abuzul de poziŢie dominatĂ

ABUZUL DE POZIŢIE DOMINATĂ

Referat: Dreptul Concurenţei

GRUPA B7, AN IV

1

§ I. Partea teoretică

1. Noţiunea de poziţie dominantă, abuz de poziție dominantă

Una dintre condiţiile de bază pentru existenţa unei economii de piaţă funcţionale, alături

de libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului, o reprezintă un

mediu concurenţial nedistorsionat. Într-o economie de piaţă funcţională, respectarea normelor

privind concurenţa asigură progresul economic, apărarea interesului consumatorilor şi

competitivitatea produselor şi serviciilor.1

Din definiţia dreptului concurenţei rezultă că acesta asigură existenţa competiţiei

economice şi exercitarea loială a acesteia.2 Astfel, nu trebuie să uităm faptul că mediul

concurenţial poate fi afectat negativ de activităţile anticoncurenţiale care pot lua forma

abuzului de poziţie dominantă realizat de către agenţi economici puternici.

Normele de drept intern referitoare la abuzul de poziţie dominantă sunt de dublă

inspiraţie – comunitară şi franceză. Sancţionarea comportamentelor abuzive constituie una din

cheile de reglare atât a mecanismelor economice ale pieţei, cât şi a acţiunii universale a

principiilor echităţii şi bunei-credinţe. Aceasta, deoarece obiectivului de ordin concurenţial,

vizând protecţia pieţei libere, i se adaugă încă unul: controlul echilibrului comercial, prin

protecţia părţii mai slabe.3

Cu toate acestea, deţinerea unei poziţii dominante nu este condamnată, aceasta fiind

chiar rezultatul eficienţei activităţii desfăşurate de o întreprindere. Dacă întreprinderea îşi

foloseşte puterea pentru a înăbuşi concurenţa, aceasta este o practică anticoncurenţială,

calificată abuz. Ca urmare, abuzurile poziţiei dominante sunt condamnate de Tratatul C.E. şi

legislaţiile naţionale ale statelor membre, în România existând Legea concurenţei nr.21/1996.

O întreprindere are o poziţie dominantă, când puterea sa economică îi permite să

opereze pe piaţă fără să ţină cont de reacţia concurenţilor săi, a consumatorilor intermediari şi

finali. Rezultă că poziţia dominantă este situaţia în care una sau mai multe firme dispun de o

putere economică, ce poate obstrucţiona concurenţa pe piaţa pe care acţionează, poziţia lor

permiţând acţiuni în dispreţul legilor concurenţei, al interesului clienţilor şi al

consumatorilor. Uneori poziţia dominantă este determinată şi de conjunctura pieţei prin

absenţa unor competitori, slaba putere economică a concurenţilor, controlul resurselor,

exploatarea tehnologiei, reţele puternice de distribuţie. 4 Student: Bârsan

Elena Roxana

1 Aurelia Cotuţiu, Georgeta Valeria Sabău, Drept român şi comunitar al concurenţei, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.12 Emilia Mihai, Dreptul Concurenţei, Editura All Beck, Bucureşti, p.13 Ibidem, p. 1394 Aurelia Cotuţiu, op.cit., p.211

2

Coordonatele juridico-economice ale dominaţiei. Piaţa relevantă

Reglementarea română vizează sancţionarea utilizării abuzive a avantajului rezultat din

inegalitatea raportului de forţe, în ambele sale forme de manifestare: abuzul de poziţie

dominantă şi abuzul de dependenţă economică.

Art. 6, din Legea concurenţei nr. 21/1996 interzice folosirea în mod abuziv a unei poziţii

dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe

o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect

sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor. Se

observă că legea română nu sancţionează dominaţia unei întreprinderi, aceasta fiind în sine

licită, întrucât dominaţia unei pieţe nu conduce în mod necesar la practici nocive.5

Rezultă, aşadar, că poziţia dominantă este compatibilă cu o situaţie de concurenţă, ceea

ce se sancţionează fiind doar materializarea, concretizarea potenţialităţii de restricţionare a

concurenţei, deci exploatarea abuzivă a preeminenţei economice dobândite.6

Condiţia-premisă este delimitarea pieţei relevante, identificarea situaţiei de dominaţie

presupune mai întâi delimitarea precisă a pieţei pe care ea se exercită şi abia apoi

determinarea precisă a faptului de a domina, dominaţia putându-se manifesta în grade

variabile de intensitate.7

Spaţiul virtual al ciocnirii rivalităţilor dintre competitori şi al întâlnirii acestora cu

aşteptările consumatorilor, în acelaşi timp, spaţiu geografic concret al înfruntării dintre ofertă

şi cerere, dar şi meta-spaţiu în care toţi actorii economici – producători, distribuitori,

consumatori – sunt de fapt parteneri în realizarea aceluiaşi proiect, piaţa pertinentă are o

semnificaţie aparte în identificarea şi sancţionarea abuzurilor de poziţie de dominaţie. Atât din

perspectiva sectorială, cât şi din perspectiva geografică, piaţa relevantă se analizează potrivit

criteriilor cunoscute. Specifică identificării acestei practici anticoncurenţiale este determinarea

„părţii substanţiale a pieţei româneşti” ca arie posibilă de manifestare a dominaţiei economice.

Potrivit art. 2, alin. (2) din Regulamentul din 16 aprilie 2004 pentru aplicarea prevederillor

art.5 si art.6 din Legea concurenţei nr.21/1996, această noţiune desemnează acea parte din

teritoriul României care reprezintă piaţa relevantă afectată de comportamentul agentului

economic care abuzează de poziţia dominantă, atunci când aceasta are sau ar putea avea

consecinţe semnificative pentru economia României în ansamblu. 8

Student: Bârsan Elena Roxana

5 Emilia Mihai, op.cit., p.1376Ibidem, p.1377Ibidem, p.1408 Ibidem

3

În continuare menţionăm că poziţia dominantă se împarte în poziţie dominantă

exclusivă şi în poziţie dominantă colectivă.

Poziţia dominată exclusivă este dată de dominaţia obţinută de un singur agent economic.

Dominaţia individuală aparţine unui agent economic aflat, de regulă, în situaţie de monopol –

natural, administrativ sau legal. De asemenea, dreptul concurenţei nu face nicio deosebire în

funcţie de statutul privat sau public al operatorului aflat în poziţie dominantă. Poziţia

dominantă colectivă presupune existenţa mai multor agenţi economici. Indiciul existenţei

unei co-posesii de poziţie dominantă îl constituie faptul că, din punct de vedere economic,

întreprinderile respective se prezintă sau acţionează împreună pe o piaţă pertinentă ca o

entitate colectivă ori au posibilitatea de a adopta aceeaşi linie de conduită concurenţială.

Aceşti „mai mulţi” agenţi economici deţinători, împreună, de poziţie dominantă, fie sunt

constiuiţi într-o antantă, fie reprezintă un monopol sau un oligopol. 9

Criteriile de apreciere a dominaţiei. Studiul practicii probează că nu există un

criteriu absolut pentru determinarea poziţiei dominante după cum nu există nici macăr o listă

exhaustivă cu asemenea criterii. Dominaţia este o stare e fapt, a cărei apreciere se face

contextual. Ea constituie indiciul slăbirii concurenţei în profitul unui singur operator

economic sau unui grup restrâns de operatori economici. 10

Dintre criteriile determinării stării de dominaţie, mai simplu şi, de cele mai multe ori,

mai pertinent, este criteriul statistic, al părţilor de piaţă. Însă, se pot lua în considerare şi

combina şi alţi factori, pe care propunem să îi clasificăm după următoarele criterii: cele

interne privind întreprinderea: stabilitatea ciclurilor sale economice datorită certitudinii

privind sursele de aprovizionare şi pieţele de desfacere, independenţa datorată drepturilor de

proprietate industrială, imaginea produselor sale, capacităţile de producţie, rentabilitatea şi

avansul tehnologic, puterea financiară sau comercială a întreprinderii în mod nemijlocit sau

prin intermediul altor întreprinderi care o controlează, deţinerea unor infrastructuri, instalaţii,

sau a unor sisteme de distribuţie; într-un cuvânt mijloacele esenţiale, care-i conferă

supremaţie; şi criterii externe privind structura pieţei, între care, în primul rând, concurenţa

potenţială, în funcţie de gradul de deschidere a pieţei: dacă barierele la intrarea pe piaţă sunt

slabe, pătrunderea unor noi concurenţi devine posibilă (costuri de investiţie mici, un nivel

ridicat al inovaţiei) iar puterea întreprinderii devine vulnerabilă („contestabilă”); invers, când

se constată prezenţa unor dispozitive care limitează intrarea pe piaţă, se poate deduce


9 Ibidem, p. 14110 Ibidem

4

probabilitatea supremaţiei întreprinderii în cauză. Din aceeaşi serie de factori fac parte

monopolurile, indiferent de tipul acestora.11

Ca urmare, o întreprindere care deţine o poziţie dominantă poate să abuzeze de aceasta

pentru a-şi creşte veniturile şi pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă, atât prin slăbirea sau

eliminarea concurenţilor, cât şi prin interzicerea accesului pe piaţă a unor noi competitori.

Aceasta ar putea desfăşura acţiuni prejudiciabile pentru alţi operatori ai pieţei, prin practicarea

unor preţuri mari de vânzare sau de cumpărare sau prin acordarea unor avantaje

discriminatorii anumitor clienţi, pentru a le controla acţiunile. 12


I.2. Forme ale abuzului de poziţie dominantă

Formele abuzului de poziție dominantă sunt enumerate enunțiativ în articolul 82,

paragraful 2 din Tratatul CE. Enumerarea aceasta nu este limitativă și datorită acestui lucru

jurisprudența instanțelor europene, precum și doctrina au putut adăuga acestor forme legale și

alte forme sub care se poate exprima abuzul de poziție dominantă. În continuare ne vom referi

la aceste forme raportat nu numai la conținutul dispoziției normative evocate, ci și la

contribuția instanțelor comunitare și a doctrinei la lămurirea acestei probleme.

A. Impunerea, direct sau indirect a a prețurilor de vânzare sau de

cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare

După cum am afirmat ceva mai devreme, această formă a abuzului de poziție este

prevăzută de Tratatul CE în articolul 82, paragraful 2. În ceea ce privește prețurile

inechitabile, doctrina și jurisprudența consideră că se pot prezenta sub mai multe forme și

anume: prețuri prea ridicate, prețuri excesiv de scăzute și prețuri anormal de scăzute.

- Prețuri prea ridicate. Stabilirea prețurilor este guvernată de principiul libertății astfel

încât întreprinderea deținătoare a poziției dominante are libertatea de a-și stabili propriile

prețuri în avantajul ei , de a impune condiții drastice partenerilor de afaceri sau

consumatorilor și de a ignora constrângerile pieței. Cu toate acestea, o întreprindere

dominantă este supusă întotdeauna constrângerilor juridice și economice, fiind împiedicată să

stabilească în mod abuziv prețurile și condițiile de vânzare. În acest mod, ea este obligată să

se comporte ca o întreprindere obișnuită. Important de precizat este faptul că prețul conține

Iacob Geanina-Elena

alături de prețul de cost și un beneficiu dar problema se pune în momentul în care acest

beneficiu depășește limita rezonabilului. În concluzie, întreprinderea care se află pe o poziție 11 Ibidem12 Aurelia Cotuţiu, op.cit., p.211

5

dominantă, nu va putea pune un adaos excesiv la prețul de cost, folosindu-se de poziția sa în

cadrul pieței, deoarece fixarea unor prețuri prea mari ar însemna o manifestare a abuzului din

partea acestei întreprinderi.

În ceea ce privește noțiunea de preț abuziv, se consideră într-o opinie că acesta se

definește prin disproporția manifestată între acest preț și valoarea bunului sau serviciului

concret avut în vedere. Această metodă este una de comensurare a prețului. O altă metodă

utilizată este metoda comparativă care se manifestă prin compararea prețului suspectat ca

fiind abuziv cu celelalte practicate de alți competitori. În situația în care disproporția dintre

prețul stabilit de întreprinderea dominantă și valoarea reală a produsului este justificată, atunci

nu ne aflăm în prezența unui preț abuziv.

- Prețuri excesiv de scăzute. Prețul stabilit care este excesiv de scăzut se numește preț

predator. Acest preț este considerat abuziv atât de normele dreptului european al concurenței,

cât și de legislațiile naționale din statele membre, fiind considerat acel preț care are ca efect

excluderea de pe piață a unui operator. Jurisprudența instanțelor europene a prohibit acest

preț predator.

În mod normal, o întreprindere atunci când stabilește prețul unui produs, are

întotdeauna ca element de bază prețul de cost. Astfel, prețul de vânzare va fi superior sau cel

puțin egal cu prețul de cost. În situația în care întâlnim un preț inferior celui de cost, înseamnă

că se urmărește fie creșterea cifrei de afaceri, fie majorarea părții de piață deținută de

întreprinderea în cauză și ne aflăm în prezența unui preț predator.

Printr-o decizie pronunțată de CJCE într-o afacere denumită AKZO, s-a stabilit că este

dificil să se vorbească despre existența unui preț predator atâta timp cât reducerile de prețuri

fac parte din jocul concurenței și nu pot fi interzise ca metodă concurențială nici chiar pe o

piață dominantă. Aceste reduceri de prețuri pot fi calificate ca abuz de poziție doar dacă

practicarea lor este constantă și pe o perioadă de timp îndelungată.

- Prețuri anormal de scăzute. În anumite condiții, prețuri situate deasupra costurilor

de producție pot fi totuși considerate ca abuzive dacă sunt anormal de scăzute, iar nivelul lor

este astfel stabilit încât concurenții sunt în imposibilitate de a le face față, și practicarea lor la

acest nivel se face în scopul excluderii acestora de pe piață13.

Dreptul european al concurenței și legile naționale ale statelor membre sancționează

Iacob Geanina-Elena

astfel de prețuri dacă nu au legătură cu costurile reale ale serviciului, și dacă sunt

discriminatorii.

13 Costin, Călin M., Dreptul european al concurenței. European Law of Competition, Ed. Juridică, 2008, p. 101.

6

Costitutive pentru un abuz de structură au fost chiar comportamentele legitime în sine,

din care nu rezultă nici o exploatare a puterii de dominare de către nici o întreprindere, care

nu prejudiciază deloc sub nici un chip nici un partener. Având în vedere acest lucru, se poate

concluziona faptul că toate tipurile de clauze contractuale ar putea fi considerate ca fiind

abuzive din moment ce au ca obiect sau ca efect descurajarea intrării pe piață a unei noi

întreprinderi concurente.

- Prețuri preferențiale și acordarea de prime – avantaje discriminatorii. S-a decis

că reprezintă un abuz de poziție dominantă faptul unei întreprinderi de a deține pe piață o

valoare de 50% sau chiar mai mult, de a oferi prețuri mai scăzute clienților unui mic

concurent, în timp ce menține pentru proprii săi clienți prețuri mai ridicate pentru aceleași

produse. Existența discriminării se stabilește în momentul în care se observă că diferența de

prețuri nu este justificată de vreo situație concurențială. Tot astfel, este abuz de poziție

dominantă și instituirea unei bariere la intrarea pe piață de către întreprinderea aflată în poziție

dominantă prin ofertarea unui tarif inferior pentru același serviciu pe care îl poate oferi

acelorași consumatori dar la un preț mai ridicat unui alt concurent care dorește să penetreze pe

acea piață14.

Acordarea de prime de fidelitate de către întreprinderea dominantă clienților săi este

incriminată în jurisprudența instanțelor europene ca fiind abuz. În acest sens există și câteva

exemple, și anume Comisia CE, printr-o decizie pronunțată în afacerea Michelin la 20 iunie

2001 și TPICE s-a pronunțat într-o situație - decizia dată în cauza BPB Industries & British

Gypsum din 1 aprilie 1993.

În concluzie, această formă de abuz de poziție dominantă se caracterizează prin

impunerea prețurile ce constituie prin ea însăși o condiție comercială defavorabilă la care se

mai adaugă și alte condiții devaforabile instituie prin stipulații contrare de cele mai diferite

conținuturi, cu impact direct sau indirect asupra concurenței.

Iacob Geanina-Elena

B. Limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnologice în

dezavantajul consumatorilor

14 Costin, Călin M., Op. cit., p. 102.

7

De cele mai multe ori, aceastea se realizează prin limitările impuse furnizorilor sau

cumpărătorilor de către întreprinderea care are o poziție dominantă. Această formă a abuzului

de poziție dominantă nu implică și limitarea investițiilor. În legătură cu prevederile

paragrafului 2 al articolului 82 din Tratatul CE, constituie abuz doar limitarea producției,

comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor.

Interpretându- se această dispoziție normativă a doctrinei s- a accentuat că limitarea

comercializării făcută de către întreprinderea dominantă cu scopul eliminării de pe piață a

unor concurenți este o modalitate de practică abuzivă. Au un asemenea caracter orice refuz

direct sau indirect de vânzare ce poate rezulta chiar și din refuzul de reînnoire al contractului

sau denunțarea unui contract care duce la un refuz de aprovizionare. Astfel de comportamente

exclud accesul competitorilor pe piață. În ipoteza în care asemenea comportament provine de

la întreprinderea dominantă este calificat drept abuz.

Asemănator textului CE, legea pune în discuție așa- numitele acțiuni de secare a pieței,

de limitare artificială a activității întreprinderilor concurente, prin diverse metode, precum:

impunerea de quotas; refuzul de a furniza produse indispensabile concurenților15;cauze de

exclusivitate sau de fidelizare excesivă; acordarea de diverse avantaje comerciale, precum

rabaturi substanțiale, pe o perioadă nedeterminată ori pe o durată foarte îndelungată, doar în

ipoteza în care beneficiarii se vor aproviziona de la furnizor pentru totalitatea sau pentru cea

mai mare parte a nevoilor lor de producție. Astfel de practici limitează exercițiul general al

concurenței, creând obstacole în calea unor noi competitori sau în ceea ce privește concurenții

mai slabi.

CJCE a stabilit16 că este abuz de poziție dominantă în conformitate cu articolul 82,

paragraful 2, punctul b din Tratatul CE, limitarea de către întreprinderea dominantă a

partenerilor agreați la simplul rol de aprovizionatori ai pieței locale, interzicându- le

revânzarea produsului către alți angrosiști și permințându- le contacte doar cu detailiștii de pe

respectiva piață. În speță, clauza de interdicție a revânzării de fructe în stare verde înscrisă în

condițiile generale de vânzare de către United Brands Company îi viza pe angrosiști care

cumpărau banane pentru a le revinde după ce procesau coacerea lor în instalațiile speciale

existente în depozitele lor. Curtea a considerat ca fiind abuzivă această clauză întrucât limita

producția, comerțul și dezvoltarea tehnică în defavoarea consumatorilor.

Dominte Ana-Maria

15Emilia Mihai, Dreptul concurenței,Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p.14716Costin, Calin M., Dreptul european al concurenței- European Law of Competition, Ed. Juridica, 2008, p.104

8

Prin efectul acestei clauze se restrângea dreptul angrosiștilor de profil de a revinde bananele

cumpărate de la United Brands Company la alți angrosiști oblingându- i ca revânzarea să o

facă doar către detailiști.

Într- un alt exemplu17, Curtea a hotărât, într- o afacere, că refuzul unei întreprinderi de

a livra materii prime unui client cu care se află în concurență privitor la produsele obținute cu

ajutorul acelor materii prime, reprezintă un abuz de poziție dominantă, dacă apare riscul

înlăturării întreprinderii concurente de pe piață. Așadar, o întreprindere poate fi obligată să

încheie un contract pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea unor servicii, în eventualitatea

în care nu există nici un substitut real ori potențial al acestora. Astfel, poate să fie evidențiată

pe piață o cerere specifică potențială, constantă și regulată a consumatorilor, iar întreprinderea

în cauză are capacitatea necesară în vederea satisfacerii comenzilor pe care le- a primit.

O altă speță18 reprezentativă este cea în care Curtea a decis că strategia comercială a

întreprinderii dominante de a încheia contracte pe baza unor instrucțiuni date iar nu ca urmare

a negocierilor purtate cu partenerii de afaceri în condiții de egealitate, constituie abuz de

poziție dominantă și aceasta cu atât mai mult cu cât prin respectivele instrucțiuni se dorea

obligarea respectivilor parteneri să- și canalizeze exporturile spre destinatari sau destinații

determinate. S- a apreciat că punerea în practică a acestei metode are ca efect limitarea

comerțului în detrimentul consumatorilor.

Dominte Ana-Maria

C. Aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții

inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj

concurential

Această formă a abuzului de poziție dominantă se concretizează în discriminarea

practicată de întreprinderea aflată în poziție dominantă prin care sunt avantajați anumiți

cumpărători sau furnizori. O astfel de discriminare se poate înfățișa sub formele: (1) refuzul de

vânzare sau de prestări de servicii către anumiți competitori și (2) acordarea unora dintre

parteneri rabaturi sau de alte facilități comerciale19. Prin această reglementare se dorește a fi

sancționat abuzul prin discriminare.

Iacob Andrada-Mădălina

17 Gabriela Dragan, Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, 2005, note de curs, p.1918Costin, Calin M.,op.cit., p.10419 C. Călin M., Op. cit., p. 105

9

Dreptul concurenței – comunitar sau intern – nu sancționează discriminarea per se, ci

numai dacă aceasta constituie forma de manifestare a abuzului de putere economică.

Discriminarea abuzivă se poate realiza prin diferite modalități, de la cele mai brutale, care

urmăresc în mod explicit restrângerea concurenței, până la altele mai voalate și aparent

justificate ca, de pildă, acordarea de avantaje numai clienților vechi sau numai acelora care

acceptă unele constrângeri speciale, ca de exemplu rabaturile de fidelitate20.

Abuzul prin discriminare, care intră sub interdicția instituită de art. 82 paragraful 2, lit.

c, vizează în egală măsură pe toți concurenții, inclusiv pe aceia care sunt parteneri actuali sau

potențiali ai întreprinderii dominante, fie ei cumpărători sau furnizori21.

Consiliul Concurenței, printr-o decizie a definit conținutul sintagmelor utilizate de

lege. Astfel, condițiile inegale presupun practicarea, fără o justificare obiectivă, de către

agentul economic ce deține o poziție dominantă, a unor tratamente diferențiate față de

partenerii săi comerciali. Sintagma prestații echivalente definește existența unor parteneri deși

obligați diferit, obligațiile asumate de aceștia sunt de aceeași natură, rezultatul constituindu-l

crearea unui dezavantaj în poziția deținută pe piață de unii dintre acești parteneri în

comparație cu poziția deținută de alții22.

D. Condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către

parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în

conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor

contracte

Abuzul de poziție dominantă se poate concretiza și prin condiționarea de către

întreprinderea dominantă a încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor

prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au

legătură cu obiectul acestor contracte. Este forma de abuz incriminată prin art. 82, paragraful

2, lit. d din Tratatul C.E și analizată în doctrină ca ipoteză de interzicere a ”contractelor

cuplate” sau legate23. Întrucât vânzările legate pot fi, în anumite condiții, preoconcurențiale și

benefice pentru consumatori, acestea nu sunt prohibite per se, ci numai dacă, practicate fiind

de un operator posesor de poziție dominantă, li se dovedește inechivoc efectul nociv asupra

eficienței concurenței24. Astfel, asocierea mai multor produse sau servicii, ori a unui produs și


20 E. Mihai, Dreptul concurenței, Ed. All Beck , p. 14821 C. Călin M., Op. cit., p. 10622 E. Mihai, Op. cit., p. 14823 C. Călin M., Op. cit., p. 10624 E. Mihai, Op. cit., p. 149

10

a unui serviciu ca obiect al vânzării nu contituie, de regulă, un fapt anticoncurențial, oferta

globală fiind licită și adeseori uzitată. În acest mod, identificăm existența ofertelor în pachet

(ca de exemplu cele practicate de firmele de televiziune prin cablu) și a ofertei globale

adresată consumatorilor prin care vânzătorul propune acestora vânzarea unui produs însoțit de

un set de servicii (privind instalarea, exploatarea, întreținerea, inclusiv asigurarea pieselor de

schimb și a consumabilelor). O asemenea vânzare este în general agreată de consumatori

întrucât le oferă acestora un anumit confort și o anumită certitudine în folosința bunului

cumpărat. Raportată la normele pieței, vânzarea de acest gen este deci compatibilă atât cu

exigențele clienților, cât și cu exigențele pieței. Totuși, când această vânzare emanăde la o

întreprindere dominantă, poate avea caracter abuziv, putând fi deci calificată ca fiind

abuzivă25.

Doctrina a remarcat că în cadrul aprecierii globale, Comisia distinge între politicile

comerciale legitime ale unei întreprinderi, dar acre tind totuși să ranforseze strategiile de

excludere de cele care sunt prin ele însele abuzive și care singure trebuie să facă obiectul unei

sancțiuni.

E. Practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de

ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenților sau vânzarea la

export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor prin impunerea

unor prețuri majorate consumatorilor interni

Textul imperativ prevăzut la acest punct este alcătuit din două variante. Prima –

practicarea prețurilor excesiv de mari sau ruinător de mici – constituie o reluare, cel puțin

parțială, a interdicției înscrise la lit. A (a prezentei lucrări), efectul fiind redundant. Astfel,

această formă a abuzului de poziție dominantă este inclusă în impunerea, direct sau indirect a

prețurilor de vânzare sau de cumpărare ori a altor condiții inechitabile de tranzacționare – fie

numai și pentru că una din modalitățile de impunere a prețurilor inechitabile este însăși

practicarea lor de către dominant.

A doua variantă a acestei forme sancționează exporturile la preț de dumping realizate

de un agent economic aflat în poziție dominantă, dar numai cu condiția ca minusurile

provenite din prețurile externe să fie compensate prin practicarea unor prețuri majorate pe

piața internă. Astfel, dumpingul este interzis atunci când constituie sursa practicilor abuzive26.


25 C. Călin M., Op. cit., p. 10726 E. Mihai, Op. cit., p. 150

11

F. Exploatarea stării de dependență economică în care se găsește un

alt agent economic față de un asemenea agent sau agenți economici și care

nu dispune de o soluție alternativă în condiții echivalente, precum și

ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză

să se supună unor condiții comerciale nejustificate

Și acest text imperativ prevede două variante, ambele împrumutate din ordonanța

franceză referitoare la libertatea prețurilor și a concurenței.

Prima variantă este reprezentată de abuzul de dependență economică, care reprezintă

simpla dominație a unui partener comercial asupra altuia, mai slab, în raportul lor bilateral, în

cadrul relațiilor verticale. Pentru a se putea reține săvârșirea unui abuz de dependență

economică, e necesară îndeplinirea anumitor condiții:

a) Să existe o dependență economică.

b) Să nu existe soluție alternativă în condiții echivalente.

c) Să se manifeste o exploatare abuzivă a situației de dependență.

d) Să se producă un efect anticoncurențial sau să fie prejudiciați consumatorii.

A doua variantă este reprezentată de ruperea relațiilor contractuale pentru singurul

motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate. Această

variantă ilustrează atât abuzul de poziție dominantă, cât și abuzul de dependență economică.

Astfel, ruptura abuzivă, brutală, a unor raporturi contractuale doar pe considerentul opoziției

manifestate de co-contractant față de un tratament comercial incorect, poate fi decisă atât de

un operator aflat în poziție dominantă, cât și de un operator care nu este ”leader” pe piață, dar

care, prin ponderea sa economică, este superior partenerilor contractuali din relațiile sale

verticale27.


I.3. Definiția și criteriile generale ale abuzului

27 Ibidem, p. 151-152

12

Principiul libertății comerțului și industriei reprezintă o premisă esențială pentru

participarea neîngrădită la schimburile internaționale de mărfuri și servicii. Însă, libertatea

exercitării comerțului este limitată de interdicția de a folosi mijloace ilegale. Concurența sau

competiția în vederea atragerii clientelei trebuie să se bazeze pe capacitatea, aptitudinile și

resursele proprii. În această materie, abuzul de drept apare ca un abuz de libertatea de

concurență, exercițiul unui drept fiind exercitat în mod abuziv, avându-se în vedere, exclusiv

sau în principal, o altă finalitate decât cea urmărita de legiuitor prin edictarea normelor legale.

Altfel fiind spus, se deturnează scopul urmărit de legiuitor, dreptul fiind exercitat cu depășirea

limitelor sale intrinseci. Așa cum s-a reținut în doctrină, „libertatea de concurență are o

funcție socială și exercitarea ei trebuie să se facă în conformitate cu scopul instituției”28.

Abuzul de poziție dominantă poate fi definit ca fiind conduita unei întreprinderi

aflate într-o poziție dominantă, - indiferent de atitudinea sa subiectivă - de natură să

prejudicieze interesele consumatorilor și să împiedice realizarea în condiții normale a

competiției pe piața relevantă29.

Așa cum am menționat, pentru a ne afla în situația unui abuz de poziție dominantă, nu este

necesară dovedirea atitudinii culpabile a întreprinderii în cauză. În legătură cu această

condiție, a apărut și conceptul de abuz „automat”, statuându-se în jurisprudența comunitară că

în situația în care simpla exercitare a drepturilor recunoscute de lege este de natură să îi ofere

unei anumite întreprinderi ocazia și posibilitatea de a avea un comportament anticoncurențial,

ne aflăm în situația unui abuz „automat” care ar trebui să aibă ca urmare desființarea

privilegiilor recunoscute prin legea națională30.

Pe de altă parte, mai este necesar ca abuzul să falsifice concurența și să afecteze economia. Cu

alte cuvinte, practica anticoncurențială trebuie să atingă o anumită amplitudine și să fie

susceptibilă de a crea un efect negativ de impact asupra pieței.

Astfel cum reiese din însăși definiția dată abuzului de poziție dominantă, prin efectuarea unor

anumite activități se aduce atingere intereselor consumatorilor ori se prejudiciaza interesele

acestora. Pentru a ne afla în situația unui astfel de abuz este necesar ca practicile abuzive ale

operatorului economic care se află într-o poziție dominantă să aibă ca obiect sau să poate avea

ca efect, nu doar afectarea comerțutlui ci și prejudicierea consumatorilor.

Lupu Paula Alina

Pentru identificarea exercițiului abuziv al poziției dominante, trebuie avute în vedere,

în principal, următoarele criterii:

28 Yolanda Eminescu, Concurența neleală, Editura Lumina Lex, București, 1995, p. 36;29 Emilia Mihai, Dreptul concurenței, Editura All Beck, București, 2004, p. 152;30 Emilia Mihai, op.cit, p. 153;

13

a) conduita operatorului economic vizează eliminarea unuia sau a unora dintre

concurenți, sau chiar a întregii concurențe, ori este suspectibilă de a avea un asemenea

efect;

b) prin aceasta conduită, întreprinderea profită de poziția sa dominantă pentru a-și

procura, în detrimentul altor concurenți sau al consumatorilor, un avantaj pe care nu l-

ar fi obținut dacă s-ar fi conformat practicilor legale; se consideră că avantajul este

anormal, nefiresc dacă riscurile pe care le suportă agentul economic sunt

disproportionat de mici în raport cu beneficiile dobândite.

Lupu Paula Alina

I.4. Monopolul

Monopolul este o consecințã a dominației exclusive a unor agenți economici. Acesta

genereazã efecete în rândul consumatorilor în ceea ce priveşte prețurile şi calitatea mãrfurilor.

Astfel, într-o piațã monopolistã clienții ajung sã plãteascã pe un produs de calitate inferioarã

un preț mult mai mare decât valoarea realã a mãrfii.

Un alt efect al monopolismului este acela al destabilizãrii funcționalitãții relațiilor economice

de piațã, dictând condițiile economice ale operațiunilor comerciale, anihileazã posibilitatea

negocierilor libere a schimbului de valori materiale.31

Încercãrile de ocrotire a consumatorilor împotriva practicilor restrictive de concurențã

au existat atât în Antichitatea Romanã când s-au instituit mãsuri prohibitive şi sancționatoare

a comerțului cu cereale (Lex Julia de annona şi constituția împãratului Zenon din 483), cât şi

în Evul Mediu, în timpul domniei regelui Eduard al VI-lea al Angliei, când se dorea

înlãturarea înțelegerilor dintre negustorii din acelaşi sector economic, care provocau majorãri

nejustificate a prețurilor produselor lor. De asemenea, la 2 iulie 1890, în S.U.A. a fost

adoptatã Legea Sherman ce prevedea sancțiuni pecuniare precum şi pedeapsa cu închisoarea

persoanelor participante la acțiunile monopoliste. Tot în S.U.A., pe 26 septembrie 1914 a fost

adoptatã legea prin care s-a înființat Comisia Federalã de Comerț (The Federal Trade

Comission), un organ administrativ central cu rol în investigarea şi urmãrirea faptelor de

monopolism ale agenților economici. Legi referitoare la monopoluri, practici comerciale

restrictive şi pentru protecția împotriva abuzurilor de putere economicã au fost adoptate mai

apoi şi în Anglia, Franța, Germania şi Belgia.

Radu Simona Adina

Dispoziții antimonopoliste din dreptul nord-american se regãsesc în Tratatul

Comunitãții Europene a Cãrbunelui şi Oțelului (Tratatul C.E.C.A.) şi ulterior în Tratatul

Comunitãții Economice Europene (Tratatul C.E.E.) . Reglementãrile antimonopoliste ale

31 Aurelia Cotuțiu şi Georgeta Valeria Sabãu- Drept român şi comunitar al concurenței, Ed. CHB, p.222

14

C.E.E. prezintã un regim juridic general, dar şi unul special aplicabil practicilor restrictive de

competiție.

La 5 decembrie 1980, Adunarea Generalã a Organizației Națiunilor Unite a adoptat

“Codul de conduitã asupra prcticilor comerciale restrictive” având ca scop creşterea eficienței

comerțului international şi a progresului social în țãrile în curs de dezvoltare, țel realizat prin

nepermiterea practicilor comerciale restrictive de a împiedica obținerea avantajelor tãrilor în

curs de dezvoltare.

Legislația românã a cunoscut douã etape importante, şi anume: o etapã anterioarã

regimului communist guvernatã de dispozițiile Decretului nr.2173/1937 pentru reglementarea

controlului cartelurilor şi o etapã ulterioarã regimului comunist, începutã o datã cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãților de stat în regii autonome şi

societãți comerciale.

În ceea ce priveşte reglemetãrile naționale actuale, actele normative de bazã sunt

reprezentate de Legea concurenței nr. 21/1996 şi Legea monopolului nr. 31/1996, cãrora li se

alãturã şi reglementãrile Convențiilor multilaterale semnate de România, cum ar fi : Acordul

cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb şi a aranjamentelor agricole bilaterale

încheiat la Geneva la 10 decembrie 1992 şi ratificat prin Legea nr. 19 din 16 aprilie 1993,

Acordul European încheiat la Bruxelles între România şi Comunitãțile Europene, ratificat

prin Legea nr. 20 din 6 aprilie 1993, Acordul interimar privind comerțul şi aspectele legate de

comerțul dintre România şi Comunitatea Economicã Europeanã şi Comunitatea Europeanã a

Cãrbunelui, ratificat prin Legea nr. 16 din 29 martie 1993.

Noțiunea de monopol natural este cunoscutã de doctrinã şi legislație, în doctrina

economicã considerându-se cã “ în unele cazuri este mai eficient sã existe o singurã firmã

într-o ramurã şi nu mai multe. Dacã prin apariția mai multor firme costurile totale s-ar mãri

comparativ cu situația în care ar exista una singurã, atunci firma respectivã se apreciazã cã

este un monopol natural. Cu alte cuvinte, dacã procesul de producție este caracterizat de

fenomenul economiilor de scarã, atunci costul mediu este în permanent descrescãtor, ceea ce

face ca o singurã firmã sã poatã realiza orice nivel al producției la costuri mai mici decât în

cazul în care ar fi mai multe firme pe piața respectivã. În consecințã, apariția concurenței pe o

piațã de tip monopol natural nu este o soluție eficientã, deoarece ar duce la creşterea

prețurilor”. 32

Radu Simona Adina

32 Gh. Oprescu, Despre monopoluri şi monopoluri naturale, articol publicat în revista Profil- Concutențã, nr.1. octombrie-decembrie, 1998, p.34-35 apud Aurelia Cotuțiu şi Georgeta Valeria Sabãu, Drept român şi comunitar al concurenței, Ed. CHB, p. 225

15

Conform legislației, monopolul natural este caracteristic situației în care o activitate de

producție sau servicii nu se poate realiza cu eficiențã normalã din cauza necesitãții unei

tehnologii specifice sau a unor investiții de capital ce implicã costuri ridicate.

De asemenea, legislația românã cunoaşte şi noțiunea de monopol de stat, Legea nr 31/1996

considerând cã prin monopol de stat se întelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al

agenților economici cu capital de stat şi privat, inclusiv producãtori individuali.

Potrivit art. 2 din Legea 31/1996, constituie monopol de stat urmãtoarele tipuri de activitãți :

a) fabricarea şi comercializarea armamentului, munițiilor şi explozibililor;

b) producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conțin

substanțe stupefiante;

c) extracția, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor prețioase şi a

pietrelor prețioase;

d) producerea şi emisiunea de mãrci poştale şi timbre fiscale;

e) fabricarea şi importul, în vederea comercializãrii în condiții de calitate, a alcoolului şi

a bãuturilor spirtoase distilate;

f) fabricarea şi importul, în vederea comercializãrii în condiții de calitate, a produselor

din tutun şi a hârtiei pentru țigarete;

g) organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu mizã, directe sau disimulate;

h) organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.

Nu reprezintã monopol de stat fabricarea bãuturilor alcoolice în gospodãriile

personale pentru consum propriu.

Administrarea monopolurilor de stat în țara noastrã se face de cãtre Ministerul

Finanțelor, iar exploatarea activitãților constituind monopol de stat se face de cãtre agenții

economici cu capital de stat şi privat, inclusiv de cãtre producãtorii individuali, pe bazã de

licențã eliberatã de Ministerul Finanțelor, cu avizul ministerului de resort sau a Bãncii

Naționale a României în cazul metalelor şi al pietrelor prețioase. Prețurile şi tarifele maxime

la produsele şi serviciile ce intrã în sfera monopolului de stat sunt supravegheate de Guvern,

cu avizul Consiliului Concurenței.

Controlul respectãrii regimului legal al activitãților din domeniul monopolului de stat

se exercitã de cãtre organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor. În vederea exercitãrii

controlului, ministerele de resort şi, dupã caz, autoritãțile publice interesate vor comunica, la

solicitarea Ministerului Finanțelor, lista cu specialiştii agreați pentru activitãțile ce intrã în

sfera monopolului de stat. 33

Radu Simona Adina

33 Aurelia Cotuțiu şi Georgeta Valeria Sabãu, op. cit., p.228

16

I.5.Regimul sancţionator

Întregul sistem de sancţiuni civile, administrative şi penale, analizat în materia

antantelor se rgăseşte şi în ceea ce priveşte răspunderea pentru abuz de poziţie dominantă.34

Se impune însă o scurtă analiză a dispoziţiilor art. 7 din Legea concurenţei nr.

21/1996, corolar al regimului sancţionator aplicabil abbuzului de poziţie dominantă, dar şi

sursă de confuzii. Textul prevede că dacă, prin măsurile luate şi prin sancţiunile aplicate de

Consiliul Concurenţei unui agent economic care a abuzat de poziţia sa dominantă, nu se

obţine restabilirea situaţiei şi prevenirea repetării abuzului, Consiliul Concurenţei, pentru

motiv de afectare gravă a unui interes public major, poate cere în justiţie ordonarea unor

măsuri adecvate pentru lichidarea poziţiei dominante pe piaţă agentului economic respectiv.

Sesizată cu o asemenea cerere, insanţa competentă (Curtea de Apel Bucureşti) poate dispune:

a) Invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul cărora se

exploatează abuziv poziţia dominantă;

b) Invalidarea actului sau a actelor de realizare a unei concentrări creatoare de poziţie

dominantă (prin ipoteză, autorizată în prealabil de însuşi Consiliul Concurenţei), chiar

atunci când prin actul sau actele juridice în cauză s-ar fi constituit o nouă persoană

juridică;

c) Limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă;

d) Vânzarea de active;

e) Restructurarea prin divizare a agentului economic.

Prin măsurile precizate de lege se urmăreşte restaurarea disciplinei concurenţiale, atât de

necesară în starea actuală a economiei româneşti, caracterizată prin echilibrul fragil al

mecanismelor pieţei. Oricând expuse riscurilor de perturbare datorate abuzurilor

comportamentale comise de agenţi economici puternici.

Originalitatea legii române faţă de modelul comunitar şi cel francez constă în faptul că

aplicarea acestor sancţiuni nu se realizează pe cale administrativă, ci constituie atributul

exclusiv al instanţei, începând cu constatarea nulităţii actelor juridice prin care s-a exprimat

abuzul şi terminând cu desfiinţarea puteruu de piaţă a întreprinderii autoare a practicilor

anticoncurenţiale. Consiliul Concurenţei poate doar să solicte în justiţie luarea uneia sau alteia

dintre măsurile respective (cu specificarea expresă a măsurii sau măsurilor solicitate). Într-

adevăr, recursul la justiţie poate oferi operatorilor implicaţi o serie de garanţii nu numai în

plan procesual, ci şi în sensul evitării unor imixtiuni administrative, posibil disproporţionate,

Nedelcu Ramona Alexandra

34 Emilia Mihai, Dreptul concurenţei, Editura All Beck, 2004, p.156.

17

în activitatea agenţilor economici.

Analizând textul, trebuie să remarcăm că severitatea legii nu este decât aparentă, deoarece

intervenţia justiţiei esre condiţionată de probabrea35de către Consiliul Concureţei a gravei

afectări a unui interes public major, deifinit la alin. (5) al art. 7 prin termeni mult prea generici

ca să poată constitui un instrument de lucru eficient: securitatea publică36, pluralitatea de

agenţi economici independenţi37, bunăstarea consumatorilor38 şi regulile prudenţiale39. În

absenţa unor criterii certe de determinare a conţinutului acestor sintagme, la adăpostul

oricăreia dintre ele se poate adopta orice soluţie şi se poate manifesta oricea arbitrariu. În plu,

potrivit alin. (3) nici una din măsurile enumerate de text nu poate fi luată decât cu îndeplinirea

altor două condiţii: să fie evitată orice creştere a preţurilor şi să nnu fie afectată executarea de

către agentul economic în cauză a obligaţiilor asumate faţă de terţi. or, de pildă, în ipoteza

abuzului de poziţie dominantă prin practicarea unor preţuri sub costuri, nu vedem cum ar

putea fi respectată prima dintre aceste condiţii, iar în cazul discriminării abuzive sau al unor

forme abuzive de vânzare legată, nu ar putea fi respectată cea de a doua condiţie şi, uneori,

nici prima. De altfel, ciar unele dintre sancţiunile prevăzute de lege conţin în germene

potenţialitatea creşterii preţurilor sau/şi atingerii intereselor unor terţi contractanţi cum ar fi

limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă vânzarea de active sau divizarea întreprinderii. În

concluzie, fiabilitatea juridică a mecanismului conceput prin art. 7 din lege este îndoielnică.40

Caz practic:

Orange, Vodafone şi Romtelecom, au fost investigate pentru posibil abuz de pozitie

dominantă din 2006.

Operatorul de telefonie fixa NetMaster Communications a apelat în 2006 la Consiliul

Concurenţei acuzând operatorii majoritari din piaţa - Orange, Vodafone si Romtelecom - de

practici anticoncurenţiale în privinţa obligaţiilor de interconectare. Autoritatea a deschis în

acest caz trei investigaţii separate, dar a finalizat anchetele doar în cazul celor doi operatori de

telefonie mobilă.


35Ibidem,p.15736 Prin securitate publică se înţelege ordine constituţională, şi în general, ordinea de drept. Menţionăm că în dreptul comunitar se consideră că securitatea publică priveşte producţia şi comerţul cu arme, muniţii şi materiale de război, precum şi ordinea publică, spnptatea publică şi securitatea aprovizionării.37 Pluralitatea de agenţi economiciindependenţi este de natură să garanteze caracterul concurenţial al pieţei, condiţie esenţială a ordinii economice.38 Bunăstarea consumatorilor este indiscutabil corolarul unei oridini economice spnptoase, dar parametrii să multipli şi, adeseori, deşi se înregistrează pierderi sub un aspect, acestea sunt compensate sub un altul, ca de pildă în raportul preţ/calitate, confort în untilizare, service, facilităţi etc.39 Sintagma „reguli prudenţiale” semnifică, potrivit interpretării din dreptul cominitar, regularitatea operaţiunilor financiare şi condiţiile lor de solvabilitate.40 Emilia Mihai,op. cit, p. 179.

18

În cazul Orange si Vodafone, posibilul abuz de poziţie dominantă era legat de interzicerea

accesului operatorului Netmaster la serviciul de terminare a apelurilor internaţionale si a celor

naţionale (care provin din reţelele altor operatori naţionali) în reţelele celor doi operatori de

telefonie mobilă. În privinţa companiei Romtelecom, posibilul abuz vizează refuzul de

acordare a accesului în reteaua sa operatorului de telefonie fixa reclamant.

Dacă cei doi mari operatori de telefonie mobilă vor fi sancşionaţi, cuantumul amenzii ar

putea ajunge până la 10% din cifrele de afaceri pe anul anterior sancţiunii (2010, în acest caz).

Conform datelor de la Ministerul de Finanţe, Orange a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de

peste 1,04 miliarde euro şi un profit net de 270,6 milioane euro. De cealaltă parte, Vodafone a

raportat anul trecut o cifră de afaceri de 929,4 milioane euro şi un profit net de peste 244,4

milioane euro.41


I.6.Prescripția în materia aplicării de sancțiuni

Regulile în materie de prescripție care erau prevăzute – în trecut – în Regulamentul

(CE) nr. 2988/74 din 26 noiembrie 1974 sunt, în prezent, încorporate în Regulamentul (CE)

nr. 1/2003, în cadrul unui sistem de competențe paralele. Cu toate acestea, a fost necesar să se

adauge la actele susceptibile să ducă la întreruperea cursului prescripției, actele de procedură

autonome efectuate de o autoritate din domeniul concurenței a unui stat membru.

În consecință, prin articolul 25 din Regulament, s-a reglementat prescripția în această

materie a aplicării sancțiunilor, potrivit căreia competențele conferite Comisiei de a aplica

amenzi se supun următoarelor termene de prescripție:

a) trei ani în cazul încălcării dispozițiilor privind solicitările de informații sau

desfășurarea inspecțiilor;

b) cinci ani în cazul celorlalte încălcări.

Termenele de prescripție curg din ziua în care se comite încălcarea, însă, în cazul unor

încălcări continue sau repetate, acestea se calculează din ziua încetării încălcării.

Cursul de prescripție pentru aplicarea amenzilo sau penalităților cu titlu cominatoriu

este întrerupt de orice act al Comisiei sau al autorității de concurență a unui stat membru în

scopul examinării sau investigării unei încălcări. Întreruperea produce efect de la data la care

actul este notificat cel puțin unei întreprinderi sau asociații de întreprinderi care a participat la

încălcare. Actele care întrerup termenul de prescripție includ, în special, următoarele:

Fânaru Mihaela-Maria

41 http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-8301025-orange-vodafone-vinovate-abuz-pozitie-dominanta-consiliul-concurentei-anunta-marti-sanctiuni-vor-aplicate-celor-doi-operatori.htm

19

http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-8301025-orange-vodafone-vinovate-abuz-pozitie-dominanta-consiliul-concurentei-anunta-marti-sanctiuni-vor-aplicate-celor-doi-operatori.htm

http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-8301025-orange-vodafone-vinovate-abuz-pozitie-dominanta-consiliul-concurentei-anunta-marti-sanctiuni-vor-aplicate-celor-doi-operatori.htm

a) solicitări de informații în scris de către Comisie sau de către autoritatea de

concurență a unui stat membru;

b) autorizații scrise de desfășurare a inspecțiilor emise pentru reprezentanții săi

oficiali de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a unui stat membru;

c) inițierea procedurilor de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a

unui stat membru;

d) comunicarea privind obiecțiunile de către Comisie sau de către autoritatea de

concurență a unui stat membru.

Întreruperea termenului de prescripție produce efecte pentru toate întreprinderile sau

asociațiile de întreprinderi care au participat la încălcare. Deși întreruperea determină

curgerea unui nou termen de prescripție, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din regulament,

termenul de prescripție expiră cel mai târziu în ziua în care o perioadă egală cu dublul

termenului de prescripție s-a scurs fără să se fi aplicat o amendă sau penalități cu titlu

cominatoriu de către Comisie.

Termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu

cominatoriu se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acțiuni pendinte

la Curtea de Justiție.

În ceea ce privește prescripția pentru executarea sancțiunilor, regulamentul stabilește

un termen de 5 ani pentru punerea în aplicare a deciziilor luate în temeiul art. 23 și 24 –

amenzilor și penalităților -, termen care începe să curgă de la data la care decizia devine

definitivă.

Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor poate fi întrerupt:

a) prin notificarea unei decizii de modificare a cuantumului inițial al amenzii sau al

penalităților cu titlu cominatoriu sau de refuzare a unei cereri de modificare;

b) prin orice act al Comisiei sau al unui stat membru care acționează la cererea

Comisiei, în scopul executării silite a amenzii sau penalităților cu titlu cominatoriu.

Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor se suspendă:

a) pe perioada în care se poate efectua plata;

b) pe perioada în care executarea silită a plății este suspendată în temeiul unei

hotărâri a Curții de Justiție42.

Realizator: Fânaru Mihaela-Maria

42 Giorgiu Coman, Concurența în dreptul intern și european, Ed. Hamangiu, București, 2011, pp. 312 – 313.

20

I.7.Aspecte procedurale

Conform Legii nr.21/1996, Consiliul Concurenței are competența de a efectua

investigații cu privire la abuzul de poziție dominantă. În acest sens, art.40 dispune că, la

primirea unei cereri sau plângeri denunțând, respective acuzând o practică anticoncurențială,

Consiliul Concurenței examinează dacă aceasta prezintă suficient temei de fapt și de drept

pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigații. Consiliul Concurenței dispune

efectuarea de investigații: din oficiu sau la cererea unei persoane fizice sau juridice afectate

în mod real și direct prin încălcarea prevederilor privind abuzul de poziție dominantă.

Dacă cererea sau plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei

investigații, Consiliul Concurenței o respinge, comunicând decizia în scris autorului, cu

precizarea motivelor, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau a plângerii. Decizia

de respingere va fi precedată de ascultarea argumentelor reclamantului în fața comisiei

Consiliului care coordonează compartimentul de specialitate implicat.

Dispunerea pornirii unei investigații este urmată de numirea unui raportor responsabil

pentru întocmirea raportului asupra investigației, comunicarea lui părților în cauză, primirea

observațiilor și prezentarea raportului în Plenul Consiliului Concurenței, dacă este cazul.

Raportorul desemnat instrumentează toate actele procedurii de investigație, propunând

Consiliului dispunerea măsurilor care sunt de competența acestuia.

Atunci când, în urma declanșării unei investigații, se constată că aceasta nu a condus

la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de

măsuri sau sancțiuni de către Consiliul Concurenței, acesta, prin ordin al președintelui, va

putea închide investigația și va informa de îndată părțile implicate.

În cazul în care investigația s-a declanșat ca urmare a unei plângeri, procedura de investigație

necesită audierea agenților economici participanți la abuzul de poziție dominant, obiect al

investigației; audierea este dispusă de președintele Consiliului Concurenței; acesta poate

desemna și experți și poate admite audierea autorului plângerii sau al reclamației, la cererea

acestuia, precum și a oricărei persoane fizice sau juridice care declară că deține informații

relevante pentru stabilirea adevărului în cauza investigată.

După audierile dispuse și, dacă este cazul, admise și după examinarea părților asupra

raportului de investigație, Consiliul Concurenței poate decide: încetarea practicilor

anticoncurențiale constatate, formularea de recomandări, impunerea părților de condiții

speciale și alte obligații, aplicarea de amenzi agenților economici. Înainte de emiterea unei

Rusu Irina Aspazia

21

astfel de decizii, Consiliul poate impune -printr-o decizie privind măsuri interimare- agenților

economici implicați luarea oricărei măsuri pe care o consideră necesară în scopul restabilirii

mediului concurențial și repunerii părților în situația anterioară.

În realizarea investigațiilor, precum și a atribuțiilor conferite de lege, inspectorii de

concurență pot solicita agenților economici sau asociaților de agenți economici, informațiile și

documentele care le sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și pot stabili

termene până la care aceste informații și documente să fie furnizate.

Inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii, în conformitate cu prevederile art.

37, doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu

autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele tribunalului în a cărui

circumscripţie sunt situate locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta.

Când aceste locuri sunt situate în circumscripţiile unor tribunale diferite şi acţiunea trebuie

desfăşurată simultan în fiecare dintre ele, oricare dintre preşedinţii tribunalelor competente

poate emite o încheiere unică. Încheierea astfel dată poate fi atacată cu recurs la curtea de apel,

însă, recursul nu este suspensiv de executare.

Inspecția și actele pe care le cuprinde se efectuează sub autoritatea și sub controlul

judecătorului care le-a autorizat. Judecătorul poate inspecta locurile supuse intervenției,

putând decide în orice moment suspendarea sau încetarea inspecției. Oricare ar fi

împrejurările, inspecția nu poate începe înainte de orele 8.00 sau după orele 18.00 și trebuie

efectuată în prezența ocupantului locului sau a reprezentantului sau; numai inspectorii de

concurență, ocupantul locului sau reprezentantul său pot lua cunoștință de piese și documente

înaintea ridicării acestora.

Rusu Irina Aspazia

22

§II. Cadrul legal

II.1. Legislaţia concurenţei în dreptul intern

Art.6 [Abuzul de poziţie dominantã] din Legea concurenţei 21/1996 43

“(1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a

unei poziții dominante deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia.

Aceste practici abuzive pot consta în special în:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a unor prețuri inechitabile de vânzare ori de

cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare și refuzul de a trata cu anumiți

furnizori ori beneficiari;”

Spre deosebire de conţinutul primului exemplu al art. 82 CE textul românesc conţine

douã variante, dintre care prima este identicã în fond cu modelul comunitar. Practicile

inechitabile- fie cã sunt prea ridicate, fie cã sunt dinpotrivã, exagerat de scãzute- impuse într-o

manierã abuzivã, dezvãluie strategia unei intreprinderi imunã la concurenţã, de a urmãri

exclusiv maximizarea profiturilor sale.44

Impunerea preţurilor sau tarifelor înseamnã practicarea lor nu ca urmare a unei

negocieri, ci prin forţarea clienţilor, consumatori intermediari sau finali de a plãti un preţ în

care nu se reflectã raportul preţ/calitate şi nici nu este rezultatul dintre cerere şi ofertã.

Impunerea clauzelor neechitabile este acea atitudine prin care agentul economic dominant

obligã pe propii clienţi ori chiar pe concurenţi ai sãi sã accepte anumite obligaţii pe care

aceştia nu le-ar accepta dacã s-ar afla pe picior de egalitate, elementul important în aceastã

situaţie fiind aspectul împovãrãtor a respectivei obligaţii.

În acelaşi timp, un agent economic care are o poziţie dominantã, de pe care, aşa cum

am precizat, poate acţiona fãrã teama de concurenţã, poate refuza de a contracta cu anumiţi

agenţi economici care pot fi concurenţi sau clienţi, ori chiar persoane fizice. Dacã refuzul de a

încheia un contract, indiferent de natura sau forma acestuia, este exprimat faţã de un

beneficiar al produselor sau serviciilor sale, fãrã a exista o motivare economicã sau, poate, o

motivare în ceea ce priveşte bonitatea acestuia, agentul economic dominant încalcã grav

legea, deoarece lipsa relaţiilro economice între cei în cauzã poate avea consecinţe negative pe

pieţele din aval, dacã nu se poate vorbi de o alternativã rezonabilã din perspectiva consturilor

pentru beneficiar.45

“b) limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul

consumatorilor;”

43 Art.6 din Legea nr.21 din 10 aprilie 1996 a fost modificat prin art.4 din OUG nr.75/201044 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag. 144;45 Cristina Butac “Legislaţia concurenţei”, Ed. All Beck, 2005, pag. 98-99 ;

23

Similar textului CE, legea punea în chestiune aşa numitele acţiuni de secare a pieţii, de

limitare artificialã a activitãţii intreprinderilor concurente, prin diverse modalitãţi, cum ar fi:

impunerea de quotas; refuzul de a furniza produse indispensabile concurenţilor; clauze de

exclusivitate sau de fidelizare excesivã; acordarea de diverse avantaje comerciale, cum ar fi

unele rabutãri substanţiale, pe o perioada nedeterminatã ori pe o perioadã foarte îndelungatã,

cu condiţia ca beneficiarii sã se aprovizioneze de la furnizori pentru totalitatea sau cea mai

mare parte a nevoilor lor de producţie. Asemenea practici limiteazã exerciţiul general al

concurenţei, creând, mai cu seamã când deja existã diverse bariere la intrarea pe piaţã,

obstacole cvasiinsurmontabile în calea unor competitori sau în ceea ce priveşte menţinerea

concurenţilor mai slabi.46

“c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații

echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurențial;”

Crearea unui dezavantaj în poziţia concurenţialã poate fi un alt efect al practicii

anticoncurenţiale în forma abuzului de poziţie dominantã, atunci când agentul economic

dominant aplicã condiţii discriminatorii la prestaţii echivalente, în relaţiile economice. Pe

toate verigile unei pieţe trebuie sã se manifeste concurenţa, respectiv producţie, distribuţie

etc., iar eliminarea concurenţei pe una din aceste pieţe se resimte şi pe celelalte. Pentru a

concura în mod onest, agenţii economici trebuie sã aiba şanse egale de acţiune. Acest

principiu este înfrânt dacã agentul economic dominant, exercitând o putere discreţionarã,

stabileşte şi impune condiţii discriminatorii faţã doi sau mai mulţi agenţi economici care au

obligaţiisimilare faţã de cel dominant, dar unii sunt trataţii preferenţial, în dauna celorlalţi,

fãrã ca în cauzã sã existe raţiuni economice.47

“d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații

suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură

cu obiectul acestor contracte;”

Ceea ce se vizeazã de aceastã datã, în mod similar dispoziţiilor art. 82 lit.d CE, sunt

aşa- numitele contracte cuplate sau legate. Întrucât vânzãrile legate pot fi, în anumite condiţii,

proconcurenţiale şi benefice pentru consumatori, ele sunt prohibite per se, ci numai dacã,

practicate fiind de un operator posesor de poziţie dominantã, li se dovedeşte inechivoc efectul

nocivasupra eficienţei concurenţei.

Spre exemplu, Consiliul Concurenţei român a aplicat dispoziţiile art.6 lit.d din Legea

nr.21/1996 unui agent economic pentru condiţionarea încheierii unor contracte, atât de

achiziţionarea unor accesorii inutile, cât şi de încheierea unor alte contracte, distincte, pentru

46 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag. 147;47 Cristina Butac “Legislaţia concurenţei”, Ed. All Beck, 2005, pag. 102;

24

asigurarea service-ului în perioada de garanţie şi postgaranţie, cuprinzând, la rândul lor, alte

clauze abuzive.48

“e) practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, în scopul

înlăturării concurenților, ori vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea

diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni;”

Textul imperativ prevãzut la acest punct este alcãtuit din douã variante. Prima-

practicarea preţurilor excesiv de mari sau ruinãtor de mici- constituie din punctul nostru de

vedere, o reluare- cel puţin parţialã- a interdicţiei înscrise la lit.a, efectul fiind redundant.

Enunţul de la lit.a, cu un caracter mai general, acoperã în mod cert situaţiile vizate la lit.e, fie

şi numai pentru cã una din modalitãţile de impunere a preţurilor inechitabile este însãşi

practicarea lor de dominant.

Cea de-a doua variantã de la lit.e sancţioneazã exporturile la preţ de dumping realizate

de un agent economic aflat în poziţie dominantã, dar numai cu condiţia ca minusurile

provenite din preţurile externe sã fie compensate prin practicarea unor preţuri majorate pe

piaţa internã. Aşadar, dumpingul este interzis de legea concurenţei doar când conduce la

impunerea unor preţuri excesive, doar când constitue sursa practicilor abuzive interzise la lit.a

şi e prima ipotezã! Este deci firesc sã derivãm concluzia cã, de fapt nu practicile de dumping

sunt sancţionate, ci practicile de impunere a preţurilor .49

“ f) exploatarea stării de dependență în care se găsește o altă întreprindere față de o

asemenea întreprindere sau întreprinderi și care nu dispune de o soluție alternativă în

condiții echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că

partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.;”

Aceste text imperativ prevede douã variante, ambele împrumutate din Ordonanţa

francezã referitoare la libertatea preţurilor şi a concureţei.

1. Abuzul de dependenţã economicã este o noţiune introdusã în dreptul francez prin

ordonanţa din 1986 şi preluatã la rândul sãu din legislaţia germanã, care reglementeazã asa

numita “poziţie dominantã relativã”. Aceasta exprimã simpla dominaţie a unui partener

comercial deasupra altuia mai slab, în raportul lor bilateral, în cadrul relaţiilor verticale.

Includerea în Legea 21/1996 a abuzului de dependenţã economicã ca modalitate a

abuzului de poziţie dominantã constituie (ca şi în alte situaţii) o inadvertenţã datoritã

confuziei privind aceste noţiuni. Chiar şi în prezenţa acestei inadvertenţe a legii pentru a se

putea reţine sãvârşirea unui abuz de dependenţã economicã este necesar îndeplinirea

urmãtoarelor condiţii: sã existe o dependenţã economicã; sã nu existe soluţie alternativã în

48 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag.149;49 Emilia Mihai “ Dreptul concurenţei”, Ed. CH. Beck, 2004, pag.149-150;

25

condiţii echivalente; sã se manifeste o exploatare abuzivã a situaţiei de dependenţã; sã se

producã un efect anticoncurenţial sau sã fie prejudiciaţi consumatorii.

2. Ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv cã partenerul refuzã sã se

supunã unor condiţii nejustificate.

Aceastã variantã reprezintã traducerea fidelã a unui exemplu conţinut în art.8 al

ordonanţei franceze amintite, pentru ilustrarea atât a abuzului de poziţie dominantã, cât şi a

abuzului de dependenţã economicã. Într-adevãr, se impune observaţia cã ruptura brutalã,

abuzivã, a unor raporturi contractuale doar pe considerentul opoziţiei manifestate de co-

contractant faţã de un tratament comercial incorect, poate fi decisã atât de un operator aflat în

poziţie dominantã, cât şi de un operator care este “leader” pe piaţã dar care, prin ponderea sa

economicã, este superior partenerilor contractuali din relaţiile sale verticale.50

Art.7 [Mãsuri de lichidare a poziţiei dominante a unui agent economic] din Legea

concurenţei 21/1996- Abrogat51

Art. 8 52 din Legea concurenţei 21/1996

“(1) Prevederile art. 5 alin.(1) nu se aplică în următoarele situații:

a) în cazul în care cota de piață cumulată deținută de părțile la o înțelegere nu depășește

10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este

încheiată între întreprinderi care sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe una dintre

aceste piețe;

b) în cazul în care cota de piață deținută de fiecare dintre părțile la o înțelegere nu depășește

15% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este

încheiată între întreprinderi care nu sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe niciuna

dintre aceste piețe;

c) în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înțelegere între

concurenți sau între neconcurenți, se aplică pragul de 10%, potrivit prevederilor alin. (1)

lit.a).

(2) Atunci când pe o piață relevantă concurența este restrânsă de efectul cumulativ al unor

înțelegeri de vânzare de bunuri sau de servicii încheiate cu diferiți furnizori sau distribuitori,

pragurile prevăzute la alin. (1) sunt reduse la 5%, atât pentru înțelegerile încheiate între

concurenți, cât și pentru cele încheiate între neconcurenți.

(3) înțelegerile nu restrâng concurența în cazul în care cotele de piață nu depășesc

pragurile de 10%, 15%, respectiv 5%, prevăzute la alin. (1) și (2), cu mai mult de două

50 Ibidem.pag.150-152;51Art. 7 din Legea nr.21 din 10 aprilie 1996 a fost abrogat prin art.5 din OUG nr.75/2010 52 Art.8 din Legea nr.21 din 10 aprilie 1996 a fost modificat prin art.6 din OUG nr. 75/2010

26

puncte procentuale în cursul a 2 ani calendaristici succesivi.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică înțelegerilor care, în mod direct sau indirect, izolat

sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect:

a) fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți;

b) limitarea producției sau a vânzărilor;

c) împărțirea piețelor sau a clienților.

(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică și în cazul deciziilor asociațiilor de întreprinderi și

practicilor concertate.”

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 stabileste regula conform cãreia prevederile art.

5 alin. (1) nu se aplicã în cazul înţelegerilor considerate a avea un impact minor asupra

concurenţei.

Aceasta este situaţia operatorilor economici care nu depãsesc praguri de 10% si

respectiv 15%, dupã cum pãrţile la o înţelegere sunt sau nu concurenţi, existenţi sau potenţiali,

pe una dintre pieţele relevante afectate de înţelegere.

În situaţia practicilor care au ca obiect fixarea preţurilor de vânzare a produselor cãtre

terţi, limitarea producţiei sau a vânzãrilor sau împãrţirea pieţelor sau a clienţilor, operatorii

economici nu vor beneficia de excepţia de la aplicarea legii datoritã faptului cã aceste

înţelegeri sunt prezumate cã afecteazã semnificativ concurenţa [art. 8 alin. (4) din Legea nr.

21/1996].

Încãlcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 si a prevederilor art. 101 din

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene constituie contravenţie si se sancţioneazã cu

amendã de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totalã realizatã în anul financiar anterior

sancţionãrii urmãtoarele fapte.53

Roşu Adriana

Gheorghiu Smaranda

II.2.Cadrul legal european

Deţinerea unei poziţii dominante nu este condamnată, acesta fiind chiar rezultatul

eficienţei activităţii desfăşurate de o interprindere. Dacă întreprinderea îşi foloseşte puterea

pentru a înăbuşi concurenţa acesta este o practică anti-concurenţială, calificată drept abuz.

53 Lucia Irinescu “Dreptul concurenţei”- Suport curs Anul IV , 2012-2013;

27

Prin urmare, abuzurile poziţiei dominante sunt condamnate de Tratatul C.E., şi de legislaţiile

naţionale ale statelor membre.

O întreprindere are o poziţie dominantă, când puterea sa economică îi permite să

opereze pe piaţă fără să ţină cont de reacţia concurenţilor săi, a consumatorilor intermediari şi

finali. Ca urmare, o întreprindere care deţine o poziţie dominantă, poate să abuzeze de aceasta

pentru a-şi creşte veniturile şi pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă, atât prin slăbirea sau

eliminarea concurenţilor, cât şi prin interzicerea accesului pe piaţă a unor noi competitori. În

vederea eradicării acestor practici care distorsionează concurenţa, Comisia poate lua măsuri

împotriva întreprinderilor abuzive şi poate să le pedeapseasca cu severitate54.

Prevederile referitoare la politica de concurenţă sunt înscrise ca obligaţii ferme, cu

trimiteri explicite la articolele relevante ale Tratatului de la Roma: articolele 81 (interzicerea

înţelegerilor dintre agenţii economici), 82 (interzicerea abuzului de poziţie dominantă) şi 86

(interprinderile aflate în proprietate publică) ale Tratatului Uniunii Europene55.

Articolul 81 alin. (1) prevede interzicerea acordurilor dintre agenţi economici care au

ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei în interiorul

pieţei comune şi, în special, a celor care urmăresc:

· fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de

cumpărare, precum şi a oricăror altor condiţii comerciale;

· limitarea sau controlul producţiei, al pieţelor, dezvoltării tehnice sau a investiţiilor;

· împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare;

· aplicarea de condiţii diferite unor tranzacţii comerciale echivalente cu terţe părţi,

provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;

· condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor

clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor

comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Trei elemente trebuie luate în considerare atunci când se analizează dacă o anumită

înţelegere a încălcat sau nu prevederile art. 81 alin. (1):

a) dacă există într-adevăr o înţelegere între firme, decizie a asociaţiilor de

firme sau practică concertată (cele trei sunt deseori numite “practici restrictive”)

realizată sau dovedită între anumiţi agenţi economici;

b) dacă sunt argumente că într-adevăr concurenţa, în interiorul pieţei

comune, este împiedicată, restricţionată sau distorsionată într-o măsură apreciabilă ca

urmare a respectivei înţelegeri;

54 A. Cotuţiu, G. V. Sabău, Drept roman şi comunitar al concurenţei, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 211.55 A se vedea Tratatul de la Roma, adoptat la 1.01.1958.

28

c) dacă într-adevăr comerţul dintre ţările membre poate fi afectat.

Termenul de înţelegere a fost folosit tocmai pentru a permite o largă arie de acoperire.

Pentru ca o înţelegere să existe “este suficient ca firmele în cauză să îşi fi exprimat intenţia

comună de a se comporta într-un anumit fel pe piaţă”56. Deci, înţelegerea respectivă nu trebuie

neapărat să aibă formă scrisă, este suficient şi un gentlemen’s agreement.

O practică concertată este “o formă de coordonare între firme care, fără ca acestea să fi

ajuns la o înţelegere propriu-zisă, se substituie cooperării practice dintre ele, în detrimentul

concurenţei (conducând la condiţii de concurenţă diferite de cele normale de pe piaţa

respectivă)”57. Problema cea mai dificilă în acest caz este, evident, cea a dovedirii unui astfel

de comportament. Sarcina de a aduce dovezi revine Comisiei. Dacă dovezile Comisiei nu sunt

suficiente, atunci cazul poate fi câştigat de către firme în justiţie. Dacă însă dovezile sunt

considerate suficiente atunci, la Curtea Europeană de Justiţie, sarcina de a oferi alte

argumente pentru a justifica un comportament paralel revine firmelor implicate.

Articolul 82 din Tratatul C.E. interzice firmelor să abuzeze de poziţiile lor dominante.

Pentru ca articolul să fie aplicat trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

- firma să deţină o poziţie dominantă, sub aspect economic,

- firma sa domine piaţa comună sau doar o parte dominantă a pieţei comune prin

puterea de a acţiona fără a se ţine seama de iniţiativele şi comportamentele concurenţilor în

privinţa preţurilor, nivelul producţiei, distribuţiei,

- firma abuzează de poziţia sa conform art. 82 lit. a)-d) din Tratatul C.E. prin:

a) impunerea directă sau indirectă a practicilor necinstite de vânzare sau

cumpărare sau alte condiţii comerciale inechitabile,

b) limitarea producţiei, pieţelor sau dezvoltării tehnologice, în

dezavantajul consumatorilor

c) aplicarea de condiţii inegale la tranzacţii de acelaşi fel încheiate de alţi

parteneri, plasându-i astfel pe o poziţie dezavantajată din punct de vedere al

concurenţei,

d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către celelalte

părţi contractante a unor obligaţii suplimentare, care, prin natura or şi conform uzanţei

comerciale, nu au nici o legătură cu obiectul contractelor respective.

Art. 82 se constituie într-un instrument de control al exercitării puterii de monopol pe

o piaţă sau alta. El implică analizarea a două elemente:

- existenţa unui agent economic aflat în poziţie dominantă;

56 Cazul T-1/89 Rhone-Poulenc v. Commission (Polipropilenă) [1991] ECR II-867.57 Cazul 48/69 ICI v Commission [1972] ECR 619.

29

- comportamentul respectivului agent economic, care are drept efect afectarea

concurenţei pe piaţa respectivă.

O a treia condiţie necesară pentru aplicarea art. 82 este ca firma dominantă, prin

comportamentul ei, să poată să afecteze comerţul dintre Statele Membre (“trebuie să fie

posibil să se întrevadă, cu un suficient grad de probabilitate şi pe baza unor factori obiectivi,

legali sau bazaţi pe fapte, că abuzul de poziţie dominantă poate avea o influenţă directă sau

indirectă, actuală sau potenţială, asupra comerţului dintre ţările membre”58).

După cum se observă, art. 82 interzice doar abuzul de poziţie dominantă, nu şi simpla

existenţă a poziţiei dominante. Există însă şi alte abordări ale poziţiei de monopol, între care

cele două extreme: una să o ignori, iar cealaltă să o consideri inacceptabilă şi deci

incompatibilă cu prevederile legale. Aceasta din urmă este, oarecum, abordarea legislaţiei

antitrust americane, în secţiunea 2 a Legii Sherman, care are în vedere obţinerea puterii de

monopol şi nu doar folosirea acestei puteri. Aceasta este, de altfel, fundamentul juridic al

celebrelor divizări ale Standard Oil în 1911 şi a American Telephone and Telegraph în 1984,

dar şi a mizei pe care a avut-o procesul Microsoft în ultimii ani. Abordarea europeană este,

într-o anume măsură, una de compromis, care recunoaşte şi avantajele monopolurilor –

eficienţă, economii de scară, posibilităţi de a investi în C&D etc. – dar care nu este preocupată

doar de poziţia de monopol, ci şi de firmele cu putere de (pe) piaţă (în formularea din Tratat,

firme aflate în poziţie dominantă).

Noţiunea de poziţie dominantă a fost definită de Curtea Europeană de Justiţie. Astfel,

poziţia dominantă este “o poziţie de putere economică pe care o are o firmă, fapt care îi

permite să împiedice menţinerea unui mediu concurenţial pe piaţa relevantă şi, în acest fel, să

se comporte, într-o măsură apreciabilă, independent de concurenţii şi clienţii săi”59. În

consecinţă, pentru a determina dacă o firmă se găseşte într-o poziţie dominantă, este necesar

să se identifice piaţa relevantă60 (piaţa produsului şi piaţa geografică) şi să se evalueze puterea

de piaţă a firmei respective. Este evident că, autoritatea de concurenţă va încerca întotdeauna

să definească piaţa relevantă într-un mod cât mai restrâns posibil, în vreme ce firmele

implicate vor încerca să impună o abordare cât mai largă, astfel încât poziţia lor pe piaţa astfel

definită să fie cât mai slabă posibil. Puterea de piaţă derivă din analiza mai multor indicatori,

nici unul dintre ei determinant însă; cel mai relevant este totuşi cota de piaţă a firmei în cauză.

Astfel, jurisprudenţa Curţii a stabilit că, în analiza existenţei unei poziţii dominante,

trebuie verificate elemente ca: uşurinţa cu care un nou producător sau vânzător poate intra pe

58 Cazul T24/93 Compagnie Maritime Belge v Commission [1996] ECR II-1201.59 Cazul 85/76 Hoffmann-La Roche v Commission [1979] ECR 461.60 Notificarea Comisiei din 3 octombrie 1997 pentru definirea pieţei relevante, în înţelesul dreptului comunitar al concurenţei ( J. O. nr. 372/1997)

30

piaţa resprectiva, relaţiile agenţilor aflaţi în poziţii de furnizor sau client, gradul de

dependenţă a acestora faţă de agentul dominant, absenţa unei soluţii echivalente din punct de

vedere economic.

Odată ce piaţă relevantă este stabilită, trebuie determinate poziţia agentului economic

verificat, demers în care Curtea accentuează importanţa factorului putere economică a

agentului respectiv. Fără îndoială trebuia luaţi în consideraţie toţi factorii care afectează

activitatea agentului, în final o poziţie dominantă rezidând în capacitatea agentului de a se

comporta independent de agenţii săi şi chiar faţă de client şi consumatori61.

O cotă de piaţă de peste 85% este suficientă pentru a determina o poziţie dominantă,

cu excepţia unor circumstanţe excepţionale62. Astfel, în una din deciziile sale63, Comisia

Europeană a spus că o cotă de piaţă de peste 90%, deşi reprezintă un indicator foarte puternic

al existenţei unei poziţii dominante, totuşi - în anumite circumstanţe rare – poate să nu fie

suficientă pentru dovedirea dominanţei. O cotă de piaţă între 70% şi 80% este, în sine, “o

indicaţie clară a existenţei unei poziţii dominante”64, iar o cotă de piaţă de 50% constituie o

poziţie dominantă, cu excepţia existenţei unor circumstanţe excepţionale65. Pentru cote de

piaţă sub 50%, este necesar de comparat cota firmei în cauză cu cele ale concurenţilor săi.

Astfel, firme cu cote de piaţă între 35 şi 45% au fost considerate a se găsi în poziţie

dominantă, în condiţiile în care concurenţii lor erau de 2-3 ori mai mici. Până acum, în

jurisprudenţa comunitară, nu există cazuri de poziţii dominante în cazul unor firme cu cote de

piaţă sub aceste niveluri, deşi posibilitatea ca ele să existe în viitor nu poate fi exclusă. În

schimb, Curtea Europeană de Justiţie a confirmat faptul că o cotă de 10% este prea mică

pentru a constitui o poziţie dominantă, în absenţa unor circumstanţe excepţionale66.

Pe lângă cota de piaţă, alte elemente care sunt luate în considerare la determinarea

poziţiei dominante sunt: dimensiunea firmei, resursele sale tehnice şi financiare, reţelele de

distribuţie, proprietatea asupra unor brevete de invenţie etc. Toate acestea pot constitui bariere

la intrarea pe piaţă a altor firme. Este interesant faptul că, surprinzător pentru unii, Comisia

consideră că faptul că o firmă operează în pierdere nu exclude ca acea firmă să fie într-o

poziţie dominantă. În fine, dominanţă poate exista şi atunci când o firmă poate împiedica o

concurenţă efectivă pe piaţă, prin faptul că actualii sau potenţialii săi competitori se găsesc

într-o poziţie de dependenţă faţă de ea.

61 A. Cotuţiu, G. V. Sabău, op. cit., p. 214.62 Cazul Hoffmann-La Roche v Commission [1979] ECR 461; cazul Tetra Pak v Commission (Tetra Pak II) [1994[ ECR II-755; cazul Irish Sugar v Commission [1999] ECR II-2696.63 Decizia 91/535 (Tetra Pak/Alfa Laval), publicată în OJ 1991 L290/35.64 Cazul T-30/89 Hilti v Commission [1991] ECR II-1439. 65 Cazul 62/86 Akzo v Commission [1991] ECR I-3359.66 Cazul 75/84 Metro-SB-GroSmarkte v Commission (No 2) [1986] ECR 3021.

31

Există însă şi un caz când art. 82 se aplică, deşi nu există nici o firmă aflată în poziţie

dominantă. Aceasta este situaţia pieţelor de tip oligopol, caracterizate prin faptul că sunt doar

câţiva concurenţi, de forţe mai mult sau mai puţin comparabile. În acest context, firmele se

cunosc şi se monitorizează reciproc, ele luând decizii (referitoare la preţ, cantităţi etc.) şi în

funcţie de care ar fi reacţia previzibilă a concurenţilor lor. Deci, între firmele aflate pe o astfel

de piaţă există o interdependenţă strategică, iar paralelismul preţurilor este un comportament

normal.

Iniţial, impresia generală era că art. 82 nu se poate aplica pieţelor oligopolistice,

deoarece nici una dintre firme nu are poziţie dominantă. Ulterior, Comisia şi Curtea de Justiţie

au conturat conceptul de dominanţă colectivă, aplicat în cazul în care câteva firme deţin

împreună o poziţie dominantă pe piaţa relevantă. Pentru ca o asemenea poziţie dominantă să

existe, este necesar ca firmele în cauză să aibă unele legături economice între ele, în aşa fel

încât să adopte un acelaşi comportament pe piaţă. În plus, în cazul First Choice/Airtours (unul

dintre cele trei cazuri în care Curtea de Primă Instanţă a anulat, în 2002, decizia Comisiei de a

nu autoriza o concentrare economică) Curtea a stabilit condiţiile care trebuie satisfăcute

pentru a putea vorbi de dominanţă colectivă: fiecare membru al oligopolului dominant trebuie

să aibă capacitatea de a cunoaşte modul cum ceilalţi membri se comportă pe piaţă, în scopul

de a monitoriza aplicarea unei politici comune şi înţelegerea tacită trebuie să fie sustenabilă în

timp, adică trebuie să existe un stimulent care să îi facă pe participanţi să nu renunţe la

politica lor comună pe piaţă. Pe scurt, dominanţa colectivă trebuie să fie fezabilă şi

sustenabilă, atât pe plan „intern” (să existe mijloace care să îi împiedice pe participanţi să

trişeze), cât şi „extern” (presiunile concurenţiale din partea altor firme şi presiunile din partea

consumatorilor să fie slabe).

Spre deosebire de art. 81 din Tratat, art. 82 nu cuprinde nici un fel de exceptări în

favoarea abuzului de poziţie dominantă. De altfel, pentru constatarea abuzului de poziţie

dominată nu este necesară prezenţa unui element internaţional, fiind suficiente efectele

produse sau care ar putea aduce atingere comercianţilor din statele membre, manifestate pe

piaţa unde s-a produs abuzul sau pe o piaţă conexă. Astfel de practici identificate de Comisie

constau în discriminarea clienţilor şi consumatorilor prin stabilirea preţurilor prin zone

geografice, favorizarea unor clienţi pentru fidelitate, refuzul de a contracta, indisponibilizarea

licenţelor, exercitarea unor presiuni asupra comercianţilor pentru a păstra pieţele lor închise,

atragerea clienţilor prin rabaturi comerciale, interdicţiile impuse en-gross-iştilor de a vinde

produse concurente, determinarea unor comercianţi să nu onoreze produsele la export,

reducerea preţurilor pentru unii utilizatori şi ridicarea preţurilor pentru alţii, acordarea de

32

licenţe în schimbul unor redevenţe excesive, achiziţionarea unei tehnologii în scopul

eliminării ei67.

Un alt instrument specific de garantare a respectării principiilor concurenţei de către

statele membre este chiar art 86 din Tratat, care cuprinde dispoziţii referitoare la bunurile

aflate în proprietate publică precum şi întreprinderile cărora li se acordă drepturi speciale sau

exclusive. În acest sens Tratatul nu instituie nici o interdicţie a unor asemenea monopoluri sau

drepturi speciale, excepţie făcând situaţia în care acordarea unor astfel de drepturi ar conduce

inevitabil la un abuz de poziţie dominantă a înterprinderii în cauză. Prevederile acestui articol

se aplică direct de instanţele naţionale, cu excepţia parag. 3 care conferă, în acest sens,

competenţe vaste Comisiei Europene, permiţând adoptarea deciziilor şi directivelor care cer

statelor membre să alinieze acţiunile şi legislaţia la principiile concurenţei68.

Gabor Cristina

Hogaş Mihai

Pintilie Angelica

§Partea a III-a. Jurisprudenţa privind abuzul de poziţie dominantă

III.1.Jurisprudență internă – Abuz de poziție dominantă

Consiliul Concurenței a avut de-a lungul anilor mai multe cazuri în care a fost nevoit

să verifice, din oficiu sau la cererea unor părti interesate, posibile abuzuri de poziție

67 A se vedea Decizia Consiliului Concurenţei nr. 247/1999( M. Of. Nr. 54 din 3 februarie 2000).68 A. Cotuţiu, G. V. Sabău, op. cit., p. 216.

33

dominantă ale unor actori, mai mult sau mai puțin cunoscuți, de pe piața economică. O analiză

bazată pe trecerea în revistă a deciziilor Consiliului Concurenţei din perioada 1999-2002 arată

doar două cazuri ce aveau ca obiect abuzul de poziție dominantă, în anul 2000: Regia

Naţională a Pădurilor/Pan-Air Flora; Regisco/Registrul Român al Acţionarilor.

Cazul Regisco/Registrul Român al Acţionarilor69 a avut în centrul său încercarea unei

firme dominante de a împiedica intrarea altor firme pe piaţa pe care ea acţiona deja. Registrul

Român al Acţionarilor (RRA) s-a constituit în 1996, cu sprijin logistic şi financiar din partea

USAID, ca societate comercială pe acţiuni, preluând, fără nici o condiţionare şi cu titlu

gratuit, listele de acţionari (circa 5700 de societăţi emitente) de la Agenţia Naţională pentru

Privatizare. Ulterior însă, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a mai autorizat

alte 10 societăţi să funcţioneze ca registre independente private. În aceste condiţii, societăţile

comerciale emitente aveau posibilitatea să lucreze în continuare cu RRA sau să-şi transfere

listele de acţionari la o altă societate de registru. Fapt este că, în acest context, RRA a abuzat

de poziţia sa de quasi-monopol pe această piaţă, fie cerându-le firmelor care solicitau

transferul o hotărâre în acest sens a adunării generale a acţionarilor, fie impunându-le unele

clauze contractuale inechitabile (obligarea beneficiarilor de a plăti şi serviciile efectuate

înainte de încheierea contractului, anularea facilităţilor acordate – reduceri de tarife, reduceri,

reeşalonări sau anulări de datorii şi penalităţi etc.), refuzând să trateze sau aplicând un

tratament discriminatoriu. Decizia Consiliului Concurenţei, pe lângă constatarea încălcării

legii, a impus şi o serie de condiţii comportamentale RRA. Mai trebuie menţionat că, prin

decizia nr. 396/13.12.1999, amenzile aplicate în acest caz au fost reduse, în cazul unora dintre

firme, de aproximativ 10 ori.

În cazul Pan-Air Flora/Regia Naţională a Pădurilor (RNP)70 s-a constatat că aceasta

din urmă a abuzat de poziţia sa dominantă „pe piaţa ciupercilor comestibile din flora

spontană”, poziţie conferită de faptul că are dreptul de a administra fondul forestier. În acest

context, RNP a impus partenerilor săi de contract – agenţii economicii achizitori de ciuperci –

sub ameninţarea anulării contractelor şi a excluderii de pe piaţă, a unor condiţii pe care aceştia

Neagu Victor Cristian

în mod evident nu le-ar fi acceptat dacă nu ar fi fost în stare de dependenţă economică faţă de

RNP, cum ar fi: obligaţia de a plăti în avans 30% din valoarea contractului (obligaţie impusă

chiar ulterior încheierii contractelor), obligaţia de a renunţa la contractele stabilite de

achizitori cu primăriile şi alţi deţinători de păduri, urmând ca întregul fond de marfă să fie

valorificat prin direcţiile silvice, majorarea de trei ori a tarifului de recoltare a ciupercilor din

69 Decizia Consiliului Concurenţei nr. 247/29.10.1999 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 54/3.2.200070 Decizia Consiliului Concurenţei nr. 149/30.07.1999.

34

pădure etc. În acelaşi timp, şi consiliile locale dintr-un număr de 41 de localităţi au fost găsite

vinovate de afectarea concurenţei pe piaţa relevantă, deoarece au limitat posibilităţile de acces

ale agenţilor achizitori şi au întărit poziţia dominantă deţinută de RNP, apelând în acelaşi timp

şi la practici discriminatorii prin care au stabilit tarife diferenţiate pentru prestaţii echivalente.

În anul 2006, Consiliul Concurenței a decis, în urma finalizarii unei investigații,

sancționarea Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa – « CFR Marfa » SA cu

amenda contraventionala in valoare de peste 7 milioane de Euro, pentru incalcarea Legii

concurentei.

Investigația a avut ca obiect verificarea posibilelor practici anticoncurențiale săvârșite

de CFR Marfă în relația cu operatorii de transport feroviar cu capital privat, practici

susceptibile să distorsioneze mediul concurențial în acest sector. Pornind de la nevoia

asigurării siguranței circulației si a securității transportului pe cale ferată, plenul Consiliului

Concurenței a reținut în sarcina CFR Marfă abuzul de poziție dominantă pentru două servicii,

respectiv remizarea locomotivelor și odihna personalului, servicii a căror prestare este legată

de depourile de locomotive aflate în patrimoniul societății.

Prejudiciile create operatorilor feroviari privați prin comportamentul CFR Marfă sunt

de natură economică, cu efecte asupra tarifelor de transport de pe piața transportului feroviar

de marfă. Prin practicarea unor tarife diferențiate față de operatorii privați, mult mai mari

decât pentru societățile desprinse din fosta SNCFR, aceștia din urmă, concurenți ai societății

CFR Marfă, sunt dezavantajați pe piață și determinați să concureze mai puțin agresiv.

Neagu Victor Cristian

Un alt caz soluționat de Consiliul Concurenței, dar de această dată după anul 2002, a

fost cel cu privire la un posibil abuz de poziție dominantă al societății Mechel Târgoviște71,

ce desfășoară activități în domeniul siderurgic și care la data introducerii cererii avea

denumirea S.C. COST S.A. Târgovişte(COST) , . Aceasta a fost acuzată de SC PCC

STEROM SA Câmpina(STEROM), ce achiziționa de la societatea pârâtă produse din oţel de

Prisacariu Alin-Ionuț

tipul bare laminate şi bare laminate trase, de impunerea preţurilor de vânzare, refuzând

negocierea, de faptul că în contractul propus de COST, clauzele privind penalităţile de

întârziere şi daunele interese în îndeplinirea obligaţiilor contractuale sunt impuse numai în

sarcina cumpărătorului, respectiv STEROM, de faptul ca societatea din Târgoviște impune o

clauză prin care STEROM este obligată să livreze vânzătorului „toate deşeurile feroase

71 Decizia Consiliului Concurenței nr. 55 /22.12.2010

35

rezultate în procesul tehnologic, în proporţie de minim (...) din produsele cumpărate” și că

exploatează starea de dependenţă a STEROM, fiind singurul furnizor de bare din oţel aliat

obţinute prin tragere la rece. Mai pe scurt, societatea din Târgoviște a fost acuzată de

încălcarea art. 6 lit. a), d) şi f din Legea concurenţei nr.21/1996.

Plecând de la cererea reclamantului, a societății din Câmpina, Consiliul Concurenţei

s-a autosesizat şi a extins investigaţia la întreaga piaţă siderurgică. În urmă cercetărilor

efectuate, Consiliul a ajuns la concluzia că deși COST este singurul producător de bare din

oţel aliat

obţinute prin tragere la rece, STEROM este singurul client al lui COST pentru acest produs.

Este aşadar un monopol contracarat de monopson (un singur producător, un singur

beneficiar), ceea ce înseamnă că ambele întreprinderi au posibilitatea de a negocia de pe

poziţii egale. De asemenea ei au mai constatat că societatea din Câmpina are posiblitea de a se

aproviziona cu materialele necesare de la firme din afara țării, nici o lege neprecizând

interzicerea importului unor astfel de produse.

Pornind de la aceste premise, Consiliu Concurenței a răspuns la toate capetele de

acuzare ale STEROM Câmpina. Astfel, cu privire la prima problemă, cea a impunerii unor

clauze

contractuale inechitabile de către COST, s-a constatat că între cele două părți există un

contract cadru valabil pentru toţi clienţii COST, indiferent de ce tip de oţel utilizează în

procesul tehnologic și şi se semnează în baza negocierii cu fiecare în parte.

Cu privire la condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a

unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu

au legătură cu obiectul acestor contracte, în contractul cadru pe care COST îl negociază cu

beneficiarii săi există o clauză care prevede livrarea deşeurilor feroase rezultate în urma

procesului tehnologic. Procentul prevăzut în contract se negociază cu fiecare beneficiar în

parte.

În ceea ce priveşte impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri de vânzare ori

de cumpărare, investigaţia a demonstrat că majorările de preţ propuse de COST către

STEROM sunt justificate de majorarea costului de producţie.


Această majorare a fost determinată în principal de creşterea preţurilor materiilor

prime (fier vechi, energie electrică, gaze naturale). De asemenea, majorările de preţ propuse

de COST se încadrează în tendinţa mondială în anul 2004, de creştere a preţurilor produselor

siderurgice cu minim 50% faţă de anul anterior.

36

Referitor la exploatarea stării de dependenţă semnalată în plângerea STEROM, situaţia

reală este de fapt o interdependenţă în care se află cele două societăţi, poziţionate pe piaţa

oţelului aliat obţinut prin tragere la rece ca unic producător (monopol), respectiv unic

cumpărător (monopson). În plus, aşa cum s-a observat din analiza celor două contracte

încheiate de STEROM cu COST, acestea au fost negociate de părţi şi nu conţin clauze

inechitabile care să defavorizeze vreuna din părţi. Astfel, cererea Societății STEROM a fost

respinsă și orice investigație a fost oprită.

Alte exemple de sancțiuni aplicate de Consiliul Concurenței: în urma unei investigaţii

finalizată la sfârşitul anului 2006, Consiliul Concurenţei a amendat SC Cablevision of

Romania SRL şi SC UPC Romania SA (aceasta din urmă în calitate de succesor al SC Astral

Telecom SA) cu amenzi totale de 17,879 milioane lei pentru abuz de poziţie dominantă

manifestat prin impunerea de tarife majorate în mod nejustificat de creşterea costurilor72.


III.2. Jurisprudența europeană

1. Noțiunea de abuz de poziție dominantă. Cauza Hoffmann - La Roche & Co. AG

vs. Comisia, nr.85\76, 13 februarie 1979

Hurdubei Florentina

În jurisprudența Curții Europene de justiție, noţiunea de poziţie dominantă constă, în

general, în situaţia în care un agent economic este capabil, într-o măsură apreciabilă, să se

comporte independent faţă de furnizori, concurenţi şi clienţi, permiţându-i astfel să afecteze

mediul concurenţial pe piaţa relevantă73. Poziţia dominantă per se nu este interzisă, nici pe

piaţa comunitară, nici pe piaţa românească, atâta timp cât aceasta nu capătă un caracter

abuziv, caz în care ia naștere abuzul de poziție dominantă.

Prin abuz de poziție dominantă, în viziunea Curții Europene de justiție, se înțelege acel

comportament obiectiv al unei întreprinderi într-o poziție dominantă, care este de natură să

influențeze structura pieței, în cadrul căreia, urmare a prezenței întreprinderii respective,

72 Atât UPC România, cât şi Cablevision of Romania SRL au atacat decizia autorităţii de concurenţă la Curtea de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat în favoarea reclamanţilor. Consiliul Concurenţei a înaintat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi câştigat în cazul UPC, procesul cu Cablevision of Romania fiind în derulare. În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a mai constatat şi sancţionat cu aproximativ 8 milioane lei companiile UPC ROMANIA şi RCS&RDS (aceasta din urmă în calitate de succesor al HI-FI Quadral şi TVS Holding srl) pentru participarea la un cartel având ca obiect împărţirea pieţei serviciilor de cablu din municipiul Timişoara. Pentru această practică anticoncurenţială, instanţa a anulat amenzile fără a se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei companiilor implicate, ci considerând că aplicarea sancţiunilor s-a prescris. A se vedea http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7104/upc_proces_2011.pdf73 Aurelia Cotuțiu, Georgeta Valeriu Sabău, Drept român și comunitar al concurenței, Editura C. H. Beck, București, 2008, p. 219.

37

intensitate concurenței precum și dezvoltarea acesteia sunt atenuate74. Exemple de forme de

abuz sunt următoarele: în Cauza General Motors75, Curtea a definit pentru prima oară practica

preţurilor abuzive, arătând că este abuzivă impunerea unei taxe pentru inspecţia tehnică a

vehiculelor importate de importatori paraleli din alte state membre, atunci când aceasta este

excesivă în raport de valoarea economică a serviciilor prestate; în Cauza Tetra Pak76, s-a

considerat abuz folosirea prețurilor forțate (la nivelul costurilor ori sub acestea).

O decizie relevantă în materie o reprezintă aceea dată de Curtea Europeană de Justiție în

Cauza Hoffmann - La Roche & Co. AG vs. Comisia, pe care o vom prezenta succint în cele ce

urmează.

În fapt, Societatea elveţiană Hoffmann - La Roche et co. solicita anularea Deciziei

„Vitamine” a Comisiei, din data de 9 iunie 1976, privind procedura de aplicare a art. 86 din

Tratatul Comisiei Europene (TCE). Potrivit unei hotărâri a Comisiei, societatea La Roche

dispunea de o poziţie dominantă pe piaţa comună, iar, ca urmare a încheierii unor contracte

care obligau sau, cel puţin incitau cumpărătorii, prin acordarea unei prime de fidelitate, să-i

acorde exclusivitate sau cel puţin preferinţă, încălcase dispoziţiile art. 86 din TCE, prin

exploatarea abuzivă a acestei poziţii. Prin urmare, Comisia a hotărât aplicarea de sancţiuni

societăţii La Roche. Societatea s-a adresat Curții de Justiție Europeană (CJCE), susţinând că

Decizia Comisiei este incorectă. În Decizia sa, Comisia a arătat că, pentru a aprecia dacă La

Roche deţine poziţia dominantă de care e acuzată, trebuie delimitată piaţa relevantă din punct

de vedere geografic (care în acest caz se întindea pe toată piaţa comună) şi piaţa relevantă a

produsului.

În drept, aplicând art. 86 din TCE, Curtea a stabilit că, în ceea ce priveşte dreptul

comunitar al concurenţei, dacă un produs este utilizat cu scopuri diferite şi, de asemenea,

răspunde unor nevoi economice diferite, poate aparţine unor pieţe distincte. Un astfel de

produs, alături de toate celelalte produse care îi pot fi substituite şi cu care intră în concurenţă,

Hurdubei Florentina

constituie, ele însele o piaţă distinctă.

Cu privire la noţiunea de poziţie dominantă la care se referă art. 86 TCE, Curtea a

considerat că este vizată situaţia în care o întreprindere are puterea economică de a împiedica

menţinerea unei concurenţe efective pe piaţă, prin capacitatea de a avea un comportament

independent faţă de ceilalţi participanţi pe piaţă, faţă de clienţi şi faţă de consumatori. Acest

74 Diana Ungureanu, Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței, Jurisprudența recentă a Curții de la Luxemburg, Editura C. H. Beck, 2010, p. 256.75 Decizia C.E.J din 1976, Cauza General Motors Continental c. Comisia, 1976, sursa: http://www.analefsj.ro/ro/reviste/numarul4/anale_nr_2_2005.php.76Decizia C.E.J din 1994 în Cauza Tetra Pak International SA c. Comisia, sursa: http://www.scritube.com/stiinta/drept/Abuzul-de-pozitie-dominanta6535510.php#_ftn14.

38

comportament, deşi nu exclude existenţa unei anumite forme de concurenţă pe piaţă, oferă

întreprinderii cu o asemenea situaţie posibilitatea să decidă sau cel puţin să influenţeze într-o

manieră decisivă condiţiile concurenţiale de pe piaţă. S-a stabilit că deţinerea unui segment de

piaţă de mare amploare constituie un indiciu al unei poziţii mai favorabile în raport cu ceilalţi

participanţi77.

Cu privire la noţiunea de exploatare abuzivă, ca abuz de poziție dominată, s-a hotărât

că, aceasta este o noţiune obiectivă care vizează comportamentul pe piaţă al unei întreprinderi

ce deţine o poziţie dominantă şi care sunt de natură să influenţeze structura pieţei, având ca

efect crearea unor obstacole privind libera concurenţă. Acţiunea unei întreprinderi care deţine

o poziţie dominantă pe piaţă, în sensul de a impune cumpărătorilor obligaţia de a se

aproviziona în totalitate cu produsele sale, constituie o exploatare abuzivă a unei poziţii

dominante în sensul art. 86 din Tratat, în aceeaşi categorie intrând şi acţiunea unei

întreprinderi care, fără a obliga clienţii să-şi asume o obligaţie formală, aplică – fie unilateral,

fie pe baza unor acorduri încheiate cu clienţii - un sistem de reduceri de preţuri pentru

fidelitate. Includerea în contract a unei clauze „englezeşti” (clauză conform căreia

cumpărătorii se angajează să comunice întreprinderii care exploatează o poziţie dominantă

orice ofertă mai avantajoasă pe care au primit-o din partea concurenţilor acesteia şi prin care

îşi rezervă libertatea de a se aproviziona de la concurenţă în cazul în care întreprinderea

dominantă nu aliniază preţurile ofertei mai avantajoase) nu duce la excluderea caracterului

abuziv şi anticoncurenţial al contractelor prin care se acordă reduceri de fidelitate. În ceea ce

priveşte acordarea reducerilor de fidelitate, CJCE concluzionează că acestea sunt

condamnabile fiindcă au drept efect aplicarea pentru partenerii comerciali a unor condiţii

inegale pentru prestaţii echivalente ce se reflectă în faptul că doi cumpărători ai aceleiaşi

cantităţi dintr-un produs plătesc un preţ diferit după cum se aprovizionează exclusiv de la

întreprinderea care se bucură de o poziţie dominantă sau, dimpotrivă, se aprovizionează de la

surse diferite.

Hurdubei Florentina

2. Criterii de apreciere ale poziției dominante. Cauza British Airways c. Comisia

Europeană, 17 decembrie, 2003

Dima Anda Cătălina, Grupa B7

77 Aurelia Cotuțiu, Georgeta Valeriu Sabău, op. cit., p. 220.

39

British Airways (BA), cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, a încheiat

acorduri cu agenţiile de voiaj acreditate în Marea Britanie de către Asociaţia Internaţională de

Transport Aerian în vederea vânzării de bilete de avion. În baza acestor acorduri, agenţii

primeau un comision de bază pentru biletele BA vândute şi beneficiau şi de alte facilităţi

financiare complementare cum erau de exemplu: primele de rezultat calculate în funcţie de

creşterea vânzărilor de bilete.

Virgin Atlantic Airways, o companie concurentă, a depus o plângere împotriva acestor

acorduri la Comisia Europeană. În urma unei anchete conduse de către Comisie, BA a adoptat

un nou sistem de prime de rezultat aplicabil din 1998. Astfel, în afara comisionului, fiecare

agent putea obţine şi alte comisioane suplimentare (unele aplicabile nu numai câştigurilor

suplimentare realizate, ci şi vânzărilor totale de bilete BA pentru perioada de referinţă).

Compania Virgin Atlantic Airways a depus o nouă plângere la Comisie împotriva acestui nou

sistem de recompense financiare78.

Sistemul de recompensare dorea să ducă la creșterea fidelităţii faţă de marca “British

Airways” ,care se termina prin închiderea altor pieţe ale serviciilor de transport aerian oferite

de agenţiile de voiaj pentru concurenţii BA și să descurajeze intenţiile acestor agenţii de a-și

oferi serviciile altor linii aeriene79.

Astfel, prin decizia din 14 iulie 1999, Comisia a considerat că acordurile şi sistemele de

recompensă financiară iniţiate de BA încalcă prevederile art.82 din TCE, ce reglementează

abuzul de poziţie dominantă, şi a dispus amendarea acestei companii cu 6,8 mil Euro. În

opinia Comisiei, sistemul primelor de rezultat are ca efect incitarea agenţilor de a menţine sau

a creşte vânzările de bilete BA, în dauna companiilor concurente. BA a introdus recurs

împotriva acestei decizii în faţa Tribunalului de Primă Instanţă.

Tribunalul a considerat că pentru a stabili dacă BA a avut sau nu o poziţie dominantă,

Comisia a reţinut corect piaţa britanică a serviciilor de distribuţie a biletelor de avion, servicii

prestate de agenţiile de voiaj. Agenţiile de voiaj constituie într-adevăr un canal de distribuţie

indispensabil pentru companiile aeriene şi constituie astfel o piaţă distinctă (piaţă

sectorială) Deci BA deţine poziţia dominantă pe această piaţă în calitatea sa de beneficiar al

serviciilor de distribuţie a biletelor sale de către agenţiile de voiaj.

Criteriile în funcţie de care Tribunalul a apreciat că BA deţine o poziţie dominantă sunt:

numărul locurilor oferite, numărul zborurilor sale, numărul de bilete vândute de agenţii

britanici şi numărul pasagerilor transportaţi.

78 Ministerul Afacerilor Externe, Repere ale jurisprudenţei recente a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene

(2003 - 2004), Bucureşti, 2005, p.58.79 Comisia Europeană, Politica de concurenţă în Europa şi cetăţeanul, 2002, p.17.(documentul se găseşte la adresa de web: http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_35/det_361/1098.pdf).

40

În ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă, Tribunalul a apreciat că aplicarea unor

condiţii inegale faţă de partenerii săi comerciali pentru prestarea unor servicii echivalente

poate fi numită exploatare abuzivă a unei poziţii dominante. Astfel, în cazul sistemului

primelor de rezultat, Tribunalul a considerat că agenţii britanici ar fi putut aplica comisioane

diferite pentru aceeaşi sumă, volumul vânzărilor de bilete fiind diferit de la o agenţie la alta

(iar comisionul aplicându-se la volumul de vânzări). Pe de altă parte tribunalul a remarcat

faptul că acel sistem de prime de rezultat avea ca efect restrângerea libertăţii agenţiilor

britanice de a furniza servicii companiilor aeriene concurente BA80.

În consecinţă concluzia Comisiei a fost corectă, BA abuzând de poziţia dominantă pe

care o deţinea pe piaţa britanică a serviciilor prestate de agenţiile de voiaj.

Sistemul implementat a fost o adevărată barieră în calea liniilor aeriene concurente,

împiedicându-le accesul pe piaţă. Deoarece agenţiile favorizau linia aeriană care plătea cel

mai mare comision, consumatorilor li se ofereau întotdeauna bilete pentru British Airways,

chiar dacă serviciile oferite de liniile aeriene concurente erau mai avantajoase81.

Dima Anda Cătălina

3. Puterea pe piață. Cauza United Brands c. Comisiei Europene, 1978

Chichirău Ioana-Mădălina, Anul IV, Grupa B7

Puterea pe piaţă a fost definită pentru prima oară în 1971 ca reprezentând „abilitatea

sau capacitatea de a împiedica manifestarea concurenţei efective pe un segment important de

piaţă”. Pentru a determina acest lucru, cota de piaţă reprezintă unul din cele mai importante

criterii.

În general, se consideră că o firmă are o poziţie dominantă pe piaţă atunci când

controlează peste 40% dintr-o anume piaţă. Dar şi alţi factori care definesc poziţia dominantă

a firmei pe piaţă trebuie avuţi în vedere82.

În cazul United Brands (Cazul 27/76, 1978, CMRL 426), de exemplu, Comisia (şi mai

apoi Curtea Europeană de Justiție) a trebuit să definească piaţa relevantă în cazul bananelor.

Prin această speță se solicită de către societatea United Brands Co și de către reprezentantul

său în Olanda, societatea United Brands Continental Bv, anularea deciziei Comisiei prin care

se constată încălcarea art. 82 al TCE de către cele două societăți83.

80 Ministerul Afacerilor Externe, op.cit., p.59.81 Comisia Europeană, op.cit., p.18.82 http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Dreptul_european_concurentei.pdf83Prof.univ.dr. Gabriela Drăgan, Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, 2005, p. 22.

41

Discuţii îndelungi s-au purtat asupra următoarei probleme: banana reprezintă un fruct în

sine în cadrul unei pieţe proprii, a bananelor, sau reprezintă unul din fructele aflate pe piaţa

fructelor, aşa cum afirma compania. Comisia a respins argumentele companiei, decizând că

bananele nu sunt substituibile cu alte fructe şi, ca atare, formează o piaţă în sine, o piaţă pe

care United Brands reprezenta forţa dominantă.

Dacă nu ar fi fost făcută această distincţie, cu siguranţă că ar fi fost mult mai greu de

stabilit cota de piaţă a acestei companii şi, cu atât mai mult, poziţia ei dominantă.

Soluția și principiile degajate de CJCE au fost următoarele:

1. Determinarea pieței unui produs: pentru ca un produs să poată fi considerat ca făcând

obiectul unei piețe distincte de cea a altor produse, Curtea examinează dacă produsul

în cauză poate fi individualizat prin caracteristici proprii față de alte produse similare,

astfel încât nu sunt substituibile și nu se află în concurență cu acestea. Este necesară,

de asemenea, determinarea în fiecare caz a pieței geografice a produsului respectiv,

ținand cont de faptul că, pentru a cădea sub incidența art. 82 TCE, concurența trebuie

să fie afectată într-o parte substanțială a pieței comune.

2. Notiunea de poziție dominantă vizată de art. 82 se referă la poziția de putere

economică a unei întreprinderi, care îi dă acesteia puterea să împiedice menținerea

unei concurențe efective pe piață și îi furnizează posibilitatea să aibă un comportament

independent de întreprinderile concurente, de clienții săi și, în cele din urmă, de

consumatori.

Pozitia dominantă rezultă în general din reunirea mai multor factori, care, luați izolat, nu

sunt în mod necesar determinanți: interzicerea de către o societate în poziție dominantă pe

piața unui produs ca distribuitorii agreați să revândă acest produs în anumite condiții,

aplicarea de către societatea în poziție dominantă a unor condiții inegale pentru prestații

echivalente ale partenerilor comerciali, practicarea unui preț excesiv față de valoarea

economică a prestației etc.

Chichirău Ioana-Mădălina

Mai departe, s-a argumentat că poziţia dominantă a firmei, ca ofertant de banane în

anumite ţări membre, sub marca Chiquita, a fost întărită de implicarea ei atât în producţie, cât

şi în distribuţie.

Facilităţile de refrigerare au permis firmei să controleze circulaţia bunurilor pe piaţă.

Firma deţinea propriile ei nave şi realiza investiţii uriaşe în plantaţiile de banane.

Conform punctului de vedere exprimat de Comisie, firma beneficia de un avantaj

strategic faţă de ceilalţi competitori, datorită beneficiilor generate de economia de scară, dar şi

de considerabilele investiţii realizate.

42

Următorul competitor pe această piaţă avea o cotă de numai 9%. La apelul solicitat de

compania incriminată, CEJ a făcut precizări suplimentare, menite să clarifice legea, respectiv:

„poziţia dominantă pe piaţă a unei firme este dependentă de puterea economică a acesteia,

care îi permite să împiedice concurenţa efectivă şi să acţioneze într-o mare măsură în aşa fel

încât să facă abstracţie de ceilalţi concurenţi şi, în ultimă instanţă, chiar de consumatori

(Cazul 27/76, 1978, ECR 207)”84.

În cele mai multe cazuri însă, cota de piaţă nu este suficientă în a determina puterea pe

piaţă. Alţi factori care trebuie avuţi în vedere privesc analiza economică a constrângerilor

asupra firmei şi a modului în care comportamentul firmei poate influenţa condiţiile de pe

piaţă. Astfel, vor fi analizate structura şi operaţiile realizate pe pieţele de referinţă,

comportamentul firmelor concurente, capitalul disponibil şi accesul la tehnologie. Una din

cele mai importante întrebări căreia trebuie să i se răspundă este dacă există sau nu bariere în

calea pătrunderii pe piaţă, deoarece prezenţa acestora poate demonstra existenţa unei pieţe

protejate, pe care nu se poate manifesta liber concurenţa.

Ultimul stadiu al acestei analize implică o evaluare a poziţiei firmei în cadrul pieţei

comune, în directă relaţie cu formularea prezentă în art. 82, conform căreia abuzul de poziţie

dominantă este interzis „în cadrul pieţei comune sau într-o parte substanţială a acesteia”.

Dacă în ceea ce priveşte definirea termenului de piaţă comună nu sunt probleme, ele

încep să apară atunci când ne referim la înţelesul cuvântului „substanţial”.

Din fericire, datorită CEJ este acum clar şi ceea ce semnifică termenul „substanţial”,

care nu se referă la o acoperire teritorială, ci la nivelul producţiei firmei respective. Prin

urmare, partea substanţială a pieţei comune poate acoperi un stat membru sau chiar o parte

dintr-un stat membru.

Chichirău Ioana-Mădălina

4. Piața software. Abuzul sub forma limitării dezvoltării tehnice în dezavantajul

consumatorilor. Cazul Microsoft Corporation c. Comisiei, 2008

Petrișor Ovidiu-Vasilică, Anul IV, Grupa B7

La momentul actual, piața software, este una din piețele care indică o probabilitate

ridicată ca firmele cu putere de piaţă să abuzeze de poziţia lor dominantă. Ritmul foarte rapid

de dezvoltare a industriei IT are implicaţii importante pentru aplicarea reglementărilor

comunitare privind protecţia concurenţei, iar procedurile juridice şi administrative par să fie

greoaie şi chiar ineficiente în stoparea şi sancţionarea comportamentului abuziv al unei

84 http://www.ier.ro/documente/dct_fisiere/61976J0027.pdf

43

companii cu poziţie dominantă pe piaţă. În acest sens, relevant este Cazul Companiei

Microsoft, pe care îl voi ilustra în cele ce urmează85.

În fapt, apreciind că, Microsoft Corporation abuza de poziţia dominantă pe care o avea

cu produsele sale Windows pe piaţa sistemelor de operare, deoarece nu oferea informaţiile

care ar fi permis ca anumite produse software pentru operarea computerelor în reţea, să

interopereze în totalitate cu Windows, compania concurentă Sun Mycrosystems depune în

decembrie 1998 o plângere la Comisia Europeană în acest sens. Investigaţia realizată timp de

5 ani de către Comisia Europeană în cazul companiei Microsoft Corporation, pe piaţa

sistemelor de operare pentru computerele personale, s-a încheiat cu decizia adoptată de

Comisie în 24 martie 200486.

Decizia antitrust a Comisiei, susţinută în unanimitate de experţii în domeniul

concurenţei din ţările UE, a impus sancţiuni dure din partea companiei Microsoft, care

continuă să deţină de mulţi ani o poziţie de cvasimonopol cu familia sa de sisteme de operare

Windows, ce echipează 95% din computerele personale utilizate în lume.

În drept s-a apreciat că, Microsoft Corporation a încălcat dispoziţiile privind concurenţa

stipulate în Art. 82 al TUE, abuzând de poziţia sa pe piaţa sistemelor de operare pentru

computere personale, cu scopul de a se extinde pe pieţele adiacente şi de a atrage clienţii

firmelor concurente. Abuzul de poziţie dominantă al firmei Microsoftare două componente:

1. refuzul de a oferi firmelor concurente informaţiile necesare pentru a asigura

interoperabilitatea dintre sistemul de operare Windows pentru computere personale şi

sistemele de operare utilizate pentru computerele din reţelele centrale (work group servers –

WGS), care nu operează în sistemul Windows, restricţionând astfel concurenţa pe piaţa

sistemelor de operare.

Astfel, investigaţia a evidenţiat faptul că abuzul companiei Microsoft, de a refuza să

ofere firmelor concurente informaţii de interfaţă care le-ar fi permis să dezvolte produse

compatibile cu sistemul Windows pentru computere personale şi astfel să concureze în

condiţii echitabile pe piaţa sistemelor de operare pentru WGS, făcea parte dintr-o strategie

mai amplă, menită se elimine concurenţii de pe piaţă. Cei mai mulţi clienţi au declarat că

acest comportament a influenţat în mod decisiv opţiunea lor în favoarea produselor server

furnizate de Microsoft. Studiile de piaţă comandate de Comisie au condus la concluzia că s-a

creat o relaţie directă între avantajul creat companiei prin restricţionarea interoperabilităţii şi

85 Caz prelucrat şi adaptat după L. Iordache, Eurolex, Revistă trimestrială, Centrul de Studii Europene şi Afaceri pe Piaţa Internă şi Concurenţă, nr. 3/2004, Bucureşti, septembrie 2004, p. 48-54.86Decizia Tribunalului European din 9 mai 2008, Cauza Microsoft Corporation c. Comisiei Europene, sursa: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30dbda97b5b0d94f4ec0948a9765bb4e8147.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxuKb310?text=&docid=67392&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=421537

44

creşterea cotelor deţinute pe piaţă. Menţinerea dominanţei Microsoft s-a datorat efectelor de

reţea legate de aplicaţiile pentru sistemele de operare Windows, care nu sunt compatibile cu

alte sisteme de operare.

2. includerea produsului Windows Media Player (WMP), pentru care există concurenţă

pe piaţă, în sistemul de operare Windows instalat pe computerele personale.

Concluziile investigaţiei privind efectele legării WMP cu sistemul de operare Windows

a evidenţiat reducerea artificială a stimulentelor pentru companiile care operează în sectorul

media (domeniul muzicii, filmului etc.), precum şi pentru companiile producătoare de

software şi furnizorii de produse media, pentru dezvoltarea ofertei de produse media player

concurente. Ca atare, comportamentul Microsoft a avut drept consecinţă reducerea

semnificativă a concurenţei pe piaţa produselor media player.

Avantajul deţinut de Microsoft pe piaţa produselor media player i-ar fi permis să

controleze pieţele adiacente din sectorul multimedia – digital, cum sunt tehnologiile de

codare, produsele software pentru difuzarea de muzică pe Internet şi managementul legislaţiei

specifice acestui domeniu. Dezavantajul rezultat pentru produsele concurente (care nu era

legat de preţuri sau calitate), ca urmare a restricţionării concurenţei pe această piaţă, a avut în

final ca efect reducerea opţiunilor consumatorilor.

Astfel, s-a stabilit că, Microsoft Corporation a comis un abuz de poziție dominantă,

limitând progresul în ceea ce privește tehnica în domeniu, precum și concurența pe piața

software în ceea ce privește sistemele de operare, precum și produsele media player.

Petrișor Ovidiu-Vasilică

5 Concentrarea economică ca abuz de poziție dominantă. Cazul Continental Can c.

Comisiei, 1973

Dragalina Alexandra, Anul IV, Grupa B7

Decizia Curții Europene de Justiție (CEJ) din anul 1973, dată în cazul Continental Can,

a deschis calea către controlul concentrărilor prin intermediul deciziilor CEJ, în scopul evitării

unor abuzuri de poziției dominantă pe o anumită piață.

În fapt, o societate americană, Continental Can, şi-a asigurat, prin intermediul filialei

sale belgiene, Europemballage Corporation, controlul asupra celui mai mare producător

german în domeniul ambalajelor metalice uşoare (cutii de conserve) şi închideri metalice

(capace de borcan etc.). Ulterior, grupul american a obţinut participarea majoritară la primul

45

fabricant de ambalaje din Benelux. Rezultatul a fost că, în acea perioadă, societatea americană

respectivă nu mai avea practic concurenţi în zona de N-E a Pieţei Comune, pentru acest tip de

articole, deoarece erau articole uşoare, pe care nu era rentabil să le transporţi dincolo de

anumite distanţe.

În drept, se are în vedere art. 82 al TCE, privitor la abuzul de poziție dominantă, potrivit

căruia "este incompatibilă cu piaţa comună şi interzisă, în măsura în care afectează sau riscă

să afecteze comerţul dintre statele membre, exploatarea abuzivă de către una sau mai multe

întreprinderi a unei poziţii dominante pe piaţa comună sau pe o parte substanţială a acesteia."

Aceste practici abuzive pot consta în: fixarea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare

sau de vânzare sau alte condiţii ale vânzării; limitarea producţiei, desfacerii de mărfuri,

dezvoltării tehnice sau investiţiilor; aplicarea partenerilor comerciali de condiţii inegale

pentru prestaţii echivalente și condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea de către

parteneri a unor prestaţii suplimentare care nu au legătură cu obiectul acestor contracte87.

Comisia văzând în cazul analizat, de concentrare, manifestarea unui abuz de poziţie

dominantă a intervenit. Continental Can, ca reacție, a sesizat Curtea de Justiţie, prezentând

următoarele argumente: Articolul 82 (fost art. 86) al Tratatului Comunității Europene nu

permite cenzurarea, ca abuz de poziţie dominantă, a faptului că o firmă, fie ea şi dominantă,

cucereşte cea mai mare parte a unei alte firme din acelaşi sector, chiar dacă acest lucru duce la

reducerea concurenţei88.

Comisia nu putea decât să se bucure de această cerere, care clarifica astfel problema

dacă Articolul 82 (fost art. 86) o autorizează sau nu să intervină în acest domeniu al

concentrărilor.

Curtea de Justiţie a pronunţat o hotărâre în februarie 1973, din care sunt de reţinut

următoarele aspecte: „Interdicţia înţelegerilor, enunţată de Art. 85, nu ar avea nici un sens

dacă Art. 86 ar permite ca asemenea comportamente să devină licite atunci când se

materializează într-o integrare a firmelor.” De altfel este susceptibil să constituie un abuz şi

faptul că o firmă în poziţie dominantă îşi întăreşte această poziţie, nepermiţând decât existenţa

unor întreprinderi dependente.

Pentru a ilustra importanța acestei Decizii a CEJ se impune să menționăm faptul că, ea

constituie una dintre contribuţiile jurisprudenţiale cele mai importante la interpretarea

articolului 82 TCE, articol care implică din partea judecătorului comunitar o dublă activitate

de interpretare: pe de o parte, determinarea noţiunii de poziţie dominantă şi, pe de altă parte,

87 Ministerul Afacerilor Externe, op.cit., p.8.88 Prof.univ.dr. Gabriela Drăgan, op. cit., Editura ASE, 2005, p. 26.

46

caracterizarea abuzului de poziţie dominantă nu numai în funcţie de elementele enumerate în

acest articol, care nu sunt limitativ prevăzute, ci printr-un examen de la caz la caz89.

În al doilea rând, importanța deciziei este dată și de faptul că, după 1973, data primei

propuneri a Comisiei de obţinere a puterii de control, gradul de concentrare a rămas mai mult

sau mai puţin stabil, în special în sectoarele în care a atins un nivel înalt. Mişcarea a cunoscut

ulterior noi momente de creştere, ajungându-se în cele din urmă la adoptarea Regulamentului

4064/89 privind controlul operațiunilor de concentrare.

Dragalina Alexandra

89 Ministerul Afacerilor Externe, op.cit., p.9.

47

abuzul de poziŢie dominatĂ

Documents