5 februarie · web viewordonanta de urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul...

21
5 februarie Adevarul Peste 15 la sută din taţi aleg să stea acasă cu copilul Dacă până în 1999 cazurile de concedii paternale erau inexistente, acum, acestea încep să câştige teren. Mai ales în familiile în care femeile sunt cele care câştigă mai bine. Vremea în care mămicile se ocupau în exclusivitate de îngrijirea nou-născuţilor a apus. „Peste 15 la sută din concedii şi indemnizaţii se acordă, în acest moment, tăticilor, iar procentul este în creştere", ne-a declarat Adina Croitoru, consilier al ministrului muncii. Adrian M. este unul dintre miile de taţi care au solicitat concediu de paternitate şi indemnizaţie de creştere a copilului. „Soarta a făcut ca, atunci când a venit pe lume copilul, soţia să primească o ofertă de lucru tentantă, la o mare companie multinaţională", ne-a mărturisit Adrian, care a decis ca el să aibă grijă de copil. „Am învăţat să schimb scutece, să pregătesc biberonul şi mâncarea şi m-am împrietenit imediat cu cel mic. Trebuie să recunosc că m-a ajutat şi bunica, de la care am învăţat toate aceste lucruri. Această situaţie a durat cam un an. Acum, bunica este cea care se ocupă de copil. Eu m-am întors la muncă şi beneficiez de stimulentul de 100 de lei noi, prevăzut de lege", ne-a povestit Adrian. Prejudecăţile încep să fie abandonate „Cele mai frecvente motive pentru care taţii solicită concediul de paternitate în locul mamelor sunt fie lipsa perioadei obligatorii de cotizare la asigurările de stat a soţiei, fie diferite oportunităţi, care includ un venit simţitor mai mare al femeii", a precizat Adina Croitoru, consilierul ministrului muncii, care a adăugat că începem să ne îndepărtăm de prejudecăţile conform cărora bărbatul este obligatoriu susţinătorul financiar al familiei. Din acest

Upload: others

Post on 01-Aug-2021

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

5 februarie

Adevarul

Peste 15 la sută din taţi aleg să stea acasă cu copilulDacă până în 1999 cazurile de concedii paternale erau inexistente, acum, acestea încep să câştige teren. Mai ales în familiile în care femeile sunt cele care câştigă mai bine.

Vremea în care mămicile se ocupau în exclusivitate de îngrijirea nou-născuţilor a apus. „Peste 15 la sută din concedii şi indemnizaţii se acordă, în acest moment, tăticilor, iar procentul este în creştere", ne-a declarat Adina Croitoru, consilier al ministrului muncii.

Adrian M. este unul dintre miile de taţi care au solicitat concediu de paternitate şi indemnizaţie de creştere a copilului. „Soarta a făcut ca, atunci când a venit pe lume copilul, soţia să primească o ofertă de lucru tentantă, la o mare companie multinaţională", ne-a mărturisit Adrian, care a decis ca el să aibă grijă de copil. „Am învăţat să schimb scutece, să pregătesc biberonul şi mâncarea şi m-am împrietenit imediat cu cel mic. Trebuie să recunosc că m-a ajutat şi bunica, de la care am învăţat toate aceste lucruri. Această situaţie a durat cam un an. Acum, bunica este cea care se ocupă de copil. Eu m-am întors la muncă şi beneficiez de stimulentul de 100 de lei noi, prevăzut de lege", ne-a povestit Adrian.

Prejudecăţile încep să fie abandonate

„Cele mai frecvente motive pentru care taţii solicită concediul de paternitate în locul mamelor sunt fie lipsa perioadei obligatorii de cotizare la asigurările de stat a soţiei, fie diferite oportunităţi, care includ un venit simţitor mai mare al femeii", a precizat Adina Croitoru, consilierul ministrului muncii, care a adăugat că începem să ne îndepărtăm de prejudecăţile conform cărora bărbatul este obligatoriu susţinătorul financiar al familiei. Din acest an, indemnizaţia de creştere a copilului este de 600 de lei noi, la care se adaugă alocaţia de stat pentru copiii mai mici de doi ani, în valoare de 200 de lei noi. În cazul în care părintele decide să se reîntoarcă la muncă, el primeşte un stimulent de 100 de lei noi, până când copilul împlineşte vârsta prevăzută de lege.

Azi

Ajutor anti-abandon

     Pentru eliminarea riscului abandonului nou-născuţilor, tinerele mame din judeţul Iaşi ar putea primi, din acest an, un stimulent financiar în valoare de 300 RON pentru o perioadă de trei luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia în cazul în care demonstrează că au reuşit reintegrarea copilului în familia naturală. Banii vor fi acordaţi după efectuarea, în prealab

Page 2: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Compact

Cursuri pentru administratori

Sectorul 6 Cei care doresc sa devina administratori de bloc se pot inscrie la cursuri de specialitate, la sediul primariei. Cursurile sunt organizate in colaborare cu Liga Habitat, incep pe 12 februarie si vor dura 12 zile. Pentru relatii suplimentare, va puteti adresa Biroului de Relatii cu Asociatiile de Proprietari. Costul cursului este de 200 de lei, iar plata se face la sediul Fundatiei Civice din strada Serg. Nutu Ion nr. 44.

Gandul

Salariile functionarilor publici cresc cu 18%

Noul mod de organizare a salarizarii functionarilor publici nu va duce la diminuarea veniturilor acestora, ci la o marire treptata totalizand 18,8%, a declarat sambata, intr-o conferinta de presa sustinuta la Galati, democratul Mircea Toader, secretar de stat in MAI. Ordonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei cresteri salariale in ianuarie, aprilie si septembrie, cu 5, 2%, respectiv 11%. "Aceasta ordonanta vrea sa suplineasca o lege a functiei contractuale din sistemul bugetar. Cert este ca cresterea veniturilor salariale atat in sistemul bugetar contractual, cat si a functiei publice este mare, va ajunge pana la 18,8% la functia publica, iar drepturile si sporurile aferente se mentin", a spus Toader, citat de corespondentul Mediafax.Secretarul de stat MAI a tinut sa dezminta afirmatiile lansate de reprezentantii Partidului Conservator, care sustin ca modificarile legislative vor duce la diminuarea veniturilor celor vizati.

Jurnalul National

Copii disparuti, copii traficati

Seful IGPR, Dan Valentin Fatuloiu, sustine ca subordonatii sai au si dotarea, si pregatirea necesara pentru a rezolva cazurile de copii disparuti. Cu toate acestea, nu reusesc sa ajunga la cei 336 de copii disparuti si inca negasiti ramasi "in stoc"…

Page 3: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Jurnalul National: Cati minori disparuti si inca negasiti sunt acum in evidentele Politiei?Seful Politiei Romane: 336 de minori la zi (n.r. – interviul a fost realizat la 26 ianuarie a.c.). Pe varste sunt 73 intre 0 si 5 ani, 80 intre 5 si 10 ani, 26 intre 10 si 14 ani si 157 intre 14 si 18 ani. Pe noile proceduri, numarul disparitiilor creste, pentru ca acum o disparitie se inregistreaza si primeste un cod. Inainte, daca-l gaseau in 48 de ore, nu se mai inregistra… Bine, inainte nici nu-l cauta politia in primele 48 de ore.De aceea nu avem o statistica comparativa. Neputand face o comparatie reala, nu putem zice ca 1.477 de cazuri pe 2006 reprezinta o crestere a numarului de minori disparuti. Ceea ce e important e ca din totalul asta de 1.477 sunt gasiti 1.428. Doar 49 sunt negasiti. Cazuri proaspete, numai de anul trecut. Pentru ca mai sunt si din anii vechi!Noi vorbim in stoc acum de 336. Pentru fiecare sunt declansate acum masurile respective. E clar ca din aceste cazuri sunt unele unde avem suspiciuni inca neelucidate. Poate fi o agresiune sau poate fi o moarte accidentala, generata de inec... Am completat schema de sociologi si, impreuna cu Institutul, vreau sa intram putin in detaliu, sa vedem fiecare caz in parte. Si cele din evidenta, dar mai ales la ultimele… Ma preocupa sa stiu, de exemplu, cati dintre acestia fac parte din categoria celor care pot fi luati si dusi in strainatate. Ori traficati, ori printr-o intelegere tacita intre parinte si o anumita persoana. Cazuistica a scos in evidenta si astfel de date, in care parinti, ce fac parte dintr-o zona sociala cu probleme, au dat procura, ca altfel nu puteau sa-i treaca granita, au iesit copiii, dupa care parintele, pentru a se acoperi de aceasta complicitate la trafic, a zis: "a plecat copilul". Sau unii spun: "mi-a plecat fata, dar am primit un telefon de la ea sau mi-a zis cineva din Spania sau din Italia ca ar fi pe acolo". Sunt parinti care cad victime acestor tentatii. Cand cineva ii spune "acolo mai bine, aici s-asa n-ai conditii…" Dar Politia de Frontiera n-ar fi observat nimic?Inca de cand lucram la Crima Organizata am sesizat acest aspect si am impus ca minorilor respectivi sa nu li se dea drumul decat daca au procura notariala ca sunt incredintati. Dar este posibil sa existe si aceasta intelegere tacita cu parintii.

Dotarea PolitieiAre Politia Romana dotarea necesara pentru a raspunde eficient in cazurile disparitiilor de copii? Exista, de pilda, suficiente calculatoare?Exista. La toate Inspectoratele Judetene de Politie. Mai mult decat atat, avem sistemul acesta de comunicatii pe care l-am dezvoltat la nivelul tarii, cu 112. Asta inseamna cele 2.780 de autoturisme care au fost date la toate posturile de politie din Romania. Masini cu statii pe ele, fixe si mobile. Le-am luat si niste luminatoare foarte puternice, englezesti. In multe cazuri de disparitii se face sesizarea noaptea, ca atunci are reactie familia – "s-a facut intuneric si, uite, nu a venit"… Fiecare masina are acest far, care se incarca de la baterie si bate aproape 700 de metri foarte clar. Iar sistemul acesta se creeaza din dispecerat. In cazul unui copil disparut, toti primesc acum primele date direct, nu prin telefon, si incep sa-l caute. I-am spus acestui sistem "Navodul", este un plan de masuri pe care actionam si in alt gen de interventii. Daca e sesizata disparitia noaptea, cum ati spus si dumneavoastra, politistilor li se platesc orele suplimentare?

Page 4: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Nu, nu li se platesc. Li se dau sporuri… La noi, daca ai facut ore suplimentare, primesti libere, nu bani. Ar insemna sa avem un buget prea mare… Sunt situatii, in cazurile deosebite, cand politistii au lucrat doua-trei zile non-stop. Atunci, seful lor, nemijlocit, face o evaluare si spune "ai duminica, luni, marti – liber". Stiti cat are diurna pentru deplasari un politist?Este foarte mica diurna. Este de 100.000 de lei. Eu am semnalat asta, pentru ca este o hotarare guvernamentala care nu vizeaza numai Ministerul Administratiei, ci pe toti functionarii publici. Ea n-a mai fost modificata de 3-4 ani si chiar am dispus sa se faca o reanalizare a diurnei, pentru ca, la preturile actuale, se asigura integral doar cazarea. Dar masa… e putin probabil ca poti sa mananci cu 100.000 de lei. Nici nu stiu, e 150.000 de lei parca. 103.000 de lei.Este imposibil… Chiar am trecut-o ca prioritate, sa propunem o modificare legislativa. Experienta cazurilor de minori disparuti ne-a creat premiza de a pregati foarte mult politistii, pentru ca pregatirea determina reactia lor. Ei trebuie sa cunoasca foarte bine care sunt standardele profesionale pe domeniul respectiv. Inclusiv management, ca el provoaca decizia imediata, de-acolo pleaca intreaga operativitate. S-am vazut ca-n multe din situatiile astea poate sa functioneze chiar foarte bine. Si se responsabilizeaza foarte mult inspectorul-sef, pentru ca deja el preia disparitia unui minor ca pe un caz deosebit. Stiti cumva la nivel de inspectorat judetean cati politisti se ocupa de disparitiile de minori?Depinde de inspectorat. Sunt inspectorate mici, cum e cel din Covasna, care nu se compara cu cel de Cluj, de pilda. Oricum, in fiecare inspectorat sunt politisti care se ocupa de disparitii, de la 1 pana la 3. Dar nu numai de disparitii de minori. Tocmai. Au foarte multe dosare in lucru!Au. Dar in spatele lor sunt si compartimente de sprijin in situatiile astea. De exemplu, la disparitiile de minori e si un compartiment care trateaza problema minorilor. Nu se ocupa numai politistul responsabil, are reprezentare la municipiu, la postul de politie. Acum au invatat si psihologii lectia foarte bine, metodologia si interventia. Au toate inspectoratele psihologi?Da. Toate inspectorate au acum, de la nici unul, cate doi psihologi. In decembrie 2006 aveam pe state 92 de psihologi. Caini de urma sunt?Sunt. La toate inspectoratele. Nu numai de urma. Exista un program pe care l-am realizat la nivelul scolii de dresaj, prin centralizarea datelor la nivel national. E foarte interesant, in momentul in care exista o situatie de genul asta, se da un click, apare harta Romaniei si-ti identifica unde se afla cainii de urma, de cadavru, de exploziv. Cainii sunt si-n custodia serviciului de Investigatii Criminale? Pentru ca se poate intampla ca ei sa fie la cei de la Ordine Publica…

Page 5: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Au fost scosi de acolo. La cainii de urmarire, pregatirea, repartitia si coordonarea, managementul nemijlocit il face seful de la Serviciul de Investigatii Criminale. Nu exista in tara nici un judet care sa nu aiba caine de urmarire. Cainii de cadavru ii specializam si am crescut numarul lor. Anul trecut au iesit din scoala peste 230 de caini. Si am facut si baza aceea de date, de urme de miros, care este unica in Europa. Este importanta, pentru ca poti, pe anumite obiecte care raman la fata locului, caciulita unui copil de pilda, sa identifici o urma care intra in baza de date si, daca gasesti apoi copilul intr-o faza in care nu-i poti stabili identitatea, se poate face acest lucru acolo, la Institut. Ca la analizele ADN, nu? De ce dureaza atat de mult o analiza ADN?Nu dureaza foarte mult. Pai, la Sali (n.r. – cazul Sali Andrei, de 2 ani, disparut in Dolj, unde au fost gasite niste fragmente de oase umane la 25 iulie 2006, iar rezultatele ADN au fost gata in decembrie 2006) a durat 6 luni!Depinde de la analiza la analiza. Nu dureaza foarte mult. 6 luni e mult, totusi…Nu stiu de ce, poate tehnic… Dar acuma extindem baza de date ADN. Am avut un program PHARE, facut cu experti din strainatate, pentru a face legea, care acum este la Ministerul Justitiei, pentru avizare. Ieri (n.r. – 25 ianuarie) a fost deschis Institutul de Criminalistica, care a primit certificarea ISO 7323. Asta inseamna ca expertizele facute aici sunt recunoscute in toate instantele internationale. Am investit foarte mult s-acum cream baza de date. Dar trebuie sa avem legislatia necesara pentru ca tuturor celor ce ies din penitenciar (n.r. – condamnati pentru infractiuni de natura sexuala asupra minorilor) sa li se ia obligatoriu ADN. Si avem deja 16 cazuri pentru care am cerut avizul legiuitorului. Pana acum, se lua AND doar daca voia si respectivul. De acum inainte, cum il fisez pe imagine si-l bag in IMAGE Track, un sistem automat de identificare dupa fizionomie, pot sa-l bag si in AFIS, si in baza ADN. E adevarat insa ca e singurul laborator si n-avem capacitatea sa procesam. Dar in primul semestru al acestui an mai angajam inca 17 specialisti. Ce se intampla insa cand se mai termina reactivii?Avem reactivi luati, tot printr-un program PHARE din 2006. Programul, in valoare de 1.200.000 de euro, a avut componenta de traning si de creare a legislatiei, dar 60% din proiect a fost pentru substantele necesare analizelor. Asta inseamna peste jumatate de milion de euro. Sunt stocate, e plin depozitul.

ProceduriCand este pus un minor disparut in urmarire generala?Imediat. In momentul in care, pe baza primelor date si dupa ce se ia legatura cu familia, se certifica ca este disparut, se realizeaza procedura automat si se da in urmarire cu poza cu tot. Ce presupune UG-ul?

O CHESTIUNE FILOZIFICA. Politia are cu ce, are cu cine, are unde...

Culmea e ca are si de ce!

Page 6: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Se transmite la toate unitatile de politie. Unitatile de politie au obligatia sa-i informeze pe cei care intra in posturile de politie sau posturile care asigura patrularea. Agentul de ordine este primul, dispecerul ii semneleaza cazul. Sunt instruiti agentii de ordine care intra in strada. De la caz la caz… ca sunt minori care dispar si exista elemente ca ei fac parte din categoria minorilor cu plecari voluntare si repetate. Dar sunt si minori care n-au nici un motiv sa dispara, sa nu vina acasa, si acolo apare o problema. Toti sunt tratati la fel in prima faza, numai ca la ceilalti incep cautarile… Aici e o chestie de manager ca vezi, am vazut ultima oara ca ajunsese sa ne critice domnul acela de la unitatea asta de interventii care… Sunt buni, vin si ne sprijina! Zicea "dom’le, daca ma anuntau de ieri, il gaseam". Dar atunci aveam noi posibilitatea sa-l cautam. Chiar vreti sa stiti ce s-a intamplat acolo? De Hoghiz vorbiti (n.r. – cazul Iakab Roxana – 5 ani). In primele 24 de ore n-a venit nici un ofiter de la Investigatii Criminale! Mda… N-au fost cautari? Cu gardienii publici?! Da’ n-au competente pe-asa ceva! Cu politistii de la postul Hoghiz si gardienii publici.Nu stiu, eu stiu c-au fost… Pai, cum sa anunte daca ei habar n-au avut! Si chiar daca au avut habar, nu li s-a parut important! Asta e urmatoarea intrebare: cine are competente in cazurile acestea in primele 24 de ore? Ca acelea sunt esentiale, mai ales in cazurile grave, cand copiii sunt rataciti sau rapiti!Cei de la Investigatii Criminale. Serviciul este punctul de comanda, cel care coordoneaza si declanseaza procedurile. Insa cel care face primele investigatii este primul politist ajuns la fata locului. Ca, daca te duci in toate cazurile buluc, cu toata lumea, pana nu faci primele investigatii, irosesti fortele. Procedurile sunt etapizate si fiecare are rolul lui. Ca poti sa nu te duci pentru ca unul a fost superficial… E un exercitiu care ne-a demonstrat ca, daca e facut si controlat… Si politistii stiu ca e foarte atent supravegheat de managerul general de la IGP. Si ca, atunci cand nu respecta procedurile, sunt sanctionati sau ca, daca se respecta procedurile, li se da prima. Usor, usor, se invata. Eu nu cred ca exista vreo politie din lume care face perfect treaba asta. Nu poate sa existe o politie cu politisti perfecti, nu? Dumneavoastra sunteti multumit de cum actioneaza politia in primele 24 de ore?Da, partial. Nu pot sa fiu in totalitate multumit. Mai sunt inca stangacii, mai sunt politisti care nu reactioneaza conform standardelor. Dar in general am vazut ca au inceput sa exerseze foarte bine aceasta metodologie. Nici nu s-a terminat luna si avem 127 de minori disparuti. Au fost gasiti 122, deci avem un procent destul de bun. Dar, daca ne punem problema ca "dom’le, mai sunt 5 minori si aia pot fi morti", este grav, nu? Desi nu cred ca aceasta este cifra celor ce nu mai pot fi gasiti in viata. Am discutat zilele acestea cu colegul meu din Franta (n.r. – seful Serviciului de Cooperare Tehnica Internationala din Politia Nationala Franceza, Christian Cady) si despre minori. Despre cei care sunt folositi de grupari mafiote pentru a comite diferite tipuri de infractiuni. Si, in marea lor majoritate, nu sunt copiii acelor indivizi. Pana acum a fost o problema, pentru ca nu primeam date personale cu privire la minorii depistati acolo, pentru ca procedurile legale nu erau indeplinite si nu se aplicau drepturile comunitare pe statul care nu era membru. Dar, de la 1 ianuarie, lucrurile s-au schimbat si ar fi interesant de verificat si aceasta ipoteza. Pentru ca eu sunt convins ca printre minorii care comit infractiuni in strainatate si sunt exploatati acolo e si o parte dintre cei 300 si ceva de minori disparuti in Romania.

Page 7: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Protocoalele Politiei Anul trecut, IGPR a incheiat mai multe protocoale de colaborare pe subiectul minori disparuti. Sunteti multumit cum functioneaza protocolul cu ANPDC?Nu stiu, n-am facut o evaluare eu! Eu ma ocup de evaluarea politicilor mari, la nivel de inspectorat. Am 50.000 de politisti, daca m-as ocupa de evaluarea fiecarui protocol, la nivelul fiecarei directii… Dar dumneavoastra v-ati pus semnatura pe el! Macar de curiozitate, dupa un an de zile (n.r. – protocolul a fost semnat pe 20 decembrie 2005)… De celelalte protocoale stiti daca se respecta sau nu?Eu cred ca, daca semnam un protocol, el trebuie respectat. Nu am primit asemenea informatii, ca aceste protocoale nu se respecta. Dar putem intreba. In martie anul trecut a fost semnat protocolul cu Asociatia Nationala a Detectivilor. Aveti semnale ca s-au implicat de atunci in vreun caz?Apelam la ei in momentul in care avem nevoie de sprijinul lor. D-aia am facut si protocolul, pentru ca ei sunt in general avizati de noi, e o organizatie profesionala care beneficiaza de pregatirea noastra si cu care noi cooperam. Daca avem nevoie sa investigheze in vreun caz care ne depaseste… dar nu stiu sa fi fost vreunul pana acum. Insa am incheiat un protocol si cu rezervistii nostri (n.r. – Asociatia Nationala a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere din MAI). Am discutat cu presedintele lor si era foarte incantat ca-i bagam in seama din nou. Ei reprezinta un potential foarte bun, ca au abilitatile respective, sunt pensionari, au mediul lor social acolo, in bloc, si pot obtine foarte multe date folositoare… De protocolul cu mass-media sunteti multumit?Da, o parte din mass-media… (n.r. – este intrerupt) De protocol va intreb.In ce sens? Avem un protocol incheiat cu mass-media, da? Aveti?Cu mass-media? Da, avem. Cu o anumita parte a mass-media. Pe copii disparuti? Cu cine?Avem. Eu stiu ca s-a incheiat si la nivel local. Si s-a facut si o solicitare domnului Ralu Filip care a transmis sau nu, asta nu stiu, recomandari anumitor televiziuni ca, atunci cand sunt copii disparuti si avem nevoie, sa difuzeze informatia. Eu asa stiu! Eu stiu ca functioneaza foarte bine la nivel local si am vazut implicarea totala. Dar dumneavoastra ati semnat vreun protocol intre IGPR si vreo institutie mass-media?Da’ nu trebuie sa semnez eu! Eu am semnate protocoale cu mass-media! Pe copii disparuti?Pe copii disparuti… Nu stiu, poate ca semneaza si domnul Iancu (n.r. – adjunct al Inspectorului General al Politiei Romane). Da’ de ce zambesti ironic? Pentru ca eu nu stiu de vreunul, dar m-am bucurat sa citesc ca exista. Ia uitati aici.

Page 8: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Ii este inmanat un extras din raportul "Evolutii inregistrate in pregatirea pentru aderarea la UE (in perioada 30 septembrie 2005 – 28 februarie 2006)", unde la capitolul despre politie se precizeaza, printre altele: "S-au incheiat protocoale de colaborare cu presa scrisa si audiovizuala, avand ca obiect mediatizarea imediata a fotografiilor, semnalmentelor si a oricaror date de interes privind copiii disparuti, care pot conduce la gasirea rapida a acestora si redarea lor familiei, precum si realizarea de emisiuni tematice despre activitatea politiei." S-a incheiat, da… Eu nu stiu de existenta lui. Pentru ca, daca s-a incheiat si televiziunile respective nu-l respecta... (n.r. – ma intrerupe)Asa… Ce se intampla? Nu se intampla nimic! Pai, s-atunci de ce se mai incheie protocoale? Este o politica… Eu stiu ca atunci (n.r. – in noiembrie 2005), multi dintre ei s-au angajat public. Politica redactionala o face insa doar redactorul-sef si el poate sa spuna daca dau sau nu dau stirea. Nu printr-un protocol… Desi este adevarat ca e un angajament pe care ti-l iei. Nici la campania pentru prevenirea accidentelor de circulatie nu au respectat ce-au semnat. Dar macar cu TVR-ul, care este o institutie publica, se poate incheia un protocol!Noi am avut atunci o discutie cu toate posturile de televiziune, la nivelul CNA-ului. Si prin CNA s-a facut o recomandare pentru extinderea perioadei de publicitate cu 20 de secunde pentru ca, in acel interval, sa fie difuzate si cazurile de copii disparuti. Stiu ca s-a facut asta. De aceea ti-am cerut sa-mi spui inainte lucrurile pe care vrei sa le stii, ca sa le verificam… Eu as tine minte daca am incheiat un protocol cu mass-media!Eu am protocoale cu mass-media (n.r. – rade) pe mai multe… O gramada de protocoale.

Romania LiberaRestante mari la casele de pensii

20.000 de pensionari nu au primit talonul mov

Coada pentru ridicarea taloanelor mov

Maine Veti citi despre disparitiile de minori din Centrele de Plasament.

Page 9: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

Cele doua zile deschise publicului luni si joi s-au dovedit a fi cosmarul pensionarilor, dar si al functionarilor de la ghiseele caselor de pensii. Conducerea Casei de Pensii a Municipiului Bucuresti a decis reluarea vechiului program cu publicul, luni-joi. Totusi, mii de varstnici continua sa stea la cozi uriase, cei mai multi pentru a-si primi de-acum faimoasele “taloane mov”. Acestea sunt cupoanele de pensii pe care trebuie sa le duca postasii acasa celor care au optat sa-si primeasca drepturile prin banca sau CEC. Daca nu intra in posesia taloanelor mov timp de trei luni consecutiv, batranii isi pierd drepturile de pensie, fiind considerati decedati.“Tot balamucul a inceput acum trei luni, iar pensionarii au intrat in panica. Posta ne-a returnat aproape 20.000 de taloane mov, motivand ca pensionarii nu au fost gasiti la domiciliu de postasi sau nu s-au prezentat la oficiile postale, care tin aceste documente doar 10 zile, dupa care le returneaza caselor de pensii”, spune directorul economic al Casei de Pensii Bucuresti, Costel Nedelcu. Acesta a adaugat ca  si-au rezolvat problema talonului doar o treime din pensionari. Multi varstnici s-au mutat intr-un alt sector sau au fost plecati o perioada mai indelungata. Discutam cu unul dintre pensionarii care, venind joi dupa-amiaza la casa de pensii - ziua cand programul este prelungit pana la 18,30, a avut norocul sa nu stea la coada. “M-am mutat din sectorul 3 in sectorul 4 de mai multa vreme, dar pana in octombrie 2005 primeam talonul la Bancpost. Am vorbit si cu fostii vecini, dar postasul nu a vrut sa lase  avizul in cutia postala din vechea adresa. Am adus buletinul si  acum sunt linistit”, ne spune pensionarul Nicolae Burtan. Acesta este suparat ca a fost purtat pe drumuri de posta, unde a fost nevoit sa se duca de mai multe ori.Am luat legatura cu presedintele Caasei Nationale de Pensii, Mihai Seitan, care ne-a declarat ca  pensionarii nu vor mai fi stresati cand lipsesc mai mult de trei luni. ”Suntem in curs de negociere cu Evidenta Populatiei, pentru a transmite automat datele in cazul decesului unui pensionar, astfel ca nu va mai fi nevoie de taloanele mov”, a mentionat  presedintele CNPAS. Seitan a precizat ca a fost constituit un grup de lucru, format din reprezentanti ai CPMB si  directori ai caselor de pensii din cateva judete din vestul tarii, pentru a reorganiza, din toate punctele de vedere, activitatea in Capitala, prima intalnire fiind joia trecuta. Mihai Seitan a mai spus ca nu exista un termen-limita, dar se spera ca pana la sfarsitul acestui an schimbarile sa fie evidente, in special in relatiile cu publicul.

Ghisee speciale pentru taloane si cereri de plata prin banci

Directorul Nedelcu ne-a precizat ca s-a deschis la fiecare sector cate un ghiseu care se ocupa doar de eliberarea taloanelor mov, precum si primirea cererilor de plata a pensiilor prin card sau cont bancar. Pentru a veni in sprijinul pensionarilor care au ales aceasta modalitate de plata, doi reprezentanti ai Bancii Comerciale Romane preiau cererile luni si joi, intre orele 9,30 si 14,30, in holul Casei de Pensii din Vitan.Programul de lucru cu publicul este: luni, marti miercuri intre orele 8,30 si 16,30, iar joi intre orele 8,30 si 18,30. Directorul CPMB mai spune ca au fost detasati de la Casa Nationala de Pensii 18 specialisti, pentru a ajuta la rezolvarea sesizarilor pensionarilor. Functionarii care sunt acum la ghisee vor putea ca in timpul programului cu publicul sa

Page 10: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

lucreze la dosarele de pensii, iar la ghiseu vor fi persoane specializate in relatiile cu publicul.

Ziua

Criza de scoli si gradinite in Bucuresti -- In Capitala deficitul este de 10.000 de locuri * Singurele solutii gasite de primari sunt extinderea cladirilor pe vertical

Inspectoratul Scolar al municipiului Bucuresti (ISMB) se va confrunta, si anul acesta, cu o criza de locuri la gradinite, in ciuda eforturilor depuse de primariile de sector de a gasi solutii de remediere a situatiei.

Una dintre masurile luate - si cea mai la indemana - este extinderea, la sol sau pe verticala, a cladirilor existente. Prima varianta este dezavantajoasa, pentru ca duce la disparitia spatiilor de joaca din curti - ele fiind, si asa, reduse. Pe verticala, sistematizarea este posibila numai in cazul cladirilor care permit astfel de lucrari. Oricum, cu toata mobilizarea primarilor - dintre care se remarca Liviu Negoita, care a reusit in toamna trecuta sa construiasca doua corpuri noi de cladire, si anul acesta are in lucru alte opt gradinite -, deficitul este de 10.000 de locuri, la fel ca anul trecut.

Inscrieri cu un an inainte

O situatie la fel de grava, dar de alta natura, se inregistreaza la inscrierea in clasa I. Parintii doresc - si pe buna dreptate - sa le ofere copiilor cele mai bune conditii de invatat, astfel ca se orienteaza din timp catre scolile asa-zis "aristocratice". La asemenea unitati de invatamant, inscrierile s-au facut deja - chiar daca nu oficial -, in urma cu an si jumatate. Marian Banu, inspector pe probleme de imagine in cadrul ISMB, recunoaste ca inscrierile "au inceput", chiar daca Planul de scolarizare nu a fost aprobat inca de Ministerul Educatiei, dar sustine (inregistrare audio pe site) ca acest aspect nu este intru totul ilegal. Intr-un interviu acordat cotidianului ZIUA, insp. Banu ne-a declarat ca prioritate la inscriere vor avea copiii care locuiesc in zona scolii, iar directorii unitatilor de invatamant trebuie sa tina cont de acest aspect, in caz contrar riscand sa fie sanctionati. Mai mult, el atrage atentia conducerii scolilor ca "se interzice conditionarea inscrierii la clasa I de asigurarea oricarui tip de sponsorizare sau de perceperea unor taxe" si ii sfatuieste pe parinti sa semnaleze Inspectoratului daca li se pretind astfel de lucruri.

Care sunt cauzele acestei crize de locuri la gradinite - si, mai nou, la clasa intai?

La gradinite avem cauze de natura obiectiva: un deficit de 10.000 de locuri. La scoala insa, avem locuri, dar parintii vor sa-i duca pe copii in scolile aristocratice. Planul de scolarizare este riguros intocmit la clasa intai. Dar la gradinite, cu tot planul, avem un

Page 11: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

deficit de 10.000 de locuri.

Deficit inregistrat si anul trecut. Primariile de sector nu au luat masuri in acest sens?

La Sectorul 3 au fost construite doua corpuri de cladire, exista o intelegere cu Primaria, am stabilit planul de extindere si de construire a unor noi localuri de gradinite, dar aceasta ramane la mana primarilor. Tot ce tine de educatie, de control, de evaluare - ne facem datoria, dar ce tine de partea administrativa, de constructie, de electrica, de caldura, facem si noi ce putem. Am informat ministerul, Prefectura, primarii, ne-am intalnit cu toti directorii unitatilor de invatamant, dar lucrurile merg mai greu.

Cate locuri sunt pentru clasa intai, in Planul de scolarizare 2007-2008?

Pentru clasa intai avem circa 13.250 de locuri in 535 de clase.

Proiectul trebuie aprobat de Ministerul Educatiei?

Da, proiectul se aproba de catre minister, dar trebuie sa stiti ca in Bucuresti intra, in fiecare an, circa 1000 de copii pe segmentul 0-7 ani, astfel ca mai intervin mutatii. Avem suficiente locuri pentru clasa I, avem suficiente cadre didactice - problema este ca anumiti parinti doresc zonele de centru.

Cand incep inscrierile?

Au inceput. Practic, inscrierile trebuie terminate pana la jumatatea lunii mai, ca sa vedem cate posturi avem. Inscrierile au inceput la unele scoli - cele foarte solicitate -, dar, in principal, vor incepe mai mult in luna martie. Dar, atentie: au prioritate copiii care locuiesc in zona scolii, fratii si surorile copiilor din scoala. De asemenea, este foarte important de stiut ca se interzice conditionarea inscrierii la clasa I de asigurarea oricarui tip de sponsorizare sau de perceperea unor taxe.

De ce? Aveti sesizari in acest sens?

Nu, nu avem semnale, dar e bine ca lumea sa stie - si presa, si parintii, si directorii de scoli.

Daca un copil locuieste langa scoala, si afla ca nu mai sunt locuri, ce se intampla?

Are prioritate absoluta. Nu exista asa ceva.

Si daca, totusi, directorul institutiei refuza inscrierea?

Nu poate sa faca asta. Parintii trebuie sa stie ca se pot adresa Inspectoratului Scolar, unde pot sesiza ca nu se respecta precizarile noastre. Este foarte important si alt aspect, pentru ca, si noi, la randul nostru, asteptam unele precizari ale ministerului: pentru asigurarea transparentei procesului de inscriere la clasa I, fiecare unitate scolara va afisa numarul de

Page 12: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

clase propus pentru anul scolar 2007-2008, in conformitate cu planul de scolarizare, iar saptamanal, prezinta situatia inscrierilor. Asta e obligatia directorilor de scoli.

Dar daca planul de scolarizare nu a fost inca aprobat, cum pot fi afisate listele cu clase?

Planul asta este batut in cuie 99%. Mi-e greu sa cred ca, daca au propus patru clase la Scoala 49, vor veni sase sau trei. In general, diferentele la planul de scolarizare se intampla in zonele defavorizate. Pe de alta parte, noi, in fiecare an, aprobam cu 20-40 de clase in plus, pentru ca nu stim cati copii vin pana la 15 septembrie in Bucuresti. Deci, putem inscrie un copil si la 15 septembrie, ora 9 dimineata.

Sa revenim la gradinite. Au avut prioritate, anul trecut, sa se inscrie la gradinita cei din grupa pregatitoare?

In cazul gadinitelor, avem doua etape: reinscrierea grupelor mijlocie si mare - pentru ca respectivii copii sunt, oricum, in gradinita.

Cand trebuie sa se inscrie, pana la 1 septembrie?

Nu, stati asa, ca aici avem o problema. Ministerul Educatiei - nu ca ne-a lasat in ceata, dar trebuia sa vina cu niste precizari la Directia de prescolar si primar. Anul trecut ne-au dat pe 22 martie precizarile cu inscrierea la clasa I, asa ca eu va prezint situatia asa cum a fost atunci.

Problemele sunt la nivelul grupei mici - la copiii de 3 - 3 ani si jumatate -, si la nivelul grupei mari, pregatitoare - pentru ca foarte multi parinti isi tin copiii acasa sau la tara, iar cu un an inainte de scoala ii aduc in Bucuresti sau ii inscriu la anul pregatitor pentru invatamantul primar. Presiunea este la acest segment de varsta.

Atunci, ei nu ar trebui sa aiba prioritate?

Au prioritate, si nimeni nu ramane pe dinafara. Dar una este cand ai 20-25 de copii in grupa si alta e cand ai 35-40. Credeti-ma, e greu sa faci carte cu 35 de copii.

Dati-ne amanunte despre deficitul de locuri.

Anul acesta va fi comparabil cu anul trecut: vom avea un deficit de circa 10.000 de locuri, desi Planul de scolarizare este provizoriu. Nu avem aprobare - sper ca intr-o luna, o luna jumate sa-l avem (aprobat - n. red.), dar el nu va suferi schimbari esentiale. Pentru ca, in general, ministerul aproba cifrele pe care le cerem noi.

Si, practic, vina ar fi a primariilor de sector, care nu asigura spatii suficiente?

Nu, nu pot sa spun acest lucru, mai ales ca, fata de acum doi ani, primariile s-au "miscat". Mi-e greu sa spun ca primarii sunt de vina, cand ei au alocat de cinci ori mai multe fonduri in gradinite si scoli - ca material didactic, constructii si refacere. Mi-e greu sa va

Page 13: 5 februarie · Web viewOrdonanta de Urgenta referitoare la salariile functiei bugetare in sistemul contractual a fost adoptata in sedinta de Guvern de miercuri. Sunt acceptate trei

spun ca noi avem 560 de unitati de invatamant in Bucuresti, si tot ce "arde", tot primarul ne rezolva.

Ar trebui gasite imobile pentru a fi amenajate ca gradinite?

Cea mai buna solutie este extinderea gradinitelor, acolo unde avem spatiu adecvat. Daca avem o curte frumoasa, mai construim un corp langa ea, sau deasupra, pe cladire.

Primarii v-au informat despre astfel de lucrari?

Da, avem semnale de la ei in aceasta privinta, am chiar o lista cu unitatile propuse pentru extindere, pe care mi-au prezentat-o la intalnirea cu ei. Dar lucrurile nu sunt atat de usoare, pentru ca trebuie proiecte pentru aceste lucrari, aprobare (in Consiliu local, n.red) etc.

Si credeti ca nu vor reusi pana la 1 septembrie sa asigure locuri suficiente?

Mi-e greu sa cred ca ar reusi sa acopere deficitul - 10.000 de locuri, in nici un caz -, dar este important sa ne arate ca fac macar 3-4 corpuri de cladire. Daca la Sectorul 3 s-a putut, inseamna ca se poate si in cazul celorlalte. In concluzie, si anul acesta va fi criza de locuri la gradinite, iar presiunea va fi la fel de mare, discutiile vor fi aceleasi, dar ideea este ca noi am tras semnalul de alarma, am atentionat. Facem si noi ce putem, in limita puterilor.

Interviu realizat de Magda SEVERIN