Proiect didactic

Data:

Clasa a IX-a

Subiectul lecției: „Eu și duhovnicul meu”

Tipul lecției: Predare (comunicare și dobândire de cunoștințe)

Obiectiv cadru:

-conștientizarea necesității vieții duhovnicești și a unui părinte - ca îndrumător personal în această nouă viață - și asumarea acestui mod de viețuire

Obiective de referință:

-să înțeleagă că viața duhovnicească reprezintă firescul vieții omului;

-să conștientizeze nevoia de a-și preda viața lui Dumnezeu prin intermediul duhovnicului, căruia să-i descopere sufletul;

-să cunoască însușirile adevăratului părinte spiritual și să-l caute;

-să înțeleagă că trebuie rămână într-o permanentă atenție a minții pentru a identifica la timp mișcările rele ale acesteia.

Obiective operaționale:

-să precizeze sensul cuvântului „duhovnicesc”;

-să arate în ce constă pericolul de a trăi după voia proprie și de a rămâne închis in sine;

-să enumere formele călăuzirii duhovnicești;

-să explice care aste scopul „paternității duhovnicești” și în ce constă relația părinte – ucenic;

-să precizeze care sunt condițiile apropierii ucenicului de părintele duhovnic;

-să argumenteze necesitatea ascultării sfaturilor părinților;

-să arate cum trebuie să procedeze un creștin în lipsa unui părinte cu discernământ duhovnicesc.

Metode: povestirea, explicația, descrierea, conversația euristică.

Material bibliografic: Sf. Scriptură; Patericul egiptean; Ierom. Rafail Noica –„Cultura Duhului”; Sf. Teofan Zăvorâtul –„Viața lăuntrică”; Irenee Hausherr –„Paternitatea și îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creștin”.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

I:Momentul organizatoric: Salutul; Rugăciunea; Notarea absențelor.

II. Momentul aperceptiv: Fiecare creștin, mai devreme sau mai târziu în viață, își pune serios problema mântuirii și atunci în mintea lui se nasc o mulțime de întrebări, dar și multe răspunsuri…pe care dintre cele din urmă să le primească și să le urmeze? Sf. Scriptură spune: „Unde lipsește cârmuirea, poporul cade; izbăvirea stă in mulțimea sfetnicilor” (Pilde XI,14) sau întru sfat mult. Poporul zice: Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”. Potrivit acestor cuvinte e nevoie de cineva care să dea sfat, altfel eșuăm. Astăzi vom încerca să demonstrăm adevărul acestor cuvinte…

III. Anunțarea temei: Tema despre care discutăm este: Eu și duhovnicul meu.

IV. Tratarea (Predarea cunoștințelor):

Cuvintele „duhovnic”, „duhovnicesc”(pneumatikos) provin de la cuvântul „Duh”. Viața întru Duhul Sfânt se numește viața duhovnicească. „Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El”(I Cor. VI,17). Toți creștinii au posibilitatea să devină duhovnicești, pentru că de la botez sunt uniți cu Duhul Sfânt, ca și cu Hristos de altfel, de aceea viața întru Hristos este viața duhovnicească. Nu toți ajung să actualizeze această posibilitate, ci rămân trupești. Viața duhovnicească sau viața bisericească ( pentru că se trăiește numai în Biserica lui Hristos) este firescul vieții omului. Pentru asta S-a întrupat Hristos. Părintele Rafail Noica zice că ,,Biserica este firea omului, este venirea întru fire a unui om, a unui Adam ieșit din firea lui …Biserica este maica, pântecele maicii în care noi ne săvârșim gestația duhovnicească” pentru a ne naște pentru împărăția cerurilor. Iar duhovnicia, ca lucrare a Bisericii, „este

centrul vieții bisericești”. Cuvintele Mântuitorului erau „duh și viață” (In. VI,63). La fel și cuvintele pline de Duhul Sfânt ale sfinților.

Apostolii ajunseseră la o asemenea măsură duhovnicească, la o asemenea unire cu Hristos și cu Duhul încât vorbeau ceea ce Duhul le dădea (F.Ap. XV,28; I Cor.VII,40) și făceau minuni. Cuvintele lor insuflate sunt un îndreptar/îndrumar pentru noi, căci sunt de la Duhul Adevărului. Cei ce s-au lăsat călăuziți de apostoli au dobândit mântuirea. Oameni duhovnicești, temple ale Duhului Sfânt (I Cor. VI,19), care au ajuns  la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efs. IV,13), a avut Biserica lui Hristos în fiecare epocă (din ce în ce mai puțini mergând spre zilele noastre). Aceștia au fost călăuze pentru alții. Îndrumătorul în viața duhovnicească, părintele duhovnicesc, s-a numit avva/amma, gheron sau stareț, care înseamnă „bătrân” îmbunătățit.

La întrebarea ce trebuie să facă cel ce pornește pe calea mântuirii, Sf. Teofan Zăvorâtul (sec. XIX) zice: (1) „să se predea unui conducător; (2) să se înconjoare de reguli pentru împlinirea cuviincioasă a fiecărui lucru; (3) să fie pregătit pentru nevoințe și necazuri; (4) să aibă râvnă fierbinte pentru mântuire și spre a-i bine plăcea lui Dumnezeu”. Călăuzirea are trei forme: păstorirea bisericească; egumenia monahală; și stăreția. Desăvârșita formă de călăuzire este stăreția.

De ce trebuie un conducător spiritual? În ce constă lucrarea lui?

-Este ca o mamă care se îngrijește de copiii ei. El devine părinte duhovnicesc.

-Începătorul „umblă ca prin ceață sau ca printr-un codru întunecos, înconjurat de capcane” și are neapărată nevoie de cineva care să-l ia de mână și să-l scoată la lumină;

-Începătorul „este bolnav; cum te poți hotărî să te vindeci singur de cele mai subtile boli sufletești, când nici trupul nu ni-l vindecăm singuri”? Părintele duhovnicesc este doctor al sufletelor. „Lucrarea mântuirii este arta artelor și știința științelor: am putea, oare, aici, să ne descurcăm fără învățător? Este adevărat că unul este Învățătorul nostru, Domnul (Mt. XXIII,8), și Duhul lui Dumnezeu vine întotdeauna în ajutorul neputințelor noastre (Rom. VIII,26), și ungerea Lui ne învață despre toate (I In. II,27), dar începătorul nu este încă de fel capabil de o astfel de conduită interioară, condusă nemijlocit după voia lui Dumnezeu”. Bazându-se doar pe sine, începătorul rămâne într-o stare păgubitoare cauzată de „încredere în sine, nădejde în forțele proprii”, adică e

vorba de mândrie. Avem nevoie de un Moise, care să ne scoată din Egiptul patimilor. Părintele Siluan Atonitul spunea că cei desăvârșiți nu vorbesc niciodată de la sine, ci ce le descoperă Duhul Sfânt.

„Calea spre Dumnezeu o putem cerceta din cărți, din pildele și învățăturile Sf. Părinți, și o putem arăta și altora; dar conducătorul nu trebuie doar să se arate, ci să și conducă, și nu trebuie doar să conducă, ci oarecum să poarte în spate. Prin rugăciunea sa, el trebuie să fie un puternic mijlocitor în fața lui Dumnezeu și un izgonitor al vrăjmașilor nevăzuți…” spune Sf. Teofan Zăvorâtul. „Ucenicul nu este cel ce lucrează, ci cel asupra căruia se lucrează”. Duhovnicul are puterea să dea viață, dar puterea este a lui Hristos din el. De aceea este părinte duhovnicesc, iar ucenicul fiu duhovnicesc. Prin puterea lui Dumnezeu se face duhovnicia. Lucrarea duhovnicului asupra ucenicului ține mai mult de puterea lui Dumnezeu, decât de puterea omului. La fel și lucrarea ucenicului pentru a sa mântuire ține mai mult de lucrarea lui Dumnezeu.

Duhovnicia este o lucrare de o responsabilitate uriașă. Sf. Nil spunea: „Cel mai greu lucru dintre toate este purtarea de grijă de suflete”( Paternitatea …p.73). Ucenicul își dezbracă sufletul înaintea duhovnicului, care îl îmbrățișează cu dragostea sa, alungându-i rușinea. Părintele Rafail Noica zice: „Și când se dezbracă sufletul înaintea noastră, orișicine ar fi, să înghețăm de frică înaintea lui Dumnezeu, că acum avem lucruri foarte gingașe în mâinile noastre, acum fiecare mișcare poate să însemne viață sau moarte pentru acest chip al lui Dumnezeu, pentru un dumnezeu care, în felul acesta, este în mâinile noastre – un dumnezeu în facere este în mâinile noastre”. Duhovnicul trebuie să nască în sufletul ucenicului dorința de a nu-L pierde pe Dumnezeu.

De ce trebuie ca începătorul să-și descopere gândurile? Înaintea preotului duhovnic se mărturisesc păcatele săvârșite, dar și gândurile pentru a preveni păcate ulterioare. Lucrarea părintelui duhovnicesc, care nu este preot constă în a-l ajuta pe ucenic în războiul duhovnicesc pentru a învinge păcatul în el și de a-l ridica la unirea cu Dumnezeu. Duhovnicul îl inițiază în arta războiului duhovnicesc. Păcatul începe în gând. Dacă acolo este câștigată lupta, restul este mult mai ușor. Mai întâi în minte vine sugestia, atacul sau momeala, care sunt lipsite de responsabilitate/vină. Urmează însoțirea sau convorbirea interioară cu sugestia; apoi lupta împotriva ei, care se poate încheia fie prin biruință, fie prin consimțământ, care este păcatul în act. Repetate, aceste acte produc patima (captivitatea sufletului). Mărturisirea gândurilor în primul stadiu al acestui proces este esențială. „trebuie zdrobit capul șarpelui de îndată ce se arată…

buruiana trebuie smulsă înainte ca ea să prindă rădăcini…aceasta se realizează printr-o întreagă strategie: trezvie, atenție, paza inimii și a minții, rugăciune…recurgerea la părintele duhovnicesc este parte esențială a acestui război; Sf. Marcu Ascetul zice: << Dacă te tulbură gânduri întinate, nu le ascunde, ci spune-le numaidecât părintelui tău duhovnicesc; cu cât le ascunzi mai mult, cu atât se înmulțesc și prind putere. Așa cum șarpele care iese din ascunzătoarea sa fuge numaidecât, tot așa și gândul rău, descoperit, se îndepărtează. Asemenea unui vierme înăuntrul lemnului, tot astfel și gândul rău(ascuns) surpă inima. Cine își arată gândurile, primește de îndată vindecare. Cine le ascunde, se îmbolnăvește de mândrie >>” (Paternitatea…p.161). Avva Pimen spune că nimic nu bucură mai mult vrăjmașul ca acela care nu vrea să-și mărturisească gândurile. Gândurile se ascund din mândrie și din rușine.

Sf. Teofan Zăvorâtul zice și el: „Printr-o astfel de dispoziție și lucrare, ucenicul îl lovește în permanență drept în cap pe șarpele cuibărit în inima noastră: mândria, a cărei principală însușire este să facă totul după voia sa și în beneficiul ei. Și, deoarece de mândrie atârnă toate patimile, înseamnă că pe măsura stârpirii mândriei se sting și celelalte patimi, sufletul se luminează, se apropie de curățenie și de nepătimire. Prin faptul că nu se dă frâu liber ieșirii din inimă a vreunui lucru făcut sau început din proprie inițiativă, se înăbușă orice lucrare a mândriei; prin descoperirea oricărui gând nelegiuit, mândria este slăbită, căci prin expulzarea urmașilor ei, este privată de hrană; Prin faptul că nimic nu se face din voie proprie, este lovită drept în inimă. Renunțarea la voia proprie este mântuitoare chiar pentru cel care, neavând un părinte duhovnicesc, se încredințează altuia, chiar unui neînțelept, cu singurul țel de a trăi desprins de judecata și de voia sa. Iar rezultatul este rapid și la înălțime”. Dar duhovnicul înțelept este văzător, încercat, „știe ce și cum să administreze spre vindecare. Orice boală cedează repede, dacă este cunoscută cu precizie și dacă este corect lecuită cu medicamentul potrivit…Adesea, omul nu este în stare să-și vadă propria neputință și moare în mulțumire de sine”. Duhovnicia înseamnă strategie: a da fiecăruia ceea ce îi trebuie lui (întărește punctul acela că este slab). Iar ucenicia înseamnă înmormântarea propriei voințe.

Ce duhovnic trebuie să alegem? Sf. Ioan Scărarul ne îndeamnă: „Alegeți îndrumătorul cel mai sever și mai aspru cu putință în neamul omenesc”. Nu trebuie să ne alegem un duhovnic după voia noastră. ( Un frate începător voia un duhovnic după voia lui, dar un bătrân i-a zis: Nu pentru ca să urmezi voia bătrânului, ci pentru ca el să o urmeze pe a ta și în acest chip să duci o viață tihnită. Atunci fratele a înțeles și a cerut iertare – Paternitatea…p168). Dacă

cineva este trândav în privința mântuirii lui să aibă în preajmă pe cineva care are râvnă: „ Zis-a iarasi avva Pimen: a intrebat pe avva Paisie cineva odata, zicand: ce voi face sufletului meu, ca e nesimtitor si nu se teme de Dumnezeu? Si i-a zis lui: du-te, lipeste-te de omul care se teme de Dumnezeu si apropiindu-te, te vei invata si tu a te teme de Dumnezeu ” ( Pateric,Avva Pimen,65); „Un frate a zis lui avva Antonie : Roaga-te pentru mine! Zis-a lui batranul: nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu” (Pateric, Avva Antonie, 18). Nimeni să nu îndrăznească să dea să sfătuiască pe alții dacă nu se pricepe. „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi” (Mt. XXIII,15); „Zis-a avva Antonie: parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine”(Pateric, Avva Antonie,3); „ Zis-a iarasi: primejdios este sa invete cel ce nu a trecut prin viata cea lucratoare. Caci precum de va avea cineva o casa putreda, primind straini, ii va vatama cu caderea casei, asa si acestia, nezidindu-se pe sine mai inainte si pe cei ce s-au apropiat de dansii ii vor prapadi. Fiindca cu cuvintele i-au chemat spre mantuire, iar cu rautatea naravului au facut strambatate celor ce le-au urmat” (Pateric, Amma Singlitichia, 12). Iată ce experiență avea Avva Antonie: „Zis-a avva Antonie: am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis: oare cine poate sa le treaca pe acestea? Si am auzit glas zicandu-mi: smerenia”( Avva Antonie,9). Și iată cât de precise erau sfaturile lui: „A intrebat cineva pe avva Antonie, zicand: ce, pazind eu, voi placea lui Dumnezeu? Si raspunzand batranul, a zis lui: cele ce-ti poruncesc tie, pazeste-le! Oriunde vei merge, pe Dumnezeu sa-l ai inaintea ta intotdeauna. Si orice vei face, sa ai marturia din Sfintele Scripturi si ori in ce loc vei sedea, sa nu te misti degraba. Acestea trei pazeste-le si te vei mantui” (Avva Antonie, 5). „Paternitatea duhovnicească nu are altă rațiune de a fi decât de a conduce de la stadiul de rob la libertatea fiilor lui Dumnezeu, urmând o foarte veche divizare în trei căi: robi, slujitori credincioși și fii. Această fericită transformare operează prin substituirea totală a voinței omenești cu voința lui Dumnezeu” (Paternitatea…p.171). Ce să facem dacă nu găsim un părinte duhovnicesc? Să rămânem cu cel pe care îl avem cu nădejdea că Dumnezeu va lucra prin el asupra noastră. Părintele Rafail Noica recomanda ca ucenicii să vină la duhovnic în duh de rugăciune. Să se roage așa: Doamne, tu știi cererea mea, dar eu nu știu răspunsul Tău…dă-mi prin duhovnic un răspuns! „Pentru rugăciunea ucenicului se naște în preot, vrednic sau nevrednic, cuvânt de la Dumnezeu”; „Dacă tu ucenice vii la mine cu rugăciune…eu, care mâine Îl voi trăda pe Hristos, astăzi îți voi fi duhovnic”. Părintele Siluan Atonitul zicea că astăzi nu mai sunt duhovnici buni pentru că nu mai sunt ucenici buni. Sf. Teofan Zăvorâtul face următoarele îndrumări asupra călăuzirii duhovnicești: „Teme-te să rămâi fără nici o călăuzire; caut-o ca pe bunul cel mai de preț. Pentru început, umblă după cunoscuta rânduială a evlaviei, sub îndrumarea părintelui care îți este numit. Când Dumnezeu îți va da semn printr-

un folos mare, evident și netăgăduit venit de la acela, ca semn că acela este cârmuitorul tău, atunci predă-te lui. Dacă se va întâmpla dimpotrivă, dorește-ți un altul, dar caută-l cu prudență, cu răbdare, cu așteptare, cerând semn lui Dumnezeu sau întâlnirea unui trimis al Lui, rămânând aceeași întocmire a vieții evlavioase și sub același părinte, nedespărțit de el. Totodată, intră în legătură deschisă cu cei de un același cuget cu tine și mergi spre Dumnezeu cu sfatul lor și sub călăuzirea părintelui duhovnicesc, nădăjduind. De întâlnești pe cineva de același cuget cu tine, apropie-te cu sinceritate de el, fără să-i părăsești pe ceilalți, și trăiește cu el în deplină pace și înțelegere, întru Domnul, pentru mântuire. Dar să respecți lucrul cel mai important: predarea hotărâtă lui Dumnezeu, cu rugăciune puternică și cu frângere a inimii, pentru izbăvirea de amăgire, și a nu te conduce niciodată în nimic după propria minte și voie, ci tot ce faci, fă cum sfat, și Dumnezeu îți va întocmi calea pe nesimțite, pe nevăzute, fără să știi,fără să prinzi de veste”. V. Fixarea cunoștințelor:Ce înseamnă viața duhovnicească? Unde se petrece creșterea duhovnicească a creștinilor? Cine este îndrumătorul în viața duhovnicească? Ce trebuie să facă cel ce pornește pe calea mântuirii? Ce forme are călăuzirea duhovnicească? De ce aste nevoie de părintele duhovnicesc? Ce responsabilitate implică duhovnicia? De ce trebuie ca ucenicul să descopere gândurile înaintea duhovnicului? Pe cine să alegem ca duhovnic? Cum trebuie să se apropie ucenicii de părintele lor duhovnicesc? Ce să facem dacă nu găsim un părinte duhovnicesc?

VI. Evaluare :Se fac aprecieri verbale și se notează elevii care au dat răspunsuri corecte la predare.

VII. Temă pentru acasă: De citit câteva pagini din Patericul egiptean.

VIII. Încheierea lecției: Rugăciunea.