CAP. 12. ASIGURAREA CONFORTULUI BOLNAVULUI

Curs 7

Payer Marta

Îngrijirea la domiciliu a bolnavului vine să înlocuiască şi să completeze grija familiei persoanei asistate. Serviciile de îngrijire la domiciliu constau în intervenţia unei persoane care ajută persoana asistată la realizarea activităţilor sale cotidiene, iar natura intervenţiei depinde de o evaluare a caracteristicilor problemei, dificultăţilor şi dependenţei bolnavului.

Îngrijitorul permite menţinerea la domiciliu a persoanelor dependente (bolnave, cu handicap, vârstnice) şi ajută la realizarea activităţilor zilnice pe care acestea nu şi le pot asuma. Îngrijitorul trebuie să răspundă cât mai bine nevoilor persoanei asistate, să se adapteze situaţiei acesteia şi să respecte modul de viaţă, obiceiurile şi gusturile persoanei.

Îngrijirea la domiciliu este o opţiune de dorit, deoarece pentru persoanele cu boli cronice sau terminale, pentru persoanele cu handicap, este important să rămână într-un mediu familiar cât mai mult timp. Astfel, îşi păstrează libertatea de mişcare şi autonomia.

Avantajele recunoscute ale îngrijirilor la domiciliu sunt următoarele :

* evitarea spitalizării bolnavilor, dacă se află în afara unei faze acute a unei afecţiuni care poate fi tratată la domiciliu;* facilitarea revenirii la domiciliu, în momentul externării din spital;* prevenirea sau întârzierea degradării progresive a stării personelor cu afecţiuni cronice sau terminale;

Calitatea vieţii persoanei asistate este condiţionată de un confort psihic şi fizic, precum şi de un mediu adaptat nevoilor acesteia. Activităţile cu scop ocupaţional au rolul de a încetini pierderea autonomiei şi independenţei persoanei în activităţile cotidiene. În plus, exerciţiul fizic (mai ales mersul) poate avea un efect pozitiv asupra capacităţilor fizice şi ajută la prevenirea riscului recăderilor şi buna funcţionare a persoanei asistate.

Îngrijitorul însoţeşte persoana asistată în toate actele esenţiale ale vieţii sale, ţinând cont de nevoile şi gradul de autonomie ale acesteia. Sarcinile îngrijitorului constau în ajutarea şi însoţirea persoanelor asistate la realizarea activităţilor cotidiene şi relaţionale. Îngrijitorul realizează doar activităţi care nu sunt considerate intervenţii de îngrijire.

De asemenea, apreciază starea clinică a persoanei asistate şi acordă îngrijiri adaptate stării acesteia, iar cu cât o persoana devine mai dependentă, cu atât devine mai necesară intervenţia unui îngrijitor la domiciliu.

Rolul îngrijitorului la domiciliu Monitorizarea stării persoanei asistate:- supraveghează starea de sănătate a persoanei asistate;- depistează rapid eventualele probleme medicale care pot apărea.

Asigurarea igienei şi confortului persoanei asistate. Se recomandă, dacă este posibil, ca toate activităţile să fie realizate împreună cu persoana asistată, nu în locul acesteia.- ajută persoana asistată să se culce şi/sau să se trezească;favorizează mobilitatea acesteia;- ajută persoana asistată să se spele şi să se autoîngrijească (pieptănat, machiat, ras);- ajută persoana asistată să se încalţe, să se îmbrace/dezbrace;- însoţeşte la W.C. persoana asistată;- ajută persoana asistată să urce şi să coboare scările;- supraveghează igiena corporală a persoanei asistate; - supraveghează sau administrează medicamentele persoanei asistate conform prescripţiei medicale şi acţionează în limitele competenţei sale;

Oferirea de ajutor la realizarea sarcinilor menajere şi domestice

- prepară hrana;- spală vasele;- face patul;- mătură, aspiră;- spală şi întinde rufele;- face cumpărături.

Susţinerea persoanei asistate în menţinerea şi recuperarea autonomiei- stimulează, motivează şi încurajează persoana asistată să efectueze activităţile zilnice în funcţie de puterile sale; - participă la diverse activităţi, în funcţie de dorinţa persoanei asistate (lectură, activităţi recreative); - însoţeşte persoana asistată, în exteriorul locuinţei, pentru scurte ieşiri, plimbări, vizită la medic;- conversează cu persoana asistată şi o ascultă pentru ca aceasta să nu se simtă singură;- ştie să abordeze problemele legate de patologia persoanei asistate;- susţine persoana asistată care se află în suferinţă şi o susţine moral;

- ajută persoana asistată să se orienteze temporo-spaţial;- asigură siguranţa persoanei asistate;- ajută persoana asistată să aibe acces la serviciile de informare (poştă, telefon); - este atent ca regimul alimentar al persoanei asistate să fie respectat; - transmite medicului şi celorlaltor profesionişti informaţiile culese;- face faţă urgenţelor şi previne accidentele domestice; - ajută persoana asistată să îşi menţină sau reia viaţa socială.

Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanei asistate:

- susţine moral şi fizic persoana asiatată, oferind un sentimet de siguranţă;- comunică, dacă este nevoie, cu anturajul persoanei asistate (familie, vecini, prieteni) şi cu serviciile externe (spitalul, medicul de familie).

A îngriji o persoană bolnava, este o sarcină dificilă şi plină de satisfacţii, solicită din partea îngrijitorului noţiuni teoretice şi practice specifice, deoarece aceste îngrijiri sunt eficiente doar dacă sunt realizate de profesionişti care au competenţele necesare.

O persoană care suferă nu este dispusă să comunice, este închisă în sine şi este centrată pe durerea sa. Astfel, o îngrijire de calitate poate fi benefică, dacă dimensiunea fizică a suferinţei este avută în vedere şi ameliorată cât mai mult posibil şi evaluarea persoanei care îngrijeşte este importantă în aprecierea durerii.

În procesul de îngrijire, familia devine un partener, iar îngrijirea înseamnă relaţie, solicitudine, respect şi bunăvoinţă. Pentru persoana asistată a avea grijă de propriul corp înseamnă o creştere a imaginii de sine, o privire pozitivă în ciuda vulnerabilităţii corporale şi, astfel, îngrijitorul este necesar să se adapteze ritmului lent al persoanei asistate şi să dea dovadă de răbdare.

În cazul persoanei bolnave imobilizate, principala problemă este apariţia escarelor şi prevenirea acestora devine primul scop al îngrijirii.

Iar când această persoană suferă de o boală terminală, satisfacerea nevoii de confort este pe primul plan şi de aceasta depinde starea de bine şi reabilitarea persoanei asistate.

Sfârşitul vieţii este o perioadă în care gesturile, atitudinile, cuvintele şi tăcerile capătă o dimensiune esenţială, iar îngrijirea persoanelor muribunde se realizează pe plan fizic, psihic şi spiritual. Scopul este acela de a permite creşterea calităţii vieţii şi a confortului bolnavului atunci când tratamentul medicamentos, curativ nu mai poate prelungi viaţa.

O persoană cu o boală terminală, adesea, obosită şi suferindă, are nevoie de întreaga sa energie pentru a rămâne prezentă şi atentă la ceea ce se întâmplă în jurul lui.

De aceea are nevoie să i se răspundă, pe cât posibil solicitărilor şi să nu fie obosită inutil, cu stimuli excesivi (igienă, spălare, masă) pe care acesta nu îi doreşte şi care ar putea epuiza-o.

În aceste momente, este de recomandat ca familia să se implice în tot ceea ce înseamnă confortul, alinarea şi starea de bine a persoanei asistate.

Problemele bolnavului aflat în faza terminală sunt următoarele:- lipsa unei alimentaţii normale;- pierderea comunicării verbale; - apariţia oboselii excesive;- apariţia simptomelor majore (dispnee terminală);- izolare (ruperea relaţiilor de comunicare antrenează episoade de confuzie);- pierderea încrederii persoanei asistate şi familiei în momnetul ameliorii stării de sănătate.

Ajutorul moral şi practic acordat familiei devine un imperativ, în respectul pentru istoria şi cultura acesteia. “Modul în care societatea are grijă de cei mai slabi dintre membrii săi, vorbeşte despre gradul de umanitate al acelei societăţi” (P. Svandra).

Indiferent de natura problemei persoanei asistate, îngrijitorul este nevoit, în cadrul activităţilor sale să respecte câteva reguli de conduită:- adoptă o ţinută corectă;- nu fumează în locuinţa prsoanei asistate;- nu primeaşte la domiciliul persoanei asistate vizita rudelor sau a prietenilor;- foloseşte telefonul mobil personal doar în caz de necesitate, fiind folosită opţiunea “silenţios”;- semnalează, imediat ce apare, orice suspiciune de maltratare a persoanei asistate;- nu goloseşte sau îşi însuşeşte obiectele care aparţin persoanei asistate; - nu deschide un sertar, dulap sau altă piesă de mobilier din locuinţa persoanei asistate fără a avea permisiune în acest sens.