a6-2

Instituţiile comunităţii de intelligence

187

CAPITOLUL VIII CONTROLUL ACTIVITĂŢII DE INFORMAŢII

Secţiunea 1 Necesitatea controlului activităţii de informaţii

nul dintre cei mai relevanţi indicatori asupra gradului de democratizare a unei societăţi îl constituie existenţa unui control real asupra

serviciilor secrete de informaţii. Eficienţa unor asemenea instituţii este condiţionată, în mare măsură, de instituirea unui cadru riguros determinat, care să permită controlul societăţii civile asupra activităţii informative pentru apărarea siguranţei naţionale.

Suspiciunile privind echidistanţa serviciilor de informaţii se regăsesc în toate statele în care au fost răsturnate regimurile totalitare şi s-au creat instituţii democratice, unde deprinderile de lucru cu serviciile secrete se capătă mai greu. Ceea ce nu înseamnă că în societăţile cu un îndelungat exerciţiu al democraţiei, schimbările în anumite funcţii nu pun permanente probleme de adaptare în ceea ce priveşte relaţiile serviciilor de informaţii cu factorii de putere.

În orice stat, fie democratic sau totalitar, serviciile secrete de informaţii rămân avataruri ale răului etern, dar necesar, diferenţa fiind că unele pot şi sunt controlate prin

U


188

pârghii democratice, în vreme ce altele se supun şi sunt controlate doar de putere.

În legătură cu comunitatea informativă a României, se poate spune că, cu excepţia SRI şi SIE, care sunt supuse controlului parlamentar, asupra celorlalte servicii şi structuri departamentale specializate, societatea civilă nu cunoaşte modalităţile de control. Mai mult, bugetele lor, în afara SRI şi al STS, nu se cunosc nici măcar cu aproximaţie156.

Iată de ce societatea civilă este îndeobşte mai mult sau mai puţin reticentă şi suspicioasă, în funcţie de o sumă de factori, în ceea ce priveşte activitatea serviciilor de informaţii cu atribuţii în domeniul apărării siguranţei naţionale.

Libertatea individuală, ca bun de preţ al democraţiei, se simte – într-o măsură mai mică sau mai mare – ameninţată de autoritate, de organismele statale, în general, şi de ceea ce este secret şi lipsit de transparenţă, în special.

Secretul fiind raţiunea de a fi a serviciilor speciale de informaţii, este firesc ca activitatea lor să suscite mai ales în actualul context economic, politic, militar al unor transformări de esenţă, cerinţe justificative în ceea ce priveşte asigurarea unor certe garanţii că, creditul – cel mai adesea în alb – ce le este acordat acestor servicii nu este utilizat împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a pluralismului politic, a demnităţii umane şi democraţiei.

Efortul de a ţine sub control sistematic activitatea de informaţii este de dată relativ recentă. Până la începutul anilor ’80, circa 12 democraţii occidentale au asigurat într-o oarecare măsura desfăşurarea unei supravegheri independente a comunităţilor lor informative, cel mai adesea prin legi organice.

156 Sfera politicii, anul V, 52/1997, p. 11.


189

Situaţii, în cele mai multe cazuri paralele sau chiar identice, au determinat dezvoltarea unei supravegheri a activităţii informative de o mai mare amploare în SUA şi unele ţări occidentale.

Deteriorarea consensului anterior privind politica externă şi acuzaţiile la adresa abuzurilor comise de agenţiile de informaţii au sporit necesitatea exercitării unei supravegheri de o mai mare amploare în multe ţări din vestul Europei. În acelaşi timp, însă, această tendinţă s-a restrâns pe parcurs, datorită îngrijorării crescânde, potrivit căreia supravegherea excesivă ar putea duce la periclitarea eficienţei activităţilor informative.

Ţările care au mecanisme de exercitare a supravegherii activităţii informative se împart în două categorii: prima grupează ţările care dispun de structuri de supraveghere independente, cu statut legal, în afara executivului sau cabinetului ministerial; a doua include ţările care au stabilit reglementări de supraveghere mai puţin oficiale, limitate la exercitarea controlului de către cabinetul ministerial, sau reunite la nivelul unei comisii parlamentare mai largi.

O trecere în revistă a sistemelor de supraveghere existente pune în evidenţă deosebiri semnificative în ceea ce priveşte bazele controlului. Aceste deosebiri sunt evidente atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, în legătură cu numărul mecanismelor de supraveghere şi control, sfera lor de competenţă şi accentul pus asupra operaţiunilor informative interne sau externe.

Mecanismele de supraveghere şi control stabilite în ţările anglofone au un puternic temei juridic, reflectând probabil tradiţionalismul şi conservatorismul britanic. În schimb, însă, ţări ca Germania şi Italia, cu experienţă aparte în


190

dimensiunea represivă a poliţiei, au pus accent deosebit pe aspectele de strictă legalitate ale supravegherii şi controlului, posibil pentru a putea preveni dobândirea pe viitor de puteri nejustificate de către serviciile de securitate.

Extinderea mecanismelor de supraveghere şi control pare a constitui în prezent o tendinţă în continuă dezvoltare. În anii următori, scopurile şi priorităţile activităţilor informative vor face, foarte probabil, obiectul unei ample redefiniri.

Secţiunea a 2-a

Premisele controlului În ultimele decenii s-au înregistrat două orientări distincte

şi uneori contradictorii între factorii de decizie însărcinaţi cu controlul activităţii serviciilor secrete de informaţii.

Cei preocupaţi, în primul rând, de înţelepciunea, legalitatea şi corectitudinea acţiunilor guvernamentale, s-au pronunţat în favoarea unui control mai deschis şi mai penetrant al operaţiunilor, din dorinţa de a avea certitudinea că acestea se desfăşoară conform normelor convenite. Cei preocupaţi, însă, mai mult de menţinerea unui puternic potenţial informativ au susţinut că o supraveghere excesivă ar putea pune în pericol eficienţa serviciilor de informaţii în ceea ce priveşte aportul lor la menţinerea securităţii naţionale. Rezultatul a fost o dezbatere îndelungată privind disputarea întâietăţii celor două aspecte: securitatea naţională şi responsabilitatea publică.

Această controversă a fost o caracteristică importantă a dialogului politic, atât în SUA, cât şi în alte ţări accidentale importante. În majoritatea cazurilor, problema s-a rezolvat


191

printr-un compromis, care să asigure măsuri sporite de exercitare a supravegherii de către oficialităţi anume desemnate, în schimbul garanţiilor de protejare a securităţii operaţiunilor informative.

Oricum, experienţa istorică a serviciilor de informaţii din ultimii 20 de ani demonstrează că uneori poate exista un control formal, superficial şi inadecvat structurat. O asemenea situaţie este, într-un anumit sens, mai periculoasă decât atunci când nu există un asemenea mecanism. În spatele unei forme iluzorii de control se pot produce unele abuzuri tocmai datorită existenţei unei „umbrele protectoare”. De aici rezultă necesitatea ca societatea civilă să fie foarte vigilentă, atât la modul în care sunt structurate instituţiile de control asupra serviciilor secrete de informaţii, cât şi asupra eficienţei controlului.

În ce măsură are acces o comisie parlamentară la informaţiile deţinute de serviciile de informaţii? De ce natură este controlul exercitat de comisiile parlamentare: legislativ, politic, bugetar sau legat de personalul din aceste servicii? Ce mijloace are la dispoziţie o comisie parlamentară pentru a efectua investigaţii legate de serviciile de informaţii şi ce efecte produc aceste investigaţii? Au comisiile parlamentare vreun rol în protejarea indivizilor împotriva abuzurilor comise de serviciile de informaţii?

Acestea sunt doar câteva din întrebările ce s-au pus la Conferinţa de la Varşovia, din perioada 30 iunie – 2 iulie 1995, care a reunit reprezentanţi ai serviciilor de informaţii, ai parlamentelor şi ai organizaţiilor neguvernamentale din 21 de ţări şi care au avut ca principală temă de dezbatere serviciile de informaţii în societatea civilă: supraveghere şi


192

răspundere157. La astfel de întrebări şi probleme s-au formulat şi exprimat răspunsuri diferite. În esenţă s-a impus opinia că problema monitorizării activităţii serviciilor de informaţii trebuie să se facă sub dublu aspect: cel al prevederilor legale şi cel al practicii curente. Pe de altă parte, a rezultat că în toate ţările, inclusiv în cele cu un sistem democratic bine consolidat, serviciile de informaţii se străduiesc să evite atât controlul din partea societăţii civile, cât şi deschiderea spre public. Totul depinde de legislaţia existentă în fiecare ţară. În ceea ce priveşte rolul organizaţiilor neguvernamentale şi al presei în privinţa răspunderii pe care serviciile de informaţii trebuie să şi-o asume pentru activităţile de informaţii desfăşurate, acesta s-a dovedit a fi destul de redus, atât în ţările din centrul, cât şi din estul Europei.

Secţiunea a 3-a

Obiectivele controlului Activitatea de control are ca scop principal cunoaşterea

efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor, prevenirea săvârşirii unor abateri, depistarea şi înlăturarea celor produse, inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizante, stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate158.

Serviciile de informaţii pot fi asimilate, în ceea ce priveşte controlul, regulilor generale aplicabile executivului.

157 Vezi Revista română de drepturile omului, nr. 9/1995, pp. 122-123. 158 I. Santai, V. Tabără, Administraţia publică, Sibiu, Editura Tehno

Media, 2010, p. 419.


193

În unele privinţe, cerinţele pot fi mai exigente, după cum în altele este obligatorie o procedură specială, determinată de necesitatea protecţiei anumitor informaţii de siguranţă naţională.

Din analiza reglementărilor existente pe plan internaţional rezultă că obiectivul principal al comitetelor speciale pentru serviciile de informaţii constă în realizarea efortului necesar pentru ca structurile informative să furnizeze informaţii documentate şi la timp executivului şi legislativului pentru ca acestea să poată lua deciziile cele mai adecvate referitoare la securitatea şi interesele vitale ale naţiunii.

Un alt obiectiv al controlului parlamentar este acela de a se asigura supravegherea de către legislativ a activităţii serviciilor de informaţi, pentru a se asigura conformitatea acestora cu Constituţia şi legile ţării.

Obiectivul controlului nu îl constituie informaţiile sau documentele operative, ci propunerile legislative, mesajele, petiţiile, memoriile şi alte materiale referitoare la activitatea structurilor comunităţii informative, existând şi din acest punct de vedere excepţii riguros reglementate.

În practica parlamentară din ţările democratice există şi regula ca rapoartele asupra activităţii de informaţii să fie întocmite de comisiile însărcinate cu controlul, iar în legătură cu anumite probleme de natură specială, raportul este prezentat de şeful statului. Ca regulă generală, serviciile de informaţii prezintă anual o trecere în revistă asupra problemelor principale ale activităţii lor, rapoartele având, după caz, şi variante destinate informării publice.

Interesante sunt şi regulile de alcătuire a comisiilor parlamentare pentru informaţii, astfel încât acestea să fie operaţionale în privinţa deciziilor şi, în acelaşi timp, să asigure proporţia coloraturilor politice reprezentate în parlament.


194

Secţiunea a 4-a Reglementarea controlului parlamentar

asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii Fiind o instituţie complet nouă, organizată şi concepută

pe baza unor principii moderne, SRI desfăşoară activitate informativă de realizare a siguranţei naţionale sub un strict control parlamentar. Acest aspect rezultă din cadrul legal, funcţiile şi mijloacele de realizare a controlului parlamentar.

Baza juridică a controlului parlamentar asupra SRI este de natură constituţională. Astfel, Constituţia României stabileşte: „camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru […] numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorului SRI şi exercitarea controlului asupra activităţii acestui serviciu […]”159.

Organele de stat care desfăşoară activitate de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale sunt: SRI, SIE, SPP. Activitatea lor este controlată de parlament160.

Precizări importante sunt prevăzute în legea de organizare şi funcţionare a SRI, care menţionează, printre altele, că: anual, sau când Parlamentul hotărăşte, directorul SRI prezintă acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuţiilor ce revin SRI. În vederea exercitării controlului concret şi permanent se constituie o comisie comună a celor două Camere. Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului se stabilesc prin hotărâre adoptată de parlament161.

159 Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din

31 octombrie 2003, art. 62, alin. 1) şi alin. 3). 160 Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, republicată

în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014, art. 8, alin. 3). 161 Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului

Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 03 martie 1992, art. 1, alin. 2-4.


195

În baza acestor dispoziţii legale, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra controlului SRI.

Funcţiile controlului parlamentar sunt deduse din atribuţiile Comisiei, după cum urmează:

− verifică dacă, în exercitarea atribuţiilor ce revin SRI în domeniul siguranţei naţionale, sunt respectate prevederile Constituţiei şi ale celorlalte acte normative;

− examinează cazurile în care s-au semnalat încălcări ale prevederilor constituţionale şi ale altor dispoziţii legale în activitatea SRI şi se pronunţă asupra măsurilor ce se impun pentru restabilirea legalităţii;

− analizează şi cercetează, la cererea oricăreia din comisiile permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ale celor două Camere, sesizările cetăţenilor care se consideră lezaţi în drepturile şi libertăţile lor, prin folosirea mijloacelor de obţinere a informaţiilor privind siguranţa naţională;

− examinează şi soluţionează celelalte plângeri şi sesizări care îi sunt adresate în legătură cu încălcarea legii de către SRI;

− audiază persoana propusă de Preşedintele României pentru funcţia de director al SRI, în legătură cu care prezintă un raport în faţa celor două camere ale Parlamentului;

− examinează rapoartele prezentate Parlamentului, potrivit legii, de către directorul SRI şi întocmeşte un raport propriu asupra acestora, pe care îl înaintează Birourilor permanente ale celor două Camere;


196

− examinează proiectele de buget pentru SRI şi prezintă comisiilor parlamentare de specialitate observaţiile şi propunerile sale cu privire la alocaţiile bugetare;

− controlează modul de utilizare a fondurilor băneşti destinate prin bugetul de stat, precum şi constituirea şi folosirea mijloacelor extrabugetare pentru SRI;

− verifică modul de respectare a dispoziţiilor legale privind funcţionarea regiei autonome, societăţilor comerciale de producţie, instituţiilor sanitare şi asociaţiilor cu caracter cultural-sportiv din cadrul SRI.

Mijloacele de realizare a controlului parlamentar asupra activităţii SRI constau în solicitarea de rapoarte, informări şi explicaţii scrise, de date şi informaţii privind siguranţa naţională. De asemenea, comisia poate audia persoane în legătură cu problemele autorizate.

În ceea ce priveşte obligaţiile SRI pentru realizarea controlului parlamentar asupra activităţii sale, acestea trebuie:

− să pună la dispoziţia Comisiei, în timp util, rapoartele, explicaţiile, documentele, datele şi informaţiile solicitate;

− să permită audierea persoanelor indicate de Comisie (atât a militarilor, cât şi a civililor care sunt angajaţi ai instituţiei).

De la aceste obligaţii fac excepţie acţiunile informative aflate în curs de executare, parte a activităţii operative privind siguranţa naţională, apreciate ca atare de Comisia de control parlamentar, la recomandarea Biroului Executiv al Consiliului Director al SRI, precum şi mijloacele şi metodele concrete folosite în munca de informaţii, în măsura în care nu contravin Constituţiei şi legilor în vigoare.

Garanţiile de protecţie a secretului activităţii de informaţii privind apărarea siguranţei naţionale în cadrul


197

Comisiei de control parlamentar sunt asigurate de următoarele prevederi rezultate din legislaţia în vigoare:

− membrii Comisiei depun jurământ de păstrare a secretului datelor şi informaţiilor de care iau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor, inclusiv după încetarea mandatului;

− lucrările şi actele Comisiei fac parte din categoria secretelor de stat, cu excepţia concluziilor cuprinse în rapoartele Comisiei, care sunt autorizate a fi făcute publice de către birourile permanente ale celor două camere;

− membrii Comisiei au obligaţia să respecte reglementările privind apărarea secretului de stat;

− Comisia are un program propriu de prevenire a scurgerii informaţiilor;

− lucrările Parlamentului în care se dezbat probleme din competenţa Comisiei pot fi declarate secrete, cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi;

− Comisia juridică de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor şi Comisia juridică de numiri, imunităţi şi validări a Senatului sunt abilitate să cerceteze cazurile de încălcare a garanţiilor de protecţie a secretului;

− documentele Comisiei se păstrează la arhiva proprie a acesteia, cu respectarea normelor legale privind apărarea secretului de stat;

− specialiştii în domeniu sau angajaţii autorităţilor publice de profil folosiţi de Comisie au obligaţia protejării datelor şi informaţilor de care iau cunoştinţă;

− la sfârşitul legislaturii, documentele Comisiei, inventariate şi sigilate, se predau Comisiei desemnată de noul Parlament.

Nerespectarea acestor obligaţii poate atrage, potrivit Regulamentului celor două Camere, ridicarea imunităţii parlamentare în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.


198

În concordanţă cu aceste acte normative, art. 4 din Regulamentul de funcţionare al SRI prevede:

− activitatea SRI este supusă controlului parlamentar în condiţiile legii;

− în vederea exercitării controlului parlamentar asupra activităţii sale, în raporturile cu Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, serviciul are următoarele obligaţii:

să prezinte comisiei, spre examinare, rapoartele ce urmează a fi prezentate Parlamentului de către directorul Serviciului, potrivit legii;

să prezinte, la solicitarea Comisiei, în condiţiile şi cu excepţiile prevăzute de lege, rapoarte, informări, explicaţii scrise, documente, date, informaţii, referitoare la activitatea sa;

să asigure prezentarea în faţa Comisiei, la cererea acesteia, a persoanelor nominalizate pentru audiere;

să pună la dispoziţia Comisiei, spre examinare, documentele şi datele necesare, în condiţiile legii, pentru semnalarea cazurilor de încălcări ale prevederilor constituţionale ori ale altor dispoziţii legale;

să trimită, spre examinare, proiectele de buget ale Serviciului şi, la solicitare, să prezinte date privind modul de utilizare a fondurilor băneşti destinate prin bugetul de stat şi date despre modul de constituire şi folosire a mijloacelor extrabugetare.

− datele şi informaţiile, relaţiile, audierile, rapoartele sau informările necesare Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului


199

parlamentar asupra activităţii SRI, se pun la dispoziţia acesteia numai de către directorul Serviciului, sau cu aprobarea acestuia, la solicitarea preşedintelui Comisiei.

Comisia de control este un organism comun al celor două Camere parlamentare, cu activitate permanentă. Ea se compune din 9 membri desemnaţi din grupurile parlamentare şi aleşi în şedinţă comună a celor două Camere la propunerea birourilor permanente ale acestora, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Parlamentul, reunit în şedinţă comună, desemnează la propunerea birourilor permanente, pe baza concluziilor desprinse din consultarea grupurilor parlamentare, pe preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul Comisiei, prin votul majorităţii parlamentare.

Această Comisie, deşi este asimilată comisiilor parlamentare permanente, nu poate avea membri în alte comisii parlamentare şi nici în guvern.

Solicitarea datelor şi informaţiilor necesare Comisiei, precum şi orice alt demers în relaţiile acesteia cu SRI se realizează prin preşedintele Comisiei. Solicitarea poate veni şi din partea oricărui membru al Comisiei, dar numai dacă există acordul Comisiei în plenul său.

Solicitările se adresează numai directorului SRI şi, după caz, înlocuitorului legal al acestuia la comandă.

La şedinţele Comisiei pot fi invitaţi preşedinţii birourilor permanente ale celor două Camere, preşedinţii comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi membri ai CSAT.

Comisia dispune de un aparat tehnic şi poate folosi serviciile unor specialişti în domeniu, angajaţi ai autorităţilor publice de profil.

În exercitarea atribuţiilor ce îi sunt conferite, Comisia adoptă decizii cu votul majorităţii membrilor săi.


200

Comisia prezintă anual, în şedinţă comună a celor două Camere, un raport referitor la activitatea desfăşurată.

În practica de până acum, aceste rapoarte au fost prezentate Parlamentului în aceeaşi şedinţă în care s-a dezbătut şi raportul anual al directorului SRI.

La cererea Birourilor permanente ale celor două Camere, sau atunci când consideră necesar, Comisia prezintă acestora rapoarte cu privire la constatările şi concluziile rezultate din exercitarea atribuţiilor care îi revin.

Secţiunea a 5-a

Reglementarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe

Activitatea SIE este controlată de Parlamentul României

printr-o comisie specială, constituită din trei deputaţi şi doi senatori, aleşi din cadrul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere. Obiectivul controlului parlamentar constă în verificarea concordanţei activităţii SIE cu Constituţia şi politica statului român162. Cadrul normativ al controlului este statuat de Legea nr. 1/1998 şi Hotărârea Parlamentului României nr. 44/1998 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe din 28 octombrie 1998.

Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii SIE îşi exercită mandatul pe durata legislaturii în care a fost

162 Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de

Informaţii Externe, publicat în Monitorul Oficial nr. 7 din 12 ianuarie 1998, art. 3.


201

numită, iar în baza Hotărârii Parlamentului nr. 44/1998, are următoarele atribuţii:

− analizează şi verifică respectarea Constituţiei şi a legilor ţării de către SIE;

− verifică dacă ordinile, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ, emise de conducerea SIE, sunt în conformitate cu Constituţia şi cu legile României, cu hotărârile CSAT şi cu hotărârile guvernului, date în vederea aplicării hotărârilor CSAT;

− analizează modul de fundamentare a bugetului SIE şi verifică execuţia acestuia pe baza controalelor efectuate de organele competente;

− audiază persoana propusă de Preşedintele României pentru funcţia de director SIE, în legătură cu care prezintă un aviz consultativ, care va fi trimis Preşedintelui României. Comisia poate propune Preşedintelui României, prin raport, revocarea din funcţie a directorului SIE;

− examinează cazurile în care în activitatea SIE s-au semnalat încălcări ale altor dispoziţii legale şi se pronunţă asupra măsurilor ce se impun pentru restabilirea legalităţii;

− analizează, verifică şi soluţionează sesizările cetăţenilor care se consideră lezaţi în drepturile şi libertăţile lor, prin mijloace de obţinere a informaţiilor privind siguranţa naţională şi apărarea intereselor României, de către SIE. Examinează şi soluţionează celelalte plângeri şi sesizări care îi sunt adresate în legătură cu încălcarea legii de către SIE;

− verifică criteriile de selecţionare şi promovare a cadrelor SIE;

− verifică modul de promovare a intereselor României şi felul în care activităţile SIE sunt orientate, în principal, pentru identificarea, analizarea, ţinerea sub control şi eliminarea riscurilor la adresa siguranţei naţionale;


202

− verifică modul de colaborare şi gradul de interoperabilitate dintre SIE şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale;

− verifică modul de cooperare cu instituţii similare străine; − avizează proiectele de lege care au legătură cu

activitatea SIE; − îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin hotărâri

ale Parlamentului României. În exercitarea atribuţiilor care îi revin, Comisia solicită

SIE, prin intermediul directorului acestuia, date şi informaţii şi poate audia persoane în legătură cu problemele analizate. SIE este obligat să răspundă în timp util solicitărilor Comisiei şi să permită audierea persoanelor indicate de aceasta, cu acordul prealabil al directorului SIE, cu excepţia documentelor, datelor şi informaţiilor în legătură cu acţiunile informative aflate în curs de desfăşurare. Excepţie fac şi informaţiile care pot conduce la deconspirarea calităţii reale a cadrelor operative, la identificarea surselor folosite în munca de informaţii, în măsura în care acestea nu contravin Constituţiei şi legislaţiei în vigoare.

La cererea birourilor permanente ale celor două Camere sau ori de câte ori consideră necesar, Comisia întocmeşte şi prezintă acestora rapoarte cu privire la constatările şi concluziile rezultate din exercitarea atribuţiilor care îi revin.

Actele şi lucrările Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SIE fac parte din categoria secretelor de stat, cu excepţia cazurilor cuprinse în rapoartele acesteia, care sunt autorizate să fie făcute publice de către birourile permanente ale celor două Camere. Membrii Comisiei au obligaţia de a respecta reglementările legale privind apărarea secretului de stat cu toate documentele, datele şi informaţiile de care iau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor care le revin,


203

asigurând protejarea deplină a acestora. După alegere, membrii Comisiei depun un jurământ în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului, prin care se obligă să păstreze secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor la care au avut acces în exercitarea atribuţiilor. Secretul trebuie păstrat atât pe timpul mandatului cât şi după încetarea acestuia. De asemenea, membrii Comisiei trebuie să jure pe propria lor răspundere că nu au făcut parte din structurile fostelor organe de Securitate ale regimului comunist din România şi că nu au fost cadre SIE ori ale altor structuri informative româneşti.

Documentele Comisiei se păstrează în arhiva proprie a acesteia, cu respectarea normelor legale privind apărarea secretului de stat. La sfârşitul legislaturii, documentele Comisiei sunt inventariate şi sigilate sub supravegherea membrilor acesteia şi apoi predate, pe bază de proces-verbal, comisiei desemnate de noul Parlament, împreună cu documentele preluate de la comisiile anterioare, conform regulamentului de funcţionare a Comisiei.

Comisia îşi desfăşoară activitatea după un regulament propriu de organizare şi funcţionare care se aprobă de birourile celor două camere ale Parlamentului.

Secţiunea a 6-a

Alte forme de control Controlul şi supravegherea activităţii de informaţii

efectuată de structurile competente ale comunităţii de informaţii româneşti, de realizare a siguranţei naţionale, este în realitate mult mai complexă decât rezultă din cele expuse până acum. Activitatea de supraveghere şi control desfăşurată


204

în baza legii de către cele două comisii parlamentare se încadrează unui sistem integrat, structurat pe următoarele componente:

Controlul parlamentar special este cel realizat de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, la care ne-am referit în detaliu.

Controlul general este realizat prin dezbateri şi interpelări în Parlament, adoptarea bugetului şi activităţile celorlalte comisii parlamentare, îndeosebi a celor care anchetează abuzurile, examinează şi soluţionează petiţiile. Cetăţeanul care se consideră lezat în drepturile sau libertăţile sale prin folosirea unor mijloace de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale poate să sesizeze oricare din comisiile permanente pentru apărarea şi asigurarea ordinii publice ale celor două Camere ale Parlamentului163.

Controlul exercitat de autoritatea judecătorească este realizat prin procedura de autorizare a obţinerii de informaţii prin operaţiuni ce implică restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Existenţa unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale constituie temeiul legal pentru a solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acte, în scopul culegerii de informaţii, constând în: interceptarea comunicaţiilor, căutarea unor informaţii, obiecte sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect;

163 Legea nr. 51 din 1991 privind securitatea naţională a României,

republicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014, art. 16, alin. 3).


205

ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse. Orice cetăţean care se consideră vătămat în activităţile care fac obiectul acestei autorizări se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul164.

Pentru a evita producerea de abuzuri din partea celor abilitaţi prin lege să desfăşoare activităţi de genul celor prevăzute în articolul menţionat anterior, legiuitorul a introdus în mod expres următoarele prevederi:

− Nicio persoană nu poate fi urmărită pentru exprimarea liberă a opiniei sale politice şi nu poate face obiectul unei imixtiuni în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său, proprietăţile sale ori în corespondenţă sau comunicaţii, nici ale unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale, dacă nu săvârşeşte vreuna din faptele care constituie, potrivit legii, o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991, referitoare la ameninţările la adresa siguranţei naţionale a României, nu pot fi folosite în scopul restrângerii sau interzicerii dreptului de apărare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios sau de altă natură, garantat prin Constituţie sau legi165.

− Informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia persoanelor, cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor necesare siguranţei naţionale nu pot fi făcute publice.

164 Ibidem, art. 22. 165 Ibidem, art. 4.


206

Divulgarea sau folosirea, în afara cadrului legal, de către salariaţii serviciilor de informaţii, a unor astfel de date, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani166.

− Nu pot activa în serviciile de informaţii persoanele care au fost găsite vinovate pentru acţiuni îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului167.

Mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie să lezeze, în niciun fel, drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor ori să îi supună la îngrădiri ilegale.

Orice persoană este protejată prin lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri. Cei vinovaţi de iniţierea, transmiterea ori exercitarea unor asemenea măsuri, fără temei legal, precum şi de aplicarea abuzivă a măsurilor de prevenire, descoperire sau comunicare a ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale răspund civil, administrativ sau penal, după caz.

Controlul realizat de beneficiarii legali ai informaţiilor – deşi o asemenea formă de control nu rezultă expres din Constituţie sau alte legi – se realizează în mod direct în procesul valorificării informaţiilor puse la dispoziţie prin confirmarea acestora, precum şi prin cererile de informaţii care pe fond, vizează unele aspecte ce ţin de conţinutul şi eficienţa activităţii desfăşurate de Serviciu. Totodată, executivul realizează, potrivit reglementărilor financiare generale şi speciale, controlul execuţiei bugetare.

În toate ţările lumii, agenda zilnică a şefilor de stat şi prim-miniştrilor debutează, de regulă, cu două activităţi:

166 Ibidem, art. 27, alin. 1) şi alin. 2). 167 Ibidem, art. 31, alin. 2).


207

studiul buletinelor informative ale serviciilor secrete şi lectura buletinului de presă, regulă benefică atât factorilor de putere, cât şi serviciilor de informaţii, întrucât există o verificare zilnică a „forţei” informaţiilor.

Controlul public – se realizează, în principal, pe două căi: prin informaţii şi petiţii provenite de la cetăţeni şi din presă.

Controlul judiciar – se realizează în situaţii particulare în care cadre ale serviciilor de informaţii sunt aduse în instanţă pentru utilizarea unor mijloace de obţinere a informaţiilor ce au lezat drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor, ori i-au supus la îngrădiri ilegale. Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept168.

Controlul realizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării – prin organizarea şi coordonarea activităţii de realizare a siguranţei naţionale, respectiv: analiza şi evaluarea stării de siguranţă naţională; stabilirea principalelor direcţii de activitate şi a modalităţilor de valorificare a informaţiilor referitoare la siguranţa naţională; analiza rapoartelor şi informaţiilor referitoare la modul de aplicare a legii privind siguranţa naţională; aprobarea structurilor, efectivelor, regulamentelor de funcţionare şi a cheltuielilor operative ale SRI, SIE, SPP169.


31 octombrie 2003, art. 21, alin. 1) şi alin. 2). 169 Legea nr. 51 din 1991 privind securitatea naţională a României,

republicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014, art. 7; Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărarea a Ţării, publicată în Monitorul Oficial nr. 494 din 10 iulie 2002, art. 4.


208

Potrivit art. 5 din Regulamentul de funcţionare a SRI, activitatea Serviciului este organizată şi controlată de către CSAT. În raporturile cu CSAT, potrivit legii, Serviciului Român de Informaţii îi revin următoarele obligaţii:

− prezintă, spre analiză şi evaluare, datele şi informaţiile necesare cunoaşterii stării siguranţei naţionale şi fundamentării deciziilor strategice privind apărarea securităţii şi realizarea siguranţei naţionale;

− prezintă, la cerere sau din proprie iniţiativă, rapoarte sau informări pe domenii sau probleme de realizare a siguranţei naţionale;

− prezintă, periodic sau la cerere, evaluări asupra stării de siguranţă naţională şi, în conformitate cu prevederile legale, propune măsuri generale pentru prevenirea sau înlăturarea disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor sau pericolelor la adresa siguranţei naţionale;

− propune, în raport cu natura şi tipul factorilor de risc identificaţi, modalităţile de valorificare a informaţiilor şi direcţiile de acţiune pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale;

− prezintă anual şi ori de câte ori se impune, rapoarte, informări şi concluzii privind starea siguranţei naţionale şi modul de aplicare a Legii privind siguranţa naţională, precum şi a normelor legale privind protecţia informaţiilor clasificate;

− acţionează în conformitate cu direcţiile de activitate şi aplică măsurile general obligatorii stabilite de CSAT pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale;

− supune spre aprobare necesarul cheltuielilor operative destinate realizării siguranţei naţionale;


209

− propune concepţia de acţiune SRI la pace, mobilizare, în timp de război şi sub ocupaţie; la instituirea măsurilor excepţionale – de urgenţă sau de asediu; dislocarea şi redislocarea unităţilor, trecerea activităţii specifice în forme noi, adaptate situaţiilor operative, precum şi modul de îndeplinire a misiunilor în raport de locul, timpul şi amploarea evenimentelor;

− supune aprobării nevoile de resurse necesare SRI în situaţiile prevăzute la aliniatul precedent, în conformitate cu dispoziţiile legale;

− supune aprobării normele speciale privind importul şi exportul de mijloace tehnice specializate în domeniul obţinerii informaţiilor, respectiv comunicării şi protejării celor clasificate secrete de stat;

− prezintă alte documente sau date prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Controlul exercitat prin intermediul pârghiilor de planificare. Planificarea apărării este atributul exclusiv şi inalienabil al autorităţilor prevăzute în Constituţia României. Ea se realizează pe baza opţiunilor şi deciziilor strategice ale Parlamentului României, Preşedintelui României şi Guvernului României, precum şi ale celorlalte instituţii publice, care, potrivit legii, au răspunderi în domeniul securităţii şi apărării naţionale170. Serviciile de informaţii ale statului român elaborează strategii proprii, ale căror denumiri şi conţinut sunt stabilite în raport cu răspunderile ce la revin în cadrul sistemului naţional de apărare171.

170 Ordonanţa Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apărării

naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 302 din 18 august, 1998, art. 2.

171 Ibidem, art. 8, alin. 2).


210

Controlul realizat de instituţiile publice, conform competenţelor legale. Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii. Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii172.

Pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu instituţiile publice a fost creată instituţia Avocatul Poporului. Acesta este numit de Parlament pe o durată de cinci ani.

Potrivit legii, Avocatului Poporului i se poate adresa orice persoană fizică ale cărei drepturi şi libertăţi cetăţeneşti au fost încălcate de autorităţile administraţiei publice.

Autorităţile publice sunt obligate să comunice, după caz, şi să pună la dispoziţia Avocatului Poporului, în condiţiile legii, informaţiile, documentele sau actele pe care la deţin, în legătură cu cererile care au fost adresate Avocatului Poporului, acordându-i sprijin pentru executarea atribuţiilor sale173.

Avocatul Poporului urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi solicită autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubelor174.

Avocatul Poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice, în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerilor care i-au fost adresate


31 octombrie 2003, art. 47, alin. 1) şi alin. 4). 173 Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei

Avocatului Poporului, republicată în Monitorul Oficial nr. 844 din 15 septembrie 2004, art. 4.

174 Ibidem, art. 13, lit. c).


211

(cu obligaţia de a nu divulga sau de a nu face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces)175.

Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, care pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor176.

Controlul financiar. Fondurile băneşti necesare desfăşurării activităţii sunt prevăzute în cadrul bugetului de stat, aprobat de Parlament177. Controlul utilizării fondurilor financiare se realizează de Curtea de Conturi, prin controale preventive, respectiv ulterioare.

În concluzie se poate spune că activitatea autorităţilor şi structurilor care desfăşoară activităţi în domeniul securităţii naţionale se află sub un control bine stabilit de mecanismele statului de drept.

Complexitatea sistemului de control şi supraveghere a activităţii de informaţii în domeniul realizării siguranţei naţionale face ca nicio grupare politică, organizaţie, partid sau persoană individuală să nu poată să subordoneze comunitatea informativă românească unor interese străine.

Întrucât anumite acţiuni ori măsuri ce se întreprind în domeniul apărării statului pot avea mari implicaţii sociale, economice sau politico-militare, atât pe plan intern, cât şi internaţional, ele angajând ţara, întreaga societate românească,

175 Vasile Tabără, Ştiinţa administraţiei, Bucureşti, Editura Universităţii

Naţionale de Apărare „Carol I”, 2013, p. 238. 176 Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din

31 octombrie 2003, art. 57. 177 Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului

Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 03 martie 1992, art. 42.


212

este necesar ca autorităţile şi structurile care desfăşoară activităţi în domeniul securităţii naţionale să se afle sub controlul societăţii civile prin intermediul organismelor democratice instituţionalizate cu atribuţii exprese în domeniu. Aceasta constituie certitudinea că nu se vor comite abuzuri, că se vor respecta cu stricteţe legile ţării, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, reprezentând în acelaşi timp o cerinţă a democraţiei reale.

În ceea ce priveşte eficienţa controlului, nu numai al activităţii SRI şi SIE, ci în general asupra serviciilor şi structurilor de informaţii româneşti, în ultimul timp, au fost formulate şi critici.

213

Bibliografie

1. Apostol, Tofan Dana, Drept administrativ, vol. I,

Bucureşti, Editura All Beck, 2003. 2. Baud, Jacques, Encyclopedie du renseignement et

des service secrets, Paris, 1998; Polmar, Norman, and Allen, Thomash, The Encyclopedia of Espionage, New York, 1998; D’aumale, Geoffray, Faure, Jean-Pierre, Guide de l’espionage et du contre-espionage. Histoire et technique, Collecton «Documents» dirigee par Pierre Drochkine, Paris, 1998.

3. Bidu, Ioan, Riscuri în analiza decizională de siguranţă naţională, Bucureşti, Editura ANI, 2004.

4. Bodoaşcă, Teodor, Natura juridică a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării potrivit Legii nr. 415/2002: În: „Gândirea Militară Românească”, serie nouă, nr. 5, septembrie – octombrie 2002.

5. Buzatu, Gheorghe, Războiul mondial al spionilor, (1936-1989), Iaşi, 1991.

6. Ciobanu, Constantin, Trecerea de la statul totalitar la statul de drept – latură esenţială a procesului revoluţionar în România. În: „Patrie şi Onoare”, nr. 1/1992.

7. Cline, Ray S., The CIA under Reagan, Bush and Casey, Acropolis Book, Washington D.C., 1981.

8. Constantiniu, Florin, Schipor, Ilie, Trecerea Nistrului 1941. O decizie controversată, Bucureşti, 1995.

9. Cristescu, Eugen, Organizarea şi activitatea Serviciului Special de Informaţii. În: Troncotă, Cristian, Eugen Cristescu – Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii, mărturii, documente, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1994.

214

10. Cristescu, Radu Constantin, Serviciile Secrete din România şi scandalurile de corupţie, 1989-2001, Bucureşti, Editura ANTET XX PRESS, 2002.

11. Dewerpe, Alain, Spionul, Nemira, 1998. 12. Drăganu, T., Tendinţe de limitare a rolului în stat a

guvernului prin multiplicarea exagerată a autorităţilor centrale autonome ale administraţiei publice (I). În: „Revista de drept comercial”, nr. 12/2000.

13. Drăganu, T., Tendinţe de limitare a rolului în stat a guvernului prin multiplicarea exagerată a autorităţilor centrale autonome ale administraţiei publice (II). În: „Revista de drept comercial” nr. 1/2001.

14. Drăganu, T., Tratat elementar de drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1998.

15. Gibbon, Constantin Fitz, Secret Intelligence in the Twentieth Century, London, 1976.

16. Godson, Roy, Intelligence and security. În: „Security Studies for the 21ht Century…Brassey’s”, 1997.

17. Hriban, Anca, Camera a votat Legea SIE. În: „Ziua”, miercuri 22 octombrie 1997.

18. Ivanov, Lucian Marius, Lumea reală: spionaj şi spioni, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2013.

19. Ivanov, Lucian Marius (coordonator), Pentru o lume mai sigură în era incertitudinii: contribuţia serviciilor de informaţii. Culegere de studii de Intelligence, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2013.

215

20. Iovănaş, I., Drept administrativ şi elemente ale administraţiei de stat, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;

21. Kinghley, Philip, The Second Oldest Profession Spies and Spying in the Twentieth Century, N.Y. Penguin Books, 1988.

22. Manda, C., Drept administrativ, Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 1994.

23. Marin, Ionel, Comunitatea de informaţii – soluţia problemelor de securitate, Bucureşti, Editura A.N.I., 2004.

24. Munteanu, Miruna, Alte bile negre pentru serviciile secrete americane. În „Dosare ultrasecrete”, 8 iunie 2002.

25. Munteanu, Miruna, CIA îl contrazice pe Bush. În: „Dosare ultrasecrete”, 19 octombrie 2002.

26. Nicola, Iordan, Drept administrativ, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007.

27. Paul, Vasile, Noul terorism, ameninţare asimetrică. În: „Dosare ultrasecrete”, 24 noiembrie 2001.

28. Păpădie, Bogdan, Năstase, I. Gabriel, Războiul spionilor în interiorul şi dincolo de graniţele României, Phobos Publishing Hous, Bucureşti, 2005. Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt, Războiul tăcut. Introducere în universul informaţiilor secrete, Editura Polirom, 2008; Gheorghe Savu, Adriean Pârlog, Producţia intelligence, Editura Medra, 2008.

29. Petrescu, R.N., Drept administrativ, Cluj-Napoca, Editura Hamangiu, 2009.

30. Petrescu, R.N., Le rôle et les caracteristiques des autorités administrative centrales independente en Roumanie. În: „Revista Transilvană de Ştiinţe administrative”, nr. 1(6)/2001.

216

31. Rădoi, Mirelle, Serviciile de informaţii şi decizia politică, Bucureşti, Editura Tritonic, 2003.

32. Santai, Ioan (coordonator), Codul Administrativ al României – proiect, Sibiu, Editura Global Media, 2002.

33. Santai, Ioan, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 1999.

34. Santai, Ioan, Drept administrativ. Ştiinţa administraţiei, Sibiu, Editura Alma Mater, 2009.

35. Santai, Ioan, Tabără, Vasile, Administraţie publică, Sibiu, Editura Tehno Media, 2010.

36. Sava, Constantin, Constantin, Monac, Revoluţia română din decembrie 1989 retrăită prin documente şi mărturii, Bucureşti, Editura Axioma Edit, 2001.

37. Savu, Gheorghe (coordonator), Informaţii pentru apărare (I), note de curs, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2012.

38. Silberzahn, Claude, Jean, Guisnel, Au Coeur du secret, Paris, 1995.

39. Suvorov, Victor, Spărgătorul de gheaţă. Cine a declanşat al Doilea Război Mondial? Bucureşti, 1995;

40. Tabără, Vasile, Dezvoltarea capacităţii administrative, Bucureşti, Editura CH Beck, 2012.

41. Tabără, Vasile, Ştiinţa administraţiei, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2013.

42. Tarangul, E.D., Tratat de drept administrativ, Cernăuţi, 1944.

43. Tihu, Suhăreanu, A.N., Securitatea prezidenţială americană, Bucureşti, Editura Z, 1996.

217

44. Troncotă, Cristian, Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, Bucureşti, Editura A.N.I.

45. Tsang, Steve, Serviciile de informaţii şi drepturile omului în era terorismului global, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2008.

46. Ungheanu, Mihai, Redefinirea Revoluţiei de la Timişoara şi condiţiile invaziei străine. În: „Almanah România Mare”, 1996.

47. Vida, I., Puterea executivă şi administraţia publică, Bucureşti, Editura Regia autonomă „Monitorul Oficial”, 1994.

48. Washington, Platt, Spionajul strategic, Bucureşti, Editura MAI, 1956.

49. Whaley, Barton, Codeword Barbarossa, Cambridge (Mass.) London, 1973.

50. *** Compilation of Intelligence Laws and Related Laws and Executive orders of Intent to the National Intelligence Community, U.S. Governement Printing Office, Washington, 1993.

51. *** Critica Securităţii Pure, Bucureşti, Editura Academiei Caţavencu, nr. 1/1997.

52. *** Direcţia de Informaţii Militare. Între ficţiune şi adevăr, Bucureşti, Editura Militară, 1993.

53. *** Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate, Bucureşti, 2004.

54. *** După Războiul Rece, furturi de tehnologie –obiectivul numărul 1 al serviciilor secrete. În: „Patrie şi Onoare”, nr. 1/1995.

55. *** Sectorul românesc de securitate şi controlul democratic. În: „Dosare ultrasecrete”, 11 septembrie 2004.

218

Legislaţie

1. Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.

2. Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014.

3. Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 03 martie 1992.

4. Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial nr. 238 din 3 aprilie 2014.

5. Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 172 din 07 iulie 1994.

6. Legea nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 169 din 30 iulie 1996.

7. Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată în Monitorul Oficial nr. 844 din 15 septembrie 2004.

8. Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, publicată în Monitorul Oficial nr. 7 din 12 ianuarie 1998.

9. Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, publicată în Monitorul Oficial nr. 402 din 28 octombrie 1998.

219

10. Legea nr. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 164 din 2 aprilie 2001.

11. Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 20 februarie 2007.

12. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002.

13. Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, publicată în Monitorul Oficial nr. 494 din 10 iulie 2002.

14. Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în Monitorul Oficial nr. 225 din 24 martie 2008.

15. Legea nr. 423 din 2004 privind aderarea României la Acordul dintre părţile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor adoptat la Bruxelles la 6 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 993 din 28 octombrie 2004.

16. Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 453 din 25 mai 2006.

17. Legea nr. 364/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 654 din 28 iulie 2006.

18. Hotărârea Guvernului nr. 156 din 2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului 416 din 2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, precum şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 213 din 15 aprilie 2013.

220

19. O.U.G. nr. 74/2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 15 iunie 2000.

20. O.U.G. nr. 14/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 65 din 7 februarie 2001.

21. Ordonanţa Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apărării naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 302 din 18 august 1998.