abecedar sat

86
ABECEDAR PENTRU SAT PARTEA A II-A

Upload: adrian-araiman

Post on 08-Aug-2015

559 views

Category:

Documents


77 download

DESCRIPTION

Abecedar sat

TRANSCRIPT

Page 1: Abecedar sat

ABECEDAR PENTRU SAT

PARTEA A II-A

Page 2: Abecedar sat
Page 3: Abecedar sat

MINISTERUL EDUCAȚIUNII NAȚIONALE

ABECEDAR PENTRU SAT PARTEA A II-A

EDITURA CASEI ȘCOALELOR ȘI A CULTURII POPORULUI

1938

Page 4: Abecedar sat

Notă explicativă asupra ediției: Acest material nu este un facsimil ci o reproducere

a manualului “Abecedar pentru sat partea a II-a” din anul 1938, prin mijloace moderne de lucru: scanare, prelucrare și aranjare a textului, prelucrare și îmbunătățire a imaginilor, etc. Editarea manualului face parte din proiectul ȘCOALA ROMÂNEASCĂ – inițiat de APCA, oraș FIENI, DB.

Proiectul își propune înțelegerea actului educațional la români de-a lungul timpului.

Realizarea obiectivului acestui proiect vizează pe toți oamenii interesați de istoria învățământului românesc și în special pe cadrele didactice și specialiştii în domeniul educației.

Cititorii dornici să pună câte o cărămidă la împlinirea obiectivului pot sprijini proiectul:

1. Cu manuale școlare sau cărți, studii, articole, etc., referitoare la învățământul românesc și tot ce a putut interacționa cu el în decursul anilor;

2. Sponsorizări sau donații; 3. Direcționarea celor 2% din impozitul pe salariu

sau profit. Nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu pentru rodnicia

acestui demers !

Asociația Pentru Cultură Alfa, Fieni, jud. Dâmbovița CONT BCR – RO77RNCB0129122962010001

www.asociatia-pentru-cultura-alfa.ro/blog [email protected]

0729 386 937

Page 5: Abecedar sat
Page 6: Abecedar sat
Page 7: Abecedar sat

3

Page 8: Abecedar sat

4

Rugăciune la intrarea în clasă.

Doamne, Doamne, ceresc Tată,

Noi pe Tine Te rugăm:

Luminează-a noastră minte,

Lucruri bune să 'nvăţăm.

Că Tu eşti stăpânul lumii

Şi al nostru Tată eşti;

Iar pe toate cele bune,

Numai Tu le împlineşti.

Rugăciune la ieșirea din clasă.

Toți cu inima curată,

Ție, Doamne-Ți mulţumim!

Tu, cu darul Tău, Prea Sfinte,

Ne-ajuţi, oameni buni să fim;

De greşeli să ne ferim,

Ţara noastră s ’o iubim.

Ţie, Doamne-Ţi mulţumim!

Amin!

Page 9: Abecedar sat

5

Poveste de Crăciun.

In noaptea Crăciunului, un cocoş s'a sculat din somn.

Incepu să strige:

— Iisus s'a născut!

Boul din grajd întrebă pe cocoş:

— Unde? Unde? Capra începu să sbiere:

— Betleem!

— La Betleem! la Betleem! răcni măgarul. Boul şi

măgarul porniră spre Betleem.

Au mers aşa de repede, că au ajuns năduşiţi. Căldura

lor a încălzit ieslea unde se născuse Iisus.

Pe drum, măgarul găsise o crenguţă de brad. O luă în

dinţi şi o lăsă la picioarele lui Iisus.

In clipa aceea, s'a făcut lumină în grajd: zâmbise Co-

pilul Sfânt.

De atunci, se aduce brad la Crăciun.

Page 10: Abecedar sat

6

Casa caprei

S ’a aprins casa caprei.

Uitaţi-vă la capră!

Ce face ea?

Talang-bang! Talang-bang!

Pisica trage clopotul.

De ce trage clopotul?

Găina cară apă cu căldarea.

Unde duce apa?

Iar cocoșul duce scara.

Şi aşa focul dela casa

caprei a fost stins.

Page 11: Abecedar sat

7

L a B o b o t e a z ă.

Iată porni şi Iisus;

Dela Nazaret s'a dus

Tocmai la râul Iordan

Să-1 boteze Sfântul Ioan.

In Iordan, cum a intrat,

Cerul, sus, s'a luminat;

Şi în chip de porumbel,

Se văzu cum peste El,

Duhul Sfânt a coborît.

Glas apoi s'a auzit:

„Iată Fiul meu iubit!

Pe pământ, El a venit

Pe voi toţi să vă iubească,

De greşeli să vă ferească".

Page 12: Abecedar sat

8

I a r n a

Afară e frig. Cerul

s'a acoperit cu nori. De

sus, cad fulgi de ză-

padă.

Uliţele sunt

aproape goale. Şcolarii

se duc grăbiţi la şcoală.

Oamenii stau pe-acasă.

Unii îngrijesc de vite;

alţii cară lemne de la

pădure.

Mama şi surorile

torc, cos, ori ţes în

războaie. Pisica toarce

lângă sobă; iar Dulău s'a ascuns în paie.

In casă, e cald. Copiii n'au astâmpăr. Se trag cu

săniile. Unii fac oameni de zăpadă. Alţii se dau pe

ghiaţă. Seara, ascultă poveşti şi adorm cu gândul la

ele.

Page 13: Abecedar sat

9

S ă n i u ţ a .

Neaua peste tot s'a pus...

A venit iarna, drăguţa.

Hai, băieţi, pe deal în sus,

Să ne dăm cu săniuţa!

Câte unul, câte doi,

Ne suim în sănioară,

Fără cai şi fără boi.

Săniuţa fuge... sboară.

Page 14: Abecedar sat

10

Omul de zăpadă.

Radu şi cu Sanda fac un om de zăpadă.

Rostogolesc un cocoloş, ca să-l facă mare.

— Gata trupul! Acum să-i facem cap.

Rostogolesc un cocoloş mai mic.

— Gata şi capul!

— Hai să-i facem braţe!

Radu înfige două crenguţe în trup. Le acoperă cu

un sul de zăpadă. In braţul drept, i-a pus un băţ.

Sanda aduce patru bulgăraşi de pământ. Ii vâră

în faţa omului de zăpadă.

— Gata nasul, gura şi ochii!

— O să-i fie frig la cap. Să-i punem o căciulă.

Sanda aduce de acasă o strachină.

Şi aşa, cei doi copii au făcut omul de zăpadă.

Page 15: Abecedar sat

11

I a r n a

Nu mai e verdeaţă,

Ninge şi îngheaţă;

Urlă vijelia,

Tristă e câmpia.

Peste tot zăpadă;

Din câmp, ies la pradă

Sute de dihănii

Şi fug după sănii.

Vâj! Vâj! Ce furtună!

Au! Au! Lupii se adună.

Trosc-pleosc! Focul face.

Sfâr! Sfâr! Mâţa toarce.

Page 16: Abecedar sat

12

Dece n'are ursul coadă.

Intr'o iarnă, vulpea furase nişte peşte dela un pescar.

Ca să păcălească pe urs, i-a spus că l-a prins ea.

— Cum? a întrebat ursul.

— Foarte uşor, a răspuns vulpea. Am băgat coada

în lac şi am scos-o plină de peşte.

Ursul a crezut-o. S'a dus la lac şi şi-a băgat coada

în apă, aşteptând să se prindă peştele.

Dar, cum în noaptea aceea dăduse un ger mare,

apa a îngheţat.

Dimineaţa, ursul a voit să scoată coada, însă n ’a

mai putut. Crezând că s'a prins mult peşte, a tras, a

tras, până s ’a rupt coada. Şi de atunci a rămas ursul

fără coadă.

Aşa spune povestea...

Page 17: Abecedar sat

13

G r i v e i u.

Când mă joc pe drum cu el Când e frig şi ninge mult,

Şi-i arunc o piatră, Stă culcat subt şură;

Se repede după ea Dar când vede un străin,

Ş’apoi latră, latră. Atunci dă din gură.

Dar mai rău e când îl chem

Lângă noi, pe vatră;

Că se ceartă cu pisica

Ş'apoi latră, latră.

Page 18: Abecedar sat

14

Copilăria lui Iisus.

Când Iisus avea 13 ani, porni cu părinţii la

Ierusalim. Au intrat în biserica de acolo.

După slujbă, toată lumea a ieşit afară. Numai

Iisus rămăsese în biserică.

Părinţii crezură că o fi pornit înainte. Când

văzură că Iisus nu e prin mulţime, s'au întors în

Ierusalim. Il căutară şi nu-l găsiră. Intrară şi în

biserică. Ce văzură acolo? Iisus stătea de vorbă cu

preoţii. Toţi se mirau de deşteptăciunea copilului.

Sfânta Maria strigă:

— Fiul meu, ne-ai făcut mult necaz.

— Iartă-mă, mamă! Am stat în Casa Tatălui

meu din cer.

După aceea, Iisus a plecat cu părinţii acasă.

Page 19: Abecedar sat

15

Florile de ghiaţă.

Un copil întrebă pe bunica lui: „Bunico, cine a

umplut geamul cu flori aşa de frumoase? Afară e

numai zăpadă şi nu e nici o floare. Pomul nostru

n'are nici el flori!”

„Ascultă-mă, dragul meu", răspunse bunica: „In

cer e Dumnezeu. El ştie că toţi copiii iubesc florile.

Dumnezeu a chemat pe îngeri şi li-a spus: „Pentru

că toate florile câmpului zac acum ascunse subt

zăpadă, coborîţi-vă la noapte pe pământ. Sburaţi

încetinel şi faceţi flori de ghiaţă. Dimineaţa, înainte

să se scoale copiii, lipiţi-le pe geam. Când ei vor

vedea minunea, se vor bucura".

„Ei vezi, dragul meu! Astă noapte, îngerii au

lucrat flori de ghiaţă. Când s'a făcut lumină, le-au

lipit pe geam. După aceea, au sburat la cer".

Aşa mi-a spus bunica povestea cu florile de

ghiaţă.

Page 20: Abecedar sat

16

Cum vorbesc animalele.

Mâţa face: miau, miau, miau!

Unde-i brânza, ca s'o iau?

Griveiu latră: ham, ham, ham!

Cum aş roade-un os, dar n'am.

Vaca muge: mu, mu, mu!

Viţeluşul vine acu!

Iapa face: i-ha-ha

Vino mânzişor încoa

Oaia zice: be-he-hea!

Cum aţi tuns voi lâna mea!

Raţa face: mac, mac, mac!

Bine e să înnoţi pe lac!

Gâsca face: ga, ga, ga!

Păn' la râu, cum aş sbura!

Puii zic: piu-pii, piu-pii!

Nu ne chinuiţi copii!

Page 21: Abecedar sat

17

Căţelul şi oala cu lapte.

„Hai, căţelule, ia spune,

Iţi plac lucrurile bune?

Cine mi-a umblat în oală

De-o găsesc acuma goală?

Cine-i hoţu? N'ei fi tu?

Dai din coadă, zici că nu!

Eşti stropit cu lapte tot,

Şi pe frunte şi pe bot.

Fă-te 'ncoace niţeluşi

Să te trag de urechiuşi!"

Astfel mama îl certa

Şi de urechi, mi-l lua.

Căţeluşul, ruşinat,

La oale na mai umblat.

Page 22: Abecedar sat

18

Copilul

neascultător.

Mihaiu era un

băiat de seama voa-

stră. El avea urîtul

obiceiu să n'asculte

de poveţele părinţilor.

Dacă mama sa îi

spunea: „Mihaiu, să

nu te duci la pădure

că are să te apuce

ploaia", el totuşi

pleca.

Intr o zi de iarnă, i-a venit pofta să se dea pe

ghiaţă. Porni singur la gârla din marginea satului.

Ghiaţa nu era aşa de groasă, fiindcă nu fusese ger

prea tare. In ajunul zilei, tată-său îi spusese:

— Mihaiu, când vii dela şcoală, să nu cumva să

treci pe la gârlă. Ghiaţa nu e destul de groasă. Dar lui

Mihaiu, sfatul tatălui său i-a intrat pe-o ureche şi i-a

ieşit pe alta. Dela şcoală, a plecat drept la gârlă. Abia

îşi făcu vânt pe alunecuş, că ghiaţa se rupse. Mihaiu

se cufundă în apă până la gât.

Un om, care din întâmplare trecea pe acolo, alergă

în ajutor. Mihaiu fu dus acasă în grabă. Se îmbolnăvi

greu de răceală şi zăcu o lună de zile. Abia a scăpat de

la moarte, prin îngrijirea doctorului.

Ce fel de băiat credeţi voi, că s ’a făcut Mihaiu

după această întâmplare?

Page 23: Abecedar sat

19

Vrabia şi pisicuţa.

— Vrabie, unde iernezi?

A întrebat-o pisicuţa.

— Ici, colea şi unde vezi!

Ii răspunse vrăbiuţa.

— Noaptea, unde odihneşti?

A întrebat-o pisicuţa.

— Ei, dar multe mai pofteşti!

Ii răspunse vrăbiuţa.

— Spune-mi, noaptea dormi tu bine?

A întrebat-o pisicuţa.

— Vrei să pui mâna pe mine?

Şi se duse vrăbiuţa.

Page 24: Abecedar sat

20

Zorica şi curcanul.

Zoricăi îi plăcea mult să necăjească curcanul.

Lua o bucată de pânză roşie şi o tot flutura prin

faţa lui. Mereu fluiera şi-l întărâta: „glu, glu, fiu,

fiu". Dar ce-a păţit, n'o să mai uite. De abia a

scăpat-o mama. Era s'o omoare curcanul. Tăbărîse

pe dânsa cu ghiarele şi ciocul; şi a sgâriat-o de-a

umplut-o de sânge.

De atunci, i-a pierit pofta să mai necăjească

curcanul.

Page 25: Abecedar sat

21

P ă r i n ț i i.

Doamne, cât este de bine

Când e mama lângă mine!

Doamne, cât mă simt de rău

Când nu-l văd pe tatăl meu!

Tata, mama mă’ngrijesc

Şi-mi dau tot ce-mi trebuesc.

Ţine-i, Doamne îndurate,

La mulţi ani cu sănătate!

Fă-le parte tot de bine,

Să poată’ngriji de mine !

Page 26: Abecedar sat

22

Cearta între condeiu, placă şi burete.

Condeiul, placa şi buretele se luară la ceartă.

Placa zise:

— Eu sunt mai de folos de cât voi amândoi. Pe

mine scrie şi socoteşte şcolarul.

Nu-i adevărat! strigară deodată condeiul şi buretele.

— Eu sunt mai de folos, zise condeiul. Fără mine nu

se poate scrie nimic pe plăcuţă.

— Dar ai uitat, condeiule, zise buretele, că eu pot să

şterg într'o clipă, tot ce a fost scris de tine pe placă?

Tocmai atunci sosi şi şcolarul.

Staţi! zise el. Nu vă mai certaţi. Toate trei îmi

sunteţi de folos.

Cu tine, burete, şterg frumos placa; iar cu tine, con-

deiule, scriu şi socotesc pe placă.

Cum zise, aşa şi făcu.

Page 27: Abecedar sat

23

Degetele dela mână.

Degetul mic

E cam pitic,

Dar nu-i nimic,

Căci e voinic.

In inelar,

Eu port ca dar

Un inel rar

Cu mărgăritar.

Acesta ştiu

Că-i mijlociu

Şi cu el ţiu

Tocul, când scriu.

Arătătorul

E scriitorul

Şi muncitorul

Ce-aduce sporul.

Degetul mare

Putere are

Să strângă tare

Şi-are cătare.

Iar mâna toată

E lăudată

Şi sărutată

Când e curată...

Page 28: Abecedar sat

24

Păpuşile Nuţei.

Nuţa are două păpuşi surori: Mica şi Titica. In

fiecare seară, le găteşte de culcare. Le scoate pantofii

şi le desbracă de rochiţe. Le îmbracă în cămăşi lungi

de noapte. Apoi le aşează cu faţa la iconiţă.

— Ziceţi după mine rugăciunea:

Tatăl nostru... carele eşti în ceruri...

Şi păpuşile repetă (adică tot Nuţa):

Tatăl nostru... carele eşti în ceruri...

— Nani, nani! le desmiardă Nuţa, purtând pe Mica

şi Titica în braţe.

— Să dormi, Mico!

— Mă culc, mămico!

— Şi tu, Titico, lângă sora ta!

După ce le înveleşte cu plapoma, Nuţa le zice:

— Noapte bună, copilele mele!

— Noapte bună! răspunde o voce dulce şi

somnoroasă.

Page 29: Abecedar sat

25

Facem umbre pe pereţi.

Când se întunecă, noi nu aprindem lampa.

Mama îmi spune:

— Stăm puţin pe întuneric.

Şi ne aşezăm lângă fereastră. In faţa ferestrei

noastre, este un felinar care luminează drept în

casă.

Am văzut pe celălalt perete al camerei două

capete negre.

Era capul mamei şi al meu. Mama ridică mâna

în sus. Indată se arată pe perete o mână neagră.

Mama ştie să facă felurite chipuri din umbre.

Odată a făcut un câine, care deschide şi închide

gura, parcă ar lătra.

Altădată mi-a făcut o gâscă.

— Mamă, să fac şi eu!

Şi făcui cu amândouă mâinile un nas lung.

— Ajunge! zise mama.

Cum aprinse lampa, umbrele de pe pereţi

pieriră.

Page 30: Abecedar sat

26

C o p i l u l ş i s a c u l.

Ieri, pe drum, un om sărac

Intreba pe la vecine:

„Copiii se poartă bine?

Dacă nu, să-i vâr în sac!"

A venit şi la noi, sus.

Mama însă blând i-a spus:

„Puiu-ascultă de povaţă.

El se poartă bine, 'nvaţă.

Nu ţi-l dau şi du-te'n pace!

Eşti sărac, dar n'am ce-ţi face.

Du-te! Du-te!"

Şi s'a dus.

Page 31: Abecedar sat

27

Păţania hoţului.

Intr'o noapte, un hoţ sa dus la furat. A luat cu

el un gâscan, un răţoiu şi un curcan, ca să-l

păzească. Şi s'au înţeles astfel: când va zice răţoiul

„aşa-aşa", el să fugă prin pivniţă. Când va zice

gâscanul „ga-ga", să iasă pe fereastră. Iar când va

striga curcanul „pic-pic", să se sue în pod, pe

acoperiş.

Şi s'a apucat hoţul de furat. Dar în timpul

acesta, păsările de pază au dat de veste stăpânului.

Acesta a pus subt fereastră un sac mare; apoi s ’a

aşezat la pândă.

— Cine e acolo? strigă stăpânul.

Hoţul deschide iute fereastra şi sări afară.

El căzu drept în sac.

— Te-am prins! strigă omul.

Cu ajutorul feciorilor săi, legă sacul la gură.

După aceea, cheamă paznicii satului. Am fost şi eu

acolo şi am văzut păţania hoţului.

De-acolo vin drept la voi,

Călare pe o roată,

Să vă spun povestea toată.

Page 32: Abecedar sat

28

Rugăciune către îngerul păzitor.

Inger, îngeraşul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu!

Totdeauna fii cu mine,

Şi mă învaţă să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare;

Eu sunt slab, tu fă-mă tare;

In tot locul mă 'nsoţeşte

Şi de rele mă păzeşte.

Amin!

Page 33: Abecedar sat

29

Ş e z ă t o a r e .

I. Ghici ghicitoarea mea:

1. Am o găină pestriţă;

duce vestea la Gheorghiţă.

2. Subt un deal este o râpă.

3. Am o cloşcă:

noaptea îşi strânge puii,

iar ziua îi trimite afară.

II. Ziceţi de multe ori: rup o cârpă — cârpă,

cârpă ruptă...

III. Ce e mai greu: un kilogram de lână ori un

kilogram de fier?

IV. Luaţi un ban şi cinci beţe de chibrituri.

Aşezaţi-le cum voiţi, ca să puteţi ridica banul şi

beţişoarele, ţinând de un singur chibrit.

V. Iscăliţi-vă pe bănci cu litere mari de tipar

făcute din beţişoare.

VI. Cu aceste bucăţele de hârtie, faceţi o masă şi

2 scaune:

4. Şi prin casă şi pe

afară; ori de câte ori se

întâlnesc, tot mereu se

sfădesc.

5. Ce nu pot să pun în

cuiu?

Page 34: Abecedar sat

30

Cum călătoresc oamenii.

Omul, când merge pe jos,

Calcă sprinten şi voios.

Carul merge, boii trag,

Omul îi mână cu drag.

Uite-l şi pe cal călare,

Cum aleargă 'n goana mare.

Bicicleta cea uşoară

Duce omul, parcă sboară.

Trenul face: toca-tac!

Duce omul după plac.

Iar maşina duul-duul

Duce omul ca vântul.

Peste ape, în vapor,

Merge omul călător.

Sus în sbor, ca un vultan,

Omul stă 'n aeroplan.

Page 35: Abecedar sat

31

Foloasele animalelor.

Oamenii: Spuneţi voi, ce folos ne aduceţi?

Câinii: Unde mergeţi, vă 'nsoţim. De hoţi, noaptea,

vă păzim. Pisicile: Ziua, noaptea, noi pândim. Şoarecii vi-i pră-

pădim. Caii: Vă ducem ca 'n sbor călare; tragem şi

trăsuri şi care.

Vacile: Vă dăm lapte căldicel şi unt proaspăt, bunicel.

Boii: Când ne prindeţi cu-alţii 'n jug, tragem la

car ca şi la plug. Oile şi Vă 'mbrăcăm şi vă hrănim şi averea vă'n-

caprele: mulţim.

Porcii: Vă dăm carne şi cârnaţi; bine voi vă ospătaţi.

Pasările Noi vă dăm ouă şi pui; şi la perini fulgi destui. de curte:

Oamenii: Tot ce voi ne-aţi arătat, este foarte adevărat.

Fie binecuvântat, cel ce’n lume v'a lăsat!

Page 36: Abecedar sat

32

V i t e l e .

Şi vitele-s făcute

De Dumnezeu cel sfânt,

Ca omul să s'ajute

Cu ele pe pământ.

Şi dacă baţi o vită,

Tu faci, copile, rău;

De nu te vede nimeni,

Te vede Dumnezeu.

Page 37: Abecedar sat

33

F o c u l .

Vasilică avea obiceiul să ia din vatră lemne aprinse. Le

învârtea prin casă; zicea că face curcubeu.

Intr'o zi, o bucăţică de tăciune a căzut pe pat. Vasilică

n'a băgat de seamă şi a ieşit din casă. Il striga un băiat la

joacă. Părinţii săi erau duşi la muncă.

Deodată, el văzu ieşind fum pe uşă. Se apropie să vadă

ce s'a întâmplat. Fereastra se lumină de flăcările dinăuntru.

Se aprinsese patul; şi dela pat, focul s'a întins în toată odaia.

Vasilică începu să plângă şi să strige:

— Foc! Săriţi! Foc!

Pănă să sară vecinii cu căldările de apă, flăcările ajun-

seseră până în acoperiş.

După un ceas, focul a fost stins. Din casă, rămăseseră

numai pereţii goi. Văzându-şi fapta, Vasilică se ascunse în

fundul grădinii.

Page 38: Abecedar sat

34

S t i c l e t e l e .

Intr'o iarna, copiii unui pădurar stăteau la fereastră.

Priveau cum cad fulgii de zăpadă. O păsărică se apropie de

fereastră şi lovi cu ciocuşorul ei: tic! tic! Parcă ar fi zis:

„Deschideţi-mi, că tare mi-e frig!" Era un biet sticlete

rebegit de frig. Copiilor, li se făcu milă şi deschiseră

fereastra. Păsărica sbură lângă sobă, căci nu mai putea de

frig. Copiii nu mai ştiau ce să facă de bucurie. Aveau acum

un sticlete cu care să se joace. Ei îi aruncau fărămituri şi

seminţe. Sticletele s'a împrietenit cu binefăcătorii săi. Săria

pe ei, ciripea cu voioşie prin casă.

Trecu iarna. Soarele începu să încălzească şi copacii să

înverzească. Când găsi fereastra deschisă, sticletele svârr!

pe fereastră afară. Iarna următoare, a venit iarăşi la prietenii

din anul trecut.

Page 39: Abecedar sat

35

Păţania lui Grivei.

Grivei, căţelul lui Ionel, vede acăţată pe sfoară o rochie.

Era pusă acolo ca să se usuce.

Grivei începe să latre la ea. Ce-i vine în gând lui Grivei?

Inhaţă rochea şi o doboară. Apoi îi vine gust să se joace cu

ea. Nu ştiu cum s'a sucit, că Grivei s'a învăluit în rochie şi

n'a avut pe unde scoate capul. Se învârteşte; dă să iasă, se

scutură, dar nu poate.

Grivei fuge; nici el nu ştie încotro. Nemereşte drept la

scăunelul Irinei. Fetiţa stătea şi mânca dintr'o farfurie.

Irina a început să ţipe şi s'a răsturnat de pe scaun.

Grivei plata nu şi-a luat

C’a fugit la timp, şiretul.

Page 40: Abecedar sat

36

Pescarul păcălit.

O vulpe umblase toată ziua după hrană, dar nu găsise

nimic. Şedea acum la marginea drumului şi se gândea cum

să-şi potolească foamea. Tot uitându-se încoace şi încolo,

zări un car cu boi. Ducea peşte la târg. Vulpea se lungi

atunci în mijlocul drumului. Pescarul, apropiindu-se, văzu o

vulpe moartă. „Hm! frumoasă blană!" zise el. O luă de

picior şi o aruncă în vârful carului; apoi îşi văzu de drum pe

lângă boi. Vulpea atunci începu să împingă peştele cu

picioarele. Când crezu că a dat destul, sări încet din car.

începu să-şi adune baboii căzuţi în praf.

Tocmai în marginea târgului, pescarul îşi aruncă ochii

spre car: vulpea nicăiri; ba îi lipsea şi din peşte.

El înţelese că a fost înşelat de cumătra vulpe. Era însă

prea târziu.

Page 41: Abecedar sat

37

Câinele soldatului.

Un soldat căzuse rănit într'un războiu. Nu avea pe ni-

meni lângă dânsul. Numai un câine iubit, anume Azor, îi

era tovarăş nedespărţit. Curând, soldatul muri şi fu dus la

groapă de camarazii săi. Bietul câine se ţinu după stăpânul

său mort. Se aşeză pe mormânt, urlând a jale zi şi noapte.

Orice trecător tot acolo îl găsia, nedespărţit de crucea

stăpânului iubit. Cerca să ridice piatra. Ba lătra la vreun

călător. Parcă l-ar fi chemat într'ajutor să-şi scoată stăpânul

din pământ. Dacă cineva îi arunca de mâncare, el nu voia

nici să se apropie măcar. A doua zi iar, a treia zi iar; şi aşa

multe zile la rând. Câinele slăbise de dor şi de urlet după

stăpânul dus pe lumea cealaltă. Intr'o dimineaţă, a fost găsit

mort pe mormânt.

Page 42: Abecedar sat

38

Sunt soldat.

Sunt soldat şi călăreţ;

Uite, am un cal isteţ,

Am şi-o sabie de lemn,

Puşcă am de dat la semn.

Am şi coiful de hârtie,

Tocmai cum îmi place mie.

Toată ziua mă 'nvârtesc

Tot în pas milităresc.

Sar şi-alerg voios pe-afară

Până când se face seară.

Somnul zice: „Bun soldat,

De-acum du-te la culcat!"

Page 43: Abecedar sat

39

P r i m ă v a r a .

Soarele a început să încălzească. Zăpada s'a topit la bă-

taia razelor soarelui. Un vânt călduţ suflă dinspre miazăzi.

Pădurea și câmpia încep să înverzească. Pomii din grădină

se umplu de flori. Gândăceii, albinele şi fluturii aleargă din

loc în loc după hrană.

Iată că dinspre miazăzi sosesc cârduri de păsărele.

Când copiii zăresc berzele pe sus, aruncă căciulile de

bucurie. După ce ies dela şcoală, pornesc să culeagă cele

dintâi flori de primăvară. Se întorc acasă cu buchete de

ghiocei şi viorele. Plugarul scoate plugul și porneşte la arat.

Oile pornesc la păscut iarba fragedă. Iar noi, copiii,

începem să ne jucăm pe afară.

Page 44: Abecedar sat

40

Cântecul plugarului.

Soarele când se iveşte,

Plugul meu la câmp porneşte.

Plugul face brazdă mare.

Hăis, Bălane, pe răzoare!

Hei! hei! hei!

Când o fi pe la gustare,

Mi-o aduce de mâncare.

Știu că mama va veni.

Ho, Joiene, stai aci!

Ho! ho! ho!

Page 45: Abecedar sat

41

O i ţ e l e .

Pe câmpia cea frumoasă,

Unde creşte iarba grasă,

Pasc oiţele plăpânde,

Drăgălaşe, bune, blânde.

Mieluşeii dela stână,

Subt un pom umbros s'adună.

Sar, aleargă, se întrec;

Ca şi copiii, ei petrec.

La izvor cu rece apă,

Vin oiţele; s'adună

Şi se culcă împreună

Subt pomul de lângă stână.

Page 46: Abecedar sat

42

Barza şi puii săi.

Intr'unsat, s'a petrecut odată următoarea întâmplare: o

barză își făcuse cuibul său pe o casă veche. Ouase, scosese

puii şi-i îngrijea cu toată inima. Intr'o zi, casa aceea luă foc.

Flăcările se ridicau tot mai sus, spre vârf, unde era cuibul cu

pui.

Biată barză vedea primejdia şi n'a stat pe gânduri.

Cercă să-şi ia puii în ghiare, să sboare cu ei. Erau prea grei

şi mulţi. Să-i care cu rândul? Pe care să ia mai întâi? Căci

toţi îi erau dragi; şi apoi era şi prea târziu. Flăcările ajun-

seseră lângă cuib. Barza se sbătea neliniştită. Puişorii se

alipeau de ea, rugându-se: „Mamă, nu ne lăsa!" Lumea

privea de jos cu milă. Nimeni nu putea să sară în ajutor.

Atunci barza se aruncă peste pui şi-i acoperi bine. îşi băgă

capul sub aripi şi aşteptă moartea. Peste câteva minute era

scrum. Toată lumea a plâns de întâmplarea aceasta.

Page 47: Abecedar sat

43

Intrarea în Ierusalim.

Iar Iisus Christos plecând

Spre Ierusalim mergând,

Când se cobora la vale

Oameni îi ieşeau în cale.

Hainele şi le scoteau

Şi în drum le aşterneau.

Toţi acei ce-L însoţeau

Intr'un glas voios strigau:

— „Osana întru cei de sus

Slavă ţie în veci, Iisus!"

Page 48: Abecedar sat

44

Ridichea uriaşă.

In grădina bunicului, a crescut o ridiche mare.Bunicul a

încercat să smulgă ridichea:trage şi trage, dar ridichea nu s'a

smuls. Moşul a chemat şi pe babă.

Baba s'a prins de mijlocul moşneagului, moşneagul de

cotorul ridichii. Trag şi trag, dar ridichea nu s'a smuls.

Baba şi-a chemat nepoata, pe Ileana. Ileana s'a prins cu

amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moş şi moşul de

ridiche. Trag şi trag, dar ridichea nu s'a smuls.

Ileana a chemat pe Tufica, pisica, să ajute la scos ridichea.

Pisica s'a prins de poala Ilenii, Ileana de mijlocul babei, baba de

moşneag, moşneagul de ridiche şi trag, trag; dar ridichea tot nu

s'a smuls.

— Staţi că vă mai aduc un ajutor! zise pisica.

Şi-a chemat pe şoarece. Şoarecele se prinde de coada pisicei,

pisica de poala Ilenii, Ileana de bunică, bunica de bunicul,

bunicul de ridiche. Trag, trag şi ridichea s'a smuls.

Dacă nu venea şoarecele în ajutor, ridichea ar fi rămas până

azi în pământ, iar eu nu vă spuneam povestea.

Page 49: Abecedar sat

45

Copilul şi cuibul de păsări.

Lui Costache îi plăcea să umble după cuiburi de păsări,

ca să le ia ouăle.

Odată, el zări, în vârful unui pom, un cuib de pasăre.

Se auzea de sus ciripitul subţire al puilor abia ieşiţi din ouă.

Cât ai bate din palme, Costache fu sus în vârful pomului.

Mama puişorilor sbură pe o ramură alăturea. De acolo, ruga

pe Costache să aibă milă de puii ei, să nu-i ia. Când a întins

mâna să apuce cuibul, deodată se auzi un trosnet, craca pe

care sta Costache, fiind prea subţire, s'a rupt. Se auzi un

„buf" şi apoi un „uf"!

Costache zăcea lungit la pământ, plin de sânge.

Page 50: Abecedar sat

46

Povestea porcului.

Dumnezeu făcând animalele, a făcut și pe porc. Toate

erau mulţumite, numai porcul nu. El mereu ofta şi gemea.

Auzind Dumnezeu că porcul oftează, a trimis să-l întrebe ce

are.

Porcul având gând de înşelăciune, a spus că e bolnav.

Dumnezeu ştiind că minte, l-a blestemat aşa:

— Porcule, să nu-ţi mai ridici ochii către cer.

Numai la pământ să te uiţi. Aşa să-ţi fie mersul. Să

oftezi şi să gemi toată ziua.

Povestea spune că de atunci, dela începutul lumii,

porcul

merge cu capul în jos

dar n'a pierdut nimic;

geme toată ziua

şi nu e bolnav.

Page 51: Abecedar sat

47

P o r c u l

Porcul nostru e urît:

Are doi ochi mici și rât,

Un gât gros, picioare scurte;

Nu s'astâmpără prin curte;

Două nări și gura mare

Şi păr aspru pe spinare.

Cu codiţa-i de burghiu,

Lângă casă greu îl ţiu:

Râmă curtea şi grădina

Râtul lui n’are hodină.

Dar cuminte ca să’l fac,

C ‘ u n belciug îi dau de hac.

Și mi-l fac și mai urît

Dacă-i pun belciugu 'n rât.

Page 52: Abecedar sat

48

Albina şi

porumbiţa.

O albină căzuse

în apă. Ea îşi udase

aripioarele şi nu mai

putea să sboare.

Valurile au dus-o la

vale. Era aproape să

se înnece.

O porumbiţă sta

pe craca unui copac

dela marginea apei. Ea

a zărit pe biata albină

şi i s ’ a făcut milă.

Rupse atunci cu ciocul

o frunză din copac şi

îi dete drumul în apă, înaintea albinei. Albina se urcă pe

frunză şi a stat pe frunză până i s'au uscat aripile; după

aceea a sburat mulţumită.

Altă dată, un vânător a vrut să împuşte porumbiţa. Al-

bina a văzut primejdia. Ea a sburat spre vânător şi l-a

înţepat în mână. Atunci mâna vânătorului tremură şi glonţul

s'a dus în altă parte.

Porumbiţa a sburat neatinsă.

Bine faci, bine găseşti.

Page 53: Abecedar sat

49

Preţul mânzului.

O iapă păştea cu mânzul ei. Veni un lup şi o întrebă:

— De vânzare ţi-e mânzul?

— De vânzare, răspunse iapa.

— Cât ceri pe dânsul? întrebă iarăşi lupul.

— Uite, preţul este scris pe copita piciorului drept din-

napoi; apropie-te şi citeşte.

Când lupul s'a apropiat, iapa i-a dat o lovitură de copită,

aşa de tare, că bietul lup căzu la pământ, ameţit de durere.

Iapa, mulţumită de cum a ştiut să plătească lupului, şi-a

luat mânzul şi a plecat de acolo.

Page 54: Abecedar sat

50

Pe câmpia verde.

Pe câmpia verde,

Şi 'n dumbrava verde,

Şi pe lunca verde,

Ah! mult e frumos!

Verde sus şi verde jos.

Doamne, cât e de frumos!

Să vezi floricelele,

S'auzi păsărelele,

Şi să vezi oiţele,

Şi să vezi fetiţele,

Cum aleargă pe răzoare,

Să culeagă câte-o floare.

Şi să auzi pe greieraşi,

Şi să vezi pe copilaşi,

Cum aleargă drăgălaşi

După micii fluturaşi!

Asta-i joc bun de copii:

Să alerge pe câmpii.

Page 55: Abecedar sat

51

Cele două capre.

Două capre se întâlniră pe o punte îngustă. Fiecare voia

să treacă dincolo.

— Fă bine şi dă-te la oparte, ca să trec, căci mă grăbesc!

— Dă-te tu la oparte şi fă-mi loc! Şi eu sunt grăbită ca şi

tine.

— Tu nu vezi că eu sunt mai bătrână decât tine? Haide,

dă-te în lături mai repede!

— Eu am pus întâiu piciorul pe punte. Fă-mi loc mai de

grabă!

Atunci ele începură să se împungă una pe alta. Tot îm-

pungându-se, căzură în apă. Noroc că apa nu era tocmai

mare şi ciobanul era pe aproape.

Acesta veni numaidecât şi le scoase la mal.

Fiecare din cele două capre îşi va fi zis: „Dacă ne în-

ţelegeam cu binele, nu cădeam în apă".

Page 56: Abecedar sat

52

Şoarecele şi broasca.

Un şoarece voia să treacă dincolo de o apă. El se ruga

de o broască să-i facă acest bine.

„Bucuros, îţi fac acest serviciu!" răspunse broasca.

„Leagă-te cu o aţă de piciorul meu, dă din picioare ca să

pluteşti şi eu te voiu trece dincolo".

Când s'au aruncat amândoi în apă, vicleana de broască

s'a dat afund, ca să înnece pe şoarece. Bietul şoricel se lupta

cu moartea. Când era să se afunde cu totul, iată că trecu pe

acolo o barză. Barza văzând şoricelul deasupra apei, îl

înhaţă cu ciocul şi fugi cu dânsul. Dar aţa a tras afară şi pe

broască. Barza îi mâncă pe amândoi.

Rău faci, rău găseşti!

Page 57: Abecedar sat

53

Călare pe băţ.

Călare pe băţ,

Gheorghiţă sărea;

Şi 'n mână strângea

Căluţul de hăţ;

Tot sus îl ţinea.

„Hop în galop!

Hop! hop!"

Dar calul năzdrăvan

Sărind tot voios,

Lovi un bolovan;

Indată căzu jos,

Buf la pământ!

Buf! buf!

Aşa el fugea

Și se întrecea;

Calul tot bătea

Și mereu zicea:

„Hi, calule! hi!

Hi! hi!"

Page 58: Abecedar sat

54

Lupul şi ţapul.

Intr'o zi, ţapul porni razna peste câmp. Mergea fudul cu

coarnele lăsate pe spate și barba scoasă înainte. Merge ce

merge, până ajunge la o pădurice. Iacă un lup îi iese în cale.

— Stai! eşti al meu! Am să te mănânc!

— Poţi să mă mănânci, căci sunt bătrân. Dar să ştii c'ai

să-ţi strici dinţii în oasele mele. Mai bine ai face să stai aci.

Eu mă sui pe deal şi de acolo am să mă arunc drept în gura

ta.

— Bine, zise lupul, fă aşa!

Lupul s'a aşezat cu gura deschisă la poalele dealului.

Ţapul urcă dealul, până n'a mai zărit lupul în vale.

Nefiind văzut, o luă la fugă spre casă. Şi aşa a scăpat

ţapul de lup.

Page 59: Abecedar sat

55

Cum e în ţara piticilor.

Intr'o ţară de pitici,

Bobul de nisip e-o stâncă;

Muşuroiul de furnici

E un deal şi-o vale-adâncă;

Acul e o ţeapă mare,

Cât o lance-i de înalt;

O fereastră e tot una

Cu urechea unui ac;

Cât un fir, întotdeauna,

Este cel mai gros copac;

Viermele-i un şarpe mare,

Musca un aeroplan;

Ziua capăt nu mai are,

Iară clipa-i cât un an.

Iară şoricelul pare

Mare cât un elefant.

De-ai lua un degetar,

Casa lor n'ar fi mai mare;

Apa ce-i într'un pahar,

Pentru dânşii-ar fi o mare

Page 60: Abecedar sat

56

Crăcuţă, dă-mă huţa!

A fost odată o porumbiţă. Porumbiţa aceea s'a dus în

grădină; şi fiind ostenită, a stat pe o crăcuţă. După ce s'a mai

odihnit, zice crăcuţei:

— Crăcuţă, dă-mă huţa!

— Nu vreau!

Atunci porumbiţa sbârrr!... fuga la topor şi îi zice:

— Toporule, haide să tai crăcuţă că nu vrea să mă dea huţa!

— Nu vreau!

Atunci porumbiţa sbârrr!... fuga la foc şi îi zice: Focule,

haide şi arde toporul, că nu vrea să taie crăcuţă şi crăcuța nu vrea

să mă dea huţa!

— Nu vreau!

Atunci porumbiţa sbrrr!... Fuga la apă şi zice:

— Apă, haide să stingi focul, că nu vrea să ardă toporul,

toporul nu vrea să taie crăcuţă şi crăcuţă nu vrea să mă dea huţa!

Cum a auzit focul că vine apa să-l stingă, a dat fuga la

topor, ca să-l ardă; toporul fuga la crăcuţă ca s'o taie; şi crăcuţă

dacă a auzit că vine s'o taie, a dat porumbiţa huţa.

Page 61: Abecedar sat

57

Cum e în ţara uriaşilor.

Ascultaţi, dragi copilaşi,

Cum e pe la uriaşi:

Colo 'n ţara lor cea mare,

Croitorii, în loc de ac,

Au o suliţă cu care

Cos când haine vor să-şi fac.

Fetele, când fac dantele,

Cu prăjina împletesc.

Zugravii moaie 'n văpsele

Nişte mături, când vopsesc.

Păsărelele mănâncă

Şerpii dintr'o înghiţitură.

Banul e mai mare încă

Decât roata de trăsură.

Cu săgeata, ei omoară

Musculiţa când învie.

Iară pânza albioară,

Ei o ţes din frânghie.

Page 62: Abecedar sat

58

Mielul neascultător.

O oaie păştea cu mielul ei lângă o pădure. Mielul săria,

sburda încoace și încolo cu neastâmpăr. Ba se mai depărta

şi iar venia lângă mamă.

„Să nu te mai depărtezi de lângă mine că se supără

mama! Auzi? Uite, de colo, din tufiş te pândeşte lupul şi o

să te mănânce!" zise oaia fiului ei.

Mielul însă nu o ascultă. Fără să ştie, s'a depărtat de

mamă-sa atâta, că n'o mai vedea.

„Eşti al meu!" îi rânji lupul, care tocmai atunci ieşise în

calea mosafirului. Şi până să strige ajutor, lupul l-a sfâşiat.

A zbierat oaia încoace şi încolo, dar zadarnic. Mielul

nicăiri. Ea a bănuit îndată nenorocirea şi s'a dus în căutarea

fiului spre pădure. Vă puteţi închipui durerea bietei mame,

când găsi oscioarele puiului său pierdut pentru totdeauna.

Page 63: Abecedar sat

59

P a ș t e l e.

La Paşte, mama face: pască, cozonac şi ouă roşii.

Când ciocnim ouă roşii, zicem: „Christos a înviat!"

Bunica zice „La mulţi ani, copii! Dumnezeu să vă dea

minte şi noroc!" Apoi, ne dă, la fiecare, câte un ou roşu,

încondeiat frumos.

D e P a ş t i .

Roşioare ouă

Mama ne dă nouă;

Astăzi să ciocnim,

Să ne veselim.

Să strigăm voioşi

Ciocnind ouă roşii:

Că adevărat

Christos a 'nviat!

Să ciocnim cu toţii,

Bunici şi nepoţi,

Mamele şi taţii,

Surorile, fraţii.

Page 64: Abecedar sat

60

Răstignirea

lui Iisus.

Colo pe Golgota sus,

Răstignit a fost Iisus.

Răstigniţi şi doi tâlhari

Pentru fără de legi mari.

Zise unul:

— Doamne, să ne mântueşti

Pe noi, Dumnezeu de eşti!

Zise altul:

— Doamne, să mă pomeneşti

Colo 'n nălţimile cereşti!

Răspunse Iisus:

— Teamă, fiule, să n'ai;

Azi vei fi cu mine 'n rai.

Page 65: Abecedar sat

61

Invierea lui Iisus.

Duminică, 'n zori de zi,

Un cutremur s'auzi.

Şi precum proorocii-au spus,

Invie din morţi, Iisus.

Paznicii, când îl văzură,

La pământ ca morţi căzură.

Page 66: Abecedar sat

62

T i t i r e z u l .

Astă-vară, la Horez.

Mi-am cioplit un titirez

Iute ca un telegar,

Dintr'o creangă de stejar.

Când îi dau drumul pe masă,

De nimica nu-i mai pasă.

In cadenţă se 'nvârteşte,

Toarce, toarce, motănește.

Jucăria nebunică

Dă de-un ciot, dar tot nu pică.

„Fă-te roată tot mereu

Titirez, drăguţul meu".

Când la urmă oboseşte,

Mersul şi-l încetineşte;

Face un ocol grăbit

Şi se culcă ostenit.

Titirez,

Dela Horez,

Intră iute în sertar,

Vreau să-mi văd de-abecedar!

Page 67: Abecedar sat

63

Povestea gâştelor.

Cică un gâscan avea nişte papuci foarte frumoşi. Pe

când trecea un pod, el îşi luă papucii în mână. Dar nu ştiu

cum s'a întâmplat, că a scăpat papucii în apă. Să fi văzut

ţipete şi plânsete pe gâscan! Gâştele auzindu-l, au alergat la

el, ca să-l întrebe ce i s'a întâmplat. „Vai de mine! răspunse

gâscanul, mi-au căzut papucii în apă şi am rămas desculţ ca

un golan şi mi-e ruşine!" Repede, deteră năvală cu toatele în

râu, ca să caute papucii gâscanului. Umblară neamul

gâştelor în ziua aceea, toată vara, dar papucii nu-i găsiră.

Mai veniră în ajutor şi raţele: „Mac, mac, mac! Ga-ga ga!"

în sus, în jos, dar tot degeaba.

Când gâştele înnoată, ci-că ele caută papucii

gâscanului. Şi dacă treci pe lângă un cârd, ele gâgâie

gălăgios, sâ-sâie, te apucă cu ciocul de haină, parcă ar vrea

să te întrebe: „N'ai găsit papucii? Spune-ne unde sunt

papucii gâscanului?”

Page 68: Abecedar sat

64

M i n c i n o s u l.

Sus pe culmea dealului,

Niţu-şi paşte turma lui,

Şi gândeşte neîncetat

Cum să-şi bată joc de sat.

Niţu-atunci strigă de zor:

„Vine lupul! Ajutor!"

Vin sătenii să vadă ce-i;

Niţu râde-atunci de ei:

„Mergeţi înapoi!

Lupul n'a venit la oi.

Turma paşte liniştit,

Ha, ha, ha! V'am păcălit!"

Insă, într'o zi,

Lupu 'ntradevăr veni.

Acum Niţu iar strigă;

Nimeni nu-l mai ascultă.

Iară lupul cel turbat,

Multe oi i-a fost mâncat.

Dacă minte n'a avut

Şi să mintă i-a plăcut!

Page 69: Abecedar sat

65

T r e n u l .

Furtuna trânti un stâlp de telegraf peste drumul de fier. Se

stricase chiar și linia. Se anunţase trenul.

Cantonierul, un om bătrân, plecă înaintea lui, să-l oprească.

Vasilică zise:

— Lasă, tată, că mă duc eu!

Maşina venea gâfâind. In urma ei, târa vagoanele încărcate cu

călători.

Departe de canton, Vasilică flutură steagul. Trenul se opri.

Călătorii, speriaţi, coborîră din vagoane.

— Am scăpat de o mare primejdie!...

— Cine-a oprit trenul? Un băieţaş de opt ani.

Toţi călătorii lăudară fapta lui Vasilică.

Page 70: Abecedar sat

66

B u n i c a .

Ionel și Marioara se duc la bunica. Copiii se ascund după

poartă şi strigă:

— Cucu! Cucu!

Bunica se face că nu-i vede.

— Cucu! Cucu! răspund cele două glasuri.

— O fi Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana.

— Cucu! Cucu! strigă mereu Ionel şi Marioara.

— O fi nepoţii bunichii!

— Ai ghicit, bunicuţo!

Ionel și Marioara aleargă înaintea bunichii şi-i sărută mâinile.

Bunica îi mângâe şi-i sărută. Se aşază pe scaun şi spune nepoţilor o

poveste: basmul cu Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana...

A fost odată ca niciodată...

Page 71: Abecedar sat

67

C l o ș c a.

Cot, cot, cot,

Cot, cot, cot,

Fac și eu ce pot.

Cot-co-dac,

Cot-co-dac,

Puii să-mi împac.

Clonc, clonc, clonc,

Clonc, clonc, clonc,

Puii mamei, pui!

Mi-i tot chem,

Că mă tem

Cât nu pot să spui.

Ciugulesc,

Mă sbârlesc

Şi mi-i chem mereu;

Că nu-i las

Nici un nas

Fără mine, eu.

Şi le-adun

Ce-i mai bun

Şi seara le spun

Cot-co-dac,

Cot-co-dac,

Basme, să-i împac.

Clonc, clonc, clonc,

Clonc, clonc, clonc,

Şi-i adorm aşa,

Incălziţi

Şi păziţi

Subt aripa mea.

Page 72: Abecedar sat

68

Ploaia ş i

curcubeul.

Intr'o zi, florile

s'au plâns lui Dum-

nezeu:

— Doamne, nu

mai vin nori cu ploaie ! Murim de arşiţa soarelui! Pământul nu mai

are hrană să ne dea.

Dumnezeu porunci norilor să dea ploaie pe pământ. Norii

începură să verse ploaie mare, cu fulgere şi tunete. Pământul prinse

putere şi florile se înveseliră.

Dar ploaia nu mai înceta. Florile iar se plânseră lui Dumnezeu:

— Doamne, pierim de atâta apă!...

Atunci, Dumnezeu îşi desfăcu brâul şi-l aruncă pe cer, ca să

lege norii. Şi ploaia a încetat.

Atunci, când s'arată curcubeul pe cer, nu mai plouă în ziua

aceea.

V i n e p l o a i a .

Vine ploaia! Las'să vie!

De ce-i bună ploaia, ştie

Iarba arsă din câmpie.

Las' să vie!

Vine ploaia! Las'să vie!

După ploaie, toate 'nvie

In grădină şi 'n câmpie.

Las'să vie!

Vine ploaia! Bine-mi pare!

In grădină am o floare;

Ploaia mi-o va creşte mare,

Bine-mi pare!

Page 73: Abecedar sat

69

In grădină. Mărul.

Uită-te şi vezi

Printre frunze verzi,

Cum se coc în soare,

Mere roşioare!..

Părul.

Şi eu coc în soare

Pere gălbioare,

Pentru copilaşi

Mici şi drăgălaşi!..

Prunul.

Să nu-mi rupeţi prunele,

Când sunt crude unele!

Cireşul.

Eu dau roşii cireşele,

La copii şi păsărele!..

Page 74: Abecedar sat

70

B a b a - o a r ba.

Eri au venit la noi Radu şi Tudorel.

— Hai să ne jucăm de-a baba-oarba! ziseră ei.

— Hai ! răspunsei eu.

După ce am dat masa şi scaunele lângă perete, ne aşezarăm roată şi

am început numărătoarea:

Ala bala, Cu căruţa Radului,

Portocala, Cu caii împăratului,

Ieşi Gheorghiţă In mijlocul satului.

La portiţă, Dorobanţ

Că te aşteaptă Talion, Clanţ!

Talion fecior de Domn

— Tu, Radule, ai căzut la sorţi.

Radu fu legat la ochi. Noi ceilalţi ne-am schimbat locurile şi

tăceam. Din când în când, trăgeam de haină pe baba-oarba. Apoi repede

ne dăm la o parte. Radu bâjbăia cu mâinile. Ce necaz îi era că nu ne

putea prinde!

Tudorel apucă de nas pe baba oarba, Radu înhaţă numai decât pe

Tudorel.

— Tu eşti, Tudorel!

Atunci Radu fu deslegat de batistă şi Tudorel se făcu baba-oarba.

Page 75: Abecedar sat

71

Iubiţi curăţenia.

— Vezi tu, mica pisicuţă

Cum tot mişcă din lăbuţe?

— De ce face ea aşa?

— Ea se spală, draga mea!

— Vezi şi micul porumbel

Cât e el de frumuşel?

— Trupul lui de ce luceşte?

— Draga mea, el şi-l păzeşte.

Dela aste mici făpturi,

Ia şi tu învăţături:

Trupul să ţi-l curăţeşti

Hainele să le îngrijeşti.

Page 76: Abecedar sat

72

Răbdarea măgarului.

Un grădinar trimise la târg pe fiul său cu nişte zarzavaturi. El

puse desagii pe măgar şi spuse: „Gheorghiţă, să nu încaleci! Desagii

sunt prea grei!".

Cum a ieşit din sat, Gheorghiţă s'a suit pe deasupra desagilor. A

început să dea cu băţul în măgar, ca să fugă mai tare. Rabdă măgarul

cât rabdă, dar nemai putând de greutate şi durere, începu să svârle şi

să sbiere. Cât ai clipi din ochi, Gheorghiţă stătea la pământ, plin de

sânge. Desagii erau aruncaţi cât colo.

El a fost silit să se întoarcă acasă tot cu desagii încărcaţi, plin de

răni şi sângerat.

Tatăl său, văzându-l, a înţeles numai decât că Gheorghe este

vinovatul.

Page 77: Abecedar sat

73

B u n i c u l.

Bunicul stă la vie. Mă duc cu Ileana să-1 văd. Ne dă

mere, pere şi nuci. Ajutăm la cules strugurii.

Seara, ne povesteşte şi ne cântă:

Era un moş

Care avea un cocoș

Cântă cocoşule!

Haide joacă moşule!

Duminica, ne plimbă cu trăsura. Mi-a făcut şi un cal de

lemn. Alerg toată ziua cu el. Când voiu fi mare, bunicul o

să-mi cumpere un cal adevărat.

Page 78: Abecedar sat

74

M e r e l e.

Mare ştrengar e Grigoriţă! Toată ziua se ţine de posne.

Cum vede mere în pomi, nu se lasă până nu fură.

Intră în grădina vecinilor prin spărtura gardului.

Işi umple sânul şi buzunarele cu mere. Dar nu e cum

vrea el. Vecinul îl pândeşte. Acesta îl vede şi se îndreaptă

spre fundul grădinei. Grigoriţă dă să iasă prin spărtura

gardului. Nu încape. Grigoriţă e acum de două ori mai gros.

Avea mere în buzunare şi în sân.

Şi până să iasă Grigoriţă prin spărtură, hop şi vecinul.

Grigoriţă rabdă ruşinat un puiu de bătaie!

„Na! Grigoriţă, mere de furat! Na!"

Page 79: Abecedar sat

75

S u s î n p o m.

S'a suit în pom copilul

Sus! sus!

Şi p'o cracă mi-s'a pus.

Ii părea grozav de bine

Şi zicea:

„Nimeni nu-i mai sus ca

mine, nimeni!"

Şi striga:

„Cine-i om ca mine, cine?"

Și râdea.

Ş'atunci craca se rupea

Ş'atunci . . . . buf!

Ş'apoi. . . . . uf.

A ajuns din deal în vale.

Cred că n'a căzut pe moale.

Page 80: Abecedar sat

76

Ş e z ă t o a r e.

I. Ghici ghicitoarea mea:

1. Câmpul alb

Oile negre.

Cin' le vede,

Nu le crede;

Cin' le paşte,

Le cunoaşte.

2. Cine toarce fără

caer şi fără fus?

3. Cine păzeşte focul

Şi-şi spală cojocul?

*

* *

II. Număraţi până la 20: 1 papă lapte, 2 papă lapte, 3

papă lapte....

*

* *

III. Pe un gard, stau 20 de vrăbii. Un vânător trage cu

puşca în ele. Câte vrăbii au rămas pe gard?

*

* *

IV. Să-mi faceţi pe bănci, din chibrituri, o casă, un gard

şi poartă alăturea.

4. Am o grebluţă cu

5 dinţişori;

Pe zi, îmi trebue

de sute de ori.

5. La cap pieptene,

La trup pepene,

La coadă secere,

La picioare răschitoare.

6. Săcuşor rotund

Strânge părul în fund.

Page 81: Abecedar sat

77

Ce lucrează oamenii.

Toţi oamenii din satul meu lucrează. Fiecare are câte

un meşteşug. Cine nu munceşte, e sărac. Cei mai mulţi ară

pământul cu plugul. Plugarul seamănă grâu, porumb

(păpuşoiu), orz şi altele. Grăunţele de porumb și de grâu

sunt duse la moară. Morarul le macină. Din făina de grâu se

face pâine; iar din cea de porumb, mămăligă.

Mama face pâine pentru casă. Brutarul face pâine şi

covrigi de vânzare.

Oamenii cresc animale şi păsări, ori vânează animale

sălbatice. Din pieile animalelor se face încălţăminte: ghete,

pantofi şi cisme. Cismarul taie pielea cu cuţitul, găureşte cu

sula, coase cu acul şi bate cuiele cu ciocanul.

Din lâna oii, se face postav şi stofă subţire. Croitorul

(şi croitoreasa) o măsoară şi o croieşte cu foarfecele. Coase

hainele şi rochiile cu acul sau la maşină. Hainele de vară se

fac din fire de bumbac, de in, sau de cânepă.

Din pieile animalelor, cojocarul face căciuli și cojoace.

Page 82: Abecedar sat

78

V a r a.

Verde-i câmpul și umbros,

Plin e câmpul de miros;

Arde soarele de foc,

Iarba, grânele se coc.

Cei ce 'n cale-i văd, le spun

Doamne-ajută, noroc bun!

Din spre sat, s'arată 'n zori

Cârduri de secerători;

Şi cosaşi voioşi, sglobii,

Cu flori mândre 'n pălării.

Page 83: Abecedar sat

79

Necazul Tincuței.

Tincuţa învaţă la şcoala din sat şi este în clasa I-a. Ea a

primit la începutul anului toate lucrurile de şcoală. Fetiţele din

clasă ţin minte vorbele părinţilor: „Păstrează, draga mea,

lucrurile astea, că noi n'avem bani să cumpărăm în fiecare zi.

Chiar de am avea, aici la ţară, nu le găsim uşor".

Tincuţa însă a uitat ce i-au spus părinţii săi. După două

luni, cărţile ei sunt rupte, murdare şi cu foile îndoite. Tăbliţa e

crăpată. Burete, nu mai are de mult. Acum, iată că nu mai are

nici un vârf de condeiu. Dece? Condeile i-au mai căzut pe jos

şi s'au rupt în mai multe bucăţi. Tincuţa, în loc să păstreze şi

bucăţile cele mici, le-a aruncat.

Intr'o zi, Doamna învăţătoare a scris pe tablă o propoziţie.

Ea spuse elevelor să o scrie pe tăbliţă. Toate fetiţele scriu,

afară de Tincuţa, care nu are cu ce. Roagă pe vecine să-i dea şi

ei un vârf de condeiu, însă fiecare are numai câte unul. Tincuţa

plânge. Doamna o vede şi o întreabă, ce s'a întâmplat?

— N'am cu ce scrie! zise Tincuţa plângând.

— Unde-ţi sunt condeiele?

— S'au rupt... Nu mai am nici o bucăţică. O vecină a ei

zise:

— Tincuţa risipeşte tot; nu are ce-i trebue şi cere mereu

dela noi. Când îi rămâne un vârf de condeiu, îl aruncă.

— Dacă este aşa, fetiţo, zise Doamna învăţătoare, stai şi te

uită la camaradele tale, care au grijă de lucrurile lor şi învaţă-te

să fii mai păstrătoare.

Tincuţa a avut mare necaz in ziua aceea, dar şi-a adus

aminte de vorbele părinţilor şi nu le-a mai uitat niciodată:

Dacă risipeşti mereu,

Totdeauna dai de greu.

Page 84: Abecedar sat

80

Tatăl nostru.

Intr'o zi, se adunase lume multă în jurul Domnului

nostru Iisus. Cineva zise:

— Doamne, învaţă-ne pe noi cum să ne rugăm lui

Dumnezeu din cer. Atunci Iisus răspunse:

— Când vă rugaţi, spuneţi rugăciunea asta:

Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele

Tău! Vie împărăţia ta! Facă-se voia Ta, precum în cer aşa

şi pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o

nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi

iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne

mântueşte de cel rău.

Amin!

De atunci se spune această rugăciune. Nu e niciun

creştin care să n'o ştie.

TIPARUL „CARTEA ROMÂNEASCA", BUCUREŞTI

Page 85: Abecedar sat

81

Page 86: Abecedar sat

82

PREȚUL 15.˗̶ LEI