98705028 caiet seminar word ist contemporana

Caiet de seminar - Istoria universal a secolului XXă

Precizari generale

1. Modul de evaluare:

-examen scris din tematica cursului si bibliografia obligatorie: 60% -examinare din tematica seminarului: 30% -prezenta si activitatea la seminar: 10%

2. Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:

-prezenta la seminarii este obligatorie. Frecventa minima pentru acceptarea la examinarea scrisa este de 75% din orele de seminar. -plagiatul este interzis si se pedepseste conform reglementărilor prezente în Carta UBB. -orice încercare de frauda pe parcursul examinarilor duce la aplicarea reglementarilor de contractul de studii si Carta UBB.

Tematica si bibliografia seminarului de istorie contemporană universală

SEMINAR NR. 1-2

Prezentarea temelor si a bibliografiei; metodologia si sursele istoriei contemporane

1. Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor de la Versailles

2. Organizarea Conferinţei de pace şi relaţiile dintre statele participante. Organisme de lucru în cadrul Conferinţei

3. Tratatele de pace (Versailles, Saint-Germain, Sevres, Trianon, Paris)

4. Pactul Ligii Natiunilor - Societatea Naţiunilor şi principiile care au guvernat relaţiile internaţionale după Primul Război Mondial Bibliografie:

Ch. Zorgbibe, Histoire des relations internationales, Paris, 1994, vol. II (De la paix de Versailles à la Grande Alliance contre Hitler 1918-1945), p. 4-94. (BIG 11554)

M. Iacobescu, România la Societatea Natiunilor, Bucuresti, 1988, p. 16-56, 68-78. (F 3237 a/b) Pierre Gerbert (coord.), Société des Nations et Organisation des Nations Unies, Paris, Edition Richelieu, 1973, p. 5-30. (BIG 10209)

1


SEMINAR NR. 3 şi 4

Relaţiile internaţionale în perioada interbelică 1919-1939

1. Conferinţa de la Washington 1921-1922

2. Relaţiile sovieto-germane: tratatul de la Rapallo, 1922; tratatul de la Berlin, 1926 - semnificaţia

3. Problema dezarmării în deceniul III al sec. XX - Geneva, 1924-1925; Pactul Briand Kellogg, 1928 4. Acordurile de la Locarno (1925) şi restabilirea echilibrului politic în Europa 5. Marea criză economică şi impactul său asupra relaţiilor internaţionale 6. Proiecte ale Ligii Natiunilor: conferinţa dezarmării de la Geneva 1932-1934 7. Proiecte ale statelor revizioniste: -agresiunile Japoniei în Extremul Orient,-agresiunile Germaniei naziste în Europa (reintroducerea serviciului militar obligatoriu, remilitarizarea Renaniei, Anschluss-ul si dezmembrarea Cehoslovaciei),-agresiunile Italiei fasciste în Africa (Etiopia) Bibliografie:

Charles Zorgbibe, op. cit., p. 97-109, 177-184, 193-240. Paul Kennedy, The Rise and Fall of the Great Powers, London, 1988, p. 296-353. P. Milza, S. Berstein, Istoria secolului XX, Bucuresti, 1999, vol. I. (BIG 12215) (paginile referitoare la problematica) Jean- Baptiste Duroselle, Istoria relatiilor internationale 1919-1947, vol.I, Editura Stiintelor Sociale si Poltice, Bucuresti, 2006 (paginile referitoare la problematica) SEMINAR NR. 5

Regimurile politice interbelice: democraţie liberală versus totalitarism

1. Ideologie şi regim politic State democratice: ideologie, regim politic, caracteristici, studii de caz (SUA, Europa Occidentală, Europa Centrală)

2. State autoritare, dictatoriale si totalitare (Europa Occidentală, Europa Centrală, URSS, Asia) Studii de caz : Marea Britanie (sistemul constituţional; evoluţia regimului politic – monarhia, partidele politice, guvernele interbelice; imperiul britanic); Franţa (sistemul constituţional; partidele politice, etapele guvernării şi activitatea guvernelor); Republica de la Weimar (regimul politic – preşedinţia, partidele politice, guvernele şi activitatea lor); SUA (evoluţii politice în “era prosperităţii”; marea criză economică şi consecinţele sale; evoluţii politice în deceniul patru); Italia fascistă, Germania nazistă, URSS în perioada interbelică (caracteristicile şi evoluţia regimului-ideologia, instituţiile şi funcţionarea acestora-perspectivă comparativă).

2


Bibliografie generală:

Paul Johnson, Histoire du monde moderne, 1980, tome I. (paginile referitoare la problematica) P. Milza, S. Berstein, op. cit., vol. I. (BIG 12215) (paginile referitoare la problematica) Politics in Western Europe, St. 1991. (BIG 10797) (paginile referitoare la problematica) P. Kenedy, op. cit. (paginile referitoare la tematica-ideologia regimurilor politice) E. Hobsbawm, O istorie a secolului XX. Era extremelor. 1914-1991, Chisinau, Editura Cartier, 1999. Bibliografie suplimentara pt. studiile de caz:

A.J.P. Taylor, English History: 1914-1945, New York, 1965, 708 p. (BIG 13041) (paginile referitoare la problematica) André Maurois, Istoria Angliei, Bucuresti, Editura Orizonturi, 1996, 704 p. (BIG 11063) (paginile referitoare la problematica) David Lindsay Keir, The Constitutional History of Modern Britain: 1485-1937, London, 1947, 568 p. (BIG 9256) (paginile referitoare la problematica) G.M. Trevelyan, Istoria ilustrata a Angliei, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1975, 869 p. (BIG 72211) (paginile referitoare la problematica) G. Brown Tindall, E. David Shi, America: o istorie narativa, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1996, vol. III (BIG 11392) René Rémond, Istoria Statelor Unite ale Americii, Corint, 1999, p. 108-133. (BIG 12708) Scurta istorie a Statelor Unite ale Americii, Bucuresti, Silex, 1995, 192 p. (BIG 10781) (paginile referitoare la problematica) Henry F. Graff, History of the USA, vol. 10, 11, BIG 6019. Jacques Néré, La troisième Republique 1919-1940, Paris, A. Colin, 1965 (BIG 9709) Jacques Madaule, Istoria Frantei, Bucuresti, Editura politica, 1973, vol. III (De la Republica a III-a la Republica a V-a) (857670, BIG 6955) Jacques Droz, Istoria Germaniei, Corint, 2000, cap. V: Republica de la Weimar ; cap. VI : Germania hitlerista. (BIG 12814) Claude David, Hitler si nazismul, Corint, 2002, partea I-ascensiunea lui Hither si a nazismului, Germania 1919-1933 (p. 7-77); partea a II-a: Hitlerismul la putere (19341945): stuctura statului : puterea centrala, statele, partidul, politii si organizatii militare, Lagare de concentrare, Institutii fundamentale ale statului (justitia, propaganda, formarea tineretului, organizarea muncii. Politica sociala) (p. 79-91) ; Politica economica (p. 93102) Politica interna. Persecutii si crize (p. 103-130). Max Gallo, Italia lui Mussolini, Bucuresti, 1969. (BIG 6292, 854487) Giuliano Procacci, Istoria italienilor, Bucuresti, Editura politica, 1975, p. 431-438, 452468. (BIG 7194) Martin Clark, Modern Italy: 1871-1982, London, New York: Longman, 1993 (BIG 11319) (paginile referitoare la tematica) Michael Lynch, Stalin si Husciov URSS, 1924-1964, Bucuresti, BIC ALL, 1991. (paginile referitoare la problematica) N. Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (1917-1953), Bucuresti, Corint, 2000. (paginile referitoare la problematica) Facultativ : Chantal Millon-Delsol, Ideile politice ale secolului XX, Iasi, Polirom, 2002, p. 24-51; p. 53-91; p. 118-121. Gh. Radulescu, Spania, Bucuresti, 1997, p. 210-216, 225-254, 266-273. (761900) A. H. de Oliveira Marques, Istoria Portugaliei, Bucuresti, 1996, p. 145-172. (725024)

3


J. Gernet, Lumea chineza, vol. II, Bucuresti, Editura Meridiane, 1985 (BIG 8176) (paginile referitoare la problematica) Hani Goro, Istoria poporului japonez, Bucuresti, Editura politica, 1964 (BIG 5543) (paginile referitoare la problematica) V. Cristian, Istoria Asiei, Corint, 2002. (paginile referitoare la problematica)

SEMINAR NR. 6

Evolutia relatiilor inter-aliate în timpul celui de-al doilea razboi mondial 1939-1945

1. relaţiile anglo-americane. Semnarea Cartei Atlanticului, 12 august 1941 2. relaţiile Marii Britanii şi ale SUA cu URSS: Declaraţia Naţiunilor Unite, ianuarie 1942: ° tratatul anglo-rus, 26 mai 1942 ° tratatul americano-rus, 11 iunie 1942 3. conferinţe interaliate: ° Casablanca şi ideea capitulării necondiţionate a puterilor Axei (13-24 ianuarie 1943) ° Moscova, Cairo, Teheran (1943) şi problema deschiderii celui de-al doilea front ° Yalta (4-11 februarie 1945) ° San Francisco şi constituirea ONU ° Potsdam (17 iulie-2 august 1945) şi adâncirea crizei în interiorul coaliţiei anglo- americano-sovietice Bibliografie:

Leonida Loghin, Mari conferinte internationale 1939-1945, Bucuresti, Editura Politica, 1989 (paginile referitoare la problematica) Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. II, p. 273-295, vol. III (Du system de Ialta aux missiles de Cuba 1945-1962), p. 7-39. Marea conflagratie a secolului XX, p. 188-197. (BIG 6611 a/b) R. G. Feltham, Diplomatic Handbook, London and New York, 1982, p. 61-85. (BIG 9786) Pierre Gerbert (coord.), op. cit., (BIG 10209) (paginile referitoare la problematica)

SEMINAR NR. 7

Debutul războiului rece 1945-1947

1. Definirea războiului rece 2. Fundamentele ideologice ale războiului rece şi expresia lor politică în documentele marilor puteri: -Discursul lui Stalin, 9 februarie 1946 -Discursul lui Churchill de la Fulton, 5 martie 1946

4


-Telegrama cea lungă a lui G. Kennan şi doctrina de containment -Telegrama Novikov -Doctrina Truman, 12 martie 1947 -Planul Marshall -Crearea Cominformului (septembrie 1947) şi teoria lui Jdanov privind împărţirea lumii în cele două blocuri Bibliografie:

Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 7-65. H. Kissinger, Diplomatia, Bucuresti, 1998, p. 385-429 (BIG12223) André Fontaine, Istoria razboiului rece: de la Revolutia din Octombrie la razboiul din Coreea: 1917-1950, Bucuresti, Editura militara, 1991, vol. III (BIG 10175/723483) (paginile referitoare la problematica)

SEMINAR NR. 8

Evoluţii în perioada războiului rece (1948-1962)

1. Definirea sferelor de influentă în Europa central-estică. Satelizarea. Convenţiile de armistiţiu ; Conferinta de pace de la Paris (1946-1947); tratatele bilaterale între URSS şi sateliţi ; Pactul de la Varşovia 2. Sovietizarea - mecanisme şi instituţii 3. Formarea blocului vestic: OECD, NATO Bibliografie: Hugh Seton-Watson, The East European Revolution, London, 1991. (BIG 5346) (paginile referitoare la problematica) Peter Calvocoressi, Politica mondiala dupa 1945 , Editura ALLFA , Bucuresti , 2000 (paginile referitoare la problematica) Joseph Rothschild, Întoarcerea la diversitate. Istoria politica a Europei Centrale si de Est dupa al Doilea Razboi Mondial, Oradea, Editura Antet, 1997, cap. 3 (Comunistii preiau puterea), cap. 4 (Dialectica stalinismului şi a titoismului)

SEMINAR NR. 9 şi 10

1. Conceptul de criză şi expresia sa politică în relaţiile dintre marile puteri:

2. Crizele războiului rece (1948-1962). Evoluţii -Crizele Berlinului; Polonia şi Ungaria 1956 -Defecţiunea iugoslavă -Războiul din Coreea -Criza Suezului, 1956-Criza cubaneză şi necesitatea destinderii

5


3. Evoluţii în perioada războiului rece 1962-1989 -Destinderea relativă şi definirea regulilor de funcţionare a bipolarismului- mecanisme de comunicare si reglementare în perioada destinderii relative: Kennedy şi riposta graduală şi flexibilă -1962-1975: De la criza rachetelor din Cuba la Actul final de la Helsinki. Instituţionalizarea destinderii:

Bibliografie: André Fontaine, op. cit., vol. IV, De la Razboiul din Coreea la criza aliantelor: 19501967, Bucuresti, 1994. (BIG 10175/723483) (paginile referitoare la problematica) Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 67-128, 166-187. H. Kissinger, op. cit., p. 429-538, 586-589. Jean-Louis Dufour, Crizele internationale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999), Corint, 2002. [Blocada Berlinului (1948-1949) (p. 93-96) ; Insurectia ungara (1956) (p. 96-98) ; André Fontaine, op. cit., vol. IV, De la Razboiul din Coreea la criza aliantelor: 19501967, Bucuresti, 1994. (BIG 10175/723483) (paginile referitoare la problematica) Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 67-128, 166-187. H. Kissinger, op. cit., p. 429-538, 586-589, p. 538-689. Jean-Louis Dufour, op. cit., [Nationalizarea Companiei Universale a canalului Suez (1956) (p. 98-101) ; Rachetele din Cuba (1962) (p. 115-117)

SEMINAR NR. 11si 12

1. Evoluţii în perioada războiului rece 1962-1989

2. Tentativele de limitare a folosirii şi experimentării armamentului nuclear: SALT I şi II 3. Crize periferice şi de sistem: -rolul Chinei în confruntarea celor două puteri, SUA şi URSS, -conflictele din Orientul Apropiat şi crizele energiei (1973, 1978), -războiul din Vietnam -Criza cehoslovacă şi “suveranitatea limitată” în blocul estic -De la Ostpolitik la Actul final de la Helsinki

Bibliografie:

Henry Kissinger, op. cit., p. 538-689. Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 307-326, vol. IV (Du schisme Moscou-Pékin à l’après guerre froide: 1962 à nos jours), p. 7-11, 51-64, 142-144, 178-211. André Fontaine, op. cit., vol. IV. (BIG 10175/723483) (paginile referitoare la problematica) Jean-Louis Dufour, op. cit., [Razboiul de sase zile si reactiile comunitatii internationale (1967) (p. 120-122); Primavara de la Praga si interventia sovietica (1968) (p. 122-125) ; Urmarile internationale ale Razboiului de Yom Kippur (1973) (p. 127-130)

6


SEMINAR NR. 13

1. Evolutii în perioada razboiului rece 1962-1989-sfârşitul războiului rece

-1975-1989: Tensionarea relaţiilor Est-Vest şi politica ripostei totale a lui Ronald Reagan

-Intervenţia militară sovietică în Afganistan – 1979 şi riposta americană (Războiul stelelor) -blocul comunist în deceniile VIII-IX Bibliografie: Henry Kissinger, op. cit., p. 689-727. Françoise Thom, Sfârsiturile comunismului, Polirom, Iasi, p. 35-91. Joseph Rothschild, op. cit., cap. 7 (Finaluri de partida), cap. 8 (Epilog) Peter Calvocoressi, op. cit. (paginile referitoare la problematica) Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. IV, p. 341-350. Jean-Louis Dufour, op. cit., [Interventia sovietica în Afganistan (1979) (p. 154-156) ; Stare de razboi în Polonia (1981) (p. 159-162)]

_____________________________

SEMINAR NR. 14

1. Caracteristicile generale ale regimurilor politice postbelice

° State democratice şi totalitare ° Ideologie şi regim politic

2. Studii de caz : URSS după al doilea război mondial, China, Europa de Est, Europa de Vest, SUA,

Bibliografie generală: Paul Johnson, op. cit., vol. II. (paginile referitoare la problematica) Norman Davis, Europe A History, Oxford and New York Univ. Press, p. 1057-1137 (cap. 12) (BIG 12476) Pierre Milza, S. Berstein, op. cit., vol. II, vol. III. (paginile referitoare la problematica) Peter Calvocoressi, op. cit. (paginile referitoare la problematica)

Bibliografie pt. studiile de caz:

7


André Maurois, op.cit., (BIG 11063) (paginile referitoare la problematica) G.M. Trevelyan, op. cit., (BIG 72211) (paginile referitoare la problematica) C.J. Bartlett, A history of postwar Britain 1945-1974, London, Longman, 1977 (BIG 7660) René duc de Castris, Histoire de la France: des origines à 1981, p. 575-599. (BIG 9859) J. Madaule, op. cit., vol. III. (paginile referitoare la tematică) P. Courtier, La quatrième republique, Paris, 1989, 126 p. (BIG 9025) H. Mendras, La séconde revolution française: 1965-1984, Paris, Gallimard, 1988 (BIG 9498) , Garson Robert, The Uncertain Power : A Political History of the USA since 1929, (BIG 9777) G. Brown Tindall, E. David Shi, America: o istorie narativa, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1996, vol. III (BIG 11392) André Kaspi, Histoire des Etats Unis de l’Amerique, p. 383-547 Camil Muresan, Al. Vianu, Presedinte la Casa Alba, Bucuresti, Editura politica, 1974, p. 525-637. (BIG 7091) René Rémond, Istoria Statelor Unite ale Americii, Corint, 1999, p. 135-148. Michael Lynch, Stalin si Husciov URSS, 1924-1964, Bucuresti, BIC ALL, 1991. (paginile referitoare la problematica) N. Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (1917-1953), Corint, 2000. (paginile referitoare la problematica) Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Hrusciov la Gorbaciov (1953-1985), Bucuresti, Corint, 2000. Pascal Lorot, Perestroika. URSS sub Gorbaciov (1985-1991), Bucuresti, Corint, 2002. Jacques Droz, Istoria Germaniei, Corint, 2000, cap. VII: Germania divizata, cap. VIII: Reunificarea Martin Clark, op. cit. (paginile referitoare la tematica)

8


NOTE DE SEMINARSeminar nr. 2

Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor de la Versailles

I Încheierea ostilitatilor militare: FRONTUL DE EST: EFECTELE IESIRII RUSIEI DIN RAZBOI A. RUSIA, tratative la Brest-Litovsk din 15 decembrie 1917, finalizate prin Tratatul încheiat la 3 martie 1918; B. România, preliminarii semnate la Buftea în 5 martie 1918, Tratatul semnat la Bucuresti, 7 mai 1918. FRONTUL DE VEST SI SUD-EST a. BULGARIA, 29-30 SEPTEMBRIE 1918, SALONIC b. TURCIA, 30-31 OCTOMBRIE 1918, MOUDROS c. AUSTRO-UNGARIA, 3-4 NOIEMBRIE 1918, VILA GIUSTI lânga PADOVA d. GERMANIA, 11 NOIEMBRIE 1918, PARIS II. Negocierea pacii la Paris, Versailles - noua diplomatie, noul tip de negociere, perspectivele nationale asupra pacii. a. pregatirea, deschiderea, definirea organizarii si procedurilor de lucru 18 ianuarie 7 mai 1919. b. 27 de puteri prezente la Paris, 70 de reprezentanti ai puterilor învingatoare, aliate si asociate; neoficial alte 15 state au avut reprezentanti; statele învinse nu au fost invitate la negocieri. c. Prima faza a conferintei: 18 ianuarie-15 februarie: pregatirea proiectului statutului Ligii (Societatii) Natiunilor în cadrul Consiliului celor 10 (Clemenceau si Pichon pentru Franta, Wilson si colonelul House pentru SUA, Lloyd George si Balfour pentru Anglia, Orlando si Sonnino pentru Italia, Saionji si Makino pentru Japonia). d. Fiecare delegatie a fost însotita de numerosi experti si profesionisti, care aveau misiunea de a prepara tehnic negocierea tratatelor. e. Au functionat 52 de comisii pentru reglementarea problemelor specifice: Liga Natiunilor, Responsabilitatea pentru Razboi si Garantii, Reparatii, pentru minoritati, Oraganizatia Internationala a Muncii, etc. Toate erau subordonate si coordinate de Consiliul celor zece f. A doua faza a conferintei: 14 martie- sfârsitul lunii aprilie 1919 g. Pregatirea si adoptarea formei finale a Statutului (Conventului) Ligii Natiunilor, negocierea termenilor tratatului de la Versailles. h. Coordonarea activitatilor a fost transferata Consiliului celor 4, apoi – dupa criza din Fiume – celor 3, care a luat toate deciziile finale pentru cele cinic tratate de pace. i. Crize aparute în negociere între puterile aliate: statutul zonei Rhin-ului, a orasului Fiume sau asupra Shantungului. j. Pregatirea tratatelor dificila: multe comisii de specialitate implicate, lipsa de coordonare între acestea: munca laborioasa si dificil de evaluat la nivelul ultim decizional: exemplu, Tratatul cu Germania, 200 pagini, 440 articole organizate în 15 capitole, fiecare dependent de munca mai multor comisii. Ca urmare, Consiliul celor 4 nu a vazut textul în întregime decât în 7 mai 1919 doar cu putine ore înainte de transmiterea acestuia catre delegatia germana. k. Semnarea tratatului de la Versailles a încheiat misiunea principala a Conferintei; de acum preparativele pentru încheierea tratatelor cu Austria, Ungaria, Bulgaria a fost lasata în sarcina Consiliului Suprem organizat la Versailles; termenii tratatului cu Turcia au fost precizati la Londra si semnarea a avut loc la Sevres, 20 august 1920. III. Tratatele de Pace a. Germania, Versailles, 28 iunie 1919

9


-preambul, convenantul Ligii Natiunilor, care devinea responsabila pentru aplicarea unora dintre clause: organizarea plebiscitelor, numirea administratiei în Saar si Danzig; mandatele si statutul minoritatilor; -frontierele Germaniei în Europa si lume: Belgia primea teritorii în zona Malmedy si Eupen; Alsacia si Lorena revin Frantei; situatia Rhinelandului; independenta Austriei; Cehoslovacia a primit o zona restrânsa lânga Tropau; cedarea coridorului Poloniei, a regiunii Poznan si a unei mari parti din vestul Prusiei; Germania obligata sa renunte la toate drepturile si titlurile avute în lume; Memel si Danzig devineau orase libere; se vor tine plebiscite în Silezia superioara, Estul Prusiei, Schleswig pentru determinarea frontierelor cu Danemarca. -Dezarmarea, reducerea armatei la mai putin de 100 000 oameni, pe baze voluntare pe o perioada de 12 ani; producerea munitiei si a armamentului proportionala cu marimea armatei; 10 vase de lupta, sase crucisatoare usoare, 12 distrugatoare si 12 torpiloare urmau sa compuna flota Germaniei (interdictie pentru submarine). -Reparatii, penalitati si reparatii pentru agresiuni si distrugeri; 20 miliarde marci germane catre Puterile aliate pâna în mai 1921; materii prime, carbune, lemn pentru Franta si Belgia; nave pentru Marea Britanie; libertatea de circulatie pe râurile si în porturile germane. - Garantii, ocuparea Rhin-landului pentru 15 ani, reducerea prezentei armate aliate la cinci ani sub conditia îndeplinirii clauzelor din tratat, etc. b. Austria, St. Germain, 10 septembrie 1919 - delegatia Austriei ajunge la St. Germain en Laye, 14 mai 1919 - problema definirii Austriei - clauze modelate dupa tratatul de la Versailles: de ilustrat – frontiere, dezarmare, reparatii, etc. c. Bulgaria, Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919 - clauze modelate dupa tratatul de la Versailles: de ilustrat – frontiere, dezarmare, reparatii, etc. d. Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920 - clauze modelate dupa tratatul de la Versailles: de ilustrat – frontiere, dezarmare, reparatii, etc. -pozitia delegatiei României fata de acest tratat e. Turcia, Sevres, 10 august 1920 - clauze modelate dupa tratatul de la Versailles: de ilustrat – frontiere, dezarmare, reparatii, etc. -pozitia Turciei fata de continutul tratatului - evidentierea cauzelor care au determinat înlocuirea acestui tratat cu cel de la Lausanne (24 iulie 1923); de ilustrat principalele prevederile ale acestui nou tratat semnat de Turcia. f. Problema mandatelor coloniale -evidentierea principalelor puteri care au obtinut mandate asupra unor teritorii coloniale. IV. Liga / Societatea Natiunilor A) Formarea Societatii Natiunilor -aceasta organizatie este mentionata în ultimul punct din cele 14 evidentiate de presedintele american Woodrow Wilson în discursul sau din 1918 - planuri pentru crearea Societatii Natiunilor: a) planul Hoause –Wilson: multiplicarea institutiilor internationale dupa modelul statelor natiune, având un parlament, guvern etc. b) planul britanic Phillimore: o alianta diplomatica întarita de un sistem de arbitraj c) planul francez Leon Bourgeois: crearea unei forte militare internationale , având un stat major permanent - Comisia pentru Societatea Natiunilor a acceptat proiectul comun anglo – american Hurst – Miller,ca baza a discutiilor

10


- 28 aprilie 1919 - acceptarea regulamentului Societatii Natiunilor prin adunarea plenara a Conferintei de pace de la Versailles - 28 iunie 1919 – semnarea regulamentului alcatuit din 26 de articole de catre statele fondatoare, care sunt si semnatare ale tratatului de pace. Regulamentul devine parte integranta a Tratatului de la Versailles -ianuarie 1920 Societatea Natiunilor îsi începe activitatea. B) Structura: 1) Adunarea generala - se întruneste o data pe an la Geneva - în cadrul ei, fiecare stat are drept de vot 2) Consiliul: -alcatuit initial din 5 membri permanenti si 4 membrii provizorii alesi de Adunarea generala - Germania intra în Societatea Natiunilor în 1926 si tot atunci devine membru permanent; dupa retragerea sa în 1933, locul sau este preluat de Uniunea Sovietica -creste numarul membrilor provizorii de la 6 în 1922, la 9 în 1926 pentru ca în 1936, numarul lor sa ajunga la 11 -atributii: decide în caz de conflict care este agresorul si preconizeaza eventualele sanctiuni 3) Secretariatul general - condus de un secretar general permanent -pregateste documentele si rapoartele pentru Adunarea generalasi Consiliu 4) Curtea permanenta de justitiei internationala de la Haga - constituita în 1922 - formata din 21 de magistratii, alesi din toate natiunile, numiti pe o durata de 9 ani, reeligibili - judeca diferendele cu caracter international supuse ei de partile în litigiu -au existat o serie de organizatii specializate alipite Societatii Natiunilor care erau însarcinate sa extinda cooperarea internationala în domeniul problemelor sociale (Biroul International al Muncii), financiare (Banca Reglementarilor Internationale), intelectuale (Centrul International de Cooperare Intelectuala), precum si o serie de comisii de studiu (de exemplu, comisia dezarmarii) C ) Scopul: -crearea si garantarea securitatii colective prin mijloace specifice specificate în statutul Societatii (arbitraj, sanctiuni morale, economice, militare) -dezvoltarea cooperarii între state -reducerea înarmarilor D ) Esecul Societatii Natiunilor: -evidentierea cauzelor esecului Societatii Natiunilor -pozitia Societatii Natiunilor fata de: ° problema securitatii colective (Protocolul de la Geneva din 1924) ° problema dezarmarii (Conferinta de la Geneva 1932-1934) ° agresiunea Japoniei în Manciuria (septembrie 1931) ° agresiunea Italiei în Abisinia (octombrie 1935) ° Germania paraseste Societatea Natiunilor (19 octombrie 1933) ° primirea Uniunii Sovietice în Societatea Natiunilor (18 septembrie 1934) ° Italia paraseste Societatea Natiunilor (1937) ° neinterventia Societatii Natiunii împotriva politicii expansioniste a Germaniei ( reintroducerea serviciului militar obligatoriu, 16 martie 1935; remilitarizarea Renaniei, 7 martie 1936; anexarea Austriei sau Anschluss, martie 1938; dezmembrarea Cehoslovaciei) ° dizolvarea Societatii Natiunilor prin hotarârea Adunarii generale (18 aprilie 1946)

11


Dictionar: armistitiu: suspendarea temporara a actiunilor militare în urma unui acord încheiat între partile beligerante clauza: dispozitie prevazuta într-o conventie sau tratat demilitarizare: desfiintarea, în urma unei conventii sau a unui tratat, a oricarei armate si excluderea armamentului sau a instalatiilor militare de pe un anumit teritoriu plebiscit / referendum: consultarea prealabila a cetatenilor, care urmeaza sa se pronunte prin „da” sau „nu” asupra unui act de stat de importanta deosebita preambul: parte introductiva a unui act important, a unui tratat international, care lamureste utilitatea sau necesitatea lui sau care prezinta sumar dispozitiile lui generale; expunere de motive (a unui proiect de lege) reparatii de razboi: despagubiri platite pentru compensarea pagubelor economice datorate unui razboi securitate colectiva: componenta a relatiilor internationale, concretizata prin masuri comune, luate de catre toate statele si care vizeaza mentinerea pacii si respectarea angajamentelor teritoriu sub mandat: teritoriu administrat de o tara straina în baza hotarârii unui for international tratat: întelegere scrisa încheiata între doua sau mai multe state, în vederea determinarii, într-un anumit domeniu, a drepturilor si a obligatiilor partilor contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice; acord international, conventie internationala

V Suport documentar

Document 1: Cele 14 puncte ale presedintelui Woodrow Wilson , 8 ianuarie 1918

1. Conventii de pace publice, încheiate deschis, dupa care nu vor mai exista acorduri internationale private de nici un fel, ci o diplomatie care va actiona întotdeauna cu sinceritate în vazul tuturor. 2. Libertatea absoluta de navigatie pe mari în afara apelor teritoriale, atât pe timp de pace cât si în timp de razboi, în afara de marile care ar putea fi închise total sau în parte printro actiune internationala în vederea executarii acordurilor internationale. 3. Suprimarea, atât cât va fi posibil, a tuturor barierelor economice; stabilirea de conditii comerciale egale între toate natiunile care sunt de acord cu pacea si se asociaza pentru a o mentine. 4. Garantii convenabile, date si luate, ca armamentele nationale vor fi reduse pâna la ultimul punct compatibil cu securitatea tarii. 5. Întelegerea libera, într-un spirit larg si absolut a tuturor revendicarilor coloniale, bazata pe respectarea si pe principiul strict ca, în fixarea tuturor chestiunilor de suveranitate, interesele populatiilor în cauza vor trebui sa aiba o pondere egala cu aceea a cererilor echitabile ale guvernului al carui titlu trebuie sa fie hotarât. 6. Evacuarea tuturor teritoriilor ruse si reglementarea tuturor chestiunilor privitoare la Rusia, care vor asigura cea mai buna si mai libera cooperare a celorlalte natiuni, pentru a da Rusiei prilejul sa hotarasca, fara sa fie împiedicata sau stânjenita, pentru independenta propriei sale dezvoltari si a politicii sale nationale si pentru a i se asigura o sincera buna primire în Societatea natiunilor libere, sub institutiile alese de ea singurasi, mai mult decât o primire, întregul ajutor de care ea ar aveanevoie si pe care l-ar dori. Tratamentul acordat Rusiei de catre natiunile surori în lunile ce urmeaza va fi piatra de încercare a bunavointei lor si a întelegerii nevoilor ei, abstractie facând de propriile lor interese si de simpatia lor dezinteresata.7. Belgia. Întreaga lume va fi de acord ca ea trebuie evacuatasi restaurata fara nici o tentativa de a limita suveranitatea de care ea se bucura împreuna cu alte natiuni libere. Nici un act nu va servi atât ca

12


acela al restabilirii încrederii printre natiuni în legile pe care le-au stabilit si fixat ele însele pentru a dirigui relatiile dintre ele. Fara acest act salutar, orice structura, precum si validitatea legilor internationale vor fi pentru totdeauna slabite. 8. Întregul teritoriu francez va trebui sa fie liber si regiunile invadate vor trebui restaurate. Raul facut Frantei de catre Prusia în 1871, în ce priveste Alsacia – Lorena, care a tulburat pacea lumii vreme de aproape cincizeci de ani, va trebui sa fie reparat, astfel ca pacea sa poata, odata mai mult, sa fie asigurata în interesul tuturor. 9. O reglementare a frontierei italiene va trebui sa fie efectuata de-a lungul liniilor nationalitatilor clar recognoscibile. 10. Popoarele Austro – Ungariei, carora noi dorim sa le vedem locul salvat si asigurat printre natiuni, va trebui sa li se dea mai larg ocazia unei dezvoltari autonome. 11. România, Serbia si Muntenegru vor trebui sa fie evacuate, si teritoriile lor ocupate vor trebui sa fie restituite; Serbiei va trebui sa i se acorde acces liber si sigur la mare; si relatiile între diverse state balcanice vor trebui sa fie fixate la sfaturile prietenesti ale Puterilor si dupa liniile stabilite istoriceste: credinta si nationalitate. Se vor da acestor State balcanice garantii de independenta politicasi economicasi de integrare a teritoriile lor. 12. O suveranitate certa va trebui sa fie asigurata partilor turcesti ale Imperiului otoman actual, dar celelalte nationalitati care se afla, în acest moment, sub dominatie turca vor trebui sa fie asigurate de o securitate neîndoielnica a vietii si de posibilitatea neîngradita de a se dezvolta în mod autonom. Dardanele vor trebuie sa fie deschise, în permanenta, constituind o trecere libera pentru navale si comertul tuturor natiunilor, sub garantii internationale. 13. Un stat polonez independent va trebui creat. El va trebui sa cuprinda teritoriile locuite indiscutabil de populatiile poloneze, caruia trebuie sa i se asigure accesul liber la mare si a carui independenta politicasi economica, ca si integritate teritoriala, va trebui sa fie garantata printr-un acord international. 14. O asociatie generala de natiuni va trebui sa fie formata prin conventii speciale, în scopul de a da garantii mutuale de independenta politicasi integritate teritoriala statelor mari, ca si celor mici.

SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buse, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol.I (1917-1939), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, pp.12- 14 Document 2: Tratatul de pace cu Germania de la Versailles , 28 iunie 1919 (excerpt) Partea I Pactul Societatii Natiunilor

Înaltele parti contractante, considerând ca, pentru a dezvolta cooperarea între natiuni si pentru a le garanta pacea si siguranta, este necesar sa se accepte anumite obligatiuni, de a nu recurge la razboi, sa se întretina la lumina zilei relatiuni internationale bazate pe justitie si onoare, sa se observe riguros prescriptiunile dreptului international, recunoscute aici înainte ca regula efectiva a guvernelor, sa se faca sa domneasca dreptatea si sa se respecte cu sfintenie toate obligatiile tratatelor, în raporturile mutuale dintre popoarele organizate. Adopta prezentul pact, care instituie Societatea Natiunilor.

Articolul 1 Sunt membri originari ai Societatii Natiunilor, acei dintre semnatari al caror nume figureaza în anexa prezentului Pact, precum si statele, de asemenea numite în Anexa, care vor fi aderat la prezentul Pact fara nici o rezerva, prin declaratiune, depusa la Secretariat, în cursul celor doua luni de la intrarea în vigoare a Pactului si despre care se va face notificare celorlalti membri ai societatii. Orice stat, dominion sau colonie care se guverneaza liber si care nu este mentionat în anexa, poate deveni membru al Societatii, daca admiterea sa este pronuntata de cele doua treimi ale adunarii, cu conditia sa dea

13


garantii efective de intentia sa sincera de a observa angajamentele sale internationale si de a accepta regulamentul stabilit de Societate, în ceea ce priveste fortele si armamentele sale militare, navale si aeriene. Orice membru al Societatii poate, dupa o prealabila înstiintare facuta cu doi ani înainte, sa se retraga din Societate, cu conditia de a fi îndeplinit, în acel moment, toate obligatiunile sale internationale, inclusiv cele prevazute în prezentul Pact.

Articolul 2

Actiunea Societatii, astfel cum este definita în prezentul Pact, se exercita de o Adunare si de un Consiliu asistati de un secretariat permanent.

Articolul 3

Adunarea se compune din reprezentanti ai membrilor Societatii. Ea se întruneste la epoci fixate si la orice moment, daca împrejurarile o cer, la sediul Societatii sau în vreun alt loc care ar putea fi desemnat. Adunarea are caderea de a se pronunta asupra oricarei chestiuni care intra în sfera de activitate a Societatii sau care atinge pacea lumii. Fiecare membru al Societatii nu poate avea mai mult de trei reprezentanti în Adunare si nu dispune decât de un vot.

Articolul 4

Consiliul se compune din reprezentanti ai principalelor Puteri aliate si asociate, precum si din reprezentanti ai altor patru membri ai Societatii. Acesti patru membrii sunt desemnati în mod liber, de Adunare, si la datele ce se va crede de cuviinta. (...) Cu aprobarea majoritatii Adunarii, Consiliul poate desemna pe alti membrii ai Societatii a caror reprezentare va fi de aici înainte permanenta. El poate, cu aceeasi aprobare, sa sporeasca numarul membrilor Societatii care vor fi alesi de adunare pentru a fi reprezentati în Consiliu. Consiliul se întruneste când o cer împrejurarile si cel putin o data pe an, la sediul Societatii, sau în orice alt loc care ar putea fi desemnat. Orice chestiune intrând în sfera de activitate a Societatii sau privitoare la pacea lumii e de caderea Consiliului. Orice membru al Societatii care nu este reprezentat în Consiliu este invitat sa trimita un reprezentant, spre a lua parte în Consiliu, atunci când o chestiune care îl intereseaza în particular e adusa înaintea Consiliului. Fiecare membru al Societatii reprezentat în Consiliu nu dispune decât de un vot si nu are decât un singur reprezentant.

Articolul 5

Afara de vreo dispozitiune hotarâta contra acestui Pact, sau clauzelor prezentului tratat, hotarârile Adunarii sau ale Consiliului sunt date de unanimitatea membrilor Societatii reprezentanti în Adunare. (...)

Articolul 6 Secretariatul permanent este stabilit la sediul societatii. El se compune dintr-un Secretar general, din secretari si din personalul necesar. (...)

Articolul 7

Sediul Societatii este stabilit la Geneva. (...)

14


Articolul 8

Membrii Societatii recunosc ca mentinerea pacii cere reducerea armamentului national la minimul compatibil cu siguranta nationalasi cu executarea obligatiunilor internationale impuse printr-o actiune comuna. (...) Dupa adoptarea lor de diversele guverne, limita armamentelor astfel fixate nu poate fi depasita fara consimtamântul Consiliului. (...)

Articolul 10

Membrii Societatii îsi iau îndatorirea sa respecte si sa mentina în contra oricarei agresiuni externe integritatea teritorialasi independenta politica existenta a tuturor membrilor Societatii. În caz de agresiune, Consiliul avizeaza asupra mijloacelor de a asigura executarea acestei obligatiuni.

Articolul 11

Se declara în mod hotarât ca orice razboi sau amenintare de razboi, fie ca ar atinge direct sau indirect pe unul dintre membrii Societatii, intereseaza întreaga Societate si ca aceasta trebuie sa ia masurile proprii pentru a salva în mod eficace pacea Natiunilor. În asemenea caz, Secretariatul general convoaca imediat Consiliul, la cererea oricarui membru al Societatii. În afara de aceasta se mai declara ca orice membru al Societatii are dreptul sa atraga, în mod amical, atentiunea Adunari sau a Consiliului asupra oricarei împrejurari de natura sa atinga relatiunile internationale si care ameninta în urma sa tulbure pacea, sau buna întelegere între natiuni, de care depinde pacea.

Articolul 12

Toti membrii societatii convin ca, daca se iveste între ei un diferend susceptibil sa aduca o ruptura, îl vor supune fie procedurii arbitrajului, fie examinarii Consiliului. Ei mai convin ca, în nici un caz, nu trebuie sa recurga la razboi înainte de expirarea unui termen de trei luni dupa darea sentintei arbitrilor sau dupa raportul Consiliului. (...) Articolul 13

Membrii Societatii convin ca daca s-ar ivi între ei un diferend susceptibil, dupa parerea lor, de o solutie arbitrarasi daca acestui diferend nu i se poate pune capat în mod satisfacator, pe cale diplomatica, chestiunea va fi supusa în întregime arbitrajului. Printre diferendele care sunt în general susceptibile de o solutie arbitrara se declara: toate diferendele privitoare la interpretarea unui tratat, la orice chestiune de drept international, al orice fapt care daca s-ar realiza ar constitui ruptura unui angajament international, precum si diferendele relative la întinderea sau la natura reparatiilor datorate pentru o asemenea ruptura. Articolul 14

Consiliul este însarcinat sa prepare un proiect de Curtea permanenta de justitie internationalasi sa-l supuna membrilor Societatii. Aceasta Curte va fi competenta de a judeca toate diferendele cu caracter international ce partile i le vor supune. Ea va da, de asemenea, avize consultative asupra oricarui diferend sau oricarui punct ce va fi adus înaintea ei de catre Consiliu sau de Adunare.

15


Articolul 15

Daca se iveste între membrii societatii un diferend susceptibil a atrage dupa sine o ruptura si daca acest diferend nu este supus arbitrajului prevazut prin articolul 13, membrii Societatii convin sa-l aduca în fata Consiliului. În acest scop este de ajuns ca unul dintre ei sa aduca acest diferend la cunostinta Secretariatului general, care ia orice dispozitiuni în vederea unei anchete si a unei examinari complete. (...)

Articolul 16

Daca un membru al Societatii recurge la razboi contra angajamentelor luate prin articolele 12, 13 sau 15 este de ipso facto considerat ca a comis un act de razboi în contra tuturor celorlalti membri ai Societatii. Acestia se îndatoreaza sa rupa imediat cu el orice relatiuni comerciale sau financiare, sa interzica orice raporturi între nationali lor si aceia ai statului care a calcat Pactul, si sa faca sa înceteze orice comunicatiuni financiare, comerciale sau personale între nationalii acestui stat si aceia a oricarui alt stat sau nu al societatii. În acest caz, Consiliul are datoria de a recomanda diferitelor guverne interesate efectivele militare, navale sau aeriene cu care membrii Societatii vor contribui, fiecare în parte, la fortele armate destinate respectarii angajamentelor Societatii. Membrii Societatii mai convin, în afara de aceasta, de a-si da sprijin reciproc pentru aplicarea masurilor economice si financiare ce urmeaza a se lua în virtutea prezentului articol, pentru a reduce la minimum pierderile si neajunsurile ce ar putea rezulta. Îsi dau, de asemenea, sprijin reciproc pentru a rezista împotriva oricarei masuri speciale îndreptate în contra unuia dintre ei, de catre statul care a calcat Pactul. Ei iau dispozitiunile necesare pentru a înlesni trecerea prin teritoriul lor a fortelor oricarui membru al Societatii, care ia parte la o actiune comuna pentru a obtine respectarea angajamentelor luate de Societate. Poate fi exclus din Societate orice membru care s-a facut vinovat de violarea vreunuia din angajamentele ce rezulta din Pact. Excluderea este pronuntata prin votul tuturor celorlalti membrii ai Societatii reprezentati în Consiliu.

Articolul 17

În caz de diferend între doua state, dintre care numai unul singur este membru al Societatii sau între doua state care nu fac parte din Societate, statul sau statele care nu sunt membrii si Societatii sunt invitate sa se supuna obligatiunilor impuse membrilor ei, pentru solutionarea diferendului în conditiile socotite drepte de Consiliu. Daca aceasta invitatie este primita, dispozitiunile articolelor 12-16 se aplica sub rezerva modificarilor considerate ca necesare de Consiliu. Din momentul trimiterii acestei invitatiuni, Consiliul deschide o ancheta asupra împrejurarilor diferendului si propune masura care i se pare cea mai nimeritasi cea mai eficace în acea împrejurare. Daca statul invitat refuza sa primeasca obligatiunile de membru al societatii, în scopul solutionarii diferendului si recurge la razboi în contra vreunui membru al Societatii, îi sunt aplicabile dispozitiunile articolului 16. Daca cele doua parti invitate refuza sa primeasca obligatiunile de membri ai societatii, în scopul solutionarii diferendului, Consiliul poate sa ai toate masurile si sa faca propuneri de natura a preveni ostilitatile si a pune capat conflictului.

Articolul 18

16


Orice tratat sau angajament international încheiat în viitor de un membru al Societatii va trebui imediat înregistrat de Secretariat si publicat de el cât mai curând posibil. Nici unul dintre aceste tratate sau angajamente nu va fi obligatoriu înainte de a fi fost înregistrat. (...)

Articolul 20

Membrii Societatii recunosc, fiecare în ce-l priveste, ca prezentul Pact abroga orice obligatiuni sau întelegeri „inter se”, incompatibile cu dispozitiunile sale si se leaga în mod solemn sa nu mai contracteze în viitor altele de acest fel. Daca înainte de intrarea sa în Societate un membru a luat asupra-si obligatiuni incompatibile cu dispozitiunile Pactului, dânsul trebuie sa ia masuri imediate pentru a se desface de aceste obligatiuni.(...)

Articolul 21

Principiile urmatoare se aplica coloniilor si teritoriilor care în urma razboiului au încetat a fi sub suveranitatea Statelor care le guvernau mai înainte si care sunt locuite de popoare înca incapabile de a se conduce ele însele, date fiind conditiunile deosebit de grele ale lumii moderne. Bunastarea si dezvoltarea acestor popoare formând o misiune sfânta a civilizatiei, este necesar sa se încorporeze în prezentul Pact garantii pentru îndeplinirea acestei misiuni. Cea mai buna metoda pentru realizarea în mod practic a acestui principiu este de a încredinta tutela acestor popoare natiunilor mai înaintate care, prin resursele, experienta sau pozitiunea lor geografica sunt cele mai în masura sa-si ia aceasta raspundere si care consimt sa o primeasca: ele ar exercita aceasta tutela în calitate de mandatare si în numele Societatii. Caracterul mandatului trebuie sa difere, dupa gradul de dezvoltare al poporului, dupa situatia geografica a teritoriului, dupa orice alte circumstante asemanatoare (....)

Articolul 26

Modificarile Pactului de fata vor intra în vigoare din momentul ratificarii lor de catre membrii Societatii, ai carei reprezentanti compun Consiliul, si de catre majoritatea acelora ai carei reprezentanti formeaza Adunarea. Orice membru al societatii este liber a nu primi amendamentele aduse Pactului, în care caz el înceteaza a mai face parte din Societate.

Partea a II-a Tratatul de pace cu Germania

Partea a III-a Clauze politice europene Sectiunea I – Belgia

Articolul 32

Germania recunoaste deplina suveranitate a Belgiei asupra ansamblului teritoriului contestat Moresnet (zis Moresnet neutru) (...)

Articolul 33

17


Germania renunta în favoarea Belgiei la orice drept si titlu asupra teritoriilor ce cuprind ansamblul tinuturilor (Kreise) Eupen si Malmedy. (...)

Sectiunea a II-a – Luxemburg

Articolul 40

Germania recunoaste ca Marele Ducat de Luxemburg a încetat a mai face parte din Uniunea vamala germana, cu începere de la 1 ianuarie 1919; renunta la orice drepturi asupra cailor ferate; adera la abrogarea regimului de neutralitate a Marelui Ducat si accepta dinainte toate aranjamentele internationale încheiate de catre Puterile aliate si asociate cu privire la Marele Ducat (...).

Sectiunea a III-a – Malul stâng al Rinului

Articolul 42

Se interzice Germaniei de a mentine sau de a construi fortificatii, fie pe malul stâng al Rinului, fie pe malul drept, la vest de o linie trasata la 50 de km de acest fluviu.

Articolul 43

Sunt de asemenea interzise, în zona definita de articolul 42, întretinerea sau adunarea de forte armate, fie cu caracter permanent, fie cu caracter temporar, precum si orice manevre militare, de orice natura ar fi, si mentinerea oricaror mijloace materiale de mobilizare.

Sectiunea a III-a –Bazinul Saar Articolul 45

În compensarea minelor de carbuni distruse în Nordul Frantei si în contul sumei de reparatii, pentru pagube de razboi, datorate de Germania, aceasta cedeaza Frantei proprietatea integralasi absoluta, libera de orice datorii sau sarcini, cu dreptul exclusiv de exploatare a minelor de carbuni situate în bazinul Saar. (...)

Articolul 49

Germania renunta în favoarea Societatii Natiunilor (...)la guvernarea teritoriului specificat mai sus. Dupa expirarea unui termen de 15 ani, socotit de la data intrarii în vigoare a prezentului tratat, populatia sus – zisului teritoriu va fi chemata sa se pronunte asupra suveranitatii sub care ar dori sa fie pusa.

Sectiunea a V-a – Alsacia - Lorena

Articolul 51

Teritoriile cedate Germaniei [ Alsacia si Lorena ] în virtutea Preliminariilor de pace semnate la Versailles la 26 februarie 1871 si Tratatului de la Frankfurt de la 10 mai 1871, se reintegreaza în suveranitatea franceza, cu începere de la armistitiul din 11 noiembrie 1918. (...)

18


Sectiunea a VI-a – Austria

Articolul 80

Germania recunoaste si va respecta cu strictete independenta Austriei, între frontierele care se vor fixa printr-un tratat ce se va încheia între aceastatarasi principalele Puteri aliate si asociate.

Sectiunea a VII-a – Statul cehoslovac

Articolul 8

Germania recunoaste, dupa cum au facut-o de acum Puterile aliate si asociate, completa independenta a statului cehoslovac (...). Ea declara ca este de acord cu frontierele acestui stat, asa cum vor fi ele determinate de catre principalele Puteri aliate si asociate, si celelalte state interesate.

Articolul 83

Germania renunta în favoarea statului cehoslovac la toate drepturile si titlurile sale asupra partii din teritoriul silezian (...).

Sectiunea a VIII-a – Polonia

Articolul 87

Germania recunoaste, dupa cum au facut-o de acum Puterile aliate si asociate, completa independenta a Poloniei si renunta în favoarea Poloniei la orice drepturi si titluri asupra teritoriilor delimitate de Marea Baltica, frontiera estica a Germaniei (...).

Partea a IV-a Drepturile si interesele germane în afara Germaniei

Sectiunea I – Coloniile germane

Articolul 119

Germania renunta în favoarea principalelor Puteri aliate si asociate la toate drepturile si titlurile sale asupra posesiunilor sale de peste mare.(...)

Partea a V-a Clauze militare, navale si aeriene

Articolul 160

Cu începere de la 31 martie 1920 cel mai târziu, armata germana nu va trebui sa cuprinda mai mult de sapte divizii de infanterie si trei divizii de cavalerie. Începând din acest moment, totalul efectivelor

19


armatei statelor care constituie Germania nu va trebui sa depaseasca o suta de mii de oameni, inclusiv ofiteri si necombatanti, si va fi destinata exclusiv la mentinerea ordinii pe teritoriu si la politia frontierelor. Efectivul total de ofiteri, inclusiv personalul Statelor majore, oricare ar fi alcatuirea acestora, nu va trebui sa depaseasca patru mii (...) Marele Stat major german si alte formatiuni similare vor fi dizolvate si nu vor putea fi reconstituite sub nici o forma (...).

Articolul 173

Orice fel de serviciu militar obligatoriu va fi desfiintat în Germania. Armata germana nu va putea fi construitasi recrutata decât prin angajari voluntare.(...)

Articolul 180

Toate fortificatiile, fortaretele si locurile întarite, situate pe teritoriul german, la vestul unei linii trasate de 50 km est de Rin, vor fi dezarmate si darmate (...)

Articolul 181

Dupa expirarea unui termen de doua luni, socotit de la punerea în vigoare a Tratatului, fortele flotei de razboi germane nu vor trebui sa depaseasca în nave înarmate:6 cuirasate, 6 crucisatoare usoare, 12 distrugatoare, 12 torpilatoare sau un numar egal de vase de înlocuire (...). Ele nu vor trebui sa includa nici un vas submarin.(...)

Articolul 191

Constructia si achizitia oricarui fel de vas submarin, chiar de comert, vor fi interzise în Germania. (...)

Articolul 198

Fortele militare ale Germaniei nu vor trebui sa cuprinda nici o aviatie militara sau marina.(...)

Sectiunea a VI-a – Comisiuni interaliate de control

Articolul 203

Toate clauzele militare, navale si aeronautice continute în prezentul Tratat si pentru executarea carora s-a fixat o limita de timp vor fi executate de Germania sub controlul unor Comisiuni interaliate, special numite în acest scop de catre principalele Puteri aliate si asociate (...)

Partea a VIII-a Reparatii Articolul 231

Guvernele aliate si asociate declara, iar Germania recunoaste, ca Germania si aliatii sai sunt raspunzatori – pentru ca le-au cauzat - de toate pierderile si de toate daunele suferite de guvernele aliate si asociate, precum si de nationalii lor, ca urmare a razboiului ce le-a fost impus prin agresiunea Germaniei si a aliatilor sai (...).

20


Articolul 233

Valoarea pagubelor sus – mentionate, pentru care Germania datoreaza reparatii, va fi fixata de o Comisie interaliata, care va lua denumirea de Comisiunea reparatiilor (...) Comisiunea va stabili un stat de plata, prevazând termenele si modalitatile de achitare de catre Germania a întregii sale datorii, în decursul unei perioade de 30 de ani, cu începere de la 1 mai 1921. (...)

Articolul 235

(...) în cursul anilor 1919 si 1920, precum si în primele patru luni ale anului 1921, Germania va plati echivalentul a 20 miliarde marci aur, în varsaminte si în conditiile pe care le va fixa Comisiunea reparatiilor (în aur, marfuri, vapoare, hârtii de valoare saul altfel) (...)

Articolul 249

Costul total al întretinerii tuturor armatelor aliate si asociate în teritoriile germane ocupate va fi în sarcina Germaniei cu începere de la semnarea armistitiului de la 11 noiembrie 1918 (...).

Partea a XII-a Porturi, cai fluviale si cai ferate

Articolul 331

Sunt declarate internationale: Elba (...), Oder (...), Niemen (...), Dunarea (...).

Partea a XIV-a Garantii de executare

Articolul 428

Drept garantie pentru executarea prezentului Tratat de catre Germania, teritoriile germane aflate la Vest de Rin, împreuna cu capetele de pod, vor fi ocupate de trupele Puterilor aliate si asociate timp de 15 ani, socotiti de la intrarea în vigoare a prezentului Tratat (...)

Articolul 430

În cazul în care, fie în timpul ocupatiei, fie dupa expirarea celor 15 ani sus aratati, Comisia reparatiilor ar recunoaste ca Germania refuza sa respecte în totul sau în parte obligatiunile ce rezulta pentru ea din prezentul Tratat cu privire la reparatii, întreaga sau o parte din zona specificata (...) va fi imediat ocupata din nou de catre fortele aliate si asociate. Articolul 431

Daca Germania îsi va îndeplini toate angajamentele pe care si le-a luat prin prezentul Tratat, înainte de expirarea perioadei de 15 ani, trupele de ocupatie vor fi retrase imediat (...).

Sectiunea a II-a – Europa Orientala

21


Articolul 433

Drept garantie pentru executarea dispozitiunilor prezentului tratat, prin care Germania recunoaste în mod definitiv abrogarea Tratatului de la Brest – Litovsk si a tuturor tratatelor, conventiilor si aranjamentelor pe care le-a încheiat cu guvernul maximalist din Rusia, precum si în vederea asigurarii restabilirii pacii si a unui guvern bun în provinciile baltice si în Lituania, - toate trupele germane, care se afla actualmente în mentionatele teritorii, se vor înapoia între hotarele Germaniei de îndata ce guvernele principalelor Puteri aliate si asociate vor socoti ca este momentul potrivit, fata de situatia interna din aceste teritorii.

SURSA: Al. Vianu, Zorin Zamfir, C-tin Buse, Relatii internationale în acte si documente, vol. I (1917-1939), Bucuresti, Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, pp. 27- 32.

Document 3: Tratatul de pace cu Austria (excerpt)

Saint – Germain en Laye, 10 septembrie 1919 (...) Articolul 59

Austria renunta, în ce-o priveste, în favoarea României la orice drepturi si titluri asupra partii din fostul ducat al Bucovinei aflata dincoace de frontierele României, asa cum vor fi fixate ulterior de catre principalele Puteri aliate si asociate.(...)

Articolul 87

Austria recunoaste si se angajeaza sa respecte, ca permanentasi inalienabila, independenta tuturor teritoriilor ce faceau parte din fostul imperiu al Rusiei la 1 august 1914 (...)

Articolul 88

Independenta Austriei este inalienabila numai cu consimtamântul Consiliului Societatii Natiunilor. În consecinta, Austria se angajeaza sa se abtina – în afara de cazul când ar avea consimtamântul zisului Consiliu (...) Austria declara de pe acum ca recunoaste si accepta frontierele Bulgariei, Greciei, Ungariei, Poloniei, României, ale Statului Sârbo- Croato- Sloven si ale Statului cehoslovac, asa cum aceste vor fi stabilite de catre principalele Puteri aliate si asociate.(...)

Articolul 120 Numarul total al fortelor militare în armata austriaca nu va trebui sa depaseasca 30.000 de oameni, inclusiv ofiteri si trupe auxiliare.(...) Armata austriaca va trebui sa fie folosita în mod exclusiv la mentinerea ordinii pe întinderea teritoriului Austriei si la politia frontierelor sale (...)

Articolul 177

Guvernele aliate si asociate declara, si Austria recunoaste, ca Austria si aliatii sai sunt raspunzatori – pentru a le fi cauzat – de pierderile si pagubele suferite de Guvernele aliate si asociate si nationalii lor, ca urmare a razboiului ce le-a fost impus prin agresiunea Austro – Ungariei si a aliatilor sai. (...)

22


SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buse, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol.I (1917-1939), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, pp.35-36.

Document 4: Tratatul de pace cu Bulgaria (excerpt)

Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919

(...) Articolul 27

Frontierele Bulgariei vor fi stabilite dupa cum urmeaza: cu România: de la Marea Neagra pâna la Dunare – frontiera asa cum era la 1 august 1914; de acolo pâna la confluenta Timocului cu Dunarea; partea principala de navigatie a Dunarii în amont (...).

Articolul 36

Bulgaria recunoaste, asa cum au facut-o deja Puterile aliate si asociate, Statul Sârbo-Croato- Sloven (...).

Articolul 48

(...) Puterile aliate si asociate se angajeaza ca libertatea accesului economic al Bulgariei la Marea Egee sa fie garantata. (...) [Ulterior Tracia a fost cedata Greciei, iar Bulgaria a pierdut iesirea la Marea Egee ]

Articolul 66

(...) Numarul total al fortelor militare în armata bulgara nu va trebui sa depaseasca 20.000 de oameni, inclusiv ofiteri si trupele auxiliare (...).

Articolul 122

Bulgaria recunoaste ca, alaturându-se razboiului de agresiune pe care Germania si Austro-Ungaria le-au pornit împotriva Puterilor aliate si asociate, le-a cauzat acestora din urma pierderi si sacrificii de tot felul (...). În consecinta, Bulgaria se angajeaza sa plateasca (...) suma de doua miliarde doua sute cincizeci milioane franci aur, reprezentând reparatiile(...). Plata acestei sume se va face prin varsaminte semestriale (...) fiecare cuprinzând (...)suma necesara amortizarii în 37 de ani (...) a sumei datorate de Bulgaria (...).

SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buse, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol.I (1917-1939), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, pp.37-38

Document 5: Tratatul de pace cu Ungaria (excerpt)

Trianon, 4 iunie 1920

23


(...) Articolul 45

Ungaria renunta, în ce-o priveste, în favoarea României, la orice drepturi si titluri asupra teritoriilor din fosta monarhie austro –ungara, situate dincolo de frontierele Ungariei (...).

Articolul 73

Ungaria declara de pe acum ca recunoaste si primeste fruntariile Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo – Croato – Sloven si ale Statului Cehoslovac, astfel cum aceste fruntarii vor fi fixate de catre Principalele puteri aliate si asociate.

Articolul 104

(...) Numarul total al fortelor militare în armata ungara nu va trebui sa depaseasca 30.000 de oameni, inclusiv ofiteri si trupele auxiliare (...).

Articolul 161

Ungaria recunoaste ca ea si aliatii sai sunt raspunzatori, pentru a le fi cauzat, de pierderile si pagubele suferite de Guvernele aliate si asociate si de catre conationalii lor, ca urmare a razboiului care le-a fost impus, prin agresiunea Austro – Ungaria si a aliatilor sai (...).

SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buse, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol.I (1917-1939), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, pp.39-40

Seminar nr. 3

Relatiile internationale în perioada interbelica. 1919-1939

I Conferinta de la Washington, 12 noiembrie 1921- 6 februarie 1922 - 24 august 1921- Statele Unite au semnat un tratat de pace separat cu Germania -scopul conferintei : -dezarmarea generala, si în special dezarmarea navala -solutionarea problemelor din zona Pacificului si Extremului Orient -s-au încheiat 3 tratate, dupa cum urmeaza: I. Tratatul celor Patru Puteri (Anglia, Franta, Japonia, SUA), 13 decembrie 1921, valabil pe o perioada de 6 ani -partile semnatare conveneau sa-si respecte reciproc posesiunile din Pacific si sa supuna consultarilor orice dispute sau amenintari din exterior * De ilustrat principalele prevederi, precum si semnificatia tratatului pentru evolutia ulterioara a evenimentelor II. Tratatul naval al celor cinci puteri sau tratatul asupra limitarii armamentului naval (Anglia, Franta, Japonia, SUA, Italia), 6 februarie 1922, valabil pe o perioada de 15 ani - stabilea un sistem de limitare a tonajelor flotelor

24


-partile semnatare se angajau sa mentina status-quo-ul în zona Pacificului * De ilustrat principalele prevederi, precum si semnificatia tratatului pentru evolutia ulterioara a evenimentelor

III. Tratatul celor noua (Anglia, Franta, Japonia, SUA, Italia, China, Belgia, Olanda, Portugalia) -garanta independenta Chinei -Japonia retroceda Chinei Shandong si Kiaochou -angajamentul formal al partilor de a sprijini politica portilor deschise II Relatiile sovieto-germane Acord comercial, 6 mai 1921 - prin acest acord Republica de la Weimar recunostea pe cea a Sovietelor si initia legaturi comerciale cu aceasta Tratatul de la Rapallo, 16 aprilie 1922 - semnarea acestui tratat a marcat sfârsitul izolarii Uniunii Sovietice si a Germaniei pe plan economic si politico-diplomatic -tratatul prevedea restabilirea relatiilor diplomatice si renuntarea reciproca la despagubirile de razboi ° de ilustrat contextul în care s-a semnat tratatul, principale prevederi, precum si semnificatia sa Tratatul de la Berlin, 1926 - pact de prietenie germano - rus - urmeaza linia începuta la Rapallo -se ajunge la o întelegere în probleme de politicasi economie, partenerii îsi promit neutralitatea în cazul atacului din partea unei terte puteri Pactul Ribbentrop – Molotov, 23 august 1939 -a fost un tratat de neagresiune germano – sovietic -cele doua parti se angajau sa se abtina de la violenta si de la orice atac îndreptat împotriva celeilalte -continea un protocol aditional secret prin care erau stabilite sferele de influenta * De ilustrat contextul în care s-a semnat tratatul, principalele prevederi, precum si semnificatia sa pentru evolutia ulterioara a evenimentelor Pactul germano – sovietic de prietenie si frontiera, 28 septembrie 1939 -URSS si Germania îti împarteau Polonia si stabileau disparitia ei de pe harta politica a Europei *De ilustrat contextul în care s-a semnat tratatul, principalele prevederi, precum si semnificatia sa pentru evolutia ulterioara a evenimentelor III Problema dezarmarii Geneva, 1924-1925 -Protocolul de la Geneva sau Protocolul pentru reglementarea pasnica a diferendelor dintre state viza: - realizarea securitatii colective prin dezarmare - introducea un element nou: arbitrajul obligatoriu - stabilea o legatura între cei trei termeni: arbitraj, securitate, dezarmare ° De ilustrat contextul în care s-a a fost elaborat documentul, principalele prevederi, cauzele esecului acestei initiative Pactul Briand Kellogg (sau pactul de renuntare la razboi), Paris, 27 august 1928 - pactul obliga partile semnatare sa renunte la razboi ca instrument al politicii nationale si ca mijloc de reglementare a litigiilor internationale, angajându-se sa rezolve diferendele dintre ele numai prin mijloace pasnice

25


* De ilustrat partile semnatare, contextul în care a fost elaborat documentul, principalele prevederi, eventualele lipsuri ale noului act Protocolul Litvinov sau acordul de la Moscova, 9 februarie 1929 - o aplicare, pe plan regional a Pactului Briand Kellogg -a fost o propunere sovietica: ministrul de externe sovietic, Maxim Litvinov, a propus un document pe aceeasi idee a renuntarii la razboi ca mijloc de reglementare a conflictelor, urmatoarelor state: România, Polonia, Estonia si Letonia IV Problema reparatiilor - a revenit unei Comisii a reparatiilor, care trebuia sa urmareasca modul în care Germania îsi onoreaza obligatiile asumate - Germania intra în incapacitate de plata a datoriilor sale . problema datoriilor germane a fost discutata la Conferinta de la Spaa din iulie 1920 Conferinta de la Spaa - a stabilit cotele ce trebuiau sa revina fiecarui învingator - distribuia cotele care cadeau în sarcina Austriei, Ungariei, Bulgariei si Turciei *De ilustrat principalele hotarâri ale conferintei - Comisia de reparatii (Londra, aprilie – mai 1921) a fixat cuantumul reparatiilor datorate de Germania la suma de 132 miliarde marci aur . sub amenintarea ocuparii Ruhrului de catre trupele aliate, guvernul german este nevoit sa accepte aceasta decizie, fara a putea achita transeele respective . 11 ianuarie 1923 trupele franceze si belgiene ocupa bazinul carbonifer al Ruhrului - rezolvarea crizei Ruhrului s-a realizat prin planul Dawes, 1924

Planul Dawes -se preconiza: 1) o reesalonare a datoriilor Germaniei pe 5 ani 2) depunerile germane erau garantate printr-o ipoteca asupra cailor ferate si industriei * De ilustrat principalele prevederi ale planului -între 1 iulie – 17 august 1925 trupele belgine si cele franceze au evacuat zona Ruhrului - planul Dawes este înlocuit cu planul Young, 1930

Planul Young - se prevedea reducerea datoriilor Germaniei la 38 miliarde marci aur, platibile în 59 de ani * De ilustrat principalele prevederi ale planului -moratoriu Hoover, 1931– prevedea suspendarea pe o durata de un an a platii tuturor reparatiilor de razboi -Conferinta de la Laussane, 16 iunie – 19 iulie 1932, care a marcat sfârsitul problemei reparatiilor pentru ca Germaniei i s-a impus sa plateasca doar 3 miliarde marci aur si numai în masura în care situatia ei economica îi permitea acest lucru

V Acordurile de la Locarno (5 -16 octombrie 1925) - s-au semnat mai multe documente, dupa cum urmeaza: °„Pactul renan de garantie” care asigura inviolabilitatea granitelor franco – germano – belgiene, garantata de Marea Britanie si Italia

26


° conventii de arbitraj între Germania, pe de o parte, si Franta, Belgia, Polonia, Cehoslovacia, pe de alta parte ° tratate de alianta franco – polonez, respectiv franco - cehoslovac * De ilustrat contextul evenimentului, principalele prevederi, precum si semnificatia acestor documente pentru evolutia ulterioara a evenimentelor

VI Marea criza economica -s-a declansat în SUA în octombrie 1929 -debuteaza printr-un crah bursier si se transforma într-o criza economica a) cauzele crizei economice - agricultura sufera din cauza scaderii preturilor la produsele agricole determinata de o supraproductie, în timp ce preturile pentru masinile agricole continua sa creasca » pentru ca veniturile lor scad, agricultorii contracteaza împrumuturi -contractarea unor credite de catre personale fizice pentru satisfacerea nevoilor personale - saturarea pietei de produse industriale (automobile, produse electronice) ceea ce da nastere unui dezechilibru între productie si consum -tarile care importau marfuri din SUA achitau deseori contravaloarea acestora cu bani împrumutati de la bancile americane -cresterea speculatilor bursiere care în 1929 ating o cifra record -cresterea artificiala a cursului unor actiuni b) declansarea crizei economice - marea criza economica a debutat pe fondul unei scaderi a preturilor la minereurile de fier, la otel, dar si a unei reduceri a beneficilor industriale nete în sectorul constructiilor de masini - speculantii bursieri au încercat sa-si vânda titlurile imediat si la un curs cât se poate de mare - pe 24 octombrie 1929 are loc o acumulare a ordinelor de vânzare, care determina prabusirea cursurilor c) efectele crizei economice -primele semne ale crizei se resimt în SUA: . prabusirea sistemului de credit . supraproductia devine considerabila în conditiile scaderii drastice a cererii interne si a restrângerii posibilitatilor de împrumuturi . supraproductia determina falimentul a numeroase întreprinderi, o crestere a ratei somajului si o noua scadere a consumului -mondializarea crizei economice este determinata de: .retragerea capitalurilor europene de catre bancile americane care a determinat falimentul bancilor austriece si germane .reducerea exportului european catre SUA datorita diminuarii cererii de produse si întarirea masurilor protectioniste americane -efectele crizei în domeniul economic: .scaderea preturilor .scaderea productiei .prabusirea comertului international evidentiata de scaderea valorii schimburilor internationale, care da nastere la importante deficite bugetare .renuntarea la etalonul aur de catre toate statele afectate de criza - efectele crizei în domeniul social: .cresterea somajului

27


.pauperizarea agricultorilor carora bancile le confisca terenurile cu care au girat împrumuturile

. scadere demografica

. manifestari de violenta (greve, marsuri ale foamei) - efectele crizei în domeniul politic: . liberalismul economic si regimul democratic devin tinta unei profunde neîncrederi . instaurarea unor regimuri autoritare / totalitare ca o alternativa credibila la sistemul democratic care esuase . ascensiunea miscarilor de extrema dreapta (a se vedea de exemplu, cazul Germaniei) . ascensiunea stângii politice pe plan european d) lupta împotriva crizei * politica de tip liberal -urmareste o redresare pe termen scurt si mediu -considera ca lucrurile ar trebui sa mearga de la sine: scaderea preturilor materiilor prime si utilajelor, a salariilor (rezultat al cresterii somajului) si a dobânzilor (bancile nu mai au cui sa împrumute iar dobânzile scad automat), concentrarea întreprinderilor - rolul statutului este redus la restabilirea echilibrului bugetar (diminuând cheltuielile publice) si la impunerea scaderilor salariale necesare reducerii costurilor de productie ale întreprinderilor -nu se bucura de succes pentru ca pietele externe sunt blocate si nu face altceva decât sa diminueze si mai mult puterea de cumparare pe plan intern * politica de tip keynesian -J.M. Keynes în lucrarea sa „Teoria generala a folosirii fortei de munca, a dobânzii si a banilor” a teoretizat necesitatea interventiei statului în rezolvarea crizei economice - în opinia acestui economist, rezolvarea crizei depinde de relansarea consumului: statul trebuie sa adopte o politica de lucrari ample (capabila sa ofere locuri de munca), sa dea ajutor de somaj, sa fixeze un salariu minim pentru a relansa puterea de cumparare; acceptarea deficitului bugetar; devalorizarea monedei pentru a facilita exportul -aplicata în SUA – politica „New Deal” * politica de tip fascist -statul intervine pentru a: . lansa o politica prin care se încurajeaza lucrarile de amploare . dezvolta industria de armament . determina scaderi substantiale ale salariilor muncitorilor care sa permita întreprinderilor sa-si sporeasca veniturile - necesarul de materii prime, gasirea unor piete de desfacere pentru produsele lor, gasirea unor solutii pentru rezolvarea problemelor bugetare au determinat angajarea statelor în urmarirea unei politici expansioniste

VII Conferinta dezarmarii de la Geneva, 1932-1934 - s-a deschis la 2 februarie 1932, cu participarea a 62 de state - în ciuda scopului proclamat al conferintei, marile puteri doreau sa-si justifice politica în domeniul militar si al înarmarilor - au fost prezentate mai multe planuri pentru realizarea dezarmarii: a) Planul Tardieu care viza crearea unei forte multinationale aflate sub egida Societatii Natiunilor, precum si acordarea unor garantii de securitate b) Planul Hoover – propunere de reducere a armamentului: efectivele terestre urmau a fi reduse cu o treime (tancurile si artileria grea urmau a fi eliminate total); pe mare, reducerea cu o treime a tonajului

28


si numarului de cuirasate , crucisatoare si contratorpiloare; fortele aeriene – eliminarea avioanelor de bombardament - 16 septembrie 1932, Germania, pretinzând ca egalitatea drepturilor în domeniul dezarmarii nu era acordata, paraseste conferinta -la 11 decembrie 1932, o conferinta a celor cinci (Franta, Anglia, Germania, Italia, SUA) recunoaste Germaniei „egalitatea în drepturi într-un sistem care sa asigure securitatea tuturor natiunilor” -la noua sesiune a conferintei au fost prezentate din nou doua planuri: 1) planul francez Herriot – Bancour care prevedea reducerea tuturor armatelor europene la un tip uniform de politie 2) planul englez MacDonald care fixa la 200.000 de oameni efectivele armate ale principalelor tari de pe continent - planul britanic este acceptat, în principiu de Hitler, în discursul sau din 17 mai 1933 -la reluarea conferintei, Franta si Anglia au sustinut ideea ca dezarmarea trebuia precedata de un control al armamentelor - teza germana era, dimpotriva, ca trebuia sa se înceapa cu dezarmarea, apoi sa se treaca la controlul armelor -pozitia ireconciliabila a celor doua parti a determinat retragerea Germaniei de la conferinta, iar la 19 octombrie 1933 din Societatea Natiunilor -esecul conferintei

VIII Proiectul Pactul oriental (aprilie 1934)

-dupa retragerea Germaniei din Societatea Natiunilor, Franta a încercat sa organizeze un sistem de securitate colectiva prin Pactul Oriental, initiativa apartinând ministrului de externe francez, Louis Barthou - în aprilie 1934, acesta a propus URSS proiectul unui Pact care sa grupeze URSS, Finlanda, Estonia, Polonia si Cehoslovacia *De ilustrat contextul propunerii franceze, principalele prevederi ale proiectului si cauzele esecului sau IX Acordurile de la Stresa, aprilie – mai 1935 - acordurile de la Stresa au fost o reactie fata de reintroducerea, în martie 1935, a serviciul militar obligatoriu în Germania - s-au semnat trei acorduri internationale: 1) 11aprilie 1935- acord franco – anglo –italian care viza constituirea unui front antigerman de catre aceste trei 2) 2 mai 1935 – tratatul franco – sovietic 3) 16 mai 1935 - tratatul sovietico – cehoslovac -prabusirea sistemului creat la Stresa a fost generata de doua evenimente: a) tratatul anglo –american prin care se permitea flotei germane sa-si ridice tonajul flotei b) agresiunea Italiei în Etiopia *De ilustrat contextul semnarii acestor acorduri si principalele prevederi ale acestora X Agresiunea Germaniei asupra Austriei (sau Anschluss-ul) -agresiunea finala a Germaniei asupra Austrie a fost precedata de câteva tentative nereusite: a) 14 martie 1931, ministrul de externe german, Curtius si cel austriac, Schober, au semnat un proiect privind „asimilarea conditiilor vamale si politic – comerciale între Germania si Austria”

29


b) asasinarea cancelarului austriac Dollfuss de catre un comando de nazisti austrieci, iunie 1934 . în 1936, ambasadorul german în Austria, von Papen, va încheia cu cancelarul austriac Schusnigg, „a gentlemen`s agreement ” c) memorandumul Hossbach din 5 noiembrie 1937: stenograma unei sedintei lui Hitler cu o serie de consilieri, în timpul careia liderul german ar fi vorbit despre planurile de cucerire a lumii, propunând mai întâi cucerirea Cehoslovacia si doar apoi a Austriei -pregatirile Germaniei pentru Anschluss - tatonarea pozitiei aliatului italian: la 6 noiembrie 1937, întâlnire dintre Mussolini si Ribbentrop - noiembrie 1937: întâlnirea dintre lordul Halifax si Hitler la Berchtesgaden -ianuarie 1938, în timpul unei perchezitii la sediile naziste au fost descoperite planuri de rebeliune militara ale nazistilor austrieci - 13 februarie 1938 cancelarul austriac, Schuschnigg, se întâlneste cu Hitler la Berchtesgaden; ultimatumul lui Hitler - martie 1938 cancelarul austriac, Schuschnigg anunta organizarea unui plebiscit pentru independenta Austriei . precipitarea evenimentelor si ocuparea Austriei de catre trupele germane -12 martie 1938 Hitler declara, la Linz, în mod oficial, alipirea Austriei la Germania, confirmatasi printr-un plebiscit * De ilustrat pe larg continutul fiecarei etape a agresiunii Germaniei asupra Austriei, precum si reactia marilor puteri. XI Agresiunea Germaniei asupra Cehoslovaciei - memorandumul Hossbach din 5 noiembrie 1937: în timpul unei sedinte Hitler cu o serie de consilieri, acesta ar fi vorbit despre planurile de cucerire a lumii, propunând mai întâi cucerirea Cehoslovacia si doar apoi a Austriei -lipsa unei coeziuni interne a statului generata de nemultumirile minoritatilor nationale -pozitia geografica nefavorabila a tarii în contextul unui conflict - existenta unei miscari a germanilor din regiunea sudeta -24 aprilie 1938, Programul de la Karlsbad . lipsa de reactie a Frantei si, implicit a URSS - Marea Britanie trimite ca mediator pe lordul Runciman - 1 septembrie 1938 Hitler îl primeste pe Konrad Helein, liderul germanilor sudeti si îi vorbeste acestuia despre „armonia perfecta între opiniile lor” - 4 septembrie 1938 are loc o întâlnire între Benes si liderii germanilor sudeti - 12 septembrie 1938, discursul lui Hitler de la Nürnberg . 13 septembrie, liderii germani sudeti au întrerupt convorbirile cu autoritatile cehoslovace si au încercat o revolta, care a fost rapid reprimata de guvernul cehoslovac - 15 septembrie 1938 Chamberlain si Sir Horace Wilson s-au întâlnit cu Hitler la Berchtesgaden - pe 20 septembrie 1938, guvernul cehoslovac a respins memoriu franco – britanic privind împartirea tarii - pe 21 septembrie 1938, guvernul cehoslovac accepta conditiile impuse, ca urmarea a unui ultimatum franco – britanic - 22 septembrie 1938, Chamberlain s-a întâlnit din nou cu Hitler, la Godesberg, liderul german declarând ca nu este de acord cu conditiile primite, germanii sudeti fiind maltratati, regiunea trebuia anexata Germaniei - 29 septembrie 1939 Conferinta de la München si împartirea statului cehoslovac. apogeul conciliatorismului - 30 septembrie 1938 Chamberlain si Hitler au semnat o declaratie de neagresiune considerata de toata lumea ca menit sa aduca pacea în Europa

30


- la 2 octombrie 1938 Polonia colonelului Beck a ocupat regiunea Teschen -la 2 noiembrie 1938, în urma primul dictat de la Viena, Ungaria primeste sudul Slovaciei - martie 1939, presedintele cehoslovac Hacha (succesorul lui Benes) se întâlneste cu Hitler si sub presiune, accepta protectoratul german asupra Boemiei si Moraviei - 15 martie 1939, Slovacia îsi declara independenta, iar la 16 martie 1939 accepta protectoratul german * De ilustrat pe larg continutul fiecarei etape a agresiunii Germaniei asupra Cehoslovaciei, precum si reactia marilor puteri.

XII Agresiunea Japoniei în Extremul Orient - în contextul unei crize economice resimtite de Japonia, militarii niponi propun ca solutie la aceasta situatie o politica de cuceriri . profitând de un incident minor la caile ferate japoneze (18 septembrie 1931), trupele japoneze au ocupat principalele orase din Manciuria, o bogata regiune minierasi agricola din nordul Chinei -guvernul chinez refuza sa negocieze, face apel la Societatea Natiunilor, ordona boicot împotriva marfurilor japoneze, dar nu declara razboi Japoniei, din cauza pregatirilor militare insuficiente - septembrie – decembrie 1931, Consiliul Societatii Natiunilor a examinat plângerea chineza . decembrie 1931 s-a creat comisia Laytton, - între timp continua agresiunea japoneza în China, ocupând noi provincii si afectând, în acest mod, interesele americane si engleze . doctrina Stimson, prin care facea cunoscuta decizia SUA de a nu recunoaste nici un fel de anexari teritoriale sau tratate /acorduri care ar consimti aceste contropiri; de asemenea, în nota se protesta împotriva oricaror masuri care ar leza interesele americane în China sau ar veni în contradictie cu principiul portilor deschise - la 18 februarie 1832, japonezii au proclamat independenta Manciuriei, sub numele de Manciuko - la 9 martie 1932, în fruntea statutului marioneta creat de japonezi era impus ca regent, apoi încoronat ca împarat la 1 mai 1932, Pu I (cel care fusese fortat sa abdice de pe tronul Chinei în 1912) - septembrie 1932, Comisia Laytton si–a prezentat raportul, discutat în Adunarea Generala a Societatii Natiunilor . dupa dezbateri prelungite, la 24 februarie 1933 s-a adoptat o rezolutie în spiritul recomandarilor Comisiei Laytton: -nu se aplicau nici un fel de sanctiuni Japoniei agresive -se recunosteau asa – zisele drepturi si interese speciale ale acesteia în nord – estul Chinei -se constata încalcarea de catre Japonia a Tratatului celor noua puteri -nu se recunostea existenta statului Manciuko - la 27 martie 1933, Japonia paraseste Societatea Natiunilor, nemultumita de continutul rezolutiei Adunarii Generale -Japonia invadeaza Jehol, o regiune din China cuprinsa între Manciuria si Marele Zid Chinezesc - la 7 iulie 1936, trupele japoneze lanseaza o noua ofensiva în China: dupa cucerirea Pekinului (26-27 iulie), ele invadeaza China de nord – est -la sfârsitul anului 1937, trupele japonez controleaza porturile importante, prin care Shanghai -singura regiune care le scapa japonezilor este cea din centrul tarii, controlata de armate a lui Jiang Jieshi (Chiang Kai – shek), are a facut din orasul Chongqing (Tchoung King) capitala sa provizorie -japonezii decid sa puna capat rezistentei chineze, taind drumurile prin care aceasta primea arme din URSS (pâna în 1938), apoi din SUA *De ilustrat pe larg continutul fiecarei etape a agresiunii Japoniei asupra Chinei XIII Agresiunea Italiei în Albania - Ahmed Zogu, protejat iugoslav, s-a alaturat italienilor, dupa ce l-a izgonit pe predecesorul sau

31


-ales presedinte pe 7 ani, acesta l-a informat pe Mussolini, în ianuarie 1925, ca intentiona sa realizeze un guvern solid în Albania pentru a contribui la pacea din Balcani, iar liderul fascist italian l-a recunoscut imediat - 27 noiembrie 1926 s-a semnat primul tratat italo-albanez, în fapt „un pact de prietenie si securitate” - Mussolini a perceput Acordul de la Paris dintre Iugoslavia si Franta (11 noiembrie 1927) ca fiind unul îndreptat împotriva Italiei .22 noiembrie 1927, Mussolini a ripostat, semnând cu Albania un al doilea tratat la Tirana - în septembrie 1928, Ahmed Zogu a fost încoronat regele al albanezilor, cu aprobarea Italiei - la 7 aprilie 1939, urmând exemplul lui Hitler, Mussolini a ordonat trupelor sale sa invadeze Albania -regele Zogu a parasit tara - la 8 aprilie 1939, Albania a devenit protectorat italian si, la cererea albanezilor italofili, cele doua Coroane au fost unite * De ilustrat pe larg continutul fiecarei etape a agresiunii Italiei asupra Albaniei

XIV Agresiunea Italiei în Etiopia - Etiopia era un stat independent african, membru al Societatii Natiunilor din 1923, admiterea sa fiind sustinuta de Franta si Italia un acord privind zonele de influenta în Etiopia, plecând mai degraba de la o serie de considerente de ordin economic -Franta a protestat împotriva acestui acord în numele unui tratat din 1906, care prevedea mentinerea drepturilor suverane ale împaratului Etiopiei - în iunie 1926, Etiopia a protestat, la rândul ei, pe lânga Societatea Natiunilor, declarând ca acordul este o amenintare pentru suveranitatea etiopiana -Italia reuseste sa linisteasca guvernul etiopian si sa semneze împreuna pe 2 august 1928 un tratat de prietenie, de conciliere si arbitraj - ideea lui Mussolini de a cuceri Etiopia dateaza cel putin din toamna anului 1933 - incidentul de care s-a servit Mussolini s-a desfasurat la Ual-Ual, la 5 decembrie 1934, la frontiera dintre Eritreea si Etiopia -guvernul etiopian a propus ca incidentul sa fie supus arbitrajului, conform tratatului din 1928, însa Italia a refuzat (15 decembrie 1934) - imediat guvernul etiopian a facut la Societatea Natiunilor; în aceste conditii, guvernul italian a revenit asupra deciziei sale si a acceptat arbitrajul, da acesta a esuat -pentru ca pregatirile militare ale Italiei în Eritreea au capatat dimensiuni considerabile, la 17 martie 1935, Etiopia a facut din nou apel la Societatea Natiunilor -pozitia dificila a guvernelor englez si francez generata de reînarmarea Germaniei si de interesele lor specifice legate de aceasta zona -negocierile stagnau - încercarile de compromis ale lui Eden, ale conferintei tripartite franco – anglo- italiana, ale Consiliul Societatii Natiunilor respinse de Mussolini

- cu toate manevrele de intimidare ale Marii Britanii în Mediterana si constient de vointa pacifista a guvernului englez, la 3 octombrie 1935, Mussolini a început operatiunile militare în Etiopia -Franta si Anglia au încercat o solutie proprie pentru a pune capat crizei etiopiene: planul Laval – Hoare (decembrie 1935) -Mussolini accepta în principiu planul, dar acesta esueaza din cauza protestelor opiniei publice engleze informata asupra prevederilor panului

32


-la initiativa statelor democratice, Societatea Natiunilor hotaraste sa impuna sanctiuni economice Italiei (ridicate în 1936), în vreme ce Germania îi furnizeaza Italiei carbunele de care are nevoie, iar SUA petrolul necesar marinei si aviatiei - la 28 decembrie 1935 Mussolini a denuntat acordurile de la Stresa si Roma - la 5 mai 1936, Negusul Etiopiei a cerut pacea dupa victoria italiana de la lacul Achianga - la 7 martie 1936, Mussolini s-a aratat dispus sa negocieze, dar denuntarea tratatului de la Locarno de catre Germania în aceeasi zi, a distras atentia internationala de la afacerea etiopianasi i-a permis Ducelui sa obtina victoria - la 9 mai 1936, un decret al lui Mussolini proclama anexarea Etiopiei de catre Italia, iar regele Italiei devenea „împaratul Etiopiei” -la 4 iulie 1936, Adunarea Natiunilor Unite a votat o rezolutie prin care erau ridicate sanctiunile economice si financiare luate împotriva Italiei *De ilustrat pe larg continutul fiecarei etape a agresiunii Italiei asupra Etiopiei XV Razboiul civil din Spania -în 1931 Spania devine republica -alegerile din februarie 1936 sunt câstigate de Frontul Popular constituit din fortele de stânga spaniole . imediat se declanseaza un val de greve revolutionare, taranii ocupa pamânturile, violentele se generalizeaza - la 13 iulie 1936 liderul monarhist Calvo Sotelo este asasinat, ceea ce a dat semnalul loviturii militare de stat, Franco devenind seful miscarii nationaliste -va începe un razboi civil ce va dura 3 ani, în care s-au confruntat doua tabere: a) nationalistii sprijiniti de armata permanenta, de Falanga, de majoritatea clerului catolic si de clasa conducatoare b) republicanii sustinuti de muncitori, de mica burghezie radicala, de o parte a taranimii -în aprilie 1938, Franco reuseste sa izoleze Madridul de Barcelona, pe 28 martie 1939 va ocupa Madridul, unde în octombrie îsi va instala propriul guvern -razboiul din Spania s-a transformat într-un conflict international, o adevarata „repetitie generala” a razboiului mondial * De ilustrat aceasta ultima idee, în fapt, pozitia marilor puteri fata de conflictul din Spania, precum si posibilele consecinte pe plan international ale acestui conflict

XVI Aliante - formarea Micii Întelegeri (Cehoslovacia, Iugoslavia, România), 1921 – de ilustrat scopurile constituirii acestei aliante - 9 februarie 1934, la Atena, a fost semnat Pactul Întelegerii Balcanice (Turcia, Iugoslavia, România, Grecia) - de ilustrat scopurile constituirii acestei aliante -Axa Berlin – Roma – Tokio: octombrie 1936 – protocol semnat între Germania si Italia 25 noiembrie 1936 – Germania si Japonia semnau Pactul Anticomintern 6 noiembrie 1937 – Italia adera la Pactul Anticomintern 24 februarie 1939 – Ungaria si statul Manciuko se alatura Pactului Anticomintern 27 februarie 1939 – Spania se alatura Pactului Anticomintern * De ilustrat principalele prevederi, precum si semnificatia acestor documente pentru evolutia ulterioara a evenimentelor

Dictionar: conciliatorism: atitudine care duce spre împacare, spre realizarea unui acord sau a unui compromis

33


crah: fenomen economic manifestat prin lipsa acuta a creditului pe piata, prin scaderea brusca a cursului actiunilor la bursasi prin devalorizarea monedei credit: capital provenit prin împrumut, pe baza încrederii si solvabilitatii deficit bugetar: suma cu care cheltuielile depasesc veniturile moratoriu: amânarea platii datoriilor unu debitor; amânarea legala a executarii obligatiilor financiare internationale, determinate de o situatie exceptionala (criza economica, razboi etc.) pact de neagresiune: tratat prin care doua sau mai multe state se obliga sa nu întreprinda actiuni dusmanoase unul fata de celalalt securitate colectiva: componenta a relatiilor internationale, concretizata prin masuri comune, luate de catre toate statele si care vizeaza mentinerea pacii si respectarea angajamentelor reparatii de razboi: despagubiri platite pentru compensarea pagubelor economice datorate unui razboi revizionism: curent politic care si propune modificarea (revizuirea) unor tratate internationale

XVII Suport documentar

Document 1: Moratoriu Hoover – Declaratia presedintelui Herbert Hoover , 20 iunie 1931 (excerpt) Guvernul american propune amânarea pe o durata de un an a tuturor platilor datoriilor interguvernamentale, a datoriilor reparatiilor si a celor contractate în virtutea împrumuturilor pentru ajutor de dupa razboi (...)Eu nu aprob deloc, chiar în sensul cel mai larg, anularea datoriilor care ni se cuvin. Încrederea internationala nu ar spori prin aceasta. Nici una din natiunile care ne sunt debitoare nu a sugerat-o vreodata, dar acum baza reglementarii acestor datorii consta în capacitatea de plata a debitorilor în conditii normale, noi actionam în deplina concordanta cu politica si principiile noastre, luând în consideratie situatia anormala existenta actualmente în lume. Esenta prezentei propuneri este de a da ragaz guvernelor debitoare, sa-si refaca prosperitatea nationala. (...) SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buse, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol.I (1917-1939), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, Vol.I, p.74

Document 2: Tratatul de la Rapallo între Republica Sovietica Federativa Rusasi Germania , 16 aprilie 1922 (excerpt)

Articolul 1

Cele doua guverne sunt de acord ca divergentele dintre Germania si Republica Sovietica Rusa, în probleme ce au aparut în timpul când aceste state au fost în stare de razboi, sa se reglementeze pe urmatoarele baze: a) Statul german si RSFSR renunta, în mod reciproc, la despagubirea pentru cheltuielile de razboi,precum si la dezdaunarea pagubelor de razboi, adica a acelor pagube care le-a fost cauzate, lor si cetatenilor respectivi, în regiunile operatiunilor de razboi si ca urmare a masurilor de razboi, inclusiv rechizitiile facute pe teritoriul Partii potrivnice. Ambele parti renunta, de asemenea, la dezdaunarea pagubelor cauzate cetatenilor unei din Parti, nu de razboi, ci prin asa-numitele legi exceptionale de razboi si prin masurile fortate luate de organele de stat ale celeilalte Parti. b) Germania si Rusia renunta, în mod reciproc, la despagubiri pentru cheltuielile ce le-au avut cu prizonierii de razboi. Guvernul german renunta, de asemenea, la despagubiri, pentru cheltuielile facute

34


cu internarea în Germania a unei parti din Armata Rosie. Guvernul rus renunta, la rândul sau, la restituirea sumelor câstigate de Germania din vânzarea bunurilor militare introduse de Germania de catre unitatile internate.

Articolul 2

Germania renunta la pretentiile izvorând din faptul aplicarii, pâna în prezent, a legilor si masurilor RSFSR unor cetateni germani si drepturilor lor private, precum si drepturile Germaniei si ale statelor germane fata de Rusia; de asemenea renunta la pretentiunile ce izvorasc, în general, din masurile luate de RSFSR sau de organele ei fata de cetatenii germani sau fata de drepturile lor private, - sub conditia ca guvernul RSFSR nu va satisface pretentiuni analoge ale altor state.

Articolul 3

Relatiile diplomatice si consulare între Germania si R.S.F.S.R. se reiau fara întârziere.

Articolul 4

Ambele guverne sunt de acord mai departe sa aplice clauza natiunii celei mai favorizate, cu privire la situatia juridica generala a cetatenilor uneia din Parti pe teritoriul celeilalte si în reglementarea generala a relatiilor economice si comerciale reciproce.

Articolul 5

Cele doua guverne vor lua în considerare cu bunavointa, în mod reciproc, nevoile economice ale ambelor parti. Guvernul german se declara gata sa sprijine, pe cât posibil, conventiile proiectate de unele firme particulare, - care i-au fost aduse la cunostinta în ultima vreme, si sa înlesneasca executarea lor (...). SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buse, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol.I (1917-1939), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, Vol.I, pp. 98-99.

Document 3: Pactul Ribbentrop – Molotov ( Pactul de neagresiune germano - sovietic) , 23 august 1939

Articolul 1

Ambele parti contractante se obliga a se abtine de la orice violenta, de la orice actiune agresivasi orice atac una împotriva celeilalte, atât izolat, cât si în comun cu alte puteri.

Articolul 2

În cazul când una din Partile contractante devine obiect al actiunilor militare din partea unei terte puteri, cealalta parte contractanta nu va sustine sub nici o forma aceasta putere.

Articolul 3

35


Guvernele ambelor Parti contractante ramân satina contact între ele pe viitor pentru consultatii, ca sa se informeze reciproc asupra chestiunilor ce privesc interesele lor comune.

Articolul 4

Nici una din Partile contractante nu va participa la orice grupare de puteri îndreptata, direct sau indirect, împotriva altei parti.

Articolul 5

În caz de izbucnire a litigiilor sau conflictelor între partile contractante într-un fel sau altul de chestiuni, ambele parti vor rezolva aceste litigii si conflicte exclusiv pe cale pasnica, facând schimb prietenesc de opinii sau, în cazuri necesare, pe calea crearii unei comisii pentru aplanarea conflictului.

Articolul 6

Tratatul de fata este încheiat pe un termen de zece ani. Daca una din partile contractante nu-l va denunta cu un an înainte de expirarea termenului, durata pactului sa fie considerata în mod automat pe urmatorii cinci ani.

Articolul 7

Tratatul de fata urmeaza sa fie ratificat într-un termen cât mai scurt posibil. Schimbul de instrumente de ratificare trebuie sa aiba loc la Berlin. Tratatul întra în vigoare imediat dupa semnarea lui.

Protocolul aditional secret

Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidentiale, problema delimitarii sferelor lor respective de interes în Europa Rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat: 1. În cazul unor transformari teritoriale si politice ale teritoriilor apartinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordica a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes atât ale Germaniei, cât si ale URSS. În legatura cu aceasta, interesul Lituaniei fata de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele parti. 2. În cazul unor transformari teritoriale si politice ale teritoriilor apartinând statului polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât si ale URSS, vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula si San. Problema daca în interesele ambelor parti ar fi de dorit mentinerea unui stat polonez si independent si a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi solutionata definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva aceasta problema pe calea unor întelegeri prietenesti. 3. În privinta Europei de Sud – Est, partea sovietica subliniaza interesul pe care-l manifesta pentru Basarabia. Partea germana îsi declara totalul dezinteres fata de aceste teritorii. 4. Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret. SURSA: Gheorghe Onisoru, Istoria contemporana universala 1917 – 1945, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti 2005, pp.43-45.

36


Document 4: Pactul germano – sovietic de prietenie si frontiera , Moscova, 28 septembrie 1939 (excerpt)

Articolul 1

Guvernul URSS si guvernul german stabilesc ca frontierele între cele doua state interesate, pe teritoriul fostului stat polonez, linia trasata pe harta alaturata, ce va fi descrisa mai amanuntit în protocolul suplimentar (...).

Articolul 3

Reconstruirea de stat necesara pe teritoriul de vest de la linia aratata la articolul 1 o va face guvernul german, pe teritoriul de la rasarit de aceasta linie -guvernul URSS. SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1976, p.19.

Document 5: Pactul Briand – Kellogg sau Pactul de la Paris , 27 august 1928 (excerpt)

Articolul 1

Înaltele parti contractante declara solemn în numele popoarelor lor respective ca condamna recursul la razboi pentru regularea diferendelor internationale si renunta la el ca instrument de politica nationala în relatiunile lor mutuale

Articolul 2

Înaltele parti contractante recunosc ca regularea sau rezolvarea tuturor diferendelor sau conflictelor de orice natura sau de orice origine ar fi ele care se vor putea ivi între ele, nu va trebui niciodata urmarita decât prin mijloace pacifiste. (...) SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buse, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol.I (1917-1939), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1974, p.134.

Document 6: Tratatele de la Locarno cu privire la garantarea frontierelor germano – franceze si germano – franceze si arbitraj , 16 octombrie 1925 (excerpt) Pactul de garantie renan Articolul 1

Înaltele parti contractante garanteaza fiecare pentru sine si toate împreuna (...) mentinerea statu – qou-ului teritorial care rezulta din frontierele dintre Germania si Franta, inviolabilitatea acestor frontiere, asa cum au fost stabilite prin Tratatul de pace semnat la Versailles la 28 iunie 1919, sau asa cum au fost stabilite în executarea acestuia, precum si respectarea prevederilor articolelor 42 si 43 din mentionatul tratat, referitoare la zona demilitarizata.

Articolul 2

37


Germania si Belgia, precum si Germania si Franta se obliga în mod reciproc ca, în raporturile lor, sa nu recurga în nici un caz la agresiune si cotropire si sa nu recurga la razboi una împotriva celeilalte (...).

Articolul 3

Fata de obligatiile reciproce pe care si le-au asumat prin articolul 2, Germania si Belgia, precum si Germania si Franta, se obliga sa rezolve pe cale pasnica toate problemele, de orice natura ar fi, care le despart si care ar putea fi solutionate prin obisnuitele cai diplomatice (...).

Articolul 4

În cazul unei încalcari a articolului 2 din prezentul tratat sau a nerespectarii vadite a articolelor 42 sau 43 din Tratatul de la Versailles, de catre una din Înaltele parti contractante, fiecare din celelalte Puteri contractante se obliga de pe acum ca, de îndata ce va afla ca acea încalcare sau nerespectare constituie un act de agresiune neprovocat si ca sunt necesare actiuni imediate din cauza trecerii frontierei, sau a începerii actiunilor de razboi, sau a concentrarii de forte armate în zonademilitarizata, sa acorde fara întârziere sprijinul sau acelei Parti fata de care s-a savârsit o astfel de încalcare sau o astfel de încalcare (...).

Articolul 5

Dispozitia din articolul 3 al prezentului tratat se pune sub garantia Înaltelor parti contractante, dupa cum urmeaza: În cazul în care una din Puterile indicate în articolul 3 refuza sa se conformeze regulilor pasnice sau sa execute o hotarâre arbitrala sau judecatoreasca, si ar viola articolul 3 al prezentului tratat, sau nu ar respecta articolele 42 sau 43 din Tratatul de la Versailles, ea va fi supusa aplicarii prevederilor din articolul 4 al prezentului tratat (...).

Articolul 6

Dispozitiunile prezentului Tratat nu aduc nici o atingere drepturilor si obligatiunilor ce decurg pentru Înaltele parti contractante din Tratatul de pace de la Versailles, precum si din conventiile complementare, inclusiv aceea din 30 august 1924 semnata la Londra (...).

Tratatul între Franta si Polonia (sau tratat de garantie franco - polon)

Articolul 1

În cazul în care Polonia sau Franta ar avea de suferit de pe urma nerespectarii angajamentelor, intervenite astazi între ele si Germania în vederea mentinerii pacii generale, Franta, si în mod reciproc Polonia, actionând în aplicarea articolul 16 din Pactul Societatii Natiunilor, se angajeaza sa-si dea imediat ajutor si asistenta, daca o asemenea nerespectare va fi însotita de o folosire a armelor ce n-ar fi fost provocata (...). SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1976, pp. p.113-115

Seminarul nr. 6

38


Evolutia relatiilor interaliate în timpul celui de-al doilea razboi mondial: 1939-1945

I Formarea coalitiei Natiunilor Unite 1) 22 iunie 1941, discursul lui Winston Churchill la radio prin care facea cunoscuta poporului englez, agresiunea Germaniei împotriva Uniunii Sovietice si justifica, din perspectiva necesitatii eliminarii agresiunii militare fasciste, alianta cu URSS, depasind astfel orice diferente ideologice 2) 12 iulie 1941, la Moscova era semnat acordul sovieto – englez, intitulat „Cu privire la actiunile comune de razboi împotriva Germaniei” 3) stabilirea modalitatilor concrete de ajutorare a Uniunii Sovietice – misiunea H. Hopkins, schimbul de scrisori între Stalin si Franklin Roosevelt din 30 octombrie, respectiv 6 noiembrie 1941 4) 14 august 1941, Carta Atlanticului 5) 24 septembrie 1941 URSS adera la Carta Atlanticului 6) conferinta de la Moscova (29 septembrie – 1 octombrie 1941) care a stabilit modalitatile de realizare si proportiile colaborarii între URSS si aliatii sai anglo-saxoni 7) la începutul lunii noiembrie 1941, Congresul american a hotarât sa extinda prevederile legii lend and lease si asupra schimburilor facute cu SUA de catre URSS, si în acest scop, a acordat un credit initial de 1 miliard de dolari, iar în februarie 1942, un alt fond de aceeasi valoare 8) colaborarea anglo – sovietica din Iran -refuzul Sahul Reza, cunoscut pentru pozitia sa progermana, de a expulza pe resortisantii germani, pozitia strategica a Iranului pentru frontul sovietic, precum si interesele economice britanice în aceastatara, au constituit principale motive ale atacarii Iranului de catre trupele sovietice si engleze (vara – toamna 1941) - ocuparea Iranului nu a fost însotita de încercari de subminare a integritatii teritoriale, suveranitatii si independentei sale politice 9) a doua zi dupa atacul de la Pearl Harbour, la 8 decembrie 1941 SUA si Anglia au declarat razboi Japoniei 10) 11 decembrie 1941, Germania si Italia au declarat razboi SUA 11) 1 ianuarie 1942 a fost semnata la Casa Alba, Declaratia Natiunilor Unite de catre reprezentantii celor 26 de state care au participat la Conferinta de la Washington (22 decembrie 1941 – 14 ianuarie 1942) 12) 26 mai 1942 s-a semnat la Londra, tratatul de alianta anglo – sovietic, intitulat „Cu privire la principiile ajutorului reciproc în razboiul împotriva agresorului” 13) 11 iunie 1942 s-a semnat la Washington acordul sovieto – american care reglementa relatiile economice si financiare pe baza legii lend and lease iunilor Unite. tiei Natrei etape, din formarea coaliainutul fiectDe ilustrat, pe larg, con .

II Formarea aliantei anglo – americane

- în perioada „razboiului ciudat”, SUA au sustinut pasivitatea manifestata de guvernele francez, englez împotriva Germaniei si au fost de acord cu planuri de operatii pentru ajutorarea Finlandei împotriva URSS -în februarie 1940, presedintele american F. Roosevelt l-a trimis pe Summer Welles, adjunct al Secretarului de Stat, în Europa, pentru a sonda posibilitatea ca Anglia si Franta sa încheie pace cu Germania . misiunea esueaza -victoriile obtinute de alianta fascistasi capitularea Frantei au determinat Congresul SUA sa acorde de urgenta credite sporite pentru armament

39


-între iunie 1940 – iulie 1941 au fost livrate Angliei de catre SUA cantitati importante de arme, munitie, avioane - 2 septembrie 1940 s-a semnat un tratat anglo – american prin care Marea Britanie, în schimbul a 50 de crucisatoare americane si a obligatiei SUA de a apara posesiunile engleze în emisfera occidentala, arenda Statelor Unite, pe termen de 99 de ani, baze în insulele Newfoundland, Bermude, Bahamas, Jamaica, Santa Lucia, Trinitatii, Antigua, pe litoralul Guineiei britanice - 15 iunie 1940, F. Roosevelt a semnat ordinul de creare a Comitetului pentru cercetarile în domeniul folosirii energiei atomice în scopuri militare - 16 septembrie 1940 SUA au adoptat legea privind obligativitatea serviciului militar obligatoriu - 6 ianuarie 1941, în mesajul pe care presedintele american F. Roosevelt l-a adresat Congresului, a propus adoptarea legii lend and lease - 11 martie 1941 a intrat în vigoare legea lend and lease iei anglo-americane. trei etape, din formarea coaliainutul fiectDe ilustrat, pe larg, con .

III Conferintele interaliate

1) Conferinta de la Casablanca (13-24 ianuarie 1943) - au participat premierul britanic, Winston Churchill si presedintele american, Franklin Roosevelt -se amâna deschiderea celui de al doilea front pentru primavara anului 1944 -s-a hotarât ca dupa încheierea operatiunilor din Africa de Nord sa se puna în aplicare planul de debarcare a trupelor anglo – americane în Sicilia - pentru a amâna impresia defavorabila lasata de aceasta noua amânare s-a adoptat principiul capitularii neconditionate pentru puterile Axei 2) Conferinta de Quebec (august 1943) -redactat un proiect comun de declaratie a celor patru puteri (SUA, URSS, Marea Britanie, China) - s-a confirmat decizia de fixare a deschiderii celui de al doilea front în Franta la 1 mai 1944 -s-a fixat o operatiune de debarcare în sudul Frantei, asa- numita operatiune Anvil -problema razboiului din Pacific – s-a aprobat planul de operatiuni americane pentru perioada 1943-1944, care prevedea ocuparea arhipelagurilor Marshall, Caroline, Mariane - august 1943 – s-a semnat un acord anglo-american în domeniul cercetarii atomice 3) Conferinta de la Moscova (19-30 octombrie 1943) - o conferinta a ministrilor de externe ai Marii Britanii, Uniunii Sovietice si Statelor Unite ale Americii -au fost date din nou asigurari ca în mai 1944 se va deschide cel de al doilea front - delegatii britanici si americani au propus unele proiecte de federalizare a tarilor mici din Europa centrala, de sud – est . respinse de guvernul sovietic - au fost adoptate: ° Declaratia cu privire la Austria ° Declaratia cu privire la Italia ° Declaratia cu privire la raspunderea nazistilor pentru atrocitatilor comise ° Declaratia celor patru 4) Conferinta de la Cairo (26-27 noiembrie 1943) - premierul britanic, Winston Churchill si presedintele american, Franklin Roosevelt s-au întâlnit la Cairo -la 1 decembrie 1943, acestia, împreuna cu Chiang Kai -shek, au dat publicitatii Declaratia tripartita anglo – americano – chineza în legaturile cu reglementarile din Extremul Orient 5) Conferinta de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943)

40


- reprezentantii sovietici au insistat asupra oportunitatii unor operatiuni de anvergura în Occident, peste Canalul Mânecii, ca solutie pentru grabirea înfrângerii Germaniei si scurtarea duratei razboiului - Chruchill a sustinut „varianta balcanica”: un avans rapid al aliatilor în Italia, care ar fi adus razboiul în regiunea Bosforului sau în Balcani . respinsa de Roosevelt si Stalin - Stalin a insistat sa se acorde prioritate debarcarii în Franta, adica operatiunilor Overlord si Anvil - s-a discutat statutul postbelic al Germaniei: a) Roosevelt a prezentat un plan de împartire a Germaniei în cinci state autonome sub control international b) Churchill a propus: separarea Prusiei militariste de restul tarii desprinderea unor regiuni din sudul Germaniei pentru includerea lor, alaturi de alte state din Europa Centrala în o Federatie dunareana .guvernul sovietic s-a opus, iar presedintele american a propus ca problema sa fie discutata în Comisia consultativa europeana - în ceea ce priveste chestiunea poloneza, Churchill a acceptat solutia „de a împinge Polonia spre vest”, teritoriul polonez trebuind a fi delimitat de linia Curzon si Oder, inclusiv Prusia Orientalasi Oppeln . URSS încorpora teritoriile atribuite prin acordul germano – sovietic din 1939, iar Polonia primea în schimb, în compensatie, Prusia Orientala, Pomerania, Silezia -Finlanda – Stalin a aratat ca Finlanda ° trebuia sa revina la frontierele din 1940 ° sa cedeze Uniunii Sovietice, Petsamo ° sa alunge trupele germane de pe teritoriul sau ° sa plateasca Uniunii Sovietice, reparatii de razboi -Oceanul Pacific – URSS a considerat ca este posibil sa înceapa operatiunile militare împotriva Japoniei, la 6 luni dupa terminarea conflictului din Europa -organizarea securitatii colective: a) Churchill a propus un sistem „regionalist” construit în jurul a trei organisme continentale din Europa, Asia si America b) Stalin a imaginat o institutie mondiala cu trei nivele de operationalizare: ° o adunare, la care sa participe toate statele suverane ° un comitet executiv care sa administreze serviciile publice internationale ° un directoriat al celor patru mari puteri (SUA, URSS, Anglia, China) care sa mentina ordinea internationala

-a fost adoptata: Declaratia cu privire la Iran (1 decembrie 1943) 7) Conferinta de la Moscova (9-18 octombrie 1944) - în cursul acestei întâlniri, Churchill i-a propus lui Stalin sa stabileasca sferele de influenta în Balcani . asa – numitul acord al procentajelor: România 90% sovieticii Grecia 90% Marea Britanie 10% altii 10% Uniunea Sovietica Ungaria si Iugoslavia 50% influenta occidentala 50% influenta sovietica Bulgaria 75% influenta occidentala 25% influenta sovietica 8) Conferinta de la Yalta (4-11 februarie 1945) - au participat Stalin, Franklin Roosevelt, Churchill, ministrii de externe american si englez, consilieri militari

41


- s-au luat decizii referitoare la: A) problema germana -principiul capitularii neconditionate - punerea Germaniei în imposibilitatea de a mai provoca razboi a) împartirea Germaniei si conducerea acesteia în perioada postbelica b) stabilirea platii unor reparatii de razboi ° delegatia sovietica a prezentat câteva principii privind perceperea reparatiilor în natura, nu în bani, prin confiscarea de masini de masini si utilaje, prin livrari anuale de marfuri, termenul de lichidare fiind fixat la 10 ani ° nu s-a ajuns la un acord în privinta reparatiilor . rezolvarea problemei a fost încredintata unei comisii de reparatii cu sediul la Moscova, incluzând trei reprezentanti (englez, sovietic si american) ° propunerea sovietica: comisia de reparatii cu sediul la Moscova trebuia sa aiba ca baza de discutie suma totala de 22 de miliarde de dolari, din care jumatate trebuia sa revina Uniunii Sovietice, urmând a fi acoperita din productia curenta, utilaj industrial demontat din zona sovieticasi occidentala, proprietatile germane din afara teritoriului german, folosirea mânii de lucru germane B) problema poloneza - problema constituirii unui guvern polonez - stabilirea frontierelor statului polonez C) problema iugoslava - problema constituirii unui guvern iugoslav D) problema strâmtorilor E) problema Japoniei F) Declaratia Europei eliberate G) Organizatia mondiala - s-a stabilit convocarea unei conferinte a Natiunilor Unite pentru constituirea unei organizatii mondiale la data de 25 aprilie 1945 în Statele Unite ale Americii 9) Conferinta de la Postdam ( 17 iulie – 2 august 1945) - au participat Stalin, Truman, Churchill, înlocuit cu Atlee -scopul conferintei era acela de a stabili organizarea postbelica a lumii: a) s-a creat un Consiliu al ministrilor de Externe englez, francez, chinez, american si sovietic b) problema germana - organizarea postbelica a Germaniei prin împartirea ei în zone de ocupatie - transformarea Germaniei într-un stat democratic si pasnic prin: ° denazificare ° democratizare ° demilitarizare -stabilirea modului de percepere a reparatiilor germane de catre URSS, Marea Britanie, SUA c) problema Italiei -presedintele american Truman a propus încheierea cât mai repede posibil a pacii cu Italia pentru a se putea începe cât mai repede procesul de refacere si edificare a vietii statele democratice - Churchill s-a opus acestei propuneri, amintind ca Italia a fost multa vreme în tabara fascista d) problema poloneza - problema tezaurului aflat al Londra: Churchill a afirmat ca valoarea sa nu acoperea cheltuielile facute de Marea Britanie pentru organizarea si întretinerea trupelor poloneze, pentru întretinerea guvernului polonez aflat în exil si a emigratiei - problema frontierelor: ° anglo – saxonii au promis sa sprijine transferul catre URSS a orasului

42


Koenigsberg si a unei parti din Prusia orientala ° cealalta parte a Prusiei Orientale si orasul Danzig trebuiau sa revina Poloniei ° teritoriul de la est de linia Oder-Neisse sa fie administrata provizoriu de Polonia e) stramutarea populatiilor germane în Germania din Prusia Orientala, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria f) s-a adoptat o declaratie comuna anglo – americano – chineza prin care se cerea Japoniei sa capituleze neconditionat, careia i se va alatura, ulterior, si partea sovietica De ilustrat, pe baza documentelor incluse în acest caiet de seminar, deciziile luate în .cursul conferintelor interaliate asupra problemelor identificate mai sus.

IV Crearea Organizatiei Natiunilor Unite

Geneza: - în ianuarie 1941, în mesajul sau adresat Congresul SUA, presedintele american Roosevelt proclama cele patru drepturi: ° dreptul la expresie si de opinie ° dreptul de libera exercitare a credintei ° dreptul de a fi ferit de saracie ° dreptul de a fi ferit de teroare -14 august 1941, Carta Atlanticului . realizarea unui „sistem mai larg si permanent de securitate generala” - 1 ianuarie 1942 a fost semnata la Casa Alba, Declaratia Natiunilor Unite de catre reprezentantii celor 26 de state care au participat la Conferinta de la Washington (22 decembrie 1941 – 14 ianuarie 1942); Aliatii îsi spun pentru prima oara Natiunile Unite -1943 Conferinta ministrilor de Externe de la Washington a hotarât crearea unui organism international pentru asigurarea pacii si securitatii - între 21 august -7 octombrie 1944 s-a desfasurat Conferinta de la Dumbarton Oaks, în cadrul careia s-au elaborat propunerile privind statutul O.N.U. si s-au stabilit principiile generale de organizare -la Conferinta de la Yalta din 4-11 februarie 1945 s-a stabilit, printre altele: ° ca membrii permanenti ai Consiliului de Securitate primesc drept de veto ° convocarea unei conferinte a Natiunilor Unite privind constituirea organizatiei mondiale la data de 25 aprilie 1945 în Statele Unite ale Americii -la 26 aprilie 1945 s-a deschis Conferinta de la San Francisco, cu participarea a 50 de state -dupa negocierile din cadrul acestei conferinte (aprilie – iunie 1945), la 26 iunie 1945, întemeierea O.N.U.: reprezentantii celor 50 de state au semnat Carta Natiunilor Unite - la 15 octombrie 1945, Polonia (al 51-lea stat fondator) ratifica Carta -24 octombrie 1945, Carta intra în vigoare („Ziua Natiunilor Unite”) Organizatia Natiunilor Unite -functionarea si activitatea ei este reglementata pe baza Cartei O.N.U. -obiectivele organizatiei -membrii ° calitatea de membru ° obligatiile membrilor ° numarul statelor membre: în 1945 erau 51 de state membre, carora li s-au adaugat tarile din Africa si din Asia, care si-au dobândit independenta, fostii aliati ai Germaniei (1955 - 1956), apoi China comunista (1971), cele doua state germane (1973), statele rezultate în urma desfiintarii URSS -organizarea: 1) Adunarea Generala 2) Consiliul de Securitate

43


3) Secretarul General 4) Curtea Internationala de Justitie de la Haga 5) Consiliul de Tutela 6) Consiliul Economic si Social (ECOSOC) -se ocupa de cresterea generala a nivelului de trai, servindu-se în acest, scop de alte agentii si comisii speciale ale O.N.U.: - O.M.S. (Organizatia Mondiala a Sanatatii), cu sediul la Geneva -O.I.M. (Organizatia Internationala a Muncii), cu sediul la Geneva -F.M.I. (Fondul Monetar International), cu sediul la Washington -F.A.O. (Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura), cu sediul la Roma -U.N.I.C.E.F. (Fondul International pentru Urgente ale Copiilor al Natiunilor Unite), cu sediul la New -York - U.N.E.S.C.O. (Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura), cu sediul la Paris - B.I.R.D. (Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare) -U.N.C.T.A.D. (Comisia Natiunilor Unite pentru Comertsi Dezvoltare) * De ilustrat principalele atributii ale organismelor O.N.U., mentionate mai sus. V Suport documentar Document 1: Winston Churchill despre agresiunea Germaniei împotriva Uniunii Sovietice (excerpt) Londra, 22 iunie 1944 Nimeni mai mult decât mine nu a fost un adversar mai statornic al comunismului, în cursul ultimilor 25 de ani. Nu voi retrage nici un cuvânt din cele ce am spus despre acest subiect (...). Nu avem decât un singur tel, un singur scop irevocabil. Suntem hotarâti sa distrugem pe Hitler si orice urma de a regimului nazist. Nimic nu ne va îndeparta de la aceasta hotarâre – nimic! (...) orice om si orice stat care lupta împotriva nazismului va avea sprijinul nostru. Orice om si orice stat care merge cu Hitler este dusmanul nostru (...). SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, pp.91-92.

Document 2: Acord între guvernele URSS si Marii Britanii cu privire la actiunile comune împotriva Germaniei (excerpt) Moscova, 12 iulie 1941

(...) Guvernul URSS si guvernul Majestatii Sale a Regatului Unit au încheiat prezentul acord si declara urmatoarele: 1. Ambele guverne se obliga reciproc sa-si acorde unul altuia ajutor si sprijin de orice natura în actualul razboi împotriva Germaniei hitleriste. 2. Ele se obliga de asemenea ca în continuarea acestui razboi sa nu duca tratative, sa nu încheie armistitiu sau tratat de pace fara acordul celuilalt (...). SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1976, p.96.

Document 3:Carta Atlanticului 14 august 1941

44


Presedintele Statelor Unite ale Americii si Dl. Churchill, prim –ministru, reprezentând guvernul Majestatii Sale în Regatul Unit, întâlnindu-se pe mare, considera ca trebuie facute cunoscute unele dintre principiile pe care îsi bazeaza sperantele într-u viitor mai bun pentru omenire si care sunt comune politicii nationale a tarilor respective. 1. Tarile lor nu urmaresc nici o marire teritoriala sau de alta natura. 2. Ei nu doresc sa vada nici o modificare teritoriala care sa nu fie în acord cu vointele liber exprimate ale popoarelor interesate. 3. Ei respecta dreptul ce are fiecare popor de a alege forma de guvernamânt sub care vrea sa traiasca; ei doresc sa fie redate drepturile suverane si liberul exercitiu de guvernare celor care au fost privati de ele prin forta. 4. Ei se straduiesc, tinând seama de obligatiile pe care si le-au asumat deja, sa deschida tuturor statelor, mari sau mici, învingatori sau învinsi, accesul la materii prime ale lumii si tranzactiilor comerciale care sunt necesare prosperitatii lor. 5. Ei doresc sa realizeze între toate natiunile colaborarea cea mai completa în domeniul economic, cu scopul de a garanta tuturor ameliorarea conditiei muncii, progresul economic si securitatea sociala. 6. Dupa distrugerea finala a tiraniei naziste, ei spera sa vada stabilindu-se o pace care va permite tuturor natiunilor sa se afle în securitate în interiorul propriilor lor frontiere si va garanta tuturor oamenilor din toate tarile o existenta eliberata de orice teamasi de lipsuri. 7. O asemenea pace va permite tuturor oamenilor sa navigheze fara frica pe mare. 8. Ei sunt convinsi ca toate natiunile lumii, atât din motive de ordin practic cât si de ordin spiritual, vor trebui sa renunte în cele din urma la folosirea fortei. Si din moment ce este imposibil de a salva pacea viitoare atâta vreme cât unele natiuni care o ameninta – sau ar putea sa o ameninte – poseda arme pe mare, pe uscat si în aer, ei considera ca, asteptând sa poate stabili un sistem larg si permanent de securitate generala, dezarmarea acestor natiuni se impune. Totodata, ei vor ajuta si încuraja toate celelalte masuri susceptibile sa usureze povara zdrobitoare a armamentelor care copleseste popoarele pasnice. SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1976, p.111.

Document 4 :Declaratia Natiunilor Unite Washington 1 ianuarie 1942

Guvernele semnatare,

Subscriind la principiile si obiectivele definite în programul comun, cuprins în Declaratia comuna a Presedintelui Statelor Unite ale Americii si a primului Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cu data de 14 august 1941, Declaratia cunoscuta sub numele de Carta Atlanticului. Convinsi ca victoria completa asupra inamicilor este indispensabila apararii existentei lor, a libertatii, a independentei si a libertatii religioase, precum si a apararii drepturilor si dreptatii omenesti, atât în tarile lor, cât si în celelalte tari, convinsi de asemenea ca ei sunt angajati într-o lupta comuna contra fortelor salbatice si brutale care încearca sa aserveasca lumea. 1) Fiecare guvern se angajeaza sa întrebuinteaza toate resursele sale, militare sau economice, contra acelor membri ai Pactului Tripartit si contra acelor aderenti ai acestui din urma Pact, cu care unul din aceste guvernele semnatare se gaseste în stare de razboi. 2) Fiecare guvern se angajeaza sa colaboreze cu guvernele semnatare si se obliga sa nu semneze cu inamicul un armistitiu separat sau o pace separata. Toate natiunile care dau sau vor da asistenta, care

45


dau sau vor da contributia lor la lupta pentru victoria asupra hitlerismului, vor putea adera la prezenta declaratie. SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1976, pp.121-122.

Document 5: Twenty-Year Mutual Assistance Agreement Between the United Kingdom and the Union of Soviet Socialist Republics : May 26, 1942 (excerpt)

London, May 26, 1942

HIS MAJESTY THE KING OF GREAT BRITAIN, IRELAND AND BRITISH DOMINIONS BEYOND THE SEAS, EMPEROR OF INDIA, AND THE PRESIDIUM OF THE SUPREME COUNCIL OF THE UNION OF SOVIET SOCIALIST REPUBLICS: Desiring to confirm the stipulations of the agreement between His Majesty's Government in the United Kingdom and the Government of the Union of Soviet Socialist Republics for joint action in the war against Germany signed at Moscow, July 12, 1941, and to replace them by formal treaty (…)

PART ONE

ARTICLE I

In virtue of the alliance established between the United Kingdom and the Union of Soviet Socialist Republics, the high contracting parties mutually undertake to afford one another military and other assistance and support of all kinds in war against Germany and all those States which are associated with her in acts of aggression in Europe.

ARTICLE II

The high contracting parties undertake not to enter into any negotiations with the Hitlerite Government or any other government in Germany that does not clearly renounce all aggression intentions, and not to negotiate or conclude, except by mutual consent, any armistice or peace treaty with Germany or any other State associated with her in acts of aggression in Europe.

PART TWO

ARTICLE III

1. The high contracting parties declare their desire to unite with other like-minded States in adopting proposals for common action to preserve peace and resist aggression in the post-war period. 2. Pending adoption of such proposals, they will after termination of hostilities take all measures in their power to render impossible the repetition of aggression and violation of peace by Germany or any of the States associated with her in acts of aggression in Europe.

ARTICLE IV

46


Should either of the high contracting parties during the postwar period become involved in hostilities with Germany or any of the States mentioned in Article III, Section 2, in consequence of the attack by that State against that party, the other high contracting party will at once give to the contracting party so involved in hostilities all military and other support and assistance in his power. (…)

ARTICLE V

The high contracting parties, having regard to the interests of security of each of them, agree to work together in close and friendly collaboration after re-establishment of peace for the organization of security and economic prosperity in Europe. They will take into account the interests of the United Nations in these objects and they will act in accordance with the two principles of not seeking territorial aggrandizement for themselves and of non-interference in the internal affairs of other States.

ARTICLE VI

The high contracting parties agree to render one another all possible economic assistance after the war.

ARTICLE VII

Each contracting party undertakes not to conclude any alliance and not to take part in any coalition directed against the other high contracting party.

SURSA: http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/brsov42.htm , 15.01.2007

Document 6: Acord între guvernele URSS si SUA asupra principiilor aplicabile ajutorului reciproc în vederea razboiului împotriva agresiunii Washington, 11 iunie 1942

Articolul 1

Guvernul SUA va continua sa aprovizioneze guvernul URSS cu acele materiale de aparare, de asistenta medicalasi informatii pe care presedintele SUA a dispus sa i le transmita sau sa i le puna la dispozitie.

Articolul 2

Guvernul URSS va continua sa contribuie la apararea SUA si la întarirea lor si sa le furnizeze materiale, asistenta, avantaje si informatii în masura posibilitatilor sale (...).

SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1976, p.134.

Document 7: Legea de împrumut si închiriere (excerpt)

Washington, 11 martie 1941

47


Se stabileste prin prezenta, ca aceasta lege se va numi „Legea despre întarirea apararii Statelor Unite” (...). Sectiunea 3 a) Independent de prevederile cuprinse în orice alta lege, presedintele poate, atunci când socoate ca necesar, în interesele apararii nationale, sa împuterniceasca pe Secretarul de razboi, Secretarul flotei maritime de razboi sau pe conducatorul oricarui alt minister sau institutie guvernamentala: 1) În limitele mijloacelor alocate pentru acest scop, sau contractelor aprobate din timp de catre Congres, sa produca în arsenalele, fabricile si santierele aflate în subordinea lor sau sa procure pe orice alta cale orice materiale de aparare pentru guvernul fiecarei ari a carui aparare presedintele o considera vital necesara pentru securitatea Statelor Unite.

2) Sa vânda, sa transfere dreptul, sa schimbe, sa dea în arenda, sa dea în folosinta sau sa predea în orice alt mod unui astfel de guvern orice materiale de aparare care nu sunt produse si procurate în conformitate cu paragraful 1(...). b) Termenele si conditiile în care oricare astfel de guvern strain va primi oricare din ajutoarele autorizate conform cu subsectiunea a) vor fi stabilite de catre presedinte; pentru livrarile efectuate, Statele Unite vor primi plata sau compensarea fie direct sub forma de sume de bani, fie sub forma de orice fel de proprietate pe care le va stabili presedintele (...).

SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, pp. 81-83 . Document 8: Casablanca Conference 1943 (excerpt)

Feb 12, 1943

(…) We have lately concluded a long, hard battle in the Southwest Pacific and we have made notable gains. That battle started in the Solomons and New Guinea last summer. It has demonstrated our superior power in planes and, most importantly, in the fighting qualities of our individual soldiers and sailors. American armed forces in the Southwest Pacific are receiving powerful aid from Australia and New Zealand and also directly from the British themselves. We do not expect to spend the time it would take to bring Japan to final defeat merely by inching our way forward from island to island across the vast expanse of the Pacific. Great and decisive actions against the Japanese will be taken to drive the invader from the soil of China. Important actions will be taken in the skies over China-and over Japan itself. The discussions at Casablanca have been continued in Chungking with the Generalissimo by General Arnold and have resulted in definite plans for offensive operations. There are many roads which lead right to Tokyo. We shall neglect none of them. In an attempt to ward off the inevitable disaster, the Axis propagandists are trying all of their old tricks in order to divide the United Nations. They seek to create the idea that if we win this war, Russia, England, China, and the United States are going to get into a cat-and-dog fight. This is their final effort to turn one nation against another, in the vain hope that they may settle with one or two at a time-that any of us may be so gullible and so forgetful as to be duped into making "deals" at the expense of our Allies. To these panicky attempts to escape the consequences of their crimes we say-all the

48


United Nations say-that the only terms on which we shall deal with an Axis government or any Axis factions are the terms proclaimed at Casablanca: "Unconditional Surrender." In our uncompromising policy we mean no harm to the common people of the Axis nations. But wedo mean to impose punishment and retribution in full upon their guilty, barbaric leaders... In the years of the American and French revolutions the fundamental principle guiding our democracies was established. The cornerstone of our whole democratic edifice was the principle that from the people and the people alone flows the authority of government. It is one of our war aims, as expressed in the Atlantic Charter, that the conquered populations of today be again the masters of their destiny. There must be no doubt anywhere that it is the unalterable purpose of the United Nations to restore to conquered peoples their sacred rights.

SURSA: Casablanca Conference 1943 , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/casablan.htm , 15.01.2007

Document 9 :The Quebec Conference, August 17-24, 1943

Joint Statement by Prime Minister Churchill and President Roosevelt, August At, 1943 The Anglo-American war conference, which opened at Quebec on August 11, under the hospitable auspices of the Canadian Government, has now concluded its work. The whole field of world operations has been surveyed in the light of the many gratifying events which have taken place since the meeting of the President and the Prime Minister in Washington at the end of May, and the necessary decisions have been taken to provide for the forward action of the fleets, armies, and air forces of the two nations. Considering that these forces are intermingled in continuous action against the enemy in several quarters of the globe, it is indispensable that entire unity of aim and method should be maintained at the summit of the war direction. Further conferences will be needed, probably at shorter intervals than before, as the war effort of the United States and British Commonwealth and Empire against the enemy spreads and deepens. It would not be helpful to the fighting troops to make any announcement of the decisions which have been reached. These can only emerge in action. It may, however, be stated that the military discussions of the chiefs of staff turned very largely upon the war against Japan and the bringing of effective aid to China. Dr. T. V. Soong, representing the Generalissimo Kai-shek, was a party to the discussions. In this field, as in the European, thePresident and the Prime Minister were able to receive and approve the unanimous recommendation of the Combined Chiefs of Staff. Agreements were also reached upon the political issues underlying or arising out of the military operations. It was resolved to hold another conference before the end of the year between the British and American authorities, in addition to any tri-partite meeting which it may be possible to arrange with Soviet Russia. Full reports of the decisions so far as they affect the war against Germany and Italy will be furnished to the Soviet Government. Consideration has been given during the Conference to the question of relations with the French Committee of Liberation, and it is understood that an announcement by a number of governments will be made in the latter part of the week.

SURSA: The Quebec Conference, August 17-24, 1943 , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/decade/decade06.htm , 15.01.2007

Document 10: The Moscow Conference; October 1943 (excerpt)

49


JOINT FOUR-NATION DECLARATION

The governments of the United States of America, United Kingdom, the Soviet Union, and China; United in their determination, in accordance with the declaration by the United Nations of January, 1942, and subsequent declarations, to continue hostilities against those Axis powers with which they respectively are at war until such powers have laid down their arms on the basis of unconditional surrender; Conscious of their responsibility to secure the liberation of themselves and the peoples allied with them from the menace of aggression; Recognizing the necessity of insuring a rapid and orderly transition from war to peace and of establishing and maintaining international peace and security with the least diversion of the world's human and economic resources for armaments; Jointly declare: 1. That their united action, pledged for the prosecution of the war against their respective enemies, will be continued for the organization and maintenance of peace and security. 2. That those of them at war with a common enemy will act together in all matters relating to the surrender and disarmament of that enemy. 3. That they will take all measures deemed by them to be necessary to provide against any violation of the terms imposed upon the enemy. 4. That they recognize the necessity of establishing at the earliest practicable date a general international organization, based on the principle of the sovereign equality of all peace-loving states, and open to membership by all such states, large and small, for the maintenance of international peace and security. 5. That for the purpose of maintaining international peace and security pending the reestablishment of law and order and the inauguration of a system of general security they will consult with one another and as occasion requires with other members of the United Nations, with a view to joint action on behalf of the community of nations. 6. That after the termination of hostilities they will not employ their military forces within the territories of other states except for the purposes envisaged in this declaration and after joint consultation. 7. That they will confer and cooperate with one another and with other members of the UnitedNations to bring about a practicable general agreement with respect to the regulation ofarmaments in the post-war period. DECLARATION REGARDING ITALY The Foreign Secretaries of the United States, the United Kingdom and the Soviet Union have established that their three governments are in complete agreement that Allied policy toward Italy must be based upon the fundamental principle that Fascism and all its evil influence and configuration shall be completely destroyed and that the Italian people shall be given every opportunity to establish governmental and other institutions based on democratic principles. (…) In furtherance of this policy in the future the Foreign Secretaries of the three governments are agreed that the following measures are important and should be put into effect: 1. It is essential that the Italian Government should be made more democratic by inclusion of representatives of those sections of the Italian people who have always opposed Fascism. 2. Freedom of speech, of religious worship, of political belief, of press and of public meeting, shall be restored in full measure to the Italian people, who shall be entitled to form anti-Fascist political groups. 3. All institutions and organizations created by the Fascist regime shall be suppressed.

50


4. All Fascist or pro-Fascist elements shall be removed from the administration and from institutions and organizations of a public character. 5. All political prisoners of the Fascist regime shall be released and accorded full amnesty. 6. Democratic organs of local government shall be created. 7. Fascist chiefs and army generals known or suspected to be war criminals shall be arrested and handed over to justice. (…) DECLARATION ON AUSTRIA The governments of the United Kingdom, the Soviet Union and the United States of America are agreed that Austria, the first free country to fall a victim to Hitlerite aggression, shall be liberated from German domination. They regard the annexation imposed on Austria by Germany on March 15, 1938, as null and void. They consider themselves as in no way bound by any charges effected in Austria since that date. They declare that they wish to see re-established a free and independent Austria and thereby to open the way for the Austrian people themselves, as well as those neighboring States which will be face with similar problems, to find that political and economic security which is the only basis for lasting peace. Austria is reminded, however that she has a responsibility, which she cannot evade, for participation in the war at the side of Hitlerite Germany, and that in the final settlement account will inevitably be taken of her own contribution to her liberation. STATEMENT ON ATROCITIES Signed by President Roosevelt, Prime Minister Churchill and Premier Stalin. The United Kingdom, the United States and the Soviet Union have received from many quarters evidence of atrocities, massacres and cold-blooded mass executions which are being perpetrated by Hitlerite forces in many of the countries they have overrun and from which they are now being steadily expelled. (…) Accordingly, the aforesaid three Allied powers, speaking in the interest of the thirty-two United Nations, hereby solemnly declare and give full warning of their declaration as follows: At the time of granting of any armistice to any government which may be set up in Germany, those German officers and men and members of the Nazi party who have been responsible for or have taken a consenting part in the above atrocities, massacres and executions will be sent back to the countries in which their abominable deeds were done in order that they may be judged and punished according to the laws of these liberated countries and of free governments which will be erected therein. (…) SURSA: The Moscow Conference; October 1943 http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/moscow.htm , 15.01.2007

Document 11: Cairo Conference 1943 , November, 1943 , Released December 1, 1943

The several military missions have agreed upon future military operations against Japan. The Three Great Allies expressed their resolve to bring unrelenting pressure against their brutal enemies by sea, land, and air. This pressure is already mounting. The Three Great Allies are fighting this war to restrain and punish the aggression of Japan. They covet no gain for themselves and have no thought of territorial expansion. It is their purpose that Japan shall be stripped of all the islands in the Pacific which she has seized or occupied since the beginning of the first World War in 1914, and that all the territories Japan has stolen form the Chinese, such as Manchuria, Formosa, and the Pescadores, shall be restored to the Republic of China.

51


Japan will also be expelled from all other territories which she has taken by violence and greed. The aforesaid three great powers, mindful of the enslavement of the people of Korea, are determined that in due course Korea shall become free and independent. With these objects in view the three Allies, in harmony with those of the United Nations at war with Japan, will continue to persevere in the serious and prolonged operations necessary to procure the unconditional surrender of Japan.

SURSA: : Cairo Conference 1943 , November, 1943 , Released December 1, 1943 http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/cairo.htm , 15.01.2007

Document 12:The Tehran Conference

THE TEHRAN CONFERENCE, NOVEMBER 28-DECEMBER 1, 1943 (a) Declaration of the Three Powers, December 1, 1943 We the President of the United States, the Prime Minister of Great Britain, and the Premier of the Soviet Union, have met these four days past, in this, the Capital of our Ally, Iran, and have shaped and confirmed our common policy. We express our determination that our nations shall work together in war and in the peace that will follow.. As to war-our military staffs have joined in our round table discussions, and we have concerted our plans for the destruction of the German forces. We have reached complete agreement as to the scope and timing of the operations to be undertaken from the east, west and south. (…) No power on earth can prevent our destroying the German armies by land, their U Boats by sea, and their war plants from the air. Our attack will be relentless and increasing. Emerging from these cordial conferences we look with confidence to the day when all peoples of the world may live free lives, untouched by tyranny, and according to their varying desires and their own consciences. We came here with hope and determination. We leave here, friends in fact, in spirit and in purpose.

ROOSEVELT, CHHRCHILL and STALIN

Signed at Tehran, December 1, 1943

(b) Declaration of the Three Powers Regarding Iran, December 1, 1943 The President of the United States, the Premier of the U. S. S. R. and the Prime Minister of the United Kingdom, having consulted with each other and with the Prime Minister of Iran, desire to declare the mutual agreement of their three Governments regarding their relations with Iran. The Governments of the United States, the U. S. S. R., and the United Kingdom recognize the assistance which Iran has given in the prosecution of the war against the common enemy, particularly by facilitating the transportation of supplies from overseas to the Soviet Union. The Three Governments realize that the war has caused special economic difficulties for Iran, and they are agreed that they will continue to make available to the Government of Iran such economic assistance as may be possible, having regard to the heavy demands made upon them by their world-wide military operations, and to the world-wide shortage of transport, raw materials, and supplies for civilian consumption.

52


With respect to the post-war period, the Governments of the United States, the U. S. S. R., and the United Kingdom are in accord with the Government of Iran that any economic problems confronting Iran at the close of hostilities should receive full consideration, along with those of other members of the United Nations, by conferences or international agencies held or created to deal with international economic matters. The Governments of the United States, the U. S. S. R., and the United Kingdom are at one with the Government of Iran in their desire for the maintenance of the independence, sovereignty and territorial integrity of Iran They count upon the participation of Iran, together with all other peace-loving nations, in the establishment of international peace, security and prosperity after the war, in accordance with the principles of the Atlantic Charter, to which all four Governments have subscribed.

WINSTON S.CHURCHILL

J. STALIN FRANKLIN D ROOSEVELT (c) Military Conclusions of the Tehran Conference The Conference:-(1) Agreed that the Partisans in Yugoslavia should be supported by supplies and equipment to the greatest possible extent, and also by commando operations (…) (4) Took note that Operation OVERLORD would be launched during May 1944, in conjunction with an operation against Southern France. (…) FRANKLIN D. ROOSEVELT JOSEPH V. STALIN WINSTON S. CHURCHILL TEHRAN, December 1, 1943 SURSA: The Tehran Conference , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/tehran.htm , 15.01.2007

Documentul 13: The Yalta Conference February, 1945

Washington, March 24 - The text of the agreements reached at the Crimea (Yalta) Conference between President Roosevelt, Prime Minister Churchill and Generalissimo Stalin, as released by the State Department today, follows:

PROTOCOL OF PROCEEDINGS OF CRIMEA CONFERENCE

The Crimea Conference of the heads of the Governments of the United States of America, the United Kingdom, and the Union of Soviet Socialist Republics, which took place from Feb. 4 to 11, came to the following conclusions: I. WORLD ORGANIZATION It was decided: 1. That a United Nations conference on the proposed world organization should be summoned for Wednesday, 25 April, 1945, and should be held in the United States of America. 2. The nations to be invited to this conference should be: (a) the United Nations as they existed on 8 Feb., 1945; and

53


(b) Such of the Associated Nations as have declared war on the common enemy by 1 March, 1945. (For this purpose, by the term "Associated Nations" was meant the eight Associated Nations and Turkey.) When the conference on world organization is held, the delegates of the United Kingdom and United State of America will support a proposal to admit to original membership two Soviet Socialist Republics, i.e., the Ukraine and White Russia. 3. That the United States Government, on behalf of the three powers, should consult the Government of China and the French Provisional Government in regard to decisions taken at the present conference concerning the proposed world organization. 4. That the text of the invitation to be issued to all the nations which would take part in the United Nations conference should be as follows: "The Government of the United States of America, on behalf of itself and of the Governments of the United Kingdom, the Union of Soviet Socialistic Republics and the Republic of China and of the Provisional Government of the French Republic invite the Government of -------- to send representatives to a conference to be held on 25 April, 1945, or soon thereafter , at San Francisco, in the United States of America, to prepare a charter for a general international organization for the maintenance of international peace and security. "The above-named Governments suggest that the conference consider as affording a basis for such a Charter the proposals for the establishment of a general international organization which were made public last October as a result of the Dumbarton Oaks conference and which have now been supplemented by the following provisions for Section C of Chapter VI: C. Voting "1. Each member of the Security Council should have one vote. "2. Decisions of the Security Council on procedural matters should be made by an affirmative vote of seven members. "3. Decisions of the Security Council on all matters should be made by an affirmative vote of seven members, including the concurring votes of the permanent members; provided that, in decisions under Chapter VIII, Section A and under the second sentence of Paragraph 1 of Chapter VIII, Section C, a party to a dispute should abstain from voting.' "Further information as to arrangements will be transmitted subsequently. "In the event that the Government of -------- desires in advance of the conference to present views or comments concerning the proposals, the Government of the United States of America will be pleased to transmit such views and comments to the other participating Governments."

Territorial trusteeship:

It was agreed that the five nations which will have permanent seats on the Security Council should consult each other prior to the United Nations conference on the question of territorial trusteeship. The acceptance of this recommendation is subject to its being made clear that territorial trusteeship will only apply to (a) existing mandates of the League of Nations; (b) territories detached from the enemy as a result of the present war; (c) any other territory which might voluntarily be placed under trusteeship; and (d) no discussion of actual territories is contemplated at the forthcoming United Nations conference or in the preliminary consultations, and it will be a matter for subsequent agreement which territories within the above categories will be place under trusteeship. II. Declaratia asupra Europei eliberate Urmatoarea declaratie a fost aprobata:

54


Presedintele Consiliului de Ministri ai URSS, primul Ministru al Regatului Unit si Presedintele SUA s-au consultat în interesul comun al popoarelor tarilor lor si al tuturor popoarelor Europei eliberate. Ei afirma acordul comun de a duce o politica comuna din partea celor trei guverne ale lor în timpul perioadei temporare de instabilitate în Europa eliberatasi acela de a ajuta popoarele Europei eliberate de sub dominatia Germaniei naziste si popoarele fostelor state satelite ale Axei, sa rezolve prin mijloace democratice probleme lor politice si economice cel mai urgente. Stabilirea ordinii în Europa si reconstructia economiei nationale trebuie sa fie realizata prin mijloace care sa permita popoarelor eliberate de a lichida ultimele vestigii ale nazismului si fascismului, de a stabili institutii democratice alese de ele. Acestea corespund principiilor Cartei Atlanticului – dreptul tuturor popoarelor de a-si alege forma de guvernamânt în care doresc sa traiasca – restaurarea drepturilor suverane si de autoguvernare în profitul popoarelor care au fost private de aceste drepturi prin acte de agresiune. În scopul de a crea conditiile în care popoarele eliberate sa poata sa-si exercite aceste drepturi, cele trei guverne vor asiste împreuna popoarele oricarui stat european, fost satelit al Axei, de fiecare data când ele vor crede ca situatia o impune: a) crearea conditiilor de pace interna; b) sa ia masurile de urgenta pentru a ajuta popoarele aflate în pericol; c) sa constituie autoritati guvernamentale provizorii în mod larg reprezentative ale tuturor fortelor democratice ale acestor populatii si care se vor angaja sa stabileasca, cât mai curând posibil, prin alegeri libere, guverne care sa fie expresia vointei popoarelor si, d) sa faciliteze, oriunde va fi necesar, astfel de alegeri. Cele trei guverne vor constata ca situatia dintr-un stat eliberat din europa sau într-un fost satelit al axei, impune o asemenea actiune necesara, ele se vor consulta asupra masurilor de luat pentru a-si asuma raspunderea comuna definita prin prezenta declaratie.

SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buse, Zorin Zamfir, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1976, pp.185-186.

III. DISMEMBERMENT OF GERMANY (…) "The United Kingdom, the United States of America and the Union of Soviet Socialist Republics shall possess supreme authority with respect to Germany. In the exercise of such authority they will take such steps, including the complete dismemberment of Germany as they deem requisite for future peace and security." The study of the procedure of the dismemberment of Germany was referred to a committee consisting of Mr. Anthony Eden, Mr. John Winant, and Mr. Fedor T. Gusev. This body would consider the desirability of associating with it a French representative. IV. ZONE OF OCCUPATION FOR THE FRENCH AND CONTROL COUNCIL FOR GERMANY. It was agreed that a zone in Germany, to be occupied by the French forces, should be allocated France. This zone would be formed out of the British and American zones and its extent would be settled by the British and Americans in consultation with the French Provisional Government. It was also agreed that the French Provisional Government should be invited to become a member of the Allied Control Council for Germany. V. REPARATION The following protocol has been approved: Protocol On the Talks between the Heads of Three Governments at the Crimean Conference on the Question of the German Reparations in Kind

55


1. Germany must pay in kind for the losses caused by her to the Allied nations in the course of the war. Reparations are to be received in the first instance by those countries which have borne the main burden of the war, have suffered the heaviest losses and have organized victory over the enemy. 2. Reparation in kind is to be exacted from Germany in three following forms: (a) Removals within two years from the surrender of Germany or the cessation of organized resistance from the national wealth of Germany located on the territory of Germany herself as well as outside her territory (equipment, machine tools, ships, rolling stock, German investments abroad, shares of industrial, transport and other enterprises in Germany, etc.), these removals to be carried out chiefly for the purpose of destroying the war potential of Germany. (b) Annual deliveries of goods from current production for a period to be fixed. (c) Use of German labor. 3. For the working out on the above principles of a detailed plan for exaction of reparation from Germany an Allied reparation commission will be set up in Moscow. It will consist of three representatives - one from the Union of Soviet Socialist Republics, one from the United Kingdom and one from the United States of America. 4. With regard to the fixing of the total sum of the reparation as well as the distribution of it among the countries which suffered from the German aggression, the Soviet and American delegations agreed as follows: "The Moscow reparation commission should take in its initial studies as a basis for discussion the suggestion of the Soviet Government that the total sum of the reparation in accordance with the points (a) and (b) of the Paragraph 2 should be 22 billion dollars and that 50 per cent should go to the Union of Soviet Socialist Republics." The British delegation was of the opinion that, pending consideration of the reparation question by the Moscow reparation commission, no figures of reparation should be mentioned. The above Soviet-American proposal has been passed to the Moscow reparation commission as one of the proposals to be considered by the commission. VI. MAJOR WAR CRIMINALS The conference agreed that the question of the major war criminals should be the subject of inquiry by the three Foreign Secretaries for report in due course after the close of the conference.

VII. POLAND (….)The Provisional Government which is now functioning in Poland should therefore be reorganized on a broader democratic basis with the inclusion of democratic leaders from Poland itself and from Poles abroad. This new Government should then be called the Polish Provisional Government of National Unity. (…)This Polish Provisional Government of National Unity shall be pledged to the holding of free and unfettered elections as soon as possible on the basis of universal suffrage and secret ballot. In these elections all democratic and anti-Nazi parties shall have the right to take part and to put forward candidates. (…) "The three heads of Government consider that the eastern frontier of Poland should follow the Curzon Line with digressions from it in some regions of five to eight kilometers in favor of Poland. They recognize that Poland must receive substantial accessions in territory in the north and west. They feel that the opinion of the new Polish Provisional Government of National Unity should be sought in due course of the extent of these accessions and that the final delimitation of the western frontier of Poland should thereafter await the peace conference."

VIII. YUGOSLAVIA

56


It was agreed to recommend to Marshal Tito and to Dr. Ivan Subasitch: (…) (b) That as soon as the new Government has been formed it should declare: (I) That the Anti-Fascist Assembly of the National Liberation (AVNOJ) will be extended to include members of the last Yugoslav Skupstina who have not compromised themselves by collaboration with the enemy, thus forming a body to be known as a temporary Parliament and (II) That legislative acts passed by the Anti-Fascist Assembly of the National Liberation (AVNOJ) will be subject to subsequent ratification by a Constituent Assembly; and that this statement should be published in the communiqué of the conference. (…) XI. SOUTHEASTERN EUROPE The British delegation put in notes for the consideration of their colleagues on the following subjects: (a) The Control Commission in Bulgaria. (b) Greek claims upon Bulgaria, more particularly with reference to reparations. (c) Oil equipment in Rumania. (…..) XIV. THE MONTREAUX CONVENTION AND THE STRAITS It was agreed that at the next meeting of the three Foreign Secretaries to be held in London, they should consider proposals which it was understood the Soviet Government would put forward in relation to the Montreaux Convention, and report to their Governments. The Turkish Government should be informed at the appropriate moment. The forgoing protocol was approved and signed by the three Foreign Secretaries at the Crimean Conference Feb. 11, 1945. E. R. Stettinius Jr. M. Molotov Anthony Eden AGREEMENT REGARDING JAPAN

The leaders of the three great powers – the Soviet Union, the United States of America and Great Britain – have agreed that in two or three months after Germany has surrendered and the war in Europe is terminated, the Soviet Union shall enter into war against Japan on the side of the Allies on condition that: 1. The status quo in Outer Mongolia (the Mongolian People’s Republic) shall be preserved. 2. The former rights of Russia violated by the treacherous attack of Japan in 1904 shall be restored, viz.: (a) The southern part of Sakhalin as well as the islands adjacent to it shall be returned to the Soviet Union; (b) The commercial port of Dairen shall be internationalized, the pre-eminent interests of the Soviet Union in this port being safeguarded, and the lease of Port Arthur as a naval base of the U.S.S.R. restored; © The Chinese-Eastern Railroad and the South Manchurian Railroad, which provide an outlet to Dairen, shall be jointly operated by the establishment of a joint Soviet-Chinese company, it being understood that the pre-eminent interests of the Soviet Union shall be safeguarded and that China shall retain sovereignty in Manchuria; 3. The Kurile Islands shall be handed over to the Soviet Union. (….) Joseph Stalin Franklin D. Roosevelt Winston S. Churchill

57


February 11, 1945.

SURSA: The Yalta Conference, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/yalta.htm , 15.01.2007

Document 14: Potsdam Conference (excerpt)

July 17-August 2, 1945

(…) I. ESTABLISHMENT OF A COUNCIL OF FOREIGN MINISTERS. A. The Conference reached the following agreement for the establishment of a Council of Foreign Ministers to do the necessary preparatory work for the peace settlements: " (1) There shall be established a Council composed of the Foreign Ministers of the United Kingdom, the Union of Soviet Socialist Republics, China, France, and the United States. "(2) (i) The Council shall normally meet in London which shall be the permanent seat of the joint Secretariat which the Council will form. Each of the Foreign Ministers will be accompanied by a high-ranking Deputy, duly authorized to carry on the work of the Council in the absence of his Foreign Ministers, and by a small staff of technical advisers. " (ii) The first meeting of the Council shall be held in London not later than September 1st 1945. Meetings may be held by common agreement in other capitals as may be agreed from time to time. " (3) (i) As its immediate important task, the Council shall be authorized to draw up, with a view to their submission to the United Nations, treaties of peace with Italy, Rumania, Bulgaria, Hungary and Finland, and to propose settlements of territorial questions outstanding on the termination of the war in Europe. The Council shall be utilized for the preparation of a peace settlement for Germany to be accepted by the Government of Germany when a government adequate for the purpose is established. (…) II. THE PRINCIPLES TO GOVERN THE TREATMENT OF GERMANY IN THE INITIAL CONTROL PERIOD A. POLITICAL PRINCIPLES. 1. In accordance with the Agreement on Control Machinery in Germany, supreme authority in Germany is exercised, on instructions from their respective Governments, by the Commanders-in-Chief of the armed forces of the United States of America, the United Kingdom, the Union of Soviet Socialist Republics, and the French Republic, each in his own zone of occupation, and also jointly, in matters affecting Germany as a whole, in their capacity as members of the Control Council. 2. So far as is practicable, there shall be uniformity of treatment of the German population throughout Germany. 3. The purposes of the occupation of Germany by which the Control Council shall be guided are: (i) The complete disarmament and demilitarization of Germany and the elimination or control of all German industry that could be used for military production. To these ends:- (a) All German land, naval and air forces, the SS., SA., SD., and Gestapo, with all their organizations, staffs and institutions, including the General Staff, the Officers' Corps, Reserve Corps, military schools, war veterans' organizations and all other military and semi-military organizations, together with all clubs and associations which serve to keep alive the military tradition in Germany, shall be completely and finally abolished in such manner as permanently to prevent the revival or reorganization of German militarism and Nazism;

58


(b) All arms, ammunition and implements of war and all specialized facilities for their production shall be held at the disposal of the Allies or destroyed. The maintenance and production of all aircraft and all arms. ammunition and implements of war shall be prevented. (ii) To convince the German people that they have suffered a total military defeat and that they cannot escape responsibility for what they have brought upon themselves, since their own ruthless warfare and the fanatical Nazi resistance have destroyed German economy and made chaos and suffering inevitable. (iii) To destroy the National Socialist Party and its affiliated and supervised organizations, to dissolve all Nazi institutions, to ensure that they are not revived in any form, and to prevent all Nazi and militarist activity or propaganda. (iv) To prepare for the eventual reconstruction of German political life on a democratic basis and for eventual peaceful cooperation in international life by Germany. 4. All Nazi laws which provided the basis of the Hitler regime or established discriminations on grounds of race, creed, or political opinion shall be abolished. No such discriminations, whether legal, administrative or otherwise, shall be tolerated. 5. War criminals and those who have participated in planning or carrying out Nazi enterprises involving or resulting in atrocities or war crimes shall be arrested and brought to judgment. Nazi leaders, influential Nazi supporters and high officials of Nazi organizations and institutions and any other persons dangerous to the occupation or its objectives shall be arrested and interned. 6. All members of the Nazi Party who have been more than nominal participants in its activities and all other persons hostile to Allied purposes shall be removed from public and semi-public office, and from positions of responsibility in important private undertakings. Such persons shall be replaced by persons who, by their political and moral qualities, are deemed capable of assisting in developing genuine democratic institutions in Germany. 7. German education shall be so controlled as completely to eliminate Nazi and militarist doctrines and to make possible the successful development of democratic ideas. 8. The judicial system will be reorganized in accordance with the principles of democracy, of justice under law, and of equal rights for all citizens without distinction of race, nationality or religion. 9. The administration in Germany should be directed towards the decentralization of the political structure and the development of local responsibility. To this end:- (i) local self-government shall be restored throughout Germany on democratic principles and in particular through elective councils as rapidly as is consistent with military security and the purposes of military occupation; (ii) all democratic political parties with rights of assembly and of public discussion shall be allowed and encouraged throughout Germany; (iii) representative and elective principles shall be introduced into regional, provincial and state (Land) administration as rapidly as may be justified by the successful application of these principles in local self-government; (iv) for the time being, no central German Government shall be established. Notwithstanding this, however, certain essential central German administrative departments, headed by State Secretaries, shall be established, particularly in the fields of finance, transport, communications, foreign trade and industry. Such departments will act under the direction of the Control Council. 10. Subject to the necessity for maintaining military security, freedom of speech, press and religion shall be permitted, and religious institutions shall be respected. Subject likewise to the maintenance of military security, the formation of free trade unions shall be permitted.

B. ECONOMIC PRINCIPLES.

59


11. In order to eliminate Germany's war potential, the production of arms, ammunition and implements of war as well as all types of aircraft and sea-going ships shall be prohibited and prevented. Production of metals, chemicals, machinery and other items that are directly necessary to a war economy shall be rigidly controlled and restricted to Germany's approved post-war peacetime needs to meet the objectives stated in Paragraph 15. Productive capacity not needed for permitted production shall be removed in accordance with the reparations plan recommended by the Allied Commission on Reparations and approved by the Governments concerned or if not removed shall be destroyed. 12. At the earliest practicable date, the German economy shall be decentralized for the purpose of eliminating the present excessive concentration of economic power as exemplified in particular by cartels, syndicates, trusts and other monopolistic arrangements. 13. In organizing the German Economy, primary emphasis shall be given to the development of agriculture and peaceful domestic industries. (…) III. REPARATIONS FROM GERMANY. 1. Reparation claims of the U. S. S. R. shall be met by removals from the zone of Germany occupied by the U. S. S. R., and from appropriate German external assets. 2. The U. S. S. R. undertakes to settle the reparation claims of Poland from its own share of reparations. 3. The reparation claims of the United States, the United Kingdom and other countries entitled to reparations shall be met from the Western Zones and from appropriate German external assets. 4. In addition to the reparations to be taken by the U. S. S. R. from its own zone of occupation, the U. S. S. R. shall receive additionally from the Western Zones:

60


(a) 15 per cent of such usable and complete industrial capital equipment, in the first place from the metallurgical, chemical and machine manufacturing industries as is unnecessary for the German peace economy and should be removed from the Western Zones of Germany, in exchange for an equivalent value of food, coal, potash, zinc, timber, clay products, petroleum products, and such other commodities as may be agreed upon. (b) 10 per cent of such industrial capital equipment as is unnecessary for the German peace economy and should be removed from the Western Zones, to be transferred to the Soviet Government on reparations account without payment or exchange of any kind in return. Removals of equipment as provided in (a) and (b) above shall be made simultaneously. (…) 8. The Soviet Government renounces all claims in respect of reparations to shares of German enterprises which are located in the Western Zones of Germany as well as to German foreign assets in all countries except those specified in paragraph 9 below. 9. The Governments of the U. K. and U. S. A. renounce all claims in respect of reparations to shares of German enterprises which are located in the Eastern Zone of occupation in Germany, as well as to German foreign assets in Bulgaria, Finland, Hungary, Rumania and Eastern Austria. 10. The Soviet Government makes no claims to gold captured by the Allied troops in Germany. IV. DISPOSAL OF THE GERMAN NAVY AND MERCHANT MARINE A. The following principles for the distribution of the German Navy were agreed: (1) The total strength of the German surface navy, excluding ships sunk and those taken over from Allied Nations, but including ships under construction or repair, shall be divided equally among the U. S. S. R., U. K., and U. S. A. (2) Ships under construction or repair mean those ships whose construction or repair may be (3) The larger part of the German submarine fleet shall be sunk. Not more than thirty submarines shall be preserved and divided equally between the U. S. S. R., U. K., and U. S. A. for experimental and technical purposes. (4) All stocks of armament, ammunition and supplies of the German Navy appertaining to the vessels transferred pursuant to paragraphs (1) and (3) hereof shall be handed over to the respective powers receiving such ships. (…) B. The following principles for the distribution of the German Merchant Marine were agreed:- (1) The German Merchant Marine, surrendered to the Three Powers and wherever located, shall be divided equally among the U. S. S. R., the U. K., and the U. S. A. (…) V. CITY 0F KOENIGSBERG AND THE ADJACENT AREA. (…)The Conference has agreed in principle to the proposal of the Soviet Government concerning the ultimate transfer to the Soviet Union of the City of Koenigsberg and the area adjacent (…) The President of the United States and the British Prime Minister have declared that they will support the proposal of the Conference at the forthcoming peace settlement. VI. WAR CRIMINALS. (…) The Three Governments reaffirm their intention to bring these criminals to swift and sure justice. They hope that the negotiations in London will result in speedy agreement being reached for this purpose, and they regard it as a matter of great importance that the trial of these major criminals should begin at the earliest possible date. The first list of defendants will be published before 1st September. VII. AUSTRIA. The Conference examined a proposal by the Soviet Government on the extension of the authority of the Austrian Provisional Government to all of Austria. (…) It was agreed that reparations should not be exacted from Austria.

VIII. POLAND.

61


A. DECLARATION. We have taken note with pleasure of the agreement reached among representative Poles from Poland and abroad which has made possible the formation, in accordance with the decisions reached at the Crimea Conference, of a Polish Provisional Government of National Unity recognized by the Three Powers. (…) The Three Powers are anxious to assist the Polish Provisional Government of National Unity in facilitating the return to Poland as soon as practicable of all Poles abroad who wish to go, including members of the Polish Armed Forces and the Merchant Marine. They expect that those Poles who return home shall be accorded personal and property rights on the same basis as all Polish citizens The Three Powers note that the Polish Provisional Government of National Unity, in accordance with the decisions of the Crimea Conference, has agreed to the holding of free and unfettered elections as soon as possible on the basis of universal suffrage and secret ballot in which all democratic and anti-Nazi parties shall have the right to take part and to put forward candidates, and that representatives of the Allied press shall enjoy full freedom to report to the world upon developments in Poland before and during the elections.

B. WESTERN FRONTIER OF POLAND. (…) The three Heads of Government reaffirm their opinion that the final delimitation of the western frontier of Poland should await the peace settlement. The three Heads of Government agree that, pending the final determination of Poland's western frontier, the former German territories cast of a line running from the Baltic Sea immediately west of Swinamunde, and thence along the Oder River to the confluence of the western Neisse River and along the Western Neisse to the Czechoslovak frontier, including that portion of East Prussia not placed under the administration of the Union of Soviet Socialist Republics in accordance with the understanding reached at this conference and including the area of the former free city of Danzig, shall be under the administration of the Polish State and for such purposes should not be considered as part of the Soviet zone of occupation in Germany.

IX. CONCLUSION on PEACE TREATIES AND ADMISSION TO THE UNITED NATIONS ORGANIZATION. (…)The three Governments have also charged the Council of Foreign Ministers with the task of preparing Peace Treaties for Bulgaria, Finland, Hungary and Rumania. The conclusion of Peace Treaties with recognized democratic governments in these States will also enable the three Governments to support applications from them for membership of the United Nations. The three Governments agree to examine each separately in the near future in the light of the conditions then prevailing, the establishment of diplomatic relations with Finland, Rumania, Bulgaria, and Hungary to the extent possible prior to the conclusion of peace treaties with those countries. The three Governments have no doubt that in view of the changed conditions resulting from the termination of the war in Europe, representatives of the Allied press will enjoy full freedom to report to the world upon developments in Rumania, Bulgaria, Hungary and Finland. As regards the admission of other States into the United Nations Organization, Article 4 of the Charter of the United Nations declares that: 1. Membership in the United Nations is open to all other peace-loving States who accept the obligations contained in the present Charter and, in the judgment of the organization, are able and willing to carry out these obligations; 2. The admission of any such State to membership in the United Nations will be effected by a decision of the General Assembly upon the recommendation of the Security Council.

62


The three Governments, so far as they are concerned, will support applications for membership from those States which have remained neutral during the war and which fulfill the qualifications set out above. (…) XII. ORDERLY TRANSFER OF GERMAN POPULATIONS. The Three Governments, having considered the question in all its aspects, recognize that the transfer to Germany of German populations, or elements thereof, remaining in Poland, Czechoslovakia and Hungary, will have to be undertaken. They agree that any transfers that take place should be effected in an orderly and humane manner. (…) XIV. IRAN. It was agreed that Allied troops should be withdrawn immediately from Tehran, and that further stages of the withdrawal of troops from Iran should be considered at the meeting of the Council of Foreign Ministers to be held in London in September, 1945. XVI. THE BLACK SEA STRAITS. The Three Governments recognized that the Convention concluded at Montreux should be revised as failing to meet present-day conditions. It was agreed that as the next step the matter should be the subject of direct conversations between each of the three Governments and the Turkish Government. (…)

SURSA: Potsdam Conference, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/decade/decade17.htm , 15.01.2007

Document 15: Charter of the United Nations; June 26, 1945 (excerpt)

CHAPTER I

PURPOSES AND PRINCIPLES Article 1 The Purposes of the United Nations are:

1. To maintain international peace and security, and to that end: to take effective collective measures for the prevention and removal of threats to the peace, and for the suppression of acts of aggression or other breaches of the peace, and to bring about by peaceful means, and in conformity with the principles of justice and international law, adjustment or settlement of international disputes or situations which might lead to a breach of the peace; 2. To develop friendly relations among nations based on respect for the principle of equal rights and self-determination of peoples, and to take other appropriate measures to strengthen universal peace; 3. To achieve international co-operation in solving international problems of an economic, social, cultural, or humanitarian character, and in promoting and encouraging respect for human rights and for fundamental freedoms for all without distinction as to race, sex, language, or religion; and 4. To be a centre for harmonizing the actions of nations in the attainment of these common ends.

Article 2 The Organization and its Members, in pursuit of the Purposes stated in Article 1, shall act in accordance with the following Principles.

1. The Organization is based on the principle of the sovereign equality of all its Members.

63


2. All Members, in order to ensure to all of them the rights and benefits resulting from membership, shall fulfill in good faith the obligations assumed by them in accordance with the present Charter. 3. All Members shall settle their international disputes by peaceful means in such a manner that international peace and security, and. justice, are not endangered. 4. All Members shall refrain in their international relations from the threat or use of force against the territorial integrity or political independence of any state, or in any other manner inconsistent with the Purposes of the United Nations. 5. All Members shall give the United Nations every assistance in any action it takes in accordance with the present Charter, and shall refrain from giving assistance to any state against which the United Nations is taking preventive or enforcement action. 6. The Organization shall ensure that states which are not Members of the United Nations act in accordance with these Principles so far as may be necessary for the 7. Nothing contained in the present Charter shall authorize the United Nations to intervene in matters which are essentially within the domestic jurisdiction of any state or shall require the Members to submit such matters to settlement under the present Charter; but this principle shall not prejudice the application of enforcement measures under

CHAPTER II

MEMBERSHIP

(…) Article 4 1. Membership in the United Nations is open to a other peace-loving states which accept the obligations contained in the present Charter and, in the judgment of the Organization, are able and willing to carry out these obligations. CHAPTER III

ORGANS Article 7 1. There are established as the principal organs of the United Nations: a General Assembly, a Security Council, an Economic and Social Council, a Trusteeship Council, an International Court of Justice, and a Secretariat. 2. Such subsidiary organs as may be found necessary may be established in accordance with the present Charter. (…) CHAPTER IV

THE GENERAL ASSEMBLY

Composition

Article 9 1. The General Assembly shall consist of all the Members of the United Nations. 2. Each Member shall have not more than five representatives in the General Assembly. Functions and Powers

64


(…) Article 11

1. The General Assembly may consider the general principles of co-operation in the maintenance of international peace and security, including the principles governing disarmament and the regulation of armaments, and may make recommendations with regard to such principles to the Members or to the Security Council or to both. 2. The General Assembly may discuss any questions relating to the maintenance of international peace and security brought before it by any Member of the United Nations, or by the Security Council, or by a state which is not a Member of the United (…) may make recommendations with regard to any such questions to the state or states concerned or to the Security Council or to both. (…) Voting

Article 18 1. Each member of the General Assembly shall have one vote. 2. Decisions of the General Assembly on important questions shall be made by a two- thirds majority of the members present and voting. These questions shall include: recommendations with respect to the maintenance of international peace and security, the election of the non-permanent members of the Security Council, the election of the members of the Economic and Social Council, (…) the admission of new Members to the United Nations, the suspension of the rights and privileges of membership, the expulsion of Members, questions relating to the operation of the trusteeship system, and budgetary questions.

Procedure Article 20 The General Assembly shall meet in regular annual sessions and in such special sessions as occasion may require. Special sessions shall be convoked by the SecretaryGeneral at the request of the Security Council or of a majority of the Members of the United Nations.

Article 21

The General Assembly shall adopt its own rules of procedure. It shall elect its President for each session.

Article 22

The General Assembly may establish such subsidiary organs as it deems necessary for the performance of its functions.

CHAPTER V

THE SECURITY COUNCIL Composition

Article 23 1. The Security Council shall consist of fifteen Members of the United Nations. The Republic of China, France, the Union of Soviet Socialist , the United Kingdom of Great Britain and Northern

65


Ireland, and the United States of America shall be permanent members of the Security Council. The General Assembly shall elect ten other Members of the United Nations to be non-permanent members of the Security Council (…). 2. The non-permanent members of the Security Council shall be elected for a term of two years. In the first election of the non- permanent members after the increase of the membership of the Security Council from eleven to fifteen, two of the four additional members shall be chosen for a term of one year. A retiring member shall not be eligible for immediate re-election. 3. Each member of the Security Council shall have one representative.

Functions and Powers Article 24 1. In order to ensure prompt and effective action by the United Nations, its Members confer on the Security Council primary responsibility for the maintenance of international peace and security, and agree that in carrying out its duties under this responsibility the Security Council acts on their behalf. (…) Voting

Article 27 1. Each member of the Security Council shall have one vote. 2. Decisions of the Security Council on procedural matters shall be made by an affirmative vote of nine members. (…) Procedure

Article 28 1. The Security Council shall be so organized as to be able to function continuously. Each member of the Security Council shall for this purpose be represented at times at the seat of the Organization. (…) CAPTER VI

PACIFIC SETTLEMENT OF DISPUTES

Article 33 1. The parties to any dispute, the continuance of which is likely to endanger the maintenance of international peace and security, shall, first of a, seek a solution by negotiation, enquiry, mediation, conciliation, arbitration, judicial settlement, resort to regional agencies or arrangements, or other peaceful means of their own choice. 2. The Security Council shall, when it deems necessary, call upon the parties to settle their dispute by such means. Article 34 The Security Council may investigate any dispute, or any situation which might lead to international friction or give rise to a dispute, in order to determine whether the continuance of the dispute or situation is likely to endanger the maintenance of international peace and security.

Article 35

l. Any Member of the United Nations may bring any dispute, or any situation of the nature referred to in Article 34, to the attention of the Security Council or of the General Assembly.

66


2. A state which is not a Member of the United Nations may bring to the attention of the Security Council or of the General Assembly any dispute to which it is a party if it accepts in advance, for the purposes of the dispute, the obligations of pacific settlement provided in the present Charter. (…) CHAPTER VII

ACTION WITH RESPECT TO THREATS TO THE PEACE, BREACHES OF THE PEACE, AND ACTS OF AGGRESSION

(…) Article 44 When Security Council has decided to use force it shall, before calling upon a Member not represented on it to provide armed forces in fulfilment of the obligations assumed under Article 43, invite that Member, if the Member so desires, to participate in the decisions of the Security Council concerning the employment of contingents of that Member's armed forces.

Article 45 In order to enable the Nations to take urgent military measures, Members shall hold immediately available national air-force contingents for combined international enforcement action. (…)

Article 46 Plans for the application of armed force shall be made by the Security Council with the assistance of the Military Staff Committee. (….)

Article 48 1. The action required to carry out the decisions of the Security Council for the maintenance of international peace and security shall be taken by all the Members of the United Nations or by some of them, as the Security Council may determine. 2. Such decisions shall be carried out by the Members of the United Nations directly and through their action in the appropriate international agencies of which they are members. Article 49 The Members of the United Nations shall join in affording mutual assistance in carrying out the measures decided upon by the Security Council. (…)

CHAPTER X

THE ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL Composition

Article 61 1. The Economic and Social Council shall consist of fifty-four Members of the United Nations elected by the General Assembly. 2. (…) eighteen members of the Economic and Social Council shall be elected each year for a term of three years. A retiring member shall be eligible for immediate reelection. (…) 4. Each member of the Economic and Social Council shall have one representative.

Functions and Powers

67


Article 62 1. The Economic and Social Council may make or initiate studies and reports with respect to international economic, social, cultural, educational, health, and related matters and may make recommendations with respect to any such matters to the General Assembly, to the Members of the United Nations, and to the specialized agencies concerned. (…) Voting

Article 67 1. Each member of the Economic and Social Council shall have one vote. 2. Decisions of the Economic and Social Council shall be made by a majority of the members present and voting. (…)

CHAPTER XIV

THE INTERNATIONAL COURT OF JUSTICE

Article 92 The International Court of Justice shall be the principal judicial organ of the United Nations.(…)

Article 96 1. The General Assembly or the Security Council may request the International Court of Justice to give an advisory opinion on any legal question. 2. Other organs of the United Nations and specialized agencies, which may at any time be so authorized by the General Assembly, may also request advisory opinions of the Court on legal questions arising within the scope of their activities. CHAPTER XV

THE SECRETARIAT

Article 97 The Secretariat shall comprise a Secretary- General and such staff as the Organization may require. The Secretary-General shall be appointed by the General Assembly upon the recommendation of the Security Council. He shall be the chief administrative officer of the Organization.

Article 98 The Secretary-General shall act in that capacity in all meetings of the General Assembly, of the Security Council, of the Economic and Social Council, and of the Trusteeship Council, and shall perform such other functions as are entrusted to him by these organs. The Secretary-General shall make an annual report to the General Assembly on the work of the Organization.

Article 99 The Secretary-General may bring to the attention of the Security Council any matter which in his opinion may threaten the maintenance of international peace and security. (…)

SURSA: Charter of the United Nations; June 26, 1945, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/un/unchart.htm , 15.01.2007

68


Seminar nr. 7

Relatiile dintre fostii aliati si debutul razboiului rece 1945-1947

I Definirea razboiului rece -termen general acceptat , desemnând conflictul ideologic , politic , psihologic si militar de dupa 1945 dintre aliatii occidentali ( condusi de SUA ) pe de o parte si blocul comunist ( în frunte cu URSS ) pe de alta parte. -paternitatea expresiei în cauza este atribuita regentului Castiliei si Leonului , printul Juan Manuel , care în secolul al XIV - lea a utilizat sintagma de razboi rece pentru a descrie conflictul din Spania , dintre crestini si musulmani. Spre deosebire de razboaiele clasice , un atare razboi începe fara o declaratie de razboi si se încheie fara un tratat de pace. -reactualizarea termenului de Razboi Rece , o datoram jurnalistului american Walter Lippmann , care în 1947 publica o carte cu acelasi nume. II Fundamentele ideologice ale razboiului rece si expresia lor politica în documentele marilor puteri A. Discursul lui Stalin, 9 februarie 1946 -un discurs electoral -Stalin aducea elogii sistemului sovietic care a iesit învingator din razboi, fapt care demonstra, din perspectiva sa, ca sistemul social sovietic era o forma de organizare mai buna decât orice alt sistem social ne-sovietic -descriind cauzele celui de al doilea razboi mondial, liderul sovietic invoca o norma comunista clasica, si anume ca razboiul nu ar fi fost provocat de Hitler zboiului rece.a De ilustrat, pe larg , principalele teorii privitoare la originile r .sau de alti sefi de stat, ci de functionarea defectuoasa, generatoare de inegalitati economice a sistemului de tip capitalist -liderul sovietic sublinia inevitabilitatea unui nou razboi cu tarile din sistemul capitalist si în acest context, el afirma necesitatea întaririi interne a Uniunii Sovietice pentru a putea face fata acestui nou conflict B. Discursul lui Churchill de la Fulton , Missouri , 5 martie 1946 -înca din 12 mai 1945 , într-o telegrama adresata presedintelui Truman ( care îi succedase lui Roosevelt la 12 aprilie 1945 ) , Winston Churchill îsi exprima îngrijorarea cu privire la lipsa de transparenta din zonele ocupate de sovietici , afirmând : a fost trasa o cortina de fier în fata aliatilor vestici. -în timpul Conferintei de la Potsdam , Churchill , utilizând o expresie metaforica , protesteaza fata de împrejmuirea de catre sovietici , cu un gard de fier , a misiunii britanice din România. În iulie 1945 , în urma alegerilor generale din Marea Britanie , la mijlocul Conferintei de la Potsdam , Winston Churchill este înlocuit de noul prim-ministru Clement Attlee. -5 martie 1946 - invitat la Westminister College , Winston Churchill utilizeaza pentru prima data , în public , sintagma cortina de fier, afirmând : De la Stettin , de pe coasta Balticii pâna la Triest , de pe coasta Adriaticii , o cortina de fier a coborât taind în doua continentul. ( … ) -reactiile la discursul rostit de Churchill nu au întârziat sa apara. Guvernul britanic, condus de Attlee a dezavuat discursul fostului prim ministru britanic. La 15 martie 1946 , a urmat replica sovietica , prin discursul rostit de Stalin . Vizibil deranjat de discursul de la Fulton , liderul de la Kremlin a tinut sa precizeze ca ascensiunea comunistilor în sud-estul Europei nu este una accidentala, ci o consecinta fireasca a sacrificiului pe care acestia l-au dovedit în lupta cu regimurile fasciste. De ilustrat: discursul de la FultonC. Telegrama cea lunga a lui G. Kennan si doctrina de containment

69


-diplomat de cariera , în 1944 George Kennan se reîntoarce la Moscova ( unde activase anterior între 1933-1937 ) , în calitate de ministru-consilier , devenind unul dintre consultatii ambasadorului Averell Harriman. -22 februarie 1946 - Kennan expediaza telegrama cea lunga -un studiu de 8 000 de cuvinte, pe parcursul caruia realizeaza o radiografie totala a comportamentului si politicii externe promovate de Stalin. -iulie 1947 - trimestrialul Foreign Affairs publica Articolul X, Factorii care determina comportamentul sovietic , sub semnatura X. Noul document elaborat de Kennan prezenta necesitatea aplicarii doctrinei de containment (stavilire) si a devenit imediat un punct de reper pentru sustinatorii acesteia. În esenta, doctrina de containment viza o politica ferma din partea SUA, care sa nu permita sovieticilor obtinerea unor noi pozitii. D. Telegrama Novikov -septembrie 1946 - ambasadorul sovietic la Washington , Nikolai Novikov elaboreaza o telegrama în care atragea atentia factorilor politici de la Moscova asupra pericolului politicii americane de dominare economicasi militara a lumii. E. Doctrina Truman , 12 martie 1947 -21 februarie 1947 - cabinetul britanic , condus de Clement Attlee , îl informeaza pe presedintele Truman de faptul ca partea britanica se afla în imposibilitatea de a-si mai onora angajamentele luate fata de Grecia si Turcia. -24 februarie 1947 - presedintele Truman ia hotarârea ca aceste angajamente sa fie preluate de SUA. -26 februarie 1947 – are loc o întâlnire tensionata în Biroul Oval , între presedintele Truman si principalii congresmeni ( la întâlnire au luat parte si gen. George C. Marshall si secretarul de stat Dean Acheson ). În cursul întâlnirii , presedintele american si-a prezentat intentia de a prelua angajamentele britanicilor din Mediterana Rasariteana , justificându-si pozitia prin necesitatea stoparii expansionismului sovietic. -12 martie 1947 – în fata Congresului , presedintele Truman solicita un ajutor economic de 400 mil. $ pentru ajutorarea celor doua tari , precum si trimiterea de experti civili si militari americani. ionismului american.ta acestei doctrine , din perspectiva izolat De ilustrat importan .F. Planul Marshall , 5 iunie 1947 -la începutul anului 1947 , datorita actiunilor energice promovate de George C. Marshall si Dean Acheson , factorii politici americani constientizeaza faptul ca situatia economica disperata din Europa cerea un ajutor american de avergura. -în cadrul Departatmentului de Stat se constituie un grup de specialisti , sub conducerea sefului nou-creatului Oficiu de Planificare Politica , George Kennan , cu scopul de gasii solutii viabile pentru îmbunatatirea situatiei economice a Europei. Raportul înaintat de Kennan sustinea necesitatea unui ajutor din partea SUA pentru însanatosirea economica a Europei. -5 iunie 1947 – prin discursul sau de la Universitatea Harvard , George Marshall anunta noul proiect. -desi adresat tuturor tarilor europene , tarile din sfera de influenta sovietica au declinat propunerea americana ( desi Polonia si Cehoslovacia îsi manifestasera initial intentia de a participa la discutii , reactia URSS a determinat abandonarea acestei intentii ). -programul a început în iulie 1948 , a continuat pâna în 1952 si a costat guvernul american 10,2 miliarde $ .De ilustrat rezultatele implement .G. Crearea Cominformului (septembrie 1947) si teoria lui Jdanov privind împartirea lumii în cele doua blocuri -1943 – din ordinul lui Stalin Comintern-ul este desfiintat , aceasta masura , aparent radicala , având menirea de a-i convinge pe aliatii occidentali de faptul ca URSS a renuntat la ideea revolutiei mondiale.

70


-22 septembrie 1947 – este creat Cominformul . În discursul inaugural , Andrei Jdanov , dupa ce prezinta Cominform-ul drept o reactie directa la propunerea de acceptare a Planului Marshall , proclama împartirea oficiala a lumii în doua tabere: ° tabara imperialistasi antidemocratica al carei scop rezida în sprijinirea regimurilor reactionare si pro-faciste. ° tabara antiimperialistasi democratica , având drept scop consolidarea democratiei , eliminarea ultimelor vestigii ale fascismului , rezistând totodata expansiunii imperialiste. -ulterior a avut menirea de a pregati terenul extirparii abcesului titoist. III Suport documentar

Document 1: Discursul lui Stalin , 9 februarie 1946 (excerpt)

Comrades! (…) It would be wrong to believe that the Second War broke out accidentally or as a result of the mistakes of some or other statesmen, through mistakes certainly were made. In reality, the war broke out as an inevitable result of the development of the world economic and political forces on the basis of modern monopoly capitalism. Marxists have stated more than once that the capitalist system of world economy conceals in itself the elements of general crisis and military clashes, that in view of this in our time the development of world capitalism takes place not as a smooth and even advance but through crises and war catastrophes. The reason is that the unevenness of the development of capitalist countries usually results, as time passes, in an abrupt disruption of the equilibrium within the world system of capitalism, and that a group of capitalist countries which believes itself to be less supplied with raw materials and markets usually attempts to alter the situation and re-divide the “spheres of influence” in its own favour by means of armed forces. This results in the splitting of the capitalist world in two hostile camps and in war between them. (…) Thus the first crisis of the capitalist system of the world economy resulted in the First World War, and the second crisis resulted in the Second World War. This does not mean, of course, that the Second World War was an exact replica of the first. On the contrary, the Second World War substantially differs in its nature from the first. (…) The Second World War from the very outset assumed the nature of an anti – Fascist war, a war of liberation, one of the tasks of which was also to reestablish democratic liberties. The entry of the Soviet Union into the war against the Axis States could only strengthen –and actually did strengthen – the anti – fascist and liberating character of the Second World War. It was on this basis that the anti-fascist coalition of the Soviet Union, the United States of America, Great Britain and other freedom – loving States took shape, a collation which later played a decisive part in routing the armed forces of the Axis States. This is how matters stand with regard to the question of the origin and nature of the Second World War. (…) But the war was not only a curse. It was at the same time a great school in which all the forces of the people were tried and tested. The war laid bare all the facts and events in the rear and at the front, it mercilessly tore off the veils and covers which had concealed the true faces of the States, governments, and parties, and placed them on the stage without masks, without embellishments, with all their shortcomings and virtues. The war set something in the nature of an examination for our Soviet system, our State, our Government, our Communist Party, and summed up the results of their work as if telling us: here they

71


are, your people and organizations, their deeds and days – look at them closely and reward them according to their deserts. This is one of the positive aspects of the war. (…) There is one main result which served as a basis for all other results. This result is that at the end of the war the enemies suffered defeat and we, together with our Allies, emerged as victors. We ended the war in complete victory over the enemy – this is the principal result of the war. But this is too general as a result, and we cannot stop at that. (…) Our victory means, in the first place, that our Soviet social system has won, that the Soviet social system successfully withstood the trial in the flames of war and proved its perfect viability. (…) The war has shown that the Soviet social system is a truly popular system, which has grown from the people and enjoys its powerful support, that the Soviet social system is a perfectly viable and stable from of organization of society. More that that, the point is now not whether the Soviet social system is viable or not, since after the objective lessons of the war no single skeptic now ventures to come out with doubts concerning the viability of the Soviet social system. The point is that the Soviet social system has proved more viable and stable that a non-Soviet social system, that the Soviet social system is a better form of organization of society than any non-Soviet social system. (…) Secondly, our victory means that our Soviet State System has won, that our multinational Soviet State withstood all the trials of war and proved its viability. (…) Thirdly, or victory means that the Soviet armed forces have won, that our Red Army has won, that the Red Army heroically withstood all the adversities of war, utterly routed the armies of our enemies and emerged from the war as victor. (…) These are the main results of the war.

SURSA: Stalin’s Speech , 9 Febrary , 1946 http://humanities.uwe.ac.uk/corehistorians/powers/twxt/s28stali.htm, accesat 12 august 2001. Document 2 , Discursul lui Churchill de la Fulton , Missouri , 5 martie 1946 (excerpt)

( … ) A shadow has fallen upon the scenes so lately light by the Allied victory. Nobody knows what Soviet Russia and its Communist international organization intends to do in the immediate future, or what are the limits, if any, to their expansive and proselytizing tendencies. I have a strong admiration and regard for the valiant Russian people and for my wartime comrade, Marshall Stalin. There is deep sympathy and goodwill in Britain -- and I doubt not here also -- towards the peoples of all the Russias and a resolve to persevere through many differences and rebuffs in establishing lasting friendships. We understand the Russian need to be secure on her western frontiers by the removal of all possibility of German aggression. We welcome Russia to her rightful place among the leading nations of the world. We welcome her flag upon the seas. Above all, we welcome, or should welcome, constant, frequent and growing contacts between the Russian people and our own people on both sides of the Atlantic. It is my duty however, for I am sure you would wish me to state the facts as I see them to you. It is my duty to place before you certain facts about the present position in Europe. From Stettin in the Baltic to Trieste in the Adriatic an iron curtain has descended across the Continent. Behind that line lie all the capitals of the ancient states of Central and Eastern Europe.Warsaw, Berlin, Prague, Vienna, Budapest, Belgrade, Bucharest and Sofia, all these famous cities and the populations around them lie in what I must call the Soviet sphere, and all are subject in one form or another, not only to Soviet influence but to a very high and, in some cases, increasing measure of control from Moscow. Athens alone -- Greece with its immortal glories -- is free to decide its future at an election under British, American and French observation. The Russian-dominated Polish Government has been encouraged to make enormous and wrongful inroads upon

72


Germany, and mass expulsions of millions of Germans on a scale grievous and undreamed-of are now taking place. The Communist parties, which were very small in all these Eastern States of Europe, have been raised to pre-eminence and power far beyond their numbers and are seeking everywhere to obtain totalitarian control. Police governments are prevailing in nearly every case, and so far, except in Czechoslovakia, there is no true democracy. Turkey and Persia are both profoundly alarmed and disturbed at the claims which are being made upon them and at the pressure being exerted by the Moscow Government. An attempt is being made by the Russians in Berlin to build up a quasi-Communist party in their zone of occupied Germany by showing special favors to groups of left-wing German leaders. At the end of the fighting last June, the American and British Armies withdrew westward, in accordance with an earlier agreement, to a depth at some points of 150 miles upon a front of nearly four hundred miles, in order to allow our Russian allies to occupy this vast expanse of territory which the Western Democracies had conquered. If no the Soviet Government tries, by separate action , to build up a pro-Communist Germany in their areas, this will cause new serious difficulties in the American and British zones, and will give the defeated Germans the power of putting themselves up to auction between the Soviets and the Western Democracies. Whatever conclusions may be drawn from these facts -- and facts they are -- this is certainly not the Liberated Europe we fought to build up. Nor is it one which contains the essentials of permanent peace. ( … )

SURSA: Winston Churchill's Iron Curtain Speech, http://www.historyguide.org/europe/churchill.html , 12.01.2007

Document 3 , Perceptia lui Stalin asupra discursului de la Fulton ( excerpt )

( … ) In substance , Mr. Churchill now stands in the position of a firebrand of war. And Mr. Churchill is not alone. He has friends not only in England but also in the United States of America. In this respect , one is reminded remarkably of Hitler and his friends. Hitler began to set war loose by announcing his racial theory , declaring that only people speaking the German language represent a fully valuable nation. Mr. Churchill begins to set war loose, also by racial theory , maintaining that only nations speaking the English language are fully valuable nations , called upon to decide the destinies of the entire world. ( … ) As a result of the German invasion , the Soviet Union has irrevocably lost in battles with the Germans , and also during the German ocupation and through the expulsion of Soviet citizens to German slave labor camps , about 7 000 000 people. In other words , the Soviet Union has lost in men several times more then Britain and the United States together. It may be that some quarters are trying to push into oblivion these sacrifices of the Soviet people which insured the liberation of Europe frome the Hitlerite yoke. But the Soviet Union cannot forget them. One can ask therefore , what can be surprising in the fact that the Soviet Union , in a desire to ensure its security for the future, tries to achieve that these countries should have governments whose relations to the Soviet Union are loyal? How can one , without having lost one’s reason , qualify this peaceful aspirations of the Soviet Union as “expansionist tendencies” of our Government? ( … ) Mr. Churchill wanders around the truth when he speaks of the growth of the influence of the Communist parties in Easter Europe ( … ) The growth of the influence of the Communism cannot be considered accidental. It is a normal function. The influence of the Comunists grew because during the hard years of the mastery of fascism in Europe , Communists showed themselves to be reliable , daring and self-sacrificing fighters against fascist regimes for the liberty of peoples.

73


SURSA: Jussi Hanhimaki , Odd Arne Westad , The Cold War , A History in Documents and Eyewitness Accounts , Oxford University Press , 2004 , p.48-49 Document 4 , Telegrama cea lunga a lui G. Kennan , 22 februarie 1946 ( excerpt ) ( … ) In summary, we have here a political force committed fanatically to the belief that with US there can be no permanent modus vivendi that it is desirable and necessary that the internal harmony of our society be disrupted, our traditional way of life be destroyed, the international authority of our state be broken, if Soviet power is to be secure. This political force has complete power of disposition over energies of one of world's greatest peoples and resources of world's richest national territory, and is borne along by deep and powerful currents of Russian nationalism. In addition, it has an elaborate and far flung apparatus for exertion of its influence in other countries, an apparatus of amazing flexibility and versatility, managed by people whose experience and skill in underground methods are presumably without parallel in history. Finally, it is seemingly inaccessible to considerations of reality in its basic reactions. For it, the vast fund of objective fact about human society is not, as with us, the measure against which outlook is constantly being tested and re-formed, but a grab bag from which individual items are selected arbitrarily and tendenciously to bolster an outlook already preconceived. This is admittedly not a pleasant picture. Problem of how to cope with this force in [is] undoubtedly greatest task our diplomacy has ever faced and probably greatest it will ever have to face. It should be point of departure from which our political general staff work at present juncture should proceed. It should be approached with same thoroughness and care as solution of major strategic problem in war, and if necessary, with no smaller outlay in planning effort. I cannot attempt to suggest all answers here. But I would like to record my conviction that problem is within our power to solve--and that without recourse to any general military conflict.. And in support of this conviction there are certain observations of a more encouraging nature I should like to make: (1) Soviet power, unlike that of Hitlerite Germany, is neither schematic nor adventunstic. It does not work by fixed plans. It does not take unnecessary risks. Impervious to logic of reason, and it is highly sensitive to logic of force. For this reason it can easily withdraw--and usually does when strong resistance is encountered at any point. Thus, if the adversary has sufficient force and makes clear his readiness to use it, he rarely has to do so. If situations are properly handled there need be no prestige-engaging showdowns. (2) Gauged against Western World as a whole, Soviets are still by far the weaker force. Thus, their success will really depend on degree of cohesion, firmness and vigor which Western World can muster. And this is factor which it is within our power to influence. (3) Success of Soviet system, as form of internal power, is not yet finally proven. It has yet to be demonstrated that it can survive supreme test of successive transfer of power from one individual or group to another. Lenin's death was first such transfer, and its effects wracked Soviet state for 15 years. After Stalin's death or retirement will be second. But even this will not be final test. Soviet internal system will now be subjected, by virtue of recent territorial expansions, to series ofadditional strains which once proved severe tax on Tsardom. We here are convinced that never since termination of civil war have mass of Russian people been emotionally farther removed from doctrines of Communist Party than they are today. In Russia, party has now become a great and--for the moment--highly successful apparatus of dictatorial administration, but it has ceased to be a source of emotional inspiration. Thus, internal soundness and permanence of movement need not yet be regarded as assured. (4) All Soviet propaganda beyond Soviet security sphere is basically negative and destructive. It should therefore be relatively easy to combat it by any intelligent and really constructive program.

74


For those reasons I think we may approach calmly and with good heart problem of how to deal with Russia. As to how this approach should be made, I only wish to advance, by way of conclusion, following comments: (1) Our first step must be to apprehend, and recognize for what it is, the nature of the movement with which we are dealing. We must study it with same courage, detachment, objectivity, and same determination not to be emotionally provoked or unseated by it, with which doctor studies unruly and unreasonable individual. (2) We must see that our public is educated to realities of Russian situation. I cannot over-emphasize importance of this. Press cannot do this alone. It must be done mainly by Government, which is necessarily more experienced and better informed on practical problems involved. In this we need not be deterred by [ugliness?] of picture. I am convinced that there would be far less hysterical anti-Sovietism in our country today if realities of this situation were better understood by our people. There is nothing as dangerous or as terrifying as the unknown. It may also be argued that to reveal more information on our difficulties with Russia would reflect unfavorably on Russian-American relations. I feel that if there is any real risk here involved, it is one which we should have courage to face, and sooner the better. But I cannot see what we would be risking. Our stake in this country, even coming on heels of tremendous demonstrations of our friendship for Russian people, is remarkably small. We have here no investments to guard, no actual trade to lose, virtually no citizens to protect, few cultural contacts to preserve. Our only stake lies in what we hope rather than what we have; and I am convinced we have better chance of realizing those hopes if our public is enlightened and if our dealings with Russians are placed entirely on realistic and matter-of-fact basis. (3) Much depends on health and vigor of our own society. World communism is like malignant parasite which feeds only on diseased tissue. This is point at which domestic and foreign policies meets Every courageous and incisive measure to solve internal problems of our own society, to improve self-confidence, discipline, morale and community spirit of our own people, is a diplomatic victory over Moscow worth a thousand diplomatic notes and joint communiqués. If we cannot abandon fatalism and indifference in face of deficiencies of our own society, Moscow will profit--Moscow cannot help profiting by them in its foreign policies. (4) We must formulate and put forward for other nations a much more positive and constructive picture of sort of world we would like to see than we have put forward in past. It is not enough to urge people to develop political processes similar to our own. Many foreign peoples, in Europe at least, are tired and frightened by experiences of past, and are less interested in abstract freedom than in security. They are seeking guidance rather than responsibilities. We should be better able than Russians to give them this. And unless we do, Russians certainly will. (5) Finally we must have courage and self-confidence to cling to our own methods and conceptions of human society. After Al, the greatest danger that can befall us in coping with this problem of Soviet communism, is that we shall allow ourselves to become like those with whom we are coping. SURSA: The Charge in the Soviet Union (Kennan) to the Secretary of State , http://www.gwu.edu/~nsarchiv/coldwar/documents/episode-1/kennan.htm , 12.01.2007

Document 5 , George Kennan , Sursele comportamentului sovietic , iulie 1947 , (excerpt )

( … ) In these circumstances it is clear that the main element of any United States policy toward the Soviet Union must be that of long-term, patient but firm and vigilant containment of Russian expansive tendencies. It is important to note, however, that such a policy has nothing to do with outward histrionics: with threats or blustering or superfluous gestures of outward "toughness." While the

75


Kremlin is basically flexible in its reaction to political realities, it is by no means unamenable to considerations of prestige. Like almost any other government, it can be placed by tactless and threatening gestures in a position where it cannot afford to yield even though this might be dictated by its sense of realism. The Russian leaders are keen judges of human psychology, and as such they are highly conscious that loss of temper and of self-control is never a source of strength in political affairs. They are quick to exploit such evidences of weakness. For these reasons it is a sine qua non of successful dealing with Russia that the foreign government in question should remain at all times cool and collected and that its demands on Russian policy should be put forward in such a manner as to leave the way open for a compliance not too detrimental to Russian prestige. In the light of the above, it will be clearly seen that the Soviet pressure against the free institutions of the western world is something that can be contained by the adroit and vigilant application of counter-force at a series of constantly shifting geographical and political points, corresponding to the shifts and maneuvers of Soviet policy, but which cannot be charmed or talked out of existence. The Russians look forward to a duel of infinite duration, and they see that already they have scored great successes. It must be borne in mind that there was a time when the Communist Party represented far more of a minority in the sphere of Russian national life than Soviet power today represents in the world community. But if the ideology convinces the rulers of Russia that truth is on their side and they they can therefore afford to wait, those of us on whom that ideology has no claim are free to examine objectively the validity of that premise. The Soviet thesis not only implies complete lack of control by the west over its own economic destiny, it likewise assumes Russian unity, discipline and patience over an infinite period. Let us bring this apocalyptic vision down to earth, and suppose that the western world finds the strength and resourcefulness to contain Soviet power over a period of ten to fifteen years. What does that spell for Russia itself? The Soviet leaders, taking advantage of the contributions of modern techniques to the arts of despotism, have solved the question of obedience within the confines of their power. Few challenge their authority; and even those who do are unable to make that challenge valid as against the organs of suppression of the state. The Kremlin has also proved able to accomplish its purpose of building up Russia, regardless of the interests of the inhabitants, and industrial foundation of heavy metallurgy, which is, to be sure, not yet complete but which is nevertheless continuing to grow and is approaching those of the other major industrial countries. All of this, however, both the maintenance of internal political security and the building of heavy industry, has been carried out at a terrible cost in human life and in human hopes and energies. It has necessitated the use of forced labor on a scale unprecedented in modern times under conditions of peace. It has involved the neglect or abuse of other phases of Soviet economic life, particularly agriculture, consumers' goods production, housing and transportation. To all that, the war has added its tremendous toll of destruction, death and human exhaustion. In consequence of this, we have in Russia today a population which is physically and spiritually tired.The mass of the people are disillusioned, skeptical and no longer as accessible as they oncewere to the magical attraction which Soviet power still radiates to its followers abroad. The avidity with which people seized upon the slight respite accorded to the Church for tactical reasons during the war was eloquent testimony to the fact that their capacity for faith and devotion found little expression in the purposes of the regime. In these circumstances, there are limits to the physical and nervous strength of people themselves. These limits are absolute ones, and are binding even for the cruelest dictatorship, because beyond them people cannot be driven. The forced labor camps and the other agencies of constraint provide temporary means of compelling people to work longer hours than their own volition or mere economic

76


pressure would dictate; but if people survive them at all they become old before their time and must be considered as human casualties to the demands of dictatorship. In either case their best powers are no longer available to society and can no longer be enlisted in the service of the state. ………………………………………………………………………………………………

It is clear that the United States cannot expect in the foreseeable future to enjoy political intimacy with the Soviet regime. It must continue to regard the Soviet Union as a rival, not a partner, in the political arena. It must continue to expect that Soviet policies will reflect no abstract love of peace and stability, no real faith in the possibility of a permanent happy coexistence of the Socialist and capitalist worlds, but rather a cautious, persistent pressure toward the disruption and, weakening of all rival influence and rival power. Balanced against this are the facts that Russia, as opposed to the western world in general, is still by far the weaker party, that Soviet policy is highly flexible, and that Soviet society may well contain deficiencies which will eventually weaken its own total potential. This would of itself warrant the United States entering with reasonable confidence upon a policy of firm containment, designed to confront the Russians with unalterable counter-force at every point where they show signs of encroaching upon he interests of a peaceful and stable world. (…)

SURSA: George Kennan , The Sources of Soviet Conduct , http://www.historyguide.org/europe/kennan.html, 12.01.2007

Document 6 , Telegrama lui Novikov , septembrie 1946 (excerpt )

The foreign policy of the United States, which reflects the imperialist tendencies of American monopolistic capital, is characterized in the postwar period by a striving for world supremacy. This is the real meaning of the many statements by President Truman and other representatives of American ruling circles; that the United States has the right to lead the world. All the forces of American diplomacy -- the army, the air force, the navy, industry, and science -- are enlisted in the service of this foreign policy. For this purpose broad plans for expansion have been developed and are being implemented through diplomacy and the establishment of a system of naval and air bases stretching far beyond the boundaries of the United States, through the arms race, and through the creation of ever newer types of weapons. 1. a) The foreign policy of the United States is conducted now in a situation that differs greatly from the one that existed in the prewar period. This situation does not fully conform to the calculations of those reactionary circles which hoped that during the Second World War they would succeed in avoiding, at least for a long time, the main battles in Europe and Asia. They calculated that the United States of America, if it was unsuccessful in completely avoiding direct participation in the war, would enter it only at the last minute, when it could easily affect the outcome of the war,completely ensuring its interests. In this regard, it was thought that the main competitors of theUnited States would be crushed or greatly weakened in the war, and the United States by virtue of this circumstance would assume the role of the most powerful factor in resolving the fundamental questions of the postwar world. These calculations were also based on the assumption, which was very widespread in the United States in the initial stages of the war, that the Soviet Union, which had been subjected to the attack of German Fascism in June 1941, would also be exhausted or even completely destroyed as a result of the war. Reality did not bear out the calculations of the American imperialists.

77


b) The two main aggressive powers, fascist Germany and militarist Japan, which were at the same time the main competitors of the United States in both the economic and foreign policy fields, were thoroughly defeated. The third great power, Great Britain, which had taken heavy blows during the war, now faces enormous economic and political difficulties. The political foundations of the British Empire were appreciably shaken, and crises arose, for example, in India, Palestine, and Egypt. Europe has come out of the war with a completely dislocated economy, and the economic devastation that occurred in the course of the war cannot be overcome in a short time. All of the countries of Europe and Asia are experiencing a colossal need for consumer goods, industrial and transportation equipment, etc. Such a situation provides American monopolistic capital with prospects for enormous shipments of goods and the importation of capital into these countries -- a circumstance that would permit it to infiltrate their national economies. Such a development would mean a serious strengthening of the economic position of the United States in the whole world and would be a stage on the road to world domination by the United States.

3. Obvious indications of the U.S. effort to establish world dominance are also to be found in the increase in military potential in peacetime and in the establishment of a large number of naval and air bases both in the United States and beyond its borders. In the summer of 1946, for the first time in the history of the country, Congress passed a law on the establishment of a peacetime army, not on a volunteer basis but on the basis of universal military service. The size of the army, which is supposed to amount to about one million persons as of July 1, 1947, was also increased significantly. The size of the navy at the conclusion of the war decreased quite insignificantly in comparison with wartime. At the present time, the American navy occupies first place in the world, leaving England's navy far behind, to say nothing of those of other countries. Expenditures on the army and navy have risen colossally, amounting to $13 billion according to the budget for 1946-47 (about 40 percent of the total budget of $36 billion). This is more than 10 times greater than corresponding expenditures in the budget for 1938, which did not amount to even $1 billion. …………………………………………………………………………………………...

In recent years American capital has penetrated very intensively into the economy of the Near Eastern countries, in particular into the oil industry. At present there are American oil concessions in all of the Near Eastern countries that have oil deposits (Iraq, Bahrain, Kuwait, Egypt, and Saudi Arabia). American capital, which made its first appearance in the oil industry of the Near East, only in 1927, now controls 42 percent of all proven reserves in the Near East, excluding Iran. Of the total proven reserves of 26.8 billion barrels, over 11 billion barrels are owned by U.S. concessions. Striving to ensure further development of their concessions in different countries (which are often very large--Saudi Arabia, for example), the American oil companies plan to build a trans-Arabian pipeline to transport oil from the American concession in Saudi Arabia and in other countries on the southeastern shore of the Mediterranean Sea to ports in Palestine and Egypt.

In expanding in the Near East, American capital has English capital as its greatest and most stubborn competitor. The fierce competition between them is the chief factor preventing England and the United States from reaching an understanding on the division of spheres of influence in the Near East, a division of that can occur only at the expense of direct British interests in this region. ( … )

SURSA: The Novikov Telegram, http://www.cnn.com/SPECIALS/cold.war/episodes/02/documents/novikov/, 12.01.2007

78


Document 7 , Discursul presedintelui Harry S. Truman , 12 martie 1947

The gravity of the situation which confronts the world today necessitates my appearance before a joint session of the Congress. The foreign policy and the national security of this country are involved. One aspect of the present situation, which I wish to present to you at this time for your consideration and decision, concerns Greece and Turkey. The United States has received from the Greek Government an urgent appeal for financial and economic assistance. Preliminary reports from the American Economic Mission now in Greece and reports from the American Ambassador in Greece corroborate the statement of the Greek Government that assistance is imperative if Greece is to survive as a free nation. I do not believe that the American people and the Congress wish to turn a deaf ear to the appeal of the Greek Government. Greece is not a rich country. Lack of sufficient natural resources has always forced the Greek people to work hard to make both ends meet. Since 1940, this industrious and peace loving country has suffered invasion, four years of cruel enemy occupation, and bitter internal strife. When forces of liberation entered Greece they found that the retreating Germans had destroyed virtually all the railways, roads, port facilities, communications, and merchant marine. More than a thousand villages had been burned. Eighty-five per cent of the children were tubercular. Livestock, poultry, and draft animals had almost disappeared. Inflation had wiped out practically all savings.

As a result of these tragic conditions, a militant minority, exploiting human want and misery, was able to create political chaos which, until now, has made economic recovery impossible. Greece is today without funds to finance the importation of those goods which are essential to bare subsistence. Under these circumstances the people of Greece cannot make progress in solving their problems of reconstruction. Greece is in desperate need of financial and economic assistance to enable it to resume purchases of food, clothing, fuel and seeds. These are indispensable for the subsistence of its people and are obtainable only from abroad. Greece must have help to import the goods necessary to restore internal order and security, so essential for economic and political recovery. The Greek Government has also asked for the assistance of experienced American administrators, economists and technicians to insure that the financial and other aid given to Greece shall be used effectively in creating a stable and self-sustaining economy and in improving its public administration. The very existence of the Greek state is today threatened by the terrorist activities of several thousand armed men, led by Communists, who defy the government's authority at a number of points, particularly along the northern boundaries. A Commission appointed by the United Nations security Council is at present investigating disturbed conditions in northern Greece and alleged border violations along the frontier between Greece on the one hand and Albania, Bulgaria, and Yugoslavia on the other. ...............................................................................................................................................

Greece's neighbor, Turkey, also deserves our attention.

The future of Turkey as an independent and economically sound state is clearly no less important to the freedom-loving peoples of the world than the future of Greece. The circumstances in which Turkey finds itself today are considerably different from those of Greece. Turkey has been spared the disasters that have beset Greece. And during the war, the United States and Great Britain furnished Turkey with material aid. Nevertheless, Turkey now needs our support.

79


Since the war Turkey has sought financial assistance from Great Britain and the United States for the purpose of effecting that modernization necessary for the maintenance of its national integrity. That integrity is essential to the preservation of order in the Middle East. The British government has informed us that, owing to its own difficulties can no longer extend financial or economic aid to Turkey. As in the case of Greece, if Turkey is to have the assistance it needs, the United States must supply it. We are the only country able to provide that help. I am fully aware of the broad implications involved if the United States extends assistance to Greece and Turkey, and I shall discuss these implications with you at this time. ………………………………………………………………………………………………

I therefore ask the Congress to provide authority for assistance to Greece and Turkey in the amount of $400,000,000 for the period ending June 30, 1948. In requesting these funds, I have taken into consideration the maximum amount of relief assistance which would be furnished to Greece out of the $350,000,000 which I recently requested that the Congress authorize for the prevention of starvation and suffering in countries devastated by the war. In addition to funds, I ask the Congress to authorize the detail of American civilian and military personnel to Greece and Turkey, at the request of those countries, to assist in the tasks of reconstruction, and for the purpose of supervising the use of such financial and material assistance as may be furnished. I recommend that authority also be provided for the instruction and training of selected Greek and Turkish personnel. Finally, I ask that the Congress provide authority which will permit the speediest and most effective use, in terms of needed commodities, supplies, and equipment, of such funds as may be authorized. ( … )

SURSA: President Harry S. Truman's address before a Joint Session of Congress, March 12, 1947 , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/trudoc.htm , 12.01.2007.

Document 8 , Discursul de la Harvard al generalului Marshall (5 iunie 1947)

Nu trebuie sa va spun, Domnilor, ca situatia mondiala este foarte grava. Acest lucru este absolut evident pentru orice om inteligent. Cred ca una dintre cele mai serioase dificultati este ca problema e de o atât de mare complexitate încât chiar masa faptelor prezentate publicului prin presasi radio fac extrem de dificila pentru omul de pe strada o evaluare clara a situatiei. În plus, populatia acestei tari se afla foarte departe de regiunile întunecate ale globului si este foarte greu sa-ti imagineze mizeria,reactiile ce o însotesc la popoarele care au suferit îndelung si efectul pe care aceste reactii îl au asupra guvernelor în cursul încercarilor noastre de a restabili pacea în lume. Atunci când am cercetat necesarul pentru reconstructia Europei, pierderile în vieti omenesti, distrugerea satelor, uzinelor, minelor si a cailor ferate au fost estimate destul de exact, însa a devenit evident, în cursul lunilor care tocmai s-au scurs, ca aceste distrugeri vizibile sunt probabil mai putin grave decât dislocarea întregii structuri a economiei europene. De zece ani, situatia este absolut anormala. Pregatirile febrile pentru razboi si activitatea si mai febrila pentru sustinerea efortului de razboi au distrus toate ramurile economiilor nationale. Utilajul industrial n-a fost întretinut, a fost deteriorat sau este complet depasit. Sub dominatia arbitrarasi distrugatoare a nazistilor, aproape toate întreprinderile au fost înhamate la masina de razboi germana. Vechile relatii comerciale, institutiile private, bancile, companiile de asigurari si companiile de navigatie au disparut, din lipsa de capital, ca urmare a absorbirii lor atunci când au fost nationalizate sau pentru ca au fost pur si simplu distruse. În

80


multe tari, încrederea în moneda nationala a fost grav zdruncinata. Prabusirea structurii comerciale a Europei s-a produs în timpul razboiului. Reînvierea economica a fost serios întârziata datorita faptului ca doi ani dupa încetarea ostilitatilor acordul cu privire la tratatele de pace cu Germania si Austria n-a fost înca stabilit. Unul dintre aspectele acestei probleme este în acelasi timp interesant si grav: fermierul a produs întotdeauna bunuri alimentare pe care le poate schimba cu orasenii contra altor lucruri necesare vietii. Aceasta diviziune a muncii reprezinta baza civilizatiei moderne. La ora actuala, ea e amenintata de ruina. lndustriile oraselor nu produc suficiente marfuri necesare schimbului cu fermierii producatori de produse alimentare. Lipsesc materiile prime si combustibilul. Utilajul industrial lipseste sau este prea uzat. Fermierul si taranul nu pot sa gaseasca pe piata marfurile pe care vor sa le cumpere, astfel încât vânzarea produselor lor în schimbul banilor pe care nu pot sa-i utilizeze le pare o tranzactie lipsita de interes. Deci, ei au încetat sa mai cultive intensiv câmpul pentru a obtine nutret în ciuda faptului ca le lipseste îmbracamintea si alte produse ale civilizatiei. În acelasi timp, locuitorilor oraselor le lipsesc hrana si combustibilul. Guvernele sunt deci fortate sa se serveasca de resursele în devize straine si de credite pentru a cumpara din strainatate aceste produse indispensabile, epuizând astfel fondurile de care au o nevoie urgenta pentru reconstructie. Deci, se creeaza rapid o situatie foarte grava care este de rau augur pentru întreaga lume. Sistemul modern care se bazeaza pe diviziunea muncii si pe schimbul de produse este în pericol de a se prabusi. Adevarul este ca nevoile Europei de hranasi de alte produse esentiale importate din strainatate -si mai ales din America - pentru urmatorii trei sau patru ani sunt mult mai mari decât capacitatea sa actuala de plata, încât ea va trebui sa primeasca un ajutor suplimentar foarte important sau sa se expuna unei dislocari economice, sociale si politice foarte grave. Remediul acestei situatii consta în sfarâmarea cercului vicios si în restaurarea încrederii locuitorilor întregii Europe. Fabricantul si fermierul din multe regiuni trebuie sa poatasi sa vrea sa-si schimbe produsele contra monede a caror valoare constanta sa fie fara dubiu. În afara de efectul demoralizant pe care disperarea popoarelor în chestiune o are asupra întregii lumi si a tulburarilor pe care aceasta le poate provoca, ar trebui sa fie evidente pentru toti si consecintele acestei situatii pentru economia Statelor Unite. Este logic ca Statele Unite ar trebui sa faca tot ceea ce pot pentru a sprijini restabilirea sanatatii economice a lumii, în lipsa careia stabilitatea politicasi pacea sunt imposibile. Politica noastra nu este dirijata împotriva nici unei tari, împotriva nici unei doctrine ci contra foametei, saraciei, disperarii si haosului. Scopul sau trebuie sa fie renasterea unei economii active în lume pentru a crea conditiile politice si sociale în care sa poata sa existe institutii libere. Acest ajutor, sunt convins, nu trebuie acordat cu zgârcenie, de fiecare data când survin crize. Orice ajutor pe care acest guvern ar putea sa-l dea în viitor ar trebui sa fie mai mult un remediu decât un simplu paleativ. Orice guvern care vrea sa sprijine relansarea economica se va bucura, sunt sigur de acest lucru, de întreaga cooperare din partea guvernului Statelor Unite. Orice guvern care va încerca împiedicarea relansarii economice a altor tari nu poate spera sa primeasca ajutorul nostru. În plus, guvernele, partidele si gruparile politice care cauta sa perpetueze mizeria umana pentru a avea un profit pe plan politic sau pe alte planuri se vor ciocni de opozitia Statelor Unite. Este deja evident ca înainte ca guvernul Statelor Unite sa poata sa continue eforturile pentru remedierea situatiei si sprijinirea Europei pe calea însanatosirii, ar trebui sa se realizeze un acord de catre tarile Europei, asupra nevoilor lor actuale si asupra ceea ce aceste tari ale Europei vor face ele însele pentru a eficientiza toate masurile pe care acest guvern ar putea sa le ia. Nu ar fi nici bine, nici util ca guvernul Statelor Unite sa stabileasca el însusi un program destinat punerii pe picioare a economiei europene. Aceasta este problema europenilor. Dupa parerea mea, initiativa trebuie sa vina din partea Europei.

81


Rolul Americii trebuie sa constea în oferirea unui ajutor prietenesc la stabilirea unui program european si sa ajute apoi la aplicarea acestuia în masura în care va fi posibil sa o faca. Acest program va trebui sa fie unul general, stabilit în comun macar de catre un mare numar de natiuni europene, daca nu de toate.

SURSA: Charles Zorgbibe, Constructia europeana. Trecut, prezent, viitor, Ed. Trei, Bucuresti, 1998 , p. 26-28.

Document 9 , Discursul lui Andrei Jdanov la sedinta inaugurala a Cominform-ului

Andrei Zhdanov September 22, 1947

The fundamental changes caused by the war on the international scene and in the position of individual countries has entirely changed the political landscape of the world. A new alignment of political forces has arisen. The more the war recedes into the past, the more distinct becomes two major trends in postwar international policy, corresponding to the division of the political forces operating on the international arena into two major camps: the imperialist and anti-democratic camp, on the one hand, and the anti-imperialist and democratic camp, on the other. The principal driving force of the imperialist camp is the U.S.A. Allied with it are Great Britain and France. ... The imperialist camp is also supported by colony-owning countries, such as Belgium and Holland, by countries with reactionary anti-democratic regimes, such as Turkey and Greece, and by countries politically and economically dependent upon the United States, such as the Near Eastern and South American countries and China. The cardinal purpose of the imperialist camp is to strengthen imperialism, to hatch a new imperialist war, to combat socialism and democracy, and to support reactionary and anti-democratic pro-fascist regimes and movements everywhere. In the pursuit of these ends the imperialist camp is prepared to rely on reactionary and anti-democratic forces in all countries, and to support its former adversaries in the war against its wartime allies. The anti-fascist forces comprise the second camp. This camp is based on the U.S.S.R. and the new democracies. It also includes countries that have broken with imperialism and have firmly set foot on the path of democratic development, such as Rumania, Hungary and Finland. Indonesia and Vietnam are associated with it; it has the sympathy of India, Egypt and Syria. The anti-imperialist camp is backed by the labor and democratic movement and by the fraternal Communist parties in all countries, by the fighters for national liberation in the colonies and dependencies, by all progressive and democratic forces in every country. The purpose of this camp isto resist the threat of new wars and imperialist expansion, to strengthen democracy and to extirpate the vestiges of fascism. The end of the Second World War confronted all the freedom-loving nations with the cardinal task of securing a lasting democratic peace sealing victory over fascism. In the accomplishment of this fundamental task of the postwar period the Soviet Union and its foreign policy are playing a leading role. This follows from the very nature of the Soviet socialist state, to which motives of aggression and exploitation are utterly alien, and which is interested in creating the most favorable conditions for the building of a communist society. One of these conditions is external peace. As embodiment of a new and superior social system, the Soviet Union reflects in its foreign policy the aspirations of progressive mankind, which desires lasting peace and has nothing to gain from a new war hatched by capitalism. The Soviet Union is a staunch champion of liberty and independence of all nations, and a foe of national and racial oppression and colonial exploitation in any shape or form. The change in the general alignment of forces between the capitalist world and the socialist world brought about by the

82


war has still further enhanced the significance of the foreign policy of the Soviet state and enlarged the scope of its activity on the international arena. The successes and the growing international prestige of the democratic camp were not to the liking of the imperialists. Even while World War II was still on, reactionary forces in Great Britain and the United States became increasingly active, striving to prevent concerted action by the Allied powers, to protract the war, to bleed the U.S.S.R., and to save the fascist aggressors from utter defeat. The sabotage of the Second Front by the Anglo-Saxon imperialists, headed by Churchill, was a clear reflection of this tendency, which was in point of fact a continuation of the Munich policy in the new and changed conditions. But while the war was still in progress British and American reactionary circles did not venture to come out openly against the Soviet Union and the democratic countries, realizing that they had the undivided sympathy of the masses all over the world. But in the concluding months of the war the situation began to change. The British and American imperialists already manifested their willingness to respect the legitimate interests of the Soviet Union and the democratic countries at the Potsdam tripartite conference in July 1945. The foreign policy of the Soviet Union and the democratic countries in these two past years has been a policy of consistently working for the observance of the democratic principles in the postwar settlement. The countries of the anti-imperialist camp have loyally and consistently striven for the implementation of these principles, without deviating from them one iota. Consequently, the major objective of the postwar foreign policy of the democratic states has been a democratic peace, the eradication of the vestiges of fascism and the prevention of a resurgence of fascist imperialist aggression, the recognition of the principle of the equality of nations and respect for their sovereignty, and general reduction of all armaments and the outlawing of the most destructive weapons, those designed for the mass slaughter of the civilian population. ... Of immense importance are the joint efforts of the diplomacy of the U.S.S.R. and that of the other democratic countries to secure a reduction of armaments and the outlawing of the most destructive of them -- the atomic bomb. Soviet foreign policy proceeds from the fact of the coexistence for a long period of the two systems -- capitalism and socialism. From this it follows that cooperation between the U.S.S.R. and countries with other systems is possible, provided that the principle of reciprocity is observed and that obligations once assumed are honored. Everyone knows that the U.S.S.R. has always honored the obligations it has assumed. The Soviet Union has demonstrated its will and desire for cooperation.

SURSA: Report on the international situation to the Cominform , http://www.cnn.com/SPECIALS/cold.war/episodes/04/documents/cominform.html, 12.01.2007

Seminar nr. 8

Evolutii în perioada razboiului rece (1948-1962)

I Procesul de sovietizare si satelizare -din punctul de vedere al evolutiei comunismului, perioada 1944-1948 a marcat trecerea de la stadiul de socialism într-o singuratara la cel de socialism într-o singura regiune - au existat doua procese prin care sovieticii si-au subordonat întregul spatiu al Europei Centrale si de Est, procese care s-au desfasurat simultan: A) satelizare:

83


-procesul prin care tarile din aceasta regiune s-au subordonat intereselor politicii externe sovietice -a început odata cu intrarea Armatei Rosii în regiune în 1944 si a continuat cu a) semnarea tratatelor de pace si colaborare dintre aceste tari, devenite democratii populare, si Uniunea Sovietica b) prin închegarea tot mai coerenta a blocului, prin constituirea în septembrie 1947, a Cominformului B) sovietizare: -a început în 1944 /1945 -a cunoscut o definire treptata în functie de evolutiile internationale - a constat în impunerea si acceptarea transformarii statelor dupa modelul sovietic vizând regimul politic, valorile societatii, economia, structurile sociale, institutiile, omul - impunerea modelului sovietic a fost legat de prezenta Armatei Rosii, cu exceptia Iugoslaviei si Albaniei -Virgiliu Târau a introdus termenul de fidelizare pentru a desemna „instituirea unei hegemonii sovietice în planul politicii externe (satelizare), ci si adoptarea unor institutii, mecanisme si procese politice similare cu cele din Uniunea Sovietica” - Hugh Seaton-Watson mentioneaza 3 etape ale procesului de comunizare tinând seama de particularitatile statelor: I. coalitia veritabila -presupune existenta unor multor partide politice - o colaborare veritabila a comunistilor cu partidele necomuniste - controlul comunist asupra puterii este foarte scazut - mentinerea libertatii cuvântului si întrunirilor - cenzura politica este redusa II. coalitia mlastinoasa -hartuirea si marginalizarea partidelor politice necomuniste - folosirea de catre comunisti în relatiile lor cu celelalte partide politice a doua tactici: „tactica salamului” si „tactica calului troian” - guvernul este format din comunisti si necomunisti selectati de catre comunisti -extinderea controlului asupra puterii - restrângerea libertatii presei, a cuvântului si întrunirilor III. aparitia blocului monolitic - suprimarea opozitiei prin exilarea si arestarea liderilor ei - afirmarea frontului condus de comunisti - lichidarea democratiei burgheze - aceasta etapa se încheie prin instaurarea unor regimuri staliniste, prin acapararea puterii depline de catre partidele comuniste, prin impunerea regimului democratiei populare, organizarea unor epurari în partidele comuniste

- România, Bulgaria – I –III -Iugoslavia, Albania – III -Polonia – II-III - Ungaria, Cehoslovacia – I-II -Sten Berglund si Frank Aarebot au identificat 4 submodele angajate de sovietici în procesul de comunizare, caracterizate de elemente structurale legate de: efectele razboiului asupra societatii, asupra economiei, pozitiei elitelor politice traditionale si pozitia Partidului Comunist si de considerentele externe ale procesului: Modelul de preluare a puterii Structura modelului Pozitia Partidului Comunist Tara

84


Modelul lui Lenin Razboi, criza economica, conflicte inter-elitare Cehoslovacia Modelul regimului marioneta Razboi, criza economica, fortele politice de centru si de dreapta sunt lipsite de legitimitate Slab, suport puternic al Armatei Rosii Estonia, Letonia, Lituania, RDG Modelul imperialist sovietic: democratie ghidata Razboi, criza economica, conflicte între elitele politice Slab, suport puternic al Armatei Rosii Polonia, Ungaria, România, Bulgaria Modelul partizanilor Razboi, criza economica, vechile elite decimate si delegitimate de razboi sau de epurarile Puternic, control prin armata de partizani asupra societatii Iugoslavia si Albania

(Sten Berglund si Frank Aarebot, The Political History of the Eastern Europe in the 20th Century. The Struggle between Democracy and Dictatorship, Edward Elgar, Celtenham UK, 1997, p.65 apud.Virgiliu Târau, Alegeri fara optiune. Primele scrutinuri parlamentare din Centrul si Estul Europei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2005, p.55 )

* De ilustrat, plecând de la modele teoretice mentionate mai sus si pe baza bibliografiei indicate, modul de preluare a puterii de catre comunisti în Europa de Centralasi de Est. A) satelizare: - etape: a) semnarea conventiilor de armistitiu Armistitiu cu Italia, septembrie 1943 Armistitiu cu România, 12 septembrie 1944 Armistitiu cu Bulgaria, 28 octombrie 1944 * De ilustrat structura acestor conventii de armistitiu si rolul lor în mecanismul de sovietizare b) Conferinta de pace de la Paris (1946-1947) - s-a deschis la 26 iulie 1946, în Palatul Luxemburg - au participat reprezentantii celor cinci mari puteri, 16 state care îsi trimisera trupe în Europa, precum Cehoslovacia, si un numar de state invitate; au participat si delegatii ale Italiei, Finlandei, Bulgariei, României si Ungariei - au fost semnate tratatele de pace pe baza proiectelor întocmite de Consiliul Ministrilor de Externe - structura tratatelor: ° clauze politice: vizau excluderea organizatiilor fasciste si crearea unui cadrul democratic ° clauze economice: se refera la reparatii si restituiri ° clauze militare cu privire la prizonieri, dezarmare, reducerea armatei, aviatiei etc.; URSS îsi rezerva dreptul de a-si mentine fortele militare în vederea asigurarii liniilor de comunicatii cu zonele sovietice de ocupatie din Austria ° clauze teritoriale - nu s-a semnat un tratat de pace cu Germania - Japonia: 1951, Statele Unite ale Americii a organizat o Conferinta de pace, la care nu au participat Uniunii Sovietice si statele satelit; SUA si Marea Britanie au semnat un tratat, Japoniei fiindu-i recunoscuta independenta si suveranitatea; Statele Unite aveau dreptul de a pastra armata în Okinawa, iar Japonia îsi lua obligatia de a renunta la forta si la amenintarea cu forta - 14 mai 1955, Viena s-a semnat tratatul de pace cu Austria

85


* De ilustrat structura cu date concrete continutul clauzelor tratatelor si rolul lor în mecanismul de sovietizare c) tratatele bilaterale între URSS si sateliti - semnate între URSS cu Cehoslovacia (12 decembrie 1943), cu Iugoslavia (12 aprilie 1945), cu Polonia (21 aprilie 1945), România (4 februarie 1948), cu Ungaria (18 februarie 1948), cu Bulgaria (18 martie 1948) - aceste tratate prevedeau organizarea unei aparari comune împotriva Germaniei, erau orientate împotriva puterilor occidentale si urmareau întarirea militarasi diplomatica a blocului sovietic european B) sovietizare: - transformarea interna a societatilor din Europa de Centralasi de Est s-a bazat pe tiparele staliniste aplicate de în URSS, în anii 1930 -Zbigniev Brzezinski: Stalin cauta securitatea, în fata unui posibil conflict cu Occidentul, în aplicarea rigida a experientei sale trecute la fiecare noua situatie, crezând ca loialitatea va fi obtinuta într-o masura mai mare prin duplicarea structurii sovietice în Europa Centralasi de Est a) viata politica: - partidele socialiste au fost absorbite de catre partidele comuniste - opozitia deschisa a fost dispersata, închisa sau lichidata - partidele non – comuniste au fost dizolvate sau incluse în fronturile patriotice si nationale -cresterea numerica initiala a partidelor comuniste a fost urmata de epurari în masa a membrilor de partid, dar si a unor lideri de partid, care faceau parte din diferite fractiuni ale aceluiasi partid comunist - impunerea regimului politic de democratie populara b) viata culturala: - controlul comunist asupra sistemului de învatamânt . epurarea corpului profesoral, eliminarea unor discipline si introducerea unora noi (de exemplu, cursurile de marxism -leninism) -realismul socialist a fost proclamat ca norma în arta, arhitectura etc. c) viata economica: -nationalizarea principalelor mijloace de productie -colectivizarea fortata a agriculturii -adoptarea unui model de industrializare rapida, de inspiratie sovietica bazat pe: ° impunerea unui model centralizat de planificare ° predominarea sectorului de stat ° accentul pus pe industria grea ° dezvoltarea sistemului comercial între statele blocului sovietic d) viata sociala: -aparitia unui clase muncitoare antrenate în domeniul industriei, extrase în marea sa majoritate din mediul rural -modelul urbanizarii comuniste: construirea de orase în jurul marilor centre industriale, cu un aspect arhitectural specific generat de nevoia stringenta de locuinte -conflictul red (membrii de partid) versus expert (intelectualitatea tehnica) -crearea unor organizatii de masa specializate pentru fiecare categorie sociala în parte (femei, copii, tinere etc.) -eforturi pentru crearea unui tip de om nou, socialist II. OCDE - acordarea ajutorului prevazut în planul Marshall era conditionata de întocmirea unui plan general de reconstructie a continentului

86


-la 16 aprilie 1948 s-a creat, printr-o conventie, Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE) - OECE va fi înlocuita în 1961 de OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica), compusa din SUA, Canada, Japonia si Europa Occidentala III. NATO - etapele constituirii Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord 1) tratatul de la Dunkerque, martie 1947: semnat între Marea Britanie si Franta 2) largirea pactului de alianta din martie 1947 . la 17 martie 1948, la Bruxelles s-a semnat un nou tratat între Marea Britanie, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg 3) 11 iunie 1948 – rezolutia Vandenberg care permitea Statelor Unite sa intre într-un sistem de alianta în afara continentului 4) 4 aprilie 1949 – s-a semnat, la Washington, Tratatul Atlanticului de Nord, de reprezentantii a 12 tari (SUA, Canada, Marea Britanie, Franta, Italia, Islanda, Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca, Portugalia) - structura Tratatului Atlanticului de Nord: a) preambul b) 14 articole * De ilustrat principalele prevederi ale Tratatului Atlanticului de Nord IV. Alte aliante defensive: a) Pactul Pacificului (ANZUS)

- septembrie 1951, San Francisco, s-a semnat Pactul Pacificului (ANZUS), de catre Australia, Noua Zeelandasi SUA -alianta defensiva îndreptata împotriva atacurilor, respectiv agresiunilor japoneze b) Organizatia Asiei de SE (SEATO) - septembrie 1954, la Manila, formata din fostele tari din ANZUS si Pakistan, Filipine, Thailanda, Anglia si Franta - viza: - apararea, inclusiv, a statelor care nu fac parte din SEATO - consultare în cazul infiltrarii comuniste - manevre militare comune - organizare: a) Consiliu permanent al ministrilor, având un Secretariat executiv (Bangkok) b) un organism de planificare muzicala c) serviciu de cercetare pentru monitorizarea subversiunii comuniste -în 1958 stabileste contacte cu NATO si CENTO c) Organizatia Tratatului Central (CENTO) -1955, format din Anglia, Turcia, Iran, Irak, Pakistan - prevedea pentru statele membre, cooperarea si asistenta reciproca, ca si angajamentul de a nu interveni în politica interna a celorlalte state; - viza îndiguirea Uniunii Sovietice prin crearea unei linii de state puternice de –a lungul frontierei sud – vestice a acesteia -nu a dispus de o structura de comanda militara unificata

V Suport documentar

Document 1: Tratatul de pace cu Italia ( excerpt )

87


Paris, 10 februarie 1947 (...) Articolul 21 I. Teritoriul liber al Triestului se recunoaste de catre Puterile Aliate si Unite si Italia, care sunt de acord ca integritatea si independenta lui trebuie asigurate de catre Consiliu de Securitate al Natiunilor Unite (...). Articolul 23 I. Italia renunta la toate drepturile si legitimitatile sale asupra posesiunilor teritoriale italiene din Africa si anume: Libia, Eritreea si Somalia Italiana. (...) Articolul 27 Italia recunoaste si se obliga sa respecte suveranitatea si independenta statului albanez. (...) Articolul 33 Italia recunoaste si se obliga sa respecte suveranitatea si independenta statului etiopian. (...)

SURSA: Constantin Buse, Zorin Zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol. III (1945-1982), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1983, p.21.

Document 2 : Tratatul de pace cu Bulgaria ( excerpt )

Paris, 10 februarie 1947

Partea I Granitele Bulgariei Articolul 1 Granitele Bulgariei (...) vor fi aceleasi care existau la 1 ianuarie 1941.(...)

Partea a IV-a Retragerea trupelor aliate (...) Articolul 2 Toate fortele Puterilor aliate si Unite vor fi retrase din Bulgaria în cel mai scurt timp posibil si în orice caz la nu mai mult de 90 de zile din ziua intrarii în vigoare a prezentului Tratat (...).


Document 3: Tratatul de pace cu Japonia (excerpt)

San Francisco, 8 septembrie 1951 (...) Articolul 2 a) Japonia, recunoscând independenta Coreei, renunta la toate drepturile, temeiurile pentru drepturile si pretentiile asupra Coreei, incluzând insulele: Quelpart, portul Hamilton si Dagelet. b) Japonia renunta la toate drepturile, temeiurile pentru drepturi si pretentii asupra Formozei si insulelor Pescadores.

88


c) Japonia renunta la toate drepturile, temeiurile pentru drepturi si pretentiile asupra insulelor Kurile si asupra acelei parti a Sahalinului si a insulelor învecinate cu el a caror suveranitate Japonia a dobândit-o prin tratatul de la Portsmouth din 5 septembrie 1905. (...) Articolul 6 a) Toate trupele de ocupatie ale Puterilor Aliate vor fi retrase din Japonia în cel mai scurt timp posibil dupa intrarea în vigoare a prezentului Tratat si în orice caz la nu mai mult de 90 de zile din ziua intrarii în vigoare a prezentului Tratat (...).


Documentul 4: Tratatul de pace cu Austria ( excerpt ) Viena, 15 mai 1955 (...) Articolul 1 Restaurarea Austriei ca stat liber si independent Puterile Aliate si Unite recunosc ca Austria se reconstituie ca stat suveran, independent si democratic. (...) Articolul 4 Puterile Aliate si Unite declara ca uniunea politica sau economica între Austria si Germania este interzisa. (...)

Articolul 8

Institutii democratice Austria va avea un guvern democratic, ales în baza dreptului de vot general, liber, egal si secret al cetatenilor (...). Articolul 9 1. Austria trebuie sa desavârseasca masurile începute prin introducerea legilor corespunzatoare, aprobate de Comisia Aliata pentru Austria, privind lichidarea partidului national – socialist si a organizatiilor afiliate lui, ori aflate sub controlul acestui partid (...).

SURSA: Constantin Buse, Zorin Zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol. III (1945-1982), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1983, pp.24-25.

Document 5: North Atlantic Treaty ( excerpt )

Washington DC, 4th April 1949 (...) ARTICLE 1 The Parties undertake, as set forth in the Charter of the United Nations, to settle any international dispute in which they may be involved by peaceful means in such a manner that international peace and security and justice are not endangered, and to refrain in their international relations from the threat or use of force in any manner inconsistent with the purposes of the United Nations. ARTICLE 2

89


The Parties will contribute toward the further development of peaceful and friendly international relations by strengthening their free institutions, by bringing about a better understanding of the principles upon which these institutions are founded, and by promoting conditions of stability and well-being. They will seek to eliminate conflict in their international economic policies and will encourage economic collaboration between any or all of them. ARTICLE 3 In order more effectively to achieve the objectives of this Treaty, the Parties, separately and jointly, by means of continuous and effective self-help and mutual aid, will maintain and develop their individual and collective capacity to resist armed attack. ARTICLE 4 The Parties will consult together whenever, in the opinion of any of them, the territorial integrity, political independence or security of any of the Parties is threatened. ARTICLE 5 The Parties agree that an armed attack against one or more of them in Europe or North America shall be considered an attack against them all, and consequently they agree that, if such an armed attack occurs, each of them, in exercise of the right of individual or collective selfdefence recognised by Article 51 of the Charter of the United Nations, will assist the Party or Parties so attacked by taking forthwith, individually, and in concert with the other Parties, such action as it deems necessary, including the use of armed force, to restore and maintain the security of the North Atlantic area. Any such armed attack and all measures taken as a result thereof shall immediately be reported to the Security Council. Such measures shall be terminated when the Security Council has taken the measures necessary to restore and maintain international peace and security. ARTICLE 6 For the purpose of Article 5, an armed attack on one or more of the Parties is deemed to include an armed attack: - on the territory of any of the Parties in Europe or North America, on the Algerian Departments of France, on the territory of Turkey or on the islands under the jurisdiction of any of the Parties in the North Atlantic area north of the Tropic of Cancer; - on the forces, vessels, or aircraft of any of the Parties, when in or over these territories or any area in Europe in which occupation forces of any of the Parties were stationed on the date when the Treaty entered into force or the Mediterranean Sea or the North Atlantic area north of the Tropic of Cancer.

ARTICLE 7 The Treaty does not effect, and shall not be interpreted as affecting, in any way the rights and obligations under the Charter of the Parties which are members of the United Nations, or the primary responsibility of the Security Council for the maintenance of international peace and security. ARTICLE 8 Each Party declares that none of the international engagements now in force between it and any other of the Parties or any third State is in conflict with the provisions of this Treaty, and undertakes not to enter into any international engagement in conflict with this Treaty. ARTICLE 9 The Parties hereby establish a Council, on which each of them shall be represented to consider matters concerning the implementation of this Treaty. The Council shall be so organized as to be able to meet promptly at any time. The Council shall set up such subsidiary bodies as may be necessary; in particular it shall establish immediately a defence committee which shall recommend measures for the implementation of Articles 3 and 5.

90


ARTICLE 10 The Parties may, by unanimous agreement, invite any other European State in a position to further the principles of this Treaty and to contribute to the security of the North Atlantic area to accede to this Treaty. Any State so invited may become a party to the Treaty by depositing its instrument of accession with the Government of the United

States of America. The Government of the United States of America will inform each of the Parties of the deposit of each such instrument of accession.

ARTICLE 11 This Treaty shall be ratified and its provisions carried out by the Parties in accordance with their respective constitutional processes. The instruments of ratification shall be deposited as soon as possible with the Government of the United States of America, which will notify all the other signatories of each deposit. The Treaty shall enter into force between the States which have ratified it as soon as the ratification of the majority of the signatories, including the ratifications of Belgium, Canada, France, Luxembourg, the Netherlands, the United Kingdom and the United States, have been deposited and shall come into effect with respect to other States on the date of the deposit of their ratifications.

ARTICLE 12 After the Treaty has been in force for ten years, or at any time thereafter, the Parties shall, if any of them so requests, consult together for the purpose of reviewing the Treaty, having regard for the factors then affecting peace and security in the North Atlantic area including the development of universal as well as regional arrangements under the Charter of the United Nations for the maintenance of international peace and security.

ARTICLE 13 After the Treaty has been in force for twenty years, any Party may cease to be a Party one year after its notice of denunciation has been given to the Government of the United States of America, which will inform the Governments of the other Parties of the deposit of each notice of denunciation.

ARTICLE 14 This Treaty, of which the English and French texts are equally authentic, shall be deposited in the archives of the Government of the United States of America. Duly certified copies will be transmitted by that government to the governments of the other signatories.

SURSA: North Atlantic Treaty , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/nato.htm , 15.01.2007

Document 6 Tratatul încheiat între SUA, Australia si Noua Zeelanda (excerpt)

San Francisco, 1 septembrie 1951 (...)

Articolul 1

91


Partile îsi iau obligatia, în conformitate cu Carta ONU, sa solutioneze prin mijloace pasnice orice litigiu international în care ar fi implicate si sa se abtina în relatiile lor internationale de la folosirea fortei în orice mod care nu este compatibil cu telurile ONU. Articolul 2 Pentru a îndeplini mai efectiv telul acestui tratat, Partile separat sau împreuna pe calea unui neîntrerupt si efectiv ajutor propriu si a ajutorului reciproc, vor continua sa întareasca capacitatea lor proprie si colectiva de a se opune unei invazii armate. (...)


Seminar nr. 9

Crizele razboiului rece (1948-1962). Evolutii în blocul comunist Conceptul de criza si expresia ei politica în relatiile dintre marile puteri ( I ) I Crizele din blocul estic A. Crizele Berlinului 1) Blocada Berlinului (1948-1949) -1945 – Berlinul este administrat în comun de cele patru puteri aliate (SUA, Marea Britanie , Franta si URSS ). Se înfiinteaza Kommandatura , alcatuita din patru comandanti ( câte unul pentru fiecare putere aliata) -2 decembrie 1946 – acord americano-britanic privind crearea unei uniuni economice în zona de ocupatie ( Bizonia ) – intra în vigoare la 1 ianuarie 1947 -iunie 1948 – Conferinta de la Londra – americanii, britanicii si francezii hotarasc unirea celor trei zone de ocupatie , organizarea de alegeri pentru o adunare constituanta. Totodata pentru stoparea inflatiei galopante , se ia hotarârea instituirii unei monede comune – marca germana. O atare orientare contravine intereselor sovietice - 24 iunie 1948 – sovieticii blocheaza toate caile terestre de acces spre Berlinul de Vest -raspunsul occidentalilor consta în organizarea unui pod aerian de anvergura ( 4 000 – 10 000 t de marfuri erau aduse zilnic , pe calea aerului, în Berlinul de Vest ) -26 septembrie 1948 – occidentalii supun chestiunea crizei Berlinului în Consiliul de Securitate -25 octombrie 1948 – URSS uzeaza de dreptul sau de veto

-12 mai 1949 – în fata succesului incontestabil al podului aerian , sovieticii renunta la blocada -7 septembrie 1949 – Republica Federala Germania ( RFG ) -7 octombrie 1949 – Republica Democrata Germania ( RDG ) 2) A doua criza a Berlinului (1953) -16 iunie 1953 – în Berlinul de Vest au loc manifestatii împotriva masurilor guvernamentale de intensificare a productiei în industrie -17 iunie 1953 – datorita lipsurilor alimentare , protestele degenereaza în revolta -sovieticii intervin militar si restabilesc ordinea ( bilantul – 25 de demonstranti ucisi si 378 raniti ) 3) A treia criza a Berlinului (1958-1961) -27 noiembrie 1958 - Nikita Hrusciov declara ca URSS doreste sa transfere guvernului est-german toate responsabilitatile guvernului sovietic în termen de 6 luni -31 decembrie 1958 – aliatii occidentali resping propunerea sovietica

92


-1961 – cresterea masiva a exodului est-german spre Berlinul de Vest (numai în luna iulie au trecut aprox. 30 000 de est-germani) -august 1961 – autoritatile est-germane încep constructia Zidului Berlinului, din blocuri de zgurasi sârma ghimpata ( au fost pastrate 13 puncte de trecere oficiala) -26 iunie 1963 , aflat în vizita în Berlinul de Vest , JF Kennedy rosteste celebra sintagma: Ich bin ein Berliner! B. Revolta poloneza ( 1956 ) -12 martie 1956 – Boleslav Bierut moare , fiind înlocuit în fruntea partidului de Edward Ochab -28-29 iunie 1956 – are loc revolta muncitorilor de la Poznan , desfasurata sub lozincile: Jos comunismul ! , Vrem pâine ! -cauze ale revoltei: ° lipsa de alimente si bunuri de consum ° conditii insalubre de locuit ° reducerea salariului real ° practicile birocratice -armata poloneza condusa de generalul Konstantin Rokossovsky (sovietic) a intervenit în forta. Interventia s-a soldat cu morti si raniti în rândurile protestatarilor. -în fata presiunii sociale natolistii ( nucleul moscovit al comunistilor polonezi) au propus cooptarea lui Wladyslaw Gomulka în Biroul Politic. Gomulka refuza! -octombrie 1956 – vizita lui Nikita Hrusciov în Polonia. Gomulka este readus la putere, devenind premier al Poloniei. Din aceasta postura , Gomulka a oprit colectivizarea agriculturii. Generalul Rokossovsky a fost chemat la Moscova. În schimbul indulgentei Moscovei , Gomulka se angaja sa pastreze monopolul comunist al puterii. C. Revolutia din Ungaria (1956) -17 iulie 1956 – Anastas Mikoian , asistat telefonic de Nikita Hrusciov , îl convinge pe Rakosi sa demisioneze din functia de prim-secretar (motivul oficial invocat a fost de natura medicala – hipertensiune ). în locul lui Rakosi este numit Erno Gero -6 octombrie 1956 – au loc funeraliile nationale ale lui Laszlo Rajk (fost ministru de interne , spânzurat în 1949 , din ordinul lui Stalin , sub acuzatia de titoism ) la care participa 300 000 de oameni -22 octombrie 1956 – vestea succesului obtinut de polonezi si revenirea la putere a lui Wladyslaw Gomulka au creat la Budapesta impresia posibilitatii crearii unei cai maghiare spre socialism -23 octombrie 1956 - studentii din Budapesta organizeaza o manifestatie de solidaritate cu Polonia -23-31 octombrie 1956 – prima faza a revolutiei maghiare. Revendicarile studentilor: ° revenirea la putere a lui Imre Nagy ° libertatea cuvântului ° alegeri libere ° suprimarea simbolurilor comuniste -24 octombrie 1956 – trupele sovietice deschid focul asupra demonstrantilor , crezând ca muncitorii nu se vor solidariza cu studentii.Înselându-se au oprit interventia. -24 octombrie 1956 – Imre Nagy este numit premier si se solidarizeaza cu manifestantii -25 octombrie 1956 - Erno Gero este înlocuit cu Janos Kadar -30 octombrie 1956 – trupele sovietice se retrag din Budapesta -2 noiembrie 1956 – Imre Nagy anunta: ° alegeri libere si sfârsitul partidului unic ° retragerea Ungariei din Tratatul de la Varsovia ° proclama neutralitatea tarii si solicita protectia Natiunilor Unite

93


-4 noiembrie 1956 – sovieticii declanseaza interventia militara ( bilantul – 2 000 de morti în Budapesta si aprox. 700 în restul tarii ) -Imre Nagy si colaboratorii sai s-au refugiat la Ambasada Iugoslava din Budapesta. Dându-i-se asigurari ca poate iesi în siguranta , Nagy a plecat în România. A fost arestat si trimis în Ungaria. În 1958 , guvernul maghiar a anuntat executia lui Imre Nagy. La 31 iulie 1989 , guvernul de la Budapesta i-a organizat acestuia funeralii nationale. D. Defectiunea iugoslava -cauze: ° refuzul lui Iosip Broz Tito de a fi considerat vasal al Moscovei ° sprijinul pe care iugoslavii l-au acordat comunistilor greci în timpul razboiului civil ° patronarea iugoslava a proiectului unei mari federatii balcanice , ce urma sa includa Ungaria , România , Iugoslavia , Bulgaria , Albania , posibil si Grecia -10 februarie 1948 – Kremlin – întâlnirea delegatiilor de partid sovietica , iugoslavasi bulgara. Stalin ordona crearea unei federatii iugoslavobulgare ( ratiunea unui atare ordin rezida în docilitatea fata de Moscova a liderilor comunisti bulgari ) -1 martie 1948 – Comitetul Central al Partidului Comunist Iugoslav respinge propunerea sovietica -18 martie 1948 – Moscova îsi retrage consilierii militari si civili din Iugoslavia -27 martie 1948 – într-o scrisoare , Moscova îsi motiva retragerea consilierilor: ° acestia fusesera tratati de iugoslavi cu ostilitate si agresivitate ° Partidul Comunist Iugoslav cazuse prada ereziei ideologice ° comunistii iugoslavi erau intimidati de serviciile de securitate ° conducerea iugoslava se autoinstituise , fara a fi aleasa în mod democratic -13 aprilie 1948 – raspunsul iugoslav, structurat pe 4 puncte: ° Stalin era victima unor dezinformari ° comunistii iugoslavi nu erau intimidati de serviciile de securitate , relatiile dintre acestia fiind solid fundamentate ° Partidul Comunist Iugoslav le inoculase maselor iubirea fata de URSS , proces deloc usor de realizat ° construiau socialismul dupa un model diferit de URSS , însa nu mai putin legitim -4 mai 1948 - reactia sovietica – atitudinea iugoslava a fost catalogata drept puerilasi aroganta -28 iunie 1948 – excluderea Iugoslaviei din Cominform II Crearea CAER -CAER – Consiliu de Ajutor Economic Reciproc -raspunsul sovietic la Planul Marshall s-a concretizat în urmatoarele organizatii: Planul Molotov , Cominform si CAER -creat în ianuarie 1949 , CAER-ul avea misiunea de a stimula comertul dintre tarile din blocul estic. În realitate , URSS nu a putut oferi tarilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA tarilor occidentale

III Suport documentar

Document 1: Raport sovietic cu privire la revolta berlinezilor din 16-19 iunie 1958 (excerpt)

I. The course of events in the GDR on 17-19 June. 2. Events in Berlin on 16-19 June ( … ) During the day of 16 June, there was a marked increase in the activity of small groups of provocateurs in various parts of East Berlin, carrying out anti-democratic agitation amongst the

94


populace. In a number of enterprises in East Berlin and in GDR a slogan was sent forth from West Berlin calling for an immediate strike in solidarity with the construction workers of Berlin, as well as a slogan calling for a general strike on 17 June. In the evening of 16 June an extra edition of the evening paper “Dernbend” was published in West Berlin, with calls for a general strike in the Eastern zone of Germany. Solidarity strikes started to spread throughout a number of enterprises towards the day’s end on 16 June. In the evening of 16 June the situation in Berlin became more difficult. At 20.00 an extraordinary session of the most active members of the Berlin SED organizations was held, where, in the presence of the entire CC SED Politburo, Ulbricht and Grotewohl gave speeches on the new political course of the party and government. The mood of the active party members, according to members of the Politburo, was good. However, the GDR leadership said not a word of the strikes that were taking place in the city, and gave no indication as to what course the active party members ought to take in the near future. During this time crowds of West Berliners, consisting mostly of youth, began to arrive on city railcars and other means of transportation as well as on foot. A crowd of some 4-5 thousand people moved in the direction of the Friedrichstadtpalast where a session of the active members of the party was taking place, thus creating a possible danger that the members of the CC SED Politburo could become hostages. At the same time, in the centre of the city at Stalinallee, a crowd of West Berliners numbering some 2 thousand began throwing rocks at the monument of comr. Stalin, and calling for the overthrow of the GDR government. The were also shouts by isolated provocateurs, calling for the killing of Russians. The GDR police, acting on their instructions, did not actively intervene in these events. The measures that we undertook (the dispatch of police reserves to the Friedrichstadtpalast), were enough to disperse the crowd that was moving in the direction of Friedrichstadtpalast, as well as the mob at Stalinallee. Following this, various groups of provocateurs and bandits, principally from West Berlin, took to rioting in various places in the Soviet sector of Berlin, overturning automobiles, looting shops and apartments of SED activists on Stalinallee, stopping street traffic, trying to break into the [natural] gas plant and other important city enterprises. These acts of outrage were carried out by groups that together numbered approximately 1.5-2 thousand people. Late in the evening of 16 June, we met with the leadership of CC SED (Grotewohl, Ulbricht, [secret police chief Wilhelm] Zaisser, [SED Politburo member Rudolf] Herrnstadt). We turned their attention to the seemingly serious nature of the disorders that had taken place in the city, pointing out that the slogans thrown out by the provocateurs at the end of the day calling for a general strike werefinding a positive response within the enterprises of East Berlin and in some other places in GDR, and also pointing out that it is necessary to take the most decisive measures to maintain order in the city on 17 June, since one could expect a massive influx into East Berlin of provocateur bands from West Berlin. We informed our friends of our decision to send Soviet forces into Berlin. Our friends announced that they did not believe the situation so serious as to warrant such extraordinary measures, and that, in their opinion, one should not expect serious unrest in the city on 17 June, though they did not rule out the possibility of a slight increase in unrest as compared to 16 June. They evaluated the situation in GDR rather optimistically. We pointed out to the GDR leadership that it is necessary to be highly prepared and we proposed that detachments of German barracks-based police from Potsdam and Oranienburg be called out, which they did by the morning of 17 June. During the day of 16 June we sent a warning telegram to our regional representatives informing them of the unrest in Berlin and recommending that they take urgent preventive and preparatory steps to tackle unrest in the regions of GDR.We advised the friends /Ulbricht/ to also warn the regions about this through CC SED channels, but they could not think of anything better than to call first secretaries of regional committees to Berlin

95


on 17 June “for instruction,” and as a result, during the unrest of 17 June the regions were left with practically no top party leaders. At about 7 o’clock in the morning of 17 June, in East Berlin and in many cities in the western and southern parts of GDR, there took place simultaneous mass strikes that turned into demonstrations, which, in a number of cities /Berlin, Magdeburg, Herlitz, and others/, in turn became riots. The provocateurs were not able to call out a general strike in Berlin. However, according to preliminary figures, on 17 June 80 thousand workers, out of a total number of 200 thousand, did strike. In addition, the largest enterprises participated in the strike: the Stalin electrical machinery factory, the “Bergman-Borzig” factory, the Soviet enterprises of “Siemens-Planya,” cable factories, and others. After stopping work, many workers proceeded in columns towards the city centre to Straussbergerplatz, where, the day before, the provocateurs called a general city meeting. At 7:30 about 10 thousand people gathered at this plaza, who proceeded in separate columns towards the GDR Statehouse, carrying banners “Down with the government,” “We demand a decrease of norms,” “We demand a decrease of prices at KhO by 40%,” “We demand free elections.” At 9 in the morning a crowd of 30 thousand people gathered outside the GDR Statehouse, a significant part of which was made up of West Berlin residents, who were the main organizers of the provocations. The insurgents were able to break through the line of steadfast policemen, who did not use weapons during this time, and after throwing rocks at them, they broke into the Statehouse where a pogrom was committed. The police security force of the Statehouse was reinforced, and at the time of the attack numbered 500 men. The Statehouse was recaptured only upon the arrival of the Soviet forces, in concert with which, by the way, the German police, having been partially beaten by the crowd, actively participated in the reestablishment of order. At the same time, in the region of Aleksandrplatz (the centre of Berlin) large columns of demonstrators came together from the regions of Pankov, Vaisenzee, and Köpenich (the Soviet sector of Berlin).The crowds of demonstrators, with the active participation of provocateurs, besieged the CC SED building, the Berlin Polizeipresidium, the main telegraph, the city trade-union administration and other buildings. At the Aleksandrplatz and in the Pankow region, the demonstrators built barricades and obstructions. Windows were smashed in a number of GDR government buildings. ……………………………………………………………………………………………… Overall, approximately 66 thousand people, including some 10 thousand West Berliners, took part in the street demonstrations in East Berlin on 17 June. In addition to the workers, the demonstrationincluded artisans, merchants, and other members of the petit bourgeoisie. During the course of the day on 17 June, there appeared over various parts of the Soviet sector of BerlinAmerican planes, from which were dropped leaflets containing calls to the population toparticipate in the strikes and the unrest, and to work to overthrow the Government of GDR. On the sector border mobile loudspeakers appeared on several occasions over which the insurgents were given orders. After the deployment of guards on the sector border, several large groups of provocateurs and hooligans from West Berlin broke through to the Soviet sector. In the streets Braunekstrasse and Bernauerstrasse, these bands started an exchange of fire with the German police, as a result of which there were casualties. In the evening of 17 June, the American radio station RIAS in its transmissions recommended that the insurgents submit to the orders of Soviet officials, and not clash with Soviet forces. On 18 June in Berlin, under the presence of the military situation, many factories continued to strike. In a number of places there were attempts to resume the demonstrations and to form picket lines of strikers, which were suppressed by the decisive actions of the German police and, in part, by the Soviet

96


forces, which secured all points of importance in the eastern part of the city. In the relations between the populace and the Soviet military there was [a] significant feeling of alienation; in fact, not until 22 June did the party organize any campaign to reestablish friendly ties between the populace and our military. By 19-20 June the strikes in Berlin began to decline sharply and normalcy was established. (…)

SURSA: “ The course of events in the GDR on 17-19 June ” în Cold War International History Project Bulletin , Nr. 5 , Woodrow Wilson International Center for Scholars , Washington DC, Spring 1995 , p.17-19

Document 2 : Telegrama , N. Firiubin catre ministrul de externe sovietic , 4 Noiembrie 1956 Strictly secret Copying is forbidden Coded Telegram From BELGRADE PRIORITY

Kardelj informed me that on the night of November 4, they got in touch with Imre Nagy, as had been agreed upon with comrade Khrushchev. Imre Nagy, Santo Zoltan and 11 more Hungarian communists are located in the Yugoslav embassy in Budapest. It is not yet known, Kardelj said, whether Nagy Imre made his last statement in the name of the government in Budapest. If he made this statement, they, the Yugoslavs, will try to get him to announce that he did so under reactionary pressure [nazhim reaktsiia]. They also intend to come to an agreement with Imre Nagy so that he will make a statement supporting the government headed by Kadar in Sol’nok. In Kardelj’s words, such an announcement would facilitate the discussion of the Hungarian issue in the Security Council and the recognition of Kadar’s government as the legal government. Kardelj, on Tito’s instructions, requested the advice of the CPSU and the Soviet government as to whether to continue further talks with Imre Nagy. Tito also asked the Soviet government to convey to Kadar’s government the request that they not repress those communists who did not immediately take the correct line during the recent events in Hungary. Tito, in Kardelj’s words, also asked the Soviet government to take measures to protect the Yugoslav embassy from possible attacks on it, especially if reactionaries find out that Nagy, who is located in the embassy, is supporting Kadar’s government. 4/XI-56 N. FIRIUBIN

SURSA: “ Cable, N. Firiubin to Soviet Foreign Ministry , 4 November 1956 “ în Cold War International History Project Bulletin , Nr. 10 Woodrow Wilson International Center for Scholars , Washington DC , March 1998 , p.143-144 Document 3 : Statutul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc ( excerpt )

(…) Articolul I Obiective si principii

1. Consiliu de Ajutor Economic Recirpoc are ca scop sa contribuie , prin unirea si coordonarea eforturilor tarilor-membre ale Consiliului de dezvoltare planica a economiei nationale , la ridicarea

97


nivelului industrializarii tarilor cu o industrie mai putin dezvoltata, la cresterea continua a productivitatii muncii si la ridicarea neîncetata a bunastarii popoarelor tarilor-membre ale Consiliului. 2. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc este format pe baza egalitatii suverane a tuturor tarilor-membre ale consiliului. Colaborarea economicasi tehnico-stiintifica a tarilor-membre ale consiliului se desfasoara potrivit principiilor egalitatii depline în drepturi, respectarii suveranitatii si intereselor nationale , ale avantajului reciproc tovarasesc.

Articolul II

Calitatea de membru 1. Membrii initiali ai Consiliului de Ajutor Economic Reciproc sunt tarile care au semnatz prezentul statut. 2. Primirea în calitate de membru al Consiliului este deschisa pentru alte tari europene care împartasesc scopurile si principiile Consiliului si si-au exprimat acordul de a-si asuma obligatiile cuprinse în prezentul Statut Primirea de noi membrii se face prin hotarârea Sesiunii Consiliului , pe baza cererilor oficiale ale tarilor de a fi primite ca membrii ai Consiliului. 3. Fiecare tara-membra a Consiliului poate sa iasa din Consiliu , înstiintând despre aceasta pe depozitarul prezentului Statut. Aceasta înstiintare intra în vigoare dupa sase luni de la data primirii ei de catre depozitar. Dupa primirea unei asemenea înstiintari , depozitarul va încunostinta despre aceasta tarile-membre 4. Tarile-membre ale Consiliului convin: a) sa asigure îndeplinirea recomandarilor organelor Consiliului, adoptate de ele; b) sa acorde Consiliului si functionarilor acestuia sprijinul necesar în îndeplinirea de catre acestia a atributilor prevazute în prezentul Statut; c) sa prezinte Consiliului materialele si informatiile necesare pentru realizarea sarcinilor ce-i sunt încredintate; d) sa informeze Consiliul asupra mersului îndeplinirii recomandarilor adoptate în Consiliu. (…)

Articolul V

Organe

1. Pentru îndeplinirea atributiilor si împuternicirilor mentionate in articolul III al prezentului Statut , Consiliul de Ajutor Economic Reciproc are urmatoarele organe de baza: Sesiunea Consiliului, Consfatuirea Reprezentantilor tarilor în Consiliu, Comisiile permanente,

Secretariatul 2. Alte organe , care se pot dovedi necesare , se instituie potrivit prezentului Statut (…) SURSA: Aurel Preda-Matasaru , Tratat de Relatii internationale moderne si contemporane, vol. III , Ed. Lumina Lex , Bucuresti , 2005, p.137-139

Seminar nr. 10

Conceptul de criza si expresia ei politica în relatiile dintre marile puteri ( II )

98


I Razboiul din Coreea -Declaratia de la Cairo, semnata de Roosevelt, Churchill si Chiang Kai-shek promitea Coreei, dupa încheierea razboiului, independenta -dupa capitularea trupelor japoneze, trupele sovietice s-au deplasat de urgenta la nord de paralela 38, pe 14 august 1945, fiind urmate abia în septembrie 1945 de instalarea trupelor americane la sud de paralela 38 -în 1948, Natiunile Unite au adoptat propunerea americana care sustinea alegeri libere în întreaga Coree, alegeri care urmau a decide soarta viitorului stat -nordul Coreei, aflat sub tutela sovietica a declinat propunerea americana, în timp ce în Sud s-au organizat alegeri libere, Syngman Rhee fiind ales în functia de presedinte -Raspunsul sovietic nu a întârziat sa apara, în nord fiind proclamata Republica Democrata Populara Coreea (RDPC) -aceiasi hotarâre a Natiunilor Unite solicita si retragerea trupelor aflate în Coreea. Atât SUA cât si URSS si-au retras propriile trupe, dar nu integral, ambele lasând în Coreea grupuri de consilieri -la începutul anului 1950, administratia Truman considera Coreea de Sud ca fiind insuficient de importanta din punct de vedere strategic pentru a mandata o actiune militara americana care sa previna o eventuala invazie din partea Coreei de Nord. Generalul Mac Arthur si Secretarul de Stat Dean Achenson au ilustrat noua situatie prin definirea “perimetrului de aparare” al Statelor Unite ale Americii, perimetru din care atât Coreea cât si Taiwan-ul erau excluse. -14 aprilie 1950 – NSC-68 - definea clar determinarea americana de a îngradi raspândirea comunismului, afirmând explicit ca SUA nu va tolera nici o agresiune din partea Uniunii Sovietice, indiferent unde aceasta agresiune s-ar produce -25 iunie 1950 - la ora 4:40 a.m. atacul Armatei Populare Nord Coreene (APNC) asupra Coreei de Sud a început. În ciuda realului devotament profesat de ARC (Armata Republicii Coreea ), APNC profitând de deficientele militare ale sudcoreenilor au ocupat capitala Seul pe 29 iunie 1950 -27 iunie , Washington – decizie referitoare la interventia militara a SUA în Coreea (presedintele Truman a ordonat fortelor militare aeriene si navale ale SUA sa sprijine eforturile de rezistenta ale ARC si Flotei a 7-a sa ocupe pozitii în preajma strâmtorilor Taiwan-ului) -printr-o surpriza totala, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a votat sustinerea eforturilor SUAde a sprijini Coreea de Sud. Aceasta fusese posibila datorita absentei reprezentantului URSS,care astfel nu a putut uza de dreptul sau de veto. La 7 iulie 1950, Generalul MacArthur a primit comanda Fortelor Natiunilor Unite (FNU) din Coreea. Dupa ce Syngman Rhee a transferat comanda trupelor sud-coreene lui MacArthur, acesta a devenit comandantul militar suprem din Coreea de Sud -4 iulie 1950 - fortele militare americane s-au angajat în lupta cu APNC , însa rezultatele au fost sub asteptari. Lipsa de experienta a armatei americane, echipamentul militar depasit si strategia eronata de lupta au avut drept rezultat o victorie categorica a nord-coreenilor. În urmatoarele doua luni, armata americana s-a retras aprox. 150 de mile. -15 septembrie 1950 - asaltul FNU de la Inchon , reusind sa încercuiascasi sa anihileze Armata 1 si Armata 2 a APNC, nu mai putin de 14 divizii nord-coreene fiind distruse, FNU cucerind Seulul. -14 octombrie 1950 – dupa mai multe ezitari , Republica Populara China ia decizia trimiterii în Peninsula Coreana a voluntarilor chinezi ( 200 000 de voluntari chinezi intra în lupta , la 1 noiembrie -26 noiembrie 1950 – trupele chineze ating paralela 38 - 4 ianuarie 1951 – cuceresc Seul-ul -14 martie 1951 – Mac Arthur organizeaza contraofensiva americana reusind sa cucereasca Seulul si sa-i împinga pe comunisti spre paralela 38 -10 aprilie 1951 – Generalul Mac Arthur , datorita unor declaratii hazardate referitoare la politica externa a SUA ( posibilitatea folosirii armei atomice ) este înlocuit cu Generalul Matthew B Ridgeway -8 iulie – 23 august 1951 – tratative la Kaesong între partile beligerante – esueaza

99


-28 aprilie 1952 – Generalul Matthew B. Ridgeway este înlocuit de Generalul Mark Clark -8 octombrie 1952 – un nou set de tratative esueaza -26 aprilie – 27 iulie – discutii finalizate cu semnarea armistitiului de la Panmunjon -semnarea armistitiului, mult dorit de ambele parti , la 27 iulie 1953, în Panmunjom, va face ca granita dintre cele doua state coreene sa fie marcata în acest sat printr-o fâsie de beton vopsit, lata de un picior

II Criza Suezului

-iulie 1956 – secretarul de stat John Foster Dulles anunta faptul ca SUA îsi retrag sprijinul financiar pe care-l promisesera autoritatilor egiptene pentru construirea barajului de la Assuan. -26 iulie 1956 – Abdel Gamal Nasser ( venit la putere în 1954 ) hotaraste nationalizarea Companiei Universale a Canalului Suez ( companie cu capital majoritar francez si englez ) -nationalizarea canalului provoaca la Paris si Londra indignare. Britanicii si francezii , împreuna cu israelienii , elaboreaza planul unei riposte: armata israeliana urma sa invadeze Egiptul, extinzându-si controlul asupra Peninsulei Sinai. Odata declansat conflictul , Franta si Marea Britanie urmau sa trimita în zona trupe de mentinere a pacii. -29 octombrie 1956 – armata israeliana ataca Egiptul-30 octombrie 1956 – Londra si Parisul lanseaza un ultimatum potrivit caruia partile beligerante trebuiau sa-si retraga trupele la 16 Km de canal. Israelul se conformeaza imediat. -31 octombrie 1956 – aviatia britanicasi franceza bombardeaza bazele aeriene egiptene. -5 noiembrie 1956 – intra în actiune trupele franco-britanice , atacând orasul Port Said -URSS reactioneaza împotriva interventiei franco-britanice , punând în discutie si posibilitatea unor represalii nucleare -SUA , nemultumite ca nu au fost consultate anterior de francezi si englezi, solicita încetarea imediata a ostilitatilor -6 noiembrie 1956 – britanicii renunta , fiind urmati aproape imediat si de francezi -Criza Suezului consacra noul statut al Marii Britanii si Frantei – puteri de rangul II III Destinderea relativasi definirea regulilor de functionare a bipolarismului-mecanisme de comunicarea si reglementare în perioada destinderii relative: Kennedy si riposta gradualasi flexibila A. Massive Retaliation – represalii masive -12 ianuarie 1954 – secretarul de stat John Foster Dulles declara în fata Consiliului pentru Relatii Externe faptul ca SUA posedau mijlocul de descurajare , care este capacitatea de a trece la represalii masive. B. Flexible Response – riposta gradualasi flexibila - 1959 – Maxwell Taylor publica The Uncertain Trumpet , carte în care dezvolta doctrina ripostei graduale si flexibile - 1962 – este numit presedinte al Comitetului Unificat al Sefilor de Stat-Major - ideile formulate de M. Taylor aduceau în discutie posibilitatea unui raspuns diferentiat si a unui razboi limitat. * De ilustrat detaliat regulile de functionare a bipolarismului

IV Criza rachetelor din Cuba ( 1962 ) - Cuba – insula situata la 180 Km de coastele Floridei -15 aprilie 1961 – bombardiere americane B-26 , camuflate în avioane cubaneze , bombardeaza insula -17 aprilie 1961 – câteva sute de cubanezi debarca în Bahia de Cochinos (Golful Porcilor) – operatiunea militara esueaza

100


-14 octombrie 1962 – un avion american U-2F , survolând insula la mare înaltime , a fotografiat amplasamentele de lansare a rachetelor SS4 si SS5 -16 octombrie 1962 – presedintele Kennedy e informat si au loc dezbateri cu privire la raspunsul ce trebuia dat actiunilor sovietice din Cuba. Doua opinii au fost preliminate: ° o interventie chirurgicala , respectiv lovirea amplasamentelor de lansare a rachetelor – opinie sustinuta de generalul Maxwell Taylor ° blocada Cubei – idee sustinuta de George Ball -s-a optat pentru a doua varianta , instituindu-se o carantina în jurul Cubei (carantina – termen lipsit de nuanta belicoasa) -22 octombrie 1962 – într-un discurs televizat , presedintele Kennedy face public diferendul americano-sovietic , si afirma ca orice atac din Cuba asupra oricarei tari din Emisfera Vestica va fi considerat drept un atac URSS împotriva SUA -26 octombrie 1962 – într-un mesaj adresat presedintelui SUA , Hrusciov propune o solutie de compromis: sovieticii îsi vor retrage rachetele din Cuba sub conditia ca SUA sa se angajeze ca nu va întreprinde nici un atac împotriva Cubei -27 octombrie 1962 – un alt mesaj trimis de Hrusciov , complica lucrurile: sovieticii solicitau si retragerea rachetelor americane Jupiter din Turcia. În aceiasi zi , un avion american U-2F , ce zbura la joasa înaltime , a fost doborât de o racheta sovietica – incident major -27 octombrie 1962 – Kennedy îi raspunde lui Hrusciov , dându-si acordul pentru suspendarea carantinei si dând asigurari ca SUA nu vor invada Cuba -28 octombrie 1962 – Hrusciov anunta ca sovieticii vor renunta la amplasarea rachetelor în Cuba -SUA i-au informat pe sovietici ca rachetele americane din Turcia vor fi retrase , dar ca aceasta chestiune nu poate fi mentionata în nici un acord (de altfel autoritatile americane stabilisera retragerea acestor rachete înainte de izbucnirea crizei rachetelor din Cuba , dezvoltarea tehnologiei productiei de rachete permitea acum lansarea acestora si de pe submarine) -7 noiembrie 1962 – SUA si URSS au ajuns la un acord , potrivit caruia navelor americane le era permisa inspectia vaselor sovietice aflate în drum spre casa. -ca urmare a prezentei crize este instituit un telefon rosu între Moscova si Washington V Suport documentar Document 1: Telegrama , Mao Zedong catre Stalin , 2/3 octombrie - neexpediata (1) We have decided to send a portion of our troops, under the name of [the Chinese] Volunteers, to Korea, assisting the Korean comrades to fight the troops of the United States and its running dog Syngman Rhee. We regarded the mission as necessary. If Korea were completely occupied by the Americans and the Korean revolutionary force were fundamentally destroyed, the American invaders would be more rampant, and such a situation would be very unfavorable to the whole East. (2) We realize that since we have decided to send Chinese troops to Korea to fight the Americans, we must first be able to solve the problem, that is, we are prepared to wipe out the invaders from the United States and from other countries, and [thus] drive them out [of Korea]; second, since Chinese troops will fight American troops in Korea (although we will use the name of the Chinese Volunteers), we must be prepared for an American declaration of war on China. We must be prepared for the possible bombardments by American air forces of many Chinese cities and industrial bases, and for attacks by American naval forces on China's coastal areas. (3) Of the two questions, the first one is whether the Chinese troops would be able to wipe out American troops in Korea, thus effectively resolving the Korean problem. If our troops could annihilate American troops in Korea, especially the Eighth Army (a competent veteran U.S. army), the whole situation would become favorable to the revolutionary front and China, even though the second

101


question (that the United States declares war on China) would still remain as a serious question. In other words, the Korean problem will end in fact with the defeat of American troops (although the war might not end in name, because the United States would not recognize the victory of Korea for a long period). If so, even though the Untied States declared war on China, the confrontation would not be a large-scale one, nor would it last very long. We consider that the most unfavorable situation would be that the Chinese forces fail to destroy American troops in large numbers in Korea, thus resulting in a stalemate, and that, at the same time, the United States openly declares war on China, which would be detrimental to China's economic reconstruction already under way and would cause dissatisfaction among the national bourgeoisie and some other sectors of the people (who are absolutely afraid of war). (4) Under the current situation, we have decided, starting on October 15, to move the twelve divisions, which have been earlier transferred to southern Manchuria, into suitable areas in North Korea (not necessarily close to the 38th parallel); these troops will only fight the enemy that venture to attack areas north of the 38th parallel; our troops will maintain a defensive warfare, while fighting with small groups of enemies and learning about the situation in every respect. Meanwhile, our troops will be awaiting the arrival of Soviet weapons and to be equipped with those weapons. Only then will our troops, in cooperation with the Korean comrades, launch a counter-offensive to destroy the invading American forces. (5) According to our information, every U.S. army (two infantry divisions and one mechanized division) is armed with 1500 pieces of artillery of various calibers ranging from 70mm to 240mm, including tank guns and anti-aircraft guns, while each of our armies (three divisions) is equipped with only 36 pieces of such artillery. The enemy would control the air while our air force, which has just started its training, will not be able to enter the war with some 300 planes until February 1951. Therefore, at present, we are not assured that our troops are able to wipe out an entire U. S. army once and for all. But since we have decided to go into the war against the Americans, we should be prepared so that, when the U.S. high command musters up one complete army to fight us in one campaign, we should be able to concentrate our forces four times larger than the enemy (that is, to use four of our armies to fight against one enemy army) and to use a firing power one and a half to two times stronger than that of the enemy (that is, to use 2200 to 3000 pieces of artillery of 70mm caliber and upward to deal with the enemy's 1500 pieces of artillery of the same calibers), so that we can guarantee a complete and thorough destruction of one enemy army. (6) In addition to the above-mentioned twelve divisions, we are transferring another twenty-four divisions, as the second and third echelons to assist Korea, from the south of the Yangzi River and the Shannxi-Ganshu areas to the Long-hai, Tianjin-Pukou, and Beijing-Southern Manchuria railways; we expect to gradually apply these divisions next spring and summer in accordance with the situation of the time. SURSA: Chen Jian , China’s Road to the Korean War , Columbia University Press, New York , 1994 , http://www.ciaonet.org/book/chen/auth.html , 15.02.2005

Document 2 : Telegrama cifrata , Roshchin catre Stalin , 3 octombrie 1950 Pentru FILIPPOV ( Stalin )

Va transmit raspunsul lui Mao Zedong la telegrama dumneavoastra nr. 4581: “ Am primit telegrama dumneavoastra din 1.10.50 (1 octombrie 1950 – n.a.). Noi initial am planuit sa trimitem câteva divizii de voluntari în Coreea de Nord pentru a oferi asistenta tovarasilor coreeni atunci când inamicul va avansa la nord de paralela 38.

102


Cu toate acestea , dupa o analiza profunda, acum consideram ca asemenea actiuni ar putea avea consecinte serioase. În primul rând e foarte dificil sa rezolvam problema coreana cu câteva divizii (trupele noastre sunt extrem de prost echipate, si nu exista încredere în succesul operatiunilor militare împotriva trupelor americane), iar inamicul ne poate obliga sa ne retragem. În al doilea rând e foarte posibil ca aceasta sa provoace un conflict deschis între SUA si China, si ca o consecinta si Uniunea Sovietica poate fi târâtasi ea în razboi, iar problema va deveni astfel extrem de garva. Multi tovarasi din CC al PCC (Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez – n.a.) considera ca este necesar sa dam dovada de precautie aici. Desigur, netrimiterea trupelor pentru a oferi asistenta tovarasilor coreeni are un efect negativ, acestia aflându-se într-o mare dificultate, pe care o simtim si noi profund ; dar daca noi trimitem câteva divizii si inamicul ne forteaza sa ne retragem ; si aceasta în plus va provoca un conflict deschis între SUA si China, atunci întregul nostru plan de reconstructie pasnica va fi distrus si o buna parte a populatiei din tara va fi nemultumita (ranile inoculate de razboi populatiei înca nu s-au vindecat, noi avem nevoie de pace). Prin urmare e mai bine sa dam dovada de rabdare acum , sa ne abtinem de la trimiterea trupelor si sa ne pregatim activ fortele noastre , ceea ce va aduce un avantaj în razboiul cu inamicul. Coreea , cât timp va suferi o înfrângere temporara, îsi va schimba tactica de lupta spre razboiul de partizani. Vom stabili o întâlnire a CC , la care vor fi prezenti principalii tovarasi din diferitele structuri politice. O decizie finala , referitoare la aceasta problema , nu a fost înca luata. Aceasta este o telegrama preliminara, noi dorind sa ne consultam cu dumneavoastra. Daca sunteti de acord , noi suntem pregatiti sa trimitem imediat , pe calea aerului , pe tovarasii Zhou Enlai si Lin Biao sa discute cu dumneavoastra aceasta problemasi sa raporteze evolutiile discutiilor în China si Corea.

Asteptam raspunsul dumneavoastra ”

MAO ZEDONG 2.10.50 1. Din punctul nostru de vedere, raspunsul lui Mao Zedong indica o schimbare în pozitia initiala , referitoare la chestiunea coreana , a conducerii chineze. Aceasta contrazice pozitia anterioara, exprimata în discutiile lui Mao Zedong cu Yudin, Kotov si Konnov si în discutiile lui Liu Shaoqi cu mine. În aceste discutii acestia au afirmat ca AEP este pregatita sa ajute poporul corean, ca moralul AEP este ridicat si ca aceasta este capabila, daca e necesar sa învinga trupele americane, privite ca fiind mai slabe decât cele japoneze. 2. Guvernul chinez, poate trimite , fara îndoiala , nu doar cinci-sase divizii ci chiar mai multe. Si aceasta fara a spune ca trupele chineze au nevoie de echipament tehnic în domeniile antitanc si artilerie. Motivele acestor schimbari de pozitie a chinezilor nu ne sunt clare. Putem presupune ca au fost influentati de situatia internationala , de înrautatirea pozitiei Coreei si de intrigile blocului anglo-american prin intermediul ( prim-ministrului indian Jawaharlal – n.a.) Nehru , care i-a îndrumat pe chinezi la rabdare ( în privinta interventiei) , pentru a evita o catastrofa.

ROSHCHIN Nr. 2270 3.10

SURSA: „ Document 12 : Ciphered Telegram from Roshchin in Beijing to

103


Filippov (Stalin), 3 October 1950 conveying 2 October 1950 message from Mao to Stalin” în Cold War International History Project Bulletin , ... nr. 6-7, 1995-1996, p. 114116

Document 3 : Telegrama , Roschin catre Stalin , 7 octombrie 1950 Raspunsul la nr. 4676 Pe 6 octombrie la 22:30, ora Beijingului , l-am vizitat pe Mao Zedong si i-am înmânat raspunsul dumneavoastra. Dupa ce m-a ascultat Mao Zedong a declarat ca: 1 El este complet de acord cu evaluarea dumneavoastra a situatiei internationale prezente si cu perspectivele posibile ale evolutiei ei. 2 El e foarte bucuros ca raspunsul dumneavoastra vorbeste despre o lupta comuna a Chinei si URSS împotriva americanilor. El a subliniat faptul ca daca cineva merge la razboi, atunci fara nici un dubiu acel cineva ar trebui sa mearga la razboi acum. El a mai adaugat ca tocmai a prezentat o idee analoga la sesiunea Biroului Politic CC al PCC. 3 Cât priveste trimiterea trupelor chineze în Coreea, Mao Zedong considera ca trebuiesc trimise nu doar cinci-sase divizii ci cel putin noua divizii. Cu toate acestea el a subliniat nivelul extrem de scazut al echipamentului militar al acestor divizii, ele detinând doar 108 piese de artilerie si nici un tanc. Mao Zedong de asemenea a remarcat, referindu-se la informatiile primite de la prietenii coreeni , ca în cazul corpurilor de armata SUA ( trei divizii ) aceste detin în jur de 1 500 de piese de artilerie, de diferite calibre, inclusiv tancuri. Mao Zedong considera ca pentru a înfrânge corpurile de armata americane, chinezii ar trebui sa aiba o superioritate de patru la unu în privinta fortei umane si de trei la unu în privinta echipamentului militar . Mao Zedong a subliniat faptul ca el poate rezolva usor problema infanteriei , datorita rezervelor disponibile, dar în ceea ce priveste echipamentul tehnologic al trupelor chineze el se bazeaza categoric pe asistenta Uniunii Sovietice.

El a mai precizat ca în prezent ei nu au cadre antrenate pentru unitatile de artilerie, tancuri si alte mijloace tehnice. În ceea ce priveste chestiunea momentului intrarii trupelor chineze Mao Zedong a afirmat ca ei sunt gata sa-si deplaseze diviziile în zilele urmatoare, dar el crede ca nu trebuie sa se faca în graba aceasta; ar fi mai bine sa se dea sansa americanilor de a înainta mai adânc în nord, deoarece acesta ar duce la dispersarea lor si ar facilita înfrângerea lor pe parti de catre chinezi. 4 Mao Zedong a acordat o atentie deosebita problemei aviatiei. El a subliniat faptul ca potrivit datelor primite de la prietenii coreeni, americanii au în jur de 1 000 de avioane pe câmpul de lupta corean , în timp ce chinezii înca nu au aviatie. În opinia lui Mao Zedong aviatia e necesara pentru: a) acoperirea trupelor chineze de uscat ce vor fi trimise în Coreea ; b) pentru operatiunile de lupta de pe front ; c) pentru acoperirea centrelor industriale mari: Shanghai , Tianjin , Beijing, Mukden ( Anshan , Fushun ). Mao Zedong crede ca americanii pot , la început , sa distruga din aer baza industriala chineza , sa dezorganizeze viata economicasi sa încurce comunicatiile. O asemenea situatie , a spus Mao Zedong , ar putea crea o nemultumire serioasa în tara , mai ales din partea burgheziei nationale , si sa puna guvernamântul popular într-o pozitie extrem de dificila. Mao Zedong a declarat faptul ca guvernul chinez nu poate asigura singur acoperirea aeriana a trupelor si a centrelor industriale si ca echipamentul din Uniunea Sovietica e esential.

104


1 Mao Zedong a atras atentia asupra faptului ca în Coreea drumurile si comunicatiile sunt distruse si aceasta complica misiunea de aprovizionare a armatei. În acest caz , a spus el , chinezii se pot baza numai pe asistenta sovietica în furnizarea mijloacelor de transport 2 Mao Zedong a declarat faptul ca guvernul chinez nu poseda suficiente fonduri pentru achizitionarea armamentului cerut , pentru aviatie si munitie. Întregul buget pe 1951 este de doua miliarde doua sute de milioane de dolari americani , din care numai doua sute de milioane ar putea fi directionate pentru armament. 3 Dupa ce a afirmat cele de mai sus , Mao Zedong a spus ca este necesara trimiterea imediata a lui Zhou Enlai si a lui Lin Biao pentru a va raporta toate evolutiile si consideratiile prietenilor chinezi. Zhou Enlai si Lin Biao vor putea pleca pe calea aerului pe 8 octombrie. Ei vor zbura la Beijing la Irkutsk. Avionul nostru special e cerut în Irkutsk. Mao Zedong si-a exprimat dorinta ca Zhou Enlai si Lin Biao sa fie însotiti de Shi Zhe si Fedorenko. Au fost prezenti la conversatie: Zhou Enali, U Su Xian si Fedorenko. Conversatia a durat 1 orasi 45 de minute. Astept instructiunile dumneavoastra. Roshchin

No. 2318

7.10.50

SURSA: James G. Hershberg , Vladislav Zubok „ Russian Documents on the Korean War, 1950-53 ” , „ Document No. 7 : Telegram from Soviet Ambassador to China N.V. Roshchin , to Stalin , 7 October 1950 ” în Cold War International History Project Bulletin , ... nr. 14-15, 2003-2004 , p. 377-378 Document 4: Telegrama cifrata , Roshchin catre Stalin , 14 octombrie 1950 În completarea telegramei nr. 2406 , Mao Zedong a afirmat: Tovarasii nostri considera ca daca trupele americane înainteaza spre granita Chinei, atunci Coreea va deveni o pata neagra pentru noi si nord-estul (Chinei – n. a.) se va afla sub o constanta amenintare. Ezitarile anterioare ale tovarasilor nostri s-au produs datorita faptului ca problemele legate de situatia internationala, problemele legate de asistenta sovietica pentru noi si problemele legate de acoperirea aeriana, nu erau clare pentru ei. În prezent toate aceste probleme au fost clarificate. Mao Zedong asubliniat faptul ca acum este avantajos pentru ei sa trimita trupe chineze în Coreea. Chinezii au obligatia absoluta de a trimite trupe în Coreea. În acest moment ei trimit primul esalon compus din noua divizii. Desi sunt slab înarmate, ele vor fi capabile sa lupte împotriva trupelor lui Syngman Rhee. Între timp tovarasii chinezi vor trebui sa pregateasca al doilea esalon. Principalul lucru de care noi avem nevoie, spune Mao Zedong, este forta aeriana, care ne va asigura acoperirea aeriana. Noi speram sa soseasca cât mai curând posibil , dar nu mai târziu de doua luni. În plus, Tovarasul Mao Zedong a subliniat faptul ca în prezent guvernul Republicii Populare China nu poate plati cu bani gheata armament livrat. Ei spera sa primeasca arme pe credit. Astfel bugetul pe 1951 nu va fi afectat si va fi mai usor pentru ei sa eplice aceasta democratilor. În concluzie, Mao Zedong a afirmat faptul ca tovarasii din Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez cred în necesitatea asistentei chineze a tovarasilor coreeni, în dificila lor lupta. Pentru a discuta aceasta problema, Zhou Enlai va trebui sa se întâlneasca cu tovarasul Filippov din nou. ROSHCHIN Nr. 2408

105


SURSA: „ Document 19: Ciphered Telegram, Roshchin to Filippov ( Stalin ), 14 October 1950 , re Meeting with Mao Zedong ” în Cold War International History Project Bulletin , ... nr. 6-7, 1995-1996, p. 118-119

Document 5: Scrisoare , Kennedy catre Hrusciov , 22 octombrie 1962

Dear Mr. Chairman: A copy of the statement I am making tonight concerning developments in Cuba and the reaction of my Government thereto has been handed to your Ambassador in Washington.(1) In view of the gravity of the developments to which I refer, I want you to know immediately and accurately the position of my Government in this matter. In our discussions and exchanges on Berlin and other international questions, the one thing that has most concerned me has been the possibility that your Government would not correctly understand the will and determination of the United States in any given situation, since I have not assumed that you or any other sane man would, in this nuclear age, deliberately plunge the world into war which it is crystal clear no country could win and which could only result in catastrophic consequences to the whole world, including the aggressor. At our meeting in Vienna and subsequently, I expressed our readiness and desire to find, through peaceful negotiation, a solution to any and all problems that divide us. At the same time, I made clear that in view of the objectives of the ideology to which you adhere, the United States could not tolerate any action on your part which in a major way disturbed the existing over-all balance of power in the world. I stated that an attempt to force abandonment of our responsibilities and commitments in Berlin would constitute such an action and that the United States would resist with all the power at its command. It was in order to avoid any incorrect assessment on the part of your Government with respect to Cuba that I publicly stated that if certain developments in Cuba took place, the United States would do whatever must be done to protect its own security and that of its allies. Moreover, the Congress adopted a resolution expressing its support of this declared policy.(2) Despite this, the rapid development of long-range missile bases and other offensive weapons systems in Cuba has proceeded. I must tell you that the United States is determined that this threat to the security of this hemisphere be removed. At the same time, I wish to point out that the action we are taking is the minimum necessary to remove the threat to the security of the nations of this hemisphere. The fact of this minimum response should not be taken as a basis, however, for any misjudgment on your part. I hope that your Government will refrain from any action which would widen or deepen this already grave crisis and that we can agree to resume the path of peaceful negotiation.

Sincerely,

JFK(3) SURSA: Letter From President Kennedy to Chairman Khrushchev, Washington, October 22, 1962, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba044.htm , 12.01.2007

Document 6: Scrisoare , Hrusciov catre Kennedy , 24 octombrie 1962 Dear Mr. President: I have received your letter of October 23,(1) have studied it, and am answering you.

106


Just imagine, Mr. President, that we had presented you with the conditions of an ultimatum which you have presented us by your action. How would you have reacted to this? I think that you would have been indignant at such a step on our part. And this would have been understandable to us. In presenting us with these conditions, you, Mr. President, have flung a challenge at us. Who asked you to do this? By what right did you do this? Our ties with the Republic of Cuba, like our relations with other states, regardless of what kind of states they may be, concern only the two countries between which these relations exist. And if we now speak of the quarantine to which your letter refers, a quarantine may be established, according to accepted international practice, only by agreement of states between themselves, and not by some third party. Quarantines exist, for example, on agricultural goods and products. But in this case the question is in no way one of quarantine, but rather of far more serious things, and you yourself understand this. You, Mr. President, are not declaring a quarantine, but rather are setting forth an ultimatum and threatening that if we do not give in to your demands you will use force. Consider what you are saying! And you want to persuade me to agree to this! What would it mean to agree to these demands? It would mean guiding oneself in one's relations with other countries not by reason, but by submitting to arbitrariness. You are no longer appealing to reason, but wish to intimidate us. No, Mr. President, I cannot agree to this, and I think that in your own heart you recognize that I am correct. I am convinced that in my place you would act the same way. Reference to the decision of the Organization of American States cannot in any way substantiate the demands now advanced by the United States. This Organization has absolutely no authority or basis for adopting decisions such as the one you speak of in your letter. Therefore, we do not recognize these decisions. International law exists and universally recognized norms of conduct exist. We firmly adhere to the principles of international law and observe strictly the norms which regulate navigation on the high seas, in international waters. We observe these norms and enjoy the rights recognized by all states. You wish to compel us to renounce the rights that every sovereign state enjoys, you are trying to legislate in questions of international law, and you are violating the universally accepted norms of that law. And you are doing all this not only out of hatred for the Cuban people and its government, but also because of considerations of the election campaign in the United States. What morality, what law can justify such an approach by the American Government to international affairs? No such morality or law can be found, because the actions of the United States with regard to Cuba constitute outright banditry or, if you like, the folly of degenerate imperialism. Unfortunately, such folly can bring grave suffering to the peoples of all countries, and to no lesser degree to the American people themselves, since the United States has completely lost its former isolation with the advent of modern types of armament. Therefore, Mr. President, if you coolly weigh the situation which has developed, not giving way to passions, you will understand that the Soviet Union cannot fail to reject the arbitrary demands of the United States. When you confront us with such conditions, try to put yourself in our place and consider how the United States would react to these conditions. I do not doubt that if someone attempted to dictate similar conditions to you-the United States--you would reject such an attempt. And we also say--no. The Soviet Government considers that the violation of the freedom to use international waters and international air space is an act of aggression which pushes mankind toward the abyss of a world nuclear-missile war. Therefore, the Soviet Government cannot instruct the captains of Soviet vessels bound for Cuba to observe the orders of American naval forces blockading that Island. Our instructions to Soviet mariners are to observe strictly the universally accepted norms of navigation in international waters and not to retreat one step from them. And if the American side violates these rules, it must

107


realize what responsibility will rest upon it in that case. Naturally we will not simply be bystanders with regard to piratical acts by American ships on the high seas. We will then be forced on our part to take the measures we consider necessary and adequate in order to protect our rights. We have everything necessary to do so. Respectfully,

N. Khrushchev(2) SURSA: Letter From Chairman Khrushchev to President Kennedy , Moscow, October 24, 1962, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba061.htm , 12.01.2007

Document 7: Mesaj , Hrusciov catre Kennedy , 27 octombrie , 1962 DEAR MR. PRESIDENT, I have studied with great satisfaction your reply to Mr. Thant(1) concerning measures that should be taken to avoid contact between our vessels and thereby avoid irreparable and fatal consequences. This reasonable step on your part strengthens my belief that you are showing concern for the preservation of peace, which I note with satisfaction. Council of Ministers, are concerned solely with having our country develop and occupy a worthy place among all peoples of the world in economic competition, in the development of culture and the arts, and in raising the living standard of the people. This is the most noble and necessary field for competition, and both the victor and the vanquished will derive only benefit from it, because it means peace and an increase in the means by which man lives and finds enjoyment. In your statement you expressed the opinion that the main aim was not simply to come to an agreement and take measures to prevent contact between our vessels and consequently a deepening of the crisis which could, as a result of such contacts, spark a military conflict, after which all negotiations would be superfluous because other forces and other laws would then come into play--the laws of war. I agree with you that this is only the first step. The main thing that must be done is to normalize and stabilize the state of peace among states and among peoples. I understand your concern for the security of the United States, Mr. President, because this is the primary duty of a President. But we too are disturbed about these same questions; I bear these same obligations as Chairman of the Council of Ministers of the U.S.S.R. You have been alarmed by the fact that we have aided Cuba with weapons, in order to strengthen its defense capability--precisely defense capability--because whatever weapons it maypossess, Cuba cannot be equated with you since the difference in been and is to help Cuba, and no one can dispute the humanity of our motives, which are oriented toward enabling Cuba to live peacefully and develop in the way its people desire. You wish to ensure the security of your country, and this is understandable. But Cuba, too, wants the same thing; all countries want to maintain their security. But how are we, the Soviet Union, our Government, to assess your actions which are expressed in the fact that you have surrounded the Soviet Union with military bases; surrounded our allies with military bases; placed military bases literally around our country; and stationed your missile armaments there? This is no secret. Responsible American personages openly declare that it is so. Your missiles are located in Britain, are located in Italy, and are aimed against us. Your missiles are located in Turkey. You are disturbed over Cuba. You say that this disturbs you because it is 90 miles by sea from the coast of the United States of America. But Turkey adjoins us; our sentries patrol back and forth and see each other. Do you consider, then, that you have the right to demand security for your own country and the removal of the weapons you call offensive, but do not accord the same right to us? You have placed destructive missile

108


weapons, which you call offensive, in Turkey, literally next to us. How then can recognition of our equal military capacities be reconciled with such unequal relations between our great states? This is irreconcilable. It is good, Mr. President, that you have agreed to have our represent-atives meet and begin talks, apparently through the mediation of U Thant, Acting Secretary General of the United Nations. Consequently, he to some degree has assumed the role of a mediator and we consider that he will be able to cope with this responsible mission, provided, of course, that each party drawn into this controversy displays good will. I think it would be possible to end the controversy quickly and normalize the situation, and then the people could breathe more easily, considering that statesmen charged with responsibility are of sober mind and have an awareness of their responsibility combined with the ability to solve complex questions and not bring things to a military catastrophe. I therefore make this proposal: We are willing to remove from Cuba the means which you regard as offensive. We are willing to carry this out and to make this pledge in the United Nations. Your representatives will make a declaration to the effect that the United States, for its part, considering the uneasiness and anxiety of the Soviet State, will remove its analogous means from Turkey. Let us reach agreement as to the period of time needed by you and by us to bring this about. And, after that, persons entrusted by the United Nations Security Council could inspect on the spot the fulfillment of the pledges made. Of course, the permission of the Governments of Cuba and of Turkey is necessary for the entry into those countries of these representatives and for the inspection of the fulfillment of the pledge made by each side. Of course it would be best if these representatives enjoyed the confidence of the Security Council, as well as yours and mine--both the United States and the Soviet Union--and also that of Turkey and Cuba. I do not think it would be difficult to select people who would enjoy the trust and respect of all parties concerned. We, in making this pledge, in order to give satisfaction and hope of the peoples of Cuba and Turkey and to strengthen their confidence in their security, will make a statement within the framework of the Security Council to the effect that the Soviet Government gives a solemn promise to respect the inviolability of the borders and sovereignty of Turkey, not to interfere in its internal affairs, not to invade Turkey, not to make available our territory as a bridgehead for such an invasion, and that it would also restrain those who contemplate committing aggression against Turkey, either from the territory of the Soviet Union or from the territory of Turkey's other neighboring states. The United States Government will make a similar statement within the framework of the Security Council regarding Cuba. It will declare that the United States will respect the inviolability of Cuba's borders and its sovereignty, will pledge not to interfere in its internal affairs, not to invade Cuba itself or make its territory available as a bridgehead for such an invasion, and will also restrain those who might contemplate committing aggression against Cuba, either from the territory of the United States or from the territory of Cuba's other neighboring states. Of course, for this we would have to come to an agreement with you and specify a certain time limit. Let us agree to some period of time, but without unnecessary delay-say within two or three weeks, not longer than a month. The means situated in Cuba, of which you speak and which disturb you, as you have stated, are in the hands of Soviet officers. Therefore, any accidental use of them to the detriment of the United States is excluded. These means are situated in Cuba at the request of the Cuban Government and are only for defense purposes. Therefore, if there is no invasion of Cuba, or attack on the Soviet Union or any of our other allies, then of course these means are not and will not be a threat to anyone. For they are not for purposes of attack.

109


If you are agreeable to my proposal, Mr. President, then we would send our representatives to New York, to the United Nations, and would give them comprehensive instructions in order that an agreement may be reached more quickly. If you also select your people and give them the corresponding instructions, then this question can be quickly resolved. Why would I like to do this? Because the whole world is now apprehensive and expects sensible actions of us. The greatest joy for all peoples would be the announcement of our agreement and of the eradication of the controversy that has arisen. I attach great importance to this agreement in so far as it could serve as a good beginning and could in particular make it easier to reach agreement on banning nuclear weapons tests. The question of the tests could be solved in parallel fashion, without connecting one with the other, because these are different issues. However, it is important that agreement be reached on both these issues so as to present humanity with a fine gift, and also to gladden it with the news that agreement has been reached on the cessation of nuclear tests and that consequently the atmosphere will no longer be poisoned. Our position and yours on this issue are very close together. All of this could possibly serve as a good impetus toward the finding of mutually acceptable agreements on other controversial issues on which you and I have been exchanging views. These views have so far not been resolved, but they are awaiting urgent solution, which would clear up the international atmosphere. We are prepared for this. These are my proposals, Mr. President.

Respectfully yours,

N. Khrushchev(2) SURSA: Message From Chairman Khrushchev to President Kennedy , Moscow, October 27, 1962, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba091.htm , 12.01.2007 Document 8: Mesaj , Departamentul de Stat al SUA catre Ambasada din URSS , 27 octombrie 1962

1015. Following message from President to Khrushchev should be delivered as soon as possible to highest available Soviet official. Text has been handed Soviet Embassy in Washington and has been released to press: "Dear Mr. Chairman:

I have read your letter of October 26(1) with great care and welcomed the statement of your desire to seek a prompt solution to the problem. The first thing that needs to be done, however, is for work to cease on offensive missile bases in Cuba and for all weapons systems in Cuba capable of offensive use to be rendered inoperable, under effective United Nations arrangements. Assuming this is done promptly, I have given my representatives in New York instructions that will permit them to work out this week and--in cooperation with the Acting Secretary General and your representative--an arrangement for a permanent solution to the Cuban problem along the lines suggested in your letter of October 26. As I read your letter, the key elements of your proposals--which seem generally acceptable as I understand them--are as follows: 1. You would agree to remove these weapons systems from Cuba under appropriate United Nations observation and supervision; and undertake, with suitable safeguards, to halt the further introduction of such weapons systems into Cuba.

110


2. We, on our part, would agree--upon the establishment of adequate arrangements through the United Nations to ensure the carrying out and continuation of these commitments--(a) to remove promptly the quarantine measures now in effect and (b) to give assurances against an invasion of Cuba and I am confident that other nations of the Western Hemisphere would be prepared to do likewise. If you will give your representative similar instructions, there is no reason why we should not be able to complete these arrangements and announce them to the world within a couple of days. The effect of such a settlement on easing world tensions would enable us to work toward a more general arrangement regarding "other armaments", as proposed in your second letter which you made public.(2) I would like to say again that the United States is very much interested in reducing tensions and halting the arms race; and if your letter signifies that you are prepared to discuss a detente affecting NATO and the Warsaw Pact, we are quite prepared to consider with our allies any useful proposals.

But the first ingredient, let me emphasize, is the cessation of work on missile sites in Cuba and measures to render such weapons inoperable, under effective international guarantees. The continuation of this threat, or a prolonging of this discussion concerning Cuba by linking these problems to the broader questions of European and world security, would surely lead to an intensification of the Cuban crisis and a grave risk to the peace of the world. For this reason I hope we can quickly agree along the lines outlined in this letter and in your letter of October 26.

/s/ John F. Kennedy" Rusk SURSA: Telegram From the Department of State to the Embassy in the Soviet Union , Washington, October 27, 1962, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba095.htm , 12.01.2007

Document 9: Mesaj , Hrusciov catre Kennedy , 28 octombrie 1962

DEAR MR. PRESIDENT: I have received your message of October 27.(1) I express my satisfaction and thank you for the sense of proportion you have displayed and for realization of the responsibility which now devolves on you for the preservation of the peace of the world. I regard with great understanding your concern and the concern of the United States people in connection with the fact that the weapons you describe as offensive are formidable weapons indeed. Both you and we understand what kind of weapons these are. In order to eliminate as rapidly as possible the conflict which endangers the cause of peace, to give an assurance to all people who crave peace, and to reassure the American people, who, I am certain, also want peace, as do the people of the Soviet Union, the Soviet Government, in addition to earlier instructions on the discontinuation of further work on weapons construction sites, has given a new order to dismantle the arms which you described as offensive, and to crate and return them to the Soviet Union. Mr. President, I should like to repeat what I had already written to you in my earlier messages--that the Soviet Government has given economic assistance to the Republic of Cuba, as well as arms, because Cuba and the Cuban people were constantly under the continuous threat of an invasion of Cuba. A piratic vessel had shelled Havana. They say that this shelling was done by irresponsible Cuban emigres. Perhaps so, however, the question is from where did they shoot. It is a fact that these Cubans

111


have no territory, they are fugitives from their country, and they have no means to conduct military operations. This means that someone put into their hands these weapons for shelling Havana and for piracy in the Caribbean in Cuban territorial waters. It is impossible in our time not to notice a piratic ship, considering the concentration in the Caribbean of American ships from which everything can be seen and observed. In these conditions, pirate ships freely roam around and shell Cuba and make piratic attacks on peaceful cargo ships. It is known that they even shelled a British cargo ship. In a word, Cuba was under the continuous threat of aggressive forces, which did not conceal their intention to invade its territory. The Cuban people want to build their life in their own interests without external interference. This is their right, and they cannot be blamed for wanting to be masters of their own country and disposing of the fruits of their own labor. The threat of invasion of Cuba and all other schemes for creating tension over Cuba are designed tostrike the Cuban people with a sense of insecurity, intimidate them, and prevent them from peacefully building their new life. Mr. President, I should like to say clearly once more that we could not remain indifferent to this. The Soviet Government decided to render assistance to Cuba with the means of defense against aggression--only with means for defense purposes. We have supplied the defense means which you describe as offensive means. We have supplied them to prevent an attack on Cuba--to prevent rash acts. I regard with respect and trust the statement you made in your message of October 27, 1962, that there would be no attack, no invasion of Cuba, and not only on the part of the United States, but also on the part of other nations of the Western Hemisphere, as you said in your same message. Then the motives which induced us to render assistance of such a kind to Cuba disappear. It is for this reason that we instructed our officers--these means as I had already informed you earlierare in the hands of the Soviet officers--to take appropriate measures to discontinueconstruction of the aforementioned facilities, to dismantle them, and to return them to the Soviet Union. As I had informed you in the letter of October 27,(2) we are prepared to reach agreement to enable United Nations Representatives to verify the dismantling of these means. Thus in view of the assurances you have given and our instructions on dismantling, there is every condition for eliminating the present conflict. I note with satisfaction that you have responded to the desire I expressed with regard to elimination of the aforementioned dangerous situation, as well as with regard to providing conditions for a more thoughtful appraisal of the international situation, fraught as it is with great dangers in our age of thermonuclear weapons, rocketry, spaceships, global rockets, and other deadly weapons. All people are interested in insuring peace. Therefore, vested with trust and great responsibility, we must not allow the situation to become aggravated and must stamp out the centers where a dangerous situation fraught with grave consequences to the cause of peace has arisen. If we, together with you, and with the assist-ance of other people of good will, succeed in eliminating this tense atmosphere, we should also make certain that no other dangerous conflicts which could lead to a world nuclear catastrophe would arise. In conclusion, I should like to say something about a detente between NATO and the Warsaw Treaty countries that you have mentioned. We have spoken about this long since and are prepared to continue to exchange views on this question with you and to find a reasonable solution. We should like to continue the exchange of views on the prohibition of atomic and thermonuclear weapons, general disarmament, and other problems relating to the relaxation of international tension.

112


Although I trust your statement, Mr. President, there are irresponsible people who would like to invade Cuba now and thus touch off a war. If we do take practical steps and proclaim the dismantling and evacuation of the means in question from Cuba, in so doing we, at the same time, want the Cuban people to be certain that we are with them and are not absolving ourselves of responsibility for rendering assistance to the Cuban people. We are confident that the people of all countries, like you, Mr. President, will understand me correctly. We are not threatening. We want nothing but peace. Our country is now on the upsurge. Our people are enjoying the fruits of their peaceful labor. They have achieved tremendous successes since the October Revolution, and created the greatest material, spiritual, and cultural values. Our people are enjoying these values; they want to continue developing their achievements and insure their further development on the way of peace and social progress by their persistent labor. I should like to remind you, Mr. President, that military reconnaissance planes have violated the borders of the Soviet Union. In connection with this there have been conflicts between us and notes exchanged. In 1960 we shot down your U-2 plane, whose reconnaissance flight over the USSR wrecked the summit meeting in Paris. At that time, you took a correct position and denounced that criminal act of the former U.S. Administration. But during your term of office as President another violation of our border has occurred, by an American U-2 plane in the Sakhalin area. We wrote you about that violation on 30 August. At that time you replied that that violation had occurred as a result of poor weather, and gave assurances that this would not be repeated. We trusted your assurances, because the weather was indeed poor in that area at that time. But had not your planes been ordered to fly about our territory, even poor weather could not have brought an American plane into our airspace. Hence, the conclusion that this is being done with the knowledge of the Pentagon, which tramples on international norms and violates the borders of other states. A still more dangerous case occurred on 28 October, when one of your reconnasissance planes intruded over Soviet borders in the Chukotka Peninsula area in the north and flew over our territory. The question is, Mr. President: How should we regard this? What is this: A provocation? One of your planes violates our frontier during this anxious time we are both experiencing, when everything has been put into combat readiness. Is it not a fact that an intruding American plane could be easily taken for a nuclear bomber, which might push us to a fateful step? And all the more so since the U.S. Government and Pentagon long ago declared that you are maintaining a continuous nuclear bomber patrol. Therefore, you can imagine the responsibility you are assuming, especially now, when we are living through such anxious times. I should like to express the following wish; it concerns the Cuban people. You do not have diplomatic relations. But through my officers in Cuba, I have reports that American planes are making flights over Cuba. We are interested that there should be no war in the world, and that the Cuban people should live in peace. And besides, Mr. President, it is no secret that we have our people in Cuba. Under such a treaty with the Cuban Government we have sent there officers, instructors, mostly plain people: specialists, agronomists, zoo technicians, irrigators, land reclamation specialists, plain workers, tractor drivers, and others. We are concerned about them. I should like you to consider, Mr. President, that violation of Cuban airspace by American planes could also lead to dangerous consequences. And if you do not want this to happen, it would be better if no cause is given for a dangerous situation to arise.

113


We must be careful now and refrain from any steps which would not be useful to the defense of the states involved in the conflict, which could only cause irritation and even serve as a provocation for a fateful step. Therefore, we must display sanity, reason, and refrain from such steps. We value peace perhaps even more than other peoples because we went through a terrible war with Hitler. But our people will not falter in the face of any test. Our people trust their Government, and we assure our people and world public opinion that the Soviet Government will not allow itself to be provoked. But if the provocateurs unleash a war, they will not evade responsibility and the grave consequences a war would bring upon them. But we are confident that reason will triumph, that war will not be unleashed and peace and the security of the peoples will be insured. In connection with the current negotiations between Acting Secretary General U Thant and representatives of the Soviet Union, the United States, and the Republic of Cuba, the Soviet Government has sent First Deputy Foreign Minister V.V. Kuznetsov to New York to help U Thant in his noble efforts aimed at eliminating the present dangerous situation. Respectfully yours,

N. Khrushchev(3) SURSA: Message From Chairman Khrushchev to President Kennedy , Moscow, October 28, 1962 , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba102.htm , 12.01.2007 Document 10: NSC-68 (excerpt)

I. Background of the Present Crisis (…) Within the past thirty-five years the world has experienced two global wars of tremendous violence. It has witnessed two revolutions--the Russian and the Chinese-of extreme scope and intensity. It has also seen the collapse of five empires--the Ottoman, the Austro-Hungarian, German, Italian, and Japanese--and the drastic decline of two major imperial systems, the British and the French. During the span of one generation, the international distribution of power has been fundamentally altered. For several centuries it had proved impossible for any one nation to gain such preponderant strength that a coalition of other nations could not in time face it with greater strength. The international scene was marked by recurring periods of violence and war, but a system of sovereign and independent states was maintained, over which no state was able to achieve hegemony. Two complex sets of factors have now basically altered this historic distribution of power. First, the defeat of Germany and Japan and the decline of the British and French Empires have interacted with the development of the United States and the Soviet Union in such a way that power increasingly gravitated to these two centers. Second, the Soviet Union, unlike previous aspirants to hegemony, is animated by a new fanatic faith, anti-thetical to our own, and seeks to impose its absolute authority over the rest of the world. Conflict has, therefore, become endemic and is waged, on the part of the Soviet Union, by violent or non-violent methods in accordance with the dictates of expediency. With the development of increasingly terrifying weapons of mass destruction, every individual faces the ever-present possibility of annihilation should the conflict enter the phase of total war. On the one hand, the people of the world yearn for relief from the anxiety arising from the risk of atomic war. On the other hand, any substantial further extension of the area under the domination of the Kremlin would raise the possibility that no coalition adequate to confront the Kremlin with greater strength could be assembled. It is in this context that this Republic and its citizens in the ascendancy of their strength stand in their deepest peril.

114


The issues that face us are momentous, involving the fulfillment or destruction not only of this Republic but of civilization itself. They are issues which will not await our deliberations. With conscience and resolution this Government and the people it represents must now take new and fateful decisions. II. Fundamental Purpose of the United States The fundamental purpose of the United States is laid down in the Preamble to the Constitution: ". . . to form a more perfect Union, establish justice, insure domestic Tranquility, provide for the common defence, promote the general Welfare, and secure the Blessings of Liberty to ourselves and our Posterity." In essence, the fundamental purpose is to assure the integrity and vitality of our free society, which is founded upon the dignity and worth of the individual. Three realities emerge as a consequence of this purpose: Our determination to maintain the essential elements of individual freedom, as set forth in the Constitution and Bill of Rights; our determination to create conditions under which our free and democratic system can live and prosper; and our determination to fight if necessary to defend our way of life, for which as in the Declaration of Independence, "with a firm reliance on the protection of Divine Providence, we mutually pledge to each other our lives, our Fortunes, and our sacred Honor." III. Fundamental Design of the Kremlin The fundamental design of those who control the Soviet Union and the international communist movement is to retain and solidify their absolute power, first in the Soviet Union and second in the areas now under their control. In the minds of the Soviet leaders, however, achievement of this design requires the dynamic extension of their authority and the ultimate elimination of any effective opposition to their authority. The design, therefore, calls for the complete subversion or forcible destruction of the machinery of government and structure of society in the countries of the non-Soviet world and their replacement by an apparatus and structure subservient to and controlled from the Kremlin. To that end Soviet efforts are now directed toward the domination of the Eurasian land mass. The United States, as the principal center of power in the non-Soviet world and the bulwark of opposition to Soviet expansion, is the principal enemy whose integrity and vitality must be subverted or destroyed by one means or another if the Kremlin is to achieve its fundamental design.

IV. The Underlying Conflict in the Realm of ideas and Values between the U.S. Purpose and the Kremlin Design A. NATURE OF CONFLICT The Kremlin regards the United States as the only major threat to the conflict between idea of slavery under the grim oligarchy of the Kremlin, which has come to a crisis with the polarization of power described in Section I, and the exclusive possession of atomic weapons by the two protagonists. The idea of freedom, moreover, is peculiarly and intolerably subversive of the idea of slavery. But the converse is not true. The implacable purpose of the slave state to eliminate the challenge of freedom has placed the two great powers at opposite poles. It is this fact which gives the present polarization of power the quality of crisis. The free society values the individual as an end in himself, requiring of him only that measure of self-discipline and self-restraint which make the rights of each individual compatible with the rights of every other individual. The freedom of the individual has as its counterpart, therefore, the negative responsibility of the individual not to exercise his freedom in ways inconsistent with the freedom of other individuals and the positive responsibility to make constructive use of his freedom in the building of a just society.

115


From this idea of freedom with responsibility derives the marvelous diversity, the deep tolerance, the lawfulness of the free society. This is the explanation of the strength of free men. It constitutes the integrity and the vitality of a free and democratic system. The free society attempts to create and maintain an environment in which every individual has the opportunity to realize his creative powers. It also explains why the free society tolerates those within it who would use their freedom to destroy it. By the same token, in relations between nations, the prime reliance of the free society is on the strength and appeal of its idea, and it feels no compulsion sooner or later to bring all societies into conformity with it. For the free society does not fear, it welcomes, diversity. It derives its strength from its hospitality even to antipathetic ideas. It is a market for free trade in ideas, secure in its faith that free men will take the best wares, and grow to a fuller and better realization of their powers in exercising their choice. The idea of freedom is the most contagious idea in history, more contagious than the idea of submission to authority. For the breadth of freedom cannot be tolerated in a society which has come under the domination of an individual or group of individuals with a will to absolute power. Where the despot holds absolute power--the absolute power of the absolutely powerful will--all other wills must be subjugated in an act of willing submission, a degradation willed by the individual upon himself under the compulsion of a perverted faith. It is the first article of this faith that he finds and can only find the meaning of his existence in serving the ends of the system. The system becomes God, and submission to the will of God becomes submission to the will of the system. It is not enough to yield outwardly to the system--even Gandhian non-violence is not acceptable-for the spirit of resistance and the devotion to a higher authority might then remain, and the individual would not be wholly submissive. The same compulsion which demands total power over all men within the Soviet state without a single exception, demands total power over all Communist Parties and all states under Soviet domination. Thus Stalin has said that the theory and tactics of Leninism as expounded by the Bolshevik party are mandatory for the proletarian parties of all countries. A true internationalist is defined as one who unhesitatingly upholds the position of the Soviet Union and in the satellite states true patriotism is love of the Soviet Union. By the same token the "peace policy" of the Soviet Union, described at a Party Congress as "a more advantageous formof fighting capitalism," is a device to divide and immobilize the non-Communist world, and the peace the Soviet Union seeks is the peace of total conformity to Soviet policy. The antipathy of slavery to freedom explains the iron curtain, the isolation, the autarchy of the society whose end is absolute power. The existence and persistence of the idea of freedom is a permanent and continuous threat to the foundation of the slave society; and it therefore regards as intolerable the long continued existence of freedom in the world. What is new, what makes the continuing crisis, is the polarization of power which now inescapably confronts the slave society with the free. The assault on free institutions is world-wide now, and in the context of the present polarization of power a defeat of free institutions anywhere is a defeat everywhere. The shock we sustained in the destruction of Czechoslovakia was not in the measure of Czechoslovakia's material importance to us. In a material sense, her capabilities were already at Soviet disposal. But when the integrity of Czechoslovak institutions was destroyed, it was in the intangible scale of values that we registered a loss more damaging than the material loss we had already suffered. Thus unwillingly our free society finds itself mortally challenged by the Soviet system. No other value system is so wholly irreconcilable with ours, so implacable in its purpose to destroy ours, so capable of turning to its own uses the most dangerous and divisive trends in our own society, no other so skillfully and powerfully evokes the elements of irrationality in human nature everywhere, and no other has the support of a great and growing center of military power.

116


B. OBJECTIVES The objectives of a free society are determined by its fundamental values and by the necessity for maintaining the material environment in which they flourish. Logically and in fact, therefore, the Kremlin's challenge to the United States is directed not only to our values but to our physical capacity to protect their environment. It is a challenge which encompasses both peace and war and our objectives in peace and war must take account of it. 1. Thus we must make ourselves strong, both in the way in which we affirm our values in the conduct of our national life, and in the development of our military and economic strength. 2. We must lead in building a successfully functioning political and economic system in the free world. It is only by practical affirmation, abroad as well as at home, of our essential values, that we can preserve our own integrity, in which lies the real frustration of the Kremlin design. 3. But beyond thus affirming our values our policy and actions must be such as to foster a fundamental change in the nature of the Soviet system, a change toward which the frustration of the design is the first and perhaps the most important step. Clearly it will not only be less costly but more effective if this change occurs to a maximum extent as a result of internal forces in Soviet society. In a shrinking world, which now faces the threat of atomic warfare, it is not an adequate objective merely to seek to check the Kremlin design, for the absence of order among nations is becoming less and less tolerable. This fact imposes on us, in our own interests, the responsibility of world leadership. It demands that we make the attempt, and accept the risks inherent in it, to bring about order and justice by means consistent with the principles of freedom and democracy. We should limit our requirement of the Soviet Union to its participation with other nations on the basis of equality and respect for the rights of others. Subject to this requirement, we must with our allies and the former subject peoples seek to create a world society based on the principle of consent. Its framework cannot be inflexible. It will consist of many national communities of great and varying abilities and resources, and hence of war potential. The seeds of conflicts will inevitably exist or will come into being. To acknowledge this is only to acknowledge the impossibility of a final solution. Not to acknowledge it can be fatally dangerous in a world in which there are no final solutions. All these objectives of a free society are equally valid and necessary in peace and war. But every consideration of devotion to our fundamental values and to our national security demands that we seek to achieve them by the strategy of the cold war. It is only by developing the moral and material strength of the free world that the Soviet regime will become convinced of the falsity of its assumptions and that the pre-conditions for workable agreements can be created. By practically demonstrating the integrity and vitality of our system the free world widens the area of possible agreement and thus can hope gradually to bring about a Soviet acknowledgement of realities which in sum will eventually constitute a frustration of the Soviet design. Short of this, however, it might be possible to create a situation which will induce the Soviet Union to accommodate itself, with or without the conscious abandonment of its design, to coexistence on tolerable terms with the non-Soviet world. Such a development would be a triumph for the idea of freedom and democracy. It must be an immediate objective of United States policy. There is no reason, in the event of war, for us to alter our overall objectives. They do not include unconditional surrender, the subjugation of the Russian peoples or a Russia shorn of its economic potential. Such a course would irrevocably unite the Russian people behind the regime which enslaves them. Rather these objectives contemplate Soviet acceptance of the specific and limited conditions requisite to an international environment in which free institutions can flourish, and in which the Russian peoples will have a new chance to work out their own destiny. If we can make the Russian people our allies in the enterprise we will obviously have made our task easier and victory more certain.

117


The objectives outlined in NSC 20/4 (November 23, 1948) ... are fully consistent with the objectives stated in this paper, and they remain valid. The growing intensity of the conflict which has been imposed upon us, however, requires the changes of emphasis and the additions that are apparent. Coupled with the probable fission bomb capability and possible thermonuclear bomb capability of the Soviet Union, the intensifying struggle requires us to face the fact that we can expect no lasting abatement of the crisis unless and until a change occurs in the nature of the Soviet system. (…)

SURSA: NSC 68: United States Objectives and Programs for National Security, April 14, 1950,http://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/nsc-68/nsc68-1.htm , 18.02.2007

Seminar nr. 11

1962-1975: De la criza rachetelor din Cuba la Actul final de la Helsinki. Institutionalizarea destinderii I Tentativele de limitare a folosirii si experimentarii armamentului nuclear: SALT I si II -5 august 1963 – semnarea Tratatului de Interzicere a Experientelor Nucleare de catre SUA , URSS si Mare Britanie. Tratatul stipula acordul partilor semnatare de a renunta la experimentarea armelor nucleare în atmosfera , în spatiul cosmic si sub apa. Tratatul în cauza este cunoscut si sub denumirea de Tratatul Limitat de Interzicere a Experimentelor Nucleare , deoarece nu continea nici o prevedere privind experimentele subterane -1 iulie 1968 – semnarea Tratatului de Neproliferare Nucleara de catre SUA , URSS si Mare Britanie. Tratatul cerea partilor semnatare sa se abtina de la facilitarea dobândirii acestor arme de catre alte tari. -mai 1972 – la Moscova , Richard Nixon si Alexei Kosîghin semneaza SALT I. Tratatul cuprinde doua parti : ° un acord , pe 5 ani , care limiteaza numarul rampelor de lansare a rachetelor balistice la numarul celor care exista sau sunt în constructie la data încheierii acordului (nr. rachetelor balistice intercontinentale : URSS – 2 358 ICBMs , SUA – 1 710 ICBMs ; rachete ce pot fi lansate de pe submarin : URSS – 62 SLBMs , SUA – 44 SLBMs). Neajuns – se fixeaza o limita pentru numarul proiectilelor , nu însa , si pentru ogivele nucleare pe care fiecare proiectil poate sa le duca. ° a doua parte a tratatului se refera la proiectilele antibalistice (ABMs - acestea au menirea de a distruge proiectilele inamice , înainte ca acestea sa-si atinga tinta). Acordul , încheiat pe o perioada nelimitata , reduce numarul acestora la o pozitie unica de 100 de proiectile. Invazia sovietica din Afganistan a determinat Congresul SUA sa nu ratifice acest tratat. -iunie 1979 – la Viena , Jimmy Carter si Leonid Brejnev semneaza SALT II. Prezentul tratat , prevede limita de 2 250 de proiectile pentru fiecare putere si aduce limitari serioase în privinta numarului de ogive nucleare transportate. II Crize periferice si de sistem: rolul Chinei în confruntarea celor doua puteri, SUA si URSS, conflictele din Orientul Apropiat si crizele energiei (1973, 1978), razboiul din Vietnam A. Rolul Chinei în confruntarea celor doua puteri, SUA si URSS 1) Ruptura chino-sovietica : ° februarie 1956 – Congresul al XX-lea al PCUS si discursul secret al lui Nikita Hrusciov ° noiembrie 1957 – Consfatuirea partidelor comuniste de la Moscova ° 31 iulie – 3 august 1958 – întâlnirile oficiale dintre Mao Zedong si Nikita Hrusciov (Beijing) ° impactul atacului chinez asupra insulelor Quemoy si Matsu asupra relatiilor chino-sovietice ° 2 octombrie 1959 – întâlnirea dintre Nikita Hrusciov si Mao Zedong (Beijing) ° 18 iulie 1960 – retragerea expertilor sovietici din China ° 2 martie , 15 martie 1969 – incidentele militare sinosovietice de pe insula Damansky ( Zhenbao )

118


2) Apropierea chino-americana : ° martie 1971 – SUA ridica restrictia la pasapoarte cetatenilor americani care doresc sa calatoreasca în China ° 6 aprilie 1971 - Diplomatia ping-pong-ului ° 10 iunie 1971 – SUA ridica , dupa 22 de ani , embargoul privind comertul cu Republica Populara China ° 9-10 iulie 1971 – calatoria secreta în China efectuata de Kissinger ° 25 noiembrie 1971 – discursul lui Huang Hua , discurs petrecut dupa primirea Republicii Populare China în ONU ° 21-28 februarie 1972 – vizita presedintelui Nixon în Republica Populara China B. Conflictele din Orientul Apropiat si crizele energiei (1973, 1978) 1) Razboiul de 6 zile (1967) -1967 – Abdel Gamal Nasser reuseste sa obtina din partea ONU retragerea castilor albastre -22 mai 1967 – Egiptul refuza accesul navelor sub pavilion israelian în Golful Aquaba atet , evenimentele mai sus enun adetaliata De ilustrat într-o manier .-30 mai 1967 – Egiptul si Iordania încheie un tratat de aparare mutuala -5 iunie – Israelul lanseaza un atac preventiv asupra vecinilor sai arabi. Victoria Israelului este totala (340 de avioane egiptene sunt distruse, majoritatea la sol). Israelul ocupa teritoriul Gaza -7 iunie 1967 – israelienii cuceresc Înaltimile Golan , Cisiordania si Ierusalimul. Tot acum guvernul israelian se declara dispus a înceta focul -încetarea focului , fara nici un fel de conditie, este acceptata de Iordania la 7 iunie , de Egipt la 8 iunie , si de Siria la 10 iunie -22 noiembrie 1967 – Consiliul de Securitate adopta rezolutia 242 , a carei formulare ambigua ( retragerea israeliana din toate teritoriile sau numai din unele ) ascunde sâmburii razboiului de Yom Kippur acrizai URSS vis-a-vis de aceastsiile SUAtDe relevat pozi .

2) Razboiul de Yom Kippur (1973) -6 octombrie 1973 – Ziua Marii Iertari Evreiesti ( Yom Kippur ) – egiptenii ataca Peninsula Sinai si Înaltimile Golan -egiptenii reusesc sa forteze trecerea Canalului Suez , sirienii recuceresc o partea Podisului Golan -12 octombrie 1973 – armata israeliana organizeaza cu succes o contraofensiva -22 octombrie 1973 – Consiliul de Securitate adopta rezolutia 338 ( încetarea focului în 12 ore ) si cere aplicarea rezolutiei 242 -23 octombrie 1973 – armata israeliana reia operatiunile militare -26 octombrie 1973 – Consiliul de Securitate adopta rezolutia 339 si hotaraste organizarea unei forte de urgenta. prevederi ale acordului de la Camp David (17 septembrie 1978), dintre Anwar as Sadat si Menahem Begin 3) Prima criza energetica (1973) -6 octombrie 1973 – declansarea Razboiului de Yom Kippur -14 octombrie 1973 – SUA organizeaza un pod aerian pentru a aproviziona armata israeliana cu material de razboi , ceea ce provoaca o reactie dura din partea tarilor arabe -16 octombrie 1973 – OPEC decide cresterea pretului petrolului. -19 octombrie 1973 – OPEC decide instituirea unui embargo asupra exportului de petrol în SUA ( pretul benzinei creste de la 3$ barilul la 11.65$ în numai trei luni )

119


-23-28 octombrie 1973 – embargo-ul este extins si asupra Olandei, urmata la 23 noiembrie de Portugalia si Africa de Sud -27 noiembrie 1973 – Richard Nixon semneaza Emergency Petroleum Allocation Act ( viza pretul si productia de titei ) -17 martie 1974 – OPEC renunta la embargo ( exceptie face Libia) 4) A doua criza energetica (1978-1979) -decembrie 1978 – violentele radicale din Iran determina oprirea exportului de petrol -16 ianuarie 1979 – sahul Iranului este constrâns sa ia calea exilului -1 februarie 1979 – ayatolahul Khomeiny instaleaza o Republica islamica -sub noul regim , exporturile de petrol sunt reluate , însa într-o cantitate mult mai mica decât anterior – determina cresterea pretului titeiului -1980 – Saddam Hussein invadeaza Iranul – exporturile de petrol ale Iranului sunt oprite , iar cele ale Irakului sunt reduse cu 70% - provoaca cresterea pretului titeiului 5) Razboiul din Vietnam Administratia Truman - în timpul celui de al doilea razboi mondial, rezistenta împotriva ocupatiei japoneze a fost condusa de Vietminh (Liga vietnameza pentru independenta ) care a cazut sub influenta comunistilor condusi de Ho Si Min -la sfârsitul razboiului Vietminhul controla nordul Vietnamului, iar în septembrie 1945 Ho Si Min a proclamat înfiintarea Republicii Democratice Vietnam, cu capitala la Hanoi, recunoscuta de Franta în 1946 -la sfârsitul anului 1946, Ho Si Min s-a opus eforturilor franceze de a pune bazele unui alt regim în sud se declanseaza razboiul din Indochina Administratia Einsenhower -în 1954 forte masive franceze sunt trimise la Dien Bien Phu în nord-vestul Vietnamului, lânga granita cu Laos, pentru a atrage gherila Vietminh în câmp deschis si a o distruge, însa lipsiti de ajutorul american, francezii sunt încercuiti si asediati, iar Dien Bien Phu cade - în iulie 1954 se încheie acordurile de la Geneva, prin care se urmareau normalizarea situatiei din Vietnam - în 1956, guvernul Vietnamului de Sud refuza sa respecte prevederile Acordurile de la Geneva si în acest context, fortele de gherila ale Vietcongului declanseaza o serie de atacuri împotriva regimului Administratia Kennedy - Vietcongul este aprovizionat de Nord, prin Laos, prin calea Ho Si Min -presedintele Kennedy trimite doar consilieri militari - în 1963, Diem, primul ministru sud – vietnamez este înlaturat printr-o lovitura de stat, ceea ce a inaugurat o perioada de instabilitate politica Administratia Jonhson - la 7 august 1954 rezolutia asupra Golfului Tonkin este votata de Congres - în februarie 1965 Vietcong a ucis si ranit cetateni americani » presedintele american Jonhson ordona operatiunea Rolling Thunder (bombardarea asupra Vietnamului de Nord pentru a opri aprovizionarea Vietcong) - în martie 1965 primele unitati sunt trimise sub pretextul apararii aerodromurilor americane - 31 ianuarie 1968, nerespectând armistitiul încheiat pentru sarbatori, fortele Vietcong si Nordul declanseaza un atac surpriza împotriva Sudului, asa – numita ofensiva Tet » contraatac american si al fortelor Vietnamului de Sud, încheiat fara un rezultat clar, de fapt o victorie psihologica pentru Hanoi » încetarea bombardamentelor Administratia Nixon - o noua strategia care viza trei directii de actiune: a) convorbiri la Paris

120


- ajung într-un impas datorita pozitiilor ireconciliabile ale celor doua parti: americanii doreau retragerea fortelor Vietnamului de Nord si a Vietcongului din Sud, mentinerea regimului sprijinit de ei, în timp ce nord vietnamezii si Vietcongul doreau mentinerea unei prezente militare si reunificarea Vietnamului sub conducerea unui guvern comunist b) vietnamizarea conflictului: reducerea implicarii directe americane prin scaderea numarului de soldati americani si transferarea operatiunilor militare catre unitatile vietnameze, însotita de un sprijin american pentru instruirea si echiparea acestora c) extinderea razboiului asupra Cambodgiei, asa –numita operatiune Menu (bombardarea începând cu martie 1969 a bazelor comuniste din Cambodgia) -dificultati interne generate de o serie de scandalurile legate de operatiunile militare americane în Vietnam (masacrul de la My Lai , incursiunea din Cambodgia din 1970, adevarul despre evenimentele din Portul Tokin ) - în decembrie 1972, convorbirile de la Paris s-au întrerupt » americanii declanseaza asa –numitele „bombardamente de Craciun” - 27 ianuarie 1973 semnarea unui acord prin care nord – vietnamezii obtineau ceea ce cerusera anterior, în timpul negocierilor, iar sud- vietnamezii acceptau doar datorita promisiunii Statelor Unite ca vor interveni daca acordul este încalcat -la sfârsitul lui martie 1973, unitatile americane au parasit Vietnamul - martie 1975, Vietnamul de Nord declanseaza ofensiva împotriva Sudului; cererea de ajutor a Vietnamului de Sud este ignorata de Congresul american III Criza cehoslovacasi “suveranitatea limitata” în blocul estic A. cauze: -eforturile reformistilor de la Praga de a oferi un model de socialism radical diferit de cel sovietic - lipsa de legitimitate a elitelor conducatoare, asociate cu modelul anacronic stalinist -conflict între ramura slovacasi cea ceha a partidului comunist . ascutirea luptei politice de la vârful conducerii partidului . ianuarie 1968, Novotny este înlocuit de catre Alexander Dubcek, în fruntea partidului comunist, iar în martie 1968, demisioneaza din functia de presedinte al Republicii, lasându-i locul generalului Ludvik Svoboda B. desfasurarea evenimentelor: - Dubcek a încercat o modernizare a sistemului socialist . aprilie 1968 este adoptat de catre Comitetul Central al partidului comunist documentul intitulat „Programul de actiune” - au avut loc masive reabilitari politice si ale victimelor represiunii staliniste - 23 martie 1968 – întâlnirea de la Dresda a statelor participante la Tratatul de la Varsovia . condamnarea miscarii reformiste cehoslovace - 27 iunie 1968 este publicat „Manifestul celor 2000 de cuvinte” -iulie 1968 – o noua întâlnire a statelor participante la Tratatul de la Varsovia, fara România si Cehoslovacia s-a încheiat cu remiterea unei scrisorii deschise amenintatoare adresata liderilor cehoslovaci - o noua întâlnire a statelor participante la Tratatul de la Varsovia la Bratislava . încercarea sovietica de a-l înlatura pe Dubcek, care esueaza - 21 august 1968 a avut loc invazia Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia . consecinte: ° impunerea unui guvern pro – sovietic ° Dubcek, alti lideri cehoslovaci au fost luati ostateci si transportati la o unitate militara din URSS . desfasurarea tratativelor de la Moscova - aprilie 1968 Husak îl înlocuieste pe Dubcek - 13 noiembrie 1968 discursul lui Brejnev . doctrina suveranitatii limitate

121


IV De la Ostpolitik la Actul final de la Helsinki - în 1969, social – democratul Willy Brandt pune capat doctrinei Hallstein (ruperea relatiilordiplomatice cu toate tarile care au recunoscut R.D.G.) - Willy Brandt initiaza o politica de „deschidere spre Est” (Ostpolitik), care se va materializa prin încheierea urmatoarelor acorduri: a) august 1970 – tratatul germano – rus b) decembrie 1970 – tratatul germano – rus c) septembrie 1971 – tratatul cvatripartit cu privire la Berlin d) decembrie 1972 – tratatul fundamental dintre cele doua state germane, R.D.G. si R.F.G. e) tratat de prietenie cu Cehoslovacia

Actul final de la Helsinki - s-a semnat la sfârsitul Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa, la 1 august 1975 - ideea întaririi pacii si securitatii în Europa si a convocarii unei conferinte în acest sens a fost pentru prima data inclusa în „Declaratia cu privire la întarirea pacii si securitatii în Europa”, adoptata la 6 iulie 1966, în cadrul sedintei Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de prietenie, colaborare si asistenta mutuala de la Varsovia - prima Conferinta pentru Securitate si Cooperare în Europa a inclus trei faze: 1) nivelul ministrilor afacerilor externe, având sarcina sa înregistreze punctele de vedere ale guvernelor participante în problemele referitoare la securitatea si cooperarea în Europa, precum si eventualele propuneri ale diferitelor probleme ale ordinii de zi a conferintei, s-a desfasurat la Dipoli (o localitate mica de lânga Helsinki) între 22 noiembrie 1972- 8 iunie 1973 2) a doua faza, la nivel de experti, consacrata elaborarii documentelor finale sub forma de declaratii, recomandari, rezolutii sau orice alt tip de document final, precum si pregatirea, fixarea celei de a treia faze s-a desfasurat la Geneva, între 18 septembrie 1973-21 iulie 1975 3) a treia faza prevazuta pentru adoptarea documentelor finale, într-un cadru oficial, la nivelul sefilor de stat sau de guvern, s-a desfasurat între 30 iulie – 1 august 1975 la Helsinki

- la CSCE Helsinki au participat 33 de state, membre ale Aliantei Nord Atlantice, Pactului de la Varsovia, state nealiniate - structura Actului final de la Helsinki: trei parti / „cosuri” mari a) probleme politice b) probleme economice c) problema drepturilor omului si libera circulatie a ideilor

* De ilustrat principalele prevederi ale Actului final de la Helsinki plecând de al directiile indicate mai sus, precum si semnificatia acestui document din punctul de vedere al evolutiei relatiilor internationale. V Dictionar -ABMs – acronim desemnând Antiballistic Missiles -diplomatia ping-pong-ului – la 6 aprilie 1971 echipa de tenis de masa a Chinei a invitat echipa de tenis de masa a SUA sa faca o vizita în China; un prim pas în normalizarea relatiilor dintre cele doua state ) -ICBMs – acronim desemnând Intercontinental Ballistic Missiles -SALT – acronim desemnând Strategic Arms Limitation Talks si ulterior Strategic Arms Limitation Treaty -Shuttle Diplomacy – diplomatie de naveta – în perioada de dupa razboiul de Yom Kippur , Henry Kissenger facea calatorii dus-întors între Cairo si Ierusalim pentru negocieri

122


VI Suport Documentar

Document 1: Prima conversatie dintre Hrusciov si Mao Zedong , 31 iulie 1958 (excerpt )

Mao Zedong: Fara a face prognoze pe termen îndelugat , putem afirma faptul casi cooperarea noastra este asigurata pentru 10 000 de ani. Hrusciov: În acest caz ne putem întâlni din nou în 9 999 de ani pentru a pune la punct cooperarea pentru urmatorii 10 000 de ani. ............................................................................................................................................... Mao Zedong: Am înteles dupa cum urmeaza: daca vrem sa obtinem asistenta sovietica atunci trebuie sa construim o flota comuna orientata în principal împotriva SUA. Am înteles ca Hrusciov a vrut sa rezolve chestiunea flotei comune împreuna cu tovarasii chinezi , având în gând si atragerea Vietnamului. Hrusciov: Am spus ca atunci când razboiul începe, noi va trebui sa folosim zonele de coasta pe scara larga , inclusiv Vietnamul. Mao Zedong: Am spus anterior ca în caz de razboi Uniunea Sovietica va putea folosi orice parte a (teritoriului – n.a.) Chinei , si marinarii rusi vor fi liberi sa actioneze în orice port al Chinei. Hrusciov: Nu as vorbi despre “marinari rusi”. Când razboiul începe este nevoie de eforturi comune. Poate marinarii chinezi vor actiona, poate eforturi comune vor fi necesare. Dar nu am ridicat problema niciunui teritoriu (chinez –n.a.) si a unei baze (militare sovietice – n.a.) acolo. Mao Zedong: Spre exemplu daca ar fi 100 de soldati în flota ce parte ati detine dumneavoastrasi ce parte noi? Hrusciov: Flota nu se poate afla în proprietatea a doua state. Flota trebuie comandata. Când doi sunt la comanda e imposibil de dus un razboi. Mao Zedong: Este adevarat. Hrusciov: Puteti sa nu fiti de acord cu noi. Analizând aceasta ( chestiunea flotei comune – n.a.) putem spune ca suntem împotriva. Daca ne-ati fi sugerat dumneavoastra aceasta ( ideea flotei comune – n.a.) am fi fost deasemena împotriva. Mao Zedong: Daca este asa atunci toti norii negrii sunt risipiti. ............................................................................................................................................... Hrusciov: Acum as vrea sa vorbesc despre statia radar. Nu a fost nici o decizie a CC în acesta chestiune. Tovarasii miliari spun ca este necesara o statie radar , pentru ca atunci când e nevoie sa putem comanda submarinele sovietice din Pacific. Cred ca aceste consideratii sunt corecte. M-am gândit ca pentru realizarea unei atare probleme, am putea intra în contact cu tovarasii chinezi pentru a construi o astfel de statie. Ar fi mai bine daca tovarasii chinezi ar accepta participarea noastra la constructia statiei fie prin intermediul unui credit, fie în alt mod. Statia este necesara. Noi avem nevoie de ea si dumneavoastra veti avea nevoie de ea , atunci când veti dobândi o flota de submarine. Problema e exploatarea ( statiei radar – n.a.). Cred ca nu pot exista doi proprietari asupra acestei statii. prin urmare , suntem de acord ca pe baze de egalitate ca dumneavoastra sa puteti mentine prin intermediul acestei statii legatura cu flota dumneavoastra de submarine. Nu exista nici o problema în legatura cu proprietatea ( statiei radar – n.a.). Aceasta trebuie sa fie chineza. As vrea sa ajungem la un aranjament de operare ( a statiei radar –n.a.) pe baze de egalitate. Dumneavoastra veti putea opera în statiile noastre din Valdivostok , Kurile si zonele nordice de coasta. daca nu exista nici o obiectie din partea dumneavoastra , cred ca militarii nostrii ar trebui sa ia în calcul aceasta problema. Daca RPC refuza , nu vom mai insista ( asupra acestei chestiuni – n.a.). Mao Zedong: Aceasta statie poate fi construita. Va fi proprietatea Chinei , construita cu investitii guvernamentale chineze si o vom putea opera în comun. Hrusciov: Nu în comun , ci numai partial. Noua ne va fi folositoare doar în timp de razboi, sau în timpul antrenamentelor. ...

123


SURSA: “ Document No. 1 First Conversation of N.S. Khrushchev with Mao Zedong Hall of Huaizhentan [Beijing], 31 July 1958” , în Cold War International History Project Bulletin ... nr.12-13 , 2001, p. 250-260

Document 2: A patra conversatie dintre Hrusciov si Mao Zedong , 3 august 1958 (excerpt)

Mao Zedong: As vrea sa clarificam doua mici, dar importante probleme. Prima-legata de interzicerea experientelor de arme atomice. Dumneavoastra ati oprit testarea unilateral , dar în Vest continua testarea (armelor nucleare – n.a.). Credeti ca este necesara reluarea testelor? Hrusciov: Ei ne-au eliberat de orice angajament luat prin faptul ca nu au oprit testele lor. Noi ne-am desfasurat testele noastre. Acum continuam sa lucram la bombele atomice si cu hidrogen. Când va fi necesar , desigur vom relua testele, sub conditia ca la acea vreme sa nu fie un angajament general cu privire la încetarea testelor. Mao Zedong: Acum am înteles. Ati spus ca rachetele intercontinentale se deplaseaza prin spatiu. Nu ard când reintra în atmosfera? Hrusciov: Nu , aceasta probleme e rezolvata. ............................................................................................................................................... Mao Zedong: Cred în continuare faptul ca deplasarea dumneavoastra peste granita , cu ocazia summit-ului sefilor de state , e periculoasa. V-as sfatui sa declarati numirea unui reprezentant în absenta dumneavoastra ( de la summit – n.a.). Toti suntem îngrijorati când parasiti tara ( URSS –n.a.). Hrusciov: Da, exista un anumit risc , mai ales daca summit-ul are loc la New-York: acolo sunt multi maghiari furiosi , precum si alti inamici. Conditiile sunt mult mai bune la Geneva. ... Mao Zedong: Stalin a refuzat sa mearga la Geneva , dar eu am în vedere alt tip de pericol. Hrusciov: Stalin era senil ... ............................................................................................................................................... Mao Zedong: Credeti ca ( John Foster – n.a.) Dulles va ramâne în aceiasi pozitie? Hrusciov: Nu , probabil va pleca , desi e mai bine pentru noi daca va ramâne. E mai usor sa te întelegi cu un prost decât cu o persoana inteligenta. Mao Zedong: În opinia dumenavoastra ( candidatul democrat la presedintie –n.a.) Stevenson va deveni presedinte? Hrusciov: E o personalitate mult mai pozitiva. Mao Zedong: Cel mai probabil , daca Partidul Republican ramâne la putere ( vicepresedintele Richard – n.a.) Nixon va deveni presedinte. Hrusciov: Da, probabil asa va fi. El va fi mult mai dificil decât Eisenhower. Eisenhower a intrat pe arena (politica –n.a.) ca un erou national, ca rezultat al razboiului (celui de-al doilea razboi mondial – n.a.). Ca politician , nu e printre cei mai buni: îi lipseste experienta politica. Si chiar ca si militar nu e prea stralucit. La sfârsitul razboiului , germanii aproape ca l-au învins în Ardeni. Apoi (Winston) Churchill i-a cerut lui Stalin sa vina în ajutorul aliatilor vestici. ...

SURSA: “ Document No. 2 Fourth Conversation of N.S. Khrushchev with Mao Zedong,Hall of Qinjendiang, 3 August 1958 ” în Cold War International History Project Bulletin ... nr.12-13 , 2001, p.260-262

Document 3 : Conversatia dintre Hrusciov si Mao Zedong , 2 octombrie 1959 (excerpt )

124


Mao Zedong: Ne-am pus la curent în legatura cu mesajul lui Eisenhower catre Dumneavoastra , Tovarase Hrusciov , care ne-a fost pus la dispozitie în aceasta dimineata Hrusciov: Bine. În afara de aceasta am dori sa va punem la curent cu unele fragmente referitoare la China, din discutia mea cu Presedintele D. Eisenhower din 27 septembrie 1959 , si apoi permiteti-ne sa schimbam opinii în legatura cu vizita mea în SUA si în legatura cu relatiile cu America. Recomandat ar fi ca fragmentele de conversatie cu Eisenhower , mai sus mentionate , sa fi traduse aici oral de interpret. Interpretii Yang Ming Fu si Li Yue Zhen traduc oral fragmentele de conversatie cu Eisenhower , mai sus mentionate. Chinezii au acordat o mare importanta chestiunii detentiei a cinci americani în China , ca si remarcii lui Eisenhower în legatura cu motivul pentru care URSS nu a adoptat aceiasi pozitie în problema Taiwan-ului ca în cea a Germaniei. ............................................................................................................................................... Hrusciov: Nu stiam ca RPC detine cinci americani în captivitate. E adevarat? În conversatia cu Eisenhower am spus ca doar sub forma unui sfat prietenesc as putea atige aceasta problema la Beijing. Zhou Enlai:La 1 august 1956 , americanii si noi , am ajuns la un acord potrivit caruia americanii care locuiesc de mult timp în RPC (imigrantii) se pot întoarce în SUA. Cu toate acestea am stipulat faptul ca daca acesti oameni comit orice infractiune, ei pot fi arestati. Dreptul chinez prevede faptul ca daca un detinut se poarta bine în detentie, sentinta lui poate fi redusa. A doua categorie , care potrivit acordului , le era permis sa paraseasca RPC erau prizonierii de razboi.Un avion apartinând SUA a fost doborât pe teritoriul Chinei si nu al Coreei.18 militari americani , care se aflau în acest avion au fost luati prizonieri. ... Noi am luat initiativa si am eliberat 13 prizonieri de razboi americani. Prin urmare la Conferinta de la Geneva , americanii nu au avut de ce sa ne acuze. Dupa aceasta aumai fost capturati doi americani , Fekto si Downey, care sunt acum în detentie. Ei sunt agenti ai Agentiei Centrale de Iformatii si au fost prinsi în flagrant. ... O instanta judecatoreasca chineza i-a condamnat la pedepse lungi: unul pe viata si altul la 20 de ani de închisoare. ... Am avut sub detentie în jur de 90 de americani. Majoritatea au fost eliberati si numai 5 americani se afla în detentie pe teritoriul RPC. Toti sunt spioni si potrivit dreptului chinez sunt supusi încarcerarii. ... ............................................................................................................................................... Mao Zedong: Desigur îi putem elibera sau nu (pe prizonierii americani-n.a.), dar nu îi vom elibera pe americani acum , ci la momentul oportun. ............................................................................................................................................... Zhou Enlai: În privinta chestiunii Taiwan-ului , ar trebui sa tragem o linie între cele doua aspecte ale sale: relatiile dintre Republica Populara China si Taiwan sunt o chestiune internasi relatiile dintre China si America în privinta problemei Taiwan-ului , reprezinta aspectul international al acestei probleme. Hrusciov: Asa este si în aceasta modalitate am vorbit cu Eisenhower, dupa cum ati putut vedea din fragmentele conversatiei mele cu Presedintele. ... Cu ceva vreme în urma , Lenin a creat Republica Orientului Îndepartat în Estul Îndepartat al Uniunii Sovietice, si Lenin i-a recunoscut (suveranitate – n.a.).Tineti minte ca aceasta republica a fost stabilita pe teritoriul Uniunii Sovietice. A fost incredibil , dar Lenin pentru o perioada a facut asta. Mai târziu , asa cum se cuvenea , Republica Orientului Îndepartat s-a unit cu Uniunea Sovietica. ............................................................................................................................................... Mao Zedong: Desi am deschis focul asupra insulelor ( Quemoy si Matsu – n.a.) noi nu vom încerca sa le eliberam. Noi de asemenea credem ca Statele Unite nu se vor porni un razboi doar din cauza acestor insule si a Taiwan-ului.

125


Hrusciov: Da, americanii nu vor porni un razboi din cauza acestor insule si a Taiwanului. Noi cunoastem continutulinstructiunilor care i s-au dat lui (John Foster –n.a.) Dulles atunci când s-a întâlnit cu Chiang Kai-shek.Daca va intereseaza acest document , vi-l putem pune la dispozitie. Cât priveste atacarea insulelor , daca atacati atunci trebuie sa capturati aceste insule si daca nu considerati necesara capturarea acestora , atunci nu mai are rost sa atacati. Sincer vorbind, am crezut ca veti cuceri aceste insule si am fost suparat când am aflat ca nu le-ati cucerit.Desigur ca este problema dumneavoastra , dar eu vorbesc despre aceasta în calitate de aliat. ............................................................................................................................................... Hrusciov: De ce a trebuit sa omorâti oameni la granita cu India? Mao Zedong:Ei ne-au atacat mai întâi, au trecut granita si au continuat sa traga (focuri de arma) timp de 12 ore. Zhou Enlai: Cedate informative credeti- cele indiene sau ale noastre? Hrusciov: Desi hindusii au atacat primii, nimeni dintre chinezi nu a fost ucis, ci numai dintre hindusi. Zhou Enlai:Dar ce trebuia sa facem daca ei ne-au atacat primii? Nu puteam trage în aer.Hindusii chiar au trecut linia McMahon. În afara de aceasta , în viitorul apropiat Vicepresedintele (indian – n.a.) Radhakrishnan va sosi în China. Am afirmat aceasta pentru ca am luat masurile de a rezolva aceasta chestiune pasnic, prin negocieri. În scrisoarea mea catre Nehru din 9 septembrie , i-am furnizat explicatii detaliate cu privire la cele întâmplate între India si noi. ............................................................................................................................................... Chen Yi: Sunt insultat de declaratia dumneavoastra potrivit careia “deteriorarea relatiei cu India a fost din vina noastra”. Hrusciov: Si eu sunt insultat de declaratia dumneavoastra potrivit careia noi (sovieticii – n.a.) suntem servili.Ar trebui sa-l sustinem pe Nehru , sa-l ajutam sa ramâna la putere. Mao Zedong: Evenimentele din Tibet si conflictul de granita – sunt actiuni temporare. Mai bine terminam discutia acestor probleme acum. Putem evalua relatia noastra dupa cum urmeaza , respectiv ca în general suntem uniti, iar cele câteva diferente nu stau în calea prieteniei noastre...

SURSA: „ Document No. 3 Memorandum of Conversation of N.S. Khrushchev with Mao Zedong, Beijing, 2 October 1959 ” , în Cold War International History Project Bulletin ... nr.12-13, 2001, p.262-269

Document 4: Nota privind retragerea expertilor sovietici , Ambasada Sovietica din Beijing catre Ministerul de Externe al RPC , 18 iulie 1960 Potrivit Tratatului de Prietenie , Alianta si Asistenta Reciproca , încheiat între URSS si RPC , guvernul sovietic a trimis , la cererea guvernului chinez , un numar considerabil de experti pentru a-si desfasura activitatea în China. Pentru acest obiectiv organismele sovietice au selectat pe cei mai buni si mai experimentati experti , chiar cu riscul producerii unor dezechilibre ale economiei URSS. (...) În timpul vizitei liderilor sovietici în RP China , la începutul lunii august 1958 , partea chinezasi-a exprimat nemultumirea cu privire la unii experti si consilieri sovietici. ... Recent partea chineza , în contactele cu expertii sovietici din RP China, a început sa adopte o linie , aparent , neprieteneasca fata de Uniunea Sovietica , ceeaa ce contravine obligatiilor asumate prin tratat , ca si normelor uzitate între statele socialiste. ... Guvernul sovietic se vede nevoit sa declare ca actiunile partii chineze, mai sus mentionate, sunt neprietenoase fata de Uniunea Sovietica. Acestea sunt încontradictie cu Tratatul de

126


Prietenie , Alianta si Asistenta Reciproca , dintre URSS si RP China , potrivit caruia ambele parti si-au luat angajamentul reciproc , în spiritul prieteniei si al cooperarii si în acord cu principiile de egalitate si interese mutuale sa dezvolte si sa consolideze relatiile economice si culturale dintre ele. (...) Ambasada (sovietica de la Beijing – n.a.) este instruita sa informeze guvernul RP China, de faptul ca expertii si consilierii sovietici , inclusiv cei militari , în acord cu propria lor vointa , sunt rechemati în patria-mama. În luarea acestei decizii partea sovietica a luat în consideratie si faptul ca guvernul însusi al RP China , în trecut , a ridicat chestiunea ca un numar de experti sovietici care lucreaza în RP China sa se întoarca în Uniunea Sovietica. Guvernul Uniunii Sovietice , îsi exprima speranta ca guvernul RP China va întalege corect cauzele care au dus la o atare decizie.

SURSA: „ Note: The Soviet Embassy in Beijing to the Ministry of Foreign Affairs of the People’s Republic of China, 18 July 1960 ” în Cold War International History Project Bulletin ... nr.8-9 , 1996-1997, p.249-250

Document 5: Raport sovietic cu privire la evenimentele din 2 martie 1969 , catre liderii comunisti est-germani, 3 august 1969 La 2 martie 1969 , ora locala 11 , chinezii au organizat o provocare pe Insula Damansky , care este situata pe râul Ussuri , la sud de Khabarovsk , între punctele Bikin si Iman ( Regiunea Primorsky). (...) Nu exista asezari pe Insula Damansky , care nu are nici o importanta economica; nu se afla sate în vecinatate decât la zeci de mile departare. Putem trage concluzia ca ( Insula Damansky – n.a.) a fost aleasa ca loc de provocare , deoarece un asemenea plan putea fi pregatit acolo în secret si prezentat apoi lumii într-o versiune favorabila organizatorilor (planului – n.a.). În timpul provocarii , militariichinezi au comis acte de o cruditate si brutalitate incredibila împotriva granicerilor sovietici raniti. Bazându-ne pe inspectiile la fata locului si pe raporturile de expertiza ale comisiei medicale , care a examinat cadavrele granicerilor sovietici , putem afirma faptul ca ranitii au fost împuscati de chinezi de la distanta mica , înjunghiati cu baionete si cutite. Fata unor victime a fost distrusa dincolo de posibilitatea de recunoastere , iar alte victime aveau uniformele si cizmele furate de catre soldatii chinezi. (...)

SURSA: “ Document No.1: Soviet Report to GDR Leadership on 2 March 1969 Sino-Soviet Border Clashes ” în Cold War International History Project Bulletin ... nr. 6-7, 1995-1996, p.189

Document 6 : Doctrina Brejnev , discursul lui Leonid Brejnev , 13 noiembrie 1968

In connection with the events in Czechoslovakia the question of the correlation and interdependence of the national interests of the socialist countries and their international duties acquire particular topical and acute importance. The measures taken by the Soviet Union, jointly with other socialist countries, in defending the socialist gains of the Czechoslovak people are of great significance for strengthening the socialist community, which is the main achievement of the international working class.

We cannot ignore the assertions, held in some places, that the actions of the five socialist countries run counter to the Marxist-Leninist principle of sovereignty and the rights of nations to self determination. The groundlessness of such reasoning consists primarily in that it is based on an abstract, nonclass approach to the question of sovereignty and the rights of nations to self determination. The peoples of the socialist countries and Communist parties certainly do have and should have freedom for determining the ways of advance of their respective countries.

127


However, none of their decisions should damage either socialism in their country or the fundamental interests of other socialist countries, and the whole working class movement, which is working for socialism. This means that each Communist Party is responsible not only to its own people, but also to all the socialist countries, to the entire Communist movement. Whoever forget this, in stressing only the independence of the Communist Party, becomes one-sided. He deviates from his international duty. Marxist dialectics are opposed to one-sidedness. They demand that each phenomenon be examined concretely, in general connection with other phenomena, with other processes. Just as, in Lenin's words, a man living in a society cannot be free from the society, one or another socialist state, staying in a system of other states composing the socialist community, cannot be free from the common interests of that community. The sovereignty of each socialist country cannot be opposed to the interests of the world of socialism, of the world revolutionary movement. Lenin demanded that all Communists fight against small nation narrow-mindedness, seclusion and isolation, consider the whole and the general, subordinate the particular to the general interest. The socialist states respect the democratic norms of international law. They have proved this more than once in practice, by coming out resolutely against the attempts of imperialism to violate the sovereignty and independence of nations. It is from these same positions that they reject the leftist, adventurist conception of "exporting revolution," of "bringing happiness" to other peoples. However, from a Marxist point of view, the norms of law, including the norms of mutual relations of the socialist countries, cannot be interpreted narrowly, formally, and in isolation from the general context of class struggle in the modern world. The socialist countries resolutely come out against the exporting and importing of counterrevolution. Each Communist Party is free to apply the basic principles of Marxism, Leninism and of socialism in its country, but it cannot depart from these principles (assuming, naturally, that it remains a Communist Party). Concretely this means, first of all, that in its activity, each Communist Party cannot but take into account such a decisive fact of our time as the struggle between two opposing social systems -- capitalism and socialism. This is an objective struggle, a fact not depending on the will of the people, and stipulated by the world's being split into two opposite social systems. Lenin said: "Each man must choose between joining our side or the other side. Any attempt to avoid taking sides in this issue must end in fiasco." It has got to be emphasized that when a socialist country seems to adopt a "nonaffiliated" stand, it retains its national independence, in effect, precisely because of the might of the socialist community, and above all the Soviet Union as a central force, which also includes the might of its armed forces. The weakening of any of the links in the world system of socialism directly affects all the socialist countries, which cannot look indifferently upon this. The antisocialist elements in Czechoslovakia actually covered up the demand for so-called neutrality and Czechoslovakia's withdrawal from the socialist community with talking about the right of nations to self-determination. However, the implementation of such "self-determination," in other words, Czechoslovakia's detachment from the socialist community, would have come into conflict with its own vital interests and would have been detrimental to the other socialist states. Such "self-determination," as a result of which NATO troops would have been able to come up to the Soviet border, while the community of European socialist countries would have been split, in effect

128


encroaches upon the vital interests of the peoples of these countries and conflicts, as the very root of it, with the right of these people to socialist self-determination. Discharging their internationalist duty toward the fraternal peoples of Czechoslovakia and defending their own socialist gains, the U.S.S.R. and the other socialist states had to act decisively and they did act against the antisocialist forces in Czechoslovakia.

SURSA: Brezhnev Doctrine, Polish United Workers’ Congress, http://www.cnn.com/SPECIALS/cold.war/episodes/14/documents/doctrine/ , 15.02.2007

Document 7 : The CPCz (Communist Party of Czechoslovakia ) Action program, April 1968 (excerpt) (…)

The Leading Role of the Party: A Guarantee of Socialist Progress At present it is more important that the party adopt a policy fully justifying its leading role in society. We believe this is a condition for the socialist development of the country. (…) In the past, the leading role of the party was usually conceived of a monopolistic concentration of power in the hands of party organs. This concept corresponded with the false thesis that the party is the instrument of the dictatorship of the proletariat. That harmful conception weakened the initiative and the responsibility of state, economic, and social institutions, damaged the party authority, and prevented it from carrying out its real functions. The party’s goal is not to become a universal “caretaker” of society, bind all organizations, and watch every step taken in fulfillment of its directives. Its mission instead is primarily to inspire socialist initiative, to demonstrate communist perspectives, their modes, and to win over all workers by systematic persuasion and the personal examples of communists. This determines the conceptual side of party activity. Party organs should not deal with all problems: they should encourage others and suggest solutions to the most important difficulties. But at the same time the party cannot turn into an organization that influences society by its ideas and program alone. It must develop through its members and bodies the practical organizational methods of political force in society. (…) As a representative of the most progressive section of the society – and therefore the representative of the prospective aims of society – the party cannot represent the full range of social interests. (…) The party does not want to and will not take the place of social organizations; on the contrary, it must ensure that their initiative and political responsibility for the unity of society are revived and can flourish. The role of the party is to find a way of satisfying the various interests without jeopardizing the interests of society as a whole, and promoting those interests and creating new progressive ones. The party’s policy must not lead non-communists to feel that their rights and freedom are limited by the role of the party. (…) For the Development of Socialist Democracy and a New System of the Political Management of Society (…) We must reform the whole political system so that it will permit the dynamic development of social relations appropriate for socialism, combine broad democracy with scientific, highly qualified management, strengthen the social order, stabilize the social order, and maintain social discipline. The basic structure of the political system must, at the same time, provide firm guarantees against a return to the old methods of subjectivism and highhandedness. (…) The implementation of the constitutional reforms of assembly and association must be ensured this year so that the possibility of setting up voluntary organizations, special - interest associations, societies, and other bodies is guaranteed by law, and so that the present interests and needs of various

129


sections of our society are tended to without bureaucratic interference and free from a monopoly by any individual organization. (…) Legal standards must also set forth a more explicit guarantee of the freedom of speech for minority interests and opinions. (…) The constitutional freedom of movement particularly that of travel abroad for our citizens must be explicitly guaranteed by law. (…) Our entire legal code must gradually come to grips with the problem of how to protect, in a better and more consistent way, the personal rights and property of citizens, and we must certainly remove statutes that effectively put individual citizens at a disadvantage with the state and other institutions. In the future we must prevent various institutions from disregarding personal rights and the interests of individual citizens as far as personal ownership of family houses, gardens, and other items is concerned. (…) It is troubling that up to now the rehabilitation of people, both communists and non- communists, who were the victims of legal transgressions in previous years, has not always been carried out in full, regarding the political and civic consequences. (…)

Socialism Cannot Do without Enterprises

The democratization program of the economy places special emphasis on ensuring the independence of enterprises and enterprise groupings and their relative independence from the state bodies; the full implementation of the right of consumers to determine their consumption patterns and lifestyles; theright to choose jobs freely; and the right and opportunity of various groups of working people and different social groups to formulate and to defend their economic interests in shaping economic policy. (…) Decision – making about the plan and the economic policy of the state must be both a process of mutual confrontation and harmonization of different interests, that is, the interests of enterprises, consumers, employers, different social groups of population, nation, and so forth. It also must manifest a suitable combination of the log-term development of the economy and its immediate prosperity. (…) The International Status and Foreign Policy of the Czechoslovak Socialist Republic (…) We stand resolutely on the side of progress, democracy, and socialism in the struggle by socialist and democratic forces against the aggressive attempts of world imperialism. It is from this viewpoint that we determine our attitude toward the most acute international problems of the present and our role in the worldwide struggle against the forces of imperialist reaction. Taking, as a point of departure, the existing relationship of international forces and our awareness that Czechoslovakia is an active component of the revolutionary process in the world, the CSSR (Czechoslovak Socialist Republic ) will formulate its own position toward the fundamental problems of world politics. The basic orientation of Czechoslovak foreign policy took root at the time of the struggle for national liberation and in the process of the social reconstruction of the country. It revolves around the alliance and cooperation with the Soviet Union and the other socialist states. (…) We will actively pursue a policy of peaceful coexistence vis-a–vis the advanced capitalist countries. (…)

SURSA: “Akcní program Komunistické strany Ceskoslovenska”, Rudé právo (Prague), April 10, 1968, pp.1-6 apud. Jaromír Navrátil and others (ed.), The Prague Spring 1968. A National Security Archive Documents Reader, CEU Press, 1998, pp.92-95.

130


Document 8 : The „Two Thousand Words” Manifesto, June 27, 1968 (excerpt) Two Thousand Words that Belong to Workers, Farmers, Officials, Scientists, Artists, and Everybody The first threat to our national life was from the war. The came the evil days and events that endangered the nation’s spiritual well-being and character. Most of the nation welcomed the socialist program with high hopes. But it fell into the hands of the wrong people. (…) After enjoying great popular confidence after the war, the communist part by degrees bartered this confidence away for office, until it had al the offices and nothing else. (…) The leaders’ mistaken policies transformed a political party and an alliance based on ideas into an organization for exerting power, one that proved highly attractive to power-hungry individuals eager to wield authority, to cowards who took the safe and easy route, and to people with bad conscience. The influx of members such as these affected the character and behavior of the party (…). We bear responsibility for the present state of affairs. But those among us who are communists bear more than others, and those who acted as components or instruments of unchecked power bear the greatest responsibility of all. The power they wield was that of a self-willed group spreading out through the party apparatus into every district and community. It was this apparatus that decided what might and might not be done: It ran the cooperative farms for the cooperative farmers, the factories for the workers, and the National Committees for the public. No organizations, not even communist ones, were really controlled by their own members. The chief sin and deception of these rulers was to have explained their own whims as the “will of workers.” (…) While many workers imagined that they were the rulers, it was a specially trained stratum of partyand state who actually rules in their name. In effect it was these people who stepped into the shoes of the deposed class and themselves came to constitute the new authority. Let us say in fairness that some of them long ago realized the evil trick history had played. (…) They share our opposition to the retrograde views held by certain party members. But large proportions of officials have been resistant to change and are still influential. They still wield the instruments of power, especially at district and community level, where they can employ them in secret and without fear of prosecution. (…) For after twenty years the communists were the only ones able to conduct some sort of political activity. It was only the opposition inside the communist party that had the privilege to voice antagonistic views. The effort and the initiative now displayed by democratically – minded communists are only a partial repayment of the debt owed by the entire party to the non-communists whom it kept down in an unequal position. (…) But in the days to come we must gird ourselves with our own initiative and make our own decisions. To begin with we will oppose the view, sometimes voiced, that a democratic revival can be achieved without the communists, or even in opposition to them. This would be unjust and foolish too. The communist already have their organizations in place, and in these we must support the progressive wing. They have their experienced officials, and they still have in their hands, after all, the crucial levers and buttons. On the other hand they have presented an Action Program to the public. (…)We must demand that they produce local Actions Programs in public in every district and community. (…) Although at present one cannot expect more of the central political bodies, it is vital to achieve more at district and community level. Let us demand the departure of people who abused their power, damaged public property, and acted dishonorably or brutally. Ways must be found to compel them to resign. To mention a few: public criticism, resolutions, demonstrations, demonstrative work brigades, collections to buy presents for their retirement, strikes, and picketing at their front doors. (…) Let us demand public sessions of the national committees. For questions that no one else will look into, let us set up our own civic committees and commissions (…).

131


There has been great alarm recently over the possibility that foreign forces will intervene in our development. Whatever superior forces may face us, all we can do is stick to our own positions, behave decently, and initiate nothing ourselves. We can show our government that we stand by it, with weapons if need be, if it will do what we give it a mandate to do. And we can assure our allies that we will observe out treaties of alliance, friendship and trade. (…) (…) a great opportunity was given to us once again, as it was after the end of the war. Again we have the chance to take into our hands our common cause, which for working purposes we call socialism, and give it a form more appropriate to our once-good reputation and to the fairly good opinion we used to have of ourselves. The spring is over and will never return. By winter we will know all. (…)

SURSA: “Dva tisíce slov,” Literání listy (Prague), 27 June 1968, p.1 apud. apud. Jaromír Navrátil and others (ed.), The Prague Spring 1968. A National Security Archive Documents Reader, CEU Press, 1998, pp.177-181

Document 9 : Alocutiunea presedintelui Consiliului de Stat al României, Nicolae Ceausescu, rostita la mitingul din Piata Palatului Republicii, 21 august 1968 (excerpt) Dragi tovarasi, Cetateni ai tarii românesti,

În aceste momente grele pentru poporul frate cehoslovac, pentru situatia din Europa, doresc ca, în numele Comitetului Central, al Consiliului de Stat si al guvernului sa ma adresez dvs., exprimând încrederea noastra deplina în hotarârea poporului român de a asigura constructia pasnica a socialismului în patria noastra. Patrunderea trupelor celor cinci tari socialiste în Cehoslovacia constituie o mare gresealasi o primejdie grava pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astazi, când popoarele se ridica la lupta pentru a-si apara independenta nationala, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste sa încalce libertatea si independenta altui stat. Nu exista nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipa numai, ideea interventiei militare în treburile unui stat socialist fratesc. (...) Problema alegerii cailor de constructie socialista este o problema a fiecarui partid, a fiecarui stat, a fiecarui popor. Nimeni nu se poate erija în sfatuitor, în îndrumator cu privire la felul în care trebuie construit socialismul în altatara. Noi consideram ca pentru a aseza relatiile dintre tarile socialiste, dintre partidele comuniste pe baze cu adevarat marxist – leniniste trebuie, o data pentru totdeauna, sa se puna capat amestecului în treburile altor partide. (...) Noi pornim în activitatea noastra de la raspunderea pe care o avem fata de popor, fata de toti oamenii muncii fara deosebire de nationalitate. Noi cu totii, români, maghiari, germani, oameni de alte nationalitati, avem acelasi destin, aceleasi nazuinte – faurirea comunismului în patria noastra – si suntem hotarâti, într-o unitate deplina, sa asiguram înfaptuirea acestui ideal. (...)

SURSA: Ion Patroiu (coordonator), Înghet în plina vara. Praga – august 1968, Editura Paideia, Bucuresti, 1998, pp.94-96.

Document 10: Document: Tratatul R.F. Germania cu URSS , Moscova, 12 august 1970 (excerpt)

132


(...) Articolul 1 Republica Federala Germania si URSS considera cel mai important tel al politicii lor sa sprijine pacea internationalasi sa obtina destinderea încordarii. Ele îsi exprima nazuinta de a stimula normalizarea situatiei în Europa si dezvoltarea relatiilor pasnice între toate statele europene, pornind în aceasta nazuinta de la situatia reala existenta în aceasta regiune.

Articolul 2 Republica Federala Germania si URSS se vor calauzi în relatiile lor reciproce, precum si în problemele asigurarii securitatii europene si internationale, dupatelurile si principiile expuse în Carta Natiunilor Unite. Ca urmare, ele îsi vor solutiona problemele litigioase exclusiv prin mijloace pasnice si îsi asuma obligatia sa se abtina (...) de la amenintarea cu forta sau de la folosirea fortei în probleme care afecteaza securitatea din europa si securitatea internationala, precum si relatiile lor reciproce.

Articolul 3 În concordanta cu telurile si principiile expuse mai sus, Republica Federala Germania si URSS sunt unanime în a recunoaste ca pacea în Europa poate fi mentinuta numai daca nimeni nu va atenta la granitele actuale. Ele se obliga sa respecte neabatut integritatea teritoriala a tuturor statelor din Europa în granitele lor actuale. Ele declara ca nu au nici un fel de pretentii teritoriale fata de cineva si nu vor ridica asemenea pretentii nici pe viitor. Ele considera, în prezent ca si în viitor, granitele tuturor statelor din Europa ca fiind inviolabile, asa cum exista ele în ziua semnarii acestui tratat, inclusiv linia Oder – Neisse, care constituie granita vestica a Republicii Populare Polone si inclusiv granita între Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana. (....)


Document 11: Tratatul R.F. Germania cu R.P. Polona , Varsovia, 7 decembrie 1970 (excerpt)

(...) Articolul 1 1. Republica Federala Germania si Republica Populare Polona constata în deplin acord ca granita actuala, care este trasata în capitolul IX al hotarârilor Conferintei de la Postdam din 2 august 1945, începând de la Marea Baltica, în imediata apropiere si la vest de Swinemunde, mergând de acolo de-a lungul Odrei pâna la confluenta cu Neisse, iar apoi de-a lungul râului Neisse pâna la granita cu Cehoslovacia, constituie granita de stat vestica a Republicii Populare Polone. 2. Ele confirma inviolabilitatea granitelor lor actuale acum si în viitor si se angajeaza reciproc sa respecte cu strictete integritatea lor teritoriala. 3. Ele declara ca nu au nici un fel de pretentii teritoriale una fata de cealaltasi nu vor enunta pretentii nici pe viitor.

Articolul 2

133


1. Republica Federala Germania si Republica Populare Polona se vor conduce în relatiile lor reciproce, precum si în problemele garantarii suveranitatii în Europa si în lume dupa telurile si principiile înscrise în Carta Natiunilor Unite. 2. Ca urmare, corespunzator articolelor I si II din Carta Natiunilor Unite, ele vor rezolva toate probleme litigioase exclusiv cu mijloace pasnice si se vor abtine în problemele care afecteaza securitatea europeanasi internationala, precum si în relatiile lor reciproce de la amenintarea cu forta sau de la utilizarea fortei.

Articolul 3 1. Republica Federala Germania si Republica Populare Polona vor întreprinde noi pasi în directia deplinei normalizarii si dezvoltari a relatiilor lor reciproce, a caror baza stabila o constituie acest tratat. (...)

SURSA: Constantin Buse, Zorin zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol. III (1945-1982), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1983, p.31.

Document 12 : Tratatul privind bazele relatiilor dintre Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana , Berlin, 21 decembrie 1972 (excerpt)

Articolul 1

Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana dezvolta între ele relatii normale de buna vecinatate pe baza egalitatii.

Articolul 2 Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana se vor conduce dupa scopurile si principiile înscrise în Carta Natiunilor Unite, mai ales a egalitatii suverane a tuturor statelor, a respectarii independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale, a dreptului la autodeterminare, a apararii drepturilor omului si a nediscriminarii.

Articolul 3 În conformitate cu Carta O.N.U., Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana vor rezolva probleme lor litigioase în exclusivitate prin mijloace pasnice si se vor abtine de la amenintarea cu forta sau de la aplicarea fortei.

Articolul 4 Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana declara ca nici unul din cele doua state nu-l reprezinta pe celalalt pe plan international si nu vorbeste în numele lui.

Articolul 5 Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana vor promova relatii de prietenie cu statele europene si vor contribui la securitatea si colaborarea europeana. (...)

Articolul 6 Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana pornesc de la principiul limitarii fortelor în ambele state. Ele respecta independenta si suveranitatea celor doua state în treburile lor interne si externe. (...)

134


Articolul 8 Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana vor efectua un schimb de reprezentante permanente. (...)

SURSA: Constantin Buse, Zorin Zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol. III (1945-1982), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1983, pp.34-35.

Document 13 : Acordul celor patru puteri cu privire la Berlin , Berlin, 3 septembrie 1972 (excerpt)

(...) Partea II

Dispozitiuni referitoare la sectoarele occidentale ale Berlinului a. Guvernul URSS declara ca circulatia în tranzit a persoanelor civile si a bunurilor între sectoarele occidentale ale Berlinului si R.F.G. pe sosele, cai ferate si cai navigabile peste teritoriul R.D.G. nu va fi în nici un fel împiedicata, ca aceasta circulatie va fi înlesnita în asa fel încât sa se desfasoare în modul cel mai simplu si rapid si sa se bucure de prioritati. (...) b. Guvernele Republicii Franceze, Regatului Unit, SUA declara ca legaturile între sectoarele occidentale ale Berlinului si R.F.G. vor fi mentinute si dezvoltate considerând ca aceste sectoare, ca si pâna acum, nu constituie parte constitutiva a R.F.G. si nu vor fi în viitor administrate de ea. (...) c. Guvernul URSS declara ca liniile de comunicatie între sectoarele occidentale ale Berlinului si tinuturile cu care acestea se marginesc, cât si cu alte tinuturi ale R.D.G. cu care acestea se marginesc, vor fi îmbunatatite. Persoanele cu domiciliul stabil în sectoarele occidentale ale Berlinului vor putea calatori, din motive umanitare, familiale sau religioase, culturale si comerciale, în aceste tinuturi, în aceleasi conditii care sunt valabile pentru celelalte persoane care calatoresc în aceste zone. (...) SURSA: Constantin Buse, Zorin Zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol. III (1945-1982), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1983, p.36.

Document 14 : Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa, Helsinki, 1 august 1975 (excerpt)

(...) Declaratia privind principiile care guverneaza relatiile reciproce dintre statele participante

Statele participante, (...) Declara hotarârea lor de a respecta si pune în practica, fiecare dintre ele în relatiile sale cu toate celelalte state participante, indiferent de sistemul lor politic, economic sau social, precum si de marimea lor, situatia lor geografica sau nivelul lor de dezvoltare, principiile urmatoare (...):

1. Egalitatea suverana, respectarea drepturilor inerente suveranitatii (...). 2. Nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu forta (...).

135


3. Inviolabilitatea frontierelor Statele participante considera, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum si frontierele tuturor statelor din Europa, si în consecinta ele se vor abtine acum si în viitor de la orice atentat împotriva acestor frontiere. În consecinta, ele se vor abtine, de asemenea, de la orice cerere sau de la orice act de acaparare si uzurpare a întregului sau a unei parti a teritoriului oricarui stat participant.

4. Integritatea teritoriala a statelor (...). 5. Reglementarea pasnica a diferendelor (...). 6. Neamestecul în treburile interne 7. Respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, inclusiv a libertatii de gândire, constiinta, religie sau de convingere Statele participante vor respecta drepturilor si libertatilor fundamentale, inclusiv a libertatii de gândire, constiinta, religie sau de convingere pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie. Ele vor promova si încuraja exercitarea efectiva a drepturilor si libertatilor civile, politice, economice, sociale, culturale si altele care decurg toate din demnitatea inerenta persoanei umane si sunt esentiale pentru libera si deplina sa dezvoltare. În acest cadru, statele participante vor recunoaste si respecta libertatea individului de a profesa si practica, singur sau în comun, religia sau convingerea actionând dupa imperativele propriei sale constiinte. Statele participante pe teritoriul carora exista minoritati nationale vor respecta dreptul persoanelor care apartin acestor minoritati la egalitate în fata legii, le vor acorda posibilitatea deplina de a se bucura în mod efectiv de drepturile si libertatile fundamentale si, în acest mod, vor proteja interesele lor legitime în acest domeniu. Statele participante recunosc importanta universala a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, a caror respectare este un factor esential al pacii, justitiei si bunastarii necesare pentru a asigura dezvoltarea relatiilor amicale si a cooperarii între ele, ca si între toate statele. Ele vor respecta în mod constant aceste drepturi si libertati în relatiile lor reciproce si se vor stradui, individual si în comun, inclusiv în cooperare cu Natiunile Unite, sa promoveze respectarea universalasi efectiva a lor. Ele confirma dreptul individului de a cunoaste drepturile si îndatoririle sale în acest domeniu si de a actiona în consecinta (...). 8. Egalitatea în drepturi a popoarelor si dreptul popoarelor de a dispune de ele însele (...). 9. Cooperarea între state (...).

SURSA: Constantin Buse, Zorin Zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Badescu, Relatii internationale în acte si documente, vol. III (1945-1982), Editura Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1983, p.205-211.

Document 15: Rezolutia Consiliului de Securitate nr. 242 , 22 noiembrie 1967

The Security Council, Expressing its continuing concern with the grave situation in the Middle East, Emphasizing the inadmissibility of the acquisition of territory by war and the need to work for a just and lasting peace in which every State in the area can live in security, Emphasizing further that all Member States in their acceptance of the Charter of the United Nations have undertaken a commitment to act in accordance with Article 2 of the Charter, Affirms that the fulfillment of Charter principles requires the establishment of a just and lasting peace in the Middle East which should include the application of both the following principles:

136


Withdrawal of Israeli armed forces from territories occupied in the recent conflict; Termination of all claims or states of belligerency and respect for and acknowledgement of the sovereignty, territorial integrity and political independence of every State in the area and their right to live in peace within secure and recognized boundaries free from threats or acts of force;

Affirms further the necessity For guaranteeing freedom of navigation through international waterways in the area; For achieving a just settlement of the refugee problem; For guaranteeing the territorial inviolability and political independence of every State in the area, through measures including the establishment of demilitarized zones; Requests the Secretary General to designate a Special Representative to proceed to the Middle East to establish and maintain contacts with the States concerned in order to promote agreement and assist efforts to achieve a peaceful and accepted settlement in accordance with the provisions and principles in this resolution; Requests the Secretary-General to report to the Security Council on the progress of the efforts of the Special Representative as soon as possible.

SURSA: United Nations Security Council Resolution 242, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/un/un242.htm , 12.01.2007

Document 16: Rezolutia Consiliului de Securitate nr. 338 , 22 octombrie 1973

The Security Council, Calls upon all parties to present fighting to cease all firing and terminate all military activity immediately, no later than 12 hours after the moment of the adoption of this decision, in the positions after the moment of the adoption of this decision, in the positions they now occupy; Calls upon all parties concerned to start immediately after the cease-fire the implementation of Security Council Resolution 242 (1967) in all of its parts; Decides that, immediately and concurrently with the cease-fire, negotiations start between the parties concerned under appropriate auspices aimed at establishing a just and durable peace in the Middle East.

SURSA: United Nations Security Council Resolution 338, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/un/un338.htm , 12.01.2007

Seminar nr. 12

Evolutii în perioada razboiului rece 1962-1989 - sfârsitul razboiului rece

I Tensionarea relatiilor Est-Vest si politica ripostei totale a lui Ronald Reagan A. URSS - 10 noiembrie 1982 – Leonid Brejnev moare - 12 noiembrie 1982 – CC al PCUS îl alege ca secretar general pe Iuri Andropov , fost sef al KGB - 9 februarie 1984 – Iuri Andropov moare - 13 februarie 1984 – CC al PCUS îl alege ca secretar general pe Konstantin Cernenko

137


- 11 aprilie 1984 – Sovietul Suprem îl alege pe Cernenko ca sef al statului (presedinte al Prezidiului) - 10 martie 1985 – Konstantin Cernenko moare - 11 martie – CC al PCUS îl alege în functia de secretar general pe Mihail Gorbaciov - perestroika (restructurare) si glasnost (transparenta) B. SUA - 2 noiembrie 1976 – Jimmy Carter ( fostul guvernator al Georgiei ) devine al 39-lea presedinte al SUA - 17 septembrie 1978 – Acordurile de la Camp David dintre Anwar as Sadat si Menahem Begin ( întâlnire mediata de Carter) - 4 noiembrie 1979 – debutul crizei ostatecilor din Iran - 4 noiembrie 1980 – Ronald Reagan este ales al 40-lea presedinte al SUA - 8 martie 1983 – Reagan catalogheaza URSS drept Imperiul Raului - 23 martie 1983 – Reagan propune dezvoltarea si amplasarea unui sistem antiracheta – Initiativa de Aparare Strategica - 6 noiembrie 1984 - Ronald Reagan este reales în functia de presedinte C. Relatii Est-Vest 1. Criza euro-rachetelor -în 1977 URSS a hotarât sa modernizeze si sa întareasca rachetelor sale cu raza medie de actiune, începând sa desfasoare rachetele de tip SS20, mobile dotate fiecare cu câte trei capete nucleare, fiecare putând sa parcurga mai mult de 5.000 km si deci, cu raza mare de actiune, plecând de pe teritoriul sovietic, pâna în Europa, bazinul mediteranean, Extremul Orient (China, Japonia) si chiar Alaska. -la 14 decembrie 1979, alianta nord – atlantica a adoptat „dubla decizie” care consta în modernizarea începând sfârsitul anului 1983, a rachetelor americane instalate în Europa occidentala (euromissiles) prin dotarea cu rachete de tip Pershing II si rachete de croazierasi negocieri cu scadenta în 1983, între Washington si Moscova în vederea eliminarii rachetelor SS 20, facând astfel inutila amplasarea noilor rachete americane. - conform acestei duble decizii, la Geneva se vor desfasura, începând cu data de 30 noiembrie 1981, negocierile americano-sovietice în privinta acestor rachete cu raza medie de actiune - ele stagneaza, URSS propunând o înghetare a desfasurarii rachetelor SS-20 (în schimbul stoparii instalarii noilor rachete americane), dar excluzând orice lichidare a stocurilor -la sfârsitul anului 1983, pentru ca negocierile americano-sovietice nu au dat nici un rezultat, se începe instalarea rachetelor Pershing II si a rachetelor americane de croaziera -la 8 decembrie 1987, presedintele american Ronald Reagan si liderul sovietic Mihail Gorbaciov au semnat la Washington un tratat prin care se stabilea distrugerea tuturor rachetelor americane si sovietice cu o raza de actiune între 500 si 5000 de km 2. Doctrina Reagan -formulata la începutul presedintiei lui Reagan, stipula decizia SUA de a recurge la forta militara pentru a se opune influentei sovietice în Lumea a Treia. 3. Întâlniri la vârf -11-12 octombrie 1986 – Reykjavik – Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov convin asupra eliminarii rachetelor balistice cu raza medie de actiune din Europa -2-3 decembrie 1989 – Malta – întâlnire între George Bush si Mihail Gorbaciov , prilej cu care liderul sovietic a declarat ca nu va folosi forta pentru mentinerea regimurilor comuniste din Estul Europei. atet , evenimentele mai sus enun adetaliata De ilustrat într-o manier .

II Interventia militara sovietica în Afganistan – 1979

138


-27 aprilie 1978 – lovitura de stat – Mohammed Taraki , conducatorul aripii dure din Partidul Comunist Afgan , ajunge la putere -5 decembrie 1978 – semnarea tratatului sovieto-afgan -septembrie 1979 – asasinarea lui Taraki (în spatele asasinarii se afla prim ministrul Hafizullah Amin -24 decembrie 1979 – sovieticii invadeaza Afganistanul

III Evolutii în blocul comunist în deceniile VIII-IX Cauzele revolutilor din 1989 a) cauze economice -esecul sistemului economic de tip socialist (centralizare, planificare, accent pus pe industrializarea de tip stalinist, înapoierea tehnologica, aparitia economiei subterane si a comertului „la negru”) - reconsiderarea de catre Uniunea Sovietica a relatiilor economice din interiorul blocului estic: schimbarile din economia mondiala, combinate cu crizele petrolului din anii saptezeci, au transformat statele est- europene dintr-un avantaj într-o greutate economica pentru statul sovietic - presiunea sociala crescânda ca urmare a dificultatilor economice -scaderea cresterii economice, concomitent cu o scadere a resurselor - crizele petrolului au determinat acute crize financiare, rezultatul fiind reprezentat de aparitia unor noi dezechilibre economice b) cauze politice - schimbari în politica externa a blocului occidental: decizia NATO de înarmare si decizia statelor Comunitatii Europene de a forma o uniune politica - „factorul CSCE” – drepturile fundamentale ale cetatenilor incluse în cel „de al treilea cos” al CSCE Helsinki, care deveniserasi drepturi pe care cetatenii statelor comuniste le puteau cere, au contribuit la de-legitimarea conducerilor acestor state si la formarea unor grupuri sociale autohtone - folosirea prevederilor Actului final de la Helsinki ca o modalitate de presiune diplomatica asupra tarilor est – europene - „factorul Gorbaciov” – reformele impuse de acesta sistemului sovietic; impunerea doctrinei Sinatra în relatiile Uniunii Sovietice cu tarile blocului comunist - „efectul Ioan Paul al II-lea” – folosirea mesajul crestin având la baza adevarul, solidaritatea si respectarea drepturilor omului ca o forma de slabire din interior a regimurilor comuniste - o întelegere între cele doua mari puteri (Uniunea Sovieticasi Statele Unite ale Americii) ca o modalitate de a se pune capat razboiului rece, divizarii Europei si a Germaniei -existenta unei fractiuni reformatoare în cadrul partidelor comuniste care va forma nucleul unei conduceri alternative -aparitia primelor miscari de contestare a regimurilor comuniste din partea societatii civile - pierderea legitimitatii partidelor comuniste datorita prelungirii crizei existente c) cauze morale -erodarea ideologiei marxist – leniniste: scaderea încrederii marii mase a populatiei în capacitatea elitelor comuniste de a rezolva criza prin metode tipice sistemului; demoralizarea elitelor comuniste, pierderea încrederii acestora în viabilitatea unui sistem de tip socialist * De ilustrat, pe baza bibliografiei aferente seminarului, evolutiile politice din Estul Europei în deceniile VIII-IX precum si cazurile concrete ale prabusirii regimurilor comuniste din urmatoarele tari: R.D.G., Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria. IV Suport documentar

Document 1: Scrisoarea Forumului Civic (Cehoslovacia) catre George Bush si Mihail Gorbaciov, 21 noiembrie 1989

139


Dear Sirs!

On 19 November 1989, the Civic Forum, which feels itself responsible to act as the mouthpiece of the Czechoslovak public, was established in Prague. In a demonstration by the Prague populace, attended by hundreds of thousands of people on Wenceslas Square, the Civic Forum gained a consensus of opinion and therefore is turning to you also in the name of these people.

The Soviet government has announced a policy of non-involvement in connection with the democratic movements in Eastern Europe. We must warn you that in the case of Czechoslovakia, this policy in reality means support for the political leadership which was installed in the year 1968 by forceful intervention, and which, during the course of twenty years of rule, has absolutely discredited itself. One of the demands of the mass demonstration on 21 November was precisely the removal of these politicians from the political scene.

Dear Sirs, we are of the opinion that the past intervention into Czechoslovak internal events in the year 1968 should be condemned and decried as an unlawful encroachment. The silence surrounding the intervention in August de facto means entanglement into Czechoslovak internal conditions. We besiege you to pay attention to this question during your negotiations; it is not only important for Czechoslovakia these days, but also for all of Europe. The Civic Forum In Prague on 21 November 1989

SURSA: “Document No. 3, Letter from the Civic Forum to US President George Bush and USSR General Secretary Mikhail Gorbachev, 21 November 1989” în Cold War International History Project Bulletin , Nr. 12/13 , … , Fall/Winter, 2001, p. 210-211

Document 2: Declaratia Forumului Civic, rostita de Vaclav Havel , Piata Wenceslas , 23 noiembrie 1989

The Declaration of The Civic Forum After twenty years Czechoslovakia once again finds itself at a historical intersection thanks to the people’s movement, to which all generations and segments of the population and the majority of the still existing social organizations are quickly adding themselves. This movement is a movement of both of our nations. Its mouthpiece has spontaneously become the Civic Forum, which today is the real representative of the will of the people. Its natural component has become the wellorganized student movement, which, through its protest demonstration, gave us the impulse for dramatic social movement. Within it work all the current independent initiatives, artistic unions headed by the theater—the first to be in solidarity with the students—and the renewed currents in the National Front, including many former and current members of the CPCz. The Catholic Church supported the Civic Forum through the words of the cardinal, and other churches in Czechoslovakia. Anyone who agrees with its demands is joining, and may join, the Civic Forum. The Civic Forum is prepared to secure a dialogue between the public and the present leadership immediately and has at its disposal qualified forces [from] all areas of society, capable of carrying out a free and objective dialogue about real paths toward a change in the political and economic conditions in our country. The situation is open now, there are many opportunities before us, and we have only two certainties.

140


The first is the certainty that there is no return to the previous totalitarian system of government, which led our country to the brink of an absolute spiritual, moral, political, economic and ecological crisis. Our second certainty is that we want to live in a free, democratic and prosperous Czechoslovakia, which must return to Europe, and that we will never abandon this ideal, no matter what transpires in these next few days. The Civic Forum calls on all citizens of Czechoslovakia to support its fundamental demands by the demonstration of a general strike declared for Monday, 27 November 1989, at noon. Whether our country sets out in a peaceful way on the road to a democratic social order, or whether an isolated group of Stalinists, who want at any price to preserve their power and their privileges disguised as empty phrases about reconstruction will conquer, may depend upon the success of this strike. We challenge the leadership of this country to grasp the gravity of this situation, rid themselves of compromised individuals and prevent all eventual efforts for a violent revolution. We call on all the members of the ruling party to join the citizenry and respect its will.

We challenge all the members of the People’s Militias to not come out violently against their comrade workers and thus spit upon all the traditions of worker solidarity. We challenge all the members of the Police to realize that they are first and foremost human beings and citizens of this country and only second subordinate to their superiors. We challenge the Czechoslovak People’s Army to stand on the side of the people and, if necessary, to come out in its defense for the first time. We call on the public and the governments of all countries to realize that our homeland is from time immemorial the place where European and world confrontations have begun and ended, and that in our country it is not only its fate which is at stake, but the future of all of Europe. We therefore demand that they support in every way the people’s movement and the Civic Forum. We are opponents of violence; we do not want revenge; we want to live as dignified and free people, who have the right to speak for the fate of their homeland and who also think of future generations.

The Civic Forum 23 November 1989

SURSA: “Document No. 4, The Declaration of Civic Forum Representative Václav Havel on Wenceslas Square, Prague, 23 November 1989, 4 p.m.” în Cold War International History Project Bulletin , Nr. 12/13 , … , Fall/Winter, 2001, p.211

Document 3: Discutiile Bush-Gorbaciov , Malta , 3 decembrie 1989 (excerpt)

(…) G. Bush: I want to clarify one point. You expressed concern about Western values. It would be understandable if our devotion to certain ideals provoked difficulties in the USSR or Eastern Europe and interfered with the progressive processes developing there. But we have never pursued such goals. Any discussion of Western values in NATO or other Western organizations are completely natural and do not have destructive intent. But what are Western values? They are, if you will, glasnost., openness, and heated debates. At the economic level.incentives to progress and a free market. These values are not something new or expedient but long-shared by us and the West Europeans, and they unite the West. We greet the changes in the Soviet Union or in Poland but do not at all set Western values against them. Therefore I want to understand your point of view as much as possible in order to avoid any misunderstandings.

141


M. S. Gorbachev: The main principle which we have adopted and which we follow in our new thinking is the right of each country to free choice, including the right to reexamine and change their original choice. This is very painful, but it is a fundamental right. The right to choose without outside interference. The US is devoted to a certain social and economic system which the American people have chosen. Let other people decide themselves, figuratively speaking, what God to pray to. It is important to me that the tendency toward renewal noted in Eastern and Western Europe is proceeding in the direction of drawing closer. The result will not be a copy of the Swedish, British, or Soviet model. No. Something will result which meets the needs of the present stage of development of human and European civilization. It has been observed now that people have no fear of choosing one system or the other. They are looking for their unique version which provides them with the best living conditions. When this choice proceeds freely thenone can say only one thing: go right ahead. G. Bush: I do not think that we differ here. We approve of self-determination and the attendant debates. I want you to understand our approach on a positive level: Western values do not at all mean imposing our system on Romania, Czechoslovakia, or even the GDR. M. S. Gorbachev: This is very important for us. Fundamental changes are occurring and peoples are drawing closer together. And this is the main thing. I see that several means of solving problems used by another system are taking root in Eastern Europe.in the fields of economics, technology, etc. This is natural. If we and you have such a common understanding, then all practical actions in changing conditions will be adequate and will begin to have a positive nature. (…)J. Baker: I would like to clarify our approach to selfdetermination. We agree that each country should have the right of choice. But all of this makes sense only when the people in the country are actually in a position to choose freely. This is contained in the concept of .Western values,. and is not at all the right to force their systems on others. M. S. Gorbachev: If someone lays claim to the truth. expect disaster. G. Bush: Absolutely right. J. Baker: I’ve been talking about something else. Let us say, the question of the reunification of Germany, which is causing nervousness in both our countries, and even among Europeans. What do we say here about this? So that reunification takes place according the principles of openness, pluralism, and a free market. We do not at all want the reunification of Germany done on the model of 1937-1945 which, obviously, concerns you. The Germany of that time had nothing in common with Western values. M. S. Gorbachev: This is what [longtime Gorbachev aide] A. N. Yakovlev asks: “why are democracy, openness, and a [free] market .Western. values?” G. Bush: It was not always so. You personally have laid the foundation for these changes, the movement toward democracy and openness. It is actually considerably clearer today that you and we share these values than, say, 20 years ago. M. S. Gorbachev: We ought not be drawn into propaganda battles. A. N. Yakovlev: When they insist on “ Western values,” then “Eastern” and “Southern” values unavoidably appear. (…) M. S. Gorbachev: That’s it. And you see that ideological confrontations flare up again. G. Bush: I understand you and agree. Let us avoid careless words and talk more about the substance of the values themselves. We welcome the changes which are occurring with all our hearts. M. S. Gorbachev: This is very important since, as I have said, the main thing is that the changes lead to greater openness in our relations with one another. We are beginning to be organically integrated and liberated from everything which divided us. What will this be called in the final account? I think.a new level of relations. Therefore, for my part, I support your suggestion.let us not have a discussion on a theological level. Historically this has always led to religious

142


wars. (…)

SURSA: “At Historic Crossroads: Documents on the December 1989 Malta Summit ,2-3 December 1989” în Cold War International History Project Bulletin , Nr. 12/13 , … , Fall/Winter, 2001, p.240-241

143

98705028 caiet seminar word ist contemporana

Documents

neuilly sur seine

documentele marilor puteri

sfera de activitate

tentativele de limitare

cortina de fier

functia de presedinte

caiet de seminar

acte si documente