99019309 perioada interbelica regimuri politice

7/30/2019 99019309 Perioada Interbelica Regimuri Politice

http://slidepdf.com/reader/full/99019309-perioada-interbelica-regimuri-politice 1/4

Perioada interbelica - de la democratie la totalitarism

Sfarsitul primului razboi mondial pecetluieste victoria aparenta a principiilor liberale. In

realitate, in plan politic ca si in cel economic, conflictul s-a derulat cu pretul unor renuntari

permanente la aceste idealuri. Tratatele din 1919-1920 confirmau noile raporturi de forte din

Europa si desemnau o noua harta politica a batranului continent. Intr-o Europa ale carei structuri

au fost zdruncinate de razboi, in 1919, idealurile si institutiile democratiei liberale sunt cele care

par sa se impuna.Practica democratiei liberale implica existenta regimurilor constitutionale ce

presupune existenta unui contract social intre popor si putere inscris in constitutii. Aceste

constitutii au fost create pe baza regimurilor reprezentative si pe cel al principiului separarii

puterilor in stat. Toate regimurile de democratie liberala considerau ca natiunea este sursa

suveranitatii. Pentru a pune in aplicare acest principiu, constitutiile au prevazut alegerea de

catre cetateni prin sufragiu universal a deputatilor reuniti in adunari, care voteaza legile,

bugetul, controleaza activitatatea puterii legislative: Adunarea Constitutionala in Franta,

Camera Comunelor in Marea Britanie.

Separarea puterilor in stat este o alta caracteristica a democratiei liberale. Statele

cu democratii liberale au creat institutii proprii care vegheau la respectarea legilor: Consiliul

constitutional in Franta si Italia. In statul national unitar roman acest principiu era impus de

Constitutia din 1923 ce prevedea ca puterea legislativa sa fie reprezentata de un Parlament

bicameral care avea prerogative extinse fata de Rege, cu care impartea atributiile legislative.

Regele si Guvernul se bucurau de prerogative executive, in timp ce puterea judecatoreasca era

reprezentata de Inalta Curte de Justitie.

Democratia liberala presupune si libertatea de expresie a opiniei publice. Intr-o

democratie liberala, libertatea de expresie este un drept fundamental. Toate opiniile pot fi

exprimate chiar daca ele sunt sau nu favorabile guvernarii. Aceasta libertate de expresie se

acompaniaza natural cu libertatea de intrunire si libertatea presei. In Romania, Constitutia din

1923 avea prevederi generoase in acest sens. Romanii se bucurau de “libertatea de a comunica

si publica ideile si opiniile prin viu grai, prin scris si prin presa”;

1



Un regim de democratie liberala cuprinde si pluralismul politic. Pe arena politica se

infrunta in alegeri diverse partide politice ce propun solutii la rezolvarea problemelor existente

in societate. Romania interbelica a fost marcata de aparitia unor noi partide ce reprezentau

categoriile sociale intrate in viata politica dupa razboi. Partidul National Liberal continua sa

joace un rol important in viata politica, reprezentand marea burghezie industriala si bancara a

carei putere economica s-a intarit considerabil dupa Unire. Principalul partid de opozitie al

perioadei interbelice a fost Partidul National Taranesc, condus de Iuliu Maniu, partid care

considera ca agricultura trebuie sa aiba rolul precumpanitor in economia nationala. Ei nu

preconizau lichidarea industriei, ci dezvoltarea doar a acelor ramuri care se bazau pe bogatiile

naturale ale tarii, precum si a industriei de armament.

In Europa anilor ’20, democratia liberala a imbracat haina regimului parlamentar

caracteristic Frantei, Angliei si Germaniei. In Franta si Anglia democratia nu a facut decat sa-

si urmeze cursul, care n-a fost intrerupta de razboi, in timp ce in Germania 1, trebuia creata o

democratie parlamentara. In 1919, s-au pus bazele unei republici parlamentare definite de

Constitutia de la Weimar. Primii ani ai noii republici au fost agitati, datorita asasinatelor

politice, loviturilor de forta ale extremei stangi, dar, cu incepere din 1924 tara s-a stabilizat sub

conducerea unei majoritati conservatoare si a maresalului Hindenburg, ales presedinte al

republicii in 1925, in pofida faptului ca nu avea nici un fel de simpatie pentru regimul

republican.

In Romania interbelica Parlamentul ramane una din institutiile fundamentale.

Articolul 33 al Constitutiei din 1923 prevedea ca “toate puterile emana de la natiune”, iar

articolul 42 preciza ca membrii parlamentului ”reprezinta natiunea”. Sub impactul votului

universal, numarul alegatorilor a sporit considerabil, iar caracterul reprezentativ al Corpurilor

legiuitoare a devenit mai pregnant. Paleta fortelor politice in Parlament s-a largit considerabil.

Principala activitate a Adunarii Deputatilor si a Senatului era discutarea si adoptarea proiectelor

de lege, depuse de guvern fie din initiativa parlamentara. O importanta functie a parlamentului a

fost aceea de control asupra puterii executive, a ctivitatii guvernamentale. Adresarea de

intrebari si interpelari executivului era o practica obisnuita in Parlament.

Inca de la inceputul anilor ’30 criza economica loveste Europa si scoate la iveala

fragilitatea democratiilor instaurate. Cresterea somajului determina populatiile europene

sa conteste regimurile existente si sa se indrepte spre formatiunile extremiste.

Lupta impotriva crizei duce la o limitarea a practicilor liberale: de acum statul se

implica in masura mai mare sau mai mica, de la simpla corectie a unor disfunctii

1 Germania a devenit republica dupa razboi

2



economice pana la tentativele de autarhie totala(statul fascist) sau de acaparare a vietii

economice si sociale (Rusia Sovietica). Ceea ce se aseteapta de acum de la stat este ca

acesta sa nu fie doar un simplu arbitru in economie ci un “dirijor” caruia ii revine rolul de

a stabili orientarile principale ale vietii economice si sociale.Aceasta politica de dirijare

difera de la o tara la alta in functie de regimul politic in vigoare. Aceasta este totala in Rusia

stalinista, unde colectivizarea in exces si planificarea au facut sa dispara orice initiativa privata

si este foarte accentuata in tarile cu regimuri totalitare fasciste si naziste unde structurile

economice raman capitaliste, dar in care statul isi impune cu autoritate diferitilor factori sociali

optiunile proprii.

Liberalismul traditional parea sa nu gaseasca solutii pentru aceasta noua si complexa

realitate economica, sociala si politica. Semnele declinului incep sa prinda contur in intreaga

Europa. In conditiile date multi incep sa priveasca spre oferta totalitara: Ungaria si Italia sunt

cele care dau tonul, constituindu-se intr-o alternativa atat in raport cu regimurile democratice

cat si cu dictatura bolsevica. Ca si bolsevismul rus, regimurile de extrema dreapta nu mai

recunosc principiile fundamentale ale Declaratiei Omului si ale Cetateanului, propunandu-si

distrugerea democratiei si nu perfectionarea acesteia. Atat declinul statului si al economiei cat

si crizele sociale erau puse pe seama valorilor liberale si ale democratiei, iar pluralismul politic

era privit ca sursa a divizarii politice.

Dictaurile perioadei interbelice au avut modalitati de manifestare si interese comune si

si-au justificat practica politica prin nevoia de aplicare a ideologiilor pe care se sprijineau. Din

aceasta perspectiva, totalitarismul perioadei interbelice poate fi asimilat unei dictaturi

ideologice: fasciste, comuniste sau national-socialiste. In toate aceste cazuri, vectorul de putere

trebuia sa fie partidul unic (comunist, fascist sau national-socialist) si conducatorul suprem.

Desi apartinea hitlerismului german, sloganul “Ün popor, un Stat, un Conducator”, este valabil

sub o forma sau alta, pentru toate regimurile extremiste. Dominatia partidului-stat asupra

intregii societati a presupus institutionalizarea terorii. Ca toti dictatorii, Mossolini, Stalin sau

Hitler doreau mentinerea cetatenilor sub un control strict. Pentru aceasta au fost puse aparate

propagandistice, care glorificau conducatorul si ideologia oficiala. Daca regimurile extremiste

au avut trasaturi comune, indiferent ca vb de stanga bolsevica sau de dreapta national-socialista,

acestea au cunoscut si elemente specifice. Astfel, stalinismul, ideologia primului regim

comunist din istorie, se baza pe principiile fundamentale ale marxism-leninismului, tinta sa

finala fiind construirea societatii comuniste, etapa in carea atat statul, cat si clasele sociale

urmau sa dispara. Acesta trebuia sa fie rezultatul luptei de clasa, care pe plan extern imbraca

3



forma internationalismului proletar. Muncitorii de pretutindeni erau incurajati sa lupte impotriva

statului capitalist si a tuturor inamicilor poporului.

In cazul german, in schimb, conceptul in jurul caruia gravita intreaga ratiune era de a fi

rasa superioara. Pentru nazisti poporul german se identifica cu o astfel de rasa superioara, cea

ariana. Pentru Hitler, statul totalitar nu era altceva decat un instrument capabil sa apere aceasta

comunitate rasiala de elementele impure si decadente, precum evreii, tiganii, slavii si sa asigure

arienilor spatiul vital necesar propriei dezvoltari. Si cum acest spatiu era mult extins in raport cu

granitele statului german, razboiul a devenit principalul instrument menit sa impuna ideologia

nazista.

In deplin sincronism cu politica europeana, si in Romania interbelica si-a facut simtita

prezenta ideologiei de extrema dreapta, reprezentata, in principal de Garda de Fier sau stanga –

Partidul Comunist. Romania cunoaste degradarea democratiei prin intermediul lui Carol al II-

lea care a urmarit reducerea rolului partidelor politice si instaurarea unui regim in care

monarhul sa aiba puteri sporite in stat. Instaurarea regimului autoritar prin impunerea

Constitutiei din 1938 care anula principiul separatismului politic, a insemnat si abandonarea

pluripartidismului si inlocuirea sa cu sistemul partidului unic Renasterii Nationale, denumit in

1940 Frontul Natiunii. In conditiile pierderilor teritoriale din anul 1940 regele Carol al II-lea a

abdicat in septembrie 1940. ii urmeaza la tron fiul sau Mihai. Acesta a emis un decret prin care

ii acorda generalului Ion Antonescu puteri depline si functia de conducator al statului. La 14

septembrie 1940, Romania a fost proclamata stat National-legionar in care singura miscare

autorizata era Garda de fier. O noua etapa in evolutia statului roman o reprezinta instaurarea

regimului comunist dupa abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 si proclamarea

Republicii Populare Romane.

In concluzie, putem afirma ca sfarsitul primului razboi mondial nu a reusit sa impuna o

pace durabila, perioada interbelica fiind o trecere de la democratie la totalitarism. Si romania se

inscrie in aceeasi politica un exemplu in acest sens fiind cele doua constitutii care impuneau

doua regimuri politice opuse, Constitutia din 1923 instituia un regim democratic in care

drepturile si libertatile cetatenilor erau respectate si Constitutia din 1938 care anula separarea

puterilor in stat si pluralismul politc.

4

99019309 perioada interbelica regimuri politice

Documents