1

„Vegheaţi pentru că nu ştiţi ziua în care

va veni Domnul” (Mt 24,44)

RUGĂCIUNE: Ps 121 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 24, 37-44 PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Veghează: Cel se teme sau aşteaptă şi doreşte o persoană care e absentă în acest

moment. Cel care veghează este foarte atent la zgomotele din noapte.

ISUS Reevocă întâmplări concrete. Vorbeşte din interiorul istoriei, nu e străin. UCENICUL E pus ca o strajă. Acesta este funcţia sa profetică. Nu doarme ca ceilalţi, are un comportament aparte: se comportă ca fiu al lumini, aducând roadele luminii. SITUAŢIA ŞI EVENIMENTELE ÎNCONJURĂTOARE - se cere veghere constantă, căci nu se cunoaşte momentul venirii.

Cristos nu e o joacă, e de luat în serios. - Viaţa nu e o rutină sau o obişnuinţă. Fiecare avem o datorie ce

ne-a fost încredinţată pentru binele comun. - A-ţi face datoria sârguincios este o aşteptare de veghe: eşti

conştient că aştepţi pe cineva.

2

PROPUNERE DE LUCRU

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

SECRETUL ESTE SIMPLU...

Odată, cineva mi-a spus: „Încearcă să te gândeşti la viaţa ta astfel: o bandă lungă care alunecă în faţa ta şi care transportă un şir de lumânări stinse. Obiectivul tău este să aprinzi cât mai multe lumânări, dar cu o singură condiţie: nu poţi aprinde mai multe de-odată, cu acelaşi pai de chibrit, iar cea pe care o aprinzi trebuie să fie

tocmai lumânarea ce trece prin faţa ta. Văzând mulţimea de lumânări dispuse pe banda din faţa ta poţi să simţi cum te descurajezi şi să-ţi spui: nu voi reuşi niciodată să le aprind pe toate! În timp ce te laşi intimidat de ceea ce se poate întâmpla, îţi scapă lumânarea pe care ai fi putut s-o aprinzi. Sau mândru de acţiunile tale şi de cum ai ştiut să-ţi organizezi viaţa, poţi fi ispitit să te opreşti şi să priveşti înapoi, ca să te complaci în tine însuţi: ia uite câte am aprins!

• Ce înseamnă pentru tine, în afară de faptul că este o imagine, să aprinzi o lumânare?

• E posibil să-ţi trăieşti prezentul chiar în orice situaţie? Când îţi este mai uşor, când îţi este mai greu?

• În care din situaţiile subliniate în povestioară re regăseşti mai mult? Să te opreşti şi să-ţi revezi viaţa la ce punct se află este totdeauna o ocazie pierdută pentru a trăi prezentul sau nu?

Trăieşte la maxim prezentul!!! Fii atent la lumânarea care, în acest moment trece: este singurul mod prin care le poţi aprinde pe toate...

3

„Convertiţi-vă pentru că împărăţia cerurilor

este aproape” (Mt 3, 1-12)

RUGĂCIUNE: Ps 71 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 3, 1-12 PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

A se converti înseamnă să-ţi schimbi calea, să te laşi fascinat de Cristos,

să priveşti lucrurile cu ochi noi. ISUS Se lasă vestit. Cu venirea lui s-a terminat timpul de aşteptare. Pentru a putea fi primit, e necesară o dispoziţie particulară a fiecăruia. Isus nu vine oricum, chiar dacă vine independent de noi. UCENICUL Trebuie să îşi schimbe ideile şi capul, să-şi schimbe inima şi direcţia picioarelor. Devine imediat responsabil pentru răspunsul pe care trebuie să îl dea. SITUAŢIA ŞI EVENIMENTELE ÎNCONJURĂTOARE Mulţime multă vine la Ioan, dar nu e suficient să vrei... trebuie să te schimbi: să-ţi schimbi modul de viaţă. Întâlnirea cu Isus trebuie să îl schimbe pe om, altfel nu se realizează întâlnirea cu adevărat. Ioan este sever peste măsură...cu Dumnezeu nu se glumeşte.

4

PROPUNERE DE LUCRU

Convertirea are un punct iniţial care corespunde cu încredinţarea în mâinile lui Dumnezeu, dar care durează, apoi, toată viaţa şi constă în orientarea paşilor mei pe urmele sale, o lungă ieşire din minciună la adevăr, de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă, fără să mă descurajez niciodată. - Aminteşte-ţi un moment din viaţa ta în car ţi-ai schimbat

atitudinea sau ideea pentru că aşa ţi se părea mai bine... Cuvântul lui Dumnezeu nu e scris pentru ca eu să îi acuz pe alţii, ci pentru ca eu să mă îndrept. - Ai simţit vreodată prezenţa lui Dumnezeu, care te invita la aceste

schimbări? Ce motive interioare te îndemnau s-o faci?

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

Sticla cu apă Temă: egoism, lăcomie, dăruire.

Într-un supermarket era o sticlă cu apă foarte egoistă. Voia totdeauna ceea ce era mai bun pentru sine: locul cel mai bun în raft, eticheta cea mai frumoasă, să fie cea mai

limpede şi transparentă, să stea în rândul din faţă. Nu făcea niciodată nimic pentru alţii şi nu dădea niciodată nimic celorlalţi Într-o zi, un client a cumpărat-o şi a dus-o acasă. Sticla cu apă s-a supărat foarte tare. Nu voia să lase raftul şi locul său altei sticle. Pe când stătea aşa supărată, cineva a venit să ia apă, turnând în pahar. Forate furioasă nu a vrut să dea din apa ei nimănui. S-au chinuit mult timp să o deschidă, dar tot n-au reuşit. Atunci, au luat-o şi au dus-o înapoi la magazinul de unde au cumpărat-o Au aşezat-o din nou pe raft, şi dând din coate, a ajuns iarăşi în faţă unde putea fi privită şi admirat de toţi. A fost cumpărată din nou...dara acelaşi lucru s-a întâmplat... Nereuşind nimeni s-o deschidă, a fost dusă din nou la magazin. Astfel sticla noastră şi-a petrecut viaţa venind şi plecând... Însă, cu trecerea timpului, apa s-a deteriorat. A început să miroase şi să fie tulbure. Vânzătorii văzându-i aspectul atât de urât, şi-au dat seama că expirase. Au luat-o şi au pus-o la coşul de gunoi.

5

Sticla aceea nu folosea la nimic. Nimănui nu i-a dat din apa ei ca să potolească setea. De-acum era prea târziu. Acoperită de gunoi până la gât, se plângea de tot ceea ce se întâmplase...însă nu mai putea face nimic. Nu mai putea să îşi schimbe comportamentul, era prea târziu!. Prea târziu şi-a dat seama că tot ceea ce nu e oferit la timp, se pierde cu siguranţă.

• Cum ne-am dat seama că sticla era egoistă? • Ce se întâmpla când cineva o ducea acasă? • De ce voia să stea mereu în primele rânduri • De ce au aruncat-o la gunoi? • Ce a înţeles sticla, însă era prea târziu? • După părerea ta, cum crezi că e persoana

egoistă? • Ce i se poate întâmpla dacă nu îşi schimbă

comportamentul? • Ce sfaturi i-ai da pentru ca să înceteze a mai fi

egoistă? • Ce înseamnă expresia: tot ce nu e dat la timpul

potrivit, se pierde?

Fiecare copil este un farmacist (se poate lucra în grup) care trebuie să inventeze medicamente împotriva egoismului. Va inventa şi numele medicamentului şi va scrie prospectul cu indicaţii de folosire, explicând la ce anume poate fi folosit medicamentul şi cum trebuie administrat, cum trebuie luat, ce trebuie făcut când se ia, care sunt efectele, durata tratamentului, etc. Pentru a evita cazurile

„Dai puţin când dăruieşti ceea ce ai. Când te

dăruieşti pe tine, numai atunci dai cu adevărat!” (Gibran)

6

generale, fiecare medicament trebuie să vindece o manifestare concretă de egoism, de exemplu: a se gândi numai la sine, a spune mereu „eu”, a vrea totul pentru sine etc. Instrucţiunile medicamentului vor indica atitudini concrete pe care bolnavul le va lua zilnic, de exemplu: a împrumuta lucrurile sale colegilor,a ajuta la pregătirea mesei seara la cină,, a aduce apă în casă, a face două favoruri zilnic.. Dacă bolnavul va respecta indicaţiile prescrise la medicament, se va vindeca sigur de boala sa... Cu toate medicamentele se va deschide o farmacie. Se vor citi numele medicamentelor şi instrucţiunile pentru folosire. Fiecare va pleca acasă cu o reţetă cumpărată spre tratarea egoismului.

„Acesta este Fiul meu preaiubit!” (Mt 3, 17)

RUGĂCIUNE: Ps 149 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 3, 13-17 PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Botezul are un caracter „pasional”. Ne revelează pasiunea lui Dumnezeu pentru noi care se face con-

pasiune şi nu ne mai abandonează niciodată. Este un sâmbure care conţine deja copacul cel mare al împărăţiei: Crucea!

ISUS • Este „cel mai puternic” pe care îl aşteptăm.

7

PROPUNERE DE LUCRU

Structura acestui joc permite copiilor şi adolescenţilor să-şi asume, în faţa altor membri din grup, o opinie specifică cu privire la o temă controversă, s-o apere ca pe o încercare şi eventual s-o modifice. În acelaşi timp li se face cunoscut că pentru majoritatea problemelor şi a deciziilor există multe şi diferite ipoteze., soluţii şi puncte de judecată, aşa încât nu mai e destul să tragi concluzia generală: adevărat/fals.

• Vine cu puterea lui Dumnezeu care, fiind Iubire, este slăbiciune extremă.

• Iubirea se dezbracă şi dăruieşte totul până la dăruirea de sine, • Este Cristos, Mântuitorul nostru pentru că alege să fie în toate

solidar cu noi. • Cunoaşte iubirea Tatălui, vrea s-o manifeste tuturor prin

fraternitatea sa. UCENICUL • Botezat cu acelaşi botez, primeşte acelaşi duh de fiu, care îl

face fratele tuturor. • Nu face mari şi copioase discursuri; alege ca şi Isus, acţiuni

adevărate, concrete, asumând un stil care să-i conducă viaţa.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

Joc de interacţiune:

UNDE MĂ LOCALIZEZ?

OBIECTIVE

8

adaptare atentă pentru vârste de la 30 la 60 MINUTE PARTICIPANŢI TIMP

INSTRUCŢIUNI Aveţi posibilitatea acum să vă susţineţi opinia, s-o confruntaţi cu cea a altora şi eventual s-o modificaţi, pentru a descoperi mai apoi, într-un mod cât mai precis dacă e posibil, ce ideea aţi vrea să susţineţi pentru moment. (se propune pentru grup o temă care poate fi dezbătută cu păreri complet diferite, sau contrare: «Isus trebuie cunoscut pentru ca noi să fim fericiţi»). Împărţiţi-vă de la început în grupuri a câte nouă… Acum fiecare grup să-şi aşeze scaunele în linie… veţi trata această temă: (…). Tema admite diferite răspunsuri. Răspunsurile radicale sunt totdeauna un da sau un nu fără excepţii, adică ceva asemănător: «Ar fi mai bine dacă Isus ne-ar obliga să-l cunoaştem, fără să ţină cont de dispoziţia noastră, pentru că El ştie că acest lucru este bine pentru noi», sau «În nici un caz Isus nu trebuie să forţeze pe om pentru ca să se facă cunoscut». Cei care au o părere atât de irevocabilă şi clară se vor aşeza pe scaunele de la margine, de la început şi de la sfârşit. Celelalte şapte scaune centrale înseamnă poziţia mai calmă, iar cea din mijloc pe cea mai nehotărâtă care oscilează între da şi nu. Aţi înţeles cum funcţionează această scară? Acum aşezaţi-vă pe scaunul care vi se potriveşte cel mai bine, apoi discutaţi cu participanţii din stânga şi din dreapta voastră de ce această hotărâre. Căutaţi să vă daţi seama dacă sunteţi pe locul cel mai potrivit punctului vostru de vedere. Dacă cineva îşi dă seama că nu e locul potrivit, atunci va trebui să trateze cu posesorul scaunului ce i s-ar potrivi şi cu vecinii din dreapta şi din stânga. Cine ştie că stă pe locul bun, va asculta discuţiile celorlalţi, fără să intervină. Tratativele trebuie duse până când fiecare stă pe locul potrivit. (o altă metodă este să se dea o limită de timp potrivit sau să se întrerupă la un moment dat, când se observă că scade energia de discuţie din grup). Acum ocupaţi locul vostru şi căutaţi să vă examinaţi poziţia… Să ne aşezăm din nou în cerc pentru a putea discuta.

APROFUNDARE Mi-a plăcut jocul? Când m-am simţit cel mai „fierbinte”? Când am ştiut să-mi formulez opinia cu claritate şi s-o exprim şi celorlalţi? Am reuşit să mă pun de-acord cu ceilalţi membri din grupul meu? Pot eu să accept părerea celorlalţi şi s-o tolerez? Cum pot eu să preţuiesc părerea celorlalţi dar s-o păstrez şi pe a mea? Cât mă las stimulat de părerea celorlalţi şi cât învăţ pentru părerea mea? Cine din grup a mai susţinut o părere asemănătoare cu a mea? Ce aş mai vrea să adaug? Acum discutăm concluzia cea mai potrivită din mai multe puncte de

vedere.

9

OBSERVAŢII Acest joc foarte vioi poate fi îmbogăţit şi mai mult în structura sa dacă animatorul recită partea de „avocat al diavolului”, după ce toţi participanţii şi-au găsit locul potrivit şi îi sfidează pe fiecare să-şi motiveze cel mai bine poziţia de faţă cu tot grupul. Se pot de asemenea reuni cei cu aceeaşi poziţie din diferitele grupuri, pentru a se putea confrunta.

(IDENTITATEA LUI ISUS) „Iată Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii” (In 1, 29)

RUGĂCIUNE: Ps 39 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 1, 29-34 PROPUNERE PENTRU REFLECŢII: CINE ESTE ISUS? Isus este Mielul lui Dumnezeu. Ce înseamnă Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii? Isus este Mielul lui Dumnezeu care cu venirea sa ascultătoare şi opera sa ispăşitoare, rod al dragostei, ia păcatele ispăşindu-le personal, închide timpul de păcat şi realizează promisiunile lui Dumnezeu în timpul mântuirii.

ISUS - Vine spre Ioan care îl proclamă cu voce puternică; - Vine de la Tatăl: „Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele

lumii”;

10

PROPUNERE DE LUCRU

- Nu e Mesia politic-triumfător, ci Mesia umil-suferind, care nu cunoaşte doar succese şi nu e înţeles de oameni;

- Este personajul necunoscut de care vorbeşte Ioan Botezătorul; - Este superior lui Ioan pentru că era înainte de el, în preexistenţa

sa divină şi în afara timpului şi a spaţiului.

UCENICUL (Ioan-noi) - este singurul care îl recunoaşte ca Mesia; - proclamă cu voce tare, în public cum l-a văzut pe Duhul Sfânt

coborându-se peste Isus; - are misiune cu valoare nu în ea însăşi, ci depinde de misiunea

celui pe care îl mărturiseşte, al cărui înainte-mergător este. SITUAŢIA ŞI EVENIMENTELE ÎNCONJURĂTOARE Duhul coboară pe Isus şi „rămâne”, posedându-l, ca şi dar al lui Dumnezeu în mod deplin şi stabil. „Precum Fiul, care îşi are existenţa de la tatăl, îl manifestă pe Tatăl tot la fel, Duhul Sfânt, care îşi are existenţa de la Fiul, îl manifestă pe Fiul” (Sf. Toma). Fiecare dintre noi este un credincios, asupra căruia se aşează Duhul Sfânt.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

Povestea pe care o prezentăm are o

semnificaţie foarte simplă: în comportamentul unor oameni putem, uneori, descoperi semnificaţii şi motivaţii care ne pot ajuta să trăim mai bine, sau chiar ne pot apropia de marile semnificaţii religioase ale existenţei umane. Bine-nţeles, acest lucru, se întâmplă dacă noi avem răbdare şi capacitatea de a ne da seama de „secretul” profund

pe care oamenii ăl poartă. Fără îndoială, mai există mulţi profeţi. Să ne întrebăm cu sinceritate şi loialitate dacă ştim să le percepem mesajul.

11

SECRETUL UNEI MORŢI Într-o zi urâtă, în Împărăţia „Nu-Se-Spune” a venit un balaur oribil. Era sălbatic şi puternic. Fără milă a început să distrugă tot oraşul. Tuturor le era teamă, nimeni nu mai ieşea din casă noaptea şi nici ziua. Uşile erau ferecate, copii nu mai mergeau la şcoală şi nici la joacă. Aceasta era o împărăţie de oameni simpli. Nu au avut niciodată probleme complicate de rezolvat. Au trăit întotdeauna în bună-înţelegere, aşa încât nu avuseseră nevoie să organizeze o armată. Împăratul îi adună pe consilierii săi ca să le ceară un sfat. Toţi erau bătrâni şi înţelepţi, dar cazul era complicat. Se scărpinau pe cap, sub pălărie...ca să găsească o soluţie. Chiar nu ştiau ce să facă. În sfârşit unul din consilieri îşi dădu cu părerea: „Sire, de ce nu trimiteţi împotriva balaurului armata dumneavoastră nobilă, armată de cavaleri?” Regele răspunse: „Dar voi sunteţi armata mea nobilă, armată de cavaleri!” „Oh, răspunse consilierul, înţeleg problema!” „Să luăm în serviciul nostru cavaleri din armata altui rege”, adăugă altul. „Nu avem nici un ban ca să-i plătim”, răspunse dezamăgit regele. „Am găsit” strigă marele Demnitar al curţii, care se credea cel mai inteligent dintre toţi. „să ne organizăm o armată din poporul nostru”. „Dar nu sunt decât câţi va oameni simpli, liniştiţi şi paşnici, bieţi ţărani obişnuiţi, câţiva meşteşugari şi vânzători”, răspunse regele. „Stimulaţi de curajul dumneavoastră egal, vor alcătui o armată minunată”. Zis şi făcut. Împărăţia „Nu-Se-Spune” putea avea de-acum o armată care să combată pe balaurul răutăcios. Un ţăran tânăr Decizia regală a fost anunţată în toate satele şi oraşele, casele şi câmpurile din împărăţie. Toţi oamenii,care nu erau împiedicaţi de dificultăţi particulare, nici prea bătrâni, nici prea tineri, trebuia să-şi lase familiile şi să se înroleze în armata cea mare a regelui. Regele declară război împotriva balaurului. Poporul a răspuns cu hotărâre şi

12

mult curaj. Toţi oamenii, înarmaţi până la gât,se îndreptau să lupte din răsputeri împotriva duşmanului fioros. Toţi în afară de unul. Un tânăr ţăran, a refuzat să se înroleze în armată. Îi scrisese o scrisoare regelui, foarte plină de respect, în care sublinia că era o onoare foarte mare să fie invitat la o aşa demnitate, dar era nevoit să refuze. Era, zicea el, o fiinţă pacifică. Nu putea să lupte niciodată cu armele, nici măcar împotriva unui balaur. Spera ca Maiestatea Sa, să-l înţeleagă, îi ura multă sănătate şi o viaţă lungă şi fericită. Regele se înfurie. „Nimeni!”, a explodat, „nu poate să refuze să intre în armata mea. Dacă toţi ar începe să gândească precum acest tânăr, nu ar mai fi nici o armată regală”. Şi a dat poruncă să fie adus acest nesupus. Când l-a văzut, nu a putut să-şi ascundă mirarea în faţa tinereţii atât de minunate a acestui om. „De ce refuzi să lupţi împotriva balaurului?” l-a întrebat regele. „V-am explicat deja. Eu nu pot să lupt cu armele împotriva nimănui. Sunt un om pacific”. „Dar pacea cere ca noi să ne înarmăm împotriva balaurului celui rău”. „Domnia Ta, eu am jurat să nu mă înarmez niciodată şi să lupt împotriva oricărei fiinţe vii!” „Ai jurat? Dar cui ai jurat?” „Zânei mele Bune”, răspunse tânărul roşind, dar fără teamă. „Cui?” „Zânei mele Bune. Este Regina Înţelepciunii şi trăieşte într-o colibă lângă râu. Ea m-a învăţat totul, în copilăria mea. Eu o respect profund şi nu ucid nici o fiinţă vie”. Regele nu se gândea decât la armata sa şi luă hotărârea foarte repede: „Duceţi-l afară, şi-l ucideţi imediat!”. Soldaţii au ascultat porunca. Când a fost cunoscută fapta, nimeni nu mai îndrăznea să se opună sau să refuze să intre în armata regelui. Cum să oprim războiul? Ceea ce a fost numit „războiul cu balaurul”, a durat ani şi ani şi nu se mai termina. Împărăţia întreagă a fost distrusă. Războiul a durat atât de mult că au fost chemaţi să lupte şi fiii primilor soldaţi ai regelui.

13

La început, soldaţii traversau împărăţia căutându-l pe balaur, dar n-au reuşit să-l găsească. Pur şi simplu a dispărut. Şi nimeni nu mai auzea vorbindu-se despre asta.. dar soldaţii au simţit gustul armelor. Petreceau mult timp răzbunându-se cu violenţă dacă era vreo neînţelegere între ei, soldaţii se luptau între ei. Până la urmă o parte a armatei se răsculă împotriva regelui, unindu-se cu Marele Demnitar care voia să fie rege. Mulţi oameni au murit. După mulţi ani de luptă, regele şi Marele Demnitar, bătrâni amândoi, de-acum, se întrebau „cum putem pune capăt acestui război?” Pentru că e mult mai uşor să începi un război decât să-l opreşti. Astfel, regele şi Marele Demnitar, într-o zi, s-au întâlnit ca să găsească o soluţie pentru oprirea teribilului masacru. Un consilier bătrân, unul dintre puţinii rămaşi în viaţă, spuse: „Maiestate, îmi amintesc că am auzit vorbindu-se despre o zână care trăieşte într-o colibă, lângă râu. Dacă mergem s-o vizităm, poate ne spune cum să oprim războiul”. Zis şi făcut. Serviciul secret al regelui, au găsit coliba mică şi ascunsă. Au bătut politicos la uşă, care numai uşă nu era şi au aşteptat cu răbdare. După un sfert de oră apare o femeie minunată cu părul de aur şi cu o haină colorată ca un curcubeu. „Pe cine căutaţi?”, întrebă zâna cu o voce deosebit de caldă. „O zână a înţelepciunii”, spune regele, „noi căutăm un mijloc care să ne ajute să punem capăt războiului”. „Dar eu am dat deja acest secret”, răspunse zâna. Nu-l pot descoperi decât o singură dată. Întrebaţi-l pe omul căruia i l-am încredinţat”. „Cine-i acest om, ca să mergem să-l întrebăm?”. „E un tânăr ţărănel, un om pacific. Mi-a jurat să-mi respecte secretul pe care i-l încredinţasem. Nu ştiu cum se cheamă”. Marele Demnitar se aprinse de ură şi strigă: „Eu ştiu de cine vorbeşte, e acel ţăran pe care dumneavoastră l-aţi condamnat la moarte! De tânărul care nu voia să se supună şi să se înroleze împotriva balaurului”. Regele rămase tăcut. Nu-l uitase pe acel tânăr plin de dorinţe nobile şi frumoase.

14

Marele Demnitar urlă şi mai tare împotriva regelui: „Ce aţi făcut, acum, noi nu o să mai ştim cum să oprim războiul. Noi n-o să mai cunoaştem secretul!”. Regele îşi scoase sabia şi el furios, apoi îl privi pe Demnitar: „Greşeşti. Greşeşti cu-adevărat secretul său, tânărul l-a descoperit, dar noi nu l-am înţeles. Cu moartea sa, el ne-a descoperit secretul vieţii”. Spunând acestea, regele a lăsat să-i cadă sabia la pământ şi a plecat calm şi încetişor.

INDICAŢII CATEHETICE Experienţa ascunsă a poveştii

orice persoană este în acelaşi timp o valoare şi un mister. În fiecare dintre noi există ceva ca un secret: suntem cu toţii purtătorii unui mesaj. Oamenii cu-adevărat mari, poartă, scris în însăşi viaţa lor, un mesaj. Oamenii lui Dumnezeu devin chiar «TRANSPARENŢA» lui Dumnezeu. În povestea noastră secretul vital a fost încredinţat unui om care l-a «transmis» cu viaţa sa, prin coerenţa şi mai ales prin moartea sa. Alţii nu l-au înţeles, dar mai târziu, când au avut ocazia să se gândească mai bine, cineva a primit şi a înţeles mesajul.

Şi Dumnezeu s-a folosit totdeauna de oameni ca să «vorbească» oamenilor, pentru ca să trimită mesaje oamenilor. Aceasta este misiunea profeţilor. Şi mulţi profeţi au mărturisit cu viaţa şi cu moartea lor secretul pe care îl duceau altora din partea lui Dumnezeu.

Acesta a fost şi destinul lui Isus: omul drept, Fiul lui Dumnezeu, care purta în sine secretul vieţii, şi l-a descoperit celor mici, celor care nu apelau la putere, ci la bunătate şi sinceritate. Isus ne-a descoperit secretul său cu discursul fericirilor: un discurs care răsturna logica celor puternici. Dar din acel moment mesajul său a devenit forţă irezistibilă şi Isus a înviat pentru că El însuşi era cuvântul vieţii. Iar cei care îl urmează devin mărturisitorii vieţii şi ai vieţii veşnice.

15

Balaurul este tot ceea ce tulbură viaţa. Este păcatul care există, şi care umblă şi intră în interiorul oricărui tip de viaţă, impunând dezordine şi pierderea păcii. Regele care nu vede şi nu înţelege suntem noi, când nu vrem să-l ascultăm pe Isus care ne arată care este calea de urmat şi care ne oferă un model de viaţă.

Toată viaţa lui Isus este cuvântul lui Dumnezeu spus oamenilor. Viaţa şi cuvântul lui Isus formează o unitate inscindibilă, de neseparat: mesajul lui Dumnezeu oamenilor. Viaţa şi cuvintele lui Isus sunt vestea cea bună, Evanghelia, alianţa pe care Dumnezeu nu a încheiat-o numai cu poporul lui Israel, ci, acum, cu întreaga omenire. Războiul este lipsa de pace în relaţiile de toate zilele (la şcoală, acasă, în grup, deci invidiile, dominarea, geloziile). Odată începută viaţa discordiei este greu să te întorci înapoi. Secretul este să-l privim pe Isus şi să să-l luăm ca model. Acum, oriunde vedem un om, de orice popor şi orice religie să aparţină, îi putem spune: Dumnezeu a spus pentru tine un cuvânt, un secret de viaţă: Isus care a trăit, a murit şi a înviat pentru tine este cuvântul lui Dumnezeu pentru tine.

Pentru dialog Catehetul trebuie să se asigure că copiii au înţeles bine desfăşurarea poveştii, mai ales finalul. Gestul regelui este foarte important.

Faza a doua o constituie actualizarea poveştii: - de ce regele si-a alcătuit o armată? - De ce refuză tânărul să se înroleze şi să lupte cu

armele? - Care era secretul care făcea să se termine războiul? - Mai cunoaşteţi persoane care se comportă precum

acest tânăr? Cine, de exemplu? - Mai sunt şi astăzi persoane care poartă ascuns un

secret? Ceilalţi îl recunosc? - Care este secretul lui Isus? - Care este secretul unui preot, a unei surori, pe care voi îi

cunoaşteţi, a lui Papa? Îl mărturisesc cu viaţa? - Voi aveţi un secret? Care? Cărui război aţi putea pune capăt?

16

Povestea poate fi pusă în scenă, actualizând pe cât posibil mesajul. Se poate folosi o planşă mare pe care să se găsească scrise cuvinte şi collages, «profeţii» timpului nostru cu secretul lor şi marile secrete ale publicităţii (secretul frumuseţii, secretul prospeţimii, etc). În centru va fi aşezat, cu o evidenţă corespunzătoare, secretul lui Isus.

„Iar ei, îndată, lăsând mrejele, au mers după el” (Mt 4, 19).

RUGĂCIUNE: Ps 26 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 4, 12-23 PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Chemare. În toate religiile este omul cel care îl caută pe Dumnezeu...în

creştinism este Dumnezeu cel care îl caută pe om. El,din iniţiativa iubiri, mă cheamă să-l urmez. Dacă vreau să-l urmez, acesta este răspunsul pe care îl pot da. Acest răspuns este continuu şi

durează o viaţă.

Nu e suficient să eviţi răul, dar trebuie să faci binele pe care îl poţi face.

17

PROPUNERE DE LUCRU

ISUS - Cheamă şi nimeni nu poate chema în locul lui; - „Trece”, în căutarea noastră, „ne vede” şi „ne cheamă”; - Este Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut trup, luminează ochii

şi înveseleşte inima.

UCENICUL - Nimeni nu poate răspunde în locul lui. Credinţa se joacă fără

mijloace intermediare în raportul direct dintre mine şi el; - Unde nu se ajunge zburând, se ajunge şchiopătând: drumul după

Isus este anevoios şi în urcuş, comportă adesea neînţelegeri şi întârzieri. Trădări şi fugă;

- Are viaţa împlinită cu cea a învăţătorului; - Este cel care exclamă: «am fost prins de Isus Cristos şi de aceea

alerg şi eu ca să îl pot câştiga»; - Îl ascultă, îl priveşte şi îl urmează pentru că îl iubeşte şi vrea să îl

atingă şi să fie cu El.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

CEI TREI FRAŢI

Poveste

Un tată foarte bolnav, i-a adunat pe cei trei copii ai săi în jurul patului sau ca să le vorbească. Cu mare greutate, a luat o cutiuţă ce conţinea trei seminţe, pe care le dădu fiecăruia, spunând: «Tot ceea ce veţi face acestor seminţe, vi se va face

vouă!». Spunând acestea, a murit. Ce trei fii nu au înţeles ultimele cuvinte ale tatălui lor. Credeau că delirează şi nu ştie ce vorbeşte. Fiecare, deci, şi-a luat bobul de sămânţă, şi s-a întors acasă. Cel mai mare dintre fraţi a luat bobul de sămânţă, l-a pus într-o vază de cristal şi aşezat-o în camera cea mai frumoasă din casă. De fiecare dată când îl privea, îşi amintea de tatăl său iubit. Fratele mijlociu a

18

pierdut bobul pe drum în timp ce se întorcea spre casă şi n-a fost prea îngrijorat din această cauză, deci nici nu l-a căutat. Fratele mai mic a vrut să ştie ce fel de sămânţă i-a dat tatăl său înainte să moară. A luat un vas, l-a umplut cu pământ şi a pus sămânţa acolo. Se îngrijea foarte mult de această sămânţă şi nu după mult timp a răsărit un trandafir. Au trecut anii, şi fără să ştim cum, fiecăruia dintre fraţi i s-a întâmplat exact ce se întâmplase cu bobul de sămânţă. Fratele cel mare s-a îmbolnăvit de o boală ciudată care l-a ţinut la pat fără să mai poată ieşi din casă. Cel mijlociu s-a pierdut într-o pădure, pe când era într-o excursie şi nu a mai fost găsit niciodată. În schimb, cel mic, o ducea foarte bine. Făcea multe lucruri care îi plăceau cel mai mult, unul dintre ele era pasiunea pentru pictură. A făcut multe tablouri devenind renumit în toată lumea pentru frumuseţea lor. Operele lui au fost expuse în cele mai renumite muzee. Toate erau semnate cu un mic bobocel de trandafir, pus într-un colţ. Fratele cel mic, a fost singurul care a cultivat bobul de sămânţă încredinţat de tatăl înainte de moarte. De a ceea i s-a întâmplat şi lui ceea ce i se întâmplase seminţei: a înflorit!

Pentru dialog Ce le-a spus tatăl înainte de a muri? Ce a făcut fiecare copil cu sămânţa pe care tatăl le-o încredinţase fiecăruia? Ce s-a întâmplat cu fiecare fiu? De ce îi mergea atât de bine fratelui mai mic? Ce li s-ar fi întâmplat fraţilor mai mari dacă ar fi ascultat de sfatul tatălui şi ar fi cultivat sămânţa? Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi o sămânţă pe care să o cultivăm. Ce fel de sămânţă ai tu? Ce fel de capacităţi sau înclinaţii ai tu? Ce te atrage cel mai mult? Ce ai prefera să faci? Ce li se întâmplă celor care neglijează sămânţa oferită?

Eşti ceea ce cultivi!

19

Printre altele, se face lista cât mai completă cu toate capacităţile

pe care le pot avea persoanele. Printre cele exprimate, fiecare copil va căuta să individualizeze ce anume are el, apoi le va pune în comun. Ceilalţi ar putea adăuga capacităţile care, colegului lor, le-a scăpat. La sfârşit, nu are importanţă numărul capacităţilor, ci calitatea lor. Copiii vor putea apoi elabora un buletin de identitate în care vor pune capacităţile şi caracteristicile ce îi identifică. Pe verso vor scrie cum trebuie cultivate aceste capacităţi ca să nu se piardă şi să aducă multe roade. Se reprezintă material conţinutul acestei poveşti. Fiecărui copil i

se dă un bob de sămânţă, diferit dacă e posibil, simbolul calităţi, a talentelor şi a vocaţiei pe care Dumnezeu a dat-o fiecăruia. I se va da fiecăruia un vas (pahar de plastic) sau se caută un vas mare pentru toţi în care să planteze diferitele bobiţe. Apoi trebuie să se informeze de tratamentul necesar şi de grija pe care s-o acorde plantei pentru ca aceasta să crească bine. Toate acestea îi va ajuta să constate că procesul este lent şi cere multă grijă, statornicie şi răbdare. Apoi li se va spune că şi cu persoanele este la fel. Catehetul-animator va scrie pe foi separate diferite vocaţii (medic, infirmieră, învăţător, profesor, artist, scriitor, mamă, tată, persoană consacrată: preot, soră, muncitor, conducător auto...). fiecare copil va trage unul din bileţele ca şi cum ar fi sămânţa lui şi apoi va explică cum trebuie să se îngrijească de această sămânţă pentru ca ea să crească, să înflorească şi să ajungă ceea ce e chemată să fie.

20

„Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci răsplata voastră este mare în

ceruri!” (Mt 5, 12). RUGĂCIUNE: CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 5, 1-12 PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

FERICIRILE ne fac să ne gândim la vârfuri înalte.

Alcătuiesc un discurs revoluţionar

ISUS Este autoritar. Pronunţă acest discurs concret, ca pe o propunere, chiar dacă angajant şi decis revoluţionar, pentru toţi nu doar pentru un grup elită şi, el, în primul rând le-a transformat în viaţă. UCENICUL Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Sărac nu din punct de vedere economic. Sărac din punct de vedere biblic este cel care se goleşte de sine însuşi şi de pretenţiile de a-şi construi viaţa în mod autonom, pentru ca să lase spaţiu şi intereselor lui Dumnezeu şi planului său. Sărac înseamnă umil. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. Este problema ucenicilor care au la inimă cauza Împărăţiei şi suferă pentru Biserică pentru că nu e sfântă precum ar trebui să fie, e împărţită sau chinuită. Plâng pentru păcatele lor care încetinează sau împiedică o reînnoire profundă. Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. E vorba de persoane care nu domină, oprimă sau profită, care renunţă să-şi facă dreptate singuri cu violenţa şi pun totul în mâna lui

21

Dumnezeu. Sunt persoane supuse nu resemnate, simple, nu prostuţe. Realizarea acestei fericiri cere curaj, ca Isus, care de blând ce era, a fost dus la moarte, dar nu a iertat dezvăluirea falselor situaţii inventate de farisei cu privire la trăirea valorilor religioase, dar fără violenţă. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează pentru dreptate, căci ei se vor sătura. Dreptatea este căutarea voinţei lui Dumnezeu. Trebuie, deci, cunoscută, căutată şi făcută vie în timpul zilei. Există o foame pe care omul nu o poate stăpâni singur. Este foamea spiritului şi a inimii, foamea de a fi aşa cum Dumnezeu ne vrea. Sunt activi în viaţa socială şi civilă. Fericiţi cei milostivi, căci aceia vor avea parte de milă. Mila este numele propriu a lui Dumnezeu. Cu milostivirea sa este definit angajamentul lui Dumnezeu pentru omenire care îl face să încheie o alianţă cu acesta. Milostivirea este legătura divină pentru ca oamenii să poată găsi în ei înşişi imaginea de la început pe care păcatul a şters-o. mila s-a făcut trup în persoana lui Cristos. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu. Inima este centru persoanei, scaunul inteligenţei, a voinţei, a afecţiunilor. Puritatea inimii face transparentă privirea. Răsplata este atingerea marii dorinţe de a-l vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Pacea este cel mai mare bine al omului. Acolo unde lipseşte, omul e sărac. Pacea este o concepţie vastă care îl are pe Dumnezeu la origine şi a fost încredinţată oamenilor ca să fie apărată. Pacea este împăcarea cerului cu pământul şi această împăcare a fost realizată de Isus cu învierea sa. Cel care se bucură de pace nu o poate ţine doar pentru sine. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Seamănă cu a patra fericire: dacă acolo se caută dreptatea care corespunde cu voinţa lui Dumnezeu, aici se rezistă pentru ca această dreptate şi voinţă să devină primară (Mt 10, 16-20). Răsplata acestei fericiri este de o valoare deosebită: cerească.

22

PROPUNERE DE LUCRU

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

1. Ce idee am eu despre fericire? Pot spune că sunt o persoană fericită? De ce? Dacă nu, care e cauza? Ce îmi sugerează discursul lui Isus? 2. Care este fericirea în care mă regăsesc cel mai bine? De ce? În care nu mă regăsesc? De ce? 3. Mă simt constructorul fericirii altora? Cum realizez acest lucru în familie? La şcoală? 4. Am vreo reţetă proprie pentru fericire, pe care aş putea s-o comunic? De la cine am învăţat-o? 5. Ce am învăţat astăzi?

. „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă

faptele voastre bune şi să îl preamărească pe Tatăl vostru din ceruri” (Mt 5, 16).

RUGĂCIUNE: 111 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 5, 13-16 Context: de fericiri şi persecuţii. Este descris cum comunitatea creştină poate fi comunitate creştină chiar şi în timp de dificultăţi, refuz, opoziţie. «voi sunteţi sarea pământului» sarea este pentru masă, pentru mâncare: ce înseamnă sarea pământului?... «Dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va mai săra?»

23

Sarea nu poate fi înlocuită cu nimic. Apelul este un ultimat al prezenţei ucenicilor în lume: sau sărează sau sunt călcaţi în picioare. O există o altă stare, o stare neutră a sării pentru această parabolă a lui Isus: sau îşi desfăşoară funcţia sau nimeni nu este capabil s-o dea din exterior, şi atunci este aruncată afară. Un discipolat „nesărat”, fără gust este privat de sens, condamnabil, de dispreţuit. «Voi sunteţi lumina lumii». Ce este lumina lumii? Nicidecum soarele. În viziunea biblică, lumina este creată înainte de soare. În concepţia biblică, fără lumină nu este viaţă. Ucenicii sunt cei care dau sens lumii, existenţei. Şi Isus a spus despre sine: «Eu sunt lumina lumii» (In 8, 12). «nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă». Ca şi mai sus, lipseşte paralela, nu este spus ce luminează dacă lumina s-ar stinge. Ucenicii lucrează binele sau răul. Sunt binecuvântare sau blestem: nu pot spune că stau deoparte deoarece ei sunt raportaţi cu lumea şi cu istoria. «nici nu aprind o făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă». Ce sens are obrocul şi lumina de sub obroc? Obrocul este o măsură, un fel de vas care conţine circa opt litri şi folosea la cântărirea grâului sau a orzului. Nimeni nu s-ar fi gândit vreodată să pună sfeşnicul sub obroc. Dar această expresie derivă de la cea de mai înainte: «Voi sunteţi lumina lumii». Cei din casă sunt toţi aceia care sunt aproape de ucenici, în raza acţiunii lor... e o anticipare a finalului misionar: „Faceţi lumină celor din casă!”...”Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia!” (Mc 16, 15). «Aşa - ca sarea, oraşul pe munte, lumina, făclia – să strălucească lumina voastră, pentru ca să vadă faptele voastre bune şi să-l slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri». Faptele bune înseamnă să fii sarea, lumina, cetatea de pe munte, făclia, viaţa bună a ucenicilor

24

PROPUNERE DE LUCRU

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

Lanţul infinit

Poveste

Într-o zi, un copil se juca în casă. Mama îi interzisese, dar a cesta nu a ascultat...şi astfel s-a întâmplat ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple: a spart vaza preferată a mamei cu mingea. Când s-a întors acasă mama, copilul a spus o minciună pentru ca să scape de pedeapsă. I-a spus că fratele mai mic a spart-o. Mama

s-a supărat foarte tare, a adunat cioburile de pe jos şi căuta să le lipească la loc. ocupată şi îngândurată, a uitat să amestece mâncarea de pe foc, şi aceasta s-a ars. Când a venit tata acasă, nu mai era nimic de mâncare căci a trebuit s-o arunce. După ce s-a certat cu soţia din această cauză, a plecat la bar să-şi cumpere acolo ceva. Nervos cum era, s-a purtat urât cu vânzătorul de la bar. Sărmanul barman, s-a enervat şi, fără să vrea, a răsturnat ceaşca de cafea pe hainele unei doamne, murdărind-o. doamna a urcat în maşină şi a pornit nervoasă spre casă ca să se schimbe, dar plângea atât de tare încât i se împăienjeneau ochii, şi, la un moment dat s-a tamponat cu o altă maşină. Şoferul nervos de tot, după ce s-a certat din plin cu femeia, luându-i toate datele pentru a le prezenta la poliţie, s-a îndreptat dezgustat spre locul său de muncă. Era profesor, şi, ca să vezi coincidenţă, era tocmai profesorul copilului neastâmpărat care a declanşat tot acest lanţ de neplăceri. Fiind deranjat de gălăgia copiilor,a pedepsit pe primul care i-a ieşit în cale. Şi cine să fie? Tocmai copilul neastâmpărat. Fără să se aştepte măcar, copilul neascultând de mama şi minţind, a dat început unui lanţ de certuri şi supărări. Acum plătea preţul consecinţelor a ceea ce făcuse.

25

Pentru dialog • Cum a declanşat copilul lanţul de neplăceri? • Câte persoane suferă din cauza neascultării lui? • În ce mod suferă consecinţe din ceea ce a declanşat? Când

se termină acest lanţ? În ce mod s-ar opri? • Cum ai explica acest sfat: „Răspunde la rău cu bine!” • Te-ai gândit vreodată la consecinţele răului pe care le are

acţiunile tale rele? • De ce începe un astfel de lanţ? • S-ar putea începe un lanţ de fapte bune? • Dacă tu ai fi un personaj din poveste, cum ai întrerupe

acest lanţ de rele pentru ca răul provocat să nu mai atingă şi pe alţii?

1. Pe o foiţă de hârtie, fiecare copil va scrie acţiunile rele pe care le poate face un coleg de-al său. Apoi se vor lipi făşiile, formând un lanţ de inele. Unul din grup va alege un inel, îl va citi cu voce tare, şi va trebui să spună ca va face dacă cineva i-ar face acea faptă bună. Dacă răspunde cu un alt rău, va lăsa lanţul aşa cum era, dacă va răspunde cu o faptă bună, atunci va rupe inelul. Toţi copiii din grup vor face acest lucru. 2. Variantă: în loc să scrie fapte rele, vor scrie acţiuni bune pe care i le pot face colegilor lor astfel se va forma un lanţ de fapte bune. La sfârşit se vor lipi pe o planşă cu titlul: „Schimbă răul cu forţa binelui!” 3. În grupuri mici, pot fi invitaţi să compună o poveste asemănătoare: ,,un lanţ de fapte bune”. 4. se poate adăuga un personaj în povestioară care să schimbe cursul răului făcând un bine.

Răul este ca o procesiune: se întoarce întotdeauna acolo de unde a plecat

26

„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit! (Mt 4, 1).

RUGĂCIUNE: Ps 50 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 4, 1-11

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Ispita Trimite imediat la imaginea de slăbiciune, faliment. Există pericolul

ca ispita să fie confundată cu lenea mintală şi cu sărăcia interioară. Însă nu e chiar aşa. Ispita a devenit un test pozitiv care a favorizat

maturitatea şi creşterea persoanei pe toate planurile. Ispitirea stă la începutul vieţi publice a lui Isus: foloseşte ca un „buletin de

identitate” prin care este prezentată persiana care se face cunoscută puţin câte puţin. (Buletin de identitate completat de mărturia Tatălui la botezul lui Isus). Ispita e mereu aceeaşi în substanţa ei proprie: să

te cauţi pe tine însuţi şi ceea ce ţi-e bine numai ţie, independent de Dumnezeu.

ISUS Devine centrul atenţiei evanghelice. Înainte de a se prezenta în public este supus unei seri de ispite. Este însoţit de Duhul Sfânt, un personaj cunoscut de la naşterea lui Isus şi de la botez. Duhul este forţa şi

27

PROPUNERE DE LUCRU

înţelepciunea lui Dumnezeu care animează şi însufleţeşte pe Isus şi îi comunică o adeziune fără rezerve faţă de tatăl. Duhul este semnul prezenţei divine în omul Isus, gata să înfrunte lupta. Cele trei ispitiri sunt o fotocopie a cele de la începuturi: „Veţi fi ca Dumnezeu!”. Ispita pleacă totdeauna de la pozitiv Dacă tu eşti Fiul lui Dumnezeu – spus în mod provocator şi dubios, care ar putea fi identic cu: Arată că eşti fiul lui Dumnezeu, făcând o minune. (minunea ar fi fost un mare avantaj pentru Isus: potolirea foamei e un lucru bun). Ispititorul, la a doua ispită, se leagă de cuvântul lui Dumnezeu folosit chiar de Isus. Răspunsul nu se lasă aşteptat. Raportul cu Dumnezeu se bazează pe iubire, pe încrederea sinceră în bunătatea sa şi nu pe probe de încercare. În cea de-a treia ispită, stana îi arată tot antagonismul său cu Dumnezeu şi se proclamă rival. Răspunsul lui Isus este un imperativ hotărât: Dispari! Pleacă!care corespunde cu o mărturisire profundă de credinţă. UCENICUL E invitat să fie părtaş la cel ce are să urmeze pentru viaţa sa. Ispitirea lui Isus înseamnă victorie pentru ucenic.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

- Sunt convins că ispita este parte integrală din viaţa mea de creştin? Ce este de fapt ispita?

- Am avut ispite din care să învăţ ceva: să-mi demonstrez puterea de caracter, alegerea de viaţă, moment de actualizare a propunerilor bune?

- Am avut şi momente în care am cedat ispitelor? Cum începe o ispită? Cum continuă? Cum se

propune? Exemple concrete. - Am ispite care se repetă des?

28

Muntele de piatră Poveste

Totul a început într-o oază la hotarele deşertului din Hogar, la poalele munţilor arşi de soare. Acolo erau ridicate corturile triburilor tuareg, nomazii cei mai mândri din deşert, care se îmbrăcau cu mantii uriaşe albastre. În acel sat, Amenokal, şeful de trib, s-a hotărât să-şi însoare fiul care se chema Inner, cu o tânără frumoasă care se numea Mellala. Dar inima Mellalei bătea pentru un alt tânăr luptător, Ileg, care locuia foarte departe, dincolo de deşert. Mellal nu putea să nu asculte de Amenokal şi plângând se pregătea de nuntă. Dar fratele său Audi, şmecher şi vioi, i-a făcut o propunere care să împiedice căsătoria: „Ascultă-mă Mellila, dă-mi inelul tău. Eu o să fug, prefăcându-mă că l-am furat şi tu o să ţipi. Toţi mă vor urmări, deci căsătoria va trebui amânat. A doua zi vei veni după mine pe vârful muntelui de piatră şi apoi vom merge împreună la Illeg”. Totul s-a petrecut aşa cum prevăzuse Audi. Când era destul de departe, Mellila a început să strige: „Hoţii! Hoţi!”. Toţi înarmaţi cu ce au apucat mai repede, au început să-l urmărească pe hoţ. Dar Audi sprinten cum era, ajuns pe munte, a dispărut imediat din ochii urmăritorilor. Noaptea pe când dormeau

Oridecâteori se aseamănă viaţa creştină cu un drum, ar trebui să se pună problema obstacolelor care împiedică

atingerea ţintei. În orice domeniu, să reuşeşti să rezişti la ceea ce e uşor. Te pregăteşte la ceea ce e mare şi preţios, să renunţi la micile plăceri imediate pentru a câştiga pe cele mari. Tot ce e frumos, face parte din planul educativ. Ce e

frumos, mare şi preţios, se câştigă, de obicei cu mari sacrificii şi mare preţ. Credinţa este o comoară preţioasă.

Ispitele fac să licărească mirajele fericirilor imediate şi uşoare care rod voinţa şi distrag de la marele angajament la care

ne-am înscris: Dumnezeu.

29

cu toţii, Mellala s-a dus şi ea pe muntele de piatră. „Audi, sunt aici! Audi, sunt aici! A început ea să strige. Linişte. Inima Mellalei bătea puternic...În sfârşit Audi a răspuns: „Sunt aici, în spatele tău!” Muntele de piatră era un loc înfricoşător şi greu de străbătut. Mulţi dintre cei care au cutezat să urce pe el nu s-au mai întors. Mellala şi Audi au început drumul greu şi anevoios care îi ridica tot mai spre vârf, până când au descoperit un cort singuratic. „Bine aţi venit! Aşezaţi-vă! Aveţi nevoie de odihnă. Eu sunt Talagina”. Vocea unei femei care a părut dintr-o dată din negrul stâncilor i-a speriat pe fraţi. „Eu ştiu cine sunteţi şi ce vreţi să faceţi. Dar pentru ca să puteţi traversa deşertul trebuie să urmaţi principiul supravieţuirii. Dacă vă e sete eu vă ofer lapte proaspăt şi rece. Dacă vă e foame, mâncaţi doar fructele cele mai coapte, iar pe cele mai puţin coapte ţine-ţi-le pentru mai târziu. Învăţaţi să ţineţi ceva şi de rezervă, luptaţi împotriva voastră, deoarece deşertul Hogar înghite pe cei slabi şi salvează pe cei care rezistă”. După aceste cuvinte, Talagaina dispăru ca prin minune. Zi după zi, noapte după noapte, stâncă după stâncă, vale după vale, Mellala şi Audi se apropiau din ce în ce mai mult de iubitul Ileig. Au ajuns, în sfârşit , lângă un cort de nomazi. Părea să fie în toate pământul lui Ileig. În faţa cortului era un preş pe care stăteau aşezate vase şi coşuri cu mâncare, fructe şi băuturi. Audi nu reuşi să-şi ia ochii de la bunătăţile prezentate. „E totul pentru voi, haide, nu ezitaţi, haide! Vă aştept de mult timp!” răsună o voce. Ochii omului care tocmai pronunţase această invitaţie, străluceau cu o scânteiere foarte crudă. „Mellala, vezi că îţi cunosc numele, ia din aceste fructe atât de bune!”. Dar Mellala îşi aminti de sfaturile primite de la Talagaina. A refuzat toate fructele proaspete şi nu le-a luat decât pe cele stricate. Audi, în schimb, s-a aruncat cu lăcomie la tot ce i se oferise. Omul zâmbea dispreţuitor. Spre lăsatul serii le-a spus drumeţilor: „Rămâneţi cu mine. Dormiţi în cortul meu!” Audi a acceptat imediat. Mellala însă, a rămas afară, neliniştită şi veghetoare. Nu se putea mulţumi cu această fericire atât de aparentă. Ea dorea cu orice preţ să-l găsească pe Ileig. Îi părea rău pentru Audi. Poate uitase principiile supravieţuirii în deşert. Dimineaţa următoare, Mellala l-a trezit pe fratele ei ca să-şi continue drumul, dar acesta nu avea chef de nimic, nici nu mai voia să audă de drumuri. Mellala a plecat singură, plângând, în timp ce omul ispititor striga după ea „rămâi, aici cu noi” îţi voi da tot ce vrei. Rămâi cu mine!”

30

Când Mellala dispăru din ochii lor, omul s-a adresat băiatului cu un ton crud şi nemilos: „Acum o să vezi ce le fac eu celor slabi pe care îi capturez în oaza mea!” Făcu un gest spre Audi şi acesta a fost transformat...în timp ce două coarne îi ieşeau pe frunte, omul îi spunea: „Vei deveni o antilopă proastă care u ştie să se controleze, dar în acelaşi timp vei rămâne băiatul fără voinţă de mai înainte. Vei fi jumătate băiat şi jumătate antilopă!” Audi nu mai putea vorbi. Nu scotea decât nişte sunete ciudate şi oribile. Omul l-a legat cu o funie groasă şi l-a lăsat acolo. În zilele următoare, Mellala îşi continuă drumul până când se simţi terminată. Era atât de slăbită, încât nu auzi paşii unui tânăr care se apropie de ea, chemând-o pe nume: „Mellala, Mellala, sunt eu Ileig, mă recunoşti?” Vocea tânărului o făcu pe Mellala să tresare...l-a găsit. A ştiut să reziste ispitelor deşertului. Apoi i-a povestit tot ce se întâmplase. „Nu te teme, Audi va fi salvat. Voi lupta eu pentru el. deşertul Hogar răsplăteşte pe toţi cei care luptă ca să supravieţuiască ispitelor pe care i le oferă”. Când au ajuns în locul în care ar fi trebuit să fie Audi, nu au găsit decât nişte săbii înfipte în pământ. În mijloc a apărut de-odată spiritul ispititor, omul cu privirea crudă, îmbrăcat în alb. La picioarele lui gemea Audi. „Ileig” spune spiritul ispititor, „trebuie să învingi toate săbiile mele dacă vrei să-l ai pe Audi. E al meu, de-acum crezi că eşti destul de puternic ca să mă învingi?” „Spirit ispititor, eşti un nemernic. Tu îi ataci doar pe cei slabi!” #Dcacă eşti atât de puternic ca să mă poţi înfrunta, vino la atac!” Bătălia a durat zile întregi. Ispititorul era puternic, dar Ileig era obişnuit cu viaţa din deşert. Aşa că, la un moment dat, l-a pus pe fugă pe cel ce profita de slăbiciunile umane. Audi a redevenit băiat ca mai înainte, dar a înţeles care este preţul libertăţii şi preţul sclaviei. A mai înţeles că atunci când cei slabi primesc ajutor de la cei puternici, pot fi siguri de victorie. INDICAŢII CATEHETICE

Viaţa creştină este un drum spre fericirea veşnică a întâlnirii cu Dumnezeu. Acest drum este încetinit de obstacolele multor fericiri parţiale pe care „deşertul” vieţii le oferă în mod continuu. E important să ştim să facem diferenţa dintre bucuriile legitime care consimt continuarea drumului spre scopul final şi cele care distrag în mod complet pe creştini de la planul iniţial.

31

Creştinii, încă de mici, trebuie să ştie care sunt pericolele care caută să oprească pe drum şi trebuie să se antreneze ca să fie puternici.

Pentru dialog

Ce înseamnă, după voi, deşertul pe care trebuie să îl traversăm? Mellala şi Audi pornesc la drum cu un scop: să-l

găsească pe Ileig. Noi avem un scop? Vreo persoană la care trebuie să ajungem? Ce face Talagaina? De ce îi ajută pe Mellala şi

Audi? Avem noi persoane, prieteni care ne dau sfaturi bune prin care să ne ajute să traversăm deşertul? Mai sunt şi alte lucruri care ne fac puternici? Ştiţi

voi care este semnificaţia uleiului sfânt cu care suntem „unşi” la botez şi la mir? Cunoaştem noi vreo „hrană” care ne ajută să răzbatem pe cale şi ne face puternici? Care sunt ispitele cele mai insistente şi periculoase din viaţa

unui creştin? Dar pentru vârsta voastră? Voi credeţi că, dacă vreţi să fiţi un creştin bun, trebuie să faci

unele renunţări? De ce? S-ar putea spune că Postul Mare este o perioadă de antrenament

pentru creştini? Ce vă aminteşte? SUGESTII ŞI PROGRAM PENTRU POSTUL MARE: RENUNŢĂRI SAU MICI SACRIFICII. CEEA CE SE HOTĂRÂŞTE POATE FI OFERIT LA OFERTORIU LA SF LITURGHIE DE DUMINICĂ

32

)

„Doamne, ce bine ne simţim aici!” (Mt 17, 4).

RUGĂCIUNE: Ps 32 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 17, 1-9

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

VICTORIA: Nu e o întrecere, ci o continuă învingere de sine. Dintotdeauna omul caută să devină din ce în ce mai bun şi vrea să ajungă la desăvârşire

şi perfecţiune. ISUS Nu se prezintă ca un superman care face vizibilă diferenţa sa de alţii. Ci anticipează şi arată în persoana sa destinul final al oricărui om. Schimbarea sa la faţă devine un mesaj de certitudine pentru toţi cei care acceptă să împărtăşească experienţa lui Cristos. Se prezintă diferit: trans-figurat, adică dincolo (trans) de aspectul obişnuit. Este prezentarea lui Isus profund, ceea ce nu poate fi cunoscut. De obicei, Isus este întâlnit ca om, pentru că dumnezeirea sa este învăluită de umanitate. Transfigurarea ia vălul umanităţii de pe chipul lui Isus şi lasă să transpară divinitatea. Am putea spune că e un moment de confidenţialitate intimă. Poate şi de aceea nu sunt prezenţi toţi...Pentru a-l descrie astfel pe Isus se apelează la imagini: faţa strălucitoare, hainele ca lumina. Lumina învăluie atât chipul cât şi hainele, adică toată realitatea lui Isus, adică şi înăuntru şi în afară.

33

PROPUNERE DE LUCRU

A cest joc de proiecţie îi ajută pe copii să identifice atitudini importante din viaţa lor la orice vârstă.

UCENICUL E o prezenţă redusă de ucenici, doar trei. Şi asta a fost alegerea lui Isus. Ar vrea să rămână mereu cu Isus, pare generos, cu gândul la alţii, dar de fapt se gândeşte la sine şi la propriul său grupuleţ. Se gândeşte numai la timpul prezent pe care ar vrea să îl reţină în formă stabilă şi exclusivă. DUMNEZEU TATĂL Parcă i-ar asculta, în parte, rugăciunea lui Petru şi vine ca o colibă deasupra lor nu omul îi construieşte locuinţă lui Dumnezeu, ci Dumnezeu construieşte locuinţă omului în care să-l acopere, să-l protejeze. Nu omul trebuie să vorbească lui Dumnezeu, ci Dumnezeu trebuie să vorbească omului şi să-i dezvăluie sensul istorie şi vieţii sale. Cad la pământ: omul în faţa lui Dumnezeu adoră. Din acest moment, Petru şi prieteni lui nu mai trebuie să dea un răspuns verbal , ci existenţial: să înceteze a mai schimba programul lui Isus cu privire la suferinţă şi să-l urmeze chiar dacă drumul este dur şi greu. Apoi totul se întoarce la normal.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

Joc de interacţiune:

DACĂ AŞ FI DUMNEZEU

OBIECTIVE

adaptare atentă pentru vârste aproximativ 40 min PARTICIPANŢI TIMP

34

MATERIALE Modulul „Dacă aş fi Dumnezeu” Dacă aş fi Dumnezeu Imaginează-ţi să fii Dumnezeu atotputernic şi atotştiutor. Completează următoarele fraze folosind, unul după altul verbele indicate. Aş accepta ca........................................................................................................ ............................................................................................................................. Aş renunţa la........................................................................................................ ............................................................................................................................. Aş respecta faptul că........................................................................................... ............................................................................................................................. Aş înţelege că...................................................................................................... ............................................................................................................................. Aş menţine mai departe...................................................................................... ............................................................................................................................. Aş uita................................................................................................................. ............................................................................................................................. Aş schimba.......................................................................................................... ............................................................................................................................. Aş înlocui............................................................................................................. ............................................................................................................................. Aş termina........................................................................................................... . ............................................................................................................................. Aş exclude............................................................................................................ ............................................................................................................................. Aş lupta împotriva............................................................................................... ............................................................................................................................. m-aş recunoaşte.................................................................................................... ............................................................................................................................. aş avea respect pentru.......................................................................................... ............................................................................................................................. aş apăra................................................................................................................ ............................................................................................................................. aş începe cu......................................................................................................... ............................................................................................................................. Pune apoi aceste afirmaţii în ordinea ta preferată numerotând cu 1 afirmaţia cea mai importantă, cu 2 pe cea de-a doua, etc, în ordinea importanţei.

35

INSTRUCŢIUNI

Iată un joc în care vă puteţi pune la dispoziţie toată imaginaţia pentru a descoperi ce gândiţi voi despre lumea în care trăiţi, ce vă interesează cel mai mult şi ce nu vă place. Am pregătit un modul; aveţi la dispoziţie 15 minute ca să completaţi acest tabel... Acum căutaţi-vă colegi cu care să lucraţi în grupuri mici ( cel mult patru persoane) şi să vă împărtăşiţi ideile elaborate. Aveţi la dispoziţie 20 minute. Acum ne adunăm în cerc ca să discutăm. Unul după altul veţi povesti ce aţi pus pe primul loc şi ordinea pe care aţi ales-o.

APROFUNDARE Mi-a plăcut jocul? Care sunt valorile cel mai importante pentru mine? Ce fel de Dumnezeu aş fi? Ce adjectiv m-ar caracteriza cel mai bine? Pentru care din valori mă angajez din toate puterile în fiecare zi? Cum ar arăta lumea pe care aş guverna-o eu în calitate de Dumnezeu? Mai e cineva care are aceeaşi valoare pe primul loc? Care sunt valorile ce determină atmosfera din grupul nostru? Ce aş putea să fac pentru ca valorile mele să aibă o relevanţă majoră? Ce ar spune mama sau tata de alegerile mele? Aş vrea să mai adaug ceva?

36

„Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va mai înseta niciodată, căci apa

pe care i-o voi da eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (In 4, 14).

RUGĂCIUNE: Ps 9450 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 4, 5-42 PROPUNERE PENTRU REFLECŢII: Isus se prezintă ca unul care dăruieşte apa vieţii, cea care curge curată şi limpede, în opoziţie cu apa de la cisternă sau bazin, care nu totdeauna este curată şi limpede. Apa vieţii e o metaforă care arată un bine foarte mare...nu e vorba doar de o apă naturală, aici, pentru că e pusă în strânsă legătură cu viaţa veşnică sau cu darul Duhului Sfânt. Femeia nu înţelege cuvintele misterioase ale lui Isus, dar înţelege că poate avea un avantaj şi cere: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să vin aici!” Mai înainte era Isus cel care cerea apă, acum este femeia. Isus continuă să propună şi să intre în viaţa morală a acestei persoane. De ce această trecere? Dialogul de mai înainte era o introducere, acum Isus îşi poate prezenta identitatea progresiv. Îi face o radiografie în realitatea sa cea mai intimă cu multă precizie încât femeia exclamă: „Doamne, văd că eşti profet!” Profeţii sunt oamenii lui Dumnezeu. Isus revelează marele mister: „Va veni timpul, ba chiar a şi venit, în care Tatăl va fi adorat în Duh şi adevăr”. Duhul este începutul unei vieţi interioare, iar adevărul este însuşi Isus Cristos, care ni-l face cunoscut pe Tatăl. Când cineva îl descoperă pe Cristos, simte nevoia şi urgenţa de a-l vesti dacă nu-l vesteşte înseamnă că nu l-a descoperit încă. Mărturia

37

PROPUNERE DE LUCRU

femeii a provocat întâlnirea locuitorilor cu Isus. Acum sunt ei cei îl întâlnesc personal pe Isus. Iată adevăratul spirit misionar; femeia se poate retrage de-acum, pentru că ea a făcut experienţa prezenţei lui Isus. Lăsându-l să intre în viaţa ei, el îi dăruieşte ce are cel mai bun: Duhul Sfânt.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

PINGUINUL COLORAT

Poveste

Chiar când şi-a scos căpuşorul din ou a fost primit cu multă bucurie de toţi ei prezenţi. Primul său sunet a fost puternic, aşa încât toţi pinguinii l-au aplaudat. „E un semn bun. E nerăbdător să înfrunte problemele vieţii!” Chiar aşa şi era. Imediat ce Filip, căci aşa se chema, a reuşit să stea în picioare, a şi plecat prin împrejurimi să descopere noutăţile comunităţii de pinguini. Toţi erau

mai bătrâni decât el, dar parcă nimeni nu era mai puternic. Într-o zi Filip stătea întins pe plajă şi admira, plictisit, „muşuroiul” de pinguini. Toţi păreau fericiţi, doar el se simţea deosebit de amărât. „Ce plictiseală! Nu mai pot, totul e alb, negru şi gri...fiecare se gândeşte doar la ale sale...trebuie să găsesc undeva o localitate mai colorată...aş putea deveni şi eu mai plin de culori!...” Şi, impulsiv cum era, s-a lăsat încetişor jos pe stâncă alunecând în apă lăsându-se purtat de valuri departe de insula Albastră în care s-a născut. „Acum sunt liber, pot să fac ce vreau” îşi spuse Filip al nostru. S-a oprit pe o insulă, pe o altă plajă. O puternică bătaie de aripi l-a scuturat, dar puternic cum era a rezistat. Zburau penele în toate direcţiile. Era o pasăre pe care nu o mai văzuse niciodată. „Ah!”, exclamă Filip, umflându-şi pieptul de satisfacţie. Câteva picături de sânge îi pătaseră penele albe. „Bine, încep să mă colorez!” „Ei, prietene!” se auzi o voce de pescăruş „te-am urmărit cum luptai. Eşti tare nu glumă!”. „Sigur că da!” „Te invit la un prânz!” „Ce vrei să spui?” „Mergem să furăm nişte ouă de la rândunele, ce spui? Dacă suntem doi, nu ne pot face nimic!”

38

Şi uite aşa fu că Filip s-a luptat şi cu rândunelele, sărmanele! La sfârşit Filip şi-a privit pieptul: era pătat cu galben-portocaliu de la gălbenuşurile de ou. „Alte culori. Asta da, viaţă!” În urma lui nu se auzea decât ciripitul trist şi îndurerat al rândunelelor. Pe lângă culoarea roşie, galbenă, pieptul lui Filip mai avea şi verdele de la iarbă, chiar pete albastre, unele dungi argintii...Dar ce conta? Era primul pinguin colorat şi ce păcat că nu putea fi văzut de prietenii săi. Chiar dacă nu voia să recunoască, îi era tare dor de insula lui Albastră şi de pinguinii de acolo. „Să ai o viaţă colorată nu e chiar aşa cum am crezut eu!”. Într-o dimineaţă s-a hotărât să se întoarcă acasă. Primii pinguini pe care i-a întâlnit erau cei mai mici care se jucau pe gheaţa spartă. Imediat ce l-au văzut au început să strige „Un monstru! Un monstru!”. Cei mari s-au apropiat, dar nu i-au dat nici o importanţă... „De ce, idioţilor, nu mă recunoaşteţi, sunt eu Filip!”. „Filip, eram sigură că te vei întoarce...!” dar nu voia să îl îmbrăţişeze „Ia uite cum arăţi!” pe la spate se auzeau voci care şopteau „Sărmanii lui părinţi!!!” Pentru prima oară îi venea să plângă cu toată puterea. A înţeles că culorile lui continuau să îl ţină la distanţă de prietenii lui adevăraţi. A mai înţeles că numai aici putea fi fericit. „Tată, aş vrea să şterg aceste pete de culori, e posibil?” „Există un singur mijloc: să te arunci în cascada cea mare. Acolo apa e foarte iute şi nici o pată nu îi rezistă. Dar ai nevoie de mult curaj. Te crezi în stare?” „Da, tată!” Imediat s-a răspândit această veste. În câteva minute, cu toţii, mari şi mici, s-au adunat în jurul cascadei. N-au reuşit să reţină un prelung „OOOHH!” general când, sus la gura cascadei a apărut Filip. Părea atât de mic acolo sus! A aşteptat o clipă, apoi s-a aruncat cu un salt minunat. În vârtejul necontrolat al apei, micuţul pinguin a dispărut fără nici o urmă. Toţi au rămas cu sufletul la gură. Apoi , dintr-o dată apare Filip. Însăşi forţa apei l-a proiectat afară şi toţi au văzut că penele sale erau nepătate ca la naştere, fără nici o urmă de culori. Atunci au explodat toţi într-un fastuos „UURRRAAA!” care a acoperit până şi zgomotul cascadei.

39

Pentru dialog De ce a decis pinguinul Filip să plece de acasă? Vi s-a întâmplat şi vouă vreodată să vă plictisiţi? De

ce? Când? După voi, ce sunt culorile pe care le caută Filip?

Are vreo legătură cu voi? De ce fel sunt culorile pe care le găseşte Filip? Vă

aminteşte ceva? De ce Filip nu e recunoscut de comunitatea sa?

Copiii pot face examenul de conştiinţă cu o planşă pe care se găsesc „culorile greşite” (roşu pentru ură, galbenul pentru invidie, violet pentru vorbele urâte, rozul pentru lene, verde pentru mânie, albastru pentru violenţă, maro pentru lăcomie, portocaliu pentru mândrie...

Isus e apa vietii

40

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?...Dar cine este, Doamne ca să cred în el?”

(In 9, 35-36). RUGĂCIUNE: Ps 22 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 9, 8-14

VEDEREA În cazul nostru este drumul spiritual al orbului. Un drum de la

întuneric la lumină. Pericopa evanghelică se deschide cu un singur orb şi se încheie cu scena plină de orbi, incurabili şi vinovaţi. Orbul

nostru se va bucura la sfârşit de o întâlnire privilegiată cu Isus care îi umple existenţa.

ISUS-UCENICUL-SITUAŢIA Ambientul şi minunea (1-7) O întâlnire din întâmplare care permite ucenicilor să întrebe cine e de vină pentru boala acestui orb. Isus se opune mentalităţii timpului: orice boală e consecinţă a păcatului şi trece de la cauză la scop „până este ziuă” – e vorba de timpul existenţei sale pe pământ, pe când, încă nu este victima puterii întunericului (duşmanii săi). Gestul său este o declaraţie că este lumina lumii. Astfel faptele şi cuvintele fac credibilă persoana lui Isus. Ne-am aştepta la o primire unanimă a persoanei sale, aşa cum ar fi normal în faţa adevărului, dar... Se foloseşte de elemente aparent ilogice: pământul obţinut din amestecul cu salivă. Pământul pe ochi nu ar putea, în mod normal decât să înrăutăţească situaţia. Cu siguranţă nu e această pastă cauza minunii. Aceasta, în cel mai rău caz, stă la baza credinţei pe care orbul o are în cuvântul lui Isus. Pe baza acestei credinţe, aşa cum se întâmplă de obicei, urmează minunea. Isus, însă nu e interesat de

41

minune, ci de poziţia fiecăruia în faţa persoanei Lui: cine e împotrivă, cine de partea lui. 1. Prima reacţie (interes superficial): minunea şi curioşii (8-12) categoria persoanelor care nu ştiu să treacă de la cele întâmplate la stabilirea identităţii cerşetorului de ieri la vindecatul de azi. Pentru rezolvarea enigmei apelează direct la mărturia bolnavului. „Eu sunt” scoate în evidenţă că, deşi este acelaşi om, de fapt este altul. Existenţa sa prezintă deja noutatea întâlniri cu Isus în care a descoperit o forţă extraordinară despre care nu cunoaşte nimic: „Acel om care se cheamă Isus!” 2. A doua reacţie (problema): fariseii şi minunea (13-17) această categorie este condiţionată de prejudecăţi. Ca să pregătească tina, Isus s-a folosit de o acţiune interzisă de severitatea legii în zi de sâmbătă. Din această cauză în faţa sa se găsesc două grupări de farisei: - „Acest om nu vine de la Dumnezeu pentru că nu ţine sâmbăta!” - -„Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni?” Unii farisei se află pe drumul bun, au trecut de la faptă la persoana care a făcut fapta. Pe această persoană nu sunt de acord. Intervine vindecatul şi le zice :”E UN PROFET!”. 3. A treia reacţie (laşitate): fariseii şi părinţii bolnavului (18-23) fariseii preferă să susţină mai departe ideea şi convingerea lor nu se lasă provocaţi de eveniment. Părinţii sunt chemaţi să răspundă la trei întrebări: îl identifică pe fiul lor cu minunea? Garantează că s-a născut orb? Cum explică situaţia actuală? La primele întrebări răspund fără dificultate pentru că sunt evidente, însă a treia întrebare îi angajează în mod personal. Recunoscând şi pronunţând numele lui Isus riscau să-şi piardă drepturile religioase şi civile. Paralizaţi de această teamă, nu se pot bucura de noua situaţie a fiului lor şi nici nu-şi pot exprima gratitudinea faţă de Isus. Se retrag în spatele unei rezerve care devine tăcere vinovată. Părinţii nu vor să fie diferiţi de părerea altora. 4. A patra situaţie (ceasul adevărului)

42

PROPUNERE DE LUCRU

farisei şi minunea (24-34) tot fariseii în scenă, de această dată fără mască, într-o ediţie revăzută şi de astă dată înrăutăţită. Ei cer de la cel vindecat o mărturie că Isus este un păcătos (24). Dispare incertitudinea iniţială dintre ei, sunt de-acord cu toţii că Isus este un păcătos. „Dacă e un păcătos sau nu, eu nu ştiu. Un singur lucru ştiu: că am fost orb şi acum văd!”. Răspunsul se bazează pe un bun simţ popular. Opţiunea sa e clară: Isus vine de la Dumnezeu. El dă o mărturie curajoasă şi foarte frumoasă el nu-l cunoaşte încă bine pe Isus, însă alegerea făcută îl localizează în categoria celor care aleg să stea de partea sa chiar cu riscul martiriului. Acum mai mult ca niciodată omul nostru este singur. 5. A cincia reacţie (diferenţa răsplătită): Isus şi vindecatul (35-41) Din iubire pentru adevăr păstrează distanţa faţă de ceilalţi, refuză compromisul, apelează mai degrabă la bunul simţ care urmăreşte logica faptelor nu pe cea a părerilor. El a urmat cel mai pur şi natural instinct al adevărului pentru care a dat mărturie până la sfârşit. Isus preţuieşte această persoană şi vrea să-i facă darul cel mai mare pe lângă vedere: credinţa-ochiul lui Dumnezeu asupra evenimentelor. Vindecarea orbului din naştere ne învaţă că credinţa cere o ruptură cu lumea care se închide la Lumina şi la mărturisirea eroică în favoarea celui care este Adevărul. Numai trecând peste teamă, respectul uman şi prejudecăţile oamenilor, ase ajunge la libertatea autentică pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

PRINŢUL FERICIT Poveste

Povestitorul: În piaţa principală a unui vechi oraş se înălţa pe o imensă coloană statuia prinţului fericit. Era acoperită de fire subţiri de aur. Avea pe ochi doi zefiri luminoşi şi o piatră preţioasă strălucitoare pe mânerul sabiei. Toţi

43

admirau statuia. Dacă un copil plângea mama, pentru a-l linişti, îi zicea: Mama: De ce nu eşti ca prinţul fericit? Prinţul fericit nu plânge niciodată. Copilul: Ce bine că există în lume cineva fericit…! Pare un înger acea statuie. Mama: De unde ştii? Ai mai văzut tu îngeri? Copilul: Da, eu visez. Povestitorul: Într-o noapte, sosi în acel oraş o rândunică. Lăsase să plece spre Egipt toate colegele ei şi de câteva săptămâni făcea să întârzie momentul când trebuia să abandoneze acea minunată ţară. Sperând să găsească un locuşor unde să-şi petreacă noaptea se întreba: Rândunica: Unde voi dormi? Povestitorul: Atunci se îndreptă spre statuia de pe imensa coloană şi mulţumită strigă: Rândunica: Iată un loc minunat, cu mult aer proaspăt. Povestitorul: Se aşeză între picioarele prinţului fericit şi privind în jur murmură: Rândunica: Am o cameră aurită. Mai bine decât atât nici că se putea. Povestitorul: Dar tocmai în timp ce se pregătea să-şi pună căpuşorul sub aripioară simţi căzând peste ea o picătură de apă. Rândunica: Ce straniu! Nu e nici un nor pe cer. Stelele sunt strălucitoare şi clare. Şi totuşi plouă…! Povestitorul: Şi cade o altă picătură. Deranjată de aceste picături se gândi să lase acel loc şi să plece în altă parte. Rândunica: Dar atunci la ce foloseşte o statuie dacă nici măcar nu apără de ploaie. Trebuie să-mi găsesc un alt loc. Povestitorul: Dar, înainte de a-şi întinde aripile, căzu o a treia picătură. Atunci privi în sus. Şi ce să vadă? Ochii prinţului fericit erau plini de lacrimi care curgeau pe obrajii aurii. Avea chipul atât de frumos la lumina lunii încât rândunica se emoţionă şi întrebă: Rândunica: Cine sunteţi? Prinţul: Sunt prinţul fericit. Rândunica: Atunci de ce plângeţi? M-aţi udat de tot? Prinţul: Când eram viu şi aveam inimă omenească nu ştiam ce înseamnă lacrimile pentru că locuiam în palatul „Alungă gândul”, acolo unde durerea nu intră niciodată. În timpul zilei mă jucam în grădină şi seara dansam în marele salon. În jurul grădinii se înălţa un zid mare dar nu m-am întrebat niciodată ce era dincolo. Oamenii de la curte mă numeau prinţul fericit. Şi eram fericit cu adevărat dacă fericirea constă în distracţii. Aşa am trăit şi aşa m-a luat moartea. Acum că sunt mort şi că m-au pus atât de sus văd bine toate mizeriile oraşului meu şi deşi am inima de

44

plumb totuşi nu pot să plâng. De exemplu, departe, departe, este o străduţă şi pe acea străduţă o căsuţă mică de tot. Pe o fereastră deschisă văd o femeie aşezată la o măsuţă. Are chipul palid şi e îmbătrânit. Mâinile muncite şi roase de acul cu care a lucrat pentru că a brodat. Într-un colţ al camerei este un pătuţ cu un copil bolnav. E ars de febră şi cere o portocală dar mama nu-i poate da decât apă de la râu. Şi plânge… Rândunică, n-ai vrea să-i duci piatra preţioasă a sabiei mele? Eu am picioarele fixate pe coloană şi nu mă pot mişca”. Rândunica: Sunt aşteptată în Egipt. Şi apoi nu-mi plac copiii. Anul trecut locuiam pe un râu şi erau doi copii care aruncau mereu în mine cu pietre. Binenţeles, nu voiau să mă privească dar era şi o lipsă mare de respect. Povestitorul: Dar prinţul fericit se întristă atât de mult încât rândunica simţi o profundă părere de rău. Rândunica: E foarte frig, dar voi mai rămâne încă o noapte şi-i voi duce darul acelei mame nefericite. Prinţul: Îţi mulţumesc rândunică. Dumnezeu să te răsplătească! Povestitorul: Atunci rândunica dezlipi piatra preţioasă de la sabia prinţului şi ţinând-o în cioculeţ zbură peste acoperişurile caselor şi trecu prin faţa turnului catedralei unde erau sculptaţi îngeri din marmură albă. În sfârşit, a ajuns la căsuţă. Copilul cu febră mare se agita continuu în pat. Şi mama adormise. Era foarte obosită. Rândunica zbură înăuntru şi aşeză rubinul pe masă. Apoi, înconjură pătuţul copilului înfierbântat făcând puţin vânt. Iar acesta exclamă: Rândunica: Ce bine! Mi se pare că mă simt mai bine... Povestitorul: Şi adormi profund. Atunci rândunica se întoarse la prinţ şi se aşeză în palma aurită a acestuia. Rândunica: Ce curios! Mi-e atât de cald şi, de fapt, e atât de frig... Prinţul: Aceasta pentru că ai făcut o faptă bună, rândunico! Povestitorul: Rândunica a început să reflectez dar curând însă, adormi. Când se făcu dimineaţă rândunica zbură la râu ca să se spele. Tocmai atunci trecu peste pod un domn care, văzând-o, exclamă: Profesorul: Ce fenomen extraordinar! O rândunică pe timpul iernii…! Povestitorul: Şi cum era profesor a scris pentru acest fapt un articol foarte mare în ziare aşa încât toţi au aflat despre această veste. Când răsări luna rândunica se întoarse la prinţ strigând: Rândunica: Ai să trimiţi ceva pentru Egipt pentru că plec? Prinţul: Rândunico, rândunico, nu pleca! Mai rămâi cu mine încă o noapte. Rândunica: Nu pot. Mă aşteaptă în Egipt.

45

Prinţul: Rândunico, rândunico, departe, departe, pe partea cealaltă a oraşului văd un tânăr. Stă la masă şi trebuie să dea o lucrare de teatru pe care trebuie să o termine până mâine. Dar pentru că e frig nu mai poate scrie. Şi îi este tare foame. Rândunica: Ei bine, mai stau încă o noapte cu tine. Prinţul: Trebuie să-i mai duc un rubin. Aoleu…! Nu mai am pietricele. Îmi rămân numai ochii. Sunt foarte rari. Sunt aduşi din India de mai bine de o mie de ani. Scoate-mi unul şi du-i-l! El îl va vinde şi va putea să-şi cumpere lemne şi de mâncare. Rândunica: Dragă prinţule, eu nu pot face aceasta. Prinţul: Rândunico, te rog! Povestitorul: Atunci, rândunica luă un ochi şi-l duse tânărului. Intră pe deschizătura geamului spart. Tânărul era atât de absorbit în lectură încât nu a auzit zborul rândunicii. Dar când ridică ochii văzu alături zefirul minunat. Nu-i venea să creadă. Tânărul: Încep să fiu „de preţ”. Acest zefir trebuie să fie darul vreunui mare admirator. Acum pot termina comedia. Povestitorul: A doua zi rândunica zbură la port. Se aşeză pe un copac mare şi privea marinarii care trăgeau cu funii o încărcătură mare. Când se ridică luna se întoarse la prinţul fericit. Rândunica: Am venit să-ţi zic adio, prinţule. Trebuie să plec. Prinţul: Rândunico, rândunico dragă. Nu vrei să mai rămâi cu mine încă o noapte? Rândunica: Suntem deja în plină iarnă. Curând va cădea zăpada. E prea târziu pentru mine! Prinţul: Jos în piaţă este o fetiţă care vinde chibrituri. I-au căzut toate chibriturile în noroi. Dacă nu duce banii acasă tatăl o va bate tare. De aceea plânge. Scoate-mi celălalt ochi şi dă-i-l! Astfel tatăl nu o va bate. Rândunica: Ei bine, voi mai rămâne încă o noapte. Dar nu-ţi pot scoate şi celălalt ochi. Vei rămâne complet orb! Prinţul: Rândunică, rândunică, ascultă! Povestitorul: Atunci rândunica scoase şi celălalt ochi şi zbură jos. Trecând pe lângă fetiţă lăsă să-i cadă zefirul pe jos aproape de ea. Fetiţa: Ce pietricică frumoasă! Povestitorul: Exclamă fetiţa. O luă şi alergă acasă. Rândunica: Acum că eşti orb voi rămâne pentru totdeauna cu tine. Prinţul: Nu, rândunică, nu-ţi poţi permite. Tu trebuie să pleci în Egipt. Rândunica: Voi rămâne pentru totdeauna cu tine, prinţule. M-am hotărât.

46

Povestitorul: Şi adormi la picioarele statuii. Toată ziua următoare aşezată pe umărul prinţului rândunica îi povesti tot ceea ce văzuse în ţările îndepărtate. Prinţul: Draga mea prietenă, tu îmi povesteşti cu adevărat ceva minunat. Dar suferinţa omenească e cea mai minunată din lume. Nu mai e nici un mister atât de mare ca această sărăcie. Zboară deasupra oraşului meu şi spune-mi ceea ce vezi! Povestitorul: Rândunica zbură deasupra oraşului şi-i văzu pe cei bogaţi care se distrau în palatele lor şi cerşetorii aşezaţi în faţa porţilor. Zbură şi pe străzile cele mai sigure şi văzu multe chipuri palide ale copiilor bolnavi şi înfometaţi. Sub arcul unui pod doi copii căutau să se încălzească. Un gardian ce trecea din întâmplare pe acolo le strigă: Gardianul: Hei! Nu puteţi sta acolo! Ieşiţi afară imediat! Povestitorul: Şi ei ieşiră şi începură să meargă pe ploaie. Atunci rândunica se întoarse la prinţ şi-i povesti tot ce văzuse. Prinţul s-a întristat foarte mult când a auzit ce povesteşte rândunica. Prinţul: Sunt acoperit de aur. Dezlipeşte-l, firicel cu firicel, şi împarte-l la săracii mei! Muritorii cred că aurul face fericiţi. Povestitorul: Rândunica dezlipi foiţele de aur una după alta până când prinţul deveni gri şi opac. Le împărţi la săraci. Chipurile copiilor surâdeau acum şi alergau pe străzi jucându-se şi strigând: Copiii: E aur! Acum pâinea nu ne va mai lipsi. Povestitorul: Apoi veni zăpada şi după zăpadă gerul. Străzile păreau de argint. Atât erau de strălucitoare. De la ferestrele caselor atârnau lungi ţurţuri de gheaţă asemănătoare cu nişte pumnale de cristal. Sărăcuţa rândunică simţea din ce în ce mai mult frigul dar îl iubea atât de mult pe prinţ încât nu-l mai putea lăsa acum. Zbură pentru ultima dată la picioarele prinţului. Şi cu un ciripit sughiţat voia să spună: Prinţul: Voi sta aici, prinţule fericit, mereu cu tine. Povestitorul: Şi căzu moartă la picioarele prinţului. În acel moment se auzi în interiorul statuii un zăngănit. Era inima de plumb care se sfărâmiţa de durere. Dimineaţa următoare, primarul şi consilierii comunali, trecând prin faţa monumentului au privit statuia. Consilierii: Ce trist a devenit prinţul fericit! Povestitorul: Consilierii se apropiară pentru a vedea mai bine. Apoi exclamară: Consilierii: Ce straniu! E adevărat! E chiar aşa! Rubinul a căzut de la sabie, nu mai are ochi, nu mai e aurit! E ca un nebun! Are până şi o păsărică moartă la picioare! Va trebui să publicăm un decret prin care să

47

interzicem păsărelelor să moară aici. Povestitorul: Aşa veni hotărârea de a lua statuia prinţului fericit. Statuia este topită într-un cuptor şi primarul ţine consiliu pentru a hotărî cum să fie folosit metalul. Primarul: Va trebui să facem o altă statuie şi de data aceasta va fi a mea. Povestitorul: Atunci consilierii începură să se certe pentru că fiecare dintre ei voia ca acel loc al prinţului fericit să fie propriu. Între timp, în topitorie era recuperat tot metalul statuii. Totul se topise. Doar inima rezista împietrită şi nu se topi nici la temperatura cea mai ridicată. Consilierii: Ce straniu! Această inimă de plumb nu vrea să se topească. Înseamnă că trebuie să o aruncăm. Povestitorul: Şi o aruncă pe o grămadă de gunoi unde era şi rândunica moartă. Dar Dumnezeu care de sus văzuse totul chemă un înger şi-i zise: Dumnezeu: Coboară pe pământ şi adu-mi cele mai valoroase lucruri pe care le găseşti acolo, cele mai de preţ. Şi îngerul se întoarse imediat aducând inima de plumb şi rândunica moartă. Dumnezeu: Bravo! Ai ales bine pentru că rândunica va cânta veşnic şi în oraşul meu de aur prinţul fericit va proclama lauda mea.

INDICAŢII CATEHETICE: - Sunt multe cheile de lectură pentru acest text. Cea mai

evidentă este aceea a generozităţii dusă până la sacrificiu. În lumea atât de mare, dar rece şi indiferentă, lucrurile cele mai preţioase sunt inima prinţului şi rândunica. Adică com-pasiunea şi bunătatea plină de slujire şi dezinteresată.

- Altă temă este „fericirea”. Există o fericire falsă, rod al

indiferenţei la suferinţa celorlalţi: reprezentată de statuia prinţului splendidă, dar imobilă şi rece, inutilă în toată frumuseţea sa. Şi mai e o fericire care constă în participarea la suferinţa celorlalţi dând şi altora ceea ai: aceasta e fericirea lui Dumnezeu însuşi.

48

Pentru dialog Mai găsim noi prinţi prin ziare sau la televizor? Cum este reprezentată viaţa lor? Şi prinţii de prin

basme, cum e viaţa lor de obicei? Pe lângă bogăţiile făcute din bani, obiecte preţioase,

palate...mai sunt şi alte tipuri de bogăţii? Ce fel de bogăţii avem noi? (existenţa noastră,

sănătatea, inteligenţa, daruri particulare, prietenia, credinţa, valorile...) Cum folosim noi această bogăţie? Cum le putem

folosi pentru ca să îi facem fericiţi pe alţii? Cunoaştem noi persoane în jurul nostru care să aibă nevoie de

noi? Cum le recunoaştem? Copiii pot fi lăsaţi să interpreteze liber tot textul şi să facă legături spontane cu textul biblic şi cu persoana lui Isus.

Eu sunt lumina lumii. A te lăsa vindecat de Isus înseamnă să începi să vezi cu ochii lui.

49

PROPUNERE DE LUCRU

„Doamne, dacă ai fi fost aici,

fratele meu nu ar fi murit!” (In 11, 32). RUGĂCIUNE: Ps 129 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 11, 1-45

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

Se continuă argumentul de la întâlnirea

anterioară

• Povestea poate fi transformată şi într-un joc. Fiecare copil va primi o foaie pe care scrie: „Dacă aş fi

prinţul fericit, aş vedea în localitatea noastră că... aş face...” • Rezultatele vor fi discutate apoi împreună. În urma acestora se va

decide actualizarea unei propuneri mai semnificative. • Copiii ar putea da o diplomă pentru persoana care, după ei este cea

mai generoasă din grupă, localitate, clasă...Şi apoi să organizeze o mică ceremonie pentru înmânarea cestui premiu. Analog se poate oferi un premiu pentru „cea mai mare ambasadoare a bunătăţi”.

Întrerupe răul, oricare ar fie el, făcând binele

50

„LUAŢI...FACEŢI ACEASTA ÎN AMINTIREA MEA” PATIMA ŞI MOARTEA LUI ISUS PREGĂTIREA ADORAŢIEI DE JOIA SFÂNTĂ Fiecare grupă de copii vor pregăti o parte a adoraţiei pe care o vor face în seara de Joia Sfântă, astfel, vor fi mai activi, iar participarea lor va fi mai angajantă. Se vor explica semnificaţiile momentelor specifice acestei sărbători: ultima cină, Euharistia preoţia, rugăciunea în Grădina Măslinilor, vinderea lui Isus, procesul.

Tot ceea ce dăruieşti sau oferi va deveni comoară în cer.

51

„Şi s-au deschis ochii lor şi l-au cunoscut!” (Lc 24, 31). RUGĂCIUNE: Ps 15 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Lc 24, 13-15

INVIEREA Noutatea vieţii de astăzi.

Nu se poate înţelege doar pe baza faptelor chiar dacă se pleacă de la acestea, ci de la faptele credinţei. Nu e o înţelegere orizontală, vom

continua ceva care ne-a fost înmânat aici de cei care au trăit. Este un dar vertical. Origine a credinţei nu e de pe pământ, ci în cer.

Timpul pascal trebuie să devină climatul vieţii noastre de zi cu zi: bucuria, care nu e o bucurie a celor care nu au probleme, ci bucuria

care vine de la Patima lui Cristos, de la speranţă, de la cei care ştiu că binele e mai mare decât răul.

ISUS se apropie, explică Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca cel care îl trăieşte să nu mai fugă din faţa greutăţii, a crucii. Isus îi urmăreşte, vrea să-i depăşească pe drum, îi provoacă la dialog. În faţa lui găseşte persoane care nu sunt dispuse să întrerupă discuţia şi să vorbească cu omul care le-ar fi făcut bine. Nu intră dacă nu e invitat.

52

PROPUNERE DE LUCRU

O face pe stăpânul la masă: suntem noi cei care trebuie să ne schimbăm, nu el UCENICII îl „evanghelizează” pe Isus - Vestea cea Bună. Dacă ar fi rămas lipiţi de experienţa făcută împreună cu el şi de comunitate, nu s-ar fi îndepărtat atât de mult. Isus dispare din ochii lor, devine invizibil, pentru că de acum ştiu unde îl pot găsi: în Cuvântul explicat şi în Euharistie. Se întorc imediat la Ierusalim. Se conving că Biserica nu e în mâna oamenilor, ci în mâna lui Isus Cristos cel înviat! Atunci când simt în inima mea că Dumnezeu e un Tată şi mă iubeşte, este fidel, atunci pot spune că înţeleg Scripturile toate. Acestea sunt rodul învierii, e har, e dar venit de sus. Asta a venit să ne facă cunoscut Isus cu viaţa sa.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

• sunt invitate persoane care să povestească

experienţa întâlnirii lor cu Cristos, pentru a se putea „confrunta” cu un martor care a trăit şi trăieşte noutatea lui Isus, dar mai ales să

vestească această întâlnire. Poate fi un tânăr (elev, student, muncitor) sau persoană adultă, angajată într-un câmp de muncă sau în viaţa socială (mamă sau tată de familie, preot, soră...). important e să se scoată în evidenţă cum întâlnirea cu Isus schimbă viaţa şi nu poate fi reţinută doar pentru sine.

53

„...Şi când le scoate afară pe toate

ale sale, merge înaintea lor şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui”

(In 10, 4). RUGĂCIUNE: Ps 22 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 10, 1-10 VIZIONARE CASETA „Păstorul cel bun” şi discuţii libere

Se face o listă cu atitudinile cele mai frumoase ale lui Isus evidente în acest film şi discutate.

Care din ele pot fi imitate?

Ce înseamnă să ai un păstor? Cum ar arăta o turmă fără păstor?

Se explică modul de organizare a Bisericii.

54

PROPUNERE DE LUCRU

„Unde mă duc eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea! (In 12,4).

RUGĂCIUNE: Ps 32 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 14, 1-12

IUBIREA Isus face posibilă întâlnirea ucenicilor cu Tatăl, loc în circuitul

revelaţiei trinitare. Nu e uşor să fie înţeleasă această întâlnire şi Toma obiectează: „Nu ştim!” Isus îi vine în ajutor cu o revelaţie şi un

program: „Eu sunt calea adevărul şi viaţa!” Cea mai importantă este calea, condiţia este adevărul şi finalul este viaţa. Pistele preferate ale

întâlnirii sunt cuvintele şi faptele lui Isus. Apare, deci, tema credinţei, primul pas pentru adeziunea la persoana lui Isus.

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

O SURPRIZĂ FOARTE FRUMOASĂ

Povestioară

Un tânăr călătorea şi străbătea un drum deosebit de prăfuit. Era spre seară dar destul de departe de ţintele lui, de aceea a început să-şi grăbească calul. Din cauza vitezei şaua a început să se rupă. Tânărul a început să se simtă în pericol. Voia să se oprească însă calul nu-l mai asculta deoarece îşi pierduse controlul. La o curbă şaua s-a rupt,

iar el a căzut la pământ. De pe câmp un ţăran a văzut ce se întâmplase şi avenit să vadă cum se simte călăreţul: l-a găsit pe jumătate mort şi aproape

55

inconştient. L-a dus acasă şi l-a îngrijit cum a putut el mai bine. Când şi-a mai revenit, omul care s-a îngrijit şi familia sa i-au povestit tot ceea ce se întâmplase. Tânărul s-a simţit foarte recunoscător şi nu ştia cum să mulţumească. Ţăranul însă i-a zis: „Nu fi îngrijorat prietene. Te-am îngrijit aşa cum ne-ar fi plăcut să fim îngrijiţi şi noi. Şi eu am avut odată nevoie de ajutor. Şi am primit acest ajutor de la o familie foarte generoasă”. „Ce s-a întâmplat?” l-a întrebat tânărul. Ţăranul a povestit că în timpul unei călătorii, a fost surprins de un vârtej de vânt şi de o ploaie deosebit de violentă care a acoperit căruţa în întregime şi n-a mai putut să o scoată de acolo. Era noapte şi nu mai vedea nimic, atunci a început să ceară ajutor cu voce tare. O familie care locuia prin împrejurimi a venit la el, l-a ajutat să îşi scoată căruţa din noroi şi l-a primit în casa lor. L-au îmbrăcat cu alte haine, uscate şi i-au dat de mâncare, iar fiul cel mai mic din casă a împrumutat patul lui pentru ca să poată dormi liniştit şi bine. La sfârşitul poveştii ţăranul şi-a dat seama că tânărul nostru e cu ochii plini de lacrimi. Atunci l-a întrebat de ce plânge. Tânărul i-a răspuns: „Familia care te-a ajutat era familia mea. Iar copilul care ţi-a împrumutat patul sunt chiar eu”. A fost deosebit de frumoasă surpriza pentru toţi. Fără să ştie nici să vrea, şi-au făcut bine unul celuilalt.

Pentru dialog

Ce i se întâmplase tânărului? Cine l-a ajutat? De ce l-a tratat astfel? Ce fel de poveste aminteşte ţăranul? Ce surpriză au cei doi? Cum ai vrea să fi tratat în caz de nevoie? Şi tu cum îi

tratezi pe alţii? Ai fost vreodată ajutat de alţii? De ce au făcut-o? cum

te-ai simţit? Vreodată ai ajutat pe cineva? De ce ai făcut-o?

Ce ai spune despre o persoană care tratează rău alte persoane?

Ceea ce aţi văzut la mine să faceţi şi voi, iar ceea ce vreţi ca alţi să vă facă vouă, faceţi-le voi lor!

56

PROPUNERE DE LUCRU

1. Fiecare copil va scrie pe o foaie de hârtie şase lucruri care i-ar place ca ceilalţi să îi facă sau cum ar vrea să fie tratat. Se vor pune foile în comun. După care vor scrie şase lucruri pe care ei le fac de obicei altora. Se vor citi, apoi se vor confrunta pentru a se vedea dacă ele coincid cu cele de mai înainte, să vadă dacă ei fac ceea ce cer de la alţii.

2. Pe o altă foaie vor scrie ceea ce nu le-ar place să li se facă. Apoi, în grup de câte trei vor pune în scenă contrariul. După fiecare reprezentare, colegii vor trebui să ghicească ceea ce ei au ales.

„Eu sunt cu voi până lşa sfârşitul veacurilor” (Mt 28, 20).

RUGĂCIUNE: Ps 46 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 28, 16-20

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

• se dă posibilitate copiilor să dea mici

explicaţii asupra textului (fără pretenţii prea mari cu ajutorul sugestiilor catehetului)

57

proiecţie diapozitive: „Să mori cu Isus pentru a învia cu El” Pentru dialog

Moment de reflecţie personală: • Ce v-a atins mai mult din ceea ce aţi văzut şi auzit?

Care imagine? • Ce fel de emoţii au trezit în voi? • Care sunt frazele care v-au rămas mai mult în minte? • Care ar fi sinteza diapozitivelor? Aţi putea să o

formulaţi cu fraze scurte? • S-a născut în voi vreo decizie, hotărâre pentru viaţa voastră de

viitor? Moment de reflecţie în grup: • Se pun în comun reflecţiile personale. Important să se păstreze

un climat religios şi de deschidere, de sinceritate. Dialogul nu trebuie să devină un tratat teologic, nici abstract care să nu aibă nimic comun cu viaţa.

58

PROPUNERE DE LUCRU

„Pace vouă. Precum m-a trimis pe mine

Tatăl, tot aşa vă trimit şi eu pe voi” (In 20, 21).

RUGĂCIUNE: Ps 103 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 20, 19-23

DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:

• se dă posibilitate copiilor să dea mici explicaţii asupra textului (fără

pretenţii prea mari cu ajutorul sugestiilor catehetului)

Proiecţie diapozitive: „Să trăieşti noutatea în Duhul Sfânt”

Pentru dialog

Moment de reflecţie personală: • Ce v-a atins mai mult din ceea ce aţi văzut şi auzit?

Care imagine? • Ce fel de emoţii au trezit în voi? • Care sunt frazele care v-au rămas mai mult în minte?

59

• Care ar fi sinteza diapozitivelor? Aţi putea să o formulaţi cu fraze scurte?

• S-a născut în voi vreo decizie, hotărâre pentru viaţa voastră de viitor?

Moment de reflecţie în grup: • Se pun în comun reflecţiile personale. Important să se păstreze

un climat religios şi de deschidere, de sinceritate. Dialogul nu trebuie să devină un tratat teologic, nici abstract care să nu aibă nimic comun cu viaţa.

60