PROIECT DIDACTIC

SUCEAVA, GRUP ŞCOLAR DUMBRĂVENIPROFESOR: Pintilii NiculinaCLASA: a IX-a BDATA: 21 mai 2009ARIA CURRICULARĂ: LIMBĂ ŞI COMUNICAREDISCIPLINA: LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂSUBIECTUL: M. Sadoveanu, Fraţii Jderi (cap. II, Aici se arată un voievod mare şi un jder mititel) Arta portretului – construcţia personajului Ştefan cel MareTIPUL LECŢIEI: de însuşire şi sistematizare de cunoştinţe şi deprinderiTIMP: 1 oră

Competenţa generală vizată: Dezvoltarea capacităţii de argumentare şi de gândire critică

Competenţa specifică: să identifice şi să compare idei şi atitudini diferite în tratarea aceleiaşi teme literare

I.COMPETENŢE OPERAŢIONALEPe parcursul şi la sfârşitul lecţiei, toţi elevii vor fi capabili:a) cognitive C1- să distingă între realitate şi ficţiune , între personalitate şi personaj;C2 - să definească noţiunea de portret literar;C3 - să selecteze din textul-suport pasajele care îl ilustrează pe Ştefan cel Mare;C4 – să identifice trăsăturile fizice şi morale ale voievodului;C4- să prezinte modalităţile de caracterizare a personajului în textul sadovenian;C5 - să compare modalităţi şi atitudini diferite în construcţia aceluiaşi personaj în

opere diferite studiate (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, M. Sadoveanu, Fraţii Jderi); C6 - să explice rolul stilistic al elementelor descriptive în realizarea portretului.

b)afective:C7- să participe la oră cu interes şi atenţie implicându-se în discuţii ;

C8 - să-şi însuşească valorile morale promovate de personajul ştefan cel Mare;C9 – să integreze noile cunoştinţe şi priceperi în sistemul propriu de valori.

II. RESURSE EDUCAŢIONALE1. Conţinuturi

a.Conform programei şcolare pentru clasa a IX-a;b.Manualul şcolar pentru clasa a IX-a, Ed. Art (A.Costache);c. Material bibliografic:

Mihail Sadoveanu, Fraţii Jderi; Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei; George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent; Constantin Parfene, Literatura în şcoală, Iaşi, 1997; Mihaela Secrieru, Didactica limbii române, 2004.

2. Capacităţi de învăţareCapacităţile de învăţare normale ale elevilor de clasa a IX-a.

3. Timp: 1 oră

III.STRATEGIA DIDACTICĂ

1.Resurse procedurale: Lectura cognitivă, brainstormingul, conversaţia euristică, învăţarea prin

descoperire, problematizarea, observaţia dirijată, comparaţia, reflecţia personală.

2. Forme de organizare a activitatii elevilor: activitate frontală activitate individuală

3.Resurse materiale: manualul; fişe de lucru, imagine reprezentând portretul lui Ştefan cel Mare

IV. EVALUAREA PERFORMANŢELORobservaţia sistematică a elevilor ;evaluare formativă (rezolvarea sarcinilor de învăţare cuprinse în fişele de lucru ce vizează obţinerea competenţei specifice).

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE

Momentul organizatoric:- consemnarea prezenţei elevilor;- asigurarea cadrului şi a atmosferei optime desfăşurării activităţii;- exerciţiul de dezgheţ: Fiecare elev este solicitat să se compare cu o imagine, chiar

două, şi să argumenteze de ce a făcut această asociere. De exemplu: mă compar cu o lămâie pentru că, uneori sunt la fel de acră ca şi aceasta; mă compar cu un cameleon pentru că acesta se adaptează în funcţie de mediu; mă compar cu un lan de maci roşii pentru că iubesc pe cineva, etc.

I.EVOCAREA I.1. Actualizarea cunoştinţelor asimilate anterior Profesorul chestionează elevii în legătură cu modalităţile de construcţie a personajului Ştefan cel Mare, folosite de cronicarul Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei. I.2.Captarea atenţiei Profesorul subliniază importanţa pe care a avut-o figura lui Ştefan cel Mare în literatura română, mulţi scriitori şi-au oprit atenţia asupra acestui personaj.I.3. Enunţarea noii lecţii şi a competenţelor operaţionale Profesorul enunţă într-o manieră accesibilă competenţele operaţionale vizate (C1, C2, C3, C4, C5, C6) în lecţia nouă. I.4.Actualizarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor

Se verifică tema pentru acasă.- elevii au avut ca sarcină de lucru să extragă din textul sadovenian fragmentele care-l

ilustrează pe Ştefan cel Mare ca personaj.

II.REALIZAREA SENSULUIII.1.Prezentarea noului conţinut şi a sarcinilor de învăţare

Profesorul solicită elevilor să îşi fixeze atenţia asupra citatelor semnificative pentru a ilustra ipostazele domnitorului : omul, voievodul, eroul legendar.

Se adresează elevilor întrebări cu privire la termenii persoană, personalitate, personaj.Elevii sunt chestionaţi cu privire la conceptul de portret literar.

III.REFLECŢIAIII.1. Dirijarea învăţării şi asigurarea feed-back-ului Prin raportare frontală, elevii răspund cerinţelor formulate de profesor, ce ţintesc obţinerea competenţelor operaţionale.

Elevii sunt solicitaţi să identifice trăsăturile fizice şi morale ale voievodului Ştefan cel Mare aşa cum reies din textul sadovenian.

Elevii sunt solicitaţi să prezinte modalităţile de caracterizare a personajului (directe, indirecte), cu exemplificări pe text. 1) Identificaţi în fragmentul extras din romanul Fraţii Jderi pasajul în care se face caracterizarea directă a lui Ştefan cel Mare .2) Precizaţi trăsăturile fizice şi morale din acest fragment şi comentati-le succinct, arătând ce sugerează acestea.1) Identificaţi trăsăturile personajului Ştefan cel Mare din textul sadovenian, ce rezultă în mod indirect.2) Motivaţi dacă personajul ilustrează sau nu o tipologie umană.

Elevii sunt solicitaţi să compare modalităţi şi atitudini diferite în construcţia aceluiaşi personaj în diferite opere literare studiate: G.Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei şi M. Sadoveanu, Fraţii Jderi.

Elevii sunt solicitaţi să explice rolul stilistic al elementelor descriptive în realizarea portretului.

Mihail Sadoveanu

Caracterizare directă :- scund- are 40 de ani (ceea ce sugerează echilibrul) -îngrijit (ras, cu mustaţa încăruntită)-pătrunzător, hotărât ( privire verde tăioasă)

Cracterizarea indirectă:-comportament:-credincios (săruta cu evlavie Sf. Evanghelie)-gesturi , mimica: - binevoitor (zâmbeîte cu îngăduinţă)-limbaj :- concis si protocolar în exprimare; vorbeşte puţin (echilibrul, stăpânirea de sine)-relatia cu supuşii:-familiar cu Jderii (cu Ionuţ se comportî ca un tată , comisoaia îl aşteaptă la masă ca pe un obişnuit al casei);ingăduitor (oamenilor ingenuncheaţi le cere saăse ridice pentru a-l privi in faţă);e respectat de oameni (mulţimea se prosternează la vederea sa, o femeie sloboade prunc); apropiat de oameni (cere să-i fie adus pruncul născut pentru a-l boteza).

III.2. Evaluarea performanţei Prin întrebări scurte şi precise, vizând competenţele operaţionale, profesorul verifică dacă toţi elevii clasei sunt capabili de performanţa minimală preconizată.

III.3.Asigurarea retenţiei si a transferului Frontal, elevii sunt solicitati să identifice asemănări şi deosebiri între cele două portrete ( se va conchide că, în esenţă, din ambele opere se degajă o aură legendară a domnitorului). De asemenea, elevii sunt solicitaţi să-ţi exprime opinia cu privire la exemplaritatea personajului, avându-se în vedere că unitatea de învăţare ce propune studiul textelor mai sus menţionate este Personalităţi.Exemple.Modele.

Se indică tema pentru acasă :Realizaţi un eseu de minim două pagini în care să identificaţi asemănările şi deosebirile dintre portretul lui Ştefan cel Mare realizat de Ureche şi cel realizat de Sadoveanu .

APRODUL PURICE - anliza si comentariu literar de Ion NECULCE

Ion NECULCE APRODUL PURICEPrivite indeaproape, sub raport stilistic indeosebi, fragmentele lui Neculce din O sama de cuvinte sunt niste instantanee epice, schite si nuvele in raccourci, de o mare conciziune. Romanticii de la mijlocul secolului trecut, un Negruzzi, un Bolintineanu sau Alecsandri i-au reluat si dezvoltat motivele, in spiritul pasoptist al epocii. Fireste, nota patriotica a fost mult accentuata, insa urmasii, oricat de talentati, sunt departe de arta spontana a cronicarului (am spune: sunt lipsiti de autenticitatE). in orice caz, ca poeti romantici, ei pun avant si solemnitate, lucruri ce nu sunt de gasit la Neculce, prozator si povestitor intru totul apropiat lui Ion Creanga, bunaoara. Ca si Creanga, cel din povesti si din povestiri, Neculce este un colportor care trage cu urechea: "ase vorbasc oamenii", "dzic sa fie", "spun" etc, dand apoi in vileag cate o intamplare sau cate un gest memorabil al cutarui sau cutarui personaj istoric, daca nu adevarat, posibil totusi, caci spune cronicarul in prezentarea anecdotelor sale: "Deci cine va ceti si le va crede, bine va fi, iara cine nu le va crede, iara va fi bine; cine pre cum ii va fi voia asa va face".

intre ele, intamplarea cu aprodul Purice, in batalia de la Scheia dintre Stefan cel Mare si Hroiot ungurul, ramane tipica: domnitorul incalecand calul aprodului, care se facuse o movilita spre a-1 ajuta, este o imagine simbolica ce ar fi putut servi ca blazon nobiliar familiei Movilestilor. (Asa nu a putut fi, pentru ca istoria Moldovei si a romanilor in genere a urmat un drum al sau propriu, iar preocuparile de heraldica la noi au lipsit aproape cu totul, pana la venirea mai stransa in contact cu Occidentul.) Totul este insa realizat prin cateva miscari epice scurte, de povestitor, care e atent mai mult la reactia ascultatorului decat la modul in sine cum coboara cuvantul pe hartie. Bucata debuteaza printr-un anacolut, cu totul firesc in exprimarea orala, mai ales atunci cand debitul verbal presupune graba si concentrarea:

"Stefan-voda cel Bun, cand s-au batut cu Hroiot ungurul, precum dzic unii la Casen, iar letopisetul scrie ca s-au batut la Scheie pe Siretiu,// au fost cadzut calul cu Stefan voda in razboi".

Frazele urmatoare sunt introduse in vederea desfasurarii cursive a spunerii, prin cate un iterativ*: "Iara un Purice aprodul iau dat calul lui". "Si nu pute in graba incaleca Stefan-voda, fiind om micu"; "Si au dzis Purice aprodul"; "Si s-au suit pre dansul Stefan-voda" etc. (Procedeul il aflam intocmai la Creanga: "si auzind caprele din vecinatate de una ca aceasta"; "Si s-au adunat cu toatele la priveghiu si unde nu s-au asternut pe mancate si pe baute"; "Si eram si eu acolo"; "Si-ridata dupa aceea am incalecat iute pe-o sea" etc.) Cursul epic nu este intrerupt decat spre a face loc schimbului de replici dintre aprod si voievod, doua la numar, iuti pentru ca ne aflam in focul luptei, totusi nu lipsite de acea moliciune si curtoazie specifice graiului moldovean: "Si-au dzis Purice aprodul: "Doamne, eu ma voi face o movilita, si vino de sui pe mine si incaleca". Si s-au suit pe dansul Stefan-voda si au incalecat pre cal. Si atunce au dzis Stefan-voda: "Sarace Purece, de-oi scapa eu si tu, atunce ti-oi schimba numeli din Purice in Movila"." (Sa se observe - in sensul aceleiasi oralitati si conciziuni - "dezacordul" gramatical din propozitie "de-oi scapa eu si tu"**.)

Asadar, asistam la iesirea din anonimat a unui oarecare aprod Purice. Lucrul parea obisnuit pe

acea vreme, cand Stefan cel Mare rasplatea cum se cuvine pe vitejii sai din nenumaratele razboaie ce-a purtat. Ceea ce e interesant de observat, din nou cu privire la economia de mijloace a prozatorului, e faptul ca la inceput ni se vorbeste de "un Purice aprodul", adica de un oarecare slujitor pe nume Purice, articolul nedefinit marcand stilistic insignifianta personajului, deocamdata.

De economia de mijloace tine si un alt fapt, nu mai putin important intrucat il priveste pe Neculce. Se vede cat de colo ca numele de Purice este o porecla sau in orice caz un nume nepotrivit pentru un om mare de statura, cum era aprodul. Faptul nu e prezentat ca atare, analitic, ci numai dedus din imprejurarea ca Stefan "fiind om mic", nu putea incaleca calul aprodului dupa ce-1 pierduse in lupta pe al sau. in sfarsit, lucrul se vede si din acel, compatimitor oarecum, "Sarace Purece", cu care voievodul se adreseaza ostasului, hotarat nu numai a-1 inalta in ranguri, dar fagaduindu-i totodata si schimbarea numelui din Purice in Movila. ("Sarace" - vocativul - mai poate conota si ideea-sentiment: "tovaras de arme intr-un moment de mare primejdie".) Va fi fost ori nu va fi fost asa, nu are importanta cand e vorba de o legenda, de un fenomen de arta literara adica, unde fictiunea presupune un acut simt al numelor proprii, al poreclelor mai ales.

Evident, anecdota cu aprodul Purice, ca toate celelalte grupate sub titlul atat de nimerit ales de O sama de cuvinte, este un fel de culegere folclorica (Neculce ne apare deci ca primul nostni culegator de folclor; e drept, numai al unui anumit soi de folclor, acela care tine de legenda istoricA), cum singur spune: "ce santu audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sunt scrise". insa, ca si mai tarziu Anton Pann si Ion Creanga, Neculce nu este un culegator de folclor pur si simplu. Marca personala a artei povestitorului se vede, cum aratam mai sus, printr-o punere in pagina bine masurata, desi altcum spontana. Mai mult inca, asemenea, din nou, lui Anton Pann si lui Ion Creanga, Neculce obisnuieste - uneori, nu intotdeauna - sa aduca, odata cu relatarea faptului, comentariul sau foarte personal. Ceea ce se intampla, aici, in ultimele siruri, unde mentalitatea boierului cu respect pentru vechile oranduirii si dispret fata de amestecaturile prostimii parvenite se vede clar de tot:

Dar si aprozii atunce nu era din oameni prosti, cum sunt acum, ce era tot ficiori de boieri. Si portul lor, era imbracati, cu sarvanalc», cu cabanite" Ase trebuie si acum sa afle slugi, sa slujeasca stapanului si stapanul sa miluiasca pe sluga ase".

 Ceea ce face farmecul legendelor sale este "continutul lor educativ fara ostentatie sau cumpanit anecdotic, epicul cuminte, batranesc, naratiunea simpla, populara" (Al Piru).

Crezi ca ne lipseste ceva?

O sama de cuvinte cuprinde 42 de legende "ce sunt audzite din om in om, de oameni vechi si batrani si in letopisete nu sunt scrise", afirmatie perfect adevarata, in afara de ultima parte care nu trebuie luata ad litteram. Asa, legenda despre ajutorul dat de Purice, aprodul lui Stefan cel Mare, intr-o lupta, care explica numele familiei Movila, se afla in cronica lui Stefan cel Mare tradusa in limba germana. Legenda despre Dumbrava Rosie exista in letopisetul lui Grigore Ureche sub anul 1500. Desigur se pot da si alte exemple.

Scriind naratiunile, rolul lui Neculce este de a transforma povestirea orala in povestire scrisa. Ceea ce face farmecul legendelor sale este "continutul lor educativ fara ostentatie sau cumpanit anecdotic, epicul cuminte, batranesc, naratiunea simpla, populara" (Al Piru).

Cele 42 de mici povestiri de natura informativa, anecdotica, mitica, romantica, folclorica, reprezinta prima antologie de acest fel din literatura culta.

Textul are secvente cu eroi si intamplari mereu schimbate, mai ales in legendele despre Stefan cel Mare.

Pe de o parte, Neculce impleteste faptele de viata, verosimile in cea mai mare parte, precum legenda cu caracter ritualic a intemeierii manastirii Putna, in interiorul careia se afla si legenda despre arcul si paharul domnitorului (III), sau cea despre "movila lui PurceF - un taran sarac ara intr-o zi de duminica deoarece numai atunci fratele cel bogat i-a imprumutat plugul, iar domnitorul ii face dreptate (VII), cu evenimentele istorice precum eliberarea de sub turci a Chiliei si Cetatii Albe (I), reorganizarea oastei dupa refuzul mamei sale de a-l primi in Cetatea Neamtului in urma insuccesului de la Razboieni (IV), ajutorul dat domnitorului de aprodul Purice in timpul bataliei cu Hroit ungurul (V) sau luptele cu lesii (VIII), in care intra si istoria toponimului Dumbrava Rosie.

Pe de alta parte, Neculce scoate in evidenta relatiile stabilite intre Stefan cel Mare si alte personaje intrate in legenda precum Daniil Sihastrul (IV), aprodul Purice (V) sau Ion Tautul Logofat, diplomat iscusit, trimis la Iesi de marele domnitor (VI) iar, mai apoi, si de fiul sau Bogdan Voda, care-l va trimite sol la turci (X).

Legendele amintite reliefeaza anumite caracteristici ale personalitatii lui Stefan, numit de Neculce, deseori, "Stefan voda cel Bun", urmand involuntar directia trasata de Grigore Ureche: "om nu mare de statu", "manios", "nelenesu", "la lucruri de razboaie mester" etc.

intr-adevar, in episodul despre aprodul Purice, Neculce noteaza: "nu putea in graba incaleca Stefan-voda, fiind om mic". Taie capul copilului care a tras mai departe cu sageata decat

domnitorul (precaut, adauga: "dara intru adevar nu se stie, numai oamenii asa povestesc"), iar in legenda a Il-a scrie: "Stefan-voda cel Bun multe razboaie a batut (a purtat, n.n.),- si asa se aude din oameni vechi si batrani, ca cate razboaie a batut atatea manastiri si biserici a facut". Pe durata indelungatei sale domnii a castigat multe razboaie: "Iar Stefan-voda a inceput a-i goni (pe turci, n.n.) in urma si a-i bate pana i-au trecut de Dunare. Si intorcandu-se inapoi Stefan-voda s-au apucat de au facut manastirea Voroneful" (IV); "Stefan-voda cel Bun, cand s-au batut cu Hroit ungurul" (V); "Stefan-voda cel Bun si cu fiiul sau Bogdan-voda, de multe ori au avut razboaie cu Iesit' (VIII).

indemnul mamei sale, care-i zice "pasirea in cuibul sau nu piere" si al sihastrului Daniil care-i spune sa nu inchine tara turcilor, "ca razboiul este al lui, numai, dupa ce va izbandi, sa faca o manastire acolo, in numele Sfantului Gheorghe", viitoarea manastire Voronet (IV), il determina pe marele domnitor sa-si biruiasca momentul de slabiciune, sa-si adune oastea risipita si sa castige lupta.

Astfel, voievodul apare in legendele lui Neculce in diverse ipostaze: drept, dar neinduplecat, viteaz, generos dar justitiar, rasplatind oamenii credinciosi, neobosit in asigurarea independentei Moldovei, dar, mai ales, in postura umana, deplin intelegatoare: nu invoca puterea pentru a intra in cetatea Neamtului, oprit fiind tocmai de mama sa, asteapta rabdator pana ce Daniil sihastrul isi termina rugaciunea, face dreptate unui taran sarac, intr-o dimineata de duminica, intrerupandu-si timpul pentru biserica. Este, de fapt, imaginea domnitorului in memoria afectiva a oamenilor, de atunci si pana astazi.

Sa remarcam si umorul lui Neculce in legenda despre aprodul Purice dar, mai ales, umorul

''negru" din legenda a VUI-a in care se spune ca Stefan-voda "au pus pe Iesi la plug. de au semanat ghinda, de au Jacul dumbravi (paduri de stejar, n.n.) pentru pomenire ca sa nu sa mai acoliseasca (atace, n.n.) Moldova".

Finalul este interesant: "au fost arand cu dansii, cu lesii. i-au fost impungand cu stramurarile, ca pe boi, sa traga. Iar ei se ruga sa nu-i impunga, ce sa-i bata cu biciuscile, iar cand ii bate cu biciuscile. ei sa ruga sa-i impunga."

Figura lui Stefan cel Mare apare cel mai des in O sama de cuvinte, fiind ilustrat in povestirile de la I la IX. Lui in acorda Ion Neculce importanta cea mai mare.

AŽncepand cu prima povestire, Neculce relateaza cum Stefan voda cel Bun ia domnia Moldovei, cum se lupta el cu turcii in lupta de la Razboieni. AŽn celelalte legende, Neculce vorbeste depre razboiele lui Stefan si depre binecunoscutul fapt ca pentru fiecare razboi pe care l-a dus Stefan a ridicat cate o manastire.

Cea mai cunoscuta manastire a lui Stefan este Putna. Ion Neculce relateaza mai pe larg despre aceasta in legenda III. Povesteste cum alege domnul locul manastirii : trage cu arcul si acolo unde ajunge sageata, acolo face manastirea.

Neculce vorbeste si despre intalnirea lui Stefan cu Daniil sihastrul, care il sfatuieste pe domn ce sa faca cu tara.

Legenda cu numarul V vorbeste despre rolul aprodului Purice si de ajutorul acordat de acesta lui Stefan cel Mare in lupta de la Scheia cu pretendentul Petre Hronot. El i-a fost de mare ajutor lui Stefan, dandu-i calul sau si ajutandu-l

Figura lui Stefan, pe care Neculce il numeste a€œcel buna€ apare in primele povestiri din O sama de cuvinte. �Autorul scoate in evidenta faptele sale de vitejie si de bunatate devenite legendare: eliberarea de sub turci a Chiliei si a Cetatii Albe, ridicarea unei biserici sau manastiri pentru fiecare victorie pe campul de lupta, ajutorul dat de aprodul Purice, reorganizarea dupa refuzul mamei de a-l gazdui in Cetatea Neamtului, dupa insuccesul de la Razboieni.

In unele povestiri apare si figura fiului sau, Bogdan voda , care la randul lui devine domn al Moldovei si care, se pare ca inchina tara turcilor, sfatuit de tatal sau.

O alta figura istorica, una dintre cele mai de seama, care apare in O sama de cuvinte este Petru Rares.

Tarul Rusiei apare in cronicile moldovenesti, la Ion Neculce, dar si la Neculai Costin, in cronica racoviteana, dar si la Dimitrie Cantemir in Istoria imperiului Otoman.

Prezenta lui a mai fost semnalata in Anomimul Brancivenesc, cronicile muntene ale lui Radu Popescu, cronica lui

Radu Greceanu si Cronica Balenilor.

Cel mai viu, cel mai pregnant si poate cel mai colorat portret al lui Petru Rares a fost facut de Ion Neculce.

AŽn O sama de cuvinte , Neculce schiteaza in cateva randuri prima domnie a lui Petru Rares , cum a fost facut domn, a doua domnie. AŽn legenda cu numarul XIII, Petru Rares este inchis in Cetatea Ciceului, la unguri, se insoara cu o sarboaica si astfel obtine eliberarea.

Apoi merge la Poarta sa ceara iertare imparatului si astfel ajunge din nou domn : a€œPetru-voda Rares, cind era inchis in cetatea Ciceiului in Tara Ungureasca, ave nevoie de nemti si de unguri. Iar fiind doamna lui sirboaica, de neamul Despotilor, fata lui Despot-crai, au scris o carte sirbeasca la imparatu turcescu si la vizirul cu o rugaminte. Si au slobozit cartea pre o fereastra gios din cetate. Si au invatat pe o sluga a lor, sirbu, ce ave, sa se duca cu cartea la Poarta, la vizirul. Si mergind sluga aceea la Poarta, a lui Petru-voda, au scris vizirul la unguri sa-l sloboada pre Petru-Voda. Si dupa ce l-au slobozit, s-au dus la Poarta.a€ �

De obicei, portretul lui Petru Rares este redus la vizita la Iasi, vizita ce-i prilejuieste lui Neculce ocazia de a contura cateva trasaturi: era un om inalt, rotund la fata, oaches, cu un tic, a€œcam arunca cateodata din cap, fluturanda€.�

Era imbracat modest si ii placea sa umble pe jos fara alai.

Neculce subliniaza expansivitatea temperamentala a imparatului in dragostea lui fata de Dimitrie Camtemir pe care-l a€œimbratisa si saruta pe fata, pe cap si pe ochia€. �

Figura lui Barnovski voda nu este foart bine conturata in O sama de cuvinte. El apare in doua legende XXII si

Legenda XXII relateaza cuvintele puse de boieri la o masam in drumul fatal spre Constantinopol al lui Barnovski a€“ voda. Apucandu-l pe drum stranutul, boierii i-au zis : a€œSanatate, doamne, si pe voia marii-talea€ , dar apoi �vazand ca nu se mai opreste din stanut, un boier i-ar fi zis : a€ viermi,doamnea€ si s-a oprit din stranutat.� �

Legenda XXIII arata ca dupa executarea lui Miron voda Barnovski la Constantinopol, a€œ calul lui au si inceput a sari, cit n-au mai putut sa-l ti comisul in mina si , scapandu-l din mana, pe loc au cazut de au murita€a€¦Ceea ce, �vazand turcii, a€œmult s-au mai mirat si au dzis: a€œNevinovat au fost ace oma€ si s-au giurat ca sa nu mai taie �

Miron Barnovski este mai bine descris la Miron Costin. Acesta il lauda pentru caracterul sau milostiv. Se pare ca Miron Barnovski, in afara de binele tarii mai era preocupat si de alte lucruri, precum zidirea de manastiri si biserici.

La Miron Costin portretul lui Miron Barnovski se contureaza pe parcurs si se deprinde cel mai clar din scenele dramatice care duc la sfarsitul lui tragic.

Costin infatiseaza sfarsitul lui Miron Barnovski intr-o aureola sacra, recurgand si la marturii contemporane.

Tragedia lui Barnovski este tragedia unui om drept, nevinovat, el fiind o victima a cruzimii, a ipocriziei.

Vasile Lupu apare ca un adevarat personaj literar de prim plan. El se distinge in cursul actiunii prin faptele sale, prin gesturi si vorbe. Ion Neculce ii dedica lui Vasile Lupu cinci dintre povestirile sale.

Cronicarul relateaza inceputurile domniei lui Vasile Lupu, cum a luat domnia de la Tarigrad si arata ca domnul, intre altele, a€œ au facut carti de de slobozie in toata taraa€, ca, de aceea , fiind scutite de dari, a€œpina in trei ani s-au �umplut tara de oamenia€ si ca a€œ au scos atunce pre tara fumarit, cite un leu de casaa€, platind tot ce datora Portii � �si ramanandu-i si lui a€œ o mie de pungi de bani dobindaa€.�

Neculce relateaza felul in care, prin daruri bogate (20.000 de galbeni dati in patru transE) Vasile Lupu l-a convins pe un turc trimis in Moldova de vizir, sa nu-l mai sustina pe fiul mai tanar al lui Radu-voda, care dorea sa devina domn.

Pe langa faptele bune, Vasile Lupu iese in evidenta si prin lucruri mai putin demne de lauda. El strica manastirea Putna, gandindu-se ca gaseste niste bani, dar nu a gasit. Nu-I ramane altceva de facut decat sa o ridice la loc. AŽn aceasta legenda, iese in evidenta o trasatura negativa a lui: lacomia. Dar aceasta este infirmata, in momentul in care domnul Moldovei merge la Poarta, este inchis si isi cheama toate slugile si le imparte averea sa.

, ambitia de a domni a lui Vasile Lupu aputut fi remarcata inca din

a II-a domnie a lui Alexandru Ilias, cand era vornic si sculase tara impotriva domnului si a grecilor ce-l inconjurau.

O data cu intratrea in scena a lui Gheorghe Stefan, figura lui Vasile Lupu se contureaza in opozitie cu principalul sau rival, pana in momentul cand Gheorghe Stefan, prin Victoria sa, ca domn al Moldovei, ramane singur in arena.

Ultimul dintre domnitori, caruia Neculce ii acorda o importanta mai mare alocandu-i sapte povestiri, este Gheorghe

Cronicarul infatiseaza o scena din divan in anul 1653 pe cand viitorul domn, Gheorghe Stefan era logofat mare si pregatea lovitura care avea sa-l rastoarne pe Vasile Lupu., dar si peregrinarile lui Gheorghe Stefan, dupa ce a parasit domnia, a€œ pe la nemti, pe la lesi , pe la Moscu, pe la svedzia€.�

El relateaza cateva momente din viata sentimentala a domnitorului, despre temperamentul lui, despre firea sa nestapanita in ceea ce priveste femeile, in ce imprejurari a cunoscut el, boier fiind, pe tanara si frumoasa Safta. Dar povesteste cum, dupa ce a parasit domnia, pribeag fiind prin tari staine, Gheorghe Stefan o urase pe Safta.

Tot in O seama de cuvinte regasim in termini asemanatori o legenda in legatura cu Gheorghe Stefan cuprinsa si in letopisetul Balenilor: a€œ Gheorghii Stefan-voda, cind era logofat mare, au fost sezind odata in divan cu toiagul in gura. Iar Iordachi Cantacuzino cel batrin, vel-visternic: a€œ Ce dzici in fluier, dumneata, logofete?a€ Iar el au �raspunsu: a€œDzic in fluier, sa mi ss coboare caprile de la munte, si nu mai vina€. El au raspunsu in pilda, si altii nu �s-au priceput. Ca el astepta ostile unguresti sa vie de peste munte.a€ �

Crezi ca ne lipseste ceva?

opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

on Neculce (1672-1745) este, cronologic vorbind, al treilea mare cronicar moldovean, dupa Grigore Ureche si Miron Costin, continuator al cronicilor acestora, prin care se reconstituie istoria Moldovei "de la al doilea descalecat", de la intemeierea din 1359, pana la evenimente apropiate de contemporaneitatea autorilor. Astfel, Grigore Ureche scrie "Letopisetul Tarii Moldovei" de la 1359 pana la 1594, Miron Costin continua "Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron-Voda incoace", de la 1595 pana la 1661, iar Ion Neculce cuprinde perioada de la 1661 pana la 1743, in cea mai importanta opera carturareasca a sa, "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat".

Infatisand o perioada istorica la care, in buna parte, este contemporan, Ion Neculce nu scrie .dupa izvoare decat pentru primii cinci ani, de la Dabija-Voda pana la Duca-Voda, pentru urmatorii, pana la 1643, "ce au scris singur, dintru a sa stiinta, cat s-au intamplat de au fost in viiata sa".

Tonul pe care. il adopta este al autorului impersonal, obiectiv (vorbind despre el insusi la persoana a treia), care scrie nu din interese proprii sau la porunca domneasca, ci pentru a duce mai departe povara colectiva a inaintasilor de recuperare a timpului istoric:

"Iara de la Dabija-Voda inainte indemnatu-s-au si Ion Neculce, biv-vel-vornic in Tara de Sus, a scrie intru pomenirea domnilor".

Cu toata aceasta declaratie initiala, in genere respectata, de-a lungul scrierii invinge impresia directa, de participant sau de martor apropiat al evenimentelor, care confera cronicii luj Neculce calitati literare remarcabile, de povestitor autentic, cel mai important de pana la Ion Creanga.

In cronica propriu-zisa, structurata in douazeci si cinci de capitole, cate unul pentru fiecare domnie din perioada respectiva, Necutce prezinta uneltirile grupurilor de boieri la Poarta, luptele interminabile pentru domnie, fiscalitatea timpului, aliantele pentru apararea crestinatatii, evenimentele mai deosebite din viata tarii, intamplarile mai neobisnuite. Cronicarul foloseste deopotriva anecdota, portretul pitoresc, amanuntul colorat. Personajul cel mai important al cronicii sale este Dimitrie Cantemir, caruia ii confera o tipologie moderna, de personalitate impunatoare a timpului sau. Pentru Neculce, Cantemir este un om doritor nu atat de avere, cat de faima, atat carturareasca, de om invatat, cat si militara, de luptatorpentru eliberarea romanilor de sub dominatia Imperiului Otoman, caruia ii prevede de altfel decaderea inevitabila, in lucrarea sa "Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae".

Actiunile lui Dimitrie Cantemir sunt pretuite la valoarea lor adevarata:

"... si vadzand ca atunce trage toata crestinatatea bucuria si nadejdea crestinilor, adeca moscalilor, au inceput si el a sa ajunge cu crestinii si a-i instiinta la Poarta. Si ase cu mestesug au scris la Poarta, ca sa-i dea voie sa faca a sa agiunge cu moscalii si c"e-ar vide si ce-ar intelege, de toate sa faca stire Portii. Deci vezierul, gandind ca va hi drept Portii datu-i-au si ace voie."

Neculce se dovedeste insa si un om cu un temperament Vulcanic, devenind de multe ori narator subiectiv, inclinat spre pamflet: se aprinde repede in comentarea unei nedreptati sau a unui eveniment istoric potrivnic intereselor tarii. Un ton tragic, aproape elegiac, il are povestirea uciderii lui Miron Costin, caruia vataful de aprozi Macrei nu-i da voie sa ajunga la Iasi pentru a se dezvinovati in fata domnitorului Constantin Cantemir.Pentru a recupera din timpul istoric fapte si intamplari care nu se cuprindeau in perioada evocata sau nu se bazau pe documente certe, ci mai mult pe traditia populara, Ion Neculce plaseaza la inceputul cronicii sale "O sama de cuvinte", o culegere de 42 de legende, prima de acest feldin istoria literaturii romane. Sunt, cum insusi autorul recunoaste, "istorii mai alese", fara o baza documentara certa, selectate probabil din multele care circulau oral, despre care nici Ion Neculce nu avea certitudinea veridicitatii lor:

"Ce cine va vre sa le creada, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarasi bine va fi, cine cum ii va fi voia, asa va face".

Primele noua legende sunt legate de personalitatea lui Stefan cel Mare si de intamplari din timpul domniei acestuia, cel mai des amintite fiind legendele despre intemeierea Putnei, despre aprodul Purice sau despre Dumbrava Rosie. Un spatiu narativ important il ocupa povestirea despre Vasile Lupu, domnitor care pune biruri pentru fumarit. O alta legenda contine istoria unui tatar care s-a sinucis cand si-a dat seama ca-l ucisese pe hatmanul polonez Zolkiewski. Legenda 21 contine istoria despre originea Mavrocordatilor: acestia se trag din slugerul Scarlat, casatorit cu fata lui Ilias Turcitul. Fata lor, de o albeata extraordinara, se casatoreste cu Alexandru Coconul, fiul lui Radu Mihnea, recasatorindu-se apoi cu Mavrocordat.

Legendele lui Ion Neculce fac trecerea, in istoriografia romanesca, de la proza expozitiva la cea artistica, de la simpla consemnare a evenimentului istoric la transfigurarea lui estetica. Cronicarul are si meritul de a diversifica tipologia narativa, legendele sale, de dimensiuni diferite - de la cateva randuri la cateva pagini -fiind genealogice, anecdotice, de aventuri, miraculoase.Viziunea lui Neculce asupra istoriei tine de un anumit determinism, de "soarta trecatoare", de fortuna labilis, conceptie dupa care domniile sunt trecatoare, in timp ce mersul lumii estesingurui fapt inexorabil, asupra caruia nu exista nici o urma de intrebare. intr-un fel, el continua, intr-un spatiu narativ mai convingator, un anume simt tragic al istoriei, preluat de la Miron Costin, potrivit caruia misterul se observa din simplitatea faptelor, niciodata din puterea lor de generalitate. Cronica lui Neculce creeaza aceeasi senzatie cu aceea data de tablourile lui Pieter Breughel, atat de vie este imaginea oamenilor, a tuturor personajelor, desprinse parca dintr-un cadru istoric mereu prezent, dintr-un muzeu al faptelor trecute. Pentru ca Neculce are, inaintea lui Creanga, darul unic de a aduce la viata intamplari si personaje, pentru a le fixa in eternitate.

O sama de cuvinte ce sunt auzite dinom in om, din oameni vechi si batrani,si in Letopiset nu sunt scrise...Legenda III

Legenda a IlI-a explica un ritual initiatic, acela al gasirii locului unei ctitorii, constructia manastirii Putna, in anul 1466, un locas de cult devenit extrem de drag lui Stefan cel Mare. Naratiunea incepe direct, avand un incipit scurt, intr-un limbaj simplu, urmand procedurile ritualice ale oricarei intemeieri; "Stefan-voda cel Bun, cand s-au apucat sa faca manastirea

Putna, au tras cu arcul Stefan-voda dintr-un varvu de munte."

Manastirea urmeaza sa se ridice "unde au agiunsu sageata", pentru a face in acel loc altarul ("prestolu in oltariu").Ritualul nu consta insa intr-o singura alegere, ci urmeaza alte trei, pentru ca mai sunt pusi sa fraga cu arcul "trii boiernasi":

"unde au cadzut sageata vatavului de copii au facut poarta, iar unde au cadzut sageata unui copil din casa au facut clopotnita".

O data cu al treilea arcas se introduce motivul sacrificiului, al jertfei pentru durabilitatea creatiei, caci Stefan-Voda, vazut in legenda ca un autocrat orgolios (desi Neculce nu accepta aceasta ipostaza, "numai oamenii ase povestesc"), nu suporta sa fie intrecut intr-o competitie cu aspect militar de un adversar:

"Iar un copil din casa dzicu sa fie intrecut pe Stefan-voda si sa-i fie cadzut sageata intr-un delusel ce sa cheama Sion, ce este Janga manastire."

in locul respectiv se afla un stalp de piatra, pentru ca acolo - indraznetul fusese pedepsit prin taierea capului, in felul acesta, numai din cateva amanunte narative, se aduna motivele principale ale unei intemeieri, cunoscute si din "Monastirea Argesului": simbolistica locului benefic constructiei, avand o potentialitate magica, jertfa ritualica, orgoliul feudal al beneficiarului ctitoriei.

O biserica de lemn se aflase in apropierea delusorului, dar aceasta disparuse, fiind facuta dintr-un material perisabil. Manastirea construita este frumos zugravita, si pe dinauntru si pe dinafara, poleita cu aur si acoperita cu plumb, metal rezistent la trecerea vremii. Tot aici se gasesc "sfesnicele cele mari si cele mici si policandru si hora tot prisne de argint".

Belsugul materialelor sta dovada pentru epoca de marire a Moldovei in timpul lui Stefan cel Mare, pentru aura de mic Olimp, deasupra caruia, ca un zeu suprem, vegheaza domnitorul.

Insa legenda povesteste si degradarea puterii voievodului, cu trecerea timpului, surprins in acest moment de culminatie sacra, degradare paralela cu decaderea maretiei Moldovei. Arcul lui Stefan cel Mare cade in mana cazacilor, iar paharul de iaspis daruit de domn manastirii este scos de un calugar din locul sau sacru si spart intr-un chef cu slugi boieresti.