a început postul sfinţilor se decide viitorul pieţei ... · codul bunelor maniere - pag. 2 aerul...

12
Fondat în 1998 NR. 904 12 pagini - 1,50 lei 10 - 16 iunie 2015 „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon Va fi acoperită piaţa agroalimentară din Sighişoara? Va avea ac- cesul controlat? Se va muta piaţa pe un nou amplasament, cel puţin temporar până când se realizează lucrările de moderni- zare? Ce trebuie să facem pentru a avea o piaţă modernă în Si- ghişoara şi cu preţuri mai mici? Sunt întrebări la care s-au căutat răspunsuri în şedinţa convocată luni de către viceprimarul mu- nicipiului Gavrilă Ionel, şedinţa la care au participat consilieri sighişoreni, reprezentanţi ai administraţiei pieţei, ai Poliţiei lo- cale şi naţionale, dar şi primari şi viceprimari din zonă. Coman- dantul Politiei Sighişoara, Cismaş Ioan a precizat că în piaţă nu se poate face ordine pentru că nu există un punct de control al mărfii. „Trebuie să avem control asupra celor care intră în piaţă. Să avem o singură intrare, cântar electronic, un poliţist local şi un administrator care să controleze marfa ce intră în piaţă” a susţinut comandantul. Radu Moldovan, directorul Ecoserv, societate care adminis- trează piaţa a susţinut că cele două porţi de acces pot fi închise cu lacăt iar accesul să se facă în mod controlat. Mai mult acesta a precizat că în momentul de faţă sunt în desfăşurare lucrări de modernizare la hala lactate din piaţa Sighişoara, că în câteva zile vor fi amplasate combinele frigorifice în această hală, se va amplasa o plasă de umbrire între mese şi vor fi amenajate trotuarele. Sunt doar câteva dintre amenajările ce pot fi reali- zate în momentul de faţă, în lipsa unui studiu pentru moder- nizarea pieţei, vechiul studiu fiind învechit. Dacă se va trece la un proiect mai amplu de modernizare a pieţei, este posibil ca pentru o anumită perioadă comercializarea produselor să se realizeze într-un alt amplasament, iar în acest sens s-a propus chiar parcarea din spatele pieţei, ca soluţie alternativă până când vor fi realizate lucrări de modernizare. Până atunci însă trebuie făcută ordine în piaţă, iar în acest sens viceprimarul municipiului Ionel Gavrilă, cel ce a convocat şedinţa a fost ve- hement „Vreau să fac ordine. Dacă nu pot să fac ordine, plec” a precizat viceprimarul. În momentul de faţă piaţa din Sighişoara funcţionează după un regulament din anul 2013, un regulament despre care ad- ministratorul pieţei Săvan a precizat că „mi s-a pus sub nas şi l-am semnat”. practică cu care nu a fost de acord nici ac- tualul viceprimar, nici directorul firmei care administrează acum piaţa. Pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, pentru ca regulamentul să fie unul viabil s-a propus chiar ca reprezentanţi ai administraţiei pieţii Sighişoara şi consilieri lo- cali sa efectueze o delegaţie la piaţa din Mediaş unde activitatea se desfăşoară foarte bine. În paralel se va lucra şi la un regula- ment de funcţionare al pieţei Sighişoara, regulament ce va intra în dezbaterea consilierilor locali într-o şedinţă extraordinară ce va fi convocată cel mai probabil tot săptămâna viitoare. Anca Maria Radu Se decide viitorul pieţei agroalimentare Sighişoara Citiţi în acest număr... Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European de dans - pag. 7 Mica publicitate - pag. 8 Ne putem cumpăra titluri de stat - pag. 12 A început Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel pag. 6 Sighişoara a găzduit Zilele culturii germane pag. 12 Trei personalităţi au prezente vineri la Sighişoara pentru a-şi lansa cărţile. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a ho- telului Cavaler şi a fost organizat de către Fundaţia Pro Uni- versitate Sighişoara. Prof. Dr. Mircea Chiorean, întemeietorul medicinii de urgenţă prespitalicească şi-a lansa cartea „Iluzia nemuririi” carte despre care părintele Johannes Halmen a spus că poate sta foarte bine lângă Noul Testament pentru că în aceasta un om de ştiinţă a pus crezul nostru iar profesor doctor Sanda Copotoiu care a realizat şi recenzia cărţii a pre- cizat că această carte este consecinţa faptului că două minţi au înţeles că la baza lumii stă ADN-ul, ea demonstrând în mod şti- inţific că sufletul există. Şi profesor doctor Constantin Copo- toiu a vorbit despre lucrarea colegului său de breaslă. „Mă bucur că se lansează această carte aici la Sighişoara, un oraş istoric, frumos şi plăcut, primitor, cu oameni deosebiţi, un oraş potrivit pentru a realiza astfel de ma- nifestări. Cartea este o experienţă, o experienţă de viaţă, un îndemn pentru viitor, un strigăt către lumea medicală ce este în continuă mişcare.”, a precizat profesor doctor Constantin Copotoiu. (continuare în pagina 7) Personalităţi prezente la Sighişoara Marş împotriva schimbărilor climatice şi a tăierilor ilegale a pădurilor pag. 6 Tăierile de arbori vor putea fi raportate prin telefonul mobil Este vorba de o aplicaţie lansată de „Plantăm fapte bune în România”. Aceasta va permite persoanelor interesate să noteze coordonata GPS şi să facă o foto- grafie cu telefonul din locul în care se constată tăierea de pădure. Cu ajutorul unui inginer silvic, vor fi selec- tate sesizările care prezintă cel mai mare risc de ilega- litate şi vor fi trimise autorităţilor cu atribuţii în domeniu (Ministerul Mediului, Poliţia Română) în ve- derea verificării legalităţii acestora. Anca Maria Radu

Upload: others

Post on 09-Sep-2019

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

Fondat în 1998

NR. 904

12 pagini - 1,50 lei

10 - 16 iunie 2015

„Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon

Va fi acoperită piaţa agroalimentară din Sighişoara? Va avea ac-cesul controlat? Se va muta piaţa pe un nou amplasament, celpuţin temporar până când se realizează lucrările de moderni-zare? Ce trebuie să facem pentru a avea o piaţă modernă în Si-ghişoara şi cu preţuri mai mici? Sunt întrebări la care s-au căutatrăspunsuri în şedinţa convocată luni de către viceprimarul mu-nicipiului Gavrilă Ionel, şedinţa la care au participat consilierisighişoreni, reprezentanţi ai administraţiei pieţei, ai Poliţiei lo-cale şi naţionale, dar şi primari şi viceprimari din zonă. Coman-dantul Politiei Sighişoara, Cismaş Ioan a precizat că în piaţă nuse poate face ordine pentru că nu există un punct de control almărfii. „Trebuie să avem control asupra celor care intrăîn piaţă. Să avem o singură intrare, cântar electronic,un poliţist local şi un administrator care să controlezemarfa ce intră în piaţă” a susţinut comandantul.Radu Moldovan, directorul Ecoserv, societate care adminis-trează piaţa a susţinut că cele două porţi de acces pot fi închisecu lacăt iar accesul să se facă în mod controlat. Mai mult acestaa precizat că în momentul de faţă sunt în desfăşurare lucrăride modernizare la hala lactate din piaţa Sighişoara, că în câtevazile vor fi amplasate combinele frigorifice în această hală, seva amplasa o plasă de umbrire între mese şi vor fi amenajatetrotuarele. Sunt doar câteva dintre amenajările ce pot fi reali-zate în momentul de faţă, în lipsa unui studiu pentru moder-

nizarea pieţei, vechiul studiu fiind învechit. Dacă se va trece laun proiect mai amplu de modernizare a pieţei, este posibil capentru o anumită perioadă comercializarea produselor să serealizeze într-un alt amplasament, iar în acest sens s-a propuschiar parcarea din spatele pieţei, ca soluţie alternativă pânăcând vor fi realizate lucrări de modernizare. Până atunci însătrebuie făcută ordine în piaţă, iar în acest sens viceprimarulmunicipiului Ionel Gavrilă, cel ce a convocat şedinţa a fost ve-hement „Vreau să fac ordine. Dacă nu pot să fac ordine,plec” a precizat viceprimarul.În momentul de faţă piaţa din Sighişoara funcţionează dupăun regulament din anul 2013, un regulament despre care ad-ministratorul pieţei Săvan a precizat că „mi s-a pus sub nasşi l-am semnat”. practică cu care nu a fost de acord nici ac-tualul viceprimar, nici directorul firmei care administreazăacum piaţa. Pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete,pentru ca regulamentul să fie unul viabil s-a propus chiar careprezentanţi ai administraţiei pieţii Sighişoara şi consilieri lo-cali sa efectueze o delegaţie la piaţa din Mediaş unde activitatease desfăşoară foarte bine. În paralel se va lucra şi la un regula-ment de funcţionare al pieţei Sighişoara, regulament ce va intraîn dezbaterea consilierilor locali într-o şedinţă extraordinarăce va fi convocată cel mai probabil tot săptămâna viitoare.

Anca Maria Radu

Se decide viitorul pieţeiagroalimentare Sighişoara

Citiţi în acest număr...Codul Bunelor Maniere - pag. 2

Aerul condiţionat o problemă - pag. 5

Sighişoara reprezentată la

Campionat European de dans - pag. 7

Mica publicitate - pag. 8

Ne putem cumpăra titluri de stat - pag. 12

A început Postul SfinţilorApostoli Petru şi Pavel

pag. 6

Sighişoara a găzduitZilele culturii germane

pag. 12

Trei personalităţi au prezente vineri la Sighişoara pentru a-şilansa cărţile. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a ho-telului Cavaler şi a fost organizat de către Fundaţia Pro Uni-versitate Sighişoara. Prof. Dr. Mircea Chiorean, întemeietorulmedicinii de urgenţă prespitalicească şi-a lansa cartea „Iluzianemuririi” carte despre care părintele Johannes Halmen aspus că poate sta foarte bine lângă Noul Testament pentru căîn aceasta un om de ştiinţă a pus crezul nostru iar profesordoctor Sanda Copotoiu care a realizat şi recenzia cărţii a pre-cizat că această carte este consecinţa faptului că două minţi auînţeles că la baza lumii stă ADN-ul, ea demonstrând în mod şti-inţific că sufletul există. Şi profesor doctor Constantin Copo-toiu a vorbit despre lucrarea colegului său de breaslă. „Măbucur că se lansează această carte aici la Sighişoara,un oraş istoric, frumos şi plăcut, primitor, cu oamenideosebiţi, un oraş potrivit pentru a realiza astfel de ma-nifestări. Cartea este o experienţă, o experienţă deviaţă, un îndemn pentru viitor, un strigăt către lumea

medicală ce este în continuă mişcare.”, a precizat profesordoctor Constantin Copotoiu. (continuare în pagina 7)

Personalităţi prezente la Sighişoara

Marş împotrivaschimbărilor climatice şi atăierilor ilegale a pădurilor

pag. 6

Tăierile de arbori vorputea fi raportate

prin telefonul mobilEste vorba de o aplicaţie lansată de „Plantăm faptebune în România”. Aceasta va permite persoanelorinteresate să noteze coordonata GPS şi să facă o foto-grafie cu telefonul din locul în care se constată tăiereade pădure. Cu ajutorul unui inginer silvic, vor fi selec-

tate sesizările care prezintă cel mai mare risc de ilega-litate şi vor fi trimise autorităţilor cu atribuţii îndomeniu (Ministerul Mediului, Poliţia Română) în ve-derea verificării legalităţii acestora.

Anca Maria Radu

Page 2: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

2 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 EDUCAŢIE - TINERET

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTERe-mail: [email protected] Sighişoara, M. Viteazu nr. 40Tel./Fax: 0365 489 580

Editat de:S.C. CABLE NET S.R.L.Sighişoara, str. M. Viteazu nr. 40Tel/Fax: 0265 77 55 99; 0265 77 87 12Tipărit la S.C. UDVARHELY HIRADO S.R.L. Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita

ISSN 1453 - 9705

Redactor - Şef:FLORIN CHIOREAN

DTP & DESIGN

S.C. CABLE NET S.R.L.

Redacţia:Anca Maria Radu

Ionela Costea

Noemi Popa

Eugenia Cimborovici Teodoreanu

Ştefan Costea

Ioan Munteanu

Alex Ötvös

Cele mai proaspete ştiri! Cea maibună muzică! Doar aici pe 89,5 FM

Trupele de teatru în plinsezon de competiţii

În această perioadă trupele de teatru de la Clubul Copiilor auparticipat la concursuri care s-au desfăşurat la Alba-Iulia, iar lasfârşitul săptămânii două trupe de teatru de la Clubul Copiilorvor participa la un concurs naţional care se va desfăşura la Iaşi.Mai multe informaţii aflăm de la profesorul cercului de teatruMihai Marcel Şoneriu. „Trupele de teatru şi nu numai, pen-tru că şi grupa de orientare turistică pleacă săptămânaaceasta. Aşadar, haideţi să o luăm cu începutul, am fostla Alba Iulia la un concurs naţional, unde ne-am întorsvictorioşi cu trupa Dreamers, o trupă nouă care a venitla Clubul Copiilor anul aceasta dar a reuşit o perfor-manţă extraordinară la concursul judeţean unde a câş-tigat. S-a impus şi la Alba Iulia şi am obţinut şi trei premiide interpretare prin Fodor Alexandra, Mişi cu Gloria,

sunt trei copii foarte talentaţi, de altfel toţi copii dinaceastă grupă sunt talentaţi. Urmează miercuri, joi, vi-neri grupa de Orientare Turistică să participe la cel maimare concurs de orientare din ţară „Pui de brad” carese desfăşoară la Întorsura Buzăului şi care reuneşte

trupe din toată ţara. Vom urca pe Siriu, Ciucaş şi vomavea o serie de probe interesante inclusiv rafting pe râu,după care vineri două trupe de teatru TinArt şi CarpeDiem se vor prezenta la Iaşi, unde vor participa la Con-cursul Naţional de Pantomimă „Cătălin Damian” careeste un concurs ajuns la a XXVII ediţie deja, un concurscu valoare. După care, tot luna aceasta, o lună foarteplină, o grupă va pleca la Băişoara la teatrul Fest, estevorba de Carpe Diem, TinArt va pleca la Arad şi cei maimici din Dremers vor pleca la Târgovişte, să nu uităm to-tuşi că avem şi şase calificaţi la faza naţională de inter-pretare individuală ce se va desfăşura anul acesta înperioada 24-28 iunie la Botoşani, de unde sperăm să seîntoarcem ca în fiecare an cu medalii”, a precizat profeso-rul de teatru Mihai Marcel Şoneriu.Va fi o vară plină de concursuri pentru trupele de teatru de laClubul Copiilor Sighişoara.

Ionela Costea

Şi în cadrul acestei ediţii au avut loc mai multe secţiuni ale con-cursului. Toate lucrările au fost expuse într-o expoziţie organi-zată în cadrul etapei finale. Expoziţia de pictură, grafică, quilings-a desfăşurat la Clubul Copiilor. Concursul Naţional de ArtăPlastică pentru copii Artă şi Joc în Atelierul fanteziei s-a adresatelevilor din şcolile generale, liceele, palatele şi cluburile copiilordin ţară pasionaţi de arta plastică cu vârste cuprinse între 6 şi19 ani. În urma concursului clasamentul arată în felul următor:Secţiunea pictură 6-8 ani

Premiu special Daria Bârsan, 6 aniPremiul Juriului Andreea Câmpu 5 ani

Menţiune Bogdan Maftei 7 ani de la Şcoala GimnazialăRadu Popa Sighişoara

Secţiunea Pictură 11-14 aniLocurile I Vlad Mera şi Hajni Timar

Locul III Andreea PopaSecţiunea pictură 15-18 ani

Locul I Roxana Petroi CsiszerSecţiunea Grafică 11-14 ani

Locul I Maria Iuga,Locul II Hajni Timar

Locul III Alexandra Denisa StăicuţColaj 6-10 ani

Locul II Andreea Popovici BorbelyLocul III Edit Buzogány

Fotografie - Prelucrare digitală alb-negruLocul I Szolt DemeterLocul II Hunor BarthaLocul III Alin Maior

Fotografie neprelucrată alb-negruLocurile I Hunor Bartha şi Alin Maior

Fotografie colorLocurile I Edith Ferenczy şi Iulia Muntean Locurile II Lorand Istole şi Szolt Demeter

Locul III Hunor BarthaPrelucrare Digitală Color

Locul I Iulia MunteanLocul II Blanka Nagy

Locul III Szolt DemeterIonela Costea

Codul Bunelor Maniere:Conversaţia la telefon - cum începe, cum

trebuie să decurgă şi cine trebuie să o încheie

Telefonul face parte zilnic din existenţa noastră, fiind un mijlocde comunicare util, de un real folos pentru a lua legătura cu per-soane aflate de distanţă mai mică sau mai mare şi de a comunicarapid ceea de dorim să transmitem. Există anumite reguli ce ţinde bunele maniere, care trebuie respectate şi în conversaţiile te-lefonice. Dacă apelăm o persoană, conversaţia începe în mod obli-gatoriu cu o formulă de salut, aleasă în funcţie de persoana căreiane adresăm. Dacă e o persoană apropiată - soţ/soţie, frate, fiu,prieten etc. - putem folosi familiara formă de salut „Bună!”, dacăe o persoană cu care avem relaţii instituţionale sau o persoanănecunoscută, vom spune „Bună dimineaţa/ziua/seara”, în funcţiede momentul zilei. Dacă nu vorbim cu o persoană care ne recu-noaşte vocea, obligatoriu ne vom prezenta cu nume, prenume,calitatea în care apelăm pe cineva, instituţia pe care o reprezen-tăm (dacă este vorba despre o convorbire telefonică în interes deserviciu/profesional). Următorul pas este să spunem persoaneiapelate scopul pentru care am sunat-o la telefon. În cazul în caretelefonăm unei persoane pe care nu o cunoaştem personal, înscop profesional, ne vom asigura înainte că ştim numele corectşi funcţia acesteia. Indiferent de persoana apelată, vom folosi unton politicos. Dacă avem nevoie de anumite informaţii, le vomsolicita trecând direct la subiect, evitând exprimările nesigure şiirosirea timpului persoanei pe care o căutăm. Când primim răs-puns de la persoana căreia i-am solicitat informaţiile, vom ascultaatent, pentru a reţine toate datele şi detaliile, pentru a nu fi nevoieca aceasta să le repete. Eventual, vom avea pregătite un carnet şiun pix, pentru a nota ce ne interesează. În cazul în care vorbimla telefon cu persoane apropiate, vom asculta ce au de spus, fărăa le întrerupe, apoi vom răspunde la eventuale întrebări. Suntobositoare şi nepoliticoase conversaţiile lungi, deci le vom evita.Doar în cazuri în care discutaţi la telefon cu rude aflate la depăr-

tare mare, pe care nu le-aţiîntâlnit de multă vreme,sunt permise conversaţiilemai lungi, dar nu exageratde lungi. Într-o convorbiretelefonică, dialogul trebuiesă decurgă natural. Încazul în care se ajunge laîntrebări de genul „şi cemai zici?” e clar că dejaau fost discutate subiecteleimportante şi nu facem al-

tceva decât să prelungim inutil o discuţie. Dacă noi suntem ceicare am apelat persoana, trebuie să ştim când să oprim conversa-ţia. O vom face politicos, mulţumind pentru timpul acordat şiluându-ne rămas bun. Dacă o persoană doreşte să prelungeascăo conversaţie, încercaţi să o încheiaţi folosind expresii potrivite,cum ar fi „mi-a făcut plăcere să discutăm, dar v-am reţinutdestul de mult, vă mulţumesc pentru informaţii”. Chiar şi încazul persoanelor apropiate, discuţia prelungită trebuie încheiatăpe un ton cordial, prietenos, în genul „mă bucur că am vorbit,vom relua discuţia cu prima ocazie când ne vom întâlni”.Important este să reţinem că o convorbire telefonică nu poateţine locul unei întâlniri, unde discuţiile se pot prelungi. La telefonvom fi cât mai concişi în ceea ce avem de comunicat. Există situaţiiîn care o convorbire telefonică poate lua o întorsătură neplăcută.Nu ridicaţi tonul, păstraţi-vă calmul, în niciun caz, oricât de de-ranjaţi aţi fi de ce vi se spune, nu trântiţi brusc telefonul fără ni-ciun cuvânt. Puteţi încheia discuţia neplăcută spunând „Îmi parerău, cred că e mai bine să încheiem discuţia. La revedere”.Finalul unei discuţii cu o persoană apropiată, chiar dacă e ceamai bună prietenă, fiica sau mama, se poate încheia cu familiarul„Pa, pe curând”, dar încercaţi să evitaţi expresiile atât de folositeîn ultima vreme, care sunt de un gust îndoielnic, de genul „Pa-pa-pa-pa, fată, pupicei”. Ionela Costea

Un Concurs Naţional de Artă Plastică pentru copii s-adesfăşurat Clubul copiilor din Sighişoara

Mai multe ore de educaţie fizicăPe elevi îi aşteaptă trei ore de educaţie fizică, obligatorii înfiecare săptămână. Propunerea unui deputat de creştere aorelor de educaţie fizică în şcoli, a fost adoptată de Comisiade învăţământ din Camera Deputaţilor. Urmează ca săptă-mâna viitoare, propunerea legislativă să vină la vot în plenulCamerei. „Am discutat cu mulţi profesori, iar studiilearată o obezitate infantilă accentuată în România.De aceea am propus trei ore de educaţie fizică pe săp-tămână, în şcoli, pentru că îmi doresc o dezvoltare fi-zică uniformă şi armonioasă a copiilor şi, implicit,să prevenim anomaliile de creştere”, a declarat iniţiato-rul proiectului care a precizat şi ca in momentul de fata ma-joritatea elevilor au o singură oră de educaţie fizică inclusăîn orar săptămânal.

Stagii de pregătire pentru eleviÎn plan stagii de pregătire pentru elevii aflaţi în căutarea unuiloc de muncă. A fost depus un proiect de lege care ar urmasă facă mai uşoară integrarea tinerilor pe piaţa muncii. Eivor putea să efectueze stagii de pregătire în companii, iar lafinal, vor primi un certificat care să ateste experienţa lor pro-fesională. Iniţiatorii propun ca tinerii cu vârste între 16 şi 35de ani, fie că şi-au terminat sau nu studiile, să poată efectuastagii de pregătire, între 3 luni şi maxim un an, la diversecompanii. Stagiarul va semna un contract în care sunt stabi-lite drepturile şi obligaţiile pe care le va avea, câte ore valucra zilnic, cu cât va fi plătit pe lună şi cât va dura stagiulde pregătire. La final, va primi un certificat care îi va recu-noaşte vechimea, fără a fi luată însă în calcul la pensie. An-gajatorii vor beneficia în schimb de deduceri fiscale şi desubvenţii din partea statului. Proiectul a fi supus analizei şivotului parlamentarilor. Anca Maria Radu

Page 3: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

3 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 INFORMAŢII

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Cine şi cum vaorganiza Festivalul

Sighişoara Medievală?Festivalul Sighişoara Medievală va fi organizat anul acesta în bazaunui parteneriat între Primăria Sighişoara şi Teatrul Scena. Încadrul unei şedinţe organizatorice reprezentanţii Primăriei auprecizat că Asociaţia Turistică Sighişoara nu s-a mai arătat inte-resată de organizarea festivalului. Pentru că este mai puţin de 1

lună până la organizarea evenimentului s-a cerut şi sprijinul con-silierilor sighişoreni, mai precis implicarea lor în organizareafestivalului. Consilierii sunt cei care se vor întâlni săptămâna vii-toare într-o şedinţă extraordinară pentru a vota regulamentulde organizare şi desfăşurare al festivalului precum şi bugetulpentru desfăşurarea acestui eveniment. Pentru evitarea unor si-tuaţii precum cea de anul acesta când organizarea festivaluluieste destul de întârziată viceprimarul municipiului a venit cupropunerea înaintării unui proiect care să prevadă ca aceiaşi or-ganizatori să aibă dreptul de organizare a 3 până la 5 ediţii.

Anca Maria Radu

Cerşetori ridicaţi depoliţiştii sighişoreni

Ampla acţiune pe linia eradicării cerşetoriei la Sighişoara.Acţiunea a fost organizată săptămâna trecută de către po-liţiştii locali împreună cu colegii de la Poliţia municipalăşi potrivit şefului Poliţiei Locale Sighişoara Alexa Alexan-dru au fost depistaţi 14 minori şi 7 adulţi la cerşit pe razamunicipiului. În toate aceste cazuri au fost aplicate sanc-ţiuni, pentru minori sancţiunile fiindu-le aplicate părin-ţilor. Acţiunea de săptămâna trecută pentru eradicareacerşetoriei s-au desfăşurat în cartierele oraşului, în cen-tru, în parcul central şi în zona marilor magazine. Astfelde acţiuni vor fi organizate periodic în oraşul nostru.

Femeile îşi găsesc mai uşorun loc de muncă

Femeile îşi găsesc mai uşor un loc de muncă în Româniadecât bărbaţii, potrivit statisticilor referitoare la şomaj. Ast-fel, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4

puncte procentuale pe cea a femeilor. Numărul şomerilorestimat pentru luna aprilie din anul curent este de 702.000persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă.

Economisim bani pentru copiiAproape o treime dintre români economisesc bani pentruviitorul copiilor potrivit unui studiu. Aproape 3 din 10 ro-mâni spun că pun bani de-o parte pentru copii, pestemedia europeană. Această preocupare pentru viitor pro-vine mai degrabă din tradiţie, nu dintr-un plan corect caresă îl ajute pe copil peste ani, arată studiul realizat de IMAS.De exemplu, părinţii strâng bani pentru a cumpăra copi-lului un calculator sau o tabletă. Acelaşi sondaj arată că95% dintre tinerii români sunt susţinuţi financiar de părinţipentru a-şi continua studiile. Atunci când sunt întrebaţide unde provin banii, mulţi dintre tinerii români indicăpărinţii, în timp ce în ţări precum Austria, Cehia, Slovaciaşi Croaţia cei mai mulţi tineri spun că au venituri propriidin joburi part-time sau full time. În România, studiul afost realizat pe baza a 800 de interviuri.

Anca Maria Radu

Măsuri de prevenire acaniculei pe timpul verii

Canicula, efectele ei asupra mediului şi oamenilor şi măsurilede protecţie ce trebuie adoptate în zilele toride de vară, trebuiesă fie una dintre preocupările principale ale oamenilor, atrageatenţia ISU Mureş într-un comunicat. Efectele caniculei se facsimţite cu o intensitate mai mare în oraşe unde clădirile înalteopresc circulaţia naturală a aerului, iar pe străzi se acumuleazăgaze toxice provenite în special de la maşini. De aceea este re-comandată udarea principalelor căi rutiere din oraşe, ridicareagunoaielor la perioade mai scurte de timp şi mai ales asigurareaspaţiilor verzi şi a împăduririlor. Din cauza temperaturilor ridi-cate, se produce o creştere a transpiraţiei, care are rolul de re-gulator termic, împiedicând supraîncălzirea corpului. O dată cuapa, organismul pierde şi săruri minerale cu consecinţe negativecum ar fi astenia fizică, perturbări ale proceselor metabolice.Pentru a evita aceste neplăceri se impun măsuri de înlocuire apierderilor de apă, săruri minerale şi vitamine. Acest lucru se

poate realiza prin consumul a 2 - 4 litri de lichide zilnic, cât maimulte fructe şi legume. Acestea conţin apă, săruri minerale şi vi-tamine şi asigură în mod constant şi pe termen lung lichidul.Este indicat ca lichidele să nu fie prea reci, iar fructele şi legu-mele să fie bine spălate şi procurate din locuri autorizate caredispun de condiţii tehnice şi sanitare pentru comercializare. Ex-punerea la soare trebuie evitată pe cât posibil. În cazul în careieşiţi este recomandată utilizarea umbrelei, a ochelarilor desoare, portul hainelor deschise la culoare şi acoperirea capului.Activităţile fizice (agricultură, construcţii) este recomandat să sedesfăşoare dimineaţa şi seara, nu în perioada în care tempera-turile ating valori maxime. Nu lăsaţi copiii în maşinile parcatela soare, petreceţi cât mai mult timp în spaţii umbrite şi răco-roase, în timpul zilei închideţi ferestrele şi aerisiţi încăperilenoaptea, efectuaţi duşuri scurte de câteva ori pe zi. Caniculapoate provoca incendii sau poate întreţine incendiile de pădureprovocate prin neglijenţă. Pentru prevenirea incendiilor sevor respecta următoarele reguli:- Nu aruncaţi ţigări aprinse la întâmplare, mai ales în zone cuvegetaţie uscată sau în apropierea depozitelor de furaje;

- Nu depozitaţi materiale lemnoase, furaje sau alte materialecombustibile sau inflamabile în podurile clădirilor;- Este interzisă folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor deiluminat cu petrol, în depozite de furaje, grajduri, magazii saupoduri.

Ionela Costea

Românii care nu şi-au achitattaxele şi impozitele au rămas

fără ajutoare socialeNumărul românilor cărora le-au fost suspendate indemnizaţiilesociale a crescut anul acesta cu aproape 15% faţă de 2014. Înaceastă situaţie se regăseşte şi judeţul Mureş. Peste 10.000 deromâni au rămas fără ajutoarele sociale! Statul a suspendat plataindemnizaţiilor de creştere a copiilor, de sprijinire a familiei şiasigurare a venitului minim garantat către toţi cei care nu şi-auachitat taxele şi impozitele. Mii de români care trăiau din aju-toare sociale şi indemnizaţii de creştere a copilului au aflat custupoare că nu vor mai primi aceşti bani. În această situaţie segăsesc peste 3.000 de persoane, care beneficiau de indemnizaţiide creştere a copilului, alţi 3.000 nu mai primesc ajutorul pentrususţinerea familiei, iar faţă de 4.500 s-a stopat plata venituluiminim garantat. În total, statul estimează că va face o economiede peste 3,7 milioane de lei, fără a fi pus la socoteală cât pierdedin neachitarea taxelor şi impozitelor. Cei cărora le-a fost sus-pendată plata indemnizaţiilor sociale vor putea, totuşi, în termende 5 luni, să îţi recupereze banii, în cazul în care achită taxele şiimpozitele către stat. Dacă însă nu vor face acest lucru, atuncivor rămâne definitiv fără indemnizaţii sociale.

Elevii majori care rămân repetenţinu vor mai primi alocaţie

Elevii care devin majori şi urmează încă cursurile de zi ale uneiinstituţii de învăţământ liceal au dreptul să primească alocaţiede stat până la finalizarea clasei a XII-a, potrivit legii. În caz derepetenţie însă, alocaţia de stat se suspendă pentru elevii care

au devenit majori. Singurul motiv de repetenţie acceptat esteacela pe considerente medicale. Pentru a putea beneficia de alo-caţie de stat până la finalizarea liceului, elevul trebuie să aducăde la şcoală o adeverinţă din care să rezulte că a urmat neîntre-rupt cursurile instituţiei de învăţământ respective. Cu adeverinţaînsoţită de o copie după buletin şi declaraţia părintelui care afost titular de alocaţie se poate duce la sediul agenţiei locale deplăţi sociale pentru a le depune la dosar. În aceste condiţii, ele-vul va primi pe numele său alocaţia de stat până în luna iunie aanului în care termină clasa a XII-a.

Linia de transport întrecartierele Ana Ipătescu şi

Corneşti va funcţiona şi în iunieATT Sighişoara a introdus o linie experimentală care circulăîntre cartierele Ana Ipătescu şi Corneşti din 4 martie. Potrivitdirectorului ATT Sighişoara, Mircea Oprea - Ţonu, „din cauzanumărului mare de călători cursa va circula şi lunaacesta”. Pentru că au existat solicitări de la călători în acestsens, va funcţiona această linie de transport şi în luna iuniepentru a uşura deplasarea celor de pe Ana Ipătescu către piaţaAgroalimentară din Sighişoara în vederea achiziţionării cumpă-răturilor dorite.

La mare cu bani puţini!Dacă de Rusalii nu aţi avut ocazia să mergeţi la mare, mai aveţiînsă timp la dispoziţie pentru că se află în derulare o nouă ediţiea programului „Litoralul pentru Toţi”, la aceleaşi tarife maximalede anul trecut. Până în prezent, sunt puse la dispoziţie 1.200de locuri pe serie. Pentru zona Mamaia - Constanţa - Eforie, un

sejur de 6 nopţi/persoană costă între 200 -265 lei, fără mic dejun.Dacă este inclus micul dejun, preţurile ajung între 315 - 605 lei.Totodată, 5 nopţi all - inclusive costă de la 765 lei la 3 stele, pânăla 985 lei la 5 stele. Pentru sudul litoralului, tarifele maximalevariază între 160 şi 470 lei/noapte.

Aplicaţie pentru bonurile fiscaleAutorităţile vor să creeze o aplicaţie pentru telefoanele inteli-gente prin care bonurile fiscale să fie fotografiate şi transmiseîn vederea înscrierii automate în loteria bonurilor. Ministrul fi-nanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la un post de televi-ziune, că speră ca sistemul să fie funcţional până la sfârşitulanului. El crede că, în acest fel, va creşte substanţial numărulbonurilor fiscale care intră în această competiţie.

Numele de domenii.ropot conţine diacritice

Utilizatorii de internet din România pot folosi diacritice în nu-mele noi de domenii „ro”, începând din 3 iunie. Administratorulacestor pagini, Romanian Top Level Domain, a implementat, înnoaptea de 2 spre 3 iunie, o nouă versiune software privind sis-temul de înregistrare a numelor de domenii. Operaţiunea a ne-cesitat instalarea unei noi versiuni software pentru sistemul deînregistrare nume de domenii, care va permite folosirea caracte-relor diacritice „ă”, „â”, „î”, „ş” sau „ţ”. Romanian Top Level Do-main se află în subordinea Institutului Naţional de Cercetare -Dezvoltare în Informatică /ICI Bucureşti/, cel mai important in-stitut de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniul Tehnologii-lor Informaţiei şi Comunicaţiilor din România.

Ionela Costea

Reduceri ale vârstei de pensionarePersoanele cu grupa I de muncă şi vechime mai mică de 6 ani vor putea ieşi maidevreme la pensie. Camera Deputaţilor a decis, cu 314 voturi „pentru” şi unul„împotrivă”, ca şi persoanele care au lucrat în grupa I de muncă cu o vechimemai mică de 6 ani să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare.Până acum beneficiau de reducerea vârstei standard de pensionare cei care aulucrat în grupa I de muncă cel puţin 6 ani. Reprezentanţii grupurilor parlamen-tare au susţinut acest proiect de lege, arătând că reglementează situaţia celorcare au lucrat în industria grea, siderurgică şi că se repară o nedreptate.

Un nou număr unic de urgenţă 113113 este un sistem de urgenţă pentru cei cu deficienţe de vorbire sau auz. Ast-fel, în loc să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ei vor putea să ceară ajutorprin SMS, la numărul gratuit 113. Persoanele cu deficienţe de auz sau de vor-bire îşi vor putea înscrie numărul de telefon în Sistemul Naţional Unic pentruApeluri de Urgenţă şi astfel vor beneficia gratuit de acest serviciu. Potrivit ini-ţiatorului proiectului, obiectivul actului normativ este acela de a implementaa un serviciu adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilităţi de auz şi vorbire.

Anca Maria Radu

Page 4: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

Zidiri sufleteştiUn tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:- Aş vrea să cunosc cât mai multe despre credinţă şi religie. Amcitit multe cărţi, dar nu ştiu care sunt adevărate şi care nu. Unelespun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?- Fiule, cea mai mare ispită este cea care îţi încearcă credinţa cutot felul de cuvinte frumos spuse, dar golite de duh. Ţi-ar plăceaca cineva să-ţi dăruiască un măr tare, frumos, dar când vrei să-lmănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos şi stricat? Ar fi mărulacela bun de ceva? Aşa sunt şi unele cărţi: ţin mintea ocupată cutot felul de idei, dar nu hrănesc şi sufletul.Citeşte cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trecdin floare în floare şi culeg doar nectarul, nu şi alte lucruri in-utile. Culege şi tu, la rândul tău, nectarul cărţilor, caută ce-i fo-lositor în ele şi, de vei ştii să găseşti adevărul în cărţi, vei ştii să-lgăseşti şi în viaţă. Păgânii spun că credinţa nu este logică. Dar,de fapt, credinţa este mai presus de logică. Mintea noastră ju-decă după cele lumeşti şi nici pe acestea nu-i în stare să le cu-prindă. Cele cereşti nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu minteaceea ce trebuie să cauţi cu sufletul, fiindcă cele ale sufletuluinumai cu sufletul le poţi afla. Şi ţine minte: degeaba citeşti des-pre credinţă, dacă nu trăieşti în credinţă!***Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimictoată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumperedulciuri şi jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiascăşi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:- Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i pre-ţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.- Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nuîi voi mai risipi.Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-idea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a arun-cat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut deuimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.- Acum să ştii că eşti pedepsit! - a mai spus tatăl. Pleacă din casa meaşi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban.Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul stră-zii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă amuncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prinbrutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o gră-madă de bani.Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.- Tată, tată - a strigat el, intrând val-vârtej - am câştigat şi eu bani.Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncitpentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!- Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt…După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat înfoc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în

flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.- Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cu-noaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască - îi maispuse tatăl cu dragoste.***Într-un oraş mai mulţi meseriaşi discutau fiecare despre specia-litatea lui. Dar iată că la un moment dat veni vorba despre Dum-nezeu. Între ei se afla şi un tăgăduitor de Dumnezeu.- Dacă ar fi Dumnezeu – zicea hulitorul – atunci de ce nu L-avăzut, sau nu-L vede cineva?... Încă nimeni nu poate spune că avăzut pe Dumnezeu.Însă între apărătorii credinţei în Dumnezeu se afla şi un ceasor-nicar. Acesta nu zise nimic la hula necredinciosului, ci luă unceas şi, cu ochelarii lui începu să se uite cu încordare şi cu mareatenţie în mecanismul lui, ca şi cum ar căuta ceva.- Dar tu ce cauţi în orologiu? întrebă necredinciosul văzând cătoată lumea era atentă la ceea ce făcea el.- Caut - răspunse ceasornicarul - pe cel ce a făcut orologiul acestaşi nu-l găsesc... aşa cum cauţi tu ca un necredincios să vezi înlume pe Dumnezeu, Făcătorul lumii. Deosebirea este în aceeacă lucrul Mâinilor lui Dumnezeu vădeşte cu limpezime existenţaLui, iar tu nu vezi! Aşa cum toată lumea ştie că ceasul nu poateexista fără ceasornicar, aşa şi lumea aceasta nu poate exista fărăun Creator!Necredinciosul înţelese lecţia şi se depărtă ruşinat.***Un bunic evlavios şi ajuns la o vârstă foarte înaintată, era încon-jurat de mulţi nepoţi şi strănepoţi căci avea o familie mare. Bă-trânul povestea nepoţilor multe întâmplări cu tâlc din viaţa sa.Nepoţii erau foarte entuziasmaţi de toate întâmplările pe careprin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoţicare era mai mare l-a întrebat:- Cum ai reuşit bunicule să treci prin războaie, prin atâtea neca-zuri şi lipsuri şi cum ţi-ai păstrat întotdeauna această stăpânirede sine şi acest echilibru cu care ne uimeşti şi acum?- Ei bine dragii mei! răspunse el. Să ştiţi că eu întotdeauna amfost atent cu ochii mei, că tot răul din lume pătrunde în inimaomului prin simţuri şi mai ales prin văz. Când eram şi eu mic cavoi preotul din sat m-a învăţat să fac trei lucruri în fiecare zi,când plec de acasă:- Întâi, îmi ridic privirea spre cer ca să-mi aduc aminte că acolosus, este Tatăl meu care mă veghează, El este cel mai importantîn viaţa mea şi spre El mi se îndreaptă toată silinţa şi putinţa;- Al doilea, îmi plec ochii la pământ şi privesc la cât de puţin locam nevoie pentru a-mi găsi şi eu acolo mormântul;- Şi în al treilea rând, privesc de jur împrejur la mulţimea de oa-meni care au de pătimit mai rău decât mine, la toţi aceia caresunt bolnavi: ciungi, ologi, orbi, surzi, muţi, nevoiaşi sau lipsiţide adăpost.În felul acesta am trecut în viaţă prin toate suferinţele, le-am în-

durat fără cârtire şi am trăit mulţumit şi în pace cu lumea întragăşi cu Bunul Dumnezeu.***La un bătrân călugăr şi smerit, dar vestit pentru înţelepciune, s-au adunat mai mulţi oameni pentru cuvânt de învăţătură. Dupăo discuţie duhovnicească în care bătrânul le vorbea despre isto-ria omenirii, despre moarte, despre judecata de apoi şi despreînvierea cea de obşte un creştin la întrebat:- Părinte sfinţite! Eu nu pot înţelege cu mintea mea cea ce-mispui despre faptul că la învierea cea de obşte Dumnezeu dintoate colţurile lumii va aduna osemintele tuturor oamenilor şile va realcătui. Cum e posibil s-adune Dumnezeu după atâteamii de ani oase şi ulcele ale miliardelor de oameni?Drept răspuns bătrânul înţelept merse la chilie şi luă o bucată demagnet puternic şi-l apropie de o grămadă de praf amestecat cuzeci de părticele de pilitură de metal. Magnetul începu îndată sătragă din mormanul de praf toată pilitura de metal. Pământul arămas pe loc, iar metalul se strânse ciorchine pe buza magnetului.Zis-a apoi bătrânul:- Iată minune frate creştine! Magnetul meu strânge, adună prafulde metal din grămada de pământ. Ia o bucată mare de fier, sfă-râm-o în pulbere, arunc-o toată într-o groapă de pământ, iar euţi-o voi scoate de acolo cu magnetul meu. Deci dacă magnetulmeu, poate face această minune, materie fiind, cum crezi tu, căDumnezeu cel Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului,nu va putea la vremea cuvenită să strângă cenuşa şi praful oase-lor noastre din ţărâna pământului! Deci precum magnetul meu,scoate pulberea de metal din pământ, aşa şi la înviere Dumnezeuva scoate şi va strânge oasele tuturor oamenilor de pe pământ.Cu această pildă, bătrânul înţelept lămuri mintea slabă a necre-dinciosului, care se întreba cum va fi la învierea cea de obşte.***Un înţelept trăia într-un oraş în care se aflau mulţi oameni fărăminte. Într-o zi, el puse deasupra uşii casei, o firmă, pe care erascris: „Aici se vinde înţelepciune”.Trecând pe acolo unul care se credea prea înţelept şi văzândfirma, se opri. Surâse şi, cum era cu servitorul său, îi dădu câţivagologani şi-i zise:- Du-te şi cumpără cu aceşti bani înţelepciune de la negustorulacela!...Servitorul merse şi ceru.Înţeleptul îi spuse:- Spune stăpânului tău că în tot ce va face, să nu piardă din ve-dere sfârşitul...Servitorul plecă şi-i spuse acestea stăpânului său. Omu cel ce secredea prea înţelept, rămase pe gânduri.Mergând acasă, începu a pune în lucrare vorbele pe care le cum-părase, şi văzu că-i aduc mari şi bune foloase. Atunci le scrise culitere mari, deasupra casei lui, ca să le fie de folos şi altora.

Rubrică îngrijită de Florin Chiorean

4 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 CULTURĂ & SPORT

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Vineri sau limburile Pacificului este primul roman al lui Michel Tournier. Publicată în 1967, carteareia mitul livresc al lui Robinson Crusoe, personajul lui Daniel Defoe, pe care însă îl modificăpână la inversarea simbolismului moral şi metafizic iniţial. Dimensiunea mitică a lumii din insulaizolată în ocean e păstrată, amplificată chiar. Acest debut al autorului e încununat cu Marele Pre-miu al Romanului, decernat de Academia Franceză. Succesul cărţii e atât de răsunător, încât pestezece ani Tournier reia romanul şi îl rescrie într-o ediţie pentru tineri, intitulată Vineri sau viaţasălbatică. Romanul a fost tradus în româneşte de Ileana Vulpescu şi publicat în 1978 la Editura„Univers”. Aceeaşi editură retipăreşte traducerea într-o versiune din 1997. Căpitanul Van Deysseltălmăceşte în cărţile de Tarot ale Trismegistului soarta noului Robinson Crusoe, cu câteva clipeînaintea naufragiului fatal al velierului „Virginia”. Robinson va fi pe rând demiurg, scamator şirăzboinic ce va triumfa asupra naturii, impunând în juru-i o rânduială după chipul şi asemănarea

sa, pustnic (războinicul devenit conştient de singurătatea sa) introdus în cetatea Soareluide noul avatar al Venerei - perechea gemenilor. Naufragiat pe o insulă în apropierea ţăr-mului chilian, Robinson, englez crescut în spiritul quakerilor, salvează în primul rând Bi-blia şi abia apoi transportă materialele şi praful de puşcă de pe „Virginia”. Dupăexperienţa goliciunii şi bucuria revederii câinelui Tenn - care fuge urlând speriat deaceastă arătare al cărei trup devenise jurnal - tăieturi, arsuri, bătături, pete, cicatrice - Ro-binson va avea şi primul eşec. Munca sisifică de construire a unui vas - „Evadarea” - su-ficient de mare pentru a ajunge la coasta chiliană se arată inutilă, căci nu îl poate târîpână la apă. Robinson simte acum greaua povară a singurătăţii. Astfel că nu rezistă tentaţieiscufundării în mocirlă, în deznădejde, uitând prezentul şi izolându-se în trecut. După ex-perienţa mocirlei, săptămânile care urmează sunt consacrate explorării metodice a insuleişi recensământului resurselor ei. Recreează cărţile de la bordul „Virginiei”, folosindu-leca jurnal filosofic, întocmeşte o hartă a insulei, schimbă numele ei din „Deznădejdea”în „Speranza”. Sădeşte, cultivă, recoltează. Domesticeşte şi creşte capre sălbatice, du-rează o casă, un hambar, o magazie. Hotărăşte să nu mănânce nimic din prima recoltă.Între timp Tenn se întoarce şi-l acceptă ca stăpân, semn că Robinson încetase să mai fiedoar o arătare cu un chip omenesc. Elaborează o Constituţie şi un Cod Penal, pedep-sindu-se Sever la orice abatere. Respectă repaosul duminical şi sărbătorile legale şi îşi meş-tereşte o clepsidră pentru a măsura timpul muncii. După ce asistă la un act sacrificial alindienilor cosinos, acostaţi într-o zi la malul insulei, Robinson decide şi efectuarea unorlucrări de fortificare a „Speranzei” şi îşi interzice consumarea nejudicioasă a bunurilorpe care le acumulează, de teama unui eventual atac al indienilor. Însă în lungile sale me-ditaţii filosofice, insula îi apărea ca un lucru zadarnic şi nebunesc - în aceste momente cri-tice salvează involuntar de la moarte un tânăr araucan cosinos, căruia-i va spune Vineri -nici nume de persoană, ci nume comun. Vineri învaţă destulă engleză încât să poată în-deplini treburile domestice cu care este însărcinat, manifestând o docilitate totală. Vineri,

oglinda în care Robinson se vede în chip de monstru, îşi cucereşte suveran locul deasupra siste-mului, răsturnând echilibrul. Prin el învaţă Robinson magia râsului, a dansului şi descoperă preţullibertăţii. Michel Tournier se dovedeşte un artizan literar de zile mari, un scriitor care a ştiu săpreia un mit, un personaj-cult şi să îl transforme într-un erou postmodern, tragic, cu mai multeumbre decât lumini. Dar în acelaşi timp a ştiut să transpună o naraţiune cu conţinut existenţialgeneral pe o insulă pierdută în Pacific, fără ca ideea iniţială a mitului să îşi piardă din sens şi sem-nificaţii. Cea mai recentă ediţie românească a romanului de debut al lui Michel Tournier a apărutla editura Rao şi se găseşte, sau se poate comanda, la librăria Hyperion. Vă recomandăm de ase-menea toate titlurile apărute în eleganta şi valoroasa colecţie „Clasici contemporani” a edituriiRao, o adevărată mină de aur a capodoperelor literaturii secolului XX.

JSR & Hyperion

Cultura la îndemână

„Dacă ce ai de spus nu e mai frumosdecât tăcerea, mai bine taci!”

(Michel Tournier)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperionvă recomandă cartea săptămânii:

Michel Tournier

VINERI SAU LIMBURILEPACIFICULUI

Editura RAO, 2013

Page 5: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

5 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 SPORT & SĂNĂTATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Sâmbătă 13 iunieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 FARMACORDIS Telefon: 0265 - 77 03 60, Str. Morii nr. 14-16

Duminică 14 iunieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 FARMACORDIS Telefon: 0265 - 77 03 60, Str. Morii nr. 14-16

P R O G R A M U L F A R M A C I I L O R D E G A R D Ă Î N S I G H I Ş O A R A

Sighişoara bebeluşilor„Pentru că viaţa este cea mai frumoasă prinzâmbetul unui copilaş”

Eşti fericita mămică a unui copil şi îţi doreşti încă un bebeluş?Totuşi, în ciuda bucuriei unei noi sarcini, apar mai multe temeri.Vei mai fi la fel de emoţionată ca prima dată la naştere? Vei aveadestulă dragoste pentru amândoi? Vei avea timp suficient pentrufiecare? Un număr foarte mare de mămici, când se hotărăsc săaibă un al doilea copilaş, traversează o perioadă de îndoială, fieîn momentul deciziei, fie pe parcursul sarcinii. Ele se întreabăce vor simţi pe parcursul acestei sarcini, dacă îl vor iubi la fel demult ca pe primul, cum îşi vor împărţi dragostea între cei doi?Toate aceste întrebări apar în mintea mămicii şi îi umplu capulcu temeri şi incertitudini. Nu te teme că vei avea o altă relaţiecu viitorul copil decât ai avut cu primul: acesta deja are un locîn inima şi în viaţa ta, aşa că trebuie să îţi imaginezi şi să trăieştiemoţiile întâlnirii cu viitorul bebeluş, fără să compari. Prima sar-cină a fost bogată în emoţii şi în descoperiri, iar aceasta va fifoarte diferită. Iar sarcina va fi la fel de plăcută.Prima sarcina va avea întotdeauna un loc aparte în mintea ta,deoarece atunci a fost prima dată când ai simţit cum ţi seschimbă corpul, ai simţit cum se mişcă bebeluşul înăuntrul tău.Totul era nou, era magnific. A doua sarcină va fi mai liniştită: ex-perienţa ta va face să dispară neliniştea şi necunoscutul. Dar sen-zaţiile corporale şi emoţia vor fi fără îndoială prezente.Relaţia care se va lega între tine, tată şi primul copil în perioadaîn care aşteptaţi naşterea frăţiorului mai mic sau a surioarei maimici va fi o experienţă nouă. Aceasta va antrena nelinişti noi învieţile voastre afective. Magia va fi iar acolo, dar va fi exprimatăîntr-un mod diferit.Vei avea destulă dragoste?Dragostea este nemărginită. O să îţi iubeşti copiii, dar nu în ace-laşi mod. Este normal să îţi iubeşti copiii diferit: ei nu au acelaşi

caracter, fiecare este unic şi afinitatea ta diferă. Există chiar şi si-tuaţii în care te simţi foarte apropiată de un copil într-o anumităperioadă şi mai puţin în altă perioadă sau caracterul unuia poatesă fie mai apropiat de propria ta sensibilitate. De exemplu, dacăun copil suferă de o boală, atunci ai tendinţa să ai mai multă grijăşi chiar să îl iubeşti mai mult (încercând oarecum să compensezisuferinţa lui cu dragostea ta). Nu trebuie să te simţi vinovată deacest lucru, dar trebuie să ai mare grija la un lucru : niciunul din-tre copii nu trebuie să se simtă privilegiat sau preferat în raportcu celălalt. Din această dragoste rezultă o experienţă zilnică ceva fi diferită cu fiecare dintre copii. Vei alege să desfăşori activităţicu unul sau cu celălalt sau cu amândoi în funcţie de preferinţeleşi interesele comune. De exemplu, dacă unuia îi va plăcea să pes-cuiască, atunci acesta nu mai mult compania unuia dintre părinţişi de aceea se spune că cel mic "este mai ataşat de mamă"sau de tată. va sta cu tine acasă ci va merge cu tata la pescuit. Deaici pot exista cazuri în care copiii preferăVei avea suficient timp?Dragostea unei mame se poate mări, dar timpul şi disponibili-

tatea ei pentru copii nu pot creşte. Şi anxietatea, de asemenea,poate să ascundă temeri. Mamele, care se tot întreabă diverselucruri legate de viitoarea sarcină, sunt adesea confuze şi nu îşidau seama că prin aceste lucruri îi acordă şi viitorului copil totatât timp şi importanţă cât i-au acordat şi primului, dar sub oaltă formă. Uneori, în momentul în care apare un nou copil, înviaţa de familie apar schimbări de organizare. La început, mama,care trebuie să se ocupe mai mult de cel de-al doilea copil îşi vaface griji de reacţia celui mai mare şi se preocupă pentru timpulpe care ar trebui să i-l acorde acestuia. Dar ocupaţiile evolueazăodată cu vârsta şi trecerea timpului şi programul de zi cu zi seva organiza rapid. După doi sau trei ani, copilul cel mare poateparticipa la îngrijirea celui mic. Mama, singură cu cei doi copii,va organiza activităţile în funcţie de vârstă mai repede decât îşiimaginează, dragostea şi timpul său se vor împarţi atât de natu-ral. Tata poate, de asemenea, să se ocupe atât de copilul celmare cât şi de copilul cel mic. Aminteşte-ţi că nu eşti singură. Inorice caz, gândeşte-te că trebuie să-ţi rezervi timp pentru fiecareîn parte, chiar şi pentru tata (şi el este un copil, doar că esteceva mai mare). Renunţă la presupusele probleme de geloziepe care crezi că le-ar putea avea copiii tăi şi ei vor fi unici în ochiităi. Mulţumim tuturor mămicilor care ne-au scris şi aşteptăm încontinuare criticile şi sfaturile lor utile la adresa de E-mail:[email protected]ţeta săptămânii: Piure de cartofi copţi, cu ou, roşii şiparmezan ras - reţetă recomandată de către Maria. Ingrediente: 1 roşie, 3-4 cartofi potriviţi, 3 linguriţe unt, 100g lapte, 1 gălbenuş.Mod de preparare: Se fierb cartofii în coajă sau se coc. Secojesc şi se pasează fierbinţi, se adaugă lapte cald, un praf de sareşi se bate cu telul sau mixer-ul. Se adaugă untul amestecat cu găl-benuşul. Se aşează într-un vas. Deasupra se pun felii de roşii,lapte şi parmezan ras. Se pune la cuptor încins, 5-10 minute.Subiectul săptămânii:Bebe al meu are 7 luni şi 3 săptămâni!

Noemi Popa

Aerul condiţionat te poateîmbolnăvi

Aparatul de aer condiţionat are numeroase avantaje, însă dacă nueste curăţat cu regularitate şi folosit corect, acesta ne poate îmbol-năvi. Aparatele de aer condiţionat sunt foarte căutate pe timpul verii.Utilizat abuziv, la temperaturi joase şi fără a fi întreţinut corespun-zător, aerul condiţionat ne poate îmbolnăvi.1. Boli respiratorii. Dacă nu sunt curăţate periodic, aparatele de aercondiţionat nu doar că nu aduc aer proaspăt, ci menţin concentraţiade poluanţi din încăpere şi împrăştie bacterii, virusuri şi mucegai.Astfel, apar virozele, bronşitele sau legioneloza.2. Migrene şi sinuzită. Inflamarea sinusurilor nazale este, de regulă,provocată de infecţii bacteriene sau virale, dar mai poate fi cauzatăşi de reacţii alergice (la polen, la praf, poluanţi), aerul uscat, siste-mele de ventilaţie etc. Alte afecţiuni cauzate de aerul rece sunt rini-tele, faringitele şi răguşeala.3. Afecţiuni oculare. Afecţiuni oculare cum ar fi conjunctivita saublefarita pot să apară atunci când aparatul de aerul condiţionat esteutilizat excesiv şi când filtrele aparatului nu sunt curăţate cu regu-laritate. La persoanele sensibile, curenţii de aer pot favoriza şi apa-riţia infecţiilor urechii - otita medie.4. Obezitate. Oamenii care stau mult timp în încăperi cu temperaturiconstante se îngraşă mai repede pentru că organismul lor nu maidepune efort pentru a se încălzi sau răci. Această lipsă de activitatepoate favoriza obezitatea.5. Paralizia facială Bell. Aceasta poate fi declanşată şi de aerul condiţio-nat. Mai pot apărea dureri difuze şi sensibilitate la nivelul muşchilor.6. Probleme ale pielii. Sunt persoane care au pielea foarte uscată sauchiar afecţiuni specifice. Acestea trebuie să evite aerul condiţionat.7. Infarct. Trecerea bruscă de la o temperatură din interior cu 10,chiar 20 de grade mai mică decât cea din exterior poate aduce or-ganismul în şoc termic. La acest risc sunt mai predispuşi cardiacii,dar şi persoanele sănătoase pot avea dificultăţi de respiraţie.Medicii ne sfătuiesc să curăţăm filtrele măcar de două ori pe an şisă reglăm temperatura la 24-25 de grade, astfel încât diferenţa de lainterior la exterior să nu fie mai mare de 6 grade. Mai mult, aparatelede aer condiţionat nu trebuie amplasate în camera copilului, ci pehol, ţinând apoi uşile deschise. Totodată, spaţiile în care este pornitun aer condiţionat ar trebui aerisite în mod regulat. Umiditatea pro-pice pentru sănătate trebuie să se încadreze între 60-70%. Aparatelede aer condiţionat trebuie curăţate şi dezinfectate cu instrumenteşi produse speciale anti-ciuperci şi cu proprietăţi antibacteriene.

Cum se curăţă aparatul de aer condiţionatAparatul de aer condiţionat se curăţă numai după ce te-ai asiguratcă a fost întreruptă sursa de curent electric. De regulă, aparatele deaer condiţionat sunt alcătuite din două părţi: o unitate interioară şiuna exterioară. Unitatea interioară este partea aparatului care semontează în casă. Din cauza condensului, pe această unitate sedepun o mulţime de bacterii şi ciuperci sau mucegai ce-ţi pun înpericol sănătatea. Poţi să cureţi unitatea cu o lavetă umedă, înmuiatăîntr-o soluţie formată din apă şi puţin oţet sau bicarbonat. În gene-ral, masca unităţii interioare a aparatelor de aer condiţionat este de-taşabilă. Este recomandat să scoţi această componentă atunci cândte ocupi de curăţarea unui astfel de aparat, s-o cureţi şi s-o dezin-fectezi. Înainte de a o monta la loc, asigură-te că este uscată foartebine. Odată ce ai scos masca, poţi să te foloseşti de un aspiratorpentru a aspira praful din interiorul aparatului de aer condiţionat.Filtrele de aer pot fi curăţate şi înlocuite cu uşurinţă. Pentru a scoatefiltrul unui aparat de aer condiţionat trebuie să rabatezi masca fron-tală a unităţii interioare până când aceasta se blochează. Apoi va tre-bui să prinzi filtrul de aer şi să-l tragi în jos. Îl poţi curăţa cu apă şioţet sau cu o soluţie sau un spray special. După curăţare şi uscare,introdu partea superioară a filtrului în aparatul de aer condiţionatpână când este complet fixat şi închide masca frontală. În cazul încare nu ai folosit aparatul de aer condiţionat pentru o perioadă mailungă de timp, este recomandat să verifici şi dacă admisia şi refulareaaerului unităţii interioare şi exterioare sunt înfundate. Totodată,este bine de ştiut că există firme specializate care se pot ocupa decurăţarea aparatelor de aer condiţionat. Aceste firme folosesc sub-stanţe speciale şi spray-uri care pot fi pulverizate şi în interiorul uni-tăţilor sau în radiatoare, pentru o curăţare şi dezinfectare eficientă.

Ionela Costea

Îngrijirea mâinilor petimpul verii

Nu numai tenul necesită o atenţie specială, ci şi mâinile,care reprezintă cartea noastră de vizită. Însă, de multeori, ne mulţumim să avem doar o manichiură impeca-bilă, îngrijirea pielii nefiind o prioritate. Iată 8 sfaturide care trebuie să ţii cont pentru mâini catifelate, o pielesuplă, elastică şi mereu tânără.1. Atenţie la săpunurile antibacteriene - Anumite tipuride săpun antibacterian conţin substanţe chimice foartedure care luptă împotrivă microbilor şi a bacteriilor. Însă,acestea afectează pielea mâinilor care devine uscată, secrapă şi devine ridată. Foloseşte săpunuri antibacterienepe bază de eucalypt sau ulei de arbore de ceai.2. Nu băga mâinile în apă foarte rece sau foarte fierbinte- Temperatura apei este foarte importantă. Apa foarterece sau foarte fierbinte afectează pielea care, în timp,îşi pierde elasticitatea. Apa rece contractă şi dilată capi-larele cauzând roşeaţă. Apa fierbinte deshidratează pie-lea, înlăturând sebumul pe care aceasta îl secretă.3. Foloseşte uleiuri naturale - Uleiurile naturale suntcele mai indicate pentru îngrijirea corectă şi sănătoasăa mâinilor. Foloseşte produse cosmetice pe bază de uleide seminţe de floarea soarelui.4. Îngrijeşte corect cuticulele - Dacă le vei tăia, existăriscul producerii infecţiilor la nivelul unghiei. Ce poţiface? Exfoliază pielea cu o cremă exfoliantă pentru corp.5. Atenţie la cosmeticele pe bază de alcool - Puţini ştiucă produsele cosmetice care au printre ingrediente al-cool sunt periculoase pentru pielea mâinilor, deshidra-tând în profunzime. 6. Foloseşte cremă pentru protecţie solară - Crema pen-tru protecţie solară te va feri de razele ultraviolete careduc la îmbătrânirea prematură a pielii.7. Foloseşte cremă de faţă anti - aging - Este o cremă ex-trem de eficientă care conferă supleţe şi elasticitate pie-lii mâinilor. Aplică produsul seara, înainte de culcare.8. Nu folosi acetonă pentru îndepărtarea ojei de pe un-ghii - Acetona este foarte periculoasă pentru unghii, afec-tându-le foarte puternic. În timp, unghiile devin casante,fragile şi, astfel, se rup extrem de repede.

Ionela Costea

Page 6: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător a fost aniversată vineri,5 iunie. Cu această ocazie peste 400 de elevi ecologişti au măr-şăluit joi, 4 iunie în centrul municipiului de la ora 16.30. Aceştiaau fost însoţiţi de toboşarul cetăţii. Anul acesta concursul Na-ţional de Educaţie Ecologică Pământul e casa noastră a ajunsanul la cea de-a XII-a ediţie. La marşul ecologiştilor dedicat ZileiMondiale a Mediului au participat elevi din Sighişoara dar şielevi de la cluburi, palate, licee teoretice, şcoli gimnaziale şi gru-puri şcolare din ţară. Tema de anul acesta a concursului a fost„Lupta împotriva schimbărilor climatice şi a tăierilor ile-gale a pădurilor”. Tot în cadrul acestui concurs au avut locactivităţi de identificare a speciilor floristice şi faunistice de pePlatoul Breite, igienizarea şi ecologizarea unui spaţiu verde, darşi vizitarea gropii ecologice, a Cetăţii Medievale din Sighişoara

şi opţional o excursie într-o arie protejată. Concursul s-a adresattuturor elevilor care promovează educaţia ecologică în cadrulcercurilor de protecţia mediului si ecologie de la palate, cluburişi şcolile înscrise în programul internaţional Eco - Şcoală dinţară, constituiţi în echipaje (3 elevi şi un cadru didactic îndru-mător) din judeţele ţării. Echipajele participante au susţinut oprobă de realizare a unei expoziţii (exponate din materiale bio-logice sau refolosibile, desene şi postere tematice, origami etc.)cu tema „Pământul e casa noastră” sau dedicată Zilei Mon-diale a Mediului şi susţinerea proiectului de mediu (PPS). JuriulNaţional al Concursului a fost alcătuit din: reprezentant al A.P.MMureş, reprezentatul Fundaţiei Terra Milenium III, reprezenta-tul IT al ASE, profesori de specialitate au realizat selecţia lucră-rilor câştigătoare, precum şi premierea câştigătorilor. După

marşul ecologiştilor tot joi de la ora 17.00 la sala Mihai Emi-nescu a avut loc un maraton al trupelor de dans modern de laClubul Copiilor.

Ionela Costea

6 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

A fost mare sărbătoare vineri, 5 iunie 2015 la Şcoala Generală dinAlbeşti. S-au împlinit 50 de ani de la absolvirea primei generaţiide elevi ai clasei a VIII-a, generaţia 1965. Bucuria şi emoţia reîn-tâlnirii au readus tinereţea anilor de şcoală în sufletul tuturor. Aurăspuns prezent doar o parte din absolvenţi, deoarece unii au luatdrumul eternităţi, alţii, pe cel al străinătăţi, iar alţii, din diferitemotive, nu au reuşit să ajungă la eveniment. Adunarea festivă aavut loc de la ora 11.00 într-o sală de clasă de la parterul şcolii.Reîntâlnirea a fost emoţionantă. Catalogul a fost strigat de un pro-fesor şi o elevă a promoţiei 1965, iar absolvenţii au primit floridin partea actualei clasei a VIII-a şi diplome aniversare. Mesajulprimarului comunei Albeşti, Nicolae Şovrea, a fost transmis de di-rectorul şcolii, Sorin Suciu. Acesta i-a felicitat pe absolvenţi. „Vătransmit din tot sufletul felicitări pentru că aţi ajuns laaceastă vârstă dar şi aniversarea. Primarul comunei vămulţumeşte pentru că unde sunteţi reprezentaţi Albeştiulcu demnitate şi îşi doreşte ca peste 25 de ani să mai faceţio întâlnire. Din partea mea trebuie să vă spun că totuşi,eu zic că sunteţi foarte mulţi care aţi venit, mai ales laclasa a VIII-a şi după 50 de ani. Felicitările mele şi pentrufaptul că aţi reuşit să vă adunaţi. Sper din tot sufletul căşcoala pe care aţi făcut-o şi sunt convins de lucrul acesta,va folosit în viaţă. Asta sperăm şi noi ca elevii noştri săaibă parte de o viaţă care pe timpul ei să fie mulţumitoarepentru fiecare. Sper ca amintirile din şcoală cele neplă-cute să se şteargă şi să rămână doar cele plăcute şi să neaducem aminte şi de cei care au dispărut, colegi şi profe-sori şi să nu uitaţi că profesorii chiar dacă au fost câteo-dată severi au fost numai în ideea că fac un lucru bun”.Aurora Pintea, absolventa generaţiei 1965, a transmis câteva cu-vinte la ceas aniversar. Aceasta a precizat motivul întâlnirii: pentru

a depăna amintiri, dar şi pentru a se revedea după atâţia ani deşcoală. „Această generaţie cu foarte multe emoţii s-au gânditcă ar fi bine să ne revedem nu numai să vedem cum ară-tăm după 50 de ani, să depănăm amintiri şi cu drag să neamintim şi de foşti colegi care nu mai sunt printre noi şide domnii profesori dintre care unii ne-au onorat cu pre-zenţa, alţii din păcate nu mai sunt printre noi. Nu numaică avem 50 de ani de la absolvirea Şcolii Generale Albeşti,suntem generaţia celor născuţi în 1950, deci iată la mijlo-cul secolului trecut şi Dumnezeu ne-a ajutat pe cei care sun-tem aici şi care nu sunt toţi prezenţi să prindem şi mileniulIII, câte zile ne-au mai rămas probabil că ne aducemaminte de acest moment şi redau din gândurile multoradintre colege care m-au sunat cu emoţie că aşa ceva să ră-mână în istoria şcolii Albeşti pentru că nu a mai fost şi cineştie dacă va mai fi o întâlnire de acest grad, 50 de ani”.Vineri, 5 iunie 2015 absolvenţii promoţiei 1965 s-au bucurat declipele frumoase petrecute împreună. Toţi cei prezenţi au conti-nuat şirul poveştilor din anii în care erau colegi, dar şi din pe-rioada de după terminarea şcolii generale.

Ionela Costea

A început Postul SfinţilorApostoli Petru şi Pavel

Luni, 8 iunie a început postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şiţine până în ziua de 29 iunie. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şiPavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcţiede data variabilă a Paştelui El începe în lunea după DuminicaTuturor Sfinţilor, prima duminică după Rusalii - Pogorârea Sfân-tului Duh. Nu trebuie să uităm însă că, „practica postului re-ligios, precum ne explică părintele patriarh Daniel învolumul «Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folo-sul postului», înseamnă dezrobirea sau detaşarea de con-sumul pătimaş şi lacom al materiei limitate şi trecătoare,pentru a ne uni cu Dumnezeu, Cel nelimitat şi veşnic. Prinpostire, diminuăm hrana materială pentru un timp şi în-mulţim hrana duhovnicească pentru suflet: rugăciune, ci-tire din Sfintele Scripturi, spovedanie şi împărtăşaniedeasă. Unit cu rugăciunea şi pocăinţa, postul ne ajută săne schimbăm viaţa, eliberându-ne de un trecut păcătos şiapăsător, pentru a începe o viaţă nouă şi sfântă. Astfel,începe să apară în suflet Lumina Învierii, ca ridicare dinîntunericul păcatului care ne desparte de Dumnezeu.Practica postului pacifică patimile egoiste, lumineazămintea, sfinţeşte simţirile, schimbă atitudinea şi compor-tamentul faţă de oameni şi faţă de natură, înţelegându-le pe toate în prezenţa iubitoare a Lui Dumnezeu.”Cunoscut în popor drept Postul Sânpetrului, această perioadăera numită odinioară Postul Cincizecimii, în cinstea Darurilorcu care au fost înzestraţi Sfinţii Apostoli, la Pogorârea SfântuluiDuh. În secolul al IV-lea, în Constituţiile Apostolice se face re-ferire la Postul Sfinţilor Apostoli iar mai târziu găsim informaţiidespre existenţa acestei perioade importante a creştinătăţii, înscrierile Sfântului Atanasie cel Mare, Teodoret, sau ale lui Leon

cel Mare, fiind ţinut iniţial în mănăstiri şi schituri şi preluat, ul-terior, în întreaga lume creştină. Despre rânduiala Postului Sfin-ţilor Apostoli Petru şi Pavel, ne învaţă Protosinghelul NicodimMăndinţă în cartea „Dai voinţă... iei putere!”: „Noi, creştiniipioşi, respectăm rânduiala acestui post în amintirea pos-turilor ţinute de Sfinţii Apostoli înainte de săvârşirea unorfapte mari, de pildă: Sfinţii Apostoli au postit înaintea tri-miterii lui Pavel şi Barnaba la propovăduire (F. Ap 13, 1-3) Aceştia posteau când hirotoneau şi rânduiau preoţi pela Biserici (F. Ap. 14, 22-23), în anumite vremuri ale acti-vităţii lor apostolice şi învăţau pe creştini să postească şisă se roage adeseori, ca să nu-i ispitească satana”.Tradiţii de Sfinţii Petru şi PavelÎn tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cu-noscută sub numele de Sânpetru de vară; aceasta marcheazămiezul verii agrare şi începutul secerişului. Sânpetru este unpersonaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vre-muri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru devară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, eraîmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodarde creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit. Sânpetru este un bunsfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii.De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului,spune tradiţia. Acolo fiind stăpân peste cămările cereşti, SfântulPetre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şigrindina , care se topeşte în bucăţele mici şi nu mai este atât depericuloasă. Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii; secrede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarelede căderea grindinei. Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iarscânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pă-dure. Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţiaMoşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci,

lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande seîmpart oamenilor săraci. Oamenii pistruiaţi trebuie să se spelepe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţiaspune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunelevor fi viermănoase. Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectăsărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cufocuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblân-zite şi să nu fure vitele din gospodării. În această zi, este bine săîmpărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urămsă aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta acestedaruri şi la anul. După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şinoi mere din recolta acestui an şi miere, după masa de prânz,apoi ne punem o dorinţă. Pe întreaga durată a acestui Post, caşi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu sefac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cubucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile.

Anca Maria Radu

Marş împotriva schimbărilor climatice şia tăierilor ilegale a pădurilor la Sighişoara

A fost mare sărbătoare la Şcoala Generală Albeşti!50 de ani de la absolvirea generaţiei 1965

Monedă din argintpusă în circuitul

numismatic de BNRBanca Naţională a României a lansat azi în circuitul numis-matic, o monedă din argint dedicată împlinirii a 115 ani dela naşterea Irinei Constantziu - Vlassopol. Moneda are o va-loare de 10 lei, este din argint, are forma rotundă, diame-trul de 37 de milimetri, greutatea de 31,103 grame şi cantulzimţat. Aversul monedei prezintă cargoul Inginer N. Vlas-sopol pe care a navigat Irina Constantziu-Vlassopol şi o re-prezentare parţială a planiglobului, inscripţia ROMÂNIA,

stema României, anul de emisiune 2015 şi valoarea nomi-nală 10 LEI. Vor fi doar 250 de astfel de monede ce vor cir-cula în întreaga ţara. Punerea în circulaţie, în scopnumismatic, a acestor monede din argint se realizează prinsucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BănciiNaţionale a României. Anca Maria Radu

Page 7: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

7 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Sighişoara reprezentată laCampionat European de dans

La sfârşitul acestei luni Sighişoara va fi reprezentată la Campionatul European de dans ce se va desfăşura în Un-garia. Trupele de dans de la Clubul Copiilor Sighişoara au primit invitaţia de a ne reprezenta la acest campionat

ducând numele oraşului peste hotare. Dansa-torii noştri au primit o invitaţie specială de par-ticipare la Campionatul European de Dans şiCântec de la Balatonfured - Ungaria, urmânda efectua deplasarea în perioada 25-28 iunie2015. Pentru participare însă dansatorii noştriau nevoie de susţinere financiară de la nivellocal şi în acest sens, întrucât au depus de maimult timp o solicitare la Primăria municipiului,luni 8 iunie au solicitat sprijin viceprimaruluimunicipiului. Soluţia găsită de acesta a fost unparteneriat ce urmează a fi supus votului Con-siliului Local în şedinţa extraordinară de săp-tămâna viitoare. „Vreau să-i felicit pe elevi,pe părinţi şi pe profesorul care a îndru-mat aceşti minunaţi elevii, cu răbdare şi

profesionalism. Sunt copii talentaţi care au dovedit că se poate realiza performanţă în oraşul nostruşi avem datoria să-i ajutăm” a precizat viceprimarul municipiului Ionel Gavrilă.Anul acesta a fost un an foarte bun pentru dansatorii sighişoreni ce s-au întors cu premii de la toate competiţiilela care au participat. La sfârşitul săptămânii trecute cele trei trupe de dans profesioniste de la Clubul Copiilor Si-ghişoara, K-Bomm, Karisma şi Diamonds au participat la Vaslui la Festival internaţional Prietenia şi au obţinuttrei locuri I, iar duminică aceiaşi dansatori au participat cu şase dansuri la Festivalul de dans de la Iaşi, obţinândlocul I pentru fiecare reprezentaţie. Talentul şi dăruirea dansatorilor sighişoreni a fost remarcată şi de către si-ghişoreni, părinţi, prieteni sau rude în spectacolul de sfârşit de an prezentat joia trecută la Sala Mihai Eminescudin Sighişoara. Anca Maria Radu

(continuare din pagina 1)Tot vineri şi-a lansat la Sighişoara profesorul Radu Carp cartea„Politograma. Incursiuni în vocabularul democraţiei” şi cartea„Dreptul public, perspectiva comparată şi analiza politica. O in-tersecţie necesară. Profesorul a făcut o trecere în revistă a celordouă cărţi pe care le-a prezentat în acest week-end şi la Târgulde carte Bookfest de la Târgu Mureş. „Cărţile au apărut înluna mai a acestui an. Prima am lansat-o cu ocazia Târ-gului de carte Bookfest la Bucureşti iar cea de-a douaam lansat-o tot în săptămâna de carte. Prima lucrare senumeşte „Politograma. Incursiuni în vocabularul demo-craţiei”, este vorba despre câteva articole mai ştiinţificecare au apărut şi în România şi în străinătate în pe-rioada 2013-2015, practic acoperă trei ani din cercetă-rile autorului, le redau astăzi publicului larg. Cea de-adoua lucrare se numeşte „Dreptul public, perspectivacomparată şi analiza politică. O intersecţie necesară”,

pentru că începând cu ianuarie 2013 în blogul revisteiAdevărul ţin o rubrică în care îmi exprim ceea ce am despus pe subiecte pe care mă pricep: Constituţie, relaţii in-ternaţionale, analiză politică. De aceea am ales acesttitlu destul de heteroclit, am avut parte şi de entuziasmulunei tinere edituri. La Sighişoara vin pentru că am prie-teni, am un public care urmăreşte aceste lucrări şi măbucur că şi astăzi în sală sunt foarte multe persoane in-teresate de acest subiect. Am mai făcut acest exerciţiu şiîn 2013 când am lansat cartea „Religia politică şi statulde drept” şi am văzut acelaşi interes ce nu a scăzut azici dimpotrivă.” Radu Carp.Tot vineri si-a lansat la Sighişoara cartea „Dincolo de orizont”Ioana Heidel, carte ce potrivit autoarei prezintă destinul ei şi sebucură de un real succes. „Cartea pe care o lansez astăzila Sighişoara, care a apărut în prima ediţie în anul 2013a fost reeditată în anul 2014, este cartea destinului meuşi se bucură de un mare succes atât în România cât şi înalte ţari. O lansez a doua oară în Sighişoara a fost lan-sată şi în alte oraşe ale României şi în Germania şi acummă întorc din Austria unde am lansat-o la Zilele Europeigăzduite la Viena. Din punct de vedere editorial îi dorescfoarte mult să reeditez această carte, fiindcă nu-mi face

plăcere să îi pedepsesc pe cititori, întrucât volumele edi-tate s-au epuizat, iar acum sper să-mi găsesc un bun edi-tor care să mă sprijine.” a precizat Ioana HeidelEvenimentele de vineri de la Sighişoara s-au desfăşurat în orga-nizarea Fundaţiei Pro Universitate iar doctor Petru Oprean aprecizat că fundaţia sprijină astfel de acte culturale. „Evenimen-tul este organizat de Fundaţia Pro Universitate Sighi-şoara, ce îşi doreşte să reînvie tradiţia culturală înSighişoara. Suntem onoraţi să prezentăm cartea unuimare profesor universitar, profesorul Mircea Chiorean„Iluzia nemuririi”, domnul profesor se numără printre

întemeietorii de şcoală medicală de terapie intensivă înTârgu Mureş şi este bunicul SMURD-ului. Două cărţi vaprezenta prietenul sighişorenilor Radu Carp, care demulţi ani ne sprijină în toate acţiunile de dezvoltare eco-nomică şi culturală în Sighişoara. A treia carte va fi pre-zentată de preotul Turck şi este o carte scrisă de mareleistoric Nicolae Iorga, pe care nimeni nu poate să-l con-teste nici în ţară, nici în străinătate, este scrisă în 1919„Ce sunt şi ce vor saşii din Ardeal”. Ultima carte va fi pre-zentată de o scriitoare, Ioana Heidel, care este măritatăîn Sighişoara. Ne bucurăm că Sighişoara, prin acţiuneade azi îşi câştigă noi prieteni.” Petru Oprean.Şi viceprimarul municipiului Ionel Gavrilă a fost prezent la eve-nimentele de vineri. Acesta a precizat ca in activitatea sa a pus

accent pe actul cultural şi are în plan alocarea unei finanţări dinbugetul local pentru susţinerea acestuia. „Eu cred că este unînceput. În calitatea de şef comisie Cultură, învăţământ,

sport (n. red.: din Consiliul Local Sighişoara) am pus unaccent deosebit pe această activitate culturală in Sighi-şoara. Pentru că activităţile culturale sunt în momentulde faţă slab reprezentate, cred că trebuie să gândim unprogram care să prevadă alocări bugetare pentru susţi-nerea vieţii culturale la Sighişoara, să alocăm 1-2 pro-cente din bugetul local. Le transmit sighişorenilor căpartea de cultură face parte din viaţa noastră de zi cuzi şi trebuie să fim preocupaţi de acest domeniu.” a pre-cizat viceprimar Ionel Gavrilă Gazda evenimentelor de vineri, Başa Petru, fost senator şi mem-bru al Fundaţiei Pro Universitate s-a arătat încântat că a pututgăzdui evenimentele şi a mulţumit oamenilor de cultură ce auonorat cu prezenta lor. „Ca şi gazdă şi membru al FundaţieiPro Universitate mă simt onorat de prezentările făcute

care au avut un numitor comun, cartea. Într-o perioadăîn care mijloacele tipărite iau locul cărţilor suntem da-tori să sprijinim cartea şi autorii ei.” Başa Petru.Fundaţia Pro Universitate Sighişoara numără peste 60 de mem-brii şi susţine activităţile culturale şi educative din municipiu.Mai multe lansări de carte dar şi expoziţii au fost organizate subegida Fundaţiei Pro Universitate Sighişoara.

Anca Maria Radu

Page 8: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

8 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 MICA PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

IMOBILIARE CASE

VÂND casa săsească P+1, pretabilă pen-siune, spaţiu comercial, cramă. Supr.utilă 275 mp (anexe si garaj), teren 665mp, pod mansardabil 208 mp, H pod:3,5 - 4 m. Apartamente individuale, in-trări/ utilităţi contorizate separat. Unicproprietar, cadastru intabulare. Frontdirect la strada principala. Parcaregaraj 1 maşina, curte betonată parcare6 maşini. Tel.: 0722-399178. VÂND casă în Boiu cu 3 camere, bu-cătărie, cămară curte şi grădină 500mp., şopru şi grajd. Casa are toate uti-lităţile şi încălzire centrală. Schimbcu apartament. tel.: 0747-368884 şi0747-705689.VÂND casă în Albeşti, str. Gării, cu 3 ca-mere, 2 băi, living, bucătărie, pivniţă,construită în 2007, teren 35 de arii.Preţ 65000 Euro. Tel: 0762-610412.VÂND casă în Sighişoara, str. Stefancel Mare, nr. 24, compusă din: pivniţă,garaj, bucătărie, living, 3 dormitoare,1 baie şi 2 bai de servici şi grădină.VÂND casă în Ormeniş, curte spa-ţioasă, grădină, foarte bine întreţinută.Preţ 14500 euro. Tel. 0757-156259.VÂND casă cu 2 camere, 300 mp, CT,singur pe curte, cu toate utilităţile.Preţ negociabil. Tel: 0741-044323.VÂND casă cu 4 camere, nedecoman-date, fără baie, toate utilităţile, fântână,anexe, supr. totală 720 mp. Necesităreparaţii, este liberă. Preţ negociabil.Tel: 0265-775137 sau 0762-696244.VÂND casă săsească în Seleuş, zonăcentrală, compusă din 2 camere foartemari, 2 bucătării, cămară, baie, hol, baiede servici, garaj, pivniţă sub toată casa,şură, curte cu viţă, grădină mare. Preţneg. Tel: 0744-203597 şi 0749-377700.VÂND casă, P+1, în Hoghilag, cu 5 ca-mere, bucătărie, cămară, pivniţă, curteşi grădină 750 mp, şură, grajd, garaj,coteţe. Tel: 0269-846646 sau 0729-909919.VÂND casă în Albeşti, cu 2 camere, bu-cătărie, baie, cămară, curte, grădină1800 mp. Tel: 0770-316557. VÂND casă pe str. Viilor nr. 52, com-pusă din 3 camere, bucătărie, baie, că-mară, curte, grădină de 240 mp. Tel:0757-796630.VÂND casă compusă din 2 camere, bu-cătărie, baie, pivniţă, cabană, grădină,C.T., singur pe curte. Tel: 0741-061808.VÂND casă cu 2 camere, bucătărie, hol,cămară, teracote în camere, pivniţă,curte, şopru, grădină, fântână cu apă po-tabilă, singur pe curte, liberă, cu toateutilităţile. Preţ neg. Tel: 0747-031575.VÂND apartament la casă, central, cu2 camere, bucătărie, baie, hol, pod, su-prafaţa 65 mp, 2 pe curte, CT, gresie,faianţă, parchet, geamuri şi uşă termo-pan. Preţ negociabil şi în 2-3 rate. Tel:0265-775137 sau 0762-696313.VÂND casă în zona Corneşti şi 1000mp teren aferent casei sau schimb cuapartament cu 2 sau 3 camere plus di-ferenţa. Pot locui 2 familii în curte.Tel: 0740-352033.VÂND casă în Albeşti str. Lungă nr. 193compusă din 2 camere şi bucătărie mo-bilate, baie, garaj, pivniţă, grădină, curtecomună. Preţ negl. Tel: 0751-701570.VÂND apartament la casă, central, pestr. H. Oberth nr. 2, 109 mp, cu intrareseparată. Tel: 0748-933861.VÂND casă în zona Corneşti. Tel. 0746-323577.VÂND apartament la casă, cu 2 ca-mere, bucătărie, baie, curte, 84 mp,pod, pivniţă, la poalele dealului Breite,mobilat sau nu, preţ negociabil. Tel:0265-778726 sau 0364-111478.

VÂND casă la etaj, cu 3 camere, bucă-tărie, cămară, baie, grădină+ curte, su-prafaţă totală 493 mp, pe str. Z. Boiu.Tel: 0746-104654. VÂND casă în Sighişoara pe str. Crişannr. 24 compusă din 3 camere, bucătă-rie, baie, curte, grădină 1500 mp. Tel:0753-027160 sau 0049-711857471. VÂND casă cu 4 camere, 2 bucătării, 2băi, grădină, garaj. Tel: 0265-775603sau 0265-778339.VÂND casă compusă din 3 camere, bu-cătărie, baie, hol, cămară, pivniţă,garaj, curte, CT sau schimb cu aparta-ment cu 2 camere+diferenţă. Tel:0740-031107 sau 0752-957888.VÂND casă, singur pe curte, 3 camere,baie, bucătărie, hol, dependinţe, gră-dină 400 mp pe str. Podei nr. 5. Preţ40000 euro. Tel.: 0749-689878. VÂND casă în Sighişoara str. Moţilornr.4, compusă din 2 camere, bucătărie,pivniţă şi anexe. Tel.: 0752-507872 sau0745-321252.VÂND urgent casă în Albeşti, 5 camere,baie, bucătărie, cămară, verandă, pivniţă,terasă acoperita, bucătărie vară, curte,gradină, instalaţii sanitare şi electricenoi, CT, preţ neg. Tel.: 0765-009063.VÂND casă, curte mare, singur în curte,cu acces auto, zona liniştită, termoizo-lata int+ext, CT, termopane, gresie, fa-ianţă, parchet, 2 camere, bucătăriespaţioasă, instalaţii electrice noi, că-mară, pod mansardabil, beci. Preţ53000 Euro neg. Tel.: 0726-204495.VÂND casă în cetate (Piaţa Cetăţii), su-prafaţă 100 mp, pod şi pivniţă, două băi,încălzire centrală. Tel: 0748-248564.VÂND casă în Sighişoara, strada HoreaTeculescu, 2 camere, bucătărie, baie, că-mară, pivniţă, şopron, curte şi grădină.Casa dispune de toate utilităţile şi poatefi ocupată imediat. Preţ mic şi negocia-bil. Tel: 0742-607532.

APARTAMENTE4 CAMERE

VÂND apartament cu 4 camere, cf. I,parter, zona Dumbravei. Preţ.: 45.000Euro. Tel.: 0744-751756.VÂND apartament cu 4 camere, bucă-tărie, 2 băi, 2 balcoane, CT, geamuritermopan, parchet, uşă metalică, izolatexterior şi interior. Tel: 0770-348227.

APARTAMENTE3 CAMERE

VÂND apartament cu 3 camere, pe str.Mihai Viteazu nr. 6 et. 3 cu C.T. Preţnegociabil. Tel: 0720-317395.VÂND apartament cu 3 camere, mo-bilat, izolat exterior, geamuri termo-pan, balcon închis, pivniţă, str.Plopilor nr. 8, semiparter. Preţ 37000de euro. Tel: 0744-624853.VÂND apartament cu 3 camere, et. II,pe str. Z. Boiu nr. 36. Tel: 0265-773678.VÂND apartament cu 3 camere, cf. I,CT, et. I, balcon închis, pivniţă, pe str.Crizantemelor nr. 33. Tel: 0753-818990 sau 0756-965188. VÂND apartament 3 camere în Bără-gan, cf. I, parter suprafaţă 67 mp., CT,termopane, pivniţă. Preţ 35000 euro.Tel.: 0763-216639. VÂND apartament 3 camere, ultrafi-nisat, centrală termică, bucătăriesemi-mobilată, termopane, str. M. Vi-teazu Nr.56, Et. 2, 39 500 euro neg..Tel.: 0748-899180.VÂND apartament 3 camere la casă par-ticulară, complet renovat, 125 mp, zonăultracentrală, două băi, pod, magazie,pivniţă, parte pod mansardă 25 mp, preţ58000 euro neg. Tel: 0745-033709.

APARTAMENTE2 CAMERE

VÂND urgent apartament cu 2 camere,izolat exterior şi interior, parchet, fa-ianţă, gresie, termopane, toate uşileschimbate şi de la intrare, zonă liniş-tită. Tel. 0748-152014.VÂND apartament cu 2 camere, conf.II, baie, hol, pe strada Plopilor, nr. 2, et.1, vizavi de Rex. Tel. 0745-617222.VÂND apartament cu 2 camere, et. 4,pe str. Livezeni nr. 53 A, Tg. Mureş. Tel.0769-320952.VÂND apartament cu 2 camere deco-mandate, liber, parter, zona maternită-ţii. Tel: 0740-216254.VÂND apartament cu 2 camere, confortI, et. I, geamuri termopane şi CT. Preţfix 30000 de euro. Tel: 0265-772316.VÂND apartament cu 2 camere, deco-mandate şi anexe, balcon foarte mare,parter, dotări multiple, parchet, termo-pane, str. Plopilor, zonă liniştită. Tel:0740-514959 sau 0265-771337.VÂND apartament cu 2 camere pestrada Plopilor Nr. 2, cf. II. Preţ nego-ciabil. Tel: 0740-275965 sau 0747-224080.VÂND apartament cu 2 camere, conf. 1,str. Plopilor, nr. 59, parter, CT, termo-pane, izolaţie termică, pivniţă la subsol+ pivniţă sub balcon, balcon închis cutermopane, zonă foarte liniştită. Preţ27000 de euro, neg. Tel.: 0722-471516.VÂND apartament 2 camere în Cluj Na-poca, zonă bună, construcţie nouă, 40mp, et I, finisat, cu loc de parcare înproprietate, preţ 29 000 euro neg. Po-sibilitate de închiriere, mobilat com-plet, 180 euro chirie. Tel: 0720-600570.VÂND apartament 2 camere, cf. II, str.Dumbravei nr. 56 B, et. 3. Tel: 0752-215577VÂND apartament 2 camere cf. I, etaj Xbloc turn, izolat termic, renovat, ter-mopane, preţ neg. Tel: 0766-719489.

GARSONIERE

VÂND garsonieră în Bărăgan, cf. I, et.II, cu CT, mobilată. Tel: 0740-276182.VÂND garsonieră, cf. 1, renovată, cutoate utilităţile. Tel: 0749-156803.VÂND garsonieră mobilată, zona cen-trală pe str. Gării nr. 5, cf. I, CT, baiecu gresie si faianţă, hol, cămară, bal-con închis, et. I. Preţ negociabil. Tel:0747-908518 sau 0755-061911.VÂND garsonieră, cf. 1, parter, zonaBărăgan. Tel: 0265-775748.VÂND garsonieră renovată et. 4. Preţ23000 euro neg. Tel.: 0767-317832.

IMOBILIARE DIVERSE

VÂND 6.000 mp teren situat la ieşiredin Sighişoara spre Mediaş, la cca 400metri de intersecţia cu sens giratoriuce leagă oraşele Târgu-Mureş, Sighi-şoara şi Mediaş. Zonă superbă pentruconstrucţie hotel, pensiune, restau-rant, showroom auto, spaţii de pro-ducţie, etc. Utilităţi aproape. Preţ 15euro/mp, neg. Tel.: 0748-297301.ÎNCHIRIEZ spatiu comercial situat ÎnSighisoara, str. 1 Dec. 1918 nr. 10 (încurte la TIPOGRAFIA STEFFI). Tel.:0744-518450 şi 0744-241322.VÂND teren intravilan, 3724 mp, Al-beşti, Calea Baraţilor, zona indus-trială, există o parte cu fundaţie debeton, front stradal, utilităţi aproape,27 euro/mp, neg. Tel. 0748-297301.VÂND 1300 mp teren intravilan situatîn Albeşti, str. Codrului, cu toate uti-lităţile. Tel: 0749-929054.

ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial în Sighi-şoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 26, supra-faţă de 104 mp cu intrare din stradă, lapreţul de 8 euro/mp. Spaţiul este dotatcu toate utilităţile. Tel.: 0742-481767.ÎNCHIIEZ o cameră pentru 2 fete. Tel.0786-825612.ÎNCHIRIEZ apartament cu 3 camere,mobilat, situat în Sighişoara, str. AndreiŞaguna. Tel: 0753-101252. VÂND teren intravilan, 4300 mp, în satBoiu, jud. Mureş. Tel: 0265-772282.VÂND garaj situat pe strada Mihai Vi-teazu nr. 109, 20 mp, în stare foartebună. Preţ neg. Tel: 0741-115878.ÎNCHIRIEZ apartament cu 4 camere,bucătărie, 2 băi, cf. 1, et. 3 + garaj. Str.Dumbravei 9/12. Tel: 0770-316557.ÎNCHIRIEZ apartament cu 4 camere,semi-mobilat, aer condiţionat, 2 băi, că-mară. Tel: 0740-154678.ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 camere,zona Dumbravei, parter, CT, termopane,nemobilat, pe termen lung. Tel.: 0365-731287.VÂND teren intravilan 1800 mp, în Al-beşti, pe str. Podului. Preţ negociabil.Tel: 0745-116015.VÂND convenabil apartament la curteîn Albeşti, central, condiţii avantajoase.Tel: 0742-084610.ÎNCHIRIEZ 1 cameră în apartament cu2 camere, cu dependinţe, zona Nico-vala, chiria 500 de lei şi garanţie antici-pat. Tel: 0745-222379.VÂND teren intravilan în zona Livezi,Albeşti, supr. totală 2500 mp. Preţ11000 de euro, neg. Tel: 0751-872831.VÂND teren în Albeşti, zona Livezi,2500 mp, utilităţi la stradă. Tel: 0748-076026.VÂND garaj în Corneşti, vizavi de sereleprimăriei. Preţ 1000 de euro. Tel: 0740-683515.VÂND teren 350 mp, pentru construcţiecasă. Tel: 0265-778726.ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial, zona cen-trală, între Regina şi Piaţa Mitică, 50mp. Tel: 0744-389378, între orele 9-19.VÂND teren 280 mp, pe str. Nicolae Fi-lipescu, zonă liniştită. Tel: 0744-160648.VÂND parcele teren construcţie, situateîn cartierul Venchi. Tel: 0724-292419.

VÂNZĂRI DIVERSE

VÂND husă tabletă 7” cu tastatură.Preţ 35 lei. Tel.: 0744231999.VÂND laptop Asus K53-3A, CPU AMDA6 Liano, 6,8 GHz total, 6 GB RAM,HDD 640 GB, 2 plăci video în crossfire.Preţ 1.100 lei, neg. Tel. 0743-177311.VÂND laptop Asus. Preţ 850 lei. Tel.:0744-231999.VÂND aragaz, cărămidă, placi azboci-ment, scaun tip scoică, 2 scaune pen-tru bar, mobilă de bucătărie. Tel.0749-068867.VÂND urgent mobilă de sufragerie. Tel:0265-775480.VÂND televizor, dvd, radiocasetofon cucd, telefon fix, receiver Dolce, modemRomtelecom, vitrină, bibliotecă, cana-pea. Tel: 0741-098681.VÂND 1 pat de 1 persoană, 90/200, cusertar, culoare nuc, suport flexibil saltea(somieră) şi saltea relaxa cu 2 feţe. Tel:0727-305601 sau 0265-773486.VÂND mobilă de sufragerie şi de bucă-tărie, covoraş, cuier, dulăpior baie. Tel.0740-216254.VÂND dulap cu 2 uşi pentru haine, înstare bună. Preţ negociabil. Tel: 0762-591552.VÂND scară lemn de 6 m, fotoliu pat de1 persoană, pătuţ copil, TV color cu te-lecomandă, 1 maşină de spălat auto-mată cu storcător. Tel: 0265-775361.VÂND mochetă, culoare roşu cu negru,3/2m, cărămidă din demolări, faianţăalbă în stare bună, Preţ convenabil, pestr. N. Titulescu 9. Tel: 0265-779160,după ora 18.

VÂND 3 lăzi stupi, 2 bidoane pentrumiere, radiator pe curent şi gaz, căru-cior pentru bebeluşi, scaune până lavârsta de 5 ani. Tel: 0265-778726.VÂND 2 roţi din lemn (de căruţă) ca şiornament pentru curte/grădină; vândplug de fier, pt un cal: vând lustră marecu 8 braţe pt. living din bronz, vând ra-diocasetofon auto Blaupunkt. Tel: 0265-776505 sau 0753-783870.VÂND pat de 1 persoană. Tel: 0752-957888.VÂND geam dublu în 3 canate, cu sticlă.Tel: 0265-775499.VÂND uşă de intrare, uşă de teracotă,chiuvetă de baie şi bucătărie, banc delucru metalic, baterie de baie. Tel:0265-775036 sau 0751-379140. VÂND servici de masă, din porţelan de12 persoane şi 2 canapele de sufragerieşi pătuţ copii din lemn natur, importGermania. Tel: 0748-933861.VÂND pătuţ din lemn, pentru copii,reglabil pe 3 nivele, culoare albă; vândcărucior sport roz, pentru fetiţe, culandou, din Germania. Tel: 0265-773937 sau 0758-030134.VÂND congelator nou tip ladă, preţ 500lei, aragaz , preţ 250 lei, butelie, preţ160 lei, cărucior fier , preţ 100 lei, chiu-vetă inox, preţ 40 lei. Tel. 0755-818160.VÂND cărucior cu 4 roţi de cărat. Tel:0746-104654.VÂND calculator Lenovo M58, procesorIntel Core 2 Duo Processor E8400 (6MCache, 3.00 GHz, 1333 MHz FSB), HDD160Gb placa video integrata, 4 Gb RAMDDR3, tastatură si mouse USB. Preţ900 lei negociabil. Tel.: 0743-177321.VÂND utilaje agricole (tractoare, presede balotat de diverse capacităţi, grebleşi cositoare mecanice), preţuri compe-titive. Tel: 0745-397505.VÂND jantă + cauciuc mixt (modelDacia 1307), preţ 250 lei; luneta auto(model Dacia 1300), preţ 100 lei,geam lateral (model Dacia 1300), preţ50 lei; parbriz auto (model Dacia1300), preţ 100 lei. Navete 1/12 + sti-cle 1/1 ptr. apă minerala. Preţ infor-mativ 15 lei/naveta. Navete 1/20 sau1/24 simple fără sticle. Preţ informa-tiv 4 lei. Rafturi metalice (din cornierde diferite dimensiuni). Preţ informa-tiv 100 lei, neg., aparat producţiesifon „Carbonic” 1500 lei, copiatorSHARP 2027, preţ 650 RON, copiatorSHARP 7800, preţ 350 lei, convector„FEG”, 180 mc racord la coş, 350RON, manometre (pt. tub). Tel.: 0721-254195, 0765-156653.

AUTO-MOTO

VÂND Dacia papuc fabricată în 2006.preţ 1500 euro. Tel.: 0744-783058.VÂND Audi A4 din 2001 cu acte la zi,înmatriculat. Preţ 4000 euro, negocia-bil. Tel: 0758-030137 şi 0265-773937.VÂND Golf 4 an 2002 pentru dez-membrare, uşi laterale dreapta, motorcomplet, ALH de 90 c. p., turbo, ser-vofrână, compresor climă, etc. Tel:0743-555426.SCHIMB auto KIA 2004 cu bus per-soane. Tel: 0740-385410.VÂND motoretă First Bike nouă, 450km, echipată cu portbagaj pentrutransport pizza. Tel: 0265-773074.

DIVERSE

CAUT de lucru în Sighişoara ca distri-buitor de pliante publicitare promoţiifacturi sau ca paznic de noapte, por-tar, necalificat. Tel.: 0756-671969.EXPERTCYNOLOG angajez asistentă.Condiţii: limba maghiară, bacalau-reat, cunoştinţe operare calculator.Informaţii la tel. 0761-767767.SPĂLĂM covoare pe loc, la domiciliuldumneavoastră, cu utilaje profesio-nale. Tarif 5 lei/mp. Tel: 0757-017829.

MICA

PUBLICITATE

Anunţurile de mică publicitate sunt publicate GRATUITşi online la adresa: www.redactiajsr.wordpress.com/

Coralia - Ana Ipătescu; Coralia - Plopilor; Coralia - Bărăgan;Coralia - Vatican; Coralia - Libertăţii;

Coralia - Mag. Globus - Centru; Coralia - Mag. Premier - Corneşti

„Cultură şi educaţie pentru mici şi mari”

Librăria „Horia Teculescu”- cărţi diverse- papetărie- birotică - imprimate tipizate - jocuri şi jucării educativeStr. O. Goga nr. 11 - în spatele Colegiului Naţional „Mircea Eliade”

S.C. GAL OCTA S.R.L.- La Pompieri -

O gamă diversificată de produse

Deschis zilnic de luni până vineri

între orele 7.00 - 23.00

Page 9: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

9 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

S.C. KERMET S.R.L. SIGHIŞOARAFirmă producătoare de porţi, garduri, copertine,balustrade şi alte elemente din fier forjat. Toateprodusele sunt lucrate manual.Pentru informaţii şi comenzi vă rugăm să sunaţila numărul de telefon: 0744 783 058.

www.kermetsighisoara.wordpress.com

MOL ROMÂNIA PETROLEUM PRODUCTS S.R.L

Vrei să faci partedintr-o echipă tânară şi dinamică?

Căutăm vânzători-gestionari la MOLROMÂNIA, punct de lucru Sighişoara

Cerinţe:- aspect plăcut- bune abilităţi de comunicare- punctualitate, conştiinciozitate- spirit de echipăOferim:- condiţii bune de lucru, dezvoltare continuă, echipă delucru formată din tineri- salarizare motivantă, alte sporuri şi îndemnizaţii

Avantaj cunoştinţa limbii maghiare sau orice limbă străinăde circulaţie internaţională.

Dacă eşti interesat de oferta noastră trimite CV-ul la adresa de mail [email protected]

sau personal la Staţia Mol Sighişoara

Magazinul TELESON vă oferă o gamă variată de produse: componente PC, periferice, baterii, cabluri,

electronice şi elecrocasnice la cele mai mici preţuri. Vă aşteptăm la magazinul TELESON, str. M. Viteazu nr. 40.

NOUXEROX - FAX - SCANARE DOCUMENTE- IMPRIMARE ALB/NEGRU ŞI COLOR

VÂND urgent teren construcţie casă înSighişoara, str. Aurel Vlaicu, lângă Mănastire. Terenul sa află langă drum şi este la acelaşi

nivel cu drumul. Preţ negociabil. Informaţii la tel.: 0722-436055.

Bere şi răcoritoare din Germania, pentru evenimentele dumneavoastră!Puteţi alege din cele peste 80 sortimente de bere şi răcoritoare în orice cantitatepentru nunţi, botezuri, banchete, etc. Plăteşti doar ce consumi! Tel.: 0745 780 898.

Ne găsiţi în Sighişoara, str. H. Teculescu, nr. 6 şi la e-mail: [email protected]

Angajez persoană (familie)pentru administrarea şi

întreţinerea unei pensiuni.Asigurăm locuinţă şi salariu convenabil.

Condiţia este ca persoana (familia) să locu-iască la Pensiune (9 km. de Sighişoara).

Relaţii la telefon: 0744 518 450.

Angajăm vânzător la chioşc de ziare înSighişoara, preferabil pensionar.

Relaţii la telefon 0745 368 874 de lunipână vineri între orele 9.00 - 16.00.

În vederea stabilirii unor parteneriate pentru activitatea de

entertainment, Hotel Cavaler invită artiştii locali interesati să-şi

transmită intenţia şi eventualele propuneri de colaborare

la receptia hotelului str. Consiliul Europei nr 6.

Căutam candidatul/candidata potrivit(ă) pentru postul de

Recepţioner al hotelului Cavaler. Avem nevoie de atitudine

pozitivă şi prietenoasă orientată către client, spirit de echipă,

aptitudini de vorbire a limbii engleze precum şi cunoştinţe de

operare PC. Oferim oportunitate de dezvoltare cu perspective

de promovare în cadrul echipei noastre precum şi salariu şi

beneficii atractive. Relaţii la Recepţia hotelului Cavaler.

Angajăm vânzătoare.Cerinţe: experienţă în comerţ.

Telefon 0773 821 928.

Consilierii sighişoreni se plâng că merg cu mâna goală în delegaţii

În ultima şedinţă a Consiliului Local consilierul Burlacu Adrian a susţinut că în Sighişoara nu se oferă pliante şi produse specificezonei pentru cei care pleacă în delegaţii pentru a le oferii cadou reprezentanţilor din alte oraşe. „Suntem într-o situaţie de maibine nu am merge” a precizat consilierul, acesta solicitând şi constituirea unui fond special pentru aceste deplasări pentru achi-ziţionarea de produse. Dacă acest fond se va constitui va depinde exclusiv de prevederile legale, directorul economic al PrimărieiSighişoara precizând că va aloca doar ceea ce prevede legea.

Putem închiria sălile de sport sighişorene

Sălile de sport din şcolile sighişorene pot fi închiriate cu ora. Astfel contra sumei de 60 lei pe oră în aceste Săli putem practicaminifotbal cu prietenii, baschet sau tenis, fitness. La iarnă închirierea sălilor de sport din şcoli ne va costa mai mult cu 20 lei şiaceasta întrucât iarna există cheltuielile cu încălzirea acestor Săli. Sălile de sport sighişorene pot fi închiriate şi pentru spectacoledar în acest caz tarifele sunt mult mai mari, respectiv 700 lei pe oră vara şi 800 lei/oră iarna. Din banii obţinuţi pe închiriereasălilor de sport multe dintre şcoli reuşesc să îşi acopere unele cheltuieli de natură administrativă.

Fundaţii scutite de impozit. Ce înseamnă pentru buget?

Un consilier sighişorean cere un raport cu impactul scutirilor de impozit acordate tuturor fundaţiilor sighişorene. ConsilierulPop Claudiu a cerut în ultima şedinţă a Consiliului realizarea unui raport cu toate ONG-urile sighişorene ce beneficiază de scutiride impozite şi totodată şi o analiză asupra impactului pe care aceste scutiri le au asupra bugetului Sighişoarei. De câţiva ani,prin hotărâri aprobate de consilierii locali mai multe fundaţii şi asociaţii sighişorene beneficiază de scutiri de impozit întrucâtdesfăşoară activităţi cu scop caritabil în Sighişoara. Anca Maria Radu

Fructele şi legumele nespălate,un adevărat pericol

Sighişorenii trebuie să fie atenţi în această perioadă, atunci cândconsumă fructe sau legume şi să aibă grijă în privinţa cărnii saua altor alimente pe care le consumă, sunt câteva recomandărifăcute de medici pentru evitarea infecţiei cu E.coli. Asta după ceîn mai multe state europene s-au înregistrat cazuri de infectarecu bacteria E.coli. Un prim aspect pe care consumatorii trebuiesă îl aibă în vedere este să spele sub jet de apă fructele şi legu-mele, inclusiv cele ambalate, să evite manipularea alimentelorîn condiţii de igienă precară. Important este şi să depoziteze se-parat carnea proaspătă de alte alimente şi să utilizeze tocătoarediferite pentru prepararea altor alimente. Mai mult, trebuie să-şi spele temeinic mâinile cu apă şi săpun după folosirea toaletei

şi după atingerea animalelor. Conducerea Autorităţii NaţionaleSanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus tu-turor Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimen-telor (DSVSA) judeţene să monitorizeze în continuare lanţurilede magazine, focusat pe legumele bio, crescute cu îngrăşământnatural, cele de la care pot apărea infecţiile cu E.coli.„Toţi specialiştii încearcă să găsească sursa. Dacă iniţialputea fi sursa de contaminare de la legume şi fructe,acum se transmite şi de la om la om şi din acelaşi condi-ţii precare de igienă. E incredibil, mai ales că avem oepidemie care poate fi combătută cu multă apă şi săpun.În continuare să respectăm cele trei reguli de bază. Săspălam toate legumele şi fructele sub jet de apă, să nespălăm ustensilele din bucătărie, să ne spălăm pe mâiniînainte şi după prelucrarea mâncării şi după folosireatoaletei”, ne recomandă reprezentanţii DSVSA. Pe de altă parte,

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă evitarea deplasărilorîn ţările afectate de epidemia E.coli. Reprezentantul OMS în Ro-mânia a declarat ca până în momentul de faţă, în România nu s-a înregistrat niciun caz de infecţie provocat de bacteria E.coli,însă nu exclude un posibil risc.

Anca Maria Radu

Angajăm electricieni, Inginer/Maistru mecanic/instalaţii mecanice, instalator, sudori - electric şiautogen. Rugăm şi oferim seriozitate. Mai multe

informaţii la telefon 0743103314.

Page 10: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

10 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 UTILE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Câştigătorii concursului

Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness

Câştigătorii vor decupa acest talon şi se vor prezenta la Recepţia Spa & Wellness din cadrul Hotelului Cavaler, cu acesta

şi cu Cartea de Identitate, în perioada: 15.06.2015 - 18.06.2015.

TALON DE MICĂ PUBLICITATE GRATUITĂ

Numele şi prenumele: ____________________________________Anunţ:___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Adresa, telefon: ________________________________________________________________________________________________Semnătura: ________________

anunţ nou anunţ modificat anunţ în continuare

Vă rugăm să completaţiuna din cele trei căsuţe.

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTER publică gratuit, pentru persoane fizice, pe bază de talon, anunţuri de mică publicitate. Depundeţi taloanelecompletate citeţ şi fără omisiuni (adresă, nume complet, număr telefon), în una din cutiile instalate la: Librăria Hyperion, S.C. TELESON S.R.L.(la casierie str. M. Viteazu nr. 40), chioşcul de ziare din Corneşti (vizavi de spital), magazinul Lotus (statia de autobuz stadion), prin poştă laadresa redacţiei str. Mihai Viteazu, nr. 40 sau prin e-mail pe adresa: [email protected], până cel târziu luni, ora 10.00.

Redacţia nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul anunţurilorpublicate de către solicitanţi. Nu se admit copii xerox.

904CONCURS2 INVITAŢII LA Hotel Cavaler Spa & Wellness

Hotel**** Cavalerşi Jurnalul Sighişoara Reporter

vă invită laSpa & Wellness

Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

904

904

Completaţi şi câştigaţi

În atenţia utilizatorilor serviciului Anunţuri de Mică Publicitate

al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter

Întrucât au intervenit unele schimbări la nivelul redacţiei Jurnalul Sighişoara Reporter şi pentrueficientizarea colaborării între publicaţia noastră şi utilizatorii serviciului Anunţuri de Mică Pu-blicitate al ziarului, rugăm pe toţi cei ce vor să publice anunţuri În Jurnalul Sighişoara reportersă ia la cunoştinţă şi să respecte prevederile Regulamentului de mai jos.Regulament pentru primirea şi publicarea anunţurilor de mică publicitate în JS Reporter:1. Anunţurile de mică publicitate (denumite în continuare anunţuri) se publică gratuit în paginileJurnalul Sighişoara Reporter DOAR pentru persoanele fizice. Anunţurile pentru oferirea de ser-vicii, angajări, vînzări, licitaţii, acord de mediu, etc. transmise de persoane juridice şi persoanelefizice autorizate (PFA) se tarifează în funcţie de suprafaţa ocupată şi sunt publicate în chenar se-parat. Anunţurile pentru pierderea de acte sau documente se tarifează pentru toţi utilizatorii.2. Pentru publicarea anunţurilor gratuite este necesară completarea Talonului de Mică PublicitateGratuită care se găseşte la pagina 10 a publicaţiei. 3. Talonul trebuie completat citeţ, fără omisiuni, în limita a 15 cuvinte şi depus la una din cutiileinstalate la Librăria Hyperion, chioşcul de ziare din Corneşti, Lotus sau casieria Teleson (M. Vi-teazu 40) până cel târziu luni, ora 10.00. Taloanele depuse după această oră vor fi publicate înîn numărul din săptămâna următoare. 4. Utilizatorii mai pot trimite anunţuri la adresele de e-mail a publicaţiei ([email protected] ş[email protected]) care vor fi publicate în funcţie de spaţiul rămas. Prioritate au taloanele. 5. Utilizatorii care doresc ca anunţul lor să apară de mai multe ori, vor trebui să completeze ta-lonul în fiecare săptămână şi să bifeze pe talon căsuţa „anunţ în continuare”. În caz contrar, lareactualizarea paginii de mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 6. Utilizatorii care transmit anunţurile prin e-mail vor trebui să reconfirme săptămânal pânâ lunila ora 10, dacă anunţul lor va fi publicat în continuare. În caz contrar, la reactualizarea paginiide mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 7. Utilizatorii care au publicat anunţuri şi doresc să le modifice trebuie să bifeze pe talon căsuţa„anunţ modificat”. 8. Pentru anunţurile noi se va bifa căsuţa „anunţ nou”. 9. Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor transmise de utilizatorisau pentru eventualele erori apărute la adresele de contact sau numere de telefon. 10. Redacţia îşi rezervă dreptul să nu publice anuţurile care nu respectă prevederile de mai sus,care au un conţinut necorespunzător sau care sunt scrise ilizibil.

REDACŢIA JSR

Completaţi şi câştigaţi

1 abonament pentru luna iulie 2015Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

904CONCURS

Regulament de participare la concursul „Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness”

1. Completaţi cât mai citeţ talonul de participare la concurs cu numele şi adresa completă, aşacum apare în cartea de identitate.2. Depuneţi talonul la unul dintre punctele unde se colectează şi taloanele de mica publicitateale publicaţiei noastre.3. Câştigătorii (doi în fiecare săptămână) vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţaţiîn numărul următor al Jurnalului Sighişoara Reporter.4. Câştigătorii vor decupa din ziar talonul cu numele şi adresa (în care trebuie să apară obliga-toriu şi perioada de valabilitate) şi se vor prezenta la „Recepţia SPA & Wellness din cadrulHotelului Cavaler” (str. Consiliul Europei nr. 6) cu aceasta şi cu cartea de identitate, doar înintervalul de timp precizat în talon (la rubrica valabil de la... până la...).5. Câştigătorii concursului obţin, concret, 1 (una) intrare gratuită pentru o persoană la„SPA & Wellness Hotel Cavaler”6. Atenţie! Câştigătorii trebuie să se prezinte la „SPA & Wellness Hotel Cavaler” în intervalulprecizat pe talon.7. Cei care nu utilizează talonul în intervalul de timp sus amintit nu-l mai pot utiliza ulterior.Nu se admit excepţii!8. Talonul, fiind nominal, nu poate fi transmis unei alte persoane. Prin urmare, vor beneficiade serviciile care fac obiectul concursului doar persoanele care au câştigat concursul în săptă-mâna respectivă.9. Câştigătorii beneficiază de serviciile care fac obiectul concursului o singură dată, în oricaredin zilele din perioada de valabilitate a unui talon câştigător, cu excepţia zilelor în care „SPA& Wellness Hotel Cavaler”este închis.10. Câştigătorii sunt de acord cu celelate reguli ale „SPA & Wellness Hotel Cavaler”. Alte de-talii se stabilesc de comun acord cu prestatorul. Redacţia JSR

Câştigătorul unui abonament

pentru 1 lună oferit de JSR:

Dl. Neaţă Dan ClaudiuSighişoara, str. Panseluţelor nr. 7/8

Pentru ridicarea ziarului câştigătorul se va prezenta la sediul redacţiei Jurnalul Sighişoara

Reporter, str. M. Viteazu, nr. 40 (Casieria Teleson) miercuri, 1 iulie 2015, orele 09.00 - 15.00

Prognoza meteo pentru zonaSighişoara în săptămâna

10 - 16 iunie 2015

Miercuri 10 iunie: Cer variabil, averse, temperaturi cuprinse între 12 C şi 26 CJoi 11 iunie: Cer noros, posibil ploaie, temperaturi cuprinse între 13 C şi 28 CVineri 12 iunie: Cer variabil, averse, temperaturi cuprinse între 14 C şi 28 C

Sâmbătă 13 iunie: Cer variabil, temperaturi cuprinse între 14 C şi 30 CDuminică 14 iunie: Cer senin, temperaturi cuprinse între 16 C şi 32 C

Luni 15 iunie: Cer variabil, averse, temperaturi cuprinse între 17 C şi 32 CMarţi 16 iunie: Cer variabil, averse, temperaturi cuprinse între 14 C şi 29 C

Notă: Datele prezentate au caracter orientativ

1. Turcinschi Valeria Sighişoara, str. Plopilor, nr. 41/6

2. Bereş Alina Nicoleta Sighişoara, str. Rozelor, nr. 12/10

Page 11: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

11 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 LA ZI

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

14:00 Telejurnal 14:30 Vreau să fiu sănătos 15:00 Ora Regelui 16:00 Dosar România 17:00 Transilvania Dragon17:50 Istorii de buzunar 18:00 Exclusiv în România18:50 TeleEnciclopedia 20:00 Telejurnal 21:00 Studio Fotbal 21:40 Fotbal

06:00 Obervator09:00 Paladin 11:00 Liceenii 13:00 Observator14:00 Mireasă pentru fiul meu16:00 Observator17:00 Mireasă pentru fiul meu19:00 Observator20:00 Star News20:30 Propunere indecentă23:00 Războiul mireselor

14:00 Telejurnal14:30 Adevăruri despre trecut15:00 Politică şi delicateţuri16:00 Tezaur folcloric17:00 Gala umorului 18:00 Lozul cel mare18:30 Starea naţiei (AP)18:45 Dosar România20:00 Telejurnal21:00 Mineriada- după 25 de ani22:00 Mineriada- după 25 de ani

06:00 Observator (emis. info.)09:00 Povestea jucăriilor 311:00 Declaraţie de dragoste13:00 Observator14:00 Războiul mireselor16:00 SuperBingo Metropolis 19:00 Observator20:00 Star News20:30 Insula iubirii23:00 Şacalul01:30 Meteoritul

11:00 Arena bucătarilor11:30 Gaşca12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping 13:45 WOWbiz16:00 Te vreau lângă mine 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D20:00 Asta-i România!21:30 Noră pentru Leana23:30 De ce ne-am căsătorit?

10:00 Jurnalul STV Junior10:30 Click! Pofta bună! 11:00 Mondenii11:30 Mondenii 14:00 Căsătorie cu repetiţie 16:00 Schimb de mame 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort20:30 Mesaj pentru tine23:15 Piraţii din Silicon Valley

12:00 Club Nautica 12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping (promo)13:45 De ce ne-am căsătorit? 16:00 D-Paparazzi 17:00 Asta-i România! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Ochii din umbră21:30 O mărit pe mama soacră!23:00 Condamnat să ucidă

12:00 Mondenii12:30 Amintiri din viitor13:30 Râzi şi câştigi 13:45 B.D. în alertă16:00 Cronica cârcotaşilor18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30 Cireaşa de pe tort20:30 Schimb de mame22:30 Constantin 6023:30 B.D. în alertă

07:00 Ştirile Pro TV10:00 I Like IT10:30 Ce se întâmplă doctore?11:00 Dansul dragostei13:00 Ştirile Pro TV13:05 Toate pânzele sus14:15 Românii au talent19:00 Ştirile Pro TV20:30 Adevărul gol-goluţ22:30 Omul Păianjen01:00 Adevărul gol-goluţ

09:45 Curse de maşini 10:45 Curse de maşini11:45 Ciclism12:30 Curse de maşini 15:15 Curse de maşini15:45 Curse de maşini22:00 Curse de maşini22:30 Curse de maşini23:30 Omnisport00:30 Omnisport01:30 Omnisport

07:00 Ştirile Pro TV10:00 După 20 de ani11:00 Annie: O aventură regală13:00 Ştirile Pro TV13:05 Apropo TV14:00 Omul Păianjen 16:00 Uite cine cu cine vorbeşte 18:00 România, te iubesc!19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Răpirea22:30 Jocuri periculoase 2

04:00 Curse de maşini10:00 Curse de maşini16:15 Curse de maşini16:45 Ciclism 18:00 Tenis19:00 Tenis20:00 Curse de masini20:30 Curse de maşini21:30 Sporturi cu motor21:50 Călărie23:00 Ciclism

RECOMANDĂRI TV DE WEEK-ENDKANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

dum

inic

ă 1

4 i

unie

20

15

sâm

tă 1

3 i

unie

20

15 Berbec - În zilele următoare, Berbecii vor avea parte de ceea ce le place lor

cel mai mult: luptă! La serviciu, vor trebui să învingă ostilitatea unor colegi carevor să le pună beţe-n roate. Asta înseamnă că va fi nevoie de tot efortul caperformantele lor să ia ochii superiorilor şi să înăbuşe gurile rele. Taur - Săptămâna va începe cu o stare de frustrare legată de viaţa profesio-nală, sau de şcoală. Vor simţi că lucrurile nu se leagă, că nu reuşesc să con-solideze nimic şi că toate eforturile lor se volatilizează cât ai bate din palme. Gemeni - E luna lor, deci ar fi şi normal să le meargă bine. Cei cu planuri im-portante profesionale se vor bucura acum de roadele efortului depus. Cei careau avut necazuri, tot pe acest plan, vor primi o şansă la care nu se aşteptau. Rac - Principala preocupare a Racilor pentru zilele care urmează vor fi banii.Îşi vor petrece multe ceasuri făcând tot felul de calcule, planuri de achiziţii şide economii şi vor căuta noi surse de venit. Leu - Pentru Lei, săptămâna va fi una a curselor pe ultima sută de metri. Aşacum pot fi mari luptători, tot aşa Leii pot fi şi mari leneşi, drept pentru care efoarte posibil ca mulţi dintre ei să se trezească cu o mulţime de responsabilităţicare s-au acumulat şi care nu mai suportă amânare. Fecioară - Săptămâna va fi dedicată planurilor de viitor, atât pe plan personal,cât şi pe plan profesional. E o perioadă foarte favorabilă studiului şi performan-ţelor la examene, chiar şi în cazul celor care nu s-au pregătit prea bine. Balanţă - Balanţele nu se pot plânge că le merge rău. Vor avea ocazii să seafirme, să stralucească, să facă lumea să vorbească despre ele, la job şi înanturaj. Să fie atente însă, pentru că nu toate comentariile vor fi favorabile. Scorpion - O săptămână palpitantă, mai ales sub aspect sentimental. Un com-portament mai ciudat al partenerilor le va da emoţii şi chiar le va provoca gelozia.Să se abţină de la crize, pentru că nu vor face decât să toarne gaz pe foc. Săgetător - Săgetătorii vor dedica foarte mult timp şi energie vieţii sentimen-tale. Vor încerca să repare greşeli făcute faţă de partener, sau să introducăelemente noi în relaţie. Cei singuri îşi vor căuta un partener stabil. Capricorn - Capricornii vor investi foarte mult în relaţiile sociale, pentru a ob-ţine nişte avantaje profesionale. Cu alte cuvinte, vor încerca să-şi aranjeze pilepeste tot unde au nevoie. Vărsător - Pentru Vărsători, urmează nişte zile destul de norocoase. Vor găsiocazii favorabile să-şi rezolve nişte probleme mai vechi, vor prinde din zbor oinformaţie utilă, vor avea şansa să se revanşeze pentru nişte servicii primite.Peşti - Astrele vor fi deosebit de generoase cu Peştii, pentru că îi aşteaptă osăptămâna lipsită de griji, în care principala lor preocupare va fi distracţia. Vorieşi mult, se vor plimba, îşi vor permite tot felul de nebunii.

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL

Semnal de alarmă cătreF.C. Construccion Barcelona,

Sucursala Bucureşti

În urmă cu ceva timp, stând la bariera Daneş-Seleuş, m-am ener-vat la culme pentru faptul că, firma care prestează lucrări pentrureabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria, componentă acoridorului IV Pan - European - pentru circulaţia trenurilor cuviteză maximă de 160 km/h-tronson Sighişoara - Coşlariu, a creatprobleme pe drumul comunal DC 58 Daneş-Seleuş. Pe porţiu-nea de drum situată între trecerea de pasaj de cale ferată şi im-obilul aflat la numărul administrativ 183 (în curbă), s-a blocatun sens de mers, s-au astupat şanţurile, ceea ce a condus la im-posibilitatea scurgerii apelor. De asemenea, traficul rutier eragrav afectat iar în zonă, în perioada ploilor, era o mizerie denedescris. Am stat apoi la barieră minute întregi, în timp ce unii

muncitori lucrau iar mai mulţi aşa zişi „şefi şi şefuleţi” comentau,o lungeau, discutau sau poate „filosofau”! Aşa cum, din neferi-cire, se mai întâmplă cam des pe la noi. L-am întrebat cumsecadepe un aşa-zis „şef” despre problema cu şanţul iar el mi-a răspunscu greaţă: „- Nu este prevăzut în proiect!”. Simplu şi la obiect,când, înainte, acolo era şanţ. „- Păi, cum nu este prevăzut înproiect, d-le dragă?”. „- Uite-aşa!”. „Ţac-pac” şi gata…, cuun mare „tupeu de Ferentari”! M-am supărat, m-am enervatşi am tăcut fără replică. Aşa suntem noi, românii, „noi tăcemcând spunem ce ne doare”. Mai apoi, să aflu că de la PrimăriaDaneş s-au făcut nenumărate adrese cu avertismente către firmarespectivă şi către CFR şi Minister. Tot degeaba! Citez dintr-oadresă transmisă firmei din partea autorităţilor locale: „Menţio-năm că autoritatea locală are avertismente clare dinpartea cetăţenilor din zonă, care, ameninţă cu blocareadrumului, la momentul în care fluxul lucrărilor va fi maimare, lucru nedorit nici de noi şi credem că nici de dvs.!”.În cazul nesoluţionării problemei, vom merge mai departe, uti-

lizând toate mijloacele legale de luptă! Doamne-ajută!

Ştefan CosteaPS: „- Ăştia ne-au luat şi şanţurile, măăi…!”

Atenţie de unde văprocuraţi biletele de vacanţă

ANPC recomandă tuturor celor care urmează să achiziţionezepachete de servicii turistice de la agenţiile de turism din Româ-nia, să solicite informaţii complete despre pachetele de serviciice urmează a fi contractate. Şi asta pentru că, în urma controa-lelor efectuate s-au identificat mai multe nerespectări ale legii.În acest sens vi se recomandă să solicitaţi operatorului economicsă vă dea în scris informaţii complete despre întreg pachetul deservicii pe care doriţi să-l achiziţionaţi (localitatea de destinaţie;ruta de parcurs; mijlocul de transport utilizat şi caracteristicileacestuia (clasificare); tipul unităţilor de cazare şi informaţii înlegătură cu acestea; serviciile de masă oferite; durata programu-lui, cu indicarea datei sosirii şi a plecării; informaţii generale pri-vind regimul paşapoartelor şi al vizelor, asigurări de sănătatenecesare; cuantum avans şi termen pentru achitarea restului deplată. Pentru tururi cu autocarul este important să ştiţi numărulminim de persoane necesar pentru realizarea programului şitermenul limită pentru informarea turistului, în caz de anularea călătoriei. Fiţi precauţi dacă vi se oferă informaţii vagi sau in-complete, vă recomandă inspectorii ANPC.

Angajatorii stimulaţi săangajeze elevi şi studenţi

Începe vacanţa, iar pentru mulţi asta înseamnă zile de relaxare,de distracţie, de odihnă. Există însă şi tineri pentru care vacanţaînseamnă zile libere pe care le pot dedica şi altor activităţi , nudoar învăţatului, spre exemplu obţinerii unor bani. Pentru aceştiastatul român a legiferat astfel încât angajatorii să fie interesaţi deintegrarea profesională, pentru câteva luni, pe perioada vacanţeipentru aceşti tineri. Conform legii nr. 72 din 2007, privind sti-mularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, angajatorulcare încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelorurmează să beneficieze de un stimulent financiar lunar. Acestaeste egal cu 50 la sută din salariul minim brut pe ţară. Stimulentulva fi acordat angajatorilor în baza unui contract individual demuncă pe durată determinată, cu normă întreagă sau cu timpparţial, sau pe baza unui contract de muncă temporară, numaidacă durata pe care este încheiat este egală sau mai mică cu du-rata vacanţei. Pentru a beneficia de aceste stimulente financiare,angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocu-parea forţei de muncă, în termen de 30 de zile de la data angajăriielevilor sau a studenţilor, aflaţi în perioada vacanţei.

Festival cultural Haferland înaceastă vară în satele săseşti

Cea de-a treia ediţie a Săptămânii Haferland, cel mai mare eve-niment cultural dedicat promovării zonei săseşti din Transilva-nia, va avea loc în perioada 6 - 10 august 2015. Vor fi incluse înacest festival localităţile Fişer, Saschiz, Viscri, Criţ, Meşendorf şiRoadeş. Sunt aşteptaţi peste 1500 de turişti la evenimentele cese vor desfăşura în cadrul festivalului cultural. Sunt pregătitemai multe spectacole, concerte de orgă, ateliere de olărit dar şimomente culturale, toate urmând a fi prezentate în satele săseştidin zonă în cadrul festivalului cultural Haferland. Festivalul îşipropune să îi înveţe pe turişti lucruri noi şi interesante legatede tradiţiile din zona săsească, prin activităţi precum depanareade poveşti săseşti în şura casei parohiale din Viscri, dar şi să con-tribuie la sprijinirea învăţământului în limba germană din Ro-mânia. Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită„Ţara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obişnuiausă cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.Festivalul Haferland, după denumirea acestei zone, are ca scopprincipal conservarea patrimoniului cultural săsesc din zonă şipunerea lui în valoare. Anca Maria Radu

Page 12: A început Postul Sfinţilor Se decide viitorul pieţei ... · Codul Bunelor Maniere - pag. 2 Aerul condiţionat o problemă - pag. 5 Sighişoara reprezentată la Campionat European

12 JSR - săptămâna 10.06 - 16.06.2015 LA ZINe putem cumpăra

titluri de statDupă o pauză de 10 ani românii îşi pot cumpăra din noutitluri de stat. Statul se va împrumuta direct de la popula-ţie, după zece ani în care a preferat să ia bani doar de labănci. Ministerul Finanţelor va lansa o emisiune de titluride stat pentru cei care au economii puse deoparte. Acesteavor costa 1.000 de lei fiecare şi vor fi listate la Bursa de Va-lori Bucureşti. Practic, oricine va avea această sumă vaputea să împrumute statul pe o perioadă de 2-3 ani şi săobţină un randament de 2 la sută. Câştigurile nu sunt

spectaculoase dar reprezentanţii ministerului spun căacestea sunt sigure, pentru că statul va plăti banii înapoi.În plus, sunt şi avantaje faţă de un depozit la bancă: pentrucâştigurile din titlurile de stat nu se plătesc impozit pe pro-fit şi nici comisioane. Anca Maria Radu

Sighişoara a găzduit Zileleculturii germane

Săptămâna trecută Sighişoara a găzduit Zilele culturii germane. Aceastamanifestare a fost, încă de la prima ediţie, un cadru generos de exprimarea valorii culturii germane ca o componentă esenţială a multiculturalismu-lui Sighişoarei. Programul manifestării a cuprins expuneri şi discuţii petema vecinătăţilor din Transilvania, concerte, spectacole de dansuri şi tea-tru, lansări de carte, acţiuni dedicate copiilor.

Deschiderea „Zilelor Culturii Germane” 2015 a fost realizată, din bal-conul Sălii festive a Primăriei, de către doi trompetişti. Ştefan Gorcyczapreşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Sighişoara a vorbitdespre cei zece ani de tradiţie în organizarea Zilelor Culturii Germane laSighişoara prilej de cultivare a tradiţiilor comunităţii germane. „Existăla Sighişoara o comunitate activă bine organizată, Forumul De-mocrat al Germanilor din Sighişoara este nu numai reprezentan-tul intereselor comunităţii germane din oraş şi împrejurimi, ci şioferă, pe parcursul întregului an, o diversitate de evenimente:prelegeri, concerte, expoziţii şi întâlniri, având drept scop cu-noaşterea reciprocă. Vorbitorii au scos în evidenţă frumuseţea şimăreţia cetăţii sighişorene, un rol important revenind construc-torului acestei bijuterii arhitecturale - Cetatea Medievală, care,an de an, are meritul de a atrage foarte mulţi turişti din ţară şistrăinătate. Etnicii germani, de-a lungul secolelor, au dezvoltatun pregnant simţ comunitar, au înfiinţat organizaţii de întraju-torare numite „vecinătăţi”, unice în Europa. Această formă deconvieţuire comunitară îşi face simţită prezenţa şi în zilele noas-tre, în constituirea de vecinătăţi, sunt înscrise cartiere şi străzi,indiferent de naţionalitate, precum într-o mare familie.”Însăşi tema ediţiei de anul acesta a Zilelor Culturii Germane au reprezen-tat-o Vecinătăţile din Sighişoara. Despre legăturile indisolubile ale româ-nilor cu saşii în oraşul nostru a vorbit şi viceprimarul municipiului IonelGavrilă. „Oraşul nostru are o legătură indisolubilă cu comunitateagermană. Saşii sighişoreni au fost cei care au fondat Sighişoaraîn urmă cu peste 700 de ani şi au creat un patrimoniu unic, unpatrimoniu cu care ne mândrim şi pe care trebuie să-l îngrijim.Saşii sighişoreni sunt cei care au creat o civilizaţie bazată pemuncă, pe tenacitate, respect, transmise şi celorlalte naţiuni con-locuitoare, oferind un model de bogăţie culturală şi spirituală.Organizarea «Zilelor Culturii Germane» la Sighişoara ne ono-rează. Este un moment foarte bun de a prezenta publicului sighi-şorean, dar şi turiştilor câteva elemente sugestive din bogatacultură germană din Transilvania, având în vedere faptul cătema acestui an este „Vecinătăţile sighişorene - exemplu de con-vieţuire.” a precizat viceprimarul municipiului, Ionel Gavrilă.Anul acesta, pentru că s-au împlinit şi 25 de ani de la constituirea Foru-mului Democrat al Germanilor din România, a fost bătută o medalie co-memorativă. În cadrul deschiderii Zilelor Culturii Germane la Sighişoaraa avut loc o reprezentaţie artistică susţinută de copiii clasei a III-a din ca-drul Liceului „Joseph Haltrich”. A fost susţinută o prelegere inauguralăpe tema „Libertate şi Ordine - trăsături esenţiale ale societăţii să-seşti din Transilvania”, de către Dr. K. Scheerer, urmată de: Lansareade carte „Sighişoara - Schäßburg - Segesvar” scrisă de sighişoreanul

Gheorghe Baltag. O altă prelegere susţinută anul acesta în cadrul ZilelorCulturii Germane a avut ca temă: „Chivotul Legământului - model pen-tru lada vecinătăţii”, iar alta „Vecinătăţile din Sighişoara”. Anulacesta în programul Zilelor Culturii Germane a fost inclus Concertul coral„Sälwerfäddem”, dar şi vizitarea expoziţiei din casa Predicatorului cuWilhelm Fabini precum şi tradiţionala Paradă a formaţiilor de dansuri dinBistriţa, Tg. Mureş, Sibiu, Sighişoara însoţite de fanfara municipiului.

Anca Maria Radu & Ionela Costea