51227066 curs taf 2010 2011 lucian tudose snspa

CURSURI UNIVERSITARE 2010 - 2011

CURSUL:

TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTOGRAFICĂ

Cadru didactic asociat Lucian TUDOSE

TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO

2

STRUCTURA CURSULUI 1. FOTOGRAFIA – limbaj pictural. Domeniul fotografiei şi caracteristicile ei. 2. APARATUL FOTOGRAFIC. CARACTERISTICI. 3. MATERIALE FOTOGRAFICE. Formarea imaginii fotografice. 4. TEHNICA FOTOGRAFIERII. Punctul de staţie şi rolul lui în plastica imaginii. 5. LUMINA ÎN FOTOGRAFIERE. Proprietăţile şi funcţiile luminii. 6. GENURI DE FOTOGRAFII. 7. ESTETICA IMAGINII FOTOGRAFICE. 8. FOTOGRAFIA DIGITALĂ.

Cuvânt înainte

Permanent, prin fata ochilor, cu o viteza ce adesea devine ametitoare, ni se deruleaza imagini din cele mai diverse surse. De pe ecranul televizorului sau de pe dislay-ul telefonului mobil, de pe afisele publicitare, de pe etichetele unor produse sau dintr-o banala deplasare in cotidian, suntem asaltati de imagini care doresc sa ne transimta un mesaj, precum si “n “ imagini care asteapta sa fie remarcate si imortalizate.

Din albumele de familie sau din cutii si plicuri raspandite prin diverse sertare din casa, fotografii ale persoanelor dragi sau chiar ale noastre cand eram copii ne ofera placere si informatii asupra unor evenimente trecute, pe care nu le vom putea vedea, pe viu, niciodata. Altele ne amintesc de locuri si oameni ce ne-au impresionat in peregrinarile noastre.

Fotografiile se constituie intr-o materializare a memoriei noastre.

Din aceasta multitudine de fotografii enumerate mai sus, doar o mica parte ne atrage atentia si sunt retinute in memoria noastra. Oare ce elemente diferentiaza putinele imagini retinute de foarte numeroasele care vor ajunge in cosul uitarii?

Fotografia este arta de-a comunica “ceva” care ne-a impresionat, care ne-a trezit curiozitatea.

Fotografia este pasiunea de a comunica altor persoane emotiile starnite de “ceva”. Pentru generatia mea, fotografiile reprezinta si un mijloc de a pastra amintirile.

Pentru generatia studentilor (si a fiilor mei), fotografiile realizate cu camera digitala sau cu telefonul mobil reprezinta dorinta de a imortaliza aspecte inedited sau amuzante din cotidian.

Pentru studentii care opteaza pentru CURSUL DE TEHNICA SI ARTA FOTOGRAFICA , fotografia va insemna mult mai mult .

În multe facultăţi din universităţile europene disciplina “FOTOGRAFIE” îşi găseşte un loc binemeritat. Apare ca firească o întrebare: La ce este bun studiul fotografiei la nivel universitar? Întrebarea se pune cu atât mai mult cu cât în România există doar câteva forme de pregătire universitară, prin studiul parţial al fotografiei în secţiile de imagine de la unele instituţii de învăţământ superior.

O primă încercare de răspuns ar putea să ni se pară puerilă: într-o anumită etapă a vieţii – în preajma vârstei de 18-23 ani – unul dintre lucrurile cele mai înţelepte pe care le putem face este învăţătura universitara, deoarece personalitatea este într-o continuă şi intensă transformare şi este avidă de informaţii noi. Se poate afirma cu certitudine că acumulările din tinereţe ne vor hrăni aproape toată viaţa.

O a doua încercare de răspuns ar fi că noţiunile de tehnică, estetică şi istoria fotografiei, însuşite prin învăţare, sunt extrem de folositoare în actul creaţiei propriu-zise. Absenţa unui sistem universitar organizat, a împins fotografia într-o zonă periferică a ierarhiei artelor vizuale. Sub asaltul permanent al imaginilor, apare nevoia studiului teoretic elevat pentru a ridica fotografia peste ştacheta din ce în ce mai sus ridicată. Vă propun să ne asumăm împreună acest efort.

Există o multitudine de căi de abordare a fotografiei, cu opţiuni variate în ceea ce priveşte stilurile, genurile şi tehnicile abordate: de la instantaneul cotidian la fotografia dintr-un reportaj autonom, la colajul regizat, de la fotografia publicitară la fotografia conceptuala. Fotografia nu mai trăieşte autonom, apelând tot mai des la extensia sau la conjugarea limbajului şi expresiilor fotografice cu noile medii uzuale: TV, video,internet, etc.

Imaginile pot fi compuse pe cale optică şi electronică din unităţi spaţiale delimitate.

Singurul criteriu valabil rămâne exigenţa abordării, în cunoştinţă de cauză, a acestor varietăţi de imagini, prin descifrarea limbajului specific al fotografiei ca ramură distinctă a artelor plastice.

Interpretarea oricărei imagini fotografice depinde atât de intenţia celui care o priveşte, cât şi de intenţia realizatorului. Având în vedere nivelurile diferite de înţelegere, coincidenţa lor nu presupune însă anularea relativului pentru că subiectivitatea este prezentă fără a avea pretenţia universal-valabilului.

“FOTOGRAFIA este un puternic mijloc de expresie. Bine folosită, ea devine o mare forţă de binefacere şi înţelegere; folosită greşit, ea poate stârni multe incendii periculoase”.

Absolventi ai FCRP, pe care i-am intlanit ca specialisti in PR in firme, edituri, redactii, institutii publice mi-au relatat situatii in care sefii le-au solicitat fotografii-portret pentru a fi postate pe site sau pentru a fi exediate prin e-mail unor publicatii romanesti sau straine. Nu exista timpul fizic necesar pentru a apela la serviciile unui fotoreporter profesionist.

Cu ajutorul camerei digitale gasita intr-un sertar la firma au facut cateva fotografii,

amintindu-si rapid de cuvintele repetete de “n “ ori la cursuri. Prin fata ochilor li s-au derulat momentele cand profesorul le prezenta ,cu ajutorul videoproiectorului, nenumarate portrete realizate de el, de colegii sai; si-au reamintit dezbaterile care aveau loc dupa vizionari si raspunsurile oferite instantaneu, in cadru organizat la nenumaratele intrebari.

Si-au amintit de primele lor fotografii- portret pe care le-au facut fetelor din facultate sip e care le-au disecat impreuna cu colegii de grupa, sub indrumarea competenta a profesorilor si a profesionistilor invitati la seminariile de Tehnica si Arta Fotografica.

Si-au reamintit ce au scris in referatul predat la finalul cursului, ca “unul din motivele pentru care au optat pentru admiterea la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice a fost si pasiunea lor pentru fotografie”, posibilitatea de a descifra in facultate nenumaratele si fermecatoarele ei taine.

Pasiunea pentru fotografie trebuie dublata de efort propriu individual, cautarea unor raspunsuri in carti, reviste si pe site-uri specializate. Presupune executarea a nenumarate fotografii ce vor fi analizate cu colegii si cu unii cunoscatori ai domeniului, practica permanenta contribuind la asimilarea si dezvoltarea tehnicilor.

Pasiunea este numitorul comun al studentilor care opteaza pentru CURSUL DE TEHNICA SI ARTA FOTOGRAFICA si care doresc sa deprinda “ABC”-ul tehnicii, esteticii si mesajului fotografiilor pe parcursul celor 14 saptamani ale semestrului 2 din anul 1 de studiu.

Una dintre cerintele examenului final este realizarea unor fotografii de arhitectura si de portrete; insusirea si aplicarea in practica a acestor cerinte va vor fi folositoare toata viata, indiferent de domeniul profesional spre care va vor fi indreptati pasii. Perseverand , o sa obtineti fotografii din ce in ce mai bune si mai apreciate, iar selectia lor exigenta va imbunatatii calitatea portofoliului personal.

SFATURI (ce pot fi utile cand realizati proiectul pentru examenul la TAF)

Inainte de a trece la realizarea practica a proiectului, recititi cuvintele din Ghidul studentului 2008/2009 si capitolele din curs care se refera la arhitectura si portret. Verificati setarile aparatului.

Pentru a fotografia arhitectura PALATULUI PARLAMENTULUI, un loc arhicunoscut, priviti imagini de pe internet, ilustrate sau albume, pentru a aprivi modul in care profesionistii au tratat acest subiect.

Incercati sa valorficati spatiul orar sugerat pentru declansare (10°°-12°°), cand conditiile fizice naturale – lumina, cerul, atmosfera – sunt considerate optime.

Alegeti un loc de statie cat mai judicios, care sa va ajute la o incadrare cat mai buna; poate fi in apropierea sediului BANC POST, care permite incadrarea pe orizontala a cladirii. In acelasi timp se pot aplica, in mod natural, cerintele din curs referitoare la “sectiunea de aur” si “prim plan”.

Crengile copacilor, culorile masinilor, trecatorii de pe trotuar vor crea senzatia de spatialitate, o scara a dimensiunilor. Executati mai multe declansari, schimband locul de statie si chiar modul de expunere (veti avea de unde alege). Daca aparatul este prevazut cu zoom utilizati-l pentru a cauta detalii si structuri ale cladirilor ce pot complete imaginile.

PORTRETUL unor persoane – membrii familiei, prieteni, colegi, vedete – este genul de fotografie cel mai practicat, dar sic el mai delicat. Fotografiile imortalizeaza atat infatisarea, cat si elemente ale caracterului lor. Fotografiile persoanelor pot fi clasificate in 2 categorii: portrete si instantanee.

Alegeti-va un subiect, tinand cont de faptul ca expresia faciala este cel mai direct si clar indicator al personalitatii. Gasiti locatia in care doriti sa fotografiati pentru portrete de prim-plan ale fetelor. Folositi teleobiectivul de la zoom si focalizati pe ochiul persoanei.

Subiectul va coopera cu fotograful deoarece se urmareste acelasi tel: o fotografie cat mai reusita. NU fotografiati din profil o persoana cu nas proeminent sau direct din fata o persoana cu fata rotunda.

Plasand persoana in apropierea ferestrei, se poate utiliza lumina soarelui, difuzand-o cu ajutorul perdelei, jaluzelelor sau unei coli de hartie.

Pentru un portret de mediu plastati subiectul in locul sau de lucru obisnuit, analizandu-l in timpul actiunii pentru a selecta elementele c e ar imbogati compozitional fotografia. La un portret in natura vom plasa subiectul la o distanta de 1-2m de fundalul unui zid sau un copac.

Portretul instantaneu poate fi al unor personae cunoscute sau straine, in diverse ipostaze sau locatii, iar pentru fotografiere este preferabil sa fie utilizat un teleobiectiv.Daca sunteti observati este bines a zambiti si eventual sa care este destinatia fotografiilor.

Relativ mai fara complicatii cu drepturile la propria imagine este fotografierea copiilor. Comunicati cu ei, incercand sa anticipati ce se va intampla in timpul jocului, primirii si despachetarii cadourilor la o aniversare.Surprindeti si imortalizati momentele in

care se vede curiozitatea, bucuria, teama , mandria, exaltarea copiilor, dar si a …..parintilor, rudelor, invitatilor.

Cea de a treia tema este la libera alegere, fara nici-o constrangere din partea profesorului! Si va fi punctat, in nota finala, ca si subiectele impuse.Va trebui sa cautati subiecte care sa va atraga si care sa le explorati fotografic. Trebuie sa stiti ca nicio fotografie nu este o copie perfecta a realitatii. La evaluarea proiectului vom trece peste stangaciile tehnice, imperfectiunile expunerii. Va fi descoerit si apreciat modul de tranpunere in fotografie a propriilor sentimente fata de subiect, utilizarea luminii, a compozitiei, surprinderea momentului important a ceea ce ati incercat sa vizualizati.


4

1. FOTOGRAFIA – LIMBAJ PICTURAL Domeniul fotografiei şi caracteristicile ei

Fotografia este o reprezentare vizuală directă a unui subiect sau eveniment. Impresia făcută fotografiei este mai directă şi conţinutul ei mai puţin supus neînţelegerii în raport cu alte mijloace vizuale. Astăzi fotografia este considerată universală. Cu cât este mai general mesajul unei fotografii, cu atât ea va fi mai folositoare. Fotografia este limbaj pictural. Limbajul devine folositor dacă cineva are ceva de comunicat, ceva care merită să fie spus. Limbajul pictural al fotografiei, mai puţin abstract şi, prin urmare, mai simplu de înţeles decât cuvintele, merge de-a dreptul la inimă. “Citirea” unei imagini înseamnă mai mult decât cuprinderea dintr-o sngură privire, imediat şi în mod global a întregii cantităţi de informaţie oferită de imagine. Ce este caracteristic la un portret, ce este de prisos şi ce trebuie eliminat? Care este partea cea mai interesantă sau cea mai caracteristică a feţei unui om? Este structura fizică sau expresia? Ce reglectă expresia feţei: o dispoziţie fericită, lipsită de griji, un intelect cercetător, gânditor, sau o minte leneşă, greoaie? Ce înţelesuri ascund liniile feţei, cearcănele din jurul ochilor? Care este cauza lor, despre ce vorbesc ele observatorului interesat? Privitorul trebuie să fie o persoană pe care s-o intereseze subiectul şi să-l înţeleagă pentru a citi astfel de semne şi a le interpreta într-un portret conceput cu sensibilitate. Pentru a reţine interesul privitorului faţă de fotografie şi a păstra locul important al acesteia în cadrul celorlalte mijloace de comunicare în masă, fotoreporterii trebuie să realizeze imagini neobişnuite ale cotidianului. Căutările permanente, novatoare, experimentele, valorificarea unor unghiuri deosebite sunt doar câteva dintre posibilităţile care pot fi folosite pentru reţinerea atenţiei privitorilor. Fotografiile se constituie în dovezi evidente şi incontestabile ale faptului că evenimentele s-au petrecut în realitate. Privitorul îi dă crezare, evenimentul a avut loc şi îi este prezentat parţial sau în întregime. În nici o clipă nu putem neglija personalitatea omului contemporan care vrea să vadă cu proprii ochi, să fie “martorul ocular” al evenimentului, apoi să-l analizeze şi să emită impresii, păreri.


5

Fotografia se poate realiza doar prin prezenţa fotoreporterului şi a aparatului său la eveniment şi trebuie să surprindă momentul de interes maxim. Fotografia poate fi îndelung studiată, se descoperă şi redescoperă planuri şi semnificaţii noi care au scăpat primei priviri. Imaginea realizată de fotoreporter va conţine calităţi emoţionale care nu-l pot lăsa indiferent pe privitor. “Pentru a reţine atenţia cuiva, o fotografie trebuie să aibă ceva de comunicat, să aibă conţinut, să fie informativă, educativă, interesantă, amuzantă sau mobilizatoare. Conţinutul poate fi încorporat în fotografii într-o varietate aproape nelimitată. Refuzul de a privi fotografiile care şochează este ca şi teama de a privi realitatea în faţă. Unele lucruri trebuie să fie înfruntate, fie că plac sau nu. O fotografie de conţinut este unul dintre cele mai puternice instrumente pentru a trezi reacţia publică”.

ANDREAS FEIMINGER – Fotograful creator, Editura Meridiane, Bucureşti 1967

În cadrul unei publicaţii, fotografia reprezintă un punct de atracţie. Cercetările întreprinse de specialişti au demonstrat că cititorii privesc în ziar, în primul rând ilustraţiile, apoi citesc titlurile, celelalte texte. O explicaţie poate fi şi faptul că fotografiile sunt dobezi evidente şi incontestabile ale întâmplării evenimentelor înfăţişate. Elementele evidenţiate conferă fotografiei de presă o forţă imensă ce reuşeşte să acţioneze şi să modeleze sute de mii şi chiar milioane de opinii. Pentru a putea folosi cu inteligenţă întregul potenţial al fotografiei, trebuie să fim familiarizaţi cu caracteristicile de bază ale acestui mijloc de expresie.

AUTENTICITATEA reprezintă o calitate unică a fotografiei în comparaţie cu celelalte forme de reprezentare vizuală. Aparatul foto trebuie să fi fost “martor ocular” la fotografierea unui subiect sau a unui eveniment. O singură fotografie din război este mai convingătoare decât pagini scrise despre tragedia războaielor. Deşi se afirmă că “aparatul nu minte”, se ştie că fotografiile pot induce în eroare datorită modului în care fotoreporterul foloseşte aparatul pentru a spune un neadevăr sau nepriceperii de a surprinde realitatea. Un exemplu de fotografie care poate induce în eroare este cel al parlamentarului surprins cu gura strâmbă în timp ce ţine un discurs sau cu ochii închişi din cauza sensibilităţii la lumina blitzului. Publicarea acestui gen de fotografii nu fac decât să-l discrediteze în ochii alegătorilor, mistificând realitatea.


6

PUTEREA DE ŞOC este o însuşire a imaginii care-l forţează pe privitorul unei publicaţii să observe, în mod conştient, o fotografie. În invazia de imagini care ne asaltează şi ne saturează, o fotografie trebuie să fie cu totul neobişnuită pentru a atrage privirile. Puterea de şoc este una dintre calităţile esenţiale ale unei fotografii bune, este calitatea pe care fotoreporterul o imprimă pentru a atrage atenţia cuvenită. Dar numai puterea de şoc singură nu este suficientă pentru a face ca o fotografie să fie bună. Pentru a produce efectul dorit asupra privitorului, o fotografie trebuie să mai aibă încă două însuşiri esenţiale: putere emoţională şi conţinut.

PUTEREA EMOŢIONALĂ este o noţiune mai greu de definit în termeni precişi. Dacă o fotografie cu putere de şoc va fi sesizată de aproape toţi privitorii, înţelesul şi sentimentele pe care le emană imaginea vor rămâne neobservate de cei lipsiţi de sensibilitate. Interesul faţă de subiect este o condiţie primordială pentru a creea fotografii bune. Dacă fotoreporterul nu are nici o reacţie faţă de subiectul său, el nu poate realiza o lucrare care să conţină vreo calitate emoţională, ceea ce va determina o indiferenţă a privitorului în faţa fotografiei. Puterea emoţională poate exista independent de tehnică.

CONŢINUTUL este o calitate care poate fi încorporată în fotografii într-o varietate aproape nelimitată. O fotografie de conţinut este unul dintre cele mai puternice instrumente pentru a trezi reacţia publică. O fotografie devine cu atât mai interesantă şi mai plăcută, cu cât are un conţinut mai legat. Fotografiile cu subiecte interesante, prezentate cu fantezie, pot stimula o conştiinţă mai dezvoltată. Numărul subiectelor interesante care aşteaptă să fie fotografiate, este infinit. Orice îl interesează pe fotoreporter, merită să fie fotografiat pentru că, aproape sigur, subiectul va atrage şi pe alţi câţiva privitori.


7

2. APARATUL FOTOGRAFIC Caracteristici

În diversitatea lor, toate aparatele fotografice clasice au în compunere aceleaşi subansambluri de bază. Cele mai importante elemente ale aparatelor foto: - camera etanşă la lumină; - obiectivul; - obturatorul; - vizorul; - sistemul de punere la punct (reglare a clarităţii). Deşi au o realizare constructivă diferită (în funcţie de soluţia aleasă de firma constructoare), rolul elementelor componente este acelaşi la toate aparatele fotografice. a) CAMERA ETANŞĂ la lumină a aparatului foto este constituită dintr-o cutie pe al cărei perete anterior este montat obiectivul, iar pe peretele opus se derulează materialul sensibil (filmul). Camera împiedică pătrunderea luminii din exterior spre filmul fotografic asupra căruia vom proiecta imaginea subiectului fotografiat. Peretele pe care se fixează obiectivul mai poartă şi numele de placă-port obiectiv. Obiectivele pot fi fixe sau interschimbabile. La aparatele fotografice care permit folosirea obiectivelor interschimba-bile, placa portobiectiv are un inel cu filet sau un inel de cuplare tip baionetă, în care se fixează obiectivul. Pe peretele din spate al cutiei aparatului se găseşte filmul pe care se va forma imaginea subiectului dată de obiectiv. Peretele din spate al aparatului fotografic poate fi: - demontabil; - rabatabil pe o articulaţie; - solidar cu corpul aparatului fotografic. Filmele se introduc în aparat încărcate în casete, iar partea aparatului în care se aşează casetele se mai numeşte şi cutia casetelor. O condiţie obligatorie la confecţionarea casetelor este etanşeitatea la lumină. Casetele cu filme se introduc în locaşurile prevăzute în spaţiul din spate al aparatului – cutia casetelor. De obicei, filmul se derulează din casetă pe o bobină receptoare,


8

simultan cu armarea obturatorului şi în lungimi egale cu mărimea unei imagini (la filmul tip leca – 24x36 mm). Transportul materialului sensibil este înregistrat de un contor de imagini cuplat cu mecanismul pentru transportul filmului. Pentru a preîntâmpina expunerile duble, adică executarea a două fotografii pe aceeaşi porţiune a materialului sensibil, aparatele foto moderne sunt prevăzute cu un dispozitiv de blocare ce împiedică declanşarea obturatorului înainte ca transportul filmului să fi avut loc.

2.1. OBIECTIVUL FOTOGRAFIC OBIECTIVUL se constituie în cea mai importantă parte a aparatului foto. Cu ajutorul obiectivului se creează imaginea subiectului pe materialul sensibil care se află în interiorul aparatului foto. Obiectivele fotografice moderne sunt sisteme optice convergente complexe, formate din lentile situate într-o montură metalică sau din bachelită. Numărul tipurilor de obiective este mare şi creşte continuu. Principala caracteristică a obiectivului este distanţa focală, a cărei mărime este inscripţionată pe montura obiectivului. Distanţa focală depinde de construcţia obiectivului şi este determinată de distanţa de la planul optic principal posterior al obiectivului până la focarul principal al lui. Focarul principal reprezintă imaginea unul punct îndepărtat la infinit, situat pe axa optică principală a obiectivului. Distanţa focală este gravată pe montura obiectivului şi se exprimă în milimetri. Luminozitatea reprezintă o altă caracteristică a obiectivului. Ea este legată de raportul dintre iluminarea câmpului imaginii (în planul filmului sensibil), creată de obiectiv şi strălucirea subiectului fotografiat. Cu cât luminozitatea obiectivului este mai mare, cu atât iluminarea subiectului poate fi mai mică pentru a obţine aceeaşi fotografie şi cu atât sensibilitatea materialului fotografic poate fi mai mică pentru acelaşi timp de expunere. Luminozitatea obiectivului poate fi determinată prin cunoaşterea diametrului deschiderii utile a obiectivului şi distanţa focală a acestuia. Prin deschidere utilă se înţelege orificiul prin care trece fascicolul de lumină prin obiectiv, spre interiorul aparatului foto. Acest orificiu este determinat de diafragmă. Diafragma se compune din câteva plăcuţe situate într-o montură, prevăzută la exterior cu inel, cu ajutorul căruia poate fi modificată deschiderea


9

utilă a obiectivului. Prin aceasta poate fi reglată cantitatea de lumină ce ajunge la filmul fotografic. Două obiective de aceeaşi construcţie şi cu aceleaşi valori ale diametrului deschiderii utile lasă să treacă în interiorul aparatului cantităţi egale de lumină. Cu toate acestea, valoarea iluminării câmpului imaginii va fi diferită în cazul în care distanţa focală a acestor obiective este diferită. De asemenea, va fi diferită iluminarea imaginii în cazul în care se compară două obiective de aceeaşi construcţie şi ale căror distanţe focale sunt egale, dar deschiderile lor utile sunt diferite. Deoarece forma orificiului pe care-l formează diafragma este aproape circulară, mărimea deschiderii utile este caracterizată prin diametrul el. Pentru că iluminarea imaginii în interiorul aparatului fotografic depinde de distanţa focală a obiectivului şi de diametrul deschiderii utile a acestuia, luminozitatea obiectivului este direct proporţională cu pătratul diametrului

deschiderii utile a obiectivului şi invers proporţională cu pătratul distanţei focale a acestuia. Luminozitatea obiectivului se determină cu ajutorul formulei: unde I = luminozitatea, d = diametrul deschiderii utile a obiectivului, f = distanţa focală a obiectivului. Raportul dintre diametrul deschiderii utile a obiectivului şi distanţa focală a acestuia, exprimat sub formă de fracţie, unde numărătorul este 1, iar numitorul reprezintă raportul dintre distanţa focală şi diametrul deschiderii utile, este denumit deschidere relativă. Pătratul deschiderii relative maxime (cu diafragma complet deschisă), se constituie într-o măsură a luminozităţii obiectivelor. Folosind diafragma, se poate varia în limite largi diametrul deschiderii relative a obiectivului şi, prin urmare, se poate reduce luminozitatea obiectivului. Scara obişnuită a diafragmei prevede o anumită ordine în care iluminarea imaginii pe film se dublează sau se înjumătăţeşte la trecerea de la un indice al diafragmei la altul, situat alăturat, în funcţie de felul trecerii, către o diafragmă mai deschisă sau mai închisă. Pe scara diafragmelor se indică valorile deschiderilor relative doar prin cifra de la numitor şi formează următoarea serie: 0,7; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 45; 64. Scara diafragmei la fiecare obiectiv începe cu deschiderea relativă maximă a acestuia, indicată pe montura obiectivului. Obiectivele fotografice moderne sunt sisteme optice complexe şi se compun din mai multe lentile separate între ele prin aerul atmosferic sau lipite între ele (balsam de Canada). La fiecare limită de separaţie sticlă-aer şi aer-sticlă se produce o reflexie a luminii incidente pe suprafaţa lentilelor, producându-se

2

=

fdI


10

astfel o pierdere de lumină (4-6,5% din lumina incidentă). Pentru micşorarea pierderilor de lumină în obiectiv, suprafeţele nelipite ale lentilelor sunt prevăzute cu un strat special ce are proprietatea de diminuare a procentului de lumină care se reflectă pe aceste suprafeţe. Obiectivele fabricate cu astfel de straturi se numesc obiective ameliorate (obiective cu strat T antireflex). Lentilele unui astfel de obiectiv, privite în lumină reflectată, par uşor colorate în albastru sau în purpuriu. Formarea straturilor antireflex pe lentilele obiectivului se realizează pe cale chimică sau fizică. Stratul antireflex nu numai că micşorează pierderile de lumină în obiectiv, dar influenţează pozitiv şi calitatea imaginii foto (îndeosebi la fotografierea în condiţii de iluminare nesatisfăcătoare). Indiferent de model, obiectivul foto redă imaginea în limitele unor anumite dimensiuni. Claritatea imaginii obţinute nu este egală în diferitele zone ale acestui câmp. În fotografie nu se utilizează tot câmpul dat de obiectiv, ci numai o parte a acestuia şi anume o suprafaţă dreptunghiulară corespunzătoare formatului imaginii înscrisă în cercul câmpului obiectivului. Câmpurile pot fi exprimate în unităţi de măsură unghiulare (unghiul câmpului) sau în unităţi de măsură liniare (diametrul câmpului). Unghiul de poză al imaginii depinde de distanţa focală a obiectivului şi de formatul cadrului. În funcţie de mărimea unghiului de poză se practică o clasificare a obiectivelor în modul următor:

- normale - la care distanţa focală este apropiată de diagonala formatului şi la care unghiul de poză este de 45-600; - superangulare – la care distanţa focală este mai mică decât diagonala formatului; - teleobiective (cu distanţa focală mare) – la care distanţa focală este mai mare decât diagonala formatului.

Teleobiectivele sunt utilizate atunci când este necesar să se fotografieze

subiecte depărtate de care nu ne putem apropia. Obiectivele superangulare sunt folosite la fotografierea în spaţii înguste şi în cazurile în care nu ne putem îndepărta la o distanţă suficientă pentru a cuprinde subiectul în întregime. Profunzimea acestor obiective, pentru aceeaşi mărime a diafragmei, este mult mai mare decât a obiectivelor normale sau a teleobiectivelor. Obiectivele superangulare, care permit fotografierea de la distanţe mici, deformează subiectul, dând imagini cu o perspectivă exagerată (ex. 17-35). Un alt inconvenient al obiectivelor superangulare este iluminarea neuniformă a imaginii, care scade de la centru către marginile fotografice.


11

Analizând o fotografie reprezentând un grup mare de persoane, sau reproducerea unei file de text, vom vedea că elementele situate în centrul imaginii sunt mai clare decât cele situate către marginile imaginii. Claritatea redării subiectului depinde de construcţia obiectivului şi se exprimă cantitativ prin puterea de separare a lui.

Puterea de separare constituie calitatea obiectivului de a reproduce distinct în imagine punctele sau liniile foarte apropiate ale subiectului fotografiat. În centrul câmpului, puterea de separare este maximă, iar spre extremităţile acestuia puterea de separare devine mai mică.

OBIECTIVELE INTERSCHIMBABILE sunt obiectivele care au aceeaşi construcţie, dar cu monturi diferite, destinate pentru a fi utilizate la anumite tipuri de aparate. Unele aparate sunt prevăzute cu montură cu filet. Altele au o montură de fixare tip baionetă. Monturile obiectivelor pot să difere şi prin diametrul lor. O problemă importantă care trebuie avută în vedere în timpul fotografierii, este ca în obiectiv să nu pătrundă raze de lumină laterale, care nu participă la formarea imaginii. Razele laterale care pătrund în interiorul aparatului fotografic sunt difuzate pe întreaga suprafaţă a imaginii şi-i micşorează contrastul, generând, în acelaşi timp, pete luminoase care deteriorează fotografia. Pentru a împiedica pătrunderea acestor raze, se utilizează un parasolar fixat pe montura obiectivului. În mod obligatoriu, suprafaţa interioară a parasolarului este înnegrită şi mătuită.

VIZORUL Executarea unei fotografii necesită să se determine limitele imaginii în care va apărea pe fotografie subiectul fotografiat. Acest sistem pentru încadrare se numeşte vizor şi poate fi de mai multe tipuri. Ne vom referi, pe scurt, doar la vizorul care dotează marea majoritate a aparatelor moderne. Vizorul cu oglindă este comod deoarece permite efectuarea rapidă şi facilă a încadrării imaginii, punerea la punct şi observarea subiectului în timpul fotografierii. Are şi un inconvenient prin faptul că imaginea în vizor este decalată faţă de imaginea ce se obţine pe materialul foto. Această decalare este sesizabilă mai ales la fotografierea de la mică distanţă. Un alt tip de vizor este cel cu oglindă montat în corpul aparatului fotografic, fiind lipsit de erorile de paralaxă. Acest tip de vizor este comod la fotografierea cu obiective interschimbabile. Aparatele foto moderne sunt echipate, de obicei, cu telemetre, cuplate cu obiectivul şi fixate în corpul aparatului foto.


12

Telemetrul cuprinde un dispozitiv optic şi un mecanism, cu ajutorul căruia se determină distanţa dintre aparat şi subiectul de fotografiat. Dispozitivul optic creează două imagini ale subiectului, văzute din 2 puncte diferite. Prin rotirea mecanismului contururile imaginilor se apropie până la suprapunere, asigurându-se astfel claritatea maximă a imaginii.

2.2. OBTURATORUL Lumina reflectată de subiect în timpul fotografierii, străbate obiectivul spre interiorul camerei aparatului, ajungând la film. Durata de timp în care lumina acţionează asupra stratului sensibil, trebuie să fie reglată cu mare precizie. Timpul în cursul căruia lumina trecută prin obiectiv iluminează filmul fotografic, se numeşte timp de expunere şi poate fi reglat prin mai multe metode. Cea mai simplă metodă în scoaterea capacului de pe obiectiv – pentru timpul de expunere stabilit – şi repunerea lui pe obiectiv (aşa cum, probabil, a-ţi văzut în Cişmigiu). Precizia timpului de expunere este relativ determinată. Aparatele fotografice moderne sunt dotate cu dispozitive complicate şi precise pentru reglarea timpilor de expunere scurţi de ordinul zecimilor, sutimilor sau miimilor de secundă. Aceste dispozitive se numesc obturatoare şi sunt de mai multe tipuri.

Obturatoare cu perdea, care se montează în interiorul aparatului.

Perdeaua este confecţionată dintr-o ţesătură de mătase cauciucată şi având o deschidere sub formă de fantă şi este înfăşurată pe 2 bobine; una dintre aceste bobine este prevăzută cu un arc care determină viteza de deplasare a perdelei. În timpul fotografierii, perdeaua cu fantă se deplasează în faţa materialului fotografic şi lasă lumina să treacă prin fantă spre stratul sensibil. Timpul de expunere este în funcţie de lăţimea fantei din perdea şi de viteza de deplasare a acesteia. Dimensiunea fantei, cât şi întinderea arcului sunt reglabile. Perdelele obturatorului se pot confecţiona şi din camele metalice.

Obturatoare centrale se montează între lentilele obiectivului şi formează un ansamblu, împreună cu montura obiectivului. Lamelele metalice subţiri care închid accesul luminii spre interiorul aparatului şi se deschid dinspre centrul dechiderii utile spre marginile acesteia. Reglarea cantităţii de lumină ce trece prin obturatoarele centrale, se realizează cu ajutorul unui mecanism. La obturatoarele centrale întregul câmp al imaginii este iluminat aproape concomitent în timpul expunerii şi, astfel acest obturator nu are inconvenientele


13

specifice obturatorului cu perdea, care expune imaginea pe zone succesive. Cu ajutorul obturatoarelor centrale se pot obţine tipuri de expunere foarte variaţi. Avantajele obturatoarelor centrale, dintre care trebuiesc amintite: evitarea deformărilor geometrice la fotografierea subiectelor în mişcare rapidă, sensibilitatea mică a mecanismului la variaţii de temperatură, uniformitatea iluminării cadrului în timpul fotografierii, elimină practic obturatoarele cu perdea.

ACCESORII PENTRU FOTOGRAFIERE – reprezintă dispozitive

utilizate pentru lărgirea posibilităţilor de fotografiere sau uşurarea însăşi a fotografierii.

a) TREPIEDUL sau STATIVUL este destinat pentru menţinerea aparatului foto într-o poziţie stabilă, când se fotografiază cu timpi lungi de expunere. Cele mai răspândite sunt trepiedele telescopice, având 3 sau mai multe articulaţii. Pentru mobilitatea aparatului foto se folosesc articulaţii cu capete mobile (pivotante - basculante) sau cu “nucă”. b) EXPONOMETRUL serveşte la determinarea timpului de expunere pe baza cantităţii de lumină reflectată de subiect. c) RACORDUL FLEXIBIL sau cablul declanşator prezintă avantajul de a nu transmite vibraţiile mâinii în timpul declanşării aparatului fixat pe trepied. d) AUTODECLANŞATORUL permite acţionarea declanşatorului cu întârziere (un timp variabil) pentru a permite şi fotografului să apară în cadrul pe care-l fotografiază. e) GEANTA protejează aparatul în timpul transportului, de şocuri şi intemperii.


14

3. MATERIALE FOTOGRAFICE Formarea imaginii fotografice

Pentru a putea înţelege “cum” fotografiem, este bine să ştim “pe ce” fotografiem. Materialele fotografice sunt constituite dintr-un strat sensibil depus pe un suport oarecare. Stratul sensibil se depune pe suport, sub forma unei pelicule fine de gelatină, cu o grosime de numai câţiva microni şi se numeşte emulsie fotografică. Suportul materialelor foto se execută din celuloid, triacetat de celuloză etc; suportul mai poate fi din mase plastice, sticlă, porţelan, ceramică, metal, mătase. Materialele fotografice se clasifică în: a) negative – pe care se face fotografierea;

b) pozitive – pe care se copiază, după negativ, imaginile fotografice; c) reversibile – se obţine imaginea pozitivă pe acelaşi material pe care s-a efectuat fotografierea.

Materialele fotografice se execută sub formă de film perforat, rolfilm,

planfilm, plăci fotografice, foi sau suluri de hârtie foto. Subiectele fotografice se compun dintr-un număr de detalii; fiecare dintre aceste detalii reflectă spre obiectivul aparatului fotografic o cantitate diferită de lumină şi, prin urmare, are o anumită strălucire. Strălucirea unui detaliu depinde de iluminarea şi de capacitatea de reflexie a acestuia. Cu cât strălucirea detaliului fotografiat este mai mare, cu atât şi cantitatea de lumină reflectată va fi mai mare şi iluminarea zonei din stratul sensibil pe care se desenează imaginea detaliului va fi mai intensă, determinând o mai mare înnegrire a ei. Din cauza strălucirilor variabile ale detaliilor subiectului, diferitele zone ale stratului sensibil vor fi supuse la expuneri diferite, chiar dacă la fotografiere durata de expunere a fost aceeaşi pentru toate detaliile. După developare, materialele fotografice prezintă o uşoară înnegrire atât a porţiunilor ce au fost expuse luminii, cât şi a celor care nu au venit în contact cu lumina. Această uşoară înnegrire rezultată fără participarea luminii – prin procesul de developare, constituie voalul chimic şi se întinde pe întreaga suprafaţă a stratului sensibil, micşorând transparenţa generală a imaginii.


15

Intensitatea voalului variază în funcţie de condiţiile şi durata depozitării materialului foto. Imaginea obţinută pe un astfel de film, va avea un contrast mic, cu un aspect cenuşiu şi şters.

SENSIBILITATEA Sensibilitatea la lumină este principala caracteristică a materialelor foto. Exprimarea cantitativă a sensibilităţii la lumină este necesară pentru determinarea expunerii, precum şi pentru compararea între ele a diferitelor tipuri de materiale fotografice.

CONTRASTUL Constituie o caracteristică importantă a materialului foto şi defineşte modul în care lucrează stratul sensibil: moale, normal, contrast, extracontrast.

LATITUDINEA DE EXPUNERE Reprezintă o altă caracteristică importantă a stratului sensibil. Valoarea practică a latitudinii de expunere constă în faptul că detaliile subiectelor fotografiate pot fi reproduse pe materialul fotografic în tonalităţi proporţionale cu strălucirile lor. Exemple de contraste (intervale de străluciri): - peisaj deschis pe timp urât …………………………. 1:2 – 1:3 - peisaj deschis cu cer urât …………………………… 1:20 – 1:60 - clădiri luminoase, iluminate de soare ………………. 1:5 – 1:10 - clădiri întunecoase, pe fond de cer …………………. 1:100 – 1:200 - străzi înguste pe timp însorit ……………………….. 1:300 – 1:500 - faţă blondă …………………………………………. 1:10 – 1:20 - faţă brună …………………………………………... 1:30 – 1:100 - obiecte întunecoase pe zăpadă ……………………… 1:500 – 1:1000 - interior de cameră, în faţa ferestrei …………………. 1:1000 – 1:5000

Materialele foto negative moderne au un strat sensibil cu latitudinea de expunere de 1:100, uşurând foarte mult fotografierea, deoarece permite unele greşeli la determinarea expunerii, fără compromiterea negativului. Subiectele, având un contrast de 1:20 – 1:30, pot fi redate corect de către stratul sensibil la expuneri foarte variate. Cu cât contrastul materialului fotografic este mai mare, cu atât contrastul imaginii va fi mai mare. Valoarea latitudinii de expunere depinde de proprietăţile materialului sensibil şi de regimul de developare.


16

GRANULAŢIA ŞI PUTEREA DE SEPARARE Fotografia, mai ales în cazul unei măriri la dimensiune mare, apare ca şi cum ar fi formată dintr-un număr mare de puncte. Acest lucru se datoreşte faptului că în stratul de gelatină imaginea este constituită de un mozaic de granule de argint metalic. Structura cu granulaţie sau – cum este mai cunoscută – granulaţia – apare când mai multe granule din gelatină se unesc între ele şi formează un singur grăunte. Cu cât se măreşte sensibilitatea materialului foto, creşte granulaţia, determinată de faptul că sensibilitatea filmului depinde de mărimea microcristalelor de halogenură de argint din care se vor forma granulele de argint.

PUTEREA DE SEPARARE – reprezintă proprietatea stratului sensibil de a reda separat detaliile subiectului de foto şi se exprimă prin numărul de linii, egale între ele ca lăţime, ce pot fi redate distinct pe o distanţă de 1 mm. Puterea de separare este determinată de proprietăţile stratului sensibil. Puterea de separare se deteriorează pe măsură ce creşte sensibilitatea filmului (şi implicit granulaţia). Filmele negative cu sensibilitatea de: - 50 ASA redau 70 lin./mm; - 100 ASA redau 60 lin./mm; - 200 ASA redau 50 lin./mm; - 400 ASA redau 40 lin/mm. Filmele reversibile – 120 lin./mm. Puterea de separare în fotografie este o mărime variabilă, care se poate modifica în funcţie de condiţiile de fotografiere, precum şi în funcţie de developare. Puterea de separare depinde de expunere. Când se fotografiază desene executate cu linii subţiri sau subiecte cu detalii fine, trebuie aleasă expunerea care să asigure puterea de separare maximă a materialului fotografic respectiv. Această expunere se alege, în general, prin fotografii de probă. FILMUL COLOR Emulsia sensibilă aplicată pe suport este compusă din suprapunerea a trei straturi sensibile, diferite între ele prin sensibilitatea cromatică. Stratul superior este sensibil numai la radiaţiile albastre, fiind numit şi strat sensibil la albastru.


17

Stratul din mijloc, în afară de sensibilitatea naturală a halogenurii de argint la radiaţiile albastre ale spectrului, este mai sensibilizat la radiaţiile verzi. Stratul inferior, care vine în contact direct cu suportul, alături de sensibilitatea normală la radiaţiile albastre, este sensibilizat pentru radiaţiile roşii. Pe partea exterioară a suportului se depune un strat antihalo care, la filmele negative, este de culoare verde, iar la cele reversibile este de culoare cafenie. Stratul antihalo se compune dintr-un colorant dizolvat într-o masă de ceară. Stratul poate fi deteriorat cu uşurinţă, necesitând o manipulare cu o deosebită atenţie. În timpul fotografierii, fiecare detaliu al subiectului formează în stratul sensibil o imagine fotografică latentă corespunzătoare detaliului respectiv. Redarea corectă a culorii se va obţine numai în situaţia în care, pe film, toate cele trei straturi vor avea sensibilitatea identică faţă de zona albastră, verde şi roşie a spectrului. Filmele de calitate superioară au cele 3 straturi de emulsie echilibrate între ele în ceea ce priveşte sensibilitatea la lumină. Un film color, corect echilibrat pentru fotografierea la lumina zilei, va apărea dezechilibrat dacă va fi utilizat la fotografierea la lumina dată de lămpi cu incandescenţă, situaţie în care va predomina tonalitatea albastră. Culoarea unui detaliu oarecare al subiectului depinde, în primul rând, de coloraţia acestuia, adică de capacitatea de a reflecta zone din spectrul luminii incidente. Modificarea compoziţiei spectrale a iluminării, influenţează asupra culorii diferitelor detalii. De exemplu, la lumina lămpilor cu incandescenţă (TV), detaliile albastre capătă o nuanţă gălbuie, detaliile albastre şi violete apar roşiatice, iar culorile roşii apar cu o saturaţie mai mare. Când facem fotografia unui peisaj în imagine, intră şi o zonă importantă de cer. Calitatea redării culorii la peisaje este determinată de gradul de redare corectă a culorii cerului. Când soarele iluminează lateral, cerul pare mai albastru. Densitatea culorii albastrului sporeşte cu cât iluminarea devine mai frontală. Culoarea cerului depinde şi de starea atmosferei. Când cerul este umed – cerul apare mai alburiu. Pe timp mohorât – cerul apare alb. Fotografiind munţii, pe aer foarte uscat, cerul poate apărea de un albastru ireal, fapt explicat prin acţiunea intensă a radiaţiilor ultraviolete invizibile asupra stratului sensibil albastru. Acelaşi lucru se întâmplă şi la mare. Culorile aceloraşi subiecte sunt percepute în mod diferit, în funcţie de distanţa dintre acestea şi ochiul observatorului. Depărtările par întotdeauna mai monotone în ce priveşte culoarea decât prim-planurile.


18

Umbrele sunt iluminate numai de lumina difuză (de către cer); de aceea, culoarea lor depinde de lumina care are întotdeauna un exces de radiaţii albastre, comparativ cu lumina solară directă. De exemplu, suprafaţa zăpezii este redată albă (sau puţin gălbuie), umbrele pe zăpadă apar albăstrui. La peisaje, culoarea vegetaţiei verzi se schimbă în continuu în timpul zilei, în funcţie de felul iluminării, de starea atmosferei etc. Realizarea unui portret echilibrat cromatic pe fond de vegetaţie, crează probleme. Dacă cerul este albastru, pe imaginea cu vegetaţie va apărea o culoare albastră în exces. Redând corect culoarea vegetaţiei, faţa persoanei va apare roşiatică,iar cerul alburiu. Iluminarea scade atunci când norii acoperă soarele, iar contrastul se diminuează foarte mult. Lumina difuză uniformă permite redarea mai corectă a culorilor decât lumina contrastată. Pe timp închis, scenele în aer liber se redau cu o distorsiune cromatică mai mică decât în cazurile în care soarele este acoperit de nori albi, transparenţi. Suprafeţei apei îi sunt imprimate nuanţe de culoare în funcţie de obiectele care se reflectă şi apar în imagine. În cazul cerului albastru – apa devine albastră, cerul acoperit de nori – apa devine cenuşie, iar la umbra copacilor, apa devine verzuie. O varietate şi mai mare de nuanţe de culoare o provoacă valurile. Toate aceste elemente crează dificultăţi în realizarea unui raport relativ corect între culoarea obiectului şi cea a suprafeţei apei. Operatorul va reda cu mai multă exactitate culoarea părţii importante a subiectului, permiţându-şi distorsiuni importante în redarea coloritului apei. Cele mai frecvente şi mai evidente distorsiuni cromatice apar la portrete. Fiecare element constitutiv al portretului – detaliile feţei, îmbrăcămintea, fondul de culori – are o influenţă mare asupra perceperii ansamblului. La redarea diferitelor culor, distorsiunea deteriorează armonia de culoare a portretului în ansamblu. la fotografierea unui grup de mai multe persoane există o şi mai mare varietate de culori, determinând mai multe probleme tehnice la redarea culorilor faţă de portretul individual. Detaliile în culori strălucitoare, de pe îmbrăcăminte sau décor, apar mult distorsionate în fotografie datorită necesităţii ca la portret culoarea feţei să fie redată cât mai corect.


19

4. TEHNICA FOTOGRAFIERII

Punctul de staţie şi rolul lui în plastica imaginii După ce am făcut cunoştinţă cu componentele şi modul de funcţionare al aparatului, precum şi cu însuşirile materialului fotosensibil, putem trece la următoarea etapă: fotografierea. În principiu, până la apăsarea pe declanşator, mai sunt de făcut următoarele operaţii: 1. Stabilirea punctului de staţie. 2. Determinarea expunerii. 3. Reglarea obturatorului, a diafragmei şi a distanţei.

În raport cu sistemul aparatului, cu stilul fotoreporterului, ordine operaţiilor poate fi şi alta. Iar la aparatele moderne, care “ştiu să facă singure totul”, rămâne o singură operaţie: alegerea punctului de staţie. O dată ales subiectul şi “compusă” imaginea din punct de vedere estetic, fotoreporterul trebuie să aleagă punctul de staţie, care asigură încadrarea dorită a subiectului. Fotografia trebuie să arate privitorului subiectul fotografiat, cât mai veridic şi mai expresiv, iar impresia provocată privitorului trebuie să fie cât mai apropiată de cea produsă de către subiect asupra fotoreporterului. Fotografia trebuie să redea cât mai clar lucrul care a constituit obiectul atenţiei fotoreporterului şi să rezulte scopul în care a fost făcută fotografia. Portretele trebuie să aibă o asemănare cât mai mare cu persoana fotografiată, să redea trăsăturile caracteristice ale figurii şi să exprime şi caracterul lui. După caz, un peisaj trebuie să exprime întinderea câmpiilor, măreţia pădurilor, cerul senin. Una dintre cele mai importante caracteristici ale fotografiei este veridicitatea, expresivitatea şi viaţa imaginii legate de capacitatea de a reda realist şi convingător esenţa evenimentului produs, caracterul persoanei fotografiate, armonia peisajului, particularităţile formelor arhitecturale ale clădirilor. Toate aceste însuşiri – “esenţă, caracter, armonie, particularitate etc”, se pot exprima şi sublinia în fotografie prin alegerea intimă a locului din care se face fotografierea.


20

Există trei elemente care condiţionează alegerea unui punct de staţie optim: a) direcţia de fotografiere; b) distanţa până la subiectul de fotografiat; c) înălţimea punctului de staţie.

a) ALEGEREA DIRECŢIEI DE FOTOGRAFIERE

Când avem de fotografiat o clădire, o statuie sau un grup de oameni, există tentaţia de a aşeza aparatul foto drept în faţa subiectului, situându-ne pe axa centrală a acestuia. Umplerea întregului câmp vizual al obiectivului numai cu materialul care interesează nemijlocit, este dictată de dorinţa de a acorda obiectului fotografiat locul central în imagine. O asemenea amplasare a subiectului duce la o prezentare simplistă a clădirii ca atare, rezultând fotografii neinteresante. Tema practică de fotografiere a clădirii Guvernului României i-a pus pe studenţii începători în situaţia de a alege un punct de staţie central. În acest caz, a rezultat o compoziţie frontală a imaginii, văzându-se doar o singură latură a clădirii, fără a-i sesiza volumul acesteia. Toate elementele arhitecturale sunt distribuite uniform pe întreaga ei suprafaţă, atenţia privitorului nefiind reţinută de un element dominant. Câţiva dintre studenţi s-au deplasat lateral, spre Muzeul Ţăranului Român sau spre clădirea VOX MARIS. Fotografiile au redat, în afara părţii frontale a clădirii şi părţile laterale ale acesteia, evidenţiindu-se volumul acestei binecunoscute clădiri. Fotografia a căpătat o anumită spaţialitate şi adâncime, faţadele clădirii echilibrându-se şi completându-se reciproc. Expresivitatea faţadei clădirii şi volumul au fost evidenţiate şi de direcţia laterală a luminii solare. O asemenea alcătuire a imaginii atrage atenţia privitorului asupra desenului liniar al faţadei clădirii. Şi mai reuşite au fost fotografiile realizare din balcoanele blocurilor din Piaţa Victoriei, oferindu-se privitorilor o imagine inedită a unei clădiri arhicunoscute.

b) DETERMINAREA DISTANŢEI DE FOTOGRAFIERE Puşi în situaţia de a fotografia un subiect, ne întrebăm care este distanţa optimă la care să ne situăm? Dacă distanţa dintre aparat şi subiect va fi mai mare, va rezulta o imagine mai mică. Cu cât vom fi mai aproape de subiect, cu atât acesta va apărea mai mare pe fotografie, diferitele detalii ocupând un loc din ce în ce mai mare, iar elementele marginale ies în afara cadrului.


21

c) ALEGEREA ÎNĂLŢIMII PUNCTULUI DE STAŢIE Alegerea nivelului punctului de staţie contribuie la rezolvarea plastică a fotografiei. În mod convenţional, marea varietate de înălţimi de la care pot fi privite şi fotografiate subiectele, sunt clasificate în trei grupe principale: - puncte de staţie normale; - puncte de staţie inferioare (de jos); - puncte de staţie superioare (de sus).

Punctul de staţie normal, cel mai răspândit, corespunde cu nivelul ochilor unui om în picioare, putându-se astfel reda fotografia sub forma cea mai obişnuită pentru ochiul omului. Rezultă o imagine fără deformări sau exagerări ale scării de reprezentare a părţilor inferioare sau superioare ale subiectului. Alegerea unui punct de staţie inferior pentru executarea unui portret, duce la o exagerare dimensională a părţii inferioare a feţei; pe fotografie va apărea o bărbie mărită şi o frunte disproporţionat de îngustă. Modificarea înălţimii punctului de staţie determină schimbarea în fotografie a poziţiei liniei orizontului. Folosind un punct de staţie normal, obţinem o fotografie în care linia orizontului trece cu precizie pe mijlocul imaginii, împărţind-o în două jumătăţi aproximativ egale. Ea pare ruptă în două părţi independente, fără legătura între ele, determinând pierderea unităţii de compoziţie. Alegând un punct de staţie inferior, linia orizontului coboară, iar subiectele din prim-plan sunt proiectate pe fundalul cerului, exagerându-se dimensiunea acestora.

ÎNCADRAREA este următoarea etapă prin care fotoreporterul va putea realiza o imagine plastică şi interesantă. Acum se delimitează zona ce va rămâne în imagine, lăsând în afară ceea ce nu prezintă interes. La încadrarea unei imagini fotografice trebuie stabilite cu precizie limitele cadrului care să aibă o compoziţie finită. La portrete, spaţiul liber se lasă în direcţia de rotire a capului şi a privirii şi nu spre ceafă. Dacă limita cadrului este în imediata apropiere a feţei persoanei din portret, ea pare că se constituie într-un obstacol în calea mişcării, eliminând dinamica fotografiei. Dacă se fotografiază subiecte în mişcare rapidă (automobile, ciclişti) limitele cadrului se aşează astfel încât un spaţiu liber să fie lăsat în direcţia mişcării şi care să fie mult mai mare decât spaţiul rămas în spatele subiectului.


22

PUNEREA LA PUNCT este operaţia următoare prin care, la majoritatea aparatelor foto clasice, se reglează claritatea imaginii astfel încât să se obţină un desen precis al tuturor detaliilor subiectului. În fotografie apare clar, în primul rând, obiectul asupra căruia se efectuează punerea la punct. Cu cât planul de punere la punct se găseşte mai departe de punctul de staţie şi, deci, de obiectiv, cu atât profunzimea este mai mare şi, invers, această profunzime scade prin micşorarea distanţei dintre obiectiv şi planul de punere la punct. Profunzimea mai depinde şi de distanţa focală a obiectivului: cu cât distanţa focală este mai mică, cu atât profunzimea va fi mai mare şi invers. În partea fotografică se întâlnesc următoarele cazuri mai răspândite şi caracteristice ale punerii la punct: - determinarea şi folosirea profunzimii maxime; - obţinerea spaţiului redat cu claritate între anumite limite; - punerea la punct pentru obiectul principal al imaginii;

- reducerea clarităţii imaginii în adâncime, în scopul redării caracterului spaţial al ei.


23

5. LUMINA ÎN FOTOGRAFIE

Proprietăţile şi funcţiile luminii Două cuvinte greceşti definesc cuvântul fotografie: photos = lumină şi grapho = a scrie, ceea ce, în traducere literară, înseamnă scriere cu ajutorul luminii. Imaginea foto este “desenată” cu ajutorul luminii şi apare ca rezultat al acţiunii fotochimice a energiei luminoase asupra stratului de emulsie sensibilă din pelicula sau hârtia foto. Suprafeţele diferitelor subiecte reflectă, în mod diferit, lumina. Cantitatea de lumină reflectată depinde de: - structura şi de culoarea suprafeţei; - de unghiul pe care-l formează această suprafaţă cu direcţia de incidenţă a luminii, precum şi cu direcţia de fotografiere. Catifeaua neagră reflectă doar 2-4% din lumina incidentă. Hârtia albă reflectă 80% din cantitatea de lumină incidentă. Fluxul de lumină care cade asupra obiectelor sau suprafeţelor fotografiate se distribuie relative uniform asupra acestora. Cu toate acestea, figurile şi obiectele vor avea strălucire diferită. Explicaţia: ele vor trimite spre obiectivul aparatului foto cantităţi de lumină diferită datorită capacităţii diferite de reflexie şi valorilor diferite a coeficienţilor de strălucire, generând suprafeţe mai întunecoase sau mai luminoase. Prin iluminarea uniformă a întregului subiect va rezulta o fotografie cenuşie şi neinteresantă, monotonă şi fără viaţă. Fotoreporterul trebuie să prezinte veridic şi expresiv ceea ce i-a atras atenţia la subiectul fotografiat. Tema aleasă trebuie prezentată expresiv în fotografie prin utilizarea corectă a mijloacelor plastice expresive. În realitate, în timp ce obiectele au volum, culoare, peisajele au dimensiuni mari şi profunzime. Aceste caracteristici trebuiesc redate în fotografie prin iluminarea lor. Dacă obiecte situate în planuri diferite sunt iluminate uniform, atunci spaţiul este redat nesatisfăcător în fotografie datorită absenţei variaţiei tonurilor care să favorizeze redarea acestui spaţiu. La portrete este necesar să se redea expresiv forma plastică a feţei, să se obţină o asemănare între imagine şi persoana fotografiată. În situaţia iluminării figurii cu o lumină frontală, strălucitoare, se va obţine o fotografie cu aceeaşi tonalitate în orice porţiune a feţei. Astfel, în


24

fotografie trăsăturile şi liniile feţei se uniformizează, dispărând plasticitatea şi aspectul de viaţă al imaginii. Pentru perceperea corectă a figurii unei persoane este necesară evidenţierea trăsăturilor şi contururilor, detaşarea figurii de fondul respectiv. Figura şi fundalul pe care aceasta se proiectează, trebuie să aibă străluciri şi un nivel de iluminare diferit. O persoană brunetă, îmbrăcată într-o haină de culoare închisă, pe un fundal de catifea neagră, se vor contopi într-o tonalitate comună. Detaşarea tonală dintre figură şi fundal, este favorizată de iluminarea separată a acestora. Condiţiile defavorabile de iluminare la fotografiere sărăcesc rezultatul plastic al imaginii obţinute. Folosirea luminii solare laterale, lasă umbre lungi la oameni şi clădiri. Alternanţa zonelor însorite cu cele umbrite, tranziţiile de tonuri favorizează exprimarea spaţiului. Redarea veridică şi expresivă a volumului în fotografie depind, în mod hotărâtor, de condiţiile de iluminare la fotografiere. Combinarea elementelor de iluminare favorizează redarea formei spaţiale şi a conturului obiectelor, permite să se pună în evidenţă structura lor, subliniază poziţia lor în spaţiu. Iluminând subiectul sau alegând condiţiile la care se fotografiază, este necesar să se ţină seama de importanţa pe care o are lumina în conturarea obiectelor, în redarea formei lor, în evidenţierea materialului din care au fost executate (fapt important pentru a le reprezenta în fotografie aşa cum sunt în realitate). Acest rol al iluminării, denumit şi efect plastic, are o importanţă deosebit de mare, datorită faptului că fotoreporterul prezintă lumea reală tridimensională, spaţială, pe o imagine bidimensională, plană. Petele de lumină, strălucirile şi umbrele sunt elemente de compoziţie şi sunt luate în considerare la alcătuirea imaginii în egală măsură cu figurile şi obiectele. Fotoreporterul utilizează ca elemente active ale compoziţiei, accentele de lumină, umbrele, jocul strălucirilor. În alcătuirea imaginii, el combină prim-planul mai întunecat cu profunzimile mai luminoase, caută să obţină accente de lumină pe planul principal al imaginii, umbreşte elementele de importanţă secundară. Toate problemele plastice şi de compoziţie a iluminării nu pot fi însă rezolvate corect, dacă fotografia prezintă imperfecţiuni tehnice, dacă are umbre prea dure sau densităţi slab redate în zonele de lumină. La fotografiere, fotoreporterul trebuie să rezolve simultan şi în strânsă legătură între ele, cele trei roluri importante ale iluminării: - plastic; - de compoziţie; - tehnic.


25

Numai îmbinarea obligatorie a acestor trei elemente ale iluminării va permite să se folosească, la adevărata valoare, lumina ca un mijloc important de redare plastică şi să se obţină fotografii expresive, în care subiectul fotografiat este redat clar şi distinct, cu toate trăsăturile caracteristice. După ce a fost ales subiectul de fotografiat, s-a stabilit locul de staţie şi încadrarea, urmează a fi stabilite condiţiile de iluminre în care trebuie executată fotografia. În primul rând, este vorba de alegerea unei iluminări care să favorizeze evidenţierea concepţiei autorului, să valorifice conţinutul imaginii fotografice. Una dintre cele mai importante condiţii în utilizarea luminii de către fotoreporter, este aceea a corespondenţei dintre efectul de iluminare ales şi conţinutul imaginii fotografice. Practica fotografică demonstrează că numai în situaţia în care, la iluminarea subiectului, autorul porneşte de la legile efectului real de iluminare şi are în vedere una din sursele reale, numai atunci desenul de lumini al imaginii devine expresiv şi finit, iar fotografia, în ansamblu, capătă veridicitatea naturală necesară. Desenul de lumini al fotografiei apare clar şi distinct numai în situaţia în care acţiunea tuturor dispozitivelor auxiliare este subordonată acţiunii sursei principale de lumină, care determină efectul de iluminare. În situaţia în care, la rezolvarea iluminării în imagine, fotoreporterul porneşte de la principiile expuse anterior, rezultatul muncii sale îl satisface pe privitor; fotografia are volum, este plastică şi expresivă. Practica arată că succesele muncii fotoreporterului nu depinde numai de cât de mult răspunde efectul de iluminare ales cu conţinutul imaginii fotografice, ci şi cu cât el favorizează evidenţierea conţinutului, veridicitatea lui. La alegerea sau la crearea, în mod special, a anumitor condiţii de iluminare la fotografiere, fotoreporterul trebuie să rezolve, simultan şi în strânsă corelaţie între cele, cele trei roluri principale ale iluminării: rolul plastic, de compoziţie şi rolul tehnic. Numai astfel subiectul fotografiat este redat clar şi distinct, cu toate particularităţile sale, obţinându-se fotografii expresive. La începători lumina este folosită numai ca mijloc tehnic pentru obţinerea fotografiei fără a se ţine seama şi de posibilităţile de compoziţie şi de valenţele artistice pe care le oferă ea. O etapă importantă în realizarea fotografiei, după alegerea subiectului, stabilirea punctului de staţie, determinarea limitelor de încadrare, o reprezintă alegerea sau crearea unei iluminări care să favorizeze conţinutul imaginii fotografice. Prima şi cea mai importantă condiţie în utilizarea luminii de către fotograf, este aceea a corespondenţei dintre efectul de iluminare ales şi


26

conţinutul imaginii fotografice. La baza efectului de iluminare creat pentru fotografiere, trebuie să se găsească un anumit efect real de iluminare, cât şi o anumită sursă de lumină care iluminează obiectul de fotografiat. Desenul de lumini al imaginii apare clar şi distinct numai în cazul în care acţiunea tuturor dispozitivelor auxiliare este subordonată acţiunii sursei principale de lumină, care determină efectul de iluminare. Efectul de iluminare reprezintă un element al formei plastice a imaginii fotografice şi rolul său constă în a favoriza exprimarea conţinutului. În practica fotografului începător, peisajele, scenele din viaţă şi chiar portretele sunt realizate în aer liber. Îşi păstrează importanţa sa lumina, ca unul din cele mai importante mijloace plastice ale fotografiei? Răspunsul este afirmativ. Şi la fotografierea în aer liber dispunem de o serie întreagă de posibilităţi de folosire în mod creator a luminii pentru obţinerea unei fotografii expresive şi de efect. În primul rând, trebuie să se ţină seama de faptul că lumina naturală îşi schimbă condiţiile în cursul zilei, depinzând de starea timpului, de gradul de înnourare, de gradul de poluare şi alţi factori. Dimineaţa, în zori, primele raze ale soarelui încălzeşte pământul, formându-se o uşoară ceaţă care slăbeşte intensitatea luminii solare directe şi atenuează contrastele. În asemenea condiţii, întreaga iluminare capătă tranziţii noi şi o gradaţie fină de tonuri. La miezul zilei, soarele începe să ilumineze intens, umbrele devin scunde şi dure, provocând contraste puternice. După amiază se formează umbre lungi, norii către apus proiectează un desen artistic, iar intensitatea luminii scade treptat. Toate aceste efecte de iluminare, variate, se schimbă şi în funcţie de anotimp: o amiază călduroasă de vară, o zi cenuşie de toamnă, o zi geroasă dar însorită de ianuarie sau o splendidă zi de primăvară, prezintă fiecare caracteristicile sale proprii de lumină şi diferă foarte mult între ele în ce priveşte desenul de lumini. Dar chiar şi în acelaşi anotimp sau chiar la aceeaşi oră a zilei, se pot întâlni cele mai variate efecte de iluminare. Rezolvarea iluminării la imaginile fotografiate în natură, este determinată în primul rând de alegerea timpului în care se efectuează fotografierea. Desenul de lumini al imaginii depinde nu numai de ora la care se fotografiază, ci şi de direcţia aleasă pentru fotografiere, în raport cu direcţia de cădere a razelor solare. Rezolvarea iluminării în compoziţia fotografică începe cu alegerea caracteristicilor fluxului principal de lumină, adică a luminii solare directe de care depinde distribuţia luminilor şi umbrelor pe subiect.


27

La fotografierea în aer liber, lumina solară dirijată poate fi utilizată şi drept contralumină. Contralumina accentuează conturul subiectului, îl detaşează de fond şi asigură un desen de lumini foarte interesant şi expresiv al imaginii. Contralumina este folosită larg şi în natură pentru punerea în evidenţă a diferitelor structuri: gheaţa, stratul de zăpadă, oglinda apei, ceaţa depărtărilor. Aşadar, şi în cazul fotografierii în aer liber, fotoreporterul va utiliza lumina ca un mijloc plastic al fotografiei, care contribuie la obţinerea unei imagini artistice.


28

6. GENURI DE FOTOGRAFII

Fotografia se împarte în numeroase genuri, fără a exista reguli universal valabile pentru departajare, noi abordând doar câteva dintre ele.

1. PEISAJUL este genul în care se pare că se realizează cele mai multe fotografii. Autorul încearcă să evidenţieze frumuseţea, poezia, specificul unei zone, surprinzând o vedere panoramică sau un segment al acesteia. Deşi peisajul este adesea tema principală a reprezentării, se întâmplă ca în cazul fotografiilor de peisaj, obiectul central al imaginii să îl constituie omul, integrat în compoziţia peisajului. Un lucru deosebit de dificil la fotografierea peisajului este evidenţierea principalului, menit să atragă atenţia privitorului. Eliminarea elementelor inutile care sustrag atenţia privitorului de la elementul principal al subiectului, delimitarea precisă a compoziţiei cadrului ne ajută la realizarea acestui prim deziderat. Folosirea în prim-plan a arborilor, a unor detalii arhitecturale, favorizează frumuseţea şi armonia distinctă a cadrului. Începătorii, când aleg un peisaj pentru fotografiere, au tentaţia de a reprezenta planuri panoramice largi, care redau necorespunzător ideea fotografului care a dorit să arate frumuseţea zonei respective. În această situaţie este preferabil să fie încadrată o porţiune bine aleasă, caracteristică pentru peisajul zonei respective, cu elemente aşezate expresiv şi bine iluminate. Este creată falsa impresie că peisajul este cel mai uşor gen de fotografie: subiectele nu se mişcă, lumina este suficientă, se fotografiază ceea ce se vede. Unul dintre elementele cele mai importante la fotografia de peisaj este lumina, care poate să dea valoare imaginii, creând atmosfera specifică unei ore, unui anotimp sau unei zone. În funcţie de iluminare, acelaşi peisaj poate arăta, fie vesel (senin), fie posomorât. Lumina cea mai comodă pentru fotografierea peisajelor este lumina solară, atunci când soarele se află lateral şi nu prea sus. Peisajul capătă relief şi o anumită adâncime evidenţiată de alternarea luminilor şi umbrelor. Poziţia soarelui la zenit nu favorizează fotografierea peisajului. Obiectele aproape că nu au umbre, peisajul apare plan şi neexpresiv pe fotografie, iar datorită marii străluciri a soarelui de amiază, întregul joc de lumini al fotografiei devine deosebit de contrast; imaginea îşi pierde plasticitatea, subiectele din


29

umbră devin neplăcute ochiului. Această lumină, care vine dintr-o direcţie perpendiculară pe axa optică, este nefavorabilă, împărţind obiectele prea simetric în porţiuni de lumină şi de umbră. Alegerea punctului de staţie este hotărâtoare pentru reuşita fotografiei de peisaj. În acest gen de fotografie prim-planul este indispensabil, având roluri multiple: - produce iluzie de adâncime; - un joc de tonalităţi şi de forme; - acoperă unele elemente nedorite; - dă culoare locală; - când este întunecos, creează străluciri.

Iată suficiente motive pentru care prim-planul trebuie ales cu mult talent.

CERUL este un alt element important în fotografia de peisaj, de cele mai multe ori ocupând o mare porţiune dintre cer şi pământ. După frumuseţea sau importanţa cerului sau pământului, se va acorda uneia dintre ele o suprafaţă mai mare, având grijă ca linia orizontului să nu împartă cadrul în două jumătăţi egale. Când pe cer sunt nori, se va căuta realizarea unei armonii între forma şi poziţia lor şi anumite elemente din peisaj. Atunci când se fotografiază un monument de arhitectură, în afară de aspectul lui general, importante sunt şi anumite detalii arhitectonice, ornamentaţii, scări etc. Peisajul de vară are ca element principal vegetaţia verde şi cerul albastru. Totodată, hainele de vară de culori deschise ale oamenilor, plantele înflorite colorează imaginile într-o diversitate de culori. Zăpada constituie elementul principal al imaginii la fotografierea peisajului de iarnă, care solicită fotoreporterului multă iscusinţă profesională. Nuanţarea fină a tonurilor peisajului acoperit de zăpadă poate fi redată în fotografie numai dacă, în cazul unei expuneri corect făcute în redarea reliefului spaţiilor acoperite de zăpadă, a luciului şi a semitonurilor, un rol primordial îl are iluminarea. Este recomandabil ca peisajele de iarnă să fie fotografiate la orele dimineţii sau dupăamiezii, când soarele aflat în apropierea orizontului dă obiectelor umbre oblice lungi şi prin razele sale mult înclinate subliniază atât specificul zăpezii, cât şi relieful zonei. Redarea culorilor în fotografie este influenţată de prezenţa diferitelor suprafeţe colorate, având proprietatea de a reflecta lumina şi care se găsesc în apropierea subiectului care trebuie fotografiat. Reflexele colorate impresionează imaginea şi prin aceasta distorsionează redarea culorilor. O figură albă situată în


30

apropierea unei suprafeţe de roşu-aprins, capătă o nuanţă roşcată, mai ales în zonele umbrite. Asupra coloritului fotografiei influenţează: reflectarea cerului albastru, verdele copacilor, albul pereţilor, clădirilor, îmbrăcămintea colorată. Foarte mare este influenţa suprafeţelor de apă, care reflectă lumina. Fotografiată pe vreme mohorâtă, apa apare într-o nuanţă cenuşiu-maro. Acţiunea unui soare puternic, fără nori, va colora apa într-o nuanţă vie, de albastru deschis, care nu este sesizabilă de către ochi, dar este reţinută de materialul fotografic. Nu toate obiectele care intră în câmpul nostru vizual apar la fel de reuşite în fotografia în culori. Unele sunt redate perfect pe fotografie, iar altele apar cu mari distorsiuni cromatice. Nu se pot emite încă reguli precise în legătură cu obiectele care pot fi fotografiate ţi redate întocmai cromatic, datorită multitudinii de factori diferiţi ce-şi exercită influenţa.

PORTRETUL este unul dintre cele mai practicate genuri în fotografie. Modelele fotoreporterului începător sunt în primul rând rudele, apoi prietenii şi pe urmă diferite tipuri întâlnite în activitatea de zi cu zi. Portretul se poate face în aer liber, în clădiri, la lumina existentă sau cu ajutorul luminii artificiale. Subiectul unui portret este figura omenească, capul sau o porţiune semnificativă a capului. La portrete dificultatea fotografierii constă în crearea unei imagini care să redea pe deplin trăsăturile individuale caracteristice ale omului fotografiat. Portretele pot fi de mai multe feluri: - portretul individual; - portretul în grup; - portretul capului; - portretul bustului.

Calitatea fiecărei lucrări foto portretistice, este determinată, în mare măsură, de următorii factori: - expresia feţei celui iluminat; - iluminarea; - corelaţia dintre cel fotografiat şi fundalul unde se face fotografierea; - calităţile obiectivului foto şi poziţia aparatului fotografic; - filmul fotografic şi procesul de developare.

EXPRESIA FEŢEI ŞI POZIŢIA CELUI FOTOGRAFIAT Înainte de a apăsa declanşatorul foto, trebuie să studiem fizionomia subiectului pentru a sesiza ce expresie a feţei corespunde cel mai mult cu


31

persoana fotografiată. Aproape la toţi oamenii, partea dreaptă şi stângă sunt oarecum asimetrice. La unii, această asimetrie este mai vizibilă. La fotografiere şi la alegerea atitudinii persoanei respective este necesar să se întoarcă capul şi corpul acestuia astfel încât asimetria feţei să nu fie vizibilă, iar capul să se găsească într-o poziţie caracteristică persoanei fotografiate. Trebuie să se evite surâsurile şablon, pozele nefireşti, efectele de lumină care nu au rost, metodele care dau o înfrumuseţare standard. Expresia feţei depinde în mare măsură de starea omului în momentul respectiv şi este determinată de poziţia ochilor, a frunţii, a buzelor, a maxilarelor, a ridurilor. Trebuie să se evite poziţiile încordate teatrale, standard, care sunt forţate şi nenaturale. Înainte de fotografiere, trebuie studiată poziţia subiectului (cum îşi ţine mâinile, capul, care sunt gesturile caracteristice). O deosebită atenţie trebuie acordată înclinării capului. Capul, întrucâtva în jos şi înainte, va creiona un portret cu proporţiile feţei şi ale capului deformate. Dând capul uşpr spre spate şi în sus, bărbia va apărea mărită, iar fruntea şi nasul micşorate.

ILUMINAREA FEŢEI are un rol important în crearea unui portret expresiv. Cu ajutorul luminii se pot sublinia proeminenţele feţei sau îndulci tonurile. La fotografierea portretelor se deosebesc patru feluri de lumină:

1. Lumina de desenare, care este o lumină intensă, dirijată, reprezintă baza efectului de iluminare şi care evidenţiază detaliile subiectului fotografiat. 2. Lumina generală de completare, este o lumină difuză care asigură redarea detaliilor aflate în umbră. 3. Lumina de modelare, se foloseşte la redarea riguroasă a diferitelor elemente ale subiectului fotografiat. 4. Lumina “contrajure” (dirijată spre obiectiv), se poziţionează în spatele subiectului fotografiat şi este menită să delimiteze principalele contururi ale subiectului fotografiat.

Iluminarea trebuie să fie realistă şi bine justificată.

DECORUL nu trebuie să distragă atenţia privitorului de la obiectul

principal al imaginii. Fondul cel mai bun pentru portret este o suprafaţă cu ton neutru. Persoana fotografiată trebuie aşezată la cel puţin 1 m de decor.


32

PORTRETUL ÎN NATURĂ se obţine bine dacă lumina solară este atenuată de către nori. O iluminare caldă se obţine în orele de dimineaţă şi de seară. Când soarele este sus pe cer, pe faţa persoanei fotografiate apar umbre dense, generate de bărbie, nas, sprâncene, care generează o deformare a feţei în fotografie. În funcţie de locul de staţie ales, se pot schimba proporţiile diferitelor detalii ale portretului. Proporţiile corecte – în cazul fotografierii capului – se obţin atunci când obiectivul aparatului foto se găseşte la înălţimea ochilor persoanei fotografiate. În cazul portretului-bust, obiectivul trebuie fixat la nivelul gâtului. Portretul care cuprinde imaginea până la genunchi, se obţine când obiectivul este la înălţimea pieptului. Portretul întregii staturi se realizează când obiectivul se poziţionează la nivelul brâului. Atunci când conţinutul fotografiei o cere, pot exista şi abateri de la aceste reguli, putând astfel sublinia anumite detalii ale portretului.

FOTOGRAFIA DE ARHITECTURĂ Fiecare clădire, fiecare ansamblu arhitectural, fiecare ornamentaţie şi detaliu interior al încăperilor, cuprinde o anumită idee, subordonată destinaţiei construcţiei respective. Fotograful are datoria să redea în fotografie ideea fundamentală a arhitectului. Acelaşi ansamblu arhitectural poate fi redat în moduri diferite. De aceea, fotoreporterul trebuie, înainte de a fotografia, să studieze subiectul din diferite puncte şi în diferite condiţii de iluminare. Punctul de fotografiere trebuie ales în aşa fel încât să redea volumul şi caracteristicile liniare ale subiectului fotografiat. De cele mai multe ori, clădirile se fotografiază, astfel încât în imagine să se obţină faţada şi o parte din peretele lateral. Orientarea se face după partea cea mai importantă, cea mai caracteristică a clădirii – faţada şi să cuprindă, suplimentar, acel perete lateral care creează perspectiva maximă în imaginea fotografică. De cele mai multe ori, construcţiile arhitecturale se fotografiază cu soare lateral, deoarece la o astfel de iluminare sunt evidenţiate formele clădirii şi creşte relieful acesteia. Fotografierea pe timp înnourat împiedică redarea formelor arhitecturale ale construcţiei, rezultând o imagine plată, inexpresivă.

REPORTAJUL FOTOGRAFIC Trăsătura caracteristică a fotografiei de reportaj, este absenţa oricărei înscenări, a oricărei “intervenţii organizatorice” a fotoreporterului în


33

evenimentul în curs de desfăşurare. Dacă este posibil, fotoreporterul studiază în prealabil, materialul respectiv, observă cu atenţie desfăşurarea acţiunii, cu materialul şi legile măiestriei fotografice, analizează întregul proces în ansamblu, alege momentele cele mai interesante şi mai caracteristice pentru procesul respectiv şi pe acestea le înregistrează pe fotografie. Numai o astfel de selecţie judicioasă a materialului şi capacitatea de a determina, în timpul fotografierii, momentul cel mai caracteristic al desfăşurării acţiunii, iar nu regizarea acţiunii, permit să se redea în imagine adevărul vieţii care să devină un document fotografic impresionant, în care privitorul trebuie să aibă încredere. Înseamnă că în reportajele fotografice trebuie să apară numai ceea ce s-a desfăşurat în realitate în viaţă şi a fost surprins de fotoreporter în câmpul vizual al obiectivului. Factorii deosebit de importanţi la realizarea reportajului foto:

- capacitatea de a alege rapid şi operativ punctul de staţie din care subiectul respectiv este pus în evidenţă mai complet şi mai expresiv; - modul de a distribui corect diferitele elemente ale compoziţiei în cadru, precum şi de a arăta interacţiunea lor;

- utilizarea judicioasă a racursului şi a diferitelor forme de iluminare; - obţinerea accentelor vizuale şi de intenţie necesare.

Fotografia trebuie să aibă o formă clară şi expresivă, trebuie să constituie un document sub formă de tablou fotografic clar şi impresionant.


34

7. ESTETICA IMAGINII FOTOGRAFICE Fotografia are multe calităţi pentru care este considerată artă, care îmbrăţişează de la precizia ştiinţifică la viziunea poetică şi lirică. Fotografia face uz de o tehnică din ce în ce mai rafinată care cere un nivel înalt de cunoştinţe, atât tehnice, cât şi artistice. “Capacitatea de prefigurare mintală a imaginii înainte de a o fixa pe peliculă, permite interpretarea artistică a realităţii. Înainte de a fi o chestiune de ochi, fotografia este o chestiune de idei, o problemă mintală. Acest lucru redă fotografiei caracterul intelectual şi nu pe cel mecanic”, afirma criticul de artă Eug. Schileru. Principiile specifice de alcătuire estetică a imaginii fotografice:

1. Organizarea în plan a imaginii Plasarea subiectului în cadrul imaginii se face după principii devenite clasice, care au în vedere punerea lui în maximum de valoare. Cadrul imaginii fotografice este standardizat şi se caracterizează prin raportul laturilor. La aparatele obişnuite, tip leica, filmul are dimensiunea 24x36 mm, având raportul laturilor 2/3, ceea ce oferă o formă echilibrată şi estetică.

Linii şi puncte forte ale cadrului Unind mijloacele laturilor cadrului (fig.1), obţinem axele de simetrie, iar intersecţia lor ne dă centrul de simetrie al cadrului. Dacă ne aţintim câteva clipe privirea asupra acestui punct, vom constata că nu-l mai vedem decât pe el, restul câmpului cadrului, cu cât este mai mare, cu atât estompează până la dispariţie! Acesta este motivul pentru care subiectul nu se plasează în centrul de simetrie al cadrului: excesul de simetrie face să scadă importanţa celorlalte elemente compoziţionale ale imaginii; de aceea, el este socotit un punct slab (ca efect) al cadrului. Dacă subiectul este tocmai rozeta cu cercurile concentrice ale ţintei, atunci, dimportrivă, plasarea ei pe centrul de simetrie este foarte nimerită! Împărţind fiecare latură a cadrului în trei părţi egale şi unind punctele omoloage de pe laturile opuse (fig.2), vom obţine un caroiaj de patru drepte şi patru puncte, dreptele şi punctele forte ale cadrului. Ele oferă cele mai indicate poziţii de plasare a unui element compoziţional principal în cadrul imaginii. Astfel, un copac sau un turn, de exemplu, situat într-un peisaj de câmpie, în centrul de simetrie al imaginii (fig.2), va pierde mult din efect, mai ales dacă


35

formatul este pătrat, pentru că simetria divizează atât atenţia, cât şi privirea, care este condusă, fie spre o jumătate, fie spre cealaltă a imaginii, tinzând să ocolească tocmai elementul principal al subiectului. Dimpotrivă, aşezându-l după una din axele forte ale imaginii (fig.3) efectul sporeşte întrucât privirea alunecă de la sine către subiect şi rămâne fixată pe el, aşadar: evităm simetria, folosind liniile şi punctele forte ale cadrului. Acest fel de a proceda este natural şi logic, nu numai estetic. Să ne imaginăm că suntem în situaţia de a fotografia scena balconului din Romeo şi Julieta. Vom suprapune balconul peste punctul forte superior dreapta, iar pe Romeo, pe punctul forte inferior stânga, sau invers: balconul stânga sus şi personajul – dreapta jos, folosind astfel diagonala cadrului. Cele două variante de încadrare propuse nu sunt de egală valoare: - prima (stânga jos – dreapta sus), după diagonala ascendentă este de un efect mai puternic decât cealaltă (stânga sus – dreapta jos), diagonala descendentă a cadrului, care este numită şi diagonala slabă, spre deosebire de cea de a doua – diagonala forte a cadrului (fig.4).

Linia orizontului Pentru a evita simetria, linia de orizont a unui peisaj marin sau de câmpie nu se suprapune niciodată peste axa orizontală de simetrie a cadrului pentru a nu obliga ochiul să privească sau sus sau jos, în loc de a privi şi sus şi jos, adică întregul câmp al imaginii. Ea trebuie suprapusă peste linia forte orizontală cea mai de jos a cadrului. În acest caz, lipsa de detalii – cum sunt norii de exemplu, în partea de deasupra orizontului, produce un efect dezolant, de gol, care strică imaginii. Suprapunerea ei pe orizontala forte superioară, produce o impresie de strivire a detaliilor aflate în partea de jos, exemplu un peisaj marin cu o barcă în prim-plan, la linia inferioară a cadrului, ar părea copleşită de masa de apă de deasupra ei. Subiectul sau elementele principale nu se plasează niciodată la marginile sau colţurile cadrului imaginii.

2. Organizarea în adâncime a imaginii În desfăşurarea în adâncime a subiectului, distingem trei planuri: - prim-planul; - planul de mijloc, în care se situează de obicei subiectul; - ultimul plan sau fondul imaginii, pe care se proiectează subiectul.

a) Primul plan este cel care se vede dintâi când privim imaginea şi cuprinde elementele compoziţionale ale subiectului situate cel mai în faţă, mai


36

aproape de noi, cum sunt frunzişul unor ramuri sau nişte arbori, un grilaj, o uşă etc. Primul plan are rolul de a conduce privirea spre planul de mijloc, în care se situează, de obicei, subiectul. Prezenţa prim-planului în fotografie nu constituie o condiţie şi nu este nici posibilă şi nici necesară întotdeauna. b) Planul subiectului conţine elementele compoziţionale principale ale subiectului, între care există o legătură de idei. c) Fondul creează spaţiul, ambianţa în care se desfăşoară acţiunea subiectului. Un subiect interesant, proiectat însă pe un fond nepotrivit, îşi poate pierde total valoarea artistică. Un fundal este nepotrivit atunci când culoarea lui este asemănătoare cu a subiectului sau prea contrastant faţă de acesta. Rolul fundalului este să scoată în evidenţă subiectul şi pentru aceasta trebuie să-i fie subordonat ca tonalitate, claritate.

3. Perspectiva Pentru ca fotografia să păstreze şi să redea aceeaşi impresie de relief pe care o avem privind obiectele în realitate, trebuie ca mărimea relativă, ordinea spaţială şi coloritul elementelor să respecte anumite reguli care sunt date de perspectivă. Dacă ne referim la forma şi mărimea relativă a elementelor, avem perspectiva liniară, iar dacă ne referim la variaţia tonalităţii culorilor, avem perspectiva aeriană. Perspectiva se poate modifica prin folosirea unor obiective cu distanţă focală diferită sau modificarea înălţimii punctului de staţie.

4. Relieful (plastica imaginii) Impresia de relief rezultă din jocul de lumini şi umbre asupra volumelor proprii ale unui corp. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca obiectul asupra căruia cade lumina să aibă elemente situate în diferite planuri. Ne dăm mai bine seama de toate acestea observând cele două extreme ale iluminării materiale: o zi cenuşie, fără soare, în care totul apare şters, lipsit de viaţă şi parcă lipsit de fondul de care de-abia se detaşează şi, dimpotrivă: o zi cu soare, în care lumina creează distanţele între plane, evidenţiind detaliile. Maximum de relief îl obţinem atunci când umbrele sunt cele mai lungi – se întâmplă dimineaţa şi seara, la răsăritul şi apusul soarelui, când lumina cade lateral asupra subiectului. Trebuie reţinut că lumina de după-amiază dă o plastică mai accentuată, mai sculpturală, decât cea de deimineaţă, care este mai estompată, mai picturală. Lumina dimineţii va fi mai favorabilă fotografierii figurilor brăzdate de riduri, cum sunt acelea ale persoanelor foarte în vârstă. Lumina după-amiezii este mai favorabilă figurilor netede, candide, suave, cum sunt acelea ale copiilor şi tinerelor. Pentru monumentele istorice sau


37

arhitecturale există, în funcţie de amplasarea lor şi orientarea faţă de soare, o anumită oră din zi, ce diferă după anotimp, în care lumina convine cel mai bine redării plastice a lor. Nu poate fi considerat timp pierdut dacă înainte de a fotografia un astfel de subiect, i se studiază evoluţia luminii şi efectele plastice, de-a lungul unei zile. Lumina de zi, cea mai favorabilă, este aceea care vine din spatele aparatului foto, prin stânga sau prin dreapta fotoreporterului.

5. Linii, suprafeţe, volume Din punct de vedere grafic, o imagine se compune din linii drepte, frânt, curbe sau ondulate, care închid şi delimitează suprafeţe şi volume. Îmbinarea armonioasă şi echilibrată a acestor elemente grafice ne vor da o senzaţie estetică: senzaţia de frumos care ne face plăcere. Prin forma şi direcţia lor în cadrul imaginii, elementele grafice contribuie la crearea elementului psihic al fotografiei asupra privitorului.

a) Liniile drepte – cu cât sunt mai lungi, dau impresia de continuu, de monoton, de repaus, în general. În funcţie de orientarea lor în planul imaginii, ele mai sugerează:

- verticala – caracteristica arborilor înalţi, lucrurilor zvelte, trezeşte ideea de demnitate, de maiestuos. Ele lasă impresia de stabilitate şi, uneori, de severitate cu cât sunt mai înalte; - orizontala – este legată de senzaţia de calm, de linişte, de nesfârşit, precum întinderea mării.

Excesul de linii drepte, orizontale sau verticale oboseşte ochiul dacă nu

intervin şi alte elemente care să întrerupă această monotonie.

b) Liniile înclinate dau un accent dinamic imaginii: - diagonala forte (stânga jos – dreapta sus) sugerează ideea de efort, fiind în sensul urcuşului; - diagonala slabă (stânga sus – dreapta jos) sugerează ideea de coborâre şi este mai dinamică decât prima întrucât, datorită atracţiei gravitaţionale, coborâm mai repede decât urcăm.

c) Liniile curbe – sunt cele care dau imaginii graţie.

Liniile curbate în jos (cu concavitatea în sus – fig. 5.a), au un caracter vesel şi succesiunea lor dă impresia de rapiditate. Liniile curbate în sus (cu concavitatea în jos – fig. 5.b), sugerează tristeţea, resemnarea, amintind de sălciile plângăreţe de pe malul apelor.


38

Liniile curbate la stânga, la dreapta sau în spirală (fig. 5.c), sugerează agitaţia, instabilitatea, cu tendinţa de revenire la orizontală, la repaus, ca o minge ce se rostogoleşte, pentru a se opri în cele din urmă. Repetarea, cu oarecare regularitate, a unei curbe, creează ideea de ritm ce se propagă.

d) Liniile frânte, verticale şi orizontale, cum sunt fulgerul, crestele munţilor, dau impresia de energie, de asprime. Cu cât unghiurile frângerilor sunt mai ascuţite, cu atât aceste efecte sunt mai pronunţate şi caracterul lor mai dinamic (fig. 6.a, b). Şi aici apare efectul de ritm, dacă frângerile se succed oarecum regulat. Liniile care se încrucişează în toate direcţiile, conduc ochiul în afara imaginii şi derutează privirea, dacă fotografia nu conţine elemente opuse care să le echilibreze (fig. 6.c).

e) Linii întrerupte. O fotografie nu trebuie să apară incompletă sau să-i lipsească o parte importantă din conţinut.

SUPRAFEŢELE, indiferent de forma lor, contribuie la tonalitatea psihologică a imaginii prin senzaţia care o produc. Suprafeţele mari, neîntrerupte, sunt statice şi monotone. Suprafeţele mici, cu tonuri sau culori variate, însufleţesc imaginea, sugerând varietate, mişcare, neastâmpăr. Suprafeţele luminate dau un efect calm, prietenos, sugerând buna dispoziţie, ca de exemplu reflexele de lumină pe suprafaţa uşor încreţită de vânt a unui loc. Suprafeţele întunecate posomorăsc imaginea, dându-i un caracter grav, neliniştit, cum este un cer cu nori ameninţători de furtună, un zid înalt, întunecat. Suprafeţele triunghiulare creează senzaţii asemănătoare cu cele date de liniile frânte. Triunghiul este forma cea mai comună care intervine în construcţia imaginii, de exemplu capul şi umerii într-un portret. Triunghiul dă impresia de stabilitate când este aşezat pe o latură.

VOLUMELE După cum liniile delimitează suprafeţe, suprafeţele delimitează volume pe

care jocul de umbre şi lumini le scoate mai bine în relief, dând valenţe plastice fotografiei. Repartizarea lor justă şi echilibrată pe suprafaţa imaginii, este de mai importanţă, mai ales în fotografiile de arhitectură.


39

CULOAREA Noţiunea de culoare se referă simultan la două fenomene: - senzaţia subiectivă de culoare; - proprietatea unui corp de a fi colorat. Aceste două fenomene, profund deosebite prin mecanismul lor intim, au o caracteristică comună: depind de lumină, căci în întuneric dispar atât senzaţia cromatică, cât şi culoarea corpurilor. Culorile, în afară de senzaţia vizuală, obiectivă, mai produc asupra noastră şi senzaţii subiective, de ordin afectiv.

După senzaţia pe care o produc, culorile au fost împărţite în: - culori calde: galben, portocaliu, roşu, numite şi “culori reliefate” şi sunt asemănătoare cu acelea ale surselor calorice, dând senzaţia de lumină şi căldură; - culori reci: albastru, verde, violet, numite şi “culori atenuate”, dau senzaţia de frig şi obscuritate. Cerul albastru, senin, însorit, are efect activ, însufleţitor, prin contrast cu

lumina de lună care acţionează pasiv şi trezeşte dorinţe nedefinite. Chipul roşiatic al unui om poate însemna febră sau mânie, iar o culoare gălbuie denotă boală. Un cer roşu anunţă o vreme ameninţătoare. Roşul, în general, este iritant. Culoarea neagră este apăsătoare, funebră, fiind legată de doliu. Culoarea albă dă senzaţie de puritate, de optimism. Tonurile galbene sunt cele mai luminoase şi mai calde. Tonurile verzi sunt odihnitoare, dar reci. Fotografia color nu trebuie doar să înregistreze mecanic culorile, ci să le redea veridic, îmbinându-le armonios, aşa cum sunt şi în natură. În realizările noastre, începem prin a imita şi dacă perseverăm, sfârşim prin a creea, într-un stil care ne este propriu şi care va fi cu atât mai personal şi mai valoros, cu cât mintea şi sufletul ne vor fi mai legate prin cultura şi educaţia artistică. “Ce” am vrut să spunem şi “Cum” am făcut-o prin fotografie, o analizează şi apreciază privitorii lucrărilor noastre. Fotografia nu este un scop în sine, ci numai mijlocul prin care se realizează un scop: comunicarea cu oamenii. De aceea, ea trebuie să aibă un conţinut care să informeze, să educe, să distreze sau să comunice un sentiment, o stare de spirit. El trebuie prezentat într-o formă clară, inteligentă. Orice îl interesează, în mod sincer, pe un fotograf, merită să fie fotografiat. A alege subiectul, înseamnă a vedea în mod creator nu numai cu ochii, ci şi cu mintea un sens nou, un punct de vedere nou, o noţiune nouă.


40

8. FOTOGRAFIA DIGITALA

O fotografie facuta pe film este compusa din numeroase cristale de argint, minuscule, sensibile la lumina care sunt transformate chimic astfel incat imaginea sa fie relevata pe hartie speciala. O fotografie inregistrata digital este compusa din numerosi pixeli minusculi, sensibili la lumina care formeaza o imagine ce poate fi vizionata pe monitorul unui computer sau pe ecranul unei camere digitale. Fotografiile digitale sunt formate din patratele minuscule – picture elements – sau doar pixels. Asemeni impresionistilor care au pictat scene superbe formate din mici pete de vopsea, computerul si imprimanta folosesc pixeli pentru a afisa si a printa imagini. Pentru a realiza acest lucru, computerul imparte ecranul sau pagina de printat intr-o retea continand sute de mii si milioane de pixeli. Computerul sau imprimanta folosesc apoi valorile stocate in fisierul fotografiei digitale pentru a specifica luminozitatea si culoarea fiecarui pixel din aceasta retea – un mod de a picta prin numere. (Anexa: imaginea 7)

Calitatea imaginii digitale, indiferent daca este printata sau afisata pe ecran, depinde in mare parte de numarul de pixeli folosit la crearea ei (rezolutie). Mai multi pixeli adauga detalii imaginii,fac marginile mai clare si maresc rezolutia. Daca maresti orice fotografie digitala destul de mult, pixelii vor incepe sa devina vizibili – efect numit pixelization. Acesta nu este foarte diferit de imaginile traditionale, pe bazade cristale de argint, unde granulele incep sa fie vizibile dupa ce imaginea este marita opeste o anumita limita. Anexa: Imaginile 8 si 9)

Marimea unei fotografii digitale poate fi specificata pe doua cai – prin dimensiunea sa in pixeli sau prin numarul total de pixeli continut de acea imagine. De exemplu, aceeasi imagine poate avea 1600 x 1200 pixeli (unde “x” este pronuntat “pe” ca in “1600 pe 1200”), sau poate fi zis ca imaginea contine 1,92 milioane pixeli (1600 inmultit cu 2100). (Anexa: Imaginea 10)

Camerele digitale si cele traditionale sunt foarte asemanatoare din multe aspecte. Cea mai mare diferenta este modul in care imagine este capturata. Cu filmele traditionale, imaginea este “capturata” pe suport pe baza de argint. Cu aparatele digitale imaginea este capturata pe un dispozitiv solid numit “senzor de imagine”.

Imaginea digitala poate fi obtinuta pe doua cai - utilizand o camera digitala pentru a face o fotografiile, sau folosind un scanner pentru a transforma o fotografie existenta intr-un format digital.


41

CAMERA DIGITALA Cele mai multe camere digitale functioneaza aproximativ in acelasi mod

ca aparatele traditionale, diferenta fiind ca in loc de film, imaginile sunt captate si pastrate in memoria camerei digitale, memorie care poate fi incorporata in aparat sau care poate fi pe un card de memorie care nu este fix.

Numarul de imagini pe care memoria sau cardul de memorie al aparatului le poate stoca variaza, depinzand de calitatea imaginii si tipul sau (de exemplu, alb-negru, color sau in tonuri sepia), si de calitatea camerei. Noua tehnologie pentru imaginea digitala se dezvolta rapid si capacitati de stocare de mega-pixeli devin rapid mai disponibila cu fiecare generatie de camere digitale.

In fotografia traditionala, cand faci ultimul cadru de pe un film, derulezi filmul, il scoti din aparat si il inlocuiesti cu unul nou, neexpus, pentru a putea continua sa faci fotografii. In fotografia digitala, un proces similar trebuie sa aiba loc cand memorie este plina. Daca esti obisnuit cu sistemul de operare al unui computer, stii ca un document sau o imagine poate fi salvata in memorie ca fisier. O camera digitala salveaza imaginile intr-un mod similar si fisierul cu imagine poate fi transferat(downloadat) din memoria aparatului pe hard drive-ul unui computer, pe discheta, zip drive sau CD-ROM. Cand memoria camerei este plina, fie downloadezi imagine stocata in memorie pe un computer sau, daca folosesti un card de memorie, il poti inlocui cu un card de memorie nou, nescris, permitandu-ti sa downloadezi imaginile mai tarziu.

Un mare avantaj al multor camere digitale este faptul ca au un vizor LCD (un mini monitor). Astfel poti sa vezi imediat sau sa revezi oricand imaginile stocate in memorie si sa le stergi pe cele pe care nu le doresti, avand libertate totala de a alege, eliberand astfel spatiu de stocare pentru noi imagini si pastrand in acelasi timp doar cele mai bune imagini pentru o folosire/downloadare ulterioara.

DE CE DIGITAL? Odata capturata, fotografia digitala este deja intr-un format universal. ceea

ce o face incerdibil de usor de distribuit si folosit. De exemplu, poti insera o fotografie digitala in documente realizate cu procesorul de text, le poti trimite prietenilor prin e-mail, sau le poti pune pe un site Web unde pot fi vazut de oricine din lume. Cu multe dintre camere poti vedea imediat imaginea pe un mic ecran LCD pe spatele aparatului, sau poti conecta camera la un televizor si sa le afisezi in mare ca o vizionare de diapozitive. Unele camere pot fi chiar conectata la un microscop sau telescop pentru a afisa imagini marite foarte mult pe un ecran TV larg. Fotografia digitala este instanta fara a cheltui bani cu filmul sau hartia fotografica! (Anexa: imaginile 11 si 12)


42

In afara de distribuire si afisarea fotografiilor, poti sa folosesti programde de editare a imaginilor, cum ar fi Photoshop pentru a imbunatatii sau a scimba fotografiile. De exemplu, poti realiza colaje, sa indepartezi efectul “ochii-rosii”, schimbi culoarea si contrastul, si poti chiar sa adaugi sau sa stergi elemente. E ca si cum ai avea o camera obscura luminata si fara chimicale.

Daca vrei sa faci fotografii digitale, mai sunt cateva motive de care trebuie sa tii seama:

• Salvezi bani pe termen lung pentru ca nu mai trebuie sa cumperi filme si sa platesti developarile. • Camerele digitale afisaza instant fotografiile si poti sa vezi daca au iesit bine. • Poti vedea imaginile inainte de a le printa. Daca nu iti plac le poti modifica sau sterge. • Fotografia digitala nu foloseste chimicale toxice care pot polua mediul inconjurator. • Nu mai e nevoie sa astepti sa se termine un film pentru a-l procesa, ci iti satisfaci imediat curiozitatea Camerele digitale devin mai mult decat simple aparate de fotografiat.

Unele pot captura nu numai imaginii statice, dar si sunete si chiar imagini video.

FOTOGRAFIE LIBERA, LIBERTATE FOTOGRAFICA Desi promptitudinea si flexibilitatea camerelor digitale sunt atat de

populare mai exista un aspect care nu a fost mentionat. Acesta este noua tehnologie iti da posibilitatea sa explorezi fotografia creativa. In anii 1870 cand William Henry Jackson cara negative din sticla de 20 x 24 mm dupa el, in vest, pe un catar, este sigur ca ezita inainte sa faca o fotografie. Desi nu caram negative grele din sticla, si noi ezitam inainte de a executa o fotografie. Facem mereu calcule mintale daca merita. In subconstient facem o lista cu costuri, timp, efort si asa mai departe. Astfel pierdem momentul prielnic si imaginea nu mai poate fi facuta; pierdem ocazia sa facem fotografii creative si ramanem la fotografiile traditionale. Surprinzator, Jackson avea un mare avantaj: daca o imagine nu îi iesea cum dorea, placile de sticla erau refolosite. Fotografia digitala nu numai ca elimina problema daca imaginea merita sau nu sa fie retinuta, dar permite refolosirea “filmului” ori de cate ori este nevoie. Poti ramane placut surprins de fotografiile facute cand nu mai esti apasat de inhibitii legate de costurile materiale.


43

TREI PASI IN FOTOGRAFIA DIGITALA

Camerele digitale sunt doar o veriga in lungul lant care duce de la scena originala la imaginea finala care va fi afisata sau distribuita. De fapt, camera nu esta nici macar absolut necesara in acest lant. Elementul cheie in fotografierea digitala este o imaginea in format digital, formata din pixeli. Desi camera captureaza fotografia in format digital, poti scana si diapozotive, negative sau hartie pentru a converti aceste formate trditionale in acelasi format digital. (Anexa: imaginea 13)

Pentru a intelege cum camera se integreaza cu celelalte parti ale sistemului de fotografiere digitala, este de ajutor sa intelegeti trei pasi de baza implicati in creearea si folosirea imaginilor digitale – capturarea, procesarea si afisarea.

PASUL 1 – Capturarea imaginii Dispozitivele de capturare introduc informatia in calculator. Cel mai

familiar astfel de dispozitiv este tastatura. Oricum, exista sute de alte dispozitive de capturare, incluzand mouse, sisteme de recunoastere a vocii, scannere si asa mai departe. Iata cateva astfel de dispozitive folosite la crearea imaginilor digitale (Anexa: imagine 14):

• Camerele digitale captureaza imaginile in format digital • Camerele traditionale captureaza imaginile in cadre, pe film, care pot fi scanate pentru a fi convertite in format digital. • Camerele video captureaza imaginea in format video. Poti folosi aceste cadre pentru a izola imagini separate si sa le salvezi ca imaginii traditionale. • Camerele video digitale sunt uneori capabile sa captureze imagini statice la fel ca si camerele foto digitale.

PASUL 2 – Procesarea imaginilor Odata ce o fotografie este in format digital, o poti stoca in sistemul tau

apoi o poti manipula sau edita intr-un program special, precum Photoshop. Posibilitatiile de editare sunt practic nelimitate. In unele cazuri poti imbunatatii o imagine, reducandu-i sau eliminandu-i defectele. In alte cazuri, poti modifica marimea imaginii sau efectua alte schimbari. Iata doar cateva dintre modurile in care poti procesa o imagine (Anexa: imagnile 15 si 16):

• Sa realizezi colaje


44

• Reduci marimea pentru ca sa o poti transmite prin e-mail sau pentru a o pune intr-o pagina Web • Folosesti filtre pentru a o face mai clara sau chiar sa o faci sa apara ca pictata in acuarele sau ulei • Sa lipesti mai multe imaginii • Sa combini 2 imagini pentru a crea un efect tridimensional sau o imagine animata • Sa scimbi luminozitatea si contrastul pentru a imbunatati imaginea • Sa convertesti imaginea in alt format

PASUL 3 – Afisarea imaginii Dupa ce o imagine arata cum doresti tu, o poti afisa pentru a fi vizibila si

pentru altii. Exista numeroase metode pentru a afisa si distribui imagini digitale. Iata doar cateva dintre cele mai populare cai:

• Printezi imaginea pe o imprimanta color • Inserezi imaginea intr-un document realizat cu procesorul de texte • Pui fotografia intr-un site pe Web sau intr-o retea de fotografii • Trimiti fotografia prin E-mail la prieteni sau familie • Trimiti fotografia la servicii speciale care o pot printa pe tricouri, cani, mouse pad-uri si chiar prajituri sau torturi • Sa o stochezi in sistem pentru a o folosi ulterior • Sa o convertesti in diapozitiv pentru a o proiecta cu un proiector de diapozitive

CAUTATI COMPLEMENTARITATEA

Vis tehnologic sau preocupare pentru coerenta, fotografia 100% digitala

este posibila. Necesita cunostinte excelente a domeniilor in continua evolutie si, in acelasi timp, cunostinte referitoare la utilizarile fotografiei. In “lumea” digitala calitatea este intotdeauna pe primul loc. O arhiva digitala provenita de la un aparat VGA sau Xga nu va permite niciodata obtinerea unui print foarte clar dar este recomandata pentru transmiterea de imagini prin Internet sau pentru realizarea unei proiectii. Trebuie sa renuntati la aparatul dumneavoastra traditional? Bineinteles ca nu, mai ales ca trimful tehnologiei digitale nu are efect numai asupra domeniului fotgrafic. Adesea, este mai simplu, mai rapid si mai accesibil sa faci fotografii cu un aparat foto traditional. Si apoi, utilizarea scannerului sau transferul imaginilor pe discheta sau CD, va permite sa beneficiati de avantajele oferite de fotografia digitala fara sa aveti vreo pregatire speciala. Complementaritatea ambelor sisteme fotografice, cristale/digital nu a


45

fost niciodata mai actuala ca acum cand scannerele care citesc fisiere APS se vando data cu calculatorul fiind integrate in microprocesorul acestuia ca cititor traditional de dischete. Chiar daca fotografiei 100% digitale I se prevede un viitor stralucit acesta este astfel numai in conditii de complementaritate cu mediile fotografice existente.

NOI SERVICII INEDITE Pe langa avantajele directe (confidentialitate, rezultat instantaneu si

achizitionare gratuita), forta fotografiei digitale consta in faptul ca raspunde nevoii de comunicare prin imagine. Posibilitatea transmiterii cu usurinta a fotografiilor raspunde dorintei oricarui impatimit sau profesionist de a-si expune “creatile” si de a-si impartasi emotiile. Fotografia digitala permite implinirea acestui deziderat intr-o maniera destul de simpla.

Aceasta modalitate de “impartasire” a creatiilor cu ceilalti va fi profitabila o data cu largirea serviciilor Internet, lucru deja realizat in intreaga lume.

Serviciile fotografice ale mileniului 3 va permit sa cereti parerea altora, aflati la mare distanta, cu ajutorul Internetului, la fel cum prin intermediul retelei veti putea cere prelucrarea fotografiilor dumneavoastra de catre un laborator foto aflat in alta zona geografica. Si sunt din ce in ce mai multe solutii ce fac ca fotografia digitala sa fie in ziua de azi din ce in ce mai atractiva.

MIC GLOSAR

APERTURA = deschiderea obiectivului ce permite trecerea luminii; marirea ei este reglata prin intermediul diafragmei si este exprimata in numere f:1,2; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; inscriptionate pe montura obiectivului.

PRIORITATE DE DIAFRAGMA = mod de lucru prin care utilizatorul seteaza deschiderea dorita a diafragmei, iar aparatul va regla in mod corespunzator viteza de inchidere a obturatorului pentru a obtine o expunere corecta.

PRIORITATE DE TIMP= mod de lucru prin care este setata viteza de inchidere a obturatorului, iar sistemul regleaza treapta de deschidere a diafragmei pentru care expunearea este optima, pe baza informatiilor oferite de exponometrul incorporat in aparatul foto.

COMPENSAREA EXPUNERII = optiune de comanda ce se regaseste pe majoritatea aparatelor foto si care permite utilizatorului sa supraexpuna (factor “+”) sau sa subexpuna (factor “-“) fata de valoarea determinate in mod automat.

CONTRAST = diferenta dintre partea cea mai luminoasa si ce mai intunecata a unei imagini. Contrastul soprit mareste impresia vizuala de claritate, dar nu mai reda corespunzator detaliile din ambele zone.

DIAFRAGMA = sistem aflat in obiectiv ce comanda dimensiunea deschiderii pentru a permite trecerea luminii.

DIFUZOR = accesoriu atasat pe blitz pentru a difuza lumina.

DOMINANTA DE CULOARE = tenta de culoare nedorita la o imagine, determinate de o iluminare necorespunzatoare.

DPI = (dots per inch ) puncte pe inch.

EXPONOMETRU = sistem care masoara lumina reflectate de un subiect.

FILTRE = pentru aparate foto evoluate - accesorii din material plastic sau sticla – care plasate in fata obiectivului, pot evidentia o culoare sau calitate a luminii ce ajunge la captorul aparatului foto digital.

ISO = abreviere a International Standards Organization, care a impus norme de sensibilitate fata de lumina. O serie de numere multiple, de la 50, 100, 200, 400 ,800, 1600 ASA indicau sensibilitatea oricarui film fata de lumina. ISO 400 reprezinta o sensibilitate dubla fata de ISO 200, evidentiand faptul ca este de 2 ori mai sensibil la lumina. ISO 100 reprezinta injumatatirea a sensibilitatii 200.

JPEG = reprezinta un format de fisier utilizat de majoritatea aparatelor foto digitale pentru comprimarea imaginilor la o dimensiune mai redusa. Prin comprimarea lor se obtine o imagine de calitate buna, dar dimensiunea fisierului este mai mare.

Este un format standard al imaginilor pe internet, deoarece marimea fisierului este minima iar paleta de culori corespunzatoare.

MEGAPIXEL (MP) = un million de pixeli. Rezolutia unei imagini digitale este cu atat mai ridicata cu cat numarul de pixeli este mai numerous.

REZOLUTIA = este o masura a cantitatii de informative dintr-o imagine si reprezita numarul de pixeli/inch dintr-o imagine.

SLR (Single Lens Reflex) = mod de contructie a aparatului foto care permite utilizatorului sa priveasca sis a imortalizeze subiectul de fotografiat prin obiectiv.

TIFF= ( acronym pentru Tagged Image File Format) Format de fisier pentru imagini care poate fi citit de software-urile importante pentru crearea imaginilor. Sistemul marmite o comprimare moderata fara pierderi evidente.

VIZOR= sistem al aparatului foto care permite vizualizarea si incadrarea imaginii inainte de a fi inregistrata, permitand controlul compozitiei.

Obiective:

NORMAL = este considerat obiectivul de 50mm (la aparatele de format 35mm) care ofera un unghi de vizare de aproximativ 45 de grade, similar ochiului uman.

SUPRANGULAR = obiectivele cu o distant focala mai mica de 50mm, cu un unghi larg, utile atunci cand subiectul este aproape si nu ne putem indeparta.

TELEOBIECTIV = obiectivele, cu o distant focala mai mare de 60mm, folosite atunci cand nu ne putem apropia de subiect.

ZOOM = obiectivele care permit modificarea instantanee a distantei focale. Un singur obiectiv cu zoom 28-350mm poate inlocui “n “ obiective fixe.

MACRO = capacitatea obiectivelor de a foclliza la o fistanta mica, capabile de o redare la marime naturala a subiectului.

HISTOGRAMA = ne arata distributia tonurilor in imagine si corectiile care se impun. Histograma arata, figurativ, ca un masiv muntos cu pante la stanga si la dreapta. Subexpunerea este inregistrata ca o lipsa de informatii in partea dreapta, muntele fiind “taiat” in stanga. Supraexpunerea este reprezentata de o lipsa de informatii in partea stanga a histogramei, muntele de la dreapta fiind pur si simplu “taiat”. In situatia unei iluminari ce determina un contrast puternic, histograma va fi taiata in partea stanga si in partea dreapta. Este de dorit o histograma care sa reprezite pante de fiecare parte a muntelui.

ZGOMOTUL DE IMAGINE = se refera la semnalele de interferenta care se suprapun peste continutul imaginilor si care pot face inutilizabila o fotografie. Zgomotul de imagine este influentat atat de calitatea camerelor foto cat si de factori precum lumina redusa (apelandu-se la valori ISO mari), durata expunerii, dimensiunea si densitatea pixelilor, conversia si procesarea semnalului.

DATE IMPORTANTE DIN ISTORIA FOTOGRAFIEI

1816 Joseph Nicephore NIEPCE - Incepe primele sale exerimente de fotografie, care au putut fi vazute dupa aproape 1 deceniu

1816 Joseph Nicephore NIEPCE - Isi prezinta primele fotografii, realizate pe bitum

1835 Jacques Manade DAGUERRE - Dupa o colaborare cu Joseph Nicephore NIEPCE, finalizeaza procedeul fotografic care-i va purta numele “daguerotipic”: o placa de cupru argintata este tratata cu vapori de iod, obtinandu-se o sensibilitate sporita la lumina

1839 Academia Frantei anunta oficial inventarea “daguerotipiei”; 1839 este considerat data oficiala a inventarii fotografiei.

1844 William Fox TALBOT - Publica prima carte despre fotografie, dupa ce realizase “desene fotografice” pe o hartie sensibilizata cu clorura de argint si fixate cu iodura de potasiu.

1847 Abel NIEPCE (nepotul lui Joseph Nicephore NIEPCE) prezinta negativul pe suport de sticla, iar Louis Desire Blanquart-ECARD realizeaza primele copii pozitive pe hartie cu albumina.

1851 William Fox TALBOT - Realizeaza primele fotografii ale unor subiecti in miscare prin exunerea la lumina obtinuta in urma descarcarilor electrice printr-un condensator.

La PARIS apare “La lumiere”, considerate a fi prima revista de fotografie din lume.

1852 La LONDRA se deschide prima expozitie fotografica.

1857 James MAXWELL reuseste sa obtina primele fotografii color prin procedeul de selectie tricromatica si recompunere prin tripla proiectie.

1860 RALENDIG realizeaza retusul negativului pentru a imbunatati calitatea imaginii.

1861 PRIMA fotografie cu culori permanente ester ealizata de James MAXWELL.

1873 La NEW YORK este publicata prima fotografie in ziar.

1884 George EASTMAN lanseaza negativul flexibil pe suport de nitroceluloza, livrat in bobine, cunoscut sub denumirea de “roll film”.

CARBUTT breveteaza negativul pe support de celuloid.

1888 George EASTMAN lanseaza primul aparat foto KODAK, insotit de sloganul ce va rezista mai mult de un secol “TU APESI BUTONUL, NOI FACEM RESTUL”.

KODAK folosea o rola de film, pe care se putea realiza 100 de fotograme. Dupa expunere, aparatul cu film din interior era trimis la unul dintre laboratoarele KODAK. Aici filmul era extras, developat si copiat pe hartie, iar aparatul era reincarcat cu un alt film si returnat propietarului.

1892 Thomas Alva EDISON inventeaza un aparat de luat vederi pentru obiecte sau oameni in miscare care folosea o banda de celuloid de 35mm cu perforatii pe margine.

1893 Thomas Alva EDISON breveteaza filmul perforat de 35mm.

1895 Wilhelm Conrad ROENTGEN obtine prima fotografie prin expunere cu raze “X”.

Fratii LUMIERE prezinta, la Paris , prima proiectie cinematografica.

1910 WODD face publice experientele sale fotografice cu radiatii infrarosii si ultraviolet.

1916 Este lansat pe piata AGFACOLOR, primul film negative color realizat de firma AGFA.

1925 SEGUIN inventeaza blitzul (se obtine lumina necesara prin decarcarea unui condensator in globul de sticla al unui bec cu gaz inert)

1931 Harold Eugene EDGERTON ralizeaza primul blitz electronic.

1945 BLACKNER, BROWN si KUNZ sunt numele inventatorilor procedeului foto numit instant POLAROID,

In 1948 in variant alb/negru, iar in 1962 in varianta color.

1950 Primul salon “Photokina” este organizat la Koln.

1973 Primul captor CCD de uz comercial este lansat cu o rezolutie de 100x100 pixeli.

1986 Un captor de imagine tip CCD de 1.4 MP este lansat pe piata de catre firma KODAK.

2005 KODAK renunta sa mai produca aparate foto reincarcabile cu film de 35mm.


62

ANEXE

TEHNICA SI ARTA FOTO


66

Figura 7

Figura 8

Figura 9


67

Figura 10

Figura 11

Figura 12


68

Figura 13

Figura 14

Figura 15 Figura 16

Aventura

Îmi amintesc cum a început această “aventură”. Când a trebuit să aleg la începutul celui

de-al II-lea semestru un nou opţional ştiam ce vreau să fac semestrul acesta chiar înainte să fie

afişat orarul. Am fost puţin dezamăgită de faptul că era programat în după-amiaza de vineri, zi în

care nu mai aveam nici un seminar şi nici un curs, dar nu puteam renunţa la materia pe care

aşteptam cel mai mult să o fac doar pentru simplu fapt că era amplasată într-un interval orar care

nu era deloc avantajos. Aşa că m-am hotărât să mai sacrific încă o zi din săptămână şi am reuşit

să ajung la toate cursurile de Tehnică şi artă fotografică, chiar şi la cele la care nu trebuia, cum s-

a întâmplat pe data de 30 aprilie. Şi a meritat. Pe lângă lungile discuţii despre diagonale şi spaţiul

care trebuie lăsat în direcţia de privire, care mie mi-au fost de foarte mare folos, deoarece

“repetiţia e mama învăţăturii”, îmi amintesc de nu puţinii invitaţi, fotografi, care aveau stiluri atât

de diferite încât pozele lor nu puteau fi comparate, ci doar admirate. Aşa am văzul diferenţele

dintre pozele de jurnalism şi pozele de studio, dintre pozele şocante ale copiilor bolnavi şi cele

ale străzilor din Bucureşti. Diferite nu erau doar pozele, ci şi atitudinea faţă de lume şi viaţa, unii

mai optimişti, alţii mai puţin optimişti, dar toţi sensibili.

Am mai învăţat cât de greu e să îţi reuşească o poză în condiţiile în care eşti la o

conferinţă şi în faţa ta mai sunt zece fotografi care încearcă să obţină aceeaşi poză, cât de

important este să îţi alegi un punct de staţionare cât mai bun şi cât efort fizic presupune această

meserie. Poate că fotografii sunt văzuţi ca nişte persoane boeme şi delicate care se plimbă peste

tot şi fac poze la lucrurile care le atrag atenţia, privită aşa, această meserie pare foarte frumoasă,

dar lipseşte ceva. Nu s-a luat în considerare greutatea aparaturii, pericolul pe care îl presupune

această meserie şi spiritul practic care nu trebuie să îi lipsească niciunui fotograf. Privită şi din

acest unghi pentru mine tot frumoasă pare această meserie, cu toate greutăţile pe care le

presupune.

Dar totuşi, care a fost aventura? Aventura mea a presupus încercărirele disperate de a

realiza poze care să redea cât mai bine realitatea aşa cum o văd eu. Mereu nemulţumită de

umbrele inestetice de pe fotografiile pe care mă străduiam să le fac cât mai bine, obsesia de a

încadra totul cât mai bine şi supărară de falsitatea celor pe care încercam să îi surprind în

fotografii, care cum vedeau camera de fotografiat afişau un zâmbet fals mă făcuseră să cred că

nu o să reuşesc niciodată să fac nişte poze care să satisfacă exigenţele mele, care nu sunt deloc

mici.

69

După primele ore de curs am învăţat cum să rezolv problemele cu umbrele care îmi

“stricau” pozele şi am descoperit că nu îmi alegeam bine ora la care să fac pozele şi nu numai.

Tot la acest curs am învăţat că o fotografie reuşită se realizează cu răbdare, sau

dimpotrivă e nevoie să reacţionezi foarte rapid şi să surprinzi exact momentul pe care îl doreşti.

Aceste două lucruri mi-au fost de folos la realizarea pozelor pentru acest proiect.

Când am realizat pozele cu Palatul Parlamentului, nici vremea nu mă ajuta prea mult şi

eram nevoită să surprind exact acel moment în care se însenina şi nu îmi intra în cadru

acoperindu-l cu totul vreun pieton sau vreo maşină, lucru care nu a fost prea ushor, întrucât mai

aveam o problemă, nişte baterii foarte proaste care se consumau extrem de repede (dupa 1-2

fotografii), aşa că am fost nevoită să cumpăr vreo 4 seturi de baterii. Pe lângă faptul că atunci

când ieşea soarele mi se consumau bateriile şi până le schimbau îmi intra cineva în cadru, mă

urmăreau şi paznicii deoarece am realizat poze şi din parcare şi mă mai claxonau şi maşinile

pentru că furată de peisaj înaintam în stradă. În toată agitaţia asta am şi uitat de setarea orei pe

aparat, dar se poate vedea pe poze că era în jur de ora 11 şi aproape de predarea proiectului,

deoarece pozele au fost descărcate în calculator cu două zile înainte.

O altă provocare a fost să fac o poză cât mai originală unei clădiri pe care o fotografiază

toţi colegii mei, aşa că am ales să o încadrez în partea de sus cu crengiile unui copac.

Mai târziu am hotărât să merg în parc să realizez portretele unor copilaşi, aşa că am mers

în parcul Tineretului în căutarea unor modele, dar fără prea mult succes, deoarece la acea oră

copilaşii nu erau în parc.

AII-a zi, tot în jurul orei 11, mergeam să mă întâlnesc cu o colegă, dar ceva mi-a atras

atenţia. Într-unul din părculeţele din zona în care locuiesc erau foarte mulţi copii cu părinţii lor

care se jucau de zor. Am intrat în parc cu gandul de a face două portrete, dar după ce am realizat

aceste portrete nu am putut să mă abţin să nu le surprind jocul. Aşa că, tema mea la alegere este

“jocul”. După ce am făcut câteva portrete, deoarece s-au arătat foarte dornici să pozeze, am

rămas în parc şi am vorbit cu părinţii lor. Le-am explicat ce voi face cu pozele şi am făcut

schimb de adrese de mail pentru a le da pozele şi lor. După o perioadă, când obişnuiţi cu

prezenţa mea nu au mai dat atenţie aparatului de fotografiat, le-am surprins jocul. Am fost foarte

încântată când am ajuns acasă şi m-am uitat la poze, îmi dădeau o stare foarte bună. Sunt de

părere că am reuşit să surprind şi bucuria lor, dar şi micile certuri.

Deşi înainte să merg în parc setasem data şi ora bine, mă uit acum la poze şi îmi arată altă

dată şi ora, mai exact cea la care le-am dus la printat. Mă gândesc că datorită modificărilor

aplicate pentru încadrare s-a schimbat această dată, sau pur şi simplu nu ştiu eu unde să mă uit.

În continuare voi descrie ideea mea din fiecare fotografie. Menţionez că am făcut mai

multe fotografii şi am ales în faţa ecranului computerului cele şase pe care le-am printat. Când

70

le-am vizualizat acasă am descoperit elemente pe care nu le observasem atunci când le-am

realizat.

Prima fotografie, cea cu Palatul Parlamentului, căreia i-am pus numele “Clasic” este

cum sugerează şi numele o fotografie clasică de arhitectură în care am încercat să respect regulile

pentru acest tip de fotografie. Am încercat să surprind două laturi ale clădirii pentru a se observa

cât de mare este de fapt această clădire. Îmi amintesc că aşa am fost învăţaţi la acest curs, să nu

facem pozele de arhitectură din faţa clădirilor, pentru că acestea par plate, lipsite de volum.

În cea de-aII-a fotografii cu această clădire am încercat să îi dau o notă mai personală, să

îmi pun într-o oarecare măsură amprenta, aşa că, în fotografia “Contrast” am vrut să scot în

evidenţă contrastul dintre natură şi clădire, dar şi dintre natură şi traficul din zonă. Îmi place cum

se reflectă culoarea cerului pe maşinile de pe şosea şi cum se împletesc aceste elemente aparent

fără legătură între ele. Este o fotografie cu foarte multe elemente, plină de elemente aş putea

spune, dar cu toate acestea, tot clădirea acaparează atenţia privitorului, cel puţin pe a mea.

Primul portret pe care l-am realizat se numeşte “Inocenţă”, deoarece este al unei fetiţe a

cărei faţă mie îmi inspiră acest lucru. Mi se pare că aceast copil are un chip proaspăt, senin, pur

şi mai ales inocent. Această fetiţă mi-a făcut munca destul de grea deoarece era foarte atentă la

cameră şi îmi era destul de greu să îi surprind jocul.

Următorul portret este tot al unei fetiţe care pur şi simplu a venit în faţa mea şi a aşteptat

să îi fac o fotografie. Nu a plecat până nu s-a convins că i-am făcut o fotografie şi că o să i-o

trimit şi ei. Mie mi-a dat impresia că este foarte cochetă şi că pe viitor va avea o meserie care o

va aduce în mijlocul reflectoarelor. Era hotărâtă şi vroia să fie în mijlocul atenţiei. Această

fotografie se numeşte “Început” deoarece cred că este doar începutul unui lung şir de alte

fotografii.

După a urmat cea mai frumoasă parte, cea în care şe surprindeam jocul. Încercam să trec

neobservată pentru a nu-i deranja. Vroiam să surprind nişte momente sincere.

Prima fotografie se numeşte “Bucurie” deorece mie asta îmi exprimă. Te uiţi la fotografie

şi îţi dai seama că erau bucuroşi şi profitau de fiecare moment. Este o imagine care pe mine mă

binedispune. Aceşti copilaşi sunt un exemplu pentru noi şi pentru faptul că ar trebui să ne facem

timp să ne bucurăm, cel puţin o dată pe zi.

Ultima poză mi-a amintit de cursul la care ni s-a spus că “sub o poză se poate scrie

orice”. Şi este adevărat. Din câte îmi amintesc eu aceşti copilaşi se jucau cu mingea şi din acest

motiv unul dintre ei era în genunchi. Dar când mă uit la poză şi văd băiatul în genunchi şi fata cu

mâinile în şolduri parcă mă duce cu gândul la o ceartă între cei doi. Îmi dă impresia că băieţelul

îşi cere scuze şi fata nu vrea să îl ierte.

71

Acest curs a fost o experienţă foarte frumoasă din care am învăţat multe şi spun sincer că

îmi pare rău că a durat doar un semestru. Sunt conştientă că nu m-a transformat într-un fotograf

profesionist, dar a dezvoltat în mine ceea ce exista deja: plăcerea de a fotografia.

72

Ce înseamnă o fotografie

Mă gândeam adesea la ce înseamnă o fotografie. De-a lungul timpului, încercam să

caut un răspuns pentru a şti ce este fotografia. Observam ideile, părerile, gândurile diferite ale

fotografilor, dar şi pozele acestora, însă nu mă mulţumeam. Acum, după ce am parcurs cursul de

tehnică şi artă fotografică, mi s-a aprins un beculeţ. La începutul cursului, abia îi vedeam

licărirea, însă ideea e că s-a aprins. Datorită faptului că mi-am format o părere mai amplă cu

privire la acest domeniu, acum pot spune că, pentru mine, fotografia este vrajă, este dragoste,

este modalitatea de a păstra o amintire, de a imortaliza fiecare moment.

Fiecare fotografie îşi spune propria poveste. O poveste sau mai multe, pentru că o

fotografie poate transpune într-o singură imagine o mie de cuvinte. De ce sunt imagini asupra

cărora privirea zăboveşte? Pentru că ochiul este încântat, iar mintea încearcă să iscodească

povestea. Prin urmare, aş putea spune că fotografia este arta de a spune, de a sugera poveşti.

Din dorinţa de a pune în practică toate cunoştinţele dobândite pe parcursul

semestrului doi la cursul de tehnică şi artă fotografică, dar şi din dorinţa de a căuta poveşti noi,

m-am înarmat cu un aparat foto digital, marca Sony, modelul DSC-W17 şi am pornit la drum.

Planul meu era acela de a fotografia arhitectura Palatului Parlamentului, portretul unor persoane

şi de a surprinde într-o singură fotografie un subiect atractiv, care să merite a fi explorat

fotografic.

În ceea ce priveşte fotografia de tip arhitectură, mai exact arhitectura Palatului

Parlamentului, un loc arhicunoscut, am privit, mai întâi, diverse imagini de pe internet pentru a-

mi face o idee despre modul în care profesioniştii au tratat acest subiect. Astfel, am făcut mai

multe fotografii, în zile diferite ale lunii iunie, zile în care vremea mi-a fost prielnică, dar mi-a

fost şi împotrivă. Unul dintre cele mai importante elemente în cadrul fotografiilor mele tip

arhitectură îl reprezintă lumina. Având în vedere că la fotografia în aer liber, lumina naturală îşi

schimbă condiţiile în cursul zilei, depinzând de starea timpului, de gradul de înnorare, de gradul

de poluare, dar şi de alţi factori, am ales ca declanşarea să aibă loc după orele amiezii, atunci

când lumina capătă diverse efecte. Am realizat poze atât pe timp înnorat şi ploios, cât şi pe timp

frumos cu cer senin. Punctul de staţie ales pentru prima fotografie este unul inferior deoarece se

exagerează puţin în partea de jos, asfaltul ocupând mai mult loc. Aşa cum am învaţat la curs,

fotografia realizată pe timp înnorat împiedică redarea formelor arhitecturale ale construcţiei,

rezultând o imagine plată, inexpresivă. Însă, deşi caracteristicile clădirii nu ies foarte bine în

evidenţă, ideea de dinamism este redată prin viteza de deplasare a autovehiculelor surprinse în

73

cadru. Deplasându-se cu viteză, apa ţâşneşte de sub roţile acestora. Astfel, cadrului mohorât ce

domină imaginea i se adaugă culorile alb şi negru, culori ce aparţin maşinilor din prim-plan.

La polul opus, fotografia realizată pe timp frumos cu cer senin redă fidel volumul,

caracteristicile Palatului Parlamentului şi creează senzaţia de spaţialitate datorită modului în care

lumina cade pe elementele de arhitectură ale clădirii, datorită punctului de staţie ales, care este

unul normal împărţind poza în două păţi aproximativ egale, dar şi datorită trunchiului de copac.

Culorile se îmbină armonios, cu precădere tonurile de verde care, deşi sunt odihnitoare, acestea

sunt reci, însă, în combinaţie cu cerul albastru, senin, se creează un efect activ, însufleţitor,

purtându-ne mintea dincolo de potecile imaginaţiei, pentru a ţese noi fire de poveste.

În continuare mă voi opri asupra poveştii portretelor mele. Portretul unor persoane –

membrii familiei, prieteni, colegi, persoane străine- este acel tip de fotografie cel mai practicat,

dar şi cel mai delicat. Acestea imortalizează atât înfăţişarea, cât şi elemente ale caracterului

subiectelor respective. Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu să selectez doar două

fotografii, aşa că pe CD am pus mai multe. Însă aplecându-mă asupra celor două fotografii

selectate, voi începe prin a spune cum le-am denumit. Una dintre ele se numeşte „Eliberare”, iar

cealaltă se numeşte, simplu “Galben”. Fotografiile au fost realizate la mare şi pe drumul de

întoarcere spre casă, la începutul lunii mai. În cazul ambelor fotografii, declanşarea a avut loc la

orele amiezii, iar punctul de staţie fiind inferior, linia orizontului coboară, subiectul din prim-

plan fiind proiectat, într-o oarecare măsură, pe fundalul cerului. În ceea ce priveşte prima

fotografie, intitulată simplu “Eliberare”, acesta este un portret instantaneu al unei persoane

străine. În continuare, ma voi opri puţin asupra cadrului în care a fost realizată. Un baiat îi facea

o poză prietenei sale. Aceasta poza într-un ton de relaxare, libertate, fericire deplină. Stând pe

cearceaf şi observând situaţia, am simţit că mă aflu la momentul potrivit, la locul potrivit. Am

luat repede aparatul, l-am aprins şi am început să le fac poze celor doi. În realizarea fotografiilor

am folosit, bineînţeles zoom-ul. Fără să fi folosit această opţiune a aparatului, zoom-ul, nu aş fi

reuşit să surprind în fotografie expresiile şi gesturile modelului. De asemenea, atât cerul, cât şi

marea joacă roluri extrem de importante, însă am avut grijă ca linia orizontului să nu împartă

cadrul în două jumătăţi egale. Astfel, am acordat o mai mare importanţă cerului, prezenţa

acestuia sugerând libertatea, eliberarea de orice constrângere. De remarcat este faptul că linia

orizontului creşte de la stânga spre dreapta, de la uscat către mare, aratând astfel că marea trece

dincolo de poză, fiind de o imensitate nebănuită. Epava din larg constituie şi ea un element

important în cadrul fotografiei mele, sugerându-ne o altă poveste ce s-a petrecut în acelaşi loc,

însă în alte timpuri. La toate acestea se adaugă diagonala descendentă a cadrului, care sugerează

dorinţa fetei de a apuca cu o mană şi de a coborî pe Pamânt toate stările, sentimentele ce domină

imensitatea cerului, fapt ce este redat şi prin gesturile pe care aceasta le face. De asemenea,

74

paleta de culori alb-mov atrag atenţia privitorului deoarece modelul se distinge astfel de albastrul

mării şi al cerului.

Cea de-a doua poză tip portret, intitulată “Galben” are o poveste asemănătoare

primei, însă, spre deosebire de prima, am realizat-o cu foarte mare uşurinţă deoarece modelul din

poză este o colegă de facultate şi, totodată, o prietenă foarte bună. Astfel, cunoscându-mi

modelul, mi-a fost mult mai uşor să interacţionez cu acesta, să-i vorbesc, să-i spun diverse

lucruri în scopul de a-l relaxa şi, în acelaşi timp, de a-l amuza. În această fotografie, observăm,

opus celei dintâi, o diagonală ascendentă sau forte, care sugerează dinamism şi pe care sunt

plasate o serie de trăiri ce se înalţă, ce se intensifică. Dominanta de culoare este galbenul,

modelul meu este o fată blondă cu pielea de culoare foarte deschisă, toate acestea reprezintă

motive suficiente pentru care am plasat subiectul în centrul fotografiei. Intenţia mea a fost aceea

de a orienta atenţia privitorului către centrul fotografiei în măsura în care culoarea galben, fiind o

culoare caldă, luminoasă, deschisă, acaparează ochiul. A trecut ceva timp de când am realizat

această fotografie, însă acum că o revăd, ba chiar încerc să o analizez, o mulţime de sentimente,

gânduri, imagini îmi inundă mintea şi sufletul doar gândindu-mă la momentul realizării sale.

Această fotografie are o poveste frumoasă pentru care nu sunt de ajuns o mie de cuvinte în

încercarea de a reda cu exactitate maximă momentul respectiv.

Acum mă voi întoarce la ultimul punct al planului meu, acela de a surprinde într-o

singură fotografie un subiect care să merite a fi explorat fotografic. Prin urmare, tema aleasă este

familia. Povestea acestor fotografii, intitulate „Unitate” şi “Aşa tată, aşa fiu”, se petrece pe

litoralul românesc, iar subiecţii sunt necunoscuţi. Ideea fotografiei “Unitate” este aceea de

centru, de punct comun. Spre exemplu, linia orizontului scade de la stânga spre dreapta, de la

uscat spre mare, către un punct comun, foarte jos, numit nivelul zero. Punctul central al

fotografiei îl reprezintă mama, toţi membrii familiei strângându-se în jurul acesteia. Imaginea

sugerează dinamism, dar şi unitate, contopire, fericire. Dinamismul este redat prin poziţia

subiecţilor, aceştia aflându-se în deplasare către mamă, ideea de unitate este redată prin faptul că

toti membrii familiei se află în acelaşi loc, iar ideea de fericire este redată prin expresiile şi

gesturile subiecţilor. Intenţia mea nu era aceea de a surprinde această familie în toată splendoarea

ei, de aceea pot spune că este un tip de fotografie instantanee. Bineînţeles, că zoom-ul a avut un

rol important în realizarea acesteia. În lipsa acestei opţiuni, distanţa la care mă aflam la

momentul respectiv mi-ar fi fost potrivnică în realizarea acestei fotografii.

Fotografia „Aşa tată, aşa fiu” îl prezintă pe tată alături de cei doi fii ai săi. Elementul

de simetrie şi, în acelaşi timp, umoristic constă în distanţa la care se află cei doi subiecţi şi în

poziţia aplecată a acestora. În susţinerea punctului de simetrie se adaugă culoarea galben a

tricourilor subiecţilor. Interpretările acestei poze sunt multiple, acestea variază în funcţie de

75

modul de percepţie al conceptului de familie al fiecăruia dintre noi. Însă, în viziunea mea,

familia este o vatră în care arde veşnic focul dragostei, un acoperiş sub vânt şi ploi, o poartă, o

fântână, un salcâm în prag, un aer de omenie care trece de la părinţi la copii, o deosebită relaţie

de comunicare cu versul, cu slova înţeleaptă a cărţii, cu duiosul cântec, cu fiorul bucuriei şi al

durerii. O familie înseamnă o comunitate de la inimă la inimă. Bineînţeles, că acesta este doar

modul în care eu percep conceptul de familie.

Acestea fiind spuse, sunt de părere că nu există poze bune sau poze rele şi nu este

nevoie de talent pentru a face poze. Este nevoie de câteva noţiuni în domeniul tehnicii şi artei

fotografice şi de multă practică pentru că numai exersând fiecare dintre noi va reuşi să facă la un

moment dat fotografii performante şi de calitate. O fotografie care nu este indiferentă are “putere

de impact”, fenomen ce forţează privitorul să observe conştient fotografia. Puterea de impact se

poate obţine prin procedee grafice, subiecte speciale sau chiar din subiecte obişnuite prezentate

într-o manieră specială. Imaginea trebuie să aibă şi un mesaj, mai exact să reuşească să transmită

ceva. Acest "ceva" reprezintă conţinutul imaginii şi trebuie prezentat într-o formă inteligentă,

simplă şi clară pentru a putea fi înţeles şi asimilat. Sunt de părere că mesajul transmis de un

fotograf prin intermediul unei imagini va fi întotdeauna interpretat diferit de fiecare privitor în

parte deoarece, aşa cum bine ştim cu toţii, o fotografie poartă o mulţime de interpretări, gânduri,

idei, cu alte cuvinte, o fotografie poartă nu doar o poveste, ci mai multe.

În ceea ce priveşte opţionalul de tehnică şi artă fotografică, am văzut în acesta mai

mult decât un simplu curs, am văzut şi am cunoscut un profesor calm, răbdător, deschis, gata să

ne împărtăşească oricând din tainele şi din poveştile fotografiei. Însă, mai mult decât atât, la

acest curs am învăţat lecţii de viaţă, pe care, mai mult ca sigur, le voi purta cu mine pentru o

bună bucată de vreme.

76

Fotografia materializarea memoriei noastre

“Fotografiile se constituie într-o materializare a memoriei noastre”(citat din cursul de

Tehnică şi Artă Fotografică). Cât adevăr în doar câteva cuvinte. Păstrate în zeci de albume,

aranjate cronologic, ţin în biblioteca mea o mulţime de poze, de la nenumărate evenimente, de

când eram la grădiniţă până astăzi. De fiecare dată când le răsfoiesc, mă cuprinde o bucurie pe

care nu o pot reda în cuvinte, deoarece de fiecare dată retrăiesc sentimentele simţite în momentul

capturării imaginii.

O dată cu semestrul al II-lea al primului an de facultate, am început să nu mai privesc

toate fotografiile cu acceaşi ochi. Ci cu un ochi mai format, mai critic, mai cunoscător. Cursul de

Tehnică şi Artă Fotografică mi-a schimbat părerea despre cum trebuie imortalizate toate

momentele importante din viaţa mea. Dacă până acum trebuia neapărat să fotografiez orice, să

“tin minte că am fost şi aici, că am făcut şi asta, că am văzut şi asta”, lucrurile s-au schimbat.

Prima lecţie pe pe care am învăţat-o datorită acestui curs este referitoare la clădiri, monumente.

Oriunde mergeam, fotografiam orice mânăstire, catedrală, clădire importantă din.... faţă. În clipa

în care am auzit pentru prima dată la cursul de TAF “Punctul de fotografiere trebuie ales în aşa

fel încât să redea volumul (...) subiectului fotografiat” s-au schimbat radical concepţiile mele

despre cum trebuie să fie o fotografie de arhitectură reuşită. Ajunsă acasă, am deschis albumele

şi am constatat cât de nereuşite erau aproape toate pozele mele. Toate inexpresive, făcute din

faţă, niciuna nu surprindea volumul monumentelor, totalitatea caracteristicilor sale. Însă voi

menţiona pe parcurs ce am mai învăţat datorită acestui curs, pe măsură ce voi detalia fiecare

fotografie pe care am făcut-o pentru acest proiect.

Fiind din Bucureşti, serile de vineri nu se transformau în nerăbdarea de a pleca acasă,

cum era pentru mulţi dintre colegii mei. Serile de vineri s-au transformat în ceva incredibil de

plăcut, unde timp de două ore mă relaxam. Nu au contat ninsorile, ploile pe care am ieşit din casă

pentru a ajunge la curs. O făceam din plăcere, şi nimic altceva nu mai conta. Din toate cursurile,

a fost unul singur pe care din păcate l-am ratat, fiind ţinută la pat de o răceală cumplită. Abia

aşteptam fiecare zi de vineri, ştiind că după-amiaza o voi petrece în sala VA din Victoriei şi voi

învăţa lucruri noi şi extrem de utile. Surpriza a fost în momentul în care a fost invitat Cristi

Movilă. Timp de două ore, am uitat de timp, de proiecte ce aşteptau să fie făcute acasă, şi am

ascultat absorbită poveştile deosebit de interesante ale unui tânăr, care a făcut din fotografie mai

mult decât o pasiune. A transformat fotografia într-un stil de viaţă. Deşi nu am fost de acord cu

totalitatea fotografiilor făcute de el alb-negru, am trecut peste acest aspect şi l-am ascultat fără să

mă plictisesc nici o secundă. A fost o idee nemaipomenită ca în timpul unui curs să avem un

invitat atât de interesant, lucru ce la alte cursuri/seminarii nu se întâmplă.

77

Cum spuneam mai sus, nu am fost de acord cu totalitatea fotografiilor alb-negru, de

aceea se va putea observa cu uşurinţă în fotografiile mele, dorinţa de a exprima bucurie, energie,

fericire, vitalitate, toate acestea cu ajutorul culorilor. Însă, nu este de ajuns să vrei să exprimi

ceva, trebuie să ştii şi CUM să exprimi acel ceva. Până acum, noţiunea de “punct de staţie” îmi

era total străină. O dată ce am aflat-o datorită cursului, iarăşi toate concepţiile mele au fost date

peste cap. Atâta importantă să aibă locul de unde fac fotografia? Ajunsă acasă, am redeschis

cursul şi am citit mult mai atentă capitolul referitor la “Punctul de staţie şi rolul lui în plastica

imaginii”. Apoi, m-am uitat iarăşi peste pozele făcute de mine şi mi-am dat seama că în toate

există un alt punct din care puteam face poza, astfel încât ar fi fost una cu adevărat reuşită. De

fiecare dată mi-a părut rău ca nu am ştiut toate aceste informaţii mai din timp, ca acum să nu le

mai analizez atât de critic pe fiecare. Însă nici semestrul al II-lea al primului an de facultate nu

este prea târziu. Niciodată nu este prea târziu.

Însă, după atâtea informaţii, a venit dorinţa de a pune în practică tot ceea ce învăţasem.

Aici a apărut problema. Aparat foto personal ? Da, un Olympus foarte vechi, de doar 4MP, iar

calitatea fotografiilor făcute cu el nu atingea idealul meu de fotografie după tot ce am învăţat de

la curs. Ce era de făcut în această situaţie? Salvarea a venit din partea prietenei fratelui meu. Un

Sony Cyber-shot DSCH50 9.1 MP. O adevărată plăcere să îl am în mână şi să-l folosesc. Însă

iarăşi a apărut o problemă. Atâtea butoane, opţiuni, posibilităţi de setare. M-am limitat la strictul

necesar şi astfel am început să fac primele mele fotografii adevărate, în care să ţin cont şi de

reguli. Primele fotografii făcute cu acest aparat Sony au fost făcute într-o mică escapadă făcută

împreună cu fratele meu şi câţiva prieteni, pe un lac 60 de km de Bucureşti. Lacul este format de

râul Profira, lângă Lehliu. Din zeci, sute de fotografii, fotografiile cu lebedele mi s-au părut

extraordinare, am fost atât de încântată de ce am reuşit să imortalizez, încât m-am decis că

acestea vor reprezenta “Tema la libră alegere”, parte din proiectul final la cursul de TAF. Însă

această temă va avea şi un nume : Libertate. Ba nu ! Linişte. Ba nu! Primăvară! Escapadă! Cum

mă decid ? Dar având în vedere ca fotografiile au fost făcute pe 29 aprilie 2010, titlul temei s-a

schimbat de zeci de ori până astăzi. Titlul final ? Vroiam o combinaţie între libertate, bucurie,

linişte. Până la urmă, titlul final al temei la liberă alegere este “Oaza de linişte în 2010”. Bun,

deci o treime din proiect am finalizat-o încă de la finalul lunii aprilie. Dacă imortalizarea acestor

fotografii s-a desfăşurat fără nici o peripeţie, nu acelaşi lucru pot spune referitor la realizarea

celorlalte două teme. (Pentru tema la libera alegere, am ales 3 fotografii cu lebedele, şi încă una

cu nişte copii, despre care însă voi vorbi la final.)

Pentru realizarea portretelor şi a Palatului Parlamentului, am preferat să aştept să mai

treacă un timp, pentru a învăţa alte lucruri noi despre cum să le fac cât mai reuşite. Însă nu au

trecut decât 10 zile de la realizarea fotografiilor cu lebadele, că mi-am dat seama cât sunt de

78

nerăbdătoare să fac fotografiile pentru portret. Idei aveam foarte multe, vremea de afară parcă

ţinea cu mine si mă îndemna să ies din casă să realizez două portrete. După îndelungi dezbateri

m-am decis cui să fac portretele : două prietene foarte bune, care s-au arătat foarte încântate de

faptul că le voi fotografia. Am stabilit câte o dată separată cu fiecare pentru a ne întalni şi am

reintrat pe forum, pentru a citi condiţiile pentru proiect. “Temele se vor realiza începând cu data

de 29 martie 2010 doar cu un singur tip de cameră foto digitala”. Toate fotografiile cu acelaşi

aparat? Aparat care nu este al meu? Şi de aici au început problemele. Trebuia să realizez

fotografiile tot cu acel Sony Cyber-shot DSCH50 9.1 MP sau să găsesc alt aparat, dar asta

însemna să renunţ la tema la liberă alegere, deoarece fotografiile cu lebedele erau deja realizate.

După lungi telefoane şi rugăminţi, am primit aparatul foto pentru o zi. Însă vroiam să mă

întâlnesc cu ambele prietene, în două zile diferite ☺. Am profitat de ocazie, şi o dată ce am avut

aparatul în mână, pe 10 aprilie 2010 m-am întâlnit cu prima prietenă în vederea realizării

fotografiilor.

Totul părea să decurgă minunat. Ne-am întâlnit în Herăstrău, am găsit un loc mai retras,

unde nu trecea foarte multă lume şi ne-am apucat de fotografiat. Printre râsete, voie-bună,

portretele mele prindeau contur şi deveneau din ce în ce mai interesante, mai expresive. Nu are

rost să menţionez că am făcut aproximativ 250 de fotografii, pentru că altceva trebuie amintit.

După circa jumătate de oră de pozat, a început ploaia. Noi, două fete singure în parc, cu un

aparat foto care nici nu era al meu, şi cu un laptop (am cărat şi laptopul după mine deoarece îmi

doream să descarc fotografiile de îndată ce le-am realizat, ca să îmi dau seama exact dacă sunt

mulţumită sau nu). Cât de repede am putut, ne-am strâns tot ce aveam şi am încercat să ne

ascundem pe unde puteam de ploaie, mai ales că eu eram foarte stresată să nu ud laptopul, dar

mai ales aparatul foto, care nu era al meu. Supărată din cale afară de faptul că vremea mi-a jucat

feste, mă gândeam deja cum va trebui să mă decid asupra unei fotografii din doar cele

aproximativ 30 făcute până atunci. DAR, după 20 de minute de ploaie, soarele a reieşit brusc

dintre nori, ploaia a încetat, iar noi am putut continuă fericite sesiunea de fotografiat, care s-a

încheiat târziu, pe seară. Ajunsă acasă, am fost pe de o parte extraordinar de fericită că am

realizat portretul unei prietene, dar pe de altă parte contrariată. Cum mă voi decide eu din 250 de

fotografii doar asupra unei singure fotografii ? Drept care, nici până în ziua de azi nu m-am putut

decide, şi am selectat 3 fotografii cu prima prietenă.

De ce am ales-o pe ea pentru primul portret ? Oare culoarea ochilor, a tenului, faptul că o

ştiam o fată plină de viaţă? Ochii ei verzi mi se păreau că pot să transmită o multitudine de

sentimente, iar zâmbetul ei natural la fel. Ne-am distrat pe cinste în timp ce am realizat încă o

parte din proiectul meu. Proiect care, spre deosebire de cele de la alte materii, l-am realizat în

79

totalitate din plăcere, şi de nenumărate ori mi-a părut rău că ne sunt cerute doar două fotografii

din fiecare categorie în parte. Cum să mă decid din sute de fotografii la doar 6 ?

Acum, îmi doream să o fotografiez şi pe cea de-a doua prietenă, chiar a doua zi. Am

sunat şi am rugat să-mi mai fie lăsat aparatul cu împrumut încă o zi şi… am reuşit. Incă o zi,

aparatul era al meu. Imediat, mi-am contactat prietena, care din păcate, nu putea decât peste 4

zile. Atfel că ar fi trebuit a doua zi să duc aparatul înapoi, însă cu condiţia să îl iau iaraşi peste

două zile ☺ Noroc că posesoarea lui nu avea nevoie aşa mare de el, astfel încât mi l-a lăsat pe o

perioadă de 4 zile. Timp de 4 zile am imortalizat orice vedeam pe unde mergeam, însă de fiecare

dată aveam în vedere regulile învăţate la TAF : diagonala (ascendentă/descendentă), în direcţia

privirii/rotirii capului se lasă loc liber, care este locul de staţie optim etc. Cu cea de-a două

prietenă am ieşit în parcul Ioanid, unde de asemenea au ieşit nişte fotografii minunate, şi cu greu

m-am decis la una singură pe care să o pun în proiect.

Şi acum, partea care mi s-a părut cea mai grea. Palatul Parlamentului. Am preferat să

aştept să se termine toate cursurile de TAF, în speranţa că voi acumula cât mai multe informaţii

despre cum să realizez o fotografie cât mai reuşită asupra acestei clădiri. De ce am lăsat-o tocmai

ultima, şi tocmai despre fotografia de arhitectură vroiam să acumulez cele mai multe informaţii ?

Având în vedere că fotografia de arhitectură va fi punctul comun al tutror proiectelor care vor fi

predate în ziua examenului, îmi doream foarte mult ca ale mele să fie cele mai reuşite. Încă de

vineri am început să dau telefoane pentru a face rost în weekend de aparatul de fotografiat. Din

păcate, nu l-am obţinut decât duminică după-amiază, timp de aproape 3 ore. M-am întâlnit cu

posesoara aparatului în parcul Kiseleff. De îndată ce l-am avut în mână, am fugit în Piaţa

Constituţiei, pentru a găsi punctul de staţie optim. Exact cum ne-aţi spus şi la curs, singurul

punct optim era cel din faţa băncii Bancpost. Mi-a părut foarte rău că doar de acolo puteam să

execut fotografiile, deoarece mă gândeam că toţi colegii mei vor face din acelaşi unghi şi

fotografiile mele nu vor avea nimic special faţă de celelalte. Am tot aşteptat în faţa blocului de la

Bancpost să vină vreun locatar, pe care poate îmi fac curaj să îl rog să mă lase să fotografiez

Casa Poporului de la balconul lui. Însă fiind o zi foarte liniştită de duminică, timp de aproape 40

de minute cât am stat acolo, nu a venit nimeni. M-am resemnat şi am început să imortalizez

Palatul Parlamentului, ţinând cont de tot ce am învăţat de la curs. M-am implicat foarte mult,

deoarece era prima fotografie de arhitectură pe care simţeam că o realizez “ca la carte” . Nu mai

fac o fotografie din faţă, ci din lateral, ca să surprind volumul impresionant al clădirii. Mare

greşeală a fost că nu mi-am luat laptop-ul după mine, să descarc imediat fotografiile să văd care

îmi place şi care nu. Uitându-mă pe aparat, majoritatea fotografiilor mi se păreau reuşite. O dată

ajunsă acasă, şi descărcând fotografiile în calculator, am constatat că din zecile de poze, era

UNA singură care îmi satisfăcea exigenţa. Iar pentru proiect trebuiau două fotografii. M-am

80

supărat foarte tare, dar nu puteam să fac selecţia decât foarte exigent, altfel proiectul meu nu s-ar

fi ridicat la nivelul celor învăţate la curs. Drept care, joi seară am făcut iarăşi rost de aparat (de

data asta, cu chiu cu vai, căci deja se săturase posesoara lui să mă audă la telefon rugându-mă de

ea să îmi împrumute IARĂŞI aparatul - însă regula era ca toate fotografiile să fie făcute cu

acelaşi apărat, şi nu vroiam să mă abat de la această regulă) . Am reuşit să realizez şi cea de-a

două fotografie care să se ridice la nivelul aşteptărilor mele, am fugit repede la un centru de

printat şi.... Iată, proiectul este terminat !

Însă, mai este ceva de spus. Pe drumul din Parcul Kiseleff, de unde luasem aparatul, până

la metrou, am trecut pe lângă nişte copii, unde am imortalizat o fotografie care mi s-a părut

demnă de a fi trecută în proiectul meu. Dar deja aveam tema la liberă alegere, era cea cu

lebedele, iar fotografia aceasta era cu nişte copii care pictau. Cum includeam şi fotografia cu

copii în proiect ?Ce m-a impresionat la aceasta? În timp ce mă plimbăm în parc, fericită că am

aparatul, am trecut pe lângă nişte măsuţe foarte mici, cu nişte scaune la fel de mici, unde foarte

mulţi copii pictau nişte obiecte din lut. Mi-a atras atenţia scaunul acela albastru liber, care parcă

te invită să te aşezi, să fii parte din lumea lor, chemându-te să pictezi toate acele vase de lut.

Timp de 20 de minute, am stat şi i-am privit cât de fericiţi pictau toţi, iar fotografia am decis că

trebuie neapărat inclusă în proiectul meu. Şi consider că se potriveşte titlului ales pentru tema la

liberă alegere “Oaza de linişte în 2010”. Să stai să îi priveşti în timp ce ei îşi văd de treabă, a fost

o adevărată plăcere.

Dar trebuiau şase fotografii, iar eu am zece. În loc de două la portret, am patru, în loc de

două pentru tema la liberă alegere, am patru. La portret nu m-am putut decide sub nici o formă,

la tema la liberă alegere la fel. Însă, am sperat din tot sufletul să nu fie nici o problemă că am cu

patru fotografii în plus, dar mi-a fost imposibil să mă decid.

Fiecare temă am reprezentat-o printr-o altă culoare. Palatul Parlamentului l-am încadrat

pe o coală roşie, deoarece roşul captează atenţia, şi am vrut să accentuez volumul impresionant al

clădirii. Pentru portrete, am ales culoarea verde, deoarece este o culoare ce exprimă bună

dispoziţie, siguranţă, încredere, şi simbolizează speranţa. Toate acestea am vrut să le transmit cu

ajutorul portretelor realizate de mine. De ce albastru pentru tema la liberă alegere? Pentru că este

o culoare liniştitoare, şi se potriveşte perfect cu titlul temei mele. Exprimă odihnă, relaxare, şi

îndeamnă la meditare. Însă, pentru fotografia cu copii am ales culoarea galbenă, deoarece este

culoarea caracteristică tipului activ, iar copii se ştie că dau dovadă de o energie aproape

interminabilă. Galbenul evocă sentimente plăcute, revigorante ; exact ce transmite fotografia cu

copii care pictează în parc.

Nu vreau, refuz să cred că orele de curs la TAF s-au încheiat. Deşi sunt încântată de

proiectul meu, nu îl pot aprecia suficient de critic încât să îmi dau seama dacă este un proiect

81

reuşit sau nu. Dar ştiu că am învăţat o mulţime de lucruri noi, de care acum ţin cont în realizarea

oricărei fotografii, făcute chiar şi cu telefonul (chiar dacă nu se compară cu cele făcute cu un

aparat). Dar gândul că nu am un aparat bun, pe care să exersez tot ce am învăţat, mă întristează

foarte tare.

Mama m-a urmărit pe parcursul realizării întregului proiect, şi a fost uimită de faptul că

exista un curs la care mă duceam de fiecare dată din plăcere, şi că nu am lipsit decât o singură

dată. A văzut cât m-am implicat în realizarea fotografiilor, mereu îi arătam încântată ce am făcut

şi îi povesteam cum le voi pune în proiectul final şi ce voi scrie despre ele. De asemenea, a văzut

ce greu mi-a fost să nu am un aparat al meu şi să fiu mereu condiţionată de aparatul altora. Drept

care, mi-a promis că la finalul sesiunii îmi va cumpăra un aparat al meu, cât mai bun, pe care să

exersez tot ce am învăţat la acest minunat curs. Totuşi, este şi o strategie de a ei. Mi-l va lua

tocmai la finalul sesiunii pentru a mă motiva să iau note cât mai mari la fiecare examen. Dar

acum, sunt foarte, foarte hotărâtă să obţin notele cele mai mari pentru a avea propriul meu aparat.

Mulţumesc pentru acest curs, pentru cele două ore săptămânale de delectare, pentru

faptul că am învăţat cum să realizez nişte fotografii cât mai reuşite, pentru faptul că acum privesc

cu alţi ochi orice fotografie, dându-mi seama de tot ce este dincolo de ea, de toată munca care

trebuie depusă pentru ca acea fotografie să ajungă în faţa ochilor mei.” Oare ce elemente

diferenţiază puţinele imagini reţinute de foarte numeroasele care vor ajunge în coşul uitării?”

Această primă întrebare din curs mi-am pus-o şi eu în luna februarie, când am început acest

opţional. Acum, nu mi-ar ajunge un proiect întreg pentru a răspunde la această întrebare. De

acum încolo, ştiu că fotografiile mele se vor diferenţia de cele ale prietenilor mei care nu au avut

norocul să participe la cursul de TAF. Abia aştept să am aparatul meu, să “scap” de fostul meu

Olympus de doar 4MP, şi să mă pot bucura de punerea în practică a tot ceea ce am învăţat la

curs. La anul, voi recomanda tuturor studenţilor de anul I să participe la acest opţional, deoarece

“merita toţi banii”, cum spune o vorbă. Mi-a schimbat concepţiile despre cum să privesc o

fotografie, şi într-un final, am înţeles diferenţa între poză şi fotografie. Însă e nevoie de multă

exersare, şi de multe fotografii şterse şi refăcute, pentru a rezolva problema stângăciei pe care

încă o am în folosirea aparatului de fotografiat Dar de îndată ce voi primi aparatul promis de

mama, pozele din vechile mele albume vor fi înlocuite cu fotografii mai reuşite, care vor

cuprinde şi elemente de tehnică, vor transmite mesaje, vor fi mult mai expresive. Şi toate astea

doar cu ajutorul cursului de Tehnică şi Artă Fotografică.

82

Fotografia - o stare de spirit

„Virtutea aparatului de fotografiat nu constă în puterea

cu care tansformă fotograful într-un artist,

ci impulsul pe care îl dă acestuia să continue. ”

Bruce Atkinson

Fotografia însăşi este o stare de spirit. Pentru mine, totul a început ca o necesitate, necesitatea

de a exprima acea parte sensibilă, de a surprinde sensibilul ce vine în acord cu mine, necesitate ce

ulterior se traduce prin pasiune. Este fotografia ca fereastră, acel colţ de lume pe care-l surprinzi, pe

care-l creezi deopotrivă şi pe care poţi să-l împărtăşeşti.

Ceea ce-mi place în fotografie sunt: lumina, jocul de lumină şi umbră, culoarea, aspectul

misterului, măreţia, dar şi simplitatea, încerc să explorez, să cunosc.

După cum prea bine exprima Beatrice Abbott „I didn’t decide to be a photographer; I just

happened to fall into it” (Nu am decis să fiu un fotograf; s-a întâmplat să cad în „fotografie”) tot astfel

găsesc şi eu fotografia, ca o forţă care atrage, te copleşeşte, te cucereşte pentru ca în final să i te dedici.

Ca artă, din punctul meu de vedere, fotografia te ajută nu doar să cunoşti lumea, ci să te şi

cunoşti, căci surprinzi într-o viziune unică lumea, după cum este propria stare, fotografia devenind ea

însăşi o stare de spirit, o cuvântătoare.

În ceea ce priveşte realizarea temelor, am pornit încă de la început ştiind ce anume vreau să

urmăresc şi ce subiect. Am ales tema care să mă reprezinte, am ales ca subiect o persoană pe care să o

cunosc şi am plasat subiectul în contextul în care se simte cel mai confortabil, şi anume gara. Însă,

până la detalierea pozelor de tip portret şi cea cu temă la alegere, se cuvine pentru început o aplecare

asupra pozei cerute, şi anume fotografie de arhitectură, imaginea Palatului Parlamentului Bucureşti.

Am pornit la drum cu mai multe colege pentru realizarea unor fotografii de arhitectură, pentru

a ne confrunta un pic ideile despre cum ar trebui să arate şi cu privire la corectitudinea tehnică a pozei.

Iniţial, ne-am dorit să realizăm fotografii de pe acoperişul unei clădiri din lateral, însă nu am reuşit,

întâmpinând probleme cu portarul care fie nu avea cheie pentru ieşirea de pe acoperiş, fie ne trimitea

la un administrator care nu se afla în clădire. Am renunţat la idee, după ce am încercat două zile la

rând, în zadar. În schimb, am reuşit să iau cadre bune şi de la sol.

Într-una din zile, observând că este timpul înnourat, am avut ideea de a merge să fotografiez

Palatul Parlamentului, în speranţa că pe vreme de ploaie o să redau caracterul impunător al clădirii şi

83

sobrietatea acesteia. Am renunţat totuşi la această fotografie pe care am ataşat-o in folderul cu poze

suplimentare. Am revenit în ziua următoare pentru a realiza fotografii pe timp cu soare. Una dintre

fotografii este realizată cu punct de staţie normal, poza fiind împărţită în două jumătăţi aproximativ

egale, iar cealaltă are un punct de staţie inferior ceea ce a dus la o mică exagerare dimensională a părţii

inferioare a fotografiei. Fiindcă punctul de fotografiere este ales din lateral, acest aspect face ca

fotografia să redea volumul şi caracteristicile liniare ale clădirii.

Lumina are o importanţă deosebită, ea putând fie să uniformizeze, să redea o fotografie

monotonă şi inexpresivă, fie dimpotrivă să pună în valoare caracteristici, contururi. În amble poze

lumina solară vine din lateral dreapta. Această alternanţă de umbră şi lumină asigură profunzimea,

exprimarea spaţiului, se pune în evidenţă structura clădirii.

Pentru pozele portret şi cele a căror temă a corespuns liberului nostru arbitru, am ales ca un

cadru de referinţă gara, un loc expresiv, din punctul meu de vedere, prin faptul că este un mijloc în

care atâtea destine se pot întâlni, este un loc care prilejuieşte spunerea de poveşti, în care viaţa efemeră

este cel mai bine redată, căci oamenii vin şi pleacă, aşteaptă sau îşi găsesc adăpost.

Pentru poza portret, am ales, ca prim subiect, o bună prietenă care mi se pare foarte expresivă

şi care are şi un atu. A făcut teatru şi deci ştie să se pună în valoare, să fe dezinvoltă în faţa aparatului

şi ceea ce e cel mai important să fie naturală. Căci, îmi place ca pozele să exprime naturaleţea, firescul,

pentru a fi adevărate, reale, credibile. I-am spus subiectului meu să fie el însuşi, să nu se preocupe de

aparat, ceea ce nu i-a fost foarte dificil. Am vorbit despre liceu şi despre amintirile care ne leagă, i-am

indus astfel o stare de binedispunere. Fiind şi o fire care zâmbeşte mult a avut o luminozitate specifică

a feţei, împritenindu-se repede cu aparatul de fotografiat.

În poza portret în care subiectul se uită suspicios în aparat şi totuşi, cu un zâmbet onest, dar şi

tolerant, ceea ce şi dă numele pozei, „Accept”, este de remarcat faptul că predomină albastrul. Nu

găsesc totuşi acest aspect deranjant în măsura în care albastrul este distribuit uniform în fotografie, în

partea dreaptă, prin scaunele din gară, în stânga prin tren şi în centru, prin culoarea tricoului

subiectului. Tehnic vorbind, subiectul se află pe linia forte stânga, iar şuviţa de păr îi cade pe

diagonala descendentă. Privitorul are de multe ori certitudinea că este superior fotografiei, prin faptul

că încearcă s-o desluşească şi totuşi, la rândul său este „privit”, ceea ce ar trebui să-l reducă la tăcere

chiar şi în gând.

Pentru cea de-a doua fotografie portret, numită „Regăsirea destinaţiei” mi-am pus subiectul să

privească un pic în lumină pentru a prinde ecel afect dat de jocul lumină-umbră. Subiectul se află

situat pe linia forte dreapta, iar spaţiul este lăsat liber în direcţia privirii, de altfel în direcţia dinspe care

pătrunde în cadru lumina solară. Fotografia vorbeşte de la sine, căci gara nu este doar locul de

aşteptare, ci şi locul de contemplare, de recuperare a unei idei pierdute, recuperarea, inspiraţia venind

dinspre lumină.

84

În ceea ce priveşte fotografiile pe tema gării, cea aleasă de mine, m-am gândit să redau prin

acelaşi cadru, acelaşi obiect de referinţă, dar prin două persoane diferite, două fotografii care transmit

stări diferite.

Prima fotografie, denumită „O singură cale/One way” înfăţişează un peron gol, fără tren pe

şine sau în îndepărtare, un singur ghiozdan pe post de bagaj pentru un drum care se vrea lung. Şi totşi,

personajul meu pentru destinaţia sa nu are nevoie de bagaj, îmbrăţişează infinitul după cum este redat

de calea de linie ferată. Am vrut să redau prin pustietatea peronului, solitudinea personajului, pentru

care nu exista decât o singură cale, cea dreaptă, iar ceea ce lasă în urmă poate fi la fel de bine cuprins

într-un singru bagaj. Am avut pentru această fotografie avantajul ca pe peron să nu se afle nimeni,

astfel ca ideea mea să fie îmbunătţită. Am folosit opţiunea „sepia” a aparatului, care mi s-a părut mie

că reda mai bine acest cadru al singurătăţii.

La polul opus se află cealaltă fotografie, denumită de mine „În aşteptare”, căci transmite o

stare contrară primei fotografii. Întâmplător şi de data aceasta, peronul este gol, dar ceea ce am vrut să

redau prin această fotografie este că aşteptarea nu trebuie să fie o corvoadă. Subictul exprimă

tinereţea şi voia bună, care nu se lasă încorsetat de norme, de timp, această atitudine fiind redată rpin

aşezarea direct pe peron, cu ghiozdanul undeva în spate, fără griji. Privirea în lumnă redă aceeaşi notă

de tinereţe şi lipsă a grijilor. Diagonala ascendentă este dată de linia de cale ferată, atât subiectul, cât şi

ghiozdanul situându-se pe linia forte dreaptă.

Poate că pozele au o idee mai profundă, dar în esenţă sunt simple, fără regizări ale gesturilor.

Am învăţat cât de necesară este deopotrivă şi tehnica, ce vine în completarea ideii, şlefuind-o, căci

numai alături de creativitate poate exista arta. Au fost şi momente când am urmărit excesiv

diagonalele şi o încadrare cât mai bună a fotografiei, dar în final, sper că am reuşit să inspir un anumit

sentiment sau o stare de spirit.

După cum Henri Cartier-Bresson afirma „Primele tale 10 000 de fotografii sunt cele mai

îngrozitoare”, interveind aici masiv şi spiritul critic, fotografia cerând o continuă practică, ştiu că mai

am multe de învăţat.

În ceea ce priveşte cursul de tehnică şi artă fotografică, mi s-a părut dintre cele mai interactive

şi practice. M-a ajutat să înţeleg şi să asimilez baza în fotografie. În plus, faptul că invitaţii de la curs

atât fotografi profesionişti, cât şi studenţi (colega noastră din anul II), au avut disponiblitatea de a-şi

împărtăşi experienţa, la fel ca şi domnul profesor, m-a ajutat să am o perspectivă globală asupra a ceea

ce presupune fotografia. Este impresionant să asculţi poveştile fiecăruia şi să-i asculţi vorbind despre

arta în care cred atât de mult. Acest aspect, al invitaţilor la curs, este o idee foarte bună, care zic eu,

prinde bine stdenţilor.

85

Fotografia - o viata prin lentile „Pentru că fotografia îmi oferă posibilitatea să gândesc cu ochii şi văd cu mintea” Roman Mădălina

Acesta nu un eseu, un referat sau un proiect, ci este un back-up pentru mesajul pe care îl

am de transmis şi pentru care am tot căutat metoda potivită. De altfel, de când mă ştiu tot caut

câte ceva. Am căutat oamenii din jurul meu, pe care să îi pot numi ulterior ”prieteni”, am căutat

libertatea, deşi adesea am confundat-o cu nebunia, am căutat să fiu eu şi să aflu care este lumea

mea, iar pe la mijlocul drumului, m-am rătăcit şi am început să caut imagini. Doar prin imagini,

printr-un set de lentile şi un buton digital, am înţeles că nu aparţin numănui şi totuşi aparţin lumii

întregi, nu aparţin timpului în care trăiesc, deşi doar pe el îl cunosc şi îl pot manevra. Printr-un

vizor, am aflat cum e să te simţi în acelaşi timp şi străină şi prezentă în lumea în care trăieşti şi

după ce am privit clipe şi am îngheţat secunde într-un cadru, mi-am asumat şi riscul de a fi

judecată şi etichetată nu doar prin acţiunile mele, dar şi prin imaginile mele .

Fiecare dintre noi trăieşte într-o lume proprie, iar eu, pentru a mă intersecta cu o altă

lume, trebuie întâi să sparg zidul invizibil de la intrare. Până atunci, încerc să nu judec, dar

rămân departe. Privind viaţa printr-un obiectiv, am învăţat că zidul nu este chiar atât de gros, sau

uneori el nici măcar nu există, însă precum orice fotografie necesită un timp de expunere, la fel şi

noi oamenii, avem nevoie de un timp pentru a ne forma o imagine clară. Din păcate, adesea

imaginile supraexpuse sau subexpuse sunt aruncate la gunoi, neglijând posibilitate unei

frumuseţi abstracte. Însă timpul ne învaţă şi acest lucru.

�i tot timpul ne învaţă ca este nevoie de răbdare şi pasiune pentru a te simţi împlinit.

Răbdarea de a te înţelege pe tine însuţi, abia apoi pe cei din jur şi răbdarea de a învăţa.

Sentimentul dezamăgirii apare adesea pe acest drum, taie orice elan, te lasă să te prăbuşeşti şi îţi

lasă o puternică impresie că renunţarea este cel mai scurt drum. Eu nu am vrut să aleg nici

drumul cel mai uşor, nici cel mai scut şi m-am ridicat şi am pornit pe drumul cel lung... şi încă

mă aflu pe el, cu speranţa că mă va învăţa mai multe şi voi ajunge la capătul lui cu sentimentul

împlinirii.

Pentru că m-am născut într-o zi ploioasă de aprilie, am ajuns să iubesc norii şi ploaia şi

puterea lor de a transmite mesaje. Când alţii se ascund de ploaie, eu mă plimb prin ea şi mă

gandesc că nici noi nu suntem decât nişte picături de oameni ce ne-am scurs în viaţa asta iar într-

o zi ne vom evapora, întorcându-ne de unde am plecat. Când lumea caută căldura soarelui, eu

caut puterea norilor de a se face auziţi peste un oraş întreg. Îniţial, renunţasem la ideea de a poza

clădirea parlamentului, însă cum port aparatul ca pe un accesoriu, norocul a făcut să fie nori şi să

nu mai stau pe ganduri; aşa că am plecat să bântui Bucureştiul. Desigur, pentru că ar fi fost prea

86

simplu să respect cerinţele şi să fac o poza dintr-un anumit punct, am decis că este din nou cazul

să încalc regulile şi să fac ceea ce ştiu eu mai bine şi cum ştiu eu mai bine. Ochii mei văd

altceva, fiecare imagine o văd într-o anumită culoare, într-un anumit fel, într-un stil propriu şi

atunci ea sfârşeşte prin a fi ceea ce vreau eu să fie.

87

�i cu toate acestea, culoarea, norii �

i mom

entul încă nu mă m

ul�um

esc. Eu vreau o perspectivă m

ai largă, vreau un drum care

să indice trecerea timpului în opozi�

ie cu rezsisten�a clădirii, pentru care m

ii de oameni au s-au batut cu frigul, cu foam

ea �i într-o

89

90

Şi în absenţa timpului firav între lentile sfărâm

at, ca în vise de pove�ti, m

ai beau... �i iar m

ă rătăcesc în lumea în care regulile nu au prioritate.

Astăzi clădirea a luat din nou viaţă. Maine va intra în tăcere sau, cine ştie, poate în

obiectivul altui trecător curios.

Viaţa asta mi-a oferit multe lucruri frumoase, clipe de răgaz, clipe de fericire, clipe de

tristeţe, clipe de nebunie, însă tot ea a fost cea care mi-a furat ce mi-a oferit preţ de câteva

secunde. Într-o zi, ea mi-a oferit nebunia creativităţii şi a imaginii, urmând ca apoi să mi le ia

inapoi, aşa cum mi-a luat şi oamenii dragi de lângă mine sau clipele de fericire. Ea crede că dacă

îmi oferă secundele prin care respir şi apoi mi le ia inapoi pentru a îmi oferi altele, depinzând

astfel de ea, îmi poate lua absolut orice. Dar s-a înşelat. Ea mi-a oferit secundele, iar eu le-am

glorificat. Mi-a oferit creativitatea, iar eu mi-am implantat-o bine în interiorul meu pentru a

înflori pe parcurs. Şi mi-a oferit nebunia de a mă îndrăgosti de imagini, lăsându-mă să mă pierd

în aceată artă. Ea a crezut că îmi va lua înapoi şi acest dar, dar din nou s-a înşelat şi a uitat că

omul îşi poate transforma ochii în lentile şi mintea într-un senzor ce stochează fiecare lungime de

undă ca fiind unică. �i aşa, încetul cu încetul am sfidat-o, iar astăzi continui să mă droghez cu

vise, ca apoi să le transform în realitate şi să nu regret că vor deveni amintiri.

În timp înveţi toate aceste lucruri. În timp înveţi că un cadou nu înseamnă o promisiune,

că viaţa trebuie privită cu curaj, că trebuie să şti să îţi ceri iertare, că prezentul nu se repetă şi că

propriul suflet ţi-l plantezi singur. şi tot în timp am învăţat că o fotografie nu înseamnă o

amintire, ci înseamnă eternitate! O fotografie înseamnă putere prin frumuseţea ei. Durerea trece,

fericirea jongleză, dar frumuseţea este de nesuportat. Doar ea îţi poate oferi preţ de câteva

secunde nimbul eternităţii de care n-ai vrea să te mai desparţi niciodată. �i atunci, din fotografii

învăţăm cum putem să devenim şi noi oamenii frumoşi, pentru a trece în nemurire.

Până a ajunge la frumuseţe însă este drum lung, dar nu imposibil, atâta timp cât clipele de

fericire sunt stimulenţi suficient de puternici. Însă, adesea, adevărata fericire o posedă doar omul

sărac în cuvine, lipsit de prejudecăţi, ce nu se târăşte ca un vierme prin vise, ridicând ipocrizia la

rang de ţel. Adevărata fericire se ascunde într-un zâmbet sincer, într-o privire aruncata

accidental, în bucuria de a privi un curcubeu sau a mânca o îngheţată cu ciocolată şi cel mai des

în lipsa de raţiune.

„Nimicul e nimic şi

Totul e tot.

Dar şi totul poate fi nimic,

La fel cum

Nimicul e adesea tot.„

Pentru că de cele mai multe ori noi căutăm totul, fără să ştim că fericirea o găsim în nimic.

91

Fericire într-un zâmbet acceidental

92

Fericire ascunsă în îngheţată

93

Posibilitatea de a alege ne oferă în general sentimentul libertăţii, însă pe mine nu mă

mulţumeşte. Pentru mine libertatea de-a alege dintr-o multitudine de variante nu înseamnă

libertate, ci libertatea înseamnă creativitate şi posibilitatea de a combina elementele existente

pentru a transforma ceva sau pentru a transmite ceva; înseamnă indedit, unic şi gravat cu propria

personalitate. Caut ca în tot ceea ce fac să-mi pun eu amprenta, să nu devin o marionetă pătată de

amprentele altora şi să îmi desenez propria viaţă cu proprile instrumente. Când ne naştem,

primim în dar nu doar gândirea, ci şi imaginaţia. Ea este instrumentul puternic prin care ne

difenţiem de ceilalţi. Nu este suficient să gândeşti dacă nu şti să ieşi din tipar, să aduci ceva unic,

ceva nou; iar societatea din păcate ne învaţă doar cum să urmărim o schemă deja desentă.

Fotografia ne învaţă ineditul, ne gâdilă imaginaţia şi ne dă puterea de a vedea lucrurile nu

doar dintr-o perspectivă, ci din două, trei, un milion de perspective în aceeaşi zi, clipă sau minut.

Pornind la drum fără nici o direcţie, am observat cum lumea este dependentă de linii şi

paralelism, exacticitate şi raţionalitate. Totul în jurul nostru e construit din linii, oblice, paralele,

perpendiculare şi atât de rar din cercuri, curbe sau alte forme ce sfidează logica. Surprinsă de

alegerea omului de a se complace în a trăi într-un mediul al linilor, am început să privesc în jurul

meu, observând că doar natura nu respectă nici o regulă. Oricât ar fi încercat omul să planteze

zece copaci pe o linie dreapă, fiecare în parte, va creşte în voia lui şi nu se va alinia niciodată

dorinţei omului. Apoi, am început să caut în jurul meu elemente care ilustreaza paralelisul şi

simetria sub diverse forme şi manifestări. Simetria, mai mult sau mai puţin perfecă, este peste tot

în jurul nostru şi adesea se îmbină cu paralelismul reuşind uneori să formeze o frumoasă

armonie.

După ce am mers la stânga, la dreapta, înainte şi iar la stânga şi din nou diverse

combinaţii, nu am ajuns undeva, dar nici nu căutam acest lucru. Apoi, când am obosit, m-am

întors acasă, renunţând a mai urmări orice element. Cu mintea proaspătă de imagini şi cu cardul

plin, am încercat să îmi aştern gândurile, dar paralelismul şi perfectiunea linilor camerei mi-ai

omorât orice gând. În următoarele zece minute mă aflat în parc, întinsă pe iarba proaspăt tunsă,

dând frâu liber gândurilor şi în acelaşi timp amuzându-mă cum cei din jur mă priveau ciudat,

întrucât eram singura din tot parcul stând întinsă pe iarbă şi în jurul meu se tot învârteau vreo

cinci porumbei.

În această lume a ordinii, eu caut dezordinea sau ordinea abstractă ce încă mai are puterea

de a fugi de raţionalitatea omului. Paralelismul şi simetria sunt frumoase, mai ales atunci când

sunt sfidate de alte elemente.

94

Mi�

cări abstracte

96

�i pentru că orice gând trebuie să aibă şi un sfârşit, voi încheia printr-un sincer „Mulţumesc”.

Poate că pe durata acestui semestru nu am învăţat mai multe lucruri despre fotografie, dar am

învăţat lucruri mai importante dintr-o experienţă directă, şi anume, lecţii de viaţă ce valorează

mai mult decât orice cunoştinţe despre un filtru sau un obiectiv. Am învăţat că uneori e bine să

vorbeşti, alteori să taci, dar de cele mai multe ori, contează să ştii să vorbeşti. Nimeni nu-mi va

cunoaşte gândurile, atâta timp cât nu vorbesc. Norocul, sau ghinionul, depinde de situaţie, face

ca eu să nu ştiu să tac, dar cu toate acestea, am învăţat să ascult! Pentru aceste experienţe şi lecţii

vă mulţumesc!

Acum, nu mai rămâne să mă ridic de pe iarbă, să respir uşor şi să mă întorc la realitate,

bucurându-mă însă pentru fiecare clipă şi continuând să privesc viaţa prin reflexia lentilelor,

pentru a observa toate detaliile.

97

Aventura realizării fotografiilor

Ţin să încep prin a spune că încă din octombrie am aşteptat cu nerăbdare cursul de Artă

Foto. Asta pentru că de mai mulţi ani sunt pasionată de fotografie, însă nu am avut niciodată

ocazia să particip la un curs pe acestă temă. Pot spune că am avut noroc de mulţi prieteni care

erau şi ei pasionaţi de acest domeniu, de la care am avut ce învăţa de-a lungul timpului. Nu pot

zice că aş vrea să fac o profesie din fotografie, dar este un mod minunat de aţi petrece timpul

luiber. Şi nu numai atât, după aceea rămâi cu pozele care vor spune mai mult de 1000 de cuvinte

despre acele amintiri.

Cursul de Tehnică şi Artă Foto este unul dintre cele la care am venit mereu cu plăcere,

fiind o atmosferă liniştită în cadrul lui. Nu doar atât, dar am şi avut de învăţat câte ceva la fiecare

oră, chit că este vorba de diagonale sau cum să încadrăm bine o fotografie. A fost mereu plăcut şi

chiar relaxant, ceea ce am apreciat. Acum, la sfârşitul anului, chiar simt că m-am ales cu ceva şi

nu regret că am ales acest opţional.

Ce pot să spun despre „aventura realizării fotografiilor” este că a fost o experienţă cât se

poate de plăcută, după cum mă aşteptam, şi reprezintă o alternativă inspirată la clasicele teme şi

proiecte pe care elevii trebuie să le facă la facultate. Chiar am perceput-o ca o oportunitate de a

ieşi mai des cu aparatul foto după mine, mai ales pentru că în ultimul timp „îl cam neglijasem”.

Am căutat să încep colecţionarea fotografiilor pe cât de repede posibil de la data oficială

anunţată, pentru că o ocazie bună de fotografiat nu apare în orice moment şi trebuie aşteptată cu

răbdare şi necesită şi multă atenţie la mediul înconjurător din partea celui care fotografiază.

Desigur că deşi am luat acest fapt în calcul şi am încercat să mă ţin constant de treabă,

acum la final tot simt că ultimele zile au fost cele mai productive. Poate contează faptul că ştiam

că astea sunt ultimele mele ocazii de a face o poză reuşită sau poate că am fost mai inspirată

odată cu venirea verii şi a timpului mai cald, nu ştiu ce sa zic... În orice caz, asta îmi aminteşte de

Ioana Chiriţă, cea care ne-a asistat la unul din cursuri, împărtăşindu-ne din experienţa ei legată

de domeniul fotografiei. Unul dintre lucrurile spuse de Ioana Chiriţă (invitata la un curs) pe care

le-am reţinut cel mai clar şi cu care pot spune că m-am identificat a fost faptul că, într-o şedinţă

foto, deseori cea mai reuşită fotografie este ultima facută, deoarece atunci concentrarea este

maxima ştiind că nu mai este timp de pierdut şi trebuie să ne dăm cât mai mult silinţa în acele

minute pentru ca rezultatul să fie cât mai aproape de aşteptările noastre sau poate chiar să le şi

depăşească.

98

Asta îmi aminteşte şi de carismaticul invitat Cristian Movilă ce cu siguranţă a mişcat într-

un fel sau altul pe fiecare din sală când a venit la unul dintre cursurile TAF. Pe mine personal m-

a impresionat cel mai mult dăruirea necondiţionată pe care o are pentru acest domeniu, fără să se

închisteze în cine ştie ce reguli. Şi-a facut treaba aşa cum a simţit, fapt care i-a adus aprecierea.

Dar să revin la „aventura realizării”... trebuie să spun că portretele au constituit pentru

mine marea încercare. Sincer cred că majoritatea preferă acest gen de fotografie, însă eu

dintotdeauna am fost mai înclinată spre natură, oraş sau, de ce nu, maşini frumoase şi alte lucruri

de acest gen. Deci această temă mi-a dat şi ocazia să depăşesc această oprelişte poate datorată

faptului că nu aş vrea să deranjez intimitatea cuiva facându-i o fotografie. În felul acesta am

văzut că totuşi nu este aşa greu de obţinut un portret reuşit. Am încercat să mă bazez cât mai

mult pe instantanee, pentru o expresie cât mai naturală. O poză de genul posturii de buletin nu ar

fi fost prea grozavă. Am observat că este bine să comunici cu subiectul, să stârneşti o conversaţie

plăcută sau amuzantă pentru a obţine câteva zâmbete naturale.

Tema arhitecturală mi s-a părut şi ea interesantă, însă trebuie să recunosc că aş fi preferat

şi altă opţiune decât Palatul Parlamentului. Dar asta contează mai puţin, deoarece cu această

ocazie am aflat că în cazul clădirilor mari este mai bine să le fotografiem din lateral pentru a le

reda volumul în poză. Ce a fost mai frumos a fost că am avut ocazia să ne urcăm pe terasa unui

bloc de pe marginea Pieţei Constituţiei de unde am avut parte de o privelişte minunata asupra

centrului oraşului. Am avut noroc să dăm de un administrator bine-voitor pentru că a fost de

neuitat.

În final, tema liberă a fost şi cea mai plăcută de realizat pe de o parte, dar pe de alta

pozele din această secţiune au fost cel mai greu de ales, pentru că erau o mulţime foarte reuşite şi

nici nu pot garanta că le-am ales pe cele mai bune. Folder-ul cu poze de rezervă de pe CD

demonstrează asta. Totuşi sper că am reuşit să aleg ce trebuie, însă aici e complicat pentru că

este vorba de multă subiectivitate. În orice caz, aici trebuie să precizez că dintotdeauna am

preferat culorile tari şi contrastele puternice care inspiră bucurie, după cum se va observa. Nu

prea am fost atrasă vreodată de fotografia alb-negru.

În final voi mai spune o dată că am realizat cu plăcere acest proiect, ceea ce se întâmplă

mai rar şi este foarte important. Mulţumesc pentru oportunitate şi sper că fotografia va rămâne

mereu printre hobby-urile mele.

99

51227066 curs taf 2010 2011 lucian tudose snspa

Documents