Europa în ansamblul ei constituie o zonă bine populată, înscriind o densitate medie de 70 loc./ km2.

Cu valori ridicate ale densităţii populaţiei, în cadrul Europei se distinge grupa ţărilor din Câmpia Europeană, care cuprinde Ucraina (85 loc./km2), Polonia (123 loc./km2), Germania (229 loc./km2), Belgia (333 loc./km2), Olanda (459loc./km2), nordul Franţei (106 loc./km2) şi Marea Britanie (240 loc./km2). Ea se caracterizează prin bogăţiile subsolului (îndeosebi cărbune), precum şi prin agricultura sa intensivă. Este o zonă populată din vechime şi continuu; densitatea sa puternică se datorează dezvoltării industriale timpurii (secolul al XIX-lea), tehnicii agricole avansate etc.

O altă zonă intens populată în cadrul Europei este, de asemenea, cea care cuprinde ţările din bazinul Mării Mediterane. Densitatea mare a populaţiei din această parte a Europei s-a datorat resurselor naturale, posibilităţilor de valorificare a ţărmurilor, navigaţiei etc. Această regiune a constituit, încă din cele mai îndepărtate timpuri, un loc de predilecţie al navigatorilor. Aici s-au născut vechi civilizaţii, s-a dezvoltat o agricultură cerealieră, pomicultura şi viticultura. Datorită articulaţiilor peninsulare, ale insulelor şi munţilor această regiune a favorizat amenajarea unor locuri prielnice de refugiu.

Ţările din zona mediteraneană se înscriu deci printre regiunile dens populate ale lumii, unde predomină funcţiile rurale, dar spre deosebire de alte asemenea regiuni, aici viaţa urbană

este bine dezvoltată şi în continuă ascensiune.În ansamblu lor, ţările Europei, deşi deţin densitatea cea mai mare de pe glob, se remarcă

printr-un ritm moderat de creştere a populaţiei. În rândul ţărilor cu cea mai mare densitate din Europa se înscriu: Belgia şi Olanda cu densităţi mai mari de 300 loc./km2 şi respectiv 400 loc./km2 iar Germania cu peste 200 loc./kmp.

Frecvenţa densităţii dominante în Europa este cea cuprinsă între 200 şi 100 loc./km2

(cuprinde 32,93% din populaţia Europei) şi cea de 100-50 loc./km2 (cu circa 33% din populaţie). Dintre ţările cu densităţi sub 10 loc./km2 amintim doar Islanda cu 3 loc./km2 şi Rusia cu 9 loc./km2

dacă o includem la Europa. Teritoriile interioare, zonele cu o densitate sub 10 loc./km2 deţin aproximativ 2,09% din suprafaţa Europei.

Utilizând drept criteriu densitatea populaţiei ţările Europei pot fi grupate în cinci categorii:- ţări cu densitate superioară (peste 200 loc./km2), categorie care cuprinde ţări ca Malta,

Olanda, Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.- ţări cu densitate superior-mijlocie (200 - 150 loc./km2), unde se includ: Elveţia, Italia

Liechtenstein.- ţări cu densitate mijlocie (150 - 100 loc./km2), unde se includ: Danemarca, Ungaria,

Polonia, Luxemburg, Portugalia.-ţări cu densitate mijlociu-inferioară (100 - 50 loc./km2): Austria, Bulgaria, Franţa, Spania,

România ş.a.- ţări cu densitate inferioară (sub 50 loc./kmp) cum sunt: Suedia, Finlanda, Norvegia ş.a.

Acestea sunt, dealtfel, ţări cu densităţi sub media densităţii populaţiei pe glob (44,2loc./km2).

Asia cu o densitate de 72 loc./km2 se înscrie în categoria continentelor cu un grad riducat de populare. Asia este continentul marilor câmpii, văi şi delte ale fluviilor, toate acestea formând o zonă unică în lume prin vechimea populaţiilor, valoarea cifrelor absolute, densitatea medie generală, densităţile regionale şi mai ales densităţile rurale cele mai ridicate de pe glob.

Acest continent impresionează prin masivitatea (desfăşurarea pe spaţii întinse) şi numărul mare al populaţiei, trăsături caracteristice îndeosebi pentru China, India, Japonia şi ţările din sud-estul său. Aici există densităţi regionale care ajung (mai ales în deltele fluviilor) la 1000 şi chiar până la 1500 loc./km2. În schimb, acestora li se opun regiuni interioare (platouri, deşerturi, regiuni muntoase) unde densitatea scade până la 1 loc./kmp, ceea ce scoate în evidenţă

contraste izbitoare.

Asia (fără Rusia) constituie cea mai populată regiune a lumii. Aici trăiesc circa 3,5 miliarde de oameni, adică peste jumătate din populaţia globului pământesc. În majoritatea ţărilor din această pate a lumii (cu excepţia Japoniei) domină o economie agrară cerealieră. Aici indicele creşterii naturale este foarte mare. Ritmul mediu anual al natalităţii este de 38%0, Asia Meridională atingând în general media de 44%0.

După intervalele de frecvenţă a densităţii, ţările Asiei se grupează în cinci categorii:- ţări cu densitate superioară (peste 300 loc./km2): Bangladesh (861 loc./km2), Maldive

(877 loc./km2), Coreea de Sud (459 loc./km2), Japonia (336 loc./km2);- ţări cu densitate superior-mijlocie (300 - 200 loc./km2): India (292 loc./km2), Israel

(274 loc./km2); 2

- ţări cu densitate mijlocie (200 - 100 loc./km2): China, Armenia, Thailanda;- ţări cu densitate mijlociu-inferioară (100 - 50 loc./km2): Iraq, Iran, Malaezia, Siria;

- ţări cu densitate inferioară (sub 50 loc./km2): Afganistan, Emiratele Arabe Unite, Mongolia (2 loc./km2).

Africa are o densitate de numai 25 loc./km2. Ponderea acestui continent în populaţia lumii a scăzut de la 18,3 % în 1650, la 7,4% în 1900, ca urmare a negoţului cu sclavi şi a luptelor de exterminare declanşate de puterile coloniale în goana lor după dominarea teritoriilor africane. Numai în fostele colonii engleze din America de Nord şi America Centrală au fost duşi cu forţa într-o perioadă de numai 106 ani (1680 - 1786) peste 2 milioane africani.

Ritmul ridicat al creşterii populaţiei africane se observă îndeosebi în secolul al XX -lea. Din 1900 până în 1960, populaţia Africii a crescut aproape de două ori, ajungând la 272 milioane locuitori, ceea ce reprezinta 9,1% din populaţia totală a lumii pentru ca astăzi ea să numere 746,9 milioane locuitori (adică 12,5%). Ritmul actual de creştere a populaţiei aproape pentru toate ţările din Africa este între 2,1 - 2,3%.

Există însă în interiorul Africii contraste puternice determinate atât de unele particularităţi ale condiţiilor naturale (pustiuri întinse, văile râurilor etc.) cât şi mai ales de particularităţile extrem de puternice în dezvoltarea socială şi economică a ţărilor.

Cele mai dens populate regiunile din Africa sunt cele din valea Nilului, unde pe anumite întinderi se înregistrează peste 1000 loc./km2.

În unele ţări africane răspândirea populaţiei este extrem de neuniformă. În Tanzania, de exemplu, peste 65% din populaţie trăieşte pe numai 10% din teritoriul ţării. În Sahara există zone întinse aproape complet nelocuite şi neumblate de om. Spre deosebire de Asia, Africa impresionează prin întinderi imense de deşert, zone ecuatoriale, zone climatice ostile vieţii omeneşti.

Din analiza densităţilor demografice şi a numărul total al populaţiei, precum şi a potenţialului ce îl oferă teritoriul se poate afirma că Africa nu a atins încă un optim de populare; deci nu se poate vorbi de un proces sau un pericol al suprapopulării. Este evident că în înfăţişarea actuală a tabloului densităţii africane un rol destul de însemnat l-a avut perioada de dominaţie colonială îndelungată, care a determinat depopularea unor regiuni întregi, izgonirea populaţiei băştinaşe din regiunile favorabile unor exploatări intensive.

Deoarece densităţile în acest continent cu excepţia câtorva ţări (Burundi, Comore, Gambia, Mauriţius, Ruanda) nu depăşesc 100 loc./km2, clasificarea după acest criteriu nu-şi mai are justificare.

America de Nord cu o densitate medie de 15 loc./km2 se caracterizează printr-un ritm moderat al natalităţii şi o mortalitate scăzută. Un rol însemnat în ritmul ridicat de creştere a numărului populaţiei, l-au avut aici şi procesele migratorii interne şi intercontinentale.

Regiunile cu o populaţie mai densă sunt cele din statele de nord-est ale SUA, aflate în zona marilor lacuri sau pe ţărmul Oceanului Atlantic şi cele de pe ţărmurile sudice ale Oceanului Pacific. În general, SUA are o densitate medie mult mai mare decât a Canadei, respectiv 28 loc./km2, faţă de 3 loc./km2 - densitatea medie a Canadei.

În Canada cele mai dens populate sunt raioanele din provinciile Quebec şi Ontario, în schimb, raioanele ei nordice care deţin circa 70% din suprafaţă, cuprind mai puţin de 0,1% din populaţia ţării.

Atât SUA cât şi Canada prezintă aspecte complexe din punct de vedere al populării. În SUA se pun o serie întreagă de probleme generate de imigraţia intensă, de raporturile dintre populaţiile de culoare şi populaţia europeană etc. În Canada, populaţia actuală se caracterizează prin coexistenţa celor două naţionalităţi dominante - engleză şi franceză.

America Latină se remarcă printr-o densitate mică (24 loc./km2) cu un ritm de creştere a populaţiei care oscilează între 1,8% (America de Sud temperată) şi 3,4% (America Centrală continentală). Aici trebuie însă menţionată mortalitatea foarte ridicată în rândurile populaţiei băştinaşe; multe triburi din bazinul Amazonului sunt pe cale de dispariţie.

Repartiţia populaţiei în ţările Americii Latine este extrem de diferenţiată. Regiuni mai dens populate se află în insulele Mării Caraibilor şi ţărmurile atlantice ale Americii de Sud (regiunile centrale).

Pădurile tropicale, zonele înmlăştinite ale bazinului Amazonului, culmile Anzilor de Sud sau întinderile pustiului Atacama sunt aproape nelocuite.

Contraste izbitoare se remarcă în ceea ce priveşte repartiţia populaţiei şi în interiorul ţărilor. În Chile, de exemplu, jumătate din populaţia ţării trăieşte pe un teritoriu ce reprezintă doar jumătate din suprafaţa acestuia, iar în Argentina şi Paraguay pe un teritoriu de numai un sfert din suprafaţa totală. Zonele temperate, cum sunt cele din Argentina, sudul Braziliei, au un regim demografic care aminteşte de Canada.

Australia şi Oceania (28,5 mil. loc.) se află pe ultimul loc comparativ cu celelalte continente în privinţa densităţii populaţiei (3 loc./km2); precum şi a ponderii în cadrul populaţiei mondiale. Cele mai dens populate sunt ţărmurile de răsărit, sud -est şi sud -vest ale continentului australian. Majoritatea populaţiei Australiei (peste 80%) este concentrată în statele Wales de Sud, Victoria şi Queesland, care deţin doar 37% din teritoriul ţării.

Analiza densităţii populaţiei pe continente, relevă faptul că tabloul răspândirii populaţiei pe glob se schimbă continuu, factorii hotărâtori constând în condiţiile social-economice din diverse ţări.

De asemenea în analiza densităţii populaţiei dintr-o regiune sau alta a globului trebuie avut în vedere în mod deosebit şi dezvoltarea urbană în regiunile respective. Dezvoltarea urbană, ca urmare a gradului de industrializare a ţării respective, provoacă un puternic exod din zonele rurale spre oraşe.