Eseu

Pe tema:

“Basarabia in perioada interbelica: progrese si limite”

***Istorie***“Basarabia în perioada interbelică: pregrese i limite.”

Cele mai multe dispute in istoria actuală a Basarabiei apar din perioada interbelică. În conditiile în care in Imperiul Rus a avut loc revolutia socială, se infiintează statul Republica Democratică Moldovenească si la 24 ianuarie 1918 îsi proclamă independenta, iar în 27 martie 1918 prin decizia majoritară a Sfatului Tării, se uneste cu România. Astfel, după 106 ani, de dominatie rusă, teritoriul numit de rusi Basarabia, revine acasă.

Revenirea Basarabiei în anul 1918 la neamul românesc a asigurat pe parcursul întregii perioade de pînă în 1940 o adevărată renaştere naţională şi spirituală a românilor basarabensi. Anume în 1918-1940 s-a constituit aici o adevărată intelectualitate naţională.

Pentru prima dată în istoria acestui ţinut, forţele spiritualităţii româneşti, vastele acumulări culturale, naţionale, umane şi sociale s-au materializat într-un salt calitativ care s-a produs în perioada interbelică.

După 1918 s-au produs schimbări colosale în sistemul învăţămîntului public din Basarabia, a fost lichidat caracterul lui colonial rusesc. În afară de şcolile ruseşti, evreieşti, nemţeşti,

www.referat.ro

au fost deschise şcoli naţionale româneşti. Fiecărui elev i s-a oferit posibilitatea de a studia în limba sa maternă. Guvernul României a înţeles de la bun început necesitatea răspîndirii ştiinţei de carte în mediul basarabenilor drept condiţie indiscutabilă a progresului general al statului românesc. Nu întîmplător deja în Constituţia României din 1923 a fost introdus dreptul la învăţătură. Partidul Naţional Moldovenesc încă din martie 1917 a înaintat cerinţa cu privire la naţionalizarea şcolilor, precum şi la crearea şcolilor primare şi medii româneşti, introducerea limbii române ca limbă oficială în administraţia Basarabiei. În iunie – iulie 1917 au fost organizate de către P. Gore, V. Stroescu primele cursuri pentru învăţătorii de limba română din Basarabia.

Programul Partidului Naţional-Liberal, adoptat la 27 noiembrie 1921, prevedea următoarele sarcini: 1) îmbunătăţirea învăţămîntului rural pentru majoritatea populaţiei Basarabiei, 2) lichidarea analfabetismului, 3) construirea în fiecare localitate rurală a unei şcoli săteşti, 4) asigurarea fiecărei şcoli cu cadre didactice (un învăţător la 50 de copii).

După Unirea din 1918, ideea şcolii naţionale a fost realizată fără nici un obstacol din partea autorităţilor statului. Deja către anul 1920 în Basarabia începe un mare proces de construcţie a localurilor pentru şcolile săteşti. Aproape în fiecare sat s-a ridicat cîte o clădire pentru şcoala primară, care la început avea trei-patru săli de clasă, o cancelarie pentru profesori, un cabinet pentru directorul şcolii, mai apoi ridicîndu-se şi pentru şcolile secundare, licee, gimnazii, şcolile normale clădiri mari, frumoase, luminoase.

La 26 iulie 1924 a fost promulgată Legea cu privire la învăţămîntul primar şi secundar al statului românesc. Această nouă “constituţie” a statului prevedea măsuri concrete pentru dezvoltarea învăţămîntului în tot statul românesc, inclusiv în Basarabia: se aproba dreptul la învăţătură pentru toţi copiii, indiferent de sexul, naţionalitatea şi rasa lor, se introducea învăţămîntul primar şi secundar obligatoriu, cu o durată de 7 ani, din care ultimii ani erau destinaţi învăţămîntului practic, se trasa trecerea la învăţămîntul de 7 ani în timp de 5 ani (art. 57) şi lichidarea deosebirilor dintre şcolile săteşti şi cele de la oraş.

Un anumit rol în pregătirea cadrelor de muncitori l-au jucat şcolile de meserii din Bălţi, Floreşti, Soroca, Orhei, Cetatea Albă, Ismail.

S-a dezvoltat învăţămîntul mediu de specialitate pentru pregătirea cadrelor pedagogice.

Un anumit rol în pregătirea agronomilor, viticultorilor, zootehnicienilor l-au jucat şcolile medii agricole de specialitate. În 1927, în Basarabia funcţionau: Şcoala naţională de viticultură din Chişinău, şcolile inferioare de agricultură din Cucuruzeni, Grinăuţi, Purcari, Cricova, Cupcui, Manzîr, Brînzeni şi şcoala de viticultură din Saharna. Dacă pînă în 1918 cursurile se ţineau în ruseşte, după Unire s-a trecut la limba română, au fost revăzute programele de studii, s-au introdus programe noi analitice.

În Basarabia s-a dezvoltat şi învăţămîntul particular. Aceste şcoli au fost deschise în fond de reprezentanţii populaţiei ruseşti, evreieşti şi germane. România a creat o bază materială bună pentru şcolile Basarabiei. Sistemul de învăţămînt românesc era prielnic naţionalităţilor conlocuitoare. Şcolile primare, secundare, gimnaziile,

liceele au fost asigurate cu cadre bine pregătite. Fiecare liceu, gimnaziu desfăşura o vastă activitate de educaţie şi culturalizare

Consecinţe pozitive a avut studierea obiectelor în limba maternă. Copiii de moldoveni nu erau “sălbatici” cum striga V. Purişchevici, fostul deputat din Basarabia în Duma rusească în 1911. Moldovenii posedau aptitudini foarte bune pentru carte, erau talentaţi, stăruitori, disciplinaţi, aspirau spre o cultură naţională românească bogată.

S-a schimbat complet conţinutul teoretic şi ideologic al învăţămîntului. Dacă pînă în 1918, în şcolile din Basarabia, se propaga ideologia colonială rusă (misiunea de “eliberare” a Rusiei ţariste în Balcani, unitatea imperiului rus, unitatea duhovnicească, existenţa unui singur popor etc.), acum la baza conţinutului sistemului de învăţămînt au fost puse ideile patriotice ale neamului românesc, ideile luptei pentru independenţă, eroismul în lupta de veacuri pentru supravieţuire. Programele unice româneşti au contribuit la încadrarea reuşită a învăţămîntului din Basarabia în sistemul de învăţămînt românesc, care-şi cucerise un mare prestigiu în Europa.

Au existat şi greutăţi prin care a trecut învăţămîntul public din Basarabia. Nu fiecare ţăran basarabean avea posibilitatea de a-şi da copiii la şcoală. Era lipsă de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru elevi. Era insuficient numărul de şcoli şi de învăţători.

În comparaţie cu cel primar şi secundar, învăţămîntul superior a cunoscut în Basarabia un progres mai lent. Aici au funcţionat două facultăţi ale Universităţii din Iaşi: Facultatea Agricolă, în frunte cu decanul său, profesorul Agricola Cardaş, şi Facultatea de Teologie, în frunte cu decanul Popescu-Prahova. Aceste facultăţi aveau o bază materială bună .

Învăţămîntul superior în Basarabia făcea abia primii paşi. Un număr considerabil de studenţi basarabeni îşi făceau studiile la universităţile din Cernăuţi, Iaşi, Bucureşti, Cluj, la instituţiile de învăţămînt superior din Franţa, Germania, Cehoslovacia, Belgia. În aceste condiţii, Gala Galaction propunea să fie deschisă în Basarabia o universitate, dar această idee frumoasă n-a fost realizată, deoarece Basarabia a fost reocupată de bolşevicii ruşi în 1940.

Dar, în general, învăţămîntul primar, secundar, profesional şi superior a constituit un puternic instrument de implantare şi dezvoltare a culturii româneşti, de care au profitat toate clasele sociale basarabene. De la Hotin pînă la Reni şi Ismail, şcoala românească din Basarabia a făurit mulţi intelectuali. Ea a format multe personalităţi care au activat şi în perioada postbelică. Ar fi fost imposibil să avem o cultură naţională fără şcoala românească din Basarabia interbelică.

Basarabia anilor 1918-1940 nu mai era aceea din 1917. Sute de mii de copii au absolvit şcoala românească, încadrîndu-se pregnant în viaţa spirituala a României reîntregite.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate