7 piata cu concurenta perfecta

35
7. PIAŢA CU CONCURENŢĂ PERFECTĂ Piaţa cu concurenţă perfectă este un tip ideal de piaţă. Este greu, dacă nu imposibil, de găsit în realitate. Metodologia de analiză ştiinţifică este însă astfel construită încât studiază mai întâi situaţiile perfecte din punct de vedere al condiţiilor care le caracterizează, trage concluziile ce se impun, după care trece la analiza situaţiilor din realitate şi compară cu ce se deosebesc acestea de cazul ideal. Şi de ce. Şi încearcă să înţeleagă ce ar trebui făcut pentru a elimina imperfecţiunile realităţii şi a ajunge la situaţia ideală sau, dacă vreţi, teoretică. Aceasta nu se întâmplă numai în ştiinţa economică. De multe ori, în fizică se consideră un coeficient de frecare zero sau în chimie se lucrează presupunând presiunea la nivelul mării, deşi lucrurile nu stau aşa. Piaţa cu concurenţă perfectă este deci cazul „de eprubetă”. Vom trage concluzii referitoare la comportamentul producătorilor pe baza acestei pieţe, după care, în capitolele următoare vom analiza acest comportament pe pieţe întâlnite şi în realitate (cu concurenţă imperfectă). Vom încerca atunci să înţelegem prin ce se deosebesc acestea de cazul ideal, de ce şi ce ar trebui făcut pentru a le apropia de situaţia ideală. 7.1. Conceptul de structură a pieţei Structura unei pieţe se defineşte în funcţie de numărul şi mărimea firmelor, natura produsului şi uşurinţa intrării şi/sau

Upload: rockey2010

Post on 03-Jul-2015

438 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

7. PIAŢA CU CONCURENŢĂ PERFECTĂ

Piaţa cu concurenţă perfectă este un tip ideal de piaţă. Este greu, dacă nu imposibil, de

găsit în realitate. Metodologia de analiză ştiinţifică este însă astfel construită încât studiază

mai întâi situaţiile perfecte din punct de vedere al condiţiilor care le caracterizează, trage

concluziile ce se impun, după care trece la analiza situaţiilor din realitate şi compară cu ce se

deosebesc acestea de cazul ideal. Şi de ce. Şi încearcă să înţeleagă ce ar trebui făcut pentru a

elimina imperfecţiunile realităţii şi a ajunge la situaţia ideală sau, dacă vreţi, teoretică.

Aceasta nu se întâmplă numai în ştiinţa economică. De multe ori, în fizică se consideră un

coeficient de frecare zero sau în chimie se lucrează presupunând presiunea la nivelul mării,

deşi lucrurile nu stau aşa.

Piaţa cu concurenţă perfectă este deci cazul „de eprubetă”. Vom trage concluzii

referitoare la comportamentul producătorilor pe baza acestei pieţe, după care, în capitolele

următoare vom analiza acest comportament pe pieţe întâlnite şi în realitate (cu concurenţă

imperfectă). Vom încerca atunci să înţelegem prin ce se deosebesc acestea de cazul ideal, de

ce şi ce ar trebui făcut pentru a le apropia de situaţia ideală.

7.1. Conceptul de structură a pieţei

Structura unei pieţe se defineşte în funcţie de numărul şi mărimea firmelor, natura

produsului şi uşurinţa intrării şi/sau ieşirii pe/de pe piaţă. Conceptul de structură a pieţei este

folosit în analiza teoriei comportamentului producătorului şi a maximizării profitului.

Structura pieţei Un set de trăsături ale pieţei care include: numărul şi mărimea

firmelor, gradul de similitudine sau de diferenţiere a produselor

diferitelor firme şi uşurinţa intrării pe piaţă şi a ieşirii de pe piaţă a

firmelor.

7.1.1.Tipuri de structuri de piaţă

Patru sunt structurile de piaţă analizate de regulă în teoria economică: (1) piaţa cu

structură de concurenţă perfectă (care este analizată în această temă), (2) piaţa cu structură de

Page 2: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

monopol, (3) piaţa cu structură de oligopol şi (4) piaţa cu structură de concurenţă

monopolistică.

Pe piaţa cu structură de concurenţă perfectă există multe firme (ceea ce le face să fie

de mici dimensiuni), nici una dintre ele nedeţinînd o cotă semnificativă de piaţă. O firmă

deţine o cotă semnificativă de piaţă atunci când, prin acţiunile ei, poate să influenţeze preţul

pieţei. Produsele sunt omogene şi firmele pot să intre sau să iasă cu uşurinţă din ramura

respectivă. Produse omogene înseamnă că produsele diferitelor firme sunt substituibile. Prin

uşurinţa intrării pe piaţă se înţelege faptul că toate firmele care vor să intre şi să producă bunul

respectiv pot să facă acest lucru. Adică firmele nou intrate pe piaţă pot să concureze pe poziţii

egale cu firmele deja existente, în ceea ce priveşte preţul factorilor de producţie, tehnologia de

producţie, accesul la licenţe sau brevete etc. Prin uşurinţa ieşirii de pe piaţă se înţelege faptul

că firmele nu se confruntă cu bariere legale sau de altă natură atunci cînd vor să părăsească

piaţa şi pot să găsească uşor cumpărători sau alţi utilizatori pentru inputurile fixe de care

dispun. Altfel spus, costurile trecute („sunk costs”) nu sunt atât de mari încât să constituie o

barieră la ieşire.

Concurenţa

perfectă

O structură a pieţei caracterizată de existenţa unui număr mare de

firme mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea/ieşirea liberă

pe/de pe piaţă a firmelor.

La polul opus pieţei cu structură de concurenţă perfectă este piaţa cu structură de

monopol. Acesta este o structură a pieţei în care există o singură firmă, unde există un produs

unic şi care este perfect protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.

Monopol O structură a pieţei în care există o singură firmă, care vinde un

singur produs şi care este perfect protejată de intrarea rivalilor pe

piaţă.

Piaţa cu structură de oligopol este definită de existenţa unui număr relativ mic de

firme (care face posibil ca acestea să se monitorizeze reciproc), dintre care cel puţin câteva

deţin o cotă semnificativă de piaţă. Produsul poate fi diferenţiat sau omogen şi pot să existe

unele bariere la intrarea pe piaţă.

Page 3: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Oligopol O structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre

care cel puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei.

Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se aseamănă cu concurenţa perfectă în

ceea ce priveşte numărul de firme şi uşurinţa intrării pe piaţă şi ieşirii de pe piaţă. Spre

deosebire însă de concurenţa perfectă, pe piaţa cu structură de concurenţă monopolistică

produsele diferitelor firme sunt diferenţiate între ele.

Concurenţa

monopolistică

O structură a pieţei în care există multe firme mici, produse

diferenţiate şi intrare liberă pe piaţă şi ieşire liberă de pe piaţă a

firmelor.

Figura 7.1. Structuri de piaţă

Structura unei pieţe se referă la condiţiile în care concurează firmele – numărul şi mărimea

firmelor, natura produselor şi uşurinţa intrării şi ieşirii pe şi de pe piaţă a firmelor. Concurenţa

perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă ideale – foarte puţine pieţe întrunesc aceste

caracteristici. Concurenţa monopolistică şi oligopolul sunt structuri de piaţă descriptive –

precum majoritatea pieţelor din economia românească.

Page 4: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Caracteristică

Structură

Numărul şi mărimea firmelor Natura produsului Condiţiile de intrare şi

ieşire

Concurenţa perfectă Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere

Concurenţa monopolistică

Multe firme, toate miciProduse diferenţiate Nu există bariere

Oligopol Puţine firme, dintre care câteva sunt mari

Produse diferenţiate sau omogene

Pot exista bariere la intrarea pe piaţă

Monopol O singură firmă Un singur produsProtecţie totală faţă de

intrarea rivalilor pe piaţă

7.1.2. Structuri descriptive şi structuri ideale

Structurile de piaţă se împart în două categorii: structuri de piaţă ideale şi structuri de

piaţă descriptive. Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă ideale, pentru că

asemănarea cu pieţele existente în economie poate fi doar aproximată. În realitate, este greu

de găsit o piaţă care întruneşte în totalitate caracteristicile pieţei cu concurenţă perfectă. De

exemplu, rareori produsele diferitelor firme sunt perfect substituibile, intrarea şi ieşirea pe şi

de pe piaţă sunt rareori în totalitate libere sau firmele individuale au doar rareori mici

dimensiuni. Unele pieţe se apropie totuşi destul de mult de caracteristicile pieţei cu structură

de concurenţă perfectă. De exemplu, piaţa produselor agricole sau pieţele financiare.

De asemenea, este dificilă identificarea unor pieţe care întrunesc trăsăturile pieţei cu

structură de monopol. În ultimă instanţă, pentru orice produs se găsesc înlocuitori şi nici o

piaţă nu este perfect protejată de intrarea altor firme concurente.

Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive, caracteristicile lor

corespunzând majorităţii pieţelor din lumea reală. De exemplu, pieţe cu structură de oligopol

ar include industria automobilelor, aluminiu, ţigări, bere, serviciile de telefonie sau televiziune

prin cablu. Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare de

Page 5: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

pieţe din domeniul serviciilor (restaurante, staţii de benzină), precum şi din domeniul

industriei prelucrătoare (de exemplu, industria textilă).

Nu există însă o linie de demarcaţie clară între aceste structuri de piaţă. Clasificarea

unei pieţe ar putea să depindă de modul de definire al produsului. De exemplu, piaţa

publicaţiilor săptămânale ar putea fi considerată ca fiind o piaţă cu structură de concurenţă

monopolistică, în timp ce o piaţă definită într-un sens mai restrâns, cum ar fi publicaţiile

economice săptămânale poate fi considerată o piaţă cu structură de oligopol.

Utilitatea structurilor ideale (concurenţa perfectă şi monopolul) constă în faptul că pe

baza acestora se pot construi cu uşurinţă modele formale care explică funcţionarea pieţelor

reale. De exemplu, piaţa imobiliară, deşi nu întruneşte caracteristica omogenităţii produsului

(un apartament cu trei camere în cartierul Rahova nu este un substituent perfect pentru un

apartament cu trei camere în cartierul Primăverii) poate fi totuşi analizată pe baza unui model

formal simplu al pieţei cu structură de concurenţă perfectă. În ceea ce priveşte structurile de

piaţă descriptive (oligopolul şi concurenţa monopolistică), deşi ele caracterizează majoritatea

pieţelor din economia unei ţări, este dificilă construirea unor modele formale care să reflecte

în mod exact funcţionarea pieţelor reale.

7.2. Concurenţa perfectă şi oferta pe termen scurt

Prin construirea unui model formal al pieţei cu structură de concurenţă perfectă se

urmăresc două obiective: (i) să se arate modul în care deciziile unei firme individuale privind

maximizarea profitului determină cantitatea pe care ea o oferă la diferite niveluri de preţ şi (ii)

să se arate modul în care deciziile firmelor individuale generează curba ofertei pentru o

întreagă industrie. Analiza se face distinct pe termen scurt şi pe termen lung, aşa cum au fost

acestea definite în tema 2 „Cererea, oferta şi echilibrul pieţei”.

7.2.1. Firma concurenţială ca price-taker

Preferăm să spunem „price taker” pentru că este mai scurt. Practic, aceasta se referă

la o firmă care nu îşi stabileşte preţul la care vinde aşa cum vrea ia, ci preia preţul pieţei. Cum

toate firmele dintr-o industrie perfect concurenţială sunt mici şi vînd produse omogene, ele

preiau preţul pieţei. Astfel, preţul de vânzare al fiecărei firme este determinat de forţe pe care

ea nu le poate controla. Preţul este determinat de condiţiile cererii şi ofertei pe piaţă. Altfel

Page 6: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

spus, pentru o firmă individuală aflată pe o astfel de piaţă preţul la care ea îşi vinde produsele

este dat.

Price-taker O firmă care îşi vinde produsele la preţuri determinate de forţe pe

care nu le poate controla.

În graficul (a) din figura 7.2, sunt reprezentate curbele cererii şi ofertei pentru întreaga

piaţă. Preţul de echilibru este de 60.000 lei/1 kg de carne de pui, iar cantitatea de echilibru

este de 3 mil. tone/an. Graficul (b) descrie cererea pentru o firmă perfect concurenţială. Cum

preţul pieţei nu este afectat vizibil prin decizia unei singure firme de a produce 10.000 kg,

20.000 kg sau 40.000 kg de carne de pui pe an, cererea pentru o firmă perfect concurenţială

este perfect elastică la preţul pieţei. Astfel, din perspectiva întregii pieţe o modificare cu

10.000 kg de carne de pui, în plus sau în minus, nu este semnificativă.

Figura 7.2. Cererea pieţei pentru o firmă perfect concurenţială

Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă firma este price-taker. Firma este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât deciziile ei nu afectează semnificativ preţul pieţei. În acest exemplu, piaţa este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum firma individuală este price-taker, curba cererii care îi corespunde este orizontală.

7.2.2. Venitul marginal şi preţul

20

Carne de pui (mil. tone/an)

Preţ (mii lei/kg)

40

60

80

100

0 1 2 3 4 5 6

Cererea pieţei

20

Carne de pui (mii kg/an)

Preţ (mii lei/kg)

40

60

80

100

0 1 2 3 4 5 6

(a) Piaţa (b) Firma individuală

Oferta pieţei Curba cererii pentru o firmă individuală

Page 7: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Venitul marginal este sporul de venit generat de creşterea cu o unitate a cantităţii de

produse vândute. Venitul total este produsul dintre preţ şi cantitatea vîndută. Pentru o firmă

cu o cerere perfect elastică, venitul marginal este egal cu preţul de vînzare (vezi figura 8.2).

De exemplu, dacă preţul unui kg de carne de pui este de 60.000 lei, o firmă care vinde 100 de

kg de carne de pui va obţine un venit total de 6.000.000 lei, iar dacă va vinde 101 kg de carne

de pui va obţine un venit total de 6.060.000 lei. Astfel, creşterea producţiei vândute cu o

unitate, determină o creştere cu 60.000 lei a venitului total. Deci, modificarea venitului total

este egală cu preţul produsului. Prin urmare, pentru o firmă individuală care operează pe o

piaţă cu structură de concurenţă perfectă venitul marginal este egal cu preţul de vânzare.

, unde Vmg = venit marginal

dVT = sporul de venit total d Q = sporul de producţie vândută

Cum venitul total este produsul dintre preţ (P) şi cantitatea vândută (Q):

= =

=1/ε (ε este coeficientul de elasticitate)

Cum cererea este perfect elastică, ε = ∞ Vmg = P

7.2.3. Maximizarea profitului pe termen scurt

Cum preţul este dat de preţul pieţei, singura decizie care este la dispoziţia

producătorului aflat pe o astfel de piaţă este cât să producă (cantitatea). Producţia care

maximizează profitul se poate determina fie comparând costul total cu venitul total, fie

comparând venitul marginal (în acest caz, preţul) şi costul marginal.

Abordarea cost total – venit total

Page 8: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Profitul total obţinut pentru fiecare nivel al producţiei se determină ca diferenţă între

venitul total şi costul total. Folosind datele din figura 7.3(a), producţia care asigură

maximizarea profitului este de 19 unităţi de producţie, iar profitul zilnic este de 16 mil lei.

Nivelul producţiei care asigură maximizarea profitului este reprezentat grafic în figura 7.3(b),

în care profitul total al firmei este determinat de distanţa dintre curba venitului total şi curba

costului total.

Figura 7.3. Maximizarea profitului pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă

Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o firmă perfect concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de produs. Producţia care maximizează profitul se poate determina comparând costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea, producţia care maximizează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul marginal. Deoarece firma este primitor de preţ (price-taker), venitul marginal este egal cu costul marginal. Profitul creşte până în punctul în care costul marginal începe să depăşească venitul marginal. După acel punct, profitul scade. În acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este 19 unităţi de producţie, iar profitul zilnic este de 16 milioane lei.

012...

17

Producţie

(unităţi) (1)

Venit total (2)

Cost total (3)

18192021

Profit total (2-3)

Cost marginal (5)

Venit marginal

(6)

.

.

.24

04.0008.000

..

.68.00072.00076.00080.00084.000

.

.

.96.000

19.04021.760

.

.

.52.80056.20060.00064.24068.960

.

.

.86.400

-15.040-13.760

...

15.20015.80016.00015.76015.040

.

.

.9.600

3.0402.720

3.4003.8004.2404.720

4.0004.000

.

.

.4.0004.0004.0004.0004.000...

4.000

16.000 -16.000

(a)

Toate valorile sunt exprimate în mii lei

Page 9: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Abordarea venit marginal – cost marginal

Producţia care asigură maximizarea profitului se mai poate determina comparînd

venitul marginal şi costul marginal.

Datele folosite ca exemplu în figura 7.3(a) arată că atât costul total, cât şi venitul total

cresc pe măsură ce producţia creşte. Dacă venitul total creşte mai repede decât costul total

(venitul marginal este mai mare decât costul marginal), creşterea producţiei cu o unitate

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

(b)

Producţie (unităţi/zi)

Costuri totale (zeci mii lei/zi)

0

8.000

7.200

6.400

5.600

4.800

4.000

3.200

2.400

1.600

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

(c)

Producţie (unităţi/zi)

Cost marginal (mii lei/zi)

Cost total mediu

Preţ – CM = Profit unitar

Profit unitar x Cantitate = Profit total

Cost marginal

Venit total

Cost total

Punct de profit

maxim

8.000

7.200

6.400

5.600

4.800

4.000

3.200

2.400

1.600

800

800

Page 10: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

determină creşterea profitului total. Când costul marginal este mai mare decît venitul

marginal, creşterea producţiei cu o unitate determină reducerea profitului total. Astfel, pentru

maximizarea profitului, firma ar trebui să mărească producţia atâta timp cât venitul marginal

este mai mare decât costul marginal şi să se oprească atunci când costul marginal devine mai

mare decât venitul marginal. Comparând coloanele 5 şi 6 din figura 7.3(a) se observă că,

pentru firma din acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este de 19

unităţi de producţie zilnic – acelaşi nivel al producţiei determinat folosind abordarea cost total

– venit total.

Abordarea venit marginal-cost marginal este reprezentată grafic în Figura 7.3(c). Atâta

timp cât curba costului marginal este situată sub curba venitului marginal creşterea producţiei

determină creşterea profitului. Atunci când curba costului marginal depăşeşte curba venitului

marginal, creşterea producţiei determină reducerea profitului. Nivelul producţiei care

maximizează profitul, corespunde punctului de intersecţie dintre curbele venitului marginal şi

costului marginal, fiind acelaşi nivel al producţiei pentru care diferenţa dintre curbele

venitului total şi costului total este cea mai mare.

În Figura 7.3(c), distanţa verticală dintre curba cererii (care arată preţul şi venitul

marginal) şi curba costului total mediu reprezintă profitul unitar. Dacă profitul unitar este

multiplicat cu numărul de unităţi produse se obţine profitul total. Astfel, în figura 7.3(c)

profitul total este reprezentat de aria haşurată a dreptunghiului.

π = PxQ – CT, unde: π = profitul P = preţul produsului pe piaţă Q = producţia CT = costul total

Cum preţul şi costul total sunt funcţii de cantitate, se poate determina funcţia profitului:

π(Q) = P(Q)xQ – CT(Q)

condiţia de maxim este ca derivata funcţiei profitului să fie zero. Prin diferenţiere, funcţia profitului devine:

max π = Vmg =

Cmg

Vmg Cmg

Page 11: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

7.2.4. Minimizarea pierderilor pe termen scurt

În exemplul anterior, un preţ al pieţei de 4 milioane lei îi permite firmei să obţină

profit. Există însă şi situaţii când condiţiile pieţei nu sunt atât de favorabile. Preţul produsului

pe piaţă poate să scadă, de exemplu de la 4 milioane lei la 2,4 milioane lei. Fiind price-taker,

firma nu poate influenţa preţul şi îşi ajustează cât poate nivelul producţiei pentru a face faţă

noii situaţii. Ajustările nivelului producţiei sunt reprezentate în figura 7.4.

Se observă că la nici un nivel al producţiei firma nu obţine profit. Pentru firma din

acest exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul pierderii

minime este la 14 unităţi de produs/zi. Acesta este nivelul producţiei începând cu care costul

marginal devine mai mare decât venitul marginal.

Graficele (b) şi (c) din Figura 7.4 exprimă două modalităţi de abordare a situaţiei

firmei din acest exemplu. În graficul 7.4(b) este prezentată abordarea cost total-venit total.

Deoarece curba costului total este deasupra curbei venitului total pentru toate nivelurile de

producţie, firma nu obţine profit. Diferenţa dintre venitul total şi costul total este cea mai mică

la un nivel al producţiei de 14 unităţi de produs / zi.

Graficul (c) analizează aceeaşi situaţie în abordarea venit marginal-cost marginal. În

acest grafic sunt reprezentate şi curbele costului total mediu şi costului variabil mediu. Curba

costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat deasupra costului

variabil mediu, dar sub costul total mediu. Deoarece curba cererii este situată sub curba

costului total mediu, există o pierdere pentru fiecare unitate de produs vândută. Pierderea

totală (produsul dintre pierderea pe unitate şi cantitatea vândută) este egală cu aria haşurată

din graficul (c). În această situaţie, curba cererii este situată deasupra curbei costului variabil

mediu. Astfel, fiecare unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din

costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi integral partea sa din costurile totale

atunci când se include şi costul fix corespunzător ei. Pierderea este mai mică dacă firma

continuă să producă ceva decât dacă nu produce nimic, dar suportă o pierdere egală cu o parte

din costurile fixe.

Page 12: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Figura 7.4. Minimizarea pierderilor pe temen scurt în condiţii de concurenţă perfectă

012...

12

Producţie

(unităţi) (1)

Venit total (2)

Cost total (3)

13141516

Profit sau pierdere

(4)

Cost total mediu (5)

Cost variabil mediu

(6)

17

02,44,8

.

.

.28,831,233,63638,440,8

19,0421,76

.

.

.40,442,444,647,0449,7652,8

-16,64-10,88

...

-11,6-11,2-11-11,04-11,36-12

19,0410,88

...

2,032,032,042,072,112,12

16 -16

(a)

Toate valorile sunt exprimate în milioane lei

Cost marginal (7)

Venit marginal (8)

10,88

.3,37

3,19

3,11

-19,04

.

.

3,26

3,14

3,11

.

-

2,723,04

2

2,62,42,73

2,4

.

2,4

2,4

2,4

2,42,4

2,4

2,4

.

.

2,4

Page 13: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea de profit, firma trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest nivel al producţiei curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi partea sa din costurile totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.

De exemplu, presupunând că salariile sunt singurele costuri variabile ale firmei, iar

chiria este singurul cost fix, firma obţine un venit suficient pentru a plăti salariile (costurile

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

(b)

Producţie (unităţi/zi)

Costuri totale (zeci mii lei/zi)

0

8.000

7.200

6.400

5.600

4.800

4.000

3.200

2.400

1.600

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

(c)

Producţie (unităţi/zi)

Cost marginal (mii lei/zi)

Cost total mediu

Pierderea medie pe unitate

Cost marginal

8.000

7.200

6.400

5.600

4.800

4.000

3.200

2.400

1.600

800

800

Venit total

Cost total

Punctul pierderii minime

Cost variabil mediu

Venit marginal

Pierderea unitară x Cantitate = Pierdere totală

Page 14: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

variabile) şi o parte din chirie (costul fix). Dacă firma s-ar închide temporar, nu ar obţine nici

un venit şi în plus ar trebui să acopere integral chiria. În acest caz, pierderea ar fi mai mare

decât în cazul în care firma optează pentru un nivel al producţiei la care venuitul marginal este

egal cu costul marginal (14 unităţi de produs/ zi).

7.2.5. Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor pe temen scurt

Uneori, preţul produsului pe piaţă scade atât de mult încât firma trebuie închisă pentru

a minimiza pierderile pe termen scurt. În Figura 7.5, această situaţie se regăseşte la preţul de

1,8 milioane lei pe unitatea de produs.

În această situaţie, preţul pieţei nu permite firmei să obţină profit pentru nici un nivel

al producţiei. Dar, de această dată, cel mai bun lucru pe care îl poate face firma este să se

închidă pe termen scurt. Închiderea termporară a firmei nu este acelaşi lucru cu ieşirea firmei

de pe piaţă. Închiderea firmei se referă la decizia pe termen scurt a firmei de a nu produce

nimic o perioadă determinată de timp datorită condiţiilor curente ale pieţei. Ieşirea de pe piaţă

se referă la decizia pe termen lung de a părăsi piaţa. Deciziile pe termen lung diferă de cele pe

termen scurt deoarece majoritatea firmelor nu pot să evite costurile fixe pe termen scurt, dar

pot face acest lucru pe termen lung.

O firmă care se închide termporar, îşi menţine capacitatea de producţie şi suportă în

continuare costurile fixe (plăteşte chiria şi salariile unei părţi din personal etc). Când

condiţiile pieţei se modifică şi preţul începe să crească, firma poate produce din nou. Dacă

situaţia pe piaţă nu se îmbunătăţeşte, firma iese de pe piaţă – se orientează spre alte activităţi

sau dispare. Atunci cînd firma iese de pe piaţă, ea elimină în totalitate cheltuielile fixe – îşi

vinde echipamentele de producţie, renunţă la contractul de închiriere al clădirii în care îşi

desfăsoară activitatea etc.

Page 15: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Figura 7.5. Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor pe termen scurt

.

.

.101112

Producţie

(unităţi) (1)

Venit total (2)

Cost total (3)

Profit sau pierdere

(4)

Cost total mediu (5)

Cost variabil mediu

(6)

...

19,818

21,638,640,4

36,8 -18,84

(a)

Toate valorile sunt exprimate în milioane lei

Cost marginal (7)

Venit marginal (8)

..

1,721,64

-18,76-18,8

3,68

3,373,51

2,082,052,03 1,84

1,8

1,81,8

Page 16: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Uneori, preţul pieţei pentru produsele unei firme scade atât de mult încât firma trebuie închisă pentru a menţine pierderile pe termen scurt la un nivel minim. Această situaţie se regăseşte la preţul de 1,8 milioane lei pe unitate de produs. Costul marginal depăşeşte venitul marginal dacă producţia creşte peste 11 unităţi. La un nivel de 11 unităţi de produs, pierderea este minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la 16 milioane lei/zi, dacă firma se închide. Se observă că, în acest caz, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat sub curba costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea firmei.

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

(b)

Producţie (unităţi/zi)

Costuri totale (zeci mii lei/zi)

0

8.000

7.200

6.400

5.600

4.800

4.000

3.200

2.400

1.600

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

(c)

Producţie (unităţi/zi)

Cost marginal (mii lei/zi)

Cost total mediu

Cost marginal

8.000

7.200

6.400

5.600

4.800

4.000

3.200

2.400

1.600

800

800

Venit total

Cost total

Punctul pierderii minime

Cost variabil mediu

Venit marginal

Page 17: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

În situaţia în care firma se închide, menţinerea producţiei la nivelul la care venitul

marginal este egal cu costul marginal nu se mai justifică. De exemplu, costul marginal

depăşeşte venitul marginal dacă producţia creşte peste 11 unităţi. La 11 unităţi de produs,

pierderea este minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la 16 milioane

lei/zi dacă firma se închide (nu produce nimic).

Motivul pentru care o producţie de 11 unităţi nu minimizează pierderea este că la acest

nivel de producţie curba cererii este situată sub curba costului variabil mediu. În acest caz,

curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat sub curba

costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea firmei.

Considerând că salariile sunt singura cheltuială variabilă, iar chiria este singura

cheltuială fixă, venitul obţinut din vânzarea unei producţii de 11 unităţi nu este suficient

pentru a acoperi nici măcar salariile lucrătorilor. În această situaţie, cel mai bun lucru pe care

poate să îl facă firma este să trimită lucrătorii acasă şi să nu mai suporte cheltuielile variabile,

chiar dacă în această situaţie proprietarul firmei continuă să plătească în întregime chiria.

7.2.6. Curba ofertei pe termen scurt a unei firme

Exemplele anterioare oferă informaţia necesară pentru determinarea curbei ofertei pe

termen scurt pentru o firmă perfect concurenţială.

Figura 7.6: Determinarea curbei ofertei pe termen scurt

Pentru o firmă curba ofertei pe termen scurt poate fi determinată din curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este 4 milioane lei, firma produce în punctul E 1. Dacă preţul scade, firma se deplasează pe termen scurt în jos, de-a lungul curbei costului marginal, spre poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde costul marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei ofertei pentru firma din acest exemplu. Sub acest preţ firma se închide.

0

8.000

7.200

6.400

5.600

4.800

4.000

3.200

2.400

1.600

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24

Producţie (unităţi/zi)

Costuri unitarel (mii lei/zi)

Cost total mediu

Curba ofertei

800 Cost variabil mediu

E4

E3

E2

E1

Page 18: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Când preţul unei unităţi de produs este de 4 mil lei, firma va produce 18 unităţi / zi.

Astfel, punctul E1 situat pe curba costului marginal, este şi un punct de pe curba ofertei firmei.

Dacă cererea pentru produsul respectiv se reduce, iar preţul pieţei scade, firma de deplasează

pe termen scurt în jos, de-a lungul curbei costului marginal, spre poziţii precum E2 şi E3. De

exemplu, la un preţ de 2,4 milioane lei firma îşi minimizează pierderea producând 14

unităţi/zi (punctul E3). Pentru niveluri ale preţului cuprinse între minimul costului total mediu

şi minimul costului variabil mediu, curba ofertei urmează curba costului marginal. Astfel,

firma continuă să producă la nivelul la care costul marginal este egal cu preţul, până când

preţul scade sub costul variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct situat

pe curba costului marginal care poate fi cosiderat ca fiind parte a curbei ofertei firmei.

În concluzie, curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă care urmăreşte maximizarea

profitului şi care operează pe o piaţă cu structură de conurenţă perfectă, coincide cu partea

crescătoare a curbei costului marginal situată deasupra minimului costului variabil mediu.

7.2.7. Curba ofertei pe termen scurt pentru o ramură

Pentru determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o industrie, se au în vedere

curbele ofertelor firmelor care operează în acea industrie.

Figura 7.7. Determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o ramură

Curba ofertei pe termen scurt pentru o ramură poate fi obţinută însumând curbele ofertei ale firmelor individuale. Aici metoda este aplicată pentru trei firme. Dacă preţurile inputurilor se schimbă în urma modificării producţiei realizate în industria respectivă devine necesară ajustarea curbei ofertei pentru acea industrie.

(a)

Cantitate oferită

Preţ (mii lei) Firma X Firma Y Firma Z Total3.200 1.500 - - 1.5006.400 5.500 3.300 3.333 11.8339.600 9.500 7.000 10.000 26.50012.000 12.500 10.000 15.000 37.500

(b)

0

Firma X

Cantitate (mii)

12

8

4

0 10 20

Preţ (mii lei)

Firma Y

12

8

4

0 10 20

Firma Z

12

8

4

0 10 20

Total

12

8

4

0 10 20 30 40

+ + =

Page 19: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Pentru a determina oferta totală pentru o industrie, se însumează cantităţile oferite de

fiecare firmă pentru fiecare nivel al preţului. Grafic, acest lucru presupune insumarea

orizontală a curbelor ofertelor. Pentru o industrie în care operează un număr mare de firme,

este necesară doar adăugarea în acelaşi mod a curbelor ofertei pe măsura creşterii numărului

de firme.

Pentru însumarea curbele ofertelor firmelor individuale, se presupune că preţurile

inputurilor (resurselor folosite) nu se modifică pe măsură ce producţia creşte. Pentru o firmă

cu dimensiuni mici, această ipoteză este realistă. Totuşi, dacă toate firmele din industrie îşi

măresc producţia în acelaşi timp, nu mai poate fi folosită această ipoteză. În realitate, atunci

când producţia unei întregi industrii creşte, preţurile inputurilor cresc, exceptând cazul în care

curba ofertei pentru factorii de producţie ar fi perfect elastică. Dacă preţul inpututilor creşte pe

măsură ce producţia totală a industriei creşte, curbele costurilor pentru fiecare firmă se vor

deplasa în sus (pe măsură ce producţia tuturor firmelor creşte). În această situaţie, curba

ofertei pe termen scurt pentru o industrie este mai abruptă decât suma curbelor ofertelor

individuale.

7.3. Echilibrul pe termen lung

Pentru o firmă perfect concurenţială, echilibrul pe termen scurt presupune ca ea să fie

mulţumită cu actualul nivel al producţiei. Altfel spus, o firmă perfect concurenţială este în

echilibru atunci când costul marginal este egal cu venitul marginal – care este totodată şi

preţul produsului. Pe termen lung, echilibrul firmei concurenţiale presupune şi alte două

condiţii: (i) fiecare firmă trebuie să fie mulţumită cu dimensiunea ei curentă şi (ii) firmele care

acum nu sunt pe piaţă trebuie să fie dispuse să rămână în afara ei, iar firmele existente pe piaţă

să fie dispuse să rămână aici.

Figura 7.8. Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă perfectă

500

1.000

25 50

Preţ şi cost unitar (mii lei)

Cantitate (unităţi/zi)

Cost variabil mediu pe termen scurt

Venit marginal (preţ)

Cost total mediu pe termen lung

Cost total mediu pe termen scurt

Cost marginal pe termen scurt

Page 20: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

În condiţii de echilibru pe termen lung, preţul, costul marginal pe termen scurt, costul total mediu pe termen scurt şi costul total mediu pe termen lung au aceleaşi valori.

În primul rând, deoarece costul marginal este egal cu preţul la nivelul de producţie ales

de firmă, înseamnă că aceasta nu are nici un motiv pentru a modifica nivelul producţiei. În al

doilea rând, dimensiunea firmei permite ca la nivelul ales al producţiei costul total mediu pe

termen scurt să fie menţinut la cel mai mic nivel al costului total mediu pe termen lung. Prin

urmare, costul mediu nu poate fi diminuat prin modificarea volumului şi structurii inputurilor

fixe. În al treilea rând, costul total mediu pe termen scurt şi costul total mediu pe termen lung

sunt egale cu preţul la nivelul de echilibru al producţiei.

Costul total mediu cuprinde atât costurile explicite, cât şi costurile implicite (care includ

costul de oportunitate al capitalului sau profitul normal). Atunci când preţul este egal cu

costul total mediu, capitalul angajat într-o industrie obţine exact profitul normal. Cu alte

cuvinte, firmele obţin profit economic zero. Dacă veniturile ar fi diferite faţă de cele care

asigură profitul normal, nu s-ar mai menţine condiţiile de echilibru pe termen lung. Profituri

mai mari decât profitul normal (profit economic pozitiv) ar atrage firme din afara industriei pe

această piaţă. Totodată, profituri mai mici decât profitul normal (pierdere economică) ar

determina firmele din industrie să părăsească piaţa.

În concluzie, condiţiile de echilibru pe termen lung pot fi sintetizate astfel:

Preţ = Cost marginal = Cost total mediu pe

termen scurt

= Cost total mediu pe

termen lung

Dacă vreuna dintre părţile aceste ecuaţii nu s-ar verifica, firmele ar avea motive să-şi

modifice planurile. De exemplu, dacă preţul nu este egal cu costul marginal, firmele vor vrea

să-şi schimbe nivelul de producţie dată fiind dimensiunea lor. De asemenea, dacă ar exista

diferenţe între costurile totale medii pe termen scurt şi lung, firmele vor vrea să-şi schimbe

dimensiunea care le permite să realizeze nivelul actual al producţiei. Totodată, dacă preţul

este mai mic decât costul total mediu pe termen lung, firme din industria respectivă vor vrea

să iasă de pe piaţă sau dacă preţul este mai mare decât costul total mediu pe termen lung ar fi

atrase firme din afara industriei.

7.4. Ajustarea unei ramuri la modificarea condiţiilor pieţei

Page 21: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Condiţia de echilibru pe termen lung există numai atâta timp cât condiţiile pieţei nu se

modifică. Modificarea condiţiilor pieţei afectează cererea pentru un produs. Ce se întâmplă

atunci când cererea pieţei scade sau creşte şi cum este afectată o firmă concurenţială şi

întreaga industrie? Pentru simplificare, presupunem că oferta este perfect elastică.

Page 22: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Figura 7.9. Ajustarea pe termen lung la scăderea cererii

La început, atât firma, cât şi industria se află în echilibru pe termen lung la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre stânga, de la C 1 la C2. Pe termen scurt, preţul scade de la 400 mii lei la 320 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei, pe termen scurt, constă în deplasarea în jos de-a lungul curbei costului marginal. După un timp, unele firme – nu şi cea reprezentată aici – nu mai acceptă pierderile şi părăsesc industria respectivă. Ca urmare, curba ofertei se deplasează în poziţia O 2 şi preţul pieţei începe să-şi „revină”. Firma reprezentată revine la pragul de rentabilitate. Pe termen lung, piaţa urmează tendinţa ofertei pe termen lung, aşa cum arată săgeata îngroşată pe graficul (b).

Figura 7.10. Ajustarea pe termen lung la creşterea cererii

În această figură atât firma, cât şi industria se află iniţial în echilibru la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre dreapta, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul creşte la 480 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei, pe termen scurt, este redat de deplasarea în sus de-a lungul curbei costului marginal. Firma obţine un câştig mai mare decât profitul normal. După un timp, câştigurile mai mari atrag noi firme în această industrie. Datorită intrării pe piaţă a unor noi firme, curba ofertei se deplasează de la O1 la O2. Profitul pentru firma din exemplu revine la normal şi astfel alte firme noi nu mai sunt interesate să intre în această industrie. Piaţa urmează sensul curbei ofertei pe termen lung – aşa cum arată săgeata îngroşată de pe graficul (b).

25 50

400

1.000

Cantitate (unităţi/zi)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

50.000 100.000

400

1.000

Cantitate (unităţi/zi)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

Pierderea la preţul de 320 mii lei scoate unele firme de pe piaţă

CTML CTMS

Cost marginal

O2O1

C2C1

Preţul scade temporar la 320 mii lei.

După ce unele firme ies de pe piaţă, preţul revine la 400 mii lei

Curba ofertei pe termen lung

Curbele ofertei pe termen scurt

(a) O firmă (b) O industrie

25 50

400

1.000

Cantitate (unităţi/zi)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

50.000 100.000

400

1.000

Cantitate (unităţi/zi)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

Profitul la preţul de 480 mii lei atrage noi firme

CTML

CTMS

Cost marginal

O1

O2

C1C2

Preţul creşte temporar la 480 mii lei.

Curba ofertei pe termen lung

Curbele ofertei pe termen scurt

(a) O firmă (b) O industrie

După ce intră noi firme, preţul scade la 400 mii lei

Page 23: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta

Figura 7.11. Înclinaţia pozitivă a curbei ofertei pe termen lung pentru o industrie

Pentru graficele din figurile 7.9 şi 7.10 s-a presupus că preţul inputurilor nu se modifică dacă producţia creşte. Graficele din figura 7.11 arată ce se întâmplă în cazul în care creşterea industriei determină creşterea preţurilor inputurilor. Cum producţia creşte, creşterea preţului inputurilor deplasează curba costului marginal al firmei de la Cmg1 la Cmg2 şi curba costului total mediu de la CTM1 la CTM2. Rezultatul este formarea unui nou preţ de echilibru pe termen lung mai mare decât preţul iniţial. Prin urmare, curba ofertei pe termen lung pentru o industrie continuă să aibă o pantă pozitivă, dar este mai elastică decât oferta pe termen scurt.

25 50

400

1.000

Cantitate (unităţi/zi)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

50.000 100.000

400

1.000

Cantitate (unităţi/zi)

Preţ şi cost unitar (mii lei)

O1

O2

C1

(a) O firmă (b) O industrie

Cmg1Cmg2 CTM2

CTM1

Temporar, preţul creşte la 600 mii.lei

La costuri mai mari noul preţ de echilibru este 500 mii lei

Curba ofertei pe termen lung

C2

Page 24: 7 Piata Cu Concurenta Perfecta