47921269-pretioasele-ridicole

5/12/2018 47921269-Pretioasele-ridicole - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/47921269-pretioasele-ridicole 1/11

Pretioasele ridicolede J.B.P. Molière

La GrangeDu CroisyD-na GorgibusMagdelonCathosMarottaMascarilJodelet

Scena ILa Grange, Du Croisy

Du Croisy: Domnule la Grange…La Grange: Ce este?Du Croisy: Uită-te o clipă la mine fără să râzi.La Grange: Ei bine?Du Croisy: Ce zici de primirea ce ni s-a făcut? Ţi-a plăcut?La Grange: Ţi se pare că ar avea ce să ne placă?Du Croisy: Drept să-ţi spun, nu prea.La Grange: Eu mărturisesc că sunt cu desăvârşire uluit. Mai pomenitu-s-auoare două gâsculiţe de provincie să facă mai pe grozavele ca astea şi doibărbaţi dispretuiţi mai tare ca noi? Abia dacă au catadicsit să ne pofteascăsă şedem. N-am mai pomenit atâtea şuşoteli la ureche ca la ele, atâteacăscături,atât să se frece la ochi, întrebându-se cât e ceasul! Răspuns-aualta decât da sau nu la tot ce le-am întrebat? Şi n-ai să poţi spune că, de-amfi fost cei mai de pe urmă oameni din lume, ar fi putut să ne primească mairău!Du Croisy: Mi se pare că prea îţi pui la inima păţania asta.La Grange: Sigur că mi-o pun! Ba încă în aşa măsură că sunt hotărât să mă

răzbun pentru asemenea obrăznicie. Ştiu eu de ce-am fost dispreţuiţi.Preţiozitatea n-a îmbolnăvit numai Parisul, ci s-a întins şi în provincie, iar duducile noastre caraghioase s-au molipsit şi ele. Într-un cuvânt fiinţa lor eun amestec de preţiozitate şi de uşurinţă. Îmi dau seama cum ar trebui săarate cineva ca să aibă preţ în ochii lor. Şi, de vrei să mă crezi, o să le jucămo festă care le va face să-şi dea seama de prostia lor şi le va învăţa săcunoască mai bine oamenii.Du Croisy: Ce-ai de gând să faci?

1



La Grange: Am un valet, pe nume Mascaril, care trece în ochii multora dreptun fel de om de duh, căci astăzi nimic nu e mai răspândit ca omul de duh. Eun zăpăcit care şi-a pus în minte să facă pe omul de seamă. Se grozăveştetotdeauna că ştie să se poarte curtenitor şi să alcătuiască versuri, iar peceilalţi valeţi îi dispreţuieşte, zicându-le neciopliţi.

Du Croisy: Ei bine, şi ce ai de gând?La Grange: Ce am de gând? Trebuie… Dar mai întâi să plecăm de aici.

Scena IIGorgibus, Du Croisy, La Grange

Gorgibus: Ei, le-aţi văzut pe nepoata şi pe fiica mea? Ce ziceţi? Ducemtreaba la bun sfârşit?La Grange: O veţi afla mai bine de la ele decât de la noi. Tot ce vă putemspune e că vă foarte mulţumim de cinste şi că rămânem slugiledumneavoastră.

Gorgibus: (singură) Hei, îmi pare că pleacă nemulţumiţi de aici. Trebuie săaflu despre ce e vorba. Ei!

Scena IIIMarotta, Gorgibus

Marotta: Ce poftiţi, doamnă?Gorgibus: Unde-ţi sunt stăpânele?Marotta: În iatacul lor.Gorgibus: Ce fac?Marotta: Pomadă pentru buze.

Gorgibus: Ce dracu atâtea pomezi! Spune-le să coboare.(singură) Nebuneleastea cu pomezile lor, au de gând să mă ducă la sapă de lemn. Nu văd pestetot decât albuşuri de ou, lapte de crin şi o mie de alte năzbâtii de care habar n-am. Au prăpădit de când suntem aici osânza de la doisprezece porci şipatru slugi s-ar putea hrăni în fiecare zi cu picioarele de miel pe care lefolosesc ele.

Scena IVMagdelon, Cathos, Gorgibus

Gorgibus: Chiar e nevoie de atâta cheltuială ca să vă ungeţi botul? Ia

spuneţi-mi mai bine ce le-aţi făcut celor doi tineri de i-am văzut plecând aşade îmbufnaţi. Nu am zis să-i primiţi ca pe viitorii voştri bărbaţi?Magdelon: Dar ce preţ ai vrea să punem, mamă, pe purtările necioplite aleunor oameni ca aceştia?Cathos: Şi în ce chip, mătuşă, o fată care are puţină judecată s-ar putea

împăca cu înfăţişarea lor?Gorgibus: Dar ce cusur le găsiţi, mă rog?

2



Magdelon: Frumos mai ştiu să-şi dovedească dragostea! Auzi! Să înceapăcu căsătoria!Gorgibus: Şi cu ce-ai fi vrut să înceapă? Să te poftească să-i fii ţiitoare? Nu eaceasta o purtare de care aveţi cuvânt să vă mândriţi şi voi, ca mine? Estealta mai de preţ decât asta? Şi legătura sfântă la care râvnesc ei nu-i oare

mărturia gâandurilor lor cinstite?Magdelon: Ah, mamă! Ce spui dumneata e atât de grosolan! Mă cuprinderuşinea când te aud vorbind în felul acesta şi ar trebui să începi să înveţi câtde cât purtări mai alese.Gorgibus: Alese, nealese, nu-mi spune mie de-astea. Să ştii de la mine,căsătoria e un lucru sfânt şi cine vorbeşte de la început despre ea se poartăca un om cinstit.Magdelon: O, Doamne! Dacă toată lumea ar gândi ca dumneata, ce repede s-ar sfârşi orice roman!

Scena V

Marotta, MascarilMarotta: Domnule, stăpânele mele vor veni numaidecât.Mascaril: Să nu se grăbească. Stau aici la largul meu, aşa că pot aştepta.Marotta: Iată-le.

Scena VIMagdelon, Cathos, Mascaril, Marotta

Mascaril: Doamnelor, veţi fi fiind mirate, fără îndoială, de îndrăzneala viziteimele, dar faima voastră vă pricinuieşte supărarea aceasta, căci meritul are

pentru mine atâta farmec, încât alerg pretutindeni după el.Magdelon: Dacă urmăriţi meritul, nu pe pămânurile noastre se cade săvânaţi.Cathos: Pentru a afla la noi vreun merit a trebuit să-l aduceţi cudumnevoastră.Mascaril: O! Mă-nscriu în fals împotriva cuvintelor voastre. Faima nuzugrăveşte decât adevărul, povestind cât preţuiţi şi veţi face marţ toatălumea bună a Parisului.Magdelon: Bunăvoinţa dumneavoastră împinge cam prea departe dărnicialaudelor şi nu avem de gând, verişoara mea şi cu mine, să credem cu totdinadinsul în drăgălăşenia curteniei dumneavoastră.

Cathos: Scumpa mea, s-ar cuveni să poruncim scaune.Magdelon: Marotta!Marotta: Doamnă?Magdelon: Repede, călătoreşte-ne aici înlesitoarele la vorbă.Mascaril: Măcar mă aflu aici în afară de primejdie.Cathos: Dar de cine vă e frică?Mascaril: De vreun furt al inimii, de vreo ucidere a libertăţii mele. Văd aicinişte ochi care par să fie nişte mari ştrengari, în stare să răpească pe

3



nesimţite libertatea şi apoi să se poarte fără îndurare ca turcii cu robii lor. Cedracu, abia te apropii de ei şi-şi pregătesc săgeţile ucigaşe. Ah! Pe cinsteamea , mă tem. S-o iau la picior ori de nu, cer o chezăşie sigură că nu-mi vor face nici un rău.Magdelon: Scumpa mea, e o fire veselă.

Cathos: Văd şi eu că e un Amilcar.Magdelon: N-aveţi nici o teamă: ochii noştri nu plănuiesc nimic rău şi inimadumneavoastră poate dormi în linişte bizuindu-se pe cinstea lor.Cathos: Dar vă rugşm, nu fiţi neînduplecat cu acest jilţ, care vă îtinde braţelede un sfert de ceas. Mulţumiţi-i puţin dorinţa pe care-o simte de a vă

îmbrăţişa.Mascaril: Ei bine, doamnelor, ce ziceţi despre Parisul nostru?Magdelon: Vai, ce-am putea spune? Ar trebui să fim antipodul înţelepciuniispre a nu mărturisi că Parisul este marea sala a minunilor, centrul bunuluigust , al vorbelor de duh şi al curteniei.Mascaril: Cât despre mine socot că dincolo de porţile Parisului nu-i mântuire

pentru oamenii de seamă.Cathos: E un adevăr ce nu poate fi tăgăduit.Mascaril: E drept că e cam noroi la noi, dar avem scaunele.Magdelon: Aşa e. Scaunul e un adăpost minunat pentru a înfrunta noroiul şivremea rea.Mascaril: Primiţi mulţi oaspeţi? Care dintre oamenii de duh se numărăprintre oaspeţii dumneavoastră?Magdelon: Vai, nu suntem încă cunoscute; dar ne aflăm pe punctul de aajunge, căci o prietenă bună ne-a făgăduit că va aduce la noi toţi domnii dinCulegerea de versuri alese.Cathos: Şi alţii încă despre care ni s-a vorbit ca despre nişte arbitri suverani

ai lucrurilor frumoase.Mascaril: Eu aş fi mai nimerit decât oricine pentru treaba asta. Cu toţii vin pela mine şi pot spune că nu mă trezesc niciodată fără să nu am o jumătate deduzină de spirite alese lângă mine.Magdelon: O, Doamne! V-am rămâne îndatorate cu cea mai mare datoriedacă ne-aţi face acest bine, căci, în sfârşit trebuie să-i cunoşti pe toţi aceştidomni dacă vrei să intri în lumea bună.Cathos: Iar eu aş socoti cea mai mare ruşine de mi s-ar întâmpla să mă-ntrebe cineva daca am aflat vreo noutate pe care să n-o fi auzit.Mascaril: E drept că e ruşinos să nu afli printre cei dintâi tot ce se compune;dar nu fiţi mâhnite; am să întemeiez aici la dumneavoatră o academie a

spiritelor alese. Chiar eu, aşa cum mă vedeţi, mă pricep în oarecare măsurăsă scriu, când vreau, şi veţi afla că sunt răspândite, scrise de mâna mea, înfrumoasele saloane ale Parisului, două sute de cântece, tot atâtea sonete,patru sute de epigrame şi peste o mie de madrigale, ca să nu mai număr ghicitorile şi medalioanele.Magdelon: Vă mărturisesc că sunt nebună după medalioane. Cred că nimicnu-i mai curtenitor ca ele.

4



Mascaril: Medalioanele sunt greu de făcut şi cer o înţelepciune adâncă. Veţivedea unele, în stilul meu, care nu vă vor displacea.Cathos: Mie-mi plac grozav ghicitorile.Mascaril: Ele ascut mintea şi am făcut patru chiar azi dimineaţă, pe care vi levoi da să le dezlegaţi.

Magdelon: Madrigalurile sunt plăcute atunci când sunt bine întoarse dincondei.Mascaril: Acesta e talentul meu cel mai de seamă şi lucrez acuma să pun înmadrigaluri toată istoria romană.Magdelon: O, sigur că va fi de cea mai mare fumuseţe. Îmi reţin cel puţin unexemplar, dacă o veţi tipări.Mascaril: Vă făgăduiesc la fiecare câte unul – şi din cele mai frumos legate.E mai prejos de rangul meu s-o tipăresc, dar o fac numai ca să aibă prilej decâştig librarii care nu-mi dau preget.Magdelon: Îmi închipui că e o mare plăcere să te vezi tipărit.Mascaril: Desigur, dar pentru că vorbim despre asta, trebuie să vă recit o

poezie pe care am improvizat-o în casa unei ducese, una din prietenele mele,căci sunt îndrăcit de tare în improvizaţii.Cathos: Improvizaţiile sunt tocmai piatra de încercare a spiritului.Mascaril: Atunci ascultaţi.Magdelon: Suntem numai urechi.Mascaril: O, Oh! Eu seama nu băgam

Pe când, fără gând rău, te admiram.Ochii tăi pe furiş mi-au răpit inima –Hoţii! Hoţii! Hoţii! Păzea!

Cathos: Oh, Doamne, iată ceva care atinge cea mai înaltă galanterie.Mascaril: Tot ceea ce fac pare firesc şi nu miroase deloc a pedanterie.

Magdelon: E departe de aşa ceva cu mai mult de două mii de poşte.Mascaril: Aţi observat începutul acesta: “Oh, Oh”! Ce extraordinar! “Oh!Oh!”Ca un om care-şi dă seama dintr-o dată. “Oh! Oh!” Uimirea. “Oh! Oh!”Magdelon: Da, găsesc acest “Oh! Oh!” minunat.Mascaril: Pare c- ar fi o nimica toată.Cathos: O, Doamne! Ce spuneţi? Asemenea lucruri nu se pot preţui

îndeajuns.!Magdelon: Aşa este; iar mie mi-ar plăcea mai mult să fi compus eu acest“Oh! Oh!” decât un mare poem epic.Mascaril: Ei, drăcie! Aveţi un gust ales.Magdelon: Ei, nu-l am chiar aşa de rău.

Mascaril: Dar nu admiraţi şi: “De seamă nu băgam”. Nu băgam de seamă,nici nu prinsesem de veste, ce chip firesc de a vorbi. “De seamă nu băgam”.“Pe când, fără gând rău”, pe când în chip nevinovat, fără viclenie, ca un bietmieluşel, “te admiram”, adică mă desfătam privindu-te, te urmăream cuprivirea, te priveam pierdut, “ochii tăi pe furiş”. Ce ziceţi de cuvântul acesta“pe furiş”, nu e bine ales?Cathos: Grozav de bine.

5



Mascaril: “Pe furiş”, pe ascuns parc-ar fi o pisică care a prins un şoarece“pe furiş”.Magdelon: Nici nu se poate mai bine.Mascaril: “Mi-au răpit inima.” Mi-au luat-o. Mi-o pradă! “Hoţii! Hoţii! Hoţii!Pazea!” N-aţi zice că e un om care strigă şi aleargă după hoţi ca să-i prindă?

“Hoţii! Hoţii! Hoţii! Păzea!”Magdelon: Trebuie să mărturisesc că e o întorsătură spirituală şi galantă.Mascaril: Vreau să vă cânt şi melodia pe care am făcut-o.Cathos: Aţi studiat muzica?Mascaril: Eu? Defel!Cathos: Atunci cum e cu putinţă?Mascaril: Oamenii de rang mare ştiu totul fără să fi învăţat ceva vreodată.Magdelon: E de la sine înţeles, scumpa mea.Mascaril: Ascultaţi, dacă vă place melodia: “hem, hem, hem, la, la ,la, la, la”.Asprimea anotimpului a ultragiat grozav gingăşia glasului meu, dar n-are aface, cânt cum pot. (cântă…)

Cathos: Ah, iată o melodie plină de foc! Să mori de atâta plăcere!Magdelon: E şi ceva cromatic în ea.Mascaril: Nu vi se pare că gândul e bine exprimat în această melodie?“Hoţii!” Şi-apoi ca şi cum ai striga cu putere: “Hoţii! Hoţii!” Şi dintr-o datş caun om cu răsuflarea tăiată: “Păzea!”Magdelon: Iată ce înseamnă să cunoşti subtilitatea lucrurilor, mareasubtilitate, subtilitatea subtilităţilor. Totul e minunat, vă-ncredinţez. Sunt

înflăcărată, şi de melodie, şi de cuvinte.Cathos: N-am mai pomenit până acum ceva de o asemenea frumuseţe.Mascaril: Fac totul în chip firesc, fără efort.Magdelon: Natura v-a copleşit ca o adevarată mamă iubitoare şi sunteţi

copilul ei răsfăţat.Mascaril: Dar dumneavoastră cum vă petreceţi timpul?Cathos: În nici un fel.Magdelon: Ne-am aflat până acum într-un post înspăimântător de petreceri.Mascaril: Mă ofer să vă duc una din zilele astea la teatru, dacă voiţi; tocmaitrebuie să se joace o comedie nouă, pe care aş fi foarte mulţumit s-o vedem

împreună.Magdelon: Nu-ncape nici o împotrivire.Mascaril: Dar vă cer să aplaudaţi cum se cuvine când vom fi acolo, căci m-am legat să fac să reuşească piesa. În ce mă priveşte, eu mă ţin de vorbă şicând am făgăduit unui poet, strig întotdeauna: “O, ce frumos!”.

Cathos: Destul. Acum că ştim cum stau lucrurile, ne vom face datoria şi vomscoate strigăte de admiraţie la fiecare vorbă rostită.Magdelon: Chiar înainte de ridicarea cortineiMascaril: Nu ştiu dacă nu mă înşel, dar arătaţi de parcă aţi fi scris o comedie.Magdelon: Cine ştie! S-ar putea prea bine să fie cum spuneţi.Mascaril: A, pe cinstea mea, va trebui să o vedem! Între noi, vă mărturisesccă am compus şi eu una, pe care vreau s-o văd jucată.Cathos: Şi căror actori o veţi da?

6



Mascaril: Ce întrebare! Marilor actori din Piaţa Trandafirilor; numai ei sunt înstare să dea preţ lucrurilor. Ceilalţi sunt nişte nepricepuţi care recită ca şicum ar sta de vorbă între ei. Nu ştiu să facă să răsune versul şi nici să seoprească unde se cuvine. Cum să ştii unde e versul cel frumos, dacă actorulnu se opreşte acolo şi nu ne dă de veste astfel că trebuie să aplaudăm?

“Hoţii! Hoţii!” (aplauze)Cathos: Într-adevăr, este un anumit fel de a face pe ascultător să simtăfrumuseţile unei opere şi lucrurile nu preţuiesc decât atât cât le facem noi săpreţuiască.Mascaril: Cum vi se par podoabele mele? Le găsiţi potrivite cu hainele?Cathos: Pe deplin.Mascaril: Panglica e bine aleasă?Magdelon: Nespus de bine. Se vede că-i cumpărată de la Turkalo.Mascaril: Dar ce spuneţi de dantelele astea?Magdelon: Arată cât se poate de frumos.Mascaril: Pot să mă laud cel putin că sunt cu un sfert de metru mai late

decât cele obişnuite.Magdelon: Trebuie să mărturisesc că n-am văzut niciodată eleganţa îmbrăcămintei adusă la atâta desăvârşire.Mascaril: Eu am patima aceasta de a căuta cu înverşunare tot ce e maifrumos.Magdelon: Te încredinţez că ne asemănăm, dumneata şi cu mine.Mascaril: Vai! Vai! Vai! Mai încet. Să mă trăsnească Dumnezeu doamnelemele, rău vă mai purtaţi cu mine. Am cuvinte să mă plâng de asemeneapurtare. Asta nu e cinstit.Cathos: Dar ce este, ce aveţi?Mascaril: Ce am? Amândouă deodată împotriva inimii mele. Să fiu atacat din

dreapta şi din stânga! Oh! Asta-i împotriva drepturilor omeneşti! Lupta nu edreaptă; şi voi începe să strig după ajutor împotriva ucigaşului.Cathos: Trebuie să recunoaştem că are un fel deosebit de a spune lucrurile.Magdelon: Are o întorsătură minunată a spiritului.Cathos: Frica e mai mare decât răul şi inima dumneavoastră strigă înainte dea fi sfâşiată.Mascaril: Ce vorbiţi! E sfâşiată din cap până-n picioare!

Scena VIIMarotta, Magdelon, Mascaril, Cathos

Marotta: Doamnă, cineva doreşte să vă vadă.Magdelon: Cine?Marotta: Vicontele de Jodelet.Mascaril: Vicontele de Jodelet?Marotta: Da, domnule.Cathos: Îl cunoaşteţi cumva?Mascaril: E cel mai bun prieten al meu.Magdelon: Primeşte-l de îndată!

7



Mascaril: E câtva timp de când nu ne-am văzut şi sunt încântat de această întâmplare.Cathos: Iată-l.

Scena VIIIJodelet, Mascaril, Magdelon, Cathos, Marotta

Mascaril: O, viconte!Jodelet: A, marchize!Mascaril: Ce mulţumit sunt că te întalnesc!Jodelet: Ce bucurie să te văd aici.Mascaril: Mai sărută-mă puţin, te rog.Magdelon: Scumpa mea, începem să fim cunoscute. Iată că lumea bună iadrumul să vină să ne vadă.Mascaril: Doamnelor, îngăduiţi-mi să vă prezint pe acest gentilom. E demn

să fie cunoscut de domniile voastre.Jodelet: E drept să venim să vă dăm ceea ce vi se datorează; şi farmeceledumneavoastră îşi cer drepturile de stăpânire asupra tuturor persoanelor.Magdelon: Ei, Marotta, trebuie să-ţi spun mereu acelaşi lucru! Nu vezi că-inevoie să adaugi un jilţ?Mascaril: Să nu vă miraţi că vicontele are o astfel de înfăţişare; de-abia ascăpat de-o boală, din pricina căreia e, cum vedeţi, atât de palid.Jodelet: Acestea sunt roadele veghii la curte şi a ostenelilor din războaie.Mascaril: Ştiţi, doamnelor, că aveţi în faţă pe unul din oamenii cei mai deseamă ai veacului nostru? Este un viteaz fără pereche.Jodelet: Nici dumneata nu eşti mai prejos marchize, doar se ştie bine de ce

eşti în stare.Mascaril: E drept că ne-am văzut unul pe altul în focul bătăliei.Jodelet: Şi în locuri în care dogoarea focului era foarte mare.Mascaril: Da, dar nu chiar aşa de mare ca aici. Ha, ha, ha!Jodelet: Ne-am cunoscut în armată şi ,întâia oară când ne-am văzut aveacomanda unui regiment de cavalerie pe galerele de Malta.Mascaril: Aşa e, dar dumneata te aflai sub drapel înainte de a veni eu şi îmiaduc aminte că nu eram decât un neînsemnat ofiţer, pe când dumneatacomandai mii de cai.Jodelet: Războiul este un lucru de seamă, dar curtea răsplăteşte astăzi camrau pe oamenii de arme ca noi.

Mascaril: Asta-i pricina pentru care vreau să-mi spânzur sabia-n cui.Cathos:Eu am o slăbiciune grozavă pentru oamenii de arme.Magdelon: Şi mie-mi plac, dar cer ca-nţelepciunea să-mpodobească vitejia.Mascaril: Îţi aduci aminte, viconte, de fortăreaţa aceea în chip de semilunape care am cucerit-o de la duşman la atacul de la Arras?Jodelet: Ce vrei să spui cu semiluna? Era chiar lună plină.Mascaril: Da, cred că ai dreptate.

8



Jodelet: Sigur că am dreptate, doar acolo am fost lovit la picior de o grenadăale cărei semne le mai port şi astăzi. Vă rog să puneţi mâna puţin; vă veţi daseama ce lovitură a fost aceea.Cathos: E drept că semnul e mare!Mascaril: Daţi-mi puţin mâna şi pipăiţi acest semn, aici la ceafă. Aţi nimerit?

Magdelon: Da, simt ceva.Mascaril: E o rană de flintă pe care am căpătat-o în ultima lupta la care-amluat parte.Jodelet: Iată o altă lovitură, care m-a străpuns dintr-o parte într-alta la ataculde la Gravelines.Mascaril: Am să vă arăt o rană groaznică.Magdelon: Nu-i nevoie, credem fără să vedem.Mascaril: Acestea sunt semne vrednice de cinste, care dovedesc cinesuntem.Cathos: N-avem nici o îndoială.Mascaril: Viconte, caleaşca dumitale e aici?

Jodelet: De ce?Mascaril: Am duce doamnele la plimbare afară din oraş şi le-am pofti apoi lao masă aleasă.Magdelon: Astăzi n-am putea merge.Mascaril: Atunci să chemăm muzicanţii ca să dansăm.Jodelet: Te-ai gândit bine, pe cinstea mea, chiar i-am adus. Muzica!

(danseaza)Mascaril: Viconte, ce zici de ochii aştia?Jodelet: Dar dumitale, marchize, cum ţi se par?Mascaril: Spun că cu greu va scăpa de aici cu faţa curată libertatea noastră.Eu, cel puţin, simt nişte zguduiri ciudate şi inima mea nu se mai ţine decât

într-un firicel.Magdelon: Cât de firesc e tot ce spune! Învârte vorbele în chipul cel maiplăcut din lume.Cathos: E drept că face o risipă nebună de vorbe de duh.Mascaril: Ca să vă dovedesc că sunt sincer, vreau să fac pe loc o poezie.Cathos: Oh! Vă implor din toată inima s-auzim ceva compus pentru noi.Jodelet: Aş dori să fac şi eu la fel, dar sunt cam secătuit de suflul poetic dinpricina multor luări de sânge pe care le-am suferit zilele astea.Mascaril: Ce dracu e asta: Fac întotdeauna bine versul dintâi, dar îmi vinegreu să le fac pe celelalte.Jodelet: Are atâta duh, parc-ar fi un diavol.

Magdelon: Şi încă ce duh, plin de curtenie şi-atât de plăcut!Mascaril: Viconte, ia spune-mi, de mult n-ai mai văzut-o pe contesă?Jodelet: N-am mai fost s-o văd de peste trei săptămâni.Mascaril: Ştii că ducele a venit să mă vadă azi dimineaţă, ca să mă ia la ţarăla o vânătoare de cerbi? La, la, la, la, la, la, la….Magdelon: Are o talie cât se poate de elegantă.Cathos: Şi pare să danseze frumos.

9



Mascaril: Sufletul meu va dansa menuetul tot atât de bine ca şi picoarele.Măsura, muzicanţi, măsura. Dracu să vă ia! La, la, la, la, la, la. Mai cuvioiciune, lăutari de ţară!Jodelet: Staţi, nu grăbiţi atât măsura. De-abia m-am sculat dupa boală.

Scena IX

Du Croisy si La Grange, aceiaşiLa Grange: (cu un băţ în mână) Aha, aha, ticăloşilor, ce faceţi aici? De treiceasuri vă căutăm.Mascaril: Aoleu! Aoleu! Ah! Nu mi-aţi spus că vor fi şi lovituri la mijloc.Jodelet: Aoleu! Aoleu! Aoleu!La Grange: Bine îţi stă, nemernicule, să faci pe omul de seamă!Du Croisy: Asta are să vă-nveţe să vă cunoaşteţi lungul nasului.

(Ies.)

Scena X

Mascaril, Jodelet, Magdelon, CathosMagdeon: Ce înseamnă asta?Jodelet: E un rămăşag.Cathos: Ce fel? Să vă lăsaţi bătuţi în chipul ăsta!Mascaril: Sfinte Dumnezeule, n-am vrut să răspund în nici un fel, căci suntnestăpânit şi mi-aş fi ieşit din fire.Magdelon: Să-nduraţi asemenea jignire în faţa noastră!Mascaril: Nu-i nimic, să ne urmăm petrecerea. Îi cunoaştem de mult şi întreprieteni n-are rost să te superi pentru asemenea nimicuri.

Scena XIIntra iar Du Croisy şi La Grange, aceiaşi

La Grange: Pe cinstea mea, ticăloşilor, vă făgăduiesc că nu vă veţi mai putearâde mult de noi.Magdelon: Ce înseamnă asemenea îndrăzneală? Să veniţi să ne tulburaţiastfel în casa noastră?Du Croisy:Cum, doamnelor, să răbdăm ca slugile noastre să fie mai bineprimite decât noi, să răbdăm să vă facă ochi dulci şi să dea petreceri pecheltuiala noastră?Magdelon: Slugile dumneavoastră?

La Grange: Da, valeţii, slugile noastre. Şi nu e nici frumos, nici cinstit să ni-istricaţi aşa cum faceţi dumneavoastră.Magdelon: O, Cerule! Ce neobrăzare!La Grange: Dar nu le vom îngădui să se mai folosească de hainele noastreca să vă ia ochii şi, dacă vreţi să-i iubiţi, pe cinstea mea, să fie doar pentruochii lor frumoşi. Repede, dezbrăcaţi-vă pe loc.Jodelet: S-a dus eleganţa noastră.Mascaril: S-a isprăvit cu marchizatul şi vicontatul.

10



Du Croisy: Aha, aha, nemernicilor, aţi îndrăznit să vă măsuraţi cu noi! Deacum încolo veţi merge în altă parte să căutaţi podoabe ca să fiţi pe placuliubitelor voastre.La Grange: Prea de tot, să ne luaţi locul! Chiar cu propriile noastre haine.Mascaril: O, soartă, cât de mare e nestatornicia ta!

Du Croisy: Repede, să-i despuiem până şi de cel mai neînsemnat lucru.La Grange: Şi-acum, doamnelor, în starea în care se află, îndrăgostiţi-vă cuei cât vă va plăcea. Aveţi toată libertatea pentru asta şi vă jurăm, atât domnulcăt şi eu, că nu vom fi geloşi defel.Cathos: Ah, ce ruşine!Magdelon: Mor de necaz! (ies La Grange şi Du Croisy)

Scena XIIGorgibus, aceiaşi

Gorgibus: Ah, nemernicelor, frumoasă dandana! Grozave lucruri am mai

aflat de la domnii care au ieşit adineauri.Magdelon: Ne-au jucat un renghi cumplit.Gorgibus: Da, e un renghi cumplit, dar nu e decât urmarea neobrăzăriivoastre, ticăloaselor. S-au înfuriat pe chipul în care v-aţi purtat cu ei şi eu,nenorocita de mine, sunt cea care trebuie să înghită jignirea asta.Magdelon: Ah, jur că ne vom razbuna sau vom muri de inimă rea. Şi voi,ticăloşilor, mai îndrăzniţi să mai staţi dinaintea noastră după obrăznicia ce-aţi avut-o?Mascaril: Asemenea purtare fată de un marchiz! Ce e lumea! Cea mai micădizgraţie ne aduce dispreţul celor ce ne iubeau. Hai prietene, hai să necăutăm norocul aiurea. Văd bine că aici nu se preţuieşte decât aparenţa

deşartă, iar meritul sigur nu e luat în seamă.

11

47921269-pretioasele-ridicole

Documents