MIRCEA NEDELCIU de Alex. tefnescu(http://www.romlit.ro/mircea_nedelciu)PROZ SCURT. Aventuri ntr-o curte interioar, nuv., Buc., CR, 1979 (cupr. Aventuri ntr-o curte interioar, Curtea de aer, Simplu progres, 8006 de la Obor la Dlga, Cocoul de crmid, Istoria brutriei nr. 4, Un purttor de cuvnt, Excursie la cmp, Cdere liber n cmpul cu maci, Zgomote, locuri, interferene..., O traversare, Marie-France n Piaa Libertii, Cltorie n vederea negaiei) * Efectul de ecou controlat, Buc., CR, 1981 (cupr. Nora sau Balada znei de la Blea-Lac, Christian voiajorul (transmisiune direct), Jenny sau Balada preafrumoasei conopiste, Balada tnrului lup, Ion, fiul de geamba, Buzunare cu pumni, buzunare cu bomboane, Mrturisirile doamnei Eva Zaievici ctre chiriaul su Constantin, Efectul de ecou controlat, Greva de zel, Partida de "taxi-sauvage", Mesaje (transmisiune direct), Trgul de animale mici, peti de acvariu, psri cnttoare..., Maistrul Ilie Razachie i d concursul, Claustrofobie) * Amendament la instinctul proprietii, Buc., Em., 1983 (cupr. Povestirea eludat, Tipografi i topografi, Provocare n stil Moreno, La faa lucrului, O zi cu proz scurt, Amendament la instinctul proprietii, Voiajul chimic, Calul cu fru ncorporat zburd drept spre inta dinainte stabilit, Aciunea (romanului) "Black Money", Decalogul, O cutare n zpad) ? i ieri va fi o zi, proz scurt, Buc., CR, 1989 (cupr. Dansul cocoului, Probleme cu identitatea, Crizantemele din tundr, Tnguire de mior, Ora spre zero, Fahrenheit 91,4, Cltorie n jurul satului natal, Imediat veni toamna, DEX 305, Ct timp eti invizibil, mprejurarea iunie sau "Fabula rasa", i ieri va fi o zi, Primul exil la cronoscop; primele opt texte sunt grupate n cap. I. Cltorie n jurul satului natal, celelalte - n cap. II. i ieri va fi o zi) * Povestea povetilor generaiei '80, Buc., Nem., 1998 (cupr. i Povestea povetilor de Ion Creang).

ROMANE. Zmeura de cmpie (roman mpotriva memoriei), Buc., Mil., 1984 (ed. a II-a, Buc., Gramar, 1999) * Tratament fabulatoriu, cu o prefa a autorului, Buc., CR, 1986 (ed. a II-a, Buc., All, 1996) * Femeia n rou, n colab. cu Adriana Babei i Mircea Mihie, Buc., CR, 1990 (ed. a II-a, Buc., All, 1997) * Zodia scafandrului, Buc., Comp., 2000 (roman neterminat).

*

O parte din proza scurt se regsete n antologiile Arhipelag - proz scurt contemporan (1970-1980), ant. i pref. de Mircea Iorgulescu, Buc., Em., 1981, Desant '83, ant. ngr. de Ov. S. Crohmlniceanu, Buc., CR, 1983 (ed. a II-a, Pit., 45, 2001), Nuvela i povestirea romneasc n deceniul opt, ant. i st. introd. de Cornel Regman, Buc., Em., 1983, Generaia '80 n proza scurt, ant. de Gheorghe Crciun i Viorel Marineasa, Pit., 45, 1998, ca i n cartea lui Al. Th. Ionescu, Mircea Nedelciu - monografie, antologie comentat, receptare critic, Braov, Ed. Aula, col. "Canon", 2001.

n totalitatea ei, proza scurt a fost retiprit, sub supravegherea autorului, n vol. : Mircea Nedelciu, Aventuri ntr-o curte interioar, ant. de autor, cu o pref. de Ion Bogdan Lefter i o postf. de Sorin Alexandrescu, Pit., 45, col. "80", seria "Antologii", 1999.

Prejudeci n legtur cu proza lui Mircea Nedelciu

Ca i ali autori din generaia lui, Mircea Nedelciu a avut grij s-i califice el nsui modul de a scrie, naintea criticilor literari, iar criticii literari (nu toi, dar aproape toi) i-au preluat ideile, din comoditate sau din snobism (nou-venitul intimida cu aerul lui de agent al ultimei mode literare). El pretindea, nainte de toate, c vrea s i elibereze pe cititori de mistificarea la care i supun de sute de ani scriitorii, crendu-le, cu ajutorul unor trucuri, iluzia de realitate. ntrindu-i spusele, diveri comentatori au susinut i ei c Mircea Nedelciu "refuz s se lase dus de uvoiul ficiunii sale i o denun ca atare cititorului" (Paul Dugneanu), c el "demasc iluzia realist" (Constantin Sorescu) etc. Chiar i cel mai recent exeget al prozei lui Mircea Nedelciu, Al. Th. Ionescu (de altfel, un fin analist) laud "demistificarea" ntreprins programatic de prozator: "O dat dezvluit, mistificarea i pierde nocivitatea."

Ideea este nu numai fals, ci i de un irezistibil comic involuntar. Cine "demasc", "demistific", "denun" caracterul iluzoriu al "realitii" inventate de un scriitor se afl n situaia cuiva care, intrnd intempestiv ntr-o sal de cinematograf, n timpul proieciei unui film, ar ncepe s strige: "Frailor, nu v lsai nelai! Ceea ce vedei nu e realitate. Sunt doar nite imagini, proiectate pe o pnz."

Fiecare cititor, cnd deschide o carte, tie bine c intr ntr-un spaiu fictiv, c este vorba de o convenie. Poate numai cte un adolescent, de educaia cruia nu s-a ocupat nimeni, mai confund realitatea creat de scriitor cu realitatea. Cititorii propriu-zii, cu o minim pregtire intelectual, "alfabetizai" din punct de vedere cultural, nu fac niciodat o asemenea confuzie. De altfel, plcerea lecturii tocmai pe cunoaterea regulilor jocului se bazeaz. Cnd citim, admirm arta cu care este creat iluzia de via, nu ne substituim naiv personajelor crii. Iluzia este tratat ca iluzie de mii de ani, de cnd exist literatura.

Alt idee fals n legtur cu Mircea Nedelciu, lansat tot de el nsui, este aceea c proza lui promoveaz o relaie democratic ntre scriitor i cititor. n diverse interviuri, rspunsuri la anchete, texte teoretice, Mircea Nedelciu a susinut, cu mare insisten, c a trecut vremea n care "instana auctorial" impunea o anumit versiune, iar "receptorului" nu-i rmnea dect s o accepte, pasiv. Spre deosebire de aceti scriitori-dictatori din trecut, scriitorii generaiei '80 i-ar consulta pe cititori n fiecare etap a "demersului narativ", dndu-le posibilitatea s opteze pentru o variant sau alta, stabilind cu ei o relaie "interactiv".

i aceast tez este de nesusinut. Unii dintre scriitorii generaiei '80, i Mircea Nedelciu n primul rnd, explic, ntr-adevr, n textele lor c se afl la masa de scris, c nc nu s-au decis ce nume s-i dea unui personaj i nici ce soart s-i rezerve, c au mai multe soluii etc. Dar particip n vreun fel cititorul la tribulaiile lor? Are vreo posibilitate s intervin? El doar asist la gesticulaia demagogic a autorilor i constat, apoi, c acetia i-au continuat naraiunea tot cum au vrut ei. Dac ar fi lipsit de umor, cititorul ar putea chiar s se supere, considerndu-se victima unei... mistificri.

Tehnologia construciei de texte

Sunt i idei pe care Mircea Nedelciu, dup ce le-a pus n circulaie, le-a retras. Aa s-a ntmplat cu teoria sa despre "ingineria textual", preluat de la scriitorii francezi grupai n jurul revistei Tel Quel, teorie care a adus ntregii lui generaii supranumele de "textualiti" (transcris "textiliti" n pamflete). Strategii generaiei descoperiser ntre timp o mai bun formul de promovare a literaturii optzeciste - apartenena la "postmodernism".

La fel a procedat Mircea Nedelciu ca propagandist al prozei scurte. Dup ce a prezentat-o, ani la rnd, ca pe un gen superior romanului (pentru a minimaliza meritele unor romancieri ca Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura, cu o poziie altfel greu de clintit n ierarhia literar), a nceput s scrie el nsui romane.

n ceea ce-l privete, proza scurt s-a dovedit, ntr-adevr, un gen mai norocos dect romanul. "Nuvelele" lui Mircea Nedelciu, reetichetate ulterior drept "texte", se citesc cu mai mult interes dect romanele lui, complicate inutil, greoaie, nerelevante din punct de vedere literar.

n proza sa scurt - grupat n volumele Aventuri ntr-o curte interioar, 1979, Efectul de ecou controlat, 1981, Amendament la instinctul proprietii, 1983, i ieri va fi o zi, 1989, Povestea povetilor generaiei '80, 1998 i nsumnd aproximativ 750 de pagini -, Mircea Nedelciu face deliberat vizibile procedeele literare folosite. Modul cum povestete devine mai important dect ceea ce povestete.

Trebuie precizat ns c prin procedee el nelege numai elemente prozaice de tehnic narativ, cum ar fi trecerea verbelor de la persoana nti la persoana a doua sau a treia, alternarea planurilor temporale, inserarea de citate, transcrierea fidel a limbii orale i, la un moment dat, chiar versificarea naraiunii. Nu ntmpltor Mircea Nedelciu se declara ncntat de performana lui Georges Perec de a fi scris un roman din care lipsete cu desvrire litera e i apoi a altui roman n care e reprezint singura vocal existent n cuvinte. Metode mult mai subtile de provocare a emoiei de ctre scriitor nu intrau n vederile lui.

Din cauza acestui mod restrictiv (aproape gramatical) de a nelege tehnica narativ, proza sa scurt are factura unui joc literar studenesc, ilustrnd - ca i n cazul altor reprezentani ai generaiei '80 - o imaturitate intelectual eternizat surztor.

Dup ce iese din nchisoare i se aaz la masa de scris pentru a "povesti" cum a fost acolo, prozatorul nu gsete altceva mai bun de fcut dect s conjuge la toate cele trei persoane, cu spirit ludic, verbele folosite de "instana narativ":

"Coboar scara cu mult atenie, pipind fiecare treapt cu ambele tlpi..."

"i numai cu cteva ore n urm nc i mai aranjai ptura pe patul de fier..."

"Apoi ne splam minile i faa i ne ntorceam cu regret n camer..." etc.

Suntem departe de O zi din viaa lui Ivan Denisovici...

Luna de miere a relaiei cititor-autor

Spiritul ludic nu este condamnabil, n sine. Practicarea lui mecanic ns, n orice mprejurare, fr graie, poate deveni la fel de plictisitoare ca solemnitatea. Mircea Nedelciu era un prozator inteligent i inventiv, lucid pn la cinism, cruia i lipsea ns simul artistic.

i Caragiale (fr s fac parad de textualism sau postmodernism) folosea, cu mare mobilitate, tot felul de tehnici narative de genul celor descoperite sau redescoperite de succesorul lui optzecist. Dar cum o fcea! S ne gndim numai la modul cum este utilizat oralitatea n Momente i schie. Este vorba, de fapt, de o esen de oralitate, de o limb vorbit reconstruit, cu talent literar. Mircea Nedelciu, avnd i el spirit de observaie i perspicacitate, dar nu i talent literar, procedeaz ca un tehnician dintr-un laborator de fonetic, nregistrnd pur i simplu limba strzii:

"...hai la mas curat... Dracu s te blesteme la toat lumea sntoas. ...am nregistrat, am nregistrat i-i zic sru mna... am nregistrat. ...Cu plcere, v doresc sntate!... uite-uite-uite!... uite-uite..., care, bre, la cuu...? la, cu plovru la, b, e c-un co d-la... tii un' s duce acuma?... E?... Uite-l, umbl cu cou la mare... a ieit chiar p u acu... Da!...

...un copil, un biat p'acolo... Dar...

...O cafea aici, da?...

...Hai c vine-napoi imediat...

...Ce dac-i face? Tu di ce faci?... Adic dumneata n-ai vrea?... eeeeu?... Da. ...Pi di ce s vreau?... Io l-am ntrebat dac i-ai dat tu. Dac i-ai dat... I-am dat dou persoane... D-i matale, bre!...

I-am dat, nea Miu!... Domne, hai afar!

...S n-o faci cu ap cald!... O face cu ap fiart i iese tot gustul din ea!... Nu, nu, nu, are la chiuvet ap ct vrea... Nu are timp el... ea ct e d cald, s se... Stai s-i explic... Explicaia e foarte clar!... Nu tii, nu ine personal s fac cafeaua... Eeee! tii ce-i spune el buctarului?... apte cafele, zice, apte cafele vreau, apte cu zahru separat i dou normale... Fugi, domne, d-aici!... Ei, na!... apte cafele cu zahru separat i doo... aaapte cafele..." (Trgul de animale mici, peti de acvariu, psri cnttoare...)

Pe un lingvist interesat de limba romn vorbit, un asemenea text poate s-l captiveze. Dar pe un cititor aflat n cutarea frumuseii literare - nu. Dup lectura primelor fraze, care dau o anumit senzaie de prospeime, curiozitatea ncepe s se sting. Luna de miere a relaiei cititor-autor se termin repede i se instaleaz plictiseala vieii conjugale.

Mircea Nedelciu s-a nscut la 12 nov. n com. Fundulea din jud. Ilfov, ca fiu al Mariei i al lui tefan Nedelciu, agricultor i funcionar la CEC. Dup absolvirea colii generale de opt clase din Fundulea, a urmat cursurile liceului din Brneti, iar n perioada 1969-1973 - pe cele ale Facultii de Filologie a Universitii din Bucureti, secia romn-francez.

n timpul facultii i civa ani dup terminarea ei a frecventat, mpreun cu colegi de generaie care vor deveni i ei scriitori (Constantin Stan, Gheorghe Iova, Gheorghe Crciun, Ioan Lcust, Sorin Preda, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Emil Paraschivoiu) cenaclul Junimea al Facultii de Filologie, condus de Ov. S. Crohmlniceanu i a participat (ntre 1970-1973) la realizarea unei reviste studeneti artizanale, Noii.

Aflat n situaia de a-i ctiga singur existena, accept, cu umor, locuri de munc modeste: ghid la ONT, profesor de coal general, librar la librria Editurii Cartea Romneasc, funcionar la Uniunea Scriitorilor. Inteligent i ironic, sociabil, la curent cu teoriile literare de ultim or din Occident (asupra crora se informeaz citind reviste franuzeti), ntreine oriunde se afl o atmosfer de emulaie intelectual. Datorit prezenei lui, librria Editurii Cartea Romneasc se transform la un moment dat ntr-un club literar sui-generis, frecventat de "optzeciti" i de simpatizani din alte generaii.

n 1977 debuteaz cu proz scurt (Un purttor de cuvnt) n revista Luceafrul. Printr-o coinciden, la scurt vreme dup debut, n mprejurri legate de munca la ONT, este arestat pentru "deinere ilegal de valut" (n conformitate cu o lege absurd din timpul lui Ceauescu, care pedepsea cu nchisoarea chiar i deinerea unui singur dolar SUA). Dup dou sptmni este eliberat. Public, tot n Luceafrul, proza Curtea de aer, n care povestete cum a fost la nchisoare. n 1979 i apare i prima carte, Aventuri ntr-o curte interioar, cuprinznd proz scurt. Volumul, remarcabil prin folosirea la rece, fr nici o tresrire de emoie, a tehnicilor narative, este primit favorabil de critica literar i i aduce un premiu al Uniunii Scriitorilor. Crile urmtoare au i ele, toate, ecou.

n mod straniu, n 1982, Mircea Nedelciu public n SLAST un pamflet vehement i insulttor la adresa postului de radio "Europa Liber", iar n 1986, ntr-o prefa la romanul Tratament fabulatoriu, susine c sistemul capitalist este ostil creaiei artistice, n timp ce sistemul socialist preuiete arta, de care are nevoie n procesul de formare a omului nou (proces aprobat implicit de autorul prefeei).

Dup 1989 este, succesiv, secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista "optzecitilor", Contrapunct, lector de lb. i lit. rom. la Univ. "Paul Valry" din Montpellier, pre. al asoc. cult. romno-franceze Euromedia (care face, printre altele, comer cu reviste franuzeti). i descoper i i afirm, fr complexe, o vocaie de om de afaceri. Solidar cu generaia lui, se disociaz de Uniunea Scriitorilor, pe care o calific, fr justificare, drept o organizaie stalinist i nfiineaz, mpreun cu ali nemulumii, Asociaia Scriitorilor Profesioniti, n replic la Uniunea Scriitorilor.

O boal a sngelui, de care sufer nc dinainte de 1989, se agraveaz vertiginos, pn cnd devine obligatorie efectuarea unui transplant de mduv osoas la un spital din Frana. Pentru strngerea banilor necesari transplantului i tratamentului post-operatoriu (extrem de costisitoare) se mobilizeaz aproape ntreaga lume literar i artistic romneasc, inclusiv Uniunea Scriitorilor. Intervine n cele din urm nsui Guvernul Romniei, oferind la rndul lui un ajutor bnesc.

Dup operaie, Mircea Nedelciu revine optimist n Romnia, dar n scurt vreme starea sntii lui se nrutete din nou. Refuznd s abandoneze lupta, este foarte activ, organiznd monitorizarea ntregii producii de carte din Romnia (programul Topul naional de carte), colabornd la ziare i reviste, pregtind pentru tipar o integral a prozei sale scurte, de aproximativ 750 de pagini, administrndu-i afacerile, ngrijindu-i via de vie de la Fundulea. Ultimii doi ani i-i petrece ntr-un scaun cu rotile. Marcat de suferine cumplite, lucreaz la un nou roman al su, Zodia scafandrului, care va rmne neterminat. Moare nainte de a atinge vrsta de 50 de ani, la 12 iulie 1999.Comedia naratiunii si structurile romanului latent

Romanul latent intre solitudine si dialogComedia naratiunii, pentru Mircea Nedelciu, este o divina comedie a suprapunerii si intretaierii vocilor, scriiturilor, genurilor si speciilor literare, intr-un discurs narativ extrem de alert. In paginile acestui scriitor, prozatorul si teoreticianul isi dau mina pentru o actiune textuala novatoare, cu consecinte imediate in modul de a scrie si a vorbi despre naratiune. Adept al dialogismului ca element esential al operei, Mircea Nedelciu considera ca proza literara este un limbaj foarte complex, bazat in general pe posibilitatea de a construi fraze coerente utilizind fragmente din limbaje cit mai diverse (limbaje ale grupurilor sociale, ale profesiilor, ale marginalilor, ale autoritatii, ale epocilor, zilelor si orelor social-istorice). Privind retrospectiv, se poate spune ca opera lui Mircea Nedelciu este o varianta autohtona a drumului parcurs de literatura postmodernista de la epuizare la reimplinire (replenishment, in varianta John Barth).Fundamental diferita de mentalitatea, dominanta epoci la rind, referitoare la genurile si speciile epicului si la raporturile dintre acestea, convingerea prozatorului roman considerat, inca de la debutul sau editorial din 1979, liderul generatiei 80 este ca regulile de separare a textelor in roman, pe de o parte, si proza scurta, pe de alta parte, sunt conventionale, neesentiale, introduse din necesitati metodologice. Respectarea lor este o concesie si, deci, un roman foarte roman este un esec.Desi in peisajul literar romanesc al anilor 80 afirmatia tinarului, pe atunci, prozator putea sa para socanta, nediferentierea genurilor este una dintre ideile impartasite cu entuziasm de prozatorii postmoderni, si asta nu neaparat din spirit polemic fata de tipul de literatura practicat anterior, si cu atit mai putin din dorinta de a fi cu orice pret originali. Motivatia unei atari optiuni trebuie cautata in atitudinea pe care prozatorul postmodernist o are fata de realitate si fata de statutul autorului in raport cu lumea si cu propria sa opera. Intr-o lume din ce in ce mai incoerenta al carei deziderat este Dialogul prozatorii romani postmoderni devin constienti de necesitatea dinamitarii granitelor arbitrare dintre genuri si specii pentru a elibera povestirea din capcana ideologiei, specifica romanului politic atit de gustat de public si de critica in anii dictaturii comuniste. Preluind distinctia facuta de Walter Benjamin intre roman si povestire (novel si story), sint tentata sa vad in momentul resuscitarii povestirii in literatura noastra, marcat de numarul mare de volume de proza scurta cu care scriitorii generatiei 80 debuteaza masiv, in primii ani ai deceniului noua, inceputul unei crize a romanului, frecvent invocata si evocata in paginile revistelor literare de la noi.Spre deosebire de individul solitar care este autorul de roman, rupt de lume si intors spre sine insusi, cel care spune/scrie povestiri este o fiinta eminamente sociala, un om care isi povatuieste cititorii (in viziunea aceluiasi Walter Benjamin, in The Storyteller, 1936).Nu cred in solitudinea absoluta a celui care scrie, marturisea Mircea Nedelciu intr-un interviu din aprilie 1988, in care pleda pentru actiunea colectiva in actul de creatie literara (cenaclu, roman colectiv, experiment), o pledoarie ca un ecou indepartat al distinctiilor propuse de Benjamin. Pasiunea pentru realitatea netrucata, pentru evenimentele marunte ale existentei de zi cu zi si pentru limbajele diverse care transcriu complexitatea realitatii cotidiene determina schimbarea majora de paradigma inregistrata in literatura romana o data cu aparitia generatiei 80. Scriitorul postmodern nu este doar un individ atent la toate nuantele societatii in care traieste, ci si un avid consumator de literatura, spectacol teatral, cinematografie, televiziune, pictura, filozofie, lingvistica, sociologie, tratate de istorie sau analize politice. Din tot acest amalgam de structuri mundane si structuri discursive, el construieste, dupa reguli inedite, teritorii fictionale noi in care limitele intre genuri dispar, iar granita dintre real si fictiune se suspenda.Proza lui Mircea Nedelciu ofera, si din acest punct de vedere, o extraordinara varietate de forme narative, care pun in evidenta acea communicability of experience de care vorbea Walter Benjamin in 1936. Dialogismul atit de des invocat de prozator in articolele si interviurile aparute in cele doua decenii scurse intre momentul debutului si cel al disparitiei sale premature este un concept-cheie pentru intelegerea demersului sau creator, cu atit mai mult cu cit acesta este punctul in care dimensiunea etica si proiectul estetic al autorului se intilnesc. Romanul latent este rezultatul unei mezaliante (termen propus de Svetlana Carstean pentru a descrie proza lui Mircea Nedelciu), dar nu doar intre voci diferite, ci si intre formule narative diferite, de la o serie de procedee specifice literaturii de consum la transmisiuni directe, de la tehnica cinematografica la metatext, de la reportajul de ziar la eseul teoretic. Provocindu-si in permanenta cititorul, printr-o serie de strategii menite sa-l determine pe acesta sa reziste manipularii si sa aiba o viziune personala, Nedelciu pledeaza, in fond, explicit, pentru libertatea fiecaruia de a gindi cu propriu-i cap, intr-o lume in care gindirea individuala era privita cu maxima suspiciune. Intr-un context politic dominat de monologul neintrerupt al partidului unic, Nedelciu si, alaturi de el, multi dintre prozatorii optzecisti opteaza pentru dialog ca expresie limpede a libertatii constiintei: Metaliteratura, cita exista in cartile pe care le-am scris (si exista, inca de la prima carte) are tocmai rolul de a atrage atentia cititorului ca nu trebuie sa se lase manipulat de mine, e o continua declaratie ca am nevoie de el numai atunci cind e o constiinta libera, un om care gindeste cu propriu-i cap. (Acelasi interviu din 1988)Pulpa de vitel si cutitul lui GhereaPentru autorul Tratamentului fabulatoriu, prezentul se infatiseaza ca un pattern labirintic ce contine, incorporate, felii diferite de timp, suprafete, nivele temporale distincte ce pot fi parcurse, in orice sens si in acelasi timp, de toate instantele narative prezente in text. Autorul insusi se misca in voie prin acest labirint existential si lingvistic deopotriva, alcatuit dintr-o polifonie de discursuri transmise in direct.Motoul ales pentru Maistrul Ilie Ilie Razachie isi da concursul este semnificativ pentru modul in care prozatorul percepe viata, dar si textul, in egala masura, ca suprafete dincolo de care nu se afla decit alte si alte suprafete. Din opera lui Caragiale, Mircea Nedelciu a ales un fragment foarte sugestiv: Pulpa de vitel reprezinta natura, lucrul in sine; cutitul lui Gherea reprezinta spiritul nostru; el nu poate face alta decit sa taie felii, mai mult sau mai putin subtiri, dupa cum e mai mult sau mai putin ascutit, mai dibaci sau mai stingaci minuit. A taia o felie, a taia cit mai multe, nu va sa zica a patrunde in esenta pulpei de vitel. Dupa fiecare taietura ne vom afla in fata altei suprafete: pulpa de vitel nu va voi sa ne arate decit suprafete, ascunzindu-si sistematic sinele, asa incit, cind vom raminea pe farfurie cu cea din urma bucatica si cu ciolanul in mina, ne vom gasi tot in fata unei suprafete. Cu alte cuvinte, nu exista nici lucrul in sine, nici esenta, totul nu este decit suprafata si nimic altceva nu poate fi gasit in spatele ei.Dintr-o atare perspectiva, naratiunea este o perpetua explorare a suprafetelor, in care se intersecteaza fictiuni anterioare si fragmente decupate din real, intr-un straniu si fascinant amalgam, evident in toate volumele de proza scurta, dar mai cu seama in Tratament fabulatoriu sau in romanul scris impreuna cu Mircea Mihaies si Adriana Babeti, Femeia in rosu.Cum altfel ar putea fi inteles un personaj ca profesorul Donqui Delama, numit de secretara sa, Valerie o altfel de Dulcinee, cavalerul suprafetelor linistite, sau asistentul sau Sanpa un Sancho Panza postmodern, din Primul exil la cronoscop, fantezie narativa ce parodiaza tipul de discurs SF? Ecou controlat al cavalerului tristei figuri, Donqui Delama experimenteaza primul exil in viitor, intr-o lume ce ar putea fi descrisa, in termenii lui Ronald Sukenick, ca spatiu in care conexiunile prolifereaza, iar semnificatiile sint eliminate. Condamnarea la exil a acestui inedit cavaler al suprafetelor linistite este decisa de fostii sai colaboratori, numiti de profesor, ironic, oameni ai adincurilor, sintagma prin care sint desemnati oamenii trecutului, fiinte conformiste si aparatori, in fond, ai Centrului ca punct de iradiere a puterii si semnificatiei. Deplasarea profesorului in trecut este si o deplasare in spatiu, in salupa-taxi a lui Marco, gondolierul. Pentru Donqui Delama, timpul trece, dar, cu toate acestea, este mereu prezent, o alee infinita de evenimente care se situeaza in afara timpului antropomorfic, masurat si ireversibil, un aparent prezent perpetuu cu care profesorul se afla intr-o stranie relatie de natura spatiala.Romanesc si instinct fabulatoriuNatura incerta a temporalitatii si presiunea exercitata de timp asupra fiintei il obsedeaza atit pe batrinul profesor de la un timp, de la un timp dar care timp? se intreaba el , cit si pe autorul-narator, care marturiseste in scurte si frecvente interventii, clar marcate, dificultatea cu care inainteaza in redactarea propriului text, amplificata de gindul ca timpul se scurge mult prea repede. Personajele lui Nedelciu dovedesc o pronuntata inapetenta pentru clipa prezenta, pe care o refuza sistematic, alegindu-si un centru personal de timp, diferit de cel prezent. Preocupat de metamorfozele identitatii, ca si de functia imaginatiei in constituirea ei, prozatorul recurge la o serie de procedee si strategii narative care pun in evidenta instinctul fabulatoriu al fiecarui personaj in parte si colapsul (temporar si aparent) al unitatii (eului si naratiunii deopotriva). Implozia eului, sentimentul inconsecventei si al lipsei de coeziune personala, ca si cel de nesiguranta ontologica, experimentate de majoritatea personajelor lui Nedelciu, de la eroii prozelor scurte la cei ai romanelor, se rasfring asupra structurilor narative, extrem de mobile. Modul in care Wittgenstein descrie limbajul, ca labirint de piatete si stradute obscure, in care noul si vechiul coexista de multe ori chiar in fatadele caselor, ofera o sugestie de lectura a tipului de naratiune conceput de Mircea Nedelciu, ce s-ar putea caracteriza, apelind si la Barthes, ca aucun roman (mais beaucoup de romanesque), destul de frecvent, de altfel, in paginile multora dintre scriitorii postmodernisti. De altfel, nici unul dintre romanele lui Mircea Nedelciu nu este un roman foarte roman, formula narativa al carei esec prozatorul il sesizase si-l mentionase in repetate rinduri.Decupajul aleatoriu din real, diseminarea de forme si limbaje diferite, trecerile bruste de la nivelul extradiegetic la cel intradiegetic, multiplicarea vocilor si anularea granitei intre real si fictiv sint doar citeva dintre procedeele utilizate de prozator in vederea adecvarii discursului narativ la lumea pe care acesta o transcrie si, transcriind-o, o imagineaza. Femeia in rosu, infatisat cititorilor ca roman retro (versiune), este o opera complexa, in care coexista, cu pondere diferita, evident, toate cele cinci tipuri de transtextualitate identificate de Genette in Palimpsestes (1982), de la intertextualitate la arhitextualitate, toate marcate insa intr-un mod extrem de original. Utilizind frecvent citatul si aluzia, procedee specifice ale intertextualitatii, cei trei autori recurg insa si la alte doua operatiuni transpunerea si imitatia , indicii evidente ale arhitextualitatii. Romanul, varianta fictiva a unei aventuri reale, este un text derivat dintr-o multitudine de alte texte, al caror statut, de cele mai multe ori, este echivoc, structura narativa fiind ecoul unui dialog neintrerupt al vocilor si al scriiturilor diferite, transformate, imitate, parodiate sau inventate, dar mai ales supuse, toate, unui tratament fabulatoriu de exceptie.Comedia naratiunii si structurile romanului latent (II) (http://www.observatorcultural.ro/Comedia-naratiunii-si-structurile-romanului-latent-(II)*articleID_5700-articles_details.html)

Starea de granitaTransferate dintr-o tara in alta Romania si America, in Femeia in rosu, doua tari palimpsest, precum India si Anglia in Versetele satanice ale lui Salman Rushdie , dar si dintr-o povestire in alta, fara ca aceasta migratie de nume sa instituie o coerenta epica, toate personajele lui Nedelciu traiesc cu fervoare starea de granita, o granita miscatoare, una care se stringe, se stringe incet, pe nesimtite (Femeia in rosu, p. 128), incercuindu-le treptat. Daca cei trei autori, porniti in cautarea unor informatii despre femeia in rosu sint cititori avizati, supersofisticati, imaginind in cele din urma un roman-palimpsest,1 Jenny, din Jenny sau balada preafrumoasei contopiste, este o citioare naiva, pasionata de literatura SF, pentru care orice lectura este identificare, uitare de sine si cufundare deplina in lumea cartii: deschide iarasi cartea si se-afunda in unda riului cu apa violeta, un soare albastriu ii arde ceafa si-un tinar viu coboara din racheta.

Cind presiunea realitatii va face imposibila alunecarea in teritoriul fictiunii, Jenny va incerca sa se sinucida pentru a regasi astfel calea catre lumi din alte zari, cu planete si cu sori, cu plante de chihlimbar si cu pesteri de cristal unde iar era copila si credea in feti-frumosi si patimea fila de fila, pierduta-n muntii cei stincosi, cu creste rosii de rubin de pe-o planeta fara nume, c-un soare vesnic cristalin pierdut in margine de lume.Morala acestei povestiri ar putea fi: e periculos sa citesti o naratiune in acest fel, e o sinucidere mentala, o razbunare a fictiunii asupra cititorului care a crezut pe deplin in ea. Formularea de mai sus ii apartine criticului Jason Wilson si nu se refera la textul lui Nedelciu, ci la o povestire a lui Julio Cortazar din 1959, Continuitatea parcurilor, in care un alt cititor, pierdut ca si Jenny in fictiune, este ucis de personajul principal din romanul pe care il citeste.

Acelasi refuz de a separa, de data aceasta personajul de persoana reala, viata traita de viata imaginata, inscrisa in text, constituie nucleul unor naratiuni ca Tratament fabulatoriu, Femeia in rosu sau Probleme cu identitatea (variatiuni in cautarea temei) din Si ieri va fi o zi (1989), fictiuni biografice, grefate, ultimele doua, pe existenta cotidiana a unei persoane reale. Insa, daca Luca, personajul principal din Tratament fabulatoriu, se afla pe deplin in proprietatea autorului, fiind o fiinta de hirtie, atit Ana Sage, cit si Murivale, personajele centrale din celelalte doua texte mentionate, au ca punct de plecare persoane reale. Autorul insusi sau autorii (in cazul romanului Femeia in rosu) si personajele lor circula nestinjeniti dintr-un teritoriu in altul, de la un parc la altul, identitatea lor constituindu-se (si fluctuind) in functie de identitatile celor care ii nareaza.

Instinctul proprietatii si soarta personajelor

Aceeasi permanenta indecizie a identitatii personajelor, la care se adauga incertitudinea proprietatii vocilor narante determina si configuratia romanului Tratament fabulatoriu, alcatuit din 12 capitole insotite de o ampla prefata in care autorul isi enunta punctul de vedere in raport cu textul pe care il redacteaza, marturisindu-si totodata preocuparea fata de soarta ulterioara a acestuia: Grijile autorului fata de adecvarea sau inadecvarea mijloacelor de analiza cresc proportional cu dorinta lui de a controla efectele. Proprietatea autorului asupra mesajului pe care textul sau il contine este disputata. Apare pericolul emiterii de falsa moneda cu efigia autorului.Cum nici un autor, oricit de inteligent sau de bun teoretician ar fi, nu poate controla toate efectele/ecourile produse de text (al carui co-proprietar este, alaturi de cititor si de personaj, in egala masura), riscul aparitiei unor mesaje apocrife nu este niciodata exclus, ba chiar as spune ca este un risc asumat-provocat cu buna stiinta de autor. Si, daca luam in consideratie atit sensul curent, cit si pe cel etimologic al cuvintului apocrif, adica fals si ascuns, vom vedea ca intre falsa moneda cu efigia autorului invocata de prozator si romanul latent/ascuns distanta nu este atit de mare cum ar putea sa para la prima vedere.

Sesizind in proza lui Mircea Nedelciu o viziune substantial diferita de a antecesorilor in privinta atitudinii fata de text, fata de realitate si fata de relatia dintre ele, Ion Bogdan Lefter remarca faptul ca o asemenea atitudine auctoriala aduce toate prozele lui Nedelciu [...] la acelasi numitor comun care este conceptul de text si deci reeditarea cartilor lui ar trebui sa le adune fara exceptii, scurte ori lungi, de la schite la romane, fara atari categorisiri in termenii tipologiei traditionale a speciilor narative (Prefata la antologia Aventuri intr-o curte interioara din 1999). Intuitia lui Ion Bogdan Lefter este confirmata de configuratia atipica a textelor lui Nedelciu, in care, desi abunda prozele scurte, predomina, totusi, romanescul de tip barthesian. Atit volumele de proze scurte, de la Aventuri intr-o curte interioara (1979) la Si ieri va fi o zi (1989), cit si romanele, de la Zmeura de cimpie (1984), la Femeia in rosu (1990) ar putea figura in acea biblioteca ideala imaginata cindva de Italo Calvino si descrisa de el ca gravitind inspre in afara, inspre cartile apocrife, in sensul etimologic al cuvintului: adica inspre cartile ascunse. Literatura este cautarea cartilor ascunse in departare, care modifica valoarea si sensul cartilor cunoscute; este forta de atractie catre noul text apocrif ce ramine inca sa fie descoperit sau inventat (The Literature Machine, London, Secker and Warburg, 1987).

Teoria imprastierii virstelor si relatiile de proprietate

A redescoperi si a inventa sint si actiunile pe care Mircea Nedelciu le asteapta din partea cititorilor sai, pe care ii considera, de altfel, personaje principale ale textelor lui. In paginile lui, autor, narator, personaje si cititori traiesc cu totii starea de granita, atit de acut resimtita si atit de insistent teoretizata in Femeia in rosu. In fond, starea de granita, teoria imprastierii virstelor si relatiile de proprietate care se articuleaza in interiorul unui text sint coordonatele esentiale ale operei lui Mircea Nedelciu, fundamentale pentru constituirea mecanismelor textuale ale romanului latent. Concepte precum ordine, succesiune, cronologie sint anulate din perspectiva teoriei imprastierii virstelor, descoperite de unul dintre pacientii profesorului Donqui Delama, care considera ca virstele omului [...] sint raspindite inegal pe durata vietii omului. Conceptia dupa care ele se succed intr-o ordine dinainte stabilita, respectiv copilarie, pubertate, adolescenta, tinerete, maturitate I si II si apoi senectute, este o conceptie invechita, zilnic infirmata de practica, daunatoare unei reale integrari sociale a fiecarui cetatean.

Desi succesiunea virstelor pare aleatorie, exista, totusi, o oarecare doza de previzibilitate daca sint luate in calcul datele genetice si conditiile astrale ale nasterii subiectului, altfel spus, nimic nu este intimplator, pentru ca nimic nu este lipsit de structura in existenta umana si, implicit, in naratiunea ei. Extinzind aceasta teorie a raspindirii virstelor la configuratia naratiunii, am putea vorbi chiar despre imprastierea secventelor, a personajelor, a vocilor narante in interiorul unei structuri mobile, romanul latent (sau romanul-fantoma), a carei coerenta epica trebuie redescoperita sau inventata de cititor. Textul cu care se incheie Efectul de ecou controlat (1981), al carui titlu ar trebui sa fie Claustrofobie, dar, pune intr-o lumina cu totul noua toate cele 12 secvente narative care intra in componenta volumului, ce poate fi citit, din punctul de vedere al acestui ultim capitol, ca un roman postmodern. Se regasesc aici toate personajele risipite de-a lungul celor 12 naratiuni, ne sint divulgate acum relatii de rudenie sau de prietenie existente intre ele si, pierdut in lumea de hirtie imaginata de el, Mircea Nedelciu insusi. Tot aici, rapit de ei si sechestrat timp de 12 zile, apare un tinar fotograf, Clientul, care, nefericit ca rapitorii i-au redat libertatea, dupa 12 zile in care se aflase in posesia lor (sau in care ei intrasera in posesia lui), decide sa faca parte din grupul celorlalte personaje. Ipostaza a cititorului care, de indata ce incepe sa citeasca o naratiune (cu tot ceea ce contine ea), devine simultan, prin intermediul lecturii, posesor al textului si posedat de text, tinarul fotograf intruchipeaza in mod stralucit conceptia prozatorului despre raporturile dintre text si lectura, dintre a scrie/a povesti si a citi.

In viziunea lui Nedelciu, nu doar scrierea, ci si lectura este un joc cu strategii multiple, cu frecvente intreruperi si reluari ale firului epic, cu ezitari si capricii care in cele din urma transforma textul in pretext al unui parteneriat cu numar egal de actiuni. Un pasaj din Claustrofobie descrie, cu multa verva, interactiunea dintre scriere si lectura: El vorbeste despre uriasele transformari (de precizat ca acest el mentionat aici de narator nu primeste nici un fel de determinare, este un pronume al carui referent este suspendat, putind fi autorul sau scriptorul, personajul sau naratorul n.m., C.M.). Uriasele transformari, spune el, nu inseamna ca s-a mai construit un bloc sau o uzina, ci altceva. Ar fi de vazut ce. Asezat acolo in bucatarie, sprijinit cu cotul de masa nu tocmai curata si cu privirea de bucata de cer ce se vede prin fereastra larg deschisa, isi imagineaza lectorul virtual al viitorului sau text ca pe un bonom, gras, cu putina chelie si cu o privire foarte blinda. Cind scrie, are totdeauna vie o imagine ciudata a lecturii. Se imagineaza pe el insusi indopindu-l pe simpaticul bonom cu niste pastile de culori si marimi diferite, al caror continut il cunoaste vag doar el, si urmarindu-i acestuia pas cu pas reactiile.

I le administreaza in cantitati si concentratii diferite, uneori intr-o ordine anume, alteori la intimplare (s.m. C.M.) Ii place sa-l vada transpirind, injurind, ingalbenindu-se la fata sau plingind sau rizind sau zimbind satisfacut. Alteori ii da ceva care, crede el, ar putea sa-l faca sa si explodeze, dar lucrul acesta, spre regretul lui, nu se intimpla. Daca lectorul meu ar fi un robot, mai zice el, nu m-as grabi sa-l lovesc cu pumnul in fata, mi-as singera mina, tot mai bine ar fi sa-i caut butonul. Dealtfel, imi imaginez scriptorul mileniului al treilea ca pe un individ complet, capabil sa utilizeze cu virtuozitate o multime de aparate de ascultare-redare a realului, camere de luat vederi, microfoane dirijabile de la distanta, ordinatoare, sateliti de comunicatii, dar care continua, ca totdeauna, sa fie un preot-predicator si un om politic, refuzind sa manipuleze, dar si sa se lase manipulat, desfundind canale de comunicatie mai ales pentru a le face utilizabile din ambele sensuri (s.m. C.M.), fondind mereu impreuna cu lectorii si personajele noi institutii in acelasi timp eficiente si exemplar democratice. In textul lui, orice surpriza va fi inglobata din mers si asta va fi si o pregatire pentru alte si alte surprize.

Acest ultim text, in care aluziile la Aventuri intr-o curte interioara si la Amendament la instinctul proprietatii abunda, functioneaza ca mise en abime a prozei lui Mircea Nedelciu, in care pulverizarea genurilor si speciilor, imprastierea epicului si risipirea momentelor subiectului (in ambele acceptiuni ale termenului, de desfasurare epica si de subiectivitate) intr-o ordine aleatorie duc la constituirea unei structuri noi, romanul latent, a carei existenta cere, ca o conditie sine qua non, colaborarea cititorului.Mircea Nedelciu este, fara indoiala, unul dintre acei scriitori ce pot fi considerati, alaturi de Calvino, John Barth sau Nabokov, a writers writer, prozatori care joaca si se joaca in/cu o mare varietate de formule narative, dezvaluindu-si in aceasta vadita propensiune ludica, gustul pentru experiment si pasiunea pentru literatura.

________1. Christine Brooke-Rose propune intr-un capitol din cartea sa, Stories, Theories and Things, Cambridge U.P., 1991, o tipologie a istoriilor-palimpsest care cuprinde cinci categorii: romanul istoric realist; povestea imaginata in intregime, plasata intr-un moment istoric, in care insa intervine magicul, in mod inexplicabil (Barth, The Sotweed Factor, Marquez, Un veac de singuratate, Toamna patriarhului); povestea imaginata in intregime, plasata intr-o epoca istorica, fara factorul magic, dar cu multe aluzii si implicatii filozofice, teologice, literare, care disloca timpul (Eco, Numele trandafirului, dar si Kundera, cu Insuportabila usuratate a fiintei sau Nemurirea); reconstituirea in cheie parodica a unei perioade sau a unui eveniment destul de apropiat in timp, cu o aparenta de magic, motivata insa de halucinatii (Pynchon, Gravitys Rainbow, Robert Coover, The Public Burning); istoria palimpsest a unei natiuni, in care magicul poate fi prezent sau absent, fara relevanta insa in comparatie cu absurdul umanitatii descrise in mod realist (Rushdie, The Satanic Verses, Milorad Pavic, Dictionarul khazar, Carlos Fuentes, Terra nostra). Lipseste din acest tablou un autor, Italo Calvino, al carui roman, Daca intr-o noapte de iarna un calator, contine elemente specifice fiecarei categorii mentionate de Brooke-Rose. As adauga, apoi, la cele cinci tipuri de roman palimpsest, o a sasea categorie: romanul-palimpsest care reconstituie existenta unei persoane reale, situate intr-un moment istoric mai mult sau mai putin indepartat, din care elementul magic sau halucinatoriu lipseste cu desavirsire, dar cu o vadita dimensiune metatextuala. Este, desigur, cazul romanului scris de Adriana Babeti, Mircea Mihaies si Mircea Nedelciu, Femeia in rosu.