut de

pămîntean, el se va lăsa să fie bătut şi de străin, ba chiar va putea deveni

instrument de răzbunare in mîinile străinului!.. D-lor, 200 boieri nu fac o

naţie. Acesta este un adevăr pe care nimenea nu-l poate contesta...”.

Şi le arăta cauzele agitaţiunii ţăranilor! „l-a. mai provocat rezultatul

negativ ce l-au dobîndit în Adunarea din 1857 cererile lor în privinţa

boierescului. Ei cari au iscălit cu noi toate dorinţele naţionale, cînd a venit

timpul de a ne ocupa şi cu cererile lor speciale, drept singur rezultat au

căpătat insulte de la această tribună, astfel încît fiecare din bieţii deputaţi s-au

întors pe la casele lor cu deznădejdea în inimă şi cu blăstămul pe buze, şi nici

329

în casele lor nu au fost liniştiţi. Pe unii i-au maltratat proprietarii, pentru că

au îndrăznit a se tîngui de soarta lor, pe alţii i-a tiranizat guvernul Lui

Vogoridi, care cu sila le-a luat pană şi buletinele Adunării ad-hoc... Unii din

ei au fost chiar închişi şi sărăciţi...” (p. 350 şi 353).

În zădar apoi, în 1862, în Camerele întrunite din Bucureşti, se silea să

convingă pe aceiaşi „stăpîni” de necesitatea istorică a reformei, de fatalitatea

ei: „Ce ruşine, ca decadenţă pentru noi, cînd am dovedi străinilor că nu avem

putinţa de a fi, de a ne ridica la înălţimea misiunii noastre, că în mînile

noastre era să întărim România şi că noi am îngropat-o de vie; căci

nenorocind trei milioane de ţărani, nenorocită va fi şi ţara noastră; şi. moartă

va fi România cînd, în o asemenea chestiune, noi, legiuitorii ei, am da pilda

strîmbătăţii şi a nelegiuirii... Şi să credem, d-lor, că prin un vot al nostru am

putea îneca pentru veci dreptul ţăranilor. Nu, d-lor, dreptatea nu piere; ca

trupul lui Hristos ea se poate îngropa, dar, întocmai ca şi Hristos-Dumnezeu,

ea va reînvia...” (p. 367).

Şi mai tîrziu, ca prim-ministru, întru apărarea proiectului de lege rurală:

„Dacă am venit aici cu principii socialiste, nu sunt principiile mele, sînt

ale lui Walevski, ale lui Hardenberg şi Stein, ale acelor bărbaţi cari au scăpat

monarhia la 1848 [Austria], ale bărbaţilor de stat ai Rusiei, cari au scos pe

ţărani din starea de sclavie şi cari le-au dat mai mult decît d-voastră. Dacă

acei oameni sînt socialişti, atunci primesc şi eu să fiu socialist. Dar nu este

aceasta, d-lor; toata lumea ştie că aici nu este vorba de Kogălniceanu, nu este

vorba de minister, este vorba că nu voiţi un minister care să trateze chestiunea

aceasta sub un punct de vedere naţional, care să o apere ca o chestiune

naţională care să facă o lege pentru ţară, iar nu pentru proprietari...” (p.

399).

În zădar, toate au fost în zădar!..

Purtătorul cuvîntului privilegiaţilor îi răspunde lui Kogălniceanu fără

nici o... jenă: „Am privit totdeauna pe proprietari ca partea inteligentă a

naţiunii şi am voit să o garantăm [Pe proprietari! Prin legea rurală!..]; da, d-

lor, proprietarii sînt partea inteligentă, ţăranii sînt masa brută, sînt forţa

numerică, şi nu voim noi a lovi inteligenţa prin forţa brutală...” (p. 400).

De cîte ori am cetit şi am auzit noi toate acestea în zilele noastre!..

Legea rurală a trebuit să fie impusă prin o revoluţie de sus, prin lovitura

de stat.

Tragismul situaţiunii lui Kogălniceanu se accentuează prin desăvîrşita

lui izolare. Ioan Brătianu, care nu putea judeca problema agrară, în fond,

altfel decît Kogălniceanu, care propune un proiect ce îşi însuşeşte în linii

generale toate dispoziţiile proiectului lui Kogălniceanu, cum acesta i-o spune

categoric în şedinţa publică (p. 402), Ioan Brătianu, care în unele privinţi

merge chiar mai departe decît Kogălniceanu, recunoscînd, de pildă, ,peste tot

330

ţăranilor dreptul de a se folosi de pădure, totuşi îl lasă pe acesta să se zbată

singur împotriva forţelor coalizate ale tuturor elementelor reacţionare, încît

rămîn adevărate, pentru toată această epocă, cuvintele ce spune C. A. Rosetti

în Românul, relativ la o fază anterioară a luptei: „Domnul Kogălniceanu a

avut de astă dată dureroasa onoare de a lupta singur contra tuturor. Ideea însă

ce susţinea era atît de mare, încît, deşi învins sub puterea bilelor, a fost

învingător şi mîne-poimîne toţi vor recunoaşte adevărul şi vor mărturisi că a

luptat cu o putere ce creştea în proporţiunea mărimii misiunii ce avea” (p.

376).

Atitudinea lui Ioan Brătianu rămîne pană azi nelămurită îndeajuns şi

nici cartea d-lui Rosetti nu aduce în această privinţă destule lumini.

Articolele ce le publică Ioan Brătianu în Românul, în ajunul loviturii de

stat, par a ne desluşi că el împreună cu ceilalţi fruntaşi liberali din Muntenia,

dădea prioritate chestiunii constituţionale, nădăjduia că, după emanciparea

ţării de sub jugul vasalităţii şi, prin reforma politică care să stabilească un

adevărat regim constituţional, s-ar putea rezolvi problema agrară cu mai

multă uşurinţă şi fără a primejdui viitorul neamului.

Şi din punctul de vedere constituţional, vădit, Cuza Vodă putea să

legitimeze toate îngrijirile prin gesturile lui „napoleoniene” şi prin tot

sistemul lui de guvernare, adesea destrăbălat şi lipsit de scrupule.

Dar, dacă pur teoreticeşte ideile lui Brătianu s-ar putea justifica şi dacă

în adevăr în acel moment al istoriei noastre naţionale am fi putut scutura

suzeranitatea Turciei şi realiza o reformă politică serioasă, conformă cu

aspiraţiunile liberalilor munteni din acele vremuri, desigur rezolvarea

chestiunii ţărăneşti s-ar fi uşurat mult; faptele însă ne-au dovedit că Brătianu a

greşit.

Independenţa n-am putut s-o căpătăm decît după un război, la care am

luat parte cu glorie, iar un regim constituţional adevărat rămîne şi astăzi un

deziderat al democraţiei române.

Şi dacă, la 1864, prin unirea lui Brătianu şi a liberalilor munteni cu

Mihail Kogălniceanu s-ar fi putut asigura o dezlegare mai sănătoasă a

chestiunii ţărăneşti, desigur că statul român, răzămat pe temelia puternică a

unei ţărănimi vînjoase şi mulţumite, ar fi putut face altfel faţă şi aspiraţiunilor

noastre naţionale, în întregimea lor, şi cerinţelor de dezvoltare normală a

instituţiunilor de stat modern democratic.

În orice caz, dacă fatalitatea istorică n-ar fi pus direct în luptă, în

momentul cei mai critic al vieţii noastre naţionale, pe cel mai însemnaţi doi

bărbaţi de stat ai neamului nostru, faţa României de astăzi ar fi cu totul alta.

331

*

Legea rurală a fost promulgată prin decret domnesc la 14 august 1864,

în urma loviturii de stat.

Nu vom analiza în detaliu dispoziţiunile acestei legi, pe care o

presupunem cunoscută, întrucît ea formează azi baza raporturilor noastre

agrare.

Mihail Kogălniceanu, după lupta uriaşă ce a dus-o timp de aproape

şapte ani, în momentul cînd a ajuns stăpîn pe situaţie şi cînd nimeni şi nimic

nu l-ar fi putut împiedeca să-şi realizeze ideile, cînd îi erau asigurate, cum

arată d. Radu Rosetti, simpatia şi sprijinul atît ale curţii suzerane cît şi al

marilor puteri europene, cînd adversarii reformelor din ţară erau reduşi la o

desăvîrşită neputinţă şi el putea să fie încredinţat că, după realizarea reformei,

nimeni nrar mai fi fost în stare să smulgă ţărănimii biruitoare rezultatele ei,

tocmai în acel moment Mihail Kogălniceanu pierde parcă curajul şi se

mărgineşte să transforme în lege dezideratele autorilor „amendamentului” la

propunerea sătenilor în Divanul ad-hoc al Moldovei, adică să menţină „stătu

quo” în ce priveşte posesiunea de pămînt a ţăranilor, să sacrifice interesele şi

drepturile generaţiunilor viitoare şi să arunce în spatele ţărănimii aproape

toată sarcina de răscumpărare şi lichidare a raporturilor din trecut.

Astfel, cu drept cuvînt s-a zis că legea agrară din 1864, în fond,

consacră definitiv spoliaţiunea săvîrşită de Regulamentul Organic.

Şi chiar mai mult, ea este mai necruţătoare faţă de generaţiile viitoare

decît chiar Regulamentul Organic şi, în urma nerespectării desăvîrşite a

dispoziţiunilor acestei legi, privitoare la dreptul de folosinţă asupra pădurilor,

parcă prin conspiraţia tacită a „stăpînilor” şi a ocîrmuirilor, ţărănimea a fost

lipsită de un bun ce i 1-a respectat în oarecare măsură regimul regulamentar.

Cu multă limpezime şi putere, d. Radu Rosetti arată „păcatele” acestei

legislaţii: „Păcatul cel mare al legii rurale era de a fi mai mult o consfinţire a

măsurilor dărăpănătoare pentru ţara, de la 1805 şi de la 1831, decît o reformă.

Întinderile de pămînt atribuite de dînsa deosebitelor categorii de săteni erau

mult prea mici pentru a permite alcătuirea unei clase ţărăneşti sănătoase şi de

sine stătătoare. Cu toate aparenţele ei reformătoare, ea în realitate nu era decît

un nou pas făcut pe calea brăzdată la 1805 şi desăvîrşit statornicită la 1831”

(p. 414).

Astfel bărbaţii noştri de stat de la 1864 au pierdut poate unicul prilej de

a da satisfacţiune revendicărilor seculare ale ţărănimii române: „Reforma

legăturilor dintre pămînt, sătean şi stăpîn, impusă de Convenţiunea de la Paris

şi care avea să pună capăt relelor pricinuite de cotropirile claselor

stăpînitoare, ar fi trebuit să aibă în vedere în primul loc întemeierea unei stări

de lucruri sănătoase pentru viitor. Prilejul de a aşeza noul stat românesc pe

332

sănătoasa şi puternica temelie a unei ţărănimi bogate şi vînjoase, neatîrnată de

placul celor puţini cari pusese mîna pe monopolul puterii, era faţă. El trebuia

apucat de păr, închezăşluind astfel pe veacuri liniştea ţării înlăuntru, înzecind

puterea ei faţă de streinătate; un asemenea prilej nu se prezintă obişnuit de

două ori în cursul fiinţii unui neam” (p. 418).

Şi chiar fără să vrem, ne vine întrebare: dacă în acel moment Ioan

Brătianu era alături de M. Kogălniceanu, ar fi putut avea reforma acest

caracter hibrid?..

În felul cum era făcută reforma, ne spune d. Rosetti, ea chiar din

punctul de vedere financiar se prezintă ca o operaţie din cele mai asupritoare

pentru ţărănime. Şi nu numai din acest punct de vedere, ci şi din cel

economic, reforma ar fi putut da cu totul alte rezultate, şi în acelaşi timp ar fi

fost mai cu înlesnire realizată, dacă nu s-ar fi sacrificat dreptul ţăranilor: „Sînt

încredinţat că, dacă s-ar fi atribuit ţăranilor pămînt pană la concurenţa de două

treimi din fiecare moşie [adică, în întinderea la care ţăranii aveau dreptul

după legile vechi], ei ar fi achitat despăgubirea, chiar dacă această

despăgubire ar fi fost după o normă mai mare decît aceea adoptată în legea de

la 14 august, cu mai multă uşurinţă decît au achitat pe aceea ce au plătit-o.

Pentru a achita pe aceasta, cei mai mulţi din ei au dispus numai de întinderea

de pămînt strict necesară hranei lor şi de munca braţelor lor; pentru a achita

cele două treimi însă, ei ar fi dispus de întinderi de pămînt pe cari ar fi putut

cultiva pîne în scop de speculă. Ei ar fi plătit şi totodată s-ar fi îmbogăţit.” (p.

419).

Din punctul de vedere juridic „operaţiunea” din 1864 se prezintă ca o

despoiare în toată puterea cuvîntului: „Dar dacă sătenii au despăgubit pe

proprietari pentru boierescul (claca) care se obora, întreb cine a despăgubit

pe săteni pentru dreptul fiilor lor de a obţine, la căsătorie, pămîntul atribuit

de lege numărului de trăgători cu cari se îndatorau a munci boierescul

(claca)? Acest drept a rămas desfiinţat fără ca sătenii să primească vreo

despăgubire. Oare acest drept singur al ţăranilor nu valora mai mult decît

întreaga clacă răscumpărată? Şi ei au pierdut şi dreptul la pămînt al

însurăţeilor pană la concurenţa celor două treimi şi au plătit despăgubire

pentru clacă. Întreb, nu se cheamă asta două plăţi? Sau, mai bine, nu se poate

zice că Cuza şi Kogălniceanu au vîndut dreptul generaţiilor viitoare de săteni

pentru un adevărat blid de linte?” (p. 421).

Astfel, d. Radu Rosetti e în drept să încheie: „în rezumat, legea rurală

consfinţea în chip desăvîrşit stăpînirea a mult peste jumătate din locul de

hrană al ţării în mîna unei infime minorităţi de oameni. Obştea, nouă zecimi

ale poporului, era redusă la stăpînirea celeilalte părţi cu mult mai mici,

împărţită în parcele, ajungînd îndeobşte pentru moment a îndestula trebuinţele

traiului acelora cari le ocupau, permiţînd însă creşterea stării lor materiale

333

numai în cazuri cu totul excepţionale. În curînd însă acele parcele împărţindu-

se, nu mai aveau să mai ajungă pentru întreţinerea posesorilor lor, cari, spre a

se hrăni, aveau să fie din nou reduşi la discreţia acelei minorităţi deţinînd cea

mai mare parte din locul de hrană. Folosul dobîndit de obştie şi de ţară în

urma unei lupte înverşunate, purtată timp de şapte ani, avea să fie de scurtă

durată şi neînsemnat” (p. 427).

Rezultatul lamentabil al „împroprietăririi” din 1864 e şi mai dureros

pentru mîndria noastră naţională cînd îl comparăm cu felul în care a fost

rezolvită problema agrară pentru ţăranii români din toate provinciile aflate

sub jugul străin.

Astfel, relativ la Ungaria, pentru toate provinciile româneşti din ea,

trebuie să facem următoarea constatare: „Dreptul de folosinţă al săteanului

român din acele provincii supuse jugului străin n-a suferit nici o ştirbire din

evul mediu şi pană astăzi. În anul 1848 dieta transilvană vota desfiinţarea

clăcii, a dijmei şi a oricăror daturi şi plăţi făcute în numerar, ce au apăsat pană

acum asupra clăcaşilor şi a moşiilor lor. Proprietarii urmau să fie despăgubiţi

pentru pierderea acestor venituri de cătră stat. Pentru constatarea drepturilor

reciproce, s-a luat de bază starea de fapt şi raporturile aflate în vigoare la 1

ianuarie 1848.... Îndeobşte, întinderile lor permiteau sătenilor să trăiască din

ele şi să pună şi deoparte, fiind neasemănat mai mari decît chiar acele

atribuite Regulament fruntaşilor din ţările noastre...65

„Rezultatul reformei de

la 1848–1854 pentru românii din Ungaria se traduce prin faptul că

proprietatea ţărănească, pană la 50 hectare, cuprinde 75 la sută din întinderea

totală a comitatelor locuite de români.”66

Şi mai tristă pentru simţul de dreptate şi pentru simţul patriotic al clasei

noastre diriguitoare este constatarea, relativă la Bucovina, că pentru ţăranii

din această provincie constituie o adevărată fericire faptul că ea a fost răpită

Moldovei înainte de legiuirea lui Moruzi şi înainte de Regulamentul Organic:

„Deoarece,– spune d. Rosetti,– în urma anexării ţării către Austria, dreptul de

folosinţă al sătenilor bucovineni scăpase de ştirbirile de la 1805 şi de la 1831,

ei la 1848 au fost declaraţi proprietari pe întregimea locurilor de hrană de cari

se foloseau din moşi şi strămoşi...”67

Urmarea acestui fapt este că sătenii bucovineni stăpînesc astăzi în total

(dacă adăugim şi păşunile şi pădurile comunale, de cari numai ei se folosesc):

68,2% din locul de arătură;

80,7% din fînaţ;

86,4% din vii şi grădini;

65

Ibid., p. 423. 66

lbid., p. 424. 67

Ibid., p. 425.

334

76,4% din păşuni de şes;

42,6% din păşuni de munte;

28,7% din păduri.68

Cum vedeţi, proprietatea mare în Bucovina are mai ales misiunea de a

conserva intacte pădurile ţării, toate supuse regimului silvic, bineînţeles.

Chiar ilotul român din Basarabia poate fi invidiat de fratele său liber de

dincolo de Prut:

„Basarabia fusese atinsă de limitarea lui Moruzi, decretată cu şapte ani

înainte de anexarea ei cătră Rusia, dar rămase ferită de acea reglamentară.

(Cu cît mai curînd ne este răpită o provincie, cu atît mai mare, din acest punct

de vedere, e fericirea ţăranilor...). În anul 1846 contactul normal, decretat de

împăratul Nicolai, stabilea 5 categorii de ţărani: fără boi, cu 2, 4, 6 şi 8 boi.

Întîia categorie, pălmaşii, primeau 3 fălci de pămînt sau 4,39 ha.

A doua categorie, ţăranii cu 2 boi, primeau 41/2 fălci de pămînt sau 3,43 ha.

A treia categorie, ţăranii cu 4 boi, primeau 61/7 fălci de pămînt sau 8,78 ha.

A patra categorie, ţăranii cu 6 boi, primeau 83/4 fălci de pămînt sau 12,51

ha.

A cincia categorie, ţăranii cu 8 boi, primeau 101/2 fălci de pămînt sau 15

ha.

Vedem că ocîrmuirea groaznicului autocrat al Rusiei măsura românilor

căzuţi sub oblăduirea lui pămîntul de Hrană în chip cu mult mai larg decît îl

măsurase boierii Moldovei autonome ţăranilor rămaşi sub oblăduirea lor”.

Emanciparea ţăranilor basarabeni de clacă, departe de a le înrăutăţi

situaţia, ca în România, a îmbunătăţit-o simţitor:

„Întinderile (atribuite ţăranilor în Basarabia) variază după calitate şi

localitate, dar pretutindeni fură mai mari decît cele mai mari întinderi

atribuite ţăranului din România liberă; loturile nu fură nicăieri mai mici de 8

deseatine (8,72 hectare) şi atinseră pînă la 131/2 deseatine (14,72 hectare),

afară de imaşurile cari acoperă întinderi destul de însemnate...”.

În rezumat: „Constatăm deci că din toate ţările locuite de români,

România liberă; adică ţara unde ar fi trebuit ca românul să se simtă mai la

îndămînă, să trăiască mai dulce, era aceea în care obştea neamului, puterea

lui, era tratată mai cu neomenie, era mai dezbrăcată de drepturile ei

strămoşeşti asupra pămîntului ce-l stropea de veacuri cu sîngele şi cu

sudoarea ei...”69

68

Anton Zachar, Mittheilungen des staiistischen Landesamtes des Herzogtums

Bukowina, p. XXVII şi urm., citat de R. Rosetti, ibid., p. 425. 69

Ibid:, p::426.

335

Dar dacă însăşi legea rurală din 1864 se prezintă, cum am spus, ca o

despoiare a ţăranului de drepturile lui, felul cum această lege a fost aplicată

constituie o adevărată tîlhărie la drumul mare.

Mi-e scîrbă să reproduc aice descrierea manoperilor, întrebuinţate

pentru ca ţăranul să fie furat şi de folosinţa deplină a puţinului pămînt la care i

s-a recunoscut dreptul, de lege: „în multe locuri,– spune d. Rosetti, – jafurile

la cari sînt supuşi astăzi sătenii de cătră nişte arendaşi neomenoşi sînt cu

putinţă numai din cauza chipului în care s-a aplicat legea rurală de la 1864”

(p. 413).

*

Momentul istoric prielnic a fost pierdut şi, în condiţiunile în cari s-a

făcut împroprietărirea, ţărănimea românească a fost silită să-şi urmeze pană în

zilele de azi calea calvarului ei secular.

Spaţiul nu ne permite să ne oprim aice asupra încercărilor nereuşite de a

repara „păcatul” de la 1864 prin succesivile legi de împroprietărire pe moşiile

statului, şi nici încercările, reuşite acestea, de a agrava – de la 1864 încoace –

acel „păcat” prin sistemul legiferat de învoieli agricole, prin care iobăgia

cvasi-desfiinţată la 1864 şi răscumpărată aşa de scump de ţărănimea noastră a

fost reînfiinţată în realitate din nou, cu toate rigorile ei, şi fără nici o

compensaţiune pentru ţărani…

Tendinţa ascunsă a acelor legi pentru învoieli agricole este astfel

caracterizată de d. Radu Rosetti: „Cădea sub simţ că sistemul în puterea

căruia o mînă de oameni, proprietari şi arendaşi, se foloseau de beneficiul

plugăriei a trei sferturi din ţară, pe cînd obştea plugarilor de baştină şi de

meserie era redusă, în cazul cel mai favorabil, la rolul de salariaţi prost plătiţi,

era viţios, şi că ocîrmuirea era datoare să ia măsuri pentru a ajunge ca pe

viitor obştea să se bucure de cea mai mare parte din folosul dat de cultura

pămîntului. Însă ocîrmuirea făcu tocmai contrarul: ea dădu tot sprijinul ei

marilor cultivatori, împiedecînd în cei mici orice iniţiativă, orice năzuinţă de

a se face plugari de sine stătători.” (p. 442).

Şi acest sprijin consta, cum am spus, în reînfiinţarea iobăgiei în formă

mai odioasă chiar decît cea veche, fiindcă de fapt s-a decretat, cum ne arată

autorul nostru, scoaterea în afară de lege a întregii ţărănimii româneşti.;

Să-mi fie iertată aici reproducerea unei pagini puternice, în care

învăţatul istoriograf al ţărănimii noastre, de obicei atît de obiectiv şi blajin, îşi

revarsă toată indignarea, în accente vii: „S-ar putea umplea volume cu

denunţările ce de douăzeci de ani se făcuse în public, în presă, în parlament,

împotriva muncii silnice regulamentare, împotriva faptului că ţăranul era scos

din lege, că nimic nu-i garanta demnitatea de om, libertatea şi inviolabilitatea

domiciliului. Şi acum, după. doborîrea tuturor instituţiunilor vechi, după

336

punerea ţăranului, în legea scrisă, pe un picior de egalitate desăvîrşită cu foştii

privilegiaţi, după ce fusese declarat proprietar pe partea de pămînt pe care se

hrănea, foştii privilegiaţi, în unire cu oamenii noi ce se ridicase la putere,

veneau, prîntr-o singură trăsătură de condei, să-i pună afară din lege.

Nouăzeci şi cinci de sutimi ale naţiunii romane erau, printr-această lege,

puse afară de orice lege. Căci pe cînd restul naţiunii îşi avea inviolabilitatea

domiciliului şi libertatea personală închezeşluită,... casa ţăranului se putea

călca oricînd, el se putea aresta şi duce pe cîmp pentru executarea unui

contract de muncă [încheierea căruia în împrejurările date îi era şi ea

impusă!..) pe simplă poroncă a unui primar rural, incapabil şi supus orbeşte

poroncilor subprefectului, aproape totdeauna în solda proprietarului sau a

arendaşului... Şi această tăgadă a drepturilor cetăţanului făcută obştiei nu se

mărginea la cîteva cazuri excepţionale, ci era aplicată exercitării îndeletnicirii

de toate zilele a obştiei, singurul ei mijloc de cîştig. Ţărănimea română, obştia

naţiunii era pusă în afară de lege, supusă unui regim de excepţiune tocmai în

privinţa exercitării meseriei ei de toate zilele. În parlamentul român, care

acuma nu mai era un parlament boieresc si în care clasa superioară nou

născută era bogat reprezentată, nu se găsi un glas care să se ridice pentru a

protesta împotriva acestei batjocuri, împotriva acestei neomenii! Dacă

judecind în chip cu totul obiectiv legea ca lege, ea este nejustificabilă, apoi ce

să zicem, cînd ne gîndim la impilările, la jafurile, la cruzimile cărora nu putea

să nu dea loc, date fiind de o parte lipsa de scrupul şi lăcomia obştiei

arendaşilor şi a multor proprietari, pe de alta lipsa de orice garanţie morală, de

orice capacitate din partea organelor administrative chemate a o aplica. Orice

om ce-şi cunoaşte ţara nu se putea îndoi că o mare parte din contractele ce

aveau să se execute cu atîta străşnicie vor fi dobîndite prin înşelăciune,

camătă şi jaf şi că executarea lor avea să dea loc la tot felul de neomenii...”.

Prin comparaţie cu legea lui Barbu Ştirbey din 1851, de sub regimul

regulamentar, d. Rosetti ne dovedeşte că legea din 1866 îi este inferioară din

punctul de vedere al ocrotirii ţăranului!..

Şi „nu trecuse nici doi ani de la lovitura de stat, săvîrşită sub cuvînt de

slobozirea ţăranului român de sub robia muncii regulamentare... Se urma deci

şi sub noul regim, cu conlucrarea noilor puternici, vechiul păcat de a ocroti pe

cei puţini şi puternici împotriva celor mulţi şi slabi, de a legifera în dauna

celor de al doilea pentru folosul celor dintăi...”70

.

Iar peste 6 ani, o nouă lege pune încă la dispoziţia proprietarilor şi

arendaşilor oştirea ţării pentru „execuţia” muncilor agricole, execuţie ce se

făcea prin bătăi, prin schingiuiri şi chiar prin siluirea femeilor...

70

Ibid., p. 447-449, passim.

337

Dacă legile ulterioare, ca cea din 1882 (un sfert de veac după

Divanurile ad-hoc!) şi cea din 1893 aduc oarecari îmbunătăţiri de formă, ele –

cum ne arată autorul nostru – nu schimbă aproape nimic în fond: ţăranul, sub

regimul lor, rămîne de fapt un rob...

*

Cetitorii îmi vor îngădui să nu intru în descrierea situaţiunii în care a

căzut în aceste împrejurări ţărănimea, vîndută în Moldova cu toptanul

trusturilor streine şi a stării sale sufleteşti, înainte de răscoale; materialul

bogat adunat în această privinţă de d. Rosetti, pe de o parte, nu sufere

rezumare, iar pe de altă parte, această chestiune adesea a fost atinsă în

paginile revistei noastre.

Acest regim de fapt, în care trăieşte ţăranul din România liberă, d.

Rosetti îl caracterizează ca o veşnică provocare pentru „talpa ţării”, pentru

care nu există nici justiţie, nici administraţie: „Sînt mai bine de patruzeci de

ani de cînd ţărănimea română a fost declarată proprietară de pămînturile ce le

lucra pană atunci, de cînd i s-a conferit egalitatea civilă şi politică, de cînd s-a

ridicat bătaia, de cînd s-au oborît privilegiile, de cînd i s-a închezeşluit prin

lege libertatea personală şi acea a domiciliului. Starea de fapt însă a rămas cu

totul alta decît acea înscrisă în lege. Privilegiul celui puternic faţă de ţăran a

rămas în fiinţă; puternicul îl poate împila, fără frică de pedeapsă, îl poate

bate, poate să pună oricînd pe primar sau pe subprefect să-i violeze

domiciliul, să-1 aresteze, fără nici una din formele prescrise de lege. Cînd în

urma vreunei împilări, vreunei brutalizări prea mari, el a cutezat să se

adreseze justiţiei spre a căpăta îndreptare şi despăgubire, s-a ales cu cheltuieli

mari, cu vreme pierdută şi, la urma urmei, s-a dat rămas sau a fost silit să

înceteze judecata fiindcă mijloacele de a merge înainte i-au lipsit. Dîndu-şi

samă de această stare de neputinţă din partea lui de a dobîndi, pe calea legii,

dreptate, el în cele mai multe cazuri rabdă în tăcere jaful, împlinarea şi

maltratarea. Şi stăpînul, arendaş sau proprietar, conştient de acest punct slab

al ţăranului, se foloseşte de el pentru a abuza necontenit... Toate aceste

procedeuri au înfipt în inima ţăranului credinţa că, pentru el, nu este lege...

Cînd asemenea abuzuri se făptuiesc de o minoritate faţă de obştea unui popor,

cred că cu toată dreptatea li se poate aplica calificativul de provocări...” (p.

565 – 566).

D. Radu Rbsetti ne spune că ţărănimea nu e numai mereu provocată, ci

şi „aţîţată”. Dar, în sensul în care d-sa vorbeşte despre „aţîţări”, poate fi

considerat ca o aţîţare cuvîntul, şi chiar gestul cel mai nevinovat, şi chiar mai

mult: „Din toate aţîţările – afirmă, de pildă, d-sa – cea mai puternică a fost

fără îndoială legea vînzării bunurilor statului de la 1889...” (p. 571).

338

În sensul acesta chiar cartea pe care o analizăm poate fi înfăţişată ca o

„aţîţare”, precum şi toate cercetările asupra ..stării ţărănimii, discursurile din

parlament etc.

Dar o societate în care simpla enunţare a adevărului apare ca o aţîţare

(şi este o aţîţare), e adînc bolnavă, şi .singur, acest fapt ne dovedeşte

necesitatea unor grabnice .măsuri de îndreptare.

Încît, cu drept cuvînt, ceva mai jos d. Rosetti poate afirma, reproducînd

vechea idee din circulara lui M. Kogălniceanu de acum aproape o jumătate de

veac: „Răscoalele de astă primăvară sînt roadă firească a păcatelor săvârşite

împotriva obştei acestui popor în curs de veacuri de cătră vechea clasă

stăpînitoare şi, în cursul celor de pe urmă cincizeci de ani de cătră noua clasă

stăpînitoare, a nemulţumirii şi a urii stîrnite în obşte de aceste păcate...

Adevăraţii instigatori ai acestei mişcări sînt egoismul; lăcomia, lipsa de

scrupul şi lipsa de prevedere a plasei stăpînitoare,. ale celei vechi cît şi ale

celei nouă. Asupra lor cade toată greutatea răspunderii pentru groaznica

primejdie în care răscoalele au pus ţara: amestecul străinului..”71

.

*

Dar care este mijlocul de îndreptare?

Pentru răspunsul la această întrebare se cere înainte de toate o diagnoză

justă a boalei de care suferim.

Şi dl Rosetti merge la rădăcina răului: „Latifundiul este duşmanul”72

declară d-sa.

În această formulă lapidară se cristalizează rezultatele cercetărilor

statistice asupra repartizării proprietăţii funciare în România.

Putem trece aici cu vederea aceste cercetări, întrucît autorul utilizează,

mai cu deosebire, acelaşi material din raportul d-lui Căpităneanu asupra

recensămîntului din 1905, la care am recurs şi noi de atîtea ori (d. Rosetti

reproduce chiar unele din tabelele noastre)73

.

71

Ibid., p. 623-624. 72

Ibid., p. 634 urm. 73

Apropos. Într-un articol din Convorbirile literare, sub titlul de Repartizarea

proprietăţii funciare (nu avem la îndămînă acest articol în momentul de faţă), d. C. Hiotu,

găsind neîndreptăţite calculele pe cari le-am făcut spre a corija unele din cifrele d-lui

Căpităncanu, caută să arunce o bănuială asupra concluziilor la cari am ajuns în ce priveşte

regimul nostru latifundiar. Dar pentru a ajunge la aceste concluzii n-am avut nevoie de nici o

corijare a acelor cifre1 Şi într-unul din articolele vizate de d. Hiotu, eu spun ritos: „n-am voit

să corijez În aceste tabele cifrele cuprinse în raportul d-lui Căpitan”! (Viaţa românească,

voi. IV, 1907, p. 153). Şi în adevăr, în alcătuirea tuturor tabelelor mele statistice, n-am ţinut

samă de calculele mele, la cari am recurs numai pentru a dovedi că realitatea e şi mai

groaznică decît pare din aceste tabele. Truda d-lui C. Hiotu e prin urmare zadarnică. Accept

339

Cetitorii vor găsi în lucrarea analizată adunate mărturii preţioase ale

învăţaţilor şi ale bărbaţilor de stat din Apus, din cari rezultă că latifundiile sînt

judecate ca o primejdie socială şi economică pretutindeni, deşi nicăieri răul

nu-i atît de acut ca la noi.

*

Nu putem expune aici mijloacele propuse de d. Rosetti pentru ca să

ajungem la o repartizare mai sănătoasă a proprietăţii rurale, nici celelalte

măsuri de îndreptare susţinute de d-sa.

De altfel studiul d-sale e mai ales preţios ca primă încercare de utilizare

sistematică a unui vast material istoric relativ la raporturile noastre agrare,

pentru lămurirea cauzelor situaţiunii de astăzi.

Şi cunoaşterea acestor cauze e prima condiţiune de îndreptare.

Dar nu putem să nu relevăm răspunsul pe care d-sa îl dă celor ce susţin

că nu avem nevoie decît de o „administraţie bună”: „Această teorie nu are nici

măcar meritul de a fi nouă; ea a fost enunţată în scris, pentru întâia oară de

Neculai Istrati, campionul antiunioniştilor. (Şi chiar mai înainte de alţi

doctrinari dintre boieri în Divanul ad-hoc, cum am arătat mai sus.) Şi el

pretindea, pe la 1860, că regimul boierescului nu trebuie desfiinţat ci, pentru a

face pe ţăran fericit, ajunge să i se dea o administraţie bună, cinstită şi

dreaptă… ca în Bucovina…” (p. 666).

Adepţii acestei teorii cad, de altfel, într-un fel de utopism naiv: „O

schimbare hic et nunc operată prin lege sau prin prezenţa oricărui om politic,

oricît de genial ar fi, la putere (dacă cauzele adînci ale răului vor rămânea

neatinse) nu poate schimba efectiv aproape nemic... Cel mai bun mijloc

pentru a îmbunătăţi administraţia este de a micşora prilejurile de cîştig

necurat, de abuz şi de greşeală ce le are astăzi şi, mai ales, de a mări puterea

de opunere a obştei împotriva abuzurilor funcţionarilor...” (p. 667).

Şi aceasta nu se poate realiza decît, pe de o parte, prin ridicarea

economică a ţărănimii, iar pe de altă parte, asigurîndu-i-se acesteia un rol în

stat corespunzător valorii ei sociale şi naţionale.

Precum legea electorală hărăzită ţărilor române de cătră Convenţia din

Paris, a împiedicat, cum ne-a arătat d. Rosetti, rezolvirea normală a problemei

agrare acum o jumătate de veac, tot aşa sistemul electoral actual, nu numai că

stă în calea măsurilor mai energice de îndreptare a stării economice, ci este

necompatibil şi cu o „administraţie bună”.

cifrele d-sale (cari sînt tot ale d-lui Căpităneanu), concluzia rămîne aceeaşi. Iar în ce priveşte

comparaţiile fantastice, pe cari d-sa le face, imitînd pe alţii, cu datele relative la ţările

apusene, am dat destule lămuriri în Parlament şi în diferite articole, spre a mai simţi nevoia

de a reveni.

340

Dacă nu ne vom pătrunde de acest adevăr, dacă nu vom înţelege,

parafrazînd spusele lui Kogălniceanu încă în Adunarea Moldovei, că „o mie

de latifundiari nu fac o naţiune”, ne expunem ca peste o altă jumătate de veac,

un alt istoric să fie nevoit să repete cuvintele de astăzi ale d-lui Rosetti, că

soluţia adecuată nu s-a putut impune decît „sau prin răscoală sau prin

intervenţia unui al treilea factor”...

Sfîrşesc aici. În gîndul meu* n-a fost de a face inutilă cartea d-lui

Rosetti. Cetirea ei e indispensabilă pentru oricine se îngrijeşte de viitorul

acestei ţări şi al acestui neam.

Şi din această cetire va rezulta pentru oricine adevărul cuvintelor

autorului: „un lucru este neîndoelnic: ce a fost nu poate să mai fie, căci altfel

se duce statul de rîpă...”.

Din: Stere C. În viaţă, în literatură:…Cartea a cincea… Chişinău, 1991.

– P. 466-404. – (Scrieri V).

Aparenţele şi realităţile

“Cazului Stere”

Problema pusă înaintea mea, faţă de întronarea regimului dictatorial în

Basarabia, se poate rezuma astfel:

Am eu dreptul, fiind dată situaţia mea personală, să resping chemarea

adresată mie de provincia mea natală?

Nu sînt copil, şi-mi dădeam seama la ce mă expunea cea dintîi încercare

de a păşi din nou în arena luptei politice.

Nu mă interesa, cum am mai spus, soarta mea personală. În momentul

cînd m-am răzvrătit împotriva alianţei cu Ţarul tuturor Rusiilor, nu m-am

gîndit la arguţiile de drept penal, – ci „m-am îmbrăcat în cămaşa morţii”, şi

eram gata să primesc cu seninătate fulgerele Nemesidei de stat.

Am luat astfel, incontestabil, o atitudine revoluţionară. Dar toate

acţiunile revoluţionare sînt sancţionate de rezultatele lor: ele duc spre eşafod

sau spre Pantheon.

Care putea fi sancţiunea actului meu revoluţionar?

Răspunsul nu putea fi îndoielnic, – nu pentru că fusese mistificată

acţiunea penală, – dar pentru că tocmai actul meu de răzvrătire mi-a pus pe

umeri sarcina de conducător şi de îndrumător al norodului basarabean.

Rolul pe care mi-a fost dat să-1 joc în actul Unirii, cu repercusiunile lui

imediate, era prima manifestare a sancţiunii istorice. Şi în urma lui nu mai

aveam dreptul de a rămînea surd la chemarea ce-mi adresa poporul din sînul

căruia am pornit, cu aproape jumătate de veac în urmă, la războiul titanic

341

pentru integritatea naţională şi pentru idealul de solidaritate umană, – strîns

unite pentru mine.

*

Situaţia creată în timpul scurt ce s-a strecurat de la declaraţia din 27

martie 1918, dovedea că soarta Unirii atîrnă numai de puterea de rezistenţă şi

de reacţiune a Basarabiei însăşi, împotriva operei distructive de învrăjbire şi

înstrăinare întreprinsă, cu o energie demnă de o cauză mai bună, de către

guvernele succesive ale României întregite.

Mistificarea voită a opiniei publice, rapoartele false ale satrapilor de

diferite trepte importaţi în Basarabia, au ridicat între această provincie şi chiar

acea parte din opinia publică din Regat care ar fi dorit să fie bine informată,

un desiş impenetrabil de legende şi calomnii, încît sînt dator să dezvălui cîtuşi

de puţin realitatea, cu toată discreţia necesară în situaţia în care a fost

aruncată ţara cu atîta nesocotinţă.

Faptele, ce voi fi silit sa divulg aici, sînt însă aşa de grozave, încît ar fi

legitimă îndoiala din partea publicului, ţinut atîta vreme în întuneric.

Nu ar fi greu totuşi de aflat întreg adevărul. Putrezesc doar în

subsolurile ministerului de interne dosarele anchetei parlamentare, dosite –

bineînţeles – Parlamentului. În arhivele Palatului regal, de asemeni, se găsesc

memoriile secrete care înregistrează fapte mult mai odioase şi grozave decît

cele pe care îndrăznesc să le supun acuma judecăţii obşteşti.

M-am oferit atunci să dovedesc fiecare cuvînt al acelor memorii,

înaintea oricărei anchete rînduite.

N-am primit alt răspuns decît jupiterianul „Non bis in idem!” de pe

banca ministerială.

Fac astăzi aceeaşi propunere presei, guvernului, Parlamentului, înaltei

Regenţe.

Factorii responsabili pentru destinele acestui neam trebuie să înţeleagă

că apelul de dreptate al unui norod de trei milioane nu poate să rămîie veşnic

glasul celui ce strigă în pustiu.

*

În momentul cînd mi s-a adresat chemarea de a lua conducerea luptei

pentru mîntuirea actului de Unire, situaţia era atît de încordată, încît nu

suferea întîrziere.

Am acceptat candidatura din Soroca şi am fost ales cu majoritatea de

36000 de voturi împotriva celor vreo 2000, care au fost rătăcite pe buletinele

guvernamentale.

În discuţia de la validare, am spus tot ce credeam necesar pentru a

lămuri atitudinea mea faţă de război.

342

Odată proclamat reprezentant al naţiunii, chestiunea mea personală a

fost lichidată, – pentru că, orice crimă aş fi săvîrşit, nu se putea tăgădui

caracterul ei politic. Şi îndată ce o provincie a acoperit prin voturile

populaţiunii sale actele mele, rămîne în picioare numai problema pur politică,

fiindcă nimeni nu e în drept să aşeze pe banca de acuzare un norod de trei

milioane.

„Cazul Stere” s-a născut tocmai din nesocotirea acestui adevăr.

Şi natura pur politică a acestui „caz” se dovedeşte prin solicitările al

căror obiect am fost.

Voi cita numai două fapte care pot fi uşor controlate.

Imediat după validarea mandatului meu, doi distinşi membri ai

Partidului Liberal, dnii Vasile Sassu, fost ministru, şi dr. Bordea, fost director

al serviciului sanitar, mi-au comunicat „sfatul” defunctului Ion I. C. Brătianu,

să rămîn vreo doi ani în rezervă pentru ca, apoi, să-mi pot „reocupa rangul în

rîndurile Partidului Liberal”.

Şeful Partidului Liberal mi-a transmis mai apoi acelaşi „sfat” şi direct

prin d. Pantelimon Halippa, care în momentul de faţă cred că nu poate fi

bănuit de parţialitate în favoarea mea.

Al doilea fapt:

Acum şase ani am fost invitat, tot prin dnii Vasile Sassu şi dr. Bordea,

să iau parte, la Chişinău, la festivităţile de comemorare a celei a şasea

aniversări a unirii Basarabiei, – făgăduindu-mi-se expres că „voi avea locul

de cinste ce mi se cuvine”.

Să-mi fie îngăduită o indiscretă întrebare: cum ar fi fost primită

participarea mea – care atîrna astfel numai de buna mea voinţă – la acele

festivităţi, alături de Ion I. C. Brătianu, de către ministrul său de război, – şi

cine era acel ministru?...

Aceste fapte cred că lămuresc pe deplin natura „cazului Stere”. Dacă nu

răspundeam la chemarea Basarabiei, nu se mai ridica nici un glas de acuzator

public. Dar, cum am spus, nu puteam s-o las fără răspuns, – cu riscul să fie

compromisă însăşi opera de unire.

Şi n-am nevoie să mai insist asupra urmărilor unei asemenea catastrofe.

În adevăr, Basarabia, cum spune şi declaraţia parlamentarilor

basarabeni, din aprilie 9 a. c., nu şi-a întins braţele către ţara-mumă, după

victorie, ci într-un ceas de restrişte, din simţul adînc al solidarităţii naţionale.

Şi numai după trei ani de regim dictatorial, poporul blînd al

moldovenilor de peste Prut ajunsese la exasperare.

Această exasperare era, cum voi arăta îndată, pe deplin justificată de

haosul în care acest popor a fost aruncat şi de anarhia şi tirania sub care se

zbătea, fără nădejde de izbăvire.

343

Nu se poate imagina, în adevăr, un faliment mai lamentabil decît

regimul de „mînă forte”, inaugurat în Basarabia după Unire.

Guvernarea românească s-a dovedit mai oarbă şi mai incapabilă decît

chiar stăpînirea ţaristă.

Şi aceasta din urmă înţelegea, de pildă, un adevăr atît de elementar şi

atît de clar, că nu e cu putinţă de a schimba în 24 de ceasuri, prin o singură

trăsătură de condei, tot complexul de legiuiri şi tot aparatul de administraţie

sub care o ţară a trăit de veacuri sau măcar numai de decenii. Regimul

românesc a găsit doar peste Prut în mare parte în vigoare nu numai o mare

parte din vechile legiuiri civile moldoveneşti, în Basarabia de Nord, dar şi

codul nostru civil şi organizaţia administrativă, introduse în Basarabia de Sud

în perioada scurtă dintre războiul din Crimeia şi cel ruso-turc, în care această

parte a Basarabiei a fost sub regimul românesc.

Iar procedeele de „unificare” aplicate peste Prut după 1918, ar fi demne

să servească drept material de operetă, dacă n-ar implica o nespusă tragedie a

unui popor întreg. Numai cîteva ilustraţii:

Basarabia sub jugul ţarist nu cunoştea un tip de dregător administrativ

analog prefecţilor noştri. Ispravnicul nu era decît un fel de poliţai al judeţului

şi în unele cazuri comisar al guvernului (mult mai însemnat însă era în

privinţa din urmă rolul mareşalului nobilimii.)

Toată gospodăria şi administraţia propriu-zisă a judeţului era

încredinţată „zemstvelor”, organe elective.

Unificatorii din Bucureşti s-au apucat deodată, – fără lege, fără vreun

regulament măcar, prin simple ordine ministeriale, şi adesea chiar după

capriciile organelor subalterne, – să desfiinţeze sau, pur şi simplu, să trateze

de fapt ca neexistent acest aparat administrativ: au fost numiţi prefecţi care,

cu de la sine putere, şi-au abrogat atribuţiunile pe care le au aceşti dregători în

Regat.

„Zemstvele” au fost înlocuite de nişte comisiuni interimare pe care

legea rusă nu le-a cunoscut, – care însă se eternizau, – şi li s-au luat în acelaşi

timp atribuţiunile administrative.

Şi astfel s-a creat o situaţiune paradoxală: prefecţii aveau toată puterea,

dar nu aveau nici mijloace materiale, nici aparatul necesar, – pentru că nici o

lege, pînă la 1925, nu avusese grijă să le creeze. Iar ilegalele comisiuni

interimare, în virtutea inerţiei şi în lipsa vreunei dispoziţiuni legislative, au

moştenit mijloacele şi aparatul „zemstvelor”, dar nu aveau nici o putere.

La ce haos şi la ce situaţiuni tragi-comice a dus acest sistem de

„unificare” se poate vedea din următorul incident, întîmplat sub nu mai ştiu a

cui satrapie în judeţul Soroca:

„Coborîşul lui Bechir”, – o pantă repede care deschide singurul acces

dinspre sud în oraşul Soroca, – a fost tăiat printr-o crăpătură largă şi adîncă în

344

sol, însoţită şi de o denivelare de aproape un metru. Din cauza aceasta,

coborîrea, şi încă mai mult urcarea unui car încărcat, pricinuia o trudă şi un

chin indescriptibil şi o fantastică pierdere de timp.

Populaţiunea din oraş şi dimprejur era exasperată. Comisiunea

interimară a zemstvei avea mijloacele necesare şi un personal de serviciu la

dispoziţie, dar prefectul şi „inginerul şef” (introdus şi acesta după fasonul din

Regat, de asemeni fără lege), – neavînd nici mijloace, nici personalul

corespunzător de serviciu, aşteptau dezlegarea şi „aprobarea” din Bucureşti,

iar pînă atunci nu îngăduiau bietei umbre a „zemstvei” să le „încalce

atribuţiunile”, reparînd drumul!...

Nu ştim cîtă vreme s-ar fi prelungit această farsă şi această tortură a

populaţiunii, dacă zemstva n-ar fi îndrăznit, la un moment dat, să execute

lucrările necesare pe furiş, într-o noapte! Ar fi nevoie de verva unui

Offenbach pentru a zugrăvi furia zeilor Olimpului sorocean şi mutrele

vinovate ale nenorociţilor „încălcători” ai atribuţiunilor „autorităţii de stat”...

Haosul nu se mărginea însă la sfera administraţiei locale: toată viaţa de

drept şi de gospodărie obştească au fost perturbate cu aceeaşi nesocotinţă şi

uşurinţă. Astfel a fost introdus într-o bună dimineaţă divorţul prin procedură

civilă la tribunal, după normele din Regat.

Dar legea prevede pentru validitatea hotărîrii de divorţ transcrierea ei în

registrul de stare civilă.

Or, în Basarabia n-a existat, şi nici o lege nu se îngrijise încă să-1

introducă, oficiul de stare civilă. În consecinţă nu aveau fiinţă nici registrele

respective. Atunci unele tribunale cereau ca preoţii să înscrie hotărîrile de

divorţ în „condicile metricale” ale parohiilor. Dar bieţii popi n-aveau nici

mijloace, nici personal, nici experienţa necesară. Unii se căzneau să se

execute, – şi este uşor de închipuit în ce hal se înfăţişau acele registre

improvizate. Alţii refuzau categoric, – şi nici o lege nu-i putea sili.

Alte tribunale, în consecinţă, înfiinţau la grefa tribunalului nişte registre

speciale, necunoscute de nici o lege. Şi altele, în sfîrşit, declarau că, lipsind

actele de stare civilă, hotărîrile lor sînt valabile şi fără transcriere, – „pentru

cazul de forţă majoră”!

Ce jurisconsult ar putea dezlega în aceste împrejurări dacă hotărîrile de

divorţ date în această perioadă sînt valabile şi căsătoriile ulterioare ale celor

divorţaţi legale, dacă acestea n-au dus la bigamie, şi dacă copiii, născuţi din

asemenea căsătorii, sînt legitimi?

Şi cum trebuie judecat „sistemul” de guvernămînt care poate duce

statutul personal al cetăţenilor la o asemenea inextricabilă perturbare?

Dar haosul nu s-a mărginit numai la raporturile de familie, care sînt

totuşi recunoscute ca bază morală a vieţii sociale. El a fost întins şi în sfera

cea mai însemnată a intereselor patrimoniale.

345

După dreptul basarabean, proprietatea imobiliară nu se putea transmite

prin simplul consimţămînt al părţilor, ci numai prin punerea în posesiune de

către un agent al puterii judecătoreşti,– care punere în posesiune, pe deasupra,

după anume formalităţi impuse de lege, „purga” şi sarcinile reale ce ar fi

existat asupra imobilului astfel transmis.

Fără nici o formă legislativă, neexistînd nici coordonare între organele

juridice vechi şi noi, nici măsuri de armonizare a dispoziţiilor contradictorii

ale celor două legislaţii, tribunalele aplicau, fiecare după a lui socotinţă, cînd

dreptul nostru civil, cînd legiuirile vechi, cînd un compromis arbitrar între

toate acestea.

Şi astăzi nimeni nu mai poate fi sigur de drepturile imobiliare cîştigate

în această epocă.

Nici administraţie orînduită, nici siguranţă în raporturi de familie, nici

vreo regulă în sfera intereselor patrimoniale. Această icoană de neputinţă

guvernamentală şi de destrămare a temeliilor vieţii de stat, ne poate da seama

şi de regimul ce bîntuia şi în toate celelalte sfere de viaţă publică în

Basarabia.

Cei din Regat, care în vremurile cele mai tulburi ale vieţii de stat n-au

cunoscut asemenea orgie de arbitrar, nici nu-şi pot imagina condiţiunile în

care a trebuit să-şi ducă viaţa un cetăţean basarabean. Chiar cel mai paşnic

părinte de familie, străin de orice politică, – cînd, seara, se punea la odihnă, –

nu putea fi sigur că va ajunge teafăr pînă dimineaţa; că peste noapte casa lui

nu va fi încălcată de figuri patribulare, adesea fără uniformă, dar înarmate, că

el însuşi nu va fi maltratat, nevasta şi copilele lui necinstite; că nu va fi prădat

şi, în sfîrşit, declarat bolşevic... pornit pe jos spre o destinaţiune necunoscută,

pentru ca apoi supravieţuitorii să poată afla dintr-un proces verbal sumar că,

voind să fugă de sub escortă, a fost împuşcat, fără altă formă de proces...

Şi cînd asemenea fapte se denunţau de pe tribuna Parlamentului, aceasta

nu avea alte urmări decît insulte şi vociferări, încît odată pînă şi d. Pantelimon

Halippa a trebuit să arunce de pe tribuna parlamentară un blestem în faţa

augustă a Adunării...

Cît de puţin preţuia viaţa de om în Basarabia se poate vedea din

„accidentul” cunoscut din judeţul Orhei, cînd doi jandarmi în uniformă – şi

care deci nu-şi puteau permite nici un gest agresiv, – au fost împuşcaţi de o

patrulă. Reprezentanţii justiţiei şi ai autorităţii de stat, – constatînd că

victimele numai din „eroare” au fost luate drept bolşevici, – au trecut la

ordinea zilei...

Să-mi fie îngăduite încă puţine pilde care ne arată şi starea sufletească

în care se zbuciumau cetăţenii sub presiunea acestui sistem de „consolidare”

şi „unificare”.

346

Voi reproduce, în acest scop, mai întîi pur şi simplu povestirea pe care

am auzit-o de la un fruntaş al satului Ruseni din jud. Soroca, Mitea (Dumitru)

Mohoreanu, astăzi membru în Partidul Liberal (şi de aceea îndrăznesc să-i

dau numele fără teamă de urmări pentru el).

Am făcut cunoştinţă cu Mitea Mohoreanu într-o seară, cînd, sosind cam

tîrziu în Ruseni, i-am cerut găzduire.

În cerdac am fost întîmpinat de o frumuseţe de bărbat, sprinten şi înalt

ca bradul, a cărui alură mi-a sugerat întrebarea:

– Ai fost în garda imperială, voinicule?

Luîndu-şi îndată poziţia, mi-a „raportat” soldăţeşte (vădit maşinal, în

ruseşte):

– Plutonierul major al escortei personale a Majestăţii sale imperiale,

Ţarul Nicolai al doilea...

Intrînd în casă, care vădea o oarecare culturalitate, cum şi belşug solid,

– văzui în camera din faţă, pe pereţi, portretul Regelui Ferdinand şi al Reginei

Măria.

Într-o cămeruţă în fund am zărit însă şi chipul încadrat al Ţarului

Nicolai II.

– Îl păstrezi şi pe acesta?

– De, sărmanul! Atîta vreme viaţa lui a fost în mîinile mele. D-zeu să-1

ierte, ia îl ţin acolo, să vadă din cer că mai este un suflet creştinesc care-1

pomeneşte. Dar pe ai noştri i-am pus aici la lumină.

Redau aceste detalii pentru ca cititorii să-şi dea seama de fizionomia

morală a omului.

Dacă voi adăuga că Mitea Mohoreanu, răzeş de baştină, are în

proprietatea lui vreo 40 hectare de pămînt, că are nu ştiu cîte sute de oi şi de

porci şi zeci de cai şi de vite cornute, – socot că pentru oricine caracteristica

lui socială nu mai lasă nimic de dorit.

Şi iată ce spovedanie mi-a făcut acest om, cu o adîncă şi vădită

emoţiune:

– Da, slavă Domnului, trăim cum putem. Ce să faci? Orice om şi chiar

un suflet de jandar cere pîine. Aici în Ruseni, şeful de post, de... nu mă pot

plînge... ne împăcăm cu el: cînd un purcel, cînd un miel, cînd un sac de

popuşoi sau un car de fîn ...cînd, de sfintele sărbători, un bilet albastru mai

mare, merge!...

Dar şeful de secţie, – vai de mine! mare necaz am avut cu el. Şi, de, sînt

om de înţelegere şi am căutat să-1 mulţumesc şi pe el, ca şi pe ceilalţi. Dar n-

am mai putut să-i dau de rost. Şi într-o zi mă trezesc că intră la mine cu alţi 4

jandari şi zbiară:

„Tîlharule, ţi-oi arăta eu să fii gazdă de bolşevici. Te trimit la Bălţi din

post în post, la Curtea marţială. Ţi-oi veni eu de hac!”

347

Am încremenit. Ştiu eu ce înseamnă transportul la Curtea marţială din

Bălţi, şi-i spun:

„Să trăiţi, domnule şef, cum să fiu eu, Mitea Mohoreanu, răzeş,

gospodar cinstit, gazdă de bolşevici?”

„Taci din gură, ţipă el ca turbat, catapeteasma mătii. Legaţi-1.”

Şi iată-mă legat cot la cot, între jandarmi, cu baioneta la puşcă, – eu,

Mitea Mohoreanu, răzeş şi gospodar cinstit, fruntaş în sat la mine! sînt dus

toată uliţa lungă pînă la post. Oamenii speriaţi îşi fac cruce, nevestele plîng.

Am sosit la post. Intrăm. Şi acolo iar dă să zbiere:

„Mărturiseşte, bolşevicule!”

Şi iarăşi sudălmi, cum nici nu le-am mai auzit de cînd trăiesc.

„Să trăiţi, zic, domnule şef, cum puteţi spune aşa ceva? Nu sînt bolşevic”.

„Aşa! Puneţi-l jos! Daţi-i cincizeci de cingători!”

Mi s-a oprit inima şi mi s-a făcut negru înaintea ochilor.

Dar am avut noroc, că iată că vine şi şeful de post. Cum a auzit şi m-a

văzut legat cot la cot, a îngălbenit săracul.

„Ce faci?” îi spune şefului de secţie şi-1 apucă de mînă şi-1 trage într-

un colţ şi-i şopteşte ceva stăruitor.

Am stat aşa, cu braţele legate la cot, şi m-am gîndit în sinea mea: eu,

Mitea Mohoreanu, răzeş şi gospodar cinstit, şi neam de neamul meu, pînă la

Ştefan cel Mare, de la care am hrisoave în ladă, n-a suferit încă aşa batjocură

şi n-a fost bătut. Cum aş mai putea trăi după aşa ruşine? Şi am jurat în taina

sufletului meu, în faţa lui Dumnezeu, că, dacă voi fi bătut, voi vinde tot ce am

şi am să adun o „şaică” (o bandă) şi oriunde voi întîlni un jandarm român, îl

omor. Şi viu în mîna lor nu mă dau.

Dar se vede că i-a fost milă lui Dumnezeu de mine. A înduplecat şeful

de post pe hainul. Apoi ne-am înţeles, trăim...

*

Aşa mi-a grăit Mitea Mohoreanu din Ruseni, răzeş, cu hrisoave de la

Ştefan cel Mare, şi gospodar cinstit, astăzi membru în Partidul Liberal, pentru

că nu se poate simţi el pe picior de egalitate, cu „mojicii” din Partidul

Naţional Ţărănesc...

Dar ce trebuiau să pătimească şi „mojicii”, cei fără moşie răzăşească,

fără turme de oi şi de porci, fără bilete albastre, adunate în ladă?..

Spaţiul îmi îngăduie numai încă o pildă, tot din judeţul Soroca, dar din

altă sferă socială.

Un fost mare proprietar, un bătrîn de peste 70 de ani, fiu de general,

astăzi redus la 100 de hectare, ca să-şi poată mări veniturile, şi-a zidit o moară

cu banii din preţul exproprierii. Dar mergea greu: pentru fiecare vagon de

cereale sosit, ca şi pentru fiecare vagon de făină ieşit din moară, trebuia să

348

plătească atîta vamă, încît la urma urmelor, omul a fost silit să renunţe la

întreprindere.

Dar în răstimp, venind odată cu trenul de la Bălţi, unde cumpărase nişte

curele de transmisiune, n-a putut găsi hamal, pentru că trenul a fost înconjurat

de soldaţi şi un tînăr sublocotenent verifica legitimaţiunile. Bătrînul cu greu

îşi ia la subsoară bagajele şi în faţa sublocotenentului se pleacă, le lasă jos şi-

şi caută prin buzunare hîrtiile.

– Mă, pezevenghiule, se răsteşte reprezentantul autorităţii de stat: Ce

mă ţii în loc, parastasul şi cristelniţa!.. Acuşi te cîrpesc!

– Cum să mă cîrpeşti, domnule sublocotenent? Sînt om bătrîn şi am şi

eu băieţi militari în armată, în grad mai mare ca d-ta...

Răspunsul l-au înregistrat obrajii bătrînului moşier, membru al

nobilimii, fiu de general...

Şi plîngînd, îmi spunea bietul om gîrbovit şi distrus sufleteşte:

– Băieţii s-au stabilit în Franţa. Cel mare în geniu, celălalt în aviaţie. Nu

mai vor să vină în ţară. Dar eu vreau să fiu înmormîntat aici. Sunt moldovan,

şi... cît am visat...

Pentru motive lesne de înţeles, nu-i spun numele curat moldovenesc şi

cinstit de multe generaţii.

Am voit să mă mărginesc la aceste două pilde. Dar nu pot! Trebuie, să

mai citez aici încă un caz, prea dureros, dar caracteristic.

Un intelectual, director al unei şcoli de agricultură, un vechi luptător

naţionalist, fost deputat al Sfatului Ţării din Chişinău, ca şi în primul

Parlament din Bucureşti. Un om blînd şi patriot înfocat, care, ori de cîte ori i

se aducea la cunoştinţă o sălbătăcie sau un abuz de putere, încerca să apere

bunul renume al ocîrmuirii româneşti sau să-i găsească scuze.

În toată Basarabia circulau, cu un zîmbet de milă, frazele lui ajunse

stereotipe:

„Lăsaţi! Nu exageraţi! E o vreme de tranziţie, aveţi puţină răbdare;

aşteptaţi pînă se vor aşeza lucrurile.”

„Într-o zi domnul director constată că mai multe care conduse de

soldaţi, sub comanda unui ofiţer, încarcă – fără fasoane – fînul şcolii din

curte. Domnul director, cu toată blîndeţea lui proverbială, protestează:

– Domnule căpitan, nu se poate. E averea statului, de care sunt

responsabil. Aceasta nu-i regulat.

– Insulţi armata, bolşevicule?! Culcaţi-1 la pămînt! Trăgători!Vechiul

naţionalist şi membru al Sfatului Ţării nu şi-a mai pus candidatura pentru

Parlamentul României întregite. S-a izolat la ţară. Nu-1 mai vede nimeni.

Şi la toate stăruinţele să primească din nou candidatura pe lista

Partidului Ţărănesc, luptătorul pentru uniunea naţională, trecut prin

închisorile ţariste, răspundea surd fără să privească în ochii convorbitorului:

349

– Nu pot. Mi-e ruşine să scot capul în lume. Mă întreabă ruşii: „A fost

exagerată bătaia, de tranziţie sau aşezată?...”

Cazuri izolate?

Nu! Aş putea umplea volume cu asemenea „cazuri izolate”.

Mai mult, voi dovedi că aceste fapte sînt efectul normal şi necesar al

sistemului de guvernămînt sub care a trăit Basarabia.

Voi arăta ruina şi mizeria izvorîtă din această situaţie şi din lipsa

oricăror norme de drept şi de ocrotire legală a cetăţenilor sub ocîrmuirea

dictatorială în Basarabia.

*

Pentru moment sfîrşesc acest capitol cu o întrebare: Care popor din

lume ar putea suporta un astfel de „regim”?...

20 aprilie 1930, Bucov

(„Adevărul”, XLIII, nr. 14223, 9 mai 1930, p. 1, 2.)

Extras din: Stere C. Singur împotriva tuturor / Ed. Îngr. De Alina

Ciobanu. – Ch., 1997. – P. 178-186.

Cuvîntul din urmă a Dlui C. Stere; Scrisoare

pentru ţărănimea basarabeană adresată

Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca

Iubite Moş Ioane,

În ceasul în care îmi închei această fază din lunga şi furtunoasa mea

carieră politică, îmi îndrept gîndurile spre d-ta şi, în persoana d-tale, nu numai

spre toţi vechii prieteni şi tovarăşi de luptă, dar şi către întreg acel norod de

ţărani din Basarabia, la care mă gîndesc cu mîndrie că a putut da naştere unui

fiu ca d-ta.

Nu-mi pot găsi un mai vrednic purtător de cuvînt decît pe bărbatul care,

deşi silit să-şi muncească el însuşi ogorul ţărănesc, a ştiut decenii să-şi ducă

cu cinste şi sarcina de luptător de frunte pentru fiinţa naţională şi pentru

drepturile ţării sale.

Acum cînd destinul îţi pune pe umeri o nouă şi grea povară şi cînd în

cocioaba ţărănească din Ştefăneştii de pe Răut sînt concentrate aproape toate

nădejdile unei provincii oropsite, – simt o imperioasă datorie să-ţi adresez d-

tale, şi prin d-ta Basarabiei, aceste rînduri, fiind convins că sufletul d-tale

mare va şti să se înalţe peste nimicurile grozave ale momentului şi să

îmbrăţişeze poruncile acestor vremuri de cumpănă.

350

Şi să-mi dai voie să-mi exprim credinţa că centrul de gravitate nu poate

fi şi nu trebuie căutat în ponegririle şi în prigonirile pe care le-am suferit.

Acestea sînt un accident, relativ de puţină însemnătate, şi care învăluie o

realitate cu mult mai gravă şi mai demnă de luare aminte. Personal, în ce mă

priveşte, eu nu port ură nici memoriei defunctului şef al Partidului Liberal

care, cu drept cuvînt, putea vedea în mine un adversar ireductibil al

concepţiilor şi planurilor sale politice; nici nu mă plîng împotriva

conducătorilor Partidului Naţional care, – dacă au dat dovadă că după

fuziune au putut uita că pe vremuri d. Maniu nu se sfia, cum a mărturisit d-sa

nu demult, „să-mi încredinţeze capul său” şi să-mi ceară, în numele Partidului

Naţional, servicii care mă puteau duce în închisorile ungureşti, – acuma însă

vădesc în pilda lor consecinţele fatale ale tragediei istoriei care a tăiat o

brazdă atît de adîncă între mentalitatea şi ideologia diferitelor provincii

româneşti, încît nici nu le putem cere judecată dreaptă asupra basarabenilor.

Şi mai puţin ar fi drept să ne înveninăm sufletul gîndindu-ne la rolul din

aceste zile de mîhnire ale fruntaşilor vechiului Partid Ţărănesc din Regat.

După un deceniu de lupte comune, în care ei atît de des luau faţă de noi,

basarabenii, atitudinea de învăţăcei smeriţi, nu trebuie să fim prea aspri dacă

la cîrma statului ameţeala înălţimilor i-a făcut să creadă că ei stau în capul

departamentelor lor în temeiul unui drept divin, şi astfel să scape din vedere

datoriile elementare, sub regimul parlamentar, ale membrilor oricărui guvern,

care n-are altă temelie decît chemarea maselor populare.

Să mă ierţi, dar, Moş Ioane, că sînt silit să mărturisesc că şi izbucnirea

d-tale de odinioară împotriva „călăilor” dovedeşte că şi cugetul d-tale senin a

pierdut pentru o clipă, în aceste ceasuri de zbucium, acea cumpăneală atît de

caracteristică pentru ţăranul moldovean din Basarabia.

Voi, cei chemaţi să duceţi înainte lupta care a lăsat în urmă atîtea jertfe

şi morminte fără cruci, nu trebuie să vă întunecaţi nici măcar o firimitură din

energia voastră morală în gînduri la „călăi”: aceştia totdeauna au fost figurile

cele mai puţin interesante în marile drame ale istoriei, la care le-a fost dat să

ia parte. Cine se.gîndeşte astăzi la străjerul temniţei din Atena, care a întins

lui Socrate cupa de cucută, sau la nenorocitul care a aprins rugul lui Giordano

Bruno?

Trecînd peste aceste mici mizerii, trebuie să vă înălţaţi cugetul pînă la

grozava problemă naţională care se ridică în faţa noastră.

După război, asupra tuturor oamenilor cu oarecare răspundere în viaţa

publică, apăsa necesitatea ineluctabilă de a găsi o formulă de acţiune politică,

care să îmbrăţişeze toate problemele extrem de complexe ale României

întregite.

Din punctul de vedere social, trebuia să ţinem seama nu numai de faptul

că reforma agrară care a revoluţionat toate condiţiunile vieţii economice, ca şi

351

sufragiul universal, au aruncat în arena luptelor politice o clasă nouă, care

pînă acum a fost claustrată în afară de viaţa cetăţenească, dar şi de însăşi

această fază a evoluţiei sociale şi politice mondiale, în care ţărănimii este

predestinat un rol cel puţin tot atît de însemnat cum a fost în veacul XIX rolul

proletariatului industrial.

Iar împrejurările istorice au sortit în special ţărănimii basarabene un rol

îndeosebi de activ în viaţa noastră publică.

Din punctul de vedere naţional, întreaga viaţă politică fatal a fost

colorată de condiţiunile fireşti într-un stat născut din reunirea mai multor

provincii, care au trăit, – separate, – veacuri sau chiar milenii. Şi dacă şi aici

se impunea consideraţiunii bărbaţilor de stat faptul că, sub diferitele straturi

de aluviune din aceste provincii, temeliile statului nu se puteau rezema decît

pe aceeaşi formaţiune de granit a ţărănimii române, nu mai puţin sub

presiunea urgiei istorice s-au dezvoltat mentalităţi, ideologii, condiţiuni

materiale atît de variate şi deosebite, încît problema de consolidare a statului

ne cerea o mare înălţare de gîndire şi în acelaşi timp o mare prudenţă. Şi

iarăşi şi din acest punct de vedere situaţia din Basarabia prezintă un deosebit

interes.

Din punctul de vedere internaţional, dacă toată situaţia în acest colţ al

Europei inspiră mari îngrijorări, pentru România statutul internaţional al

Basarabiei, faţă de revendicările unui vecin uriaş şi primejdios, cu toată starea

lui de slăbiciune momentană, lasă în umbră toate celelalte consideraţiuni şi

interese.

În această stare de lucruri pare o aberaţiune concepţia celor mai mulţi

din oamenii noştri politici, că România nouă – formată din provincii, întrunite

benevol, şi după o luptă aprinsă pentru emanciparea naţională şi libertate

politică – nu poate fi consolidată decît prin violenţă şi prin excesele

regimurilor dictatoriale. Şi mai cu seamă această concepţie e primejdioasă în

ce priveşte situaţia din Basarabia.

Un cugetător însă nu trebuie să scape din vedere că sub această

concepţie de consolidare violentă se ascunde de fapt o luptă feroce pentru

putere.

Elementele sociale care au dominat în trecut România mică, au făcut

încercarea disperată de a-şi afirma monopolul de dominaţiune şi asupra

României mari.

De aici – urgia primilor zece ani de după război.

În perioada amintită a vieţii noastre de stat, totul a fost subordonat

acestui interes de dominaţiune.

Întreg aparatul statului a fost pus în serviciul vechii oligarhii din

România mică.

Asemenea porniri ameninţau să surpe temeliile oricărei vieţi de stat.

352

Dar consecinţe şi mai grave pentru tot viitorul naţional a putut avea

ignorarea voită a situaţiunii deosebite în provinciile alipite şi subordonarea, şi

acolo, a acţiunii de guvernămînt şi de administraţie publică năzuinţelor de

dominaţiune ale aceleiaşi oligarhii.

Astfel noile condiţiuni ale vieţii sociale şi politice, ca şi interesele de

solidaritate naţională şi primejdiile din afară, au fost nesocotite pentru profitul

momentan al unei clici dominatoare.

Cu deosebire tragică întorsătură au luat lucrurile în Basarabia.

Basarabia de sub stăpînirea ţaristă a fost parcă mai îndepărtată şi mai

străină de Regat decît oricare colonie europeană din Africa sau din Asia.

Nimeni mai bine ca d-ta, moş Ioane, nu poate şti cu ce greutăţi a trebuit să

luptăm ca să putem întemeia primul ziar românesc la Chişinău, să punem

începuturile unei acţiuni naţionale în Basarabia şi să formăm măcar un grup

de tineri adăpaţi la izvoarele culturii naţionale – pregătiţi pentru misiunea de

apostoli în sînul norodului basarabean. În aceste împrejurări, războiul

mondial, în care România a luptat ca aliată a Rusiei ţariste, a provocat o

grozavă sfîşiere în sufletul românilor basarabeni. E destul să-ţi amintesc

încercarea nereuşită a dlui Pantelimon Halippa şi a martirului naţional Murafa

de a împiedica călătoria la Petrograd a defunctului bărbat de stat român Nicu

Filipescu.

Din acest punct de vedere, naţiunea română n-a trecut singură prin

asemenea momente tragice. Şi naţiunea polonă a fost sfîşiată între mai multe

curente divergente; şi acolo am putut vedea chiar pe un patriot polonez, care

intra în Polonia rusească în cadrele armatei austriace, comandînd legiunile

alcătuite din dezertorii din armata rusă.

Dar dacă peste tot prima datorie, impusă în asemenea împrejurări

oamenilor de stat, era vindecarea rănilor produse de asemenea tragedie a

istoriei naţionale, pentru Basarabia acţiunea de împăciuire şi de lichidare a

trecutului nenorocit se prezintă ca un postulat al existenţei însăşi naţionale a

statului român, – pentru că statul român nu are alt titlu asupra Basarabiei

dectt voinţa norodului ei si nu poate avea un scut mai puternic împotriva

veleităţilor de cotropire din afară decît în simţul lui de solidaritate naţională

şi de dragoste pentru patria comună.

Dar lupta pentru putere, în momentele de criză socială sau naţională,

oriunde are un caracter de neînfrînată ferocitate.

N-avem nevoie să ne amintim de strangularea părinţilor sau a soţilor,

ori de orbirea fraţilor sau copiilor în Bizanţ. E destul să răsfoim paginile

istoriei chiar în Occidentul civilizat.

Nu e de mirare că în pornirea disperată a unei facţiuni oligarhice din

România veche, spre a-şi impune dominaţiunea asupra Regatului întregit,

353

fiind dat nivelul cultural şi moravurile specifice din Balcani, nici o stavilă nu

a fost pusă patimilor – încît însăşi integritatea naţională a fost primejduită.

În căutarea mijloacelor de mîntuire, noi – luptătorii din Basarabia – n-

am găsit alt reazem decît în ţărănimea noastră moldovenească, – ţărănime

care, singură, a putut în trecut păstra caracterul naţional Moldovei de peste

Prut, ţărănime care, dacă a fost atinsă de o aripă a vijeliei revoluţionare de la

nord şi a rămas neclintit credincioasă aspiraţiunilor democratice, în acelaşi

timp şi-a afirmat cu tărie şi conştiinţa ei românească în ziua de 27 martie

1918.

Astfel am putut crea acel puternic organism de acţiune naţională şi

democratică care a fost Partidul Ţărănesc basarabean şi care a servit ca punct

de plecare pentru întemeierea Partidului Naţional Ţărănesc, şi a pus astfel în

serviciul naţiunii o formidabilă forţă politică, menită să înlăture vechile

păcate şi să renoveze instituţiunile noastre politice pe temelia de democraţie şi

solidaritate naţională.

Din nenorocire, Partidul Naţional Ţărănesc nu şi-a putut asigura şi o

conducere la înălţimea misiunii, pe care o avea de îndeplinit.

Două fapte ne pot învedera acest adevăr.

Luptele politice au luat în răstimp caracterul unui adevărat război civil.

Partidul Naţional Ţărănesc, dus din triumf în triumf de valurile maselor

populare, avea împotriva sa toate organele vieţii de stat, care fără nici un

scrupul se ridicau împotriva noii forţe politice şi se puneau la dispoziţiunea

combinaţiunilor de culise ale diferitelor facţiuni oligarhice.

Partidul Naţional Ţărănesc, reprezentînd interesele şi aspiraţiunile

maselor populare, nu avea dreptul să caute vreo altă armă de luptă decît

conştiinţa acestor mase, educaţia, organizarea şi disciplinarea lor – fiindcă

altfel am risca să compromitem interesele cele mai sacre ale naţiunii şi ale

statului.

Şi totuşi, desigur că îţi aduci aminte moş Ioane, cum conducerea

partidului nostru era gata de mai multe ori să ne arunce în nişte aventuri

nesocotite, care ar fi putut avea urmări fatale, – ca nerecunoaşterea Regenţei

şi a Regelui Mihai, „marşul asupra Bucureştilor” din Alba-Iulia etc.

Toate aceste încercări, care, în situaţia de atunci, ameninţau să implice

în combinaţiuni sinistre milioanele încrezătoare în conducătorii lor – erau

justificate de necesitatea „venirii la putere”.

Setea de „a veni la putere” cu orice preţ şi în orice condiţii este la

obîrşia catastrofei morale şi politice care a urmat.

Desigur, revendicarea puterii este legitimă pentru orice partid politic.

Dar pentru un partid de mase, într-un stat format din reunirea mai

multor provincii, şi care se zbătea în spasmele unui adevărat război civil, sub

dominaţiunea unei oligarhii lipsite de scrupul, şi sub presiunea unei situaţiuni

354

internaţionale nenorocite, – „venirea la putere” nu putea fi identificată cu

împărţirea portofoliilor ministeriale între cîţiva „noi mandarini”, cărora în

sfîrşit le este dat să guste pentru binele obştesc deliciile vagoanelor

ministeriale şi ale birourilor somptuoase.

Pentru un partid cu adevărat ţărănesc, într-o ţară oprimată de o tiranie

anarhică, sub un regim străin de orice norme de legalitate şi chiar de omenie,

„venirea la putere” însemna, înainte de toate, intrarea în legalitate, întronarea

unui regim de real parlamentarism, întemeiat pe principiul de suveranitate

naţională, în conformitate cu prescripţiile Constituţiei.

Un partid rezemat pe masele populare avea dar, înainte de toate, datoria

să întemeieze o reală colaborare între Coroană şi naţiune şi, în consecinţă, să

lichideze sistemul de guvernare, în care arbitrarul în formaţiuni

guvernamentale acoperea în realitate un război civil între facţiuni, – într-un

cuvînt, el era dator să tragă hotarul unui regim de ilegalitate, arbitrar şi

opresiune.

Pentru aceste motive, Partidul Naţional Ţărănesc nu avea dreptul să

solicite „puterea” în condiţiuni, care – măcar în aparenţă – să fi lăsat vreo

margine pentru arbitrar şi hatîr.

El nu avea dreptul decît să ceară intrarea în legalitate şi, pentru aceasta,

un guvern fără caracter de partid, un regim provizoriu pentru lichidarea

trecutului, care să ne fi asigurat expresiunea liberă şi cinstită a voinţei

naţionale, – pentru ca, în sfîrşit, corpul electoral să fi putut crea acel organ al

voinţei naţionale, a cărui colaborare cu Coroana ne impune Constituţia şi care

să fi putut face pe viitor cu putinţă funcţionarea normală a regimului

constituţional.

Conducerea Partidului Naţional Ţărănesc a preferat însă să primească

puterea în condiţiunile cunoscute şi, în consecinţă, să formeze un guvern, care

n-a ţinut seama nici de structura partidului, nici de caracterul unui stat format

prin reunirea recentă a mai multor provincii, nici de echilibrul real de forţe

din sînul parlamentului.

Rezultatele au fost fatale: lupta politică a luat şi mai accentuat

înfăţişarea de război civil; raporturile între factorii constituţionali, ca şi

normele de guvernămînt parlamentar atît în sînul Cabinetului, cît şi în

relaţiunile cu Parlamentul, au fost falsificate; demisiile în alb; apucături

dictatoriale; Lupeni; confiscarea ziarelor; oprirea de întruniri; legea pentru

apărarea onoarei; legea împotriva alarmismului; practica curentă de măsuri

excepţionale, chiar în afară de zona stării de asediu, menţinută inutil sub

diferite pretexte etc, etc.

Astfel se făureau toate armele necesare pentru restaurarea regimului

dictatorial.

355

În această situaţie, conducerea Partidului Naţional Ţărănesc şi-a dat pe

deplin măsura în prima ocaziune care i s-a prezentat de a găsi o soluţiune într-

o chestiune de mare interes de stat, cînd urma să fie asigurată funcţionarea

aparatului de guvernămînt pentru cel puţin zece ani, – şi anume completarea

înaltei Regenţe după decesul unuia din membrii acesteia.

Nu-mi permit să spun nimic mai mult în această privinţă.

Dar, cum ştii, iubite moş Ioane, procedura urmată şi rezultatul obţinut

n-au dat naştere numai unei intense crize de guvern şi de partid, dar au dus

inevitabil şi la înteţirea războiului civil pînă la paroxism, şi pînă la trezirea

veleităţilor de pretorianism.

În aceste împrejurări, era natural să asistăm la o nouă şi mai disperată

încercare de a readuce vechile metode de guvernămînt şi de a restabili

dominaţiunea facţiunilor oligarhice din Vechiul Regat.

Aceste facţiuni, chiar în urma scăderilor menţionate ale guvernului

naţional-ţărănesc, nu pot încă nădăjdui la venirea lor la cîrmă, prin lupta

electorală dreaptă, şi totuşi n-au răbdarea să aştepte evoluţia naturală, pe care

metodele guvernului prezidat de d. Iuliu Maniu s-ar părea că n-ar întîrzia-o

prea mult. De aci reclamarea stării de asediu şi apologia loviturilor de stat.

Astfel ferocitatea luptelor pentru putere se dezlănţuieşte cu o mai mare

furie ca oricînd şi se pune la cale o mizerabilă maşină politică: fantasmagoria

bolşevismului basarabean şi agitaţia pentru decretarea stării de asediu în

provincia de peste Prut.

Din acel moment asistăm la un spectacol fără analogie în istoria lumii.

În adevăr nu există, cum spune şi declaraţia de ieri a parlamentarilor

basarabeni, o provincie românească mai unită, mai paşnică, mai solidară şi

mai disciplinată ca Basarabia. Poporul basarabean trimite în Parlamentul ţării

pe aceiaşi oameni, care l-au dus la Unire şi care l-au reprezentat şi sub urgia

celor zece ani de dominaţiune oligarhică, precum îl reprezintă şi astăzi.

În Basarabia nu numai atît în alegerile generale pentru Parlament, cît şi

în alegeri consecutive: judeţene, săteşti şi comunale, nu s-a putut afirma nici o

forţă centrifugală sau subversivă, – dar chiar dacă astăzi Parlamentul din

Bucureşti nu cunoaşte deputaţi comunişti, aceasta se datoreşte numai faptului

că tocmai mulţumită Basarabiei listele acestora n-au putut întruni cele 2 la

sută din voturi cerute de legea electorală.

Iar libertatea şi corectitudinea alegerilor din Basarabia n-au fost de

nimeni contestate; pe cînd dincoace de Prut am avut încăierări sîngeroase, în

care au căzut mai mulţi morţi şi răniţi, în Basarabia n-a fost semnalat un

singur exces şi măcar o singură ceartă mai zgomotoasă.

Dar Basarabia onorează, cum am spus, cu încrederea ei pe aceiaşi

fruntaşi ai vieţii sale publice, pe conducătorii vechiului Partid Ţărănesc

356

basarabean, care sînt în acelaşi timp şi făuritorii Unirii, şi promotorii mişcării

naţionale sub regimul ţarist.

De inde ira\

În Basarabia sufragiul universal n-a dat, în adevăr, un singur mandat

grupărilor politice, care-au guvernat în România pînă la venirea la cîrmă a

Partidului Naţional Ţărănesc.

Acest rezultat e foarte regretabil din punctul de vedere naţional, pentru

că el singur învederează îndestul în ce condiţiuni a fost guvernată şi

administrată Basarabia de aceia care, în cursul ultimului deceniu, se afirmau

în provincia de peste Prut în numele statului român.

Şi – evident – în aceste condiţiuni, fără lovitură de stat şi metode

dictatoriale, nu poate fi nici o şansă pentru vechiul regim în Basarabia.

Concluzia, comodă şi cunoscută şi vechilor fabulişti: aleşii Basarabiei,

toţi conducătorii ei sînt bolşevici şi ascultă poruncile Moscovei! Prin urmare,

trebuiesc reclamate toate măsurile excepţionale, dictatura militară, starea de

asediu, cenzura, înăsprirea spiritului poliţist etc, numai ca să fie înlăturaţi

reprezentanţii şi conducătorii fireşti ai norodului basarabean.

Urmările fatale ale unei asemenea politici pot fi uşor întrezărite: dacă

reprezentanţii şi conducătorii Basarabiei, liber aleşi, sînt bolşevici şi ascultă

glasul Moscovei – atunci, evident, Basarabia însăşi e bolşevică; şi întrucît

singurul nostru titlu asupra Basarabiei se întemeiază pe dreptul norodului la

autodeterminare şi pe voinţa lui liberă, – se justifică chiar prin aceasta

pretenţiunile sovietice, care tocmai sub acest pretext tăgăduiesc României

orice drept la stăpînirea Basarabiei.

Dar dacă această agitaţie dezmăţată va duce chiar la decretarea stării de

asediu în Basarabia, urmările unei asemenea rătăciri ar fi incalculabile: pentru

a răpi Basarabiei pe conducătorii ei fireşti şi a înlesni întronarea unui regim

dictatorial, nu s-ar ajunge numai la înstrăinarea Basarabiei, dar s-ar pune în

primejdie însăşi existenţa statului nostru.

Şi pentru ce această crimă şi această nebunie?

Nu e nimeni în statul român chemat să stea la strajă, care să nu îngăduie

să fie deschisă o rană mortală în coasta ţării, cea mai expusă loviturilor din

afară?...

Dar pînă în ziua de astăzi rezistenţa Partidului Ţărănesc din Basarabia

ne dă singură un scut împotriva acestor tentative de asasinat naţional.

Puteţi dar, fraţi ţărani din Basarabia, lăsa încă multe jertfe în urmă, nu

aveţi dreptul de a vă încrucişa braţele.

Da, iubite moş Ioane, oricît de grozavă ar fi situaţia ce astfel ni se

crează de postulanţii la dictatură, noi n-avem dreptul de a scăpa din vedere nu

numai că masele populare în România suferă şi ele din cauza acestor veleităţi

dictatoriale, dar şi, în al doilea rînd, că oricum şi ori de cine ar fi guvernată

357

România, şi oricît ar suferi pe urma acestei guvernări norodul nostru –

Basarabia nu mai poate avea viaţă fără România, precum astăzi nici România

nu va putea trăi fără Basarabia.

Acest adevăr avem datoria să-1 dezvăluim atît poporului basarabean, cît

şi opiniei publice româneşti.

Dacă este adevărat că un popor îşi asigură viaţa istorică numai în

măsura în care fiinţa lui naţională se afirmă în cultura lui proprie şi distinctă,

ca un prinos adus de el civilizaţiei omeneşti, – Basarabia, ruptă din trupul

naţiunii româneşti, nu poate fi decît o materie inertă.

Dar pe de altă parte, dacă vreo conjunctură internaţională va îngădui

trecerea oştilor moscovite peste Nistru, astăzi nici o stavilă nu le va mai putea

opri la Prut. Şi nici măcar nu ne va aştepta numai robia comună, ci naţiunea

sfîşiată va fi ea însăşi expusă primejdiei de moarte.

Avem datoria mai cu seamă de a ridica cu tărie glasul nostru atunci cînd

organele puterii de stat, menite să stea în afară de luptele politice, pentru

asigurarea integrităţii naţionale ajung uneltele politicii de partid şi împing la

dezagregarea statului prin agitaţiuni pretoriene, prin prigonirea sălbatică a

unei provincii şi prin exasperarea şi jignirea simţului de demnitate omenească

şi cetăţenească la un popor blînd, dar care preţuieşte, mai presus de toate,

libertatea şi dreptul său.

M-ai întrebat adesea, iubite Moş Ioane: dar care poate fi ieşirea din

această nebunie şi din acest infern, cînd ni se tăgăduieşte pînă şi dreptul cel

mai elementar, recunoscut astăzi şi celor mai multe colonii africane şi,

asiatice, de a-şi alege liber reprezentanţii şi, conducătorii?

Dă-mi voie, frate Codrene, să-ţi aduc aminte vremurile de alte urgii.

Am avut noi oare atunci alt reazem decît în conştiinţa noastră, în credinţa

noastră, în idealul de independenţă naţională, de libertate politică şi de

dreptate socială? Dacă am găsit atunci în aceste sentimente destulă putere

pentru a înfrunta prigonirile şi a trezi întru atîta conştiinţa obştească, încît să

găsim sprijin moral şi îmbărbătare chiar în opinia publică cinstită a

noroadelor străine, vom găsi şi astăzi în conştiinţa şi în credinţa noastră

izvorul de putere pentru a asigura izbînda cît încă este vreme, şi pentru a trezi

conştiinţa solidarităţii naţionale şi în opinia publică din Regat, în ciuda

frămîntărilor pretoriene şi a apucăturilor dictatoriale.

Dar pentru a ajunge la această ţintă, cu toate jertfele ce ni s-ar cere, va

trebui cu orice preţ să păstrăm contactul strîns cu ţărănimea noastră

basarabeană. Avem misiunea pe care ne-a impus-o destinul istoric, ca

împotriva tuturor şi chiar împotriva fraţilor rătăciţi în sentimente de ură şi

dispreţ pentru provincia noastră, să insuflam acestei ţărănimi nepieritorul

sentiment de solidaritate naţională; să trezim cît mai adînc în sufletul maselor

populare conştiinţa demnităţii omeneşti şi a drepturilor cetăţeneşti. Acesta

358

este rostul unei organizaţii de partid, care asigură maselor populare o putere

nebiruită, o disciplină de fier şi o temeinică educaţie politică.

Rezemaţi pe această temelie, putem aştepta ceasul cînd judecata dreaptă

va birui şi în România. Şi ceasul acesta nu mai poate întîrzia.

Experienţa însă a acestor ani de nădejdi înşelate şi făgăduinţe

neîmplinite impune negreşit organizaţiei Partidului Ţărănesc din Basarabia

să-şi revizuiască pactul atît cu Partidul Ţărănesc din Regat, cît şi cu Partidul

Naţional din Ardeal.

Voi, ţăranii moldoveni, care aţi pus temelia Partidului Naţional

Ţărănesc atît prin organizarea, cît şi prin ideologia voastră aveţi dreptul, ca şi

datoria, de a cere socoteală conducătorilor pentru impasul în care v-au dus.

Dacă nu se va trezi în ei glasul conştiinţei spre mărturisirea încălcărilor de

principii şi a nedreptăţilor săvîrşite faţă de Basarabia, veţi încerca o primenire

în rîndurile lor. Dacă nu veţi reuşi, atunci în numele ţărănimii şi al întregului

norod basarabean, veţi adresa direct apelul vostru către opinia publică şi către

masele populare din ţara întreagă.

Şi în acest caz, plecînd de la stînca de granit a organizaţiunii ţărăneşti

din Basarabia, veţi zidi un alt partid, cu adevărat ţărănesc şi naţional al

României întregite, lăsînd în judecata istoriei pe cei pe care i-aţi ridicat în

fruntea celei mai formidabile forţe politice, pe care a cunoscut-o vreodată

neamul românesc, şi care au dus-o la demoralizare şi dazagregare – şi n-au

fost vrednici să se trezească din hipnoza de grandoare imaginară, nici măcar

după avertismentul vostru.

Şi ţinta la a cărei realizare trebuie să tindă orice adevărat partid ţărănesc

este aceeaşi: o ordine de stat întemeiată pe legalitate, dreptate şi libertate,

deopotrivă pentru toate ramurile neamului nostru.

Iubite Moş Ioane, aruncat năprasnic în afară de vîltoarea luptelor

politice, eu sînt fericit că, după aproape o jumătate de veac de zbucium şi

războire nepregetată, îmi va fi dat încă să mă bucur de cîteva clipe de linişte

şi odihnă.

Te rog frăţeşte să duci dar acest cuvînt al meu norodului nostru

basarabean, să-1 cîntărească în cugetul său, în clipele aceste de reculegere, şi

să-1 încredinţezi că dacă îmi va fi dat încă să trăiesc şi să am puteri, în

ceasurile hotărîtoare, mă va vedea din nou în mijlocul său.

Şi primeşte odată cu aceasta, iubite Moş Ioane, o părintească

îmbrăţişare şi să transmiţi tuturor vechilor tovarăşi de luptă adînca mea

recunoştinţă şi o frăţească salutare.

Al d-tale pururea şi neclintit devotat, C. Stere.

Bucov, 8 aprilie, 1930 („Adevărul”. XLIII, nr. 14201, 10 aprilie

1930, p.3).

359

Reprodus din: Stere C. Singur împotriva tuturor / Ed.îngr. de Alina

Ciobanu. – Ch., 1977. – P. 308-317.

C. Stere şi Basarabia

Pan. Halippa

A face elogiul marelui român basarabean Constantin Stere nu-i uşor. A

fost un om de ştiinţă, a fost un luptător politic, a fost un ideolog, a fost un

literat, a fost un orator, a fost un publicist şi mai presus de toate a fost un om.

Iată de ce este greu să scrii despre Stere.

Totuşi nu pot să lipsesc de la datoria pe care mi-o impune dorinţa

„Vieţii Româneşti” de a-i închina lui C. Stere un număr special, la care să

particip şi eu cu cîteva însemnări. Am fost doar introdus la „Viaţa

Românească” de la Iaşi de pe vremuri de fondatorul şi conducătorul ei C.

Stere, şi s-ar putea presupune că am depănat multe în memoria mea din

vremurile acele îndepărtate.

Mărturisesc însă că nu cunosc lucruri extraordinare. Şi cu toate acestea,

elogiul pe care l-am rostit anul trecut, în seara zilei de 6 Iulie, la clubul

partidului naţional-ţărănesc din Chişinău într-o şedinţă publică, consacrată

memoriei lui C. Stere, a stîrnit o profundă impresie printre ascultători şi apoi

în oraş, mai ales în tineretul care n-a avut norocul să-1 cunoască pe ilustrul

dispărut.

Aceasta mă îndeamnă să povestesc şi cetitorilor „Vieţii Româneşti” ce

ştiu eu despre C. Stere şi ce am spus deja la Chişinău, la şedinţa pomenită,

folosind notele conferinţei mele.

Constantin Stere s-a născut în satul Ciripcău judeţul Soroca; dintr-o

familie de boieri moldoveni, veniţi în Basarabia din judeţul Botoşani. De mic

copil a fost pus în situaţia de a cunoaşte reversurile vieţii. înzestrat de natură

cu aptitudini intelectuale şi morale C. Stere încă pe băncile liceului de băieţi

din Chişinău (actualul liceu „B. P. Hasdeu”), a cetit mult şi serios, formîndu-

şi o documentaţiune vastă şi bogată asupra vieţii, pe care el a conceput-o ca o

necontenită luptă între lut şi azur, între instinct şi raţiune, între polul animalic

şi polul divin din fiinţa omului. Şi C. Stere totdeauna a crezut în puterea şi

biruinţa moralităţii în om. În semnul acestei moralităţi a luptat el pînă în

ultimele clipe ale vieţii sale.

În viaţa socială, C. Stere a luptat pentru triumful aceleiaşi moralităţi.

Fiind un convins democrat, un poporanist, a luptat pînă la ultima istovire

pentru binele mulţimii şi împotriva opresiunii celor mulţi şi nedreptăţiţi. Viaţa

întreagă, din tinereţe şi pînă în clipa cînd a închis ochii, trecînd în lumea

veşniciei, şi-a consacrat-o acestei lupte. Şi avem norocul să i-o cunoaştem în

toată plenitudinea, pentru că la bătrîneţe, învingînd povara anilor plini de

360

istovitor sbucium, C. Stere a scris şi n-a lăsat un roman uriaş, în care îşi

descrie viaţa an cu an.

Nimic n-a fost în stare să-1 abată din drumul trudnic al luptei, pe care îl

mîna conştiinţa, mintea şi inima.

Era încă pe băncile liceului, cînd C. Stere a fost pus sub supravegherea

autorităţilor ţariste. Apoi a stat la închisori: în Chişinău, Odesa, Moscova-

Butîrchi şi în Siberia. Aceste toate pentru faptul că Stere făcea parte dintre

acei oameni care nu puteau suporta regimul de grozavă reacţiune ce a cuprins

Rusia sub Alexandru al III-lea. C. Stere s-a încadrat în mişcarea revoluţionară

a intelectualităţii ruseşti, care ridicase steagul de luptă pentru libertate şi

pămînt.

Dar C. Stere nu era numai socialist. Era doar moldovean şi dacă vroia

dărîmarea Rusiei Ţariste, cu atît mai mult rîvnea la renaşterea neamului său.

De aceia, după cei 8 ani de surghiun, ispăşit în Siberia, Constantin Stere

pleacă în România, unde îl duce conştiinţa de român. Trece Prutul şi se

instalează la Iaşi. Aici C. Stere caută să cunoască cît mai de-aproape

realităţile sociale ale României. Îl vedem colaborînd cu articole de critică

socială şi politică la „Evenimentul Literar” de la Iaşi, semnînd Şărcăleanu.

Totodată îşi face studiile universitare, tipărindu-şi, în 1897, teza „Evoluţia

individualităţii şi noţiunea, de persoană în drept”, în urma căreia a fost numit

profesor la catedra de drept constituţional de la Universitatea din Iaşi, unde a

predat pînă la războiu.

Dar C. Stere nu poate rămîne numai om de ştiinţă şi de catedră.

Realităţile sociale româneşti pe care le pătrunde foarte degrabă după venirea

în ţară, îl îndeamnă la luptă pentru ridicarea clasei celei mai romîneşti şi

totodată celei mai oropsite – a ţărănimii. C. Stere înţelege că pentru cauza

aceasta, concepţia socialistă nu-i potrivită. Îl vedem deci părăsind împreună

cu un număr de prieteni partidul socialist şi înscriindu-se în partidul liberal, în

care formează „grupul tinerilor generoşi”. O face în credinţa că, militînd activ

în partidul liberal, singurul partid de guvernămînt de pe atunci cu vederi

democratice mai largi, va putea să puie pe tapet marea problemă a ţărănimii

româneşti. Om al realităţilor, C. Stere şi-a dat numaidecît seama că un partid

democratic de mase şi pentru mase, în sensul concepţiilor lui poporaniste, n-a

putut încă să existe în ţara românească în împrejurările acelui timp. De aceia,

activînd în partidul liberal, şi-a dat silinţa să-l transforme într-un instrument

de luptă pentru interesele ţărănimii, singurul proletariat din ţara românească

de pe vremea aceia. Şi în bună măsură, lui C. Stere i se datoreşte faptul că

partidul liberal a îmbrăţişat vederi mai de stînga şi mai radicale. Căci Stere a

fost necontenit mîna dreaptă şi sfetnicul cel mai apropiat al lui I. Brătianu,

redactînd programe, manifeste, etc.

361

Mi-aduc aminte, din vremea şederii mele la Iaşi, de hotărîrea cu care

apăra C. Stere pe Ionel Brătianu, de cîte ori se ridicau glasuri de critică şi de

împotrivire Ia ascensiunea tînărului său prieten la şefia partidului liberal. Iată

de ce, cînd evenimentul s-a produs, C. Stere a păşit imediat la fapte. El a

iniţiat şi a redactat proiecte de legi, care deschideau era reformelor de ordin

social şi economic şi pentru care îndrumase partidul liberal să militeze.

Apoi, consecvent convingerilor lui democratice, C. Stere a luptat

necontenit împotriva votului restrîns şi pentru sufragiul universal.

Dacă Stere n-ar fi activat în partidul liberal, imprimîndu-i prin puterea

sugestivă a personalităţii sale un caracter democratic, acest partid n-ar fi putut

depăşi cadrele restrînse ale unei grupări pur burgheze şi conservatoare.

Dar lucrurile nu mergeau uşor, aşa că de abia în anul 1907, cînd s-au

produs răscoalele ţărăneşti de la un capăt la celălalt al ţării, fapt ce se

datoreşte întîrzierii reformelor obşteşti şi agrare, pe care le preconizase C.

Stere, dar nu reuşise să le impue la vreme, – abia atunci acesta ajunge omul

zilei şi-l vedem prefect al judeţului Iaşi, unde potoleşte spiritele, nu pe calea

represiunii, ci cu mijloace paşnice, mergînd el însuşi în mijlocul poporului

răsculat, precum a făcut de altfel şi alt prefect de atunci, d-rul N. Lupu, în

judeţul Fălciu.

*

Cu un an mai înainte, în 1906, am avut fericirea să-1 cunosc personal pe

C. Stere. La începutul acestui an, iarna, C. Stere vine la Chişinău, pentru ca să

deie o mînă de ajutor mişcării naţionale moldoveneşti, care aşteaptă să se

înfiripeze odată cu prima revoluţie rusească din 1905. C. Stere, potrivit

metodei celei mai bune de orientare, a venit la faţa locului., să afle cum se

prezintă moldovenii în faţa unei posibilităţi de a lucra pe faţă pentru

redeşteptarea naţională a moldovenimei basarabene. În Chişinău, C. Stere a

găsit trei, patru grupuri: Unul al tinerilor studenţi moldoveni de la Dorpat,

care, folosind prilejul grevei generale studenţeşti, dezlănţuite în toate centrele

universitare, venise în Basarabia, la Chişinău, spre a pune un început de

mişcare de redeşteptară a moldovenilor. Acest grup intenţiona să scoată o

gazetă moldoveneasca şi tînărul absolvent al Universităţii de la Dorpat,

Nicolae Birol fusese împuternicit de noi, – colegii lui, – să ceară o autorizaţie

de la guvernatorul provinciei basarabene pentru editarea ziarului „Lumina” –

căci aşa trebuia să se numească organul nostru de publicitate. Alt grup era al

moldovenilor ceva mai maturi, în frunte cu d. Ion Pelivan. Mai era un grup de

moldoveni, în frunte cu mult regretatul Emanuil Gavriliţă, avocat. În sfîrşit,

venea grupul boierilor moldoveni care făceau parte din conducerea Zemstvei

basarabene, cu Paul Gore, P. Dicescu, M. Glavcea, A. Botezatu, fraţi Anghel,

362

Teodosiu şi alţii. Unii fruntaşi din grupurile acestea de asemeni doreau să

scoată un ziar moldovenesc. Între toate aceste grupuri nu era nici o înţelegere,

ba – poate – nici o legătura: toate pluteau într-un haos, ca de la începutul

lumii. C. Stere îşi luă sarcina să aducă ordine în acest haos şi să facă lumină.

După multă muncă şi discuţii, care pentru noi, tinerii, erau şi o şcoală, s-a

ajuns la hotărîrea, ca toţi moldovenii democraţi să se grupeze şi să scoată

ziarul „Basarabia”. Acesta a şi apărut în primăvara anului 1906, sub direcţia

lui Emanoil Gavriliţă, angajîndu-se să scrie la el Ion Pelivan, Alexie Nour,

Mihail Vîntu, Ion şi Teodor Inculeţ, Nicolae Popovschi, Alexie Mateevici,

Gheorghe Stîrcea, subsemnatul şi alţii. Partea materială şi gospodărească a

primului ziar moldovenesc din Basarabia a fost şi ea oarecum aranjată, căci în

primăvara anului 1906 „Basarabia” a căpătat şi o tipografie, cumpărată –

după cum am aflat de curînd – cu banii răposatului Eugeniu Carada. După

zece luni de existenţă, „Basarabia” lui Em. Gavriliţă a fost înlocuită cu ziarul

„Viaţa Basarabiei” de sub conducerea lui Alexie Nour.

*

Totodată, C .Stere, dîndu-şi seama că lupta naţională în Basarabia

trebuie împrospătată şi susţinută necontenit prin strînse legături ideologice şi

sufleteşti cu fraţii de dincolo de Prut, a îndemnat o seamă de tineri basarabeni

să meargă la Bucureşti la expoziţia românească din 1906 şi apoi la Iaşi,

pentru a face studii universitare. Seria de tineri, moldoveni plecaţi din

Basarabia la studii în România, după îndemnul fericit al lui C .Stere, a fost

lungă şi a durat pînă la război. Dintre cei care s-au remarcat în viaţa publică,

cred nimerit să pomenesc pe Sergiu Niţă, fost ministru, Ion Costin, primarul

Chişinăului, Dr. Elena Alistar, fostă deputată în Sfatul Ţării, inginer Mihail

Vîntu, fost senator în primul parlament după Unire şi alţii. Subsemnatul am

stat la Iaşi între 1908-13.

Atitudinea lui C. Stere faţă de tinerii studenţi basarabeni era aceia a

unui frate mai mare, care ne întrunea din cînd în cînd la el acasă, unde

discutam cu foarte multă aprindere fel de fel de probleme politice, în legătură

au politica românească şi stările din Basarabia, şi unde ne simţeam şi noi

acasă. În timpul rectoratului său la Universitatea din Iaşi, C. Stere a făcut ca o

parte din studenţii basarabeni, care nu aveau mijloace, să capete burse, iar pe

subsemnatul m-a introdus în familia marei reviste „Viaţa Românească”, al

cărei creator şi conducător era. Şi cum revista se citea în toate ţinuturile

locuite de români, şi în Basarabia, am căpătat însărcinarea să urmăresc viaţa

din provincia mea.

363

*

Şi fiindcă sîntem la amintirile legate de Iaşi, îmi permit să povestesc şi

durerosul conflict între studenţii basarabeni Şi profesorul A. C. Cuza, pe tema

democraţiei noastre sincere şi a pretinsului nostru socialism şi „jidovism", de

care eram mereu acuzaţi de profesorul antisemit. Au ajuns lucrurile pînă

acolo că A. C. Cuza îi năcăjea pe studenţii basarabeni cu, vorbe cicălitoare

chiar şi în timpul cursurilor, aşa că tinerii Ion Scodihor şi Ion Mîţu s-au decis

în cele din urmă să se retragă de la Universitatea din Iaşi şi au plecat în Rusia

să-şi continue acolo studiile. Naţionalistul şi creştinul A. C. Cuza nu vroia, să

ţie seamă că noi basarabenii veneam să ne facem studiile la Iaşi tocmai din

dorul culturii naţionale şi din îndemnul sufletesc de a ţine legătura strînsă

între provincia noastră şi Româna. Şi pe noi ne durea mult că naţionalistul A.

C. Cuza se apropia sufleteşte mai uşor de un Pavel Cruşevan, de la Chişinău,

care dacă organiza pogromuri evreieşti acolo, nu uita totodată să asmuţe

poliţia şi Ohrana rusească împotriva naţionaliştilor moldoveni din Basarabia,

învinuindu-i că hrănesc sentimente separatiste şi complotează, împreună cu

toţi revoluţionarii ruşi, împotriva imperiului. Fireşte că avea dreptate Pavel

Cruşevan în bănuielile sale, dar nu era îngăduit unui naţionalist român să se

aşeze pe acelaşi punct de vedere faţă de naţionaliştii basarabeni şi aceasta

numai pe motivul că ei erau revoluţionari doritori de a dărîma imperiul

absolutist al Rusiei*.

Prin credinţele sale poporaniste şi avîntul ce-i domina toată fiinţa pentru

binele maselor largi ale poporului, C. Stere opunea lui A. C. Cuza, spiritul

sănătos şi lucrativ al seriozităţii şi conştiinciozităţii în politică, influenţînd în

acest sens şi asupra tinerilor basarabeni ce urmau studiile la Iaşi.

Sub influenţa lui C. Stere şi din îndemnul lui Spiru Haret, subsemnatul,

cu toate că eram ispitit să rămîn la Iaşi în vederea unei cariere universitare, m-

am decis să plec îndată după terminarea studiilor la Chişinău, pentru ca să

încerc o reluare mai sistematică şi mai organizată a activităţii din 1906, cu

propaganda scrisă şi verbală printre moldoveni basarabeni. Ca rezultat al

acestei hotărîri a fost apariţia revistei, gazetei şi a altor publicaţiuni a

„Cuvîntului Moldovenesc”. Şi cel dintîi care m-a felicitat telegrafic la apariţia

primului număr al revistei „Cuvînt Moldovenesc”, în luna Mai 1913, a fost C.

Stere.

* Subsemnatul, am avut şi eu neplăceri la întoarcerea de la Iaşi în Basarabia, din cauza

veşnicei agitaţii a profesorului A. C. Cuza, pe tema revoluţionarismului şi a socialismului

basarabenilor veniţi în România, dar despre asta, mai amănunţit, altădată.

364

*

Dar activitatea naţională şi politică a lui C. Stere, nu s-a redus numai la

Vechiul Regat şi la Basarabia.

C. Stere a avut întotdeauna intuiţia neamului întregit în graniţele lui

fireşti, a sfinţit-o în sufletul său şi a urmărit cu dîrzenie realizarea ei.

Paralel cu activitatea politică ce o desfăşura în Vechiul Regat, pentru

ridicarea ţărănimii la rangul de primă forţă politică în ţară; concomitent cu

activitatea naţională, peste Prut, pentru trezirea şi afirmarea conştiinţei

româneşti în Basarabia, – C. Stere a luat parte activă şi efectivă la frămîntările

şi mişcarea naţională din Ardeal. În acest scop el făcea călătorii în

Transilvania, fiind uneori chemat stăruitor de conducătorii mişcării naţionale

de acolo.

Şi peste munţi, ca şi în Vechiul Regat şi în Basarabia, C .Stere a reuşit să

se impună prin luciditatea gîndirii sale politice, prin claritatea cu care vedea

problemele, prin logica cu care le despica şi prin întreaga sa personalitate

dominantă. Astfel, fiind, nu-i de mirare că la un moment dat C. Stere a

devenit chiar arbitru în conflictul ce s-a iscat între Octavian Goga şi

conducerea Partidului Naţional, conflict ce se dezbătea aprig în 1908, în

coloanele „Tribunei” şi „Românului” de la Arad. Şi noi, tinerii români

basarabeni de la Iaşi, am văzut cupa de argint cu care s-a întors din Ardeal C.

Stere, şi care era darul din partea celor două tabere împăcate de el.

*

Dar în timp ce Stere se găsea în plină activitate politică şi naţională,

survine războiul mondial. De aici începe pentru C. Stere calvarul. Totul

pleacă de la atitudinea lui faţă de război. Pentru această atitudine i s-a atribuit

lui C. Stere chiar şi epitetul grozav de „trădător”. Care a fost această

atitudine?

C .Stere era de părere că România trebuie să meargă alături de puterile

Centrale. Ca unul ce cunoştea bine stările de fapt din Rusia, avea convingerea

că acest vast imperiu va ieşi zdrobit din război şi apoi distrus de valul

revoluţiei. Dar atît în această din urmă perspectivă, cît mai cu seamă în

perspectiva, cînd ruşii ar fi ieşit biruitori, alianţa cu Rusia implica de la sine

renunţarea la Basarabia, poate pentru vecie.

Ca basarabean, unicul reprezentant pe vremea aceea al provinciei

răsăritene în politica Vechiului Regat, C. Stere a pus de la început primatul

Basarabiei, susţinînd că România trebuie să meargă alături de Puterile

Centrale, pentru a dobîndi în primul rînd Basarabia. În sprijinul tezei sale, C.

Stere arăta pericolul pentru neamul românesc din Basarabia de a mai rămîne

365

sub oblăduirea Rusiei. Şi într-adevăr, condiţiile de viaţă ale românilor

basarabeni erau cu mult mai grele, periclitînd interesele naţionale ale

neamului într-o măsură mai mare, decît acele ale românilor din celelalte

provincii subjugate.

Acesta este adevărul şi acestea sînt motivele, care l-au determinat pe C

Stere să adopte atitudinea cunoscută faţă de Războiul mondial, susţinînd că

România trebuie să meargă alături de Germania şi Puterile Centrale.

O altă „trădare” ce se pune în sarcina lui C .Stere, este că a rămas la

Bucureşti în timpul ocupaţiei germane şi a scos ziarul „Lumina”. Dar şi în

această privinţă, lucrurile trebuiesc judecate cu mai multă băgare de seamă şi

ţinînd cont de fapte.

Este lucru ştiut că Stere n-a rămas la Bucureşti din proprie iniţiativă şi

fără autorizarea şefului guvernului român, ci în urma unei delegaţii a lui Ionel

Brătianu, care i-a încredinţat o misiune specială. Cei ce vor cerceta arhiva lui

C. Stere, vor fi în măsură să precizeze dacă această delegaţie a fost dată în

scris, sau numai verbal. C. Stere mi-a vorbit personal, că Ionel Brătianu i-a

încredinţat-o.

Care a fost rostul acestei delegaţii şi misiunea lui C. Stere la Bucureşti

în timpul ocupaţiei germane, nu este chiar aşa greu de înţeles. De cînd există

statul român ca organizare mai mult sau mai puţin independentă, el a fost

nevoit nu odată să practice, în orientarea lui internaţională, politica celor două

fiare băgate în foc. Astfel, secole dearîndul, ţările româneşti au dus o politică

dublă faţă de Turcia, Rusia, Austria şi Polonia, căci aşa impuneau

împrejurările şi cerinţele politice ale neamului nostru, prins în vîrtejul

influenţelor şi veleităţilor acestor state rivale.

Şi în timpul războiului mondial trebuia ca statul român să aibă o rezervă

pregătită de cu vreme, în cazul dacă Puterile Aliate ar fi fost învinse. Pentru

pregătirea atmosferei şi stabilirea unor legături cu Germania, în vederea

acestei eventualităţi posibile, a fost delegat C. Stere de I. Brătianu, să rămîie

la Bucureşti în timpul ocupaţiei nemţilor. Tot în acest scop a scos C. Stere şi

ziarul „Lumina”, prin care înţelegea să-şi uşureze misiunea ce-i fusese

încredinţată.

Cunoscîndu-se, sau bănuindu-se aceste lucruri, este nedrept a se vorbi

de o „trădare” a lui C. Stere. Acuzaţiunea aceasta a fost inventată şi susţinută

cu atîta cruzime de duşmanii săi, din răutate şi invidie. Vroiau să nimicească

un om, în care vedeau o personalitate puternică, capabilă să se impună şi să

impună.

De altfel, o bună parte din opinia publică a Vechiului Regat şi mai cu

seamă opinia publică a Basarabiei n-a luat în serios această învinuire adusă

lui Stere. Dovadă este simpatia cu care a fost primit C. Stere după război la

366

Iaşi şi în Basarabia, unde activitatea lui, pe care a desfăşurat-o pentru Unire, a

fost apreciată de toţi românii conştienţi.

Şi cum subsemnatul am provocat personal venirea lui C. Stere în

Basarabia, ţin să se cunoască detaliul acesta că Marghiloman, cînd a format

guvernul la Iaşi, a fost unul din cei dintîi care au înţeles nevoia prezenţii lui

Stere la Chişinău în preajma zilelor mari şi grele, înaintea votării Unirii de

către Sfatul Ţării. De aceia Marghiloman, la rugămintea mea, a luat toate

măsurile şi C. Stere a .putut veni la vreme la Chişinău. Aceasta s-a întîmplat

pe la mijlocul lui Martie 1918.

La Chişinău, C. Stere a intrat deodată în vîltoarea acţiunii pentru

realizarea Unirii din 27 Martie 1918. A fost ales în Sfatul Ţării şi a fost

introdus în toate fracţiunile parlamentului Basarabiei. Peste tot C. Stere s-a

impus prin puterea neîntrecută de orator şi gînditor. Printr-o serie de

discursuri – adevărate capodopere oratorice – şi printr-o acţiune desfăşurată

zile şi nopţi de-a rîndul, el a reuşit să înlăture multe piedici din calea Unirii,

să paralizeze animozităţile din diferite grupări şi să înlăture fricţiunile.

Era maximum de contribuţie şi dibăcie diplomatică ce se putea cere unui

bărbat politic, care, pe deoparte, trebuia să vie cu argumentaţie revoluţionară

rusească pentru ca să convingă fracţiunile minoritare şi socialiste din Sfatul

Ţării, că Unirea se face pe baza ideilor şi a drepturilor acordate de revoluţie,

determinîndu-i prin aceasta să se alieze actului Unirii, iar pe de altă parte, să

insufle grupărilor naţionaliste din „Blocul Moldovenesc” şi din „Fracţiunea

Ţărănească” încredere în şansele alipirii, curaj în acţiune şi siguranţă în

victoria finală a românismului.

Este o contribuţie preţioasă care a fost recunoscută şi apreciată în faţa

întregii ţări de regretatul rege Ferdinand, care l-a decorat pe C. Stere şi a stat

alături dle el pe balconul palatului regal de la Iaşi, în faţa unei imense

mulţimi, care aclama delegaţia Sfatului Ţării ce venise cu actul Unirii,,

sărbătorind, cu lacrimi în ochi, revenirea Basarabiei la Patria Mamă.

Să se gîndească acum cei ce îşi pot scruta sincer conştiinţa şi sufletul,

dacă Stere poate fi numit „trădător”! Iar cei care îi tăgăduiesc merite

deosebite lui C. Stere în actul Unirii de la 27 Martie 1918, să-şi deie osteneala

să cerceteze fără patimă desfăşurarea evenimentelor din preajma Unirii şi

după măreţul act şi se vor convinge de contribuţia imensă a marelui

basarabean. Căci nu degeaba C. Stere, după Unire şi pînă în ceasul morţi a

reprezentat Basarabia în toate parlamentele României Mari, fiind ales de mai

multe ori în cîte două, trei judeţe basarabene dintr-o dată. Era cel mai bun

răspuns pe care l-a putut da Basarabia celor ce batjocoreau pe nedrept pe unul

din cei mai vrednici fii ai săi.

367

*

După Unirea Basarabiei, C. Stere a luat parte activă la închegarea

partidului ţărănesc din Basarabia, iar apoi la contopirea lui cu cel din Vechiul

Regat şi cu partidul naţional din Ardeal.

Pînă în 1931 C .Stere a lucrat neîncetat în cadrele partidului naţional-

ţărănesc. Şi aici personalitatea lui puternică şi-a cucerit locul cuvenit: a fost

unul din cei mai însemnaţi conducători ai partidului, i-a inspirat ideologia şi

programul şi a fost colaboratorul nelipsit la toate reformele înfăptuite de

partid.

În 1931 s-a produs despărţirea. Nimeni nu i-a impus lui C .Stere

.plecarea din partid. Demisia a fost hotărîtă de el personal. Şi atunci,

basarabenii au adoptat în această chestiune tactica celor două fiare în foc: unii

cu Stere, alţii cu partidul. Nici unii, nici alţii însă, nu ne-am putut dispensa de

gîndirea lui C. Stere şi această gîndire ne-a fost ca o poruncă sfîntă, pe care

ne-am impus-o şi atunci, cînd Stere trăia, şi acum, cînd învăţătorul nostru ne-a

părăsit.

*

După plecarea din partidul naţional-ţărănesc, C. Stere n-a plecat, din

politica ţării. Totuşi, retranşat în partidul ţărănesc-radical, l-a socotit de bine

să se retragă, încetul cu încetul, din viaţa publică şi să se consacre scrisului.

După o viaţă aşa de sbuciumată şi plină de atîtea necazuri şi frămîntări, titanul

nu putea capitula ca un învins, căci, de fapt, nu era un învins.

Retras în singurătatea de la Bucov, C. Stere a reînviat prin scrisul său

măiestrit, întreaga epocă a vieţii sale sbuciumate, devenind unul dintre

romancierii noştri cei mai de vază.

Cele opt volume scrise de C. Stere, constituie o operă care va rămîne

pentru totdeauna în istoria literaturii româneşti, atît prin talentul cu care au

fost concepute, cît şi prin forma lor frumoasă.

*

Democrat convins, C. Stere a fost în acelaşi timp un aristocrat distins al

gîndirii .O energie inepuizabilă şi o minte enciclopedică şi organizată ca

pentru vremurile mari pe care le-a trăit Stere şi care îşi găsea aplicaţiunea şi

crea în orice domeniu de activitate omenească – politic, cultural, ştiinţific,

economic, artistic, etc, – cu aceiaşi fineţe de analiză şi aceiaşi putere de

sinteză.

368

Un om care a făcut cinste Basarabiei şi ţării întregi simbolizînd o epocă

istorică, una din cele mai însemnate şi sbuciumate ale neamului nostru

românesc: acesta a fost C. Stere!

De aceia se cuvine ca memoria lui să fie slăvită şi azi şi-n veac!

Constantin Stere nu mai este în viaţa, dar el trăieşte şi nu va muri

niciodată din sufletele noastre ale celor de azi şi în imaginaţia celor de mîine!

Şi totuşi, va fi oare răsplătit prin toate acestei omul care a reprezentat de

atîtea ori tragedia personificată a Basarabiei, şi care pentru ea a fost sortit să

bea cupa amărăciunilor şi a decepţiilor pînă la fund?...

Reprodus din: „Viaţa Românească. – ]937. – Nr. 1-3. – P. 33-42.

Constantin Stere: (Moştenirea noastă literară)

I. Vasilenco,

cercetător

ştiinţific superior la AŞ a RSS Moldoveneşti

Printre ilustrele figuri ale trecutului nostru alături de Victor Crăsescu,

Zamfir Arbure ş.a. este şi cunoscutul scriitor şi om politic basarabean

Constantin Stere, autorul romanului-epopee în opt volume „În preajma

revoluţiei”.

C. Stere a fost un „neobosit luptător împotriva autocraţiei ţariste şi

reacţiei burghezo-moşiereşti. Personalitate complexă şi temperament

tumultuos, Constantin Stere n-a acceptat realitatea crudă a vremii sale,

militînd cu hotărîre împotriva conformismului intelectualist burghez, fără a se

teme de răzbunarea claselor de la cîrmă. Pentru convingerile sale democratice

revoluţionare, scriitorul a îndurat şi temniţa ţaristă, şi surghiunul în Siberia, şi

învinuirile nedrepte de „trădare” a intereselor poporului, cu care l-a atacat

reacţia burghezo-moşierească din România, unde Stere fusese nevoit să

emigreze după întoarcerea din Siberia.

Constantin Stere s-a născut în anul 1865, în satul Ciripcău din fostul

judeţ Soroca. Părinţii săi, proprietari şi arendaşi de pămînt, se trăgeau din

ţărani răzeşi. Viitorul scriitor şi-a făcut studiile la Chişinău şi apoi la Odesa,

unde stabileşte un contact strîns cu mişcarea intelectualilor ruşi, adepţi ai

ideilor de libertate şi progres social. În volumul „Copilăria” din romanul său,

Stere ne mărturiseşte, că fiind fecior de moşier, el se simţise vinovat de

suferinţele ţărănimii „personal şi direct, cu răspundere pentru generaţiile de

boieri asupritori”. Tînărul Stere devine de pe atunci „un luptător, înregimentat

în marea oaste a revoluţiei mondiale”.

369

Luat la ochi de către poliţia ţaristă, Stere este arestat şi întemniţat,

înainte de a fi terminat liceul. Din închisoare în închisoare, el este trimis în

Siberia, unde a petrecut în surghiun mai mult de opt ani de zile. Eliberat după

ispăşirea pedepsei, Stere se întoarce în Basarabia şi apoi trece Prutul în

România. Aici el stabileşte legături strînse cu revoluţionarii basarabeni şi ruşi

refugiaţi (C. Dobrogeanu-Gherea, Z. Arbure, V. Crăsescu, C. Cujbă ş. a.),

alături de care continuă lupta pentru eliberarea maselor populare de sub jugul

exploatatorilor, desfăşoară o intensă propagandă a ideilor narodnicilor din

Rusia.

Înzestrat cu strălucite aptitudini intelectuale, tînărul Stere studiază cu

succes dreptul şi literele la universitatea din Iaşi, după absolvirea căreia

devine profesor de liceu. Curînd după asta este numit profesor universitar de

drept constituţional, iar mai tîrziu ajunge rector al universităţii ieşene.

Totuşi Stere nu părăseşte nici lupta politică, – el întemeiază în România

o mişcare asemănătoare cu cea narodnicistă din Rusia, şi îi dă şi denumire

identică: „poporanism”. Influenţat însă de ideile oportunismului liberalist, el

şovăie tot mai mult între democratismul revoluţionar de tip narodnicist şi cel

liberalist de esenţă oportunistă burgheză.

Vederile social-politice ale lui C. Stere încă n-au fost studiate îndestul

de pe poziţiile marxism-leninismului. Unii cercetători privesc poporanismul

său ca un democratism ţărănesc cu tendinţă naţionalistă şi reacţionară, pe cînd

alţii îl socot un curent politic radical-progresist. Credem, că adevărul trebuie

să fie undeva între aceste extreme.

Ideile sale despre poporanism C. Stere le-a propagat în revista „Viaţa

românească”, înfiinţată de el în anul 1906. Vorbind despre starea culturii şi

viţii sociale româneşti a vremii, el arăta contradicţiile antagonice dintre

clasele exploatatoare şi cele exploatate. „Clasele de sus stau în aer, fără

atingere cu poporul de jos, care, în ţara noastră, el singur este o clasă pozitivă

şi a păstrat mai curat sufletul românesc. Între clasele de sus şi popor este o

prăpastie adîncă, care la noi desparte aproape două naţii. Clasele de sus se

ating numai de cultura apuseană, de care poporul nu se atinge şi pe care, din

lipsă de contact cu poporul românesc, clasele de sus n-o asimilează, cea ce e

tot una cu a spune, că o caricaturizează… De aici, şi din neînţelegerea

acestui lucru, aerul duşmănos al unora împotriva culturii străine… Şi tot de

aici, neîndestulătoarea noastră contribuţie la cultura universală”, – se spune în

articolul-program al revistei.

C. Stere a supus unei critici distrugătoare regimul monarhic din

România, ca şi oligarhia ţaristă. El demască parazitismul politic al forţelor

reacţionare, venalitatea şi marasmul claselor exploatatoare. Scriitorul

caracterizează România monarhică drept o „ţară de spoială şi pelagră”, în care

masele truditoare, şi mai ales ţărănimea, sunt înjosite şi împilate. Înfierînd

370

demagogia politicienilor burghezo-moşierimii, Stere numeşte monarhia lui

Carol I „o patrie a purceilor hamletizaţi şi a porumbeilor politici”.

Scriitorul se adresează intelectualităţii, chemînd-o să ajute ţărănimii să

se ridice din mocirla mizeriei şi inculturii. El aduce ca pildă însufleţitoare

activitatea narodnicilor ruşi: „… Există o ţară, în care pătura cultă a putut da

exemple de eroism şi sacrificii fără seamăn, în care tinerimea studioasă se

ducea, mii şi mii, la moarte, în ocne, în gheţurile malurilor Oceanului Îngheţat

– se ducea „pentru un dor de libertate”. pentru „amorul sfînt de ţară” – se

ducea fără nici o speranţă de răsplată, fără chiar de speranţa admiraţiei

contemporanilor şi a urmaşilor, deoarece numele lor rămîneau, şi vor rămîne

necunoscute”. Un astfel de intelectual a fost şi însuşi Constantin Stere.

Cînd în 1905 şi în 1917 a izbucnit revoluţiile burghezo-democratice din

Rusia, C. Stere revenit pentru cîtăva vreme în Basarabia, făcînd propaganda

împotriva autocraţiei ţariste în favoarea drepturilor naţionale pentru popoarele

din imperiu, între care şi cel moldovenesc. Întors în România Stere, după

încheierea păcii, a fost dat în judecată pentru „trădare” şi întemniţat. Reuşind

să scape de închisoare, el rămîne însă scos de la universitate. Mai tîrziu este

ales deputat şi senator, ducînd o luptă neîmpăcată în parlament împotriva

demagogiei politicienilor burghezi.

Scriitorul a murit la 27 iunie 1936.

Romanul „În preajma revoluţiei” prezintă un foarte bogat material,

necesar pentru lămurirea multor fenomene şi evenimente din istoria socială şi

politică a Rusiei de pînă la Marea revoluţie din Octombrie şi a României

burghezo-moşiereşti din aceiaşi perioadă.

Foarte preţioase pentru istoricii literari sunt şi vederile lui C. Stere cu

privire la literatură şi artă. Privind arta ca o „manifestare a vieţii sociale”,

scriitorul subliniază şi caracterul ei de clasă. El combate teoria „artei pentru

artă”, arătînd, că arta nu poate fi fără tendinţe sociale, şi declarînd deschis:

„Noi ne luptăm contra unei teorii false, care sub firma „artei pentru artă”

încearcă să treacă nişte tendinţe sociale foarte bine pronunţate şi asupra

mirosului şi culorii cărora nu mai încape îndoială; şi ştim foarte bine, în

acelaşi timp, că în realitate „”arta pentru artă” e un mit, o nălucă, născocită de

cei, care ar vrea să eternizeze actuala stare de lucruri, cu întreaga-i clădire a

noţiunilor de bine, frumos, drept etc.”.

Punînd întrebarea: „Cum trebuie sî fie limba literară şi ce e de făcut

pentru ca să fie cum trebuie?”, C. Stere sublinia, că ea trebuie să fie îndestul

de bogată pentru a putea „îmbrăţişa întregul material cultural şi intelectual al

omenirii, fiind în acelaşi timp potrivită cu legile şi spiritul limbii” naţionale.

Ideea revoluţiei viitoare, chemate să scoată de sub jugul asupritor

popoarele înfrăţite în lupta pentru dreptate socială şi naţională, apare clar din

tot cuprinsul, foarte bogat şi extrem de variat, al operei lui Constantin Stere.

371

Se înţelege, că burghezia reacţionară nu s-a putut împăca nici odată cu

ideile incendiare ale emigrantului politic din Rusia ţaristă. Scribii

oficialităţilor burgheze s-au întrecut la epitete negative şi chiar jignitoare la

adresa „trădătorului” Stere, care, după cum asigurau ei, ar fi încercat de mai

multe ori să „vîndă” Basarabia „bolşevicilor” din Rusia Sovietică.

În scrierile lui C. Stere criticii burghezi vedeau cu îngrijorare şi groază o

chemare înflăcărată la lupta împotriva orînduirii burghezo-moşiereşti din

România şi Basarabia, care se ridicase la lupta pentru „dreptate, voie şi

pămînt”. Şi trebuie să recunoaştem, că în această privinţă criticii reacţionari

burghezi nu se aflau departe de adevăr.

Este de datoria cercetătorilor sovietici, înarmaţi cu criteriile de apreciere

marxist-leniniste, să studieze şi să stabilească adevărata valoare artistică şi

ştiinţifică a întregii activităţi, multilaterale şi imense, a marelui nostru

înaintaş. Numele celui, care a scris volumele romanului-epopee „În preajma

revoluţiei”, merită să-şi găsească locul cuvenit pe paginile istoriei noastre

literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-Gherea, Zamfir

Arbure, V. Crăsescu (Basarabianu) şi altor scriitori-cetăţeni, care n-au

pregetat să-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai bună şi

mai luminoasă, pe care a putut-o crea numai biruinţa proletariatului în marea

revoluţie socialistă, condusă de geniul lui Lenin.

Reprodus din : „Cultura Moldovei”. – 1963. – 17 ianuarie.

Mai multă maturitate politică şi

răspundere cetăţenească

I.C.Varticean,

academician

Pe marginea articolului „Constantin Stere” de I.Vasilenco

ÎNTRU îndeplinirea hotărîrilor Congreselor II şi III ale Partidului

Comunist al Moldovei istoricii literari şi scriitorii din republica noastră au

desfăşurat o intensă şi rodnică activitate pentru valorificarea critică a

moştenirii literare a poporului moldovenesc. Editarea unor volume de opere

alese ale scriitorilor moldoveni, numeroasele articole şi studii, publicate în

paginile presei republicane, apariţia diferitor monografii şi broşuri cu privire

la creaţia atît a scriitorilor clasici – V. Alecsandri, I. Creangă, B.P. Hasdeu

ş.a. – cît şi a multor scriitori sovietici, apariţia primului volum de istorie a

literaturii moldoveneşti din perioada de pînă la Marea revoluţie socialistă din

372

Octombrie, precum şi aflarea sub tipar a volumului „Studii de istorie a

literaturii sovietice moldoveneşti” constituie o dovadă convingătoare a

activizării muncii de pe tărîmul cercetărilor literare în scopul rezolvării

problemelor fundamentale ale moştenirii clasice şi generalizării practicii

artistice din perioada sovietică.

Concomitent s-au făcut primii paşi în domeniul studierii istoriei gîndirii

social-politice şi a concepţiei despre lume a unei serii de scriitori moldoveni

din trecut.

Valorificarea critică a moştenirii literare a contribuit la dezvoltarea şi

perfecţionarea limbii literare contemporane, la ridicarea măiestriei scriitorilor

sovietici moldoveni.

Nu se poate să nu remarcăm tot odată, că în procesul acestei migăloase

şi complexe munci au fost comise şi un şir de greşeli, legate de idealizarea

creaţiei unor scriitori din trecut, de caracterizarea imprecisă a concepţiei

despre lume a unor scriitori ş.a.m.d. Asupra acestor greşeli ni s-a atras, pe

bună dreptate, atenţia în hotărîrile adoptate de Plenara IX a CC al PCM, de

Congresele IX şi X ale PCM, precum şi în alte documente de partid. Aceste

greşeli au avut o anumită înrîurire negativă şi asupra predării literaturii

moldoveneşti în şcolile medii din republică.

Discuţia desfăşurată în paginile presei republicane în jurul problemelor

moştenirii clasice a poporului moldovenesc s-a purtat, mai ales, asupra

următoarelor probleme importante: periodizarea ştiinţifică a istoriei literaturii

moldoveneşti în perioada dinaintea Marelui Octombrie, aprecierea diferitelor

şcoli şi curente literare, etapele fundamentale şi particularităţile de dezvoltare

a romantismului şi realismului în literatura secolului XIX, concepţia despre

lume a scriitorului, metoda lui de creaţie, legăturile şi influenţa reciprocă

dintre literatura moldovenească şi literaturile naţionale, mai cu seamă dintre

literatura moldovenească şi literatura rusă, ucraineană ş.a.m.d.

Fireşte, că discutarea acestor probleme, legate de studierea moştenirii

clasice a poporului moldovenesc, a depăşit cadrul republicii, găsind o largă şi

binevoitoare oglindire în paginile revistei „Вопросы литературы” Nr. 1.

1962 (articolul lui Iu.Kojevnikov ”Să avem grijă de moştenirea clasică”) în

nr. 8 al aceleaşi reviste din acelaşi an (seria de articole sub rubrica „Au

cuvîntul literaţii moldoveni”), precum şi în Nr. 2 din 1963 (articolul de

totalizare a dezbaterilor pomenite mai sus).

În scopul adîncirii continue a cercetărilor marxiste în domeniul

moştenirii clasice şi întru îndeplinirea îndrumărilor CC al PCM, la 29

noiembrie 1962 a avut loc o şedinţă a Biroului secţiei de ştiinţe sociale a

Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti împreună cu Conducerea Uniunii

scriitorilor din Moldova, la care a participat şi obştimea ştiinţifică şi de

creaţie. Cu eforturi comune a fost elaborată o hotărîre în spiritul cuvîntărilor

373

lui N.S.Hruşciov, referitoare la problemele literaturii, artei şi ştiinţei, precum

şi al raportului, prezentat de academicianul L.F.Iliciov la sesia adunării

generale a Academiei de Ştiinţe din Uniunea RSS (19-20 octombrie 1962)

despre sarcinile ştiinţelor sociale în construcţia comunistă. În această hotărîre

se spune:

„Să se studieze moştenirea literară în mai strînsă legătură cu

contemporaneitatea, punînd-o în slujba marilor sarcini ale construcţiei

comuniste: să se releve tradiţiile progresiste, democratice şi umanitare ale

literaturii din trecut, a căror moştenitoare este literatura sovietică

moldovenească”.

Materialele acestei discuţii au fost publicate în paginile revistelor

„Nistrul” (Nr. 2 din 1963), „Limba şi literatura moldovenească” (Nr. 1 din

1963), „Вопросы литературы” (Nr. 2 din 1963), precum şi în gazeta

„Cultura Moldovei”.

Astfel, au fost puse la punct multe chestiuni privind moştenirea noastră

clasică. Iată, însă, că la 17 ianuarie a.c. în gazeta „Cultura Moldovei” apare

articolul „Constantin Stere”, în care autorul I. Vasilenco, candidat în ştiinţe

filologice, dă o caracteristică greşită a vieţii şi activităţii lui C. Stere,

concepţiilor lui filozofice şi social-politice.

„C. Stere, – scrie Vasilenco, – a fost un neobosit luptător împotriva

autocraţiei ţariste şi reacţiei burghezo-moşiereşti”. Încă în anii, cînd învăţa la

liceele din Chişinău şi Odesa, Stere devine „luptător, înregimentat în marea

oaste a revoluţiei mondiale”, după cum spune despre sine însuşi scriitorul,

lucru, pe care îl repetă şi Vasilenco. Emigrînd în România, scrie Vasilenco

mai departe, Stere „continuă lupta pentru eliberarea maselor populare de sub

jugul exploatatorilor”.

Meritul lui Stere, socoate I.Vasilenco, constă şi în faptul, că acesta a pus

bazele unui nou curent social-politic în România şi în Moldova, şi anume

poporanismul. Acest curent n-a fost încă studiat îndestul de pe poziţiile

marxism-leninismului, subliniază autorul articolului. În această problemă

cercetătorii s-au împărţit în două grupe: unii privesc poporanismul ca pe un

democratism ţărănesc cu tendinţă naţionalistă şi reacţionară, pe cînd alţii,

dimpotrivă văd în el un curent radical-progresist. Adevărul, afirmă Vasilenco,

trebuie să fie undeva între aceste extreme.

Afirmaţiile lui I. Vasilenco ar reflecta, chipurile, viaţa şi activitatea lui

C. Stere. Din păcate, însă, ele o reflectă în mod denaturat. În realitate, viaţa şi

activitatea lui C. Stere se prezintă cu totul altfel.

Pentru a ne convinge de acest lucru este destul să amintim, că, după ce a

emigrat în România la începutul ultimului deceniu al secolului trecut, Stere

nu s-a încadrat în luptă alături, să zicem, de C. Dobrogeanu-Gherea –

întemeietorul presei socialiste, propagandist al marxismului, pasionat

374

traducător şi popularizator al literaturii ruse şi ucrainene clasice progresiste, ci

a luptat împotriva marxismului. Bunăoară, în articolele „Din notiţele unui

observator ipohondric” (gazeta „Adevărul” Nr.Nr. 1671, 1678, 1684, 1691,

1704, 1718, 1724, 1731 din anul 1893) şi „Către cititori” din revista „Viaţa

Românească” Nr. 1 din 1906, el scria, că în România, pe malurile Bahluiului

nu există proletari „ca în toate ţările”, iar ţăranii, aceşti mic-burghezi, sunt

„duşmanii marxismului”. De aceea România nu poate să fie o arenă pentru

realizarea „celor mai înalte idealuri ale veacului”, despre care vorbeşte C.

Dobrogeanu-Gherea. După cum se ştie, C. Stere „a contribuit la

autodizolvarea” Partidului social-democrat din România în anul 1899.

Este în genere ştiut, că în timpul, cînd C. Stere fusese prefect al

judeţului Iaşi, în anul 1907 reacţia românească s-a răfuit crunt cu ţăranii

răsculaţi. Această crimă a fost condamnată de către Biroul socialist

internaţional şi de către V.I.Lenin74

Dar nimeni n-a citit şi nici n-a auzit de

vre-un protest al lui C. Stere în această privinţă.

Mai departe. În anii primului război mondial C. Stere a fost lăsat

împreună cu A.Marghiloman de către guvernul român pe teritoriul României,

ocupat de germani în scopul de a apăra interesele economice ale oligarhiei

româneşti. Ambii au purtat după aceea cu smerenie epitetul de „trădători”.

Totuşi, nici unul dintrînşii, cu toate insistenţele forţelor democratice din

România, n-a fost deferit justiţiei. Ba mai mult, în 1918 li s-a dat sarcina să

convingă „Sfatul Ţării”, ca să accepte actul alipirii Basarabiei la România. Ei

au îndeplinit această sarcină a burgheziei române.

Cît priveşte poporanismul, el era unul din cele mai reacţionare curente

ale gîndirii social-politice din România la sfîrşitul secolului XIX – începutul

secolului XX.

La baza poporanismului stăteau ideile reacţionare naţionaliste şi

subiectiviste din a doua perioadă a narodnicismului. Poporanismul era un

curent antimarxist, în esenţă burghez, care afirmă, că în România nu se poate

dezvolta capitalismul, prin urmare, nici socialismul, că principala clasă

socială, căreia îi aparţine viitorul, este ţărănimea şi nu proletariatul.

Poporanismul milita pentru un ideal reacţionar, mic-burghez: statul ţărănesc

(al chiaburilor). Deşi unii scriitori şi oameni de ştiinţă dintre poporanişti erau

de partea ţărănimii totuşi teoria sociologică a poporanismului era îndreptată

împotriva intereselor poporului. Poporanismul a apărut (la începutul ultimului

deceniu al secolului XIX) ca o reacţie burgheză împotriva marxismului, care

începe să fie răspîndit în România încă în deceniul al IX-lea al secolului XIX.

Marxiştii români luptau împotriva poporanismului, ale cărui idei, după primul

74

V.I.Lenin. Opere, vol. 16, pag. 123.

375

război mondial, au fost, după cum se ştie, preluate de către teoreticienii

partidului naţional-ţărănist.

În calitate de principal teoretician al poporanismului, C. Stere a

promovat în cartea sa „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de personalitate în

drept” (1893) ideile şcolii psihologice în sociologie. În lucrarea „Social-

democraţie sau poporanism?”, publicată în revista „Viaţa Românească” (vv.

VI-IX din anii 1907-1908), redactată de dînsul, Stere susţine teza reacţionară

a imposibilităţii existenţei în România a unui partid marxist, cercînd să

convingă masele de oameni ai muncii din această ţară, că structura ei socială

agrară, înapoierea ei industrială, raportul de forţe de pe arena internaţională,

fac imposibilă dezvoltarea capitalismului în România, cît şi formarea

proletariatului, prin urmare, fac imposibilă şi o revoluţie socialistă.

De esenţa reacţionară a poporanismului nu se îndoiau nici cei mai

înfocaţi apărători ai intereselor burgheziei româneşti. Unul dintre aceştia, E.

Lovinescu, în scopul de a lupta împotriva marxismului şi dîndu-se drept adept

al „marxismului legal”, a calificat poporanismul drept „o teorie antimarxistă”,

care „a voit un stat închis într-o formulă rurală, stat de mici gospodari

chiaburi” (vezi cartea sa „istoria civilizaţiei române moderne”, vol. 2, pag.

167, 171).

O simplă confruntare a celor arătate mai sus cu afirmaţiile din articolul

lui I. Vasilenco ne arată lipsa de temei ştiinţific a concluziilor acestuia din

urmă, insuficienta sa documentare în problema discutată, vădita sa lipsă de

maturitate în domeniul marxismului. În schimb, articolul abundă în fraze

pompoase relativ la „lupta” pentru moştenirea literară moldovenească. Cum

altfel, decît prin apolitismul lui, se poate explica încercarea de a da drept

democrat revoluţionar pe un reacţionar? Prin superficialitatea şi lipsa sa de

răspundere I. Vasilenco induce în eroare şi-l derutează pe cititor, afirmînd, că

lupta lui Stere a fost o luptă pentru interesele poporului, că activitatea

naţionalistă şi antisovietică a acestui politician burghez era o luptă pentru

eliberarea maselor truditoare din Moldova, Stere fiind „un luptător

înregimentat în marea oaste a revoluţiei mondiale”.

Nu se poate ierta unui istoric al literaturii să nu cunoască literatura

filozofică în problema despre care este vorba. Se ştie doar, că încă în anul

1961 a apărut la Moscova volumul V al „Istoriei filozofiei”, în care (pag. 438-

439) marxiştii români dau o caracteristică ştiinţifică justă lui C. Stere, ca

principal teoretician al poporanismului, cît şi poporanismului, ca unul din cele

mai primejdioase curente, care determină concepţiile estetice ale lui C. Stere.

Adunarea de partid a Institutului de limbă şi literatură, precum şi şedinţa

unită a consiliilor ştiinţifice ale Institutelor de istorie, limbă şi literatură au dat

o apreciere partinică articolului lui I.Vasilenco, calificînd, pe bună dreptate,

376

tezele lui fundamentale drept teze antimarxiste (vezi „Comunistul Moldovei”

Nr. 2 din 1963).

Acest articol ne arată încă odată, cum nu trebuie să valorificăm

moştenirea literară moldovenească şi în acelaşi timp ne convinge încă odată,

că nimeni nu se poate ocupa cu adevărat de ştiinţă, fără a-şi fi însuşit

metodologia marxist-leninistă. Ba mai mult, nu ne este îngăduit să uităm nici

o clipă de lupta încordată dintre cele două ideologii opuse. Cu toţii, mai cu

seamă istoricii literaturii trebuie să ţină minte cuvintele extrem de limpezi ale

lui N.S.Hruşciov: „Toţi suntem datori să înţelegem vremea, în care trăim”.

Nici unul dintre lucrătorii de pe tărîmul ştiinţei şi creaţiei nu poate

rămîne indiferent faţă de lupta ideologică, ce are loc astăzi în toată lumea,

lupta pentru minţile, sufletele şi năzuinţele oamenilor. Aceasta, la rîndul său,

cere din partea noastră, oameni de ştiinţă şi istorici ai literaturii, mai multă

maturitate politică şi răspundere cetăţenească în munca noastră, căci rebutul

în ideologie este mai dăunător decît cel din industrie.

Reprodus din : „Cultura Moldovei”. – 1963. – 21 aprilie.

Constantin Stere :

de la narodnicism la poporanism

Alexandru Babii,

doctor habilitat în filozofie,

profesor universitar

Constantin Stere a intrat în istoria culturii noastre naţionale nu numai ca

scriitor şi om politic de vază, dar şi ca fondator al unui amplu curent social-

politic şi literar – poporanismul. Influenţa acestui curent asupra vieţii politice

şi culturale din Basarabia şi România s-a resimţit atît în timpul vieţii lui, cît şi

după moartea ilustrului reprezentant al culturii româneşti.

Începutul elaborării curentului poporanist datează cu anul 1893, cînd în

paginile ziarului „Adevărul” apare articolul „Din notiţele unui observator

ipohondric”. În anul următor revista „Evenimentul literar” găzduieşte în

paginile sale alte două articole ale lui C.Stere – „Ce cerem de la artişti?” şi

„Poporanismul”. În primul articol autorul se adresează intelectualilor,

scriitorilor în special, cu următoarele cuvinte: trebuie să vă întoarceţi faţa spre

poporul muncitor, spre acel popor „prost, zdrenţuros, puturos cum e”, care

totuşi „vă e singurul izvor al tuturor bunurilor şi plăcerilor, de care vă

folosiţi”75

. În cel de-al doilea articol C. Stere afirmă că esenţiale sînt „iubirea

75

Constantin Stere. Scrieri, vol. 5. Chişinău, 1991. P. 258.

377

sinceră pentru popor, apărarea intereselor sale, lucrarea cinstită spre a-1 ridica

la nivelul unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat al vremii”; iată de

ce orice om cult are datorii morale „faţă de masele mute şi nenorocite ale

poporului nostru (totalitatea claselor muncitoare şi producătoare)”76

; este

vorba de acele principii de bază ale poporanismului, care au fost iniţial

formulate în vestitele SCRISORI ISTORICE ale lui Mirtov77

(pseudonimul

lui Piotr Lavrov, unul din teoreticienii de vază ai narodnicismului

revoluţionar rus din anii 70 ai secolului al XIX-lea.– A.B.).

Principalele elemente constitutive ale poporanismului C. Stere le

formulează în cel de al treilea articol. Aceste elemente, susţine el, sînt: iubirea

nemărginită pentru popor şi apărarea devotată a intereselor lui, lucrarea

entuziastă şi sinceră spre a-1 ridica la înălţimea unui factor social şi cultural

conştient şi neatîrnat”78

. În calitate de substrat teoretic al principiilor în cauză

C. Stere prezintă teza potrivit căreia poporul „numai el singur are dreptate...

el, vecinicul martir, veacuri întregi a muncit şi a vărsat sîngele său pentru a

ridica pe umerele sale întreaga clădire socială”79

.

Poporanismul social-politic a fost sistematizat şi fundamentat definitiv

de către C.Stere în două lucrări: în articolul „Către cititori”, publicat în 1906,

în nr.l al revistei „Viaţa românească”, fondată de el (împreună cu

G.Ibrăileanu), şi într-un eseu voluminos – „Social-democratism sau

poporanism?”, tipărit tot acolo în anii 1907 (nr. 8, 9, 10, 11) şi 1908 (nr. 1, 4).

Aşadar, poporanismul lui C. Stere îşi are rădăcinile sale în narodnicism

– cel mai puternic curent ideatic şi politic din Rusia anilor 70 ai secolului al

XlX-lea. În legătură cu aceasta, prezintă un interes deosebit cercetarea

trăsăturilor comune, precum şi a deosebirilor proprii ambelor curente,

studierea nu atît a similitudinii, cît a originalităţii curentului poporanist. O

cercetare de acest fel necesită o folosire cît mai largă a metodei comparaţiei.

Ne interesează, în cazul de faţă, ideile social-politice pe care le conţin

curentele în cauză.

Narodnicismul rus, după cum ştim, manifesta o aversiune făţişă faţă de

modul de viaţă burghez, teoreticienilor lui le era frică de dezvoltarea

capitalismului în Rusia. P.Lavrov, deşi sesiza dezvoltarea capitalismului în

Rusia ca un fapt autentic, era în acelaşi timp convins că proletariatul de aici

este foarte puţin numeros, din care cauză capitalismul rus este foarte slab şi

pare puţin plauzibilă transformarea lui într-un sistem social-economic bine

închegat. Rusia, susţinea el, este şi va rămîne în viitor un stat ţărănesc par

excellence, iar viitorul ei poate fi conceput numai prin prisma unei revoluţii

76

Constantin Stere. Scrieri. P. 11-12. 77

Ibidem. 78

Ibidem. P. 18. 79

Ibidem.

378

ţărăneşti, menite să distrugă puterea economică şi politică a moşierilor. O

piedică simţitoare în calea dezvoltării capitalismului în această ţară o

constituia, în opinia lui Lavrov, faptul că poporului rus, ţărănimii ruse în

special, îi este completamente străină noţiunea de proprietate privată asupra

pămîntului.

Caracterul anemic al dezvoltării capitalismului în România, scria la

rîndul său C.Stere în „Social-democratism sau poporanism?”, este evident.

România nu numai că nu urmează, dar „nici nu poate urma dezvoltarea

industrială a Europei apusene”80

. Aici lipsesc materiile prime necesare pentru

o dezvoltare industrială autentică, este aproape inexistent proletariatul

industrial în sensul vest-european al acestui cuvînt. Dar mai există de

asemenea nişte cauze principale care fac imposibilă industrializarea ţării. Este

vorba de cauze de ordin intern şi extern. Cauza internă vizează sărăcia

populaţiei României şi, deci, capacitatea ei scăzută de achiziţionare a

mărfurilor industriale în genere. Prin urmare, „România nu poate prezenta o

piaţă îndestulătoare pentru industria mare, după tipul european”81

. Cauzele

externe rezidă în faptul că la începutul secolului al XX-lea toată lumea s-a

pomenit divizată „în ţări de mare industrie şi în ţări în care nu poate înflori

decît agricultura şi, cel mult, ...industria mică de tot felul...”82

Şi întrucît ţările

de mare industrie au acaparat de acum toate pieţele de desfacere a mărfurilor,

produsele unei mari industrii româneşti nu vor putea fi realizate. Cu alte

cuvinte, „... marea industrie ea însăşi formează o piedică pentru dezvoltarea

industrială a ţărilor înapoiate...”83

Fondatorii marxismului au dreptate

afirmînd că marea industrie capitalistă a subordonat satul oraşului, naţiunile

barbare şi semibarbare – naţiunilor civilizate, ţările agrare – celor industriale,

orientul occidentului84

. Astfel stînd lucrurile, României îi este sortit să rămînă

totdeauna o ţară eminamente agricolă. La noi, conchidea C. Stere, „nu se

poate dezvolta decît o industrie casnică, o industrie ţărănească, pentru care

industria externă nu este indispensabilă, şi care ar tinde în primul rînd de a

satisface cerinţele consumaţiunii interne.”85

Lipsa în Rusia anilor 70 ai secolului trecut a unui proletariat industrial

de tip vest-european a determinat o tratare destul de specifică a noţiunii de

popor de către P.Lavrov şi adepţii lui. Narodnicismul, afirmau ei, este mai

întîi de toate credinţa în poporul rus. Poporul ca atare constituie masele de

oameni muncitori simpli, ţărănimea în primul rînd. Poporul nu este naţiunea;

80

Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 36. 81

Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 17. 82

Ibidem. P. 30. 83

Ibidem. 84

Ibidem. P. 17-27. 85

Ibidem. 1908, nr. 4. P. 60.

379

în conştiinţa lui sălăşluieşte taina unei vieţi adevărate, ascunsă de clasele

dominante culte.

Spre deosebire de P.Lavrov, C.Stere tratează noţiunea de popor mai

deplin şi mai concret. In sensul cel mai larg al cuvîntului, susţine el, popor

înseamnă „o grupare etnică, cu un tip cultural determinat şi o comună viaţă

sufletească”86

. In al doilea rînd, cuvîntul popor înseamnă „toate acele

elemente sociale pozitive, cari într-un moment dat au a îndeplini o anumită

menire istorică în dezvoltarea socială şi politică, şi - în opoziţie cu elementele

sociale negative – determină o nouă îndrumare în viaţa naţională şi socială”87

.

În sfîrşit, „sub denumirea de popor se cuprinde totalitatea claselor muncitoare

din sînul unei societăţi”; în această categorie socială de obicei „se cuprinde

(mai ales de către socialişti) numai munca productivă în sensul strict al

cuvîntului, munca fizică, muncă de braţe, excluzîndu-se munca

intelectuală...”88

Este clar: C.Stere are în vedere ţărănimea – „clasa cea mai

numeroasă a societăţii,... temelia ei, pe care se sprijină toată viaţa noastră

materială şi sufletească”89

.

Aceste raţionamente ale lui C.Stere contravin tezelor marxiste despre

rolul hotărîtor al proletariatului industrial în societatea modernă.

Diferă de concepţia lui P.Lavrov (şi de cea marxistă) şi opinia lui

C.Stere privind rolul şi perspectivele micii gospodării ţărăneşti. Apud

ideologii marxişti, în condiţiile capitalismului, mica gospodărie ţărănească

este sortită pieirii. Pe sociologul rus nu-1 interesa în genere gospodăria în

cauză, întrucît în Rusia se păstra obştea ţărănească, iar aceasta din urmă era

concepută drept o punte de trecere la socialism. în România, dimpotrivă,

micile gospodării de acest fel constituie majoritatea covîrşitoare a

gospodăriilor rurale, susţine C.Stere şi continuă: datorită faptului că

agricultura nu se poate lipsi de „stimulul interesului personal imediat”90

,

evoluţia ei este supusă altor legi decît cea industrială; dar aceasta „nu exclude

progresul social pentru ţările pur agricole”91

. De aici rezultă nişte perspective

luminoase pentru mica gospodărie ţărănească; ea nu numai nu are a se teme

de concurenţa marii agriculturi, ci, dimpotrivă, în condiţiuni egale,

gospodăriile mici şi mijlocii se dovedesc mai rezistente decît cele mari”92

. C.

Stere nu uită să folosească aceste afirmaţii împotriva tezelor opuse ale

teoreticienilor marxişti.

86

Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 75. 87

Ibidem. P. 76. 88

Ibidem. 89

Ibidem. 90

Viaţa Românească, 1907, nr. 9. P. 340. 91

Ibidem. P. P. 339. 92

Ibidem. P. 328.

380

Exponenţii teoretici ai narodnicismului rus şi poporanistul C.Stere

aveau opinii diferite privind misiunea istorică a ţărănimii. Apud P.Lavrov,

bunăoară, ţărănimea rusă, nemulţumită de rezultatele reformei agrare din

1861, în urma căreia moşierii continuau să posede suprafeţe întinse de

pămînt, şi-a însuşit o mentalitate socialistă, devenind o uriaşă forţă

revoluţionară. Triumful acesteia din urmă va rezolva problema agrară şi va

deschide o epocă nouă în istoria Rusiei. C.Stere, la rîndul său, recunoaşte

existenţa aceleiaşi probleme şi în România, unde ţărănimea constituie mai

mult de 80% din populaţia ţării, dar posedă foarte puţin pămînt, acesta

continuînd să rămînă şi după reforma agrară din 1864 în mîinile moşierilor.

Totuşi, aici lipsesc coliziile de clasă şi C. Stere încearcă să dezvăluie cauza

acestui fapt. „Într-o societate ţărănească, ca atare, afirmă el, nu poate fi lupta

de clasă, întrucît elementele producţiunii nefiind diferenţiate, nu sînt nici

clase, deoarece aici nu este exploatarea, afară de cea venită din afară”93

.

Aşadar, o revoluţie ţărănească în România este exclusă. Totuşi, afară de cauza

arătată mai sus, pacea socială în satul românesc mai necesită încă ceva: cei „o

mie”, adică marii latifundişti români, trebuie să cedeze pămîntul lor ţăranilor,

bineînţeles, pe calea reformelor94

. Noi avem nevoie de „o ţărănime viguroasă,

stăpînă pe pămîntul pe care îl munceşte,”95

conchide C.Stere.

Nici aceste afirmaţii C.Stere nu uită să le contrapună tezelor marxiste.

El declară sus şi tare: „problema socială arzătoare din Apus, ca rezultat al

dezvoltării capitaliste şi al industrializării producţiunii moderne, nu se pune

încă înaintea societăţii noastre, sau se pune cu totul sub altă înfăţişare, – şi

anume ca chestie ţărănească în toată varietatea şi lărgimea ei.”96

Ţărănimii

române îi sînt străine idealurile socialiste.

Deşi în faţa ţărănimii din Rusia şi din România, după cum am văzut, au

fost puse probleme diferite, pentru soluţionarea acestora era nevoie de o

anumită pregătire. P.Lavrov, spre deosebire de M.Bakunin şi P.Tkaciov, era

convins că triumful revoluţiei în Rusia trebuie precedat de o intensă

propagandă în rîndurile ţărănimii. Fără o asemenea propagandă, ţărănimea

incultă şi neorganizată nu va putea face nimic.

Apud C.Stere, componenţa păturilor sociale care trebuie ridicate la

înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat este mai largă. La

noi, subliniază el, persistă „inerţia şi ignoranţa ţărănimii, lipsa de conştiinţă şi

de educaţie politică a micii burghezii orăşeneşti, lipsa de cunoştinţi

economice şi de simţ politic la intelectuali, lipsa de energie şi debilitatea

93

Viaţa Românească, 1907, nr. 9. P. 339. 94

C. Stere. Pe terenul principiilor, în Viaţa Românească, 1908, nr. 10. P. 103. 95

C. Stere. Social-democratism sau poporanism?, în Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P.

59. 96

Ibidem, nr. 1. P. 72.

381

politică a unora, precum şi prejudecăţile şi interesele nemărturisite ale

altora...”97

înlăturarea acestor vicii şi constituie sarcina principală a

poporaniştilor.

Necesitatea difuzării în rîndurile ţărănimii a unor idei social-politice noi

devenind clară, a apărut întrebarea: cine e în stare s-o realizeze? După părerea

ideologilor narodnicismului rus, a lui P.Lavrov în special, sarcina în cauză

revine intelectualilor, personalităţilor care gîndesc în mod critic. Sarcina,

desigur, nu este chiar aşa de simplă; întrucît cultura şi toate celelalte bunuri

de care se bucură intelectualii sînt un rod al muncii poporului, ei au o colosală

datorie neachitată faţă de acesta. Cu atît mai mult cu cît ei se simt rupţi de

popor, înstrăinaţi de ei.

Motivul pocăinţei intelectualităţii în faţa poporului este prezent şi în

poporanism. În România, menţiona C.Stere, există fruntaşii satelor „şi mai

ales intelectualii cari în ţara noastră, cu o viaţă industrială şi comercială

săracă, formează un element atît de însemnat al claselor noastre mijlocii”.98

Prin intelectuali se înţelege aici „toţi oamenii de elită, cari, mulţumită

inteligenţii, talentului sau cunoştinţelor superioare, servesc societăţii tocmai

prin aceste însuşiri şi trăiesc în acelaşi timp din munca intelectuală în diferite

ramuri de activitate, – în ştiinţă, în literatură, în conducerea serviciilor publice

sau a diferitelor întreprinderi productive în sfera economică, – ca profesori,

scriitori, medici, ingineri, specialişti de tot felul, funcţionari publici etc,

etc.”99

Toţi ei au îndatoriri morale faţă de clasa cea mai numeroasă a

societăţii100

. Pentru toate rezultatele progresului, pentru toate bunurile vieţii,

noi, intelectualii, continuă C. Stere, nutrim un adînc sentiment de recunoştinţă

şi de solidaritate socială faţă de poporul muncitor, acest sentiment „ne face...

pe noi toţi, vinovaţi faţă de el, chiar fără de vină, datornici, veşnic răi de

plată...”101

Ba mai mult: intelectualii, ca şi fruntaşii satelor şi mica burghezie

din oraşe, „au interesul, material chiar”, de a lucra pentru înălţarea economică

şi politică a ţărănimii, – „ei cari, în majoritatea lor covîrşitoare s-au ridicat

chiar din acest mediu de la sate sau oraşe, şi au deci strînse legături cu toate

aceste elemente sociale prin însăşi originea lor”.102

După cum vedem,

intelectualitatea română, spre deosebire de cea din Rusia, era concepută ca

fiind mai puţin ruptă de popor, ceea ce nu prea corespunde adevărului şi în

cazul de faţă trădează subiectivismul fondatorului poporanismului.

97

Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P. 68. 98

Ibidem, nr. 1. P. 59. 99

Viaţa Românească, 1908, nr. 1. P. 67. 100

Ibidem. P. 67. 101

Ibidem. nr. 4. P. 76. 102

Ibidem. P. 77.

382

Scoatem în evidenţă încă o trăsătură distinctivă şi comună a

narodnicismului şi a poporanismului. Ambele curente poartă o puternică

amprentă a moralităţii. P.Lavrov, reprezentant de vază al sociologiei

subiective, promova consecvent ideea necesităţii unei aprecieri morale a

fenomenelor sociale şi se pronunţa în favoarea depăşirii utilitarismului îngust

în cadrul moralei. C. Stere, subliniind şi el rolul factorului social în viaţa

societăţii, citează cu plăcere .deosebită faimoasele raţionamente ale lui

I.Kant: „Legea morală e sfîntă”. În creaţiunea întreagă, „tot ce dorim, sau tot

ce se află sub puterea noastră, poate fi întrebuinţat ca un simplu mijloc; omul

singur, şi cu el orice fiinţă raţională, este un scop în sine, – pentru că, prin

autonomia libertăţii sale, el este subiectul legii morale, care e sfîntă... El

niciodată nu poate fi tratat ca un simplu mijloc, ci întotdeauna ca un

scop...”103

Gînditorul român acceptă fără rezerve contribuţia filozofului şi

psihologului danez H.Hoffding la aprofundarea legii morale kantiene:”din

punct de vedere al moralei omeneşti, cuprinsul legii morale nu-1 poate forma

decît acest pricipiu: acţiunile noastre trebuie să tindă spre cel mai mare

progres cu putinţă al celui mai mare număr posibil de fiinţe raţionale”.104

Prezintă un interes deosebit afinitatea concepţiilor narodniciste şi

poporaniste privind caracterul şi rolul intelectualităţii, al personalităţilor

marcante în istoria şi viaţa popoarelor. În deplin acord cu metoda subiectivă

în sociologie, P.Lavrov aprecia intelectualitatea drept forţa creatoare de bază

a societăţii, deşi nu neglija definitiv rolul maselor populare în istorie.

Concomitent, teoria personalităţii ocupă un loc de frunte în cadrul teoriei sale

sociale. Dezvoltarea gîndirii critice, întărirea şi lărgirea ei constituie unicul şi

principalul agent al progresului social. Astfel, progresul constă anume în

dezvoltarea personalităţii, aceasta prezentînd nu rezultatul, ci punctul de

plecare al procesului istoric. Personalitatea înzestrată cu gîndire critică

elaborează idealul moral şi-1 traduce în viaţă. Exagerarea de către P.Lavrov a

rolului personalităţilor care gîndesc în mod critic bate la ochi.

Rolul deosebit al intelectualităţii în istorie 1-a subliniat de multe ori şi

C. Stere. Intelectualii, citim în studiul „Social-democratism sau

poporanism?”, au jucat un mare rol în revoluţia engleză din secolul al XVII-

lea. Revoluţia franceză din 1789 a triumfat datorită colaborării burgheziei cu

intelectualii105

. Intelectualii prezintă o „clasă distinctă”106

, funcţia lor e

„indispensabilă pentru orice societate”107

. In condiţiile capitalismului

„intelectualitatea degradează, deşi nu în acea măsură cum se pretinde în

103

Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P. 74. 104

Ibidem. P. 76. 105

Viaţa Românească, 1908, nr. 1. P. 61. 106

Ibidem. P. 69. 107

Ibidem. P. 67.

383

„Manifestul” lui Marx şi Engels”108

. In România, bunăoară, „intelectualii

satelor – învăţătorii şi preoţii – o duc greu, pe ei îi striveşte mecanismul

nostru politic şi social deopotrivă cu ţăranii...”109

Situaţia lor se cere

îmbunătăţită urgent. Cu atît mai multă atenţie merită vîrfurile intelectualităţii

care ocupă un loc deosebit în cadrul societăţii. Nu poate fi pus la îndoială

faptul că „elita intelectualilor întrezăreşte cărările viitorului întotdeauna, chiar

înainte de însăşi clasa cea mai direct interesată”.110

Mai este încă o idee larg discutată de narodnicii ruşi şi de poporanişti.

Concepţia datoriei neachitate faţă de popor a iui P.Lavrov, după cum ştim, a

fost înţeleasă de tineretul rus progresist drept apel la acţiune, la crearea unui

partid revoluţionar. În poporanism, ideea în cauză a suferit modificări

esenţiale. Întrucît în sînul ţărănimii române lupta de clasă lipseşte cu

desăvîrşire, credeau ei, clasa cea mai pozitivă a societăţii româneşti, adică

ţărănimea, nu este capabilă de nişte acţiuni revoluţionare. Prin urmare, în

România nu pot lua naştere partidele revoluţionare de tipul social-democraţiei

vest-europene. În ţările agricole, afirmă fondatorul poporanismului,

programul social-democraţiei e o imposibilitate şi un nonsens. Aici lipseşte

baza materială indispensabilă pentru un partid social-democrat – proletariatul

industrial, şi lupta politică a căruia poate duce la cucerirea puterii politice în

scopul de a revoluţiona producţiunea. Dar aceleaşi condiţiuni „determină o

schimbare esenţială a poziţiei ţărănimii: ea nu numai nu poate juca un rol

pasiv, ca în ţările industrializate, ea, tendinţele sociale ale ei, trebuie fatal să

coloreze acţiunea oricărui partid democratic; şi chestiunea agrară nu numai nu

poate să fie subordonată oricărei alte probleme, dar această chestiune este

singura problemă proprie ce se impune, în aceste împrejurări, pentru a fi

rezolvată de către societate, şi rezolvată conform cu tendinţele sociale ale

ţărănimii, conform cu interesele ei, şi în sensul evoluţiunii proprii a

producţiunii agricole”111

. Cu alte cuvinte, locul pe care în ţările vest-europene

dezvoltate îl ocupă clasa muncitoare, proletariatul industrial, în România îl

poate ocupa numai şi numai ţărănimea.

O confruntare cît de cît obiectivă a tezelor narodniciste ale lui P.Lavrov

cu cele poporaniste, elaborate de C. Stere, face posibilă unele generalizări şi

concluzii de prim rang.

I. Apariţia narodnicismului (social-politic) a fost posibilă numai într-o

ţară, unde – în anii 70 ai secolului trecut - majoritatea covîrşitoare a

populaţiei o alcătuiau ţăranii, agricultorii şi unde proletariatul industrial de tip

vest-european se afla într-o stare embrionară.

108

Ibidem. P. 68. 109

Ibidem. P. 65. 110

Ibidem. P. 69. 111

Viaţa Românească, 1907. nr. 9. P. 323.

384

Poporanismul (social-politic) a apărut şi el într-o ţară cu aproximativ

aceeaşi structură socială, dar cu cîteva decenii mai tîrziu. Deşi apariţia

ambelor curente – ţărăneşti în fond – nu coincide în timp, ele marchează o

etapă însemnată a istoriei lor: trecerea Rusiei şi a României de la civilizaţia

agrară la cea industrială.

II. Structura socială atît a Rusiei, cît şi a României fiind

asemănătoare, pe fondatorii ambelor ideologii îi preocupa în primul rînd

ţărănimea. Dar întrucît în Rusia persista – în ansamblu – proprietatea

colectivă asupra pămîntului, iar în România – proprietatea privată, ambele

curente aveau puternice trăsături specifice: narodnicismul purta mai mult

amprenta colectivismului, iar poporanismul – cea a individualismului.

III. Ambele curente – şi narodnicismul şi poporanismul – reflectau

aspiraţiile şi interesele ţărănimii din ţările respective. In Rusia era puternică

tendinţa spre consolidarea obştii ţărăneşti pe calea lichidării marii proprietăţi

funciare. În România, proprietarii micilor gospodării ţărăneşti visau să-şi

mărească loturile lor pe aceeaşi cale. Numai că metodele lor de soluţionare a

problemei ţărăneşti erau diferite. Narodnicismul propaga ideea unei revoluţii

sociale, pe cînd poporanismul preconiza metoda reformelor, fără a recurge la

violenţă.

IV. Teoreticienii – atît ai narodnicismului, cît şi ai poporanismului –

acordau o atenţie deosebită intelectualităţii chemate să-i lumineze pe ţărani şi

să-i explice sensul şi perspectivele existenţei lor de mai departe. Dar sarcinile

intelectualităţii din aceste două ţări nu coincideau. În Rusia intelectualii erau

chemaţi să-i pregătească pe ţărani pentru o revoluţie socială violentă; în

România - să educe la ei capacitatea de a lupta pentru reforme şi a deveni

subiectul istoriei naţionale.

V. Ambele curente diferă între ele şi în ce priveşte atitudinea lor faţă de

marxism. Narodnicismul a apărut în Rusia atunci cînd ideologia marxistă era

cunoscută aici doar unui grup restrîns de persoane. Spre deosebire de

M.Bakunin, care critica vehement doctrina social-politică, şi mai ales tactica

revoluţionară a marxismului, P.Lavrov nu se pronunţa împotriva acestuia din

urmă, deşi recunoştea justeţea ideologiei marxiste doar pentru ţările vest-

europene. Afară de aceasta, la sfîrşitul anilor 70 ai secolului trecut, influenţa

ideilor lui P.Lavrov în Rusia a scăzut simţitor.

Cu totul alta era situaţia în România. Aici de-acum în anii 80 ai

secolului al XlX-lea marxismul era difuzat relativ larg, iar în deceniile

următoare a devenit obiectul unor discuţii aprinse. C. Stere, participînd activ

la soluţionarea problemei agrare în România şi solidarizîndu-se cu unele teze

marxiste, a demonstrat cu succes inconsistenţa concepţiei marxiste privind

dispariţia inevitabilă a ţărănimii în capitalism. În deplin acord cu aşa-zişii

revizionişti din Occident, el promovează tot mai insistent ideea supravieţuirii

385

micii gospodării ţărăneşti pînă şi în cele mai dezvoltate ţări capitaliste. Istoria

a confirmat din plin justeţea poziţiei lui C. Stere. În zilele noastre, aproape în

toate ţările capitaliste dezvoltate, mica gospodărie ţărănească nu numai că

există, dar şi – de regulă – prosperă. Cît priveşte fosta Uniune Sovietică, unde

mica gospodărie ţărănească a dispărut cu desăvîrşire în urma colectivizării,

apoi aici (astăzi în statele C.S.I.) agricultura sătească a nimerit într-o criză

acută.

VI. Un aspect puternic al narodnicismului şi al poporanismului îl

constituie acceptarea principiului personalităţii.

VII. Studierea afinităţilor narodnicismului cu poporanismul relevă o

dată în plus următorul fapt: orice ideologie apărută într-o anumită ţară,

receptată în altă ţară, suferă nişte modificări mai mult ori mai puţin adînci,

determinate de specificul dezvoltării social-economice, politice şi culturale

ale acestei ţări.

VIII. Prezenţa rădăcinilor poporanismului (social-politic) în

narodnicismul rus relevă faptul legăturilor ideatice româno-ruse în trecut.

Mai există – în narodnicism şi în poporanism –unele probleme privind

atitudinea lor faţă de religie, filozofie şi morală, ceea ce constituie obiectul

examinării mai pe larg în alte articole ale culegerii de faţă.

Prezintă interes atitudinea lor faţă de religie. În cadrul narodnicismului

rus, după cum ştim, există curentul religios (exponenţii lui de vază au fost

slavofilii, F.Dostoievski, L.Tolstoi ş. a.) şi cel nereligios, deseori antireligios.

P.Lavrov înclina mai mult spre un narodnicism antireligios. C. Stere este în

genere nereligios, deşi concepţiile lui nu duc lipsă de motive de ordin deist.

În domeniul filozofiei, P.Lavrov aparţinea curentului mai moderat al

gîndirii narodniciste ruse. Iată de ce el se delimita tot mai mult de

materialismul militant de tip feuerbachian şi se situa tot mai ferm de poziţiile

pozitivismului, ba chiar şi ale neokantianismului. Cam aceeaşi poziţie ocupa

şi C. Stere.

În ansamblul concepţiilor lui P.Lavrov şi C. Stere, moralităţii îi revine

un loc însemnat. Ambii gînditori se străduiau să depăşească utilitarismul

îngust, avansînd tot mai mult spre o concepere justă a valorilor morale

general-umane.

Articolul de faţă constituie prima încercare de a aborda problema

evoluţiei din narodnicism a poporanismului. Sîntem convinşi că investigaţiile

ulterioare vor aduce contribuţii noi la soluţionarea acestei probleme de o

apreciabilă importanţă.

Reprodus din : Filosofia lui C. Stere în contextul culturii româneşti. –

Ch., 1997. – P. 3-18.

386

Probleme moral-etice în concepţia lui

Constantin Stere

Victor Juc,

doctor în filozofie

Principiile morale sintetizează particularităţile esenţiale fundamentale

ale relaţiilor formulate în sînul societăţii. Dar între cerinţele generale ale

moralei, principiile ei şi conştiinţa morală a fiecărui om pot apărea anumite

neconcordanţe sau chiar conflicte. Aceasta se explică prin condiţiile istorice

în care trăiesc şi acţionează oamenii, nivelul dezvoltării conştiinţei lor,

caracterul educaţiei etc. Orice morală este cu atît mai viabilă, cu cît principiile

ei devin punctul de sprijin al unor convingeri personale, stimulente interioare

ale comportării oamenilor.

În opera lui Constantin Stere şi-au găsit reflectare unele probleme de

conţinut moral-etic, însă trebuie de precizat că este vorba nu de un studiu

ştiinţific fundamentat sau de expunerea unor reflecţii aflate într-o măsură mai

mare sau mai mică în interconexiune, ci de unele principii moral-etice ca

parte integrantă a concepţiilor despre lume ale gînditorului, în linii mari ele

avînd ca misiune să contribuie la fundamentarea şi argumentarea opiniilor

sale privind probleme politico-juridice, sociologice şi religioase. Nu găsim în

opera lui Constantin Stere o lucrare aparte, special consacrată moralei, eticii,

problemele de acest gen şi-au găsit reflectare în studiile juridice şi filozofice –

„Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept”, „Încercări

filozofice”,”Elenismul şi iudaismul în civilizaţia umană” etc. Este necesar a

preciza şi faptul că gînditorul a abordat probleme de acest gen în etapa iniţială

a creaţiei, adică la sfîrşitul secolului al XlX-lea, şi în cea finală, adică la

începutul anilor 30 ai secolului al XX-lea.

Una din problemele eterne ale eticii este problema privind natura şi

izvorul moralei – care este baza moralei? Teoriile ce tind spre determinismul

biologic deduc cerinţele morale din activitatea existenţei, adică din natura

omului, din necesităţile fireşti ale oamenilor, din năzuinţele lor, din senzaţiile

lor înnăscute. In conformitate cu paradigmele altor teorii, persistă un început

necondiţionat şi extraistoric, existenţa exterioară a omului. Acest început

poate fi considerat naturalist – legea naturii a stoicilor, legea evoluţiei vieţii

organice, „legea teleologiei cosmice", sau idealist – binele suprem al lui

Platon, ideea absolută a lui G. Hegel, legea morală apriorică a lui I. Kant.

Conform concepţiilor autoritare ale moralei, unica cerinţă a moralei este o

oarecare autoritate – divină sau personală. Etica occidentală contemporană

consideră ca nesoluţionabilă problema bazei morale – noţiunile morale,

conform tezelor intuitivismului, nu se află în conexiune cu natura întreg

387

existentului, iar neopozitiviştii opinează că judecăţile morale nu pot fi

fundamentate ştiinţific. In această bază vom aborda şi vom elucida

problemele moral-etice persistente în opera lui Constantin Stere, subliniind în

context că gînditorul nu face distincţie dintre noţiunile etice propriu-zise şi

noţiunile morale. Ţinînd cont de observaţia de mai sus privind abordarea de

către Constantin Stere a problemelor moral-etice în contextul soluţionării

obiectivelor de alt gen, este de menţionat că gînditorul a încercat să

definească obiectul eticii, să determine corelaţia dintre altruism şi egoism în

cadrul comunităţii umane timpurii, dintre filozofie şi morală făcând în context

o critică severă la adresa metafizicii, să evidenţieze aspectele morale ale

religiei, a iudaismului şi creştinismului în particular etc. Scopul acestui articol

este de a elucida sus-numitele probleme în vederea valorificării în continuare

a bogatei opere a lui Constantin Stere.

Este greu să faci o incursiune în domeniile ştiinţei etice, însă etica, apud

Constantin Stere, poate contribui la determinarea şi definirea rolului

individual ca factor în evoluţia socială; este dificil să judeci despre interesele

morale ale omenirii, însă aceste interese facilitează înţelegerea vieţii, a

sensului ei din cauza că ştiinţa propriu-zisă, inclusiv etica, „ne dă fapte şi legi

bazate pe fapte” (1; 372), ea nu se ocupă cu idealurile şi scopurile pe care

omenirea trebuie să şi le propună, categoriile „scopului” şi „idealului” nu se

includ în domeniul propriu al ştiinţei pozitive. Constantin Stere este de părere

că cercetările eticii de la sfîrşitul secolului al XlX-lea sînt din punct de vedere

ştiinţific neîndestulătoare – în cazul cînd rezultatele sînt puţin satisfăcătoare

cauzele acestei stări de lucruri trebuie căutate în tendinţa şi dezideratul de a

trata strict ştiinţific materia de studiu: „oricît de genial şi plin de cunoştinţe ar

fi cineva, nu poate să-i ajungă o singură viaţă de om... ca să fie în stare să

pună pe baze strict ştiinţifice” (1; 279) cercetările sale etice.

Apud Constantin Stere, etica sau mai bine zis morala, a evoluat pe

parcursul mileniilor, concepţiile noastre, sentimentele noastre individuale şi

sociale au evoluat în istoria omenirii. Abordînd problema formării

individualităţii, gînditorul este de părere că atmosfera psihică socială este

forţa motrice a formării conţinutului conştiinţei şi determinării direcţiei

voinţei. Conştiinţa individuală şi voinţa sînt reflectarea atmosferei psihice

sociale, a voinţei şi conştiinţei generale, iar formarea individualităţii proprii,

bazată pe conştiinţa de sine se materializează pe conţinutul acesteia, adică a

voinţei şi conştiinţei generale. La Constantin Stere dezvoltarea individuală

este identică însuşi procesului de individualizare în cadrul evoluţiei sociale –

în societatea primitivă voinţa şi conştiinţa generală sînt produsul unei evoluţii

impresionante, determinate de selecţia naturală şi automatismul psihic şi,

deci, nu are loc procesul de individualizare, psihica individuală fiind

subordonată celei sociale.

388

Constantin Stere se implică în discuţia dintre H. Spencer şi W. Wundt

privind conexiunea dintre social şi etică, capabilitatea de a forma anumite

relaţii sociale şi de a se supune restricţiilor imanente convieţuirii sociale. H.

Spencer sublinia că sentimentele altruiste lipsesc la omul primitiv, lui îi

lipseşte echitatea, care implică reprezentarea unor relaţii foarte complicate şi

foarte abstracte între acţiunile oamenilor. Omul primitiv este prin natura lui

egoist, însă cu timpul, din cauza selecţiei naturale, din egoismul însuşi se

dezvoltă formele altruiste, in aşa fel formîndu-se bazele societăţii.

În opinia lui W. Wundt, noi înţelegem că cei mai puternici într-o specie

trebuie să supravieţuiască, fiindcă vedem cum indivizii cei mai puternici

înving pe cei mai slabi, însă nu putem înţelege cum „în total” cei altruişti pot

învinge pe cei egoişti, fiindcă „individual” aceştia din urmă au vădit mai

multe şanse pentru izbîndă. Iată de ce evoluţioniştii de acest tip sînt nevoiţi să

recurgă la rudimentele teoriei contractului social, însă această teorie cu cea a

lui Ch.Darwin se află în contradicţie.

Cugetătorul român se solidarizează în linii mari cu obiecţiile lui W.

Wundt, considerînd că este o antinomie în concepţiile lui H. Spencer – acesta

remarcă lipsa puterii de prevedere şi imaginaţie la oamenii primitivi şi

totodată, spre a putea ajunge la formarea grupurilor sociale, deduce evoluţia

altruismului din egoism, bazîndu-se pe îngrădirea începuturilor egoiste, în

acord cu teoria dreptului natural. Totodată, Constantin Stere, ca şi adepţii lui

H. Spencer, respinge opinia lui A. Comte care, în acord cu teoria dreptului

natural relevă că sociabilitatea (sau altruismul) este condiţionată de tendinţa

instinctivă către viaţa în comun – dar cum poate apărea sociabilitatea în

condiţiile lipsei societăţii? Cu adevărat, sociabilitatea presupune viaţa în

condiţiile societăţii şi în circumstanţele precare de la etapa iniţială a istoriei

omului altruismul şi egoismul nu puteau exista pe bază de paritate, altruismul

nu este al doilea stimulent primordial". Este de specificat însă că gînditorul

român nu acceptă plenar nici una dintre aceste teorii, susţinînd că nici una nu

poate dovedi tezele ei, ele avînd dreptate în criticile îndreptate una împotriva

alteia – este imposibil de a deduce altruismul din egoism şi totodată

altruismul nu poate să se dezvolte decît în condiţiile vieţii sociale şi nu poate

anticipa societatea.

Deci, problema constă în condiţiile psihologice ale formării grupurilor

sociale, factorul psihologic în opiniile lui Constantin Stere contribuie în mod

decisiv la dezvoltarea individualităţii – egoismul şi altruismul constituie

rezultatul evoluţiei îndelungate şi sărăcia psihologică este echivalentă cu

sălbătăcia. Nu condiţiile social-economice, nu persistenţa unor sentimente

iniţiale ce predispun spre sociabilitate, ci conţinutul factorului psihologic

condiţionează geneza vieţii sociale, condiţiile psihologice favorizează crearea

389

grupurilor sociale contribuind în mod esenţial la înfrîngerea egoismului şi

fortificarea altruismului.

Constantin Stere, în linii generale, se solidarizează cu reflecţiile

L.Gumplowicz, făcînd uz de ele în vederea argumentării tezelor sale. Acesta

susţinea că fenomenul şi faptul social sînt întotdeauna primare, din care, ca un

moment secundar, izvorăşte gîndirea individului şi formaţiunile etico-sociale,

ca de exemplu: religia, morala, dreptul. In acest caz ambele principii –

altruismul şi egoismul – sau nici unul din ele sînt sau nu sînt izvoarele

acţiunilor oamenilor şi resorturile dezvoltării sociale. Atunci cînd altruismul

şi egoismul capătă un conţinut social limitat şi nicidecum abstract, am putea

găsi soluţia ce-ar contribui în mare măsură la soluţionarea acestei antinomii,

subliniază cugetătorul român. L. Gumplowicz relevă că individul conform

părţii sale morale, conform cugetărilor şi concepţiilor sale se formează de

către grupa sa, el nu este decît o parte a grupei, crescut în atmosfera ei

morală, în cercul cugetării ei. Deci, susţine Constantin Stere, morala

indivizilor se formează de către grupa socială în care ei cresc şi se

maturizează în atmosfera ei morală. Ideea privind primatul fenomenului şi

faptului social în raport cu formaţiunea etico-socială este de valoare şi atestă

apologetica lui Constantin Stere, a sociologismului psihologizat în raport cu

fenomenul etico-social în procesul de făurire a individualităţii.

Apud Constantin Stere, sentimentul de dreptate nu este inerent naturii

omeneşti , el este rezultatul unei lungi evoluţii care a plecat de la forme

brutale, se are în vedere perioada cînd în sînul societăţii slăbeşte puterea

„conştiinţei comune”, cînd se naşte antagonismul de interese şi lupte sociale

interne şi omul era silit să întrebuinţeze puterea şi avea pentru aceasta tot

sprijinul concetăţenilor, conlocuitorilor, fapt care nu putea să asigure

întotdeauna triumful dreptăţii. Prin urmare, sentimentul de dreptate, fiind

promovat de necesităţi, a fost resimţit la o anumită etapă a evoluţiei societăţii,

generat ca şi formarea individualităţii de cele mai severe forme de luptă.

Gînditorul român nu adoptă punctul de vedere al lui H.Spencer, care deduce

altruismul din egoism, dar consideră că egoismul este localizat în timp

înaintea altruismului, precedîndu-1; în acelaşi timp el nu acceptă plenar nici

obiecţiile lui W. Wundt, care susţinea că selecţia naturală, lupta dintre

indivizi nu numai că nu favorizează altruismul, ci din contra, fortifică

egoismul, iar teoria contractului social, teorie la care apelează H. Spencer,

este numai un calcul care nu întotdeauna, în condiţiile orînduirii primitive,

poate determina acţiunile oamenilor. Constantin Stere opinează că datorită

factorului psihologic, condiţiilor psihologice, la o anumită etapă a evoluţiei

vieţii sociale atestăm prezenţa altruismului, precum şi a unei individualităţi

dezvoltate. Nu vom greşi dacă vom releva că gînditorul român acceptă

raţionamentele lui A. Comte, care susţinea că altruismul, ca şi egoismul, sînt

390

funcţiile principale ce se manifestă deja în celule; în acest sens ele ar fi un fel

de idei înnăscute şi este nevoie de anumite condiţii de ordin psihic care

favorizează evoluţia şi manifestarea lor.

Urmărind evoluţia socială a individualităţii omeneşti, cugetătorul român

este de părere că aceasta, dizolvată în gruparea socială, robită de voinţa şi

conştiinţa generală, nu a găsit condiţii prielnice pentru a se emancipa de acest

jug atît timp cît atmosfera psihică unitară a societăţilor primitive nu a fost

zdrobită prin generarea vieţii politice de stat, care presupune fracţionarea

societăţii în mai multe grupe eterogene; lupta dintre aceste grupe a creat

condiţii favorabile pentru dezvoltarea iniţiativei individuale. În procesul de

emancipare a individualităţii de sub tutela atmosferei psihice, sociale

impersonale, are loc supunerea inconştientului nemărginit scopurilor

omeneşti. Emanciparea individualităţii este triumful omenirii asupra

inconştientului, susţine gânditorul, ea contribuie la renaşterea omului şi la

crearea unei lumi noi din punct de vedere intelectual şi moral” (1; 362).

În acelaşi timp trebuie subliniat că Constantin Stere este adeptul

caracterului de clasă al moralei, considerînd că în societatea cu clase

antagoniste morala este aşezată în interesul claselor dominante; pentru a

imprima argumentelor sale fermitate el apelează la reflecţiile lui J. St. Mill:

acesta susţinea că pretutindeni unde există vreo clasă dominantă aproape toată

morala publică şi tot dreptul derivă din interesele acestei clase şi din

sentimentele ei de superioritate. In fond aceasta este o idee justă, persistă o

asemenea ordine de idei, însă fenomenul dat nu trebuie absolutizat, din cauză

că în societate mai sînt prezente şi principii generale, demne de respectat

pentru toţi membrii societăţii, se are în vedere în special cele de conţinut

etico-religios care în fapt exercită o mare înrîurire asupra stărilor de spirit,

indiferent de apartenenţa de clasă.

Aşadar, fără a emite o concepţie proprie bine fundamentată, Constantin

Stere s-a limitat la reproducerea unui şir de citate ale unor gînditori, citate

care în linii mari corespundeau vederilor sale sau expuneau unele crîmpeie de

conţinut diametral opus şi le confrunta în scopul de a prezenta opinia sa; el

refuză extremele şi acceptă ce este raţional şi convenabil pentru sine,

propunînd în acelaşi timp o componentă care ar contribui în mod decisiv, în

opinia sa, la soluţionarea antinomiilor şi privite în ansamblu alcătuiesc

reflecţiile sale privind sus-numitele probleme. Constantin Stere nu a acceptat

vreo concepţie abordată de el, ci în baza unei selecţii a tins să-şi formuleze

opinia. Considerînd că nici una din teoriile elucidate nu-şi poate dovedi

plenar paradigmele, el nu caută să introducă conciliere, ci îşi propune să-şi

fundamenteze concepţia în baza găsirii modalităţilor ce ar elimina în linii

mari tezele care nu rezistă criticii, imprimînd raţionamentelor sale armonie şi

totodată argumentîndu-le.

391

Constantin Stere respinge concepţiile biologizante, considerînd că

faptele sociale nu pot fi reduse la însuşirile indivizilor. Sus-numitele

raţionamente îl evidenţiază pe Constantin Stere ca neokantian. Orientarea sa

de la sfîrşitul secolului al XlX-lea se explică şi prin faptul că

neonkantianismul avea influenţă în anumite cercuri ale mişcării socialiste şi

se bucura de succes în cadrul cercurilor liberale din Europa Occidentală.

Gînditorul român studiase literatura filozofică a lui W. Wundt, R. Riehl,

R.Avenarius, R. von Jhering. De fapt Constantin Stere a făcut în linii mari

cunoscut în România neocriticismul kantian – orientare modernă în filozofia

acelui timp. El îl aprecia mult pe W.Wundt, dar respinge concepţia acestuia

cu asprime, punînd sub semnul întrebării rolul lui de cofondator al psihologiei

experimentale în pofida faptului că gînditorul român apelează la psihologie

atribuindu-i un rol esenţial. De asemenea, cugetătorul român consideră că în

morală W. Wundt n-a ştiut să se ridice mai presus de prejudiciile curente ale

claselor stăpînitoare, că dă sancţiune morală dezmembrării societăţii în caste

recurgînd la analogii crude ale organismelor animale, că încetarea războaielor

nu este de dorit pentru că ele ar servi scopurilor morale înalte (la aceste

ultime teze vom reveni ceva mai jos).

Totodată, cugetătorul român este de părere că W. Wundt are perfectă

dreptate cînd întrevede legătura indisolubilă dintre idealul religios şi cel

moral; filozoful german subliniază că oricît de mult, în cazuri izolate, idealul

religios s-ar îndepărta de cel moral, un lucru însă nu poate fi contestat:

întrucît cugetarea se îndreaptă în special spre icoanele ideale şi morale de

activitate omenească sau spre ordinea ideală şi morală a lumii, ea trebuie să-şi

găsească expresie în forma idealurilor religioase. Constantin Stere nu a

contestat justeţea acestei ordini de idei, ci, dimpotrivă, a relevat necesitatea

implicării mai active a religiei în procesul de fundamentare a unei concepţii

unice privind lumea şi viaţa, concepţie în cadrul căruia factorului moral îi

revine rolul decisiv. În acelaşi timp gînditorul român respinge raţionamentele

lui M.Guyau privind caracterul antiştiinţific şi mistic al religiei (insistăm

asupra acestei probleme exclusiv din necesitatea elucidării tuturor aspectelor

temei abordate), considerînd, pe bună dreptate, că „oricine are putere morală

pentru lupta grea contra inconştientului în natură şi istorie – lupta pentru ideal

– nu poate să nu fie „religios”, cum nu poate trăi o societate fără vreo religie.

Dar „religios” nu înseamnă numaidecît mistic, fetişist...” (1; 385). In cazul dat

religia contopită în cadrul filozofiei devine ca şi această din urmă ideologie –

„religioase sînt toate acele idei şi simţuri care se raportă la o existenţă ideală

ce corespund perfect dorinţelor şi cerinţelor inimii omeneşti” (1; 384); (Ar fi

potrivite aici reflecţiile aceluiaşi W.Wundt) – şi are ca misiunea de a crea

baza teoretică, de a stabili conexiunea organică dintre ştiinţă şi idealurile

omeneşti, de a le concentra într-o singură concepţie privind lumea şi viaţa.

392

În opinia lui Constantin Stere, elinismul şi iudaismul se află la baza

întregii culturi moderne. „Toată gîndirea omenirii de astăzi, filozofia, ştiinţa

ca şi morala şi religia, ca şi arta şi poezia, izvorăsc direct din ambele aceste

curente istorice” (1; 431). Acest punct de vedere nu poate fi acceptat de noi

din cauza că elemente de morală apar concomitent cu omenirea, însuşi

Constantin Stere se referă la egoism şi altruism, plus la toate, morala ca

fenomen este atestată în India Antică şi în China Antică, semnificaţia

elenismului şi a iudaismului în formarea şi dezvoltarea culturii şi civilizaţiei

acestor popoare este minoră.

Gînditorul român consideră că atît din punctul de vedere al dezvoltării

istorice, cît şi din cel al concepţiei generale asupra lumii şi vieţii, mozaismul

şi creştinismul apar numai ca ramificaţii ale iudaismului, raţionamentele sale

privind identitatea concepţiilor morale din Vechiul şi Noul Testament tinde să

le fundamenteze şi să le argumenteze făcînd uz de citate din Sfînta Scriptură,

precum şi ale unor cugetători şi publicişti (aici vrem să remarcăm numai că

citatele din Sfînta Scriptură sînt rupte din context şi interpretate în direcţia

favorabilă sie şi deseori nu corespund conţinutului adecvat). Deşi în Vechiul

Testament, găsim toate principiile morale pe care se întemeiază creştinismul,

aproximativ toate normele eticii moderne individuale şi sociale şi anume:

iubirea aproapelui, dreptatea, pacea între oameni, apoteoza muncii, afirmaţia

privind identitatea de concepţii morale dintre Vechiul şi Noul Testament nu

este plenar justă. Constantin Stere găseşte şi exemple de morală austeră în

Vechiul Testament, dar le declară netipice pentru iudaism şi nu putem să nu

fim de acord cu gînditorul – elemente de acest gen nu sînt tipice iudaismului,

dar iudeii le practicau împrumutîndu-le de la neamurile vecine.

Apud Constantin Stere, Biblia pentru prima oară proclamă supremaţia

idealului moral al omenirii faţă de forţele oarbe ale naturii – acesta este un

adevăr incontestabil, însă este necesar de subliniat că iudaismul nu că

dispreţuia pămîntul, dar îl subordona concepţiei sale morale, el înălţa ordinea

morală, omul fiind numit stăpîn al naturii. Iubirea de aproapele, dreptatea,

sanctitatea muncii şi pacea – aceste principii sînt considerate şi de Constantin

Stere ca temelie a ordinii morale a lumii care se realizează prin solidaritatea

umană împotriva stihiilor oarbe ale naturii. Această idee, în linii mari, este

justă, însă iudaismul include şi alte principii morale, ordinea relevată de idei

este caracteristică mai cu seamă creştinismului, în opinia lui Constantin Stere

iudaismul, proclamînd unitatea de Dumnezeu, afirmă unitatea principiului

moral, unitatea conştiinţei umane şi solidaritatea omenirii în lupta pentru

triumful idealului ei.

Dar oare creştinismul proclamă altceva? Cu adevărat, starea de idei sus-

numită este proprie iudaismului monoteist. Or, iniţial iudaismul a fost şi el

politeist.

393

Evaluarea înaltă a iudaismului de către cugetătorul român se datoreşte

imperativelor proclamate de acesta – imperativele de conţinut moral şi

monoteismul poartă un profund caracter social şi au menire să contribuie la

instaurarea păcii sociale (lichidarea exploatării clselor oprimate) şi înlăturarea

războaielor de exterminare dintre popoare. „Această concepţie rămîne din

nenorocire încă şi astăzi numai o aspiraţie... Iudaismul şi după milenii de

luptă şi suferinţe n-a biruit încă. Dar numai biruinţa lui va asigura omenirii o

viaţă care va merita să fie trăită” (l; 440). In acelaşi timp, datorită

politeismului său elenismul este contrapus de către Constantin Stere

iudaismului monoteist în baza aceluiaşi criteriu social-moral politeismul a

presupus împărţirea oamenilor prin îngrădiri verticale şi orizontale în grupuri

sociale străine şi ostile, a provocat războaie şi genocid. In schimb, elenismul

este înalt apreciat din cauză că „a afirmat triumful raţiunii umane şi dreptul

omului la viaţă fericită pe pămînt” (1; 436), în cadrul acestei civilizaţii omul

nu mai este robul naturii, el este decretat ca stăpîn al naturii pentru că o

supune legii morale, ca temelia ordinii universale. Deci, elenismul a afirmat

dreptul omului la viaţă fericită pe pămînt, la bucuria vieţii, iar iudaismul a

proclamat unitatea principiului moral, supremaţia omului asupra naturii.

Prin urmare, forţa motrice a desfăşurării activităţii umane este voinţa,

plăcerea, utilul, frumosul, bunătatea: „Omul vrea să fie fericit, crede că

trebuie să fie fericit şi cu toate că nu poate şti dacă va izbuti vreo dată, vrea

mai bine să moară luptîndu-se pentru un viitor fericit, decît să se supună

faptului crud” (l; 272-273). Constantin Stere se solidarizează cu E.Hartmann

care susţinea că omenirea a concentrat atîta putere materială că poate distruge

chiar tot universul şi deci problema dacă îl va distruge sau nu depinde de

dorinţa şi voinţa omenirii, de credinţa ei privind misiunea sa. In această

ordine de idei, omul este înzestrat cu prerogativa deciderii, voinţa lui se

bazează pe raţiunea practică, dar şi pe domeniul moral. Fiind conduşi de

voinţă, oamenii au dreptul de a decide, de a-şi determina direcţia şi conţinutul

activităţii, însă această hotărîre are ca suport utilul şi moralitatea. Cugetătorul

îi acordă fiecăruia dreptul la opţiune, dreptul de a alege şi fiecare alege fiind

dirijat de năzuinţele, presupunerile şi dezideratele sale, însă în condiţiile

nonexistenţei unei conştiinţe de sine a întregii omeniri, a neomogenităţii

extreme a omenirii şi lupta dintre diferite grupări de coloratură extrem de

nuanţată, probabilitatea transformării acestora tendinţe în realitate, şansa lor

de izbîndă este foarte diversă, din cauză că societatea constă atît din

individualităţi, cît şi din ignoranţi şi nu întotdeauna ei sînt conştienţi de

activitatea lor şi nu toţi oamenii au un scop comun de conţinut moral.

„Dacă oamenii ar fi moralmente uniţi într-un scop comun, problema

filosofiei ar fi un lucru comparativ uşor” (1;373), ea ar trebui să formuleze

conţinutul „conştiinţei generale” şi să constate direcţia „voinţei generale” a

394

oamenilor. Însă în condiţiile unei dispersări totale, apud Constantin Stere, nu

există o „conştiinţă de sine a omenirii” ca formulare a adevărului şi a dreptăţii

în adevăr general omenesc, nu este o desăvîrşire ideală şi deci nu poate fi

vorba despre elaborarea filozofică a idealurilor şi problemelor morale ale

omenirii, despre necesitatea cărora releva I. Kant şi A. Riehl. Constantin Stere

remarcă nonexistenţa unui scop moral pentru toţi oamenii – pe de o parte, iar

pe de alta – susţine că omul vrea să fie fericit, crede că trebuie să fie fericit.

După toate probabilităţile aici nu este o contradicţie flagrantă – năzuinţele de

a fi fericit ar fi nu un scop comun şi nu pot servi în calitate de factor

unificator din punct de vedere moral, ci sînt numai interese generale ale

oamenilor sau interese ale diferitelor grupe de oameni, care coincid mai mult

cu interesele generale ale omenirii. Nonexistenţa scopului comun, a

conştiinţei de sine a întregii omeniri se datorează realităţii – aceasta reflectă

stările de spirite ale diferitelor grupuri de oameni, cu interese variate, de

multe ori de conţinut diametral opus, precum şi lipsei sintezei ştiinţei cu

năzuinţele omeneşti într-o singură concepţie largă şi atotcuprinzătoare despre

lume şi viaţă.

Misiunea filozofiei, consideră Constantin Stere, este de a asigura sus-

numitului proces de sintetizare baza teoretică. Concilierea în cadrul

diversităţii de interese este foarte greu de obţinut, dispoziţiile sufleteşti

generate de condiţiile concrete sînt deosebite, chiar şi în cadrul tezelor în

aparenţă pur teoretice sau filozofice se reflectă practica. Dar „cum să împaci

un prusian triumfător şi un francez învins”, se întreabă cugetătorul român

referindu-se la opiniile lui W. Wundt şi ale lui A. Fouillee privind problema

caracterului moral al războiului de cucerire. Astfel, A. Fouillee denunţă

războiul ca cea mai mare nenorocire, iar biruinţa sau înfrângerea sînt

considerate lipsite de orice însemnătate morală şi refuză oricărui stat dreptul

de a ţine în stăpînire o naţiune străină; W. Wundt din contra, susţine că

„pacea veşnică” este un vis urît şi deşert, războiul serveşte „scopurilor morale

eterne”, iar o naţiunea cuprinsă într-un stat străin trebuie zdrobită prin forţă,

dacă ea „din egoism” pune interesele sale naţionale mai presus de interesele

statului din care de fapt face parte. Constantin Stere expune aceste reflecţii,

care, în opinia noastră, pot fi acceptate deplin şi în parte, în scopul de a

demonstra persistenţa antinomiilor şi imposibilitatea de a releva despre

desfăşurarea ideală a filozofiei ca expresie a conştiinţei de sine a omenirii.

Starea relevată de lucruri, apud Constantin Stere, poate fi depăşită – a stabili

baza teoretică pentru concepţia practică supremă a unirii ideale a omenirii şi a

indica asupra importanţei acestui ideal pentru toate sferele de interese umane

- aceasta este misiunea, prima obligaţie a filozofiei. Unirea morală, ideală a

omenirii, bazată pe consimţămîntul liber al tuturor membrilor ai comunităţii

umane, necesitatea căreia era susţinută de I. Kant, apare ca postulat necesar

395

pentru desăvîrşirea ideală a însăşi filozofiei şi în acelaşi timp, ca un principiu

suprem în etică, ca criteriu sigur al progresului social şi ca o condiţie pentru

triumful definitiv al omului asupra forţelor naturii.

Gînditorul român consideră că unitatea ideală a omenirii în principiu

poate fi realizată, rolul decisiv în calea desăvîrşirii acestui proces îi revine

filozofiei, aceasta avînd menirea să fundamenteze teoretic concepţia unirii

morale a comunităţii omeneşti, ţinînd cont de diversitatea intereselor umane,

de multitudinea subdiviziunilor grupărilor de oameni pe orizontală şi

verticală.

În cadrul elaborării filozofice a ideilor şi problemelor morale a omenirii

se va reflecta personalitatea morală a filozofului fiind valabilă pentru toate

timpurile. Filozoful este produsul împrejurărilor, condiţiilor concrete în care

îşi desfăşoară activitatea şi este extrem de dificil să se distanţeze complet de

realitate. Însă, apud Constantin Stere, cu cît personalitatea lui morală este

superioară şi mai curată, cu cît ea este mai mult lipsită de determinări înguste,

egoiste, cu cît filozoful este mai adînc devotat adevăratelor interese ale

omenirii sau în măsura în care în condiţiile concrete antagonismul de interese

al diferitelor grupuri de oameni nu poate fi înlăturat, cu cît filozoful este mai

devotat acelor interese de grup care coincid mai mult cu interesele generale

ale omenirii, cu atît el are mai multe şanse de reuşită în soluţionarea

problemelor filozofice. Filozoful nu-şi desfăşoară activitatea într-un mediu

închis în sine, izolat de ceilalţi membri ai societăţii; fiind influenţat de

realitatea contemporană sie, nu se retrage complet din această realitate, însă

cele mai mari şanse de a stabili baza teoretică a concepţiei unităţii morale a

omenirii au acei filozofi care se apropie în cea mai mare măsură de

conceperea intereselor generale ale comunităţii umane sau a intereselor acelor

grupuri de oameni care în cel mai înalt grad sînt similare intereselor generale.

Care sînt însă interesele generale ale omenirii? Constantin Stere nu le

nominalizează, el remarcă numai persistenţa intereselor de semnificaţie

generală pentru întreaga omenire, dar fără a indica care sînt ele, fără a le

nominaliza. De fapt, în baza celor expuse de Constantin Stere, care avea

perfectă dreptate, aceste interese de ordin general nu au fost încă transpuse în

viaţă din cauza antagonismului şi a egoismului care generează interesele de

grup, precum şi a lipsei fundamentării teoretice a concepţiei unităţii ideale a

omenirii. Cert este că unitatea morală a omenirii este condiţionată de

stabilirea bazei teoretice şi de transpunerea în „practică” a intereselor

generale ale comunităţii umane, valorificarea lor ar semnifica obţinerea

acestei unităţi. Este necesar de specificat că noţiunea „unirea ideală a

omenirii” şi noţiunea „unirea morală a omenirii” poartă un conţinut identic –

unirea morală a oamenilor este un ideal, iar unirea ideală a oamenilor se

bazează pe principii etice. Sîntem tentaţi să credem că unul din interesele

396

generale ale omenirii sau unicul interes de acest gen este năzuinţa de a fi

fericit, de a se bucura de viaţă pe pămînt; calea spre fericire, spre ideal se

asigură prin intermediul ştiinţei, aceasta ar fi misiunea ei abordată din punct

de vedere ştiinţific.

Aşadar, Constantin Stere porneşte de la un ideal – unirea morală a

oamenilor – şi reclamă necesitatea fundamentării de interese a acestei

concepţii, unui suport filozofic în vederea depăşirii antagonismului de

interese şi stabilirii unităţii ideale a familiei umane. Cugetătorul nu prezintă

un mecanism concret ce ar asigura valorificarea acestui ideal, adică crearea

conştiinţei de sine a întregii omeniri, el susţine doar că o atare conştiinţă de

fapt nu există, iar misiunea filozofiei este de a-i stabili baza teoretică ce i-ar

argumenta semnificaţia. Credem că ordinea de idei relevată nu şi-a pierdut

actualitatea, în condiţiile cataclismelor la care este expusă lumea necesitatea

coeziunii comunităţii umane este incontestabilă, o asemenea concepţie ar fi

binevenită.

În opinia lui Constantin Stere, în calea concepţiei adevărate despre lume

şi viaţă au stat mult timp două prejudicii: înzestrarea naturii cu calităţi morale

(un fel de antropomorfism etic) şi credinţa că „viaţa pur şi simplu conformă

naturii e prin sine însăşi morală” (1; 375). În această ordine de idei, este

dificil a determina care dintre ele este mai dezastruoasă: misticismul, credinţa

în forţele supranaturale, care veghează asupra omului şi viitorul acestuia,

nereclamînd-i decît supunere faţă de ordinele de sus sau fatalismul (lui

A.Riehl) care pune amprenta divină asupra a tot ce este natural. Constantin

Stere preferă misticismul religios susţinînd că acolo, cel puţin de asupra

naturii stau poruncile divine, care totuşi dau nişte norme pentru activitate şi

luptă (1; 375).

Cu adevărat, nu se cuvine să înzestrăm natura cu calităţi morale, astfel

se şterge orice deosebire dintre „bine” şi „rău” (acestea fiind unele din

principalele categorii ale moralei, din cauza că orice fapt ar fi „natural” şi

deci „moral” şi nu-i rămîne omului decît să se supună, aşteptînd totul de la

„evoluţia naturală”, iar această stare de spirite, în opinia gînditorului, conduce

implicit spre renunţare la lupta contra nedreptăţilor şi subjugării. Este de notat

că Constantin Stere nicidecum nu putea să accepte fatalismul, chiar şi din

cauza că această teorie venea într-o flagrantă contradicţie cu stările sale de

spirite, cu temperamentul său combativ, el fiind de părere că viaţa omului

poate fi privită ca un şir de scopuri, propuse şi soluţionate. Unirea ideală a

omenirii şi stăpînirea deplină a pămîntului de către toate forţele ei unite,

potrivit opiniei cugetătorului, constituie idealul suprem pe care şi-1 propune

omul ca atare.

În spiritul timpului – sfîrşitul secolului al XIX-lea – Constantin Stere

întreprinde o critică aspră la adresa metafizicii; în acest scop îl citează pe A.

397

Schopenhauer pentru critica adresată Iui F.Schelling, care nu abordează de

fapt în mod detaliat problema liberului arbitru. Invectivele principale sînt

îndreptate de cugetătorul român împotriva lui W. Wundt. Acesta este apreciat

de Constantin Stere pentru investigaţiile sale în domeniul eticii şi filozofiei,

care prezintă „un teren, dacă nu tocmai cu totul nepătruns, apoi cu siguranţă,

încă în mare parte ascuns sub norii groşi şi ceaţa ucigătoare ale speculaţiilor

arbitrare ale metafizicii” (l; 407). Ruptă din context şi absolutizată, afirmaţia

lui Constantin Stere „problemele atît de importante şi atît de puţin luminate

încă ale acestor sfere de cunoaştere şi gîndire” (se au în vedere probleme de

ordin etic, precum şi de cel filozofic) ar însemna că problemele de acest gen

au fost puţin studiate pînă la W. Wundt şi acesta merită aprecierea cuvenită;

subliniem că o atare ordine de idei nu poate fi acceptată. Abordat în context,

sus-numitul raţionament se raportează la o nouă metodă de investigaţie, non-

metafizică, riguros ştiinţifică a problemelor de conţinut etic şi filozofic. Fiind

adept al ştiinţei pozitive şi adversar al metodei metafizice de abordare a

problematicii etice, Constantin Stere categoric respinge conţinutul

raţionamentelor filozofului german privind caracterul moral al dezmembrării

societăţii în clase şi al semnificaţiei morale a pedepsei penale, dreptul statului

cuceritor de a menţine cu forţa stăpînire asupra naţiunilor subjugate care „din

egoism” ar tinde spre independenţă şi dezvoltare naţională neîngrădită şi

ineficienta încetării războaielor, datorită scopurilor morale înalte ale acestora.

Cugetătorul român, de asemenea, nu acceptă reflecţiile lui W.Wundt privind

existenţa unor „scopuri morale eterne”, care sînt plasate deau-pra vieţii

indivizilor, vieţii popoarelor, chiar şi a omenirii întregi, învinuindu-1 de

apologetică a protestantismului şi a intereselor junkerilor prusieni. În opinia

gînditorului român, W. Wundt n-a ştiut să se ridice mai presus de prejudiciile

curente ale claselor stăpînitoare; în pofida persistenţei tendinţelor către

scopuri eterne sau graţie acestor tendinţe filosoful german a sancţionat din

punctul de vedere moral divizarea societăţii în clase şi necesitatea războaielor,

reieşind din interesele claselor stăpînitoare din Germania.

Nu ne rămîne decît să presupunem cu aproximaţie care sînt opiniile lui

Constantin Stere privind conţinutul reflecţiilor sale, el nu insistă să-şi expună

punctul de vedere, ci numai le respinge cu fermitate pe cele ale filozofului

german, fapt ce ne permite să constatăm, în mod simplist, un conţinut

diametral opus al raţionamentelor gînditorului român privind problema

elucidată, cugetătorul român refuză persistenţa unor „scopuri morale eterne”

situate deasupra individului şi întregii omeniri, el recunoaşte existenţa unor

„scopuri morale eterne” dar le plasează în cadrul comunităţii umane, ele sînt

accesibile omului şi au ca misiune să imprime impuls activităţii lui

valorificatorii. Acceptarea scopurilor formulate de W. Wundt i-ar priva

concepţiile de caracter militant şi, totodată, le-ar însera o anumită doză de

398

înţeles formal, precum şi fatal, ba chiar mai mult, l-ar îndrepta spre

metafizica, vehement criticată.

Constantin Stere întreprinde în stil clasic o succintă tentativă de a

descrie conţinutul raporturilor interumane în cadrul societăţii bazate pe unirea

morală a omenirii – în centrul acestei societăţi ideale panumane se va afla

omul dezvoltat multilateral, înzestrat cu prerogativa de a-şi determina în mod

independent destinul. Trăsătura distinctivă a acestei societăţi ideale panumane

este stabilirea celui mai înalt grad de perfecţiune, de civilizaţie privind

raporturile mutuale din cadrul societăţii umane; conform opiniei cugetătorului

român, în viitor, în societate vor domina relaţii interumane bazate pe dreptate

(1; 379). După toate probabilităţile, fericirea, după Constantin Stere, este

accesibilă omului în condiţiile persistenţei dragostei reciproce, relaţiilor

interumane bazate pe dreptate şi posibilităţii determinării independente a

destinului propriu.

Constantin Stere recurge la descrierea (de altfel, destul de evazivă şi

lapidară) a conţinutului societăţii ideale reieşind din următoarele cauze:

a) se interesa de problema rolului individual ca factor în evoluţia socială

şi a fost nevoit să apeleze şi la etică, doar tindea să ducă la bun sfîrşit

raţionamentele sale;

b) aceste gînduri au fost expuse în condiţii vitrege pentru autor – in

timpul aflării în Siberia Orientală – cînd întrebarea „pentru ce să mai

trăim?” nu era numai o problemă pur teoretică şi el căuta motive pentru

consolare şi supravieţuire.

Cugetătorul român era de părere că omenirea n-are un caracter etern, ea

este localizată în cadrul unor limite temporale şi sfîrşitul ei este inevitabil.

Ordinea de idei reflectată este, în linii mari, similară stării de lucruri descrisă

în Sfînta Scriptură privind domnia împăratului Solomon - Statul Israel în

perioada lui de domnie a ajuns la culmea ascensiunii, dar spre finele activităţii

împăratului s-a pus baza dezagregării acestui stat unitar, fapt ce s-a soldat în

ultima instanţă cu dispariţia completă a Statului Evreu din lumea antică.

Tabloul zugrăvit de Constantin Stere este aproximativ identic: omenirea va

valorifica idealul suprem, va fi fericită (este de specificat că noţiunea

„fericire” şi noţiunea „ideal suprem” nu sînt, potrivit opiniei gînditorului, de

conţinut similar, aceasta din urmă este alcătuită din două componente –

„Unirea ideală a omenirii” şi „stăpînirea deplină a pămîntului de către toate

puterile unite ale omenirii”), în acelaşi timp însă dispariţia acestei societăţi

ideale panumane, precum şi a omenirii însăşi este inevitabilă şi ireversibilă,

chiar şi în pofida faptului că oamenii vor depune o rezistenţă dîrză; „homo

militans”, această putere reală în univers (anume un aşa tip de om apare în

scrierea „încercări filozofice”), condus de înaltă responsabilitate civică, cu

conştiinţa datoriei împlinite, trece în nefiinţă.

399

Cugetătorul este convins de accesibilitatea acestui ideal, potrivit opiniei

sale, numai slujirea idealului în toată măsura puterilor poate da un înţeles

moral existenţei noastre care de altfel rămîne fără rost şi fără noimă (l; 380);

numai lupta comună îi apropie pe oameni de acest ideal, fiecare pas în

direcţia dată apare ca o biruinţă, ca un triumf al raţiunii şi al voinţei omeneşti,

acest pas imprimă prin sine însuşi un înţeles moral vieţii fiecăruia. Fără

îndoială, reflecţia lui Constantin Stere este justă – omul trebuie să tindă spre

ideal, însuşi idealul poate fi considerat ca cel mai înalt şi cel mai nobil din

cadrul tuturor năzuinţelor înalte şi nobile ale omului. Idealul poate fi accesibil

omului, soarta membrilor comunităţii umane depinde în mare măsură şi de

caracterul scopurilor propuse, precum şi de inteligenţă şi capabilitatea

soluţionării lor; cert este că valorificarea idealului este posibilă numai în

condiţiile persistenţei tendinţei către acest ideal şi luptei pentru soluţionarea

lui, omului revenindu-i în cadrul acestui proces un rol determinant şi activ.

Cugetătorul român acceptă plenar reflecţiile lui A.Fouillee care opina că

viitorul omenirii este în mîinile oamenilor, iar societatea umană nu poate mai

mult să se convingă că nu mai există un ideal foarte semnificativ pentru ea.

„Iar ca să credem în posibilitatea de a ne apropia mereu către ideal, susţine

Constantin Stere, avem temeiuri din cele mai serioase” (1; 381).

În istoria eticii existenţa şi valoarea au cunoscut o polaritate

interpretativă cu referire la acţiune: existenţa se impunea ca un principiu

permanent al organizării utilului, iar valoarea – ca un termen normativ

orientativ; această activitate proiectată nu este independentă, după cum s-ar

părea că trebuie să fie din cauza că presupune conexiune permanentă între

construirea acţiunilor şi situaţiile anterioare. Aceste legături indică asupra

conexiunii dintre valoare şi existenţă, prima introduce în perfecţiunea sa

mişcarea timpului şi, sintetic, ascensiunea existenţei atribuie direcţiei sale o

justificare permanentă. Ordinea de idei elucidată este caracteristică opiniilor

gînditorului român – idealul este o valoare orientativă, iar existenţa justifică

direcţia ascensiunii spre acest ideal; el nu se afilia la ideile lui

A.Schopenhauer care considera că etica nu se ocupă nici de acţiuni, nici de

rezultate.

În scopul fortificării încrederii sale în puterea crescîndă a omului asupra

naturii Constantin Stere face apel la raţionamentele pesimistului german

E.Hartmann, care indica asupra eventualului pericol al distrugerii universului

din cauza concentrării în mîinile oamenilor, în proporţii tot mai mari, a puterii

materiale; în vederea fundamentării concepţiei privind necesitatea

valorificării naturii cugetătorul recurge la autoritatea scrierilor sfinte, în

special la paradigmele iudaismului: „Omul este decretat ca stăpîn al naturii

fiindcă el se supune legii morale, ca temelie a ordinii universale” (1; 438); în

400

acest sens, omul devine factor al procesului istoric, legea de acest gen stă la

baza organizării sociumului.

În opinia noastră, avînd o încredere sporită în posibilităţile

valorificatorii ale omului, Constantin Stere le-a supraapreciat în mare măsură,

tendinţa de a supune natura intereselor sale şi de a domina asupra ei devenea

idealul suprem al activităţii umane privind transformarea întregului glob

pămîntesc într-o modalitate de soluţionare a scopurilor omenirii. Fără

îndoială, hotarul dintre cunoaştere şi necunoaştere (făcînd uz de

raţionamentele lui I. Kant) se deplasează mereu în favoarea cunoaşterii, însă

necunoaşterea întotdeauna va prevala asupra primei. Se cuvine a preciza că

este necesar să ţinem cont de perioada cînd au fost expuse reflecţiile

cugetătorului român – este vorba de sfîrşitul secolului al XlX-lea – epoca

marilor descoperiri ştiinţifice, a revoluţiei în fizică cu toate consecinţele ei;

numai luînd în considerare realizările ştiinţifice din acel timp, precum şi

optimismul tineresc şi revoluţionar al gînditorului putem estima şi justifica

reflecţiile lui. Insă dominaţia totală a omului asupra naturii este un ideal, ca şi

unirea morală a omenirii, acesta este un proces de lungă durată şi necesită

mult timp; după toate probabilităţile omenirea nu se află nici în etapa iniţială

a procesului relevat, din cauză că, apud Constantin Stere, fundamentarea

teoretică a societăţii ideale panumane era o problemă de viitor şi...

actualmente nu avem destule temeiuri pentru a putea afirma cu certitudine că

o asemenea bază teoretică a fost deja fundamentală şi trasată, şi omenirea se

află pe calea unirii ideale.

În general, Constantin Stere a estimat foarte înalt morala, el găsea în

principiile ei un mijloc de perfecţionare a societăţii, de desăvîrşire a omului,

acestui subiect al legilor morale. Este inadmisibil ca morala să se

subordoneze conjuncturii, pentru gînditorul român ea constituie ceva sacru

(deşi considera că în societatea cu clase antagoniste morala poartă un caracter

de clasă), „legea morală este sfîntă”, îl citează cugetătorul pe I. Kant în

vederea argumentării raţionamentelor sale, fiind plenar în acord cu reflecţiile

filozofului german, care susţinea că în întreaga creaţie „tot ce dorim sau tot ce

se află sub puterea noastră poate fi întrebuinţat ca un singur mijloc; omul

singur, şi cu el orice fiinţă raţională, este un scop în sine pentru că prin

autonomia libertăţii sale el este subiectul legii morale, care este sfîntă... El

niciodată nu poate fi tratat ca un simplu mijloc, ci întotdeauna ca un scop...”

(2; 74); Hoffding dezvoltă legea morală kantiană astfel: „Din punct de vedere

al moralei omeneşti, cuprinsul legii morale nu-1 poate forma decît acest

principiu: acţiunile noastre trebuie să tindă spre cel mai mare progres cu

putinţă al celui mai mare număr posibil de fiinţe raţionale” (2; 76).

Aşadar, Constantin Stere visa la unirea morală ideală a omenirii, bazată

pe egala îndreptăţire a tuturor membrilor familiei umane, în care s-ar

401

recunoaşte principii ale eticii kantiene; fiind o influenţă directă a lecturilor

sale din operele cugetătorilor neokantieni şi cei pozitivişti (Auguste Comte,

Alfred Fouilee, Richard Avenarius, Wilhelm Wundt), etica i se părea a fi

unicul indiciu sigur al progresului social şi o condiţie pentru triumful definitiv

al omului asupra forţelor oarbe ale naturii. Constantin Stere abandonează

plenar teza marxistă privind dinamica antagonismelor sociale, el a respins

orice teză marxistă. Gînditorul a vădit o abordare umanitaristă în progresul

moral al omenirii, în datoria etică a omului ca individualitate şi a umanităţii în

ansamblu. Autorul se prezintă ca un kantian - numai slujirea idealului cu

maximum de efort poate da un înţeles moral existenţei noastre.

Referinţe

1. Constantin Stere. Scrieri, vol.5, Chişinău, 1991.

2. Constantin Stere. Social democratism sau poporanism? în Viaţa

românească, 1908, nr. 4.

Reprodus din: Filosofia lui Constantin Stere în

contextul culturii româneşti. – Ch., 1997. – P. 68-95.

Anteproiect de Constituţie – un ipotetic apogeu al realizării

practice a viziunilor ştiinţifice ale lui Constantin Stere

Gheorghe Avornic

doctor habilitat în drept, profesor universitar (USM)

Raisa Grecu

doctor în drept, conferenţiar universitar (USM)

“Statul este haina juridică a poporului”

Constantin Stere

Lucrarea Anteproiect de Constituţie. întocmit de Secţia de Studii a

Partidului Ţărănesc cu o expunere de motive de C.Stere, publicată în anul

1922, la Bucureşti, la tipografia “Viaţa Românească’’ s.a „Universala”, este

una ce tinde spre culmile creaţiei juridice ştiinţifico-practice a lui Constantin

Stere. În această operă constituţionalistul şi omul politic Constantin Stere a

dat ideilor sale despre dreptate şi echitate socială forma unui proiect de

Constiuție. Lucrarea a fost concepută ca o variantă de alternativă a unui

proiect de Constituție, care urma să fie propus pentru examinare din numele

Partidului Ţărănesc în cadrul lucrărilor de examinare şi adoptare a viitoarei

402

Constituţii a României din 29 martie 1923. Astăzi lucrarea poate fi găsită la

Biblioteca Camerei Deputaţilor a României.

După cum reiese din titlul lucrării, dar şi din câteva mențiuni făcute

nemijlocit în lucrare,1 proiectul de alternativă a Constutuției a fost întocmit

de Secția de Studii a Partidului Țărănesc şi exprimă poziţia Partidului

Ţărănesc în problema noii Constituții. Lui Constantin Stere îi aparține,

indiscutabil, Expunerea de motive, care însoțește proiectul. Însă, este bine

cunoscut și confirmat de către biograful Zigu Ornea (in lucrarea sa Viața și activitatea lui Constantin Stere) faptul că, în realitate, varianta alternativă a

textului propriu-zis proiectului de Constituție a fost elaborată la fel de către

Constantin Stere. Iată ce scrie despre aceasta Zigu Ornea: „Stere, se știa, avea

în pregătire propriul proiect de Constituție”. Și în continuare:” ... rubrica sa (a

lui Constantin Stere – n.n.,) din revista ieșeană (Viața românească – n.n.,)

(chiar din numărul următor, nr.9) e consacrată problemelor noii Constituții, publicând fragmente din proiectul, pe care, în timpul verii, îl redactase.

Lumea politică știa despre asta. În 11 septembrie 1922, Stere a ținut o

conferință, în localul clubului Partidului Țărănesc, în cadrul primei ședințe a

Secției de Studii a partidului. A expus, în atenția și stima generală, principiile

anteproiectului de Constituție pe care îl elaborase. Vre-o zece zile la rând au

urmat dezbateri pe marginea expunerii lui Stere. Autorul anteproiectului a

intervenit mereu, aducând clarificări, risipind confuzii, explicând lucrurile cu

un spor de argumente. Fusese, incontestabil, în centrul atenției, chiar și

nesimpatizanții săi din partid realizând valoarea lui ca om de știință și

specialist în materie. Nimeni altul, înțeleseseră cu toții, nu ar fi avut

capacitatea unei astfel de elaborări perfect coerente, progresiste și net

deosebită (se va vedea curând ca superioară) celei a liberalilor. ... De fapt,

expunerea lui Stere la centrul de studii al Partidului Țărănesc și dezbaterile

care au urmat, au avut rostul de a-i legitima anteproiectul. De acum încolo se

poate incontestabil, vorbi de acest anteproiect ca reprezentând, oficial,

punctul de vedere al Partidului Țărănesc în această materie”.2

Tot aici Zigu Ornea menționează că la Congresul al II-lea al Partidului

Țărănesc, care s-a desfășurat la 26 noiembrie 1922, la Iași, Constatin Stere a

fost raportor al chestiunii constituționale, “expunând desigur, principiile

anteproiectului pe care îl elaborase în iulie-august. Cuvântul său, sobru și

savant, a cucerit asistența, care îl aclamă îndelung”.3 Sub acest aspect,

considerăm absolut întemeiată și împărtășim poziția savanților

constituționaliști, care atribuie fără rezerve, întreaga lucrare în cauză operei

lui Constantin Stere.4

403

Lucrarea Anteproiect de Constituție întocmit de Secția de Studii a

Partidului Țărănesc cu o Expunere de motive de C.Stere (în continuare –

Anteproiect) este constituită, respectiv, din Expunerea de motive, însoțită de o

Anexă și Proiectul propriu-zis de Constituție.

Partea I a Expunerii de motive (în continuare – Expunere) este consacrată

problemei suveranității naționale și argumentării necesității adoptării viitoarei

Constituții a României numai și numai de către o Adunare națională

Constituantă cu supunere ulterioară unui plebiscit.

Constantin Stere menționează că filosofia dreptului cu mult timp înaintea

Revoluției Franceze a văzut în principiul suveranității naționale însăși temelia

dreptului public, condiția necesară și prealabilă a oricărei ordine de drept,

impusă de dreptul natural.

Ulterior, principiul de suveranitate națională proclamat de Declarația

Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, conform căruia întreaga suveranitate

a unui stat rezidă în națiune și nici un corp sau individ nu poate exercita vreo

autoritate, care să nu fie emanată expres de națiune, și-a găsit o asemenea

elocventă afirmare în experiența statalității democratice europene și în

practica relațiilor internaționale, încât cu timpul, după cum considera

Constantin Stere, despre aceste două noțiuni – “Națiune” și „Suveranitate” se

putea vorbi ca despre identice.

Un deosebit interes prezintă în acest context definiția națiunii, la care

apelează Constantin Stere și conform căreia o națiune este un popor capabil

să exercite libera guvernare de sine si care are conștiința unității, pe care o

creează această acțiune. Pentru nominalizarea acestei acțiuni de liberă

guvernare de sine este utilizat termenul englez – „Self- gouvernment”, din

constituționalismul englez provenind, de fapt, și fenomenul însuși ca fapt

social. Or, capacitatea poporului englez de a se guverna foarte eficient prin

sine însuși a fost și rămâne și astăzi una general recunoscută.

Constantin Stere invocă opinii savante, conform cărora Constituția unui

stat, care să asigure libera guvernare de sine a poporului, trebuie să

corespundă următoarelor cerințe: însuşi poporul trebuie să demonstreze prin

această Constituție că este stăpân pe destinul său prin adunări reprezentative

și sufragiul universal; Constituția trebuie să stipuleze că guvernul primește

toate atribuțiile sale din consimțământul poporului; Constituție trebuie să

rezerveze după popor dreptul de a declara război și încheia pace, precum și

dreptul de control asupra acțiunilor diplomatice și, în sfârșit, o asemenea

Constituție trebuie să asigure respectul drepturilor individuale și respectul

minorităților, fără deosebire de rasă și religie. Rezumativ: o asemenea

404

Constituție trebuie să facă cu neputință, după expresia lui I.Tchernoff, citat de

Constantin Stere, „un regim autocratic cu rezerve de putere personală”.5

Statul, fiind, după Constantin Stere, haina juridică a poporului, iar

Constituția – o supremă manifestare a suveranității naționale, pentru

întocmirea și acceptarea unei Constituții este necesară o directă și expresă

delegare a unei asemenea atribuții din partea națiunii către o adunare, aleasă

prin sufragiu universal, pe baza reprezentării proporționale. Numai o Adunare

Națională Constituantă, „care să fie icoană credincioasă a națiunii însăși –

adică să o reprezinte desăvârșit”6 este în drept să elaboreze și să adopte o

Constituție, aceasta fiind ulterior obligatoriu supusă unui plebiscit – consideră

Constantin Stere. Savantul este convins că numai elaborarea și adoptarea unei

Constituții într-un asemenea mod dă Constituției acea putere morală, care

rezidă în credința unanimă că ea “în adevăr întrupează voința liberă și

neprihănită a națiunii”.7

Partea a II-a a Expunerii de motive este consacrată nemijlocit

comentariilor unor prevederi din Anteproiect și, în mod special, analizei unor

prevederi noi , care nu se conțineau în Constituția României de la 1866.

Această Constituție a fost pusă, din punct de vedere formal, mai cu seamă în

ceea ce ține de structură, la baza Anteproiectului, menținându-se și vechea

redacție a normelor constituționale, acolo unde aceasta a fost posibil. S-a

procedat altfel, explică Constantin Stere, nu numai din considerente de

continuitate, ci și în virtutea faptului că anume acea Constituție afirmă

principiul de suveranitate națională și enumeră delegațiunile acestei

suveranități. Însă, până a recurge la analiza normelor concrete din Anteproiect, autorul

Expunerii își exprimă covingerea că “nu există, nu poate exista vre-un text de

Constituție „ideală”, potrivită pentru toate țările și pentru toate timpurile, fără

deosebire”.8 În schimb, există, afirmă Constantin Stere, niște forme esențiale

ale unui regim constituțional și democratic, asupra cărora nu este admisibilă

nici un fel de tranziție, spre deosebire de alte norme, care – oricît de

importante ar fi – pot constitui totuși obiectul unei înțelegeri sau al unui

compromis.

La prima categorie Constantin Setre referă normele cu privire la garanțiile

drepturilor și libertăților cetățenești și cele ce țin de autonomia locală. Și

afirmă categoric: „Nu poate fi nici democrație, nici constituționalism – nici

chiar ordine de drept – fără două condiții primordiale: garanția drepturilor și

libertăților cetățenești, pe de o parte, și dezvoltarea focarelor de viață

cetățenească în adâncimile corpului național, a instituțiilor de autonomie

locală, pe de altă parte”.9 Constantin Stere era dispus să vadă în asigurarea

405

efectivă a condițiilor de libertate și de intensă viață cetățenească „nodul

problemei constituționale” și declara: „Dacă viitorea Constituție nu va aduce

în această privință remedii eficace, dacă nu va pune la dispoziția cetățenilor

mijloace reale de apărare a drepturilor și libertăților individuale, dacă nu va

crea centre de radiare a activității cetățenești – în sate, orașe, județe și

provincii – atunci, oricare va fi aparatul central adoptat, nu vom avea un

regim constituțional real, nu vom avea un stat democratic, nu vom avea

măcar o ordine de drept, în înțelesul adevărat al cuvântului”.10

Drept exemplu de stat, în care s-a reușit cu desăvârșire realizarea în viață a

acestor norme constituționale pricipiale, ce țin de esența însăși a

constituționalismului democrat, este adusă, desigur, Anglia.

Știind adeziunea lui Constantin Stere față de ideea necesității asigurării

unei realizări reale a drepturilor și a libertăților omului, nu ne mai poate mira

afirmația autorului Expunerii că „declarațiunile și garanțiile solemne din

textele constituționale, singure, au relativ, puțină valoare pentru realitatea

regimului constituțional, dacă ele nu sînt sprijinite de „remedii”, care să

asigure înfăptuirea drepturilor proclamate de ele”. Sub aceste remedii se au în

vedere mijloacele practice de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești

sau simple reguli de procedură judiciară, mijloace practice de apărare legală,

pe care legea le pune la dispoziția oricărui cetățean în cazul lezării lui în

drepturi.11

În Anteproiect se propunea introducerea nemijlocit în textul Constituției a

unor garanții de realizare a drepturilor și libertăților cetățenești similare celor

prevăzute de dreptul anglo-saxon, cu unele adaptări necesare. Se propunea

introducerea dreptului de solicitare a unui mandat de arest și instituirea

răspunderii penale și civile în fața justiției ordinare a tuturor agenților puterii

publice, fără nici un fel de autorizare prealabilă și fără drept de a se eschiva

de la răspundere pe temeiul ordinului primit de la instanța ierarhic superioară.

La fel se propunea crearea unor instanțe de jurisdicție adminstrativă cu o

sferă de competență bine delimitată de cea a instanțelor judiciare ordinare

pentru atacare pe motiv de ilegalitate a oricăror decizii sau acte

administrative ale oricăror autorităţi administrative sau funcționari publici în

scopul repunerii în drepturile lezate, precum și pe motiv de neexercitare a

atribuțiilor de serviciu sau refuz de a lua deciziile impuse de lege –

Tribunalele adminstrative provinciale și Consiliul de Stat.12 Realizarea

acestor propuneri urma să asigure pe deplin respectul legalității și al

drepturilor individuale în societate.

În ceea ce privește nemijlocit drepturile și libertățile omului și

cetățeanului, Anteproiectul, pe lângă garanțiile realizării acestor drepturi

406

menționate anterior, drepturile și libertățile menținute în Anteproiect în

conformitate cu prevederile Constituției din 1866 și care vor constitui

subiectul examinării în alte publicații, prevede și unele dispoziții noi. Aici le

vom menționa doar pentru a da o impresie cât mai deplină asupra

Anteproiectului.

Din inovațiunile ce se propuneau spre includere în textul viitoarei

Constituții fac parte: proclamarea egalității în drepturi între bărbați și femei

cu abrogarea tuturor îngrădirilor capacității civile a femeilor; stipularea

dreptului la libera circulație pe teritoriul Regatului și a dreptului la emigrare;

acordarea unor garanții necesare minorităților etnice și confesionale.12

Ultimele, de altfel, după cum se remarcă în literatura științifică, nu s-au

concretizat constituțional decât în actul fundamental al României din 1991.14

Se mai propune introducerea unor dispoziții cu scop de eliminare și pedepsire

a unor eventuale violențe în cadrul cercectărilor judiciare și polițienești, cât și

cu scop de apărare a inculpatului în cursul instrucţiunii.15 La fel, se propune

să se stabilească în mod constituțional principiile esențiale ale statului

funcționarilor publici și răspunderea lor civilă și penală pentru comiterea unor

acte ilegale.16

Și, desigur, după cum era și logic să ne așteptăm de la un Proiect de

Constituție elaborat de un Partid Țărănesc și cu cel mai direct aport al marelui

apărător al drepturilor țărănimii – Constatin Stere, Anteproiectul propune

introducerea unui șir întreg de norme constituționale ce vizează situația

social-economică, politică și de drept a țărănimii.

Este vorba, în primul rînd, de proclamarea constituțională a votului

universal egal, direct, obligatoriu și secret pe baza reprezentării proporționale,

care urmă să se soldeze cu modificări esențiale în organizarea procesului

electoral.17

Vom menționa în acest sens și dispozițiile ce se propuneau spre adoptare

în legătură cu stipularea dreptului de proprietate. În primul rând, se intenționa

a se recunoaște că dreptul de proprietate are la baza sa utilitatea publică și se

afirma că dreptul de proprietate de orice natură este garantat de

Constituție.18 În rândul doi, se cerea ca pământurile unor categorii de țărani

(clăcași, însurăței și cei împroprietăriți pe moșiile statului sau în baza legilor

de expropriere) să fie garantate ca proprietate țărănească, având caracter

juridic de proprietate de muncă, al cărei regim juridic urma să fie stabilit de o

lege specială. Iar în viitoarea Constituție urma să fie stipulat nemijocit că

aceste pământuri nu se pot vinde decât țăranilor plugari pînă la limita, în care

pot fi muncite de o familie țărănească fără a apela la munca salariată.19

407

Nu sunt trecuți cu vederea țăranii nici în dispozițiile constituționale, care

urmau să consacre dreptul la coaliție a muncitorilor propriu-zis, a celor ce

practică profesii libere, a intelectualilor, dar și a muncitorilor agricoli, cu alte

cuvinte, a țărănimii de toate categoriile – a celor ce muncesc pe propriul

pământ sau pe pământ arendat fără a apela la munca salariată, precum și a

celor ce muncesc pentru plată pământul altora. Sub dreptul la coaliție se

presupunea dreptul la formarea unor reprezentațiuni legale, organizate în

consilii țărănești pe comune și județe cu înființarea unui Consiliu țărănesc

general al regatului în scopul „îngrjirii” de interesele sociale și economice ale

țărănimii.20

“Dar asigurarea desăvârșită a drepturilor și a libertăților cetățenești e

numai o față a “supremației legii ”: a doua temelie a constituționalismului

englez o constituie autonomia locală”, - susține Constantin Stere.21 După

Constantin Stere, toată taina vitalității instituțiilor engleze și a energiei

triumfătoare a poporului englez izvorăște din faptul că statul unitar englez s-a

născut din fuziunea treptată a unităților teritorial-admistrative primordiale.

Autorul Expunerii citează din opinia unui savant, care susține că în concepția

engleză, statul nu este decât o asociație a comunităților autonome, iar

instituțiile centrale ale parlamentarismului englez apar, și istoric ca o simpă

excrescență a autonomiei locale.22

Constantin Stere este convins că o organizare adminstrativă “cinstită și

serioasă” nu poate face abstracție de realități, ea trebuie să se sprijine pe

organisme vii, nu pe niște mecanisme arbitrar și artificial combinate, fără

viață proprie.23 De aici încrederea sa că orice organizație administrativă

trebuie să pornească de la sate ca centre naturale de populație, iar organul

abilitat cu dreptul de a hotărî în problemele comune ale unui sat trebuie să fie

Adunarea plenară a sătenilor săi, după cum o numește Constantin Stere în stil

tradițional pentru satele din Basarabia – Obștea satului. “Această soluție ni se

impune din considerațiuni de principiu: nu poate fi un mai bogat izvor de

energie națională și un mijloc mai sigur de educație politică a maselor

populare decât crearea focarelor de viață cetățenească,cât mai intensă, în

fiecare sat”, afirmă Constatin Stere.24 Satele pot fi unite în comune rurale

spre a forma o bază mai largă pentru acțiunea administrativă, însă acestea, ca

și județele, erau considerate de autorul Expunerii drept niște combinațiuni

arbitrare și artificiale, create din necesități administrative. Provinciile,

dimpotrivă, se impun, după Constantin Stere, ca formațiuni istorice, fiecare

cu destinul ei deosebit. Organizarea adiministrativ-teritorială propusă mai

presupunea înființarea comunelor urbane și a municipiilor, în dependență de

numărul locuitorilor.

408

Autorul Expunerii își exprimă convingerea că în responsabilitatea penală

și civilă a funcționarilor, pe de o parte, și în sistemul de control asupra

organelor administrative inferioare de către organele superioare ale

autonomiei locale, alese de ei, cetățenii au în mîinile lor toate mijloacele

necesare pentru a impune respectul desăvârșit al legii și al drepturilor lor.

Însă, la fel de convins este Constatin Stere și de faptul că întronarea

libertăților publice și a legalității în viața de stat va fi necesară “o sforțare

eroică”.25

Iar concluzia lui Constantin Stere cu privire la principiile fundamentale

constituționale, asupra cărora nu poate fi admis nici un fel de compromis, este

atât de importantă pentru societățile aflate în proces de tranziție, încât este

absolut necesar să fie citată integral. Ea identifică expres direcția

primordială, în care urmează să fie concentrat efortul social la etapa inițială a

edificării unui constituționalism democrat veritabil:

“Țările care introduc instituțiile centrale din Anglia, copiate cu oricâtă

minuțiozitate, dar nesocotesc premisele însăși ale constituționalismului

englez, nu merg dar pe calea, care le-ar putea duce spre o viață

constituțională și democratică sănătoasă”.

Fără “supremația legii” și fără autonomia locală – adică fără asigurarea

libertății individuale și a libertății comunale, - oricât de perfecționat ar fi

aparatul central de guvernare al acestor țări, constituționalismul lor va

rămânea o simplă fațadă, în dosul căreia se poate ascunde arbitrarul și

despotismul cel mai neînfrînat.

Și dimpotrivă, oricât de rudimentar ai fi aparatul ei central, o țară, - având

pe deplin asigurate drepturile și libertățile cetățenești și autonomia locală, -

va avea desigur, o bună și cu adevărat democratică guvernare, fiindcă

poporul, care se poate rezima pe aceste chezășii va ști să tragă din ele tăria

necesară pentru a birui toate neajunsurile instituțiunilor centrale.

Considerând inutil orice comentariu al acestei concluzii, nu ne rămâne

decât să menționăm că la primele două condițiii esențiale ale oricărui regim

constituțional – asigurarerea libertăților cetățenești și a autonomiei locale,

Constantin Stere alătura o a treia condiție, la care, - considera autorul

Expunerii, - “nici un european desigur, nu se va gândi”: asigurarea

libertăților alegerilor. După cum o dovedește, însă, practica națională și

internațională de monitorizare a alegerilor de orice nivel, desfășurate în

statele tinerelor democrații, nu numai europenii, ci întreaga comunitate

internațională “gândește” destul de profund sau, exprimându-ne într-un

limbaj mai contemporan, se arată în continuare destul de preocupată de

problema asigurării libertății alegerilor în statele respective. Și acest fapt este

409

un argument în plus în favoarea ridicării numelui lui Constantin Stere, care

vorbea încă la începutul secolului trecut despre necesitatea asigurării libertății alegerilor ca despre o garanție a constituționalismlui democrat, la înălțimea

numelor savanților constituționaliști de notorietate europeană, care au știut să

formuleze principii fundamentale ale dreptului constituțional, valabile pentru

secole înainte.

Din categoria unor asemenea principii fac parte și cele cu privire la

fucționarea statului de drept, despre care Constantin Stere susține

următoarele: ” … Într-un “Stat de drept” orice normă juridică, chiar a

dreptului public, dă naștere unui drept subiectiv în persoana oricărui cetățean

și, prin urmare, acesta trebuie să aibă posibilitatea de al valorifica cu ajutorul

justiției”.27 Astfel, opera juridică a lui Constantin Stere culminează prin

lucrarea Anteproiect până la înălțimile formulării ideii statului de drept și a

destinației primordiale a dreptului într-un asemenea stat – generarea unor

drepturi concrete subiective ale cetățeanului.

Cele expuse ne dau tot temeiul să afirmăm că în lucrarea Anteproiect de

Constituție întocmit de Secția de Studii a Partidului Țărănesc cu o Expunere

de motive de C.Stere și-a găsit o desăvârșită expresie practică concepția

științifică a savantului Constantin Stere asupra conținutului unei Constituții de care urmează să se ghideze un stat de drept. Expunerea de motive propriu-

zisă poartă o de sine stătătoare valoare teoretico-practică, conținând un vast

material științific, ceea ce este mai puțin propriu expunerilor de motive

contemporane elaborate la noi și merită a fi preluate.

Este incontestabil că apogeul oricărei creații științifice în domeniul de

drept este atins atunci când ideile teoretice își găsesc întruchipare concretă

într-un act normativ, iar ulterior - și în realizarea practică eficientă a

prevederii unui asemenea act. Aceasta a fost, de fapt, înalta destinație a

Anteproiectul. Este adevărat că în acest sens (și numai în acesta), apogeul nu

a fost atins. “Fapt este, că Stere elaborând cea mai înaintată Constituție din

câte au fost gândite, atunci, în 1922, a eșuat în încercarea lui dramatică nu

numai de a o legifera, dar măcar de a o aduce în planul Adunării deputaților”.

… A cerut, aproape public, în numele partidului pe care îl reprezenta, să se

convoace o Constituantă care să ia în discuție diferitele proiecte de

Constituție, elaborându-se apoi una coerentă. I-a fost respinsă propunerea de

către Ionel Brătianu. A cerut delegației permanente a partidului său să

renunțe la obstrucția parlamentară, să i se îngăduie să prezinte parlamenetului

Anteproiectului său de Constituție, să participe la dezbateri încercând să

aducă – măcar – amendamente diverselor articole ale Constituției liberale. Nu

i s-a îngăduit nci una, nici alta.

410

… Nefericită condiție a unui gânditor, căruia dimensiunea politică i-a fost

constant potrivnică, deși se integrase în structurile ei. Dar poate că această

perpetuă condamnare la eșec e chiar prețul datorat societății de către

vizionarii reformatori, ale căror proiecte teoretice trebuia să se incline,

neputicioase, pragmaticii reprezentată de puternicii zilei”.

Nu ne rămâne decât să cităm din opiniile savanților constituționaliști, care

constată astăzi că “contrastul dintre mecanica variantei reținute la 1923, pe

scheletul anteproiectului liberal, și oferta constituțională imaginată de C.Stere

este dramatic, coordonatele acestuia din urmă plasându-l în proximitatea unor

acte fundamentale elaborate în spațiul continental, la distanță de aproape

două decenii jumătate ”.29

Iar faptul, mai mult decât regretabil, că, în virtutea unui concurs nefast de

circumstanțe de ordin politic, Anteproiectul, la timpul său, nici nu a fost pus,

cel puțin, în discuție în Camera deputaților, nu minimalizează câtuși de puțin

valoarea științifico-practică a acestei lucrări. Dimpotrivă, faptul ne obligă la o

și mai minuțioasă studiere a Anteproiectului, avându-se în vedere

posibilitatea unicală de a prelua mai multe idei, formulări, abordări ale

savantului constituționalist Constantin Stere în experiența noastră de edificare

a unei statalități de drept.

Note: 1A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului

Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere. – Bucureşti. 1922, p. 25, 50, 53 2Z. Ornea. Veaţa lui C. Stere. Vol. II. – Chişinău , 2005, p. 318, 319.

3Ibidem, p. 319-320.

4A se vedea: I. Guceac. C. Stere – o ilustră figură şi mare doctrinar în materia

dreptului constituţional // C. Stere. 140 de ani de la naştere. Materialele conferinţei

ştiinţifice internaţionale, 12 octombrie 2005. – Chişinău 2005, p. 118. 5 A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului

Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere, p. 3-8. 6Ibidem, p. 18.

7Ibidem, p. 20.

8Ibidem, p. 25.

9Ibidem, p. 27.

10Ibidem, p. 49.

11Ibidem, p. 28, 30, 31, 32.

12Ibidem, p. 53, 55, 89-93, 155.

13Ibidem, p. 56, 88-89, 57, 95, 59, 106-108.

14 A se vedea: I. Stanomir. Libertate, lege şi drept. O istorie a constituţionalismului

românesc. – Iaşi , 2005, p. 94. 15

A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului

Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere, p. 57, 92-93. 16

Ibidem, p. 59-60, 109-111.

411

17Ibidem, p. 113-117.

18Ibidem, p. 58, 101-102.

19Ibidem, p. 58, 102-103.

20Ibidem, p. 59, 105-106.

21Ibidem, p. 33.

22Ibidem, p. 34, 35.

23Ibidem, p. 44.

24Ibidem, p. 77.

25Ibidem, p. 54, 55.

26Ibidem, p. 36-37.

27Ibidem, p. 27.

28Z Ornea.Op. cit.,Vol. II, p. 323-324.

29I. Stanomir. Op. Cit., p. 93.

Constantin Stere: Idei despre stat,

drept şi individualitatea umană

Raisa Grecu, doctor în drept

A citi lucrările lui Constantin Stere în domeniu de drept este o revelaţie

intelectuală graţie abordării complexe a problemelor şi profunzimii ideilor.

Totodată, gândirea clară, bazată pe cunoştinţe temeinice în domeniile

dreptului, filozofiei, istoriei şi sociologiei mondiale şi europene în special este

străbătută – şi aceasta pare deosebit de important – de convingerile şi

principiile profesionale ale juristului Constantin Stere. Ori un jurist, oricât de

bun, dar lipsit de calitatea preţioasă de a avea anumite principii profesionale,

nu este altceva decît un simplu meseriaş din drept. El poate cunoaşte perfect

domeniul activităţii sale, însă nici odată nu se va ridica până la nivelul

abordării sistemice, universale, a problemelor de drept. Anume aceasta o face,

şi o face cu o titanică forţă de convingere în lucrările sale Constantin Stere,

care, pe bună dreptate, poate fi considerat în domeniu de drept un ilustru

savant cu principii ştiinţifice nestrămutate. Această caracteristică este

valabilă, de fapt, şi pentru evoluţiile lui C. Stere în publicistică, sociologie,

filozofie, şi anume ea imprimă o valoare deosebita fiecărui rând apărut de sub

condeiul lui.

Cât priveşte dreptul, însăşi teza sa de licenţă în acest domeniu cu titlul

Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept - face dovadă atât

profesionalismului, cât şi principialităţii ştiinţifice a juristului Stere.

Zigu Ornea scrie: „Tema era ambiţioasă, de interes filozofico-

sociologic real, nu tocmai frecventată în literatura de specialitate, şi, de aceea,

socotită în acea vreme, chiar şi de specialişti, modernă şi foarte dificilă” (1).

412

Teza a fost susţinută de către aspirantul de 36 de ani la facultatea de

drept a Universităţii din Iaşi în faţa unei onorabile Comisii în prezenţa a peste

60 de persoane.

Să cităm din ziarul Opinia: „Teza d-lui C. Stere... a fost pentru

facultatea noastră de Drept un eveniment real şi mult aşteptat... Dl Stere,

înarmat cu o cultură superioară, a prezentat nu o banală expunere sau

compilare... Comisia examinatoare a acordat candidatului nota maximă,

exprimându-i elogii şi felicitări. Figura d-lui Stere va rămâne ca una dintre

cele mai originale, care au trecut prin universitatea noastră” (2).

Iar reporterul de la Evenimentul scria, că profesorul Tanoviceanu, în

numele comisiei examinatoare, a exprimat regretul de a „nu-i putea acorda un

titlu mai mare decît cel de licenţiat” (3).

Dar totuşi, după cum este bine ştiut, anume în baza acestei teze C. Stere

este admis ca profesor la Universitatea din Iaşi şi susţine prelegeri la dreptul

administrativ, dreptul constituţional şi filozofia dreptului. Este important a

menţiona calităţile cu totul deosebite ale lui C. Stere ca profesor universitar.

Iată amintirile unuia dintre studenţii, care au frecventat prelegerile lui

C. Stere, Demostene Botez: „Noi parcă asistam nevăzuţi la elaborarea unei

Constituţii şi la fixarea unor reguli, care trebuiau să fie de atunci înainte, nu

numai reguli pentru călăuzirea unui stat, dar şi pentru aşezarea pentru

totdeauna, în noi, în mintea şi în sufletul nostru, a unor puncte morale, după

care să ne ducem toată judecata rostului nostru între oameni. Respectul de

lege, credinţa că în ordinea legală este singura garanţie de dezvoltare a unui

stat, ca şi a indivizilor în stat, mi-au rămas de atunci ca nişte adevăruri

organice cărora mă supun ca unei religii acceptate cu încredere şi în deplină

libertate. Am fost seriile acelea de studenţi, o generaţie fericită. Ni s-a dat

credinţa în câteva adevăruri, de care nu ne îndoiam. Şi asta e o mare

uşurare...” (4). Aprecierile date de studentul Botez profesorului C. Stere

impresionează profund şi consolidează convingerea, că aspectul didactic-

instructiv al prelegerilor nu este nici astăzi unul neglijabil. În acest secol

supraîncărcat de informaţie profesorul universitar nu poare fi doar un ghid al

studentului în oceanul informaţional, deoarece nici un text citit la computer

nu va lăsa amprenta, pe care o lasă pe conştiinţa profesionala a viitorului

specialist personalitatea, spiritul, dar mai ales convingerile ştiinţifice şi

morale ale profesorului universitar, îndeosebi al celui de drept.

Să revenim dar la teza de licenţă a lui C. Stere. Alegerea temei Evoluţia

individualităţii şi noţiunea de persoană în drept nu a fost deloc una

întâmplătoare. C. Stere era însuşi o individualitate, o personalitate puternică,

integră, viguroasă şi care plătise deja o bună parte, dar, cu regret, după cum s-

a dovedit mai tîrziu, încă nu întreg tributul cerut, de regulă, de către societate

pentru dreptul de a fi un asemenea individ.

413

La limita dintre sociologie şi drept, cunoscînd perfect ambele domenii,

licenţiatul îşi propune să analizeze procesul evoluţiei individualităţii pe

parcursul dezvoltării umane, de la comuna primitivă şi până la perioada

contemporană lui, precum şi să vorbească despre originea statului şi dreptului

în general şi în special, la romani. Aşadar, de la Homo Sapiens la Declaraţia

drepturilor omului şi de la „voinţa generală” a comunei primitive, în afară de

orice viaţă politică de stat – la stat şi drept. Nici mai puţin, nici mai simplu.

E nevoie de cunoştinţe imense şi de nu mai puţin curaj ştiinţific pentru a

aborda o asemenea temă. Şi una, şi alta, le găsim la C. Stere cu prisosinţă. În

plus, aspirantul la titlul de licenţiat este condus de convingerea, că nimic mai

preţios decît persoana şi libertatea ei nu poate exista în societatea umană.

Drept rezultat, teza lui C. Stere devine un elogiu personalităţii umane, un imn

demnităţii umane, scris, ce-i drept, în limbaj juridic, dar cu o pasiune

vulcanică şi cu o nestrămutată forţă de convingere. Să ne convingem dar de

acest fapt.

C. Stere urmăreşte, în cunoştinţă de cauză, cum din Homo Sapiens,

trecînd prin stadiul de rob ca obiect al dreptului, se naşte cetăţeanul cu

drepturi depline. La baza acestei evoluţii stă munca, cooperarea socială,

apariţia proprietăţii şi, în sfîrşit, a statului şi a dreptului.

Ce este statul, dreptul, persoana juridică şi care trebuie să fie raportul

dintre stat şi cetăţean? Iată întrebările, răspunsurile la care C. Stere le

formulează clar şi fără echivoc.

C. Stere spune, că statul apare ca răspuns la necesitatea realizării unei

forme „mai superioare şi mai complicate a cooperaţiunii sociale, spre a

menţine coeziunea necesară între diferitele elemente sociale” (5). C. Stere

analizează diferite definiţii savante ale statului şi aduce, printre altele, una

frumos formulată – cea a învăţatului german Schulze: „Statul este unirea unui

popor sub o putere superi oară, spre a realiza toate scopurile comune ale vieţii

naţionale” (6). Armonios sună, nu? Dar C. Stere nu ar fi acel, pe care-1

cunoaştem, dacă nu ar adera la o altă formulă, cea a lui Rudolph von Ihering,

pe care-1 consideră „incontestabil cel mai genial dintre toţi juriştii moderni,,

(7): „Statul este forma manifestării regulate şi sigure a puterii de

constrângere, încă mai scurt: statul este organizaţia constrângerii sociale” (8).

Cu apariţia statului apare şi dreptul, despre care C. Stere spune:

„Creaţiunea cea mai importantă a formelor nouă sociale, a organizaţiunei

politice de stat, este cu siguranţă Dreptul” (9). C. Stere înţelege perfect, că

iniţial ordinea de drept este, de fapt „ordinea inegalităţii”, dar evoluând în

timp, dreptul devine treptat, după Ihering, cu care este de acord C. Stere, „un

moment de echilibru între diferite forţe sociale în luptă” (10).

Astfel, C. Stere formulează clar funcţia dreptului – de a menţine

echilibrul social şi vorbeşte în continuare despre legătura indisolubilă între

414

stat şi drept. C. Stere aderă la ideea lui Gumplowicz: „în afară de stat nu

există nici un drept, fiindcă acesta este un institut eminamente politic

(staatlich, de stat), el este carne din carnea şi sînge din sângele statului. Orice

drept este o bucată de stat - şi conţine, ca să zicem aşa, o părticică din puterea

publică a statului” (11). Pe bună dreptate, juriştii ar putea preschimba

arhicunoscuta maximă „Spune-mi, cine-ţi sunt prietenii, şi-ţi voi spune, cine

eşti tu” în una profesională, de genul „Spune-mi ce drepturi ai, şi-ţi voi spune,

din ce stat provii”. Vorba fiind, desigur, despre drepturile reale, perfect

realizabile, exercitarea cărora este garantată real.

Se ştie, că Stere acorda o atenţie deosebită problemei garanţiilor reale

ale exercitării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Astfel, adresîndu-se

studenţilor în cadrul prelegerilor la dreptul constituţional, profesorul Stere

promite studenţilor, că împreună vor studia Constituţia „... şi din punctul de

vedere strict juridic, ca să putem fi lămuriţi în ceea ce priveşte aplicarea

principiilor primordiale de drept constituţional la realităţile noastre politice”

(12). Şi nu ezită să-şi onoreze această promisiune. Vorbind, spre exemplu,

despre dreptul fiecărui cetăţean de a participa la guvernarea ţării, recunoscut

în Constituţie, profesorul Stere declara: „Dar, domnilor, recunoscînd acest

principiu, constituţia noastră îl reduce la nimic, şi îl reduce la nimic făcînd cu

neputinţă exerciţiul acestui drept în forme eficace pentru majoritatea

covârşitoare a ţării” (13). Cu altă ocazie, vorbind despre corupţionalitatea

membrilor partidelor politice, care nu poate fi stăvilită de normele

constituţionale declarative, C. Stere exclamă: „Dar ce i-ar putea împiedica?

Acea fiţuică de hârtie, pe care sunt scrise atâtea fraze splendide şi deşerte şi

care poartă numele pompos de „Constituţie”?” (14). Astfel, doar dreptul real

garantat este pentru savantul şi omul politic Constantin Stere un drept în

sensul adevărat al cuvântului şi numai în acest sens dreptul îşi poate exercita

misiunea supremă a existenţei sale în societatea umană. Care este ea?

Urmărind firul gândirii lui C. Stere, desfăşurat în teza sa de licenţă,

găsim răspuns la această întrebare: „Orice drept privat există pentru a asigura

omului un avantaj oarecare, pentru a veni în ajutor nevoilor lui, pentru a

veghea la interesele lui şi pentru a contribui la îndeplinirea scopurilor vieţii

lui” (15). Stere spune, că acestei idei Ihering îi dă, în sfîrşit o formă plastică:

„Destinatarul oricărui drept este omul” (16).

„De aci urmează, – continuă C. Stere, – ca o concluzie logică, că numai

omul, numai individualitatea omenească reală poate fi subiect al oricărui

drept. Aceasta e adevărat şi pentru aşa-numita „persoană juridică”, ai cărei

membri singuri sunt adevăratele subiecte ale dreptului” (17).

Mai mult ca atât, cînd vine vorba despre stat ca „persoană morală”. C.

Stere se întreabă: „Oare şi aici tot individul este destinatarul şi, în acelaşi

timp, subiectul dreptului?” Şi răspunde, citîndu-1 pe Ihering: „Statul nu este

415

decît însuşi individul izolat, – cuvântul lui Louis XIV: l'etat c'est moi, e just

pentru orice cetăţean – poziţia acestuia faţă cu statul poate fi regulată numai

din acelaşi punct de vedere, ca şi socotelile unui ţăran pentru bucata lui de

pămînt, cât costă exploatarea acestuia şi ce folos poate aduce. Numai, cu

siguranţă, cu o singură deosebire importantă: bucata de pământ aparţine lui

exclusiv, pe cînd pe stat el îl are în comun cu toţi ceilalţi concetăţeni” (18). C.

Stere se arată impresionat de această idee şi constată: „Mi se pare, nu poate fi

cineva mai expresiv” (19). Şi continuă: „în legătură cu schimbarea

conţinutului real al noţiunii de persoană în drept, s-a schimbat radical şi

caracterul raporturilor între cetăţeni şi stat: pe cînd în dreptul roman, cum am

văzut, cetăţenii erau, după expresia lui Ihering, „proprietatea statului cu tot ce

dînşii posedau”, – astăzi statul cu tot ce e în raport cu el, este, putem spune,

un fel de proprietate a cetăţenilor” (20). „Statul – un fel de proprietate a

cetăţenilor”... E cazul să repetăm şi noi, după C. Stere: „...nu poate fi cineva

mai expresiv”.

Şi pentru a pune punctul pe i. C. Stere afirmă: „Individualitatea

omenească, sfărîmînd toate zăgazurile „formaţiunilor istorice”, s-a ridicat atît

de sus, încât astăzi tot mecanismul juridic în e a nu mai are centrul său de

greutate, nu este decît afirmarea supremaţiei şi „autonomiei individuale”... a

avea un drept înseamnă... a te afirma pe tine însuţi, individualitate omenească,

ca scopul suprem al vieţii politice şi juridice” (21).

Omenirea a plătit scump pentru a ajunge la această stare a lucrurilor. C.

Stere scrie: „Fiecare treaptă în înălţarea personalităţii omeneşti a fost scăldată

de valuri de sînge, fiecare pietricică în clădirea – descoperită încă – a

emancipării individuale a fost cimentată cu jertfe nenumărate... Două cuvinte

ne luminează orizontul istoric: Declaraţia drepturilor omului... Drepturile

omului...” (22).

Despre formarea omului ca personalitate, ca individualitate, C. Stere

scrie : „În vremea noastră, un om ajunge tîrziu, abia dacă ajunge, la conştiinţa

de sine, formîndu-şi astfel o individualitate proprie, putînd prelucra criticeşte

conţinutul „voinţei şi conştiinţei generale,, şi emancipându-se treptat de sub

stăpânirea ei. Astfel, numai omul poate ajunge un factor conştient şi oarecum

independent în viaţa socială” (23).

Este important să spunem, că ridicînd omul ca subiect al dreptului la

nivelul de „scop suprem al vieţii politice şi juridice”, C. Stere se delimitează

aici şi în alte lucrări de concepţia individualistă extremă, susţinându-i în ideile

lor pe fondatorii psihologiei sociale germane, care considerau, că „omul izolat

este nonsens, în cazul cel mai bun un idiot” (24).

Relaţia dintre individualitate şi societate este una indispensabilă, fiecare

dintre cele două elemente ale acestei relaţii fiind condiţia existenţei celuilalt,

astfel că respectul reciproc se impune cu necesitate. În eseul său consacrat

416

unei eminente personalităţi umane şi literare, care a fost Henrik Ibsen, şi

operei acestuia, C. Stere menţionează:

„Dacă în numele individualităţii şi a demnităţii omeneşti, e legitimă

critica cea mai vehementă a „temeliilor societăţii” şi necesară revizuirea

ideilor şi a sentimentelor curente din lumea „oamenilor cumsecade” –

individualitatea, emancipată de jugul prejudecăţilor şi al minciunilor

convenţionale, trebuie să-şi supună acţiunea unor norme, conştient acceptate,

în virtutea solidarităţii omeneşti superioare, solidarităţii sociale şi solidarităţii

naţionale, întrucît dezvoltarea individualităţii nu este cu putinţă decît în cadrul

unei propăşiri sănătoase a vieţii sociale, plecînd de la împrejurările concrete,

de timp şi de loc, ale fiecărei ţări, ale fiecărui neam.

Altfel, nu putem ajunge decît la un groaznic anarhism, la pieirea

societăţii şi la ruina individualităţii, în acelaşi timp” (25).

C. Stere a anticipat întrebările celor în dezacord cu ideile lui, scriind:

„Dar... mi se va zice, poate, cruda realitate ne arată, că, de fapt,

individualitatea omenească e încă departe de triumful ei definitiv;

pretutindeni vedem că diferite restricţiuni – bazate pe deosebire de religie, de

sex, de poziţie socială – sunt puse înaintea adevărului susţinut de Ihering, că

„omul este singurul destinatar şi subiect al dreptului”... Sunt încă state, care

se numesc civilizate, dar în care nu sunt recunoscute indivizilor drepturile

cele mai elementare, chiar pur civile, fără să mai vorbim de drepturi politice,

şi pretutindeni individul e sacrificat intereselor de „creştere a bogăţiilor

naţionale” etc.

Aşa este, – recunoaşte C. Stere, – însă o dată ce gândirea omenească a

recunoscut un adevăr, el este pe jumătate realizat (26).

Calea spre realizarea definitivă a adevărului recunoscut s-a dovedit a fi

mult mai anevoioasă şi îndelungată, decît şi-a imaginat-o C. Stere, care spera,

că „...uriaşa frământare, cu care ne apropiem de sfîrşitul veacului, ne

prevesteşte momentul, cînd omul va ajunge, în sfîrşit, stăpîn netăgăduit pe

soarta şi istoria sa, supunînd idealurilor sale de fericire şi dreptate puterile

inconştiente ale evoluţiei sociale” (27).

Însă omenirea a trecut nu numai peste hotarele secolului XIX, despre care

vorbea C. Stere, dar şi peste cele ale secolului XX, constatînd că se confruntă,

în fond, cu aceleaşi greutăţi ale perioadelor de tranziţie descrise, la timpul

său, cu mult dramatism de către C. Stere: „În astfel de epoci de tranziţie, cînd

au murit vechii zei, cînd s-au stins vechile credinţe, iar zorile unui nou ideal

nu s-au aprins încă – conştiinţele obtuze şi voinţele timide fac apel la

jandarmi...

Dar nu învie morţii, nici zeii morţi, nici credinţele stinse...

Templul părăsit, altarul profanat, în jurul căruia închinătorii se adună

numai prin puterea „braţului secular”, nu pot servi de temelie vieţii morale.

417

O societate, care a ajuns în această stare morală, sau piere, se

descompune, sau caută şi găseşte alte temelii pentru viaţa ei morală pe care să

le poată primi raţiunea şi conştiinţa ei trezită” (28).

Înseamnă oare acest fapt, că „orizontul istoric luminat de Declaraţia

drepturilor omului a rămas la fel de intangibil, cum era pe timpurile lui C.

Stere? Şi mai înseamnă oare acest fapt, că marele umanist C. Stere

propovăduia nişte „visuri cele mai nebune ale utopiştilor” (29)? Cu o genială

forţă de previziune, gânditorul C. Stere ne răspunde la aceste întrebări: „...f i e

c a r e pas înspre ideal apare ca o biruinţă, ca un triumf al raţiunii şi al voinţei

omeneşti, şi acest pas singur, independent chiar de rezultatul final, merită

toate jertfele şi sforţările cerute şi dă prin sine însuşi un înţeles moral vieţii

noastre. Dar cine va îndrăzni să spună că nici un pas de asemenea natură n-a

fost făcut de atunci de cînd omenirea s-a diferenţiat de restul regnului

animal?” (30).

Starea actuală a lucrurilor în domeniul respectării drepturilor omului şi

cetăţeanului în societatea umană atestă cu certitudine faptul, că „clădirea

emancipării individuale”, despre care vorbeşte C. Stere, şi la edificarea căreia

munceşte de milenii omenirea, „tot mai rămâne încă descoperită”, prin

urmare, doar munca în continuare, în scopul realizării reale şi într-adevăr

universale a principiilor fundamentale stipulate în Declaraţia drepturilor

omului, poate conferi un „înţeles moral vieţii noastre”.

Referinţe bibliografice

1. Z. Ornea, Viaţa lui Constantin Stere, Chişinău: Universul, 2005,

Vol.I,p.218.

2. Teză în drept, Opinia, 1, nr. 46 din 24 iunie 1897 // Se citează după Z.

Ornea, Op. cit., Voi. I, p.231.

3. Evenimentul, anul V, nr.1273 din 24 iunie 1897 // Ibid., p. 231.

4. Demostene Botez, Profesorul Stere, Viaţa românească, 1937, nr.1-3, p.l49-

150//Ibid.,p. 331.

5. C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept. Studiu

sociologic şi juridic. (Teză de licenţă în drept) // C. Stere, Scrieri în cinci

volume. Cartea a V-a. în viaţă, în literatură... Studii, articole, note,

amintiri. Chişinău: Hyperion, 1991, p. 329.

6. Schulze, Einleitung in das deutshe staatsrecht, p. 116 // Se citează după

Ibid., p. 329.

7. C. Stere, Op. cit. p. 267.

8. Rudolph von Ihering, Der Zweck im Recht, Leipzig, 1884 (Zweite Auflag),

Voi. I, p. 309 // Se citează după Ibid., p. 329.

9. C. Stere, Op. cit. p. 332.

418

10. Rudolph von Ihering, Opera citată, Voi. I, p. 511 // Se citează după Ibid.,

p. 333.

11. . Dr. L.Glupowicz, Grundriss der Sociologie, Wien, 1885, p. 119-120 //

Se citează după Ibid., p. 332.

12. . C. Stere, Curs de drept constituţional, p.265 // Se citează după Z. Ornea,

Op. cit. p. 333.

13. . Ibid., p. 832 // Se citează după Ibid., p. 333.

14. . C. Stere, Din notiţele unui ipocondric II C. Stere, Scrieri, în cinci

volume. Cartea a V-a, p. 247.

15. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.

357.

16. . Rudolph von Ihering, Op. cit., Voi. 2, p.328 // Se citează după Ibid., p.

357.

17. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.

357.

18. . Rudolph von Ihering, Op. cit., Voi. I, p. 560 // Se citează după Ibid., p.

359.

19. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.

359.

20. . Ibid., p. 360.

21. .1bid.,p. 360.

22. . Ibid., p. 354.

23. . Ibid., p. 299.

24. . Bastian, Vorgeschichte der Ethnologie, 1880, p. 83 // Se citează după

Ibid., p. 300.

25. . C. Stere, Henrik Ibsen IIC. Stere, Scrieri, în cinci volume. Cartea a V-a,

p. 94.

26. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.

361.

27. . C. Stere, încercări filozofice, p. 382.

28. . C. Stere, Contele L. N. Tolstoi. Cu prilejul jubileului II C. Stere, Scrieri,

în cinci volume. Cartea a V-a, p. 115.

29. . C. Stere, Încercări filozofice, p. 382.

Ibid., p. 382-383.

Reprodus din: Constantin Stere – 140 de ani de la naştere:

Materialele Conf. Şt. Internaţionale: Ch., 2005. – P. 53-62.

419

X I C U P R I N S ( S u m a r ? )

I. Ion Druţă. Radiografia furtunii

............................................................

II. Haralambie Corbu. Triumful şi calvarul lui Constantin Stere .............

Haralambie Corbu. Vocaţia literar-artistică a politicianului

Constantin Stere....................................................................................

III. Ion Şpac. Constantin Stere bibliografiat (cuvînt de

orientare pentru elaborarea biobibliografiei

sale)............................................................

IV. Tabelul cronologic al protagonistului Constantin

Stere..........................

V. Aprecieri......................................................................................

............

VI. Iconografie (Fotografii ale familiei Stere)..............................................

VII. Bibliografie ............................................................................................

- Cărţi, broşuri, extrase ......................................................................

- Articole, studii, recenzii din reviste şi din culegeri colective..........

- Publicaţii în limba rusă.....................................................................

- Publicaţii despre viaţa şi activitatea lui Constantin Stere................

- În volume ....................................................................................

- Referinţe (articole, profiluri, recenzii…) din presa

periodică şi din volume colective ...............................................

- Documente fără anul publicării........................................................

- Documente în limba rusă.................................................................

VIII. Bibliografia iconografiei legate de numele

Stere....................................

IX. Indexuri auxiliare: De titluri, de nume, de pseudonime

şi criptonime, de materii, ş. a. ..............................................

X. Addenda...........................................................................................

.......

- Din opera

protagonistului.....................................................................

- Poporanismul....................................................................................

- „Poporul” în artă şi literatură...........................................................

- Evoluţia individualităţii ţi noţiunea de persoană în drept.

Capitolul 1.......................................................................................

- Pentru ce s-au răsculat ţăranii?........................................................

- Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere”..........................................

- Cuvîntul din urmă a Dlui C. Stere; Scrisoare pentru ţărănimea

420

basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de

Soroca.............................................................................................

- Despre protagonist ..............................................................................

- Pan Halippa. Const. Stere şi Basarabia............................................

- Ion Vasilenco. Constantin Stere: (Moştenirea noastră literară).......

- Iosif Varticean. Mai multă maturitate politică şi răspundere

Cetăţenească.....................................................................................

- Alexandru Babii. Constantin Stere de la narodnicism la

Poporanism......................................................................................

Victor Juc. Probleme moral-etice în concepţia lui Constantin

Stere..................................................................................................

- Raisa Grecu. Constantin Stere: Idei despre stat, drept şi

individualitatea umană................................................................