Formele de stat şi uniunile de state

Statul unitar

Formele de stat şi uniunile de stateCriteriul utilizat: divizarea verticală a puterii,

modalităţile de amenajare a relaţiilor între diversele eşaloane teritoriale ale puterii, repartizarea acesteia între Centru şi Periferie

Două forme de stat: statul unitar, în care există o singură putere

normativă competentă să stabilească reguli aplicabile pe întregul teritoriu, o singură putere politică şi o singură ordine juridică

statul federal, coexistă mai multe centre de putere, statul fiind divizat la nivelul organizării politice şi la nivelul ordinii juridice

Statul unitarStatul în care nu există decât un singur centru de

putere politică, ce îşi impune voinţa pe întreg teritoriulPresupune: o singură organizare politică şi juridică,

fiindu-i este caracteristic un principiu de unitate cu privire la teritoriu şi de unicitate cu privire la puterile statului

Suveranitatea internă şi internaţională aparţine doar statului

Există o singură ierarhie normativă: o singură constituţie, un singur sistem legislativ, o organizare unitară a aplicării legii şi un singur rând de organe, corespunzând celor trei funcţii ale statului

1. Statul unitar centralizatStatul în care nu există persoane publice

teritoriale altele decât statul, ci doar unităţi administrativ teritoriale, simple cadre de exerciţiu al puterii centrale (nu au o personalitate juridică distinctă)

Două tipuri de stat unitar centralizat: - centralizat şi concentrat (toate deciziile sunt

luate direct de puterea centrală)- deconcentrat (tehnică autoritară, o

modalitate de intruziune a puterii centrale la nivelul colectivităţilor locale, o tehnică a centralizării)

Constă în trimiterea în teritoriu a unor reprezentanţi ai puterii centrale, care să exercite atribute ale acesteia în teritoriul respectiv sub puterea ierarhică a Executivului central (organe numite)

Scopul instituţiei este de a mări eficacitatea aparatului guvernamental şi nu recunoaşterea unui particularism local

Actualmente, instituţia prefecţilor, care sunt reprezentanţii guvernului în teritoriu şi şefii serviciilor deconcentrate ale ministerelor – art. 123 din Constituţie

2. Statul unitar descentralizat Descentralizarea, spre deosebire de

deconcentrare, nu are ca scop doar o decongestionare a centrului de comandă şi prin acesta o mai bună coordonare a deciziei administrative, ci este o formă de autoadministrare (presupune o veritabilă democraţie locală)

Constă în transmiterea către comunităţile teritoriale a unor atribuţii administrative, dar de această dată către organe alese de către aceste comunităţi locale şi care funcţionează autonom, până la un anumit punct, în materie administrativă, faţă de autorităţile centrale

Comunităţile locale au personalitate juridică proprie, administrând afacerile locale prin organe alese pe baze politice

Autonomia acestor colectivităţi locale este doar administrativă, neputând atinge gradul autonomiei legislative sau, mai mult, constituţionale

Aceste colectivităţi sunt organizate de stat, nu se autoorganizează şi că actele lor autonome sunt întotdeauna subsecvente legii, bazându-şi validitatea şi deci obligativitatea pe aceasta

Descentralizarea funcţională - recunoaşterea autonomiei unor servicii publice

A. Instituirea autonomiei localePrincipiul autonomiei locale - principiu cu valoare

constituţională, ceea ce însemnă că legiuitorul nu îi poate aduce atingere

Legea poate determina conţinutul autonomiei locale, dar nu poate afecta existenţa principiului

Unităţile administrativ teritoriale, care se bucură de autonomie locală, sunt determinate ca persoane juridice – au personalitate distinctă de cea a statului, organizare proprie, un patrimoniu propriu şi un scop propriu, în acord cu interesul general, fiind, în consecinţă, subiecte distincte de drept, având drepturi şi asumându-şi obligaţii în nume propriu

B. Garanţiile instituţionale ale liberei administrări

Colectivităţile teritoriale, determinate ca persoane juridice, trebuie să fie administrate în condiţii care să le facă relativ autonome faţă de puterea centrală – cum?

Răspuns: alegerea prin vot universal direct a organelor deliberante şi executive care administrează aceste comunităţi

Alegerile locale trebuie să aibă caracter politic şi nu doar simplu caracter administrativ - toate principiile constituţionale privind universalitatea, egalitatea, caracterul secret şi liber exprimat al votului sunt aplicabile şi alegerilor locale

Altă garanţie a liberei administrări a colectivităţilor locale – considerarea ca şi libertate fundamentală (se va bucura de protecţia jurisdicţională specifică)

C. Mijloacele liberei administrări

Mijloacele juridice ale liberei administrări sunt :

- existenţa unei puteri de reglementare locală,

- libertatea contractuală, - autonomia financiară

1. Puterea de reglementare proprie autorităţilor locale - această putere de reglementare vizează doar organizarea aplicării legii în unitatea administrativ teritorială, neputând să semnifice o divizare a puterii legislative şi nici o divizare a puterii de reglementare a Executivului

Competenţa de reglementare, de care aceste autorităţi dispun, le este conferită de legiuitor, de o manieră explicită sau implicită

Puterea de reglementare a autorităţilor locale presupune doar că ele pot lua măsuri cu un caracter general şi impersonal subsecvente legii şi actelor de organizare a executării acesteia emise de administraţia centrală

Întinderea puterii de reglementare a autorităţilor locale poate varia în funcţie de gradul de precizie a legii de abilitare:

- legea investeşte expres autorităţile locale cu puterea de a reglementa anumite domenii

- legea care priveşte comunităţile locale abilitează de o manieră generală puterea administrativ-normativă centrală pentru a-i fixa modalităţile de aplicare

- legea nu prevede nici o abilitare2. Libertatea contractuală a

colectivităţilor locale - se impune legiuitorului, care nu poate limita excesiv capacitatea administraţiilor locale de a contracta liber

3. Autonomia financiară - respectivele colectivităţile locale dispun de un nivel suficient de resurse care să le permită exercitarea plenară a competenţelor lor şi că ele se bucură de o marjă largă de apreciere în ceea ce priveşte utilizarea acestor resurse

Nu dispun de o autentică putere fiscală, pentru că ele nu pot crea impozite, această competenţă aparţinând exclusiv legiuitorului

Statul determină resursele colectivităţilor locale, indiferent dacă acestea sunt transferate din bugetul central sau resurse proprii ale colectivităţilor locale, căci şi acestea sunt stabilite de consiliile locale doar în limitele şi în condiţiile legii

D. Domeniul liberei administrăriLegiuitorul este cel care stabileşte domeniul

de competenţă al colectivităţilor locale- competenţele transmise autorităţilor alese

de comunităţile locale trebuie să fie efective- legiuitorul nu poate institui o tutelă a unei

comunităţi teritoriale asupra alteia- legiuitorul nu ar putea să transfere

competenţele de la o colectivitate teritorială la alta decât în măsura în care prin acest transfer nu lipseşte o comunitate teritorială de esenţialul atribuţiilor sale

E. Limitele autonomiei locale: apărarea caracterului unitar al statului

Caracterul unitar al statului este garantat, în statele unitare descentralizate, prin jocula trei principii:

- indivizibilitatea suveranităţii, - indivizibilitatea teritoriului şi - indivizibilitatea poporului

1. Indivizibilitatea suveranităţii - nu există în principiu decât o singură sursă a suveranităţii, aplicabilă pe întreg teritoriul

Suveranitatea este indivizibilă pentru că rezidă în colectivitatea statală privită global, fără a se ţine cont de diversitatea aspiraţiilor locale

Puterea normativă a statului este unitarăOrdinea juridică nu se poate divide - decizia

administrativă locală, chiar normativă, se bazează pe lege, nu pe voinţa comunităţilor locale

Colectivităţile teritoriale trebuie să respecte prerogativele statului - drept de tutelă al organelor centrale sau al reprezentantului acestora în teritoriu asupra deciziilor luate de organele colectivităţilor descentralizate

2. Indivizibilitatea teritoriului - nu poate fi împărţit decât la nivel administrativ, nu şi la nivelul ordinii juridice

Nu pot coexista pe teritoriul statului unitar descentralizat mai multe ordini juridice, având surse diferite

Indivizibilitatea teritoriului implică şi inalienabilitatea lui - nici o parte a teritoriului nu poate fi transferată, sub nici o formă, sub suveranitatea unui alt stat

3. Indivizibilitatea poporului - unitatea poporului, care interzice orice diferenţiere între cetăţeni pe criterii cum ar fi rasa, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială

Prima consecinţă a unităţii poporului este cea a nerecunoaşterii oricărei divizări juridice a poporului în raport de criterii, de natura celor enumerate mai sus

Poporul este constituit, din punct de vedere juridic, din cetăţeni

Cetăţenii exercită suveranitatea, direct sau prin reprezentanţi, şi nu grupurile

A doua consecinţă a unităţii poporului este unitatea corpului politic şi, în consecinţă, a reprezentării poporului - inadmisibilitatea oricărei diferenţieri categoriale în materia drepturilor politice, a dreptului de a alege şi de a fi ales

3. Statul unitar regionalizat- recunoaşterea unei reale autonomii politice

în beneficiul regiunilor sale şi mai ales a unei puteri normative autonome, dar păstrând caracterul unitar al statului (Spania şi Italia)

A. Recunoaşterea unei autonomii politice a regiunilor

Statul regionalizat recunoaşte comunităţilor teritoriale o putere legislativă

Autonomia regiunilor într-un astfel de stat este consacrată şi garantată de constituţie, în timp ce autonomia acestora într-un stat unitar descentralizat este definită şi pusă în practică de lege

Structura verticală a puterii este garantată de intervenţia judecătorului constituţional - actele colectivităţilor locale în statul regionalizat au caracter de acte legislative şi vor fi controlate în raport cu constituţia şi nu doar caracter de acte administrative controlabile în raport cu legea

Punerea în practică a autonomiei politice a regiunilor se transpune în existenţa, la nivelul acestora, a unor instituţii cvasipolitice şi a unei puteri legislative regionale

2. Existenţa unei puteri legislative regionale - existenţa unei dualităţi a ordinii legislative (legi statale şi legi regionale)

În caz de contradicţie care tip de lege prevalează?

Principiului competenţei: prevalează legea – statală sau autonomă – care este competentă să reglementeze o materie dată, legea necompetentă fiind neconstituţională

În statul unitar regionalizat, repartiţia competenţelor normative între stat şi regiuni este definită de constituţie

3. Menţinerea unităţii statului - puterea de autoorganizare a comunităţilor

teritoriale este una încadrată- nu există decât o singură constituţie şi deci

un singur stat- aplicarea principiului participării regiunilor

este foarte slabă- autonomia regiunilor este nu doar relativă,

ci şi controlată